Mediul de Afaceri European In Contextul Crizei Economice

CAPITOLUL II

MEDIUL DE AFACERI EUROPEAN IN CONTEXTUL CRIZEI ECONOMICE

II.1. Apariția si manifestarea efectelor crizei economice si financiare la nivel comunitar

Principala provocare cu care se confrunta mediul de afaceri european la ora actuala este criza economică, cauzată de o criză financiară severă manifestata la nivel mondial. Potrivit unui studiu FMI care a supus cercetarii 122 fenomene de recesiune începând cu anul 1960, în recesiunea provocata de crizele financiare, scaderea investitiilor se prelungeste și după ce a fost atins nivelul maxim al căderii economice, iar cheltuielile de consum cresc mult mai lent, necontribuind la dinamizarea cererii agregate. Datele istorice arată că revenirea este mai lentă dacă sunt mai multe țări afectate simultan.

Criza financiara si economica declansata in Statele Unite ale Americii, asa cum am vazut in capitolul anterior, s-a propagat cu rapiditate si in Uniunea Europeana, in contextul conexiunilor stranse existente in sistemul financiar si globalizarii pietii internationale de produse. Efectele crizei financiare de tip subprime din SUA s-au rasfrant si asupra institutiilor financiar-bancare ale celor mai dezvoltate state membre ale UE. Astfel, falimentul din septembrie 2008 a Lehman Brothers, precum si intrarea in insolventa a grupului de asigurari AIG (cu legaturi stranse si nemijlocite in sistemul financiar european) a determinat raspandirea unei unde de soc in sistemul bancar european. Astfel banci precum ABN Amro, BNP Paribas, Hypo Real Estate, Dexia, etc. au inregistrat in scurt timp pierderi imense (ca urmare a scaderii valorii de piata a actiunilor), obligandu-le practic sa treaca la vanzari masive de active (de cele mai multe ori la preturi foarte mici) pentru a obtine lichiditatile necesare in vederea temperarii investitorilor.

Deprecierea activelor a dus la scaderea capitalurilor proprii din sistemul bancar, respectiv la intrarea in insolventa a acestora. Neincredere aparuta pe piata interbancara a cauzat o crestere sporita a riscului creditarii, cu consecinte directe si imediate asupra restrangerii infuziei de capital in economia reala (aparitia restrictiilor suplimentare la creditare).

Potrivit literaturii de specialitate, criza financiara si economica s-a transmis in statele UE prin intermediul a trei canale:

– Raporturile existente intre sistemul financiar european si cel american.

Asa cum am prezentat anterior, pierderile resimtite de sistemul financiar-bancar american, s-au rasfrant si asupra institutiilor de profil din Uniunea Europeana, ca urmare a legaturi financiare stranse existente intre ele. Impactul s-a resimtit intr-o prima faza asupra statelor din zona euro si asupra Marii Britanii. Avand in vedere situatia data, bancile au luat masuri de minimizare a pagubelor, prin restrangerea lichiditatilor avute in piata si prin blocarea procesului de creditare, actiuni care au facut ca in a doua faza sa fie afectate statele emergente care nu faceau parte din zona euro, prin reducerea accesului la liniile de creditare garantate in trecut de bancile „mama”.

– Scaderea increderii in evolutia viitoare a cererii agregate.

Din punct de vedere economic, consumatorii au avut ca reactionat imediat prin reducerea cererii in special pentru bunuri de folosinta indelungata si prin procurarea de locuinte in favoarea procesului de economisire. Cea mai mare parte a sumelor economisite nu au fost reintroduse in circuitul economic din cauza temerilor continuarii declinului economic si financiar. Drept urmare, producatorii si-au acordat oferta in raport cu cererea agregata in scadere, diminuand preturile, dar mai ales restrangandu-si activitatea, ajungandu-se astfel la scaderi ale PIB si la cresteri spectaculoase ale somajului.

– Globalizarea comertului.

