Ingrijirea Si Educarea Pacientului cu Epilepsie

CUPRINS

CAPITOLUL I – Noțiuni de anatomie și fiziologie a sistemului nervos

Noțiuni de anatomie a sistemului nervos

Noțiuni de fiziologie a creierului

CAPITOLUL II- Noțiuni despre boală . Epilepsia

2.1 Definiție
2.2 Clasificare
2.3 Simptomatologia
2.4. Tipuri de diagnostic 2.4.1 Diagnosticul pozitiv
2.4.2 Diagnosticul diferențial
2.5 Profilaxie. Tratament
2.5.1 Aspecte privind recuperarea bolnavilor de epilepsie

CAPITOLUL III – Rolul asistentei medicale în îngrijirea pacientului cu epilepsie

CAPITOLUL IV – Cazuri clinice

CONCLUZII
Bibliografie Anexe

INTRODUCERE

„Nursingul este diagnosticul și tratamentul răspunsului uman la problemele actuale sau potențiale de sănătate”

Lucrarea, structurată pe patru capitole are ca obiectiv o abordare teoretică a unor noțiuni fundamentale privind îngrijirea și educarea pacientului cu epilepsie dar și o abordare practică materializată în cazuri clinice concrete.

Premisele de la care am pornit în elaborarea lucrării pornesc de la o considerație personală potrivit căreia epilepsia este o tulburare neurologică ce apare fie la vârste fragede, fie la vârste foarte înaintate afectând peste 50 de milioane de oameni din întreaga lume.

Date fiind aceste considerente puterea de convingere a asistentului medical depinde ca pacientul să accepte necesitatea tratamentului și să-l urmeze cu strictete pentru a controla si preveni sau reduce frecvența crizelor dar și de la dezideratul de a învăța eu și de a-i învăța și pe cei din jur ce trebuie făcut în cazul în care sunt martorii unei crize de epilepsie pentru a salva viața bolanuvului aflat în criză și pentru a contribui la reducerea miturilor din jurul epilepsiei prin intermediul educației sanitare și responsabilizării sociale.

Primul capitol redă o abordare teoretică a noțiunilor de anatomie și fiziologie a sistemului nervos, cu importanță primordială în coordonarea activității mușchilor, monitorizării organelor, cu funcție de primire și prelucrare a informațiilor primite prin organele de simț și nu în ultimul rând cu rol de acțiune. Al doilea capitol abordează aspecte teoretice privind noțiunile despre epilepsie pornind de la un scurt istoric, definire, clasificare, simptomatologie prin care înțelegem totalitatea manifestărilor clinice și de laborator ale unei boli, care permit diagnosticarea bolii respective și diferențierea ei de alte afecțiuni, tipuri de diagnostic specifice bolii, modalități și tipuri de tratament și nu în ultimul rând evidențierea principalelor aspecte privind recuperarea bolnavilor de epilepsie. Codul lui Hammurabi care interzicea vânzarea sclavilor epileptici este prima mărturie care atestă prima prevedere legislativă, de acum 4000 de ani.

Hipocrate și școala sa au făcut primele tentative de a găsi o explicație naturală a fenomenelor convulsive, arătând că răul sacru nu este cu nimic mai divin decât celelalte boli.

Huglings Jackson, neurolog și neurofiziolog englez, cunoscut mai ales pentru descrierea unei forme particulare de desfășurare a crizelor epileptice („crize jacksoniene”) și pentru teoria sa asupra regresiunii funcțiilor în cazul unei leziuni în sistemul nervos a făcut prima recunoaștere a mecanismului descărcării epileptice.

Dacă în Evul Mediu, bolnavul epileptic era marginalizat în mod exhaustiv, fiind considerat demonizat, în prezent acesta întâmpină probleme austere în alegerea profesiei în ceea ce privește reabilitarea, reîncadrarea în familie și în societate. În aceeași măsură, epilepticului îi sunt limitate șansele de participare la activități culturale, sportive, artistice, etc. În cazul epilepsiei, tendința de izolare cauzată de anxietate, de teama de a nu face criză, generează caractestici particulare: retras, singuratic, anatemizat din multe satisfacții și bucurii ale vieții.

Această situație poate și trebuie să fie combătută eficient prin educația sanitară, care se adresează în aceeași măsură bolnavului cât și anturajului acestuia. În special o instruire adecvată anturajului ar duce la popularizarea ideii că epilepsia, departe de a fi o boală rușinoasă, este o afecțiune ca oricare alta; ar face mai eficientă supravegherea bolnavului privind respectarea dietei și a regimului de viață prescris; ar duce, nu în ultimul rând, la înlăturarea sentimentului de condamnare, de marginalizare resimțit de bolnav și în consecință, la creșterea calității vieții bolnavului.

În capitolul al III este înfățisat rolul asistentei medicale în îngrijirea pacientului cu epilepsie unde accentul cade în primul rând pe faptul că bolnavul epileptic este adesea pus în situații dificile cauzate de declanșarea crizelor în diferite locuri și în al doilea rând pe discuțiile cu pacientul pentru a-l face să înțeleagă reacția celor din jur și sa o accepte pe cât posibil. Capitolul IV confirmă partea teoretică concretizându-se în cazuri clinice reale privind pacienți epileptici. Adevărata preocupare pentru stilul de viața ar trebui să includă preocuparea pentru sănătatea fizică, dar și preocuparea pentru activități ale mintii și sufletului. Corpul fizic nu este altceva decât un vehicul pentru suflet și pentru spirit. Educația pentru sănătate constituie una dintre principalele căi de promovare a cunoștințelor corecte privind diferite aspecte ale sănătății și totodată de formare a atitudinilor și deprinderilor indispensabile unui comportament responsabil și sănătos.

Educația sanitară reprezintă o parte integrantă a complexului de măsuri de ordin curativ și profilactic fiind menită să contribuie la creșterea eficienței tratamentului, la scurtarea duratei acestuia, la prevenirea complicațiilor și recidivelor, astfel este necesar respectarea următoarelor reguli: controale medicale regulate, ținerea sub control a tensiunii arteriale crescute, acest lucru este important mai ales la persoanele care au diabet zaharat, viață mai activă, noile studii, ample, arată că activitatea fizică scade semnificativ riscul de AVC, în parte datorită reducerii a doi dintre cei mai mari factori de risc pentru AVC: tensiunea arterială crescută și afecțiunile cardiace.

Asistentul are sarcina ca prin activitatea de educație sanitară să contribuie la mărirea eficienței măsurilor terapeutice și la vindecarea bolnavilor. Utilizând corect mijloacele de educație sanitară el trebuie să îndrume organizarea regimului igieno-dietetic, să-l ajute pe bolnav pentru a deveni un factor activ în propria vindecare prin îndeplinirea conștientă și corectă a recomandărilor.

Totodată bolnavului i se aduce la cunoștință tratamentul recomandat de medic și i se explică efectele fiecărui medicament, modul de administrare cu scopul convingerii bolnavului asupra necesității respectării orarului de administrare și a dozelor prescrise de medic.

Rolul esențial al asistentului medical constă în a ajuta persoana bolnavă să-și mențină sau să-și recâștige sănătatea sau să-l asiste în ultimele clipe ale vieții prin îndeplinirea sarcinilor pe care le-ar fi îndeplinit singur dacă ar fi avut voința sau cunoștințele necesare și să îndeplinească aceste funcții pentru a-și recăpăta independența cât mai repede posibil.

CAPITOLUL 1. NOȚIUNI DE ANATOMIE ȘI FIZIOLOGIE A SISTEMULUI NERVOS

Prezentul capitol urmărește caracterizarea sistemului nervos din punct de vedere anatomic dar și fiziologic. Anatomia se referă la studiul structurii organismului uman, fie el vegetal sau animal în vreme ce fiziologia desemnează studiul proceselor fizice și chimice care au loc în celule, țesuturi, organe și sistemele vii sănătoase, al funcțiilor și a funcționării normale a organismelor vii. Demersul meu pornește de la premisele conform cărora amsamblul nervos face legătura dintre organism și mediul înconjurător, controlând și reglând întreaga activitate a tuturor țesuturilor și organelor, fără de care nu ar exista simțurile, sentimentele și nici afectivitatea. În opinia mea, sprijinul emoțional și fizic acordat persoanei bolnave de către asistentul medical este de o reală importanță în procesul de conștientizare și acceptare al bolii.

