Infiintarea Unei Plantatii de Prun In Sistem Intensiv pe O Suprafata de 4 Hectare In Localitatea Ocna Sibiului, Judetul Sibiu

Înființarea unei plantații de prun în sistem intensiv pe o suprafață de 4 hectare în localitatea Ocna Sibiului, județul Sibiu

CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL I. Prezentare generală.

1.1.Importanța culturii prunului și valoarea alimentară a fructelor

1.2.Originea și arealul de cultură

1.3.Principalele specii ale genului Prunus

1.4.Particularitățile biologice ale prunului

1.4.1.Creșterea și rodirea

1.4.2.Sistemul radicular

1.4.3.Sistemul aerian. Tulpina

1.4.4.Coroana

1.4.5.Ramurile de rod la prun

1.4.6.Mugurii

1.4.7.Frunzele

1.4.8.Florile

1.4.9.Fructul

1.4.10.Sămânța

1.5.Perioadele ciclului anual de creștere

1.5.1.Fenofazele mugurilor vegetativi

1.5.2.Fenofazele mugurilor florali

1.5.3.Polenizarea

1.5.4.Creșterea și maturarea fructelor

1.6.Cerințele prunului față de factorii de mediu

1.6.1Temperatura

1.6.2.Lumina

1.6.3.Apa

1.6.4.Solul

1.7.Cultura prunului pe plan mondial și în România

1.8.Realizări privind sortimentul de soiuri de prun

CAPITOLUL II. Înființarea plantației.

2.1.Localizarea și descrierea zonei de amplasare

2.1.1.Factori climatici

2.2.Înființarea și întreținerea plantației de prun până la intrarea pe rod

2.2.1.Alegerea soiurilor

2.2.2.Alegerea portaltoiului

2.2.3.Stabilirea sistemului de cultură

2.3.Pregătirea terenului

2.3.1.Defrișarea speciilor lemnoase

2.3.2.Fertilizarea de bază a terenului

2.3.3.Desfundatul terenului

2.4.Plantarea

2.4.1.Pichetarea

2.4.2.Epoca de de plantare

2.4.3.Săparea gropilor

2.4.4.Pregătirea materialului săditor pentru plantare

2.4.5.Mocirlirea

2.4.6.Plantarea propriu-zisă

CAPITOLUL III. Întreținerea plantației de prun până la intrarea pe rod

3.1.Întreținerea plantației de prun în primul an de la plantare

3.2.Întreținerea plantației de prun în anul 2 de la plantare

3.3.Întreținerea plantației de prun în anul 3 de la plantare

3.4. Întreținerea plantației de prun în anul 4 de la plantare

CAPITOLUL IV. Tehnologia de cultură a plantației de prun pe rod

4.1.Lucrările solului în plantațiile pe rod

4.2.Tăierile de rodire și fructificare

4.3.Combaterea bolilor și dăunătorilor

CAPITOLUL V. Recoltarea, păstrarea și valorificarea prunelor

CAPITOLUL VI. Utilaje folosite în plantația pomicolă

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE

Pomicultura face parte din principalele sectoare ale horticulturii care se ocupă cu studiul, cercetarea și cunoașterea particularităților biologice și ecologice ale speciilor pomicole. Are ca obiectiv stabilirea măsurilor tehnologice corespunzătoare în scopul obținerii unor recolte de fructe mari și de calitate superioară.

Pomicultura constituie un domeniu al resurselor agricole prin care rezultă obșinera unor sortimente de produse agricole – fructele -, vitale existenței umane. Valoarea alimentară ridicată a fructelor și necesitatea acestora în consumul omului, constituie obiectivul principal al cultivării speciilor pomicole.

Cultura prunului în economia pomicolă mondială ocupă locul 4 după măslin, măr și citrice. În unele țări cultura prunului ocupă locul I, deoarece nu este foarte pretențios față de condițiile pedoclimatice și se cultivă mai ușor.

CAPITOLUL I.

Prezentare generală.

Importanța culturii prunului și valoarea alimentară a fructelor.

Cultura prunului este o cultură de mare interes producția sa situându-se la aproximativ 9 mil.de tone anual.

Prunele se pastrează cel mai bine prin refrigerare, mult mai bine decât alte sâmburoase. Astfel ele își mențin gustul, aroma chiar și culoarea pentru o perioadă mai lungă de timp.

Altă caracteristică pozitivă a culturii prunului ar fi aceea că intrarea pe rod a pomilor se face după 4-5 ani de la plantare lucru datorat creșterii și dezvoltării rapide. Pe lângă importanța economică unele specii de prun au o foarte mare valoare decorativă, aceștia putând fi folosiți pentru înfrumusețarea unor spații verzi. Dintre speciile cu importanță decorativă amintim: Prunus piscardi și Prunus insitiția var.pendula.

O altă însușire a prunului ar fi aceea că în timpul înfloritului este o importantă sursă meliferă.

Un mare dezavantaj ar fi durata de păstrare scurtă a fructelor, în comparație cu merele, perele sau gutuile. Cele mai bune metode de păstrare ale prunelor sunt referigerarea și deshidratarea.

Pulpa prunelor reprezintă 94-95% din greutatea fructelor, restul fiind sâmburele și pielița. Miezul sâmburilor de prună conține multe substanțe grase, albuminoide și hidrocarbonate.

Tabelul 1.1.

Valoarea nutritivă a 100g prune proaspete și deshidratate(valori medii)

1.2. Originea și arealul de cultură.

Cele peste 3000 de soiuri de prun existente în lume au origini foarte diferite, majoritatea soiurilor din zona temperată provenind din speciile Prunus domestica și Prunus insitiția.

O grupă aparte de soiuri provin din hibridări:

Plumcot (prun x cais)

Pluot(plumcot x prun)

Aprium (plumcot x cais)

Cultura de prun este răspândită mai mult în jumătatea de sud a zonei de climă temperată, cu precădere în emisfera nordică. În zona temperată a emisferei sudice, speciile sălbatice de prun aproape nu sunt cunoscute, în aceste zone cultivându-se soiuri aduse din emisfera nordică. Prunul se cultivă îndeosebi în țările care prin tradiție valorifică prunele nu numai prin consum în stare proaspătă, ci mai ales prin uscare, preperare de marmalade, prin distilare, etc.

1.3.Principalele specii ale genului Prunus.

Speciile de prun, cu toate soiurile cultivate, fac parte din fam. ROSACEAE, subfam. PRUNOIDEAE, genul PRUNUS L.

Dintre cele circa 30 de specii cunoscute ale genului Prunus, pentru pomicultură prezintă interes doar o parte.Dintre ele amintim:

Prunul comun (Prunus domestica), denumit și prun vânăt. Prunul comun este reprezentat printr-un număr de peste 1000 de soiuri, dintre care cele mai valoroase sunt prunele vinete (Vinete românești, Vinete de Italia, Tuleu gras, Agen, Stanley, etc.). Soiurile de prun comun cresc sub formă de pomi sau formă arbustoidă, înalți de 3-4 până la10-12m.

Prunul comun se subîmparte în următoarele 3 subspecii:

Insititia

Italica

Oeconomica

Sistemul radicular al prunului este superficial adaptat la solurile subțiri și umede. Scoarța trunchiului și a ramurilor este de culoare cenișie-roșiatică. Lăstarii sunt glabrii, inițial slab pubescenți. Frunzele sunt de formă și mărime variată, eliptice sau obovate, cu marginea crestată.

Florile sunt mici, de culoare alb-verzuie, așezate câte 1-3 într-o inflorescentă și se deschid odată cu frunzele, mai rar înaintea înfrunzitului.

Fructele prunului comun sunt de asemenea variate ca formă, mărime și culoare. În greutate ele oscilează între 15-90g; forma poate fi turtită, elipsoidală, eliptică; culoarea este predominant vânătă, dar poate fi și verde, galbenă sau roșie. Pulpa este suculentă și dulce. Sâmburele este alungit și turtit lateral, iar sămânța este albă și amară la gust.

Prunul comun se înmulțește prin drajoni și semințe, iar cele mai multe soiuri superioare se înmulțesc prin altoire.

Principalele zone de cultură ale prunului pe glob sunt în țările balcanice și mediteraneene, cele din Europa centrală și occidentală și partea europeană a Rusiei.

Scoldușul (Prunus insitiția). Este o specie răspândită în zona climei temperate din Europa și Asia. În America este mult mai răspândit decât prunul obișnuit, datorită faptului că plantele sunt mai rezistente la ger și secetă. În țara noastra se intâlnește în flora spontană sau cultivat prin grădini.

