Indonezia
CUPRINS
Introducere
CAPITOLUL I. Aspecte generale privind geografia, economia și turismul în Indonezia
1.1. Scurtă prezentare a caracteristicilor fizico-geografice
1.2. Aspecte socio-economice
1.3. Centre turistice importante
1.4. Implicațiile economice ale industriei turismului și călătoriilor
1.4.1. Contribuția directă și totală a turismului și călătoriilor asupra angajărilor
1.4.2. Nivelul investiților
1.4.3. Contribuția directă și totală la PIB a industriei turismului și călătoriilor
1.4.4. Nivelul cheltuielilor înregistrate cu turismul
1.4.5. Nivelul consumului
1.4.6. Nivelul exportului de turiști (Visitor exports)
3. CAPITOLUL II. Analiza principalilor indicatori ai circulației turistice din Indonezia
2.1. Numărul sosirilor de turiști
2.2. Durata medie a sejurului
2.3. Nivelul încasărilor din turism
2.4. Competitivitatea turismului pe piața mondială
4. CAPITOLUL III. Turismul durabil în Indonezia
3.1. Problemele de mediu
3.2. Saracia și turismul (slum tourism)
3.3. Ecoturismul
3.4. Certificare și eco-etichetare în turism
5. CAPITOLUL IV. Strategiile și propunerile de dezvoltare a turismului
4.1. Strategii de dezvoltare a turismului din Indonezia
4.2. Propuneri
6. Concluzii
7. Bibliografie
8. Anexe
INTRODUCERE
Indonezia este o țară exotică și prea puțin cunoscută turistului român care este obișnuit să viziteze țările vecine – din Europa, în principal. Fiind fascinați de istoria, cultura și civilizația țărilor europene, de îmbinarea frumuseții medievale a castelelor care împânzesc această zonă cu modernitatea capitalelor și a principalelor orașe, românii preferă city-breake-uri în orașe precum: Paris, Londra, Budapesta, Praga, Viena, Roma, Veneția…. , iar pentru vacanțele de vară – Bulgaria, Turcia sau Grecia.
Nefiind descoperită la adevărata ei valoare, cel puțin de către turiștii români, am considerat interesantă și utilă tratarea acestei teme din prezenta lucrare de licență, în speranță popularizarii ei și aducerii în atenția publicului larg. Vegetația luxuriantă, fructe exotice, monumente și parcuri miraculoase, mancarea tradițională, cultura și obiceiurile, clima ecuatorială – toate reprezintă motive și atracții de vizitat și de descoperit, pentru că ne sunt absolut străine și necunoscute, dar fascinante în același timp.
În lucrarea de licență Indonezia, vom trata aspectele fizico-geografice caracteristice Republicii Indonezia, precum și cele socio-economice; vom prezenta pe scurt atracțiile turistice cunoscute sau nu, ajungând astfel să schițăm acest univers puțin cunoscut. Analizând statisticile oficiale ale Guvernului și a Institutului Național de Statistică din Indoneția, nu vom trece cu vederea nici implicațiile economice ale acestei industrii turistice aflate în plină expansiune – vom studia rolul turismului în ocuparea forței apte de muncă, în creșterea PIB-ului, a nivelului de investiții interne și internaționale, a nivelului cheltuielilor realizate pentru dezvoltarea turismului și cel consum, dar și a exportului de turiști către alte destinații decât propria țară. În capitolul II vom trata indicatorii statistici în ceea ce privește turismul: numărul sosirilor, durata medie a sejurului, valoarea medie cheltuită și competivitatea serviciilor oferite în raport cu alte țări.
Fiind țara paradoxurilor vom încerca să prezentăm și filele “negre” și ascunse, cum sunt de exemplu: despădurirea, poluarea sau defrișare, sărăcia lucie a unei populații numeroase, datorată lipsei pregătirii adecvate, problemele de mediu, slum turismul, ecoturismul. În final, vom prezenta strategiile moderne ale Guvernului sau a organizațiilor mondiale de dezvoltare a turismului în Indonezia și vom schița câteva propuneri personale, fără a avea pretenția că sunt perfecte, dar totuși posibile pentru a fi luate în calcul – astfel rezultând o sintezare a concluziilor rezultate în urma analizei materialelor și statisticilor găsite din orice surse posibile.
CAPITOLUL I. ASPECTE GENERALE PRIVIND GEOGRAFIA, ECONOMIA ȘI TURISMUL ÎN INDONEZIA
Pentru o prezentare cât mai completă și complexă a acestei fascinante țari – Indonezia, fiind și cel mai mare arhipelag din lume, vom realiza încadrarea georgrafică, în primul rând, cu enumerarea principalelor caracteristice fizico-geografice; vom menționa aspectele socio-economice caracteristice ale acesteia, dar și centrele turistice importante – care nu se rezumă doar la capitală și la templele budiste, pentru că Indonezia abundă de monumente importante (pe care le vom trece în revistă în acest prim capitol); vom încerca să schițăm influențele pe care le are industria turismului și a călătoriilor asupra economiei țării – influența turismului asupra angajărilor, investițiilor, cheltuielilor, consumului, nivelul exportului de turiști. Tratând aceste aspecte ale vieții din Indonezia, vom putea avea o viziune mai clară asupra acestei țări exotice și a economiei ei, în general, dar mai ales a economiei turismului.
Scurtă prezentare a caracteristicilor fizico-geografice
Republica Indonezia este situată în Asia de Sud-Est și este o țară compusă din 17.508 de insule dispersate în Oceanul Indian și Oceanul Pacific, între continentele Australia și Asia. Cuprinde cel mai mare arhipelag existent în lume și este situată la linia ecuatorului, fiind la limita celor două oceane și celor două continente amintite – mai este numită “Nasantera” (însemnând un arhipelag între…). Capitala este la Jakarta.
Fig. 1 Amplasarea Indoneziei pe harta mondială
Indonezia are o suprafață de 1.904.569 km2 de uscat și 93.000 km2 de suprafață de apă, densitatea populatiei care variaza de la 134 la 347/ km2 în funcție de insulă. Linia de graniță pe uscat este de 2.830 km, iar cea de coastă – 54.716 km. Țările învecinate sunt: Malaezia, cu linia de graniță comună cu Indonezia de 1.782 km; Papua Noua Guinee, 820 km; și Timorul de Est, cu granița de 228 km. Dintre cele 17.508 insule, aproape 6.000 nu sunt locuite. Printre cele mai mari insule se numără: Kalimantan, care ocupă 60% din insula Borneo; Irianul de Vest, Sumatra și Java, primele trei insule ocupând 70% din suprafața Indoneziei.
Relieful este destul de variat și cuprinzător, fiind compus din varfuri de munți și din plaje de nisip, rauri și lacuri, paduri și parcuri cu o floră și faună destul de bogată. Cel mai jos punct este Oceanul Indian (0 m), iar cel mai înalt – este muntele Puncak Jaya (4.884 m). Sunt munți care au apoape 5.000 m altitudine, un număr impresionant de 130 de vulcani activi ceea ce semnalează ca munții Sudirman din Indonezia sunt relativ noi și în plin proces de creștere intensă. Cel mai cunoscut vulcan este Krakatau, care a facut de-a lungul istoriei mii de victime.
Indonezia este străbătută de numeroase râuri și lacuri naturale. Dintre râuri importante putem aminti: Musi și Bataghari din Sumatra, Kapuas și Barito din Kalimantan, Memberamo și Digul din Irian Jaya, râurile din Java sunt utilizate și în irigație. Iar lacurile naturale sunt: Toba și Maninjau din Sumatra, Tempe, Poso și Limboto din Sulawesi, Sentini din Irian Jaya.
Deși principala ocupație a populației este agricultura – 70% din populație fiind angajată în producția agricolă, suprafața care poate fi cultivată reprezintă doar 11% din suprafața totală a țării.
