Mediul de Securitate Actual

CAP. 1

1.1 MEDIUL DE SECURITATE ACTUAL.

Termenul de securitate intră în vocabularul comunității internaționale după 1945 și se accentuează la mijlocul anilor 1970. Noțiunea de securitate apare pentru prima dată în Imperiul Roman, în 250 d.Hr, în perioada domniei împăratului Hostilian. Zeița care asigura protecția și bunăstarea imperiului – se numea Securitas, înțeleasă ca „libertate în fața amenințării. În perioada modernă a istoriei, sensul noțiunii de securitate este derivat din conceptul medieval de „rațiune de stat”, raison d’Etat înțeles ca „stare de necesitate”. In mod tradițional, conceptele de securitate au fost asociate cu apărarea, organismul militar, armamentele, raportul de forțe, strategiile și tacticile.

Mediul de securitate al începutului de secol XXI este într-o continuă schimbare. Acesta își are originea în secolul XX având ca punct de referință încheierea Războiul Rece. Secolul XXI este marcat de transformări profunde ale mediului de securitate. În timp ce vechile amenințări au început să dispară treptat, provocări noi le-au luat locul, cum ar fi globalizarea, criza resurselor, răspândirea necontrolată a tehnologiilor si mai ales, extinderea fenomenului terorist, favorizat de exacerbarea extremismului religios. Aceasta a determinat o nouă percepție asupra unor concepte precum securitatea, conflictele și pacea.

Mediul de securitate internațional a înregistrat o schimbare dramatica după atacurile teroriste din 11 septembrie 2001. Pana atunci fenomene precum traficul de droguri, traficul de persoane si de arme, terorismul, spălarea de bani acționau separat. Instituțiile internaționale si naționale abordau aceste fenomene separat cu mai multa sau mai putina eficienta. Lumea devine tot mai complexă, iar globalizarea se afirmă tot mai mult ca un proces necesar și ireversibil, cu efecte pozitive, dar și negative asupra dezvoltării statelor și a societății umane în ansamblul său. Prin urmare la nivel global ne confruntăm mai mult cu războaie izbucnite din crize de identitate sau din cauza faptului că există state care nu pot face față, sau autoritatea statală nu mai există, pentru a face față mișcărilor de revoltă internă, sau pentru a stopa luptele intre grupuri.

In Europa, la sfârșitul secolului XX și începutul secolului XXI, perioada de pace si stabilitate se datora Uniunii Europene. Ea a ajutat la dezvoltarea economica si la o noua abordare a securității, determinate prin cooperarea internațională multilaterală prin intermediul unor instituții comune. Un rol important l-a jucat SUA prin angajamentele de securitate fata de Europa luate in cadrul NATO. După 1990, lumea a cunoscut o serie de mutații semnificative – dispariția bipolarității, prăbușirea sistemului socialist, disoluția URSS, desființarea Tratatului de la Varșovia – care la rândul lor, au antrenat schimbări în ceea ce privește structura, organizarea și natura misiunilor armatelor naționale

Prin contrast cu aceste evoluții pozitive din vestul continentului, in Balcani mai ales după 1990 s-au înregistrat o serie de crize care s-au derulat in interiorul statelor si mai putin in afara acestora. In acesta perioada forte militare au fost trimise in teatre de operațiuni precum Afganistan, Republica Democrată Congo sau Timorul de Est.

Astfel odată cu încheierea Războiului Rece și a dispariției structurii de putere bipolare a lumii, un număr tot mai mare de țări sau formațiuni structurate pe diferite criterii (etnice, religioase, istorice, etc.) au avut acces din ce în ce mai mare la arme perfecționate, la dispozitive de lansare a rachetelor, până la arme chimice sau bacteriologice. Pe de altă parte, sfârșitul Războiului Rece și colapsul Uniunii Sovietice și a Tratatului de la Varșovia au făcut ca atât cadrul conflictelor, cât și cel al comerțului internațional cu arme să se schimbe în mod semnificativ. Aceste mutații au determinat unele guverne și grupări armate să-și asigure în mod independent securitatea națională, fie prin producția și comercializarea armelor, fie prin alianțe politice și militare. Totodată a început să se manifeste pe o scară fără precedent terorismul internațional, simbolizat prin atacul din 11 septembrie 2001 asupra turnurilor gemene (Twin Towers) din complexul World Trade Center din New York.

S-a facut trecerea la o lume unipolară, în care SUA dețin o poziție dominantă. S-a dovedit ca niciun stat, nici măcar o superputere precum SUA nu poate face fata singura la probleme de securitate. Actorii cu impact global in domeniul securității din punct de vedere practic sunt: SUA, Europa, Rusia, China și Japonia. O viziune interesantă este cea a lui Zbigniew Brzezinski care consideră că esența noii structuri de securitate a lumii se află în relația dintre SUA și Eurasia (care cuprinde pe lângă Europa, toate celelalte țări enunțate mai sus).

După 11 septembrie 2001, riscurile la adresa mediului internațional de securitate mai ales cele legate de proliferarea terorismului și a armelor de distrugere în masă se cer a fi combătute printr-o cooperare flexibilă, multilaterală, echilibrată și consecventă între state, care să includă măsuri vizând eliminarea progresivă a cauzelor producerii lor.

În perioada 1990-2000, au avut loc pe plan mondial, un număr de 56 de conflicte armate majore, localizate în 44 de zone diferite. Cele mai multe dintre aceste conflicte s-au produs în perioada 1990-1994, când numărul anual al conflictelor armate majore s-a situat între 30 și 33, iar cel mai mic număr de conflicte s-a înregistrat în anii 1996 și 1997, cu 23, respectiv 19 conflicte.

Prin urmare la nivel global ne confruntăm mai mult cu războaie izbucnite din crize de identitate sau din cauza faptului că există state care nu pot face față sau autoritatea statală nu mai există, pentru a face față mișcărilor de revoltă internă, sau pentru a stopa luptele intre grupuri. La ora actuală la nivel global amenințări de ordin militar pot deveni și acțiunile de crimă organizată scăpate de sub control (ex. Columbia, Mexic), acțiunile organizațiilor teroriste sau mișcările etnico – religioase din fostele spații ale blocului sovietic, sau din lumea islamică. Armata a trebuit să se profesionalizeze, să se adapteze noilor amenințări și noilor metode de luptă din teatrele de război. Războaiele de gherilă duse în Afganistan și Irak, imposibilitatea de a indentifică și a elimina țintele care se constituie ca și amenințări, a forțat armata să se adapteze noilor cerințe în materie de securitate

Din totalul menționat mai sus, pentru perioada 1990–2000, doar 3 conflicte au avut un caracter interstatal: conflictul dintre Irak și Kuwait (1990); conflictul dintre India și Pakistan (2000) și conflictul dintre Eritrea și Etiopia (2000). În celelalte 53 de cazuri a fost vorba de conflicte interne, determinate de lovituri de stat sau de expediții militare vizând cucerirea unui anumit teritoriu. Într-un număr de 14 cazuri s-a consemnat și intervenția unor forțe străine în sprijinul uneia dintre părți. Anul fost marcat de atacul terorist asupra New York-ului, urmat de atacarea grupărilor religioase talibane din Afganistan de către o coaliție internațională condusă de SUA. Operațiunile militare internaționale au continuat în Afganistan în anii 2002 – 2003, fără a se putea cunoaște data încheierii acestora. Anul cunoscut la nivel mondial 37 de războaie, toate fiind în principiu războaie civile, dar implicând adesea și forțe aparținând altor state.

In secolul al XIV-lea, pe lângă războiul public de o sută de ani dintre Anglia si Franța vor avea loc si războaie private duse de companii militare particulare. Aceștia nu acționau conform controlului regal. Se crede că astfel de războaie personale ale, cavalerilor” feudali era blestemul Europei, motiv pentru care se inventaseră cruciadele, pentru a asigura astfel terenul de manifestare a intereselor.

Machiavelli credea, în 1512, că războiul făcut ca profesie nu poate fi niciodată practicat corect de către particulari, trebuind să fie numai treaba guvernelor, republicilor sau regatelor.

Pentru Hugo Grotius, în 1625, doar războaiele publice erau legitime, cele private fiind purtate nu din voința lui Dumnezeu, ci din răutatea omenească, ceea ce le scotea în afara legii.

Clausewitz scria in 1830 ca razboiul este este o continuare a politicii cu alte mijloace, ceea ce însemna că el nu poate fi dreptul particularilor, ci al autorităților guvernamentale legitime. Așa s-a statuat, în științele politice, teoria valabilă până în zilele noastre că războiul si afacerile militare nu pot aparține decât sectorului public si nicidecum celui privat chiar daca si în serviciile publice exista influențe recunoscute ale administrației si economiei, după cum necesitățile moderne de funcționare ale societății impun adesea parteneriatul public privat pentru eficientizarea unor funcții statale de interes general.

În ultimii ani, companiile militare și de securitate private, au devenit fenomene distincte și ce în ce mai relevante în politica de securitate și apărare. Ele pot fi găsite în număr tot mai mare în diferite roluri și conflicte în diferite medii peste tot în lume. Ele oferă strategic, sfaturi tactice si tehnologice, de expertiză și de formare și de transport logistic servicii, precum și funcții militare de bază lupta pentru guverne (transnațională) companii, organisme internaționale, organizații neguvernamentale, agenții de ajutorare și alți actori antistatali. Acest privatizare a securității și de război a atras atenția de jurnaliști, politicieni și oameni de știință.

În zile, noastre există numeroase vulnerabilități și riscuri generate de activitățile de spionaj, întreprinse de numeroase entități private dotate cu ceea mai nouă tehnologie. Se constată o reducere a autorității statelor și transferul unor activități și roruli politice în cadrul firmelor militare private. Acțiunile acestora sunt foarte puțin bazate pe dreptul internațional astfel marea privatizare a securității militare nu este controlată, gestionata și reglementata corect rezultând o slabă securitate a statului respectiv.

Sfârșitul Războiului Rece în anii produs schimbări dramatice în complexitatea relațiilor internaționale. Un vid de putere geopolitică a înlocuit scena internațională militară bipolară, creând o atmosferă pentru majoritatea militarilor din occident prin reducerea dimensiunilor armatelor permanente. Reducerea dimensiunii a fost condusă de un impuls economic care pretindea că privatizarea ar îmbunătăți eficiența și ar reduce costurile pentru statele-națiune. Cu toate acestea, cheltuielile militare au continuat să crească. Privatizarea poate lua multe forme, fațete și tehnici. În ciuda lipsei de o definiție oficială pentru privatizare, ceea ce caracterizează cel mai mult privatizarea este realocarea de proprietate publică, funcții, servicii, management, sau sarcini în mâini private.

Contractori de securitate private, cum ar fi Executive Rezultate, DynCorp, Military, Professional Resources Incorporated (MPRI), Blackwater Consulting SUA Titan, etc au fost numite diferit: mercenari, consultanți de securitate, contractori civili, CMP, companiile de securitate privată (CSP), companiile private de securitate militară (PMSCs), și firmele militare private (PMF). Indiferent de titlu, aceste grupuri oferă servicii, de la consultanță pentru sprijin logistic cu drepturi depline. Aceste divizii armate sunt acum fără îndoială, o parte a politicii globale. În prezent, companiile militare private se găsesc tot mai frecvent în misiuni de luptă în teatrele de război. Aceste societăți intervin pe toate fronturile: Irak, Bosnia, Columbia, Afghanistan.

Perioadă după Războiul Rece: instaurarea companiilor militare private in perioada contemporana.

La începutul anilor 1990, sfârșitul Războiului Rece a produs schimbări dramatice în relația statului-națiune pentru CMP. Trei factori primari au alimentat creșterea industriei militare private:

1. Reducerea la scară largă a forțelor militare de după Războiul Rece, care a creat un surplus de militari instruiți. Personalul fără locuri de muncă.

2. Schimbarea politică de privatizare a guvernului.

3. O creștere a conflictelor regionale.

Odată cu dispariția unei amenințări militare sovietice active, Statele Unite ale Americii au demarat un program ambițios de reducere și privatizare a armatei. Odată cu sfârșitul Războiului Rece, în trei ani forțele militare de la nivel mondial s-au redus cu 7 milioane, creând un surplus imens de militari șomeri. În plus față de fluxul mare de șomeri soldați pe piața mondială, a crescut și vânzarea de armament. Principalii furnizori ai acestor arme au fost fostele state membre ale URSS. Aceasta vânzare de arme nu s-a limitat doar la arme ușoare, cum ar fi grenadele mitraliere și minele de teren, dar a inclus și elemente de tehnologie înaltă cum ar fi sistemele de rachete și tancuri. Aceasta a crescut accesul la arme incredibil de distructive de entități non statale și juridice ce a însemnat că guvernele au început să-și piardă monopolul asupra mijloacelor de război. Persoanele juridice s-au grăbit să profite de oportunitățile oferite de inițiativele guvernamentale de privatizare. În centrul inițiativei de privatizare (în general în țările occidentale) a fost imperativul de a reinventa și de a simplifica guvernul și de a reduce costurile militare. Rezultatul net a fost că puterile-cele mai importante din lume, actori tradiționali în conflictele regionale și interstatale din timpul Războiului Rece bipolar, le-a scăzut intervenția în multe consecințe ale numeroaselor conflicte. Consecința a fost ca putere geopolitică a scăzut, lăsând CMP o oportunitate de a umple acest gol.

2.1 Evoluția fenomenului militar privat. Mercenariatul

Se poate spune, ca începerea privatizării războiului a început odată cu apariția mercenarilor. Un număr foarte mare de mercenari proveneau din armatele țării lor, din trupele de elită și aveau susținere din partea marilor corporații. În urma diminuării anumitor funcții guvernamentale statele au subcontractat anumite operațiuni și misiuni militare private, astfel mercenariatul a devenit o afacere foarte profitabilă.

Mercenarul reprezintă acel individ care oferă experiența sa militară, pentru a satisface nevoile sau scopurile anumitor state, facțiuni politice, grupuri etnice sau entități private, cu caracter legal sau nu, în schimbul unei remunerații financiare sau materiale. Acesta nu luptă pentru un scop anume, condus de un spirit național, sau de un anumit crez, care să îl motiveze în luptă și nici nu oferă serviciile sale pe baza unor convingeri etnice, culturale sau politice, serviciile sale sunt oferite doar pentru a obține un câștig personal

Prezența unor forțe străine cu o pregătire militară în cadrul armatelor regulate ale statelor este atestată documentar încă de pe vremea Egiptului Antic. Folosirea mercenarilor din ’’Numidia de către Ramses al II-lea în bătălia de la Kadesh din 1294 I.Hr. A întărit considerabil armata acestuia.

Regele David a folosit mercenari pentru a izgoni pe filisteni din Israel iar o treime din armata Alexandru cel Mare care a traversat Hellespont să invadeze Persia în 334 î.Hr. În 50 î.Hr. În 334 I.Hr erau mercenari specializați în luptă.

Istoria Cartaginei a fost una presărată de războaie, dar în memoria colectivă sunt imprimate războaiele punice purtate cu romanii. Aceste războaie solicitau un număr mare de soldați din această cauză Cartagina a apelat la mercenari pentru a putea ține piept romanilor. După înfrângerea din primul război punic (264-241 I.Hr), pacea încheiată de cartaginezi cu romanii a fost una care a diminuat bugetul orașului cartaginez, care nu mai avea bani să plătească în întregime serviciile oferite de mercenari veniți atât din Europa cât și din Africa (greci, dezertori romani, infanterie libiană, numidieni, celți, mauri, iberieni 15etc.). Această imposibilitate de plată a Cartaginei a atras revolta din partea mercenarilor, care este cunoscută sub numele de” Războiul Mercenarilor sau Războiul Libian (240-238 I.Hr), revoltă înfrântă de generalul Hamilcar Barca.

