Infractiunea de Viol Si Infractiunea de Agresiune Sexuala

Infracțiunea de viol și infracțiunea de agresiune sexuală

Introducere

Capitolul 1

Incriminarea infracțiunii de viol și agresiune sexuală

1.1. Definiția actului de viol

1.2. Scurt istoric al incriminării violului

1.3. Modalități de violență sexuală

1.4. Ancestralitatea violului

1.5. Evoluția psiho-socială a violului

1.6. Violul în doctrină

1.7. Agenti influientatori ai violului

1.8. Definirea victimologiei violului

1.9. Criteriile încriminării violului

1.10. Reglementarea infracțiunii de viol și agresiune sexuală

Capitolul 2

Conținutul infracțiunii de viol și al agresiunii sexuale

2.1. Conținutul legal

2.2. Condiții preexistente

2.2.1. Obiectul infracțiunii

2.2.1.1. Obiectul juridic special

2.2.1.2. Obiectul material

2.2.2. Subiecții infracțiunii de viol și de agresiuni sexuale

2.2.2.1. Subiectul activ

2.2.2.2. Subiectul pasiv

2.3. Conținutul constitutiv al infracțiunii de viol și al agresiunii sexuale

2.3.1. Latura activă

2.3.1.1. Elementul material

2.3.1.2. Urmarea imediată

2.3.1.3. Raportul de cauzalitate

2.3.2. Latura subiectivă

2.4. Forme. Sancțiuni

2.4.1. Forme

2.4.2. Sancțiuni

2.5. Aspecte procesuale

Capitolul 3

Actele de probațiune a violului

3.1. Expertiza în cazul infracțiunilor de viol

3.2. Demonstrarea existenței raportului sexual

3.3. Stabilirea constrângerii

3.4. Stabilirea datei consumării raportului sexual:-maturitatea sexual

3.5. Constrângerea bărbatului la raport sexual

3.6. Tentativa de viol

Concluzii

Bibliografie

Listă de abrevieri

Titluri de periodice

Referiri la denumiri de acte normative, instanțe, hotărâri judecătorești.

Alte abrevieri

Introducere

Prezenta lucrare face referire la „Infracțiunea de viol și infracțiunea de agresiune sexuală”, fiind structurată în trei capitole fiecare prezentând aspecte de maximă importanță. Prin titlul ales am dorit să evidențiez problemele existente, modalitățile de violență sexuală și sancțiunile aplicabile în comiterea unor astfel de infracțiuni.

Primul capitol denumit „Incriminarea infracțiunii de viol și agresiune sexuală” definește actul de viol, prezintă un scurt istoric al incriminarii violului, modalitățile de violența sexuală, ancestralitatea violului, evoluția psiho-socială a violului, violul în doctrina, agenți influiențatori ai violului, definirea victimologiei violului, criteriile incriminării violului și reglementarea infracțiunii de viol și agresiune sexuală.

Al doilea capitol intitulat „Conținutul infracțiunii de viol și al agresiunii sexuale” tratează obiectul infracțiunii de viol și al agresiunii sexuale, subiecții infracțiunii de viol și al agresiunii sexuale, latura obiectivă a infracțiunii de viol și al agresiunii sexuale și latura subiectivă a infracțiunii de viol și al agresiunii sexuale.

Ultimul capitol din prezenta lucrarea este dedicat „Actelor de probațiune a violului” și acestea includ expertiza în cazul infracțiunilor de viol, demonstrarea existenței raportului sexual, stabilirea constrângerii, stabilirea datei consumarii raportului sexual:-maturitatea sexual, constrângerea bărbatului la raport sexual și tentativa de viol.

Întreaga lucrare de licență este realizată având la bază surse bibliografice ale celor mai cunoscuți autori din domeniu, precum și după legislația actualizată la zi.

Capitolul 1

Incriminarea infracțiunii de viol și agresiune sexuală

1.1. Definiția actului de viol

Violul a fost caracterizat de-a lungul timpului prin nenumarate definiții, ditnre care prezint mai jos.

Astfel, se impune a se elimina tot ceea ce este vag în definiția violului care trebuie construită pe baza elementului sau esențial, și anume raportul sexual format al unei persoane împotriva alteia. În acest element esențial de forțare (de siluire) ce include pe lângă sexualitatea coercitiva fizic (violenta) și notiunea de sexualitate neconsimțită, nedorita se poate corela cu orice alt element care, alaturi de forta și amenintare, depășesc vointa femeii de a se opune până la orice forma de sexualitate pernicioasa ori degradantă. Astfel, oricât de fragile ar aparea frontierele dintre violență și non-violență, acestea nu pot scapa elucidarii judiciare.

Dintr-o atare definiție euristică rezultă și semnificația violului ca violență bazată pe putere și inegalitate, care încalcă libertatea și autonomia persoanei și prin aceasta degradează sensul sexualității umane bazata pe afectiune si parteneriat liber consimtit.

La om, violul nu mai poate fi conceput ca un act pur fizic de posesiune fizică și diseminare a informației genetice, ca act pur pulsional, acesta fiind secundar ofensei aduse unei persoane si prin persoana specificului uman al sexualitatii, prin excelenta imprimat in psihologia femeii, atat genetic cat si ontologic prin educatie și cultura. După o definiție data de Gustav Nass putem vorbi de viol atunci cand o persoana, prin aplicarea fortei fizice sau a unei presiuni psihice, paralizeaza capacitatea de aparare a demnitatii sexuale a altei ființe și prin aceasta face posibilă agresarea sexuală a victimei.

1.2. Scurt istoric al încriminarii violului

Faptul ca in functie de timp si spatiu comportamentul sexual s-a prezentat complex in realizarea sa interrelațională făcut ca violul sa fie evaluat în mod diferit.

La greci violul era considerat mai putin grav decat inselatoria (seductia), deoarece prevala nu atat abuzul sexual cat incalcarea sentimentului de loialitate fata de partener. Faptul apare concordant cu mesajele filosofiei si moralei aristotelice in care prevala apararea atributelor psihice ale persoanei inaintea celor fizice, sau faptul ca primele conditioneaza si favorizeaza si pe cele fizice intr-o agresiune sexuala.

La evrei violul apare, dimpotriva, ca o ofensa civila in primul rand, si apoi morala, cat timp legislatia pedepsea deopotriva violul ca raport sexual comis prin forta, spaima ori inselaciune si excludea de la pedeapsa violul contra femeii casatorite si contra prostituatelor, nu atat pentru conditia lor civila sau morala, cat pentru aptitudinea (data de experienta sexuala) de a-1 evita. In Evul Mediu, sub influenta conceptiilor religioase si in Renastere, sub influenta conceptiilor umaniste, violul se pedepsea cu castrarea sau chiar cu moartea, abolindu-se orice alte criterii de incriminare, cu exceptia agresiunii sexuale propriu-zise ce trebuia probata prin strigatul victimei. In absenta acestui strigat se prezuma consirntamantul, dar cu toate acestea pedeapsa, lasata la discretia judecatorilor, putea lua in considerare si alte circumstante ce impiedicau victima sa strige.

Astazi legislatiile incrimineaza in viol incalcarea dreptului la autodeterminare in ceea ce priveste sexualitatea, libertatea femeii in domeniul vietii sexuale. Se incrimineaza astfel raportul sexual comis cu violenta sau prin mijloace ce paralizeaza vointa, ca si raportul sexual cu o femeie fara discernamant sau cu o persoana sub 14 ani.

1.3. Modalități de violență sexuală

Pulsiunea sexuala este legata de agresivitate (spune Freud si practica o releva), mai ales in sexualitatea cu substrat exclusiv hedonic. De aici se deduce si tipologia agresorilor sexuali (sexopati, dar cu discernamant), incapabili de inhibitii morai-afective, specific umane, si care delimiteaza cercul larg ai deviatiilor sexuaie. Atari tipologii includ:

– autori ai violentelor ce releva agenezia sentimentelor etico-sociale si exaltarea consecutiva a pulsiunilor sexual-hedonice (sexopati);

– autori ai violurilor asociate cu acte de sadism ca manifestare a unor complexe de
inferioritate generate de disfunctii sexuale si deturnate in acte de razbunare asupra femeiior;

– autori ai violurilor prin dificultati de viata heterosexuala care datorita sentimenetelor de
culpa si inferioritate fata de femeie isi declanseaza agresivitatea ca un mod de compensare
a infirmitatii sexuale (heterosexualitatea deficitara fiind cunoscuta ca un putemic detunator de
agresivitate).

Aceste tipologii de violator determina o multitudine de tipuri de viol, fiecare fiind intalnit si invocat in diferite aspecte:

a. violul de intilnire asupra unor femei intamplator iesite in cale, poate fi expresia unei descarcari de pulsiune sexuala la un excitant oarecare oferit de victima;

b. violul de strada (de gasca) este consecutiv unor circumstante adolescentine, de debut sexual sau unor combinatii neavenite de grup si incorect sesizate de victima;

c. violul precedat de hartuire sexuala este acela general de comportamentul
echivoc al victimei, de privirile insistente sau de glume deochiate si in care limita dintre abuz si
consimtire devine judecata post hoc;

d. violul seduetie poate fi definit ca atare in virtutea definitiei: comprehensive
invocate si in care intra si inselarea (frauda) consimtamantului;

e. violul raptus, produs prin furie, manie sau repezire, este motivat de o compulsiune
sexuala si se realizeaza, de regula, prin lovire urmata de raport sexual si nu rareori ca act de
razbunare la opozitia femeii;

f. violul putere se descifreaza ca o expresie a manifestarii de dominatie a barbatului
asupra femeii, dominate transformata mental intr-o reprezentare a femeii ca un simplu
obiect sexual;

g. violul anempatic implica o nediseminare a trairilor si sentimentelor victimei intr-o
agresiune sexuala si poate fi considerat un fel de viol non-cognitiv si non-afectiv prin lipsa de
intelegere a subiectului, a acestor trairi psihice negative;

h. violul sadic este acel acompaniat de maltratare si chinuire a victimei, ca exaltare a agresivitatii la opozitia ei, deseori chiar la invocarea milei de catre victima;

i. violul de proximitate este caracteristic violatorilor in serie care recurg la modalitati stereotipe de violare;

j. violul legal sau intra marital, ce ia infatisarea unui raport sexual legitim desi sotia, din motive diferite se opune.

1.4. Ancestralizarea violului

Violul constituie o ramasita a pulsiunii sexuale ancestrale ca reintoarcere de reprezentare a femeii la stadiul ancestral de obiect sexual.

Tot ca o reminescenta ancestrala se poate considera si faptul ca motivațiile din spatele violului devin la unele persoane mai puternice decât inhibițiile morale specifice umanizarii omului. De asemenea, ancestrala etologic pare si exacerbarea pulsiunii si placerii sexuale concordant cu opozitia victimei la actul sexual. Însa Freud releva ca eul nu este stapan la el acasa si ca pulsiunile sexuale inconstiente detin un rol in comportametul sexual al unor persoane la care reprimarea unor atari pulsiuni creste rata anomaliilor sexuale. Altfel spus, barierele morale in calea instinctelor, mai ales sexuale, nu sunt totdeauna si la toti eficace, deseori conditiile ambientale favorizandu-i desfășurarea.

Chiar și sub aspect victimal, in situatii de limita intre consimțământ și violenta, mai ales la persoanele fara viata sexuala, tendinta hedonica este de deplasare a frecventei raportului sexual mai mult catre viol decat catre consimtamant. În sexualitate, deci implicit si in viol, barbatul vede realizata mai ales puterea sa ancestrala, iar femeia isi vede realizata alegerea. Sub aspect etologic, fapt mostenit din lumea anirnala a omului, puterea devine astfel calea cea mai sigura de transmitere a informatiei genetice si prin care energia sexuala eliberata exprima o parte a energiei cosmice transgresata fiintelor vii, cu precadere celor de sex masculin.

În ce măsura însa omul poarta raspunderea instinctelor (pulsiunilor) sale nestapanite, nesublimate in ceea ce este specific uman în sexualitate si anume respectul, tandrețea, afectivitatea este o problema pe care cultura și societatea nu o pot eluda deoarece aceasta sublimare este ceea ce a desprins omul de alte specii si a dat autonomia specific umana.

1.5. Evoluția psiho-socială a violului

Încriminarea violului reflectă umanizarea progresivă a speciei, umanizare incorporată progresiv în sentimentele de repudiere și dezaprobare a sexualității r persoane la care reprimarea unor atari pulsiuni creste rata anomaliilor sexuale. Altfel spus, barierele morale in calea instinctelor, mai ales sexuale, nu sunt totdeauna si la toti eficace, deseori conditiile ambientale favorizandu-i desfășurarea.

Chiar și sub aspect victimal, in situatii de limita intre consimțământ și violenta, mai ales la persoanele fara viata sexuala, tendinta hedonica este de deplasare a frecventei raportului sexual mai mult catre viol decat catre consimtamant. În sexualitate, deci implicit si in viol, barbatul vede realizata mai ales puterea sa ancestrala, iar femeia isi vede realizata alegerea. Sub aspect etologic, fapt mostenit din lumea anirnala a omului, puterea devine astfel calea cea mai sigura de transmitere a informatiei genetice si prin care energia sexuala eliberata exprima o parte a energiei cosmice transgresata fiintelor vii, cu precadere celor de sex masculin.

În ce măsura însa omul poarta raspunderea instinctelor (pulsiunilor) sale nestapanite, nesublimate in ceea ce este specific uman în sexualitate si anume respectul, tandrețea, afectivitatea este o problema pe care cultura și societatea nu o pot eluda deoarece aceasta sublimare este ceea ce a desprins omul de alte specii si a dat autonomia specific umana.

