Managementul Marketingului. Adaptarea Si Promovarea Ofertei Educationale
Managementul marketingului. Adaptarea și promovarea ofertei educaționale
CUPRINS
Rezumat
CAPITOLUL MARKETING – CADRU GENERAL
1.1. Marketing educațional – abordare conceptuală
1.2. Managementul marketingului – definire, concept, procese
1.2.1. Funcțiile managemntului marketingului
1.2.1.1. Funcția de previziune/planificare
1.2.1.2. Funcția de organizare
1.2.1.3. Funcția de antrenare (decizie)
1.2.1.4. Funcția de coordonare
1.2.1.5. Funcția de control și evaluare
1.3. Managementul comunicării și promovării de marketing
CAPITOLUL II. PIAȚA SERVICIILOR EDUCAȚIONALE ȘI CONSUMATORII (BENEFICIARII) EI
2.1. Promovarea ofertei educaționale
2.2. Rolul cadrelor didactice în calitate de promotori ai educației
CAPITOLUL III. RELAȚIA DINTRE PIAȚA MUNCII ȘI OFERTA EDUCAȚIEI PRIN PRISMA PROCESULUI DE ASIGURARE A CALITĂȚII
3.1. Adaptarea curriculumului și a pachetului educațional la exigențele pietei muncii
3.2. Premise metodologice și factuale ale adaptării educației românești la cerințele pieței de muncă
3.2.1 Fundamentări empirice a diagnosticării interacțiunii dintre școală și piața muncii din România
3.2.2 Sinteza rezultatelor evaluării școlare interne și externe a programelor școlare
3.2.3 Sinteza studiului comprehensiv privind inserția pe piața muncii a absolvenților de liceu
CAPITOLUL IV. MODELE CU POSIBILĂ APLICABILITATE PENTRU PENTRU SERVICIILE EDUCAȚIONALE
4.1. Modele educaționale pentru comportamentul consumatorului (beneficiarul
4.2. Modele de asigurare a calității serviciilor educaționale
4.2.1 Inițiativele la nivel european în asigurarea calității serviciilor educaționale cu impact asupra pregătirii ofertei educaționale
CAPITOLUL V. STUDIU PRIVIND CULTURA DE MARKETING ÎN MEDIUL ȘCOLAR
5.1. Metodologia cercetării
5.2. Prezentarea și analizarea datelor obținute
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
WEBOGRAFIE
ANEXE
Anexa 1. Date privind instituția școlară
Anexa 2. Date privind persoana intervievată
Rezumat
Lucrarea de disertație ”Managementul marketingului. Adaptarea și promovarea ofertei educaționale” este o cercetare importantă având în vedere faptul că, în prezent mai mult ca oricând, literatura de specialitate care tratează tema ofertei educaționale din România este relativ restrânsă și aduce cu ea numeroase critici privind anumite aspecte ce nu sunt în concordanță cu adevărata valoare a sistemului educațional românesc. Prin intermediul lucrării de față este surprinsă o evoluție cronologică a dezvoltării marketingului respectiv marketingului educațional și se realizează o trecere în revistă a principalelor probleme în acest domeniu, dar și aspecte de ordin practic oferite de studiul calitativ privind promovarea și adaptarea ofertei educaționale școlare din România.
România fiind o societate mereu în schimbare, care traversează o perioadă cu transformări rapide și semnificative, domeniul educației școlare necesită o atenție tot mai mare. Transformările profunde care se petrec în societatea contemporană impun instituțiilor școlare noi exigențe de pregătire a elevilor noilor generații. Asumându-și responsabilitățile de formare a elevilor, acestea se văd nevoite să se adapteze mereu, prin proiecte curriculare reformate, schimbărilor economice și sociale accelerate care influențează decisiv concepția privind rolul sistemului de învățământ. Conform literaturii de specialitate, serviciile educaționale sunt considerate bunuri și servicii consumate de clienții primari pentru a atinge un anumit nivel personal de educație, deci pentru a stoca, în scopul utilizării viitoare, capitalul uman educațional. Interesant este de observat în ce măsură se proiectează schimbările culturale și structurale din spațiul școlar (microsocial) în schimbări la nivel macrosocial (la nivel de societate, la nivel european). Dacă continuăm pe această proiecție logică putem desprinde care sunt mecanismele unei eventuale schimbări produsă în timp. Din punct de vedere educațional vom constata cu siguranță rolul educativ al instituțiilor de stat și căutarea acestora în calitate de resurse.
Astfel, în mediul competitiv actual, mediul educațional românesc, începe să recunoască importanța tot mai mare a serviciilor pe care le oferă și, în consecință, să se concentreze pe întâmpinarea nevoilor și așteptărilor elevilor. Pentru a avea succes, școala trebuie să identifice care sunt aspectele importante pentru elevi și în consecință, să le ofere acestora ceea ce ei așteaptă dar și ceea ce piața muncii le oferă acestora după finalizare școlarizării. În particular, în această nouă piață, școala este încurajată să examineze cu mare atenție nevoile clienților și cumpărătorilor ei, cu scopul de a satisface aceste nevoi cu precizie.
Principalul scop al acestei lucrării de față l-a reprezentat efectuarea unei analize clare și corecte de moment a gradului de adoptare a marketingului în domeniul școlar, a promovării serviciilor educaționale de către școlile din România. Din prezentarea unor modele europene de educație inclusiv a modelului românesc corelată cu aspecte identificate în cercetarea practică se constată în ce măsură sunt respectate, în principal, noile tendințe ale științelor învătământului școlar românesc, precum și focalizarea științei marketingului, respectiv centrarea pe subiectul învățării, adică elevul în calitatea sa de consumator al serviciilor școlare. Efectuarea acestei cercetări prezintă o importanță deosebită având în vedere faptul că, în prezent, literatura de specialitate care tratează această temă este relativ restrânsă, iar cea existentă este deseori axată doar pe anumite aspecte.
Oricât de mult încercăm să prezentăm importanța managementului marketingului în educație nu trebuie să uităm că eficiența educației școlare este susținută de transparența practicilor pedagogice, alături de strategii și obiective clare ca parte a segmentului educațional.
Capitolul întâi începe cu prezentarea unor aspecte generale ale marketingului, s-au punctat principalele elemente ale apariției marketingului din punct de vedere cronologic, s-a identificat marketingul educațional și sfera de cuprindere în care acesta este încadrat, precum și principalele particularități ale celor două domenii. Toate acestea fiind urmate de aspectele esențiale cu privire la managementul marketingului și la funcțiile acestuia. Această primă parte a lucrării se încheie cu aspectele legate de managementul comunicării și promovării de marketing
Capitolul al doilea prezintă o radiografiere a pieței serviciilor educaționale și a consumatorilor (beneficiarilor) ei prin prezentarea aspectelor ce țin de promovoarea ofertei educaționale așa cum este ea cunoscută sau cum ar trebui întocmită pentru a obține rezultatele dorite. De asemenea, este specificat aici rolul cadrelor didactice în calitatea lor de promotori ai educației pe care o desfășoară.
Capitolul al treilea prezintă analiza relației dintre piața muncii și oferta educației prin prisma procesului de asigurare a calității și începe cu prezetarea aspectelor cu privire la adaptarea curriculumului și a pachetului educațional la exigențele pieței de muncă din România. Ulterior, sunt identificate premisele metodologice și factuale ale adaptării educațiie românești la cerințele pieței de muncă și de asemenea, sunt prezentate fundamentări empirice a diagnosticării dintre școală și piața muncii.
Am continuat cu prezentarea sintezei rezultatelor evaluării școlare interne și externe a programelor școlare. O imagine clară este oferită în continuare de sinteza studiului comprehensiv provind inserția pe piața muncii a absolvenților de liceu din România.
Capitolul al patrulea identifică o serie de modele cu o posibilă aplicabilitate pentru serviciile educaționale care vizează consumatorul (beneficiarul) și comportamentul acestuia dar prezintă totodată modele de măsurare a calității serviciilor educaționale prin raportare la inițiativele europene cu privire la asigurarea calității educaționale cu imapct asupra pregătirii ofertei educaționale.
Capitolul al cincilea și ultimul din cadrul lucrării de față se referă la partea practică a lucrării divizată în două părți esențiale, care au o succesiune logică: o cercetare documentară referitoare la stadiul actual de cunoaștere al domeniului analizat prin stabilirea unei metodologii de lucru care conține o cercetare de marketing primară realizată prin culegerea de informații din rândul principalilor actori ai sectorului educațional școlar privind cultura de marketing în mediul școlar; și prezentarea, analizarea și interpretarea datelor obținute pe teren.
Cercetarea efectuată pe teren urmărește adaptarea și promovarea ofertei educaționale pe baza tehnicii interviului semistructurat al cărui ghid de interviu cuprinde setul de întrebări prestabilite. Ghidul de interviu este structurat astfel încât să ofere informații legate de promovarea și adaptarea ofertei educaționale. Cercetarea empirică realizată a vizat cadrele didactice în calitate de promotori ai educației, ai serviciilor educaționale școlare, iar rezultatele sunt prezentate în manieră comparativă. Concluziile cercetării de teren aduc în atenție oferta educațională așa cum este ea conturată în literatura de specialitate dar și în realitate prin intermediul cercetării parctice efectuate pe teren.
Lucrarea se încheie cu prezentare concluziilor și a bibliografiei care a oferit o cât mai exactă documentare prin intermediul lucrărilor parcurse din literatura de specialitate în domeniu. Concluziile finale cuprind aspectele legate de managementul marketingului, adaptarea și promovarea ofertei educaționale din România cu punctarea elementelor cheie rezultate din studiul cercetării realizate în mediul școlar.
Concluziile emise de mine sper să ofere o completare a tabloului general privind mediul educațional școlar actual și să reprezinte un punct de plecare pentru factorii de decizie în domeniu atunci când se vorbește de reformarea învătământului școlar românesc la standarde conform contextului internațional și european dar și conform cerințelor impuse de piața muncii.
CAPITOLUL MARKETING – CADRU GENERAL
1.1. Marketing educațional – abordare conceptuală
Conform literaturii de specialitate, conceptul de marketing are mai multe definții, în funcție de modalitatea de abordare. În cadrul lucrării de față este desemnat termenul de marketing ca o activitate practică sau o funcție a unor instituții publice, și mai puțin ca un domeniu al științei, o discipină.
Etimologic, cuvântul “marketing” provine din limba engleză și desemneză “comercializare”, “vânzare/cumpărare”, “piață”. Termenul “marketing” este de origine anglo-saxonă, dat de participiul prezent al verbului „to market” care înseamnă a desfășura operațiuni de piața ce semnifică o acțiune continuă. Termenul marketing, se generalizează în întreaga lume reflectând tendința de universalizare a termenilor științifici în perioada postbelică. Acest termen a apărut cu mult înaintea înaintea apariției științelor economice ca științe. Evoluția științelor economice, evoluția gândirii și curentelor din domeniul științelor economice determină o redefinire a termenului. Din punctul de vedere al modului de definire a conceptului de marketing, de-a lungul timpului au existat mai multe definiții. De exemplu, în una dintre definiții marketingul este privit și considerat exclusiv doar ca un mijloc de vânzare și de promovare mai exact, marketingul înseamnă “realizarea activităților economice care dirijează fluxul bunurilor și serviciilor de la producător la consumator sau utilizator (Kotler și alții, 1998, p.52). Mai recent, în cea de-a doua jumătate a secolului XX, termenul de marketing este mult revizuit ca definire și înțelegere. Așadar, marketingul apare legat de noțiunea de "client" sau "consumator", abordarea conceptuală fiind mult mai largă, procesuală, sistemică și interdisciplinară. De asemenea, această nouă direcție de definire a termenului de marketing lărgește considerabil sfera a piața muncii.
CAPITOLUL MARKETING – CADRU GENERAL
1.1. Marketing educațional – abordare conceptuală
Conform literaturii de specialitate, conceptul de marketing are mai multe definții, în funcție de modalitatea de abordare. În cadrul lucrării de față este desemnat termenul de marketing ca o activitate practică sau o funcție a unor instituții publice, și mai puțin ca un domeniu al științei, o discipină.
Etimologic, cuvântul “marketing” provine din limba engleză și desemneză “comercializare”, “vânzare/cumpărare”, “piață”. Termenul “marketing” este de origine anglo-saxonă, dat de participiul prezent al verbului „to market” care înseamnă a desfășura operațiuni de piața ce semnifică o acțiune continuă. Termenul marketing, se generalizează în întreaga lume reflectând tendința de universalizare a termenilor științifici în perioada postbelică. Acest termen a apărut cu mult înaintea înaintea apariției științelor economice ca științe. Evoluția științelor economice, evoluția gândirii și curentelor din domeniul științelor economice determină o redefinire a termenului. Din punctul de vedere al modului de definire a conceptului de marketing, de-a lungul timpului au existat mai multe definiții. De exemplu, în una dintre definiții marketingul este privit și considerat exclusiv doar ca un mijloc de vânzare și de promovare mai exact, marketingul înseamnă “realizarea activităților economice care dirijează fluxul bunurilor și serviciilor de la producător la consumator sau utilizator (Kotler și alții, 1998, p.52). Mai recent, în cea de-a doua jumătate a secolului XX, termenul de marketing este mult revizuit ca definire și înțelegere. Așadar, marketingul apare legat de noțiunea de "client" sau "consumator", abordarea conceptuală fiind mult mai largă, procesuală, sistemică și interdisciplinară. De asemenea, această nouă direcție de definire a termenului de marketing lărgește considerabil sfera activităților legate de marketing, folosind acest concept nu numai la activitățile economice, ci și la activitățile sociale. Conceptul de marketing, formulat la începutul secolului nostru, a cunoscut o dezvoltare rapidă, ce reflectă evoluția economico-socială a acestui veac și marchează în fapt trecerea de la societatea de producție la o societate de consum (Dubois și Jolibert , 1992, p.1).
Marketingul semnifică organizarea procesului de conceptie a produselor, productia, desfacerea si activitatea de service si postvanzare, pornind de la ideea de cunoastere a cerintelor consumatorului sau utilizatorului, in scopul satisfacerii celor mai exigente cerinte ale acestuia (Zamfir, 1974). Marketingul este un concept fundamental, o noua optică economică, un nou mod de a gândi, de a pune accentul pe obținerea de beneficii de către întreprindere prin satisfacerea cerințelor consumatorilor pe calea adaptării produselor, prețurilor, distribuției și a altor activități teoretice și practice, programate și organizate prin folosirea unor metode și tehnici științifice (Ștefănescu, 1995).
În lucrările de specialitate sunt prezentate numeroase defințíi referitoare la conținutul marketingului, cele mai multe abordând în mod unilateral marketingul, fie doar ca activitate economică sau modul de activități economice, fie ca proces economic, social, fie ca o filozofie. Aceasta demonstrează că marketingul este un fenomen deosebit de complex ce îmbină teoria cu practica. M. Baker consideră că fiecare lucrare legată de marketing începe cu o altă definiție (Baker, 1996, p.16).
Interesul deosebit acordat mai ales de economiști, dar nu numai de ei, acestui nou concept, s-a concretizat într-o multitudine de definiții, care reflectă puncte de vedere de o mare diversitate, precum și evoluția în decursul timpului. Marketingul este aplicat și orientat diferit, în functie de domeniul de activitate, de produse, de consumatorii cărora se adresează, și avem: marketing orientat spre produs (când utilizatorul (clientul) este orientat spre acele produse care oferă cea mai bună calitate); marketing orientat spre vânzare (atunci când utilizatorul nu va cumpăra destul din produsele firmei dacă firma cționează în domeniul promovării și distribuției); și marketing social (presupune testarea pieței consumatorilor și satisfacerea dorințelor lor într-o manieră care să îmbunătățească societatea în general. In ultima perioada a devenit mai pregnantă orientarea marketingului spre client, spre menținerea relației cu clientul.
Un alt factor în deschiderea perspectivei marketingului este creșterea complexității organizațiilor, întrucât în organizațiile de mare dimensiune cei mai mulți angajați se îndepărtează tot mai mult de utilizatorul final al produsului ceea ce duce la apariția a două probleme importante (cereri conflictuale și separarea proprietății și controlului) (Hill și O'Sullivan, 1997, p.18). În depășirea acestor probleme, marketingul are un rol important deoarece determină adaptarea structurilor organizatorice, a sistemelor de operare, comunicare, remunerare, precum și a activităților angajaților pentru satisfacerea nevoilor clienților.
Toți acești factori amintiți determinată accentuarea rolului importanței marketingului în activitatea organizației, dar impun cu necesitate restructurarea și reevaluarea modului de desfășurare a activității de marketing, o reexaminare a căilor prin care marketingul poate fi introdus și acceptat ca filosofie de afaceri (vezi figura 1).
Figura 1 – Factorii ce accentuează importanța marketingului
Sursa: Stanciu, S. (2002), http://ebooks.unibuc.ro/StiinteADM/sica/1.htm, accesat 17.05.2015.
Stanciu scrie despre contribuția marketingului în perioada posbelică la dezvoltarea economico-socială care impune o nouă tendință accent sporit pe transferul conceptului și activității de marketing în sectorul non-profit. Avântul domeniului marketingului nelucrativ, ce reflectă de fapt nivelul înalt de dezvoltare economico-socială, de civilizație al țărilor industrializate, a dus la apariția unor probleme deosebite pe care organizațiile non-profit încearcă să le rezolve prin explorarea beneficiilor marketingului. Marketingul non-profit își propune să asigure gestionarea rațională a acțiunilor sociale, creșterea cerințelor de o anumită natură din mediul social prin aplicarea conceptelor și tehnicilor de marketing în activitățile desfășurate de indivizi sau organizații, altele decât cele legate de profit. Misiunea marketingului non-profit constă în informarea, convingerea și motivarea oamenilor pentru susținerea unor cauze sociale și încurajarea participanților activi prin promovarea ideii că acțiunile lor sunt benefice atât pentru indivizi, cât și pentru întreaga societate. Marketingul non-profit trebuie privit ca un proces ce ajută schimbarea a ceva de valoare pentru ceva de care ai nevoie. Pătrunderea și extinderea marketingului în sectorul non-profit, evidențiază multiplele sale aplicații dar și recunoașterea scopului său, acela de satisfacere a nevoilor consumatorului eficient. Atingerea acestui scop presupune cunoașterea mai aprofundată a comportamentului consumatorului de bunuri și servicii prin studierea comportamentului consumatorului, întrucât marketingul înseamnă satisfacerea nevoilor oamenilor și de aceea trebuie înțelese reacțiile pe care aceștia le au față de bunurile și serviciile oferite.
Educația reprezintă parte a marketingului serviciilor, a marketingului social, a organizațiilor non-profit, prin rolul său complex, social și cultural. Termenul „educațional” alături de cel de „marketing” generează un domeniu specializat, prin aplicarea metodelor, politicilor și strategiilor de marketing în domeniul educației. Școlile aplică prin activitatea lor principiile marketingului social, neurmărind beneficii financiare în urma prestării serviciilor deoarece oferă servicii educaționale obligatorii, finanțate din bugetul de stat. O dată cu procesul descentralizării instituțiilor de învățământ, acesta este obligat să ofere și servicii contracost, de exemplu servicii educaționale în cadrul formării adulților prin cursuri de formare sau perfecționare profesională. În acest caz unitățile aplică practici din domeniu marketingului serviciilor.
Literatura de specialitate în domeniul marketingului educațional nu oferă foarte multe date, datorită faptului că este un domeniu nou. Philip Kotler a oferit o serie de baze solide de marketing pentru activitățile de bază a unităților de învățământ. Marketingul educațional este componentă a marketingului social, pentru care Philip Kotler identifică următoarele domenii de acțiune: reforme în domeniul sănătății; reforme în domeniul protejării mediului înconjurător; reforme în domeniul educației; și reforme economice. Așadar, reformele în domeniul educație se referă la creșterea gradului de alfabetizare; îmbunătățirea școlilor publice; creștere performanțelor în însușirea matematicii sau a științelor naturii; îmbunătățirea condițiilor de muncă văzută ca stimulent pentru cadrele didactic. John H. Holcomb scrie în 1993 referitor la sistemul școlilor publice din America. Aceste lucrări au fost inițiatoarele metodelor de eficientizare a serviciilor educaționale prin îmbunătățirea activităților elevilor, membrilor consiliului administrativ, directorilor de școli. Andrew Hockley tratează subiecte legate de cultura organizațională, resurse umane, comportamentul consumatorului, management financiar respectiv managementul proiectelor în unitățile de învățământ.
Printre lucrările importante în limba română putem aminti cele ale profesorilor universitari Gabriel Brătucu și Ana Ispas, „Introducere în marketingul social” respectiv „Marketing social”. Printre tezele de doctorat susținute la Academia Studii Economice București amintim pe cea a lui Calota George M. “Metode de proiectare și dimensionare a învățământului din România”, Gafencu Mariluzia “Strategii ale dezvoltării învățământului superior” și cea a lui Bacila Mihai Florin „Cercetări de marketing în învățământul superior”.
În educație unul dintre domeniile care se dorește a fi utilizat cât mai des deși este adesea greșit înțeles de către personalul didactic al școlilor direct implicat în procesul de educație este, marketingul educațional. Educația este o activitate umană prin care se dezvoltă personalitatea omului aceasta determinând dezvoltarea societății. Educația în primul rând se realizează în familie, după care sub formă organizată prin intermediul unităților de învățământ, a bisericii însă nu este de neglijat nici influența mass mediei, care nu poate fi controlată de individ, dar are un efect puternic. Învățarea în cadrul instituțiilor de învățământ este o activitate sistematică, dirijată, cu scopul acumulării cunoștințelor, aptitudinilor, competențelor formatori de personalitate.
Marketingul educațional are rolul de a armonizarea interesele individuale cu cele colective în ceea ce privește instruirea și maximizarea efectelor unui anumit proces de instruire indiferent de influențele externe.
Astăzi, rolul marketingului este unul extins din sfera producției spre cea a serviciilor, și chiar în cadrul instituțiilor și organizațiilor nonprofit. Marketingul educațional este un concept relativ nou, având ca scop primordial armonizarea intereselor individuale cu cele colective în ceea ce privește instruirea prin maximizarea efectelor unui anumit proces de instruire. Extinderea marketingului în domeniul serviciilor, în comparație cu sfera producției este completată de încă trei elemente noi: personal, dovezi fizice și procesul de prestarea a serviciilor. Unele politici și strategii de promovare din sfera producției au aplicabilitate și în sfera serviciilor, dar sunt o serie de elemente speciale, generate de caracteristicile serviciilor.
1.2. Managementul marketingului – definire, concept, proces
În viziune modernă, marketingul poate fi definit drept procesul de management responsabil pentru identificarea, anticiparea și satisfacerea necesităților clientului (Hill și O'Sullivan, 1997). Marketingul accentuează rolul managementului și coordonării dezvoltării programelor, formării prețurilor, comunicațiilor și distribuției. Multe instituții iau decizii fără a lua în considerare legăturile cu piața. Având în vedere că multe instituții educaționale își pot permite risipirea resurselor, ele trebuie să atingă un nivel ridicat de eficacitate în relațiile lor cu piața.
Procesul de management este exercitat de manageri, ierarhizați după o anumită structură organizatorică, în cadrul căreia, pentru realizarea obiectivele organizează și coordonează activitățile conduse, motivează personalul, controlează rezultatele și reglează neconcordanțele. Momentul cel mai important al procesului de management fiind reprezentat de decizia managerială. Astfel, sunt puse în mișcare activitățile specifice, grupate corespunzător funcționării instituției sau organizației respective, totul luat forma unor intercodiționări precum: prevedere (planificare)-organizare-antrenare-controlul și reglarea. Acestea reprezintă aspectele corelative între funcțiile managementului și funcțiile instituției.
Funcțiile managementului se referă la ansamblul instituției, dar se regăsesc și în fiecare din funcțiunile acesteia. Analizate separat, fiecare din funcțiunile instituției evidențiază un management propriu, care de detaliază corespunzător unor structuri componente sub forma, în cazul de față, a managementului marketingului.