La P.insititia se deosebesc 3 varietăți, și anume:

Varietatea italica

Var. Syriaca

Var. nigra

Scoldușul crește sub formă de pomi sau arbustoizi spinoși cu coroana mai deasă decât a prunului comun. Tulpina ramifică ușor și prezintă spini. Scoarța este de culoare cenușie, la început nedeta, iar mai târziu crapă longitudinal. Lăstarii sunt pubescenți și au internodiile scurte. Frunzele sunt mici subțiri de culoare verde închis, de formă obovată până la eliptică.

Florile sunt și ele mici, grupate câte 2 cu pedunculul subțire. Fructele sunt de formă sferică, rotundă sau alungită cu sîmburele ovoid și bombat.

Înmulțirea se realizează atât prin sâmburi cât și pe cale vegetetivă, prin drajoni. În cazul înmulțirii generative își păstrează foarte bine caracterele ereditare.

Prunus insititia a fost folosit în lucrări de hibridare prin care au fost create soiurile Renclod, Cernosliv și altele.

Corcodușul sau mirobolanul (Prunus cerasifera). În stare sălbatică corcodușul crește în Caucaz, unde formează masive întregi, în Asia Mică, Asia Centrală și de asemenea în țările balcanice. La noi în țarăse găsește în județele Cluj, Hunedoara, Olt, București etc.

Corcodușul este un pom puternic ramificat, înalt de 5-6m, putând ajunge chiar la înălțimi de 12m, poate crește și sub formă de arbustoid sau chiar arbust.

Sistemul radicular este adaptabil la diferite tipuri de sol, încât crește bine atît pe solurile umede cat și pe cele uscate. Cu toate acestea nu este destul de rezistent la secetă.

Coroana este alungită, cu ramurile aplecate când sunt încărcate cu fructe. Lăstarii sunt glabrii, culoarea ramurilor tinere fiind roșcată-cafenie iar a celor bătrâne este cenușie. Lemnul este albicios și destul de tare.

Frunzele variază ca formă de la ovate și obovate până la eliptice și lanceolate, cu vârful acut și marginile neregulate. Florile sunt mici de culoare albă grupate câte una mai rar două.

Fructele sunt glabre, de mărime variată, în general mici (15-25mm diametru), de culoare galbenă, roșie sau chiar neagră. Sâmburele este de formă ovoidă cu șanțul dorsal întotdeauna prezent.

Corcodușul rodește extrem de abundent și aproape în fiecare an. Este unul dintre portaltoii întrebuințați la scară largă pentru speciile de sâmburoase ca prunul, caisul și piersicul.

Porumbarul (Prunus spinosa). În stare sălbatică prumbarul crește în toată Europa, mai ales în partea de sud și sud-est, de asemenea în Africa de nord și într-o mai mică măsură în Asia. La noi se gasește cu precădere în zona dealurilor.

Este un arbust cu o înălțime de 1-5 m, ce ramifică puternic formând ramuri strâmbe și ghimpoase. Arbustul drajonează destul de bine ceea ce constituie un defect în cultură.

Frunzele sunt mici, scurt pețiolate și cu marginile serate. Florile apar câte una din fiecare mugure florifer și sunt de culoare albă.

Fructele sunt mici sferice, de culoare vânătă cu gust foarte astingent, se pot consuma doar la supracoacere. Se folosesc cel mai mult în industrie la preperarea de dulcețuri, oțet sau lichior.

Porumbarul este foarte rezistent la ger și secetă, și de asemenea se adaptează foarte bine la diferite tipuri de sol. Pe lângă folosirea ca material de încrucișare, porumbarul mai este folosit și ca portaltoi pentru unele soiuri pitice de piersic, prun și cais.

1.4.Particularitățile biologice ale prunului

1.4.1.Creșterea și rodirea.

Prunul crește repede în primii ani de viață, intră rapid pe rod însă durata de viață este mai mică cu mult decât a mărului și părului. Multe plantații nu mai produc rentabil după vârsta de 25-30 de ani, dar in condițiile unei agrotehnici superioare, prunul poate rodi regulat și rentabil până la varsta de 40 de ani.

Începutul fructificării prunului depinde de soi și de portaltoi, el fiind o specie precoce și foarte productivă. Unele soiuri încep să rodească la vârsta de 3 ani (Centenar, Silvia, Tuleu gras), altele la vârstade 4 ani (Anna Späth, Agen, Renclod) sau chiar la 5 ani (Gras românesc, Gras ameliorat).

Prin utilizarea de portaltoi de vigoare mijlocie și mică se poate determina intrarea pe rod mai timpuriu, chiar din anul III, iar producțiile economice obținându-se din anul V.

1.4.2.Sistemul radicular

Sistemul radicular al prunului este puternic dezvoltat, reprezentând până la 30-40% din masa totală a pomului. Ca și la celelalte specii de pomi fructiferi lungimea rădăcinilor poate depăși raza coroanei de 2-3 ori. Majoritatea rădăcinilor (80-90%) au direcția de creștere aproape orizontală, găsinduare sălbatică prumbarul crește în toată Europa, mai ales în partea de sud și sud-est, de asemenea în Africa de nord și într-o mai mică măsură în Asia. La noi se gasește cu precădere în zona dealurilor.

Este un arbust cu o înălțime de 1-5 m, ce ramifică puternic formând ramuri strâmbe și ghimpoase. Arbustul drajonează destul de bine ceea ce constituie un defect în cultură.

Frunzele sunt mici, scurt pețiolate și cu marginile serate. Florile apar câte una din fiecare mugure florifer și sunt de culoare albă.

Fructele sunt mici sferice, de culoare vânătă cu gust foarte astingent, se pot consuma doar la supracoacere. Se folosesc cel mai mult în industrie la preperarea de dulcețuri, oțet sau lichior.

Porumbarul este foarte rezistent la ger și secetă, și de asemenea se adaptează foarte bine la diferite tipuri de sol. Pe lângă folosirea ca material de încrucișare, porumbarul mai este folosit și ca portaltoi pentru unele soiuri pitice de piersic, prun și cais.

1.4.Particularitățile biologice ale prunului

1.4.1.Creșterea și rodirea.

Prunul crește repede în primii ani de viață, intră rapid pe rod însă durata de viață este mai mică cu mult decât a mărului și părului. Multe plantații nu mai produc rentabil după vârsta de 25-30 de ani, dar in condițiile unei agrotehnici superioare, prunul poate rodi regulat și rentabil până la varsta de 40 de ani.

Începutul fructificării prunului depinde de soi și de portaltoi, el fiind o specie precoce și foarte productivă. Unele soiuri încep să rodească la vârsta de 3 ani (Centenar, Silvia, Tuleu gras), altele la vârstade 4 ani (Anna Späth, Agen, Renclod) sau chiar la 5 ani (Gras românesc, Gras ameliorat).

Prin utilizarea de portaltoi de vigoare mijlocie și mică se poate determina intrarea pe rod mai timpuriu, chiar din anul III, iar producțiile economice obținându-se din anul V.

1.4.2.Sistemul radicular

Sistemul radicular al prunului este puternic dezvoltat, reprezentând până la 30-40% din masa totală a pomului. Ca și la celelalte specii de pomi fructiferi lungimea rădăcinilor poate depăși raza coroanei de 2-3 ori. Majoritatea rădăcinilor (80-90%) au direcția de creștere aproape orizontală, găsindu-se în stratul superficial al solului (10-60 cm). Doar o mică parte din rădăcini au creștere verticală, ele asigurând necesarul de apă din perioadele secetoase ale verii.

În general sistemul radicular al prunului este destul de superficial, greutatea principală situându-se la adâncimea de 25-30 cm. Dacă solul este întreținut ca ogor lucrat atunci rădăcinile pot pătrunde până la 40-60 cm. Rădăcinile active ale prunului sunt în general subțiri și lungi. Pe nisipuri în stratul de la suprafață (0-15cm), nu se întâlnesc decât foarte puține rădăcini, datorită uscării excesive a solului.

Masa radiculară a prunului scade de la trunchi spre periferia coroanei, unde se găsesc cele mai multe rădăcini active. Cunoașterea acestui fapt are o mare importanță pentru stabilirea modului de administrare a îngrășămintelor organice și chimice.

Caracteristic unor soiuri de prun dar și porumbarului este formarea pe rădăcini a unor muguri adventivi ce dau naștere drajonilor, prin care pomii pot fi înmulțiți vegetativ, obținându-se astfel material săditor pe rădăcini proprii.

Ca și la alte specii pomicole, pe rădăcinile de prun se dezvoltă asociații simbiotice, numite micorize.

Creșterea rădăcinilor pe parcursul unui an se realizează diferit, în funcție de anotimp și temperatură, astfel:

Vara și iarna, creșterea este redusă sau chiar oprită din cauza secetei și a temperaturilor scăzute

Primăvara, când temperatura din sol este peste0,5-0,8 oC, rădăcinile cresc și ating un maxim până în luna iulie

Toamna, începând cu luna septembrie rădăcinile încep din nou să crească atingând al doilea maxim, creștere ce durează până la căderea frunzelor.

