Meloterapie Aplicata In Mediul Intraclinic

Cuprins

Pagina

Introducere…………………………………………………………………………………………………..

Capitolul I. Partea generala…………………………………………………………………………..

I.1. Efectele biologice si medicale ale muzicii

I.2. Efectul muzicii, vocalizarea si vibratia creierului si a tesutului muscular. Armonia

I.3. Muzica si limbajul. Ritmul

I.4. Comunicarea, muzica si medicina

I.5. Terapia prin muzica la copii si adolescenti

I.6. Terapia prin muzica si conditiile fiziopatologice la adulti

Capitolul II. Partea speciala………………………………………………………………………….

II.1. Date introductive. Material

II.2. Metoda. Parametri luati in considerare

II.3. Analiza si sinteza datelor

II.4. Concluzii finale

Multumiri…………………………………………………………………………………………………….

Bibliografie…………………………………………………………………………………………………..

Anexe……………………………………………………………………………………………………………

Imaginea 1. Fotografia de profil a paginii de Facebook – Master Meloterapie – Mai 2015

Introducere

Datorita programului de studii interdisciplinar ce urmeaza a fi absolvit si care reuneste domeniile medicina si muzica, aceasta lucrare de disertatie doreste sa identifice si sa evidentieze in mod cat mai obiectiv situatii intraspitalicesti la care meloterapia poate deveni cu succes parte componenta a programului terapeutic clasic conventional alopat. Prezenta lucrare de disertatie indica si reliefeaza situatiile patologice clinice intraspitalicesti in care terapia prin muzica devine parte integrata a sistemului de tratament alopat. Se doreste astfel realizarea unei incursiuni din partea meloterapiei in medicina ce parceleaza domeniile medicale in care terapia prin muzica are sanse bune de integrare. Aceasta lucrare ofera perspective de succes pe care meloterapia le va cuceri in tara noastra intr-un viitor speram noi cat mai apropiat zilelor noastre. Progresul obiectiv al terapiei prin muzica va conduce la o multiplicare variata a situatiilor clinico-patologice la care aceasta ia parte, dezvoltandu-se in acest mod atat pe sine cat si ramurile medicale terapeutice alopate de care se ataseaza. Lucrarea de fata pune in prim-plan modalitatile si procesele prin care meloterapia devine parte componenta a modului de tratament conventional clasic adoptat in majoritatea clinicilor si spitalelor din Romania.

Capitolul I. Partea generala

I.1. Efectele biologice si medicale ale muzicii

Daca s-ar putea intampla lucrurile in acest mod, ar alege cele mai multe dintre femeile insarcinate sa reduca durata travaliului la o medie de aproximativ doua ore? Ar alege pacientul din salonul chirurgical de recuperare sa se trezeasca mai repede din anestezie cu mai putine efecte colaterale si mai putina durere? Ar prefera persoanele cu dureri cronice sa utilizeze mai putina medicatie analgezica tocmai datorita efectelor adiacente? Ar opta cei care se supun tratamentului medical consecvent pentru anxietate in favoarea meloterapiei in timpul orelor de tratament?

Studiile arata ca muzica aduce beneficiile medicale de mai sus si mai mult decat atat, majoritatea oamenilor percep muzica lor preferata ca avand efect relaxant si benefic asupra recuperarii lor. In ciuda volumelor de studii care demonstreaza valoarea muzicii intr-o varietate de tratamente medicale, exista un consens destul de restrans asupra caror tehnici si proceduri meloterapeutice sunt cele mai eficiente. Mai departe, prefesia terapiei prin muzica evolueaza ca o ramura viabila in campul tratamentelor medicale. Cu cat terapia muzicala in plan medical se dezvolta, metodologia acesteia de aplicare va trebui sa se conformeze specificatiilor domeniului medical, spre exemplu protocoalele de tratament dictate de diagnostice specifice si optiunile dovedite, rezultatele predictibile pentru o frecventa cunoscuta si duratele aplicatiilor, si procedurile de documentatie sistematica pentru a identifica in mod previzibil consecintele asupra sanatatii. Un sumar formal din literatura de cercetare care aduce cu sine sinteze cantitative asupra disponibilitatii accesarii datelor ar putea asista avansul si evolutia tehnicilor terapeutice muzicale notabile in practicile de recuperare aplicata. Scopul studiilor si analizelor este de a arata rezultatele provenite in urma realizarii acestora in cercetarile existente in medicina si muzica, si de a identifica tehnicile muzicoterapeutice autentice si eficace pentru a dezvolta aceste tehnici in proceduri clinice care pot bifa criteriile de protocoale medicale standard. In timp ce studiile empirice asupra efectelor muzicii in tratamentul medical continua sa se acumuleze este de notat ca la mijlocul anilor 1980 a existat deja o cantitate de analize si sudii rezonabila si relevanta. Pacientii sunt in circumstante intraspitalicesti extrem de variati in ceea ce priveste varsta, diagnosticul medical si tratamentul. Aceste diferente variaza in magnitudine de la pacientii terminali la cei care sunt spitalizati pentru “odihna” sau femeile pe cale sa nasca care sunt considerate a fi parte intr-un event de tip “wellness”. Pacientii difera de asemenea prin durata sederii in spital, prognostic si prin raspunsurile fata de boala sau afectiunea de care sufera. De aceea, tratamentul medical este extrem de individualizat cu documentatie asupra efectului in timpul procedurii terapeutice determinand des cursul acesteia. Beneficiile, ambele medical si psihosocial trebuie sa fie observabile vizibil ca si contribuind la recuperarea individuala a fiecaruia in parte. Studiile si analizele arata ca serviciile de terapie prin muzica in domeniul medical pot include obiective specifice relevante diagnosticului medical si protocolului de tratament.

Disciplina terapiei prin muzica va continua sa dezvolte si sa documenteze tehnici viabile prin raportare la programele de cercetare. Cu cat cercetarea in domeniu va continua, viitoarele analize si studii vor putea sa dea raspunsuri indubitabile pe care inca le cautam: Ce tip de muzica este cel mai eficace si este acest lucru diferentiabil in functie de situatie sau de diagnostic? Ar putea principiile de compozitie care predictibilizeaza si releveaza structura psihologica sa fie dezvoltate? Cand si cum este prezenta unui terapeut muzical calificat cruciala si diferita fata de stimulii produsi de muzica inregistrata adusa de alti profesionisti sau de pacientii insisi. Chiar daca raspunsurile la aceste intrebari sunt primite repede sau mai putin, exista deja o documentatie substantiala pentru a demonstra ca tehnicile muzicale in utilizarea curenta genereaza o diferenta terapeutica pozitiva si distincta fata de celelalte metode terapeutice in tratamentul persoanelor cu probleme medicale. Asemenea beneficii sunt autentificate in literatura de cercetare si in constiinta profesionistilor medicali care indica o umanizare ridicata adusa sistemului de sanatate prin aditia muzicii si a terapeutilor muzicali.

I.2. Efectul muzicii, vocalizarea si vibratia creierului si a tesutului muscular. Armonia

In ceea ce priveste efectul muzicii si elementele care alcatuiesc muzica, si in intelegerea completa a proceselor implicate in terapia prin muzica, efectul psihologic al sunetului asupra corpului ar trebui luat in considerare. Astfel au existat multe descoperiri interesante in ultimele trei decenii in utilizarea sunetului si a tehnologiei sonore in tehnicile si procedurile de tratament. Cu toate ca acest concept nu este unul nou, iar istoria a scos la iveala evidente si dovezi ale civilizatiilor trecute si in diferite culturi despre utilizarea sunetului drept mijloc in tratarea dizabilitatilor fizice si a durerii, este de remarcat ca doar in ultima parte a secolului XX au aparut inovatii care au dus la tratamente prin utilizarea ultrasunetului si terapie interferentiala care consta intr-o forma de stimulare electrica de frecventa joasa.

Imaginea 2. Celebrele ultrasunete utilizate in examinarea medicala ecografica sau ultrasonografica (imagine abstracta)

In acelasi timp in care au aparut aceste inovatii, dezvoltarea terapiei prin muzica ca forma de tratament s-a concentrat in principiu pe utilizarea muzicii si improvizatie in munca interactionala cu oameni cu dizabilitati de comunicare. Aceasta a constat in construirea unor relatii prin muzica cu semnificatie de interactiune muzicala pe care terapeutii au fost capabili sa o demonstreze in atingerea raspunsurilor fizice, emotionale si cognitive de la oameni care pareau inaccesibili a suporta o alta forma de interventie terapeutica. Aceste lucruri au fost evidente in munca unor mari terapeuti cu copii cu handicap si adulti, si subsecvent in munca a foarte multi terapeuti antrenati prin aceste metode in Anglia, SUA, Europa, Canada si Australia. Cu toate ca metodele difera in termenii de a dezvolta interactiunea cu clientii prin muzica, este comuna ideea conform careia terapia prin muzica reprezinta un proces care implica raspunsurile senzitive, cognitive si intelectuale ale indivizilor fata de muzica. Cu toate acestea, a fost de asemenea demonstrat ca in timp ce prin muzica se obtine un raspuns intelectual atunci cand este ascultata, muzica si sunetul cauzeaza de asemenea un raspuns de natura fizica masurabil frecvent si semnificativ cand undele sonore intra in corpul uman. Aprecierea muzicii si delectarea oferita prin muzica, precum si impactul emotional a unei piese muzicale particulare pot de asemenea stimula o reactie fizica, aceste reactii variind intre exaltare si depresie sau intre tristete si bucurie.

