Managementul Riscurilor Asociate Hazardelor Geomorfologice

Legislația U.E. cu privire la rolul protecției civile și al asistenței umanitare, Prin Tratatul de la Lisabona oferă prilejul de a crea la nivelul Uniunii Europene o capacitate de răspuns în caz de dezastre mai solidă, mai cuprinzătoare, mai bine coordonată și mai eficientă. Modificările introduse de Tratatul de la Lisabona privesc atât instrumente individuale de răspuns în caz de dezastre, cât și mijloacele prin care se asigură coerența răspunsului UE, garantându-se totodată coordonarea cu Organizația Națiunilor Unite (www.cdep.ro).

A apărut un nou deziderat, acela a construcției unei capacități europene de răspuns în caz de dezastre mult mai solidă și mai performantă, mai coerentă și mai bine integrată atât la nivelul organizației cât și la nivel statal. Consolidarea răspunsului european în caz de dezastre presupune utilizarea a două instrumente: protecția civilă și asistența umanitară fundamentate de art. 222 din Tratatul de la Lisabona. Acesta a introdus o clauză de solidaritate care a instituit obligația ca statele membre să se ajute reciproc în eventualitatea unui dezastru natural sau provocat de om.

Din legislația europeană rezultă că o punere în aplicare eficace a unor politici judicioase de gestionare a dezastrelor înseamnă mai puține victime și mai puține daune. Întrucât riscurile la care suntem expuși sunt tot mai multe și mai evidente, este esențial ca politicile locale, naționale și europene să fie consolidate pentru a face față acestor amenințări. Trebuie să fie identificate și puse în aplicare modalități de îmbunătățire a sistemului existent pentru a putea răspunde mai bine în cazul unor dezastre viitoare importante. Protejarea siguranței și securității cetățenilor este sarcina primordială a fiecărui stat, iar responsabilitatea pentru prevenirea dezastrelor, pregătirea pentru dezastre și răspunsul în caz de dezastre revine în primul rând administrațiilor naționale (www.cdep.ro). Dacă se produce un dezastru care depășește capacitatea națională de răspuns, atunci, se apelează la mecanismele U.E.

Răspunsul U.E. în fața dezastrului trebuie să fie: eficace, eficient, coerent și vizibil. El se bazează pe mai multe principii:

U.E. ar trebui să fie în măsură să răspundă eficace și într-un spirit de solidaritate la dezastrele care se produc atât în interiorul, cât și în afara UE.

capacitatea UE de răspuns în caz de dezastre ar trebui să poată gestiona toate tipurile de dezastre care suprasolicită capacitățile naționale de răspuns și fac necesară asistența UE.

o abordare perfect coerentă a dezastrelor din afara UE va trebui să reunească diferitele elemente care ar putea fi, eventual, mobilizate (în funcție de natura crizei): protecția civilă, ajutorul umanitar. Obiectivul ar trebui să fie acela de a identifica și mobiliza cele mai adecvate resurse pentru a răspunde oricărui tip de dezastru.

asistența UE trebuie să țină seama de principiile umanitare convenite la nivel internațional (umanitate, neutralitate, imparțialitate și independență);

o abordare care asigură un echilibru între componenta de răspuns în caz de dezastre și cea de prevenire și de pregătire;

o mai bună eficiență a costurilor înseamnă căutarea unor modalități mai eficiente de

furnizare a asistenței (www.cdep.ro).

U.E. realizează activități pentru îmbunătățirea planificării de protecție civilă însemnând:

dezvoltarea unor scenarii de referință pentru principalele tipuri de dezastre din interiorul și din afara UE:

identificarea și cartografierea resurselor-cheie existente care ar putea fi puse la dispoziție de statele membre pentru răspunsul de urgență al UE în cazul acestor scenarii;

elaborarea de planuri de contingență pentru mobilizarea acestor resurse, inclusiv a mijloacelor de transport, și revizuirea acestora pe baza învățămintelor desprinse în urma unor situații de urgență și a unor exerciții noi;

identificarea și asigurarea sinergiilor între asistența în natură și asistența furnizată din fondurile UE destinate acțiunilor umanitare (www.cdep.ro).

