Masuratori Si Calcule Topografice In Cadrul Cadastrului General

CUPRINS

Introducere

Capitolul I. Prezentarea generala a temei

Problema propusa pentru rezolvare

Prevederile actelor normative

Prevederile actelor normative cu caracter juridic

Prevederile actelor normative cu caracter tehnic

Capitolul2. Cadastrul general

Definitie. Scurt istoric al apariției si dezvoltării cadastrului în lume și în România.

Scopul si obiectivul cadastrului general și a publicitații imobiliare

Domenii in care participa la realizarea cadastrului general

Domenii de baza

Domenii de colaborare si complementare

Domenii auxiliare

Clasificarea terenurilor dupa destinatie

Terenuri cu destinatie agricola

Terenuri cu destinatie forestiera

Terenuri aflate sub ape

Terenuri in intravilan

Terenuri cu destinatie speciala

Clasificarea terenurilor pe categorii de folosință

Clasificarea constructiilor

Aspectele cadastrului geral

Functiile cadastrului general

Functia tehnica

Functia economica

Functia juridica

Capitolul 3. Partea juridica a cadastrului general

Dreptul de proprietate

Publicitatea imobiliara

Cartea funciara

Drepturile tabulare

Coala cartii funciare

Structura colii de carte funciara

Documentatiile necesare in vederea …. Si aici scopul lucrarii

Capitolul 4. Partea economica a cadastrului general

Evaluarea terenului

Scopul si obiectivul evaluării terenului

Clasificarea valorilor

Evaluarea terenurilor din intravilan

Metode de evaluare a terenurilor

Capitolul 5. Partea tehnica a cadastrului general

Intocmirea documentatiei

Continutul planului topografic

Masuratori topografice

Calcule topografice

Redactarea planului topografic

Continutul documentatiei topografice (de schimbat cuprinsu)

Capitolul 6. Întocmirea documentației cadastrale conform Ordinului 700/2014

Conținutul documentației cadastrale pentru prima înscriere

Baza legală. Exproprierea- recepție și înscriere

Procedura de expropriere

Capitolul 7. Masuratori si calcule topografice

Date initiale

Date obtinute din baza de date a OJCGC Bihor

Date obtinute prin masurare in teren

Rezultate finale

Coordonatele punctelor obtinute prin masuratori cu statia totala….

Aparatura si programele utilizate pentru rezolvarea temei

Aparatura folosita pentru culegerea datelor

Aparatura folosita pentru prelucarea datelor

Capitolul 8. Calculul evaluarii

Fundamentarea evaluarii

Evaluarea terenului prin metoda…

Evaluarea constructiilor prin aboradarea…

Stabilirea valorii de piata a imobilului

Concluzii

Bibliogafie

Anexe

1. Capitolul I. Prezentarea generala a temei

CAPITOLUL 2

CADASTRU GENERAL

2.1 Definitie. Scurt istoric al apariției si dezvoltării cadastrului în lume și în România .

Sunt cunoscute mai multe definiții pentru cadastru, acestea fiind date de catre mai mulți specialiști în diferite cărți de specialitate. Definițiile cadastrului sunt stabilite în mare parte în funcție de necesitatea dintr-o anumită țara, de organizarea si gospodărirea acestora. În țara noastra conform Legii nr.7/1996-Legea Cadastrului si Publicității Imobiliare s-a dat urmatoarea definiție:

Cadastrul general este un sistem unitar și obligatoriu de evidență și inventariere sistematică a bunurilor imobile de pe teritoriul intregii țari, din punct de vedere cantitativ, calitativ și juridic, indiferent de destinația lor și de proprietar, prin care se realizează identificarea, înregistrarea și reprezentarea lor în registre și pe hărți și planuri cadastrale. (Gh. Tamaioaga Daniela Tam. pag 19.)

Este prezent chiar și în țara noastra cadastrul general si cadastrul sporadic, diferența intre acestea este una mare deoarece ele se desfașoara astfel:

Cadastrul general (sistematic): acesta se realizează prin masurarea tuturor imobilelor, în care intră terenurile cu sau fara constrcuții, de regula de pe raza unui sector cadastral sau de pe raza unei unitați administrativ-teritoriale, acesta duce la identificarea tuturor proprietarilor și a celor cu drepturi reale sau personale asupra terenurilor dupa care se trece la deschiderea cărților funciare pentru toate terenurile din sectorul cadastral stabilit sau unitatea administrativ-teritorială, aceasta operație este efecuata o singura dată pentru intregul sector cadastral sau unitate administrativ-teritorială.

Cadastrul general este comandat exclusiv de către Statul Roman, prin Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară. În prezent în țara noastră se încearcă a se introduce cadastrul general în cat mai multe unități administrativ teritoriale, se remarcă acest aspect prin aprobarea „Programului național de cadastru și carte funciară 2015-2023” prin ”Hotărârea de guvern nr. 294/2015”, care dorește cadastrarea tuturor imobilelor pentru o mai bună gestionare și cunoașterea în prealabil a tuturor proprietarilor, bineînteles si pentru a putea fixa in mod corect taxele si impozitele pentru imobilele cadastrate, acesta operațiune fiind benefica pe termen lung si cu rezultate financiare favorabile pentru bugetul Statului Roman.

Cadastrul sporadic este diferit de cel general prin simplul fapt că acesta este comandat de către fiecare proprietar in parte, acesta făcându-se pe cheltuiala proprietarului. Fiecare imobil se masoară în parte, fară a fi stabilită o ordine se dischid carți funciare, iar mai apoi masuratorile sunt recepționate de către Agentia de Cadastru si Publicitate Imobiliara fiind introduse mai departe in sistemul național. Un aspect negativ al cadastrului sporadic ar fi timpul lung de cadastrare a unei unitați administrativ teritoriale și eventualele suprapuneri de suprafață între imobile.

Cadastrul și-a facut apariția în lume în perioada Egiptului Faraonilor (eopoca 3200-2800 î.e.n). Acest sistem de pe vremuri era folosit în scop funciar cât și în cel fiscal, deoarece reprezenta o inventarire a tuturor terenurilor la fiecare doi ani acesta fiind scopul funciar, iar cel fiscal de a stabili baza impozitului care era achitat în natura pe acele timpuri. Dupa 2000 de ani, în secolul VII în Grecia antică s-au găsit planuri cu desene rectangulare, acestea reprezentănd delimitarea teritoriilor orașelor Agrigente și Syacuza, ca urmare se ințelege în mod cert că exista o organizare cadastrală si un sitem juridic.

Bumul cadastrului în istorie este creat de către Roma antica, care a introdus cadastrul în provinciile cucerite de către Roma, unde s-au gasit documente constituite din texte si copii ale tabulariumului, acestea conțineau loturile si suprafețele terenurilor care erau deținute de către băștinași, coloniști si de către statul roman în deosebi acel teren calitativ, productiv.

În secolul III î.H cadastrul roman continuă să se dezvolte, sub conducerea împaratului Dioclețian care folosea acest sistem ca un instrument fiscal puternic. Specialiști din acele vremuri care efectuau lucrarile de cadastru erau numiți „corpus agrimensorum romanorum”, activivitatea acestora fiind prezentă și pe actualul teritoriu romanesc în timpul ocupației romane.

Dupa căderea Imperiului roman și totodată activitatea de cadastru, după secolul V se poate spune că s-a creat un gol în acest domeniu, acesta se reia în Evul Mediu, când este recunoscut si de către autoritățile de stat.

Prima țară care a reluat cadastrul a fost republica Milano, care în urma razboaielor are nevoie de o redresare financiară și trece la inventarierea bunurilor si evaluarea acestora pentru a putea percepe taxe si impozite. Mai apoi popoarele germanice au trecut si ele la un sistem de evidență și de împarțirea terenurilor obținute în urma cuceririi vestului imperiului roman.

În cele din urma apare si o documentație rezultată prin încheierea lucrărilor de cadastru care era compusă din: registrul parcelelor, mapa cu hărțile și coala de proprietate pentru ficare contribuabil.

Cadastrul dezvoltat de către Imperiul austriac are la bază principiile sistemului milanez, care parcurge o serie de îmbunătățiri pozitive precum: lucrările de cadastru se sprijină pe o rețea de triangulație generală; se introduc cărțile funciare, bazate pe individualizarea si descrierea imobilului; s-a introdus metrul pentru măsurarea lungimilor; s-au stabilit scările la care să se execute hărțile, plecând de la scara 1:2880 ca bază( de zece ori mai mare decât scara hărților militare 1:28.800, pentru zone cu detalii multe, și prin divizare s-au multiplicare s-au dedus celelalte (1:720 și 1:440 pentru orașe și 1:3.600 sau 1:5760 pentru zone cu puține detalii).

Cadastrul în Romania precum apare în aliniatele precedente, și-a făcut apariția pe vremea vechii Dacii, care se afla sub dominație romană, unde specialiști numiți de catre romani „corpus agrimensorumromanorum” au funcționat temporar și pe teritoriul spațiului românesc, lucrările efectuate erau numite hotarnicie (lucrari asimilate cu cele de cadastru).

Hotarnicii întocmeau ca act așa numita ocolniță sau carte de alegere a hotarelor, aici erau menționate punctele de hotar pe baza actelor si mărturiilor de la fața locului, la aceste acte se mai adăugau uneori schițe cu poziția acestor puncte, deseori materializate prin movile sau chiar borne de piatra.(Gh Tamaioaga, daniela Tam. pag 15).

Dezvoltarea cadastrului în România a urmat calea țarilor europene , astfel instituția cadastrului, cu caracter de cadastru modern din țarile din occidentul Europei, a fost introdus mai întai în Transilvania și Banat printr-un decrect imperial (în anul 1849).

Lucrările în mod efectiv au inceput în anul 1850, sub numele de cadastru concretual, acesta fiind realizat de către inginerii hotarnici, iar din 1864, Ministerul de Justiției a hotărât să se întocmească așa cunoscutele cărți funciare, în care au fost înscrise drepturile juridice ale proprietarilor.

