Managementul Informatiilor In Domeniul Securitatii Nationale

6. MANAGEMENTUL INFORMAȚIILOR DIN DOMENIUL SECURITĂȚII NAȚIONALE

Termenul de management prezintă o semantică deosebit de complexă, având multiple sensuri, în funcție de perspectiva din care este perceput.

În unele lucrări de specialitate se apreciază că managementul este „un proces de coordonare a resurselor umane, informaționale, fizice și financiare în vederea realizării scopurilor organizației”.

Dacă ne referim la managementul informației, acesta poate fi conceptualizat ca fiind „un sistem elaborat cu scopul de a procura informațiile necesare unei activități bine determinate” care cuprinde „un ansamblu de metode, de mijloace auxiliare și de operații prin care unei organizații îi este asigurată informația necesară”.

În activitatea de informații din domeniul securității, prin management al informațiilor se înțelege un ansamblu de acțiuni de căutare, culegere, verificare, evaluare și valorificare a acestora, în scopul prevenirii și combaterii riscurilor și amenințărilor la adresa securității naționale.

Este important ca întregul proces de culegere a datelor și informațiilor, împreună cu activitățile de analiză și sinteză, executate de diferite structuri de informații, să fie așezate într-o perspectivă adecvată, care să facă legătura între acestea și nevoile factorilor de decizie în armonie cu modalitatea de folosire a produsului informativ final. Acest lucru se realizează prin ceea ce este denumit generic ciclul informațiilor.

Ciclul informațional este un proces prin care informația brută neprelucrată este obținută, culeasă, transmisă, evaluată, analizată și pusă la dispoziție, pentru a fi folosită și pusă în acțiune de către factorii decizionali politici.

Este vorba despre un proces ciclic deoarece informația obținută permite orientarea căutărilor în vederea obținerii unor noi informații, iar pe de altă parte, informația este reevaluată în permanență, funcție de evoluția situației și alte elemente care apar pe parcursul derulării acestora.

În concepția Serviciilor de informații ale SUA, ciclul informațional cuprinde următoarele cinci faze care constituie acest proces: planificare și conducere; culegere; procesare și exploatare; analiză și producție; diseminare.(figura 6.1)

Figura 6.1. Schema ciclului informațional – CIA, A Cossumer's Handbook to intelligence, 1983

În România, prin Doctrina națională de informații pentru apărare, ciclul informațional este structurat în patru etape pe care le vom prezenta în continuare.

6.1. Planificarea și conducerea

Această etapă presupune determinarea cererilor de informații, pregătirea planului de culegere, întocmirea și transmiterea ordinelor de culegere către elementele de culegere și verificarea continuă a eficienței activității de culegere;

Planificarea reprezintă „ansamblul activităților prin care se stabilesc modalitățile concrete, în timp și spațiu, de aducere la îndeplinire a deciziei adoptate în legătură cu obținerea, gestionarea și valorificarea resurselor informaționale utilizate pentru producerea informațiilor și produselor informaționale de securitate”.

Ea detaliază obiectivele și stabilește modalitățile concrete de desfășurare a activităților și acțiunilor specifice domeniilor de realizare a securității naționale, pe etape și termene de realizare, metodele, forțele, mijloacele și responsabilitățile de conducere și execuție a proceselor de obținere, verificare, prelucrare, comunicare și valorificare a informațiilor cu relevanță pentru securitatea națională.

Planificarea activității de informații pentru securitate se stabilește în raport de competențele serviciilor de informații și structurilor departamentale iar una din problemele cele mai importante ale acestei etape a ciclului informațional este aceea a cererilor de informații.

Cererile (comenzile) de informații pentru securitate sunt solicitări ale utilizatorilor / beneficiarilor legal abilitați, necesare fundamentării actului decizional în domeniul dat în competență. Unele dintre cererile de informații pot fi deosebit de evidente (amenințările teroriste) sau să fie amenințări care sunt valabile o perioadă istorică mai lungă (fenumenul migrației).

Practica demonstrează că uneori, decidenții politici consideră că serviciile de informații le cunosc foarte bine nevoile de informații și nu acordă suficientă atenție formulării priorităților și cererilor de informații care le sunt necesare.

Planificarea activității de informații trebuie să fie conformă cu anumite priorități de informații. Prioritățile de informații se stabilesc în funcție de valorile, interesele și necesitățile de securitate apărate, protejate și promovate, de caracteristicile mediului de securitate intern și internațional, de natura factorilor de risc și amenințărilor, de comenzile de informații ale beneficiarilor (utilizatorilor) legal abilitați, precum și de resursele informaționale disponibile sau care trebuie create.

