Institutiile Ue Si Procesul Legislativ

Instituțiile UE și procesul legislativ

Cuprins

Introducere 3

1. Instituțiile Uniunii Europene 5

1.1. Parlamentul European 5

1.2. Consiliul Uniunii Europene 7

1.3. Consiliul European 8

1.4. Comisia Europeană 9

1.5. Curtea de Justiție a Comunităților Europene și Tribunalul de Primă Instanță 10

1.6. Curtea Europeană de Conturi 11

1.7. Alte instituții UE 12

2. Procesul legislativ 13

Concluzii 16

Bibliografie 17

Introducere

Uniunea Europeană este o uniune economică și politică, dezvoltată în Europa, ce este compusă din 28 state. Originile Uniunii Europene se trag de la Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului (CECO) și din Comunitatea Economică Europeană (CEE), formată din șase state în 1958. În anii următori Uniunea Europeană s-a lărgit prin aderarea unor noi state membre și și-a crescut puterea prin adăugarea de domenii economice, sociale și politice în abilitățile sale. Tratatul de la Maastricht a înființat Uniunea Europeană sub prezenta denumire în 1993. Ultima amendare a bazelor constituționale ale UE a fost Tratatul de la Lisabona, care a intrat în vigoare la 1 decembrie 2009.

Uniunea funcționează printr-un sistem de instituții supranaționale independente și interguvernamentale care iau decizii prin negociere între statele membre. Cele mai importante instituții ale UE sunt Comisia Europeană, Consiliul European, Consiliul Uniunii Europene, Curtea Europeană de Justiție, Banca Centrală Europeană și Parlamentul European.

UE beneficiază de un cadru instituțional unic în lume, în care:

prioritățile generale sunt stabilite de Consiliul European, care reunește liderii naționali și europeni

deputații europeni, aleși prin vot direct, reprezintă interesele cetățenilor în cadrul Parlamentului European

interesele Uniunii în ansamblu sunt promovate de Comisia Europeană, ai cărei membri sunt desemnați de guvernele naționale

guvernele promovează interesele statelor membre, în cadrul Consiliului Uniunii Europene.

Statele membre ale Uniunii Europene au delegat o parte dintre puterile lor acesteia, astfel încât în domenii specifice, de interes comun, deciziile sunt luate la nivel european, de către instituțiile europene.

Principalele trei instituții decizionale sunt: Parlamentul European (care reprezintă cetățenii UE și este ales direct de către aceștia), Consiliul Uniunii Europene (reprezentând Statele Membre) și Comisia Europeană (care urmărește interesele Uniunii Europene). Acest “triunghi instituțional” elaborează politici și adoptă acte (regulamente, directive, decizii) care sunt aplicate pe tot teritoriul UE. Aplicarea normelor UE este supravegheată de către Curtea de Justiție a Comunităților Europene, iar partea financiară a activităților este verificată de către Curtea de Conturi Europeană.

Pe lângă instituții, UE include o serie de organisme specializate, cu rol financiar, consultativ etc.

Procesul legislativ reprezintă secvența de etape necesare pentru legi să se deplaseze prin sistem, pornind de la idei și ajungând o legislație oficial adoptată. (traducere)

Ideile pentru legi provin de la membrii ai Congresului, care le propun ca rezoluții. Ei continua apoi printr-o succesiune de comitete, subcomisii, audieri, dezbateri și amendamente. Motivul care stă la baza acestui proces este un accent pe protecția minorității care permite posibilitatea de a fi audiat și de a-și face cunoscute punctele de vedere. Congresul consideră că mii de facturi fiecare sesiune. Cu toate acestea, doar un mic procent dintre ei fac tot drumul prin procesul de la biroul președintelui pentru aprobarea finală.

Temă aleasă o consider de un mare interes public, și de aceea în acest referat voi încerca să prezint câteva informații esențiale, pentru a cunoaște cât mai bine acest domeniu, al Uniunii Europene, cum depindem de aceste instituții și la ce ne ajută ele pe noi, cetățenii de rând.

