Informarea Publica
Capitolul II Informarea publica
Încă din 1949 „Declarația Universală a Drepturilor Omului” proclamă dreptul omului la informare și comunicare (art.19). Cu toate acestea, în prezent, difuzarea informației se face în mare măsură în sens unic, plecând de la câteva centre situate mai ales în țările dezvoltate, care au instituit un real monopol asupra informațiilor și știrilor de actualitate care reflectă, în general, preocupările, aspirațiile și modelele culturale ale societăților de unde sunt difuzate. Comunicarea la orice nivel, e schimb de informații. Informația a devenit azi un factor de putere iar concentrarea mijloacelor de informare este un proces cu consecințe politice. Sociologia comunicării și sociologia comunicației sunt ramuri de graniță ale sociologiei și informației,estetica informațională, psihologia informațională etc.
2.1 Pentru delimitarea activității de ,,informare publică” va trebui să luăm
în seamă definiția dată de dicționar a termenului ,,informare”care provine din fr.informer,lat.informo, care înseamnă („A da cuiva informații despre ceva sau despre cineva, a face cunoscut; a înștiința a pune la curent”) este definit ca:
• ansamblu de date, știri, indici etc, ce modifică starea internă a sistemului
receptor, determinându-i o anumită reacție de răspuns în raport cu un anumit
obiect (sistem) denumit sursă;
• resursă de abilități care modifică mentalități;
• nevoie a creierului, formă de bază a nutriției psihice, cu funcții importante în realizarea cunoașterii și afirmării omului ca ființă sociabilă;
• ansamblul activităților, instituțiilor și efectelor care au ca obiect, primirea, transmiterea, alegerea și prezentarea faptelor considerate ca semnificative pentru viața socială;
• măsura a ceea ce este nou, imprevizibil în mesaj.
Informarea este partea cea mai comunicabilă a realității și de aceea poate trece foarte
ușor de pe o substanță pe alta, ceea ce face posibil ca substanțe diferite să poată
aduce informații diferite.
Informrea reprezintă transmiterea unor idei, atitudini, sentimente prin intermediul
unui canal de comunicație aceasta poate fi transmisă unei persoane, unui grup restrâns de persoane sau cele mai des întalnite sunt informările de masa care se adresează mai multor indivizi.
Acest tip de informare reprezintă un transfer de informație, prin intermediul unui
mesaj și cu ajutorul unui canal de comunicație; ea facilitează atât circulația socială a
informației, cât și denaturarea și standardizarea ei. Astfel, informarea de masă
funcționează ca un agent de întărire a valorilor și atitudinilor existente. Dicționarul de
Sociologie4 subliniază că în cazul comunicării de masă, același emițător dispune de
posibilități de transmitere a aceluiași, mesaj la un număr foarte mare de receptori
potențiali. Aceste posibilități sunt oferite de mijloace tehnice de comunicație de masă
(mass-media), respectiv presă, radio și televiziune.
J. L. Aranguren, Sociologie de l’information, L’Univers de connaissances, Paris, Hachette, 1967,
Cap. III, pp.42-46.
C. Zamfir și L. Vlăsceanu, Dicționar de Sociologie, Editura Babel, București, 1987, p. 125
2.2 La nivelul administrației publice informarea publica este parte integranta a relatiilor publice si reprezintă o modalitate de comunicare între instituție și cetățeni. Această modalitate de comunicare nu constă într-o idee sau acțiune singulară, ci poate fi privită mai degrabă ca un proces, ca o serie de acțiuni care urmăresc îndeplinirea unor obiective propuse. Acest mod de a imagina informarea ca un proces, stă la baza noțiunii de informare publica.
Ideea de informare publica se constituie pentru diferite scopuri, pe care le ating folosind diferite metode adecvate fiecărei situații în parte: „Informarea publica este un efort susținut al unei organizații pentru a construi relații sociale demne de încredere, cu scopul de a atinge anumite obiective determinate în urma unor cercetări, efort bazat pe aplicarea unor strategii de comunicare ( Kendall, R., Public Relations Campaign Strategies: Planning for Implementation).
Pentru determinarea obiectivelor activității de informare la nivel de instituție publică cele mai importante sarcini ale comunicării intre autoritatea publică (ca o instituție ce consolidează o comunitate) și cetățenii se bazează pe următoarele obiective:
1. Autoritatea publică trebuie să demonstreze clar care este atitudinea sa față de istoria, tradițiile și valorile culturale ale comunității, manifestand in felul acesta grija și respectul față de niște elemente sacre, spirituale ale populației și mediului ei de viață.
2. Urmează a pune accent pe tradițiile economice ale comunității, evidențiind importanța lor pentru prezent și perspectivele de viitor.
3. Obiectivele și intențiile de viitor privind dezvoltarea comunității urmează a fi prezentate in tandem cu programe concrete de dezvoltare a localităților, precum și a căilor de implementare. Autoritatea publică trebuie să promoveze clar o politică deschisă, arătand că manifestă interes față de cea mai largă participare a publicului in acest proces.
4. Consiliul local trebuie să explice clar publicului consecințele deciziilor sale și impactul lor asupra vieții de fiece zi a cetățenilor.
5. Publicul trebuie să fie informat despre activitatea autorităților publice: cat timp, eforturi și fonduri se folosesc pentru beneficiul cetățenilor și dezvoltarea comunității.
