Influenta Reprezentarilor Mass Media Asupra Securitatii Nationale Studiu de Caz Charlie Hebdo Vs. Boko Haram

Influența reprezentărilor mass-media asupra securității naționale

Studiu de caz: Charlie Hebdo vs. Boko Haram

Cuprins

Abstract …………………………………………………………………………………………..pagina 3

Capitolul 1. Argument ………………………………………………………………………………pagina 3

Capitolul 2. Cadru teoretic ………………………………………………………………………..pagina 6

2.1. Securitatea ……………………………………………………………………………..pagina 6

2.2. Managementul și comunicarea de criză ………………………………………..pagina 7

Capitolul 3. Metodologia cercetării ……………………………………………………………pagina 12

Capitolul 4. Studiu de caz: Charlie Hebdo vs. Boko Haram ……………………………pagina 14

4.1. Context ………………………………………………………………………………..pagina 14

4.2. Comunicarea strategică, incredientul secret în rețetarul terorismului contemporan ………………………………………………………………………………………………….pagina 15

4.3. Perspectiva mass-media asupra Charlie Hebdo & Baka ………………..pagina 16

4.4. Efecte asupra populației …………………………………………………………..pagina 19

Capitolul 5. Concluzii ……………………………………………………………………………..pagina 22

Bibliografie ……………………………………………………………………………………..pagina 24

Anexe …………………………………………………………………………………………….pagina 28

Anexa 1. Declarație de asumare a răspunderii ………………………………….pagina 28

Anexa 2. MediaMeter – frecvența itemilor ”Charlie Hebdo” și ”Boko Haram” în media on-line în ianuarie 2015 ……………………………………………………………………….pagina 29

Anexa 3. MediaMeter – frecvența itemului”Boko Haram” în media on-line în ianuarie-mai 2015 ……………………………………………………………………………………….pagina 31

Anexa 4. MediaMeter – frecvența itemului „Charlie Hebdo” în media on-line în perioada ianurie-mai 2015 …………………………………………………………………………….pagina 32

.

Abstract

Prezenta cercetare își propune să privească securitatea națională dintr-o nouă perspectivă, cea a comunicării strategice. Elementul principal pe care îl vom analiza este cel al comunicării de criză și al impactului acesteia asupra diferitelor tipuri de public într-o situație de criză. Lucrarea va atinge și problematica modului în care mass-media reacționează la ideea de risc, influența mass-mediei asupra publicului, precum și importanța din ce în ce mai mare a unei relații bune de lucru între stat și mass-media. Întrebarea fundamentală a cercetării este ”În ce fel influențează reprezentările mass-media construcția eului în raport cu ceea ce este definit drept situație de criză?”și este abordată pornind de la un studiu de caz referitor la reprezentarea în mass-media a două situații de interes din ianuarie 2015, atentatul de la redacția Charlie Hebdo și acțiunile Boko Haram din aceeași perioadă. Metodele alese sunt este analiza de conținut și analiza secundară, acestea fiind cele mai reprezentative pentru o analiză interdisciplinară de acest tip, care utilizează concepte din sociologie, comunicare și studii de securitate.

Capitolul 1. Argument

Argumentul fundamental pentru realizarea acestui studiu este unul simplu: secolul XXI a adus cu el o multitudine de probleme pentru spațiul european, atât din punct de vedere al securității granițelor sau conflictelor armate, cât și din punct de vedere administrativ sau societal, iar modul în care sunt ele administrate și modul în care populația percepe acțiunile statului nu sunt mereu înțelese ca fiind echivalente.

Percepția gradului de severitate al unei crize se poate realiza prin observarea a două mari elemente, percepția opiniei publice referitoare la agentul culpabil pentru situație și percepția agentului care exercită control în managementul crizei. Vom observa așadar anumite trenduri în modul de soluționare a situațiilor de criză (Coombs, 1998): dacă organizația este percepută ca fiind vinovată pentru situație va tinde să folosească strategii de acceptare a vinei, iar dacă climatul public atribuie altui agent responsabilitatea pentru criză, strategia de comunicare folosită va fi mult mai slabă. Având în vedere faptul că percepția securității personale reprezintă un factor emoțional puternic, este foarte interesant să analizăm și de ce anumite situații de criză au efecte mai mari decât altele asupra diferitelor tipuri de public. Studiul de caz ales pentru a ilustra această temă este unul bazat pe episodul Charlie Hebdo din luna ianuarie a anului 2015, care va fi folosit pentru a ilustra importanța comunicării strategice din două perspective diferite: prima se referă la importanța comunicării strategice pentru organizațiile teroriste, iar cea de-a doua la modul în care evenimentul terorist a fost reprezentat în mass-media.

Pornind de la modelul cauzal a lui Peter-Paul Verbeek, care ne dă exemplul ecografului Doppler ca fiind obiectul sau tehnologia care introduce variabila moralității în modul în care părinții se raportează la – viitorul – copil, ajungem la întrebarea fundamentală a acestei cercetări, și anume ”În ce fel influențează reprezentările mass-media construcția eului în raport cu ceea ce este definit drept situație de criză?”. Modul în care o știre este mediatizată este uneori un factor mai puternic de sensibilizare a publicului decât efectele sale: pentru a putea ilustra această idee mai bine nu trebuie decât să ne întoarcem în timp, pe data de 7 ianuarie 2015 la Paris – în cadrul deja celebrului atentat de la redacția Charlie Hebdo doisprezece oameni sunt uciși, iar alți unsprezece sunt răniți grav. Între 3 și 7 ianuarie, în orașul Baga și împrejurimile acestuia, mișcarea teroristă islamică Boko Haram ucide între 100 și 2000 (diferența dintre cele două numere este una foarte mare și ilustrează diferența dintre declarațiile oficiale ale reprezentanților statului -100- și declarația organizației non-guvernamentale Human Rights Watch -2000. Este important să înțelegem modul de prioritizare al mass-mediei și ce înseamnă pe termen lung decizii de acest tip pentru marea masă a populației, fie ea națională sau internațională, mai ales în actualul context, în care hashtag-uri precum #JeSuisCharlie sau #JeSuisAhmed au devenit adevărate trenduri globale.

Publicul este obișnuit cu un anumit tip de știri atunci când vine vorba de Africa, fie că vorbim despre armata Lord’s Resistance din Uganda, soldații-copii din Sierra Leone, războaiele civile din Republica Democrată Congo, etc. Elementul principal care diferențiază continentul African și Nigeria în special de alte națiuni este faptul că nu există o încredere în guvern, în proceduri legale, metode democratice de apărare sau un sistem juridic independent de guvernare care să nu susțină interesele unei persoane sau ale unui partid politic. Deși evenimentele de la Paris au reprezentat un semnal de alarmă, ele nu au dus la o subminare a încrederii populației în stat, deoarece acesta a acționat rapid și a avut o strategie de comunicare de criză ce a asigurat cetățenii de faptul că situația este în curs de rezolvare și nu se va mai repeta, iar vinovații vor fi identificați și pedepsiți. Același lucru nu poate fi spus despre Nigeria, unde reprezentanții statului au refuzat să discute subiectul Boko Haram o lungă perioadă, iar guvernul și armata sunt împărțite fiecare în susținătorii creștinismului din regiunile sudice și musulmanii din nordul țării (Goldstone, 2015). Supra-valorizarea persoanelor caucaziene în detrimentul persoanelor de culoare și incapacitatea mass-mediei de a galvaniza opinia publică internațională sunt, conform analizei de text, cele mai puternice argumente împotriva mass-mediei în ceea ce privește reprezentarea episodului Charlie Hebdo și a acțiunilor Boko Haram din luna ianuarie 2015. Deși aparent valide la o primă vedere, ambele argmente își pierd din rezonanță în momentul în care introducem variabila acțiunilor statului în ecuație, observând că, în lipsa unei comunicări și strategii a statului de a prezenta și rezolva problemele care apar, nu putem învinui mass-media ca fiind singurul agent vinovat (Lipinski, 2015). Incapacitatea guvernării nigeriene de a face față situației duce ca, în 2013, armata nigeriană să dea foc la sute de case și să ucidă peste 200 de civili, declarând că pedepsesc orașul respectiv pentru că i-ar fi găzduit pe membrii Boko Haram. Este clar că rezolvarea problemei nigeriene depinde în mare măsură și de o îmbunătățire a relațiilor de cooperare internațională, dar acest lucru nu pare foarte probabil pe termen scurt, având în vedere faptul că cei mai interesați actori, Cameroon, Chad și Niger și-au retras de curând toate trupele din regiune (Zucherman, 2015).

