Masurarea Costurilor Somajului. Analiza pe Exemplul Romaniei

MĂSURAREA COSTURILOR ȘOMAJULUI. ANALIZĂ PE EXEMPLUL ROMÂNIEI.

Piața muncii

Aspecte generale

Piata este unul dintre conceptele economice de baza ale sistemului economic capitalist, intelesurile sale devenind în ultimele doua secole tot mai diferite de sensul comun, literal, de loc fizic în care se vand bucuri, produse. Deja de la Alfred Marshal incoace, piata, din punct de vedere economic, a incetat sa mai fie definita ca un loc concret geografic, fiind mai degraba un spatiu ipotetic, în care vanzatorii de bunuri sau servicii se afla în competitie pentru client.

În literatura economica, cat si în dictionarele cunoscute, se intalneste termenul de piata atat cu cuprindere generala cat si cu cuprindere teritorial-geografica (piata romaneasca, piata europeana), cat si cu referire la domenii sau subdomenii economice (piata petrolului, piata financiar bancara, etc.). În general, termenul defieste cadrul ipotetic de intalnire a cererii pentru un buc sau serviciu cu oferta pentru acel bun sau serviciu, cat si modalitatile de tranzactionare a acestor bunuri sau servicii intre vanzator si comparator.

În cadrul economiei de piata, majoritatea mijloacelor de productie se afla în proprietate privata iar pretul se formeaza pe baza raportului dintre cerere si oferta, fata de economia centralizata, unde majoritatea mijloacelor de productie se afla în proprietatea statului, iar nivelul de productie pentru diferite bunuri si servicii, cat si pretul lor, este stabilit de catre stat. Pretul pierde astfel calitatea sa de a determina cresterea sau scaderea productiei pentru un anumit bun, fiind mai degraba un instrument de planificare centralizata.

Piata muncii reprezinta spatiul economic ipotetic în care cererea de forta de munca se intalneste cu oferta de forta de munca. În cadrul acestei piete, obiectul tranzactiei este reprezentat de “capacitatea de munca a persoanei”, aceasta, la randul ei, fiind definita printr-un ansamblu de caracteristici biopsihologice, demografice, educative, profesionale si comportamentale.

Cererea de muncă

Cererea de munca sau oferta de locuri de munca, vine din partea angajatorilor si reprezinta nevoia de munca salariala care se formeaza la un moment dat intr-o economie de piata, putandu-se aprecia prin numarul locurilor de munca existente în economie puse la dispozitie de catre intreprinderi.

Cererea de forța de muncă exprimă “cantitatea de forța de muncă, cu o anumita structură pe profesiuni și nivele de pregătire, care este necesară unei întreprinderi, subramuri, ramuri, sau economiei naționale în ansamblu, pentru a produce o cantitate determinată de bunuri materiale și de servicii aduse pe piață, la un moment dat sau într-o perioadă determinată” [Băbeanu Marin, Microeconomie,, Ed. Universitaria Craiova, 2004, p.254]

– reprezentare grafică a dreptei cererii de muncă –

Cererea de muncă poate fi analizată ca cerere individual (la nivel de firmă) sau ca cerere agregată (la nivelul economiei naționale).

Numarul si felul locurilor de munca din economie depind de o serie de factori, dintre care cei mai importanti sunt:

cererea de marfuri destinate atat consumului intern, cat si pietei externe

productivitatea muncii medie pe economie, dar si individuala

nivelul si clasificarea variata a bratelor de munca

volumul investitiilor

amploarea fenomenului de restructurare economica în sensul dirijarii resurselor spre ramurile cu eficienta maxima

conditiile conjuncturii nationale

salariul: cu cât salariul este mai mic, cu atât firma își va permite un număr mai mare de angajați;

prețul bunurilor produse prin muncă: creșterea prețurilor bunurilor determină creșterea venitului marginal al muncii (valoarea producției suplimentare realizate în urma creșterii cu o unitate a cantității de muncă utilizate);

gradul de substituire a muncii cu alt factor de producție, care va influența negativ cererea de muncă;

Alfred Marshall identifică 4 factori care determină cererea de forța de muncă [ Marshall Alfred, Principles of Economics, Eighth Edition, Mc Millan Press, London, 192, p 186).

