Modalitati de Conservare a Biodiversitatii. Arii Protejate In Judetul Dolj
LUCRARE DE DISERTAȚIE
MODALITĂȚI DE CONSERVARE A BIODIVERSITĂȚII. ARII PROTEJATE ÎN JUDEȚUL DOLJ
CUPRINS
INTRODUCERE
CAPITOLUL 1
BIODIVERSITATEA, DEFINIȚIE, CONCEPT ȘI STRATEGII DE CONSERVARE
Concept și definirea biodiversității
Definiții și clasificări ale Ariilor Protejate
Concepte fundamentale asupra dezvoltării sistemului internațional IUCN de
categorisire a Ariilor Protejate
Categorii de Arii Protejate in Romania
Legislație biodiversitate
Aplicarea categoriilor IUCN
Obiectivele și principiile conservarii biodiversității
Strategia națională de conservare a bodiversității
CAPITOLUL 2
METODE DE CONSERVARE A BIODIVERSITĂȚII
2.1. Argument
2.2. Măsuri pentru conservarea biodiversității
2.2.1. Explorarea și colectarea plantelor pentru conservare
2.2.2. Conservarea “în situ
2.2.3. Conservarea “ex situ
CAPITOLUL 3
CONSERVAREA BIODIVERSITĂȚII ÎN JUDETUL DOLJ. ARII PROTEJATE
3.1. Localizare, identificare
3.2. Balta Cilieni-Băilești
3.3.Lacul Adunații de Geormane
3.4. Valea Rea-Radovan
3.5. Lacul Ionele-Urzicuța
3.6. Poiana Bujorului-Plenița
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
INTRODUCERE
Caracterizată printr-un important caracter interdisciplinar, lucrarea Modalități de conversare a biodiversității. Arii protejate în Județul Dolj, este structurată în trei capitole, în care sunt abordate Biodiversitatea, concept și strategii de conservare, Metode de conservare a biodiversității, respectiv Conservarea biodiversității în județul Dolj, arii protejate.
Prin această lucrare mi-am propus să analizez aspectele privind conservarea biodiversității și ariile protejate în judetul Dolj precum și importanța acestora în îmbunătățirea mediului inconjurător, în dezvoltarea și tratarea cu maximă importanță a acestor zone cât și exploatarea acestora în scopuri științifice cât și turistice. Am ales această zonă deoarece în județul Dolj se pune foarte puțin accentul pe protejarea naturii și a ecosistemelor naturale.
Umanitatea este ea însăși o parte a biodiversității și existența noastră în lume ar fi imposibilă fără aceasta. Calitatea vieții, competitivitatea economică, forță de muncă și securitatea, toate se bazează pe acest capital natural.
Conservarea biodiversității reprezintă, în perioada actuală, una dintre problemele importante la nivel internațional, însă în ultimul timp, problema conservării biodiversității, la nivel de ecosisteme, specii, populații și chiar la nivel de gene, devine din ce în ce mai acuta, din cauza intensificării impactului uman asupara biosferei. În acest context, menținerea biodiversității este necesară, nu numai pentru asigurarea vieții în prezent, dar și pentru generațiile viitoare, deoarece ea păstrează echilibrul ecologic regional și global, garantează regenerarea resurselor biologice și menținerea unei calități a mediului necesară societății.
În prima parte, primele trei subcapitole prezinta: Conceptul și definiția biodiversității, Definiții și clasificări ale Ariilor Protejate, Concepte fundamentale asupra dezvoltării sistemului Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii (IUCN), Categorii de Arii Protejate în Romania, Obiectivele și principiile conservării biodiversității, Strategia Națională și planul de acțiune privind conservarea biodiversității, această parte are un caracter general specific întregii teme
În cea de-a doua parte a proiectului sunt prezentate metodele prin care este conservată biodiversitatea în țara noastră și anume metoda conservării în situ și cea ex situ, dar și o controversa în situ/ex situ.
Iar în cea de-a treia parte sunt expuse și caracterizate Ariile Protejate din județul Dolj. Conservarea biodiversității a devenit sau ar trebui să devină, una din cele mai urgente și importante probleme ale omenirii. Este interesant faptul că, deși omenirea își dă seama și recunoaște pierderile de resurse biologice și mai ales consecințele lor, totuși nu se dovedește destul de hotărâtă pentru a le înfrunta. Dacă comunitatea internațională, națională și locală și dacă fiecare locuitor al Terrei nu vor acționa cu promptitudine, în următorii 30 de ani, 70% din suprafața Pământului va fi serios afectată ca urmare a distrugerilor făcute de om. Numeroase specii de păsări și mamifere vor dispărea sau o treime din fondul piscicol mondial se va epuiza ca urmare a supra exploatării, iar concentrația de bioxid de carbon s-ar putea dubla până în 2050. Degradarea solului se datorează în proporție de 35% pășunatului excesiv, 30% despăduririlor și 27% agriculturii (diferența aparține altor factori).
Jumătate din cursurile de apă ale Planetei sunt serios poluate și în curs de secătuire. 60% din cele 227 cursuri de apă socotite cele mai mari din lume și-au schimbat cursul ca urmare a construcției de baraje și alte lucrări hidrotehnice. Aceasta este situația actuală a mediului natural , în care se integrează și biodiversitatea ,scoțând-o în evidență cu scopul de a se înțelege mai bine, de ce se impune cu atâta insistență și urgență conservarea diversității biologice.
Am ales și tratat cu interes această temă, cu dorința de a aduce un plus de cunoaștere în acest domeniu. Tema este incitantă prin actualitatea, extinderea și importanța ei, necesitând o laborioasă muncă de documente, dar și de cercetare, de coroborare și asamblare a informațiilor și cunoștințelor necesare dezvoltării ei. Prin combinarea datelor teoretice cu cele practice am încercat a reliefa o serie de aspecte cu privire la modalități de conversare a biodiversității precum și arii protejate în Județul Dolj.
În concluziile finale am reluat și subliniat aspectele principale puse și discutate în lucrare, reliefând cu această ocazie cele mai importante idei la care am ajuns în urma cercetării întreprinse.
CAPITOLUL 1
BIODIVERSITATEA, DEFINIȚIE, CONCEPT ȘI STRATEGII DE CONSERVARE
1.1. CONCEPT ȘI DEFINIREA BIODIVERSITĂȚII
Conceptul de diversitate se referă la varietatea componentelor unui sistem, fiind o măsură a heterogenității acestuia. Biodiversitatea definește heterogenitatea componentelor ecosferei.
Dicționarul de biologie Penguin (1995) definește biodiversitatea ca fiind “nivelul local sau global al diversității biologice, cel mai frecvent exprimat ca număr de specii sau de taxoni superiori speciei, sau ca indicator al diversității genetice”.
Dicționarul de biologie Oxford (1999) definește biodiversitatea ca “mare varietate de specii (diversitatea speciilor) sau de alți taxoni de plante, animale și micro-organisme existente într-un habitat, diversitatea biocenozelor dintr-o anumită regiune (diversitate ecologică) sau variabilitatea genetică din cadrul unei specii (diversitate genetică).”În prezent nu există o viziune unitară asupra conceptului de biodiversitate. D.DeLong (1996) a identificat 85 de definiții ale biodiversității, acestea putând fi grupate în două mari categorii:
● în sens restrâns, conceptul de biodiversitate desemnează diversitatea speciilor (“bogăția în specii”) și a taxonilor de rang superior din cadrul ierarhiei taxonomice;
● în sens larg, biodiversitatea poate fi definită ca întreaga variabilitate a organismelor vii și a habitatelor acestora.
Astfel, se disting patru componente ierarhice ale biodiversității: diversitatea genetică (variabilitatea intraspecifică), diversitatea specifică, diversitatea ecosistemelor și diversitatea antropică.
Diversitatea genetică se referă la variabilitatea intra-specifică și reprezintă fundamentul procesului evolutiv.
Diversitatea specifică se referă la varietatea speciilor la nivel local (biocenoză), regional (regiune biogeografică) sau global (biosferă).
Diversitatea ecosistemică este nivelul la care au loc procesele evolutive, pe lângă viu, aceasta include și componenta nevie – biotopul.
Diversitatea antropică sau etnoculturală se referă la diversitatea etnică, culturală și lingvistică a comunităților umane.
Unii autori consideră diversitatea antropică ca fiind o componentă a biodiversității, care trebuie tratată separat datorită complexității și importanței sistemului socio-economic ca și componentă a ecosferei.
Semnificația restrânsă a conceptului de biodiversitate nu este adecvată, mai ales atunci când se pune problema elaborării strategiilor de conservare a biodiversității, deoarece experiența a demonstrat că măsurile de conservare sunt eficiente doar atunci când se ține seama de funcționarea sistemelor ecologice și nu doar de menținerea unei specii într-un anumit areal, de asemenea, în mod obiectiv, viul nu poate fi separat de biotopul său. Se impune, deci, extinderea conceptului de biodiversitate de la diversitatea taxonomică și la diversitatea unităților structurale și funcționale ale ecosferei (incluzând și sistemele socio–economice: diversitatea capitalului social, cultural și fizic-construit).Astfel, biodiversitatea trebuie analizată și cuantificată în următoarele planuri:
● diversitatea sistemelor ecologice, aceasta reflectă diversitatea sistemelor biologice supraindividuale (populații, biocenoze, complexe de biocenoze, biosfera) precum și diversitatea habitatelor;
● diversitatea sistemelor biologice cu rang de specie și a taxonilor din cadrul ierarhiei taxonomice – biodiversitatea în sens restrâns;
● diversitatea structurii genetice a populațiilor;
● diversitatea antropică
Unii autori consideră că formularea “diversitatea sistemelor biologice și ecologice” ar fi mai potrivită pentru a acoperi sensul larg al termenului de “biodiversitate”. În literatura de specialitate, pentru desemnarea biodiversității în sens larg se mai folosește termenul de “ecodiversitate” pe care îl considerăm adecvat.
1.1.1. Definiții și clasificări ale Ariilor Protejate
La baza constituirii ariilor protejate a stat în primul rând faptul că acestea satisfac nevoi ale oamenilor. Din necesitatea ariilor protejate au rezultat o varietate de tipuri de arii protejate, care se diferențiază în principal funcție de gradul de protecție (sau gradul permis al intervenției umane) și funcție de scopul ariei protejate. S-au constituit astfel arii protejate care protejează cele mai naturale zone de pe glob, în care intervenția omului este aproape inexistentă, dar și zone în care intervenția omului este prezentă, cum e cazul peisajelor modificate ce au o importanță peisagistica și culturală deosebită. Asfel, forul care și-a propus să rezolve această problemă dificilă a fost Uniunea Internațională de Conservarea Naturii (IUCN – The World Conservation Union) care prin misiunea sa avea competența necesară să o facă. IUCN încearcă să influențeze, să încurajeze și să asiste societățile din toata lumea pentru conservarea integrității și diversității naturii și pentru a asigura ca orice utilizare a resurselor naturale este echitabilă și durabilă.
Un sistem pentru definirea și clasificarea ariilor protejate a rezultat ca urmare a activitatății desfașurată de IUCN în acest domeniu timp de aproape un sfert de secol. Acest sistem a fost adoptat de către guverne și explicat prin linii directoare.
În prezent categoriile IUCN sunt răspandite în întreaga lume și sunt luate drept referință în orice dezbateri privind ariile protejate. Scopul acestui sistem de definire și clasificare a ariilor protejate este acela de a contribui la creșterea gradului de înțelegere a tuturor celor interesați, a diferitelor categorii de arii protejate.
Principiul central pe care se bazează liniile directoare este acela ca ariile protejate trebuie să fie definite de obiectivele lor de management, nu de titlul ariei și nu de eficiența managementului în îndeplinirea respectivelor obiective. Problema eficienței managementului trebuie desigur luată în considerare, dar ea nu este vazută ca un criteriu de categorisire.
1.1.2. Concepte Fundamentale asupra dezvoltării sistemului internațional IUCN de categorisire a Ariilor Protejate
Definiția Ariei Protejate:
O arie terestră/marină dedicată special protecției și menținerii diversității biologice și a resurselor naturale și culturale asociate și gospodarită legal sau prin alte mijloace eficiente.
Deși toate ariile protejate satisfac scopurile generale ale acestei definiții, practic însă, scopurile clare pentru care sunt gospodărite ariile protejate diferă foarte mult. S-au evidențiat 9 scopuri majore ale managementului:
– cercetare științifică
– protecția sălbăticiei
– protecția diversității speciilor și a diversității genetice
– menținerea serviciilor
– protecția unor trăsături naturale și culturale specifice
– turism și recreere – educație – utilizare durabilă a resurselor ecosistemelor naturale
– menținerea caracteristicilor culturale și tradiționale.
1.1.3. Categorii de arii protejate în România
1. Arii de interes național
La nivel european, România deține cel mai diversificat și valoros patrimoniu natural; suprafața ariilor naturale protejate de interes național, raportată la suprafața țării, este de 7%. Conform Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, cu modificările și completările ulterioare, categoriile de arii naturale protejate de interes național sunt:
– rezervații științifice;
– parcuri naționale: Parcul Național Munții Rodnei, Parcul Național Călimani, Parcul Național Cheile Bicazului-Hășmaș, Parcul Național Piatra Craiului, Parcul Național Buila Vânturarița, Parcul Național Defileul Jiului, Parcul Național Retezat, Parcul Național Domogled-Valea Cernei, Parcul Național Semenic-Ch Carașului, Parcul Național Cheile Nerei-Beușnița, Parcul Național Munții Măcinului, Parcul Național Ceahlău, Parcul Național, Parcul Național Cozia.
-monumente ale naturii;
-rezervații naturale;
-parcuri naturale: Parcul Natural Munții Maramureșului, Parcul Natural Vânători-Neamț, Parcul Natural Bucegi, Parcul Natural Putna Vrancea, Parcul Natural Grădiștea Muncelului-Cioclovina, Parcul Natural Porțile de Fier, Parcul Natural Lunca Mureșului, Parcul Natural Apuseni, Parcul Natural Balta Mică a Brăilei, Parcul Natural Comana, Parcul Natural Lunca Joasă Prutului Inferior, Parcul Natural Defileul Mureșului Superior, Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului, Geoparcul Platoul Mehedinți.
Ariile naturale protejate de interes național sunt declarate în baza: Legii nr. 5/2000 privind amenajarea teritoriului național, secțiunea III, zone protejate; Hotărârii de Guvern 2151/2004 privind instituirea regimului de arie naturală protejată pentru noi zone; Hotărârii de Guvern nr. 1581/2005 privind instituirea regimului de arie naturală protejată pentru noi zone; Hotărârea de Guvern nr. 1143/2007 privind instituirea de noi arii naturale protejate.
2. Arii de interes internațional
Pentru țara noastră, au fost declarate la nivel internațional:
– rezervații ale biosferei: Delta Dunării (1991), Retezat (1979), Pietrosul Rodnei (1979)
– zone umede de importanță internațională; Delta Dunării (1991), Insula Mică a Brăilei (2001), Lunca Mureșului (2006), Complexul Piscicol Dumbrăvița (2006), Lacul Techirghiol (2006).
– situri naturale ale patrimoniului natural universal: Delta Dunării
– geoparcuri: Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului, Geoparcul Platoul Mehedinți desemnate prin HG 2151/2005 la categoria parcuri naturale.
3. Arii de interes comunitar
Rețeaua Ecologică Europeană Natura 2000 oferă numeroase instrumente utile, iar extinderea rețelei prin includerea și gestionarea ariilor naturale protejate din România, reprezintă un pas important în direcția conservării peisajului și biodiversității. Cu alte cuvinte, în ceea ce privește fondul natural, această rețea servește, atât intereselor României, cât și celor ale Uniunii Europene.
Rețeaua Natura 2000 reprezintă o structură de protejare a naturii, protejare care nu înseamnă neapărat „limitări și restricții”. Natura 2000 permite, atât conservarea, cât și dezvoltarea pe mai departe a biodiversității României. Astfel, se observă oportunități în numeroase direcții: de la un turism durabil, la o combinație între activitățile agricole și alternativele de protejare a naturii.
Înființarea rețelei Natura 2000 reprezintă „fundamentul politicii comunitare de conservare a naturii”. Toate statele care au aderat în Uniunea Europeană sau care aspiră la statutul de membru se confruntă cu problematica rețelei Natura 2000 și cu necesitatea de a adopta Directiva Păsări – 79/409/EEC și Directiva Habitate – 92/43/EEC. Fiecare stat membru poate alege propriile mecanisme pentru a se angaja în acest efort colectiv. Natura 2000 reprezintă o treaptă de temelie a politicii de conservare a naturii în cadrul Uniunii Europene.
Rețeaua Natura 2000 este alcătuită din:
– SAC-uri (Special Areas for Conservation– Arii Speciale de Conservare) desemnate pentru: habitate naturale (198 prezentate în Directiva Habitate); specii de floră și faună sălbatică (peste 800 prezentate în Directiva Habitate);
– SPA-uri (Special Protection Areas– Arii de Protecție Specială Avifaunistică) desemnate pentru specii de păsări (aproximativ 200 conform Directivei Păsări);
– SCI -uri (Sites of Community Importance – Situri de importanță comunitară) reprezintă un sit care, în cadrul regiunii sau regiunilor biogeografice cărora le aparține, contribuie în mod semnificativ la menținerea sau readucerea unui habitat din anexa 2 sau a unei specii din anexa 3 din OUG nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, cu modificîrile și completările ulterioare, la un stadiu corespunzător de conservare și, în același timp, la coerența sistemului Natura 2000, precum și/sau la menținerea diversității biologice a regiunii sau regiunilor biogeografice respective.
Directiva privind păsările (79/402/EEC), publicată în aprilie 1979, a fost primul act legislativ menit să protejeze speciile de păsări și mediile lor naturale și prevede stabilirea la nivel național a unor arii de protecție specială (SPA – Special Protection Areas), iar Directiva privind habitatele (92/43/EEC), publicată în 1992, solicită selectarea la nivel național și european a unor arii speciale de conservare (SAC – Special Areas of Conservation).
Ambele Directive au fost transpuse în legislație iar România, ca stat membru, are obligația protejării și conservării durabile a speciilor și habitatelor periclitate. Siturile Natura 2000 trebuie să includă activități umane care sunt compatibile cu scopurile conservării, iar oamenii trebuie să înțeleagă, prin propria lor experiență, de ce un anumit sit merită protejat.
Așadar, obiectivele Natura 2000 sunt:
– oprirea declinului biodiversității, prin conservarea pe termen lung a celor mai valoroase specii și habitate de interes comunitar;
– protejarea biodiversității Europei;
– promovarea activităților economice benefice.
Avantajele sunt următoarele:
– activitățile economice pot continua într-un sit Natura 2000, cu condiția evitării activităților care ar putea afecta speciile sau habitatele specifice sitului;
– sunt recunoscute și protejate interesele localnicilor– Natura 2000 nu înseamnă scoaterea din uz a terenurilor, ci păstrarea practicilor tradiționale agro-pastorale și silvice care nu dăunează patrimoniului existent;
– dezvoltarea turismului și agro-turismului, etichetarea de produse naturale locale ce pot deveni mărci recunoscute, preferate în locul preparatelor artificiale;
– posibilitatea de a atrage fonduri europene;
– locuri de muncă;
– relaxarea și petrecerea timpului liber;
– promovarea tezaurului natural și cultural; 136 statutul de sit Natura 2000 înseamnă un căștig de imagine și recunoaștere europeană, ceea ce reprezintă un motiv de mândrie pentru localnici; se creează un lanț al locurilor din Europa cu o natură ce merită păstrată în bună stare, pentru că are multe de oferit și generațiilor viitoare.
1.2. LEGISLAȚIE BIODIVERSITATE
Legea nr. 13/1993 pentru aderarea României la Convenția privind conservarea vieții sălbatice și a habitatelor naturale din Europa. Scopul acestei Convenții este asigurarea conservării florei și faunei sălbatice în habitatul lor natural și în principal a speciilor aflate în pericol de dispariție, recunoscând că flora și fauna salbatică constituie un patrimoniu natural de valoare estetică, științifică, culturală, recreativă, economică și intrinsecă, care trebuie protejat și transmis generatiilor viitoare.
Legea nr. 13/1998 privind privind conservarea speciilor migratoare de animale sălbatice (CMS). Părțile, conștiente fiind de valoarea din ce în ce mai mare a animalelor sălbatice din punctul de vedere al mediului înconjurător, ecologic, genetic, științific, estetic, recreațional, cultural, educațional, social și economic, trebuie să fie protectorii speciilor migratoare de animale sălbatice care trăiesc în interiorul granițelor lor jurisdicționale sau trec dincolo de acestea. Obiectivele Convenției sunt: asigurarea protecției speciilor aflate pe cale de dispariție; promovarea cooperării interstatale în vederea creșterii gradului de protecție pentru speciile migratoare de animale sălbatice; încheierea de Acorduri privind conservarea și gestionarea speciilor migratoare de animale sălbatice.
Legea nr. 58/1994 pentru ratificarea Convenției privind diversitatea biologică Obiectivele Convenției sunt: conservarea diversității biologice, utilizarea durabilă a componentelor sale și împărțirea corectă și echitabilă a beneficiilor ce rezultă din utilizarea resurselor genetice, inclusiv prin accesul corespunzator la resursele genetice, prin transferul adecvat de tehnologii pertinente, ținând cont de toate drepturile asupra acestor resurse și tehnologii, și prin finanțarea corespunzatoare.
Legea nr. 69/1994 privind comerțul internațional cu specii sălbatice de faună și floră pe cale de dispariție (CITES) România a ratificat, Convenția de la Washington (1973) privind comerțul internațional cu specii sălbatice de faună și floră pe cale de dispariție (CITES) asigurând ca acest comerț internațional cu specii de animale și plante sălbatice să fie controlat astfel încât să nu devine extincte. Conform prevederilor acestei Convenții, comerțul cu specii de floră și faună sălbatică este reglementat printr-un sistem de permise și certificate, care asigură controlul acestor operațiuni astfel încât să se asigure utilizarea durabilă a acestora.
Legea nr. 89/2000 privind conservarea păsărilor de apă migratoare african-eurasiatice Statele Părți la Acord au avut în vedere faptul că păsările de apă migratoare constituie o parte importantă a diversității biologice globale care, în concordanță cu spiritul Convenției asupra diversității biologice, din 1992, și al Agendei 21, trebuie să fie conservată în cea mai eficientă manieră în beneficiul generațiilor prezente și viitoare. De asemenea, au recunoscut necesitatea de a acționa imediat pentru oprirea declinului speciilor de păsări de apă migratoare și a habitatelor lor în aria geografică a sistemelor african-eurasiatice de migrare a păsărilor de apă. Părțile vor lua măsuri coordonate pentru menținerea speciilor de păsări de apă migratoare într-o stare de conservare favorabilă sau pentru readucerea lor la o asemenea stare.
1.2.1. Aplicarea categoriilor IUCN
Mărimea unei arii protejate trebuie să corespundă teritoriului terestru sau acvatic necesar pentru realizarea obiectivelor de management. Astfel pentru o arie de Categoria I, mărimea trebuie să fie aceea care să asigure menținerea integrității ariei pentru a realiza obiectivele de management de protecție strictă, fie ca arie de bază sau zonă de cercetare, fie pentru protejarea sălbăticiei. În schimb, în ariile de Categoria II, granițele trebuie trasate suficient de larg ca să conțină unul sau mai multe ecosisteme integrale, nesupuse modificărilor ca urmare a exploatării și locuirii. Pentru scopuri practice, Lista Națiunilor Unite include numai arii de cel putin 1000 ha sau 100 ha în cazul unor insule protejate integral, dar acestea sunt, într-o oarecare masură, cifre arbitrare.
Autoritățile care declară ariile protejate au obligația să vadă dacă managementul nu va fi perturbat de presiunile exercitate din zonele adiacente. Pot fi necesare aranjamente de management suplimentare și compatibile pentru acele arii, chiar dacă nu sunt declarate ca parte a ariei protejate afectate.