Obiectivele referatului sunt:

identificarea instituțiilor UE si definirea lor;

identificarea atribuțiilor instituțiilor UE;

identificarea procesului legislativ corect;

identificarea proiectelor de lege și procedurilor legislative în curs de desfășurare.

Instituțiile Uniunii Europene

Uniunea Europeană este gestionată prin intermediu instituțiilor comune. Relațiile dintre instituțiile și organele Uniunii Europene sunt bazate pe parteneriat, cooperare și dependență mutuală.

Tratatul de la Mastrich numește următoarele instituții ale Uniunii Europene: Consiliul European, Consiliul, Comisia, Parlamentul European și Curtea de Justiție.

Parlamentul European

Ales printr-un sufragiu universal direct, începând cu 1979, Parlamentul European este singura instituție supranațională ai cărei membri sunt aleși în mod democratic, prin vot universal direct. Ales odată la 5 ani Parlamentul European este implicat în adoptarea a numeroase legi (directive, regulamente, etc) care infuențează viața fiecărui cetățean.

A fost înființat prin tratatele fondatoare ale Comunităților Europene. Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului (CECO) avea o Adunare Comună, care s-a transformat, după crearea celorlalte două comunități, Comunitatea Economică Europeană (CEE) și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (Euratom), în Adunarea ParlamentarăEuropeană, fiind comună pentru toate cele trei comunități. Denumirea de Parlamentul European o are din 1962. Inițial a avut un rol pur consultativ, puterile sale au fost însă extinse prin fiecare tratat semnat.

Parlamentul European are dreptul atât de a aproba bugetul Comunităților Europene, cât și de a-l respinge. Înainte de a adopta anumite acte sau hotărâri acesta trebuie să fie consultat de către Consiliu.

Obiectivele principale ale Parlamentului European sunt de a realiza legi bune și de a controla folosirea puterii executive (de către Comisia Europeană). Parlamentul European este ales direct de către popoarele din fiecare stat membru, alegerile desfășurându-se o dată la cinci ani. (traducere)

Sediul său de la Strasbourg, unde se întrunește câte o saptămână în fiecare lună dar se poate întruni și la Bruxelles, în sesiuni mai scurte, aici fiind plasate birourile parlamentarilor și sediile comisiilor parlamentare

Parlamentul European, organul cel mai democratic al Uniunii Europene, în anul 2009 era constituit din 736 deputați aleși, în mod direct de către cetățenii celor 27 de state membre. Aceștia sunt repartizați astfel:

STATE: LOCURI

-GERMANIA 99

-MAREA BRITANIE 72

-FRANTA 72

-ITALIA 72

-SPANIA 50

-POLONIA 50

-ROMANIA 33

-OLANDA 25

-BELGIA 22

-GRECIA 22

-PORTUGALIA 22

-CEHIA 22

-UNGARIA 22

-SUEDIA 18

-BULGARIA 17

-AUSTRIA 17

-DANEMARCA 13

-FINLANDA 13

-SLOVACIA 13

-IRLANDA 12

-LITUANIA 12

-LETONIA 8

-SLOVENIA 7

-LUXEMBURG 6

-ESTONIA 6

-CIPRU 6

-MALTA 5

TOTAL 736

Parlamentul European exercită trei puteri fundamentale:

puterea legislativă

puterea bugetară

puterea de control asupra Executivului

Președintele reprezintă Parlamentul la evenimentele cu caracter oficial și în relațiile internaționale, prezidează sesiunile plenare ale Parlamentului, precum și întâlnirile Biroului și ale Conferinței Președinților Grupurilor Politice. Președintele PE participă și la reuniunile Consiliului European, unde prezintă punctul de vedere al PE cu privire la problemele aflate pe ordinea de zi.