Clima este una ecuatorială, tropicală, caldă și umedă, cu sezon ploios (decembrie – martie) urmat de unul uscat (iunie – septembrie). Temperaturile se situează la 26°-28°C, iar în zonele cu altitudine – la 23°C. Ploile sunt cantitative pe tot parcusul anului calendaristic, fiind provocate de musoni dinspre Oceanul Pacific sau dispre Oceanul Indian – umiditatea ajungând la 70% – 80%.
În ceea ce privește fauna, Indonezia se poate bucura de una foarte variată și deosebită față de restul lumii, explicația acestui fapt tragându-se din era glaciară și a mișcărilor plăcilor tectonice din acele timpuri. Unui european i-ar fi neobișnuit să vadă crocodili, canguri, tigri, rinoceri, șerpi, tarantule și tot felul de gândaci sau țanțari. Astfel putem enumera drept specii specifice acestei regiuni: dragonul de Komodo; cangurul de pe Irian Jaya; pești ornamentali – peștele-fluture, peștele-înger, peștele buzat, caluți de mare; vreo 40 de specii de păsări în toate culorile posibile; Babyrousa – o specie de porc; bivol pitic; mustang; multe specii de maimuțe (maimuța cu trompă) și orangutani; tigri; rinocer cu un corn, care se întâlnește în Parcul Național Badak Java, sau cel cu doi corni – prezent în Parcul Național din muntele Leuser; delfinul de apă dulce; cangurul de copac, etc. Directoratul General pentru Protecția Naturii și Conservarea Speciilor a Indoneziei a adoptat o politică strategică de protejare a căt mai multe specii de animale și declararea a aproximativ 10% din suprafața uscată a țării drept rezervație, întrucât dezvoltarea socio-economică și industrială a ultimilor ani a ”contribuit” la reducerea numărului reprezentanților faunei, care, efectiv nu mai pot supraviețui fără protecție și sprijin din partea oamenilor.
Flora indoneziană este compusă din numeroase specii de plante tropicale specifice zonei, nemaîntâlnite în alte zone ale globului: plantele carnivore; Rafflesia arnoldi – plantă gigant-parazit care crește până la dimensiuni impresionante de 150 cm în diametru; numeroase tipuri și specii de orhidei – de la cea mai mică la cea mai mare, tigrate sau fără frunze; melati – o plantă albă, mică, din familia iasomniei, care joacă un rol important în numeroase ceremonii tradiționale indoneziene, fiind declarată o plantă națională; specii lemnoase din care se produc uleiuri, rășine, nuci sau cherestea; lemnul de santal sau abanos – cunoscute și apreciate în toată lumea. Se cunosc în jur de 6.000 de specii de plante, care sunt utilizate, până în prezent, la producerea medicamentelor.
Fig. 2 Specii de plante gigant.
Etimologic, termenul ”Indonesia” provine din greacă – indos și nesos, ceea ce se traduce ca ”marile pământuri la est de India”, făcându-se referire la insule mari din care este compusă această țară fascinantă.
Istoria acestei țări își are originea de acum un million de ani, din timpurile omului Java, primind și o influență puternică din China și Vietnam, datorită migrațiilor din aceste zone care au avut loc cu 4000 de ani în urmă. Europenii au descoperit Indonezia abia în secolul al XVII-lea în drumul lor către ”tărâmul făgăduinței”, controlând regiunea până la cel de-al doilea război mondial, cand Republica Indonezia și-a declarat independența în 17 august 1945, fiind recunoscută de celelalte țări ale lumii în 27 decembrie 1949, drept Statele Unite ale Indoneziei, revenind la Republica Indonezia din 1950. Deși se numea Republică, încă de la început, a avut parte de 30 de ani de regim dictatorial.
În concluzie, Indonezia este o țară bogată, cu destule resurse naturale: petrol, gaze, carbune, minereuri de fier, mangan sau bauxită; arbori de cauciuc, de cafea sau de cacao, palmieri, trestie de zahăr, orez, porumb, soia și arahide, condimente și mirodenii – toate exportate cu succes în lumea întreagă. Nu în ultimul rând, comerțul și turismul reprezintă o resursă de venituri importantă, explorată corespunzător, despre care vom vorbi în celelalte capitole ale prezentei lucrări.
Aspecte socio-economice
În ceea ce privește situația demografică, Indonezia are o populație de 230 de milioane de locuitori, fiind al patrulea stat din lume, după mărimea populației. Capitala Indoneziei este la Jakarta care are o populație de aproximativ 10 milioane de locuitori, dar se estimează ca sunt chiar 15 milioane, mulți fiind acolo ilegal. Această populație stă în așa-numita Marea Jakarta, un oraș cosmopolit care include municipalitățile: Jakarta, Bogor, Depok, Tangerang și Becasi.
Ca împărțire administrativă, Indonezia are 33 de provincii, fiecare având propria capitală, guvernator și legislatură. Provinciile sunt compuse din orașe, kabupaten și districte (care sunt compuse din sate, la randul lor). Cele mai mari provincii sunt Javeput, a avut parte de 30 de ani de regim dictatorial.
În concluzie, Indonezia este o țară bogată, cu destule resurse naturale: petrol, gaze, carbune, minereuri de fier, mangan sau bauxită; arbori de cauciuc, de cafea sau de cacao, palmieri, trestie de zahăr, orez, porumb, soia și arahide, condimente și mirodenii – toate exportate cu succes în lumea întreagă. Nu în ultimul rând, comerțul și turismul reprezintă o resursă de venituri importantă, explorată corespunzător, despre care vom vorbi în celelalte capitole ale prezentei lucrări.
Aspecte socio-economice
În ceea ce privește situația demografică, Indonezia are o populație de 230 de milioane de locuitori, fiind al patrulea stat din lume, după mărimea populației. Capitala Indoneziei este la Jakarta care are o populație de aproximativ 10 milioane de locuitori, dar se estimează ca sunt chiar 15 milioane, mulți fiind acolo ilegal. Această populație stă în așa-numita Marea Jakarta, un oraș cosmopolit care include municipalitățile: Jakarta, Bogor, Depok, Tangerang și Becasi.
Ca împărțire administrativă, Indonezia are 33 de provincii, fiecare având propria capitală, guvernator și legislatură. Provinciile sunt compuse din orașe, kabupaten și districte (care sunt compuse din sate, la randul lor). Cele mai mari provincii sunt Java de Vest (cu peste 49 mln de locuitori), Java de Est (cu peste 39 mln de locuitori) și Java Centrală (cu peste 35 mln de locuitori). Provinciile cu cea mai mare creștere demografică din perioada 2000 – 2010 sunt: Papua (5,39) și Kepulauan Riau (4,95); iar cea mai mică în – Java Timur (0,76) și Java Tengah (0,37). Interesant și impresionant este că din cele 230 de milioane de locuitori ai Indoneziei, aproape 90 de milioane nu au acces la curentul electric, marea majoritate din insulele Bali și Java.
Fig. 3 Harta provinciilor indoneziene.
Indonezia are ca formă de guvernământ republica constituțională, cu președinte și parlament ales prin vot constituțional. Președintele actual este Dr. Susilo Bambang Yudhoyono. Iar constituția este bazată pe Pancasila, care reprezintă baza filosofică a statului. Pancasila este, de fapt, enumerarea celor 5 principii care stau la baza statului, și anume: credința în dumnezeu, umanism, unitatea Indoneziei, democrația bazată pe înțelepciune, justiție socială pentru tot poporul indonezian.
Populația Indoneziei este formată din 500 de triburi, care vorbesc aproape tot atâtea limbi și dialecte. Limba oficială este Bahasa Indonesia, dar sunt folosite și engleza, olandeza sau dialecte locale. Această populație este rezultată din amestecul aborigenilor (a populației băștinașe) cu cei veniți din China și partea de Sud a Asiei continentale.
Religia este predominant musulmană (86,1%), dar sunt prezenți și budiști, protestanți, romano-catolici și hinduși. Țara are numeroase temple budiste, de exemplu cele de la Borobudur, dar și temple hinduse – cele de la Prambanan care formează un complex de opt temple închinate zeului Shiva.
