Influenta Fertilizarii Minerale Asupra Evolutiei Starii DE Fertilitate A Solului Si Asupra Productiei, Pentru O Cultura DE Porumb
INFLUENȚA FERTILIZĂRII MINERALE ASUPRA EVOLUȚIEI STĂRII DE FERTILITATE A SOLULUI ȘI ASUPRA PRODUCȚIEI, PENTRU O CULTURĂ DE PORUMB, ÎN CONDIȚIILE AGRO-ECO-PEDOLOGICE ALE FERMEI DIDACTICE EZĂRENI, IAȘI
CUPRINS
INTRODUCERE
CAPITOLUL I – GENERALITĂȚI
1.1. Cercetări privind starea de fertilitate a solurilor cultivate cu porumb și fertilizarea acestora
1.1.1 Fertilizarea organică la porumb
1.1.1.1 Gunoiul de grajd
1.1.1.2 Urina și mustul de gunoi de grajd
1.1.2 Fertilizarea minerală la porumb
1.1.2.1 Fertilizarea cu azot la porumb
1.1.2.2 Fertilizarea cu fosfor la porumb
1.1.2.3 Fertilizarea cu potasiu la porumb
CAPITOLUL II – CARACTERIZAREA CADRULUI NATURAL AL STAȚIUNII DIDACTICE EZĂRENI, IAȘI
2.1 Cadrul natural și condițiile de experimentare
2.1.1 Poziția geografică
2.1.2 Geomorfologia
2.1.3 Hidrografia și hidrologia
2.2 Aspectul climatologic
2.2.1 Regimul temperaturilor
2.2.2 Regimul precipitațiilor
2.2.3 Regimul eolian
2.3 Principalele tipuri genetice de sol
2.4. Vegetația spontană și cultivată
CAPITOLUL III – MATERIALUL ȘI METODA DE CERCETARE
3.1 Amplasarea experienței
3.2 Fertilizatori utilizați
3.3 Materialul biologic
3.4 Metode de cercetare și analiză
3.4.1 Metode ce cercetare si analiză în câmp
3.4.2 Metode ce cercetare si analiză în laborator
CAPITOLUL IV – REZULTATE OBȚINUTE ȘI INTERPRETAREA LOR
4.1 Evoluția stării de fertilitate în sol prin analiza formelor accesibile de
elemente nutritive
4.1.1.Evoluția conținutului de azot total din sol
4.1.2 Evoluția conținutului de fosfor accesibil din sol
4.1.3 Evoluția conținutului de potasiu accesibil din sol
4.2 Evoluția producțiilor sub impactul fertilizărilor chimice
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
LISTA TABELELOR
Tabelul 1.1 Consumul specific de elemente nutritive…………………………………………………………..11
Tabelul 1.2. Consumurile medii de elemente nutritive din sol………………………………………………13
Tabelul 1.3. Conținutul în elemente nutritive al gunoiului de grajd de diferite proveniențe………14
Tabelul 1.4. Clasificarea gunoiului de grajd în dependență de calitate…………………………………..15
Tabelul 1.5. Conținutul mediu de substanță uscată,azot,fosfor,potasiu și calciu din urina diferitelor animale domestice……………………………………………………………………………………………16
Tabelul 1.6. Sporul de producție boabe la 1 kg îngrășământ…………………………………………………18
Tabelul 1.7. Dozele economice optime medii de azot la porumb…………………………………………..20
Tabelul 1.8. Dozele optime medii economice (DOE) de P2O5 la porumb……………………………….23
Tabelul 1.9. Doza optimă economică (DOE) K2O………………………………………………………………24
Tabelul 2.1. Frecvența și viteza vânturilor…………………………………………………………………………29
Tabelul 2.2. Caracteristicile agrochimice ale cernoziomului cambic……………………………………..31
Tabelul 3.1. NPK 16-20-0………………………………………………………………………………………………..39
Tabelul 3.2. NPK 18-46-0………………………………………………………………………………………………..40
Tabelul 3.3. NPK 20-20-0………………………………………………………………………………………………..41
Tabelul 3.4. Valorile factorului de corecție în funcție de pH-ul solului………………………………….46
Tabelul 4.1. Starea de fertilitate a solului la cultura de porumb…………………………………………….51
Tabelul 4.2. Caracterizarea stării de aprovizionare cu azot…………………………………………………..53
Tabelul 4.3. Caracterizarea stării de aprovizionare cu fosfor………………………………………………..55
Tabelul 4.4. Caracterizarea solurilor după conținutul în potasiu……………………………………………57
Tabelul 4.5. Producții Kg/ha 2013-2014……………………………………………………………………………58
LISTA FIGURILOR
Figura 2.1 Roza vânturilor……………………………………………………………………………………………….29
Figura 3.1 Loturi demonstrative Ferma Ezăreni Iași……………………………………………………………34
Figura 3.2 Profilul de sol…………………………………………………………………………………………………36
Figura 4.1 Influența fertilizării culturii de porumb asupra conținutului de azot nitric (NO3-) în sol…………………………………………………………………………………………………………………………………52
Figura 4.2 Influența fertilizării culturii de porumb asupra conținutului de fosfor mobil (P- AL) din sol……………………………………………………………………………………………………………………………54
Figura. 4.3 Influența fertilizării culturii de porumb asupra conținutului de potasiu mobil (K-AL) din sol……………………………………………………………………………………………………………………………56
Figura 4.4 Influența fertilizării cu îngrășăminte complexe asupra producției de porumb amplasamentul Fermei Ezăreni…………………………………………………………………………………………58
INTRODUCERE
Importanța, scopul și obiectivele cercetărilor
Porumbul are o importanță deosebită din punct de vedere al agriculturii și aceea că ocupă în prezent al treilea loc din lume ca și plantă cultivată.
Incă de demult, ramura de bază a agriculturii o reprezintă cultivarea plantelor, aceasta determinând la rândul ei progresul economic și tehnic al țărilor dezvoltate.
Porumbul își are originea în America, urmând ca în 1493, în prima sa expediție, Cristofor Columb l-a adus în Europa, cultivându-se in Spania , mai apoi în Italia.
În România, porumbul a fost introdus de Șerban Cantacuzino și a scăpat țara atât de criza economică cât și de foamete. Porumbul ocupă 70% din terenurile cultivate din România acestea situându-se în câmpia din vestul țării și sudul acesteia. Este o plantă prășitoare și suportă monocultura mulți ani, nu este influențată atât de mult de climă precum celelalte cereale, valorifică foarte bine îngrășămintele organice și minerale. Cu o capacitate mare de producție de până la 50%, porumbul dă recolte mari și constante.
Se cunoaște că doar aproximativ 15% din producția mondială de porumb este utilizată în alimentația omului, sub formă de: făină, fulgi, floricele, boabe fierte, coapte, ori conserve.
În schimb, în alimentația animalelor, porumbul este folosit sub formă de boabe mature uruite și nutrețuri concentrate, având o valoare nutritivă de până la 1,30/kilogram de boabe.
În stare verde, porumbul se folosește pentru producerea de combustibili cum ar fi metanolul și etanolul, sau se însilozează în faza de lapte-ceară a boabelor fiind un furaj valoros.
În hrana animalelor se utilizează aproximativ 75-80% din producția totală de porumb, acest lucru datorându-se valorii nutritive ridicate (1kg boabe echivalează cu 1,17-1,30 UN și conține 70-80 g proteină digestibilă).
În ramura indutstrială, boabele de porumb am multe și variate folosințe, și anume folosesc la fabricarea: amidonului, alcoolului etilic, dextrozei, glucozei, uleiului comestibil și a diverselor produse alimentare sau a materialelor plastice.
Conform studiilor efectuate de F.A.O, se presupune că aproximativ 30% din alimentele de origine vegetală se datoresc folosirii îngrășămintelor chimice în agricultură. Pentru obținerea de producții cât mai mari și de calitate mai bună, este necesar aplicarea de măsuri practice în vederea optimizării condițiilor de nutriție și fertilizare a solurilor și a plantelor.
Folosirea rațională a îngrășămintelor organice și minerale reprezintă nu numai un mijloc de sporire a producției de porumb, ci și una dintre metodele eficiente ale îmbunătățirii calității acestuia și reducerii costului pe unitatea de produs. Fiind al doliea factor ca pondere în sporirea producției porumbului, fertilizarea trebuie să asigure atât ridicarea cantitativă și calitativă a producției de boabe cât și păstrarea însușirilor de fertilitate ale solului, fără să prejudicieze mediul ambiant.
Porumbul poate fi cultivat pe soluri fertile și profunde; poate însă valorifica solurile diferite în privința texturii (de la cele nisipoase,la cele argiloase), ale reacției , cât și a timpului zonal obținându-se recolte bune pe toate tipurile de sol (de la cernoziomuri până la soluri brune).
Diagnoza foliară reprezintă una dintre principalele metode de determinare a stării de aprovizionare a solului și a plantelor cu elemente nutritive. Această metodă oferă informații exacte și într-un timp scurt.
Relațiile dintre fertilizare și starea fitosanitară a culturilor pot duce la o menținere mai sănătoasă a acestora prin simplul fapt că pot fi stabilite prin studii periodice asupra conținutului și raportului dintre elemente nutritive din plante. Pentru a obține efectul economic optim și o calitate superioară a producțiilor trebuie să se cunoască efectul îngrășămintelor aplicate culturii de porumb și a diferențierii acestui efect, în condițiile de climă, doza de îngrășăminte, de proporția dintre elementele fertilizante, de hibridul cultivat dar și de agrotehnica aplicată.
În obținerea unor rezultate dintre cele mai bune, principalul scop în cercetările agrochimice, îl constituie controlul stării de fertilitate a solurilor privind raționalizarea fertilizării acestora. Pentru realizarea unor producții cât mai superioare, porumbul are nevoie de cantități mari de elemente nutritive, astfel încât pentru fiecare tonă de boabe (inclusiv producția corespunzătoare de tulpini), porumbul extrage din sol: N-29 kg, P2O5-12 kg, K2O-32 kg, CaO-9kg. Indiferent dacă fertilitatea solurilor este ridicată, îngrășămintele sporesc producția culturii de porumb pe toate tipurile de sol.
Gunoiul de grajd reprezintă pentru porumb o sursă de elemente nutritive, considerat deosebit de valoros, contribuind în același timp la îmbunătățirea însușirilor fizice și biologice ale solului. S-au efectuat anumite studii de nutriție minerală, astfel încât s-au impus în rezolvarea unor aspecte ale interrelațiilor dintre factorii de mediu, absorbția elementelor minerale, compoziția chimică a țesuturilor, producție și valoarea biologică a producției.
Un proces metabolic activ ce constă în pătrunderea în plantă a elementelor nutritive, a determinat studierea atât rolului elementelor minerale în metabolismul plantei, în procesele de translocare, oxidoreducere, absorbție, cât și a gradului de participare a organelor vegetative la realizarea lor.
Fertilizarea organo-minerală reprezintă actualmente una dintre cele mai eficace alternative în sporirea producției pe unitatea de suprafață, neavând consecințe negative asupra mediului, iar practicarea acestei alternative, pe lângă faptul că favorizează în cadrul rotațiilor creșterea producției, valorifică însușirile solului cu mai puțin efort și cheltuieli mai reduse.
Sporirea, atât cantitativă, cât și calitativă a producțiilor agricole concomitent cu creșterea fertilității solurilor și cu o protecție cât mai bună a mediului înconjurător constituie unul dintre cele mai importante obiective ale agriculturii contemporane cât și a studiilor din domeniul agrochimiei. Pentru a se putea asigura un nivel cât mai favorabil al factorilor de vegetație pentru creșterea și dezvoltarea plantelor, trebuie efectuate cercetări în toate domeniile care se intersectează cu activitatea agricolă, dar mai ales în dcelași timp la îmbunătățirea însușirilor fizice și biologice ale solului. S-au efectuat anumite studii de nutriție minerală, astfel încât s-au impus în rezolvarea unor aspecte ale interrelațiilor dintre factorii de mediu, absorbția elementelor minerale, compoziția chimică a țesuturilor, producție și valoarea biologică a producției.
Un proces metabolic activ ce constă în pătrunderea în plantă a elementelor nutritive, a determinat studierea atât rolului elementelor minerale în metabolismul plantei, în procesele de translocare, oxidoreducere, absorbție, cât și a gradului de participare a organelor vegetative la realizarea lor.
Fertilizarea organo-minerală reprezintă actualmente una dintre cele mai eficace alternative în sporirea producției pe unitatea de suprafață, neavând consecințe negative asupra mediului, iar practicarea acestei alternative, pe lângă faptul că favorizează în cadrul rotațiilor creșterea producției, valorifică însușirile solului cu mai puțin efort și cheltuieli mai reduse.
Sporirea, atât cantitativă, cât și calitativă a producțiilor agricole concomitent cu creșterea fertilității solurilor și cu o protecție cât mai bună a mediului înconjurător constituie unul dintre cele mai importante obiective ale agriculturii contemporane cât și a studiilor din domeniul agrochimiei. Pentru a se putea asigura un nivel cât mai favorabil al factorilor de vegetație pentru creșterea și dezvoltarea plantelor, trebuie efectuate cercetări în toate domeniile care se intersectează cu activitatea agricolă, dar mai ales în domeniul agrochimiei.
Pornind de la ideile anterioare, lucrarea de față urmărește aprofundarea studiilor cu privire la fertilizarea organică și minerală a culturii de porumb, prin aplicarea a trei îngrășăminte complexe solide la nivel radicular, iar gunoiul de grajd, urina și mustul de gunoi de grajd se aplică pe soluri cu un conținut redus în humus și un indice de azot redus.
Pe parcursul studiului întreprins s-au urmărit o serie de obiective, structurate după cum urmează:
analiza chimică și interpretarea conținutului de N total din sol;
analiza chimică și interpretarea conținutului de P-AL din sol;
analiza chimică și interpretarea conținutului de K-AL din sol;
studiul evoluției producțiilor sub impactul fertilizării minerale.