Zonarea în interiorul ariei protejate
Deși obiectivele primare de management vor determina categoria care va fi atribuită ariei protejate, planurile de management conțin adesea zone de management pentru o varietate de scopuri care țin cont de condițiile locale. Pentru stabilirea categoriei corespunzatoare, cel puțin doua treimi și preferabil mai mult din suprafața ariei trebuie să fie gospodărite pentru scopurile primare, iar managementul zonei ramase nu trebuie să intre în conflict cu acel scop primar. Cazurile în care părți ale unei singure unități de management sunt clasificate legal ca având diferite obiective de management sunt discutate la subcapitolul referitor la clasificări multiple.
Responsabilitatea managementului
Guvernele au o responsabilitate fundamentală de la care nu trebuie să abdice pentru existența și buna funcționare a unui sistem național de arii protejate. Ele trebuie să considere asemenea arii drept componente importante ale strategiilor naționale de conservare și dezvoltare durabilă. Dar responsabilitatea pentru managementul unor arii protejate individuale poate fi atribuită organizațiilor guvernamentale și non-guvernamentale centrale, regionale sau locale, sectorului privat sau comunităților locale. Ca urmare, aceste linii directoare sunt suficient de flexibile pentru autoritatea managerială în cazul fiecărei categorii. Condiția este ca autoritatea desemnată să fie capabilă să îndeplinească obiectivele de management. În practică, ariile protejate din Categoria I – III se află de obicei în responsabilitatea unui organism guvernamental. Responsabilitatea pentru categoriile IV și V este atribuită adesea administrațiilor locale, deși acestea lucrează de obicei în cadrul legislației naționale.
Proprietatea pământului
La fel ca în cazul autorității de management, condiția cheie este ca tipul de proprietate să fie compatibil cu realizarea obiectivelor de management ale ariei respective. În multe țări proprietatea aparținând unui organism public (fie el național sau local), sau unui NGO cu obiective de conservare, facilitează managementul și ca urmare este de preferat în condițiile Categoriilor I, II si III în particular. Oricum, această situație nu este universal adevarată și – în categoriile rămase – proprietatea particulară este cea mai comună, adesea reprezentând forma predominanta de proprietate asupra pamântului. Mai mult decât atât, indiferent de proprietate, experiența arată că succesul managementului depinde într-o mare măsură de dorința și sprijinul comunităților locale. În asemenea cazuri, autoritatea de management trebuie să aibă sisteme eficiente consultative și de comunicare și mecanisme eficiente care pot include stimulente pentru a asigura conformarea cu obiectivele de management.
Variațiile regionale
Sistemul de categorii se intenționează să opereze în același mod în toate țările pentru a facilita colectarea și procesare unor date comparabile și pentru a îmbunătăți comunicarea între țări. Ca urmare, IUCN nu favorizează standarde diferite care să fie aplicate în diferite parți ale lumii. Dar condițiile de stabilire și de management pentru ariile protejate variază larg de la o regiune la alta, și de la țară la țară. De exemplu regiuni ca Europa, cu peisaje ocupate de așezări umane, gospodarite de mult timp și aflate în proprietate multiplă, nu sunt, general vorbind, corespunzatoare pentru stabilirea ariilor protejate de Categoria II, cum sunt alte regiuni. Pe de alta parte, însă, condițiile în care se află sunt mai adecvate pentru stabilirea ariilor aparținând Categoriilor IV și V.
Marea flexibilitate, inerența acestor linii directoare, trebuie să ajute aplicarea acestora în funcție de condițiile variate aflate în diferite regiuni și țări.
Clasificari multiple
Arii protejate de diferite categorii adesea sunt alăturate și uneori o categorie se gasește în interiorul alteia. Astfel, multe Categorii V conțin în interior arii de Categoria I și IV; altele se adaugă ariilor de Categoria II. Unele arii de Categoria II conțin arii de Categoria I a și I b. Acest lucru este în deplina concordanță cu aplicarea sistemului de clasificare, dacă se dovedește că ariile respective sunt identificate separat pentru înregistrare și raportare. Deși beneficiile deținerii unei arii intregi în responsabilitatea unei autorități manageriale sunt evidente, în unele cazuri, totuși, nu este cea mai bună soluție, în asemenea cazuri, stabilirea unor relații de cooperare strânsă între autorități este esențială.
Ariile care înconjoară ariile protejate
Ariile protejate nu sunt unități izolate. Din punct de vedere ecologic, economic, politic și cultural ele sunt legate de ariile care le inconjoară. De aceea, planificarea și managementul ariilor protejate trebuie să fie încorporate în planificările regionale și suportate de politicile adoptate pentru zone mai largi. În scopul aplicării sistemului de categorisire, acolo unde o arie este utilizată pentru a "tampona" sau a înconjura o alta, ambele categorii trebuie să fie identificate și înregistrate separat.
Desemnări internaționale
Sistemul din 1978 a identificat categorii separate pentru Siturile Patrimoniului Mondial (natural) și Rezervațiile Biosferei. Acestea nu sunt categorii de management, ci desemnări internaționale. Practic, aproape toate zonele aparținând Patrimoniului Mondial sunt desemnate la nivel național și ca urmare se vor înregistra ca una din cele șase categorii. Același lucru este valabil și pentru Rezervațiile Biosferei, siturile Ramsar și alte arii desemnate în cadrul acordurilor regionale. Ca urmare, următorul principiu va continua să se aplice: dacă aria este identificată prin acorduri naționale pentru o protecție speciala, atunci trebuie să fie înregistrată corespunzator în una din categoriile standard. Statutul său special internațional va fi înregistrat, de exemplu, în Listă Națiunilor Unite și în toate publicațiile IUCN corespunzatoare.
1.3. OBIECTIVELE ȘI PRINCIPIILE CONSERVĂRII BIODIVERSITĂȚII
În iunie 1992, în cadrul UNCED un număr de 153 de state, inclusiv Uniunea Europeană, au semnat CBD, care a intrat în vigoare pe 29 decembrie 1993. La începutul anului 2010 CBD este ratificată de 193 de Părți și reprezintă astăzi cel mai important instrument internațional în coordonarea politicilor și strategiilor la nivel global privindconservarea biodiversității.
România a ratificat CBD prin Legea nr. 58/1994. Cele trei obiective ale CBD sunt următoarele:
► conservarea diversității biologice
► utilizarea durabilă a componentelor diversității biologice
► împarțirea corectă și echitabilă a beneficiilor rezultate din utilizarea resurselor genetice.
De asemenea, la Summitul Pământului au mai fost adoptate Agenda 21, Declarația de la Rio cu privire la Mediu și Dezvoltare, Declarația Principiilor Pădurilor și Convenția Cadru a Națiunilor Unite privind Schimbări Climatice ratificată prin Legea 24/1994.În cadrul Conferinței Părților la CBD au fost adoptate și principiile ce stau la baza conservării biodiversității și dezvoltării durabile a sistemului socio-economic, așa cum sunt prezentate în continuare
1. Principiul prevenției: conservarea biodiversității se realizează eficient dacă sunt eliminate sau diminuate efectele posibilelor amenințări;
2. Principiul precauției: lipsa studiilor științifice complete nu poate fi considerată ca motiv de acceptare a unor activități ce pot avea impact negative semnificativ asupra biodiversității;
3. Principiul poluatorul plătește: cel ce cauzează distrugerea biodiversității trebuie să plătească costurile de prevenire, reducere a impactului sau reconstrucție ecologică;
4. Principiul participării publicului la luarea deciziilor și accesul la informație și justiție în domeniul mediului: publicul trebuie să aibă acces la informațiile de mediu și dreptul de a participa în procesul de luare a deciziilor de mediu;
5. Principiul bunei guvernări:guvernarea trebuie să îndeplinească opt caracteristici majore –să fie participativă, măsurabilă, transparentă, responsabilă, efectivă și eficientă, echitabilă și în acord cu normele legale;
6. Principiul integrării sectoriale: conservarea biodiversității și utilizarea durabilă a componentelor sale trebuie luate în considerare în procesul de luare a deciziilor și de stabilire a politicilor sectoriale;
7. Principiul abordării ecosistemice:reprezintă o strategie de management integrat, adaptativ, bazată pe aplicarea unor metodologii științifice corespunzătoare care iau în considerare structura și funcțiile ecosistemelor și capacitatea lor de suport;
8. Principiul rețelelor ecologice: pentru asigurarea conectivității dintre componentele biodiversității cu cele ale peisajului și ale structurilor sociale, având ca și componente centrale ariile naturale protejate se stabilesc culoare ecologice de legătură;
9. Principiul subsidiarității: reglementează exercițiul puterii, deciziile trebuind luate la nivelul cel mai de jos (local, regional, național);
10. Principiul compensării: în cazul în care există un impact negativ și în lipsa unor soluții alternative, pentru obiective de interes public majorse stabilesc măsuri compensatorii.
1.4. STRATEGIA NAȚIONALĂ DE CONSERVARE A BIODIVERSITĂȚII
Biodiversitatea din România, reprezentată de varietatea ecosistemelor, speciilor și genelor, reprezintă capitalul natural național, fiind parte integrantă din dezvoltarea durabilă, prin faptul că oferă bunuri și servicii, precum hrană, sechestrarea carbonului și redistribuirea apei marine și terestre, care stau la baza prosperității economice, a bunăstării sociale și a calității vieții. Activitățile umane sunt evaluate din prisma impactului direct sau indirect asupra componentelor diversității biologice în scopul aplicării de măsuri corespunzătoare pentru minimalizarea efectelor negative, reconstrucția, reabilitarea și remedierea ecosistemelor afectate. Cercetarea, educația, mediul de afaceri și societatea civilă se implică împreună cu autoritățile și comunitățile locale pentru promovarea, conservarea și utilizarea durabilă a diversității biologice
Strategia națională pentru conservarea diversității biologice nu reprezintă o simplă acțiune de răspuns a unei Părți semnatare, ca urmare a obligațiilor asumate sub art. 6 al CBD.
Aceasta concentrează, într-o manieră armonizată, obiectivele generale de conservare și utilizare durabilă a diversității biologice prevăzute și de alte instrumente internaționale de mediu. În același timp asigură integrarea politicilor naționale la nivel regional și global. Cu alte cuvinte, SNPACB constituie un punct de referință esențial pentru dezvoltarea durabilă a țăriinoastre.
Atingerea obiectivelor strategice stabilite vor contribui la consolidarea viabilității socio-economice pe termen lung a României. Mecanismele financiare noi menite să protejeze și să producă avantaje economice generațiilor prezente și viitoare, sunt dezvoltate în acord cu soluții inovative de tip nou care lucrează, pe de o parte pentru conservarea diversității biologice și a utilizării durabile,și pe de altă parte pentru menținerea și îmbunătățirea stabilității socio-economice
În momentul de față au fost adoptatela nivel internațional și asumate la nivel comunitar și național următoarele concepte cheie privind conservarea biodiversității:
1. Dezvoltarea durabilă. Protecția și conservarea biodiversității sunt strâns legate de satisfacerea nevoilor economice și sociale ale oamenilor. Această abordare stă la baza triplului scop al CBD: conservarea biodiversității, utilizarea durabilă a componentelor sale și împărțirea echitabilă a beneficiilor rezultate din exploatarea resurselor genetice.
2. Abordarea ecosistemică. Biodiversitatea trebuie privită în toată complexitatea ei, incluzând toate procesele și funcțiile esențiale ale ecosistemelor, interacțiunile dintre organisme și mediul lor de viață și diversitatea etno-culturală. Din această perspectivă cea mai eficientă cale de a promova conservarea, utilizarea durabilă și echitabilă a resurselor biodiversității este aceea a managementului integrat al acestora.
3. Prioritizarea biodiversității. Biodiversitatea trebuie să fie integrată în toate politicile sectoriale- planificarea exploatării resurselor naturale, exploatarea pădurilor, planificarea dezvoltării agricole și rurale. Convenția poate contribui la toate capitolele Agendei 21, mai ales la cele referitoare la modul de integrare conservării în acțiunile de dezvoltar.
În afară de impactul produs în modul de a gândi și aborda biodiversitatea, CBD a generat și dezvoltarea unor teme majore de acțiune:
a. Conștientizarea publicului. Convenția a încurajat o mai bună înțelegere a importanței biodiversității din punct de vedere socio- economic: bunurile și serviciile asigurate, legătura dintre pierderile de biodiversitate și problemele globale care amenință existența omenirii.
b. Strategii de conservare a biodiversității și planuri de acțiune: prin planurile de acțiune s-au identificat prioritățile și s-au stabilit politicile adecvate de dezvoltare durabilă.
c. Teme și programe conexe. Convenția a promovat programe de lucru privind biodiversitatea în agricultură, diversitatea zonelor aride, diversitatea pădurilor, a apelor interioare și a celor marine, specii invazive, abordarea ecosistemică, bioindicatori, inițiativa taxonomică globală, turism durabil.
d. Cooperare internațională. Au fost lansate programe de cooperare cu Convenția Ramsar privind zonele umede, cu Convenția ONU privind combaterea deșertificării, cu programele UNEP, FAO, IUCN.
Așa cum rezidă din politicile stabilite la nivel internațional, conservarea biodiversității nu se face într-un context abstract, ci este strâns legată de procesele de dezvoltare a sistemelor socio- economice umane. Incapacitatea rezolvării problemelor de dezvoltare face imposibilă aplicarea oricăror măsuri strict conservative, făcându-le aproape inutile. De aceea, orice tip de acțiune ce vizează conservarea biodiversității trebuie integrată într-un context strategic pe termen mediu și lung, care să fundamenteze toate deciziile administrative. Deoarece termenul de biodiversitate în sens larg include și diversitatea etno- culturală, omul fiind o specie ce are dreptul și obligația de a se integra în sistemele ecologice pe care le domină sau de care depinde, strategiile și politicile din domeniul conservării biodiversității se construiesc prin participarea tuturor factorilor interesați, dar corect informați și conștientizați.
Prin SNPACB,România își propune, pe termen mediu 2010-2020, următoarele ținte strategice generale:
Ținta 1: Stoparea declinului diversității biologice reprezentată de resursele genetice, specii, ecosisteme și peisaj și refacerea sistemelor degradate până în 2020.
Ținta 2: Integrarea politicilor privind conservarea biodiversității în toate politicile sectoriale până în 2020.
Ținta 3: Promovarea cunoaștințelor, practicilor și metodelor inovatoare tradiționale și a tehnologiilor curate ca măsuri de sprijin pentru conservarea biodiversității ca suport al dezvoltării durabile până în 2020.
Ținta 4: Îmbunătățirea comunicăriiși educăriiîn domeniul biodiversității până în 2020.
Pentru îndeplinirea dezideratelor privind conservarea biodiversității și utilizarea durabilă a componentelor sale urmare a analizei contextului general de la nivel național și a amenințărilor la adresa biodiversității, pentru asigurarea conservării „in-situ” și „ex-situ” și pentru împărțirea echitabilă a benficiilor utilizării resurselor genetice, au fost stabilite următoarele 10 obiective strategice: dezvoltarea cadrului legal și instituțional general, asigurarea coerenței și a managementului eficient al rețelei naționale de arii naturale protejate, asigurarea unei stări de conservare favorabilă pentru speciile protejate, utilizarea durabilă a componentelor diversității biologice, conservarea ex-situ, controlul speciilor invazive, acccesul la resursele genetice și împărțirea echitabilă a beneficiilor ce decurg din utilizarea acestor resurse, susținerea și promovarea cunoștințelor, practicilor și inovațiilor tradiționale, dezvoltarea cercetării științifice și promovarea transferului de tehnologie, comunicarea, educarea și conștientizarea publicului.
A. Dezvoltarea cadrului legal și instituțional general și asigurarea resurselor financiare Cadrul legislativ existent:
Legislația României are ca bază Constituția, care este legea fundamentală, cu forța juridică cea mai mare, constituind un izvor și pentru dreptul mediului. Ca obligații corelative a drepturilor legate de protecția mediului, Constituția prevede obligația statului de a asigura exploatarea resurselor naturale în concordanță cu interesul național, refacerea și conservarea mediului încojurător și menținerea echilibrului ecologic.
Convenția privind diversitatea biologică, ratificată prin Legea nr. 58/1994, pornește de la recunoașterea valorii intrinseci a diversității biologice la toate cele patru nivele de abordare (diversitatea sistemelor ecologice, diversitatea speciilor și a ierarhiei taxonomice, diversitatea genetică a speciilor și diversitatea etnoculturală a populațiilor speciei umane), precum și a valorilor economice, genetice, sociale, științifice, educaționale, culturale, recreative și estetice ale acesteia. Fiind o convenție cadru, CBD stabilește doar măsurile generale de conservare și utilizare durabilă, pentru implementarea acestor prevederi fiind necesară elaborarea de strategii, planuri sau programe naționale sau adaptarea celor deja existente, alături de integrarea conservării și utilizării durabile a diversității biologice în planurile, programele și politicile sectoriale sau intersectoriale pertinente.
În domeniul conservării biodiversității și utilizării durabile a componentelor sale cadrul legislativ este unul consolidat, însa mai există unele lacune la nivelul legislației secundare și unele inadvertențe, neconcordanțe și lacune în legislația sectorială. Aceste deficiențe, ce vor fi prezentate la fiecare subdomeniu, se datorează în principal faptului că Strategiile și Planurile de Acțiune pentru Conservarea Biodiversității realizate până în prezent nu au fost asumate de către factorii politici, nefiind adoptate prin acte normative, deci lipsite de forța juridică necesară impunerii.
B. Asigurarea coerenței și a managementului eficient al rețelei naționale de arii naturale protejate
Pentru asigurarea măsurilor speciale de protecție și conservare „in situ” a bunurilor patrimoniului natural a fost instituit un regim diferențiat de protecție, conservare și utilizare, potrivit următoarelor categorii de arii naturale protejate(conform Anuarului Statistic 2008):
a) de interes național, desemnate pe baza criteriilor IUCN:
rezervații științifice– 79 ocupând o suprafață de 100.574 ha;
parcuri naționale– 13 ocupând o suprafață de 315.857 ha;
monumente ale naturii– 190 ocupând o suprafață de 18.220 ha;
rezervații naturale– 671ocupând o suprafață de136.537 ha;
parcuri naturale– 14 ocupând o suprafață de737.428 ha;
b) de interes comunitar sau situri Natura 2000: situri de importanță comunitară, arii speciale de conservare, arii de protecție specială avifaunistică, desemnate conform obligațiilor comunitare:
arii de protecție specială avifaunistică– 108 ocupând o suprafață de 2.992.798 ha;
situri de importanță comunitară– 273 ocupând o suprafață de 3.284.092 ha, acceptate de către CE și care urmează a fi desemnate ca arii speciale de conservare.
c) de interes internațional:
rezervații ale biosferei, desemnate pe baza criteriilor stabilite de Comitetul MAB/UNESCO– 3ocupând o suprafață de 664.446 ha: Delta Dunării (1991), Retezat (1979), Pietrosul Rodnei (1979);
zone umede de importanță internațională, desemnate pe baza criteriilor stabilite de Secretariatul Convenției de la Ramsar– 5 ocupând o suprafață de 616.571 ha: Delta Dunării (1991), Insula Mică a Brăilei (2001), Lunca Mureșului (2006), Complexul Piscicol Dumbrăvița (2006), Lacul Techirghiol (2006);
situri ale patrimoniului mondial natural și cultural, desemnate pe baza criteriilor stabilite de Convenția de la Paris– 1: Delta Dunării (1991)
Concluziile acestor seminarii au relevat faptul că există unele insuficiențe la desemnarea siturilor din regiunile continentală și alpină. Astfel, pentru un total 80 de specii și tipuri de habitate naturale i s-a cerut României desemnarea de noi situri de importanță comunitară, până în septembrie 2009. Aceste deficiențe în desemnare au fost cauzate de lipsa resurselor financiare necesare realizării unui studiu comprehensiv la nivel național prin care să se stabilească inventarierea și distribuția habitatelor naturale și a habitatelor speciilor sălbatice de interes comunitar.
Pentru verificarea și desemnarea de noi situri Natura 2000 în vederea stabilirii unei rețele echilibrate la nivel național și în conformitate cu prevederile comunitare, în prezent se desfășoară un studiu finanțat de Ministerul Mediului și Pădurilor.
O altă deficiență în momentul de față o constituie lipsa sistemului național de monitorizare a stării de conservare a speciilor sălbatice și a habitatelor naturale de interes conservativ, sistem ce trebuie să stea la baza raportărilor pe care România le va face la CE cu privire la implementarea prevederilor comunitare în domeniu.
O particularitate aparte în ceea ce privește biodiversitatea României o reprezintă existența pădurilor virgine. Conform studiului efectuat de ICAS in 2005 în cadrul unei finanțări Pin Matra, suprafața acestora a fost estimată la cca. 225.000 ha. Dintre acestea, în prezent numai 75% au fost incluse în ariile natural protejate și doar 18% se află în zonele de protecție strictă, unde sunt exceptate de la orice fel de intervenții umane.
D. Utilizarea durabilă a componentelor diversității biologice
Dacă dezvoltarea sistemelor economice în secolul trecut avea ca suport ideea că mediul nu reprezintă un factor limitant al dezvoltării, importanță majoră având doar capitalul financiar, problemele create de diminuarea drastică a resurselor și efectele din ce în ce mai vizibile ale impactului activităților antropice asupra mediului și asupra calității vieții au determinat o schimbare de gândire a politicilor economice. În momentul de față capitalul natural împreună cu cel financiar și cel uman trebuie să constituie pilonii oricărei dezvoltări.
Utilizarea durabilă a componentelor biodiversității presupune abordarea ecosistemică a managementul integrat al resurselor și integrarea priorităților de conservare a biodiversității în politicile și strategiile sectoriale.
Până în prezent aceste deziderate nu se regăsesc într-o formă coerentă și unitară în politicile sectoriale, principalul motiv fiind lipsa unei valori monetare acordate serviciilor oferite de ecosistemele naturale, servicii care în prezent sunt considerate bunuri publice fără valoare de piață.
Prin urmare, așa cum o arată și concluziile intermediare ale unui studiu efectuat la nivel internațional, este esențială evaluarea corectă a valorii resurselor naturale regenerabile și neregenerabile și a serviciilor oferite de funcționarea normală a sistemelor ecologice și integrarea costurilor de conservare și refacere a biodiversității în evaluarea costurilor politicilor și strategiilor sectoriale
Obiectivele operaționale pentru asigurarea integrării priorităților de conservare a biodiversității în politicile și strategiile sectoriale:
1. Evaluarea adecvată a impactului strategiilor, politicilor, planurilor și programelor asupra biodiversității;
2. Creșterea participării factorilor interesați în procedurile de evaluare adecvată a impactului;
3. Internalizarea valorii biodiversității în analizele cost/beneficiu;
4. Stabilirea schemelor de eco-etichetare bazate pe analiza ciclului de viață al produselor pentru care producerea, distribuția, utilizarea sau depozitarea pot afecta biodiversitatea;
5. Integrarea conceptului de biodiversitate în mecanismele de evaluare;
6. Identificarea și introducerea stimulentelor pentru utilizarea durabilă a componentelor biodiversității și eliminarea celor ce au impact negativ;
7. Creșterea importanței funcțiilor ecologice ale terenurilor, inclusiv ale zonelor ripariene și a celor cu vegetație aluvială, pentru combaterea proceselor de eroziune și pentru menținerea funcțiilor ecosistemelor.
