Monografia Comunei Sinesti

EDUCAȚIA ECOLOGICĂ ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREȘCOLAR

CAPITOLUL I

MONOGRAFIA COMUNEI SINESTI

I 1. CARACTERIZAREA ZONEI

A. Câmpia Română – caracteristici generale

,,România este o țară carpatică și dunăreană, cu ieșire la Marea Neagră, având un relief variat și armonios repartizat: munții 31%, dealurile și podișurile 33%, câmpiile 36%.

Câmpiile, principalele regiuni agricole ale țării, se desfășoară în sud (Câmpia Română/ Câmpia Dunării de jos, cu altitudini între 300m și 10m) și în vest (Câmpia de Vest, altitudini între 85m și 174m).” *

Cea mai mare câmpie din România, Câmpia Română, se situează în sud-estul Europei, pe cursul inferior al Dunării. Aproape 80% din suprafața sa se află pe teritoriul României. Denumirea ei provine de la fostul principat Țara Românească, străinii numind-o ,,Câmpia Valahă” (după Valahia). Câmpia Română are extensii în Serbia și Bulgaria, unde este denumită Câmpia Dunării.

_______________________________________

*Matei, Horia C. ș.a., Statele lumii, 1994, pag. 282

Relief și subdiviziuni

Câmpia Română este mărginită la miazăzi și răsărit de Dunăre, iar la miazănoapte de Podișul Getic, Subcarpați și Podișul Moldovei. Între aceste limite, apare ca o depresiune puternic sedimentată.

Este o regiune de platformă, relativ rigidă (platforma Moesică). Fundamentul Câmpiei Române este alcătuit din șisturi cristaline foarte vechi (proterozoice și paleozoice). Acest fundament este o mică placă tectonică aflată într-o ușoară subducție sub placa ce poartă arcul carpatic.

Relieful Câmpiei Române se caracterizează prin văi largi și interfluvii netede, numite

popular câmpuri, cu mici depresiuni formate prin tasare și sufoziune (crovuri).

În cadrul Câmpiei Române există trei tipuri genetice de câmpii: câmpii piemontane, câmpii de subsidență și câmpii tabulare (cu interfluvii între văi).

Câmpiile tabulare au o origine lacustră, sunt în mare parte terasate datorită migrației orizontale și adâncirii râurilor mari și sunt acoperite cu loess (crovuri, găvane, padine). Printre principalele câmpii tabulare se numără și câmpia Vlăsiei.

Subdiviziunile majore ale Câmpiei Române sunt: Câmpia Olteniei, sectorul Olt – Argeș, Câmpia Bucureștilor, Bărăganul, Câmpia Estică, la care se adaugă Lunca Și Bălțile Dunării.

Clima și hidrografia

Câmpia Română are un climat cu medii termice anuale ridicate (10-11 gr. C), înscriindu-se în zona cu cele mai ridicate valori din țară, dar cu precipitații reduse (450 – 600 mm/an) și secete frecvente. Se constată o accentuare a continentalismului climatic de la vest la est, vizibil mai ales în privința precipitațiilor, care scad de la 600 mm la mai puțin de 500 mm în Bărăgan. Continentalismul termic accentuat este dat de diferența dintre temperaturile medii ale lunilor extreme, care, pe aliniamentul Făurei – Urziceni – București – Alexandria au valori de 26 gr. C.

Câmpia Română este străbătută în principal de râurile din grupa sudică, precum și de câteva din grupa estică, toate culese de Dunăre, aproape toate avându-și izvoarele în Carpați și Subcarpați. Întrucât apele râurilor au în majoritate proveniență pluvială (în foarte mică măsură nivală sau subterană), acestea se caracterizează prin mari variații de debit, unele chiar secând vara, consecințe ale climatului continental.

Vegetația, fauna, solurile

Vegetația naturală, în cea mai mare parte înlocuită de culturi, aparține unor trei mari formațiuni: stepa, caracteristică mai ales părții estice, îndeosebi în Bărăgan, cuprinzând pajiști stepice cu graminee (păiușul, colilia, negara, pirul); silvostepa, cu pajiști stepice și pâlcuri de pădure (cuprinzând stejarul pufos și stejarul brumăriu); pădurile de stejar Vlăsia. Are o largă dezvoltare vegetația de luncă cu zăvoaie de sălcii, plopi, îndeosebi în luncile Dunării, Siretului, Ialomiței.

Fauna cuprinde speciile caracteristice stepei, silvostepei și pădurii de foioase; este pe cale de dispariție dropia, ocrotită de lege și păstrată în câteva rezervații.

Solurile: în Câmpia Română predomină cernoziomurile (caracteristice stepei) și cernoziomurile levigate (tipice pentru silvostepă). Ambele tipuri sunt din categoria molisolurilor, bogate în humus de mare fertilitate. Există și soluri brun-roșcate de pădure.

Agricultura

Câmpia Română este principala regiune agricolă a țării, fiind cea mai importantă zonă cerealieră. Este, de asemenea, principala zonă de cultivare a unor plante tehnice și industriale. Dintre animale se cresc ovine (merinos cu lâna țigaie și cea cu lână brună), îndeosebi în estul Câmpiei Române, precum și porcine, mai ales pe bază de porumb. În Câmpia Română există unele dintre cele mai mari combinate avicole din țară (Crevedia și Buftea).

B. Comuna Sinești

B1. Istoricul comunei

Comuna Sinești, situată în colțul de sud-vest al judetului Ialomita, este formată din satele Sinești (reședința comunei), Boteni (la 9 km Est), Cătrunești (la 1 km Est), Hagiești (la 5 km Est), Lilieci (la 2 km Sud) și Livedea (la 6 km Nord-Est).

Din punct de vedere geografic este situată în Câmpia Mostiștei la o altitudine ce variază între 50-80 m. Pe văile Mostiștei și Livezi care traversează comuna se află numeroase iazuri (Sinești, Cătrunești, Hagiești, Livedea, Boteni). Apele freatice se află la 3-14 m adâncime. Vegetația are caracter de silvo-stepă. Solul predominant pe văi este cel aluvionar.

Condițiile naturale favorabile au dus la dezvoltarea comunităților umane. Prezența văilor și a iazurilor constituie dovada unei modificări a tramei hidrografice care trebuie să fi condus la mutarea vetrelor de sat.

În satul Sinești se afla Grădinița cu Program Normal în care îmi desfășor activitatea. Cercetând documentele găsite în arhiva comunei, la primăria Sinești, pot da câteva date despre Sinești. Se află pe valea râului Mostiștea. ,,S-a format prin unirea fostelor sate Cloșca, Sineștii Noi și Sineștii Vechi.”* De la 678 de locuitori, cât înregistra la începutul secolului XX, a ajuns în 1992 la 1231 de locuitori, printr-o creștere continuă.

_____________________________________________________

Geacu, Sorin, Dicționarul geografic al Județului Ialomița, Editura Enciclopedică, București, 1997, pag. 171

Atestat documentar încă de la începutul secolului XVII, satul a aparținut în vechime mănăstirii Mislea. La începutul secolului XIX, când încep să se elaboreze primele catagrafii (recensăminte) ale satelor, Sineștiul este înfățișat la 1837 ca un sat cu 16 de familii și 123 de locuitori. ,,Ocupația principală a sătenilor era agricultura. Se cultivau grâu, porumb, orz, mei, la care se adăugau 52 pogoane de islaz. Țăranii creșteau cai, boi, vaci, oi, capre și bivoli. Pomii fructiferi cultivați erau prunii.”*

____________________________________________________________________

*primariasinestiil.ro, cultura locală

În 1855 s-a construit în sat biserica ,,Adormirea Maicii Domnului”, astăzi ,,monument istoric de categoria C, cu număr de inventar general 23B009”*

___________________________________________________

* pr. Adrian Lucian Scărlătescu, pr. Dumitru Mârșolea, ,,Sinești – Ialomița. Pagini de istorie”, Edit. AMA Aediting, București, 2014, pag. 50

Din satul Cătrunești provin ambii mei bunici pe linie maternă. Cătrunești este cel mai timpuriu sat atestat documentar în această zonă. La 27 mai 1510 Vlad cel Tânăr întărea vlastelinului Neagoe al lui Drăghici mai multe sate la munte, printre care și în ,,Cătrunești” ,,trei părți pe care le primise jupânița Preia de zestre de la tatăl său, jupân Stoica Logofăt”.

Populația satului a variat de la 543 de locuitori în 1912, la 595 în 1941 și la 355 în 1992. Deși sat mic, a fost comună până în 1968.

Cel mai important obiectiv din zonă este biserica ridicată la 1830.

Satul Hagiești este atestat încă din secolul XVI. Între 1624-1636 satul a aparținut mănăstirii Radu Vodă din București. În 1912 avea 948 de locuitori, număr care s-a păstrat cu unele mici diferențe până în 1956. În 1992 satul mai avea 95 de locuitori.

Satul Hagiești se remarcă prin cele două monumente istorice deosebite, biserica din 1704 și castelul Marghiloman, clădiri aflate foarte aproape una de alta.

Biserica cu hramul Sf. Nicolae, ridicată inițial de Radu Dudescu ca biserică a curții domnești, mai păstrează pictura originală doar în pridvor. Refăcută aproape în întregime la sfârșitul secolului XIX și inventariată la nr. 23 BO63, biserica este un monument de categoria C. Deși actualmente este biserică parohială, se află într-un stadiu de degradare înaintat.

Castelul Marghiloman, ridicat între anii 1869-1877 de Ion Marghiloman, a fost construit de meșteri italieni cu funcția inițială de conac. Deși ruinat, conacul păstrează și acum eleganța de castel. Construit pe trei niveluri și pivniță, are un parter compus din șapte camere, etaj cu zece încăperi, hol central și două terase laterale. În total 26 de încăperi. Înglobează în zidărie porțiunile unui ansamblu rezidențial boieresc de la sfârșitul secolului XVII, singurul de acest gen care s-ar păstra în județul Ialomița. După moartea lui Alexandru Marghiloman, personalitate marcantă a vieții politice românești, liderul Partidului Conservator, castelul rămâne moștenire Suzanei Marghiloman și va fi lăsat în custodie familiei Capra.

După 1950 a fost utilizat ca magazie de către C.A.P. Hagiești. Din 1996 se află în restaurare.

În perioada ,,Școlii altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun” am fost cu copiii în vizită la Hagiești, unde am vizitat biserica și castelul. Copiii au fost încântați de cele văzute.

Satul Livedea a fost înființat în 1897 de două familii. Numele se trage fie de la așezarea lui pe valea Livezi, fie de la faptul că, în vechime, aici era o ,,livadă de fân pentru cai”. La începutul secolului XX satul avea 231 de locuitori. În 1992 satul mai avea 45 de locuitori. Dintre aceștia, 6 sunt copii școlari și preșcolari.

În satul Boteni, acum aproape dispărut, și-a început activitatea ca educatoare mama mea. ,,Botenii au o vechime remarcabilă, prima atestare documentară fiind în 1621”*. Satul a atins maxima dezvoltare la mijlocul anilor 50, în 1956 erau 643 de locuitori, dar în 1988 rămăseseră doar 4. Cei 15 locuitori înregistrați în 1992 au fost incluși în comuna Sinești. Între 1912 și 1966 populația satului era de 389 de locuitori, respectiv 462, cu un maxim de creștere la începutul celui de-al doilea război mondial de 550 de locuitori. Numele satului provine de la pădurea din vecinătate care, în secolul trecut avea 250 ha. În 1820 s-a ridicat aici o biserică prin grija lui Grigore Șuțu.

____________________________________________________________

*Alin, Partenie, Adrian, Scărlătescu, Boteni, Județul Ialomița, Cronica unui sat renăscut, Editura Destine, București, 2014

,,Lilieci este al doilea sat ca mărime al comunei Sinești”*. Înființat la anul 1795 de către Nedelcu Logofătul, și-a luat numele de la tufele de liliac care creșteau în trecut pe aceste pământuri. În anul 1831 în satul Lilieci erau 52 de familii, iar în prezent, ,,în 250 de gospodării permanente, locuiesc 770 de persoane, români și romi”*. În anul 1927 s-a înființat la Lilieci școala primară.

__________________________________________________________________

* Adrian, Scărlătescu, Alin, Partenie, Lilieci – Ialomița. Trecut și prezent, Editura AMA Aediting, București, 2015

B2. Elemente ale mediului natural

Date geografice

Unitatea geomorfologică in care se află comuna Sinești este situată în zona centrală a marii unități denumită Câmpia Română, și anume în Câmpia Vlăsiei, subunitatea Câmpul Mostiștei.

,,Câmpul Mostiștei se dezvoltă între Valea Mostiștei la Est, terasa veche a râului Argeș la Sud și cea a Dâmboviței la Vest; el are o expoziție cu cote în jur de 100 m în partea de NV, care scad până la 50 m înspre SE. Acest câmp se prezintă, în general, neted, fiind tulburat numai de o serie de crovuri. În partea de est Câmpul Mostiștei este brăzdat de valea cu același nume, caracterizată prin adâncimea talvegului (25-30 m), cu un profil longitudinal foarte slab înclinat, fapt ce determină ca apa provenită din precipitații și din stratul acvifer freatic să stagneze pe parcurs sub formă de bălți înșiruite. După unii autori, Valea Mostiștei ar reprezenta un vechi curs al Ialomiței, ipoteză neconfirmată din punct de vedere geologic, prin lipsa din lunca acesteia a aluviunilor psefitice.

În partea de Vest, Câmpul Mostiștei este ușor fragmentat de obârșia câtorva văi de mică însemnătate.” *

______________________________________

*Geacu, Sorin, Dicționarul geografic al Județului Ialomița, Editura Enciclopedică, București, 1997

Așezată în partea de vest a județului Ialomița, Valea Mostiștei este străbătută de râul cu același nume pe o lungime de 92 km. Mostiștea are cel mai mare bazin hidrografic din

Câmpia Română (1390 kmp), are un curs lin. Printr-un șir de baraje de pământ, Mostiștea este transformată în iazuri (circa 150). Localnicii numesc iazurile ,,bălți” sau ,,gârle”. Adâncimea medie a apei este de 2-3 metri. Pe dreapta se întinde un câmp înalt și neted foarte asemănător Bărăganului (Câmpul Ciornulesei sau Bărăganul Mostiștei), care se termină în terase largi spre Dunăre, iar către nord este fragmentat de văi afluente Mostiștei și Dâmboviței. Pe stânga Mostiștei se află o câmpie, fragmentată de văi, mai bine populată, ce face trecerea spre Bărăganul propriu-zis.

Străbătând ținutul de la nord la sud, această vale a fost în permanență un coridor de

legătură între Carpați și artera de circulație a Dunării. Întreaga vale se revarsă în Iezerul Mostiștea, un mare liman fluvial cu o suprafață de 23,64 kmp, creat în cea mai mare parte de apele de inundație din Dunăre.

Caracteristici climatice

Clima din zonă este de tip temperat-continental cu caracter de ariditate.

Durata de strălucire a soarelui este de 2254 ore/ an, cu un maxim de 314 ore în luna iulie și un minim de 56 de ore în luna decembrie.

Temperatura medie a aerului lunară și anuală este de cca 10 gr C, cu un maxim în luna iulie și un minim în luna ianuarie. (geacu, dictionar, p. 171)

,,Cantitatea medie de precipitații este de 500 mm/an, cu un maxim în luna iunie (98 mm) și un minim în luna februarie (27 mm).”*

_____________________________________________________________________

* Geacu, Sorin, Dicționarul geografic al Județului Ialomița, Editura Enciclopedică, București, 1997, p. 171

Cea mai mare cantitate lunară de precipitații înregistrată la Sinești a fost în luna mai 1970, când a totalizat 349,5 mm.

Cea mai mare cantitate medie anuală de precipitații înregistrată la Sinești a fost de 956,8 mm, în anul 1971.

Vântul predominant este Crivățul de la nord și nord-vest, care suflă și vara și iarna. În general, produce frig și scăderea temperaturii. Alt vânt care are influență în Sinești este Băltărețul, care vine de la sud și sud-est și aduce vapori de apă. Direcția predominantă a vânturilor este cea estică (21,1%) și vestică (16,3%). Calmul înregistrează valoarea de 18,9%. Intensitatea medie a vânturilor la scara Beaufort=1,2- 2,4m/sec.

Adâncimea la îngheț este de 0,70 – 0,80 m.

În conformitate cu SR11100/1 -1993, zona Sineștiului aparține macrozonei seismice 8.1. pe scara MKS (indicele 1 corespunde unei perioade de revenire de 50 de ani). În conformitate cu normativul P 100/1/1992 perimetrul se încadrează în zona „C” cu perioada de colț Tc =1,5 sec și coeficientul Ks =0,20.

Dintre fenomenele climatice deosebite se pot aminti valurile de frig (-20grC în iarna 2014), viscolele (februarie 2012), ploile torențiale, fenomenele de uscăciune și secetă.

Din punct de vedere geologic, în zonă apar formațiuni de vârstă cuaternară reprezentată prin pleistocen si holocen.

Pleistocenul superior cuprinde nisipurile de Mostiștea, formațiune neidentificată prin foraje și alcătuită din nisipuri fine gălbui, cu intercalații de concrețiuni grezoase sau calcaroase, totalizând grosimi de 8-20 m și depozitele loessoide din componența teraselor.

Depozitele loessoide sunt alcătuite din prafuri nisipoase argiloase gălbui cu concrețiuni calcaroase, având intercalate prafuri argiloase. Grosimea depozitelor loessoide însumează 15-20 m și sunt considerate din punct de vedere genetic deluvial- preluviale.

Holocenul este prezent prin depozite loessoide aparținând terasei joase, aluviunile grosiere și fine ale luncilor. Depozitele loessoide sunt constituite predominant din prafuri argiloase cenușii – gălbui și au o grosime de 6-15 m.

Din punct de vedere geotehnic, terenul de fundare de natură loessoid prezintă riscuri de producere a unor tasări suplimentare sub sarcină în prezența apei.

Flora și fauna

Flora

Fitogeografic, teritoriul comunei Sinești se află în zona de silvostepă, subzona silvostepei sudice. La sfârșitul secolului al XVIII-lea, în regiune exista o alternanță de păduri și pajiști stepice. Astăzi însă, terenurile arabile sunt predominante.

Pădurile din comună, pădurile Sinești și Boteni, se încadrează ,,pădurilor de stejar brumăriu cu substrat de loess”*, tipice silvostepei. Asociația caracteristică este Quercetum pedunculiflorae typicum.

________________________________________________________________

*S. Pașcovchi, V. Leandru, A. Rădulescu, ,,Tipurile de pădure din silvostepa dintre Ialomița și Dunăre, Buletin Științific, Secția de Bilogie și Științe Agricloe, tom VIII, nr. 1, Editura Academiei R.P.R., București, 1956

Astfel, stratul arborilor este dominat de stejarul brumăriu. În partea centrală a pădurilor este plantat salcâm, existând și exemplare de paltin, ulm și cer. În stratul arbustiv apar lemnul câinesc, păducelul, porumbarul, măceșul, cornul.

Pe islaz se întâlnesc următoarele plante: troscot, pir, scaet, pelin, coada șoricelului, mohor, pălămidă, traista ciobanului, păpădie. Pe malul Mostiștei apar și tufe de stuf.

Fauna

Conform Dicționarului Geografic al Județului Ialomița întocmit de d-l Geacu Sorin, în zona comunei Sinești fauna este variată, specifică silvostepei. În păduri există porumbelul de scorbură, privighetoarea, ciocănitoarea verde, vulpea, șoarecele de pădure, căpriorul și, mai rar, mistrețul. Pe câmp trăiesc șoarecele de câmp, iepurele, chițcanul și cârtița.