Avand in vedere numeroasele legaturi existente la nivel mondial in domeniul comertului, efectele crizei s-au extins cu rapiditate. Comerțul mondial a înregistrat caderi importante incepand cu trimestrul 4/2008, fiind direct afectat atat de contractia procesului de creditare cat si de asteptarile negative privind evolutia cererii agregate.

Dupa cum am mentionat anterior, statele din zona euro, avand sisteme financiar-bancare puternic dezvoltate si legate de sistemul global financiar, au fost si primele afectate de criza financiara. Detinand avantajul monedei unice europene, acestea au reusit sa-si asigure stabilitatea in raport cu atacurile speculative.

In a doua faza, criza financiara a afectat statele emergente din UE care au inregistrat retrageri masive de capitaluri atat din partea investitorilor cat si a bancilor „mama", fapt ce a provocat o devalorizare considerabila a monedelor nationale.

In acest context se poate afirma ca pana la declansarea crizei economice si intrarea in recesiune a statelor comunitare nu a mai fost decat un singur pas. Nivelul investitiilor si a puterii de cumparare a scazut dramatic, provocand intrarea in cercul vicios scadere cerere agregata – crestere somaj.

Sincronizarea crizei în mai multe țări din Europa este un fenomen agravant și va conduce la o revenire mai lentă a economiilor. Avand in vedere faptul ca in multe țări încrederea în mediul de afaceri s-a diminuat, specialistii considera ca va fi nevoie de un timp îndelungat pentru revenirea la nivelul anterior anului 2009.

Există riscul unor conflicte sociale cauzate de severitatea crizei care a cauzat creșterea șomajului și reducerea veniturilor.

Deteriorarea mediului de afaceri reflectă înrăutățirea situației pe diverse piețe, creșterea riscurilor la nivel macroeconomic și politic, probleme în sistemul financiar.

Potrivit studiilor de specialitate, tările est europene sunt cele mai expuse crizei economice, printre cele mai importante caracteristici care le fac vulnerabile numarandu-se: dependența de piețele externe si de fluxurile de capital strain, deficite de cont curent mari, volumele mari de credite în valută. Se considera totuși ca cea mai importantă vulnerabilitate este legată de nevoia de finanțare externă. Sucursalele băncilor din această regiune sunt caracterizate de o dependenta acuta fata de băncile-mamă, ceea ce generează un risc suplimentar al retragerii bruște a capitalului. Din cauza situației dificile din țările de origine, multe sucursale au încetinit creditarea în țările est europene.

II.2. Impactul crizei asupra economiilor Uniunii Europene

Avand in vedere faptul ca economiile statelor care fac parte din Uniunea Europeana sunt interconectate iar schimburile comerciale dintre ele sunt extrem de puternice, efectele crizei s-au propagat extrem de rapid la nivelul tuturor acestor economii.

Nivelul la care criza financiară a afectat statele membre individuale ale UE depinde în mare măsură de starea lor inițială și de vulnerabilitățile asociate.

În cadrul crizei actuale creșterea PIB-ului și a componentelor de cerere internă privată (consumul din gospodării, investiții rezidențiale și investițiile fixe în afaceri) au decăzut mult mai repede decât în crizele anterioare.

Un prim factor care a determinat apariția fenomenului de criză îl constituie nivelul la care piața imobiliară a fost supraevaluată și industria construcțiilor supradimensionată. Creșteri puternice ale prețului real al locuințelor au fost observate în ultimii zece ani premergatori crizei, în Regatul Unit, Franța, Irlanda, Spania și țările baltice, și în unele cazuri acesta a fost asociat cu activitatea de construcție flotabilă. Ceea ce s-a proiectat în contracția PIB-ului – în jur de -4,5% – este cu mult sub media crizelor din istorie.