Al doilea război punic (218-201 I.Hr.) este un nou motiv de a apela la serviciile mercenarilor (iberieni, liberieni, numidieni, celți, etc.) recrutați de Hannibal generalul care a făcut Roma să tremure. În confruntarea finală dintre Hannibal și Scipio Africanul, care s-a purtat la Zama, generalul cartaginez avea sub comanda să un număr de aproximativ” 12.000 de mercenari, din totalul de aproximativ 50.000 de trupe.

Republica Romană (509-27 I.Hr.) a utilizat și ea mercenari, teritoriul vast pe care îl cucerise necesită o forță armată extraordinară, atât pentru noi cuceriri cât și pentru a păstra pe cele vechi sub control, iar această nevoie de soldați nu putea fi susținută doar din armatele regulate ale republicii, de aceea pentru a suplimenta aceste forțe erau angajați mercenari. În anul 50 I.Hr” cavaleria lui Cezar era formată în mare parte din mercenari, iar 600 de ani mai târziu, majoritatea feoderatilor din Armata Romană de Est a lui Iustinian erau de aceeași profesie. Utilizarea mercenariatului a continuat in armata lui William în timpul cucerii normande. State ale Renașterii italiene au recurs la mercenari. Într-adevăr, utilizarea suveranului de mercenari precedat armatelor naționale, a apărut numai după Tratatul de la Westfalia.

Un document care aduce un aport negativ la imaginea mercenarilor este Magna Carta (15 iunie 1215) document care a fost prima dată elaborat de către baroni pentru a limita puterea regelui John al Angliei. Acest document avea însă să scoată în afara legii mercenarii, iar” caracterul sacru al documentului îi plasează în vizunea comună a populației ca și proscriși.

Epoca modernă este una a schimbărilor, marcată de Renaștere, Marile Descoperiri Geografice care au dus la înființarea imperiilor coloniale, reforma Bisericii Catolice de către Martin Luther, etc. Noile descoperiri geografice și începutul cursei între statele care aveau să devină mari imperii coloniale este un cadru bine structurat de recrutare a mercenarilor. Războiul se extinde (față de modelul pe care îl avem în feudalism), iar evoluția tehnologică în domeniul armelor, obligă statele să angajeze mercenari, atât pentru a spori numărul armatei cu scopul de a acoperi un spațiu mai extins, dar și pentru a beneficia de experiența lor militară.

Actele de trădare comise de către mercenari și experimentate de conducători care i-au angajat, au dus la o nouă politică din partea celor din urmă. O astfel de politica este pusă în aplicare pentru prima dată de către” Carol al VII-lea monarhul Franței, care în anul integrat mercenarii străini în armata regulată, o altă soluție fiind cumpărarea de unități militare de la alți conducători.”

In urma Războiul de Independență al Americii (1775-1783), soldații coloniștii au luptat cu trupe profesioniste, ofițeri de carieră și mercenari angajați. Armata Marii Britanii a angajat 30.000 de mercenari la diferite prețuri plătite conducătorilor. Sfârșitul războiului lasă urme adânci în rândul mercenarilor unde doar 17.300 mercenari s-au întors acasă din cei 30.000 angajați, 7.500 au murit, iar 5000 au dezertat pentru a rămâne într-o țară și o societate pe care o vedeau ca fiind superioară celei din care proveneau.

După revoluția americană, a urmat revoluția franceză iar iluminismul era în plină ascensiune în Europa, noi schimbări se întrevăd pe teritoriul bătrânului continent, schimbări care afectează și mercenarii. Încet, dar sigur mercenarii deveneau din ce în ce mai puțin importanți datorită faptului că în timpul Revoluției Franceze, se introduce conceptul de recrutare, concept care mai târziu va fi valorificat de toate țările care aveau nevoie de o armată cu un volum mare de soldați.

Conceptul de mercenari evoluează în perioada Războiului Rece și mai ales după încheierea acestuia, care lăsa în urma mulți soldați profesioniști fără un loc de muncă dar și tehnică militară și încet dar sigur companiile militare private (CMP) înlocuiesc fostele forme de organizare a mercenarilor. Deși organizațiile care oferă acest tip de servicii sunt puse sub diferite denumiri (companii de securitate private, companii de mercenari, armate private, armate private care oferă servicii non – letale, etc.) conceptul sub care sunt toate acestea incluse deoarece prezintă în esență aceleași caracteristici și nu pot fi delimitate, este acela de CMP (companii militare private). Companiile militare private oferă o gamă largă de servicii, cu un grad mare de profesionalizare de la antrenamente militare, servicii de intelligence, analize de management al riscului, suport tehnic și multe alte servicii care vor fi catalogate în capitolul următor.

Odată cu Războiul Rece foarte mulți militari, majoritatea dintre ei cu pregătire adecvată trupelor speciale din Est și din Vest s-au angajat în companiile militare private, reducându-se drastic forțele armate.De cele mai mute ori guvernele s-au implicat în multiple conflicte sau alte afaceri în afara granițelor, în majoritatea cazurilor mercenarii neștiind pentru cine lucrează ci doar cine i-a angajat. În acest mod, statele se protejează în situația unui eșec sau a unei deconspirări a implicării lor, nemaifiind nevoie că guvernele lor să răspundă interpelărilor parlamentare sau solicitărilor mass-media. Angajarea firmelor militare private maschează legăturile lor cu instituțiile de forță ale statului. În viziunea lui Charles Moskos Jr. „unii analiști se tem că folosirea tot mai intensă a PMC nu diminuează costurile sociale și psihologice ale recurgerii la forță. PMC trebuie aduse în orizontul examinării științei sociale militare tocmai pentru că știm atât de puțin despre ele”

O problema importantă în tot acest demers o reprezintă stabilirea unei definiții pentru această categorie de combatanți, pentru a se face distincția față de alte categorii, oarecum asemănătoare. Dicționarul Oxford al armatei americane definește mercenar pur și simplu ca "un soldat profesionist angajat pentru a servi într- o armată străină.

Nathan definește mercenari ca:" Soldații angajați de către o mișcare de guvern străina sau rebela de a contribui la urmărirea penală a conflictului armat – fie direct, prin implicarea în ostilități sau indirect prin instruire, logistică, de informații sau consiliere de servicii – și care face acest lucru în afara autorității guvernului ".

În funcție de Convenția de la Geneva, un mercenar este orice persoană care:

A) este special recrutata pe plan local sau în străinătate, în scopul de a lupta într-un conflict armat;

B) este motivat să ia parte la ostilități, în esență, de dorința de a câștiga în mod privat, în fapt, îi este promis de către sau în numele unei părți la conflict;

C) nu este membru al forțelor armate ale vreunei părți aflate în conflict.

Cea mai recentă definiție este:"mercenari sunt persoane care luptă pentru câștig financiar în războaie străine, fiind folosiți în principal de grupuri armate și ocazional, de către guverne. Acțiunile întreprinse de mercenari sunt interzise de dreptul internațional. Nu s-a ajuns încă la o definiție de necontestat care să fie pe deplin acceptată în conformitate cu dreptul internațional.

În mod tradițional, mercenarii au fost definiți ca fiind cetățeni angajați pentru a lua parte directă în conflictele armate. Motivația principală este câștigul monetar, mai degrabă decât loialitatea față de statul-națiune. Asociate cu lupta împotriva comunismului, instabilitatea, supremație, mișcări secessioniste, și încercările de a păstra structuri cvasi – coloniale, aceste activități profesionale ale mercenarilor s-au cunoscut în întreaga Africa, în aproape toate marile fronturi de pe continent, în unele lovituri de stat, și în încălcări ale drepturilor omului.

Fenomenul mercenariatului desi foarte vechi, a cunoscut cel mai puternic avant in timpul marilor campanii din Evul Mediu ale condotirilor Renașterii si ale mercenarilor elvețieni.

Preocuparea CMP sunt legate de mercenari. Această preocupare decurge din violența inerentă a profesiei lor combinată cu o lipsă de control asupra lor și responsabilitatea pentru acțiunile acestora, în special în cazul în care acționează în afara regimurilor juridice naționale.

De obicei termenul de mercenar este asociat cu cel de soldat profesionist, însă realitățile secolelor XVI-XVII nu corespundeau întotdeauna acestei generalizări. Unii istorici susțin că în această perioadă a războiul a parcurs un proces de „democratizare”, în sensul lărgirii arealului de categorii sociale ce erau implicate în desfășurarea conflictelor militare. Dacă în Evul Mediu războiul era apanajul unor profesioniști, provenind din straturile superioare ale societății (nobilimea – bellatores), în secolele XVI-XVII războiul a început să se bazeze mai mult pe cantitate decât pe calitate, fapt ce a necesitat implicarea unor grupuri sociale ce nu aveau războiul și arta militară drept singura preocupare. Utilizarea armelor de foc de către mercenari nu necesită abilități extraordinare sau forță fizică, prin urmare mercenarii epocii moderne timpurii puteau fi recrutați și din rândul unor nespecialiști. Războiul tindea să devină pentru mulți mercenari o „afacere de sezon”, campaniile desfășurându-se de obicei între lunile aprilie și octombrie. Recrutarea în masă și pregătirea minimală nu erau însă suficiente în cazul trupelor de cavalerie, deoarece abilitățile ecvestre se câștigau într-un timp îndelungat, prin urmare cei mai mulți mercenari alcătuiau trupe de infanterie.

Din marea masă a mercenarilor se desprindeau veteranii, cei care participaseră la mai multe bătălii și campanii, care alcătuiau nucleul detașamentelor ce se recrutau în ajunul noilor campanii. Acești veterani erau adevărații mercenari profesioniști, motiv pentru care unii dintre ei primeau soldă mai mare, uneori chiar și pe perioada iernii. Viața militară putea să devină îndestulătoare sau chiar profitabilă și din punct de vedere economic. Toți sunt persoane cu calificare înaltă și competențe deosebite în domeniul securității și apărării. În armatele monarhilor din vestul Europei sau în cele ale împăraților Habsburgi, soldele de bază erau asemănătoare cu plata unor ucenici de meșteșugari, pe când cele ale ofițerilor și ale veteranilor erau mult mai mari.

Mercenarii, mai ales dacă luptau în slujba unor monarhi străini, aveau tendința de a se solidariza în funcție de țara de proveniență și de natura armamentului pe care îl foloseau. Astfel mercenarii elvețieni au devenit cunoscuți pentru utilizarea sulițelor lungi, pe când spaniolii s-au făcut remarcați prin utilizarea muschetelor grele.

In Romania, pentru a completa efectivele militare autohtone, dar și pentru a profita de experiența militară a popoarelor învecinate, principii ardeleni au luat deseori în slujba lor mercenari străini. Prezența soldaților străini, aflați de obicei sub controlul direct al autorității centrale, nu era bine privită de stări, care își vedeau astfel diminuat rolul politic și mai ales militar. Aversiunea națiunilor privilegiate transilvănene față de mercenari se încadrează într-un sentiment mai general de dezaprobare față de orice fel de străini ce puteau să influențeze conducerea politică a țării și să preia, în detrimentul localnicilor, funcțiile politice și administrative.

Mercenarii există de foarte multă vreme iar conflictele recente au demonstrat că aceștia sunt încă activi în foarte multe zone ale lumii. Termenul mercenar apare și în alte tratate internaționale care au fost totuși criticate pentru lipsa de acuratețe, deoarece se concentrează pe motivația acțiunilor, care este dificil de definit, și nu pe acțiunile ca atare. De exemplu, mulți furnizori de servicii de securitate în Irak susțin că lucrează în aceeași măsură din patriotism dar și pentru câștiguri financiare.

Societățile private de prestații militare sunt varianta modernă a mercenarilor. Acestea au scop lucrativ, adică oferă prestații militare și instruire sau, mai precis, misiuni de luptă (operațiuni de luptă, planificare strategică, colectarea informațiilor, sprijin operațional și logistic, recuperare de ostatici etc.) și/sau necombatante (formare, achiziționare, întreținere etc.). Important de reținut este faptul că acestea acționează și la cererea guvernelor în special în situații conflictuale sau de reconstrucție post conflictuală. Totuși, nu mai puțin important este faptul că aceste societăți furnizează servicii pentru profit și nu din rațiuni politice. Deci CMP diferă de mercenari prin: prin modul de constituire, personalul angajat, serviciile oferite și contextul în care îndeplinesc sarcinile asumate societățile militare private nu sunt similare cu mercenariatul și nici personalul său nu poate fi asimilat cu mercenarii de odinioară. Diferența fundamentală rezidă în structura antreprenorială a activităților lor. Astăzi, societățile militare private încheie contracte legale pentru prestarea unor servicii clienților legitimi. Activitatea lor nu mai este un fapt individual, ci îmbracă aspecte grupale, exprimate prin structuri durabile organizate în conformitate cu legile în materie. Acestea sunt constitute legal și figurează în registrul comerțului.

Forma corporativă că diferența distinctivă dintre mercenari individuali și armatele private.

Din punct de vedere legal, CMP nu este diferit de orice altă afacere corporativă având are aceeași structură, drepturi, îndatoriri și obligații. Acesta este controlată de un consiliu de administrație, are acționari care spera să primească dividende din profitul corporativ, și angajați care au ca scop de a transforma această activitate în profit. CMP este pregătit să se angajeze în violențe letale pentru prețul corect. Cu alte cuvinte, afaceri profitabile către se desfășoară paralel la obiectivele politice critice. Fie că este un simplu mercenar sau un grup de mercenari pregătiți să acționeze ca o armată privată, chiar și în cazul în care a organizat într-un parteneriat legal, o astfel de grupare nu se poate realiza doar dacă acesta ar adopta o formă corporative. Singer constată că trăsăturile distinctive CMP de mercenari sunt următoarele: structura corporativă, persoană juridică de drept public, gamă mai largă și clientelă variată, recrutările publice de specialitate, legături cu exploatațiile corporative.

Principala diferența dintre mercenari și CMP este faptul că prima se referă la persoane fizice iar cea de-a doua referă la corporații. Mercenari bine cunoscuți cum ar fi Mike Hoare sau Bob Denard, au câștigat notorietate internațională pentru implicarea lor în decolonizare din Africa. În schimb, personalul CMP nu este cunoscut în mod individual, ci doar corporații de succes, cum ar fi DynCorp, ArmorGroup, Blackwaters.

Asemănarea dintre cele două entități este și mai izbitoare în ceea ce privește combatanți personali ai CMP. Atât mercenari și combatanți personalul CMP funcționa în conflictele armate și sunt angajați de către același tip de clienți. Această asemănare chiar provoacă o mare parte a literaturii de a folosi ambii termeni ca sinonime și academicieni de renume, cum ar fi McDonald numește CMP "noul mercenarism".

3.1 Companii Militare Private – delimitare conceptuala.

Societățile militare private sau companiile militare private se pot defini ca întreprinderi comerciale cu capital privat, care oferă în totalitate sau parțial, servicii ce în mod obișnuit, țin de securitate și apărare. Aceștia sunt cunoscuți sub denumirea de militari privați, corporații militare/private, furnizori de servicii militare, in general toate încadrându-se in domeniul industriei private militare.

S-a încercat diferențierea între societățile de securitate private și societățile militare private. Societățile militare private sunt acele societăți civile înregistrate, specializate în oferirea de antrenament cu specific militar, furnizarea de sprijin logistic, capacități operaționale, echipament militar în vederea legitimității entităților interne sau din străinătate. Societățile private de securitate sunt societăți civile înregistrate specializate în furnizarea de servicii cu caracter comercial, entităților interne sau din străinătate, în vederea acordării de protecție a personalului și bunurilor industriale și umanitare în baza aplicării regulilor din dreptul intern.

