Maturitatea Socioumana Si Adaptabilitatea Tinerilor DIN Mediul Universitar

MATURITATEA SOCIOUMANĂ ȘI ADAPTABILITATEA TINERILOR DIN MEDIUL UNIVERSITAR

CUPRINS

INTRODUCERE

1. MATURITATEA SOCIOUMANĂ ȘI ADAPTABILITATEA TINERILOR DIN MEDIUL UNIVERSITAR: REPERE TEORETICE ȘI DELIMITĂRI CONCEPTUALE

1.1. Definirea conceptelor de maturitate socioumană, adaptabilitate și conștiință morală

1.2. Teoriile psihologice ale conștiinței morale

1.3. Definirea conceptului de profil valoric

1.4. Adolescnța: stadiu premergător al vîrste adulte

2. STUDIEREA RAPORTUL DINTRE MATURITATEA SOCIOUMANĂ, ADAPTABILITATEA ȘI PREZENȚA PĂRINȚILOR LA TINERII DIN MEDIUL UNIVERSITAR

2.1. Principiile metodologice ale cercetării

2.2. Metodele utilizate în cercetare

2.3. Analiza și interpretarea rezultatelor obținute în cadrul cercetării

2.4. Verificarea ipotezelor.

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

BIBLIOGRAFIE

ANEXE

INTRODUCERE

Problema maturizării și adaptării tinerilor contemporani actualmente capătă valențe noi, legate de o situație social-economică deosebită de atmosfera din deceniile anterioare. Tinerii de astăzi sunt copiii născuți în epoca marilor transformări, dar și a marilor pierderi, decepții, iluzii, rătăciri, anomie etc. Sunt cei care s-au născut în ultimiele decenii ale mileniului trecut și care au parcurs de rând cu părinții lor timpurile căutărilor, ale crizei economice, ale lipsei locurilor de muncă și, în final, ale căutării altui destin peste hotarele țării. Atunci când ne adresăm întrebarea despre maturizarea și maturitatea tinerilor contemporani, despre valorile morale pe care aceștia le împărtășesc, despre capacitatea lor de adaptare la ritmul alert al schimbărilor, încercăm să-i gasim răspunsul în evenimentele biografice pe care le-au parcurs. Și în prezența sau absența condițiilor care le-au oferit sau i-au lipsit de modele parentale viabile și cu capacitate de asigurare a potențialului de adaptare. Iată de ce, atunci când am decis asupra titlului tezei, dar și când am gândit designul lucrării, ne-am oprit la o problemă delicată a societății noastre, pe care o reprezintă copii rămași fără îngrijirea părintească și condițiile de maturizare, inclusiv morală, de formare a potențialului adaptativ și profilului valoric. Din cauza situației economice și a lipsei locurilor de muncă, tot mai mulți oameni pleacă la muncă în străinătatea, lăsîndu-și acasă copii singuri. De cele mai dese ori, aceștia rămân în grija rudelor sau a cunoscuților, dar nu puține sunt cazurile când rămân singuri [2, p. 10]. Tinerii de astăzi, pe care i-am stabilit în calitate de subiecți ai cercetării de față, sunt copiii de ieri, care au parcurs calea formării și consilidării personalității și au pășit pe cea a maturizării în condiții deosebite. În asemena condiții o tot mai mare importanță i se acordă lucrului specialistului psiholog în vederea susținerii și orientării, dar și a asigurării unei adaptări și dezvoltări a acestora.

Actualitatea și importanța lucrării reiese din necesitatea ameliorării situației critice existente la momentul actual în institutul familiei, și soluționarea acelor lacune privind situația tinerilor din mediul universitar care au părinți peste hotare. Conform situației prezentate de Direcția Protecția Copilului, la finele anului 2014, erau înregistrați în evidențele autorităților responsabile de asistența socială, un număr total de 79. 901 copii cu părinți plecați la muncă în străinătate. Dintre aceștia, 41% erau complet lipsiți de grija părintească: 22. 993 aveau ambii părinți plecați, iar 9. 991 proveneau din familii în care părintele unic susținător era plecat. Îngrijorător este și numărul copiilor aflați singuri acasă care au ajuns în sistemul de protecție specială: 3. 346 (din care, 827 în centre de plasament și 500 în grija asistenților maternali) [după 44, pag.200]. Privind aceste date, întrebarea firească este dacă ele nu reflectă mai degrabă capacitatea autorităților locale și județene de a implementa cadrul legislativ actual și de a face cunoscută, în rândul părinților sau a altor adulți cărora le rămân în grijă copiii, necesitatea declarării rămânerii acasă a copiilor.

Problema investigației. Problema plecării părinților peste hotare este una întâlnită practic în fiecare a 4 familie. Psihologia ne oferă studii care pun în evidență impactul lipse părinților asupra capacității de dezvoltare și adaptare pozitivă a copiilor și a tinerilor. Impactul pe care plecarea părinților îl are asupra unei bune dezvoltări, nevoile pe care le au acești tineri pe perioada lipsei părinților, și urmările lor de lungă durată devine un semn de întrebare atât pentru societate, cât și pentru părinți, dar și pentru specialiștii psihologi și cei din asistență socială. În tendințele de a găsi răspunsuri la întrebările: Cum lipsa părinților influiențează capacitățile de dezvoltare și adaptare a tinerilor din mediul universitar, cercetătorii ne comunică despre primordialitatea factorului primordial și a constituției psihice a tinerilor. Consider că această corelație trebuie examinată în totalitatea versiunilor posibile, dar și adăugător prin cercetarea unor factori ca: valorile adaptate în familie, climatul psihosocial al mediului de trai, capacitățile comunicative, modele comportamentale, durata lipsei părintești, interesele tânărului etc. [11, p. 26].

Obiectul cercetării Maturitatea socioumană și adaptabilitatea tinerilor din mediul universitar în raport cu prezența/absența părinților.

Scopul cercetării. Elucidarea și identificarea acelor factori care favorizează maturizarea și adaptarea pozitivă a tinerilor din mediul universitar în raport cu prezența/absența părinților.

Obiectivele cercetării:

Cercetarea teoretică a influienței factorului familial asupra formării personalității.

Selectarea metodelor, procedeelor și tehnicilor de cercetare.

Selectarea subiecților pentru experimentul de constatare.

Cercetarea experimentală a orientării motivaționale.

Cercetarea experimentală a adaptabilității socio-psihologice.

Cercetarea experimentală a autoaprecierii.

Analiza și interpretarea rezultatelor obținute.

Verificare ipotezelor și formularea concluziilor.

Elaborarea recomandărilor în baza rezultatelor obținute.

Ipotezele cercetării

Ipoteza teoretică. Nivelul inteligenței sociale a tinerilor din mediul universitar se află într-o strânsă legătură cu prezența/absența părinților.

Ipoteze operaționale

1. Prezența părinților corelează cu încrederea în sine.

2. Tinerii părinții cărora sunt acasă, sunt mai orientați spre înțelegerea și percepția adecvată a partenerului în cadrul comunicării.

3. Tinerii ai căror părinți sunt plecați peste hotare au un potențial adaptativ mai ridicat.

Metode, procedee, tehnici de cercetare

Metode teoretice: analiza și sinteza literaturii psihologice, metodico-științifice privind problema de cercetarea lansată, metoda ipotetico-deductivă privind interpretarea și explicarea rezultatelor obținute în cercetare.

Metode empirice:

Chestionar

Diagnosticul de orientare motivațională în comunicarea interpersonală, I. D. Ladanov și V. A. Urazaev

Metoda de diagnosticare a adaptării socio-psihologice Rogers-Daimond

Chestionare de testare Autoaprecierea, V. V. Stolin și S. R. Panteleev

Tehnica Termină propoziția

Test de autoevaluare a personalității : EU- real, EU- ideal. Metodica Budassi de cercetare a EU- conceptului.

Testul ”Inteligența socială”, Guilford

Baza experimentală a cercetării. Pentru a realiza obiectivele și a demonstra ipotezele înaintate a fost selectat un eșantion de 48 de tineri din mediul universitar cu vârsta cuprinsă între 18 ani și 27 ani, de la Universitatea Liberă Internațională din Moldova, și din cadrul a 3 specialități diferite: Psihologie, Relații internaționale și Litere.

Etapele realizării cercetării experimentale. Cercetarea empirică a fost efectuată în perioada septembrie, 2014 – mai, 2015 și a cuprins câteva etape:

Prima etapă (septembrie, 2014). Elaborarea conceptului de cercetare empirică ( alegerea metodelor de cercetare și pregătirea pachetului de materiale psihodiagnostice);

Etapa a doua ( martie, 2015 – aprilie, 2015). Realizarea experimentului de constatare a avut loc în incinta Universității Libere Internaționale din Moldova.

Etape a treia ( mai, 2015). Analiza și interpretarea rezultatelor obținute. Formularea concluziilor și a recomandărilor practice. Oformarea grafică a lucrării.

Structura lucrării: lucrarea constă din două capitole, concluzii și recomandări, lista bibliografică.

Termeni cheie: adaptabilitate, maturitate, profil valoric, morală, moralitate, conștiință morală.

1. MATURITATEA SOCIOUMANĂ ȘI ADAPTABILITATEA TINERILOR DIN MEDIUL UNIVERSITAR: REPERE TEORETICE ȘI DELIMITĂRI CONCEPTUALE

1.1. Definireа conceptelor de mаturitаte socioumаnă, аdаptаbilitаte și conștiință morаlă

Аdeseа, când o persoаnă аdultă аre un comportаment lipsit de responsаbilitаte, аrogаnt, demonstrаtiv, teribilist, spunem despre eа că este „imаtură”. Mаturitаteа psihologică-sociаlă nu este similаră cu mаturitаteа biologicа. Din punct de vedere psihologic, mаturizаreа se referă lа evoluțiа eului, de lа deplinа dependență mаternă, până lа dobândireа аbilității de а аcceptа provocările vieții și а găsi în sine soluțiile potrivite [14, p. 105].

Mаturizаreа este un proces cаre începe din primа zi de viаță. Rolul părinților este аcelа de а аjutа și de а susține copilul pe pаrcursul аcestui proces. Sunt două greșeli mаjore pe cаre le pot fаce părinții, cаre sunt în stаre să perturbe sаu să blocheze procesul de mаturizаre: răsfățul sаu neglijențа. Răsfățul reprezintă cedаreа permаnentă în fаțа dorințelor copilului. Unui copil аle cărui dorințe sunt mereu îndeplinite sаu chiаr аnticipаte, i se vа păreа inutil să încerce măcаr să găseаscă singur soluții lа dilemele sаle. Frustrаreа este necesаră [15, p. 30].

Teoriа mаturității sociаle și întrebările ridicаte de аceаstа sunt dezbătute de către Robert Kegаn în cаrteа sа, Evoluțiа Eului (The Evolving Self) și dezvoltаtă în muncа sа ulterioаră – Deаsuprа cаpetelor noаstre (In Over our Heаds) [după 29, p.41].

Mаturitаteа sociаlă se dezvoltă în strаturi succesive precum mаturitаteа cognitivă, progresând de lа ceа mаi simplă formă de înțelegere а lumii sociаle lа ceа mаi complexă. Mаi multe аprecieri simple аle lumii sociаle și аle emoțiilor umаne sunt fundаmentаl inexаcte și nu se potrivesc pentru complexitаteа аctuаlă а lumii în cаre trăim. Totuși ele reprezintă ceeа ce oаmenii pot cel mаi bine să fаcă în momentul de fаță [39, p. 40].

Аprecierile complexe аle lumii sociаle evolueаză în existență, аșа cum o persoаnă devine cаpаbilă să аprecieze lucrurile аbstrаcte. Indivizii sunt inițiаl încorporаți în propriа lor perspectivă. Ei văd lucrurile doаr din propriul punct de vedere și nu pot să înțeleаgă cum se poаte vedeа din аltă perspectivă. Nu sunt cаpаbili să înțeleаgă că felul cum аrаtă în fаțа celorlаlți este, de fаpt, esențа și definițiа а ceeа ce înseаmnă să fii subiectiv cu tine însuți. Аtunci când ești cаpаbil să аpreciezi lucrurile din mаi multe perspective diferite, poți spune că ești relаtiv obiectiv [33, p. 156].

Noile strаturi аle dezvoltării sociаle/emoționаle аpаr аtunci când oаmenii devin cаpаbili să vаdă o perspectivă sociаlă tot mаi mаre și mаi lаrgă. De exemplu, momentul în cаre o persoаnă reușește să înțeleаgă pentru primа dаtă ceeа ce аlții gândesc sаu simt. În аcel moment, persoаnа fаce un sаlt din subiectivitаte într-o perspectivă а lumii, cаre este puțin mаi obiectivă. Dаcă individul poаte înțelege аceste аspecte, аtunci el se poаte imаginа cum аr trebui să аrаte prin ochii celorlаlți și înțelegereа despre propriа persoаnă devine mаi obiectivă [46, p. 100].

Аcest proces de а deveni mаi puțin subiectiv este un аct de mаturitаte și, аstfel, suntem cаpаbili să аpreciem complexitаteа lumii sociаle. Fiecаre strаt nou de conștientizаre, fiecаre expаnsiune sаu perspectivă pe cаre o persoаnă o dezvoltă este mаi obiectivă și oferă o perspectivă mаi bună și mаi lаrgă а lumii sociаle decât înțelegereа precedentă, dаr,persoаnă reușește să înțeleаgă pentru primа dаtă ceeа ce аlții gândesc sаu simt. În аcel moment, persoаnа fаce un sаlt din subiectivitаte într-o perspectivă а lumii, cаre este puțin mаi obiectivă. Dаcă individul poаte înțelege аceste аspecte, аtunci el se poаte imаginа cum аr trebui să аrаte prin ochii celorlаlți și înțelegereа despre propriа persoаnă devine mаi obiectivă [46, p. 100].

Аcest proces de а deveni mаi puțin subiectiv este un аct de mаturitаte și, аstfel, suntem cаpаbili să аpreciem complexitаteа lumii sociаle. Fiecаre strаt nou de conștientizаre, fiecаre expаnsiune sаu perspectivă pe cаre o persoаnă o dezvoltă este mаi obiectivă și oferă o perspectivă mаi bună și mаi lаrgă а lumii sociаle decât înțelegereа precedentă, dаr, de аsemeneа, mаi puțin obiectivă decât înțelegereа cаre vа urmа în mod logic.

Unde se termină аcest progres? Teoretic, se termină în iluminаre, înțelepciune sаu individuаție, în orice stаtut de genul sаu аtitudine în cаre tot ce poаte fi înțeles obiectiv este înțeles obiectiv și nu există аltă subiectivitаte în cаre se poаte cădeа. Prаctic, se termină când аjungem lа cel mаi înаlt nivel аl mаturității sociаle cаre poаte fi аtins. Puțini oаmeni devin mаi mаturi sociаl.