Se întâlnesc și multe specii de păsări: barza albă, rândunica, ciocârlanul, cioara neagră, coțofana, vrabia, mierla, ciocârlia de Bărăgan, pupăza, prepelița, prigoria, potârnichea. Până în anii 40 ai secolului XX, în zonă se întâlnea și dropia. Pe deasupra Sineștiului zboară uliul găinilor și șorecarul.

În Mostiștea înoată carasul, crapul, bibanul, roșioara, alături de care trăiesc șobolanul de apă și broasca de lac.

Rețeaua hidrografică

Pe teritoriul comunei Sinești, râul Mostiștea curge prin partea de nord-vest pe o lungime de 9,5 km. Râul Mostiștea izvorăște din Masivul Istria de la aproximativ 65 km amonte de comuna Sinești, cu un debit mediu la intrarea în comună de aproximativ 1,5 mc/s. S-au înregistrat măriri ale debitului în toamna anului 2006. De asemenea, teritoriul comunei este traversat și de afluentul Mostiștei – Livezi.

Nivelul apei subterane este dependent de nivelul apei din Valea Mostiștea, în părțile înalte ale comunei fiind situat la adâncimea de circa 17 m și chiar peste 20 m în satul Hagiești.

Alimentarea cu apă este asigurată de fântâni rurale, sisteme individuale (hidrofor) și de rețeaua locală.

Căile de transport

Comuna Sinești este traversată de DN2 pe o lungime de 10 km. Distanța până la autostrada București – Constanța este de 30 de km, iar aeroportul Otopeni este la 35 de km. Există 3 drumuri asfaltate, iar în perioada 2012-2015 s-au desfășurat proiecte de asfaltare a tuturor străzilor principale din Sinești, Cătrunești și Lilieci. Restul de drumuri și străzi de pe teritoriul comunei sunt pietruite

Teritoriile limitrofe teritoriului administrativ al comunei Sinești aparțin comunelor Fierbinți, Movilița, Drăgoiești, județului Călărași și Bucureștiului. Două dintre satele ce alcătuiesc comuna Sinești, și anume Sinești și Lilieci, se află de-a lungul drumului național DN2 A București – Slobozia, iar celelalte se află în jurul râului Mostiștea.

Dezvoltarea economică

Datorită amplasamentului comunei – în centrul Bărăganului ialomițean – potențialul economic al comunei a fost și este în continuare preponderent agricol. În cele câteva asociații agricole, cca 5% din populația activă a comunei a gasit de lucru. Alte 50% sunt cuprinse în slujbe pentru care fac naveta la București, vorbind mai ales despre populația masculină. Așadar, ocupația de bază a populației nu mai este agricultura. Deoarece oamenii și-au vândut pământul, șeptelul existent este din ce în ce mai redus, iar prelucrarea primară a produselor agricole și animaliere se face doar pentru satisfacerea autoconsumului populației locale, mai puțin pentru valorificarea pe piața liberă.

Activitatea industrială din cadrul comunei Sinești este reprezentată de câteva unități economice, care prelucrează, în general, resursele existente în teritoriu și care angajează abia 2% din populația activă a comunei, partea feminină, (pentru ambalat papuci din plastic sau alte prelucrari ale materialelor plastice).

Potențialul turistic al comunei nu a fost aproape deloc exploatat, deși zona beneficiază de o salbă de lacuri, de o zonă împădurită (pădurea Sinești, circa 509 ha) și este străbătută de drumul național DN2A. Mai există, totuși, Popasul Sinești, amplasat într-o ambianță plăcută, lângă pădurea Sinești, la ieșirea din Sinești spre Urziceni, pe DN2A, popas pe care sineștenii îl știu de peste 50 de ani.

Din punct de vedere socio-cultural, interesul factorilor locali și centrali față de nevoile populației de relaxare și socializare este destul de scăzut. Comuna are patru cămine culturale în satele Hagiești, Lilieci și Sinești, cu activitate destul de redusă, însă. Există în comună două biblioteci, una școlară și una publică, folosite doar de elevi și de aceștia într-o mică măsură.

Comuna are două dispensare, unul uman și celălalt veterinar, amplasate amândouă în satul Sinești, ceea ce creează probleme asigurării asistenței sanitare pentru celelalte sate. Există, totodată, o farmacie umană în satul Lilieci, precum și un cabinet stomatologic, tot în satul Sinești.

Învățământul beneficiază de șase unități, dintre care două școli și patru grădinițe: la Lilieci, o grupă de preșcolari și două clase primare; la Cătrunești și Cloșca (actual tot Sinești), câte o grupă de preșcolari; la Sinești, două grupe de preșcolari, ciclul primar și cel gimnazial.

I 2. TIPURI DE RISC CE SE POT MANIFESTA ÎN ZONA COMUNEI SINEȘTI

a. RISCURI NATURALE

În categoria de riscuri naturale pot fi încadrate următoarele: inundații, cutremur, fenomene meteorologice periculoase.

1. Inundații

Se poate vorbi de inundație atunci când o zonă, de obicei uscată, este acoperită de ape. Inundația este cauzată de un aport de apă prea mare în raport cu capacitatea de absorbție a solului sau a unui curs de apă, caz în care apa ,,dă pe dinafară”. Acest surplus de apă poate fi produs în mai multe feluri: prin ploi puternice, prin topirea zăpezilor, prin tsunami-uri sau prin maree anormal de înalte, provocate de vânturi violente de tipul cicloanelor.

Indiferent de natura lor, inundațiile provoacă scurgeri de noroi, alunecări de teren, riscuri mari de înec, distrugerea pământurilor cultivate și sunt, totodată, catastrofa naturală care afectează cei mai mulți oameni.

La precipitații abundente, în zona comunei Sinești pot apărea acumulări ale apei pluviale pe străzi, canale, terenuri. Situația poate deveni critică dacă, în același timp cu precipitațiile locale, nivelul apelor râului Mostiștea este mare și vanele subtraversărilor sunt închise. În 2006 apele Mostiștei s-au ridicat mult peste nivelul lor normal, astfel încât toate gospodăriile de pe malul estic au fost afectate.

2. Cutremur

Cutremurul de pământ, numit și seism, este ,,mișcarea puternică și bruscă, verticală, orizontală sau de torsiune a scoarței pământului, provocată de dislocări subterane, de erupții vulcanice” (conform DEX, pagina 254). Poate avea consecințe dramatice, în funcție de puterea sa (dată de magnitudinea sa). Poate fi vorba de simple deplasări de obiecte sau de prăbușirea clădirilor, podurilor ori, în cazul cutremurelor extrem de violente, chiar de modificări de peisaj. Chiar dacă sunt resimțite la nivelul solului, majoritatea cutremurelor sunt cauzate de fisuri ale rocilor de adâncime (de la câțiva kilometri până la 700 km), al căror șoc se propagă până la suprafața solului, care începe să se cutremure de jur împrejur pe distanțe de sute de kilometri. Cu cât ne aflăm mai aproape de locul fisurii, cu atât vom resimți mai intens efectele sale. Aceste fisuri sunt provocate de mișcările crustei terestre, aflată în contact direct cu energia internă a planetei noastre. Cutremurele pot fi produse și de erupții vulcanice sau de prăbușiri de teren.

Comuna Sinești se află în zona seismică VIII față de zona Vrancea. Din zestrea construcțiilor sale nu lipsesc clădiri vechi (case și blocuri), în general din cărămidă, case din chirpici sau unele clădiri sau hale ale unor agenți economici care pot avea o rezistență mică la cutremure mai violente.

Dat fiind caracteristicile și structura terenului, așezarea geografică și specificul economic al comunei Sinești, producerea unor cutremure violente pot determina avarii grave ale podurilor, căilor rutiere, instalațiilor de extracție a gazelor și petrolului, instalațiilor tehnologice ale agenților economici și, nu în ultimul rând, asupra construcțiilor, situație care impune un mare volum de acțiuni de intervenție de primă urgență și intervenție ulterioară pentru recuperare și reabilitare.

3. Fenomene meteorologice periculoase (furtuni, tornade, viscol, înzăpeziri, îngheț, secetă)

Trebuie avut în vedere că majoritatea fenomenelor meteorologice periculoase au o serie de caracteristici comune, cum ar fi producerea acestora, in cele mai multe cazuri, brusc și pe neașteptate, cu consecințe grave, uneori de mari proporții, care pot cuprinde cu efectele lor distructive suprafețe mari de teren, construcții, instalații, colectivități umane sau de animale.

Viscolul, înzăpezirile sau înghețul pot dura de la câteva ore la câteva zile. Ele pot îngreuna funcționarea transporturilor, telecomunicațiilor, activitatea sectorului agricol, aprovizionarea cu materii prime, alimente, energie electrică, gaze, atât pentru populație, cât și pentru agenții economici, chiar încetarea activității productive.

Tornada, întâlnită în zonele temperate, ia naștere dintr-un nor de furtună care se formează în urma contactului dintre o masă de aer rece și uscat și o masă de aer cald și umed. Din nor ies vârtejuri de vânt, care creează o coloană de nori în formă de pâlnie, ce coboară până la sol.

Având în vedere condițiile climaterice ale zonei, dar și modificările survenite în ultimii anii, se poate vorbi de crearea condițiilor de producere a tornadelor în zone apropiate comunei de la 12 la 110 km (Movilița și Făcăieni).

Seceta este o perioadă prelungită pe parcursul căreia lipsa precipitațiilor cauzează o penurie de apă. Bineînțeles că, în fiecare regiune, seceta depinde de situația climaterică specifică zonei. Semnele secetei sunt: o scădere anormală a nivelului cursurilor de apă, lacurilor și pânzelor de ape subterane, însoțită de o uscare a solului. O perioadă de secetă prelungită poate avea consecințe catastrofale. Solul uscat crapă, stratul de pământ cultivabil se transformă cu ușurință în praf și este spulberat de vânt cu mai mare ușurință. Plantele uscate favorizează izbucnirea incendiilor. În cel mai rău caz, seceta duce la deșertificarea unei regiuni.

Seceta este dezastruoasă pentru culturile agricole, iar lipsa apei împiedică animalele să-și asigure necesarul de hrană. Din păcate, rețelele de țevi pentru irigații care existau în jurul comunei Sinești au fost distruse, furate, rămase neîngrijite, ceea ce face ca agricultorii sineșteni să nu se poată apăra de secetă prin irigarea pământului.

Avalanșa este o masă de zăpadă care se desprinde brusc de pe flancul unui munte și coboară panta în mare viteză, luând cu sine pământ, stânci, bolovani și persoane întâlnite în cale.

Avalanșele sau alunecările de teren nu sunt fenomene caracteristice zonei, iar probabilitatea de a se produce nu există, datorită configurației terenului.

A b. RISCURI TEHNOLOGICE

Deoarece omul nu mai concepe viața fără tehnologie, folosirea acesteia din urmă poate duce la riscuri tehnologice ca: eșecul utilităților publice, accidente grave pe căile de transport, accidente chimice, accidente nucleare, explozii sau avarii, poluări accidentale.

1. Eșecul utilităților publice

Existența rețelelor de alimentare cu apă, gaze naturale, energie electrică, telecomunicații, internet la scara întregii comune poate duce la apariția unor evenimente cu urmări negative. Apariția unor avarii la rețelele amintite creează situații de urgență, făcând necesară cunoașterea unor măsuri de prevenire, dar și cunoașterea unor reguli și măsuri de comportare de către populație.

2. Accidente grave pe căile de transport

Accidentele grave care se pot produce pe căile de transport pot fi produse în domeniul transportului rutier. După anul 1976, în zona comunei s-a produs cel puțin un astfel de accident. Acestea se datorează greșelilor de circulație, defectelor mijloacelor de transport, defectelor la materialul rulant și, uneori, terorismului. Producerea unui accident major în zona comunei Sinești poate determina luarea unor măsuri de întrerupere a circulației și devierea acesteia, situație care ar duce la perturbări economice și sociale în zonă.

Este de remarcat că în zonă se află, pe lângă rețeaua de drumuri naționale, și un număr însemnat de poduri cu deschideri și înălțimi destul de mari care, în situația producerii unei situații de urgență, pot fi afectate.

3. Accident chimic

Cele mai multe accidente s-au produs în ultimele decenii ca urmare a dezvoltării industriei chimice sau a altor ramuri economice care utilizează, prelucrează, depozitează cantități mari de substanțe toxice industriale.

Accidentul chimic reprezintă o eliberare necontrolată în mediul înconjurător a unor substanțe toxice industriale cu concentrații mai mari decât cele maxime admise, punând astfel în pericol sănătatea populației.

Dat fiind faptul că în zona comunei nu sunt depozitate și nu se prelucrează cantități mari de substanțe toxice, nu există riscul apariției vreunui accident chimic.

Având în vedere, însă, că pe drumurile naționale din zonă se pot transport asemenea substanțe, nu poate fi exclus faptul că un accident în care sunt implicate autovehicule având ca încărcătură substanțe periculoase se poate produce oricând.

4. Accidentul nuclear

Radiația este prezentă în natură și poate fi produsă artificial, radiația de origine naturală există în tot mediul înconjurător, pe când radiația de origine artificială este folosită doar de câteva decenii. Cele două tipuri de radiații nu sunt diferite nici ca tip, nici ca efect. Deoarece efectele radiațiilor sunt determinate de doza de radiații primită, doză care asociază un efect de risc, s-au stabilit limite maxime pentru doze, atât pentru persoanele din mediul de lucru (cu radiații de 50 mSv/an), cât și pentru populație (de 5 mSv/an).

Accident nuclear se consideră a fi evenimentul care afectează instalația nucleară și provoacă iradierea sau contaminarea populației și a mediului înconjurător peste limitele admise.

De remarcat că pe teritoriul comunei Sinești nu sunt instalații sau activități care ar constitui surse de accident nuclear. De asemenea, comuna se află în afara zonelor de planificare la urgența în caz de accident nuclear la C.N.E. Cernavodă Prod. sau la Institutul de cercetări nucleare Măgurele.

Nu trebuie exclus faptul că și comuna Sinești poate fi afectată în cazul unui accident nuclear având drept cauze un accident rutier în care au fost implicate mijloace de transport cu încărcătură nucleară sau un accident similar celui din 1986 de la Cernobâl.

5. Explozii, avarii

Aceste explozii pot apărea la operatorii economici ce produc, transportă, stochează sau prelucrează gaze ori lichide inflamabile, în anumite condiții.

Important de reținut este faptul că nu trebuie ignorat nimic din ceea ce astăzi este pus în slujba omului, mai ales acum, când suntem beneficiarii modernizării continue a tehnicilor de investigare științifică și a rezultatelor unor permanente studii și cercetări. Respectarea proceselor tehnologice, a măsurilor de securitate și sănătate a muncii, disciplina și profesionalismul salariaților pot evita sau diminua multe din pierderile umane și pagubele materiale pe care le-ar produce eventualele explozii.

6. Poluări accidentale

Starea de calitate a resurselor de apă este condiționată atât de modul de utilizare a acestora ca surse de alimentare cu apă a populației, industriei și altor folosințe, cât și de utilizarea resurselor ca receptori ai apelor uzate evacuate după folosire. Una din măsurile importante pentru menținerea calității resurselor de apă o reprezintă activitatea de prevenire și combatere a poluării accidentale.

Poluarea accidentală este orice alterare a caracteristicilor fizice, chimice, biologice sau bacteriologice ale apei, produsă prin accident, avarie sau altă cauză asemănătoare, ca urmare a unei erori, omisiuni, neglijențe ori calamități naturale, în urma cărei apa devine improprie folosirii, posibile înainte de poluare.

Urmările imediate și directe ale poluării accidentale a apelor râului Mostiștea sau a celor uzate de canalizarea comunei asupra populației pot avea un impact redus datorită existenței și folosirii puțurilor de medie adâncime (35 m).

A c. RISCURI BIOLOGICE

În orice comunitate umană pot apărea boli care nu pot fi controlate, atât în rândul oamenilor, cât și în rândul animalelor pe care aceștia le cresc.

1. Epidemiile

În zona comunei Sinești nu se cunosc situații de apariție a unor focare de epidemii, lipsind și sursele clasice de apariție a acestora (spital de boli contagioase, zone de locuit paupere, colonii de muncitori, tabere de sinistrați). Nu este exclusă situația apariției unor focare de epidemie după producerea unor inundații sau cutremur ori din cauza nerespectării normelor de igienă și îngrijire a bolnavilor suspecți de boli infecțioase.

2. Epizootiile

În comuna Sinești nu sunt ferme zootehnice care să fie sursă de apariție a vreunui focar de epizootii. Gospodăriile din zona caselor de locuit ai căror proprietari cresc vaci, oi și păsări, conform unor norme în vigoare, nu constituie un risc pentru oameni. Trebuie, însă, recunoscut faptul că puțini gospodari cresc animale gândindu-se și la calitatea vieții animalelor, nu doar la îngrășarea și exploatarea acestora. Din păcate, se poate vedea foarte des că atitudinea sineșteanului față de animale este lipsită de milă sau de grija pentru bunăstarea acestora: câini ținuți în lanț toată viața lor, adeseori cu un lanț prea scurt, hrăniți o singură dată pe zi; cai munciți până la epuizare, fără hrană corespunzătoare, bătuți mereu de stăpân; pui de pisică, de câine sau animale adulte alungate pe stradă atunci când omul nu mai are chef de ei.

A d. RISCURI SOCIALE

În comuna Sinești nu au avut loc mișcări sociale de amploare, mărimea localității, structura demografică și socială nu indică posibilitatea unor astfel de manifestări.

A e. RISCURI DE INCENDIU

Deși focul ne ajută să trăim, folosirea lui poate duce la incendii. În Sinești pot avea loc incendii de masă sau de pădure.

1. Incendii de masă

Incendiul este un fenomen complex care poate provoca pierderi de vieți omenești și distruge valori materiale, uneori incalculabile. Factorii care favorizează propagarea incendiilor constituie în același timp și principalele criterii de apreciere a posibilităților de răspândirea a incendiilor. Consecințe grave au incendiile izbucnite în clădirile cu aglomerări de persoane și bunuri materiale (școli, cămine culturale, grădinițe, dispensare).

2. Incendii de pădure

Dat fiind existența pădurii Sinești, foioase cu rășinoase, pe o suprafață de 509 ha, incendiul de pădure este clasificat ca risc principal pentru comună.

Localnicii sau călătorii prin Sinești sunt atrași de frumusețea pădurii Sinești, de liniștea și răcoarea existente aici vara. Hotărăsc să ia masa la iarbă verde și fac focul. Uneori, focul rămâne nesupravegheat sau nu este stins total, ceea ce poate duce la incendii de pădure. În aceste incendii ard nu doar arborii, arbuștii și iarba, ci și toate viețuitoarele care trăiesc în pădure, ceea ce duce la dezechilibru în mediul natural.

B. RISCURI PROVOCATE DE OM – PROBLEME ECOLOGICE

Elementele naturale precum vântul, apa sau seismele transformă peisajele. Omul, prin diversele sale activități și prin exploatarea resurselor solului, participă și el la această transformare, accentuând-o.

Odată cu evoluția demografică, omenirea ocupă din ce în ce mai mult spațiu de trai. Conform unor studii, 83% din suprafața globului este direct influențată de activitățile umane. Deseori asociate nevoilor domestice omului, aceste activități – defrișarea, poluarea – nu menajează natura. Astfel, odată cu dezvoltarea industrială din secolul XX, agricultura a înlocuit păduri întregi cu terenuri cultivate și pășuni, fapt cu repercusiuni enorme asupra mediului înconjurător (eroziune, micșorarea habitatelor multor animale și plante de pădure).