Cultura indoneziană este diversificată (în funcție de regiuni) – pe de o parte și tradițională, pe de alta. Se bazează pe tradiții și obiceiuri frumoase, dansuri și legende originare și originale, silat-ul – un stil arte marțiale unic. Toate prea puțin cunoscute în lume și neexplorate.
Din totalul populației, 49,8% sunt declarați de către site-ul oficial al statisticilor Indoneziei, drept locuitori urbani. Gradul de urbanizare diferă de la o provincie la alta: provincia Kepulauan Riau are 82% din populație urbanizată – cel mai mare grad, iar provincia NTT – doar 19,3% din populație care trăiește în orașe. Având un relef atât de variat, dispersarea destul de mare a insulelor (în cele două oceane), Indonezia este țara diferențelor majore în ceea ce privește numărul locuitorilor din provincii, densitatea lor, gradul de urbanizare (amintit deja mai sus), implicit dezvoltarea socială, culturală și economică, ocupația principală a populației aborigene, promovarea turismului și multe altele.
Vârsta medie a populației este de 28,5 ani, iar rata de alfabetizare a țării este de 90%. Conform datelor statistice oficiale, in februarie 2013, populația indoneziană este angajată în proporție de 69,21% (în creștere continuă din august 2006), iar șomajul are o valoare de 5,92% (în scădere continuă din noiembrie 2005).
PIB-ul țării este de $ 878 miliarde, cu o creștere estimată de 6%, dintre care industria este pe primul loc cu 46,9%, serviciile avand 38,8%, iar agricultura – 14,30%.
Datorită rezervelor naturale proprii de gaze, petrol, cărbuni, fier, bauxită, cupru și nichel, industria este în plină dezvoltare, datorită posibilităților energetice, dar și a producției. Indonezia este exportatoare de lemn de abanos, santal sau bambus. Datorită climei tropicale, în insulele Java și Sumatra, se obțin cel puțin două recolte pe an. Se cultivă orezul, porumbul, palmierii, citricele, arborii de ceai, de cafea sau cacao, plante din care se obțin mirodenii (vanilia, scorțișoara, piper, nucșoară, cuișoare….), trestia de zahăr, arborele de cauciuc. Agricultura și industria complementară ei, oferă 70% din locurile de muncă. Un rol important îl are și creșterea animalelor – capre, bovine, păsări, precum și pescuitul, care este facilitat de înconjurarea de ape și de cele 300 de porturi pe care le are Indonezia. Datorită frumuseții și diversității naturii; a vecinătății oceanului și a munților; a prezenței vulcanilor activi și a stațiunilor balneare; a climei calde tot timpul anului; a populației primitoare și deschise; a bogăției fructelor exotice, dar și a dezvoltării serviciilor hoteliere și a celor care implică turismul, Indonezia se poate bucura de 6 milioane de vizitatori anual. În România, a devenit o destinație vizitată, de câtiva ani – odată cu apariția modei de a face o nuntă restrânsă și un shooting foto, într-o țară caldă și exotică, sau a petrecerii lunii de miere, în aceste destinații.
Centre turistice importante
Din cele 33 de provincii ale Indoneziei, unele s-au consacrat drept centre turistice importante fie datorită monumentelor de vizitat, fie datorită apei calde și line, fie datorită pensiunilor balneare, fie datorită vulcanilor activi sau chiar pasivi. Astfel destinațiile cele mai cautate sunt provinciile: Sumatra, Java, Kalimantan, Papua, Bali, Sulawesi, Maluku.
Sumatra ca destinație, are multe regiuni si centre importante din punct de vedere turistic, întrucat sunt multe locuri de vizitat și admirat, de exemplu lacul Toba – care este una din minunile naturale ale lumii, care se află în partea de nord a insulei și este format dintr-un crater de vulcan atat de mare, încât are și o insulă de mărimea lui Singapore. Lungimea lacului este de 100 km și lățimea – 30 km, iar insula de pe lac are si ea lacuri la rîndul său. Cascadele Sipiso-piso sunt localizate în partea de nord a lacului Toba și sunt foarte frumoase și merită să fie vizitate. În partea de sud a aceluiași lac se află Centrul TB Silalahi care include și un muzeu Batak, dedicat păstrării și popularizării valorilor culturale a populației băștinase a Sumatrei de Nord (Batak). Un alt punct de atracție turistică este satul Lingga, locuit de indigeni numiți Karo Batak, unde este păstrată cultura tradițională străveche până în zilele noastre. Plajele cu nisipul alb sunt un punct de atracție din regiunea Lampung din Sumatra, oferind peisaje mirifice și nepământești parcă. Parcul Național Way Kambas este o rezervație pentru elefantul sumatrian din Lampung sau Parcul Național Bukit Barisan Selatan care este o rezervație pentru tigru sumatrian. Impunător este și muntele Krakatau, care a erupt în 26 august 1883, nimicind tot în jur – au dispărut zeci de mii de oameni. Sunt doar unele din locuri interesante care pot fi vizitate în Sumatra, oferind impresii de neuitat.
Insulele Java oferă și ele multe locuri atractive pentru turiști. Nisipurile albe de pe plaja Carita care ofera un peisaj minunat cu muntele Krakatau la orizont, resorturile uimitoare ale insulei Umang, cu căsuțele construite pe apă, cluburile de golf (Damai Indah și Gading Raya) și concursul Permata Krakatau, Parcul Național Ujung Kulon – ultimul sanctuar de rinoceri din Java, mall-urile din Jakarta, cele o mie insule de lângă aeroportul capitalei – toate sunt faimoase și atractive pentru turisti, prin frumusetea lor exotică. Un alt monument, Borobudur, se află la 40 de km de Yogyakarta si este un templu budist dintre cele mai cunoscute și vizitate din lume. Construcția lui a durat 75 de ani, în decursul secolelor VIII-IX, dar a fost abandonat în secolul XIV probabil datorită eruperii unui vulcat (monumentul a fost mult timp acoperit de un strat gros de cenușă și încorporat de junglă).
Fig.4 Templul budist Borobudur, de pe insula Java
Centrul de primate Schmutzer din Jakarta reprezintă una din cele mai mari rezervații care are numeroase specii de gorile, cimpanzei, maimutze, urangutani. De explorat sunt și parcurile tematice: aquaparcul Waterboom; Taman Mini Indonesia Indah numită și Minunata Indonezie – parcul de miniaturi și mostre ale culturii indoneziene, care oferă unui turist o experiență inedită Indonesia in One Day – de a vizita Indonezia doar într-o zi; parcul de distracții Ancol. Să nu uităm de faimoasele temple și catedrale: Catedrala Catolică Neo Gotică din capitală, cele doua moscheie din Batavia veche, Cel mai vechi templu chinez din Jakarta, precum și de Muzeul Național sau Muzeul Fatahillah Jakarta (de istorie).
Kalimantanul este cunoscut pentru: Parcul Național Mount Palung – rezervație pentru urangutani, Parcul Național a lacului Sentrarum fondat pentru a proteja una dintre cele mai mari diversități a florei și faunei indoneziene, Parcul Național Betung Kerihun – unul dintre cele mai mari rezervații, avand 8.000 km2 și conținând 8 ecosisteme a pădurilor. Interesante sunt și: Singkawang – orașul celor o mie de temple chinezești; Kutai Sultan Palace – un muzeu situat în Tenggarong, Kutai; Sangalaki, denumit și paradisul subacvatic, perfect pentru skuba diving datorită diversității florei și faunei acvatice; arhipelagul Derawan; rezervația râului Lamandau sau Mahakam; Kuala Kapuas un sat pescăresc de pe râul Kapuas; orașul Martapura – unul strălucitor de-a dreptul, cunoscut datorită diamantelor și a pietrelor prețioase vândute; câmpurile de diamante Cempaka unde a fost găsit un diamant de 166,75 carate.
Fig. 5 Orașul pietrelor prețioase – Martapura.
Papua se poate mândri, pe lânga peisaje și ape, cu: valea Baliem cu munții din Papua centrală și o mostră a vieții din epoca de piatră pe care o duce tribul din regiune, cluburi de golf, Parcul Național Cendrawasih Bay renumit pentru prezența diferitor specii de rechini (fiind cela mai mare parc marin din Indonezia), baile Jayapura sau lacul Sentani.