Coerența răspunsului U.E. la situații de urgență se bazează pe crearea unui centru de răspuns pentru situații de urgență, pe întărirea coordonării a protecției civile și a ajutorului umanitar pentru a diminua pe cât mai mult posibil efectele dezastrului.

VI.2.2. Managementul Situațiilor de Urgență la Nivel Național

Ținând cont de faptul că situațiile de urgență, așa cum sunt ele definite de lege vor apărea, pentru a nu surprinde comunitățile umane și pentru a oferi un răspuns în termenii oferiți de U.E., la nivelul țării noastre s-a instituit Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, denumit Sistemul Național care se organizează și funcționează pentru prevenirea și gestionarea situațiilor de urgență, asigurarea și coordonarea resurselor umane, materiale, financiare și de altă natură necesare restabilirii stării de normalitate, acesta fiind organizat de autoritățile publice și se compune dintr-o rețea de organisme, organe și structuri abilitate în managementul situațiilor de urgență, constituite pe niveluri sau domenii de competență, care dispune de infrastructură și de resursele necesare pentru îndeplinirea atribuțiilor ce le survin (OUG 21/15.04.2004 cu modificările și completările ulterioare).

Principiile managementului situațiilor de urgență sunt:

previziunea și prevenirea;

prioritatea protecției și salvării vieții oamenilor;

respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului;

asumarea responsabilității gestionării situațiilor de urgență de către autoritățile administrației publice;

cooperarea la nivel național, regional și internațional cu organisme și organizații similare;

transparența activităților desfășurate pentru gestionarea situațiilor de urgență, astfel încât acestea să nu conducă la agravarea efectelor produse;

continuitatea și gradualitatea activităților de gestionare a situațiilor de urgență, de la nivelul autorităților administrației publice locale până la nivelul autorităților administrației publice centrale, în funcție de amploarea și de intensitatea acestora;

operativitatea, conlucrarea activă și subordonarea ierarhică a componentelor Sistemului Național (OUG 21/15.04.2004 cu modificările și completările ulterioare).

Cât timp situația de urgență există și persistă, autoritățile îndreptățite vor realiza mai multe acțiuni și măsuri care presupun:

avertizarea populației, instituțiilor și agenților economici din zonele de pericol;

declararea stării de alertă în cazul iminenței amenințării sau producerii situației de urgență;

punerea în aplicare a măsurilor de prevenire și de protecție specifice tipurilor de risc și, după caz, hotărârea evacuării din zona afectată sau parțial afectată;

intervenția operativă cu forțe și mijloace special constituite, în funcție de situație, pentru limitarea și înlăturarea efectelor negative;

acordarea de ajutoare de urgență;

instituirea regimului stării de urgență, în condițiile prevăzute de art. 93 din Constituția României, republicată;

solicitarea sau acordarea de asistență internațională;

acordarea de despăgubiri persoanelor juridice și fizice;

alte măsuri prevăzute de lege (OUG 21/15.04.2004 cu modificările și completările ulterioare).

Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență se compune din mai multe instituții și autorități cu scop comun:

comitete pentru situații de urgență;

a) Comitetul Național pentru Situații de Urgență;

b) comitetele ministeriale și ale altor instituții publice centrale pentru situații de urgență;

c) Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență;

d) comitetele județene pentru situații de urgență;

e) comitetele locale pentru situații de urgență.

2. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență;

3. servicii publice comunitare profesioniste pentru situații de urgență;

4. centre operative pentru situații de urgență;

5. comandantul acțiunii.