Conform Asociației Americane de Management, managemnetul presupune a obține rezultate prin alții însă prin asumarea responsabilităților pentru aceste rezultate. Se acceptă atât managementul general al instituției, cât și managementul funcțional și secvențial, în rândul cărora se regăsește și managementul marketingului. Managementul presupune totodată, descentralizarea sistemului organizatoric și aprecierea oamneilor în funcție de rezultatele obținute de aceștia.
Conform autorilor, Philip Kotler și Gary Armstrong, managementul marketingului reprezintă „arta și știința de a alege piețe-țintă și de a edifica relații profitabile cu ele, ceea ce presupune obținerea, păstrarea și dezvoltarea clienților prin crearea, furnizarea și comunicarea unei valori superioare pentru client. Prin urmare, managementul marketingului presupune gestionarea cererii, care la rândul ei presupune gestionarea relațiilor cu clienții” (Kotler și Armstrong, 2004). Din definiția celor doi autori rezultă faptul că managementul marketingului nu are ca obiect principal servirea unor consumatori (beneficiari) generici sau potențiali, ci servirea acelor consumatori pe care instituția îi poate servi bine și în mod profitabil pentru ambele părți.
Managementul marketingului are ca punct de plecare identificarea cererii, căreia îi propune o serie de servicii, în condițiile competitivității pentru instituția care prezintă oferta serviciilor. Așadar, managementul marketingului este foarte important deoarece el poate constata, la un moment dat, ce tip de cerere există în mod real pe piață cu privire la serviciile oferite, el implicându-se în această realitatea prin schimbarea ofertei de servicii propuse consumatorilor săi.
Conform datele analizate până în prezent, considerăm managementul marketingului ca parte importantă a managementului general prin care se prevede, organizează, antrenează, controlează și reglează activitățile specifice de realizare a obiectului specific instituției respective în condiții de competitivitate (vezi figura 2).
Figura 2 – Elementele sistemului de marketing
Sursa: Adaptare după Kotler și Armstrong, 2004, p.13.
Managementul marketingului cuprinde ansamblul concret de cunoștințe despre procesele și relațiile de conducere a ansamblului activităților de marketing, concretizat în tehnici și metode de management care asigură folosirea optimă a potențialului uman și material și atingerea performantă a obectivelor instituției (Niculescu și Verboncu, 1999, p.37). Instituția prin structura funcțională proprie de marketing, se angajează la servirea, la concurența pieței în domeniu, a unei piețe în schimbare. Instituția, în cazul nostru vorbim de unitatea școlară, își lansează oferta și mesajele fie direct prin structuri proprii de marketing operațional, fie indirect, prin sistemul de intermediari, la fel cum procedează și concurența. Toți actorii implicați în sistem sunt influențați de aceleași condiții conjuncturale economice, fizice, financiare, demografice, politice, legislative, socioculturale. Fiecare parte a procesului de management aduce plus valoare acțiunii în cauză și determină trecerea spre un alt nivel. Sucesul în acest caz, nu depinde numai de instituția care face oferta de servicii proprii, ci și de modul în care reușește întregul sistem al instituției ofertante, de modul în care se angajează acesta să răspundă nevoilor consumatorilor finali.
De exemplu, la nivelul instituțiilor școlare, managementul marketingului poate orienta activitatea generală instituțională în una sau mai multe din următoarele concepții: concepția orientată spre oferta educațională, spre serviciile propuse consumatorilor; concepția orientată spre marketing și concepția orientată spre marketing societal. Astfel, concepția de managmentul marketingului educațional orientat spre oferta serviciilor educaționale, necesită canalizarea energiilor instituției școlare spre îmbunătățirea continuă a performanțelor calitative ale servciilor. Dacă școala care face oferta educațională consideră că are un nivel ridicat al serviciilor educaționale, a performanțelor școlare ale elevilor săi, atunci managementul marketingului trebuie să se îndrepte școla spre eforturi maimari în domeniul promovării.
Manangementul marketingului bazat pe concepții de marketing urmărește atingerea obiectivelor instituționale prin cunoașterea cererii și de oferirea serviciilor corespunzătoare, într-un mod mai eficient decât concurența. Concepția de marketing societal reprezintă o formă superioară a managemntului marketingului centrat pe marketing, ce pornește de la ideea ca instituția care face oferta pe piață trebuie să prevadă și să stabilească dinamica nevoilor consumatorilor săi, dorințele și cerințele piețelor vizate și să furnizeze satisfacții mai eficiente și mai eficace decât concurența.
1.2.1. Funcțiile managemntului marketingului
1.2.1.1. Funcția de previziune/planificare
Instituția/Organizația este un tot unitar compus din diferite organisme cu caracter poductiv sau neproductiv, a cărei activitate trebuie organizată, cordonată și dirijată în direcția atingerii obiectivelor stabilite de aceasta. La baza devoltării conștient dirijate a instituției trebuie să stea spiritul stabilirii de obiective clare, precum și acțiunea de planificare a întregii instituții. Planificarea este în general, principala metodă de organizare și de conducere de către managementul propriu pentru ca aceasta să facă față unuimediu concurențial supus schimbării (Bărbulescu, 1995). Într-un mediu competitiv, planificarea trebuie privită ca o activitate managerială deosebit de complexă, fundamentată pe studii, calcule și sinteze și îmbină planificarea curentă cu cea de perspectivă.
Planificarea internă se combină perfect cu palnificarea de perspectivă, planificarea curentă și planificarea operativă. Planificarea de pesrpectivă se referă la obiectivele și sarcinile majore, corelate și intercondiționate, ce se stabilesc pentru o perioadă mai mare de timp, exprimând linia fundamentală a evoluției instituției respecive. Elaborarea planurilor de pesrpectivă permit instituției sa-și coordoneze eforturile pentru creșterea calificării personalului, creșterea eficienței generale, realizarea unei competitivități ridicate.Din aceste planuri se pot deduce condițiile de externalizare a unor activități, indică direcțiile utilizării activităților viitoare și evoluția principalilor indicatori. Planificarea curentă detaliază obiectivele stabilite în planificarea de perspectivă, adaptaându-le la condiții actuale de timp. Ea se concretizează în elaborarea planurilor actuale, în prezent, cu o coordonare trimestrială pe baza evaluărilor efecuate. Prin intermediul acestei planificări se determină, se coordonează și se controlează întreaga activitate. Planificarea operativă reprezintă o continuare și o dezvoltare a planificării curente și se referă la elaborarea plnurilor structurilor organizatorice și funcționale ale instituției pe perioade mai scurte de timp. Prin planificarea operativă se pot surprinde posibilități suplimentare de sprijinire a activităților și se pot face anumite corecții acolo unde se impune.
Funcția de planificare include stabilirea de indicatori de calitate, măsurabili, care stabilesc diferite praguri planificate de garantare a calității serviciilor oferite și sunt ăn general, indicatorii care stau la baza stabilirii tuturor celorlalți indicatori. Tipurile de unități în care sunt măsurați acești indicatori diferă în funcție de tipul de activitate al instituției. Indicatorii folosiți au la bază un set de norme care reglementează direcțiile acțiunilor întreprinse și mijloacele utilizate și contrubuie la caracterizarea nivelului de analiză a efcienței instituției/organizației. Indicatorii și normele stau la baza atât a planificării perspective și direcționale, cât și la baza planificării curente și operaționale.
În strânsă legătură cu piața concurențială, se întocmește un plan de acțiune care exprimă strategia proprie a ofertei de servicii propusă consumatorilor precum și politicile de imagine și comunicare cu piața. În mode special, piața concurențială trebuie să arate cum vor evolua serviciile oferite, ce rezultate sunt anticipate și care prognoza cererii. Un astfel de plan de acțiune trebuie să conțină următoarele:
analiza costurilor de funcționare a activităților – se referă la costurile legate de procesul de promovare (deplasări, materiale de prezentare, participare la târguri), costuri legate de diferite taxe privind întocmirea materialelor de prezentare și promovare;
investiții necesare – se referă la costurile generate de investiții curente și conexe precum amenajări, pregătirea personalului;
proiecții diverse- se referă la calcule finaciare sau calcule privind anumite rezultate imediate ale activităților întreprinse;
anexe – anexele au rolul să aducă argumente sistematizate cu privire la capitolele planului de acțiuni și cuprinde informații privind: datele de indentificare ale instituției; viziune și strategie; elemente de suport; analiza pieței; analiza costurilor de operare; investiții necesare; proiecții.
Un plan eficient de marketing trebuie să conțină concluzii referitoare la: descrierea pieței; identificarea segmentului de grup/piață țintă; mediul concurențial; strategia de marketing; cercetarea de piață; previzionarea promovării produselor oferite.
1.2.1.2. Funcția de organizare
Structura organizatorică include divizarea muncii pe sarcini și acțiuni precise , coordonarea sarcinilor și delimitarea cadrului de responsabilitate. Ea reunește mecanismele de coordonare la nivelul instituției, obligații care decurg din acestea. Structura organizatorică prinde contur prin ansamblul de posturi, funcții, niveluri, ponduri ierarhice și prin relații organizatorice.
Organizarea internă a marketingului presupune realizarea în interiorul instituției a segmentului din care face parte consumatorul, pregătirea personalului, aria de activitate, contribuțiile fiecărui membru implicat în procesul de organizare.
Funcția de organizare presupune existența la fiecare structură organizatorică ce gestionează difertite tipuri de activități de marketing (cercetare, promovare, coordonare, comunicare) dar există instituții precum sunt instituțiile de învățământ, care își oferă serviciile unor consumatori distincți (elevi), folosind canale de comunicare speciale, pot adopta o structură organizatorică a marketingului după criteriul serviciilor pe care le oferă.
Organizarea activității de marketing pentru promovarea serviciilor unei instituției se poate realiza fie pe criteriul serviciilor, fie pe criteriul consumatorilor (beneficiarilor). În funcție de situație, instituțiile/organizațiile pot constitui structuri de marketing pentru promovarea sau lansarea unor servicii, pot apela la servicii exterioare sau pot elabora noi strategii de a atrage atenția grupurilor țintă.
1.2.1.3. Funcția de antrenare (decizie)
Procesul decizional se realizează pe baza algoritmului de elaborare a deciziilor manageriale, ținându-se seama de natura activităților de marketing ale instituției respective. Luarea deciziilor de marketing este un proces complex, în care unele decizii pot avea un caracter unicat, în timp ce altele se iau în condițiile în care se produc interacțiuni. Ca orice decizie de management, și deciziile de marketing includ elemente de certitudine și elemente de incertitudine.
Procesul de luare a deciziilor de marketing presupune parcurgerea etapelor următoare (Udrescu și Coderie, 2009, p.120):
definirea problemei pentru care trebuie găsită o soluție și stabilirea obiectivelor ce urmează a fi realizate cu privirea la problema respectivă;
enumerarea variantelor de acțiune posibile;
culegerea informațiilor privind variantele posibile de acțiune și estimarea efectelor acestora;
identificarea celor mai favorabile variante;
dezvoltarea și implementarea varaiantei adoptate;
evaluarea rezultatelor finale și aducerea corecțiilor necesare acolo unde se impune acest lucru.
În marketing, calitatea unui serviciu are două dimensiuni de apreciere: nivelul și constanța. Ceea ce înseamnă calitate în performanță. Deciziile sunt extrem de importante, și ne vom referi aici la două tipuri de decizii mai importante pentru lucrarea de față și anume, deciziile cu privire la configurarea canalelor de distribuție și la deciziile de promovare. Deciziile privind configurația canalelor de distribuție au în vedere analiza nevoilor de servire a consumatorilor. Obiectivele canalului de distribuție se stabilesc în funcție de nivelul de servire solicitat de consumatori sau de grupul-țintă, ele fiind influențate de natura instituției, concurenți și piață. Deciziile de promovare constă într-o combinație specifică de instrumente de publicitate, promovarea serviciilor, relațiile publice pe care instituția respectivă le realizează pentru atingerea obiectivelor sale. În acest context, prin publicitate înțelegem orice formă plătită de prezentare și promovare a serviciilor.
Un alt factor important în luarea deciziilor este motivarea. Motivarea este un proces de stimulare personală și a altor persoane pentru atingerea unui scop sau scopuri. Pentru a lucra bine, oamenii trebuie să fie puternic implicați în munca lor și dornici să-și atingă anumite scopuri: de la cele mai până la cele mai complexe și utile instituției (Moga și Rădulescu, 2004).
Așa cum vom observa și din partea practică a lucrării de față, nstituțiile își stabilesc drept obiectiv de marketing promovarea de servicii și sunt atentă la concurență și cu toate acestea, ajung să se confrunte cu modificări în dorințele consumatorilor, cazuri în care impun noi strategii de marketing în speranța de a menține oferta serviciilor operațională prin stimularea cererii serviciilor sale. În acest context, instituția în acuză poate să-și stabilească strategia de marketing, astfel încât să facă față concurenței pieței pentru a contribui la stabilizarea acesteia. Factorii extreni care influențează deciziile de marketing sunt piața, cererea, concurența și alte elemente care țin de mediul intern al instituției.
1.2.1.4. Funcția de coordonare
Coordonarea este procesul prin care se creează și se menține armonia între activitățile întreprinse de către o instituție/organizație. Prin cordonare, se menține echilibrul departamentelor de marketing ale instituției ca subsistem, sincronizarea acțiunilor substructurilor organizatorice și orientarea personalului în scopul realizării obiectivelor de bază și derivate. Realizarea acestei funcții de management se bazează pe precizarea responsabilităților persoanelor implicate în structurile de marketing sau sunt împuternicite să desfășoare activități de marketing. De asemenea, prin funcția de coordonare are loc urmărirea modului în care au loc eforturile individuale cu cele ale departementelor funcționale din cadrul instituției respective.
Rolul principal al coordonării de marketing este menținerea, păstrarea și perfecționarea stării de ordonare a sistemului instituției și a legăturilor dintre acestea. Pentru ca funcțiile coordonării de marketing să fie realizate eficient trebuie să existe o comunicare adecvată, atât la nivelul instituției, cât și cu mediul exterior, cu piața concurențială. La fel de importantă este eșalonarea rațională a competențelor decizionale cu referitoare la problematica de marketing pe niveluri organizatorice inclusiv, selectarea personalului performant.
1.2.1.5. Funcția de control și evaluare
Funcția de control și evaluarea constă în verificarea continuă și completă a modului în care se desfățoară activitățile de marketing, compartaiv cu standardele și programele adopatate anterior, în sesizarea nergulilor prefigurate, în precizarea cauzelor care au determinat alt curs al lucrurilor și în fundamentarea și dispunerea de măsuri care să asigure desfășurarea optimă a activităților de marketing și obținerea de rezultate cât mai bune. Pe baza planului instituției, managementul acesteia stabilește și ierarhizează obiectivele ce trebuie atinse.
Managementul marketingului pentru a fundamenta elementele de control, toți cei implicați în activitățile de marketing, trebuie să detalieze problematica analizelor, astfel încât concluziile să fie cât mai bine fundamentate și raportate la piață.
În concluzie, managementul marketingului exprimă sunsul calității instituției care realizează acea ofertă pieței, pentru atingerea obiectivelor care îi confirmă existența și buna funcționalitate. Acest lucru este realizat, pe termen lung, respectând două condiții esențiale: atingerea obiectivelor instituției în cauză; îndeplinirea obligațiilor care-i revin. Manangementul marketingului, ca subsistem al mangementului general dintr-o instituție, gestionează mediul concurențail al instituției, prin managemntul relațiilor cu potențialii consumatori/beneficiari ai serviciilor respective, prin managementul activităților specifice. Astfel sunt efectuate analize periodice cu privire la identificarea nevoilor consumatorilor, se fundamaentează strategii, planuri și programe de marketing, în condiții de eficiență și eficacitate, în condiții de concurență. Nerespectarea cerințelor de bază ale marketingului atrage după sine nerealizarea obiecivelor stabilite și eliminarea de pe piața concurenței. Procesul managementului marketingului definește modul, procedura de prestare a serviciului, important pentru standardizarea acestuia și asigurarea calității acestuia.
Managementul comunicării și promovării de marketing
Ceea ce până nu demult constituia un “consum de lux” la nivelul unei intelectualități relativ restrânse, a devenit în ultimul secol și – cu deosebire, în ultimii cincizeci de ani -, un “consum de necesitate” sub aspect informațional, capabil să genereze multiple forme de dependență cotidiană, la nivel de grup sau de individ. Ca urmare, problema definirii conceptului de comunicare este cât se poate de dificilă, suscitînd o multitudine de accepțiuni posibile, multe dintre ele provenind din cele mai diverse orizonturi de abordare.
În principal, această nouă ramură a managemntului și anume, managementul comunicării a devenit domeniu de cercetare sub aspecte diferite. Aceste schimbări au loc încă din a doua jumătate a secolului XX, o dată cu manifestarea unui interes special acordat problemelor legate de producția cunoașterii (informația), de circulația mesajelor (comunicarea) și a efectelor pe care acestea le au la diferite niveluri perceptive (influența).
Problematica abordării fenomenului comunicării are loc în lucrarea de față dintr-un orizont teoretic instrumental, potrivit căruia orice situație care implică un act de comunicare trebuie să realizeze anumite funcții la nivelul grupului unde are loc un asemenea proces. Între aceste funcții, mai importante ar fi funcția de stimulare a sentimentului de participare al membrilor grupului/comunității prin transmiterea unor semnale de mobilizare asupra scopului colectiv.
Deciziile de promovare a serviciilor de către o instituție sau organizație, sunt strâns legate de mixul comunicațiilor de marketing, denumit și mix de promovare, ce constă într-o combinație specifică de instrumente de publicitate, promovarea serviciilor, pe care care instituția le folosește pentru a-și îndeplini obiectivele sale generale.
De exemplu, în cadrul lucrării de față vorbim despre comunicarea dintre școală ca ofertantă a serviciilor educațională și beneficiarii acestor servicii care sunt comunitatea, părinții, elevii. Relația de comunicare care se instituie între școală și comunitate este una necesară și suficientă pentru schimbul de informații util prezentării ofertei educaționale. Aceasta în condițiile în care cercetările în domeniul marketingului educațional surprind contrariul. Școala este cea care trebuie să difuzeze sistematic și conștient informații în cadrul comunității.
Orice instituție, indiferent de gradul său de dezvoltare, depinde de propriul sistem de comunicare. Complexitatea raporturilor dintre persoane, grupuri sau comunități, caracterul particular al exprimărilor culturale, au provocat încă de la începutul secolului trecut, interesul etnologilor, psihologilor, lingviștilor, politologilor ori al sociologilor. În acest sens, o marea atracție a existat pentru construirea paradigmelor comunicării de masă care să pună în evidență regulile și codurile simbolice stabilite de societate, limbajul și relațiile dintre indivizi. Bernard Miège consideră că lumea este cucerită de comunicare fiind fascinată de noutatea problemelor care anunță schimbări spectaculoase în domeniul vieții publice, a educației (Miège, 2000).
O observatie a lui J.B.Thompson ne atrage atenția că, în principiu, cercetătorii care s-au aplecat asupra domeniului comunicării de masă au făcut acest lucru într-un mod care nu diferă radical de procedeele structurate de moștenirea gândirii sociale clasice (Thompson, 2000, p.172). Un argument în acest sens îl reprezintă evoluția teoriilor comunicării, care timp de aproape un secol au căutat să se adapteze schimbărilor economice, ideologice ori tehnologice ce s-au derulat cu o rapiditate nemaiîntâlnita pâna acum (Miège, 2000, p.159). Câteva dintre acestea s-au impus cu deosebire datorită argumentelor și ideilor pe care le-au pus în circulație de-a lungul timpului.
De pilda, Luckmann a ținut să remarce importanța funcțiilor sociale ale limbajului pentru comunicare, în general. Luckmann a redat limbajului dimensiunea socializantă, datorită căreia lumea devine societate. Din acest punct de vedere, comunicarea este un fapt social definit printr-o serie de atribute esențiale: socialitate, intenționalitate, abstractizare și reciprocitate semio-semantica (Berger și Luckmann, 2008).
În comunicare influențarea conduitelor de grup trebuie să țină cont și de rolul liderilor de opinie în promovarea și resemnificarea mesajelor vehiculate în spațiul public. Aceștia se comportă aidoma unor “relee ale comunicării de masă”, având o funcție decisivă în structurarea opiniei publice grație caracteristicilor de personalitate și a poziției lor de inter-mediatori ai valorilor și intențiilor venind dinspre comunicatori. Actiunea lor constă într-o valorizare a mesajelor potrivit intereselor și nivelului lor cultural de receptare a unui discurs relativ neutru sub aspectul efectelor urmărite de comunicatori: agentii publicitare, grupuri de interese, autorități publice, specialiști ai relațiilor publice. Raporturile pe care aceștia le au cu grupul, prestigiul comunitar de care se bucură, accesul rapid la informația relevantă, constituie elemente “strategice” extrem de importante în acreditarea lor ca “orientatori de opinie”. Ei cunosc cel mai bine expectanta comunității supuse acțiunii de influențare mediatică și, din acest motiv, pot interveni decisiv în procesul convertirii opiniilor în convingeri puternice.
După Merton, consecințele sociale ale comunicării de masă (funcțiile) nu trebuie niciodată derivate mecanic din intenționalitățile afișate ale mesajelor pe care le vehiculează actorii sociali. Ele sunt doar aparent consistente, întrucât pot fi afectate nemijlocit de o anumită incongruență culturală, axiologică ori de limbaj. De aceea, el susține cu insistență necesitatea unei adecvări între mijloacele și scopurile acțiunii sociale, pentru a întelege corect natura și amploarea consecințelor semnificative ale acesteia pentru societate. Realitatea confirmă faptul că, de cele mai multe ori, funcțiile și scopurile comunicării sunt non-coincidențe. Cel mai bun exemplu în acest sens oferit de sociologul american se referă la situația în care între scopul declarat al instituției și obiectivul său real există o mare diferență, pe care inițiatorii o ascund cu premeditare. În afara scopului explicit, instituția are și unele scopuri implicite, dar greu de bănuit. Unul este cel legat de îmbunătățirea imaginii publice a funcționarilor prin mediatizarea eforturilor lor de a servii cetățeanul. Altele se referă la domenii diverse de activitate: atragerea de fonduri (scop implicit) prin distribuirea unor “formulare tip” pentru evidența și aflarea nevoilor consumatorilor (scop explicit); atragerea interesului autorităților publice și mediului de afaceri asupra sistemului de învățământ (scop explicit) și a salariilor ori a nevoilor mediul intern al școlii (scop implicit); semnalarea degradării imobilelor școlare (scop explicit) și necesitatea unor fonduri suplimentare pentru bugetul învatamântului (scop implicit); prezentarea unei reuniuni a oamenilor de afaceri (scop explicit) și a tratamentului care ar trebui aplicat în relatia lor cu instituțiile de învățământ ale statului (scop implicit) ș.a.m.d..
Pornind de la aceste exigențe ale cercetării efectelor de comunicare considerăm necesară adăugarea unei funcții care se referă la forma în care sunt culese, prelucrate și distribuite informațiile privitoare la evenimente ce au loc fie în interiorul unei instituțiii, fie în exteriorul său. Apoi, corelarea efectelor cu mediul social în care au loc procesele de comunicare contribuie la o mai bună integrare a actorilor în universul problematic al lumii în care trăiesc. O corectă interpretare a semnificației acestor efecte are drept urmare o adaptabilitate crescută a actorilor la exigențele mediului social. Prin sistemul său instituțional, acesta acordă doar “șanse de viață” unor persoane aflate în competitie unele cu altele, nu și “garanții de reușită” în “realizarea scopurilor” urmărite. Instituțiile îndeplinesc o funcție prescriptivă, conform căreia corelarea efectelor comunicării cu mediul social contribuie nemijlocit la adaptarea conduitelor în raport cu evenimentele din societate. Un asemenea prescriptor poate fi profesorul dintr-o instituție școlară, dar numai pentru grupul țintă semnificativ (elevi și părinți).