Testarea fertilității solului pentru a stabili dozele optime de fertilizanți este impusă de cerințele tot mai accentuate și tendința mondială în vederea practicării unei agriculturi cât mai apropiate de sistemul ecologic.
CAPITOLUL I – GENERALITĂȚI
1.1. Cercetări privind starea de fertilitate a solurilor cultivate cu porumb și fertilizarea acestora
Porumbul (Zea mays) ocupă între plantele cultivate pe glob, locul al treilea, întinzându-se, după datele din 2006, suprafața de 148,0 mil. ha, cu 3590 kg/ha. Cele mai întinse
suprafețe cu porumb sunt în SUA 30,8 mil. ha, după care urmează China (25,2 mil. ha), Brazilia
(11,4 mil. ha), Mexic (8,0 mil. ha), India (7,4 mil. ha). Producții mari obțin Italia (10063 kg/ha),
SUA (9315 kg/ha), Franța (8095 kg/ha). România, în 2014, a obținut o producție de 11,73 mil. t porumb boabe, de pe o suprafață cultivată de 2,43 mil. ha, reprezentând un randament la ha de 4,813 kg.
Porumbul deține o serie de avantaje și anume dă producții foarte ridicate, recoltele fiind mai sigure decât la alte plante, rezistent la secetă și având puține boli și dăunători; poate fi cultivat în bune condiții de climă și sol; lasă terenul curat de buruieni și este o bună premergătoare pentru cele mai multe culturi; necesită o mică cantitate de sămânță la semănat, etc.
Principalul obiectiv al agriculturii este conservarea solului, lucru care se previne prin scăderea fertilității sale, se evită creșterea entropiei sale (evitarea structurilor biochimice și biologice,fizico-mecanice), o creștere importantă a conținutului și calității substanței organice a porumbului constituind-o fertilizarea cu îngrășăminte organice și minerale.
După cercetările efectuate de Hera și colaboratorii (1970,1972,1980), Hera și Mihăilă(1975), Corbean și colaboratorii(1976) au scos în evidență că pe faeoziomul cambic de la Fundulea, aplicarea îngrășămintelor s-a dovedit a fi foarte eficientă, urmărind influența îngrășămintelor asupra producției și calității diferiților hibrizi de porumb, s-a constatat o valorificare mai bună a îngrășămintelor de către hibrizii tardivi, comparativ cu hibrizii mai timpurii. Rezultatele obținute în ultimii ani demonstrează reacția puternică la îngrășăminte a noilor hibrizi introduși în cultură.
S-a constatat un efect remanent asupra producției culturilor de porumb și grâu al gunoiului de grajd aplicat singur sau împreună cu îngrășăminte minerale, administrate porumbului o dată la doi ani și la patru ani în cadrul rotației grâu porumb. Porumbul este o mare consumatoare de potasiu și reacționează mai bine la aplicarea îngrășămintelor cu potasiu, pe agrofonduri asigurate de azot și fosfor.
Porumbul poate asigura recolte pe diferite tipuri de sol, cele mai bune rezultate fiind obținute pe soluri adânci, fertile, luto-nisipoase, permițând dezvoltarea unui sistem radicular puternic, acesta la rândul lui fiind capabil să asigure apa și elementele nutritive. Cele mai potrivite soluri culturii de porumb sunt solurile brun-roșcate, brune de pădure, aluviale, fertile, cernoziomurile și cele bălane, rezultate bune obținându-se pe solurile lutoase, luto-nisipoase, cu 3-5% humus, peste 8 mg P2O5, gradul de saturație 75-90% și pH=6,5-7,5.
Se pot obține recolte bogate prin fertilizare și irigare și pe solurile nisipoase, mai puțin favorabile fiind solurile argiloase, care mențin umiditatea, se încălzesc încet primăvara, vara crapă, rupându-se rădcinile plantelor. Pe solurile tasate și compacte, cât și cele cu hardpan care necesită lucrări de afânare adâncă, se obțin rezultate moderate. Pe soluri și în condiții climatice diferite, porumbul se poate cultiva fără să fie pretențios la planta premergătoare, suportând monocultura mai mult decât alte cereale.
Necesită o cantitate mai mică de sămânță la hectar, datorită faptului că are un coeficient mare de înmulțire; porumbul prezintă posibilități mari de mecanizare, începând cu semănatul și până la recoltat.
Porumbul este o mare consumatoare de elemente nutritive, ce extrage din sol pentru 100 kg boabe plus prodcuția secundară aferentă 2,43 kg N, 1,00 kg P2O5 și 2,14 kg K2O. Pe toată perioada de vegetație , consumul și ritmul de absorbție a componentelor nutritive la porumb este foarte variabil.
În primele faze de vegetație intesitatea de absorbție a elementelor este mai redusă, iar mai ridicată în perioada de creștere intensă a plantelor și fructificare (Aglaia Mogârzan și colab., 2004).
Tabelul 1.1
Consumul specific de elemente nutritive, kg/t (după: Davidescu, 1999, citat de Volf, 2008)
Elementul principal în fertilizarea porumbului, care asigură formarea unei mese foliare bogate, colorată în verde intens și care favorizează acumularea de substanțe proteice, este azotul.
Excesul azotului din sol favorizează creșterea și dezvoltarea intensă plantelor, intensifică procesul de transpirație, întârzie înflorirea și maturarea, micșorează rezistența la cădere, secetă și frângerea tulpinilor, sporind sensibilitatea la boli (Șipoș Gh. 1973). Deficiența acută de azot se întâlnește pe solurile sărace cum ar fi :solurile erodate, cele aluviale grosiere și solurile decopertate.
Carența de azot se evidențiează la porumb printr-o culoare verde-gălbuie, care în cazuri grave, trece la o colorație galbenă-verzuie. Îngălbenirea se manifestă la baza frunzelor și înaintează spre vârfurile de creștere.
Insuficiența azotului determină intensificarea activității peroxidazei și catalazei și inhibă activitatea decarboxilazelor (piruvică și glutamică). Lipsa azotului are ca efect încetinirea sau oprirea proceselor de creștere și dezvoltare ale plantelor, acestea rămânând mici cu tulpini subțiri, frunzele cad prematur și se intensifică maturarea plantelor.
Carența azotului este manifestată prin îngălbenirea frunzelor începând de la nervura mediană, apoi se extinde spre periferia acestora, plantele rămân firave cu știuleții mici.
Insuficiența azotului micșorează suprafața foliară și numărul frunzelor.
O nutriție echilibrată cu azot și alte elemente nutritive, conduce la creșterea suprafeței foliare, dar în același timp sporește acțiunea fotosintetică.
Fosforul exercită un rol multiplu asupra multor procese biochimice din cultura porumbului. El participă în mod direct la sinteza zaharozei,amidonului și lipidelor.
Fosforul are rolul de a influența și a intensifica și sinteza proteinelor,însă într-o măsură mai mică decât sinteza amidonului și zaharozei.
Insuficiența lui se manifestă prin înroșirea frunzelor de la vârf spre bază,ritmul de creștere este scăzut,se formează un sistem radicular slab dezvoltat și se accentuează protandria.Tot în cantitate insuficientă de fosfor,conținutul de amidon și zaharoză este mult mai scăzut față de conținutul în proteine.
Potasiul are o acțiune pozitivă asupra procesului de fotosinteză,asupra acumulării în plantă a amidonului,zaharozei,lipidelor și mărește rezistența la cădere,secetă și boli.Carența potasiului se manifestă prin îngălbenirea frunzelor,de la vârf la bază, iar sistemul radicular rămâne slab dezvoltat.(Axinte M. și colab. 2003)
Tabelul 1.2
Consumurile (exporturile) medii de elemente nutritive din sol pentru formarea recoltelor (kg de elemente nutritive/tona de recoltă principală și cantitatea corespunzătoare de recoltă secundară) (după: Davidescu, 1999, citat de Volf, 2008)
1.1.1 Fertilizarea organică la porumb
Fertilizarea organică,în prezent, este considerată fie complementară îngrășămintelor chimice,fie ca pe o posibilitate de complexare a intervențiilor necesare pentru îmbunătățirea fertilității unor soluri cu un potențial scăzut de producție(ex:solurile acide,sărătuorase,nisipuri,etc.).
Fertilizarea organică se practică eficient,în cazul culturilor agricole de câmp,în funcție de următoarele condiții:
la solurile cu un conținut redus de humus mai mic de 2%(soluri luvice,erodisoluri,psamosoluri și aluviale slab solificate,etc.)
fertilizarea organică se folosește pentru culturile de câmp ce utilizeză efectul direct al îngășămintelor-porumb boabe și siloz,sfecla pentru zahăr,sfecla furajeră,cartof,unele culturi furajere;
pentru ca aceste îngrășăminte organice să aibă un efect semnificativ este importantă,încorporarea și aplicarea lor din toamnă,în perfectă stare de uniformitate,a resurselor fertilizante organice.
Este de remarcat faptul că cercetările efectuate în domeniul îngrășămintelor organice,nu au determinat schimbări esențiale în concluzii stabilite la începutul secolului trecut,dintre care se pot menționa :
gunoiul de grajd este considerat un îngrășământ complex , care conține toate substanțele necesare creșterii și dezvoltării plantelor;
gunoiul de grajd,mărește capacitatea pentru apă a solurilor,în comparație cu îngrășămintele organice;
gunoiul de grajd condiționează îmbunătățirea însușirilor fizice ale solurilor:structura și permeabilitatea ( excepție ,solurile cu textura fină),pe solurile cu textură grosieră mărește capacitatea de reținere a apei,iar în regimul aero-hidric,determină schimbări importante.
Principalii factori de vegetație care determină producția agricolă îi reprezintă substanțele nutritive,alături de apă.
Îngrășămintele organice naturale,sunt constituite din produse reziduale de origine vegetală,animală sau provenite din alte surse cum ar fi apele reziduale de la stațiile de epurare orășenești,nămolurile etc.
Pe lângă aportul lor în elemente nutritive,îngrășămintele încorporate în sol,asigură solului materia organică,factor esențial al fertilității. Aceste îngrășăminte mai pot fi considerate ca fiind în primul rând purtătoare de energie calorică pentru microorganisme și în al doilea rând ca purtătoare de elemente nutritive pentru plante.
Îngrășămintele organice mai utilizate la porumb sunt gunoiul de grajd,urina și mustul de gunoi de grajd,dar și resturile organice(paie,coceni,tulpini,etc.)
1.1.1.1 Gunoiul de grajd
Gunoiul de grajd este un produs secundar,rezultat de la creșterea bovinelor și a altor animale,fiind considerat cel mai reprezantativ și de referință îngrășământ organic,având o valoare agrochimică și agronomică remarcabilă.
Acest îngrășământ provine din activitatea zootehnică și reprezintă inițial un amestec de dejecții lichide,solide,și din așternutul animalelor.
Tabelul 1.3
Conținutul în elemente nutritive al gunoiului de grajd de diferite proveniențe (După Ing. Ioan Costin, Cereale și Plante tehnice, nr. 5-6, 2009, pag. 19)
“S-a constatat că,gunoiul de grajd sporește activitatea microorganismelor utile din sol.
Cercetările au stabilit,că într-o tonă de gunoi de grajd se conțin cca. 12-13 kg de microorganisme.La administrarea în sol împreună cu gunoiul de grajd,acestea descompun substanța organică și sporesc activitatea microbiană totală [Tpyeʙ Ц,и дp. 1974] .”
M. Шкapдa [1985] a clasificat gunoiul de grajd în dependență de calitate în 3 clase (tabelul 1.4).
Tabelul 1.4
Clasificarea gunoiului de grajd în dependență de calitate (M. Шкapдa, 1985)
În cultura porumbului,gunoiul de grajd este considerat un îngrășământ organic deosebit de important deoarece determină sporuri de producție în toate zonele din țară.Trebuie menționat faptul că efectul a 20 t/ha gunoi de grajd din primul an,poate fi egalat numai de aplicarea a 40-60 kg/ha N și 30-50 kg/ha P2O5.
Gunoiul de grajd are o mare importanță și aceea că prin modificarea unor însușiri fizice și biologice ale solului, se produce un efect favorabil,dar în același timp are loc și îmbogățirea solului în elemente nutritive,astfel se mărește porozitatea și permeabilitatea sa, puterea de tamponare și respectiv cantitatea de substanță organică din sol.
Gunoiul de grajd are o eficacitate care se materializează prin sporuri de producții mai ridicate pe solurile cu aport în apă freatică bună și pe terenurile erodate.
Prin aplicarea gunoiului de grajd pe solurile erodate,sporurile de producție se ridică la 14-20 q/ha , iar pe cernoziomurile din Transilvania și Câmpia Banatului,cu aport în apă freatică,dar și pe podzolurile argilo-iluviale,sporurile de producție pot atinge 18 q/ha .
Eficacitatea gunoiului de grajd este mai scăzută pe teren neirigat (sporuri producție de 5-6 q/ha) și mai rdicată pe terenuri irigate ( sporuri de recoltă de 13-15 q/ha) . ( Aglaia Mogârzan și col., 2004)
Dacă planta premergătoare porumbului are perioada lungă de vegetație și cerințe superioare față de însușirile fizice ale solului(cartof, sfeclă, cânepă ),gunoiul de grajd se administrează direct porumbului sau acesteia, în rotația grâu-porumb, gunoiul de grajd rezervându-se întotdeauna porumbului. Se recomandă folosirea gunoiului de grajd pentru cultura porumbului în doză de 20-60 t/ha,în 2-3 ani pe solurile grele,iar în 3-4 ani pe solurile ușoare.
1.1.1.2 Urina și mustul de gunoi de grajd
Urina nu este reținută întotdeauna în întregime de așternutul care se pune sub animale,în schimb,se scurg cantități însemnate de must din gunoiul pus pe platformă.
Produsele lichide trebuie păstrate cu atenție,fiindcă ele conțin mari cantități de elemente nutritive,sub formă solubilă.