Insula Bali este una dintre cele mai cunoscute insule din Indonezia, dar si una dintre cele mai vizitate. Aici găsim acea combinație miraculoasă a munților cu plajele numai bune pentru odihnă și relaxare, cum sunt Kuta sau Lovina. Pădurea Ubud Monkey este o rezervație naturală care cuprinde pădurea dar și un complex de temple care au devenit casa celor 340 de maimuțe din rasa Macaca fascicularis. Acest complex atrage peste 10,000 de turiști pe lună. Bali Bird Park, numeroase resorturi luxoase, thallasos&spa și hoteluri, statuia-gigant Garuda Wisnu Kencana și parcul ei, Pura Besakih – templul principal al hindușilor din Bali, parcul cultural Taman Nusa asemănător parcului Indoneziei în miniatură din Jakarta, valul Uluwatu – încercarea surferilor – sunt doar câteva dintre destinațiile atractive din Bali, care oferă un concediu spectaculos și inimaginabil unui european.
Regiunea Sulawesi este și ea plină de istorie, natură și peisaje. Aici putem vizita Bunaken, înotând cu peștii ornamentali de toate culorile; sau Torajaland din partea de sud a provinciei unde locuiește poporul Toraja, cunoscut pentru obiceiuri funerare impunătoare și de lungă durata (1-2 ani) și pentru o anumită formă convexă a acoperișului caselor; sau orașul florilor din Tomohon; sau rezervația Tangkoko; sau templul chinezesc Ban Hin Kiong, vechi de 335 de ani; sau Watu Pinawetengan – o piatră specială datorită formei și a scripturilor; sau moscheia Mosjid Hunta; sau orașul Gorontalo denumit oraș al culturii; sau valea Bada cu statuiele ei mistice din preistorie; sau multe alte plaje sau bai.
Toți călătorii care vin în Indonezia au nevoie de un pasaport internațional cu o valabilitate de minim 6 luni și o dovadă a biletelor dus-întors. Regimul de viză este simplu pentru cele 63 de țări cu care Indonezia are acorduri semnate – Visa on Arrival, care se obține la aeroporturi sau porturi pe mare. România se numără printre ele, astfel accesul în această țară exotică nu este complicat de obținerea de vize de la Ambasada Republicii Indonezia de la București.
Cu alte cuvinte, Indonezia este o țară foarte încântătoare, unde putem vedea complet altceva decât suntem obișnuiți în mod normal, unde ne putem lărgi orizonturile și putem cunoaște o nouă cultură și civilizație cu izvoare neînsecate de monumente și parcuri importante pentru lume, unde putem savura mancarea tradițională (foarte diferită de a noastră) – adică ne putem bucura de toate facilitățile serviciilor dezvoltate special pentru turiști.
Implicațiile economice ale industriei turismului și călătoriilor
Fiind o țară atât de bogată, la propriu (cu multe resurse naturale exploatate) și la figurat (datorită rezervațiilor naturale și parcurilor tematice de divertisment, cluburi de golf, locuri de diving și valuri pentru surfing, temple chinezești, musulmane sau hinduse, sate cu băștinași care și-au păstrat viața din epoca de piatră, și multe altele care au fost prezentate pe scurt mai sus), este normal și logic ca turismul să fie foarte dezvoltat pentru că sunt multe de vizitat, clima este caldă tot timpul anului, vegetația bogată în fructe exotice.
Prin urmare, turismul și călătoriile în Indonezia ocupă un rol foarte important în economia țării și dezvoltarea țării. Vom încerca să prezentăm câteva dintre implicațiile economice ale acestei industrii, cum ar fi: creșterea numărului de locuri de muncă, a investițiilor, dar și a cheltuielilor pentru turism, contribuția turismului la Produsul Intern Brut, creșterea consumului sau a exportului de turiști.
Contribuția directă și totală a turismului și călătoriilor asupra angajărilor
După cum am precizat, turismul ocupă un rol foarte important în economia Indoneziei. Contribuția Industriei turistice asupra PIB-ului a fost mai mult de 3%, iar numărul vizitatorilor anuali este în continuă creștere: ajungând la 7 milioane de turiști străini, care au cheltuit în Republica Indonezia 8,59 de miliarde de dolari) și 122 de milioane de vizitatori proprii, în 2010, care au cheltuit 12,72 de miliarde de dolari.
Nivelul de dezvoltare a turismului este dat de cele mai multe ori de: numărul investițiilor, a apariției resorturilor sau hotelurilor în zonele prielnice pentru plajă și relaxare, restaurantelor și a centrelor de divertisment, a parcurilor tematice sau a cluburilor sportive. Pe de altă parte, toate acestea contribuie la apariția și dezvoltarea a IMM-urilor și a family business-urilor care, la rândul lor, produc noi locuri de muncă pentru diferite categorii de populație (cu o pregătire la fel de diferită) – ducând la micșorarea sărăciei și a simplificării muncii asistenței sociale din partea guvernului. Astfel salariile din turism, în 2008, au însumat 7,37 de miliarde de dolari, reprezentând 4,64% din totalul național și contribuind la 6,98% din ocuparea forței de muncă naționale.
Datorită turismului intern și a mărimii lui, se ivesc oportunități noi pentru localnici care își crează propriile job-uri din serviciile pentru turiști: creând și vânzând obiecte artizanale sau bijuterii, vânzând mâncare tradițională sau sandwich-uri, oferind show-uri de divertisment cu dansuri tradiționale, lucrând ca ghizi în localitățile învecinate sau traducători, ș.a.m.d.
În ceea ce privește salariile minime ale celor care au un loc de muncă, după cum se poate observa din calculele din tabelul 1 – dinamica față de anul de referință (2008) este în continuă și stabilă creștere, pe când cea față de anul precedent are o dinamică sub formă de clopot, crescând până în 2010, stagnând un an și scăzându-se în 2012. Este interesantă evoluția ritmului de creștere față de anul precedent, care a fost în scădere până în 2011, dar în 2012 a înregistrat o spectaculoasă revenire cu noile forțe, ajungând la o valoare mai mare chiar decât cea din 2009. Probabil 2010 și 2011 au fost ani mai grei pentru economia din Indonezia, neputându-se susține creșteri salariale.
Tab.1 Salariile minime ale angajaților (mii de IDR – rupia indoneziană)
Tab.2 Ocuparea forței de muncă din Indonezia (milioane)
Unde li inseamna raportarea la anul de baza, de exp. 2009/2008, 2010/2008, 2011/2008
Iar li-1 inseamna raportarea la anul anterior, de exp. 2009/2008, 2010/2009, 2011/2010
Ri inseamna li x 100 – 100
Ri-1 inseamna li-1x 100 – 100
Din tabelul 2, observăm că dinamica ocupării forței apte de muncă, față de anul de referință (2008, în cazul nostru), este într-o continuă creștere, pe când cea față de anul precedent, a fost în oscilații de la an la an, iar în 2012 a înregistrat o scădere semnificativă până sub nivelul din 2008. Aceeași tendință o are și ritmul de creștere față de anul de referință: în 2010 aproape își triplează valoarea, în 2011 – o dublează pe cea din 2010, iar în 2012 – creșterea nu mai este așa de spectaculoasă. Ritmul de creștere față de anul precedent, crește doar până în 2012, după care se prăbușește conform dinamicii față de anul precedent – ajungând sub nivelul din 2008. Explicația acestui fapt o poate constitui cunoscuta criză, care pare să fi ajuns și în economia indoneziană.
Tab.3 Evoluția numărului angajatilor din turism (milioane)
În ceea ce privește numărul angajaților din turism, statisticile demonstrează că se păstrează tendința remarcată la ocuparea generală a forței de muncă. Dinamica față de anul de referință este în creștere, pe când cea față de anul precedent este în oscilații (reflectându-se exact situația din tabelul 2). Ritmul de creștere a numărului de angajați din turism, față de anul 2008, nu mai are o creștere atât de mare ca cel al angajaților în general, totuși creșterea este momentan stabilă. Ritmul de creștere față de anul precedent este și el în ”trepidații”.
