Minerologia Si Petrografia Magmatitelor Banatitice din Zona Poieni, Apusenii de Nord

I. Istoricul cercetărilor geologice

Munții Apuseni reprezintă prima unitate structurală a teritoriului României care apare în istoria geologică și minieră, deoarece aici s-au făcut primele exploatări miniere. Dovadă sunt obiectele de aur, aramă, argint și cupru aparținând perioadei bronzului și fierului descoperite în Transilvania și care datează de acum 3000 de ani. Confirmarea vechimii exploatărilor metalifere în munții Apuseni este adusă și de documentele scrise, între care o prețioasă mărturie o aduce Herodot în Istoriile sale în care vorbind despre expediția lui Darius Hystaspes contra sciților din 513 î.e.n., menționează că agatârșii, populație tracă din valea Mureșului, erau mari producători de aur. Aurul Daciei, provenind în exclusivitate din munții Apuseni, a fost una din cauzele cucerii Daciei de către romani. Exploatarea aurului de către localnici a continuat și după retragerea aureliană, prin utilizarea unor sisteme tradiționale ce s-au păstrat până în timpurile noastre.

Bogăția minerală a munților Apuseni face ca începând din 1774 când Ignatz Edlen von Born consemnează primele descrieri mineralogice și până la mijlocul secolului al XIX-lea, acest areal geologic al teritoriului României de azi să reprezinte obiectul de studiu a numeroși cercetători de la universitățile din Viena și Budapesta și de la academiile miniere din Freiberg, Przibram, Leoben și Graz. Numele unor cunoscuți cercetători ai epocii se leagă de această activitate: I.E. Fichtel(?), I. Ruprecht, P. Partsch, Fr. Hingenau etc. În paralel cu activitatea de examinare a zăcămintelor încep să apară și note stratigrafice, paleontologice iar în 1822 apare prima hartă geologică a teritoriului munților Apuseni, realizată de către S.F. Beudant. Despre cercetări aprofundate cu cartări detaliate se poate vorbi abia după 1850, când munții Apuseni intră în preocuparea constantă a mai multor institute geologice. O primă realizare o constituie monografia geologică a Transilvaniei scrisă de Hauer și Stache (1863), în cadrul căreia se fac ample descrieri ale părții transilvăniene ale munților Apuseni.

Apusenii nordici, în general mai puțin cunoscuți până în 1950 devin obiectul unor cartări și studii de detaliu. Formațiunile sedimentare au fost clar definite pe baza studiilor petrografice și pe baza datelor macropaleontologice, micropaleontologice și microfaciale. Permianul a fost orizontat și corelat de M. Bleahu, iar formațiunile triasice au făcut obiectul studiilor lui D.Patrulus, M. Bleahu, S.Bordea, Josefina Bordea, Ștefana Panin, Camelia Tamescu, D. Istocescu. Formațiunile neocretacice din bazinele posttectonice au făcut obiectul de studiu lui Victoria Toderiță-Mihăilescu și Denisa Lupu, iar cele neozoice au fost cercetate de Istocescu.

Ștefan et. al (1992) studiind trăsăturile petrologice și geochimice ale magmatitelor banatitice din Apusenii de Nord, incluzând și zona Poieni, a arătat că rocile menționate au fost generate prin subducție. Evoluția complexă a magmei generatoare explică diversitatea tipurilor petrografice din regiune.

Dacitul a fost descris și definit pentru prima dată în lume la Poieni de către Hauer și Stache (1863). Dacitul de Poieni se caracterizează prin dezvoltarea fenocristalelor de cuarț, plagoclazi, biotit și horblendă. Acesta face trecere spre granodiorite. Carierele din această localitate constituie „locus tipicus” unde s-a făcut descrierea rocii care a căpătat numele de dacit.

Magmatismul subsecvent alpin (Cretacic superior-Paleogen)

1.Vulcanismul subhercinic

Magmatismul subsecvent, care începe să se manifeste după mișcările mezocretacice debutează printr-o fază de activitate vulcanică ale cărei produse (andezite, dacite, riolite și piroclastite) se intercalează în depozitele senoniene din munții Vlădeasa dar și în cele din zonele Vidra și Abrud. Această activitate vulcanică a fost considerată de D.Giușcă, G.Cioflică și H.Savu (1965, 1966) ca o fază vulcanică precursoare magmatismului laramic și denumită vulcanism subhercinic, considerându-se că aceasta a fost determinată de mișcările tectonice cu același nume. Acest vulcanism a fost denumit ulterior și magmatism subsecvent precoce (Ghițulescu, Borcoș ,1969,din Ianovici et. al,1976).

Cea mai largă dezvoltare o are vulcanismul subhercinic în masivul Vlădeasa, unde se manifestă într-o zonă de scufundare cu aspect de graben, care constituie astfel o structură tafrolitică. Termenii superiori ai senonianului alcătuiesc o formațiune vulcano-sedimentară, care constă din alternanțe de depozite epiclastice și de nivele de tufuri sau de tufite (Giușcă et. al., Istrate, Ștefan et. al,1969,din Ianovici et. al,1976). Cu aceste formațiuni sunt asociate intim produse vulcanice, precum și mici corpuri subvulcanice constituite din andezite cu horblendă, dacite și riolote (Giușcă,1950, din Ianovici et.al,1976). Masa cea mai importantă de vulcanite din Vlădeasa este constituită din riolite brecioase, care aflorează pe o suprafață de aproximativ 400km2. Erupțiunile riolitice se caracterizează prin asociația de tufuri riolitice cu riolite ignimbritice cu structură caracteristică și brecii riolitice de tipul tufo-lavelor. Menționăm că în partea de nord a regiunii, la Poieni a fost descris pentru prima dată în lume termenul de dacit de către Stache (G.Hauer și Fr.Stache,1863; din Ianovivi et al., 1976). Structura masivului de datorește ascensiunii de lave în lungul fracturilor principale care înconjurau fosa Vlădesei.

În bazinele sedimentare cretacice din zonele Vidra și Abrud se găsesc intercalații de piroclastite de vârstă senoniană. Doar în zona Pietrele Aradului (Muntele Găina) M.Lupu menționează, în 1958, curgeri riolitice și piroclastite andezitice în alternanță cu depozite sedimentare de vârstă campanian inferioară. Roci vulcanice asemănătoare se întâlnesc și în bazinele sedimentare cretacice de la Remeți și Roșia din munții Pădurea Craiului și în zonele Borod și Cornițel din partea de sud a munților Plopiș. Pe rama nordică și estică a munților Gilău sunt descrise piroclastite de vârstă santoniană, iar la sud menționăm corpul andezitic de la Jidovina. Activitatea vulcanismului subhercinic nu a fost însoțită de manifestări metalogenetice, nici chiar în zonele caracteristice în care se manifestă intens. În concluzie, această activitate a magmatismului subsecvent trebuie considerată ca o etapă vulcanică precursoare, ce se dezvoltă în stadiul sincinematic al geosinclinalului alpin, ale cărei produse reduse cantitativ prezintă un caracter petrografic variat și nu sunt însoțite de manifestări metalogenetice.

Fig. 1 – Distribuția rocilor banatitice în Munții Apuseni (după D. Giușcă și colab., 1966)

1. – Roci subvulcanice și plutonice; 2. – roci vulcanice și subvulcanice; 3. – roci vulcanice subhercinice; 4. – cretacic superior; 5. – aliniamente de magmatite.

2. Magmatismul subsecvent laramic (banatitic)

Manifestările eruptive laramice cu caracter intruziv din munții Apuseni, care au loc în timpul paleocenului se găsesc în directă corelație cu activitatea magmatică din cadrul întregii provincii banatitice (Giușcă et al.,Cioflică, Savu,1966, din Ianovici et. al,1976). Cele mai multe corpuri eruptive banatitice din munții Apuseni se dispun pe aliniamente petrogenetice cu direcția NNE-SSV, care marchează liniile de fracturi determinate de mișcările laramice. Acestea taie discordant structurile alpine anterioare și se încadrează în orientarea generală a provinciei banatitice, care se extinde din masivul Vlădeasa prin munții Drocei și Poiana Ruscă până la Dunăre, de unde se continuă spre sud în Iugoslavia.

În Apusenii nordici, corpurile eruptive banatitice care sunt mai numeroase au o distribuție mai puțin regulată. Ele sunt localizate pe sisteme de fracturi care au afectat atât bazinele tafrogenice cretacic superioare, cum este cel al Vlădesei cât și fundametul cristalin cu cuvertura sa de depozite paleozoice și mezozoice. În jurul masivului cristalin al Gilăului se deosebesc două direcții principale (NE-SV și NV-SE), pe care se aliniază corpurile banatitice, aliniamente care corespund sistemelor de fracturi laramice din această regiune. Masa principală a erupțiunilor banatitice este răspândită în bazinele cretacice care înconjură masivul Gilăului. La vest de munții Gilău, dezvoltarea cea mai largă o au intruziunile banatitice în masivul Vlădeasa, unde se manifestă intens și vulcanismul senonian , precum și la sud de acesta, la Budureasa și Pietroasa.În masivul Vlădeasa depozitele senoniene și vulcanitele asociate acestora sunt străbătute și metamorfozate de corpuri intruzive, dyke-uri și filoane de microgranite, granofire, porfire microgranodioritice, porfire granodioritice, granodiorite, porfire dioritice, rar diorite (Giușcă,1950, Giușcă și colab., 1969, din Ianovici et.al,1976).