Tabelul 1.5
Conținutul mediu de substanță uscată,azot,fosfor,potasiu și calciu din urina diferitelor animale domestice (după: Davidescu, 1999, citat de Volf, 2008)
Urina este considerată un îngrășământ potasico-azotat datorită faptului că are un conținut ridicat de azot și potasiu,cantitățile fiind de două ori mai mari decât cele din gunoiul de grajd.
Azotul din urină și mustul de gunoi de grajd se păstrează mai bine dacă acestea sunt îmbinate în turbă. Urina poate fi utilizată în cultura porumbului ca îngrășământ de bază în cantitate de 10-30t/ha sau în perioada de vegetație când se diluează cu apă în raport de 1:3.
Mustul de gunoi de grajd se utilizează atât sub arătura de toamnă ca fertilizant,cât și ca hrană suplimentară la toate culturile agricole.Este considerat un fertilizant activ,bogat în azot și potasiu fiind eficient și ca sursă de substanțe minerale care conțin aceste două elemente.
Mustul de gunoi de graj este considerat un îngășământ cu o acțiune rapidă și care are un conținut mediu de elemente nutritive.
Se utilizează în amestec cu urina sau chiar singur ca îngrășământ de bază recomandându-se în cantități de 10-30 t/ha,iar în perioada de vegetație diluat cu apă în proporție de 1:3.Nu se aplică pe același teren la un interval mai mic de 2-3 ani,tocmai pentru a se evita îmburuienarea.
Mustul de gunoi de grajd conține aproximativ 0,2-0,5 % azot,0,5-0,6 % potasiu și 0,01-0,05 % fosfor [Tpyeʙ Ц,и дp. 1974] .
1.1.2 Fertilizarea minerală la porumb
Pentru ca fertilizarea minerală să fie eficientă,trebuie să se respecte următoarele principii și condiții:
numai folosirea dozelor optime(DOE) vor duce la o eficacitate mai mare, atât din punct de vedere agrochimică,cât și economică;
se poate asigura un coeficient de utilizare maxim al substanței active și o eficiență ridicată,în cazul în care fertilizarea cu azot se practică,fracționat,în mai multe etape(„reprize”);
toamna sau primăvara se aplică de bază,fertilizarea cu fosfor,înainte sau cel târziu concomitent cu plantatul și semănatul;
pe solurile sărace în potasiu,fertilizarea cu acest element se execută în scopul echilibrării mediului agrochimic,pentru prevenirea carenței și insuficienței de K,dar și la plantele mai sensibile la deficiența acestui element cum ar fi porumb boabe,cartof,cânepă,unele leguminoase pentru boabe;
fertilizarea cu microelemente și macroelemente secundare se execută după nevoile agrochimice ale solurilor,pe soluri modificate profund prin fertilizări și amendamente cu celelalte elemente nutritive,dar și în cazul unor deficiențe din mediul de creștere al plantelor.
Pe toate tipurile de sol,sinteza rezultatelor reliefează că,se înscriu sporuri semnificative de recoltă,în urma fertilizării cu azot și fosfor;sporuri semnificative se înscriu și pe solurile în condiții de irigare,pe solurile luvice,dar și pe cele nisipoase, în cazul fertilizării cu potasiu.
În funcție de condițiile climatice,hibridul cultivat și tipul de sol,la 1 kg îngrășământ,sporul de producție boabe este variabil. ( Axinte M. și col., 2003 )
Tabelul 1.6
Sporul de producție boabe la 1 kg îngrășământ (după: Davidescu, 1999, citat de Volf, 2008)
1.1.2.1 Fertilizarea cu azot la porumb
Azotul este considerat un element indispensabil și esențial în fazele de creștere și dezvoltare ale plantelor,cu o prezență în țesuturile vegetale remarcată încă din cele mai vechi timpuri(prin lucrările lui Priestley și Glauber).
Azotul este considerat factorul primordial și nutrientul determinant în creșterea plantelor prin intermediul clorofilei,dar și prin biosinteza proteinelor.
Intensitatea fotosintezei,formarea de țesuturi suculente,a unor frunze cu o colorație verde intens(dimensiune mare a suprafeței foliare),creșterea rapidă și viguroasă a plantelor , sunt condiționate de procurarea solului cu suficient azot (Șipoș Gh.,1973; Lamaze Thierry et al.,1990).
Azotul mai contribuie și la mărirea numărului de boabe de pe știulete,a dimensiunii acestuia,a valorilor MMB și a greutății boabelor pe știulete(Sikalo N.G.,1968; Tomașevskii D.P.,Vakal L.S., 1969; Șipoș Gh., 1973; Plenet D. Et al.,1992).
Insuficiența azotului este manifestată prin diferite simptome și anume în funcție de fazele în care apare stresul;dacă în primele faze,acesta survine,atunci creșterea încetează,iar funzele,începând cu cele bazale,îngălbenesc,mai apoi se usucă. Zona gălbuie sub forma literei „V” pe limbul foliar,având vârful spre baza frunzei,se necrozează începând de la vârful frunzei,extinzându-se din interiorul spre exteriorul ei și este simptomul specific insuficienței azotului(Andreenko S.S., Kuperman F.N., 1959; Ciumina O.T., Efimova V.B., 1968; Bîlteanu Gh., 1979; Vasilică C., 1991).
În cazul insuficienței azotului,tulpinile rămân subțiri la maturitate,procentul plantelor frânte este redus,lucru datorat dimensiunilor mici ale știuleților și acoperiți incomplet de boabe.Dacă se adaugă și stresul hidric la insuficiența azotului,boabele situate la vârful știuletelui,rămân incomplet formate ,iar celelalte având valori reduse ale MMB(Șipoș Gh., 1973; Bergmann W.,1976; Mӧhr P.J. și Dickinson G.B., 1979; Vasilică C., 1991).
Creșterea intensă a plantelor,intensificarea procesului de transpirație, întârzierea înfloririi și maturării,reducerea consistenței țesuturilor,micșorarea rezistenței la secetă,cădere și frângerea tulpinilor,sporirea sensibilității la boli,sunt favorizate de excesul azotului din sol(Șipoș Gh., 1973).
Îngrășămintele cu azot contribuie la porumb,la sporirea producției de boabe,pe toate tipurile de sol,însă sporurile cele mai ridicate s-au obținut pe solurile sărace în humus,din zonele umede și pe cele erodate (Gologan I., 1960; Hera Cr. și colab., 1976 și 1980; Dornescu D. și colab., 1992).
În ceea ce privește epoca de aplicare , datorită mobilității și a solubilității variatelor forme de azot,îngrășămintele cu acest element se pot aplica în primăvară, concomitent cu pregătirea patului germinativ, în toamnă împreunăcu lucrarea de bază a solului, și în timpul vegetaței, paralel cu irigarea sau lucrările de întreținere.
Cele mai bune rezultate se obțin în zonele secetoase ale țării și anume cele de stepă și silvostepă,doza de azot administrându-se toamna,datorită faptului că azotul are o eficiență mai mare în formarea elementelor de producție,aceasta fiind influențată viguros de factorul apă.
Evoluția precipitațiilor nefiind cunoscută,levigarea formelor de azot moderat solubile poate fi împiedicată prin fracționarea dozei de azot în două:1/2 din doza de azot toamna,concomitent cu lucrarea de bază,iar 1/2 se va aplica primăvara,paralel cu pregătirea patului germinativ.
În timpul verii,uimiditatea solului rămâne ridicată,iar pentru a contribui la ridicarea conținutului de azot în straturi mai profunde ale solului,îngrășămintele cu azot se aplică din toamnă.Acestea nu se vor aplica în niciun caz în zonele unde nu se cunoaște evoluția precipitațiilor,și anume pe solurile nisipoase,unde este mai intens procesul de levigare,pe solurile în pantă,pe cele în care apa stagnează și pe solurile la care,primăvara,se poate ridica nivelul apei freatice de la suprafață până la 80-100 cm.
În condiții de cultură neirigată,dozele economice optime de azot sunt cu 30 – 90 kg mai scăzute decât în cultura irigată.Consumul specific se modifică în funcție de producția planificată,fapt care face ca determinarea dozei să se poată realiza simplu și anume se calculează 24 kg N la fiecare tonă de boabe cu o producție sub 5 t/ha;22 kg N/t cu producție între 6-10 t/ha și 20 kg N/t cu producții de peste 10 t/ha (După Cr.Hera și Z.Borlan,1980).
Dozele optime de azot sunt prezentate în tabelul 1.7
Tabelul 1.7
Dozele economice optime medii de azot la porumb,în funcție de asigurarea potențială a solului cu N și de producția programată ( boabe )(apreciată după I.N.)(Bâlteanu Gh., 1989)
Atunci când după leguminoase urmează porumbul,se reduce doza cu 20-30 kg N/ha,de asemenea, se reduce cu 1 kg N ,când s-a aplicat gunoi de grajd plantei premergătoare,respectiv 2 kg N/t de gunoi de grajd aplicată direct porumbului,iar în cazul hibirizilor vulnerabili la frângerea tulpinilor,doza se reduce cu 20-30 kg N.
Se majorează cu 25 kg N/ha în cazul în care porumbul urmează după cartofii târzii,respectiv în al III-lea an de monocultură și cu 20 kg N/ha când urmează după floarea soarelui.
În funcție de precipitațiile din perioada octombrie-februarie,asiguarea cu apă a solului,se mărește doza de azot cu 20 kg/ha pe solurile cu aport freatic și în primăverile umede când se execută semănatul ,se corectează doza cu +/- 5 kg/10 mm precipitații peste ori sub medie,iar în primăverile secetoase se micșorează doza cu 20 kg.
Aplicarea dozei de azot se execută fracționat,astfel:
concomitent cu semănatul,se aplică sub formă de azotat de amoniu sau îngrășământ complex,30-40 kg/ha N;
se aplică sub formă de uree,îngrășăminte lichide,sau azotat de amoniu la prașilele a II-a și a III-a mecanice,30-70 kg/ha N;
se vor asigura concomintent cu irigarea, 10-20 kg/ha,în corelație cu starea culturii și dozele aplicate anterior (Axinte M. și colab., 2003).
1.1.2.2 Fertilizarea cu fosfor la porumb
Fosforul reprezintă ca și azotul , un element indispensabil în viața plantelor. Se găsește în plante sub formă de compuși organici sau sub formă minerală. Pentru nutriția porumbului, fosforul are o importanță la fel de semnificativă ca și cea a azotului,deoarece intră în compoziția unor diferiți compuși anorganici,aceștia servind drept tampon în reținerea pH-ului sucului citoplasmatic;patricipă și în compoziția substanțelor organice complexe(nucleoprotide,acizi nucleici,fosfoprotide,fosfolipide)a enzimelor,lecitinelor.
Fosforul participă în mod direct la sinteza amidonului,zaharozei și lipidelor;sinteza proteinelor, sub influența fosforului,se intensifică într-o măsură mai mică spre deosebire de sinteza amidonului și zaharozei.Insuficiența fosforul determină o dezvoltare a rădăcinilor de porumb slabă, o creștere lentă,întârzierea maturării plantelor,apariției paniculului și a stigmatelor (Șipoș Gh., 1973;Vasilică C., 1991).
Insuficiența fosforului este manifestată prin neuformitatea rândurilor și curbarea știuleților,numărul de boabe redus pe de o parte,formarea de știuleți „știrbi”de boabe.
Ținându-se cont de cantitățile de gunoi de grajd efectuate direct porumbului sau culturii premergătoare,de cantitățile de azot ce se vor administra,de posibilele semne de carență în fosfor vădite în anul precendent,la stabilirea dozelor optime economice de fosfor se pornește de la recolta programată și consumul caracteristic pe tona de produs,acesta fiind de 9 kg P2O5 (tabelul 1.8).
Se consideră,în general,drept o fertilizare medie,cantitatea de 50-60 kg P2O5/ha,capabilă să asigure o creștere ușoară și o menținere a unui nivel optim al fosforului mobil din sol.Se face,de asemenea, corecția datelor din tabelul 1.8, scăzând pentru fiecare tonă de gunoi de grajd aplicată direct culturii porumbului câte 1,5 kg P2O5,și respectiv 1,0 kg P2O5/ha pentru tona de gunoi aplicată plantei premergătoare.(Aglaia Mogârzan și colab., 2004)
Pentru stabilirea dozelor de îngrășământ cu fosfor se vor avea în vedere:
rezerva solului;
tipul de sol;
nivelul producției scontate;
regimul precipitațiilor;
hibridul cultivat;
consumul specific;
planta premergătoare.
Tabelul 1.8
Dozele optime medii economice (DOE) de P2O5 la porumb (Gh. Bâlteanu, 1989)
**P din fosfații solubili în acetat lactat de amoniu
Îngrășămintele cu fosfor se încorporează în sol sub arătura de bază.Aceste îngrășăminte complexe cu fosfor se pot administra în benzi odată cu semănatul (fertilizarea starter) sau la pregătirea patului germinativ,primăvara,fiind încorporate adânc cu grapa cu discuri. (Axinte M. și colab., 2003)
1.1.2.3 Fertilizarea cu potasiu la porumb
Alături de azot și fosfor,acest element reprezintă unul din macroelementele primare cu rol considerabil în nutriția plantelor,cu funcții metabolice și fiziologice distincte și cunoscute.A fost numit „al treilea element în fertilizare”,după nivelul aplicării,recunoașterii tardive a importanței practice și abordării mai atente,spre deosebire de N și P (Mengel și Kirkby, 1982; Munson, 1985 ) sau chiar „elementul uitat” (Kraus, 1997).
Încă din ultimele două secole,potasiul este considerat și apreciat ca fiind cel mai important cation pentru organismele vegetale,dintre cationi fiind cel mai necesar și abundent dezvoltării celulelor și țesuturilor vegetale.
