Modalitati de Dezvoltare a Capacitatilor Creatoare ale Elevilor din Ciclul Primar Prin Abilitati Practice

CAPITOLUL I

CONSIDERAȚII TEORETICE

I.1.CREATIVITATEA – DIMENSIUNE COMPLEXĂ A PERSONALITĂȚII

I.1.1.DELIMITĂRI CONCEPTUALE

De-a lungul timpului fiecare individ și-a adus contruibuția la destinul cultural al omenirii, ceea ce înseamnă că fiecare individ este creativ. Modul de abordare științific a apărut însă în anul 1950 când J. P. Guilford a atras atenția asupra importanței acestui fenomen. Astfel, creativitatea a intrat în atenția studiilor și cercetărilor din mai multe universități ale lumii.

Termenul de creativitate a fost introdus în psihologie de G. Allport, în 1937, însă, din punctul său de vedere, noțiunea nu se reducea doar la atitudine, inteligență sau trăsături temperamentale. Astfel, creativitatea este un ansamblu de trăsături pe care îl are fiecare individ la un anumit nivel, iar potențialul creativ care există la ficare om în parte poate fi dezvoltat. Termenii folosiți erau invenție, inovație, descoperire, aptitudine, geniu.

F. Galton, în Hereditary Genius, susținea că principalul factor al potențialului creator este ereditatea, neglijând importanța factorilor socio-educaționali. Abia în perioada interbelică este adusă în discuție importanța factorilor non-intelectuali în procesul creativ.

La începutul secolului al XX-lea o serie de psihologi au constatat că performanțele intelectuale nu determină apariția ideilor originale. De aceea, în anii 60 mai mulți autori printre care F. Barron, E. P. Torrance, J. P. Guilford, au alcătuit metodele de diagnoză și prognoză a creativității. Acest ansamblu de metode viza două dimensiuni ale creativității: imaginația și gândirea divergentă.

În concluzie, creativitatea este dependentă atât de trăsăturile de caracter, cât și de atitudini care sunt influențate de modele sociale.

I.1.2.DEFINIȚII ALE CREATIVITĂȚII

Deoarece creativitatea este un fenomen complex, în 1981 Al Roșca afirmă că este greu de formulat o definiție unanim recunoscută. Etimologic, cuvântul ,,creativitate,, își are originea în cuvântul latin ,,creare,, , adică făurire, naștere, zămislire.

Se poate vorbi de creativitate în două sensuri:

în sens larg: creativitatea este cea mai înaltă formă a activității omenești;

în sens restrâns: se pot deosebi mai multe accepțiuni ale acetui termen: creativitatea

ca produs, creativitatea ca proces, ca potențialitate general-umană, ca dimensiune complexă a personalității.

Creativitatea ca produs. Produsul creator are trăsuturi specifice: noutate, originalitate, valoare, utulitate socială, aplicabilitate vastă. Margaret A. Baden definește creativitatea realizare de combinații originale cu idei vechi. Părerile sunt împărțite în privința primei trăsături, a noutății. Unii autori iau în considerare noutatea pentru subiect al produsului creator (Newell, Shaw, Simon, 1963), iar alții iau în considerare noutatea pentru societate(Al. Roșca). După Al. Roșca creativitatea este „ansamblul factorilor subiectivi și obiectivi care duc la realizarea, de către indivizi sau grupuri, a unui produs original și de valoare.“

Creativitatea ca proces. Există o divergență de opinii în privința fazelor creativității. În timp ce G. Wallas, E. D. Hutchinson, R. Thompson identifică patru faze (pregătirea, incubația, iluminarea, verificarea), Al. Osborn menționează șapte etape: orientarea, preparația, analiza, ideația, incubația, sinteza, evaluarea. Obiecțiile acestor faze se referă la diferite aspecte: la existența sau inexistența acestora ca faze, la succesiunea lor, etc., dar indiferent de succesiunea etapelor este important caracterul evolutiv al creației.

Creativitatea ca potențialitate general umană. Fr. Galton apreciază creativitatea ca fiind general-umană, existând în diverse grade și proporții la fiecare individ. Astfel, creativitatea poate fi stimulată, educată și antrenată. Definițiile date de H. Jaoni (aptitudinea de a realiza ansambluri originale și eficiente de la idei preexistente) și de E. Simbas (capacitatea de a imagina răspunsuri la probleme, de a elabora soluții inedite și originale) merg în aceeași direcție.

Creativitatea ca dimensiune complexă a personalității. „Creativitatea presupune o dispoziție generală a personalității spre nou, o anumită organizare (stilistică) a proceselor psihice în sistem de personalitate.“ (P. Popescu-Neveanu, 1987)

M. Zlate consideră că o persoană înalt creativă este inventivă, independentă, neinhibată, versatilă, entuziastă.

Se poate spune că prin intermediul creativității omul se valorifică pe sine însuși.

I.1.3.DIMENSIUNI ALE CRETIVITĂȚII

După W. Duff (1967), există trei dimensiuni ale personalității creatoare: imaginația, judecata, gustul.

Literatura de specialitate consideră ca dimensiuni ale creativității procesul de creație, produsul creat, personalitatea creatoare, mediul social al creației. A. Roșca (1981), grupul sau colectivul creativ sau creativitatea de la nivelul colectivului.

S. E. Gollan vine cu patru dimensiuni în abordarea creativității:

– performanța creatoare sau produsul creat;

– procesul creativ cu fazele sale;

– persoana creatoare și personalitatea acesteia;

– potențialul creativ al persoanei înalt creatoare.

M. Roco (2001) enumeră calitățile pe care le prezintă fenomenul creativității:

– productivitatea face referire la numărul mare de idei, soluții, etc.;

– utilitatea se referă la rezultatele procesului creativ care trebuie să fie folositoare umanității;

– eficiența este randamentul care se poate obține prin folosirea ideii sau produsului creat;

– valoarea înseamnă ca produsul creat trbuie să fie recunoscut și respectat în plan social;

– ingeniozitatea presupune eleganță în folosirea metodelor de rezolvare;

– noutatea este distanța în timp a produselor activității creatoare;

– originalitatea este apreciată prin raritatea soluțiilor, ideilor produselor create.

I.1.4.NIVELURI ALE CREATIVITĂȚII

A. Munteanu distinge următoarele niveluri ale creativității:

– creativitatea expresivă este caracteristică copiilor, se manifestă liber și spontan în desenele și construcțiile lor și este o modalitate de dezvoltare a aptitudinilor creatoare;

– creativitatea productivă adică dobândirea unor abilități utile pentru anumite domenii de activitate;

– creativitatea inventivă reprezintă capacitatea de a realiza noi legături între elementele care există deja;

– creativitatea inovativă implică găsirea unor soluții noi, originale și există doar la un număr restrâns de persoane; este specifică talentelor;

– creativitatea emergentivă poate duce la revoluționarea anumitor domenii și este specifică geniilor.

I.1.5. FACTORII CREATIVITĂȚII

Nașterea fenomenului creator presupune participarea întregului sistem al personalității, cu toate componentele acestuia. În literatura de specialitate încercările de a delimita categorii de factori sunt multiple.

M. Zlate este de părere că există patru categorii de factori care acționează în scopul de a crea mediul favorabil manifestării creativității ca fenomen multidimensional (M. Zlate, 1994):

a). Factori interiori-structurali sau de natură psihologică care includ trei categorii:

– intelectuali: gândirea divergentă;

– afectiv-motivaționali: curiozitatea, pasiunea, creșterea tensiunii motivaționale, tendința de a comunica;

– factori de personalitate: atitudinali, aptitudinali, temperamentali.

b). Factori exterior- conjugali sau socio-culturali particularitățile sociale, istorice, clasa socială, grupul de care aparține indivi-dul, condițiile materiale;

c). Factori psiho-sociali: ambianța relațională, climatul psihosocial al individului;

d). Factori socio-educaționali: nivelul educațional, influențeleeducative ale familiei, instituțiilor de învățământ, colectivelor de muncă.

M. Moldoveanu clasifică factorii creativității în două categorii speciale:

– factori interni: intelectuali, aptitudinali, motivaționali;

– factori externi: de grup, de societate.

A. Roșca clasifică acești factori în:

– subiectivi sau însușiri ale personalității creatoare;

– obiectivi reprezentați de condițiile socio-educative.

O clasificare mai completă vorbește de trei mari categorii de factori: psihologici, biologici și sociali. (A. Munteanu, 1994).

Factori psihologici. Din această categorie fac parte:

a). Factori intelectuali cu trei dimensiuni: gândirea divergentă, gândirea convergentă,

stilul perceptiv.

Gândirea divergentă este o gândire de tip multidirecționat și cuprinde următoarele capacități:

fluiditatea, cu formele sale: verbală, ideațională, asociativă, expresională, reprezintă numărul de răspunsuri obținut;

flexibilitatea sau varitatea răspunsurilor formulate. Al. Roșca îl consideră cel mai important factor pentru creativitate;

originalitatea este abilitatea unui individ de a da răspunsuri neobișnuite cu o frecvență statistică redusă.

Gândirea convergentă are rol în derularea demersului creativ deoarece deoarece este

principalul mijloc de asimilare a informațiilor, informații esențiale pentru asigurarea nivelului corespunzător demersului creator.

Stilul perceptiv (aprehensiunea) este o dimensiune stilistică a intelectului care arată cum reacționează procesele cognitive la problemele ce urmează a fi rezolvate.

b).Factorii nonintelectuali. Aceștia sunt:

Motivația are rolul de a îndepărta obstacolele ce pot apărea susținând efortul

creatorului. Pentru demersul creator cea mai nimportantă este cea intrinsecă, dar și motivația extrinsecă are rolul ei, pentru realizarea sarcinilor pe termen lung.

Principalele fenomene motivaționale ce stimulează creativitatea sunt: nevoia de a excela, nevoia de senzații tari, nevoia de ordonare, tendința de asumare a riscului. „Înțelegerea actului creator nu se poate dezvălui decât în contextul și dinamica motivațională a personalității.”(V. Pavelcu, 1974)

Caracterul. A. Roe crede că o trăsătură comună a creatorilor este tenacitatea în

muncă. Stimulatoare pentru creativitate sunt următoarele trăsături caracteriale: puterea de muncă, perseverența, răbdarea, conștiinciozitatea, inițiativa, nonconformismul, capacitatea de asumare a riscului.

Afectivitatea asigură energizarea și valorificarea dimensiunilor caracteriale, a celor cognitive, a aptitudinilor speciale, așa cum arăta și R. Zazzo.

Temperamentul nu este un factor ce diferențiază indivizii creativi de cei mai puțini creativi, deci nu putem vorbi de existența unui tip temperamental nepotrivit pentru creativitate, ci poate exista o adecvare după natura domeniului respectiv. Al. Roșca credea că temperamentul influențează mai ales stilul activității creatoare, continuu sau în salturi, care poate influența productivitatea și eficiența (Al. Roșca, 1972).

Rezonanța intimă este un factor stilistic al personalității, ce reprezintă modul în care experiențele trăite se reflectă la nivel individual, și cele două categorii care pot exista sunt tipul centripetal, orientat spre propria interioritate, și tipul centrifugal, orientat spre mediul exterior. M. Bejat a constatat că persoanele înalt creative sunt, în general, ambiegal orientate.

c). Aptitudini speciale. În cadrul potențialului creator putem distinge două dimensiuni majore, potențialul creativ general și cel specific, constituit dintr-un ansamblu de însușiri care permit obținerea unor performanțe în domenii cum sunt: arta, literatura, știința, tehnica. Dezvoltarea aptitudinilor speciale asigură atingerea nivelurilor supe- rioare ale creativității, cel inovativ și emergentiv, prin direcționarea, specializarea și susținerea potențialului creativ general.

Aptitudinile speciale se constituie ca o rezultantă a combinării componentelor: senzoriale (acuitate vizuală, auditivă), psihomotrice (dexteritate manuală, coordonare oculo-motorie), intelectuale (inteligența), fizice (forța fizică, memoria chinestezică).

B. Factori biologici

Ereditatea indică nivelul superior până la care se pot dezvolta potențele creative înnăscute, dar fără a garanta, în mod obligatoriu, atingerea acestora. Argumentele științifice aduse în literatura de specialitate în favoarea susținerii importanței eredității sunt cele care vorbesc de copii superior înzestrați din punct de vedere al unor aptitudini speciale și existența mai multor generații cu talente deosebite în cadrul aceleiași familii.