1.5. Evoluția psiho-socială a violului

Încriminarea violului reflectă umanizarea progresivă a speciei, umanizare incorporată progresiv în sentimentele de repudiere și dezaprobare a sexualității abuzive de către opinia publică. Deși sub aspect fiziologic sexualitatea a oscilat între atitudini polare, și astăzi în violentele sexuale intalnim reminescente atitudinale pe de o parte, de pulsiune sexuala nestapanita ce transforma femeia intr-o prada a sexualitatii fara afectiunea specific umana si cand prin violenta se pot depasi frustrari consecutive unor disfunctii sexuale, si pe de alta parte cand datorita inhibitiilor excesive, fantezia sexuala ce se naste, pe langa nevoie si nevroza, poate lua si forma violului ca sexualitate morbida.

În condițiile vieții moderne, violența sexuală poate avea deci origini în:

– lipsa afectivității din copilarie, ce genereaza agresivitate ca un mod de viata si prin care femeia poate deveni doar un obiect al placerii sexuale (Se stie ca cine nu a simtit dragostea in copilarie la randul sau nu va iubi). Un astfel de handicapat afectiv nu va reusi a face distinctie intre afectivitate si putere in sexualitate, astfel ca la atari structuri psihopatice de comportament se instaleaza anestezia afectiva si fantasmele devin deseori mai bogate decat realitatea;

– în faptul copilului sau adolescentului de a asista la raporturile sexuale ale adultilor si a-
si canaliza imaginativ inceputurile si apoi derularea experientei sexuale catre atitudini
disfunctionale, inclusiv violente;

– în asocierea orgasmului cu violenta ca in maltratarile copiilor, situatii care conduc la o
preocupare exclusiva pentru placerea sexuala instinctuala si la asocierea sexualitatii cu atitudinile
sadice, agresive de comportament;

– în morala puritana a interdictiilor impusa prin exces sau vicii educative care transforma
sexualitatea intr-o problema privilegiata si deschide cale satisfacerii sale pe cale deturnata;

– în pornografia care face din sexualitate un instrument ucigas, cu riscul de transformare
a oricarei teorii sexuale într-o violenta sexuala si violul intr-o activitate practica;

– în aceiași masura, solitudinea și lipsa amicițiilor poate duce la misoginism și
violenta sexuala prin razbunare sau ca mod viciat de stabilire a unor relatii inter-subiective;

– în incultura si neintelegerea, prin vicii educative, a specificului uman al sexualitatii ca
descinzand din creatia primara si prin care devine creatoare si totodata epistemica, adica dotata cu virtuti de cunoastere (sexualitatea ca mod de cunoastere si comunicare inter-umana).

1.6. Violul în doctrină

Plecând de la realitatile biologice ale sexualității masculine ca fiind:

• activă și deci cu radacini etologice, fapt ce explica gelozia si disponibiiitatea
nefireasca către agresiune sexuala;

• de a fi expusa variabilitatii, de la individ la individ, ca mod etologic, de a creste
oportunitatile de reproducere;

• de a fi despuiata deseori in impulsiunile sexuale de elemente de rationalitate, fapt
confirma deseori de ineficacitatea pedepselor in domeniu, in incriminarea violului se vor
confrunta conceptii liberale si rigoriste, cu reflectare asupra conceptiilor criminologice.

Concepțiile liberale pleacă de la realitatile biologiei comportamentului sexual si cer o incriminare a violului in acord cu fiziologia sexualitatii, ca singura functie consumata intre doua persoane si care ca atare, exclude orce egalitate flziologica sexuala. Este o realitate faptul ca in controlul sexualitatii exista diferente fiziologice intre barbat si femeie cand pana si consimtamantul poate fi contaminat de aceasta inegalitate a puterii sexuale. Daca insa fiziologic, deci normal, femeia devine subordonata in sexualitate, deoarece fiziologia sexuala este construita pe aceasta inegalitate, numai morala si dreptul le pot egaliza, altfel spus, variabilitatea genetica nu poate fi corectata decat prin drepturi sociale si juridice ce niveleaza diferentele ereditare. Cu alte cuvinte, plecand de la atari realitati, se cere a fi prudenti in incriminarea pretinselor agresiuni sexuale, iar acolo unde fiziologia nu este depasita si probata, sa nu aruncam sanctiunea ce poate compromite definitiv sexualitatea unui om.

În demersul unor atari conceptii liberale se merge pana la dezincriminarea agresiunilor sexuale sub influenta atitudinilor de justitie restaurativa, copiata (sub aspectul eficacitatii sanctiunilor comunitar-cutumiare) de la unele triburi si sub influenta rolului precumpanitor victimal (al rolului victimei feminine) in geneza si consumarea unor astfel de acte. Conceptiile rigoriste, dimpotriva, cer un plus de incriminare a violului plecand de la curentele feminist actuale și de la proclamarea drepturilor inalienabile ale femeii care considera violul o lezare grava a individualitatii si autonomiei persoanei si care constitute baza vietii sociale. Ca lezare a demnitatii femeii si a dreptului sau la autonomie se merge pana acolo in a se promova ideea ca orce cruda insulta sexuala sa faca obiectul unei incriminari deoarece exploateaza emotivitatea fireasca a femeii in atari circumstante si devine o ofensa adusa ei si prin ea familiei moderne in care femeia nu mai este proprietatea barbatului.

În orice circumstante, ca si in familie, femeia este un partener si nu un obiect sexual, de aceea orice tip de agresiune sexuala si indiferent de condiții evoca o ramasita a unui statut depasit al femeii ca fiind de conditie inferioara. Este aici un fel de rasism de gen care nu isi are nici o justificare bio-umana si socio-relationala.

Concepțiile criminologice moderne trebuie sa aiba in vedere si sa preia tot ceea ce este pozitiv si realist din atitudinile liberale si radical rigoriste privind incriminarea violuiui. Intr-o constelatie criminologica incriminatorie se va avea in vedere personalitatea autorului grefata si de conditia sa sexual-fiziologica, mediul afectiv macro si micro-social (familiar, de grup) in care s-a format un atare comportament si cu pondere egala si factorii situationali, circumstantiali ce favorizeaza trecerea la act. Pe langa faptul ca ideile criminologice trebuie sa se afle la baza incriminarii sau dezincriminarii unui fapt social, atari informatii stiintifice trebuie sa calauzeasca si atitudinea pragmatica de solutionare judiciara si umana a unor atari tipuri de agresiuni.

1.7. Agenții influențatori ai violului

Se afirma, nu exagerat, ca violul se naste intotdeauna din circumstante, din situatiile ce ii favorizeaza. Printre acesti factori situationali sunt de amintit:

– consumul de alcool- constituie un element predictiv important pentru riscul de viol,
deoarece favorizeaza sugestia si perceptia sexuala, pe de o parte si inlatura barierele morale ce
inconjoara instinctul sexual, pe de alta parte;

provocarea sexuala sau hartuirea sexuala ce rezida in avansuri, glume, flirturi ca
forme considerate benigne de comunicare sexuala si nu atat de hartuire sexuala, dar pe care o
faciliteaza. In practica, atari forme de comportament devin foarte dificil de deosebit de consensul
sexual;

subculturile marginal-violente, aglomerarile urbane, intunericul si indecenta,
libertinajul sexual sunt alti factori situationali ce scad pragul de inhibitie si reprezentare a
consecintelor unui abuz sexual;

– nu în ultimul rând, credulitatea si infantilismul ce se interfereaza cu victimologia violuiui sunt factori de risc ce favorizeaza trecerea la act. Credulitatea se asociaza cu lipsa de prevedere a consecintelor violului.

În literatura de criminologie clinica exista tendinta ca acesti factori situationali sa fie considerati si grupati in factori de risc al violului, care includ in plus: stereotipia relatiilor sexuale si promiscuitatea sexuala cu tendinta de a transforma un raport sexual consimtit sau pseudoconsimtit intr-o sursa de indemnizare;

– remanenta convingerii ancestrale ca in sexualitate femeia este doar un obiect sexual, de
unde imaginea ca fortarea nu este violenta;

– frecventa asociere a abuzurilor sexuale cu publicitatea pornografica;

– prelungirea infra-agresivitatii ca rol activ in sexualitate intr-un adevarat sadism reactiv la
opozitie.

1.8. Definirea victimologiei violului

Rolul victimei in provocarea sau desfasurarea unui act sexual este esential si deseori predominant. Altfel spus, victimologia domina violul. Intr-adevar, intr-o privire etico-psihologica, cu cat o valoare aparata este mai mare, cu atat fata de ea se manifesta o sensibilitate mai accentuata la risc si la victimizare.

Pentru multe persoane sexualitatea ca valoare si valorizare personala confirma acest adevar. Tot atat de veridic este si faptul ontologic dupa care, asa cum in dinamica sexualitatii consimtite barbatul detine rolul activ iar femeia un rol pasiv, si în viol, ca o prelungire a acestei realitatati ontologice, barbatul devine agresiv iar femeia trebuie sa fie victima.

În ce masura în sexualitatea normala femeia doreste disimulat puterea pe care in viol o releta constituie o problema de profunda psihanaliza a inconstientului sexual.

Ca factori de risc victimologic (factori de risc ai vulnerabilitatii de victimizare sexuala) nu pot fi neglijati:

– sexualitatea precoce care aduce lipsa valorizarii umane ulterioare a sexualitatii si
inclinarea inevitabila pe panta lunecoasa a victimizarii si desfraului sexual;

– relatiile incestuoase sau abuzurile sexuale in antecedente (pedofilia) ca si promiscuitatea sexuala (prostitutia). Astfel statisticile releva ca 30% din victimile violului au fost abuzate sexual in copilarie;

– imbolnavirile psihice care prin lipsa discernamantului privind reprezentarea
confinutului si consecintelor unui act sexual, facilizeaza vioiul;

– moda excentrica, turismul, plimbarile solitare, nocturne si in locuri riscante. Realitatea victimologica a unor femei vulnerabile dupa moda, imbracaminte, antecedente a facut ca in unele culturi si societati sa se impuna uniforme comune (salopete, haine ce acopera corpul in totalitate, cu excepfia fetei) ca in epoca victoriana a sexualitatii;

– varsta victimelor care, fie ca nu poseda constiinta gravitatii si consecintelor unui act
sexual (copiii), fie ca traiesc solitar, in conditii marginale (femei vaduve, in varsta).

În esența, în viol se pot sistematiza doua tipuri de contributii victimale si anume o victimizare primara si alta secundara. Victimizarea primara se reflecta in contributiile victimei la facilitarea violului iar victimizarea secundara se refera la consecintele proprii sau publice, familiare sau de mass media ce pot merge pana la stigmatizarea si etichetarea victimei, cu toata patologia sexuala legata de aceasta etichetare.

1.9. Criteriile încriminării violului

Dacă justiția se bazează dintotdeauna pe egalitate, rationalitate si relevanta, atunci si incrimmarea sau dezincriminarea unui fapt social, inclusiv a violului, trebuie sa se bazeze pe:

– necesitate, violul ramanand o infractiune ce produce victime si perturba echilibrul
interpersonal si social;

– pe criterii morale care pluraliste find nu pot exonera de la protejarea valorilor de
libertate si autonomie personala in domeniul viejii sexuale;

– pe criterii democratice, justitia fiind si expresia voinjei majoritajii de opinie publica ce
releta si condamna violul;

– pe criterii juridice, in viol reperele etico-filosofice si biologice, variate în timp și spațiu, făcând sancțiunea variabila dar incriminarea totdeauna prezenta.

Argumentele moderne privind încriminarea violului constau în:

– dreptul fundamental la integritate psiho-fizica si la autonomia persoanei;

– caracterul de veridicitate al autonomiei ce rezulta numai din egalitatea persoanelor;

– promovarea din ce în ce mai accentuata în societatea moderna a egalității
oportunităților si puterii, egalitate ce conditioneaza si justifica libertatea umana.

1.10. Reglementarea infracțiunii de viol și agresiune sexuală

Infracțiunea de viol este reglementata în partea speciala a Codul penal in vigoare, Titlul I- Infracțiuni contra persoanei, Capitolul VIII- Infracțiuni contra libertății și integrității sexuale.

Astfel, potrivit art. 218 C. pen. (1) – Raportul sexual, actul sexual oral sau anal cu o persoană, săvârșit prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-și exprima voința sau profitând de această stare, se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. (2) – Cu aceeași pedeapsă se sancționează orice alte acte de penetrare vaginală sau anală comise în condițiile alin. (1). (3) – Pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani și interzicerea exercitării unor drepturi atunci când: a. victima se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului; b. victima este rudă în linie directă, frate sau soră; c. victima nu a împlinit vârsta de 16 ani; d. fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice; e. fapta a avut ca urmare vătămarea corporală; f. fapta a fost săvârșită de două sau mai multe persoane împreună. (4) – Dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 18 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. (5) – Acțiunea penală pentru fapta prevăzută în alin. (1) și alin. (2) se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. (6) – Tentativa la infracțiunile prevăzute în alin. (1)-(3) se pedepsește.

În ceea ce privește infracțiunea de agresiune sexuală, aceasta este reglementată în art. 219 (1) – Actul de natură sexuală, altul decât cele prevăzute în art. 218, cu o persoană, săvârșit prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra sau de a-și exprima voința ori profitând de această stare, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. (2) – Pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi atunci când: a. victima se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului; b. victima este rudă în linie directă, frate sau soră; c. victima nu a împlinit vârsta de 16 ani; d. fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice; e. fapta a avut ca urmare vătămarea corporală; f. fapta a fost săvârșită de două sau mai multe persoane împreună. (3) – Dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. (4) – Dacă actele de agresiune sexuală au fost precedate sau urmate de săvârșirea actelor sexuale prevăzute în art. 218 alin. (1) și alin. (2), fapta constituie viol. (5) – Acțiunea penală pentru fapta prevăzută în alin. (1) se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. (6) – Tentativa la infracțiunile prevăzute în alin. (1) și alin. (2) se pedepsește.