Fiind considerat singurul cation monovalent fundamental nutriției plantelor:
are rol deosebit în creșterea țesuturilor meristematice și în diviziunea celulară,asigurând din acest punct de vedere,echilibru procesului de creștere,fiind considerat,ca element nutritiv, un regulator al funcțiilor de creștere pe care le profesează azotul;
are un rol important în acumularea și formarea hidraților de carbon,lipidelor și proteinelor;este un suport în sinteza proteinelor și reducerea nitraților.În urma acestor considerente potasiul este elementul nutritiv ce determină calitatea producției vegetale.
alături de alți cationi,este un element determinant,în stabilizarea și realizarea echilibrului acido-bazic al celulei vegetale prin compensarea sarcinilor electronegative ale anionilor;
deține un rol multiplu în activarea și sinteza enzimelor de tipul hidolazelor,oxidazelor dar și a celor cu acțiune celulară dependentă de pH(exemplu nitratreductaza);
influențează pozitiv în plante bilanțul apei și rezistența acestora la secetă prin rolul său în închiderea și deschiderea stomatelor,în permeabilitatea și turgescența celulelor vegetale;
favorizează rezistența planelor la cădere și frângere,întrucât influențeză sinteza ligninei pozitiv,iar fără aplicarea potasiului nu se pot concepe culturi rezistente la agenți dăunători și fitopatogeni.
De asemenea potasiul reduce transpirația plantelor și depunerea amidonului.Insuficiența acestuia se manifestă încă din primele faze de creștere a porumbului,fapt care duce la scurtarea internodiilor,la uscarea vârfului și marginii frunzelor,acestea la rândul lor căpătând o culoare deschisă.Totodată cultura porumbului în insuficiență de potasiu,își micșorează cu 12-14%(Gh.Bâlteanu,1989) masa de rădăcini,plantele devenind sensibile la cădere.
Potasiul participă și la condensarea glucidelor simple,în glucide complexe și la migrarea lor spre organele de rezervă.
Sensibilitatea plantelor la boli se mărește,știuleții nu se dezvoltă suficient,având vârful neacoperit de boabe,acestea fiind prinse slab pe știulete și cu o masă a 1000 de boabe mică.În țara noastră,în general,majoritatea solurilor sunt aprovizionate suficient de bine cu potasiu.
Faza critică,în nutriția culturilor de porumb cu potasiu,este perioada creșterii inițiale (Gh. Bâlteanu, 1989).
În privința potasiului, sunt mai bogate solurile din țara noastră decât în azot și fosfor, un ha de teren cuprinzând între 40-70 t K2O. Din sinteza a numeroase cercetări și experiențe,pe cernoziomuri și pe solurile brun-roșcate,îngrășămintele cu potasiu dau sporuri mici de producție sau randamentul recoltelor este mic.
Pe solurile brun-podzolite și pe podzoluri,la aplicarea potasiului pe fond de fosfor și azot,porumbul reacționează puternic.
Producția de porumb s-a mărit prin fertilzare chimică și amendare,de la 24-23 q/ha, până la 28-47 q/ha,aportul îngrășării cu potasiu fiind de 2-11 q/ha,amendarea sporind eficiența îngrășămintelor potasice cu 50-60%.
Aplicarea îngrășămintelor cu potasiu pe aceste soluri,influențează pozitiv dezvoltarea sistemului radicular cât și rezistența plantelor la cădere (T. Mureșan, 1973)
Necesarul optim de îngrășăminte potasice la ha se stabilește în funcție de gradul de aprovizionare al solului cu potasiu,de recolta planificată,de gradul de carbonatare al solului,și de folosirea gunoiului de grajd (tabelul 1.9, Gh. Bâlteanu,1989).
Se scad din nivelurile de îngrășăminte cu potasiu ilustrate în tabelul 1.9 câte 2,5 kg K2O pentru fiecare tonă gunoi de grajd adiminstrată direct porumbului și câte 1 kg K2O pentru fiecare tonă gunoi de grajd administrată plantei premergătoare.
Doza de K2O se mărește cu 20-30 kg/ha,dacă în sol există carbonați (Gh. Bâlteanu, 1989).
Tabelul 1.9
Doza optimă economică (DOE) K2O în funcție de producțiaprogramată și starea
de aprovizionare a solurilor cu potasiu mobil (Gh. Bâlteanu, 1989)
CAPITOLUL II – CARACTERIZAREA CADRULUI NATURAL AL STAȚIUNII DIDACTICE EZĂRENI, IAȘI
2.1 Cadrul natural și condițiile de experimentare
Cercetările s-au efectuat la ferma Ezăreni ce aparține Stațiunii Didactice Experimentale a Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară Iași,situată pe raza comunei Miroslava,la distanță de 2,5 km S-V de orașul Iași,amplasată în unitatea geomorfologică a Câmpiei Jijiei.
Stațiunea Didactică a U.S.A.M.V Iași este o unitate cu o multiplă funcționalitate, care asigură baza tehnico-materială necesară pentru integrarea cercetărilor agricole cu producția.
Funcționând pe principiul gestiunii economice interne, unitatea este organizată pe
sectoare de producție și servicii.
2.1.1 Poziția geografică
Ferma Ezăreni se află situată la 2,5 km S-V de orasul Iași, în extremitatea sud-vestică a
Câmpiei Moldovei, cunoscută sub denumirea de “Câmpia Jijiei inferioare și Bahluiului”.
În ceea ce privește așezărea geografică, ferma Ezăreni se încadrează între coordonatele
47o5’- 47o10’ latitudine nordică și 27o28’- 27o33’ longitudine estică. Relieful Câmpiei Moldovei are un aspect larg vălurat, cu interfluvii colinare și deluroase,sub formă de platouri joase.
Formele au contururi domoale, cu înclinări prelungi către S și SE, având doar câte o coastă mai abruptă spre N și NV, iar văile sunt largi.
2.1.2 Geomorfologia
Luând în considerare particularitățile sale geomorfologice, Câmpia Moldovei, este încadrată în districtul geomorfologic al Podișului Moldovei și face parte din vechea Platformă Moldovenească care nu reprezintă altceva decât o prelungire a Platformei Ruse pe teritoriul țării noastre. Această platformă este alcătuită dintr-un un etaj inferior, precambian, constituit din roci cristaline cimentate și un etaj superior, de cuvertură, care conține depozite sedimentare, cu o grosime mai mare de 100 m.
Etajul superior, numit și fundament, a suferit un număr mare de scufundări și ridicări repetate în desfășurarea erelor geologice, formându-se, rând pe rând, fund de mare sau regiune cu teren uscat. Aceste fenomene tectonice au avantajat, pe de o parte, fenomenul de depozitare, formând stratul de cuvertură, gros de peste 100 m, iar pe de altă parte, unele fenomene de modelare a cuverturii sub acțiunea multiplilor factori externi.
Datorită înaintării și retragerii mării de pe acest teritoriu, depozitele de cuvertură ale
etajului superior au obținut în componența lor ca predominante marnele și argilele, cu unele
intercalări de nisipuri și unele orizonturi subțiri de gresii ușor cimentate.
Orizonturile de gresii mai puternice au provocat apariția zonelor înalte din centrul și
partea estică a Moldovei. Formațiunile geologice care se ivesc, aparțin sarmațianului inferior și sunt constituite de argile și depozite de marne. În orizonturile superioare, marnele au suferit procese de alterare, formându-se marnele löessoidizate (luturi).
În aceste condiții, rocile de solidificare sunt alcătuite prin depozite löesoide și luturi pe care au luat naștere cernoziomurile cambice. În cadrul acestei unități sunt prezente următoarele tipuri de relief:
– relieful structural;
– relieful de acumulare de-a lungul văilor.
Relieful structural este înfățișat de suprafețe interfluviale de eroziune, cu fragmentare colinară și deluroasă, ce reprezintă relieful dominant din cadrul fermei. Suprafețele acestea s-au format pe un complex argilo-marnos, fragmentat puternic de rețeaua hidrografică. Versanții afectați de procese geomorfologice actuale (eroziune liniară în diferite stadii, spălări, alunecări) sunt o altă categorie de relief întâlnit în cadrul primei categorii.
Relieful de acumulare care se găsește de-a lungul văilor, conține văi halocene de origine aluvială inundabilă, constituite de albia pârâului Cornești și terase ce apar în partea de esti a teritoriului.
Actualul relief al fermei Ezăreni se încadrează în aspectul geomorfologic general al Câmpiei Moldovei. Partea cea mai mare din suprafața fermei conține platouri largi, cu altitudini medii de 100-130 m și pante de 3-4%. Cea mai mare altitudine este de 170 m (Dealul Nucului), iar cea mai mică înălțime (60 m) aparține văii pârâului Ezăreni.
2.1.3 Hidrografia și hidrologia
Rețeaua hidrologică este reflectată prin câteva forme depresionare care prezintă trasee de concentrare la scurgerilor de suprafață în urma ploilor mari sau la topirea zăpezilor.
Pârâul Ezăreni, afluent al pârâului Nicolina, este cel mai însemnat curs de apă cu debitul
nepermanent, fapt datorat regimului hidrologic torențial, acesta fiind regularizat prin două bazine de acumulare. Apele de suprafață derivă din ploi și zăpezi, iar pe terenurile cu panta mai mare de 8% curg cu viteză spre căile apropiate, antrenând cantități mari de pământ din stratul fertil de la
suprafață. Turbiditatea apelor este foarte ridicată, peste 300 mg/l în perioadele de viitură iar
mineralizarea între 100 și 150 mg/l.
Iazul Ezăreni prezintă o lungime de aproximativ 3 km și o adâncime ce variază între 0,5 și 3m, fiind folosit pentru piscicultură și ca sursă de irigație. Primul îngheț este produs de regulă în jurul datei de 15-20 octombrie, iar ultimul, în jurul datei de 10-20 mai, depășirea temperaturilor de 0°C are loc în apropierea datei de 25-28 februarie, iar coborârea temperaturii, sub această valoare, de la 1-5 decembrie.
Apele freatice se întâlnesc la adâncimi variate, în legătură strănsă cu condițiile de relief și
litologie. Așadar, pe văile înguste apar la 1-1,5 m, pe versanți la 3-10 m, iar pe interfluvii, la
adâncimi mai mari de 10 m. La circa 10-20 m deasupra văilor apare o linie de izvoare dintr-un
strat freatic ce stă pe depozite de argilă saliferă. În general, apele sunt alcaline și dure, contribuind la dezlănțuirea alunecărilor de teren.
2.2 Aspectul climatologic
Zona geografică a Iașului este caracterizată printr-un climat temperat, cu particularități
determinate de influența climatului stepei rusești.
2.2.1 Regimul temperaturilor
Ferma Ezăreni este originară din provincia climatică Dfbx (după clasificarea lui Koppen), sau IIDps (după Clima României), reprezentată prin climă boreală, cu ierni friguroase și geroase, cu temperatura celei mai reci luni sub –33°C și temperatura celei mai calde luni de 25-27°C.
Indicele de ariditate “de Martone” are valori între 26-30, caractristic condițiilor climatice din silvostepă, lucru datorat de influența anticiclonului azoric.
Temperatura medie anuală este de 10,1ºC, minima de -16ºC,respectiv -20,1ºC înregistrându-se în luna ianuarie în anii agricoli 2012, 2013 și 2014, iar maxima de 33,8ºC realizându-se în luna iunie în anul agricol 2012-2013 și 35,9ºC în luna august, în anul agricol 2013-2014.
Amplitudinea temperaturilor are valori mari, de 70ºC, reprezentate de valorile maxime absolute (40ºC) din luna iulie și minime absolute (-30ºC) în luna ianuarie.
Primul îngheț se produce de regulă în jurul datei de 15-20 octombrie iar ultimul la 10-20
mai, depășirea temperaturilor de 0ºC are loc în preajma datei de 25-28 februarie, iar coborârea
temperaturii sub această valoare de la 1-5 decembrie.
Temperaturile de peste 5ºC încep de la 15-20 martie și durează până aproape de 5-10
noiembrie, iar cele ce depăsesc 10ºC se înregistrează între 25-31 martie si 15-20 octombrie.
Suma gradelor de temperatură activă este de peste 3000ºC, zilele de vară cu maximum de 25ºC sunt în număr de 90-95, iar cele cu temperaturi ce depășesc 30ºC sunt în medie de 30 pe an.
2.2.2 Regimul precipitațiilor
Precipitațiile medii multianuale în zona Iașului sunt de circa 517,8 mm (anii agricoli 2012-2014, Stația Meteorologică Iași) lunile cele mai ploioase fiind aprilie, mai, iunie, iulie și august.
Precipitațiile reduse cantitativ cad în lunile noiembrie, decembrie, ianuarie, februarie și martie. Repartizarea precipitațiilor este neuniformă și se diferențiază în funcție de anotimp:
– primăvara 24-27%
– vara 33-42%
– toamna 20-29%
– iarna 11-22%
Apare specific pentru regiunea Iași, repartiția neuniformă a precipitațiilor atât pe decade, luni, cât și pe anotimpuri, având urmări nefavorabile asupra creșterii și fructificării plantelor agricole.
Există momente în care cantitatea totală de precipitații este excedentă, însă datorită repartizării neuniforme a ploilor anul poate fi considerat unul secetos. Un fenomen periculos care se întâlnește este grindina. Poate cădea vara și provoacă pagube foarte mari prin micșorarea densității plantelor, expunearea acestora la atacul de boli și dăunători sau în cel mai nefericit caz compromiterea culturii.
2.2.3 Regimul eolian
În timpul iernii dinamica atmosferică este caracterizată prin preponderența vânturilor de la N-V și N ce bat cu o viteză medie de 2,8 m/s (tabelul 2.3). Vara, vânturile au direcția S și SE și o viteză de 2,1 m/s. Vânturile cu o viteză de peste 2,5 m/s au o frecvență medie de 78% activând puternic evaporarea apei din sol. Frecvența maximă a vânturilor coincide în general, cu perioada cea mai ploioasă a anului. Aceste vânturi având origine continentală, atrag după ele în general, ierni friguroase mai ales în lunile ianuarie și februarie.