Noțiuni de anatomie a sistemului nervos

Sistemul nervos, format din țesutul nervos care recepționează, transmite și prelucrează toate excitațiile și informațiile pe care le adună atât din mediul intern cât și din mediul extern este factorul coordonator al organismului uman și cel care îi controlează componentele având capacitatea de a adapta organismul la mediul extern și de a-i orienta funcțiile interne. Structura sistemului nervos central este compusă din: sistem nervos central (SNC) este format din creier și măduva spinării și sistemul nervos periferic, ce include componența somatică (nervii spinali și cranieni) și componenta vegetativă (simpatic și parasimpatic). Metamorfozările actuale ale mediului ambiental în relația cu organismul uman a generat metode de perfecționare ale sistemului nervos central în materie de circuite neuronale noi, de structuri capabile să ofere răspunsuri cât mai prompte și clare pentru a face față exigențelor impuse de evoluția naturală.

Figura nr. 1 Sistemul nervos

Deși cele două sisteme par separate, acestea funcționează împreună, intercorelat și acționează unul asupra celuilalt. Din punct de vedere funcțional, „sistemul nervos este format din: sistemul nervos somatic și sistemul nervos vegetativ sau autonom. Sistemul nervos somatic are în vedere analiza pielii, mușchilor scheletici, ligamentelor, articulațiilor, oaselor. Prin intermediul organelor de simț și a receptorilor distribuiți în piele, organismul exercită funcțiile de legătură cu mediul ambiant. Sistemul nervos vegetativ inervează viscerele, glandele, musculatura netedă a viscerelor, a pielii, a vaselor sangvine și celor limfatice, a cordului. Acest sistem contribuie la reglementarea proceselor metabolice în țesuturi și organe. În cadrul sistemului nervos vegetativ deosebim: partea simpatică, pars sympathica, și partea parasimpatică, pars parasympathica. La fiecare din aceste părți distingem formațiunile centrale și periferice.” Sistemul nervos este format din două feluri de celule: neuronul și glia (nevroglia). Acestor celule le revin 75% din masa totală a țesutului nervos (35% celule neuronale și 40% celule nevroglice); acestora li se adaugă lichidul extracelular (15%) și vasele sanguine (10%). Toate celulele corpului uman sunt formate din: membrană celulară, citoplasma cu organite celulare și nucleul, cu materialul genetic. Neuronul este unitatea anatomico-funcțională a sistemului nervos, formată din corp celular și prelungirile sale, care sunt:

Axonul – prelungire unică și lungă prin care influxul nervos pleacă de la celulă

Dendrite – prelungiri scurte prin care influxul vine la celulă.

Neuronii sunt în număr foarte mare de aproximativ 15 miliarde, din care 14 miliarde se afla la nivelul cortexului cerebral.Neuronii nu sunt interconectați fizic între ei, deoarece în acest caz potențialul de acțiune s-ar propaga de la un neuron la altul la întâmplare, de-a lungul căilor nervoase. Astfel, legăturile dintre neuroni și dintre elementele receptoare și executive, se realizează prin intermediul unor formațiuni și mecanisme complexe pe care Foster și Scherringhton (1897) le-au denumit sinapse. Sinapsa este „formată dintr-o membrană presinaptică, spațiul sinaptic și membrana postsinaptică. În spațiul presinaptic sunt acumulate vezicule cu neurotransmițători chimici, specifici fiecărei grupe funcționale de neuroni”.Circulația influxului nervos la nivelul sinapsei se face într-o singură direcție, de la chidrax la corpul celular. Energia care circulă de-a lungul fibrei nervoase se numește impuls nervos. Sistemul nervos central este „alcătuit din encefal care este format din două emisfere centrale, alături de formațiunile de la baza craniului, trunchiul cerebral, cerebel și măduva spinării.” Encefalul este format din substanța cenușie și substanța albă. Substanța cenușie este reprezentată de numeroase celule, de diferite forme și dimensiuni, alcătuind la suprafață, scoarța cerebrală, iar în profunzime nucleii cenușii centrali. În scoarța cerebrală se găsesc peste 14 miliarde de celule. Substanța albă este formată din fibre nervoase care realizează legătura între diferite zone corticale fibra de asociație, legătura între cele două emisfere fibre comisurale-corpul calos și legătura între diferite etaje ale sistemului nervos central fibre de protecție.

Figura nr. 2 – Encefalul

Scoarța cerebrală prin activitatea de coordonare a funcționării sistemului nervos are capacitatea de a controla întreaga activitate a organismului. Îndeplinește în primul rând funcția de selecționare, reprezentare și elaborare a gândirii și raționamentelor, considerată de Pavlov ca fiind o activitate nervoasă superioară. Formațiunile de la baza craniului sunt diencefalul interpus între mezencefal și trunchiul cerebral și sub emisferele cerebrale și corpii striați.

Figura 3.

Emisfere

cerebrale, cerebelul și

diencefalul

1. Emisferă cerebrală

2. Epifiză

3. Talamus

4. Hipotalamus

5. Hipofiză

6. Mezencefal

7. Puntea lui Varolio

8. Bulbul rahidian

9. Măduva spinării

10.Cerebel

Diencefalul este alcătuit din mai multe mase de substanță nervoase precum talamusul, metatalamusul, subtalamusul, epitalamusul și hipotalamusul și comunică cu ventriculul al IV-lea prin apeductul Sylvius și cu ventriculii laterali, situați în emisferele cerebrale, prin găurile interventriculare Monro. Trunchiul cerebral este prima porțiune cuprinsă în cutia craniană, în prelungirea măduvei spinării. Are un rol foarte important deoarece se află la răspântia dintre emisferele cerebrale și cerebel. Acesta face legătura cu măduva spinării. „Cerebelul (cerebellum) este o parte componentă a creierului, atașata pe fața dorsală a trunchiului cerebral. Cerebelul este implicat în reglarea tonusului și contracțiilor fine ale musculaturii scheletice, în menținerea echilibrului și statusului organismului. Cerebelul este alcătuit dintr-un lob median vermisul (vermis) – ce reprezintă, împreună cu lobul flocculus (flocculus), paleocerebelul, și doi lobi laterali sau emisferele cerebeloase, ce reprezintă neocerebelul.” Măduva spinării, ultima porțiune a sistemului nervos, se prezintă „sub forma unui cilindru de substanță nervoasă care începe de la bulb și se termină la nivelul vertebrei L2. Aceasta este înconjurată de trei membrane conjunctive, numite meninge spinale. De la exterior către interior distingem: dura mater sau pahimeningele, pachymeninx, arahnoida și pia mater. Arahnoida și pia mater formează leptomeningele, leptomeninx.”

Figura nr. 4 – Regiunile creierului uman

Sistemul motor cuprinde trei elemente:

Sistemul neuronal central și Sistemul neuronal extrapiramidal sunt două căi motorii care merg de la encefal la măduva spinării

Sistemul neuronal periferic reprezentând porțiunea terminală a căii motorii

La periferie există o serie de receptori pentru fiecare tip de sensibilitate prin intermediul cărora este informat sistemul nervos. Astfel, distingem două modalități prin care se realizează sensibilitatea:

Elementară: sensibilitate superficilă sau cutanată pentru pipăit, sensibilitate profundă sau proprioceptivă (din mușchi, tendoane, oase, articulații), sensibilitatea viscerală interoceptiv.

Sistemică: reprezentată de senzații complete rezultate din diferențierea și combinarea senzațiilor elementare.

„Mecanismul fundamental de funcționare a sistemului nervos este actul reflex sau reflexul. Reflexul reprezintă reacția de răspuns a centrilor nervoși la stimularea unei zone receptoare. Un arc reflex reprezintă un lanț neuronal interpus între receptor și efector, care trece printr-un centru nervos.”

Există mai multe feluri de reflexe, și anume:

reflexele osteotendinoase care sunt reflexe spinale constituite din doi neuroni

reflexele superficiale cutanate și mucoase sunt formate din înlănțuirea mai multor neuroni.

reflexele de postură au un arc reflex alcătuit din doi neuroni, dar sunt reglate în special de sistemul extrapiramidal, care exercită asupra lor o influență moderatoare.

Pe lângă aceste reflexe, pot exista și alte reflexe patologice, care apar numai în leziunile neuronului motor central.

Noțiuni de fiziologie a creierului

“Este esențial să înțelegem creierul nostru în detaliu pentru a putea evalua corect acest univers vast și complex din jurul nostru.”