Vârsta ca factor stimulator pentru creativitate a fost abordată în psihologie din

perspectiva a două direcții principale:

creativitatea are un parcurs invers proporțional cu vârsta datorită creșterii puterii de

judecată, diminuării plasticității, diminuării motivației, scăderii puterii și rezistenței fizice, a acuității auditive și a stării de sănătate. Această orientare este contrazisă de o serie de exemple din istoria culturii care demonstrează că menținerea performanțelor creative la vârste înaintate poate fi obținută prin preocupări susținute în direcția activității intelectuale, care presupun: participarea la grupuri eterogene ca vârstă, menținerea contactelor cu specialități din domeniu, diminuarea obligațiilor administrative;

pe parcursul creativității pot fi distinse fluctuații. E.P. Torrance prezenta

următoarea evoluție a creativității: până la 9 ani se înregistrează o creștere, între 9 și 12 ani avem o stagnare, între 12 și 17 ani un puseu remarcabil, după care curba descrește treptat.

Sexul , cel de al treilea factor biologic, luat în considerare în analiza dinamicii

Factoriale a creativității, nu este un element de diferențiere în nivelul potențialelor

creatoare.

E.P. Torrance crede că productivitatea de tip creativ presupune o îmbinare a caracteristicilor femeilor cu cele ale bărbaților: sensibilitate și deschidere, dar și independență în gândire, deci și o divergență a gândirii. De multe ori, interesele fetelor creative sunt percepute de ceilalți ca fiind tipic masculine, iar băieții supradotați pot avea interese pentru domenii considerate, în mod convențional ca fiind specific feminine.

Sănătatea mentală. Nonconformismul comportamental întâlnit la marii creatori ne fac

să credem că există o legătură între nebunie și genialitate. Percepția populară a relației genialitate-nebunie are la bază viziunea romantică asupra nebuniei, conform căreia nebunia este o modalitate diferită de a interpreta existența, diferită de cele tradiționale, conformiste.

Factori sociali

Condițiile socio-economice și culturale. Orice personalitate creatoare este influențată de epoca, clasa, familia, grupurile cu care vine în contact și din care face parte. Astfel, putem vorbi de situație creativă (MacKinnon) și de climatul creativ care cuprinde totalitatea particularităților ambientale, materiale și psihosociale, ce pot influența creativitatea (A. Munteanu). Cattell a constatat că, în privința dotării ereditare, nu există diferențe în distribuția oamenilor cu aptitudini excepționale în populația generală în toate zonele culturale, dar valorificarea acestor potențe impune anumite condiții favorabile.

Condițiile educative. În această subcategorie sunt incluse influențele exercitate de două

instituții principale, familia și școala.

Familia își exercită influența asupra copilului prin intermediul a trei poli principali:

tatăl, ce acționează după principiul autorității, mama, după cel al afectivității și frații ce se supun principiului rivalității. Influențele pe care le poate exercita familia sunt cele legate de formarea personalității, calitatea și valoarea fondului său cultural, formarea și afirmarea creativității.

Școala poate deveni un promotor al inițiativelor creative atunci când asigură

condiții, cum sunt:

– democratizarea relației profesor-elev, prin participarea elevului la procesul

instructiv-educativ, proces care să fie interactiv ;

– crearea unei atmosfere școlare între autoritarism și liber-arbitru;

– restructurarea programelor școlare, atât pe orizontală, prin extinderea acelor

discipline care stimulează în mod direct creativitatea (literatura, muzica, desenul), dar și prin includerea unor discipline noi, cât și pe orizontală, prin evitarea supraîncărcării, a excesului de informații;

– includerea unor strategii creative și promovarea unor metode noi (de exemplu: învățarea prin descoperire, prin care elevul descoperă informațiile prin eforturi proprii, prin formarea unei anumite scheme cognitive; metoda descoperirii dirijate).

I.1.6. BLOCAJELE CREATIVITĂȚII

În anumite circumstanțe oamenii nu pot fi creativi: în anumite stări psihice, în prezența anumitor persoane. Apar astfel blocajele care pot anihila sau estompa creativitatea.

Se poate menține potențialul creator prin cunoașterea naturii acestor blocaje și evitarea sau eliminarea lor.

Blocaje ale creativității pot fi:

Tradițiile, modelele învechite, prototipurile;

Mitul autorității este un mare obstacol în calea creativității. Personalitățile în formare au uneori împresia că nu vor putea ajunge niciodată ca ce pe care îi admiră sau ca anumite staruri deoarece fascinația pentru aceste persoane are efecte negative asupra personalității lor;

Moda intelectuală constituie un alt blocaj creativ, fiecare societate având anumite concepte, stereotipuri, idei;

Pecetea educației;

Rezistența personală la schimbare se interpune între individ și potențialul său creativ deoarece, prin instinctul de conservare, omul reacționează împotriva schimbărilor;

Teama de a nu fi ridicol este caracteristică omului, care are nevoie de anumite repere la care să se raporteze;

Și rațiunea poate fi un blocaj creativ. Fiind dotat cu intelect, omul introduce ordine după anumite principii despre lume și viață;

Judecățile critice sunt factori care blochează ideile noi, fără a fi raționale.

I.1.7. FAZELE PROCESULUI CRETIV

Munca de creatie parcurge mai multe etape:

a). Perioada de preparare, când se aduna informatii, se fac observatii, se delimitează problema, se schițează o ipoteză.

b). Incubația este răstimpul eforturilor, încercărilor sterile. Nu se găsește soluția. Concretizarea proiectului inițial nu e satisfăcătoare. Incubația poate dura foarte mult, chiar ani de zile.

c). Iluminarea este momentul fericit când apare soluția sau când opera e văzută integral. Acest fenomen se produce uneori în mod spectaculos : i se spune „inspiratie“, dacă artistul trăiește opera intens, conștient de toate componentele și detaliile ei; în stiintă se vorbește de „intuiție“ : o cunoaștere sintetică, integrală a demonstrației care elucidează toate aspectele problemei.

Intuiția a fost descrisă pe larg de H. Poincare, ilustru matematician de la începutul secolului nostru. El a subliniat că soluțiile i-au apărut în mod surprinzător în momente de relaxare, când nu se gândea deloc la problemele respective.

Dar iluminarea nu se produce totdeauna sub această formă spectaculoasă; adesea ea are loc treptat, creatorului venindu-i câte o idee care îl face sa progreseze putin. Peste câteva zile poate face încă un pas înainte s.a.m.d. până la deplina rezolvare a problemei sau conceperea operei în întregime. Din ce se cunoaște, se pare că există particularități specifice: sunt personalități la care intuiția survine brusc, puternic si global, cum a fost Henri Poincare, altele progresează treptat – așa era Albert Einstein.

d). Ultima etapă, verificarea, este necesară dupa concepția inițială, pentru a elimina eventuale erori sau lacune. Artistul își revizuiește creația, face retușuri; sunt cazuri când mari părți din operă sunt rescrise de mai multe ori – așa făcea Lev Tolstoi.

I.1.8. FORMELE CREATIVITĂȚII

În general, în literatura de specialitate formele creativității sunt stabilite pornind de la două criterii principale: aspectul creator, criteriu după care se distinge creativitatea individuală de cea de grup, și domeniul în care se manifestă creativitatea, criteriu care diferențiază creativitatea artistică de cea tehnică și cea științifică. Sunt și autori care susțin că formele creativității pot fi distinse și în corespondență cu ocupațiile existente, și anume creativitatea literară, artistică, plastică, muzicală, dar primele criterii sunt mai potrivite pentru o clasificare a formelor creativității.

Creativitatea individuală și de grup

Deoarece fiecare grup este format dintr-un anumit număr de membri și în fiecare efort

creativ al grupului este implicat potențialul creativ al fiecărui individ din grup, cele două forme ale creativitătii, cea individuală și cea colectivă, nu pot fi considerate total separate.

Munteanu scoate în evidență doi factori care sunt comuni celor două forme ale

creativității:

– două coordonate majore – aptitudini și atitudini;

– trei segmente: orientativ-motivațional, operațional-cognitiv, volițional-reglatoriu

M. Roco stabilește trei planuri la care se poate structura creativitatea de grup:

– planul individual cuprinde aptitudinile, atitudinile și pregătirea profesională pentru fiecare membru al grupului;

– planul interacțional include componentele profesionale și interpersonale;

– planul organizațional indică mărimea, structura, funcțiile grupului, sistemul de

evaluare și personalitatea liderului (A. Munteanu, 1994).

Creactivitatea științifică și tehnică și cea artistică

Diferențele semnificative dintre cele două forme ale creativității se stabilesc cu

ajutorul unor creiterii ca: personalitatea creatorului, produsul creat, reacțiile publicului-țintă, raportul între interioritate și exterioritate și tipul de informație valorificată.

a). Creativitatea științifică și tehnică. Aptitudinile tehnice se organizează pe mai multe niveluri:

– caracteristicile senzorio-motorii (acuitatea vizuală, auditivă, tactilă, viteza de reacție, precizia în mișcări);

– capacitățile perceptiv-spațiale (spirit de observație pătrunzător, reprezentare spațială);

– gândirea practică, nivel superior pentru creativitatea tehnică.

Aceste niveluri pot avea ponderi diferite în desfășurarea activităților tehnice și, de aceea, aptitudinile pot avea forme diferite: dexteritatea manuală și acuitatea vizuală sunt specifice primelor două niveluri; percepția spațială și gândirea tehnică sunt specifice ultimelor două niveluri.

b.) Creativitatea artistică are anumite caracteristici:

– utilizarea mai multor tipuri de informații;

– implicarea unui ansamblu de atitudini și aptitudini;

– sunt foarte importante aptitudinile speciale, deși există necesitatea unui nivel minim de inteligență;

– factorii motivaționali sunt cei care susțin activitatea creatoare.

În cadrul artei se diferențiată patru forme de creativitate: creativitate literară, creativitate muzicală, creativitatea din artele plastice și creativitate scenică.

I.2. CARACTERIZAREA PSIHOLOGICĂ A VÂRSTEI ȘCOLARE MICI

I.2.1.DEZVOLTAREA PROCESELOR ȘI A REPREZENTĂRILOR SENZORIALE

La 6,7 ani maturizarea organelor de simț ale copilului este terminată, dar se dezvltă, în continuare, senzațiile. În această perioadă se lărgește câmpul vizual al copilului, crește precizia diferențierii nuanțelor cromatice. Copilul recepționează sunetele înalte și înregistrează progrese de autocontrol a emisiunilor sale vocale. De asemenea, copilul va percepe pe cale auditivă distanța dintre obiecte, după zgomotele pe care le produc.

În această perioadă, senzațiile se subordonează învățării.

Și percepția evoluează în această perioadă. Astfel, sincretismul începe să se diminueze, aceasta datorându-se creșterii acuității perceptive față de componentele obiectului perceput, dar și a schemelor logice care intervin în analiza timpului și spațiului perceput.

Pecepția spațiului este în progres datorită îmbogățirii experienței de viață a copilului. El percepe distanțe mai mari, se încheagă simțul topografic. Începerea școlarității îl face pe copil să distingă formele de volum de cele plane.

Percepția timpului se dezvoltă prin faptul că acum copilul merge la școală, are un anumit program. Mai sunt unele erori de apreciere la unitățile mici de timp care se remediază treptat.

Reprezentările școlarului mic sunt, însă, confuze. Învățarea îl ajută pe copil să-și folosească fondul de reprezentări existent și, pe parcurs, acesta reușește să descompună reprezentarea în părți componente, să le includă în combinații noi creînd imagini noi.

I.2.2. DEZVOLTAREA GÂNDIRII ȘI LIMBAJULUI

J. Piaget susține că la această vârstă dezvoltarea gândirii copiilor se află în stadiul operațiilor concrete, care prezintă următoarele caracteristici:

– mobilitatea crescută a structurilor mentale îi permite copilului să conceapă că fiecărei acțiuni îi corespunde o acțiune inversă pentru a reveni la starea de dinainte (reversibilitate);

– pasul spre logicitate este făcut în baza operaționalității crescânde a gândirii; crește capacitatea de conservare a invarianților ceea ce permite saltul de la gândirea de tip funcțional la cea de tip categorial;

– se dezvoltă operații ale gândirii ca: clasificare, incluziune, subordonare, seriere, cauzalitate;

– copiii încearcă încearcă să examineze lucrurile în termeni cauzali;

– operațiile mentale rămân dependente de materialul concret; în stadiul următor se va completa procesul cognitiv prin apariția conceptelor.

În momentul începerii școlii copilul are un limbaj destul de bogat (cunoaște aproximativ 2500 de cuvinte) și vorbește relativ corect.