Prima harta topografica scara 1:10.000 a fost realizată în anul 1878, aceasa fiind concepută pentru zona Dobrogei pe care au fost reprezentate limitele proprietarilor și felul în care se folosea terenul. Necesitatea întocmirii acestei hărți a fost schimbul proprietăților între cetățenii români care s-au stabilit pe parcurs în acea zonă și turcii, bulgarii sau tătarii care părăsiseră provincia.

Spre sfarsitul secolului XVIII, incep să-și facă și apariția cadastrele de specialitate, mai ales cele ale fondului forestier, asta având loc dupa trecerea pădurilor în proprietatea statului.

Instituția cadastrului în România a luat naștere, după primul razboi mondial și unirea provinciilor romanești intr-un singur stat, când a fost înființată Direcția Cadastrului și Lucrărilor Tehnice administrată de către Miniserul Agriculturii. Aceasta avea ca sarcini: să pună bazele unui sistem cadastral; sa conducă, controleze și execute lucrările de măsurare și parcelare a moșiilor expropriate; să întocmeasca și clasifice planurile cadastrale; organizarea și unificarea cadastrului din Transilvania, Banat și Bucovina, precum și introducerea cadastrului în Moldova, Muntenia, Oltenia și Dobrogea. .(Gh Tamaioaga, daniela Tam. pag 16).

În acea perioadă baza cadastrală a lucrărilor tehnice exista, acum trebuia să se reglementeze din punct juridic imobilele, de aceea a fost inființat în anul 1928 Serviciul Cărților Funduare, la Ministerul Justiției. După numeroase reorganizări si transformări, Direcția Cadastrului a trecut prin „mâinile” mai multor ministere, iar apoi in anul 1953 a și fost desfințată.

Dupa această perioadă prin implementarea sistemului socialist, noțiunea de proprietar nu mai era atât de cunoscută, deoarece într-un astfel de regim doar statul putea fi singurul proprietar, de unde a aparut și colectivizarea agriculturii. Odată cu colectivizarea agriculturii s-a trecut la efectuarea unui cadastru mult mai „simplificat”, care avea scopul de a ține o evidență exclusivă societăți socialiste, instituția care se ocupa de realizarea operațiunilor era DGTOT(Direcția Generală Geo-Tehnică și Organizarea Teritoriului)

În anul 1955 evidența este ținuta de catre ISPOTA (Institutul de Studii și Proiectări pentru Organizarea Teriroriului Agricol), iar in anul 1958 este înființat și Centrul de Fotogrametrie, transformat ulterior în Institutul de Geodezie, Fotogrametrie Cadastru și Organizarea Teritoriului (IGFCOT). Aceste instituții au contribuit la elaborarea de planuri, sub atenta coordonare a DGTOT precum ar fi: planul topografic de bază al țarii la scările 1:5000( in zona de șes si deal) si 1:10.000 (la munte), iar din 1968, au avut si datoria de a executa planurile cadastrale la scarile 1:5000 (pentru extravilan) și 1:2000 (pentru intravilan), acestea fiind derivate din planul topografic de bază sau efectuate ca planuri independente

După apariția (Legii 18/1991), numita Legea fondului funciar, care a afectat circa 8 milioane de hectare teren arabil datorită noilor parcelari și punerea in posesie a terenurilor. Practic punerea in posesie anulează lucrările existente cele făcute pentru colectivizarea suprafețelor de teren, acest fapt implică realizarea de noi planuri cadastrale.

Trecerea la economia de piață, au determinat unele schimbări de fond mai ales în ceea ce privește organizarea și obiectul activității cadastrului acestea au dus la adoptarea unei legi noi care a apărut dupa lungi dezbateri sub forma de Legea cadastrului si publicității imobiliare, nr.7/1996, prin care intr-un final se putea dovedi și apăra dreptul de proprietate asupra unui imobil.

2.2 Scopul și obiectivul cadastrului general si a publicitații imobiliare.

Principalul scop al cadastrului general este de a reuși sa informeze in orice moment, cu date reale, corecte si complete orice doritor interesat de date referitoare la bunurile imobile, pentru a contribui la:

„reglementarea situației juridice a bunurilor imobile și înscrierea lor în cartea funciară, în vederea realizării publictății imobiliare;”

„crearea unei baze juste pentru stabilirea impozitului fiscal;”

„identificarea juridică a resurselor funciare;”

„furnizarea elementelor necesare pentru întocmirea studiilor și proiectelor privind sistematizare teritoriului si a localitățiilor;”

„întocmirea documentației pentru scoaterea terenurilor din circuitul agricol;”

„cunoașterea terenurilor aflate în administrarea ministerelor sau departamentelor din diferite sectoare ale economiei naționale;”

„obținerea de date reale cu privire la starea fondului căilor de comunicații (drumuri, căi ferate, străzi, etc.)

”cunoașterea si inventarierea fondului imobiliar-edilitar, fondului apelor, fondului silvic precum inventarierea si evidența terenurilor cu subsoluri care conțin diverse bogății minerale sau petrolifere;”

„protecția mediului înconjurător;”

„realizarea de baze de date cadastrale necesare băncilor de date urbane și sistemelor informaționale ale teritoriului;” .(Gh Tamaioaga, daniela Tam. pag 21).

Scopul cadastrului general este unul destul de bine stabilit, joaca un rol foarte important in economia unei țări, pe lânga acest aspect financiar este foarte important să poată furniza date reale cu privire la imobile cum ar fi poziția acestora, suprafața, folosința și proprietarul, acestea fiind necesare oricărei ramuri ale economiei naționale.

Obiectivele de baza care sunt urmărite de către cadastrul general prin publicitatea imobiliară sunt benefice pentru activitatea economica, cu efecte importante precum ar fi. Dintre cele mai importante obiective s-ar putea enumera:

„ofera garanția dreptului și faptelor inscrise care sunt respectate, devenind opozabile „erga-omnes”,respectiv tuturor”

„posibilitatea de a avea acces liber la informații precum situația juridică a unor terenuri sau construcții, sau schimbarea situațiilor juridice.

„piața imobiliară se dezvoltă prin incurajarea tranzacțiilor, iar acordarea de credite se face pe baza ipotecilor garantate.” (http://usab-tm.ro/utilizatori/agricultura/file/organizare/cadastru/Popescu%20Cosmin/Cadastru%20general/Curs/CURS%20I-II%20CADASTRU%20GENERAL.doc) 16.05.2015 17:17

2.3 Domenii in care participa la realizarea cadastrului general

Pentru realizarea lucrărilor de cadastru, cu caracter tehnic, economic și juridic, cadastrul general se bazează și se dezvoltă în strânsă legătură cu o serie de domenii. Domeniile pe care se bazează cadastrul le putem grupa după contribuția lor la realizarea lucrărilor cadastrale în trei grupe de domenii precum cele care stau la baza realizării cadastrului general, domenii de colaborare și domenii auxiliare.

2.3.1 Domenii de bază

Domeniile de bază le vom clasifica dupa o ordine ierarhică, mai bine spus după importanța si legătura constrasă pe care o au una față de cealaltă. Aceste domenii sunt concepute astfel în cât să asigure în orice etapă de lucru al cadastrului general documentațiile de plecare si datele de sprijin pe parcurs, precum ar fi:

geodezia-este o ramură care s-a dezvoltat pe parcursul unor zeci de ani, acesta trebuie să asigure realizare rețelelor de sprijin, cu ajutorul cărora se pot întocmi planuri cadastrale, comasări, corectări, parcelări.

2.3.2 Domenii de colaborare și complementare

Este bine de știut faptul că în orice domeniu este nevoie de un partener de spijin, de o colaborare sau de o completare intre doua sau mai multe domenii. În cazul nostru al cadastrului general, domeniile care ajută buna desfășurare a activității ar fi:

domeniul juridic- acesta asigură organizarea și ținerea la zi a sistemului de publicitate imobiliară a cărților funciare, prin normele de drept;

pedologia- stabilește prin evaluări bonitatea terenurilor prin care se poate realiza o evaluare calitativă, economică;

informatica-, care prin mijloacele specifice hardware și software contribuie la ținerea evidenței grafice și nongrafice a cadastrului, prin interogarea bazelor de date furrnizează date de sinteză, integrează aceste date într-un GIS; (AICI DACA TREBUIE NOTA BIBLIO http://www.ct.upt.ro/users/CosminMusat/Cadastru1.pdf)

2.3.2 Domenii auxiliare

administrația locală- furnizează date referitoare la proprietari și deținători de teren, domeniul public și privat al statului;

organizarea teritoriului agricol- prezintă date referitoare la categorii de folosință, schimbarea acestora, mai ales în domeniile agricole ale statului;

amenajarea silvică- furnizează date specifice (planuri, descrieri complexe ale amenajamentelor silvice);

2.4. Clasificarea terenurilor dupa destinatie

Deținătorii de terenuri sunt titulari ai dreptului de proprietate, persoanele fizice sau juridice, ai altor drepturi reale asupra terenurilor sau cei care, potrivit legii civile, au calitatea de posesori ori deținători precari.

(http://ro.scribd.com/doc/199555703/Clasificarea-Terenurilor-Si-Constructiilor#scribd)

ora 12:15 17,05,2015.

Persoanele fizice și juridice care sunt deținători de terenuri de orice fel, indiferent în ce bază sunt obținute, acestea se împart pe destinații, conform legii.

În cazul domeniului public, proprietarul terenului este statul în regim de drept public atunci cand există un interes național, sau cazul în care există un interes loccal, atunci cand împroprietăriți sunt județele, municipiile, orașele sau comuele (desigur in regim pubic).

2.4.1. Terenuri cu destinație agricolă (TDA)

Terenurile cu destinație agricolă sunt acele terenuri productive (plantații, arabile, vii, livezi, pașuni, sere, solarii, fânețe, plantații de hamei), clasificate mai sunt si cele cu vegetație forestieră, acestea trebuie să nu facă parte din amenajări silvice sau de îmbunătățiri funciare, de exploatare agricolă, platforme, drumuri tehnologice sau acele spații de depozitare care sunt folosite pentru nevoile producției agricole si terenuri nepoductive care au posibilitatea de a fi amenajate si folosite în scopuri agricole.

