Lucrari Topo Cadastrale Pentru Modernizarea Si Inscrierea In Cartea Funciara a Drumului Comunal Dc 219 din Comuna Rosia, Judetul Bihor

Introducere

Scopul și actualitatea temei

Schimbările în timp a situației imobilelor, cu privire la suprafață, formă, folosință, destinație și situația juridică, sunt o consecință atât a activităților omenești, cât și a acțiunii naturii. Pentru evidența și inventarierea acestor schimburi, se folosește o mare cantitate de informații, care trebuie actualizată în mod continuu.

Executarea și întreținerea lucrărilor de cadastrul drumurilor revine în sarcina Ministerului de resort, prin Administrația Națională a Drumurilor (AND), cu respectarea prevederilor și a normelor tehnice elaborate de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) și a datelor de bază a cadastrului național. Scopul și obiectivele cadastrului drumurilor sunt:

– identificarea și stabilirea terenurilor și construcțiilor care fac obiectul evidenței cadastrale;

– realizarea rețelei de sprijin pentru ridicările topografice de detaliu, necesare întocmirii planului topografic cadastral digital;

– întocmirea documentației cadastrale;

– realizarea bazei de date și a Sistemului Informațional al Cadastrului Drumurilor.

In mod obișnuit, datele necesare pentru cadastrul drumurilor se extrag din datele cadastrului țării. În lipsa acestora, se realizează noi măsurători geo-topografice, cu ajutorul cărora se efectuează cartografieri exacte a zonei de interes, care va conține date tehnice și informații specifice, conform normelor tehnice de realizare și întreținere a drumurilor și lucrărilor de artă aferente. Implementarea unui Sistem Informațional al Drumurilor, satisface următoarele cerințe:

– identifică, înregistrează și descrie toate tronsoanele de drum, precum și reprezentarea lor pe hărți și planuri, pe baza măsurătorilor efectuate pe teren;

– realizează baza de date ample cu privire la fiecare drum în parte, care cuprinde de la

denumirea drumului și până la lucrările de artă, care se află pe tronsonul respectiv de drum;

– exploateză informațiile în domenii tehnice, economice și juridice.

Tema proiectului are ca scop înscrierea în Carta Funciara și modernizarea drumului comunal DC 219 A, situat in comuna Roșia județul Bihor, care face legatura între comuna Roșia și satul Lazuri de Roșia.

Drumul comnual DC 219 A, este complet nemodernizat, în mare parte, în componența sa este alcătuit dintr-un strat de petriș care este așternut pe o umplutură din depuneri coezive sau din elemente de bolovăniș cu pietriș.

Sistemul de colectare și evacuare a apelor pluviale nu este eficient deoarece șanțurile, rigolele din pământ sau podețe, nu asigură un drenaj corespunzător al apelor de pe partea carosabilă, iar în prezent drumul este profund afectat de acțiunea factorilor climatici.

Starea actuală a drumului nu asigură în condițile normale accesul autoutilitarelor de intervenție în situații de producere a unor evenimente deosebite în incinta gospodariilor sau obiectelor publice sau private.

Necesitatea acestui proiect a apărut in ideea asigurării accesului persoanelor riverane precum si a utilizatorilor obietivelor cu caracter socio-cultural, cât și spre punctele de interes social din comuna.

Modernizarea drumului comunal DC 219 A din comuna Roșia județul Bihor este necesară pentru ca:

Asigură condiții de acces tuturor categoriilor de autovehicule pe tot timpul anului indiferent de conditiile meteorologice care se produc în acest spațiu

Elimină definitiv disfuncționalitățiile de circulație rutieră existente în prezent datorită existenței degradăriilor părții carosabile (gropi; denivelări etc).

Asigură colectarea și scurgerea controlată și sistematizată a apelor meteorice

Îmbunătățirea condițiilor de aprovizionare a gospodăriilor individuale sau obiectelor publice.

Regimul juridic al terenurilor unde urmează să se efectueze lucrări pentru modernizarea drumului comunal DC 219 A, aparține in totalitate domeniului public al comunei Roșia.

Capitolul 1

Cadastru si Publicitate Imobiliara

Scurt istoric al cadastrului in tara noastra

Rezultatul final al măsurătorilor terestre îl constituie întocmirea cadastrului. De-a lungul istoriei se cunosc diferite sisteme de evidență a terenurilor, începând cu egiptenii, persanii, romanii ș.a.m.d, dar trebuie amintit că modelul tuturor cadastrelor din Europa îl constituie primul cadastru modern întocmit în principatul Milano. Acest cadastru este cunoscut sub denumirea de „Centesimento Milanese” și s-a realizat în perioada în care principatul s-a aflat sub ocupație austriacă, sub conducerea matematicianului-inginer J.J. Marioni.

În Transilvania, Banat și o parte a Bucovinei lucrările specifice au debutat după sistemul austro-ungar începând cu anul 1794 și au continuat după anul 1850 sub forma cadastrului „concretual” (consta în delimitarea, descrierea și reprezentarea hotarelor localităților, a limitelor tarlalelor, a rețelelor hidrografice și a căilor de comunicații). În Muntenia și Moldova începând cu anul 1831, respectiv 1832 se fac încercări de introducere a cadastrului de către primii inginerii hotarnici pregătiți la lași de Gh. Asachi (din anul 1813) și la București de Gh. Lazar (din anul 1818), în restul țării constituirea cadastrului se face după primul război mondial, o dată cu înfăptuirea reformei agrare .

După primul război mondial, în 1918, s-a înființat Direcția cadastrului pentru aplicarea reformei agrare, iar în perioada 1919 – 1930, s-au executat ridicări topografice, pe o suprafață de circa 10 milioane de hectare.

În anul 1930 s-a introdus proiecția stereografică plan unic secant Brașov pentru toată țara, iar în anul 1933 a apărut „Regulamentul pentru executarea lucrărilor de geodezie și cadastru”.

În anul 1935, în cadrul facultății de agronomie din București, se înființează Secția de geniu rural, unde se făcea o pregătire în domeniul măsurătorilor terestre, iar în 1940 apare o Secție de cadastru în cadrul Institutului Politehnic din București.

În 1951 s-a înființat Facultatea de Măsurători Terestre, pentru pregătirea specialiștilor cu înaltă calificare, iar pentru crearea de cadre ajutătoare, s-au înființat școli medii de topografie, în București, Timișoara, Sibiu și Iași. În același an s-a introdus sistemul de proiecție cartografică Gauss – Kruger și s-a adoptat elipsoidul Krasowski.

În anul 1958, s-a înființat Centrul de Fotogrammetrie care în 1969 s-a transformat în Institutul de Fotogrammetrie, cea mai mare unitate din țară în domeniul măsurătorilor terestre. Acesta, în colaborare cu unității de specialitate județene, a întocmit planuri la scara 1:10.000 și 1:5.000, iar pentru zonele populate (orașe) și pentru lucrări speciale (vii , livezi) planuri la scara 1:2.000.

Începând din 1970, Institutul de Fotogrammetrie și-a lărgit sfera de activitate devenint Institutul de Geodezie, Fotogrammetrie, Cartografie și Organizarea Teritoriului (IGFCOT), care împreună cu unitățile județene OCOT, sau, mai târziu OCAOTA, au efectuat o serie de lucrări de cadastru.

În prezent acest institut se numește Centrul Național de Geodezie, Cartografie, Fotogrammetrie și Teledetecție, fiind în subordinea Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI).

Definitia, caracteristicile, rolul, scopul, si importanta cadastrului.

1.2.1 Definitie. Se cunosc mai multe definitii pentru cadastru, mai mult sau mai putin complete sau complexe, date de diferiti specialisti in cartile de specialitate sau cuprinse in dictionare. Astfel, in tara noastra,conform Legii cadastrului si Publicitatii imobiliare (Legea nr. 7/1996) s-a adoptat urmatoarea definitie:

Cadastrul și cartea funciară formează un sistem unitar și obligatoriu de evidență tehnică, economică și juridică, de importanță națională, a tuturor imobilelor de pe întregul teritoriu al țării.

Cadastrul realizează identificarea, măsurarea, descrierea și înregistrarea imobilelor în documentele cadastrale și reprezentarea acestora pe hărți și planuri cadastrale.

   Cartea funciară cuprinde descrierea imobilelor și înscrierile referitoare la drepturile reale imobiliare, la drepturile personale, la actele, faptele sau la raporturile juridice care au legătură cu imobilele.

Cadastru general are urmatoarele caracteristici:

este obiectiv, pentru ca exprima realitatea din teren;

este unitar, pentru ca se executa dupa instructiuni si normative unice;

este dinamic, pentru ca exprima realitatea naturala in continua schimbarecea ce impune necesitatea unei intretineri permanente;

este general, pentru ca satisface cerintele de baza pentru toate sectoarele economiei nationale;

este obligatoriu, pe intreg teritoriu tarii, pentru proprietarii de bunuri imobile si pentru toate instituriile care gestioneaza bunurile imobile;

are caracter istoric, pentru ca tine seama de legitatile sociale, mai ales prin caracterul proprietatii, care diferentiaza o societate de alta;

este prefectibil, pentru ca ofera posibilitatea folosirii mijolacelor de automatizare a proceselor de culegere si prelucrare a datelor, de obtinere a documentelor finale si de intretinere, prin crearea sistemului informatic cadastral.

1.2.2 Rolul cadastrului.

Cadastrul având un caracter istoric, rolul său evoluează, de la o societate la alta, în funcție de obiectivele stabilite. Astfel, inițial a avut doar un rol de inventariere a bunurilor imobile ca întindere, pentru stabilirea impozitelor fiscale, sau ulterior pentru colectivizarea agriculturii etc. In prezent, rolul și conținutul său trebuie să corespundă etapei actuale și de perspectivă a dezvoltării economiei și să furnizeze date reale cu privire la :

– întinderea, configurația și poziția imobilului, precum și a folosinței lui;

– identificarea proprietarilor de bunuri imobile și înscrierea lor în cărțile funciare ;

– stabilirea categoriei de calitate a terenurilor;

– inventarierea terenurilor funcție de pantă, de posibilități de mecanizare;

– inventarierea terenurilor degradate care necesită lucrări de îmbunătîțiri funciare, și cele care sunt ameliorate sau amenajate;

– resursele funciare, întroducerea, sau scoaterea din circuitul agricol a terenurilor;

– elementele calitative necesare evaluării bunurilor imobile;

1.2.3 Scopul realizării cadastrului.

Lucrările de cadastru se execută cu scopul de a pune la dispoziția celor interesați, în orice moment, date reale și complete pentru:

prezentarea în timp real al stadiului și evoluției fondului funciar pe județe și pe țară,

reglementarea situației juridice a bunurilor imobile și înscrierea lor în cartea funciară pentru stabilirea și garantarea dreptului de proprietate, protecția domeniului public și privat al statului, rezolvarea unor conflicte juridice,

crearea unei baze juste pentru stabilirea impozitului fiscal ;

elaborarea unor studii privind sistematizarea teritoriului, protecția mediului, stabilirea resurselor funciare, prognoze privind tendințele de evoluție a pieței imobiliare,

crearea unei baze de date cadastrale moderne grafică și textuală, întreținerea acestei baze de date, cu care se vor crea premise pentru GIS –uri

1.2.4.Importanța cadastrului.