6. Pentru asigurarea unei transparențe administrative adecvate urmează a fi explicate pe larg regulamentele și instrucțiunile ce insoțesc procesul de administrare. Mai ales aceasta se referă la introducerea unor noi reguli și regulamente care au atribuție la procesul de gestionare a trebuirilor publice.
7. Autoritățile publice locale urmează să creeze oportunitățile menite să antreneze publicul in procesul decizional. Numai un public bine informat, ce cunoaște problemele cu care se confruntă o primărie, ar putea să-și asume o parte din responsabilități in procesul de dezvoltare locală.
8. Autoritățile publice urmează să monitorizeze permanent opinia publică și atitudinea cetățenilor, obținand astfel o reacție inversă (feedback) și ingrijindu-se ca la adoptarea unor decizii importante să fie luată in considerare și opinia publică.
În ceea ce privește obiectivele informarilor publice, Patrick Jackson, propune o clasificare a tipurilor de informari în funcție de nivelurile de comportament pe care încearcă să le motiveze, cu mențiunea că acestea pot fi schimbate și, în consecință, fiecare instituție poate să opereze propria sa clasificare:
-informari de conștientizare pentru public – sunt acele informari publice prin care se urmărește conștientizarea publicului prin anunțarea subiectului, așa cum ar fi, de exemplu, campania de informare a șoferilor asupra faptului că începutul anului școlar îi obligă să fie mai atenți la copiii care circulă pe străzi;
-Campanii de informare – în cadrul cărora se oferă informație. Deși și acest tip de campanie produce fenomene de conștientizare, se diferențiază de categoria anterioară;
-informari de educare publică – folosind cuvântul „educare" în sens pedagogic, aceste campanii se referă la faptul că publicul poate acumula atât de multă informație încât să treacă de la nivel atitudinal la nivel comportamental.
-informarii de reîntărire a atitudinilor și a comportamentului – sunt adresate susținătorilor organizației și se realizează printr-o readucere aminte a valorilor organizației.
-informari de schimbare a atitudinilor – sunt adresate acelor categorii de public care nu aderă la poziția organizației.
-informari de modificare a comportamentului – presupun convingerea oamenilor de a renunța la un fel de comportament în favoarea altuia. În această categorie se situează informatiile publice de convingere a oamenilor de exemplu să nu conducă în stare de ebrietate sau să renunțe la fumat.
Patrick Jackson Analiză Politică contextuală, ed. Oxford University Press, 2006
Kendall, R., Public Relations Campaign Strategies: Planning for Implementation
2.3 Practici curente in informarea publică
Pentru a putea informa la timp cetățenii cu privire la diferite activități si a punne la dispoziția acestora diferite informații publice care sunt de interes pentru cetățeni instituțiile publice apeleaza la diferite practi de informare publică, după cum urmează:
faptul de presă
Știrea de presă
Comunicatul de presă
Articolul de presă
Campania de presă
Interviul
Conferința de presă
Briefing-ul de presă
Vizita la redacție
Vizita ziariștilor la sediul organizației (,,ziua ușilor deschise”)
I Faptul de presă- Nu orice eveniment constituie un fapt de presă, nu orice întâmplare are valoare pentru un mijloc de informare. Pentru a intra în atenția presei, un eveniment trebuie să
întrunească anumite caracteristici și care anume lucruri ar putea trezi interesul mass-media și care trebuie lăsate deoparte.
Este suficient ca un eveniment oarecare să aibă una sau câteva dintre trăsăturile
ce vor fi enumerate mai jos pentru a avea șansa să devină fapt de presă. Prin urmare,
un fapt de presă se caracterizează prin următoarele însușiri:
1. Actualitate – evenimentele actuale îi interesează pe cititori, deci și pe editori, în
mai mare măsură decât evenimentele perimate. Oamenii vor să știe ce este nou, așa se
și explică, în parte, interesul sporit pe care ei îl acordă televiziunii și radioului, care sunt
mai rapide în difuzarea știrilor de actualitate, în defavoarea presei scrise. Ca urmare,
specialistul de relații publice nu trebuie să se aștepte ca informațiile perimate pe care le
furnizează presei să fie publicate vreodată; cel mult, ele pot constitui material
documentar pentru vreunul din ziariști.
2. Proximitate – oamenii sunt mult mai interesați de lucrurile care se întâmplă în
imediata lor apropiere. Informațiile care au culoare locală prezintă mai mult interes,
deoarece evenimentele petrecute în imediata apropiere sunt susceptibile să influențeze
direct, într-o măsură mai mare sau mai mică viața oamenilor.
3. Consecințe – oamenii sunt interesați de felul în care un eveniment i-ar putea
afecta prin consecințele sale. Acest lucru explică faptul că de multe ori, știri cu caracter
economic apar în deschiderea telejurnalelor și radiojurnalelor: evenimentele cu caracter
economic nu sunt interesante prin ele însele, ci prin consecințele pe care le antrenează.
4. Conflict – știrile care prezintă un element de confruntare se bucură de interes,
deoarece este vorba de o măsurare a forțelor între oameni sau între om și elementele
naturale, de mediu. Acest caracter conflictual face ca știrile care se referă la război,
lupte, înfruntări cu forțele natură, cazuri în justiție, alegeri, competiții sportive, crime să
aibă o mare căutare.