În Apusenii sudici, intruziunile banatitice care străbat ofiolitele alpine se distribuie în lungul a două aliniamente principale, orientate pe direcția NE-SV. Aliniamentul vestic este reprezentat prin corpurile intruzive de la Săvârșin și Căzănești și se continuă spre N-E prin bazinul sedimentar cretacic superior de la nord de Hălmăgiu pâna la Avram Iancu (munții Bihorului). Corpul banatitic de la Săvârșin (Savu și colab.,1967,din Ianovici et.al,1976) care metamorfozează la contact rocile ofiolitice este un pluton de fractură, compus din două părți importante: una la nord, formată din intruziuni succesive de diorite cuarțifere și granodiorite , urmate de filoane de aplite, lamprofire și filoane de cuarț cu molibdenit și alta la sud, care a rezultat dintr-o intruziune importantă de granite cu fenocristale de feldspat potasic; această intruziune prezintă un facies marginal fin și este străbătută de filoane de aplite și porfire granitice, care străbat și dioritele și granodioritele anterioare.(H.Savu, Cecilia Vasiliu, 1966,din Ianovici et.al,1976). Corpul de la Căzănești –Obârșia, care alcătuiește un sfenolit, este constituit din diorite cuarțifere, în care apar și separații granitice (Cioflică, 1962, din Ianovici et. al,1976). Acest corp este însoțit de o suită filoniană, constituită din granodiorite, granite, aplite și microdiorite cuarțifere.

3. Particularități ale diferențierii magmelor banatitice

În cadrul provinciei banatitice, manifestarea vulcanismului senonian și a magmatismului banatitic a condus la formarea unor complexe de roci vulcanice asociate bazinelor sedimentare cretacice superioare și la o serie de corpuri intruzive sau subvulcanice ale căror structuri sunt adesea foarte complicate. În ansamblu provincia banatitică constituie un exemplu clasic, în care se poate stabili o legătură directă între manifestările vulcanice, subvulcanice și plutonice, relație foarte importantă în explicația genezei rocilor granitoide. Rocile vulcanice sunt reprezentate prin andezite, dacite și riolite care arată că diferențierea magmelor din care au rezultat a fost foarte avansată.

4. Fenomene de metamorfism hidrotermal

Metamorfismul hidrotermal și autometamorfismul rocilor banatitice au condus la formarea unor produse cu parageneze controlate de compoziția mineralogică a rocilor primare, mai bazice sau mai acide. Sub acțiunea soluțiilor cu temperatură mai ridicată (400-5000C), pe seama dioritelor banatitice sau pe seama bazaltelor iau naștere roci caracteristice faciesului amfibolitelor cu epidot. Pe seama rocilor granodioritice și granitice se formează roci autometamorfozate. Soluțiile hidrotermale cu temperatura scăzută (aproximativ 1000C) au determinat fenomene de zeolitizare în rocile banatitice cu depunere de zeoliți, ca laumontit, heulandit și desmin.

5. Metalogeneza asociată magmatismului laramic

Activitatea metalogenetică asociată intruziunilor banatitice este determinată de acțiunea metamorfismului de contact metasomatic asupra formațiunilor carbonatice de diferite vârste și de soluțiile hidrotermale care se degajă din corpurile cunoscute la suprafață sau din cele situate în profunzime și circulă pe sistemele de fracturi laramice.

Din cercetările întreprinse până în prezent se poate conchide că există o legătură genetică între mișcările subhercinice și vulcanismul senonian pe de-o parte și între mișcările laramice preponderente rupturale și activitatea intruzivă pe de altă parte. Aceste legături reies clar mai ales din asocierea intruziunilor banatitice în lungul fracturilor laramice. Activitatea magmatismului laramic ce succede vulcanismului senonian începe cu o fază cu caracter intruziv urmată de obicei de o suită filoniană alcătuită din roci cu compoziție variată.

III. Caracteristicile mineralogice și petrografice ale magmatitelor banatitice din nordul munților Apuseni

Magmatismul banatitic calco-alcalin din nordul Apusenilor s-a manifestat în două cicluri. Primul este un ciclu vulcanic format din andezite și continuă cu dacite și riolite (Vlădeasa, Mezeș, culoarul Mureș) și corpuri subvulcanice (Vlădeasa, Gilău și Bihor) de adâncime mică. Andezite cuarțifere cu piroxe și/sau amfibol ± biotit se găsesc în Gilău și în special în munții Vlădeasa, unde sunt localizate la periferia masivului granodioritic aparținând celui de-al doilea ciclu. Mai apar filoane și curgeri de lavă iar piroclastitele lipsesc. Aceste roci sunt de vârstă Coniacian superior – Maostrichțian inferior. Dacitele sunt larg răspândite în partea de NE a masivului Vlădeasa (Lunca și Vișag), constituite în special de corpuri de mici dimensiuni (Ștefan et al., 1969; Giușcă et. al., 1969; din Ianovici et al., 1979). La Mărguța dacitele aparțin de dyke-uri localizate în SE masivului Vlădeasa (Ștefan, 1969) dar diferă de celelalte varietăți prin structură. Primul ciclu vulcanic este continuat de riolite care s-au dezvoltat în partea vulcano-plutonică a masivului Vlădeasa. Aceste roci sunt mai puțin întâlnite în masivul Gilău și în partea estică a munțiilor Mezeș. Rocile care formează principalul corp riolitic de Vlădeasa sunt din faciesul ignimbritic ce acoperă o arie de circa 400km², străpung și conțin andezite, dacite și alte două tipuri de riolite (Zărna și Ciripa). Roci similare se mai găsesc în dealurile de la Măgulica, Puguiorul și Zalău-Moigrad (Ștefan et.al, 1986). Riolitele vitrofirice și riolitele cu biotit din partea vestică a masivului Vlădeasa (Istrate, 1978, din Ștefan et. al, 1969) marchează sfârșitul primului ciclu de activitate magmatică al banatitelor din munții Apuseni.

Al doilea ciclu al magmatismului banatitic este reprezentat de diorite cuarțifere și roci granodioritic-granitice, precum și varietăți porfirice aflate la periferia plutonului ce constituie faciesul marginal sau apofizele și se termină cu rocile alcaline diferențiate de microgranite porfirice, micropegmatite granitice constituite în dyk-uri cu lungimi de sute de metri. Granodioritele și granitele reprezintă principala parte a corpului banatitic din nordul munților Apuseni. Consolidarea granodioritelor–granitelor din magmă a avut loc pe fracturi; bazaltele andezitice, bazaltele și lamprofirele din dyke-uri sunt generate de o sursă magmatică de adâncime mare și s-au format odată cu depozitele alcaline diferențiate la suprafață iar soluțiile postmagmatice sunt asociate cu granodioritele și granitele din masa principală (Ștefan et. al., 1969).

1. Mineralogia și petrografia banatitelor

Compoziția mineralogică a vulcanitelor și rocilor plutonice este de cele mai multe ori similară. Din această cauză compoziția mineralogică a andezitelor este simplă: piroxeni, horblendă, trei generații de plagioclaz și cuarț într-o masă fundamentală vitroasă sau hipocristalină. Mineralele secundare sunt: albit, epidot, clorit și silice. Mineralele accesorii sunt reprezentate prin apatit și minerale opace (o mare parte rezultate în urma alterării amfibolilor). La fel ca și celelalte roci andezitice, horblenda și biotitul se întâlnesc de la Cerhat la Dumbrava. Dacitele de Lunca, Visag și Mărguța conțin și piroxeni care împreună cu mineralele accesorii (apatit, zircon și minerale opace) sunt incluse în masa vitroasă care deseori corodează fenocristalele. În analizele dacitelor de Mărguța determinate de Ștefan et. al. (1969) se întâlnesc două generații de plagioclaz, cuarț, horblendă verde și parțial cloritizată sau biotit epidotizat. Dacitele de Visag reprezintă o masă microcristalină dublată de zone de plagioclaz, cuarț corodat, horblendă verde, piroxen și biotit. Piroxenul rombic este înconjurat de piroxenul monoclinic dar corodat de biotit. Riolitele de Zărna sunt foarte sărace în fenocristale (circa 50%); au caracterizat aspectul de bandă, sunt recristalizate și de asemenea biotitul face parte din mineralele accesorii. Riolitele de Ciripa intră în faciesul granitic cu 5-10% fenocristale și sunt formate prin procese hidrotermale (sericitizate sau pirita impregnantă). Riolitele de Vlădeasa manifestă fluide masive și structuri vitroclastice și porfirice cu compoziție mineralogică și chimică asemănătoare. Cuarțul ,nisipul, argila, piatra de var, andezitul și dacitul xenolitic reprezintă 5% din rocă. De obicei fenocristalele angulare (5-25%) sunt reprezentate prin cuarț, feldspat plagioclazic, ortoclaz și foarte rar de sanidină și biotit. Apatitul, magnetitul, zirconul, ortitul și rar titanitul sunt minerale accesorii. Actinotul, epidotul, cloritul, calcitul, albitul, sericitul și zeoliții sunt abundente și rezultă din procesele metasomatice și hidrotermale. De obicei structura microcristalină și criptocristalină fac parte din bază prezentând xenolite neomogenizate și gradul de cristalizare scăzut. Xenolitele carbonatice sunt aproape complet substituite de minerale neonformate din grupa epidotului. Riodacitele din Valea Fagului (Udubașa et. al., 1980, din Ștefan et.al,1969) sunt roci leucocrate care aparțin masei cristalizate. Biotitul apare în anumite locuri cloritizat sau epidotizat. Mineralele opace, zircon, apatit și allanit sunt minerale accesorii. Oligoclazul este deseori illitizat, illitul este asociat cu calcitul, epidotul și microclinu. Cuarțul, calcitul, galena și epidotul apar pe fisuri în masa de bază. Pe lângă mineralele menționate mai sus mai apar cristale de amfiboli înlocuite de clorit iar masa de bază prezintă o structură granofirică.

