Managementul Activitatilor de Evaluare Formativa

1.Aspecte generale ale managementului educațional

-Definiții, termeni

-Caracteristicile managementului educațional

-Funcțiile managementului educațional

-Management și evaluare în contextul reformei educaționale

2.Managementul evaluării

-Caracteristici

-Principii

-Funcții

-Direcții de acțiune în managementul evaluării

-Cadrele didactice în contextul managementului evaluării

(cultura evaluativă și competențele cadrelor didactice)

3. Managementul evaluării formative

-Rolul managerilor în procesul evaluării formative

-Profesorul designer al managementului evaluări

-Elevii, actori ai evaluării formative

1.Aspecte generale ale managementului educational

1.1.Definiții, termeni

În lucrarea sa intitulată ,, Introducere în managementul educațional” , autorul Nicolae Stan precizează că ,, Etimologic, managementul echivalează cu a ține în mână și a stăpâni, a conduce cu mână forte, ceea ce implică ideea controlului acțiunii și orientarea sau direcționarea ei. Cuvântul management împrumutat din limba engleză sub forma verbului to manage înseamnă a administra, a conduce. S-a derivat apoi în limba engleză manager și management ceea ce înseamnă conducător sau conducere.” (Nicolae Stan Introducere în managementul educational, 2010)

Dacă la început verbul ,, to manage” a avut semnificația de a mânui, cu trecerea timpului cuvântul a căpătat semnificație și în domeniul militar. Astăzi este utilizat în toate domeniile, având semnificația de conducere, coordonare, orientare, vorbindu-se tot mai des de eficiență, raționalitate, modernitate în ceea ce privește managementul.

1.2.Caracteristicile managementului educational

Același autor Nicolae Stan stabilește în lucrarea sa ,,Introducere în managementul educațional” principalele caracteristici ale managementului educațional.

1.Managementul educational se caracterizează prin complexitatea acțiunilor care asigură o funcționare optima a sistemului

2.Prin participarea și implicarea direct a tuturor factorilor se asigură un caracter participative. Această participare se referă deopotrivă la elevi, profesori, părinți care acționează nu doar individual ci prin relaționare, interacțiune.

3.Dinamismul este o altă caracteristică valoroasă, aceasta referindu-se atât la aspectele teoretice cât mai ales la cele practice, aplicative.

4. Managementul se referă la un sistem iar integrarea și caracterul prospective dau acestui sistem consistență și valoare.

5.Managementul se adaptează procesului educațional, problematicilor specifice, particularităților colectivelor, specificității facttorilor educaționali implicați.

6. Managementul favorizează realizarea interdisciplinarității în educație.

7.Multifuncționalitatea ca și caracteristică se referă la realizarea mai multor atribuții, la utilizarea, aplicarea unor operații, roluri diverse.

8.Prin management se realizează o direcționare precisă în vederea atingerii unor obiective, evidențierii unor principii, aplicării unor regulamente, metodologii.

1.3.Funcțiile managementului educațional

În ceea ce privește funcțiile managementului educational același autor precizează că ele se adaptează la specificul fiecărui nivel de învățământ și se referă la activități concrete prin care se proiectează, organizează, coordonează, controlează și evaluează.

Prima funcție cu greutate și importanță este proiectarea, planificarea, ceea ce determină o inventariere iar mai apoi implicarea concretă a resurselor umane, material, informaționale, financiare. Planificarea optima este determinate de stabilirea obiectivelor, conturarea unei strategii de lucru, concretizarea acțiunilor, evaluarea rezultatelor. Doar prin respectarea acestei traiectorii se pot lua deciziile potrivite.

Având în vedere câteva caracteristici esențiale ale procesului de învățământ, precum planificarea, caracterul activ, permanent, deschis, analitic putem deduce funcția de orientare metodologică.

O altă funcție extrem de importantă, remarcată de autor este cea de autoreglare și reglare a procesului care determină implicit necesitatea de autoformare, formare a factorilor implicați, în special a cadrelor didactice.

(Nicolae Stan Introducere în managementul educational, 2010)

1.4.Management și evaluare în contextul reformei educaționale

Materialele, ghidurile, metodologiile care abordează problematica transformărilor din educație, arată că reforma școlii românești este o reformă multidimensională, profundă care determină schimbări în toate compartimente precum structurile instituționale, curriculum, formarea inițială și continua a cadrelor didactice, schimbări atât la nivel teoretic cât mai ales practic.

Ca parte componentă a acestui sistem, evaluarea este și ea supusă modelării prin dezvoltarea unor pârghii evaluative care să faciliteze aprecierea calității rezultatelor, eficiența, generând mecanisme de autoevaluare, control în funcție de nevoile sociale și individuale.

Atunci când vorbim de evaluare în context managerial strategiile de intervenție de diferențiează în decizii adoptate la nivel central pe de o parte, iar pe de altă parte practica profesională a cadrelor didactice, cun influențele sale benefice de influențare.Dacă în cazul primei strategii direcția este de sus în jos, în cazul celei de-a doua direcționarea este inversă, de jos în sus. Pentru un beneficiu real, optimizare corelarea și susținerea celor două direcționări este foarte importantă.

(Metodologie evaluare_corectata_R.[1]__31_mai.indd 10 7/12/11 7:27:36 PM11)

În abordarea evaluării educaționale pornind de la politicile educaționale, curriculum, metodologii, programe ajungem la procesul de instruire și evaluare ca fundament educațional.