5. Bizarerie – orice lucru neobișnuit, ciudat, comic va atrage interesul oamenilor. O
ilustrare plastică a rolului bizareriei în a da valoare unui fapt de presă este în
binecunoscuta definiție ,,populară” conform căreia ,,dacă un câine mușcă un om, acest
lucru nu constituie un fapt de presă; în schimb, dacă un om va mușca un câine, acest
lucru constituie un fapt de presă”. Specialistul de relații publice trebuie, totuși, să
cântărească cu multă atenție urmările pe care le-ar putea avea difuzarea unei știri
6 Suspans-stirile cu elemente de suspans sunt la fel de attractive ca poveștiile cu implicații misterioase , fiindcă acestea ar putea afecta negativ imaginea organizației sale sau intimitatea ori securitatea unor membri ai organizației. Vor prezenta interes pentru mass-media
7 Progres – relatările conținând elemente de progres îi fascinează pe oameni.
Știrile despre invenții, descoperiri și tehnologii noi care ar putea afecta într-un fel sau
altul viața oamenilor – mai ales viața lor de zi cu zi – vor fi căutate de mass-media.
În funcție de elementul de interes pe care îl prezintă un fapt de presă, precum și
de profilul diferitelor mijloace de informare, este posibil ca un eveniment anume să fie
relatat pe larg în unele ziare/emisiuni, în timp ce altele, îl vor ignora.
Știrea de presă
O definiție empirică afirmă că știrea de presă este ,,orice lucru nou pe care îl înveți
astăzi și pe care ieri nu-l știai.” Alte definiții, la fel de empirice, caracterizează știrea de
presă drept ,,informație care poate fi utilă” sau „ ceva ce te poate ajuta să faci față
împrejurărilor”.
Știrea de presă reprezintă modalitatea cea mai la îndemână pentru difuzarea
informațiilor de actualitate (evenimente care tocmai s-au petrecut, care sunt în
desfășurare sau care urmează să aibă loc în viitorul apropiat). Ea este destinată
exclusiv publicării și, de obicei, este preluată și difuzată ca atare de mass-media
interesată.
În ceea ce privește durabilitatea lor în timp, specialiștii deosebesc două tipuri de
știri :
a. Știri perisabile din punct de vedere temporal (hard news), care prin urmare
trebuie publicate cu prioritate:
a1. știri despre accidente.
a2. știri politice sau de afaceri la nivel înalt.
a3. urmări ale unor fenomene naturale.
b. Știri ceva mai durabile (soft news), care pot fi relatate și după trecerea unei
anumite perioade de timp fără să-și fi pierdut atractivitatea și care, de regulă, sunt
incluse în reportaje, relatări, foiletoane și alte asemenea genuri publicistice
neîncorsetate de factorul timp:
b1. știri despre hobby-uri ale unor persoane.
b2. creații artistice sau științifice.
Comunicatul de presă
Specialistul de relații publice consideră comunicatul de presă un mijloc simplu și
eficace, cu ajutorul căruia se transmite presei o informație despre organizație, în
speranța că mesajul va ajunge la publicul căruia îi este adresat. Pentru a fi publicat,
comunicatul trebuie să conțină o informație în măsură să prezinte o noutate sau să
prezinte un anume interes pentru o categorie importantă de public. Comunicatul nu are
nimic în comun cu reclama: acesta este un mesaj plătit al cărui conținut și ale cărei
condiții de apariție sunt controlate de cel care l-a comandat12.
Jurnaliștii sunt cei care hotărăsc dacă, ce va fi făcut public sau nu, stabilind
totodată dacă va fi difuzat integral sau parțial, trunchiat sau dacă va fi rescris.
Pentru ziariști, comunicatul de presă este un ,,instrument de lucru de referință” în
cazul în care furnizează informații despre subiecte care vor face obiectul unor materiale
mai ample (reportaje, anchete, interviuri) sau ,,un proces finit” în cazul în care este
publicat direct, fără a declanșa un efort suplimentar de documentare din partea
redacției. Principalele criterii de evaluare a importanței unui comunicat sunt, pentru
jurnaliști, noutatea informației, interesul pe care acesta l-ar avea pentru publicul ziarului,
al revistei sau al postului și calitatea redactării textului (care ar trebui să fie tot mai
apropiată de scriitura jurnalistică).
Comunicatul de presă are următoarele caracteristici:
a. Este un enunț sau un document transmis oficial către organizație sau de către o
persoană.
b. Transmite o informație legată de o idee, de un serviciu, de un produs, de un
eveniment, de o situație, de o informație care poate interesa populația sau un grup bine
determinat al ei.
c. Este redactat în mod special pentru presa de informare, în scopul publicării și
difuzării lui.
d. Este întotdeauna un document scris.
Comunicatul de presă aduce la cunoștința mass-mediei producerea recentă a unui
eveniment, înștiințarea că se va produce un eveniment în viitor, aduce informații
suplimentare despre un eveniment deja relatat în presă, etc.
Primind comunicatul de presă, reprezentanții mass-media pot:
■ să utilizeze informația suplimentară cuprinsă în comunicat;
■ să ia parte ei înșiși la evenimentele anunțate în comunicat;
■ să inițieze acțiuni proprii de cunoaștere aprofundată a evenimentelor relatate.