E. Conservarea ex-situ
Conceptul conservării ex-situ acoperă toate resursele genetice menținute în afara habitatului lor natural și sunt reprezentate de microorganisme, plante și animale. În contextul obiectivelor pentru 2020 și 2030 a Strategiei Naționale de Dezvoltare Durabilă, România acordă o importanță deosebită colecțiilor durabile ex-situ, refacerii resurselor periclitate ex-situ și extinderii conservării ex-situ. La nivel global se recunoaște că 20% dintre resursele genetice animale sunt în pericol de extincție cu impact deosebit de grav asupra accentuării foametei și a sărăciei. În acest scop Strategia Globală pentru Conservarea Animalelor a stabilit anumite priorități conform cărora, este necesar, ca la nivel național să fie stabilite politici de conservare (prioritatea nr. 7), programe de conservare ex-situ (prioritatea nr. 9) și dezvoltarea de standarde tehnice pentru conservare (prioritatea 11).
În contextul efectelor schimbărilor climatice și al manifestării deșertificării în România, este tot mai evident că este extrem de important ca resursele genetice naționale să fie protejate prin implementarea unor programe naționale fezabile de conservare. Ameliorarea speciilor cu importanță economică trebuie să țină cont de zestrea resurselor genetice deținută la acest moment pentru ca succesul experimentelor să fie integrate condițiilor pedoclimatice specifice țării noastre. În plus este esențial ca speciile amenințate de efectele schimbărilor climatice să beneficieze de reale șanse de supraviețuire prin prisma implementării programelor naționale de conservare ex-situ.
F. Controlul speciilor invazive
O specie alohtonă reprezintă o specie, subspecie sau taxon inferior introdus în regiuni situate în afara ariei naturale de distribuție (Anastasiu, 2007). O specie alohtonă pentru România reprezintă o specie străină florei si faunei native din România.
Pentru a deveni invazivă o specie alohtonă trebuie să se naturalizeze, adică odată pătrunsă pe teritoriul național în ecosisteme naturale reușește să se reproducă și prin creșterea efectivelor populaționale în sistem concurențial poate elimina anumite specii autohtone (native) și poate produce diferite pagube economice.
Nu reprezintă pericol de a deveni invazivi, indivizii care s-au aclimatizat (au reușit să supraviețuiască în noile condiții de biotop) deoarece nu au capacitatea de a se reproduce pe cale naturală.
La nivel național nu există o evidență clară a numărului de specii alohtone, invazive, singura centralizare a datelor și informațiilor legate de acestea realizându-se în baza de date europeană.
G. Accesul la resursele genetice și împărțirea echitabilă a beneficiilor ce decurg din utilizarea acestora(ABS)
În prezent se derulează negocieri la nivel internațional în cadrul grupului de lucru ABS (accesul la resurse genetice și împărțirea echitabilă a beneficiilor) inițiate în cursul anului 2004 pentru a se adopta un regim internațional cu privire la acest subiect în deplin acord cu prevederile Recomandărilor de la Bonn.
Este important de menționat că, în acord cu Recomandările de la Bonn, accesul la resursele genetice poate fi autorizat numai în baza unei cunoașteri adecvate a legislației în vigoare (acord în cunoștință de cauză –prior informed consent PIC), cu respectarea termenilor mutuali ai contractului încheiat (mutual agreed terms MAT), pentru utilizare durabilă și cu împărțirea echilibrată și echitabilă a beneficiilor ce rezultă din utilizarea acestora.
În contextul negocierii internaționale încă nu este foarte clară legătura dintre regimul internațional ABS și GFRA (Comisia privind Resursele Genetice pentru Alimente și Agricultură), dar este de așteptat ca aceasta să fie clarificată la Nagoya în Japonia în decursul COP10 din octombrie 2010.
Prevederile viitorului regim internațional ABS pot avea un impact semnificativ din punct de vedere juridic asupra utilizării și schimbului de resurse genetice sub GFRA în sensul că acesta s-ar putea modifica radical și ar putea deveni mai sever.
În prezent sunt în dezbatere aspecte privind:
instrumentele necesare pentru asigurarea conformității,
atribuirea eronată a originii resurselor genetice și/sau a cunoașterii tradiționale asociate acesteia,
achiziția resurselor genetice,
stabilirea standardelor internaționale pentru accesul la resursele genetice,
dezvoltarea mecanismului de schimb de informații la nivel internațional prin intermediul CHM al CBD,
acordarea certificatelor ABS și bioprospecțiune,
brevetarea metodelor/practicilor de utilizare a resurselor genetice,
acordarea drepturilor de proprietate intelectuală pentru cunoașterea tradițională asociată accesului la resursele genetice
dezvoltarea mecanismelor pentru accesul în justiție a deținătorilor resurselor genetice.
H. Susținerea și promovarea cunoștințelor, practicilor și inovațiilor tradiționale
Dezbaterile cu privire la dezvoltarea în continuare a implementării art. 8 j (cunoaștere tradițională) au fost inițiate în cursul COP3 al CBD. La COP6 au fost adoptate Recomandările de la Bonn cu privire la ABS și s-au făcut aprecieri cu privire la drepturile de proprietate intelectuală în contextul implementării aranjamentelor ABS.
În cursul anului 2009 Reuniunea Generală a Organizației Mondiale pentru Proprietatea Intelectuală a fost de acord că, în cadrul Comitetului Internațional privind Proprietatea Intelectuală și Resursele Genetice, Comisia pentru Cunoaștere Tradițională și Folclor ar trebui să inițieze negocieri cu privire la adoptarea unui regim internațional care să fie pus la dispoziție Reuniunii Generale până în 2011. Planul Strateguc 2010-2017 pentru implementarea programului multianual prevede elaborarea și adoptarea unei rezoluții cu privire la politica și regimul ABS pentru resursele genetice utilizate în alimentație și agricultură.
România nu a implementat prevederile art. 8 j per se. Totuși, anumite aspecte legate de tradiții și, în particular, legate de cunoașterea tradițională cu privire la alimente sunt acoperite astăzi de câteva acte normative elaborate de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și de către Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentului. Din păcate, aceste acte legislative nu fac nicio referirie la protecția cunoașterii tradiționale moștenite de către comunitățile locale de la strămoși dar se impune respectarea standardelor legislației comunitare cu privire la alimente, fără să fie stipulate amendamente specifice de practicarea a tradițiilor și a cunoașterii tradiționale.
Putem sublinia că societatea românească contemporană a conservat cunoștințe și practici tradiționale valoroase, care stau la baza ramurilor moderne din biologie, farmacie, medicină, agricultură, zootehnie, etnologie, fiziologie, ecologie.
De altfel, potrivit și prevederilor Convenției pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial (Paris 2003), ratificată de România prin Legea nr. 410/2005, patrimoniul cultural imaterial generează dezvoltare durabilă, fiind definit printre altele de cunoștințe și practici referitoare la natură și la univers și tehnici legate de meșteșuguri tradiționale.
Obiectivele operaționale pentru asigurarea promovării practicilor, inovațiilor și cunoștințelor tradiționale
1. Dezvoltarea unei politici naționale corerente cu privire la protecția cunoștințelor, practicilor și metodelor inovatoare tradiționale în conexiune cu accesul și utilizarea resurselor genetice;
2. Dezvoltarea cadrului legal privind drepturile de proprietate intelectuală necesare promovării cunoștințelor, practicilor și metodelor inovatoare tradiționale.
I. Dezvoltarea cercetării științifice și promovarea transferului de tehnologie
Cercetarea în România este susținută în acest moment prin Planul Național de Cercetare, Dezvoltare și Inovare 2009–2013, dar acesta nu include o direcție specială destinată conservării biodiversității. Cu toate acestea, există o serie de proiecte dezvoltate în cadrul unor programe interne și externe, dar care nu urmează o anumită linie strategică.
În Strategia Națională de Cercetare, Dezvoltare și Inovare 2007-2013, conservarea și reconstrucția biodiversității reprezintă unele din prioritățile investiției publice în cercetare-dezvoltare.
Cercetarea în România este dezvoltată atât în structuri de stat, cât și private, reprezentate prin institute de cercetare și universități, dar și companii private și ONG-uri profesioniste.
Institutele de cercetare sunt aflate în coordonarea, în subordinea sau sub autoritatea diferitelor ministere, Academiei Române sau a altor structuri.
În ceea ce privește transferul de tehnologie către aplicațiile industriale și pentru cooperarea în domeniu, în momentul de față nu există un interes prea mare. De asemenea, încă nu a fost definitivată platforma națională de implementare a foii de parcurs ETAP pentru a susține eco-inovarea.
Legat de programele actuale de cercetare legate de conservarea biodiversității, în momentul de față se constată lipsa unui Program național de taxonomie și a unui Program național de cercetare aplicată pentru stabilirea metodelor și tehnicilor de atenuare a efectelor schimbărilor climatice asupra resurselor genetice, dar și ignorarea abordării ecosistemice în stabilirea scopurilor și obiectivelor unor programe de cercetare de nivel național.
O mare parte a problemelor legate de cercetarea în acest domeniu sunt determinate de lipsa unei cooperări eficiente între autoritatea de mediu și cea responsabilă cu cercetarea pentru stabilirea unor obiective și direcții de acțiune comune și a unei baze de date unitare care să integreze rezultatele studiilor și cercetărilor realizate din fonduri publice în domeniul conservării biodiversității.
Obiectivele operaționale pentru dezvoltarea cercetărilor științifice și promovarea transferului de tehnologie
1. Dezvoltarea Programului național de taxonomie;
2. Luarea în considerare a priorităților de conservare a biodiversității, dezvoltarea și transferul de tehnologie în Strategia Națională de Cercetare, Dezvoltare și Inovare;
3. Facilitarea schimbului de informații și date privind rezultatele cercetării în domeniul conservării biodiversității, al dezvoltării de noi tehnologii și transferul acestora către domeniul privat;
J. Comunicarea, educarea și conștientizarea publicului
Potrivit celui mai recent Eurobarometru (2009 -date provizorii), România se află între țările europene cu atitudine majoritar „pro dezvoltare economică” chiar dacă afectează mediul, numai 2% considerând „protecția mediului” ca fiind o prioritate.
În principal, activitățile CEPA desfășurate până în prezent au avut un caracter limitat, fiind în majoritatea cazurilor asociate unor proiecte cu finanțare externă sau internă ce au vizat conservarea biodiversității. Aceste proiecte au inclus componente de comunicare, conștientizarea publicului, educație ecologică care au avut impact mai mult la nivel local și o influență redusă la nivel național. În afara activităților CEPA din cadrul unor proiecte de conservarea biodiversității, au existat în trecut un număr de inițiative, proiecte, programe care au avut ca scop comunicarea, conștientizarea publicului pentru conservarea biodiversității, în special legate de rețeaua ecologică europeană Natura 2000. Dintre acestea, cele mai importante sunt următoarele:
Conservarea biodiversității din Delta Dunării, finanțat prin GEF/Banca Mondială și în cadrul căruia a fost realizată în anul 2000 Strategia de conștientizare publică pentru Rezervația Biosferei Delta Dunării
Managementul conservării biodiversității, finanțat prin GEF/Banca Mondială și în cadrul căruia a fost realizată în anul 2004 Strategia națională de conștientizare publică privind conservarea biodiversității
Crearea unui web site Natura 2000 ca instrument de informare și schimb de opinii;
Elaborarea unor ghiduri informative și educative pentru siturile Natura 2000 identificate
ANPM- Program de instruire
În vara anului 2006, ANPM a organizat prin cele 8 agenții regionale o serie de seminarii cu diferite teme referitoare la Natura 2000. Instruirile de conștientizare NATURA 2000–ARPM,
APM vară 2006. S-au tipărit și distribuit postere (6,231), broșuri (3,460), pliante (13,273), fluturași (35,649) și alte materiale informative (2,240). Campania de informare s-a desfășurat sub următoarele slogane: “Natura 2000 -Un viitor cu tradiție” și “Natura, moștenirea copiilor noștri”. Sunt prezentate mai jos principalele rezultate, conform evaluării interne:
o ARPM și APM au organizat campanii publice de informare la nivel regional privind toate Ariile de Protecție Specială Avifaunistică (SPAs) Siturile de Importanță Comunitară (SCIs) validate de baza de date online
o Informațiile au fost percepute ca pozitive și utile
o Temerile participanților: restricții în ce privește agricultura, pădurile, pescuitul, dezvoltarea și lipsa de încredere în aplicarea măsurilor compensatorii
o A fost evidențiată nevoia de comunicare între proprietarii de terenuri și autoritățile locale.
Principalele probleme legate de informarea și conștientizarea publicului sunt legate de:
Lipsa resurselor umane și financiare pentru menținerea portalelor și platformelor de comunicare (editarea și actualizarea conținutului) realizate în cadrul diverselor proiecte, după finalizarea acestora.
Utilizarea în campaniile de informare și conștientizare a unor promisiuni nerealizabile și a unui limbaj prea tehnic.
Opoziția comunităților locale față de interdicțiile stabilite de către autorități, datorită consultărilor insuficiente și a lipsei percepției unor avantaje reale pe care conservarea biodiversității le poate aduce.
Lipsa unui nivel minim de cunoștințe în domeniul conservării biodiversității al celor mai mulți jurnaliști și a editorilor care abordează acest domeniu.
CAPITOLUL 2
METODE DE CONSERVARE A BIODIVERSITĂȚII
2.1. ARGUMENT
Conservarea biodiversității a devenit sau ar trebui să devină, una din cele mai urgente și importante probleme ale omenirii. Este interesant faptul că, deși omenirea își dă seama și recunoaște pierderile de resurse biologice și mai ales consecințele lor, totuși nu se dovedește destul de hotărâtă pentru a le înfrunta. Așa se explică de ce degradarea mediului continuă, iar măsurile așteptate nu se întrevăd în raport cu urgențele. Dacă comunitatea internațională, națională și locală și dacă fiecare locuitor al Terrei nu vor acționa cu promptitudine, în următorii 30 de ani, 70% din suprafața Pământului va fi serios afectată ca urmare a distrugerilor făcute de om. Numeroase specii de păsări și mamifere vor dispărea sau o treime din fondul piscicol mondial se va epuiza ca urmare a supraexploatării, iar concentrația de bioxid de carbon s-ar putea dubla pâna în 2050. Degradarea solului se datorează în proporție de 35% pășunatului excesiv, 30% despăduririlor și 27% agriculturii (diferența aparține altor factori). Jumătate din cursurile de apă ale Planetei sunt serios poluate și în curs de secătuire. 60% din cele 227 cursuri de apă socotite cele mai mari din lume și-au schimbat cursul ca urmare aconstrucției de baraje și alte lucrări hidrotehnice. Aceasta este situația actuală a mediului natural , în care se integrează și biodiversitatea, scoțând-o în evidență cu scopul de a se înțelege mai bine , de ce se impune cu atâta insistență și urgență conservarea diversității biologice. Biodiversitatea nu este suspendată undeva în afara mediului natural, ea există în interiorul lui, într-o strânsă interdependență cu toți factorii demediu. Pierderea oricărui habitat duce inevitabil la pierderea tuturor formelor de viață ce le-a adăpostit.
2.2. MĂSURI PENTRU CONSERVAREA BIODIVERSITĂȚII
Conservarea biodiversității prezintă nu numai o importanță deosebită, dar și serioase dificultăți în realizarea ei, generate de complexitatea aspectelor care caracterizează însăși biodiversitatea, fiind în discuție numeroasele structuri care o alcătuiesc, fiecare cu particularitățile ei biologice, fiziologice și comportamentale, de cerințele specifice ale condițiilor de conservare, de necesitatea unor măsuri speciale de organizare și management, a unor investiții specifice de infrastrucutură etc. Și toate acestea, datorită faptului că întreviețuitoarele ce trebuie conservate, există mari diferențe în ceea ce privește cerințele de mediul.Una este să conservi semințe într-o bancă de gene și alta să protejezi o rezervație naturală . Sau, unele sunt condițiile de conservare a plantelor cu înmulțire vegetativă și altele sunt necesare conservării plantelor cu înmulțirea sexuată. Diferențele de condiții devin și mai tranșante când e vorba de conservarea speciilor în mediul acvatic și în cel terestru. Cu totul diferite sunt cerințelede mediu pentru protejarea, spre exemplu a ursului Panda și cele pentru conservarea balenei albastre. Aceste aspecte impun o cunoaștere temeinică a biologiei și ecologiei speciilor de plante și animale, pentru ca operațiunile de conservare să se desfășoare în cunoștiință de cauză.
2.2.1. Explorarea și colectarea plantelor pentru conservare
Pentru ca plantele să poată fi conservate, ele trebuie mai întâi identificate și colectate. Identificarea lor se face prin explorarea acelor areale, care, pe baza studiilor ecologice efectuate și a unor informații primite de la oamenii locului, ar prezenta o importanță prin existența unor specii de plante de valoare pentru unele utilizări . Acțiunea de explorare este foarte utilă, întrucât cu cât ea este făcută mai amănunțit și mai temeinic, există premisele ca expedițiile de colectaresă nu se facă la întâmplare, ceea ce ar duce la o slabă eficiență a muncii de colectare. Mai trebuie adăugat că acțiunile de colectare, la care trebuie să participe echipe multidisciplinare de specialiști, sunt foarte costisitoare, fapt ce obligă la o serioasă organizare, pentru a scoate de la fiecare expediție, maximum de eficiență cu minimum de costuri. Informațiile culese la fața locului, despre plantele colectate, ajută foarte mult activitatea ulterioară din banca de gene, cercetătorii de aici, dispunând deja de o anumită orientare în utilizarea sursei respective. Pe baza informațiilor culese și a studiilor ecologice efectuate, se alcătuiesc echipele de colectare, precum și traseele de străbătut. În ceea ce privește echipa de colectare, în măsura posibilitățiilor, în alcătuirea ei, trebuie să intre specialiști din ecologie, agronomie ș.a. În stabilirea traseelor, trebuie avut în vedere ca ele să fie alese, încât, pe de-o parte, să se realizeze obiectivulexpediției, iar pe de alta, o maximă eficiență sub raportul costurilor. Odată stabilit locul și planta ce urmează a fi colectată, se stabilește mărimea optimă a probelor și modul de formare a lor, încât să cuprindă maximum de variație genetică. În ceea ce privește mărimea optimă a probei pe amplasament, Marshall și Brown (1975) recomandă între 50 și 100 de indivizi (plante), în timp ce Bennet (1970) și Allard (1970) recomandă 200-300 de plante. În ceea ce privește numărul optim de amplasamente necesare eșantionării, acesta este în strânsă legătură cu volumul cunoștințelor despre răspândirea variației în natură. Acolo unde aceste cunoștințe sunt puține, numărul de amplasamente trebuie să fie mai mare și invers. Pentru speciile anual cultivate, amplasamentele trebuie alese la distanțe egale pe tot parcursul arealului, iar pentru speciile sălbatice amplasamentele trebuie grupate câte 5 pe cuprinsul arealului, grupele fiind distribuite egal între ele.
Metode pentru protecția biodiversității
În funcție de cerințele biologice și ecologie ale speciilor , de scopul conservării ,metodele de conservare trebuie să corespundă acestor cerințe. În general există 2 forme mari de conservare : “in situ” și “ex situ”
2.2.2. Conservarea “ în situ”
Această metodă de conservare constă în menținerea plantelor sau animalelor în habitatelelor naturale, în care s-au format și evoluat. Marele avantaj al acestui tip de conservare este că el permite viețuitoarelor să-și formeze evoluția, în condițiile naturale în care s-au format și dezvoltat. Ele sunt puse în situația să co-evolueze cu bolile, dăunătorii și cu condițiile de stresale mediului din zona respectivă.
Încă din epoca lui Aristotel, oamenii se interesau de viața plantelor și animalelor. În prezent, cu toată evoluția cunoașterii umane, suntem încă departe de a finaliza inventarul tuturor viețuitoarelor. De fapt viața în ansamblul său este atât de complexă și de variată, încât există părerea că niciodată cercetătorii nu vor ajunge la o finalitate din acest punct de vedere. Cu toateacestea, biodiversitatea este supusă unui proces continuu de eroziune, încât mai multe forme de viață dispar, decât reușesc oamenii de știință să descopere și să inventarieze. Ecosistemele asigură tot evantaiul de bunuri și servicii de mediu, care fac planeta noastră viabilă.Biodiversitatea limitează insecuritatea alimentară și constituie un important rezervor de gene pentru biotehnologii, îndeosebi din agricultură și medicină. Totodată ar fi imprudent de a pune biodiversitatea “ sub clopot”. Ea este un domeniu dinamic, care evoluează și care integrează și existența umană. Pentru a o conserva într-o manieră durabilă, trebuie antrenată o rețea mondialăde rezervații protejate, asociind populațiile locale la conservarea lor.
Zonele protejate în rezervații naturale reprezintă cele mai corespunzătoare forme de conservare, întrucât ele asigură păstrarea ansamblului de unități ecologice-fauna, flora, sol, apă etc. însă și interacțiunea dintre ele. Pentru reușita conservării “in situ” trebuie avut în vedere că acest demers nu se poate face excluzănd omul. Dar pentru a-l face pe partener în această activitate el trebuie cointeresat prin diferite mijloace.
Conform convenției privind biodiversitatea de la Rio (1992) “orice zonă geografică delimitată, bine organizată și administrată, în vederea conservării unor zone naturale speciale, constituie o zonă protejată”. Această largă definiție acoperă realități variate. Uniunea Mondială pentru Natură (UICN), principala organizație care se ocupă de ariile protejate, distinge 6 zone 6 care include de la rezervații nelocuite (spre exemplu în Antarctica) până la nenumăratele parcuri naturale, conduse de populațiile locale.
În total, pe întregul Mapamond există mai mult de 30000 de arii protejate, care se intind pe 8,83 % din suprafața globului. Cea mai mare parte din ele acoperă mai puțin de 10 km2 , alcătuite din “insulițe” fragile, în mijlocul naturii.
Conservarea “in situ” în România
Natura a fost foarte darnică cu România. Formele de relief variate (munți, dealuri,câmpii, ape, păduri), condițiile climatice diferite, fauna și flora sălbatică, bogată și variată, oferă României un cadru natural cu frumuseți deosebite și cu un potențial economic generos. Din păcate, nu la același nivel s-a situat omul, care așa după cum sublinia Clubul Ecologic UNESCO “Pro Natura”, spre deosebire de alte țări, România a dus mereu lipsă de un management corespunzător pentru conservarea ariilor protejate. Merită de subliniat faptul că în România, populațiile de lupi, urși, capre negre, râși, se numără printre cele mai mari din Europa. În Carpați mai există habitate forestiere și alpine nealterate.
În anii 1930 s-a înființat în țara noastră Comisia Monumentelor Naturii cu scopul de a conserva ariile protejate. Dar din lipsa unor măsuri adecvate de organizare, ariile protejate erau un fel de muzee în aer liber, fără ghizi și fără pază. Totuși o oarecare protecție s-a realizat datorită faptului că rezervațiile erau greu accesibile. După 1990, odată cu marile transformări în țara noastră, lipsa unei legislații corespunzătoare a favorizat braconierii și “ întreprinzătorii” la mari abuzuri, furturi, distrugeri, care au provocat și provoacă mari degradări ariilor protejate. Odată cu cadidatura României pentru integrarea în Uniunea Europeană, a fost adoptată H.G.230/2003, prin care se stabilesc măsuri concrete de reorganizare a acestei activități, delimitându-se clar întinderea geografică a rezervațiilor biosferei, a parcurilor naturale și a parcurilor naționale, acestea fiind încadrate în categorii de management corespunzătoare. În același document se detaliază mecanismele de constituire a administrațiilor celor 18 zone protejate, din care una a Rezervației Biosferei, 11 Parcuri Naționale și 6 Parcuri Naturale.