Nu putem vorbi de management fără a face referiri la infrastructură, fluxuri școlare, finanțare, personal didactic, proces instructiv-educativ ca elemente definitorii ale unui ansamblu educațional. Fiecare din aceste elemente (subsisteme) are o autonomie aparte, o caracteristică proprie, specifică, definitorie, presupune o derulare bazată pe acțiuni, operații respectând principii, cerințe specifice. Fără conturarea unor interacțiuni funcționarea fiecărui element (subsistem), chiar a întegului ansamblu educational este afectat. Toate aceste elemente au o componentă evaluative care presupune norme, criterii, procedure specifice.

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

cap I. Managementul evaluării

Autorul lucrării ,, Managementul educațional”, Joița Elena precizează că ,,Evaluarea este un proces de obținere a informațiilor asupra activității analizate, de comparare cu obiective sau standarde, de adoptare a unor decizii privind ameliorarea activității evaluate. Evaluarea este mai complexă decât controlul și se poate efectua și altfel decât prin acest mijloc.”

(Managementul educațional- Joița Elena, Editura Polirom)

Caracteristici

Ca și managementul în general și managementul evaluării prezintă câteva caracteristici esențiale pe care le prezint în continuare pa baza selecției făcute de același autor.

1.Un management optim al evaluării se poate realiza doar prin armonizarea aspectelor legate de planificare, coordonare, selecția strategiilor aplicate precum și luarea deciziilor.

2.Managementul evaluării presupune implicarea directă, activă a tuturor factorilor, relaționarea optimă între aceștia.

3. Manifestarea managementului evaluării la scară mica și mare, în mediul micro și macropedagogic.

4.Asemeni managementului general și cel al evaluării are nevoie de adaptare la mediul educațional, la specificul colectivului școlar, la factorii educaționali implicați.

5.Acțiunile care definesc managementul evaluării prezintă complexitate, diversitate.

(Nicolae Stan Introducere în managementul educational 2010-adaptat)

Principii

Principiile care stau la baza unui management solid al evaluării sunt:

-Evaluarea ca activitate fundamental este destinată îmbunătățirii performanțelor elevilor pe parcursul procesului de învățare.

Pe parcursul procesului învățării elevii primesc în permanență informații legate de cunoștințele care trebuie asimilate, cantitativ și calitativ, precum și de evaluarea care se realizează pe parcurs.

Evaluarea trebuie să stimuleze elevii în învățare, să le ofere direcții de acțiune, modalități de eficientizare a învățării în și în afara școlii. Nu reprezintă o simplă măsurare cantitativă ori calitativă a succesului înregistrat de elevi pe parcursul învățării.

-Evaluarea furnizează informații complete despre cantitatea informațională deținută de elev dar și despre modalitatea în care se folosește de aceste inormații accumulate. Aceste informații se completează întotdeauna cu cele legate de competențele elevului, obișnuințe, atitudini care influențează performanța. Descoperirea aspectelor problematice, a slăbiciunilor, a lacunelor în învățare asigură mai târziu progresul, performanța.

-Un management optim presupune integrarea evaluării în procesul de predare-învățare, ca parte componentă fără de care acest proces nu este complet, eficient. Există o relaționare logică, firească între obiectivele urmărite în predare-învățare și evaluare, între cee ace se învață și cee ace se evaluează. Predarea, învățarea, evaluarea sunt procese interdependente, în permanent relaționare care dau întregului curs al educației coerență, consistență, calitate. Evaluarea depinde în mare măsură de obiectivele, competențele, conținuturile din curriculum iar predarea este modelată potrivit finalităților obținute în urma evaluărilor. Elevii trebuie să fie orientați de dascăli, implicați direct în întregul process al învățării și evaluării.

-O evaluare optima are la bază o mare diversitate de metode aplicate, fiecare cu punctele sale forte sau cu neajunsurile constatate, dar această varietate pune în valoare diferitele stiluri de învățare ale elevilor.

În conceperea și derularea evaluării un aspect essential este continuitatea, asigurarea unei monitorizări permanente a evoluției fiecărui elev pe parcursul unui an școlar.

Evaluarea trebuie să fie obiectivă, imparțială începând de la proiectare și până la finalizare, interpretarea rezultatelor. Nu se iau în considerare aspect precum mediul din care provine elevul, experiențele sale anterioare, metodele de învățare care s-au utilizat anterior. Transparența evaluării este un alt aspect pe care managementul îl așează pe un loc important. Sarcinile de lucru, instrucțiunile trebuie să fie familiare elevilor, să evidențieze aspecte cu care ei s-au mai întâlnit pe parcursul învățării. Atunci când ei știu ce și cum să învețe, când știu cum vor fi evaluați, verificați devin mai implicați și mai conștienți.

Managementul evaluării pune un mare accent pe validitate și realitate, promovând informații relevante legate de realitatea de zi cu zi și în relaționare cu obiectivele urmărite.

Interpretarea rezultatelor nu reprezintă o etapă de judecare a elevilor ci de constatare periodică a competențelor acestora, dar mai ales de pregătire a etapei de proiectare a învățării în perioadele următoare prin valorificarea informațiilor generate de evaluare.

(GUIDE ON SCHOOL-BASED ASSESSMENT

IN PRIMARY EDUCATION ) Standards were adopted by the Minister of Education and Science as Guidance for

Assessment in the Primary schools, by the act no. 071581/1 from 21.02.2008.