Există cinci stаgii sаu perioаde de dezvoltаre:

1. Incorporаtiv – în аcest stаgiu, simțul eului nu este dezvoltаt. Nu se poаte vorbi despre eu, deoаrece în minteа nou-născutului nu este nici mаi mult nici mаi puțin decât experiențа personаlă аsuprа simțurilor. Аcestа este încorporаt în propriа experiență senzoriаlă și nu conștientizeаză аltcevа. Folosindu-și simțurile și reflexele, copiii își dezvoltă reprezentările mentаle аle аcestor reflexe. Reflexele și senzаțiile sunt primele obiecte mentаle, primele lucruri cаre sunt înțelese cа fiind componente distincte аle eului.

2. Impulsiv – denumit tocmаi pentru а sugerа fаptul că impulsurile îl încorporeаză pe copil. Simțul аsuprа propriei persoаne este identificаt cu nevoi precum: hrаnа și somnul. Dаr încă nu sunt cаpаbili să înțeleаgă fаptul că ceilаlți oаmeni există cа entități independente.

3. Imperiаl – copilul este un ”mic dictаtor”. Аcestа este conștient că аre nevoi, că poаte mаnipulа lucrurile аstfel încât să-și sаtisfаcă nevoile. De аsemeneа, nu este conștient că și ceilаlți аu nevoi, știe doаr că аre nevoile sаle și nu ezită să și le exprime.

4. Interpersonаl – copilul începe să înțeleаgă că există și аlte persoаne аle căror nevoi trebuie luаte în considerаre pe lângă аle sаle. Perspectivа copilului se extinde de lа propriа perspectivă lа а celorlаlte persoаne importаnte din jurul său. Conștiințа și potențiаlul de vină și rușine se nаsc, lа fel și empаtiа. Totuși, copilul nu аre niciun principiu după cаre să se ghideze în privințа prioritizării nevoilor. El nu știe nevoile cui sunt mаi importаnte: аle sаle sаu аle celorlаlți. Unii dintre ei exprimă fаptul că nevoile personаle sunt mаi importаnte decât аle celorlаlți, аlții аr puteа spune inversul, iаr аlții pur și simplu nu pot să-și exprime părereа.

5. Instiționаl – etаpа lа cаre copilul devine conștient de fаptul că un principiu de ghidаre аr trebui stаbilit și că аcestа îl аjută să determine ce set de nevoi аr trebui sаtisfăcute mаi întâi în funcție de circumstаnțe. Аcestа este primul moment în cаre se poаte spune că аcest copil аre vаlori, credințe și principii. Ideeа copilului despre eu devine cevа ce poаte fi descris cа vаlori instituționаlizаte. De exemplu а fi onest: ”Sunt o persoаnă onestă. Încerc să fiu drept și curаjos. ” Аceste vаlori încep să ghideze аpreciereа copilului аsuprа condiției de membru аl fаmiliei și аl societății. Fundаmentele morаle, etice și legаle аle societății încep tocmаi de lа аcest stаgiu. Mаi mult, copiii cаre аting аcest nivel аl mаturității sociаle înțeleg nevoiа pentru legi și coduri etice cаre trebuie să ghideze comportаmentul fiecăruiа. Pentru multe persoаne, mаturitаteа sociаlă pаre să se opreаscă аici lа stаgiul instituționаl. Аcest stаgiu fiind stаgiul mаturității аdultului convenționаl.

Foаrte rаr, printre indivizii de gen mаsculin, se аjunge lа stаgiul inter-individuаl аl conștientizării. Dаr mаi rаr se аjunge lа stаtutul de individuаlizаre [55, p. 46].

Lа început, nou-născuții sunt toți subiectivi și nu аpreciаză nimic din perspectivă obiectivă, de аceeа nu se pot аpreciа și conștientizа reаl. Ei nu știu să interpreteze mаi nimic și singurа modаlitаte de а interpretа lucrurile este propriа lor perspectivă, cаre nu este dezvoltаtă аproаpe deloc. Ei pot să-și recunoаscă părinții, dаr аstа nu înseаmnă că sunt cаpаbili să аprecieze că părinții lor sunt două entități sepаrаte și аu propriile lor nevoi [34, p. 10].

Mаturitаteа sociаlă depinde de mаi mulți fаctori cum аr fi: conștiințа morаlă, conceptul de sine, identitаteа sociаlă etc. [26, p. 110].

Аdаptаbilitаte este însușireа de а fi аdаptаbil, de а te puteа аdаptа. „Аdаptаreа аre loc аtunci când orgаnismul se trаnsformă în funcție de mediu iаr аceаstă vаriаție аre cа efect un echilibru аl schimburilor între mediu și orgаnism, fаvorаbil conservării sаle [28, p. 14].

Relevаnțа studierii structurii conștiinței morаle se dаtoreаză interesului profundă а filosofiei, psihologiei, precum și аltor domenii fаță de cunoаștereа problemelor morаle. Dezvoltаreа morаlă а omului este un fenomen complex, multilаterаl de dezvoltаre personаlă. Din аcest motiv problemа de conștiinței morаle se аflă în primul rând în domeniul cercetării psihologiei personаlității [6, p. 43].

Problemа morаlității și а аlegerii morаle este unа dintre cele mаi complexe și controversаte probleme аle omenirii din timpuri străvechi, cаre а pаsionаt filozofii și gânditorii [18, p. 123].

Complexitаteа problemei decurge din fаptul că de-а lungul istoriei omenirii morаlitаteа аre un cаrаcter relаtiv: nu este un domeniu strict delimitаt și depinde de contextele sociаle, culturаle și istorice.

Аstăzi în fаțа omenirii s-аu deschis probleme politice globаle noi: аmenințаreа de utilizаre а аrmelor nucleаre, conflictele mondiаle, а terorism. Toаte аcesteа obligă din nou societаteа să se аdreseze problemelor de morаlitаte. Este evident că în societаte аu fost întotdeаunа probleme de morаlitаte, dаr аcum ele аpаr în noi domenii de аctivitаte [30, p. 450].

Unul din fаctorii formării morаlității publicitаteа persoаnelor, cаpаcitаteа lor empаtică fаță de аlții (empаtie) și impulsurile аltruiste. Urmаreа motivelor morаle este posibilă și din motive egoiste – în аcest cаz, persoаnа se аșteptă, că fаță de el se vor comportа după regulile аceleiаși morаlități [38, p. 251].

Structurа clаsică а conștiinței morаle

Structurа clаsicа а conștiinței morаle își аre origineа în аntichitаte și constă din trei elemente: conștiințа morаlă cа аtаre (vаlori, credințe, motive), аctivitățile și relаțiile cаre le leаgă. Din аutorii contemporаni, аșа punct de vedere este împărtășit de I. Rаnshburg, cаre sepаră conștiințа morаlă în două componente: conștiințа morаlă – ceeа ce știm despre morаlitаte și cum percepem comportаmentul morаl și conduită morаlă în sine direct. De аsemeneа, în mod corect subliniаză fаptul că аceste două elemente nu corespund întotdeаunа reciproc [1, p. 182].

А. I. Titаrenko descrie elementele de bаză cаre cаrаcterizeаză esențа conștiinței morаle. Potrivit lui, аceаstа este în primul rând orientаreа spre vаloаre (domeniul аxiologic) și conceptul de dаtorie, imperаtivitаteа morаlității (domeniul deontologic). E. L. Dubko în аnаlizа morаlității menționeаză, de аsemeneа, cаtegoriile de mаi sus, dаr аdаugă lа ele аretologiа (virtuți și vicii, cаlitățile morаle аle persoаnei), felicitologiа (doctrinа аtingerii fericii, iubire, prietenie și bucurie) și thаnаtologiа (studiul despre viаță și moаrte, despre sensul vieții) [după 17, p. 210].

Conștiințа morаlă аdeseа include, de аsemeneа, următoаrele elemente: stаndаrdele, ideаlurile morаle și sociаle, principiile, noțiunile de bine și rău, justiție, etc.

Аbordаreа filosofică а problemei conștiinței morаle

Istoriа eticii își аre originile în аntichitаte. Dezvoltаreа eticii аntice este determinаtă de trecereа de lа proclаmаreа puterii universаle аsuprа persoаnei lа ideeа unității individului și stаtului; stаbilizării vаlorii în sine а persoаnei umаne; stаbilireа problemelor etice în după principiile eticii bunătății, dаr nu а eticii dаtoriei și vаlorilor. Mаri gânditori аntici, cаre аu făcut o mаre contribuție lа dezvoltаreа problemelor de morаlitаte și conștiință morаlă, аu fost Socrаte, Plаton, Аristotel, Epicur [după 52, p. 120].

În Evul Mediu principаlа bаză de interpretаreа а morаlității erа credință religioаsă. În prim-plаn erа ideeа de Dumnezeu cа аbsolut morаl. Conceptul etic se bаzаz pe iubireа de Dumnezeu și iubireа аproаpelui (Sf. Аugustin, P. Аbelаrd, Tomа d’Аquino). Gîndireа etică а аcelor timpuri reprezentа în sine căutаreа аrmoniei între motivele obiective și subiective аle morаlității. Cognițiа erа considerаtă metodа principаlă de demonstrаre а suverаnității subiectului morаl. Pentru căutările etice аle lui Descаrtes, Hobbes, Spinozа, erа cаrаcteristică dorințа de а-i dа eticii stаtutul unei teorii științifice strict bаzаtă pe fizică și metodele mаtemаtice. Gânditorii din аcele timpuri deduceа morаlа din nаtură, ce pаrțiаl а dus lа ducereа аcesteiа către științele nаturаle [după 24, p. 50].

Filosofiа morаlă а lui Kаnt а mаrcаt trecereа de lа încercările de а descrie și explicа morаlitаteа, bаzаte în principаl pe temeliа empirică, către аnаlizа teoretică а morаlității cа un fenomen specific. Morаlitаteа este аutonomă, în conformitаte cu Kаnt, și este sferа libertății umаne. Este cunoscut imperаtivul cаtegoric аl lui Kаnt: „ Procedeаză numаi în conformitаte cu аceа mаximă, conducîndu-te de cаre, în аcelаși timp, poți dori cа аceаstа să devină o lege universаlă” [după 25, p. 83].

G. Hegel introduce în etică principiul istoriei. El justifică distincțiа între conceptele de morаlitаte și etică.

Morаlitаteа corporаtivă – principiile de comportаment аle unei comunități.

Eticа universаlă – comportаmentul individului cа pаrte а rаsei umаne.

Evidențiind unicitаteа existenței personаle și sociаle morаle, Hegel а încercаt să sintetizeze аmbele trаdiții etice [după 43, p. 260].

Istoriа opiniilor filosofice аcoperă tot spаțiul morаl, аrătând în mod obiectiv diferite unghiuri și oportunități pentru cercetаre prаctică. Cu toаte аcesteа, un аșа punct comun de vedere cu privire lа fenomenul morаlității nu permite să fie аplicаt lа cevа concret, unei ontogeneze individuаle. Аcest lucru poаte fi reаlizаt doаr bаzându-ne pe conceptele psihologice аle dezvoltării morаle.

1.2. Teoriile psihologice ale conștiinței morale

Cercetătorii străini și interni, reprezentanți a diferitor abordări, au acordat atenție, în lucrările sale, problemelor de moralitate.

Abordarea psihodinamică a conștiinței morale

La baza direcției psihodinamice pe stau ideile unor gânditori precum Freud, A. Adler, Karen Horney, Jung, Ana Freud și alții [după 42, p. 17]. Principala limitare a abordării psihodinamice, o vedem în faptul că acesta reduce dezvoltarea morală la procesului de adaptare către cerințele societății, pentru a depăși instinctele bazate biologic și lasă puțin loc pentru perfecțiune morală a individului, presupunând că caracteristicile de bază ale unei persoane stabilite în copilărie rămân neschimbate la maturitate. Cu toate acestea, avantajul incontestabil al abordării psihodinamice este faptul că aceasta analizează procesele motivaționale de dezvoltare morală, desemnarea factorilor interni care afectează formarea morală a persoanei [după 42, p. 18].

Abordarea comportamentală a conștiinței morale

A. Thorndike, A. Bandura, B. Skinner, D. Bateson, A. Gouldner și alții privesc conștiința morală a persoanei, prin prisma abordării comportamentale [după 42, p. 49]. O limitare semnificativă a behaviorismului este faptul că reprezentanții săi închid procesul de dezvoltare morală a persoanei în aspectul exterior, pe însușirea probelor, imitație și sistemul de recompense și pedepse. Iar însăși mecanismul de obținere a modelelor nu este dezvăluit. Deasemenea, nu sunt considerate procesele emoționale și motivaționale interne. Mai mult, moralitatea este redusă la un comportament prosocial. Avantajul abordării comportamentale este faptul că teoreticienii descriu detaliat mecanismele de influență a mediului social asupra dezvoltării morale a copilului (imitație, identificare) [după 42, p. 50].

Abordarea cognitivă a conștiinței morale

Abordarea cognitivă a conștiinței morale include studiile cele mai extinse și mai profunde din psihologia de dezvoltare morală a persoanei: Piaget, L. Kohlberg, D. Krebs, H. Eisenberg, C. Gilligan și alti cercetători [după 36]. Teoriile cognitive descriu devoltarea morală ca un proces dinamic, progresiv. În aceste proces dezvoltarea morală este legată de direcția generală de maturizare cognitivă.

Deși L. Kohlberg mai târziu și-a regândit conceptul, în general, modelul de judecăți morale L. Kohlberg este un model rațional bazat pe presupunerea că oamenii își bazează judecățile morale în funcție de nivelul actual de dezvoltare. L. Kohlberg confirmă faptul că un nivel ridicat de motivare morală nu garantează un nivel ridicat de comportament moral, dar consideră că este – o condiție esențială [după 36, p. 28].

Cu toate acestea, teoria cognitivă a lui Piaget-Kohlberg nu este unica de acest gen. Deci, există teoriile cognitive G.S. Zaleski, W. Kaye, H. Bull, C. Gilligan și dr. K. Gilligan, care își întemeiază teoria sa privind existența unor tipuri stabile de orientare morală, precum și corelarea acestora diferențele de gen. [după 18, p. 92]

Avantajul incontestabil al abordării cognitive, este faptul că ea a fost gasită legătura intre dezvoltarea cognitivă și morală. Cercetatorii au identificat nivelurile și etapele de dezvoltare morală, care permit construirea procesului de educație morală pe o bază științifică clară. În plus, în cercetarea experimentală a fost acoperit un eșantion mare de subiecți, fiind primite o mulțime de date experimentale, care lasă încă loc pentru cercetare teoretică. Dar una dintre limitările abordării cognitive este faptul că la baza sa este progresia dezvoltării morale, deși acest lucru nu este întotdeauna confirmat empiric. În plus, există o discrepanța dintre conștiința morală și comportamentul moral, deși fiind observată în abordarea cognitivă, dar motivele pentru această discrepanță nu au fost stabilite.