Măsura în care munca este esențială pentru producerea unei mărfi; în funcție de aceasta, bazându-se pe proprietățile de substituibilitate, întreprinzatorul poate înlocui un tip de emunca cu altul(daca cel din urma este mai ieftin) sau poate substitui munca cu capitalul;

Elasticitatea cererii produselor rezultate;

Procentul pe care îl deține costul salarial în cadrul costului total de producție;

Elasticitatea cererii celorlalți factori de producție;

Oferta de muncă

Oferta de munca sau cererea de locuri de munca, apartine apartine persoanelor individuale, care doresc sa se angajeze, sa-si vanda forta de munca.

Factori de influenta:

Salariul (relatie pozitiva)

Nivelul de pregatire, calificare intr-un anumit domeniu (relatie pozitiva)

Factorii demografici (nasteri>decese: oferta pe TL creste)

Migratia (imigranti>emigranti: oferta creste)

Varsta de intrare pe piata muncii ( cu cat e mai mica, oferta creste)

Varsta de pensionare (cu cat e mai mare, oferta creste)

– reprezentare grafică a dreptei ofertei de muncă –

Cererea si oferta ca elemente principale ale pietei muncii se afla intr-o stransa interdependenta, care este influentata de factori economici, tehnici, demografici, ecologici. Sub influenta cererii are loc procesul de structurare a ofertei de forta de munca, cu alte cuvinte agentii cererii comanda structurarea profesionala a ofertei.

Intelegerea pietei muncii presupune clarificarea conceptului de munca. Astfel, în majoitaea analizelor economice si sociale, munca este definita, conform lui Keynes, ca fiind “cea care produce totul”. De asemenea, munca este factorul de productie care are capacitatea de a pune în miscare toti ceilalti factori de productie. Se poate spune ca este o activitate specifica a oamenilor prin care acestia isi pun în valoare capacitaile, cunostiintele pe care le au dar si experienta, toate acestea pentru a produce acele bunuri economie de care au nevoie pentru a-si satisface nevoile, în primul rand cele primare.

Caracteristici piata muncii:

Omul, fiind mai mult decât o marfă [ marfa-> Dobrotă Niță,-coord, Economie Politica, ASE București, 1995, p.275), piața muncii are un loc deosebit în teoria și practica economică, fiind cea mai reglementată piață. Ca piață derivată, ea primește influențele celorlalte piețe și totodată, generează efecte ce se regăsesc în toate sectoarele economico-sociale. Totodată, piață muncii, ca orice alta piață, este o instituție socială cu limite și imperfecțiuni, funcționarea sa fiind dependentă de instituții sociale, de restricții ale mediului economic, de mentalități, comportamente ale agenților economici.

Astfel, piata muncii are o serie de caracterstici fundamentale , care o diferentiaza de celelalte tipuri de piete pentru bunuri si servicii. Dintre acestea, amintim:

Dupa majoritatea autorilor, piata muncii este cea mai reglementata si organizata dintre piete. Alfred Marshal afirma [cojocaru maria, somajul protectia si asistenta sociala a somerilor în Romania, ed. Moldavia, bacau, 2000, p41]: Este normal ca piata muncii sa fie mai reglementata decat oricare alta. Schimbarile care s-au produs aici privesc un bun care merita mai multa protectie decat o simpla marfa”.

Deci, avand în vedere ca cei care sunt direct implicati în piata muncii sunt oamenii, cu pregatirea lor profesionala cu nivelul lor de educatie, cu aptitudinile si competentele lor, iar bunul care “se vinde” este unul special, munca, reglementarea pietei devine o necesitate. Astfel, specificul fortei de munca, necesitatea unei protectii a salariatilor, a unui control al loialitatii competitiei prin sindicate, sunt cateva conditii care fac ca piata muncii sa fie una dintre cele mai reglementate. Insa, aceste reglementari trebuie sa asigure o anumita flexibilitate, pentru a permite influentarea intr-un mod pozitiv a cresterii economice.

Este o piata segmentata: segmentarea fortei de munca se face din punct de vedere al zonei geografice, al gradului de calificare profesionala, al varstei si al sexului.

Este o piata contractuala: partenerii sociali sunt cei care negociaza pe piata muncii nivelul salariului, raporturile dintre salarii, conditiile de munca si de viata, primele si sporurile

Este o piata cu concurenta imperfecta: în functie de gradul de organizare si de constituire a cererii si ofertei de catre patronat si sindicate, ea putand fi piata de monopol sau de oligopol.

Este o piata derivata (deriva de pe piata bunurilor adica cand cererea de bunuri creste, creste oferta de bunuri si astfel va creste cererea de munca, toate acestea in conditii caeteris paribus). Caracterul de piata derivata pe care il are piata muncii determina o mai mare sensibilitate a acestei piete la procesele si evolutiile din celelalte piete, la un moment dat.

