Localizare Si Limite Orasul Constanta

Orașul Constanța este situat la țărmul Mării Negre și ocupă o poziție centrală în cadrul litoralului românesc, fiind limitat la N de gurile Dunării si la S de limanul Mangaliei. Așezarea actuală a orașului a fost legată de rezistența terenului, de abundența materialelor de construcții, de prezența unor lacuri cu apă dulce și a unei pânze cu apă freatică.

Locul ocupat a constituit o vatră foarte veche de așezare omenească ale cărei limite au suferit schimbări de-a lungul timpului și datorită funcției sale de bază, activitatea portuară.

În primă fază identificăm o așezare geto-dacă precolonială, ceea ce ne determină să înclinăm spre concluzia conform căreia băștinașii s-au folosit de condițiile favorabile create de golf, pentru asigurarea existenței lor. Așezarea fiind cuprinsă între faleza mării la NE și zidul cetății la V, zid situat în zona străzilor Traian și Vasile Alecsandri de azi.

Urme de așezări descoperite sub apă întăresc ideea că orașul se întindea dincolo de țărmul actual iar în perioada ce a urmat, apele mării au înaintat în uscat.

Aflat sub ocupație romană, orașul trece printr-o perioadă de extindere în suprafață, determinată de intensificarea relațiilor comerciale. Cercetările arheologice dovedesc că limita orașului a fost lărgită către sfârșitul secolului al IV-lea și începutul secolului al III-lea î.e.n., suprafața orașului crescând câteva sute de metrii spre V. Zidul cetății a închis peninsula pe linia: Plaja Modern – strada Mircea cel Bâtrân – strada Ecaterina Varga – strada 1907 până la Bulevardul Republicii unde se aflau porțile cetății cu bastioanele de apărare.

Creșterea orașului în suprafață s-a datorat apariției unor puncte aglomerate în jurul orașului dar și prin extinderea limitei teritoriale care, din cauza caracterului peninsular al vetrei orașului, sensul de extindere nu se putea realiza decât spre partea continentală, spre V.

Aglomerările timpurii, de locuințe, din zonă au dus la formarea unui oraș propriu-zis, rezultat al diviziunii sociale a statului și prezenței proprietății private asupra mijloacelor de producție. Orașul se dezvoltă în mod deosebit, datorită intensificării legăturilor comerciale cu orașele din bazinul mediteranean.

În secolul al XIX-lea, portul Constanța, joacă un rol din ce în ce mai important, acest lucru impunând începerea amenajării unui nou port, ce duce la modernizarea căilor de transport și comunicație.

În 1896, orașul întrecea cu mult limitele așezării antice, depășind Bulevardul Republicii, dincolo de această limită găsindu-se vama orașului, cartierul tătărăsc, câteva mori de vânt și o cazarmă militară. Spre N limita orașului se apropia de actualul Bulevard Mamaia iar între strada Traian și Bulevardul Marinarilor se afla doar gara și terasamentele liniei ferate.

În timpul Primului Război Mondial evoluția teritorială a orașului stagnează iar funcțiile portuare sunt diminuate.

După Primul Război Mondial orașul se dezvoltă tentacular în lungul celor 3 artere rutiere, pe direcțiile Hârșova, Medgidia, Mangalia.

După al II-lea Război Mondial extinderea în suprafață a orașului se realizează pe baza unui plan de sistematizare, unde s-a avut în vedere, dezvoltarea a două zone cu caracter distinct: zona de locuit în N și zona industrială în S.

Ulterior încep să apară noi cartiere spre partea continentală spre N, dar mai ales spre V și SV. Configurația reliefului și a țărmului a permis o evoluție teritorială și pe linia portuară, extinzându-se spre S.

În urma definitivării lucrărilor orașul Constanța și-a urmărit mult aria spre S. În E limitele încep dincolo de rada portului și se întind de-a lungul unui arc de cerc unind țărmul mării până în N, la spațiul închis de vilele din Mamaia și Lacul Siutghiol.

În prezent orașul cuprinde atât o limită naturală în partea răsăriteană, fiind trasată de țărmul Mării Negre, dar și limite convenționale variabile în celelalte direcții. La N Stațiunea Mamaia, la S cartierul "Km 4", la V limita fiind dată de o linie sinuasă unind Stațiunea Mamaia, din dreptul Lacului Siutghiol, până la intersecția căii ferate Constanța – Tulcea cu șoseaua națională Medgidia – Constanța. La S si SV limita este formată de complexul industrial Palas, precum și cartierele "Viile Noi", "Km 5" și "Km 4".

Aspecte fizico-geografice

Relieful orașului Constanța îl constituie țărmul Mării Negre și înălțimile reduse ale Podișului Dobrogean.

Partea terminală a platformei continentale, este trăsătura principală a reliefului în zona de țărm și prezintă o pantă ușor înclinată spre mare care se încheie cu o faleză înaltă și abruptă.

Din punct de vedere fizico-geografic, orașul este împărțit în două unități geografice distincte, zona peninsulară și zona continentală.

Zona peninsulară (peninsula Constanța) se caracterizează printr-un relief fragmentat, terminat printr-o faleză. Țărmul cu faleză din dreptul cazinoului este mult mai rezistent la forța valurilor. Structura geologică este formată dintr-o succesiune de straturi (fig).

