Istoria Si Evolutia Acoperisurilor Verzi

Introducere

Cred că tuturor ne place să ”pierdem” vremea în natură, fie că suntem adepții vieții în natură fie adepții betoanelor din orașe la un moment dat toți simtim dorința de a merge în natură, de a ne relaxa, de a uita grijile și problemele, de a scapa de ”jungla de betoane”.

Lucrarea mea constă în încercarea de a mării spațiul verde pe cap de locuitor, dupa cum știm această problemă este foarte des întalnită în majoritatea orașelor. Soluția pentru acest inconvenient sunt acoperișurile verzi, care din pacate în Romania sunt o noutate și sunt privite cu mult scepticism dar sper ca în viitorul apropiat sa călcăm pe urmele celorlalte țări europene și nu numai.

Se presupune că acoperișurile verzi există încă din vremea Babilonului prin exemplu oferit de ”Grădinile suspendate ale Babilonului”. Și scandinavi foloseau acest sistem de acoperiș verde cu mult timp înainte pentru izolarea caselor și pentru împiedicarea apei să se acumuleze, dar cel mai bun reprezentant pentru acoperișurile verzi din zilele de astazi îl reprezintă Germania care a reușit să ducă aceste sisteme de acoperișuri verzi la cel mai înalt nivel.

În această lucrare am prezentat modalitatea de implementare a acestor sisteme de acoperișuri verzi dar și sisteme de protectie atât la construcția lor cât și la întreținerea lor.Am prezentat si componența stratificației unui astfel de acoperiș verde, substratul folosit pentru fiecare sistem dar și vegetația care se poate utiliza in funcție de sistemul de acoperiș verde ales.

Capitolul 1

ISTORIA ȘI EVOLUȚIA ACOPERIȘURILOR VERZI

1.1. Definiția acoperișului verde

Acoperișul verde se referă la acele acoperișuri acoperite total sau parțial cu substrat și vegetație, care poate fi un înveliș de plante așezat peste acoperișul existent deasupra unor membrane speciale care împiedică trecerea apei și pătrunderea rădăcinilor în acoperișul existent.

Acoperișul verde constituie integrarea naturii și al grădinilor sau spațiilor publice pe un acoperiș de clădire care poate fi plat, curbat și cu diferite înclinații și acoperite cu diferite sisteme de protecție. (țigla metalică, șindrilă bituminoasă, carton asfaltat, fibră de sticlă, hidroizolații și termoizolații etc.) Pe langă aceste tipuri de sisteme de acoperișuri mai există și acoperișul verde care se poate aplica pe toate cele 3 tipuri de acoperișuri.

Fig.1.1. Acoperiș verde plat Fig 1.2. Acoperiș verde inclinat

(sursă: http://www. solterrasystems.com ) (sursă: http://www.misiuneacasa.ro)

Fig.1.3. Acoperiș verde curbat

(sursă: http://www.hidroizolatiiromania.ro)

Vegetația pe acoperișuri se foloseste de mai mult timp, când prin folosirea vegetației pe acoperiș se urmărea să se împiedice acumularea de apă și a infiltrațiilor. În momentul de față acoperișurile verzi reprezintă cea mai bună metodă de a combate poluarea și lipsa spațiilor verzi din orașe.

1.2. Date și informații istorice ale acoperișurilor verzi

Privind aspectul general acoperișurile verzi nu sunt o noutate pentru omenire, ele au o istorie bogată reprezentată de mai multe grădini istorice cum ar fi grădina Edenului care reprezenta paradisul biblic, alte grădini legendare sunt ”Grădinile suspendate ale Babilonului”, acestea se presupune ca au fost construite între 604 IH-562 IH și aveau o suprafață imensă aproximativ 15.000 m². care era susținută de foarte multe coloane de piatră, pentru sistemul de irigare se foloseau anumite mașini ce urcau apa din Eufrat la ce înalțime era nevoie, acest lucru facea ca gradinile sa fie mereu verzi și înfloritoare. Aceste grădini reprezintă cel mai faimos acoperiș verde.

Acoperișurile verzi erau foarte întâlnite acum 5000 de ani pe teritoriul de azi al Scoției, Islandei și Groelandei care se foloseau ca și locuitorii țărilor scandinave de stratul de vegetație care ajuta la împiedicarea apei să se acumuleze și la o izolare împotriva intemperiilor și factorilor climatici în funcție de anotimp.