În cele ce urmează voi prezenta pe larg fiecare infracțiune în parte.

Capitolul 2

Conținutul infracțiunii de viol și al agresiunii sexuale

2.1. Conținutul legal

Infracțiunea este prevăzută în art. 218 C. pen. într-o variantă tip, o variantă asimilată, o variantă agravată cu șase modalități alternative de comitere și o variantă agravată comună tuturor variantelor anterioare.

Constituie varianta tip, potrivit alin. (1) al art. 218 C. pen., raportul sexual, actul sexual oral sau anal cu o persoană, săvârșit prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-și exprima voința sau profitând de această stare [alin. (1)].

O variantă asimilată este prevăzută în alin. (2), constând în orice alte acte de penetrare vaginală sau anală comise în condițiile alin. (1).

Infracțiunea este mai gravă, conform alin. (3), atunci când:

a) victima se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului;

b) victima este rudă în linie directă, frate sau soră;

c) victima nu a împlinit vârsta de 16 ani;

d) fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice;

e) fapta a avut ca urmare vătămarea corporală;

f) fapta a fost săvârșită de două sau mai multe persoane împreună.

Constituie variantă agravată comună, potrivit alin. (4), dacă a avut ca urmare moartea victimei.

A comis această infracțiune inculpatul P.K.A., care, sub un pretext fals, a adus-o în apartamentul său pe partea vătămată I.G., unde a amenințat-o cu un cuțit pentru a o determina să întrețină relații sexuale normale și orale, lucru care s-a și întâmplat. După ce a lovit-o și a amenințat-o cu cuțitul, inculpatul a întreținut în mod repetat relații sexuale cu rartea vătămată.

În ceea ce privește infracțiunea de agresiune sexuală, infracțiunea este prevăzută în art. 219 C. pen. într-o variantă tip și două variante agravate. Varianta tip este prevăzută în alin. (1) și constă în actul de natură sexuală, altul decât cele prevăzute în art. 218, cu o persoană, săvârșit prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra sau de a-și exprima voința ori profitând de această stare.

Fapta este mai gravă, potrivit alin. (2), atunci când:

a) victima se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului;

b) victima este rudă în linie directă, frate sau soră;

c) victima nu a împlinit vârsta de 16 ani;

d) fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice;

e) fapta a avut ca urmare vătămarea corporală;

f) fapta a fost săvârșită de două sau mai multe persoane împreună.

Fapta este și mai gravă, potrivit alin. (3), dacă a avut ca urmare moartea victimei.

Ar putea săvârși această infracțiune o persoană care obligă victima să o masturbeze, obținând satisfacție sexuală.

2.2. Condiții preexistente

2.2.1. Obiectul infracțiunii

2.2.1.1. Obiectul juridic special

Obiectul juridic special al infracțiunii de viol îl constituie relațiile sociale privitoare la siguranța, libertatea și inviolabilitatea sexuală a persoanei de sex feminin sau masculin (deci indiferent de sexul acesteia) de a avea legături, relații, raporturi sexuale după voința și dorința ei.

În afară de obiectul juridic enunțat, infracțiunea de viol poate avea și un obiect juridic special secundar.

Așa, de exemplu, în cazul în care fapta a avut ca urmare anumite loviri sau vătămări ori moartea victimei, sunt lezate și relațiile sociale privitoare la viața, integritatea corporală sau sănătatea acesteia.

Trebuie remarcat că libertatea individuală a fiecărei persoane în general înglobează, după cum, de altfel, s-a mai subliniat, și libertatea sexuală, respectiv dreptul acesteia de a dispune în mod liber de corpul ei în ceea ce privește viața sexuală, având însă în vedere să se respecte normele de drept, cât și cele morale în sensul de a nu leza interesele altora. Așadar, orice constrângere, orice violență sau amenințare exercitată asupra persoanei în vederea determinării la acte sexuale de orice natură, deci orice nesocotire a dreptului ei de a consimți sau nu la acestea este considerată o încălcare a relațiilor sociale care îi asigură acest drept.

Obiectul juridic special al agresiunii speciale îl constituie relațiile sociale privitoare la inviolabilitatea sexuală, libertatea psihică, integritatea corporală sau chiar viața persoanei.

2.2.1.2. Obiectul material

Obiectul material al infracțiunii de viol îl constituie corpul persoanei în viață, indiferent de sex, împotriva căreia se încearcă sau se realizează actul sexual, de orice natură, prin constrângerea acesteia ori profitând de imposibilitatea ei de a se apăra sau de a-și exprima voința.

Prin urmare, este vorba de corpul persoanei în viață, întrucât numai raportat la aceasta se poate atenta la libertatea și inviolabilitatea sexuală.

În cazul în care actul sexual este realizat asupra cadavrului unei persoane, făptuitorul va fi tras la răspundere penală pentru comiterea infracțiunii de profanare de cadavre, prevăzută și pedepsită de art. 383 C. pen.

Prin extinderea câmpului de incidență și a sferei de protecție cu privire la orice persoană și prin înlăturarea limitării acestora la persoanele de sex feminin, legiuitorul a înțeles să protejeze libertatea vieții sexuale, indiferent de titularul acestui drept – bărbat sau femeie.

Obiectul material în cazul infracțiunii de agresiune sexuală este corpul persoanei asupra căreia se comite fapta (bărbat sau femeie).

2.2.2. Subiecții infracțiunii de viol și al agresiunii sexuale

2.2.2.1. Subiectul activ

În cazul infracțiunii de viol, subiect activ nemijlocit – autor – poate fi orice persoană (bărbat sau femeie), inclusiv minorul ce răspunde penal.

În ceea ce privește coautoratul, există opinii controversate. După o primă opinie, actul sexual de orice natură, care definește elementul material al laturii obiective a infracțiunii de viol, în actuala reglementare, este și rămâne și el în felul în care a fost conceput, un act unic care nu poate fi săvârșit de mai multe persoane împreună, în calitate de coautori. Fiecare act sexual, indiferent de natura acestuia – heterosexual sau homosexual (homosexualitatea anală activă) -, prin însuși specificul lui, este unic, astfel încât exclude săvârșirea lui de doi autori. Săvârșirea concomitentă de către două sau mai multe persoane a unor acte sexuale – heterosexuale sau homosexuale – nu determină calitatea de coautori ai acestora, fiecare dintre ei săvârșind individual, în persoana proprie, ca autor actul sexual.

Într-o altă opinie, se susține că art. 218 a suferit modificări și în ceea ce privește participația penală sub forma coautoratului. Astfel, dacă în vechea reglementare coautoratul nu era posibil deoarece actul sexual firesc cu o persoană de sex feminin nu putea fi realizat simultan, în noua reglementare se susține că este posibil coautoratul întrucât legiuitorul face referire la „actul sexual de orice natură", deci atât cele firești, cât și cele nefirești, acte ce pot fi realizate simultan de către mai mulți făptuitori.

Dacă fapta a fost săvârșită de două sau mai multe persoane împreună, va exista agravanta prevăzută în alin. (3) lit. f). În cazul acestei circumstanțe, prezența mai multor persoane la comiterea faptei de viol dă o mai mare îndrăzneală, mai mult curaj în realizarea activității infracționale și poate să înfrângă mai ușor rezistența și opunerea victimei.

Pentru existența acestei variante agravate nu este necesar ca toți făptuitorii să întrețină acte sexuale de orice natură cu persoana vătămată (femeie sau bărbat), fiind suficient ca aceste acte să fie înfăptuite numai de unul dintre ei, celălalt sau ceilalți participanți executând acțiuni concomitente de complicitate. Ca atare, nu sunt aplicabile prevederile art. 218 alin. (3) lit. f) C. pen. dacă autorul – cel care a întreținut actul sexual – a fost ajutat de un complice numai la comiterea unor acțiuni anterioare. Împrejurarea că în momentul comiterii violului victima s-a aflat în stare de inconștiență, adică în situația de a nu-și da seama de prezența a două sau a mai multor persoane care să o constrângă la acte sexuale, nu înlătură agravanta, deoarece aplicarea acesteia nu este condiționată de o asemenea împrejurare.

În cazul în care toți participanții au întreținut succesiv acte sexuale cu persoana vătămată, fiecare ajutând și fiind la rândul lui ajutat de ceilalți, răspunderea lor penală se stabilește pentru o singură infracțiune unică (complexă) de viol în variantă agravată, săvârșită în calitate de autori, nu și pentru complicitate la această infracțiune.

În practica judiciară s-a statuat că fapta constituie infracțiunea de viol, în variantă agravată, chiar și atunci când făptuitorii s-au aflat în timpul întreținerii actului sexual în încăperi diferite, dacă au acționat împreună pentru intimidarea victimei și înfrângerea rezistenței și opunerii acesteia sau atunci când inculpații au acostat mai multe femei, după care fiecare a dus câte o femeie pe câmp, săvârșind violul în locuri apropiate, dar separate.

Atunci când mai mulți făptuitori întrețin succesiv acte sexuale cu aceeași victimă, însă fără să se fi ajutat unul pe altul sau să fi avut vreo înțelegere prealabilă, ne aflăm în fața infracțiunii de viol în varianta simplă, flecare făptuitor urmând a fi considerat autor și tras la răspundere penală separat. Astfel, din probe rezultă că, în timp ce inculpatul A.V. întreținea relații intime cu partea vătămată, inculpatul D.V. stătea în taxi cu șoferul și, în timp ce inculpatul D.V. întreținea relații intime cu partea vătămată, inculpatul A.V. stătea în taxi cu șoferul. Astfel fiind, nu se poate reține că fapta a fost săvârșită împreună.

Varianta agravată analizată este o circumstanță reală, aceasta răsfrângându-se asupra instigatorilor și complicilor anteriori, însă numai atunci când aceștia au cunoscut-o sau au prevăzut-o. Prin urmare, acela care determină cu intenție (instigator) două sau mai multe persoane să comită împreună o infracțiune de viol, precum și acela care a cunoscut că autorul dat se referă la săvârșirea unui viol de două sau mai multe persoane împreună, vor fi trași la răspundere penală pentru instigare și, respectiv, pentru complicitate la fapta de viol în varianta agravată, potrivit art. 47 sau art. 48 raportat la art. 218 alin. (3) lit. f) C. pen.

În situația în care infracțiunea de viol este comisă de cel puțin trei persoane împreună, varianta agravată prevăzută în art. 218 alin. (3) lit. f) intră în concurs cu circumstanța agravantă generală prevăzută de art. 77 alin. (1) lit. a) C. pen. (săvârșirea faptei de trei sau mai multe persoane împreună), iar situația se soluționează prin aplicarea numai a agravante: speciale, potrivit regulii că specialul primează față de general.

Subiectul activ în cazul infracțiunii de agresiune sexuală poate fi orice persoană fizică, bărbat sau femeie; nu interesează dacă are sau nu aptitudinea fiziologică să întrețină relații sexuale normale.

Participația este posibilă sub forma instigării sau complicității.

2.2.2.2. Subiectul pasiv

În cazul infracțiunii de care ne ocupăm, subiect pasiv poate fi orice persoană de orice sex, fără a avea relevanță vârsta, statutul civil sau moralitatea acesteia. Așadar, prin reglementarea actuală a prevederilor art. 218 C. pen., legea penală apără și ocrotește siguranța și libertatea sexuală a persoanei, indiferent de sexul acesteia, și nu castitatea sau moralitatea ei.

De altfel, această definire a subiectului pasiv al infracțiunii de viol nu reprezintă c noutate în legislația penală a țării noastre, ea fiind reglementată și prin art. 419 alin.(1). pct. 1 C. pen. 1936 (bărbatul care prin violență sau amenințare constrânge o persoană de orice sex să aibă cu el raport sexual).

Din analiza textului legal mai rezultă calificarea subiectului activ și reținerea unor variante agravate în cazul în care victima se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului [alin. (3) lit. a)], victima este rudă în linie directă, frate ori soră [alin. (3) lit. b)] ori dacă victima este un minor sub 16 ani [alin. (3) lit. c)].

În cazul variantei prevăzute la alin. (3) lit. a), violul prezintă un pericol social sporit întrucât este comis de către o persoană care se află într-o situație mai deosebită, mai specială, prevăzută expres de lege, în relația cu persoana vătămată, și anume are o anumită calitate, având față de aceasta îndatorirea de a o educa, îngriji, păzi etc. Prin urmare, se încalcă obligațiile asumate și încrederea publică în corectitudinea persoanelor care îndeplinesc asemenea funcții.

Victima se afla în îngrijirea făptuitorului în situația în care acesta avea obligația de a-i acorda asistență, cum ar fi, de exemplu, personalul de îngrijire din unitățile sanitare sau sociale (așezăminte, azile, internate) ori persoane angajate particular pentru îngrijirea unor bolnavi sau bătrâni. În practica judiciară s-a considerat că sunt realizate trăsăturile aceste: agravante dacă inculpatul a săvârșit infracțiunea de viol asupra fiicei sale de 16 ani.

Victima se află în ocrotirea făptuitorului dacă acesta are în raport cu ea calitatea de tutore sau curator.

Pe de altă parte, aflarea victimei în educarea făptuitorului presupune situația în care acesta avea îndatorirea de a desfășura cu ea o activitate educativă. În acest sens, am putea exemplifica învățătorii, profesorii, educatorii, instructorii, meșterii (din școlile profesionale), profesorii meditatori la diferite discipline științifice ori profesorii de muzică, pictură etc, precum și acele persoane care sunt angajate de părinți pentru educarea ș: instruirea copiilor lor minori.

Victima se află în paza făptuitorului. în această situație, victima este privată de libertate (a fost reținută, arestată preventiv, se găsea în executarea pedepsei închisorii etc. iar făptuitorul avea îndatorirea de a o păzi și supraveghea (de exemplu, un polițist, subofițer de la un penitenciar sau o persoană care își desfășoară activitățile de serviciu într-un centru de reeducare).