Funcții piața muncii:

Piata muncii indeplineste functii economice si sociale precum:

Alocarea eficienta a resurselor de munca pe sectoare, ramuri, profesii, teritoriu în concordanta cu volumul si structura cererii de forta de munca

Marirea si combinarea volumului de forta de munca cu mijloacele de productie

Formarea si orientarea climatului de munca si de protectie sociala

Influenta asupra formarii si repartizarii veniturilor

Furnizarea de informatii pentru procesul de orientare profesionala, recalificare si reintegrare a fortei de munca si actionare prin mecanismele sale asupra acestui proces.

Toate aceste functii participa la realizarea echilibrului dintre cererea de forta de munca si oferta de forta de munca, necesar unei bune functionari a sistemului economico-social si evitarea unor problem grave, cum ar fi cea a somajului.

Eficienta pietei muncii:

Eficienta pietei muncii, presupune, ca în orice alt domeniu, relatia generala dintre rezultatele (efectele) obtinute si eforturile (cheltuielile) ocazionate.

Cresterea eficientei, în sens general, inseamna sporirea rezultatelor obtinute pe unitatea de efort sau, invers, reducerea efortului pe unitatea de rezultat.

Functionarea eficienta a pietei muncii presupune luarea în considerare a mai multor elemente:

Existenta unui echilibru dinamic intre oferta si cererea de forta de munca sau, cu alte cuvinte, cand, de fiecare data, oferta de forta de munca, prin volumul, structura profesionala si nivelul calitativ se afla în concordanta cu exigentele purtatorilor cererii de forta de munca în diversitatea ei. Este vorba, aici, de luarea în calcul a sensibilitatii pietei muncii la progresele de restructurare economica si tehnologica. la mobilitatea mainii de lucru, la managementul productiei, intensitatea muncii, productivitatea muncii etc.

Realizarea motivarii agentilor economici care participa la relatiile de piata respective: firmele sau intreprinderile urmaresc ca prin folosirea mainii de lucru angajate sa obtina avantaj economic maxim, profit maxim, iar purtatorii fortei de munca (lucratorii,) urmaresc asigurarea conditiilor normale de trai pe seama remuneratiei pentru munca depusa. Firma este interesata în angajarea de noi lucratori în conditiile în care veniturile suplimentare pe care le obtine sunt mai mari decat cheltuielile suplimentare ocazionate de noile angajari; practic, aici se calculeaza costul marginal al muncii, care exprima sporul de cheltuiala determinata de cresterea cu o unitate a volumului de munca si venitul marginal al muncii, adica exprima sporul sau surplusul de productie (de rezultate economice) obtinut prin cresterea cu o unitate a factorului munca (a numarului de salariati).

Angajarea fortei de munca trebuie sa asigure viabilitatea, functionarea eficienta a intreprinderilor respective, sa contribuie la sporirea capacitatii de performanta, de competitie sau de concurenta a acestora

Evitarea sau reducerea la minim a fenomenului de neocupare a fortei de munca, incat sa nu fie afectat echilibrul economic si functionarea de ansamblu a economiei nationale. Trebuie sa se evite accentuarea somajului, expresie a dezechilibrului dintre cererea si oferta de forta de munca.

Echilibrul si dezechilibrul pietei muncii

Echilibrul economic este o stare proprie a pietei concurentiale, determinata de actiunile si raportul dintre cerere si oferta. Acest raport , care genereaza echilirul sau opusul acestuia, dezechilibrul, se manifesta pe toate pietele bunurilor si serviciilor, pe pietele monetare si de capital, pe piata muncii, etc.

Echilibrul pe piața muncii este pus în evidență la nivel teoretic prin utilizarea conceptului de salariu de echilibru, fiind acel salariu la care cererea și oferta de muncă sunt egale. Însă, în realitate, salariul pe piața muncii nu coincide cu salariul de echilibru, întrucât piața muncii este o piață cu concurență imperfectă, caracterizată prin:

forță de muncă de mobilitate redusă;

confidențialitatea salariilor;

intervenția statului pe piața muncii în stabilirea unui salariu minim pe economie;

nivel diferit de calificare a forței de muncă;

condiții diferite la locurile e munca, ceea ce conduce la salarii diferite, apropiindu-se poate suficient de mult de concurența monopolistică.