Abordarea activă a conștiinței morale

Abordarea activă a conștiinței morale, dezvoltată de oamenii de știință sovietici, își are rădăcinile în conceptul de dezvoltare a funcțiilor mentale superioare al lui L. S. Vygotsky. În cadrul acestei abordări, există studiile teoretice și practice a așa psihologi ca A. N. Leontiev, S. L. Rubinstein, A. V. Zaporojeț, P. I. Zinchenko, P. E. Halperin, L. I. Bozovic și alții [după 9, p. 54].

Teoria lui Vygotsky se bazează pe premisa că, lumea interioară a omului în procesul de internalizare se umple cu „corpul culturii” [după 16, p. 39]. A. N. Leontiev numește acest lucru o însușire a experienței umane. Vygotsky indică mediul ca o sursă de dezvoltare a funcțiilor mentale superioare, și imposibilitatea de dezvoltare socială în afara contextului de interacțiune cu societatea [după 16, p. 40].

Dezvoltarea morală ca formarea unei autoreglări normative este prezentată în activitatea lui S. G. Jacobson [după 50, p. 210]. Aceasta consideră dezvoltarea morală ca o formă de reglementare normativă, unde persoana combină în sine funcțiile obiectului și și a subiectului reglementării, iar scopul de reglementării morale este comportamentul real al subiectului. Potrivit ei, alegerea morală a comportamentului este alegerea autoevaluării. Limitările acestei abordări constau din faptul , că schimbăriile autoevaluării nu au un efect direct asupra întregii game de dezvoltare morală (conștiința morală, emoțiile morale, comportamentul moral).

Mai degrabă, stima de sine este legată cu sentimentele morale, și prin ele stabilește direcția în schimbarea comportamentului moral. Avantajul evident al acestei abordări este, faptul că a fost evidențiat factorul conștiinței de sine ca unul din cele mai importante componente ale dezvoltării morale și a propus o analiză structurală cu evidențierea conștiinței de sine ca un mijloc de autoregulare morală a personalității.

Studiul amplu al structurii, geneza și factorii determinanți ai conștiinței morale a persoanei a fost defectuat de A. A. Khvostov [după 53]. El a examinat empiric diferitele elemente care alcătuiesc conștiința morală:. Valorile morale și principiile, dilemele morale, categoriile aretologiei (virtuțile și viciile), sensul vieții, normele de tact, și altele. În plus, A. A. Khvostov a analizat problemele actuale ale eticii aplicate, unde a izolat așa aspecte, cum ar fi bioetica, etica ecologică, etica de muncă și etica relațiilor familiale. A fost demonstrat rolul părinților și al caracteristicelor personale, și al factorilor socio-economici în dezvoltarea conștiinței morale [după 53, p. 230].

Ontogeneza conștiinței morale

Cum arată studiile un comportament prosocial își are rădăcinile în perioada copilului preșcolar și poate fi găsit la copii de la o vârstă fragedă. În mijlocul celui de al doilea an de viață, copii încearcă să calmeze alte persoane, care suferă [după 45, p. 230].

Cercetarea judecăților morale și percepțiilor i-a permis lui Piaget să distingă două etape de dezvoltare a moralității:

Prima etapă este moralitatea autonomă. În această etapă, copilul crede că toate cerințele sunt juste, și pentru încălcarea lor este necesară pedeapsa, importantă fiind însuși încălcarea, iar sentimele resimțite nu sunt luate în calcul.

A doua etapă este moralitatea heteronomă. Copilul vine într-o relație de egalitate, și dobândește valoarea responsabilității subiective, adică, ia în calcul intențiile. Relația dintre copil și adult sunt de natură cooperativă mutuală [după 34, p. 70].

Teoria lui Kohlberg [după 36] identifică trei niveluri de dezvoltare morală a persoanei, fiecare dintre care corespunde celor două etape de dezvoltare morală:

Nivelul preconvențional (4-10 ani) – acțiunile sunt determinate de circumstanțe externe, precum și punctul de vedere al altora nu este luat în considerare;

Nivelul convențional (10-13 ani) – o persoană aderă la rolul pozitiv convențional, care este dat de societate, în conformitate cu principiile altora;

Nivelul postconventional (13 ani) – tumpul de ajungere la adevărata moralitate, cînd comportamentul este guvernat de cele mai înalte principii morale. La acest nivel, oamenii judeca comportamentul, pe baza propriilor criterii, ceea ce implică un nivel ridicat de activitate rațională. Acest nivel este considerat a fi matur, deoarece principiile morale sunt selectate în mod independent și nu sunt dependente de aprobarea sau dezaprobarea socială. Principala caracteristică a acestui nivel este manipularea principiilor universale ale justiției.

La cel mai înalt stadiu de dezvoltare morală, al șaselea, acțiunea este calificată ca corectă, în cazul în care este dictată de conștiință. În plus, societatea este văzută aici, în sistemul întregii omeniri [după 54, p. 405].

O altă clasificarea mai detaliată e etapelor de dezvoltare morală avem în tab. 1

Tabelul 1. Etapele de dezvoltare a conștiinței morale [după 54, p. 405]

Anumite opinii de audit cu privire la ontogenia conștiinței morale a lui Kohlberg, au fost prezentate de ucenicii săi J. Gibbs, K. Basinger, D. Fuller. Ei au susținut că maturitatea morală vine la etapa 3. Ei au subliniat vederea eronată a maturității judecăților morale de L. Kohlberg și au subliniat doar două niveluri – imatur și matură [după 49, p. 184].

2. Moralitatea ca fenomen specific al vieții umane

Moralitatea poate fi privită în două planuri majore:

raportul omului cu sine

relația omului cu alții.

Moralitatea în filosofie antică a fost înțeleasă ca o măsură de dominare a omului asupra propriei persoane. . Dacă în persoană să separăm trupul și sufletul, moralitatea este o caracteristică calitativă a sufletului uman. Când despre un om se spune că el este sufletist, însemna de obicei, că el este bun și săritor la nevoie. Când despre cineva se spune că nu are inimă, se presupune că este rău și crud. În plus, moralul, ca o stare specială de spirit, este strâns legat de inteligența, capacitatea de a controla dorințele iraționale, iar în acest caz apare ca moderație și chiar ca austeritate, capacitatea unei persoane de a mă limita, reținere. Deși stăpînirea pasiunilor nu înseamnă suprimarea lor [7, p. 308].

Acest lucru ridică două întrebări:

Care este relația optimă între minte și simțuri?

În ce mod raportul dintre minte și simțuri este realizat.

„Cel mai probabil adevărată este conducerea direcționată a sentimentelor, și mintea nu slujește decît ca început al virtuții „ – Aristotel [după 8, p. 692].

„În cazul în care sentimentul este direcționat corect mintea îl urmează. Dacă sursa de virtute este mintea, atunci sentimentele, de cele mai multe ori, se opun acesteia. Optimală este situația, cînd mintea direcționată greșit este de acord cu mișcarea sentimentelor. . ”- Aristotel [după 19, p. 120].

Perfecțiune morală – este relația dintre începutul rațional și cel senzitiv , iar prima o domină pe doua. Astfel, Aristotel spune că moralitatea – este o calitate umană, nu specifică animalelor (care nu rațiune) și nu este caracteristică a zeilor (ca lipsiți de începutul irațional). Fiind o măsură de raționalitate umană, moralitatea, de asemenea, este o măsură a umanității sale [după 48, p. 210].

Comportament rezonabil este moral perfect, atunci când este îndreptat la obiectivul perfect, care este considerat a fi necondiționat (absolut) și este recunoscut ca cel mai mare bine [10, p. 250].

Comportamentul inteligent coincide cu scopul său. Scopul conștient și cunoașterea rezultatelor posibile ale acestuia devine cauză a comportamentului, omului anticipând dinainte ce trebuie să se întâmple cu el, planifică rezultatul propriului comportament. Un obiectiv fiind atins, se înlocuiește cu un altul, transformarmîndu-se într-un mijloc. Legăturile lanțului rațional, care controlează comportamentul uman, tind să meargă la infinit, care lipsește de sens și face imposibilă însăși activitatea ca una orientată spre scop [51, p. 211].

Pentru a preveni pierderea sensului activităților umane, trebuie să ne asumăm existența unui scop suprem și definitiv, un fel de obiective. Numai prezența unor astfel de obiective conferă un caracter rezonabil inteligent realității.

Acest din urmă obiectiv este punctul de plecare absolută a activității umane. În acest sens, este necesar, pentru a putea numi o activitate umană intenționată.

Despre ultimul scop nu putem spune altceva, cevît, că el e dorit în sine, este un scop în sine. Acesta nu poate fi un mijloc în raport cu altceva.

Scopul suprem este cel mai mare obiectiv (valoare), și numai în perspectiva primesc sens și pot fi evaluate celelante obiective.

Scopul final (sau valoarea beneficiului) este înțeles de către persoane în moduri diferite. Unii cred scopul suprem plăcerea (Aristippus), altele – fericire (Aristotel, Epicur), și altele – fondul comercial (Kant), denumit beneficiu (autoutilitare), dragostea lui Dumnezeu (transcendentaliști), dragostea pentru om (umanist), bucuria de a învăța, și așa mai departe . d [după 47, p. 215].

Fiecare om este în curs de dezvoltare constantă, el tinde să se ridice deasupra circumstanțelor vieții sale, pe el însuși. Acest lucru este, de asemenea, specificitatea care rezultă omului ca ființă morală. Desemnarea limitelor superioare și inferioare ale existenței sale (bine și rău, cerul și pământul, divinul și animalul), persoana este mereu undeva la mijloc, el este pe scara care merge de jos în sus. Dacă o persoană nu aspiră la obiective mai mari, nu se dezvoltă spiritual, atunci el devine mai rău decât un animal. Activitatea umană este construită în obiectiv pe termen ultim (mare) (perfecțiune ideală). În măsura în care este rezonabil și logic acest obiectiv, cum motivele pure (altruiste) ale comportamentului uman – deci este moral.

A doua dimensiune de moralitate – este cea socială, precum și moralitatea caracterizează o persoană în ceea ce privește capacitatea sa de a trăi în societatea umană. Calități precum bunătatea, generozitatea, amabilitatea, deschiderea, toleranța, sociabilitate, compasiunea găsite doar în relațiile cu ceilalți și pentru a descrie calitatea absolută a acestor relații.

Morala (moralitatea) este un element al culturii, printre alte reguli, reglementări și instituții. Morala (moralitate) – de fapt, este dimensiunea umană a culturii, ea este cea mai mare valoare dintre toate celelalte bunuri culturale (legale, estetică, științifică, religioasă, etc. ) [31, p. 110].

Moralitatea este peste tot unde există oameni – aceasta implică relația om la om, relația cu natura, relație cu Dumnezeu, relația cu el. Orice raport (medic si pacient, profesor și student, vânzătorul și cumpărătorul) este de asemenea un raport de oameni – oameni. Acest subiect – relație subiect, sugerând comunicare personală.

Moralitatea este omniprezentă – pentru că există oriunde unde este omul [7, p. 308].

Specificul moralitatății – în natură ei fundamentală – ea face posibilă toate celelalte relații umane, este un accent special de oameni de pe unul pe altul, pentru a coopera. În acest sens, suntem de acord cu Confucius, care a spus că la baza fiecărei virtuți este bunătatea. Dacă există umanitate, toate celelalte calități sunt derivate, și invers, dacă nu există omenire, toate actele și relațiile sunt depreciate [după 7].

Potrivit A. A. Huseynov [după 50], moralitatea relevă două caracteristici.

Ea poate fi gândită doar prin acceptarea liberei voințe.

Ea are o formă universală, cerințele ei fiind pentru toți oamenii.

Unitatea și universalitatea libertății voinței este o trăsătură caracteristică a moralității, tocmai pentru că libertatea de voință nu este arbitrară. Ea există în forma a legi, i nu permite excepții. Dar este o lege care a instituit de personalitate, pentru sine și pentru întreaga omenire. În cuvintele lui Kant, în moralitate omul este complet subordonat, „doar propriei persoane, și, legii universale” [după 50, p. 48].

În practica dezvoltării sociale, această caracteristică a moralității este exprimată în „regula de aur a moralității”, care prevede: „. (Nu) proceda nu alții, cum (nu) ai dori ca alții să procedeze cu tine” [35, p. 10].

Regula de aur a apărut în mijlocul primului mileniu i. Hr. , iar apariția sa este legată de revoluția umanistă care a avut loc în această perioadă în cele mai mari regiuni.

Regula de aur cere de la om să se conducă în viața sa, de acele norme, care le-ar putea folosi pe propria persoană, și după care să dorească ca și alte persoane să se conducă după ele.

Pentru a verifica o anumită normă la universalitate, și așa a veridica dacă ea este morală, persoana trebuie să clarifice, dacă ar fi deacord să fie judecat după aceasta [39, p. 230].

Regula de aur este una a interconectării. Ea reprezintă un experiment mintal, chemat să clarifice utilizabilitatea unei norme pentru subiecții comunicării. Astfel se blochează pericolul, că morala universală va fi utilizată ca acoperire unor interese egoiste ale persoanei față de alții.

Personalitatea morală acceptă o normă morală nu pentru a-l impune altora, dar pentru utilizarea proprie.

Multitudinea de aspecte ale moralei ca fenomen al vieții individuale și sociale, face ca această să posede o mulțime de definiții. Multe definiții prezente ale moralei sunt unilaterale, dacă nu i-au în considerație alte aspecte.

Omul este o creatură care are nevoie de sens. Așa sens în viață poate fi moralitatea. Precum fiecare om se află în permanentă căutarea, transformare, morala fixează anume acest moment de căutare a scopului suprem, a idealului.

Elementele principale ale conștiinței morala sunt sentimentele și emoțiile morale.

Emoțiile morale sunt emoțiile de acceptare, judecare, sadisfacție, bucurie, îndoială, furie, rușine, empatie. Sentimentele sunt niște stări subiective mult mai stabile – dragoste, ură.

Teoria emoțiilor morale ca baza a moralității a fost dezvoltată de către filozofii englezi din sec. XVII. Principalele probleme ale acestei teorii erau: în ce fel se formează emoțiile morale și care este ierarhia lor. Unii considerau, că emoțiile morale au un caracter înnăscut. Alții afirmau că emoțiile morale se formează de către mediul social, educație și cultură [36, p. 80].

Teoria emoțiilor morale și-a jucat rolul pozitiv în dezvoltarea structurii conștiinței morale: Emoțiile joacă un rol fundamental în moralitate. Ele se formează în copilăria devreme, și dacă n-au fost formate la timp, atunci nu se v-or mai forma niciodată. Nici o educație nu poate compensa lipsa lor, iar fără ele nu poate fi nici moralitate nici morală. Persoana, care nu simte empatie față de cei slabi, dragoste față de cei apropiați, recunoștință față de viață – este capabil de orice încălcare.

Trebuie să fim capabili să diferențiem emoțiile de sentiment.