Francis Crick

Sistemul nervos este informat în mod constant prin stimulii recepționați din interiorul și din exteriorul organismului, fapt care facilitează integrarea organismului în mediul înconjurător și menținerea constantă a mediului intern, ceea ce poartă denumirea de homeostazie. Sistemul nervos îndeplinește rolul de reglaj, coordonare și integrare a funcțiilor tuturor organelor, asigurând în același timp unitatea organismului cu mediul înconjurător. Milioanele de impulsuri care circulă în fiecare secundă fac din creier un element activ, ce conține mesaje legate de activități conștiente asupra cărora deținem controlul, cum ar fi mersul, vorbitul și scrisul sau mesaje ce se desfășoară în mod automat, de pildă respirația, bătăile inimii sau digestia. Unitatea funcțională a sistemului nervos este reflexul realizat prin neuron. Neuronul poate fi categorisit și ca unitatea celulară structurală și funcțională a sistemului nervos, format din corpul celular – nucleul cu un nucleol, citoplasma – citosol și citoscheletul, prelungirile: dendritele – prelungirile scurte cu rol în recepționarea impulsurilor nervoase și în conducerea celulipetă, axonul – prelungirea unică a neuronului, conul axonal, conducerea impulsului este celulifugă, transportul materialului citosolic anterograd – retrograd. Neuronii pot trece prin potențialul de repaus care reprezintă diferența de potențial între suprafața internă (electric negativă) și suprafața externă (electric pozitivă) a membranei neuronale în condiții de repaus funcțional, cu o valoare între 60 mV → – 90 mV generat de repartiția neuniformă a ionilor de o parte și de alta a membranei, de permeabilitatea selectivă a membranei ( K+ > Na+ ), prhttp://www.slideserve.com/elina/fiziologia-sistemului-nervosecum și de prezența ATP-azei Na+ / K+.

Figura nr. 5- Potențialul de repaus

În acest context, vorbim și de potențialul local care se realizează prin stimularea unei zone limitate a membranei celulare, se manifestă prin depolarizare – influx de ioni de Na+ sau Ca2+ și hiperpolarizare: creșterea efluxului de K+ și influx de Cl. Caracteristicile sunt următoarele: stimulii mai puternici determină o depolarizare mai mare, se însumează temporo-spațial dacă prin însumare ating un nivel critic, la nivelul conului axonal va fi generat un potențial de acțiune propagate.

Figura nr. 6 – Potențialul de repaus

Neuronii trec și prin potențialul de acțiune neuronal ce reprezintă inversarea rapidă și complet reversibilă a polarității membranei neuronale, care devine electric pozitivă la interior și electric negativă la exterior.

Figura nr. 7- Potențialul de acțiune

Din punct de vedere funcțional neuronii sunt clasificați ca fiind motori, senzitivi și de asociație. Aceștia îndeplinesc proprietăți precum conductibilitatea, excitabilitatea, degenerescența și regenerarea.

Figura nr. 8- Proprietățile neuronilor

În cele ce urmează, voi încerca să caracterizez cele patru proprietăți aferente neuronilor. Conform Dicționarului Explicativ al Limbii Române, conductibilitatea este o capacitate de propagare a influxului nervos, având posibilitatea de a conduce impulsurile în fibrele mielinice și amielinice.

Figura nr. 9- Procesul de conducere al impulsurilor în fibrele mielinice

Figura nr. 10- Procesul de conducere al impulsurilor în fibrele amielinice

Excitabilitatea este proprietatea celulelor de a răspunde la un stimul. Regenerarea este proprietatea neuronului de a se reface după anumite afronturi, în timp ce degenerescența se referă la degradarea neuronului în condiții de lezare serioasă a axonului. Creierul este format din miliarde de neuroni care utilizează energie electrică pentru a comunica între ei iar activarea sincronă a neuronilor generează o cantitate enormă de electricitate care poate fi măsurată cu ajutorul echipamentelor medicale. Organele de simț transmit informațiile codificate către creier în formă electrică (impulsuri) sau chimică (substanțe specifice și concentrația lor). Activitatea electrică a creierului se modifică în funcție de activitatea desfășurată la un moment dat. De pildă, undele cerebrale din timpul somnului sunt cu mult diferite de cele din starea obișnuită de veghe. În cortex, neuronii comunică unul cu celălalt pentru a transmite informații și pentru a realiza acțiuni conștiente (precum mișcarea unui braț). Comunicarea între neuroni se produce la nivel chimic si la nivel electric. Activitatea electrică tipică ce are loc în axoni ajunge la corpul celulelor din cortex, iar acestea eliberează un compus chimic (un “neurotransmițător”) care este recunoscut de către un neuron vecin care va trimite din nou un semnal electric de-a lungul axonului. Activitatea însumată a neuronilor generează undele cerebrale ce însumează niște pulsații electrice cu frecvențe diferite. În funcție de starea și caracteristicile activității electrice a creierului, undele cerebrale sunt de cinci tipuri: alfa, beta, gama, delta și teta.

Figura nr. 11- Tipuri de unde electrice ale creierului

Figura nr. 12- Stimularea electrică cerebrală

CAPITOLUL II- Noțiuni despre boală . Epilepsia

Toți oameni au mintea bolnavă.

Alfred de Vigny

2.1 Definiție

Epilepsia este boala nervoasă manifestată prin accese de convulsii și pierderea cunoștinței. Epilepsia este o boală cronică cerebrală de etiologie variată, care se caracterizează prin repetarea crizelor epileptice. Criza epileptică este o manifestare acută care rezultă dintr-o descărcare excesivă a unei populații de neuroni cerebrali, care implică o depolarizare haotică a acestora și propagarea descărcării la teritorii mai mult sau mai puțin extinse din creier, determinând modificări motorii, senzitivo-senzoriale, comportamentale, emoționale și/sau modificarea stării de conștiență și modificări EEG. Trebuie făcută diferența între termenul de criză epileptică și cel de epilepsie: criza epileptică este un sindrom, epilepsia este o boală. Pentru confirmarea diagnosticului de epilepsie trebuie să existe minim 2 crize epileptice neprovocate separate de un interval de minim 2 săptămâni (în afara unei afecțiuni acute), confirmare care se face de medicul neurolog. Atinge 0,5-2% din populație și poate apare la orice vârstă. Alături de formele secundare determinate de leziuni cerebrale sau de numeroase afecțiuni sistemice, există forme idiopatice în care nu se evidențiază, cu posibilitățile actuale de diagnostic, leziuni neurologice. Elementele clinice care definesc sindromul epileptic sunt tipul semiologic de criză epileptică, electroencefalograficele (EEG), statusul neurologic, etiologia, prognosticul și uneori răspunsul terapeutic.

2.2 Clasificare

I) Crize parțiale sau focale:

a) Crize parțiale sau focale simple: motorii, somatosenzitive, senzoriale, fonatorii, afazice, vegetative,

b) Crize parțiale sau focale complexe: absență temporală, crize psihomotorii, crize psihosenzoriale, crize cu manifestări intelectuale, crize cu manifestări afective.

II) Crize generalizate:

a) Crize generalizate convulsive: tonico-clonice, tonice, clonice, mioclonice, atone,

b) Crize generalizate tip absență: absențe tipice, absențe atipice.

III) Crize neclasificabile.

DESCRIEREA CRIZELOR EPILEPTICE

I) Crizele parțiale sau focale rezultă dintr-o descărcare localizată a neuronilor corticali și adesea au ca punct de plecare o leziune. Ele sunt de două tipuri: simple și complexe. În timpul crizelor focale simple starea de conștiență nu este pierdută. În timpul crizelor focale complexe starea de conștiență este modificată în sensul că pacientul pare confuz, neatent sau obnubilat, nu răspunde sau răspunde greșit la întrebări. Crizele parțiale se pot generaliza secundar.

Ia) Crizele parțiale (focale) simple pot fi:

motorii (epilepsia de lob frontal),

somato-senzitive (epilepsia de lob parietal),

senzoriale (vizuale-epilepsia de lob occipital; gustative-epilepsia operculară; auditive, olfactive, vertiginoase),

fonatorii,

afazice

vegetative

Crizele motorii pot fi somato-motorii jacksoniene, adversive, de arie motorie suplimentară, etc.

Crizele somato-motorii jacksoniene se caracterizează prin manifestări tonico clonice care interesează inițial un segment: fața sau un membru, brahial sau crural, și se extind progresiv pe tot hemicorpul. În acest caz, dacă criza debutează la nivelul extremității distale a membrului superior are un mers ascendent spre rădăcina sa, cuprinde apoi hemifața și apoi membrul inferior. Sediul descărcării epileptice este la nivelul frontalei ascendente controlaterale. EEG evidențiază un focar iritativ la acest nivel.

