Munca In Folosul Comunitatii Dificultati la Punerea In Executare

Diverse2

Munca In Folosul Comunitatii Dificultati la Punerea In Executare

Byadmin ianuarie 1, 2024

Cuprins

TOC \o 1-3

INTRODUCERE PAGEREF _Toc \h 1

Capitolul I PAGEREF _Toc1 \h 4

Munca neremunerată în folosul comunității – abordări teoretice și conceptuale PAGEREF _Toc2 \h 4

1.1. Definirea conceptului PAGEREF _Toc3 \h 4

1.2. Scurt istoric și perspective în abordarea juridică a muncii în folosul comunității PAGEREF _Toc4 \h 4

1.3. Munca neremunerată în folosul comunității în reglementările unor state din Europa PAGEREF _Toc5 \h 8

Capitolul II PAGEREF _Toc6 \h 11

Munca neremunerată în folosul comunității în România PAGEREF _Toc7 \h 11

2.1. Cadrul legislativ actual. Generalități. PAGEREF _Toc8 \h 11

2.2. Munca neremunerată în reglementările vechiului Cod penal PAGEREF _Toc9 \h 12

2.3. Reglementări în actuala legislație penală. Detalierea. PAGEREF _Toc10 \h 13

2.3.1. Munca neremunerată în folosul comunității în situația renunțării la urmărire penală, dispusă de către procuror PAGEREF _Toc11 \h 13

2.3.2. Munca neremunerată în folosul comunității dispusă ca modalitate de executare a pedepsei amenzii penale PAGEREF _Toc12 \h 14

2.3.3. Munca neremunerată în folosul comunității dispusă ca obligație atașată unei sancțiuni neprivative de libertate, pe care instanța are facultatea, respectiv obligația de a o dispune, după cum urmează: PAGEREF _Toc13 \h 15

2.3.4. Procedura de punere în executare a obligației de către serviciul de probațiune PAGEREF _Toc14 \h 16

Capitolul III. PAGEREF _Toc15 \h 19

Dificultăți la punerea în executare a obligației prestării muncii neremunerate în folosul comunității, reflectate în cazurile aflate în evidența Serviciului de Probațiune Cluj PAGEREF _Toc16 \h 19

3.1. Prezentarea cazurilor și a dificultăților întâmpinate PAGEREF _Toc17 \h 19

3.1.1. Dificultăți la punerea în executare a obligației ce-și au originea în modul în care a fost realizată individualizarea pedepsei de către instanța de judecată PAGEREF _Toc18 \h 19

3.1.2. Dificultăți la punerea în executare a obligației provenite din situația particulară a celor condamnați PAGEREF _Toc19 \h 21

CAPITOLUL IV PAGEREF _Toc20 \h 28

Concluzii și propuneri pentru îmbunătățirea actualelor reglementări PAGEREF _Toc21 \h 28

privind executarea obligației de a presta muncă neremunerată în folosul comunității PAGEREF _Toc22 \h 28

BIBLIOGRAFIE PAGEREF _Toc23 \h 30

Legea 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative și a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în M O, Partea I nr. 513 din 14.08.2013 PAGEREF _Toc24 \h 30

OUG 3/2014 pentru luarea unor măsuri de implementare necesare aplicarii Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru implementarea altor acte normative, publicată în M O, Partea I nr. 98 din 7.02.2014 PAGEREF _Toc25 \h 30

INTRODUCERE

Intrarea în vigoare a noii legislații în domeniul penal, la 1 februarie 2014, a atras după sine restructurarea unor instituții de bază ale dreptului penal, fiind regândit sistemul sancționator astfel încât să ofere instanței de judecată posibilități crescute de individualizare judiciară a măsurilor ce pot fi aplicate persoanelor ce au comis infracțiuni. Noul Cod penal reglementează două instituții de drept penal noi, respectiv, renunțarea la aplicarea pedepsei și amânarea aplicării pedepsei, iar instituția suspendării pedepsei sub supraveghere a fost restructurată.

Prin noile legiferări în materie penală, devine aplicabilă persoanelor majore munca neremunerată în folosul comunității, obligația putând fi dispusă dacă magistrații apreciază necesar acest lucru, impunerea ei fiind condiționată de exprimarea acordului de către infractor. Totodată, prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității „este de esența instituției suspendării sub supraveghere, în viziunea Noului Cod penal, impunerea acestei obligații având caracter imperativ, neconstituind o facultate a instanței de judecată”, în cazul stabilirii executării pedepsei în acest mod.

Munca neremunerată în folosul comunității apare în Noul Cod penal român, nu ca o sancțiune principală, ci ca o modalitate de executare a pedepsei amenzii, ca pedeapsă de substituire, ori ca obligație în cazul măsurilor neprivative de libertate, iar coordonarea executării pedepsei se face de serviciul de probațiune.

În contextul modificărilor intervenite atât în regimul sancționator al minorilor cât și în acela al infractorilor majori, relevant este rolul crescut pe care îl capătă serviciile de probațiune în sistemul justiției penale și atragerea instituțiilor din comunitate la punerea în executare a sentințelor penale. Cât privește atribuțiile serviciilor de probațiune în administrarea sancțiunilor care prevăd munca în folosul comunității, acestea constau în crearea cadrului instituțional, a parteneriatelor cu organizațiile unde urmează a fi desfășurată activitatea, monitorizarea modului în care persoana sancționată desfășoară activitățile stabilite, cât și menținerea unui contact permanent cu autoritatea care a dispus sancțiunea.

Stabilirea caracterului imperativ al executării muncii în folosul comunității pentru persoanele condamnate la o pedeapsă care este suspendată sub supraveghere, va conduce la o creștere foarte mare a cazurilor de muncă în folosul comunității în perioada imediat următoare. De altfel, numărul persoanelor cărora li s-a aplicat obligația de a presta muncă neremunerată în cadrul măsurii supravegherii pedepsei este unul relevant în cadrul Serviciului de Probațiune Cluj, deși legea penală mai favorabilă cu privire la suspendarea sub supraveghere a pedepsei (conform art. 5 Noul Cod penal) este considerată a fi legea veche. Aceasta, având în vedere sfera obligațiilor impuse condamnatului (care ar putea fi apreciate mai favorabile în vechea reglementare) și efectele suspendării potrivit legilor susccesive (Vechiul și Noul Cod penal), cu prioritate față de durata termenului de încercare sau supraveghere,

Astfel, începând cu luna iulie și până în prezent au fost înregistrate în evidența Serviciului de Probațiune Cluj un număr de 26 de sentințe de condamnare în care a fost dispusă obligația persoanei supravegheate de a presta muncă neremunerată, dintr-un total de 278 de cazuri nou intrate, pe durata anului în curs. Dintre acestea, într-un număr de 5 cazuri, obligația a fost dispusă în situația stabilirii amânării aplicării pedepsei. Dacă precizăm și că în perioada anilor 2009-2013 au fost înregistrate un număr de 31 de cazuri de supraveghere, în care a fost stabilită obligația de a presta o activitate neremunerată (pentru 30 de minori și un major), putem observa impactul pe care îl au noile reglementări asupra ponderii acestei obligații.

Prezenta cercetare își propune să evidențieze dificultățile întâmpinate, în practică, la momentul punerii în executarea a obligației la muncă neremunerată în folosul comunității. Referitor la dificultăți, s-au avut în vedere obstacole ce decurg din modul de individualizare a obligației de către instanță, cele datorate nedefinirii complete a cadrului legal în care se pune în aplicare această sancțiune, cele legate de profilul social diferit al persoanelor pe care le avem în supraveghere, alături de posibilitățile limitate, la nivelul instituțiilor din comunitate, de a primi și gestiona astfel de sarcini.

Motivația abordării acestei tematici a pornit în primul rând de la constatarea, în activitatea practică, a faptului că prin modul de aplicare, defectuos, din prezent, a acestei sancțiuni, ne putem îndepărta de funcția ei, înțeleasă „ca o acțiune reparatorie efectuată de persoana respectivă în beneficiul comunității”, simplificând-o la o limitare a timpului liber al condamnatului.

În acest context, s-a dorit a se realiza o cercetare structurată, avându-se în vedere toate cazurile aflate în evidența serviciului nostru (condamnări cu obligația de a presta o activitate neremunerată în folosul comunității) pentru a se identifica abordările instanțelor la această sancțiune, dicultățile întâmpinate, intervențiile realizate precum și soluții identificate.

Prezenta cercetare este structurată în patru părți: primul capitol cuprinde informații legate de dezvoltarea muncii în folosul comunității pe plan internațional, sancțiunile neprivative de libertate în documentele internaționale, munca neremunerată în folosul comunității în câteva state europene, cel de-al doilea capitol tratează munca în folosul comunității în România, reglementările din vechiul Cod penal și din legislația actuală, rolul serviciului de probațiune în executarea muncii neremunerate, cel de-al treilea capitolul este destinat prezentării sentințelor în care au fost identificate probleme la punerea în executarea a obligației, analizării și interpretării datelor, iar ultimul se referă la formularea unor soluții și propuneri.