Mai sunt considerate ca terenuri cu detinație agricolă acele terenuri cu ape permanente precum (iazuri, eleștee, lacuri si bălțile folosite pentru creșterea peștelui si bălțile special amenajate pentru pescuit), dar și acele terenuri pe care sunt amplasate construcțiile agricole, ferme, diguri, debușee si unele terenuri neproductive care pot fi amenajate să fie folosite în scopuri agricole.

Terenurile cu vegetație forestieră care nu sunt supuse amenajărilor silvice si care intră la destinația economică agricolă sunt: perdelele de protecție, plantații de protecție, zonele cu plantații de arborete pentru protejarea pașunilor si tufărișurile.

2.4.2. Terenuri cu destinație forestieră (TDF)

Terenurile cu destinație forestieră sunt terenurile împadurite sau cele care servesc nevoilor de cultură, producție sau administrație silvică, terenurile destinate împaduririlor și cele neproductive cum sunt: stâncarii, abrupturi, bolovanișuri, râpe, ravene, torenți, dacă sunt cuprinse în amenajamentele silvice.(Gh. Novac Ev. terenurilor)

Fondul forestier este format din terenurile a caror principală destinație este producția forestieră, folosite în marea majoritate ca paduri. Terenurile care nu populate de vegetația forestieră sunt destinate regerării padurilor, iar suprafețele mici sunt special amenajate ca pepiniere silvice, pentru producerea puietului.

Pădurile aflate în proprietatea statului sunt administrate de catre Regia Națională a Pădurilor, iar cele private de persoanele cu drepturi reale sau de cele juridice.

Figura nr. 1 (Ordinea ierarhică de coordonare, control si finantare)

http://www.greenpeace.org/romania/Global/romania/paduri/Despaduririle%20din%20Romania/Taierile%20ilegale%20de%20arbori%20in%20padurile%20din%20Romania%20%282009-2011%29.pdf 17.05.2015-18:27

Din studiile făcute în țara noastră de către Greenpeace pe baza tăierilor ilegale de material lemnos în perioada 2009-2011, au fost interceptate 31.456 de cazuri de tăieri ilegale de arbori, masa lemnoasă taiată ilegal a fost estimată undeva la 452.842 de metri cubi, aceasta cantitate este doar pe parcursul a trei ani de zile, de aici ne putem imagina din perioada socialistă până în vremurile noastre România cât de prost stă în momentul de față, cu terenurile impădurite cu destinație forestieră.

2.4.3. Terenuri aflate permanent sub apă

Terenurile aflate permanent sub ape sunt terenurile cu albiile minore ale cursurilor de apă, cuvetele lacurilor naturale și artificiale la nivelul maxim de retenție, brațele si canalele din Delta Dunării, fundul apelor maritime interioare și al mării teritoriale si contigue.

Regia autonomă „ Apele Române” se ocupă de administrarea terenurilor cu această destinație, iar terenurile sunt proprietatea publică a statului. Terenurile care în timp sunt afectate de retragerea apelor sau alte fenomene nu pot fi dobandite de catre proprietarii localnici, deci nuse pot emite drept de proprietate pe aceste terenuri, în aceași situație se află si insulele sau ostroavele care se formează in albiile minore, acestea sunt proprietatea statului.

Apele pot fi clasificate din punct de vedere cadastral astfel:

a) După locul unde sunt situate acestea

ape de suprafațară:

ape subterane;

b) După modul de administrare

ape internaționale;

ape maritime teritoriale sau interioare ale României;

ape naționale;

c) După destinația economică: apele poat avea mai multe folosințe în același timp, precum un exemplu Dunarea, care este folosită pentru navigație , producerea curentului electric, irigații si multe altele.

(http://blog.equinox.ro/clasificarea-terenurilor-si-a-constructiilor/)

2.4.4. Terenuri în intravilan

Terenurile din intravilan sunt toate terenurile, indiferent de categoria de folosință, situate în localitățile urbane si rurale, ca urmare a stabiliri limitei intravilanului, conform legislației în vigoare.

Limita dintre teren intravilan și teren extravilan este stbilita prin efectuarea unor P.U.Z-uri (Plan Urbanistic Zonal), aceste planuri ar trebui concepute o dată la 10 ani, rpin care limita intravilanului de cele mai multe ori crește sau au existat cazuri în care suprafața s-a diminuat.

Terenurile cu constrcții sunt acelea pe care se gasesc locuințe, anexele gospodarești, construcțiile social-culturale precum construcțiile destinate învățamântului, culturii, sănătății, comerțului, iar cele industriale în care intra drumurile, strazile, depozite, cai ferate, autogări, gări si multe altele.

2.4.5. Terenuri cu destinație specială (TDS)

Terenuri cu destinație specială sunt terenurile folosite pentru transporturile rutiere, feroviare, aeriene si navale, cu construcțiile și instalațiile specifice aferente, cele pe care se află obiective și instalații hidrotehnice, termice, de transport al energiei electrice și gazelor naturale, de telecomunicații, terenurile cu exploatări miniere, petroliere, plajele, cele pentru nevoile de apărare a țării, precum și rezervațiile și monumentele naturii, monumentele, ansamblurile si siturile arheologice și istorice si alte asemenea.

Terenurile a căror destinație este una specială sunt clasificate in funcție de destinația acestora, câteva exemple de tenuri cu destinație specială:

terenuri destinate transporturilor

terenuri destinate transporturilor rutiere

terenuri destinate transporturilor feroviare

terenuri destinate transporturilor pe apă

terenuri destinate transporturilor aeriene

terenuri destinate exploatărilor miniere

terenuri destinate producerii și transportului energiei electrice

terenuri cu monumente și situri istorice si arheologice

terenuri destinate nevoilor apărării naționale

2.4.6. Clasificarea terenurilor pe categorii de folosință

Categoria de folosință a terenului, evidențiată printr-un cod, fiind una din atributele parcelei. Distingerea la partea tehnică a cadastrului general a categoriei de folosință, împreună cu celelalte atribute sunt necesare atât pentru întocmirea cărțiilor funciare, cât și pentru stabilirea sarcinilor fiscale care grevează bunurile imobile. În cadastrul general nu se înregistreaza subcategorii de folosință.

Categoria de folosință se prezintă sub o grupare de terenuri care au aceeași destinație economică, creată în mod artificial sau natural.

Destinația terenurilor

a) terenuri cu destinație agricolă TDA

b) terenuri cu destinație forestieră TDF

c) terenuri aflate permanent sub ape TDH

d) terenuri aflate în intravilane TDI

e) terenuri cu destinații speciale TDS

Categorii de folosință a terenurilor – simboluri

1) arabil A

2) vii V

3) livezi L

4) pășuni P

5) fânețe F

6) păduri și alte terenuri cu vegatație forestie PD

7) ape curgatoare HR

8) ape stătătoare HB

9) căi de comunicații rutiere DR

10) căi ferate CF

11) curți și curți cu construcții CC

12) construcții C

13) terenuri neproductive și degradate N

2.5 Clasificarea costrucțiilor

Pentru constrcții se folosesc diverse clasificări, în funcție de criteriile de clasificare:

clasificareaa dupa calitate;

clasificarea funcțională sau după destinație;

clasificarea după structură de rezistență;

clasificarea după gradul de rezistență la foc;

(http://desenul-ingineresc.blogspot.ro/2012/01/clasificarea-constructiilor.html)

Clasificarea dupa destinația construcțiilor este imparțită în constrcșiile asemănătoare din punct de vedere al cerințelor de funcționalitate și de amplasament, de aici se împart în două categorii cladirile si construcțiile inginerești, iar altele decât clădirile.

Destinațiile construcțiilor

construcții de locuințe CL

construcții administrative și social- culturale CAS

construcții industriale și edilitare CIE

construcții anexe CA

Clădirile sunt construcțiile închise, separate de mediul ambiant al exteriorului, acestea sunt menite pentru adăpostiea oamenilor și altor viețuitoare, dar si pentru activități de producție sau industiale, clădiri cu alte destinații.

După cum spuneam în paragraful precedent clădirile se mai deosebesc prin scopul si destinația acestora de aceea avem:

clădirile civile: acestea sunt regăsite sub postura de clădiri de locuit, acestea pot fi individuale (case idividuale) sau colective (blocuri, sau case cu mai mulți proprietari), clădiri social-culturale precum și clădirile publice și administrative;

clădirile industriale: cuprind acele clădiri care sunt construite exclusiv pentru producție (fabrici,ateliere,uzine), cladiri care servesc la adapostirea producției (magazii, rezervoare, silozuri, centrale);

clădiri agrozootehnice ori agricole: acestea servind pentru adăpostirea animalelor, constrcuții legumicole (sere, răsadnițe).

Construcțiile inginerești, acelea care nu sunt încadrate în clasificarea clădirilor, sunt: construcțiile hidrotehnice, căile de comunicație, turnuri de televiziune, coșuri de fum, conducte de gaze, conducte de apă, linile de transport al energiei electrice si altele.

2.6 Aspectele cadastrului general

Pentru cunoașterea completă și sistematică a imobilelor, cadastrul general realizează evidența acestora după următoarele aspecte:

Aspectul cantitativ: se realizează prin funcția tehnică a cadastrului, răspunde la întrebarea: unde și cât de mare este?;

Aspectul calitativ: este realizat de funcția (partea) economică a cadastrului, răspunde la întrebarea: ce fel este? (ce valoare are?)

Aspectul juridic: se referă la dreptul de proprietate asupra terenurilor și construcțiilor, răspunde la întrebarea: al cui este?

Celor trei aspecte după care cadastrul trebuie să studieze și să inventarieze imobilele le corespund, din punct de vedere al realizării practice trei funcții: funcția tehnică, funcția economică și funcția juridică.