Crizele adversive se manifestă printr-o rotație laterală a capului și ochilor de partea opusă leziunii corticale. Pot fi însoțite și de rotația corpului, cu cădere (crize giratorii). EEG evidențiază un focar iritativ frontal.

Crizele de arie motorie suplimentară se manifestă printr-o vocalizare, prin hipertonia unui membru superior, care se îndepărtează de corp și se ridică în timp ce capul și ochii se rotează spre acest membru iar membrele inferioare prezintă o descărcare tonică. EEG evidențiază un focar iritativ central (arie motorie suplimentară).

Crizele somato-senzitive jacksoniene au aceleași localizări topografice (la nivelul segmentelor corporale ale pacientului) ca și crizele motorii jacksoniene și se manifestă prin parestezii localizate, cu mers ascendent de la extremitatea distală a membrului spre rădăcina sa (mers jacksonian). EEG evidențiază un focar iritativ centro-parietal.

Crizele vizuale se manifestă sub formă de halucinații vizuale simple (fosfene, pete, steluțe), interesând un hemicâmp vizual, sau sub formă de deficit vizual acut și regresiv sau sub formă de scotom sau hemianopsie. EEG evidențiază un focar iritativ occipital.

Crizele operculare se manifestă cu hipersalivație și masticație. EEG evidențiază un focar iritativ la nivelul operculului rolandic, deci fronto-temporal.

Crizele gustative se caracterizează prin perceperea eronată a anumitor gusturi.

Crizele auditive se caracterizează prin halucinații elementare (acufene, vâjăituri, pocnituri, etc.) și, mai rar, prin impresia de hipoacuzie.

Crizele olfactive se caracterizează prin halucinații elementare nedefinite dar adesea dezagreabile.

Crizele vertiginoase realizează un vertij rotator, care poate fi o descărcare parietală sau temporală.

Crizele fonatorii se manifestă prin oprirea vorbirii (baraj verbal), vocalizare (rostirea unor vocale sau silabe) sau palilalie (repetarea unuia sau mai multor cuvinte). Leziunea se află în regiunea rolandică. EEG evidențiază un focar epileptic frontal inferior sau temporal sau central (arie motorie suplimentară).

Crizele afazice se manifestă sub formă de afazie acută motorie (leziunea este la nivelul circumvoluției a treia frontale a emisferului dominant) sau de afazie acută senzorială (leziunea temporală posterioară a emisferului dominant). Crizele afazice se manifestă ca o afazie tranzitorie de tip expresiv sau receptiv. EEG evidențiază un focar iritativ frontal sau temporal.

Crizele vegetative se manifestă sub formă de hipersalivație, dureri abdominale sau precordiale, palpitații, hipertermie, crize respiratorii – hiperpnee paroxistică de 1-2 minute urmate de apnee, crize de hipertensiune arterială cu durata de 10-20 minute, bufeuri vasomotorii cu paloare, roșeață, hipersudorație, enurezis.

Ib) Crizele parțiale (focale) complexe pot fi sub formă de:

absență temporală,

crize psihomotorii,

crize psihosenzoriale,

crize cu manifestări intelectuale,

crize cu manifestări afective.

În timpul crizelor parțiale (focale) complexe descărcările neuronale interesează ariile cerebrale asociative.

Absența temporală sau pseudoabsența se caracterizează prin alterarea conștienței, bolnavul întrerupând orice activitate și orice legătură cu mediul înconjurător. Durează sub 30 de secunde. Se poate însoți de mișcări stereotipe automate ale buzelor, ale limbii sau mișcări de deglutiție.

Automatismele psihomotorii pot fi oro-alimentare (mișcări de masticație, lingere, sugere sau plescăitul buzelor), gesturi automate simple (frecarea mâinilor) sau gesturi automate complexe (deplasarea unei mobile, căutatul într-un portofel, descheiatul nasturilor), automatisme ambulatorii (deplasarea pe distanțe mari, în cursul căreia activitatea pare a fi mai mult sau mai puțin adaptată scopului), automatisme ale mimicii (exteriorizând starea afectivă a subiectului : neliniște, frică, bucurie) și automatisme verbale (recitări, murmure, cântat, fraze stereotipe).

Crizele psihosenzoriale se manifestă prin iluzii (percepții alterate) și halucinații (percepții fără obiect). Iluziile pot fi vizuale, auditive sau gustative. Halucinațiile pot fi somatognozice (senzații deformante ale diverselor segmente corporale sau absența lor), vizuale complexe (scene cinematografice, diverse personaje), auditive complexe (dialoguri, cântece), gustative sau olfactive complexe.

Crizele cu manifestări intelectuale se manifestă sub formă de stare de vis care poate fi o senzație de înstrăinare (jamais vu, jamais entendu, jamais vecu) sau o senzație de familiar ( deja văzut, deja auzit, deja trăit), fenomene de gândire forțată percepute ca pe niște ordine de execuție sau gânduri impuse care parazitează starea de conștiență.

Crizele afective și emoționale se manifestă sub formă de frică, teroare, tristețe, bucurie, extaz sau foame.

EEG arată vârfuri unilaterale sau bilaterale sau descărcări de unde lente în regiunile temporale sau fronto-temporale, în timpul crizei sau între crize.

II)Crizele generalizate se caracterizează prin pierderea conștienței cu sau fără manifestări motorii bilaterale, anomalii EEG generalizate și amnezia crizei. Ele pot fi convulsive și non convulsive.

IIa) Crizele generalizate convulsive sunt:

Criza generalizată primară tonico-clonică sau criza grand mal. Criza apare brusc, cu pierderea cunoștinței, cu cădere și risc de vătămare, păstrând uneori cicatrice revelatoare. Evoluează în trei faze:

– faza tonică cu durata de 10-20 secunde, este imediată și se traduce printr-o contractură a întregii musculaturi, cu membrele superioare în semiflexie, membrele inferioare în extensie, capul în extensie dorsală, globii oculari lateral și în sus, pleoapele contractate, pupilele midriatice, cu reflexul fotomotor abolit, reflex cornean abolit, maxilarele strânse (limbă mușcată) și contracția musculaturii toracice (care explică emisia unui strigăt puternic). Contractura musculaturii abdominale produce uneori evacuare bruscă de urină și materii fecale. Această fază se însoțește de apnee și cianoză.

– faza clonică este imediat următoarea și implică contracții musculare generalizate, bruște, violente, cu o nouă posibilitate de mușcare a limbii și emisie de salivă sanghinolentă. Durata totală a fazelor tonice și clonice este de 30 secunde până la 2 minute. La sfârșitul fazei, bolnavul prezintă gesturi incoerente și inconștiente de automatism: mestecă, rotează ochii, lovește din mâini sau din picioare, geme. Reflexele pupilare reapar, există frecvent semnul Babinski, bolnavul își recapătă culoarea normală a pielii.

– faza stertoroasă, cu respirații ample și zgomotoase (stertor = sforăit), bolnavul trece într-un somn profund cu hipotonie generalizată; treptat trece într-un somn liniștit, cu durată de câteva minute sau mai mult. Se trezește obosit, cu cefalee și curbatură. Uneori persistă semne focale de deficit (hemipareză sau afazie) care dispar în câteva ore sau chiar zile.

Subiectul păstrează amnezia completă a crizei.

Creșterea creatinkinazei, descrierea crizei de către anturaj, mușcătura limbii și pierderea urinei constituie argumente asupra diagnosticului retrospectiv al unei crize epileptice.

Criza epileptică tonico-clonică poate începe cu o fază prodromală cu manifestări constante la fiecare bolnav (mioclonii, parestezii, fosfene, cefalee, amețeli, anxietate, greață, poliurie, etc), și apare înaintea crizei cu ore sau zile.

Aura este expresia clinică a primelor descărcări neuronale anormale, precede cu secunde sau minute criza generalizată și constă în fenomene motorii, senzitive, senzoriale, vegetative sau psihice. Localizează focarul epileptic, aura poate fi privită ca o criză parțială simplă, pacienții cu aură au epilepsie parțială cu generalizare secundară și nu epilepsie primar generalizată.

Electroencefalograma în criza grand mal se traduce prin ritm recrutant în faza tonică (frecvente vârfuri rapide), vârf- undă și polivârfuri- unde în faza clonică și unde lente în faza stertoroasă postcritică.