Capitolul 2. Cadru teoretic

Prezenta cercetare este una interdisciplinară, folosind concepte și modele explicative din domeniile sociologie, studii de securitate și comunicare. Deși aparent diferite, juxtapunerea acestor teorii ne va permite o mai bună înțelegere a modului în care contextul Charlie Hebdo vs. Boko Haram și efectele discuției referitoare la el în mass-media și pentru opinia publică reprezintă o lecție, atât pentru cei din domeniile implicate, fie ei sociologi, jurnaliști, politicieni sau specialiști în comunicare, dar și pentru societatea internațională.

2.1 Securitatea

Securitatea reprezintă o nevoie esențială vieți indivizilor, comunităților și, bineînțeles, statelor. Deși asociată cu puterea militară în sens tradițional, după anii `90 ea este extinsă către domeniile politic, economic și social. Literatura de specialitate ne oferă două mari tipuri de abordare a securității: școala realistă accentuează greutatea puterii și derivatelor sale (power politics, balance of power), pe când școala idealistă se centrează pe ideea de pace, considerând eliminarea războiului echivalentă cu eliminarea problemelor agendei internaționale. Aria securității sociale ia în calcul noțiuni precum națiunea („o populație, împărtășind un teritoriu istoric, mituri și memorii istorice colective, o cultură publică de masă, o economie comună și un sistem de drepturi și obligații comune pentru toți membrii – A. Smith, 1991), naționalismul, etnicitatea, minoritatea etnică (ca subcategorie a națiunii, precursor al națiunii sau competitor) sau identitatea națională (etnică sau civică) (IPP, 2014). Aderarea la NATO în 2004, conceptul de parteneriat pentru pace și intrarea în Uniunea Europeană din 2007 au reorganizat piramida securității în România. Aderarea la NATO a îmbunătățit semnificativ modul în care populația percepe sentimentul de securitate dar a evidențiat și paradoxurile privind modul de funcționare a României în acest nou peisaj strategic.

Nu putem vorbi despre securitate în lipsa unei înțelegeri clare a conceptului de ”identitate”, sau ”identitate colectivă”; este foarte dificil ca indivizi făcând parte dintr-un grup social (să presupunem coeziv și omogen) să identifice ei înșiși elementele de identitate colectivă, la fel de dificil cum este și pentru un sociolog/cercetător să o facă. Totodată, aceste grupuri identitare mari se pot strânge împreună sub o trăsătură comună amplă precum limba, tradițiile și istoria comună; bineînțeles, aceste elemente identitare pot suferi și ele distincții într-un cadru de analiză separat și pot crea diferențe sau divergențe de opinie chiar în cadrul aceluiași grup. Nu în ultimul rând, este evident faptul că, nu de puține ori, grupurile care se identifică sub aceleași simboluri apar ca fiind grupuri eterogene care se „sparg” în subgrupuri atunci când apar asupra lor amenințări, sau situații care aduc în lumină problematica valorilor individuale și concepții care pot părea diferite și mult mai pregnante decât simbolul inițial identitar superior identificat. Societăți diferite prezintă vulnerabilități diferite, în funcție de felul în care este organizată identitatea lor națională, culturală, administrativă, etc.

Din punct de vedere istoric, crearea unei panorame a conceptelor ce au definit ideea de securitate în țara noastră va evidenția puternic ideea de securitate societală. În cadrul studiilor de securitate, ea reprezintă un concept oarecum distinct de teoria generală, care desemnează un cadrul destul de abstract de analiză în demersul metodologic. Trebuie menționată o distincție cu tendință de separare a conceptului de securitate societală ca și dimensiune de analiză în interiorul studiilor de securitate, tocmai prin faptul că acest tip de securitate se prezintă diferit față de securitatea națională, de exemplu, care de cele mai multe ori este privită din pespectiva instituțională a statului, un cadru care este desemnat în special domeniului militar, economic și instituțional, în timp ce securitatea societală vine cu o perspectivă psiho-socială asupra indivizilor și nevoilor acestora.

2.2. Managementul și comunicarea de criză

Cea mai mare parte a literaturii științifice referitoare la relații publice în situații de criză de bazează pe teoria excelenței relațiilor publice (Grunig & Grunig 1992, Grunig & Hunt 1984); aceasta postulează faptul că există un model simetric bi-dimensional (organizația și publicul/publicurile ei) care, în situație de criză, funcționează astfel încât ambele componente iau parte activ la un dialog pentru a rezolva situația într-un mod profesional, etic și rapid. O perspectivă diferită este cea a modelului continuu (Cancel et all. 1999), ce prezintă transformările poziționării organizației în fața publicului ca fiind un proces organic, dificil de prescris în categorii mutual exclusive. Conform teoriei contingenței, răspunsul unei organizații într-o situație de criză se poate situa oriune de-a lungul continuum-ului, de la advocacy la accomodation; în plus, teoria oferă o matrice de 90 de factori tematici ce pot fi utilizați de către organizație pentru a-și alege poziționarea în fața publicului, încercând să ajute la o mai bună înțelegere a dinamicii accomodation-ului, precum și eficacității și implicațiilor lui etice în ceea ce privește domeniul relațiilor publice (Yarbrough et al. 1998).

Un guvern fără o strategie de comunicare de criză bine închegată poate fi lesne pus în dificultate în zilele noastre. Trăim într-o lume în care un incident dintr-o singură țară se poate transforma în mai puțin de 24 de ore într-o criză internațională, unde mass-media funcționează 24/24, iar rețelele sociale devin o parte integrată a vieții de zi cu zi a fiecărui individ. Mai mult decât atât jurnalismul cetățenesc (citizen journalism), neîngrădit de reguli stricte sau considerente etice, poate să strângă, filtreze și distribuie informații la fel de rapid ca orice organizație mass-media oficială. Istoria recentă ne-a arătat cum evenimente precum pandemii, revolte populare, erupții vulcanice, incidente nucleare, crize bancare sau pur și simplu oprirea funcționării unui domeniu administrativ (precum transporturile feroviale sau aeriene) pot face guvernele să pară slabe și vulnerabile, deci nepregătite. Așadar, o planificare timpurie este din ce în ce mai importantă, atât pentru a proteja cetățenii de potențiale riscuri, cât și pentru ca aceștia să aibă încredere în respectiva formă de guvernare.

În ceea ce privește situația politică românească, experți străini precum Thomas Achelis (fostul președinte al Confederației Europene de Relațiii Publice – CERP) consideră că există o problemă evidentă de perspectivă, experții de comunicare nepărând să înțeleagă faptul că, deși trăim într-o societate în care potențialul pentru crize este unul ridicat, ”criza” și ”oportunitatea” pot fi de multe ori echivalente dacă aplicăm strategii inteligente de management de criză și comunicare de criză. Un bun indicator al acestui fapt este continua negare a unor elemente, situații și chiar documente înregistrate în diferite arhive, dar negate cu vehemență în media în momentul în care au ieșit la suprafață după o perioadă de timp. Cultura asiatică reprezintă un model de bune practici dacă ne gândim la comunicarea de criză, deoarece în acest spațiu, ”criza” este văzută ca un element organic, natural, un imbold spre schimbare, regenerare și îmbunătățire a sistemului (Achelis, 2009).