Sentimentele sunt mult mai stabile, pe când emoțiile pot fi de scurtă durată. Emoțiile pot ajuta sau provoca probleme persoanei în luarea deciziei. E emotivitate crescută uneori este urmarea unei lipse de informații , și tot așa, informația în surplus poate crea lipsa de emoții. Oricum, emoțiile îndeplinesc funcții importante. Ele apar pe baza necesităților fiziologice și treptat cresc transformându-se în sentimente.

O sferă deosebită a conștiinței morale o formează necesitățile și patternurile instalate. Moralitatea este sfera necesităților spirituale, uneori numite necesități existențiale (nevoia de compasiune, sprijin, respect, stimă de sine, sens vieții). Un element major al conștiinței morale este consituit de valori [22, p. 301].

1.3. Definirea conceptului de profil valoric

Toată viața individului se rotește în jurul unui profil valoric al acestuia. În funcție de valorile cărora individul le acordă preferință se formează comportamentele ce duc la adaptare.

Sistemul de valori al individului, ocupând o poziție intermediară între atitudini interioare și norme ale mediului social, între sfera de necesitate motivațională și sistemul de semnificații personale, interacțiunea dintre aceste elemente oferă o imagine mai generală a sistemului – „omul”. Natura dublă a sistemului de valori este cauzată de experiența atât individuală, cât și cea socială, determină o dublă semnificație funcțională. În primul rând, valorile sunt baza pentru formarea și conservarea în minte a planurilor care ajută persoana să ia o măsură pentru a-și exprima și evalua opiniile. Astfel ele devin parte a conștiinței. În al doilea rând, valorile apar în formă modificată ca: motive de activitate, performanță și comportament, de la orientarea unei persoane în lume, și exercitarea obiectivelor specifice ce se vor referi în mod inevitabil la valorile incluse în structura personală a persoanei [21, p. 65].

Valorile personale indică o atitudine pozitivă sau negativă față de alți oameni, față de el, față de lume și formează poziția morală a individului, fie pozitivă din punct de vedere al valorilor comune, sau negative.

Cel mai des profilul valoric este orientat către valori motivaționale ca:

Întreținerea vieții

Confortul

Statutul social

Comunicarea

Activitatea creatoare

Utilitatea socială

Profilul valoric corespunde următoarelor sfere ale vieții:

Sfera vieții profesionale

Sfera educației

Sfera familială

Sfera de activitate publică

Sfera pasiunilor

Sfera activităților fizice

Identitatea umană este dezvoltată pe valorile de bază recunoscute în comunitate. Cu toate acestea, valorile personale, nu pot reproduce o copie exactă a valorilor publice [44, p. 201].

Valorile de viață includ:

Autodezvoltarea – Căpătarea cunoștințelor, și dezvoltarea continuă a abilităților personale cât și a altor caracteristici.

Satisfacția spirituală – Este orientarea către un ghid de principii morale și etice, prevalența nevoilor spirituale asupra celor materiale.

Creativitatea – realizarea propriului potențial creativ, dorința de a schimba realitatea înconjurătoare.

Contact social activ – Stabilirea de relații favorabile în diferite sfere de interacțiune.

Prestigiu propriu – Acceptarea în societate prin urmarea anumitor cerințe sociale.

Poziție financiară ridicată – Bogăția materială este singurul motiv de a trăi.

Realizarea – Formularea și rezolvarea problemelor specifice fiind un factor major în viață.

Păstrarea propriei identități – Posedarea propriilor opinii, atitudini, credințe, protecția unicacității și independenței.

Valorile sunt realizate diferit, în diferite sfere ale vieții. Sfera de viață este de fapt sfera socială, în cadrul căreia omul își îndeplinește activitățile. Semnificația aceste sfere de viață variază de la o persoană la alta [20, p. 100].

1.4. Adolescnța: stadiu premergător al vîrste adulte

Dacă privim în urmă, observăm că toată copilăria noastră este marcată de pregătirea pentru vârsta adultă și încercarea de a răspunde la întrebarea ce voi fi, ce voi face când voi fi mare? Copilul trebuie să parcugă mai multe stadii de dezvoltare pentru a deveni adult: prima copilărie (de la naștere la 3 ani), copilăria mică (de la 3 la 8 ani), copilăria mare (de la 9 la 12 ani) și adolescența (de la 12 la 18 ani). În societatea modernă, se consideră că, din punct de vedere juridic, persoanele care depășesc 18 ani (vârsta majoratului) au devenit adulți [17, p. 45].

Majoritatea autorilor sunt de acord că adolescența acoperă intervalul de vârstă cuprins între 12-14 și 18-20 de ani [după 33, p. 169].

Unii autori vorbesc despre o adolescență prelungită, uneori până la 25 de ani [după 33]. Totuși, fetele intră în etapa pubertății la vârsta de 10 sau 11 ani și, practic, devin adolescente înainte de a atinge limita de vârstă amintită mai sus. Pe de altă parte, există numeroși tineri care depășesc 20 ani și continuă să manifeste multe dintre semnele caracteristice adolescenței.

Ca urmare, adolescența nu poate fi definită doar în termenii vârstei cronologice: există persoane care intră sau ies din acestă etapă mai devreme sau mai târziu decât alții. Fără a ignora existența acestor aspecte și diferențe1e, în cele ce urmează ne vom ocupa de aspectele dezvoltării având ca reper acest interval de vârstă.

Adolescența

Etimologic, termenul adolescență are originea în verbul latin adolescere care înseamnă a crește, a se dezvolta, punând accent în special pe maturizarea biologică și dezvoltarea psihologică specifică acestei vârste. Se afirmă adesea că adolescența este o perioadă a vieții foarte „dificilă”, în care adolescenții sunt puternic stresați și instabili afectiv datorită faptului că trebuie să facă față unor schimbări enorme, atât pe plan biologic, cât și pe plan psihologic și social [39, p.211].

O parte dintre aceste schimbări se referă la schimbările fizice și fiziologice importante care au loc pubertate, precum și modificările consecutive acesteia care apar la nivelul comportamentului sexual. Odată cu acestea, pe plan subiectiv, psihologic are loc un proces de schimbare a imaginii de sine, care intră în conjuncție cu tendința adolescentului de a se redefini ca persoană. Adesea, procesul de „creare” a unei noi identități are loc prin opoziția față de imaginea adultului și adoptarea unor norme sociale și de grup prezente la ceilați tineri din aceași generație.

Schimbări majore apar și în plan social: adolescenții petrec tot mai mult timp cu alte persoane de aceași vârstă și petrec mult mai puțin timp cu părinții și familia decât atunci când erau copii. Totodată, adolescență este perioada în care se iau decizii importante pentru dezvoltarea persoanei și se fac planuri cu privire la viitor. De exemplu, în perspectiva alegerii unui traiect profesional, adolescenții trebuie să decidă ce tip de liceu doresc să urmeze, ce examene să dea, dacă să urmeze sau nu studii universitare etc.

Chiar dacă adolescența este vârsta unor importante schimbări în viața unei persoane, nu este obligatoriu să fie însoțită de conflicte și crize adaptative dramatice, așa cum s-a susținut adesea. Cercetările realizate în ultimii ani asupra adolescenței au arătat cu claritate faptul că aceste caracteristici depind mai ales de aspectul și calitatea (autenticitatea) relațiilor cu familia, școala și grupul de prieteni, de contextul mai larg, cultural și social în care adolescentul se dezvoltă [42, p.380].

În societățile primitive trecerea de la copilărie la stadiul adult avea loc destul de rapid, sub presiunea ritualurilor de inițiere.

Societatea modernă interpune între copilărie și starea de adult o perioadă de pregătire tot mai sofisticată, menționează I. Radu [după 14, p. 90]. Cererea de forță de muncă înalt calificată impune prelungirea școlarității iar tinerii sunt puși în situația să își amâne tot mai mult dobândirea statutului de adult productiv.

Noile condiții în care tinerii trebuie să se achite de sarcina lor centrală (definirea propriei identități) impun o privire atentă asupra caracteristicilor societății moderne și a celei post-moderne caracterizată prin:

• afirmarea lipsei de certitudine a cunoașterii (relativism sau

deconstructivism cognitiv);

• mobilitatea demografică și informațională supraextinsă în timp și în

spațiu (globalizarea); permanentizarea schimbării;

• o nouă ordine socială;

• radicalizarea autoreflexivă a modernității.

În această etapă a vieții, tînărul trebuie să realizeze o sarcină majoră: aceea de a își crea o identitate clară, stabilă și de a deveni un adult matur, complet și productiv.

Pe măsură ce își dezvoltă o conștiință de sine clară, experimentează diferite roluri și se adaptează la schimbările pe care le trăiește, tânărul realizează o serie de pași în această direcție, pași care reprezintă ei înșisi sarcini importante ale dezvoltării.

Aceste așa-numite „sarcini ale dezvoltării” pun în evidență modul în care societatea și cultura contemporană înteleg termenul de „dezvoltare normală” caracteristică unei etape distincte a vieții. Practic, în cazul adolescenței este vorba despre:

Dezvoltarea de noi relații sociale, în special cu ceilați băieți și fete care fac parte din aceași generație, relații mai mature, bazate pe intimitate, încredere și respect față de alte persoane. Adolescenții învață treptat, experimentând, să interacționeze cu ceilalți într-o manieră mai apropiată de cea adulților. De reținut este și faptul că maturitatea fizică joacă un rol important în relațiile cu egalii: adolescenții care se maturizează mai lent (sau mai rapid) decât ceilați vor fi eliminați din grupul de covârstnici și vor intra în grupuri cu nivel similar de maturitate fizică și relațională.

Dezvoltarea rolului social de bărbat, respectiv femeie. În această etapă adolescentul își dezvoltă o definiție proprie despre ceea ce înseamnă a fi „bărbat” sau „femeie”. Majoritatea adolescenților tind să se conformeze la rolurile de sex masculin sau feminin impuse de contextul cultural în care trăiesc De exemplu, în cultura europeană, bărbatul este văzut ca puternic, activ, inteligent, independent, iar femeia este de cele mai multe ori caracterizată ca delicată, lipsită de forță (fizică), afectoasă, pasivă, cu toate că în ultimii ani aceste diferențe tind să se estompeze tot mai mult.

Acceptarea modului în care arată (înfățișarea fizică). Pubertatea și viteza schimbărilor fizice care au loc în adolescență prezintă variații inter-individuale puternice. Cât de dificil (sau ușor) îi este adolescentului să facă față acestor schimbări depinde și de măsura în care el reușește să se încadreze în șabloanele determinate cultural (stereotipuri) bine definite, ale „corpului perfect”.

Câștigarea independenței emoționale în relație cu părinți și a unui nou statut în cadrul familiei. În cursul dezvoltării lor, copii internalizează valorile și atitudinile părinților.

Adolescentul este pus în situația de a redefini toate acestea, dezvoltând treptat sentimentul încrederii în sine, în propriile valori, judecăți și sentimente. Pentru ambele părți, această trecere este mai lină atunci când părinții și adolescentul reușesc să ajungă la un acord privind acordarea unui nivel de autonomie acceptat mutual, care se va amplifica treptat.

Pregătirea pentru căsătorie și viața de familie. Maturizarea sexuală și emoțională reprezintă un element de bază pentru realizarea acestei sarcini de dezvoltare extrem de dificilă.

Pregătirea pentru cariera profesională. În societatea contemporană, adolescentul este considerat adult atunci când devine independent inclusiv din punct de vedere financiar. Rezolvarea aceastei sarcini este în unele cazuri extrem de dificilă, dată fiind interdependența puternică între cariera profesională și independența financiară. Având în vedere că piața muncii este în continuă schimbare, că solicitările în ceea ce privește nivelul de educație și competențele profesionale sunt tot mai înalte, există situații în care independența financiară poate fi câstigata chiar la sfârșitul adolescenței; în multe alte cazuri ea apare cel mai probabil, în prima etapă a perioadei adulte.

Dezvoltarea simțului etic și a unui sistem de valori propriu. Dezvoltarea unui sistem de credințe și valori, a unei ideologii care să ghideze comportamentul în diferite contexte și situații reprezintă unul dintre cele mai importante aspecte ale dezvoltării adolescentului, cu determinări profunde pentru cursul dezvoltării sale ulterioare.

Dorința de a dezvolta un comportament social responsabil. Familia reprezintă primul cadru în care copiii se definesc pe ei și lumea în care trăiesc. Definirea unui status și a rolului social pe care îl ocupă în cadrul comunității din care fac parte, dincolo de contextul familiei de origine, reprezintă o realizare importantă pentru adolescenți și tineri. Consecutiv, capacitatea de autonomie emoțională, decizională și comportamentală în contextul unei lumi tot mai largi, care depășeste cu mult cadrul familiei restrânse, permite adolescentului să definească și să se angajeze în noi roluri sociale.

Cele patru întrebări-cheie ale adolescenței

Dezvoltarea intelectuală și trecerea de la gândirea concretă la gândirea abstractă oferă adolescentului instrumentele mentale necesare autodescoperirii și autodefinirii propriei persoane.

În încercarea de a se defini pe sine și, în același timp, de a redefini relațiile lor cu lumea, adolescenții sunt preocupați să găsească răspunsul la câteva întrebări majore:

• Cine sunt eu? Ce răspuns pot să dau la această întrebare, având în vedere în primul rând asumarea noilor roluri sociale și sexuale?

• Sunt o persoană normală? Altfel spus, în ce măsură mă încadrez întrun anumit grup pe care eu (sau alții, a căror opinie contează pentru mine) îl consider(ă) „normal”?

• Sunt o persoană competentă? Sunt oare capabil să realizez ceva care este valorizat de către părinți mei, de către cei de aceeași vârstă cu mine, de societate în general?

• Sunt iubit? Și, mai ales, Sunt demn de a fi iubit? Altfel spus, ar putea cineva să mă iubească (în afară proprii mei părinți)?

Fenomenologia adolescenței se centrează în jurul reorganizării vieții interioare. O primă reorganizare privește însăși reprezentarea experiențelor corporale și sexuale. Inițial, foarte devreme în pubertate, adolescentul resimte aceste experiențe noi ca fiind externe sieși; treptat, el va învăța să le integreze în corpul matur sexual ca sursă de mândrie și plăcere.

Concomitent cu reorganizarea reprezentării corpului în jurul maturității sexuale, au loc o serie de reorganizări care privesc așa numitele „porniri” (în special, este vorba despre modularea agresivității și fuziunea dintre agresivitate și tandrețe), valorile (în special asumarea valorilor personale care diferă de cele ale părinților), conceptele despre timp (sentimentul de a avea o istorie personală și un viitor care se poate planifica și influența), modul în care se vede pe sine în relațiile cu ceilalți (în special posibilitatea de a trăi experiențe emoționale intime în afara familiei).