1. Poluarea solului

Solul este suportul multor activități umane. Acest sol atât de fragil, cu un proces lent de formare, suportă activitățile omului cotidiene, care pot duce la poluarea lui.

Poluarea solului este cauzată cu precădere de activitățile industriale și agricole, dar și de deșeurile menajere. Printre poluanți se numără pesticidele, îngrășămintele, reziduurile metalice precum metalele grele. Acestea degradează solul, pot să ducă la sterilizarea lui și pot avea efecte nefaste asupra florei și faunei. Astfel, prezența unui poluant în sol devine periculoasă pentru mediul înconjurător (atât pentru om, cât și pentru celelalte organisme vii).

Lipsa unui sistem stabil de colectare, selectare și prelucrare a gunoiului menajer, precum și a unei educații ecologice la toate nivelurile de vârstă, nu doar la elevi, duce la apariția în comuna Sinești a numeroase puncte de depozitare necorespunzătoare a gunoiului. Astfel, în apa și pe malurile Mostiștei, în pădurea Sinești și pe marginea ei, pe câmpuri, la margine de sat, pe lângă șosea, se pot observa grămezi inestetice și poluante de gunoi: resturi menajere, recipiente din plastic, hârtii, aparate electrocasnice. Nu doar locuitorii comunei, ci și locuitori ai capitalei consideră mediul drept tomberon, lăsând toate resturile traiului zilnic oriunde le este la îndemână.

În plus, foarte mulți călători cu autovehiculele aruncă pe geam orice ambalaj sau resturi, fără să țină seama de timpul care este necesar pentru dizolvarea acestora în natură.

Gunoiul de grajd nu mai este strâns pe platforme special amenajate, ci se aruncă oriunde nu există martori.

Toate aceste grămezi de resturi, aceste deșeuri, reprezintă un risc: de infectare, toxicitate, alergii pentru om, iar pentru animale de sufocare și ingerare de produse chimice. În plus, gunoaiele contaminează solul și nu permit creșterea anumitor plante, fără să mai amintim că sunt și inestetice.

2. Poluarea fonică

Unitatea de măsură pentru zgomot este decibelul (dB). Oamenii aud începând cu 20 dB și îi dor urechile începând de la 120 dB. Zgomotul unei conversații este de 60 dB, al unei mașini – 80 dB, al unui aparat de găurit asfaltul – 120 dB.

Lipsa unei educații elementare se poate observa la unii locuitori ai comunei, săteni, dar și la unii trecători prin Sinești, care merg cu autovehiculele cu muzica dată la maxim și geamurile coborâte, care ascultă muzică la orice oră din zi sau din noapte (la maxim), care, de ce nu, vorbesc mult prea tare. Oricine nu ține cont de alți oameni, nu poate respecta și ocroti mediul înconjurător.

Existența aeroportului Otopeni face ca zilnic să treacă pe deasupra satelor din comuna Sinești numeroase avioane care vin sau pleacă din București. Totodată, suntem pe ruta de antrenament a elicopterelor, care trec cel puțin o dată pe săptămână pe deasupra Sineștiului. Uneori, auzind motoarele aeropurtate, mama mea își amintește de bombardierele care survolau comuna Sinești în timpul celui de-al doilea război mondial.

3. Agricultura și problemele ecologice

Solul s-a format prin sfărâmarea rocilor pe care se sprijină și prin descompunerea plantelor și a animalelor care trăiesc la suprafața lui. Un sol fertil este bogat în săruri minerale, în humus și în apă. Din păcate, poluarea și alte tehnici moderne ale agriculturii au accelerat așa de mult degradarea solurilor, încât unele au devenit astăzi nefertile.

Economia comunei Sinești este în mare parte agricolă. Nu se prea folosește rotația culturilor. Când se cultivă întotdeauna aceeași plantă pe același sol, fără a-i lăsa timp să se odihnească, solul este epuizat. Substanțele humusului sunt luate de plante fără ca solul să aibă timp să producă altele noi.

O altă problemă o constituie organismele modificate genetic (OMG). Acestea sunt organisme transformate de om astfel încât să aibă anumite caracteristici dorite, cum ar fi rezistența porumbului la insectele dăunătoare. Totuși, această rezistență poate dăuna fluturilor polenizatori și plantelor înconjurătoare.

În agricultură se folosesc pesticide. Pesticidele nu sunt biodegradabile, deși rămân mulți ani în sol. Pe termen lung nu sunt eficiente, deoarece paraziții încep să se obișnuiască cu produsele care nu mai au nici un efect asupra lor.

Aceste produse conțin metale toxice care otrăvesc buruienile și paraziții. Dar ele ucid și albinele, gărgărițele, viermii de pământ și ciupercile benefice solului. Mâncând insecte otrăvite, prepelițele și potârnichile mor și ele. Și macii și albăstrelele dispar. Din fericire pesticidele se folosesc din ce în ce mai puțin

Și folosirea îngrășămintelor este poluantă. Folosite în exces, nu pot fi consumate în totalitate de plante: ele rămân pe sol și, la cea mai mică ploaie, sunt duse către râu unde se infiltrează în pânza freatică. Ele poluează apele curgătoare.

Îngrășămintele afectează și sănătatea omului. Conțin nitrați (pe bază de azot) și fosfați (din fosfor). Aceste produse intră în globulele roșii din sânge și le împiedică să transporte oxigenul de care are nevoie creierul nostru.

4. Poluarea aerului

Se spune că aerul este poluat atunci când cuprinde anumiți compuși – oxizii – care, dacă există într-o cantitate mai mare decât cea normală, pot pune în primejdie fauna, flora sau sănătatea oamenilor (provocând alergii, intoxicații). Deși există poluare naturală (vulcani, activitatea florei – concentrație ridicată de polen care antrenează particule alergene în aer), de vină pentru poluarea atmosferică sunt mai ales activitățile umane. Poluarea poate proveni din gazele emanate în transportul rutier sau aerian, din fumul evacuat pe hornuri, din tratamentele deșeurilor agricole.

Există numeroși poluanți atmosferici și este dificil să se prevadă toate efectele lor asupra mediului înconjurător. Unul dintre poluanți este ozonul din atmosfera joasă. Ozonul este un gaz alcătuit din 3 atomi de oxigen. Acest gaz cu miros puternic este toxic, dacă este inhalat în cantitate mare, deși este și folositor în industrie, la purificare apei, înălbirea texitelor și sinteza anumitor esențe vegetale. Acesta are efecte nefaste atât asupra omului, cât și asupra unor plante cărora la alterează fotosinteza. Alte gaze, numite gaze cu efect de seră, provoacă încălzirea climei. Este cazul dioxidului de carbon, dar și al metanului degajat în exces de culturile de orez și de fermele de animale. Unii poluanți, dioxidul de sulf, de exemplu, se pot regăsi sub formă acidă în interiorul norilor și, antrenați fiind de precipitații numite ploi acide, recad pe sol. Ploile acide provoacă daune considerabile florei și faunei.

Deși există alternative prietenoase cu mediul, din lipsa resurselor financiare și a informării, în comuna Sinești încălzirea locuințelor și instituțiilor se face arzând combustibil solid lemnos. Acest fapt duce la producerea unei cantități foarte mari de fum, fum ce contribuie la poluarea aerului.

Poluarea cauzată de transporturi este în creștere. În comunitățile umane, transportul motorizat reprezintă una dintre cele mai importante surse de azot și de monoxid de carbon. Deși s-au făcut eforturi în sectorul automobilistic pentru a reduce această poluare la minimum (s-au introdus benzina fără plumb, toba de eșapament catalitică, filtrul de particule, controlul tehnic), în comuna Sinești există multe autovehicule vechi, care nu îndeplinesc condițiile necesare unei folosiri prietenoase cu mediul.

5. Poluarea apelor

Apa se purifică în timpul ciclului său natural. Dar dacă deșeurile pe care le primește sunt prea multe sau toxice, atunci ea nu mai reușește să le absoarbă pe toate și devine impură: în acest moment se poate spune că este poluată.

Pe teritoriul comunei Sinești, râul Mostiștea curge prin partea de nord-vest pe o lungime de 9,5 km. Unii săteni care locuiesc pe malul apei, dar și din restul comunei, încă mai consideră Mostiștea coșul personal de gunoi. Astfel, toate resturile menajere, toate recipientele de la detergenții casnici, toate aparatele electrocasnice stricate, tot ce nu le mai este folositor este aruncat cu nepăsare pe malul și în apa Mostiștei, deși se încearcă o educare a oamenilor pentru protejarea naturii. Rar, dar există și oameni care și-au făcut scurgerea de la bucătărie sau de la baie direct către stradă, către șanț, lăsând ca poluarea să crească peste limite acceptabile. Apa ajunge apoi în râu, plină de detergenți de vase și de alți detergenți. Atingându-i, penele păsărilor de baltă, rațe, gâște, lebede, devin permeabile: ele rețin apa și pasărea, devenită prea grea, se îneacă. La fel se întâmplă și cu păianjenii de apă care nu mai pot să meargă pe apă și alunecă.

Un râu poluat este mai ales cel în care peștii nu mai au aer din cauza algelor și a bacteriilor care iau tot oxigenul. Din păcate, râul Mostiștea nu mai aparține comunei Sinești, iar proprietarii nu îl mai curăța de alge, stuf și papură.

6. Pădurile și problemele ecologice

Pădurea Sinești se întinde pe o suprafață de 509 ha, de o parte și de alta a DN2A. Această pădure este exploatată pentru încălzire.

Poluarea

Din cauza poluării, ploaia a devenit acidă ca oțetul. Când cade peste păduri, peste copaci, ea determină îngălbenirea și căderea frunzelor. Arborii își pierd frunzele pe rând, începând cu cele din vârf. Cei mai tineri nu mai reușesc să crească: ei rămân goi și lasă lumina să treacă. Aceasta este pădurea fantomă. S-a observat acest fenomen în acest an și la nucii din sate: foarte mulți s-au uscat, indiferent de vârstă sau amplasare geografică.

Frunzele copacilor sunt acoperite de o peliculă de protecție care la face impermeabile. Aciditatea ploilor poluante distruge această protecție: arborii încep să transpire mai mult, pierd mai multă apă, chiar sub ploaie.

Despădurirea

Exploatarea abuzivă a pădurilor se numește despădurire. În urmă cu 10 ani, ocolul silvic a dat în gestiune, pentru exploatare, o parte din pădure unor întreprinzători. Aceștia au tăiat toți copacii, la rând, lăsând doar buturugile. La o cercetare din aer, cu ocazia realizării hărții Sineștiului, se puteau observa pete albe în interiorul petelor verzi, care reprezentau pădurea Sinești și rănile sale. În prezent, Ocolul Silvic administrează singur pădurea, confruntându-se cu altă problemă: furtul. Există ,,hoți de lemne” care taie toți copacii pe care îi pot tăia, fără să țină cont de nicio regulă. Având cumpărători, datorită prețului redus, continuă să distrugă pădurea, deși pădurarii au ajuns să pună și scoabe în pădure pentru alungarea hoților. Aceste scoabe, niște bucăți de fier foarte ascuțite, pot răni foarte grav animalele pădurii – căprioare, porci mistreți, vulpi.

Mediul înconjurător este suma unor elemente naturale – sol, aer, apă, climă, biosferă- cu elemente rezultate din activitățile umane. Toate elementele se întrepătrund și se influențează reciproc, rezultând condițiile vieții umane și nonumane, prezente și viitoare. Viața omului nu se poate desfășura în afara mediului. Așadar, calitatea vieții umane depinde de calitatea în ansamblu a mediului, precum și a fiecărei componente în parte. Omul are obligația de a proteja mediul înconjurător, prin micșorarea efectelor negative ale activității sale asupra acestuia.

BIBLIOGRAFIE

– Adrian, Scărlătescu, Alin, Partenie, Lilieci – Ialomița. Trecut și prezent, Editura AMA Aediting, București, 2015

– Alin, Partenie, Adrian, Scărlătescu, Boteni, Județul Ialomița, Cronica unui sat renăscut, Editura Destine, București, 2014

– Adrian, Scărlătescu, Dumitru, Mârșolea, Sinești – Ialomița. Pagini de istorie, editura AMA Aediting, București, 2014

*** DEX, Academia Română, Institutul de lingvistică ,,Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, București, 1998

– Geacu, Sorin, Dicționarul geografic al Județului Ialomița, Editura Enciclopedică, București, 1997

-Matei, Horia C., Neguț, Silviu ș.a., Statele lumii, Mică enciclopedie, Editura Meronia, București, 1994, pag. 282

*** Plan Urbanistic General al Localității Sinești, Județul Ialomița, proiect nr. 10946, elaborat de ROMPROIECT S.A.

*** Planul de Analiză și Acoperire a Riscurilor la Nivelul Comunei Sinești, elaborat de inspector Anghel, Marian, Sinești, 2009

– S. Pașcovchi, V. Leandru, A. Rădulescu, ,,Tipurile de pădure din silvostepa dintre Ialomița și Dunăre, Buletin Științific, Secția de Bilogie și Științe Agricloe, tom VIII, nr. 1, Editura Academiei R.P.R., București, 1956

-Șerbănescu, Done, Trohani, George, Cercetări arheologice pe Valea Mostiștei, în Ilfov – file de istorie, Comitetul de cultură și educație socialistă al județului Ilfov, București, 1978

Capitolul II. Educația ecologică

MOTO:

,,Omul are un drept fundamental la libertate, la egalitate și la condiții de viață satisfăcătoare, într-un mediu înconjurător a cărui calitate să-i permită să trăiască în demnitate și bunăstare. El are datoria solemnă de a apăra și îmbunătăți mediul înconjurător pentru generațiile prezente și viitoare.’’

(,, DECLARAȚIA DE LA STOCKHOLM’’)

II 1. Educația ecologică și protecția mediului – delimitări conceptuale

a. Componentele educației, ,,vechi” și ,,noi”

Societatea contemporană, caracterizată printr-un ritm accelerat de evoluție și, implicit, prin adâncirea interdependențelor dintre componentele sale, cu consecințe dintre cele mai profunde asupra devenirii umane, impune, în mod firesc, prefigurarea unor măsuri și adoptarea unor soluții educative în concordanță cu esența și sensul dezvoltării sale.

De-a lungul evoluției istorice, între societate și educație a existat și funcționat un raport de determinare și influențare reciprocă. Societatea impune un model de personalitate, ale cărui coordonate se regăsesc în idealul educațional.

Idealul educațional al societății românești cere valorificarea și desăvârșirea potențialului uman în vederea formării unei personalități armonioase și creatoare, capabilă să exercite rolurile cu care societatea o va învesti. Dobândirea armoniei interioare prin dezvoltarea și integrarea diferitelor componente ale personalității, concomitent cu asigurarea unei simetrii sociale și a unui schimb continuu de informații cu mediul extern caracterizează acest ideal.

Educația are mai multe componente, fiecare dintre ele vizând o anumită latură a personalității: educația intelectuală, educația morală, cea profesională, estetică, educația fizică sau corporală, la care se adaugă ,,noile educații”.

În anii 1980, la nivelul programelor și a recomandărilor UNESCO, ,,noile educații” s-au constituit ca răspunsuri ale sistemelor educaționale la provocările / imperativele lumii contemporane de natură economică, politică, ecologică, sanitară, etc. Aceste noi educații reprezintă, de fapt, noi conținuturi specifice, raportabile la oricare din cele cinci conținuturi generale ale activității de formare – dezvoltare morală, intelectuală, tehnologică, estetică, psihofizică a personalității umane. Obiectivele propuse dau și denumirea fiecărei structuri de conținut științific, realizată ca disciplină de studiu, concepută în plan disciplinar, dar mai ales interdisciplinar, pluridisciplinar și chiar transdisciplinar.

UNESCO și diferite organizații neguvernamentale au întreprins studii și au avansat mult în conturarea noilor conținuturi sau educații; există, astfel: educația relativă la mediu sau educația ecologică, educația pentru pace și cooperare, cea pentru participare și pentru democrație, educația în materie de populație, cea pentru o nouă ordine economică internațională, pentru comunicare și putere mass-media, pentru schimbare și dezvoltare, educația nutrițională, pentru timpul liber, educația economică și casnică.

b. Educația ecologică – origini și înțelesuri

Ca în cazul multor discipline, numele și definiția conferite ecologiei spun mult pentru cei chemați să-i cunoască conținutul și să-i pătrundă semnificațiile.

În privința denumirii, termenul de ecologie s-a impus în atenția opiniei publice occidentale mai ales după 1970, iar în Europa centrală și de est cu precădere în ultimul deceniu. O serie de evenimente cu un puternic impact social, precum celebrele maree negre ori accidente nucleare în frunte cu cel de la Cernobâl (26 aprilie 1986), au zguduit din inerție opinia publică și au introdus treptat ecologia în rândul preocupărilor individului și al comunității.

Se descoperă, astfel, un nume vechi de peste un secol. Crearea lui este atribuită biologului german Ernest Haeckel (1834-1919), iar data de naștere – 1866. Deși în anul 1865 Riter a definit ecologia, nu a făcut-o mai mult decât înțelesul cuvintelor grecești ,,oikos” – casă, loc de trai și ,,logos” – știință. Definiția lui Haeckel – ,,Prin ecologie înțelegem totalitatea științei relațiilor organismului cu mediul, în sens larg, toate condițiile de existență” – constituie și astăzi fundamentul definițiilor acestei ramuri ale biologiei. Charles Darwin, în cele două lucrări ale sale ,,Originea speciilor” (1859) și ,,Descendența omului” (1871), formula două idei fundamentale ale ecologiei moderne: influența mediului asupra speciilor vii și apartenența speciei umane la lumea naturală. Celebrul naturalist englez a relevat dependențe strânse și o stare de echilibru optim între diferite specii de plante și animale. Pornind de la originea sa, se poate spune că ecologia este știința despre gospodărirea naturii.

Născută ca o ramură a biologiei, nimeni nu prevestea ecologiei un strălucit viitor social. După câteva decenii, dezvoltarea societăților industriale a modificat profund mediul planetar. Apariția și amplificarea poluărilor, dispariția unor specii au fost semnale evidente ale unei crize ecologice profunde. Concluzia relevată de ecologie este fundamentală: omul nu poate să acționeze la nesfârșit asupra mediului său fără a pune în discuție ruperea absolută a echilibrelor ecologice esențiale.

Trecerea ecologiei de la stadiul de simplă disciplină științifică la cea de problemă a conștiinței comune naționale și internaționale reprezintă una din marile cuceriri ale secolului XX.

În România ecologia a pătruns în preocupările biologilor români încă de la apariția ei ca știință. Astfel, Grigore Antipa a fost unul dintre primii savanți care a aplicat principiile ecologiei în studiile sale hidrobiologice.

Ecologia generală este temelia teoretică pentru intervenția rațională a omului în funcționarea vieții pe Pământ, este un corp de principii pe baza cărora au fost elaborate numeroase discipline aplicative ca: protecția mediului, ocrotirea monumentelor naturii, agroecologia, ecologia forestieră, ecologia pescuitului, etc.

Extinderea obiectului ecologiei asupra întregului mod de viață al omului înglobează și domenii extrabiologice. În acest mod s-a constituit o ecologie globală care nu mai e o disciplină biologică, ci o știință interdisciplinară. Prin această lărgire a sferei ecologiei, aceasta devine un fel de ,,supraștiință” greu de definit, cu obiect și metodologie diluată.

Conform DEX, ecologia este știința care studiază interacțiunea dintre organisme și mediul lor de viață.