Pauchant și Mitroff (1992) identifică 5 etape ale unei situații de criză: detectarea crizei sau căutarea semnalelor de alarmă, pregătirea/prevenirea crizei, încercarea de a limita efectele crizei și de a o localiza, încercarea de a readuce sistem la ordinea inițială și procesul de înțelegerea și evaluare a crizei, examinând care sunt lecțiile ce pot fi învățate după respectivul episod. Coombs (1999) propune un sistem unificat format din trei mai elemente, pre-crisis, crisis și post-crisis. Prima etapă se referă la stadiile prin care trece o organizație înainte să înceapă criza efectivă și este la rândul ei formată din detectarea semnalelor, prevenție și pregătire pentru criză. Etapa a doua se desfășoară de la punctul inițial de izbucnire a crizei la momentul în care aceasta este rezolvată, fiind formată din trei sub-etape: recunoașterea crizei, restrângerea crizei (containment), reluarea activității; în cadrul acestei etape, comunicarea cu publicul este vitală. Cea de-a treia etapă este la fel de importantă, deși aici criza a fost depășită; ea reprezintă frame-ul în care se poziționează organizația astfel încât șă fie mai bine pregătiți în viitor și să lase stakeholderilor o imagine favorabilă, asftel păstrându-le încrederea și susținerea.

Coombs (2007) structurează bunele practici în refacerea reputației unui agent în: atacarea acuzatorului, nagarea crizei, strategia țapului ispășitor, autojustificarea (sau minimalizarea responsabilității), provocarea (criza ca rezultat al acțiunilor unui alt agent), accidentul, bunele intenții, reamintirea (lucrurilor bune realizate în trecut de agent), mulțumirea, compensarea, scuzele. Dacă în literatura de specialitate ne referim la reputație ca fiind modul în care organizația este percepută de către stakeholderi, raportându-ne la stat, reputația este modul în care acesta este perceput de către publicurile interne (opinia publică, diferite categorii ale populației) și cele externe (alte state, organizații internaționale); atât în cazul organizațiilor cât și în cel al statelor, reputația – sau imaginea – deși un bun imaterial, reprezintă una dintre cele mai importante caracteristici și trebuie apărată în consecință (Coombs, 2009). În ceea ce privește problemele de securitate națională, este clar că prioritatea este siguranța publică, statul fiind obligat să utilizeze toate mijloacele de comunicare disponibile pentru a disemina informațiile ”de instruire” (Sturges, 1994) și să ofere suport și opțiuni de apărare a populației.

Este foarte important să înțelegem rolul pe care guvernul îl joacă în perioade de criză, cu atât mai mult atunci când respectiva criză (spre exemplu epidemia SARS din Singapore) există în mediul socio-politic. Acestea sunt momentele în care guvernul trebuie să ia decizii prompte și să convingă rapid publicul să îi susțină inițiativele pentru remedierea problemei (Rosenthal & Kouzmin, 1997). Așadar, putem spune că importanța și sensibilitatea comunicării strategice întâlnesc cele mai înalte cote în perioade de criză. Un puternic punct de inflexiune este reprezentat de situațiile în care diferiți purtători de cuvânt sau reprezentanți ai statului transmit mesaje contradictorii referitoare la o anumită situație; mai mult decât lipsa unei coerențe a comunicării, apariția acestor mesaje perturbă opinia publică și pot prelungi situația de criză sau chiar da naștere la noi crize (Coombs, 2009). Sistemele de comunicare în masă, fie că vorbim despre rețele intranet la nivelul unei organizații sau sisteme complexe la nivel național, reprezintă o modalitate sigură – și mult mai benefică în situații sensibile – de a informa diferitele tipuri de public; în mod ideal, structura acestor sisteme va permite și o modalitate de răspuns sau confirmare a citirii mesajului (Coombs, 2009).

Pregătirea din timp a unor șabloane de răspuns pentru situații de criză este extrem de importantă, un răspuns rapid generând mai multă credibilitate decât unul tardiv într-o situație de criză (Arpan & Rosko-Ewoldsen, 2005) și arătând că respectivul agent deține controlul asupra situației (Carney & Jorden, 1993). Istoria a demonstrat deja că lipsa informațiilor referitoare la o problemă poate duce la rezultate mult mai periculoase decât cele care ar fi apărut dacă publicurile ar fi fost informate la momentul oportun, sentimentul de frică fiind un incentive extrem de puternic. Refuzul sau amânarea unui agent de a da explicații face ca alte surse să le ofere, acestea nefiind mereu cele avizate; astfel informații incomplete sau chiar greșite pot duce la adevărate tragedii (Coombs, 2009). În cele mai multe cazuri, statul joacă un rol important în managementul modului în care publicul/publicurile percep o criză, folosindu-se de o strategie intensă de comunicare prin intermediul mass-media. La rândul ei, mass-media poate juca un rol important în aceste scenarii, putând susține campaniile de comunicare ale statului prin diferite mijloace (susținere directă, susținere indirectă prin accentuarea unor altor probleme, fară impact real, etc.).

Coombs (1995) este primul cercetător care folosește teoria atribuirii (teoria atribuirii se referă la faptul că indivizii încearcă să-și explice mereu de ce au loc anumite evenimente, în special dacă acestea au efecte negative; în majoritatea situațiilor, această responsabilitate este atribuită personelor implicate în situația respectivă) pentru a contextualiza ideea de management al crizei, realizând o corelație între strategiile de reclădire a reputației și situațiile de criză. Din perspectiva atribuirii responsabilității, crizele se pot clasifica în situații de responsabilitate minimă (cauzate de victime, dezastre naturale, zvonuri/informații false de natură negativă, violență la locul de muncă, probleme datorate unui agent extern), responsabilitate redusă (provocări, accidente datorate unor erori tehnice/accidente industriale, accidente datorate unor erori tehnice care dau naștere la produse defecte) și responsabilitate mare (accidente provocate de erori umane, produse defecte rezultate în urma unei erori umane, fapte ilegale ale angajaților/reprezentanților) (Coombs, 2009).

Într-o situație de criză, una dintre principalele activități ale oricărei organizații este aceea de a identifica categoriile de public căreia i se adresează și să conceapă mesaje specifice pentru fiecare dintre ele (Davis & Gilman, 2002), modul în care reușește să asigure toate categoriile de persoane interesate că lucrurile se vor ameliora reprezentând în final reușita sau eșecul organizației (Coombs, 1999). În funcție de importanța în rezolvarea situației, roluri sau influențe pe termen lung, tipurile de public au fost definite în multiple feluri. Lukaszweski (1997) vorbește despre patru tipuri de public: victimele (persoanele direct afectate de situație), angajații organizației (ce pot fi identificați de către opinia publică ca fiind vinovați pentru situație), familia și rudele primelor două categorii și, în cele din urmă, mass-media. Mergând pe ideea teoriei contingenței și a diferitelor tipuri de public cărora o organizație se adresează, trebuie să ne oprim asupra faptului că este complicat ca același stance să funcționeze la fel de bine din punct de vedere al relațiilor publice pentru toate tipurile de public; așadar, înțelegând că și publicul este format din grupuri dinamice, ajungem la concluzia că și modul în care organizația se poziționează în fața lor trebuie să fie cel puțin la fel de dinamic (Jin, Pang & Cameron, 2006). Poate cea mai puternică calitate a teoriei contingenței este aceea că ea ne ajută să înțelegem natura dinamică a crizei și să alegem cele mai favorabile căi de soluționare, în funcție de punctul în care ne regăsim.