– reprezentarea grafica a echilibrului pe piata muncii –

David Ricadro, in 1817 afirma ca :pretul natural al muncii este acel pret care permite muncitorilor, in totalitatea lor, sa-si procure mijloace de subzistenta si sa se perpetueze ca specie, fara alte adausuri sau diminuari.” (David Ricardo, On the Principles of Political Economy and Taxation, Editura John Murray, Londra, 1821, www.gutenberg.project.com]

Ca abordare teoretica generala, putem spune ca starea de echilibru în ceea ce priveste piata muncii se refera la existenta egalitatii functionale si structurale intre cererea si oferta de munca. Echilibrul functional al pietei fortei de munca se refera la raportul dintre nivelul de ocupare al fortei de munca si nivelul productivitatii muncii, în conditiile determinate de productie, în timp ce echilibrul structural se refera la distributia cererii si ofertei fortei de munca în diferite sectoare sau ramuri economice, în diferite zone sau teritorii determinate, în diferite profesii sau la diferite nivele de calificare. Echilibrul functional si cel structural interactioneaza si se interconditioneaza, fiind parti constitutive ale echilibrului general al acestei piete.

Problema echilibrului sau dezechilibrului pe piata muncii este deosebit de importanta, fiind strans legata de efectele sociale foarte puternice ale formelor de dezechilibru, respectiv somajul sau subocuparea.

ȘOMAJUL

Aspecte generale

Fenomenul șomajului reprezintă o problemă economică, deoarece înseamnă o risipă de forța de muncă și de resurse, unele chiar prețioase ale dezvoltării, dar și o problema socială, fiind cauza unor suferințe profunde ale unui număr mare de oameni, care luptă să supraviețuiască cu ajutorul unor venituri disponibile minime.

Cuvântul șomaj provine din cuvântul francez „chomage”, care derivă din cuvântul latin „caumare”.Acesta, la rândul său, provine din cuvântul grecesc „cauma”, care, în traducere inseamnă căldura mare, în timpul acesteia fiind incheiată orice fel de activitate care se desfășura.

De-a lungul timpului, au fost date diferite definiții ale șomajului, dintre care amintim:

Samuelson și Nordhaus definesc șomajul ca fiind „o plagă a economiilor moderne care îi impiedică să lucreze pe oamenii dornici să muncească”. [samuelson p, nordhaus.w, economie politica, editura teora, bucuresti, 2000, p.664]

Conform legislatiei romanesti in vigoare, somerul reprezinta persoana care indeplineste cumulativ urmatoarele conditii:

Conform legii 76/2002 http://legislatiamuncii.manager.ro/a/9307/legea-76-din-2002-legea-șomajului.html

a) este in cautarea unui loc de munca de la varsta de minimum 16 ani si pana la indeplinirea conditiilor de pensionare;
b) starea de sanatate si capacitatile fizice si psihice o fac apta pentru prestarea unei munci;
c) nu are loc de munca, nu realizeaza venituri sau realizeaza, din activitati autorizate potrivit legii, venituri mai mici decat valoarea indicatorului social de referinta al asigurarilor pentru somaj si stimularii ocuparii fortei de munca, in vigoare;
d) este disponibila sa inceapa lucrul in perioada imediat urmatoare, daca s-ar gasi un loc de munca.

Somerul inregistrat estepersoana care indeplineste cumulativ conditiile de mai sus si se inregistreaza la agentia pentru ocuparea fortei de munca in a carei raza teritoriala isi are domiciliul sau, dupa caz, resedinta ori la alt furnizor de servicii de ocupare, care functioneaza in conditiile prevazute de lege, in vederea obtinerii unui loc de munca.

Somerul de lunga durata – persoana care este somer pe o perioada mai mare de 12 luni, in cazul persoanelor cu varsta de minimum 25 de ani si pe o perioada de 6 luni, in cazul persoanelor cu varsta cuprinsa intre 16 ani si pana la implinirea varstei de 25 de ani.

Șomerii, în conformitate cu criteriile Biroulu Internațional al Muncii (BIM), sunt persoane de 15 ani și peste, care în cursul perioadei de referință îndeplinesc simiultan urmatoarele condiții:

Nu au un loc de muncă și nu desfășoară o activitate în scopul obținerii unor venituri;

Sunt în cautarea unui loc de muncă, utilizând în ultimele patru săptămâni diferite metode pentru a-l găsi: înscrierea la agenția de ocupare și formare profesională sau la agenții particulare de plasare, demersuri pentru a începe o activitate pe cont propiu, publicarea de anunâuri și răpsunsuri la anunțuri, apel la prieteni, rude etc.

Teorii despre somaj

O teorie amplă a șomajului a fost creată abia în secolul al XX-lea.