Un paradox al Indoneziei este că, pe de o parte, are nevoie de îmbunătățirea serviciilor turistice pentru popularizarea țării în lume și atragerea turiștilor străini, iar pe de alta – are nevoie și de crearea de locuri de muncă pentru integrarea celor din mediile dezavantajate, care au un nivel scăzut de educație și trăiesc în saracie. Astfel industria turismului și a serviciilor oferă două perspective extreme asupra joburilor: pe de o parte, cei supercalificați, cu educație aferentă și experiența în domeniu, au salarii destul de mari și li se oferă condiții foarte bune de muncă: în hoteluri luxoase, cu oameni relaxați care vin la în concediu (de exemplu ghizii care se pot bucura de multe experiențe frumoase și pot vizita multe locuri minunate). Pe de altă parte, cei necalificați, nealfabetizați, au salarii mici, trăiesc la limita sărăciei și lucrează în condiții de neînvidiat (în ture, 24 de ore, în căldura de afară…pentru ca turiștii să se bucure de concediile lor). Sunt mulți care practică un al doilea job sezonier, în turism, pentru complementarea veniturilor.
Conform Institutului Indonezian de Statistică, media angajaților din turism care au absolvit o instituție de învățământ superior este de 14,39% – variind de la o provincie la alta (de exemplu, în Sulawesi Centrală procentul este de doar 3,66%, pe când în altele ajunge și la 55%).
1.4.2. Nivelul investiților
Criza financiară globală, care își are origini dupa anul 2000, nu a avut un impact major asupra economiei Indoneziei, daca e să facem comparație cu impactul asupra altor țări. În 2009, PIB-ul a crescut cu 4,6%, poziționând Indonezia pe locul 3, dintre cele 20 țări ale lumii care au PIB-ul cel mai mare. Clasa de mijloc crește anual cu 7 milioane de oameni, care reprezintă o forță impresionantă de consumatori, influențând economia țării în sensul creșterii investițiilor interne și străine.
Tab.4 Investițiile din Indonezia(milioane de dolari SUA).
Conform datelor declarate de Institutul de Statistică din Indonezia (Badan Pusan Statistic), în 2012 au fost investițiile cele mai mari au fost în agricultură, construcții și dezvoltarea infrastructurii de energie elecrică, gaz și apă curentă. Comerțul și turismul sunt pe locul 4, după mărimea investițiilor. Putem observa o schimbare majoră a orientării investițiilor, comparativ cu anul 2008, când primele lorcuri erau deținute de industrie și producție, agricultură, construcții și comerțul (și-a păstrat locul 4). În 2013, au fost reinvestite 33,6% din PIB, în principal în infrastructură, conform datelor oferite de statisticile realizate de Asian Development Bank.
Tab.5 Investițiile interne ale Republicii Indonezia, în funcție de domeniu.
În ceea ce privește mărimea investițiilor altor țări, în economia Indoneziei, în 2012, pe primele locuri au fost: producția, dezvoltarea mineritului, transporturile și telecomunicațiile. În funcție de continent/țară, tot în 2012, cele mai multe investiții au venit din Asia (Japonia și Singapore, mai ales), urmate de Europa (mai ales Olanda și Marea Britanie) și America (SUA).
1.4.3. Contribuția directă și totală la PIB a industriei turismului și călătoriilor
În cazul PIB-ului, pentru 2012, acesta ajungea la 878 miliarde de dolari SUA. Conform datelor oficiale ale Institutului de Statistică din Indonezia, dacă însumăm PIB-ul produs din comerț&hoteluri&restaurante cu cel al serviciilor (pentru că ambele sunt cuprinse în domeniul turismului), observăm ca acestea produc cel mai mare Produs Intern Brut, care este într-o continuă creștere încă din 2008.
Tab.6 PIB, pe ramuri ale economiei (miliarde rupii indoneziene, IDR).
Analizând aceste datele statistice, ajungem la tabelul 7, în care se vede clar tipul de evoluție a contribuției turismului la susținerea și creșterea chiar, a PIB-ului din Indoneziei. Astfel dinamica față de anul de referință, 2008, este vizibilă tendința de creștere, pe când dinamica față de anul precedent a fost în creștere față de anul 2010 și stagnând un an, a coborât aproape de nivelul din 2008. Ritmul de creștere a contribuției turistice la PIB, reflectă dinamica, adică: este în creștere continuă față de 2008, dar față de anul precedent – a scăzut după anul 2011, revenind aproape de ritmul de creștere al PIB-ului din turism, din 2008.
Tab.7 Contribuția turismului la PIB (mld IDR)
În concluzie, turismul ocupă un rol foarte important în dezvoltarea economică a țării, susținând creșterea economică și atragerea investițiilor străine, datorită posibilităților și oportunităților oferite de condițiile fizice, climaterice și socio-economice a Indoneziei.
1.4.4. Nivelul cheltuielilor înregistrate cu turismul (dolari 2011)
În 2013, conform statisticilor Ministerului de Finanțe al Indoneziei, deficitul bugetar a ajuns la o valoare record de 224.220 mld IDR ($ 19,43 mld), ca și comparație – în 1980, valoarea era 0, iar în 1985 era 12.406,6 mld IDR (aprox $ 1,08 mld) – fiind la cel mai înalt nivel înregistrat.
În ceea ce privește cheltuielile cu dezvoltarea anumitor domenii, ramura comerțului&hotelurilor&restaurantelor (care reprezintă baza turismului) înregistrează cele mai mari cheltuieli pentru dezvoltarea lor întrucât reprezintă oaza din evadare din sărăcie a întregii populații indoneziene, prin crearea a cât mai multe locuri de muncă decente. Astfel dacă în 2011 s-au cheltuit 66,79 milioane USD (putem adăuga aici și serviciile cu + $ 44,55 mln), în 2012 – $ 96,50 mln (+$ 49mln), iar în 2013 – $ 131,6 mln (+$ 59,87mln). Tendința este în creștere continuă, a banilor investiți, în dezvoltarea și popularizarea turismului în Indonezia.
Tab.8 Cheltuielile înregistrate pentru diferite domenii economice (mln IDR)
1.4.5. Nivelul consumului
În ceea ce privește nivelul consumului, acesta este direct proporțional și dependent de creșterea economică a țării – pe de o parte, dar și de rata celor cu pregătire calificată și a creșterii veniturilor – pe de alta. Conform Studiului Național Socio-Economic, realizat regulat din 1999, care a inclus chestionarea a membrilor unui număr impresionant de 68.000 de gospodării în 2008 (75.000 gospodării în 2012), observăm tendința de creștere a procentului din venituri cheltuit pentru cumpărarea produselor alimentare și respectiv scăderea celui pentru produse non-food, până în anul 2010, după care se schițează o scădere a aceluiași procent din venituri cheltuit pentru alimente – ceea ce poate însemna că au crescut veniturile respondenților astfel încât au mai mulți bani rămași după satisfacerea nevoii primare de a mânca.
Tab.9 Indicatori ai consumului, din Indonezia.
Din declarații proprii ale respondenților
În ceea ce privește mărimea venitului, studiile au scos la iveală o împărție interesantă: 40% au venituri mici, tot 40 % au venituri considerate drept medii și doar 20 % au venituri mari. Interesant este că, în 2008 de exemplu, 20% din cei cu venituri mari realizau un consum de 44,77% din cel total, pe când cei 40% dintre cei cu venituri mici, consumau și cheltuiau doar 19,56% din întregul consum al populației indoneziene. Din 2009 până în 2013, putem observa că s-a redus consumul celor cu salarii mici și a crescut constant procentul consumului celor cu salarii mari. Explicația poate consta doar în faptul că, deși salariile minime au crescut, inflația a fost mai mare și a anulat această creștere. Pe de altă parte, cei cu venituri mari nu au simțit repercursiuni ai acestui fapt și odată cu creșterea economică, apariția gadgeturilor noi, a posibilităților noi, au cheltuit mai mulți bani.