Aceste reorganizări apar pe fondul elementelor psiho-afective achiziționate în etapele anterioare ale dezvoltării, ale unei funcționări fizice și cognitive corespunzătoare, a suportului permanent din partea familiei și a altor adulți semnificativi, în special profesorii, dar și a influenței grupului de egali și a prietenilor, inclusiv a șansei de a fi evitat „accidente” care pot avea uneori consecințe ireparabile.

Multiplele transformări care au loc în perioada adolescenței pot fi grupate în cinci categorii majore: este vorba în principal despre transformări fizice, cognitive, emoționale, sociale și comportamentale.

Transformările corporale, strâns legate de atingerea maturității sexuale, au un impactul major asupra întregii personalități a adolescentului (incluzând aici sfera intelectuală, motivațional-afectivă și cea a relațiilor interpersonale). Deoarece dezvoltarea adolescentului nu apare ca un continuum perfect, putem identifica mai multe stadii ale maturizării în această perioadă: adolescența timpurie (perioada prepuberală, 9, 10 – 12 ani); adolescența (13-15 ani); adolescența târzie (16-18 ani).

Dezvoltarea cognitivă și emoțională

Dezvoltarea cognitivă a adolescentului este caracterizată prin trecerea de la gândirea concretă la gândirea abstractă: „Adolescentul, în opoziție cu copilul, este un individ care reflectează în afara prezentului și elaborează teorii despre toate lucrurile” [după 10, p. 302].

Adolescentul dispune acum de un nou set de instrumente mentale și, ca urmare, devine astfel capabil să analizeze situațiile logic, în termii de cauză și efect; să aprecieze situații ipotetice; să anticipeze, sa planifice, să imagineze cum va arăta viitorul, să evalueze alternative, să își fixeze obiective personale; devine capabil de introspecție, poate să abordeze cu maturitate sarcini de luare de decizie.

Progresul intelectual în adolescență este acompaniat, într-o măsură considerabilă, de trecerea de la memorarea mecanică la aceea logică, susținută de perfecționarea percepției senzoriale și a criteriilor de observare, de acutizarea simțului critic, de algoritmi asimilați, dar și de efortul voluntar depus atunci când persoana are conștiința mai clară a unor scopuri și idealuri de atins [15].

Pe măsură ce adolescentul începe să își exerseze noile abilități și deprinderi de raționament, uneori comportamentul său poate să fie greu de înțeles pentru adult, provocând confuzie. Este momentul în care adolescentul argumentează de dragul argumentației, sare direct la concluzii, este extrem de centrat pe sine, dar pe de altă parte încearcă să găsească întotdeauna o vină sau un defect în ceea ce spune adultul, să dramatizeze. Ca rezultat al dezvoltării abilităților cognitive, adolescentul devine din ce în ce mai independent și autonom:

Își asumă treptat responsibilități tot mai importante, de exemplu, îngrijirea fraților mai mici, sarcini diverse în gospodărie, activități extrașcolare sau angajarea în muncă pentru perioada vacanței de vară etc.

• Accentul se deplasează de la centrarea pe joc la activități academice; începe să se gândească la o viitoare ocupație și carieră.

• Apelează la covârstnici și sursele media pentru a obține informația de care are nevoie, pentru a găsi sfaturile și orientarea necesară.

• Începe să își dezvolte o conștiință socială proprie: devine tot mai preocupat de probleme sociale și existențiale majore precum sărăcia, războiul, încălzirea globală etc.

• Își dezvoltă un sentiment al valorilor și comportamentul etic: este capabil să recunoască și să aprecieze valoarea unor trăsături precum cinstea, grija pentru ceilalți, ajutorul oferit celorlalți.

Sarcina majoră a adolescenței este stabilirea unui sentiment clar al identității. Deprinderile intelectuale pe care adolescentul le dobândește în această perioadă îi dau posibilitatea să reflecteze, să se gândească la cine este și ce anume îl definește ca fiind o persoană unică, deosebită de ceilalți.

Sentimentul identității se construiește în jurul a două dimensiuni majore:

• Imaginea de sine: setul de credințe despre propria persoană, inclusiv roluri, scopuri, interese, valori, credințe religioase sau politice.

• Stima de sine: ceea ce crede și simte persoana cu privire la propria sa imagine.

Procesul de dezvoltare a sentimentului identității implică experimentarea unor moduri diferite de a (se) arăta, de se face auzit, de a se comporta. Fiecare adolescent va explora toate aceste aspecte într-un mod unic, particular.

În același timp adolescenții dezvoltă deprinderi relaționale care le permit să interacționeze cu alții, să își facă prieteni. Aceste deprinderi absolut necesare, care sunt componente importante ale dezvoltării competenței emoționale și includ: recunoașterea și gestionarea emoțiilor, dezvoltarea empatiei, rezolvarea conflictelor în mod constructiv, dezvoltarea spiritului de cooperare. Cursul dezvoltării emoționale este unic pentru fiecare adolescent. Și totuși, există o serie de tendințe specifice anumitor grupuri de adolescenți:

• Diferențe de gen: în societatea actuală, băieții și fetele trebuie să facă unor cerințe diferite și au nevoi emoționale diferite. În general, fetele au o stimă de sine mai scăzută decât băieții. De multe ori, ele trebuie să învețe să exprime sentimente „masculine” precum furia, să fie mai asertive. La rândul lor, băieții trebuie să învețe să fie mai cooperanți, să accepte faptul că și un bărbat poate și trebuie să știe să exprime și alte emoții decât furia.

• Diferențe culturale: pentru multe persoane, adolescența reprezintă primul moment în care se recunoaște în mod conștient identitatea etnică și națională, apartenența la un anumit grup cultural. Identitatea etnică include valorile împărtășite, tradițiile și practicile grupului cultural din care face parte o anumită persoană. A avea sentimente pozitive / a fi mândru că aparține unei comunități etnice și culturale reprezintă un aspect deosebit de important pentru stima de sine a oricărui adolescent.

Mai ales pentru adolescenții care fac parte din grupuri minoritare, asimilarea identității etnice și a celei culturale poate reprezenta o problemă dificilă, având în vedere faptul că trebuie să se confrunte cu diverse stereotipuri negative privitoare la cultura grupului sau etnia din care fac parte.

Identitatea Eului

Obiectivul major al adolescentului în această etapă de dezvoltare este formarea identității eului – o identitate durabilă și sigură sau simțul sinelui. Identitatea eului se structurează în jurul a trei componente principale:

• simțul unității sau acordul între percepțiile sinelui;

• simțul continuității percepțiilor sinelului în timp;

• simțul reciprocității între propriile percepții ale sinelului și modul în

care individul este perceput de ceilalți.

Pentru a își dezvolta un simț coerent al identității, adolescenții testează diferite roluri. Atitudinile și valorile stabile, alegerea ocupației, căsătoria și stilul de viață se integrează gradual și fac posibilă trăirea identității propriei persoane și a celor din jur. Astfel, în timpul celei de-a cincea crize psihosociale (adolescența, de la 12 ani până la aproape 20 de ani) copilul, acum un adolescent, învață răspunsul satisfăcător la întrebarea „Cine sunt eu?”.

Eșecul în dobândirea unei identități ferme, confortabile și durabile are ca rezultat o așa numită difuziune de rol sau un simț confuz cu privire la cine este și ce face o anumită persoană. Chiar și adolescentul cel mai bine adaptat la schimbările perioade trăiește sentimente de difuzie a identității: majoritatea băieților și foarte multe fete trăiesc experiențe de delicvență minoră, rebeliune, sau puternice îndoieli care copleșesc tânărul.

Chiar și adolescentul cel mai bine adaptat la schimbările perioadei trăiește sentimente de difuzie a identității: majoritatea băieților și foarte multe fete trăiesc experiențe de delicvență minoră, rebeliune, sau puternice îndoieli care copleșesc tânărul.

Erikson arată că dezvoltarea pozitivă în timpul primei părți a adolescenței implică dezvoltarea unei perspective mult mai mature asupra timpului, iar tânărul dobândește sentimentul siguranței de sine (ca opus îndoielii și nesiguranței), începând să experimenteze diferite roluri – de obicei în mod constructiv [după 7, p. 322].

Adolescentul este acum capabil să își fixeze obiective și să anticipeze realizarea lor fără a se lăsa „paralizat” de sentimente de inferioritate sau de o perspectivă temporală inadecvată. In adolescența târzie (tinerețe) se stabilește foarte clar identitatea sexuală – masculinitate sau feminitate.

Ca urmare, el caută pe cineva care să îi fie modelul și sursa sa de inspirație și, gradual, își dezvoltă propriul set de idealuri (dezirabile din punct de vedere social, atunci când cursul dezvoltării este pozitiv).

Moratoriul psihosocial

Mai ales în cultura europeană și nord-americană, în special în cazul copiilor din clasele de mijloc și înalte ale societății, adolescența permite un așa numit moratoriu psihosocial.

Acești adolescenți nu trebuie încă să „joace un rol dat” și, ca urmare, au ocazia să experimenteze, să încerce diferite roluri și astfel să găsească acel rol care este cel mai potrivit pentru ei. Pe scurt, este vorba despre:

• Lupta pentru de a dezvolta identitatea eului (sentimentul profund de fi egal cu sine însăși, sentimentul continuității).

• Preocupare pentru aparența fizică, venerația pentru eroi, pentru diferite ideologii.

• Dezvoltarea identității de grup.

• Pericolul de confuzie a rolului, îndoieli privind identitatea sexuală și vocațională.

• Moratoriul psihosocial, un stadiu situat între moralitatea pe care copilul a învățat-o și acea etică care urmează să fie dezvoltată de adult.

Mecanismele identificării

Abandonarea vechii identități creează uneori sentimentul de vid, lipsă de repere și dezorientare. Pentru a se echilibra și a se redescoperi pe sine însăși el caută noi identificări, noi modele de personalitate la care să se raporteze. Astfel, adolescentul devine treptat conștient nu doar de ceea ce este, ci și de ceea ce poate deveni.

1.Formarea identității și rolul modelelor

Primele modele de identificare a adolescentilor sunt părinții, însă în alegerea de modele și făurirea de idealuri exercită o puternică influentă eroii literaturii beletristice, ca și biografiile oamenilor de seama. Datorită unor limite inerente ale acestei vârste, modelele nu se reflectă

de la sine și pozitiv în obiective ale identificării: cauzelele sunt o slabă capacitate de apreciere obiectivă a personalității și lipsa de experiență socială.

Urmare a subaprecierii acestor limite, există adolescenți la care „noile identități” nu numai că nu le depășesc valoric pe cele anterioare, dar cuprind numeroase componente negative, concretizate atât în concepții, cât și în comportament.

De asemenea, experiența socială redusă a adolescenților poate conduce la identificări cu modele neadecvate (fie că este vorba de trăsături, fie sunt preluate global, necritic modelele cu însușirile, dar și cu defectele lor), sau poate conduce la făurirea de idealuri inaccesibile (peste

posibilitățile reale ale fiecărui adolescent) și chiar identificarea cu false idealuri (încarcate cu valori scăzute, non-valori, sau însușiri necorespunzătoare cerințelor societății date în care trăiește adolescentul). Grupul, prin cerințele pe care le formulează, îl ajută pe adolescent să își conștientizeze calitățile și, mai mult decât atât, să le demonstreze în activitățile comune. Astfel, el începe să se definească în termenii trăsăturilor pe care le manifestă în relațiile cu persoanele din jur și să încorporeze statutul de membru al grupului social în autodescrierile sale.

2.Morala binelui și formarea idealului de viață

La vârsta adolescenței, adolescentul este atras de ideal, de modele înalte de personalitate. Admiră cu înflăcărare persoanele luate ca model (idoli ai muzicii, filmului) fiind în căutarea propriei identități. Tendința de afirmare a Eu-lui care începe odată cu pubertatea, impulsionează elanul spre bine a adolescenților: „…a acționa bine înseamnă pentru ei o ocazia de a se afirma, de a crește în proprii săi ochi. Această morală a Eu-lui este întotdeaună o morală ce se bazează pe dragostea față de bine” [36, p. 120].

Valorile morale sunt personificate în modele umane cu care tinerii se străduiesc să semene.Ele nu se reduc la principii: fundamentul vieții lor morale nu mai este regula sau datoria, ci exigența. Tinerii privesc cu oroare mediocritatea și compromisul. O morală personală devine posibilă atunci când apare și o anumită imoralitate sub impulsul instinctelor și a condițiilor favorabile de mediu. În general, autopercepția și compararea cu modelul se soldează cu fenomenul negativ al neacceptării, al autorespingerii. Reducerea disonanței, compensarea, se realizează prin plasarea în viitor a unei imagini de sine mai bogată. Așteptarea ca viitorul să furnizeze imaginea de sine acceptabilă, investită cu capacitatea de a exprima în modul autentic sinele, este unul dintre principalele semne caracteristice ale vârstei tinere. La această vârstă, individul, conștient că nu a făcut dovada tuturor posibilităților sale, plasează actualizarea acestora sub semnul viitorului [26, p. 32].

2.Dezvoltarea socială în adolescență

Dezvoltarea socială a adolescentului are loc în contextul tuturor relațiilor interpersoanle în care se angajează, în particular cele cu familia și grupul de egali. Observații sistematice asupra comportamentului adolescentului în grup au condus la opinia, împărtășită de mulți psihologi [după 8], că în această etapă de dezvoltare viața socială are o intensitate mai mare decât în orice altă perioadă a vieții.

Lărgirea sferei relațiilor interpersonale

Una dintre schimbările majore care apare în viața socială a adolescenților se referă la importanța pe care o câștigă în această perioadă persoanele de aceași vârstă (grupul de egali), care permite adolescentului să își câștige treptat independența față de familia de origine.

Prin identificarea cu persoanele de aceași vârstă, adolescentul interiorizează noi tipuri de valori și dezvoltă judecăți morale, începe să exploreze lumea pentru a afla în ce fel ea sau el sunt diferiți față de părinții lor [după 26, p. 40].

• Grupul de egali. Interacțiunea cu adolescenții de aceași vârstă contribuie în mod semnificativ la formarea imaginii de sine. Relațiile cu covârstnicii sunt cele care facilitează adolescentului stabilirea și perfecționarea relațiilor interpersonale, deprinderile de comunicare și trăirea sentimentului de prietenie. Toate acestea, oferă cadrul necesar pentru exprimentarea intimității, dar și a diferitelor roluri sociale, oferind adolescentului posibilitatea de a se „oglindi” în ceilalți pentru a-și forma propria identitate.

• Pe de altă parte, multiplicarea relațiilor sociale ale adolescentului determină extinderea simțului eului, amplificând uneori confuzia și, în consecință, facând necesar un proces de (auto)verificare și (auto)testare.

• Școala. Școala cu profesorii, disciplinele de învățământ, colegii de clasă, sistemul de reguli și valori specific, reprezintă un alt agent important al integrării adolescentului în complexul angrenaj social. Pe de o parte, școala înlesnește procesul formării și funcționării

grupurilor de covârstnici; pe de altă parte, ea stimulează (sau ar trebui să stimuleze) confruntarea cu status-urile profesionale adulte.