Importanța cadastrului constă în faptul că acesta furnizează date reale privitoare la imobile (poziție, mărime, folosință, proprietar), necesare în toate ramurile economiei naționale .

In același timp, cadastrul este, pentru economia de piață, un instrument deosebit de important, pentru că furnizează documentele care dau siguranță tranzacțiilor care au loc pe piața imobiliară.

De asemenea, importanța lucrărilor de cadastru este de prim ordin pentru întocmirea sistemelor informaționale ale teritoriului, capabile să furnizeze rapid date reale tuturor organismelor de gestionare și planificare a imobilelor din sectoarele importante ale economiei naționale.

1.3. Categorii ale cadastrului

Cadastrul are în componența sa toate proprietățile, imobilele și terenurile cu sau fără construcții, și reprezentarea lor pe planurile cadastrale.

O parcelă de teren are o singură categorie de folosință și același proprietar. Mai multe parcele alăturate aparținând aceluiași proprietar formează imobilul [Legea 7/1996].

Cadastrele de specialitate, numite în prezent, Sisteme Informaționale pe domenii de aplicare, inventariază terenurile precum și celelalte bunuri de pe teritoriul țării, indiferent de categoria de folosință și de destinația lor: terenuri ocupate de așezările umane, industriale, terenuri agricole, ocupate de ape, folosite pentru destinații speciale, etc.

1.4. Funcțiile cadastrului

Funcțiile cadastrului sunt:

– Funcția tehnică, funcție cantitativă în care terenurile și construcțiile sunt definite prin amplasare, formă, dimensiuni și suprafață.

– Funcția economică, este funcția calitativă a cadastrului, unde terenurile și construcțiile se apreciază calitativ, după potențialul economic, stabilindu – se valorile economice pe care aceste bunuri le pot produce, și pe baza cărora se stabilesc valorile taxelor și impozitelor pe care proprietarii le datorază, potrivit legislației fiscale în vigoare.

– Funcția juridică, unde se identifică proprietarul și titlul de drept de proprietate, folosința sau modul de administrare asupra terenurilor și construcțiilor.

În funcție de destinația economică, terenurile aparținând atât persoanelor fizice cât și persoanelor juridice, indiferent de titlurile pe baza cărora sunt deținute, sunt divizate pe destinații economice, conform art.2 din Legea fondului funciar nr.18/1991, și sunt clasificate astfel:

Terenuri cu destinație agricolă – TDA, fac parte terenurile agricole productive, cum ar fi: arabile, pomicole, plantații de hamei și duzi, pășuni, vii, livezi, pepiniere viticole, fânețe, sere, solarii, etc., cele cu vegetație forestieră, dacă nu aparțin amenajamentelelor silvice, amenajările piscicole și de îmbunătățiri funciare, drumuri tehnologice și de exploatare agricolă, platforme și spații de depozitare, utilizate pentru producțiile agricole și terenuri neproductive, care pot fi utilizate ulterior și folosite pentru producția agricolă.

Terenuri cu destinație forestieră –TDF, fac parte următoarele terenuri: împădurite sau care servesc nevoilor de cultură, producție sau administrație silvică, terenurile destinate împăduririlor și cele neproductive cum ar fi: stâncăriile, bolovănișuri, râpe, ravene, torenți, dacă se află în amenajamentele silvice.

Terenurile aflate permanent sub ape – TDH, sunt: albiile minore ale cursurilor de apă, cuvetele lacurilor naturale și artificiale la nivelul maxim de retenție, brațele și canalele din Delta Dunării, fundul apelor maritime interioare și al mării teritoriale.

Terenurile din intravilan – TDI, aici fiind incluse toate terenurile, indiferent de categoria de folosință, situate in perimetrul localităților urbane și rurale, ca urmare a stabilirii limitei intravilanului, conform legislației în vigoare.

Terenuri cu destinație specială – TDS.

Din acestă categorie fac parte terenurile utilizate pentru transporturile rutiere, feroviare, aeriene și navale, cu construcțiile și instalațiile specifice aferente, cele pe care se află obiective și instalații hidrotehnice, termice, de transport al energiei electrice și gazelor naturale, de telecomunicații, terenurile cu exploatări miniere, petroliere, plajele, cele pentru nevoile de apărare a țării, precum și rezervațiile și monumentele naturii, ansamblurile și siturile arheologice și istorice, monumentele, etc.

1.5. Cadastrul drumurilor.

Cadastrul drumurilor este un subsistem al cadastrului țării, cu ajutorul căruia se realizează inventarierea și evidența bunurilor imobile ale Administrației Naționale a Drumurilor – AND. Din cadastrul drumurilor fac parte drumurile publice, din care fac parte integrată: lucrările de artă, cum ar fi viaducte, poduri, pasaje denivelate, tuneluri sau piste de bicicliști, trotuare etc. Fac parte integrată din drum și clădirile de serviciu, amenajări pentru apărarea și exploatarea drumului.

Cadastrul drumurilor are ca scop realizarea inventarierii și evidenței bunurilor care aparțin Administrației Naționale a Drumurilor, comasarea unitară a reglementărilor, metodele de organizare și executare lui, pentru realizarea Bazei de Date a drumurilor, precum și pentru inscrierea lui în documente tehnice ale cadastrului general și publicității imobiliare.

Capitolul 2

Determinarea punctelor pe Globul Terestru

2.1.Sisteme de referință

Suprafața fizică a Pământului, pe care se proiectează și se execută lucrările topografice este eterogenă, ca urmare este nevoie de o suprafață de referință, cât mai apropiată de cea reală pentru a raporta aceste lucrări.

2.1.1. Datumuri geodezice

Datumul geodezic reprezintă un set de parametri care definește un sistem de coordonate, precum și un set de puncte de control/referință între care se cunosc relații geometrice, fie prin măsurare, fie prin calcul. Există două tipuri de datum geodezic:

– datumul geodezic local/regional, când elipsoidul se alege tangent la geoid, în vederea aproximării unei regiuni în jurul unui punct fundamental;

– datumul geodezic global/geocentric, unde centrul geometric al elipsoidului este fixat în centrul de masă al Pământului.

Fig. 2.1. Datumul geodezic geocentric\global și datumul geodezic local

Față de datumul geodezic local, datumul global/geocentric, este caracterizat de un ellipsoid de referință, ales astfel încât, să aproximeze în condiții optime geoidul.

Datumul geocentric este modelul geodezic al Pământului, sub numele de WGS 84, determinat utilizând date, tehnici și tehnologii satelitare. Originea și orientarea axelor de coordinate este definită, cu ajutorul coordonatelor (X,Y,Z) a cinci stații de monitorizare.

Pentru WGS 84, parametrii secundari reprezintă constantele geometrice și fizice derivate din parametrii principali și care definesc modelul câmpului gravitațional al Pământului.

Elipsoidul WGS 84 este un elipsoid geocentric echipotențial, pe a cărui suprafață valoarea gravitației potențiale este aceeași în orice loc.

Geoidul este o suprafață echipotențială particulară a câmpului gravitațional al Pământului, legată de suprafața medie a mărilor și oceanelor. Determinările GPS se realizează în datumul global, definit de elipsoidul WGS 84.

2.1.2. Datumul vertical

Datumul vertical/altimetric se definește printr-un singur punct, care este reprezentat de un reper de nivelment amplasat la nivelul mării, pe baza căruia este realizat sistemul de cote/altitudini.

Sistemul de Referință Vertical European – EVRS 2000, este un sistem de referință static pe înălțime. ETRS 89 asigură poziționarea geocentrică tridimensională, cu precizie la nivel de milimetri, un sistem de referință unic și omogen pentru întreaga Europă. EVRS 2000 asigură lucrul pentru poziționarea verticală.

2.1.3. Sisteme de referință folosite în România și adoptarea datumului pan – European ETRS 89

Poziționarea spațială a punctelor se realizează în cadrul unui sistem geodezic elipsoidal, ca și a unui sistem cartezian de coordonate rectangulare, definit prin originea sistemului de axe și direcțiile axelor de coordonate X,Y,Z, toate raportate la suprafața de referință a elipsoidului adoptat.

a) Cadrul general european

Sistemul de referință și de coordonate este descris în prezent de către EUREF, conform standardului ISO19111 (Spatial Referencing by Coordinates – Referențierea Spațială prin Coordonate).

Fig. 2.2. Sistemul de coordonate elipsoidal (φ, λ, h) și cartezian (X,Y,Z)

b) Cadrul național

În România, este utilizat Sistemul S42 (S42), care are la bază elipsoidul Krasovski 1940 și planul de proiecție stereografic 1970. S42 a fost realizat prin utilizarea mijloacelor clasice de măsurare asigurându-se cerințele de precizie.

c) Rețeaua națională de stații GNSS permanente

Rețeaua Națională de Stații Geodezice Permanente RN-SGP include un număr de peste 70 de stații GNSS permanente, care alcătuiesc ROMPOS (Sistemul Românesc de Determinare a Poziției), care furnizează servicii de poziționare de precizie în timp real.

d) Adoptarea ETRS 89 în România

Modernizarea rețelei geodezice naționale, a inclus folosirea pe o scară largă a tehnologiilor satelitare de poziționare, utilizând sisteme de referință și coordonate geocentrice. Susținerea adoptării Sistemului de Referință și de Coordonate (SRC) ETRS 89 în Europa, vine din partea organizațiilor care lucrează cu date spațiale la nivel național și internațional.

2.2. Sisteme de coordonate convenționale

În spațiul bidimensional, poziția unui punct este determinată prin intersecția a două drepte cu o singură dimensiune. Intersecția celor două sisteme este sub formă de unghi drept. Cele două se numesc sisteme convenționale axe de coordonate: axa primară, axa X, și axa secundară, axa Y.

Sistemul de coordonate tridimensional rezultă prin intersecția a trei spații unidimensionale sau prin reuniunea unui spațiu bidimensional cu unul unidimensional.

2.2.1. Sistemul de coordonate geografice elipsoidale

Aceste coordonate geodezice sunt latitudinea și longitudinea.

Latitudinea geodezică φ a unui punct S, situat pe suprafața elipsoidului, reprezintă unghiul pe care îl face normala lui S la suprafața elipsoidului în punctul respectiv, cu planul ecuatorial.

Longitudinea geodezică λ este unghiul diedru format de planul meridianului Greenwich cu planul meridianului locului, ce trece prin punctul respectiv și are muchie axa polilor.

2.2.2. Sistemul de coordonate spațiale geografice și ale coordonatelor carteziene

Elipsoidale

Sistemul de coordonate spațiale geografice, este obținut prin introducerea înălțimii elipsoidale, h, care reprezintă distanța verticală măsurată pe normala la elipsoid, de la punctul de pe suprafața terestră și până la proiecția acestuia pe elisoid.

Fig. 2.3.Sistemul de coordonate spațiale geografice (φ, λ, h) și carteziene elipsoidale (X,Y,Z)

Cota elipsoidală h este alcătuită din două componente: altitudinea ortometrică, , care este înălțimea punctului măsurată prin nivelment față de suprafața geoidului, și ondulația geoidului, N, care reprezintă diferența dintre suprafața geoidului și cea a elipsoidului.

2.3. Proiecții cartografice

Hărțile existente pentru teritoriul României sunt întocmite folosind unul dintre sistemele de proiecție cartografică: Gauss-Krüger, Stereografică – 1970 sau UTM (Universal Transversal Mercator). Aceste sisteme de proiecție cartografică au avantaje și dezavantaje.