În cursul ciclului primar se dezvoltă atât limbajul oral, cât și cel scris. Limbajul oral se dezvoltă învățând să asculte explicațiile învățătorului, având astfel o bună conduită de ascultare.

Tot în această perioadă se formează capacitatea de scris-citit și aceasta influențând progresele limbajului. Citind, elevul se exprimă corect. Spre sfârșitul micii școlarități copilul va cunoaște aproximativ 5000 de cuvinte. Contactul cu primele noțiuni de gramatică îi dezvăluie copilului bogăția posibilităților de exprimare.

Dezvoltarea limbajului se face și prin acțivitățile școlare cu ocazia cărora copilul face cunoștință cu terminologii diferite în funcție de activitatea desfășurată. El va învăța în acest mod să-și planifice activitatea, să spună ce are de făcut, în ce ordine va lucra.

La vârsta școlară mică pot exista și erori de pronunție, unele ușoare, trecătoare, altele mai complicate ca dislalia, bâlbâiala, disgrafia, dislexia. Acestea din urmă sunt tulburări care afectează conduita verbală a copilului, iar învățătorul va cere sprijinul logopedului sau al medicului pentru depistarea cauzelor acestor tulburări și corectarea lor.

I.2.3. DEZVOLTAREA FUNCȚIILOR MNEZICĂ ȘI IMAGINATIV-CREATIVĂ

La începutul școlarității mici copilul are tendința de a memora mecanic, fără să poată deosebi esențialul de neesențial. Specific acestei vârste este faptul că volumul memoriei crește considerabil, în fondul memoriei pătrunzând un volum mare de informație.

Tot în această perioadă se îmbunătățește și trăinicia și rapiditatea memorării anumitor conținuturi. Astfel, memoria devine productivă, productivitate dată de conținuturile pe care copilul trebuie să le memoreze, acțiunile pe care le face școlarul, mijloacele de memorare. Deoarece memoria cooperează cu gândirea, se dezvoltă formele logice ale memoriei care se bazează pe legăturile de sens dintre informațiile supuse memorării.

Pentru că memoria se bazează pe sensuri logice, în această perioadă poate să crească de opt până la zece ori volumul ei, copilul reținând materilul memorat mai mult timp. Crește, astfel, precizia de reproducere mnezică în raport cu recunoașterea.

La vârsta școlară mică memoria devine voluntară. Totuși, școlarii pot întâmpina dificultăți în memorare. În acest caz învățătorul îi va îndruma cu ajutorul procedeelor eficiente de memorare.

Cercetătorii ne arată că din memorie dispar cel mai repede datele care au fost întipărite mecanic. Dacă în timpul memorării se insistă asupra esențialului, atunci uitarea este încetinită.

La intrarea în școală și imaginația copilului este solicitată. Deoarece copilul este pus să reconstituie imagini ale unei realități pe care nu a cunoscut-o niciodată, este solicitată imaginația reproductivă. În strânsă legătură se dezvoltă însă și imaginația creatoare cu ajutorul jocului, fabulației, povestirii și compunerii, cu ajutorul tuturor activităților pe care elevul le face la școală. Astfel, imaginația devine critică, copilul adoptând o atitudine de autocontrol.

I.2.4.SPECIFICUL APTITUDINILOR LA VÂRSTA ȘCOLARĂ MICĂ

Aptitudinile școlarului mic au legătură cu activitatea pe care o desfășoară – învățătura. De aceea, una din aptitudinile generale ale copilului care trebuie dezvoltată este aptitudinea de a învăța. Din această aptitudine generală se desprind unele aptitudini specializate cum sunt cele pentru matematică, literare, muzicale, plastice, etc.

În timp ce aptitudinile se formează este important cum reacționează cei din jur la reușitele copilului. În educarea aptitudinilor este necesar să se îmbine aprecierea externă cu exigența copilului față de propria sa activitate.

I.2.5. SPECIFICUL MOTIVAȚIEI LA VÂRSTA ȘCOLARĂ MICĂ

Rolul de școlar îl face pe copil să se confrunte cu o nouă poziție, atât în societate, printre ceilalți copii, cât și în familie. Astfel, relațiile interpersonale și sarcinile de învățare propriu-zise își pun amprenta asupra afectivității școlarului mic. I se dezvoltă emoțiile și sentimentele intelectuale, precum și cele morale și estetice. O învățare organizată rațional oferă copilului perspectiva reușitei, devenind astfel plăcută, atrăgătoare. În acest mod învățarea contribuie la atașamentul copilului față de școală și față de munca intelectuală.

Pentru constituirea motivației școlare este important felul în care este apreciat copilul. Activitatea lui trebuie susținută de o motivație externă, extrinsecă, dar și de o motivație internă, intrinsecă, aceasta din urmă activând procesul de acumulare a cunoștințelor în mod continuu.

Între șase și zece ani motivația copilului este în plin progres deoarece copilul are trebuințe de explorare, de informare, de documentare. Rolul învățătorului este de a fructifica aceste trebuințe, în scopul de a-i cultiva interesul pentru cunoaștere.

I.2.6. CARACTERISTCILE PERSONALITĂȚII LA VÂRSTA ȘCOLARĂ MICĂ

Personalitatea copilului începe să se formeze încă di perioada preșcolarității când se schițează primele trăsături mai stabile de temperament și caracter. Trecerea la o nouă formă de activitate la intrarera în școală va avea o importanță dominantă asupra personalității copilului.

Școlarul va avea cerințe noi, ceea ce mărește importanța socială a ceea ce realizează la această vârstă. Activitățile desfășurate își vor lăsa amprenta asupra personalității copilului, atât pe plan intern, cât și în ceea ce privește conduita sa exterioară.

Pe plan intern, deoarece se dezvoltă gândirea logică și raționamentul copilului, se pun bazele concepției despre lume și viață, se modifică optica personalității școlarului asupra realității înconjurătoare. Există copii cu diverse temperamente: copii vioi, comunicativi și copii retrași, lenți. Contactul cu școala dă naștere unor anumite compensații temperamentale.

Atitudinile caracteriale au un rol important în reglarea activității copilului în această perioadă. Educatorului îi revine sarcina de a cunoaște diversitatea de caractere a copiilor și de a depista motivul faptelor lor, nu doar latura exterioară acestora. Prin măsurile pe care le intreprinde poate să meargă până la restructurarea sistemului de relații care au determinat comportamentul copilului.

I.3. ROLUL ABILITĂȚILOR PRACTICE ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PRIMAR

I.3.1. ABILITĂȚILE PRACTICE – OBIECT DE ÎNVĂȚĂMÂNT

Abilitătile practice desemnează o activitate care se efectuează prin muncă fizică sau cu unelte acționate cu ajutorul mâinilor. Abilitățile practice reprezintă disciplina de învățământ care, la clasele primare, pregătește elevii pentru activitățile productive din ciclurile gimnazial și liceal. Această disciplină are ca scop formarea unor deprinderi și priceperi elementare de muncă. Astfel, elevii sunt îndrumați spre creația constructivă, dezvoltarea capacității de a crea obiecte utile din materiale accesibile. În acest mod elevii își formează gustul estetic, își dezvoltă spiritul de ordine și de disciplină.

Creativitatea este o capacitate complexă și fundamentală a personalității care produce ceva nou, original, de valoare, ca rezultat al influențelor și relațiilor factorilor subiectivi și obiectivi. Fiecare individ posedă o doză de creativitate, iar creativitatea înseamnă acumulări de capacități, abilități și posibilități de realizare a ceva nou, original, în plan real sau abstract. Copilul se naște cu un anumit potențial creativ pe care, ulterior, în procesul educației și-l dezvoltă, dezvoltându-se astfel niveluri ale creativității ca originalitatea și inventivitatea.

Activitatea școlară și extrașcolară este favorabilă dinamizării și provocării creativității prin pregătirea practică și teoretică, prin încurajarea muncii independente, prin dinamizarea inițiativei.

Activitatea la orele de abilități practice are loc după planul de învățământ și programa școlară, conținutul fiind repartizat pe teme alese în funcție de formele de activitate. Acest conținut este asimilat de către copii în mod sistematic cu ajutorul unor lecții cu structură adecvată. Activitatea din timpul orelor de abilități practice dezvoltă capacitățile fizice și intelectuale ale elevilor, dar și trăsăturile lor morale.

I.3.2.SCOPUL ȘI SARCINILE PREDĂRII ABILITĂȚILOR PRACTICE

În cadrul orelor de abilități practice elevii participă direct la confecționarea unor obiecte cu valoare de întrebuințare modestă, dar care au o semnificație deosebită sau doar cu valoare decorativă. De asemenea, orele de abilități practice au și o valoare cognitivă elevii cunoscând proprietățile principale ale materialelor de lucru pe care ele utilizează, însușindu-și procedeele de prelucrare a acestora, învățând să mânuiască diferite unelte de lucru. Aceste lecții reprezintă și o punere în practică a cunoștințelor însușite la alte materii și aprofundarea lor: matematică – efectuarea de calcule și măsurători; științele naturii – confecționarea unor planșe din semințe, plante, frunze, modelarea unor obiecte din lut sau plastilină; geografie – realizarea de albume și colecții de fotografii din diverse zone ale lumii, etc. Din această cauză trebuie corelate activitățile practice cu noțiunile învățate la celelalte discipline, interdisciplinaritatea având un rol important în cadrul acestor ore.

Rolul orelor de abilităților practice constă în:

formarea capacităților de reflectare a copiilor;

formularea și rezolvarea de probleme pe baza îmbinării cunoștințelor dobândite la celelalte discipline;

dezvoltarea capacității de integrare în grupuri de lucru;

cultivarea sensibilității și expresivității;

formarea de priceperi și deprinderi funcționale.

O sarcină importantă care trebuie luată în considerare la orele de abilități practice este corelarea abilităților practice cu cunoștințele teoretice însușite la celelalte discipline de învățământ. Verificarea cunoștințelor în practică întărește încrederea elevilor în propriile puteri ceea ce îi stimulează în aprofundarea acestor cunoștințe.

Activitățile pe care elevii le fac la orele de abilități practice au un profund caracter formativ-educativ, acest lucru rezultând din contactul pe care îl au cu diferitele materiale de lucru. Ei observă aceste materiale, le analizează, le compară, trebuie să găsească anumite corelații cu activitatea anterioară, exersându-și astfel spiritul de observație și capacitățile intelectuale. Astfel, abilitățile practice contribuie la dezvoltarea armonioasă, fizică și intelectuală a elevilor.

Elevii trebuie să-și organizeze locul de muncă, să-și dozeze corespunzător timpul de lucru, să respecte niște reguli stabilite dinainte. Acest lucru contribuie la educarea disciplinei conștiente a elevilor.

Memoria elevilor se dezvoltă prin urmărirea explicațiilor învățătorului cu privire la modul de lucru, prin aplicarea în practică a explicațiilor primite.

În timpul orelor de abilități practice elevul vine în contact cu obiecte pe care le analizează și le studiază ceea ce duce la dezvoltarea spiritului de observație și a atenției.

În timpul procesului de confecționare a unor obiecte se dezvoltă gândirea, imaginația și spiritul de inițiativă.

Orele de abilități practice contribuie la educarea simțului estetic prin bogăția de forme și culori ale obiectelor pe care le confecționează având în acest mod o atitudine creatoare față de frumos.

I.3.3.FORMAREA PRICEPERILOR ȘI DEPRINDERILOR ELEMENTARE DE MUNCĂ PRIN PREDAREA ABILITĂȚILOR PRACTICE

În cadrul orelor de abilități practice elevii își formează priceperi și deprinderi simple de muncă pe baza noilor cunoștințe, dar și pe baza cunoștințelor anterioare, precum și a celor dobândite la alte discipline.

Priceperea este capacitatea de a efectua în mod conștient anumite acțiuni, cu o anumită ușurință. Elevii își vor forma priceperi ca: măsurători simple, trasarea după contur, decuparea după contur, etc.

Deprinderile sunt deja automatisme. Astfel, elevii vor învăța să îndoaie, să taie cu foarfeca, etc, acțiuni care presupun un complex de mișcări simple, efectuate într-o anumită succesiune. La început aceste mișcări se desfășoară mai lent, conștient, elevul gândindu-se la fiecare mișcare în parte. După un timp, aceste mișcări devin obișnuință, siguranța și viteza mișcării mâinilor cresc, scade efortul necesar fiecărei acțiuni în parte, rezultând deprinderile. Dacă apar erori, acestea pot fi corectate prin revenirea conștientă la componentele automatizate ale acțiunii.