În concluzie, există multe moduri de a aborda definirea ecologiei. Pentru preșcolari, pentru nivelul lor de dezvoltare psihofizică și de cunoștințe acumulat, ecologia se poate defini ca știința care studiază legătura dintre viețuitoare și locul unde trăiesc, precum și rolul omului în desfășurarea vieții pe Pământ.

c. Protecția mediului – garanție pentru viitor

Mediul înconjurător reprezintă mediul natural care a fost transformat de oameni. El cuprinde relieful, apa, aerul, vegetația și solul. Fiecare element reprezintă un rol deosebit în crearea mediului ambiant. În același timp, toate sunt în legătură unele cu altele. Astfel, relieful influențează clima; la rândul ei, clima, împreună cu relieful, determină răspândirea vegetației, iar aceasta din urmă, a faunei, totul pentru a păstra acea unitate numită mediu natural.

Trebuie subliniat că mediul înconjurător apare ca o realitate pluridimensională care include nu numai mediul natural, dar și activitatea și creațiile omului, acesta ocupând o dublă poziție: de ,,component” al mediului și de ,,consumator”, de beneficiar al mediului.

Pentru a trăi mai bine, oamenii au creat așezări, au cultivat terenuri, au construit drumuri și uzine, adică au transformat treptat mediul natural, incluzând resursele naturale. Acestea, elemente naturale ale mediului înconjurător ce pot fi folosite în activitatea umană, se pot clasifica în:

resurse neregenerabile: minerale și combustibili fosili;

resurse regenerabile: apă, aer, sol, floră, faună;

resurse permanente: energie solară, eoliană, geotermală și a valurilor.

Până nu demult, resursele naturale regenerabile ale Pământului erau suficiente pentru nevoile omenirii. În toate civilizațiile care s-au dezvoltat până în secolul al XVII-lea, de natură predominant agricolă, pământul era baza economiei, vieții, culturii, structurii familiale și politicii. Viața era organizată în jurul satului, economia era descentralizată, astfel că fiecare comunitate producea aproape tot ce îi era necesar. Energia cheltuită corespundea în esență lucrului forței musculare, umană sau animală, rezervelor de energie solară înmagazinată în păduri, utilizării forței hidraulice a râurilor sau mareelor, forței eoliene.

Natura reușea până la urmă să refacă pădurile tăiate, vântul sufla în vele, râurile puneau în mișcare roțile, deci sursele de energie utilizate de societățile agricole erau regenerabile.

Odată cu sporirea populației globului ce a decurs paralel cu perfecționarea organizării sociale și, în special, odată cu dezvoltarea industriei, a transporturilor mecanizate din ultimele două secole, încercarea omului de a domina în lupta aspră cu natura, de a-i smulge lacom bogățiile ascunse, începe să aibă tot mai mult succes. Peste un miliard și jumătate din populația actuală a Terrei aparține civilizației industriale. Industrialismul a însemnat mai mult decât coșuri de fabrică și linii de asamblare. A fost, și încă este, un sistem social multilateral și bogat care a influențat fiecare aspect al vieții omenești. Creșterea economică, enorm accelerată, se bazează în majoritate nu pe surse regenerabile de energie, ci pe energia obținută prin folosirea combustibililor fosili, neregenerabili: cărbuni, țiței, gaze naturale.

În urma tuturor activităților umane apar reziduuri și deșeuri, care sunt în cantități din ce în ce mai mari, depozitarea lor devenind o problemă majoră a omenirii.

Așadar, în urma exploziei demografice, dar și a dezvoltării rapide a tuturor ramurilor de activitate, necesarul de materie primă și energie pentru producția de bunuri a crescut mult, iar exploatarea intensă a resurselor pământului arată, tot mai mult, un dezechilibru ecologic.

„Protecția mediului înseamnă totalitatea mijloacelor și măsurilor întreprinse pentru păstrarea echilibrului ecologic, menținerea și ameliorarea factorilor naturali, prevenirea și combaterea poluării, dezvoltarea valorilor naturale.”* Din această definiție rezultă și rolul protecției mediului în etapa actuală de dezvoltare a statelor lumii.

_____________________________________________

* Rojanschi, Vladimir, Protecția și ingineria mediului, 1997, pag. 18

Protecția mediului este o problemă majoră a ultimului deceniu, dezbătută la nivel mondial, fapt ce a dat naștere la numeroase dispute între țările dezvoltate și cele în curs de dezvoltare. Acest lucru a impus înființarea unor organizații internaționale ce au ca principale obiective adoptarea unor soluții de diminuare a poluării și creșterea nivelului calității mediului în ansamblu.

Pentru protejarea mediului înconjurător, trebuie identificate zonele afectate, evaluat gradul de deteriorare, apoi stabilite cauzele care au produs dezechilibrele respective.

În ce privește modalitățile de protejare, trebuie soluționate trei categorii de probleme:

crearea unui sistem legislativ și instituțional adecvat și eficient care să garanteze respectarea legilor în vigoare;

evaluarea costurilor acțiunilor de protejare a mediului și identificarea surselor de suportare a acestora;

elaborarea unor programe pe termen lung corelate pe plan național și internațional, referitor la protejarea mediului.

Organizații nonguvernamentale au luat ființă la nivel internațional pentru combaterea poluării din lumea întreagă, dintre care se pot aminti: FEEE (Fundația Europeană de Educație pentru Mediu), GREENPEACE, POWERFULL INFORMATION (Marea Britanie), UNESCO (Organizația Națiunilor Unite pentru educație, știință și cultură), PNUE (Programul Națiunilor Unite pentru mediul înconjurător).

În septembrie 2015, șefii de stat și de guverne se vor reuni la New York, în cadrul Summit-ului Mileniului pentru a formula noile Obiective de Dezvoltare ale Mileniului (ODM), care vor avea drept termen de realizare anul 2030. Printre provocările cărora liderii lumii trebuie să le găsească soluții se pot menționa: accesul limitat la educație, sărăcia, foametea, lipsa resurselor, a medicamentelor, bolile, proliferarea violenței, terorismul, dar și degradarea considerabilă a mediului înconjurător care pune serios sub semnul întrebării viitorul Pământului.

C1. Protecția mediului în Europa

Până spre sfârșitul anilor 1960 niciun stat european nu a avut definită o politică clară a mediului. Pe parcursul ultimilor 30 de ani, însă, s-au înregistrat progrese semnificative în stabilirea unui sistem complet de control al calității mediului în cadrul Uniunii Europene. Această problemă acoperă o gamă largă de aspecte, variind de la zgomotul produs la prevenirea deșeurilor, la produsele chimice ori la rețeaua europeană pentru abordarea dezastrelor din mediu, precum scurgerile de petrol sau incendiile de pădure.

Pentru a se pune de acord asupra măsurilor necesare protejării mediului, europenii au organizat: Summit-ul de la Paris din 1972, ce a avut ca rezultat concret elaborarea primului plan de protecție a mediului.

În 1987 s-a emis Actul Unic European, în care s-a menționat pentru prima dată într-un tratat al Comunității Europene conceptul de ,,politică de mediu”.

Prin Tratatul de la Maastricht din 1992 s-a conferit politicii de mediu un statut complet în cadrul politicilor europene, iar Tratatul de la Amsterdam din 1999 a consolidat fundamentul legal al politicii vizând protecția mediului, precum și promovarea dezvoltării durabile în cadrul Uniunii Europene.

În prezent, politica Uniunii Europene în ceea ce privește protecția mediului este bazată pe ideea conform căreia standardele ridicate de protecție a mediului stimulează inovația și creează noi oportunități de afaceri. Domeniile economic, social și cel al protecției mediului sunt strâns legate unul de celălalt. Obiectivul Uniunii Europene este să ofere un nivel adecvat de protecție a mediului în întreaga Uniune, fără a neglija circumstanțele locale și restricțiile economice aferente.

Toată politica privind protecția mediului este bazată pe principiul ,,poluatorul plătește”. Astfel, sursa poluantă poate să plătească fie prin intermediul investițiilor efectuate în creșterea standardelor de protecție, fie prin plata unei taxe care acoperă utilizarea produselor poluante, de către industrie sau de către consumatorii obișnuiți. Plata efectuată poate, de asemenea, să includă obligativitatea de a recupera, recicla sau distruge produsele utilizate. Comisia europeană a mai propus ca emisiile ilegale de produse dăunătoare calității aerului, apei sau solului, transporturile ilegale și deversarea ilegală a deșeurilor, precum și traficul ilegal al speciilor aflate pe cale de dispariție să fie considerate fapte penale și să fie pedepsite ca atare. Pașii ce urmează a fi efectuați sunt în discuție.

Programele de acțiune asupra mediului înconjurător, lansate în 1972, au contribuit la integrarea problemelor ecologice și a celor de mediu în cadrul tuturor politicilor comunitare. Al șaselea program – ,,Mediul 2010: viitorul nostru, alegerea noastră”- care se derulează între 2002 și 2012, se axează pe următoarele arii prioritare:

– Abordarea schimbărilor de climă și a încălzirii globale;

– Protejarea habitatului natural și a faunei sălbatice;

– Adresarea problemelor privind protecția mediului și a sănătății;

– Conservarea resurselor naturale și controlul deșeurilor.

De asemenea, acest program scoate în evidență importanța respectării legilor existente de protecție a mediului. Impactul asupra mediului ar trebui luat în considerare în cadrul fiecărei politici europene, de exemplu atunci când se iau decizii care privesc agricultura, energia și transportul. Întreaga societate – agenții economici, cetățenii, ONG-urile, partenerii sociali – ar trebui încurajați pentru a se implica împreună în găsirea soluțiilor pentru problemele de mediu.

În ianuarie 2007 Comisia a propus reducerea cu 20% până în 2020 a emisiilor de gaze cu efect de seră, în comparație cu nivelul celor din 1990. Obiectivul ambițios promovat de Comisie a fost aprobat cu ocazia summit-ului din martie 2007. Uniunea Europeană va trebui să respecte acest obiectiv în mod unilateral, indiferent de obținerea sau nu a unui nou acord ce vizează protecția mediului după ce Protocolul Kyoto expiră în 2012. De asemenea, Uniunea Europeană speră să fie un exemplu de urmat pentru țări ca Statele Unite ale Americii sau China.

Pentru atingerea acestui obiectiv, s-a propus armonizarea completă a piețelor de electricitate și de gaz din cadrul Uniunii Europene. De asemenea, din volumul total al energiei existente, 20% trebuie să provină din surse de energie regeneratoare, precum energia solară sau eoliană, iar din totalul combustibililor folosiți, 10% trebuie să fie de natură bio. Un obiectiv ulterior este reducerea cu până la 20% a energiei consumate.

Păstrarea aerului cât mai curat este una dintre problemele privind protecția mediului și a sănătății, altă arie de interes a Programului European ,,Mediul 2010- viitorul nostru, alegerea noastră”. Comisia Europeană estimează că poluarea aerului cu particule ultrafine de praf și ozon a cauzat moartea a 370.000 de persoane în Uniunea Europeană în 2000. În 2005, Comisia a prezentat Strategia Tematică asupra Poluării Aerului, care se speră că va reduce numărul deceselor din cauza poluării aerului la 230.000 până în 2020.

Costurile acestei strategii sunt estimate a fi de 7,1 miliarde euro anual până în 2020. Totuși, Directoratul General pentru Mediu estimează că beneficiile din punct de vedere al sănătății, incluzând scăderea deceselor premature, mai puține zile de concediu medical și îmbunătățirea productivității muncii, precum și scăderea internărilor în spitale, ar putea ajunge până la valoarea de 42 de miliarde de euro pe an.

Și reciclarea și prevenirea deșeurilor reprezintă o problemă abordată în Programul European privind protecția mediului. În prezent, în Uniunea Europeană aproximativ 1,3 miliarde de tone de deșeuri sunt generate anual. Aproximativ 40 milioane de tone din totalul generat sunt substanțe periculoase. Fiecare cetățean al Uniunii produce în medie aproximativ 500 de kilograme de deșeuri pe an, însă mai puțin de o treime din acestea sunt deșeuri reciclabile, restul ajungând la rampele de colectare a deșeurilor.

În ciuda creșterii volumului de deșeuri, soluțiile europene pentru reciclarea acestora au fost pentru o lungă perioadă de timp destul de fragmentate. În decembrie 2005, totuși, Comisia Europeană a prezentat Strategia Tematică asupra Prevenirii și reciclării Deșeurilor, reflectând o nouă abordare asupra controlului deșeurilor, care ia în calcul întregul ciclu de viață a fiecărui produs. Obiectivul este reducerea producerii de deșeuri, precum și creșterea procentului de reciclare prin crearea unei piețe a materialelor reciclate. Ca prim pas al noii strategii, Comisia a propus revizuirea directivei cadru privind deșeurile din 1975 pentru a include abordarea ciclului de viață în cadrul politicii deșeurilor, a programelor naționale ce privesc prevenirea deșeurilor, îmbunătățirea pieței de reciclare, promovarea instrumentelor economice precum stabilirea unor taxe pentru depozitarea deșeurilor de către statele membre și modernizarea legislației existente în domeniul deșeurilor reciclabile.

În 2006, în timpul discuțiilor privind revizuirea directivei privind deșeurile, Consiliul European al Mediului a subliniat importanța minimizării generării de deșeuri și introducerea prevenirii deșeurilor în domenii precum politica produselor și eco – designul aplicațiilor electrice.

În februarie 2007 Parlamentul European a solicitat introducerea unor obiective obligatorii pentru reducerea deșeurilor, folosirea unei ierarhii a deșeurilor în 5 faze, acordând prioritate prevenirii, reutilizării și reciclării acestora. Parlamentul dorește, de asemenea, stabilizarea până în 2012 a producției de deșeuri la nivelul celei din 2008, sperând ca producția de deșeuri să scadă considerabil începând cu 2020. Până în 2020, 50% din deșeurile municipale ar trebui să fie reciclate.

Discuțiile privind politica europeană în privința deșeurilor vor continua. O problemă dificilă rămâne cea a incinerării deșeurilor și dacă această practică să fie reclasificată de la depozitare la recuperare pentru producerea de energie.

C2. Protecția mediului în România

Ca o consecință a poziției sale geografice, România este o țară cu o diversitate biologică ridicată, exprimată atât la nivel de ecosisteme, cât și la nivel de specii. De asemenea, în ultimii ani, România se confruntă cu o dublă provocare. Pe de-o parte, se impune cu necesitate reformarea economiei, pentru a atinge un nivel de dezvoltare comparabil cu cel al statelor avansate din Uniunea Europeană și, pe de altă parte, trebuie susținut un plan amplu de măsuri pentru ca dezvoltarea economică să se realizeze într-un cadru durabil, cu protejarea mediului înconjurător și, respectiv, îmbunătățirea calității factorilor de mediu.

Grija pentru ocrotirea mediului s-a manifestat la poporul nostru din cele mai vechi timpuri. Astfel, în vremea lui Ștefan cel Mare exista ,,legea braniștei”, prin braniște înțelegându-se acel loc în care nimeni nu avea voie să vâneze, să pescuiască, să taie copacii și să pășuneze.

La începutul secolului al XX-lea, datorită unor naturaliști de seamă, precum Grigore Antipa și Emil Racoviță, s-a aprobat prima lege modernă de protecție a naturii (1930). În baza acestei legi, tot în anul 1930, a luat naștere și Comisiunea pentru Ocrotirea Monumentelor Naturii, care a susținut o vastă campanie de înființare și protecție a parcurilor și rezervațiilor naturale din țara noastră.

Legislația României are ca bază Constituția, care este legea fundamentală, cu forța juridică cea mai mare, constituind un izvor și pentru dreptul mediului. Ca obligații corelative legate de protecția mediului, Constituția prevede obligația statului de a asigura exploatarea resurselor naturale în concordanță cu interesul național, refacerea și conservarea mediului înconjurător, precum și menținerea echilibrului ecologic.

În anul 1973, după prima Conferință Mondială asupra Mediului (Stockholm, 1972), s-a aprobat o nouă lege privind protecția mediului și s-a înființat Consiliul Național pentru Protecția Mediului Înconjurător.

Celelalte acte juridice ce reglementează diverse aspecte privind protecția naturii sunt tratatele, convențiile și acordurile internaționale la care România a aderat sau care au fost ratificate. Legea 137/1995 de protecție a mediului are ca obiect reglementarea protecției mediului, obiectiv de interes major, pe baza principiilor și elementelor strategice ce conduc la dezvoltarea durabilă a societății. Una dintre modalitățile de implementare este instruirea și educarea populației.

Unul dintre organismele de stat cele mai abilitate să promoveze protecția mediului și educația ecologică, în afara instituțiilor de învățământ, este Ministerul Mediului, Apelor si Padurilor (MMAP). Conform site-ului acestui minister, MMAP realizează politica națională în domeniile mediului, gospodăririi apelor și managementului silvic, îndeplinind rolul de autoritate de stat, de sinteză, coordonare și control în aceste domenii, direct sau prin organisme tehnice specializate, autorități sau instituții publice aflate în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea ministerului.

Ministerul Mediului, Apelor si Padurilor acționează pentru a proteja mediul și resursele naturale, pentru a garanta generației actuale și celor viitoare un mediu curat, în armonie cu dezvoltarea economică și progresul social.

Domeniile de competență ale MMAP sunt:

controlul poluării industriale;

calitatea aerului și zgomot ambiental;

managementul ariilor naturale protejate, conservarea biodiversității, securitatea biologică,

infrastructură de mediu,

gestionarea deșeurilor,

gestionarea substanțelor și preparatelor chimice periculoase,

protecția solului și subsolului,

dezvoltare durabilă,

schimbări climatice,

managementul apelor,

managementul sectorului forestier,

meteorologie,

hidrologie și hidrogeologie.

Legislația României are ca bază Constituția, care este legea fundamentală, cu forța juridică cea mai mare, constituind un izvor și pentru dreptul mediului. Ca obligații corelative legate de protecția mediului, Constituția prevede obligația statului de a asigura exploatarea resurselor naturale în concordanță cu interesul național, refacerea și conservarea mediului înconjurător, precum și menținerea echilibrului ecologic.

Un alt organism de stat care dorește protejarea mediului este Garda Națională de Mediu. Conform site-ului Gărzii Naționale de Mediu, România încearcă, prin organizațiile sale, să sensibilizeze atât persoanele fizice, cât și pe cele juridice în legătură cu importanța protejării mediului.

Înființarea, organizarea și funcționarea Gărzii Naționale de Mediu a fost reglementată prin H.G.nr. 297 din 13/03/2003, ca instituție publică, cu personalitate juridică, finanțată de la bugetul de stat, sub autoritatea Ministerului Apelor și Protecției Mediului. GNM s-a format prin preluarea și reorganizarea Gărzii de Mediu din cadrul Ministerului Apelor și Protecției Mediului și a Inspecției Silvice din subordinea Ministerului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor.

Garda Națională de Mediu este o instituție publică și funcționează ca organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, finanțată integral de la bugetul de stat, în subordinea autorității publice centrale pentru protecția mediului.

De-a lungul timpului, activitățile GNM au fost reglementate prin mai multe forme de organizare și funcționare. Astăzi, funcționarea GNM este reglementată prin Hotărârea 1005 din 17 octombrie 2012 privind organizarea și funcționarea Gărzii Naționale de mediu modificată de Hotărârea 564 din 30 iulie 2013.

GNM este responsabilă de asigurarea controlului implementării profesioniste, uniforme și integrate a politicii Guvernului de aplicare a legislației naționale armonizate cu cea comunitară în domeniul protecției mediului.