2.7 Funcțiile cadastrului general

În concordanță cu funcțiile pe care le îndeplinește, cadastrul general cuprinde trei părți și anume: partea tehnică, partea economică și partea juridică. Fiecare parte la rândul său este legată de discipline diferite, în cadrul cărora ele se dezvoltă și se perfecționează. Astfel : partea tehnică a cadastrului este legată de geodezie, topografie, fotogrammetrie și cartografie; partea economică este legată de pedologie, economia agrară, organizarea teritorială, sistematizarea localităților, organizarea teritoriului unităților agticole, iar partea juridică este legată de dreptul funciar și de alte ramuri juridice.

2.7.1 Funcția tehnica

Funcția tehnică a cadastrului general este definită la articolul 9 aliniatul 1 din Legea Cadastrului și Publicității Imobiliare: “Funcția tehnică a cadastrului general se realizează prin determinarea, pe bază de măsurători, a poziției, configurației și mărimii suprafețelor terenurilor pe destinații, categorii de folosință și pe proprietari, precum și ale construcțiilor.”

( http://ro.wikipedia.org/wiki/Cadastru)

Conform definiției, partea tehnică a cadastrului general cuprinde toate operațiunile tehnice, geodezice, topografice, fotogrammetrice și cartografice care ajută la realizarea măsurătorilor de teren și calculelor, finalizate cu determinarea spațială a punctelor care definesc suprafețele imobilelor și a unităților teritorial-administrative.

Lucrările tehnice de cadastru efectuate la nivelul UAT-urilor – comune, orașe și municipii -care constau în:

a) stabilirea, potrivit legii, a hotarelor unității administrativ-teritoriale și a limitelor intravilane componente;

b) identificarea amplasamentelor imobilelor pe baza actelor de proprietate sau, în lipsa acestora, pe baza posesiei exercitate sub nume de proprietar și determinarea formei și dimensiunilor tuturor imobilelor din cuprinsul fiecărei unități administrativ-teritoriale;

c) efectuarea măsurătorilor pe teren și prelucrarea datelor cadastrale;

d) întocmirea sau reambularea planurilor cadastrale;

e) numerotarea cadastrală a sectoarelor cadastrale și a bunurilor imobile de pe întregul teritoriu administrativ comunal, orășenesc sau municipal

f) consemnarea litigiilor de hotare aflate pe rolul instanțelor judecătorești;

g) întocmirea documentelor tehnice cadastrale;

h) întreținerea cadastrului

Documentele tehnice care stau la baza întocmiri cadastrului general la nivelul comunelor, orașelor și municipiilor, sunt:

1) registrul cadastral al proprietarilor;

2) registrul cadastral al imobilelor;

3) indexul alfabetic al proprietarilor;

4) planul cadastral și anexele la partea I a cărții funciare.

2.7.2 Funcția economica

În cazul funcției economice a cadastrului general se marchează elementele tehnice care sunt necesare stabilirii valorilor de impozitare a imobilelor și de a calcula impozitele asupra veniturilor rezultate din tranzacții imobiliare.

Pentru terenurile agricole valoarea economică se stabilește cu ajutorul bonitării cadastrale. Prin bonitarea terenurilor agricole se înțelege activitatea organizată pentru determinarea și aprecierea calității tehnice a acestora și a capacității lor de producție, prin intermediul unui sistem de indici tehnici și note de bonitare. Prin bonitare se evidențiază diferența capacității de producție a terenurilor, în funcție de complexul condițiilor de fertilitate, arătând de câte ori un teren este mai bun sau mai slab decât altul.

În cazul construcțiilor, bonitarea cadastrală se execută pe baza datelor privind: structura construcțiilor, materialele de construcție, destinația construcției, etc.

2.7.2 Funcția juridică

Funcția juridică a cadastrului general este realizată prin identificarea proprietarului cu ajutorul actului de proprietate și prin înscrierea în cartea funciară. Înscrierea în cartea funciară a actelor și faptelor juridice referitoare la imobilele din același UAT se face de către oficiile teritoriale pentru imobilele situate în raza de activitate a acestora, înscrierea în Cartea funciară, acesta făcând obiectul publicității imobiliare întemeiată pe sistemul de evidență al cadastrului general. Scopul evidenței juridice este de a înscrie în cartea funciară, proprietari de drept real asupra terenurilor si construcțiilor aflate pe teritoriul țării.

CAPITOLUL 3

PARTEA JURIDICA A CADASTRULUI GENERAL

3.1 Dreptul de proprietate

Potrivit art. 44 din Constituție, statul ocrotește proprietatea publică și privată. Proprietatea asupra pământului reprezintă dreptul celor îndreptățiti la reconstituirea, constituirea sau restituirea terenurilor în condițiile legii, de a se bucura și de a dispune de pământ în mod exclusiv și absolut, însă în limitele determinate de lege.( http://legeaz.net/constitutia-romaniei/articolul-44-constitutie).

Dreptul de proprietate privată al persoanelor fizice asupra pământului este ocrotit de lege și este supus liber circuitului civil.

Referindu-ne la prevederile art. 44 din Constituție, potrivit căruia dreptul de proprietate în toate formele sale este ocrotit de stat, se precizează că exproprierea de imobile, în tot sau în parte se poate face numai pentru cauza de utilitate publică, după o dreaptă și prealabilă despăgubire, prin hotărâre judecătorească.

Așadar, proprietatea privată asupra terenurilor asigură titularului acestui drept libertatea de a se bucura de toate drepturile prevăzute de normele juridice de drept comun cu privire la modalitățile și mijloacele de exercitare a atributelor dreptului de proprietate.

Potrivit Codului civil: "Proprietatea privată este dreptul titularului de a poseda, folosi și dispune de un bun în mod exclusive, abolut și perpetuu, în limitele stabilite de lege".

Pentru a putea constitui dreptul de proprietate, actele persoanei trebuie să fie recunoscute, sau să nu fie interzise de lege, deoarece un act contrar legii nu se poate constitui, și deci din punct de vedere juridic, exercitarea dreptului de proprietate nu poate avea loc. Dreptul subiectiv este o prerogativă a activității individuale, în virtutea căruia subiectul unui raport juridic poate acționa în limitele premise de lege.

Drepturile civile ale persoanelor fizice și juridice, în raport cu sfera persoanelor obligate și în funcție de conținutul obligațiilor corespunzătoare , sunt:

drepturi absolute;

drepturi relative.

Drepturile absolute sunt cele cărora le corespunde obligația general negativă a tuturor persoanelor de a se abține de la încălcarea lor.

Drepturile relative sunt acele drepturi cărora le corespunde obligațiunea unor persoane determinate, de a da, de a săvârși sau de a se abține de la anumite acte sau fapte juridice. Aceste drepturi operează numai în privința subiectului sau a subiectelor obligate fiind toate drepturile ce se nasc din contracte.

O altă clasificare a drepturilor se poate face după conținutul lor economic, astfel:

drepturi patrimoniale;

drepturi nepatrimoniale.

Drepturile patrimoniale sunt acele drepturi care au un conținut economic, oferind posibilitatea unei evaluări bănești.

Drepturile nepatrimoniale sunt acele drepturi care nu au un conținut economic, cum sunt cele legate de persoana omului.

Drepturile patrimoniale se împart în:

drepturi reale;

drepturi de creanță

Drepturile reale sunt acele drepturi patrimoniale pe care titularii lor le exercita direct asupra lucrurilor, fără concursul altor persoane.

Drepturile reale se împart la rândul lor în:

drepturi reale principale;

drepturi reale accesorii.

Din categoria drepturilor reale principale fac parte: dreptul de proprietare, dreptul de superficie, dreptul de uzufruct, uz și abitație, dreptul de servitute.

Din categoria drepturilor reale accesorii fac parte: ipoteca, privilegiile și amanetul. Sunt denumite drepturi reale accesorii deoarece servesc drept garanție reală unor drepturi de creanță.

Drepturile de creanță sunt acele drepturi patrimoniale în baza cărora subiectul activ numit creditor poate pretinde subiectului pasiv, numit debitor că acesta să dea, sa facă sau să nu facă ceva prestabilit, de comun acord.

Drepturile civile ale persoanelor fizice și juridice sunt recunoscute și ocrotite atât de Constituție cât și de Codul civil, în scopul satisfacerii intereselor acestora în acord cu interesul general al statului.

3.2 Publicitatea imobiliară

Publicitatea imobiliară se definește ca un sistem de înregistrare a corpurilor de proprietate într-un registru, organizat de administrația cadastral- juridică pentru cunoașterea drepturilor reale ale unei persoane în vederea asigurării opozabilității față de terți.

Publicitatea imobiliară întemeiată pe sistemul de evidență al cadastrului general are ca obiect înscrierea în cartea funciară a actelor și faptelor juridice referitoare la imobilele din același teritoriu administrativ și se realizează de către oficiile teritoriale pentru imobilele situate în raza de activitate a acestora. Publicitatea imobiliară aduce la cunoștință terțelor persoane situația de drept a unui imobil dintr-o localitate.

Aceasta trebuie sa asigure în bune condiții realizarea următoarelor obiective:

are obligația de a apăra drepturile imobiliare ale celor înscriși în registrele publice (securitate statică)

să ofere siguranță pentru tranzacțiile imobilare, reusind a reda tuturor cu certitudine situația juridică a bunurilor imobile care se află în circuitul civil (securitate dinamică).

să înscrie în cartea funciară în partea de sarcini a acesteia ipotecile.

permiterea a orgenelor abilitate de a efecua un control eficient atunci când se produ schimbări materiale a unor bunuri imobile, în conformitate cu normele de sistematizare și a situației juridice a acestora ca urmare a grevării sau înstrăinării, în interesul societății.

În parcursul mai multor ani în țara noastră s-au făcut cunoscute doua sisteme de publicitate imobiliara:

Sistemul registrelor de transcripțiuni și inscripțiuni, denumit și sistemul publicității personale

(în Vechiul Regat se afla acest registru).