Capitolul 3. Metodologia cercetării

Potrivit lui Flyvbjerg (2011), studiul de caz se poate caracteriza prin prisma a patru mari elemente: plasarea accentului pe unitatea de studiu – în cazul nostru, articolele din presă -, complexitatea detaliilor, evoluția în timp a evenimentelor și poziția cazului studiat în contextul unui tablou al fenomenului general (Șandor, 2011). Prezentul studiu de caz este unul explicativ (Yin 2002, Șandor 2011) și prezintă două cazuri sau situații, mai exact modul în care mass-media a tratat subiectele ”Charlie Hebdo” și ”Boko Haram” în perioada ianuarie-mai 2015.

Prima parte a cercetării se bazează pe articolele disponibile online, pe site-uri internaționale de știri, dar și bloguri personale sau platforme virtuale tip ziar-online, analizate prin intermediul instrumentelor Google Trends și Media Meter Dashboard. Această parte a analizei ne va arăta incidența unor termeni specifici aleși în concordanță cu cele două situații alese în cadrul OSINT.

Google Trends este un instrument de analiză ce permite utilizatorului să observe evoluția unor termeni în matricea căutărilor tuturor clienților Google într-o anumită perioadă. Deși se rezumă la analiza unui singur motor de căutare, instrumentul este unul bun deoarece platforma Google este una dintre cele mai utilizate la nivel mondial la acest moment.

Media Meter Dashboard reprezintă un instrument de analiză al mediei online realizat în colaborare de către Center for Civic Media din cadrul Masatchusets Institute of Technology și Centrul Berkman pentru Internet și Societate al Universității Harvard. Platforma utilizează baza de date internațională Media Cloud și are o interfață care permite utilizatorului să selecteze o serie de caracteristici de interes, precum etichete, perioade de timp, tip de publicații, autori, șamd.

A doua parte a analizei va încerca să explice concluziile primei părți și va împrumuta concepte din sociologie și comunicare pentru a explica datele obținute. Metoda aleasă este accea de analiză de conținut, iar eșantionarea articolelor este realizată în funcție de poziția articolelor în economia motorului de căutare Google, fiind analizate primele 50 de articole pentru fiecare lună studiată. Deși la prima vedere am putea interpreta această formă de eșantionare ca având două mari dezavantaje, faptul că este non-probabilistă și faptul că, cel mai probabil, majoritatea articolelor găsite vor fi în limbile engleză și franceză, la o privire mai atentă vom observa că în realitate ambele dezavantaje sunt, de fapt, avantaje. Dorind să observăm modul în care mass-media formează părerile opiniei publice, la un nivel general, sursele de real interes, care au o putere reală de a schimba mentalități sau reformula agenda socială, sunt cele identificate mai devreme. Printre unitățile de măsurare utilizate în cadrul analizei de conținut, menționăm ”boko haram”, ”baga”, ”maiduguri”, ”charlie hebdo”, ”francois hollande”, ”Goodluck Jonathan”, ”muhammadu buhari”.

Capitolul 4. Studiu de caz: Charlie Hebdo vs. Boko Haram

4.1 Context

Miercuri 7 ianuarie 2015, frații Cherif și Said Kouachi pătrund în sediul săptămânalului Charlie Hebdo și omoară 12 persoane. Joi 8 ianuarie 2015, Amedy Coulibaly omoară un polițist în apropiere de Paris. Vineri 9 ianuarie 2015, la puțin timp după descoperirea ascunzătorii fraților Kouachi, Coulibaly intră într-un supermarket evreiesc dintr-o suburbie pariziană și ia 19 ostatici. Cele trei evenimente par să aibă, cel puțin la o primă vedere, legătură. Mai mult decât atât, ele marchează apariția unui posibil punct de inflexiune în ceea ce privește măsurile luate împotriva terorismului în Europa și chiar pentru modul în care va fi văzut NATO în lupta împotriva terorismului jihadist (Jacobs & Samaan, 2015). Episodul reprezintă cel mai reușit (și mediatizat) atac formulat de Al-Qaeda în ultimii 13 ani, de la 9/11.

Duminică următoare atentatului, mai mult de trei milioane de cetățeni și patruzeci șefi de stat ies pe străzile Parisului în solidaritate pentru cele 17 victime ale săptămânii anterioare, în timp ce, cu doar 24 de ore înainte, o fată de aproximativ 10 ani comitea un atac sinucigaș detonând o centură cu explozibil în piața Maiduguri, ucigând 19 alte persoane și rănind multe altele. Deși discursul public a dat ca motive indiferența, rasismul și bias-ul mediei pentru modul în care au fost prezentate episodul Charlie Hebdo și acțiunile Boko Haramului din acea perioadă, nu putem să ignorăm un factor mult mai puternic care a influențat această situație, anume puterea statelor respective, faptul că una dintre țări are un guvern funcțional, iar cealaltă nu.

Potrivit unui raport recent NATO Defense College in Rome, atentatele de la Paris se caracterizează prin trei elemente: țintele ”soft” (soft targets), un grad slab de coordonare, colaborarea pe termen scurt între două organizații diferite. Teoretic, putem spune că primul element – soft targets – era deja unul previzibil, anunțat încă din 2008 de revista Al-Qaeda Inspire, prin folosirea sintagmelor precum ”strategy of a thousand cuts” sau ”A bullet a day keeps the infidel away” (Jacobs & Samaan, 2015). Obiectivele mici sunt mai vulnerabile din punct de vedere al securității și, mai mult, daunele psihologice pentru națiune pot fi mai mari: o clădire, un aeroport sau o gară atacată este tradusă de către populație drept o luptă împotriva statului, pe când atacul randomizat asupra unor obiective mici este citit ca un atac asupra lor, putându-se identifica mult mai ușor cu victimele.

4.2 Comunicarea strategică, incredientul secret în rețetarul terorismului contemporan

Din punct de vedere metodologic, terorismul este un mesaj și o strategie de comunicare. În ceea ce privește episodul Paris, contrar discursului mediatic centrat pe ideea de luptă împotriva libertății de exprimare, acest mesaj pare mai degrabă să fie unul de natură religioasă. Aceasta este o schimbare profundă față de atentatele 9/11, Madrid 2004 sau Londra 2005, care aveau o motivație clară politică, nicidecum religioasă (Jacobs & Samaan, 2015).

Episodul Paris pare să prezinte o evoluție interesantă a Al-Qaeda, de la atacuri puternic orchestrate și ținte majore la ”soft targets” și atacuri tip ”lone wolf” sau ”wolf pack”, ce proliferează mai degrabă o ideologie decât centrarea pe sponsorizarea unui anumit grup (The Soufan Group, 12/01/2015). În plus, nu putem exclude posibilitatea ca A-Qaeda să-și fi început această ”strategie de comunicare” în speranța unei distrugeri a IS de către Statele Unite, pentru a reintra puțin câte puțin în fruntea listei organizațiilor teroriste relevante. Creșterea substanțială a IS din ultimele luni poate fi lesne explicată prin faptul că mulți extremiști îi consideră agentul principal al schimbării, așadar aleg să se ralieze la ceea ce ei percep deja ca fiind deja căștigătorul (Reardon, 2014). În plus, mulți dintre adepții IS erau adolescenți sau copii în 2011 și văd Al-Qaeda ca fiind mai degrabă o conspirație, pe când IS este o armată puternică, actuală, cu un istoric de reușite clare (Pizzi, 2014) și fonduri impresionante.