Imaginea 3. Imaginea unei reactii de bucurie (imagine fictiva)

Componentele unui sunet sau a unei combinatii de sunete, in mod particular inaltimea, intensitatea si timbrul vor avea un efect semnificativ din punct de vedere psihologic si biochimic asupra corpului. Energia musculara va creste sau va descreste in functie de ritm, iar respiratia va accelera sau isi va schimba regularitatea. Oboseala poate fi redusa sau indusa in timp ce activitatea voluntara poate fi crescuta. In mod aditional, un efect variabil marcat este produs asupra frecventei cardiace, presiunii arteriale si a functiilor endocrine, in timp ce modificari ale metabolismului si ale variatelor procese enzimatice pot fi induse. Aceste efecte si alte reactii psihologice la sunet si muzica au fost investigate si sumarizate de Dr. Benenzon, un terapeut prin muzica si psihiatru argentinian (1981).

Ideea de vibroacustice s-a dezvoltat dintr-o conversatie dintre Skille si Juliette Alvin in Londra anului 1968 in timp ce erau discutati termenii comuni ce definesc muzica – variabile independente din punct de vedere cultural al efectelor muzicii asupra fiintelor umane. Ei au fost de acord asupra elementelor de baza – asemenea efecte trebuie sa fie descrise utilizand parametri cantativi, si nu prin utilizarea evaluarii uzuale a muzicii din punct de vedere calitativ. Acesten doua personalitati au scos in prim-plan trei asa-numite principii universale ale muzicii. Astfel, trei principii specifice au fost aduse in lumina reflectoarelor:

Frecventele joase pot relaxa;

Muzica ritmata poate sa invioreze si sa fortifice;

Muzica ascultata la volum mare poate da nastere la agresiune.

Desigur ca opusul acestor trei principii universale ar putea crea efectele opuse. Acea conversatie despre aceste trei principii a demarat un proces de cercetare si dezvoltare.

Problemele psihice prezentate unui terapeut care lucreaza cu clienti paralizati de la nivel cerebral vor include destul de des spasmul muschilor flexori si extensori. Dihotomia intr-un proces de tratament ce implica munca interactionala este ca, in timp ce dintr-un unghi se poate observa dezvoltarea responsivitatii individului fata de terapeut, nivelul ridicat de activitate va stimula destul de frecvent un spasm. Privind inspre modurile de reducere a tonusului muscular ridicat creat de acest spasm, exista evidente ale efectului vibratiei mecanice, in care un motor in interiorul unui obiect sau pe o baza plana va produce vibratii fizice fara a tine seama de frecventa. La inceputul anilor 1980 s-a inceput a privi catre efectele sunetului de frecventa joasa pe un ton muscular ridicat si spasticitate. Ideea de a se utiliza un ton sinusoidal pur la frecventa joasa a fost cunoscut de mii de ani. In culturile primitive, instrumentele si sunetele au fost utilizate pentru a trata dereglari psihosomatice. Aceasta posibilitate s-a intrezarit prin gasirea unei game de frecvente specifice care poate fi coroborata cu relaxarea, muica aritmica pentru a produce un efect direct in corpul oamenilor cu handicap fizic.

Procesul terapiei vibroacustice a fost descris la primul Simpozion International pentru Muzica in Medicina in Lüdenscheid in anul 1982. Echipamentul consta intr-un pat, banca sau scaun cu cateva difuzoare integrate. Acestea sunt conectate la o unitate emitatoare de semnal cu sase canale continand un player care poate rula diferite casete. Acest proces al terapiei vibroacustice implica asadar un client intins in pat astfel incat sunetul sa fie transferat prin aer direct in corpul clientului. Sunetul poate de asemenea sa fie transferat printr-o saltea sau alte mijloace care pot conduce undele sonore direct in corp. Corpul vibreaza in concordanta cu variatele unde sonore, si la frecventa de 100 Hz, un procent de 2% din energie este absorbita de client. Asa cum este de asteptat, undele sonore au si un efect substantial asupra sistemului autonom.

In anul 1962, Dr. Teirich a scris un articol din perspectiva terapeutica despre muzica si vibratii. In acest articol el isi descrie munca efectuata in domeniu de el insusi, Pontvik si Jaedicke, in care muzica este combinata cu antrenament autogen. El descrie ca acest lucru este posibil in trei moduri:

prin inregistrari sau casete;

prin muzica “live” interpretata de catre terapeutul insusi;

prin producerea de senzatii vibratorii pacientilor.

El sugereaza ideea conform careia transmiterea vibratiilor muzicale prin contactul autentic intre sursa de sunet si pacient este un proces care are dreptul de a fi descris ca senzatie muzicala. Utilizarea terapeutica a acestui fenomen a fost utilizata pana atunci in cazul surdomutitatii mentale deficiente. Teirich ofera multe exemple despre modul in care muzica delecteaza pacientii intinsi pe o canapea care permite sunetului sa intre in corp prin spate in regiunea plexului solar. El a utilizat patru difuzoare puternice atingand un interval cuprins intre 20 si 10 kHz. El raporteaza utilizarea acestui instrument la un numar de 51 de pacienti cu diagnostice de nevroza. Pacientii au simtit o senzatie ridicata si prelungita de greutate si caldura, iar el conclude spunand ca muzica nu conduce direct catre “apogeul vietii” dar are cel putin o functie ameliorativa, care in mod logic urmeaza diagnostice potrivite acestei forme de terapie si ca efect dureaza de obicei mai mult dacat ar fi de asteptat in mod normal.

Este de remarcat ca pionierii terapiei prin muzica si-au concentrat in Europa in principal munca pe receptia auditiva a muzicii si ca ei erau foarte fixati pe aspectele calitative ale muzicii. Prin aceasta, studiile elementelor cantitative ale vibratiilor muzicale si efectul lor asupra functiilor fizice in om au fost uitate.

De-a lungul dezvoltarii muzicii ascultata din pat, Olav Skille a gasit necesara ideea de a dezvolta programe inregistrate care ar trebui sa se bucure de o mare varietate si sa fie eficace in tratamentul diferitelor probleme. Inregistrarile au fost alcatuite dintr-un mix muzical si unde de presiune ritmice care vin in relatie armonica cu muzica. Cuvantul “armonia” este de origine greceasca si defineste in zilele de astazi o disciplina muzicala care se ocupa de studiul acordurilor si al inlantuirii acestora. In Grecia antica, notiunea de armonie a acoperit intreaga sfera a gramaticii muzicale cuprinzand studiul sunetelor, al intervalelor, sistemul modurilor si al octavelor. Astazi, armonia alcatuieste cu predilectie doar o parte a gramaticii muzicale, aceasta fiind completata de alte discipline precum teoria generala a muzicii si formele muzicale. Armonia traditionala este bazata pe conceptul de tonalitate cuprinzand o perioada istorica de aproximativ 200 de ani ale carei limite sunt marcate de numele lui Johann Sebastian Bach si cel al lui Richard Wagner. Dualismul major-minor, tratat stiintific pentru prima oara de catre Joseffo Zarlino si teoria functiunilor elaborata de Jean-Philippe Rameau constituie componentele de baza ale armoniei tonal-functionale. Se remarca faptul ca toate tratatele de armonie de mai tarziu se bazeaza mai mult sau mai putin pe acest tratat al lui Rameau. Armonia tonal functionala reprezinta un sistem de gandire muzicala care guverneaza trei epoci stilistice diferite: Barocul, Clasicismul vienez si Romantismul. Desi logica functionala este valabila in fiecare dintre aceste trei epoci, totusi forma ei de manifestare exterioara prezinta aspecte concrete dintre cele mai diferentiate. Astfel nu numai epoca stilistica ci si stilul personal al fiecarui compozitor in parte se caracterizeaza prin anumite trasaturi armonice tipice care, corelate cu factura si morfologia formeaza un tot unitar. Armonia nu poate fi privita ca o parte de sine statatoare fara legatura cu un anumit stil sau cu o anumita factura si morfologie. Unele reprezinta caracteristicile armonice ale scriiturii vocale in timp ce altele reprezinta cele ale scriiturii instrumentale. Factura polifonica conditioneaza alte aspecte armonice decat cea eminamente omofona. Expunerea unei idei muzicale se realizeaza cu alte mijloace armonice decat dezvoltarea ei. La toate acestea se mai adauga diferentierile stilistice pe epoci si pe autori. Totalitatea acestor particularitati poate fi cunoscuta prin analize, insusirea lor practica poate fi insa corelata cu exercitii de compozitie in diferite stiluri si forme muzicale. Obiectivele urmarite in cadrul unei analize armonice sunt urmatoarele:

stabilirea continutului armonic;

ritmul evolutiei armonice;

stabilirea planului tonal al lucrarii;

evidentierea particularitatilor armonice.

Armonia este un studiu atat teoretic prin analiza si sinteza fenomenelor verticale, formularea de teze general valabile cat si practic prin exercitii de armonizare si recunoastere auditiva, ambele aspecte vizand formarea profesionala a terapeutului prin muzica. Skille demonstreaza modul in care undele de presiune ritmice sunt in relatie armonica fata de melodie, si anume atunci cand un ton pulsatil este creat prin plasarea a doua tonuri foarte apropiate unul de celalalt, spre exemplu 40 Hz si 40.5 Hz. Undele de presiune ritmica vor declansa astfel o sincronizare a impulsurilor nervoase prin corpul uman incluzand sistemul nervos central. Procesul este influentabil in tratarea numar mare de dizabilitati si tipuri de handicap. Muzica utilizata este inregistrata pe un ton de frecventa joasa, pulsatil si este invariabil lenta, improvizata si fara un ritm pronuntat. Teste subiective au indicat ca cele mai semnificative frecvente variaza intre 40 si 80 Hz. Cele mai joase frecvente, de la 40 pana la 50 Hz predominant vor produce un raspuns rezonant in regiunea lombara inferioara, pelvis si picioare. Pe masura ce frecventa creste, sunetul rezoneaza in tesuturile mai dense ale corpului la nivelul toracelui, gatului si capului.