Sistemul cărților funciare acesta fiind denumit și sistemul publicității reale aplicat în (Transilvania, Banat și Bucovina).

3.3 Cartea funciară

Una sau mai multe parcele alăturate de pe teritoriul unei unități administrativ-teritoriale, indiferent de categoria de folosință, aparținând aceluiași proprietar, formează imobilul, se înscrie într-o carte funciară identificându-se printr-un număr cadastral unic din aceea unitate teritorială administrativă .

Cărțile funciare întocmite și numerotate pe teritoriul administrativ al fiecărei localități alcătuiesc, împreună, registrul cadastral de publicitate imobiliară al acestui teritoriu, ce se ține de către biroul teritorial din cadrul oficiului teritorial în a cărui rază teritorială de activitate este situat imobilul respectiv .

3.3.1 Drepturile tabulare

Drepturile reale privind corpurile de proprietate înscrise în cartea funciara sunt denumite " drepturi tabulare". Acestea sunt:

• dreptul de proprietate;

• dreptul de superficie;

• dreptul de uzufruct;

• dreptul de uz;

• dreptul de abitație;

• dreptul de servitute;

• dreptul de ipotecă și privelegiul imobiliar.

3.3.2 Coala cărții funciare

Cartea funciară este alcătuită din titlu, indicând numărul ei și numele localității în care este situat imobilul.

Cărțile funciare se constituie dintr-un sistem real de publicitate deoarece acestea au la bază identitatea topografică a imobilelor. Totul ce se înscrie în cartea funciara se face pe imobile si nicidecum pe proprietari. Fiecare imobil beneficiază de propria sa carte funciară în care sunt înscrise schimbarile ce intervin în situația materială sau juridică.

Totalitatea carților funciare formează un sistem de publicitate complet, acesta realizând o publicitate integrală a tuturor transmisiunilor și constituirilor de drepturi reale imobiliare, mai sunt înscrise în cartea funciară unele drepturi personale, fapte sau alte raporturi juridice în legatură cu bunurile imobile.

Drepturile reale imobiliare înscrise în cartea funciară se numesc „ drepturi tabulare”, înscrierile privitoare la drepturile tabulare alcătuiesc „starea tabulară”. (www. http://avocatura.lexignat.ro/)

3.3.3 Structura colii de carte funciară

A. Partea I, se referă la descrierea imobilelor și va cuprinde:

numărul de ordine și cel cadastral al imobilului;

suprafața imobilului, destinația, categoriile de folosință și, după caz, construcțiile;

planul imobilului cu vecinătățile, descrierea imobilului și inventarul de coordonate al amplasamentului, pentru fiecare imobil în parte, constituie anexa la partea I, întocmită conform regulamentului aprobat prin ordin al directorului general al Agenției Naționale.

B. Partea a II-a, face referire la înscrierile privind dreptul de proprietate și care cuprinde:

numele proprietarului;

actul sau faptul juridic care constituie titlul dreptului de proprietate, precum și menționarea înscrisului pe care se întemeiază acest drept;

strămutările proprietății;

servituțile constituite în folosul imobilului;

faptele juridice, drepturile personale sau alte raporturi juridice, precum și acțiunile privitoare la proprietate;

orice modificări, îndreptări sau însemnări ce s-ar face în titlu, în partea I sau a II-a a cărții funciare, cu privire la înscrierile făcute.

C. Partea a III-a, referitoare la înscrierile privind dezmembrămintele dreptului de proprietate și sarcini, care va cuprinde:

dreptul de superficie, uzufruct, uz, folosință, abitație, servituțile în sarcina fondului aservit, ipoteca și privilegiile imobiliare, precum și locațiunea și cesiunea de venituri pe timp mai mare de 3 ani;

faptele juridice, drepturile personale sau alte raporturi juridice, precum și acțiunile privitoare la drepturile reale înscrise în această parte;

sechestrul, urmărirea imobilului sau a veniturilor sale;

orice modificări, îndreptări sau însemnări ce s-ar face cu privire la înscrierile făcute în această parte.

Înscrierile în cartea funciară sunt de trei feluri:

întabularea, având ca obiect înscrierea definitivă a drepturilor reale;

înscrierea provizorie a drepturilor reale sub condiția justificării ulterioare;

notarea, având ca obiect înscrierea drepturilor personale, a actelor și faptelor juridice referitoare la starea și capacitatea persoanelor, acțiunilor și căilor de atac în justiție, precum și a măsurilor de indisponibilizare, în legătură cu imobilele din cartea funciară(…)

Imobilul înscris în cartea funciară se poate modifica prin mărirea sau micșorarea întinderii acestuia sau prin alipiri, dezlipiri. Modificarea imobilului prin dezlipiri, se face dacă se desparte o parcelă de un imobil. Dezlipirea unui imobil sau a unei părți dintr-un imobil se face împreună cu sarcinile care grevează imobilul. Imobilul grevat cu sarcini nu poate fi alipit la un alt imobil, ci va forma, în caz de dezlipire, un imobil separat. Se vor efectua transcrieri, dacă o parcelă trece dintr-o carte funciară în alta, sau reînscrieri, dacă, dezlipindu-se o parcelă, aceasta se va trece în aceeași carte funciară ca un imobil de sine stătător în caz de alipire sau dezlipire.” Legea nr. 7/13.03.1996 a cadastrului și publicității imobiliare republicată și actualizată la data de 26.10.2009

CAPITOLUL 4

PARTEA ECONOMICA A CADASTRULUI GENERAL

Cadastrul trebuie să evidențieze valoarea economică cadastrală a bunurilor imobile. Valoarea economică a terenurilor și construcțiilor se stabilește prin metode specifice, prin aprecierea lor economică, care pune în evidență diferențierea capacității de a produce venit economic a terenurilor sau construcțiilor, arătând de câte ori un teren este mai bun decât altul în funcție de fertilitatea solului, poziția în teritoriul administrativ, accesul la drumuri de diverse categorii, poziția față de localitate, de centrul gospodăresc și de centrele de aprovizionare și de desfacere a produselor etc.

Partea sau funcția economică a cadastrului general este aceea care evidențiază valoarea economică a bunurilor imobile (terenuri și construcții). Scopul stabilirii valorii economice a imobilelor este legat nemijlocit de stabilirea în mod echitabil a obligațiilor fiscale (în principal a impozitelor și taxelor asupra imobilelor). Partea economică a cadastrului general cuprinde un ansamblu de metodologii numit bonitare cadastrală. Astfel, se poate vorbi de bonitare cadastrală

a terenurilor agricole sau silvice, bonitare cadastrală a clădirilor, a drumurilor etc.

Bonitarea terenurilor agricole reprezintă un studiu complex al pământului, cu ajutorul căruia terenurile pot fi comparate, în final, din punct de vedere al producției agricole. Aceasta reprezintă o acțiune complexă de cercetare și de apreciere cantitativă a principalelor condiții care determină rodirea plantelor, de stabilire a gradului de favorabilitate a acestor condiții pentru fiecare folosință și cultură. Deoarece capacitatea de producție a terenurilor se modifică sub influență factorilor naturali, dar mai ales datorită intervenției omului, bonitarea trebuie actualizată în permanență.

4.1.1 Scopul și obiectul evaluarii terenului

Evaluarea terenurilor libere sau cu construcție reprezintă o problemă economică. Evaluarea în sine este o analiză, o opinie, sau o concluzie care se referă la natura, calitatea sau utilitatea unor anumite interese sau a unei proprietați imobiliare, exprimată de către o persoană specializată în acest domeniu.

Valoarea terenurilor cea mai apropiată de cea reală este valoarea de circulație a terenurilor, care se stabilește în condiții de piață. Evaluarea terenurilor trebuie făcută în regim administrativ astfel încât să asigure un sistem unitar pentru întreaga țară.

Evaluarea se face în scopul estimării a unei valori pentru o anumită nevoie specifică cum ar fi: mărimea unui credit, prețul de vânzare cumpărare, stabilirea impozitelor pentru proprietatea respectivă, determinarea unei compensații pentru expropriere și stabilirea unor rate.

În cazul în care obiectul evaluării îl face un teren agricol, putem distinge două metode de estimare, și anume estimarea directă și estimarea indirectă, clasificate în funcție de scopul urmărit și de elementele disponibile în momentul evaluării.

4.1.2 Clasificarea valorilor

„În mod concret valoarea terenurilor agricole este dată de valoarea de piață. În România, piața terenurilor este reprezentată în funcție de provinciile istorice, de scop nefiind foarte stabilă. În condițiile crizei economice a anului 2008, terenurile nu mai reprezintă aceiași valoare ca în anii anteriori, de aceea valoarea de circulație este în funcție de zonele geografice ale țării, și bun înțeles de cerere și ofertă.”, Mancia Aurora, Evaluări imobiliare, Ed. Universității din Oradea, 2009

Stabilirea valorii pământului este necesară pentru a se putea efectua transferul în scopul vânzării cumpărării, succesiunii a elementelor ce compun dreptul de proprietate.

Valoarea unui teren poate fi privită din mai multe puncte de vedere:

valoarea de uz, reprezintă intensitatea necesității în folosirea unui bun

valoarea de schimb, stabilește un raport cantitativ și calitativ între terenurile și serviciile destinate schimbului

Stabilirea valorii terenurilor agricole se face în următoarele situații: vânzare-cumpărare, ieșirea din indiviziune, schimbul de terenuri, rendarea, împrumuturile pe ipotecă, expropriere, stabilirea impozitelor.

Există mai multe tipuri de valori, în funcție de tipul și scopul evaluării: valoarea de piață, valoarea ipotecii, valoarea de investiție, valoarea de lichidare, valoarea de asigurare, valoarea de impozitare, valoarea de recuperare și valoarea specială.