În actualele condiții de dezvoltare a societăților private de paza de persoane juridice private al căror obiect de activitate este asigurarea pazei și securității bunurilor și persoanelor; problema care se pune este dacă victima se consideră în paza făptuitorului în sensul Codului penal, atunci când acesta și-a asumat obligația de asigurare a securității persoanei.

Se poate spune că ne aflăm în prezența unor asemenea raporturi atât timp cât există o convenție între persoana fizică subiect pasiv al infracțiunii de viol și persoana juridică al cărei angajat este autorul care avea îndatorirea de a păzi persoana vătămată.

Asemenea raporturi există și în cazul în care între autorul violului și persoana vătămată răsese încheiată o convenție prin care făptuitorul și-a sumat obligația de pază, de protecție a victimei (așa-numitul bodyguard).

Varianta prevăzută în alin. (3) lit. b) (victima este radă în linie directă, frate sau soră), existentă în Codul penal anterior sub forma săvârșirii faptei asupra unui membra de familie, a fost reformulată, pentru a rezulta cu claritate că această faptă absoarbe incestul, punând astfel capăt incertitudinilor din practica judiciară cu privire la acest aspect.

Prin introducerea acestei agravante se deschide posibilitatea pedepsirii mai grave a infracțiunii de viol comise în sânul familiei. În acest sens, se consideră că, în esență, „modificarea unor dispoziții din Codul penal are ca obiect de reglementare răspunderea penală pentru faptele de violență contra persoanei săvârșite în cadrul familiei. Scopul reglementărilor îl constituie apărarea mai eficientă, prin mijloace de drept penal, a persoanelor care devin victime ale violenței în familie, printre acestea numărându-se nu numai persoanele de sex feminin, ci și persoanele de sex masculin, o pondere importantă având-o copii și bătrânii, precum și persoanele cu handicap".

Această variantă agravată de viol este determinată de anume raporturi existente între făptuitor și victimă, care, constituindu-se adeseori într-un ascendent al primului, facilitează apropierea față de aceasta, a cărei rezistență, putere de opunere scade. Pe de altă parte, și nu în ultimul rând, sunt încălcate obligații elementare morale și legale pe care făptuitorul le are față de victimă.

Actele sexuale cu o altă persoană cu care făptuitorul face parte din aceeași familie, comise prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea de a se apăra ori de a-și exprima voința, contravin grav moralității pe care se întemeiază familia, relațiile dintre membrii acesteia, întreaga societate umană.

Se consideră că reformularea agravantei este cel puțin discutabilă. În primul rând, agravanta se referă la anumite categorii de persoane care fac parte din noțiunea de „membru de familie", definit în art. 177 C. pen. Astfel, prin „membru de familie" se înțelege ascendenții și descendenții, frații și surorile, copiii acestora, precum și persoanele devenite prin adopție, potrivit legii, astfel de rude; soțul; persoanele care au stabilit relații asemănătoare acelora dintre soți sau dintre părinți și copii, în cazul în care conviețuiesc. Dispozițiile din legea penală privitoare la membru de familie, în limitele arătate mai sus, se aplică, în caz de adopție, și persoanei adoptate ori descendenților acesteia în raport cu rudele firești.

Or, se observă că violul asupra soțului, asupra copiilor fraților sau surorilor ori asupra persoanelor devenite prin adopție astfel de rude realizează conținutul infracțiunii în varianta tip (aceștia fiind membri de familie, dar nefiind incluși în sfera subiecților pasivi ai agravantei analizate), iar violul asupra rudelor în linie directă, fraților sau surorilor realizează varianta agravată a infracțiunii.

Diferența de reglementare nu se justifică numai prin dorința legiuitorului de a înlătura controversele în materia concursului cu infracțiunea de incest.

Problema dacă soția făptuitorului poate fi subiect pasiv al infracțiunii de viol a fost soluționată în reglementarea anterioară, înlăturându-se disputele și controversele din literatura de specialitate pe această temă. În acest sens, prin art. 197 alin. (1) lit. b1) C. pen. anterior s-a incriminat ca variantă agravată a infracțiunii de viol și fapta de acest fel comis împotriva unui membru de familie, prin care, potrivit art. 1491 C. pen. anterior, se înțelegea și soțul. Problema fiind tranșată în literatura și practica judiciară, s-a preferat reformularci agravantei în Codul penal în vigoare, astfel încât să rezulte absorbirea incestului agresiv în varianta agravată a infracțiunii de viol.

În actuala reglementare s-a renunțat la prevederea expresă a soțului printre subiecții pasivi ai infracțiunii de viol, fapta comisă asupra soțului încadrându-se în varianta simplă a infracțiunii. Se pedepsește mai grav fapta comisă asupra rudelor în linie directă, fraților sau surorilor. Această reglementare creează însă diferențier în tratarea membrilor de familie, dând impresia că violarea soțului este mai puțin gravă decât violarea rudelor în linie directă, a fraților sau surorilor.

În cazul agravantei, avem de-a face cu o circumstanță personală ce nu se răsfrânge asupra celorlalți participanți [art. 50 alin. (1) C. pen.]. Eroarea de fapt asupra raportului de rudenie sau de soț dintre făptuitor și victimă înlătură aplicarea lit. b) a alin. (3) din art. 218 C. pen., fiind incidente dispozițiile art. 30 alin. (3) C. pen., privind eroarea de fapt secundară.

Varianta agravată prevăzută în alin. (3) lit. c) (victima nu a împlinit vârsta de 16 ani se referă la victima infracțiunii de viol, care trebuie să fie o persoană de sex diferit sau de același sex. Prin urmare, în acest caz suntem în prezența variantei agravate a violului ca urmare a unei calități speciale a subiectului pasiv, și anume vârsta acestuia.

Pentru a fi incidență această agravantă este necesar ca, pe lângă condiția obiectivă a vârstei victimei, să fie îndeplinită și condiția subiectivă a cunoașterii acestei situații de fapt de către făptuitor.

Această condiție subiectivă este realizată atunci când sunt probe temeinice că făptuitorul cunoștea vârsta victimei înainte de comiterea violului, fie ca urmare a unor relații de orice natură dintre aceștia, fie ca urmare a informațiilor obținute de făptuitor anterior comiterii faptei. Condiția se consideră îndeplinită și atunci când vârsta victimei este evidentă ca urmare a trăsăturilor fîzico-somatice ale acesteia, a insuficientei sale dezvoltări fizice sau a locului unde se află victima (de exemplu, violarea unui minor într-o unitate de învățământ primar ori dintr-o unitate preșcolară etc).

Sub aspect subiectiv, făptuitorul poate fi în cunoștință de cauză și atunci când nu este sigur de vârsta victimei, însă ia în considerare posibilitatea vârstei fragede a acesteia; cunoașterea nesigură, îndoiala asupra vârstei victimei nu înlătură răspunderea autorului, întrucât el acceptă această eventualitate.

Dacă făptuitorul nu cunoștea existența acestei situații, adică nu știa vârsta victimei și nici nu o putea prevedea, sunt incidente dispozițiile art. 30 alin. (3) C. pen. privind eroarea de fapt. În acest caz, agravanta este inaplicabilă, iar făptuitorul va răspunde pentru infracțiunea de viol în varianta simplă, eventual cu aplicarea altor agravante, în funcție de specificul faptei.

În practica judiciară s-a decis că există infracțiunea de viol în această variantă agravată, când s-au întreținut acte sexuale cu o minoră în vârstă de 6 ani, chiar dacă nu s-au folosit violențe și făptuitorul s-a apărat arătând că victima și-a exprimat consimțământul.

Aceasta decizie vine pe fondul unei controverse în doctrină și practică privind vârsta la care o persoană poate fi considerată subiect pasiv al infracțiunii de act sexual cu un minor, respectiv viol. În expunerea motivelor deciziei menționate, instanța a arătat că fapta constituie viol, și nu act sexual cu un minor, întrucât, chiar dacă victima și-a dat consimțământul, nu se poate considera că aceasta ar fi avut măcar reprezentări vagi în legătură cu ceea ce semnifică biologic și psihic un act sexual, astfel încât nu avea cum să ia o hotărâre în deplină cunoștință. Aceeași soluție s-a menținut și în cazul în care victima avea 10 ani sau 11 ani.

Circumstanța analizată este o circumstanță reală ce se răsfrânge asupra tuturor participanților în măsura în care le-au cunoscut sau le-au prevăzut [art. 50 alin. (2) C. pen.]. Astfel, instigatorul la un viol va răspunde pentru această variantă agravată dacă anterior cunoștea vârsta acestuia sau măcar a prevăzut aceasta.

Condiția este necesară și pentru complicele anterior. Complicele concomitent, la fel ca autorul, trebuie să-și dea seama că victima nu a împlinit vârsta de 16 ani.

Dacă violul se săvârșește în formă continuată, începând înainte de împlinirea vârstei de 16 ani și continuând și după această vârstă, se va reține această agravantă, chiar dacă fapta se consideră săvârșită în cazul infracțiunilor continuate, la data săvârșirii ultimei acțiuni sau inacțiuni [art. 154 alin. (2)].

În practica judiciară s-a reținut că există concurs de infracțiuni între viol și coruperea sexuală a minorilor în cazul inculpatului care a obligat-o pe fiica sa să suporte acte sexuale orale, să se dezbrace în fața sa, i-a atins cu mâna și gura zona genitală și anală, a încercat sa o penetreze vaginal și anal, folosind în acest scop substanțe lubrifiante, dar nu a reușit din cauza dezvoltării somatice inerente unui copil de 7-10 ani.

Legătura între viol și agresiunea sexuală trebuie menținută, pentru identitate de rațiune (deși nu este prevăzută de lege), și în cazul raportului între actul sexual cu un minor și coruperea sexuală a minorilor. După cum nu pot fi reținute în concurs violul și agresiunea sexuală săvârșite în aceeași împrejurare, nu pot fi reținute în concurs nici actul sexual cu un minor și coruperea sexuală a minorilor săvârșite în aceeași împrejurare.

Or, actele de corupere sexuală a minorilor presupun același element material ca actele de agresiune sexuală (mai puțir. constrângerea sau punerea ori profitarea de starea de imposibilitate a victimei de a se apăra ori de a-și exprima voința). Deci, dacă legiuitorul interzice a se reține concurs de infracțiuni dacă se săvârșesc în același timp acte sexuale prin penetrare și orice alte acte sexuale prin constrângere, cu atât mai mult va interzice concursul dacă actele sexuale care nu se săvârșesc prin penetrare sunt consimțite (specific elementului material al coruperii sexuale a minorilor).

Nu se poate reține concursul de infracțiuni între infracțiunea de viol și infracțiunile de corupere sexuală a minorilor sau agresiune sexuală, dacă faptele sunt săvârșite în aceeași împrejurare și asupra aceleiași persoane, în acest caz reținându-se numai infracțiunea de viol. Dacă în aceeași împrejurare se săvârșesc acte diferite asupra unor persoane diferite (spre exemplu, făptuitorul violează victima în prezența unei minore pe care o masturbează) se poate reține concursul de infracțiuni între viol și corupere sexuală £ minorilor. Se poate reține concursul de infracțiuni, de asemenea, dacă actele se săvârșesc asupra aceleiași persoane la intervale de timp diferite (spre exemplu, într-o împrejurare, făptuitorul roagă victima să-1 masturbeze – corupere sexuală a minorilor – ori o obligă să facă acest lucru – agresiune sexuală -, iar în altă împrejurare, întreține cu victima un act sexual oral prin constrângere – viol).

Subiectul pasiv în cazul actelor de agresiune sexuală, subiectul pasiv este persoana asupra căreia s-au săvârșit actele sexuale prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra sau de a-și exprima voința ori profitând de această stare.

2.3. Conținutul constitutiv al infracțiunii de viol și al agresiunii sexuale

2.3.1. Latura obiectivă

2.3.1.1. Elementul material

Cu privire la elementul material în cazul infracțiunii de viol, trebuie subliniat că acesta se realizează prin mai multe acțiuni alternative, respectiv raportul sexual, actul sexual oral sau anal, orice alte acte de penetrare vaginală sau anală.

În actuala reglementare, violul a fost reglementat pornind de la ideea de act de penetrare, astfel încât în conținutul acestei infracțiuni se va include raportul sexual – în înțelesul pe care această sintagmă 1-a cunoscut în mod tradițional în dreptul nostru, adică actul sexual firesc între un bărbat și o femeie, actul sexual oral și, respectiv, actul sexual anal, indiferent dacă în aceste ultime cazuri este vorba de un act heterosexual sau homosexual. De asemenea, se includ în conținutul infracțiunii de viol și actele de penetrare finală sau anală, realizate în alte modalități. Astfel definit, violul acoperă toate actele de penetrare, indiferent dacă au fost comise de agresor asupra victimei sau dacă victima a fost obligată să facă acest lucru.

În această variantă normativă, elementul material al laturii obiective a faptei de viol presupune numai penetrarea sexuală, nu și epuizarea raportului sexual sau procrearea. În acest caz, elementul material este limitat la raportul sexual normal, firesc.

În actuala incriminare a infracțiunii de viol, elementul material al laturii obiective poate să constea în întreținerea relațiilor sexuale și între persoane de același sex. Asemenea relații pot avea loc între persoane de sex bărbătesc, denumite homosexualitate masculină sau pederastie homosexuală, indiferent dacă apetitul sexual este satisfăcut pe cale anală sau orală, sau între femei, așa-zisa homosexualitate feminină sub forma amorului lesbian (safismul). Toate acestea presupun însă reținerea variantei normative a săvârșirii infracțiunii prin act sexual oral sau anal ori alte acte de penetrare vaginală sau anală.