Un aspect ce merită luat în considerare, este acela de prevenire rapidă asupra unor pericole (abandonul școlar, slaba inserție pe piața muncii după finalizarea școlarizării, lipsa oportunitățile acolo unde nu există o educație și o formare profesională în general etc.) întrucât pot exista consecințe colaterale. La acest gen de informație, accesul este nedescriminatoriu, în măsura în care comunicarea de masă are caracter public. Grupul-țintă trebuie informat atât cu privire la avantajele unei educații de calitate cât și în privința eventualelor efecte negative ca urmare a privării de anumite servicii educaționale pe care școala respectivă le poate oferi elevilor săi. Toatea acestea se bazează pe informații întrucât produsul principal al comunicării este informația.
Proporția limbajului (simbolic, operatoriu, emotional) diferă atât în funcție de contextul în care funcționează un limbaj, dar și în funcție de motivele ori finalitățile transmiterii mesajelor. Indiferent, însă, de tipurile de limbaj utilizate în procesul comunicării, mesajul ca atare și, cu deosebire, informația pe care o vehiculează acesta, trebuie să dețină ca primă calitate a sa noutatea. Se spune despre o informație că este utilă numai dacă are valoare de noutate pentru destinatarii unui mesaj, dacă aduce un plus semnificativ de cunoaștere celor susceptibilii să o folosească. Or, prin noutate teoreticienii comunicării înțeleg un anumit raport, specific, dintre informație și o realitate improbabilă sau cât mai puțin verosimilă din punctul de vedere al destinatarului unui mesaj. Altfel spus, pentru a fi noutate o informație trebuie să răspundă adecvat unei situații care a apărut, dar care a fost puțin probabil de prevăzut, sau că inițial a fost dificil de presupus că ea se va petrece.
Trebuie precizat, totuși, că funcționarea acestui mecanism este condiționată de existența interesului pentru informație. Aceasta înseamnă, implicit, că pe o asemenea piață se manifestă acțiunea unor “legi ale pieței informaționale”, iar gestiunea produsului informațional constituie componenta managerială a valorificării informației. Cine gestionează informație de interes cât mai larg, beneficiază instantaneu și de una dintre cele mai eficiente surse de putere în societate. Din acest punct de vedere, campaniile de informare și promovare constituie o realitate concludentă. Mesajele sale sunt deosebit de eficiente și au extensiunea cea mai mare, inclusiv la scară largă.
Există din acest punct de vedere un calculul al valorii informației. Distribuția produsului informațional nu privește doar extensiunea teritorială, ci în aceiași măsură are în vedere efectele pe care le produce asupra destinatarilor. În această privință, forța de impact a informației depinde de numeroși factori, interni și externi.
Mesajul transmis are o valoare informativă, iar aceasta de relevanța socială a informației vehiculate în societate. Ea poate avea, fie o importanță majoră, fie una minoră pentru cei cărora le este adresată. Poate fi o “simplă știre” sau un “eveniment de presă”, care poate să surprindă prin inedit și noutate ori să aibă consecințe deosebit de importante sub aspect social, economic și cultural.
De menționat, totuși, că folosirea unei înlănțuire a etapelor procesului de comunicare păcătuiește prin supoziția falsă că orice proces al comunicării este unidirecționat, că poziția de
comunicator o exclude pe aceea de receptor. Or, se știe că rolul de emitent de mesaje poate fi substituit, în mod alternativ, cu cel de destinatar sau “țintă” a altor mesaje. Orice comunicare implică un anumit feed-beck, o retroacțiune și o formă oarecare de răspuns. Altminteri comunicarea ar favoriza un “dialog al surzilor”. Se poate spune că există o relație de schimb evidentă între actorii procesului de comunicare, în sensul că unii comunică și alții receptează informație, într-un proces în care rolurile sunt interșanjabile. Din perspectiva schimburilor de mesaje, unii “vând”, iar alții “cumpără” acest produs sui generis participând în mod egal la “construcția” pieței informaționale.
Strategia de comunicare și relațiile publice pe care le are astăzi școala, reprezintă cu adevărat o necesitate. Comunicarea implică acțiuni coerente de creare de imagine, integrând elemente de cultură organizațională. Astăzi, mai mult ca oricând, școala ar trebui să se raporteaze în permanență la comunitatea locală, la elevi și părinți, precum și la personalul propriu, propunându-și să asigure condiții optime de comunicare internă și externă. Contextul actual al învățământului, marcat de un grad sporit de descentralizare administrativă, de eficiența în comunicare ale unității de învățământ și de modalitatea în care aceasta este percepută în exterior, depinde într-o măsură importantă evoluția de ansamblu a școlii. Evoluția educației este redată fidel în statisticile de bază, referitoare la populația școlară, la asigurarea normelor didactice și a finanțării de bază și chiar complementare.
Comunicarea în învățământul actual nu mai este de multă vreme opțională, iar competitivitatea dintre unitățile de învățământ generează oferte educaționale diverse, formulate după toate legile marketingului. Crearea de evenimente de promovare, asigurarea vizibilității externe, sunt imperative pe care școala contemporană românească nu-și mai permite să le neglijeze, în contextul dinamicii demografice actuale, determinate de scăderea natalității, pe fondul precarității induse de criza economică mondială.
Obiectul major în managementul comunicării și promovării de marketing este de a influența mediul extern al școlii. Comunicarea care nu încearcă să influențeze este o comunicare superficială. Scopul promovării este de a determina grupul-țintă, adică elevii și părinții, să aleagă școala respectivă. În acest sens, promovarea ajută la informarea grupului-țintă despre ceea ce oferă școala și stimuleză totodată, interesul în educație. Numai promovarea nu este de ajuns să convingă consumatorii (beneficiarii) însă, promovarea îi face pe aceștia din urmă, să viziteze școala. De aici încolo intervine, calitatea serviciilor educaționale oferite și oamenii implicați în educare care împreună, pot să asigure o alegere rațională.
În managementul comunicării și promovării de marketing, grupurile către care are loc comunicarea pot fi uneori altul decât cel țintă. De exemplu, școala se poate îndrepta cu atenția spre cei care îi influentează pe elevi în alegerea lor și mai puțin pe elevi. Pentru a utiliza comunicarea, în influențarea aprecierii oamenilor privind serviciile educaționale ale unei instituții școlare, acea instituție are nevoie să cunoască cât mai bine interesele grupului-țintă, modul în care acest grup obține informații și cum văd membrii lui școala.
De exemplu, în practica, se utilizează promovarea ca instrument de bază al marketingului. Aici există riscul, dacă ne referim la școală, de a cădea în capcana de a confunda marketingul cu vânzarea iar acest lucru trebuie bine înțeles atunci când discutăm despre promovarea unor servicii educaționale.
Managementul comunicării în cadrul unei instituții de învățământ urmărește trei mari aspecte: consolidarea și îmbunătățirea reputației organizației de învățământ; diferențierea produsului educațional pe piață; fidelizarea consumatorilor de produse/servicii educaționale (Enache, Brezoi și Crișan, 2013, p. 65).
CAPITOLUL II. PIAȚA SERVICIILOR EDUCAȚIONALE ȘI CONSUMATORII (BENEFICIARII) EI
2.1. Promovarea ofertei educaționale
Activitatea principală a unei instituții de învățământ este oferirea de servicii de învățământ, constituind serviciile de bază oferite de către acesta. În afara serviciului de bază, unitatea de învățământ poate oferi servicii complementare și suplimentare numite în literatura de specialitate, împreună periferice.
În sistemul de educație, procesul de planificare pe termen lung este structurat pe patru niveluri. În primul rând se elaborează la nivel național de către Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului strategiile urmate de planurile Regionale de Acțiune pentru Învățământul Profesional și Tehnic (PRAI, elaborat la nivel regional), acestea sunt urmate de Planurile Locale (PLAI), realizate la nivel județean de către Inspectoratele Județene după care al patrulea pas este elaborarea Planurilor de Acțiune ale Școlilor (PAS) de către conducerea unității. Aceste planuri cuprind o analiză detailată având în vedere aspecte demografice, economice respectiv evoluția pieței muncii.
Instituțiile de învățământ au rolul de a oferi servicii educaționale elevilor cu scopul dobândirii competențelor necesare angajării în viitor precum și satisfacerea cererii de forță de muncă calificată din partea agenților economici. Având în vedere acest fapt școala trebuie să coreleze oferta serviciilor educaționale în funcție de cerințele pieței. În acest sens se impun a fi realizate realizate analize ale sferei economice, identificarea acelor segmente de piață aflate în creștere pentru a ști în viitor dacă și unde va fi nevoie de forță de muncă calificată sau de recalificarea acestora. Specializarea care urmează să fie oferită de către școala respectivă trebuie să fie destul de atractivă pentru ca elevul să o aleagă, ca profesie în viitor.
Evoluția economiei este cea care dictează cererea pentru anumite specializări sau extinderea anumitor domenii de activitatea, apariția unor noi specializări
Promovarea ofertei educaționale necesită o bună colaborare între agenți economici și instituțiile școlare prin intermediul inspectoratelor școlare sau a administrației locale pentru a pregăti elevii în specializările cerute pe piață la momentul absolvirii studiilor. În mod normal asta presupune din partea agenților economici, previziuni clare efectuate pe termen scurt, mediu și lung pentru a cunoaște obiectivele și strategiile activității viitoare. Cu alte cuvinte societatea, mediul economic și al afacerilor, dictează viitorul profesional al tinerilor absolvenți.
Conform teoriei lui Durkheim, societatea modelează omul, în funcție de nevoile sale, prin intermediul educației și conferă consistență logică relației societate-sistem de învățământ (Durkheim, 2002). Caracterul social al școlii presupune, prin intermediul valorilor sale, asumarea unor repere valorice în funcție de care are loc realizarea legăturii dintre competiție și performanță. La fel de importantă este analiza consecințelor pe care le implică adoptarea și implementarea unor politici educaționale. Pedagogia socială reprezintă un proiect organizatoric care se impune extins dincolo de sensul datoriei nu numai în cadrul social cât și dincolo de școală, în comunitate ori societate, prin valorile sale morale.
Promovarea ofertei educaționale oferă posibilitatea părinților să aleagă activitățile opționale si extracurriculare la care doresc să participe copiii și promovează imaginea școlii la nivelul comunității locale, în rândul unităților de nivel școlar, la nivel județean, național si internațional. De asemenea au loc activități de informare despre integrarea si progresul copiilor, despre politicile educaționale, despre resursele educaționale folosite, participarea la „activități deschise“ cu prilejul unor zile speciale.
Oferta educațională a unei școli este definită în funcție de factori precum: opțiunile părinților; resursele umane (pregătirea personalului), resursele materiale si financiare și interesele comunității locale. Promovarea ofertei educaționale este o problemă deosebită. Nu este suficient ca oferta școlii să fie cunoscută, ci ea trebuie să fie înțeleasă, îndeosebi de părinții și elevi. Urmează stabilirea unei bune strategii prin care se arată necesitatea și importanța ofertei educaționale propusă. Serviciile educaționale oferite prin activități de promovare au ca scop evidențierea practicii unui învățământ care încurajează competența în scopul formării unui absolvent responsabil, autonom, capabil să decidă asupra carierei, prin dobândirea unei culturi generale orientată spre domenii cheie din cadrul societății.
Promovarea ofertei educaționale se realizează și prin rezultatele foarte bune, chiar de excepție înregistrate la învățătură, concursuri, olimpiade școlare, alte manifestări pe plan județean, național și internațional, acolo unde ele există. Din păcate influența subiectivă din partea familiei dar și a altor factori intervine în multe situații alimentând așteptări supraevaluate asupra posibilităților de reușită ale adolescentului. De exemplu, elevul înscrie în fișa de opțiuni, pe primele poziții unități liceale de renume, unde mediile de intrare sunt mult peste ceea ce înregistrează candidatul în final. Astfel, elevii sunt repartizați aleatoriu la o școală sau alta, la un profil sau altul, dar pe care aceștia nu și le-au dorit cu adevărat și pentru că nu au fost ajutați suficient să o facă. De aceea se impun utilizate câteva modalități de acțiune care să aducă mai multă eficiență în acest demers pentru a avea succes. Trebuie urmărite acele rezultate măsurabile, nu numai prin ocuparea locurilor disponibile prin planul de școlarizare, ci și prin atragerea elevilor cu rezultate mai bune.
Efectuarea acestei cercetări prezintă o imagine a ceea ce numim servicii educaționale școlare și umărește prin studiul practic acele aspecte legate de promovarea acestor servicii pe piața serviciilor educaționale. Mai exact se trece de la stabilirea opiniilor generale privind natura acestor servicii și promovare lor decătre cadrele didactice, la modalitățile prin care se face promovarea ofertelor educaționale, care sunt strategiile folosite în acest scop, ce proiecte sunt implementate, ce colaborări sunt efectuate cu alte instituții și ce impact au aceste asupra consumatorilor (beneficiarilor). Din datele obținute rezultă inclusiv modalitățile de comunicare la care apelează școlile pentru realizarea unei cât mai eficiente promovări a ofertei educaționale pe care o propune beneficiarilor direcți (elevi, profesori) și indirecți (părinți, comunitate).
Referitor la elevi ca beneficiari direcți, în cadrul cercetării de față accentul a fost pus pe interesul școlii pentru elevii cu performanțe școlare ori cei cu dificultăți de învățare, cei proveniți din categorii defavorizate și modul în care școala are programe care să includă fiecare din aceste categorii de elevi.
În România învățământul obligatoriu este de 10 clase, după ce persoana a împlinit vârsta de 18 ani, încetează obligativitate de a frecventa școala sub formă de zi putând să aleagă între alte forme de școlarizare. Gradul de cuprindere în învățământ a populației de vârstă școlară manifestă o tendință de cuprindere în învățământ crescătoare, de la anul școlar 1998/1999 de la valoarea de 66,3% a ajuns la 79,6% în anul școlar 2008/2009. Scădere a numărului de elevi, în perioada 2001-2011 cu 11,53% se manifestă pe toată perioada analizată treptat. O tendință de creștere semnificativă este observabil la populația cu vârstă cuprinsă între 19-23 de ani (Gyönös, 2011, p.23).
Toate acestea arată nivelul de implicare al școlii în pregătirea elevilor săi având pregătite programe speciale nu doar de instruire și formare ci și programe axate pe nevoile elevilor. Dacă școala are rezultate eficiente în acest sens, are programe și colabărări din care să rezulte interesul ei pentru performanța școlară a elevilor atunci toate aceste informații ar trebui cuprinse în startegiile de promovare a ofertei educaționale pe care le întreprind. Promovarea aspectelor favorabile școlii poate atrage după sine un inters crescut al părinților și elevilor pentru respectiva organizație școlară și oferă posibilitatea acesteia din urmă, de a selecționa elevii pe care dorește să-i formeze pe viitor.
Referitor la părinți ca beneficiari alături de copiii lor la serviciile educaționale, nu putem exlude gândirea funcționalistă care acreditat ideea că societățile actuale, etrogene și complexe, reglate de o morală universalistă și rațională, impun declanșarea familiei ca instanță educativă și subordonarea ei față de școală (Stănciulescu, 2002, p. 171). Școala este singura capabilă să îndeplinească funcțiile de transmitere a cunoașterii și moralei sociale, de alocare a forței de muncă, școala fiind singura și prinicpala axă a performanței (Stănciulescu, 1996).
Așadar, în procesul de promovarea a ofertei educaționale trebuie să regăsim ca obiectiv reușita școlară a elevilor care apare ca indispensabilă pentru asigurarea mobilității intergeneraționale în familii. Aceste familii datorează școlii propria poziție socială, iar în condițiile în care presiunile asupra sistemului școlar cresc, familiile aparținând categoriilor superioare au și ele nevoie de capital școlar pentru a-și conserva prerogativele.
Promovarea serviciilor educaționale trebuie să aibă în vedere faptul că mulți părinți fac din personalizarea activității școlare un deziderat, o condiție a înfloririi copilului. Acești consumatori de școală au dreptul să aleagă între mai multe alternative, să renunțe la un serviciu educațional care nu îi satisface în favoarea altuia. Caracteristicile elevilor reprezintă o variabilă importantă pentru nivelul reușitei școlare alături de aspecte precum disponibilitatea cadrelor didactice în manifestare.
Tipul de campanie de marketing propus în cadrul lucrării de față este campania prin promovare a școlilor prin care se urmăresște identificarea acele modalități de a convinge potențialii clienți prin demersuri de marketing eficinte serviciilor educaționale. Ne referim aici la claritatea și calitatea informațiilor transmise publicului țintă, calitatea materialelor tipărite, recunoașterea reușitelor ca urmarea a serviciilor și programelor educaționale inclusiv crearea de imagine publică puternică și de instituție de succes. Altfel spus, școala își crează o legendă pe care o lansează în comunitate. Produsele de marketing educațional sunt aceleași de fiecare data (pliante; fluturași; spoturi publicitare; afișe publicitare; campanii de prezentare, broșuri de prezentare; pagini web; zilele porților deschise) însă diferența este dată de prezentarea ofertei educaționale și de crearea de produse și servicii educaționale în acord cu cerințele în schimbarea a consumatorilor de educație (elevilor).
2.2. Rolul cadrelor didactice în calitate de promotori ai educației
În cazul sistemului educațional un rol important în prestarea serviciilor educaționale revine cadrului didactic/profesorului. Profesorul este responsabilul pentru procesul educativ. Profesorul este definit ca fiind o persoană cu o pregătire specială într-un anumit domeniu de activitate și care predă o materie de învățământ; persoană care îndrumă, educă pe cineva. Activitatea acestuia este una complexă, activitățile sunt bine definite pentru fiecare etapă de școlarizare și profesorul este responsabil nu numai de dezvoltarea intelectuală ci și de cea psihică și fizică a elevului.
Cadrele didactice reprezintă una din principalele categorii de specialiști prin intermediul cărora statul instruiește tânăra generație, modelând, în același timp, viața familială în conformitate cu valorile sociale. Prin intermediul cadrelor didactice, școala este nu numai o instanță a alocării forței de muncă, ci și una a alocării statutelor sociale. Într-o societate mobilă, școala devine o miză importantă pentru toate categoriile sociale, fără ca aceasta să însemne că, în mod necesar, ea sigură mobilitatea. Ea reprezintă o dublă logică care îmbină determinismul structural al modurilor de școlarizare și libertatea actorilor de a urmări strategii proprii. Pentru clasele populare, față de cele privilegiate, școala modernă pare a funcționa mai degrabă ca o capcană, creându-le iluzia existenței unui spațiu al libertății și meritelor personale, atunci când, de fapt, ea impune constrângerile explicite sau implicite ale unui mod de școlarizare care le dezavantajează. Trăim într-o lume a consumatorismului educativ, fapt dovedit de amploarea învățământului privat și, în general, investiția în școlarizarea copiilor (eforturi financiare deosebite pentru asigurarea unui traseu școlar lung, dar și pentru asigurarea unor condiții de pregătire foarte bune).
Cadrele didactice ca și specialiști care își asumă responsabilitatea unui serviciu public este perceput tot mai frecvent ca aflându-se în serviciul cetățenilor (contribuabililor) ori în aceste condiții, cadrele didactice sunt supuse evaluării publice. Școala publică, în calitate de grup de specialiști cărora părinții le încredințează educația copiilor lor, este la rândul ei supusă evaluărilor părinților atunci când sunt puși în situația de a-și înscrie copiii la o școală. De aici rezultă importanța desfășurării unei activități didactice transparente, astfel încât acestea să poată fi evaluate de către părinți.
Pe de altă parte, din perspectiva instituției școlare și a reprezentanților săi, cadrele didactice au o legătură cu părinții elevilor la nivelul cunoașterii comune, al cunoașterii științifice și administrativ, ca o necesitate. Cadrele didactice aduc adesea în discursul lor interpretarea relației de cauzalitate dintre reușita elevului și participarea părinților la activitățile organizate pentru ei. Aici rămâne de observat prin intermediul cercetării efectuate în teren dacă acest discurs este o mascare ușoară a faptului că eșecul copilului reprezintă un eșec al școlii. Constatările empirice ce urmează a fi efectuate în lucrarea de față, altfel spus, interviurile efectuate cu o serie de cadre didactice privind adaptarea și promovarea ofertei educaționale, ne vor oferi informații privind gradul de cauzalitate între reușita elevilor și implicarea părinților preocupați de relația cu școala și cu cadrele didactice. Întrebarea care se pune aici este aceea dacă prin serviciile de promovare a ofertei educaționale în școli, sunt invitați cu predilecție elevii cu un potențial educațional ridicat sau părinții aparținând anumitor clase sociale.
Rolul cadrelor didactice în calitate promotori ai educației ar trebui să fie și de multiplicare a interacțiunilor personale între școală și familie. În acest sens cadrele didactice pot recurge la așa-zisele întâlniri colective desfășurate în cadrul formal al negocierilor între administrația școlară și asociațiile părinților, al reuniunilor de informare a părinților cu privire la conținuturile și metodele școlare utilizate de școala în cauză, exigențelor cadrelor didactice, al „lecțiilor deschise” pentru elevi și părinți.
Pentru lucrarea de față sunt mai puțin relevante aspectele legate de categoria socială din care provine cadrul didactic, în schimb, categoria socială din care provine populația școlară este importantă. Rezultatelor studiilor de acest gen arată o tendință și anume, contactele cele mai frecvente sunt căutate de cadrele didactice care predau unei populații ce provine din categoriile mijlocii. Aici intervine și nivelul de învățământ deoarece nivelul de bază ale învățământului școlar sunt marcate de contacte frecvente și diverse pe parcursul anilor școlari. Acest nivel – învățământul școlar – face obiectul de studiu al lucrării de față și de aceea îi acordăm o semnificație deosebită.
Cadrele didactice au ca „parteneri” direcți în procesul de educație părinții elevilor iar rezultatele pozitive ca urmare a evaluărilor efectuate din partea cadrelor didactice, sunt imputate acestui parteneriat (cadre didactice-părinți). Ambele părți implicate în parteneriat încearcă să ofere copiilor un capital cultural și intelectual rentabil din punct de vedere al reușitei școlare și o educație morală care să atragă rezultatele dorite. Altfel spus, prezența școlii modifică formele și conținuturile educației familiale. Care este rolul școlii aici? Școala deposedează familia de copil în două moduri, mai întâi prin faptul că stabilește o distanță spațială între ei, iar apoi prin acela că deposedează familia de puterea de a decide asupra viitorului copilului și asta deoarece în sistemul orientării și promovării școlare, ultimul cuvânt îl au structurile sociale și școlare existente și modul în care performanțele elevului sunt evaluate de către cadrele didactice. De aici rezultă schimbarea raporturilor dintre familie și școală, raporturi definite, astfel, în termenii unui paradox: părinții investesc material și emoțional în cariera școlară a copiilor iar la finalul școlarizării se văd separați de copiii lor prin numeroase bariere simbolice. Pe de altă parte, există și varianta în care intervenția școlii în orientarea destinului personal poate constitui, pentru mulți părinți, o resursă importantă.
Un inventar al raporturilor dintre părinți și cadre didactice arată conform literaturii de specialitate consacrate acestor raporturi, o pondere a influenței fiecărei instanțe asupra celeilalte în egală măsură. Raporturile școlii cu familiile elevilor conduc la formarea unei rețele de socializare, școala fiind cea care introduce familia în cadrul rețele și conduce la creșterea complexității role-set-ului cadrului didactic. Altfel spus, cadrele didactice pe lângă rolurile exercitate în raport cu elevii și cu administrația școlară, îndeplinesc un set de roluri în raport cu adulții, fie în calitate de co-participanți la educația elevilor, fie în calitate de membru al comunității. Interacțiunile între cadrele didactice și părinți conduc, de asemenea, la o reconstrucție continuă a rolurilor care se negociază în experiența cotidiană: unele cadre didactice, fie își modifică conduita în raport cu anumți elevi și cu familiile acestora, fie își modifică strategiile educative generale ca urmare a intervențiilor părinților. Aceste negocieri sunt pozitive sau negative, în funcție de motivele intervențiilor și de rezultatele obținute. Ele sunt pozitive, ca sursă de perfecționare profesională și ameliorare a rezultatelor, și negative atunci când pun continuu cadrele didactice într-o situație non-familiară, non-rutinieră, și le obligă pe acestea să problematizeze neîntrerupt competența și performanțele lor, propria imagine publică și imaginea de sine.