In Norvegia, terapia vibroacustica s-a concentrat in mod particular in beneficiul tratarii oamenilor cu spasm muscular, durere si conditii patologice pulmonare. Undele sonore de frecventa joasa s-au gasit a avea un efect spasmolitic asupra tesutului muscular. Acest efect a fost utilizat in tratamentul copiilor cu paralizie de tip cerebral. In mod similar, acest efect a fost utilizat in reducerea spasmului muscular la pacienti din clinici din Anglia sau Germania. Beneficiarii terapiei vibroacustice raporteaza consecvent o reducere a durerii. Terapeutii care trateaza leziuni sportive au descoperit ca terapia vibroacustica este o metoda folositoare pentru reducerea durerii. In sindroame de suprasolicitare, undele sonore de frecventa joasa reduc durerea si totodata se reduce lungimea perioadei de reabilitare.

Intervalul pe care il acopera receptorii auditivi umani variaza intre 16 si 24.000 Hz cu aproximatie 10 octave. Muzicoterapeutii prin terapie vibroacustica au indicat ca efectul muzicii singure ar fi prea incontrolabil, in timp ce utilizarea vibratiilor sinusoidale era prea inconfortabila pentru pacient. Astfel combinatia dintre muzica si vibratiile sinusoidale a parut a fi cea mai eficace, iar lungimea intervalului frecventelor vibroacustice s-a stabilit intre 30 si 120 Hz, cu toate ca ar putea lua nastere un efect considerabil al sunetului in spatele acestui interval.

Corpul uman se compune din aproximativ 66% apa. Creierul este alcatuit din aproximativ 80% apa. Apa este un excelent conducator al sunetului, iar sunetul calatoreste de aproximativ 4,5 ori mai repede prin apa decat prin aer. Undele sonore sunt astfel de 4,5 ori mai lungi in apa decat in aer. Efectul fizic al sunetului ce intra in corp are o energie echivalenta cu aproximativ 1 Watt. Exista o foarte mica absortie a energiei de catre om, spre exemplu aproximativ 2% la 100 Hz, datorita dezacordului dintre energia acustica din aer si corpul uman. Nivelul de presiune al sunetului scade cu 6 dB atunci cand distanta de la sursa este dublata. Pentru terapia vibroacustica aceasta inseamna sursa emitatoare de sunet ar trebui plasata cat mai apropiat de corpul uman pentru a preveni prea multa pierdere de energie acustica. Utilizarea castilor de urechi are un efect fizic prea nesemnificativ la pacienti.

Celula poate fi comparata cu un vas inchis plin cu apa. Metabolismul celulei este dependent de procesele de difuzie si de potentialul electric al membranei celulare. Difuziunea poate fi un mecanism destul de ineficace in transportul energiei in celula si transportul “deseurilor” in afara celulei. Difuziunea ar putea fi ajutata considerabil de vibratie. Moleculele se misca in toate directiile posibile, se lovesc unele de altele si transmit energie cinetica moleculelor pe care le lovesc, directia si viteza lor modificandu-se cu fiecare intalnire dintre acestea. In biologie, principalele sisteme de difuziune sunt reprezentate de solutiile apoase sau de suspensiile variatelor substante. Masa moleculara a apei este 18. In sistemele biologice se intalnesc frecvent molecule cu mase moleculare de 100.000, un milion sau mai mult. Mecanisme aditionale sunt astfel necesare pentru a asista mecanismele de transport prin dizolvare. Vibrarea continutului celulei poate fi comparata cu scuturarea sau inclinarea unei mese de biliard in care bilele reprezinta moleculele. Acest lucru poate face posibil schimbul mai rapid de fluide, iar in tesutul muscular aceasta inseamna ca produsii de excretie pot fi transportati in sistemul sangvin si in sistemul limfatic mai repede si mai usor. Acest lucru semnifica de asemenea ca substantele daunatoare celulelor organismului pot fi transportate in afara acestuia intr-un mod mult mai eficient decat fara vibratie.

Terapia vibroacustica transfera vibratiile sonore de frecventa joasa direct organismului uman, oferind un efect apropiat masajului. Corpul uman masoara doar o fractiune din lungimea de unda a sunetului in substantele apoase, iar acest lucru inseamna ca fiecare celula din organismul uman va beneficia de “masaj” bland prin aceasta metoda de terapie. Alegerea frecventelor poate fi in relatie cu simptomatologia dar tratamentul vibroacustic va avea in principiu un efect asupra intregului organism.

Conditii responsive pozitiv la tratament dupa Skille, 1989:

autism;

astm bronsic;

fibroza chistica;

dureri abdominale;

colici renale;

paralizii de tip cerebral sau alte conditii spastice;

constipatie;

durere de gat;

durere de umar;

dureri menstruale;

stare de agitatie premenstruala;

dureri de spate;

depresie indusa de stres;

leziuni sportive;

insomnie;

spondilita anchilozanta;

poliartrita;

insuficiente circulatorii si pulmonare;

fibromiozita;

scleroza multipla;

boala Parkinson.

I.3. Muzica si limbajul. Ritmul

Cu toate ca au existat numeroase incercari de a descrie procesul fundamental al perceptiei muzicale a existat un succes scazut in prezentarea oricarei explicatii satisfacatoare. Perceptia nu este limitata doar la acuitatea urechii si la ceea ce il influenteaza din punct de vedere auditiv pe ascultator, ci este atinsa in combinatie cu structura conceptuala impusa de ascultator. In acest mod cunoasterea fenomenului este in mod intim legata de fenomenul insusi. Dar cunoscatorul si ceea ce este cunoscut fac parte din acelasi proces.

O cercetare mult mai stiintifica in perceptia muzicii s-a concentrat pe acele aspecte care pot fi masurate cantitativ. In acest mod elementele sunt organizate in acord cu conceptele care se impun asupra lor. Acesta reprezinta modul analitic de cunoastere care in mod predominant este produsul mintii intelectual-verbale unde fenomenele sunt reprezentate prin numere, iar variabilele in ecuatii sunt reprezentate de cantitati.

Daca muzica este sau nu o limba reprezinta o dezbatere continua prin literatura referitoare la perceptia muzicii. Se insista asupra ideii ca muzica este o forma de comunicare analoga discursului prin aceea ca are cadente si punctuatie. Poate ca restructurarea aspectului primar al limbii peste muzica pentru a demonstra ca limba este o forma de muzica ar putea fi mai revelatoare. Ar putea exista ideea ca discursul simbolizeaza un element analog muzicii, in timp ce componentele muzicale ale discursului abdica in favoarea continutului literar.

Atentia ar putea fi mult mai bine directionata nu doar asupra modului in care oamenii sunt alcatuiti in termeni cantitativi, ci asupra modului in care aceastia se compun ca fiinte muzicale in raport cu tiparele relationale, ritmuri si contururi melodice. Acest lucru ar putea sa reflecte notiunea biblica originala ca la inceput era “Logos”, care inseamna “Cuvant”, ordine. In muzica sta fenomenul caracteristic persoanei care se reintoarce la ordine. Astfel s-ar putea exprima la fel de bine ideea ca odata ce acel sens al ordinii este pierdut o persoana incepe sa experimenteze si o pierdere a sanatatii.

Localizarea procesarii cerebrale si perceptia muzicii pot fi examinate. Cu toate ca procesarea limbii din punct de vedere literar ar putea fi dominanta intr-una dintre emisferele cerebrale, procesarea muzicii include o intelegere generala a interactiunii dintre cele doua emisfere cerebrale. Este de remarcat ca ambele emisfere cerebrale sunt implicate concomitent in perceptia muzicala, iar stimulii muzicali sunt capabili sa instaureze o informatie adusa in partea superioara a ambelor urechi drepte si stangi. In mod similar, cand oamenii asculta sau interpreteaza o melodie ei utilizeaza strategii deferite de procesare ale ambelor emisfere cerebrale.

O caracteristica fundamentala in ceea ce priveste ritmul este ca acesta detine o natura de anticipatie a fenomenului. Localizat in timp si in mod simultan din punct de vedere al structurii temporale ritmul s-ar putea defini in prezent ca o tensiune ce anticipeaza viitorul. Intr-un eveniment ritmic imediat exista o asteptare a ceea ce va urma. Factorul de anticipatie al ritmului este poate cel care determina actiunile intentionale prezente in ceea ce priveste miscarea. Ritmul reprezinta cheia procesului integrativ care sta la baza perceptiei muzicale si a coerentei fiziologice. In literatura este sugerata ideea ca atunci cand forma muzicala tonala integreaza ritmul respiratiei are loc experienta muzicala. Activitatea de auditie externa este mediata prin forma de perceptie interna in contextul ritmului personal. Cand ne referim la comunicare, ritmul reprezinta un element fundamental organizarii comunicarii. Astfel inainte de orice luare in calcul a continutului este indicat sa ne conectam ritmic cu cealalta persoana si sa stabilim elemntele comune ce ne unesc. Simturile – auzul, mirosul, gustul, vazul, pipaitul – reprezinta elemente integrate ca forma muzicala. Tonurile sunt caracterizate de inaltime, volum, timbru si durata. De remarcat este ca ritmurile secventiale regulate ale activitatii respiratorii, cardiace si metabolice in interiorul corpului au de asemenea inaltime, timbru si durata. Proprietatea de anticipatie a ritmului este cea care categorizeaza experientele temporale la diferite nivele conceptuale dar care includ intotdeauna elemntul de expectanta.