“ Valoarea de piață este suma estimată pentru care un activ ar putea fi schimbat, la data evaluării, între un cumpărător hotărât să cumpere și un vânzător hotărât să vândă, într-o tranzacție liberă ( nepărtinitoare ) după un marketing adecvat, în care fiecare parte a acționat în conștiință de cauză, prudent și fără constrângere " astfel este definită valoarea de piață de către Comitetul pentru Standarde Internaționale de Evaluare. Aceasta poate fi stabilită pentru o utilizare existentă sau pentru o utilizare alternativă.

4.1.3 Evaluarea terenurilor din intravilan

Pentru a reuși evaluarea în bune condiții a terenurilor din intravilan de obicei se pleacă de la o valoare de bază, prescurtată prin „VB”, aceasta se stabileste în funcție de categoria localității din care face parte terenul de evaluat și zona în care este situat.

Valoarea de bază este caracterizată prin coeficientul de aducere la zi, care este stabilit si comunicat de către Comisia Națională de Statistică, al indicelui de inflație.Valoarea obținută se va corecta cu coeficienții de individualizare al terenului.

Tabel nr.1- Clasificarea localitățiilor în funcție de categorie.

Clasificarea localităților în functie de zone

0- zonă ultracentrală (comercială de obicei);

1- zonă centrală;

2- zonă de mijloc;

3- zonă periferică;

4- zonă în afara localității;

Consiliile locale stabilesc zone care sunt protejate sau defavorizate, analiza facându-se pentru un întreg teritoriu-administrativ.

Tabel nr.2- Clasificarea localităților mici în funcție de coeficienții de corecție

Formula de calcul pentru terenurile situate în intravilan este:

x K x (1+N) x M x x H x x x U x Z

unde:

– valoarea de bază;

K- coeficient de corecție în funcție de indicele de inflație;

1+N- coeficient de individualizare al terenului compus din:

– categoria localității;

– poziția terenului față de localitate;

-rețea de energie electrică;

– funcțiile economico sociale;

– telefonie;

-caracteristici geotehnice; și multe altele utilități și avantaje.

M- coeficient privind mărimea terenului construibil din toată suprafața;

– coeficient privind gradul seismic al zonei;

H- coeficient privind regimul de înălțime permis;

– coeficient privind gradul de ocupare;

– coeficient de respingere din diferite cauze;

U- coeficient în funcție de utilizarea terenului;

Z- zone protejate și zone defavorizate.

4.2 Metode de evaluare ale terenurilor

Pentru evaluarea terenurilor s-au definit 6 metode, și anume: metoda comparației directe, metoda proporției, metoda extracției, metoda parcelării, metoda reziduală, metoda capitalizării rentei de bază.

Metoda comparației directe este cea mai eficientă metodă de evaluare, și se realizează pe baza valorii de piață. Această metodă este cea mai utilizată și cea mai preferată atunci când sunt disponibile vânzări comparabile și constă în faptul că prețurile și informațiile referitoare la loturi similare sunt analizate, comparate și corectate în funcție de asemănări sau diferențieri. Variabilele luate ca elemente de comparație se referă la caracteristicile fizice a amplasamentului, făcând referire la forma și dimensiunea sa, deschiderea la fațadă, localizarea și priveliștea.

Metoda proporției se bazează pe principiul echilibrului și pe conceptul contribuției, aceasta indică faptul că există un raport tipic între valoarea terenului și valoarea proprietății imobiliare pentru anumite tipuri de proprietăți în anumite localizări.”Metoda proporției nu conduce la indicații decisive privind valoarea, dar poate fi utilizată în stabilirea valorii atunci când numărul de vânzări de terenuri libere este insuficient.” Mancia Aurora, Evaluări imobiliare, Ed. Universității din Oradea, 2009

Metoda extracției este o variantă a metodei proporției, adică valoarea terenului este extrasă din prețul de vânzare a unei proprietăți de unde se scade contribuția construcțiilor care se estimează prin costuri și uzură.

Metoda parcelării se folosește la evaluarea terenurilor pentru care parcelarea reprezintă cea mai bună utilizare și există date de comparație pentru aceste parcelări. Evaluatorul începe analiza parcelării terenului evaluat prin determinarea numărului și dimensiunilor loturilor ce pot fi create din punct de vedere fizic, economic și legal. Loturile propuse trebuie să fie în conformitate cu cerințele legale în ceea ce privește dimensiunea, deschiderea la fațadă, topografia, calitatea solului, precum și îmbunătățiri ale terenului cum ar fi: apă, canalizare, străzi.

Metoda reziduală se utilizează atunci când valoarea clădirilor e cunoscută sau poate fi estimată cu o precizie bună, când venitul anual net stabilit, generat de proprietate este cunoscut sau poate fi estimat, sau în cazul în care se pot extrage de pe piață ratele de capitalizare separat pentru clădiri și pentru teren.

Metoda capitalizării rentei de bază este folosită când există informații de pe piața închirierilor imobiliare. Această metodă este utilă în cazul în care analiza terenurilor comparabile vândute sau închiriate indică domeniul de variație al rentelor și ratelor de capitalizare. În cazul în care renta curentă corespunde rentei de piață, estimarea valorii obținute prin aplicarea ratei de capitalizare de piață va fi echivalentă cu valoarea de piață a intereselor din închiriere. Dacă renta de bază plătită în condițiile unui contract nu corespunde rentei de piață, atunci renta de bază trebuie corectată pentru diferențe.

CAPITOLUL 5

PARTEA TEHNICA A CADASTRULUI GENERAL

5.1 Întocmirea documentației. Planul topografic.

Planul topografic este o reprezentare convențională, în plan, analogică sau digitală, a unei suprafețe de teren, într-o proiecție cartografică și într-un sistem de referință. În Romania planul topografic se întocmește în Sistemul de proiecție Stereografic 1970 și în Sistemul de referință Marea Neagră 1975.

Pe planul topografic elementele din teren sunt redate, micșorat, în proiecție orizontală. Dacă suprafața care trebuie cartografiată are dimensiuni mici, curbura Pământului se neglijează, iar proiectarea punctelor de pe suprafața terestră pe plan se face ortogonal, adică verticalele proiectante sunt paralele între ele. În acest caz se vorbește de plan topografic, care este o reprezentare grafică convențională, precisă, micșorată la scară, a unei suprafețe mici de teren, acesta conținând detalii de planimetrie și de nivelment mai amănunțit decât hărțile topografice.

Execuția lucrărilor constă în:

a) măsurători pentru realizarea rețelelor geodezice de îndesire și ridicare în sistem național de proiecție Stereografic 1970, ridicarea detaliilor planimetrice cadastrale aflate pe limită și în interiorul imobilului, culegerea atributelor, verificări și validări ale datelor existente. Punctele rețelei de ridicare vor fi materializate, conform normelor tehnice pentru introducerea cadastrului general, prin țăruși metalici în intravilan și țăruși de lemn în extravilan, a căror descriere topografică trebuie să se regăsească în documentație. Acestea vor fi vopsite cu vopsea roșie.

b) La ridicarea detaliilor planimetrice se va avea în vedere:

– limitele imobilelor să se determine la jumătatea grosimii gardului, cu excepția cazurilor în care cei doi proprietari vecini indica altceva; se va nota dacă imobilul este sau nu împrejmuit;

– pentru construcțiile situate în interiorul imobilelor să se determine limitele construcțiilor permanente la nivelul solului.

Suprafața construită desfășurată se va calcula conform prevederilor codului fiscal, prin însumarea suprafețelor secțiunilor tuturor nivelurilor clădirii, inclusiv ale balcoanelor, logiilor sau ale celor situate la subsol, exceptând suprafețele podurilor care nu sunt utilizate ca locuință și suprafețele scărilor și teraselor neacoperite.

c) prelucrarea datelor.

d) elaborarea documentațiilor, prin redactarea și întocmirea dosarului lucrării în format analogic și digital.

Erorile admise sunt:

Eroarea de identificare a punctului de contur:

– în cazul imobilelor împrejmuite ±10 cm

– în cazul imobilelor neîmprejmuite ±30 cm.

Eroarea poziției reciproce a punctelor de contur ale imobilelor ±10 cm.

Eroarea de poziție absolută a punctelor, incluzând erorile menționate la aliniatul și erorile punctelor rețelei geodezice de sprijin, nu va depăși:

– în cazul imobilelor împrejmuite ±20 cm

– în cazul imobilelor neîmprejmuite ±40 cm.

Eroarea de poziție absolută a punctelor nu va depăși ±1,50 m în cazul realizării măsurătorilor într-un sistem local de coordonate, cu integrarea cu ajutorul unor puncte determinate grafic, în sistemul național de proiecție Stereografic 1970 .

5.2 Metode topografice de masurare

Pentru efectuarea măsurătorilor cadastrale sunt folosite metodele topografice numerice si în unele cazuri metode grafice. Metodele topografice numerice sunt mai des folosite doar prin simplul fapt că acestea oferă rezultate mai precise.

Metodele numerice sunt caracterizate de către faptul ca limita detaliilor de pe teren intr-un final se reduce la un numar de puncte, iar apoi acestora determinându-se coordonatele. Pentru a determina coordonatele este necesară o rețea geodezică îndesită până la ordinul V, iar erorille medii sa fie sub ± 15 cm.

Conditiile impuse pana în anul 2007 care trebuie îndeplinite la efectuarea drumuirii topografice sunt:

– sa aibă o lungime maximpă de 3000 m.

– lungimea laturilor sa nu fie mai mică de 80 m în zonă de șeș, iar în cazul terenurilor accidentate de 30 m si mai lungi de 300 de m, aceste valori în cazul folosirii mirei topografice. Excepție fac stațiile cu putere si precizie mai mare decat a tahimetrelor clasice, dar pana în anul 2007 nu au fost emise norme sau valori care pot determina lungimile drumuirii în acest caz.

-sa avem un numar de laturi care sa nu depășeasca 30.

Schițele de teren în intravilan sunt întocmite pe grupuri de case, iar în cazul extravilanului pe grupuri deparcele, la scări convenabile.

Planul cadastral este întocmit de regula la scările 1:500, 1:1000, 1:2000, 1:5000, mai rar se gasesc si planuri 1:10000,dar aceasta în funcție de importanța terenului și caracteristicile topografice.