Consiliul Uniunii Europene

Consiliul, organ de decizie al Comunităților Europene, a devenit Consiliu al Uniunii, purtând această denumire din anul 1993. Alcătuit din miniștrii de externe ai țărilor membre sau din miniștri de resort, în funcție de problemele aflate în dezbatere, acest organ se reunește la convocarea președintelui său ori la cererea unuia dintre membri sau la cererea Comiesiei. Președinția Consiliului revine, prin rotație, pe timp de 6 luni, fiecăruia dintre statele membre.

Consiliul rezolvă unele probleme prin supunerea la vot. La nivelul funcționarilor Consiliul este operat la Bruxelles de către Comitetul Reprezentanților Permanenți (COREPER). Președinția Consiliului se schimbă o dată la 6 luni, prin rotire, începând cu datele de 1 ianuarie și 1 iulie, în conformitate cu o rotație prestabilită anterior. (traducere)

Consiliul coordonează politica economica generală a statelor membre. El adoptă acte comunitare cu valoare obligatorie pentru statele membre, ca și pentru persoanele fizice sau juridice aflate sub jurisdicția lor, dar adoptă și acte cu valoare de recomandare. Dispune de o reală putere legislativă, pe care o împarte, în anumite domenii precizate, cu Parlamentul European. Tot el aprobă acordurile internaționale negociate, în prealabil, de către Comisie și, împreună cu Parlamentul European, exercită puterea bugetară.

Componența Consiliului Uniunii variază funcție de subiectele abordate. Sunt astfel posibile nouă formații:

Consiliul Afacerilor Generale și Relațiilor Externe (CAGRE);

Consiliul Afacerilor Economice și Financiare (ECOFIN);

Consiliul Ocupării Forței de Muncă, Politicii Sociale, Sănătății și Consumatorilor (EPSCO);

Consiliul Competitivității, Consiliul Cooperării în domeniul Justiției și Afacerilor Interne (JAI);

Consiliul Transporturilor, Telecomunicațiilor și Energiei (TTE);

Consiliul Agriculturii și Pescuitului;

Consiliul Mediului;

Consiliul Educației, Tineretului și Culturii.

Președinția consiliului joacă un rol vital în organizarea activității instituției, în special în conducere de adoptare de decizii privind procesele legislatie și politice. Președinția organizează și prezidează toate reuniunile Consiliului și incearcă să facă anumite compromisuri pentru a rezolva toate dificultățile. (traducere)

Consiliul European

Consiliul European a fost consacrat juridicește, ca organ comunitar, prin Actul Unic European, din 1986. Se întrunește la nivel de șefi de state sau guverne o dată la 6 luni, întâlnirea fiind organizată de țara care a deținut președinția, la sfârșitul mandatului ei. Consiliul European este centrul de impulsionare a principalelor inițiative politice ale UE și este un organ de arbitraj în problemele litigioase din cadrul Consiliului. El dezbate și problemele internaționale de actualitate. Hotărârile sale nu sunt obligatorii, au însă o mare valoare politică.

Consiliul European are rolul de a coordona și arbitra sau de a oferi soluții în problemele întâmpinate de toate domeniile de activitate ale Uniunii Europene.

Consiliul European stabilește direcția politică generală a UE, însă nu are putere de legiferare. Este condus de un președinte (în prezent, de Donald Tusk) și este format din șefii de stat sau de guvern și președintele Comisiei. Se reunește pe parcursul câtorva zile de cel puțin 2 ori într-un interval de 6 luni.

Consiliul European are o serie de sarcini și obligații:

Fixarea priorităților;

Elaborarea politicii de urmat;

Stimularea dezvoltării;

Reglarea chestiunilor litigioase pe care nu le-a putut rezolva Consiliul de Miniștri;

Prezentarea unui raport Parlamentului European după fiecare dintre reuniunile sale;

Elaborarea în fiecare an a unei dări de seama în legătura cu progresele înregistrate de UE.

Comisia Europeană

Comisia Europeană are ca scop apărarea intereselor cetățenilor europeni.