Hotărârea de guvern 230/2003 stabilește că Autoritatea Publică pentru Mediu încolaborare cu Autoritatea Publică Centrală pentru Silvicultură, cu avizul Academiei Române, vor hotărî zonarea interioară a parcurilor naționale din punct de vedere al necesității deconservare a biodiversității. De asemenea în aceeași formulă organizatorică, se vor elabora norme de amenajare a pădurilor, în conformitate cu categoriile de management și cu obiectivelede conservare a biodiversității. Autoritatea Publică Centrală pentru Agricultură în colaborare cu Autoritatea Publică Centrală pentru Mediu și cu Academia Română sunt răspunzătoare de elaborarea unor norme de gospodărire a pajiștilor, având în vedere printre alte considerente, obiectivele conservării biodiversității. Se va acționa pentru stabilirea unor reglementări precise pentru desfășurarea ecoturismului, precum și stabilirea unor structuri administrative pentru fiecare rezervație. Prin măsurile stabilite de acest act normativ, precum și prin cele stabilite anterior, există certitudinea că întreaga activitate de organizare și funcționare a rezervațiilor naturale se va îmbunătăți subtanțial, încât conservarea naturii în țara noastra să se ridice la nivelul importanței și frumuseților acestor avuții.
2.2.3. Conservarea “ ex situ”
Genele nu pot fi conservate decât în sisteme vii, adică sub formă de plante întregi sau părți din plante, care trebuie să rămână vii și sănătoase pentru a fi conservate. Pentru a menține sistemele vii, biologii și responsabilii cu conservarea, utilizează câteva metode specifice. Una din aceste metode este conservarea “ex situ” care constă în conservarea plantelor și animalelor în afara habitatului natural în care s-au format și au evoluat (bănci de gene, grădini botanice, parcuri zoologice).
Cele mai multe plante se păstrează folosind acest mod de conservare, în care semințele, plantele sau părți din plante (țesuturi sau celule) sunt rezervate într-un mediu artificial. Deși stocarea se face pe termen lung, totuși el nu este definit: plantele cultivate trebuie să fie în timp regenerate pentru că ele îmbătrânesc, boabele și țesuturile trebuie să fie periodic regenerate sub formă de plante întregi, care vor produce semințe noi sau țesuturi tinere, apte pentru conservare.
Dacă regenerarea este facută regulat și meticulous, conservarea “ex situ” poate reprezenta un mijloc de rezervare a genelor pe timp foarte mare, de ordinul secolelor. Acest tip deconservare mai prezintă avantajul că adună într-un singur loc, o mare diversitate genetică.
Conservarea modernă a plantelor cultivate, precum și a rudelor lor sălbatice, se face în prezent în așa zisele “bănci de gene”. Dacă conservarea pădurilor și a faunei, recunoscută ca onecesitate încă din anul 700 î.Hr. în câteva regiuni din China și India, conservarea resurselor genetice în maniera în care se practică în prezent, constituie un fenomen relativ recent. Studiile lui A. de Candolle și N.Vavilov se găsesc la originea diferitelor colecții de resurse genetice vegetale din Federația Rusă, Statele Unite și din alte state. Colecțiile de plante făcute de ei, la început erau destinate ameliorării plantelor și disciplinelor conexe. Ulterior, unele dintre ele, spre exemplu cele ale lui Vasilov, au permis să identifice centrele de origine și centrele de diversitate ale plantelor, să pună în evidență modul de repartizare a variabilității sau acaracterelor și să lege variațiile observate de efectele de mediu.
Gestionarea și conservarea materialului vegetal au evoluat progresiv ajungând la situația de astăzi, când gestionarea se face pe baze computerizate. Conservarea patrimoniului vegetal a încetat de a mai fi o preocupare izolată, pentru a deveni în prezent o activitate științifică, cu 10 caracter internațional, în a cărei preocupare implicându-se nu numai cercetători și alți specialiști, ci și fundații private, ONG-uri și chiar guverne.
Preocupați de riscul dispariției unor importante specii, oamenii de știință au încurajat dezvoltarea băncilor de gene pentru a putea accede în permanența și rapid la resursele genetice fiabile. S-a constatat că misiunile de prospectare destinate a asigura amelioratorii de plante cu material genetic sunt costisitoare. Pe de altă parte, amelioratorii de plante și-au arătat nemulțumirea față de activitatea de colectare, întrucât în caz de epuizare sau de pierdere a unor plante este dificil de a le înlocui printr-o acțiune de colectare. De aici s-a tras concluzia necesității organizării unor instituții specializate pentru conservare, denumite bănci de gene.
Conservarea resurselor genetice în bănci de gene presupune parcurgerea mai multor erape, care se finalizează prin stocarea semințelor pentru păstrare. Prima etapă a conservării constă în efectuarea unui inventar al caracteristicilor plantelor de câmp, în locul unde s-a efectuat colectarea. Se va descrie mediul în care s-au format și dezvoltat și se va preciza originea lor. Este bine să se rețină caracteristici, precum culoarea boabelor sau forma fructului, latitudinea și longitudinea locului de colectare, numele local al plantei, data colectării și altedate ce pot fi prelevate.
A doua etapă este reprezentată de stabilirea numărului de semințe ce trebuie prelevate pentru fiecare probă în așa fel încât să fie reprezentative variabilității genetice a populației respective. Ca măsură de securitate, cea mai mare parte a loturilor conțin mai multe mii de semințe. Laboratorul Național de Conservare a semințelor (NSSL), de la Fort Collins din statul Colorado din SUA, conservă nu mai puțin de 5000 de semințe pentru plantele care produc boabe mari. La Gatersleben în Germania, cercetătorii au fixat ca obiectiv conservarea a 10000 de boabe pe lot, ceea ce corespunde cu 500 de grame de cereale. La Centrul Internațional pentru Ameliorarea Porumbului și Grâului din Mexic, loturile de porumb conservate pe termen lung conțin între 5000 și 17000 de boabe după varietate, iar pentru grâu 20000 de boabe. La Institutul Internațional de Cercetarea Orezului de la Los Banos din Filippine, proba supusă conservării conține între 5000 și 8000 de boabe pentru conservarea de lungă durată și între 20000 și 32000, după specie, pentru conservarea de medie durată.
A treia etapă constă în multiplicarea materialului vegetal destinat conservării. Semințele colectate în câmp sunt insuficiente pentru necesarul de conservare, pentru utilizarea deamelioratori și pentru schimb. Pentru a fi suficiente sunt necesare 5 generații de multiplicare.
A patra etapă constă în faptul că, odată catalogat și multiplicat, materialul trebuie să fie caracterizat și evaluat. Identificarea caracterelor interesante ale unui lot este încredințată de preferință unei echipe de cercetători. În consecință, această etapă este foarte importantă pentru 11 amelioratori. Cercetările asupra materialului colectat se fac atât în câmp cât și în sere, avându-se în vedere principalele însușiri morfologice și fiziologice. Interesează în mod deosebit rezistențala boli, la insecte și la stresul de mediu.
A cincea etapă și cea mai importantă constă în conservarea propriu zisă.Resursele genetice se conservă în 3 maniere diferite: pe termen scurt, pe termen mediu și pe termen lung.
a) Conservarea pe termen scurt (denumit și „de lucru”) – semințele sunt conservate fie la temperatura camerei, fie în spații climatizate, dacă climatul este cald și umed. Acest material prezintă un interes imediat pentru amelioratori. Colecțiile „de lucru” nu intră în conservarea propriu-zisă, ele fiind în general menținute în locurile destinate programelor de ameliorare a plantelor, mai curând decât în băncile de gene. Unele din probele „de lucru” sunt transferate în colecțiile pe termen mediu și lung, intrând în circuitul internațional.
b) Conservarea pe termen mediu reprezintă interes pentru amelioratorii de plante. Semințele sunt conservate la o temperatură de circa 0 grade C în flacoane de sticlă sau de plastic sau în pungi de aluminiu. Cea mai mare parte a băncilor de gene folosesc conservarea pe termen scurt și mediu, pentru că ele sunt imediat exploatabile de amelioratori și pentru că sunt mai puțin consumatoare de energie decât colecțiile pe termen lung.
c) Conservarea pe termen lung – pentru acest mod de conservare semințele sunt uscate după care sunt plasate în flacoane vidate sau în containere metalice sau în pungi de aluminiu. Acesteasunt depozitate în spații bine izolate sau în congelator la o temperatură cuprinsă între -10 grade C și -20 grade C. În aceste condiții, semințele pot să-și mențină viabilitatea timp foarte îndelungat.
Semințele conservate pe termen mediu sau pe termen lung sunt uscate până la un conținut de umiditate de la 4% la 7%, după care se supun refrigerării. Pentru uscare există aparate speciale de dezumidificare. Odată depozitate într-o bancă, loturile de semințe sunt periodic supuse testării viabilității. Viabilitatea semințelor depinde de 3 factori: temperatura, conținutulde umiditate și de viabilitatea inițială.
Plantele cu înmulțire vegetativă, cum este cazul cartofului, trebuie ca în fiecare an să fie înmulțite, iar stocarea tuberculilor să fie facută în spații lipsite de umiditate și caldură excesive.
Conservarea „ex situ” în parcuri zoo și în grădini botanice
Pentru mamifere, păsări, reptile și amfibieni, conservarea „ex situ” se practică în general în parcuri zoologice. Aproape 500000 de animale în toată lumea trăiesc in parcuri zoo. Câteva specii, precum condorul de California, nu mai există decât în parcuri zoo. Aceste animale au fost supuse conservării înainte să dispară din natură. În prezent se încearcă reintroducerea lor în libertate.
Conservarea „ex situ” în grădini botanice se face în 1500 de astfel de unități din întreaga lume și unde sunt adăpostite 35000 de specii, adică 15 % din flora mondială.
Cea mai mare parte din grădinile botanice se găsesc în țările dezvoltate. Țările tropicale,cu toata bogăția lor în diversitate genetică, nu dețin decat 230 de grădini botanice. În numeroase grădini botanice, o atracție deosebită o constituie spațiile destinate florilor. Atât ca interes științific, dar și estetic și educativ, florile sunt astfel alese încât să ofere plăcuta ocazie de a fi admirate și cercetate pe tot parcursul pe rioadei de vegetație, din primavara devreme cu lalelele, continuând vara cu trandafirii și încheind toamna târziu cu crizantemele.
Prin frumusețea acestor specii de flori, dar și prin diversitatea lor, prin modul de organizare și management, grădinile botanice constituie modele de bun gust și rafinament în etalarea frumosului și a ordinei, adevărate oaze de liniște și relaxare.
În țara noastră, Asociația Internațională a Grădinilor Botanice recunoaște existența a 7 grădini botanice după cum urmează: 1 la București, 2 la Cluj-Napoca, 1 la Craiova, 1 la Iași, 1la Tg-Mureș și 1 la Timișoara.
Conservarea „ex situ” în România (Banca de gene Suceava)
În România există conservarea „ex situ” a resurselor genetice vegetale, se face la Banca de gene Suceava a cărei construcție s-a făcut pe baza aprobării Consiliului de Stat al R.S. România și care până în anul 1991 a funcționat ca un compartiment dependent de Stațiuneade Cercetări Agricolă Suceava, fără personalitate juridică.
Obiectivele noii instituții înființate sunt: prospectarea, colectarea, evaluarea și conservarea resurselor genetice vegetale.
Preocupări pentru conservarea resurselor genetice vegetale în cadrul Stațiunii de Cercetări Agricole Suceava, existau de multă vreme. Primele colecții s-au făcut la porumb, încă din anul 1956, odată cu inființarea în cadrul S.C.S. Suceava a Compartimentului de Ameliorare a porumbului. Ulterior colecțiile s-au extins și la alte specii, precum la cartof, plante furajere etc. Preocupările și insistențele S.C.A. Suceava pentru colectarea resurselor genetice mai întâi în Bucovina și mai apoi din întreaga țară, au creat condiții pentru ca să inființeze Banca de Gene a României. Activitatea Băncii de Gene Suceava a atras atenția forurilor europene și internaționale de specialitate și, ca urmare, în 1993 conducerea Băncii de Gene Suceava a fost împuternicită de Guvernul României să răspundă invitației Institutului Internațional de Resurse Genetice Vegetale, cu sediul la Roma, de a semna în această organizație mondială.Ceremonialul de semnare a avut loc la Ministerul de Externe al Italiei, depozitarul documentului de aderare.
Volumul de material colectat și conservat în cadrul Băncii este de peste 7000 de probe, cuprinzând specii de cartof, porumb, grâu, fasole etc. Conservarea colecțiilor de semințe se face în condiții climatizate, dispunând în acest sens de aparatura necesară. La temperatura de +40 grade C se conservă semințele pentru păstrarea pe timp mediu, iar la -20 grade C se conservă pe perioade de lungă durată.
CAPITOLUL 3
CONSERVAREA BIODIVERSITATII IN JUDETUL DOLJ
ARII PROTEJATE
3.1. LOCALIZARE, IDENTIFICARE
Dolj este un județ în regiunea Oltenia, având o poziție sudică-sud-vestică, axată pe cursul inferior al râului Jiu, de la care își trage numele (Jiul de Jos sau Doljiu). Județul Dolj este învecinat cu județele Mehedinți la vest, Gorj și Vâlcea la nord, Olt la est și fluviul Dunărea la sud, pe o lungime de circa 150 km, distanță ce constituie o parte din granița naturală a României cu Bulgaria.
Județul Dolj este al șaptelea ca mărime, în funcție de suprafață, și al șaselea în funcție de numărul populației stabile, care se cifrează la 660.544 persoane, conform Recensământului Populației din 2011.
Relieful județului Dolj cuprinde zona de luncă a Dunării, câmpia și zona de deal. Altitudinea crește de la 30 la 350 m față de nivelul mării, din sudul spre nordul județului, din lunca Dunării spre dealurile Amaradiei. În sudul județului se află cea mai mare suprafață nisipoasă din țară și un număr impresionant de lacuri formate fie de revărsările Dunării, fie de acumulările de precipitații. După aspectul predominant al reliefului, Dolj poate fi considerat un județ de câmpie, iar în raport cu agentul principal, care a generat formele de relief de pe cea mai mare parte a teritoriului, se încadrează în categoria județelor dunărene.
Fluviul Dunărea străbate partea de sud a județului, între Cetate și Dăbuleni. Rețeaua hidrografică este reprezentată și de râul Jiu, care străbate județul de la Filiași la Zăval, pe o distanță de 154 km, și de lacuri și iazuri: Lacul Bistreț, Fântâna Banului, Maglavit, Golenți, Ciuperceni.
În lista ariilor protejate din Dolj, încadrate în rețeaua europeană Natura 2000 fac parte zonele: Bistreț, Calafat-Ciuperceni-Dunăre, Confluența Jiu-Dunăre, Maglavit, Ciuperceni — Desa, Coridorul Jiului, Poiana Bujorului din Pădurea Plenița. Consiliul Județean Dolj administrează ariile protejate de interes comunitar Coridorul Jiului, Confluența Jiu-Dunăre și Bistreț, împreună cu Rezervațiile naturale Locul Fosilifer Drănic și Pădurea Zăval. Lista ariilor protejate de interes național din Dolj mai cuprinde zonele specifice: Balta Cilieni — Băilești (47 ha), Balta Neagră (Desa), Balta Lată, Complexul lacustru Preajba-Făcăi, Dunele Dăbuleni (''La Cetate''), lacurile Adunații de Geormane, Ionele, Caraula, Locul fosilifer Bucovăț, pajiștile Cetate din Lunca Dunării, Gogoșu-Ștefănel, halofilă Gighera, Râul Bălășan (amonte de Băilești), Râurile Desnățui și Terpezița (amonte de Fântânele), Valea Rea-Radovan.
3.2. BALTA CILIENI- BĂILEȘTI
Denumirea ariei/zonei protejate: Balta Cilieni – Bailești
Recunoaștere conform legislației comunitare/naționale: Arie protejată de interes național
Descrierea stiințifică a ariei (relief, clima, conditii hidro-geografice, pedologie, geologie, tipuri de ecosisteme, habitate/ specii de importanță comunitară etc):
Aria naturală protejată de interes național "Balta Cilieni – Bailești", situată în partea centrala a Campiei Olteniei, în Campia Baileștilor, având urmatoarele coordonate 44o02'20'' lat. Nordică și 23o18'00'' long. Estica, se întinde de la intrarea Pârâului Balasan pe teritoriul administrativ al municipiului Bailești (în extravilan) și până la digul de la aeroport.
Suprafața totală – 47 ha.
Limitele ariei sunt urmatoarele:
la sud CF Craiova-Calafat;
la vest Ferma "Horticola";
la est Pasaj trecere CF.
Relieful
Municipiul Bailești s-a dezvoltat pe un ses întins, cu o pantă lina, de la nord la sud, străbătut pe mijloc de cursul de apă al pârâului Balasan. Zona Bailești face parte din sectorul Câmpia Dunareană, alcatuită din câmpuri largi acoperite cu depozite loesoide, pe care apar numeroase dune cu terase bine conturate (ale Dunării și ale afluenților ei principali)și cu lunci largi, inundabile.
Câmpia Baileștiului prezintă cea mai tipică etalare de trepte de relief, ca urmare a faptului ca aici se desfășoară tot sistemul de opt terase ale Dunării și se divide în patru subunități de relief. Orașul Bailești se află în subunitatea aflată la vest de Desnațui și la sud de linia care strabate teritoriul localităților Cetate, Motăței, Galicea Mare, Siliștea Crucii și Giurgița. Din punct de vedere morfogenetic, Campia Baileștiului se prezinta ca una de acumulare și eroziune, raportat la acțiunea Dunării în trecut și ca una de acumulare dacă referința este la acțiunea principală actuală și mai veche a vântului.
Aspecte geologice/ geomorfologice
Aria naturala protejată Balta Cilieni-Bailești este amplasată în Câmpia Olteniei (Campia Baileștilor), pe terase fluviațiie formate prin sedimentarea depozitelor aluvionare ale pleistocenului superior, pe măsura retragerii apelor Dunării și străbătuta de râul Bălașan. Ultimele depuneri le constituie nisipurile peste care s-a format solul actual.
Aspecte pedologice
În teritoriu predomină solurile cernoziomice, formate pe depozite loessoide, lutoase, luto-nisipoase, cu un conținut în humus mijlociu și o reacție mijlociu alcalină. Conținutul în carbonați este mare, efervescenta fiind foarte puternică.
Aspecte hidrologice
Zona este situată în bazinul hidrografic al Dunării, pe pârâul Balașan, orientat pe direcția VNV-ESE, corespunzător direcției predominante a dunelor și vânturilor.
Apa freatică este între 4-7 m pe terasa și între 2-4 m în locurile depresionare.
Aspecte climatologice
Datorită poziției geografice din sud-vestul țării și vestul depresiunii arcului Carpato-Balcanic, în Câmpia întinsă a Olteniei, fără adăpostul muntelui și departe de Marea Neagră, clima este de tip temperat continentală cu slabă influență mediteraneană, cu ierni moderate, primăveri scurte, veri călduroase și toamne lungi.
Dominante sunt masele de aer maritim-mediteranean și umed-oceanic și influența maselor estice de aer uscat. Toate aceste elemente dau climatului din zona Băilești și unele nuanțe ale climatului mediteranean ce caracterizează, de fapt, climatul din sud-vestul țării. Temperatura medie anuală este de 11,5º C.
Ploile sunt frecvente în tot timpul anului, cele mai mari cantități de precipitații cad în lunile mai, iunie, iar cele mai mici în martie și septembrie.
Vânturile cele mai frecvente sunt cele din sectorul vestic, sud-vestic și nord-vestic (38,9% din totalul zilelor anului) având cea mai mare intensitate vânturile din sectorul sud-estic și sudic; sunt calde și umede. Perioadele de calm dureaza 15,7% din zilele anului.
Flora și fauna
Flora și fauna acestei arii protejate este specifica zonelor umede de apa dulce.
Flora cuprinde atat vegetația lemnoasă cât și ierboasă. Flora lemnoasă este prezentă în special pe malul apelor, iar flora erbacee este reprezentată din specii acvatice. Vegetația palustra constituită din papura și alte specii palustre reprezintă habitate caracteristice cuibăritului pentru speciile de păsări de apă.
● Populus tremula L. – plop tremurator; Salix alba L. – salcie; Salix purpurea L. – rachita roșie; Typha angustifolia L. – papură; Phragmites communis Trin. – stuf trestie; Taraxacum palustre Lyons – păpădie; Dryopteris thelypteris L. – ferigă; Nuphar alba L. – nufăr alb; Utricularia minor + vulgaris L. – otrățel de baltă; Poa annua L. hirusor; Ceratophyllum submersum L. – cosor; Alisma plantago aquatica L. – limbăriță; Sagittaria sagittifolia L. – sageata apei; Lemna minor L. – lintița; Iris pseudacorus L. – stânjenel galben; Schoenoplectus lacustris L. – pipirig; Carex e lata All. – rogoz; Elodea canadensis Michx. – ciuma apei; Trapa natans L. – cornăci; Elatine triandra Schkuhr. – piperul apelor.
Fauna este reprezentată de numeroase specii ce sunt cuprinse în toate clasele de vertebrate:
mamifere: Neomys anomalus milleri- chitcanul de apă; Erinaceus europaeus- ariciul; Talpa europaea- cârtița; mustela nicalis- nevăstuica.
păsări: Nycticorax nicticorax- stârc cenușiu; Ciconia ciconia- cocostârc; Larus minutus- pescărușul mic; Phalacrocorax carbo- cormoranul; Anas platyhynchos- rața sălbatică; Gavia immer- cufundacul mare; Podiceps cristatus- corcodelul mare.
reptile: Lacerta viridis- gușterul; Natrix tessellath- șarpele de baltă; Emys orbicularis- țestoasa de baltă; Salamandra salamandra- salamandra.
amfibieni: Rana ridibunda- broasca de baltă.
pești: Gobio kessleri- guvid de baltă; Umbra krameri- pietroșelul; Leucaspius delineatus- plevusca; Alburnus alburnus- obletul; Rhodeus sericeus amarus- boarta; Misgurnus fossilis- țiparul; Abramis brama- platica; Carassius caraussius- carasul; Cyprinus carpio- crapul; Tinca tinca- linul.
Dintre nevertebrate:
Astacus astacus – racul
Mantis religiosa – calugarița.
Specii protejate:
Conform Legii Nr.5/2000 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național – Sectiunea III – zone protejate, se evidențiaza zonele naturale protejate de interes național și se identifică valorile de patrimoniu cultural național, care necesită instituirea de zone protejate pentru asigurarea protecției acestor valori.
Fiind încadrata ca rezervație și monument a naturii, Balta Cilieni răspunde nevoilor solicitate pentru menținerea și conservarea biodiversității și pentru conservarea speciilor și tipurilor de habitate avute în vedere la nivel european, național și regional.
Inexistența unor studii privind atât habitatul și speciile protejate cât și stadiul de conservare al acestora din aria naturala Balta Cilieni-Bailești, impune efectuarea tuturor activităților și acțiunilor stabilite în cadrul acestui proiect. Inventarierea speciilor de interes național din aria naturală protejată va implica efectuarea unor documentații temeinice asupra speciilor de interes din perimetrul ariei.
Conform Ordonanței de urgență nr. 57 din 20/06/2007, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 442 din 29/06/2007, privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei salbatice, în aria naturală protejată Balta Cilieni-Bailești prezintă interes 12 specii de importanța națională:
3 specii de păsări:
Gavia immer – cufundacul mare, face parte din ordinul Gaviiformes, familia Gaviidae.
Anas platyrhynchos – rața salbatică, face parte din ordinul Anseriformes, familia Anatidae.
Larus minutus – pescarușul mic, face parte din ordinul Charadriiformes, familia Laridae.
1 specie de mamifere:
Neomys anomalus milleri – chitcanul de apă, face parte din ordinul Insectivora, familia Soricidae.
4 specii de reptile:
Lacerta viridis – gușterul, face parte din ordinul Squamata, subord. Lacertilia, familia Lacertidae.
Natrix tessellata – șarpele de baltă, face parte din ordinul Squamata, subord. Ophidia, familia Columbridae.