Alături de crizele generalizate tonico-clonice mai pot fi observate:

– crize generalizate tonice pure sau clonice pure.

– crize mioclonice masive, bilaterale, a căror expresie clinică se rezumă la o descărcare bruscă și scurtă de secuse musculare bilaterale și simetrice, interesând musculatura axială, extremitatea cefalică (flexia capului), membrele superioare și membrele inferioare, cu cădere. Aceste crize apar în momentul trezirii și se traduc electric printr-un bufeu difuz de polivârfuri-unde bilaterale și simetrice declanșate de stimularea luminoasă intermitentă. EEG evidențiază descărcări de polivârfuri- unde sau unde ascuțite sau lente în timpul crizelor sau între crize.

– crize atone care se manifestă printr-o pierdere bruscă a tonusului muscular, cu flexia capului și derobarea membrelor inferioare, cu cădere. EEG arată polivârfuri și unde lente.

IIb) Crizele generalizate tip absență pot fi:

– absențele tipice – petit mal – au durata de 1-10 secunde, bolnavul își întrerupe brusc activitatea pe care o desfășura, rămâne imobilizat într-o pozitie fixă, ca o statuie, faciesul devine fijat cu o privire fixă inexpresivă. Criza se termină brusc, bolnavul își reia activitatea de unde a întrerupt-o. Când absența este foarte scurtă, tulburarea fugitivă a stării de conștiență este greu de diferențiat de o tulburare de atenție. Apare de regulă la copii cu vârste cuprinse între 4 și 12 ani și sunt câteva zeci de crize pe zi. EEG este tipică (patognomonică): descărcări bilaterale, bruste, simetrice și sincrone de vârf-undă cu o frecvență de 3 cicli/secundă. Apariția absențelor este favorizată de hiperpnee.

– absențele atipice sunt absențele însoțite de alte fenomene:

-absențe cu fenomene mioclonice (cu mioclonii ritmice de 3 cicli/secundă, limitate la nivelul pleoapelor sau bărbiei și buzelor),

-absențe cu fenomene tonice retropulsive (cu tendință la cădere spre spate sau retroflexia capului, cu ascensiunea globilor oculari),

-absențe atone (cu diminuarea sau abolirea tonusului postural),

-absențe cu automatisme gestuale,

-absențe cu fenomene vegetative (absențe enuretice- cu pierderea urinei).

III)Crizele neclasificabile în care sunt grupate spasmele infantile (sindromul West), sindromul Lennox-Gastaut, epilepsia reflexă, epilepsia parțială continuă, etc.

Spasmele infantile (sindromul West) sunt un tip de crize proprii sugarului, aociate cu retard mental și anomalii EEG paroxistice, ce realizează un tablou caracteristic numit hipsaritmie (hypsos = înălțime, rhythmos = ritm; pe EEG în stare de veghe apare o succesiune neîntreruptă de unde lente și de vârfuri, de amplitudine foarte mare, fără nici o sincronizare între ele). Spasmele infantile reprezintă în majoritatea cazurilor expresia unor leziuni cerebrale, fie în cadrul unei encefalopatii difuze, fie în cadrul unor leziuni focale cerebrale progresive sau nonprogresive.

Sindromul Lennox-Gastaut este o formă gravă de epilepsie, cu debut între 1 și 8 ani, este o encefalopatie ce duce la întârziere psihică importantă. Frecvența crizelor este mare, varietatea lor este mare (crize tonico-axiale, atone, absențe atipice, mioclonii, crize tonico-clonice generalizate, etc), copilul prezintă anomalii cranio-cerebrale, modificări imagistice: hidrocefalie, atrofie cerebrală, etc.

Epilepsiile reflexe sunt cele care sunt precedate de un mod specific de declanșare: fotomioclonice (stimulare fotică, televiziune, jocuri video, închiderea ochilor, clipit, culori), somatosenzoriale (lovire sau atingere, imersiunea în apă fierbinte, spălarea pe dinți), muzicogene (muzică, voci specifice, sunete specifice), epilepsiile legate de lectură, calcul, rezolvarea unor probleme de șah sau matematică, jocul de cărți, etc.

Epilepsia parțială continuă Kojewnikow constituie un status epileptic somato-motor caracterizat prin durata și localizarea secuselor musculare într-un teritoriu foarte restrâns.

2.3 Simptomatologia

Printre formele clinice se numără epilepsia generalizată care presupune mai multe faze și anume: criza majoră (Grand-mal), criza minoră (Petit-mal).

În acest context vorbim și despre epilepsia localizată care poate fi categorisită ca motorie, senzitivă, vegetativă sau cu forme particulare.

Criza paroxistică majoră are mai multe faze:prodomul, aura epileptic, accesul convulsivant, faza stertoroasă.

În cele ce urmează, am prezentat pe scurt fiecare dintre aceste faze.

Prodomul

De obicei precede cu câteva ore sau zile instalarea crizei. Apar manifestări de tip motor, senzitiv, vegetativ, tulburări psihice. Bolnavii sunt conștienți de aceste simptome. Simptomele care apar în prodom, de tip motor-mioclonii localizate într-un anumit segment, de tip vegetativ (căscat, strănut, mestecat involuntar), de tip senzitiv (amorțeli), tulburări de auz (acufene), tulburări de vedere (puncte strălucitoare), gust, miros neplăcut, tulburări psihice, depresie, indispoziție, anxietate, euforie, neliniște.

Aura

Aura epileptică are o durată foarte scurtă și prezintă particularități individuale. Bolnavul poate să-și ia primele măsuri de precauție.

Manifestări: tulburări ale analizatorului olfactiv, gustativ, senzitiv, motor. Aura nu apare întotdeauna. Debutul este în general brutal, cu paloare bruscă, strigăt și pierderea cunoștinței precum și prăbușirea bolnavului.

Accesul convulsivant

Accesul convulsivant are două faze: una tonică, scurtă, care durează 20-30 de secunde cu contractura generalizată, ochii imobili, pupile midriatice, abolirea reflexului fotomotor și a reflexului cornean, cianoza, apnee – prin contractura diafragmului, emisiuni involuntare de urină și materii fecale, și o faza clonică. Faza clonică – bolnavul prezintă contracturi succesive și ritmice de scurtă durată, generalizate, urmate de mușcarea limbii și apariția la nivelul gurii a unei spume abundente și uneori sangvinolente. Faza clonică durează 1-2 minute.

Faza stertoroasă

Durează de la câteva minute până la câteva ore. Bolnavul se află într-un somn profund (comatos), musculatura este relaxată, reflexele fotomotor cornean și reflexele osteondioase sunt abolite. Poate exista reflexul Babinski lateral.

Uneori crizele se repetă la nesfârșit – crize “subinrante”, instalându-se starea de rău comițial, care constituie o urgență medicală – exitusul putându-se produce prin edem pulmonar acut, edem cerebral sau hemoragii cerebrale.

Criza paroxixtică minoră (petit mal, absențe)

Accesul este de scurtă durată (câteva secunde), suprimarea conștiinței nu este urmată de cădere și convulsii. Bolnavul își întrerupe brusc activitatea, devine palid, scapă obiectele din mâini, stă împietrit, apoi își reia activitatea fără a avea cunoștința crizei.

La copil se pot întâlni frecvente crize de genul absențelor, chiar până la 50-100/zi – pienolopsia.

Epilepsia motorie – paroxisme convulsive localizate la nivelul unui segment al corpului (față, membre). Bolnavul este conșient de aceste crize (secuse motorii de contractură – crize Jacksoniene, urmate sau nu de o criză majoră).

Epilepsia senzitivă – crize jacksoniene senzitive: amorțeală, răceală, fierbințeală, cu posibilitate de extindere. Criza durează puțin (până la un minut), bolnavul este conștient.

Epilepsia vegetativă – localizată la nivelul hipotalamusului, este manifestată prin tulburări sub formă de accese vasomotorii: căldură, răceală, tulburări de culoare: paloare, roșeață, cianoză, crize de salivație, epigastrologii, crize ambulatorii motorii, chiar complexe, cu deplasarea bolnavului.

Echivalența comițială – localizată la nivelul unui lob temporal. Bolnavul prezintă stări de vis, halucinații, crize ambulatorii motorii, chiar complexe cu deplasarea bolnavului.

2.4. Tipuri de diagnostic

Depind de gravitatea leziunilor cerebrale, aplicarea corectă a tratamentului și condițiile de asistență medico-socială aplicată bolnavului. Evoluția, deși de durată sau cronică, este puternic influențată de aplicarea judicioasă a tratamentului și corecta folosire a complexului de măsuri recuperatorii.