Comisia este organul permanent al Comunităților Europene, cu sediul la Bruxelles. Se compune din 27 de comisari europeni, câte unul pentru fiecare stat membru, numiți de comun acord de guvernele statelor membre și aprobați de Parlamentul European, pentru o perioadă de cinci ani. Comisia se constituie în termen de șase luni de la alegerile pentru Parlamentul European. Ea constituie elementul central al sistemului de organe comunitare, beneficiind de o largă independență în exercitarea atribuțiilor sale, consecință a caracterului ei supranațional.

Acțiunile desfășurate de către Comisie sunt:

Adoptarea de acte pentru a aplica prevederile tratatelor comunitare;

Aplicarea de reguli tratatelor comunitare la anumite cazuri particulare;

Permiterea unui stat membru de a deroga de la anumite prevederi ale tratatelor comunitare;

Administrarea bugetului Comunităților Europene.

Comisia este cea mai mare instituție a Uniunii Europene din punctul de vedere al efectivului său de angajați (aproximativ 25.000), dintre care aproape un sfert lucrează în domeniul traducerilor și al interpretărilor. Personalul Comisiei este organizat în direcții generale (DG) și servicii. Fiecare direcție generalăare în responsabilitatea sa un anumit domeniu și este condusă de un director general, responsabil în fața unuia dintre comisari. Propunerile legislative sunt elaborate în cadrul acestor direcții generale, dar devin oficiale numai când sunt adoptate, prin vot majoritar, în reuniunile săptămânale ale Comisiei.

Unul dintre rolurile principale ale Comisiei este asigurarea liberei circulații a mărfurilor, serviciilor, capitalurilor și persoanelor pe întregul teritoriu al UE. (Păun, 2004)

Funcțiile Comisiei Europene:

Motor al UE;

Apărătoare a tratatelor europene;

Organ excutiv al UE;

Reprezentarea UE la nivel internațional.

Articolul 15 din Tratatul CEE (Tratatul de la Roma) descrie funcțiile și competențele CE pentru a asigura buna funcționare si dezvoltare acesteia. Comisia Europeană:

se asigură că dispozițiile tratatului și a măsurilor luate de instituțiile acestea sunt aplicate;

formulează recomandări sau avize cu privire la chestiuni abordate în Tratat, în cazul în care prevede în mod expres acest lucru sau în cazul în care CE consideră că e necesar;

are propria putere de decizie și participă la elaborarea măsurilor adoptate de Consiliu și Parlamentul European;

exercită competențe conferite de Consiliu pentru punerea în aplicare a normelor stabilite de acestea. (traducere)

Curtea de Justiție a Comunităților Europene și Tribunalul de Primă Instanță

Curtea de Justiție este un organ comunitar independent față de celelalte organe ale Uniunii Europene și față de statele membre. Este un organ supranațional, care are un rol important în realizarea procesului de integrare și de apărare a dreptului comunitar, motiv pentru care este, de fapt, un organ al Comunităților Europene si nu al Uniunii, în întregul ei.

Sediul Curții de Justiție este la Luxemburg. Aceasta conține 27 judecători, reprezentanți ai celor 27 de state membre UE si 8 avocați generali, aleși din rândul juriștilor.

Curtea de Justiție lucrează pentru a se asigura că legea este respectată în ceea ce privește interpretarea și aplicarea diferitelor tratate și, în general, în toate activitățile UE. Curtea de Conturi este responsabilă pentru verificarea faptului că UE cheltuiește banii în conformitate cu normele și reglementările sale bugetare și în scopurile pentru care este destinat. (traducere)

Începând cu 1 septembrie 1989, sub autoritatea Curții de Justiție funcționează și un Tribunal de Primă Instanță, pentru a permite Curții să se concentreze asupra principalei sale sarcini, și anume cea de interpretare uniformă a dreptului comunitar. Acest Tribunal este competent pentru a trata acțiunile introduse de către particulari și întreprinderi care contestă legalitatea unor acte comunitare sau unele decizii ale instituțiilor și organelor UE. Hotărârile acestuia pot face obiectul unui recurs în fața Curții de Justiție, limitat la chestiuni de drept.