Comitetul Național pentru Situații de Urgență denumit în continuare Comitet Național, se constituie și funcționează sub conducerea nemijlocită a ministrului administrației și internelor și sub coordonarea primului-ministru, este un organism interministerial format din persoane cu putere de decizie, experți și specialiști desemnați de ministerele cu atribuții complexe în gestionarea situațiilor de urgență iar organizarea și funcționarea Comitetului Național se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministrului administrației și internelor (OUG 21/15.04.2004 cu modificările și completările ulterioare). În vederea stabilirii strategiei situațiilor de urgență, CN poate solicita consultarea unor experți, specialiști, cadre didactice sau cercetători care se pot constitui în grupuri de suport tehnico-științific care împreună cu alte entități juridice, formează Platforma națională pentru reducerea riscurilor la dezastre.

Comitetele ministeriale și ale altor instituții publice centrale pentru situații de urgență se constituie prin ordin al ministrului ori al conducătorului instituției publice centrale, după caz, și are în componență persoane cu putere de decizie, experți și specialiști din aparatul propriu al ministerului și din unele instituții și unități aflate în subordinea acestuia, cu atribuții în gestionarea situațiilor de urgență. În componența comitetului ministerial, la solicitarea ministrului respectiv, pot fi cooptați și reprezentanți ai altor ministere și instituții cu atribuții în domeniu (OUG 21/15.04.2004 cu modificările și completările ulterioare).

Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență se constituie, sub conducerea prefectului, Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență din care fac parte primarul general, primarii de sectoare, șefi de servicii publice deconcentrate, descentralizate și de gospodărie comunală, manageri ai unor instituții, regii autonome și societăți comerciale care îndeplinesc funcții de sprijin în gestionarea situațiilor de urgență, precum și manageri ai agenților economici care, prin specificul activității, constituie factori de risc potențial generatori de situații de urgență, iar organizarea, atribuțiile și funcționarea comitetului prevăzut la alin. se stabilesc prin ordin al prefectului (OUG 21/15.04.2004 cu modificările și completările ulterioare).

Comitetele județene pentru situații de urgență se constituie, sub conducerea prefecților, comitete județene pentru situații de urgență, denumite în continuare comitete județene din care fac parte președintele consiliului județean, șefi de servicii deconcentrate, descentralizate și de gospodărie comunală și alți manageri ai unor instituții și societăți comerciale de interes județean care îndeplinesc funcții de sprijin în gestionarea situațiilor de urgență, precum și manageri ai agenților economici care, prin specificul activității, constituie factori de risc potențial generatori de situații de urgență iar organizarea, atribuțiile și funcționarea comitetelor județene se stabilesc prin ordine ale prefecților (OUG 21/15.04.2004 cu modificările și completările ulterioare).

Comitetele locale pentru situații de urgență se constituie, sub conducerea primarului, comitete locale pentru situații de urgență, denumite în continuare comitete locale din care fac parte un viceprimar, secretarul comunei, orașului, sectorului sau municipiului, după caz, și reprezentanți ai serviciilor publice și ai principalelor instituții și agenți economici din unitatea administrativ-teritorială respectivă, precum și manageri sau conducători ai agenților economici, filialelor, sucursalelor ori punctelor de lucru locale, care, prin specificul activității, constituie factori de risc potențial generatori de situații de urgență, iar organizarea, atribuțiile și funcționarea comitetelor locale se stabilesc prin dispoziție a primarului (OUG 21/15.04.2004 cu modificările și completările ulterioare).

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență ca organ de specialitate din subordinea Ministerului Administrației și Internelor, asigură coordonarea unitară și permanentă a activităților de prevenire și gestionare a situațiilor de urgență. În cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență se organizează inspecția de prevenire, centrul operațional național și alte structuri adecvate pentru managementul situațiilor de urgență, încadrate cu personal specializat pe tipuri de riscuri, în comunicații, informatică și relații publice. Centrul operațional îndeplinește permanent funcțiile de monitorizare, evaluare, înștiințare, avertizare, prealarmare, alertare și coordonare tehnică operațională la nivel național a situațiilor de urgență (OUG 21/15.04.2004 cu modificările și completările ulterioare).