În ceea ce privește propunerile formulate în partea finală a cercetării, considerăm că acestea și-ar putea găsi aplicabilitatea practică, în activitatea concretă a consilierilor la punerea în executarea a sentințelor care vor avea în componență obligația persoanelor supravegheate de a presta o activitate neremunerată în folosul comunității.

Capitolul I

Munca neremunerată în folosul comunității – abordări teoretice și conceptuale

1.1. Definirea conceptului

Munca neremunerată în folosul comunității, cunoscută și sub denumirea de „serviciu comunitar” – community service – reprezintă una dintre cele mai cunoscute sancțiuni alternative la detenție, prin care infractorului i se cere să presteze muncă neplătită în beneficiul comunității aducând astfel o compensație societății pentru fapta comisă. În anumite state ea poate fi aplicată ca pedeapsă principală, de sine stătătoare, sau ca obligație dispusă de către instanță în cazul aplicării unor pedepse/sancțiuni neprivative de libertate.

Pedeapsa sau obligația de a presta muncă neremunerată în folosul comunității constă în efectuarea unui anumit număr de ore de muncă neplătită, stabilit de lege (variabil), într-un anumit interval de timp de la rămânerea definitivă a sentinței judecătorești.

1.2. Scurt istoric și perspective în abordarea juridică a muncii în folosul comunității

Munca în folosul comunității apare în reglementările legislative destul de târziu, cel puțin în Europa, la sfârșitul anilor ’70. Consacrarea ei în practica instanțelor a fost și mai târzie, cele mai multe jurisdicții înregistrând o utilizare frecventă a acestei pedepse/obligații abia după câțiva ani de la adoptarea legislațiilor ce o prevăd. Cu toate acestea, ea nu reprezintă o inovație în dreptul penal, originea acestei pedepse fiind mult mai îndepărtată, cunoscută încă din perioade istorice vechi.

De exemplu, în perioada antică existau reglementări în conformitate cu care, pentru neachitarea la scadență a datoriilor, debitorul se transforma în sclavul creditorului. În evul mediu, regăsim pedeapsa la muncă neremunerată, sub forma de „muncă silnică la ocne, la galere”. Munca silnică putea fi aplicată pe toată viața sau pe o anumită perioadă de timp, însă datorită condițiilor extrem de grele în care se executa, adesea, depășea durata de viață a condamnatului.

Începând cu secolul XVII, într-o serie de țări au fost instituite sancțiuni constând în efectuarea anumitor munci în interesul comunității.

La mijlocul secolului trecut, în Anglia, această formă de pedeapsă era concepută ca obligație asumată voluntar de către cel condamnat, pentru a evita consecințe mai grave (plata unei amenzi ori încarcerarea).

Munca neremunerată în folosul comunității era prevăzută și de legislația penală a Franței din perioada modernă, spre exemplu Codul lui Napoleon din 1810, care prevedea aplicarea muncii neremunerate în două cazuri: ca pedeapsă principală (condamnarea pe viață la munci silnice) și munca corecțională (în calitate de pedeapsă complementară).

Folosirea muncii neremunerate în folosul comunității era pe larg utilizată și în Rusia Țaristă. Printr-un decret al împăratului din 1861 cu privire la situația juapare în reglementările legislative destul de târziu, cel puțin în Europa, la sfârșitul anilor ’70. Consacrarea ei în practica instanțelor a fost și mai târzie, cele mai multe jurisdicții înregistrând o utilizare frecventă a acestei pedepse/obligații abia după câțiva ani de la adoptarea legislațiilor ce o prevăd. Cu toate acestea, ea nu reprezintă o inovație în dreptul penal, originea acestei pedepse fiind mult mai îndepărtată, cunoscută încă din perioade istorice vechi.

De exemplu, în perioada antică existau reglementări în conformitate cu care, pentru neachitarea la scadență a datoriilor, debitorul se transforma în sclavul creditorului. În evul mediu, regăsim pedeapsa la muncă neremunerată, sub forma de „muncă silnică la ocne, la galere”. Munca silnică putea fi aplicată pe toată viața sau pe o anumită perioadă de timp, însă datorită condițiilor extrem de grele în care se executa, adesea, depășea durata de viață a condamnatului.

Începând cu secolul XVII, într-o serie de țări au fost instituite sancțiuni constând în efectuarea anumitor munci în interesul comunității.

La mijlocul secolului trecut, în Anglia, această formă de pedeapsă era concepută ca obligație asumată voluntar de către cel condamnat, pentru a evita consecințe mai grave (plata unei amenzi ori încarcerarea).

Munca neremunerată în folosul comunității era prevăzută și de legislația penală a Franței din perioada modernă, spre exemplu Codul lui Napoleon din 1810, care prevedea aplicarea muncii neremunerate în două cazuri: ca pedeapsă principală (condamnarea pe viață la munci silnice) și munca corecțională (în calitate de pedeapsă complementară).

Folosirea muncii neremunerate în folosul comunității era pe larg utilizată și în Rusia Țaristă. Printr-un decret al împăratului din 1861 cu privire la situația juridică a țăranilor ieșiți din șerbie, instanțele judecătorești puteau să aplice pedeapsa la muncă neremunerată pe o perioadă de 6 zile țăranilor care au săvârșit delicte minore.

În Anglia și Tara Galilor preocuparea pentru cheltuielile aferente executării pedepsei cu detenția și îndoielile legate de eficiența acesteia au condiționat în anul 1966 crearea Consiliului Consultativ al Sistemului de Justiție Penală. Consiliul a elaborat, în anul 1970, un raport („Raportul Wootton”), în care recomanda și instituirea conceptului de muncă comunitară.

La începutul anilor ´90 munca în folosul comunității a fost introdusă și în țările nordice (Norvegia, Finlanda, Suedia, Danemarca). În Europa de est, Republica Cehă și Ungaria au fost primele state care au introdus o asemenea formă de pedeapsă. Letonia a introdus munca în folosul comunității în anul 1999.

Munca neremunerată în folosul comunității ca și pedeapsă alternativă la pedeapsa cu detenția a căpătat în ultimii ani o amploare tot mai mare și a devenit tot mai aplicată față de infractori.

În acest context apare la nivelul Organismelor Internaționale preocuparea de a ajuta organele legislative și autoritățile din anumite țări (indiferent de particularitățile existente în legislațiile și practicile naționale ale probațiunii) să asigure aplicarea corectă (obligatorie fiind respectarea principiilor, normelor și valorilor drepturilor omului) și eficientă a sancțiunilor și măsurilor comunitare.

În acest sens sunt aprobate în Adunarea Generală a O.N.U în 1990, Regulile și standardele minime pentru măsurile neprivative de libertate (cunoscute sub denumirea de Regulile de la Tokyo), adoptate la Congresul al VIII-lea al Națiunilor Unite pentru prevenirea crimei și tratamentului infracțional. Aceste reguli privesc sancțiunile și măsurile neprivative de libertate, implementarea și administrarea măsurilor comunitare, standardele de pregătire a personalului abilitat să lucreze în acest domeniu, politicile de implementare a acestor sancțiuni, cooperarea infracțională în materia prevenirii criminalității și tratamentul infractorilor.

În sistemul european un rol esențial în realizarea cooperării în domeniul prevenirii și controlului fenomenului infracțional revine Consiliului Europei și Conferinței Europene permanente asupra probațiunii, înființată în 1981.

Dacă ne referim la sancțiunile neprivative de libertate în sistemul european al drepturilor omului, trebuie să amintim Recomandarea nr. (92) 16 din 1992 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei referitoare la Regulile europene cu privire la sancțiunile și măsurile comunitare, reținându-se că regulile europene au un triplu scop: să stabilească standardele după care legislațiile naționale să reglementeze sancțiunile comunitare neprivative de libertate, să realizeze un sistem de garanții împotriva încălcării drepturilor omului pentru infractorii supuși unor asemenea sancțiuni și să creeze un ansamblu de reguli necesare celor care sunt răspunzători de implementarea și administrarea acestor măsuri.