Zona continentală prezintă o formă larg boltită, cu dealuri ce ating 70 m, în unele puncte. Se întâlnesc fenomene de alunecare ca urmare a acțiunii agenților externi. Țărmul este argilos și este reprezentat prin faleze cu tendințe mobile, ruiniforme. Acțiunea apei, de măcinare, spălare și sortare a materialului mobil, a dus la formarea unei fașii de plajă nisipoasă.

Orașul Constanța se caracterizează printr-un climat temperat continental cu o influență maritimă, ce pune în evidență prezența unei temperaturi medii anuale de 11°C și a unei umidități reduse, de aproximativ 400 mm/an.

O parte din suprafața municipiului este amplasată într-o arie lagunară, având lacul Siutghiol în nord și lacul Tăbăcăriei în nord-est.

La suprafață nu există nicio sursă de apă curgătoare. Pe sub Constanța însă, apa freatică din acviferul Jurasic-superior, se scurge cu o viteză redusă din direcția sud-vest spre nord-est. Este un important zăcământ de apă potabilă care furnizează populației Constanței precum și turiștilor, apa curentă necesară, extrasă prin câteva zeci de foraje. Constanța este singurul municipiu din România și printre puținele orașe din lume care tratează apa potabilă destinată populației prin raze ultraviolete în locul clorului.

Vegetația este caracteristică stepei, cu elemente floristice est europene și specii din flora mediteraneană și cea balcanică. Clima secetoasă a influențat prezența unei vegetații aparține ținutului ponto-sarmatic. Se găsesc și elemente termofile de origine mediteraneană și plante edemice proprii Dobrogei.

În această regiune, cea mai mare răspândire o au cernoziomul carbonatic, solurile de luncă și solul bălan. În lungul litoralului apar cernoziomuri de diferite tipuri, dezvoltate pe depozite loessoide.

Istoric

Orașul Constanța prezintă o istorie îndelungată datorită locuirii neîntrerupte încă de la întemeiere, dar și o istorie zbuciumată în anumite perioade. Modificările care au avut loc de-a lungul timpului, construcțiile ridicate peste urmele vechi, distrugerile din diferite epoci, nu au permis efectuarea unor cercetări arheologice ceea ce a dus la apariția întrebării dacă geto-dacii au avut o așezare mai veche decât cea grecească?

În urma săpăturilor realizate între anii 1971 – 1975, în zona peninsulară a orașului, au ieșit la lumină dovezi care atestă existența unei așezări precoloniale geto-dace.

La sfârșitul sec. VI î.e.n. sau începutul sec. V, apare cetatea Tomis, fiind întemeiată de coloniștii ionieni, veniți din Milet.

Tomisul, la început, a avut un caracter agricol dar grecii, din această cetate, aveau si alte îndeletniciri, cum ar fi comerțul și meșteșugurile.

A ocupat primul loc între orașele pontice în epoca romană. A fost capitala comunității orașelor pontice și reședința comandantului roman al țărmului pontic. Cetatea se dezvoltă în sec. II si III, devenind o adevărată metropolă dar și principalul centru comercial al Pontului Stâng.

În vremea stăpânirii romane, Tomisul, a cunoscut o epocă de dezvoltare urbanistică, cum nici un alt oraș din Pontul Stâng nu a cunoscut. A crescut importul și exportul, cetatea Tomis devenind cel mai important centru comercial al litoralului vestic al Mării Negre.

Tomisul a decăzut cu totul, în perioada migrațiilor popoarelor.

În sec. X, Împăratul Bizanțului, Constantin al VII-lea spune în cartea sa ”… pînă la Selina, unde se varsă Dunărea, rușii care veneau de la gura Niprului se temeau de pecenegi, care-i urmăreau; iar de la Selina nu se mai tem. De la gura Dunării ei apucau spre Conopa, de la Conopa la Constantia și apoi la rîul Varna”. Se înțelege de aici că, în sec. X, Constanța nu era decât un loc de popas pentru corăbieri.

În sec. XIII – XIV Constanța devine port comercial genovez iar la începutul sec. XV cade sub stăpânirea Imperiului Otoman. Marea Neagră devine o mare moartă pentru comerț. Timp de 5 secole, Constanța nu ajunge decât un sat mizer.

În anul 1843, Constanța era un morman de pietre răscolite, însă după 1877 începe epoca dezvoltării sale moderne. România devine o semicolonie agrară a țărilor industrializate din vestul Europei și este silită să își organizeze un punct de desfacere maritim pentru grânele si petrolul cerute la export. Aceștia fiind factorii care au contribuit la dezvoltarea orașului si a portului în perioada interbelică.

După al Doilea Război Mondial, sub regimul comunist, Constanța își menține statutul de cel mai important port Românesc. Se dezvoltă și orașul, mai ales între anii 1960 – 1975, datorită industrializării rapide de tip sovietic.

S-a remarcat și potențialul turistic al Constanței și s-a început construirea infrastructurii necesare in oraș dar și în Mamaia.

Constanța rămâne cel mai important oraș portuar de pe coasta românească a Mării Negre.