Teoria clasică a șomajului

Scoala clasică s-a format și dezvoltat între mijlocul secolului al XVIII-lea și mijlocul celui de al XIX-lea având ca exponenți o serie de autori considerați ca “părinții fondatori” ai economiei politice moderne (Adam Smith, Jean-Baptiste Say, Thomas Robert Malthus, John Stuart Mill).

Scoala clasică de economie nu acordă un loc special cercetărilor legate de șomaj și ocuparea forței de muncă. Referindu-se la cazul general al ântălnirii cererii și ofertei, Adam Smith consideră ca prin jocul liber al pieței se asigură echilibrarea cererii cu oferta. Acesta preciza “cantitatea de muncă întrebuințată anual în scop de a aduce o marfă oarecare pe piață se adaptează la nivelul cererii efective. Ea tinde să aducă pe piață întotdeauna acea cantitate precisă, care poate fi suficientă pentru a satisfice și nu mai mult decât a satisfice această cerere” [Smith Adam, An inquiry into the nature and causes of the walth of nations’’, preluat de la www.gutenberg,project.com]. Astfel, în concepția sa, piața este o mână invizibilă care asigură un echilibru între cerere și ofertă, concepție care este caracteristică unei economii de piață cu concurență perfectă. Revenind la cazul pieței muncii, pe o piață perfect concurențială, salariul, ca preț al muncii, se determină în mod similar bunurilor și serviciilor. Punctul intersecției dintre curba cererii și ofertei de muncă determină concomitent salariul de echilibru și ocuparea de echilibru, așa cum se observa în figură. Acest nivel al salariului se impune fiecarui participant de pe piață muncii. Daca salariul se situează sub nivelul celui de echilibru, în această situație există penurie de forța de muncă. Firmele incapabile să găseasca forță de munca de care au nevoie vor fi dispuse la creșterea salariului, ce va conduce salariul spre nivelul celui de echilibru. Însa, în cazul în care salariul se situează la un nivel superior celui de chilibru, apare un surplus de forța de muncă în raport cu cererea de muncă, aceasta fiind o situație de dezechilibru pe piață muncii, numită șomaj. Aceasta este mult mai frecvent intalnită comparativ cu cea a penuriei de forța de muncă. Unii oameni se vor afla în cautare de lucru, iar în cazul în care nu vor gasi locuri de muncă disponibile, vor accepta un salariu mai redus. Aceasta va exercita o presiune în jos a salariului, până la atingerea nivelului de echilibru.

Legea debușeelor, a lui J.B.Say, exprimă într-o formulare mai concisă ideea autoreglarii pietei și a ocupării: orice producție isi creează cererea corespunzătoare și ca atare nu există nici un motiv care să reducă imboldul de a investi și de a crea noi locuri de muncă.

În concluzie, în teoria clasică, utilizarea la maxim a capacităților de producție care oferă o rentabilitate mare și flexibilitatea salariilor asigură echilibrul pe piață muncii, adică a ocuparii depline, șomajul neputând rezulta decât atunci când exista un nivel prea mare al salariilor.

Cauzele și tipologia șomajului

Șomajul, ca dezechilibru macrosocial, are multiple cauze, care pornesc de la statutul economico-social, atât la cleor care angajeaza forță de muncă, cât și al celor care oferă forță de muncă, în condițiile pieței. Cauzele șomajului sunt examinate de specialiști, pornindu-se în gruparea lor în: cauze generatoare de șomaj de dezechilibru și cauze generatoare de șomaj de echilibru.

Cauzele generatoare de șomaj de dezechilibru țin de cererea și oferta agregată de muncă și de modul specific în care acestea două se intercondiționează.

Curba cererii agregate de muncă releva interesul patronului de a angaja un număr mai mic de persoane sau de a înlocui forța de muncă cu alți factori de producție, pe măsura ce salariul practicat este mai mare decât cel de echilibru. Curba ofertei agregate de muncă releva numărul persoanelor dispuse să se angajeze, în funcție de evoluția salariului. Atunci când salariul practicat este mai mare decât cel de echilibru, piață muncii se afla în dezechilibru, apărând un excedent de forță de muncă, denumit șomaj de dezechilibru

Șomajul de dezechilibru este cauzat însă și de folosirea tehnicii noi în cadrul unităților economice. Patronul are posibilitatea de a realiza economii la cheltuieli și, deci, un profit mai ridicat în situația în care cheltuielile pentru tehnica noua sunt mai eficiente și mai mici decât cheltuilile pentru plata salariilor, ceea ce înseamna reducerea cererii forței de muncă.