Servicii publice comunitare profesioniste pentru situații de urgență se constituite ca servicii deconcentrate, care funcționează ca inspectorate județene și al municipiului București, asigură în zonele de competență coordonarea, îndrumarea și controlul activităților de prevenire și gestionare a situațiilor de urgență. În cadrul acestora se organizează inspecții de prevenire, centre operaționale și alte structuri adecvate pentru gestionarea situațiilor de urgență, încadrate cu personal specializat pe tipuri de riscuri, în comunicații, informatică și relații publice și asigură, potrivit competențelor legale în unitățile administrativ-teritoriale în care funcționează, cooperarea în domeniile protecției civile, apărării împotriva incendiilor și gestionării situațiilor de urgență (OUG 21/15.04.2004 cu modificările și completările ulterioare).

Centre operative pentru situații de urgență se constituie la nivelul ministerelor, al altor instituții publice centrale cu atribuții în gestionarea situațiilor de urgență, al municipiilor – cu excepția municipiului București, orașelor, sectoarelor municipiului București și comunelor (OUG 21/15.04.2004 cu modificările și completările ulterioare) se constituie la momentul situației de urgență, iar la ministerele și instituțiile publice centrale cu atribuții și funcții de sprijin complexe în prevenirea și gestionarea situațiilor de urgență, centrele operative se constituie ca structuri cu activitate permanentă. Acestea sunt: Ministerul Administrației și Internelor (în cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și a serviciilor publice comunitare pentru situații de urgență), Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, Ministerul Economiei și Comerțului, Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor, Ministerul Sănătății, Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației, Serviciul Român de Informații, Serviciul de Telecomunicații Speciale, Serviciul de Protecție și Pază, Oficiul Central de Stat pentru Probleme Speciale.

VI.2.3. Strategia Națională de Prevenire a Situațiilor de Urgență

Strategia de prevenire a situațiilor de urgență reprezintă un document de planificare pe termen mediu, elaborat de Ministerul Administrației și Internelor în baza Strategiei de securitate națională a României, a Cartei albe a securității și apărării naționale și a delimitărilor conceptuale instituționale în domeniu, document care definește ordinea și siguranța publică și interesul național în acest domeniu, evaluează starea actuală de prezență și manifestare a factorilor de risc de pe teritoriul României, formulează principiile și direcțiile prioritare de acțiune și prevede resursele necesare pentru gestionarea situațiilor de urgență. Elaborarea strategiei este determinată de necesitatea asigurării unui mediu optim de muncă și viață pentru cetățenii României.

Strategia de prevenire a situațiilor de urgență formează documentul cadru pentru pregătirea și adoptarea unor măsuri și acțiuni specifice vizând:

1. reducerea impactului produs de manifestarea factorilor de risc specifici asupra populației, bunurilor și mediului printr-o planificare, la nivel național și local, pe termen scurt și mediu, a unui set de acțiuni și măsuri specifice.

2. elaborarea de către autoritățile administrației publice centrale și locale a programelor proprii în domeniul de competență în vederea: întăririi capacităților de evaluare, expertiză și cercetare în domeniul riscurilor naturale și antropice, dezvoltării politicilor de prevenire, informării populației, pregătirii acesteia și formării unui comportament preventiv, supravegherii respectării modului de aplicare a reglementărilor în domeniul gestionării dezastrelor.

3. pregătirea autorităților, instituțiilor, organelor și organismelor potrivit atribuțiilor legale pe care le au în domeniul situațiilor de urgență.

4. reconstrucția, învățarea din experiența anterioară pentru prevenirea producerii unor situații similare.