Rolul cadrelor didactice în calitate de promotori ai educației este de a repune, de fiecare dată, în discuție oportunitățile unor metode și chiar a unor obiective și conținuturi școlare. Cadrele didactice au rolul de a informa aspectele cu privire la funcționarea instituției școlare prin diverse acțiuni (reuniuni cu părinții, lecții deschise) și, în general, activități prin intermediul cărora pot prezenta mai bine mecanismele școlii.
CAPITOLUL III. RELAȚIA DINTRE PIAȚA MUNCII ȘI OFERTA EDUCAȚIEI PRIN PRISMA PROCESULUI DE ASIGURARE A CALITĂȚII
Calitatea managementului educațional din România presupune astăzi, mai mult ca oricând, o reactualizare a sistemului de evaluare și o raportare la cerințele pieției muncii. Cadrele didactice trebuie formate să treacă de la evaluarea cantitativă a informațiilor elevilor la evaluarea calitativă a abilităților acestora de a prelucra informațiile și de a le aplica diferitelor situații de viață. Noua cultură a managementului educațional impune noi abordări în managementul clasei și inclusiv în managementul procesului educațional. Un process educațional orientat pe elev obligă cadrele didactice să fie preocupate de cunoașterea particularităților de vârstă și individuale ale elevilor. În funcție de aceste particularități identificate, cadrele didactice își structurează conținuturile și concept strategiile educaționale prin corelarea optimă între cele mai potrivite metode și procedee, mijloace de învatamânt și forme de organizare.
Noua cultură a managementului educațional are în structura sa procesul de predare-învățare-evaluare care trebuie să atingă noi valențe calitative pentru a se înscrie contextului European și internațional al educației. Cum poate se poate face acest lucru? Prin creșterea eficienței și eficacității unui mediu creat în spirit stimulativ, motivant, bazat pe comunicare (elev-profesor, profesor-părinți) și respectând drepturile elevilor de a pune întrebări și de a solicita explicații suplimentare, pentru întelegerea și interpretarea cunoștințelor dobândite. Cheia succesului unui management de calitate în educație constă în centrarea pe elev, pe nevoile acestuia deci pe o participare activă a elevului implicit la construirea curriculumului școlar.
3.1. Adaptarea curriculumului și a pachetului educațional la exigențele pieței muncii
Numeroasele abordări teoretice ale calității managementului educațional din România au produs în ultimii ani o multitudine de abordări și dileme ca urmare a dificultăților și discontinuităților schimbării propuse de reformele din învătământ. Secolul al XXI-lea a marcat un punct de cotitură în evolutia conceptului de educație. Nu același lucru se întâmplă cu această evoluție în discursul educațional internațional. În Uniunea Europeană, inițiativa promovării serviciilor educaționale școlare aparțin Consiliului Europei prin Comitetul de Miniștri care și-a concretizat demersurile în recomandările adresate în acest domeniu statelor membre.
Principalele direcții de acțiune privind recunoașterea calității managementului educațional din România raportat la contextul european și internațional ar trebui să ne trimită cu analiza asupra activității educative școlare din România din pespectiva contribuției acesteia la dezvoltarea personalității elevului și a integrării lui sociale. Mai mult decât atât, activitatea educativă școlară din România ar trebui recunoscută ca dimensiune semnificativă a politicilor naționale și europene în domeniu. Spre exemplu, mesajul Consiliului Europei transmis în cadrul sesiunilor de la Lisabona din anul 2000 și de la Bruxelles, din anul 2004, cu privire la rolul educației în societatea contemporană, statele membre consideră educația o prioritate absolută și un agent cheie al asigurării coeziunii sociale capabil să contribuie la îmbunătățirea climatului democratic european (Șoitu și Cherciu, 2006, p.30). În România, strategia de dezvoltare a educației școlare se dorește a fi una complementară formal – non-formal asigurând plus valoare sistemului educațional și contribuie activ la procesul de îmbunătățire a calității vieții.
Noua cultură a calității managementului educațional din România prin formularea de obiective clare și coerente, conform Tratatului European Constituțional, se apropie de standardele educaționale europene. Printre obiectivele umărite se află îmbunătățirea calității nivelului de educație absolut necesare în contextual schimbările societății multiculturale, a diversității și globalizării. Un reper important al educației de calitate îl reprezintă schimbările impuse de piața muncii și de care trebuie să se țină seama atunci când vorbim de reforme în domeniu. Nu se știe clar dacă sistemul de învățământ românesc, educația școlară constituie spațiul capabil de a răspunde provocărilor societății actuale, dacă conceperea flexibilă a acesteia permite o continuă actualizare a conținutului învățării și a metodelor didactice centrate pe elev, precum și o monitorizare și evaluare de calitate a rezultatelor învățării.
Principiile care stau la baza strategiilor educaționale școlare din România au în vedere prioritatea educației ca responsabilitate asumată de guvernul României, interculturalitatea, descentralizarea autorității educaționale, abordarea globală și multidisciplinară, transparența implementării startegiilor educaționale școlare, cooperarea.
Promovarea acestor principii au la bază un factor extrem de relevant și anume, educația centrată pe valori (respect, non-discriminare, egalitate, solidaritate, toleranță, adevăr, libertate, integritate, demnitate, onoare, onestitate, originalitate, dragoste, încredere) care asigură cadrul în care normele sociale sunt stabilite si explicate. Este importantă identificarea valorilor elevilor și cadrelor didactice care să producă schimbări pozitive la nivelul eficientizării procesului educațional. Calitatea educației școlare este dată de trei pioni importanți (elevi, cadre didactice, părinți) care prin buna lor interrelaționare duc la îmbunătățirea educației școlare, la crearea unui mediu bazat pe încredere, comunicare, respect si flexibilitate.
În România, Ministerul Educației și Cercetării a stabilit ca scop ridicarea standardelor calitative ale educației în vederea valorificarii potentialului elevilor și a formării lor ca cetățeni europeni proactivi. Poate că responsabilii din învătământul românesc au înțeles că experimentarea de noi posibilități de dezvoltare, de atragere și încurajare a tinerilor prin îmbunătățirea educației școlare, atrage după sine o îmbunătățire a calității vieții iar societatea nu are decât de căștigat deoarece orice investiție în educație are feed-back și rezultate pe măsura eficienței sale.
Prin atenția îndreptată spre tineri, spre satisfacerea dorințelor și intereselor de cunoaștere a tinerilor, sistemul educațional va deveni resursă de dezvoltare a societății. Educația trebuie îndreptată spre obținerea unor rezultate precum creșterea calității educației, stimularea elevilor și a cdrelor didactice pentru a se implica în proiecte și programe educative curriculare și ridicarea calității resursei umane din sistemul educațional actual. Cultura managementului educațional din România trebuie să se sprijine pe formarea resursei umane necesare dezvoltării societății cunoașterii , asigurarea sustenabilității proiectelor educative prin conștientizarea comunității cu privire la potențialul pe care programele educaționale le au asupra formării tinerei generații ce urmează a se integra pe piața muncii. Dacă aceste criterii ar fi respectate atunci educația școlară din România s-ar putea transforma cu adevărat într-o sursă de dezvoltare comunitară și regională (vezi Figura 3).
Figura 3 – Structura planului strategic privind cultura managementului educațional școlar
Sursa: Șoitu și Cherciu, 2006, p.37.
Din secolul XX până astăzi au avut loc numeroase schimbări în procesul de asigurare a calității în diferite domenii de activitate. Începutul secolului XXI aduce cu sine preocupări legate de reformarea și modernizarea sistemelor educaționale în toate zonele lumii. De aici nu a mai fost decât un pas până la calitatea educației, fapt care a generat abordări diferite, politici și programe consacrate transformării sistemelor de educație. După acest moment asigurarea calității educației școlare a devenit o preocupare europeană și se insistă tot mai mult pe dezvoltarea școlară din perspectiva asigurării calității în educația elevului. Această nouă cultură s-ar cuveni adoptată de fiecare unitate de învățământ în parte. Noua cultură are la arhivă un set de reforme educaționale care urmăresc punerea de acord a obiectivelor, coținuturilor, strategiilor educaționale și pe managementul educațional, ca o nouă paradigmă a curriculumului.
Europa este și ea preocupată de asigurarea calității educației, ca o componentă de bază a competitivității în toate domeniile de activitate. Conceptul de calitate este introdus încă din anul 1993 deși Comisia Europeană recunoaște că nu există o imagine a calității europene și nici o „cultură europeană a calității” (MEdC, 2005, p.30). În Europa, calitatea este apreciată diferit de la o țară la alta însă îmbunătățirea calității și eficacității sistemelor de educație.
Pentru calitatea managementului educațional este nevoie de cadre didactice care să se implice în cercetare și învățare, este nevoie de munca în echipă și de un scop comun care să accepte aceste nevoi ca fiind esențiale. Aceasta implică parteneriate educaționale și un management participativ. Calitatea educației și dezvoltarea școlară trebuie privite dincolo de cadrul conceptual-operațional și mers în profunzimea lucrurilor acceptând realitatea educațională care domină astăzi sistemul educațional românesc.
Educația așa cum este ea structurată și gradată cronologic (de lanivelul preșcolar la ce univesritar) include o gamă variată de programe specializate și instituții care asigură pregătirea integrală din punct de vedere profesional. Calitatea în educație este determinată de toate compenentele curriculumului școlar: obiective, conținuturi, strategii didactice, evaluare.
Curriculumul școlar din România se înscrie calității managementului educațional și este conceput astfel încât oferă elevului posibilitatea de a contribui la propria formare și educare. De asemenea, alături de instituția specializată, care este școala, este implicată în procesul de formare și educare și familia, precum și comunitatea școlară. Acest ultim aspect a fost prezentat pe larg în capitolul anterior al lucrării de față. Revenind la curriculum, acesta oferă elevilor o varietate de programe din care aceștia au posibilitatea de a opta, într-o anumită măsură, pentru cele preferate. Prin curriculum se proiectează și așteptările, care reprezintă repere pentru cadrele didactice și elevi. Acest document pentru a se înscrie în registrul calității managementului educațional ar trebui să se încadreze într-o serie de dimensiuni de dezvoltare perspectivă (Șoitu și Cherciu, 2006, p.24):
perspectiva personală;
perspectiva educației pe viitor;
perspectiva globală.
De asemenea, conținuturile curriculumului trebuie să cuprindă cunoștințe care pot fi accesibile fiecărei vârste, abilitățile obținute de cei educați dar și valorile fiecărei științe. Aceste componente au rolul de a contribui la formarea elevilor pentru a realiza cu succes diverse acțiuni (identificare, recunoaștere, explicare, descriere, examinare, evaluare, interpretare, aplicare, construire, participare, practicare). De asemenea, curriculumul contribuie prin conținuturile sale la formarea competențelor care sa permită tinerilor integrarea în viața socială. Dacă urmărim aceste aspecte este important ca strategiile educaționale să satisfacă anumite criterii pentru a se încadra în standardele de calitate ale managementului educațional:
consistență știintifică;
să fie integrative;
centrate pe elev;
centrate pe valori;
sa fie activ-participative.
De aici rezultă că toate acțiunile din cadrul procesului instructiv-educativ ar trebui să vizeze elevul, formarea și educarea acestuia. Poziția elevului este una privilegiată altfel spus, elevul constituie o resursă activă devenind partener în interacțiunea cu profesorul. Cadrele didactice prin intermediul curriculumului ar trebui să urmărească dezvoltarea unor sisteme cognitive bazate pe stimularea gândirii reflexive prin implicarea elevilor în situații diverse din viață precum și utilizarea în contexte variate a cunoașterii acumulate și a abilităților formate.
Influențele externe cu privire la orientările reformei învățământului, factorii care au determinat declanșarea procesului de reformă avansate în ultimele decenii și tipurile de reformă (naționale și globale) au condus în ultimii ani, la mai multe mișcările reformatoare de la nivelul școlii românești și anume: constituirea sistemului modern de învățământ; afirmarea sistemului de învățământ național, unitar; implementarea unor forme străine în structurile tradiționale de organizare a școlii românești. Cu toate eforturile depuse până acum este dificil să menținem tendința generală de aliniere cu ceea ce se întâmpla în Europa, în paralel cu valorificarea tradiției.
Cum să construim sistemul intern de dirijare a școlii în așa fel încât acesta să-și realizeze funcțiile eficient?
Adaptarea curriculumului și a pachetului educațional la exigențele pieței muncii are nevoie de dezvoltarea politicii de diversificare a ofertei educaționale conform noilor exigențe a pieței și a aspirațiilor elevilor privind propria lor carieră. Principalul obiectiv este de dezvoltare a capacității de adaptare la schimbările sociale și de pe piața muncii din perspectiva europeană și a reformei educaționale. Mecanismele necesare de asigurare a calității în adaptarea curriculumului și a pachetului educațional la exigențele pieței muncii sunt:
evaluarea și monitorizarea corectă a programelor opționale, a activităților educative;
identificarea nevoilor de eficientizare a orelor de curs opțional, a activităților educative prin mijloace de învățământ moderne, care să asigure aplicabilitate practică, modelare experimentală;
măsurarea gradului de activitate și eficiență prin aplicarea de chestionare elevilor ;
realizarea de proiecte de valorificare a rezultatelor activităților.
Sistemul educațional actual ar trebui să se axeze nu numai pe educarea și formarea unor tineri bine instruiți ci și pregătind absolvenți angajabili și productivi, să contribuie la dezvoltarea mximă a potențialului intelectual, să vină în întâmpinarea nevoilor de formare a adulților în domenii cheie de activitate (economic, tehnologic).
Rapoartele Comisiei Europene și ale Biroului Internațional pentru Educație (UNESCO) reliefează tendințele majore ale reformelor curriculum-ului în plan european: educația pentru toți, adecvarea instruirii la nevoile fiecărui individ, predarea și învățarea centrate pe elev, relevanța curriculum-ului pentru individ și pentru societate, dezvoltarea unor atitudini și valori dezirabile, dezvoltarea gândirii critice, evaluarea autentică a performanțelor școlare.
În România există documente care promovează și suțin dezvoltarea programei școlare în care au fost utilizate documente europene de politică educațională, precum Improving the Quality of Teacher Education sau Raportul Directoratului General pentru Educație și Cultură, privind Implementarea planului de acțiune Educație și formare 2010-2030, care subliniază faptul că „un mediu educativ mai deschis necesită o nouă arhitectură școlară, inclusiv un curriculum transdisciplinar și noi competențe ale cadrelor didactice”, inclusiv adaptarea la ritmul tehnologiilor (M.E.N., 2008).
Curriculumul integrat și materialele didactice asociate încorporează principiile și exigențele strategiilor la nivel național și european care „încurajează crearea, în sistemul de educație și formare, a unei culturi care să promoveze dezvoltarea competențelor, să racordeze oferta educațională la cerințele mediului socio-economic” (MECTS, 2011).
Comisia Comunităților Europeane (COM) a elaborat un document de lucru pentru consultarea cu privire la viitoarea strategie "UE 2020" și se bazează pe realizările strategiei ca un parteneriat pentru creștere economică și crearea de locuri de muncă, și reînnoirea acesteia să răspundă noilor provocări. "UE 2020" se dorește a fi un succesor al actualei Strategiei de la Lisabona. Comisia consideră că "UE 2020" ar trebui să se concentreze pe domenii politice cheie de colaborare între Uniunea Europeană și statele membre care pot oferi cele mai bune rezultate. Se dorește orice îmbunătățire prin o mai bună utilizare a instrumentelor avute la îndemână (COM, 2009). Comisia consideră că motoarele principale ale UE 2020 ar trebui să fie tematice, iar printre principalele sale axe s-ar afla crearea de valoare prin creșterea bazată pe cunoaștere prin care se urmărește: consolidarea oportunităților și coeziunii sociale, valorificarea potențialului educației, cercetarea și ingineria digitală. Într-o lume în schimbare, cunoașterea este motorul de creștere durabilă și ceea ce face diferența este educația și cercetarea, inovarea și creativitatea.
Așadar, consolidarea educației este una dintre cele mai eficiente metode de combatere a inegalității și sărăciei. Numărul ridicat al nivelul scăzut de competențe de bază (citire, matematică și științe) trebuie să fie un semnal de alarmă pentru a spori șansele de angajare a tinerilor și de a aduce acești tineri pe piața muncii după finalizarea școlii. Prevenirea abandonului școlar timpuriu reduce excluderea tinerilor pe viitor de la piața muncii și amenințarea viitorului excluziunii sociale. Se impune un accent mai mare pe aspectele vulnerabile ale fenomenului. Motiv pentru care este nevoie de grupuri, egalitatea de gen și coeziunea socială pentru a ne asigura că nimeni nu este exclus de la cunoaștere (COM, 2009, p. 5).
În ultimii ani România se confruntă cu fenomenul descreșterii alerte a ofertei locurilor de muncă pentru cei necalificați sau slab calificați, dezvoltarea rapidă a tehnologiilor, diseminarea și punerea în practică a noilor curente economice/tehnologice. Toate aceste aspecte obligă școala să răspundă noilor cerințe. Școala trebuie să dea dovadă din ce în ce mai multă flexibilitate, capacitate de adaptare și obținerea unui nivel mai ridicat de educație a viitoarei forței de muncă. Plecând de la aceste schimbări și cerințe, și pentru a reuși adaptarea curriculumului și a pachetului educațional la exigențele pieței muncii, ar fi indicată corelarea curriculumului profesional și tehnic cu nevoile de dezvoltare locală. Unul dintre obiectivele centrale ale agendei de la Lisabona pentru creștere și locuri de muncă este educația și formarea profesională. Acestea reprezintă elemente esențiale pentru continuarea aplicării acesteia în perspectiva anului 2020. Se urmărește consolidarea dimensiunii europene în domeniul educației astfel încât Europa să fie recunoscută ca punct de referință mondial pentru cei care învață.
În România există un document de anticipare timpurie a cererii de forță de muncă și planificare a ofertei de educație și formare profesională prin învățământ profesional și tehnic, cunoscut sub denumirea Planul Regional de Acțiune pentru Dezvoltarea Învățământului Profesional și Tehnic (PRAI). Scopul PRAI era de a îmbunătăți corelarea dintre oferta învățământului profesional și tehnic și nevoile de dezvoltare socio-economică la nivel regional și de a crește contribuția învățământului la dezvoltarea regională, în perspectiva anului 2013 (CNDIPT, 2013a). PRAI sunt documente de planificare strategică realizate la nivelul fiecărei regiuni de dezvoltare, care urmăresc stabilirea măsurilor integrate de educație și formare profesională în contextul dezvoltării regionale, în funcție de nevoile de dezvoltareeconomică și de asigurare a coeziunii sociale, în perspectiva anului 2013. Datele utilizate sunt cu referire la un set de indicatori aliniați la statistica UE (EUROSTAT). Planul Local de Acțiune pentru Învățământul Profesional și Tehnic (PLAI) cuprinde: analiza contextului județean din punct de vedere al nevoilor de dezvoltare și a evoluțiilor și previziunilor demografice, de piață a muncii și economice; analiza capacității sistemului învățământului profesional și tehnic de a răspunde nevoilor identificate prin diagnoza contextului județean; prioritățile, țintele și acțiunile pentru dezvoltarea învățământului profesional și tehnic la nivel județean. PLAI are alte două componente cheie ale procesului de planificare strategică și anume, monitorizarea și evaluarea care ajută la identificarea obiectivelor de atins și a activităților de realizat . Acestea din urmă trebuie să fie procese de măsurare a performanțelor și o sursă importantă de informare pentru procesul de actualizare/revizuire din activitatea de planificare (CNDIPT, 2013b).
Din aceste motive, este necesară o planificare prospectivă, în termeni de prognoză, a ofertei educaționale în corelare cu cererea previzionată a forței de muncă și integrată într-o strategie corentă de dezvoltare a capacității de adaptare continuă la nevoile în schimbare și de promovare a măsurilor necesare pentru o tranziție eficientă de la școală la viața activă. Mai mult decât atât, la nivelul fiecărei unități școlare este elaborat Planul de Acțiune al Școlii în scopul îmbunătățirii corelării dintre oferta învățământului profesional și tehnic și cererea socială, la nivelul ariei de acțiune a școlii și de a furniza un cadru pentru implementarea Sistemului de asigurare a calității. Planul de acțiune al școlii face parte din sistemul de asigurare al calității, el este un mijloc de comunicare între școală și principalii săi parteneri, reflectând nivelul de performanță al școlii.
În concluzie, din perspectiva noilor cerințe ale educației în spațiul european, marcate de creșterea duratei învățământului obligatoriu, școala românească a adoptat o nouă abordare curriculară, care a însemnat modificări structurale și de finalități ale sistemului educațional, în vederea dobândirii de către elevi a competențelor cheie europene, necesare pentru adaptarea la societatea și economia bazate pe cunoaștere. Din păcate, aceste schimbări au ținut cont de directivele europene și de exigențele educației la nivel european și mai puțin ce cerințele pieței de muncă din România care nu reușește să ofere tinerilor absolvenți oportunități conforme cu pregătirea lor profesională. Continuarea modernizării sistemului educațional nu poate fi realizat atâta timp cât, oferta educațională nu este în strânsă legătură cu cerințele pieței muncii prin acțiuni/activități ca: modernizarea infrstructurii școlare; susținerea parteneriatelor între școală, agenți economice și comunitatea locală; creșterea calității resurselor umane ale școlilor; realizarea periodică a studiilor de prospectare și prognozare a cerințelor pieței de muncii; monitorizarea inserției tinerilor pe piața muncii după finalizarea școlii.
3.2. Premise metodologice și factuale ale adaptării educației românești la cerințele pieței de muncă
3.2.1 Fundamentări empirice a diagnosticării interacțiunii dintre școală și piața muncii din România
În România, Legea Tinerilor nr.350 din 21/07/2006 prevede că tinerii sunt persoanele cu vârsta cuprinsă între 14 și 35 de ani. Dinamica populației la tinerii din România arată că există mai mult de 6 milioane de tineri între 15 și 34 de ani. Datele demografice arată o scădere continuă a tinerilorde 15-34 de ani din totalul populației, de la 32,1% în 2003 la 28,6% în 2012. Cu toate acestea ponderea populației tinere din România este peste media UE-27, de la 25,1% la nivelul aceluiași an 2012, căderea din ultimii ani este mai accentuată la noi în țară (MTS, 2013). EUROSTAT prognozează o descreștere serioasă până în 2060 a populației tinere din ponderea populației totale, iar țara noastră este printre primele țări afectate. Demografii avertizează că din 2015, România se află sub media UE-27, iar tendința se păstrează până în 2060 (vezi Figura 4).
Figura 4 – Dinamica populației tinere din România, între 1990 – 2011
Sursa: MTS, 2013, p.
Conform datelor prezentate în documentul dezbaterilor unei conferințe din 2013 la București, cu tema “Criza economică și modelul social european”, rata șomajului în rândul tinerilor este de obicei de peste două ori mai mare decât în cazul șomerilor adulți, iar în cazul României rata șomajului în rândul tinerilor este de peste 3 ori mai mare decât rata totală a șomajului 30,1 % din șomerii cu vârsta sub 25 de ani din Uniune au fost șomeri pe o perioadă mai mare de douăsprezece luni (vezi Figura 5).