Având în vedere faptul că IS își consolidează imaginea, atât la nivel local cât și internațional, prin utilizarea mijloacelor social media, am putea spune că Al-Qaeda a ales să meargă pe un trend început de IS: alegerea unei ținte ”soft”, din domeniul presei și cu un public variat atât în ceea ce privește categoriile de vârstă, cât și mediul ocupațional – strategiile, cel puțin din punct de vedere al PR-ului, sunt similare. Indiferent dacă a existat sau nu un grad de colaborare între Al-Qaeda și IS în organizarea și desfășurarea acestor atentate, este puțin probabil ca episodul acesta să dea naștere la o schimbare a dinamicii dintre cele două organizații. Ambele formațiuni par să încerce să-și stabilească supremația pe teritoriul Europei, fiecare printr-un statement distinct: Al-Qaeda demostrează că este încă un actor puternic, cu capabiliăți extinse chiar și după moartea lui Osama Bin Laden, iar IS recapătă momentum-ul pierdut în ultimele luni odată cu atacurile aeriene americane, folosind propaganda pentru a arăta că există europeni care li se alătură, fenomen care ar putea fi din ce în ce mai intens (Jacobs & Samaan, 2015).

Având în vedere reușita clară a atentatelor din Paris, există o posibilitate destul de puternică ca situații similare să apară în interiorul Europei, atât coordonate de Al-Qaeda și IS, dar și ale altor agenți. O altă amenințare este aceea ca IS să înceapă o strategie puternică de implementare a atacurilor teroriste în occident, schimbând modul în care percepem fenomenul jihadist global, scenariu care s-ar putea agrava în situația unui punct de inflexiune precum moartea lui Ayman Al-Zawahiri (63 de ani), care ar putea duce la o afiliere a organziației la Baghdadi.

4.3 Perspectiva mass-media asupra Charlie Hebdo & Baka

Situația de la Paris a generat o presiune politică extraordinară, atât din partea poporului francez cât și din partea comunității internaționale, fapt interesant nu doar din punct de vedere social, cât și al intereselor externe. În timp ce comunitatea internațională se revolta împotriva atentatelor din Paris, aproximativ 2000 de persoane au fost masacrate de către Boko Haram în orașul Baga din nord-estul Nigeriei, două atentate sinucigașe au avut loc în Liban la Jabal Mohsen și o bombă a explodat în fața Academiei Naționale de Poliție din Sana’a, Yemen, omorând peste 30 de persoane (The Soufan Group, 13/01/2015) – după cum am putut observa, nici unul dintre aceste evenimente nu a fost dezbătut în mass-media la fel ca situația din Paris, deși, în toate cele trei cazuri, numărul victimelor a fost mult mai mare.

Figure 1 Tabel de frecventa Google Trends

Imaginea de mai sus, realizată cu ajutorul Google Trends, arată foarte clar frecvențele expunerii media a termenilor ”Charlie Hebdo” (albastru), ”Baga” (roșu) și ”Boko Haram” (galben) și diferența imensă dintre mediatizarea episodului Paris și cea a episodului Baga, iar datele devin cu atât mai contradictorii cu cât nu uităm la elementul demografic, faptul că populația Nigeriei este de aproape trei ori mai mare decât cea a Franței (173 milioane, față de 66 milioane). Ethan Zucherman, Directorul centrului de Civic Media în cadrul Massachusetts Institute of Technology, precizează că situația este similară și dacă ne uităm strict la presa nigeriană, unde atacurile din Paris au fost mai mediatizate decât evenimentele din Nigeria pe în perioada 1-10 ianuarie 2015 (Zucherman 2015, Shearlaw 2015).

Daniel Flitton consideră că diferența semnificativă este dată nu neapărat de prejudecăți, ci mai degrabă de faptul că episodul Paris a fost unul șocant și surprinzător, pe când probleme din Africa sunt un zgomot de fundal cu care ne-am obișnuit în ultimii ani, precum și de existența înregistrării evenimentelor și problemele în stabilirea numărului exact de morți din Baga (Flitton, 2015). Reprezentarea incorectă a evenimentelor de către mass-media este amintită și de către Marie Harf, purtător de cuvânt U. S. State Department : "I would like to see how many minutes we spend on Boko Haram compared to a march; I just want to point that out to people" (Torchia, 2015).

Figure 2 Ianuarie 2015 Media Meter Dashboard

Graficul de mai sus ilustrează frecvența apariției în media scrisă on-line a termenilor ”Charlie Hebdo” (cu portocaliu) și ”Boko Haram” (cu albastru) în perioada 1-31 ianuarie 2015. După cum se poate observa, subiectul Charlie Hebdo cunoaște apogeul reprezentării media în perioada 6-15 ianuarie, în timp ce știrile referitoare la Boko Haram reprezintă doar un zumzet de fundal, variațiile liniei de reprezentare media fiind nesemificative comparativ.

Figure 3 Boko Haram 01-05 Media Meter Dashboard

Deși putem observa o fluctuație moderată a știrilor referitoare la Boko Haram in perioada ianuarie-mai 2015, informațiile despre structura organizației și ideologia sunt vagi, iar accentul se pune în principal pe Abubakar Shekau, liderul grupării. În ceea ce privește evoluția știrilor legate de Boko Haram pe luna ianuarie 2015, vom observa un punct de inflexiune puternic în perioada 11-15 ianuarie, cauzat de apariția unui mesaj video pe platforma YouTube în care liderul Boko Haram, Abubakar Shekau, ținând în mână un AK-47, își declara bucuria pentru evenimentele recent petrecute în Franța (Ross, 2015).

Figure 4 Boko Haram Ianuarie 2015 Media Meter Dashboard

Diferențele de reprezentare din mass-media on-line sunt la fel de vizibile și în presa scrisă, un bun exemplu fiind acela al cotidianului The New York Times, care a prezentat povestea Charlie Hebdo pe pagina 6 cu un articol extrem de complex, iar acțiunile Boko Haram într-un articol de trei paragrafe pe pagina 8 (Schiavenza, 2015). Într-adevăr, nu putem să ignorăm faptul că Parisul reprezintă din punct de vedere geografic un spațiu ușor de observat și comentat, în timp ce partea de nord-est a Nigeriei, unde Boko Haramul este încă la putere, este greu accesibil pentru jurnaliști, situația fiind similară cu cea din Siria. Cu toate acestea, la o analiză a presei vom vedea că mass-media vorbește despre Nigeria, iar vesticii par extrem de implicați în problemele Africii: o campanie internațională ce a beneficiat de prezența Primei Doamne a Statelor Unite ale Americii, Michelle Obama, a luat loc în aprilie 2014, când Boko Haramul a răpit 200 de tinere dintr-o școală din Chibok, iar videoul Kony din 2012, alt succes mediatic, a fost vizualizat de peste 100 de milioane de ori în primele șase zile de la publicare.

4.4 Efectele asupra populației

Episodul Paris nu este prima ocazie cu care Europa își pune întrebări în ceea ce privește strategiile de securitate, măsuri din ce în ce mai sporite luând efect și după 9/11 și atentatele cu bombă din Londra și Madrid; cu toate acestea, situația actuală este net diferită, luând în considerare faptul că Uniunea Europeană trebuie să administreze amenințarea pusă de aproximativ 2.500 jihadiști ce provin din state europene (Hockenos, 2015). Libertățile civile și intensificarea segregării religioase sunt elemente complexe ce trebuie să stea la baza elaborării noilor politici sociale și schimbărilor legislative, faptul că Europa găzduiește peste 16 milioane de musulmani – și ei cu dreptul la libertate și siguranță – fiind adesea ignorat în discursul public; un alt element de interes în ceea ce privește elaborarea viitoarelor politici sociale în Franța este acela al încurajării educației islamice, acțiune ce ar putea duce la o micșorare semnificativă a radicalizării și un nivel mai ridical al incluziunii sociale pentru populația musulmană.

Experiența Statelor Unite în războiul contra terorismului trebuie să reprezinte baza pentru elaborarea noilor strategii pentru Uniunea Europeană, punându-se accentul pe faptul că schimbările puternice imediat după un episod emoțional pentru națiune au dus în trecut la rezultate care au fost în favoarea teroriștilor, distanța socială dintre musulmani și restul populației riscând să se mărească prea mult pentru a mai fi mediată din punct de vedere social.