2.3.1 Proiecția Stereografică pe plan secant unic 1970

Proiecția adoptată de către România în 1973, este utilizată și în prezent. La bază stau elementele elipsoidului Krasovski 1940 și planul de referință pentru cote Marea Neagră –1975. Elementele caracteristice proiecției Stereo70 sunt:

Punctul central al proiecției

Adâncimea planului de proiecție secant

Deformația relativă pe unitatea de lungime

Fig. 2.4. Proiecția punctelor de pe suprafața terestră pe planul Stereo’70

Avantajele și dezavantajele Proiecția Stereografică pe plan secant unic 1970

Sistemul Stereo’70 are o serie de principii, care satisfac atât cerințele de precizie, cât și avantajele reprezentărilor cartografice, cum ar fi :

– Teritoriul de reprezentat are o forma aproximativ rotundă, ce poate fi încadrat într -un cerc cu raza de circa 400 km ;

– Suprafața țării este reprezentată pe un singur plan de proiecție, obținându-se astfel un system unic de coordonate plane rectangulare, cu originea în punctul central al proiecției;

– Suprafața terestră se proiectează după legile perspectivei liniare;

– Proiecția este conformă, îndeplinind astfel condițiile de simetrie față de meridianul de longitudine λ0 al punctului central;

2.4. Transformări și conversii de coordonate

Descrierea unei operații cu coordonate, este parte componentă a descrierii sistemului de referință și de coordonate. Se cunosc două tipuri de operații cu coordonate: transformarea și conversia de coordonate. Există și combinații de mai multe operații, care se numesc în literatura de specialitate concatenarea coordonatelor.

2.4.1. Modele de transformare în cazul datumurilor orizontale (2D), a datumurilor spațiale (3D) și între două datumuri vertical (unidimensionale 1D).

Dacă există mai multe datumuri, se pune și problema problema transformărilor coordonatelor între datumuri. Astfel, transformarea coordonatelor se realizează prin schimbarea datumurilor.

Determinarea coordonatelor într-un datum, plecând de la alt datum, se poate realiza doar dacă se cunosc relațiile de legătură, algoritmul între cele două datumuri. Relațiile de legătură se împart în două componente:

• Formule care prezintă matematic procesul de transformare.

• Parametrii de transformare.

Parametrii de transformare se determină analizând stațiile de control, pentru care sunt cunoscute coordonate în ambele datumuri. Numărul staților de control se stabilește în funcție de metoda aleasă pentru transformare, de numărul maxim de stații.

Modelele de transformare de la un datum la altul, depind de tipurile de datumuri, vertical, orizontal sau complet, depinde de poziția unui datum față de altul,și de precizia care se impune.

Pentru un datum vertical, se pot utiliza transformări care conțin 3 parametri, sau transformări care conțin cel puțin 4 parametri.

Modelele de transformare utilizate pentru datumurile complete sunt:

– transformari cu 3 parametri, când axele de coordonate ale sistemului cartezian tridimensional, pentru cele două datumuri, sunt paralele;

– o transformare cu 7 parametri, când axele nu sunt paralele. Procesul de transformare a coordonatelor se prezintă sub forma unor scheme.

2.4.2 Transformări de coordonate fără model de distorsiune a datelor și cu model de

distorsiune a datelor, utilizate în România

Transformările de coordonate utilizate în România se clasifică în două categorii:

A) Transformări locale de coordonate fără model de distrosiune a datelor, de tip Helmert, cu 7 parametri sau 4 parametri, unde abaterea standard este de ± 0.10 m sau mai mică.

B) Transformări de coordonate cu model de distorsiune a datelor, unde abaterea standard a coordonatelor transformate este în jur de ± 0.10 – 0.15 m, în cazul în care sunt îndeplinite condițiile existenței unui număr suficient de puncte comune, repartizate uniform pe teritoriul țării.

2.4.3 Conversia coordonatelor

Operația de conversie, modifică coordonatele dintr-un sistem de referință și de coordonate în altul, cu precizarea că ambele sisteme au la bază același datum. În cazul conversiei de coordonate, valorile parametrilor sunt exacte.

Operația cu coordonate este utilizată, pentru obținerea coordonatelor carteziene bidimensionale din coordonate elipsoidale, și invers, în cadrul procesului de reprezentare a suprafeței terestre prin intermediul proiecțiilor cartografice.

Capitolul 3

Retele Geodezice de Sprijin pentru

Planimetrie si Nivelment

3.1. Rețele geodezice în România.

Geodezia este o știință interdisciplinară, care utilizează măsurători terestre, aeriene și spațiale pentru a studia forma și dimensiunea Pământului, planetelor, pentru a determina poziția și viteza punctelor sau a obiectelor de pe suprafața sau de pe orbita planetei într-un sistem de referință terestru și care aplică aceste cunoștințe unei varietăți de aplicații științifice sau inginerești, utilizând matematica, fizica, astronomia și informatica.

Geodezia ajută la determinarea unui model al geoidului, definit ca fiind suprafața echipotențială a câmpului gravific al Pământului care coincide cu nivelul mediu al mării.

3.2. Rețele de sprijin planimetrice

Planurile topografice trebuie sa reprezinte la scara o figura asemenea cu proiectia orizontala a figurilor de pe teren, acesta reprezentare trebuie sa aiba anumite calitati, ca de exemplu sa fie continua, unitara si omogena ca precizie. Aceste calitati necesare planurilor topografice nu pot fi asigurate fara sa existe pe teren o retea geometrica de sprijin.

Executarea ridicarilor topografice de detaliu impunue existenta retelelor geodezice de stat pe suprafata ce face obiectul ridicari respective, punctele retelei geodezice de stat sunt determinate in proiectie stereografica 1970 si planul de referinta Marea Neagra.

Rețeaua Geodezica de Stat este rețeaua de puncte de sprijin ce formeaza baza tuturor măsurătorilor. In funcție de distanța dintre puncte, de precizia măsurătorilor și calculelor, punctele ce formeaza Rețeaua Geodezică sunt:

• de ordinul I, vârfurile triunghiurilor situate la 20-60 km;

• de ordinul II, vârfurile triunghiurilor sunt intercalate în Ordinul I și la distanțe între

10- 20 km;

• de ordinul III, punctele se află în interiorul triunghiurilor de Ordinul II, la distanțe de

5- 10 km;

• de ordinul IV, punctele sunt situate în interiorul triunghiurilor de Ordinul III, situate la

distanța medie de 3 km;

• de ordinul V, punctele intercalate în triunghiuri de Ordinul IV la distanța medie de 1,5

km.

Triangulația geodezica de ordin superior este formata din puncte de Ordinul I, II, III si IV desfășurate de-a lungul paralelelor și meridianelor, alcatuind Rețeaua Primordiala, ce face legatura cu rețelele statelor vecine.

Triangulatia geodezica de ordin inferior, constituie Rețeaua de Îndesire și este alcatuită din punctele de ordinul V.

Realizarea rețelelor geodezice utilizând stații totale.

Pentru realizarea retelelor geodezice de mică întindere, este metoda cea mai utilizată. Sunt măsurate toate direcțiile.

În cazul rețelelor geodezice la care nu este nevoie de precizie foarte mare, se poate viza și pe un jalon. Precizia finală depinde și de stația totală utilizată. Dacă precizia este de 3cc, atunci se poate obține o eroare pe coordonată conform formulei: e=tg(3cc)*(D), unde e este precizia coordonatei și D este distanța în metri, dintre două puncte ale rețelei.

Rețeaua geodezică de îndesire

Rețeaua geodezică trebuie să asigure densitatea punctelor necesare în zona de lucru și în zona limitrofă, pentru executarea lucrarilor. In configurația rețelei vor fi cel puțin 4 puncte din rețeaua geodezica de sprijin, astfel încât, poligonul format să includă punctele rețelei de îndesire.

Rețeaua geodezică de îndesire și de ridicare se realizează prin triangulație, trilaterație, rețele de drumuiri poligonometrice sau prin înregistrari satelitare.

Rețelele geodezice de îndesire sunt compensate ca rețele libere. Abaterea standard medie de determinare a punctelor nu trebuie să fie mai mare de ± 5 cm în poziție planimetrică și se calculează cu relația: =

unde: n = numărul de puncte din rețea;

, – elementele de pe diagonala principală a matricei coeficienților de pondere ai necunoscutelor;

– abaterea standard a unității de pondere.

Rețea geodezică de ridicare.

Sunt create pentru asigurarea numărului de puncte necesare măsurătorilor topografice și cadastrale de detaliu. Punctele rețelelor geodezice de ridicare sunt determinate prin intersecții înainte, retrointersecții, intersecții combinate, drumuiri poligonometrice, cu utilizarea punctelor din rețeaua geodezică de sprijin și de indesire.

Densitatea rețelelor geodezice de ridicare se stabilește în raport cu suprafața pe care sunt executate lucrările. Abaterea standard de determinare a unui punct nu trebuie sa depaseasca: în intravilan ± 10 cm și in extravilan ± 20 cm, în zonele de șes, ±30 cm, în zonele colinare, ±50 cm, în zonele de munte. Abaterile sunt calculate cu relațiile:

=

=

3.3.Rețeaua Geodezică Națională Spațială – RGNS, principală, secundară și terțiară.

Realizarea Rețelei Geodezice Naționale Spațiale urmărește să asigure o referință modernă și de calitate superioară rețelei geodezice naționale, care a fost realizată prin măsurători clasice, trangulație și trilaterație, pentru determinările de poziție din țară.

Rețeaua Geodezică Națională Spațială cuprinde totalitatea punctelor materializate în teren, cărora le-au fost determinate coordonatele în Sistemul de Referință și Coordonate (SRC) ROETRS89/ Stereo 70 și sistem de altitudini normale Marea Neagră 1975, .

RGNS activă este alcătuită din punctele RGNS, unde sunt instalate stații GNSS permanente, ce execută măsurători în mod continuu, cu eroari medii pătratice de determinare a poziției de până la 1 cm. Aceste puncte alcătuiesc RGNS – Clasa A0 și RGNS – Clasa A;

RGNS – Clasa A0 este constituită din toate stațiile GNSS permanente din România, care sunt incluse în rețeaua de stații de referință globală – IGS (Serviciul GNSS Internațional) și/sau europeană – EPN (EUREF – Permanent Network – Rețeaua Europenă de stații Permanente).

RGNS – Clasa A este constituită din toate stațiile GNSS permanente din România, care îndeplinesc standardele EUPOS (European Position Determination System – Sistemul European de Determinare a Poziției) și se regăsesc în această rețea.

RGNS pasivă este alcătuită din puncte de îndesire materializate în teren, care au eroarea medie pătratică de determinare a poziției între 1 cm și 5 cm.

3.4.Rețeaua națională altimetrică de sprijin pentru lucrările de nivelment

Datele geodezice de referință, sunt mărimile care încadrează rețele geodezice considerate în sistemul de coordonate corespondente. În România, sunt utilizate următoarele Date Geodezice de Referință oficiale, care se folosesc în lucrările de specialitate:

Rețeaua de Triangulație de Stat

Rețeaua de Nivelment de Stat

După instrumentele folosite la determinarea diferențelor de nivel, diferențe cu ajutorul carora se calculează cotele punctelor, nivelmentul geodezic este compus din: nivelment geometric și nivelment trigonometric.