Distincția dintre societățile militare private și societățile de securitate private este mai degrabă artificială. Nu există criterii sigure prin care să se efectueze această distincție, întrucât de cele mai multe ori aceeași societate prestează servicii cu specific militar sau cu specific legat de securitate. De exemplu societatea americană DynCorp a furnizat servicii de pază a VIP-urilor sau a oficialilor din Afghanistan (președintele Afganistanului), societatea de securitate O’ Gara a oferit protecție familiei regale a Arabiei Saudite.

Aceste servicii includ operațiuni de luptă, planificare strategică, colectarea informațiilor, sprijin operațional și logistic, formare, achiziționare și întreținere. CMP este firma înregistrată cu structuri organizaționale si motivaționale furnizând servicii pentru profit decât din rațiuni politice. Societățile private de prestații militare sunt varianta modernă a mercenarilor. Acestea au scop lucrativ, adică oferă prestații militare și instruire sau mai precis misiuni de luptă (operațiuni de luptă, planificare strategică, colectarea informațiilor, sprijin operațional și logistic, recuperare de ostatici etc.) și/sau necombatante (formare, achiziționare, întreținere etc.). Important de reținut este faptul că acestea acționează și la cererea guvernelor, în special în situații conflictuale sau de reconstrucție post conflictuală. Personalul acestor societăți folosesc competența militară cu aceea din domeniul securității, întrucât ambele sunt importante și necesare în zonele lor de competență. Tocmai din aceste considerente nu se poate face o distincție între societățile militare și cele de securitate ele putând fi denumite Companii Militare Private (CMP).

Posibilitatea reținerii indivizilor în vederea răspunderii acestora pentru comportament neadecvat, pentru comiterea de crime de război, aparține guvernelor naționale, respectiv statului în care compania de securitate privată este înregistrată, fie statului în care compania privată de securitate își desfășoară activitatea. În ceea ce privește personalul din societățile private de securitate care își desfășoară activitatea în Irak, acesta beneficiază de imunitate pe teritoriul irakian. Nu pot fi întreprinse acțiuni împotriva personalului provenind din societățile de securitate private, în baza legii locale/irakiene, urmare a Ordinului 17 al ‘’Coalition Provisional Authority’’, emis în iunie 2003, reînnoit pe 27 iunie 2004. Prevederile ordinului produc efecte pe toată durata mandatului care autorizează Forța Multinațională.

Astăzi, întreprinderi ce se prezintă drept „companii militare private” sau „companii de securitate private” au operat în peste cinzeci de țări aparținând tuturor continentelor. Trei factori esențiali pot fi atribuiți dezvoltării fenomenului:

1) Reducerea și profesionalizarea crescută a armatelor occidentale.

Au început sa apăra numeroase conflicte regionale si civile. Societățile multinaționale au trebuit sa facă apel la întreprinderi specializate pentru a le permite continuarea activității in zone instabile, astfel s-a constat diminuarea capacitații unor stare de a garanta si asigura securitatea persoanelor. Țări și guverne fragile se aflau fără protector la sfârșitul ordinii bipolare și, ca urmare, au căutat pe piață ofertanți în materie de apărare și securitate, iar aceștia sunt societățile militare private.

2) Recursul Ministerelor Apărării la practica externalizării.

De la sfârșitul Războiului Rece, companiile de securitate militară au fost din ce în ce mai solicitate să furnizeze personal și materiale, ca și anumite prestații importante în domeniile mentenanței, logisticii, geniului, hrănirii și transportului trupelor. De exemplu, în cursul ultimului deceniu, Pentagonul a încheiat circa 30.000 de contracte de externalizare cu firme private. Iar în cazul Marii Britanii, inclusiv antrenamentul forțelor armatei a fost larg privatizat și Royal Navy însăși a făcut apel la contracte private.

3) Creșterea cererii de prestări de securitate militară privată din partea țărilor din Sud.

Această tendință se explică înainte de toate prin dezinteresul țărilor occidentale vizavi de conflictele interstatale sau regionale socotite prea riscante și nu generatoare de dividende.

4.1 Caracteristicile principale ale firmelor militare private.

Firmele militare private, colaborează cu toate structurile militare guvernamentale, politice și de informații din țările de proveniență. Ele își desfășoară activitatea după modelul corporatist și în consonanță cu interesele corporațiilor multinaționale și/sau ale guvernelor. Apare o nouă categorie de mercenari și asistăm la privatizarea „războiului soft” prin declanșarea războiului informațional de către Firmele de Lobby și PR (Public Relations) în anumite teatre de operațiuni militare internaționale, interstatale, private. Începând cu ultimul deceniu al secolului trecut societățile private de securitate și de prestații militare s-au înmulțit considerabil. Cele mai multe pot fi divizate în trei categorii: mercenarii, societățile militare private și societățile de securitate private. Ultimele două pot fi grupate într-o singură categorie și anume companii militare private.

Unii văd CMP o oportunitate decât o amenințare, un răspuns orientativ către domeniul securității internaționale, alții susțin că CMP amenință suveranitatea de stat și alte drepturi ale omului.. Protocolul adițional I a Convenției de la Geneva, de asemenea, conține o definiție a mercenarului:"este special recrutat în țară sau în străinătate pentru a lupta într-un conflict armat; care ia parte la ostilități în special în vederea obținerii unui avantaj personal și căreia îi este efectiv promisă, de către o parte la conflict sau în numele ei, o remunerație superioară aceleia promise sau plătite combatanților având un grad și o funcție analoage în forțele armate ale acestei părți; care nu este membru al forțelor armate ale unei părți la conflict.

Companiile militare private (CMP) și companii de securitate private (CSP) sunt companii care se specializează în furnizarea de securitate și de protecție a peronalului și a bunurilor, inclusiv bunuri umanitare și industriale. CMP sunt companii private care se specializează în capacitățile militare, inclusive operațiuni de luptă, planificare strategică, colectare de informații, sprijin operațional, logistică, instruire, achiziții și întreținere arme și echipamente. Chiar dacă ele lucrează în principal pentru guvern și forțele militare unele au ajutat la democratizarea forțelor de securitate străine și au lucrat pentru ONU, ONG-uri și chiar grupări de mediu. Alții au prosperat la celălalt capăt de piață și au lucrat pentru dictatori, regimuri de state falimentare, crima organizată, cartelurile de droguri și grupări teroriste. Creșterea industriei militare private reflectă noua fata de război, reprezentând cel mai nou plus față de câmpul de luptă modernă, rolul CMP în războiul contemporan fiind cel mai important.

La sfârșitul Războiului Rece, mai mult de 7 milioane de militari au fost ‘’aruncati’’ în piața forței de muncă, cu aptitudini militare și puterea de a luptă oricând. Sectorul militar și de securitate privată în plină expansiune a absorbit o parte din această forță de muncă și de expertiză, care presupune înlocuirea soldaților ori de câte ori este posibil, cu civili care au fost până atunci instruiți la mare cheltuială de către stat. Au existat cereri în creștere cu lideri civili din întreaga lume pentru forțele armate care erau mai flexibile și mai puțin costisitoare. Pentru unele state fragile, lipsite de sprijin din partea marilor puteri și în imposibilitatea de a furniza securitate pentru cetățenii lor, CMP au oferit un mijloc de reafirmarea de control politic și o aparență de ordine.

Ca și alte corporații moderne, CMP funcționează ca societăți care se concentrează pe avantajele lor relative în furnizarea de servicii militare. Ele vizează nișe de piață prin oferirea de servicii ambalate care acoperă o mare varietate de seturi de competențe militare. Ca unități de afaceri, ele sunt de multe ori legate prin acorduri financiare complexe la alte firme din cadrul cât și în afara lor. Există puține informații și resurse cu privire la natura serviciilor oferite de CMP. Ele pot rezulta din: experienta diplomatică, industria de securitate militară private, cunoștințe cu implicare în sectorul privat. Multe CMP au fost angajate de agențiile de informați pentru operațiunile sub acoperire și activitățile de politică externă.

Termenul de companie militară privată (CMP), nu există în niciun curent, legislație sau convenție internațională. O definiție a unei CMP este: " un civil înregistrat în companie care este specializat în furnizarea de securitate și de pregătire militară (programe de instruire și simulare), operațiunile de sprijin militare (suport logistic), operațional, capabilități (forțele speciale consilieri, de comandă și control, de comunicații și funcțiile de informații), și/sau echipamente militare, interne legitim și externe" O definiție mai generală a unui CMP este: " o companie care oferă, pentru profit, servicii care au fost efectuate anterior de către o forță militară națională, inclusiv: militare, de formare, inteligență, logistică, și luptă ofensivă, precum și securitatea în anumite zone de conflict.

Primul CMP datează din 1967, când Sir David Stirling a fondat WatchGuard Internațional. De atunci, CMP sunt o industrie în creștere care a influențat rezultatul a numeroase conflicte. CMP variază de la firme mici de consultanță la corporații transnaționale mari, care oferă sprijin logistic sau de companii de comando sau batalioane. Dar pentru cea mai mare parte, industria militară private este dominată de companiile mai mici, cu nume care par a fi concepute pentru a spune cât mai puțin posibil cu privire la ceea ce face compania. CMP, de obicei, recruta foști soldați din forțele armate naționale ale țării din care fac parte. Unele firme recruta numai militari de origine, în timp ce celelalte recruta soldați din toate colțurile lumii: soldați din forțele de apărare din Africa de Sud; foști membri ai Legiunii de externe franceze, și forțe armate, sau grupări paramilitare din Fiji. Alți sunt recrutați de la servicii de informații diferite, echipe sau organizații de aplicare de droguri. Câteva firme recruta, de asemenea, grupuri rebele și de gherilă, dar cea mai mare parte a personalului au servit cel puțin o dată în armată. Cele mai apreciați sunt militari de elită de la unitățile de Forțe Speciale din lume: americanii de la Delta Force, Forțele Speciale comando, și Rangers, britanicii de la Serviciul Special Air, Serviciul barca special, și din aer Commandos, rușii de la Alpha Echipa și Forțele Speciale unități ale fostului KGB, sau de la Spetsnaz a fostului Army. Reprezentații de vârf ai profesiei militare au competente în recunoaștere, inteligenta, limbi străine, și aprecierea culturală.

Peter W. Singer, propune un sistem de clasificare pentru firme bazat pe un ‘’varf de lance’’militar. În cazul ‘’varfului’’ indica linia frontului. El distinge trei tipuri de firme: furnizorii militari de firme; firme de consultanță militară și cele de sprijin militar. Primul oferă servicii de prima linie cum ar comanda forțelor și punerea în aplicare a acestora, cel de-al doilea tip de firme oferă în principal consultanta și instruire și cel de-al treilea tip este folosit pentru contactarea de ajutor și asistentă, incluzând și funcțiile de logistică, cum ar fi cele petru asigurarea transportul.

Peter Singer de la Brookings Institution a estimat că cetățenii din 30 de țări au lucrat în calitate de contractori de securitate în Irak. Angajații CMP sunt în general împărțiți în funcție de naționalitate în trei grupe:

1. Cetățeni americani

2. Resortisanții țărilor terțe

3. Cetățeni locali.

Cetățeni americani cel mai adesea au experiență in aplicarea legii precum si experienta militara și sunt în general, cel mai ușor de controlat, printr-o verificare a antecedentelor. Resortisanții țărilor terțe sunt în general mai ieftini decât contractori de coaliție din SUA. Resortisanții locali sunt, în general, mai puțin costisitori de a-i angaja, în mare parte pentru că nu există costuri legate: de transport, locuințe, și hrană. Folosind cetățeni locali ca si contractori de securitate compania militara private poate oferi, de asemenea, o serie de beneficii potențiale, cum ar fi: furnizarea de locuri de muncă, construirea relațiilor și dezvoltarea de contacte cu populația locală, având astfel o forță de securitate mult mai mare precum si, o mai bună înțelegere a regiunii.

Companiile militare private (CMP) au fost în centrul atenției la nivel național și internațional, în ultimii ani, cele mai celebre și cunoscute sunt acțiunile CMP Blackwater (acum redenumit Xe Services), în Irak. Există multe sentimente amestecate cu privire la CMP, unii spun că ele sunt un " lucru bun ", și că acestea ajută țările pentru a economisi bani în timp ce alții susțin că acestea nu sunt reglementate și de multe ori duc la privare de libertate și la uciderea oamenilor nevinovați. CMP sunt o problemă majoră deoarece reprezintă o amenințare la adresa suveranității de stat, fiind amenințat rolul statului în supravegherea forțelor sale armate. Companiile au, de asemenea, probleme majore de legalitate care trebuie abordate, care de asemenea amenință democrația, și continuând cu influența companiilor multinaționale în lumea a treia.

5.1 CLASIFICAREA COMPANIILOR MILITARE PRIVATE.

Din 1980 până în prezent, CMP au fost angajate în multe conflicte din intreaga lume. De exemplu, corporațiile au angajat CMP pentru a furniza securitate pentru investițiile lor în regiuni instabile și tari cum ar fi Asia de Sud-Est și țările Monzabic și Nigeria. Mai multe țări, de la Arabia Saudită, Ungaria, Croația, și Bosnia, Taiwan, Filipine, și Statele Unite ale Americii au angajat CMP pentru a instrui echipa de forțe. CMP sprijină operațiunile militare în întreaga lume. Ele oferă servicii care acoperă atât nișe tradiționale și netradiționale: operațiuni de furnizare de hrană și apă, sprijin logistic militar, și întreținere de armament. Folosirea lor a crescut foarte mult în zonele de conflict, unde firmele private consideră că au nevoie de o protecție sporită, protecția statului nefiind suficientă.

Industria militară privată poate fi una dintre cele mai importante, dar puțin înțeleasă în studiile de securitate.. Nu toate firmele sunt la fel și nici nu oferă același servicii. Industria armată private este împărțită în trei sectoare de bază:

A) Firme militare de obicei cunoscute sub numele de companii militare private sau CMP (de asemenea uneori descriese ca ‘’ghisele unice’’ sau firme de securitate private) care oferă asistență militară directă.

B) firme de consultanță militară care cuprinde ofițeri superiori.

C) firme militare de sprijin care oferă logistică, servicii de informații și de întreținere a forțelor armate.

În prezent, companiile militare private se găsesc tot mai frecvent în misiuni de luptă în teatrele de război. Asupra structurilor și organizațiilor tradiționale din sfera securității militare se exercita o puternică presiune privată, afirmație dovedită și de anunțul Pentagonului din 2003 potrivit căruia „căuta să elimine drepturile care decurg din calitatea de funcționar public civil a majorității angajaților Departamentului Apărării… pentru a oferi o mai mare flexibilitate și eficiență în angajare, promovare și concediere”.

O altă paradigmă de clasificare este propus de James Davis. Davis oferă un sistem de clasificare a cărei bază este delimitarea între tipurile de legitime și nelegitime ale mercenarilor. Conform lui Davis, exista patru categorii legitime de mercenari:

A) Unitatea de externe regulate

B) Unitatea de Externe auxiliară

C) Voluntari străini

D) Companii militare private.

Trăim într-o lume în care actorii non-statali sunt din ce în ce mai influenți și puternici iar statele nu mai dețin monopolul violenței. Vechile modalități diplomatice de garantare a securității internaționale, gen ONU, sunt depășite de complexitatea și rapiditatea noilor amenințări.