Figura 5 – Evoluția ratei șomajului în rândul tinerilor din România în 2013, comparativ cu media Uniunii Europene
Sursa: http://europa.eu/legislation_summaries/education_training_youth/lifelong_learning/c11063_ro.htm , accesat 22.05.2015.
Un număr tot mai mare de tineri nu caută în mod activ un loc de muncă, ceea ce îi poate lăsa fără sprijin structural în ceea ce privește reintegrarea pe piața muncii. Cercetările arată că rata șomajului în rândul tinerilor poate determina sechele permanente, cum ar fi o creștere a riscului de a fi șomer în viitor, niveluri reduse ale veniturilor din viitor, pierdere de capital uman, transmiterea sărăciei de la o generație la alta sau o mai mică motivație (http://europa.eu/legislation_summaries/education_training_youth/lifelong_learning/c11063_ro.htm , accesat 22.05.2015).
Conform sursei citate anterior, motivul pentru care există un număr atât de ridicat al șomajului în rândul tinerilor este nivelul de educație al acestora care le influențează inserția pe piața forței de muncă după finalizarea studiilor. Acest lucru este confirmat de cele mai scăzute rate de ocupare care sunt înregistrate în cazul tinerilor cu un nivel redus de educație (învățământ gimnazial (14,9%), primar sau fără școala absolvită (17,8%), dar și în cazul celor cu studii liceale (21,2%) (vezi figura 6).
Figura 6 – Rata de ocupare pe piața forței de muncă în rândul tinerilor cu nivel redus de educație, în 2013
Sursa: Conform datelor: http://europa.eu/legislation_summaries/education_training_youth/lifelong_learning/c11063_ro.htm , accesat 22.05.2015.
La fel, numărul tinerilor care părăsesc de timpuriu școala este crescut (17,5% în 2011, pentru grupa de vârstă 18 – 24 ani), ceea ce conduce implicit la creșterea riscului de a deveni șomeri sau persoane inactive. Un procent de 55% dintre tinerii respondenți la studiul citat anterior, au mențional ca principal obstacol în continuarea școlii, costurile ridicate ale sistemului de educație. Conform datelor oferite de Institul Național de Statistică (INS), situația populației cu nivel scăzut de educație pe grupe de vârstă, arată o creștere semnificativă în rândul tinerilor cu vârsta între 25 și 34 de ani, de la 13,6% în 2000 la 22,8% în 2013 (vezi tabelul 1).
Tabelul 1 – Ponderea populației cu nivel scăzut de educație pe grupe de vârstă, la nivel național (%)
Sursa: http://www.insse.ro/cms/files/Web_IDD_BD_ro/index.htm, accesat 22.05.2015. Notă: Datele pentru perioada 2000-2013 au fost recalculate în funcție de populația rezidentă reestimată în condiții de comparabilitate cu rezultatele Recensământului Populației și Locuințelor din anul 2011.
Așadar, neconcordanța dintre calificările și competențele tinerilor și cele solicitate de angajatori determină creșterea șomajului în rândul tinerilor (vezi figura 7).
Figura 7 – Rata de ocupare pe piața forței de muncă în rândul tinerilor cu nivel redus de educație, în 2013
Sursa: Conform datelor: http://europa.eu/legislation_summaries/education_training_youth/lifelong_learning/c11063_ro.htm , accesat 22.05.2015.
Din figura de mai sus se observă clar diferențele dintre calificările și competențele tinerilor și cele solicitările angajatorilor în sensul că cei mai mulți (85%) dintre angajatorii respondenți la studiul amintit, 69% dintre aceștia consideră că activitățile practice desfășurate de tineri pe parcursul școlarizării sunt prea puține, în timp ce 49% dintre tineri consideră că doar într-o măsură foarte mică cunoștințele dobândite în cadrul unei instituții de învățământ răspund nevoilor pieței muncii.
Revenind la principalul obstacol amintit de tineri în calea continuării studiilor, costurile ridicate ale școlarizării, acest fapt se explică dacă ne gândim la metodele de estimare a sărăciei care arată că tinerii și copiii au fost constant în ultimele decenii categoriile de vârstă cele mai expuse. Conform datelor statistice, mai mult de un sfert dintre tinerii între 18 și 24 de ani se află în sărăcie relativă (28,1% în anul 2011) ceea ce face ca România să fie printre primele trei țări cu cea mai gravă situație din UE-27. Cu toate acestea nivelul este în creștere în ultimii ani. Paradoxal, dintre toate grupele de vârstă, riscul de sărăcie persistentă cel mai ridicat îl au tinerii sub 18 ani (28,6% în 2010). O treime dintre tineri sunt în risc de sărăcie sau excluziune socială, respectiv 40,3%, față de 24,3% în UE-28. Pe totalul populației din România, riscul de sărăcie sau
excluziune socială este considerabil mai scăzut, de 24,3%. Excluziunea socială este un indicator care măsoară atât distribuția veniturilor, prin rata sărăciei relative cât și: accesul la bunuri și servicii considerate de bază, prin rata de deprivare materială severă; și accesul la venituri de pe piața muncii, prin indicatorul privind intensitatea foarte scăzută a muncii (timpul dedicat muncii din timpul total disponibil al persoanelor active economic din gospodărie)
Tinerii sunt în risc mai ridicat și din punct de vedere al sărăciei absolute, indicator care măsoară resursele de subzistență, de data aceasta fiind mai săraci chiar și decât copiii. Trebuie precizat aici la ce facem refrire când spunem sărăcie relativă și sărăcie absolută. Rata sărăciei relative, conform metodologiei EUROSTAT, măsoară ponderea populației aflate sub 60% din venitul median pe adult echivalent la nivel național, prin urmare este mai degrabă un indicator de inegalitate și nu informează cu privire la resursele economice efectiv disponibile pentru indivizi în raport cu necesitățile ci doar despre distribuția veniturilor la nivel național. Rata sărăciei absolute, conform metodologiei Băncii Mondiale în colaborare cu Institutul Național de Statistică, măsoară ponderea indivizilor aflați sub un prag considerat necesar pentru asigurarea unui minim al nivelului de trai, prag calculat incluzând necesarul de cheltuieli alimentare, non-alimentare și de servicii. Deși în perioada 2008-2009 sărăcia absolută a fost mai scăzută, tinerii au continuat să fie comparativ mai săraci: În 2008 nivelul sărăciei era de 5,7% pe total populație, 7,8% dintre tinerii între 15 și 24 de ani erau afectați de fenomen, mai mulți chiar decât copiii (sub vârsta de 15 ani rata sărăciei era de 7,8%). Rata sărăciei absolute, pe fondul crizei economice, a început să crească după 2009, cu un ritm mai accentuat în cazul copiilor (0‐17 ani) și tinerilor (18‐23 ani). În 2011 nivelul sărăciei era de 5,0% pe total populație. Tinerii și copiii sunt în continare cei mai săraci, nivelul sărăciei fiind de 8,4% pentru tinerii de 15-19 ani, 7,6% pentru 20-24 de ani, 6,0% pentru 25-29 ani și 4,6% pentru 30-34 de ani; rata sărăciei copiilor era în 2011 de 6,1% pentru 0-5 ani și 7,7% pentru 6-14 ani (vezi figura 8).
Figura 8 – Formele sărăciei la tinerii până în 34 de ani din România, în perioada 2008-2009
Sursa: MTS, 2013, p.14.
3.2.2 Sinteza rezultatelor evaluării școlare interne și externe a programelor școlare
Știința care studiază metodologia verificării și evaluării rezultatelor școlare, sistemul de notare, comportamentul examinatorilor și al examinaților, poartă numele de docimologie. Conform literaturii de specialitate, evaluarea constituie o activitate de colectare, organizare și interpretare a datelor obținute prin intermediul instrumentelor de evaluare. Evaluarea cuprinde o suită de acte prin care cadrul didactic se informează asupra atingerii obiectivelor și poate emite o apreciere asupra activității elevului (Ionescu și Radu, 2001).
Funcțiile evaluării sunt următaorele (Ilica, Herlo și Binchiciu, 2005, p. 233):
de informare a societății, în diferite forme, privind stadiul și evoluția elevilor;
motivațională sau stimulativă, de întărire a rezultatelor, de conștientizare a posibilităților elevilor;
de control sau de verificare a achizițiilor școlare este relevantă pentru identificarea măsurii în care elevii și-au însușit anumite deprinderi sau capacități, în vederea estimării gradului în care elevul s-a apropiat de o anumită performanță;
de diagnoză a cauzelor care au condus la o slabă pregătire școlară;
de selecție și certificare, stabilind ierarhii prin atribuirea, în funcție de rezultate, a rangului valoric;
de prognoză a nevoilor și disponibilităților viitoare ale elevilor sau ale școlilor;
de reglare-autoreglare a activității de predare-învățare, stabilirea a ceea ce urmează a fi făcut în continuare.
Din perspectivă temporală și din punctul de vedere al cantității de informație putem identifica trei tipuri de evaluare(Ilica, Herlo și Binchiciu, 2005, p. 234): :
evaluarea inițială sau predictivă, care se face la începutul unei etape de instruire prin teste diverse și concursuri;
continuă sau formativă care se face în timpul secvenței de instruire (prin tehnici curente de evaluare: observația curentă, chestionarea au examinarea orală, precum și testele de cunoștințe); se realizează prin verificări sistematice, pe secvențe mai mici;
evaluarea finală sau sumativă, care se realizează la sfârșitul unei perioade de formare (prin verificări parțiale, examene etc.); are un caracter terminal, urmărește diferențierea elevilor în funcție de performanțele obținute. Această formă de evaluare urmărește rezultate mai de substanță care scot în evidență capacitățile de muncă intelectuală .
În țările dezvoltate se acordă o importanță mult mai mare finalizării unui ciclu de învățământ printr-un examen de certificare, pe când în țările în curs de dezvoltare accentul se pune pe admiterea într-o treaptă superioară. În România, avem două mari condiții pentru punerea în practică a unui sistem credibil și obiectiv de evaluare și examinare: 1. informarea permanentă a celor interesați privind modificările preconizate; 2. formarea cadrelor didactice în domeniul evaluării.
Evaluarea internă este asociată activităților de îmbunătățire a calității în care trebuie să planificate nu numai activitățile de îmbunătățire ci și evaluarea internă însăși: vor si stabilite clar, pentru fiecare activitate, obiectivele evaluării, indicatorii de realizare și, în urma procesului de operaționalizare, aspectele evaluate și itemii corespunzători pentru instrumentele de evaluare, eșantionul de date stabilit, responsabilii cu procesul de evaluare și termenele la care instrumentele sunt aplicate, iar datele strânse sunt prelucrate. Rezultatele evaluării sunt utilizate pentru a realiza principalele funcții ale evaluării.
Procesul de evaluarea a educației școlare permite școlilor să se compare cu alte instituții similare. Toate țările sunt în căutarea celor mai bune metode pentru a indica performanța școlilor, printr-o evaluare internă sau externă sau care combină cele două elemente. De exemplu, în Austria, a fost creat un site web destinat școlilor, care să le permită să obțină informații, idei, propuneri de proceduri pentru dezvoltarea programelor școlare. Acest raport constituie, la rândul său, o contribuție importantă la nivel european pentru îmbunătățirea sistemelor de evaluare din Europa(http://europa.eu/legislation_summaries/education_training_youth/lifelong_learning/c11063_ro.htm , accesat 22.05.2015).
3.2.3 Sinteza studiului comprehensiv privind inserția pe piața muncii a absolvenților de liceu
Din datele statistice rezultă o slabă inserție a absolvenților de liceu pe piața muncii ca urmare a unei orientări școlare și profesionale în dezacord cu înclinațiile și aptitudinile proprii acestor tineri cât și cu cerințele sociale. Absolvenții de liceu ar trebui orientați nu doar școlar cât mai ales profesional, pe ultima parte a școlarizării, prin asumarea de măsuri și acțiuni care să-i ajute să-și aleagă profesiunea, potrivit cu cerințele pieții muncii. Școala ar trebui să fie mai mult decât un sistem coerent de principii care să îndrume elevii să aleagă o anumită școală ci să-i îndrume pe aceștia și pentru o anumită profesie și pentru o integrare social-utilă.
Astfel, este necesară îndrumarea elevului de așa natură încât, să-i asigure dezvoltarea maximă a personalității sale. Pregătirea elevului pentru preorientarea și orientarea profesională se face prin activități bazate pe principii, metode și procedee care determină elevul în alegerea unei anumite profesiuni pe care o poate exercita mai bine spre folosul său și al societății. Accentul se pune pe cunoașterea capacităților individului, pe cunoașterea specificului profesiunii, a situației cererii de forță de muncă în domeniul respectiv și pe realizarea unui acord între toate aceste elemente.
Pentru o înțelegere a fenomenului privind inserția pe piața muncii a absolvenților de liceu, sunt aduse în dezbatere o serie de realități referitoare la ponderea populației tinere din totalul populației și rata șomajului în rândul tinerilor cu vârsta între 15 și 24 de ani la nivelul anului 2015. Astfel, datele oferite de Insititul Național de Statistică (INS) ÎN 2015, arată o tendință a procesului de îmbătrânire demografică, comparativ cu 1 ianuarie 2014, remarcându-se scăderea ponderii persoanelor tinere (0-14 ani) și creșterea ponderii populației vârstnice (de 65 ani și peste). Dacă la 1 ianuarie 2014 populația de 0-14 ani deținea o pondere mai mare decât cea de 65 ani și peste în totalul populației după domiciliu, la 1 ianuarie 2015 raportul s-a inversat (vezi figura 9).
Figura 9 – Populația după domiciliu pe grupe de vârstă și sexe, la 1 ianuarie 2015p
Sursa: INS, (2015a). Notă: p Date provizorii.
Nivelul ratei de ocupare a populației în vârstă de 20-64 ani a fost de 65,7%, la o distanță de 4,3 puncte procentuale față de ținta națională de 70% stabilită în contextul Strategiei Europa 2020. Rata de ocupare a tinerilor (15-24 ani) era de 22,5% (vezi figura 10).
Figura 10 – Evoluția ratei de ocupare a populației de 15 ani și peste, pe grupa de vârstă 15-24 ani, în perioada 2006-2014
Sursa: Sursa: INS, (2015b). Notă: Datele pentru anul 2014 au fost estimate pe baza populației rezidente. Datele pentru anii 2006-2013 au fost recalculate în funcție de populația rezidentă reestimată în condiții de comparabilitate cu rezultatele Recensământului Populației și Locuințelor din anul 2011.
Realitatea statistică ne indică faptul că, pe măsură ce scade nivelul de educație, scade și gradul de ocupare. Conform datelor INS, în 2015, erau ocupate 65,0% dintre persoanele cu nivel mediu de educație și numai 44,4% dintre cele cu nivel scăzut de educație. În 2014, rata șomajului a fost de 6,8%, în scadere față de anul precedent (7,1%). Pe sexe, ecartul dintre cele două rate ale șomajului a fost de 1,2 puncte procentuale (7,3% pentru bărbați față de 6,1% pentru femei), iar pe medii rezidențiale de 2,8 puncte procentuale (8,1% pentru urban față de 5,3% pentru rural). Rata șomajului avea nivelul cel mai ridicat (24,0%) în rândul tinerilor (15-24 ani). Șomajul a afectat în măsură mai mare absolvenții învățământului mediu și scăzut, pentru care rata șomajului a fost de 7,2%, respectiv 6,7% mai mare comparativ cu rata înregistrată pentru șomerii cu studii superioare (5,8%). Pentru tineri (15-24 ani), rata șomajului de lungă durată (în șomaj de șase luni și peste) a fost de 14,3%, iar incidența șomajului de lungă durată în rândul tineretului de 59,7%.
CAPITOLUL IV. MODELE CU POSIBILĂ APLICABILITATE PENTRU SERVICIILE EDUCAȚIONALE
4.1. Modele educaționale pentru comportamentul consumatorului (beneficiarul)
Stabilirea modelelor care pot fi aplicate serviciilor educaționale implică mai întâi cunoașterea cerințelor consumatorilor (beneficiarilor). Întrucât vorbim în lucrarea de față de marketing educațional, considerăm că investigarea cererii consumatorilor de servicii educaționale este primul termen al ecuației. Ori, marketingul educațional – ca parte a marketingului general – constă în satisfacerea cererii și câștigarea de profit. Activitatea de marketing educațional începe luând în calcul mai întâi publicul-țintă reprezentat mai întât de elevi iar mai apoi de părinți. Serviciul educațional își poate defini publicul vizat pe baza informațiilor statistice din diverse publicații, rapoarte, sau prin experiența proprie a fiecărei unități școlare. Sunt luate în considerare și caracteristicile demografice și psihosociologice ale consumatorilor, cât și atitudinea lor față de oferta educațională.
Așadar, investigarea modelelor cu aplicabilitate pentru educație are în vedere inclusiv comportamentul potențialilor consumatori de educație prin cunoașterea imaginilor pe care le au aceștia despre valorile și serviciile educaționale. Sistemul de educație al unei țări stabilește modelul educațional corespunzător plecând de la cercetarea nevoilor ca parte esențială consacrată cererii de educație. De exemplu, sociologii consideră că, fără a examina nevoile publicului nu se pot evalua efectele preferințelor și consumului de educație. De aceea în prezentarea modelului educațional românesc s-a recurs în lucrarea de față și la prezentarea unor modele educaționale specifice altor țări tocmai pentru că educația oferă modele.
Din descrierea câtorva modele care pot fi aplicate serviciilor educaționale din diferite regiuni reiese clar o serie de oportunități pe care consumatorul de educație le are și care-i definesc acestuia comportamentul în vederea utilizării serviciilor educative puse la dispoziție.
Toate modelele prezentate în cadrul acest capitol al lucrării, pun accent se pare pe motivația consumatorului de educație, pe conduita lui. Unele motive sunt de ordin general, altele sunt mai speciale, însă importantă este și cunoașterea motivelor ce se opun deciziei de consum al educației. Aceste motive ar fi: programul educațional, timpul disponibil, o altă ofertă educațională mai avantajoasă.
În ceea ce privește modelele educaționale aplicate unui anumit sistem de educație, acestea au în vedere și așa-zisul comportament post-consum care se apreciază prin estimarea indicelui de satisfacție. Adică, elevii unei școli, la absolvire, sunt în măsură să facă aprecieri dacă așteptările lor au fost satisfăcute în decursul anilor de studii și ce nu a corespuns cu aceste așteptări. Întrucât comportamentul consumatorului de servicii educaționale nu face obiectul de studiu de această dată, ne-am oprit doar la prezentarea pe scurt a câtorva modele cu aplicabilitate pentru servicile educaționale din diferite țări inclusiv România. Acestea au un caracter descriptiv, având în vedere că opțiunea pentru un model educațional anume este dictată atât de contextul local, cât și de viziunea propusă de școală. Modelele prezentate ilustrează măsuri care au funcționat cu succes în cadrul unor școli cu profiluri diferite, acoperind toate nivelurile de învățământ. Modele prezentate în cele ce urmează sunt situate în Marea Britanie, Portugalia, Finlanda, China, Japonia, Olanda și România.
Modelul educațional britanic
Sistemul de educație din Marea Britanie are la bază două sisteme diferite, unul aferent Angliei, Țării Galilor și Irlandei de Nord, cel de-al doilea fiind specific Scoției. Cele două sisteme de educație au accente diferite, pe profunzime, pe de o parte și pe extindere, pe de altă parte. Astfel, elevii din Anglia, Țara Galilor și Irlanda de Nord susțin un număr mai mic de examene cu un grad mai mare de dificultate, în timp ce elevii scoțieni au parte de examene mai ușoare, dar mai numeroase (Gavrilă, Andreescu și Andrici, 2013, p.30).
Sistemul de învățământ din Marea Britanie este organizat în blocuri de studiu numite etape cheie, precum și o etapă de bază.:
Învățământul preșcolar: se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 4-6/7 ani, debutul fiind atribuit clasei pregătitoare, urmat de anii 1 și 2. La nivelul Angliei, acești trei an corespund Etapei Cheie 1, finalizată cu o serie de teste.
Învățământul primar: corespunzător anilor 3-6 de școală, respectiv Etapei Cheie 2. Încheierea acesteia corespunde cu aplicarea unor teste finale în Anglia.
Educația secundară:
Ciclul secundar inferior: corespunde anilor 7-9 ai școlarității (Etapa Cheie 3), iar la finalul acestora toți elevii susțin examenele Standard Assessment Test (SAT) / Teste de Evaluare Standard.
Ciclul secundar superior: anii 10-11 de studiu, corespunde Etapei Cheie 4, la finalul cărora elevii susțin examenele GCSE (General Certificate of Secondary Education). Susținerea examenului GCSE înseamnă și finalul învățământului obligatoriu. Din aceste moment, elevii pot opta fie pentru continuarea învățământului secundar superior, fie se integrează pe piața locurilor de muncă.
Curriculumul Național pentru vârstele 14 – 19 ani este în continuă schimbare din 2004, pentru anul 2014 anunțându-se restructurarea acestuia, ceea ce stârnește o îngrijorare în rândul elevilor, al părinților și al cadrelor didactice deoarece acest proces anunță tranziția spre un învățământ academic, plin de date și conținuturi. De asemenea o nouă provocare constă în introducerea Bacalaureatului la finalul liceului.
Educația fiind instituționalizată de la o vârstă fragedă, disciplinele de studiu obligatorii sunt menținute doar până la vârsta de 16 ani. Începând cu această vârstă, elevii nu mai parcurg discipline obligatorii și pot opta pentru științele, artele, tehnologiile pe care le vor studia în continuare. Ultimii doi ani, 12 și 13, reprezintă educația post-obligatorie și presupun pregătirea elevilor pentru admitere la universitate. Standardele educaționale sunt definite de evaluare și prin evaluare. Doar pentru disciplinele matematică și limba engleză statul își declară monopolul în elaborarea concepției acestor discipline. Fiecare școală își stabilește propriile sisteme de obiective pentru fiecare an școlar în parte. Lecțiile nu sunt divizate clar pe discipline; există arii disciplinare; important este ca standardele de învățare să fie atinse. De regulă, se predau discipline integrate.
Modelul educațional portughez
Educația preșcolară reprezintă prima etapă de școlaritate din cadrul sistemului educațional portughez și se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 3-5 ani. În anul 2009 a fost definit caracterul universal al educației preșcolare pentru toții copiii sub 5 ani, dar urmarea cursurilor nu este obligatorie. Rețeaua preșcolară este asigurată de stat, de organisme particulare, instituții private de solidaritate socială și de instituții non-profit.
Educația obligatorie debutează la vârsta de 6 ani și durează 12 ani. Aceasta cuprinde educația de bază și educația secundară. Educația de bază are o durată de 9 ani, și este împărțită în trei cicluri:
primul ciclu corespunde primilor patru ani de școală;
al doilea ciclu se suprapune următorilor doi ani;
al treilea ciclu durează trei ani și corespunde educației secundare inferioare.
De exemplu, primele două cicluri se circumscriu învățământului primar. Articularea celor trei cicluri este secvențială, rolul fiecăruia dintre acestea fiind de a-l completa și de a-l aprofunda pe cel precedent, dintr-o perspectivă globală. Scopurile specifice ale fiecărui ciclu de școlaritate sunt integrate în obiectivele generale ale educației de bază, în concordanță cu vârsta elevilor și cu etapa de dezvoltare a acestora. Educația secundară durează trei ani și corespunde educației secundare superioare. Aceasta se poate subordona unor profiluri diverse, în scopul pregătirii elevilor pentru piața muncii sau pentru studiile universitare. Permeabilitatea dintre cursurile orientate spre accesarea pieței muncii și cele destinate orientării spre învățământul superior este garantată. Educația obligatorie este asigurată de școlile publice și private. Educația asigurată prin școlile publice este gratuită.