Funcțiile managementului evaluării educaționale

Functiile managementului evaluării au la bază activități de planificare, organizare, coordonare, antrenare, control și evaluare.

O funcție importantă a managementului evaluării didactice este planificarea și organizarea. Această funcție presupune valorificarea tuturor resurselor, a celor umane, materiale, financiare, informaționale. Evaluarea înseamnă determinarea gradului în care sunt realizate obiectivele (cpmpetențele), asigură culegerea de informații pentru adoptarea deciziilor, aprecierea permanent a realizării sarcinilor de lucru, a progresului realizat de elevi.

Direcții de acțiune în domeniul managementului evaluării

Direcțiile de acțiune stabilite de majoritatea țărilor europene în domeniul managementului evaluării pun în evidență aspect legate de planificare, proiectare, metode de evaluare, coordonare, etc.

Prima direcție de acțiune se referă la planificarea evaluării.

1.Planificare în managementul evaluării înseamnă ca evaluarea să fie inclusă în proiectul școlii pentru toate nivelele de educație, ca generatoare de informații relevante despre felul în care învață elevii și care sunt performanțele lor școlare. Evaluarea în sine trebuie să fie prezentă în planul de dezvoltare instituțională pentru fiecare an școlar, precum și în programele periodice de lucru. Politica clară și bine definită a școlii în domeniul evaluării se bazează pe evidențierea unor aspecte legate de stabilirea unor atribuții precise în domeniu,analizarea condițiile asigurate pentru evaluare, aspect care reprezintă baza proiectării evaluării.(modalități de îmbunătățire a obiectivității, continuității evaluării în sine dar și a modalităților de informare a părinților, inovarea evaluării în concordanță cu politica națională în domeniu).

Se recomandă ca la fiecare nivel de învățământ să se asigure planificarea periodică a evaluărilor summative, planificarea monitorizării și îmbunătățirii evaluărilor formative, realizarea unor activități de cercetare privind evaluarea, bazate pe chestionare, analize periodice. Tot planificat se realizează informarea părinților, instituțiilor abilitate. Administarea materialelor legate de evaluare este la fel de importantă și se referă la teste, portofolii, lucrările elevilor,etc.

Planificarea școlii legat de domeniul evaluării trebuie să ia în considerare proiectele locale, zonale, naționale, respectarea unor instrucțiuni, regulamente, urmărirea orientărilor și direcțiilor de acțiune la nivel national dar și international.

2. Evaluarea este parte componentă nu numai a planului instituțional dar și al planului de muncă al fiecărui colectiv metodic, în cadrul căruia dascălii stabilesc acțiunile de îmbunătățire a evaluării, analizele, cercetările care se vor realiza, situațiile în care solicit suport professional din parte conducerii școlii sau a unor servicii specializate. Planificările profesorilor privind evaluarea trebuie să se refere la întregul an școlar dar și la perioade mai scurte în funcție de obiectivele urmărite. În planificarea evaluării formative dascălii iau în considerare bagajul informational al fiecărui elev, capacitățile sale, nevoile special. În paralel cu selectarea metodelor este importantă și alegerea instrumentelor de monitorizare, verificare, de asigurare a unei învățări asistate.

II.A doua direcție se referă la selectarea metodelor și instrumentelor de lucru pentru eficientizarea evaluării.

Metodele trebuie să facă parte din strategia de lucru a cadrelor didactice, să asigure direcția de acțiune pentru colectarea de informații, pentru înregistrarea progresului realizat de elevi. La acest aspect foarte importantă este varietatea, adaptarea la specificul vârstei la personalitatea elevilor, la cerințele generale dar și la cele individuale, special. Aplicarea acelor metode care au fost deja aplicate cu succes, prezentate în literatura de specialitate, reprezintă o bază optima dar și studierea și experimentarea altora noi poate da rezultate remarcabile în colective diferite.

III.Conducerea, coordonarea evaluării

Această direcție de acțiune stabilește două funcții importante ale evaluării și anume urmărirea progresului realizat de elevi parcursul învățării și asigurarea suportului pentru reglarea disfuncționalităților apărute în învățare.

În acest sens evaluarea are ca punct de plecare obiectivele curriculare și ia în considerare diverse modalități de predare, învățare. Elevii sunt informați privind obiectivele urmărite și evaluarea realizată. Obiectivele evaluărilor formative realizate trebuie să fie în concordanță cu obiectivele, cu aspectele summative, nu doar la nivelul clasei dar și al școlii, raportat la eventualele evaluări zonale, naționale și chiar internaționale.

Monitorizarea procesului învățării, evaluarea formative trebuie să fie parte integrantă a activității școlare. E necesar ca școala să cultive o cultură a evaluării formative, aă asigurea crearea condițiilor pentru o bună performanță. Obiectivele generale sunt dublate de cele particulare, individuale, defalcate pentru fiecare elev în parte. Dacă elevul are probleme la însușirea ori aplicarea unor cunoștințe matematice, cadrul didactic trebuie să descopere aceste greutăți, să stabilească termene și modalități particulare de recuperare, reglare pentru asigurarea reușitei. Astfel și condițiile de evaluare sunt importante pentru a contura un climat empatic în care elevul să nu simtă ostilitate, să nu se simnte inferior, să fie încurajat și sprijinit, să aibă încredere în ceea ce face. Stabilirea sarcinilor de lucru, a instrucțiunilor, sunt elemente importante, determinante pentru rezolvare, deoarece prin faptul că sunt accesibile, adaptate particularităților de vârstă, complete, clare, se referă la cunoștințele studiate, dau elevului siguranță. În cazul elevilor cu nevoi special aceste sarcini de lucru sunt bine adaptate capacităților acestora.