Intensitatea maximă de creștere a rădăcinilor este atunci când în sol se atinge

temperatura de 16-18 °C. Calusarea începe la temperatura de 6-8 °C , temperatura optimă fiind de 16-22 °C.

Cunoscând ritmul creșterii sistemului radicular, ne dăm seama că cel mai bun moment pentru palntarea pomilor este toamna sau primăvara devreme.

1.4.3.Sistemul aerian.Tulpina

Creșterea tulpinii prunului se realizează până la înălțimea de 4-7 m, lucru ce depinde de

portaltoi, soi, agrotehnica aplicată, ș.a. În primii ani de viață prunul creste foarte repede, în pepeiniere unele soiuri atingând 2-3 m înălțime.

După vigoare soiurile de prun pot fi clasificate astfel:

vigoare redusă: Vânăt de Italia, Stanley;

vigoare mijlocie: Centenar, Anna Späth, Carpatin, Silvia, Superb, Minerva, Agen 707;

vigoare mare: Rivers timpuriu, Tuleu gras, Tuleu dulce, Gras ameliorat, Albatros.

Influența portaltoiului se resfrânge asupra vigorii întregului pom, diminuând sau accentuând sau diminuând vigoarea soiului. La prun, trunchiul poate fi torsionat (Bosniac), sau netorsionat (Vânăt românesc, Tuleu gras), cu scoarța netedă (Tuleu gras, AnnaSpath) sau cu ritidom adânc brăzdat (Giant plum).

1.4.4.Coroana

Coroana prunului poate varia de la un soi la altul, putându-se întâlni următoarele forme:

Piramidală (Tuleu gras, Tuleu timpuriu, Tuleu dulce, Silvia, Minerva)

Invers piramidală (Anna Späth, Renclod, Albatros)

Foarte îngustă (Prunus simonis)

Globuloasă sau sferică (Diana, Centenar, Carpatin,Agen, Pescăruș)

Fusiformă (Record)

Răsfirată (Victoria, Renclod verde).

Diametrul coroanei în perioada de rodire maximă poate ajunge la 4-7 m.

1.4.5. Ramurile de rod la prun

Prunul rodește pe ramuri buchet, ramuri mijlocii și ramuri lungi cu vârsta de 1 an, ramuri care pot fi ramificate su neramificate. În vederea cunoașterii procesului de fructificare și al formării coroanelor, vor fi descrise în continuare ramurile de rod specifice prunului.

a.Pintenul – este o ramură scurtă de 0,5-5 cm, ce are în vârf un mugure vegetativ bine dezvoltat și 2-5 muguri axilari nedezvoltați. Este întâlnită mai ales la pomii tineri înainte de intarea pe rod, dar poate fi prezentă și la pomii roditori.

b.Ramura buchet – are o lungime cuprinsă între 0,5-5 cm ca și la pinten, dar spre deosebire de acesta prezintă câțiva muguri floriferi așezați lateral și foarte aproape unul de altul, iar la vârf, prezintă un mugure vegetativ. Ramura buchet de prun are o durată de viață de 3-6 ani, după care se usucă, determinând degarnisirea prematură a ramurii de schelet care se găsește.

Pe unele ramuri buchet în afara mugurelui terminal se mai pot forma și lateral 1 sau 2 muguri tot vegetativi. În acest caz, anul următor va rezulta o ramură ramificată (buchet ramificat), specifică prunului.

c.Ramura mijlocie – se deosebește de ramura buchet atât prin lungimea ei, 5-15 cm cât și prin așezarea mai depărtată a mugurilor vegetativi. În vârf se formează un mugure vegetativ, iar în lateral muguri vegetativi și muguri floriferi solitari sau în grupe de muguri. Într-un grup de muguri unul singur este vegetativ restul 1-3 sunt floriferi. Având muguri vegetativi laterali, anul următor ramura mijlocie ca și ramura buchet devine ramificată. Durata de viață este tot scurtă (3-6 ani mai rar 7-8 ani).

d.Ramura lungă – se află în prelungirea ramurilor de schelet, mai ales în perioada de formare a scheletului și, ca organizare morfologică, prezintă spre baza ei muguri floriferi situați solitar sau în grupe, iar pe cea mai mare parte din suprafața ei se formează numai muguri vegetativi. Are o lungime de la 15 cm până la 50-60cm sau chiar mai mult.

e.Ramura spin – se întâlnește numai la unele soiuri în special la cele din familia Tuleului (Tuleu gras, Tuleu dulce, etc.) și la corcoduș.

La prun, buchetele reprezintă 59% din totalul formațiunilor de rod, după care urmează ramurile mijlocii (33%) și ramurile lungi (8%)

Cunoașterea specificului de de fructificare are o importanță deosebită în aplicarea tăierilor diferențiate în funcție de soiuri.

1.4.6.Mugurii

Sunt organe cu funcții complexe și cu rol deosebit de important. După secționarea în lungime se constată că unii conțin primordiile pentru a forma frunze și lăstari, iar alții pentru a forma flori și fructe sau ambele.

După organele pe care le conțin și le formează când pornesc în vegetație mugurii pot fi:

Mugurii vegetativi;

Mugurii floriferi;

Mugurii micști.

La prun mugurii pot fi de mărimi diferite, de formă ovoconică, alungită, bombată, ascuțită la vârf, de culori variate de la castanie, cafenie-roșcată și chiar brună-roșiatică.

1.4.7.Frunzele

Dintre toate organele pomilor, frunzele controlează în cea mai mare măsură creșterea și fructificarea.

În frunze au loc cele mai importante procese de transformare a substanțelor anorganice în substanțe organice, se formează substanțele regulatoare ale creșterii și fructificării, au loc schimburile de gaze.

În condițiile asigurării în optim a celorlalți factori de producție, recolta depinde de suprafața aparatului foliar al plantei și de starea sanitară a acestuia.

Frunza la prun este completă, alcătuită din limb, pețiol și teacă. Frunzele sunt de mărime și formă variată, eliptice sau obovate, destul de groase, cu marginea crenată sau serată și cu pețiolul destul de gros.

1.4.8.Florile

Florile sunt mici, cu pedunculi subțiri și scurți, așezate câte 1-3 într-o inflorescență și se deschid odată cu frunzele, mai rar înainte de înfrunzit.

Florile au petalele de culoare albă (Stanley, Tuleu gras, Gras românesc), alb- verzui (Anna Späth, Vânăt românesc) sau alb-crem (Agen 707, Renclod Althan). Sunt hermafrodite, având 20-30 de stamine și un ovar unilocular interior așezat sub nivelul învelișului floral.

1.4.9.Fructul

Fructul la prun este o drupă.

Mărimea fructelor – variază în funcție de soi și de agrotehnica aplicată. După mărime prunele se clasifică astfel: mici (sub 30 g ), mijlocii ( 30-40 g ), mari ( 40-50 g ) și foarte mari ( peste 50 g ).

Forma fructelor – cele mai frecvente forme la prune sunt: sferică ( la soiurile din grupele Renclod, Mirabelle), invers ovoidală (Agen 707, Stanley) și elipsoidală (Tuleu gras, Vânăt romînesc). Unele soiuri de prun formează un gât spre baza fructului (Gâtlane, Bărdace).

Culoarea pieliței – diferă de la un soi la altul, putând fi vânătă (Tuleu gras, Vânăt românesc, Vânăt de Italia), aproape neagră (Renclod negru), roz (Victoria), roșie (Nectarina roșie, Roșioare văratice), galbenă (Mirabelle de Metz, Golden Japan), și chiar verde (Ontario, Renclod verde).

La prune pe suprafața pieliței se formează un strat de pruină (ceară), ce le conferă acestora caracterul de prospețime, îmbunătățind aspectul comercial. Acest strat are rolul de a micșora intensitatea transpirației și a respirației.

Pedunculul – are și el un rol în determinarea soiurilor de prun. El diferă ca lungime, culoare, pubescență și grad de lignificare.

Pulpa – are un rol esențial atăt în determinarea soiurilor cât și în aprecierea calității fructelor, existând diferențe în ceea ce privește culoarea, suculența, gustul, consistența, precum și gradul de aderența la sâmbure.

1.4.10.Sămânța

Sămânța se dezvoltă din ovulele fixate pe peretele ovarului. Spre deosebire de măr și păr unde găsim 3-5 semințe, la prun există doar una singură lucru caracteristic drupaceelor.

Sămânța este alcătuită din:

Embrion – format din cele două cotiledoane în care se află substanțele de rezervă necesare creșterii;

Endosperm – care la prun este foarte bine reliefat;

Învelișurile seminței – constituite din: coaja seminală, perisperm și resturile endospermului.

La maturitatea fiziologică a seminței, coaja seminală are culoarea maronie, acest fapt indicând că fructele au ajuns la maturitatea fiziologică și sămânța poate reproduce o nouă plantă.