Explicațiile de creștere a industriei de securitate variază în anumite contexte. În statele slabe sau falimentate ‘’privatizarea’’ este în esență un termen impropriu deoarece consumatorii au apelat la sectorul privat, din cauza lipsei de funcționare a instituțiilor de securitate, din sectorul public. Acest lucru contrastează cu situația din statele puternice sau ‘’eficiente’’unde actorii privați au fost folosiți pentru a suplimenta funcționarea instituțiilor statului.

În ultimul deceniu, firmele militare private au luat o amploare foarte mare, având o autoritate și forța operațională ridicată. Firmele militare private, desfășoară operațiuni în cooperare cu armatele guvernamentale, având în structura lor foști militari din forțele de elită din diferite țări, care au în dotare lor mijloace de luptă navale. Ele acționează după principii economice devenind un concurent puternic pe piața securității pentru forțele militare guvernamentale, iar scopul lor principal este de a obține profit. Au structuri de organizare reduse numeric cu un potențial decizional și de mobilizare rapide, nefiind expuse constrângerilor în dezbaterile politice. Astfel spus ele dispun de: sediu social; un patrimoniu propriu; un scop bine determinat; o relație bine definita cu statele in care își au sediul. Companiile militare private sunt capabile să intre în domeniile de securitate, intelligence ului, competitive intelligence, pe piața informațiilor de intelligence, în lupta terorista, astfel exista pericolul ca, securitatea statului să fie influență de anumite jocuri de interese economice, financiare și politice. În ciuda evoluției securității și a noilor amenințări, misiunea tradițională a armatei este aceea de a apăra țara sau aliații împotriva atacurilor externe. Această misiune include nu numai protejarea teritoriului statului/aliaților și a suveranității politice, ci și protecția societății, în ansamblul ei.. Ele tind sa se prezinte ca ‘’intreprinderi’’asemenea celorlalte existente într-o economie de piață. Ele își fac o bună imagine publică și o bună reputație afirmând că nu lucrează decât pentru entități legale și guverne legitime. Unele sunt chiar dotate cu „coduri de bună conduită” (de exemplu, Internațional, Control Risks, Erinys, Hart, Olive et Omega Solutions). Societățile militare private reprezintă astăzi o piață considerabilă. Nu există o evoluție precisă în ceea ce privește talia și rentabilitatea acestui sector, dar se estimează că Departamentul Apărării al SUA a încheiat între 1994 și 2002 aproximativ 3.000 de contracte cu ele, pentru o sumă de 300 miliarde dolari. CMP erau conduse de ofițeri la pensie având strânse legături cu Ministerele Apărării. Astfel ei puteau sa influențeze politica guvernamentală si sa atragă cat mai multe contracte spre firmele lor.De exemplu societatea americană MPRI (Military Professional Resources Incorporated) avea în fruntea sa pe generalul Carl E. Vuono, fost șef al statului major al armatei americane, care a jucat un rol important în planificarea Războiului din Gol. Echipele sunt compuse din persoane ce dispun de o experiență de mai mulți ani în domeniul militar, și în special ca foști membri ai forțelor speciale americane, britanice și sud-africane. Ele integrează, de asemenea, parașutiști și legionari francezi, paramilitari protestanți din Irlanda de Nord, chilieni și columbine. Societatea MPRI dispunea astfel de o bază de date de 14.000 de persoane gata să fie angajate și afirmă că ea poate să mobilizeze foarte rapid specialiști în domeniul nuclear ca și pentru războiul submarin. Cei care acceptă un post în Irak pot câștiga până la 24.000 de dolari pe lună, cu o asigurare cu o valoare de la 1,5 la 2 milioane de dolari în caz de deces. Salariul este dat in funcție de naționalitate si in funcție de nivelul de calificare si de experienta. De exemplu sud-africanii, ca și gurka nepalezi, sunt remunerați cu 8.000 de dolari pe lună, față de 5000 dolari pentru ruși, ucraineni și sârbi.

Printre activitățile delegate socitatiilor private un rol important o au susținerea logistica a operațiunilor militare. Aceasta cuprinde prestații clasice ale întreținerii forțelor. De asemenea aceasta se implica in domeniul armamentului si aeronauticii fiind solocitata cel mai des pentru asistenta tehnica si mentenanță. Astfel, armata americană a încredințat societăților private mentenanța sistemelor de arme foarte sofisticate, ca bombardierele B-2, avioanele de atac F-117, avioanele de recunoaștere U-2 și Global Hawk, elicopterele Apache sau sistemele de apărare antiaeriană de pe nave.

Socitatiile militare private au participat de asemenea la operațiunea armatei americane si a CIA (Central Intelligence Agency), pentru a-l captura pe Osama Ben Laden, refugiat în munții Waziristân, de la frontiera afgano-pakistaneză.

Activitățile post conflict reperezinta o alta activitate desfășurată de companii. De exemplu societatea americană Dyncorp are ca misiune să recruteze și să antreneze forțele de poliție irakiene și afgane. Ele asigură mai ales protecția și escorta convoaielor legate de misiuni umanitare sau logistice și supravegherea instalațiilor sensibile. Societatea britanică Erinys a obținut un contract de 104 milioane de dolari pentru a forma și încadra 15.000 de gardieni irakieni însărcinați cu paza conductelor de petrol, puțurilor de foraj și rafinăriilor de petrol, și chiar aducțiunile de apă și liniile electrice din nordul irakian. Același societati păzesc ambasadele cartierele generale și imobilele guvernului irakian Ele asigură protecția jurnaliștilor, conducătorilor de societăți sau chiar a celor mai înalte personalități.

Ele sunt dotate cu tehnologie de vârf. Dispun de un personal numeros, format din specialiști din domeniile de var ale informaticii si comunicațiilor.

Centralizarea CMP în operațiunile militare naționale.

Două exemple exemplifica gradul de implicare contemporan al CMP în activități care sublinia importanța prezenței acestor contractori pe câmpul de luptă. În primul rând, implicarea Americii în războiul drogurilor și în al doilea rând, campania militară din Irak, care a început în anul 2003. Aruncând o privire la America de Sud, în Columbia furnizarea de servicii de către CMP presupune o întreagă gamă de servicii, inclusiv de zbor Elicoptere Blackhawk în "misiuni de eradicare a drogurilor ", precum și dotarea cu aeronave de supraveghere în guvernul columbian.

Legături cu alte corporații.

Conform documentelor obținute de publicația’’The Nation’’ firma de securitate
Blachwater a oferit informații de instruire si servicii de securitate mai multor corporații multinaționale inclusiv Monanto, Chevron, Walt Disney Company precum si giganți bancari precum Deutsche Bank si Barclays. Serviciile companiei Blackwater pentru corporații și agențiile guvernamentale au fost contractate cu ajutorul a două companii deținute de fondatorul și proprietarul Blackwater, Erik Prince: Total Intelligence Solutions și Terrorism Research Center (TRC). Monsanto este cel mai mare furnizor mondial de semințe modificate genetic. Oficialii din cadrul Total Intelligence, TRC și Blackwater, au refuzat sa comenteze in urma articolelor apărute pe aceasta tema. Unul dintre detaliile cele mai incendiare din aceste documente este faptul că Blackwater, prin intermediul Total Intelligence, a urmărit să devină “arma informațională” a companiei Monsanto, oferindu-se să furnizeze agenți care să se infiltreze în grupurile de activiști care manifestă împotriva multinaționalei specializate în biotehnologie vegetală.

Pe data de 3 septembrie 2013, New York Times a raportat că Blackwater a “creat o rețea de mai mult de 30 de companii sau subsidii parțiale pentru a obține milioane de dolari prin intermediul contractelor guvernamentale americane, după ce compania de securitate a trecut printr-un val intens de critici pe motiv de comportament irațional în Irak. “

Monsanto nu a fost singura corporație importantă care a apelat la serviciile companiilor din cadrul companiei Blackwater. Walt Disney Company a angajat Total Intelligence și TRC pentru a realiza un gen de “evaluare a pericolelor” pentru posibile locații de filmare în Maroc, cu foștii reprezentanți CIA Black și Richer care au apelat la fostele lor surse informaționale marocane pentru a obține informații. Unul dintre directorii companiei scria despre contract că “exista o mare șansă de a-i impresiona pe cei de la Disney”. Cât de impresionați au fost aceștia, nu este foarte clar, dar în 2009 compania a plătit celor de la Total Intelligence doar 24.000 de dolari. Total Intelligence și TRC au furnizat de asemenea rapoarte informaționale despre China celor de la Deutsche Bank. “Amenințarea din partea tehnicii contra-informațiilor chineze este una dintre cele mai mari din lume,” a scris un analist de la TRC, adăugând: “Multe dintre camerele noastre de patru și cinci stele sunt monitorizate live atât video cât și audio” de către serviciile de informații chineze. De asemenea, el a mai spus că toate dispozitivele electronice (computere) lăsate nesupravegheate în camerele de hotel pot fi clonate. Telefoanele celulare care folosesc rețele chineze, scria analistul, pot avea microfoane care pot fi activate de la distanță, asta însemnând că acestea pot opera ca fiind dispozitive permanente de ascultare. El a concluzionat că reprezentanții Deutsche Bank nu ar trebui să ia vreun dispozitiv electonic cu ei în China. Tot el a avertizat asupra existenței agenților femei în China: “Dacă acasă la tine nu ești foarte des abordat de femei, ar trebui să fii suspicios dacă ele încep să te abordeze atunci când ești în China.” Pentru aceste lucruri și alte servicii, banca a plătit către Total Intelligence 70.000 de dolari în 2009

Legaturi cu corporații multinaționale.

Multe corporații multinaționale utiliza serviciile private de securitate pentru a protej a fabricile lor și alte instalații de afaceri, în special cele situate în zone în care securitatea de stat este slab, sau în cazul în care nu pot fi izbucniri de violență. Un exemplu în acest sens este industria extractivă care are mai multe instalații amplasate în zone care necesită un plus de securitate. Importanța de securitate privată a industriei extractive a fost recunoscuta în Principiile voluntare cu privire la securitatea și Drepturile Omului (Principiile de voluntariat).

CAP. 2

1.1 Probleme de legalitate.

Există probleme majore legate de accesată problema ale companiilor militare private și modul în care acestea funcționează în țările în care acestea sunt implementate. Un exemplu se referă la Irak, în 2004, când angajații Blackwater au intrat în orașul Fallujah și "sub pretextul de a privi pentru teroriști, [ei] au efectuat raiduri de noapte, au maltratat femeile și copii, au torturat și ucis oameni locali și adolescenți. " Datorită acestui fapt, irakienii locali au luat legea în propriile mâini și a ucis angajații Blackwater. Este extrem de greu de a investiga CMP din cauza secretului care este garantat de contracte guvernamentale, precum și faptul că acestea nu sunt responsabile pentru armata americană și "primesc ordine direct de la Pentagon, de la Departamentul de Apărare și sedii ale societăților în cauză. Este extrem de greu de a investiga CMP din cauza secretului care este garantat de contracte guvernamentale. ". Angajații CMP nu sunt supuși și nici pregătiți să întreprindă operațiuni în conformitate cu legile conflictelor armate. CMP pot să își încheie operațiunile, în așa fel încât în caz de încălcare a legii ar fi greu de găsit.

Totuși angajații CMP sunt supuși dreptului penal intern și au răspundere civilă în țara contractantă, țara unde operează și țara de cetățenie a angajatorului. Cu toate acestea, absența unor reglementări care să se refere în mod specific la CMP blochează aplicarea legii. În prezent nu există o lege model care să poată fi folosită împotriva acestora. Este de dorit ca o astfel de lege să precizeze modalitățile prin care CMP sunt supuse supervizării executivului, controlului legislativului și revizuirii judecătorești.

Această lege ar trebui să includă dispoziții care:

– Să definească CMP, incluzând o listă de servicii care pot fi considerate cu caracter de luptă;

– Să prevadă că activitatea CMP, atât în țară cât și în străinătate, intră sub incidența legislației naționale penale și civile;

– Să reglementeze toate etapele procesului de gestionare a contractului, inclusiv în domenii ca subcontractarea, auditul financiar și achizițiile publice;

– Să includă condiții standard de organizare și funcționare, cum ar fi înregistrarea firmei, atestate de calificare profesională a personalului și evidența activității angajaților;

– Să specifice ministerul sau agenția responsabilă pentru controlul CMP, de exemplu ministerul apărării sau poliția vamală sau chiar un organ special de monitorizare.

Deși există tratate și principii ale dreptului cutumiar care se aplică CMP, cazurile în care sunt puse în practică sunt rare:

Drepturile omului: Tratatele internaționale privind drepturile omului conțin dispoziții referitoare la petițiile individuale sau sistemele de informare ia care statele se pot raporta atunci când iau măsuri pentru a-și proteja cetățenii de încălcări ale drepturilor omului de către CMP locale sau străine.

Dreptul penal: Tribunalul Penal Internațional are jurisdicție internațională pentru o serie de infracțiuni, deși aceasta se aplică numai persoanelor, nu și companiilor ai căror angajați comit infracțiuni. De asemenea, jurisdicția sa este limitată la infracțiunile de care este sesizat de statele părți și infracțiunile care intră sub jurisdicția statelor părți. De exemplu, dacă un stat parte refuză să cerceteze un angajat suspectat de crime de război al unei CMP înregistrată în jurisdicția sa, Tribunalul Penal Internațional poate deschide propria sa investigație.

Răspunderea statului: Dreptul cutumiar internațional, așa cum este codificat în Articolele privind răspunderea statelor ale Comisiei de Drept Internațional (2001) stipulează că statele sunt răspunzătoare pentru activitățile actorilor nestatali care acționează în numele statului. Un stat care angajează o CMP este prin urmare răspunzător de conduită acesteia. Totuși, răspunderea se referă numai la state nu la persoane. Statul este responsabil sa stabilească daca acțiunile întreprinse de companii pot fi atribuite statului respectiv sau aceștia au acționat in calitate de actori non-statali. Nu numai personalul din companii poate raspunde penal conform dreptului internațional ci si statele pot raspunde pentru faptele acestora. Articolul 12 (1) din cea de-a treia Convenție de la Geneva din 1949 prevede că prizonierii de război se află sub autoritatea Puterii inamice și nu a indivizilor sau a corpurilor de trupă care i-au capturat. Independent de răspunderile individuale care pot exista, Puterea deținătoare este răspunzătoare de tratamentul care le este aplicat.

Dreptul internațional umanitar: Această ramură a dreptului conține reglementări clare privind statutul de combatant ai angajaților individuali ai CMP, deși doar în cazuri de conflict internațional sau civil. Ca și soldații din armatele regulate, angajații CMP beneficiază de statutul prizonierilor de război dacă intră în categoria civililor care însoțesc forțele armate. Totuși, dacă intră doar în categoria civililor care iau parte la ostilități sau a mercenarilor pot fi deferiți justiției de statul „inamic” și nu se bucură de protecția de care beneficiază civilii obișnuiți.

Convenția privind mercenarii: stipulează că statele părți au obligația de a introduce prevederile convenției în legislația națională pentru ca acestea să intre în vigoare. Cu toate acestea, definiția dată de tratat mercenarului este neclară si puține state au ratificat convenția.

Actualmente există o serie de propuneri privind modul de reglementare a conduitei CMP pe plan internațional.

Unii au sugerat interzicerea generală a anumitor activități. Criticii acestei propuneri arată însă că CMP îndeplinesc un rol necesar iar statele nu par dispuse să interzică total recurgerea la orice fel de activitate prestată de CMP.

O altă propunere se referă la crearea unui organism internațional de reglementare a CMP. Aceasta înseamnă însă că statele vor fi nevoite sa renunțe la monopolul lor tradițional asupra exporturilor cu caracter militar, ceea ce pare puțin probabil.