Calmul atmosferic semnifică un proces de 26,6% înregistrându-se mai ales în luna iulie.
Primăvara cunoaște cea mai ridicată frecvență a vânturilor care bat din toate direcțiile ceea ce micșorează procesul de calm. Toamna, când în estul țării începe să se simtă influența
anticiclonului siberian, se înregistrează o evidentă scădere a frecvenței vânturilor dinspre N-V.
Tabelul 2.1
Frecvența și viteza vânturilor la Ferma Ezăreni – Iași
Figura 2.1 Roza vânturilor
Viteza medie a vânturilor este neuniformizată. Un număr de peste 50 de zile/an prezintă vânt a cărei viteză depășește 16 m/s și 5 zile cu vânt a cărui viteză are cel puțin 22 m/s. Cea mai mare viteză a fost atinsă în 1966, de 40 m/s.
Iarna deși frecvența vânturilor este mai scăzută, se manifestă destul de activ crivățul, care bate din estul Europei producând frig și viscole puternice. În cursul anului, direcțiile predominante ale vântului se mențin în general aceleași, și numai frecvența lor oscilează puțin.
2.3 Principalele tipuri genetice de sol
Pe teritoriul fermei Ezăreni, sub acțiunea complexă a factorilor pedogenetici, au luat naștere următoarele tipuri de sol: cernoziomul cambic tipic, cernoziomul cambic, solul aluvial molic și lăcoviștile salinizate.
Cernoziomul cambic tipic lutos, format pe depozite loessoide și luturi, are următoarea secvență morfologică, Am-A/B-Bv-Cca. Reacția este slab acidă către neutră (pH 6,6 – 6,9) în orizontul Am și crește până la 8,5 în orizontul Cca. S-a format pe platouri și versanți slab înclinați, reprezentând tipul de sol cu arealul cel mai mare de răspândire în cadrul fermei.
Cernoziomul cambic, moderat erodat, luto-argilos, foarte profund, format pe depozite loessoide are secvența morfologică Am-A/B-Bv-Cca. Solul are o reacție neutră – slab alcalină (pH 6,9-8,4). Conținutul în humus este mijlociu (2,78 g%), media în azot total, 0,198 %, foarte slab aprovizionat în fosfor mobil (1,2 mg%), mijlociu aprovizionat în potasiu mobil (11,7 %).
Ocupă versanți cu pante mici (3-5%), caracterizați prin climat mai arid decât împrejurimile. Fracțiunile granulometrice, conținutul în humus și CaCO3 și valoarea pH, prezentate în tabelul 2.4.
Aluviosol molic este slab salinizat, luto-argilos, format pe depozite aluviale. Morfologia este de tipul Amsc-Cca. Solul este mediu aprovizionat în humus și azot total, bine aprovizionat în fosfor și potasiu mobil, iar reacția este slab alcalină cu pH-ul cuprins între 8,1 și 8,3. S-a format pe albiile majore ale pâraielor.
Lăcoviștile salinizate sunt luto-argiloase, formate pe argile. Secvența morfologică este de tipul Amsc-Agosc-Gr. Solul are un conținut de 232 mg % săruri solubile și o reacție slab alcalină (pH 8,3). Se găsește pe văile pâraielor cu apă freatică, la mică adâncime. Pe teritoriul fermei Ezăreni, eroziunea este manifestată în ritmuri și cu intensități diferite. Este prezentă eroziunea de suprafață, care, pe platouri orizontale și foarte slab înclinate, cu pante până la 4-5%, se desfășoară lent până la moderat, cu pierderi anuale de sol în limite admisibile.
Tabelul 2.2
Caracteristicile agrochimice ale cernoziomului cambic
Pe versanții cu pante mai mari există condiții potențiale de manifestare a fenomenului, cu o intensitate moderată până la puternică. Experiența s-a amplasat pe un cernoziom cambic format pe depozite loessoide, cu textură luto-argiloasă și fertilitate mijlocie spre bună, cu un conținut moderat în humus, relativ ridicat în azot total, mediu aprovizionat în fosfor mobil, bine aprovizionat în potasiu și cu reacție slab acidă spre neutră.
2.4. Vegetația spontană și cultivată
Vegetația naturală este reprezentată prin specii ierboase caracteristice climatului de silvostepă ceva mai uscată și cu totul izolat prin unii arbuști de silvostepă. În pășunile naturale predomină asociații ierboase mezofite și xeromezofite alcătuite din gramineee si leguminoase.
Sunt prezente speciile de Agropyron pectiniforme, Poa pratensis, Agropyron repens, Festuca valesiaca,Medicago falcata, Trifolium repens, Melilotus officinalis etc.
Pe pante se întâlnesc Bothriochloa ischaemum și Stipa capillata. Pe lângă acestea se mai
întâlnesc specii de Salvia austriaca, Salvia nemorosa, Phlomis tuberosa, Phlomis pungens,
Eryngium campestre, Achillea millefolium, Galium verum, Centaurea scabiosa. Pe solurile salinizate din lunci și de pe coaste se întâlnesc asociații halofite reprezentate prin Puccinellia distans, Statice gmelini, Scorzonera canna, Camphorosma annua, Lepidium ruderale, Spergularia marginata, Matricaria chamomilla, Artemisia maritima s.a.
Buruienile mai des întâlnite în câmpul experimental, au fost: Setaria glauca,Echinochloa
crus-galli, Amaranthus retroflexus, Chenopodium album, Capsella bursapastoris, Galium
aparine, Hibiscus trionum, Solanum nigrum, Polygonum convolvulus, Polygonum persicaria,
Raphanus raphanistrum, Sinapis arvensis, Thlaspi arvense.
CAPITOLUL III – MATERIALUL ȘI METODA DE CERCETARE
Plantele de porumb cultivate necesită cantități corespunzătoare de lumină,apă,nutrienți minerali (fosfor,azot, potasiu, magneziu, sulf, calciu și o serie de microelemente), pentru a-și putea valorifica potențialul productiv la maximum.Principala sursă de apă pentru plante și nutrienți minerali,o reprezintă solul. Capacitatea acestuia de a asigura nutrienții necesari plantelor variază în funcție de nivelul lui de fertilitate.
Scăderea treptată a capacității de producție a terenurilor și reducerea conținuturilor de forme mobile ale componentelor nutritive, sunt atrase de înlăturarea nutrienților din sol prin levigare, prin absorbția acestora în plantă, sau alte procese ce aparțin de dinamica naturală a solurilor.
Se impune, din aceste rațiuni, ca o necesitate obiectivă echilibrarea, prin aplicarea de îngrășăminte organice și minerale,atât a reducerii mobilității nutrienților prin procese naturale (fixare, adsorbție, imobilizare în substanțe humice, etc. ) cât și a consumului cu recoltele (Borlan s.a., 1994 ).
Se impune o folosire și gestionare corectă a îngrășămintelor (fertilizanților) la nivelul oricărei exploatații agricole,atât din exigențe cât și din rațiuni economice.
Administrarea corectă a îngrășămintelor necesită stăpânirea cerințelor caracteristice plantelor în componentele nutritive , rolul orcăruia dintre acestea, însușirilor solului și a specificului interacțiunii componentelor la nivelul sol-plantă.
În funcție de remarcarea acestor informații, pe fundamentul analizelor sol-plantă, se aleg formele, dozele și epocile de administrare a îngrășămintelor organice și chimice. În creșterea eficienței îngrășămintelor chimice,un rol deosebit de însemnat îl au epocile și metodele de aplicare. Substanțele nutritive trebuie să fie situate cât mai mult în arealul rădăcinilor active ale plantelor.
Dozele de îngrășăminte prea mari nu au eficiență economică și în plus pot induce stări negative de toxicitate și exces, însă cele exagerat de mici nu au efectul scontat (Avarvarei Ioan, 1991, Borlan Z., Hera Cr., Handra, Margareta 1970).
3.1 Amplasarea experienței
În primăvara anului 2012, au fost înființate loturile demonstrative și au avut ca așezare, destinată culturilor de câmp, Ferma Didactică Ezăreni-Iași (figura 3.1)
Ferma Didactică Ezăreni-Iași ( figura 3.1 ) face parte din cadrul Fermelor didactice USAMV – Iași și este destinată culturilor de câmp.
Loturile demonstrative au fost amplasate pe un teren cu panta de 3-4 %, sol de tip
cernoziom cambic, luto-argilos, format pe depozite loessoide, cu volum edafic util mare și cu
regim aerohidric bun, relativ afânat, exceptând stratul subarabil unde se prezintă slab tasat.
Figura 3.1 Loturi demonstrative Ferma Ezăreni Iași
S-au pichetat si înființat prin semănat 9 parcele, fiecare cu o suprafață de 120 m2respectiv :
3 parcele semănate cu porumb
3 parcele semănate cu floarea soarelui
3 parcele semănate cu fasole
Mai jos este prezentată schema experienței.
Din rotația porumb-floarea soarelui-fasole, studiul întreprins s-a axat pe cultura de porumb. S-au avut în vedere:
factorul A-tipul de îngrășăminte cu graduările:
-A1=18-46-0
-A2=16-20-0
-A3=20-20-0
factorul B-clasa de îngrășăminte cu graduările:
-B1=250 kg/ha s.a
Fiecare variantă de fertilizare a fost concepută în trei repetiții: R1, R2, R3.
Au rezultat:
V1R1 – 18-46-0 V2R1 – 16-20-0 V3R1 – 20-20-0
V1R2 – 18-46-0 V2R2 – 16-20-0 V3R2 – 20-20-0
V1R3 – 18-46-0 V2R3 – 16-20-0 V3R3 – 20-20-0
Caracterizarea solului din câmpul experimental
Pentru a caracteriza solul din câmpul experimental, s-a prelucrat un profil de sol.
Rezultatele obținute precizează că tipul de sol este un cernoziom cambic, luto argilos,
slab degradat care descrie o morfologie de tipul Ap, Atp, Am, AB, Bv1, Bv2, BvC, Cca 1, Cca2 (figura3.2).
Figura 3.2 Profilul de sol
I Ap 0-19 cm; lut argilos; brun cenușiu foarte închis (10YR 3/2); glomerulară medie; frecvenți macropori fini și medii;cervotocine rare; rădăcini frecvente, nu face efervescența cu acid clorhidric; trecere clară.
Atp 19-25; lut argilos; brun foarte închis (10YR 2/2); structura poliedrică angulară mare; moderat compact; distribuția rădăcinilor neuniformă, preferențial pe fețele elementelor structurale; cervotocine rare; nu face efervescența cu acid clorhidric; trecere clară, ondulată.
Am 25-32 cm; lut argilos; brun foarte închis (10YR 2/2); structura glomerulară mare; rădăcini frecvente distribuite relativ uniform atât pe fețele elementelor structurale cât și în interiorul agregatelor structurale; nu face efervescența cu acid clorhidric; cervotocine rare; trecere treptată.
AB 32-40 cm; lut argilos; brun gălbui închis (10YR 3/4); structura columnoid prismatică; rădăcini frecvente în interiorul și preferențial pe suprafața elementelor structurale; cervotocine rare; nu face efervescența cu acid clorhidric; distribuția humusului uniform descrescândă; trecere treptată.
Bv1 40-51 cm; lut argilos; brun gălbui închis (10YR 4/4) structura columnoid prismatică medie;
slab-moderat compact; distribuția rădăcinilor preferențial pe fețele elementelor structurale; melanocornevine rare; nu face efervescența cu acid clorhidric; trecere difuză.
Bv2 51-78 cm; lut argilos; brun gălbui închis (10YR 4/4) structura columnoid prismatică medie;
slab-moderat compact; distribuția rădăcinilor preferențial pe fețele elementelor structurale;
melanocornevine rare; nu face efervescența cu acid clorhidric; trecere difuză.
BvC 78-90 cm; lut argilos; brun gălbui (10YR 5/4); structura columnoid prismatică medie;
slab și moderat compact; rădăcini rare distribuite preferențial pe fețele elementelor structurale;
melanocornevine rare; efervescența moderată spre puternică; eflorescențe și pseudomicelii de CaCO3; trecere treptată.
Cca1 92-108 cm; lut mediu; galben bruniu (10YR 6/6); structura masivă; efervescența foarte puternică cu acid clorhidric; rădăcini foarte rare; trecere difuză.
Cca2 108-138 cm; lut mediu; galben bruniu (10YR 6/6); structura masivă; efervescența foarte puternică cu acid clorhidric; eflorescențe, pete și vinișoare frecvente de carbonat de calciu; rădăcini foarte rare; trecere difuză.
3.2 Fertilizatori utilizați
Folosirea îngrășămintelor chimice simple conduc, în general, la fertilizări dezechilibrate, cu costuri tehnologice mari. O distribuție mai bună, o nutirție mai echilibrată a componentelor nutritive în sol și o scădere semnificativă a costurilor se realizează prin întrebuințarea cu îngrășăminte chimice complexe.
Aceste îngrășăminte exprimă spre deosebire de celelalte îngrășăminte simple o serie de avantaje cum ar fi:
conținut mai ridicat de substanță activă la unitatea de masă; însușiri fizice deosebite, fiind mai puțin higroscopice;
reacția fiziologică este anihilată fără să lase reziduuri în sol; se pot administra mai omogen și uniform în sol;
necesită un volum scăzut de forță de muncă și un consum de energie mai redus;
prezintă un coeficient de folosire a elementelor nutritive mai ridicat, drept consecință a acțiunii de sinergism.
Acest sortiment de îngrășăminte prezintă, în același timp, și unele dezavantaje:
conțin elemente nutritive în raporturi fixe;
majoritatea îngrășămintelor complexe au deficit într-o serie de microelemente și elemente, putând induce carențe.
Pentru amplasamentele luate în analiză, determinarea dozelor de îngrășăminte s-a efectuat
ținând cont de aceste argumente de ordin nutrițional al plantelor luate în studiu,de producțiile scontate și de starea inițială de aprovizionare a solului cu macroelemente. Astfel dozele stabilite pentru cultura porumbului au fost : 250 kg/ha s.a NP, utilizându-se sortimentele 16-20, 18-46, 20-20.