Ritmul joaca un rol important in perceptia muzicala. Perceptiile discursului si ale muzicii sunt elemente formidale ale tiparului de perceptie propriu-zis. Ascultatorul trebuie sa extraga intelesul din secventele lungi ale elementelor modificabile rapid distribuite in timp. Predictibilitatea temporala este importanta pentru liniile melodice. Melodia are o structura in timp iar un ritm regulat faciliteaza detectarea unui interval muzical si integrarea subsecventa a acestuia intr-o reprezentare cognitiva a structurii seriale a tiparului muzical. Adultii identifica melodiile familiare pe baza informatiilor de relatie aferente intervalelor tonale mai repede decat informatia absoluta oferita de tonuri luata in mod particular. Contextul ritmic il pregateste pe ascultator in avans pentru initierea intervalelor muzicale, o structura din care se pot discerne anumite elemente ori pentru a predictibiliza sau schimba. Implicarea acestui proces fie vorba de melodie sau ritm este dependenta de o strategie ritmica globala. Pentru a extinde aceasta intelegere a proceselor biologice, poate apare ipoteza ca diferentele in contur sau melodice precum eliberarea hormonilor, fluctuatiile de temperatura si schimbarile de ritm sunt detectate in raport cu un context ritmic global al corpului. Acest context ritmic global ar putea fi reglat de tiparele cardiace sau de respiratie sau ar putea indica o proprietate emergenta ale variatelor tipare ritmice ale corpului.

Interpretarea creativa a muzicii improvizate ofera o forma completa a aprecierii care este relationala, non-invaziva si non-verbala si care permite identitatii pacientului sa se reveleze si sa experimenteze lumea. Acest context permite exprimarea tendintelor ce detin potential pentru acele stari denumite stare de boala si stare de sanatate. Ceea ce uneste performanta in muzica de performanta in sanatate este elementul participarii. In termenii sanatatii putem de asemenea observa procesul in a deveni sanatosi si ceea ce facem pentru a deveni sanatosi, intelegerea propriei noastre sanatati fiind importanta.

I.4. Comunicarea, muzica si medicina

I.4.1. Idei si observatii

Componentele muzicale reprezinta fundamente ale comunicarii, iar ritmul in mod perticular reprezinta aspectul primar al comunicarii prin care suntem capabili sa reactionam cu noi insine si cu cei din jurul nostru. In acest sens, comunicarea nu este strict restrictionata din punct de vedere al transmiterii informatiei, ci are rol de asemenea cu stabilirea si management-ul relatiilor. Daca acest argument este adevarat atunci muzica este un mijloc puternic si subtil de comunicare. Este de subliniat si de remarcat ca pacientii care sunt priviti dintr-o perspectiva de inconstienta, terapia prin muzica reprezinta un mijloc terapeutic foarte puternic in promovarea comunicarii.

Scopul in intelegerea modului in care comunicarea are loc este cum poate mentine fiinta umana o identitate coerenta simultan in perspectiva personala si interpersonala. Astfel, aceasta coerenta mentinuta continuu reprezinta un act creativ. Nici unul dintre noi ca fiinte umane este o insula izolata in univers. Suntem organisme care actioneaza si interactioneaza cu mediul inconjurator. Experimentam realitatea lumii si incercam sa o influentam.

Comunicarea reprezinta procesul prin care interactionam cu mediul din jurul nostru care include o plaja interpersonala alcatuita din prietenii, colegii si cei pe care ii iubim cel mai mult. Este mediul in care negociem propria noastra imagine in aceste relatii si ne integram pe noi insine in raport cu anturajul.

Dialogul si schimbul de informatii, reglementarea distantei interpersonale si a limitelor proprii, expresiile mutuale ale emotiilor specific umane, cat si impartasirea ideilor sunt elemente bazate pe comunicare. Acestea sunt localizate intr-un labirint temporal care nu este static. Secvential, ordinea si frazarea, fundamentele formei muzicale reprezinta elemente esentiale in mentinerea coerentei daca intra in discutie sistemele psihologice, dezvoltarea personala sau relatiile interpersonale. In conversatii, cat si in dialogurile muzicale, o structura mutuala se improvizeaza intre comunicatori. O astfel de structura este co-produsa si nu este mentinuta doar de locutor sau interpret, dar si de catre interlocutor sau ascultator. In literatura este argumentat ca pana si pentru observatorul actiunii celuilalt apare o activitate kinestezica concomitenta.

I.4.2. Fiziologie si comunicare

La nivelul sistemului molecular, sistemul nervos si sistemul imun comunica intre ele. Stresul psihologic si stresul social influenteaza sistemul imun uneori in mod advers. Relatia dintre sistemele neuroendocrin si imun este una de comunicare mutuala. Corpurile noastre fizice sunt angajate intr-un proces de comunicare continuu in afara limitelor noastre de constienta. Aceste comunicari sunt esentiale pentru viata. Se poate astfel conceptualiza un canal cat se poate de complet de transductie a informatiei intre minte asa cum este codata din experiente in filtrul sistemului hipotalamo-limbic si sistemele endocrin autonom, imun si cel al neuropeptidelor care transmit moleculele “mesagere” organelor si tesuturilor, cat si la nivelele celular, genetic si molecular. In acest mod de a privi lucrurile, mintea si corpul fizic sunt unificate intr-un context ritmic de comunicare ce permite vindecarii sau recuperarii sa ia loc. La baza acestui proces laborios intervine ideea conform careia nucleul suprachiasmatic al hipotalamusului este un regulator al ritmului din starea de veghe – din timpul zilei – aceasta fiind responsabila pentru sistemul de reglare autonom si dominanta cerebrala. Atunci cand periodicitatea acestor ritmuri este dezechilibrata de stres, pot apare reactii psihosomatice. Restaurarea unui raspuns hipotalamic ritmic integrat ar trebui sa fie un factor important in procesul vindecarii. Este fezabil atunci ca terapia prin muzica constituie un mijloc ideal in promovarea unei asemenea integrari si reglari prin ritm.

I.4.3. Sincronizare, ritm si comunicare

Pentru a avea loc comunicarea trebuie sa existe un element de predictibilitate prin care evenimentele sunt structurate. Aceasta comunicare se desfasoara in interiorul unei matrici temporale si se manifesta ca ritmuri particulare. Aceste ritmuri s-ar putea exemplifica in ritmul circadian – de 24 de ore – al temperaturii si al starii de somn la oameni, al ritmului starii de veghe caracteristic reglarii sistemului autonom si proceselor metabolice, sau a scurtelor periodicitati ale respiratiei, peristalticii sau frecventei cardiace. Acestea reprezinta mecanisme de reglare prin care sincronicitatea autonoma este mentinuta printr-un proces al comunicarii interne. In literatura de specialitate exista argumente ce arata integrarea in comunicare in termenii care unifica comportamentul verbal inclusiv tacerea, cu gesturile. Astfel exista o organizare proprie sincrona cu privire despre conversatie si miscare care este de natura esential ritmica. Ritmul produce semnificatiile prin care se organizeaza comportamentul.

Prin sincronizarea “interactionala” se intelege ca oamenii sunt participanti activi in procesul de comunicare. Acest lucru denota ca atunci cand ascultam, ne miscam in mod sincron cu structura de articulatie a discursului vorbitorului. Cu cat vorbitorul inainteaza in discursul sau, la fel face si ascultatorul la nivelul gesturilor. Ceea ce denumim ca “trimis” si “primit” sunt inseparabile in contextul ordonat al comunicarii. Acest lucra da o sustinere aditionala ideii conform careia unii terapeuti prin muzica fac referire la sintagma “uniti in muzica” privitoare la relatia dintre meloterapeut si pacient.

Pe masura ce ritmurile sunt antrenate sau sincronizate in interiorul individului, ascultatorul va fi antrenat cu structura ritmica emergenta a vorbitorului, cantaretului sau interpretului. Prin observatia asupra miscarilor corpului ascultatorului precum si prin observarea modului in care ascultatorul o interpreteaza, este posibila formarea unei idei despre implicarea perceptiva a acestora.

I.4.4. Frazarea

O caracteristica principala a ambelor domenii muzical si biologic este reprezentata de frazare. Cand vorbim in dialoguri trebuie sa stim cand un enunt se incheie si cum sa incepem un altul. Acest lucru se intampla intr-o conversatie prin diferente de accent intr-un context ritmic. Cand ascultam oferim un raspuns continuu prin mici miscari si gesturi ale capului si corpului, si prin intermediul vocalizarilor. Atunci cand se incheie un enunt are loc o crestere sau o schimbare a unei astfel de activitati.

Sincronizarea interactionala dintre oameni si coordonarea frazarii in comunicare nu poate fi explicata ca reactie sau ca un raspuns reflex la sunet sau miscare. Sincronizarea se realizeaza printr-o actiune impartasita intr-un context ritmic cunoscut ambilor participanti. Baza pentru o asemenea cunoastere mutuala este de natura psihologica din perspectiva in care se impartasesc elemente psihologice comune, si de natura culturala. O parte din elementele care ne “unesc” impreuna, cum ar fi sincronizarea interactionala si ritmul sunt de natura muzicala.

I.4.5. Comunicare si patologie

Daca elementele muzicale sunt esentiale in comunicare, atunci interpretarea muzicala improvizata poate face sa fie evidenta atat patologia de baza cat si posibilitatile de progres sau schimbare. Un studiu a comparat comportamentele normal si patologic dintre pacienti si terapeuti prin intermediul unui film. Interactiunile umane au fost filmate. Filmele au fost apoi vizionate repetitiv cadru cu cadru iar apoi analizate. Fiecare cadru a fost numerotat iar secventele de cadre au fost analizate in acord cu discursul si vocalizarea corelate cu miscarile corpului. Autorii acestui studiu il denumesc “kinestezicele-lingvistice”.