Sisteme de altitudini: Sistemul de altitudini dinamice și Sistemul de altitudini / cote ortometrice. Pentru cotele ortometrice, suprafața de referință este geoidul, noțiune care a fost introdusă de Listing în 1873, iar altitudinea ortometrică este segmentul liniei de forță, care se află între poziția punctului P de pe suprafața terestră, și proiecția sa , pe geoid

3.1 Suprafețe de nivel

Sistemul de altitudini / cote normale.

Termenul de altitudine normalǎ a fost introdus în 1945 de către M.S.Molodenski, în vederea eliminării dezavantajului cotelor ortometrice, care provin din raportarea la suprafața ondulată a geoidului și din utilizarea gravitǎții medii în lungul liniei de forțǎ.

3.5. Reabilitarea și modernizarea rețelelor geodezice din România, prin utilizarea tehnologiilor de poziționare satelitare GNSS.

Datele geodezice de referință sau datumul geodezic, determină poziția unui sistem de coordonate cartezian tridimensional local, în raport cu un sistem global.

Pentru a defini aceste poziții se folosesc 7 parametrii, respectiv trei translații, trei rotații și un factor de scară.

Transformarea datumului, se poate defini ca o transformare a sistemului cartezian tridimensional, în alt sistem cartezian tridimensional, cu ajutorul rota-translației spațiale, ținându-se seama de situația, că un sistem se consideră sistem de referință, celălalt fiind considerat sistem secundar, ce acceptă translații, rotații și modificări ale scării.

3.6. Rețeaua Națională de Stații Permanente (RN-SGP)

Cel mai utilizat sistem GNSS în România este, în prezent, sistemul NAVSTAR-GPS. O stație GPS permanentă îndeplinește, în principal trei funcții:

– detectarea și urmărirea automată a sateliților;

– înregistrarea, stocarea și analiza calitativă automată a datelor;

– comunicarea cu exteriorul.

Sistemul Național de Referință Spațială, este alcătuit din toate rețelele de referință, adică: Rețele de control pe orizontală (2D), Rețele de control pe verticală (1D), Rețele GNSS (3D) și Rețele gravimetrice (1D).

a. Rețelele de control pe orizontală, sunt considerate rețelele de triangulație/trilaterație, realizate cu ajutorul măsurătorilor clasice (teodolite, instrumente electronice de măsurare a unghiurilor și distanțelor).

b. Rețelele de control pe verticală, sunt considerate rețelele de nivelment, care asigură în cea mai mare măsură cerințele de precizie curente, pentru majoritatea tipurilor de aplicații. Precizia de determinare a cotelor este de ordinul a 1÷50 mm.

c. Rețelele de control GNSS tridimensionale, sunt rețele de referință spațială, realizate utilizând Sisteme de Navigație Globală cu Sateliți (GNSS).

d. Rețelele gravimetrice, sunt mulțimi de puncte materializate în teren, cărora li s-au determinat, parametrii ce descriu câmpul fizic asociat.

3.7. Concepte privind realizarea Rețelei Naționale de Referință prin tehnologie GNSS

Sistemele GNSS sunt sisteme de poziționare tridimensională, care se bazează pe măsurători cu ajutorul semnalelor radio transmise de sateliții unor sisteme de poziționare globală cum ar fi: NAVSTAR-GPS (SUA), GLONASS (Rusia), Galileo (UE).

Toate aceste tipuri de măsurători, sunt dependente de distanța instantanee dintre sateliți și stația terestră, și de timp. Cea mai precisă măsurătoare este cea care utilizează faza undei purtătoare. Această metodă de măsurare, presupune compararea semnalului purtător provenit de la satelit, cu cel generat de oscilatorul local al receptorului.

3.8. Sistemul de Poziționare ROMPOS

Sistemul ROMPOS este bazat pe o Rețea Națională de Stații GNSS (GPS+GLONASS) Permanente, instalate de către ANCPI. Stațiile de referință funcționează permanent, furnizează date în timp real și sunt conectate între ele, inclusiv cu stațiile din Ungaria și Bulgaria. Distanța dintre stații este de circa 70 de kilometri.

Sistemul ROMPOS este utilizabil prin intermediul Centrului Național de Servicii ROMPOS, realizat în cadrul Direcției de Geodezie și Cartografie – Serviciul de Geodezie.

Servicii ROMPOS. ROMPOS este un sistem de determinare a poziției, care se bazează pe tehnologiile GNSS, incluzând următoarele aplicații: ROMPOS DGNSS, ROMPOS RTK și ROMPOS GEO.

3.9. Sistemul de Poziționare Punctuală Precisă – PPP.

Acest sistem reprezintă o nouă tehnică de poziționare absolută, fiind o alternativă la metodele actuale de realizare a rețelelor geodezice de referință și de sprijin. Tehnica PPP nu utilizează stații de referință, este eficientă și ușor de implementat. Ea folosește un receptor GNSS cu frecvență dublă, care colectează atât observații de cod, cât și observații de fază, oferind precizii de determinare, asemănătoare tehnicilor satelitare. Observațiile de pe cele două frecvențe, sunt necesare pentru formarea de combinații liniare, în scopul eliminării, aproape în totalitate, a efectului refracției atmosferice.

Capitolul 4

Drumuri si lucrari de arta

4.1.Generalitati

Drumurile fac parte din sistemul național de transport. Drumurile sunt căi de comunicație terestră special amenajate pentru circulația vehiculelor și a pietonilor. Fac parte integrantă din drum: podurile, viaductele, pasajele denivelate, tunelurile, construcțiile de apărare, trotuarele, pistele pentru cicliști, locurile de parcare, indicatoarele de semnalizare rutieră și alte dotări pentru siguranța circulației, terenurile care fac parte din zona drumului, mai puțin zonele de protecție.

Regimul juridic al drumurilor, reglementează în mod unitar administrarea drumurilor publice și private. Administrarea lor are ca obiect proiectarea, construirea, reabilitarea, modernizarea, întreținerea și exploatarea drumurilor.

4.2. Clasificarea drumurilor

După destinația lor, drumurile se împart în: drumuri publice și drumuri de utilitate privată

După circulație, drumurile se împart în: drumuri deschise circulației publice și drumuri închise circulației publice

Din punct de vedere funcțional și administrativ-teritorial, drumurile publice se impart în următoarele categorii: drumuri de interes național, drumuri de interes județean, drumuri de interes local.

Drumurile de interes național aparțin proprietății publice a statului și cuprind drumurile naționale, care asigură legăturile cu capitala țării, cu reședințele de județ, cu obiectivele de interes național, precum și cu țările vecine. Aceste drumuri naționale sunt: autostrăzi, drumuri expres, drumuri naționale europene (E), drumuri naționale principale, drumuri naționale secundare.

Drumurile de interes județean aparțin proprietății publice a județului și cuprind drumurile județene

Drumurile de interes local fac parte din proprietățile publice a unității administrative pe teritoriul căreia se află și cuprind:

– drumurile comunale, care asigură legăturile între:

– drumuri vicinale. Acestea sunt drumuri care deservesc mai multe proprietăți, fiind situate la limitele acestora;

– străzile sunt drumuri publice din interiorul localităților, indiferent de denumire: stradă, bulevard, cale, splai, șosea, alee, uliță etc.

Străzile din localitățile urbane sunt clasificate în raport cu intensitatea traficului și cu funcțiile pe care le îndeplinesc, astfel: străzi de categoria I, II, III și IV

Străzile din localitățile rurale se clasifică în: străzi principale și străzi secundare.

Drumurile naționale, județene și comunale își păstrează categoria funcțională din care fac parte, fiind considerate continue în traversarea localităților, servind totodată și ca străzi.

4.3. Suprafețe de teren aferente drumurilor publice

Zona drumului cuprinde: ampriza, zonele de siguranță și zonele de protecție.

Ampriza drumului este suprafața de teren ocupată de elementele constructive ale drumului: parte carosabilă, trotuare, piste pentru cicliști, acostamente, șanțuri, rigole, taluzuri, șanțuri de gardă, ziduri de sprijin și alte lucrări de artă.

Zonele de siguranță sunt suprafețe de teren situate de o parte și de cealaltă a amprizei drumului, destinate exclusiv pentru semnalizarea rutieră, pentru plantație rutieră sau alte scopuri legate de întreținerea și exploatarea drumului, pentru siguranța circulației ori pentru protecția proprietăților situate în vecinătatea drumului.

Limitele zonelor de siguranță ale drumurilor sunt cuprinse de la limita exterioară a amprizei drumului până la:

• 1,50 m de la marginea exterioară a șanțurilor, pentru drumurile situate la nivelul terenului;

• 2,00 m de la piciorul taluzului, pentru drumurile în rambleu;

• 3,00 m de la marginea de sus a taluzului, pentru drumurile în debleu cu înălțimea până

la 5,00m inclusiv;

• 5,00 m de la marginea de sus a taluzului, pentru drumurile în debleu cu înălțimea mai mare de 5,00 m.

Zonele de protecție sunt suprafețe de teren situate de o parte și de alta a zonelor de siguranță, necesare protecției și dezvoltării viitoare a drumului.

Zona străzilor include partea carosabilă, acostamentele, șanțurile, rigolele, trotuarele, spațiile verzi care separă sensurile de circulație, pistele pentru cicliști, suprafețele adiacente pentru parcaje, staționări sau opriri, precum și suprafețele de teren necesare amplasării anexelor acestora.Pe sectoarele de străzi fără canalizare, scurgerea apelor trebuie asigurată prin șanțuri amenajate.

Zonele de siguranță și de protecție în intravilan se stabilesc prin studii de circulație și prin documentațiile de urbanism și amenajarea teritoriului.

Fig. 4.1 – Profil transversal tip al unei străzi

Pentru dezvoltarea capacității de circulație a drumurilor publice în traversarea localităților rurale, distanța dintre gardurile sau construcțiile situate de o parte și de alta a drumurilor, va fi:

• min. 26 m pentru drumurile naționale,

• min 24 m pentru drumurile județene,

• min 20 m pentru drumurile comunale.

Aprobări privind amplasarea de construcții și instalații în zona drumului public

Realizarea sau amplasarea în zona drumului public a panourilor publicitare, a oricărei construcții sau instalații, se face cu respectarea legislației în vigoare privind amplasarea și autorizarea executării construcțiilor și numai cu administratorului drumului.

Amplasarea rețelelor edilitare. Rețelele și instalațiile tehnico-edilitare ce se regăsesc în ampriza drumurilor sunt:

– instalațiile utilizate la funcționarea drumului: canalizarea pluvială și drenajele, iluminatul public, semnalizarile luminoase rutiere, rețeaua energetica pentru transportul în comun, stâlpii pentru telecomunicații;

– instalațiile edilitare necesare ansamblurilor de locuințe și dotãri social-culturale, posturi de transformare, cãmine și aerisiri, hidranti, guri de scurgere.