Aptitudinile asigură posibilitatea asimilării unor cunoștințe, priceperi și deprinderi în condiții favorabile de mediu și de educație.

Creativitatea copilului este caracterizată prin curiozitate, deschidere și aptitudini pentru diferite domenii. La formarea personalității creatoare contribuie îndrumarea și încurajarea cu tact a acestor calități. Munca independentă este importantă deoarece formează la elevi calități morale, disciplină, încredere în sine. Pentru a educa creativitatea elevilor trbuie să se țină seama de fondul de cunoștințe al elevului care trebuie să fie cât mai bogat, să aibă deprinderi intelectuale bine consolidate, climatul educațional să fie favorabil, să se insiste asupra gândirii creatoare care va conduce la originalitate.

În procesul de învățământ este necesar ca elevii să asimileze cunoștinte cu caracter operațional, iar metodele de lucru trebuie să asigure creativitatea, mobilitatea, rapiditatea, spiritul de observație, independența în gândire. Nu trebuie confundate însă cunoștințele cu aptitudinile, deși între ele există o strânsă legătură. Cunoștințele au un nivel formativ și contribuie atât la dezvoltarea proceselor psihice, cât și la formarea aptitudinilor. Aptitudinile presupun existența unor operații mintale ca analiza, sinteza, abstractizarea, comparația, generalizarea, dar și foarte multă pasiune. În cazul aptitudinilor practice copilul trebuie să aibă un bogat simț al observației, să aibă o imaginație puternică, să aibă sensibilitate, să fie perseverent. Pentru stimularea deprinderilor, însă, trebuie trezit interesul pentru ceea ce fac. De aceea, lucrările pe care le vor executa trebuie să fie interesante și atractive.

Pentru formarea deprinderilor se parcurg mai multe etape:

Unificarea acțiunilor parțiale în acțiuni globale se realizează prin exercițiu.

Eliminarea mișcărilor și eforturilor inutile. Când execută o acțiune pentru prima dată, elevii fac mai multe mișcări decât sunt necesare. Pe măsura formării deprinderii se elimină mișcările în plus, iar elevul le face doar pe cele care sunt necesare. Prin exercițiu execuția va deveni mai ordonată, mai rapidă și mai economică. Din această cauză este necesar să se selecteze de la început mișcările necesare unei operații de muncă. Dacă elevul este lăsat să-și caute singur mișcările necesare le va găsi cu greutate, va face efort inutil și își va forma deprinderi greșite.

Înlocuirea controlului vizual cu cel tactil-chinestezic este o etapă importantă în formarea deprinderilor practice. În timp ce își însușește o deprindere, elevul urmărește cu ochii fiecare mișcare. După ce a acumulat experiență pe baza exercițiului, controlul vizual se înlocuiește cu pipăitul, iar elevul și-a format deprinderea respectivă.

Condițiile care asigură reușita deprinderilor sunt următoarele:

Trebuie simulat interesul pentru deprinderea ce urmează a fi formată și motivată importanța însușirii ei.Interesul elevilor poate fi trezit prin mai multe metode: prezentatea unor obiecte care au nevoie de deprinderea respectivă pentru a fi executate, organizarea unor expoziții pe școală. În acest mod elevii dau mai multă importanță lucrului și își însușesc mai ușor deprinderile noi.

Elevii trebuie să cunoască lucrarea și modul ei de executare, să știe ce au de făcut. Învățătorul trebuie să demonstreze modul de lucru , să le prezinte elevilor scopul lucrării și să le dea informațiile necesare în legătură cu deprinderea ce trebuie însușită. Elevul trebuie să memoreze conștient regulile acțiunii, ordinea acțiunilor simple, astfel încât să și le amintească independent pe parcursul lucrului. Cunoașterea dinainte a tuturor datelor asigură înțelegerea modelului de executat și duce la formarea modelului interior, mental, ceea ce constituie principalul instrument de autocontrol pentru desfășurarea lucrării. Se trece la executarea lucrării numai după ce învățătorul s-a convins că elevii cunosc teoretic modul de realizare a acțiunilor complexe.

Sesizarea din timp a greșelilor, greutăților și complicațiilor este o altă condiție care duce la reușita formării unei deprinderi. Deosebit de important este ca elevii să mărească ritmul la timp, să ajungă la un ritm cât mai apropiat de cel normal. Uneori elevii se grăbesc, iar nesesizarea la timp a acestei atitudini poate duce la insușirea defectuoasă a deprinderii.

Principalele categorii de deprinderi practice care trebuie formate la lecțiile de abilități sunt:

Deprinderi practice legate de organizarea activității Acestea au un caracter general și sunt întâlnite la toate lecțiile de abilități practice: asigurarea ordinii la locul de muncă, aranjarea în ordine a materialului, a instrumentelor și uneltelor de lucru, începerea lucrului în timp util, respectarea ritmului normal de lucru.

Deprinderi practice legate de prelucrarea diferitelor materiale de lucru. Sunt cele mai numeroase fiind legate de toate grupele de activități ce se desfășoară în cadrul orelor de abilități: îndoire, rupere, împăturire, tăiere, decupare, lipire, modelare, împletire , înnodare, puncte și cusături artistice.

Deprinderi legate de mânuirea corectă a diferitelor instrumente și unelete simple. Deși la orele de abilităși se folosesc, în general, puține unelte de lucru, elevii trebuie învățați să le mânuiască corect.

Formarea deprinderilor practice de muncă este un proces îndelungat și anevoios. Această activitate se fece prin respectarea cu strictețe a principiilor didactice, folosirea în mod corespunzător a metodelor generale de învățământ, dar și a celor specifice lucrului manual.

I.3.4. MATERIALE ȘI INSTRUMENTE UTULIZATE LA ORELE DE ABILITĂȚI PRACTICE

La orele de abilități practice pot fi utilizate o multitudine de materiale. Această diversitate de materiale dă posibilitatea învățătorului să lărgească orizontul elevilor cu noțiuni despre particularitățile materialelor utilizate și consolidează cunoștințele dobândite la alte discipline de învățământ, legându-le de viață și de practică. Elevii sunt învățați să păstreze, să economisească și să valorifice până la cele mai mici resturi prin participarea lor la procurarea materialelor și prin educarea folosirii raționale a acestora. Cele mai utilizate materiale la orele de abilități practice sunt: firele textile din gospodărie, resturi de materiale textile, hârtia de toate felurile, cartonul, frunze presate, semințe, tot felul de materiale reciclabile.

Firele textile sunt bune pentru obținerea multor tipuri de lucrări pentru că sunt ușor de procurat din gospodărie. Înainte de utilizarea lor elevii trbuie să le cunoască caracteristicile: grosime, culoare, asprime, lungime, etc. Se pot prelucra ușor prin coasere, lipire împletire, rulare. Aceste operații dezvoltă abilitățile manuale, deprinderile de utilizare a unor instrumente, dezvoltă imaginația și creativitatea elevilor. Pot fi realizate diferite compoziții: flori, copaci (prin lipire) sau brățări ale prieteniei, cozile păpușii (prin împletire).

Tehnicile de prelucrare a firelor textile pot fi însușite încă de la 6,7 ani și conduc la dezvoltarea mobilității mâinilor, dezvoltă mușchii mâinii și educă răbdarea. Prin rularea aței pe diferite suporturi (pe bețe, pe chibrituri) și lipirea lor pe carton, etamină se pot obține covorașe sau ciucuri. Prin tăierea firelor mărut și lipirea lor pe diferite desene se pot obține imagini foarte frumoase. Cusăturile dezvoltă, pe lângă abilitățile practice, capacitatea de a refolosi materiale realizând: semne de carte, covorașe, diverse decorațiuni.

Textilele pot fi aplicate pe hârtie realizând, după imaginația fiecărui elev, colaje diverse aplicând și noțiunile de educație plastică care completează activitățile practice. Unii elevi sunt foarte creativi și desenează obiecte vestimentare. Poate, mai târziu, acești elevi vor deveni mari designeri vestimentari.

Hârtia și cartonul. Acestea sunt materiale la îndemâna copiilor deoarece sunt ușor de prelucrat și, totodată, ușor de procurat. Din hârtie se pot confecționa o multitudine de jucării și obiecte utile prin operații manuale simple sau cu ajutorul foarfecelor, creioanelor, cuțitașelor, lipiciului. Există diferite tipuri de hârtie și carton care se deosebesc prin rezistență, densitate, grosime, culoare și alte caracteristici: hârtia de ziar, hârtia de scris, hârtia glasată, hârtia creponată, hârtia de desen. Prelucrarea hârtiei poate însemna decupare, îndoire, rupere, mototolire și este prezentă în orele de abilități practice la toate clasele. Se utilizează un anumit tip de hârtie sau carton în funcție de ceea ce se dorește a se realiza.

Frunzele și semințele pot fi materiale bune pentru realizarea unor colaje cu efect plastic și educativ deosebit. Și aceste materiale se găsesc la îndemâna copiilor. Se pot obține planșe deosebite cu frunze de toamnă când au diferite nuanțe și culori. Frunzele trebuie să fie uscate și presate. Tehnica realizării planșelor este lipirea. Semințele pot fi și ele lipite, dar și colorate. Imaginația copiilor va da naștere unor colaje deosebite și unice prin combinarea acestor materiale.

Paiele de grâu, orz, ovăz, deși se folosesc tot mai puțin, pot fi materiale utile pentru realizarea multor lucrări artizanale: flori, case, animale. Acestea se taie pe lungime, se măsoară, se lipesc prin presare cu aracet pe un model dinainte stabilit. Rezultatul va avea un efect deosebit.

Plastilina se folosește la modelaj. Este un material care se găsește în comerț. În unele zone ale țării se folosește pentru această activitate lut sau argilă. Pentru a da originalitate modelajelor se pot folosi materiale auxiliare: frunze, chibrituri, crenguțe.

Împletiturile pot fi realizate dintr-un număr mare de materiale: ață de bumbac, in sau cânepă, lână, pănuși de porumb, papură, paie, rafie, nuiele. Acestea pot fi procurate din gospodărie sau din natură. Ca tehnici de lucru se utilizează măsurarea, tăierea, lipirea prin presare.

Pentru prelucrarea acestor materiale se folosesc instrumente foarte simple: foarfece, cuțitașe, pensule.

I.3.5.TEHNICI UTILIZATE LA ORELE DE ABILITĂȚI PRACTICE

Orele de abilități practice, ca și cele de educație plastică, inițiază elevii în folosirea unui limbaj specific pentru a le dezvolta sensibilitatea și de a avea posibilitatea de transmitere, de exprimare și receptare conștientă a conținuturilorr emoționale prin desen, pictură, modelaj. Pentru a putea realiza lucrările de la orele de abilități practice trebuie cunoscute unele procedee tehnice în artele plastice. În acest scop trebuie ținut cont de relația dintre instrument și material, dintre idee și mijlocul tehnic prin care va fi realizată.

Fiecare unealtă, instrument acționează diferit asupra suportului. Pentru a mări curiozitatea elevilor și pentru a crea activităților artistico-plastice un caracter atractiv și creativ, aceștia trebuie familiarizați cu tehnici noi de lucru. Cunoașterea și stăpânirea acestor tehnici, dar și limbajul corespunzător, duce la dezvoltarea creativității actului artistico-plastic.

Tehnica plierii hârtiei. Pentru plierea hârtiei elevii trebuie să aibă anumite deprinderi. Rezultă din această operație forme spațiale, artistice. Există mai multe tehnici de pliere a hârtie care trebuie cunoscute de către învățător: tehnica origami, tangram, colaj și decolaj.

Origami înseamnă în japoneză tehnica plierii hârtiei. Această tehnică încearcă să imite artistic formele din natură. Este un proces modelator de sintetizare care pune în valoare trăsăturile esențiale și expresivitatea formelor. Acțiunea plierii succesive a hârtiei solicită permanent atenția, gândirea creatoare, dezvoltă dexteritatea și procesele psihomotrice. La început elevii tebuie să-și însușească cunoștințele elementare despre hârtie și carton. Apoi vor începe formarea deprinderilor. Activitățile cu hârtia și cartonul contribuie la dezvoltarea musculaturii mici a mâinilor, la coordonarea mișcărilor acestora, însușire care este folositoare și la scriere și desenare.

Înainte de a începe lucrul elevii se vor familiariza cu unele procese pregătitoare: mototolirea hârtiei între degete, apoi între palme, în sfere mici și mari, ruperea hârtiei fâșii, apoi în bucățele mici, tăierea cu foarfeca în linii drepte, apoi în linii curbe.