1.5.Perioadele ciclului anual de creștere

1.5.1.Fenofazele mugurilor vegetativi

În condițiile țării noastre pornirea în vegetație a prunului are loc în luna martie și uneori poate chiar în februarie. Acest moment este marcat prin reînceperea diviziunii celulare. Începutul umflării mugurilor, faza ce are loc la un anumit interval după reînceperea diviziunii celulare, se înregistrează în a doua jumătate a lunii martie sau la începutul lunii aprilie și durează 4-11 zile.

Dezmuguritul mugurilor vegetativi este eșalonată pe 7-8 zile, uneori 12, astfel încât la un moment dat pe pinteni și pe ramurile buchet, chiar în vârfurile ramurilor mijlocii și a celor lungi, mugurii ajung în faza de păpuși, mari cât un bob de fasole, în timp ce la baza ramurilor ei abia crapă.

1.5.2. Fenofazele mugurilor florali

Înflorirea are loc de regulă în luna aprilie, variind mult după soiuri, după ani și după localitatea unde este înființată plantația. Declanșarea înfloritului are loc cînd se acumulează o

anumită sumă a gradelor de temperatură, diferită în funcție de soi sau grupa de soiuri. La majoritatea soiurilor are loc concomitent cu înfrunzirea. Durata perioadei de înflorire depinde de soi și de temperatura din timpul înfloritului și poate varia între 6 și 14 zile.

După epoca de înflorire, soiurile de prun se clasifică astfel (Cociu V, anul 2005)

Cu înflorire timpurie: Gras românesc, Nectarina roșie;

Cu înflorire mijlocie: Stanley, Silvia, Centenar, Record, Gras ameliorat;

Cu înflorire semitârzie: Diana, Dâmbovița, Tuleu gras, Tuleu timpuriu, Minerva;

Cu înflorire târzie: Renclod Althan, Anna Späth, Agen 707, Vânăt românesc.

1.5.3.Polenizarea

Spre deosebire de măr și păr, la care aproape toate soiurile cultivate sunt autosterile, la prun se cunosc și numeroase soiuri autofertile. Soiurile autofertile sunt: Vinete românești, Vinete timpurii, Vinete de Italia, Renclod ș.a. Soiuri parțial autofertile sau auto-sterile: Nectarina roșie, Tuleu gras, Anna Späth, Renclod verde, Jefferson, Washington, ș.a. Unele soiuri, cum ar fi Agen 707, Renclod Althan se comportă diferit în funcție de condițiile de cultură.

Cu toate că prunul prezintă și soiuri autofertile sau parțial autofertile, cele mai bune recolte se obțin prin polenizare încrucișată.

Polenizarea prunului este entomofilă, realizată mai ales de albine și bondari. Se recomandă amplasarea a 4 stupi/ ha de livadă. Temperaturile scăzute din timpul înfloritului, de asemenea ploaia și vântul, pot stânjenii zborul insectelor polenizatoare și efectuarea polenizării, lucru ce duce la scăderea producției de fructe.

1.5.4.Creșterea și maturarea fructelor

Începerea creșterii fructelor de prun se realizează imediat după legarea florilor și durează până la intrarea în pârgă, fiind un proces continuu, ce stagnează în perioada lignificării endocarpului. Pe parcursul creșterii se realizează și un proces fiziologic de autoreglare a încărcăturii de rod, manifestată prin căderea fiziologică și căderea prematură.

În condițiile țării noastre maturarea fructelor se eșalonează pe o perioadă de 3 luni sau 3 luni și jumătate. În cadrul speciei se disting următoarele epoci (L.Chira, anul 2007):

Extratimpurie – cu maturarea până la mijlocul lunii iulie;

Timpurie – cu maturarea cuprinsă între 15 iulie-10 august;

Mijlocie – cu maturarea cuprinsă între 10 august-15 septembrie;

Târzie – cu maturarea cuprinsă între 5-30 septembrie;

Foarte târzie- cu maturarea în luna octombrie.

Suma gradelor de temperatură pozitivă necesară de la sfârșitul înfloritului până la maturarea și recoltarea fructelor este cuprinsă între1250-2500 °C.

1.6.Cerințele prunului față de factorii de mediu

1.6.1.Temperatura

Prunul are cerințe moderate față de temperatură comparativ cu migdalul, piersicul, gutuiul, caisul și cireșul. Cultura prunului, de obicei se amplasează în zone cu temperatura medie anuală cuprinsă între 8,5-11 °C. În țara noastră, la unele soiuri optimul termic este realiazat în zona submontană și în zona dealurilor înalte cu temperaturi medii anuale de 8,0-9,5 °C (Gras românesc, Tuleu gras), iar la alte soiuri în zonele colinare și de câmpie, unde temperaturile medii anuale sunt de 10-11 °C(Agen 707, Anna Späth, Silvia, Stanley).

Pe timpul iernii prunul se descurcă destul de bine, rezistând la temperaturi de -30… -32 °C. Rădăcinile prunului rezistă până la temperaturi de -10…-14 °C, funcție de adâncimea la care se găsesc, grosimea stratului de zăpadă, adâncimea apei freatice, ș.a. Organele aeriene au o rezistență diferită în funcție de fenofază și scade odată cu avansarea în vegetație. În timpul repaosului din lunile decembrie- ianuarie, mugurii și ramurile rezistă până la -32 gade Celsius. Florile rezistă până la-0,6…-3,2 °C, iar fructele tinere până la -0,5…-2,1 °C.

Pe timpul verii prunul poate suporta temperaturi de 35-40 °C, peste acest prag pot apărea necroze pe frunze și fructe, lucru ce afectează producția și fructificarea viitoare.

1.6.2.Lumina

Față de lumină cerințele prunului sunt modeste, asemănătoare cu cele ale soiurilor de măr și păr de vară, fiind satisfăcute în majoritatea zonelor țării, excepție făcând zonele nordice și cele cu expoziție nordică (pentru unele soiuri-Stanley, Agen).

Prunul necesită anual , pentru realizarea unei creșteri și fructificări echilibrate, 2100-2200 ore de strălucire a soarelui, din care 75% în perioada de vegetație (aprilie-septembrie); numărul zilelor cu cer senin să fie de 110-120 , dintre care 14-16 zile în lunile august-septembrie. Soiurile care își maturează fructele mai târziu au nevoie de toamne lungi și călduroase, cu cer senin , pentru a forma fructe intens colorate și bogate în substanțe nutritive.

Deși prunul nu este pretențios față de lumină , el necesită asigurarea iluminării corespunzătoare a coroanei prin respectarea următoarelor verigi :

Amplasarea livezilor pe terenuri cu expoziție sudică, sud-estică, sud-vestică;

Orientarea rândurilor să se realizeze pe direcția N-S sau NV-SE și NE-SV;

Distanța de plantare să fie în corelare cu vigoarea pomilor, înălțimea și grosimea coroanei, pentru a se evita umbrirea;

Formele de coroană trebuie să fie create pentru a permite pătrunderea fără probleme a luminii în interiorul coroanei;

Tăierile de întreținere și fructificare să se facă diferențiat în funcție de soi, tipul de livadă, vârsta, rodirea;

1.6.3.Apa

Cerințele față de apă ale prunului sunt mai mari comparativ cu cerințele față de ceilalți factori de mediu. Acest lucru se datorează înrădăcinării superficiale și transpirației intense pe care le are prunul. Cultura prunului reușește în zonele cu 650-700mm precipitații anuale din care 100-120mm să cadă în luna iunie și 70-80mm în luna august. Deficitul de apă se completează prin irigare, acolo unde precipitațiile sunt mai mici de 500mm.

În perioada de vegetație prunul are cerințe foarte mari față de apă mai ales în timpul creșterii lăstarilor și fructelor și la începutul coacerii fructelor. Lipsa apei duce la producții mici și de calitate slabă, de asemenea duce și la stânjenirea diferențierii normale a mugurilor de rod pentru anul viitor.

Băltirea apei este de asemenea un inconvenient, un conținut de peste 75% din capacitatea de câmp provoacă moartea pomilor prin asfixiere. În acest caz se impune realizarea de drenaje în timp cât mai scurt, pentru a evita pierderile sau chiar moartea pomilor.

Umiditatea atmosferică dăunează polenizării si fecundării florilor, putând compromite recolta, favorizând atacul de boli (Monilinia laxa, Polystigma rubrum).

Soiuri de prun pretențioase față de apă:

-Gras românesc

-Nectarina roșie

-Vânăt de Italia

-Vânăt românesc

Soiuri de prun rezistente la secetă:

-Tuleu gras

-Stanley

-Anna Späth

-Agen 707

1.6.4.Solul

Creșterea prunului se poate realiza pe foarte multe tipuri de sol, exceptând solurile sărăturate, excesiv de umede și a terenurilor supuse eroziunii. Prunul preferă solurile argiloase și argilo-nisipoase, precum și cele brun-roșcate de pădure.