2.4.1 Diagnosticul pozitiv

Diagnosticul pozitiv de criză epileptică este susținut de:

• Debut brusc (paroxistic);

• Durată scurtă (secunde-minute);

• Semne de suferință a unei arii cerebrale (ex: mișcări sau posturi involuntare; halucinații vizuale, auditive, olfactive; parestezii etc.);

• și/sau modificarea stării de conștiență, cu sau fără păstrarea posturii, cu amnezia totală a episodului;

• Sfârșit brusc, cu revenirea la statusul anterior crizei;

• Post-criză: somnolență, mialgii, confuzie-tranzitorii

2.4.2 Diagnosticul diferențial

Diagnosticul diferențial se face cu:

Convulsiile febrile – frecvențe la copilul de 1-3 ani. În primel ore de la declanșarea febrei, puseul febril este mare: 40-41 grade C. Copilul prezintă o singură criză, nu respectă succesiunea fazelor din criza epileptică.

Crize de spasmofilie (tetanie) – se pot însoți de pierderea cunoștinței, cădere, dar nu respectă succesiunea fazelor din criza epileptică, nu prezintă faza stertoroasă, nu are semne neurologice.

Crize dismetabolice – are tablou semnificativ: bolnavul este flămând înainte de cădere, este anxios, neliniștit, are transpirații reci. Glicemia este scăzută. EEG normal.

Crize uremice – ureea este crescută, bolnavul prezintă antecedente renale. Crizele sunt tipice, nu respectă succesiunea din criza epileptică, nu prezintă amnezia crizei. EEG normal.

Crize de pierdere a cunoștinței cu contracturi tonico-clonice după acțiunea unor factori: electroșocm cu electrocuție, insolație (edem cerebral). Criza nu prezintă toate fazele din criza epileptică, factorii care acționează se cunosc.

Epilepsia alcoolică.

Crizele de isterie – prezențe mai frecvente la femei, sunt declarați de factori psihici, în prezența anturajului pentru a impresiona. Își alege locul pentru cădere. Poate fi scoasă din criză prin excitanți puternici (udare cu apă, ciupire, pălmuire, compresiune pe oase). Nu are semne neurologice, nici modificări EEG.

2.5 Profilaxie. Tratament

Prin tratarea epilepsiei se urmărește obținerea încetării crizelor epileptice, fără afectarea funcțiilor de relație și vegetative ale organismului.

Mijloace de tratament folosite:

igieno – dietetice (profilactice)

medicale

chirurgicale

Conduita igieno-dietetică:

abținerea totală de la consumul de băuturi alcoolice care generează și favorizează apariția manifestărilor epileptice, precum și substanțe și droguri epileptogene.

evitarea consumului excesiv de lichide și sare – favorizează apariția dezechilibrelor hidro-electrolitice.

alimentație obișnuită fără excluderea grăsimilor, regimul cetogen este considerat anticonvulsivant.

evitarea atmosferii combinate și expunerea îndelungată la temperaturi ridicate (accentuează hipoxia cerebrală).

îndepărtarea factorilor care scad pragul de excitabilitate encefalică, ami ales la copii (vegetații adenoidiene, focare septice, parazitoze intestinale, corectarea dezechilibrelor endocrino-umorale); supravegherea proceselor febrile la copiii cu predispoziție convulsivantă.

2.5.1 Aspecte privind recuperarea bolnavilor de epilepsie

Alegerea profesiei

În dirijarea epilepticilor spre anumite profesii, “scara de risc permisibil”, elaborată de GOODELASS, împarte diferite tipuri de preocupări în 5 categorii, după cum urmează:

Grupa de risc minim (epilepticii care prezintă crizele cele mai severe) – pot efectua diferite munci la domiciliu: pot lucra în ateliere (cu măsuri de protecție), pot folosi unelte, dar nu pot lucra la diferite mașini sau dispozitive care pot genera accidente.

Categoria riscului minor permisibil – efectuarea diferitelor munci de birou sau de mișcare de mărfuri (dar numai cu mecanizare protejată), munci care nu periclitează epilepticul într-o eventuală criză.

Categoria riscului moderat permisibil – munci care nu necesită o supraveghere permanentă, diferite prestări, activități, care nu prezintă diferite responsabilități privitor la activitatea altora.

Categoria riscului mare permisibil – se permit aproape fără restricții mai toate activitățile, inclusiv conducerea autovehiculelor.

Categoria riscului maxim permisibil – nu cunoaște restricții la încadrare.

Activități care se contraindică epilepticilor:

munci fizice intelectuale grele (suprasolicitante)

munci în subteran

muncă la înălțime, în apropierea focurilor și apelor

conducerea diferitelor vehicule mecanizate

munci cu expunere la diferite noxe

munca în ture de noapte.

Dispenzarizarea bolnavilor epileptici

Dispensarizarea teritorială a epilepticilor la nivelul unor servicii de specialitate este cea mai eficientă metodă de asistență ambulatorie a bolnavilor. Dispensarizarea trebuie să înceapă cu întocmirea unei evidențe teritoriale exhaustive a bolnavilor.

Bolnavii ajunși la tratament conservator vor fi dirijați terapeutic de un medic specialist neurolog și psihiatru. Asistența medicală aduce indicații și sfaturi la cunoștința bolnavului și a persoanelor care ajung în contact zi de zi cu bolnavul, sfaturi în ceea ce privește modul de viață al acestuia.

Atât bolnavul cât și aparținătorii trebuie să cunoască și să respecte disciplina tratamentului, modul de viață ce se cere realizat precum și locurile periculoase care trebuiesc evitate: foc, ape, înălțime. Se insistă asupra pericolului de consumare a băuturilor alcoolice și asupra evitării stressurilor și a suprasolicitărilor.

Dispensarizarea se face conform unui program periodic, și anume: în cazul unei evoluții favorabile a bolii, aceștia vor fi chemați la serviciul de specialitate cam la 6 luni interval, și mai frecvent în cazul unor evoluții nefavorabile.

O deosebită însemnătate trebuie să aibă în dispensare acordarea unui sprijin posibil, rezonabil și competent și organizarea vieții sociale a bolnavuluii epileptic în probleme deosebite, ca: utilizarea timpului liber al epilepticului, practicarea sportului, sexualitatea, căsătoria, problema descendenților, alăptarea, divorțul, etc.

Epilepsia și căsătoria

Căsătoria pentru mulți epileptici este o adevărată dilemă, frământările îndelungate, care se finalizează până la urmă în situații nerezolvate, tentative falimentare și frustrații. Complexul de inferioritate în care trăiește majoritatea epilepticilor, neîncrederea și inhibiția lor, precum și încadrarea într-o anumită categorie de handicapați ai societății îngreunează întemeierea unei căsătorii.

De aceea se impune imperativul social-moral, că epilepsia nu poate fi tăinuită între partenerii care vor să se căsătorească.

Descoperirea ulterioară a bolii de către partenerul celălalt, poate duce la o scindare ireparabilă între parteneri.

Căsătoria epilepticilor trebuie contraindicată îndeosebi în trei situații:

când partenerul epileptic, sau amândoi, pe lângă boala propriu-zisă sunt și oligofreni

dacă sunt epileptici amândoi partenerii

în cazul în care unul din parteneri ale tulburări comportamentale grave pe lângă epilepsie

Epilepsia și sarcina

Epilepsia nu este o boală ereditară, dar ține cont de o predispoziție convulsivantă crescută. Actualmente se estimează transmiterea genetică la o frecvență de 2 – 3%. Viața sexuală echilibrată nu dăunează epilepticului. Statisticile arată că dintre femeile epileptice, în perioada de gestație au născut feți vii, în vreme ce 100% dintre bărbații epileptici au avut descendenți vii.

S-a constata deasemeni că paroxismele epileptice nu exercită influență nocivă asupra sarcinii.

Chiar apariția crizei în timpul travaliului poate permite decurgerea nașterii per vias naturales.

Alte probleme medico-sociale la epileptici

Conducerea autovehiculelor de către bolnavii epileptici a suscitat discuții foarte aprinse. Traficul rutier devine din ce în ce mai crescut, iar circulația un act de mare complexitate , ce solicită sub aspect fizic și pshic din ce în ce mai mult și pe omul sănătos. Intrarea epilepticului în acest flux reprezintă un mare hazard, fiind unanim admis că oboseala, tensiunea, căldura, stresurile, sunt factori favorizanți ai apariției paroxismelor, momentele cele mai neașteptate.