În procesul de pregătire a unui comunicat de presă, specialistul de relații publice
trebuie să țină cont de unele reguli, care pot fi exprimate sub forma unor întrebări:
■ Subiectul comunicatului are valoare ca știre de presă?
■ Cui îi este adresat comunicatul ?
■ Comunicatul respectă structura formală cerută unui asemenea document ?
■ Comunicatul răspunde la cele șase întrebări (sau cel puțin la patru dintre ele:
cine? ce? unde? când?).
■ Comunicatul a fost transmis la cele mai potrivite mass-media pentru a putea
ajunge la publicul-țintă vizat ?
■ Conținutul comunicatului a fost coordonat cu ceilalți membri și acceptat de
conducerea organizației ?
■ Există o copie a comunicatului care să fie păstrată ca înregistrare ?
Comunicatul trebuie să aibă un titlu și o introducere interesante, în caz contrar,
riscă să treacă neobservat.
Redactarea comunicatului de presă se face urmând aceleași reguli ca și la
redactarea știrii de presă și utilizând aceeași tehnică a ,,piramidei inverse”. În plus,
comunicatul de presă trebuie să mai conțină următoarele elemente14:
■ Data, ora și locul difuzării;
■ Organizația de la care provine comunicatul;
■ Mențiunea dacă acel comunicat este ,,pentru difuzare imediată” sau poate fl
difuzat începând cu o anumită dată(oră);
■ Numele persoanei care poate da informații suplimentare și modul cum poate fi
ea contactată (telefon, fax, e-mail, etc.);
■ Un titlu, astfel conceput încât să stimuleze interesul reporterului sau al
editorului care îl va citi;
De obicei, comunicatul de presă se redactează în scris și se transmite prin fax, e-
mail sau (mai rar) prin poșta clasică sau curier.
Articolul de presă
Articolul de presă este mai ușor și, în același timp, mai dificil de scris decât știrea
sau comunicatul de presă. Este mai ușor de scris pentru că nu necesită neapărat
respectarea tuturor constrângerilor ce privesc redactarea unei știri sau a unui
comunicat, precum regula ,,piramidei inverse” sau a celor șase întrebări esențiale.
Totodată, el este mai dificil de redactat, deoarece de această dată autorul are deplina
libertate și responsabilitate în alegerea formei de exprimare, cu condiția să transmită
mesajele dorite, pe care să le înzestreze cu un impact cât mai mare asupra publicului –
țintă vizat.
În activitatea sa, specialistul de relații publice trebuie să caute și să fructifice
ocaziile de a scrie nu numai știri și comunicate de presă despre organizația sa, ci și
articole. Acestea produc un efect favorabil asupra imaginii organizației, deoarece
publicul acordă, de obicei, o mai mare credibilitate informațiilor preluate din mass-
media. Articolele pot fi scrise atât pentru mass-media independentă, cât și pentru
instrumentele de comunicare internă ale organizației: ziarul de întreprindere, presa
departamentală. De asemenea, trebuie menționat că, dacă în presa de informare
generală sunt căutate mai ales articolele legate de politică, economie, sănătate și sport,
presa specializată oferă mult mai multe ocazii pentru organizațiile sau persoanele
interesate de un anumit domeniu sau care constituie o autoritate profesională în
activitatea pe care o desfășoară. Aparițiile în presă sunt cel puțin la fel de benefice
pentru imaginea organizației ca și publicarea de reclame plătite, condiția de bază pentru
asemenea apariții este să fie oneste, obiective și echilibrate, adică să elimine
suspiciunea de reclamă mascată.
C Termenul ,,articol” este generic, el fiind atribuit oricărui text ce apare în presa
scrisă. Prin urmare, sub această denumire globală vom întâlni genuri publicistice
precum ancheta, comentariul, cronica, editorialul, eseul, foiletonul, reportajul, etc.
Trebuie menționat, de asemenea, că un articol poate fi de sine stătător sau poate
constitui un episod al unui serial, cum ar fi, de exemplu, un serial despre istoria
olimpismului în România.
Pentru a scrie un articol de presă, autorul trebuie, în primul rând, să identifice cele
șase întrebări consacrate în ziaristică (cine? ce? când? unde? cum? de ce ?). El are
însă mai multă libertate în tratarea răspunsurilor la aceste întrebări, în organizarea și
prezentarea lor.
Dacă știrea și comunicatul de presă intră în categoria ,,hard news” (știri perisabile)
articolele intră, în general, în categoria ,,soft news” (știri durabile). În funcție de genul
abordat, un articol poate relata evenimente cu caracter aventuros, incidente bizare,
experiențe neobișnuite, istorii sentimentale sau spirituale, aspecte de sezon.
Campania de presă
Conform unui dicționar de specialitate21, campania de presă este ,,o acțiune
constantă a unei instituții de presă / a mass-mediei, care constă în accentuarea pentru
o vreme a unei atitudini / opinii în legătură cu un fapt, cu bunul mers al unei instituții.”