Microgranodioritele porfirice din Valea Lungii sunt roci foarte noi cu masă de bază microgranulară. Granodioritele apar în câteva locuri în nordul munților Apuseni și anume: în Băișoara, Valea Ierii, Valea Drăganului, cariera de la Pietroasa și în Valea Seacă. Granofirele colectate de către Ștefan (1969) din Valea Drăganului au masă tipic granofirică incluzând cuarț, feldspat potasic și biotit. Printre fenocristale apar : plagioclaz, feldspat potasic și biotit, horblenda apare accidental. Microgranitele din Valea Drăganului conțin feldspat potasic, plagioclaz și cuarț asociate cu biotit și minerale accesorii: zircon, apatit, minerale opace și titanit.

Riolitele de Cetățuia, în apropiere de Dumbrava, diferențiate din magmele granodioritice – granitice, sunt roci masive, deseori fragmentate. Roca constituie uneori o masă eutaxitică (90%), criptocristalină sau cu agregate sferulitice de cuarț și feldspatic. Fenocristalele de feldspat potasic sunt cu maclă Karlsbad. Plagioclazul este înlocuit de silice criptocristalină. Biotitul lipsește iar cuarțul este corodat. Andezitele cu piroxen și horblendă din sudul Dealului Cetățuia conțin fenocristale de plagioclaz, piroxeni rombici și olivină.

2. Geochimia magmatitelor banatitice din nordul munților Apuseni

a) Distribuția elementelor majore

Conform analizelor efectuate de către Ștefan et. al., (1969) probele cu aceeași structură petrografică arată că aparțin aceluiași grup petrogarfic. Variația SiO2 în rocile dioritice este de 58,25-67,00% cu limita superioară mai ridicată datorită procesului de alterare al rocilor. Variația oxizilor este una normală, a rocilor granodioritice banatitice. Diferite roci subvulcanice (granofirite, microgranite, microgranite megaporfirice), au fost parțial analizate chimic. Conform diagramei QAP (fig. 2) rocile sunt încadrate în câmpul riolitelor, bazându-se atât pe valorile normale cât și pe cele modale (Ștefan et. al., 1969). Distribuția (Na2O+K2O=7,14-8,58%) și conținutul ridicat de K2O sunt ceva mai ridicate decât valorile normale pentru granodiorite și granite. Conținutul de CaO fluctuează de la 0,35% la 1,28%, exceptând zona Valea Sebișel care conține cantități ridicate de CO2 (2,67%) și Na2O (3,74%) și o cantitate mai mică de K2O (3,8%), care este legată de cantitatea mică de SiO2 (68,37%).

b) Distribuția elementelor minore

Ba, Rb, K sunt în principal asociate cu feldspații potasici și cu biotit bine reprezentat în cele mai multe dintre rocile analizate. În timpul primului ciclu de evoluție valorile Ba au crescut de la andezite (36ppm) la dacite (1100ppm) și riolite (1600ppm), urmând creșterea K (Ștefan et. al., 1969). Conținutul de Ba al andezitelor și dacitelor analizate prezintă valori asemănătoare cu cele prezentate de Taylor. Rb suferă același proces, valoarea acestuia crește în funcție de diferite riolite (170ppm). Se remarcă de asemenea conținuturile de Ba din andezite, dacite și riolite mai ridicate decât cele prezentate de Taylor (1969), ceea ce înseamnă că Rb a fost asimilat din crustă. Al doilea ciclu de magmatite indică aceeași creștere a Ba și Rb concomitent cu evoluția diferitelor procese are au afectat magma. Valori ridicate de Ba au fost prezente în două probe de diorit cuarțifer care au fost în apropierea unei zone slab hidrotermale. Caracteristicile generale arătate de către distribuția Sr prezintă tendințe ale magmatitelor evoluate ale magmatismului banatitic din munții Apuseni. Valorile Sr sunt similare cu cele prezentate de Taylor (1969). Zr prezintă un conținut constant în toate rocile. De asemenea conținuturile de Zr sunt similare cu cele prezentate de Taylor pentru rocile de aceeași compoziție. Elemente siderofile: Ni, Co, Cr, V și Sc, de obicei prezente în minerale feromagneziene, sunt plasate în limite normale în rocile calco-alcaline, dar pentru Co, V și Sc conținute în andezite, valorile sunt mai scăzute. Corelarea și dispersia U-K și Th-K ne arată că rocile conțin frecvent feldspat potasic și biotit. Creșterea cantității acestor minerale de la roci bazice la acide influențează conținutul de U care are valori foarte ridicate în riolite. Conținutul cel mai ridicat de Th apare în rocile granitice (Ștefan et.al,1969). Prin comparație cu datele prezentate de Taylor, Ștefan et. al, menționează că concentrația Eu este de trei ori mai mare în partea vulcanică a munților Apuseni și de șapte ori mai scăzută decât a granodioriotelor. Distribuția REE în rocile riolitice arată exceptând zona Zărna conținuturi și caracteristici aproape similare.

Fig. 2 – Diagrama QAP și TAS

1. –andezite; 2.dacite; 3.riolite; 4. –diorite cuarțitice; 5. – monzodiorite cuațitice. 6. –varietăți de granorite și porfirice; 7. –riodacite; 8. –granofire; 9. – varietăți de granite și porfirice; 10. –andezite bazaltice și bazalte; 11. –aria de selectare a diagramei QAP : 1a. aria de selectare a diagramei TAS ; 12. –andezite; 13. –dacite; 14. –riolite;

3. Geneza și evoluția magmei

În trecut originea litologică a magmelor banatitice calco-alcaline a fost susținută în orogen. Mai târziu aplicând conceptul de plăci tectonice pe teritoriul României, ipotezele rocilor banatitice au fost create de subducție și fuziune a crustei oceanice (Boccaletti et. al 1973, Rădulescu, Săndulescu 1973, Herz, Savu 1973,din Ștefan et. al,1969). Aranjamentul magmatitelor banatitice nu arată un timp și spațiu corespunzător evoluției cunoscute în ariile de subducție clasică, iar tectonica globală nu poate fi contrazisă. Datele pe care autorul le-a folosit privind izotopii de Sr nu sunt sigure, cele prezente ca granitele și batolitele din Bihor au arătat inițial 86Sr/87Sr 0,708, calcul grafic care arată o alterare a rocilor generată de rocile de fuziune. Pentru rocile vulcanice colectate din Vlădeasa, valorile obținute sunt mai mici decât cele ale rocilor folosite de către Pavilescu. Astfel izotopii andezitelor variază de la 0,7058 la 0,7084; pentru dacite de la 0,7053 la 0,7086 și pentru riolite de la 0,7054 la 0,7090 având valori mai mari decât cele a mantalei superioare. Pe de altă parte izotopii 86Sr/87Sr sunt mai scăzuți decât generațiile de magme sialice. În magmatitele banatitice din nordul munților Apuseni apar diferite procese însumând o evoluție diferită care sugerează anumite caracteristici cristalului de zircon. Pornind să crească de la prisme sau piramide, depinzând de chimismul magmei și temperaturii cristalelor de zircon se constituie următoarele argumente (Ștefan et. al, 1969):

―fiecare probă în special cea colectată din primul ciclu de roci vulcanice, prezintă cristale de zircon aparținând a două grupuri diferite; una arată originea crustală, alta originea adâncă probabil în crusta oceanică subdusă;

—cristalele de zircon alimentate de rocile plutonice și subvulcanice al celui de al II lea ciclu prezintă aceleași caracteristici, cele mai multe probe arată tipuri de tranziție de la un grup la altul, produs de un proces de omogenizare;

—generarea zirconului este condiționată de temperaturi de 600-9000C, cele mai frecvente fiind de 850-9000C în cazul magmatitelor originale din manta și 750-8000C pentru cele asociate cu crusta .