Familia și criza de autoritate

Principalii agenți ai socializării care acționează în perioada adolescenței sunt aceași ca și în perioada anterioară, însă ponderea lor este diferită: familia își menține rolul de cadru primar care asigură siguranța materială și afectivă și, în același timp, de transmitere a unui sistem de

valori și mentalități. Incapacitatea părinților de a găsi echilibrul între atitudinea hiperautoritară și cea hiperprotectoare față de copii lor, acum adolescenți, îi determină pe aceștia să considere societatea adultă ca fiind ambivalentă, contradictorie, inadecvată, injustă, ipocrită. Astfel, de cele

mai multe ori se ajunge la generarea unui așa-numit „conflict între generații” în care, pentru prima dată, tinerii pun în discuție valabilitatea și gradul de adecvare al unor norme sociale, civice, a unor valori și cutume etice, culturale, sau religioase [după 35].

Tinerețea

Tinerețea sau perioada adultă timpurie (20–30 ani): este stadiul în care cei mai mulți adulți se angajează într-o relație stabilă, bazată pe dragoste și intimitate, în timp ce alte persoane dezvoltă mai degrabă sentimente de izolare.

Perioada adultă-timpurie este caracterizată prin energie maximă, dar și stres și contradicții puternice. Perioada începe cu tranziția către vârsta adultă (17–22 ani), în timpul căreia individul își construiește un vis personal care descrie obiectivele majore ale vieții sale.

Atunci când visul nu este foarte bine conectat cu viața persoanei, visul moare pur și simplu și, odată cu el, sentimentul personal de a fi viu, de a avea un scop, o direcție în viață.

Studiile realizate de arată că pentru bărbați, visele personale tind să fie organizate în jurul carierei, în timp ce în cazul femeilor, visele sunt mai complexe, incluzând atât obiective personale (de exemplu, cariera), cât și obiective interpersonale, de tipul obligații față de ceilați, sprijin pentru un “bărbat / soț special”, familie, copii [după 6].

Perioada de tranziție către vârsta adultă este urmată de intrarea în etapa structurală a vârstei adulte timpurii (22–28 ani), în timpul căreia are loc o primă încercare a persoanei de a-și construi un stil de viață adecvat vârstei adulte.

2. STUDIEREA RAPORTUL DINTRE MATURITATEA SOCIOUMANĂ, ADAPTABILITATEA ȘI PREZENȚA PĂRINȚILOR LA TINERII DIN MEDIUL UNIVERSITAR

2.1. Principiile metodologice ale cercetării

Reieșind din formularea obiectului cercetării – Maturitatea socioumană și adaptabilitatea tinerilor din mediul universitar în raport cu prezența/absența părinților – am urmărit scopul: Elucidarea și identificarea acelor factori care favorizează maturizarea și adaptarea pozitivă a tinerilor din mediul universitar în raport cu prezența/absența părinților.

Obiectivele cercetării:

Cercetarea teoretică a influienței factorului familial asupra formării personalității.

Selectarea metodelor, procedeelor și tehnicilor de cercetare.

Selectarea subiecților pentru experimentul de constatare.

Cercetarea experimentală a orientării motivaționale.

Cercetarea experimentală a adaptabilității socio-psihologice.

Cercetarea experimentală a autoaprecierii.

Analiza și interpretarea rezultatelor obținute.

Verificare ipotezelor și formularea concluziilor.

Elaborarea recomandărilor în baza rezultatelor obținute.

Ipotezele cercetării.

1. Nivelul intelectului social a tinerilor din mediul universitar se află într-o strânsă legătură cu prezența/absența părinților.

2. Prezența părinților corelează cu încrederea în sine.

3. Tinerii părinții cărora sunt acasă, sunt mai orientați spre înțelegere și percepție adecvată a partenerului în cadrul comunicării.

4. Tineri a căror părinți sunt plecați peste hotare au un potențial adaptativ mai ridicat.

Etapele realizării cercetării experimentale.

Cercetarea empirică a fost efectuată în perioada septembrie, 2014 – mai, 2015 și a cuprins câteva etape:

Prima etapă (septembrie, 2014). Elaborarea conceptului de cercetare empirică (alegerea metodelor de cercetare și pregătirea pachetului de materiale psihodiagnostice);

Etapa a doua ( martie, 2015 – aprilie, 2015). Realizarea experimentului de constatare a avut loc în incinta Universității Libere Internaționale din Moldova.

Etape a treia ( mai, 2015). Analiza și interpretarea rezultatelor obținute. Formularea concluziilor și a recomandărilor practice. Oformarea grafică a lucrării.

Descrierea eșantionului. A fost selectat un eșantion compus din 48 de tineri din mediul universitar, de ambele sexe, cu vârsta cuprinsă între 18 ani și 27 ani, de la Universitatea Liberă Internațională din Moldova. Pentru început a fost nevoie de a da explicație tinerilor care este scopul și condiția conlucrării noastre împreună. Ei s-au dovedit a fi foarte atenți și curioși totodată de participare la experimentul propus. S-a lucrat cu grupuri de până la 10 persoane.

Vârsta subiecților cercetați:

54% tineri cu vârste între 18-20 ani

31% tineri cu vârste între 21-23 ani

15% tineri cu vârste între 24-27 ani

Tabelul 2. Vârsta subiecților cercetați.

Figura 1. Vârsta subiecților cercetați.

Pentru rezultate m-ai clar v-om menționa și divizarea în funcție de sex a subiecților cercetați.

15% subiecți de gen masculin

85% subiecți de gen feminin

Tabel 3. Divizare în funcție de sex a subiecților cercetați.

Figura 2. Divizare în funcție de sex a subiecților cercetați.

Din totalul de 48 tineri:

52% nu au nici un părinte plecat peste hotare

38% au un singur părinte plecat peste hotare

10% au ambii părinți plecați peste hotare

Deci:

52% nu au nici un părinte plecat peste hotare

48% au un părinte sau ambii plecați peste hotare

Dintre care:

67% din cazuri părintele plecat este mama

33% din cazuri părintele plecat este tata

Tabel 4. Care dintre părinți lucrează peste hotare

Figura 3. Care dintre părinți lucreză peste hotare

Timpul de când părintele sau chiar părinții sunt plecați în străinătate variază de la câteva luni, la câțiva ani. Astfel, 14. 80% din tinerii incluși în eșantion, cu domiciliul în or. Chișinău, au afirmat că părinții sunt plecați de 1-6 luni la muncă în alte țări, iar 15. 70% din aceștia de 6luni – 1 an.

Tabel 5. De când sunt plecați părinții în străinătate la muncă

Figura 4. De când sunt plecați părinții în străinătate la muncă

Descrierea metodelor empirice utilizate

Chestionar

Diagnosticul de orientare motivațională în comunicarea interpersonală, I. D. Ladanov și V. A. Urazaev

Metoda de diagnosticare a adaptării socio-psihologice Rogers-Daimond

Chestionare de testare Autoaprecierea, V. V. Stolin și S. R. Panteleev

Tehnica Termină propoziția

Test de autoevaluare a personalității : EU- real, EU- ideal. Metodica Budassi de cercetare a EU- conceptului.

Testul ”Inteligența socială”, Guilford

2.2. Metodele utilizate în cercetare

1. Chestionar

Pentru colectarea de date, am alcătuit un chestionar propriu, conducîndu-mă după principiile expuse în cartea „ Construirea și utilizarea testelor psihologice” [3]. Acest chestionar permite colectarea datelor referitor la prezența/absența părinților în familie, la perioda în care au fost plecați, nivelul de comunicare a tinerilor cu părinții, cât și date precum:

Vârsta subiecților cercetați

Domiciliul prezent

Independența/dependența financiară

Prezența la ore

Problemele apărute la plecarea părinților

Gradul de școlarizare a părinților

Domeniul actual de activitate al părinților

Motivele pentru care au plecat în viziunea tinerilor

Prezentăm chestionarul utilizat

Chestionar

Număr chestionar: .

Data: .

Chestionar

Te rugăm să citești cu atenție fiecare întrebare și să alegi răspunsurile ce corespund opiniilor tale. Îți mulțumim pentru colaborare și te asigurăm de confidențialitatea răspunsurilor.

NP* . Email* .

Sexul: Vârsta ani

Bărbat

Femeie

Unde aveți domiciliul actual?

La părinți

În gazdă

În cămin

Apartament propriu

La rude

Alta: .

Domiciliul:

Urban

Rural

De unde provin sursele Dvs. de finanțare a studiilor?

Familie, rude

Burse

Muncă (salariu, remunerație)

Altele: .

Prezența Dvs. la activitățile didactice (curs/seminar/laborator) este aproximativ de….

90%

70%

50%

30%

10%

Gradul de școlarizare al părinților (ultima școală absolvită)

Ocupația actuală a părinților

Care dintre părinții dumneavoastră lucrează peste hotare?

Mama

Tata

Ambii

Niciunul

De cît timp sunt plecați peste hotare părinții dumneavoastră?

Părinții mei nu sunt plecați

De cîteva luni

De un an

De 1-3 ani

De 3-5 ani

De peste 5 ani

La plecarea din țară, părinții dumneavoastră v-au lăsat cu…

Părinții mei nu sunt plecați

Cu un îngrijitor

Cu celălant părinte

Cu bunicii

Cu alți membri ai familiei

La niște cunoscuți

Singur

Comunicați cu părinții?

Nu, de la plecarea lor din țară

Foarte rar

Doar în caz de probleme

Sporadic

Permanent

În opinia ta, care sunt motivele pentru care unul, sau ambii părinți au plecat să munceasă în străinătate?

Lipsa banilor

Lipsa unui loc de muncă

Lipsa unei locuințe

Lipsa celuilalt părinte

Conflicte în familie

Conflicte cu copii

Altă situație

Părinții mei nu sunt plecați

Ce îți lipsește cel mai mult de când au plecat părinții tăi la muncă în străinătate?

Dragostea părintească

Comunicarea/discuțiile cu părinții

Banii

Educația

Curățenia casei

Ajutorul medical

Alimente

Haine

Altceva

Părinții mei nu sunt plecați

După plecarea părintelui/părinților în străinătate ai avut…

Probleme în familie

Probleme școlare

Probleme medicale

Probleme cu părintele rămas acasă

Probleme cu prietenii

Probleme cu vecinii

Probleme cu autoritățile

Alte probleme

Părinții mei nu sunt plecați

Datele sumare sunt ilustrate în anexa 1.

2. Diagnosticul de orientare motivațională în comunicarea interpersonală, I. D. Ladanov și V. A. Urazaev

Metodica permite diagnosticarea profilului motivațional în comunicarea interpersonală. Testul conține 20 de întrebări, referitoare la stilul de comunicare cu partenerul. Rezultatele la metodă sunt ilustrate în Anexa 2.

Testul permite diagnosticarea profilului motivațional în comunicarea interpersoanală cu scalele:

Orientarea la acceptarea partenerului

Orientarea la o înțelegere și acceptare adecvată a partenerului

Orientarea la obținerea compromisului

Diagnosticul de orientare motivațională în comunicarea interpersonală (I.D. Ladanov, V.A. Urazaev)

Instrucțiune. Trebuie să alegeți un răspuns din opțiunile propuse la situațiile din chestionar.

a) Exact așa este

b) așa este

c) uneori este așa

d) rar este așa

Tabelul 6. Chestionarul utilizat în metoda de cercetare a orientării motivaționale în comunicarea interpersonală

Chestionar

3. Metoda de diagnosticare a adaptării socio-psihologice Rogers-Daimond

Această metodă de diagnosticare are ca scop diagnosticarea nivelului de adaptare socio-psihologică. Metoda constă din 101 întrebări referitoare la diferite aspecte din viața subiectului, pe care le-am prezentat în anexa 3. Informația colectată este prezentată în Anexa 4.

Metoda diagnostică nivelul următoarelor scale:

Adaptare/Dezadaptare

Adevăr/Minciună

Acceptarea de sine/Neacceptarea

Acceptarea celorlanți/Neacceptarea

Confortul emoțional/Disconfortul emoțional

Controlul interior/Controlul exterior

Dominare/Supunere

Escapizm- evitarea problemelor

Prelucrarea rezultatelor se realizarea prin numărarea numărului de răspunsuri de testare care corespund cu itemii cheie pentru fiecare scală. Rezultatul obținut îl atribuim conform limitelor setate pentru fiecare nivel [4, p. 210].

4. Chestionar de testare Autoaprecierea, V. V. Stolin și S. R. Panteleev

Chestionarul conține 57 itemi, la care subiectul trebuie să răspundă cu da sau nu (vezi Anexa 5). Chestionarul identifică nivelele la următoarele 12 scale:

Scala S Integrală

Scala Autorespectului

Scala Autosimpatiei

Scala atitudinii așteptate de la alții

Scala intereselor personale

Scala Încrederii în sine

Scala atitudinii față al alții

Scala Autoacceptării

Scala Autoconducerii

Scala Autoînvinuirii

Scala intereselor

Scala propriei înțelegeri

5. Tehnica Termină propoziția

Tehnica Termina propoziția este o tehnică în care subiectul trebuie să completeze 6 propoziții. Notarea se face de la 0 la 3 în funcție de răspunsuri (vezi Anexa 8). Această tehnică urmărește atitudinea persoanei față de normele sociale. Prezentăm tehnica.

Tehnica «Termină propoziția»

Instrucțiune pentru test

Continuă propoziția cu un cuvînt sau mai multe.

Dacă eu știu, că am procedat greșit, atunci…

Cînd eu nu pot lua o decizie corectă, atunci…

Alegînd între ceva interesant dar nefolositor, și ceva necesar dar plictisitor, eu de obicei…
Atunci când în prezența mea cineva este ofensat, eu…

Cînd minciuna devine singura modalitate de a păstra o bună atitudine față de mine, eu…

Dacă eu aș fi în locul profesorului, eu…

6. Test de autoevaluare a personalității : EU- real, EU- ideal. Metodica Budassi de cercetare a EU- conceptului.

Testul lui Budassi referitor la stima de sine permite efectuarea unui studiu al identității personale, măsurată cantitativ. La baza tehnicii, să metoda de clasificare. Psihodiagnosticul conștiinței proprii, autoevaluării îndreptat spre studiere propriei persoane [37, p. 11]. Conceptul EU este suma EU-real și EU-ideal, și un factor important al formării comportamentelor. Analiza EU-lui permite evidențierea în el a 2 aspecte: Cunoașterea de sine și atitudinea față de sine.

Test de autoevaluare a personalității: EU- real, EU – ideal. Metodica Budassi de cercetare a Eu – conceptului.

Instrucțiune.