Recomandarea nr. (92) 16 din 1992 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei cuprinde reglementări și cu privire la modul în care trebuie pusă în practică munca neremunerată în folosul comunității. Astfel, avem recomandări referitoare la respectarea vieții private a condamnatului, precum cele din regula 66: „Natura și volumul informațiilor despre infractor furnizate agențiilor care asigură plasarea forței de muncă sau asistență personală sau socială precum și alte forme de asistență, vor fi stabilite în limitele scopului în care acționează aceste agenții. Vor fi excluse, în lipsa informării și acordului explicit al infractorului, orice informații asupra infracțiunii și asupra trecutului său personal, ca și orice altă informație susceptibilă de a avea consecințe socialmente nefavorabile sau care constituie o ingerință în viața sa privată”. Prin regula 67 se propune ca obligațiile în baza unei sancțiuni comunitare să fie determinate raportat la nevoile individuale, posibilitățile și responsabilitățile sociale ale condamnatului: „sarcinile încredințate infractorilor care efectuează o muncă în folosul comunității nu trebuie să fie lipsite de utilitate, ci vor fi socialmente utile și semnificative și trebuie să le permită infractorilor să își dezvolte cât mai mult abilitățile.” În regula nr. 68 se fac referiri la condițiile de muncă în care se execută obligația: „condițiile de lucru ale infractorilor care execută muncă în folosul comunității vor trebui să fie conforme cu legislația muncii în materie de sănătate și securitate. Infractorii vor trebui asigurați împotriva accidentelor și pagubelor și a răspunderii civile care rezultă din executarea muncii în folosul comunității.”

Recomandarea nr. (2010) 1 a Comitetului de Miniștri către statele membre cu privire la Regulile de Probațiune ale Consiliului Europei oferă îndrumări guvernelor statelor membre după care să se orienteze în legislația, politicile și practica lor. În anexa I la această recomandare găsim trasate regulile care ghidează stabilirea și funcționarea corectă a agențiilor de probațiune. În partea a IV-a, dedicată activității de probațiune sunt trasate și regulile referitoare la serviciul comunitar. Astfel, regulile 47-52 stabilesc standardele în care se poate derula obligația la activitate neremunerată după cum urmează: regula 47. „Serviciul comunitar este o sancțiune sau măsură comunitară, care implică organizarea și supravegherea de către agențiile de probațiune a muncii neremunerate în folosul comunității drept reparație reală sau simbolică a prejudiciului cauzat de către un delicvent. Serviciul comunitar nu trebuie să aibă un caracter de stigmatizare, iar agențiile de probațiune vor încerca să identifice și să folosească sarcinile de lucru, care susțin dezvoltarea abilităților și incluziunea socială a delicvenților”; regula 48. „Serviciul comunitar nu va fi efectuat pentru profitul agențiilor de probațiune, angajaților acestora sau pentru profit comercial.”

Referiri la tipul de activități pe care le pot derula condamnații la muncă neremunerată: regula 49. „La identificarea sarcinilor potrivite, agențiile de probațiune vor lua în considerație siguranța comunității și a beneficiarilor direcți ai muncii”; regula 51. „Agențiile de probațiune vor dezvolta scheme de serviciu comunitar, care vor include un șir de sarcini potrivite pentru diversele competențe și necesități ale delicvenților. În special, este necesar să existe muncă potrivită disponibilă pentru delicvenții de gen feminin, delicvenții cu dizabilități, delicvenții tineri și delicvenții în vârstă”; regula 52. „Delicvenții vor fi consultați în privința tipului muncii pe care ar putea să o efectueze.”

Reglementări referitoare la normele de respectat la locul unde se desfășoară activitatea neremunerată: regula 50. „Măsurile de precauție referitoare la sănătate și siguranță îi vor proteja în mod corespunzător pe delicvenții desemnați pentru serviciul comunitar și nu vor fi mai puțin riguroase decât cele aplicate altor lucrători.”

1.3. Munca neremunerată în folosul comunității în reglementările unor state din Europa

În contextul creșterii alarmante a populației penitenciare din anii '60, '70, în mai toate țările europene s-a pus problema introducerii sau extinderii măsurilor si sancțiunilor comunitare. Printre acestea, un loc special l-a ocupat de la început munca neremunerată în folosul comunității.

O examinare sumară a legislației penale a câtorva state europene evidențiază reglementarea sancțiunii cu munca neremunerată în folosul comunității, sub mai multe denumiri (munca de interes general, pedeapsă în comunitate sau serviciu comunitar) și sub forme diferite. Astfel, este reglementată ca pedeapsă principală sau condiție pentru suspendarea executării pedepsei (Marea Britanie, Cehia, Olanda), ca o obligație de supraveghere (Suedia si Belgia), măsură provizorie (Belgia), ca modalitate de executare a pedepsei cu închisoarea (Germania, Italia, Portugalia) etc. Excepție face Franța, unde „munca în interes general” poate fi atât pedeapsă principală, obligație de supraveghere, cât și pedeapsă complementară aplicată la infracțiuni rutiere.

Combinarea pedepsei cu programe de susținere socială sau educative reprezintă cea mai bună cale de urmat în executarea muncii neremunerate, așa cum arată o multitudine de cercetări realizate în Marea Britanie. Aceste concluzii au influențat semnificativ practica în câteva state din Europa (Belgia si Marea Britanie). Deși au avut momente diferite de consacrare legislativă a muncii neremunerate în folosul comunității (Suedia – 1993, Franța – 1983, Belgia 1965, Cehia – 1996), cele mai multe state au urmat exemplul Marii Britanii în ceea ce privește modul de aplicare și executare a acestei pedepse/obligații. Intrarea în vigoare a fost de cele mai multe ori precedată de experimente (Marea Britanie, Suedia si Belgia), care au durat uneori și 3 ani (Suedia).

Între momentul intrării în vigoare a pedepsei și momentul în care aceasta a fost aplicată în mod semnificativ în practica instanțelor s-a scurs, de asemenea, un interval de timp important. Din această perspectivă, a aplicării, se poate afirma că munca neremunerată în folosul comunității reprezintă apanajul sfârșitului de secol XX. Tendința generală în Europa este de creștere a acestei ponderi în economia sancțiunilor aplicate de instanță. Munca neremunerată în folosul comunității are în vedere, în principal, infractorii aflați la prima abatere (minori și tineri) care nu au comis fapte grave.

Ca măsură provizorie sau educativă, munca neremunerată se poate aplica minorilor și de către procuror (Belgia), dar numai cu consimțământul minorului. În restul statelor, munca neremunerată, fie că este pedeapsă, fie că este obligație de supraveghere, se poate aplica numai de către instanță după verificarea a cel puțin două precondiții: inculpatul să își exprime disponibilitatea de a munci neplătit (să-și dea consimțământul) și să fie apt din punct de vedere medical în acest sens. După anul 2000, legislația din Marea Britanie a prevăzut că, consimțământul inculpatului nu mai este necesar. Pedeapsa sau obligația de a presta munca neremunerată în folosul comunității constă în efectuarea unui anumit număr de ore de muncă neplătită, stabilit de lege, într-un anumit interval de timp ce se poate întinde uneori pe întreg termenul de încercare. De obicei, minimul și maximul numărului de ore se înjumătățesc la minori.

Un aspect important reglat de practică este autoritatea care stabilește locul de muncă și natura activităților. Reglementările legale arată că în cele mai multe state judecătorul stabilește aceste detalii de executare, considerându-se că pedeapsa nu constă doar în efectuarea unui anumit număr de ore în beneficiul comunității, ci în efectuarea acestora într-un anume loc si desfășurând anumite activități. În practică s-a conturat o alta procedură, în care rolul instanței sau a judecătorului delegat cu executarea pedepsei s-a restrâns doar la a aviza propunerile venite din partea serviciului de probațiune. Activitățile prestate de către condamnați includ sarcini pentru care comunitatea nu are resursele necesare pentru a le îndeplini ori munci pentru care nimeni altcineva nu este angajat să le facă. Sentințele cu muncă în folosul comunității trebuie să țină cont de un aspect important, anume, să nu îi deposedeze de locuri de muncă pe cetățenii care respectă legea.

O preocupare constantă este în direcția găsirii organului potrivit care să supravegheze executarea sancțiunii muncii în folosul comunității, acest aspect considerându-se esențial pentru ca pedeapsa să își atingă scopul. În cele mai multe jurisdicții, competența supravegherii îndeplinirii acestei sancțiuni este dată serviciilor de probațiune, ca instituții cu rol în executarea pedepselor.

Referitor la locul de executare a muncii neremunerate în folosul comunității reglementările arată un consens: plasamentele pot include instituții de interes public (școli, spitale, instituțiile de asistență socială etc.) sau organizații private ori neguvernamentale, considerate a fi corespunzătoare infractorului și potrivite faptei comise. Aceste instituții se regăsesc pe anumite liste ținute fie de instanță, fie de serviciul de probațiune. Relația între serviciul de probațiune și aceste agenții, atât în ceea ce privește disponibilitatea acestora de a oferi locuri de muncă, cât și în ceea ce privește executarea propriu-zisă a pedepselor, variază de la unele înțelegeri locale, până la proceduri stricte, cu termene și responsabilități clare (Cehia, Franța). În Franța fiecare agenție, numită sugestiv „organizație gazdă”, are o fișă de prezentare destul de amplă care să îi susțină seriozitatea și rigurozitatea.