Modelul educațional finlandez
În Finlanda educația obligatorie are durată de nouă ani și educabilului i se oferă servicii de calitate, cunoștințe de bază, prin acoperirea costurilor cu rechizite școlare, de transport, masă, servicii medicale. În cadrul acestui sistem unitățile școlare nu sunt clasificate, elevii sunt egali educați, cei buni ajută pe cei cu probleme la diferite materii. Finlandezi în medie 20,5 ani sunt în sistemul educațional, gradul de cuprindere în învățământ fiind de 86,2% în anul 2008, mai mare în cazul femeilor (87,6%) decât la bărbați (84,6%). Abandonul școlar este de 9,8% în scădere față de 10,1% în anul 2003, mai ridicat în cazul populației de sex masculin 12,1% în comparație de sexul feminin 7,7% (Gyönös, 2011, p. 20).
Modelul educațional chinez
În Republica Populară Chineză există mari diferențe și între sistemul educațional, care este observabil și prin rezultatele evaluărilor internaționale, însă și în această țară învățământul obligatoriu are nouă ani. Diferențele se datorează specificului zonelor, astfel cele rurale, datorită faptului că copii trebuie să ajute la munca agricolă trebuiau să adapteze planul de învățământ și durata anului școlar. Au un grad de cuprindere foarte ridicat 99% în cazul școli primare și se pune mare accent pe activitățile extracurriculare.
Modelul educațional japonez
În Japonia, după anul 1946, la fel sunt obligatorii nouă ani de școală și elevi pot să aleagă între unitățile de învățământ publice sau private. După terminarea cursurilor copii de vârsta foarte mică urmează cursuri de după masa, numită școala „juku” pentru dezvoltarea cunoștințelor, dar au parte și de activități sportive, arte, în funcție de nevoile individuale.
Modelul educașional olandez
În Olanda învățământul obligatoriu începe la vârsta de 5 ani și de la 16 ani au învățământ parțial obligatoriu, însemnând o participare de cel puțin două zile pe săptămână la cursurile unei unități de învățământ. După terminarea studiilor obligatorii susțin un test, în urma căruia pot continua studiile pe trei programe diferite, fiind posibil mișcarea între niveluri în funcție de aptitudini. Olanda are un grad de cuprindere în educație de 76,2%, mult mai ridicat în cazul fetelor (80,6%) decât la băieți (71,9%). La fel și în cazul abandonului școlar băieți au tendința de a părăsi sistemul educațional (14%) decât fetele (8,8%) (Gyönös, 2011, p. 20).
Modelul educațional românesc
Sistemul național de învățământ în România cuprinde următoarele niveluri:
educația timpurie (0-6 ani), compusă din antepreșcolar, copii între vârsta 0-3 ani și învățământul preșcolar (3-6 ani) care cuprinde grupa mică, grupa mijlocie și grupa mare;
învățământ primar: clasa pregătitoare pentru școală și clasele I-IV;
învățământ secundar, care cuprinde:
învățământ secundar inferior sau gimnaziul, clasele V-IX;
învățământ secundar superior sau liceal, clasele X-XII/XIII (cu filiere: teoretică, vocațională și tehnologică).
învățământul profesional: cu o durată între 6 luni și 2 ani;
învățământul terțiar nonuniversitar: cuprinzând învățământul postliceal.
În România învățământul obligatoriu este de 10 clase, după ce persoana a împlinit vârsta de 18 ani, încetează obligativitate de a frecventa școala sub formă de zi putând să aleagă între alte forme de școlarizare (Iosifescu și alții, 2001, p.4). Gradul de cuprindere în învățământ a populației de vârstă școlară manifestă o tendință de cuprindere în învățământ crescătoare, de la anul școlar 1998/1999 de la valoarea de 66,3% a ajuns la 79,6% în anul școlar 2008/2009. Scădere a numărului de elevi, în perioada 2001-2011 cu 11,53% se manifestă pe toată perioada analizată treptat. O tendință de creștere semnificativă este observabil la populația cu vârstă cuprinsă între 19-23 de ani (Gyönös, 2011, p.22).
În concluzie, pentru copiii cu cerințe educative, integrați în învățământul preșcolar, se respectă în totalitate legislația în vigoare, precum și principiile care fundamentează protecția și educația acestor copii.
4.2. Modele de asigurare a calității serviciilor educaționale
4.2.1 Inițiativele la nivel european în asigurarea calității serviciilor educaționale cu impact asupra pregătirii ofertei educaționale
Inițiativele europene privind calitatea educației, evidențiază o serie de direcții comune de evoluție, stabilite prin consens la nivelul instituțiilor europene și internaționale care vor trebui avute în vedere la construirea sistemelor naționale de management și de asigurare a calității, inclusiv din România. Această măsură se impune pentru a asigura o integrare reală și funcțională, din punct de vedere educațional, a țării noastre la normele europene. În felul acesta inițiativele din domeniu educației devin racordate, din punct de vedere teoretic și metodologic, cu ceea ce se întâmplă acum în lume. Nealinirea la standardele europene în privința sistemelor de management și de asigurare a calității, ar face extrem de grea integrarea noastră. Motivele sunt pe de o parte, nevoia de creștere a competitivității învățământului care duce la calificări pe piața internațională și, pe de altă parte, nevoia de compatibilizare a sistemelor de educație. Din aceste motive au început să se dezvolte sistemele de management și de asigurare a calității sistemului educațional inclusiv în sectorul învățământului profesional și tehnic.
De exemplu, în cadrul „procesului Copenhaga“ de dezvoltare a învățământului profesional și tehnic, există deja trei produse importante. În continuare, amintim două inițiative europene:
Cadrul Comun European de Asigurare a Calității în educație și formare profesională (CQAF) (devenit Recomandare a Parlamentului și a Consiliului European privind realizarea unui Cadru Comun European de Referință privind Asigurarea Calității în Educație și Formare Profesională – EQARF/EQAVET);
Rețeaua Europeană de Asigurare a Calității în Educație și Formare Profesională (ENQA-VET, pentru perioada 2005-2009 și EQAVET începând cu 2010).
Cadrul Comun European de Asigurare a Calității în educație și formare profesională (CQAF-QAVET) a fost elaborat de un grup tehnic de lucru al Comisiei Europene, sub patronajul Centrului European pentru Dezvoltarea Educației și Formării Profesionale (CEDEFOP), instituție oficială europeană cu sediul la Salonic (Grecia). Forma finală a documentului care descrie CQAF a fost publicată în 2003, iar în mai 2004 a fost ratificat de către Comisia Europeană. În 2009, după o amplă consultare la nivelul Uniunii Europene, a fost adoptată o Recomandare a Parlamentului și a Consiliului European privind realizarea unui Cadru Comun European de Referință privind Asigurarea Calității în Educație și Formare Profesională (EQARF / EQAVET). CQAF-EQAVET este un „cadru-umbrelă“, pe baza căruia fiecare stat membru își va elabora propriile sisteme naționale de asigurare a calității în educație și formare profesională. Ca urmare, el este mai mult o declarație de principii și o enumerare a domeniilor esențiale, din care ar trebui derivate ulterior (în funcție de specificul național), sisteme și proceduri de asigurare a calității.
CQAF-EQAVET poate fi folosit cu mai multe finalități ca: imagine a elementelor-cheie ale calității în EFP; listă de verificare a criteriilor fundamentale ale calității în EFP la nivel european; instrument de îmbunătățire a calității EFP; set de norme privind calitatea EFP.
Rețeaua Europeană de Asigurare a Calității în Educație și Formare Profesională (ENQA-VET) și-a constituit, începând cu 2006, puncte naționale de referință. În România, în martie 2006, a fost creat Grupul Național de Asigurare a Calității în Educația și Formarea Profesională (GNAC), ca punct național de referință al ENQA-VET. GNAC este o structură informală care grupează reprezentanți ai tuturor instituțiilor implicate în asigurarea calității educației și formării profesionale.
GNAC și-a asumat următoarele funții: facilitarea coordonării interministeriale dintr-o perspectivă integrată a sistemului de educație; informarea părților interesate relevante asupra activităților ENQA-VET; facilitarea implementării programului de lucru al ENQA-VET; sprijinirea transpunerii CQAF în context național și promovarea acestuia; susținerea vizitelor de învățare colegială (peer learning) și a altor instrumente de învățare și schimb de experiență la nivel european; formularea de propuneri și recomandări către părțile interesate cu privire la implementarea CQAF.
Recomandarea privind EQAVET a revenind la cercul „clasic” al calității „Planificare – Punere în aplicare – Evaluare – Acțiune de reexaminare/revizuire” și lasă aspectele metodologice (precum modul de implementare a Recomandării) la decizia statelor membre ale Uniunii Europene.
CAPITOLUL V. STUDIU PRIVIND MARKETING ȘCOLAR
Marketingul educațional implică o activitate umană sau un sistem de activități, orientate spre satisfacerea cerințelor consumatorilor actuali și potențiali. Instituțiile educaționale oferă cursuri, programe educaționale, pregătire pentru carieră și alte servicii pe piața educației. În schimb, ele primesc resursele necesare: taxe școlare, donații, bani de la bugetul statului.
Promovarea școlii printr-un marketing educațional are la bază respectarea principiilor educației incluzive și este efectuață printr-o ofertă educațională. De fapt, prin oferta educațională se oferă posibilitatea părinților să aleagă activitățile opționale si extracurriculare la care doresc să participe copiii și se are în vedere aspecte legate în principal de promovarea imaginii școlii respective la nivelul comunității locale, în rândul unităților de nivel școlar, la nivel județean, național si internațional.
Cercetarea de față are la bază studiul privind cultura de marketing școlar. În încercarea de a stabili în ce constă cultura de marketing școlar este realizată o cercetare de tip calitativ pe bază de interviu semistructurat. Scopul este adaptarea și promovarea ofertei educaționale având ca repere doi indicatori: 1. promovarea ofertei educaționale; 2. adaptarea ofertei educaționale. S-a încercat verificarea modalităilor de promovare a ofertei educaționale prin identificarea activităților de informare despre: integrarea și progresul copiilor; politicile educaționale; resursele educaționale folosite; participarea la „activități deschise“; organizarea unor activități diverse.
5.1. Metodologia cercetării
În realizarea cercetării s-a optat pentru metoda calitativă bazată pe tehnici individuale, interviu de profunzime semi-structurat. Ghidul de interviu a avut două teme de discuție Durata unui interviu variază între 30-45 de minute, și a oferit posibilitatea respondentului să-și exprime atitudinea și opinia față de anumite teme stabilite în cadrul ghidului. În alegerea persoanelor intervievate s-au luat în considerare următoarele: vechimea în sistemul de învățământ, fie liceu teoretic fie tehnologic să fie reprezentat de minim două persoane, cadrele didactice intervievate să aibă funcții diferite: director, director adjunct, șef de catedră, profesori de gradul I, responsabili cu perfecționarea continuă.
Obiectivele cercetării sunt următoare:
1. identificarea ofertelor de promovare în unele școli (efecte pozitive si limite);
2. identificarea metodelor de adaptare a ofertei educaționale ale cadrelor didactice la cerințele pieței.
Ipotezele cercetării sunt următoarele:
Cadrele didactic au cunoștință și sunt direct implicate în acțiunile de promovare întreprinse de către școală;
Modele educaționale privind adaptarea ofertei școlare sunt adaptate la cerințele pieției de muncă din România.
Modalitățile de promovare a ofertei educaționale a școlii au ca prim rezultat atragerea elevilor cu rezultate mai bune.
Informațiile studiului sunt prezentate în scop academic, de evaluare a cunoștințelor dobândite pe parcursul studiilor de master dar și ca eventuale date care pot fi considerate puncte de referință pentru multe alte studii în domeniu.
Limitele cercetării calitative. Deși au fost intervievați profesori, cu experiență, membrii ai consiliului administrativ la unele întrebări au răspuns cu reticență. Astfel printre avantajele oferite de metoda directă, individuală, interviul de profunzime semi-structurat apar și dezavantaje sau chiar limite. O altă limită era legată de tematica ghidului de interviu, prin care s-a dorit a cerceta acțiunile de promovare a ofertei educaționale, a fost slaba informare a unor cadre didactice cu privire la eventuale colabăriri cu mediul exterior școlii motiv pentru care acestea au putut prezentat numai puncte de vedere personale, ca pe noutăți care în timp pot fi relatate ca experiență. Datorită funcție deținute în cadrul unităților de învățământ erau situații, când interviul a fost întrerupt, astfel perturbând mersul discuției.
Studiu pe baza de interviu s-a realizat pe un eșantion reprezentativ cu următoarele caracteristici: volumul eșantionului: 10 persoane, cadre didactice din învățămîntul primar; tipul eșantionului: probabilist. Datele privind structura eșantionului și anume, date privind instituția școlară (profil, numărul de clase, numărul de profesori și de elevi) și date privind persoana intervievată se regăsesc în cele două tabele anexate la sfârșit (vezi Anexa 1 și Anexa 2).
Criteriile de stratificare au fost aleatorii, în funcție de posibilitățile de acces la informații și persoane. Interviul are la bază instrumentul de lucru numit ghidul de interviu care cuprinde un număr de itemi pentru fiecare dintre cei doi indicatori: promovarea ofertei educaționale și adaptarea ofertei educaționale (vezi tabelul 2).
Tabelul 2 – Ghid de interviu privind adaptarea și promovarea ofertei educaționale
5.2. Prezentarea și analizarea datelor obținute
Rezultatele cercetării cu privire la promovarea și adaptarea ofertei educaționale în cele trei școli, care au constituit unitatea noastră de analiză în lucrare, sunt prezentate separat în continuare. Înainte de trece la prezentarea și analizarea datelor amintim că atât colectarea datelor cât și designul cercetării se înscriu, ca și componente esențiale, în procesul de cercetare. Cercetarea de față fiind una calitativă se referă la elemente specifice și mai puțin la elemnete particulare sau la fiecare caz în parte. Altfel spus, cercetarea calitativă se ocupă de un număr limitat de cazuri, folosind o descriere focalizată și nu numerică drept metodă de a obține probe. Scopul cercetării a fost de a obține concluzii valide din datele disponibile. Deși tehnica este diferită, uneori analiza este efectuată tranversal, alteori longitudinal mai exact, analizăm elementele principale pe baza indicatorilor din ghidul de interviu, dar și secvențial pe baza itemilor la care informațiile sunt mai cuprinzătoare. Tehnica de colectare a datelor a fost prin intervievare, au fost puse o serie de întrebări cadrelor didactice însă la fel de importante au fost în analiza datelor și observațiile culese pe teren. În final încercăm să vedem în ce măsură se verifică sau nu, ipotezele de lucru stabilite.
Promovarea ofertei educaționale
La primul item al cercetării referitor la părerea intervievaților cu privire la promovarea oferetelor educaționale, părerea celor 10 cadre didcatice – din cele trei licee care fac obiectul analizei noastre și anume, Colegiul Henri Coandă Bacău, Liceul Teoretic Jean Monnet București și Colegiul Tehnic “Costin D. Nenițescu” București – este în unanimitate pozitivă. Mai mult decât atât, profesorii de propunță în vederea evoluției acestor oferte educaționale pe care fiecare școală le promovează în vederea obținerii unor rezultate mai bune pentru școlă și comunitate.
La itemul al doilea cu privire la modalitățile de promovare a ofertelor educaționale utilizate de cele trei licee analizate, rezultă în cea mai mare parte, aceleși forme și anume:
organizarea unor „Zile ale porților deschise“ desfășurate în unitățile școlare, cu prilejul unor manifestări tradiționale, pentru elevii din clasele terminale, de regulă clasele a VIII-a din învățământul gimnazial și penru părinți;
participarea la „Târgurile liceelor“ atunci și acolo unde acestea se organizează;
vizite în școlile generale și prezentarea ofertei, de regulă prin distribuirea unor documente grafice (afișe, fluturași, pliante) cu explicații și informații utile;
postarea pe site-urile unităților școlare respective a informațiilor utile scopului urmărit;
nunțuri publicitare în presa locală scrisă;
spoturi publicitare la televiziunile și posturile de radio locale;
consilierea pentru carieră și pe baza portofoliului personal, a elevilor din școala respectivă;
Unul dintre subiecții intervievați a răspuns că „promovarea școlii se realizează și prin rezultatele foarte bune, chiar de excepție înregistrate la învățătură… concursuri, olimpiade școlare…. alte manifestări pe plan județean și național când acestea se desfășoară. Spre exemplu, pentru școala noastră, rezultatele mediocre sau chiar slabe, inclusiv la examenul de bacalaureat, poate constitui o contrapromovare.“ (Profesor de chimie industrială, Gradul I, Director Colegiul Tehnic).
La itemul al treilea privind accentul pus sau nu, de instituția școlară respectivă, pe promovarea ofertelor educaționale, din răspunsurile profesorilor intervievați a rezultat un interes unanim pentru organizarea școlii lor de astfel de acțiuni care să facă cunoscută oferta educațională. De asemenea, rezultă din partea celor mai mulți subiecți intervievați, un interes pentru activitățile de promovare care antrenează și elevii în activitatea de promovare. Unul dintre subiecți a răspuns: „Consider foarte eficientă și cu rezultate bune de fiecare dată, implicarea elvilor din colegii, tehnice dar și teoretice, în activitatea de promovare. Bineînțeles, asta necesită foarte bună organizare și mobilizare din partea tuturor. Noi în schimb, recomanăm elevilor noștri să se deplaseaze în școlile generale și să prezintă colegilor din clasele terminale activitățile, rezultatele și reușitele lor cu scopul de a face cunoscută nu doar calitatea învățământului din colegiul nostru dar și pentru a-i determina pe aceștia pe viitor spre unitatea noastră școlară, mai ales că școala noastră are un profil aparte, cel tehnologic de aviație” (Profesor de informatică, Gradul I)
Din răspunsurile subiecților a rezultat o preocupare specială din partea școlilor pentru organizarea activităților extracurriculare, fapt care arată importanța în cadrul promovării ofertei educaționale atât a mediului intern cât și a celui extern școlii. Cu toate acestea, școlile trebuie să aibă în vedere condițiile interne care mențin și sprijină dezvoltarea. Condițiile sunt cele care asigură o dezvoltare reală în termenii rezultatelor elevilor, dar este vorba despre condiții continue care permit adaptarea la nevoie. Din datele obținute rezultă că cele mai semnificative astfel de condiții sunt: planificarea dezvoltării, focalizarea semnificativă pe predare și învățare, dezvoltarea rezultatelor elevilor.
Referitor la nevoile consumatorilor (beneficiarilor) serviciilor educaționale, adică elevii, au fost introduși în acest scop doi itemi speciali, itemul 9 și 10 de la indicatorul al doilea din cadrul cercetării „adaptarea ofertei educaționale”. Aceste nevoi rezultate din răspunsurile intervievaților, vor fi prezentate punctual în tabelul următor ca urmare a analizei răspunsurilor celor trei profesori de la Colegiul Henri Coandă din Bacău (vezi Tabelul 3).
Tabelul 3 – Nevoi educaționale
Observăm o strânsă corelație între nevoile educaționale oferite de școală elevilor săi, la finalul traseului de formare personală și profesională, și nevoile de bază prin care școala satisface aceste necesități educaționale. Motivul pentru care a fost prezentat exemplul unei școli din cele trei care fac obiectul de studiu, a fost concordanța răspunsurilor oferite.
La umătorul item privind strategiile folosite în promovarea ofertei educaționale, rezultă mici diferențe în funcție de modul cum sunt gândite aceste strategii și de contextul specific școlii. Din analiza datelor rezultă folosirea unor strategii în promovarea ofertei educaționale care contribuie la dezvoltarea școlară. Așadar, dezvoltarea școlară va trebui să fie direcționată înspre schimbări radicale în conceperea și desfășurarea experiențelor de învățare. Concluziile privind strategia de promovare a ofertei educaționale sunt următoarele:
oferta educațională nu poate fi efectuată fără participarea elevilor și a părinților;
în cazul segmentului de piață „elevi” oferta educațională este directă, simplă care se stabilește între unitatea de învățământ și potențialii săi clienți;
principalele modalități de distribuție a serviciilor educaționale sunt canale de comunicații electronice;
mijloace promoționale sunt de regulă, publicitatea prin tipărituri (în special prin intermediul pliantelor, prospectelor și broșurilor), publicitatea gratuită, relațiile publice și utilizarea mărcilor (emblema unității de învățământ);
participarea la „activități deschise“, de exemplu, Zilele Educației Incluzive, prin organizarea unor activități de tip: carnaval, expoziții cu produse ale activității copiilor, strângere de fonduri, serbări, concursuri etc..
În general, strategiile folosite realizează corelarea cunoștintelor, a abilităților, a valorilor, a convingerilor, a atitudinilor cu acțiunile concrete. Observăm în acest sens, folosirea noile informații din domeniul stiințelor educației, se stimulează cadrele didcatice și elevii, se promovează abordarea extra-curriculară. Acest lucru se observă și din declarația următoare: „Prin oferta educațională școala noastră dă posibilitatea părinților să aleagă activitățile opționale si extracurriculare la care doresc să participe copiii. Prin acțiunile noastre avem în vedere nu doar captarea atenției elevilor și părinților cât și, promovarea imaginii școlii la nivelul comunității din care facem parte, în rândul celorlalte unități școlare, pe plan județean, național chiar și internațional. Anual depunem eforturi în asigurarea unor spații de învățare confortabile, sigure, adaptate nevoilor fizice, psihologice și de educație ale fiecărui copil, atât în școală, cât si în curtea acesteia prin dotările periodice în resurse umane, resurse logistice, locuri de joacă, resurse educaționale…..)” (Profesor de educație fizică, Gradul I).
La itemul cinci “În cadrul școlii se desfășoară proiecte de dezvoltare instituțională?” răspunsurile sunt în totalitate afirmative în sensul că, în toate cele trei unități școlare participante la studiul de față, se desfășoară numeroase proiecte de dezvoltare instituțională.