Se pot obține lucrări spectaculoase cu biluțe mototolite colorate, lipindu-le pe hârtie pe un anumit desen.

Se continuă cu îndoirea hârtiei în diferite forme: pe diagonală, pe o latură, simetric. Cu ajutorul acestor îndoituri se pot confecționa foarte multe forme spațiale. Elevii mai mici vor pute confecțione coifuri, bărci, avioane, moriști, iar pentru cei mai mari posibilitățile sunt nenumărate: pisici, căței, cutii, flori, fructe, etc.

Profesorul trebuie să prezinte modelul în fața clasei, demonstrează lucrarea în fața elevilor și se convinge prin diverse metode că elevii și-au însușit tehnicile de lucru. Elevii pot crea forme origami și fără a primi indicații, pot construi imaginar forma pe care o realizează apoi practic. Acest lucru este foarte important deoarece lărgește interesul copiilor prin forța descoperirii, le mărește încrederea în forțele proprii.

Formele spațiale din hârtie se obțin din multiple forme geometrice care se asamblează prin suprapunere sau juxtapunere utilizând pricipii decorative: repetiția, alternarea, simetria. Acestea duc la educarea spiritului, a ochiului și a mâinii și le permite elevilor să-și folosească mai bine posibilitățile manuale și plastice, fiind o completare a mijloacelor de expresie propuse la orele de desen. Această tehnică este strâns legată de geometrie prin multitudinea corpurilor geometrice pe care le asamblează prin alăturare și suprapunere.

Stilizarea obiectelor din natură prin cunoașterea acestora arată că elevul aplică în orele de abilități practice și cunoștințele dobândite la orele de științe ale naturii. În plus, elevul capătă și un simț al echilibrării volumelor, al spațiului. Educarea este foarete împortantă până când copilul ajunge la o dexteritate suficientă pentru a realiza ceea ce concepe.

Pentru realizarea formelor spațiale sunt necesare instrumente de lucru și anume: un placaj pe care se vor face tăieturile, riglă gradată, echer, foarfece, creioane, compas, hârtie de orice fel, accesorii decorative, lipici, o bucată de material textil folosit pentru șters mâinile.

După însușirea tehnicii plierii hârtiei elevii pot trece la faza în care plierile se combină cu diferite tăieturi și lipituri obținându-se alte forme spațiale.

Cu ajutorul exercițiilor de pliere a hârtiei elevii vor înțelege ritmurile plastice, împărțirea suprafețelor pe baza principiului echilibrului, ceea ce îi va ajuta la realizarea compozițiilor nonfigurative sau decorative.

Tangram sau jocul celor șapte figuri este un joc de origine japoneză. Cele șapte figuri sunt obținute prin împărțirea unui pătrat de hârtie într-un anume mod.

Figurile obținute sunt de mărimi și forme diferite. Operațiile de lucru sunt: decupare, colorare, amplasare pe suport, lipire. Cu aceste forme se pot compune diferite imagini inspirate din mediul înconjurător.

Colajul este un procedeu apărut în arta modernă. Constă în organizarea unei compoziții plastice cu ajutorul unor materiale diverse, prelucrate prin tehnici diverse, folosind același suport, în vederea obținerii unui efect de ansamblu de natură estetică. Acest procedeu este foarte des întâlnit în școală pentru că solicită imaginația, creativitatea, unele îndemânări practice, fantezia, iar rezultatul este fascinant. Prin colaj se pot realiza compoziții picturale sau decorative. Picasso, Braque, Juan Griș și alții au folosit și ei această tehnică.

Pentru realizarea unui colaj sunt necesare: hârtie de diferite calități, deșeuri textile cu diferite imprimeuri și culori, foarfece, lipici, etc.

La utilizarea unui colaj pot fi utilizate mai multe metode:

Tehnica formelor tăiate din hârtie constă în tăierea bucăților de hârtie după forma și culoarea dorită care apoi se așază pe coala de hârtie într-o anumită compoziție. Formele rămase după decuparea formelor desenate din hârtie se pot lipi pe un alt suport obținându-se imagini noi prin tehnica decolajului.

Tehnica formelor rupte. Se pot folosi pentru rupere hârtie colorată, pictată chiar de copii, ilustrații colorate, afișe, ziare. Ruperea se face direct, spontan, fără a schița cu creionul vreo imagine grafică. Dacă formele rupte sunt de culoare deschisă se pot lipi pe un suport de culoare închisă și invers.

Tehnica formelor din materiale textile. Gama materislelor textile este vastă. Materialul textil variat colorat se taie în formele dorite și acestea se lipesc apoi pe un cartonpentru a realiza compoziții pe diverse teme sau jocuri de forme geometrice.

La orele de abilități practice pot fi realizate:

Exerciții-joc de grupare a unor semne plastice în vederea inițierii în organizarea compozițională a formelor. Aceste exerciții se vor planifica în corelație cu aceeași tematică de la educație plastică pentru că elevii au posibilitatea să deplaseze semnele plastice pe suport până găsesc varianta cea mai bună și apoi lipesc semnele.

Exerciții-joc pentru alte tematici în corelație cu educația plastică: colaje penrtu contrastul culorilor complementare, contrastul culorilor în sine, contrastul de cantitate, prin utilizarea formelor decupate din diversele tipuri de hârtie existentă.

Exerciții pe un suport pe care se pot deplasa arbori mai mari și mai mici, care se alătură sau se suprapun parțial pentru a sugera spațialitatea.

Suport pentru o compoziție statică cu utilizarea simetriei.

Compoziții nonfigurative din forme spontane sau fundamentale.

Tehnica imprimării țesăturilor cu textură rară. Ete o altă metodă de obținere a unor forme plastice și constă din umezirea unei țesături rare într-un colorant sau acuarelă diluată și apăsarea acesteia peste o hârtie pe care rămâne imprimarea țesăturii. Ca țesătură se poate folosi voalul, fileul, plasa deasă, care, după umezire, trebuie bine stoarsă. După imprimarea modelului pe suportul de hârtie se poate desena cu pensula sau cu un alt instrument. Modelele create spontan prin acest procedeu sunt foarte variate.

Tehnica modelajului prin care copilul percepe realitatea tridimensional, sesizează pentru prima dată volumul, dobândește deprinderi practice, creatoare, productive, dezvoltă la copii perseverența și răbdarea și relația dintre dexteritate-gândire-afectivitate.

Pentru modelaj pot fi folosite lutul, argila, plastilina. Cel mai frecvent modelaj este în plastilină pentru că acesta își păstrează timp îndelungat plasticitatea. Pentru început trebuie să li se formeze elevilor anumite deprinderi tehnice elementare de modelare prin mișcări translatorii, circulare, de aplatizare, de alungire, împletire, torsiune. Prin aceste mișcări plastilina ia forma dorită, iar din alătuarea mai multor forme se pot realiza forme care să imite obiectele din natură. Cu ajutorul unor ustensile se pot realiza și relirfuri pe aceste obiecte. Modelajul contribuie în mare măsură la formarea gândirii spațiale.

Pentru confecționarea unor modele se pot folosi și materiale refolosibile.

Monotipia este un procedeu care prezintă un efect de spontaneietate și oferă copilului posibilitatea de exprimare rapidă a unei anumite stări sufletești, a unei atitudini sau idei.

Acest procedeu constă în desenarea cu un instrument ascuțit pe un suport neted (sticlă, lemn) care a fost în prealabil acoperit în mod uniform pe toată suprafața cu cerneală de tipar, acuarelă sau tempera. După ce s-a desenat pe suport acesta se așază cu grijă peste o coală de hârtie și se apasă. Pe coală apare imprimat fondul, iar desenul propriu-zis va fi alb. Acest efect este cu totul altul decât cel care a apărut pe sticlă. Procedeul poate determina creșterea sensibilității elevului pentru linie, imagine grafică, ton.

Pe lângă toate aceste tehnici mai există și altele la fel de ingenioase care dezvoltă la elevi imaginația și simțul estetic. Alegerea acestora este în concordanță cu specificul local, poate diferi de la mediul rural la cel urban. Ceea ce trebuie avut în vedere pentru fundamentarea cunoștințelor practice este abordarea anumitor teme de la orele de abilități practice la cele de educație plastică deoarece aceste discipline se completează reciproc. Multe din problemele didacticii abilităților practice sunt valabile și la didactica educației plastice.

I.3.6. MODALITĂȚI DE EVALUARE ȘI VALORIFICARE A LUCRĂRILOR

Evaluarea este o componentă importantă a actului didactic, ea exprimând, prin aprecieri verbale sau calificative, valoarea lucrărilor realizate de elevi, dar și gradul de însușire a tehnicilor de lucru și a modului de operare cu acestea, precum și a abilităților practice căpătate și dezvoltate de fiecare copil.

Instrumentul de evaluare specific acestui obiect este lucrarea practică. Ea este cea care concretizează capacitatea elevilor de a aplica cunoștințele teoretice și tehnicile utilizate.

În mod frecvent, această evaluare se realizează în finalul fiecărei lecții. De regulă, învățătorul evidențiază lucrările reușite cu ajutorul elevilor, lăsând copiii să argumenteze selecționarea acestora pe baza unor criterii, precum: respectarea temei, combinarea culorilor, așezarea pe planșă, acuratețea etc.

Aceste evidențieri trebuie să fie consemnate în caietul învățătorului, deoarece, pe baza lor se poate stabili calificativul consemnat în catalog.

Aceste consemnări constituie și un alt instrument de lucru: observația permanentă. Ea dă o viziune de ansamblu a activității elevilor pe o perioadă mai îndelungată.

O metodă eficientă de evidențiere a elevilor este organizarea expozițiilor. Ele pot fi permanente, temporare, individuale sau colective.

Expozițiile temporare sunt cele care se împrospătează periodic, în funcție de apariția unei lucrări mai bune decât cele prezentate sau mai noi. Aceste schimbări pot fi săptămânale, ceea ce ar duce la o creștere a dorinței fiecărui elev de a realiza o lucrare frumoasă, pentru a fi evidențiat, indirect, efectul fiind pozitiv și pentru procesul de învățământ: implicarea elevului în actul didactic, creșterea atenției, stimularea imaginației etc.

Aceste expoziții sunt, desigur, colective, toți elevii participând la realizarea lor prin contribuții personale.

Se pot organiza și expoziții permanente și chiar individuale, în cazul în care în colectiv sunt copii cu abilități deosebite. Acestea pot fi tematice sau pe tehnici de lucru și au un efect pozitiv asupra activității elevilor în orele de a bilități practice.

CAPITOLUL 2

METODOLOGIA CERCETĂRII

II.1.IPOTEZA CERCETĂRII. OBIECTIVE. METODE DE CERCETARE

Ipoteza cercetării este următoarea: Învățarea creativă a conținuturilor disciplinei abilități practice prin executarea unor lucrări care au nevoie de deprinderi variate și permit diverse modalități de realizare, folosind metode și tehnici de creativitate individuale și de grup atunci cresc capacitățile creatoare al școlarului mic.

Obiective:

Dezvoltarea imaginației creatoare;

Dezvoltarea abilităților și tehnicilor de lucru cu diverse tipuri de materiale;

Combinarea materialelor și a tehnicilor învățate pentru a obține produse originale;

Dezvoltarea interesului pentru abordarea lucrărilor practice.

Cercetarea poate fi considerată una experimentală, dar și practic-aplicativă. Este experimentală prin măsurarea parametrilor creativității înainte și după aplicarea experimentului, iar practică pentru că a contribuit la îmbogățirea modalităților concrete de acțiune în studiul conținuturilor abilităților practice.

Descrierea lotului experimental. Experimentul prezentat în lucrarea de față a fost aplicat unei clase de 19 elevi (14 fete și 5 băieți), majoritatea cu vârsta de 10 ani, copiii fiind dezvoltați intelectual diferit (clasă eterogenă). Din punct de vedere fizic sunt dezvoltați normal, iar trăsăturile psihice sunt corespunzătoare vârstei lor.

Gândirea. Începe să se manifeste independența, devine tot mai evident spiritul critic și autocritic.

Atenția devine voluntară, tot mai stabilă. Imaginația copiilor este vie, fantastică. Ei pot reprezenta, atât imaginea artistică pe care și-au format-o asupra lumii, cât și imaginea unei posibile lumi care ar putea exista.

Motivația este încă predominant extrinsecă contând pentru copii calificativele, recompensele materiale, aprecierile din partea profesorilor, părinților. Încep să se dezvolte motivele interioare cum ar fi setea de cunoaștere, dragostea și pasiunea pentru învățătură, evoluția psihică luând valențe superioare.