IV. Masivul eruptiv Vlădeasa

1.Generalitățiile alcătuirii masivului

Repartiția de diferențiere a rocilor precizată de Julius von Szadeczky pune în relief importanța riolitelor în alcătuirea masivului. Riolitele ocupă un spațiu întins între versantul oriental de la Vlădeasa și Valea Iadului formând singura lor masă impunătoare de la Buteasa. Spre sud riolitele se întind până în vecinătatea corpului andezitic, care a contribuit la înaltul platou între Bohodei și Nimoeasa. Două mase eruptive sunt separate de o bandă de sedimente permiene pe care trec conglomerate și brecii ale cretacicului superior. Aceste sedimente cretacice sunt resturi dintr-o largă cuvertură de corpuri riolitice. Pe lângă astfel de sedimente se găsesc și bucăți gigantice de forme capricioase păstrate între vârful Poieni și Piatra Calului. În împrejurimile de la Nimoeasa eroziunea cuverturii sedimentare a lăsat să curgă Cristalinul ca o insuliță izolată de amfibolite și șisturi amfibolice injectate cu pegmatite. Este vorba de Cristalinul autohton bine descoperit în Valea Secuicului. În partea estică se găsesc klippe de calcar tectonic (Piatra Albă) pe care a apărut eroziunea de depozite cretacice. Spre nord în Valea Drăganului riolitele intră în contact cu micașiste gnaisice, roci amfibolice și sedimente permiene. Pe flancul nordic de la Valea Darei s-a stabilit contactul cu rocile dacitice, contact sinuos, descriind un larg arc de cerc în jurul Stănișoarei (Giușcă,1950). Riolitele se întind spre nord conturând corpul dacitic de Față Arsă-Dealul Sâneților pentru a prinde contactul spre versantul oriental de Teșituri cu masă andezitică de Bănișor. Breciile eruptive foarte grosolane se întind mai ales în zonele marginale sau în jurul enclavei de calcare mezozoice. În jurul calcarelor mezozoice de la Valea Nimoeasa, Giușcă întâlnește aproape de contactul cu dacitele de la Valea Dariei largi enclave de dacite și andezite, dar și mai ales la contactul conglomerațiilor cretacice. Un alt gen de brecii riolitice este caracterizat prin extrema abundență de fragmente de riolite mai mult vechi și asemănătoare. De exemplu rocile de Teșituri și breciile de la Valea Iadului (Tisa). Punerea lor într-un loc este într-adevăr evenimentul cel mai important în geneza masivului confirmă autorul. De asemenea un alt element important în constituția masivului îl reprezintă corpurile dacitice, care ocupă toată zona nordică. Autorul reușește să separe trei corpuri dacitice principale, forme de roci omogene care se disting între ele datorită particularităților structurale. Dacitul de Lunca este diferit de celelalte roci prin caracterul hemicristalin sau criptocristalin și prin aspectul fluidal al pastei. Se întinde pe o suprafață mare apărând și în Valea Drăganului la sud de Lunca, în Valea Bulzului și pe cursul superior de la Valea Darei. Dacitul de Lunca este bine descoperit pe flancul superior din Valea Secuicului. Roci similare au fost descoperite în Poiana și în Valea Iadului, în masele cele mai simple.

Dacitul de Visag seamănă cu dacitul de Lunca, dar pasta sa este în general bine cristalizată. Acest dacit distinge dacitul de Lunca grație prezenței biotitului. Pe harta lui Szadeczky 1:75.000 de la Valea Secuicului, acest dacit și dacitul de Poieni apar conturate sub aceeași semnătură (le «granitoporphyrisches Dazit»).

Dacitul de Poieni prezintă un caracter holocristalin iar fenocristalele prezintă dimensiuni sensibile mult mai largi. Este cunoscut de mult timp în carierile de piatră de la Poieni. În regiunea studiată de către autor,acesta formează mai multe corpuri: masivul de Secuieu, corpul cel mai mic de Bekezihegy, masivele de Poieni și Bologa. În masivul de la Poieni se conturează un rest de cuvertură de dacit de Visag, având în jurul său enorme enclave de porfire cuarțifere permiene. Contactul cu nordul de la Tău este remarcabil deoarece este singurul loc în care pot fi examinate apofizele dacitice din Poieni în dacitul de Visag. Mai vechi decât rocile dacitice sunt andezitele întâlnite între Valea Secuieu, Teșituri și Valea Drăganului. Este un complex de roci variate formând o largă cuvertură de corpuri dacitice. Prezența micilor fragmente și a aceluiași bloc de andezite în riolitul de Vlădeasa ne conduce la o examinare pe această bază a lor în absența contactelor bine descoperite. De remarcat prezența într-un mod sporadic de enclave de riolite negre în dacitele de Visag și Lunca observată de către Giușcă. Se poate spune că o importanță deosebită o reprezintă masa andezitică care a construit creasta între bazinul de Drăgan și cel de Someș, între Bohodei și Nimoeasa. Este o masă eterogenă în care autorul nu a reușit să separe andezitul piroxenic de Cumpănățel. De menționat și masa andezitică situată la sud de Rogojel care este asociată cu aglomerații andezitice de la Valea Recadului, făcând parte din complexul de sedimente argiloase și conglomerații intercalate de tufuri bine vizibile pe creasta situată între Recad și Valea Anieșului. Numeroase corpuri mult mai mici imprimă pe hartă o singură varietate. Este vorba de o varietate de roci granitice, granodiorite, porfire granitice și granodioritice, diorite și porfire dioritice, precum riolite , dacite, andezite și granofire.

2. Descrierea corpurilor eruptive

Andezitele au o largă distribuție ocupând zona de creastă între Bohodei și Nimoeasa pe o suprafață de 3-4km, precum un spațiu întins între Teșituri și Bănișor cu o mică prelungire până la Dealul Morii. Autorul menționează că în relație cu această ultimă masă sunt andezitele separate de către Szadeczky la est de Valea Secuieului. Toate aceste andezite prezintă resturile dintr-o mare cuvertură constituită printr-o stivă de șiruri variate. Reconstituirea structurii sale pare dificilă.Giușcă găsește singurele intercalații de sedimente argiloase, conglomeratice și materiale piroclastitice care dovedesc solidaritatea acestor sisteme de șiruri și de depozite cretacice. În zona dintre Bohodei și Piatra Grăitoare s-a semnalat că se găsesc andezite aproape lipsite de fenocristale de cuarț.

Andezitele piroxenice de Cumpănățel sunt roci compacte, aproape negre cu dimensiuni reduse de cristale de plagioclaz comparativ cu andezitele amfibolice. Cristalele de plagioclaz au în medie de 2 mm, iar comportarea lor în An oscilează între 27-43%. Horblenda apare în mod sporadic, exclusiv în cristale foarte corodate și în mare parte cu dezvoltarea de magmatite. Diopsiul se prezintă în mici fenocristale izolate sau bine adunate. Hiperstenul se dezvoltă într-o pastă pilotaxitică asociată cu diopsid, magnetit sau microlite de plagioclaz conținând 65% An. Rocile mai puțin răspândite în acest platou sunt andezitele amfibolice mai mult sau mai puțin cuarțifere. În eșantioanele de la Piatra Tâlharului (Giușcă,1950), cuarțul se prezintă în foarte puține cristale corodate, plagioclazul este un andezit (48-54% An); în numeroase fenocristale atinge 5mm. Aceste cristale corodate prezintă rareori fenomene de coriziune. Horblenda verde brun este ușor pleocroică și în parte reabsorbită cu formațiuni de opacit. Pasta plagioclazică prezintă structură pilotaxitică; se observă rar ace de hipersten și este pigmentată de către o pudră de magnetit. În mare parte aceste roci sunt profund metamorfozate mai ales în Valea Crăciunului. Albitizarea plagioclazilor progresează lungimea de diaclaze și suprafețele de clivaj, până la substituirea totală a cristalelor de plagioclaz prin albit. Cloritul prezent în acest platou este un clinoclor ușor pleocroic sau mai bine un penin de culoare verde pal. În aceste roci metamorfozate se mai găsesc accidental, hematit în terminațiile lamelelor răspândite în pastă și calcitul care este asociat cloritului, sericitului și hematitului par a fi două fenomene de alterare. În andezitele de la Stănișoara, Piatra Tâlharului, calcitul este frecvent observat de micile aglomerări de plagioclaz și de horblendă atingând un cm. Iată un andezit analizat de către Giușcă de la Piatra Tâlharului având următoarea compoziție:

Pasta–––––––––––72,7%

Plagioclaz–––––––––24,6%

Horblendă–––––––––1,2%

Cuarț–––––––––––1,0%

Magnetit––––––––––0,5%

100%

Rocile dacitice care se găsesc între Bănișor și Cumpănițel sunt foarte asemănătoare cu dacitul de Lunca (Giușcă,1950). Complexul de andezite de la Teșituri-Bănișor este variat datorită apariției cotelor de andezite negre plagioclazice precum andezitele din Dealul Frăsinetului. Rocile piroxenice de Bănișor prezintă o nuanță închisă; fenocristalele sunt largi, atingând 8 mm. Diopsidul apare în resturi granulare asociate cu minerale epigenetice. Rareori în granule mari, magnetitul formează un pigment abundent de pastă pilotaxitică care este impregnantă de epidot, leucoxen și mai puțin de clorit. Epidotul, peninul și calcitul aproximativ izolați, însă cel mai des asociați înlocuiesc în parte fenocristalele de diopsid.