A fost avansată și ideea creării unei convenții care să prevadă standarde minime de control si supervizare cum ar fi:

– Un sistem de acordare a autorizațiilor care să includă lista exactă a serviciilor prestate de CMP, notificarea premergătoare ofertei și înregistrarea persoanelor care lucrează pentru CMP;

– Condiții minime la eliberarea autorizației cu privire la angajarea personalului, organizarea și funcționarea companiei, competența acesteia și politica față de dreptul conflictelor armate și drepturile omului.

CMP sunt obligați să respecte dreptul umanitar internațional sau legislația privind drepturile omului impuse asupra lor de către legislația națională aplicabilă, precum și alte legislați naționale aplicabile, cum ar fi: de drept penal, drept fiscal, dreptul de imigrare, dreptul muncii, precum și reglementări specifice privind militar privat sau servicii de securitate.

Personalul CMP: sunt obligați, indiferent de statutul lor, de a se conforma cu legislația internațională si dreptul umanitar. Acestia sunt protejați ca civili în temeiul dreptului umanitar internațional, cu excepția cazului în care aceștia sunt incorporați în forțele armate regulate ale unui stat sau sunt membri ai forțelor armate organizate, grupuri sau unități sub o comandă responsabil statului, sau altfel pierd protecția lor determinata de dreptul umanitar internațional.

Potrivit securityportal.ro cincizeci si opt de companii de securitate particulare din lumea întreagă au semnat pe 9 noiembrie 2010, la Geneva, un “cod deontologic” (ICoC – International Code of Conduct for Private Security Providers), luându-și angajamentul sa respecte drepturile omului si litera legii, in zonele de conflict, ca Irak si Afganistan, aceasta relatare fiind citata de agenția de presa Karadeniz Press. Acest cod de conduita, a fost semnat voluntar si mediat de guvernul elvețian, care a fost schițat pe fondul îngrijorărilor legate de creșterea numărului de contracte, in regiunile de conflict, unde unele firme au fost acuzate de abuzuri. Potrivit unui comunicat al Departamentului Federal de Politica Externa din Elveția, documentul este primul de acest gen, fiind elaborate cu scopul de a îmbunătăți standardele din domeniu si de a obține asigurarea respectului pentru drepturile omului si legislația umanitara, de către companiile private ce oferă servicii de securitate. Peter Maurer, secretar de stat in cadrul Departamentului Federal de Politica Externa din Elvetia a declarat ca: “Actorii non-state, cum ar fi companiile private de securitate, capătă un rol din ce in ce mai important in conflictele armate. Tocmai de aceea, angajamentul luat de acestea (n.a. – firmele de securitate) in respectarea si sprijinirea standardelor internaționale reprezintă un pas important in procesul de întărire a drepturilor omului si legislației umanitare”. Astfel, ICoC (International Code of Conduct for Private Security Providers) pleacă de la prezumția ca firmele de securitate trebuie sa respecte drepturile omului, independent de legile statului din care provin si, in consecință, este de maxima importanta ca o serie de acțiuni sa fie interzise: crimele, tortura, discriminarea.

Totuși acest cod de conduita (International Code of Conduct) nu poate înlocui controlul statal si politicile naționale in ceea ce privește companiile private de securitate. Din contra, ICoC trebuie corelat si cu alte inițiative similare cum ar fi Documentul de la Montreux privind Companiile Private Militare si de Securitate (septembrie 2008 – “Montreux Document on Pertinent International Legal Obligations and Good Practices for States related to Operations of Private Military and Security Companies during Armed Conflict”), care, fiind recunoscut international, pune accentul pe obligațiile ce revin firmelor private din domeniu in respectarea legilor internaționale – in special, cele umanitare.

Documentul Montreaux este un document finalizat pe 17 septembrie 2008 de Comitetul Internațional al Crucii Roșii, guvernul elvețian și alte 17 state menit să seteze un cadru legal la nivel internațional în ceea ce privește obligațiile pe care statele le au atunci când contractează companii militare private pentru misiuni ce se desfășoară în zone de conflict armat, deasemenea sunt incluse și norme de bună practica în ceea ce privește folosirea și supravegherea acestor tipuri de firme și sunt stipulate și obligațiile contractorilor privați în domeniul securității. Inițial la prevederile acestui document au aderat 17 state, lista a ajuns la 41 ultima țară care a aderat a fost Lituania.

Documentul împarte responsabilitățile între patru categorii de state:

1. State contractante – care se ocupa de contractare companiilor pentru satisfacerea de nevoi

2. State teritoriale – acele state pe al căror teritoriu își desfășoară activitatea companiile

private.

3. State de naționalitate – state unde companiile sunt înregistrate 4. Alte state.

Documentul de la Montreaux clarifică și statutul angajaților companiilor militare private în cadrul conflictelor, deoarece acesta este neclar, în puținele legislații naționale iar la nivel internațional nu este reglementat deloc. Statele contractoare consideră în general angajații acestor companii ca fiind civili, însă în cadrul misiunilor aceștia au fost și sunt angajați în conflicte directe astfel statutul de civil dispare. Acest document cataloghează angajații industriei de securitate ca fiind prizonieri de război doar dacă se încadrează în reglementările articolului 4 din Convenția a-3-a de la Geneva în caz contrar pot fi judecați în bazele prevederilor dreptului internațional umanitar sau cel național.

Toate acestea au obligația să adopte măsurile legislative necesare pentru a împiedica companiile militare private și de securitate să încalce orice norme de drept internațional umanitar.

Studiu de caz privind implicarea și impactul companiilor militare private in războiul din Irak si Afganistan.

2.1 Companii private de securitate. Cazul Irak

Recurgerea pe scară largă la CMP a dat naștere și la serioase probleme legale și operaționale: Unele firme și-au amânat sau încheiat operațiunile din cauza violenței foarte mare. S-a aflat că, după ce un convoi al firmei Kellogg, Brown and Root (KBR) a căzut într-o ambuscadă în aprilie 2004, zeci de șoferi de camion ai KBR au refuzat să mai lucreze dacă nu erau îmbunătățite condițiile de securitate și mulți angajatori au părăsit țara, lăsând militarii cu provizii insuficiente în multe zone din Irak.

Ocuparea Irakului a dus la cea mai amplă implicare a industriei militare și de securitate private din istoria eforturilor internaționale de reconstrucție. Cu cele peste 60 de companii private având peste 20.000 de angajați care furnizează servicii cu caracter militar și de securitate în Irak, CMP formează într-adevăr al doilea contingent ca mărime după Statele Unite. (vezi anexa 1). Totuși, pentru CMP costurile au fost substanțiale. Până în ianuarie 2006 se înregistraseră 309 angajați uciși în Irak iar numărul răniților era de câteva ori mai mare. În raportul Centrului de Studii al Congresului American, referitor la contractorii privați de securitate, elaborat în anul 2007 (Jennifer K. Elsea și Nina M. Serafino) se afirmă că, la nivelul anului 2007, se aflau în Irak, între 20.000-30.000 de contractori ai diverselor firme de pază. (vezi anexa 2). Numai firmele de cetățenie americană, cum ar fi Blackwater, DynCorp Internațional, Triple Canopy au, în teatrul de operații peste 1400 de agenți. Războiul din Irak a extins activitatea sectorului privat de securitate la alte activități, cum ar fi interogarea persoanelor deținute. Cele mai cunoscute societăți private de securitate care au acționat în diferite teatre de operațiuni sunt Blackwater și DynCorp.

Capacitatea forțelor armate de a reține soldații talentați a fost diminuată. Comandamentul pentru operații speciale al SUA a instituit un sistem nou de salarizare, compensații și stimulente educaționale pentru a-i păstra. În Marea Britanie forțele armate

oferă în prezent soldaților de elită concedii de un an ca să poată lucra pentru o CMP în Irak. Pe vremea Autorității Provizorii de Coaliție angajații CMP beneficiau de imunitate față de legislația irakiană. Companiile au operat pe bază de contracte cost-plus care pot da loc mai ușor la fraude, așa cum s-a afirmat în cazul KBR, filială a companiei Halliburton. Armata SUA a contestat aproximativ 1,8 miliarde de dolari din suma cerută de Halliburton pentru activități desfășurate în Irak din cauza insuficienței documentelor justificative. În unele cazuri, se pare că angajatorii nu au asigurat pregătirea adecvată a personalului .Într-un raport al armatei americane din octombrie 2005 se afirmă că moartea a patru angajați ai firmei Blackwater într-un accident de avion produs în noiembrie 2004 este datorată încălcării a numeroase reglementări guvernamentale, inclusiv faptului că piloții nu au fost suficient instruiți la fața locului. Oficialii de la Blackwater au respins aceste acuzați.

Pe de altă parte, în situația în care conflictul din Irak nu are caracter internațional, articolul 3 comun tuturor Convențiilor de la Geneva, prevede că “În caz de conflict armat neprezentând un caracter internațional și ivit pe teritoriul uneia dintre Înaltele Părți Contractante, fiecare dintre Părțile în conflict va trebui să aplice, cel puțin, următoarele dispoziții:

1. Persoanele care nu participă direct la ostilități, inclusiv membrii forțelor armate care au depus armele și persoanele care au fost scoase din luptă, prin boală, rănire, detențiune sau pentru orice altă cauză, vor fi, în toate împrejurările, tratate cu omenie, fără nici o deosebire cu caracter discriminatoriu bazată pe rasă, culoare, religie sau credință, sex, naștere sau avere sau orice alt criteriu analog.

În acest scop, sunt și rămân prohibite, oricând și oriunde, cu privire la persoanele menționate mai sus:

A) atingerile aduse vieții și integrității corporale, mai ales omorul sub toate formele, mutilările, cruzimile, torturile și chinurile;

B) luările de ostatici;

C) atingerile aduse demnității persoanelor, în special tratamentele umilitoare și înjositoare;

D) condamnările pronunțate și execuțiile efectuate fără o judecată prealabilă, dată de un tribunal constituit în mod regulat, însoțită de garanții judiciare recunoscute ca indispensabile de către popoarele civilizate.

2. Răniții și bolnavii vor fi ridicați și îngrijiți.

Un organism umanitar imparțial, așa cum este Comitetul Internațional de Cruce Roșie, va putea să ofere serviciile sale Părților în conflict.”

Se remarcă faptul că, în acest caz, nu se mai face distincția între combatanții “legali” și cei “ilegali”, astfel încât, contractorii respectivi au dreptul la un minim standard de protecție în cazul în care sunt capturați.

Potrivit unui raport făcut public, in 2008, de către The New York Times, cel putin 310 companii private de securitate internationale, printre care si firme românești, au primit din 2003 contracte din partea administrației americane pentru protejarea oficialilor, instituțiilor, convoaielor si altor entități din Irak. Numele celor peste 310 de companii internaționale figurează in cel mai complex raport care vizează rolul jucat de firmele private de securitate in conflictul din Irak, redactat de o agenție federala americana, relata publicatia americana. Lista, mult mai lunga decât se apreciase inițial, conține nume sonore, precum Blackwater si DynCorp, dar si sute de firme obscure din tari precum România, Uganda, Filipine, Cipru si Cehia, scria ironic publicatia americana. Raportul, întocmit de Inspectorul General Special pentru Reconstructia Irakului, ilustrează situațiile complexe cu care Statele Unite se pot confrunta daca, in perspectiva unui acord de securitate cu Bagdadul, angajații firmelor private de securitate își pierd imunitatea in fata justiției irakiene. Pentagonul a contestat o parte din datele cuprinse in raportul respectiv, susținând ca poate confirma participarea a doar 77 de firme in misiunile de securitate din Irak in baza unor contracte in valoare de 5,3 miliarde de dolari. Anchetatorii desemnați de Inspectorul General Special pentru Reconstrucția Irakului au identificat insa alte 233 de companii cărora administrația de la Washington le-a alocat contracte in valoare de 662 de milioane de dolari.

În Irak o primă reglementare care include și industria militară privată este Ordinul numărul 3 care face referire la controlul armelor și a fost amendat și revizuit de Autoritatea Provizorie a Coaliției (CPA) în decembrie 2003. Acest act delimitează persoanele care au drept de a purta arme,” forțele coaliției reprezintă toate persoanele, inclusiv contractorii, din cadrul Statelor Membre ale Coaliției care se afla sub comanda Autorității Provizorii a Coaliție. Tot în acesta act este stipulat că” […] Ministerul de Interne poate da licențe pentru companiile private de securitate.

Corporatiile militare au juacat un rol deosebit in controlarea Irakului.Una dinte cele mai mari firme Halliburton KBR, a oferit suport logistic,primind suma estimativa de 13 miliarde de dolari pentru activitatea in Irak, adica de 2,5 ori mai mult decat suma platita de guvernul american pentru a lupta in Razboiul din Golf.

3.1 Companii private de securitate. Cazul Afganistan

În secolele XIX și XX, companiile militare private au jucat un rol în colonizarea a continentului african de europeni, în conformitate cu țările europene și companiile multinaționale (inclusiv Franța, Marea Britanie, Belgia și altele) precum si posesiunile lor coloniale din diferite regiuni ale lumii. (vezi anexa 1). Campaniile miliare private moderne au primit statutul de participanți egali in operațiuni militare in timpul războaielor din fosta Iugoslavie (1991-1992). In Croatia in 1992-1994. Bosnia si Hertegovina in 1998-1999. Kosovo si Metohija precum si în anii 2000-2001, regiuni din sudul Serbiei și Macedonia de Vest). Astăzi este, de asemenea, în cazul în Irak și Afganistan, precum și în unele țări din Africa.

Acum, în Afganistan există o tendință mai mare de legare a acestor companii la acțiunile armatei americane ca urmare a faptului că spre deosebire de Irak, Afganistan este un război de gherilă pe scară largă. Investiții financiare mari au fost făcute în cadrul programului Forțelor Speciale al Departamentul de Stat al SUA prin instruirea forțelor armate afgane în segmentul de război de contrainsurgență. Acest lucru, în special, se ocup compania MPRI, Engility, O'Gara Group și Securities Group. A apărut în curând un număr de companii implicate în producția de diferite tipuri de forțe speciale – Arhanghelul Group, Ltd. SOS International, K2 Solutions Inc, Specialist Suport CI, soluții strategice nelimitate, Operațiuni și instruire, LLC, Zebra tactice Solutions, LLC, Kaseman. Operațiunile militare ale coalițiilor internaționale în Afganistan (2001) și Irak (din 2003) a contribuit la creșterea companiilor militare private care primesc contracte, direct de la ministere și departamente din SUA și Marea Britanie, și de la agențiile ONU (UNICEF, PNUD) Organizația Mondială a Sănătății (Organizația Mondială a Sănătății), precum și de la noile guverne din țările ocupate.

Războiului din Afganistan a început pe 7 octombrie 2001 când a fost începută Operațiunea Enduring Freedom (OEF) de armata SUA împreună cu armata britanică, ca răspuns la atacurile asupra SUA de la 11 septembrie 2001. Marea Britanie, incepand cu anul condus propria sa operațiune militară, Operațiunea Herrick, ca parte a aceluiași război din Afganistan. Caracterul războiului a evoluat de la o luptă violentă cu Al-Qaeda și susținătorii săi talibani la un complex efort contrainsurgent. Studierea caracteristicilor conflictului, dar și a mijloacelor de subzistență în contextul securității umane este esențială pentru înțelegerea modului de reducere a vulnerabilităților în statul afgan. În Afganistan, ca în orice alt loc din lume, oamenii încearcă să realizeze bunăstarea prin reducerea riscurilor și a incertitudinilor asociate cu diferite contexte: de pe piața forței de muncă sau de mărfuri, în interacțiunea cu guvernul și în cadrul comunității etc. Ințelegerea realității de securitate afgane depinde de cunoașterea complexă și detaliată a determinărilor acesteia, de la existența terorismului internațional, până la cea a opțiunilor pe care cetățenii acestei țări le au la îndemână pentru a-și asigura existența cotidiană.