Pentru identificarea amenințărilor și riscurilor la adresa securității ecologice, GNM este inițiatoare a măsurilor comune privind prevenirea și diminuarea impactului în cazul accidentelor majore și al situațiilor excepționale, precum și informarea și atragerea publicului în rezolvarea problemelor ce țin de amenințările securității ecologice. Astfel, GNM cooperează cu instituții cu atribuții similare din alte state, pe baza tratatelor/protocoalelor încheiate, precum și cu organisme din cadrul UE în cauzele de interes comun sau în ceea ce privește derularea proiectelor și programelor internaționale.

Totodată, participă împreună cu celelalte autorități ale statului, după caz, la educarea populației pentru o protecție activă și responsabilă a mediului, desfășoară activități de informare, consiliere și educare a cetățenilor, editează publicații de specialitate în domeniul protecției mediului.

Planul strategic al GNM reflectă o viziune coerentă asupra următorilor doi ani prin prisma conceptului dezvoltării durabile.

Pentru perioada 2014-2016, Planul strategic al GNM urmează atât liniile generale ale legislației europene și internaționale în ceea ce privește protecția mediului, cât și Programul de guvernare stabilit în 2012 și Strategia Națională pentru Dezvoltarea Durabilă a României.

Se pornește, totodată, de la principiul transparenței instituționale și de la necesitatea unui dialog permanent cu toți actorii implicați în problematica de mediu, fie ei agenți economici, instituții, ONG-uri sau simpli cetățeni. În actualul context, Garda Națională de Mediu își propune sensibilizarea opiniei publice, dar și promovarea înțelegerii normelor legale, în așa fel încât gestionarea problemelor de mediu să fie, în cea mai mare măsură, o activitate de prevenire.

În plus, România, în încercarea sa la alinierea la cerințele Uniunii Europene, ale unei societăți extinse, societate în care grija față de mediul înconjurător, cadru pentru dezvoltarea și existența omenirii în viitor, este din ce în ce mai importantă, a implementat numeroase programe finanțate din Administrația Fondului pentru mediu, care este principala instituție ce asigură suportul financiar pentru realizarea proiectelor și programelor pentru protecția mediului, constituită conform principiilor europene „poluatorul plătește” și „responsabilitatea producătorului”.
Dintre aceste programe pot fi amintite:

Programul de stimulare a înnoirii parcului auto național 2010;

Programul de stimulare a înnoirii parcului național de tractoare și mașini agricole autopropulsate;

Programul de înlocuire sau completare a sistemelor clasice de încălzire cu sisteme care utilizează energie solară, energie geotermală sau alte sisteme care conduc la îmbunătățirea calității aerului, apei sau solului;

Programul de îmbunătățire a calității mediului prin împădurirea terenurilor agricole degradate;

Programul privind producerea energiei din surse regenerabile: eoliană, geotermală, solară, biomasă, hidro;

Programul național de îmbunătățire a calității mediului prin realizarea de spații verzi în localități;

Programul privind reducerea impactului asupra atmosferei, inclusiv monitorizarea calității aerului;

Programul privind educația și conștientizarea publicului privind protecția mediului.

De asemenea, conform Autorității de Management pentru Programul Operațional Regional, se desfășoară numeroase proiecte finanțate prin POR, dintre care unele au impact asupra mediului înconjurător. Aceste proiecte se derulează cu finanțare europeană și națională, dar și cu alocare regională, în perioada 2007-2013. Fondurile disponibile pentru regiunea Sud-Muntenia, regiune din care face parte și comuna Sinești, sunt împărțite pe domenii/ axe, în funcție de specificul proiectelor: dezvoltare urbană, drumuri, sănătate, afaceri și microîntreprinderi, turism.

În cadrul Programului Operațional Sectorial de Mediu, există proiectul co-finanțat prin Fondul de Coeziune numit: EXTINDEREA ȘI REABILITAREA SISTEMELOR DE ALIMENTARE CU APĂ ȘI DE CANALIZARE ÎN JUDEȚUL CĂLĂRAȘI, cu locații în județul Călărași și în municipiul Urziceni, județul Ialomița. Iată câteva date despre proiect:

– Valoare totală proiect: 370.080.087 lei;

– Contribuția UNIUNII EUROPENE: 302.864.975 lei;

– Autoritatea de Management pentru POS Mediu, MINISTERUL MEDIULUI ȘI PĂDURILOR, Investim în mediu. Credem în viitor;

– Contribuția GUVERNULUI ROMÂNIEI: 67.215.162 lei, din care: contribuția CONSILIULUI LOCAL URZICENI: 1,7 milioane lei;

– Beneficiar proiect: S.C. ECOAQUA S.A. CĂLĂRAȘI;

– Valoare proiect municipiul Urziceni: 86,9 milioane lei;

– Termenul de finalizare a proiectului: 2013.

Conform Strategiei Naționale de Conservare a Biodiversității, adoptată în 2000, România și-a stabilit ca obiective:

A. Protecția, conservarea și refacerea diversității biologice terestre și acvatice, existente în afara ariilor deja protejate prin lege, prin:

– reducerea și eliminarea efectelor negativ cauzate de poluarea mediilor de viață, supraexploatarea resurselor naturale, planificarea, amenajarea și utilizarea necorespunzătoare a teritoriului;

– reconstrucția ecosistemelor și habitatelor deteriorate;

B. Formarea specialiștilor și educarea publicului pentru înțelegerea necesității conservării biodiversității biologice și utilizării durabile a componentelor sale.

C3. Protecția mediului și școala

Cu toate că practica internațională în acest domeniu nu are o vechime mai mare de 20 de ani, se consideră că o strategie la nivel național de protecție a mediului trebuie să aibă o componentă legislativă, o componentă administrativ – instituțională, componente economico – tehnologice, componente informativ – educative, nefiind neglijat factorul social, precum și colaborarea internațională.

O deosebită importanță pentru succesul activității de protecție a mediului, în prezent și perspectivă, o au elementele de ordin informativ – educativ, care să modifice mentalități și obiceiuri contrare unei bune gestionări a factorilor de mediu.

Se poate avansa ca definiție pentru „strategia de protecție a mediului, totalitatea acțiunilor și măsurilor destinate conservării resurselor naturale și menținerea calității factorilor de mediu la un nivel acceptabil.” *

__________________________________________________

* Rojanschi, Vladimir, ș.a., Protecția și ingineria mediului, 1997, pag. 22

Componentă importantă a conceptului actual al dezvoltării durabile, strategia de protecția mediului trebuie gândită astăzi în alternativa, acceptată de toate guvernele lumii, că menținerea echilibrului ecologic pe plan global, regional sau local este mai importantă decât scopurile politicii social – economice.

Educația ecologică și protecția mediului în învățământul preuniversitar încep o dată cu învățământul preșcolar și se continuă în învățământul primar, gimnazial și liceal, în școala de arte și meserii și în învățământul postliceal, în cadru instituționalizat – în școală (curricular și extracurricular) și extrașcolar prin cercurile de ecologie și protecția mediului ce se desfășoară în Palatele și Cluburile Copiilor.

Actualele programe școlare au fost elaborate din perspectiva trecerii de la modelul de proiectare curriculară centrat pe obiective – elaborat și implementat în sistemul românesc de învățământ la mijlocul anilor 90 – la modelul centrat pe competențe. Adoptarea noului model de proiectare curriculară este determinată, pe de o parte, de nevoia de a realiza actualizarea formatului și unitatea concepției programelor școlare la nivelul ciclurilor de învățământ gimnazial și liceal. Pe de altă parte, acest demers asigură acordarea la dezvoltările curriculare actuale, centrate pe rezultate explicite și evaluabile ale învățării.

În acest sens, Recomandarea Parlamentului European și a Consiliului Uniunii Europene privind competențele cheie din perspectiva învățării pe parcursul întregii vieți (2006/ 962/ EC) conturează, pentru absolvenții învățământului obligatoriu, un ,,profil de formare european” structurat pe opt competențe – cheie:

Comunicare în limba maternă,

Comunicare în limbi străine,

Competențe matematice și competențe de bază în știință și tehnologii,

Competența digitală,

A învăța să înveți,

Inițiativă și antreprenoriat,

Sensibilizare și exprimare culturală.

Competențele sunt definite ca ansambluri de cunoștințe, deprinderi și atitudini care urmează să fie formate până la finele școlarității obligatorii, de care are nevoie fiecare individ pentru împlinirea și dezvoltarea personală, pentru cetățenia activă, pentru incluziune socială și pentru angajare pe piața muncii. Structurarea acestor competențe – cheie se realizează la intersecția mai multor paradigme educaționale și vizează atât unele domenii ,,academice”, precum și aspecte inter- și transdisciplinare, metacognitive, realizabile prin efortul mai multor arii curriculare. Conceptul de competență este un ,,organizator” în relație cu care sunt stabilite finalitățile învățării, sunt selectate conținuturile specifice și sunt organizate strategiile de predare – învățare – evaluare.

Conform programelor școlare din ciclul liceal, din 2004, elaborate de Consiliul Național pentru Curriculum, există profilul Resurse naturale și protecția mediului cu disciplinele Ecologie, Studiul calității mediului și Elemente de tehnologie generală.

Conform ordinului ministrului educației numărul 5959 din 22.12.2006, tot la obiectul Biologie, clasa a XII-a, există obiectivele:

a) Utilizarea și construirea se modele și algoritmi în scopul demonstrării principiilor lumii vii, cu conținuturile:

– Conservarea biodiversității și a resurselor naturale;

– Impactul antropic asupra ecosistemelor naturale.

b) Comunicarea orală și scrisă utilizând corect terminologia specifice biologiei, cu conținutul – Ecologie umană.

Dintre competențe se poate aminti Aplicarea unor reguli de menținere a sănătății omului și a măsurilor de conservare a mediului, cu conținutul – Efectele deteriorării ecosistemelor asupra sănătății umane.

În lista de conținuturi se află Ecologia umană cu:

Caracteristicile ecosistemelor antropizate și modalități de investigare; particularități ale biotopului și biocenozei; relații interspecifice în ecosistemele antropizate.

Impactul antropic asupra ecosistemelor naturale: degradarea habitatelor, introducerea de specii noi, supraexploatarea resurselor biologice (defrișare, pășunat, pescuit, vânătoare, comerț cu specii sălbatice), urbanizare și industrializare, deteriorarea mediului prin poluare chimică, fizică, biologică).

Efectele deteriorării ecosistemelor asupra sănătății umane.

Conservarea resurselor naturale și a biodiversității.

Dezvoltarea durabilă – Convenții internaționale (ex. Conferința O.N.U. de la Rio de Janeiro, 1992, Protocolul de la Kyoto, 1997).

Conform Protocolului de la Kyoto la Convenția-cadru a Națiunilor Unite asupra Schimbărilor Climatice adoptat la 11 decembrie 1997, România și-a luat angajamentul de limitare cantitativă sau de reducere a emisiilor antropice de gaze cu efect de seră, exprimate în dioxid de carbon echivalent în procent de 92. Se urmărește, în acest mod, reducerea emisiilor globale de astfel de gaze cu cel puțin 5% față de nivelul anului 1990 în perioada de angajare 2008 -2012.

Coborând o treaptă în învățământul preuniversitar, se ajunge la ciclul gimnazial de învățământ, unde, de asemenea, sunt tratate problemele de educație ecologică și de protecție a mediului la diverse discipline, ca: Educația tehnologică, clasele V-VIII, Produse alimentare de origine minerală, vegetală și animală, clasa a V-a, Materiale și tehnologii, clasa a VI-a, Tehnologii de comunicații și transport.

Un curriculum la decizia școlii poate fi Educația economică, cu competențele:

Manifestarea responsabilității față de mediu.

Analizarea, în cadrul echipei, a unor căi de acțiune pentru protecția mediului. *

____________________________________________________

* M.E.C., Programe școlare, 2004

Și în cadrul Geografiei se pot discuta probleme de ecologie, urmărindu-se în programele actuale valorile și atitudinile dobândite pentru Conservarea și ocrotirea mediului de viață din

România, din Europa și din lume.

La Biologie s-a făcut orientarea tematicii curriculumului spre Stimularea motivației pentru protecția naturii și valorizarea acesteia în formarea unor convingeri și competențe ecologice adecvate pentru antrenarea elevilor în activități de ocrotire a mediului înconjurător.

În învățământul școlar primar obiectivele vizează în egală măsură cunoștințele, achiziția de atitudini, clarificarea valorilor și demersul practic.

Obiectivele educației ecologice sunt atinse pe parcursul claselor pregătitoare, I-IV, prin ariile curriculare ,,Om și societate”, ,,Consiliere și orientare”, dar mai ales prin aria ,,Matematică și Științele naturii”.

Totodată, se pot desfășura proiecte educaționale, concursuri (locale și naționale), serbări tematice, acțiuni de ecologizare (igienizare, plantare).

Acțiunile de strângere și valorificare a deșeurilor sunt o altă modalitate atractivă de a propune elevilor să protejeze mediul înconjurător. Materialele refolosibile, deșeurile din hârtie, textile, plastic pot fi utilizate în cadrul ariei curriculare ,,Tehnologii” la fabricarea mărțișoarelor, felicitărilor, machetelor, obiectelor decorative.

În cadrul ariei curriculare Matematică și științe ale naturii se integrează disciplinele Matematică și explorarea mediului (clasele pregătitoare, I și a II-a) și Științe ale Naturii (clasele a III-a și a IV-a).

Programa disciplinei Matematică și explorarea mediului (clasele pregătitoare, I și a II-a), este elaborată potrivit unui nou model de proiectare curriculară, centrat pe competențe. Construcția programei este realizată astfel încât să contribuie la dezvoltarea profilului de formare al elevului din ciclul primar. Din perspectiva disciplinei de studiu, orientarea demersului didactic pornind de la competențe permite accentuarea scopului pentru care se învață și a dimensiunii acționale în formarea personalității elevului.

Competențele sunt ansambluri structurate de cunoștințe, abilități și atitudini dezvoltate prin învățare, care permit rezolvarea unor probleme specifice unui domeniu sau a unor probele generale, în contexte particulare diverse.

Competențele generale vizate la nivelul disciplinei Matematică și explorarea mediului jalonează achizițiile de cunoaștere și de comportament ale elevului pentru întreg ciclul primar.

Competențele specifice sunt derivate din competențele generale, reprezintă etape în dobândirea acestora și se formează pe durata unui an școlar. Pentru realizarea competențelor specifice, în programă sunt propuse exemple de activități de învățare care valorifică experiența concretă a elevului și care integrează strategii didactice adecvate unor contexte de învățare variate.

Conținuturile învățării se constituie din inventarul achizițiilor necesare elevului pentru alfabetizarea cu elemente de bază ale celor două domenii integrate. Astfel, ele sunt grupate pe domenii, dintre pot fi amintite: Științele vieții și Științele Pământului.

În cadrul competențelor specifice, există punctul 3. Identificarea unor fenomene/relații/ regularități/structuri din mediul apropiat, cu 3.2. Manifestarea grijii pentru comportarea corectă în relație cu mediul natural. Ca exemple de activități de învățare, la clasa I, se pot aminti:

– activități practice de întreținere a spațiului verde din curtea școlii sau a colțului verde din clasă;

– utilizarea unor unelte și materiale de curățare a mediului (greblă, mănuși de protecție, etc);

– refolosirea unor materiale în cadrul unor activități (ex.: paharul de la iaurt pentru decorare și utilizarea ca ghiveci pentru plante, folosirea unor imagini din pliantele publicitare pentru crearea unor șiruri, pentru ilustrarea anotimpurilor, etc.);

– identificarea importanței energiei în viața omului a modalităților de economisire a energiei;

– exprimarea unor opinii (acord / dezacord) cu privire la anumite atitudini și comportamente observate în mediul înconjurător.

Programa disciplinei Științe ale naturii este elaborată potrivit modelului de proiectare curriculară centrat pe competențe.

Prin întreaga sa alcătuire, materia Științe ale naturii introduce copiii în fascinanta lume care ne înconjoară: plante, animale, fenomene ale naturii, ape, păduri, aer, pe scurt, mediul înconjurător. În plus, ajută preșcolarii să înțeleagă importanța protejării mediului înconjurător, a traiului ecologic, a manifestării spiritului civic ce leagă oamenii și îi mențin în societăți care trebuie să aibă unde exista.

Studiul disciplinei Științe ale naturii vizează observarea și perceperea lumii în întregul său, cu componentele, procesele și fenomenele caracteristice. Elevii sunt îndrumați să-și dezvolte cunoașterea pornind de la explorarea și investigarea lumii înconjurătoare către o realitate mai îndepărtată. Astfel ei se apropie de înțelegerea și experimentarea unor principii și legi universale.

De aceea demersul didactic se impune a fi deplasat de la ,,ce se învață?” la ,,de ce se învață?” și această deplasare poate genera un dublu beneficiu, respectiv:

– de simulare a interesului de cunoaștere al copilului, care vede utilizarea propriei munci prin competențele pe care le dobândește;

– de creștere a caracterului formativ al învățării.

Dintre Conținuturile învățării poate fi amintit domeniul Științele pământului, cu capitolul Influența omului asupra mediului de viață, cu Poluarea apei, a solului, a aerului (la clasa a III) și Dispariția speciilor(vânătoare/ pescuit excesiv) și Protejarea mediului (la clasa a IV-a).

Locul disciplinei Educația civică în învățământul primar, la clasele a III-a și a IV-a este justificat de:

– nevoia de a-i iniția pe școlarii mici în practicarea unui comportament civic într-o societate democratică: un comportament activ, liber, responsabil, tolerant, deschis, comunicativ, reflexiv, autoevaluativ;

– posibilitatea de a valorifica experiența specifică vârstei prin accentuarea dimensiunilor afectiv – atitudinale asociate celei cognitive, stimularea participării și a comunicării sociale responsabile.

O dovadă de participare socială responsabilă, de practicare a unui comportament civic într-o societate democratică este respectarea regulilor de viață ecologică. În cadrul orelor de educație civică elevii desfășoară numeroase activități care să îi conducă spre dezvoltarea unui comportament ecologic în societate.

În cadrul disciplinei Educație civică, la clasa a III-a, în domeniul Raporturile noastre cu lucrurile și ființele, există conținutul Raporturile noastre cu animalele și plantele, cu subpunctele:

-Ce sunt plantele și animalel?

-Nevoia de plante și animale?

– Atitudini față de plante și animale: atenție/neatenție, grijă/nepăsare, delicatețe/brutalitate, compasiune/lipsă de compasiune, curaj/frică, respect/lipsă de respect, iubire / ură.

Iată, așadar, că ecologia se regăsește în numeroase programe școlare, fiind clară hotărârea școlii românești de a instrui și educa elevii și, prin intermediul lor, întreaga populație, în spiritul responsabilității civico-ecologice.

II 2 Educația ecologică în învățământul preșcolar – modalități de realizare

,,Prin funcțiile ei culturale și socio-pedagogice, educația pune în valoare cea mai prețioasă energie – energia umană, furnizând un agent al dezvoltării care, prin calitatea lui, are un impact direct asupar calității vieții sociale și a productivității muncii, în toate sectoarele de activitate”. *

___________________________________________

*Văideanu, G. – ,,Educația la frontiera dintre milenii”, Editura Politică București, 1988, pag. 20

Într-o definire generală, educația este procesul prin care se realizează formarea și dezvoltarea personalității umane.

Educația, în cadru organizat, începe în grădiniță, fie ea cu program normal, prelungit sau săptămânal. Grădinița, pentru copiii care îi trec pragul, constituie prima experiență a vieții în societate. Ea le creează o gamă întinsă de relații cu copiii de aceeași vârstă și cu adulții, toți necunoscuți. Grădinița îi așază într-un cadru nou prin dimensiunile și conținutul ei (obiecte, instrumente, materiale care le stimulează gustul pentru investigație și pentru acțiune), le propune activități pe care ei se forțează să le adapteze cât mai bine la nevoile lor.