Rezultatul campaniei de presă este realizarea unui curent de opinie în favoarea
sau împotriva unei anumite chestiuni. De cele mai multe ori însă, impactul sau
rezultatele sunt greu de anticipat și de controlat. Cu toate acestea, ca regulă generală,
atunci când o campanie de presă are ca obiectiv slujirea binelui public, rezultatul ei va
fi, mai devreme sau mai târziu, benefic societății. În caz contrar, când prin campaniile
de presă se urmăresc de fapt scopuri diversioniste, avem de-a face cu utilizarea acestei
tehnici de informare publică în domenii ca propaganda și dezinformarea.
Specialistul de relații publice al unei instituții poate desfășura campanii de
presă, în cazul existenței presei de întreprindere (departamentale) din cadrul
organizației.
Campaniile pot aborda diferite teme de interes pentru publicul intern, cum ar fi, de
exemplu, preocuparea organizației pentru creșterea eficienței activității sale. 0
campanie de presă este, de obicei, la îndemâna organizațiilor puternice, care au
resurse pentru a susține o activitate și care, în plus, reprezintă o țintă constantă a
interesului public.
Astfel, de pildă, Ministerul Educației și Cercetării poate declanșa o campanie de
presă, care să fie sprijinită de majoritatea mass-media, pe tema eliminării drogurilor din
școli.
Pentru ca o campanie de presă să aibă succes, trebuie cointeresate mass-media
de toate genurile. Cointeresarea se poate face prin furnizarea unor subiecte legate de
tema propusă pentru campanie. Pentru aceasta, organizația inițiatoare a campaniei
trebuie să aibă un plan detaliat, care să cuprindă obiectivele urmărite prin declanșarea
acesteia, publicul-țintă vizat, acțiunile concrete ce urmează să fie desfășurate în diferite
momente, resursele umane, materiale și financiare necesare pentru finalizarea fiecărei
acțiuni, responsabilități ce revin diferitelor departamente; mesaje specifice de transmis
prin intermediul fiecărui tip de mass-media, modalități de evaluare periodică și de
corectare a planului atunci când este necesar.
O campanie de presă trebuie sprijinită pe fapte concrete, pe realități palpabile. În
caz contrar, acțiunea va eșua încă de la început, pentru că mass-media nu va fi
interesată în relatarea unor lucruri care nu pot fi sprijinite de realități.
Interviul
Interviul este acea conversație planificată și controlată între două sau mai multe
persoane care are un anumit scop, cel puțin pentru unul dintre participanți, și în cursul
căreia ambele părți vorbesc și ascultă pe rând. Întâlnirile întâmplătoare pe culoare, în
lifturi, pe străzi sau oriunde în altă parte pot conduce la conversații, dar nu pot fi
considerate interviuri ca atare, pentru că definiția mai sus prezentată folosește noțiunile
de scop, planificare și control a conversației22.
■ Scopul interviului poate fi unul specific și anume selectarea pentru un loc de
muncă, ascultarea unei cereri, analiza activității, etc. Toate interviurile vor avea ca
obiective: obținerea de informații, transmiterea lor și clarificarea informațiilor. În esență,
obiectivul general al interviurilor constă în schimbul de informații.
Dacă știrea de presă și comunicatul de presă reprezintă forme active de difuzare a
informațiilor, în care inițiativa aparține posesorului acestora, interviul este o formă
pasivă, în care intervievatul răspunde întrebărilor ziaristului. Pentru ziariști, interviul
(verbal, scris, pentru radio sau televiziune) reprezintă atât o formă de prezentare a
informațiilor, cât și un mijloc de documentare proprie.
Specialistul de relații publice răspunde atât de interviurile pe care le acordă el
însuși, cât și de pregătirea persoanelor din organizația sa, solicitate de către
reprezentanții mass-media.
În funcție de specificul mass-media pentru care este acordat, interviul poate fi:
– pentru presa scrisă;
– pentru radio;
– pentru televiziune.
Interviul pentru presa scrisă se poate desfășura, fie sub forma unei discuții
înregistrate pe bandă audio, pe care apoi ziaristul o prelucrează pentru publicare, fie
prin remiterea întrebărilor scrise, la care intervievatul urmează să răspundă tot în scris,
fie la telefon (lucru valabil și în cazul interviurilor pentru radio).
Conferința de presă
Conferința de presă este una dintre cele mai complexe activitățidesfășurate în relațiile cu mass-media.Ea se organizeazăcu ocazia acțiunilor majore, de anvergură,care succintă cu înalt grad de interes din partea opiniei publice.se pot distinge două tipuri de conferinte de presă:
Conferința de presă dirijată – are o anumită tematică stabilită din timp,începe cu o declarație inițialădupă care ziariștiipun întrebări (legate,cel puțin teoretic de subiectul în discuție.) Avantajul acestui tip de conferință este că oferă organizatorului un management eficient al evenimentului, rezultatele fiind previzibile, iar pregătirile fiind simple
Conferința de presă liberă – in care ziariștii pot aborda o gama largă de teme. Acest tip de conferință are avantajul de a atrage mai mulți ziariști, însă necesită o experiență îndelungată, deoarece un asemenea eveniment este dificil de condus, iar rezultatele sunt greu de prevăzut.