Prin utizarea acoperișurilor verzi se măreste suprafața verde pe cap de locuitor iar prin modalitatea asta mai multe țări au decis chiar să aplice anumite legi in privința construirii acoperișurilor verzi și încurajarea folosirii cât mai des a acestui sistem.Câteva dintre aceste țări (conform site-ului https://.enwikipedia.org/wiki/Green_roof) sunt:

Australia. În anul 2008 consiliile locale și cu oamenii de afaceri au început să promoveze beneficiile acoperișurilor verzi. Iar în anul 2010 s-a anunțat cel mai mare proiect de acoperiș verde din Australia. Acoperișul are o suprafață de 26.000 m² și au fost plantate 98.000 de plante indigene.

Canada. În anul 2009 orașul Toronto a aprobat prin lege să se construiască pe cladirile rezidențiale și industriale. Iar pană la data de 31 ianuarie 2011 clădirile industriale trebuie să asigure 10% sau 2.000 m² din acoperișuri pentru a fi transformate in acoperișuri verzi. Toronto City Hall´s Podium a fost renovat pentru a creea un acoperiș verde de 32.000 m² care este cel mai mare acoperiș verde accesibil publicului, din oraș.

Costa Rica. În comunitatea din Saint Michael există acoperiș verde înca din anul 2012 cand a fost creat cu ajutorul plantelor native care au fost alese în special în funcție de mediu, umbrire maximă și de culoare care trebuie să ofere un acoperiș viu colorat și cu o funcționalitate pentru oameni.

Egipt. Este cel mai des folosit un substrat subțire sau se folosește masele de lemn pentru a nu mai folosii straturi izolatoare. Pe masele de lemn egiptenii cresc cel mai des fructe sau legume pentru a le consuma proaspete. O altă metodă de cultivare este crearea unui bazin cu pești alături de plante deoarece peștele elimină amoniac care ajută plantele să crească mai bine.

Franța. Se poate lăuda cu două suprafețe mari de acoperiș verde, una este școala Internațională de la Lyon iar cel de-al doilea acoperiș verde este la Muzeul de Istorie din Vendée, amândouă locații au o dimensiune de 8.000 m² fiecare.

Elveția. Aici se gasește unul dintre cele mai vechi acoperișuri verzi din Europa, acesta a fost construit in anul 1914 la uzina de tratare a apei de la Lacul Moos din Wollishofen, Zurich si are o suprafața de beton de 30.000 m². Acest acoperiș verde a fost creat pentru a menține temperatura rece din interiorul uzinii și pentru a prevenii dezvoltarea bacteriilor în straturile de filtrare. Acum pe acest acoperiș sunt dezvoltate foarte multe specii spontane care au dispărut din zonă.

Alte acoperișuri verzi importante din Elveția se regăsesc pe spitalul din Basel și pe platforma gării din Zurich.

Islanda. Aici acoperișurile verzi se întâlnesc frecvent pe fermele tradiționale și pe clădirile agricole.

Israel. În Biblia Ebraică se menționează ca practica de ”iarba de pe acoperișuri” este o practică veche.

Germania.Are o tradiție de peste 100 de ani în privința utilizării acoperișurilor verzi. Adoptând tehnologii moderne înca din anul 1970. Germania având probleme seriosase cu apele de ploaie a fost nevoită să gândească soluții inovatoare. În anul 1980 tehnologia acoperișurilor verzi a devenit și mai cunoscută, iar această tehnologie nu mai era cunoscută practic în nici o țară din lume. Cu ajutorul celor mai vechi universități de horticultură această tehnologie a fost perfecționată și implementată pe o scară largă. Tot în Germania în anul 1975 apare și prima organizație de verificare, cercetare si dezvoltare a acoperișurilor verzi.Astăzi multe țări au la bază standardele Germaniei.

Germania are acum la nivel național peste 10 milioane de m² de acoperișuri verzi iar suprafața acestora crește anual. Orașele care au cele mai multe acoperișuri verzi sunt Berlin și Stuttgard.

Germania este țara cu cele mai multe acoperișuri verzi în lume și este țara cu cele mai avansate cunoștințe în tehnologia modernă a acoperișurilor verzi.