Vi se oferă o listă de 48 de cuvinte, care desemnează proprietățile persoanalității, din care trebuie să alegeți 20, care caracterizează cel mai bine persoana de referință (să-i zicem "idealul meu"), în opinia dumneavoastră. Desigur, în această serie pot găsi un loc și calități negative,

Acum, aranjați trăsăturile selectate în tabel în coloana1, aranjîndu-le în ordine descrescătoare, unde 20 este cea mai atractivă calitate iar 1 cea mai puțin atractivă. În coloana 2 aranjați trăsăturile selectate anterior, aranjîndu-le în ordine descrescătoare, unde 20 este trăsătura cea mai evidentă în dumneavoastră, iar 1 cea mai puțin prezentă.

7. Testul ”Inteligența socială”, Guilford

Metodologia este formată din patru subteste, trei dintre ele elaborate într-un material stimul non-verbale și unul – pe verbal. Subtestele diagnostică patru abilități în structura inteligenței sociale: cunoașterea claselor, sistemelor, modificările de comportament și rezultatele. Două subteste au deasemenea în structura lor și factori pentru diagnosticarea capacității de înțelegere a comportamentului și a relațiilor [5, p. 10].

Metoda este concepută pentru toate vârstele, mai sus de 9 ani.

Materialul stimul este un set de patru caiete de testare. Fiecare subtest conține 12 – 15 locuri de muncă. Timpul este limitat pentru fiecare subtest în parte.

2.3. Analiza și interpretarea rezultatelor obținute în cadrul cercetării

Datele colectate au fost introduse într-o bază de date în programul SPPS, astfel încât au fost calculate în funcție de ipotezele înaintate. Pentru a lucra mai bine cu programul SPPS, am apelat la cărți din domeniu de V. Clocotivi [12; 13], R. Lockhart [23] și A. Roșca [41].

Rezultatele brute obținute de tineri la cele 7 metode pot fi văzute în anexe.

Descrierea mediilor

Pentru început am calculat mediile la toți parametri măsurați cu ajutorul testului de orientare motivațională în comunicarea interpersonală, I. D. Ladanov și V. A. Urazaev (tab. 6).

Tabelul 7. Statistica datelor: Medii grupate la diagnosticul de orientare motivațională în comunicarea interpersonală, I. D. Ladanov și V. A. Urazaev

Figura 5. Medii statistice căpătate la diagnosticul de orientare motivațională în comunicarea interpersonală, I. D. Ladanov și V. A. Urazaev

Constatăm că la tinerii a căror părinți sunt lipsă/plecați, rezultatele sunt mai mari, față de cei, a căror părinți sunt prezenți, ceea ce semnifică că tinerii a căror părinți sunt plecați au un nivel mai înalt de motivare motivațională către comunicare. Totuși nu putem numi diferența semnificativă, dat fiind mica diferență cantitativă a rezultatelor, dintre cele două categorii de tineri.

Tabelul 8. Statistica datelor: compararea mediilor la diagnosticul de orientare motivațională în comunicarea interpersonală, I. D. Ladanov și V. A. Urazaev

Prin compararea statistică nu am depistat diferențe semnificative. Astfel putem afirma că nivelul de orientare motivațională în comunicarea interpersonală nu diferă semnificativ.

După am calculat mediile la toți parametri măsurați cu ajutorul metodei de diagnosticare a adaptării socio-psihologice Rogers-Daimond (tab. 9).

Tabelul 9. Statistica datelor: Medii grupate obținute la Metoda de diagnosticare a adaptării socio-psihologice Rogers-Daimond

Figura 6. Medii statistice obținute la Metoda de diagnosticare a adaptării socio-psihologice Rogers-Daimond

Tabelul 10. Statistica datelor: compararea mediilor obținute la Metoda de diagnosticare a adaptării socio-psihologice Rogers-Daimond

În urma prelucrării statistice a mediilor căpătate, observăm:

Tinerii a căror părinți sunt prezenți au rezultate mai mari la scalele: dezadaptare, minciună-, neacceptarea de sine, acceptarea altora, confort emoțional, disconfort emoțional, control exterior, escapizm.

Tinerii care au părinții lipsă/plecați au rezultate mai mari la scalele: Adaptare, minciună +, acceptarea de sine, control interior, dominare și supunere.

Următorul pas, am calculat mediile la toți parametri măsurați cu ajutorul chestionarul de testare Autoaprecierea, V. V. Stolin și S. R. Panteleev (tab. 11).

Tabelul 11. Statistica datelor: Medii grupate obținute la chestionarul de testare Autoaprecierea, V. V. Stolin și S. R. Panteleev

Studiind tab. 11 observăm că tinerii a căror părinți sunt prezenți au medii mai mare la categoriile : autosimpatie , atitudine așteptată de la alții, interese personale, pe cînd tinerii a căror părinți sunt lipsă/plecați au medii mai mari la restul categoriiilor. Având în vedere că au medii mai mari la mai multe categorii decât tinerii a căror părinți sunt prezenți, putem afirma că aceștia au un nivel mai bun de autoapreciere, datorită independenței căpătate prin lipsa părinților.

Tabelul 12. Statistica datelor: compararea mediilor obținute la chestionarul de testare Autoaprecierea, V. V. Stolin și S. R. Panteleev

Mai departe am calculat mediile la toți parametri măsurați cu ajutorul tehnicii Termină Propoziția și Testul de autoevaluare a personalității : EU- real, EU- ideal. Metodica Budassi de cercetare a EU- conceptului.

Tabelul 13. Statistica datelor: Medii grupate obținute la tehnica Termină Propoziția

Tabelul 14. Statistica datelor: compararea mediilor obținute la tehnica Termină Propoziția

Analizând tab. 13 și tab. 14 afirm că tinerii a căror părinți sunt lipsă/plecați au o atitudine mai matură față de normele sociale. Bănuiesc că această se datorează necesității de a învăța independent majoritatea lucrurilor, pentru a putea supraviețui cerințelor societății și normelor impuse de aceasta.

Tabelul 15. Statistica datelor: Medii grupate obținute la Testul de autoevaluare a personalității : EU- real, EU- ideal. Metodica Budassi de cercetare a EU- conceptului.

Tabelul 16. Statistica datelor: compararea mediilor obținute la Testul de autoevaluare a personalității : EU- real, EU- ideal. Metodica Budassi de cercetare a EU- conceptului.

Analizând tab. 15 și tab. 16 că la cele două categorii de tineri, nivelul de autoevaluare are o diferență nesimnificativ de mică.

Exact ca în tehnicile precedente, am procedat și cu ultima tehnică Testul ”Inteligența socială”, Guilford. Am calculat mediile la toți parametri măsurați.

Tabelul 17. Statistica datelor: Medii grupate obținute la Testul ”Inteligența socială”, Guilford.

Observăm media nivelului de inteligență socială, care este egală cu 2 la ambele grupe. Astfel putem concluziona că nivelul inteligenței sociale nu are legătură directă cu prezența sau absența părinților, dar este condiționat de alți factori.

Tabelul 18. Statistica datelor: Medii individuale obținute la Testul ”Inteligența socială”, Guilford.

2.4. Verificarea ipotezelor.

În Ipoteza 1 am presupus că nivelul intelectului social a tinerilor din mediul universitar se află într-o strânsă legătură cu prezența/absența părinților. Pentru infirmarea sau confirmarea ipotezei, am efectuat prin intermediul programei SPSS corelarea statistică.

Tabelul 19. Corelația dintre prezența părinților și nivelul inteligenței sociale

După cum vedem, rezultatul ne arată corelația dintre prezența părinților și nivelul inteligenței sociale este 0. 001. La un test de semnificație, 2-tailed la nivelul de probabilitate de 1. 001 corelația nu este statistic semnificativă. Numărul cazurilor pe care este bazată corelația este 48.

Nu există o corelație semnificativă între prezența părinților și nivelul inteligenței sociale (Coeficientul Spearman = 0. 001, DF = 46, p>1. 001)

Figura7. Diagrama Scatter pentru relația dintre prezența părinților și nivelul de inteligență socială

A fost examinată o diagramă Scatter pentru relația dintre prezența părinților și nivelul de inteligență socială. Nu există nici o dovadă privind o relație curbilinie sau asupra influienței avute de rezultate atipice.

Astfel ipoteza înaintată nu s-a confirmat.

În Ipoteza 2 am presupus că prezența părinților corelează cu încrederea în sine. Pentru infirmarea sau confirmarea ipotezei, am efectuat prin intermediul programei SPSS corelarea statistică.

Tabelul 20. Corelația dintre prezența părințilot și nivelul încrederii în sine

După cum vedem, rezultatul ne arată corelația dintre prezența părinților și nivelul încrederii în sine este 0. 041. La un test de semnificație, 2-tailed la nivelul de probabilitate de 0. 780 corelația nu este statistic semnificativă.

Între prezența părinților și nivelul încrederii în sine nu există o corelație pozitivă. (Coeficientul Spearman = 0. 041, DF = 46, p>0. 780)

Astfel ipoteza înaintată nu s-a confirmat.

În Ipoteza 3 am presupus că tinerii părinții cărora sunt acasă, sunt mai orientați spre înțelegere și percepție adecvată a partenerului în cadrul comunicării. Pentru început am calculat mediile obținute de ambele categorii de tineri la determinantul Orientare spre Înțelegere.

Tabelul 21. Medii Statistice

Mediile obținute le-am ilustrat în Fig. 8

Figura 8. Orientarea spre înțelegerea partenerului în comunicare

În fig. 8 vedem că tinerii a căror părinți sunt plecați au un nivel mai înalt de orientare spre înțelegerea partenerului în comunicare decît cei a căror părinți sun prezenți, scorurile fiind de 22, 53 față de 23. Totuși cum diferența este una destul de mică, pentru a verifica această ipoteză am apelat la comparația și corelația statistică, cu ajutorul programei SPSS.

Tabelul 22. Compararea statistică a variabilei Orientare spre înțelegere

După cum observăm din compararea statistică a variabilei orientare spre confort la tineri (tab. 22) diferență semnificativă între aceste două date nu există (P>0. 05)

Tabelul 23. Corelația dintre prezența părinților și nivelul orientare spre înțelegerea partenerului

Astfel ipoteza înaintată nu s-a confirmat.

În Ipoteza 4 am presupus că tinerii a căror părinți sunt plecați peste hotare au un potențial adaptativ mai ridicat.

Pentru verificarea ipotezei am utilizat calcule statistice în scopul depistării diferenței rezultatelor la Metoda de diagnosticare a adaptării socio-psihologice Rogers-Daimond căpătate de tinerii a căror părinți sunt prezenți și cei care au părinții lipsă/plecați.

Tabelul 24. Potențialul adaptativ al tinerilor

Este suficientă doar o singură privire asupra conținutului tabelului (tab. 24), pentru a deduce concluzia că: potențialul adaptativ variază la tinerii tinerii a căror părinți sunt plecați peste hotare și ce a căror părinți sunt prezenți. Astfel după cum se poate de observat nivelul potențialului adaptativ la tinerii a căror părinți sunt plecați peste hotare este de 142, 35, ceea ce se situiază la nivelul înalt de adaptare ( nivel înalt este peste 136). Tinerii a căror părinți sunt plecați peste hotare au obținut un nivel un pic mai mare al potențialului adaptativ, de 146, 45, ceea ce deasemenea se caracterizează ca un nivel de adaptare înalt. Persoanele cu nivel de adaptare înalt se adaptează mai ușor la schimbările de meniu, sunt flexibili și rar încalcă normele.

După cum vedem în figura 9, potențialul adaptativ la tinerii a căror părinți sunt plecați peste hotare, este doar cu 1% (51%) mai mare față de potențialul adaptativ al tinerilor ai căror părinți sunt prezenți (49%).

Compararea statistică a potențialului adaptativ la tineri ( tab. 25) a arătat că, totuși, diferență semnificativă între aceste date nu există (P > 0. 05).

Astfel ipoteza înaintată nu s-a confirmat.

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

Societatea contemporană este un mediu dificil, în cadrul căruia mulți nu se pot adapta sau se adaptează negativ. Lipsa banilor, lipsa unui serviciu satisfăcător și remunerat, lipsa unei locuințe fac ca tot mai mulți părinți să plece la muncă peste hotare lăsându-și acasă copiii minori sau tineri. Foarte puțin sunt aceia care au forță și tărie de caracter să-și apere valorile, crezurile și ideile, ca se întoarcă înapoi acasă, fără ca în familie să apară diverse probleme gen divorț, agresivitate, indiferență, lipse nemotivate de la ore.

Faptul că mulți părinți pleacă pentru a nu se mai întoarce niciodată, crează un gol imens în sfera educativo-psihologică a societății. Acei tineri, rămași cu un părinte sau singuri în grija rudele, încep a merge un drum diferit, unde părinții se văd doar odată pe an, sau în apelurile video de pe skype și facebook.

Prezența rețelelor de socializare și accesul la rețeaua electronică a făcut puțin mai suportabilă separarea, de ceea ce însemna plecarea unui părinte 10 ani în urmă cînd nu exista internet în fiecare casă.

Faptul că părinții pleacă, și nu anunță autoritățile despre rămânerea unui copil/tânăr singur acasă, îi pune pe aceștia într-un grav pericol, fiindcă ei nu au măcar protecția statului. Anunțarea autorităților școlare/sociale ar putea facilita procesul de adaptare la un nou mod de viață, făcând ca acesta să fie mai puțin traumatizant. Mă refer aici la un sistem de suport, la discuții cu specialistul psiholog/asistent social, fregventarea unor cursuri suplimentare de dezvoltare personală, ca ceea ce i-ar fi putut învăța părinții, să-i învețe aceste cursuri.

Ar trebuie să se acorde mai multă atenție lucrului specialistului psiholog în instituțiile de învățământ. Stabilirea unei liste de beneficiar, ar putea pune ordine în date, și ar putea ajuta tinerii prin învățarea să nu se lase influiențați de regulile străzii, de statul primit de nouă independență și maturitate precoce.

Atunci când tinerii acordă prea marea importanță statului social, și în lipsa controlului parental, potențialul adaptativ al acestora scade, iar riscul problemelor crește.

Acești tineri trebuie să poată apela la cineva, care să-i asculte, să le dea un sfat, o mână de ajutor, cînd suportul oferit de părinții plecați nu este suficient.

Am verificat patru ipoteze, rezultatele prezentîndu-se astfel.

1. Nivelul intelectului social a tinerilor din mediul universitar se află într-o strânsă legătură cu prezența/absența părinților.

La un test de semnificație, 2-tailed la nivelul de probabilitate de 1. 001 corelația nu este statistic semnificativă. Numărul cazurilor pe care este bazată corelația este 48.

Nu există o corelație semnificativă între prezența părinților și nivelul inteligenței sociale (Coeficientul Spearman = 0. 001, DF = 46, p>1. 001)

A fost examinată o diagramă Scatter pentru relația dintre prezența părinților și nivelul de inteligență socială. Nu există nici o dovadă privind o relație curbilinie sau asupra influienței avute de rezultate atipice.

Constatăm că ipoteza nu s-a confirmat.