Stabilirea priorităților acoperirii cererilor de informații se face de către conducerea serviciului, ținând cont de prioritățile impuse de decidentul politic, dar și de posibilitățile serviciului respectiv, mai ales pe baza unei planificări actualizată zilnic.

În activitatea practică este însă frecventă situația când numeroase cereri de informații sunt în „competiție” de prioritate, necesitatea de a răspunde cât mai repede la ele fiind din ce în ce mai presantă.

În ceea ce privește resursele care pot răspunde la cererile de informații, se poate aprecia că gestionarea eficientă a acestora este una din provocările cu care conducerea serviciilor de informații se confruntă în permanență. Este clar că nici un serviciu de informații, indiferent cât de puternic numeric, dotat și performant ar fi nu poate acoperi toate necesitățile.

Practica demonstrează că sistemul cererilor de informații este în general static, chiar dacă cererile se reactualizează periodic, sau prioritatea acestora este schimbată, întotdeauna apare o cerere „neprevăzută”, căreia trebuie să i se răspundă și căreia serviciul de informații trebuie să-i aloce o resursă.

Planificarea activității de informații pentru securitatea națională se materializează în strategii de acțiune, programe, proiecte, operațiuni, acțiuni și planurile subsumate acestora.

Strategiile de acțiune oferă o analiză temeinic fundamentată a caracteristicilor mediului informațional specific securității naționale, indică modalitățile de obținere și utilizare a resurselor, prezintă căile și modalitățile de acțiune și oferă factorilor de decizie legal abilitați variante de acțiune cu avantajele și dezavantajele fiecăruia.

Programul / proiectul este documentul care prevede succesiunea unor activități, eventual unele detalii privind responsabilitățile și locul de desfășurare a acestora. Acesta realizează încadrarea activității curente a structurilor informative specializate în tendințele de perspectivă ale dezvoltării și evoluției activității în ansamblu, pe perioade determinate de timp.

Operațiunea /acțiunea este cadrul organizatoric prin care se realizează coordonarea operativă, funcție de un scop determinat, și obiectivele subsumate acestuia.

Planul este documentul care conține, precizează și detaliază modalitățile de realizare a unui obiectiv general sau a unor sarcini derivate, ce urmează să fie îndeplinite și cuprinde etapele de realizare, activitățile și termenele de execuție, responsabilitățile, conducerea și modul de raportare, mijloacele aflate la dispoziție, restricțiile ce trebuie respectate, procedeele, metodele și tehnicile folosite, observațiile sesizate.

Având în vedere cele menționate mai sus se poate concluziona că această etapă a ciclului informațional, planificarea și conducerea presupune în principal:

– identificarea necesităților de informații ale beneficiarilor și acordarea asistenței de specialitate acestora;

– stabilirea sistemului de relații între structurile de informații implicate, precum și identificarea, ierarhizarea în funcție de priorități, și validarea necesităților de informații;

– planificarea modului în care informațiile brute vor fi culese, a mijloacelor (proprii sau exterioare) care vor fi utilizate, a coordonării acțiunii acestora, precum și a procedeelor și metodelor de diseminare a informațiilor către beneficiari, în intervalele de timp stabilite, concretizate sub forma unui plan de informații;

– emiterea de ordine și cereri de informații către structurile de culegere subordonate, conținând inventarul faptelor și al indicilor de căutare;

– monitorizarea continuă a modului în care se desfășoară activitatea de informații, măsura în care aceasta satisface necesitățile stabilite, evaluarea continuă a eficienței.

Necesitățile de informații pot fi: permanente, specifice și prioritare.

Necesitățile permanente sunt cele ce trebuie avute în vedere pe toată durata îndeplinirii misiunii și sunt prevăzute în planurile de informații.

Necesitățile specifice sunt în directă legătură cu deciziile ulterioare ale eșaloanelor superioare care intervin ca urmare a dinamicii acțiunilor.

Necesitățile prioritare reprezintă acele necesități permanente sau specifice care sunt indispensabile factorilor de decizie pentru elaborarea planurilor și luarea hotărârilor;

6.2. Culegerea de informații

Această etapă constă în activitatea de procurare a datelor și informațiilor și transmiterea acestora elementelor de procesare sau analiză. Culegerea de informații care cuprinde activități de căutare și colectare a datelor și informațiilor pentru securitatea națională prin mijloace și metode specifice tehnicii informative.

Căutarea informațiilor este operațiunea de stabilire și orientare asupra zonelor de interes informativ și a surselor din care trebuie ori pot fi culese, obținute, colectate sau produse informații pentru securitatea națională. Aceasta se realizează pe baza ,,documentelor de planificare informativă, care cuprind obiectivele activității de căutare a informațiilor, vectorii posibili ai amenințărilor la adresa securității naționale, locurile și mediile de culegere a informațiilor și, după caz, modalitățile de obținere și valorificare a acestora”.