Actul sexual oral presupune activitatea de penetrare a organului sexual masculin în cavitatea bucală a unui bărbat sau unei femei (felație). Deși nu se realizează întotdeauna prin penetrare, se consideră că și actul sexual realizat prin contact oral cu organul sexual feminin (cunilingus) realizează elementul material al infracțiunii de viol.

Actul sexual anal presupune conjuncțiunea organului sexual masculin cu anusul, elementul material realizându-se indiferent dacă victima este bărbat sau femeie și indiferent dacă victima este cea care suportă sau realizează penetrarea.

Elementul material se mai poate realiza și prin orice alte acte de penetrare vaginală sau anală (prin introducere de obiecte, cum ar fi un vibrator, o banană sau o coadă de mătură, degete etc), indiferent dacă actele de penetrare anală se realizează asupra unui bărbat sau a unei femei. Legiuitorul a reținut numai actele de penetrare vaginală sau anală, actele de penetrare bucală cu alte obiecte decât organul sexual nefiind considerate a constitui elementul material al infracțiunii de viol, ci regăsindu-se în conținutul constitutiv al infracțiunii de agresiune sexuală (spre exemplu, forțarea victimei să mimeze un act sexual oral cu un vibrator, în scopul obținerii de satisfacții sexuale, constituie agresiune sexuală, iar nu viol). Dacă actele de agresiune sexuală au fost precedate sau urmate de săvârșirea actelor sexuale prevăzute în art. 218, fapta constituie numai infracțiunea de viol, nereținându-se concursul de infracțiuni.

Din lectura textului incriminator rezultă că infracțiunea de viol presupune un raport sexual, un act sexual oral sau anal ori alte acte de penetrare vaginală sau anală realizate fără consimțământul victimei, respectiv un act sexual prin încălcarea libertății, siguranței și inviolabilității sexuale a acesteia.

Pentru a constitui elementul material al laturii obiective a infracțiunii, actul sexual trebuie să răspundă cerinței existențiale de a fi comis prin constrângerea victimei, prin punerea victimei în imposibilitatea de a se apăra ori de a-și exprima voința ori profitând de această stare.

Prin urmare, elementul material se exprimă printr-o acțiune realizată în doi timpi: în primul, subiectul activ înfrânge rezistența victimei prin constrângere sau profită de imposibilitatea acesteia de a se apăra ori de a-și exprima voința; în timpul doi, se comite actul sexual prevăzut în norma de incriminare, în contextul faptic din primul timp.

Așadar, într-o primă modalitate, încălcarea siguranței libertății și inviolabilităii sexuale a persoanei este comisă prin constrângerea victimei la act sexual realizat pn penetrare.

Constrângerea ca mijloc de realizare a actului sexual poate fi fizică sau psihică (morală), după cum autorul urmărește înfrângerea rezistenței fizice sau psihice (morale) a victimei.

Când se vorbește de constrângerea fizică, trebuie să e sublinieze că aceasta constă în folosirea forței fizice asupra victimei pentru a înfrânge rezistența acesteia și pentru a face astfel posibil actul sexual (lovirea victimei, brutalizarea, imobilizarea totală sau parțială pn legarea brațelor și a întregului corp etc).

Infracțiunea de viol subzistă numai atunci când se stabilește că forța fizică exercitată de autor a fost suficient de intensă pentru a constrânge victima la actul sexual.

Intensitatea trebuie apreciată în ea însăși, dar și în durata forței care, prin acțiune prelungită, a putut înfrânge puterea de rezistență a victimei.

În literatura juridică se susține, pe bună dreptate, că victima nu este obligată să opună rezistență sau să continue a rezista atunci când, din modul în care se exercită constrângerea din intensitatea forței coercitive, ca și din alte împrejurări concrete, ar rezulta că orics rezistență a ei ar fi fost zadarnică sau că dacă s-ar opune, ea s-ar expune pe sine sau ar expune o altă persoană unui rău tot așa de mare.

Pentru existența infracțiunii de viol se cere să existe totuși un refuz energic, dar nu simulat al victimei. De aceea, se consideră că nu constituie o opunere reală, categorică ezitările, temerile, împotrivirile aparente sau din capriciu ori „opunerile" de rigoare sau ce circumstanță ale pseudovictimei, care însă, în realitate sau în cele din urmă, a consimțit, în consecință, în aceste cazuri, fapta nu va constitui infracțiunea de viol. În orice caz, trebuie avut în vedere că cerința legii se referă la exercitarea constrângerii, și nu la împotrivirea persoanei vătămate. Folosirea constrângerii trebuie exercitată pentru a determina victima la act sexual, iar nu pentru a-i provoca alte suferințe fizice sau morale.

Pentru ca infracțiunea de viol să subziste, constrângerea trebuie să preceadă ori să fie concomitentă actului sexual. Exercitarea unor acte de constrângere în posterioritatea actului sexual este de natură a-1 scoate pe acesta de sub imperiul constrângerii. Prin urmare, fapta nu va constitui infracțiunea de viol.

Constrângerea morală presupune amenințarea victimei de orice sex cu un pericol grav pentru persoana ei sau pentru altă persoană, în astfel de condiții încât să-i inspire temerea serioasă că acel pericol nu va putea fi înlăturat fără cedarea în fața amenințării.

Trebuie subliniat că și în cazul constrângerii morale nu este necesar ca victima să opună rezistență, expunându-se producerii răului cu care a fost amenințată. Dacă ea a ajuns la convingerea că acest rău nu poate fi înlăturat decât prin acceptarea actului sexual, cerința textului incriminator privitor la exercitarea constrângerii este îndeplinită și atunci când ea nu a opus nicio rezistență autorului. Și de data aceasta, este suficient ca actul sexual să fi avut loc împotriva voinței victimei.

Potrivit textului incriminator, elementul material al infracțiunii de viol se mai poate realiza și prin punerea victimei în imposibilitatea de a se apăra ori de a-și exprima voința ori profitând de această stare (constrângerea implicită).

Prin profitarea de imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a-și exprima voința se înțelege profitarea de acele situații, stări totale sau parțiale, permanente sau trecătoare în care se află victima, cu consecințele amintite. Din cele expuse rezultă că în aceste situații nu se exercită o constrângere fizică sau morală (psihică) a victimei, ci făptuitorul se folosește de împrejurarea că aceasta nu este în stare să se opună actului sexual sau să-și exprime voința cu privire la aceasta.

Primul aspect se referea la imposibilitatea victimei de a se apăra, care constă în incapacitatea fizică de a opune rezistență făptuitorului care încearcă să întrețină acte sexuale prin penetrare cu ea. Această neputință fizică a victimei se poate datora unei stări de oboseală excesivă, unei stări de boală, unei poziții incomode în care a fost surprinsă etc.

Imposibilitatea de a-și exprima voința presupune o stare psiho-fiziologică ce răpește persoanei (bărbat sau femeie) posibilitatea de a-și da seama de ceea ce se petrece cu ea sau de a-și manifesta voința.

Această stare de incapacitate de a opune rezistență poate să fie fizică (de exemplu, în cazul unei stări de intoxicație cu alcool sau cu alte substanțe, în cazul somnului hipnotic, al unei stări de leșin, al unui somn adânc după o mare oboseală etc.) sau psihică. De regulă, persoana care nu-și poate exprima voința este în același timp și în imposibilitatea de a se apăra. Sunt însă și unele cazuri în care o persoană, deși lipsită de posibilitatea de a-și exprima voința, are totuși capacitatea fizică de a se apăra (de exemplu, o persoană aflată în stare de alienație mintală).

Cele două stări de care s-a amintit – respectiv starea de imposibilitate a victimei de a se apăra sau de a-și exprima voința – pot fi uneori provocate de făptuitor sau de un complice al acestuia (de exemplu, prin intoxicație alcoolică). În toate situațiile însă, esențial pentru existența infracțiunii este faptul că autorul a profitat de starea în care se găsea sau în care fusese adusă persoana pentru a întreține actul sexual cu ea.

Textul incriminator cere ca actul sexual să aibă loc, făptuitorul punând victima în imposibilitatea de a se apăra ori de a-și exprima voința ori profitând de această stare. Aceasta înseamnă că făptuitorul fie incapacitează victima în scopul obținerii de satisfacții sexuale, fie, dându-și seama de starea victimei independentă de acțiunea sa, se folosește de acest prilej pentru a întreține cu ea actul sexual.

Elementul material al infracțiunii tipice constă în săvârșirea de acte de natură sexuală, altele decât raportul sexual, actul sexual oral și anal, precum și alte acte de penetrare vaginală sau anală, care sunt specifice infracțiunii de viol.

Acestea pot consta în acte firești de satisfacere a apetitului sexual (acte de masturbare, atingere ori sărutare a organelor genitale, apropierea organelor genitale de cele ale victimei etc.) ori alte acte nefirești, concretizate în manifestări aberante ale instinctului sexual, prin care nu se urmărește realizarea unui raport sexual, ci doar obținerea excitației sexuale nefinalizate .

Actele care alcătuiesc elementul material al acestei infracțiuni se produc de regulă între persoane de sex diferit sau de același sex, dar se pot produce și asupra corpului propriu. În raport cu prevederile art. 219 C. pen., agresiunea sexuală poate consta în practicarea de acte lascive, obscene, de lubricitate, în tendința de a obține satisfacții ale instinctului sexual în afară a ceea ce este admis ca firesc, prin manifestări anormale, ținând de psihopatologia sexuală. Între aceste variante de agresiune sexuală ce vizează în mod vădit anormalitatea s-au remarcat, prin frecvență și trăsături distinctive, următoarele: sadismul, care constă în provocarea excitației sexuale prin producerea de suferințe victimei; masochismul, la care satisfacția sexuală este determinată numai de suportarea de către subiect a unei dureri fizice; vampirismul, la care excitația sexuală este produsă de vederea sângelui victimei; mixoscopia, în cazul căreia excitația sexuală este provocată de vederea actului sexual practicat între alte persoane sau la privirea nudității.

Prin săvârșirea actelor de agresiune sexuală făptuitorul urmărește o satisfacere fără penetrare a apetitului sexual. Esențial pentru existența acestei infracțiuni este săvârșirea altor acte de natură sexuală decât cele prevăzute de art. 218, cu alte cuvinte, acte care nu presupun penetrare sau act sexual oral, săvârșite sub imperiul constrângerii sau al stărilor asimilate acesteia. În cazul în care astfel de acte sunt comise în aceeași împrejurare cu infracțiunea de viol, așa cum este ea reglementată de art. 218 C. pen., nu se va reține un concurs de infracțiuni, ci o singură încadrare, aceea de viol.

Dacă actul de natură sexuală constă în acte de zoofilie sau bestialitate, când subiectul activ (persoana) are relații sexuale cu diferite animale, fapta va constitui ultraj contra bunelor moravuri (art. 375 C. pen.), iar nu agresiune sexuală. în schimb, dacă făptuitorul obligă victima (o altă persoană) să întrețină relații sexuale cu animale, fapta va constitui, după caz, viol (spre exemplu, un act sexual prin penetrare vaginală realizat de către un câine) sau agresiune sexuală (act sexual oral realizat cu un câine ori obligarea victimei să masturbeze câinele).

2.3.1.2. Urmarea imediată

În cazul infracțiunii de viol, în ambele variante, urmarea constă în încălcarea, vătămarea efectivă a libertății și inviolabilității sexuale a persoane: vătămate (bărbat sau femeie). Fapta de care ne ocupăm mai poate avea și alte urmări (în unele variante agravate), constând în vătămarea gravă a integrității sau a sănătății ori moartea victimei. Trebuie subliniat că aceste urmări vor atrage un tratament agravat al făptuitorului, dar ele nu condiționează existența faptei de viol.

Varianta agravată prevăzută în alin. (3) lit. e) (fapta a avut ca urmare vătămarea corporală) constă în aceea că sunt lezate, pe lângă relațiile sociale referitoare la libertatea și inviolabilitatea sexuală a persoanei de sex diferit sau de același sex, și relațiile sociale privind dreptul persoanei la integritatea corporală sau sănătate. Ne aflăm în situația acestei agravante atunci când s-a produs vreuna dintre urmările prevăzute în art. 194 C. pen., ca urmare a violențelor exercitate asupra victimei în scopul constrângerii la un act sexual ori ca urmare a brutalității actului sexual.

Urmarea imediată în cazul infracțiunii de agresiune sexuală constă într-o atingere adusă libertății sexuale prin constrângerea unei persoane la acte sexuale.

2.3.1.3. Raportul de cauzalitate

Legătura de cauzalitate între acțiunea incriminată și urmarea imediată rezultă din însăși materialitatea faptei (ex re). În situația în care făptuitorul urmează să răspundă pentru comiterea infracțiunii de viol în variante agravate (s-a produs vătămarea corporală ori moartea acesteia), va fi necesar să se stabilească existența legăturii de cauzalitate între activitatea incriminată și rezultatul produs.

Pentru existența infracțiunii de agresiune sexuală trebuie să se stabilească legătura de cauzalitate între practicarea actelor de agresiune sexuală și rezultatul produs.

2.3.2. Latura subiectivă

Infracțiunea de viol se comite cu intenție directă. Autorul infracțiunii de viol are reprezentarea că prin acțiunea sa va avea loc un act sexual de orice natură cu o persoană de sex diferit sau de același sex, prin constrângerea victimei sau punerea acesteia în imposibilitate de a se apăra ori de a-și exprima voința ori profitând de această stare și urmărește (dorește) acest rezultat.

În cazul violului comis asupra unei victime în imposibilitatea de a se apăra ori de a-și exprima voința, făptuitorul trebuie să cunoască starea victimei, eroarea asupra acestei împrejurări înlăturând incidența legii penale.