Dependența de export a economiei constituie unul din primii pași care a dus la declanșarea acestui dezastru economic mondial. Țările în care cererea de export a fost mare și/sau care au înregistrat surplusuri în conturi au fost mult mai expuse la micșorarea comerțului mondial (de exemplu, Germania, Olanda și Austria). În schimb, țările care au avut deficite mari s-au confruntat cu riscul inversării fluxurilor de capital. Unele state membre din Europa Centrală și de Est sunt în această categorie. În unele din aceste cazuri, oprirea bruscă a finanțărilor străine a forțat guvernele să apeleze la asistența UE, FMI și a Băncii Mondiale pentru echilibrarea plăților.

Marile nereușite în sectorul financiar au fost determinate de mărimea acestui sector și expunerea sa la active riscante. Țările care dețin centre financiare mari, cum sunt Marea Britanie, Irlanda și Luxemburg, au fost evident expuse la turbulențe financiare. În schimb, țările care sunt baza activităților bancare peste graniță în economii apărute în Europa Centrală și de Est se poate să fie afectate mai puternic. Expunerea băncilor europene la riscul piețelor apărute este mai mare în câteva țări (în special Austria, Belgia și Suedia – ultima fiind cea mai expusă economiilor baltice).

Proiectele anterioare crizei au prevăzut o încetinire a creșterii potențiale a Uniunii Europene de la 2% pe an în următoarea decadă, la puțin peste 1% din 2020 înainte, datorată îmbătrânirii populației. Această încetinire este percepută în ansamblu ca având nevoie de o ajustare a pozițiilor fiscale ale balanței, după cum a fost înscris în Pactul de Stabilitate și Creștere – setul de reguli fiscale la care s-au angajat membrii UE.

Cu toate acestea, este dificil să ne imaginăm că această criză nu ar avea un impact pe termen lung asupra ratei potențiale de creștere în viitorul imediat, înainte de a apărea îmbătrânirea. Crizele financiare scad oportunitățile de investire deoarece se preconizează că cererea va fi scăzută, costul real al împrumutului mare și creditele se vor acorda foarte greu. În plus, creșterea șomajului se poate dovedi ca fiind structurală, datorită faptului că muncitorilor li se poate părea greu să se întoarcă pe piața muncii deoarece organizarea industrială preia conducerea, și nu în ultimul rând deoarece salariile sunt în scădere.

O gamă de industrii, inclusiv sectorul financiar, dar și industriile de construcții și cele de mașini, vor avea „mărimea potrivită" după expansiunea disproporționată alimentată de frenezia creditelor. Mai mult decât atât, creșterea productivității poate fi afectată de criză, cu toate acestea impactul net este ambiguu. Dezvoltarea activității R&D (cercetare-dezvoltare) este prociclică, deci inovația poate fi nesigură. Dar, pe de-o parte, din moment ce bucăți mari din stocul capitalului pot deveni desuete, cele mai puțin eficiente părți pot dispărea, iar acest lucru poate avea un impact favorabil asupra productivității.

Costurile fiscale ale crizei financiare sunt enorme, degradarea finanțelor publice are loc acum. Declinul în potențiala creștere datorită crizei poate adăuga presiuni viitoare asupra finanțelor publice.

Problema de importanță majoră este reprezentată de îndatorarea publică ce crește rapid. Creșterea îndatoririi publice, aproape 20% din PIB de la sfârșitul anului 2007 până la sfârșitul anului 2010, este tipic pentru un episod de criză financiară.

Ca și alte sectoare și piața muncii în UE a început să se deterioreze. Flexibilitatea internă mărită (aranjamentele flexibilității orale, lichidări temporale etc.) s-au suprapus cu concesii de salarii nominale pentru stabilitatea angajărilor în unele firme și ramuri industriale ,iar rată neocupării forței de muncă în Uniunea Europeană s-a majorat considerabil.mai mult de două puncte procentuale și încă o mărire procentuală este posibilă în următorul trimestru.