Website-urile și platformele de tip social media reprezintă alt subiect intens dezbătut ulterior Charlie Hebdo, una dintre măsurile instituite în Franța fiind aceea că autoritățile au dreptul de a închide orice website care susține jihadul, fără o decizie judecătorească. Mai mult, conform legislației actuale franceze, accesarea site-urilor teroriste și orice formă de training terorist dovedite pot duce la până la 10 ani de închisoare și amenzi de aproximativ 100.000 euro (Hockenos, 2015). O inițiativă legislativă care stipulează că agențiile de intelligence vor putea să asculte telefoane, acceseze e-mail-uri, plaseze camere ascunse la domiciuliul suspecților fără un ordin judecătoresc, a fost susținută în luna mai 2015 de către membrii Adunării Naționale Franceze, fiind aprobată cu 438 voturi pentru și 86 împotrivă și urmând să fie examinată de către Senat; conform proiectului de lege, poliția și agențiile naționale nu vor mai avea nevoie de aprobări din partea unui judecător, ci de la un panel de nouă persoane, compus din magistrați, politicieni și un expert în comunicare (Drearden, 2015).

Nu putem să analizăm situația actuală fără să ne amintem de situația Legii retenției datelor personale, adoptată în 2006 după atacul de la Madrid și suspendată în aprilie 2014 de către Înalta Curte Europeană de Justiție, considerându-se că încălca dreptul la viață privată. Potrivit specialiștilor, planificarea pentru următoarea situație de criză nu se poate rezuma la politici de supraveghere și pedepsire, factorul social de reintegrare în societate a musulmanilor și luptătorilor care renunță la jihad fiind extrem de importante, în special în condițiile în care un asemenea program funcționează deja din 2014 în Danemarca și poate fi preluat ca bună practică la nivel european (Hockenos, 2015). Din ce în ce mai puternic, răspunsul comunității de securitate la amenințările identificate pare să fie instituirea unui serviciu de intelligence al Uniunii Europene, prin intermediul căruia toate agențiile naționale să poată colabora pentru îndeplinirea obiectivelor și, mai mult, micșorând semnificativ resursele umane și financiare necesare pentru desfășurarea activităților; cu toate acestea, materializarea unei astfel de organizații ar însemna și o schimbare majoră a tratatului EU, așadar rămâne doar o soluție pe termen lung.

Dintre elementele importante după încheierea unei crize, specialiștii afirmă că cei trei piloni ai strategiei trebuie să fie oferirea informațiilor promise publicurilor, anunțarea stakeholderilor în ceea ce privește măsurile de redresare sau investigațiile referitoare la motivele pentru care a apărut criza și analiza procesului de management pentru a învăța ce trebuie schimbat pentru a preveni astfel de situații pe viitor (Coombs, 2009). Analizând modul în care guvernele Franței și Nigeriei au reacționat în perioada evenimentelor discutate, vom observa că Președintele Francois Hollande, deși cu o popularitate în scădere, a reacționat imediat, într-un mod decisiv și activ, în timp ce Goodluck Jonathan, președintele de la acel moment al Nigeriei, a refuzat să discute în public problema Boko Haramului, cu atât mai mult să menționeze atrocitățile din Baga sau Maiduguri.

Un puternic punct de inflexiune în comunicarea strategică statală este reprezentat de situațiile în care diferiți purtători de cuvânt sau reprezentanți ai statului transmit mesaje contradictorii referitoare la o anumită situație; mai mult decât lipsa unei coerențe a comunicării, apariția acestor mesaje perturbă opinia publică și pot prelungi situația de criză sau chiar da naștere la noi crize (Coombs, 2009). În ceea ce privește Președintele Nigerian, această strategie de comunicare care nega problema Boko Haram-ului a continuat și pe parcursul campaniei de re-alegere, ducând ulterior la pierderea poziției în fața lui Muhammadu Buhari. Strategia este menținută și de alți reprezentanți ai statului, printre care Ministrul Finanțelor, Ngozi Okonjo-Iweala, care blamează atacurile din Paris dar nu menționează nimic despre situația din Baga: ”Ngozi Okonjo-Iweala (@NOIweala) January 8, 2015 – Terrible incident. Our deepest sympathies to the journalists and their families. We are one with France in mourning #JeSuisCharlie” (Shearlaw, 2015).

Un efect direct al evenimentelor este faptul că alegerile prezidențiale și legislative din Nigeria au fost amânate cu 6 săptămâni la presiunile administrației Goodluck, în scopul oficial de a încerca o ameliorare a situației Boko Haram; această decizie a fost contestată de către actorii internaționali, aceștia punând accentul pe importanța unor alegeri transparente și credibile, conform calendarului electoral inițial. Actualul președinte, Muhammadu Buhari alege însă să ducă o campanie axată pe înfrângerea Boko Haram prin reorganizarea armatei, îmbunătățirea sistemelor guvernamental și legislativ, reușind după nici două săptămâni de la investirea în funcție să viziteze Chadul, Nigerul și Germania pentru Summit-ul G7, încercând să construiască o alianță internațională pentru a rezolva situația Boko Haram.

O problemă destul de frecventă în discuțiile actuale este modul de operare în cazul atacurilor simultane și problema măsurilor excepționale versus parcurgerea pașilor reglementați la nivel general și analiza cost-beneficiu, precum și amenințările creării precedentelor în ceea ce privește noi tipuri de atentate. O altă problemă metodologică este diferențierea terorismului religios de cel împotriva libertății de expresie, limitele dintre cele două concepte părând să fie destul de difuze, fapt ce poate reprezenta o amenințare în ceea ce privește elaborarea unor strategii lucrative pe termen lung.

Capitolul 5. Concluzii

Manualele de comunicare și jurnalism ne învață că este imposibil să plasăm o situație pe o scală universală și internațională din punct de vedere al impactului, efectelor pe termen lung, șocului sau empatiei pe care o trezește în rândul publicului. Ceea ce uită însă să menționeze este că modul în care media alege să prezinte o știre reprezintă motivul pentru care o știre va fi percepută într-un anumit fel (Lipinski, 2015). În contextul Charlie Hebdo – Boko Haram, modul de prezentare al informațiilor, diferențierea accentuată între un atac terorist și un război civil, diferența de empatie atribuită ideii de libertate a expresiei, în contrast cu lipsa de respect pentru valoarea unei vieți, sau chiar amenințarea indirectă a atentatelor de la Paris, par să indice populației că evenimentele ar putea fi lesne replicate în America.

Lucrarea încearcă să explice o situație recentă, încă nediscutată din punct de vedere academic, dar care va rămâne cu siguranță un puternic punct de inflexiune, atât pentru literatura din domeniul comunicării strategice dar și în elaborarea politicilor de securitate. Abordarea situației Charlie Hebdo & Boko Haram dintr-o perspectivă multi-disciplinară încearcă să ofere o perspectivă completă a fenomenului, atât din punct de vedere al emițătorului (fie el un stat sau un trust media), cât și cel al publicului și reprezintă o încercare de modernizare și inovare a domeniului studiilor de securitate.