În situația în care făptuitorul a luat hotărârea de a întreține actele sexuale descrise în norma de incriminare cu victima (bărbat sau femeie), mai târziu și independent de constrângerea pe care a exercitat-o asupra acesteia anterior, va exista concurs între infracțiunea de viol și infracțiunea realizată prin exercitarea constrângerii (lovire sau alte violențe, vătămare corporală).

Cu privire la elementul subiectiv în cazul violului, în literatura juridică s-a emis și părerea că această infracțiune poate fi comisă și cu intenția indirectă.

În varianta agravată prevăzută în alin. (3) lit. d), textul de lege impune cerința unui scop urmărit de făptuitor, respectiv că fapta s-a comis în scopul producerii de materiale pornografice. Materialele pornografice nu au o definiție clară în legislația în vigoare, drept pentru care va fi folosită definiția din Legea nr. 196/2003 pentru prevenirea și combaterea pornografiei, care definește pornografia ca fiind „actele cu caracter obscen, precum și materialele care reproduc sau difuzează asemenea acte".

În continuare materialele cu caracter obscen sunt definite ca „obiecte, gravuri, fotografii, holograme, desene, scrieri, imprimate, embleme, publicații, filme, înregistrări video și audio, spoturi publicitare, programe și aplicații informatice, piese muzicale, precum și orice alte forme de exprimare care prezintă explicit sau sugerează o activitate sexuală".

Din cele două definiții combinate se poate concluziona că materialele cu caracter obscen, în sensul Legii nr. 196/2003, constituie materiale pornografice, în sensul prevederilor art. 218 C. pen. Dacă scopul pentru care se realizează violul se realizează, în sensul că materialele pornografice sunt astfel produse, se va reține în concurs și infracțiunea de pornografie infantilă prevăzută în art. 374 C. pen.

Infracțiunea de viol în varianta agravată prevăzută în alin. (3) lit. e) și alin. (4) este o infracțiune praeterintenționată. Actul sexual neconsimțit se săvârșește cu intenție, iar armarea mai gravă produsă – vătămarea corporală gravă sau moartea victimei – are loc din culpa subiectului. Cu alte cuvinte, făptuitorul își dă seama și vrea să violeze victima, dar nu urmărește și nici nu acceptă posibilitatea producerii vătămării corporale sau morții victimei; dacă acest rezultat se produce, el nu va atrage răspunderea penală a subiectului în baza art. 218 alin. (3) sau (4) C. pen., decât dacă acesta a avut, în raport cu rezultatul mai grav, poziția subiectivă caracteristică culpei, fie în modalitatea ușurinței (subiectul a prevăzut rezultatul mai grav, dar a socotit cu ușurință că nu se va produce), fie în modalitatea neglijenței (subiectul nu a prevăzut rezultatul, deși trebuia și putea să-1 prevadă).

În acest sens, în practică s-a decis că există agravanta comentată dacă victima, pentru a se salva după ce a fost violată, a escaladat balconul voind să coboare la un etaj inferior, însă s-a dezechilibrat și a căzut, suferind urmările specifice infracțiunii de vătămare corporală.

Dacă vătămarea corporală a integrității corporale sau a sănătății a fost anume urmărită – dorită sau acceptată (intenție directă sau indirectă, și nu praeterintenție) de făptuitor – va exista concurs între infracțiunea de viol (varianta simplă) și infracțiunea de vătămare corporală. Este lipsit de relevanță momentul apariției rezultatului grav, vătămător pentru victimă, ceea ce reprezintă interes fiind doar momentul exercitării violențelor, care trebuie să fie plasate anterior actului sexual și în scopul constrângerii victimei la actul sexual.

Existența agravantei este condiționată printre altele și de stabilirea raportului de cauzalitate între fapta de viol și vătămarea corporală produsă victimei. Cu alte cuvinte, este necesar ca vătămarea corporală să fie consecința violențelor exercitate asupra victimei pentru a o constrânge la act sexual. Dacă această legătură cauzală lipsește, dispozițiile art. 218 alin. (3) lit. e) C. pen. nu sunt aplicabile. Agravanta nu poate fi reținută – de exemplu, în cazul inculpatului care, încercând să comită un viol, dar nereușind din cauza opunerii victimei, i-a aplicat mai multe lovituri, provocându-i o vătămare corporală. În acest caz, vătămarea corporală nu este o consecință a faptei de viol, ci o consecință a unei activități posterioare tentativei de viol. Așa fiind, răspunderea penală a făptuitorului se va stabili pentru tentativă de viol în varianta simplă, în concurs cu infracțiunea de vătămare corporală.

Varianta agravată există și în cazul tentativei de viol, dacă vătămarea corporală s-a produs ca urmare a violenței folosite de făptuitor pentru constrângerea victimei la act sexual, care însă nu a avut loc datorită unor împrejurări independente de voința sa.

În practica judiciară s-a decis că există agravanta prevăzută în alin. (4) (fapta a avut ca urmare moartea victimei) în cazul inculpatului care, având raport sexual cu victima prin constrângere, i-a produs involuntar comprimări toracice care au dus la decesul acesteia.

În cadrul acestei agravante, făptuitorul, prin constrângerea fizică sau psihică ori profitând de incapacitatea victimei de a se opune, încearcă sau comite un act sexual, iar concomitent sau posterior acestuia intervine decesul victimei ca urmare a faptei de viol, rezultat față de care el a avut o poziție subiectivă caracterizată prin culpă.

Dacă moartea a fost provocată cu intenție (directă sau indirectă), va exista concurs între viol și infracțiunea de omor calificat – art. 189 lit. d) C. pen.

În practica judiciară s-a decis că nu se poate reține ca viol din care a rezultat moartea victimei fapta aceluia care în timpul violului a mușcat victima de sâni și de umeri și apoi a sugrumat-o. Pe plan subiectiv, inculpatul a prevăzut rezultatul letal și fie 1-a urmărit, fie, deși nu 1-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui, fapta constituind infracțiunea de omor în concurs cu infracțiunea de viol.

Agresiunea sexuală se comite tot cu intenție directă. În varianta agravată, și anume atunci când fapta a avut ca urmare o vătămare a integrității corporale sau a sănătății ori moartea victimei, forma de vinovăție este intenția depășită (praeterintenția)

2.4. Forme. Sancțiuni

2.4.1. Forme

Deși pot fi concepute toate formele imperfecte ale infracțiunii, numai unele sunt pedepsite. Astfel, actele de pregătire – preparatorii (culegerea de informații asupra programului victimei ori a persoanelor din anturajul acesteia, procurarea sprayului cu substanțe narcotizante pentru imobilizarea victimei și colectiv) – săvârșite de cel în cauză nu sunt pedepsite.

Tentativa la infracțiunea de viol se pedepsește potrivit dispozițiilor legale.

Există tentativă de viol în situația în care autorul a folosit constrângerea (amenințarea ori alte violențe) împotriva victimei de a o determina la acte sexuale de orice natură ori a profitat de starea de neputință a victimei de a se apăra ori de a-și exprima voința, pentru a întreține acte sexuale, dar acestea nu s-au putut realiza din motive independente de voința făptuitorului. Nu există tentativă de viol pedepsibilă în cazul în care făptuitorul, după folosirea violențelor sau amenințărilor, a renunțat de bunăvoie la realizarea actului sexual, dar în acest caz, făptuitorul va fi pedepsit pentru actele de violență sau amenințare, în măsura în care condițiile de incriminare sunt îndeplinite.

Există însă tentativă când făptuitorul a început executarea actelor de constrângere, dar, datorită unei împrejurări independente de voința sa, actul sexual nu a avut loc.

De asemenea, există tentativă la infracțiunea de viol și atunci când făptuitorul pune victima în stare de neputință de a se apăra sau de a-și exprima voința pentru a întreține cu ea acte sexuale, acte pe care nu le poate realiza datorită unor împrejurări independente de voința sa, precum și atunci când victima, aflându-se într-o astfel de stare, făptuitorul încearcă să profite de această stare pentru realizarea actului sexual, act care nici de data aceasta nu are loc.

Tentativa violului intră în concurs cu infracțiunea de vătămare corporală sau cu infracțiunea de omor, dacă prin violențele exercitate asupra victimei în scopul de a avea un act sexual cu ea – act pe care nu a reușit să-1 realizeze – făptuitorul i-a produs acesteia o vătămare corporală gravă sau moartea, rezultat pe care 1-a dorit sau acceptat.

Consumarea infracțiunii de viol are loc în momentul în care, ca urmare a acțiunii de constrângere exercitate de făptuitor sau datorită aflării victimei în imposibilitatea de a se apăra sau de a-și exprima voința, s-a produs actul sexual, mai precis, în momentul în care se produce încălcarea libertății și inviolabilității sexuale a persoanei de sex diferit sau de același sex prin actul de penetrare sexuală.

Fapta de viol este o infracțiune comisivă (se comite numai prin acte de comisiune) și momentană.

În cazul repetării actului sexual cu aceeași ocazie, fără a se exercita alte acte de constrângere asupra victimei, făptuitorul va răspunde pentru infracțiunea simplă de viol – unitate naturală – iar dacă s-au exercitat acte repetate de constrângere, vor fi aplicate dispozițiile privind infracțiunea continuată, fapta epuizându-se în momentul săvârșirii ultimului act sexual.

Cu privire la infracțiunea de viol, trebuie menționat că aceasta include în conținutul ei, în mod natural, lipsirea de libertate necesară actului sexual potrivit dispozițiilor art. 218 C. pen. în caz contrar, respectiv când lipsirea de libertate depășește această necesitate, își păstrează autonomia (faptă distinctă) și constituie infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal (art. 205 C. pen.), cu care violul intră în concurs, aplicându-se prevederile art. 38 C. pen..

În ceea ce privește infracțiunea de agresiune sexuală, aceasta este susceptibilă de forme imperfecte; actul pregătitor nu se pedepsește, ci numai tentativa în modalitatea tentativei imperfecte (întrerupte). Pentru a exista tentativă la această infracțiune, trebuie să se realizeze constrângerea, punerea în imposibilitate de a se apăra sau de a-și exprima voința ori încercarea de a profita de această stare, în scopul realizării unui act sexual, dar să nu se înceapă executarea acestuia. începerea executării actului de natură sexuală, în condițiile arătate, semnifică consumarea infracțiunii.

2.4.2. Sancțiuni

Persoana fizică se pedepsește pentru infracțiunea de viol în varianta tip și varianta asimilată cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

Pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani și interzicerea exercitării unor drepturi dacă se săvârșește în condițiile agravantelor prevăzute în alin. (3) lit. a)-f).

Pedeapsa este închisoarea de la 7 la 18 ani și interzicerea exercitării unor drepturi dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei. Potrivit art. II din Legea nr. 27/2012, publicată în M. Of. nr. 180 din 20 martie 2012, în cazul acestei variante agravate, infracțiunea de viol este imprescriptibilă atât în ceea ce privește răspunderea penală, cât și executarea pedepsei.

Opinii diferite au fost exprimate în legătură cu sancționarea tentativei la această variantă agravată a violului. Astfel, potrivit unui punct de vedere exprimat în literatura de specialitate, dacă moartea victimei este rezultatul unui viol rămas la faza tentativei, există tentativă la varianta agravată a violului, urmând a se aplica dispozițiile generale referitoare la sancționarea tentativei.

După o altă opinie, dacă moartea victimei este rezultatul unei tentative de viol, există concurs între tentativa la infracțiunea de viol în varianta simplă și, după caz, infracțiunea de omor. În practica judiciară a fost exprimată opinia că atunci când se produce moartea victimei, nu are relevanță dacă rezultatul decurge dintr-o tentativă sau dintr-o faptă consumată de viol, ci întreaga activitate infracțională trebuie raportată la rezultatul final – moartea victimei care constituie temeiul agravării faptei comise, astfel încât făptuitorului urmează să i se aplice în toate situațiile pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea în formă consumată.

Acest din urmă punct de vedere a fost îmbrățișat de legiuitor, care a intervenit pentru reglementarea acestei situații, statuând că infracțiunea complexă săvârșită cu intenție depășită, dacă s-a produs numai rezultatul mai grav al acțiunii secundare, se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea complexă consumată [art. 36 alin. (3)].

La agresiunea sexuală, persoana fizică se pedepsește după cum urmează: în cazul prevăzut în alin. (1), cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi; în cazul alin. (2), cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi; în cazul alin. (3), cu închisoare de la 7 la 15 ani și interzicerea exercitării unor drepturi, indiferent dacă fapta s-a consumat sau a rămas în stadiul tentativei, dar s-a produs rezultatul mai grav (moartea victimei).

Potrivit art. II din Legea nr. 27/2012, publicată în M. Of. nr. 180 din 20 martie 2012, agresiunea sexuală urmată de moartea victimei este imprescriptibilă atât în ceea ce privește răspunderea penală, cât și executarea pedepsei.

2.5. Aspecte procesuale

Acțiunea penală în cazul infracțiunii de viol pentru fapta prevăzută în alin. (1) (varianta simplă) și alin. (2) (varianta asimilată) art. 218 din Cod penal se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. În celelalte cazuri, acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu.

Acțiunea penală în cazul infracțiunii de agresiune sexuală pentru fapta prevăzută în alin. (1) (varianta simplă) art. 219 Cod penal se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. In cazul variantelor agravate, acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu.