Suedia. În anul 1999 a fost înființată prima grădină botanică pe acoperiș din lume în orașul Malmo, iar acum funcționează ca și stație de cercetare pentru acoperișurile verzi.

În anul 2012 s-a deschis ”Emporia Mall” care are o grădină pe acoperiș de 27.000 m², această dimensiune este aproximativă cu cea a 4 terenuri de fotbal ceea ce o face una dintre cele mai mari grădini de pe acoperis din Europa accesibilă publicului.

Grecia.Unul din acoperișurile verzi este situat pe clădirea Trezoreriei din orașul Atena care are o dimensiune de 650 m² ce reprezintă 52% din suprafața acoperișului. După mai multe studii efectuate asupra acoperișului sau observat apariția mai multor insecte care ajută la creșterea biodiversității dar și că biomasa s-a dublat în anul următor instalării. După studiile efectuate s-a observat și economii atât la căldură cât și la aerul condiționat folosit.

Marea Britanie. În anul 2003 ”English Nature” a concluzionat că politica din Marea Britanie a ignorat în mare măsură acoperișurile verzi, însa exemplele Britanice de acoperișuri verzi sunt de luat în considerare, o primă gradina pe acoperiș a apărut în anul 1938 în Londra deasupra magazinului ”Derry & Toms Department”. Alte exemple mai recente și notabile se găsesc la campusul Universității din Nottingham Jubilee , la Ethelred Estate în centrul Londrei este cel mai mare proiect de acoperiș verde al capitalei, un alt proiect mare se afla la Toxteth din Liverpool.

În Marea Britanie sistemul intensiv de acoperiș verde este uneori utilizat în cartierele rezidențiale și cele muncitorești unde oamenii nu au acces la grădini sau la parcuri, iar sistemul extensiv este folosit pentru a integra anumite clădiri în împrejurimile rurale, un exemplu este dat de Rolls-Royce Motor Cars care are una dintre cele mai mare acoperișuri verzi din Europa cu o suprafață de 32.000 m² la fabrica din Goodwood,West Sussex.

Statele unite ale Americii. În S.U.A se găsește cel mai mare acoperiș verde cu o întindere de 42.000 m² in orașul Michigan situat pe uzina de ansamblare Ford, acest acoperiș a fost amenajat cu ajutorul sistemului extensiv și s-au folosit specii de Sedum. În Chicago la Millennium Park este amenajat acoperișul cu ajutorul sistemului intensiv și are o dimensiune de 99.000 m². Un exemplu de acoperiș verde impresionant îl reprezinta bibleoteca Ballard din Seattle, pe acest acoperiș au fost plantate 18.000 de plante, din genurile utilizate numărându-se Achilea, Armeria, Carex, Festuca, Sedum, Phlox, Saxifraga, Thymus. Alt exemplu impresionant este reprezentat de acoperișul Academiei de Stiințe din California care are un acoperiș ondulat, această clădire după amenjarea acoperișului consumă cu 30-35% mai puțină energie. În New York se remarcă cel mai mare acoperiș verde care este amenajat deasupra Serviciului Poștal și are o dimensiune de 10.000 m². Această amenajare va ajuta Serviciul Poștal să economisească 30.000 de dolari pe an datorită economiei facută la serviciul de incălzire și răcire.

Unul dintre cele mai vechi acoperișuri verzi din S.U.A se găsește la Rockefeller Center din Manhattan, acest acoperiș a fost construit în anul 1936 și a fost renovat în 1986 și exista și în ziua de azi

1.3. Importanța și beneficiile acoperișurilor verzi

Avantaje de ordin economic și ecologic

Crește valoarea proprietații fără a mării suprafața terenului și se îmbunătățește mediul de viață și de lucru.

Prin reciclarea apelor pluviale se reduce costul de canalizare.

Prin construirea unui acoperiș verde, proprietarul arată responsabilitatea față de mediul înconjurător

Utilizează energia solară cu ajutorul fotosintezei.

Crește umiditatea aerului și reduce temperaturile extreme prin absorbția razelor solare.

Oferă o bună izolare termică atât iarna cât și vara oferind reduceri considerabile ale costurilor de încălzire și ventilare a aerului.