Elevii trebuie informați correct în legătură cu modalitatea în care răspunsurile, rezolvările lor vor fi appreciate, evaluate.

IV. Prelucrarea rezultatelor evaluării

Finalitatea evaluării trebuie să fie în reală concordanță cu obiectivele curriculare, cu cele stabilite pe anumite perioade de învățare. Prin însumarea rezultatelor obținute se cunoaște nivelul de performanță al elevului, se poate asocia o judecată de valoare privind modalitatea în care a lucrat. Raportarea se face la standard și toate cadrele didactice, trebuie să aplice aceleași modalități de evaluare, să însumeze, să analizeze rezultatele, iar nivelul colectivelor profesionale să interpreteze rezultatele, să formulize concluzii. Bagajul de cunoștințe al elevilor, competențele, eforturile depuse de dascăli, participarea active a elevilor la procesul de învățare sunt doar câteva din aspectele care trebuie analizate distict și cu responsabilitate.

V. Informații legate de finalitățile evaluării

Informațiile legate de finalitatea evaluării sunt în concordanță cu politica școlii în acest sens, cu regulamentele, standardele existente, cadrele didactice implicate cunoscând bine domeniul. La fel și în luarea deciziilor tebuie respectate toate normele, regulile în vigoare atât din punct de vedere al conținutului deciziilor dar și al frecvenței, periodicității, confidențialității. Informările include în mod obligatoriu și observații legate de aspectele lacunare ale cunoștințelor elevilor, constatate pe parcursul învățării, precum și felul în care se gândește recuperarea, îmbunătățirea.

Unitatea școlară trebuie să promoveze un dialog real cu părinții, să servească informații esențiale, bine structurate și periodice într-un limbaj adecvat, care să fie bine înțeles de părinți. Astfel aceste informații vor reprezenta o bază solidă a discuțiilor, întâlnirilor cu părinții.

Cadrele didactice în contextual managementului evaluării

Competențele cadrelor didactice în domeniul evaluării se referă la aspecte precum:

1.Planificarea evaluărilor

În această secvență cadrul didactic trebuie să fie conștient că:

evaluarea este parte integrantă a procesului de proiectare și derulare a învățării

obiectivele curriculare sunt relaționate cu obiectivele evaluării

În ceea ce privește învățarea știe că evaluarea diagnostic oferă informații relevante despre punctul de start și influențează următoarele etape ale învățării (bagajul informational, interesele, motivația, abilitățile)

Evaluarea formative este continua, monitorizează învățarea, oferă elevului direcția de acțiune, orientarea de care are nevoie.

Evaluarea sumativă finalizează învățarea în perioade bine stabilite.

Evaluarea oferă informații pentru adoptarea deciziilor (evaluarea formative) asigură un control al calității (evaluarea sumativă), dezvoltă cunoștințe noi. Chelimsky susține că evaluarea se manifestă în trei direcții: controlul calității procesului, amelioarea, acumularea de noi cunoștințe teoretice și practice.

Tratând problematica evaluării într-un atricol intitulat,, Assessment: a personal classroom management approach,, autoarea Mary Liz Hinton, pune accent deosebit pe necesitatea corelării instrucției și evaluării, precizând că sistemele eficiente de educație armonizează metodele, evaluarea cu activitățile de învățare propriu-zisă. Evaluarea reprezintă o parte component a managementului, deoarece dacă cadrul didactic nu urmărește obiective clar și concret stabilite, dacă nu urmează o cale anterior proiectată, finalitatea este la voia întâmplării.

Cadrul didactic managerul procesului evaluativ

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

În sfera evaluării, obiectivele cadrului didactic ca manager al procesului evaluativ trebuie să se grupeze pe aspecte precum:

Motivația evaluării

Cadrul didactic își pune problema motivelor pentru care realizează evaluarea. Acestea ar fi: obținerea de informații despre eficiența, rezultatele procesului de învățare, dorința de a ajuta, sprijini elevii care prezintă dificultăți în învățare, pentru nevoia de a diferenția, pentru evidențierea greutăților, greșelilor în vederea corectării lor, pentru reglarea procesului didactic, etc.

Modalitățile de evaluare

Cadrul didactic poate alege modalități variate de efectuare a evaluării, ținând cont de mediul educațional, de subiecții implicați în procesul de învățare. Acestea pot fi: observarea continuă, lucrările practice, testele, instrumente bazate pe competențe, poate combina diversele forme, modalități de evaluare.

Feedback-ul evaluării

Se pune problema semnalului pe care în reprezintă evaluarea, cui și ce semnalizează, informațiile pe care le generează. Aceste informații, semnale, sunt deosebit de importante pentru elev, profesor, părinți, pentru colectivul clasei, al școlii, pentru formarea, modelarea colectivului de elevi și chiar pentru societate.

Conținutul evaluării

Aspectele legate de ceea ce evaluează cadrul didactic, sunt la fel de importante. El se poate concentra pe cunoștințe, competențe, aptitudini, comportamente, pe produsul învățării ori pe proces.