Testudo hermanni – broasca țestoasă din Oltenia, face parte din ordinul Testudines, familia Testudinidae.
Salamandra salamandra – salamandra, face parte din ordinul Urodela, familia Salamandridae.
2 specii de amfibieni:
Bombina bombina – buhai de baltă, face parte din ordinul Anura, familia Discoglossidae.
Rana esculenta – broasca mică de lac, face parte din ordinul Anura, familia Ranidae.
2 specii de pesti:
Umbra krameri – pietroșelul, face parte din ordinul Clupeiformes, familia Umbridae.
Gobio kessleri – guvid de baltă, face parte din ordinul Cypriniformes, familia Cyprinidae.
Rezultate
Rezultate asteptate activități tip A:
studiu privind biodiversitatea din ANP;
inventar al speciilor protejate de importanță națională;
bază de date în format GIS/BIMS + hârtile de distribuție ale speciilor;
cartografiere a ANP;
documentație privind masurile de conservare pentru cele 12 specii;
plan de Management al ANP.
Rezultate așteptate activități tip E:
Informarea și conștientizarea populației locale, precum și a factorilor interesați cu privire la importanța conservării biodiversității naturale protejate de importanța națională "Balta Cilieni-Bailești"
Activități de informare și conștientizare cu privire la importanța conservării biodiversității în ANP:
Realizarea și administrarea unei pagini web de informare;
Informarea și conștientizarea autorităților publice locale, a factorilor interesați și populației locale;
Informarea și conștientizarea elevilor;
Diseminarea informațiilor și conștientizarea publicului larg;
Consultarea factorilor interesați privind aprobarea Planului de Management;
Informarea și publicitatea proiectului.
Specii protejate în arie:
PEȘTII
UMBRA KARAMERI Wallbaum, 1792 Tiganus; Mudminnow
Încadrare taxonomică: Clasa Pisces, Ordinul Salmoniformes, Familia Umbridae, Specie vurnerabilă.
Descrierea speciei: corp moderat comprimat lateral, de cca 6-17cm lungime, vertebre 32-36, spini branhiali 6-13; variabilitate si dimorfism sexual slab pronunțate.
Aria de răspândire: areal restrâns la bazinul Dunării și al Nistrului; a fost introdus în Polonia, Germania și Anglia. În România se găsește în câteva bălți din județele Satu Mare, Bihor, Giurgiu, Ilfov și Călărași, precum și Mehedinți și Dolj.
Efectul: cca 100 de exemplare, formează mici cârduri.
Reproducere: martie-aprilie; o femela depune până la 1500 icre într-o groapa săpata în mal; ecloziunea are loc după aproximativ 5 zile; durata de viață este de 3 ani.
Regim alimentar: hrana constă din nevertebrate acvatice, în special crustacee planctonice și ocazional larve de pește.
Factori de amenințare potențiala: restrângerea și degradarea habitatelor acvatice; pescuitul sportiv având o valoare indirectă fiind folosită frecvent ca momeală vie sau moartă pentru pescuitul răpitorilor, atât în sezonul cald cât și la copcă.
Măsuri de conservare propuse: respectarea legislației în vigoare, păstrarea unor condiții cât mai naturale în zonele umede, combaterea drastică a braconajului, obligativitate de a epura apele reziduale; întrucât specia a devenit o raritate în arealul geografic, dispărând din multe zone datorită mai ales a deteriorării habitatelor favorabile, acestuia i se acordă o atenție sporită privind protecția pe plan european.
AMFIBIENI
SALAMANDRA SALAMANDRA Linnaeus, 1758 Salamandra; Salamander
Încadrare taxonomică: clasa Amphibia, Ordinul Urodela, Familia Salamandridae Specie vulnerabilă.
Descrierea speciei: Membre puternice, glande parotide proeminente, coadă cilindrica și lungă. Negru cu marcaje galbene sau portocalii, de diferite forme și mărimi, lungimea corpului 15-30cm.
Aria de răspândire: Europa Centrală și de Est, Africa de Nord, Orientul Mijlociu; La noi, specia trăiește prin pădurile de foioase întunecate și umede din zona dealurilor subcarpatice, de la 200m până la limita golului alpin.
Reproducere: din primăvara până în vară; acuplarea pe uscat; femela depune puii (10 – 24, rar 50 – 70) în apă, din aprilie până în iunie, înveliți într-o membrană subțire și transparentă, care crapă în apa îndată după ponta. Ponta se poate depune și în mai multe etape, pe parcursul a câtorva săptămâni. În captivitate se acomodează ușor, trăind până la 25 de ani.
Biotopul: Specie strict terestră. Este un animal nocturn și crepuscular. Pe timp secetos se întâlnește foarte rar. Iernează pe sub tufe de ierburi, în muschi, pe sub pietre. În pofida aspectului greoi, se poate deplasa foarte repede când este amenințată.
Factori de amenințare potențială: distrugerea habitatului prin acțiuni de poluare a solului (substanțe fertilizante, pesticide etc.), defrișări conduc la diminuarea efectivelor populaționale.
Măsuri de protecție existente: Protejată prin Legea 13 din 1993 prin care România a ratificat Convenția de la Berna, OUG 57 din 2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice (Anexa 4B – specii de interes național).
Măsuri de conservare propuse: crearea mai multor arii protejate; ocrotirea speciei și păstrarea habitatelor naturale, defrișări controlate; incercarea reproducerii în captivitate.
BOMBINA BOMBINA( Linnaeus, 1758): Buhai de baltă (izvoraș) cu burta roșie;
Încadrare taxonomică: Clasa Amphibia, Ordinul Anura, Familia Discoglossidae specie aproape amenințată.
Descrierea speciei: Corpul este indesat, turtit, de dimensiuni mici, lungimea 4 – 5 cm. Capul este relativ mic, avand lungimea egala cu latimea, cu botul rotunjit. Ochii sunt foarte proeminenți, având pupila triunghiulară. Dorsal tegumentul este foarte veruculos, acoperit cu numeroși negi, rotunzi sau ovali, având un punct negru central. Cuta gulară este distinctă.
Aria de răspândire: în estul Europei, din Danemarca și sudul Suediei în vest, Cehia, Serbia și Dunărea în sud, în Rusia până aproape de Urali. În România este prezentă pretutindeni în zonele de șes: Câmpia Română, Bărăganul, Dobrogea inclusiv Delta, Crișana, Podișul Transilvaniei și Podișul Moldovei.
Reproducere: prin aprile-mai; în condiții favorabile de mediu se poate repeta în august. În timpul reproducerii, masculii oracaie, în special seara și noaptea, în cor, într-un tempo caracteristic; femelele răspund prin sunete ușoare, slabe. Ouale (între 10-100 la o pontă) sunt depuse izolat sau în grămezi mici, fixate de obicei pe plante. Dupa 8 – 9 zile apar mormolocii, care prin septembrie – octombrie devin broscuțe cu picioare dezvoltate, pierd coada și branhiile; dupa 1-3 ani devin maturi sexual. O femelă poate depune mai multe ponte pe an.
Regimul alimentar: se hrănește cu insecte, melci mici și viermi.
Biotopul: în bazine stătătoare mari și mici, permanente sau temporare (lacuri, bălți) dar și ape curgătoare nu foarte mari unde se reproduce.
Factori de amenințare potențială: distrugerea habitatului, defrișări conduc la diminuarea efectivelor populaționale, scurgerea rapidă a apelor și dispariția baltoacelor.
Măsuri de protecție existente: Protejată prin Legea 13 din 1993 prin care România a ratificat Convenția de la Berna, OUG 57 din 2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice.
Masuri de conservare propuse: reducerea poluării apelor interioare; crearea mai multor arii protejate; ocrotirea speciei și pastrarea habitatelor naturale; promovarea reproducerii organizate în captivitate.
RANA ESCULENTA Lennaeus, 1758: Broasca mică de lac
Încadrare taxonomică: Clasa Amphibia, Ordinul Anura, Familia Ranidae
Descrierea speciei: Masculul 6 – 9 cm, femela 9 – 12 cm. Capul cam tot atât de lung cât este de lat, cu botul rotunjit sau prelung ascuțit. Ochii foarte proeminenți așezați latero-superior. Spatele verde, uneori cafeniu, cenușiu sau întunecat cu pete și marmorari neregulate, cafenii sau negre, uneori cu dunga pe șira spinării, mai luminoasă. Ventral albicios- uniformă sau patată cu negru.
Aria de răspândire: în Europa până în vestul Siberiei; la noi în tot arcul carpatic.
Reproducere: Adulții iernează pe fundul apei, tinerii pe pământ; primavara apar prin aprilie-mai când are loc și reproducerea. Femela depune până la 5000 de oua, în grămezi mari, care cad la fundul apei. Dupa 5 – 7 zile ies larvele, iar dupa două săptămâni devin mormoloci. Dupa 3 – 4 luni apar broscuțele. Indivizii pontelor târzii ierneaza ca mormolocii. Maturitatea sexuală poate fi atinsă de masculi după prima hibernare iar de femele după a doua.
Regimul alimentar: Se hrănește cu moluște, insecte, viermi, larve și icre.
Biotopul: Specie euritopă, poate fi gasită în aproape orice tip de habitat, împreună cu Rana ridibundă sau Rana lessonae, mai rar cu amândoua. Este predominant acvatică, mai activă ziua. Destul de frecvent stă pe malul apei la soare. Hibernează atât pe uscat cât și în apă.
Factori de amenințare potențială: distrugerea habitatului, scurgerea rapidă a apelor.
Măsuri de protecție existente: Protejată prin Legea 13 din 1993 prin care România a ratificat Convenția de la Berna, OUG 57 din 2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei salbatice.
Măsuri de conservare propuse: reducerea poluării apelor interioare; crearea mai multor arii protejate; ocrotirea speciei și păstrarea habitatelor naturale; promovarea reproducerii organizate în captivitate.
REPTILE
TESTUDO HERMANNI Gamelin,1789: Testoasa de uscat din Oltenia (banateana)
Încadrare taxonomică: Clasa Reptilia, Ordinul Chelonia, Familia Testudinidae Specie periclitată.
Descrierea speciei: este o broască de talie mijlocie. Are circa 4 cm la naștere și respectiv 15-30 cm la maturitate.
Aria de răspândire: Europa Centrală și de Est; în țara noastră îndeosebi în zona Porților de Fier, în Subcarpații Olteniei, clisura Dunării.
Reproducere: Obișnuit, se reproduce la sfârșitul primăverii, când femela depune 11-12 ouă albe, sferice, cu un diametru de 3,5 cm., pe care le îngroapa în pământ afânat.
Regimul alimentar: Este o specie vegetariană prin excelență, hrănindu-se cu frunze, fructe de pădure, legume și foarte rar mici nevertebrate.
Biotopul: păduri, zone inierbate, regiuni cu tufișuri și stâncării. Hibernează din octombrie până la sfârșitul lunii aprilie, îngropată în pământ sau în mici peșteri prezente în stâncile de la nivelul malurilor.
Factori de amenințare potențială: distrugerea habitatului prin extinderea suprafețelor agricole, industriale sau locuibile, defrișări conduc la diminuarea efectivelor populaționale.
Măsuri de protecție existente: Protejată prin Legea 13 din 1993 prin care România a ratificat Convenția de la Berna, OUG 57 din 2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice.
Măsuri de conservare propuse: crearea mai multor arii protejate; ocrotirea speciei și păstrarea habitatelor naturale, defrișări controlate; interzicerea comerțului și a recoltării lor, încercarea reproducerii în captivitate.
LACERTA VIRDIS Gamelin, 1789: Gușterul
Încadrare taxonomică: Clasa Reptilia, Ordinul Squamata, Familia Lacertidae
Descrierea speciei: Lungimea totală 30-40 cm, din care coada 20-26 cm. La mascul, coada este cilindrică, lațită la bază. La femelă coada este mai lungă. Masculii adulți sunt verzi cu nuanțe până la albastrui sau albastru, pe cap și gât cu pete negre. Femelele adulte sunt mai mult cenușii cu diferite nuanțe de la cafeniu, cafeniu întunecat și negru, de obicei cu 2 șiruri de pete mai albe.
Aria de răspândire: Europa Centrală și de Est; destul de comun în țara noastră.
Reproducere: prin mai-iunie, femela depune câte 6-12 oua în nisip sau pământ moale, ponta putându-se repeta la câteva săptămâni. Ouăle sunt albe-murdar, lungi de 15-18 mm și cu diametrul de 8-11 mm. Clocirea variază, în funcție de căldura și umiditate, de la 2,5 la 3,5 luni.
Regimul alimentar: Se hrănește cu coleoptere, himenoptere (gandaci, viespi, albine, furnici).
Biotopul: luminișurile și lizierele pădurilor de stejar sau pe malurile însorite și cu vegetație ale Dunării si lacurilor.
Factori de amenințare potențială: distrugerea habitatului prin extinderea suprafețelor agricole, industriale sau locuibile, defrișări conduc la diminuarea efectivelor populaționale.
Măsuri de protecție existente: Protejată prin Legea 13 din 1993 prin care România a ratificat Convenția de la Berna, OUG 57 din 2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice.
Măsuri de conservare propuse: crearea mai multor arii protejate; ocrotirea speciei si pastrarea habitatelor naturale, defrisari controlate; incercarea inmultirii in captivitate.
NATRIX TESSELATA (Laurenti, 1768): Șarpe de apă
Încadrare taxonomică: Clasa Reptilia, Ordinul Squamata, Familia Colubridae Specie aproape amenințată.
Descrierea speciei: se aseamană mult la aspect și comportament cu șarpele de casă cu care împarte de multe ori același habitat. Prima diferență vizibilă ar fi ca la șarpele de apă nu găsim acel inel galben din spatele capului de la șarpele de casă. Culoarea generală este galben cenușiu cu variații de măsliniu si brun deschis.
Aria de răspândire: Europa Centrală și sudică; destul de comun la noi în țară.
Reproducere: La sfârșitul lunii martie masculul începe să curteze femelele care depun în luna iulie, în cuiburi din grămezi de frunze, paie, gunoi până la 40 de ouă. Părinții nu au grijă de pui care se descurcă singuri după eclozare și se hrănesc cu mormoloci și puiet de pește.
Regimul alimentar: Hrana este alcatuită aproape exclusiv din pești și broaște. Rar se întamplă să consume șoareci și păsări mici.
Biotopul: luminișurile și lizierele pădurilor de stejar sau pe malurile însorite și cu vegetație ale Dunării ș lacurilor.
Factori de amenințare potențială: distrugerea habitatului prin extinderea suprafețelor agricole, industriale sau locuibile, utilizarea pesticidelor și a îngrășămintelor agricole; poluarea apelor.
Măsuri de protecție existente: Protejată prin Legea 13 din 1993 prin care România a ratificat Convenția de la Berna, OUG 57 din 2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice.
Măsuri de conservare propuse: crearea mai multor arii protejate; ocrotirea speciei și păstrarea habitatelor naturale, reducerea poluării apelor; încercarea înmulțirii în captivitate.
PĂSĂRI
GAVIA IMMER Brunnich, 1764: Cufundar mare; Common loon
Încadrare taxonomică: Clasa Aves, Ordinul Gaviiformes, Familia Gaviidae
Descrierea speciei: lungimea totală a corpului max. 100 cm și greutatea variind între 2-8 Kg, penajul alb amestecat cu negru la pasărea adultă, cioc albicios in penaj de iarna și în rest negru albăstrui.
Aria de răspândire: Cufundarul mare este specific continentului nord-american, dar cuibărește și în Europa în lacurile interioare din Islanda.
Efectivul: în Europa se estimează între 10.000 și 20.000 perechi clocitoare., din care cca 1.500 perechi cuibăresc în România, cu precădere în bălțile din Delta Dunării.
Migrație și reproducere: oaspete de iarnă, vine în bălțile noastre în noiembrie. Cuibărește în stufărișuri sau în vegetația arborescență din balțile și ostroavele Dunării. Cufundărul înoată foarte bine la suprafață, nu are probleme la cufundat în apă și este capabil să zboare sute de kilometri când migrează. în timpul împerecherii, adulții construiesc cuibul, participă la incubarea ouălelor și hrănesc puii, hrana preferată fiind peștele.
Regimul alimentar: mâncător de pește capturând prada sub apă, cufundându-se sub apa până la 60 m adâncime. Dieta de apă dulce constă în stiuca, biban, peștele-lună, păstrăv. Dieta de apă sărată constă în platică, hering, păstrav de mare.
Biotopul: balți și lacuri cu apă adâncă, cu stufarișuri și palcuri de arbori.
Factori de amenințare potențială: creșterea nivelului hidrologic al bazinelor acvatice, incendierea sau tăierea macrofitelor paluste.
Măsuri de protecție existente: specia este protejată prin Directiva Europeană 79/409/EEC – Directiva Păsări, prin Legea 13 din 1993 prin care România a ratificat Convenția de la Berna, Legea 13 din 1998 prin care România a ratificat convenția de la Bonn, OUG 57 din 2007 privind regimul ariilor naturale protejate.
Măsuri de conservare propuse: ocrotirea speciei și habitatelor preferate.
Anas platyrhynchos – Rața salbatică
Este cea mai răspândită, mai mare și mai masivă dintre rațele de suprafață. O întâlnim în toate bălțile și lacurile, din țară, își face cuib din stuf, iarbă, pe grinduri, în scorburi de copaci, unde depune 8-10 ouă pe puf și pene mici (interesant este că, dacă i s-au luat ouale, depune altele, dar mai puține). După 26 de zile, ies bobocii, care pleacă din cuib în aceeași zi, urmându-și mama. Ei pot zbura dupa 7- 8 săptămâni. Rața se hrănește cu plante și animale acvatice. Este foarte activă noaptea.
Larus minutus – Pescărușul mic
Are doar 26 cm, fiind cel mai mic pescaruș din fauna noastră. Silueta este tipică pescarușilor, având ciocul mic, în penajul de vară, adultul are capul negru, aripile și spatele cenușii deschis, iar restul penajului alb. Caracteristic, sub aripa este negricios. Iarna, capul devine albicios, cu un punct mic negru în spatele ochiului. Juvenilul prezintă pe aripi dungi de culoare neagră. Cuibărește rar și punctiform în Dobrogea, dar apare relativ frecvent în perioadele de migrație.
MAMIFERE
NEOMYS ANOMALUS Cabrera, 1907: Chitcanul de mlaștină; Millers water shrew
Încadrare taxonomică: Clasa Mammalia, Ordinul Insectivora, Familia Soricidae Specie periciclată de origine mediteraneană.
Descrierea speciei: seamană cu un șoarece având lungimea corpului de cca 20 cm, culoarea blănii cafenie, în urma ochilor cu o mică pată albicioasă.
Aria de răspândire: Vestul Europei până în Asia Mică; în România răspândit mai mult în munții Apuseni și Carpații Meridionali, până la 2000 m (Retezat, valea Râului Mare).
Efectivul: în Europa se estimează între 800 – 1.000 indivizi, care se întâlnesc în populații mici și izolate.
Reproducere: Două perioade pe an: primavara (după ce temperaturile nocturne se stabilizează în jurul a 0 grade C și a doua perioadă în iulie-august; între 4 și 6 pui la fațare;
Regimul alimentar: Se hrănește cu viermi, insecte, păianjeni și alte animale din sol.
Biotopul: în locuri umede mai ales la câmpie, fiind o specie mai mult terestră decât acvatică.
Factori de amenințare potențială: distrugerea habitatului prin acțiuni de poluare a solului (substanțe fertilizante, pesticide etc.), defrisșări, pășunat conduc la diminuarea efectivelor populaționale.
Măsuri de protecție existente: Protejată prin Legea 13 din 1993 prin care România a ratificat Convenția de la Berna, OUG 57 din 2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice.
Măsuri de conservare propuse: ocrotirea speciei și păstrarea habitatelor naturale, defrișări controlate – pe parcele pentru a da posibilitatea retragerii indivizilor din locurile perturbate în cele liniștite, respectarea măsurilor speciale de protecție.
3.3. LACUL ADUNAȚII DE GEORMANE
Principalele calități pe care le are aria naturală protejată Lacul Adunații de Geormane sunt: diversitatea speciilor, posibilitatea de monitorizare a speciilor protejate de interes național / comunitar, conservarea zonelor umede, prezența unor areale de reproducere, prezența unor areale de hrănire, prezența unor areale de odihnă, accesibilitatea pentru educație, turism și recreere.
Factorii climatici, hidrologici, geomorfologici și de biodiversitate imprimă ariei protejate de interes național Lacul Adunații de Geormane un caracter ecologic special pentru Câmpia Olteniei.
Având în vedere faptul că, acest complex lacustru (aria protejată analizată) face parte dintr-un sistem hidrografic din apropierea orașului Craiova, important centru urban, aria naturală protejată prezintă în același timp interes turistic. De aceea factorii administrativi locali au în vedere asigurarea condițiilor care să determine dezvoltarea funcțiilor ecologic exprimate în primul rând prin diversitatea structurilor ecosistemice și ale biodiversității.
Principala particularitate ecologică, care definește aria protejată situată pe teritoriul localităților Bratovoești, Teasc, Bădoși, Geormane constă în faptul că într-un areal restrâns de aproximativ 102 ha, sunt grupate o mare diversitate de ecosisteme: denivelări ale terenului sub forma unor mici dealuri, pășuni și fânețe, terenuri agricole și o structură hidrografică complexă: pârâuri, mlaștini, lacuri. Toate acestea sunt populate cu o diversitate de specii de plante și animale ceea ce conferăzonei, un caracter special pentru Câmpia Olteniei și chiar pentru teritoriul României. S-a menționat găsirea unor oligochete deosebite ca: Iliodrylus vejdovskyi Hrabe, specie citată aici pentru prima dată în fauna țării noastre.
Din punct de vedere al condițiilor de calitate pentru apele de suprafață, lacul se încadrează în categoria a II-a, putând fi utilizat pentru piscicultură (în afară de salmonicultură) precum și în scopuri turistice și de agrement. Aria este importantă pentru efectivele unor specii de pești, valoroase din punct de vedere economic. Dintre speciile de pești existente în acest lac, numai crapul prezintă valoare economică ridicată, în rest predomină“albitura”, având importanță mai mult cantitativă. În această categorie intră: plătica, batca, roșioara, beldița, babușca.
Supremația crapului din lac a fost preluată de caras, specie nepretențioasă, rezistentă la lipsa de oxigen din apă, mult mai rezistent la boli și îngheț decât celelalte specii și care s-a înmulțit foarte repede, urmat de crapul chinezesc, pește fitofag introdus în lac pentru curățirea apei de fitoplancton.
Informații Generale
Aria protejată de interes național Lacul Adunații de Geormane este situată într-o zonă de câmpie din bazinul hidrografic al râului Jiu care se întinde pe teritoriul localităților Bratovoești și Teasc și face parte din categoria zonelor umede. Această arie protejată se caracterizează prin prezența ecosistemelor lacustre, respectiv lacul Victoria și balta Marica, învecinate de zone mlăștinoase.
Lacul Victoria este situat pe terasa superioară stângăa Jiului la o distanță de aproximativ 25 km față de Craiova spre sud, în Câmpia Olteniei pe terasa Rojiștea. Acest lac formează o unitate biologică izolată legată de Jiu printr-un canal de evacuare a surplusului de apă prin intermediul bălții Marica. Forma lacului este aproape ovală, cu maluri joase, nisipoase și puțini arbori.
Localizarea ariei naturale protejate
Aria naturală protejată de interes național Lacul Adunații de Geormane cu o suprafață de 111,25 ha este situat în partea sudică a României, în regiunea de dezvoltare IV Sud-Vest Oltenia (constituită în baza Legii nr. 315/2004 privind dezvoltarea regională în România), care se înscrie în totalitate pe teritoriul județului Dolj, în partea central-estică a acestuia. Zona investigată este situată în regiunea biogeografică continentală, la o altitudine maximăde 88 m.