Soluția de amplasare a rețelelor în planul de situație, trebuie să fie justificatã din punct de vedere tehnico-economic, în funcție de: caracteristicile terenului de fundare, siguranța în exploatare, categoria străzii și sistemul rutier existent sau proiectat, posibilitatea proiectãrii și executãrii tuturor rețelelor subterane, etapizarea executãrii lucrãrilor și posibilitatea de deviere sau de întrerupere a circulației. Amplasarea, pe categorii de rețele, se stabilește astfel:

• rețelele subterane electrice și de telecomunicații, amplasate pe trasee paralele de lungime mare, trebuie pozate separat, de o parte și de alta a străzii;

• rețelele de tracțiune electrica se amplasează lângã fundațiile stalpilor susținători respectivi;

• rețelele de telecomunicații trebuie pozate în zona cuprinsã între frontul de aliniere a construcțiilor și partea carosabilã a străzii;

• rețelele de gaze naturale trebuie pozate pe zona necarosabilă a străzii, pe partea opusã canalelor de energie termica și canalizațiilor telefonice;

4.4. Dobândirea și folosirea terenurilor

Obținerea terenurilor necesare pentru executarea unor drumuri noi, modernizări, reabilitări, lărgiri de drumuri se face prin modurile admise de lege, inclusiv prin expropriere pentru cauză de utilitate publică.

Dacă terenul necesar rectificării traseului se dobândește prin cumpărare sau expropriere pentru cauză de utilitate publică, terenul ocupat de drumul vechi, rămas liber în urma dării în folosință a noului traseu, devine proprietate publică a statului sau a administrației publice locale.

Excepție fac terenurile aparținând obiectivelor Ministerului Apărării Naționale și zonelor de siguranță ale acestora, pentru care se solicită în prealabil acordul acestuia.

4.5. Elementele geometrice ale drumurilor

O cale de comunicație terestră este o construcție care permite deplasarea unui mijloc de transport. Una dintre aceste construcții este drumul.

4.5.1. Infrastructura și suprastructura drumului

Infrastructura drumului reprezintă totalitatea lucrărilor executate cu scopul să treacă peste dificultățile reliefului, doarece terenul prezintă de cele mai multe ori suprafețe neregulate, cu ape de suprafață și subterane, cu sensibilitate la acțiunea factorilor externi: vânt, soare, ingheț, dezgheț.

Suprastructura drumului este elementul intermediar dintre vehicul și pământ care preia sarcinile din circulație și sunt transmise terasamentelor.

Asigurarea unei suprafețe de rulare, astfel încât circulația să se desfășoare în condiții de siguranță și confort se obține printr-o amenajare a părții superioare a drumului. Suprastructura drumului este alcătuită din structura rutieră și amenajarea acostamentelor.

Terasamentele reprezintă totalitatea lucrărilor de pământ (umpluturi, săpături) executate în vederea executării debleurilor și rambleurilor din infrastructura căii de comunicație.

4.5.2. Elementele geometrice în plan ale drumului

În plan, elementele geometrice ale drumului sunt: axa, traseul, aliniamentele și racordările în plan.

Axa drumului este linia ce definește caracteristicile geometrice în plan orizontal și în plan vertical ale traseului drumului și se definește ca locul geometric, format din linii drepte și curbe, al punctelor egal distanțate de marginile părții carosabile, fără a se considera supralărgirea în curbe [STAS 4032/4-90].

Traseul drumului reprezintă proiecția pe un plan orizontal a liniei generate de intersecția dintre suprafața terenului natural și suprafața generată de deplasarea verticalei în lungul căii, urmărind mijlocul părții carosabile fără supralărgiri. Axa și traseul drumului se prezintă sub forma unor succesiuni de aliniamente și curbe.

Aliniamentele reprezintă porțiunile de drum situate în linie dreaptă. Lungimea unui aliniament este socotită ca fiind distanța dintre punctele de tangență ale curbelor de racordare adiacente cu aliniamentul considerat.

Curbele sunt racordări în plan și constau în introducerea între două aliniamente succesive a unor curbe geometrice (arce de cerc) sau curbe progresive (Clotoidă, parabolă cubică).

Racordarea aliniamentelor poate fi făcută prin curbe interioare sau prin curbe exterioare numite și serpentine.

4.5.3 Elementele caracteristice în plan longitudinal

Profilul longitudinal al unui drum reprezintă proiecția desfășurată pe un plan vertical a intersecției dintre suprafața generată de verticala deplasată în lungul drumului din mijlocul părții carosabile, fără supralărgire, cu suprafața terenului natural și cu suprafața părții carosabile.

`Profilul în lung (linia neagră) este proiecția desfășurată pe un plan vertical atât a axei drumului cât și a traseului. Proiecția desfășurată pe același plan a axei definește profilul longitudinal al drumului sau linia roșie.

Sectoarele orizontale din profilul longitudinal al unui drum se numesc paliere, iar cele înclinate pante, dacă se coboară în sensul de mers și rampe, dacă se urcă în sensul de mers.

Înclinarea liniei roșii față de orizontală se măsoară prin tangenta unghiului pe care această linie îl face cu orizontala și se numește declivitate.

Fig- 4.2. Profil longitudinal de drum

Pasul de proiectare este distanța dintre două schimbări consecutive de declivitate.

4.5.4. Elementele caracteristice în profil transversal

Profilul transversal reprezintă intersecția corpului drumului și a suprafeței terenului natural cu un plan vertical, perpendicular pe axa drumului. Profilul transversal include atât linia neagră cât și linia roșie. În funcție de poziția căii față de suprafața terenului natural, profilul tranversal poate fi: debleu, rambleu sau mixt.

Platforma drumului este suprafața care cuprinde partea carosabilă și acostamente, trotuare, pistele de bicicliști, spațiile verzi dintre benzile de circulație sau dintre partea carosabilă și trotuar.

Partea carosabilă reprezintă elementul principal dintr-un profi1 transversal.

Acostametele sunt fâșii laterale din pământ, cuprinse între marginile părții carosabile și muchiile platformei. Acostamentele protejează partea carosabilă, împiedicând deplasarea laterală a materialelor din corpul drumului.

Benzile de încadrare sunt fâșiile de acostament adiacente părților carosabile care se consolidează pe lățimi de 0,25…0,75 m pentru protejarea marginilor părților carosabile cât și pentru sporirea lățimii îmbrăcămintei rutiere în cazul devierii autovehiculelor.

Taluzurile sunt suprafețe înclinate ale terasamentelor sau a terenului natural care delimitează lateral un debleu sau un rambleu. Marginea inferioară a taluzului se numește poala sau piciorul taluzului iar marginea lui superioară se numește creasta taluzului.

Dispozitive de scurgere a apelor. Șanțurile și rigolele sunt canale deschise cu secțiune triunghiulară sau trapezoidală, cu rolul de a colecta și îndepărta apele de suprafață de pe platform drumului sau de pe taluzuri.

Banchetele sunt suprafețe orizontale ale profilului transversal, amenajate la baza taluzurilor de debleu, cu scopul protejării șanțurilor sau a rigolelor carosabile, împotriva căderii pietrelor de pe taluzuri, cu lățimea de 0,20…0,50 m.

4.6. Intersecții de drumuri

Intersecțiile se realizează denivelat sau la același nivel, în funcție de categoria funțională și clasa tehnică ale drumului care se intersectează și în funcție de intensitatea traficului rutier. Intersecțiile autostrăzilor și drumurilor expres cu alte drumuri se fac denivelat. În cazul în care se face un schimb important de trafic și unde gradul de ocupare a terenului permite, se pot amenajarea intersecții giratorii.

4.7. Lucrări de artă

Podurile, pasajele, viaductele, tunelurile și zidurile de sprijin sunt structuri de rezistență, considerate lucrări de artă. Podurile, pasajele și viaductele sunt construcții care susțin căile de comunicații la trecerea lor peste obstacole lasând un spațiu pentru asigurarea continuității obstacolului traversat. După amplasarea, lungimea și înălțimea obstacolului, condițiile geotehnice de fundare, eficiența economică a lucrării este realizată prin stabilirea unei lungimi corespunzatoare a lucrării și adoptarea unor deschideri economice ale podului.

4.7.1. Poduri

Sunt lucrări de artă realizate pentru a susține o cale de comunicație și de a asigura continuitatea ei peste un obstacol întâlnit pe traseu, obstacol pe care calea de comunicație îl traversează denivelat. Obstacolele pot fi cursuri de apă, văi accidentate sau intersecții cu alte căi de comunicație. Ele asigură și continuitatea obstacolului traversat de calea de comunicație respectivă, și sub pod rămâne un spațiu liber ce face posibil acest lucru. Un pod este compus din două părți principale: infrastructura și suprastructura.

Infrastructura este partea construcției ce susține suprastructura, preia încărcările provenite de la aceasta, transmițându-se mai departe, prin intermediul fundațiilor, terenului din amplasamentul podului.

Fig. 4.3. Vedere laterală a unui pod

4.7.2. Viaducte

Sunt poduri care traversează văi accidentate sau înlocuiesc ramblee înalte, care sunt greu de executat și sunt neeconomice, ce trebuie realizate pentru a asigura continuitatea unei căi de comunicație. În multe cazuri, la poduri, cota căii de comunicație pe pod este mai mare decât cea a zonelor învecinate ale traseului.

4.7.3. Podețe

Podețele sunt poduri a căror deschidere este mai mică de 5 m. Sunt utilizate pentru traversarea cursurilor de apă cu debit redus, a depresiunilor terenului unde se pot acumula ape de suprafață, în vederea colectării și evacuării acestora sau a văilor accidentate de dimensiuni mici, unde se formează torenți.

Elementele structurale ale podețelor sunt executate din beton simplu și din beton armat, și cele mai utilizate tipuri de podețe sunt: podețele tubulare, podețele ovoidale, podețele dalate și podețele din cadre prefabricate.

4.7.4. Zidurile de sprijin

Zidurile de sprijin reprezintă construcții cu caracter definitiv utilizate pe traseele drumurilor si în zonele de deal și de munte. Zidurile de sprijin au ca scop principal susținerea pământului din amonte, asigurând astfel trecerea pe distanță minimă între două cote, atunci când nu există spațiu pentru asigurarea unei treceri taluzate.

Pe lângă aceasta, zidurile de sprijin asigură, după caz, protecția împotriva eroziunii,degradărilor din înghet, etc. Zidurile de sprijin pot fi de diferite tipuri: ziduri de sprijin de greutate, ziduri de sprijin tip cornier, ziduri de sprijin din elemente prefabricate, gabioane, căsoaie, masive de pământ armat.

Zidurile de greutate sunt lucrări de susținere masive care rezistă împingerii pamântului prin propria lor greutate. Zidurile de greutate din beton sunt utilizate pentru înălțimi de până la 3 m, iar peste 3 m alte tipuri de ziduri sunt mai economice. Pentru a economisi material sunt adopte secțiuni în trepte sau înclinate.

Fig. 4.4. Secțiune transversală a drumului cu zid de sprijin din beton tip C18/20

Capitolul 5

Legislatie

5.1. Dispozitii generale. Obiectul si scopul inscrierilor in planul cadastral si Cartea Funciara.

Art. 1. – Prezentul Regulament stabilește procedurile de lucru privind înscrierea în evidențele de cadastru și carte funciară a imobilelor, avizarea și recepția lucrărilor de specialitate. Acestea sunt obligatorii pentru persoanele fizice și juridice care execută lucrări de specialitate și pentru salariații oficiilor teritoriale care au atribuții de avizare, recepție și înscriere a imobilelor în cartea funciară.

    Art. 2. – (1) Regulamentul este elaborat în aplicarea dispozițiilor Legii cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Lege, ale Codului civil, ale Codului de procedură civilă și a altor reglementări cu incidență asupra activității specifice.