Cand aceeasi autori au studiat un pacient cu diagnosticul de schizofrenie cronica, au descoperit o lipsa notabila de miscari ale capului si o rigiditate in postura pacientului comparata cu relativa miscare libera a capului caracteristica vorbitorilor in mod normal. Calitatile de expresie ale discursului si ale miscarii au fost sever restrictionate. De asemenea a aparut o desincronizare a pacientului schizofrenic proprie in care miscarile au fost distincte pe partile laterale ale corpului. O laxitate marcata a miscarilor de articulatie caracterizeaza discursul acestor pacienti. Prin utilizarea economicoasa a inaltimii vocii si a accentelor, vocea lor este foarte indiferenta si nepasatoare. Astfel modificarile inaltimii sunetelor acopera o plaja tonala ingusta si se formeaza mai degraba treapta cu treapta decat prin glisare, tonuri relativ agresive apareau la sfarsitul propozitiilor. Intonatiile tind sa urmeze aceleasi tipare stereotipe, iar accentele empatice erau ori rare ori complet absente. Discursul lor lasa impresia ca este lent si greoi pe seama aparitiei frecvente a pauzelor de ezitare ce intrerupeau curgerea propozitiilor. Devine asadar destul de evident ca aceste elemente descriptive reprezinta calitati ale muzicii.

Intr-un control experimental un grup de subiecti sanatosi au produs exprimari fluente, complexe si lipsite de erori. Pacientii schizofrenici au avut un discurs non-fluent, simplu si incarcat cu erori. In mod interesant, cand acesti pacienti si-au imbunatatit starea din punct de vedere clinic enunturile au devenit mult mai unit construite iar inaltimea sunetelor a variat in distanta si a devenit mult mai melodica. Imbunatatirea clinica se poate din nou observa in aspectele muzicale ale modului de a crea un discurs.

Astfel a avut loc dezvoltarea terapiei prin muzica pe baza diagnosticelor, mai departe a fost studiata integrarea miscarii corpului si a discursului acaparand multe dimensiuni, in mod particular in campul persoanelor cu comportament asemanator celui autist. Filmate cadru cu cadru, microanalizele asupra pacientilor cu sindroame variate precum epilepsia de tip petit mal, coreea Huntington, autismul, sindromul Parkinson, afazia induc ideea conform careia ar putea exista o relatie intre problemele acestor pacienti si o disfunctie de baza in procesarea sunetului. Multe dintre manierismele comportamentale ce au fost observate la copii par a fi in relatie cu diferite tipuri de raspunsuri fata de sunet. Astfel a existat un raspuns imediat cat si un raspuns intarziat la un eveniment sonor, ceea ce poarta denumirea de “desincronizare”. Au fost observati copii care au raspuns la un sunet imediat actual dar de asemenea au parut a raspunde din nou la acelasi stimul sonor cu o intarziere incepand de la un sfert de secunda pana la o secunda intreaga. La copii cu un raspuns intarziat la sunet, comportamentul acestora a indicat ca este dominat de acea intarziere. Mai mult decat atat, acesti copii au dus lipsa in majoritatea dintre cazuri de o coordonare intre auzirea unui sunet si localizarea la nivel vizual a acelui sunet. Comportamentul acestor copii era literalmente tardiv in comparatie cu structura senzoriala a lumii lor.

Intarzierile in procesarea sunetelor pot duce la o instrainare fata de lumea din jur si la incoerenta personala. Antrenamentul vizual si al sunetului ofera o importanta coordonare spatiala in lumea inconjuratoare. Pentru a comunica este nevoie sa ne antrenam atat in interiorul propriei persoane cat si in mediul nostru inconjurator.

I.4.5. O fiinta muzicala

Elementele de baza in comunicarea interumana sunt de natura muzicala. Activitatile fiziologice, psihologice si sociale au loc intr-un context temporal care este dinamic si unl structural care este muzical. La un nivel fundamental activitatea umana este organizata intr-o ierarhie a antrenamentului ritmic din interiorul individului din perspectiva conceptului de sincronizare proprie, si prin intermediul relatiilor din perspectiva ideii de sincronizare interactionala. Coordonarea elementelor intr-o psihologie muzicala globala poate constitui unul dintre fundamentele recuperarii si se speculeaza ca acest lucru reprezinta baza unei congnitii superioare. Acolo unde un specialist medical abordeaza o situatie din punct de vedre fizic sau cauta un loc in care coordonarea are loc, noi am fi mai degraba ajutati de o metafora muzicala care isi indreapta atentia catre stabilitatea procesului. O asemenea stabilitate de proces este de natura abstracta. Stabilitatea procesului care consta in organizare si omogenizare pur si simplu se intampla. Astfel se pot observa produsii organizarii dar procesul propriu-zis de organizare nu poate fi localizat. O asfel de intelegere a fenomenului ca proces si organizarea ca un tipar in timp sunt necesare pentru detinerea unor informatii principiale in profesia de meloterapeut. Cand apar avarii ale comportamentului de sincronizare atunci conditia patologica devine evidenta. Restrictiile in aspectele muzicale ale comunicarii cum ar fi inaltimea, stresul, articularea cuvintelor, timbrul si fluenta pot da indicii asupra psihopatologiei. O imbunatatire a acestor calitati trebuie sa devina evidenta pentru reintoarcerea la sanatate si mentinerea unei identitati coerente.

Este foarte posibila ipoteza conform careia terapia prin muzica improvizata este un mijloc important in promovarea comunicarii in termeni de integrare personala si interpersonala. Dialogurile creative alternative ar putea fi incurajate de catre persoana astfel incat acestea sa nu fie in afara sferei de sincronizare cu persoana insasi sau instrainate fata de altii. Mai mult decat atat, clinicienii indiferent de disciplina in care isi desfasoara activitatea profesionala ar trebui incurajati sa ia in calcul componentele muzicale ale comunicarii. In acest mod atat arta cat si stiinta pot aduce avantaje practicii medicale.

In terapia muzicala de creatie exista posibilitatea de a auzi intr-un mod dinamic individul ca pe un intreg precum si in relatie cu o alta persoana. Se poate auzi o persoana pe masura ce aceasta creaza o relatie cu o alta in timp. In mod aditional terapia prin muzica ofera individului sansa de a se experimenta pe el insusi in timp concret, sa isi auda modul sau personal literalmente iesind la viata. In timp ce conditia umana se concentreaza asupra unui repertoriu flexibil in abordarea necesitatilor intrinseci respectiv extrinseci, noi ar trebui sa auzim in interpretarea muzicii improvizate modul creativ in care o alta persoana poate sa reuneasca aceste criterii interne si externe. S-ar putea astfel intrezari ideile conform carora starea de boala consta in:

restrangerea abilitatii persoanei ca un intreg de a improviza creativ, de a dezvolta noi solutii problemelor care apar;

repertoriul limitat in actiunea de a strange raspunsurile.

Prin promovarea raspunsurilor creative se pot stabili posibilitatile pentru o sanatate reinoita. Aceste elemente sunt bazate pe calitatile creative ale persoanei ca intreg de a promova autonomia.

I.5. Terapia prin muzica la copii si adolescenti

Copiilor cu nevoi speciale li se poate indica terapia prin muzica pentru a acoperi nevoile de comunicare, cognitive, senzorialo-motorii sau percepto-motorii, sociale, emotionale, si nevoile psihologice. Terapeutii prin muzica lucreaza pentru a remedia aptitudinile, a schimba comportamente specifice, a imbunatati sau a invata noi abilitati prin experientele muzicale. Potrivit “Profilului statistic descriptiv” din anul 1998 intocmit de membrii Asociatiei Americane de Terapie prin Muzica, terapeutii prin muzica servesc urmatorilor copii in ordinea frecventei:

dizabilitati de dezvoltare

tulburari comportamentale

dereglari emotionale

copii cu handicap fizic

populatia de copii de varsta scolara

copii cu tipuri de handicap multiple

tulburari de vorbire

copii cu autism

tulburari de vedere

tulburari neurologice

(copii si adulti)

tulburari auditive

cei care fac abuz de substante

(copii si adulti)

cei abuzati sau sexual abuzati

(copii si adulti)

copilarie precoce

diagnostice duble

(copii si adulti)

leziuni la nivelul capului

(copii si adulti)

Alte populatii din aceste categorii de varsta includ copii cu sindrom Down, Sida, probleme de nutritie, nevoi medicale, arsuri, nastere prematura si nevoi neonatale, leziuni ale maduvei spinarii, sindrom Williams. In unele situatii este indicata terapia prin muzica si pentru copii fara handicap.

I.6. Terapia prin muzica si conditiile fiziopatologice la adulti

Cititul cu voce tare sau conversatia cu o alta persoana produc in mod rapid si semnificativ cresterea frecventei cardiace. Pornind de la acest lucru se sugereaza ideea ca anumite dificultati individuale in experienta pacientilor hipertensivi fata de comunicare si elevarile individuale ale presiunii arteriale ar putea consta in simptome manifeste ale dificultatilor in comunicare. Recomandarile pentru pacientii hipertensivi erau de a-si modifica frecventa vorbirii si volumul utilizand tehnici de respiratie si controland stilul de comunicare. Daca raspunsul cardiovascular este un proces situat in afara sferei de constienta se poate prefigura ideea ca un model cognitiv este de asteptat sa fie aplicat doar partial. Terapia prin muzica cu factorii ei intrinseci de ritm si volum ca performanta directa ar fi probabil mai potriviti in schimbarea stilului comunicarii decat asa numitele terapii conversationale. O parte din parametri care pot fi luati in considerare sunt volumul vocii, viteza de conversatie, discursul accelerat de la sfarsitul enunturilor, durata pauzelor, durata raspunsurilor, discursul simultan intrerupt si neintrerupt, latenta de raspuns – intervalul de timp dintre momentul intrebarii pana la raspuns – timbrul vocii.