De aici rezultă că cererea pe piață muncii ține seamă de modul în care se realizează combinarea factorilor de producție prin substituirea factorului muncă cu factorul de producție capital, întreprinzătorii având astfel șanse de a fabrica bunuri economice în condiții de eficiență superioară.

Cauzele generatoare de șomaj de dezechilibru reprezintă, așadar, procese economico- sociale complexe, cum ar fi: evoluția nefavorabila a activităților economice sau substituirea muncii prin capital; presiuni din partea organizațiilor sindicale privind sporirea salariului minim, creșterea ofertei de muncă, indeosebi din partea noilor generații care au atins vârsta legală de muncă, creștere ce nu se corelează cu nivelul salariului; creșterea ofertei de muncă din partea persoanelor de vârsta a doua.

În asemenea împrejurari, pot aparea mai multe forme de șomaj, dintre care relevant este șomajul ciclic, specific recesiunii economice, șomaj ce depinde de fluctuațiile ciclice pe termen mediu, însă fară să fie exluse situații în care el se manifestă pe un termen lung.

Cauzele generatoare de șomaj de echilibru provin îndeosebi din starea activităților economice la nivelul de bază, microeconomic.

Șomajul de echilibru este acela care apare atunci când activitatea economică de ansamblu este în echilibru, dar o parte din populația activa disponibilă nu găsește imediat un loc de muncă. De asemenea, un număr de persoane active disponibile continuă să caute locuri de muncă pentru care să obțină salarii mai mari, astfel că apare o ofertă suplimentară de forța de muncă.

O primă delimitare a șomajului este aceea în șomaj voluntar și involuntar. Șomajul voluntar se referă la acele persoane care refuză oportunitățile de a se angaja, la salariile existente pe piață. Procentul șomerilor care sunt neangajați voluntar poate fi cunoscut și sub forma de rata naturală a șomajului. Șomajul involuntar apare atunci când într-o economie nu exista suficiente locuri de muncă, la salariile existente.

Șomajul se măsoară utilizând indicatorul macroeconomic rata șomajului, calculat conform relației:

Rs= număr șomeri/populația activă * 100

Cea mai frecventă clasificare a șomajului are la bază împărțirea șomajului pe cauze în următoarele tipuri:

Șomajul conjunctural

Apare atunci când există un excedent de forța de muncă din partea familiilor (sau, corespunzator, o activitate insuficientă a firmelor), astfel încât, la acel nivel al salariului, indivizii ar dori să muncească, dar cererea de forță de muncă este prea mică. Este de obiei asimilat cu perioadele de declin temporar sau cu fazele regresive ale ciclului economic.

Șomajul fricțional

Un anumit număr de șomeri va exista întotdeauna, chiar și în condițiile când cererea agregată este suficient de mare sau când calificarea celor fără serviciu s-ar potrivi cu cerințele locurilor de muncă vacante. Există în permanență unii oameni care își părăsesc locul actual de muncă pentru a căuta unul nou, alții care intră pentru prima oara în rândul mâinii de lucru sau care reintră dupa o perioada de absență. În mod similar, și angajatorii sunt în permanență în cautarea unor angajați care să îi înlocuiasca fie pe cei existenți cu alții mai buni, fie pe cei care pleacă sau se pensionează, fie să găsească mâna de lucru pentru locurile de muncă generate ca urmare a procesului de creștere economică. Astfel, pe piață, întotdeauna va exista un așa numit șomaj fricțional, în sensul că nu toți cei care caută activ un loc de muncă vor fi și găsit sau acceptat la un moment dat. De asemenea, nu toți cei care angajeaza mână de lucru iși vor completa toate locurile de munca vacante.

Nivelul șomajului fricțional este determinat de fluxurile existente la nivelul forței de muncă și de viteza cu care șomerii își găsesc de lucru.

Atunci când un somer începe să caute pentru prima data de lucru, el se așteaptă să obțină salarii mari însă, cu cât perioada de șomaj este mai lungă, cu atat el va deveni mai nerăbdător și, ca urmare, cu atât mai mic va fi salariul pe care el îl va accepta.

Șomajul structural

Șomajul structural sau de neadaptare, este acel tip de șomaj determinat de tendințele de restructurare economică, socială, geografică care au loc în diferite țări, mai ales sub infțuenta revoluției tehnico-științifice și a crizei energetice, care provoacă serioase dezechilibre între cererea și oferta de muncă. De asemenea, aici intră și șomajul din țările sărace, care au o creștere demografică dar sunt lipsite de capital și de competențele necesare utilizării resurselor umane.