Cultivarea prunului nu este recomandată pe terenurile cu exces de umiditate, datorită izvoarelor de coastă și a apei freatice, lucru ce duce la asfixsierea rădăcinilor. Față de reacția solului intervalul optim este cuprins între 5,5-8,4.

Concluzionăm că cerințele prunului față de sol sunt moderate și diferite în funcție de portaltoiul utilizat.

1.7.Cultura prunului pe plan mondial și în România

Producția de prune la nivel mondial s-a situat între 6.320 mii de tone și 9.102mii de tone (FAO 2000). Țările cele mai mari producătoare de prune sunt:

China (3.900 mii t-4.100 mii t anual)

S.U.A (580-820mii t anual)

Iugoslavia (455-470 mii t anual)

România (361-491mii t anual)

Germania (294-570 mii t anual)

În țara noastră prunul este cultivat pe mari suprafețe în majoritatea județelor țării, datorită condițiilor ecologice oferite și de asemenea interesul național pentru această specie.

Producțiile la nivel național sunt cuprinse între 361 și 491 mii tone, în ultimii 10 ani, dar în anii anteriori s-au obținut peste 800 de mii de tone (1966 cu 837 mii t, 1969 cu 962 mii t, 1985 cu 816 mii t). Datorită defrișărilor masive din ultimii ani producția la nivel național s-a diminuat continuu. Județele cele mai mari cultivatoare și producătoare de prune sunt: Argeș, Vâlcea, Sălaj, Arad, Buzău, Olt, etc.

1.8.Realizări privind sortimentul de soiuri de prun

Principalele soiuri de prun cultivate în România sunt: Rivers timpuriu, Nectarina roșie, Diana, Centenar, Silvia, Ialomița, Tuleu timpuriu, Piteștean, Carpatin, Tuleu gras, Tuleu dulce, Agen, Stanley, Gras ameliorat, Vânăt de Italia, Record, Gras românesc, Anna Späth.

Se poate observa că unele soiuri sunt autohtone obținute la Institutele de Cercetare din țară (ex: Stațiunea Didactică Istrița Buzău, Stațiunea de Cercetare – Dezvoltare pentru Pomicultură Voinești-Dâmbovița, Institutl de Cerecetare – Dezvoltare pentru pomicultură Pitești – Mărăcineni). Altele sunt soiuri străine obăinute în țări precum: Franța, Italia, Anglia, etc.

CAPITOLUL II.

Înființarea plantației.

2.1.Localizarea și descrierea zonei de amplasare

Zona de amplasare a livezii este în localitatea Ocna Sibiului. Orașul este situat în partea centrală a județului Sibiu, la N-V de municipiul Sibiu, la o distanță de aproximativ 17 km față de acesta.

Vatra orașului este situată într-o depresiune de tip dolină, la o altitudine de 408-410 m, iar relieful vecin are înălțimea de 550-600m. Localitatea este străbătută de râul Visa (afluent al Târnavei Mari), de la vest la est.

Terenul cu destinație agricolă are suprafața de 40.802 m2, este situat în U.A.T. Ocna Sibiului, tarlaua 76, parcela nr. 2455/11. Este situat în partea sud-vestică a localității, pe valea râului Visa.

Foto 2.1. (Amplasarea parcelei față de vatra orașului)

2.1.1.Factori climatici

Clima. Localitatea Ocna Sibiului se încadrează în climatul submontan, un climat de dealuri joase, cu puternice influențe locale. Calmul atmosferic (lipsa vânturilor) se manifestă cam aproximativ 200 de zile pe an. Radiația solară medie diurnă este de 600 cal/cm2, iar radiația globală atinge valori medii de 110-115 kcal/cm2. Durata de strălucire a soarelui se ridică la circa 2000 de ore pe an.

Temperatura medie multianuală este de 8,8°C, caracteristică zonelor deluroase. Repartizarea acestor temperaturi pe lunile anului arată o distribuire neuniformă.

Tabelul 2.1.

Media temperaturilor pe luni în °C

Sursa: Primăria Ocna Sibiului

Numărul de zile cu temperaturi de peste 0 °C este de 295, iar al zilelor cu temperaturi de peste 10 °C ajunge la 179. Numărul zilelor de vară cu temperaturi de peste 25 de °C, atinge cifra de 50, iar cel al zilelor tropicale (peste 30 de °C) ajunge la 10. Se poate constata că verile sunt plăcute, cu multe zile însorite. Cele mai multe zile senine sunt în timpul verii și toamnei, ajungând la 118.

Iernile sunt în general blânde, fără geruri puternice, favorizate de microclimatul de adăpost al depresiunii în care se află orașul, fiind înconjurată de dealuri.

Precipitațiile medii multianuale ajung la circa 640 mm/an, ceea ce este caracteristic zonei de deal în care se află localitatea. Repartizate pe lunile anului precipitațiile sunt și ele neuniforme, acest lucru fiind redat în tabelul 2.2.

Tabelul 2.2.

Media precipitațiilor pe luni în mm

Sursa: Primăria Ocna Sibiului

Urmărind mersul precipitațiilor pe luni, observăm că cele mai mari cantități cad în lunile iunie-iulie-august, dar sunt ploi de scurtă durată, sub formă de averse; cea mai ploioasă lună este apreciată iunie.

Vânturile cele mai frecvente bat din direcțiile NV și SE. La începutul primăverii se manifestă Vântul mare, vânt local, cunoscut în zonă cu numele Mâncătorul de zăpadă, aceasta pentru că topește zăpada, încălzește vremea și grăbește venirea primăverii.

Fenomenul de ceață se produce frecvent primăvara, toamna și iarna, când au loc inversiuni termice.

2.2.Înființarea și întreținerea plantației de prun până la intrarea pe rod

2.2.1.Alegerea soiurilor

În vederea înființării unei plantații de prun odată cu alegerea soiurilor se va ține seama de următoarele considerente:

Condițiile agroclimatice și pedologice ale locului ales pentru înființarea plantației să fie în deplină concordanță cu cerințele soiurilor respective;

Direcția de producție (consum proaspăt, industrializare sau export) trebuie să fie bine precizate de la început și orientarea să fie făcută asupra soiurilor care carespund scopului ales;

Asigurarea polenizării încrucișate, este un factor determinant având în vedere că majoritatea soiurilor se comportă ca soiuri parțial sau total autosterile în procesul de polenizare – fecundare.

Ținând cont de aceste considerente sau ales pentru plantare următoarele soiuri:

Centenar

Silvia

Carpatin

Tuleu gras

Tuleu dulce

Piteștean

Stanley

Record

Gras românesc

Anna Späth

Rivers timpuriu

Ialomița

Fiecare soi v-a fi plantat pe 2 rânduri.

CENTENAR

Soi românesc obținut prin încrucișarea soiurilor Tuleu gras cu Rivers timpuriu, omologat în anul 1978. Acest soi prezintă unele avantaje cum ar fi: intrarea repede pe rod, rezistența la bășicarea și ciuruirea frunzelor, fructele au un conținut ridicat în substanțe uscate.

Vigoarea pomilor este submijlocie, fructifică pe buchete de mai. Este un soi androsteril. Fructele sunt mari invers ovoidale, cu pielița maroniu închis acoperită cu o pruină groasă.

Pulpa este alb-verzuie, cu gust echilibrat, cu aromă fină, apreciată pentru consum ca fruct de masă. Sâmburele este mijlociu și semiaderent la pulpă.

SILVIA

Este un soi romănesc obținut prin încrucișarea soiurilor Renclod Althan cu Rivers timpuriu. Avantajele cultivării acestui soi sunt: rezistența la ger și înghețul de revenire, rezistența la ciuruirea frunzelor (sensibil la Plumpox).

Pomii au vigoarea mijlocie către mare, fructifică pe ramuri scurte.

Fructele sunt mari, sferice, alungite sau scurt elipsoidale. Pielița este maro-roșcată, potrivit de groasă, rezistentă la manipulări și transport. Pulpa este cărnoasă, neaderentă la sâmbure, de culoare alb-gălbuie. Sâmburele este mic și ușor rotunjit la capete.

CARPATIN

Este un soi românesc obținut prin hibridarea soiurilor Tuleu gras cu Early Rivers, omologat în anul 1982. Fructele se maturează la începutul lunii august. Pomii au vigoare mijlocie spre mică cu coroana piramidală, androsterili.

Fructele au mărime mijlocie (40-50g), alungite cu pielița albastră. Pulpa fructului este galbenă spre verde, suculentă, neaderentă la sâmbure.