Unitățile administrativ teritoriale pe cuprinsul cărora este localizată aria naturală de interes național Lacul Adunații de Geormane sunt Bratovoești și Teasc. Cele mai apropiate localități de zona investigată sunt: Prunet, Bădoși, Teasc și Bratovoești.
Dintre cele două UAT în care se înscrie aria protejată analizată, comuna Bratovoești are ponderea cea mai mare (62,17%) din cadrul zonei investigate. O suprafață (42,08 ha) însemnată o înregistrează și comuna Teasc în cadrul ariei naturale protejate de interes național, ponderea căreia este de aproximativ 37,83%.
Căile de transport rutiere (cu ajutorul cărora se poate realiza accesul în cadrul ariei protejate Lacul Adunații de Geormane) sunt reprezentate de următoarele două drumuri:
DN 55 – traseu de drum: Craiova – Bechet;
DC 28 – traseu de drum: Bratovoești – Bădoși.
Limitele ariei naturale protejate
Aria naturală protejată de interes național Lacul Adunații de Geormane (cod: 2393) cu o suprafață de 111,25 ha este delimitată de malurile lacurilor Marica și Victoria dar și pajiștea situată de o parte și de cealaltă parte a canalului de legătură dintre acestea. Modul de utilizare a terenurilor este următorul:
– Pășuni – 10%
– Pădure – 10 %
– Luciu de apă– 80%
Mediul Abiotic. Geologie
Intensitatea proceselor de modelare actuală a reliefului din zona analizată este determinată atât de cauze naturale (ce impun un regim sezonier și accidental) cât și de activitățile antropice, care accelerează procesele și creează noi forme de relief. Cauzele naturale ale proceselor actuale sunt: litologia, relieful și clima.
Terenul este în stânga râului Jiu, pe terasa superioară. Prin retragerea apelor în trecutul îndepărtat din această regiune, materialul rămas și depus aparține levantinului. Pe materialul acesta, în cuaternar s-au depus roci cristaline, calcare, gresii în diferite stadii de alterare și dezagregare. Dintre acestea, cel mai rezistent la alterare și dezagregare este cuarțul din care este alcătuit nisipul dunelor, la care se adaugă praful de mică și praful de loess.
Relief și geomorfologie
Unități de relief
Aria naturală protejatăde interes național Lacul Adunații de Geormane este situată în partea central-estică a județului Dolj, la Sud de municipiul Craiova și la Est de Râul Jiu, în Câmpia Jiului. Din punct de vedere geomorfologic, zona investigată se încadrează în Câmpia Jiului, subunitatea Câmpiei estice a Olteniei. Formele de relief sunt rezultatul acțiunii râului Jiu, în urma deplasării continue spre vest; după geneză, vârstă și aspect cele mai importante sunt terasele și lunca.
Forma de relief predominantă este câmpia. Lacul Victoria este situat pe terasa superioară stângă a Jiului la o distanță de 25 km față de Craiova spre sud, în Câmpia Olteniei pe terasa Rojiștea. Lacul formează o unitate biologică izolată legată de Jiu printr-un canal de evacuare a surplusului de apă prin intermediul bălții Marica. Forma lacului este aproape ovală, cu maluri joase, nisipoase și foarte puțini arbori.
Geomorfologie
Aria naturală protejată de interes național Lacul Adunații de Geormane este situată în partea central-estică a județului Dolj, la Sud de municipiul Craiova și la Est de Râul Jiu, în Câmpia Jiului. Din punct de vedere geomorfologic, zona investigată se încadrează în Câmpia Jiului, subunitatea Câmpiei estice a Olteniei.
Hidrografie
Caracteristicile hidrografice, hidrologice și hidrogeologice sunt influențate în special de climat. Apele subterane variază ca adâncime și debite. Aria naturală protejată de interes național Lacul Adunații de Geormane aparține Bazinului Hidrografic V Jiu . Râul Jiu se aflăla o distanță de aproximativ 2,3 km fațăde aria protejată analizată.
Clima
Zona investigată se încadrează, conform Monografiei Geografice a R.P.R., în sectorul de climă continentală (II), caracteristic subținutului sudic al climei de câmpie (A), districtul de păduri (p), din centrul Câmpiei Române (2) IIAp2, cu temperatura medie anuală peste 9 ºC, cu precipitații medii peste 500 mm/an, caracterizat prin două minime (la începutul verii și toamna). La începutul primăverii se produce un salt termic determinat de invazia aerului cald din SV.
Situarea în sudul țării, la contactul dintre câmpie și podiș, impune ariei protejate investigate o climă temperat–continentală și cu nuanțe mediteraneene generate de masele de aer tropical în sezonul cald, având veri calde și secetoase, ierni relativ reci, primăveri scurte și toamne lungi.
Circulația maselor de aer este predominant vestică care determină parametrii climatici reprezentați de temperatură, precipitații, insolație etc. Valorile temperaturii înregistrează fluctuații lunare, sezoniere și anuale.
Temperatura medie anuală este de 10,8 °C în iulie, iar temperaturile lunare sunt de –3 °C în ianuarie și 22,5 °C în iulie, cu o amplitudine de 25 °C. Continentalismul termic se reflectă în trecerea scurtă între iarnă și vară, primul înghețapare după 25 octombrie, iar ultimul în prima decadă a lunii aprilie, rezultând un interval de 200 zile/an fără îngheț.
Precipitațiile atmosferice cu valoare medie multianuală de 509 mm neuniform repartizate în cadrul anului, cu un maxim de precipitații în perioada caldă (iunie) specific regimului mediteranean.
Vânturile cu cea mai mare intensitate și frecvență sunt cele din sectorul estic (24,6% cu 4,3m/s) și cele opuse acestora, sectorul vestic (18,7% cu 4,2 m/s).
Solurile
Conform analizei GIS, în cadrul ariei naturale protejate de interes național Lacul Adunații de Geormane se disting două tipuri de sol: soluri brun-roșcate și soluri brune eu-mezobazice. .
Mediul Biotic
Ecosisteme.
Aria naturală protejată de interes național Lacul Adunații de Geormane este dominată de ecosisteme acvatice (reprezentate de cele două lacuri), alături de care mai pot fi întâlnite zone de stufăriș, pajiști dar și pajiști împădurite (prin plantare).
Specii de floră și faună pentru care a fost declarată aria naturală protejată Proiectul Elaborarea planului de management pentru aria naturală protejată de interes național, Lacul Adunații de Geormane vizează 17 specii de faună aparținând unui număr de șase categorii de animale astfel: trei specii de păsări, două specii de mamifere, trei specii de amfibieni, patru specii de reptile, patru specii de pești și o specie de nevertebrate, listate mai jos: cufundarul mare (Gavia immer), barza albă (Ciconia ciconia), pescăruș mic (Larus minutus), chițcanul de mlaștină (Neomys anomalus), vidra (Lutra lutra), salamandra (Salamandra salamandra), broasca râioasă brună(Bufo bufo), brotăcelul (Hyla arborea), gușterul (Lacerta viridis), țestoasa de apă (Emys orbicularis), șarpele de apă (Natrix tessellata), țestoasa de uscat bănățeană (Testudo hermanni), țiparul (Misgurnis fossilis), boarța (Rhodeus sericeus amarus), porcușor de nisip (Gobio kessleri), țigănușul (Umbra krameri) și fluturele lui Apollo (Parnassius apollo).
În urma investigațiilor din teren unele dintre specii nu au fost identificate în aria naturală protejată de interes național, Lacul Adunații de Geormane.
Nevertebrate
Parnassius apollo Linnaeus, 1758
Încadrarea taxonomică. Specia Parnassius apollo Linnaeus, 1758 face parte din familia Papilionidae, ordinul Lepidoptera, clasa Insecta, încrengătura Arthropoda ale regnului Animalia.
Descrierea speciei. Fluturele lui Apollo (Parnassius apollo) este de culoare albă, cu pete mari negre pe aripile din prim-plan și pete roșii pe aripile din spate (Carter, 2000). Aceste pete roșii pot varia în dimensiune și formă, în funcție de locația indivizilor, observându-se și dispariția acestei culori (roșu aprins) la soare spre o nuanță apropiată de portocaliu (Collins și Morris, 1985). Aripile sunt lucioase, cu marginile ușor transparente iar la unii indivizi sunt mai întunecate – un fenomen general comun întâlnit la muți fluturi (Still,1996). Omizile acestei specii sunt de culoare negru catifelat cu pete roșii-portocalii de-a lungul abdomenului (Carter,2000).
Fluturii adult ai speciei Parnassius apollo sunt văzuți cu aripi la mijlocul verii (Still, 1996), hrănindu-se cu nectar produs din flori (Fred și colab., 2006). Omizile care rezultă în primăvară din oualele depuse peste iarnă de femele se hrănesc cu specii ale genului Sedumsp. și Sempervivumsp. (Carter,2000). Dupăce omida va crește, va forma un cocon liber din care fluturele adult va apărea în urma metamorfozei (Still,1996).
Habitat. Specia habitează în pajiștile și pășunile montane, până la 2000 m altitudine (Still, 1996) în cazul în care există există multe specii de plante care furnizează nectar. Omizile speciei Parnassius apollo sunt dependente de speciile saxicole ca Sedumsp. și Sempervivum sp. care cresc pe stâncile aride sau pietrișuri. Cercetările au arătat (Fred și colab.,2006) că speciile saxicole din apropierea pajiștilor și zonelor cu specii de plante bogate în nectar sunt vitale pentru Parnassius apollo.
Evaluarea stării de conservare a speciilor
În urma realizării studiului de inventariere a speciilor din cadrul ariei naturale protejate Lacul Adunații de Geormane, unele dintre cele 17 specii de faună nu a fost identificate în teren. În acest sens s-a considerat necesară realizarea studiului de stabilire a stării actuale de conservare unor specii de faună mai bine reprezentate în cadrul ariei naturale protejate Lacul Adunații de Geormane. Astfel, au fost selectate nouă specii de păsări de interes comunitar sau național prezente și bine reprezentate numeric în cadrul ariei naturale protejate Lacul Adunații de Geormane.
Pentru evaluarea stării generale de conservarea speciilor de interes din cadrul ariei natural protejate de interes național Lacul Adunații de Geormane a fost urmată metoda semaforului descrisă în „Evaluarea statului de conservare al habitatelor si speciilor de interes comunitar din Romania – ghid metodologic”. Astfel fiecare dintre cei patru indicatori au primit o evaluare de forma: Favorabil (culoarea verde), Nefavorabil neadecvat (culoarea portocalie), Nefavorabil total neadecvat (culoarea roșie) și Necunoscut sau informații insuficiente (culoarea gri).
Evaluarea globală a speciilor de interes comunitar analizate a fost realizată pe baza codurilor de culoare primite pentru fiecare dintre cei patru indicatori urmând următoarele reguli:
a) Unul sau mai mulți indicatori de culoare portocalie (Nefavorabil neadecvat) indică starea generală de conservare culoarea portocalie (Nefavorabil neadecvat);
b) Unul sau mai mulți indicatori de culoare roșie (Nefavorabil total neadecvat) indică starea generală de conservare culoarea roșie (Nefavorabil total neadecvat);
c) Toți indicatorii de culoare verde (Favorabil) sau trei de culoare verde (Favorabil) și unul gri (Necunoscut/Informații insuficiente) indică starea generală de conservare culoarea verde (Favorabil);
d) Doi sau mai mulți indicatori de culoare gri (Necunoscut/Informații insuficiente) indică starea generală de conservare culoarea gri (Necunoscut/Informații insuficiente).
Evaluarea stării de conservare a speciei de mamifere
În stadiul inițial, prezentul proiect viza două specii de mamifere, respectiv vidra (Lutra lutra) și chițcanul de apă (Neomys anomalus). În urma realizării studiului de inventariere a speciilor din cadrul ariei naturale protejate Lacul Adunații de Geormane una dintre cele două specii, respectiv chițcanul de apă (Neomys anomalus) nu a fost identificată, astfel că, starea actuală de conservare a speciei nu poate fi stabilită (Tabelul nr.3.1).
Tabel nr. 3.1. Evaluarea stării actuale de conservare a speciilor de mamifere vizate de proiect
În cazul vidrei (Lutra lutra), evaluarea stării actuale de conservare a speciei relevă faptul că specia se încadrează în categoria Nefavorabil Neadecvat, fiind necesare implementarea măsurilor de management în vederea atingerii stării favorabile de conservare a speciei. Statutul de conservare Nefavorabil Neadecvat a fost stabilit în urma analizei celor patru indicatori, conform metodologiei descrise în capitolul 3. Metodologia de evaluare a stării actuale de conservare. Astfel, din cei patru indicatori analizați, doi, respective Arealul de distribuție și Habitatul speciei sunt Favorabili datorită amplasării ariei naturale protejate de interes national Lacul Adunații de Geormane în mijlocul arealului de distribuție a speciei și respectiv în urma prezentei unei suprafețe de habitat suficient de extinsă pentru a susține prezența speciei.
Indicatorul Mărimea populației a fost evaluat ca fiind Nefavorabil Neadecvat datorită faptului că, deși suprafața de habitat este relativ extinsă, teritorialitatea vidrelor nu permit conviețuirea mai multor exemplare în cadrul ariei naturale ptoejate de interes național Lacul Adunații de Geormane. De asemenea, specia este afectată de activitățile umane prezente în cadrul ariei analizate din care amintim: simpla prezență umană, braconajul piscicol, prezența prădătorilor nespecifici (câini hoinari), prezența drumurilor de exploatare și a Drumului Național (ce poate acționa ca o barieră) ce împiedică accesul vidrelor în situl Natura 2000 ROSCI0045 Coridorul Jiului. În urma celor de mai sus putem afirma că, din punct de vedere al Perspectivelor viitoare, specia este clasificată ca având un statut de conservare Nefavorabil Neadecvat.
Evaluarea stării de conservare a speciilor de pești. În urma realizării studiului de inventariere a speciilor de pești din cadrul ariei naturale protejate de interes național Lacul Adunații de Geormane, trei dintre cele patru specii de pești nu au fost identificate în teren, astfel pentru acestea nu se poate realiza evaluarea stării actuale de conservare. Pentru o singură specie de pește se poate realiza starea actualăde conservare, respectiv pentru țipar (Misgurnus fossilis) (Tabel nr.3.2).
Tabel nr 3.2. Evaluarea stării actuale de conservare a speciilor de pești vizate de proiect
Dintre cele patru specii de pești, pentru una singură au fost colectate suficiente informații pentru a putea evalua starea de conservare a speciei, este vorba despre țipar (Misgurnus fossilis), pentru care starea de conservare a fost evaluată ca fiind Nefavorabil Neadecvată. Starea de conservare Nefavorabil Neadecvată este un rezultat al celor doi indici clasificați astfel, respectiv Mărimea populației speciei și Perspectivele viitoare ale speciei. În cursul perioadei de inventariere a speciilor de pești din perimetrul ariei naturale protejate Lacul Adunații de Geormane au fost identificate doar trei exemplare, ceea ce semnifică o populație restrânsă în zona analizată. De asemenea, din cauza activităților antropice cu impact negativ asupra speciei dintre care amintim braconajul piscicol și deversarea apelor uzate menajer putem afirma că este necesară implementarea unor măsuri de management în vederea obținerii stării favorabile de conservare a speciei. Dintre cei patru indicatori analizați, doi au fost evaluați ca fiind favorabili, respectiv arealul central de distribuție al speciei și mărimea habitatului favorabil pentru specie, reprezentat de suprafața celor două lacuri (Victoria și Marica) dar și a canalului de legătură dintre acestea.
În cazul celoralte trei specii de pești, neidentificate în teren nu au fost colectate suficiente informații pentru a se putea stabili starea actuală de conservare în perimetrul ariei naturale protejate de interes național Lacul Adunații de Geormane, astfel acestea au fost clasificate cu indicativul “Necunoscut”.
Evaluarea stării de conservare a speciei de nevertebrate
În urma realizării studiului de inventariere a speciilor de nevertebrate din cadrul ariei naturale protejate de interes național Lacul Adunații de Geormane, specia Parnasius Apollo nu a fost identificată, aceasta nu îndeplinește condițiile de habitat din cadrul ariei naturale protejate de interes național Lacul Adunații de Geormane, astfel pentru acestea nu se poate realiza evaluarea stării actuale de conservare, în dreptul acestea fiind realizată mențiunea “Nescunoscut” (Tabel nr.3.3).
Tabel nr. 3.3. Starea de conservare a speciei de nevertebrat vizat de prezentul proiect
Evaluarea stării de conservare a speciilor de amfibieni și reptile
Dintre cele șapte specii de amfibieni și reptile vizate de proiect au fost identificate în teren doar patru specii, pentru toate celelalte nu s-a putut stabili starea de conservare. În tabelul de mai jos (Tabel nr.3.4) este prezentatăevaluarea stării de conservare a celor șapte specii de amfibieni și reptile vizate de proiect.
Tabel nr. 3.4. Starea de conservare speciilor de amfibieni și reptile vizate de prezentul proiect
Evaluarea stării de conservare a speciilor de păsări
Prezentul proiect viza, în stadiul inițial evaluarea stării de conservare pentru trei specii de păsări, respectiv cufundarul mare (Gavia immer), barza albă (Ciconia ciconia) și pescărușul mic (Larus minutus). În timpul perioadei de inventariere a speciilor de păsări din perimetrul ariei naturale protejate Lacul Adunații de Geormane una dintre cele trei specii de păsări nu a fost identificată în teren, respectiv cufindarul mare (Gavia immer). În urma finalizării studiilor de inventariere și cartare a speciilor de păsări de interes comunitar/național s-a considerat necesară stabilirea stării actuale de conservare pentru alte nouă specii de păsări, respectiv stârcul galben (Ardeola ralloides), chira de baltă (Sterna hirundo), chirighița cu obraji albi (Chlidonias hybrida), ciocănitoarea de grădini (Dendrocopos syriacus), egreta mică (Egretta garzetta), pescărelul albastru (Alcedo atthis), stârcul de noapte (Nycticorax nycticorax) și vânturelul roșu (Falco tinnunculus) (Tabel nr.3.5)
Tabel nr. 3.5.Evaluarea stării actuale de conservare a speciilor de păsări vizate de proiect
Dintre cele 11 specii de păsări analizate, pentru una nu s-a putut stabili starea actuală de conservare în cadrul ariei naturale protejate de interes național Lacul Adunatii de Geormane, pentru două specii, respectiv pentru barza albă (Ciconia ciconia) și stârcul galben (Ardeola ralloides) au o stare de conservare Favorabilă iar opt specii au o stare de conservare Nefavorabil Neadecvată preponderent datorată prezenței presiunilor antropice în perimetrul ariei naturale protejate de interes național Lacul Adunații de Geormane.
3.4. VALEA REA-RADOVAN
Scopul și categoria ariei protejate
Declarată prin Legea Nr.5 din 6 martie 2000, Aria protejată ValeaRea–Radovan este încadrată în categoria IV IUCN – REZERVAȚIE NATURALĂ, categorie ce include ariile protejate de interes național, aflată pe teritoriul administrativ al județului Dolj, având drept scop de management Conservare prin intervențiide gospodărire; IUCN este acronimul frecvent uzitat pentru Uniunea internațională pentru conservarea naturii, conform Union internaționale pour la conservation de la nature sau International Union for Conservation of Nature, ca organizație internatională, fondată în octombrie 1948, dedicată conservării resurselor naturale.
Conform legislației în vigoare, ariile protejate de interes național pot fi: rezervații științifice, parcuri naționale, monumente ale naturii, rezervații naturale, parcuri naturale.
Definiția și scopul acestor categorii de arii protejate, corespondența dintre categoriile IUCN și cele definite în legislația românească sunt prezentate în tabelul de mai jos.
Tabelul 3.6. Corespondența între categoriile IUCN și categoriile de arii protejate de interes național
● România are în prezent 13 parcuri nationale, 14 parcuri naturale și peste 900 de alte categorii de arii protejate, acoperind cca 8% din suprafața țării.
Denumirea categoriei în România -Rezervație Naturală; Categoria Echivalentă în Sistemul din 1978 -Rezervații pentru Conservare a Naturii/ Sanctuar al Sălbăticiei/ Rezervații Naturale supuse Managementului EN/FR/ES -Habitat/Species Management Area/ Aire de gestion des habitats/especes/ Area de Manejo de Habitat/Especies.
Lista rezervațiilor naturale se regăsește în Legea 5/2000 și în Hotărârea nr.1143 -18/09/2007 privind instituirea de noi arii naturale protejate prin care s-au mai adăugat noi rezervații naturale la lista națională. Lista rezervațiilor naturale din județul Dolj cuprinde ariile protejate de interes național (19 rezervații naturale), aflate pe teritoriul administrativ al județului Dolj, declarate prin Legea Nr. 5 din 6 martie 2000, listă în care Valea Rea –Radovan este inclusă ca rezervație naturală de tip botanic, cu o suprafață de 20 ha.
Informații generale
Aria Valea Rea – Radovan este situată în Regiunea Oltenia, la circa 30 Km de Municipiul Craiova, la limita dintre Câmpia Băileștilor și Platforma Strehaia (Piemontul Getic) la circa 80 m altitudine. Aceasta are o lungime de aproximativ 2 km în direcția NE – SV și o lățime de 800 m. Se întinde pe traseul Valea Văiereli (între localitățile Sălcuța și Radovan), o vale cu apă permanentă, aproape dreaptă, pe cursul superior, iar pe cursul inferior, înainte de a se vărsa în râul Desnățui, cu multe șerpuituri. Diferențele de nivel între vale și terasa superioară (între trei dintre ele) este de aproximativ 30 m. De-a lungul văii, pe o distanță relativ scurtă, se succed o serie de asociații vegetale: higrofile, higro-mezofile, mezofile. Conform fișei de caracterizare a ariei întocmită de APM Dolj (Formular standard pentru caracterizarea ARIILOR NATURALE PROTEJATE), caracteristicile ariei din punct de vedere al localizării, sunt următoarele:
●Localitate: Radovan, Dolj
●Ecoregiune: Silvostepa Câmpiei Române
●Coordonate: Lat. 44º15‟ ; Long. 23º50‟
●Suprafața: 20 ha
●Altitudine: medie 70-90 m
●Tip: zonă umedă, apă dulce, stufăriș
●Habitate majore: zonă umedă
Zonarea internă a ariei protejate Valea Rea -Radovan
În acord cu măsurile ce trebuiesc a fi implementate pe teritoriul aferent ariei naturale protejate Valea Rea – Radovan, cu statut de rezervație naturală, în funcție de starea de conservare a habitatelor și speciilor de interes național/comunitar, precum și corelat cu specificul întregii arii protejate, suprafața ariei protejate Valea Rea – Radovan din punct de vedere al zonării interne, conform OUG 57/2007 cuprinde următoarele trei zone: zona de protecție integrală, zona de management durabil (Zona de conservare durabilă sau zona-tampon) și zona de dezvoltare durabilă a activităților umane.
Zonarea internă a ariei protejate Valea Rea – Radovan a avut drept obiectiv recunoașterea și protejarea eficientă a resurselor din zonă și realizarea unei structuri care să asigure o gestionare durabilă a resurselor naturale specifice ariei, ținând cont de nevoia de conservare a biodiversității și peisajului, precum și de dezvoltarea economică a zonei, pe baza diminuării impactului activităților antropice asupra mediului.
Zona de protecție integrală – cuprinde suprafața din arie care se suprapune peste teritoriul administrativ al localității Radovan, din punct de vedere al regimului juridic fiind proprietate a statului, având incluse cele mai valoroase elemente ale patrimoniului natural, a căror conservare este absolut obligatorie.