1.4.6. Nivelul exportului de turiști (Visitor exports)
În comparație cu turismul intern, des practicat de indonezieni – prin urmare foarte dezvoltat: în 2012, Republica Indonezia a avut 122 de milioane de turiști proprii(adică aproximativ 53% din populația totală), care au cheltuit circa 12,72 de miliarde de dolari SUA; exportul de turiști este semnificativ mai mic (nivelul cel mai înalt fiind la 28,6%, în 2013).
Tab.10 Exportul de turiști indonezieni (%).
După cum vedem din tabelul 10, din 2009 au fost și scăderi și creșteri a numărului, (respectiv a procentului), plecărilor cetățenilor Indoneziei în afara ei, în scopuri turistice. Fiind influențate de aceste variații, dinamica față de anul de referință (2009) și cea față de anul precedent, au resimțit și ele aceste variații. În ceea ce privește ritmul de creștere față de anul 2009, acesta cunoaște chiar o creștere negativă (descreștere) în 2010, dar revenindu-se spre 2013. Ritmul de creștere față de anul precedent cunoaște aceste creșteri negative în 2010 și 2012, creșterea cea mai mare fiind înregistrată în 2011.
Această revenire a dinamicii și ritmului de creștere, către 2013, poate fi raportată și la creșterea consumului celor cu venituri medii și mari, care încep să practice tot mai mult turismul internațional, pentru odihnă, informare sau relaxare.
CAPITOLUL II. ANALIZA PRINCIPALILOR INDICATORI AI CIRCULAȚIEI TURISTICE DIN INDONEZIA
Prin termenul turism înțelegem: pe de o parte, acea serie de activități realizate de un individ pentru petrecerea timpului său liber călătorind în locuri noi sau țări străine, vizitând monumente sau muzee, cunoscând oameni noi, sau pentru odihnă și relaxare; pe de alta, tot turism se numește și industria creată pentru satisfacerea nevoilor și necesităților de servicii de la destinațiile turistice, cu condiția protejării resurselor și a mediului înconjurător. După dinamismul turistului, putem menționa: turismul de sejur, de tranzit sau itinerar. După caracteristicile sale socio-economice, deosebim: turismul particular, social sau de masă. După gradul de organizare, turismul poate fi: organizat, neorganizat sau mixt.
După prezentarea generală a Republicii Indonezia, cu caracteristicile sale geografice, sociale și economice, cu atracțiile interesante de vizitat, vom încerca să analizăm principalii indicatori ai circulației turistice, cum ar fi: numărul turiștilor străini sau locali, durata medie a sejurului, nivelul sumelor cheltuite de aceștia – iar din analiza și sinteza acestora vor rezulta concluziile în legătură cu nivelul competivității turismului acestei țări față de celelalte.
2.1. Numărul sosirilor de turiști
Unul dintre cei mai importanți indicatori ai turismului și a creșterii acestuia, îl reprezintă numărul sosirilor de turiști. Datele oficiale prezentate de Institutul Național de Statistică din Indonezia arată că în 2013, țara a fost vizitată de 132.195 de turiști pe zi, din care 97.045 erau indonezi (73,6% din totalul general) și 35.150 turiști străini (26,4%). Anual se ajunge la un număr impresionant de peste 8 milioane de vizitatori din toate colțurile ale lumii. În funcție de provincie, cei mai mulți vizitatori au fost înregistrați în: DKI Jakarta (25.146/zi), Bali (24.420/zi) și Jawa Barat (17.404/zi), iar cei mai puțini au vizitat: Gorontalo (54/zi), Maluku Utara (107) și Sulawesi Barat (108).
Dacă în cazul turiștilor interni, după numărul vizitelor pe zi, în anul 2013, DKI Jakarta a fost pe primul loc, fiind urmată de Jawa Barat și Jawa Tengah, iar cele mai puțin vizitate au fost Gorontalo și Maluku Utara. În cazul turiștilor străini, în topul preferințelor s-au aflat provinciile Bali, DKI Jakarta și Kepulauan Riau, iar cele mai puțin vizitate au fost Maluku Utara (0), Gorontalo și Sulawesi Barat – fiecare cu 1 turism străin pe zi.
Tab.11 Numărul zilnic al turiștilor sosiți
Pentru comparație, în 2009, Indonezia a fost vizitată zilnic de 84.566 de turiști din care 58.949 erau indonezieni, adică 69,7% și 25.617 erau turiști străini (30,3%). Prin urmare, comparativ cu 2013, numărul turiștilor pe zi a crescut cu aproximativ 56% și este vizibilă tendința de creștere a turismului intern mai pronunțată decât creșterea exportului de turism – deși, per total, a crescut numărul zilnic al turiștilor care au sosit în Indonezia, balanța s-a înclinat spre turismul intern și nu spre cel internațional, în ciuda eforturilor Ministerului de Externe și a Guvernului indonezian de popularizare a turismului în Republica Indonezia.
Dacă în anul 2008, această minunată țară a fost vizitată de 6,3 milioane de turiști, în 2012, numărul total al turiștilor sosiți era de 8,04 milioane de oameni, adică a crescut cu aproximativ 27%. În ceea ce privește rata de ocupare a hotelurilor clasificate în 2009, a fost de 48,06%, iar a celor neclasificate – 34,65%; în 2012, rata de ocupare a camerelor în hoteluri clasificate a fost de 51,55%, iar a celor neclasificate – de 38,22%. Și aici se observă tendința de creștere, pe care o aveau și alți indicatori au turismului, cum ar fi: numărul de sosiri, pe zi sau pe an, turiști interni sau străini.
În ceea ce privește numărul turiștilor care au venit în Indonezia în anul 2011, în funcție de țara de rezidență, pe primele locuri se află turiștii din Singapore (1,5 mln) și Malaezia (1,3), urmați de cei din China (0,5 mln).
Durata medie a sejurului
Un indicator important al turismului este și durata medie a sejurului, care este foarte diferită de la caz la caz, de la o medie de 4,11 până la cea de 15,20, media generală fiind de 7,84 zile. Rapoartele statistice pentru 2011, arată că cea mai mare durată medie de ședere în Indonezia o au cetățenii Danemarcei, cu 15,20 zile; urmații fiind de olandezi cu 13,97 de zile și de nemți cu o durată medie de 13,55 zile. Conform datelor, cei din Singapore petrec cea mai mică durată medie a sejurului în Indonezia, probabil datorită proximității, venind în week-end prelungit. Dacă confruntăm aceste date cu numărul turiștilor străini în funcție de țară de rezidență, unde Singapore ocupă primul lor cu 1,5 mln de cetățeni pe an, putem concluziona că-și petrec sejururile scurte dar dese în Indonezia, probabil vizitând locuri și regiuni diferite, din varietatea atracțiilor indoneziene.
Tab.12 Durata medie a sejurului în Indonezia (zile).
Analizând datele statistice oferite de Guvernul indonezian, în sensul depistării dinamicii și a ritmului de creștere a duratei medii de sejur, am obținut tabelul 12. Conform datelor rezultate, putem observa că :
în 2007, s-a înregistrat cea mai mare medie generală a sejurului turiștilor care au vizitat Republica Indonezia (9,02 zile), pe când în 2011 s-a înregistrat cea mai mică durată medie, de 7,84 de zile;
durata sejurului, ca și indicator, încă nu are o tendință clară: într-un an descrește și în următorul – stagnează;
dinamica față de anul de referință (2007) a fost în stagnare/menținere doar în 2009, după care dinamica scâzându-se sub nivelul de referință. În cazul dinamicii față de anul precedent, tendința este asemănătoare celei față de anul de referință, deosebindu-se prin faptul că s-a înregistrat o mică creștere de 0,05%, tot în 2009, după care a avut tendința de scădere;
ritmul de creștere față de anul 2007 a fost în scădere continuă – cu alte cuvinte nu exista (până în 2011) un ritm de creștere, ci de descreștere, care ajunge la punctul său culminant în 2011 (cu -13,08%). În ceea ce privește ritmul de creștere față de anul precedent, doar în 2009 s-a înregistrat o creștere a duratei medii a sejurului de 5,01%, în rest, putem vorbi de ritm de descreștere cu apogeul său în 2010, când a atins -10,77%.