De regulă conferința de presă este necesară:
pentru a participa la un eveniment de interes major pentru mass-media
Pentru a focaliza atenția presei asupra unui obiectiv
Pentru a economisi timp, preântâmpinând un număr mare de interviuri individuale
Pentru furnizarea simultan, mai multor mass-media, date despre un eveniment, un proiect, etc
Pentru a ecita acuzațiile de favorism sau de părtinire în relațiile cu mass media
Briefing-ul de presă
În multe privințe,briefing-ul de presă este asemanător cu conferința de presă
Deosebirile de mază constau în faptul că in cadrul briefing-ului se supune discuției un singur subiect, de o complexitate mai restrînsă decît in cazul conferinței precum si în durată mai scurtă a briefing-ului.In cea ce priveste limitele subiectului abordat în cadrul briefing –ului, precizarea de la bun început și respectarea limitelor acestuia consttuie o regulă de bază .
Dacă pentru organizație/ instituție există solicitări pe aceași temă din partea mai multor mass-media acest fapt ar fi un indiciu ca ar fi oportună organizarea unui briefing de presă.Această activitate de informare nu este foarte agreată de presă din cauza uniformității rezultate din limitarea la un singur subiect binedefinit .
De obicei, un briefing poate fi organizat în cazul unor evenimente neplăcute din
viața organizației, când există riscul ca acestea să fie greșit prezentate și interpretate în
presă. În desfășurarea unor evenimente complexe, care au o anumită întindere în timp
(catastrofe naturale, operațiuni de salvare, accidente majore, fluctuații puternice ale
acțiunilor, etc.), organizarea unor briefing-uri de presă la intervale scurte de timp, de
îndată ce evoluția evenimentelor o cere, este ceva foarte obișnuit și, mai ales, foarte
indicat; tocmai de aceea, briefing-urile sunt organizate mai ales în cazul crizelor
mediatice în desfășurare, cu scopul de a împrospăta informațiile oferite ziariștilor în
funcție de evoluția crizei. Cu toate acestea, subiectul unui briefing poate fi și un
eveniment pozitiv, dacă organizatorii consideră că acesta prezintă interes pentru presă.
Briefing- ul de presă are două părți: declarația inițială; formularea întrebărilor și a răspunsurilor.
Declarația inițială va fi prezentată de persoana care susține briefing-ul
Prezentarea declarației inițiale nu trebuie sa depașască 5 minute
Vizita la redacție
Vizita la redacție are și ea mai multe asemănări cu conferința de presă. Deosebirea principală constă în locul unde se desfășoara aceasta adică sediul unei redacții
Vizita la redacție este prilejuită de evenimente importante și complexe (instalarea
în funcție a unui nou conducător al unei organizații de interes pentru opinia publică,
înființarea unei organizații noi, etc.). Ea urmărește realizarea unei înțelegeri și apropieri
reciproce între organizația respectivă și mass-media, precum și furnizarea de informații
despre rolul și misiunile organizației.
Pe timpul vizitei, membriiechipei ce a sosit la redacție,raspund întrebărilor fprmulate, în formularea răspunsurilor trebuie să se țina seama că toate informațiile furnizate pot apărea în presă cu atribuire directă. Răspunsurile date de echipă sun completate de obicei cu oferirea unor dosare de presă care sa faciliteze documentarea pe fond a ziariștilor din redacție cu privire la organizația respectivă
În planificarea și organizarea vizitelor la redacții, trebuie să se evite cu strictețe crearea unor relații cu anumite mass-media deoarece în acest caz, organizația va fi percepută ca avînd o poziție partizană în competiția din lumea presei
Vizita la sediul instituției ( ziua portilor deschise )
Vizitele la sediul organizației, destinate unor grupuri de ziariști, reprezintă o
modalitatea foarte eficace de prezentare a rolului, misiunilor și specificului respectivei
organizații, deoarece în cadrul lor ziariștii pot vedea ,,pe viu” cum se desfășoară
anumite activități, cum acționează membrii organizației, care sunt condițiile în care
aceștia își desfășoară activitatea, cum funcționează tehnica și echipamentele acesteia,
etc.
Vizitele organizate pentru ziariști la sediul organizației permit atingerea a două
obiective33 :
a) Crearea de ocazii pentru apariția în presă a unor relatări pozitive.
b) Punerea în temă a ziariștilor cu privire la specificul organizației. Vizite ale
ziariștilor pot fi organizate în ocazii ca:
■ Aniversarea unor momente importante din activitatea organizației.
■ Lansarea unei noi activități importante (un produs nou, o doctrină nouă, un nou
concept de organizare a activității, etc.).
■ O sărbătoare religioasă cu semnificații speciale pentru organizație, etc.
Activitățile pe care trebuie să le efectueze specialistul de relații publice pentru
pregătirea vizitei sunt34 :
■ Să realizeze un plan privind modul de desfășurare al vizitei.
■ Să propună conducerii organizației data de desfășurare, activitățile care vor fi
prezentate ziariștilor, traseul de desfășurare, persoanele care vor fi implicate în
desfășurarea vizitei.
■ Să participe efectiv la pregătirea vizitei sub toate aspectele.
■ Să anunțe din timp mass-media.
■ Să propună și să organizeze pregătirea prealabilă a persoanelor din organizație
care vor fi implicate în contacte cu ziariștii.
■ Să planifice și să pregătească personalul de însoțire pentru grupul de ziariști,
dacă se preconizează participarea în număr mare a acestora.
■ Dacă este cazul, să pregătească dosare de presă pentru ziariști.