În afara educațiilor tradiționale, s-au introdus în sistemul de învățământ noi educații. Registrul bogat al acestora permite deschiderea școlii spre problematica lumii contemporane. Protecția mediului, prioritate a lumii contemporane, regăsită în Strategia de la Lisabona și Strategia de Dezvoltare Durabilă a Uniunii Europene este însușită de Guvernul României, exprimată prin promovarea unor politici sustenabile în ceea ce privește capitalul uman și natural și asumată prin acceptarea principiilor documentului UNESCO ,,Carta Pământului”, ca instrument educațional în contextul Decadei pentru Dezvoltare Durabilă.

În acest context, rolul educației ecologice este evident, el se concentrează pe modelarea viitorului cetățean capabil de a-și forma un punct de vedere obiectiv asupra realității înconjurătoare, de a-l incita la participare, devenind astfel conștient de viitor și de faptul că viața generațiilor de mâine depinde într-o mare măsură de opțiunile sale și pentru a-i face pe elevi să conștientizeze că omul, ca specie biologică, este dependent de natură și nu poate trăi în afara ei.

Educația ecologică sau educația relativă la mediu răspunde acestei cerințe, investind în dezvoltarea gradului de conștiință și a simțului responsabilității tuturor oamenilor față de mediu și de problemele sale; vizează în egală măsură asimilarea de cunoștințe, formarea de atitudini și comportamente dezirabile, clarificarea valorilor, precum și un demers practic eficient.

Pentru preșcolari ecologia se poate defini ca știința care studiază legătura dintre viețuitoare și locul unde trăiesc, precum și rolul omului în desfășurarea vieții pe Pământ.

În învățământul școlar preșcolar obiectivele educației ecologice vizează în egală măsură cunoștințele, achiziția de atitudini, clarificarea valorilor și demersul practic.

Obiectivele educației ecologice sunt atinse pe parcursul ciclului preșcolar prin intermediul domeniilor experiențiale Științe, Om și societate, Estetic și creativ, Limbă și comunicare, în jocurile și activitățile didactice alese (ALA), în activitățile de dezvoltare personală (ADE), adică în rutine, tranziții și activități opționale.

Totodată, se pot desfășura proiecte educaționale, concursuri (locale și naționale), serbări tematice, acțiuni de ecologizare (igienizare, plantare), acțiuni de popularizare a zilelor internaționale închinate protecției mediului.

Acțiunile de strângere și valorificare a deșeurilor sunt o altă modalitate atractivă de a propune elevilor să protejeze mediul înconjurător. Materialele refolosibile, deșeurile din hârtie, textile, plastic pot fi utilizate în cadrul ariei curriculare ,,Estetic și creativ” la fabricarea mărțișoarelor, felicitărilor, machetelor, obiectelor decorative.

Lista ,,noilor educații”, pe care există și educația ecologică, rămâne deschisă, fiind clară tendința lumii contemporane de a căuta, găsi și aplica soluții la problemele cu care se confruntă și se va confrunta. Pentru aceasta, educația rămâne principale cale de formare a cetățeanului responsabil de sănătatea planetei Pământ.

II A. Proiectul tematic – cale pentru o educație ecologică

Noul curriculum pentru învățământul preșcolar, aprobat conform ordinului nr. 5233 din 01.09.2008, emis de Ministrul educației, cercetării și tineretului, este gândit în spiritul aplicării metodei proiectelor la acest nivel și, deci, a planificării pe teme.

O temă este o idee în jurul căreia se structurează întrega activitate cu copiii pe o perioadă de timp. Tema este un subiect abordat în cadrul unui domeniu de cunoaștere sau în cadrul unei categorii de activitate. În esență, se poate spune că ea asigură parcurgerea secvențială a programei, folosindu-se de o idee în care limbaj, matematică, știință, artă, muzică, psiho-motricitate, joc al copiilor, toate tind să o clarifice, conducând la stimularea manifestării comportamentale dorite.

Metoda proiectelor nu este o noutate. De fapt, este este vorba de învățarea centrată pe o temă, concept prezent încă înainte de 1960, popularizat în anii 1960 și1970 (Smith, 1972; Hagit, 1975) și care cunoaște acum o revenire (Walmsley&Walp, 1990).

,,Programul anual de studiu în învățământul preșcolar se va organiza, conform curriculumului, în jurul a șase mari teme: Cine sunt/ suntem?, Când, cum și de ce se întâmplă?, Cum este, a fost și va fi aici pe pământ?, Cum planificăm/ organizăm o activitate?, Cu ce și cum exprimăm ceea ce simțim? și Ce și cum vreau să fiu? (ordinea prezentării nu are nicio legătură cu momentul din anul școlar când, pentru o temă sau alta, se pot derula cu copiii diferite proiecte, iar pentru intervalul de de vârstă 3-5 ani, nici măcar nu trebuie atinse toate în mod obligatoriu într-un an școlar – ne putem opri la cel putin 4).

Pornind de la aceste teme, anual, pe grupe de vârstă, se stabiliesc proiectele care urmează a se derula cu copiii. Într-un an școlar, se pot derula maximum 7 proiecte cu o durată de maximum 5 săptămâni pe proiect sau un număr mai mare de proiecte de mică amploare, variind între 1-3 săptămâni, în funcție de complexitatea temei abordate și de interesul copiilor pentru tema respectivă. De asemenea, pot exista și săptămâni în care copiii nu sunt implicați în niciun proiect, dar în care sunt stabilite teme săptămânale de interes pentru copii. Totodată, pot exista și proiecte de o zi și/ sau proiecte transsemestriale.” *

________________________________________________

*Curriculum pentru Invățământul Preșcolar, Prezentare și explicații, Editura Didactica Publishing House, București, 2009, pag. 21

Pentru atingerea obiectivelor, copiii desfășoară activități variate, de la observări și experimente simple la exerciții, de la lucrul individual la cel în echipă, de la teste la portofolii. Toate acestea ajută pe copii să descopere lumea din jurul lor, precum și locul și rolul fiecărei componente a ecosistemelor studiate.

În fiecare proiect tematic se face educație ecologică. Astfel, după o activitate în care copiii au decupat din hârtie diverse forme, resturile duc la Cutia de reciclare, cutie care este permanent în sala de clasa sau la Cutia cu surprize. În Cutia cu surprize se depun diverse obiecte și resturi, care pot fi folosite la activități viitoare.

Într-o activitate din domeniile Limbă și comunicare sau Om și societate, se poate folosi un text care să trezească sau să dezvolte dragostea față de animale sau față de plante. În domeniul Științe, în aproape fiecare activitate se formează deprinderi ecologice.

Exemplu de proiect tematic

Tema anuală de studiu: CÂND, CUM ȘI DE CE SE ÎNTÂMPLĂ?

Tema proiectului: Toamna cea bogată

Durata proiectului: 4 săptămâni

Evenimente de deschidere/ argument: Contactul cu mediul apropiat oferă copiilor multiple și noi posibilități de cunoaștere a unor aspecte din natură.

Prin intermediul acestui proiect voi încerca să le ofer copiilor cadrul prin care să-și lărgească orizontul, dezvoltându-și capacitatea de a cerceta și a descoperi relațiile dintre fenomene, de a respecta natura în întregul ei.

Obiective de referință pe domenii experiențiale:

DLC: O1, O2, O4, O14, O16, O17, O19;

DS: O1, O2, O10, O12, O14, O17, O18

DOS: O1, O2, O5, O14, O15;

DEC: O1, O2, O3, O7, O15, O19, O23;

DPM: O1, O2, O4.

Resurse

-umane: educatoarea, preșcolarii, bunici și părinți.

-materiale: fructe, legume, flori, semințe (naturale și artificiale), jetoane, cărți, jocuri.

Metode și procedee: conversația, explicația, exercițiul, observația, problematizarea, jocul didactic.

Centre de interes și materiale puse la dispoziția copiilor:

Biblioteca:

-cărți, pliante, planșe, jetoane cu fructe/ legume/ flori de toamnă;

-roata toamnei;

-puzzle;

-fișe; CD-uri.

Artă:

-hârtie glasată/ creponată/ colorată;

-creioane colorate, acuarele, plastilină, foarfece, lipici, șabloane;

-materiale din natură.

Joc de rol:

-păpușa (Toamna);

-jucării (veselă de bucătărie);

-coșuri și mici;

-uneltele grădinarului;

-material natural.

Construcții:

-lego;

-cuburi;

-forme geometrice;

-arco;

-materiale din natură.

Științe:

-albume, reviste, enciclopedie, atlas botanic;

-coșuri cu fructe și legume;

-vază cu flori;

-jetoane.

Inventar de probleme:

Ce știu copiii?

-există patru anotimpuri;

-toamna timpul se răcește;

-cad frunzele;

-se coc fructele și legumele;

-tufănelele sunt flori de toamnă;

-păsările călătoare pleacă în țările calde.

Ce urmează să afle copiii?

-de ce îngălbenesc frunzele și cad?

-de ce pleacă păsările călătoare?

-de ce este bine să mâncăm fructe / legume?

-cum se conservă fructele / legumele pentru iarnă?

Centrul tematic: imagini; fructe, legume și flori naturale; coșuri cu fructe / legume artificiale; vază pentru flori.

Harta proiectului cuprinde, de jur împrejurul cuvântului TOAMNA, cuvintele și expresiile: fructele și legumele, flori de toamnă, fenomene ale naturii cereale, în cămară, ce se întâmplă cu viețuitoarele?.

Scrisoare către părinți / alți factori educaționali

Dragi părinți,

În următoarele patru săptămâni vom desfășura un proiect cu tema ,,TOAMNA CEA BOGATĂ”.

Vă rog să discutați cu copiii despre toamnă și să le dați materialele necesare desfășurării activităților din grădiniță.

Realizarea proiectului:

-Cărticica Toamnei;

-Album cu fotografii.

Evaluarea proiectului:

-expoziție cu lucrările copiilor;

-album de fotografii;

-lecție deschisă.

Bibliografie:

,,Metodica activităților instructiv – educative în grădinița de copii”, Viorica Preda ș.a., Editura Gheorghe – Cârțu Alexandru, Craiova, 2009

Iată câteva exemple din cadrul proiectului, respectiv câteva exerciții individuale, activități pe echipe, jocuri de rol, portofolii.

Exercițiile individuale pot varia de la întrebări la ghicitori și texte cu înțeles ecologic.

* Răspunde:

Ce sunt plantele și animalele?

Prin ce se deosebesc acestea de oameni?

* Răspunde:

De ce cumpără oamenii fructe și legume?

Ce se poate cumpăra din magazinele alimentare?

De unde provin carnea, laptele, ouăle?

Care este importanța acestor produse pentru om?

* Ghicește!

Într-un vârf de pai Ce-i roșu, măr nu-i,

Șade oastea unui crai. Crește-n pământ, ceapă nu-i.

_____________ _______________

– Ce fel de plante sunt cele prezentate în ghicitori?

– Care este importanța lor?

– De ce au nevoie oamenii de plante?

* ,,- Copii, le spuse învățătorul, m-am încredințat că e în adevăr un câine bun… Cine știe cum s-o fi pierdut… Îl opresc aici, al școlii… Să aveți grijă de el și să nu-l necăjiți niciodată cu nimic. Cine știe de ce folos ne poate fi!

– Îl îngrijim, îl îngrijim! strigară toți voioși.

Astfel, Samson, un câine păzitor, intră în stăpânirea școlii și a ogrăzii, cu tot ce se află în ele: suflete și lucruri.”

(Vasile Voiculescu – Ciobănilă)

¤ Ce i-a sfătuit învățătorul pe copii?

¤ Voi cum vă purtați cu animalele?

¤ Realizează un desen în care să-l înfățișezi pe Ciobănilă.

Activități pe echipe

# Alcătuiți echipe de câte 4 copii. Desenați cât mai multe personajele care sunt plante sau animale, în scrierile literare cunoscute.

# Comentați atitudinea celor două fete din povestea ,,Fata babei și fata moșneagului”, de Ion Creangă, față de păr și de cățelușă.

Foarte interesante sunt jocurile de rol care îi provoacă pe copii să ia locul unei viețuitoare și să trăiască tot ceea ce simte aceasta.

¤ Imaginează-ți un dialog între tine și animalul tău preferat.

¤ Imaginează-ți că ești un bob de grâu. Descrie drumul pe care l-ai parcurge de la însămânțare până la pâinea de pe masă.

¤ Imaginează-ți că ești o plantă. Spune colegilor tăi cum ar dori să se poarte cu tine.

Pentru urmărirea progresului copiilor, dar și pentru activarea lor în propria educație, se alcătuiesc portofolii în care se strâng materiale pe teme ecologice.

# Realizează o colecție de imagini cu diferite plante și animale. Grupează-le pe două categorii.

# Colecționează ilustrații cu produse obținute din plante și animale.

Pe parcursul și după încheierea proiectului, s-au putut observa la copii unele schimbări în atitudinea față de mediul apropiat și în comportament: mâncau cu mai multă plăcere fructele puse de părinți în ghiozdănele; erau mai atenți la plantele, copacii, insectele, animalele din jur; manifestau dorința de a merge din nou afară, pentru a îngriji copacii și celelalte plante din curtea grădiniței.

II B. Activitățile practice și materialele refolosibile

Grădinița, unde toți copiii au drepturi egale, este datoare să-i învețe să muncească, prin muncă înțelegând nu neapărat efort mare. Programele școlare, conținuturile curriculare ale activităților practice sunt atractive, copiii învățând și exersând fel de fel de tehnici de lucru, utilizarea și prelucrarea unor materiale, în cele mai multe cazuri refolosibile, din care pot obține obiecte decorative ori folositoare.

Exemple din activitatea cu copiii

Un prim pas al demersului didactic a fost să întocmim o listă cu materiale refolosibile. Copiii au propus numeroase obiecte, pe care le-au adus de acasă ori le-au descoperit în clasă: recipiente din plastic, borcane din sticlă, ambalaje de la flori, ghivece mici de la flori, pahare din plastic folosite, cutii de bomboane, cutii din carton sau plastic de la diverse produse, hârtie scrisă pe o singură parte, resturi textile, resturi de lână, melană, gheme mici de lână, bețe de la înghețată.

Au găsit, apoi, materiale reciclabile: hârtie scrisă pe ambele părți, resturi de la decupaje, ambalaje de la cornurile primite la școală, pet-uri, fier, sticlă.

În continuare, copiii au observat și comparat compoziția, textura, aspectul materialelor selectate, căutând cele mai potrivite utilizări ale lor.

Au fost solicitați să caute date despre originea materialelor, alcătuirea lor, consumul de energie și alte materiale care a dus la apariția acestora, date pe care să le noteze în tabele și liste.

S-a trecut la folosirea obiectelor adunate. Pe tot parcursul anului școlar, am propus preșcolarilor să confecționeze din materiale refolosibile obiecte folositoare sau decorative. Fiind inventivi și observând de ce obiecte au nevoie, copiii și-au folosit îndemânarea și au făcut numeroase lucrări.

Un obiect îndrăgit și folosit de preșcolari a fost suportul pentru creioane, stilou, carioci. Unii au luat un borcan din sticlă de la dulceață sau compot și, după ce l-au spălat și uscat, l-au decorat cu bucățele de hârtie, cu flori artificiale de la mărțișoare, cu rafie de la ambalajele de la flori. Alții au folosit ghivece mici de la plante, în care au pus câteva pietre plate pentru stabilitate ori vase din plastic; le-au înfășurat în rafie ori le-au făcut ochi, nas, gură cu resturi din carton.

Cutiile de bomboane au fost suportul potrivit pentru o compoziție din cocoloașe de hârtie creponată. Copiii au lipit în interior hârtia, marginile cutiei fiind rama compoziției. Au alcătuit astfel Copacul îngălbenit, Omul de zăpadă, Ghiocelul, Fluturașul.

Bețele de la înghețată au fost lipite pe suport din carton, rezultând Căsuța, Mașina, Copacul, Gărduțul. (anexa)

Din lână ori melană copiii au făcut pui, ursuleți, oameni de zăpadă.

Cutiile din carton au fost folosite pentru confecționarea căsuțelor, mari și mici, pe care ,,meșterii” au lipit bucățele din staniolul de la bomboane sau de la ambalajele de la flori. Căsuțele din cutii de chibrituri au făcut parte din macheta ,,Satul meu”, alături de copăcei din crenguțe cu flori din hârtie creponată.

Tot din cutii de carton, câțiva participanți la Curcubeul schimbării și-au făcut costumul. Din fâșii de hârtie, scrisă deja, din ambalajele de la flori, se pot alcătui obiecte de îmbrăcăminte, cu care copiii pot organiza concursuri.

Dintre materialele reciclabile hârtia, cartonul, ambalajul de la cornuri au fost strânse în cutii, depozitate apoi, pentru a fi duse la centrele de colectare în cantități mai mari.

Pentru a arăta că au abilități practice, preșcolariiii au construit machete ale junglei, precum și obiecte decorative folosind recipiente din plastic ori sticlă, umplute cu semințe diverse. De asemenea, au înfășurat căpătâie de fire textile pe pet-uri, realizând obiecte decorative foarte frumoase. (anexa)

Produsele copiilor au fost expuse în clasă în expoziții permanente sau temporare, apoi au fost duse acasă. Toți preșcolarii au lucrat curat și cu simț de răspundere, folosind apoi obiectele cu drag, datorită contribuției proprii la construirea acestora. Urmarea? S-a format la copii obișnuința de a strânge materiale reciclabile, de a le folosi în activitățile din clasă, astfel încât să creeze obiecte utile sau decorative fără a consuma prea multe din resursele materiale existente.

II C. Activități opționale – un alt mod de educație ecologică

Curriculumul la decizia școlii completează activitățile existente în planul cadru de învățământ cu opționale la alegerea copiilor și a părinților. Pe parcursul ciclului preșcolar, în decursul anilor, Grădinița cu Program Normal Sinești a oferit copiilor și părinților posibilitatea de a alege disciplina opțională ,,Micii ecologiști”, opțional care s-a bucurat de succes în anii școlari trecuți.

Titlul: Micii ecologiști

Tipul: la nivelul domeniului Științe

Grupa: mare

Durata: 1 an școlar

Număr de activități pe săptămână: 1

Autorul: Rădoiu Simona

Instituția: Grădinița cu Program Normal Sinești, județul Ialomița

Argument

Motto: ,,Omul este firul care țese drama vieții și ceea ce-i face pământului își face lui însuși!”

Simon Seatle

Preșcolarul trăiește în grădiniță primele lui experiențe de viață colectivă în afara familiei. Aceasta duce la necesitatea educării copilului în spiritul dragostei față de natura care-l înconjoară.

Copilul trebuie să cunoască și să înțeleagă unele aspecte ale lumii vii prin observare directă, prin experiențe trăite și experimente realizate personal.

Dacă am reușit să facem un copil să înțeleagă ce e binele, adevărul, frumosul, să se întristeze pentru o floare sau o creangă ruptă, pentru un animal rănit, înseamnă că i-am deschis sufeltul și l-am educat pentru o societate umană.

Obiectivele acestui opțional vizează:

-Dezvoltarea capacității de cunoaștere și înțelegere a mediului înconjurător, precum și stimularea curiozității pentru investigarea acestuia;

-Formarea unor deprinderi de îngrijire și ocrotire a mediului înconjurător, în vederea educării unei atitudini pozitive față de acesta.