După prezentarea duratei medii a sejurului în general, ar trebui menționat că acesta diferă și de la o regiune la alta a Indoneziei. Astfel, în anul 2011, provinciile cu duratele medii cele mai mari a sejurului turiștilor străini, au fost: North Sulawesi cu o medie de 4,91 nopți de cazare și West Kalimantan cu 4,14 nopți – în hoteluri clasificate, pe când în hoteluri neclasificate – East Kalimantan cu o medie de 5,54 nopți și Maluku Utara cu 4,33 nopți. În cazul turiștilor indonezieni, provinciile cu duratele medii cele mai mari a sejurului au fost: pentru hoteluri clasificate – Papua cu o medie de 2,63 de nopți de cazare și West Irian Jaya cu 2,43 nopți, iar pentru hoteluri neclasificate – West Irian Jaya cu o medie de 2,57 nopți și East Kalimantan cu 2,55 nopți.
Spre deosebire de ceilalți indicatori ai turismului, durata medie a sejurului nu a cunoscut o creștere semnificativă din 2007 pană în 2011, ci invers proporțional. Putem vorbi despre descreștere, cea mai mică durată medie a sejurului fiind înregistrată în 2011. Interesant este că cea mai mare durată medie, în funcție de țara de rezidență a turiștilor, în anul 2007, era de 17,17 zile și o aveau turiștii olandezi, care au fost întrecuți de cei din Danemarca, în 2011.
Nivelul încasărilor din turism
Turismul are un rol economic direct pentru că contribuie semnificativ la creșterea produsului intern brut și a venitului național, prin creșterea încasărilor din turism (în hoteluri, unități de agrement, alimentație, trasportatori, ghizi sau agenții turitice), contribuie la valorificarea resurelor geografice și umane, dar și la creșterea prosperității țării. Prin urmare pentru gradul de dezvoltare al turismului, este reprezentativ acest nivel de încasări din turism care reprezintă, cu alte cuvinte banii cheltuiți de turiștii străini și interni în sejururile lor din Indonezia.
În ceea ce privește nivelul încasărilor din turism este direct dependent de numărul vizitatorilor – cu cât mai mulți turiști vor veni, cu atât mai mult se va încasa din serviciile turistice și cele complementare ale turismului.
Numărul sosirilor de turiști și, implicit, nivelul încasărilor au crescut exponențial din 1995. Daca în 1995, Indonezia a fost vizitată de 566,4 mii de turiști care au cheltuit 393,3 mii USD; în 2008, țara a fost vizitată de 6,2 milioane de turiști străini și peste 117.000 de indonezieni, care au cheltuit aproximativ 130 de milioane USD, având o medie de bani cheltuiți/vizită de 1.179 USD. În 2013, țara a fost vizitată de 132.195 de turiști pe zi, adică aproximativ 6,5 milioane de turiști au fost înregistrați în primele 9 luni ale anului (după cum am precizat în capitolul 2.1).
Conform statisticilor Institutului de Statistică din Indonezia, în 2012, cei 8,04 de milioane de turiști au schimbat 9,1 de miliarde de dolari USA în moneda națională a țării, rupia indoneziană. Venituri aduse de turiști internaționali veniți în concediu în Republica Indonezia, diferă în funcție de țară. Astfel, pe primele locuri, în funcție de cantitatea banilor cheltuiți se află cetățenii din: Australia cu $ 1,48 miliarde, Singapore cu $ 1,01 miliarde și Malaezia cu $ 0,99 miliarde – în anul 2012.
Analizând datele din tabelul de mai sus, observăm ca aceleași țări: Australia, Singapore și Malaezia ocupă podiumul, în aceeași ordine chiar, de venituri aduse Indoneziei și în 2012; mai mult, tot cele 3 țari sunt cele mai mari exportatoare de turiști și în 2008, doar fiind schimbate locurile: pe primul era Singapore cu 1,14 miliarde USD, urmată de Malaezia cu 0,77 miliarde USD și Australia cu 0,97 miliarde USD. Probabil este vorba de proximitatea lor geografică și “vecinătatea” cu Republica Indonezia.
În ceea privește media de bani cheltuiți în timpul unui sejur, în 2011, aceasta a fost de 1.118$, în comparație cu 2008, când era în valoare de 1.178$. Printre cetățenii internaționali care au cheltuit cei mai mulți bani într-un sejur, putem aminti de: cei din Rusia – cu o medie de 2.043$ per vizită, cei din America centrală cu 1.847$ și turiștii suedezi – cu 1.762$, în anul 2011.
Tab.14 Evoluția încasărilor de la turiștii străni (miliarde USD)
Conform tabelului 14, în care putem observa evoluția încasărilor obținute de la turiștii străni (deci fără a lua în calcul și turiștii interni), există o creștere (deși nu impresionantă) a acestor venituri ale Indoneziei. Concluziile care se impun, după studierea cifrelor, sunt:
Dinamica încasărilor față de anul de referință 2008 este destul de ambiguă și “nehotărâtă” daca o putem numi așa. În 2009 se produce o descreștere a încasărilor – probabil reminiscențe ale crizei economice la nivel mondial, ușor resimțite și în Indonezia. Astfel 2009 a fost anul cu cele mai mici încasări, din perioada analizată, 2008-2012. În anii următori, dinamica față de 2009, crește destul de încet, dar pare o creștere oarecum stabilizată;
Dinamica față de anul precedent, își cunoaște minimul de 0,86%, implicit tot în anul 2009, iar maximul de 1,21% – în anul 2010. După acest “vârf”, dinamica față de anul precedent are o tendința tot de creștere, dar una mai mică proporțional;
Ritmul de creștere față anul de referință (2008) este negativ în 2009, fiind vorba de o descreștere de -14,17% a încasărilor de la turiștii internaționali. Din 2010, ritmul de creștere își ia avântul și crește rapid, ajungând la un maxim de creștere (față de 2008) de 24,25% – în anul 2012;
În ceea ce privește ritmul de creștere față de anul precedent, în 2008 e aceeași descreștere de -14,17%, dar maximul ritmului de creștere se înregistrează în 2010, cu 20,63%. După aceasta, se menține creșterea dar la valori tot mai mici.
Totuși important este că există creșterea încasărilor din turismul internațional, există cerere suficientă, pe de o parte, și ofertă variată, pe de alta, răspunzând nevoilor turiștilor care vin și revin în minunatul și exotic univers al Indoneziei.
2.4. Competitivitatea turismului pe piața mondială
Oferta turistică mondială este foarte diversificată, răspunzând majorității cerințelor turiștilor care călătoresc: găsești să vizitezi și munții, și marea, și oceanele, și zonele toride sau uscate, dar și cele reci sau înghețate, pentru odihnă pasivă și relaxare, dar și pentru un concediu dinamic și cu itinerariu, nu în ultimul rând – pentru orice buzunar. În ceea ce privește Republica Indonezia – aceasta are ce să ofere: munții – iubitorilor de peisaje montane mirifice sau de natura exuberanta; vulcanele și iazurile montane – iubitorilor de adrenalină și experiențe noi; plajele cu nisip alb și apa lină – turiștilor dornici de odihnă liniștită, plaja, mare și soare; parcurile naturale și rezervații – amatorilor și exploratorilor de fauna și flora locală; parcurile tematice și satele din epoca de piatră – turiștilor dornici de experiențe inedite, etc… după cum am încercat să exemplificăm în primul capitol al prezentei lucrări.
Numărul mare al turiștilor veniți și nivelul încasărilor din turism care cresc de la an la an, reprezintă un semn că turismul în Indonezia este în dezvoltare, creștere și satisface destul de bine nevoile turiștilor, oricare ar fi ele.