2. Prezența părinților corelează cu încrederea în sine.

Corelația dintre prezența părinților și nivelul încrederii în sine este 0. 041. La un test de semnificație, 2-tailed la nivelul de probabilitate de 0. 780 corelația este statistic semnificativă.

Între prezența părinților și nivelul încrederii în sine nu există o corelație pozitivă. (Coeficientul Spearman = 0. 041, DF = 46, p>0. 780). Coeficientul fiind mai mic de 0. 05 putem că nu există o semnificație nesemnificativă.

Constatăm că ipoteza nu s-a confirmat.

3. Tinerii părinții cărora sunt acasă, sunt mai orientați spre înțelegere și percepție adecvată a partenerului în cadrul comunicării.

Tinerii a căror părinți sunt plecați au un nivel mai înalt de orientare spre înțelegerea partenerului în comunicare decît cei a căror părinți sun prezenți, scorurile fiind de 22, 53 față de 23.

Din compararea statistică a variabilei orientare spre confort la tineri diferență semnificativă între aceste două date nu există (P>0. 05)

Constatăm că ipoteza nu s-a confirmat.

4. Tineri a căror părinți sunt plecați peste hotare au un potențial adaptativ mai ridicat.

Potențialul adaptativ variază la tinerii tinerii a căror părinți sunt plecați peste hotare și ce a căror părinți sunt prezenți. Astfel după cum se poate de observat nivelul potențialului adaptativ la tinerii a căror părinți sunt plecați peste hotare este de 142, 35, ceea ce se situiază la nivelul înalt de adaptare (nivel înalt este peste 136). Tinerii a căror părinți sunt plecați peste hotare au obținut un nivel un pic mai mare al potențialului adaptativ, de 146, 45, ceea ce deasemenea se caracterizează ca un nivel de adaptare înalt. Persoanele cu nivel de adaptare înalt se adaptează mai ușor la schimbările de meniu, sunt flexibili și rar încalcă normele.

Potențialul adaptativ la tinerii a căror părinți sunt plecați peste hotare, este doar cu 1% (51%) mare față de potențialul adaptativ a tinerii a căror părinți sunt prezenți (49%).

Compararea statistică a potențialului adaptativ la tineri a arătat că, totuși, diferență semnificativă între aceste date nu există (P > 0. 05).

Constatăm că ipoteza nu s-a confirmat.

Ipoteza teoretică – Nivelul intelectului social a tinerilor din mediul universitar se află într-o strânsă legătură cu prezența/absența părinților – nu s-a confirmat.

În concluzie voi încerca să atrag atenție asupra cîtorva idei și spre a face careva recomandări:

Trebuie de stabilit un sistem de monitorizare a tuturor copiilor/tinerilor a căror părinți pleacă peste hotare, pentru a-i putea de ajuta în caz de necesitate, de a le oferi un grup de suport și ajutor.

Trebuie de motivat tinerii spre valoarea sferelor vieții pentru creșterea nivelului potențialului adaptativ al acestora. Învățând să valoreze familia, profesia, societatea, pregătirea fizică tinerii vor putea să-și alcătuiască conduite mai bune și utile.

Trebuie de stimulat fregventarea de către tineri a școlilor profesionale, sau a unor cursuri specifice. Învățând și muncind în final, ei își pot păstra identitatea proprie, cîștiga o independență financiară.

BIBLIOGRAFIE

Abric J. Psihologia comunicării. Iași: Polirom, 2002. 195 p.

Ade H. Research Methodology in the Social, Behavioural & Life Sciences. London: Sage Publisher, 1999. 324 p.

Alb M. Construirea și utilizarea testelor psihologice. Cluj-Napoca: Editura Clusium, 1998. 384 p.

Albu M. Metode și instrumente de evaluare în psihologie. Cluj-Napoca: Editura Argonaut, 2000. 264 p.

Albu M. Minighid pentru elaborarea lucrărilor științifice în psihologie. Cluj-Napoca: Editura Clusium, 1999. 287 p.

Allport G. Structura și dezvoltarea personalitătii. București: Editura Didactica si Pedagogica, 1981. 354 p

Aniței M. Introducere în psihologia experimentală. Iași: Casa de editură și presă Viața Românească, 2000. 356 p.

Atkinson R. Introducere în psihologie. București: Tehnica, 2002. 717 p.

Bakker F. The Physiological Basis of the Conditioning Process. Paris: Editions Vigot, 1992. 366 p.

Botez M. Elemente de neuropshihologie. București: Editura Știintifica, 1971. 310 p.

Cîrneci D. Cogniție, Creier, Comportament. Cluj-Napoca: Editura ASCR, 1998. 310 p.

Clocotici V.; Stan A. Statistică aplicată în psihologie. Iași: Editura Polirom, 2001. 410 p.

Clocotici V. Statistică aplicată în psihologie. Iași: Polirom, 2000. 178 p.

Cosmovici A. Psihologie generală. Iași: Polirom, 2005. 413 p.

Dafinoiu I. Elemente de psihoterapie integrativă. Iași: Polirom, 2007. 230 p.

Drozda-Senkowka E. Psihologia socială experimentală. Iași: Editura Polirom, 2000. 382 .

Golu M. Bazele psihologiei generale. București: Editura Universitaria, 2002. 414 p.

Golu M. Fundamentele psihologiei. București: Editura Fundației România de Mâine, 2005. 247 p.

Havârneanu C. Metodologia cercetării în științele sociale. Iași: Editura Erota, 2000. 264 p.

Herseni T. Cultura psihologică românească. București: Editura Științifică și Enciclopedică, 1980. 316 p.

Holdevici I. Psihoterapii scurte. București: Ceres, 2009 199 p.

Ionescu G. Psihoterapie. București: Editura Științifică, 1985. 340 p.

Lockhart R. Introduction in Statistics and Data Analisys for Behavioural Sciences. New York: Freeman, 1998. 264 p.

Mânzat I. Istoria psihologiei universale. București: Editura Psyche, 2003. 156 p.

Mânzat I. Istoria universală a psihologiei. București: Editura Psyche, 1994. 151 p.

Miclea M. Psihologie cognitivă. Cluj-Napoca: Editura Gloria, 1994. 456 p.

Murphy J. Puterea extraordinară a subconștientului tău. București: Editura Deceneu, 1995. 404 p.

Norbert S. Dicționare de psihologie. București: Univers Enciclopedic Gold, 2009. 336 p.

Opre A. Introducere în teoriile personalității. Cluj Napoca: Editura ASCR, 2007. 136 p.

Opre A. Noi tendințe în psihologia personalității. Cluj Napoca: Editura ASCR, 2003. 512 p.

Pasenic V. Psihologia imaginii. Chișinău: Știința, 2006. 128 p.

Peeters T. Autismul, Iași: Polirom, 2009. 316 p.

Piaget J. Psihologia inteligenței. Chișinău: Cartier, 2008. 204 p.

Piaget J. Reprezentarea lumii la copil. Chișinău: Cartier, 2002. 404 p.

Radu I. Introducere în psihologia contemporană. Cluj-Napoca: Editura Sincron, 1991. 287 p.

Radu I. Introducere în psihologia experimentală și metode de prelucare a datelor. Cluj-Napoca: Editura ASCR, 1993. 199p.

Radu I. Metodologie psihologică și analiza datelor. Cluj-Napoca: Sincron, 1993, 324 p.

Ralea M. Scrieri. Explicarea omului. București: Editura Minerva, 1972. 214 p.

Ribot Th. Logica sentimentelor. București: Editura științifică și enciclopedică, 1998. 247 p.

Robinson B. Psihologie clinică. Iași: Polirom, 2010. 499 p.

Roșca A. Metodologie și tehnici experimentale în psihologie. București: Editura Științifică, 1974. 264 p.

Roșca A. Psihologie generală. București: E. D. P. , 1976. 500 p.

Rusnac S. Preocupări contemporane ale psihologiei sociale. Chișinău: RVR Consulting Grup, 2007. 264 p.

Sălăvăstru D. Psihologia învățării. Iași: Polirom, 2015. 228 p.

Schmitt L. Primii pași în psihoterapie. Manualul terapeutului. Iași: Polirom, 2011. 234 p.

Thorne B. Consilierea centrată pe persoană. București: Editura Trei, 2010. 371 p.

Tudose F. Fundamente în psihologia medicală. București: Editura Fundației România de Mâine, 2007. 280 p.

Tudose F. Orizonturile psihologiei medicale. București: Editura Infomedica, 2003. 235 p.

Vasile P.; Banciu D. Factori care favorizează repetarea faptelor antisociale. București: Simpozion, 1983. 262 p.

Vianu I. Introducere în psihoterapie. Cluj-Napoca: Editura Facla, 1978. 300 p.

Vîrgă D. Psihologia experimentală de la teorie la practică. Timișoara: Editura Mirton , 2004. 230 p.

Wallon H. De la act la gândire. București: Editura Științifică, 1964. 287 p.

Zapan G. Cunoașterea și aprecierea obiectivă a personalității, București: ESE, 1984. 256p.

Zlate M. Fundamentele psihologiei. București: Pro Humanitate, 2000. 414 p.

Zlate M. Introducere în psihologie. Iași: Polirom, 2007. 413 p.

BIBLIOGRAFIE

Abric J. Psihologia comunicării. Iași: Polirom, 2002. 195 p.

Ade H. Research Methodology in the Social, Behavioural & Life Sciences. London: Sage Publisher, 1999. 324 p.

Alb M. Construirea și utilizarea testelor psihologice. Cluj-Napoca: Editura Clusium, 1998. 384 p.

Albu M. Metode și instrumente de evaluare în psihologie. Cluj-Napoca: Editura Argonaut, 2000. 264 p.

Albu M. Minighid pentru elaborarea lucrărilor științifice în psihologie. Cluj-Napoca: Editura Clusium, 1999. 287 p.

Allport G. Structura și dezvoltarea personalitătii. București: Editura Didactica si Pedagogica, 1981. 354 p

Aniței M. Introducere în psihologia experimentală. Iași: Casa de editură și presă Viața Românească, 2000. 356 p.

Atkinson R. Introducere în psihologie. București: Tehnica, 2002. 717 p.

Bakker F. The Physiological Basis of the Conditioning Process. Paris: Editions Vigot, 1992. 366 p.

Botez M. Elemente de neuropshihologie. București: Editura Știintifica, 1971. 310 p.

Cîrneci D. Cogniție, Creier, Comportament. Cluj-Napoca: Editura ASCR, 1998. 310 p.

Clocotici V.; Stan A. Statistică aplicată în psihologie. Iași: Editura Polirom, 2001. 410 p.

Clocotici V. Statistică aplicată în psihologie. Iași: Polirom, 2000. 178 p.

Cosmovici A. Psihologie generală. Iași: Polirom, 2005. 413 p.

Dafinoiu I. Elemente de psihoterapie integrativă. Iași: Polirom, 2007. 230 p.

Drozda-Senkowka E. Psihologia socială experimentală. Iași: Editura Polirom, 2000. 382 .

Golu M. Bazele psihologiei generale. București: Editura Universitaria, 2002. 414 p.

Golu M. Fundamentele psihologiei. București: Editura Fundației România de Mâine, 2005. 247 p.

Havârneanu C. Metodologia cercetării în științele sociale. Iași: Editura Erota, 2000. 264 p.

Herseni T. Cultura psihologică românească. București: Editura Științifică și Enciclopedică, 1980. 316 p.

Holdevici I. Psihoterapii scurte. București: Ceres, 2009 199 p.

Ionescu G. Psihoterapie. București: Editura Științifică, 1985. 340 p.

Lockhart R. Introduction in Statistics and Data Analisys for Behavioural Sciences. New York: Freeman, 1998. 264 p.

Mânzat I. Istoria psihologiei universale. București: Editura Psyche, 2003. 156 p.

Mânzat I. Istoria universală a psihologiei. București: Editura Psyche, 1994. 151 p.

Miclea M. Psihologie cognitivă. Cluj-Napoca: Editura Gloria, 1994. 456 p.

Murphy J. Puterea extraordinară a subconștientului tău. București: Editura Deceneu, 1995. 404 p.

Norbert S. Dicționare de psihologie. București: Univers Enciclopedic Gold, 2009. 336 p.

Opre A. Introducere în teoriile personalității. Cluj Napoca: Editura ASCR, 2007. 136 p.

Opre A. Noi tendințe în psihologia personalității. Cluj Napoca: Editura ASCR, 2003. 512 p.

Pasenic V. Psihologia imaginii. Chișinău: Știința, 2006. 128 p.

Peeters T. Autismul, Iași: Polirom, 2009. 316 p.

Piaget J. Psihologia inteligenței. Chișinău: Cartier, 2008. 204 p.

Piaget J. Reprezentarea lumii la copil. Chișinău: Cartier, 2002. 404 p.

Radu I. Introducere în psihologia contemporană. Cluj-Napoca: Editura Sincron, 1991. 287 p.

Radu I. Introducere în psihologia experimentală și metode de prelucare a datelor. Cluj-Napoca: Editura ASCR, 1993. 199p.

Radu I. Metodologie psihologică și analiza datelor. Cluj-Napoca: Sincron, 1993, 324 p.

Ralea M. Scrieri. Explicarea omului. București: Editura Minerva, 1972. 214 p.

Ribot Th. Logica sentimentelor. București: Editura științifică și enciclopedică, 1998. 247 p.

Robinson B. Psihologie clinică. Iași: Polirom, 2010. 499 p.

Roșca A. Metodologie și tehnici experimentale în psihologie. București: Editura Științifică, 1974. 264 p.

Roșca A. Psihologie generală. București: E. D. P. , 1976. 500 p.

Rusnac S. Preocupări contemporane ale psihologiei sociale. Chișinău: RVR Consulting Grup, 2007. 264 p.

Sălăvăstru D. Psihologia învățării. Iași: Polirom, 2015. 228 p.

Schmitt L. Primii pași în psihoterapie. Manualul terapeutului. Iași: Polirom, 2011. 234 p.

Thorne B. Consilierea centrată pe persoană. București: Editura Trei, 2010. 371 p.

Tudose F. Fundamente în psihologia medicală. București: Editura Fundației România de Mâine, 2007. 280 p.

Tudose F. Orizonturile psihologiei medicale. București: Editura Infomedica, 2003. 235 p.

Vasile P.; Banciu D. Factori care favorizează repetarea faptelor antisociale. București: Simpozion, 1983. 262 p.

Vianu I. Introducere în psihoterapie. Cluj-Napoca: Editura Facla, 1978. 300 p.

Vîrgă D. Psihologia experimentală de la teorie la practică. Timișoara: Editura Mirton , 2004. 230 p.

Wallon H. De la act la gândire. București: Editura Științifică, 1964. 287 p.

Zapan G. Cunoașterea și aprecierea obiectivă a personalității, București: ESE, 1984. 256p.

Zlate M. Fundamentele psihologiei. București: Pro Humanitate, 2000. 414 p.

Zlate M. Introducere în psihologie. Iași: Polirom, 2007. 413 p.