Transformarea plagioclazului este caracterizată printr-o rețea albitică de substituire. Autorul a observat de asemenea plagioclazi sfărâmați și cimentați prin albit și clorit. Dacă acțiunea hidrotermală este foarte puternică, piroxenii sunt în întregime distruși fără ca ei să atingă formațiunea de pseudomorfism. Epidotul, o mică verde și peninul conturează plaje neuniforme în pastă. Și în acest caz plagioclazii sunt intacți, suferă o contaminare amplă cu rare fisuri. După Giușcă aceste roci sunt andezite amfibolice care predomină în această zonă. În Valea Foalelor astfel de andezite continuă fenocristalele mari de plagioclaz cu ușurință în zonele cu contururi arondate sau capricioase. Mai multe determinări de păstrare în An dă spre valori foarte apropiate: 38-40%, 39-42% și 42-45%. Pasta este ușor fluidă cu structură pilotaxitică. Microlitele (0,1mm) sunt sensibile, foarte bogate în An ca fenocristale deoarece compoziția lor oscilează în jur de 70%An. Mineralele colorate sunt în întregime metamorfozate. Se disting cristale largi de biotit brun înglobând un țesut de paie de biotit verde (np-verde măsliniu, ng-galben). În aceste mase de biotit brun se disting ace de rutil, în timp ce frunzișul biotitic conține sfen. Horblenda este epigenizată fie prin actinot a cărei fibre sunt amestecate de sfen și biotit verde, fie prin acest ultim mineral a căror foi subțiri se disting prin dezvoltarea lor extremă. La Poiana Scăriței pasta este aceeași în întregime substituită prin biotit. Structura pilotaxitică relictă nu este vizibilă datorită numărului mare de neoformațiuni care pe lângă frunzișurile dese de foi hipidiomorfe de biotit verde includ și un agregat granular feldspatic a cărei refringență este mai apreciabilă decât acea de andezin. Andezitele întâlnite aproape de Dealul Mincii sunt propilitizate; se observă un mod constant de epigenizare a mineralelor colorate prin penin, asociate epidotului și calcitului precum dezvoltării dintr-o rețea zeolitică în plagioclazi. La Dealul Morii, andezitele poartă urme de o schimbare încă profundă, aceste date pot fi în parte diagenetice (Giușcă,1948). Se observă în aceste roci la sericizarea avansată de către plagioclazi descompunerea totală a mineralelor colorate cu formațiuni de epigeneză de penin și de calcit, o impregnare generată de calcit precum și dezvoltarea a numeroase plaje de cuarț și de penin. Pasta este impregnantă cu microliți de formă neregulată, de epidot, sfen și hematit. Acțiunea metamorfică este atât de avansată că atinge formațiuni de amigdale de calcit sau de desmin. Desminul este întotdeauna macla potrivită (Giușcă,1950); ea este înconjurată de o întindere de penin a căror foi de hexagon formează rozete de cristale izolate de clinoclor pătrunse în desmin. Pereții sunt tapisați cu calcedonie. Aspectul macroscopic al cestor andezite este diferit grație micelor dimensiuni de fenocristale de plagioclazi. Ele se asociază tufitelor andezitice verzi sau roșii, aranjate în blocuri înclinate, bine vizibile spre gura fluviului de vărsare de la Valea Lazurilor.

Conturul corpului principal al dacitului de Lunca este neregulat. Pe coasta din Dealul Senților este descoperit pe o diferență de nivel mai mare de 500m. Pătrunderea riolitelor a început profund cu dacitul de Lunca. Autorul interpretează micile aflorimente de andezite dintre Fața Arsei și Dealul Sânților ca fiind resturi de cuvertură andezitică, ușor dezvoltate pe celălalt versant de la Bulz. Un alt afloriment este bine păstrat în Valea Zernișoarei. La est de Rogojel dacitul de Lunca ocupă o suprafață amplă, fiind acoperită în parte prin complexe de roci andezitice. În zona de contact numeroase enclave de andezit au dacitul de Lunca. Pe de altă parte, pe lungimea Văii Darei autorul observă brecii cu un abundent material provenind din dacitul de Lunca învecinat precum și cu cuvertura sa andezitică. Aceste subiecte permit stabilirea cu certitudine în ordinea succesiunii; andezitele de Bănișor, dacitul de Lunca și riolitul de Vlădeasa. Aproape de Stănișoara autorul confirmă prezența unor dacite brecioase propilitizate cu enclave de dacite asemănătoare de culoare gri. Aspectul microscopic al dacitelor de Lunca este relativ uniform. Pasta formează aproximativ jumătate din masă. Ea este brunetă, fluidă și în general prea fină pentru a fi decisă la microscop, în afară de neobișnuitele plaje cuarțo-feldspatice sferulitice sau microcristaline. La Stănișoara și în altă parte metamorfismul este mai mult accentuat. Albitizarea reticulară a plagioclazilor este foarte avansată și se observă o dezvoltare abundentă de epidot, care se prezintă câteodată în granule mari înglobate în albit, precum cloritizarea integrală de biopyroboli. Iată două analize planimetrice ilustrate uniform de compoziția acestor dacite de către autor:

Cuarț–––––––7,3% –––––4,3%

Plagicla––––––37,0% ––––-35,2%

Horblendă––––– 3,8% –––––3,6%

Biotit––––––––- –––––-1,4%

Clorit–––––––5,4% –––––2,6%

Pastă și minerale–- 46,5% –––––52,9%

100% 100%

Între Munți și Păicoaia se observă în riolitul de Vlădeasa enclave de dacit de Lunca. Pasta este în parte sferulitică. Metamorfismul acestor roci este pus în evidență prin recristalizarea mineralelor colorate. Este vorba de o alcătuire dintr-un frunziș de biotit verde și horblendă verde albastră. Cristalele limpezi sau plajele neclare de sfen corespund cu titanul liber în acest proces. Apatitul este foarte rar abundent. Dacitul de Visag constituie un corp important. Este o rocă foarte închisă, în general nouă, cu un aspect grena pronunțat. Seamănă mai mult cu dacitul de Lunca. Fenocristalele de plagioclaz sunt deseori fragmentate. Zonele sunt foarte fine frecvent recurente, câteodată cu sărituri sensibile de compoziție. Prezintă o oscilație în An cuprinsă între 32-49% . Hiperstenul este ușor colorat (np-brun roșcat, ng-incolor), biotitul este proaspăt, în mase idiomorfe sau hipidiomorfe, câteodată plisate; ea este caracterizată prin pleocroism ng-brun roșcat, np-galben. Horblenda este verde (ng-verde măsliniu, np-galben pal, nm-galben verde), câteodată mai apropiată asocierii cu biotitul. Toate aceste cristale au o bordură perfect curată sau ușor dantelată prin creștere cu fire de pastă cuarțo-feldspatică, arătând în continuare dezvoltarea acestor cristale în timpul cristalizării la pastă. Aspectul cristalelor de hipersten este puțin variat. Partea centrală a acestor vene este umplută de fibre de antigorit (birefringență subliniată; ng-verde galben, np-galben pal) dispuse perpendicular pe fibre de serpentin brun, într-o succesiune de lentile subțiri. Cristalele de hipersten sunt înconjurate de o zonă de actinot. Magnetitul formează incluziuni de granule cu o margine subțire de biotit și nu apare ca un constituent subordonat de pastă cuarțo-albitică, având o apariție aplitică. Se observă câteodată în dacitul de Visag enclave de riolite negre. Spre lărgimea enclavelor de porfire cuarțifere permiene între Măgura Visagului și Măgura Sebeșului, dacitul de Visag este umplut de foarte multe fragmente de aceste porfire.Troger menționează o analiză planimetrică a acestui dacit cu scopul de a caracteriza grupa. C. Gabor descrie în detaliu tăieturi ușoare și completează textul printr-o analiză microcristalină de pastă definind aceste roci ca un dacit granitoporfiric. Fenocristalele mari de cuarț, plagioclaz, biotit și horblendă plutesc într-o pastă curțo-feldspatică. Plagioclazul este un andezin abia zonal, în cristale idiomorfe atingând un cm. Biotitul (ng-brun roșcat, np-galben clar), în mase idiomorfe cu incluziuni de magnetit este înconjurat uneori de o coroană de lamele de oligist. Unele cristale de biotit sunt în mod deosebit transformate într-un agregat de foi de mică verde care epigenizează de asemenea horblenda verde brun, precum piroxenul. Cristalele de mică verde sunt asociate cu regularitate în direcția bazei. Pleocroismul este definit printr-o nuanță verde, precum birefringența referitoare la bază (0,015-0,030) caracterizată ca termeni de tranzacție între biotit și clorit.

Conform studilor efectuate de către autor, riolitele ocupă o întindere de aproximativ 100 km²,se prezintă sub aspecte extrem de variate, având ca trăsătură caracteristică lor breciile. La contact prezintă o vecinătate cu sedimente mezozoice pe care se găsesc bine dezvoltate brecii riolitice cu enclave mari de calcare, cuarțite permiene și șisturi cristaline. Blocurile mari de roci eruptive sunt mai rare, în timp ce fragmentele mici microscopice sunt extrem de frecvente în toată întinderea masivului. Natura, mărimea și în mod eventual așezarea fluidă a fragmentelor alohtone crează o bogată variație de aspecte riolitice și brecii riolitice. Microstructura riolitelor poate fi pe deplin influențată prin grade de precizie de fenocristal. În acest mod ia naștere un caracter brecios piroclastitic foarte răspândit. Pasta la unele riolite este în întregime cristalizată și prezintă o tendință de așezare sferulitică de compoziție cuarțo-feldspatică sau o structură microgranitică. Textura fluidală este specifică în mod deosebit zonelor periferice și în special în vecinătatea acoperișului corpurilor riolitice.În afară de cuarț, se mai întâlnesc și în numeroase fenocristale de oligoclaz sau albiclaz deseori în mare măsură decalcificate. Ortoza în fenocristale este absentă sau subordonată. Ea formează asociații conform legii Karlsbad. Mineralele colorate sunt biotitul și uneori amfibolul. Masa riolitică principală nu formează nici un bloc monolitic. La Ciripa autorul a separat un corp riolitic cu mici fenocristale de cuarț care poate depăși rareori 1-2mm.Această trăsătură permite diferențierea pe teren al acestui riolit de riolitul principal care este caracterizat în general prin abundența cristalelor mari de cuarț, care uneori depășesc 5mm. Aceste roci sunt de culoare neagră. Astfel de roci sunt riolitele de corp principal umplute cu enclave variate. Riolitul cu structură fin rubantă aflorează pe o lungime de aproximativ 25km. Aspectul microscopic al acestui riolit este variat. În varietățile cu textură rubanată foarte pronunțate, aspectul este succedat de elemente diferite:

1.benzi cuarțoase compuse din granule;

2.benzi cu elemente sferulitice poligonale;

3.benzi cu granule poligonale de cuarț.