Pentru porumb, jumătate din cantitate s-a aplicat drept fertilizator fundamental tip starter, concomitent cu lucrarea de bază a solului iar cealaltă jumatate s-a aplicat paralel cu prima prașilă ( 2-3 frunze ). În toate cazurile, îngrășămintele s-au introdus în sol, fie prin lucrări superficiale,fie prin lucrările fundamentale ale solului.
Îngrășămintele folosite sunt procurate de S.C. ARVI AGRO S.R.L., fiind membră a
categoriei de firme ARVI, compania produce și comercializează amestecuri de îngrășăminte și prezenta un mare succes pe piața romanească a anului 2006.
Pentru fertilizarea parcelelor de porumb s-au aplicat trei categorii de îngrășăminte complexe solide cu două componente (sau binare), respectiv:
îngrășământ NPK 16-20-0 fosfat amoniul , NH4H2PO4
îngrășământ NPK 18-46-0 fosfatul diamoniacal (DAP), (NH4)2HPO4
îngrășământ NPK 20-20-0 nitrofosfat.
1. Îngrășământ complex de tip NPK 16-20-0. Îngrășămintele complexe NPK se realizează prin tratarea cu acid azotic asupra rocii fosfatice.
Soluția fosfatică obținută se anihilează cu amoniac,după care se adaugă azotat de amoniu și sulfat de potasiu ( SOP) în funcție de sortul dorit. Acest produs reprezintă un îngrășământ granulat,iar pentru a preveni agolmerarea este atacat cu agenți de condiționare.
Îngrășământul de tip NPK 16-20-0 se folosește la fertilizarea terenurilor agricole, drept îngrășământ de suprafață pentru pășuni,livezi și culturile de cereale. Dozarea este în strânsă legătură cu tipul solului, al culturii și condițiile climaterice. Se administrează, în special, concomitent cu pregătirea patului germinativ sau odată cu semănatul localizat pe rând, la culturi dificile precum: grâul, porumbul,sfecla de zahăr și cartoful.
Tabelul 3.1
NPK 16-20-0
(sursa: S.C.ARVI AGRO S.R.L.)
2.Îngrășământul complex NPK 18-46-0 fosfatul diamoniacal (DAP) sau difosfat de
amoniu, (NH4)2HPO4
Reprezintă un îngrășământ de tipul NP care cuprinde azot și fosfor și îndeplinește prin administrare efectul corelației pozitive dintre cele două macroelemente esențiale și primare,iar după esența materiilor prime, se realizează compuși fertilizanți cu diferite rapoarte și concentrații între cele două elemente deținute.
Tabelul 3.2
NPK 18-46-0
(sursa: S.C.ARVI AGRO S.R.L.)
Numit și ortofosfat secundar de amoniu,diamoniufosfat, fosfat secundar de amoniu se obține prin amonizarea unei soluții mai concentrate de acid ortofosforic (cu 75-85 % P2O5 ):
H3PO4+2NH3 (NH4)2HPO4
Este un fertilizant granulat, binar cu 16-21 % N și 46-53 % P2O5, puțin higroscopic, solubil în apă (57,5g/100 ml). Poate fi administrat la toate plantele, pe toate solurile dar prioritar, pentru solurile ușor aprovizionate în P.
În țara noastră este utilizat ca fertilizant de bază, înainte de semănat și chiar odată cu acesta (la prășitoare), unde echilibrarea raportului azot și fosfor la nivelul cerințelor plantelor se face fazial sau la semnănat, prin îngrășăminte cu azot sau, cu raport favorabil azotului, nitrofosfatul.
3. Îngrășământul NPK 20-20-0 Nitrofosfat (nitroamofos) reprezintă un amestec chimic de azotat de amoniu și fosfați de amoniu.
Se produce, de regulă, prin amonizarea unui amestec acid (H3PO4 și HNO3) sau din azotat de amoniu introdus în acid fosforic dar și prin atacul cu acid azotic al rocilor fosfatice (procedeu practicat de firmele Norsk Hydo din Norvegia, TVA din SUA și fabricile de îngrășăminte complexe din România).
Îngrășământul 20-20-0 are o compoziție cu o solubilitate bună în sol și absorbție rapidă și ușoară de îngrășământ universal. Se recomandă folosirea pentru solurile cu un conținut ridicat în potasiu.
Tabelul 3.3
NPK 20-20-0
(sursa: S.C.ARVI AGRO S.R.L.)
Se pot folosi pe toate tipurile de sol, nitrofosfații, precum îngrășăminte complexe cu azot și fosfor, la toate culturile, în special la fertilizările simultane semănatului și plantatului, precum și la fertilizările faziale și adiționale, ca surse de complinire a azotului și fosforului.
Perioada și modul de administrare: sulful inclus în îngrășământ este hrănitor în mod deosebit pentru cultura rapiței și este asimilat ușor de plante.
OBSERVAȚIE ! Plantele nu pot resorbi 10-20 kg/ha cu o deficiență de sulf, de minim 1 kg.
Stabilirea dozelor de îngrășăminte, în amplasamentele luate în analiză, s-a făcut în corespondență cu cerințele plantei asupra nutrienților, a potențialului productiv al soiului, cât și asupra situației inițiale a solului de aprovizionare cu macroelemente. Așadar dozele determinate au fost 400 kg/ ha s.a. NPK.
3.3 Materialul biologic
În cadrul cercetării noastre, pentru cultura porumbului s-a utilizat hibridul DKC 3371. Acesta reprezintă un hibrid simplu și este fabricat de compania Monsanto.
Conform clasificării F.A.O., în funcție de perioada de vegetație, hibridul DKC 3371 aparține grupei 260, încadrându-se astfel, în grupa hibrizilor timpurii.
Caracteristici morfologice. Acesta posedă o tulpină viguroasă de talie medie spre înaltă. Frunzele sunt semierecte,cu o colorație verde deschis. Înălțimea de inserție a știuletelui
este de 98 –106 cm având forma cilindro–conică,diametrul de 4,5 cm și o lungime de 20 cm.
Hibidul DKC prezintă numeroase avantaje cum ar fi :
în grupa lui de maturitate, productivitatea este ridicată;
rezistență deosebită la frângerea și căderea plantelor;
vigoare admirabilă la răsărire;
toleranță pozitivă față de principalele boli .
Densitatea de cultivare: 90.000–100.000 (pl/ha) siloz, 65.000–70.000(pl/ha) la irigat, iar la neirigat 60.000–65.000(pl/ha).
Producții în boabe:
5500 kg/ha – producție minimă
8000 kg/ha – producție medie
13000 kg/ha – producție maximă
3.4 Metode de cercetare și analiză
Prin analiza chimică, metodologia definirii situației de fertilitate a solului s-a efectuat după următoarele etape:
ridicarea a probelor specifice de sol;
întocmirea probelor în vederea analizei;
examinarea chimică, funcție de condițiile de sol și scopul analizei;
analizarea datelor, în fundamentul unor indici de referință expuși în câmp, prin experiențe pe o perioadă lungă.
Pentru stabilirea macroelementelor de ordin primar (N, P2O5, K2O), în forme elementare, la încheierea vegetației și la constituirea loturilor demonstrative, s-au detașat probe de sol pe două adâncimi 0-20 și 20-40 cm, efectuându-se media pentru fiecare adâncime.(Lixandru, Gh.,1990)
Probele de sol detașate, au fost servite analizelor, stabilindu-se următorii indici
agrochimici:
prin metoda potențiometrică, pH-ul în extract apos;
prin metoda Walkley-Black, modificată Gogoașă, conținutul în humus;
prin metoda cu acid fenoldisulfonic, dozare colorimetrică, conținutul de N-NO3;
prin metoda colorimetrică, cu reactiv Nessler, conținutul de N – NH4;
prin metoda de extracție Egner-Riehm-Domingo, stabilire spectrofotometrică la spectrofotometrul UV-1610 SHIMATZU, conținutul de fosfor elementar plantelor (P-AL, ppm);
prin metoda de extracție Egner-Riehm-Domingo, cu citire la flam-fotometrul Sherwood, conținutul de potasiu elementar plantelor (K-AL, ppm);
3.4.1 Metode ce cercetare si analiză în câmp
Metodologia caracterizării stării de fertilitate a solului prin analiza chimică a acestuia s-a efectuat parcurgând următoarele etape:
ridicarea a probelor reprezentative de sol;
pregătirea probelor în vederea analizei;
analiză chimică, funcție de scopul analizei și de condițiile de sol;
interpretarea datelor, în baza unor indici de referință etalonați în câmp, prin experiențe de lungă durată.
Pentru stabilirea macroelementelor de ordin primar (N, P2O5, K2O), în forme accesibile, la înființarea loturilor demonstrative și la încheierea vegetației anual, s-au prelevat probe de sol, adâncimea 0-20 cm.
3.4.2 Metode ce cercetare si analiză în laborator
S-au supus analizei chimice probele de sol prelevate determinându-se astfel următorii indici agrochimici:
prin metoda potențiometrică, pH-ul în extract apos;
prin metoda Walkley-Black, modificată Gogoașă, conținutul în humus;
prin metoda cu acid fenoldisulfonic, dozare colorimetrică, conținutul de N-NO3;
prin metoda colorimetrică, cu reactiv Nessler, conținutul de N – NH4;
prin metoda de extracție Egner-Riehm-Domingo, determinare spectrofotometrică la spectrofotometrul UV-1610 SHIMATZU, conținutul de fosfor accesibil plantelor (P-AL, ppm);
prin metoda de extracție Egner-Riehm-Domingo, cu citire la flam-fotometrul Sherwood, conținutul de potasiu accesibil plantelor (K-AL, ppm).
Indici agrochimici ai solului
Azotul este absorbit prin sistemul radicular, mai ales în formă nitrică (NO3-, NO2-) și amoniacală (NH4+, NH3). Sinteza aminoacizilor se utilizează sub formă redusă ca NH4+ și ca NH3. În cele din urmă, azotul amoniacal participă direct la aminare, iar azotul nitric trebuie să sufere un proces de reducere.
Dozarea nitraților din sol, reprezintă testul de bază al aprecierii stării de aprovizionare cu azot al solurilor, nitrații constituind principala sursă de azot accesibil plantelor.
Metoda colorimetrică cu acid fenoldisulfonic
Azotul nitric, formează cu acidul fenol 2,4 disulfonic, în mediul alcalin, nitroderivați de culoare galbenă. Intensitatea culorii este direct proporțională cu cantitatea de nitrați extrași din sol și se măsoară colorimetric, la un spectofotocolorimetru sau fotocolorimetru.
Reacțiile care au loc sunt:
1. tratarea nitraților.cu acidul 2,4 disulfonic
OH OH
H SO3H NO2 SO3H
HNO3 + + H2O
H H H H
SO3H SO3H
Acid fenol 2,4 disulfonic Acidul nitrofenol disulfonic (incolor)
2. neutralizarea cu NaOH, acidu .nitrofenol disulfonic
OH ONa
NO2 SO3H NO2 SO3Na
+ NaOH 3 H2O
H H H H
SO3H SO3Na
Nitrosulfatul 2,4 disulfonatul de sodiu (culoare galbenă)
Cantitatea solului în nitrați variază foarte mult de la 10 – 60 ppm la începutul perioadei de vegetație, la 60 – 150 ppm, în perioadele aride și umede. În funcție de cantitatea în nitrați se corectează normele de îngrășăminte cu azot, care vor fi administrate diferitelor culturi.
Determinarea fosforului accesibil plantelor din sol, prin extracție de acetat – lactat de amoniu (metoda Egner – Riehm – Domingo)
Fosfații mobili din sol sunt absorbiți cu o soluție tamponată de acetat-lactat de amoniu (extractant AL), la pH 3,7 – 3,8. Datorită pH-ului acid și puterii de complexare pentru cationii de Ca2+, Al3+, Fe3+, soluția AL, absoarbe fosforul mobil din sol și cantități foarte mici de fosfor din fosfații minerali cu solubilitate redusă.
Anionul fosfat extras, în mediul acid, formează cu molibdatul de amoniu (NH4)2MoO4 un heteropoliacid fosfomolibdenic, care în prezența clorurii stănoase SnCl2, ca substanță reducătoare se colorează în albastru.
Intensitatea culorii este direct proporțională cu cantitatea de fosfor extras și se măsoară cu ajutorul spectofotometrelor sau fotocolorimetrelor.
Reacțiile care au loc sunt următoarele:
În cazul solurilor acide, unde fosforul este sub formă de fosfați bazici de Al și Fe, care vine pentru solubilizarea fosforului, în reacție acidul lactic din extractul AL (CH3 – CHOH -COOH).
Al(OH)2H2PO4 + 3 CH3-CHOH-COOH → Al (CH3-COOH-COO)3 + H3PO4 + H2O
Fe(OH)2H2PO4 + 3 CH3-CHOH-COOH→ Fe (CH3-COOH-COO)3 + H3PO4 + H2O
În cazul solurilor neutre și alcaline, fosfații sunt solubilizați mai ales de acidul acetic, din
componența extractului AL.
CaHPO4 + 2 CH3-COOH ↔ H3PO4 + (CH3-COOH)2Ca.
Ca4H(PO4)3 + 8 CH3-COOH → 3 H3PO4 + 4 Ca (CH3-COO)2.
Acidul ortofosforic rezultat H3PO4, în contact cu molibdenul de amoniu și în prezența clorurii stănoase (SnCl2), în mediul acid (HCl) formează heteropoliacidul fosfododecamolibdenic de culoare albastră (albastru de molibden).
H3PO4 + 24 MoO4(NH4)2 + 5 SnCl2 + 58 HCl → 19 MoO3 ∙ 5 MoO2 x H3PO4 + 48 NH4Cl + 5 SnCl4 + 29 H2O
Acidul ortofosforic rezultat H3PO4, în contact cu molibdenul de amoniu și în prezența clorurii stănoase (SnCl2), în mediul acid (HCl) formează heteropoliacidul fosfododecamolibdenic de culoare albastră (albastru de molibden).