Până când s-a declanșat criza financiară în vara anului 2007 piața muncii din Uniunea Europeană s-a comportat relativ bine. Rata angajării de aproape 68% din forță de muncă se apropie de targetul de 70% stabilit la Lisabona datorându-se semnificativ ratei angajării femeilor și al persoanelor mai în vârstă. Declinul important în rata neangajărilor nu a condus la o accelerare a inflației. Aceste îmbunătățiri au fost impulsionate de reformele pentru a mări flexibilitatea pe piața muncii și pentru a mări potențialul de muncă suplimentar. Important este faptul că, în multe țări, creșterea flexibilității pieței muncii a fost atinsă ușurând accesul la forme de muncă nonstandard.

Piețele muncii în Uniunea Europeană au început a se clătina în a două jumătate a anului 2008, deteriorându-se în cursul anului 2009. În al doilea sfert al anului 2009 rata neangajării s-a majorat cu 2,2 puncte procentuale de la 6,7% cu un an înainte. Cele mai mari probleme ale șomajului au fost înregistrate în țările baltice, Irlanda și Spania.

Tot progresul din 2005 a fost zadarnic când s-a obținut scăderea ratei neangajării de la 9%, iar într-un an toată muncă din 2005 s-a irosit.

După ce au fost create 9,5 milioane de locuri de muncă în Uniunea Europeană în perioada 2006-2008, potrivit Comisiei Europene angajările au scăzut între anii 2009-2010 la 8,5 milioane. Potrivit Comisiei Uniunii Europene femeile sunt mai puțin afectate decât bărbații, criza lovind mai întâi sectoarele unde erau angajați în majoritate bărbați, industria auto și construcțiile.

Creșterile în sectorul neangajării au fost afectate de o contracție a forței de muncă ce a scăzut cu 0,3% în ultimul trimestru al anului 2008 și cu 0,5% în primul trimestru al anului 2009. Aceasta se poate datora efectului descurajării angajaților.

Economia Uniunii Europene (UE) a depășit perioada de cădere liberă și a început să-și revină treptat. În anul 2010, atât în UE, cât și în zona euro s-au înregistrat creșteri economice, în principal datorită performanțelor peste așteptări ale Germaniei. Văzută în ansamblu, economia germană crește mai puternic ca în ultimele două decenii. Recesiunea a continuat să fie însă prezentă în state precum Grecia, România și Letonia, iar potrivit analiștilor, ritmul creșterii economice, în special în Europa de Est, va rămâne în perioada următoare redus. Relansarea în această zonă a Europei depinde într-o foarte mare proporție de redresarea situației întreprinderilor mici și mijlocii (IMM), grav afectate de criza economică din cauza lipsei creditării. Impactul negativ asupra majorității IMM-urilor duce la reducerea ratei de dezvoltare și creșterea numărului de falimente. Se poate constata însă că majorarea economiei germane are un efect benefic și asupra companiilor din statele din Europa Centrală și de Est.

Economia mondială pare să-și revină însă mai repede decât au prezis mulți economiști, în mare parte datorită reducerii ratelor dobânzilor agresive, a creditului de urgență al băncii centrale și a stimulului financiar guvernamental.

Conform analiștilor, economia Uniunii Europene a depășit perioada de cădere liberă și a început să-și revină treptat.

Principalii factori determinanți ai redresării sunt reprezentați de măsura problemelor din sectorul bancar (cu efecte în sensul înăspririi condițiilor de creditare) și de obstacole în privința recâștigării încrederii populației. Ritmul lent de creștere a exporturilor (în special către zona euro) și reducerea investițiilor străine în regiune sunt alți doi factori care influențează în continuare redresarea.

Potrivit ultimelor date statistice oferite de Eurostat, în trimestrul al IV-lea din 2010, economia zonei euro și cea a Uniunii Europene au crescut în raport cu trimestrul anterior cu 0,2%, respectiv 0,3% și cu 2,1%, respectiv 2% față de aceeași perioadă a anului anterior. Cele mai puternice creșteri au fost înregistrate de Bulgaria și Lituania, 1,7% fiecare. De menționat însă că pentru opt dintre statele membre UE datele nu sunt încă disponibile.