Natura activităților pe care le pot desfășura persoanele condamnate nu sunt extrem de variate, ele cantonându-se în multe state în zona curățării și întreținerii spațiilor verzi. O practică creativă în acest sens au țări precum Marea Britanie și Franța. În Marea Britanie, condamnații la pedeapsa în comunitate pot fi implicați în activități de turism, istorie locală sau reciclarea deșeurilor, iar în Franța a fost imaginat un program prin care aceștia se pot implica în acțiuni de sprijinire a victimelor accidentelor rutiere. Se poate observa ca o constantă că aceste activități sunt fie necalificate, fie nu sunt prestate în mod obișnuit de nimeni. În acest mod se are în vedere prevenirea oricăror tulburări pe piața forței de muncă în zonele unde se execută această pedeapsă.

Munca neremunerata în folosul comunității se consideră executată dacă orele de muncă au fost efectuate în intervalul de timp stabilit de către instanță sau de lege. În Belgia, dacă a fost aplicată de procuror ca măsură provizorie, aceasta nu se consemnează în cazierul judiciar. În rest, sancționarea infractorilor cu această pedeapsă se menționează în cazierul judiciar.

Prin conținutul său dual, punitiv și educativ, munca neremunerată în folosul comunității prezintă un potențial imens pentru politicile penale ale secolului XXI. Totodată, având în vedere orientările noi de politică penală în privința sistemului sancționator (în sensul apărării libertății individuale), care au pătruns în mai multe state, cât și evoluția aplicării în practică a acestei pedepse, ne putem aștepta ca pe viitor această pedeapsă să înlocuiască pedeapsa cu închisoarea din ce în ce mai mult.

Capitolul II

Munca neremunerată în folosul comunității în România

2.1. Cadrul legislativ actual. Generalități.

Anterior intrării în vigoare a noii legislații penale, în sistemul sancționatoriu român, prestarea unei activități neremunerate putea fi aplicată persoanelor care au comis fapte de natură contravențională și persoanelor minore care au comis infracțiuni și față de care s-a dispus măsura educativă a libertății supravegheate ori suspendarea executării pedepsei sub supraveghere sau sub control cu obligația prevăzută de art. 103. alin. 3, lit. c).

Noul Cod penal român menține categoriile de pedepse din vechea reglementare, însă creează „o plajă variată a modalităților de individualizare judiciară a executării lor, precum și o serie de măsuri de individualizare, în ipotezele în care instanța nu dispune o soluție de condamnare”.

Prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității apare în noile reglementări ca o formă substitutivă a executării pedepsei amenzii, precum și ca obligație posibilă în cazul instituțiilor noi create: renunțarea la urmărirea penală și amânarea aplicării pedepsei, iar în cazul suspendării pedepsei sub supraveghere se impune cu caracter imperativ. Sfera de aplicabilitate a acestei obligații este mult lărgită în prezent, ea mutându-se de la minori exclusiv către majorii care au comis fapte penale.

Serviciul de probațiune efectuează supravegherea și controlul respectării obligației atât cu privire la persoana supravegheată cât și cu privire la instituția din comunitate unde persoana supravegheată execută sancțiunea dispusă de către instanță în sarcina sa.

Participarea instituțiilor din comunitate la organizarea și desfășurarea executării pedepselor și a măsurilor neprivative de libertate se realizează sub coordonarea serviciului de probațiune, atunci când este prevăzut de lege.

În vederea unei colaborări eficiente cu instituțiile din comunitate și cu alte autorități sau instituții publice, care sunt implicate în executarea obligației la muncă neremunerată, Direcția de Probațiune încheie protocoale de colaborare la nivel național.

Instituțiile din comunitate care doresc să poată organiza executarea muncii neremunerate în folosul comunității trebuie să urmeze o procedură de abilitare. Pot să solicite abilitarea acele asociații, fundații și societăți comerciale care au concesionat un serviciu public. Respectiva instituție interesată va face o cerere în acest sens și va întocmi o documentațiepe care o va depune la biroul de executări penale a tribunalului în circumscripția căruia își are sediul. Asupra cererii se pronunță judecătorul delegat cu executarea la această instanță. Judecătorul va solicita și va consulta un raport privind concluziile Direcției de Probațiune asupra compatibilității activității ori serviciului pentru care este solicitată abilitarea cu standardele minime de lucru în probațiune. Direcția de Probațiune, la rândul ei, va consulta serviciile de probațiune din raza teritorială pentru care instituția solicită abilitarea.

Asupra cererii judecătorul delegat se va pronunța în camera de consiliu, prin încheiere definitivă, pentru o perioadă de 5 ani. Instituția din comunitate abilitată astfel va fi înscrisă de către Direcția de Probațiune în baza de date constituită la nivel național.

În prezent, pentru a pune în executare măsura prestării muncii neremunerate, serviciile de probațiune procedează potrivit reglementărilor legale în vigoare care fac referire la această sancțiune: codul penal, codul de procedură penală, Legea 252/2013, Legea 253/2013, ordinul MJ 2355/2008.

Trebuie să precizăm că, se procedează compilând noile reglementări cu cele din ordinul MJ 2355/2008, aceasta în condițiile în care, încă nu este definit cadrul legal complet în care se pune în aplicare această sancțiune. Astfel, lipsesc H.G. pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a dispozițiilor Legii nr. 253/2013, H.G. pentru modificarea și completarea Regulamentului de aplicare a dispozițiilor legii nr. 252/2013 privind organizarea și funcționarea sistemului de probațiune, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1079/2013 și H.G. privind standardele minime de lucru în probațiune pentru instituțiile din comunitate.

2.2. Munca neremunerată în reglementările vechiului Cod penal

În legislația penală anterioară (Cod penal din 1969) obligația de a presta o activitate neremunerată era reglementată în art.103, alin. 3, lit. c) în cazul libertății supravegheate a minorului și de art. 110, indice 1, alin. 1 și în situația suspendării executării pedepsei sub supraveghere sau sub control cu obligația prevăzută de art. 103. alin. 3, lit. c).

Judecătorul îi putea impune minorului obligația „să presteze o activitate neremunerată într-o instituție de interes public fixată de instanță, cu o durată între 50 și 200 de ore, de maximum 3 ore pe zi, după programul de școală, în zilele nelucrătoare și în vacanță”. Supravegherea executării acestei obligații era în sarcina serviciului de probațiune, care proceda potrivit Ordinului MJ 2355/2008.

Instituția muncii în folosul comunității, așa cum era reglementată pentru minori, a fost extinsă, în unele cazuri, și în cazul adulților, prin asimilarea obligației de supraveghere de „a desfășura o activitate” din cadrul suspendării sub supraveghere (prev. de art. 86 indice 3, alin 3 lit. a, Cod penal vechi) cu obligația de „a presta muncă în folosul comunității”, însă instanța nu avea limitări privind numărul de ore de muncă ori durata de timp în care se execută pedeapsa, ea fiind suverană în alegerea întinderii obligației.

2.3. Reglementări în actuala legislație penală. Detalierea.

2.3.1. Munca neremunerată în folosul comunității în situația renunțării la urmărire penală, dispusă de către procuror

În art. 318 Cod de procedură penală este reglementată renunțarea la urmărirea penală. În condițiile prevăzute de alin. 1 al acestui articol, procurorul poate decide să nu se continue urmărirea penală. În această situație se poate dispune de către procuror, după consultarea suspectului sau a inculpatului, ca acesta să îndeplinească una sau mai multe obligații. Printre aceste obligații, la alin. 3, lit. c) este prevăzută obligația de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă cuprinsă între 30 și 60 de zile, în afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, persoana nu poate presta această muncă.

În această situație serviciul de probațiune nu are competență în coordonarea și supravegherea executării obligației. Potrivit reglementărilor din legea 253/2013, serviciul de probațiune poate fi solicitat doar să ofere informații procurorului referitoare la locurile disponibile pentru prestarea muncii neremunerate în cadrul unei instituții din comunitate abilitate, potrivit procedurii art. 20 din Legea. 253/2013.

2.3.2. Munca neremunerată în folosul comunității dispusă ca modalitate de executare a pedepsei amenzii penale

Noul Cod penal reglementează o formă substitutivă a executării amenzii, prevăzând posibilitatea persoanelor de bună-credință și insolvabile să execute pedeapsa amenzii, nu prin plata unei sume de bani, ci prin muncă în folosul comunității, în anumite condiții stabilite în art. 64 alin.1 Cod penal.

Această convertire a amenzii în muncă neremunerată în folosul comunității în cazul neexecutării celei dintâi este regăsită și în legislația italiană, unde este reglementată în mod similar în art. 105 din Legea nr. 689/1981.