O mare parte din știrile privind războiul din Afganistan este dominată de titluri referitoare la decese civile sau militare din cauza conflictelor armate. Într-adevăr tragic. Dar aceste statistici pălesc în comparație cu numărul pierderilor de vieți umane din alte motive care nu au nimic comun cu operațiile militare în desfășurare. De exemplu, aproximativ 2.000 de militari ai trupelor internaționale, mai ales din Statele Unite ale Americii, și-au pierdut viața în Afganistan din 2001. Aproximativ 3.000 de civili au fost uciși în primele șase luni ale anului 2010, în timp ce aproximativ 20 de polițiști afgani și soldați mor în fiecare zi încercând să asigure țara împotriva unei insurgențe brutale. (vezi anexa 2). În schimb însă, mai mult de 50.000 de afgani mor anual din cauza lipsei securității umane. Nou-născuții, copiii sub vârsta de cinci ani și mamele constituie cea mai mare parte a acestei categorii, categorie care poate și care trebuie să fie salvată. Din păcate, aceste decese tăcute nu beneficiază de titluri importante în presa afgană sau în cea internațională.

Unul dintre motivele-cheie se referă la cheltuielile pentru apărare care continuă le depășească pe cele destinate dezvoltării. Cu alte cuvinte, aspectele legate de securitatea națională, regională și globală sunt de multe ori prioritare, în detrimentul securității umane, chiar dacă cele două tipuri de securitate sunt strâns interconectate, în special în Afganistan, stat cu o populație caracterizată de grupuri vulnerabile. De cele mai multe ori, atât actorii politici și militari ai conflictului, cât și mass-media uită sau evită să menționeze că, mai mult de 60% din insurgenții din Afganistan sunt luptători închiriați sau „talibani de 10 dolari pe zi”. Aceștia, din cauza lipsei de mijloace de trai și pentru a-și sprijini familiile, au fost recrutați de către rețele regionale teroriste.

Chiar dacă inexistența „libertății față de lipsuri” poate forța aproximativ 60% din numărul insurgenților să lupte traiul de zi cu zi, 80 de procente din ajutoarele din resursele internaționale sunt cheltuite pentru protejarea intereselor de securitate ale coaliției antiteroriste și guvernului, sau a „libertății față de frică”. O mare parte din restul de 20% din ajutorul internațional care este dedicată asistenței civile ajunge la guvern și nu direct la afganul terorizat de lipsa mijloacelor de existență.

Acest dezechilibru imens între securitate și dezvoltare, sau de ajutor civil comparativ cu asistență militară este, parțial, motivul pentru care guvernul afgan continuă să rămână slab în fața nevoii de securitate umană. Într-adevăr, guvernul afgan primește finanțare discreționară, care nu este suficientă pentru procesul de reformare. Prin urmare, o pondere mică a ajutorului destinat civililor, cumulat cu mecanisme ineficiente de acordare a acestuia, a perpetuat o guvernare slabă și a favorizat dezvoltarea corupției, în consecință un grad mare de insecuritate umană. În mod evident, imaginea aspectelor legate de securitatea umană este eterogenă în Afganistan. Se pot constata anumite îmbunătățiri, dar este nevoie de mult mai mult. Pentru a avea un Afganistan sigur și prosper, în care conceptual de securitate umană să poată fi regăsit ca atare, trebuie să existe siguranța unui mediu care să permită mamelor afgane să dea naștere la copii sănătoși.

Pachetul de Bază de Servicii de Sănătate (BPHS), implementat de Ministerul Sănătății Publice și de Programul Național de Securitate (PNS), gestionat de Ministerul Reabilitării și Dezvoltării Rurale sunt exemple de bază ale guvernului afgan în ceea ce privește programele naționale de succes care se concentrează asupra nevoilor de bază ale populației rurale. Cele două programe naționale acoperă mai mult de 80% din populație, în peste 25.000 de sate. Ca urmare, accesul la îngrijire medicală a crescut de la mai puțin de 5 la sută sub regimul taliban la mai mult de 80%, în prezent, în întreaga țară. Acest efort al guvernului a condus la salvarea a cca. 50.000 de vieți, mai ales a mamelor și a copiilor, în fiecare an. Și în conformitate cu PNS, sătenii, inclusiv femeile, pentru prima dată, s-au constituit în consilii de dezvoltare comunitară, prin intermediul cărora participă la proiectarea și co-punerea în aplicare a proiectelor care se adresează nevoilor acute locale acute.

Este de presupus că informațiile prezentate până în acest moment despre Afganistan sunt aproape necunoscute de populația locală, din cauza unei precare dezvoltări a industriei media, în unele zone chiar inexistentă. În luna iulie a anului 2010, în cadrul Conferinței de la Kabul, guvernul afgan a prezentat națiunilor partenere un model de conlucrare reală: comunitatea donatoare trebuie să direcționeze cel puțin 50% din toate resursele pentru ajutoarele de stat prin intermediul instituțiilor afgane, inclusiv Ministerul Sănătății Publice.

Unul dintre obiectivele fundamentale ale Strategiei Naționale de Dezvoltare a Afganistanului este de a fi compatibilă cu aspecte ale securității umane, astfel încât copiii să poată fi mai bine hrăniți, mamele să beneficieze, la naștere, de asistență medicală calificată iar familiile să poată avea acces la electricitate, apă curată, și la educație. Conflictul din Afganistan nu poate fi gestionat doar militar. Afganistanul și națiunile partenere trebuie să lucreze împreună și să fie mobilizate toate resursele în a investi cel puțin 50% din toate ajutoarele internaționale precum și veniturile naționale pentru a schimba definitiv situația dificilă referitoare la securitatea umană în Afganistan. Importanța pe care Afganistanul ar trebuie să o acorde securității umane, ar putea fi abordată, în opinia noastră, din patru perspective. În primul rând, e nevoie de rezolvarea problemei a cărei miez îl constituie talibanii și elementele antiguvernamentale. În al doilea rând este necesară gestionarea amplorii pe care o ia traficul de narcotice. În al treilea soluționarea problemelor instituțiilor cu vocație de securitate: poliție, armată, intelligence care să fie capabil să facă față amenințărilor, indiferent de natura acestora. În al patrulea rând, dar de o deosebită importanță, trebuie să fie promovate serviciile de bază pentru populație concomitent cu diminuarea corupției legată de acestea. Fiecare dintre aceste provocări solicit o strategie bine definită și un angajament pe termen lung.

În cazul Afganistanului, gestionarea mediatică a conflictului s-a produs preponderent în mediul internațional, unde a produs efecte în concordanță cu interesele de securitate ale coaliției antiteroriste și mai puține în mediul societal afgan, producând efecte minore în sfera securității umane a populației.

Noul mediu de securitate la nivel global nu mai este doar un mediu în care statele sunt actorii principali. Unele state au devenit partenere egale în domeniu securității cu sectorul privat, altele au fost întrecute de sistemele private de securitate prin performanțele și capabilitățile lor financiare, tehnice și logistice, devenind un concurent serios al suveranității statului. Companiile militare private dau dovadă de structuri extrem de complexe dezvoltate pentru a face față noilor provocări în domeniu, dar mai ales cererii de pe piața în domeniul securității. Dacă sistemul internațional a cunoscut o diversificare rapidă a amenințărilor companiile militare private sunt cele care țin pasul cu fiecare schimbare care afectează securitatea globală. Sunt pregătite să își ofere serviciile atât actorilor nonstatali cât și statali pentru a le satisface nevoile de securitate. Serviciile acestora sunt diverse și sunt oferite statelor fie ele slabe sau puternice, organizațiilor internaționale, organizațiilor nonguvernamentale și actorilor comerciali.

In urma conflictului din Afghanistan au avut loc mai multe incidente: pe 29 iunie 2009, s-a înregistrat un număr de victime în rândul civililor ca urmare a unui incident de tragere între o entitate privată afgana care funcționa ca o companie de securitate (Afghan Special Guards) precum și in poliția naționala afgana în biroul procurorului general din Kandahar.

Irak 09 octombrie 2007 în centrul Bagdadului, două femei au fost împușcate atunci cand mașina lor a ajuns prea aproape de un convoi protejat de Unity Resources Group (URG) contractori. Angajați URG au deschis focul deoarece s-au simțit amenințati fiindcă mașina femeilor se apropiase de convoi in viteză mare și nici nu aveau de gând să se oprească.

Din decembrie 2009, numărul de personal CMP din Afganistan a depășit numărul de personalul CMP în Irak. În conformitate cu Departamentul de Aparare CMP, in martie 2011, personalul contractant în Afganistan a fost de 18.971 de securitate privată. Aceasta reprezintă cel mai mare număr înregistrat de personalul privat contractant de securitate utilizate de către DOD în orice conflict din istoria Statelor Unite. Cetățenii locali constituite 95% din tot personalul de securitate.

În conformitate cu Departamentul de Apărare CMP, pentru perioada de 15 luni, din septembrie 2007 până în decembrie 2008, numărul de contractori de securitate în Afganistan a crescut cu 16%, de la 3152 la 3689. Cu toate acestea, din decembrie 2008 până în martie 2011, numărul de antreprenori de securitate a crescut de la 3689 la 18971, o creștere de peste 400%.

Riscurile utilizării personalului provenind din societățile private de securitate.

Companiile militare private pot furniza serviciu precum: participarea în situațiile de conflict, consilierea și antrenamentul cu specific militar, asistența tehnică pentru întreținerea echipamentului militar, procurarea, comercializarea echipamentului militar, furnizarea de sprijin logistic pentru operațiunile militare, obținerea de informații cu caracter militar, obținerea de informații din surse aflate în afara ariei de desfășurare a operațiunilor, acordarea de protecție convoaielor militare, interogarea prizonierilor de război precum și a altor persoane deținute. Riscul prestării acestor tipuri de servicii este comiterea de abuzuri. Anumiți oficiali din Departamentul de Apărare al Statelor Unite ale Americii au afirmat că serviciile furnizate de societățile/personalul provenind din societățile de securitate private sunt strict defensive, deși practica a demonstrat că acestea pot fi calificate operațiuni cu caracter militar.

Problema legitimității societăților private de securitate depinde de nivelul de transparență și de standardele democratice stabilite pentru diferite aspecte ale societăților private de securitate, respectiv operațiunile, activitățile desfășurate de societățile private de securitate, probleme legate de personal, probleme financiare (vezi anexa 1).

Este necesar ca personalul provenind din societățile de securitate private să se distingă de populația civilă, respectiv să poarte armele la vedere, să poarte un semn distinctiv. Raportându-ne la personalul provenind din societăți de securitate private din Irak, de exemplu Blackwater, precizăm că articolul 43 din Primul Protocol Adițional la Convențiile de la Geneva din 1949 nu se aplică în Irak, întrucât nici Statele Unite ale Americii și nici Irak nu sunt parte la Protocolul menționat.

CAP 3

REGLEMENTĂRI DE FUNCȚIONARE PRIVIND ACTIVITATEA COMPANIILOR MILITARE PRIVATE ÎN DIFERITE CONTEXTE NAȚIONALE

Legile naționale care reglementează utilizarea și operațiunile companiilor de securitate private variază pe scară largă în funcție de domeniul de aplicare dar si de complexitate. Furnizarea de servicii de securitate militarea sunt supuse unor cerințe de licențiere de verificare; în alte state furnizarea comercială a acestor servicii este incriminate ca o formă de mercenarism. În cele mai multe state, cu toate acestea, furnizarea comercială de servicii militare și de securitate nu este reglementată în mod expres de lege, cu excepția contractelor care se aplică acordul lovit între o companie de client și de securitate. În statele puternice s-a conturat o legătură între instituțiile guvernamentale și companiile militare private având la bază nevoia de externalizare și de un grad mai ridicat de profesionalism cu costuri reduse. Din acest motiv majoritatea companiilor de acest gen se situează în SUA și Marea Britanie (vezi anexa 5). Implicarea acestor tari în majoritatea conflictelor de după 1990 și statutul de superputere în cazul SUA, a determinat un mediu de dezvoltare propice pentru industria militară privată și de securitate.

Externalizarea cea mai profundă a avut loc la nivelul armatei americane și în general în sistemele care țin de asigurarea securității pe teritoriul american și în afara acestuia. În cadrul armatei americane majoritatea serviciilor au fost transferate contractorilor militari privați deoarece” serviciile lor oferă o serie de abilitați care nu pot fi obținute prin recrutate din cadrul armatei sau a personalului guvernamental.

Statele Unite ale Americii

Statele Unite ale Americii sunt cel mai mare consumator mondial de servicii de securitate privată și militare și are o lungă istorie de a contracta cu sectorul privat. Datorită utilizării pe scară largă a contractorilor de securitate militar privat și în cadrul guvernului SUA, reglementarea și supravegherea este difuză, împărțite între Congresul, agențiile federale, și special creat comisii de supraveghere.. Contractori militare și de securitate private sunt supuse unui set complex de legi și regulamente, precum și activitățile lor sunt revizuite și raportate de către mai mult de 20 de organismele de supraveghere federale și comitete. Multe reglementări din SUA sunt noi și să răspundă la preocupările generate de utilizarea de către guvernul SUA a contractelor de achiziții militare și de securitate private din Irak și Afganistan. SUA a introdus în legislația internă prevederi care includ și societățile private de securitate, cum ar fi Regulamentele privind comerțul internațional de arme/International trafic in arms regulations. Modelul legislativ introdus are la bază legătura între exportul de arme și exportul de servicii militare și de securitate. Departamentul de Stat al SUA emite licențe pentru asistența, inclusiv pentru antrenament, oferită persoanelor străine, fie în cadrul Statelor Unite ale Americii, fie în afara Statelor Unite ale Americii, pentru utilizarea armelor, în baza acelorași linii directoare privind exportul, ca și pentru exportul cu armamente.

În martie fost publicat în Federal Register un regulament care conferă comandanților militari mai multă autoritate asupra antreprenorilor utilizați în conexiune cu desfășurarea trupelor naționale. S-ar putea astfel interzice personalului privat să poarte arme din dotare proprie, cu excepția cazurilor în care comandantul militar autorizează acest lucru.

Legea privind controlul exportului de arme adoptată în SUA în 1968 și amendamentele ulterioare tratează exportul de servicii de securitate în același manieră ca exportul de bunuri: reglementează strict către cine sunt exportate serviciile, dar nu și modul în care sunt folosite. Companiile americane care furnizează servicii militare cetățenilor străini în Statele Unite sau în străinătate trebuie să obțină o autorizație de la Departamentul de Stat, în conformitate cu Reglementările privind transferul internațional de arme, prin care se aplică Legea privind controlul exportului de arme. Cu toate acestea, procesul de eliberare a autorizației nu urmează o procedură standard. Odată ce autorizația a fost eliberată nu există un control oficial, și nici dispoziții care să asigure transparența, cu excepția contractelor care depășesc 50 de milioane de dolari, a căror autorizare trebuie notificată în prealabil Congresului. Răspunderea pentru efectuarea controalelor de autorizare asupra serviciilor CMP din SUA exportate ca bunuri comerciale revine oficialilor de la ambasadele din străinătate (atașații militari) și Serviciului vamal în ceea ce privește armele și alte materiale

În SUA locul cu cei mai mulți contractori militari privați și bineînțeles cu cele mai multe contracte între guvernul american și aceștia există câteva reglementări cu privire la acțiunile companiilor militare private și ale angajaților acestora.