■ Să aibă în vedere pregătirea unei încăperi în care, dacă pe timpul vizitei apare
necesitatea organizării unui briefing de presă, să poată fi desfășurată o asemenea
activitate.
Personalul de însoțire se selectează din cadrul organizației. La selectarea și
instruirea personalului de însoțire se au în vedere următoarele cerințe35:
■ Însoțitorii trebuie să dea dovadă de politețe față de ziariști, să fie cooperanți,
deschiși, să anticipeze nevoile ziariștilor.
■ Însoțitorii trebuie să asigure legătura dintre ziariști și personalul organizației;
însoțitorii nu difuzează ei înșiși informații decât în măsura în care pot face acest lucru în
nume propriu și pe răspundere proprie;
■ însoțitorii trebuie să cunoască foarte bine traseul de urmat și regulile de bază
stabilite pentru ziariști; ei se preocupă de acompanierea ziariștilor pe traseul stabilit
prealabil.
Opinia public
După unii autori, opinia publică constituie ,,o componentă esențială a vieții sociale
și este compusă dintr-un complex de procese psihosociale , supuse unor determinări și
condiționări multiple”. Cunoașterea lor are importanță atât pentru sesizarea și
exploatarea mecanismelor sociale, pentru înțelegerea acțiunilor grupurilor, maselor, cât
și pentru conturarea unor programe de acțiune socială și elaborarea de prognoze cu
caracter social. ,,Fiind unul din fenomenele psihosociale de masă, acelea ale căror
efecte sociale sunt cele mai întinse și cele mai manifeste, opinia publică se manifestă
ca un important mijloc de reglementare a conduitelor și relațiilor sociale, ca factor de
apreciere, al diferitelor fenomene și totodată ca un veritabil stimulator al acțiunii
sociale”.
Opiniile nu apar decât în interacțiunea dintre o persoană și o alta, dintre o
persoană și un grup, și de asemenea, au un rol în interacțiunea socială. Ele aparțin
întotdeauna. indivizilor și, ca atare, exprimă personalitatea acestora, iar manifestarea
lor într-un context social care le face posibile, le dă o semnificație aparte și le întărește.
La nivel general, opiniile reprezintă o expresie a societății în care sunt formulate.
Potrivit lui J. Stoetzel, opiniile aparțin, deopotrivă, domeniului de activitate al
psihosociologiei și sociologiei.
Căutând să definim conceptul de opinie publică, trebuie să luăm în considerare o
serie de elemente care dau contur și consistență acestei noțiuni.
Astfel, unii autori38 apreciază că ,,opinia publică exprimă punctul de vedere unic
condiționat, nu de tabere opuse în cadrul aceluiași clan, ci de convergență în ceea ce
privește conținutul părerilor”. Acest lucru este adevărat, deoarece la nivel național există
partide politice cu orientări opuse și care emit o serie de păreri exprimate în doctrine,
ideologii, etc., însă opinia publică nu se divide după criterii sociale; în anumite privințe
ea este unică pentru cea mai mare parte a populației.
Este cunoscut faptul că opinia publică este o formă de manifestare a conștiinței
oamenilor și se definește prin caracterul generalizat al aprecierilor, al părerilor enunțate,
însumând astfel, valori cognitive, ca și convingeri morale, ce se manifestă în conduite,
în relațiile de conviețuire socială. Opinia publică este un fenomen de masă, dovedit de
faptul că oamenii, în acțiunile lor, sunt nevoiți să țină seama de opinia publică, asemănată adeseori cu o ,,forță publică”, ce nu își găsește nicăieri corespondent
În altă ordine de idei, putem afirma că opinia publică este specifică unui anumit tip
de societate apărut pe parcursul istoriei. Astfel, opinia publică poartă amprenta modului
de viață, structurii sociale și economice din perioadele antice, medievale sau capitaliste,
cu tot cortegiul lor de forme de manifestare.
De altfel, Aurelian Bondrea, în lucrarea citată afirma că: ,,.,.nu există opinie publică
,,în general” în afara și deasupra acestei realități în continuă mișcare, ceea ce
înseamnă că opinia publică reflectă în ultimă instanță, natura și tendințele societății
date”.
Acest lucru presupune că opinia publică este un factor de configurare al relațiilor
care se stabilesc între cetățeni, pe de o aparte, și guvernanți, pe de altă parte.(
Noțiunea de guvernanți exprimă totalitatea funcționarilor din sistemul organelor statului,
cuprinzând atât puterea legislativă, cât mai ales puterea executivă și judecătorească).
Din punctul de vedere al celui ce studiază dimensiunea socială a relațiilor publice
în care unul din elemente îl constituie o instituție a statului, opinia publică apare ca un
veritabil factor care le dă contur. Ca urmare a faptului că societatea este compusă din
grupuri diversificate care opinează în maniere diferite, opinia publică va fi stratificată,
mergând de la exigență absolută până la toleranță maximă, în raport de ceva sau
cineva. Cel care desfășoară activitatea de relații publice într-o instituție a statului va
trebui să găsească un răspuns într-o chestiune esențială: care este contribuția
mijloacelor de informare în masă, a grupurilor formale și informale, a liderilor acestor
grupuri la formarea și menținerea opiniei publice, îndeosebi atunci când opinia se
urmărește a fi creată sau canalizată împotriva ordinii de drept, împotriva respectării
drepturilor și libertăților fundamentale ale omului? Va fi un real folos opinia publică
orientată împotriva comportamentelor deviante, întrucât la aceasta aderă un număr
mare de oameni. Funcționarul statului îi va angrena pe aceștia într-o structură de relații
sociale, dar și de prietenie, în scopul răspândirii spiritului democratic de ordine39.