Astfel, potrivit noilor reglementări, se poate realiza o astfel de înlocuire în următoarele condiții: pedeapsa amenzii să nu poată fi executată, în tot sau în parte, din motive neimputabile persoanei condamnate, să existe consimțământul acesteia și starea de sănătate să-i permită condamnatului prestarea muncii în folosul comunității (să fie aptă din punct de vedere medical).

Instanța nu poate dispune obligarea condamnatului la prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității în absența consimțământului acestuia, deoarece ar fi în situația de a contraveni cu prevederile art. 4 din Convenția europeană, socotindu-se supunerea condamnatului la muncă forțată. De asemenea, nu se poate dispune această măsură dacă persoana condamnată nu poate presta activitatea din cauza stării de sănătate, dovedită prin acte medicale.

Dacă condițiile de mai sus sunt îndeplinite, instanța stabilește această măsură, iar așa cum este prevăzut în art. 560, alin. 2, Codul de procedură penală, când dispune înlocuirea pedepsei amenzii cu prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității, instanța va menționa în dispozitiv două entități din comunitate unde urmează a se executa munca neremunerată în folosul comunității. Pentru stabilirea instituțiilor din comunitate, instanța va trebui să consulte informațiile puse la dispoziție, periodic, de către serviciul de probațiune, cu privire la posibilitățile concrete de executare existente la nivelul serviciului de probațiune și la nivelul instituțiilor din comunitate.

O copie a hotărârii instanței se trimite serviciului de probațiune competent în coordonarea executării obligației, care va proceda conform prevederilor art. 23 alin. 5 și 6 cu trimitere la art. 51 și 52 din Legea 253/2013.

Conform art. 23 alin. 6 din Legea 253/2013, executarea muncii în folosul comunității se face într-un termen de maxim 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de executare a pedepsei amenzii prin prestarea unei activități neremunerate în folosul comunității și poate înceta și prin plata amenzii corespunzătoare zilelor amendă neexecutate, în cazul în care persoana condamnată nu mai este insolvabilă și nu mai dorește să continue munca.

2.3.3. Munca neremunerată în folosul comunității dispusă ca obligație atașată unei sancțiuni neprivative de libertate, pe care instanța are facultatea, respectiv obligația de a o dispune, după cum urmează:

a) facultativă pentru instanță în cazul amânării aplicării pedepsei (art. 85, alin. 2, lit. b, Cod penal)

b) obligatorie pentru instanță în toate cazurile de suspendare a executării pedepsei

sub supraveghere (art. 93, alin. 3, Cod penal)

Această obligație poate fi aplicată infractorului major (indiferent de vârstă), care și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității. În situația în care inculpatul nu și-a manifestat, în cursul urmăririi penale sau al judecății, acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, nu se va putea dispune amânarea aplicării pedepsei ori suspendarea sub supraveghere. Instanța nu va putea impune această obligație dacă din probele administrate rezultă că, din cauza stării de sănătate, persoana inculpată nu poate presta această muncă.

Ca durată a muncii neremunerate în folosul comunității legiuitorul optează mai întâi pentru un interval între 30-60 de zile în cazul amânării aplicării pedepsei, apoi pentru 60-120 de zile în cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

Pentru stabilirea acestei obligații, instanța va trebui să consulte informațiile puse la dispoziție, periodic, de către serviciul de probațiune, cu privire la posibilitățile concrete de executare existente la nivelul serviciului de probațiune și la nivelul instituțiilor din comunitate.

Conform art. 52 alin. 1 din Legea 253/2013, în cazul amânării aplicării pedepsei executarea muncii în folosul comunității se face într-un termen de maxim 6 luni de la data începerii prestării muncii, cu anumite excepții (când persoana nu este aptă temporar, se poate executa până la expirarea termenului de supraveghere), iar în situația suspendării pedepsei sub supraveghere este stabilit în art. 57, alin. 1 din Legea 253/2013 că se execută într-un interval de cel mult un an de la data începerii prestării muncii, cu aceleași excepții.

Condamnatul va executa două ore de activitate neremunerată în contul unei zile de muncă. În situația în care cel obligat să presteze muncă neremunerată în folosul comunității este implicat în activități remunerative sau urmează cursuri, durata muncii prestate în aceeași zi calendaristică este de maxim 2 ore. Consilierul de probațiune poate prelungi această durată, cu până la 2 ore, la solicitarea supravegheatului. Pentru persoanele care nu sunt implicate în muncă ori nu urmează cursuri se poate prelungi programul până la maxim 8 ore. Similar, în zilele nelucrătoare se pot presta până la 8 ore. Munca neremunerată se poate executa în zilele de duminică, sărbători legale și în timpul nopții doar la solicitarea celui condamnat, în măsura în care este posibil acest lucru.

Instituția din comunitate unde se execută activitatea neremunerată trebuie să asigure respectarea prevederilor legale privind cerințele minime de securitate și sănătate la locul de muncă. Activitatea neremunerată nu poate fi executată în locuri vătămătoare periculoase, ori care prezintă risc pentru sănătatea ori integritatea celor care o execută.

De îndrumarea și verificarea modului în care condamnatul execută obligația se ocupă un reprezentant al instituției din comunitate căreia îi este încredințat cazul.

Serviciul de probațiune efectuează supravegherea și controlul respectării obligației, atât cu privire la persoana supravegheată, cât și cu privire la instituția din comunitate stabilită.

În caz de neexecutare a obligației cu rea-credință se sesizează instanța, care poate să revoce amânarea sau suspendarea și să dispună aplicarea pedepsei, respectiv executarea pedepsei cu închisoarea.

2.3.4. Procedura de punere în executare a obligației de către serviciul de probațiune

După primirea copiei hotărârii judecătorești prin care a fost încredințat cazul serviciului de probațiune, șeful serviciului va aloca cazul unui consilier de probațiune manager de caz. Consilierul de probațiune desemnat, va realiza demersurile legale de convocare a persoanei la sediul serviciului de probațiune în vederea inițierii procedurilor de punere în executare a dispozițiilor hotărârii judecătorești.

La prima întrevedere se realizează evaluarea persoanei supravegheate, iar pe baza concluziilor acestei evaluări se va decide care este instituția din comunitate (dintre cele 2 menționate în hotărârea judecătorească) în care se va executa munca neremunerată.

Tot la această dată se va lua legătura cu persoana responsabilă desemnată de către instituția din comunitate pentru a stabili data la care persoana supravegheată se va prezenta la această instituție cu scopul începerii executării pedepsei (în maxim 30 de zile de la data comunicării hotărârii către serviciul de probațiune). Informațiile legate de ora, data și locul unde urmează să aibă loc întâlnirea cu reprezentanții instituției din comunitate îi vor fi comunicate supravegheatului.

Într-un termen de 3 zile lucrătoare de la data primei întrevederi, consilierul manager de caz va înainta instituției din comunitate decizia sa împreună cu o copie după dispozitivul hotărârii și fișa de evaluarea persoanei supravegheate. Ulterior, la data stabilită la prima întrevedere, consilierul de probațiune va însoți supravegheatul la întrevederea cu reprezentanții instituției. Cu această ocazie, consilierul se va asigura că acesta ia la cunoștință normele de protecție a muncii, de pază și de stingere a incendiilor și îi va aduce la cunoștință regulile pe care trebuie să le respecte la locul de muncă. Totodată, se va înainta supraveghetorului formularul de evidență a orelor care trebuie efectuate, formular care după executarea obligației se va întoarce completat la serviciul de probațiune.

Consilierul manager de caz va ține constant legătura cu supraveghetorul desemnat de instituția de interes public, care îl va informa despre prezența/lipsa de la activități a supravegheatul, despre comportamentul acestuia la locul de muncă. Pe baza acestor informări, consilierul va decide modul în care sunt sancționate abaterile, în funcție de gravitatea lor, cu avertisment sau cu sesizarea instanței de către serviciul de probațiune.

Consilierul manager de caz are posibilitatea de a solicita instanței modificarea ori încetarea executării muncii în folosul comunității, situație în care va întocmi un raport de evaluare a persoanei. Încetarea executării muncii are loc de drept, chiar dacă se apreciază că obligația este în continuare necesară, însă din cauza stării de sănătate a persoanei condamnate aceasta nu mai este posibilă. Solicitarea de modificare ori încetare a obligației o poate face și persoana supravegheată prin intermediul judecătorului delegat cu executarea.

După finalizarea obligației, executarea numărului de zile stabilite de instanță, instituția din comunitate unde persoana a executat munca are obligația de a emite și de a comunica un document, care atestă acest lucru, către serviciul de probațiune și persoanei supravegheate.

Capitolul III.