Culegerea informațiilor este procesul care „constă în utilizarea de surse, mijloace, procedee și metode specifice tehnicii informative, prin care se monitorizează sau observă zonele de interes pentru informații, se accesează, colectează sau rețin, în modalități specifice, date de primă sesizare sau informații și produse necesare îndeplinirii atribuțiilor specifice” structurii de informații.

Colectarea informațiilor reprezintă activitatea de prelevare a datelor și informațiilor utile realizării securității naționale, de regulă din surse deschise (mass-media, publicații, studii, sondaje etc).

Obținerea informațiilor, presupune ,,utilizarea unor tehnici și proceduri proactive de accesare a unor date greu accesibile, uneori sub autoritatea unui mandat emis de un judecător”.

Această etapă, culegerea, privește structurile de culegere de informații ce urmează a fi utilizate; sursele de culegere ce vor fi folosite și procedeele specifice de culegere; transmiterea informațiilor obținute către structurile de procesare adecvate.

6.3. Procesarea (producerea) informațiilor

Această etapă presupune transformarea datelor și informațiilor culese într-o formă propice (ușor utilizabilă) procesului de analiză.

Procesarea (producerea) informațiilor este procesul analitic desfășurat de către structurile analitice specializate în care informațiile sunt supuse unor operațiuni specifice de prelucrare, coroborare, integrare, analiză și evaluare, în vederea stabilirii indicatorilor și a elementelor de caracterizare a acestora.

Prelucrarea (tratarea) este etapa procesului analitic realizată prin operațiuni, proceduri și tehnici aplicate datelor pentru a deveni utilizabile, precum adnotări, referiri, rezumări, indexări, codificări, clasificări tematice, atribuirea unui format, pregătirea pentru prelucrarea electronică etc. cu ajutorul unor mijloace materiale și echipamente specifice.

Coroborarea este un proces de confirmare / infirmare a conținutului unei informații, de completare sau întregire a acestuia, în raport de cunoștințele existente la momentul respectiv, cu scopul de a pune în evidență conexiunile și tendințele și a desprinde sau formula concluzii.

Integrarea presupune reunirea datelor disparate, obținute succesiv în procesul culegerii sau colectării, însumarea elementelor componente ale acestora, estimarea veridicității și utilității lor și încorporarea într-o informație de sine stătătoare sau într-un produs informațional.

Analiza semnifică tratarea informațiilor prin folosirea metodelor logice, analogice, sistemice de analiză și ale comunicării, în scopul stabilirii adevărului, incertului sau falsului ori identificării și caracterizării disfuncțiilor, vulnerabilităților și factorilor de risc ce pot constitui amenințări.

Analiza este complementară cu sinteza, ambele fiind metode de cercetare și studiere a faptelor și fenomenelor exprimate de informații, care constau, pe de o parte, în descompunerea acestora în elementele componente, în scopul evidențierii caracteristicilor fenomenelor sau problemelor cercetate informativ și stabilirii relației între întreg și părțile componente, iar pe de altă parte, în reunirea orientată a acelorași elemente, în funcție de legăturile descoperite și cercetate prin analiză.

Analiza / sinteza este apanajul analistului de informații, în cadrul unui proces de gândire, prin utilizarea unor metode și tehnici specifice, pentru a stabili relația cauză-efect între disfuncții, vulnerabilități, factori de risc, amenințări la adresa siguranței naționale. Analiza cere competență și experiență pentru utilizarea instrumentelor și a tehnicilor adecvate, structurarea informațiilor în funcție de domeniile de realizare a securității naționale și de relevanța acestora, eliminarea incertitudinilor și analizarea informațiilor lor potrivit logicii situaționale – care obligă la concentrarea analizei pe relația cauză-efect, mijloace-scopuri.

Pentru a înțelege locul, rolul analistului abordăm coplexitatea activității acestuia.

„Analistul are trei deziderate: să cunoască totul, să fie crezut și să exercite o influență pozitivă asupra sistemului culegerii și valorificării informațiilor.” (Sherman Kent)

Munca de analiză trebuie să integreze o gamă cât mai largă de metode și instrumente de analiză, pentru a putea confrunta rezultatele obținute în paralel și a obține astfel cel mai corect răspuns la o anumită problemă.

Evaluarea este etapa procesării (producerii) informației în care i se stabilește utilitatea și valoarea de destinație.

Colaționare – procesul de adunare a informațiilor de același fel și compararea lor.

Rezultatul activității de procesare (producere) a informațiilor se materializează în produsele informaționale destinate factorilor decizionali stabiliți de lege potrivit ,,nevoii de a cunoaște” și individualizate în documente și forme de evidență specifice.