Deși apparent plauzibile, explicațiile trusturilor media conform cărora atrocitățile comise de către Boko Haram sunt greu de confirmat și triangulat nu explică de ce, la peste 3 luni după eveniment, ponderea apariției articolelor referitoare la ”Charlie Hebdo” este, deși semnificativ mai mica decât în perioada ianuarie-februarie, mult mai mare decât a celor referitoare la Boko Haram. Răspunsul real la întrebarea referitoare la sistemul de clasificare media al crizelor este unui mai degrabă unul psiho-social. În primul rând, psihologia a demonstrat deja că tindem să ajutăm persoanele cu care ne putem lesne identifica, ceea ce face faptul că jurnaliștii au ales să discute moartea unor colegi de breaslă mai degrabă decât cea a unui grup de persoane complet străine un fapt, deși în antiteza cu deontologia jurnalistică, foarte normal și organic. În ceea ce privește publicul american și european, idea că o întreagă populație ar fi nevoită să fugă de o armată spre o mlaștină unde pericolul de a fi atacați de hippopotami este extreme de ridicat pare mai degrabă un scenariu Hollywoodian decât o realitate a vieții de zi-cu-zi, așadar nu se pot identifica cu victimele. Alt element ce poate explica fenomenul este cel al obișnuinței; atacurile din Paris au reprezentat o surpriză, pe când insurgența Boko Haram, deși vag prezentată în media, este o constantă încă din anul 2009.

Fără o reprezentare corectă mass-media și aducerea publicului international la un nivel de cunoaștere al evenimentelor din Nigeria și a gradului de extremism religios al lumii contemporane este puțin plauzibil ca situații precum cea din Nigeria să se resolve în viitorul apropiat.

Lipsa unei reprezentări corecte în mass-media internațională a situației din Nigeria este în primul rând cauzată de lipsa unei reprezentări corecte in mass-media nigeriană, iar acest fapt se datorează în cele din urmă sistemului de guvernare și corupției și lipsei de comunicare între media și stat. Din punct de vedere politic și administrativ, șansa cea mai mare a Nigeriei este aceea de a rezolva diviziunile nord-sud și a plasa problema Boko Haramului ca fiind o amenințare națională, nu doar ca amințare specifică zonei de nord-est, așa cum este văzut el acum (Goldstone, 2015).

Prezenta lucrare își dorește să reprezinte un punct de pornire către o viitoare teză de doctorat privind rolul comunicării strategice în managementul securității naționale. Securitatea națională este din nefericire un subiect încă sub-reprezentat în curricula universitară românească. Speranța autoarei este aceea că abordarea tematicii dintr-o altă perspectivă, cea a comunicării strategice și, mai exact, a impactului acesteia asupra diferitelor tipuri de public, va reuși să amelioreze această situație și să trezească atât interesul studenților cât și pe cel al cadrelor academice; așteptarea este aceea că, folosind exemple și bune practici de comunicare de criză internațională, lucrarea va examina modul în care crizele sunt comunicate și administrate la un nivel macro, în relația guvern-public, precum și înțelegerea diferitelor tipuri de comunicare strategică și strategii utilizate în situații de criză. Pe lângă contribuția la literatura comunicării de criză prin integrarea teoriilor de contingență a managementului conflictului cu literatura contemporană, studiul își propune să releve modus operandi-ul guvernului în cadrul a ceea ce literatura de specialitate numește crisis governance. Lucrarea are și o finalitate practică – studiile de caz și analizele realizate vor aratăta care sunt cele mai bune strategii de comunicare în situații de criză, astfel încât persoane care lucrează în domeniu vor putea adapta rețetele de succes identificate pentru orice altă scenarii.

Bibliografie

Achelis, Thomas (2009). Crizele sunt oportunități [Online] Disponibil la adresa: http://www.pr-romania.ro/articole/comunicare-de-criza/34-crizele-sunt-oportunitati.html (Accesat la data de 6.05.2015).

Alter, C. (2015). Why Charlie Hebdo gets more attention than Boko Haram. 15/01/2015 [Online] Disponibil la adresa http://time.com/3666619/why-charlie-hebdo-gets-more-attention-than-boko-haram/ (Accesat la data de 18.03.2015).

Barret, R. (2015). Abu Hamza had the same rights as anybody else 10/01/2015 [Online] Disponibil la adresa http://www.telegraph.co.uk/news/uknews/terrorism-in-the-uk/11335561/Abu-Hamza-had-the-same-rights-as-anybody-else.-That-shows-the-strength-of-our-society.html (Accesat la data de 11.02.2015).

Barret, R. (2015). Consider why the Jihadists Came Back 12/01/2015 [Online] Disponibil la adresa http://www.nytimes.com/roomfordebate/2015/01/12/when-known-jihadists-come-home/consider-why-the-jihadists-came-back (Accesat la data 15.01.2015).

Beauchamp, Z. (2014). 17 things about ISIS and Al-Qaeda you need to know 16.12.2014 [Online] Disponibil la adresa: http://www.vox.com/cards/things-about-isis-you-need-to-know/what-is-isis (Accesat la data 01.02.2015).

Brannen, K., Ratnam, G. (2015). The Long Slow Fuse of Jihad in France 8/01/2015 [Online] Disponibil la adresa http://foreignpolicy.com/2015/01/08/the-long-slow-fuse-of-jihad-in-france/ (Accesat la 2.02.2015).

Brzenski, Z. (2005). The last word: A pontiff for the ages, în publicația Newsweek. [Online] Disponibil la http://msnbc.msn.com/id/7370056/site/newsweek/ .

Buzan, B., Waver, O., de Wilde, J. (2010). Securitatea: un nou cadru de analiză. CA Publishing, Cluj-Napoca.

Chifu, I., Nantoi, O., Sushko, O. (2008). Societal Security in the Trilateral Region of Romania-Ukraine-Republic of Moldova. Curtea Veche, București [Disponibil online la adresa http://www.cpc-ew.ro/pdfs/carte_201.pdf].

Coombs, Timothy (2009). Comunicarea de criză. O analiză a Institutului American de PR (IPR). Partea I [Online] Disponibil la adresa: http://www.pr-romania.ro/articole/comunicare-de-criza/244-comunicarea-de-criza-partea-i.html (Accesat la data de 27.04.2015).

Coombs, Timothy (2009). Comunicarea de criză. O analiză a Institutului American de PR (IPR). Partea II [Online] Disponibil la adresa: http://www.pr-romania.ro/articole/comunicare-de-criza/280-comunicarea-de-criza-partea-a-ii-a.html (Accesat la data de 27.04.2015).

Drearden, L. (2015). French parliament approves 'intrusive' surveillance laws after Charlie Hebdo attack 06/05/2015 [Online] Disponibil la adresa http://www.independent.co.uk/news/world/europe/french-parliament-approves-intrusive-surveillance-laws-after-charlie-hebdo-attack-10228206.html (Accesat la data de 10.06.2015).

Euronews (2015). Charlie Hebdo: timeline of the 72 hours that shocked France 09/01/2015 [Online] Disponibil la adresa http://www.euronews.com/2015/01/09/charlie-hebdo-timeline-of-the-72-hours-that-gripped-france-/ (Accesat la data de 10.01.2015).

Euronews (2015). EU edges closer to airline data sharing after Charlie Hebdo attacks 29/01/2015. European Affairs, Brussels bureau [Online] Disponibil la adresa http://www.euronews.com/2015/01/29/eu-edges-closer-to-airline-data-sharing-after-charlie-hebdo-attacks/ (Accesat la 1.01.2015).

Flitton, D. (2015). No gain in comparing horrors of Charlie Hebdo vs. Boko Haram 18/01/2015 [Online] Disponibil la adresa http://www.theage.com.au/comment/no-gain-in-comparing-horrors-of-charlie-hebdo-vs-boko-haram-20150117-12rgwx.html (Accesat la data de 17.03.2015).

Goldstone, J. (2015). Why is the West paying attention to Charlie Hebdo but not Boko Haram? 14/01/2015 [Online] Disponibil la adresa http://www.russia-direct.org/opinion/why-west-paying-attention-charlie-hebdo-not-boko-haram (Accesat la data de 10.03.2015).