Dificultăți la punerea în executare a obligației prestării muncii neremunerate în folosul comunității, reflectate în cazurile aflate în evidența Serviciului de Probațiune Cluj

Precizare prealabilă

Dificultățile la punerea în executare a obligației prestării muncii neremunerate în folosul comunității, care sunt prezentate în acest capitol, au fost selectate în urma studierii cazurilor de supraveghere în care a fost stabilită obligația de a presta muncă neremunerată intrate în evidența Serviciului de Probațiune Cluj în anul aflat în curs (începând cu luna iulie și până în prezent). Au fost analizate un număr de 26 astfel de cazuri.

Informațiile obținute din studiul acestor dosare de supraveghere au fost completate cu cele extrase din studierea dosarelor persoanelor condamnate la acest tip de obligație, în perioada 2009-2013, aflate în arhiva Serviciului de Probațiune Cluj, respectiv un număr de 30 de sentințe pentru minori și una pentru o persoană majoră.

Pentru exemplificarea problematicii întâlnite au fost alese un număr de 9 spețe, care au fost considerate relevante.

Mai precizăm faptul că s-a încercat gruparea spețelor pe categorii de probleme identificate, în practică, la momentul punerii lor în executare. De asemenea, s-a evitat prezentarea unor spețe în care s-au întâmpinat același tip de dificultăți.

3.1. Prezentarea cazurilor și a dificultăților întâmpinate

3.1.1. Dificultăți la punerea în executare a obligației ce-și au originea în modul în care a fost realizată individualizarea pedepsei de către instanța de judecată

a) sentința este incompletă sub aspectul conținutului dispozitivului, nu se specifică nicio instituție din comunitate, unde urmează să fie prestată activitatea neremunerată

b) stabilirea de către magistrați, în mod limitativ, a numărului de ore de muncă pe zi ori pe săptămână, ce urmează a fi efectuate, deși reglementările legale permit adaptarea la situația concretă a condamnatului

Speța nr. 1 (sentința penală nr. 265/08.08.2014 din dosarul penal nr. 2005/328/2014 al Judecătoriei Turda)

Instanța a stabilit pentru cei 4 condamnați în acest dosar penal obligația de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile, a câte 2 ore pe zi, în cadrul primăriei ultimului domiciliu/primăriei de la locul de naștere/altei instituții din comunitate.

Speța nr. 2 (sentința penală nr. 539/08.09.2014 din dosarul penal nr. 1578/219/2014 al Judecătoriei Dej)

Instanța a stabilit pentru persoana condamnată în acest dosar penal obligația de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 70 de zile, câte o zi pe săptămână, după programul de lucru sau în zilele nelucrătoare de la sfârșit de săptămână.

Speța nr. 3 (sentința penală nr. 1170/13.06.2014 din dosarul penal nr. 996/235/2014 al Judecătoriei Gherla)

Instanța a stabilit pentru persoana condamnată în acest dosar penal obligația de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile.

Din analiza dosarelor de supraveghere aflate în evidența Serviciului de Probațiune Cluj, în care a fost stabilită de către instanța de judecată obligația de a presta muncă neremunerată în folosul comunității, în conformitate cu art. 85, alin 2, lit b, ori potrivit art. 93, alin 3 din Codul penal, reiese că practica (în curs de formare) este departe de a fi unitară și de a ține cont de ansamblul prevederile legale referitoare la acestă tematică (Codul penal, Codul de procedură penală, Legea 253/2013, Legea 252/2013). Astfel, dacă unele dintre sentințe sunt incomplete sub aspectul conținutului dispozitivului (vezi speța nr. 3, unde nu se specifică nicio instituție din comunitate unde urmează să fie prestată activitatea neremunerată), potrivit prevederilor art. 404, alin 2 Cod procedură penală, în altele, instanța de judecată individualizează cu prea mare rigurozitate modul de executare (vezi speța nr. 2 și speța nr. 3) stabilind limitativ numărul de ore de muncă ce pot fi efectuate pe zi ori pe săptămână.

Lipsa precizării de către instanță a instituțiilor din comunitate unde urmează a se executa munca neremunerată conduce la o întârziere a punerii în executare a obligației, fiind necesar ca serviciul de probațiune să sesizeze judecătorul delegat cu executarea, în conformitate cu art. 15 lit. c, din Legea 253/2013, pentru ca acesta să sesizeze instanța de executare și doar ulterior se va putea pune în executare.

Tot ca inconvenient la punerea în executare a obligației de a presta muncă neremunerată se constituie și stabilirea de către magistrați în mod limitativ a numărului de ore de muncă, pe zi ori pe săptămână, ce urmează a fi efectuate. În acest mod, ne putem afla în situația de a depăși termenul legal de finalizare, de cel mult un an, de la începerea prestării muncii, așa cum se prezintă situația în speța nr. 2 (70 de zile, câte o zi pe săptămână, după programul de lucru sau în zilele nelucrătoare de la sfârșit de săptămână), aceasta în condițiile în care într-un an calendaristic avem mai puțin de 70 de săptămâni (sunt doar 52, 53 de săptămâni).

Într-o situație similară ne găsim și în speța nr. 1 (stabilirea unei limite de 2 ore pe zi, pe durata a 60 de zile), în care persoana condamnată poate efectua munca neremunerată doar în zilele de sâmbătă, astfel se poate ajunge la situația de a depăși limita de un an. Și în aceste circumstanțe se impune sesizarea judecătorului delegat la executări penale, conform cu art. 15 lit. e, Legea 253/2013, pentru ca acesta să procedeze potrivit art. 554 alin. 2 din Codul de procedură penală.

3.1.2. Dificultăți la punerea în executare a obligației provenite din situația particulară a celor condamnați

a) persoana condamnată este aptă condiționat pentru a presta activități lucrative

b) disponibilitatea de a presta munca neremunerată de către persoana condamnată este limitată (la sfârșit de săptămână), datorită programului de la locul de muncă

c) persoana condamnată este pensionată pe caz de boală, iar activitățile lucrative pe care le poate presta sunt extrem de restrânse

d) condamnatul nu are niciun tip de experiență în muncă, îi lipsesc abilitățile lucrative și prezintă un risc ridicat de recidivă

e) persoana condamnată se confruntă cu probleme de ordin social, material/financiar, nu are calitatea de asigurat în sistemul public de sănătate (nu are medic de familie) și nu beneficiază de ajutor social.

Speța nr. 4 (decizia penală nr. 549/2014 din dosarul penal nr. 2037/117/2011 a Curții de Apel Cluj)

Instanța a stabilit pentru M.R., (cetățean israelian, studii superioare, economist) obligația de a presta o muncă neremunerată pe o perioadă de 100 zile/maxim 4 ore pe zi, cu excepția zilelor nelucrătoare, într-o instituție publică de interes local din Cluj-Napoca, ce va fi stabilită de către Serviciul de Probațiune.

Persoana supravegheată nu are drept de ședere permanent în România, decât 180 de zile pe an. Din acest motiv alternează perioadele petrecute în țară cu cele în care se află în Israel. Totodată, din certificatul medical prezentat a reieșit că este apt condiționat cu recomandări de interzicere a efortului fizic deoarece suferă de afecțiuni cardio-vasculare, diabet, tulburări de tip alergologic.

Speța nr. 5 (sentința penală nr. 755/2014 din dosarul penal nr. 10705/211/2014 al Judecătoriei Cluj-Napoca)

Instanța a stabilit pentru persoana condamnată H.R.A. obligația de a presta muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile, derulată în cadrul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca.

După cum reiese din fișa de referire a cazului către instituția din comunitate și din certificatul medical eliberat de medicul de medicina muncii, condamnatul este apt condiționat cu recomandări de interzicere a efortului fizic, a ortostatismului prelungit și a muncii la înălțime.

Speța nr. 6 (sentința penală nr. 963/2014 din dosarul penal nr. 1954/211/2014 al Judecătoriei Cluj-Napoca)

Instanța a stabilit în sarcina condamnatului P.A. obligația de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 80 de zile, derulată în cadrul Primăriei comunei Apahida.

Din documentele dosarului de supraveghere reiese că persoana supravegheată are un loc de muncă stabil (de luni până sâmbătă, aproximativ 12 ore pe zi), la o societate comercială din Municipiul Cluj-Napoca, unde face naveta zilnic din localitatea de domiciliu (satul Pata, comuna Apahida). El și-a arătat disponibilitatea de a presta munca neremunerată în zilele de duminică, pentru a nu-și pierde locul de muncă actual.

Speța nr. 7 (sentința penală nr. 253/2014 din dosarul penal nr. 349/328/2014 al Judecătoriei Turda)

Instanța a stabilit pentru persoana condamnată M.V. (pensionar de boală) obligația de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, pentru 60 de zile, în cadrul Primăriei Ciurila ori în cadrul Primăriei Turda.

Din analiza documentelor din dosarul de supraveghere reiese că persoana condamnată a fost pensionată pe caz de boală, având ca principal diagnostic: tulburare de personalitate instabil emoțională de tip impulsiv și prezintă sindrom de dependență de alcool.