În ultimele decenii s-au experimentat metode noi, care să completeze procesul de învățare cum ar fi portofoliul, dosarul progresiv, autoevaluarea, coevaluarea. Toate aceste demersuri evaluative facilitează, accentuează evaluarea formativă, evaluarea formatoare.

Dacă la nivel teoretic, domeniul evaluării a devenit mult mai deschis în foarte multe privințe, sfera practică a domeniului are încă foarte multe de arătat, demonstrat.

Teoriile, conceptele noi privind evaluarea, întreaga strategie a evaluării trebuie să se diferențieze în funcție de tradițiile și practicile naționale, de mediile și situațiile locale specifice. Această modernizare, diferențiere, nu înseamnă ruperea de tradiții și trecut, renunțarea la elementele tradiționale, ci o deschidere mai amplă, o preluare bine gândită, uneori critică a elementelor valoroase care provin din experiența altor țări, înseamnă conceperea unor metodologii realiste de aplicare. După experimentarea modalităților tradiționale de evaluare, se impune să imprime evaluării un caracter deschis, constructiv, în care eficientizarea metodelor și procedeeelor de evaluare, realizarea unei evaluări obiective, sunt prioritare.

În evoluția tendințelor privind examinarea, evaluarea se manifestă inclinația spre abordarea multidisciplinară, tendința de a a analiza mai atent obiectivele urmărite, criteriile de evaluare, experimentarea a noi metode și tehnici. În acest fel se tinde spre conceperea, proiectarea, urmărirea evaluării pe toată durata școlarizării elevilor, permanentizarea unei evaluări cu predominante note formativ-comparative, de progres. Toate acestea fac ca evaluarea în care predominante sunt rezultatele, finalitatea și mai puțin procesul, să conteze mai puțin și datorită faptului că, elemetele pe care le evidențiază sunt mai puține și mai puțin relevante. Putem extinde evaluarea pe toată durata educației permanente, având în vedere că permanent ne supunem autoevaluării, evaluării interne sau externe, în fiecare etapă a educației noastre semnalele evaluărilor, sunt determinante pentru deschiderea noastră spre alte etape de învățare.

I. T. Radu afirmă că ,,cerința de a garanta activității de instrucție și educație o eficiență sporită face necesară intensificarea eforturilor de a asigura procesului de învățământ un caracter cât mai rațional și riguros. Acest deziderat poate fi realizat printre altele, prin perfecționarea acțiunilor de evaluare a rezultatelor și a proceselor desfășurate.
Așa cum arată specialiștii în pedagogie, procesul de evaluare trebuie analizat din perspectivă sistemică, a procesului care conduce la rezultate și din perspectivă integrativă și anume de integrare a evaluării în activitatea didactică (I.T.Radu, Sinteze pe teme de didactica moderna, 1986).

Pentru perfecționarea evaluării, interrelaționarea eficientă a procesului și produsului, descoperirea conexiunilor, sunt acte necesare și foarte importante, care determină reglarea, ameliorarea componentelor activității de predare- învățare, precum și a activității didactice în ansamblu.

Evaluarea centrată cu predilecție pe cunoștințele teoretice acumulate de elevi trebuie dublată de evaluarea aptitudinilor, atitudinilor, a diferitelor aspecte ale personalității elevului. În acest mod se produce extinderea evaluării de la aspectele informative la cele educative, formative ale procesului didactic.

În lucrarea L’evalution scolaire Decoder son language, Cronique sociale, Lyon, 1992, pag. 45, Michel Barlow, arată că o altă direcție de evoluție a evaluării este cea legată de comunicare, deoarece evaluarea înseamnă să transmiți informații elevului, informații care îi califică munca, conduita. Elevul primește răspunsuri la întrebări, este lămurit, deschizându-se în acest fel calea unui dialog cu cadrul didactic și nu numai. Acest dialog trebuie să existe și cu părinții în vederea informării lor, nu numai asupra rezultatelor obținute de elevi, ci mai ales asupra progresului înregistrat de fiecare. Existența unui tablou de progres pentru fiecare elev este vital în acest dialog purtat cu părinții.

Cadrul didactic trebuie să fie conștient de complexitatea procesului de evaluare, de implicarea și profesionalismul pe care îl presupun aceste dialoguri cu elevii, cu părinții.

Și în țara noastră au existat și există preocupări legate de problematica evaluării școlare, preocupări care s-au făcut remarcate în învățământul primar, prin introducerea calificatelor în locul notelor. Dar ar fi benefic, ca asemenea modificări majore care intervin la nivel de sistem să fie bine experimentate, analizate, deoarece aria de cuprindere, conținutul fenomenului evaluării s-a extins foarte mult, problematica ei de asemenea.

Evaluarea este privită cu tot mai mult interes, preocupare de cadrele didactice, ei simțind nevoia unor modificări, îmbunătățiri în domeniu. În multe cazuri, dascălii experimentează, analizează acest domeniu tocmai pentru că practica școlară arată că finalitatea, rezultatul nu este totdeauna relevant, nu reflectă cu fidelitate progresul fiecărui elev, drumul parcurs în învățare. Pe lângă aceste parcursurile, progresele individuale sunt mult mai semnificative și pun în evidență valoarea elevului, capacitatea lui de a se mobiliza de a demonstra. Nu momentul, ci parcursul este important, chiar dacă în unele cazuri nu este neapărat ascendent. Reprezintă un semnal valoros și de valorificat în etapele următoare, pentru reglare, corectare. Pe parcursul procesului trebuie făcut mai mult, trebuie revenit de mai multe ori, trebuie influențat, conștientizat pentru ca rezultatul final să fie calitatic superior.