Se dorește ca, în urma desfășurării activităților din acest opțional, copiii:

-să perceapă și să descrie ecosisteme: parc, pajiște, poiană, pădure, grădină, stol, stup, ș. a.;

-să cunoască modul de îngrijire al plantelor și animalelor în diferite anotimpuri;

-să efectueze unele observații și experimente cu referire la influența principalilor factori de mediu asupra organismului;

-să manifeste disponibilitate în a participa la acțiuni de îngrijire și protejare amediului, aplicând cunoștințele dobândite;

-să aplica norme de comportare specifice asigurării sănătății și protecției omului și mediului.

Metodele de folosit sunt observarea directă, experimente și experiențe, exerciții și încercări ale copiilor, cooperare cu alți parteneri.

Ca modalități de evaluare se folosesc probele orale, probele scrise – fișe de lucru individuale, probele practice – jocuri și exerciții, observația sistematică, investigația, autoevaluarea.

Activitățile de învățare propuse sunt orientate spre contactul nemijlocit al copiilor cu mediul, cu urmările activităților omului asupra naturii.

Bibliografie

***Culegere de fișe pentru activităși instructiv – educative din grădiniță – grupa mare/pregătitoare 1-2, Editura Paralela 45, 2003

-Dumitru, Alexandrina, ,,Activităși transdisciplinare pentru grădiniță și ciclul primar”, Editura Paralela 45, 2004

-Dumbravă, Magdalena, ,,Didactica preșcolară”, Editura V.I. Integral, București, 2000

-Peneș, Marcela, ,,Ghid de comportare civilizată”, Editura Ana, 2000

***Prima mea enciclopedie Larousee”, Editura RAO, 2001

***Programa activitășilor instructiv- educative în grădinița de copii”, MEC, Editura V.I.Integral, București, 2000

***Revista învățământului preșcolar, nr. 3-4, MEN, București, 1999

-Stoica, Marin, ,,Pedagogie și psihologie pentru definitivat, grade didactice: ărofesori, institutori/ învățători, studenți”, Editura Gheorghe Alexandru, 2001.

Așezarea geografică a comunei Sinești a făcut ca obiectivele propuse să fie ușor de atins. Astfel, existența pădurii Sinești, a râului Mostiștea, a dealurilor pe care se găsesc satele Sinești și Lilieci, precum și câmpul mănos care aparține sineștenilor au ajutat la desfășurarea activităților opționalului.

Mediul înconjurător cuprinde: solul, apa, aerul, plantele, animalele, omul și tot ceea ce este creat de om.

Solul este stratul de la suprafața pământului în care plantele își înfig rădăcinile și de unde își iau apa cu substanțele hrănitoare. Acest strat este închis la culoare. În grăuncioarele de pământ trăiesc miliarde de viețuitoare foarte, foarte mici. Solul conține și resturi de plante și animale putrezite. Toate acestea alcătuiesc substanțele organice din sol. Datorită lor, solul are culoarea închisă.

În sol există și aer, care este necesar respirației rădăcinilor plantelor, precum și animalelor din sol, dar și apă.

Experimente:

# Încălziți, cu ajutorul educatoarei, o eprubetă cu pământ la flacăra unei lămpi cu spirt. Ce observați? De ce se aburește eprubeta? Ce miros simțiți? Ce culoare are pământul după ce a ars?

# Puneți pământ într-un pahar cu apă. Ce observați? Ce se ridică la suprafață?

Prin solul negru din grădină, sol permeabil, apa trece cu ușurință, ducând și substanțele hrănitoare din ea. Aceste substanțe hrănitoare, împreună cu apa în care sunt dizolvate, sunt absorbite de rădăcinile plantelor și ajung în frunze unde se pregătește hrana plantelor verzi. Solul bogat în substanțe hrănitoare, având și umezeală suficientă, se numește sol fertil. Fertilitatea solului sporește și prin lucrări agricole executate corect și la timp, prin aplicarea îngrășămintelor și prin rotația culturilor. Cele mai bune îngrășăminte sunt cele naturale (bălegarul putrezit).

Există și soluri care nu lasă apa să treacă prin ele, impermeabile. Prin solul argilos apa nu trece.

Teme:

* Precizați rolul solului ca sursă de hrană pentru viețuitoare. Menționați aportul omului în protejarea solului.

* Explicați rolul și importanța irigațiilor în agricultură.

* Motivați de ce este bine ca arăturile pentru semănăturile de primăvară să se facă, pe terenurile argiloase, toamna târziu, iar pe cele nisipoase, primăvara.

* De ce spunem că pădurea este ,,aurul verde” al Terrei?

Pentru tema ,,Copăcelul”, copiii au mers în drumeție în pădurea Sinești, unde au observat animalele și plantele, au colectat frunze, conuri de brad, ghinde, tot ce au putut găsi pe jos, pe sol. Cu acestea au alcătuit colecții pe echipe, dar le-au și folosit în activitățile la clasă. Fiind în pădure, preșcolarii au observat că aerul este mai curat decât în sat, pe unde trec multe mașini. De asemenea, au desenat câte o plantă care le-a plăcut, sau un grup de plante și animalele care se găseau acolo. În finalul activității, copiii s-au jucat într-o poieniță fotbal, volei, cărți, au făcut fotografii, au mâncat și, după ce au strâns toate ambalajele, s-au întors la școală. (anexa)

În următoarea activitate de opțional, copiii au lucrat în echipă, fiecare cu cerința ei. Astfel, o echipă a avut de alcătuit o listă cu toate elementele componente ale unei zone de pădure. Au înșirat imagini de plante, animale (păsări, insecte, mamifere), pietre, solul, aerul, apa. Următoarea echipă a desenat o zonă curată de pădure, în timp ce alta a desenat o zonă poluată. În sfârșit, a patra echipă a realizat afișe ecologice, pe care le-au expus în locuri publice: la primărie, dispensar, la școală, pe stâlpi.

În altă activitate, copiii au primit sarcina de a găsi legătura dintre elementele componente ale pădurii Sinești, precum și importanța pădurii. Ei au găsit lanțuri trofice în care fiecare viețuitoare își avea locul, au sesizat importanța pe care pădurea o are în păstrarea unui aer respirabil, în atragerea ploilor, în oprirea vântului prea puternic.

Apa este un corp care curge și ia forma vasului în care este pus, adică este un corp lichid. Prin apa curată se văd obiectele care se află în apă sau dincolo de ea. Apa curată este transparentă, nu are culoare și nici miros. Este bună de băut. Apa este un bun dizolvant. Trecând prin diferite straturi ale scoarței Pământului, apa dizolvă unele corpuri. Iese la suprafața pământului sub formă de izvoare. Uneori apa izvoarelor este amară sau sărată, în funcție de substanțele minerale dizolvate.

Apa este cel mai lesnicios și mai ieftin mijloc de transport.

Hidrocentralele folosesc forța apei pentru a produce energia electrică atât de necesară omului modern.

Apa este necesară vieții. Fără apă, viața plantelor, a animalelor și a omului nu ar fi posibilă.

# Spune cel puțin două utilizări ale surselor de apă, menționate mai jos:

– râuri și fluvii;

– mări și oceane;

– izvoare subterane.

Experimente:

# Umpleți cu apă diferite vase. Ce formă ia apa?

# Puneți o linguriță într-un pahar cu apă. Priviți lingurița. Ce culoare are apa? De ce se văd obiectele din ea?

# Mirosiți apa curată. Gustați-o! Apa are gust sau miros? Mirosiți apa murdară. Ce miros are?

Teme:

* Explicați de ce unele izvoare au apa sărată?

* Motivați nevoia păstrării apelor nepoluate.

* Explicați sensul proverbelor: Apa trece, pietrele rămân.

Apele mici fac râurile mari.

Apa lină sapă adânc.

Apa se află în continuă mișcare și transformare. În natură, apa se găsește din abundență, în toate stările de agregare:

– în stare lichidă (formă în care acoperă 2/3 din suprafața pământului; sub formă de mări, oceane, râuri, fluvii, ape subterane);

– în stare solidă (zăpadă și ghețari);

– în stare gazoasă (atmosfera conține o cantitate considerabilă de apă, sub formă de vapori de apă, invizibili).

  Apa urmează un circuit în natură. Căldura Soarelui determină evaporarea apei de suprafață. Vaporii rezultați se ridică în atmosferă. Dacă în atmosfera saturată cu vapori de apă apare o scădere a temperaturii, parte din vaporii condensați iau formă de nori, ceață, ploaie, zăpadă sau grindină. (anexa)

Experimente simple

1. Pentru evidențierea circuitului apei în natură se desfășoară experimentul:

Pune o ceașcă cu apă fierbinte într-un castron cu marginile înalte. Acoperă castronul cu o folie de plastic și pune deasupra foliei 3-4 monede, ținute în prealabil la frigider.

Cu ce transformări ale apei în natură seamănă cele observate?

2. Pentru imitarea formării precipitațiilor e nevoie de: o bucată de sticlă de mărimea unei coli de hârtie, 10-12 cuburi de gheață, un vas (ibric) cu apă fierbinte.

Așază cuburile de gheață pe sticlă și ține-o deasupra ibricului, la o distanță de aproximativ 50 de centimetri.

Ce fenomen s-a produs?

3. Pentru un filtru de apă și observarea fenomenului de poluare a apei sunt necesare: o sticlă de plastic, nisip, pietriș, bumbac, cărbune activ, pahar cu apă murdară (poluată).

Desfășurare:

– taie (cu ajutorul părinților) sticla de plastic la mijloc și reține partea superioară care va fi folosită ca pâlnie;

– pune în interiorul pâlniei în straturi succesive: bumbac, pietriș, cărbune special, nisip fin. În stratul astfel obținut toarnă un pahar cu apă murdară.

Observă diferența de culoare și claritate dintre apa murdară și cea filtrată.

Ce rol are tratarea cu clor a apei în instalațiile de filtrare?

În anotimpurile calde, dar cu nopți răcoroase se depune rouă, iar dacă temperatura solului este sub 0C, se depune brumă.

Apele ajunse la nivelul solului sau cele ce rezultă din topirea zăpezilor, în parte umplu din nou lacurile, râurile, fluviile, mările și oceanele. Altă parte străbate straturile de pământ, la diferite adâncimi, formând apele freatice. Apa subterană poate reapărea la suprafață, fie prin izvoare, fie extrasă prin fântâni, puțuri sau sonde. Din nou o parte din apă se va evapora, iar circuitul va fi reluat.

O dată cu apa se mișcă în mediul înconjurător și substanțele întâlnite în cale. Astfel, se pot transporta substanțe poluante care ajung, apoi, în ape, sol, plante, animale, în hrana oamenilor.

Teme:

# Reprezentați prin desen circuitul apei în natură.

# Răspunde la întrebări:

– Cum se realizează circuitul apei în natură?

– De ce este considerată apa o mare bogăție?

– Ce pagube poate provoca o apă poluată asupra viețuitoarelor?

# Cum se numește apa bună de consum? ………………………………………

# Putem lua apă de la orice sursă? De ce? ………………………………………

Intr-o altă drumeție, pentru tema ,,Calitatea apei”, preșcolarii au mers pe malul Mostiștei, râu care curge la marginea satelor Sinești, Cătrunești, Lilieci, Hagiești. Acolo au observat plantele și animalele acvatice, au simțit mirosul specific de apă multă, s-au jucat, au mâncat, s-au odihnit. În următoarea oră, copiii au avut de desenat plante și animale acvatice, de găsit în atlasele zoologic și botanic viețuitoarele pe care le-au văzut ,,la gârlă”, așa cum i se spune Mostiștei.

Pentru că se mai aruncă deșeuri pe malul apei și în pădure, copiii au răspuns invitației elevilor unei clase mai mari, pe care i-au ajutat să monteze pancarte cu îndemnuri ecologice în toată comuna Sinești: pe marginea pădurii, pe malul apei, lângă școală și grădiniță, în locurile unde era depozitat, în mod nepermis, gunoi.

Aerul este un corp gazos foarte răspândit în natură. El formează în jurul Pământului un înveliș numit atmosferă.

Aerul este incolor. Culoarea atmosferei este determinată de prezența vaporilor de apă, a prafului, a microorganismelor.

Este alcătuit din mai multe gaze. Cel mai important gaz care intră în alcătuirea aerului este oxigenul. Oxigenul ocupă cam a cincea parte din aer. El întreține viața. Fără oxigen nu este posibilă viața omului, a plantelor și animalelor.

În aer se află și un alt gaz, dioxidul de carbon. Acesta nu are culoare și nici miros. Dioxidul de carbon nu întreține nici arderea, nici viața.

Viețuitoarele elimină dioxid de carbon în timpul respirației. Mașinile, fabricile, uzinele elimină în cantități mari dioxid de carbon.

Oxigenul este produs de plantele verzi. Acestea folosesc pentru prepararea hranei lor, pe lângă apă și substanțe hrănitoare luate din sol, și dioxidul de carbon luat din aer.

Aerul nu are culoare. Prin el se pot vedea obiectele, ceea ce înseamnă că aerul este transparent. Apa este mai grea decât aerul. În aer se mai află vapori de apă, praf, microorganisme, fum.

Întrebări:

– Ce este aerul?

– Ce gaze intră în componența aerului?

– Ce asemănări și deosebiri există între oxigen, dioxid de carbon și azot?

– De ce în apropierea pădurilor aerul este mai curat?

# Imaginează-ți că ești reporter. Inventează un articol de ziar în care să povestești pe scurt despre poluarea aerului dintr-un oraș cu fumul eliminat de la o fabrică. Precizează ce urmări are acest fenomen asupra plantelor, animalelor și a oamenilor.

De asemenea, se pot efectua experimente simple.

1. Pentru observarea fenomenului de poluare a aerului sunt necesare: o lumânare, o farfurie, chibrituri.

Desfășurare:

– aprinde, cu ajutorul educatoarei, o lumânare;

– ține o farfurie deasupra flăcării;

– dă farfuria la o parte după câteva secunde și privește-o.

Ce observi pe suprafața farfuriei? Explică.

Ce se întâmplă cu fumul produs de fabrici și automobile?

Am abordat tema ,,Stratul de ozon” din cadrul opționalului astfel încât copiii să înțeleagă importanța aerului curat pentru toate viețuitoarele care trăiesc pe Pământ, în general, și pentru oameni, în special.

Aerul se află în continuă mișcare datorită diferențelor de temperatură între diferite zone ale pământului. Aerul cald se ridică, locul lui fiind luat de aerul rece.

Razele soarelui străbat atmosfera fără a o încălzi. Ele încălzesc suprafața pământului (uscat, ape) de la care se încălzește aerul din straturile inferioare și apoi cel din straturile superioare ale atmosferei. Atmosfera se încălzește, deci, de jos în sus.

Dacă atmosfera ar dispărea Pământul ar deveni o planetă a tăcerii înconjurată de un abis întunecat. Temperatura la suprafața pământului ar fi de 100 grade Celsius. Razele soarelui ar pârjoli uscatul, iar apa mărilor ar fierbe. Pe timpul nopții temperatura ar coborî sub -100 grade Celsius, iar gerul ar putea congela fundul oceanelor.

În urma activității oamenilor sunt eliberate în atmosferă uriașe cantități de praf, fum, gaze toxice, gaze de eșapament. Acestea contribuie, alături de vaporii de apă, dioxidul de carbon și ozon la crearea și accentuarea efectului de seră. Din cauza acestui efect, temperatura a crescut cu 30 de grade Celsius, ceea ce dezechilibrează existența tuturor viețuitoarelor de pe Pământ.

Ca activitate individuală, copiii au avut ca sarcini:

* ,,Dovediți că sunteți prieteni ai naturii. Sădiți un copac în grădina școlii!”

* ,,Decupați din ziare sau reviste articole despre poluarea aerului!”

Despre planeta noastră copiii vorbesc încă de acasă. Se pot desfășura activități care să sublinieze importanța protecției mediului, a Pământului.

# Desenează cum îți imaginezi că arată o planetă sănătoasă.

Prevenirea poluării mediului înconjurător se realizează printr-un control permanent al sănătății sale, prin avertizarea celor care poluează, prin luarea unor măsuri de protejare a lumii înconjurătoare.

Protecția mediului este reglementată prin legi, controlată și supravegheată de instituții administrative de specialitate.

Pentru a repeta noțiunile nou învățate, copiii lucrează individual și în echipă.

* Răspunde la întrebări:

– Ce este solul?

– Care sunt însușirile unui sol fertil?

– Care sunt însușirile apei?

– Sub ce formă apare apa în natură?

– Care este circuitul apei în natură?

– Care sunt însușirile și alcătuirea aerului?

– Cum luptă omul pentru preîntâmpinarea poluării solului, a apei și a aerului?

* Alegeți răspunsul potrivit:

a. Cel mai fertil sol este cel: – argilos;

– negru;

– calcaros.

b. Apa potabilă: – nu are miros;

– are gust;

– nu are culoare;

– este transparentă.

c. Ceața este apa în stare solidă.

Roua e apa în stare gazoasă.

Bruma e apa în stare de vapori.

* Explicați de ce este considerată apa o mare bogăție.

* Prezentați activități ale voastre care pot contribui la prevenirea poluării.

* Ce s-ar întâmpla dacă:

Coșurile fabricilor nu ar fi prevăzute cu filtre?

Fabricile ar vărsa, în apele din împrejurimi, reziduuri toxice?

Oamenii nu ar planta arbori pe terenurile înclinate?

Solurile nu ar fi îngrășate și irigate?

Omul nu ar veghea echilibrul naturii?

Pentru evaluarea capacităților pe care le au copiii, am propus activități variate.

# Răspunde la întrebări:

– Cum se poluează solul?

– Ce contribuie la poluarea apelor?

– Cum simte omul poluarea aerului?

– Cum intervine omul pentru protejarea mediului?

– Ce îndatoriri au copiii pentru păstrarea curățeniei?

# Plantează un copac în curtea familiei sau a grădiniței. Notează ce schimbări se petrec cu acesta pe parcursul unui an.

# Dă exemplu de trei intervenții nechibzuite ale omului asupra naturii și urmările lor.

# Realizați cercul ,,Ecologiștii Sineșteni”. Acționați pentru păstrarea curățeniei și a sănătății mediului în care trăiți (casă, școală, stradă, râul Mostiștea, pădurea Sinești).

# Comentați în câteva cuvinte expresia ,,Toate viețuitoarele au dreptul să trăiască”.

# Imaginează-ți cum ar arăta Pământul dacă nu ar exista oameni.

# De ce spunem că ocrotirea mediului este o îndatorire a fiecărui cetățean?

O altă temă este cea despre ,,Economisirea resurselor”. Am dat câteva noțiuni despre deșeuri, pentru informarea copiilor.

Deșeurile (resturi de materiale) sunt o sursă de poluare. Ele pot fi ambalaje, hârtie, sticlă, materiale plastice, metale, petrol, textile. Reciclarea deșeurilor (refolosirea lor) are un efect benefic atât pentru protecția mediului, cât și asupra economiei. Oamenii pot sprijini reciclarea deșeurilor, depozitându-le în spații special amenajate.

Într-o gospodărie românească medie, anual, mai mult de o sută de kilograme de hârtie sunt aruncate la gunoi. Mare parte din aceasta ar putea fi refolosită.

În România s-au valorificat 11 milioane de tone de deșeuri în 1999; putem contribui la creșterea acestui număr prin acțiunile noastre și ale părinților noștri.

Copiii au fost, apoi, solicitați să efectueze exerciții, în perechi.

* Ce efect are reciclarea hârtiei asupra pădurilor?

* Ce se poate obține din hârtia veche (maculatură) colectată?