La umătorul item “Care sunt principalele proiecte implementate în cadrul instituției?” subiecíi intervievați confirmă răspunsurile de la itemul anterior adică, unități școlare din care ei fac parte, desfășoară numeroase proiecte de dezvoltare instituțională de la cursurile de perfecționare lingvistică până la olimpiade, vizite la târguri de carte, concursuri internaționale pe diferite domenii, colaborări cu edituri și expoziții de carte. Acest lucru este confirmat de unul dintre subiecțíi intervievațí care a răspuns: “În anul școlar 2013-2014, în afara orelor de curs pe care le-am dorit de calitate, profesorii catedrei de matematică alături de elevi au fost antrenați în foarte multe activități precum concursul de evaluare la matematică, olimpiada de matematică cu etapele pe școală în sector –1 la care am obținut premiu III pe municipiu. Am desfășurat și o serie de proiecte internaționale, iar colega noastră dna. profesor Mihaela Gîț s-a implicat în derularea mai multor proiecte e-Twinning cu școli partenere din Europa, este vorba de cele douaă proiecte G.A.M.E!(„Garden in Amazing Mathematical Experiences”) – pentru elevii claselor a V-a și a VI- a, cu Franța, Italia, Polonia, Slovenia, Spania și proiectul F.A.I.R. play! (Functions and Applications in Immediate Reality play) pentru clasa a VIII–a, cu Franța, Spania, Turcia. Tot sub îndrumarea dnei profesor Mihaela Gîț, liceul nostru a fost reprezentat la Simpozionul Internațional de Matematici pure și aplicate „Arhimede”- 2014 de către eleva Dinescu Alexandra din clasa a VI-a A….” (Profesor de matematică, Gradul II)
Despre principalele proiecte implementate în cadrul instituției școlare ne răspunde și subiectul următor, în calitate de participant la proiecte, profesor dar și în calitate de director al unității școlare: „În anul școlar care tocmai a trecut, școala noastră a desfășurat numeroase proiecte și parteneriate în urma cărora rezultatele sunt mai mult decât mulțumitoare pentru noi și pentru elevii participanți. Cele mai importante parteneriate vă amintesc câteva și anume: Parteneriat in educatie ”Școala – Familie – Comunitate”, bazat pe premisa că partenerii au un fundament comun de acțiune și un spirit de reciprocitate care le permit să se unească pentru realizarea obiectivelor comune; Parteneriate cu școlile generale din sectorul 3; Parteneriat cu Poliția sectorului 3 – secția 13 Poliție și Asociația Națională Antidrog; Parteneriat cu jandarmeria – participarea la Programul „Jandarmul – prietenul celor care respectă legea”, prin activitati și jocuri de rol tematice „Vreau să fiu jandarm pentru o zi”; Parteneriat cu Asociația pentru Relații comunitare prin medierea ISMB; Parteneriat cu ECDL România; Parteneriat cu Universitatea Politehnica București; Parteneriat cu Asociația “Ecologie – Sport – Turism” și Fundația pentru Tineret a municipiului București în vederea derulării proiectului “Ecocluburi pentru natură”. Ca proiecte vă pot aminti câteva mai importante precum: Proiectul „Calitate în educație prin mediere și practici restaurative”, proiect POSDRU/17/1.1/G/37259 Regiunea București-Ilfov care au participat pe lângă profesori și 20 de elevi; Proiectul „Îmbunătățirea calității educației și formării profesionale prin rețelele parteneriale” POSDRU/85/1.1/S/57551- 2010 – 2013 la care au participat profesorii școlii și 25 de elevi; Proiectul „Consiliere profesională și stagii de pregătire practică”, POSDRU 63004, pentru elevii din regiunile București-Ilfov și Sud-Muntenia, ca care a participat doamna profesoară Buta Otilia și 22 de elevi; Programul CRIPT – program de revizuire a SPP-urilor și a Curriculumului școlar, la care am fost personal implicată alături de colega mea Vasiliu Doina; Proiectul privind stagiile de pregătire practică – proiectul a fost realizat împreună cu CMBRAE, la care au participat doamna profesoară Bută Otilia și elevii clasei a 12-a B; Proiectul “Cinema-EDU”- proiect de educație socială și cinematografică. O altă manifestare importantă pentru școala noastră a fost așa-zisul eveniment “Sărbătorile de iarnă la Nenițescu” care a avut ca rezultate amenajarea sălilor de clasă în asteptarea lui Moș Crăciun, promovarea originalității și creativității elevilor si profesorilor din școala noastră; demonstrarea responsabilității și implicarea a 100% dintre elevi și la care coordonator au fost consilierul școlii, doamna Adina Vasilică împreună cu diriginții claselor.” (Profesor de chimie industrială, Gradul I, Director Colegiul Tehnic).
La itemul 7, întrebați subiecții „Aveți colaborări cu alte instituții?” răspunurile au fost afirmative, lucru care reise de altfel și din răspunsurile oferite la itemii anteriori. Așadar, subiecții intervievați au răspuns în proporție de 100% că unitățile școlare din care fac parte au numeroase colaborări cu alte instituții de gen, locale și regionale.
La itemul „Considerați că aceste proiecte sunt benefice pentru buna dezvoltare a instituției?”, de asemenea, răspunsurile au fost într-u procent de 100% afirmative. Mai mult decât atât o parte dintre subiecți și-au manifestat interesul pentru diseminarea proiectelor și activităților desfășurate la nivelul școlii dar și pentru o evoluție a acestora. Unii dintre subiecți, deși puțini la număr, au specificat o serie de puncte slabe cu privire la: lipsa unor standarde specializate de performanță orientate spre plusvaloare; slaba disponibilitate a unor cadre didactice de a lucra în echipă, comunicarea insuficientă între acestea; nu este folosită suficient materială și mai ales dotarea cu IT pentru comunicarea intra și extra instituțională.
Cât privește răspunsurile la itemul cu privire la cât de benefice sunt proiectele pentru buna dezvoltare a comunității, răspunsurile au condus în cea mai mare parte spre referințe legate de dezvoltarea parteneriatelor cu agenții economici sau spre necesitatea implicării părinților în parteneriatul educațional. Conform declarațiilor oferite de intervievați, la nivelul comunității există o serie de factori socio-culturali care necesită o importanță mai mare iar proiectele pot avea impact prin libera circulație a informațiilor în spațiul public influențând pozitiv schimbarea mentalităților inclusiv în ceea ce privește încrederea în educație. Despre avantajele proiectelor realizate în licee și buna dezvoltare a counității ne vorbește următorul subiect: “În anul școlar 2013-2014 a functionat foarte bine relația liceului nostru cu comunitatea locală. Primăria Sectorului 1 ne-a sprijinit în completarea serviciului de pază, ne-a dat concursul în constituirea Consiliului de Administrație și în funcționarea acestuia prin repartizarea reprezentanților săi a avizat demersurile conducerii pentru realizarea lucrărilor finanțate bugetar. Poliția, jandarmeria, biserica sunt instituții care au sprijinit liceul nostru în menținerea unui climat normal, propice activității școlare (Profesor de limba engleză, Gradul I).
Prin urmare, din analiza datelor rezultă că scopul principal al promovării ofertei educaționale în rândul comunității, este de a motiva comunitatea să sprijine material școala și se creeze astfel, oportunități pentru integrarea tinerilor absolvenți în mediul de afaceri. Relația școlii cu mediul de afaceri și comunitatea în general, este foarte importantă deoarece nu este suficientă școlarizarea pentru ca tânărul absolvent să beneficieze de oferta pieței muncii. Școala trebuie să acționeze activ pentru a contura aspirațiile profesionale ale elevilor și pentru a-i pregăti pe aceștia în vederea adaptării la piața muncii și la schimbările sociale care au loc.
Cât privește itemul 10, “Ce impact au aceste proiecte asupra grupurilor țintă (profesori, elevi)?” din răspunsurile celor intervievați rezultă o creștere a capacității cadrelor didactice și a elevilor de a promova un climat educațional propice unei bune dezvoltări și de a pune în practică noi modele de abordare în urma diverselor activități întreprinse. Elevii sunt beneficiarii direcți, existând posibilitatea continuității, ca urmare a participării la proiectele școlare, a studiilor superioare într-un domeniu apropiat celui urmat în liceu. De asemenea, elevii au șansa de angajare pe piața forței de muncă pe posturi corespunzătoare calificării profesionale dobândite la finalizarea școlarizării. Ca urmare a participării la diferite proiecte, elevii își pot consolida cunoștințele teoretice și forma acele abilități practice necesare unei școli cu profil tehnologic. Un avantaj major pentru cadrele didactice dar și pentru elevii implicați în proiecte școlare este, schimbarae comportamentului de zi cu zi, aceștia devenind mai implicați în mediul intern școlar. Diseminarea acestor proiecte în școală și în afara școlii determină elevii să promoveze liceul lor, să devină creativi în idei și acțiuni alături de cadrele didactice. Elevii demonstrează responsabilitatea și implicarea iar prin acțiunile de voluntariat devin co-participanți la așa-zisul voluntariat ecologic. Elevii sunt informații cu privire la diferite fenomene sociale și la efectele acestora în funcție de tema proiectului (despre droguri și impactul lor negativ asupra sănătății). Proiectele realizate în școală facilitează integrarea elevilor în mediul socio-cultural și contribuie la creșterea interesului elevilor pentru artă, cultură. În conzluzie, are loc creșterea gradului de cunoaștere și apreciere din partea elevilor pentru diferite domenii și activități. Petrecerea timpului liber aduce pentru acești elevi noi alternative creative. Un alt efect important relatat de subiecții participanți la cercetare este, întărirea relației dintre cadrele didactice și elevi.
La itemul cu numărul 11 „Ați reușit să implementați în cadrul instituției tot ce se specifică în cadrul proiectelor?”, răspunsurile variază însă în cea mai mare parte cadrele didactice spun că au reușit să termine la timp activitățile și acțiunile stabilite în proiect. Cei care au declarat nefinalizarea la timp sau a tuturor acțiunilor stabilite în proiect, au declarat ca motive reale următoarele: unii profesori nu sunt deschiși lucrului în echipă; slaba comunicare între profesori; imposibilitatea unor cadre didactice de a-și plăti cursurile de formare/perfecționare; retragerea unor cadre didactice din proiect din diverse motive subiective; lipsa unor baze de date complete în sistemul informatizat.
La itemul “Ce scop au proiectele pe care le implementați?” răspunsurile au variat în funcție de proiectele la care făceau referire subiecții intervievați. În general, scopul unor astfel de proiecte este „ Scopul acestor proiecte este complex, de la evoluția profesională a elevilor și bineînțeles a absolvenților de mâine, la îmbunătățirea mecanismelor de acțiune dar și a competențelor actorilor din învățământul școlar pentru a contribuila creșterea calității climatului educațional prin transfer de diferite practici inovative. Aceste proiecte contribuie la îmbunătățirea desfășurării stagiilor de practică la liceul nostru cu profil tehnologic plus că se stabilesc totodată numeroase parteneriate între licee sau între licee și instituții locale” (Profesor de geografie, Gradul I)
Observăm la subiecții intervievați o claritate în exprimarea scopului acestor proiecte care implică elevii și profesorii în atingerea diverselor obiective. Conform datelor obținute pe teren, se promovează prin aceste proiecte creativitatea tinerilor, spiritul voluntar fiind în același timp familiarizați elevii cu noutăți din domenii diferite ceeea ce duce la stimularea interesului pentru mai multe informații prin stârnirea curiozității față de sursele de informare. Nu în ultimul rând, aceste proiecte au scopul de a crea un climat educațional favorabil care să determine tinerii să frecventeze școala stimulați nu numai de școlarizare, ci și de aceste activități care în fond duc la îmbunătățirea calității vieții tinerilor.
La ultimul item “Ce imagine își creează școala în cadrul comunității?” al primului indicator (promovarea ofertelor educaționale) inclus în studiul de față, rezultă în toate cele trei cazuri prezentate prin unitățile școlare Colegiul ”Henri Coandă” din Bacău, Liceul Teoretic ”Jean Monnet” București și Colegiul Tehnic “Costin D. Nenițescu” tot din București, o imagine favorabilă școlii și comunității locale. Acest lucru se explică astăzi în condițiile unui unui sistem concurențial în continuă dezvoltare. Mai mult decât atât, devine imperativă accentuarea eforturilor de promovare a imaginii școlii și a eforturilor de stabilire a unor relații directe cu viitorii potențiali beneficiari/părinți. În acest scop, se impune planificarea atentă a campaniilor de informare și comunicare cu beneficiarii care vor avea un caracter permanent folosindu-se o gamă largă de mijloace publicitare, de la anunțuri la radio local și TV, până la realizarea de interviuri, broșuri, pliante.
În completarea datelor de teren, s-a încercat identificarea căile și mijloacelor prin care școala a obținut recunoașterea locală și națională iar dintre acestea amintim câteva mai semnificative: competența profesorilor; calitatea serviciilor educaționale; gradul de satisfacție al beneficiarilor/consumatorilor; cadrul ambiental; resursele materiale ale școlii; cadrul relațional și de comunicare stabilit între: școală-familie, elevi-părinți, profesori-profesori, profesor-elevi ; implicarea în proiecte și programe naționale și internaționale.
În munca de promovare un rol important îl au responsabilii cu activitatea de relații publice din școală deoarece ei sunt direct răspunzători ca promovarea să se desfășoare în condiții de calitate și să se supună celor mai exigente cerințe profesionale. De aceea fiecare liceu are în echipa managerială (vezi Anexa 1, Date privind institușia școlară) câte un responsabil în funcția de „coordonator de proiecte și programe educative”. Acesta are un rol esențial în dezvoltarea campaniei de promovare prin conceperea și editarea materialelor promoționale: pliante, materiale video de prezentare a școlii, blog-uri ale cadrelor didactice. Imaginea creată de școală în cadrul comunității este esențială de aceea activitatea de promovare a școlii se realizează în cadrul unor parteneriate educaționale locale, naționale si internaționale, prin prezentări Power Point, în fața potențialilor părinți, prezentarea de spectacole, expoziții în care fiecare școală are posibilitatea de a-și prezenta propriile servicii educaționale. În funcție de imaginea creată, școala beneficiază sau nu de sprijinul comunității, a mediului de afaceri prin susținere în activitățile unor proiecte și programe, inclusiv cu sprijin financiar acolo unde se impune. Amintim de finanțare întrucât, așa cum ne-au precizat și subiecții intervievați, toate acțiunile de promovare, similare cu cele de reclamă comercială presupun costuri, reprezentând atât timpul consumat de către cadrele didactice, cât și cheltuielile cu producerea și multiplicarea materialelor grafice, video și multimedia, cu contractele de publicitate în massmedia sau cu deplasarea efectivă la școlile generale, care sunt situate chiar și în alte localități. Ori, dacă în cazul timpului consumat de către personalul didactic acesta poate fi compensat odată cu recunoașterea activității prin criteriile de evaluare anuală ori prin asigurarea stabilității locurilor de muncă, în cazul cheltuielilor efective acestea trebuie într-un fel finanțate. Conform datelor obținute pe teren, în practica de până acum s-au folosit mai multe surse care au fost propuse prin bugetul alocat școlii, din veniturile extrabugetare ale colegiilor tehnice, din fondurile consiliilor reprezentative ale părinților/asociațiilor de părinți și chiar din fondurile sindicatelor. Însă aceste situații, nu exclud utilizarea altor forme de promovare, care s-au dovedit a fi eficiente în acest context, în funcție de experiența fiecărei unități în parte.
În conluzie, nu trebuie să uităm de nevoile de educație ale comunității locale și viziunea comună a grupurilor de interes care contribuie la realizarea în școli a unui învățământ de calitate prin aplicarea flexibilă a standardelor de pregătire, prin implicarea în proiecte și programe educaționale.
Adaptarea ofertei educaționale
Plecâm în analiza noastră de la premisa că adaptarea ofertei educaționale este determinată pentru profesori, de către rezultatele și nivelul pregătirii elevilor. Așadar, cadrele didactice sunt determinate să realizeze proiecte având ca țintă strategică acreditarea școlii pentru calificările profesionale ale elevilor. Scopul principal este adaptarea rețelei școlare și a ofertei de formare profesională inițială la: cerințele pieței muncii și a opțiunilor elevilor; creșterea participării la proiecte și programe; asigurarea egalității de șanse în formarea inițială; dezvoltarea resurselor umane din sistemul educațional în vederea asigurării calității în formare;
dezvoltarea infrastructurii unităților școlare.
În studiul de față încercăm să vedem în ce măsură școlile trebuie să-și reorienteze strategiile de predare/învățare și spre contextul extern, nu doar spre cel intern, în care ele se află, valorificând potențialul educațional al comunităților locale. În același timp, încercăm să identificăm acele modificări care ar trebui aduse în școală, în sensul corelării conținuturilor sale și metodelor folosite în procesul didactic cu realitatea socială, experiența cotidiană și mediul de viață al elevilor.
La itemul 1 “Care sunt metodele pe care le adoptați pentru adaptarea ofertei educaționale la cerințele pieței de muncă din România?” cei mai mulți dintre subiecțíi intervievațí au făcut referire la curriculumul integrat prin școala trebuie să ofere răspunsuri adecvate elevilor săi cu atât mai mult cu cât, elevul se află într-un proces de dezvolatre continuă.
Conform declarațiilor oferte de subiecții intervievați, adapatarea ofertei educaționale ar trebui să se producă prin metode de genul: “Dacă privim la realitatea zilelor noastre aș spune că astăzi mai mult ca oricând, demersul educațional trebuie să își asume, ca principiu cheie, centrarea pe elev, pe devoltarea sa personală, profesională, socială, în acord cu potențialul descoperit în acel elev…Asta este misiunea noastră ca profesori, ca formatori. ” (Profesor de chimie, Gradul I, Șef catedra de Chimie); “Adaptarea ofertei educaționale trebuie să privească spre pregătirea elevului …o pregătire tă în cadrul unor multiple și variate experiențe de învățare, ce permit diverse achiziții și experimentarea lor în contextul concret, vorbim de experiențe de învățare adaptate la piața muncii, la cerințele ei. Nu putem să nu ne gândim la acești tineri și la ce vor face ei pe viitor. Aici încercăm prin programele derulate în liceul nostru să implicăm părinții, lideri politici sau oameni de afaceri care să reprezinte o situație clară a ceea ce se cere astăzi, ce meserii au căutare pe piața muncii. Știm cu toții situația ridicată a șomajului din România și previziunile care nu sunt tocmai bune în acest sens. Soluția este cirriculumul școlar care trebuie să depășească limitele unor discipline iar pregătirea elevului trebuie să se realizeze în cadrul unor multiple și variate experiențe practice de învățare.” (Profesor de geografie, Gradul I).
Observăm din aceste declarații că metodele de adapatare a ofertei educaționale se rezumă aproape de fiecare dată la una singură și anume, curriculumul școlar. Acesta se impune, spun cadrele didactic, ca urmare a necesității de a crea competențe transversale, valori, atitudini ce depășesc granițele unor discipline și sunt esențiale pentru o viață de succes în contextul societății în schimbare și a contextului dat de șomajul ridicat în rândul tinerilor în România. Arltfel spus, pregătirea elevului trebuie să se realizeze în cadrul unor multiple și variate experiențe de învățare, ce permit diverse achiziții și experimentarea lor în contextul concret al realității socio-econimice în care ne aflăm. Mai mult decât atât, experiențele de învățare trebuiesc centrate pe valorificarea și dezvoltarea potențialului individual, trebuie să implice elevii ca participanți activi, antrenați direct în proiectarea și desfășurarea lor. În timp ce, activitățile curriculare trebuie construite și derulate pe baza parteneriatului dintre elevi, profesori, membrii ai comunității locale și trebuie să valorifice potențialul comunității, exprimat în resursele pe care ea le poate oferi pentru procesul învățării.
Metodele adoptate pentru adaptarea ofertei educaționale la cerințele pieței muncii ar trebui astfel concepute încât să-l ajute pe elev să facă variate conexiuni între diversele achiziții ale învățării și între ceea ce învață și cotidianul pe care îl trăiește. Activitățile curriculare trebuie să abordeze o varietate de teme cu semnificație în realitate, să fie adaptat la contextul pieței muncii și la cerințele acesteia. Numai așa elevii vor reuși o diminuare a rezistenței față de nou, necunoscut și schimbare.
La intemul următor “Oferiți cadrelor didactice cursuri de pregătire profesională?”, răspunsurile au fost în totalitate afirmative în sensul că sunt organizate în cadrul liceelor cursuri de formare și perfecționare profesională. Din răpunsurile oferite de cadrele didactice intervievate, prezentăm câteva mai semnificative: ”Proiectarea didactică de astăzi este demersul didactic personalizat care exprimă dreptul profesorului de a lua decizii asupra modalităților pe care le consideră optime în creșterea calității procesului de învățământ, respectiv, răspunderea personală pentru a asigura elevilor un parcurs școlar individualizat, în funcție de condiții și cerințe concrete.” (Profesor de matematică-fizică, Șef catedra de matematică); ”Din experiență vă pot spune că dmeniile de perfecționare vizate de colegii mei de-a lungul timpului vizează mai multe scopuri, de exemplu unii profesori doresc perfecționarea în domeniul strategiilor didactice, alții în privința metodelor și tehnicilor de evaluare, alții în ceea ce privește proiectarea și planificare didactic.” (Profesor de educație fizică, Gradul I); “Profesorii acestui liceu au preferat de fiecare dată participarea la cursurile de formare și perfecționare profesională, din perspectiva problemelor disciplinare în sensul că, unii au optat pentru acele cursuri având ca tematică comunicarea educațională în timp ce alți colegi preferă cursurile de management al clasei de elevi sau cursurile de perfecționare a metodelor și tehnicilor privind evaluarea elevilor. Este necesară perfecționarea continuă pe problemele evaluării în învățământ iar aceasta este sarcina obligatorie a șefilor de catedre, dezbateri metodice și analize periodice pe tema evaluării. ” (Profesor de chimie industrială, Gradul I, Director la Colegiu).
Interesant, din răspunsurile oferite de subiecții participanți la studiul nostru, este că, dacă pentru toți subiecții participarea la cursurile privind strategiile și abordările demersului educativ este considerată esențială pentru îmbunătățirea rezultatelor școlare, diferența apare la opinia managerilor școlari referitoare la domeniile de perfecționare ale profesorilor din școală care consideră ca fiind prefeate cursurile bazate mai mult pe comunicarea educațională, managementul clasei de elevi, metode și tehnici noi de evaluare.
La itemul “V-ați diversificat oferta de servicii educaționale pentru mai multe categorii de beneficiari?” de asemenea, răspunsurile au fost în totalitate afirmative. Din declarațiile subiecților rezultă o diversificare și adaptare permanentă a serviciilor educaționale pentru mai multe categorii de beneficiari și anume, pentru elevi, părinți, profesori, comunitate. Toate acestea în funcție de ceea ce se promovează, de serviciile oferite, de programele sau proiectele la care școla participă. Observăm din analiza răspunsurilor, o tendință generală de conlucrare dintre profesori-elevi-comunitate. Acestă formă de acțiune bazată pe activități comune, nu poate fi decât una benefică pentru toate părțile implicate, de aceea rezultatele și reușitele se dovedesc eficiente în acest context. Un exemplu reprezintă, posibilitatea antrenării părinților alături de elevi în activități de recondiționare, reparative și de întreținere a bazei materiale existente.
Itemul “Instituția se implică și în programe de formare a adulților?” vine completarea itemului de mai sus “Oferiți cadrelor didactice cursuri de pregătire profesională?” sau poate fi considerat un “item de control”. Nu vom insista pe acest item întrucât s-a constat deja că în toate cele trei școli care fac obiectul nostru de studiu, s-a dovedit că sunt organizate astfel de cursuri periodice ori acest lucru nu poate fi realizat decât cu implicarea instituției școlare. Există în schimb unele situații neplăcute cauzate de lipsa posibilităților financiare a unor cadre didactice de a achita financiar aceste cursuri.
Potrivit prevederilor Legii Învățământului nr.1/2010 și OMEN 5562, formarea continuă a cadrelor didactice constituie un drept dar și o obligație. De exemplu, conform declarațiilor subiecților personalul didactic și didactic auxiliar din Liceul „Jean Monnet” a beneficiat de acest drept, având la îndemână mai multe forme de pregătire continuă: “ În anul școlar 2013-2014 împreună o parte dintre colegii mei am participat la cursuri de formare continuă prin activități metodico-științifice și psihopedagogice realizate la nivelul organizației școlare și nu numai. Mă refer aici la cursurile de perfecționare prin definitivare în învățământ și acordarea gardelor didactice I și II, la programele de perfecționare organizate o dată la cinci ani. Au existat și cursuri de perfecționare prin burse și stagii în țară și în străinătate la care au participat colegii mei. Există un număr mare de profesori din liceul nostru preocupați de evoluția în carieră pentru aprofundarea studiilor universitare de master și de licență. ” (Profesor de limba franceză, Gradul I).
Itemul “Organizați schimburi de experiență cu alte școli? Din țară sau din străinătate?” pune subiecțíi participanți la acest studiu, în situația de a face referire directă la o serie de proiecte realizate în parteneriat cu alte școli. Din analiza răspunurile obținute rezultă că toate cele trei școli incluse în cercetare au astfel de schimburi de experiență. De altfel, printre oportunități regăsim numărul mare de întâlniri și activități comune ale profesorilor, ceea ce favorizează schimbul de experiență, comunicarea mai bună.
La itemul “Aveți o ofertă de programe pentru elevii ce au performanțe școlare?”, respondenții au oferit în totalitate răspunsuri care confirmă atenția școlii pentru elevii care au performanțe școlare. Unul dintre răspunsurile oferite de un cadru didactic intervievat a fost: “Viziunea liceului nostru este bazată pe comunicare și deschidere pentru elevi. Derulăm o serie de programe de pregătire specială pentru olimpiade și concursuri pentru elevii capabili de performanță școlară. Avem mai mulți elevi performanți care au obținut diferite premii la aceste competiții și de care suntem mândri, ei aduc plus-valoare școlii noastre.” (Profesor de informatică, Gradul I).