Cu ajutorul acestui plan cadastral se face posibilă numerotarea topografică și se efectuează calculul suprafețelor pe secțiuni cadastrale.

5.2.1 Metoda măsurării distanțelor pe aliniament

Metoda este aplicată în cazul în care detaliile noi apărute se află pe aliniamentul existent din planul cadastral vechi și constă prin măsurarea cu ajutorul ruletei a distanțelor între detaliile deja existente pe aliniamnetul cunoscut, în general pe tenurile plane, pe laturile tarlalelor si a parcelelor cu forme geometrizate.

Metoda este cunoscuta oferid un randament superior și asigură o precizie necesară.

Fig -Determinarea punctelor de detaliu prin măsurarea distanțelor pe aliniament(Gheorghe Novac 2007)

Limtele noi sunt reprezentate foarte ușor, se aplică în lungul aliniamentului vechi recunoscut inițial in planul cadastral vechi,distanțele masurate din teren și după caz compensate și reduse la scara planului cadastral.

5.2.2 Metoda intersecției liniare

Metoda este aplicată cu succes în cazul terenurilor din intravilan, unde terenul este acoperit cu constrcții și obstacole înalte, în cazul în care alte metode ar fi greu de aplicat. Este aplicată atunci cand distanțele care se măsoară nu depășesc lungimea unei rulete.

Metoda se folosește prin determinarea planimetrică a punctelor noi si masurarea a cel putin două distanțe, de la punctele cunoscute aflate atât pe teren cât și pe plan la punctele noi apărute pe teren.

Fig. -Determinarea punctelor de detaliu prin intersecții liniare

În cazul în care se dorește reprezentarea întregii cădiri, se masoară distanțele pe conturul clădirii, aceste masurătorii având scopul de a fi folosite atât pentru control, dar și pentru raportarea la echer a punctelor care nu s-ar putut ridica prin intersecție liniară înainte (de regulă părțile din spatele cladirilor sau cele fară acces direct de măsurare).

5.2.3 Metoda absciselor și ordonatelor sau a coordonatelor echerice.

Metoda este folosită în punerea deacord între teren si plan, atunci când terenul este aproximativ orizontal, iar distanțele trebuiesc măsurate în valoare orizontală pntru a putea ridica contururile sinuoase sau curbe, precum ar fi lacurile, malurile râurilor, drumuri în curbă, pâlcuri de pașune etc.

Măsurarea se face cu ajutorul unei rulete între jaloanele și piciorul echerului topografic, pe aliniamente determinate cu echerul topografic cu prisme sau oglinzi.

Fig -Determinarea punctelor de detaliu prin măsurarea absciselor si ordonatelor.

Aplicarea în bune condiții a acestei metode constă în aplicarea condițiilor tehnice de întocmire a planului cadastral.

Condițiile tehnice impuse la ridicarea prin abscise și ordonate sunt:

– lungimea axelor ajutătoare materializate cu echerul perpendicular pe axa absciselor să nu fie mai mare de 2/3 din lungimea acestora;

– lungimea axei absciselor să nu depășeasca 200 m în intravilan și 300 m în extravilan;

– lucrările vor fi efectuate pe terenuri plane, unde distanțele măsurate nu trebuiesc reduse la orizont.

– lungimea ordonatelor să nu fie depășită de:

– 30 m pentru scara 1:2000.

– 50 m pentru scara 1:5000.

– 100 m pentru scara 1:10000.

Metoda mai este cunoscută sub numele de metoda coordonatelor echerice, iar aparatele cu care se efectuează măsurătorile pe teren sunt echerele cu oglinzi sau prismele și ruletele, de aici și cel de-al doilea nume al metodei.

5.2.4 Metodele intersecțiilor unghiulare înainte sau înapoi.

Metoda intersecțiilor unghiulare sunt folosite pentru calcularea detaliilor noi apărute, dar și în cazul calculării punctelor de sprijin necesare ridicării detaliilor, care de cele mai multe ori sunt izolate și aflate la distanțe mari față de punctele de sprijin. Exemple de practici ar fi categoriile de folosință cele noi apărute în zona de mijloc a sectoarelor cadastrale (tarlalelor), intersecții noi de căi de comunicații, construcții izolate, parcele apărute după realizarea planului cadastral.

Fig -Îndesirea unei rețele geodezice prin poligonații sau intersecții unghiulare.

Pentru a se determina un punct prin intersecție înainte sau prin intersecție înapoi (retrointersecție), este necesar a putea efectua observații din trei puncte vechi staționabile, determinate anterior prin metoda intersecției înainte, respectiv către patru puncte vechi a căror coordonate sunt cunoscute, care să facă parte din rețeaua de sprijin existentă.

O regulă de bază pentru desfășurarea în condiții optime este ca direcțiile efectuate între punctul vechi și cel nou de determinat să nu formeze unghiuri la centru mai mici de 30-35º și cu o deschidere mai mare de 120-135º.

Masurătorile se efectuează cu teodolitul, tahimetrul sau stația totală, de regulă intr-o singura serie (în ambele poziții ale lunetei), cu excepția lucrărilor cu caracter special unde numarul seriilor este direct proporțional cu precizia cerută.

5.2.5 Metoda drumuirii.

Această metoda este cea mai cunoscută și cea mai folosită pentru ridicarea detaliilor și reambularea planurilor cadastrale, a contururilor șerpuite sau pentru ridicare necesară metodei radierii, intersecțiilor de distanțe, aliniamentelor, absciselor si ordonatelor.

Condițiile care trebuiesc îndeplinite de către drumuiri sunt:

lungimea maximă în intravilan este de 2000 m, iar în extravilan 3000m;

lungimea laturilor drumuirii în cazul măsurătorior cu tahimetru să nu fie mai mică de 80 m în cazul terenurilor de șes, iar în cazul terenurilor accidentate 30 m, și nu trebuie sa depășească 300 m;

numarul laturilor drumuirii sa fie pană în 30;

direcțiile orizontale trebuiesc măsurate în ambele poziții ale lunetei, iar cele verticale în poziția 1 a lunetei;

lungimile laturilor drumuirii se măsoară de doua ori, dus-întors;

neînchiderile pe orientări și neînchiderile pe coordonate să se încadreze în toleranțele admise.

Toleranța la închiderea pe orientare a drumuilor este:

= 1º x (GHEORGE NOVAC 2007 toate toleranțele)

unde: n= numarul stațiilor.

Pentru distanțe măsurate cu ruleta toleranța admisă între două masurători repetate este:

=±(0,004 + D/7500) pentru teren cu pantă ˂ 5º;

(1+0,25) pentru terenuri cu pantă între 5º-10º;

(1+0,50) pentru terenuri cu pantă între 10º-15º;

(1+1,00) pentru terenuri cu pantă 15º;

Toleranțele admise pentru închiderea pe coordonate a drumuirilor sunt:

1) -pentru terenurile situate în extravilan:

=±(0,0045 + D/1733) pentru teren cu pantă ˂ 5º;

(1+0,25)T pentru terenuri cu pantă între 5º-10º;

(1+0,50)T pentru terenuri cu pantă între 10º-15º;

(1+1,00)T pentru terenuri cu pantă ˃15º;

2) -pentru terenuri situate în intravilan:

=±(0,003 + D/5000) pentru teren cu pantă ˂ 5º;

(1+0,25)T pentru terenuri cu pantă între 5º-10º;

(1+0,50)T pentru terenuri cu pantă între 10º-15º;

(1+1,00)T pentru terenuri cu pantă ˃15º;

Aceste norme sunt stabilite pentru măsurătorile efectuate cu aparatură topografică clasică. În cazul stațiiloe totale, deoarece folosesc o tehnologie mai nouă și mai precisă, performanțele sunt mai ridicate și superioare aparaturii clasice, datorită acestor criterii preciziile și toleranțele se schimba.

Drumuirile utilizate întâlnite sunt drumuirile sprijinite la capete pe puncte si orientări cunoscute, rețea de drumuiri cu puncte nodale si drumuiri orientate închise pe punctul de plecare.

Fig -Drumuire poligonometrică sprijinită și orientată la capete

Fig -Drumuiri poligonometrice cu punct nodal.

Fig -Drumuire principală închisă și drumuiri secundare cu punct nodal.

5.2.6 Metoda radierii.

Radierea este folosită pentru ridicarea detaliilor planimetrice ce trebuiesc reprezentate pe planurile cadastrale și este folosită cu prioritate. Aceasta se prezintă astfel se determină distanțe și direcții dintr-un punct de coordonate cunoscute, din care se poate determina o orientare cunoscută.

Fig -Drumuire poligonometrică cu puncte radiate

Ca alte metode dezbatute, metoda radierii trebuie să întrunească unele condiții:

– cea mai cunoscută condiție este cea de a măsura unghiurile orizontale si verticale într=o singură serie și o singură poziție a lunetei, în tur de orizont, în sens orar.

– distanțele până la punctul radiat sunt măsurate o singură dată, iar în cazul în care se folosește un tahimetru nu este recomandat a se depași următoarele distanțe:

– 30 m pentru scara 1:500;

– 75 m pentru scara 1:1000;

– 130 m pentru scara 1:2000;

– 150 m pentru scara 1:5000;

– 200 m pentru scara 1:10000.

Distanțele pot fi mai mari în cazul folosirii stațiilor totale, care asigură o precizie mult mai ridicată. Controlul se face prin dublă radiere a punctuului de detaliu, determinat din două stații de ridicare diferite.

5.3 Sistemul de proiecție cartografică stereografic 1970.

Proiecția Stereografică 1970 reprezintă proiecția cartografică oficială a României. Toate lucrările topo-geodezice efectuate pe teritoriul României sunt executate în sistem de proiecție Stereo 70: hărți si planuri cadastrale, hărți topografie etc.