Tribunalul de Primă Instanță este competent să instrumenteze: acțiuni în anulare, introduse de persoane fizice sau juridice împotriva actelor instituțiilor comunitare (acte adresate acestor persoane sau care le privesc în mod direct și individual) sau împotriva abținerii acestor instituții de a da o decizie; acțiuni introduse de Statele Membre împotriva Comisiei, acțiuni introduse de Statele Membre împotriva Consiliului cu privire la actele adoptate în domeniul ajutoarelor acordate de stat, la măsurile de protecție comercială („dumping”) și la actele prin care Consiliul exercită competențe de execuție; acțiuni prin care se urmărește obținerea unor despăgubiri pentru prejudiciile cauzate de instituțiile comunitare sau de funcționarii lor; acțiuni ce au la bază contracte încheiate de Comunități, prin care se atribuie în mod expres Tribunalului competența de instrumentare; acțiuni în domeniul mărcilor comunitare.

Curtea de Justiție are rolul de a presupune existența unor garanții jurisdicționale, precum aplicarea dreptului comunitar la fel, în fiecare stat membru, indifrent de împrejurări.

Curtea Europeană de Conturi

Tratatul de la Maastricht confirmă, ca organ comunitar, Curtea de Conturi, cu sediul la Luxemburg. Înființată în anul 1975, ea este competentă să verifice legalitatea încasărilor și cheltuielilor comunitare, ca și buna gestiune financiară a Comunității Europene. Membrii Curții își exercită funcțiile lor în deplină independență, în interesul general al Comunității.

Misiunea Curții de Conturi Europene este de a asigura auditul independent asupra modului de formare și de utilizare a fondurilor Uniunii Europene și de a evalua, astfel, modul în care instituțiile europene își îndeplinesc aceste atribuții, cu dublul scop de a îmbunătăți gestionarea resurselor financiare și de a informa cetățenii Uniunii Europene cu privire la utilizarea fondurilor publice de către autoritățile cu responsabilități de gestiune.

Ea are dublu rol:

De a îmbunătăți managementul financiar al UE;

De a ține la curent cetățenii Europei cu privire la modul în care au fost folosite fondurile publice de către autoritățile responsabile cu gstionarea lor. (Nicolae Păun, 2004)

Independența Curții de Conturi în raport cu alte instituții comunitare și cu Statele Membre garantează obiectivitatea activității sale de audit. Curtea de Conturi are deplină libertate în ceea ce privește organizarea și planificarea activității sale de audit și publicarea rapoartelor.

Alte instituții UE

UE dispune și de alte instituții și organisme interinstituționale specializate:

Banca Centrală Europeană răspunde de politica monetară europeană

Serviciul European de Acțiune Externă (SEAE) îi oferă sprijin Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate, funcție deținută în prezent de Federica Mogherini. Aceasta conduce lucrările Consiliului Afaceri Externe și trasează direcțiile politicii externe și de securitate comune, asigurând, în același timp, consistența și coordonarea acțiunilor desfășurate de UE pe plan extern.

Comitetul Economic și Social European reprezintă societatea civilă, angajatorii și salariații

Comitetul Regiunilor reprezintă autoritățile regionale și locale

Banca Europeană de Investiții finanțează proiectele de investiții ale UE și sprijină întreprinderile mici prin intermediul Fondului european de investiții

Ombudsmanul European investighează plângerile privind proasta administrare de către instituțiile și organismele UE

Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor are rolul de a asigura protecția datelor cu caracter personal ale cetățenilor

Oficiul pentru Publicații publică informații despre UE

Oficiul European pentru Selecția Personalului recrutează personal pentru instituțiile și organismele UE

Școala Europeană de Administrație organizează cursuri de formare în diverse domenii pentru personalul instituțiilor UE

numeroase agenții specializate și organisme descentralizate desfășoară o serie de activități de natură tehnică, științifică sau de gestionare.