Pentru o caracterizare cât mai exactă a evenimentelor și surselor din activitatea de informații se folosesc cuvinte ca „probabil” și „posibil”. O variantă posibilă de cuantificarea a folosirii celor două cuvinte folosite în vocabularul de informații este prezentată în graficul următor (figura 6.1.)

Figura 6.1 Cuantificarea vocabularului de apreciere a informațiilor

Pentru clasificarea surselor și a conținutului informațiilor se folosește un sistem internațional de evaluare a informațiilor (figura 6.2.)

Figura 6.2. Sistem internațional de evaluare a informațiilor

Informațiile clasificate Al sunt acele informații care nu prezintă nici un dubiu. Există și informații de proastă calitate, obținute de o sursă bună, care va fi clasificată, folosind sistemul de mai sus la A5.

Corneliu Pivariu menționează „într-o formulare de maximă generalitate, putem aprecia că, cu cât o informație este formulată în termeni mai generali, cu atât probabilitatea de a fi corectă este mai mare”.

Evaluarea informațiilor are o mare importanță, deoarece aceasta permite determinarea credibilității. În practică există tendința de a atribui fiecărei surse o clasificare fixă. Aceasta însă trebuie analizată și revizuită periodic, deoarece o sursă poate să fie fiabilă pentru un gen de informații și mai puțin pentru alta. De asemenea, în timp, pătrunderea unei surse la un anumit gen de informații se poate schimba.

6.4. Diseminarea – comunicarea informațiilor

Această etapă presupune distribuirea informațiilor într-o formă convenabilă (orală, scrisă, grafică) către beneficiar.

Comunicarea / informarea constituie activitatea specializată de, transmitere a informațiilor către beneficiari / utilizatori legal abilitați, cu competențe în domeniul securității naționale și relația permanentă, continuă, între emitent / producător și beneficiar / utilizator”.

Scopul comunicării informațiilor este transmiterea de avertizări, estimări de risc, rapoarte și evaluări referitoare la securitate, în funcție de necesitățile și competențele factorilor naționali de decizie.

Comunicarea informaților în cadrul sistemului securității naționale se realizează prin intermediul rețelelor, mijloacelor, canalelor și codurilor de comunicare.

Eficiența comunicării informațiilor impune componentelor sistemului securității naționale:

– să utilizeze modalități adecvate de procesare a informațiilor, de transmitere și receptare a comunicărilor și un limbaj simplu, direct, fără detalii inutile, care să răspundă scopului, oportunității, momentului favorabil, să asigure claritate și concizie;

– să-și perfecționeze activitatea managerială și să participe activ, constant, continuu și oportun la procesarea și schimbul util de informații.

Documentele de informare

Comunicarea informațiilor se realizează prin documente de informare (note, sinteze informative, buletine de informare, estimări informative naționale, rapoarte de stare a securității naționale, alte tipuri de documente specifice), care trebuie să se caracterizeze prin ,,rigoare, acuratețe, concizie și claritate, respectarea strictă a principiilor referitoare la caracterul preventiv și cuprinzător, legalitate, echidistanță politică, obiectivitate și imparțialitate”.

Diseminarea trebuie să reflecte înțelegerea de către serviciul de informații a necesităților și preferințelor factorului politic și trebuie ajustată conform acestor elemente. Serviciul de informații trebuie să transmită aceleași informații, în diferite formate și nivele de detaliere specifice fiecărui beneficiar. De regulă, acest proces este bine standardizat la nivelul fiecărui serviciu sau comunități de informații și acoperă nevoile beneficiarilor de informații conform specificului fiecăruia.

Pentru asigurarea unei diseminări corespunzătoare este recomandat:

selecționarea, din masa mare de date și materiale analizate a celor care sunt importante de prezentat;

alegerea decidenților politici care trebuie informați cu o anumită problemă: care să fie nivelul maxim și cel minim; la mai mulți sau mai puțini factori de decizie;

care este rapiditatea cu care să fie transmisă informația: imediat, cu următorul material înaintat în mod uzual zilnic sau să fie păstrată pentru includerea într-un material cu alt grad de periodicitate;

care este gradul de detaliere pentru fiecare nivel de informare și care să fie lungimea materialului;

care este forma cea mai bună de prezentare a informațiilor obținute.

Este important ca transmitere a informațiilor să fie efectuată prompt, clar, în pentru ca datele furnizate să poată fi folosite la maximum și în timp oportun, de altfel informațiile culese de către serviciile de informații rămân fără valoare practică dacă nu ajung la beneficiari.

Din cele prezentate putem concluziona că managementul informațiilor în domeniul securității naționale este o activitatea deosebit de complexă asigurată de implementarea unui ciclu informațional optim sintetizat în figura 6.3.

Figura 6.3 Managementul informațiilor în domeniul securității naționale