Această proiecție cartografică a fost introdusă ca proiecție oficială prin jurul anului 1970, înlocuind vechea proiecție Gauss-Kruger ce reprezenta teritoriul României pe fuse de 6° sau 3° grade, ca urmare a Decretului numărul 305 din luna septembrie 1971. Printre altele, Decretul prevedea: "lucrările geodezice, topo-fotogrametrice și cartografice necesare economiei naționale se execută în sistem de proiecție stereografică 1970 și sistem de cote referite la Marea Neagră".

Proiecția Stereografică 1970 este conformă, nu deformează unghiurile, permițănd ca măsurătorile geodezice sa fie prelucrate direct în planul de proiecție, fară a se calcula coordonate geografice, cu condiția aplicării prealabile a unor corecții de reducere a masurătorilor la planul de proiecție. Proiecția deformează ariile, funcție de depărtarea acestora față de polul proiecției.

Poiecția stereografică 70: sistemul de axe și cercul de deformație nulă (întrerupt).

„În principiu, proiecția stereografică este o proiecție perspectivă, conformă, ce păstrează nealterate unghiurile și deformează distanțele. Un punct P de pe suprafața elipsoidului, substituit cu sfera de rază Gauss R= , se trece pe planul de proiecție T, considerat tangent în centrul regiunii de ridicat, în Pt. Dreptele proiectate pleacă din punctul de vedere S (stereografic) diametral opus celui de tangență. În varianta actuală (,,stereografic 70”), planul de proiecție T este coborât cu cantitatea i=1389,478m devenind secant (S), astfel încât punctul P de pe elipsoid este proiectat în Ps, ca și în figura următoare.” Nicolae Boș, “Cadastru general”, Editura All Beck, București, 2003

Fig -Proiecția stereografică 1970

Caracteristicile proiecției

are asociat elipsoidul Krasovski 1940,

Parametri elipsoidul:

semiaxa mare a = 6 378 245.000m

turtirea geometrică f =1/289.3

coordonatele geografice ale polului proiecției Q0

latitudinea B0 = 46° N

longitudinea L0 = 25° E Greenwich

● întreaga țară este reprezentată pe un singur plan, în care există un cerc de deformație nulă, cu centrul in polul Qo și raza de 201.7 kilometri

● sistemul de axe de coordonate plane rectangulare xOy are ca origine imaginea plană a polului proiecției, axa Ox este imaginea plană a meridianului de 25° și are sensul pozitiv spre nord, iar axa Oy are sensul pozitiv spre est.

● coeficientul de reducere a scării, folosit la transformarea coordonatelor rectangulare din planul tangent (in polul Q0), in planul secant, paralel cu cel tangent, are valoarea :

c=1-(1/4000)=0.999 750 000

● coeficientul de revenire la scara normală, de la planul secant la cel tangent, este :

c'=1/c=1.000 250 063

Deformațiile în proiecția Stereografică 1970

În planul secant, modulul de deformație liniară este:

m=c+(1/4cR02)(x2+y2)

Pentru deformațiile liniare relative, D, din planul secant rezultă:

D=m-1=(c-1)+( 1/4cR02)(x2+y2)

Pentru distanțe de 201.718 kilometri, deformația relativă "D" este nulă, ne găsim pe cercul de deformație nulă. La distanțe mai mici de 201.718 kilometri față de origine, suntem în interiorul cercului de deformație nulă, unde deformațiile sunt negative. În originea sistemului de coordonate deformația liniară relativă este de -25 cm/km. Când distanța față de originea axelor este mai mare de 201.718 kilometri, atunci suntem în afara cercului de deformație nulă, iar deformațiile sunt pozitive. În punctele cele mai departate de origine, de exemplu in zonele : Sulina, Mangalia, Beba Veche, deformațiile in proiecția stereografică 1970 ating valori de ordinul + 65 cm/km.

5.4 Rețeaua geodezică de sprijin.

Materializarea punctelor rețelei geodezice de sprijin și din rețelele de îndesire și ridicare se face conform standardului roman SR 3446-1/1996, având mărci conform standardului de stat STAS 4294-73, emise de Institutul Roman de Standardizare precum și cu alte sisteme de marcare și semnalizare provenite sau preluate din standardele europene (CEN) și internationale (ISO), avizate sau omologate de ONCGC.

Coordonatele punctelor din rețelele geodezice se calculează în sistemul de proiecție Stereografic 1970 și în sistemul de referință Marea Neagră 1975.

Rețeaua geodezică de sprijin: este formată din totalitatea punctelor determinate în sisteme unitare de referință și se utilizează pentru executarea lucrărilor de cadastru general.

Rețeaua geodezică de îndesire: se realizează astfel încât să asigure densitatea de puncte necesare pentru executarea lucrarilor de introducere și întreținere a cadastrului general.

În configurația rețelei geodezice de îndesire se include cel puțin patru puncte din rețeaua geodezică de sprijin, astfel încât poligonul format să încadreze toate punctele rețelei de îndesire.

Rețeaua geodezică de îndesire și ridicare se execută prin metode cunoscute: triangulație, trilaterație, triangulație-trilaterație, rețele de drumuiri poligonometrice, intersecții înainte, retrointersecții, intersecții combinate sau tehnologii geodezice bazate pe observații satelitare.

Densitatea pe care trebuie să o asigure punctele din reteaua geodezică de îndesire e de 1 punct/ 5 km în extravilan și 1 punct/ km în intravilan.

Rețeaua geodezică de ridicare: este creată în scopul asigurării numărului de puncte necesare măsurătorilor topografice și cadastrale de detaliu. Punctele rețelelor geodezice de ridicare se determină prin intersecții înainte, retrointersecții, intersecții combinate, drumuiri poligonometrice, tehnologie GPS, utilizandu-se puncte din rețeaua geodezică de sprijin și îndesire.

Densitatea unei rețele geodezice de ridicare se stabilește în raport cu suprafața pe care se execută lucrările și cu scopul acestora. Rețelele geodezice de ridicare se proiectează astfel încat să se asigure determinarea punctelor care delimitează unitațile administrativ-teritoriale și intravilanele, precum și a celor care definesc corpurile de proprietate și parcelele. Se va asigura o densitate de cel putin 1 punct / km în zona de șes, 1 punct / 2km în zone colinare și 1 punct/ 5km în zonele de munte.

Materializarea pe teren se va face cu o densitate impusă de configurația terenului și densitatea detaliilor. Materializarea se va face, după natura solului, cu borne, repere și mărci standardizate. În intravilan, în zonele asfaltate sau betonate, materializarea se poate face și cu picheți metalici cu diametrul de 25 mm și cu lungimea de 15 cm, bătuți la nivelul solului, asigurand o densitate a punctelor de minim 4 puncte/km. Din fiecare punct materializat se vor asigura vizibilități către cel puțin alte două puncte din rețeaua geodezică de îndesire și ridicare sau din rețeaua geodezică de sprijin.

Indiferent de instrumentele și procedeele tehnice utilizate la executarea măsurătorilor, rețeaua de ridicare se compensează ca rețea constransă pe punctele rețelelor de sprijin și de îndesire.

Abaterea standard de determinare a unui punct nu trebuie sa depășească + 10 cm în intravilan, iar în extravilan +20 cm, în zonele de șes ±, 30 cm în zone colinare și + 50 cm în zone de munte.

CAPITOLUL 6

ÎNTOCMIREA DOCUMENTAȚIEI CADASTRALE CONFORM

ORDINULUI 700/2014

6.1. Conținutul documentației cadastrale pentru prima înscriere

”Documentațiile cadastrale întocmite la cerere, în vederea înscrierii în evidențele de cadastru și carte funciară, pot fi:

1) documentație pentru prima înscriere în sistemul integrat de cadastru și carte funciară;

2) documentație pentru actualizarea informațiilor cadastrale ale imobilelor înscrise în sistemul integrat de cadastru și carte funciară:

înscriere/radiere construcții;

modificare limită;

modificare suprafață;

actualizare categorii de folosință/destinații pentru o parte din imobil;

repoziționare;

identificarea părții din imobil afectată de dezmembrăminte ale dreptului de proprietate;

în cazul în care aceste drepturi sunt constituite numai pe o parte din imobil;

actualizarea altor informații cu privire la imobil;

3) documentație de identificare a amplasamentului imobilului situat pe alt UAT decât cel în evidența căruia a fost înregistrat în cartea funciară;

4) documentație întocmită în vederea atribuirii numărului cadastral, fără înscriere în

cartea funciară;

5) documentație pentru dezlipire/alipire teren;

6) documentație de prima înregistrare UI;

7) documentație pentru apartamentare;

8) documentație pentru dezlipire UI;

9 documentație pentru reapartamentare;

10) documentație în vederea reconstituirii cărții funciare pierdute, distruse sau sustrase.”(Monitorul Oficial al României, Ordinul 700/2014.

Documentația din care este compusă o lucrare de cadastru este formată din:

Borderoul;

Cererea de recepție și înscriere;

Declarația pe proprie răspundere cu privire la identificarea imobilului măsurat;

copia extrasului de carte funciară sau copia cărții funciare, dacă este cazul;

copiile actelor de identitate, în cazul proprietarilor persoane fizice și ale mandatarilor acestora sau certificat constatator, în cazul persoanelor juridice, după caz sau listă eliberată de primărie cu proprietarii imobilelor care au putut fi identificați și cu datele lor de identitate;

originalul sau copia legalizată a actelor în temeiul cărora se solicită înscrierea; copii conforme cu exemplarul din arhiva oficiilor teritoriale a titlurilor de proprietate, copii legalizate sau originalele proceselor verbale de punere în posesie, copii ale altor acte de proprietate dacă este cazul;

Inventarul de coordonate al punctelor de stație și al punctelor radiate;

Calculul analitic al suprafețelor;

Memoriul tehnic;

Fișa imobilului;

Planul de amplasament și delimitare;

Planul de încadrare în zonă la o scară convenabilă, astfel încat imobilul să poată fi localizat;

Fișierul .cpxml.

În cazul în care suprafața rezultată din masurători este mai mare cu 10% d

6.2. Baza legală. Exproprierea- recepție și înscriere