Hockenos, P. (2015) Don’t turn Europe into a militarized surveillance state. After Charlie Hebdo, expansion of anti-terrorism laws does not guarantee more security 24/01/2015 [Online] Disponibil la adresa http://america.aljazeera.com/opinions/2015/1/after-paris-europes-long-view-on-antiterrorism.html (Accesat la data de 10.03.2015).

Hough, P. (2004). Understanding Global Security. Routledge, Londra.

Human Rights Watch (2015). World Report 2015 [Online] Disponibil la http://www.hrw.org/world-report/2015

Institutul de Politici Publice IPP (2014). Rezumat informativ pentru jurnaliști: Conceptul de securitate, sectorul de securitate (Disponibil online la adresa http://www.ipp.md/public/files/Proiecte/Info_Brief_no._1_-_CONCEPTUL_DE_SECURITATE._SECTORUL_DE_SECURITATE.pdf)

Jacobs, A., Samaan, J. (2015). After the Paris Attacks – Implications for the Transatlantic Security Debate. NDC Research Report NATO Defense College 16/01/2015 [Online] Disponibil la adresa: http://www.ndc.nato.int/download/downloads.php?icode=434 (Accesat la data 01.02.2015).

Jin, Y., A. Pang & G. Cameron (2006). Strategic Communication in Crisis Governance Analysis of the Singapore Management of the SARS Crisis. [Online] Disponibil la adresa: http://www.researchgate.net/profile/Glen_Cameron/publication/265007820_Strategic_Communication_in_Crisis_Governance_Analysis_of_the_Singapore_Management_of_the_SARS_Crisis/links/540a8cb70cf2d8daaabfa6be.pdf (Accesat la data de 12.02.2015).

Katzenstein, P. (1996). The Culture of National Security. Columbia University Press, New York.

Levs, J., Payne E., Pearson, M. (2015). A timeline of the Charlie Hebdo terror attack [Online] Disponibil la http://www.cnn.com/2015/01/08/europe/charlie-hebdo-attack-timeline/

Lipinski, A.-M. (2015). Charlie Hebdo and Boko Haram: Parsing the Equivalency Debate [Online] Disponibil la adresa http://niemanreports.org/articles/charlie-hebdo-and-boko-haram-parsing-the-equivalency-debate/ (Accesat la data de 23.04.2015).

Morgenthau, H. (1967). Politics among nations: The struggle for power and peace. Ed. Alfred A. Knopf, 4th edition, Knopf, New York.

Nossiter, A. (2015) Satellite Images Show Ruin Left by Boko Haram (15.01.2015) [Online] Disponibil la http://www.nytimes.com/2015/01/16/world/africa/boko-haram-rampage-in-nigeria-is-shown-in-satellite-images-groups-say.html?_r=1

Pizzi, M. (2014). Why Islamic State poses a mortal challenge to Al-Qaeda, 11.09.2014 [Online] Disponibil la adresa: http://america.aljazeera.com/articles/2014/9/11/al-qaeda-vs-islamicstate.html (Accesat la data 01.02.2015).

Preda, M. (2009). Riscuri și inechități sociale în România. Raportul Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Riscurilor Sociale și Demografice. Polirom, Iași.

Reardon, M. (2014). Why ISIL keeps growing 18/09/2014 [Online] Disponibil la adresa http://www.aljazeera.com/indepth/opinion/2014/09/why-isil-keeps-growing-201491765549640284.html (Accesat la data de 11.01.2015).

Ross, P. (2015). Boko Haram praises Charlie Hebdo Attacks, Leader Abubakar Shekayu condemns french 14/01/2015 [Online] Disponibil la adresa http://www.ibtimes.com/boko-haram-praises-charlie-hebdo-attacks-leader-abubakar-shekau-condemns-french-1783234 (Accesat la data de 20.04.2015).

Schiavenza, M. (2015). Boko Harams Quiet Destruction of Northeast Nigeria 11/01/2015 [Online] Disponibil la adresa http://www.theatlantic.com/international/archive/2015/01/boko-harams-quiet-destruction-of-northeast-nigeria/384416/ (Accesat la data de 10.06.2015).

Shearlaw, M. (2015). Why did the world ignore Boko Haram's Baga attacks? 12/01/2015 [Online] Disponibil la adresa http://www.theguardian.com/world/2015/jan/12/-sp-boko-haram-attacks-nigeria-baga-ignored-media (Accesat la data de 2.06.2015).

The Soufan Group (2015). Commentary [Online] Disponibil la adresa http://soufangroup.com/category/commentary/ (Accesat la 12.01.2015).

The Soufan Group (2015). TGS IntelBrief From Paris to Baga 13/01/2015 [Online] Disponibil la adresa http://soufangroup.com/tsg-intelbrief-from-paris-to-baga/ (Accesat la 2.02.2015).

The Soufan Group (2015). TSG IntelBrief: The Known Wolves of Terror 16/01/2015 [Online] Disponibil la adresa http://soufangroup.com/tsg-intelbrief-the-known-wolves-of-terror/ (Accesat la 18.01.2015).

The Soufan Group (2015). TSG IntelBrief: The New Spectacular Terror Attack 12/01/2015 [Online] Disponibil la adresa http://soufangroup.com/tsg-intelbrief-the-new-spectacular-terror-attack/ (Accesat la 18.01.2015).

Torchia, C. (2015). Nigerian President Goodluck Jonathan Criticized For Boko Haram Response [Online] Disponibil la adresa http://www.huffingtonpost.com/2015/01/13/goodluck-jonathan-boko-ha_n_6464928.html (Accesat la data de 12.06.2015).

Verbeek, P. (2008). Obstetric Ultrasound and the Technological Mediation of Morality: A Postphenomenological Analysis in Human Studies, Vol. 31, No. 1 în Postphenomenology Research (Mar., 2008), pp. 11-26. Springer.

Vlad, M., Mazilu, M. (2011). Present Considerations About Romania's National Security în Internal Security Volume:3 Issue:1, pag.91-96 [Online] Disponibil la https://www.ncjrs.gov/App/Publications/abstract.aspx?ID=260725.

Watts, L. (2013). Cei dintîi vor fi cei din urmă. Editura RAO, București.

Zuckerman, E. (2015). Media coverage of Charlie Hebdo and the Baga massacre: a study in contrasts 13/01/2015. [Online] Disponibil la adresa http://theconversation.com/media-coverage-of-charlie-hebdo-and-the-baga-massacre-a-study-in-contrasts-36225 (Accesat la data de 23.03.2015).

Anexe

Anexa 1. Declarația de asumare a răspunderii

DECLARAȚIE

Subsemnatul/ Subsemnata ……………………………………………………………………………………

absolvent… a… studiilor universitare de licență/ master la Facultatea de Sociologie și Asistența Socială, specializarea ……………………………………………………………………………………………………. declar pe propria răspundere că lucrarea de față este rezultatul muncii mele, pe baza cercetărilor mele și pe baza informațiilor obținute din surse care au fost citate și indicate, conform normelor etice, în note și în bibliografie. Declar că nu am folosit în mod tacit sau ilegal munca altora și că nici o parte din teză nu încalcă drepturile de proprietate intelectuală ale altcuiva, persoană fizică sau juridică. Declar că lucrarea nu a mai fost prezentată sub această formă vreunei instituții de învățământ superior în vederea obținerii unui grad sau titlu științific ori didactic.

Data: Semnătura,

…………………………………. ………………………………….

Verificat originalitatea conținutului lucrării

Îndrumător lucrare………………………………………..

Data Semnătura

………………………………. ……………………………….

Anexa 2. MediaMeter – frecvența itemilor ”Charlie Hebdo” și ”Boko Haram” în media on-line în ianuarie 2015

(se continuă pe pagina următoare)

(continuare)

Anexa 3. MediaMeter – frecvența itemului”Boko Haram” ianuarie-mai 2015

Anexa 4. MediaMeter – frecvența itemului „Charlie Hebdo” ianurie-mai 2015