Capitolul 3

Actele de probațiune a violului

3.1. Expertiza medico-legală în cazul infracțiunilor de viol

Obiectivele expertizei medico-legale în cazul infracțiunii de viol vor fi: demonstrarea raportului sexual și demonstrarea lipsei consimțământului victimei sau aprecierea din punct de vedere medical a imposibilității de a se apara ori de a-si manifesta vointa. Dupa Mina Minovici există patru grupe mari de viol:

reducerea la neputinta a victimei prin foita brutala. Se tine cont de raportul de forta
fizica dintre victima si agresor. Asa cum reiese din cazuistica medico-legala, o femeie robusta,
sanatoasa nu poate fi violata de un singur barbat decat in situatii speciale, si anume cand este
atacata prin surprindere, cand i se aplica o lovitura puternica, cand este sub influenta unor
substante ce indue o ingustare a campului constiintei (alcool, tranchilizante, somnifere) si
cand violenta se face si sub amenintarea unei arme;

violul prin constrangerea morala, cum ar fi amenintarea cu o arma ce anihileaza
rezistenta victimei sub imperiul groazei;

violul prin asa-zisele abuzuri de situatie;

violul la persoanele feminine cu stari patologice, fizice si mentale (afectiuni
neurologice si tulburari psihice ce altereaza discernamantul). Exista si cazuri de viol in somnul
hipnotic si somnul natural.

3.2. Demonstrarea existenței raportului sexual

Demonstrarea existentei raportului sexual comporta constatari diferite, după cum victima a fost / virgina sau o femeie cu activitate sexuala. Pentru a putea explica mai bine, în cele ce urmează vom prezenta câteva caractere anatomice ale organelor genitale externe cu viza in special asupra himenuiui, elementul morfologic a carui integritate face diferenta intre o virgina si o femeie sexual activa.

Astfel, himenul este un repliu musculo-membranos care separa vulva de vagin, prezentandu-se sub o multitudine de aspecte morfologice; prin marginile sale libere delimiteaza orificiul himenal intre baza sa de implantare si labiile mici se delimiteaza santul nimfo-himenal. Aspectele morfologice ale himenuiui permit clasificarea in himene: inelare, semilunare, labiale, in potcoava, cribriforme, imperforate. etc. Importanta la membrana himenala este inaltimea acesteia cuprinsa intre 1-2 cm – caz in care orificiul himenal este mare – permitand intretinerea de raporturi sexuale fara deflorare (himen complezant), si respectiv 0,8 – 1 cm determinand un orificiu himenal de dimensiuni reduse care face imposibila penetrarea fara ruperea acestuia. La nivelul marginii libere a himenului se descriu prezenta de incizuri congenitale ce trebuie sa fie atent diferentiate de rupturi.

Tinand cont de aspectele morfologice ale membranei himenale prezentate mai sus, violul savarsit asupra unei virgine va determina ruperea acestuia si deflorarea, in vreme ce demonstrarea raportului sexual la femei cu trecut sexual comporta alte elemente.

Raportul sexual cu deflorare. Elementul de diagnostic este constituit de constatarea semnelor deflorarii recente -rupturile himenale recente.

Acestea se constata cu precadere in portiunile posterioare ale acestuia, au marginile tumefiate, rosii, neregulate sangerande, dureroase la tact, uneori supurate, se intind de la marginea libera pana la baza de insertie, putand fi unice sau multiple.

În evoluția rupturilor himenale se constata, dupa aspectul descris mai sus ce caracterizeaza primele 2-3 zile, o depunere de fibrina, urmata apoi de epitelizare spre 6-7 zile, astfel incat dupa 8-9 zile semnele de deflorare recenta nu mai pot fi evidentiate; ulterior prin procesul de epitelizare, marginile rupturii himenale se retracteaza, devenind astfel alb-rozate; ele impart membrana himenala in mai multi lobi, delimitati de incizuri asimetrice, profunde, ascutite. Prin apropierea marginilor se obtine aspectul himenului indemn. Acest aspect permite diagnosticul de deflorare veche.

Diagnosticul diferentiat al rupturilor vechi se face cu incizurile congenitale care sunt mai adesea simetrice, rotunjite si nu intereseaza intreaga latime a himenului, marginile lor nu sunt afrontabile si nu contin tesut cicatricial. In diferentierea acestor elemente o importanta particulara o joaca examinarea colposcopica.

Raportul sexual fara deflorare se poate produce fie in cazul unei femei ce prezinta himen complezant (10 % din femei si pune probleme deosebite, neputand dovedi realitatea actului sexual), fie in cazul femeii cu trecut sexual. In ambele cazuri demonstrarea raportului sexual se face in principal pe seama cercetarii prezentei spermatozoizilor (cu conditia sa se prezinte in maxim 24-36 ore si sa nu-si faca toaleta) in fundurile de sac vaginal – demonstrat prin examinarea frotiului realizat din continutul vaginal al victimei.

Pe langa acest element de diagnostic, valoare probatorie mai au: constatarea petelor de lichid seminal pe lenjeria victimei sau pe corpul acesteia, depistarea firelor de par pubian ale agresorului, precum si pe seama constatarii sarcinii ori a unor contaminari cu boli de transmitere sexuala.

Se pot constata, de asemenea, in ambele cazuri, pre-zenta unor leziuni primare la nivelul organelor genitale exteme sau a perineului (echimoze, excoriatii, fisuri, chiar plagi).

Consecinfele acestei agresiuni pot fi transmiterea de boli venerice sau a virusului HIV, producerea sarcinii, tentativele de suicid, starile psihice reactive. In multe state s-a creat un fond de indemnizare a acestor victime ce sufera de infirmitati, deseori definitive.

În ceea ce priveste subiectul activ al infractiunii de viol, respectiv agresorul, acesta trebuie deseori identificat dupa petele de sange lasate pe lenjerie, dupa caracteristicile genetice specifice (amprenta ADN) din lichidul seminal, din caile genitale ale victimei sau de pe rufarie, prin plagile muscate sau de alta natura lasate de victima in aparare pe corpul autorului . Leziunile de pe corpul agresorului se prezinta ca imaginea in oglinda a celor de pe corpul victimei.

Examenul hainelor victimei si agresorului are o importanta deosebita, atat in probarea constrangeni, cat si a contactului sexual si a identificarii autorului faptei. Rupturile imbracamintii si lenjeriei pot demonstra lupta dintre victima si agresor, petele de sange si sperma pe lenjerie (chiloji, lenjerie de pat, imbracaminte) demonstreaza raportul sexual.

Aceste pete pot fi examinate si dupa mai multe zile, putandu-se dovedi contactul sexual chiar daca femeia este examinata tardiv, si altfel nu s-ar mai putea dovedi consumarea acestui contact. Petele de sperma, sange, depistarea unor fire de par pe lenjeria agresorului pot fi elemente importante pentru identificarea acestuia .

3.3. Stabilirea constrângerii

Stabilirea constrangerii pentru un act sexual se poate proba printr-o coroborare a / mai multor elemente, cele medicale avand o mare valoare, dar nu in exclusivitate. Constrangerea fizica pentru contactul sexual este discutata; unii nu o accepta decat in conditii cu totul exceptional, atunci cand exista o disproportie evidenta de forta fizica intre victima si agresor, participarea mai multor persoane la imobilizarea victimei sau victima este pusa in situatia de a nu se putea apara. Constrangerea fizica poate fi probata prin descoperirea unor semne de opozitie care demonstreaza lupta intre victima si agresor. Victima poate prezenta diverse leziuni ce se pot produce prin lovire activa, compresiune, muscare. Localizarea acestora este variata: pe fata, pe cap, corp, si patognomonic pe fata interna a coapselor, pe gat si la nivelul gatului, mainilor.

Cu ocazia unei expertize de acest gen, intotdeauna trebuie consemnate, in afara topografiei leziunilor, gravitatea consecintelor pe care acestea le pot avea sub aspect funcfional (ne referim la explicarea imobilizarii victimei si constrangerii ei).

Se pot constata uneori leziuni grave corporale (traumatism cranio-cerebral) care pot duce la o pierdere a cunostintei pe un timp mai scurt sau mai lung, care pot pune victima in imposibilitatea de a se apara sau de a-si exprima liber vointa.

Exprimarea vointe libere, in ultima instanta, se refera la posibilitatea victimei de a
accepta sau nu un act sexual, de a-si exprima consimtamantul.

Distingem doua categorii aparte in imposibilitatea de a-si exprima vointa:

a.) existenta unor tulburari psihice care altereaza discernamantul si astfel nu poate fi vorba de o exprimare libera a vointei;

b.) existenta unei situatii cu caracter temporar care genereaza tulburari ce pun victima in aceasta imposibilitate.

a. Exprimarea libera a vointei, sub aspect psihic, nu poate fi discutata la persoanele sub
14 ani, considerate prin lege fara discernamant. In rest, pot exista doua categorii de afecfiuni
psihice care sa impiedice exprimarea libera a vointei fata de actul sexual:

– tulburari psihice care altereaza discernamantul; pot fi incadrate in aceasta categorie
toate afectiunile psihice de tip psihotic in faza lor de stare;

În faza de remisiune a acestora (în special schizofrenia) nu este obligatoriu alterata . capacitatea de a discerne si de a-si exprima liber vointa fata de actul sexual.

b. Existenta unei stuatiii cu caracter temporar, care pune victima in imposibilitatea de
exprimare libera a vointei: ne referim aici numai la situatii care pot avea implicatii medicale.
Acestea pot fi:

– intoxicatii acute care altereaza constiinta (intoxicatia alcoolica, folosirea de droguri halucinogene sau somnifere).

starea de narcoza : producerea voita de narcoza, in acest scop;

afectiunile patologice grave care altereaza constiinta (stare de soc, coma);

sindroamele confuzionare in boli infectioase sau stari autotoxice. Trebuie sa precizam ca
drogarea cu alcool, opiacee sau afrodisiace nu poate fi considerata stare care impiedica total
exprimarea libera a vointei.

Stabilirea starii mintale a victimei si a agresorului trebuie. de asemenea, specificate in expertiza.

Imposibitiatea de a opune rezistenta, este inclusa cazurile in care persoana
violata este victima unui politraumatism -accident rutier, cataclism natural, imprejurari cu
caracter temporal care ii fac imposibila exercitarea efortului fizic.

Tot aici intra situatia victimelor handicapate, a debutului unor afectiuni acute (infarct miocardic).

În demonstrarea constrangerii si exprimarii libere a vointei expertiza medicala poate avea un caracter decisiv, dar uneori poate oferi numai elemente de coroborare pentru demonstrarea laturii subiective.

3.4. Stabilirea datei consumarii raportului sexual-maturitatea sexuală

Stabilirea datei consumarii raportului sexual are o importanta deosebita si poate fi stabilita prin expertiza in funcfie de evolutia rupturilor si a echimozelor.

Astfel, se pune problema maturitatii sexuala a minorei cand aceasta este victima unui viol. Prin maturitate sexuala a fetelor se va intelege dezvoltarea morfo-functionala a organelor genitale, cit si a organismului in totalitate. In special o fata va fi declarata matura cind se va constata:

– dezvoltarea organelor genitale externe apte pentru coabitare.

– dezvoltarea organelor genitaie interne apte pentru fecundatie si gestatie;

– dezvoltarea bazinului si a organelor genitale apte pentru dezvoltarea sarcinii si posibilitatea nasterii;

– dezvoltarea sânilor pentru alaptare si dezvoltarea intelectuala pentru cresterea si
educarea copiilor.

În acest sens, in vederea casatoriei tinerelor care nu au implinit varsta de 16 ani este necesara o dispensa de varsta pentru eliberarea careia este necesar si avizul dat de medic din care sa rezulta ca este apta pentru casatorie.

3.5. Constrângerea barbatuiui la raport sexual

Un aspect criticabil la viol rezulta din prevederile referitoare la subiectii infractunii. Conform acestor prevederi pe care le socotim necorespunzatoare, fapta unei femei de a constrange la raport sexual un barbat nu constituie infractiune.

Subiectul activ la viol nu poate fi decat barbatul, iar subiectul pasiv nu poate fl decat femeia. Datorita acestei circumstantieri a subiectilor exista posibilitatea comiterii unor fapte impotriva libertatii sexuale a barbatuiui ce nu ar putea fi sanctionate.

Nu ne referim aici la eventuale acte de perversiune sexuala realizate prin violenta de catre o femeie asupra unui barbat. Acestea ar cadea sub incidenta art. 201 C.pen. care, spre deosebire de art 197 C.pen. nu prevede nici un fel de limitari in privinta subiectilor (activ ori pasiv).

3.6. Tentative de viol

Exista tentativa de viol atunci cand faptuitorul a inceput executarea actelor de constrangere, dar datorita unei imprejurari independente de vointa sa, actul sexual nu a mai avut loc.

Exista tentativa și când faptuitorul, urmarind realizarea actului sexual, pune victima in situatia de a nu se putea apara sau de a-si exprima vointa, aflându-se intr-o asemenea stare savarseste asupra ei acte de natura sa conduca la realizarea actului sexual. Nu exista viol daca nu a avut loc un act sexual, ci numai un simplu contact al organelor sexuale.

Tentativele de viol se pot intalni in disfunctii sexuale (impotente sexuale) sau in stari de craurozis vulvar (atrofie genitala) ce se opune consumarii raportului sexual.

Probatiunea medico-legala a violului implica in prealabil, a descifra semnificatia unui astfel de act, aceasta fiind complexa: biologic (modalitatea de vehiculare a informatiei genetice), psihologic (disociere a instinctului de afectivitate si percepere a femeii ca un simplu obiect sexual), cultural (incalcarea drepturilor suverane ale omului asupra corpului) si juridic (incalcarea relatiei sociale ce protejeaza dreptul si libertatea sexuala).

Concluzii

În consecință, în noul cod penal infracțiunea de viol a fost reglementată pornind de la ideea de act de penetrare, astfel încât în conținutul sau se va include raportul sexual – în ințelesul pe care aceasta sintagma l-a cunoscut în mod traditional in dreptul nostru, acela de conjunctie a /organului sexual masculin cu cel feminin –, actul sexual oral și respective actul sexual anal, indiferent dacă în aceste ultime cazuri este vorba de un act heterosexual sau homosexual. De asemenea, în termenii art. 218 alin. 2 din Noul cod penal, se includ în continutul infractiunii de viol si actele de penetrare vaginala sau anala, realizate în alte modalități (prin introducere de obiecte, degete, etc.). Astfel definit, violul acopera toate actele de penetrare, indiferent daca au fost comise de agresor asupra victimei sau daca victima a fost obligata sa faca acest lucru.