În perioada de restructurari esențiale ale unei economii, cum sunt cele ale tranziției de la economia centralizată la economia de piață, șomajul structural reprezintă principala formă de șomaj.

Șomajul structural apare când schimbări importante în cererea de munca determină o nepotrivire între calitățile și competențele profesionale ale muncitorilor, cerute și oferite pe piața muncii. Dacă salariile ar fi complet flexibile și costurile mobilității geografice și ocupaționale ar fi reduse, acest tip de șomaj ar fi rapid eliminat de ajustarile pieței. Astfel, acest șomaj apare din cuza schimbărilor esențiale ale cererii de muncă, vis-a-vis de salariile rigide și costurile ridicate ale mobilității ocupaționale și geografice.

Somerii inclusi în șomajul structural au o mai micăprobabilitate de a trece de la statul de șomer la cel de angajat.

Șomajul structural a fost atribuit, dupa cum s-a putut constata, diferențelor dintre cererea și oferta de forța de muncă în conditiile costurilor ridicate de ajustare a ofertei la necesitățile pietei. Teorii economice dintre cele mai recente afirmă că cel putin un segment al șomajului poate fi atribuit comportamentului producătorilor de maximixzare a profitului. S-a demonstrat că șomajul structural poate apare și daca anumiti producători plătesc salarii mai mari decât salariul considerat eficient pentru a ș productivitatea și/sau reduce deplasările de personal. Decizia voluntară a acestor producători este cea care mentține salariul la un nivel ridicat, și acesta nu va fi coborat nici dacă alți muncitori de pe piața muncii (șomeri) își oferă serviciile la un salariu mai mic. Angajații cu salarii mici își vor dori să lucreze în firmele cu salarii mari și, atâta timp cât există posibilitatea unor slujbe vacante pe viitor, ei se vor atașa sectorului cu salarii mari, preferând să aștepte apariția unui loc liber. Astfel, apare un șomaj de așteptare.

În funcție de raportul cerere-ofertă pe diferite piețe, există urmatoarele forme de șomaj:

Șomajul clasic

Acesta apare ca urmare a retinerii intreprinzatorilor de a produce o cantitate mai mare de bunuri și servicii. Chiar daca exista cerere efectiva, intreprinzatorii nu sunt interesati în largirea capacitatilor de productie și în angajarea de forța suplimentara de productie deoarece firmele fie sunt în pierdere de competitivitate ca urmare a costurilor de productie mai mari, fie nu isi asuma noi riscuri, acest șomaj numindu-se și șomaj prin eficienta a productiei.

Șomaj ciclic

Denumit și șomaj prin insuficienta cererii, șomajul ciclic apare când cererea de bunuri și servicii din toate sectoarele economice este mai mica decât oferta. Drept consecinta, exista o oferta de forța de munca mai mare decât cererea. Acest șomaj este cunoscut în literatura economica și sub numele de „șomaj keynesian”, dupa numele cleui care l-a idenificat și analizat.

Șomaj sezonier

Șomajul sezonier este similar celui ciclic, deoarece este determinat de fluctuatiile cerereii de forța de munca. În acest caz, fluctuatiile cererii de munca pot f anticipate și urmeaza un model sistematic de-a lungul anului. De exemplu, cererea de munca în agricultura sau constructii scade în lunile de iarna; turism. Pentru a atrage muncitori în asemenea sectoare, intreprinderile vor trebui sa plateasca celor ce muncesc salarii mai mari, care sa compenseze faptul ca nu vor lucra o perioada de timp.

În conditiile actuale, specialistii apreciaza ca fiind formele predominante de șomaj urmatoarele:

[popescu constantin, Ilie Gavrila, Ciucur Dumitru, Teorie economica generala, Mcroeconomie, Volumul II, accesata la www.ase.ro]

Șomaj de conversiune

Afecteaza indeosebi salariatii ce aveau locul de munca stabil pana la concediere, fara vechime mare în munca, insa sunt posesori ai unei calificari ce le poate favoriza o stabilitate mai mare și dreptul la un ajutor de șomaj mai avantajos

Șomaj repetitiv

Include persoanele care cunosc o alternanta de perioade de activitate și de șomaj, afectand mai ales tinerii și persoanele cu o calificare slaba, degradand competenta profesionala și statutul lor social

Șomaj de excluziune

Cuprinde populatia activa formata din persoane în etate, cele mai putin calificate, cele aflate în șomaj o perioada lunga, indiferent daca primesc sau nu ajutorul de șomaj.