TULEU GRAS

Este un soi românesc cultivat de mult timp în țară. Fructele se maturează în a doua decadă a lunii august. Ca însușiri generale ale soiului amintim: buna rezistență a fructelor la transport și de asemenea calitatea foarte bună a fructelor, dar mărimea lor nu se încadrează în standardele internaționale. Pomii sunt de vigoare mijlocie-mare ce fructifică pe ramuri mijlocii.

Fructele sunt de mărime potrivită, simetrice, cu pielița subțire, de culoare vânăt închis cu pedungul scurt. Pulpa fructului are culoarea galben-verzuie, este suculentă, dulce și armonios acidulată, neaderentă la sâmbure, folosită pentru consum și industrializare.

TULEU DULCE

Este un soi obținut prin încrucișarea soiurilor Tuleu gras cu Agen efectuată la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Voinești-Dâmbovița, omologat în anul 1968. Fructele se maturează la începutul lunii septembrie, putându-se realiza și mai repede. Soiul este rezistent la viroze, ger și dă producții bune în zonele mai înalte. Pomii sunt viguroși, rodesc pe buchete și ramuri mijlocii.

Fructele sunt mijlocii cu forma asimetrică, au pieliță groasă de culoare vânătă-roșcată. Pulpa este galbenă spre portocalie, cu gust dulce folosită îndeosebi pentru industrializare (deshidratare).

PITEȘTEAN

Este un soi obținut prin încrucișarea soiurilor Tuleu timpuriu cu Rivers timpuriu. Maturarea fructelor se face spre sfârșitul lunii iulie sau la începutul lunii august. Zona de cultură ideală este în Sudul țării. Este rezistent la ciuruirea frunzelor și prezintă toleranță la bășicarea frunzelor și fructelor. Pomii sunt de vigoare mijlocie-mare, ce fructifică pe buchete de mai și ramuri mijlocii.

Fructele sunt mari de formă ovoidală, cu pielița vânătă închis, rezistentă la manipulare. Pulpa are culoare verde-gălbuie, este cărnoasă, suculentă cu gust echilibrat,cu o calitate foarte bună pentru masă. Sâmburele este mijlociu și neaderent la pulpă.

STANLEY

Este un soi american, obținut prin încrucișarea soiurilor Agen cu Grand Duc, omologat în anul 1957. Fructele acestui soi se matureză după data de 15 septembrie. Acest soi este tolerant la viroze, parțial autofertil și bun polenizator, cu o producție constantă și mare. Pomii sunt de vigoare mijlocie, cu fructificare pe buchete de mai.

Fructele sunt mijlocii, de formă invers ovoidală, cu pielița de culoare vânătă închisă. Caracteristica principală a acestui soi este aceea că fructele se colorează cu aproape o lună înainte de recoltare. Pulpa fructului este de culoare galbenă-verzuie, potrivit de dulce, neaderentă la sâmbure, foarte aromată, folosită atât în stare proaspătă cât și pentru industializare.

RECORD

Este un soi obținut din sâmburi proveniți din polenizarea liberă a soiului Renclod violet, efectuată la Stațiunea de Cercetare- pentru Pomicultură Voinești în anul 1983. Maturarea fructelor se realizează în luna septembrie. Pomii înfloresc târziu, sunt de vigoare mijlocie, cu rodire pe buchete de mai.

Fructele sunt de mărime mare ( peste 75 de grame), sferice, cu pielița de culoare vânăt închisă. Pulpa este galbenă, crocantă, cu gust armonios, iar sâmburele este mic și neaderent la pulpă.

GRAS ROMÂNESC

Este un soi românesc, cultivat cu precădere în zona colinară, cu fructe ce se maturează la sfârșitul lunii septembrie sau chiar la începutul lunii octombrie. Este un soi foarte productiv, de asemenea este rezistent la ger și boli. Pomii sunt viguroși, cu fructificare pe ramuri mijlocii.

Fructele sunt mijlocii, de formă sferică-alungită, cu pielița subțire, culoare vânătă. Pulpa este galbenă-verzuie, foarte suculentă, fără aromă, aderentă la sâmbure.

Fructele sunt destinate în special industrializării.

ANNA SPÄTH

Soi originar din Germania, la care fructele se maturează în luna octombrie. Este un soi ce se pretează pentru cultură în zona de câmpie și deal. Potențialul productiv al acestui soi este foarte ridicat. Pomii sunt de vigoare mijlocie, fructifică pe ramuri mijlocii.

Fructele sunt mijlocii sau mari, de formă invers ovoidală, cu pielița de culoare verde-gălbuie. Pulpa este de culoare verde-gălbuie, potrivit de dulce, cărnoasă, groasă, slab acidulată și neaderentă la sâmbure.

Soiul se folosește atât pentru consum în stare proaspătă cât și pentru industrializare.

RIVERS TIMPURIU (Early Rivers)

Este un soi de origine englezească, de vigoare mijlocie ce fructifică pe ramuri mijlocii și buchete de mai. Mărimea fructelor este mijlocie, forma poate fi sferică sau sferică alungită turtită dorsoventral.

Pielița este subțire, vânătă-violacee, acoperită cu pruină. Pulpa fructului este groasă, suculentă, neaderentă la sâmbure, ideală pentru masă, iar sâmburele este mic și turtit lateral.

IALOMIȚA

Soi omologat în anul 1981, obținut prin încrucișarea soiurilor Renclod Althan cu Rivers timpuriu. Fructele se maturează după data de 15 iulie. Este rezistent la gerul din timpul iernii și la înghețurile de revenire din primăvară. Un alt avantaj ar fi toleranța la viroze și rezistența la monilioză.

Pomii sunt de vigoare mijlocie, fructifică pe buchete de mai și ramuri scurte, sunt buni polenizatori.

Fructele sut mijlocii sau mari, de formă sferică, ușor alungite, cu pielița de culoare maro închis acoperită cu pruină groasă. Pulpa fructului este verde-gălbuie, cu gust echilibrat, apreciată ca fruct de masă.

2.2.2.Alegerea portaltoiului

Portaltoii au influențe multiple asupra soiurilor indiferent de specia la care ne referim. Dintre acestea enumerăm:

Determină vigoarea de creștere a pomului;

Influențează vârsta intrării pe rod;

Influențează rezistența la condițiile pedo-climatice nefavorabile (ger, secetă, soluri umede, terenuri nisipoase, etc.);

Influențează rezistența la boli și dăunători.

Datorită tendinței de intensivizare a culturilor pomicole în scopul sporirii eficienței economice a livezilor, și în cazul prunului, portaltoiul constituie unul din factorii hotărâtori.

Soiurile de prun din plantație sunt altoite pe corcoduș; Prunus cerasifera.

Folosirea corcodușului drept portaltoi pentru diferite soiuei este benefică deoarece sâmburii se pot procura ușor și au un procent mare de răsărire, sunt rezistenți la bolile foliare ale prunului, deci nu necesită tratamente anti parazitare.

2.2.3.Stabilirea sistemului de cultură

Numărul de pomi la ha este diferit în funcție de sistemul de cultură, astfel: în sistemul clasic se plantează 250-300 pomi/ha, în sistemul semiintensiv 350-500pomi/ha, iar în sistemul intensiv 500-1250 pomi/ha.

Sistemul de cultură al plantației este intensiv cu o densitate de aproximativ 750 pomi/ha. Sistemul de cultură eficient pentru prun s-a dovedit de a fi cel intensiv. Pentru a obține rezultate bune, sistemul intensiv cere terenuri fertile, destul de profunde, care să permită mecanizarea lucrărilor și irigarea culturilor în zonele deficitare de precipitații.

2.3.Pregătirea terenului

2.3.1. Defrișarea speciilor lemnoase

Terenul se curăță de arbori, arbuști, buturugi și se nivelează prin folosirea tractoarelor pe șenile sau cu ajutorul tractorului U-650 în agregat cu nivelatorul tractat NT-2.8.

2.3.2 Fertilizarea de bază a terenului

Fertilizarea de bază se face în scopul completării rezervelor nutritive ale solului până la nivelul cerut de soiurile plantate. La fertilizarea de bază se administrează gunoi de grajd și îngrășăminte chimice cu K și P.

Dozele de gunoi de grajd se stabilesc în funcție de sol și de valoarea indicilor de azot. Cantitățile de gunoi de grajd sunt cuprinse între 40-60 t/ha.

Dozele recomandate pentru îngrășămintele chimice sunt: P2O5 150-200 kg s.a./ha, K2O 200-250 kg s.a./ha.

2.3.3. Desfundatul terenului

Deoarece în zonă există pericolul de alunecări de teren, sub îndrumarea edililor locali nu am efectuat desfundarea terenului pentru a nu pune în pericol zona plantației și vecinătății ei. Terenul fiind în pantă eroziunea solului ar fi fost foarte mare dacă se efectua desfundatul. Din cauza faptului că nu s-a putut realiza desfundatul, gropile se vor face mai mari (1 m – 1 m – 0,8m), pentru a nu inhiba creșterea rădăcinilor în primii ani.