În noul cod penal nu se mai prevede sancționarea cazului in care fapta a determinat sinuciderea victimei. Violul- fața de vechea reglementare, crește limita de vârsta de la 15 la 16 ani, până la care fapta va fi incadrata la formele agravante ale infracțiunii. De asemenea, se introduce, ca agravanta, săvârșirea faptei în scopul producerii de materiale pornografice si nu se mai cere ca vatamarea corporala sa fie grava pentru a constitui forma agravanta, ci doar vatamare corporala.

Cu privire la relațiile de rudenie, noul cod penal restrange aria faptelor care sunt încadrate la forma agravanta a infractiunii- codul penal anterior pedepsea ca agravantă fapta săvârșita asupra unui membru al familiei, in timp ce noul cod penal se refera la victima care este ruda in linie directă, frate sau sora.

Pentru a nu ramane nesancționate acele acte care nu presupun un act sexual normal, anal sau oral si nici penetrarea cu alte obiecte, ci orice act de natura sexuala care nu presupune penetrarea, în Noul Cod penal a fost incriminata o noua infractiune si anume agresiunea sexuala.

Infractiunea de perversiune sexuala a fost înlocuită cu cea de agresiune sexuală. În art. 219 din Noul cod penal cuprinde acte care nu presupun penetrare sau act sexual oral (ex. acte de masturbare), savarsite sub imperiul constrangerii sau al starilor assimilate acesteia. Pentru a se evita o practica neunitara, legiuitorul a mentionat explicit in alin. 4 ca daca actele de agresiune sexuala au fost precedate sau urmate de savarsirea actelor sexuale prevazute in cadrul infractiunii de viol, fapta va constitui aceasta din urma infractiune. Bineinteles ca aceste acte de agresiune sexuala trebuie sa fie comise in aceeasi imprejurare cu infractiunea de viol, altfel fiind incidente dispozitiile privitoare la concursul de infractiuni. De exemplu, agresiunea sexuala se desfasoara pe parcursul a cateva luni dupa care are loc si infractiunea de viol.

Criteriul de distinctie intre viol si agresiunea sexuala sub aspectul elementului material se regaseste si in cazul urmatoarelor doua infractiuni – actul sexual cu un minor (art. 220) si respectiv coruperea sexuala de minori ( art. 221). Astfel, daca actul presupune penetrare sau act sexual oral, vom fi in prezenta actului sexual cu un minor, iar daca este vorba de orice alte acte de natura sexuala fapta se va incadra ca si corupere de minori.

Pentru a fi in prezenta infractiunii, actul sexual, in oricare dintre variantele prevazute de lege, trebuie sa fie consimtit.

Subiect pasiv al infractiunii il constituie un minor, de orice sex. In privinta varstei minorului s-a pastrat limita actuala de varsta (15 ani), fiind diferentiata si sanctiunea in raport de varsta minorului, dupa cum acesta a implinit sau nu 13 ani.

Fapta de a avea un raport sexual sau de a avea act sexual oral si anal comisa de un major cu un minor cu varsta intre 13 si 18 ani, cand majorul a abuzat de autoritatea ori influenta sa asupra victimei, este sanctionata ca varianta agravata a infractiunii.

Agresiunea sexuala nu mai prevede ca, pentru a fi sanctionata, fapta sa fie savarsita in public sau sa fi produs scandal public.

În altă ordine de idei, legiuitorul român a încriminat grupa infracțiunilor privitoare la viata sexuala într-o maniera moderna și apropiata de reperele unor state europene cu traditie democratica indelungata si fata de care legea penala romaneasca a manifestat dintotdeauna afinitati profunde.

Bibliografie

I. Tratate, cursuri, monografii

Boroi Alexandru, Drept penal. Partea Speciala. Conform Noului Cod penal. Editia 2, Editura C.H. Beck, București, 2014.

Belis Vladimir, Medicina legala in practica judiciara, Ed. Juridica, București, 1996.

Bodo Sorina si Victor, Educatia armoniei sexuale, Editura Dacia, București, 2002.

Cioclei V., Drept penal. Partea specială. Infracțiuni contra persoanei, Ed. C.H. Beck, București, 2009.

Dobrinoiu V., N. Neagu, Drept penal. Partea specială, Ed. Universul Juridic, București, 2014.

Dongoroz V., Explicații teoretice ale Codului Penal Român, Ediția a 2-a, Volumul I, Editura C.H. Beck, București, 2012.

Enache Alexandra, Florin Enache, Elemente de medicină legală, Curs pentru studentii facultaților de drept, Editura Mirton, Timișoara, 2002.

Enachescu C-tin., Tratat de pihosexologie, Editura Polirom, Iasi, 2003.

Mitrofan Iolanda, Cuplul conjugal- armonie si dizarmonie, Ed. stiintifica si Pedagogica, Bucuresti, 1989.

Pavel Liliana L., Medicina legală – note de curs, Editura Fundatiei Academice Danubius, Galați, 2006.

Paraschiv Carmen, Drept procesual penal, Editura Hamangiu, București, 2014.

Tudose Florin, Marian Ana, Alfabetar de sexologie, Editura Infomedica, București, 2004.

Scripcaru Ghe., Calin Scripcaru, Medicina legala pentru juristi Fundatia pentru Cultura si Stiinta Moldova, Iasi, Ed. Cugetarea Iasi, 1999

II. Articole în reviste de specialitate

P. Cioia, Modificarea conținutului infracțiunii de viol prin Legea nr. 197/2000, în Dreptul nr. 3/2001.

H. Diaconescu, Structura juridică și conținutul constitutiv al infracțiunii de viol ca urmare a modificării prevederilor art. 197 din Codul penal prin Legea nr. 197/2000, în Dreptul nr. 10/2001.

N. Petrovici, Structura infracțiunii de viol săvârșită de două sau mai multe persoane împreună, în Dreptul nr. 12/1991.

III. Legislație

Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal publicat în M. Of. Nr. 757/2012 rectificat în M. Of. Nr. 117/2013 ce va intra în vigoare în 2014.

Legea nr. 470/2001 pentru ratificarea Protocolului facultativ la Convenția cu privire la drepturile copilului, referitor la vânzarea de copii, prostituția copiilor și pornografia infantilă, semnat la New York la 6 septembrie 2000, publicată în M. Of. nr. 601 din 25 septembrie 2001.

Legea nr. 196/2003 privind prevenirea și combaterea pornografiei, publicată în M. Of. nr. 342 din 20 mai 2003.

IV. Jurisprudență

C. Ap. Constanța, s. pen., dec. nr. 114/1996, în RDP nr. 2/1997, pp. 148-149.

CSJ, s. pen., dec. nr. 1955/1995, în Buletinul Jurisprudenței, Culegere de decizii în materie penală pe anul 1995.

ICCJ, s. pen., dec. nr. 4031/2008, pe www.iccj.ro.

CSJ, s. pen., dec. nr. 87/1993, în Probleme de drept din jurisprudența Curții Supreme de Justiție în materie penală pe anii 1990-2000.

Decizia Curții Constituționale nr. 211 din 1 noiembrie 2000 cu privire la constituționalitatea prevederilor art. 1 pct. 10 și pct. 14 din Legea pentru modificarea și completarea unor dispoziții din Codul penal, rablicată în M. Of. nr. 568 din 15 noiembrie 2000.

C. Ap. București, s. a II-a pen., dec. nr. 196/A/1994, în RDP nr. 3/1995.

ICCJ, s. pen., dec. nr. 1914/2009, pe www.iccj.ro.

ICCJ, s. pen., dec. nr. 542/2008, pe www.iccj.ro

ICCJ, s. pen., dec. nr. 3189/2004, pe www.iccj.ro.

ICCJ, s. pen., dec. nr. 7144/2006, pe www.iccj.ro.

C. Ap. București, s. a II-a pen., dec. nr. 200/1996, în RDP nr. 4/1996.

ICCJ, s. pen., dec. nr. 6105/2004, pe www.iccj.ro.

ICCJ, s. pen., dec nr. 542/2008, pe www.iccj.ro.

C. Ap. Galați, dec. pen. nr. 38/1993, în CPC.

C. Ap. Suceava, s. pen., dec. nr. 278/2003, în Dreptul nr. 6/2004.

C. Ap. București, s. a II-apen., dec. nr. 48/A/1995,

Trib. București, s. I pen., sent. nr. 184/1998, în Culegere de Jurisprudență penală și procesual penală a Trib. București 1998.

Trib. București, s. I pen., sent. nr. 14/1998, în Culegere de Jurisprudență a Trib. București 1998.

Trib. București, s. I pen., dec. nr. 591/A/2004, în Culegere 2000-2004 Tribunalul București.

Bibliografie

I. Tratate, cursuri, monografii

Boroi Alexandru, Drept penal. Partea Speciala. Conform Noului Cod penal. Editia 2, Editura C.H. Beck, București, 2014.

Belis Vladimir, Medicina legala in practica judiciara, Ed. Juridica, București, 1996.

Bodo Sorina si Victor, Educatia armoniei sexuale, Editura Dacia, București, 2002.

Cioclei V., Drept penal. Partea specială. Infracțiuni contra persoanei, Ed. C.H. Beck, București, 2009.

Dobrinoiu V., N. Neagu, Drept penal. Partea specială, Ed. Universul Juridic, București, 2014.

Dongoroz V., Explicații teoretice ale Codului Penal Român, Ediția a 2-a, Volumul I, Editura C.H. Beck, București, 2012.

Enache Alexandra, Florin Enache, Elemente de medicină legală, Curs pentru studentii facultaților de drept, Editura Mirton, Timișoara, 2002.

Enachescu C-tin., Tratat de pihosexologie, Editura Polirom, Iasi, 2003.

Mitrofan Iolanda, Cuplul conjugal- armonie si dizarmonie, Ed. stiintifica si Pedagogica, Bucuresti, 1989.

Pavel Liliana L., Medicina legală – note de curs, Editura Fundatiei Academice Danubius, Galați, 2006.

Paraschiv Carmen, Drept procesual penal, Editura Hamangiu, București, 2014.

Tudose Florin, Marian Ana, Alfabetar de sexologie, Editura Infomedica, București, 2004.

Scripcaru Ghe., Calin Scripcaru, Medicina legala pentru juristi Fundatia pentru Cultura si Stiinta Moldova, Iasi, Ed. Cugetarea Iasi, 1999

II. Articole în reviste de specialitate

P. Cioia, Modificarea conținutului infracțiunii de viol prin Legea nr. 197/2000, în Dreptul nr. 3/2001.

H. Diaconescu, Structura juridică și conținutul constitutiv al infracțiunii de viol ca urmare a modificării prevederilor art. 197 din Codul penal prin Legea nr. 197/2000, în Dreptul nr. 10/2001.

N. Petrovici, Structura infracțiunii de viol săvârșită de două sau mai multe persoane împreună, în Dreptul nr. 12/1991.

III. Legislație

Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal publicat în M. Of. Nr. 757/2012 rectificat în M. Of. Nr. 117/2013 ce va intra în vigoare în 2014.

Legea nr. 470/2001 pentru ratificarea Protocolului facultativ la Convenția cu privire la drepturile copilului, referitor la vânzarea de copii, prostituția copiilor și pornografia infantilă, semnat la New York la 6 septembrie 2000, publicată în M. Of. nr. 601 din 25 septembrie 2001.

Legea nr. 196/2003 privind prevenirea și combaterea pornografiei, publicată în M. Of. nr. 342 din 20 mai 2003.

IV. Jurisprudență

C. Ap. Constanța, s. pen., dec. nr. 114/1996, în RDP nr. 2/1997, pp. 148-149.

CSJ, s. pen., dec. nr. 1955/1995, în Buletinul Jurisprudenței, Culegere de decizii în materie penală pe anul 1995.

ICCJ, s. pen., dec. nr. 4031/2008, pe www.iccj.ro.

CSJ, s. pen., dec. nr. 87/1993, în Probleme de drept din jurisprudența Curții Supreme de Justiție în materie penală pe anii 1990-2000.

Decizia Curții Constituționale nr. 211 din 1 noiembrie 2000 cu privire la constituționalitatea prevederilor art. 1 pct. 10 și pct. 14 din Legea pentru modificarea și completarea unor dispoziții din Codul penal, rablicată în M. Of. nr. 568 din 15 noiembrie 2000.

C. Ap. București, s. a II-a pen., dec. nr. 196/A/1994, în RDP nr. 3/1995.

ICCJ, s. pen., dec. nr. 1914/2009, pe www.iccj.ro.

ICCJ, s. pen., dec. nr. 542/2008, pe www.iccj.ro

ICCJ, s. pen., dec. nr. 3189/2004, pe www.iccj.ro.

ICCJ, s. pen., dec. nr. 7144/2006, pe www.iccj.ro.

C. Ap. București, s. a II-a pen., dec. nr. 200/1996, în RDP nr. 4/1996.

ICCJ, s. pen., dec. nr. 6105/2004, pe www.iccj.ro.

ICCJ, s. pen., dec nr. 542/2008, pe www.iccj.ro.

C. Ap. Galați, dec. pen. nr. 38/1993, în CPC.

C. Ap. Suceava, s. pen., dec. nr. 278/2003, în Dreptul nr. 6/2004.

C. Ap. București, s. a II-apen., dec. nr. 48/A/1995,

Trib. București, s. I pen., sent. nr. 184/1998, în Culegere de Jurisprudență penală și procesual penală a Trib. București 1998.

Trib. București, s. I pen., sent. nr. 14/1998, în Culegere de Jurisprudență a Trib. București 1998.

Trib. București, s. I pen., dec. nr. 591/A/2004, în Culegere 2000-2004 Tribunalul București.