    (2) Mențiunile referitoare la hotărârile judecătorești irevocabile, din cuprinsul prezentului regulament, se aplică celor pronunțate în temeiul Codului de procedură civilă în vigoare până la data de 15.02.2013 și celor pronunțate după această dată, potrivit art. 24 și 25 din Codul de procedură civilă.

    Art. 3. – (1) Sistemul integrat de cadastru și carte funciară cuprinde evidența tehnică, economică și juridică a imobilelor din aceeași unitate administrativ-teritorială: comună, oraș sau municipiu.

    (2) În realizarea funcțiilor tehnice, economice și juridice ale sistemului integrat de cadastru și carte funciară, Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, denumită în continuare Agenția Națională, asigură centralizarea și arhivarea informatică și analogică a datelor de identificare a imobilelor și a titularilor drepturilor înscrise.

    (3) În cadastru sistematic se înregistrează din oficiu în sistemul integrat de cadastru și carte funciară toate imobilele dintr-o unitate administrativ-teritorială sau sector cadastral.

    (6) În sistemul integrat de cadastru și carte funciară fiecare imobil este reprezentat printr-un poligon închis căruia îi este atribuit un număr cadastral unic și pentru care este deschisă o carte funciară. În cartea funciară sunt evidențiate informațiile despre imobil.

    Art. 4. – (1) Activitatea de înscriere în evidențele de cadastru și carte funciară a imobilelor din fiecare unitate administrativ-teritorială arondate acestora, se realizează de birourile de cadastru și publicitate imobiliară denumite în continuare birouri teritoriale.

    (2) Birourile teritoriale se organizează ca instituții fără personalitate juridică, în subordinea oficiilor de cadastru și publicitate imobiliară, denumite în continuare oficii teritoriale, la nivelul fiecărei circumscripții judecătorești.

5.2.Cuprinsul Cartii Funciare. Tipuri de inscriere in Cartea Funciara. Tipuri de Documentatii Cadastrale si modul de intocmire a acestora.

5.2.1 Cuprinsul cărții funciare

   Art. 7. – Cartea funciară este alcătuită din titlu și 3 părți: A, B, C.

   Art. 8. – (1) Titlul cărții funciare cuprinde numărul cărții funciare, denumirea unității administrativ-teritoriale în care este situat imobilul, precum și alte mențiuni stabilite prin legi speciale.

   (2) Documentațiile cadastrale se recepționează cu atribuire de număr cadastral unic pe unitatea administrativ-teritorială respectivă.

   Art. 9. – Partea I a cărții funciare, desemnată în conținutul cărții funciare și prin litera "A", cuprinde descrierea imobilului, după cum urmează:

   a) numărul de ordine și cel cadastral al imobilului;

   b) adresa administrativă a imobilului;

   c) suprafața imobilului rezultată din măsurători, destinația, categoriile de folosință și, după caz, construcțiile;

   d) extrasul de plan cadastral, care constituie anexă la partea I a cărții funciare;

   Art. 10. – (1) Partea a II-a a cărții funciare, desemnată în conținutul cărții funciare și prin litera "B" cuprinde:

   a) numele/denumirea proprietarului;

   b) actul sau faptul juridic care constituie titlul dreptului de proprietate, precum și menționarea înscrisului pe care se întemeiază acest drept;

   c) strămutările proprietății;

   d) dreptul de administrare, dreptul de concesiune și dreptul de folosință cu titlu gratuit, corespunzătoare proprietății publice;

   e) servituțile constituite în folosul imobilului;

   f) faptele juridice, drepturile personale sau alte raporturi juridice, precum și acțiunile privitoare la proprietate;

   g) recepția propunerii de dezlipire ori de alipire și respingerea acesteia, respingerea cererii de recepție și/sau de înscriere, în cazul imobilelor cu carte funciară deschisă;

   h) obligații de a nu face, interdicțiile de înstrăinare, grevare, închiriere, dezlipire, alipire, construire, demolare, restructurare și amenajare;

   i) clauza de inalienabilitate a imobilului și clauza de insesizabilitate;

   j) orice modificări, îndreptări sau însemnări ce s-ar face în titlu, în partea I sau a II-a a cărții funciare, cu privire la înscrierile făcute.

   (2) Pentru fiecare dintre înscrierile cuprinse în partea a II-a a cărții funciare, se vor indica:

   a) numărul curent al operațiunii înscrise;

   b) înscrisul/înscrisurile pe care se întemeiază înscrierea;

   c) indicarea tipului de înscriere;

   d) observații, după caz.

   (3) Ori de câte ori înscrierea efectuată în partea a II-a a cărții funciare privește un drept, se va indica și titularul dreptului, prin indicarea numelui complet al persoanei fizice sau a denumirii complete a persoanei juridice care are această calitate, precum și a datelor de identificare ale acestora: codul numeric personal sau, după caz, numărul de identificare fiscală, dacă este atribuit, codul de înregistrare fiscală ori codul unic de înregistrare, după caz.

   (4) Numărul curent al operațiunii înscrise este numărul de ordine sub care s-a făcut înscrierea (de exemplu, "B.3") și la care, dacă este cazul, se face trimitere în rubrica "observații" din celelalte părți ale cărții funciare sau de la alte înscrieri din partea a II-a ori, după caz, din alte cărți funciare.

   (5) Atunci când înscrierea privește dreptul de proprietate, în descrierea operațiunii efectuate se vor indica dobândirea, modificarea sau stingerea dreptului ori a unei cote-părți din acesta, cu indicarea actului sau a faptului juridic din care izvorăsc aceste efecte, precum și cu mențiunea caracterului exclusiv al dreptului de proprietate sau, după caz, a modalității dreptului de proprietate sub forma proprietății comune pe cote-părți ori a proprietății comune în devălmășie.

   (6) Atunci când înscrierea privește o servitute pentru care imobilul constituie fond dominant, în descrierea operațiunii înscrise se va indica natura servituții, prin arătarea obiectului acesteia.

   (7) Atunci când înscrierea privește un drept personal, în descrierea operațiunii se vor indica obiectul acestuia și actul juridic sau faptul juridic ce constituie izvorul dreptului personal înscris.

   (8) Atunci când înscrierea privește alte fapte sau raporturi juridice referitoare la proprietate, în descrierea operațiunii se va indica faptul sau raportul juridic supus înscrierii, ca de exemplu, calitatea de bun comun sau destinația de locuință a familiei ori patrimoniu afectat exercițiului unei profesii autorizate.

   (9) Atunci când înscrierea în cartea funciară se referă la notarea unei acțiuni privitoare la proprietate, în descrierea operațiunii se vor arăta obiectul acțiunii – ca de exemplu, acțiune în revendicare – părțile, numărul de dosar și instanța de judecată.

   (10) Atunci când se efectuează modificări, îndreptări sau însemnări privitoare la cele arătate în titlul cărții funciare ori la înscrierile efectuate în partea I sau în partea a II-a a cărții funciare, în descrierea operațiunii se va arăta în ce constă modificarea, îndreptarea sau însemnarea.

   Art. 11. – (1) Partea a III-a a cărții funciare desemnată în conținutul cărții funciare și prin litera "C" cuprinde:

   a) dreptul de superficie, uzufruct, uz, abitație, servituțile în sarcina fondului aservit, ipoteca și privilegiile imobiliare, cât și locațiunea și cesiunea de creanță;

   b) faptele juridice, drepturile personale sau alte raporturi juridice, precum și acțiunile privitoare la drepturile reale înscrise în această parte;

   c) sechestrul, urmărirea imobilului sau a veniturilor sale;

   d) orice modificări, îndreptări sau însemnări ce s-ar face cu privire la înscrierile efectuate în această parte.

   (2) În partea a III-a a cărții funciare se înscriu și dezmembrămintele dreptului de proprietate privată constituite sau transmise în baza unor acte normative anterioare datei de 1 octombrie 2011, cum ar fi dreptul de concesiune constituit pe terenuri din domeniul privat al unității administrativ-teritoriale, dreptul de folosință asupra terenului dobândit în temeiul Decretului-lege nr. 61/1990 privind vânzarea de locuințe construite din fondurile statului către populație, cu modificările și completările ulterioare.

5.2.2. Efectul înscrierii în cartea funciară

   Art. 20. – (1) Până la finalizarea lucrărilor de înregistrare sistematică pentru fiecare unitate administrativ-teritorială, înscrierea în cartea funciară are efect de opozabilitate, cu excepția notărilor prevăzute de art. 903 Cod civil care au efect de informare.

   (2) Drepturile reale tabulare se sting sau se pierd prin înscrierea radierii acestora din cartea funciară.

   (3) Efectul înscrierii se produce din momentul înregistrării cererii de înscriere în Registrul General de Intrare.

5.2.3. Tipuri de documentații cadastrale și conținutul acestora

   Art. 23. – Documentațiile cadastrale întocmite la cerere, în vederea înscrierii în evidențele de cadastru și carte funciară, pot fi:

   a) documentație pentru prima înscriere în sistemul integrat de cadastru și carte funciară;

   b) documentație pentru actualizarea informațiilor cadastrale ale imobilelor înscrise în sistemul integrat de cadastru și carte funciară:

   – înscriere/radiere construcții;

   – modificare limită;

   – modificare suprafață;

   – actualizare categorii de folosință/destinații pentru o parte din imobil;

   – repoziționare;

   – identificarea părții din imobil afectată de dezmembrăminte ale dreptului de proprietate în cazul în care aceste drepturi sunt constituite numai pe o parte din imobil;

   – actualizarea altor informații cu privire la imobil;

   c) documentație de identificare a amplasamentului imobilului situat pe alt UAT decât cel în evidența căruia a fost înregistrat în cartea funciară;

   d) documentație întocmită în vederea atribuirii numărului cadastral, fără înscriere în cartea funciară;

   e) documentație pentru dezlipire/alipire teren;

   f) documentație de prima înregistrare UI;

   g) documentație pentru apartamentare;

   h) documentație pentru dezlipire UI;

   i) documentație pentru reapartamentare;

   j) documentație în vederea reconstituirii cărții funciare pierdute, distruse sau sustrase.

   Art. 24. – (1) Documentația cadastrală se întocmește pe suport analogic și pe suport digital, în formate care permit accesul și transferul de date.

   (2) Planul de amplasament și delimitare se va întocmi:

   a) în format analogic la o scară convenabilă, între 1:200 – 1:5000;

   b) în format digital.

   Art. 25. – (1) Partea digitală a documentației cadastrale cuprinde fișier .cpxml iar lipsa acestuia duce la respingerea documentației cadastrale. Persoanele autorizate sunt obligate să înregistreze și on-line cererile și fișierele .cpxml aferente, conform prevederilor prezentului regulament.

   Art. 26. – Partea analogică a documentației cadastrale va cuprinde o succesiune de piese a căror ordine este următoarea:

   a) Borderoul;

   b) Dovada achitării tarifului, după caz;

   c) Formularele tipizate de cereri și declarații;

   d) Certificatul fiscal, după caz;

   e) Copiile actelor de identitate ale proprietarilor și ale altor titulari de drepturi reale persoane fizice sau certificatul constatator, pentru persoanelor juridice; în cazurile prevăzute de prezentul regulament copiile actelor de identitate pot fi înlocuite cu adeverințe emisă de către Serviciul Public Comunitar de Evidența Populației din care să rezulte datele de identificare ale persoanelor fizice.

   f) Copia extrasului de carte funciară, după caz;

   g) Originalul sau copia legalizată a actelor în temeiul cărora se solicită înscrierea;

   h) Inventarul de coordonate al punctelor de stație și al punctelor radiate;

   i) Calculul analitic al suprafeței;

   j) Memoriul tehnic;

   k) Planul de amplasament și delimitare;

   l) Releveele construcțiilor, după caz;

   m) Planul de încadrare în zonă la o scară convenabilă, astfel încât imobilul să poată fi localizat.