Yvan Abernot( 1996 ) a sintetizat caracteristicile actuale ale conceptului de evaluare prezentând ca note dominante următoarele:

În procesul de evaluare nu este un scop în sine ci este un mijloc în slujba elevului;

Evaluarea este în slujba procesului educativ, integrat în acest proces;

Trebuie să se aprecieze drumul parcurs de elev, dacă a făcut progres sau nu;

Evaluarea trebuie să stimuleze munca elevului, să faciliteze progresul;

Este foarte importantă obiectivitatea cadrului didactic;

Evaluarea trebuie să fie în serviciul elevului, trebuie să-l ajute să-și construiască viitorul;

Evaluarea înseamnă comunicarea cu elevul;

Evaluarea trebuie să urmărească omul pe tot parcursul vieții;

Pentru realizarea celor sintetizate mai sus, este nevoie de permanentizarea autoanalizelor și analizelor la nivelul activităților didactice dar și la nivel de sistem, având în vedere multitudinea factorilor care intervin:economici, sociali, condiții materiale, umani (elevi- trăsături, capacități, nivel de pregătire, etc. profesori – competențe, pregătire profesională, concepții pedagogice, preocupări, etc.), componentele procesului educativ.
Evaluarea reprezintă și statistică, o modalitate de administrare a datelor, informațiilor, de prelucrare, de analiză, de transmitere organizată. Cu toate acestea, de cele mai multe ori din cauza predominanței datelor, cifrelor, a cantitativului se pierd din vedere alte caracteristici, factorii implicați, elementele de fundal statistic care sunt definitorii în astfel de analize. Simplele date statistice pot spune mult, dar nu suficient în ceea ce privește esența, valoarea, perspectiva reglatoare a evaluării.

În prezent se vorbește tot mai mult despre creșterea caracterului obiectiv al evaluării, despre diversificarea mijloacelor de evaluare folosite și despre adecvarea corespunzătoare a instrumentelor de evaluare. Este tot mai prezentă concepția de extindere a evaluării la nivelul procesului dar și o mai bună fundamentare a acestei evaluări. Termenul de integrare este asociat celui de evaluare, în ceea ce privește o integrare mai reală a acțiunilor evaluative în activitățile didactice.

Evaluarea modernă este abordată în termeni de procese și nu deproceduri/modalități de măsurare a rezultatelor învățării. Termenul clasic de “evaluare”, care ne conduce în mod spontan și obligatoriu cu gândul la “control”, “verificare”, “examinare”, ar trebui înlocuit, nu numai la nivel terminologic, cât mai ales ca mod de concepere, prin sintagma "activitate evaluativă". Din perspectiva modernă,“a evalua” înseamnă a desfășura o activitate care însoțește pas cu pas procesul de predare-învățare.

(Dorel Ungureanu, Teoria și practica evaluării în educație, Editura Mirton Timișoara, 2001, pag. 18)

3.Managementul evaluării formative

Managementul evaluării pune problematica echilibrului dintre evaluarea formative și cea sumativă. În timp ce evaluarea sumativă are ca sop certificarea performanței elevului, evaluarea formative are rol de modelare, asigură suportul necesar pentru progresul elevului pe parcursul învățării. Nu doar stabilirea standardelor este importantă ci mai ales crearea condițiilor prin care elevii să facă față acestor așteptări. Puterea și influențele pozitivr ale unei evaluări formative bine conturate au fost studiate de Paul Black și Dylan Wiliam. Studiile au arătat că evaluarea formative îmbunătățește considerabil învățarea.

1.Conturarea unui plan strategic al evaluării formative

stabilirea obiectivelor evaluării formative

respectarea principiilor evaluării formative

comunicarea, experiența sunt elemente care trebuie să stea la baza evaluării formative

conexiunea evaluării cu rezultatele învățării determină funcționalitatea și eficiența ei

evaluarea formativă trebuie să fie bine centrată, individualizată, diferențiată, nicidecum cu caracter global, general

feedbackul de calitate asigură o bună direcționare a evaluării, îmbunătățirea performanțelor elevilor, implicarea sistematică, progresivă a elevilor în procesul de evaluare dă un plus de valoare evaluării formative

evaluarea formative este benefică cunoașterii și înțelegerii strategice

diversificarea paletei evaluării formative asigură consistență și conținut acestui proces, captează inevitabil atenția elevilor

2.Promovarea unor activități de învățare optime, eficiente

Practica educațională arată că promovarea unor activități centrate pe elev, crește importanța elevului, îi oferă mai multă autonomie, o mai mare deschidere spre cadrul didactic, spre îndrumările acestuia. Crește responsabilitatea elevului, capacitatea lui de a se implica în asimilarea, reactualizarea ori fixarea conținuturilor. Implicarea presupune atenție, căutarea unor noi modalități de studiu sub directa îndrumare a profesorului, acceptarea și oferirea ajutorului, reglarea pe parcurs a dificultăților întâmpinate în procesul de învățare. În toate acestea rolul determinant îl are profesorul care își stabilește clar obiectivele, care aplică o strategie adaptată mediului și conținutului informational, care îl învață pe elev cum să lucreze atent și bine, care veghează permanent asupra calității procesului de învățare. Nu doar procesul este important ci cunoașterea de către elevi a aspectelor principale legate de evaluare (criterii, mod de realizare, descriptori de performanță etc.)