Din dorința de a obține informații rapid anumiți angajați ai companiilor militare private însărcinați cu misiuni de colectarea de informații au folosit tortura pentru a le obține. Pentru pedepsirea unor astfel de acte exista în SUA elaborat din anul 1991 Actul Torturii care stipulează că” […] orice cetățean american care comite acte de tortură în afara teritoriului va fi amendat sau pedepsit cu închisoarea până la 20 de ani, sau în caz de deces al victimei cu pedeapsa cu moartea sau închisoarea pe viață […]” un bun element legal de sancționare a abuzurilor companiilor militare private în statele slabe și zone de conflict.

În Statele Unite ale Americii un alt act care reglementează indirect și acțiunile companiilor militare private este Actul de Competență Militară Extrateritoriala din anul 2000 care” sancționează activitățile ilicite comise de anumiți membri ai personalului militar și de persoane care sunt angajate sau însoțesc forțele armate în afara SUA, acesta este folosit pentru a sancționa contractorii militari privați sau pe angajații acestora având în vederea că există o majoritatea covârșitoare de contacte atribuite de Departamentul de Apărare companiilor militare private. Pentru a acoperi o arie mai mare de contractori care lucrau pentru alte agenții federale și satisfăceau misiuni pentru Departamentul de Apărare în fost adus un amendament la acest act care stipula că angajat al armatei este” un contractor sau un subcontractor (la orice nivel), […] orice agenție federală sau autoritate provizorie, dacă aceasta desfășoară misiuni pentru Departamentul de Apărare.”

Un alt act ce reglementează și acțiunile companiilor militare private este Actul pentru Crime de Război care precizează că” orice cetățean SUA care comite o crimă de război atât pe teritoriul național cât și în afara acestuia va fi amendat, închis pe viață […], iar dacă victima decedează va fi supus pedepsei cu moartea. Din păcate aceasta legislație nu se poate aplica companiilor militare private din afara SUA care satisfac servicii pentru guvernul american și sancționează doar persoanele direct implicate nu și pe cei care se afla la conducerea companiei.

Al patrulea act care reglementează într-un anumit mod desfășurarea activităților contractorilor militari privați este Actul PATRIOT (actul care furnizează instrumentele necesare pentru a intercepta și obstrucționa terorismul) din 2008.

Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord

În 2002, Guvernul britanic a publicat un document, Green Paper, prin care s-au conturat opțiunile pentru reglementarea acestor societăți. Un prim act care face referire la sectorul privat de securitate este Actul Industriei Private de Securitate din 2001. Acest act stabilește un sistem de reglementare legală a industriei de securitate privată. În baza acestui act în fost înființată Autoritatea Industriei de Securitate a cărui funcții sunt de a” emite licențe pentru indivizi și să aprobe companii; să monitorizeze activitățile și eficiență celor ce lucrează în industrie; să facă inspecții; să aprobe standarde de conduită, de instrucție și de supraveghere în interiorul industriei. Din păcate această lege atinge mai mult aspectul comercial al securității și nu pe cel militar. O încercare de reglementare a companiilor militare private a fost emiterea unei act consultativ, după ce compania britanică Sandlline a încălcat embargoul asupra armelor pe care ONU l-a impus în Sierra Leone.

La nivelul Uniunii Europene, problema societăților private de securitate ar putea fi abordată din perspectiva controlului asupra exporturilor prin extinderea ariei de aplicare a Codului UE privind exportul de arme asupra exportului de servicii de securitate și militare, reglementării acestei probleme în cadrul PESC, armonizării dreptului intern al statelor membre privind utilizarea de armament. Problemele specifice societăților private sau militare de securitate pot fi dezbătute și soluționate numai în cadrul multilateral pe baza unui dialog continuu și eficace, pe baza unor valori comune care să reflecte tradițiile, tendințele și consensul statelor și care să respecte realitățile politice și dreptul internațional public și implicit dreptul internațional umanitar.

În România, anumite servicii specifice societăților private de securitate sunt reglementate de Legea nr. 333 din 8 iulie 2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, publicată în Monitorul Oficial, Partea Întâi, nr 525 din 22 iulie 2003

Dupa terminarea Celui De-al Doilea Război Mondial, Germania nu a mai vrut sa aibă vreo legătură cu militarizarea excesiva. In 2007, au apărut informații potrivit cărora un fost ofițer german, pe numele sau Thomas Kaltegartner, a înființat o armata de mercenari. Compania sa, Asgaard German, a semnat contracte pentru asigurarea de servicii de securitate pentru președintele Somaliei, Galadid Abdinur Ahmad Darman. Misiunea AG ar fi fost aceea de a restaura siguranta in zona răvășită de război. Darman este insa un președinte autoimpus, un fost războinic, care a refuzat sa recunoască legitimitatea guvernului de tranziție impus de ONU.

Africa de Sud

Africa de Sud poate fi considerată o țară care reușește să atingă o gamă mai largă de probleme prin reglementările aduse asupra mercenarilor și activităților acestora dar și asupra activității companiilor militare private.

În 1998, Africa de Sud a adoptat Legea privind asistența militară străină care

Reglementează exportul de servicii de securitate:

– Mercenariatul, definit ca participarea la lupte armate pentru câștiguri personale’este interzis atât în Africa de Sud cât și în străinătate, deși legea nu se referă și la cetățenii străini care comit infracțiuni în afara teritoriului țării.

– Asistența militară, definită ca servicii militare sau cu caracter militar, poate fi acordată doar de persoane autorizate care primesc de la guvern aprobare specifică pentru fiecare contract.

– Organul de control care dă autorizațiile este Comitetul național pentru controlul armelor convenționale, prezidat de un ministru dintr-un departament guvernamental care nu are legătură directă cu industria de apărare.

Legea a avut efecte controversate, incluzând închiderea unor CMP sud-africane și mutarea sediului altora. Totuși, majoritatea penalizărilor impuse de tribunalele sudafricane au fost limitate până acum la amenzi nesemnificative. Luând în considerare numărul mare de cetățeni sud-africani care lucrează în trupele de securitate din Irak și urmările tentativei de lovitură de stat din Guinea Ecuatorială din 2004 – în care au fost implicați o serie de cetățeni sud-africani – guvernul a propus recent o nouă lege. Proiectul de Lege privind interzicerea activităților mercenare și interzicerea și reglementarea anumitor activități din zonele de conflict (2005) își propune să acopere toate activitățile persoanelor și corporațiilor angajate în conflicte armate, care nu sunt membri oficiali ai forțelor armate. Proiectul are ca scop interzicerea oricărei forme de participare la activități militare private care nu sunt în mod expres autorizate de Comitetul național pentru controlul armelor convenționale și va conferi tribunalelor din Africa de Sud jurisdicție extrateritorială care se va aplica oricărei CMP și angajaților săi.

Consecințe ale întrebuințării societăților militare private în executarea unor activități externalizate de armatele naționale Recursul armatei naționale la subînchirierea unor sarcini presupune să definească ceea ce este „externalizabil” sau nu. Sarcini „non-combat” precum formarea și antrenarea personalului, transportul efectivelor și a unei părți din tehnica de luptă, aprovizionarea, sau activitățile de întreținere a spațiilor și a mijloacelor de luptă ar putea fi încredințate civililor. Complexitatea crescândă a echipamentelor necesită în plus competențe tehnice specifice pe care societățile private le pot mai ușor furniza. Este vorba pentru armată, de a obține profit din anumite competențe din domeniul civil, de exemplu, în materie de transmisiuni sau de imagini prin satelit. De altfel, astăzi, se constată că armatele sunt mai mult implicate în executarea unor misiuni non-militare (altele decât războiul, cum spune doctrina SUA), adică acțiuni umanitare, sau mai general acțiuni civilo-militare. Or, societățile militaren private ar putea fi mai bine pregătite să îndeplinească acest tip de mandat. Astfel, întreprinderea Pacific Architects and Engineers este însărcinată cu logistica militară și gestionarea experților de geniu pentru susținerea operațiunilor de pace în Sierra Leone, Liberia, în Coasta de Fildeș.

În ceea ce privește mizele politice ale recursului la societățile militare private, ele se referă în esență la o economie a „costurilor politice”. Folosirea discretă a societăților militare private pentru executarea unor activități și servicii ce țin de apărare și securitate permite să scape de controlul parlamentarilor, de media și opinia publică, și, de asemenea, să ascundă operațiile din zonele de conflict ce se abat de la poziția oficială a statului respectiv. Altfel spus, pe această cale are loc eludarea cadrului impus de legislator și evitarea costurilor politice legate de intervenția armată într-o zonă sau alta a lumii. Recursul la auxiliari privați permite mai întâi limitarea impactului morții soldaților asupra opiniei publice, ce fac ecou la obiectivul politic „zero morți”. Într-adevăr, un civil american ucis în Irak nu are aceeași mediatizare ca întoarcerea în țară a unui coșciug ornat cu drapelul statului. Atunci când un membru al unei societăți militare private moare pe timpul îndeplinirii unor sarcini într-un conflict armat, toți se gândesc că acesta este riscul pe care persoana în cauză și l-a asumat voluntar. Prin urmare, numeroși angajați ai DynCorp sunt la lucru din 1991 pentru a antrena armata columbiană, a furniza informații și a participa la stropirea aeriană a câmpurilor de coca în cadrul Planului Columbia ce vizează lupta împotriva narcotraficanților.

Totodată, apelul la societățile militare private permite guvernelor să desfășoare operațiuni în afara poziției oficiale a statului. Intervenția firmelor private este mult mai discretă decât cea a armatei. Astfel, trimiterea de consilieri civili asigură camuflarea unui act politic și a unei prezențe militare a statului într-o zonă sensibilă a lumii. Societățile militare private constituie astfel „o forță de sprijin a politicii externe, care permite sa intervină pe ascuns.

Din punctul de vedere strict al prestațiilor, intervențiile firmelor private se petrec după reguli convenite anterior situației concrete din teatrul de operațiuni. În plus, probleme importante rezultă din faptul că societățile militare private nu sunt supuse comenzii și controlului direct al armatei, căci ele funcționează ca entități autonome, ce nu sunt subordinate ierarhiei militare. Acest fapt antrenează, în primul rând, disfuncționalități grave în termeni de coordonare. De exemplu este foarte posibil ca societățile militare private să întreprindă acțiuni tactice, pentru a-și îndeplini obligațiile contractuale, dar care complică în definitiv realizarea obiectivelor strategice fixate de conducerea militară. Totodată, aceste societăți militare private, din motive de confidențialitate, sunt în afara rețelelor de informații ale armatei. Militarii apreciază că nu există niciun motiv pentru a împărtăși informațiile confidențiale cu aceste entități care, nu numai că scapă lanțului de comandă, ci în plus recrutează irakieni sau indivizi din terțe țări. În realitate, relațiile dintre forțele armate și societățile militare private sunt departe de a fi mereu cordiale, nici chiar într-un spirit al colaborării.

Impactul activității societăților militare private asupra securității umane

Societățile militare private acționează atât pe teritoriul național, cât și în afara acestuia, în strictă conformitate cu prevederile contractului semnat cu beneficiarul serviciilor oferite. Îndeosebi în situația prestării unor servicii de către societățile militare private într-o zonă de conflict, activitățile efectuate au un impact semnificativ asupra securității umane a comunității unde se îndeplinesc prevederile contractuale și a securității umane a persoanelor din raza de acțiune. În acest caz, este vorba atât de membrii societății cărora trebuie să li se

Asigure securitatea, cât și de securitatea umană a celorlalte persoane aflate în zona în care se execută sarcinile încredințate de către beneficiar societății militare private. Impactul activităților efectuate de societățile militare private este semnificativ din cel puțin următoarele motive:

1) simpla prezență a unui nou actor într-o locație sau zonă de criză/conflict armat constituie un factor de risc pentru securitatea umană a persoanelor cu care, intenționat sau accidental, personalul societăților militare private vine în contact. Acest nou actor este unul ce posedă armament individual pentru autoapărare și executarea unora dintre serviciile contractate, și chiar tehnică de luptă.

2) paleta largă a serviciilor pe care aceste societăți le contractează. De regulă, societățile militare private asigură servicii de la consilierea strategică a forțelor militare de intervenție/interpunere, până la asigurarea securității personalului unor organisme ONU și ONG-uri cu competențe umanitare în zona de conflict. Pe timpul îndeplinirii serviciilor contractate, personalul societăților militare private se intersectează cu membrii celorlalte grupuri umane – militarii din forțele de interpunere, beligeranții, populația civilă,membrii unor organizații internaționale și ONG-uri umanitare – din zona lor de activitate.

3) personalul societăților militare private „ascultă/se subordonează” doar șefilor lor și naturii sarcinilor asumate prin contract. De aceea, nu este exclusă apariția unor disfuncționalități și interferențe cu celelalte organizații, cu beligeranții, populația civilă sau cu militarii din forțele coaliției ce acționează sub mandat ONU pentru soluționarea crizei/conflictului armat. Aceasta întrucât nu întotdeauna se poate asigura o coordonare a activităților tuturor celor prezenți în zona de criză/conflict. Ca urmare, a acestor disfuncționalități și interferențe se pot produce accidente, neînțelegeri între

Membrii societăților militare private și celelalte persoane din zona de responsabilitate.

4) „tabăra” societății militare private au de alimente, apă, echipamente medical și medicamente și de alte facilități de care populația civilă și chiar beligeranții nu dispun și de aici posibile atacuri din partea celor din urmă. În astfel de situații,

5) societățile militare private, a căror emergență este relativ recentă, nu fac obiectul dispozițiunilor exprese în dreptul internațional. Este vorba de a determina ce norme din

Dreptul Internațional Umanitar ar putea fi aplicabile activității acestor societăți. În acest context, se poate face referire la: Convențiile de la Geneva și dreptul conflictelor armate;

Convenția Organizației Unității Africane pentru eliminarea mercenarilor în Africa (1972) și Convenția internațională împotriva recrutării, folosirii, finanțării și instruirii mercenarilor (1989).

Organizației Națiunilor Unite si companiile militare private

In cadrul Organizației Națiunilor Unite, inițiativele de investigație si de reglementare a industriei de securitate militare privata la nivel mondial s-a dezvoltat prin intermediul a patru organe distincte ale ONU:

– Consiliului de Securitate al ONU;

– Consiliul ONU pentru Drepturile Omului și Adunării Generale;

– Organizația Maritimă Internațională;

– Oficiul ONU pentru Droguri și Criminalitate.

ONU este, de asemenea, un consumator de servicii de securitate privată și militare. Începând cu anii 1990, agențiile ONU au angajat companii militare private pentru a proteja personalul care operează în medii complexe și să ofere consiliere, instruire și sprijin logistic pentru operațiunile ONU. Companiile oferă, de asemenea, servicii militare și de securitate pentru ONU. Utilizarea serviciilor private de securitate de către ONU nu este coordonată de către un organism central al ONU, ci mai degrabă agențiile ONU și manageri la nivel de țară. În 2011, Departamentul ONU de Siguranță și Securitate (DSS) a inițiat dezvoltarea de politici și proceduri interne de contractare de securitate care s-ar aplica la întregul sistem ONU. Aceste politici și un contract de probă pentru serviciile de securitate au fost publicate în noiembrie 2012.