Problema criminalității printre epileptici. Frecvența criminalității la epilepticii fără tulburări psihice nu diferă de cea a populației generale. Formele de epilepsie cu tulburări psihice mari pot fi legate de unele delicte, crime sexuale, efectuate în timpul acceselor.

Asigurările pe viață împotriva accidentelor. Din acest punct de vedere un bolnav epileptic prezintă o creștere a riscului la accidente cam de opt ori mai mare decât în cazul populației generale.

CAPITOLUL III – Rolul asistentei medicale în îngrijirea pacientului cu epilepsie

Pentru persoana bolnavă foarte importantă este explorarea clinică, însă pe lângă aceasta explorarea paraclinică a devenit din ce în ce mai folosită și apreciată. Prin intermediul activității paraclinice bolnavul este examinat și trebuie să fie cunoscută atât de către medic cât și de către asistentul medical.

Asistentul medical participă la aplicarea metodelor moderne de investigație și tratament ale bolnavilor. Acesta trebuie să aibă cunoștințe de specialitate, o serie de calități (punctualitate, devotament, datoria păstrării secretului medical, afecțiune și devotament față de pacienții internați, atitudine corespunzătoare cu gravitatea bolii pacienților), dar și imunizări (vaccinări) pentru asigurarea stării de sănătate.

Rolul asistentului este unul foarte complex, astfel acesta:

– trebuie să manifeste o atitudine de bunăvoință și înțelegere față de pacient.

– trebuie să respecte demnitatea umană a bolnavului psihic pentru a-i putea câștiga încrederea.

– trebuie să manifeste mult tact, răbdare, observație foarte atentă pentru a preveni eventualele crize periculoase ale bolnavului.

– încă de la prima internare va lua măsuri de preluare a obiectelor tăioase, briceag, brici, lamă de ras, chibrituri, brichete etc.

– cu ocazia dezbrăcării, îmbăierii bolnavului, asistenta trebuie să fie atentă la eventualele subfuziuni sanguine, hematoame sau leziuni mai profunde de pe suprafața tegumentelor, care puteau fi provocate de însuși bolnavul sau să îl fi lezat în momente de inconștiență sau stare convulsivă.

– în afară de supravegherea obișnuită a funcțiilor somatice, obișnuite la toate secțiile de spital, la secțiile de psihiatrie trebuie urmărit cu atenție consumul cantităților de lichide, modul de alimentație, ca și funcțiile de evacuare, întrucât bolnavii, de multe ori, dau informații eronate sau deloc.

Internarea în spital a bolnavilor constituie puntea dintre viața normală pe care acesta a avut-o pană atunci și starea de infirmitate. Astfel, personalul medical trebuie să depună tot efortul necesar să îi asigure pacientului condițiile necesare și să îl menajeze cat mai mult posibil.

Internarea constituie primul contact al pacientului cu spitalul, astfel este foarte importantă câștigarea încrederii bolnavului pentru o bună colaborare în viitor.

Dacă colaborarea pornește greșit cu greu bolnavul își recâștigă încrederea în personalul spitalului, iar acest incident va dăuna procesului de vindecare.

Înaintea internării bolnavul este examinat de către medicul de gardă și i se va întocmi fișa de observație a acestuia. Apoi, bolnavul va fi condus spre salon, unde va primi un pat în care acesta își va petrece cea mai mare parte a timpului și locul unde i se va asigura îngrijirea.

Asistentul medical este cel care va pregăti patul pacientului cu una-două perne, pătură, lenjerie de pat, mușama sau aleză, sac de rufe murdare etc. După terminarea examenului clinic efectuat de către medicul de gardă, pacientul se află permanent sub supravegherea medicală. Asistentul medical monitorizează permanent starea bolnavului, evoluția acestuia precum și modificările care pot apărea în evoluția bolnavului.

Pe parcursul șederii pacientului în spital, acesta este permanent supravegheat iar funcțiile vitale îi sunt monitorizate.

CAPITOLUL IV – Cazuri clinice

 CAZUL 1

I. CULEGERE DE DATE

1. DATE GENERALE DESPRE PACIENT  (fixe si variabile)

Initialele pacient…I.G……..vârsta …48…sexul…masculin…….. starea civilă…necăsătorit; nr. copii: nu are; religia:ortodox…… profesia……………………………….ocupatia……pensionar pe caz de boală

Mediul de locuit…rural(localitatea Dărăști)………. Casa/apartament ………………nr. camere ………locuieste (singur/cu sot(ie)/cu copii/cu parinti/institutionalizat……locuiește cu mama.

2. STIL  DE VIAȚĂ

Obiceiuri:  

alimentare………………………………………………………….dieta/regim……………………………,

− de munca…………………………………………………………………………………………………..,

− de a se odihni si dormi…………………………………………………………………………………,

− de a practica exercitii fizice/miscare……………………………………………………………………,

− de a petrece timpul liber…………………………………………………………………………………,

− consuma alcool (da/nu/ocazional) ……NU……………..felul bauturii……………………..cantitatea…………

− fumeaza (da/nu/ocazional)………………. nr. tigari /zi…………………nefumator

3. Antecedente patologice: – afectiuni care îi cauzeaza probleme de dependenta:

− af. respiratorii………asfixie…………………………………………………………………

− af. cardiace………………………………………………………………………………………….

− af. locomotorii…………inerție psihomotorie………………

− af. senzoriale…………………………………………………………………………………………

− Operatii/interventii/anul………………………………………………

− alte af……………

− Alergiii cunoscute la……………………………………………..………………………,

− Proteza dentara (da/nu)……………….., stimulator cardiac (da/nu)…………….., din anul………, alte proteze…………., lentile de contact/ochelari(da/nu)………………dioptrii…………….trat. urmate in prezent (da/nu)……cu………………………………………………………………………..

…………………………………………………………………………………………………………

4. Istoric menstrual: menarha………., caracteristicile ciclului menstrual: ritmul…………………, durata…………, cantitate/flux………….., simptome inainte si in timpul perioadei………………………

……………………………………………………………………………………………………………..

patologie ginecologica………………………………………………………………………………………

…………………………………………………………………………………..

5. Istoric obstetrical: metoda contraceptiva folosită………………………., nr.sarcini………………., avorturi (cauza si varsta sarcinii)………… …………………………………., patologie obstetricala (in timpul sarcini)………………………………………………………………………………………………

……………………………………………………………………………………………………..

6. Motivul internarii/prezentarii la medic/data ……………………………………………………………

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

7. Istoricul bolii actuale (ce s-a intamplat de la debut si pana in present) …………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

8. Parametri actuali ai stării de sănătate (data cand facem  planul de îngrijire)

G =……kg, I =…….cm, T =……0C, P =…../min, R =…./min, TA =………..mmHg, , diureza……..

aspectul tegumentelor si mucoaselor………………………………………………………………..

Diagnostic medical:……………………………………………………………………………………………………

Investigatii paraclinice/analize de laborator  efectuate pana  in prezent (valori patologice) …………………………………………………………………………………………………………………………….………………………………………………………………………………………………………………………

……………………..……………………………………………………………………………………………………

Tratament recomandat de medic: denumire, doza, orar, cale de administrare………………………….

II. Analiza si interpretarea datelor culese

Identificarea principalelor nevoi fundamentale afectate + problemele de dependent specifice acelei nevoi 

(ex. la nevoia de a avea temperatura in limite normale problema de dependenta este Hipertermia)

– Clasificare problemelor de dependenta in probleme actuale si potentiale (risc)

Ierarhizarea problemelor de dependenta pe priorități de îngrijire in functie de gardul de afectare al starii de sanatate si confort al pacientului

Ex.