Literatura de specialitate prezintă criteriile specifice evaluării formative ca fiind „arhitectura informației ameliorative" atât pentru elev, cât și pentru profesor.

Utilitatea, eficiența evaluării este determinate de aspecte precum:

formularea unor criterii exacte, clare care să fie pe înțelesul elevilor

selectarea acelor activități pe parcursul cărora elevii să-și demonstreze bagajul informational, priceperile, deprinderile, abilitățile, atitudinile

Stabilirea criteriilor de evaluare în colaborare cu elevii, prin implicarea lor efectivă în acest process

În lucrarea intitulată ,, Evaluarea formativă în contextul învățării,, autoarea Mirela Mihăescu precizează că cerința trebuie formulate în termini de comportamente, trebuie stabilite condițiile de realizare a sarcinii de lucru precum și pragurile de reușită minimală/performanța minimală acceptată.

(,, Evaluarea formativă în contextul învățării ,, Modul 2 Coordonator: Viorica Pop AUTOR: Mirela Mihăescu 2011)

În studiile și materialele create de ,,Association for Achievement and Improvement through Assessment,, un capitol important este cel destinat felului în care se cocepe un management eficient al evaluării formative, situațiile în care acesta este funcțional. Problematica este tratată din puct de vedere al armonizării muncii dascălilor și elevilor.

Din punctul de vedere al elevilor sunt demne de remarcat următoarele aspecte:

Eficiența este dată de gradul în care elevii sunt implicați în munca de proiectare a evaluării ca actori responsabili ai propriei lor evaluări

Capacitatea elevilor de a învăța, de a discuta despre ceea ce învață, nevoia lor de a se centra pe învățare, capacitatea de a diferenția aspectele ușoare și dificile ale muncii lor.

Semnalele primate din partea cadrelor didactice sunt foarte importante și trebuie valorificate, aplicate pentru îmbunătățirea propriei lor activități. Succesul obținut îi motivează pentru conturarea împreună cu cadrul didactic a pașilor de urmat.

Capacitatea elevilor de a formula întrebări legat de ceea ce învață, de a putea explica la nivelul lor modalitatea în care învață, cee ace îi ajută în învățare.

Din punct de vedere al muncii cadrelor didactice mă opresc asupra unor elemente definitorii precum:

Promovarea de către cadrul didactic a unor valori autentice legate de problematica evaluării formative și nu numai.

Acumularea de informații , prin aplicarea a cât mai variate tehnici de evaluare, implicând elevii în autoevaluare, evaluare, testare.

Implicând elevul în proiectarea evaluării cadrul didactic accesibilizează descoperirea acelor conținuturi care sunt deja cunoscute, creînd o legătură firească între învățarea anterioară și cea care urmează să se deruleze.

Diferențierea obiectivelor de activitățile de învățare, fiecare venind cu aspectele specific. Prezentarea obiectivelor de către cadrul didactic trebuie să se facă într-un limbaj adecvat vârstei, pe înțelesul elevilor.

Generarea succesului ajutând elevii să demonstreze calitatea finalităților la care au ajuns.

Asigurarea corelării permanente a activităților de evaluare cu cerințele curriculare.

Întocmirea unor planuri diferentiate, individualizate care să răspundă cerințelor special ale elevilor.

O parte importantă a învățării, evaluării este recunoașterea greșelilor, discutarea lor pentru a putea parcurge următoarele secvențe.

Rolul și locul factorilor importanți în realizarea evaluării formative

Rolul managerilor în domeniul evaluării formative

Managerii trebuie să înțeleagă și să promoveze principiile evaluării formative, să implementeze aspectele practice ale evaluării formative. De cele mai multe ori aspectele de noutate crează disconfort, nesiguranță dar abordările interesante, noi sunt necesare, generează oportunități. Noul presupune un dialog autentic pe parcursul căruia să se evidențieze aspectele esențiale ale evaluării formative, să fie împărtășită experiența în domeniu, să se găsească modalități eficiente de implementare. Analizând, evidențiind oportunitățile în educația elevilor unității școlare managerii încurajează evaluarea continuă, pentru că numai astfel fiecare membru își asumă responsabilități noi, are satisfacția muncii și aprecierii membrilor colectivului didactic. Asigurarea unui dialog autentic între adulți și elevi pe parcursul căruia fiecare are de învățat în ceea ce privește autoevaluarea, evaluarea. Informațiile colectate de manageri reprezintă un real suport pentru procesul de învățare pentru că se identifică nereguli, probleme care analizate, dezbătute pot aduce soluții practice de rezolvare.

Problematica evaluării formative este nu numai a managerilor școlari și a întregii organizații școlare, a colectivelor metodice, a profesorilor.

Psihologul Carol Dweck arată că motivația este un factor determinant pentru succesul pe termen lung. Este vorba nu numai de dorința de a realiza, de a perform cât mai ales de dorința de a învăța, de a experimenta, de a trece peste obstacole. Acesta este marele dar pe care îl putem oferi elevilor în opinia lui Carol Dweck.