Un acoperiș verde ajută la evitarea supraîncărcării sistemului de canalizare prin reținerea și reciclarea apelor pluviale.

Cu ajutorul unui acoperiș verde crește capacitatea de izolare fonică și termică a structurii.

Prin creearea unui acoperiș verde oferim o nouă șansă faunei afectate de dezvoltarea orașului.

Acoperișurile verzi ajută la reducerea efectului de seră din mediul urban.

Un acoperiș verde s-a dovedit mai economice în timp și au o durată de viață mai mare față de un acoperis clasic.

Avantaje de ordin social si estetic

Un acoperiș verde are o valoare ornamentală mult mai mare față de un acoperiș clasic prin multitudinea de varietăți de plante ce pot fi utilizate.

Acoperișurile verzi pot avea chiar si un potențial educațional deoarece aspectul vizual poate influența alegerea unei școli sau unei instituții de învațământ.

Acoperișurile verzi influențează psihologic și reduce stresul prin prezența plantelor cu colorit diferit.

Prin valorificarea suprafețelor neutilizate de pe acoperișuri prin crearea de acoperișuri verzi ajutăm la ecologizarea si îmbunătățirea aspectului estetic din mediul urban.

1.4. Acoperișuri verzi faimoase

Cu siguranța unul dintre cele mai faimoase acoperișuri verzi sunt ” Gradinile suspendate ale Babilonului”.

Fig. 1.4. ”Gradinile suspendate ale Babilonului”

(sursă: http://www.adevarul.ro)

Aceste grădini unice în lume au fost construite dintr-o dorința umana de liniște și de pace sufletească. Ele s-au situat pe malul estic al râului Eufrat la aproximativ 50 km sud față de Bagdad, Irak. Se presupune că ele au fost distruse în timpul unor serii de cutremure în al doilea secol iH.

The Rockefeller Center este o clădire emblematică în S.U.A ea se află in New York iar pe acoperișul acesteia a fost amenajate acoperișuri verzi foarte cunoscute mai ales din apariția lor foarte frecventă in diferite filme Americane.

Fig. 1.5. The Rockefeller Center New York

(sursă: http://www.dailymail.co.uk)

ParkRoyal este un hotel care are amenajat la fiecare etaj la balcon, acoperiș verde, acest hotel a primit mai multe premii pentru frumusețea lui și premiul pentru cel mai uimitor proiect in anul 2013. Acoperișul verde are un total de 15.000 m² care includ oglinzi de apă, cascade și multe altele.

Fig. 1.6. ParkRoyal Singapore

(sursă: http://www.skyrisegreenery.com)

Acros Fukuoka este o clădire construită în mare parte din sticlă, ea se afla in centrul orașului Fukuoka, Japonia. Clădirea a fost amplasată pe ultimul spațiu verde din oraș asa că arhitecții au decis să păstreze zona verde și au creat acoperișuri verzi.

Fig. 1.7. Acros Fukuoka, Japonia

(sursă: http://www.metaefficent.com)

The Bundeskunsthalle este un loc unic care a fost inaugurat în anul 1992 și este dedicat în special expozițiilor de arta, istorie culturală, tehnologie, știință. Prin colaborarea cu multe dintre cele mai importante muzee și galerii din lume, a stabilit o rețea internațională care a atras un public numeros. Această clădire se află în orașul Bonn din Germania.

Fig. 1.8. The Bundeskunsthalle, Bonn, Germania

(sursă: http://www.bundeskunsthalle.de)

Zorlu Center este un complex comercial care are cele mai luxoase firme care există pe piață. În acest complex găsim inclusiv un hotel de 5 stele dar și foarte multe magazine de lux. Acest complex se gasește în orașul Istanbul, Turcia.

Fig. 1.9. Zorlu Center Istanbul, Turcia

(sursă: http://www.hotelbuyukkeban.com)

Fabrica Ford a optat pentru un acoperiș verde, astfel au creat cu ajutorul sistemului extensiv cel mai mare acoperiș verde deasupra fabricii. Aceste acoperis are o dimensiune de 42.000 m², această fabrică se află in orașul Michigan din S.U.A.

Fig. 1.10. Fabrica Ford din orașul Michigan, S.U.A

(sursă: http://www.hrt.msu.edu)

Similar Posts