1. Nevoia  de a avea temp. in limite normale – P.Hipertermie (T= 40 0C)

2. Nevoia de a avea o buna respiratie si circulatie – P. Hipotensiune (T.A.=105/60 mm Hg)

3. Nevoia de a elimina – P. varsaturi matinale

4. Nevoia de a se alimenta si hidrata – P. constipatie

Dgn. de nursing: 1. Hipertermie cauzata de procesul  infectios …. manifestata prin T = 40 0C, frison, transpiratii, tegumente hiperemice

III. Planificarea ingrijirilor:

– Stabilirea obiectivelor de ingrijire

– Planificare interventiilor autonome si delegate

 CAZUL 2

I. CULEGERE DE DATE

1. DATE GENERALE DESPRE PACIENT  (fixe si variabile)

Initialele pacient…B.B.M……..varsta 18……sexul……masculin….. starea civila……necasatorit……… nr. copii – nu are_ religia………ortodox……… profesia ……………………………….ocupatia…………elev………………conditii la locul de munca………………………………

Mediul de locuit (urban/rural)………… rural……………. Casa/apartament ………………nr. camere ………locuieste (singur/cu sot(ie)/cu copii/cu parinti/institutionalizat……………locuiește cu părinții………………………

2. STIL  DE VIATA

Obiceiuri:  

alimentare………………………………………………………….dieta/regim……………………………,

− de munca…………………………………………………………………………………………………..,

− de a se odihni si dormi…………………………………………………………………………………,

− de a practica exercitii fizice/miscare……………………………………………………………………,

− de a petrece timpul liber…………………………………………………………………………………,

− consuma alcool (da/nu/ocazional) …………………..felul bauturii……………………..cantitatea…………

− fumeaza (da/nu/ocazional)………………. nr. tigari /zi………………………

3. Antecedente patologice: – afectiuni care îi cauzeaza probleme de dependenta:

− af. respiratorii……………………………………………………………………………………….

− af. cardiace……………………………………………………………………………………………..

− af. locomotorii…………………………………………………………………………………………

− af. senzoriale…………………………………………………………………………………………

− Operatii/interventii/anul………………………………………………

− alte af……………………………………………………………………………………………………

− Alergiii cunoscute la……………………………………………..………………………,

− Proteza dentara (da/nu)……………….., stimulator cardiac (da/nu)…………….., din anul………, alte proteze…………., lentile de contact/ochelari(da/nu)………………dioptrii…………….trat. urmate in prezent (da/nu)……cu………………………………………………………………………..

4. Istoric menstrual: menarha………., caracteristicile ciclului menstrual: ritmul…………………, durata…………, cantitate/flux………….., simptome inainte si in timpul perioadei………………………

……………………………………………………………………………………………………

patologie ginecologica………………………………………………………………………………………

…………………………………………………………………………………..

5. Istoric obstetrical: metoda contraceptiva folosită………………………., nr.sarcini………………., avorturi (cauza si varsta sarcinii)………… …………………………………., patologie obstetricala (in timpul sarcini)………………………………………………………………………………………………

……………………………………………………………………………………………………..

 6. Motivul internarii/prezentarii la medic/data ……………………………………………………………

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

7. Istoricul bolii actuale (ce s-a intamplat de la debut si pana in present) …………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

8. Parametri actuali ai stării de sănătate (data cand facem  planul de îngrijire)

G =……kg, I =…….cm, T =……0C, P =…../min, R =…./min, TA =………..mmHg, , diureza……..

aspectul tegumentelor si mucoaselor………………………………………………………………..

Diagnostic medical:……………………………………………………………………………………………………

Investigatii paraclinice/analize de laborator  efectuate pana  in prezent (valori patologice) …………………………………………………………………………………………………………………………….………………………………………………………………………………………………………………………

……………………..……………………………………………………………………………………………………

Tratament recomandat de medic: denumire, doza, orar, cale de administrare………………………….

II. Analiza si interpretarea datelor culese

Identificarea principalelor nevoi fundamentale afectate + problemele de dependent specifice acelei nevoi 

(ex. la nevoia de a avea temperatura in limite normale problema de dependenta este Hipertermia)

– Clasificare problemelor de dependenta in probleme actuale si potentiale (risc)

Ierarhizarea problemelor de dependenta pe priorități de îngrijire in functie de gardul de afectare al starii de sanatate si confort al pacientului

Ex.

1. Nevoia  de a avea temp. in limite normale – P.Hipertermie (T= 40 0C)

2. Nevoia de a avea o buna respiratie si circulatie – P. Hipotensiune (T.A.=105/60 mm Hg)

3. Nevoia de a elimina – P. varsaturi matinale

4. Nevoia de a se alimenta si hidrata – P. constipatie

Dgn. de nursing: 1. Hipertermie cauzata de procesul  infectios …. manifestata prin T = 40 0C, frison, transpiratii, tegumente hiperemice

III. Planificarea ingrijirilor:

– Stabilirea obiectivelor de ingrijire

– Planificare interventiilor autonome si delegate

CAZUL 3

I. CULEGERE DE DATE

1. DATE GENERALE DESPRE PACIENT  (fixe si variabile)

Initialele pacient………..varsta ……sexul……….. starea civila…………… nr. copii __  religia……………… profesia ……………………………….ocupatia…………………………conditii la locul de munca……

…………………………………………………………………………………………………………………

Mediul de locuit (urban/rural)………………………. Casa/apartament ………………nr. camere ………locuieste (singur/cu sot(ie)/cu copii/cu parinti/institutionalizat…………………………………………………………………..

2. STIL  DE VIATA

Obiceiuri:  

alimentare………………………………………………………….dieta/regim……………………………,

− de munca…………………………………………………………………………………………………..,

− de a se odihni si dormi…………………………………………………………………………………,

− de a practica exercitii fizice/miscare……………………………………………………………………,

− de a petrece timpul liber…………………………………………………………………………………,

− consuma alcool (da/nu/ocazional) …………………..felul bauturii……………………..cantitatea…………

− fumeaza (da/nu/ocazional)………………. nr. tigari /zi………………………

3. Antecedente patologice: – afectiuni care îi cauzeaza probleme de dependenta:

− af. respiratorii……………………………………………………………………………………….

− af. cardiace……………………………………………………………………………………………..

− af. locomotorii…………………………………………………………………………………………

− af. senzoriale…………………………………………………………………………………………

− Operatii/interventii/anul………………………………………………

− alte af……………………………………………………………………………………………………

− Alergiii cunoscute la……………………………………………..………………………,

− Proteza dentara (da/nu)……………….., stimulator cardiac (da/nu)…………….., din anul………, alte proteze…………., lentile de contact/ochelari(da/nu)………………dioptrii…………….trat. urmate in prezent (da/nu)……cu………………………………………………………………………..

…………………………………………………………………………………………………………

4. Istoric menstrual: menarha………., caracteristicile ciclului menstrual: ritmul…………………, durata…………, cantitate/flux………….., simptome inainte si in timpul perioadei………………………

……………………………………………………………………………………………………………..

patologie ginecologica………………………………………………………………………………………

…………………………………………………………………………………..

5. Istoric obstetrical: metoda contraceptiva folosită………………………., nr.sarcini………………., avorturi (cauza si varsta sarcinii)………… …………………………………., patologie obstetricala (in timpul sarcini)………………………………………………………………………………………………

……………………………………………………………………………………………………..

6. Motivul internarii/prezentarii la medic/data ……………………………………………………………

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

7. Istoricul bolii actuale (ce s-a intamplat de la debut si pana in present) …………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

8. Parametri actuali ai stării de sănătate (data cand facem  planul de îngrijire)

G =……kg, I =…….cm, T =……0C, P =…../min, R =…./min, TA =………..mmHg, , diureza……..

aspectul tegumentelor si mucoaselor………………………………………………………………..

Diagnostic medical:……………………………………………………………………………………………………

Investigatii paraclinice/analize de laborator  efectuate pana  in prezent (valori patologice) …………………………………………………………………………………………………………………………….………………………………………………………………………………………………………………………

……………………..……………………………………………………………………………………………………

Tratament recomandat de medic: denumire, doza, orar, cale de administrare………………………….

II. Analiza si interpretarea datelor culese

Identificarea principalelor nevoi fundamentale afectate + problemele de dependent specifice acelei nevoi 

(ex. la nevoia de a avea temperatura in limite normale problema de dependenta este Hipertermia)

– Clasificare problemelor de dependenta in probleme actuale si potentiale (risc)

Ierarhizarea problemelor de dependenta pe priorități de îngrijire in functie de gardul de afectare al starii de sanatate si confort al pacientului

Ex.

1. Nevoia  de a avea temp. in limite normale – P.Hipertermie (T= 40 0C)

2. Nevoia de a avea o buna respiratie si circulatie – P. Hipotensiune (T.A.=105/60 mm Hg)

3. Nevoia de a elimina – P. varsaturi matinale

4. Nevoia de a se alimenta si hidrata – P. constipatie

Dgn. de nursing: 1. Hipertermie cauzata de procesul  infectios …. manifestata prin T = 40 0C, frison, transpiratii, tegumente hiperemice

III. Planificarea ingrijirilor:

– Stabilirea obiectivelor de ingrijire

– Planificare interventiilor autonome si delegate