Riolitul de Ciripa de culoare gri, textură ușor fluidală este holocristalin. Se observă mici fenocristale de cuarț și de oligoclaz (14-19% An) în zone ușoare. Biotitul este în întregime fie absorbit, fie pseudomorfozat prin mica albă. Pasta cuarțo-feldspatică este un element caracteristic. Ea este restituită neomogen prin dezvoltarea plajelor mari de cuarț sau de feldspat.

O mare parte din corpul principal (riolitul de Vlădeasa) este constituit printr-o rocă care a restituit brecia la numeroase enclave de gresie cuarțitice fine, șisturi argiloase, cuarțite micacee, calcare, riolite și andezite(Giușcă,1950). Acest tip de rocă este bine descoperit de către autor în Valea Zernei. Cristalele de cuarț sunt în general mari; feldspatul este fie un oligoclaz (22-26℅ An), fie un albiclaz umplut dintr-un frunziș dens de sericit. Aceste fenocristale se prezintă în indivizi sau fragmente. Biotitul formează foi brune în roci foarte proaspete, atâta timp cât nu se întâlnesc cu excepția horblendei. Deseori aceste cristale sunt cloritizate. Pasta este microcristalină iar omogenitatea sa structurală nu este întreruptă decât de plaje neregulate ușor cristalizate și foarte cuarțoase.

În Valea Zernei la vreo 500 m de corpurile granodioritice, autorul găsește un riolit amfibolic ușor brecios. Amfibolul prezintă o bordură de horblendă verde brună; biotitul este în general subordonat. În această rocă procesul autometamorfic este destul de accentuat și marcat prin formațiuni de fibre de horblendă verde și de actinot în ace izolate.

În împrejurimile de la Vârfuraș domină un riolit foarte fluid continuat de ortoză. În pastă se disting benzi în care cristalizarea cuarțului este mai mare, cu urme capricioase urmate de benzi brune, cu finețe sferulitică pe care sunt fixate semințe de cuarț globular (sferic). Acele de horblendă dispuse în direcția de curgere subliniază structura fluidală. Cuarțul și ortoza sunt corodate. Riolitul este umplut de enclave rotunjite sau corodate de calcar cristalin ușor impregnat de clorit. Epidotul și clinoclorul sunt neoformațiuni întotdeauna prezente. Riolitele adunate în Valea Chenț, un afluent al Drăganului, sunt masive și bogate în enclave. Se găsesc elemente relativ mari de cuarțite, gnaise albitice, gresie micacee, șisturi sericizate, calcare marmonizate, enclave de andezite metamorfozate, de riolite cu pastă tractoidă și riolite sferulitice. Feldspații sunt reprezentanți prin cristale rare de albiclaz, precum prin indivizi de ortoză, idiomorfozate sau corodate. Pasta este încă microcristalină, indistinctă cu frecvente lentile pe care se dezvoltă semințele arondate de cuarț. Elementele magmatice colorate lipsesc.

Mai bine cristalizate sunt riolitele pastă cu franchețe microgranitice (Giușcă,1950). Riolitul microgranitic roz de la gura fluviului de vărsare de la Bulz aflorează pe o distanță de câțiva km. Descrierea lui Szadeczky este foarte bine făcută. Partea marginală a cristalului de cuarț este umplută de prisme de plagioclaz. Pasta prezintă un caracter granoferic și este compusă din indivizi de cuarț făcuți scheletiformi prin incluziunile de feldspat. Se întâlnesc în plus fenocristale de oligoclaz și ortoză, cele mai recente în partea corodată sau în fragmente. Mineralele colorate se prezintă în indivizi mai mici. Printre ei predomină biotitul brun sau pseudomorfozat în clorit; horblenda este rară. Riolitul aflorând în amonte de Pârâul Crucii formează o masă intinsă de aproximativ 2 km pe o distanță ce depășește 500 m (Giușcă,1950). Este o rocă omogenă de culoare gri, din care se desprind cristale idiomorfe lăptoase de plagioclaz (oligoclaz în zone ușoare) atingând un cm lungime. Cuarțul este uneori foarte reabsorbit încât se văd numai plaje scheletiforme. Biotiul brun este format de asociații supraparalele. Pasta este izogranulară, formată de microlite având circa 0,1mm. În Valea Drăganului între gura fluviului de vărsare de la Zerna și cea de la Chenț (Giușcă,1950) aflorează un masiv de porfire granitice și granodioritice de culoare roz. Examinarea microscopică a adunat o mare varietate de tipuri, varietate în primul rând structurală. La gura fluviului de vărsare de la Zerna autorul menționează prezența unui microgranit ușor porfiric, având o dezvoltare mai mare în unele cristale corodate de cuarț, ortoză pertitică și de plagioclaz. Pasta cuarțo-feldspatică este fină, caracterizată printr-o dezvoltare poecilitică de cuarț, ajungând până la aspecte granofirice. Se observă încă rare foi de biotit brun, clorit, magnetit, oligist și sfen. Neomogenitatea sa este concretizată prin frecvente dezvoltări de plaje neregulate grenate expunând o structură hipidiomorfă.

Se întâlnesc microlite în toată întinderea masivului. Autorul menționează de asemenea faciesurile granitice de la Valea Largă care se întâlnesc pe o distanță apreciabilă de țărmul drept al Drăganului. Aceste granite ocupa o mare parte din bordura occidentală al acestui corp. Structura lor este hipidiomorfă. Fenomenele de cuarț au o tendință marcată de idiomorfism și sunt în parte corodate. În incluziunile ovoidale, cuarțul invadează zonele marginale de pertite și de oligoclaz. Compozoția plagioclazilor oscilează între 9-27% An.

În vecinătate de Lunca autorul menționează prezența mai multor corpuri granitice și granodioritice scoase la zi. El consideră că cel mai important, exploatat în multe cariere pe Valea Drăganului și în pârâuri, având sursa sa la Merișor este zăcământul dintr-un porfir granitic fin de culoare gri sau roz. Fenocristalele rare de plagioclaz și biotit, foarte rar cuarțul sunt înglobate într-o pastă de structură granitică ale cărei dimensiuni sunt apreciate la 0,2mm. Fenocristalele de plagioclaz ating 5-6mm. Biotitul în lame atinge 2mm, cu incluziuni de magnetit se prezintă de obicei în foi. Aspectul de masă microgranitică este dominant prin tendința de idiomorfism al cristalului de cuarț. Pe flancul stâng de la Drăgan, localizat în masiv, porfirul granitic aflorează pe un buton de granodiorite. Este o rocă grena, asemănătoare ca cele de la Garduri. Dezvoltarea mai largă a plagioclazilor lor împrumută un aspect porfiric. Ortoza este pertitică cu o slabă participare de compoziție albitică. Cuarțul apare în granule izolate unele în altele, iar biotitul brun în lame foarte subțiri. Autometamorfismul acestor roci este caracterizat prin dezvoltarea metasomatică abundentă în mica albă, în mici cuiburi în care se asociază cloritul. Prezența pseudomorfozelor incomplete de clorit (ng-galben verzui; np-verde pal) aproape de biotit precum fetrul sericitic în plagioclazi sunt transformate simulând masa intactă de la rocă. Cloritizările biotitului pot fi integrale cu separații abundente de granule neregulate de sfen (Giușcă,1950).

Granodioritele de la Vlădeasa au fost identificate și descrise de către Szadeczky și a creat denumirea de daco-granite cu scopul de a pune în evidență ruda lor mineralogică și chimică cu dacitele. Granodioritele conturează de mai multe ori butoanele eliptice în vecinătate de Lunca și în Valea Lunca. Aflorimentul de Lunca este exploatat într-o carieră situată pe urma aceluiași drum de fier. Granodioritul prezintă contacte nete cu porfire granitice în centrul căruia ea se dezvoltă. La contactul cu permianul, granodioritul este protoclastic. Alcătuirea plagioclazului oscilează între 20-37%An.În faciesurile cu tendință porfirică, structurile micropegmatitice sunt din plin dezvoltate. Granodioritul de Garduri precum cel de la Zernișoara sunt mai cuarțiferi fără diferențe fiziografice între ele. Acest mineral se prezintă în mici granule rotunjite, incluse în biotit, rareori în plagioclaz cu regularitate în ortoză. Granodioritul de Valea Lungii este deseori porfiric cu o mare participare de formațiuni micropegmatitice. Cuarțul prezintă numeroase incluziuni idiomorfe de plagioclaz. Acest granodiorit este în relație cu dacitul de Chicera Mare cu pastă microgranitică.Acest dacit prezintă o pastă foarte fină, în mare parte microgranitică, pe care sunt fixate cristale de plagioclaz, prezentând recursurile și a cărui compoziție variază de la 50-37% An. Fără excepție granodioritele și dacitele întâlnite în masiv sunt metamorfozate. Cloritizarea biotitului și horblendei este acompaniată de neoformațiunile de epidot și de calcit. O parte din feldspați sunt în mare măsură sericitizați.