5. corelarea elementelor compatibile ale strategiei românești cu cele ale strategiei europene de dezvoltare durabilă și fixarea obiectivelor și planurilor de acțiune specifice pentru România.

Strategie Națională de Prevenire a Situațiilor de Urgență are la bază următoarele principii:

1. Dezvoltarea durabilă – prevenirea situațiilor de urgență se subsumează dezvoltării durabile, dezvoltare concepută ca ansamblu coordonat de procese care permit progresul permanent pe baza planificării și mobilizării resurselor existente, conciliind obiective economice, sociale și de mediu ale societății, pe termen scurt și lung, datorită punerii în aplicare a unor strategii care se susțin reciproc.

2. Complementaritatea prevenirii și reacției – prevenirea și reacția sunt complementare, au caracter de proces și se constituie într-o activitate permanentă, de importanță și răspundere națională și internațională, planificată și coordonată organizatoric, financiar și logistic de componentele Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență. Activitatea preventivă se desfășoară permanent – premergător producerii evenimentelor generatoare de situații de urgență, în timpul derulării acțiunilor de protecție și salvare, precum și în perioada reabilitării și înlăturării efectelor. În faza predezastru (starea de normalitate) prevenirea are ca obiectiv primordial eliminarea/reducerea riscurilor și pregătirea pentru intervenție a forțelor specializate și întregii populații pentru situațiile în care producerea riscurilor nu poate fi înlăturată, iar pe timpul dezastrului și în faza post-dezastru obiectivul principal este reducerea pierderilor de vieți, pagubelor materiale și protecția mediului.

3. Obligativitatea prevenirii situațiilor de urgență – sarcina prevenirii situațiilor de urgență este complexă și interdependentă. Ea implică responsabilități din partea cetățenilor, comunităților locale, operatorilor economici și autorităților administrației publice și este gestionată de toate componentele Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență, potrivit funcțiilor de sprijin stabilite în competență, fiind coordonată, la nivel național, de către Ministerul Administrației și Internelor prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență. Sistemul adoptat în domeniul managementului situațiilor de urgență are următoarele avantaje: a) permite o abordare interinstituțională și multidisciplinară a problematicii situațiilor de urgență în toate cele trei etape, predezastru, pe timpul producerii și postdezastru; b) asigură premisele gestionării eficiente a situațiilor de urgență întrucât, prin deconcentrarea/descentralizarea instituțională, luarea deciziilor și asigurarea resurselor la nivel local, efortul este orientat spre riscurile zonale specifice; c) elimină verigile intermediare prin implicarea în coordonarea și conducerea acțiunilor preventive și de intervenție în situații de urgență a prefecților, președinților consiliilor județene, primarilor; d) asigură participarea comunităților locale, prin componenta preventivă a serviciilor publice voluntare pentru situații de urgență, la stabilirea și aplicarea măsurilor de prevenire specifice în funcție de riscurile locale, precum și la pregătirea acestora pentru eventualele intervenții.

4. Identificarea, evaluarea și ierarhizarea riscurilor sunt principii care stau la temelia planificării și organizării acțiunilor preventive. În acest proces, de identificare, evaluare și ierarhizare a riscurilor, întemeiat pe o profundă cunoaștere, trebuie să se țină seama de nivelul maxim de manifestare al acestora, simultaneitatea și desfășurarea lor în lanț, aspecte care determină ca planificarea să aibă în vedere atât fiecare risc în parte, cât și situațiile de manifestare combinată sau intercondiționată, în vederea asigurării unui răspuns rapid de pregătire, protecție și reducere a efectelor.

5. Specializarea, identificarea riscurilor, reglementarea, planificarea și organizarea îndeplinirii măsurilor preventive este în competența ministerelor și organismelor cu funcții de sprijin privind prevenirea și gestionarea situațiilor de urgență.

6. În domeniul prevenirii și gestionării situațiilor de urgență, deciziile se iau pe mai multe paliere respectiv la nivel local, regional și național. Întărirea capacității de prevenire și răspuns la nivel local este o prioritate.