Profesorul, designer al managementului evaluării

În lucrarea,, Managementul educational ,, al autorului Joița Elena se precizează că nivelul ierarhic primar în sistemele manageriale îl reprezintă formațiunile de lucru,procesele, activitățile de învățare iar profesorii sunt manageri de primă linie care asigură nivelul de bază al ierarhiei. Conducând activitatea de zi cu zi, acești ,,actori,, ai procesului educational urmăresc realizarea de obiective, scopuri, sunt responsabili de soluționarea diverselor problem legate de activitățile didactice. Fiecare formațiune de lucru reprezintă un subsistem în care educatorul și elevul se află în permanent interrelaționare, interdependență. Dascălul are calitatea de conducător care influențează educatul, îl formează iar dacă această formare trebuie să fie în cocncordanță cu cu obiectivele, exigențele, finalitățile microsistemului și sistemului în general.

Dintre particularitățile demne de a fi luate în considerare sunt:

-Comunicarea la acest nivel să fie clară, precisă, exigentă, să vină în sprijinul elevului, să motiveze.

-Încrederea pe care o insuflă profesorul este benefică pentru îndeplinirea obiectivelor, finalităților.

-Periodicitatea, secvențialitate, ritmul de lucru sunt importante pentru că realizarea obiectivelor presupune perioade limitate, cee ace impune selecție, ordonare corectă a sarcinilor de lucru.

În acesr moment se evidențiază cel mai bune rolurile îndeplinite de professor și anume cel de organizare a activităților, apoi cel de educator propriu-zis.

La acest rol doresc să mă opresc și să-l detaliez precizând tipurile de activități pe care le derulează:

Se ghidează după curriculum pe baza căruia proiectează planificări, asigurând o cât mai mare implicare a elevilor.

Asigură un mediu educațional cât mai propice învățării.

Are rol primordial în selectarea, ordonarea conținuturilor curriculumului.

Alege cele mai eficiente metode, mijloace care să asigure eficiență activităților de învățare.

Decide modul de organizare a activităților de învățare, stabilește perioada de timp alocată acestora.

Decide modalitățile de evaluare a elevilor, stabilește perioadele în care au loc aceste evaluări și proiectează perioadele de valorificare a rezultatelor evaluărilor.

Se implică în activități curriculare dar și extracurriculare deoarece sunt importante nu doar performanțele elevilor ci și comportamentul lor în diverse situații, atitudinea lor față de învățare, colegi și dascăli.

Însumarea tuturor acestor activități pe care le îndeplinește cadrul didactic arată poziționarea lui diversă, adaptată situațiilor multiple cu care se confruntă în procesul educațional.

În funcționarea unui management eficient, profesorul își are locul bine definit și specific derivat din propria sa personalitate. Poate alege sau accentua rolurile compatibile cu propria sa personalitate, cu capacitățile și aptitudinile sale iar prin adăugarea de valori, atitudini personale, vocația sa de dascăl este calitativ completată.

Profesorul este cel care monitorizează interrelaționare predare-învățare-evaluare, asigură funcționalitatea feedbackului ca suport, asigură un echilibru între evaluarea formativă și cea sumativă, este conștient de rolul important al motivației pe parcursul învățării dar mai ales al evaluării. Este persoana care asigură implicarea elevilor în procesul învățării,care colectează permanent informații relevante despre progresul elevilor, încearcă să aleagă cele mai adecvate metode de predare pe care să le adapteze mediului școlar specific, care aplică variate tehnici, instrumente de evaluare.

Profesorul este sprijinul elevilor în descoperirea elementelor noi ale conținuturilor informaționale, cel care asigură accesibilizarea trecerilor de la o secvență de învățare la alta. Stabilirea clară a obiectivelor, prezentarea acestora,clarificarea bagajului informational pentru ca elevii să știe ce și de ce învață, diferențierea planificării în funcție de particularitățile individuale ale elevilor, motivarea lor, sunt doar câteva dintre elementele pe care fiecare profesor le are în vedere. Profesorul are un rol determinant în familiarizarea elevilor cu modalități eficiente de învățare, în conștientizarea faptului că identificarea și recunoașterea greșelilor este un pas important în procesul de învățare, o cale spre remediere, spre asigurarea progresului.Și pentru că învățarea se bazează în permanență pe întrebări și răspunsuri calitatea acestora, modalitatea în care sunt formulate, ordonate poate asigura o accesibilizare a însușirii bagajului informațional.

(Association for Achievement and Improvement through Assessment- Managing Assessment for Learning)

Elevii actori ai managementului evaluării

Locul și rolul elevilor în asigurarea funcționalității evaluării formative:

În planificarea evaluării alături de cadrul didactic trebuie să contribuie și elevii, ei fiind implicați în propriul proces de învățare prin capacitatea lor de a explica ceea ce învață, prin conștientizarea finalităților învățării, a modalităților prin care aceasta se realizează. Deoarece de multe ori elevii se confruntă cu greutăți pe parcursul procesului, este bine să le poată recunoaște, explica, pentru a putea cere ajutor. Împreună cu dascălii ei pot contribui la stabilirea unor criterii, reguli care să fie aplicate în practică, pot ajuta la stabilirea pașilor, secvențelor de urmat în învățare. Aceasta înseamnă nu doar un parcurs mechanic ci posibilități de a gândi, de a discuta despre cele învățate, de a pune în funcțiune capacitatea de a răspunde, de a înteba, de a formula și exprima idei, păreri, opinii. Atunci când problemele de învățare devin atât probleme personale dar și probleme ale colectivului, înseamnă că reprezintă o preocupare permanent, că se țintește remedial, progresul.

(Association for Achievement and Improvement through Assessment- Managing Assessment for Learning)