Sistemul cardiovascular reflecta intentia unei persoane de a primi informatie. Daca este asa, atunci meloterapia reprezinta un instrument sensibil pentru a discerne starea fiziologica a persoanei vazuta ca un intreg. Se anticipeaza ca se pot observa modurile in care interpretarea muzicala improvizata caracteristica meloterapiei active se reflecta asupra frecventei cardiace a pacientului. Exista ipoteze ce indica o frecventa cardiaca rapida sau accelerata la pacienti ce se asculta doar pe ei insisi, si care nu ii asculta sau nu sunt atenti la interpretarea celor din jur.

Abilitatile intelectuale nu incep si se termina doar la nivelul creierului, ci reprezinta mai degraba un fenomen amplu al intregului corp fizic. De aceea este de subliniat ca interpretarea activa a pacientului in terapia prin muzica este foarte importanta. Pacientul este implicat fizic in acest tip de meloterapie, neasteptandu-se de la acesta sa ramana doar linistit, sa raspunda la un chestionar sau sa ramana static in timp ce este monitorizat. Pacientul este rugat sa interpreteze. Aceasta interpretare de improvizatie il incurajeaza sa isi utilizeze atat corpul fizic cat si interiorul. A interpreta ritmic constituie o activitate a intregii persoane. A interpreta ritmic cu o alta persoana reprezinta o extindere a acestei activitati care include componente ce sunt vitale relatiei. Terapia prin muzica are de asemenea capabilitatea de a oferi un context in ceea ce priveste comunicarea. Nu este provocatoare intr-un sens ostil si are posibilitatea de a promova toate elementele ce se pot integra in stilurile conversationale fara a se confunda cu aspectele componentelor afective. Aceste variabile pot fi audiate intr-un mod care nu este in totalitate dependent de voce. Comunicarea nu se concentreaza doar pe utilizarea vocii ci include de asemenea gesturi si miscari ce acompaniaza comportamentul vocal. Aceste elemente sunt reprezentate de “kinestezicele lingvistice”.

Terapia prin muzica in sensul de improvizatie utilizat aici este de asemenea dependenta de relatia dintre pacient si meloterapeut ce consta intr-o sincronizare interactionala. Un aspect de baza in ceea ce priveste comunicarea care este deseori trecut cu vederea de cercetatori, nu consta in abilitatea de a produce sunete ci mai degraba in abilitatea de a asculta si a raspunde corespunzator fata de sunet. Acest lucru este considerat un proces circular de ascultare si responsivitate. Se sugereaza astfel o intelegere interactionala unde oamenii nu numai raspund intr-un anume fel ci si initiaza situatii ce le vor permite sa raspunda intr-un mod personal caracteristic.

Este de remarcat ca abilitatile intelectuale nu sunt in mod singular initiate si terminate la nivelul creierului ci mai degraba reprezinta un fenomen complex in care interpretarea activa a pacientului in terapia prin muzica poate deveni importanta. In unele studii capacitatea de perceptie a mediului inconjurator a fost reglata de interactiuni ale creierului cu inima. Cand frecventa cardiaca a inregistrat nivele mai scazute subiectii au perceput stimulii auditivi mai bine decat atunci cand frecventa cardiaca a fost mai ridicata. Acest punct de vedere a fost de asemenea sustinut de cresterea fluxului sangvin spre creier in situatia unei frecventei cardiace decelerate.

Relatia dintre auditia muzicii si modificarile fiziologice, in mod notabil respiratia au fost investigate si in alte situatii altele decat conditiile coronare patologice. Despre antrenamentul respiratiei insusi se crede ca ar avea un beneficiu fizic in cresterea capacitatii pulmonare respiratorii fara o pierdere excesiva a CO2 – hipocapnie. In mod tipic pacientii anxiosi au o respiratie toracica micsorata relativ rapid si ar putea sa hiperventileze. Cu toate acestea, muzica pare a avea un efect paradoxal, in timp ce subiectii unor studii percep muzica a fi ceva foarte relaxant, linistitor si sedativ, reactiile lor fiziologice ar putea sa indice putin altceva. Asistenta medicala a utilizat de asemenea efectul anxiolitic al muzicii in combinatie cu masajul si exercitiile respiratorii pentru a relaxa pacientii.

In cadrul acestor studii se evidentiaza doua componente psihosomatice distincte, unul consta intr-o componenta in mod primar psihologica in timp ce cealalta reflecta functia fiziologica a diferitelor sisteme ale organismului. Relatia dintre frecventa cardiaca, atentie si respiratie a fost foarte observata in studiile meloterapeutice din practica medicala clinica. Relatia muzico-terapeutica devine astfel foarte importanta pentru a mentine atat contactul intrapersonal al pacientului sau clientului cat si cel interpersonal ce doreste sa produca o simbioza intre ceea ce denumim meloterapeut si beneficiar.

Capitolul II. Partea speciala

II.1. Date introductive. Material

Studiul ce urmeaza a fi prezentat a fost realizat in perioada 05.01.2015 – 05.06.2015 pe sectia clinica de Ginecologie a Maternitatii din Oradea. Terapia prin muzica doreste a se implementa atat in sistemul sanitar privat, cat si in cel de stat. Lucrarea de fata abordeaza un studiu dintr-o clinica publica de stat, anume Maternitatea din Oradea. Lucrarea de fata trateaza studiul ce reiese din feed-back-ul a 25 de paciente internate in perioada mentionata mai sus pe sectia de Ginecologie a Maternitatii din Oradea. Asadar, se remarca participarea exclusiva a persoanelor de sex feminin in cadrul acestui studiu. Lotul ales de 25 de paciente se situeaza intre categoriile de varsta cele mai diverse pornind de la afectiunile ginecologice usoare ale femeilor neinsarcinate pana la conditiile patologice specifice gravidelor. Lotul este anonim asadar nu vor fi mentionate datele personale ale pacientelor. Actul meloterapeutic ce reprezinta si este esenta studiului ce urmeaza a fi prezentat este indicat tuturor celor 25 de paciente, toate fiind apte din punct de vedere psiho-afectiv de a urma o sedinta de meloterapie si de a oferi un feed-back subiectiv despre terapia prin muzica. Cele 25 de paciente au fost diagnosticate fiecare cu un anumit diagnostic clinic ginecologic, in timp ce toate urmeaza, au urmat sau vor urma un anume tratament medical.

Se remarca astfel orientarea studiului pe plaja pacientilor de sex feminin internati intr-o clinica de stat, paciente ce au fost diagnosticate cu o anumita conditie patologica si carora li se indica in corelatie cu tratamentul conventional cel putin o sedinta meloterapeutica.

II.2. Metoda. Parametri luati in considerare

Lucrarea de fata doreste sa prezinte datele studiului reliefate in parametri ce reies din colectarea feedback-ului a celor 25 de subiecti ce reprezinta lotul ales. Subiectii sunt paciente internate pentru diagnosticul si tratamentul diverselor afectiuni ginecologice pe sectia clinica de Ginecologie a Maternitatii din Oradea. Studiul strabate o perioada de 5 luni pentru a asigura omogenitatea si caracterul temporal universal indiferent de anotimp. Datele studiului sunt recoltate asadar pe perioada a doua sezoane anuale: iarna si primavara. In ceea ce priveste categoriile de varsta ale pacientelor, acestea se situeaza intre intervalele 17 – 48 de ani cu precizarea ca o buna majoritate se plaseaza in intervalul 17 – 35 de ani. Se observa caracterul exclusiv al studiului ce se orienteaza in proportie de 100 % asupra persoanelor de sex feminin. Din aceasta rezulta particularitatea studiului si adresabilitatea pe o anume plaja de beneficiari ai sedintelor de meloterapie, ce in acest esantion sunt identificati prin pacientele cu conditii patologice in sfera ginecologica. De notat si remarcat este ca nu toate pacientele sunt insarcinate, mai mult decat atat din datele studiului rezulta ca aproximativ 40 % dintre beneficiarele sedintelor de meloterapie sunt insarcinate, in timp ce 60 % dintre acestea nu sunt insarcinate. Tot lotul ales de 25 de paciente a fost internat pe sectia clinica oradeana de Ginecologie. Studiul a fost realizat pe un esantion de 25 de paciente apt din punct de vedere psiho-afectiv in participarea la sedintele de meloterapie, avand indicatia colaterala si coasociata de suplimentaritate si complementaritate adusa de meloterapie. Lotul ales este un lot 100 % constient din punct de vedere al functiei de relatie, participarea la sedintele de meloterapie fiind acceptata optim si perceputa ca avand rol integrat in procesul de insanatosire al tuturor celor 25 de paciente. Totodata a fost perceput rolul benefic al sedintelor de meloterapie intraclinice asupra bebelusilor viitoarelor mame, din perspectiva in care un bun status psiho-emotional relaxat al mamei pe durata sederii in clinica din variate motive si o stare psiho-afectiva indreptata spre pozitivism pot aduce un rol benefic si asupra copilului, poate prin vibratiile pozitive ale starii afective a mamei sau de ce nu prin transmiterea muzicii de factura clasica prin unde sonore potrivite ce pot sustine dezvoltarea intrauterina a copilului, asa cum s-a aratat in diferite studii din literatura recenta. Astfel, fiecare dintre cele 25 de paciente a beneficiat de o mini-sedinta de meloterapie. Fiecare dintre aceste sedinte a durat aproximativ 20 de minute, in timp ce la o sedinta meloterapeutica propriu-zisa au participat 2, 3 si 4 persoane in functie de numarul de paciente repartizate pe camera. Se remerca aici carcaterul de meloterapie colectiva, in care 2 sau mai multe persoane participa la actul meloterapeutic. Este de remarcat ca fiecare minisedinta de terapie prin muzica a constat din punct de vedere al genului muzical exclusiv in muzica clasica. Consideram ca muzica clasica este cea mai potrivita pentru aceasta plaja de beneficiari ai meloterapiei si a fost primita cu simpatie de participantii actului meloterapeutic. Fiecare din cele 9 sedinte de meloterapie efectuate intraclinic a durat aproximativ 20 de minute in care au fost audiate 3 piese special alese de factura clasica de catre totalul de 25 de subiecti. La sfarsitul fiecarei minisedinte de 20 de minute a fost oferit din partea fiecarei paciente un feedback ceea ce a dus la sintetizarea acestuia in parametri conform unor intrebari adresate pacientelor pentru un raspuns amplu si complet. Raspunsurile din feedbackul pacientelor dupa sfarsitul fiecarei minisesiuni de terapie prin muzica a fost raportat la starea psihoafectiva si psihoemotionala dinaintea sedintei de meloterapie. Este de notat ca inaintea fiecarei sedinte a fost notata starea psihoafectiva si psihoemotionala, in sens larg starea psihologica a participantelor la viitorul act meloterapeutic.