În strânsă legătură cu opinia publică este și un alt factor care configurează relațiile
publice în care sunt implicate instituții (organizații) aparținând statului. Este vorba de
stabilitatea și toleranța socială. Acțiunea acestui factor este deosebit de stimulatoare
pentru un larg cadru al relațiilor respective.
Stabilitatea și toleranța socială sunt noțiuni ce exprimă fenomene sociale aflate în
interdependență. Lipsa de toleranță în vechiul regim s-a repercutat atât în conduita
individului, cât și în relațiile interumane, în calitatea și nivelul relațiilor dintre organele de
stat și publicul larg. Acest fapt a dus la înstrăinarea regimului și la înlocuirea cu statul de
drept; în acest tip de stat temeiul stabilității, al ordinii de drept este, evident, legea.
Aplicarea ei este obligatorie în raport cu fapta comisă, dar aceasta nu presupune
rigiditatea față de individ. Toleranța este dată de o stare de echilibru în sufletul
cetățeanului în relațiile cu ceilalți, cu societatea, cu statul.
Manifestarea toleranței este expresia faptului că legea e de partea omului, nu
împotriva sa. O asemenea atitudine plină de înțelegere pentru om îl apropie de
instituțiile statului și va spori încrederea în ele. Dar a fi tolerant nu înseamnă a fi
îngăduitor cu cei care au comis deja încălcări ale legilor, nu înseamnă a fi inegal în
soluții în raport cu faptele comise; ea presupune, în mod cert, capacitatea de a înțelege
și accepta, în anumite limite, unele oscilații, o anumită nesiguranță temporară a unor
persoane de a-și controla riguros comportamentul, de a se încadra în cerințe – ceea ce
nu înseamnă acceptarea abaterii de la rigoarea comportamentului în raport cu gradul
cel mai înalt de corectitudine. Desigur, chiar și toleranța trebuie cât de cât normată în
raport cu fiecare individ în parte. Toleranța nu înseamnă, deci, indiferență, nepăsare
inactivitate ci un mod elastic de a fi în raporturile cu semenii, de a stabili relații
democratice cu cei din jur, în scopul asigurării stabilității și echilibrului unei conviețuiri
sociale și civilizate în cadrul normelor democratice.
În fine, o ultimă caracteristică a opiniei publice este aceea că ea reprezintă un
fenomen istoric, care prinde contur în funcție de condițiile economice și social-politice
ale perioadei pe care o parcurge.
Ținând seama de modul în care se formează, de impactul deosebit pe care îl are
asupra vieții societății, apreciem că opinia publică poate fi considerată drept o forță
deosebită, a cărei cunoaștere se impune.
Aurelian Bondrea definește opinia publică40: ,,o categorie sociologică prin care se
exprimă ceea ce este general, comun în gândirea, atitudinea și acțiunile practice ale
oamenilor față de rezolvarea diferitelor probleme de interes general ale vieții politice,
economice și sociale: opinia publică se formează în raport cu interesele sau
comunitatea de interese a mai multor categorii sociale, față de diferitele evenimente și
probleme ale vieții sociale”.
Pentru a defini noțiunea de opinie publică, trebuie făcută distincția între opinia
publică propriu-zisă și opinia exprimată în public. Opinia personală exprimată în public
trebuie să primească girul inteligenței colective a comunității, pentru a deveni opinie
publică.
Opinia publică apare, deci, ca un arbitru, ca o conștiință de sine, ca un fel de
tribunal lipsit de putere juridică, dar de temut.
Se pot distinge diferite grade de opinie, după cum aceasta exprimă o judecată
probabilă, o posibilitate sau un adevăr.
Opinia este divizată. Atunci când ea tinde să devină unanimă și când opoziția tinde
să dispară, ea se transformă într-o credință profundă, într-un mit.
Unii autori afirmă că pot distinge patru forme de opinie41:
1. opinie clar exprimată, căreia i se face o largă publicitate;
2.părere verbală exprimată în șoaptă, părere ce îmbracă o formă de tipul
zvonurilor;
3. aprobarea generală sau referendumul;
4. referendumul cu vot obligatoriu.
Concluzionând, apreciem că opinia publică reprezintă o părere, o credință sau o
realitate expusă în public și căreia nu este nevoie neapărat să i se dea girul
colectivității.
Opinia angajează doar persoana care a vehiculat-o și constituie un mod de
manifestare specific fiecărui individ integrat în viața socială.
Sub aspectul noțiunii de ,,public” există mai multe accepțiuni. Publicul poate fi
constituit în întreaga națiune, de un grup social distinct, o mulțime structurată sau de
către câteva persoane.
Este adevărat faptul că ,,public” poate însemna, în anumite condiții, chiar întregul
popor. Este cazul opiniilor publice care se formează în legătură cu noțiunile de țară,
națiune, integritate teritorială, demnitate națională42, etc.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Informarea Publica (ID: 121712)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.