În ceea ce privește bilanțul comercial al zonei euro, acesta a înregistrat în luna noiembrie 2010 un deficit de 0,4 miliarde de euro față de +3,1 miliarde în aceeași perioadă a anului trecut. În Uniunea Europeană deficitul a fost de 14,7 miliarde de euro față de -7,3 miliarde în noiembrie 2009.

Referitor la inflație, datele Eurostat de la începutul acestui an arată că în 2010 aceasta s-a ridicat la 2,2% în statele care au adoptat moneda unică și la 2,6% în întreaga Uniune Europeană.

De asemenea, Eurostat arată că rata șomajului a stagnat în decembrie 2010 la 9,6% în Uniunea Europeană, respectiv 10% în zona euro, numărul total al șomerilor din cele 27 de state membre cifrându-se la peste 23 de milioane.

De la izbucnirea crizei economice în 2008 s-a putut constata că scăderea puternică a producției a avut un efect major asupra IMM-urile din UE. Raportul anual al Comisiei Europene privind IMM-urile relevă faptul că impactul crizei economice a fost mai puternic asupra firmelor medii și mari decât asupra celor mici și micro. Una dintre problemele majore cu care se confruntă IMM-urile este accesul la finanțare. Profitabilitatea IMM-urilor în UE este supusă unor presiuni uriașe, lucru care diminuează numărul companiilor care intră pe piață și îl crește pe al celor care ies. Implicit, acest fenomen determină creșterea șomajului. Potrivit aceluiași raport producția IMM-urilor cunoaște cel mai accentuat declin din 1930 până în prezent.

La nivelul Uniunii Europene, IMM-urile reprezintă 99% din totalul întreprinderilor. Cele 23 de milioane de întreprinderi mici și mijlocii asigură aproape 70% din locurile de muncă din sectorul privat.

II.3. Strategii și politici existente la nivel comunitar

Crearea unui mediu de afaceri favorabil dezvoltării afacerilor este un element central, in jurul caruia graviteaza politicile economice ale statelor membre al UE, având în vedere faptul că asigurarea unor condiții adecvate cunoaste o importanță esentiala pentru inițierea, supraviețuirea și dezvoltarea afacerilor într-o piață liberă, globalizată, competitivă. Intervenția publică, prin elementele de politică publică, poate imbraca forme dintre cele mai diverse și poate avea un impact semnificativ asupra dezvoltării economice prin sprijinirea, protejarea și îmbunătățirea mediului de afaceri.

Este important de retinut faptul ca acțiunile directe ale autorităților publice de sprijinire a mediului de afaceri trebuie să aiba ca punct de plecare cunoașterea clară a contextului în care trebuie să se desfasoare intervenția publică, a oportunității și efectelor acesteia.

In concluzie, eficienta oricărei măsuri de politică publică de sprijinire a mediului de afaceri depinde în mare parte de capacitatea autorității publice de a analiza nevoile actuale, de a anticipa evoluțiile viitoare, de a stabili o serie de obiective si strategii si de a le duce la indeplinire cu succes.

La nivel de planificare strategică, există mai multe documente cadru, strategii și politici europene, dintre care am exemplificat o parte în cele ce urmează.