Speța nr. 8 (sentința penală nr. 887/2014 din dosarul penal nr. 12497/211/2014* al Judecătoriei Cluj-Napoca)

Instanța a stabilit în sarcina condamnatului T.M.C., domiciliat în Cluj-Napoca, în vârstă de 25 ani, fără ocupație, cu antecedente penale, obligația de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei Cluj-Napoca sau la RADP Cluj pe o perioadă de 80 de zile lucrătoare.

Din studiul documentelor din dosarul de supraveghere reiese că tânărul condamnat nu are formată o atitudine favorabilă față de muncă, evită activitățile care implică efort susținut, nu reușește să respecte un program de lucru și să mențină un angajament lucrativ. Totodată, din evaluarea făcută de către consilierul manager de caz, rezultă că nu au fost identificate abilități ori aptitudini profesionale pentru tânărul în cauză, iar motivația de a executa orice tip de sarcini este apreciată a fi extrem de scăzută. Riscul de recidivă a fost evaluat la un nivel mare.

Speța nr. 9 (sentința penală nr. 286/01.10.2014 din dosarul penal nr. 1477/328/2014 al Judecătoriei Turda)

Instanța a stabilit pentru cel condamnat în acest dosar penal obligația de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 120 de zile la Primăria Turda ori la altă instituție desemnată de Serviciul ce Probațiune Cluj.

Condamnat în acest dosar penal, pentru fapte de furt, C.P.G., cu domiciliul în municipiul Turda, are o situație materială extrem de precară, realizează venituri la limita subzistenței, ca zilier. Persoana condamnată nu are calitatea de asigurat în sistemul asigurărilor de sănătate și nu se află în evidența vreunui medic de familie. Totodată, el nu dispune de resursele financiare necesare acoperirii costurilor unui control medical la o clinică specializată în medicina muncii, care să confirme că este apt pentru prestarea unor activități lucrative.

Din modul în care a fost restructurată instituția suspendării pedepsei sub supraveghere, prin stabilirea cu caracter imperativ a obligației de a presta activitate neremunerată în folosul comunității pentru cei condamnați și din analiza dosarelor de supraveghere se relevă că, tipologiile de persoane condamnate cărora le poate fi impusă această obligație este una extrem de diversă. Astfel, putem vorbi despre persoane cu o pregătire profesională superioară și persoane neșcolarizate, despre tineri (abia majori) și pensionari, despre condamnați cu o situație socio-economică foarte bună și indivizi care sunt lipsiți de resursele de bază, infractori primari și persoane cu antecedente penale, bărbați și femei (posibil și însărcinate, reglementările legale nu exclud), toți cei care se încadrează prevederilor legale.

În condițiile actuale, când oferta din comunitate de plasamente în muncă pentru condamnați este extrem de restrânsă, preponderente fiind activitățile de salubrizare, întreținere, colectare deșeuri stradale și întreținere spații verzi, este dificil pentru consilierul manager de caz să stabilească cea mai oportună plasare la muncă, „în funcție de situația și nevoile persoanei și în funcție de utilitatea activităților pentru comunitate”. Astfel, identificarea unor activități adecvate acelor supravegheați care sunt apți condiționat să presteze munca, datorită problemelor de sănătate pe care le au, nu este un demers facil (spețele 4, 5 și 7).

Principalele instituții unde se execută munca neremunerată în prezent sunt cele publice. Orarul de funcționare al instituțiilor publice și implicit programul de muncă al celor care sunt desemnați să supravegheze activitatea prestată de către persoanele condamnate este de la orele 8.00 la orele 16.00, de luni până vineri. În aceste condiții, cei care au un loc de muncă stabil și au disponibilitate de timp liber doar după amiaza și la sfârșit de săptămână nu reușesc să fie implicați în activități la instituții publice (speța nr. 6). Pentru aceste persoane și pentru alte categorii, cum se va face referire în cele ce urmează, se apreciază a fi oportună diversificarea rețelei de instituții din comunitate, care oferă astfel de locuri de muncă.

Dintre tipologiile de persoane aflate în evidența serviciului de probațiune o problematică aparte o prezintă tinerii, aceștia fiind o adevărată provocare pentru orice consilier de probațiune. Identificarea celui mai oportun plasament pentru efectuarea orelor de muncă în folosul comunității poate reprezenta un demers anevoios pentru consilierul de probațiune care manageriază cazul unui tânăr lipsit de experiență în muncă și cu un vădit dezinteres pentru a se implica în activități lucrative (profilul prezentat la speța nr. 8).

Un prim obstacol pe care îl întâlnim este la momentul evaluării acestor persoane, în vederea întocmirii fișei de referirea cazului către instituția din comunitate. Din analiza acestor fișe s-a constatat că nu s-a reușit identificarea abilităților și aptitudinilor pentru aceste categorii de persoane, iar în consecință recomandările referitoare la tipul de activitate adecvată situației personale nu sunt concludente. Chiar dacă în prezent evaluarea acurată a abilităților și aptitudinilor proprii persoanelor condamnate poate părea mai puțin importantă, din moment ce posibilitățile de prestare a activității neremunerate sunt unele și aceleași pentru toate aceste persoane, pe viitor, când sperăm într-o diversificare a modalităților de executare a acestei obligații, consider că va reprezenta o prioritate. În acest scop, apreciez oportun ca persoana evaluată să aibă posibilitatea de a se autoevalua (prin folosirea unui chestionar de autoevaluare a abilităților), iar propria evaluare să fie folosită alături de cea făcută de către consilier (prin instrumentele pe care le are la îndemână), în vederea stabilirii unui plasament la muncă, cât mai potrivit abilităților persoanei supravegheate.

O altă problemă întâmpinată la punerea în practică a obligației de a presta activitatea neremunerată apare la găsirea unui plasament potrivit pentru cei condamnați pentru anumite tipuri de infracțiuni (infracțiuni de corupție, infracțiuni cu violență etc.) și pentru cei evaluați cu un risc ridicat de recidivă. Aceasta deoarece, din cele constatate în practică, instituțiile publice nu dispun de personal calificat să lucreze cu astfel de categorii. De altfel, ne putem aștepta ca, instituțiile publice să primească cu rezervă anumite categorii de condamnați la muncă (cum ar fi persoanele condamnate pentru infracțiuni cu violență, persoanele dependente de droguri și alcool etc.) dacă vor aprecia că le poate fi disturbată activitatea ori nu-i pot gestiona într-o manieră potrivită.

O altă categorie de condamnați aflați în supravegherea serviciilor de probațiune, într-o pondere apreciabilă, o reprezintă persoanele cu probleme sociale și materiale grave (persoane fără adăpost, fără documente de identitate etc.). Problemele cu care aceste persoane se confruntă generează dificultăți la punerea în executare a obligației de a presta muncă neremunerată, ele nefiind în măsură să-și acopere costurilor unui control medical la o clinică specializată în medicina muncii, care să confirme că este apt pentru prestarea unor activități lucrative (speța nr. 9).

În condițiile în care persoana condamnată nu prezintă certificatul medical, consilierul manager de caz nu va putea emite decizia către instituția din comunitate, iar obligația stabilită în sentință nu se poate pune în executare. Astfel, așa cum este prevăzut în art. 51, alin. 3 din Legea de executare a pedepselor neprivative de libertate, persoana supravegheată trebuie să prezinte un certificat medical, care să confirme faptul că este aptă pentru prestarea unor activități dintre cele propuse de către consilierul de probațiune și nu prezintă risc pentru sănătatea altor persoane. Acest document, se precizează în același articol, va fi eliberat de către medicul său de familie sau de către un medic de medicină generală. În mare parte, persoanele despre care vorbim nu au calitatea de asigurat în sistemul public de sănătate și nu beneficiază de asistența medicală a unui medic de familie. În această situație se regăsesc un număr mare dintre beneficiarii serviciului nostru, care nu sunt în evidența vreunui medic de familie și nici nu sunt în măsură să-și acopere costurile examinării medicale într-o clinică cu plată.