Pe Valea Darei la aproximativ 500 m, aflorează un corp de porfire granodioritice. Fenocristalele idiomorfe și plagioclazul cu structură zonară predomină în această zonă. Cristalele mici prezintă un nucleu cu 48-29% An înconjurat printr-o zonă externă mai acidă în care căderea concentrației variază de la 22-15% An. Zona externă mai mult albitică, este legată în interior de cristal la o rețea albitică a cărei vene sunt în parte dirijate spre suprafețe de clivaj. Albitul este orientat prin raport cu plagiocalzul. Pertitul formează rar indivizi hipidiomorfi. Biotitul (ng-măsliniu închis, np-galben pal) este prezent în indivizi idiomorfi mai mici decât cei de plagioclaz. În pastă biotitul formează foi hipidiomorfe. Fenocristalele idiomorfe de cuarț sunt rare. Pasta prezintă o tendință spre o structură micropegmatitică; plagioclazul este subordonat (Giușcă,1950). Mineralele accesorii întâlnite sunt: magnetitul, apatitul, zirconul, sfenul, și ortitul. Pe lângă albitizarea plagioclazilor roca prezintă un aspect mai puțin restituit de fenomenele autometamorfice: neoformațiunile de amfiboli. În aceste roci, amfibolii sunt reprezentanți prin fenocristale sporadice de horblendă verde. Se întâlnesc în acest masiv filoane subțiri granitice albe sau roz cu structură variată. Acestea sunt fie leucogranite aproape lipsite de minerale colorate cu structură grena, fie granite cu formațiuni grafice foarte dezvoltate, fie aplite.

Porfirele dioritice de Muncel sunt roci clare, sărace în feldspat alcalin. Fenocristalele de plagioclaz (5-6 mm) cuprind un interval de concentrație cuprins între 56-48% An. Cu excepția indivizilor incluși în plagioclaz, la biotit și horblendă eșantioanele examinate sunt în întregime cloritizate. Prezența ortozei este limitată la pastă. Magnetitul este rar în indivizi.

V. Mineralogia și petrografia magmatitelor banatitice din zona Poieni ( Apusenii de nord)

A.Considerații petrografice

Magamtitele banatitice din zona studiată sunt reprezentate de granite, granodiorite, diorite, riolite, dacite, andezite și bazalte.

• Granite

Granitele sunt roci plutonice, faneritice alcătuite din cuarț, feldspați alcalini, feldspați plagioclazici și cantități reduse de minerale mafice. Feldspatul potasic, în general xenomorf, este reprezentat prin ortoză sau microclin, care uneori sunt pertitice. Plagioclazii (compoziție albit-oligoclaz) prezintă de regulă, cristale hipidiomorfe, rareori cu structură zonară slab exprimată.Mineralele mafice sunt reprezentate, prin biotit, horblendă și piroxen monoclinic sau rombic. Muscovitul poate să apară uneori ca mineral principal. Biotitul este mineralul mafic cel mai frecvent în granite, prezentând o culoare brun-roșcată la brun-verzuie.

Textura granitelor este masivă, neorientată. La periferia corpurilor granitice se observă uneori texturi orientate sau alternanța păturilor melanocrate și leucocrate (texturi rubanate).

Structura granitelor este foarte variată. Astfel sunt descrise:

―structuri holocristaline;

―structuri hipidiomorfe;

―structuri porfirice;

La microscop, principalele minerale observate sunt: feldspatul, cuarțul, biotit, horblenda, piroxen monoclinic sau rombic. Mineralele accesorii sunt reprezentate prin: apatit, titan, zircon și magnetit.

• Granodiorite

Granodioritele sunt roci plutonice, faneritice, formate esențial din cuarț, plagioclaz și feldspat alcalin.

Caractere mineralogice. Minerale principale care apar în granodiorite sunt: plagioclaii, feldspații alcalini, cuarțul iar dintre mineralele mafice: biotit, horblendă și uneori piroxeni.Mineralele accesorii sunt: zircon, apatit, magnetit, titanit și pirită, iar mineralele secundare: sericit, caolinit, clorit, epidot.

Caractere structurale.Granodioritul este o rocă cu structură holocristalină faneritică, hipidiomorfă.

Textura este masivă ( neorientată).

• Diorite

Dioritele sunt roci faneritice alcătuite din plagioclazi (andezin sau oligoclaz) și minerale mafice în proporții variabile (10-90%).

Caractere mineralogice. Plagioclazul este mineralul felsic dominant într-o rocă dioritică, reprezentat fiind prin andezin sau oligoclaz. Mineralele mafice sunt reprezentate cel mai frecvent prin amfiboli ( horblendă verde, rar horblendă brună) și biotit. Rar apar în diorite piroxenii monoclinici (diopsid, titan-augit) și cei rombici (hipersten), uneori în concreșteri paralele. Ca minerale accesorii sunt prezente: apaptit, zircon, titanit, magnetit, ilmenit, iar ca prezențe întâmplătoare: rutil, pirită și spinel.

Caractere structurale. În mod obișnuit dioritele sunt roci cu structură hipidiomorfă cu granulație medie sau mare.

Caractere macroscopice. Dioritele au culoare cenușie, aspectul tipic de “sare și piper”, în general, mai deschisă decât în cazul gabbrourilor și mai închisă decât a sienitelor sau granitoidelor.

• Riolite

Riolitele sunt roci vulcanice afanitice formate în esență din cuarț, feldspat alcalin și plagioclaz.

Caractere mineralogice. Mineralele principale din riolite sunt: cuarțul, feldspatul alcalin (sanidină, ortoză) și plagioclazul acid. Mineralele mafice apar de regulă în cantități mici sau lipsesc, fiind reprezentate prin biotit, horblendă comună, piroxeni ( rombici sau monoclinici).

Caractere structurale. Riolitele sunt roci porfirice cu fenocristale bipiramidale de cuarț, fenocristale idiomorfe de feldspat potasic și fenocristale de feldpsat plagioclazic zonat.

Caractere macroscopice. Riolitele sunt roci leucocrate cu structură porfirică, eventual microporfirică. Caracterul porfiric este dat de prezența constantă a fenocristalelor de cuarț, adesea bipiramidale, feldspat alcalin, mai rar biotit.

• Dacite

Dacitele sunt roci vulcanice, afanitice, alcătuite în esență din plagioclaz și cuarț.

Caractere mineralogice. Cuarțul, plagioclazuL ( frecvent zonat, variind între labrador și oligoclaz) și ortoza sunt minerale felsice caracteristice. Mineralele mafice pot fi reprezentate prin: horblendă comună, biotit, uneori piroxen ( augit, diopsid, hipersten). Ca minerale accesorii apar: apatit, titanit, zircon.

Caractere structurale. Dacitele sunt roci cu structură porfirică.

Caractere macroscopice. Dacitele sunt roci leucocrate cu structură porfirică, eventual microporfirică. Caracterul porfiric este dat de prezența constantă a fenocristalelor de cuarț, adesea bipiramidale, feldspat alcalin, mai rar biotit.

• Andezite

Andezitele sunt roci afanitice, constituite în principal din plagioclaz și minerale mafice (M<40).

Caractere mineralogice. Plagioclazul este reprezentat atât ca microlit în masa fundamentală, cât și sub formă de fenocristale. În medie, plagioclazul este un andezin. Rar apar ortoza sau sanidina și cuarțul în cantitate redusă în masa fundamentală. Mineralele mafice comune andezitelor sunt piroxenii (augit,uneori pigeonit,hipersten), horblenda verde ( predominantă în varietățile holocristaline), biotit. Olivina apare foarte rar. Cu caracter accesoriu apar: apatit, titanit, magnetit, ilmenit, rutil, rar zircon.

Caractere structurale. Andezitele sunt în general, roci porfirice, cu masa fundamentală afanitică holocristalină, hipocristalină mai rar vitroasă. Structura masei fundamentale poate fi pilotaxitică, hialopilitică, mai rar microgranulară.

Caractere macroscopice. Andezitele sunt roci porfirice cu masa fundamentală afanitică, culoarea lor este variabilă: cenușiu, brun-roșcat, negru.

Fenocristalele vizibile sunt de plagioclaz (alb, idiomorf), biotit (cristale tabulare negre), horblendă sau augit (cristale prismatice negre).

• Bazaltele

Bazaltele sunt roci afanitice alcătuite din minerale mafice (M>40), plagioclaz și dintr-o sticlă cu chimism corespunzător. Plagioclazul este reprezentat prin termenii bazici ( labrador, bytownit, mai rar anortit), care apar în masa fundamentală, cât și sub formă de fenocristale zonate ( au dimensiuni între 0,06-6,0mm).

Texturile frecvent întâlnite sunt fluidale și variolitice.

Structura bazaltelor este foarte variată cu numeroase tranziții între tipurile structurale clasice. Astfel sunt descrise:

―structuri porfirice;

―sturcturi afirice ( holocristalin-granulare, subofitice, intergranulare).