Procesele afective sunt vii și puternice, elevii fiind când impresionați, când entuziasmați, bucuroși, triști.

Testarea clasei de elevi înainte de aplicarea experimentului a scos în evidență următoarele:

Elevii cunosc multe din materialele de lucru folosite la abilități practice și caracteristicile lor;

Au formate multe priceperi și deprinderi pentru abilități practice: decupare, lipire, îndoire, rupere, răsucire, măsurare, etc.;

Aranjează echilibrat figurile în spațiul artstico-plastic;

Flexibilitatea la nivelul clasei este destul de pronunțată;

Patru copii dovedesc originalitate pronunțată în lucrările lor.

Metode de cercetare

Eșantionarea. Cercetarea a avut loc asupra unui singur eșantion format de 19 copii de clasa a IV-a de la Școala Gimnazială I. G. Duca din Petroșani. Rolul factorului experimental este dat de testarea clasei inainte de experiment și după aplicarea experimentului (before and after method). Eșantionul experimental este, deci, clasa de elevi din timpul experimentului, iar ca eșantion de control poate fi considerată clasa înainte de introducerea factorului experimental. La sfârșitul cercetării au fost comparate rezultatele obținute de eșantion înainte și după administrarea factorului experimental, diferențele datorându-se tocmai introducerii acestui factor.

Experimentul s-a sesfășurat pe trei faze:

Faza prealabilă – alegerea eșantionului, testarea cunoștințelor, înregistrarea rezultatelor;

Faza introducerii factorului experimental – supunerea eșantionului la o învățare creativă a conținuturilor abilităților practice;

Faza înregistrării rezultatelor – testarea parametrilor creativității: flexibilitate, originalitate, fluență. După experiment rezultatele au fost înregistrate în tabele, au fost comparate cu cele dinaintea administrării factorului experimental, interpretându-se apoi rezultatele celor două testări.

Observația. Această metodă a fost folosită în întreaga cercetare cu scopul de a aduna date suplimentare în legătură cu fenomenul investigat. Datele obținute au fost înregistrate cât mai exact în lista de control.

OBSERVAREA SISTEMATICĂ

LISTĂ DE CONTROL

Clasa a IV-a

Disciplina : Abilități practice

Subiectul: Lucrări cu materiale din natură

Interviul este o metodă de cercetare prin care se discută intenționat cu subiecții pentru a obține date în legătură cu anumite menifestări. Discuția cu elevii clasei a IV-a a fost naturală, întrebările au fost bine elaborate, fapt care i-a făcut pe elevi să-și exprime propriile gânduri, păreri, trăiri. Convorbirea a fost folosită în momentul organizării expoziției cu lucrările executate de ei. Panotarea a fost făcută cu ajutorul lor, prilej cu care am aflat impresiile, observațiile, interpretările făcute asupra lucrărilor colegilor.

Analiza produselor activității are rolul de a releva trăsături ale personalității elevilor prin produsele muncii lor. S-au adunat în acest mod date despre atitudinea lor față de muncă și despre nivelul de cunoștințe în domeniul abilităților practice. Datele au fost folosite în stabilirea nivelului inițial al clasei.

Studiul documentelor școlare este o metodă de investigație indirectă, deoarece datele se obțin dintr-o serie de documente școlare și nu de la elevi. Aceste documente sunt: planurile de învățământ, Curriculum Național, manuale școlare, ghiduri etc.

Testul este un instrumment constituit dintr-o probă sau dintr-o serie de probe elaborate și administrate în vederea înregistrării unei reacții la un stimul dat. Înainte și după administrarea factorului experimental am aplicat teste, unul inițial și unul final, prin care am urmărit măsurarea parametrilor creativității: fluență, flexibilitate, originalitate. Rezultatele obținute de elevi la testul inițial au fost comparate cu cele de la testul final și interpretate.

Tehnici statistice. Rezultatele obținute de elevi la testele aplicate au fost înregistrate în tabele de măsurare și comparare. Pentru a interpreta rezultatele am folosit un grafic din care reiese progresul înregistrat de elevi.

II.2. INVESTIGAȚII FĂCUTE ÎN FAZA DE PRETESTARE

Pentru a identifica potențialul creativ al copiilor am aplicat un test inițial de 30 de minute în care am dat fiecărui copil câte o pungă de cadouri pe care să o decoreze. Obiectivul vizat a fost determinarea capacității de a combina elemente decorative pentru a realiza lucrarea cerută. Copiii au avut la dispoziție 10 forme de diferite culori de elemente decorative decupate dinainte pe care să le lipească pe pungă. La testul inițial, dar și la cel final am evaluat produsele activității copiilor după următorii indicatori:

fluența sau fluiditatea (1 – 3 p.) reprezentând numărul de culori și numărul de modele folosite; indicele de fluiditate este dat de numărul total al întrebuințărilor;

flexibilitatea (1 – 3 p. ) reprezentând capacitatea de a modifica și de a restructura eficient gândirea astfel încât să se găsească soluții noi de rezolvare a problemelor, de a realiza diverse modele, de a utiliza obiectele într-un mod cu totul nou, neobișnuit; indicele de flexibilitate este dat de numărul total de categorii diferite în care se pot include rezolvările;

originalitatea (1 – 3 p. ) reprezentând capacitatea de a emite idei noi, neconvenționale, soluții ingenioase, care șochează; indicele de originalitate este dat de raritatea statistică a rezolvării.

La testul inițial s-au făcut notările în felul următor: fluența – 1 punct pentru minim trei culori și trei forme, 2 puncte pentru 4-6 culori și 4-6 forme, trei puncte pentru mai multe culori și mai multe forme ca mai înainte; flexibilitatea – 1 punct pentru două soluții (două moduri de aranjare a elementelor decorative pe fețele pungii), 2 puncte pentru trei soluții, 3 puncte pentru 4 soluții și mai multe; originalitatea: 3 puncte pentru modelul apărut o singură dată, 2 puncte pentru modelul sau modelele care seamănă, dar sunt, de asemenea rare, 1 punct pentru cele mai banale.

La fiecare indicator al creativității am încadrat copiii în trei categorii, în funcție de punctajul obținut: creativitate pronunțată, creativitate medie și creativitate slabă.

Rezultatele copiilor la testul inițial au fost următoarele:

Așadar, după testul inițial rezultă că 7 copii au creativitate pronunțată (8 – 9 puncte), 7 copii au creativitate medie (5 – 7 puncte) și 5 copii au creativitate mică (3 – 4 puncte).

Rezultatul la nivel de clasă este următorul:

Pentru a experimenta dezvoltarea creativității elevii au fost implicați în mai multe situații de învățare care au caracteristici comune:

produsele realizate de copii au o anumită utilitate;

realizarea lucrărilor s-a făcut în diverse moduri deoarece copiii au primit materiale variate din care au ales; au aplicat tehnici de lucru care nu le-a fost arătat de învățătoare, ci le-au descoperit singuri;

au avut la dispoziție un anumit interval de timp;

copiii au utilizat materiale refolosibile.

CAPITOLUL III

ÎNVĂȚAREA CREATIVĂ A CONȚINUTURILOR ABILITĂȚILOR PRACTICE

III. 1. METODE DE DEZVOLTARE A CREATIVITĂȚII

Unul din principiile didacticii este cel al participării conștiente și active a elevilor la propria lor instruire. În viziunea acestui principiu metodele de învățământ sunt instrumente de lucru care îi ajută pe elevi să dobândească cunoștințe, priceperi și deprinderi sub îndrumarea cadrului didactic sau independent dezvoltându-și capacitățile creatoare.

Învățătorului îi revine sarcina de alegere a metodei sau de îmbinare a mai multor metode pentru o lecție în funcție de scopul lecției sau de nivelul clasei.

Pentru atingerea obiectivelor propuse, în procesul de predare-învățare a abilităților practice am folosit următoarele metode de dezvoltare a creativității individuale și de grup: jocul didactic, metoda brainstorming, exercițiul, metoda Chindogu.

Aceste metode parcurg cam aceeași succesiune de pași:

prelucrarea cerinței pornind de la definire, continuând cu descoperirea aspectelor critice, și terminând cu obiectivele urmărite;

culegerea informațiilor privind elementele necunoscute;

sortarea, gruparea, notarea informațiilor culese;

rafinarea informațiilor prin stabilirea raportului de cauză-efect;

„digerarea“ informațiilor ca fază de incubare voită, renunțând la abordarea conștientă și punând la lucru subconștientul,discutând alte probleme.

Folosirea metodelor mai sus menționate stimulează creația de idei. Cu ajutorul lor am încercat să antrenez capacitățile creatoare ale elevilor, capacități care duc la realizări artistice productive, personale și imediate, asigurând și realizarea sarcinilor de lucru la abilități practice în ciclul primar. În concluzie, aceste metode dezvoltă sensibilitatea și creativitatea artistică.

JOCUL DIDACTIC

În orele de abilități practice jocul are o mare valoare educativă deoarece prin joc elevii își încearcă deprinderile pe care le-au dobândit, dar și abilitățile de găsire a soluțiilor posibile pentru realizarea unei teme artistico-plastice. Prin intermediul jocului elevii au posibilitatea să-și afirme personalitatea, să se bucure de plăcerea jocului, să devină activi, părăsind rolul de simpli spectatori.

Jocul poate fi organizat pe durata întregii lecții sau în diferite etape ale lecției în forme atrăgătoare, cu anumite scopuri: dobândirea de deprinderi noi, familiarizarea elevilor cu elemente de limbaj specifice abilităților practice, descoperirea de tehnici de lucru noi.

În scopul dezvoltării abilităților legate de tehnici ale gândirii creatoare se pot organiza diferite exerciții-joc. Un astfel de joc este educarea deprinderii de a face combinații mintale. Elevii enumeră însușirile estetice ale unui obiect, apoi fiecărei însușiri îi alătură diverse asocieri, noțiunile abstracte devenind în acest fel noțiuni cu caracteristici individuale.

METODA BRAINSTORMING este foarte răspândită în stimularea creativității.

Unul din principiile brainstormingului este acela că „cantitatea generează calitate“, adică pentru a alege idei bune este necesară o cantitate cât mai mare de idei.

Această metodă poate educa și capacitățile creatoare ale copiilor din ciclul primar. Li se cere elevilor să vină cu soluții de rezolvare într-o situație problemă, fără a fi criticați sau ironizați. Ei trebuie să dea frâu liber imaginației, ideile extravagante fiind acceptate imediat. Trebuie să spună prima idee care le vine în minte fără să-și cenzureze gândirea, chiar dacă li se pare imposibilă sau absurdă. Sunt încurajate ideile neobișnuite, combinările ideilor găsite de ceilalți.

Această metodă constă în separarea intenționată a imaginației de faza gândirii critice. Mai poate fi numită și „evaluare amânată“.

EXERCIȚIUL

Pentru a dezvolta o abilitate elevul trebuie să exerseze. Conform teoriei pedagogice aplicarea informațiilor recepționate și înțeleseeste a treia etapă a învățătii, etapă în care, în cazul abilităților practice, trebuie să acționeze imaginația și creativitatea.

Elevii participă cu multă plăcere la orele de abilități practice, se iau la întrecere cu lucrările realizate, dau frâu liber imaginației. Lucrările propuse spre realizare sunt, de fapt, bazate pe explorare, exercițiu și joc încurajând lucrul individual și în grup, având rolul de a încuraja inițiativa, de a stimula creativitatea elevilor.

CHINDOGU este o metodă care se aplică în special în orele de abilități practice. Lucrarea care se cere a fi realizată trebuie să îndeplinească obligatoriu două condiții:

Să nu aibă nicio funcționalitate practică;

Să poată fi confecționată.

Respectând cele două condiții elevul gândește liber, fără a fi constrâns de tiparele mintale. Va găsi în acest mod cu ușurință rezolvări noi la problema propusă.

Creativitatea și design-ul plăcut pot constitui criterii de evaluare a lucrărilor în urma folosirii acestei metode.

Toate aceste metode și tehnici de stimulare a creativității dezvoltă spiritul elevului, obișnuințele lui mintale.

III.2. CONȚINUTUL ABILITĂȚILOR PRACTICE – CADRU FAVORABIL DEZVOLTĂRII CREATIVITĂȚII

În cadrul procesului de învățământ produsul realizat de elevi nu interesează ca valoare socială, ci interesează soluția găsită pentru rezolvarea problemelor solicitate de educator. De asemenea, interesează măsura în care soluțiile găsite produc elevilor surpriză și o trăire intensă în plan afectiv. Acest lucru îi face pe copii să devină curioși, le animă dorința de a descoperi și alte căi mai elevate petru a rezolva problemele propuse.