Teoretic, am putea spune că această problemă este reglementată de același art. 51, alin. 3 din Legea 253/2013, care, în ultima parte stipulează: „pentru persoanele care nu pot suporta costurile evaluării medicale, acestea sunt suportate de la bugetul de stat”. Această aparență este întreținută și de reglementările art. 13, alin 1 și 2 din Legea 253/2013, însă, în practică, puțini dintre cei care nu-și pot acoperi costurile examinării medicale îndeplinesc condițiile de a putea solicita scutirea de la plata acestei cheltuieli și suportarea ei de la bugetul de stat. Persoanele în cauză (supravegheați aflați în evidența SP Cluj) nu pot beneficia de această prevedere, deoarece nu le-a fost recunoscut dreptul la ajutor social (în condițiile Legii nr. 416/2001) sau la alocația pentru susținerea familiei (în conditiile Legii nr. 277/2010) deși, aparent îndeplinesc condițiile legale. Impedimentele la obținerea acestor drepturi sunt legate de lipsa documentelor de identitate (atât pentru ei cât și pentru copiii aflați în întreținerea lor) și datorită cazierului fiscal. Ei nu-și pot întocmi actele de identitate ori de stare civilă deoarece autoritățile locale condiționează eliberarea documentelor de plata amenzilor, a taxelor și impozitelor cu care figurează în evidențele acestor instituții solicitanții. Astfel, din modul în care se prezintă lucrurile, în practică, persoanele lipsite de posibilități financiare nu vor putea să beneficieze de acoperirea costurilor necesare consultației medicale de la bugetul de stat. Prin această reglementare legislativă ne învârtim într-un cerc vicios, din care se poate ieși doar cu o abordare constructivă a legiuitorului. De altfel, chiar și cei care se încadrează prevederilor prezentate mai sus (din Legea 253/2014), nu pot profita de ele, cât timp nu avem un regulament de punere în aplicare a legii. Din păcate, așa cum se prezintă proiectul de regulament în prezent, această situație nu va găsi rezolvare problemei, procedura prezentată fiind una de durată. Consider că prevederile art.13. ar putea fi aplicate cu mai mare eficiență, dacă nu ar fi condiționate de recunoașterea dreptului la ajutor social și/sau la alocația pentru susținerea familiei, ci ar fi suficientă o cerere a persoanei în cauză la care să se anexeze o declarație pe propria răspundere dublată de o adeverință de la instituțiile financiare din care să reiasă că persoana în cauză nu realizează venituri.

Serviciul de probațiune Cluj a identificat o rezolvare, de moment, a acestei probleme prin trimiterea celor aflați în situația descrisă mai sus către Policlinica fără Plată „Sf. Pantelimon” din cadrul Asociației Filantropice Medical-Creștine „Christiana” – Filiala Cluj. Această instituție din comunitate, cu care Serviciul de probațiune Cluj colaborează, acordă asistență medicală gratuită persoanelor defavorizate din punct de vedere social. Medicii de medicină generală care lucrează aici au fost de acord să ofere consultație și să elibereze certificatul medical care să ateste starea de sănătate pentru cei obligați să presteze activitate neremunerată.

Această soluție nu rezolvă substratul problemei, indicat fiind să se găsească o soluție consistentă, care să se regăsească în reglementările legale viitoare.

CAPITOLUL IV

Concluzii și propuneri pentru îmbunătățirea actualelor reglementări

privind executarea obligației de a presta muncă neremunerată în folosul comunității

Intrarea în vigoare a noii legislații penale, fără a fi precedată de o pregătire, în prealabil, a legislației conexe și a instituțiilor implicate la punerea în executare a pedepselor neprivative de libertate, conduce la obstacole în implementarea unor măsuri, precum este și cea la prestarea muncii neremunerate în folosul comunității.

Analizând informațiile cuprinse în capitolele anterioare ale lucrării, se poate desprinde concluzia că, există probleme la punerea în executare a acestei măsuri, generate de modul arbitrar în care magistrații o individualizează, de lipsa de plasamente la muncă corespunzătoare unei diversități de persoane obligate, de lipsa posibilităților material/financiare ale supravegheaților, care conduc la piedici în prezentarea documentelor necesare (adeverința medicală) pentru a putea iniția executarea obligației și de lipsa cadrului legal complet în care să se aplice.

Aceste dificultăți ar putea fi depășite prin:

Organizarea de întâlniri cu reprezentanți ai instanțelor, în cadrul cărora aceștia să fie înștiințați de impedimentele la executarea sentințelor și să se genereze soluții în vederea îmbunătățirii practicii.

Diversificarea rețelei de instituții din comunitate care oferă locuri de muncă persoanelor aflate în evidența serviciului de probațiune, obligate la prestarea de muncă neremunerată în folosul comunității. În acest sens, ar fi necesar ca serviciile de probațiune să identifice noi posibili parteneri (care au activități de interes pentru comunitatea locală) cu care să aibă loc contacte, pentru a putea face propuneri Direcției de Probațiune de încheiere a unui protocol de colaborare.

Totodată, apreciez utilă dezvoltarea de ateliere de muncă în folosul comunității la nivelul întregii țări. În astfel de spații, special create cu această destinație, se asigură supravegherea eficientă a executării obligației de către personal specializat. Faptul că executarea orelor se realizează în interiorul unui atelier prezintă nenumărate avantaje: permite evitarea stigmatizării celor condamnați, activitățile întreprinse aici pot fi realizate de către persoane de orice vârstă și cu orice pregătire profesională, orarul dă posibilitatea de a efectua activitatea și sâmbăta. Nu în ultimul rând, munca în echipă, respectarea unui program și activitatea lucrativă desfășurată pot conduce atât la creșterea responsabilității sociale a persoanelor condamnate, cât și la constituirea unui model de bună practică pentru întreaga comunitate.

Tot de interes este abilitarea, cât mai repede, a unor societăți comerciale care au concesionat un serviciu de interes public, pentru creșterea posibilităților de plasare la muncă și de executare a obligației (un orar mai variat decât în cazul instituțiilor publice). Pentru a putea fi demarată procedura, este important să fie elaborate și aprobate standardele minime de lucru în probațiune pentru instituțiile din comunitate. Ulterior, în vederea informării societăților comerciale interesate, de procedurile de abilitare, apreciez util să se organizeze campanii de presă.

O posibilă soluție pentru moment la această problemă poate fi identificarea, la nivelul instituțiilor din comunitate deja partenere, a unor noi activități pe care să le execute persoanele supravegheate. Acest lucru ar prezenta interes mai ales în cazul în care cei condamnați prezintă inaptitudine de muncă pentru anumite tipuri de activități dintre cele stabilite. În această situație, ar fi posibilă stabilirea altor activități pe care să le desfășoare aceste persoane, în cadrul aceleiași instituții.

Identificarea la nivelul comunităților locale din fiecare județ a unor organizații sau asociații cu scop caritabil, care să fie dispuse să ofere servicii medicale gratuite pentru persoanele condamnate. În acest mod, ar fi posibilă, cel puțin pentru această etapă, de tranziție, rezolvarea situațiilor în care supravegheații nu-și permit acoperirea costurilor pentru evaluarea medicală.

O altă soluție, ar putea-o reprezenta modificarea art. 13, lit. b din Legea 253/2013 (printr-o propunere de lege ferenda), în sensul prevederilor din OUG nr. 51/2008, care ar fi mai accesibile acestor persoane.

BIBLIOGRAFIE

Noul Cod Penal, Noul Cod de Procedură Penală, Legile de executare, Edidura Hamangiu, 2014

Legea nr. 252/2013 privind organizarea și funcționarea sistemului de probațiune, publicată în M O, Partea I, nr. 512 din 14.08.2013

Legea 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative și a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în M O, Partea I nr. 513 din 14.08.2013

Mihail Udroiu, Drept penal, Partea generală, Noul Cod penal, Editura C.H. Beck, București, 2014

Florin Streteanu, Munca de interes general în dreptul comparat, Dreptul nr. 2/1999, București, 1999

Alternative la detenție: munca în folosul comunității în România, Penal Reform International, București, 2002

Ortansa Brezeanu, Sancțiunile Neprivative de libertate în documentele internaționale, Revista de drept penal, Nr. 3/2013, București, 2013

Ioan Durnescu, Probațiunea-teorii, legislație, practică, Ed. Polirom, 2011

Recomandările Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei au fost consultate pe site-ul Consiliului Europei, www.coe.int, la data de 04.12.2014

Legea nr. 187/2012 pentru punerea în executare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicat în M O, Partea I nr. 757 din 12.11.2012

Ordinul MJ nr. 2355/2008 pentru aprobarea Procedurii privind supravegherea executării obligației persoanei condamnate sau minorului de a presta o activitate neremunerată într-o instituție de interes public impusă de către instanța de judecată, publicat în MO nr. 669 din 26.09.2008

OUG 3/2014 pentru luarea unor măsuri de implementare necesare aplicarii Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru implementarea altor acte normative, publicată în M O, Partea I nr. 98 din 7.02.2014

Legea nr. 416/2001, privind venitul minim garantat, publicată in M Of, Partea I nr. 401 din 20.07.2001

OUG nr. 51/2008, privind ajutorul public judiciar în materie civilă, publicată în MO, Partea I nr. 327 din 25.04.2008

Proiectul Regulamentului de aplicare a dispozițiilor Legii nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative și a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal

Dosarele de supraveghere (în care a fost aplicată obligația la muncă neremunerată în folosul comunității) aflate în evidența Serviciului de probațiune Cluj (perioada 2009-2014)

www.fpsc.ro