Pentru relevanta studiului au fost alese 2 piese din repertoriul lui Wolfgang Amadeus Mozart pentru o eventuala reliefare a efectului ce ii poarta numele anume efectul Mozart si o piesa celebra a lui Ludwig van Beethoven. In randul persoanelor internate in clinica nu doar in randul pacientelor cu afectiuni ginecologice se remarca deseori o stare de neliniste, anxietate, o pierdere a confortului psihoafectiv si psihoemotional prezent de altfel in viata cotidiana normala. La pacientele cu afectiuni ginecologice se remarca in plus o eventuala stare de ingrijorare ce deriva din calitatea de mama fata de copilul ce se formeaza la nivel intrauterin in randul femeilor insarcinate, la care se adauga privarea temporara de afectiunea sotului ce isi poate vizita sotia doar in timpul orelor de vizita. Asadar, piesele lui Mozart si celebra piesa a lui Beethoven sunt binevenite in scopul eliminarii sau reducerii anxietatii si stresului, consecvent prin mentinerea acestora la nivele scazute. Actiunea anxiolitica reprezinta o calitate esentiala atat a muzicii lui Mozart cat si a muzicii lui Beethoven la pacientele internate. Credem ca meloterapia prin efectul Mozart ajuta si sprijina dezvoltarea copilului si nu doar reduce eventuala stare anxioasa a mamei, iar prin efectul benefic pe care muzica lui Mozart prin efectul Mozart si nu numai il oglindeste asupra starii psihologice interioare a mamei aduce un beneficiu potential optim asupra copilului. Tipul ales de meloterapie pentru fiecare minisedinta a constat in meloterapie pasiva prin auditia a 3 piese muzicale. Fiecare piesa muzicala a fost redata prin sistemul de sonorizare a unui calculator portabil – laptop, iar informatiile de la inceputul minisedintelor cat si feedback-ul de la sfarsitul acestora au fost notate direct in format electronic. Modul de a intreba atat la inceputul cat si la sfarsitul actului meloterapeutic s-a realizat prin intrebari directe tintite, pe deplin intelese de pacientele participante la studiu. Fiecarei paciente personal i s-a explicat caracterul anonim al intrebarilor si studiului, permitand astfel un feedback cat mai apropiat de starea psihologica interioara a pacientelor. In cadrul fiecarei minisedinte de meloterapie intraclinica au fost audiate 3 melodii de factura clasica, 2 din repertoriul lui Wolfgang Amadeus Mozart si una din cel al lui Ludwig van Beethoven. Aceste melodii au fost ordonate in mod cronologic astfel, prima melodie de W. A. Mozart este urmata de melodia lui L. van Beethoven dupa care urmeaza a doua melodie a lui W. A. Mozart. Aceasta ordine de redare a fost aplicata in toate cele 9 minisedinte, fiind o constanta a studiului alaturi de cele 3 melodii special alese. Aceste 3 melodii in ordinea redarii lor sunt urmatoarele:

Concertul pentru pian Nr. 21 in Do Major – II. Andante – Wolfgang Amadeus Mozart;

Sonata pentru pian Nr. 23 in Fa minor – “Appassionata” – II. Andante con moto – Ludwig van Beethoven;

Serenada Nr. 13 pentru coarde in Sol Major – “Mica serenada” – II. Romanta: Andante – Wolfgang Amadeus Mozart.

Fiecare din cele 3 melodii mai sus mentionate va fi redata pe o perioada de aproximativ 6 minute. La sfarsitul redarii celor 3 piese se va specifica denumirea piesei si numele compozitorului, apoi pacientele vor fi intrebate clar si concis intrebari tintite edificatoare in scopul obtinerii feedback-ului. Anterior redarii celor 3 piese va avea loc conversatia premergatoare minisedintei de meloterapie din care va rezulta starea subiectiva a pacientelor inaintea actului meloterapeutic. Pacientele vor avea posibilitatea de a-si alege in mod liber cea mai confortabila pozitie in salon pentru auditia pieselor. De asemenea pacientele vor avea posibilitatea sa exprime constatari, sa puna intrebari, sa fredoneze in timpul actului meloterapeutic. Va fi observat astfel atat caracterul verbal cat si cel non-verbal al actului meloterapeutic.

Parametri luati in considerare si observati in urma acestui studiu sunt:

II.2.1. Varsta pacientelor;

II.2.2. Mediul de provenienta;

II.2.3. Femei insarcinate;

II.2.4. Comportament verbal si non-verbal pozitiv al pacientei in timpul minisedintei de meloterapie pe o scara de la 2 – 10 evaluat de meloterapeut, nivelul 1 reprezentand starea psihologica interioara a pacientei dinaintea actului meloterapeutic;

II.2.5. Exprimarea verbala a unor emotii, idei, impresii in timpul minisedintei de meloterapie.

Din conversatia antemergatoare actului meloterapeutic si a feedback-ului de la finalul acestuia vor fi luati in considerare urmatorii parametri:

II.2.6. Nivelul de relaxare si liniste interioara al pacientei inainte de actul meloterapeutic relatat de pacienta pe o scara de la 1 la 10 (1 minim, 10 maxim);

II.2.7. Nivelul de relaxare si liniste interioara al pacientei dupa actul meloterapeutic relatat de pacienta pe o scara de la 1 la 10 (1 minim, 10 maxim);

II.2.8. Piesa muzicala la care s-a atins nivelul maxim de relaxare si liniste interioara relatat de pacienta;

II.2.9. Stilul sau genul preferat de paciente in general;

II.2.10. Stilul sau genul preferat de paciente pentru relaxare si liniste interioara.

II.2.1. Varsta pacientelor

Pacientele cu varsta cuprinsa in intervalul de 17 – 35 de ani inclusiv au fost in numar de 20, 5 paciente avand varsta cuprinsa intre 36 – 48 de ani inclusiv.

II.2.2. Mediul de provenienta

In ceea ce priveste mediul de provenienta, 11 paciente provin din mediul urban in timp ce 14 provin din mediul rural.

II.2.3. Femei insarcinate

Din totalul de 25 de paciente, 6 femei sunt insarcinate, in timp ce 19 nu sunt insarcinate.

II.2.4. Comportament verbal si non-verbal pozitiv al pacientei in timpul minisedintei de meloterapie pe o scara de la 2 – 10 evaluat de meloterapeut, nivelul 1 reprezentand starea psihologica interioara a pacientei dinaintea actului meloterapeutic

In urma studiului comportamentului verbal si non-verbal pozitiv al pacientei evaluat de catre meloterapeut dupa finalizarea minisedintei de meloterapie s-au inregistrat pe o scara de la 2 – 10 (10 – nivel maxim de comportament verbal si non-verbal pozitiv) urmatoarele nivele raportate la numarul total de 25 de paciente:

nivel 3 – 1 pacienta;

nivel 4 – 1 pacienta;

nivel 5 – 2 paciente;

nivel 6 – 6 paciente;

nivel 7 – 11 paciente;

nivel 8 – 2 paciente;

nivel 9 – 2 paciente.

Din motivele interpretarii subiective a comportamentului verbal si non-verbal al pacientei, au fost excluse nivelele minim si maxim de 2 respectiv 10 de evaluare.

II.2.5. Exprimarea verbala a unor emotii, idei, impresii in timpul minisedintei de meloterapie

In timpul redarii celor 3 piese au fost exprimate verbal unele emotii, idei sau impresii. Din totalul de 25 de paciente, 8 dintre ele si-au exprimat aceste elemente de comunicare, in timp ce 17 dintre acestea au audiat mutual si integral toate cele 3 piese muzicale.

II.2.6. Nivelul de relaxare si liniste interioara al pacientei inainte de actul meloterapeutic relatat de pacienta pe o scara de la 1 la 10 (1 minim, 10 maxim)

In ceea ce priveste nivelul de relaxare si liniste interioara al pacientei relatat de aceasta inaintea actului meloterapeutic s-au inregistrat urmatoarele date statistice:

nivel 2: 1 pacienta;

nivel 3: 3 paciente;

nivel 4: 14 paciente;

nivel 5: 5 paciente;

nivel 6: 1 pacienta;

nivel 7: 1 pacienta.

Nivelele 8 respectiv 9 nu au inregistrat nici o valoare, iar din motivele interpretarii subiective a pacientei s-au exclus valorile de minim si maxim, anume 1 respectiv 10.

II.2.7. Nivelul de relaxare si liniste interioara al pacientei dupa actul meloterapeutic relatat de pacienta pe o scara de la 1 la 10 (1 minim, 10 maxim)

Rezultatele statistice in ceea ce priveste nivelul de relaxare si liniste interioara al pacientei relatat de aceasta dupa finalizarea actului meloterapeutic au inregistrat urmatoarele valori:

nivel 4: 1 pacienta;

nivel 5: 1 pacienta;

nivel 6: 5 paciente;

nivel 7: 9 paciente;

nivel 8: 7 paciente;

nivel 9: 2 paciente.