Datele obținute pe teren vorbesc despre: organizarea de olimpiade școlare, organizarea de diferite manifestări, excursii tematice, vizite la muzee, vizionarea de spectacole de teatru, ședințe de creație poetică, sesiuni de referate și comunicări, participări la festivaluri, cercuri de lectură. Cu alte cuvinte, școala stimulează și motivează pozitiv instruirea și formarea elevilor capabili de performanță școlară prin acordarea unor premii, evidențieri, alte recompense precum și introducerea unei stări de emulație prin cointeresarea profesorilor, în obținerea performanței.
Analiza datelor privind următorii doi itemi „Aveți o ofertă de programe remediale pentru elevii cu dificultăți de învățare?” și “Dar pentru cei proveniți din categorii defavorizate?”, este efectuată comun întrucât face referire la o categorie specială de elevi. Pentru aceștia există o legislație în domeniu care le permite dreptul la educație fără discriminare și în privința aceasta lucrurile stau întocmai cum prevede legea, conform declarațiilor oferite de cadrele didatice intervievate. Mai mult decât atât, se încearcă includerea și implicarea acestor elevi cu nevoi speciale, în activitățile școlare și extrașcolare pentru o bună inserție a lor în mediul școlar.
În continuare, vom trece peste analiza itemilor 9 și 10 (”Care sunt nevoile de bază pe care le satisface unitatea dvs. școlară?”, „Ce nevoi educaționale au elevii după finalizarea școlarizării ca urmare a ofertei educaționale primite?”) deoarece au fost analizați mai sus, la primul indicator „Promovarea ofertei educaționale”.
Ultimul item inclus aici este “Aveți programe de pregătire a elevilor pentru examene?” și se referă la orele de pregătire sau meditații în vederea susținerii unor examene. Toate cele trei licee la care facem referire în studiul de față, organizează astfel de ore de pregătire intensă cu elevii de la clasele a VIII-a , dar și cu cei de la clasele a XII-a, care au de susținut examenul de bacalaureat, prin ore de meditații și consultații.
Din analiza datelor rezultă clar dorința echipelor manageriale din cadrul școlilor de a construi o cultură organizațională care să includă principii și valori ale educației permanente, ale parteneriatului educativ, ale calității și excelenței. Deși există și impedimente legate de conservatorismul unor cadre didactice și slaba rezistență a acestora la schimbare, aspecte care rezultă din neîncrederea lor în propria lor capacitate de a dobândi noi aptitudini și competențe specifice domeniului. Salvarea o reprezintă școala, existența preocupării școlii, a unor familii și a comunității locale în domeniul managementului educațional și a managementului schimbării, în scopul obținerii celor mai bune rezultate pentru îndeplinirea cu succes a misiunii și a finalităților instituției școlare.
În concluzie, din datele obținute pe teren se consideră atinse obiectivele cercetării fiind astfel identificate pe de o parte ofertele de promovare în unele școli (efecte pozitive si limite) iar pe de altă parte, metodelor de adaptare a ofertei educaționale ale cadrelor didactice la cerințele pieței. De asemenea, cele trei ipoteze de lucru stabilite inițial se verifică în totalitate deși există încă unele semne de întrebare privind una dintre aceste ipoteze care se referă la adaptarea ofertei școlare la cerințele pieției de muncă din România. Semne de întrebare ridicate mai ales de rata ridicată a șomajului în rândul tinerilor din România, și mai puțin de răspunsurile oferite de subiecții participanți la acest studiu.
CONCLUZII
Educația presupune deschidere și receptivitate pentru a cuprinde sisteme socio-culturale, pentru cunoaștere și analiză, comparație între forme de pregătire, între sisteme educaționale diferite, asocieri și disocieri efectuate obiectiv. Cadrul didactic are obligația de a avea conștiința unei responsabilități majore care constă în formarea, modelarea tinerei generații pentru studiu, pentru descoperirea drumului personal. El nu poate fi ancorat într-o unica formulă educațională, nu poate ignora diversitatea abordărilor pedagogice, didactice, metodice. Directorul unei școli trebuie să fie un foarte bun și eficient manager, el nu poate considera că a descoperit un traseu managerial definitiv, care să garanteze succesul deplin.
În acest sprijin au venit oportunitățile oferite prin programele europene care au reprezentat forme interesante cunoaștere a modului în care este concepută educația în diferite sisteme educaționale care au experiențe pozitive, cu mărci culturale inevitabile, fie de tip anglo-saxon caracterizate prin rigoare, sobrietate, severitate și evaluări frecvente, fie de tip latin dovedit a fi mai permisive, bazate pe comunicare, înțelegere, evoluție pedagogică firească, cu preocupări de inserție și adaptare în societate sau în raport cu o piață a muncii dinamică. Așadar, foarte importante sunt experiențele parcurse, activitățile în scoli, dezbaterile, diversitatea unor materiale documentare, dialogul cu profesorii, specialiști în pedagogie sau management educațional, explorarea unor sisteme de formare continuă a profesorilor. Sursa de informație și expertiza pedagogică o reprezintă de fapt cadrele didactice, inspectorii și directorii școlilor. Demersul educațional solicită informații, competențe multiple, dar și inspirație, viziune, o educației înainte de a pune în practică modelul educațional conceput.
O primă constatare în cercetarea calitativă a lucrării de față este aceea că dacă profesorii și liderii consideră că o inițiativă este nepotrivită pentru copiii sau pentru elevii lor, este improbabil ca aceștia să o implementeze cu entuziasm. Rezultanta este aceea că școlile trebuiesc conduse cu o viziune managerială coerentă, orientată spre calitate și eficiență. Este necesar să se impună factorilor de decizie din școli să asimileze datele teoretice, dar și aspectele practice ale managementului educațional.
În cadrul acestei lucrări s-a încercat introducerea în conceptele de managementul marketingului și marketing educațional și, totodată, să prezinte o serie de exemple modele cu aplicabilitate pentru serviciile educaționale, extrase din contextul sistemului britanic și al celui portughez, din școli ce au reușit să își stabilească o legătură eficientă între resursele umane, materiale și financiare și să le alăture unei viziuni inspirate de conducere. Rezultatul acestui mecanism reprezintă, de fapt, succesul școlilor respective prin elevi bine pregătiți pentru viața profesională, cu un nivel ridicat de inserție pe pieța forței de muncă
BIBLIOGRAFIE
Baker, J.M. (1996), Marketing, București: Editura S.C. Știința și Tehnica S.A..
Bărbulescu, C. (coord.) (1995), Economia și gestiunea întreprinderii, București: Editura Economică.
Berger, P.L. și Luckmann, T. (2008), Construirea socială a realității, traducere din limba engleză de Alex Butucelea, București: Editura ART.
Cătoiu, I. și Teodorescu, N. (1997), Comportamentul consumatorului. Teorie și Practică, Ed. Economică, București.
CNDIPT, 2013 CNDIPT, (2013a), „Manual de actualizare a Planurilor Regionale de acțiune pentru învățământ (PRAI) și a Planurilor Locale de Acțiune pentru învățământ (PLAI)”, accesibil la: http://www.tvet.ro/Anexe/4.Anexe/2%20Manual%20actualiz%20PRAI%20PLAI.pdf, accesat 16.05.2015.
CNDIPT, 2013 CNDIPT, (2013b), „Metodologia privind monitorizarea planurilor de acțiune pentru învățământ PRAI”, PLAI, PAS, manual acesibil la: http://www.tvet.ro/Anexe/4.Anexe/2%20MANUAL%20MONITORIZARE%202009.pdf, accesat 17.05.2015.
COM, 2009 COM, (2009), Commission working document consultation on the future "EU 2020" Strategy, Brussels, 24.11.2009, COM(2009)647 final, accesibil la: http://www.aedh.eu/plugins/fckeditor/userfiles/file/DESC/2009_%20Consultation%20EU%202020%20ENG.pdf, accesat 17.05.2015.
Dubois, P.L. și Jolibert, A.(1992) Marketing, teorie și practică, vol. I, Paris: Ed. Economică 1989, tradusă în limba română și editată sub egida Universității de Științe Agricole din Cluj-Napoca.
Durkheim, E. (2002), Regulile metodei sociologice, Iași: Editura Polirom.
Enache, R., Brezoi, A. și Crișan, A. (2013), Management educațional, Iași: Editura Institutul European.
Gavrilă, C., Andreescu, M. și Andrici, L. (2013), Modele europene de progres și inovare în educație prin management și leadership performant, Iași : Editura Spiru Haret.
Gyönös, E. Á. (2011), Rezumat teza de doctorat Valorificarea resurselor umane din perspectiva marketingului educațional, teza de doctorat, Universitatea Transilvania din Brașov, Școala Doctorală Interdisciplinară.
Hill, E. și O'Sullivan, T. (1997), Marketing, Oradea: Ed. Antet.
Hockley, A. (2007), Educational Management, ediție limba engleză, Iași: Polirom.
Ilica, A., Herlo, D. și Binchiciu, V. (2005), O pedagogie pentru învățământul primar, Arad: Editura. Universității Aurel Vlaicu.
Institul Național de Statistică (INS) (2015a), “Populația după domiciliu la 1 ianuarie 2015 a scăzut cu 0,3% față de 1 ianuarie 2014”, Comunicat de presă, nr. 99/24 aprilie 2015, accesibil la: http://www.insse.ro/cms/files/statistici/comunicate/com_anuale/populatie/PopDom2015r.pdf, accesat 22.05.2016.
Institul Național de Statistică (INS) (2015b), „Ocuparea și șomajul în anul 2014”, Comunicat de presă, nr.96/17 aprilie 2015, accesibil la: http://www.insse.ro/cms/files/statistici/comunicate/com_anuale/ocup-somaj/somaj_2014r.pdf, accesat 22.05.2015.
Ionescu, M.și Radu, I., (2001), Didactica modernă, Cluj Napoca: Editura Dacia.
Iosifescu Ș.C.(coord.), Crivineanu, F., Mihăilă, C.V. și Paraschiva, G.A. (2001), Cerințe minimale pentru serviciul educațional furnizat de unitățile de învățământ preșcolar, ISE, MECT, București.
Kotler, Ph. și Armstrong, G. (2004), Principiile marketingului, ediția a III-a, București: Edituta Teora.
Kotler, Ph., Saunders, J., Armstrong, G. și Wong, V. (1998), Principiile marketingului, ediția europeană, București: Editura Teora.
M.E.N, 2008 M.E.N. (2008), Curriculum Național pentru Invatamantul Preșcolar, București: Editura Corint, accesibil la: http://www.isjcta.ro/wp-content/uploads/2013/06/Curriculum-pentru-invatamantul-prescolar.pdf, accesat 19.05.2015.
Mâlcomete, P., Pop, N. Al. și Florescu, C. (2003), Marketing, Dicționar explicativ, București:Editura economică.
MECTS, 2011 MECTS, (2011), Programul Național de Reformă. Raportul Directoratului General pentru Educație și Cultură, privind Implementarea planului de acțiune Educație și formare 2010-2030, București, accesibil la: http://ec.europa.eu/europe2020/pdf/nrp/nrp_romania_ro.pdf, 18.05.2015.
Miège, B. (2000), Societatea cucerită de comunicare, tradusă A. Staii, Iași: Editura Polirom.
Moga, T. și Rădulescu, C.V. (2004), Fundamentele managementului, capitolul 2 “Funcțíile managementului”, București: Editura ASE.
MTS, 2013 MTS, (2013), Strategia Națională în Domeniul Tineretului 2014-2020, Bucrești, accesibil la: http://mts.ro/wp-content/uploads/2013/09/Strategie-Dezbatere-Publica-2014-2020.pdf, accesat 18.05.2015.
Niculescu, O. și Verboncu, I. (1999), Management, ediția a II a, Editura Economică, București: Editura Economică .
Șoitu, L. și Cherciu, R.D. (2006), Strategii educaționale centrate pe elev, Buzău: Alpha MDN.
Stanciu, S. (2002), Bazele generale ale marketingului, Universitatea din București, capitolul 1 „Marketingul teorie și practică ”, accesibil la: http://ebooks.unibuc.ro/StiinteADM/sica/1.htm, accesat 17.05.2015.
Stănciulescu, E. (1996), Teorii sociologice contemporane. Producția sinelui și construcția sociologiei, Iași: Editura Polirom.
Stănciulescu, E. (2002), Sociologia educației familiale, volumul 1, Iași: Editura Polirom.
Ștefănescu, P. (1995), Bazele marketingului, București: Editura Didactică și Pedagogică.
Thompson, J.B. (2000), Media și modernitatea. O teorie socială a mass-media, traducere Miruna Tătaru-Cazaban, București: Editura Antet.
Udrescu, M. și Coderie, C. (2009), Managementul marketingului, București: Editura Artifex.
Zamfir, A. (1974), Marketing, București: Editura Didactica si Pedagogică.
*** “Criza economică și modelul social european”, București 29 mai 2013, accesibil la: http://ec.europa.eu/romania/eu_romania/perspective_europene/images/29052013/tania_grigore_integrarea_tinerilor_pe_piata_muncii.pdf, accesat 16.05.2015.
*** „Asigurarea calității în educație” (2005), MEdC, Editura Școala gălațeană.
WEBOGRAFIE:
http://ebooks.unibuc.ro/StiinteADM/sica/1.htm, accesat 17.05.2015.
http://ec.europa.eu/europe2020/pdf/nrp/nrp_romania_ro.pdf, 18.05.2015.
http://ec.europa.eu/romania/eu_romania/perspective_europene/images/29052013/tania_grigore_integrarea_tinerilor_pe_piata_muncii.pdf, accesat 16.05.2015.
http://europa.eu/legislation_summaries/education_training_youth/lifelong_learning/c11063_ro.htm , accesat 22.05.2015.
http://mts.ro/wp-content/uploads/2013/09/Strategie-Dezbatere-Publica-2014-2020.pdf, accesat 18.05.2015.
http://www.aedh.eu/plugins/fckeditor/userfiles/file/DESC/2009_%20Consultation%20EU%202020%20ENG.pdf, accesat 17.05.2015.
http://www.insse.ro/cms/files/statistici/comunicate/com_anuale/ocup-somaj/somaj_2014r.pdf, accesat 22.05.2015.
http://www.insse.ro/cms/files/statistici/comunicate/com_anuale/populatie/PopDom2015r.pdf, accesat 22.05.2016.
http://www.insse.ro/cms/files/Web_IDD_BD_ro/index.htm.
http://www.isjcta.ro/wp-content/uploads/2013/06/Curriculum-pentru-invatamantul-prescolar.pdf, accesat 19.05.2015.
http://www.tvet.ro/Anexe/4.Anexe/2%20Manual%20actualiz%20PRAI%20PLAI.pdf, accesat 16.05.2015.
http://www.tvet.ro/Anexe/4.Anexe/2%20MANUAL%20MONITORIZARE%202009.pdf, accesat 17.05.2015.
ANEXE
ANEXA 1 – Date privind institușia școlară
ANEXA 2 – Date privind persoana intervievată
Număr total: 10 profesori
BIBLIOGRAFIE
Baker, J.M. (1996), Marketing, București: Editura S.C. Știința și Tehnica S.A..
Bărbulescu, C. (coord.) (1995), Economia și gestiunea întreprinderii, București: Editura Economică.
Berger, P.L. și Luckmann, T. (2008), Construirea socială a realității, traducere din limba engleză de Alex Butucelea, București: Editura ART.
Cătoiu, I. și Teodorescu, N. (1997), Comportamentul consumatorului. Teorie și Practică, Ed. Economică, București.
CNDIPT, 2013 CNDIPT, (2013a), „Manual de actualizare a Planurilor Regionale de acțiune pentru învățământ (PRAI) și a Planurilor Locale de Acțiune pentru învățământ (PLAI)”, accesibil la: http://www.tvet.ro/Anexe/4.Anexe/2%20Manual%20actualiz%20PRAI%20PLAI.pdf, accesat 16.05.2015.
CNDIPT, 2013 CNDIPT, (2013b), „Metodologia privind monitorizarea planurilor de acțiune pentru învățământ PRAI”, PLAI, PAS, manual acesibil la: http://www.tvet.ro/Anexe/4.Anexe/2%20MANUAL%20MONITORIZARE%202009.pdf, accesat 17.05.2015.
COM, 2009 COM, (2009), Commission working document consultation on the future "EU 2020" Strategy, Brussels, 24.11.2009, COM(2009)647 final, accesibil la: http://www.aedh.eu/plugins/fckeditor/userfiles/file/DESC/2009_%20Consultation%20EU%202020%20ENG.pdf, accesat 17.05.2015.
Dubois, P.L. și Jolibert, A.(1992) Marketing, teorie și practică, vol. I, Paris: Ed. Economică 1989, tradusă în limba română și editată sub egida Universității de Științe Agricole din Cluj-Napoca.
Durkheim, E. (2002), Regulile metodei sociologice, Iași: Editura Polirom.
Enache, R., Brezoi, A. și Crișan, A. (2013), Management educațional, Iași: Editura Institutul European.
Gavrilă, C., Andreescu, M. și Andrici, L. (2013), Modele europene de progres și inovare în educație prin management și leadership performant, Iași : Editura Spiru Haret.
Gyönös, E. Á. (2011), Rezumat teza de doctorat Valorificarea resurselor umane din perspectiva marketingului educațional, teza de doctorat, Universitatea Transilvania din Brașov, Școala Doctorală Interdisciplinară.
Hill, E. și O'Sullivan, T. (1997), Marketing, Oradea: Ed. Antet.
Hockley, A. (2007), Educational Management, ediție limba engleză, Iași: Polirom.
Ilica, A., Herlo, D. și Binchiciu, V. (2005), O pedagogie pentru învățământul primar, Arad: Editura. Universității Aurel Vlaicu.
Institul Național de Statistică (INS) (2015a), “Populația după domiciliu la 1 ianuarie 2015 a scăzut cu 0,3% față de 1 ianuarie 2014”, Comunicat de presă, nr. 99/24 aprilie 2015, accesibil la: http://www.insse.ro/cms/files/statistici/comunicate/com_anuale/populatie/PopDom2015r.pdf, accesat 22.05.2016.
Institul Național de Statistică (INS) (2015b), „Ocuparea și șomajul în anul 2014”, Comunicat de presă, nr.96/17 aprilie 2015, accesibil la: http://www.insse.ro/cms/files/statistici/comunicate/com_anuale/ocup-somaj/somaj_2014r.pdf, accesat 22.05.2015.
Ionescu, M.și Radu, I., (2001), Didactica modernă, Cluj Napoca: Editura Dacia.
Iosifescu Ș.C.(coord.), Crivineanu, F., Mihăilă, C.V. și Paraschiva, G.A. (2001), Cerințe minimale pentru serviciul educațional furnizat de unitățile de învățământ preșcolar, ISE, MECT, București.
Kotler, Ph. și Armstrong, G. (2004), Principiile marketingului, ediția a III-a, București: Edituta Teora.
Kotler, Ph., Saunders, J., Armstrong, G. și Wong, V. (1998), Principiile marketingului, ediția europeană, București: Editura Teora.
M.E.N, 2008 M.E.N. (2008), Curriculum Național pentru Invatamantul Preșcolar, București: Editura Corint, accesibil la: http://www.isjcta.ro/wp-content/uploads/2013/06/Curriculum-pentru-invatamantul-prescolar.pdf, accesat 19.05.2015.
Mâlcomete, P., Pop, N. Al. și Florescu, C. (2003), Marketing, Dicționar explicativ, București:Editura economică.
MECTS, 2011 MECTS, (2011), Programul Național de Reformă. Raportul Directoratului General pentru Educație și Cultură, privind Implementarea planului de acțiune Educație și formare 2010-2030, București, accesibil la: http://ec.europa.eu/europe2020/pdf/nrp/nrp_romania_ro.pdf, 18.05.2015.
Miège, B. (2000), Societatea cucerită de comunicare, tradusă A. Staii, Iași: Editura Polirom.
Moga, T. și Rădulescu, C.V. (2004), Fundamentele managementului, capitolul 2 “Funcțíile managementului”, București: Editura ASE.
MTS, 2013 MTS, (2013), Strategia Națională în Domeniul Tineretului 2014-2020, Bucrești, accesibil la: http://mts.ro/wp-content/uploads/2013/09/Strategie-Dezbatere-Publica-2014-2020.pdf, accesat 18.05.2015.
Niculescu, O. și Verboncu, I. (1999), Management, ediția a II a, Editura Economică, București: Editura Economică .
Șoitu, L. și Cherciu, R.D. (2006), Strategii educaționale centrate pe elev, Buzău: Alpha MDN.
Stanciu, S. (2002), Bazele generale ale marketingului, Universitatea din București, capitolul 1 „Marketingul teorie și practică ”, accesibil la: http://ebooks.unibuc.ro/StiinteADM/sica/1.htm, accesat 17.05.2015.
Stănciulescu, E. (1996), Teorii sociologice contemporane. Producția sinelui și construcția sociologiei, Iași: Editura Polirom.
Stănciulescu, E. (2002), Sociologia educației familiale, volumul 1, Iași: Editura Polirom.
Ștefănescu, P. (1995), Bazele marketingului, București: Editura Didactică și Pedagogică.
Thompson, J.B. (2000), Media și modernitatea. O teorie socială a mass-media, traducere Miruna Tătaru-Cazaban, București: Editura Antet.
Udrescu, M. și Coderie, C. (2009), Managementul marketingului, București: Editura Artifex.
Zamfir, A. (1974), Marketing, București: Editura Didactica si Pedagogică.
*** “Criza economică și modelul social european”, București 29 mai 2013, accesibil la: http://ec.europa.eu/romania/eu_romania/perspective_europene/images/29052013/tania_grigore_integrarea_tinerilor_pe_piata_muncii.pdf, accesat 16.05.2015.
*** „Asigurarea calității în educație” (2005), MEdC, Editura Școala gălațeană.
WEBOGRAFIE:
http://ebooks.unibuc.ro/StiinteADM/sica/1.htm, accesat 17.05.2015.
http://ec.europa.eu/europe2020/pdf/nrp/nrp_romania_ro.pdf, 18.05.2015.
http://ec.europa.eu/romania/eu_romania/perspective_europene/images/29052013/tania_grigore_integrarea_tinerilor_pe_piata_muncii.pdf, accesat 16.05.2015.
http://europa.eu/legislation_summaries/education_training_youth/lifelong_learning/c11063_ro.htm , accesat 22.05.2015.
http://mts.ro/wp-content/uploads/2013/09/Strategie-Dezbatere-Publica-2014-2020.pdf, accesat 18.05.2015.
http://www.aedh.eu/plugins/fckeditor/userfiles/file/DESC/2009_%20Consultation%20EU%202020%20ENG.pdf, accesat 17.05.2015.
http://www.insse.ro/cms/files/statistici/comunicate/com_anuale/ocup-somaj/somaj_2014r.pdf, accesat 22.05.2015.
http://www.insse.ro/cms/files/statistici/comunicate/com_anuale/populatie/PopDom2015r.pdf, accesat 22.05.2016.
http://www.insse.ro/cms/files/Web_IDD_BD_ro/index.htm.
http://www.isjcta.ro/wp-content/uploads/2013/06/Curriculum-pentru-invatamantul-prescolar.pdf, accesat 19.05.2015.
http://www.tvet.ro/Anexe/4.Anexe/2%20Manual%20actualiz%20PRAI%20PLAI.pdf, accesat 16.05.2015.
http://www.tvet.ro/Anexe/4.Anexe/2%20MANUAL%20MONITORIZARE%202009.pdf, accesat 17.05.2015.
ANEXE
ANEXA 1 – Date privind institușia școlară
ANEXA 2 – Date privind persoana intervievată
Număr total: 10 profesori
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Managementul Marketingului. Adaptarea Si Promovarea Ofertei Educationale (ID: 122106)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.