   5.2.4. Modul de întocmire a documentațiilor cadastrale

   Art. 27. – Realizarea documentațiilor cadastrale presupune parcurgerea următoarelor etape:

   a) identificarea amplasamentului imobilului și documentarea tehnică;

   b) execuția lucrărilor de teren și birou;

   c) întocmirea documentațiilor.

   Art. 28. – Proprietarul răspunde pentru cunoașterea, indicarea limitelor imobilului și conservarea acestora, precum și pentru punerea la dispoziția persoanei autorizate a tuturor actelor/documentelor pe care le deține cu privire la imobil.

   Art. 29. – (1) Persoana autorizată răspunde pentru măsurarea imobilului indicat de proprietar, pentru corectitudinea întocmirii documentației și corespondența acesteia cu realitatea din teren și cu actele doveditoare ale dreptului de proprietate puse la dispoziție de proprietar. În cazul trasărilor, persoana autorizată răspunde pentru materializarea limitelor imobilului în concordanță cu documentația cadastrală.

   (2) Persoana autorizată este obligată să execute măsurătorile la teren. Toate paginile din documentație vor fi numerotate, iar documentele tehnice vor fi însușite de persoana autorizată prin ștampilă și semnătură.

   (3) În cazul imobilelor aflate la prima înregistrare pentru care nu se poate realiza identificarea amplasamentului și limitele acestora în conformitate cu actele de proprietate, persoana autorizată nu întocmește documentația cadastrală.

   Art. 30. – Întocmirea documentațiilor cadastrale, recepția și înscrierea în cartea funciară pe flux integrat de cadastru și carte funciară presupune parcurgerea următoarelor etape:

   a) identificarea amplasamentului imobilului de către proprietar, indicarea limitelor acestuia persoanei autorizate și documentarea tehnică;

   b) executarea măsurătorilor;

   c) întocmirea documentației cadastrale;

   d) înregistrarea cererii la oficiul/biroul teritorial;

   e) recepția documentației cadastrale;

   f) înscrierea în cartea funciară a dreptului real asupra imobilului.

      Art. 33. – (1) Identificarea amplasamentului imobilului se realizează înaintea execuției lucrărilor și constă în:

   a) pentru imobilele care fac obiectul primei înscrieri, proprietarul împreună cu persoana autorizată procedează la identificarea amplasamentului imobilului pe limite naturale sau convenționale, în vederea efectuării măsurătorilor;

   b) pentru imobilele care fac obiectul unor acte și fapte juridice ulterioare primei înscrieri, proprietarul împreună cu persoana autorizată verifică și validează amplasamentul conform datelor tehnice. Această verificare se realizează pe baza documentelor existente, respectiv a documentațiilor cadastrale, extraselor de carte funciară pentru informare, planurilor de amplasament și delimitare, planuri de carte funciară sau hărți cadastrale, etc.

   (2) Trasarea coordonatelor punctelor de pe limita imobilelor înregistrate în sistemul integrat de cadastru și carte funciară se face, la cerere, și constituie obiectul unei lucrări ulterioare, care se finalizează printr-un proces – verbal de trasare și predare a amplasamentului, semnat de către persoana autorizată și de către proprietar.

   Art. 34. – Documentarea tehnică constă în:

   a) analizarea situației existente, în conformitate cu datele și documentele deținute de proprietar, în relație cu elementele existente în teren;

   b) solicitarea de informații actualizate, din baza de date a oficiului teritorial/biroului teritorial.

   Art. 36. – (1) Execuția lucrărilor de teren și birou, constă în:

   a) alegerea metodei de lucru;

   b) execuția măsurătorilor pentru realizarea rețelelor de îndesire și ridicare, ridicarea detaliilor planimetrice cadastrale aflate pe limita și în interiorul imobilului, culegerea atributelor, verificări și validări ale datelor existente. În funcție de metodele și mijloacele de măsurare utilizate persoana autorizată va face dovada efectuării măsurătorilor, prin carnetul de teren, schița rețelei, descrierea punctelor noi de îndesire și de ridicare, rapoarte GPS, măsurători în format RINEX, rapoarte referitoare la preciziile determinate. Toate informațiile și datele rezultate din măsurători trebuie arhivate de persoana autorizată, care este obligată să le prezinte la solicitarea oficiului teritorial. Dacă persoana autorizată nu prezintă informațiile solicitate, se prezumă că aceasta nu a efectuat măsurători la teren;

   c) analizarea de către persoana autorizată a limitelor imobilelor indicate de către proprietar, în concordanță cu actele de proprietate, informațiile preluate de la oficiul teritorial și măsurătorile efectuate. Natura împrejmuirilor se va menționa în planul de amplasament și delimitare la punctul "A. Date referitoare la teren", la rubrica observații;

   d) determinarea de către persoana autorizată a elementelor fixe existente la teren, din interiorul și vecinătatea imobilului și reprezentarea acestora pe planul de amplasament și delimitare în format analogic. Parcelele componente ale imobilului care au diferite categorii de folosință se pot determina și prin metode expeditive, asigurându-se închiderea pe suprafața imobilului și se reprezintă pe planul de amplasament și delimitare prin linii întrerupte și coduri. În interiorul imobilului vor fi reprezentate numai parcelele care au categoriile de folosință în suprafață mai mare de 50 mp în intravilan și mai mare de 300 mp în extravilan. Pentru construcțiile situate în interiorul imobilelor se vor determina limitele construcțiilor permanente la nivelul solului. Valorile suprafețelor se rotunjesc la metru pătrat. Nu se vor crea imobile cu suprafețe sub 100 mp, cu excepția:

   e) imobilelor pe care sunt amplasați stâlpii de transport energie electrică;

   f) imobilelor rezultate din dezlipiri/alipiri în vederea efectuării de investiții;

   g) imobilelor create în vederea alipirii la alte imobile; acest fapt se va menționa în cartea funciară a imobilului ce se dezlipește, la rubrica "Observații";

   h) altor excepții prevăzute de legile speciale.

    Suprafața utilă a încăperilor din unitățile individuale se determină cu două zecimale.

   i) prelucrarea datelor;

   j) întocmirea documentației în format analogic și digital.

   (2) Erorile admise sunt:

   a) Eroarea de identificare a punctului de contur:

   – în cazul imobilelor împrejmuite ± 10 cm;

   – în cazul imobilelor neîmprejmuite ± 30 cm.

   b) Eroarea poziției reciproce a punctelor de contur ale imobilelor ± 10 cm.

   (3) Eroarea de poziție absolută a punctelor, incluzând erorile menționate la alineatul (2) și erorile punctelor rețelei geodezice de sprijin, nu va depăși:

   – în cazul imobilelor împrejmuite ± 20 cm;

   – în cazul imobilelor neîmprejmuite ± 40 cm.

   (4) Erorile menționate la alineatele precedente nu vor genera suprapuneri ale imobilelor din sistemul integrat de cadastru și carte funciară. Reprezentarea grafică a limitei comune este unică.

   Art. 37. – Elementele liniare, punctuale și de caroiaj, semnele convenționale și atributele textuale din conținutul grafic al anexelor la prezentul regulament, reprezintă modele care pot fi adaptate corespunzător modelelor prevăzute în normele, instrucțiunile, standardele și atlasele de semne convenționale în vigoare.

5.3. Dispozitii generale privind inscrierea in evidentele de Cadastru si Carte Funciara.

5.3.1. Dispoziții generale privind recepția documentațiilor cadastrale

   Art. 42. – Referentul sau persoana desemnată din cadrul oficiului teritorial/biroul teritorial înregistrează cererea după:

   – verificarea existenței tuturor pieselor din documentație așa cum sunt menționate în borderou;

   – verificarea existenței fișierelor;

   – verificarea achitării tarifului legal;

   – încărcarea fișierului .cpxml.

   Art. 43. – Tariful se achită de către solicitant sau de către orice altă persoană interesată, dacă părțile convin astfel și se încasează anticipat înregistrării cererilor pentru furnizarea serviciilor solicitate.

   Art. 46. – (1) Recepția documentației cadastrale constă în verificarea din punct de vedere tehnic a următoarelor aspecte:

   a) serviciul solicitat, raportat la situația imobilului, astfel cum rezultă din evidențele de cadastru și publicitate imobiliară;

   b) corespondența categoriei de autorizare cu tipul lucrării executate de persoana autorizată, precum și verificarea existenței în baza de date ANCPI a persoanei autorizate care a întocmit documentația și valabilitatea autorizației;

   c) corespondența semnatarilor declarației pe proprie răspundere, cu titularul dreptului real/deținătorul imobilului sau creditorul chirografar;

   d) corespondența dintre elementele tehnice din documentație și documentele atașate cererii;

   e) corespondența dintre datele analogice din documentația cadastrală și datele din fișierul cpxml;

   f) modul de utilizare a datelor furnizate de oficiul teritorial pentru realizarea documentației;

   g) verificarea geometriei imobilului pe suport ortofotoplan și alte suporturi cartografice existente în arhiva analogică și digitală;

   h) verificarea corectitudinii încadrării limitelor imobilului cu imobilele existente în baza de date grafică și dacă s-au utilizat coordonatele imobilelor vecine. Se verifică dacă nu există suprapuneri ale imobilului cu alte imobile înregistrate;

   i) verificarea informațiilor din fișa imobilului utilizând aplicația DDAPT, pentru imobilele care au făcut obiectul restituirii în baza legilor fondului funciar;

   j) conținutul tehnic și forma de prezentare a documentației;

   l) corespondența între detaliile topografice conținute în planul de amplasament și delimitare și cele existente pe ortofotoplan, în cazul constatării diferențelor se procedează la verificarea în teren;

   m) calitatea și corectitudinea operațiunilor, măsurătorilor, calculelor, preciziilor, dacă se consideră necesare;

   n) corespondența între atributele descriptive și elementele grafice;

   o) localizarea imobilului în baza de date grafică.

   (2) Ulterior verificării, inspectorul realizează integrarea imobilului în sistemul integrat de cadastru și publicitate imobiliară, dacă documentația este corectă, alocă numărul cadastral dacă este cazul și emite referatul de admitere a recepției documentației, după caz.

   (3) Oficiile teritoriale efectuează verificări pe teren, cu privire la corectitudinea măsurătorilor și a modului de întocmire a documentației realizate, prin sondaj sau ori de câte ori se impune.

   Art. 47. – După alocarea numărului cadastral în sistemul informatic, pe planul de amplasament și delimitare se menționează numărul cadastral, data atribuirii, se aplică parafa inspectorului și semnătura. Documentația recepționată se transmite serviciului publicitate imobiliară/sau la registratură, în cazul în care recepția s-a efectuat pe flux întrerupt.

   5.3.2. Dispoziții cu privire la numerotarea cadastrală

   Art. 52. – (1) Imobilele se numerotează la nivelul unității administrativ-teritoriale în ordinea înregistrării solicitărilor cu numere de la 1 la n folosind cifre arabe.