Nivelele 2 si 3 nu au inregistrat valori, in timp ce nivelele 1 si 10 au fost excluse automat din motivele interpretarii subiective a pacientei a nivelului de relaxare si liniste interioara al acesteia.

II.2.8. Piesa muzicala la care s-a atins nivelul maxim de relaxare si liniste interioara relatat de pacienta

Privitor la piesa muzicala la care s-a atins nivelul maxim de relaxare si liniste interioara relatat in cadrul feedback-ului de catre pacienta s-au inregistrat urmatoarele date, punctul maxim de liniste interioara fiind atins:

in timpul redarii piesei muzicale 2: 2 persoane;

in timpul redarii piesei muzicale 3: 23 de persoane.

In timpul redarii primei piese muzicale nu s-a obtinut feedback al atingerii nivelului maxim de relaxare si liniste interioara.

II.2.9. Stilul sau genul preferat de paciente in general

Pacientele au fost intrebate dupa minisedinta de meloterapie despre stilul sau genul preferat de muzica in general. Raspunsurile acestora au fost incadrate in urmatoarele stiluri si genuri:

muzica populara, folclorica, lautareasca, etno: 3 paciente;

muzica pop, muzica usoara: 5 paciente;

muzica rock: 2;

muzica blues, jazz: 1;

muzica house, electronica, muzica de tip comercial – de “radio”: 9;

muzica ambientala, instrumentala: 1;

muzica religioasa, muzica culta, clasica: 2;

alte genuri sau stiluri muzicale: 2.

II.2.10. Stilul sau genul preferat de paciente pentru relaxare si liniste interioara

Pacientele au fost intrebate despre stilul sau genul preferat pentru relaxare si liniste interioara la sfarsitul sedintei de meloetarpie, inregistrandu-se urmatoarele date:

muzica populara, folclorica, lautareasca, etno: 2 paciente;

muzica pop, muzica usoara: 1 paciente;

muzica house, electronica, muzica de tip comercial – de “radio”: 4;

muzica ambientala, instrumentala: 2;

muzica religioasa, muzica culta, clasica: 2;

“Nu pot descrie un gen sau stil muzical pe care il utilizez in mod frecvent pentru relaxare si liniste interioara.”: 14.

II.3. Analiza si sinteza datelor

Datele provin dintr-un studiu la care au participat 25 de paciente internate in clinica Maternitatii din Oradea reprezentand lotul ales. Se observa participarea la studiu exclusiv a persoanelor de sex feminin. Nu s-au inregistrat modificari notabile ale comportamentului verbal si non verbal inainte, in timpul sau dupa minisedinta de terapie prin muzica in ceea ce priveste purtarea de sarcina sau mediul de provenienta al pacientelor.

Observand comportamentul non-verbal al pacientelor din timpul minisedintei de meloterapie, precum si a celui verbal in situatiile cand acesta e existat s-a evidentiat o imbunatatire ce se poate descrie ca un arc sinusoidal care atinge punctul maxim la nivelul 7 pe o scara de la 2 la 10 unde 10 reprezinta cel mai pozitiv comportament atat non-verbal cat si verbal fata de actul meloterapeutic, iar 1 starea psihologica interioara a pacientei inainte de inceperea minisedintei de meloterapie oricare ar fi aceea. O parte dintre participantele la studiu si-au exprimat unele emotii, idei si impresii pe durata celor 20 de minute aferente minisedintei, aspect ce poate fi in buna considerat in buna masura o reactie a pacientelor vizavi de efectul Mozart si nu numai. Pacientele care s-au exprimat verbal in timpul minisedintei de meloterapie au parut a fi mai receptive si mai reactive din punct de vedere psihoemotional la stimuluii auditivi ai muzicii lui Mozart si Beethoven. Totodata au parut mai relaxate si mai linistite din perspectiva psihologica intrinseca la sfarsitul sedintei de meloterapie.

Intre nivelele de relaxare si liniste psihologica interioara relatate de paciente inainte respectiv dupa actul meloterapeutic exista o corelatie in sensul in care s-a decelat prin comparatie un interval de aproximativ 3 nivele ce reliefeaza imbunatatirea pe plan psihoemotional si psihoafectiv a minisedintelor de meloterapie aplicate intraclinic. Melodia la care s-a atins starea de maxima relaxare a fost melodia a 3-a pentru marea majoritate a pacientelor, cu contributia foarte posibila a efectului Mozart. De remarcat sunt 2 paciente ce au indicat ca timbru de instrument preferat pianul. Acestea au resimtit starea de relaxare mai repede, anume in timpul piesei lui Beethoven.

Ultimii 2 parametri descriu preferintele actuale ale pacientelor si a categoriei populationale feminine in general referitor la stilurile si genurile muzicale. Ceea ce frapeaza este imposibilitatea a mai bine de jumatate din lotul ales de 25 de paciente de a distinge stilurile si genurile muzicale preferate de muzica de relaxare si liniste interioara, unele preferinte ale pacientelor afiliindu-se muzicii preferate in general. Consideram ca pe aceasta plaja meloterapia trebuie sa ia avant si sa progreseze contribuind astfel la un status psihologic benefic al pacientelor dar si al persoanelor sanatoase. Propagarea meloterapiei atat in clinicile de stat cat si in cele private va duce la o foarte buna raspandire si intelegere a principiilor si a conceptului de meloterapie.

II.4. Concluzii finale

Valoarea terapeutica a muzicii a fost observata de secole, dar ultimii 50 de ani au vazut o dezvoltare a terapiei prin muzica in mod profesional. Astfel si-a luat un loc meritat in campul clinic alaturi de alte prefesii de specialitate precum psihoterapie, terapie ocupationala, terapia discursului si psihologie in serviciile paramedicale oferite de sisteme medicale din multe tari ale Globului. Dorim astfel un progres si un avans cat mai rapid al meloterapiei si in tara noastra prin initierea unor programe de meloterapie atat in clinicile publice cat si in cele private.

Meloterapeutii sunt de obicei primii si cei mai inzestrati dintre muzicieni si probabil pentru acest motiv abordarea in mod predominant a acestui domeniu este subiectiva, bazata fiind pe traditiile artistice si literare. Modelul medical de meloterapie necesita totusi evaluari stiintifice ale proceselor de masurare riguros efectuate. De aceea in dorinta de a castiga un mai mare nivel de acceptanta in comunitatea medicala, trebuie gasit un mod de a combina impreuna traditia artistica cu cea stiintifica. Acest lucru semnifica modul in care traditiile artistice inspira dezvoltarea metodelor terapeutice, respectiv modul in care stiinta produce mijloacele de evidentiere a metodelor ce intereseaza diferite categorii de beneficiari in circumstante variate. Stilul de lucru, abordarea si tehnicile angajate in terapia prin muzica depind de pregatirea si metodologia aplicate de meloterapeut sau de necesitatile unui grup particular de beneficiari.

Muzica reprezinta mediul ideal in care sa descoperim modul in care oamenii sunt alcatuiti si cum se manifesta in lume ca fiinte integre in scopul crearii si sustinerii identitatii. Daca ne mobilizam conceptul mecanic materialistic a ceea ce inseamna a fi uman si consideram modul in care suntem organizati ca fiinte ce doresc sa se integreze in realitatea vietii cotidiene, atentia noastra se va focusa de pe o solutie tehnologica la o expectanta estetica.

Multumiri

Cu stima si respect, se adreseaza multumiri Universitatii Transilvania din Brasov, Facultatii de Muzica Brasov, decanatului Facultatii de Muzica Brasov, coordonatorului lucrarii de disertatie medic primar dr. Anca Farcas, Maternitatii din Oradea, sectiei clinice de Ginecologie a Maternitatii din Oradea, tuturor profesorilor programului de studii Meloterapie pentru sprijinul, suportul si informatiile acordate initierii, elaborarii si realizarii prezentei lucrari de disertatie – Meloterapie aplicata in mediul intraclinic.

Bibliografie

Wigram T, Saperston B, West R, editors. The Art and Science of Music Therapy: A Handbook. Chur (Elvetia): Harwood Academic Publishers; 1995.

David Aldridge. Music Therapy Research and Practice in Medicine: From Out of the Silence. Londra (Anglia): Jessica Kingsley Publishers; 1996.

Bruscia K. Defining Music Therapy. Barcelona Publishers; 1998.

Hall D. Musical Acoustics. Brooks/Cole; 2001.

Hans Peter Türk. Armonia tonal-functionala. Oradea (Romania): Editura Universitatii Emanuel din Oradea; 2002. (vol 1)

Hans Peter Türk. Armonia tonal-functionala. Oradea (Romania): Editura Universitatii Emanuel din Oradea; 2002. (vol 2)

Wheeler B. Music Therapy Research. Barcelona Publishers; 2005. (2nd Edition)

Thaut M. Rhythm, Music, and the Brain: Scientific Foundations and Clinical Applications. Routledge; 2007.

Patel A. Music, Language, and the Brain. (SUA): Oxford University Press; 2007.

Darrow A. Introduction to Approaches in Music Therapy. (SUA): American Music Therapy Association; 2008.

Grocke D, Wigram T. Receptive Methods in Music Therapy: Techniques and Clinical Applications for Music Therapy Clinicians, Educators and Students. Jessica Kingsley Publishers; 2010.

Kazdin A. Single-Case Research Designs: Methods for Clinical and Applied Settings. (SUA): Oxford University Press; 2010.

Anexe

Imaginea 1. https://www.facebook.com/177225315792966/photos/a.177227185792779.1073741825.177225315792966/177227192459445/?type=1&theater

Imaginea 2. http://www.medicalnewstoday.com/articles/245491.php

Imaginea 3. https://www.bigquestionsonline.com/content/what-difference-between-joy-and-happiness