2.4.Plantarea

2.4.1. Pichetarea

Pichetarea terenului este lucrarea prin care se materalizează pe teren locul fiecărui pom, cu ajutorul unui pichet.

Pichetarea plantației s-a realizat în chinconz (sau triunghi echilateral), recomandată pentru terenul în pantă pe care este plantația, cu o pantă nu prea mare dar terenul este puțin accidentat. Distanțele de plantare sunt de 4 m între rânduri și de 4 m între plante pe rând.

2.4.2 Epoca de plantare

Practica pomicolă a dovedit că momentul optim prntru plantarea pomilor este toamna, după căderea frunzelor, întrucât înainte și după această fenofază se înregistrează o creștere activă a rădăcinilor.

La pomii transplantați toamna, o parte din asimilate migrează spre rădăcinile periferice, care până la sosirea iernii au posibilitatea să-și caluseze rănile și să formeze noi rădăcini.

Pentru regiunile geroase și fără zăpadă, plantarea prunului este recomandată a se face primăvara, deoarece pomii ar putea suferi din cauza gerului.

Plantarea în timpul sau la sfârșitul iernii, sau primăvara după pornirea în vegetație, nu este recomandată, întrucât în primele două cazuri rădăcinilor neputând începe imediat după procesul de calusare, li se înnegresc rănile prin moartea unei părți din țesuturi, iar în ultimul caz, pomii pornesc să vegeteze înainte de plantare și se ofilesc.

Plantarea pomilor în plantație s-a realizat în toamna anului 2014 în luna octombrie.

2.4.3. Săparea gropilor

Săpatul gropilor se poate efectua atât manual (cu cazmaua) cât și mecanizat (sfredele, excavatoare, etc.). Săpatul gropilor are 3 obiective și anume: crearea unui spațiu corespunzător pentru rădăcini, afânarea solului din jurul rădăcinilor dar și inversarea straturilor de sol. Gropile pot avea diferite forme și dimensiuni.

O atenție deosebită se acordă la săparea gropilor pe terenurile în pantă, în vederea combaterii eroziunii solului, a evitării stagnării apei în gropi, a reținerii apei.

În cazul în care subsolul are un strat impermeabil la suprafață gropile se vor săpa numai până la acel strat, deoarece o săpare mai adâncă are ca efect stagnarea apei, lucru ce duce la asfixierea rădăcinilor.

Săparea gropilor pentru înființarea plantației s-a realizat cu un miniexcavator (BobCat) . Dimensiunile gropilor sunt de: lungime – 1,0 m, lățime – 1,0 m, adăncime – 0,8 m, deci volumul de sol excavat a fost de 0,8 m3. Dimensiunile mari ale gropilor au fost alese deoarece nu s-a realizat desfundatul terenului.

2.4.4.Pregătirea materialului săditor pentru plantare

Fasonarea constă în scurtarea rădăcinilor prea lungi, care nu se încadrează în gropi și în reînnoirea tăieturilor sau rănilor. Pentru aceasta, rădăcinile groase se taie la 30-40 cm lungime, cele mijlocii la 15-20 cm, iar cele subțiri la 80cm. Secțiunea tăieturii trebuie să fie perpendiculară pe rădăcină pentru a nu se face o rană mare pe unde să intre diverși agenți patogeni.

2.4.5. Mocirlirea

Mocirlirea rădăcinilor se face înainte de plantare și constă în scufundarea acestora într-un amestec format din pământ galben, balegă proaspată de bovine, mraniță și apă. Mocirla, ce are consistența unei smântâni, are rolul de a asigura contactul intim dintre rădăcini și sol, de a le oferi hrană și de a stimula cicatrizarea tăieturilor și rănilor.

2.4.6. Plantarea propriu-zisă

Plantarea se face imediat dupa mocirlire, fără ca mocirla să se usuce pe rădăcini. În cazul în care mocirla s-a uscat atunci pomii se remocirlesc. Înainte de introducerea pomului în groapă pe fundul acesteia se realizează un musuroi din pămănt amestecat cu gunoi de grajd bine fermentat (mraniță) pe care se așează rădăcinile pomului. Orientarea pomului se face pe direcția nord sau pe direcția opusă vântului predominant, pentru a nu se despica.

După ce poziția și adâncimea pomului au fost stabilite, se trage pământ reavăn și mărunțit peste rădăcini, după care se calcă ușor cu piciorul, realizându-se de la periferia gropii spre centru. Se continuă cu adăugarea de pământ mărunțit și cu tasarea pământului, până se umple groapa, apoi se udă, administrând aproximativ 2-3 găleți la fiecare pom.

Dacă plantarea se face toamna, se formează un mușuroi la baza pomului, ce are rolul protejării punctului de altoire. Dacă se plantează primăvara atunci se face o copcă pe care se udă pomii, iar deasupra copcii se așează un mulci format din paie, pleavă sau alte materiale vegetale.

Un pom bine plantat nu trebuie să poată fi smuls din pământ dacă tragem de el cu oarecare putere. După plantare se fasonează coroana pomului. La plantările de toamnă, fasonarea se amână până în primăvară, înainte de pornirea pomilor în vegetație. În regiunile unde nu există pericolul de îngheț în timpul iernii, este bine ca fasonarea să se realizeze imediat după plantare. Astfel se reduce suprafața de transpirație a ramurilor și pomul nu suferă de deshidratare în timpul iernii.

În regiunile cu vânturi frecvente se folosesc tutori la plantare, de care pomul este legat chiar în ziua plantării. Legatul se face cu rafie, răchită sau alte materiale în formă de opt culcat.

Necesarul pentru plantat este de 3000 de pomi, câte 250 de bucăți din fiecare soi.

CAPITOLUL III.

Întreținerea plantației de prun până la intrarea pe rod

3.1.Întreținerea plantației de prun în primul an de la plantare

Lucrări de întreținere efectuate:

Îngrădirea livezii cu plasă de sârmă, împotriva animalelor sălbatice, pentru a evita

roaderea puieților de către acestea;

Completarea golurilor;

Tăieri de formare a coroanei;

Aplicarea pe locul tăierilor a unor substanțe dezinfectante (soluție aracet + fungicid);

Legarea pomilor de tutori;

Tocarea resturilor vegetale;

Tratamente fito-sanitare repetate cu fungicide (Triumf, Rover, Dithane, Sulfat de cupru), acaricide (Nissorun), insecticide (Trebon, Mospilan);

Fertilizare foliară cu N+P+K (Elitte);

Cosirea ierbii din plantație;

Împrăștierea de momeli pentru raticide.

3.2.Întreținerea plantației de prun în anul 2 de la plantare

Lucrări de întreținere efectuate:

Tăieri de formare a coroanei;

Tocarea resturilor vegetale;

Cosirea ierbii din plantație;

Fertilizarea plantației;

Tratamente fito-sanitare repetate (de câte ori este necesar).

3.3.Întreținerea plantației de prun în anul 3 de la plantare

Lucrările efectuate sunt aceleași cu cele din anul 2, cu deosebirea că se mai adaugă eliminarea tutorilor.

3.4.Întreținerea plantației de prun în anul 4 de la plantare

Lucrări de întreținere efectuate:

Tăieri de formare a coroanei;

Tăieri de fructificare;

Tocarea resturilor vegetale;

Cosirea ierbii din plantație;

Fertilizarea plantației;

Tratamente fito-sanitare repetate (fiind necesar un număr tot mai mare).

CAPITOLUL IV.

Tehnologia de cultură a plantației de prun pe rod

4.1.Lucrările solului în plantațiile pe rod

Lucrările solului din plațiile pomicole alături de celelalte verigi agrotehnice ajută la obținerea unor producții ridicate și la o eficiență economică ridicată. Indiferent de sistemul ales aceste trebuie să urmărească:

Prevenirea și combaterea eroziunii solului;

Menținerea și îmbunătățirea proprietățiilor fizico-chimice și biologice ale solului;

Distrugerea buruienilor care constituie principalii concurenți pentru apă și substanțe nutritive ale pomilor.

Alegerea sistemului de întreținere și de lucrare a solului se face în funcție de o serie de elemente printre care de primă importanță sunt: sistemul de cultură, orografia terenului, condițiile climatice, însușirile fizice ale solului și dotarea tehnică cu mașini și utilaje. Ca urmare nu se poate recomanda un sistem de lucrare a solului valabil pentru orice condiții.

Într-o livadă de prun, principalele sisteme de întreținere a solului sunt:

Țelina permanentă;

Culturile intercalate cu plante anuale;

Ogorul lucrat (negru);

Înțelenirea provizorie în benzi;

Ogorul lucrat combinat cu culturi acoperitoare;

Ogorul combinat cu erbicidarea pe rând;

Mulcirea solului.