Consiliul pentru Drepturile Omului, format din reprezentanți ai statelor membre ONU aleși de către Adunarea Generală, este principalul organism al ONU interguvernamental responsabil pentru drepturile omului. Consiliul Drepturilor Omului a fost înființat în 2006 și a înlocuit fosta Comisie ONU pentru Drepturile Omului. Consiliul a asumat proceduri speciale utilizate de către crearea de grupuri de lucru, raportori speciali, inclusiv reprezentanți ai Comisiei, pentru a monitoriza, analiza și publica un raport privind drepturile omului în diferite state și în legătură cu probleme specifice. Procedurile speciale ale Consiliului pentru Drepturile Omului și fosta Comisie au fost folosite pentru a aborda impactul drepturilor omului, a industriei de securitate militare și private la nivel mondial. Cinci mecanisme speciale de procedură sunt deosebit de importante:

Raportorul special privind utilizarea de mercenari (1987-2005);

Grupul de lucru privind utilizarea mercenarilor (2005-prezent);

Grupului de lucru interguvernamental care ia în considerare un cadru internațional de reglementare pentru PMSCs (2010-prezent); Reprezentantul Special pentru afaceri și drepturile omului;

Grupul de lucru pentru drepturile omului și Corporații transnaționale (2005-prezent).Raportul special al ONU privind utilizarea de mercenarii. În 1987, Comisia pentru Drepturile Omului a numit un raportor special care să examineze problema cu privire la utilizarea de mercenari ca un mijloc de încălcarea drepturilor omului și a împiedica exercitarea dreptului popoarelor la auto – determinare. Această poziție a fost deținută de domnul Enrique Bernales Ballesteros (Peru) din 1987 -2004.
La sesiunea de 60 de ani în rezoluția 2004/5, Comisia a solicitat raportorului special să acorde o atenție deosebită activităților de PMSCs. În 2005, mandatul Raportorului Special a fost urmat de către grupul de lucru privind utilizarea mercenari.
Grupul de lucru privind utilizarea de mercenari a fost înființată în iulie 2005, în conformitate cu Comisia pentru Drepturile Omului Rezoluția 2005/2 Acesta cuprinde: monitoarele grupului de lucru si cercetări de mercenari și activitățile legate de mercenari în toate manifestările lor, inclusiv companii care furnizează servicii militare. Dezvoltă, de asemenea, liniile directoare; efectuează vizite de țară; primește plângeri individuale; publică rapoarte anuale, studii și articole; și prezintă propuneri pentru a încuraja în continuare protecția drepturilor omului. Printre numeroasele contribuții ale Grupului de lucru sunt două rapoarte care includ recomandări către ONU pentru elaborarea unei convenții de reglementare CMP.

Organizația Maritimă Internațională Organizația Maritimă Internațională este o agenție specializată a Națiunilor Unite, cu responsabilitate pentru siguranța și securitatea transportului maritim.Ea a promovat adoptarea unor 50 de convenții și protocoale și a adoptat câteva sute de recomandări care se ocupă cu siguranța și securitatea maritimă. Deși recomandările fie sub formă de coduri sau în alt mod, nu sunt de obicei obligatorii pentru guverne, ele oferă îndrumare în elaborarea reglementărilor și cerințelor naționale.

Biroul Națiunilor Unite pentru Droguri și Criminalitate Oficiul Națiunilor Unite pentru Droguri și Criminalitate (UNODC), are misiunea de largă de a face lumea mai sigură de la crimă, droguri și terorism. Ea are trei piloni programatice: proiecte de cooperare tehnică pe bază de teren pentru a spori capacitatea statelor membre de a contracara illicit traficul de droguri și de criminalitate; cercetare și lucrări de analiză pentru a spori cunoașterea și înțelegerea de droguri și criminalitate vizate; și de lucru normativ pentru a sprijini statele în ratificarea și punerea în aplicare a tratatelor internaționale relevante și pentru a dezvolta legislația internă cu privire la droguri, a criminalității și a terorismului. Ca parte a accentul pe prevenirea criminalității și reforma justiției penale, UNODC a investigat supravegherea serviciilor civile de securitate privată de către autoritățile de stat. În 2009, UNODC a stabilit un grup ad-hoc deschis interguvernamental de experți pentru a studia serviciile civile de securitate privată. Experți din mediul academic și sectorul privat au fost, de asemenea, invitate să devină membri ai acestui grup. Grupul s-a întâlnit de două ori: la o întâlnire de planificare în Abu Dhabi, 10-11 mai 2010, iar la doisprezece au 14 octombrie 2011, în Viena, Austria

PMSCs în operațiunile de menținere a păcii Sarcinile îndeplinite de actorii privați în operațiunile de menținere a păcii Organizația Națiunilor Unite a contractat în prezent CMP pentru servicii, cum ar fi paza se limitează în mod normal la funcții de sprijin și unele funcții de securitate. de securitate statică, suport logistic și eliminarea muniției în timpul operațiunilor de menținere a păcii. Aceste operațiuni se pot implica si in colectarea de Informații sau servicii de Informații.

Companii militare private în misiuni politice.

Departamentul de Afaceri Politice al ONU conduce o serie de misiuni politice in Africa de Sud și Asia Centrală și Orientul Mijlociu. Aceste misiuni, cuprind sarcini diplomatice și de consolidare a păcii pentru a preveni sau a rezolva anumite conflicte, care sunt efectuate cu ajutorul ONU și a entităților umanitare. Unele dintre aceste misiuni se află în prezent în medii de operare ostile, cum ar fi Misiunea de Asistență a ONU în Afganistan (UNAMA) și Misiunea ONU de Asistență în Irak (UNAMI). Ei sunt astfel susceptibi de a solicita contractele de securitate, inclusiv evaluările de risc și de planificare, dar, de asemenea, protecție fizică. Strategii Global Group (cunoscut anterior ca Global Risk Strategii) a lucrat cu Organizația Națiunilor Unite și Fundația Asia în pregătirile pentru mai multe alegeri afgane în 2002 și 2004, și a avut doi angajați uciși in public până la alegerile prezidențiale din 2004. Global Strategii Group, furniza servicii în domeniul comunicațiilor și de coordonare a operațiunilor, logistică, precum și formarea de securitate consultanță și asistență.

Dinamica financiara generala a sectorului militar privat

Într-o perioadă când companiile militare private începeau să devină tot mai prezente pe piață și-a făcut loc în această industrie și compania Blackwater, creată de un fost membru al trupelor SEAL, Erik Prince și de Al Clark (fost instructor pentru trupele SEAL) în 1997 și avea să devină poate cea mai controversată companie militară privată. Baza sa principală se afla pe un teren de pătrați din Moyock, Carolina de Nord, considerată una dintre cele mai mari baze de instructaj din SUA. Pentru a putea obține contracte în cadrul agențiilor guvernamentale este necesar ca o companie să fie introdusă de Administrația Generală a Serviciilor din SUA în programul GSA, care facilitează o legătură mai ușoară între structurile guvernamentale și companii private. În anul 2000 Blackwater reușește să intre în acest program, se deschid în acest mod porțile către cei mai mari consumatori de servicii de securitate, agențiile guvernamentale. Tot in anul 2000, Blackwater a obținut un contract cu o valoare estimată la 35.6 mld dolari care presupunea servicii de” […] instruire în domeniul măsurilor preventive luate pentru a diminua activitățile ostile în zone specifice sau împotriva unor populații specifice, instrucție cu arme, instrucție a gărzilor înarmate. Pe parcursul anilor compania a avut mai multe contracte de îndeplinit. Aceste contracte i-au adus firmei foarte multi bani, dar au avut loc si foarte multe conflicte.

În decembrie 2010 Xe Services LLC este cumpărată de un consorțiu numit USTC Holdings LLC. Sub o nouă conducere compania spera să mai reducă din influență negativă a numelui de Blackwater și conului de umbra creat de controversatul și influentul Erik Prince fondatorul companiei. În aceasi lună compania a primit un contract în valoarea de 17.6 milioane de dolari pentru a asigura servicii ce țin de intelligence în cadrul unei misiuni a Departamentului de Apărare ce presupunea lupta împotriva narcoterorismului. Tot în decembrie, dar 2011 compania și-a schimbat din nou numele în Academi, o măsură menită să” […] să comunice mai bine interesele de dezvoltare pentru viitor ale companiei”. Academi se ocupă în noua formula cu servicii de evaluarea a riscurilor și amenințărilor, analiza de informații (intelligence), recrutare, servicii de instrucție, servicii de securitate pentru toate categoriile de clienți etc.

O alta companie care reprezintă unul dinte cei mai rectori militari ai SUA este Lockheed Martin Corporation cea mai mare companie în domeniul aerospațial și de apărare, care în avut contracte cu guvernul american în valoare de 24.9 mld de dolari, o creștere considerabilă față de anul 2002 când totalul vânzărilor în domeniul apărării a fost de aproximativ 21.3 mld dolari, cifra favorizată și de începerea războiului din Irak. În ceea ce privește vânzările către guvernele străine valoarea acestora a fost de 5.1 mld dolari iar în sectorul privat 1.7 mld dolari. Totalul vânzărilor din anul 2011 către guvernul american a depășit cifra de 38 mld. de dolari76, iar profitul Lockheed Martin s-a ridicat la aproximativ 11 mld. Dolari în scădere față de anul 2010 când a avut un profit de aproximativ 12 mld. Dolari.

Segmentul de companie care se ocupă de industria aerospațială și de apărare produce avioane, vehicule terestre, rachete și arme ghidate, sisteme de apărare anti-racheta, sisteme navale, sisteme radar, aparate fără pilot, senzori și sisteme de navigație și indentificare de amenințări, sisteme de comunicații tactice, oferind pe lângă acestea și servicii de training și logistică, servicii de transport și management de siguranță.

Compania acționează și în domeniul tehnologiei informaționale, unde Lockheed dezvoltă sisteme de identificare biometrice, sisteme folosite în procesele de intelligence și oferă servicii de cloud computingde management informațional și servicii de securitate cibernetică. Serviciile de management informațional sunt o parte majoră a procesului de intelligence la nivel global, Lockheed Martin asigurând pentru contractorii civili dar și guvernamentali sisteme de colectare de date de orice tip, servicii de procesare și analiză a datelor, oferind în orice activitate ce necesită uzul informațiilor acoperire la nivel global.

Statele care apelează la serviciile oferite de Lockheed Martin sunt în număr de 27 printre care și România.

O alta companie multinațională care face parte din grupul companiilor militare private este L-3 Communications care în anul 2011 se afla pe locul 8 în cadrul firmelor contractate în domeniul apărării (a se vedea figura 1). Încasările companiei au atins cifra de 11.32 mld dolari din contractele încheiate cu Departamentul de Apărare SUA reprezentând un procent de 75% din totalul vânzărilor. L-3 Communications pune la dispoziția clienților sisteme integrate de apărare aeriană și împotriva rachetelor, sisteme de avertizare timpurie, sisteme de comunicații securizate, sisteme integrate de intelligence, sisteme integrate de securitate, servicii de training, servicii ligvistice, servicii de securitate cibernetică, servicii de asistentă în caz de dezastre pe plan intern și internațional, servicii de întreținere și modernizare pentru aeronave, suport logistic în teatrele de operații etc. Compania este structurată în divizii fiecare având servicii aparte dar și servicii cu caracter comun. Una dintre diviziile companiei este L-3 MPRI, Military Professional Resources Inc.

Compania L-3 Communications reușește să asigure o gamă largă de servicii pentru clienții săi, în diverse zone ale globului. Printre clienți regăsim agenții din SUA ca Departamentul Homeland Security, NASA, Departamentul de Energie, Departamentul de Apărare, Departamentul de Stat, Administrația Federală de Aviație, Departamentul de Justiție, USAID, toate ramurile armatei americane, serviciile de intelligence dar și toate ramurile armatei britanice, Ministerul de Apărare britanic, Banca Mondială, organizații neguvernamentale, servicii vamale și de graniță, Departamentul de Securitate Națională al Canadei, Aviația Regală din Australia etc.

Aegis este o companie de securitate din Marea Britanie, unul dintre fondatorii acestei companii este Tim Spicer cel care a fondat fosta companie militară privată Sandline Compania se ocupa în general cu managementul de risc și activități ce țin de asigurarea fizică a securității. În cadrul serviciilor de securitate Aegis oferă securitate mobilă, securitate fixă, protecție de convoaie, management pentru proiecte de securitate, securitate și sprijin pentru sectorul petrolier și de gaze naturale. Oferă deasemenea servicii de instrucție în domeniu maritim, medical, proceduri de răspuns la crize, programe de instruire pentru aplicații militare, de poliție, de intelligence sau de securitate. La aceste servicii se mai adauga cele de asistenta umanitară (monitorizarea alegerilor, asistenta medicală și logistica în caz de dezastru, servicii de demobilizare, dezarmare și reabilitare), de evaluare a riscurilor și elaborarea de strategii corespunzătoare și servicii de informații și contrainformații.

Printre clienții companiei militare private se număra Departamentul de Apărare SUA, ONU, companii multinaționale, guverne din Orientul Mijlociu, o forță de poliție națională din Asia de Sud-Est și guvernele din Somalia, Yemen și Dijbouti. Compania a obținut în 2004 un contract cu Departamentul de Apărare în valoare de 624.4 milioane dolari în baza căruia oferea paza de obiective, de transporturi, pentru personal militar și civil.

O altă companie privată de securitate cu implicații la nivel militar este AISG, o firmă mixtă americano – irakiana cu sedii în Iordania, Irak (Basra și Bagdad) și în Afganistan (Kabul) care pune la dispoziția clienților săi o gamă largă de servicii. AISG are structurată activitatea în trei categorii. Servicii de construcții, servicii de suport vital și servicii de securitate. Din categoria serviciilor care se ocupă cu construcțiile fac parte cele de construcție de baze temporare și permanente, de sisteme de apă, electricitate, sanitare și de canalizare, structuri de protecție a forțelor, uzine de generare a energiei și rețele de drumuri. În cadrul serviciilor de suport vital regăsim servicii logistice, servicii de hrană, servicii de întreținere a hainelor, sisteme de apă și electricitate, depozite și evidența stocurilor, depozite de arme. Serviciile de securitate sunt compuse din servicii de securitate pentru convoaie, detașamente de protecție a persoanelor, securitatea clădirilor, Centru de Operații/Comunicații, forțe de reacție rapidă, servicii de instrucție în toate domeniile securității. Printre clienții companiei militare private se numără Departamentul de Apărare SUA, USAID, NATO, Ministerul Irakian de Apărare și Ministerul Irakian de Interne.

BAE Systems plc este o companie militară privată care și-a început activitatea în Marea Britanie și are sedii importante în SUA, India, Australia și Arabia Saudită. Compania oferă servicii militare și tehnice în cadrul cărora se regăsesc servicii de mentenanță, de modernizare, servicii de instrucție, servicii de logistică, de inginerie, de construcție de baze. O realizare în cadrul acestui departament la secțiunea construcție de baze, BAE Systems a construit pentru armata SUA două baze de 1400 metri pătrați în Afganistan pentru servicii de mentenanță.Compania construiește avioane de luptă Typhoon, sisteme adiacente de avionica (senzori, sisteme electronice de luptă, sisteme militare de comunicații etc.), vehicule de luptă terestră (tancuri, amfibii, vehicule de teren rezistente la mine), sisteme de artilerie, muniție și armament, produse esențiale soldatului pe câmpul de luptă, etc. Activitățile cibernetice și de intelligence se regăsesc și ele printre capabilitățile companiei. În cadrul acestora sunt puse la dispoziția clienților o gamă largă de servicii ce privesc securitate cibernetică ce includ atât soluții software cât și hardware.

În anul 2011 principalii clienți ai BAE au fost Departamentul de Apărare SUA, Ministerul de Apărare al Marii Britanii și Ministerul de Apărare și Aviație din Arabia Saudită. Printre alți clienți ai companiei militare private se număra Departamentul de Justiție și Agenția de Logistică a Apărării (DLA) din SUA, forțele armate ale Australiei, Guvernul Norvegian, forțele armate din India.