7. Supremația protecției cetățenilor – potrivit prevederilor constituționale cetățenii români se bucură de protecția statului, atât pe teritoriul național, cât și în străinătate, iar prevenirea situațiilor de urgență este o funcție specializată a statului, reprezentat, în acest domeniu, de către Ministerul Administrației și Internelor prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, autoritatea națională în domeniu. Exercitarea autorității de stat în domeniul prevenirii situațiilor de urgență se realizează prin activități de reglementare, avizare, autorizare, atestare, recunoaștere, desemnare, informare preventivă, control și asistență tehnică de specialitate, coordonarea organizării și a pregătirii serviciilor voluntare și a populației, asigurarea intervențiilor în situații de urgență a serviciilor profesioniste, coordonarea intervențiilor la nivel național, control și sancționarea încălcării prevederilor legale.

Strategia Națională pentru Prevenirea Situațiilor de Urgență are mai multe obiective generale și obiective specifice. Obiectivele generale sunt: consolidarea capacității instituțiilor specializate și a autorităților administrației publice locale și naționale pentru prevenirea producerii situațiilor de urgență, precum și pentru gestionarea acestora la care se adaugă mai multe obiective economice, sociale și de mediu. Ele pot fi definite și sub forma:

a) salvarea de vieți omenești prin intervenție operativă și profesionistă în caz de situații de urgență;

b) crearea unui sistem integrat de răspuns la situațiile de urgență prin organizarea din timp a comunităților locale din zonele de risc pentru gestionarea situațiilor de urgență;

c) creșterea calității vieții prin reducerea pagubelor produse ca urmare a manifestării situațiilor de urgență;

d) diminuarea impactului factorilor distructivi prin asigurarea unui management adecvat de înștiințare, alarmare și la nevoie, evacuare a populației din zonele de risc;

e) creșterea rolului autorităților administrației publice locale, prin descentralizarea deciziei și răspunderii și optimizarea capacității de autoprotecție și răspuns în caz de situații de urgență;

f) utilizarea adecvată a resurselor pentru realizarea, întreținerea și exploatarea infrastructurilor și a măsurilor de prevenire, intervenție și reabilitare a zonelor afectate;

g) menținerea unor activități economice minimale și asigurarea supraviețuirii populației în zonele grav afectate.

Obiectivele specifice ale Strategiei sunt:

a) identificarea și delimitarea zonelor expuse riscului;

b) întreținerea lucrărilor și amenajărilor de apărare și realizarea unora noi în zonele expuse riscului;

c) implementarea sistemelor de prognoză, avertizare și alarmare;

d) întocmirea planurilor de apărare în vederea unei gestionări eficiente a situațiilor de urgență determinate de manifestarea riscului specific: 1. planuri de intervenție; 2. planuri de înștiințare-alarmare a populației; 3. planuri de evacuare a populației în cazul situațiilor de urgență; 4. asigurarea logistică în cazul situațiilor de urgență;

e) elaborarea hărților de risc pentru localitățile vulnerabile;

f) elaborarea politicilor de amenajare a teritoriului în concordanță cu hărțile de risc;

g) implementarea unor sisteme de asigurări obligatorii pentru locuințele din zonele de risc;

h) pregătirea populației și a autorităților privind responsabilitățile și modul de acțiune în fazele pre-dezastru, dezastru și post-dezastru;

i) elaborarea unor programe naționale și locale care să vizeze strămutarea comunităților din zonele de risc major, în care nu se pot aplica alte măsuri de reducere a riscului sau acestea nu sunt viabile din punct de vedere al costurilor.

VI.2.4. Managementul Situațiilor de Urgență la Nivelul Județelor Neamț și Harghita

VI.2.5. Gestionarea situațiilor de urgență generate de hazardele geomorfologice