H3PO4 + 24 MoO4(NH4)2 + 5 SnCl2 + 58 HCl → 19 MoO3 ∙ 5 MoO2 x H3PO4 + 48 NH4Cl + 5 SnCl4 + 29 H2O
Așadar solurile înregistrează valori diferite ale pH-ului, pentru o interpretare corectă în vederea încadrării solurilor în diferite clase de asigurare cu fosfor, valorile P – AL obținute, se calculează prin înmulțirea cu un factor de corecție:
Fc = 1,3 ∙ pH – 0,1105 ∙ pH2 – 2,819.
Datele acestui factor de corecție în funcție de pH-ului solului sunt înregistrate tabelul 3.4 de mai jos.
Tabelul 3.4
Valorile factorului de corecție în funcție de pH-ul solului
Pentru reprezentarea stării de fertilitate a solului, se formează anumite valori extreme ce le înscriu în diferite clase de asigurare, diferențiat pentru culturile de câmp și culturi intensive.
Determinarea potasiului din sol accesibil plantelor, prin extracția cu acetat-lactat de amoniu (metoda Egner – Riehm – Domingo).
Potasiul schimbabil este trecut în soluția solului, prin titrarea cu o soluție de AL sub formă de acetat-lactat de potasiu.
Ca2+ 2 NH4+ Ca (CH3-CHOH-COO)2
Mg2+ 2 NH4+ Mg(CH3-CHOH-COO)2
C.O.M. Na+ + n CH3-CHOH-COONH4→ C.O.M. NH4 + CH3-CHOH-COONa
K+ NH4 CH3-CHOH-COOK
H+ NH4 CH3-CHOH-COOH
Dozarea potasiului din extract se face prin fotometrie de flacără.
Aprecierea aprovizionării solurilor în potasiu mobil, se face diferențiat, pentru culturi de câmp, pajiști naturale, culturi de legume, plantații intensive de pomi și viță de vie.
CAPITOLUL IV – REZULTATE OBȚINUTE ȘI INTERPRETAREA LOR
Evidențierea unor proprietăți și însușiri importante a fost permisă prin analiza chimică a solurilor, având un rol deosebit în mobilitatea, respectiv accesibilitatea elementelor nutritive, cum ar fi conținutul de săruri, pH-ul, etc., menită în același timp, să stabilească rezerva potențială și prezentă de elemente nutritive.
În metabolismul general și în nutriție, importanța și rolul fiecărui element este caracteristic fiecărei specii și semnifică argumente de care se țin cont în profilarea unui sistem economic optim de fertilizare.
Absorbția predilecțială a unor nutrienți, este favorizată, în defavoarea altora, de reacția chimică a mediului nutritiv. De asemenea, poate fi influențată atât în sens bazic cât și în sens acid, prin administrarea de îngrășăminte în conformitate cu recomandările agrochimice.
4.1 Evoluția stării de fertilitate în sol prin analiza formelor accesibile de
elemente nutritive
Diagnosticarea eventualelor dereglări de nutriție ale plantelor, este permisă într-un timp util prin cunoașterea extremelor optime ale aprovizionării solului, iar din punct de vedere practic pune la dispoziție și alternativa intervenției cu îngrășăminte minerale și organice pentru îmbunătățirea și menținerea fertilității solului.
4.1.1.Evoluția conținutului de azot total din sol
În diviziunea și înmulțirea celulelor, azotul are un rol esențial, fiind considerat cel mai însemnat element al mărimii și creșterii recoltelor. În același timp, acesta intră în componența chimică a unor compuși ca: enzimele, aminoacizii, compusi macroergici, fitohormoni, vitamine și clorofilă.
Insuficiența azotului inhibă creșterea organelor, evoluția normală a înfloritului și fructificării ce au drept consecință diminuarea producției iar în exces, acesta impulsionează creșterea masei vegetative în dezavantajul fructificării, instigând avortarea florilor, scuturarea în masă a lor, prelungește perioada de vegetație și încetinește maturarea lemnului.
În acest mod cantitatea de azot dorită în consumul anual de către specii, este în coincidență cu producțiile scontate, constrânse de codul lor genetic dar și în reciprocitate cu o multitudine de alți factori, respectiv starea potențială și prezentă de fertilitate a solului, microclimatul, tehnologia de producție, etc.
Țintele către care trebuie să se orienteze și care nu se pot atinge sunt realizarea unor producții la nivel scontat, cu un consum energetic nesemnificativ al plantelor, calitativ superioare, fără a oferi solului și inclusiv plantelor, un nivel caracteristic al azotului în sol.
Conținutul de azot mineral în sol semnifică indicatorul ce determină mărimea formelor minerale ale azotului (NO3-, NH4+). Remarcarea acestor indicatori previn stadiul apariției excesului de azot nitric și dimensionează fără nici o greșeală input-urile minerale cu azot, implicit aplicarea de fertilizanți pe bază de azot.
Indici agrochimici ai stării de fertilitate a solurilor
Probele de sol prelevate, au fost servite analizelor, determinindu-se următorii indici agrochimici:
s-a stabilit pH-ul în extract apos prin metoda potențiometrică;
s-a determinat conținutul de humus prin metoda Walkley-Black, modificată Gogoasă;
s-au efectuat analize vizând conținutul de N-NO3 prin metoda cu acid fenoldisulfonic, dozare colorimetrică;
s-a determinat conținutul de N – NH4 prin metoda colorimetrică, cu reactiv Nessler;
s-a stabilit conținutul de fosfor accesibil plantelor (P-AL, ppm) prin metoda de extracție Egner-Riehm-Domingo, determinare spectrofotometrică la spectrofotometrul UV-1610 SHIMATZU
s-a dozat conținutul de potasiu accesibil plantelor (K-AL, ppm), metoda de extracție Egner-Riehm-Domingo, cu citire la flam-fotometrul Sherwood.
Indici agrochimici ai stării de fertilitate a solurilor din cadrul Fermei Ezăreni Iași
Rezultatele obținute în urma cercetăriilor noastre, având în vedere analiza stării de fertilitate a solului din cadrul Fermei Ezăreni Iași , le redăm în tabelul 4.1.
Tabelul 4.1
Starea de fertilitate a solului la cultura de porumb
în cadrul Fermei Ezăreni în 2012-2013-2014
Ionul nitric este translocat de către plante cu ușurință, acțiune influențată de factorii de mediu. În condiții de umiditate excesivă, se pierde azotul nitric, fapt datorat levigării acestuia până în pânza freatică.
Conținutul de azot nitric în sol pe parcelele cultivate cu porumb, a înscris pe durata celor trei ani valori de: 10 ppm NO3- în anii 2012-2013 în varianta martor, iar în 2014, 9 ppm.
Valorile obținute la administrarea îngrășământului complex NPK 18-46-0 au crescut spre deosebire de varianta martor cu 2 ppm NO3- în anul 2012, 4 ppm în anul 2013, respectiv 6 ppm în 2014.
La aplicarea îngrășământului NPK 16-20-0 valorile au crescut cu 1 ppm NO3- în 2012, 2 ppm în anul 2013, iar în anul 2014 cu 4 ppm. În final la aplicarea celui de-al treilea sortiment de îngrășământ (NPK 20-20-0) , valorile obținute s-au majorat față de varianta martor cu 5 ppm NO3- în anul 2012, 6 ppm în 2013 și 8 ppm în 2014. Acestea sunt reprezentate în figura 4.1.
Valorile azotului nitric sunt constituite în limitele de 10-60 ppm până la 70-150 ppm NO3-, enunțate de Davidescu, în 1992.
Depășirea acestor valori limită poate duce la poluarea apei și a solului, și la depozitarea de nitrați în fructe cu acțiune contraindicată pentru consumatori.
Figura 4.1 Influența fertilizării culturii de porumb asupra conținutului
de azot nitric (NO3-) în sol
Din figura 4.1 se constată că la utilizarea îngrășământului complex 20-20-0 în parcelele cultivate cu porumb a rezultat cea mai ridicată creștere a conținutului de azot nitric din sol, mai exact o creștere cu 5 ppm în anul 2012, 6 ppm în 2013, respectiv 8 ppm în 2014 față de varianta martor.
Parcelele fertilizate cu celelalte 2 sortimente de îngrășăminte au înscris de asemeni, o sporire a fertilității solului dar cu valori mai scăzute, după cum se observă .
Aprecierea fertilității solului se efectuează prin însumarea azotului amoniacal și cel nitric, ambele forme fiind accesibile plantelor. În fenofazele cu cerințe superioare, concentrația optimă a formelor solubile de azot, la culturile intensive trebuie sa fie îregistrată între 20 si 100 ppm (Davidescu D. și Davidescu V., 1992).
S-a cuantificat efectul fertilizării printr-un conținut mai sporit al azotului accesibil din sol, de 37,0 ppm N în 2014 la administrarea îngrășământului NPK 20-20-0 pe suprafețele cultivate cu porumb (tabelul 4.1).
Aceste valori se reflectă în starea de aprovizionare mijlocie a solului, între 21 – 40 ppm NH4+ +NO3- .
Tabelul 4.2
Caracterizarea stării de aprovizionare cu azot
(după: Davidescu, 1999, citat de Volf, 2008)
4.1.2 Evoluția conținutului de fosfor accesibil din sol
Conținutul în fosfor este foarte scăzut, comparativ cu alți ioni, fapt pentru care soluția solului cuprinde cantități mici de fosfor, lucru datorat faptului că cel mai mare număr de fosfați din sol, sunt ilustrați prin compuși greu solubili în apă .
O importanță aparte pentru nutriția plantelor, o au sărurile acidului ortofosforic. Aceste săruri prin delimitare, concep anioni fosfați monovalenți, H2PO4-, bivalenți HPO42-, și trivalenți PO43- .
Ionii fosforici rezultați din sol și din îngrășăminte suferă uneori o serie de transformări
ce duc la constituirea de compuși cu o solubilitate mai scăzută și respectiv, cu o accesibilitate mai diminuată pentru plante. Aceste transformări sunt suficient de complexe și când apar se datorează unor consecințe multiple, implicit: variația pH-ului, prezența altor ioni în soluția solului, prezența materiei organice în sol, etc.
Examinând conținutul de fosfor, și anume forma mobilă din sol, constatăm că valorile acestuia sunt situate între 13 ppm și 31 ppm P-AL.
După cum se observă și în figura 4.2., după administrarea îngrășămintelor, fosforul mobil din sol spre deosebire de varianta martor, a înscris creșteri mai mari în parcela cultivată cu porumb și fertilizată cu NPK 18-46-0 de minim 7 ppm în anul 2012, 14 ppm P-AL în 2013, iar în anul 2014 a înregistrat creșteri de minim 19 ppm P-AL . Administrarea cu îngrășământul NPK 16-20-0 a înscris valori mai puțin scăzute decât celălalt îngrășământ complex. Astfel, acest îngrășământ a înscris față de varianta martor valori cu o creștere de 4 ppm P-AL în anul 2012, 7 ppm în 2013, iar în 2014, 12 ppm P-AL . De asemenea și îngrășământul NPK 20-20-0 a atins valori ridicate, respectiv cu 3 ppm P-AL în anul 2012, 8 ppm în 2013 și 12 ppm P-AL.
Figura 4.2 Influența fertilizării culturii de porumb asupra conținutului
de fosfor mobil (P-AL) din sol
Însușirile conținutului de fosfor mobil din sol, fie în fază inițială (varianta martor), fie după fertilizare, se încadrează într-o stare de aprovizionare a solului mijlocie pentru cultura de câmp (tabelul 4.3.).
Tabelul 4.3
Caracterizarea stării de aprovizionare cu fosfor
(după: Davidescu, 1999, citat de Volf, 2008)
4.1.3 Evoluția conținutului de potasiu accesibil din sol
Potasiul figurează în sol atât sub forme ușor solubile în apă și fluent accesibile, cât și atât sub forme greu solubile și greu accesibile plantelor.
Raportul dintre aceste forme diferă în funcție de pH, procentul de argilă, natura mineralului argilos. În sol potasiul este extrem de răspândit, însă doar 1-3% din totalul potasiului din sol reprezintă potasiul schimbabil din soluția solului.
Potasiul mobil din sol (K-AL), se află în proporție de peste 90% din K schimbabil al solului, în această formă fiind introdus și K solubil în apă.
Prin analiza chimică a probelor de sol prelucrate înaintea fertilizării s-a stabilit concentrația de potasiu mobil de 180 ppm, valoare ce se înregistrează în limite normale de aprovizionare a solului (tabelul 4.4).
Figura. 4.3 Influența fertilizării culturii de porumb asupra conținutului
de potasiu mobil (K-AL) din sol
Asa cum observăm din figura 4.3 , administrarea acestor ansambluri de îngrășăminte au remediat concentrația potasiului din sol, pe parcele cultivate cu porumb și fertilizate cu nitrofosfat (18-46-0) unde conținutul de potasiu mobil din sol a crescut spre deosebire de varianta martor cu 6 ppm K-AL în anul 2012 (de la 180 ppm K-AL la 186 ppm) .
Fertilizarea cu îngrășământul NPK 16-20-0 are valori mai scăzute spre deosebire de celelalte două sortimente. Față de varianta martor, valorile obținute în anii 2012-2013 sunt cu 5, respectiv 10 ppm K-AL mai scăzute, iar în 2014 se observă o majorare cu 5 ppm K-AL.
În cazul fertilizării cu nitrofosfat (20-20-0), conținutul de potasiu mobil a rămas constant în anii 2012-2013 (180 ppm K-AL) , iar în anul 2014 a crescut cu 15 unități ( de la 160 ppm în situația inițială la 175 ppm).