   (4) Imobilele reprezentate prin detalii liniare ca: ape curgătoare, canale, diguri, căi ferate, drumuri clasificate se numerotează la nivelul UAT. Detaliile liniare primesc un singur număr cadastral pe toată lungimea lor în cadrul fiecărui UAT sau pe tronsoane, dacă sunt intersectate cu alte detalii liniare, respectându-se următoarea ierarhie, cu excepția cazurilor prevăzute de lege:

   – căile ferate întretăiate de ape;

   – drumurile naționale întretăiate de ape și căi ferate;

   – drumurile județene întretăiate de ape, căi ferate și drumuri naționale;

   – drumurile comunale, orășenești, municipale întretăiate de ape, căi ferate, drumuri naționale și drumuri județene.

5.4. Procedura de inscriere in evidentele de cadastru si Carte Funciara.

5.2.1. Prima înscriere în evidențele de cadastru și carte funciară

   Art. 78. – (1) Prima înscriere a imobilelor în sistemul integrat de cadastru și carte funciară se realizează la cerere sau din oficiu, în cazurile expres prevăzute de lege.

   (2) Prima înscriere a imobilelor în sistemul integrat de cadastru și carte funciară se realizează la cerere, în baza:

   a) înscrisului doveditor al actului sau faptului juridic de dobândire sau constituire a dreptului real;

   b) certificatului fiscal eliberat de primăria în circumscripția căreia se află imobilul respectiv;

   c) documentației cadastrale recepționate, prin care s-a atribuit număr cadastral imobilului;

   d) dovezii plății tarifelor pentru recepție și înscriere în cartea funciară, după caz.

   Art. 79. – (1) Se asimilează primei înscrieri în sistemul integrat de cadastru și carte funciară și atribuirea de număr cadastral și deschiderea unei noi cărți funciare pentru imobilele înscrise în cărți funciare deschise conform Decretului-lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispozițiilor privitoare la cărțile funciare, indiferent de felul și numărul operațiunilor cadastrale și de carte funciară efectuate în acest sens.

   (2) În noua carte funciară deschisă se preiau pozițiile active din cartea funciară deschisă potrivit Decretului-lege nr. 115/1938. În cazul în care toate imobilele din cartea funciară veche au fost transcrise, aceasta se sistează. Sarcinile care sunt stinse prin împlinirea termenului sau din orice altă cauză nu vor mai fi înscrise în cărțile funciare, iar dacă s-au înscris, acestea vor putea fi radiate la cererea persoanelor interesate sau din oficiu.

   (3) Se întocmește documentație cadastrală de primă înscriere în sistemul de cadastru și carte funciară, cu atribuire de număr cadastral, pentru:

   a) înscrierea unei construcții, care a fost edificată pe un teren înscris într-o carte funciară deschisă conform Decretului-lege nr. 115/1938;

   b) dezlipirea sau alipirea unor imobile înscrise în cărți funciare deschise conform Decretului-lege nr. 115/1938;

   c) înscrierea dreptului de proprietate dobândit în temeiul legilor proprietății și a Legii nr. 15/1990.

   (4) În cazul în care numai o parte din imobilul înscris într-o carte întocmită în baza Decretului-lege nr. 115/1938 a făcut obiectul unuia dintre actele normative menționate la alin. (3) lit. c), se procedează la desprinderea acelei părți prin formarea unui imobil pentru care se întocmește o carte funciară nouă.

   (5) Operațiunea de desprindere se înscrie în cartea funciară existentă. Partea neafectată de actele normative prevăzute la alin. (3) lit. c) se reînscrie în aceeași carte funciară, iar pentru partea desprinsă se constituie o carte funciară nouă. În cartea funciară existentă se menționează numărul cadastral și numărul cărții funciare în care s-a înscris imobilul.

   (6) În cazul în care titlurile de proprietate s-au emis pe baza planurilor parcelare care corespund vechilor hărți topografice, cu menționarea numerelor topografice ale parcelelor, înscrierile continuă să fie efectuate în vechile cărți funciare. În această situație, până la finalizarea lucrărilor de cadastru, se înscrie doar dreptul de proprietate, fără reprezentarea grafică a acestuia. În situația în care după verificările efectuate de oficiul teritorial, având la bază planul de carte funciară și ortofotoplanul, se constată diferențe, titlul de proprietate va fi înscris în cartea funciară în baza unei documentații de primă înscriere în evidențele de cadastru și carte funciară.

   (7) În toate situațiile prevăzute la alin. (3) lit. a), b) și c), în cărțile funciare, precum și în actele notariale se menționează atât numerele topografice, cât și numerele cadastrale corespunzătoare.

   (8) La deschiderea cărții funciare noi, pentru imobilul căruia i se atribuie număr cadastral în cazurile prevăzute la alin. (1), (2) și (3), se preia informația din partea a II-a și a III-a a cărții funciare deschise conform Decretului-lege nr. 115/1938, iar suprafața și categoria de folosință se preia din documentația cadastrală. Încheierea de carte funciară se comunică tuturor persoanelor interesate.

   (9) În cazul în care din cărțile funciare vechi sau din actele prezentate de părți, rezultă că imobilul este înscris în proprietatea indiviză a mai multor persoane, însă, în fapt, aceștia se găsesc în stăpânirea unor părți determinate, proprietarul interesat va putea cere înscrierea într-o nouă carte funciară deschisă conform Legii.

   (10) Operațiunea de înscriere într-o carte funciară nouă se efectuează prin întocmirea unei documentații cadastrale de prima înscriere pentru suprafața din imobil stăpânită în fapt, conform prevederilor alineatului anterior.

Capitolul 6

Lucrari Topo-Cadastrale pentru modernizarea și înscrierea în Cartea Funciară a drumului comunal DC 219A din comuna Roșia jud. Bihor

6.1. Date generale

Comuna Roșia este situată în zona median estică a județului Bihor, având în componență 2 localități, respectiv:

Localitatea Roșia cu funcție de localitate reședință de comună;

Localitatea Roșia, se dezvoltă în sectorul nordic de o parte și de alta a albiei pârâului Valea Roșia, apoi pe pârâul Sohodol afluent pe dreapta al pârâului Valea Roșia, iar jumătatea sudică a zonei de intravilan se dezvoltă numai pe partea dreaptă a albiei pârâului Valea Roșia, până aproape de confluența acesteia cu pârâul Șoimuș, localitatea fiind situată la circa 16 km nord de municipiul Beiuș;

Localitatea Lazuri cu funcția de localitate/sat component al comunei Roșia.

Localitatea Lazuri se dezvoltă cu toată zona de intravilan de o parte și de alta a pârâului Șoimuș (afluent pe stânga a pârâului Valea Roșia) fiind situată la circa 2 km est față de localitatea reședință de comună Roșia.

Aceste localități sunt situate în bazinul superior de recepție al pârâului Valea Roșia, afluent pe partea dreaptă a râului Crișul Negru, în cadrul macrounității de relief a Dealurilor Crișanei și Silvaniei, unitatea Depresiunea Beiușului, respectiv la contactula acesteia cu Dealurile Buduresei.

Localitatea Roșia este legată de municipiul Beiuș prin intermediul unui drum de interes județean DJ 764 – Roșia-Căbești-Remetea-Beiuș, iar localitatea Lazuri este legată de localitatea Roșia prin intermediul unui drum de interes comunal.

Fig. 6.1. Localizarea comunei Roșia

Conform temei de proiectare aprobata de reprezentanții legali ai Comunei Roșia, din judetul Bihor, se propune modernizarea drumului comunal DC 219A, ce face legatura intre com. Roșia și satul Lazuri de Roșia.

6.2. Situația actuală a drumului comunal DC 219A

În prezent, drumul comunal DC 219A are o parte carosabilă cuprinsa intre 3,00 m si 4,00 m, având un sistem rutier din agregate naturale in amestec cu pamant dar insuficientă pentru a juca rol de fundație pentru o eventuală modernizare. Accesul pietonal nu este asigurat,deoarece nu sunt amenajate trotuare pentru circulația pietonala , iar accesele in gospodarii sunt impropriu realizate.

Drumul comunal DC 219 A este nemodernizat , pietruit cu pietriș așternut pe umplutura din depuneri coezive (prafuri, argile) sau din elemente de bolovanis cu pietris, Fig. 6.2 Amplasamentul drumului comunal

fixate intr-o matrice preponderant prăfoasă, DC 219 A

nisipoasă cu grosimi de 0,10-0,50 m, sub care urmeaza depuneri prafoase ale caror caracteristici geotehnice sunt influentate negativ de cresterea necontrolata a umiditatii .

Pe acest drum nu exista un sistem de colectare si evacuare a apelor pluviale eficient, deoarece nu sunt amenajate santuri sau rigole din pamant si in lipsa unei canalizari in comuna, nu se asigura un drenaj corespunzator al apelor de pe carosabil.

Aceste drumuri sunt de categoria a- V-a, si se încadrează în clasa de trafic redus, iar categoria de importanță este “C” construcții de importanță normală, conform HGR 261/94.

In prezent drumul communal DC 219 A este profund afectat de acțiunea factorilor climatici, iar tipul degradărilor înregistrate pun în evidența lipsa unui drenaj corespunzător a apei din corpul drumurilor si o lipsa a capacitații portante, din această cauză sa produs dereglări ale carosabilului cum ar fi; cedări de fundați, denivelări, gropi.

Necesitatea acestui proiect a apărut in ideea asigurării accesului persoanelor riverane precum si a utilizatorilor obiectivelor cu caracter socio-cultural, cât și spre punctele de interes social din comună.

6.3. Recunoașterea terenului și alegerea punctelor de stație.

Recunoașterea terenului este una dintre primele etape care se efecutează în vederea măsurătorilor. Acesta constă în verificarea terenului pentru stabilirea traseului care urmează a fi măsurat, urmând apoi stabilirea punctelor de stație, acestea trebuie în așa fel poziționate încât sa asigurăm vizibilitate maximă intre punctele dintre stați și cele de orientare. După stabilirea punctelor acestea au fost materializate cu țăruși.

6.4. Studii de teren, geodezice și topografice

Studiile topografice au fost executate în sistem de proiecție Stereo`70 și sistem de cote Marea Neagră 1970. Studiul topografic a fost realizat utilizând ca rețea de sprijin puncte care au fost determinate cu ajutorul GPS-ului South S82V.

Punctele de orientare și de stație in număr de șapte (S1, O1, O2, S2, S3, O3, O4) au fost determinate static, fiind amplasate astfel încât să existe o vizibilitate cât mai bună asupra zonei de studiu și fără să obtureze semnalul de la sateliți, pentru a avea o precizie de determinare a punctelor cât mai bună.

După determinarea punctelor de stație și de orientare cu GPS-ul a urmat efectuarea măsurătoriilor pentru punctele de detaliu, care au fost efectuate cu stația totală Trimble series-5000.

S-a utilizat ca metodă de lucru drumuirea sprijinită la capete, utilizând ca punct de plecare S1 cu orientare pe punctele O1 și O2, punct de verificare S2 iar la capăt, s-a staționat în punctul S3, cu orientare pe punctele O3 și O4, drumuirea fiind formată dintr-un număr de 16 stații.

Fig. 6.3 Schița drumuirii sprijinită pe capete