II.3.1. Strategia Lisabona

Potrivit literaturii de specialitate, scopul declarat al acestei strategii a fost acela de a revigora politicile comunitare, pe fondul a două provocări majore care afectau economia și societatea: globalizarea și dezvoltarea cu repeziciune a societății informaționale. Obiectivul Strategiei Lisabona își propunea transformarea Uniunii într-un spațiu mai atractiv pentru investiții și muncă, promovarea cunoașterii și inovării și crearea de locuri de muncă mai numeroase și mai bune. Totuși, din prisma înțelegerii ulterioare, este clar că strategia ar fi trebuit să fie mai bine organizată în vederea punerii accentului pe elementele critice care au jucat un rol cheie în declanșarea crizei, cum ar fi supravegherea robustă și riscul sistemic pe piețele financiare, problemele speculative (de exemplu: piața imobiliară), și consumatorismul promovat de accesul la credite care, în anumite State Membre, în combinație cu creșteri salariale care depășeau câștigurile în productivitate, au alimentat deficitele de cont curent. Dezechilibrele macroeconomice și problemele de competitivitate au reprezentat fundamentul crizei economice, și nu au fost adresate în mod adecvat în activitatea de monitorizare a economiilor Statelor Membre care se derulează în cadrul Pactului de Stabilitate și Creștere și al Strategiei Lisabona, care au tins să opereze mai degrabă separat decât complementându-se reciproc.

Pentru perioada de programare financiară 2007-2013, statelor membre li s-a solicitat alocarea anumitor sume din fondurile structurale pentru finanțarea proiectelor legate de îndeplinirea obiectivelor Strategiei Lisabona. Libertatea de circulație a capitalurilor a avut drept scop înlăturarea restricțiilor existente în legătură cu circulația capitalurilor între statele membre. Utilizarea Fondurilor Structurale a contribuit de asemenea la îmbunătățirea tangibilității Strategiei Lisabona pentru autoritățile regionale și locale, care au un rol important în implementarea sa. Totuși, experiența a demonstrat că impactul Fondurilor Structurale poate fi amplificat prin îmbunătățirea structurilor de sprijin (ex. în cercetare și inovare și/sau piețele muncii), simplificând cadrele de reglementare (ex. mediul de afaceri, dezvoltarea infrastructurii) și prin consolidarea în continuare a capacității administrative și a eficienței în anumite State Membre.

Un alt aspect important relevat de implementarea Strategiei Lisabona este necesitatea alocării unui buget UE mai mare pentru sprijinirea creșterii și formării locurilor de muncă.

II.3.2. Strategia Europa 2020

Strategia Europa 2020 propune trei direcții generale cheie pentru creșterea economică, de atins prin acțiuni concrete la nivelul Uniunii Europene și la nivel național:

– promovarea cunoașterii, inovării, educației și societății digitale;

– producție mai competitivă, caracterizata de o utilizare mai eficientă a resurselor;

– mai mare participare la piața forței de muncă, dobândirea de competențe și lupta împotriva sărăciei.

Strategia se dorește a fi o soluție pentru ieșirea din actuala criză, prin acțiuni la nivel comunitar ajungându-se la transformarea UE într-o economie – a secolului 21 – inteligentă, sustenabilă și incluzivă, care să conducă la creșterea ocupării pe piața muncii, a productivității și a coeziunii economice, sociale și teritoriale.

Astfel, în centrul Strategiei pentru creștere inteligentă, sustenabilă și incluzivă– se vor situa cele trei priorități interconectate, care să definească viziunea comunitară asupra economiei sociale de piață pentru secolul XXI:

1)creștere inteligentă: dezvoltarea si consolidarea unei economii bazate pe cunoaștere și inovare;

2)creștere sustenabilă: promovarea unei economii mai ecologice și mai competitive, care să utilizeze mai eficient resursele;

3)creștere incluzivă: promovarea unei economii cu grad înalt de ocupare, care să genereze coeziune socială și teritorială.

Aceste eforturi pentru creștere economică și locuri de muncă necesită asumarea responsabilității la cel mai înalt nivel politic și mobilizarea tuturor părților interesate de pe intregul continent. Sunt stabiliti cinci indicatori de referință in acest sens, care definesc nivelul la care ar trebui să se situeze Europa în 2020, pe baza carora vor fi evaluate progresele:

– 75 % din populația cu varste cuprinse intre 20 si 64 de ani trebuie să fie angajată;

– 3% din PIB UE trebuie investit în cercetare-dezvoltare;

– Nivelurile de climă/energie "20/20/20" trebuie atinse (inclusiv creșterea până la 30% reduceri de emisii dacă e posibil);

– Abandonul școlar trebuie să fie sub 10% și cel puțin 40% din generația tânără trebuie să aibe studii superioare;

– Mai puțin cu 20 de milioane de oameni trebuie să se afle în risc de sărăcie.