* Imaginează-ți că stai de vorbă cu o coală de hârtie. Ce ți-ar putea povesti ea ca să te convingă că este important să nu risipești hârtia?

Se pot desfășura activități în grup.

# Dovediți că sunteți prietenii naturii. Strângeți maculatură (caiete, coli, ziare, reviste) și duceți-o la centrele de colectare.

# Confecționați un obiect din materiale refolosibile. Prezentați-l colegilor! (De exemplu: o păpușă din sticlă de plastic, suport de creioane din sulul de hârtie igienică, vază din cutie de aluminiu, hăinuțe).

Opționalul ,,Micii ecologiști” reprezintă încă un pas în integrarea copilului în mediul natural, social și cultural, în formarea obișnuinței unei vieți prietenoase cu mediul.

II D. Activitățile extracurriculare – sprijin pentru educația ecologică a preșcolarilor

Alături de proiectul tematic, forma principală de organizare a procesului de învățământ preșcolar, în practica muncii educative se folosesc și alte forme de activitate, organizate de grădiniță sau de diferite instituții extrașcolare.

Între acestea, munca în afara clasei și extracurriculară ocupă un loc deosebit de important. Rolul activităților extrașcolare este de a contribui la dezvoltarea personalității preșcolarilor. Contribuția pe care o poate aduce activitatea în afară de clasă și de grădiniță a copiilor la pregătirea lor pentru munca profesională de mai târziu și pentru viață este deosebit de importantă. Prin aceste activități, preșcolarii se familiarizează cu munca și viața societății. Ele oferă copiilor posibilitatea de a aplica în practică cunoștințele dobândite și de a cunoaște mai profund viața, printr-un contact neîntrerupt și organizat cu diferitele ei aspecte.

Astfel de activități pot fi, de exemplu, manifestările culturale din grădiniță (serate, simpozioane, serbări, concursuri, etc.), excursiile și vizitele, muncile de utilitate socială, proiectele educaționale, etc.

Conținutul muncii în afară de clasă și de grădiniță trebuie să se lege strâns de conținutul proiectelor tematice și să se bazeze pe capacitățile copiilor, pe sistemul de cunoștințe, priceperi și deprinderi ale lor, lărgindu-l și adâncindu-l.

D1. Concursuri

Implicarea unui copil într-un concurs – de creatie artistică sau literară, ecologic, sportiv, rutier, sanitar, etc.- îi ridică stima de sine, îi facilitează legătura cu grupul din care face parte, îl ajută își verifice cunoștințele și să își folosească eventualele talente, să își întărească deprinderile și abilitățile.

În februarie 2015 preșcolarii din grupa mare a Grădiniței cu Program Normal Sinești au participat la concursul județean de creație ,,Mărțișorul – simbolul primăverii” organizat de către Școala Gimnazială Alexeni, județul Ialomița.

Printre scopurile acestui concurs se află și Valorificarea potențialului creator al copiilor și cadrelor didactice cu privire la capacitatea acestora de a realiza felicitări și mărțișoare din materiale ecologice.

Pentru secțiunea I, ,,Mărțișoare”, am organizat un mini-concurs, în clasă, de confeționare a mărțișoarelor din materiale refolosibile. Dintre mărțișoarele realizate, elevii clasei a II-a au ales trei, fără să știe numele realizatorului, mărțișoare care au fost, apoi, expediate la școala organizatoare. Copiii au fost foarte creativi și au făcut lucrări atractive, care au dovedit valoarea unor materiale considerate ,,de aruncat”.

D2. Proiecte educaționale

Proiectul este o succesiune de sarcini (acțiuni) planificate, concepute în scopul atingerii unor rezultate așteptate, într-o anumită perioadă de timp și în limita unui buget dat (sumă de bani).

După amploarea lor, proiectele pot fi:

Organizațional;

Local (localitate, județ, grup de județe);

Național;

Regional (de exemplu, Regiunea 3 – Sud Muntenia, care cuprinde județele: Argeș, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Prahova, Teleorman);

Internațional.

După domeniul obiectivului și activitățile sale, proiectele se pot clasifica în:

Proiecte educaționale;

Proiecte științifice (de cercetare);

Proiecte ecologice;

Proiecte culturale;

Proiecte comerciale;

Proiecte industriale.

PROIECT NAȚIONAL

În cadrul proiectului ,,Curcubeul schimbării”, proiect educațional național de promovare a educației pentru schimbare, 2013-2015, sub deviza ,,Împreună putem schimba lumea”, se dau ca repere de atins: încrederea în sine, responsabilizare, simț critic, creativitate și libertate în exprimare, a înțelege și a răspunde adecvat la diversele provocari ale societății, evoluție. Grădinița cu Program Normal Sinești a participat cu un grup de 24 de preșcolari cu vârste cuprinse între 3 și 6 ani, avându-i parteneri direcți pe părinții copiilor implicați în proiect, precum și 28 de elevi din clasa I, și indirecți – ISJ Ialomița, Poliția Locală Sinești, Consiliul Local și Primăria Sinești, Căminul Cultural Sinești.

Printre rezultatele așteptate se află și ,,Atitudini favorabile integrării sociale în spiritul valorilor contemporane: toleranță, umanitarism, implicare civică pentru pace, viață sănătoasă, mediul curat și sănătos”.

Folosirea bicicletei și mersul pe jos ar trebui să devină un mod de deplasare normal, obișnuit pentru copii, pe distanțe rezonabile, astfel încât viitorii cetățeni să trăiască într-un mediu curat. Printre activitățile diverse ale proiectului, în care s-au implicat preșcolarii și partenerii săi direcți, au fost plimbări cu bicicleta, trotineta, alergări, mers pe jos, pe ,,Traseul Prieteniei – sănătate prin mișcare”, cu ocazia Zilei Mondiale a Mersului pe jos, ca alternative la deplasarea cu mijloace de transport care poluează, în octombrie 2014.

Este necesar ca deșeurile oamenilor să fie selectate, iar din materialele reciclabile alese să se fabrice alte obiecte necesare traiului, astfel încât să se economisească resursele existente. Pentru aceasta, altă activitate a constat în confecționări de costume și de alte obiecte din materiale reciclabile și o paradă a costumelor, cu prilejul Zilei Mondiale pentru Protecția Pădurii, în noiembrie 2014. (anexa)

Cele două activități au contribuit la formarea unei obișnuițe ecologice a preșcolarilor de a economisi resursele și de a reduce poluarea.

Copiii au participat cu entuziasm și interes la toate activitățile din proiect, iar părinții s-au simțit mai implicați în viața școlară a copiilor lor.

PROIECT EDUCAȚIONAL

Titlul: ,, OCROTIND PĂDUREA, OCROTIM VIAȚA’’

Motto: „Pădurea este o podoabă a naturii, ea reprezintă viață și bogăție și prin toate calitățile ei merită să fie cunoscută, cruțată și îngrijită.”

Mihai A. Ionescu

Argument:

După cercetările efectuate de către specialiștii UNESCO care se ocupă de futurologie, s-a concluzionat că pentru dezvoltarea în continuare a culturii, civilizației și progresului în Europa, la latitudinile noastre, se cere ca suprafața terestră să fie acoperită cu păduri în proporție de 32%. România, cu Carpații – ,,coloană vertebrală’’, are numai 26% fond forestier, fiind depășită de majoritatea țărilor europene.

În tratatul de bază al Comunității Europene, în Articolul 2 din secțiunea principiilor de bază, se stipulează că rolul UE este acela de a promova un nivel înalt de protecție și îmbunătățire a mediului.

Pe lângă acțiunile de reîmpădurire a suprafețelor imense defrișate, se impune cu necesitate și cunoașterea și întreținerea pădurilor declarate rezervații naturale. Este bine știut faptul că nu poate fi apărat decât ceea ce este foarte bine cunoscut. Imposibilitatea protejării suficiente a unor elemente necunoscute este verificată de-a lungul evoluției lumii vii.

Din acest motiv am considerat necesară derularea acestui proiect educațional în vederea dezvoltării în rândul preșcolarilor și a elevilor a spiritului antreprenorial. Cu siguranță, școlii îi revine sarcina de a forma la elevi o atitudine conștientă și responsabilă față de mediu: „omul trebuie nu numai instruit, ci și educat să se apere singur chiar de sine însuși” – după cum remarca un ecologist francez.

Prin realizarea acestui proiect dorim să dezvoltăm în rândul copiilor spiritul de inițiativă, comunicarea, să aibă loc un schimb de bune practici în vederea formării unei educații ecologice demne de un cetățean european.

Scopul proiectului:

formarea de responsabilități, respect și atitudini pozitive față de păstrarea nealterată
a mediului înconjurător;

dezvoltarea capacităților de comunicare, colaborare prin schimbul de informații cu ceilalți parteneri;

crearea unui mediu școlar plăcut.

Obiectivul general al proiectului:

– formarea si dezvoltarea conștiinței ecologice și a comportamentului ecologic la elevi.

Obiective specifice:

– să-și dezvolte o conștiință ecologică teoretică necesară transpunerii ei în practici ecologice;

– să identifice speciile vegetale și animale din rezervație și interdependența dintre pădure și viețuitoarele ei;

– să participe și să coopereze activ alături de părinți în acțiuni practice de îngrijire și protejare a mediului;

– să-și asume responsabilitățile fixate potrivit particularităților de vârstă;

– să aplice cunoștințele și deprinderile dobândite în activități cu specific gospodăresc;

– să-și formeze deprinderi de plantare și ocrotire a unui puiet și a spațiilor verzi din curtea școlii și vecinătatea acesteia;

– să petreacă timp liber în natură alături de părinți, cadre didactice exersând modalități de protejare a mediului;

– să conștientizeze importanța unui aer curat pentru o viață sănătoasă;

– să acționeze în sensul colectării selective și depozitării controlate a materialelor refolosibile prin înființarea unui punct de colectare a materialelor refolosibile;

– să ia atitudine atunci când sesizează comportamente neconforme cu normele de protecție a mediului cunoscute de ei;

– să înregistreze rezultatele obținute și să alcătuiască un portofoliu;

– să utilizeze internetul pentru a obține informații despre mediu.

Grupuri țintă

90 de elevi de la clasele implicate în proiect;

4 cadre didactice;

40 de părinți;

Perioada de desfășurare: aprilie 2014 – iunie 2015

Parteneri

Inițiator:

– Grădinița cu Program Normal Sinești, grupa mare;

Parteneri:

– Grădinița cu Program Normal Cătrunești, grupa mijlocie;

– Școala Gimnazială Sinești, jud. Ialomița, clasa a III-a;

– Școala Gimnazială Sinești, jud. Ialomița, clasa I-a;

-Cantonul silvic Sinești;

– Autoritățile locale.

Activități propuse și rolul partenerilor

„Pădurea – exemplu de armonie” – cunoașterea pădurii Sinești – activitate comună (aprilie 2014);

„Pădurea – biocenoza cea mai complexă” – identificarea speciilor vegetale și animale din pădure – participă 30 de elevi și 3 cadre didactice de la școlile participante, precum și un reprezentant al cantonului silvic (aprilie 2014);

,,Protejăm pădurea!’’

– activități de informare si formare a atitudinii ecologice: amplasarea de căsuțe pentru păsărele, plăcuțe avertizoare, afișe ecologice – școlile implicate în proiect (noiembrie 2014);

– colectare de deșeuri (maculatură, PET-uri) – fiecare partener din proiect; mai 2014, aprilie 2015;

„Viața pe Pământ depinde de noi!” – joc de rol: copiii în costume din materiale refolosibile sugerând flori și copaci din păduree, pe tema „Omul în dialog cu natura” – activitate comună (martie 2015);

„Protejați habitatele umede!” – expoziție itinerantă de desene, colaje și fotografii din zonele umede ale Pădurii Sinești – toți participanții implicați în proiect (martie 2015);

„Suntem prietenii pădurii” – plantare de puieți și flori în parcul grădiniței, în parcul școlii – toți cei implicați în proiect (aprilie 2014; aprilie 2015);

„Pe cărările patriei”- excursie / acțiuni de ecologizare la Pădurea Sinești – activitate comună (iunie 2014; iunie 2015).

Modalități de monitorizare, evaluare și promovare ale rezultatelor proiectului

Monitorizarea activităților:

echipa de lucru va realiza fotografii și un jurnal cu descrierea activităților desfășurate;

se va urmări ca elevii implicați să-și împărtășească liber părerile și impresiile personale asupra temelor propuse la fiecare etapă a derulării proiectului.

Evaluarea proiectului: chestionare, discuții de grup, jurnalul cu impresii – jurnalul proiectului, portofoliu – fiecare elev, broșură în format electronic.

Promovarea și diseminarea proiectului:

– proiectul va fi prezentat în cadrul Consiliilor Profesorale și Comisiilor metodice din cele două școli partenere, grădinița și școala, precum și articole publicate în revistele școlilor;

echipa de proiect va realiza: pliante, afișe, o mapă cu materialele proiectului.

Rezultate așteptate:

realizarea de parteneriate școlare în vederea derulării unor activități comune în viitor și a unor schimburi de experiență;

întărirea colaborării (elevi, părinți, cadre didactice) pentru îmbunătățirea sănătății mediului;

dobândirea deprinderilor ecologice pentru păstrarea și refacerea echilibrului om – mediu;

dorința copiilor de a desfășura mai multe activități în aer liber;

implicarea responsabilă și efectivă a elevilor și părinților în viața școlii.

Coordonator al proiectului:

Prof. pt. înv. preșcolar Rădoiu Simona Gabriela

Echipa proiectului: Rădoiu Simona Gabriela, Ioniță Ștefania, Marcu Valentina Dana, Rădoiu Adriana Constanța,

Participarea copiilor la activitățile acestui proiect au contribuit la cunoașterea împrejurimilor comunei, a mediului apropiat, precum și la întărirea atitudinii de ocrotire a copacilor și a altor plante, pași în educația ecologică a preșcolarilor.

Simpla numire a unui copil în cadrul unei activități nu este suficientă pentru a-l atrage către propria dezvoltare. Implicarea într-un proiect educațional, însă, face ca fiecare copil să participe activ la propria formare ca viitor cetățean al societății care îl crește.

D3. Drumeții și excursii

Excursia are menirea de a stimula activitatea de învățare, de a întregi și desăvârși ceea ce preșcolarii au acumulat la grădiniță, în cadrul activitățiilor. Ea permite o abordare interdisciplinară, făcând apel la aproape toate activitățile comune din cadrul domeniilor experiențiale: cunoașterea mediului, educarea limbajului, educație pentru societte, activități prectice, activitate artistico – plastică, educație muzicală. Excursia este și o modalitate de învățare prin cooperare în care copiii pot lucra în echipă, pot primi informații și pot adresa întrebări profesorilor, ghizilor, șoferilor.

Pentru reușita unei excursii aceasta trebuie planificată și pregătită din timp, preșcolarii fiind anunțați de data desfășurării excursiei, itinerariul și tematica acesteia.

În ziua dinaintea plecării se anunță ora și locul de întâlnire, se stabilesc normele de conduită ce vor fi respectate pe tot parcursul excursiei, se întocmește un proces verbal de luare la cunoștință a celor stabilite care va fi semnat de către toți participanții.

Am mers cu preșcolarii într-o excursie de o zi, la Grădina Botanică din București, pentru a observa mai multe plante într-un singur loc și pentru a afla modalitățile de cultivare și îngrijire a acestora. Copiii au vizitat tot complexul, au ascultat explicațiile îngrijitoarelor, au adunat frunze uscate, au făcut fotografii, au cumpărat pliante și plante în ghivece pe care le-au dăruit familiilor.

Preșcolarii au desfășurat și alte activități în urma excursiei.

* Descrieți planta preferată văzută la Grădina Botanică.

* Arătați modalitatea de îngrijire a unei plante, la alegere.

* Folosind materialul natural adunat în excursie, realizați un colaj cu tema ,,Plantele”.

* Alcătuiți un album și un afiș al excursiei, utilizând fotografii și pliante.

O altă deplasare cu copiii a fost la muzeul Grigore Antipa din București. Preșcolarii au putut vedea o mare varietate de animale și au putut observa diferențele dintre acestea. Au fost impresionați de scheletul dinozaurului, dar și de colecția de fluturi, de dropii sau de ursul brun. anexe

# Descrieți exponatul preferat observat la muzeu.

# Desenați ce v-a plăcut în muzeul Grigore Antipa.

# Alcătuiți un afiș al excursiei, folosind fotografii și pliante.

# Explicați de ce unele viețuitoare mai există doar în muzee.

# Ce modalități de protejare a animalelor pe cale de dispariție găsiți?

O altă excursie cu copiii a avut ca obiectiv, printre altele, Muzeul cinegetic de la Posada. Au putut vedea trofeele premiate ale României. Au putut înțelege, văzând atâtea animale ucise, că e timpul ca animalele să fie protejate, și nu privite ca obiecte pentru lauda personală a omului.

* Desenați exponatul preferat văzut la muzeu.

* Explicați de ce animalele nu trebuie omorâte doar pentru a deveni trofee.

* Alcătuiți un afiș – îndemn pentru ocrotirea animalelor.

* Realizați colaje cu tema ,,Animalele”.

* Alcătuiți un album al excursiei, folosind materiale adunate în excursie.

Concluzii

Gândindu-mă la anii scolari trecuți, îmi dau seama că toate activitățile cu caracter ecologic propuse s-au bucurat de succes nu numai în rândul preșcolarilor, ci și al părinților. De asemenea, au contribuit la educarea ecologică a preșcolarilor și i-au făcut să dorească să trăiască într-un mediu ambiant plăcut, curat, echilibrat. Copiii au tratat cu seriozitate și entuziasm toate temele propuse spre studiu și au dovedit, prin activitățile desfășurate și rezultatele acestora, că sunt viitori cetățeni ai unei planete Terra în echilibru ecologic.

BIBLIOGRAFIE

¤ Ciolan, Lucian, Dincolo de discipline, ghid pentru învățarea integrată / cross-curriculară, Editura Humanitas Educațional, București, 2003

¤ Ciobotaru, Melania, Educația ecologică în grădiniță”, Ghid pentru educatoare, Editura CD Press, București, 2007

¤ Cosmovici, Andrei, Psihologie școlară, Editura Polirom, Iași, 1999

¤ DGAS, Tezaur de documente ialomițene, 1932-1934, vol. I, București, 1991

¤ Ferche, Anca, Întrebări și răspunsuri, Editura Aquila 93, Oradea, 2008

¤ Geacu, Sorin, Dicționarul geografic al județului Ialomița, OJPCN Ialomița, Lista monumentelor istorice, 1997

¤ Matei, Horia C., Neguț, Silviu ș.a., Statele lumii, Mică enciclopedie, Editura Meronia, București, 1994

¤ Moraru, Eugenia, Planeta vie, Editura Donaris, 2009

¤ Munteanu, Ioan Ovidiu, Ecologie și protecția mediului, Petroșani, Universitar, 2004

¤ Preda, Viorica, Educație pentru știință în grădiniță”, Editura Compania, București, 2000

¤ Preda, Viorica, Metoda proiectelor la vârste timpurii”, Editura Miniped, 2002

¤ Rojanschi, Vladimir, Bran, Florina, Diaconu, Gheorghița, Protecția și ingineria mediului, Ed. Economică, București, 1997

¤ Steele, Jeannie ș. a., Lectura și scrierea pentru dezvoltarea gândirii critice, volumul I, Centrul Educația 2000+, București, 1998

¤ Șerbănescu, Done, Trohani, George, Cercetări arheologice pe Valea Mostiștei, în Ilfov – file de istorie, Comitetul de cultură și educație socialistă al județului Ilfov, București,

1978