Tabelul 4.4
Caracterizarea solurilor după conținutul în potasiu
(după: Davidescu, 1999, citat de Volf, 2008)
*Aceleasi limite si pentru culturile intensive pe soluri lutoase
Potasiul este un element indispensabil metabolismului plantei, participând în sinteza proteinelor și sinteza aminoacizilor.
Plantele bine furnizate cu potasiu utilizează mai puțină apă, diminuează coeficientul de transpirație pentru realizarea unității de substanță, stabilește asimilarea mai profundă a bioxidului de carbon; reglează absorbția azotului de către plante, cu un rol deosebit în oxidarea amoniacului, iar în situația nutriției nitrice, scăderea nitraților.
Deosebind valorile conținutului de fosfor mobil din sol, atât în fază incipientă cât și după fertilizare cu valorile din tabelul 4.3 putem afirma că solul menit cercetării se înregistrează într-o stare normală de aprovizionare pentru cultura de câmp.
4.2 Evoluția producțiilor sub impactul fertilizărilor chimice
Analiza influenței fertilizării cu îngrășăminte complexe asupra culturii porumbului s-a desfășurat pe parcursul a trei ani și anume 2012-2013-2014 în cadrul amplasamentului din Ferma Ezăreni Iași. Aceasta analiză își propune să determine influența îngrășămintelor NPK 16-20-0, 18-46-0 și 20-20-0 asupra fertilității solului, cât și asupra producțiilor.
În privința influenței asupra producțiilor culturii luate în cercetare s-a remarcat că pentru anul 2012, cultura fiind produsă în sistem neirigat, nu s-au putut înregistra producțiile, fapt datorat secetei prelungite, care s-a realizat în lunile de vară, în mod deosebit în lunile iunie și iulie.
În acest timp , plantele de porumb au fost surprinse de secetă în fenofaza nivelului 6-7-8 frunze, înainte de înflorit, când s-au oprit din creștere . În faza incipientă și-au pierdut turgescența, au fost sesizate pete necrotice pe frunze care au demers ulterior și pe tulpini, înglobând întreaga plantă și atribuindu-i un aspect uscat, casant.
Producțiile înregistrate pe anii 2013-2014 sunt următoarele (tabelul 4.5)
Tabelul 4.5
Producții Kg/ha 2013-2014
Pornind de la aceste valori putem reprezenta grafic influența fertilizării cu îngrășăminte
complexe asupra producției de porumb luate în studiu în anii 2013-2014.
Figura 4.4 Influența fertilizării cu îngrășăminte complexe asupra producției
de porumb amplasamentul Fermei Ezăreni
După cum se observă, în anii 2013-2014, cele mai ridicate sporuri de producție la porumb, se realizează prin fertilizarea cu îngrășământul NPK 18-46-0, pe parcelele fertilizate cu acesta înregistrându-se valori de 4580 kg/ha, respectiv 4650 kg/ha, față de 3240 kg/ha și 3028 kg/ha în siutația inițială (martor).
CONCLUZII
Amplasamentul în care s-a efectuat cercetarea îl constituie Ferma didactică Ezăreni aparținând USAMV – Iași fiind într-o regiune cu climă temperată determinată de climatului stepei rusești, cu precipitații anuale de 517 mm, iar temperatura medie a aerului este situată în jurul valorii de 10,1°C.
Studiul a urmărit examinarea stării de fertilitate a solurilor pe durata a trei ani 2012, 2013 și 2014 sub incidența fertilizării cu îngrășăminte complexe prin stabilirea indicilor agrochimici principali ai solului ( conținutul în macronuțrienti de prim rang, în forme accesibile, pH, respectiv dozarea azotului total din sol, poatsiului accesbil și fosforului accesibil).
În final s-a înscris producția atât din punct de vedere cantitativ, cât și calitativ, pe scheme de management și ani a fertilizatorilor, (respectiv moment de aplicare, doze etc.)
Ținând cont de toate aceste considerenre și determinând rezultatele experimentale putem stabili următoarele concluzii:
1. Folosirea îngrășămintelor complexe, pentru cultura porumbului au dus încă din primul an de fertilizare, la evoluția stării generale de fertilitate a solurilor amplasamentului, lucru evidențiat în valorile indicilor agrochimici determinați în plantă și în sol în nivelul producțiilor obținute. În cel de-al doilea și al treilea an indicii care definesc starea de fertilitate a solului au înscris valori mai mari față de anul anterior și față de situația inițială.
2. Modificarea semnificativă a pH-ului solului nu a fost influențată de fertilizarea acestuia cu îngrășăminte complexe, indiferent de categoria de îngrășământ utilizat, și s-a încadrat în limitele slab acid către slab alcalin.
3. Conținutul în humus al solurilor s-a situat la o stare de asigurare medie, schimbarea acestuia având loc în soluri de fel în timp și mai ales cauzată aportului de materie organică.
4. Fertilizarea cu cele trei categorii de îngrășăminte complexe, a determinat evoluția stării de asigurare a solurilor în macronutrienții de prim rang, azot, fosfor și potasiu, pentru parcelele fertilizate, față de parcelele nefertilizate. Creșterile acestora au fost însă determinate de categoria de îngrășământ, rezultând faptul că nivelul concentrației de macronutrienți din sol s-a ridicat în raport cu cuprinsul în substanță activă a fertilizatorilor, lucru explicabil datorită unei stări de fertilitate incipientă a solurilor scazută către medie.
5. Fertilizarea parcelelor cu îngrășământul nitrofosfat (20-20-0) a indicat la cultura porumbului, sporirea concentrației de azot asimilabil la o valoare ridicată față de valorile rezultate la parcelele fertilizate cu celelalte categorii de îngrășăminte.
6. Fosforul asimilabil din sol a înscris valori mai ridicate prin fertilizarea culturii de porumb cu îngrășământul NPK 18-46-20.
7. Se constată o concentrație mai mare a potasiului în parcela fertilizată cu NPK 18-46-0 spre deosebire de celelalte două catgorii de îngrășăminte, fapt ce poate fi reflectat prin interacțiunea dintre ionii fosforici și ionii de potasiu, din soluția solului, aceștia mărind ulterior accesibilitatea îngrășămintelor cu fosfor.
8. Producția la cultura porumbului, în anul întâi de fertilizare, a fost compromisă în totalitate din cauza secetei. Se constată totuși că producțile înregistrate în anii 2013-2014 au crescut la aplicarea sortimentelor de îngrășăminte folosite.
BIBLIOGRAFIE
1. Avarvarei I., Davidescu Velicica, Goian M., Mocanu R., Caramete C., Rusu
M., 1997 – Agrochimie, Editura Sitech, Craiova.
2. Avarvarei I., Volf M, 2007 – Metodologia recunoașterii amendamentelor de sol
si a îngrășămintelor chimice, Editura „Ion Ionescu de la Brad”, Iași.
3. Axinte M., si colab. 2005 – Fitotehnie , Editura „Ion Ionescu de la Brad”, Iasi.
4. Bîlteanu Gh., Bârnaure V., 1979 – Fitotehnie, Editura. Ceres, București
5. Borlan Z. și colab., 1994 – Fertilitatea si fertilizarea solurilor. (Compendiu de
agrochimie). Editura. Ceres, Bucuresti
6. Borlan Z., Hera Cr., Aurelia Ghidia, Pasc I., Condei Gh., Stoian L., Eugenia
Jidav, 1982 – Tabele si nomograme agrochimice, Editura Ceres, București
7. Chiriță C., 1974 – Ecopedologie cu baze de pedologie generală, Editura Ceres,
București.
8. Davidescu D., Davidescu Velicica, 1992 – Agrochimia horticolă. Editura
Academiei Române, București.
9. Davidescu D., Davidescu Velicica, 1999 – Compendium agrochimic, Editura
Academiei Române, București
10. Filipov F., 2006 – Pedologie , Editura Ion Ionescu de la Brad, Iași
11. Hera Cr., s.a., 1980 – Ghid pentru alcătuirea planurilor de fertilizare, Editura
Ceres, București.
12. Hera Cr., s.a., 1984 – Asigurarea azotului necesar culturilor agricole, Editura
Ceres, București.
13. Jităreanu D., 2007 – Fiziologia plantelor, Editura „Ion Ionescu de la Brad”, Iasi.
14. Lixandru Gh., 1975 – Agrochimie, Institutul Agronomic Iași.
15. Lixandru Gh., 1990 – Agrochimie, Editura Didactică si Pedagogică, București.
16. Mogârzan Aglaia si colab., 2004 – Fitotehnie, Editura „Ion Ionescu de la Brad”,
Iași.
17. Roman Gh., Tabără V., Robu T., Pîrsan P., Axinte M., Stefan Marin, Morar
Gv., Cernea Slvstr., 2011 – Fitotehnie vol. I , Editura Universitară, București
18. Rusu M., Marilena Mărghitaș, Tania Mihăiescu, Adelina Dumitras, I. Oroian,
2005 – Tratat de agrochimie, Ed. Ceres, București;
19. Samuil C. 2010, – Tehnologii generale vegetale, Editura „Ion Ionescu de la Brad”,
Iași.
20. Țârdea C., Avarvarei I., 1987 – Agrochimie, Editura "Ion Ionescu de la Brad", Iași.
21. Volf Mariana, 2008 – Agrochimie, Ed. Renaissance, București
22. Vrânceanu Al. V. și colab., 1974 – Floarea soarelui, Editura Academiei,
București
23. Zaharia M, 2011 – Tehnologia culturilor de câmp, Editura „Ion Ionescu de la
Brad”, Iași.
24. *** Cereale și Plante tehnice, nr.1/2005
25. *** Cereale și Plante tehnice, nr.7/2005
26. *** Cereale și Plante tehnice, nr.10/2008
27. *** Cereale și Plante tehnice, nr.1-2/2009
28. *** Cereale și Plante tehnice, nr.5/2010
29. *** http://apmis.anpm.ro/upload/106369_starea%20mediului%202012.pdf
30. *** http://www.incda-fundulea.ro/anale/75/75.10.pdf
31. *** http://www.azomures.com/produse/ingrasaminte-complexe-npk/ingrasamantcomplex-
20-20-0.html
32. *** http://www.google.com/earth
BIBLIOGRAFIE
1. Avarvarei I., Davidescu Velicica, Goian M., Mocanu R., Caramete C., Rusu
M., 1997 – Agrochimie, Editura Sitech, Craiova.
2. Avarvarei I., Volf M, 2007 – Metodologia recunoașterii amendamentelor de sol
si a îngrășămintelor chimice, Editura „Ion Ionescu de la Brad”, Iași.
3. Axinte M., si colab. 2005 – Fitotehnie , Editura „Ion Ionescu de la Brad”, Iasi.
4. Bîlteanu Gh., Bârnaure V., 1979 – Fitotehnie, Editura. Ceres, București
5. Borlan Z. și colab., 1994 – Fertilitatea si fertilizarea solurilor. (Compendiu de
agrochimie). Editura. Ceres, Bucuresti
6. Borlan Z., Hera Cr., Aurelia Ghidia, Pasc I., Condei Gh., Stoian L., Eugenia
Jidav, 1982 – Tabele si nomograme agrochimice, Editura Ceres, București
7. Chiriță C., 1974 – Ecopedologie cu baze de pedologie generală, Editura Ceres,
București.
8. Davidescu D., Davidescu Velicica, 1992 – Agrochimia horticolă. Editura
Academiei Române, București.
9. Davidescu D., Davidescu Velicica, 1999 – Compendium agrochimic, Editura
Academiei Române, București
10. Filipov F., 2006 – Pedologie , Editura Ion Ionescu de la Brad, Iași
11. Hera Cr., s.a., 1980 – Ghid pentru alcătuirea planurilor de fertilizare, Editura
Ceres, București.
12. Hera Cr., s.a., 1984 – Asigurarea azotului necesar culturilor agricole, Editura
Ceres, București.
13. Jităreanu D., 2007 – Fiziologia plantelor, Editura „Ion Ionescu de la Brad”, Iasi.
14. Lixandru Gh., 1975 – Agrochimie, Institutul Agronomic Iași.
15. Lixandru Gh., 1990 – Agrochimie, Editura Didactică si Pedagogică, București.
16. Mogârzan Aglaia si colab., 2004 – Fitotehnie, Editura „Ion Ionescu de la Brad”,
Iași.
17. Roman Gh., Tabără V., Robu T., Pîrsan P., Axinte M., Stefan Marin, Morar
Gv., Cernea Slvstr., 2011 – Fitotehnie vol. I , Editura Universitară, București
18. Rusu M., Marilena Mărghitaș, Tania Mihăiescu, Adelina Dumitras, I. Oroian,
2005 – Tratat de agrochimie, Ed. Ceres, București;
19. Samuil C. 2010, – Tehnologii generale vegetale, Editura „Ion Ionescu de la Brad”,
Iași.
20. Țârdea C., Avarvarei I., 1987 – Agrochimie, Editura "Ion Ionescu de la Brad", Iași.
21. Volf Mariana, 2008 – Agrochimie, Ed. Renaissance, București
22. Vrânceanu Al. V. și colab., 1974 – Floarea soarelui, Editura Academiei,
București
23. Zaharia M, 2011 – Tehnologia culturilor de câmp, Editura „Ion Ionescu de la
Brad”, Iași.
24. *** Cereale și Plante tehnice, nr.1/2005
25. *** Cereale și Plante tehnice, nr.7/2005
26. *** Cereale și Plante tehnice, nr.10/2008
27. *** Cereale și Plante tehnice, nr.1-2/2009
28. *** Cereale și Plante tehnice, nr.5/2010
29. *** http://apmis.anpm.ro/upload/106369_starea%20mediului%202012.pdf
30. *** http://www.incda-fundulea.ro/anale/75/75.10.pdf
31. *** http://www.azomures.com/produse/ingrasaminte-complexe-npk/ingrasamantcomplex-
20-20-0.html
32. *** http://www.google.com/earth
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Influenta Fertilizarii Minerale Asupra Evolutiei Starii DE Fertilitate A Solului Si Asupra Productiei, Pentru O Cultura DE Porumb (ID: 121666)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.