Procesul legislativ

Procesul legislativ reprezintă totalitatea pașilor necesari pentru legi care să se deplaseze prin sistem, de la idei la legislație formală adoptată. Ideile pentru legi provin de la membri Congresului care le propun ca rezoluții. Ele continuă apoi printr-o serie de comitete, subcomisii, audieri, dezbateri și amendamente. Motivul care stă la baza acestui proces este un accent pe protecția minorității pentru a permite posibilitatea de fi făcute cunoscute toate punctele de vedere. Congresul preia mii de rzoluții, însă doar un mic procent din acestea ajung la biroul președintelui pentru aprobarea finală. (traducere)

Sistmul de urmărire a procesului legislativ permite interogarea bazelor de date care gestionează proiectele de lege și propunerile legislative care au intrat în procedura legislativă a Camerei Deputaților.

Deputatul în Parlamentul European întocmește, în cadrul unei comisii parlamentare, un raport privind o propunere de „text legislativ” prezentată de către Comisia Europeană, singura instituție care are drept de inițiativă legislativă. Comisia parlamentară votează acest raport și, eventual, îl modifică. Parlamentul își exprimă poziția prin revizuirea și adoptarea în ședință plenară a textului. Acest proces se repetă o dată sau de mai multe ori, în funcție de tipul de procedură și de ajungerea sau nu la un acord cu Consiliul.

În ceea ce privește adoptarea actelor legislative, se face distincție între procedura legislativă obișnuită (codecizia), care plasează Parlamentul pe picior de egalitate cu Consiliul, și procedurile legislative speciale, care se aplică doar în cazuri specifice în care Parlamentul are doar rol consultativ.

În ceea ce privește anumite chestiuni (cum ar fi fiscalitatea), Parlamentul European nu emite decât un aviz consultativ („procedura de consultare”). În unele cazuri, Tratatul prevede că procedura de consultare este obligatorie, în temeiul bazei juridice, iar propunerea nu poate dobândi forță de lege decât dacă Parlamentul și-a dat avizul. În acest caz, Consiliul nu are competența de a lua singur o decizie.

Guvernul se întrunește săptămânal sau ori de câte ori este nevoie, pentru a dezbate problemele politicii interne și externe sau aspecte de conducere generală a administrației publice.

Agenda de lucru a ședinței Guvernului cuprinde:

proiecte de acte normative (proiecte de lege, proiecte de ordonanțe și de hotărâri)

rapoarte

note, note-mandat

memorandumuri

puncte de vedere

informări si alte documente, în funcție de necesități și de solicitări.

În general o lege trece prin următoarele etape:

Semnarea proiectului de lege de către avizatori (autorități publice interesate în aplicarea acestuia).

Depunerea proiectului de lege la Secretariatul General al Guvernului (SGG).

Obținerea de la SGG a avizului Consiliului Legislativ.

Prezentarea în Ședința de Guvern spre adoptare.

Depunere proiect la Parlament – Prima cameră sesizată – Senat.

Aviz Senat pe Comisii (juridică, drepturile omului, egalitate de șanse).

Adoptare lege la Senat.

Transmiterea proiectului de lege la Camera Deputaților și înregistrarea acestuia.

Avize Camera Deputaților pe Comisii (juridică, drepturile omului și românii de pretutindeni).

Adoptarea legii în Camera Deputaților.

Transmitere pentru promulgare.

Promulgarea de către Președintele României.

Publicarea legii în Monitorul Oficial.

Figura 1: Etapele procesului legislativ la nivel european

Sursa: ghid de consultare ONG, 2013

Concluzii

Comunitatea Ecomonica Europeană s-a extins prin aderări succesive ale altor state din Europa, transformându-se într-o comunitatea economică și politică – Uniunea Europeană a€“ cu 27 de state membre și cu instituții și organisme unele cu caracteristici supranaționale, altele cu caracteristici interguvernamentale.