De asemenea, mai exista și șomajul de durata, care se intalneste de obicei în comunitatile în care industriile majore existente sunt în declin sau sunt transferate, precum și în cartierele sarace din marile orase. Șomajul de durata subliniaza și mai mult importanta rezolvarii dilemei inflatie – șomaj. Acceptarea unei rate mai mari de șomaj, în schimbul unei inflatii mai mici, nu inseamna ca rata medie a ocuparii va creste, ci mai degraba, implica schimbari în structura șomajului, accentuandu-se șomajul de lunga durata. Ăsimon ilie, civilizatia salariului, editura eficient, bucuresti, 1997, pagina 90î.

În economiile contemporane nu exista forme pure de șomaj. Diferitele forme de șomaj coexista, se intrepatrund și se sustin reciproc.

Dimensiunea șomajului

Măsurarea șomajului trebuie să țină cont de faptul că problematica forței de muncă este atât de natură economică cât și de natură sociala, astfel că evaluarea are o notă de subiectivitate, din care rezultă o anumită aproximație fie de subevaluare, fie de supraevaluare a fenomenului. Factorii de decizie social-politică manifestă uneori o tendință sau alta.

Subevaluarea șomajului

Subevaluarea șomajului conduce la diminuarea șomajului oficial. Aceasta presupune înregistrarea doar a persoanelor care primesc indeminzație de șomaj, excluzând categorii ca:

Tineri care incheie un ciclu de învățământ și nu găsesc un loc de muncă pentru a se angaja;

Persoane care temporar nu au de lucru;

Persoane aflate în șomaj deghizat, adică sunt subocupate, în sensul că pentru o activitate sunt angajați mai multi oameni decât este necesar;

Supraevaluarea șomajului

Presupune înregistrarea ca șomeri și a altor categorii neîndreptățite ca:

Persoane care, deși încasează ajutor de șomaj, totuși au intenția de a se încadra în muncă, așa cum ar fi, spre exemplu, persoanele care îngrijesc copii;

Persoane care au un loc de muncă, însă pretind că sunt șomeri, întrucât lucrează la negru;

Persoanele care au mai multe locuri de muncă, determinând supraevaluarea locurilor de muncă prin socotirea locurilor de muncă neocupate din lipsă de oameni calificați;

Astfel, somajul efectiv sau real este dat de numarul somerilor inregistrati, corectat cu numarul persoanelor care fac obiectul fenomenelor de supraevaluare si subevaluare a somajului.

Măsurarea șomajului implica luarea in calcul a intensitatii somajului. Aceasta inseamna realizarea unor operatii ca: stabilirea in mod stiintific a ritmului de lucru; determinarea corecta a momentul pierderii de munca si incetarea totala a activitatii sau inregistrarea exacta a reducerii activitatii depuse cu diminuarea duratei zilei ori saptamanii de lucru, cu scaderea corespunzatoare a somajului. Astfel, in functie de intensitate exista somajul total, care se refera la pierderea slujbei, adica a activitatii, apoi mai exista somajul partial, care se refera la diminuarea activitatii angajatului, prin reducerea orelor de lucru si somajul deghizat.

Durata somajului

Masurarea somajului necesita si evaluarea duratei acestuia, respective a intervalului de timp dintre momentul incetarii totale a activitatii sau scaderii intensitatii activitatii depuse, pana la reinceperea normal a activitatii. Durata somajului poate fi diferita de la o persoana sau categorie de persoana la alta, astfel ca se impune luarea in calcul a duratei medii a somajului.

Durata medie a somajului se poate calcula tinandu-se seama de:

Numarul somerilor

Ritmul intrarilor

Ritmul iesirilor in si din somaj

Aceasta medie permite sa apreciem somajul sub aspectul punctului de pornire si cel al miscarilor ulterioare, adica intrarile in somaj si iesirile din somaj.

Masurarea somajulu in punctual de pornire se asigura prin procedeele statistice curente, in timp ce miscarile ulterioare ale somajului necesita calcularea corelata a unor marimi de intrare si de iesire. Astfel, intrarile cuprind: personae concediate, personae care au incheiat un ciclu de invatamant, personae casnice etc. iar iesirile cuprind: personae care gasesc locuri noi de munca, persoane care prefer sa ingrijeasca copii, persoane care emigreaza, pensionari etc. Rezulta ca durata somajului este cu atat mai mare cu cat numarul somerilor in punctual de pornire este mai mare si este cu atat mai mica cu cat intrarile si iesirile in/din somaj sunt mai mari.

Nu este stabilita exact o durata a somajului dar in multe tari exista reglementari care stabilesc durata pentru care se plateste indemnizatia de somaj.