Este important de retinut faptul ca provocările globale nu pot fi abordate eficient printr-o acțiune izolată, intreprinsa de un anumit stat, la un moment dat. Este nevoie de mai mult decat atat. În consecință, Strategia Europa 2020 propune o viziune pentru economia socială de piață a Europei în următorul deceniu, bazandu-se pe trei domenii prioritare, care se întrepătrund și se stimulează reciproc: creșterea economică inteligentă, dezvoltarea unei economii bazate pe cunoaștere și inovare; creșterea economică durabilă, promovarea unei economii competitive, cu emisii scăzute de carbon și o utilizare eficientă a resurselor; precum și creșterea economică incluzivă, promovarea unei economii cu un grad ridicat de ocupare a forței de muncă, care să genereze coeziune socială și teritorială.

Pentru îndeplinirea acestor obiective, Comisia propune o agendă Europa 2020 constând dintr-o serie de inițiative-pilot. Punerea în aplicare a acestor inițiative este o prioritate comună, care necesită măsuri la toate nivelurile: organizațiile de la nivelul UE, statele membre, autoritățile locale și regionale.

II.3.3. Agenda Europa 2020 – inițiative-pilot :

– O uniune a inovării – reorientarea cercetării, dezvoltării și a politicii de inovare către provocările majore, reducând în același timp distanța dintre știință și lansarea pe piață, astfel încât invențiile să fie transformate în produse. Drept exemplu, brevetul comunitar ar putea permite întreprinderilor să economisească 289 de milioane EUR în fiecare an;

– Tineretul în mișcare – creșterea calității și a atractivității internaționale a sistemului european de învățământ superior, prin promovarea mobilității studenților și a tinerilor profesioniști. Ca acțiune concretă, posturile vacante în toate statele membre ar trebui să fie mai accesibile la nivelul întregii Europe, iar calificările profesionale și experiența să fie recunoscute în mod corespunzător;

– O agendă digitală pentru Europa – asigurarea unor avantaje economice și sociale durabile printr-o piață unică digitală bazată pe internet ultra-rapid;

– O Europă care își utilizează eficient resursele – sprijinirea tranziției către o economie care utilizează eficient resursele, cu emisii reduse de carbon. Europa trebuie să își mențină obiectivele 2020 în ceea ce privește producția și consumul de energie și eficiența energetică. Acest lucru ar reduce cu 60 de miliarde EUR importurile de petrol și de gaze până în 2020;

– O politică industrială pentru o creștere economică verde – sprijinirea competitivității bazei industriale a UE în lumea de după criză, prin promovarea spiritului antreprenorial și dezvoltarea de noi competențe. Acest lucru ar creea milioane de noi locuri de muncă;

– O agendă pentru noi competențe și locuri de muncă- crearea condițiilor pentru modernizarea piețelor forței de muncă, în scopul creșterii gradului de ocupare al forței de muncă și asigurării durabilității modelelor sociale europene, în condițiile ieșirii la pensie a generației baby-boom;

– Platforma europeană împotriva sărăciei – asigurarea coeziunii economice, sociale și teritoriale, ajutând persoanele sărace și excluse social și permițându-le să joace un rol activ în societate.

Raportarea și evaluarea obiectivelor stabilite prin Europa 2020 și Pactul de stabilitate și de creștere (PSC) vor fi efectuate simultan (rămânând instrumente distincte) pentru o mai bună coerență. Acest lucru va permite ambelor strategii să urmărească obiective de reformă similare , rămânând în același timp instrumente separate.