Uniunea Europeană nu este o federație ca SUA și nici o simplă cooperare interguvernamentală ca în cazul Națiunilor Unite. Țările membre ale UE rămân națiuni independente, dar își pun în comun suveranitatea lor pentru a obține mai multă putere economică și influența pe plan mondial, o putere la care nu ar fi putut ajunge nici una dintre ele în mod independent. Statele membre își deleagă o parte din puterea lor de decizie către instituțiile europene pe care le-au creat de comun acord, astfel încât deciziile luate la nivel european să fie luate în mod democratic, ținând cont de interesele tuturor țărilor. Cele mai importante instituții sunt Comisia Europeană, Consiliul European, Parlamentul European, Curtea Europeană de Justiție și Banca Centrală Europeană.

Triunghiul instituțional, format din Parlamentul European, Consiliul Uniunii Europene și Comisia Europeană, este cel care concepe și dezvoltă politicile la nivel European și cel care adoptă legislația ce se pune în aplicare în Uniunea Europeană. De asemenea, alte două instituții joacă un rol major în buna desfășurare a activităților în UE: Curtea de Justiție, ce asigură aplicarea legilor europene și Curtea de Conturi ce verifică activitățile financiare ale Uniunii.

Puterile și responsabilitățile acestor instituții își au originile în tratatele fondatoare ale UE. tratatele prevăd, de asemenea, regulile și procedurile pe care aceste instituții trebuie să le urmeze în desfășurarea activităților lor.

Pe lângă aceste instituții, în cadrul Uniunii Europene funcționează o serie de organisme cu rol specific cum ar fi: Banca Centrală Europeană (responsabilă pentru politica monetară a Uniunii) și Banca Europeană de Investiții (finanțează proiecte europene de investiții și sprijină mediul de afaceri din Europa prin Fondul European de Investiții).

Bibliografie

Nicolae Păun. (2004). Instituțiile Uniunii Europene: Evoluții și proiecte de reformă. Editura Fundației pentru Studii Europene.

Dan Niță, Eduard Dragomir. (2010). Instituțiile Uniunii Europene. Editura NOMINA Lex.

Gabriela Drăgan, Mihaela Cristina Drăgoi. Uniunea Europeană – etape, instituții, mecanisme. Editura ASE.

Radu Constantin Pricope, Florin Alexandru Hrebenciuc. Legislativul in spațiul Uniunii Europene.

www.ejournal.fi (2015, Martie). Cum influențează UE progresul țărilor membre. Accesat Martie 20, 2015.

http://www.ejournal.fi/csapsc12/index.php?action[]=IArticleShow::showArticle%2859967%29

www.parlamentuleuropeanaltinerilor. Uniunea Europeană. Accesat Martie 22, 2015. http://www.parlamentuleuropeanaltinerilor.ro/despre-uniunea-europeana

infoeuropa (2007, Iulie). Instituțiile Uniunii Europene. Accesat Martie 20, 2015. http://ec.europa.eu/romania/documents/eu_romania/tema_11.pdf

europa.eu. Instituții si organisme ale UE. Accesat Martie 20, 2015. http://europa.eu/about-eu/institutions-bodies/index_ro.htm

http://www.chegg.com/homework-help/definitions/legislative-process-53

Camera deputaților. Urmarirea procesului legislativ la Camera Deputaților. Accesat Martie 21, 2015. http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck.home

gov.ro. Procesul legislativ. Accesat Aprilie 20, 2015. http://gov.ro/ro/guvernul/procesul-legislativ

europarl.europa.eu. Competența legislativă. Accesat Aprilie 20, 2015.

http://www.europarl.europa.eu/aboutparliament/ro/20150201PVL00004/Competen%C5%A3e-legislative

Studenții care au citit proiectul sunt:

Căpățînă Silvia Paraschiva

Cornea Georgiana Andreea

Dragomir Cristina

Harabagiu Mădălina

Moronescu Nicoleta Iuliana