La microscop, principalele minerale observate sunt:feldspatul plagioclazic (mineral ce se întâlnește rar și în masa fundamentală), olivina, clinopiroxenul ( augit și pigeonit), ortopiroxenul (hipersten), horblenda bazaltică, mai rar biotitul. Piroxenii pot ajunge până la 10% din volumul rocii. Mineralele accesorii sunt reprezentate prin magnetit, ilmenit, apatit și titanit.

Macroscopic bazaltele sunt roci închise la culoare, negre sau cenușii-negricioase sau brun-roșiatice, când mineralele feromagneziene sunt oxidate. Bazaltele se pot confunda ușor cu andezitele, peste care există tranziții naturale gradate(bazalt-andezite sau andezite bazaltoide), prin scăderea indicelui de culoare (proporția de minerale mafice). După Gheorghiu și Mareș (1963), conținutul mediu în anortit al feldspaților plagioclazici din bazalte este de circa 48An. Uneori în masa bazaltelor se observă vacuole căptușite pe margine cu clorit sau calcedonie, iar în partea centrală un opal și calcit, rareori zeoliți.

B. Considerații geochimice

Particularitățile petrochimice ale rocilor banatitice din această regiune se încadrează în trăsăturile generale ale chimismului provinciei banatitice stabilite de Giușcă, Cioflică și Savu (1966), din Ianovici et. al,1976.

Pentru caracterizarea geochimică a magmatitelor banatitice din zona studiată s-au folosit analize chimice totale și analize spectrale cantitative, efectuate de Ștefan et. al (1992)

Dintre elementele cu un conținut mai ridicat în rocile banatitice sunt de menționat: Ga, V, Sr, Ba, Zr. Ni și Co prezintă conținuturi mai reduse. S-a constatat că în general, conținutul diferitelor elemente minore se modifică odată cu schimbarea compoziției mineralogice, în directă legătură cu diferențierea magmatică. Valorile elementelor se mențin în limite caracteristice pentru rocile acide din seria calco-alcalină.

VI. Mineralogia și petrografia vulcanitelor banatitice din

Apusenii de Nord

Considerații petrografice

Magmatitele banatitice din zona studiată de către ștefan et. al, sunt reprezentate prin: andezite, dacite, riolite, diorite, bazalte și granodiorite.

• Andezitele

1.Andezite din zona Vlădesei

Andezitele sunt roci alcătuite în principal din plagioclaz și minerale mafice.

Caractere mineralogice. Plagioclazul apare și în mezostază sub formă de microlite mai acide. Mineralele mafice sunt reprezentate prin: piroxeni (augit, uneori hipersten), horblendă și biotit. La fel ca și celelalte roci andezitice, horblenda și biotitul se întâlnesc de la Cerhat la Dumbrava. Rar apare cuarțul în cantitate fundamentală redusă.Cu caracter accesoriu apar: apatit, titanit, rutil, zircon.

Caractere structurale. Andezitele sunt roci frecvent porfirice, cu masa fundamentală afanitică hipocristalină, holocristalină, rar prezintă câte o masă cu structură micropoikilitică străbătută de fisuri de calcit, clorit și cuarț.Structura masei fundamentale poate fi hiapolitică (andezitică), pilotaxitică, rar microgranulară, iar textura neorientată sau fluidală.

2. Andezite din zona Cetățuia

Andezitele din sudul Dealului Cetățuia sunt roci alcătuite din cuarț, plagioclaz, minerale mafice (piroxeni rombici,olivină, amfiboli și biotit).

Caractere mineralogice. Andezitele cu piroxeni din sudul Dealului Cetățuia conțin fenocristale de plagioclaz, piroxeni monoclinici și rombici și olivină.

• Dacitele

1.Dacitele de Lunca, Visag și Mărguța

Dacitele sunt roci afanitice alcătuite din cuarț, plagioclaz și mai rar minerale mafice.

Caractere mineralogice. Fenocristalele sunt reprezentate prin cuarț (bipiramide hexagonale mai mult sau mai puțin corodate magmatic), plagioclaz (oligoclaz-andezin, frecvent cu structură zonară). Mineralele mafice pot fi reprezentate prin: horblendă, biotit, uneori piroxen.Cu caracter accesoriu apar: apatit, zircon și minerale opace.

Caractere structurale. Andezitele sunt în general roci porfirice, cu masa fundamenatală afanitică vitroasă, microcristalină care conține fenocristale de cuarț corodat, horblendă verde, piroxeni și biotit.

• Riolite

1.Riolitele de Zărna

Riolitele sunt roci afanitice foarte sărace în fenocristale ( circa 50%).

Caractere mineralogice. Riolitele de Zărna prezintă minerale mafice (biotit);fenocristalele sunt recristalizate, prezintă caracteristici de bandă. Cu caracter accesoriu apar: apatit, titanit, pirită, zircon.

2.Riolitele de Ciripa

Sunt roci vulcanice afanitice, care intră în faciesul granitic.

Caractere mineralogice. Prezintă 5-10% fenocristale formate prin procese hidrotermale (sericizate sau pirite impregnate). Probele colectate de pe Valea Moara Dracului conțin: cuarț corodat și plagioclaz feldspatic sericitizat. Mineralele mafice apar de regulă în cantități mici sau lipsesc, fiind reprezentate prin: biotit opacizat sau cloritizat .

3. Riolitele de Vlădeasa

Riolitul vitrifiat din masivul Vlădeasa conține cantități foarte mari de cuarț, feldspat alcalin și plagioclaz.

Caractere mineralogice. Mineralele principale sunt : cuartul, feldspatul alcalin ( sanidină) și plagioclaz (oligoclaz). Mineralele mafice apar foarte puțin, fiind reprezentate prin: biotit, horblendă și augit.

3.1. Riolitele de Vlădeasa manifestă fluide masive cu compoziție mineralogică asemănătoare riolitului vitrifiat. Uzual fenocristalele angulare (5-25%) sunt reprezentate prin cuarț, feldspat plagioclazic, ortoclaz și rar sanidină și biotit. Mineralele accesorii sunt reprezentate prin: apatit, epidot, clorit, calcit, albit, sericit și zeolit; sunt abundente și rezultă din procesul metasomatic și din procesul hidrotermal.

Caractere sturcturale. Riolitele sunt roci cu structură microcristalină și criptocristalină care fac parte din masa de bază prezentând xenolitele neomogenizate și gradele de cristalizare. Au caracteristici deosebite și definesc faciesul riolitelor din Vlădeasa.

4. Riolitele din Valea Fagului

Caractere mineralogice. Riolitele sunt roci afanitice alcătuite din cuarț, rar apar pe alocuri minerale mafice (biotit). Cu caracter accesoriu apar: apatit, allanit, zircon. Cuarțul, calcitul, galena și epidotul apar pe fisuri în masa de bază.

Caractere structurale. Riolitul este o rocă cu structură granofirică.

Caractere macroscopice. Riolitele sunt roi leucrocate care aparțin masei cristalizate.

5. Riolitele de Cetățuia

Sunt roci afanitice alcătuite din cuarț, minerale mafice, minerale opace, plagioclaz, care apar în diverse zone ale Cetățuiei.

Caractere mineralogice. Riolitele sunt roci masive. În apropiere de Dumbrava riolitele sunt diferențiate din magme granodioritice. Biotitul lipsește, iar cuarțul este foarte corodat. Riolitele microgranitice megaporfirice din Valea Cohului sunt alcătuite din cuarț, plagioclaz și feldspat potasic. Biotiul este și el prezent, mineralele accesorii fiind: zircon.

Caractere structurale. Riolitele sunt roci porfirice, masive deseori fragmentate în anumite locuri, roca constituie uneori masa eutaxitică.

• Bazaltele

1.Din vestul masivului Vlădeasa

Bazaltele sunt roci afanitice alcătuite din plagioclaz, minerale mafice (piroxeni), sticlă vulcanică și deseori minerale opace care străbat rocile senoniene și riolitele ignimbritice din vestul masivului Vlădeasa și continuă spre NV-SE cu dyke-uri cu lungimi de 10-20m. Probele de bazalte colectate de către autor de la Meziad prezintă textură stelată cu cristale prismatice, cu plagioclaz calcitizat care este intersectat de piroxeni puternici cloritizați.

Concluzii

Distribuția magmatitelor banatitice din nordul munților Apuseni este un complex geostructural asamblat și reprezentat prin roci metamorfice și/sau sedimentare, începând cu șisturile cristaline și asocierea granitoidelor sedimentare, a rocilor carbonatice și magmatice acide sau bazice. Toate aceste roci provin din cretacicul superior constând din învelișuri sedimentare carbonatice și roci dăunătoare.

Magmatitele banatitice se întind pe o parte a acestor formațiuni, generând fenomenul de contact magmatic sau mineralizații și sunt încălcate pe de o parte de rocile sedimentare de vârstă terțiară din bazinul Transilvaniei. Activitatea magmatică a bantitelor calco-alcaline din nordul munților Apuseni a avut loc în două cicluri:

―primul, în special vulcanic este caracterizat prin andezite, dacite și riolite;

—al II lea este reprezentat prin roci plutonice și subvulcanice, diorite, granodiorite, granite, de compoziție medie granodoiritică; la acestea sunt asociate acumulări de minereuri.

Al doilea ciclu evidențiază alături de banatitele granodioritice diferențieri de dyke-uri reprezentate prin aplite, riolite microgranitice, riolite micropegmatitice.