Învățarea creativă este o formă specială a învățării școlare.poate fi realizată în cadrul lecțiilor clasice, dar folosind netode activ-participative moderne cu rolul de a transforma elevul din simplu spectator într-un participant activ la propria sa formare.Prin creșterea operetivității mintale și depășirea dominației cadrului reproductiv al învățării vor fi mai multe șanse în reușita dezvoltării capacităților creatoare ale elevilor.

Pentru a realiza obiectivele propuse și pentru a verifica ipoteza cercetării mi-am planificat riguros activitatea la clasă.

În primul rând, la începutul fiecărei ore, am asigurat condițiile necesare desfășurării în mod plăcut a orei astfel încât să fie stimulată independența și spontaneitatea creatoare. S-a instaurat în acest fel o atmosferă de comunicare liberă, favorabilă muncii. Până și copiii pasivi au intrat în procesul muncii intelectuale, manifestându-și dorința de autoafirmare.

Activitățile didactice pe care le-am organizat au fost orientate atât spre lucrul individual cât și pe grupe ceea ce a încurajat inițiativa și a stimulat creativitarea. Am organizat activități bazate pe joc și explorare prin care am urmărit dezvoltarea atitudinilor de tip creativ, reflexiv, cognitiv, de interacțiune socială și comunicare.

In cadrul acestor lecții elevii au luat contact cu multe obiecte pe care le-au analizat. În timpul orelor elevii trebuie să memoreze explicațiile învățătorului cu privire la etapele de lucru. În procesul executării lucrării cerute se dezvoltă gândirea și imaginația. Tot prin lecțiile de abilități practice se formează o atitudine corectă față de muncă și față de rezultatele muncii, elevii învățând să aprecieze atât lucrările lor cât și pe cele ale colegilor.

III.3. ASPECTE CONCRETE ALE APLICĂRII EXPERIMENTULUI

În faza de experiment lecțiile au fost proiectate euristic, metodele și tehnicile de lucru descrise anterior făcându-și loc în funcție de conținuturile disciplinei Abilități practice.

Exemplificarea se va face cu câteva schițe de proiect didactic urmate de constatările de la fiecare lecție.

CLASA: a IV-a

DISCIPLINA: Abilități practice

TEMA: Lucrări din frunze

SUBIECT: La alegere: Animale. Păsări. Oameni

MATERIALE ȘI USTENSILE: frunze presate, flori presate, hârtie colorată, foarfece, lipici, planșă suport

OBIECTIVE:

Să realizeze din materialele menționate oameni, păsări, animale;

Să lucreze curat și îngrijit;

Să folosească materialul cerut în mod original pentru a ieși lucrări cât mai interesante;

Să respecte regulile de protecția muncii afișate pe tablă.

DESFĂȘURARE: Elevii au ales frunze rotunde pentru a realiza chipul oamenilor, au tăiat bucățele de frunza pentru a face nasul, ochii, gura. Au așezat câte două frunze alungite de o parte și de alta de o frunză de salcie și au făcut un fluturaș. Au decupat frunze pentru a face piciorele unui cățel, corpul fiind o frunză ovală. Fiecărui elev i s-a dat posibilitatea să aleagă din multitudinea de materiale, precum și tehnica de lucru.

CONSTATĂRI: Elevii au lucrat cu grijă, și-au ales materialele în cu atenție în funcție de ceea ce doreau să facă. Lucrările obținute au fost deosebit de interesante.

CLASA: a IV-a

DISCIPLINA: Abilități practice

TEMA: Lucrări din hârtie

SUBIECTUL: Invitația

OBIECTIVE OPERAȚIONALE:

Să folosească diferite materiale pentru a realiza o invitație;

Să țină cont de ideile enunțate la începutul orei cu ocazia brainstormingului;

Să colaboreze cu membrii grupei din care face parte.

STRATEGIA DIDACTICĂ:

Metode și procedee: explicația, brainstormingul, exercițiul;

Materiale și ustensile: hârtie colorată, flori și frunze presate, semințe, aracet etc;

Forme de organizare: Frontal, individual, pe grupe.

DESFĂȘURARE: S-a organizat brainstormingul cu rolul de a avea idei pentru modul de concepere a invitației. Invitația va fi pentru copiii preșcolari care vor veni să viziteze școala. Ideile se notează pe tablă, în acest fel fiind amânată critica până vor fi scrise toate ideile. Se reia discuția și se aleg ideile cele mai atractive și interesante, dar care pot fi realizate.

Idei ale copiilor privind realizarea invitației: să realizeze pe invitație o carte deschisă, să ilustreze niște jucării, litere, cifre.

CONSTATĂRI: Elevii au lucrat pe grupe. Invitațiile realizate de ei au fost foarte frumoase. Au fost apreciate de doamnele educatoare și de preșcolarii care au venit să viziteze școala.

În timpul lecției elevii au dovedit o bună cunoaștere a brainstormingului, nu-și critică colegii, ci preiau idei de la ceilalți pe care le îmbunătățesc.

CLASA: a IV-a

DISCIPLINA: Abilități practice

TEMA: Lucrări din hârtie dupa tehnica origami

SUBIECTUL: Tablou de primăvară

OBIECTIVE OPERAȚIONALE:

Să cunoască tehnicile de îndoire;

Să aranjeze colajul folosindu-si creativitatea;

Să aprecieze obiectiv lucrarea lor și pe cele ale colegilor;

Să se integreze la munca în echipă.

STRATEGII DIDACTICE: conversația, explicația, exercițiul, Mozaicul, Turul galeriei, autoaprecierea

DESFĂȘURARE: Elevii au fost împărțiți în grupe. Din fiecare grupă trece câte un elev în grupele de experți unde execută doar un element din tablou: petală, frunză, etc. După ce învață prin cooperare se întorc la grupa inițială și aranjează tabloul, fiecare copil punând elementul învățat.

Toate elementele sunt executate din pătrate de hârtie de dimensiuni și culori diferite.

CONSTATĂRI: Elevii cooperează bine în cadrul grupurilor. Execută lucrările cu grijă și atenție. Un rol important în această lecție îl are autoaprecierea și aprecierea celorlalte lucrări. Ținând cont de criteriile de evaluare, elevii s-au apreciat și autoapreciat corect.

CASA: a IV-a

DISCIPLINA: Abilități practice

TEMA: Lucrări din hârtie creponată

SUBIECTUL: Buburuza

OBIECTIVE OPERAȚIONALE:

Să formeze cocoloașe din hârtie creponată și să le lipească ținând cont de modelul care trebuie făcut;

Să lucreze îngrijit;

Să folosească culorile pentru buburuză după bunul lor plac, nu ținând cont de realitate.

STRATEGII DIDACTICE: explicația, conversația, exercițiul

DESFĂȘURARE: Fiecare copil a primit o jumătate de coală A4 pe care era desenată o buburuză. Buburuzele au fost decorate cu cocoloașe de hârtie de diverse culori.

CONSTATĂRI: Copiii au combinat cu grijă culorile, asfel încât au ieșit niște buburuze superbe. Cocoloașele au fost uniforme, lipite curat, fără a murdări hârtia.Trei copii

nu au reușit să termine lucrarea, iar unul nu a format bine cocoloașele și a folosit doar două culori.

CLASA: a IV-a

DISCIPLINA: Abilități practice

TEMA: Lucrări din materiale diverse

SUBIECTUL: Rama de tablou

OBIECTIVE OPERAȚIONALE:

Să realizeze din materialele menționate ramele de tablouri;

Să lucreze curat și îngrijit;

Să folosească materialul cerut în mod original pentru a ieși lucrări cât mai interesante;

STRATEGII DIDACTICE: explicația, conversația, exercițiul

DESFĂȘURARE: Copiii au decorat rame de tablouri din carton acoperindu-le cu fire de ață de diverse culori, peste care au aplicat semințe, flori din hârtie, inimioare, pene piuneze etc.

CONSTATĂRI: 6 copii au acoperit uniform ața peste ramă, apoi au venit cu elementele decorative din diverse materiale contrastând cu ața. Câțiva copii nu au realizat contrastul corespunzător și nu se observă elementele decorative pe ramă. Cea mai atractivă este o ramă în formă de romb de culoare vișinie cu steluțe argintii.

CLASA: a IV-a

DISCIPLINA: Abilități practice

TEMA: Suport de pahare

SUBIECTUL: Tehnica șervețelului

OBIECTIVE OPERAȚIONALE:

Să realizeze un suport de pahare prin tehnica șervețelului;

Să lucreze curat și îngrijit;

Să folosească materialul cerut în mod original pentru a ieși lucrări cât mai interesante;

STRATEGII DIDACTICE: explicația, conversația, exercițiul

DESFĂȘURARE: Copiii au decorat un CD vechi prin aplicarea unui șervețel de hârtie. Au lucrat curat, au ținut cont de regulile stabilite la începutul orei.

CONSTATĂRI: Copiii au primit șervețelele pe care le-au aplicat pe CD, de aceea nu există diferențe semnificative între lucrările lor.

CLASA: a IV-a

DISCIPLINA: Abilități practice

TEMA: Lucrări din hârtie

SUBIECTUL: Peisaj din figuri geometrice

OBIECTIVE OPERAȚIONALE:

Să folosească șabloane și să decupeze corect;

Să lucreze curat și îngrijit;

Să folosească figurile geometrice într-un mod cât mai interesant.

STRATEGII DIDACTICE: explicația, conversația, exercițiul, aprecierea și autoaprecierea, turul galeriei

DESFĂȘURARE: Elevii au primit șabloane cu diferite figuri geometrice de diferite mărimi. Ei vor trebui sa-și folosească imaginația și să decupeze din hârtie colorată figurile geometrice de care au nevoie pentru a realiza un peisaj.

CONSTATĂRI: Când le este pusă la încercare creativitatea, copiii dau dovadă de multă ingeniozitate. Au decupat formele geometrice de care aveau nevoie și au creat niște peisaje de basm. Au creat case, flori, copaci, oameni, chiar și animale. Au lipit peisajele pe cartoane colorate atfel încât să se observe, ceea ce demonstrează că și-au însușit și cunoștințele de la educație plastică. Este de remarcat o lucrare a unui copil care, deși nu a folosit decât dreptunghiuri, pătrate, triughiuri de diferite mărimi și culori, lipindu-le pe carton negru a realizat un sat noaptea.

La Turul galeriei copiii s-au apreciat corect și au apreciat corect și lucrările colegilor.

Elevii de clasa a IV-a îndrăgesc să facă construcții din mase plastice. Materialele folosite la aceste jocuri sunt destinate construcțiilor în spațiu, foarte îndrăgite de toți elevii. Cu corpurile geometrice de la aceste jocuri ei pot să-și închipuie că-și construiesc o lume a lor. În plus, din materiale metalice își pot construi diverse utilaje, realizând astfel turnuri, case, șantiere, construcții ciudate cum ar fi nave de explorare a spațiului extraterstru sau a adâncimilor oceanelor.

Aceste construcții necesită deprinderi variate, au o contribuție specifică la dezvoltarea intelectuală a copiilor, la dezvoltarea gândirii tehnice și la dezvoltarea creativității.

O cerință modernă a învățământului românesc este traterea transdisciplinară, ceea ce implică trecerea de la informațional la formațional. Această schimbare presupune folosirea unor metode care măresc potențialul intelectual al elevilor, angajarea la un efort personal în învățare și are ca rezultat o eficiență formativă maximă. Folosirea acestor metode îl situează pe elev in centrul activității de învățare, pune accent pe munca individuală, pe propria descoperire a lumii reale prin realizarea legăturilor între cunoștințele dobândite la diversele discipline de studiu.

O metodă care întrunește aceste condiții este metoda proiectului. Această metodă îmbină instruirea cu acțiunea, antrenează elevii în rezolvarea problemelor, acumulând informații în plus și dezvotând creativitatea.

În acest scop, am realizat proiectul PLĂMÂNUL TERREI dedicat lunii pădurii, unde copiii au putut să-și manifeste creativitatea prin lucrări diverse, dar și prin îmbinarea disciplinelor implicate în proiect.