În zonele de protecție integrală sunt interzise:
– orice forme de exploatare sau utilizare a resurselor naturale, precum și orice forme de folosire a terenurilor, incompatibile cu scopul de protecție și/sau de conservare;
– activitățile de construcții – investiții, cu excepția celor destinate administrării ariei naturale protejate și/sau activităților de cercetare științifică, ori a celor destinate siguranței naționale sau prevenirii unor calamități naturale. Dacă sunt legale, construcțiile/ investițiile și infrastructura existentă își vor păstra destinația. În această zonă se pot desfășura următoarele activități:
► științifice și educative;
► activități de ecoturism care nu necesită realizarea de construcții-investiții;
► utilizarea rațională a pajiștilor pentru cosit și/sau pășunat numai cu animale domestice, excepție fac caprinele, proprietatea membrilor comunităților care dețin pășuni sau care dețin dreptul de utilizare a acestora în orice formă recunoscută prin legislația națională în vigoare, pe suprafețele, în perioadele și cu speciile și efectivele avizate de administrația parcului, astfel încât să nu fie afectate habitatele naturale și speciile de floră și faună prezente;
► localizarea și stingerea operativă a incendiilor;
► intervențiile pentru menținerea habitatelor în vederea protejării anumitor specii, grupuri de specii sau comunități biotice care constituie obiectul protecției, în baza propunerii, cu avizul Consiliului Științific și aprobarea autorității publice centrale pentru protecția mediului;
► intervențiile în scopul reconstrucției ecologice a ecosistemelor naturale și al reabilitării unor ecosisteme necorespunzătoare sau degradate, la propunere, cu acordul Custodelui ariei naturale protejate, emis în baza aprobării autorității publice centrale pentru protecția mediului.
► acțiunile de înlăturare a efectelor unor calamități, la propunere, cu acordul Custodelui ariei naturale protejate, emis în baza aprobării autorității publice centrale pentru protecția mediului;
► acțiunile de prevenire a înmulțirii în masă a dăunătorilor forestieri, care nu necesită extrageri de arbori sau care necesită evacuarea materialului lemnos din pădure, și acțiunile de monitorizare a acestora, propunere, cu acordul Custodelui ariei naturale protejate, emis în baza aprobării autorității publice centrale pentru protecția mediului.
Mediul fizic
Aspecte geologice / geomorfologice
Aria protejată Valea Rea – Radovan se află la zona de contact dintre cele două mari unități morfologice, Câmpia Olteniei și Podișul Getic. Este amplasată în zona de silvostepă a Câmpiei Române – ca ecoregiune (conform Strategiei Naționale pentru Conservarea Biodiversității). Materialele parentale fac parte din cuaternar și sunt reprezentate prin depozite leossoide de textură variată, de la luto-nisipos la luto-argilos, precum și soluri roșietice carbonatice cu aspect leossoid.
Prin amplasare la câțiva zeci de km sud –vest de orașul Craiova, pe Calea Dunării, înspre orașul Segarcea, peisajul întâlnit încântă prin geologia locului, aici apărând formațiunile villafranciene și gunziene suspendate deasupra luncilor afluenților râului Desnățui, care se varsă la rândul său direct în Dunăre. Peste aceste depozite se află o serie de argile nisipoase roșii, de tip loessoid, cu intercalații de argile mai gălbui, atribuite Pleistocenului mediu (Riss) și superior. Loessurile și depozitele loessoide încheie depozitele cuaternare pe interfluvii, terase, mari conuri de dejecție, cu excepția zonelor inundabile, unde geologia este mai recentă. Substratul geologic este, așadar, reprezentat de loessuri și depozite loessoide, iar solurile sunt de tip: aluvial pe zona de vale, iar pe terase soluri brune și argiloiluviale brune podzolite, cernoziomuri.
Întinderile ”fără sfârșit” ale luncii Jiului sunt înlocuite cu alternanțe de altitudini prin intermediul interfluviilor piemontane cu altitudini sub 200m, iar peste acest prag, suprafețele mai înguste apar ca niște ziduri vechi, măcin ate de timp.
Relieful din zona Radovan este individualizat prin interfluvii largi, tabulare și văi înguste și adâncite în aluviuni și pietrișuri, care conferă un caracter sălbatic versanților.
Centrul popular al acestei zone este reprezentat de Comuna Radovan, iar în ciuda faptului că nici măcar indicatoarele complexului geomorfologic și lacustru nu au mai rămas în picioare, populația locală și cea a județului Dolj încă mai aleg această zonă ca oază de weekend, chiar dacă nu există drumuri județene care să ducă la rezervație. Localitatea este înconjurată de o pădure frumoasă, care în trecut era legată printr-un coridor ce urmărea lunca Desnățuiului cu nordul județului Dolj. Eforturile de conservare a acesteia înainte de Revoluție erau cu mult mai mari de cât cele din prezent, localnicii povestind că au fost acolo colonizați și fazani și iepuri. Iar pădurarii își făceau cu diligențele cuvenite datoria de a conserva speciile de arbori. Prin pădure, actualmente destul de îngustată, trecea Desnățuiul, care acum are la sud de Lacul Fântânele un debit controlat.
Aspecte hidrologice
Râul Valea Rea , care este afluent al râului Desnățui, se formează între Câmpia Olteniei și Lunca Jiului, în iazul Sălcuța, comuna Calopăr; traversează spre vest Rezervația naturală Valea Rea – Radovan și se varsă în râul Desnățui pe raza comunei Radovan – județul Dolj.
Din punct de vedere climatic situl aparține zonei climatice temperate, cu influențe mediteraneene, datorită poziției sud-vestice. Poziția și caracterul depresionar al terenului pe care îl ocupă, în apropiere de curbura lanțului muntos carpato-balcanic, determină, în ansamblu, o climă mai caldă decât în partea centrală și nordică a țării, cu o medie anuală de 10-11.5°C.
Speciile de floră și faună de pe teritoriul ariei protejate Valea Rea – Radovan
Aria Valea Rea aparține de Comuna Radovan, județul Dolj, reprezentând una dintre cele mai importante arii botanice din Provincia Oltenia, pentru vegetație și floră, prin prezența speciei pontico-mediterraneene Ziziphora capitata L. (Buia 1959). Deși, după această dată, cercetările au fost răspândite pe o arie mare în partea de sud a Olteniei, specia nu a fost găsită în alte locuri. Ziziphora capitata, în Oltenia este doar în această arie, iar la nivel național mai este menționată doar în Dobrogea. Populațiile de Ziziphora capitata prezintă un efectiv redus de până la circa o sută de fitoindivizi, ceea ce o face să fie vulnerabilă în cadrul ariei.
Valea Rea Radovan reprezintă un important punct floristic și de vegetație prin numărul mare de geoelemente rare (raportat la suprafața studiată), precum: Ziziphora capitata (amintită anterior), Crucianella angustifolia, Sternbergia colchiciflora, Centaurea besserana, Hordeum bulbosum, Lathyrus sphaericus, Dianthus leptopetalus, Cirsium grecescui precum și prin prezența elementelor de stepă: Stipa capillata, S. tirsa,S. da syphylla, S. pulcherrima subsp. pulcherima, S. pennata subsp. pennata (S. joannis).
Mai multe din speciile menționate de botaniști în cadrul studiilor efectuate nu mai sunt prezente în teritoriu, fapt explicat prin stadiul avansat de ruderalizare și din cauza unui pășunat intensiv. Populațiile de Sternbergia colchiciflora, cunoascută doar din acest punct în Oltenia, prezintă un efectiv mult mai mare de fitoindivizi (comparativ cu Ziziphora capitata), ca de altfel și în cazul speciilor: Lathyrus sphaericus, Dianthus leptopetalus. Specii precum: Crucianella angustifolia, Centaurea besserana, Cirsium grecescui, Hordeum bulbosum, Stipa dasyphylla, Stipa pulcherrima, sunt reprezentate prin fitoindivizi sporadici.
Cu toate acestea, cu privire la reprezentarea numerică a populațiilor speciilor mai sus menționate nu s-au efectuat studii statistice.
Vegetație ierboasă se caracterizează prin poziția dominantă a asociațiilor xero-termofile, ca: Medicagini (minimae) -Festucetum valesiacae, Thymio (pannonici) – Chrysopogonetum grylli, Bothriochloetum ischaemi, delimitate de asociații lemnoase, precum: Querceto (robori) – Fraxinetum oxycarpae, Quercetum frainetto – cerris, izolat fiind prezente și tufărișuri de Quercus pubescens.
Lângă comuna Radovan se află o vale interesantă, mai mult o înrămurare de ravene ce se varsă în perioadele cu precipitații abundente în Desnățui. Datorită proceselor hidro – morfologice care au loc aici, vale a căpătat numele de ”Valea Rea”, însă includerea ei pe lista rezervațiilor din România nu a venit din această direcție, ci datorită rarității plantelor găzduite de solul frământat de procese de degradare de aici.
Zona este caracterizată mai ales printr-o vegetație spontană de stepă, în general uscată. Pajiștile sunt formate din specii de graminee tipice stepei (în condițiile unor precipitații medii anuale sub 500 mm), cum ar fi Festuca spp, Chrysopogon gryllus, Stipa spp., Cynodon dactylon.
Aproape de talvegul văilor torențiale cresc plante mai pretențioase la umiditate, cum ar fi Alopecurusp ratensis , Poa spp., Festuca pratensis.
Numeroase plante ierboase de origine submediteraneană, rare în vegetația Olteniei brodează covorul floristic al văii, cum ar fi șopârlița (Veronica rostrata), vinețica (Centaurea orientalis) sau lucerna de stepă (Medicago hispida). Structura covorului ierbos demonstrează că în aceste locuri au fost odinioară păduri, astfel: vioreaua (Scilla bifolia), violetele (Viola spp.), poroinicul (Orchis purpurea), păi ușii (Festuca spp). Speciile lemnoase rămase din vechile păduri sunt cerul (Quercus cerris), gârnița (Q. Frainetto), păducelul (Crataegus monogyna).
Valoarea științifică a rezervației naturale Valea Rea – Radovan este asigurată de raritățile floristice, cum ar fi saschiul (Vinca herbacea), barba caprei ( Tragopogon floccosus ), mirodenia (Hesperis tristis ), garofițele ( Dianthus leptopetalus ) sau cimbrișorul (Ziziphora capitata ).
Pe partea stângă a drumului Craiova – Calafat , pe versantul nord și nord – est, lunca este împărțită de păduri de stejar pufos (Quercus pubescens) și de asemenea de o plantație de cer (Quercus cerris) și gârniță (Q. frainetto), ca o completare a vechii păduri cu aceeași esență de Quercus.
În pajiști se găsesc exemplare izolate de Quercus pubescens (Paun et al., 1970) ceea ce sugerează existența unei foste păduri de tufan cu mulți ani în urmă.
Între grupurile de pădure și marginea lor și, de asemenea, pe pante vestice și nord – vestice, există arbuști de păducel (Crataegus monogyna) și porumbar (Prunus spinosa).
Pe pantele de nord la aproximativ 20-30 m de la linia de vale, există păduri masive naturale de stejar pedunculat (Quercus robur) cu frasin (Fraxinus angustifolia subsp. oxycarpa), iar pe pante Quercus cerris și Q. frainetto.
Diametrul terier la unele specii de Quercus robur ajunge până la 1,2 m. , iar Fraxinus angustifolia subsp. oxycarpa, Quercus cerris (Paun et al. 1970) prezintă specimene cu trunchiul gros, atestând astfel vechimea lor.
Flora pajiștilor: Pajiștile din zona Valea Rea – Radovan sunt foarte interesante din punct de vedere floristic, fiind foarte bogate în specii. Pe fondul general Eurasiatic floristic, sunt prezente numeroase specii mediteraneene și submediteraneene, ca: Sternbergia colchiciflora Waldst. & Kit., Dasypyrum villosum (L.) P. Candargy, Lathyrus sphaericus Retz., Chrysopogon gryllus (L.) Trin., Hordeum bulbosum L. Smyrnium perfoliatum L., Centaurea solstitialis L, Centaurea besserana D.C., Ornithogalum divergens Boreau, Medicago minima (L.) L, Cruciata pedemontana (Bellardi) Ehrend., Carexhordeistichos Vill., Poasylvicola Guss.; balcanice: Veronica teucrium L. subsp. crinita (Kit.) Velen., Acanthus balcanicus Heywood et I.B.K. Richardson.
Ziziphora capitata se află inclusă pe listele roșii naționale ca: Rară (Boscaiu et al. 1994; Oltean et al. 1994) și (Beldie 1979; 1990; Ciocarlan 2000); Vulnerabilă (Dihoru et a1. 1994), populațiile fiind foarte mici, reduse la aproximativ 20 de exemplare pe o suprafață de 3 km.
Alte specii rare și vulnerabile: Dianthus leptopetalus Wilfd., Lathyrus sphaericus Retz., Crucianella angustifolia L, Centaurea besserana DC, Cirsium grecescui Rouy, Stembergia colchiciflora Waldst. & Kit., Hordeum bulbosum L, Stipa dasyphylla (Czern. ex Lindem.) Trautv., Stipa pulcherrima C. Koch subsp. pulcherrima
Sumarul floristic de pe teritoriul sitului include următoarele specii: Fam. Equisetaceae: G., Cosm. Equisetum ramosissimum Desf. ;- Fam. Ranunculaceae ; Fam. Papaveraceae.; Fam. Cannabaceae (Cannabinaceae); Fam. Caryophyllaceae; Fam. Amaranthaceae; Fam. Chenopodiaceae; Fam. Polygonaceae; Fam. Rosaceae.
Speciile de faună de pe teritoriul ariei protejate Valea Rea -Radovan
Deși aria naturală protejată Valea Rea -Radovana fost studiată din punct de vedere botanic și protejată din acest punct de vedere, pe lângă speciile de plante vasculare rare, această arie adăpostește o serie de specii faunistice de interes național/comunitar.
Fauna vizată de proiect este reprezentată de o serie de specii cuprinse în toate clasele de vertebrate, de interes național și comunitar, aflate în anexele OUG 57/2007, respectiv:
► Mamifere: Spermophilus citellus(Citellus citellus)- popândău, Șuiță (3, 4A);
► Păsări: Dendrocopos medius – Ciocănitoare de stejar (3A), Alauda arvensis -Ciocârlia de câmp (a 5B), Upupa epops – Pupăza (A 5C)
► Reptile: Testudo graeca – Țestoasă greacă (A3, 4A), Lacerta viridis – Gușterul (A 4A), Elaphe longissima – Sarpele lui Esculap ( 4A), Eryx jaculus -Sarpe de stepa, Boa de nisip ( 4A);
► Amfibieni: Salamandra salamandra – Salamandra (4B); Hyla arborea -Brotacel, Buratec, Racanel (4A), Rana temporaria – Broasca roșie de munte (4A, 4B, 5A);
► Nevertebrate: Lucanus cervus – Rădașca (A3, 4A), Cerambyx cerdo –Croitor (3, A 4A).
În cadrul sitului Valea Rea – Radovan au fost studiate 3 specii avifaunistice, protejate prin legi românești și comunitare, precum și alte populații durabile de specii de faună, respectiv: 1 specie de mamifere, 4 specii de reptile, 3 specii de amfibieni, 2 specii de nevertebrate. Speciile de păsări, mamifere, reptile, amfibieni și nevertebrate protejate la nivel național și european identificate în situl Valea Rea – Radovan prezintă următoarea încadrare în Cod Natura 2000, Lista Roșie globală IUCN, OUG 57/2007 –Anexe, și următoarea stare de conservare, prezentate în tabelul de mai jos:
Evaluare pentru biodiversitate și habitate
Se pare că suntem martori pasivi și imperturbabili la instalarea certă a schimbărilor climatice, problema conservării speciilor devenind din ce în ce mai accentuată pentru specia umană. Rezervațiile naturale, așa cum au fost contituite, sunt concentrate pe arii reprezentative din punct de vedere biologic, acestea reprezentând exemple aleunor comunități de plante valoroase sau sunt situri care au un interes special pentru speciile pe care le adăpostesc.
Situl Valea Rea – Radovan, ca rezervație naturală de tip botanic, ca importanță la nivel local, regional, național și internațional nu este decât prezentat punctual în aceasta fază a prezentului studiu, necesitând continuarea acestor studii, cele ulterioare având menirea de a demonstra cu prisosință importanța cuvenită acestui sit.
Timpul schimbărilor climatice este și timpul migrațiilor. Arealele marginale, fie că sunt păduri sau orice alt tip de vegetație, din cauza fluctuației factorilor de mediu, furnizează optortunități pentru regenerare și astfel modificare a compoziției speciilor, impunând aplicarea de programe de evaluare a stării de conservare.
În aria naturală protejată Valea Rea – Radovan, starea de conservare a biodiversității a fost stabilită pe baza criteriilor de evaluare a sitului pentru anumite specii din anexa II, respectiv:
Populație: mărimea și densitatea populației speciei prezente din sit în raport cu populațiile prezente pe teritoriul național. Acest criteriu are scopul evaluării mărimii relative sau densității relative a populației în sit cu cea la nivel național.
Se foloseste un model progresiv ca cel de mai jos:
-A: 100 ≥ p > 15%
-B: 15 ≥ p > 2%
-C: 2 ≥ p > 0%
-D: populație nesemnificativă.
Conservare: gradul de conservare a trăsăturilor habitatuluicare sunt importante pentru speciile respective și posibilitățile de refacere. Acest criteriu cuprinde două sub-criterii:
1. gradul de conservare a trăsăturilor habitatului care sunt importante pentru specie:
-I: elemente în stare excelentă;
-II: elemente bine conservate;
-III: elemente în stare medie sau parțial degradată.
2. posibilitățile de refacere.
-I: refacere ușoară;
-II: refacere posibilă cu efort mediu;
-III: refacere dificilă sau imposibilă.
Sinteza aplicata la clasificarea după cele două sub-criterii:
-A: conservare excelentă= elemente în stare excelentă (i I), indiferent de clasificarea posibilității de refacere,
-B: conservare bună= elemente bine conservate b (i II), indiferent de clasificarea posibilității de refacere = elemente în stare medie sau parțial degradată (i III) și ușor de refăcut (ii I),
-C: conservare medie sau redusă= toate celelalte combinații.
Izolare: gradul de izolare a populației prezente în sit față dearia de răspândire normală a speciei:
– A: populație (aproape) izolată,
– B: populație ne-izolată, dar la limita ariei de distribuție,
– C: populație ne-izolată cu o arie de răspândire extinsă.
Global:evaluarea globală a valorii sitului pentru conservarea speciei respective.
– A: valoare excelentă
– B: valoare bună
– C: valoare considerabilă
Starea de conservare a unei specii nu este influențată în mod direct de mărimea efectivelor populaționale, ci de gradul de expunere a speciei sau a habitatelor speciei la factorii de risc. Specia este însă cu atât mai vulnerabilă cu cât efectivele sale populaționale sunt mai mici. Cu cât vulnerabilitatea speciei este mai mare, cu atât și măsurile active de management care se impun vor fimai ample.
În tabelul următor se prezintă starea de conservare la momentul studiului efectuat în perioada 2012-2013, precum și măsurile propuse pentru restabilirea stării favorabile la speciile aflate în pericol, urmare a manifestării acțiunii unor factori de risc/amenințări.
Tabelul 3.7. Starea actuală de conservare a speciilor de importanță națională/comunitară din Aria Naturală Protejată Valea Rea – Radovan
Evaluarea stării de conservare pentru speciile studiate s-a efectuat prin încadrare în următoarele categorii:A – conservare excelentă, B – conservare bună, C – conservare medie sau redusă.
În concluzie, se poate aprecia că în ceea ce privește factorii de amenințare a stării de conservare a speciilor luate în studio prin prezentul proiect s-a constatat că biodiversitatea se află într-o stare relativ stabilă de conservare, iar amenințările asupra speciilor studiate sunt generate, în principal, de gradul scăzut de conștientizare a populației și a factorilor de decizie locali, pe fondul noutății conceptului de conservare a biodiversității, factorii predominanți de amenințare fiind:
-Agricultura- înseamnă atât o folosire a terenului prin ea însăși cât și exercitarea unei influențe puternice asupra activităților rurale. Agricultura înseamnă, de asemenea, folosirea majoră a terenului în categoria V de peisaje protejate și este importantă în multe rezervații naturale de categoria IV. Ca activitate principală pe terenurile învecinate, are o influență profundă asupra ariilor protejate din toate categoriile. Mai mult decât orice alt sector, agricultura demonstrează că ariile protejate trebuie înființate și administrate ca parte a politicilor generale de folosire a terenului și nu separat. Câteva terenuri agricole sunt de o valoare intrinsecă de conservare așa cum flora, fauna și peisajul depind de continuarea agriculturii de intensitate mică, deseori tradiționale. Abandonarea acestui fel de agricultură duce la pagube mari asupra naturii și peisajului, dar totodată nu toate formele tradiționale de agricultură sunt inofensive ecologic. Majoritatea practicilor agricole moderne s-au dovedit deosebit de nocive pentru natură și peisaje. Pentru creșterea productivității au fost distruse numeroase habitate rare, in special prin drenarea zonelor umede și irigarea zonelor aride. Pe alocuri, practicile de tip industrial aproape au eradicat plantele și animalele sălbatice, folosirea intensivăa substanțelor fertilizante, pesticidelor și erbicidelor ducând la apariția poluării și distrugerea ariilor naturale învecinate.
-Pășunatul reprezintă o altă amenințare, care aduce daune majore biodiversității, datorită distrugerii speciilor rare și a plantelor ierboase care constituie fitocenozele caracteristice habitatelor specifice.
-Extracția de pământ din perimetrul ariei, proces ce conduce la crearea premizelor erozionale, depozitarea ilegală a deșeurilor și poluarea pe cursul apelor din cadrul ariei protejate Valea Rea – Radovan sunt, de asemenea, activități antropice cu impact negativ semnificativ asupra mediului.
-Lipsa de informare a populației privind importanța speciilor de interes comunitar/național, generează pericolul distrugerii speciilor prin activitățile desfășurate de populația locală.
Se poate concluziona că problema majoră care constituie o amenințare pentru habitatele speciilor de floră și faună o reprezintă presiunea antropică manifestată prin pășunatul și agricultura din terenurile învecinate rezervației naturale.
3.5. LACUL IONELE- URZICUȚA
Denumire: Lacul Ionele
Localizare: Județul Dolj, localitatea Urzicuța
Ecoregiune: Silvostepa Câmpiei Române
Coordonate: 43o59’ – 43o59’ N, 23o32’ – 23o33’E
Suprafața: 3.2 ha
Altitudine: 43 m
Căi de acces: din comuna Urzicuța spre sud, pe drumuri de exploatare, se traversează pârâul Baboia
Statutul legislativ (actul de declarare): Decizia C.J. nr. 26/1994
Habitate majore: Zonă umedă
Tipuri de habitate: apă dulce, stufăriș, vegetație de sărături
Caracterizarea generală a ariei protejate
Aspecte geologice / geomorfologice.
Teritoriul face parte din Câmpia Olteniei și lunca pârâului Baboia. Lunca Baboiei este de vârstă holocenă, acoperită cu materiale parentale cu texturi lutoase în zonele joase și lutonisipoase în zonele înalte. În cadrul său apare o rețea de zone joase cu bălți și mlaștini reminiscente ale meandrelor Baboiei și grinduri puțin proeminente. Înclinarea generală a luncii Baboiei, de la vest la est este mai mică 0,001%.
Aspecte pedologice
Pe materialul loessoid al grindurilor din lunca Baboiei s-au format cernoziomuri slab solonetizate în profunzime și chiar la suprafață, datorită curenților ascendenți ai pânzei capilare a apei freatice situate la adâncimea de 1-2,5 m. Pe suprafețele joase cu apa freatiă aproape de suprafață (0,3-0,7m) în luncă au avut loc procese de gleizare și de solonetizare, formându-se lăcoviști slab solonetizate și chiar lentile cu solonetizare puternic. Pe terenurile cele mai joase, cu apă de aforiment, s-au format lăcoviști mlăștinoase.