În plantația în care s-a realizat studiul, sistemul de întreținere a solului este ȚELINA PERMANENTĂ. Acesta este un sistem destul de răspândit mai ales în regiunile pomicole din zona de dealuri, unde cultura pomilor se îmbină cu fânețele și pășunile. Acest sistem justifică în cele mai multe cazuri atât prevenirea eroziunii solului și a alunecărilor de teren, datorate excesului de umiditate, cât și din considerente economice, întrucât asigura producții de fructe și de asemenea furaje pentru animale. Înțelenirea constă în lăsarea terenului să se înierbeze natural și menținerea lui ca atare, indiferent din ce specii de ierburi și în ce proporție este alcătuită țelina.

Înțelenirea se poate face și artificial, prin însămânțarea cu anumite specii perene de ierburi. În acest mod se poate înlătura neajunsul țelinei naturale, în compoziția căreia intră multe specii de ierburide calitate inferioară, chiar multe buruieni fără nici o valoare nutritivă și fără efect deosebit asupra structurii solului.

4.2.Tăierile de rodire și fructificare

Tăierile au în vedere stimularea formării ramurilor de rod scurte, de tip buchet de mai ramificat și a ramurilor mijlocii ramificate. Pomii tineri formează ramuri lungi care se garnisesc cu muguri de rod. Aceste ramuri nu se scurtează, indiferent de lungime, ci se lasă să fructifice.

Ramurile prea viguroase care nu respectă diametrul, raportul de 1:3 față de ramura mamă, se elimină. La eliminare tăierea se face în cep la 20 cm de la bază.

Primele tăieri se pot aplica la sfârșitul lunii mai – începutul lunii iunie, când se elimină lăstarii care cresc prea viguros. Lăstarii se taie la 4-5 frunze. Cu această ocazie se poate face și o normare a încărcăturii de fructe prin tăiere.

O altă tăiere se poate aplica după recoltarea fructelor, când se elimină ramurile prost plasate și se reduc ramurile de semischelet îmbătrânite. Se recomandă ca după fiecare tăiere să se efectueze imediat un tratament cu fungicide împotriva moniliozei.

Tăierile la prun se pot efectua cu rezultate bune în toată perioada de repaus vegetativ a pomilor.

4.3.Combaterea bolilor și dăunătorilor

Cea mai periculoasă boală este plum-pox-ul (vărsatul prunului), care produce pagube însemnate ca urmare a sensibilității majorității soiurilor de prun cultivate. Se evită plantarea de pomi infectați, de aceea materialul săditor trebuie să fie certificat liber de viroze (LTV) și procurat numai de la pepiniere autorizate.

Ravagii face în plantațiile de prun și monilioza sau putregaiul fructelor (Monilinia laxa). Această boală atacă la dezmugurit și înflorit mai ales în primăverile calde și umede și afectează florile, lăstarii, ramurile și ulterior fructele. Fructele putrezite se mumifiază și rămân lipite pe ramuri, fiind sursa de infecție din anul următor. Ramurile afectate formează clei și se usucă.

Un dăunător periculos este viespea sâmburilor de prun (Eurytoma schreinneri), care se combate prin stropiri la avertizare (2-3 tratamente în perioada de zbor, începând de la căderea a 10-15% din petale) cu insecticide.

În afara bolilor și dăunătorilor din livadă, pagube însemnate pot produce și unele animale rozătoare cum sunt iepurii de câmp, șoarecii și șobolanii, mai ales în plantațiile tinere. Combaterea acestora se face prin introducerea în galerii a unor momeli de cartofi, morcovi, sfeclă, mere, slănină, tratate cu produse toxice cum sunt : Fosfură de zinc, Deratox ș.a., și astuparea vizuinelor.

La prun, pentru protecția împotriva bolilor și dăunătorilor sunt necesare anual 8-9 tratamente ce sunt evidențiate în tabelul următor.

Tabelul 4.1.

Momente optime și tratamentele fitosanitare recomandate pentru combaterea bolilor și dăunătorilor la prun.

CAPITOLUL V.

Recoltarea, păstrarea și valorificarea prunelor

Din punct de vedere al nivelului producției, prunele ocupă locul al doilea în România, după mere, iar la nivel mondial, alături de Germania, țara noastră se situează printre primii producători.

Pentru a întruni toate caracteristicile de calitate este important ca fructele să fie culese la momentul optim.

Recoltarea prunelor este ultima și cea mai importantă operație din cadrul lucrărilor tehnologice, deoarece prin ea se finalizează eforturile fizice și economice efectuate timp de un an de zile. Sortimentul mare de soiuri de prun face ca recoltarea să se desfășoare pe o perioadă lungă de timp.

Coacerea fructelor se realizează de la începutul lunii iulie și se eșalonează în funcție de zonă și soiuri până la sfârșitul lunii septembrie. Se recomandă recoltarea manuală la maturitatea fructelor, în special pentru prunele destinate consumului în stare proasătă. Pentru soiurile destinate fabricării gemurilor, magiumurilor și țuicii se folosește ca tehnică de recoltare scuturarea pomilor sau recoltarea mecanizată.

Sortarea prunelor pentru consum în stare proaspătă (masă) se face pe 3 calități:

Extra: diametrul ecuatorial sa fie minim 40 mm;

Clasa I-a: diametrul ecuatorial sa fie minim 35 mm;

Clasa a II-a: diametrul ecuatorial sa fie minim 30 mm.

De regulă, prunele se consumă imediat după cules, dar se pot păstra pe peroade limitate până la 2-3 săptămâni la temperaturi de 2-5 °C.

Fructele destinate uscării trebuie să aibă un conținut ridicat de substanță uscată (peste 20 %), zahăr 12-13 %, aciditate redusă și greutatea fructelor să fie cuprinsă între 30-40 g. Cele mai valoroase soiuri pentru deshidratare sunt: Agen 707, Stanley, Anna Späth, Vânăt românesc și Tuleu gras.

Valorificare prunelor în țara noastră, mai ales a soiurilor locale, se face preponderent prin distilare (țuică, rachiu, palincă, etc.) și mai puțin ca fructe pentru consum în stare proaspătă sau de preparare industrială sub formă de gem, marmeladă, dulceață sau compot.

Tabelul 5.1.

Clasificarea soiurilor de prun după momentul coacerii fructelor.

CAPITOLUL VI.

Utilaje și unelte folosite în plantația pomicolă

Utilaje folosite în cadrul fermei:

Tractor YANMAR KE-30

Remorcă RM-3 cu capacitatea de 3 t;

Cositoare cu talere (lățimea de lucru – 1,3 m);

Tocător resturi vegetale (lățimea de lucru – 1,2 m);

Pompă de stropit cu capacitatea de 200 l.

Unelte folosite în cadrul fermei:

Foarfeci pentru tăiat (Felco nr. 7);

Fierăstrău;

Atomizor (Oleo-Mac);

Trimmer (Stihl FS 450 K);

Hârleț;

Sape.

BIBLIOGRAFIE

Botu I., 2004. Pomicultură generală și specială. Editura Conphys, Rm Vâlcea.

Botu I., Botu M., 2003. Pomicultură modernă și durabilă. Editura Conphys, Rm Vâlcea.

Stănică F., Braniște N., 2011. Ghid pentru pomicultori. Editura CERES, București.

Stanciu G., 2009. Pomicultura de suces pentru amatori. Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște.

Braniște N., și colab. 2007. Soiuri de pomi, arbuști fructiferi și căpșuni create în România. Editura Paralela 45. București .

Popescu M., și colab. 1982. Pomicultură generală și specială. Editura Didactică și Pedagogică. București.

Schmid H., 2008. Pomi și arbuștii fructiferi: lucrările de tăiere.

Primăria Ocna Sibiului.

Hoza D., 2000 – Pomologie. Editura Prahova, Ploiești.

Cepoiu N., 2003 – Pomicultura aplicată. Editura Științelor Agricole București.

BIBLIOGRAFIE

Botu I., 2004. Pomicultură generală și specială. Editura Conphys, Rm Vâlcea.

Botu I., Botu M., 2003. Pomicultură modernă și durabilă. Editura Conphys, Rm Vâlcea.

Stănică F., Braniște N., 2011. Ghid pentru pomicultori. Editura CERES, București.

Stanciu G., 2009. Pomicultura de suces pentru amatori. Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște.

Braniște N., și colab. 2007. Soiuri de pomi, arbuști fructiferi și căpșuni create în România. Editura Paralela 45. București .

Popescu M., și colab. 1982. Pomicultură generală și specială. Editura Didactică și Pedagogică. București.

Schmid H., 2008. Pomi și arbuștii fructiferi: lucrările de tăiere.

Primăria Ocna Sibiului.

Hoza D., 2000 – Pomologie. Editura Prahova, Ploiești.

Cepoiu N., 2003 – Pomicultura aplicată. Editura Științelor Agricole București