ȘCOALA GIMNAZIALĂ I. G. DUCA PETROȘANI

PLĂMÂNUL TERREI

PROIECT EDUCATIONAL

MOTTO:

"Nu-și apără pădurea și pământul decât poporul care se simte solidar cu propriul său viitor și care vrea să trăiască !" (Prof. dr. Marin Drăcea)

PREZENTAREA PROIECTULUI:

“Pădure pentru viitorul tuturor “ este un proiect ce-și propune antrenarea și implicarea elevilor clasei a IV-a D de la Școala Gimnazială I. G. DUCA Petroșani într-o gamă variată de activități. Toate obiectivele propuse vor fi atinse în două tipuri de activități: ieșiri recreative în spațiul de agrement de la Brădet și reflectarea acestora în manifestări artistice: desen, pictură, colaje, modelaje, machete, miniscenete și alte tipuri pe care le pot propune și elevii pe parcursul derulării proiectului. Vor învăța să cunoască și să ocrotească natura, să iubească plantele și animalele, să aibă un comportament adecvat față de mediul înconjurător și chiar să ia atitudine față de cei care îl distrug.

Proiectul va fi organizat ca un spectacol al libertății de exprimare prin cuvânt, culoare, măiestrie și, în special, prin frumos.

SCOPUL PROIECTULUI:

Sensibilizarea copilului față de mediul natural, sensibilizare ce are în vedere cultivarea respectului față de mediul natural, a folosirii raționale a resurselor, a responsabilizării în legătură cu protecția și ocrotirea acestuia, a estetizării mediului, a sporirii resurselor și nu în ultimul rând a optimizării relației dintre copil și natură.

Formarea și dezvoltarea graduală a capacității afective a elevilor de a descoperi și de a aprecia frumusețea pădurilor și rolul acestora în viața și activitatea omului,ca sursă a însăși vieții, ca mijloc de recreere, izvor nesecat de inspirație a artei frumosului în toate formele acesteia, manifestare a bucuriei și prețuire a vieții;

OBIECTIVELE PROIECTULUI:

– dezvoltarea unor atitudini/comportamente favorabile pentru îmbunătățirea relațiilor dintre om și natură, în general, și dintre om și pădure, în special;

– cultivarea capacității afective de a descoperi frumusețea naturală a pădurilor prin observarea schimbărilor specifice anotimpurilor;

– formarea/dezvoltarea deprinderilor de a căuta/cerceta aspecte inedite, minuscule existente în viața pădurilor;

– stimularea cooperării de grup pentru îndeplinirea sarcinilor propuse, în vederea realizării unor rezultate cu impact pozitiv și stimulator pentru toți elevii implicați;

– îmbogățirea cunoștințele despre rolul pădurilor în menținerea vieții pe pământ și, implicit, manifestarea sentimentelor de grijă față de protejarea lor împotriva celor care o distrug;

– stimularea capacităților creatoare ale elevilor, având ca sursă de inspirație pădurea;

– realizarea de lucrări artistico-plastice în care să redea frumusețile pădurii în decursul celor patru anotimpuri, realizarea de expoziții la nivelul școlii, în vederea mediatizării și promovării mesajului proiectului.

DISCIPLINE IMPLICATE:

Limba și literatura română;

Științe ale naturii;

Desen;

Abilități practice.

PERIOADA DE DESFASURARE

an scolar 2013 – 2014

GRUPUL ȚINTĂ :

– 19 elevi –clasa a IV-a D

RESURSE PROIECT:

RESURSE UMANE:

-elevii clasei a IV-a D

– prof. înv.primar CIMPOEȘU MIHAELA

– părinții elevilor, sensibili la ideea proiectului și doritori să-l susțină.

RESURSE SPAȚIALE :

– sala de clasă

– curtea școlii

– zona de agreement Brădet

RESURSE FINANCIARE :

– autofinanțare;

– contribuții părintești;

– contribuții ale învățătoarelor.

RESURSE MATERIALE :

– foi albe și colorate format A4 pentru desene, pictură și colaje;

– acuarele, tempera, pensule, pastă de lipit, hârtie glace, hârtie cre-ponată, hârtie ambalaj pentru flori, autocolant de diferite culori, carton, suport polistiren alb și colorat, foarfece, cretă colorată, plante presate, semințe etc;

– deșeuri reciclabile: sticle și pungi de plastic, cutii de carton de orice tip, suporturile de la hârtie igienică, ambalaje etc ;

– aparat foto, CD-uri, calculator,casetofon, casete etc;

– conexiune INTERNET, multiplicări xerox ;

– dosare, mape pentru portofoliile elevilor și pentru portofoliul clasei.

REZULTATE AȘTEPTATE :

1.Rezultate exprimate în termeni cantitativi:

– participarea unui număr de 19 elevi în cadrul acestui proiect;

– implicarea familiilor elevilor;

– expoziție cu lucrările elevilor;

– album foto.

2.Rezultate exprimate în termeni calitativi:

– exersarea unor deprinderi de îngrijire și ocrotire a mediului natural;

– formarea unei atitudini responsabile față de mediu;

– formarea responsabilității față de viitorul pădurii prin activități experimentale (plantare de puieți, colectare de materiale refolosibile);

– formarea capacității copiilor de a coopera în cadrul unei activități, de a oferi și de a primi sprijin;

– cultivarea sentimentului de siguranță și a încrederii în sine;

– formarea unor abilități de socializare și relaționare cu cei din jur;

– formarea motivației pentru activități în cadrul grupului.

– dobândirea deprinderilor de a acorda atenție oricărui colț de natură sesizând frumusețea și unicitatea lui;

– manifestarea unei conduite ecologiste față de pădure, în special, și față de întrega natură, în general;

– promovarea de către fiecare copil participant la proiect a necesității adoptării atitudinii ecologice de către fiecare om față de natură;

– manifestarea inițiativei personale și dezvoltarea încrederii în forțele proprii, prin propuneri, acțiuni și comportamente;

– dezvoltarea spiritului de echipă, a cooperării, pe baza încrederii și a respectului reciproc fața de toți membrii echipei.

EVALUAREA PROIECTULUI:

– observarea sistematică a comportamentului elevilor în situații concrete;

– realizarea de desene, picturi, colaje, machete prin care fiecare elev să își exprime sentimentele față de natură;

– expoziții cu lucrările elevilor;

– concursuri și acordare de diplome pentru contribuții deosebite și originalitate;

– expunerea unor panouri cu lucrările elevilor implicați în proiect la nivelul școlii;

– mediatizarea mesajului proiectului prin postere realizate de elevi;

– prezentarea proiectului în cadrul comisiei metodice a învățătorilor.

Activități desfășurate pentru realizarea obiectivelor propuse

identificarea nevoilor-explozia stelara;

mesaje ecologice: postere, fluturasi, compun

picturi pe tricouri, steaguri, manute;

dramatizare –povesti din padure

confectionare obiecte din materiale reciclabile-hartie

expoziții cu lucrările copiilor, fotografi

drumeții, excursii;

observarea plantelor și animalelor din pădure;

jocuri de rol;

concursuri;

promovarea unor activități de ecologizare a pădurii;

lecturarea și comentarea unor povestiri, legende, articole din reviste, publicații de specialitate;

realizarea în echipă a unor instantanee, folosind aparat de fotografiat;

selectarea și memorarea unor poezii, ghicitori;

povestirea unor întâmplări trăite în pădure;

exerciții de formare a unor comportamente și atitudini adecvate având la bază sfaturi și imperative de tipul: „Ocrotește!”, „Convinge-te!”, „Apără-mă și ajută-mă!”

Calendarul activităților

Școala Gimnazială I. G. Duca Petroșani

SĂ ÎNSUFLEȚIM HÂRTIA!

PROGRAMĂ ȘCOLARĂ

DURATA: 1 an

CLASA: a III-a E

ARII CURRICULARE IMPLICATE:

Matematică și științe

Arte

ARGUMENT:

Hârtia este un material la îndemâna copiilor care poate fi găsit ușor, este ieftin și poate fi folosit într-o gamă largă de activități.

Am observa câtă încântare, plăcere și motivație de a lucra trezește elevilor o simplă bucată de hârtie care se transformă, numai prin împăturire sau numai prin asamblarea tanurilor, într-o floare, într-un animal sau obiect util. Spre deliciul copiilor, figurinele origami sar (broasca), plutesc (barca, vaporul, caiacul, canoea), pot fi umflate cu aer (mingea, iepurele, laleaua, un alt model de broască), bat din aripi când sunt trase de coadă (porumbelul, dragonul), cască gura (pestele), îsi miscă coada sau lăbutele (sopârla), etc.

Prin conținutul acestui opțional încerc să ofer cadrul propice pentru formarea unor priceperi și deprinderi multiple și completarea , valorificarea și consolidarea cunoștințelor de geometrie. Mai mult, pe lângă trăsături precum răbdarea și corectitudinea, origami și tangram dezvoltă la elevi o serie de alte calităti morale cum ar fi: hărnicia, dărnicia creatoare, spiritul de economie, dragostea fată de natură, simțul estetic, tenacitatea, capacitatea de adaptare la exigentele unui grup.
     Totodată, oferă pedagogilor și o serie de modalităti de educare a unor aptitudini și capacităti intelectuale foarte pretuite în lumea contemporană, cum ar fi: îndemânarea manuală, imaginația, fantezia, creativitatea,intuiția, vederea tridimensională , memoria, capacitatea de abstractizare , ingeniozitatea.Secretul acestui opțional constă în faptul de a dărui și a împărti cu altii. Confucius spunea:

Dacă îi dai unui om un peste, îl salvezi de foame o zi; dacă îl înveti să pescuiască, îl salvezi pentru o viață.

OBIECTIVE-CADRU:

OBIECTIVE DE REFERINȚĂ ȘI SUGESTII DE ACTIVITĂȚI DE ÎNVĂȚARE

1. Familiarizarea și utilizarea unor tehnici de lucru cu hârtia

2. Confecționarea și evaluarea unor produse din hârtie 

3. Dezvoltarea capacității de cooperare în scopul realizării unui produs

Dezvoltarea simțului practic

B. Conținuturile învățării

1. Secretele figurilor geometrice :

laturi, unghiuri, diagonale, mediane, axe de simetrie

Activități cu hârtia

însușiri ale hârtiei

Tehnica origami : reguli, forme de bază, pliaje,

Tehnica tangram : reguli, decupare, asamblare, lipire

Tehnica colajului: contur, decupare, lipire, rupere, îndoire

Tehnici combinate : colaj cu obiecte realizate în tehnica tangram și origami

3. Evaluarea produselor realizate: criterii funcționale și estetice

C. Sugestii de produse ce pot fi realizate:

obiecte de design interior: rama foto, vaza pentru flori, cutia pentru diverse mărunțișuri, cutia pentru bijuterii, colaje pentru sala de clasă, școală sau camera proprie etc.;

obiecte specifice sărbătorilor, în funcție de anotimpuri: Crăciun, Paști etc., felicitări

figuri de animale, plante;

obiecte pentru uz personal: brățara, plăsuța pentru cadouri, poșeta;

Standarde curriculare de performanță

Modalități de evaluare

Probe practice

Portofoliu

Expoziții

Bibliografie

Zulal Ayture-Scheele – Hobby origami – construcții din hârtie pentru cei mici și cei mari, Ed. M. A. S. T. ;

*** – Tangram – carte-joc de decupat și asamblat, ReCoop, București ;

PROIECT DIDACTIC

DATA: 19.03.2014

CLASA: a IV-a D

ÎNVĂȚĂTOR: Mihaela Cimpoeșu

DISCIPLINA: „Să însuflețim hârtia!” – Disciplină opțională

SUBIECTUL: Tablou de primavară

TIPUL LECȚIEI: formare de priceperi și deprinderi

SCOPUL: Formarea de obiecte după tehnica origami și aranjarea lor într-un colaj de

primăvară

OBIECTIVE OPERAȚIONALE:

a). cognitive:

să cunoască tehnicile de îndoire;

să aranjeze colajul folosindu-si creativitatea;

să aprecieze obiectiv lucrarea lor și pe cele ale colegilor;

să lucreze îngrijit.

b). afective: – să participe cu interes la lecție;

– să se integreze la munca în echipă.

c).psihomotorii: – să folosească corect și atent ustensilele de lucru (foarfece, lipici, etc.).

METODE ȘI PROCEDEE: observația, conversația, explicația, munca în echipă, „Mozaicul”

MIJLOACE DE ÎNVĂȚĂMÂNT: hârtie colorată, foarfece, lipici, rame de carton, videoproiector, laptop.

BIBLIOGRAFIE

Stan, Lucian, Stan, Ileana, ș.a., ABILITĂȚI PRACTICE –Ghid metodologic privind proiectarea și desfășurarea activităților de predare-învățare-evaluare, Aramis, București, 2002

DESFĂȘURAREA LECȚIEI