Aspecte hidrologice
Teritoriul este situat în bazinul hidrografic al Dunării, în subbazinul Baboia – un pârâu mic, având sursa în sudul Piemontului Getic, cu debit permanent, dar variabil, în funcție de cuantumul precipitațiilor. Din punct de vedere chimic apa pr. Baboia este alcalină (pH 8,7), slab sălcie, cu rezidiu fix 0,748 g/l și duritate 21,84o Indicele carbonatului de sodiu rezidual (CSR)=1,2 iar indicele raportului de absorbție a sodiului (SAR) are valoare scăzută, iar conductibilitatea electrică specifică indică o capacitate de salinizare potabilă, mijlocie spre ridicată.
Aspecte climatologice
Climatul este continental, moderat, cu slabe influențe mediteraneene, veri călduroase, temperatura medie a lunii celei mai calde 23oC (iulie) cu număr mare de zile cu caracter tropical (peste 30oC).
Precipitații: media anuală este de 563,7 mm cu maxima în luna mai (60,8 mm) și un minim în luna august (28,8 mm) și cu mari variații de la un an la altul. Vânturile dominante sunt cele sud-est, vest, nord-est, iar ca intensitate cele de vest și nord-vest.
e. Specii de flora: crinul de baltă – Butamus umbellatus, Zannichellia palustris, salcia – Salix pentandra, mlaja – Salix viminalis, coada calului – Equisetum telmateia, feriga – Dryopteris filix-mas, dintele dracului – Polygonum hydropiper, coada vulpii – Adonis geniculatus, loboda sălbatică – Atriplex hastata, brânca – Salicornia europaea, saricica – Salsola soda, otrățelul – Aldrovanda vesiculosa, aliorul de baltă – Euphorbia palustris, Lytrum tribracteatum, Callitriche palustris, busuiocul de baltă – Scutellaria hastifolia, busuiocul cerbilor – Mentha pulegium, avrămeasca – Gratiola officinalis, limbarița – Alisma plantago-aquatica.
f. Specii de faună: cârtița – Talpa europaea, ariciul – Erinaceus europaeus, Neomys anomalus milleri, nevăstuica – Mustela nivalis, hârciogul – Cricetus cricetus, șoarecele de câmp – Microtus angularis, șobolanul de apă – Ondatra zibethica, cioara grivă – Corvus corone, cioara de semănătură – Corvus frugilegus, cucul – Cuculus canorus, cucuveaua – Athene noctua, sticletele – Carduelis carduelis, șopârla de câmp – Lacerta agilis, broasca de lac – Rana ridibuna, brotăcelul – Hyla arborea, Libellula depressa, greierul de câmp – Gryllus campestris, călugărița – Mantis religiosa.
g. Specii protejate: Mamifere: Ariciul (Erinaceus europaeus), Cârtița (Talpa europaea); Păsări: egreta mică – Egretta garzetta, țigănușul – Plegadis falcinellus, bătăușul – Philomachus pugnax, chirighița cu obraz alb – Chlidonias hybridus, chira de baltă – Sterna hirundo; Reptile: Broasca țestoasă – Testudo hermanni, Amfibieni: salamandra – Salamandra salamandra; Insecte: călugărița – Mantis religiosa, fluturele cap de mort – Acherontia atropos.
Activitati antropice in cadrul ariei protejate: amenajări balneo-climaterice (sporadice).
Regimul terenului: proprietate comunitara
FIȘE PENTRU SPECIILE DE PĂSĂRI CONSEMNATE ÎN ARIA PROTEJATĂ LACUL IONELE, CARE FAC OBIECTUL CONSERVĂRII
Chlidonias hybridus (Pallas, 1776)
Chirighiță cu obraz alb; Whiskered Tern
Încadrare taxonomică: Clasa Aves, Ordinul Charadriiformes, Familia Sternidae
Descrierea speciei: lungimea corpului – 25 cm, comportament asemănător cu chirighița neagră (zbor agitat, acrobatic, la mică înălțime deasupra bălților, smârcurilor și pajiștilor), culoarea penajului diferă funcție de vârstă și anotimp: vara, penajul adult este gri-întunecat pe toată partea ventrală( abdomen, piept, gât), și gri-deschis pe partea dorsală, obrazul este alb sub calota neagră a capului, ciocul roșu închis; adultul în penaj de iarnă este asemănător cu chirighița cu aripi albe (supraalarele, spatele și supracodalele gri-deschise, fruntea și partea ventrală albe, spre ceafă o pată negriciasă întreruptă) de care se deosebește totuși prin absența petei negricioase de pe laturile gâtului, dimensiuni mai mari, cioc mai lung și mai masiv; la pasărea tânără spatele este brun-roșcat-gălbui, cu benzi transversale late, colțurate, aripile deschise la culoare, supracodale (târtița) albiciase, pata închisă la culoare de pe ceafă se termină în dreptul ochilor (nu se continuă în zona auriculară), coadă este gri deschis cu o dungă terminală închisă și îngustă.
Biologia, ecologia și situația speciei
Aria de răspândire: zona temperată a Europei și Asiei; iernează în Africa, sudul Asiei și Australia
Efectivul: populația Europei este estimată la cca. 26 500 perechi clocitoare, din care cca 8000 perechi sunt înregistrate în România; se consideră că această specie se află în expansiune teritorială și numerică.
Migrație și reproducere: oaspete de vară (IV-IX), cuibărește în colonii pe bălțile din regiunea de câmpie și în Delta Dunării; cuibul este situat pe aglomerări de vegetație acvatică care plutește pe apa puțin adâncă.
Regimul alimentar: zoofag, alcătuit din animale acvatice mici, predominant amfibieni și insecte.
Biotopul: bălți, zone mlăștinoase.
Statutul de conservare: specia este în declin la nivel european.
Factori de amenințare potențială: sistematizarea și desecarea zonelor umede, modernizarea cursurilor de apă.
Măsuri de protecție existente: specia este protejată prin Directiva Europeană 79/409/EEC – Directiva Păsări, Legea 13 din 1993 prin care România a ratificat Convenția de la Berna, Legea 13 din 1998 prin care România a ratificat Convenția de la Bonn, Legea 89 din 2000 pentru ratificarea Acordului de la Haga, OUG 57 din 2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, Legea fondului cinegetic:”Vânarea interzisă” 407/2006.
Măsuri de conservare propuse: conservarea zonelor umede și a condițiilor naturale din habitatele acvatice, interzicerea pescuitului și altor activități în teritoriile unde cuibăresc.
EGRETTA GARZETTA (Linnaeus, 1766) : Egretă mică; Little Egret
Încadrare taxonomică: Clasa Aves, Ordinul Ciconiiformes, Familia Ardeidae
Descrierea speciei: lungimea totală a corpului cca. 60 cm, anvergura 92 cm., penajul alb în totalitate, cu pene ornamentale pe spate și creștet (egrete) la pasărea adultă, cioc negru (la rădăcină albastru deschis), picioare negre cu degete și tălpi galbene; irisul galben.
Biologia, ecologia și situația speciei
Aria de răspândire: Sudul Europei, și Asia centrală;iernează în Africa și India.
Efectivul: În Europa se estimează între 30000 și 40000 perechi clocitoare., din care cca 3000 perechi cuibăresc în România, cu precădere în Delta Dunării. Efectivele globale au o tendință pozitivă, ca urmare a protecției impuse.
Migrație și reproducere: oaspete de vară (în lunile IV-IX). Cuibărește în stufărișuri sau în vegetația arborescentă din bălțile și ostroavele Dunării, lunile V-VI/VII, în colonii mixte cu alte specii de stârci.
Regimul alimentar: peștișori și alte animale acvatice pe care le capturează de obicei în ape stagnante puțin adânci sau în lungul malurilor.
Biotopul: bălți și lacuri întinse, dar cu apă puțin adâncă, cu stufărișuri și pâlcuri de arbori.
Statutul de conservare: specie periclitată pe plan național, declarată Monument al naturii.
Factori de amenințare potențială: creșterea nivelului hidrologic al bazinelor acvatice, incendierea sau tăierea macrofitelor palustre.
Măsuri de protecție existente: specia are statut de Monument al Naturii (Comisia Monumentelor Naturii a Academiei Române) și este protejată prin Directiva Europeană 79/409/EEC – Directiva Păsări, prin Legea 13 din 1993 prin care România a ratificat Convenția de la Berna, Legea 13 din 1998 prin care România a ratificat convenția de la Bonn, OUG 57 din 2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, Legea fondului cinegetic: „Vânarea interzisă” 407/2006.
Măsuri de conservare propuse: ocrotirea speciei și habitatelor preferate, menținerea unui nivel optim al apei
PHILOMACHUS PUGNAX (Linnaeus, 1758): Bătăuș; Ruff
Încadrare taxonomică: Clasa Aves, Ordinul Charadriiformes, Subord. Charadrii, Familia Scolopacidae
Descrierea speciei: masculii (lungimea corpului 30 cm) sunt mult mai mari decât femelele (23 cm) și prezintă în lunile mai – iunie, un penaj ornamental variat colorat (pene albe, ruginii sau de altă culoare, prelungi pe gușă și pe partea posterioară a gâtului și moțuri negre pe cap), iar pe față „negi” maro-galbeni sau roșiatici; femelele sunt maro deschis, deasupra prezentând pete negre, mari, picioare de culoare variabilă: roșu-portocaliu, maro-galbene sau verzi. Vara târziu juvenilii sunt maro-gălbui pe gât și maro-închis pe spate cu marginile penelor deschise la culoare.
Biologia, ecologia și situația speciei
Aria de răspândire: nordul și centrul Europei, Asia Centală; iernează în Africa și India.
Efectivul: populația estimată pentru Europa este alcătuită în medie de cca 120000 perechi cuibăritoare, în mare parte concentrate în Scandinavia. În țara noastră bătăușul este specia cea mai numeroasă dintre păsările limicole (de țărm); în perimetrul sitului nostru se pot observa sute de exemplare (stoluri compacte), în perioada pasajului de primăvară-toamnă, iar în sezonul estival (mai-iulie) doar exemplare izolate.
Migrație și reproducere: în sudul țării specia este frecventă în pasajul de primăvară (lunile III-IV) și toamnă (lunile VIII- IX / X); cuibărește în mlaștinile/ bălțile cu vegetație scundă, de obicei în tundra din nordul Eurasiei.
Regimul alimentar: zoofag, se hrănește cu diverse nevertebrate acvatice, iar toamna își completează dieta cu semințe (grâu ș.a.)
Biotopul: țărmuri, pajiști mlăștinoase, terenuri deschise arabile sau cu iarbă.
Statutul de conservare: specia este în siguranță la nivel european.
Factori de amenințare potențială: creșterile deosebite ale nivelului apei în zonele de popas (factori naturali sau artificiali), pășunatul și alte activități în preajma apelor sau pe țărmurile acestora
Măsuri de protecție existente: specia este protejată prin Directiva Europeană 79/409/EEC – Directiva Păsări, Legea 13 din 1993 prin care România a ratificat Convenția de la Berna, Legea 13 din 1998 prin care România a ratificat Convenția de la Bonn, Legea 89 din 2000 pentru ratificarea Acordului de la Haga, OUG 57 din 2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, Legea fondului cinegetic:”Vânarea interzisă” 407/2006.
Măsuri de conservare propuse: interzicerea accesului animalelor ierbivore și a altor factori de deranj în teritoriile unde se hrănesc.
PLEGADIS FALCINELLUS (Linnaeus, 1766) : Țigănuș; Glossy Ibis
Încadrare taxonomică: Clasa Aves, Ordinul Ciconiiformes, Familia Threskiornithidae
Descrierea speciei: lungimea totală – 60 cm, anvergura 90 cm, penaj întunecat verde-închis cu luciu metalic arămiu și purpuriu; ciocul lung și curbat în jos, de culoare verde-suriu ca și picioarele. Penajul de iarnă este negru-maroniu, stropit cu pete albe mici. În zbor se aliniază în șiruri lungi și țin gâtul întins.
Biologia, ecologia și situația speciei
Aria de răspândire: regiunea estică și sud-mediteraneană a Europei, Asia centrală și sud-estică, Australia, America centrală, Africa.
Efectivul: pe plan global se află în declin numeric; în Europa există cca. 15.000 perechi, din care max. 3500 perechi în România, cele mai multe fiind concentrate în deltă și izolat în estul țării. În zona umedă cercetată de noi prezența țigănușului este rară, iar numărul de exemplare consemnate oscilează între 7-11 indivizi.
Migrație și reproducere: oaspete de vară (în lunile IV-IX). Cuibărește în colonii mixte (cu stîrci, egrete, cormorani mici), de obicei în stuf, în lunile IV-VI.
Regimul alimentar: zoofag mixt; se hrănește cu peștișori, moluște, insecte acvatice, lipitori.
Biotopul: regiuni mlăștinoase, lacuri și bălți întinse cu apă puțin adâncă (habitat pentru hrănire), cu stufăriș și sălcii (habitat pentru cuibărit).
Statutul de conservare: specie vulnerabilă în țara noastră și rară la nivel european.
Factori de amenințare potențială: activitățile antropice (deranjarea, poluarea apei, tăierea macrofitelor acvatice) care duc la degradarea și restrângerea habitatelor preferate.
Măsuri de protecție existente: specia este protejată prin Directiva Europeană 79/409/EEC – Directiva Păsări, prin Legea 13 din 1993 prin care România a ratificat Convenția de la Berna, Legea 13 din 1998 prin care România a ratificat Convenția de la Bonn, Legea 89 din 2000 pentru ratificarea Acordului de la Haga OUG 57 din 2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, Legea fondului cinegetic: vânarea oprită între 16 martie – 14 august.
Măsuri de conservare propuse: păstrarea unor condiții cît mai naturale în habitatele acvatice.
STERNA HIRUNDO (Linnaeus, 1758): CHIRA DE BALTĂ
Încadrare taxonomică: Clasa Aves, Ordinul Charadriiformes, Familia Sternidae
Descrierea speciei: lungimea corpului 35 cm, culoarea penajului diferă de la un sezon la altul și funcție de vârsta păsării; în penajul nupțial se observă calota capului neagră, cioc roșu-portocaliu cu vârf negru, picioare scurte roșii; penaj dorsal gri-deschis, ventral alb, remigele primare întunecate, iar cele secundare formează dedesubt o pată clară albă; la pasărea în repaus aripile nu depășesc vârful cozii. Juvenilul are frunte albă, cioc galben-portocaliu cu vîrf negru, marginile anterioare ale aripilor sunt întunecate, această culoare lățindu-se spre umeri, spatele cu pete ondulate ușor întunecate.
Biologia, ecologia și situația speciei
Aria de răspândire: în toată Europa (excepție extremul Nord), zona temperată din Asia, Africa de Nord și America de Nord; iernează în Africa de Sud, India și Ceylon, în America Centrală și de Sud.
Efectivul: totalul populației europene este de cca. 200000 perechi; în România efectivul este estimat între 4000-8000 perechi, larg răspândite în Delta Dunării și în zone umede din regiunile de câmpie.
Migrație și reproducere: oaspete de vară în țara noastră (IV – X), cuibărește în mici colonii monospecifice sau mixte, pe plaje nisipoase sau pe insule / dune de nisip din interiorul bălților, uneori pe resturi vegetale sau pe vegetație plutitoare.
Regimul alimentar: zoofag, constând în viețuitoare acvatice (peștișori, insecte, răcușori, moluște).
Biotopul: țărmurile apelor, zone umede, mlăștinoase.
Statutul de conservare: specia este în siguranță la nivel european.
Factori de amenințare potențială: reducerea și sistematizarea zonelor umede, modernizarea cursurilor de apă.
Măsuri de protecție existente: specia este protejată prin Directiva Europeană 79/409/EEC – Directiva Păsări, Legea 13 din 1993 prin care România a ratificat Convenția de la Berna, Legea 13 din 1998 prin care România a ratificat Convenția de la Bonn, Legea 89 din 2000 pentru ratificarea Acordului de la Haga, OUG 57 din 2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, Legea fondului cinegetic:”Vânarea interzisă” 407/2006.
Măsuri de conservare propuse: păstrarea condițiilor naturale în zonele umede, interzicerea pescuitului și altor activități în zonele de cuibărit.
3.6. POIANA BUJORULUI- PLENIȚA
Poiana Bujorului din Pădurea Plenița este o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a IV-a IUCN (rezervație naturală, tip botanic), situată în județul Dolj, pe teritoriul administrativ al comunei Plenița. Rezervația naturală are o suprafață de 50 ha, și reprezintă o zonă împădurită (cu specii de gârniță și cer) unde vegetează specia de floră protejată, bujorul românesc (Paeonia peregrina – Mill. var. romanica
În rândul căutătorilor de mituri, circulă legenda doctorului Paeon, care tămăduia în antichitate zeii. În mitologia greacă se spune că într-o zi, acesta ar fi atras mânia unuia dintre zei și, pentru a se feri de furia lui, s-a preschimbat într-o floare de bujor. Științific sau nu, bujorul își trage denumirea de la acest enigmatic personaj, care s-a folosit de instrumentul vindecător, o floare, pentru a scăpa cu viață.
Plantă perenă ierboasă, dreaptă, decorativă, bujorul de pădure este o apariție elegantă ce încântă privirea, chiar și în afara perioadei înfloritului. Se spunea, în trecut, că există niște forțe puternice în bujorii care strălucesc în nopțile cu lună plină, ceea ce științific se poate demonstra, deoarece semințele unor varietăți de bujori emit o lumină palidă în întuneric. Din rădăcină, care prezintă doar câteva fibre tuberizate, se înalță deasupra solului o tulpină erectă, de 50-80 cm lungime, neramificată. Frunzele sunt alterne, compuse, biternate, cele inferioare lung pețiolate, cu foliolele în parte întregi, în parte la vârf sectate sau doar dințate, late și lucitoare. Conform “Flora României – determinator”, Paeonia peregrina de la noi nu mai prezintă varietăți. Aceasta este forma sub care apare bujorul în tot spațiul romanesc, de unde și denumirea întreagă a sa Paeonia peregrina var. romanica.
Comuna Plenița se află la 60 de kilometri de Craiova, județul Dolj, fiind atestată documentar în urmă cu circa 600 de ani, de pe vremea întemeierii Țării Românești. În trecut, pădurile masive acopereau toată suprafața situată la nord de linia localităților Plenița – Radovan – Calopăr – Drănic – Sadova, iar la sud de această linie se găseau păduri-poienițe. La o distanță de 3 kilometri de Plenița, se află pădurea „Poiana Pleniței”, care se întinde pe o suprafață de 854 de hectare.
Pădurea Bujorului de la Plenița este considerată printre ultimele locuri din țară, în care bujorul românesc crește nestingherit și într-un număr mare de exemplare și nu degeaba se bucură de o protecție instituită prin lege. În acest mic ecosistem de pădure, bujorul este elementul vegetal în jurul căruia gravitează totul. Culoarea aprinsă a florilor solitare și hermafrodite ale bujorului atrage nu numai privirile vizitatorilor atenți să nu îl strivească, dar și mii de insecte care savurează polenul său dulce și aromat încă de la prima deschidere a petalelor sale, spre soarele pieziș de pădure. În luna mai a fiecărui an, în comuna Plenița se celebrează ”Sărbătoarea Bujorului”. De obicei, evenimentul are loc în cea de-a doua jumătate a lunii mai, în funcție de data când înflorește bujorul. Potrivit locuitorilor comunei, conștienți de valorosul dar al naturii care le-a fost dat, bujorul sălbatic a devenit un simbol al acestei localități doljene, deoarece an de an minunata poiană atrage tot mai mulți turiști ieșiți la iarbă verde. Cu aceasta ocazie, peste 10.000 de oameni vin în fiecare an să celebreze revenirea la viață a acestei flori de legendă, cu care se crede din bătrâni că erau vindecați zeii. Aniversat în general în zile de duminică, bujorul românesc devine subiectul principal al discuției între cei care vizitează poiana. În mijlocul zonei strict protejate, se află un lac în jurul căruia sunt amplasate tarabe cu mici, sucuri și bere, la care se adaugă alte bucate de sezon. Atmosfera de carnaval este încălzită de interpreții de muzică populară, dar uneori oamenii ajung sa uite de ce au venit acolo și lasă în urma lor trene de gunoaie.
Bujorul de pădure, deși este o plantă protejată de lege, apare din ce în ce mai rar de la un an la altul, impunându-se măsuri mai hotărâte de protecție. În altă situație, specia vadispărea cu totul, în câțiva ani, din flora spontană a României. Sperăm ca această floare să nu ajungă pe Lista Roșie și să ne mai bucurăm de ea încă mulți ani de acum.
CONCLUZII
Am ales și tratat cu interes această temă, cu dorința de a aduce un plus de cunoaștere în acest domeniu. Tema este incitantă prin actualitatea, extinderea și importanța ei, necesitând o laborioasă muncă de documente, dar și de cercetare, de coroborare și asamblare a informațiilor și cunoștințelor necesare dezvoltării ei. Prin combinarea datelor teoretice cu cele practice am încercat a reliefa o serie de aspecte cu privire la conservarea biodiversității și a ariilor protejate din Județul Dolj.
Pe măsură ce societatea umană se concentrează mai mult pe dezvoltarea economică, în goana după bunăstarea materială se pierde din vedere faptul că nu există dezvoltare fără resurse naturale. Se poate spune că în ariile protejate oamenii sunt „constrânși” să-și redefinească scara valorilor, punând la baza dezvoltării Natura cu resursele ei.
Dar pentru ca ariile protejate să-și „îndeplinească menirea” este foarte important ca toți cei ce sunt influențați de existența unei arii protejate ca și toți cei ce pot beneficia într-un fel sau altul de faptul că avem arii protejate, să cunoască un minim de noțiuni și principii legate de acestea. Treptat, toți „factorii interesați”, adică toți cei ce au interese de orice fel în zonele care au fost declarate arii protejate trebuie să înțeleagă ce sunt/reprezintă acestea și de ce este important să le acceptăm, chiar să ajutăm la menținerea lor.
Umanitatea este ea însăși o parte a biodiversității și existența noastră în lume ar fi imposibilă fără aceasta. Calitatea vieții, competitivitatea economică, forță de muncă și securitatea, toate se bazează pe acest capital natural.
Conservarea biodiversității reprezintă, în perioada actuală, una dintre problemele importante la nivel internațional, însă în ultimul timp, problema conservării biodiversității, la nivel de ecosisteme, specii, populații și chiar la nivel de gene, devine din ce în ce mai acuta, din cauza intensificării impactului uman asupra biosferei. În acest context, menținerea biodiversității este necesară, nu numai pentru asigurarea vieții în prezent, dar și pentru generațiile viitoare, deoarece ea păstrează echilibrul ecologic regional și global, garantează regenerarea resurselor biologice și menținerea unei calități a mediului necesară societății.
Conservarea biodiversității este un domeniu prioritar care se bazează pe principii clar formulate în vederea utilizării durabile a resurselor naturale regenerabile. Procesele evolutive ce au loc la nivelul ariilor protejate sunt funcție de calitatea factorilor abiotici și de gradul de naturalitate a celor biotici.
BIBLIOGRAFIE
*** http://www.anpm.ro/index.aspx- Agenția Națională pentru Protecția Mediului
*** http://www.iucn.org/- IUCN – The World Conservation Union,
*** http://www.unesco.org/mab/mabProg.shtml- MaB UNESCO / Programul Om – Biosferă a Organizației pentru Educație, Știință și Cultură a Națiunilor Unite ***http://ro.wikipedia.org/wiki/Lista_rezerva%C8%9Biilor_naturale_din_jude%C8%9Bul_Dolj
*** http://biodiversitate.mmediu.ro/romanian-biodiversity
*** http://www.ddbra.ro/
*** http://www.iucn.org/
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Modalitati de Conservare a Biodiversitatii. Arii Protejate In Judetul Dolj (ID: 122359)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.