Din punct de vedere politic, din 2008 încoace, s-au intensificat și îmbunătățit relațiile cu Australia, Rusia, Statele Unite ale Americii, țările membre ASEAN (Uniunea Europeana a Asiei de Sud-Est, care cuprinde zece țări: Indonezia, Malaezia, Filipine, Singapore, Thailanda, Brunei Darussalam, Vietnam, Laos, Myanmar, Cambogia).
Din punct de vedere economic, Guvernul și Ministerul Culturii și a Turismului Indoneziei a pornit în data de 26 decembrie 2007, programul denumit „Vizitați Indonezia în 2008”. În ciuda piedicilor de genul: fonduri puține, transport aerian limitat, competiția cu Jocurile Olimpice din 2008, desfășurate în China și existența deja a programului „Vizitați Malaezia”, Guvernul indonezian a intrat în această cursă de competiție, investind în site-uri web, promovare și publicitate prin participare la târgurile din diferite țări, destul de depărtate (Germania, Marea Britanie). Indonezia s-a orientat și a ales piața de desfacere a țărilor precum: Japonia, China, Coreea, Rusia, Australia, Taiwan și alte țări din Orientul Mijlociu.
Promovarea turismului în Indonezia a fost realizat cu buget destul de mic (3 milioane de USD, spre comparație – cel al Malaeziei era de 25 de milioane USD), cu ajutorul nelipsit al Ambasadelor țării care s-au mobilizat să invite jurnaliștii, angajați ai marilor companii de televiziune, să vină în Republica Indonezia și să viziteze atracțiile turistice – în ideea că vor fi impresionați și vor scrie articole interesante în presă astfel realizându-se o reclamă indirectă.
În Papua s-a organizat festivalul Lacului Sentani, în iulie, iar în districtul Jayavijaya – festivalul Baliem Valley, ambele au fost organizate din dorința de a atrage și a prelungi durata sejurului viitorilor turiști. În Jambi, s-a dezvoltat infrastructura pentru a sprijini acest program – mai ales drumurile către locații interesante cum sunt: templul Muarojambi, Lacul Kerinci și parcurile naționale ale provinciei. Iar în aceste atracții au fost organizate festivaluri, campionate sau saptămâni culturale. În provincia Bali, administracția a organizat 17 festivaluri și o conferință internațională de yoga. Tot în sprijinul programului „Vizitați Indonezia în 2008” s-a decis creșterea numărului de țări la cetățenii cărora lise vor acorda viza la intrare în Indonezia, de la 29 la 63 de țări. Ministerul Culturii și a Sportului, spera ca acest program sa aducă peste 7 milioane de turiști, doar în 2008. Daca raportăm previziunile datelor statistice reale, observăm că în 2008, Indonezia a fost vizitată de 6,3 milioane de turiști, apropiindu-se de cifra așteptată, iar programul fiind unul de succes.
Tot din punct de vedere economic, același catalog de prezentare a Indoneziei realizat de Ambasada Republicii în România ne prezintă că Bali exportă produse acvatice în cuantum de 72 de milioane USD, iar Jakarta produce 5,99 milioane de tone de îngrășăminte ureice și exporta electronice în valoare de 8 miliarde USD, iar creșterea economică a țării era de 6,32%, în 2007, pe când veniturile obținute din acciză s-au mărit cu 110,16% față de 2006. În 2012 s-a creat Agenția pentru reabilitarea și Reconstrucția regiunii Aceh și a insulelor Niah, devastate de cutremur și tsunami din 2004. Această agenție împreună cu UNDP (United Nation Development Programme), ajutați de comunitatea internațională au organizat reabilitarea regiunilor devastate, construcția caselor, aducerea alimentelor, crearea locurilor de muncă, plantarea copacilor… prima prioritate fiind protejarea ecosistemelor și reciclarea materialelor.
Din punct de vedere cultural, Indonezia participă la tot mai multe festivaluri internaționale de folclor (cum este cel din Spania, de exemplu), este considerată tot mai des o destinație exotică de luat în calcul, Bali căștigă titlul de „cea mai bună destinație exotică” oferit de revista Luxury Travel din Marea Britanie, reprezentanții a 157 de țări vor vizita Lacul Paniai din Papua, etc
Din punct de vedere democratic, pe o scală de la 1 la 100, capitala Jakarta a obținut, în cadrul Indexului Democratic realizat pentru toate provinciile, scorul de de 77,7 – adică poziționarea în topul indonezian, pentru anul 2012.
În ceea ce privește sistemul educativ, Republica Indonezia s-a orientat și către atragerea de studenți străini către cele 5 universitați pe care le are: Stenden University of Aplied Sciences din Denpasar, IPMI International Buiness School din Jakarta, Universitas Pelita Harapan din Tangerand, INTI International College Indonesia și Swiss German University.
În clasamentul general al competitivității turismului, realizat de Forumul Economic Mondial, Indonezia s-a clasat pe locul 70, fiind precedat de Liban (69) și România, aflată pe locul 68. În realizarea acestui top au fost luate în calcul mai multe criterii, de exemplu: atitudinea față de turiștii străini, calitatea mediului urban și rural, prezența și calitatea drumurilor, eficiența marketingului în promovarea turistică, siguranța și încrederea în autorități, sanatatea, apa curentă și multe altele criterii care influențează comfortului omului într-o țară străină.
Deși în 1998, țara a fost lovită de criza asiatică, după 2004 a ajuns la o relativă stabilitate și prosperitate, ajungând să fie considerată astăzi una dintre țările cele mai prospere din Asia, contrar catastrofelor sale naturale, pe de o parte, și a crizei prezente din America și Europa, pe de alta. Indicatorii economici sunt destul de buni, iar pe trimestrul II din 2012, Indonezia a înregistrat o creștere economică de 6,4%, reușind să compenseze diminuarea exporturilor prin creșterea consumului intern. Stabilitatea politică pe care o are din 2004, a impulsionat investițiile la o valoare de 6,63 miliarde de euro. Toate aceste condiții au încurajat competitivitatea țării pe piața mondială a turismului, dar și cea economică, în general.
Un exemplu concret de competitivitate a Indoneziei ca destinație exotică îl poate constituie o simplă comparație aleatoare a unui sejur propus în Bali cu unul realizat în una dintre țările asiatice vecine – de exemplu Maldive, o țară comparabilă formată din insule create pe un grup de 26 de atoli de corali (1190 insule în total, din care 200 sunt locuite, iar 88 dintre ele au doar resorturi turistice), are posibilități de oferire a destinațiilor și de petrecere a timpului liber, o cultură bogată, climă prielnică, etc. Vom încerca să comparăm cele două oferte ale unei agenții turistice din România, una pentru Indonezia, insula Bali și una pentru Maldive.
Tab.15 Comparația celor două destinații exotice: Bali din Indonezia și Maldive
Din această mică comparație, observăm că sejurul în Bali este, în general mai puțin costisitor decât cel în Maldive, locurile de odihnă și relaxare sunt comparabile, pe când destinațiile atractive sunt net mai multe și variate, în insula indoneziană Bali. Astfel cu bani mai puțini sau cel mult aceiași, turiștii pot vizita multe locuri frumoase și inedite din Republica Indonezia, despre care am amintit în subcapitolul 1.3.
CAPITOLUL III. TURISMUL DURABIL ÎN REPUBLICA INDONEZIA
În exotica Indonezie, facem cunoștință cu un univers complet altul decât cel cu care suntem obișnuiți în mod normal. Acolo putem depăși limitele de cunoștințe și trăiri, lărgi orizonturile și cunoaște o cultură și civilizație nouă, bogată în monumente, temple și parcuri nationale, putem beneficia de toate facilitățile serviciilor turistice create special pentru turiști. Tot acolo putem face cunoștință și savura mancarea tradițională – care este un amestec de mancare chinezească cu cea indiană, bazată pe orez, legume, carne, peste, fructe exotice, multe condimente; ne putem familiariza cu dansurile, ritualurile și obiceiurile străvechi din Indonezia; putem chiar încerca o viață ca în epoca de piatră, din satele din Sumatra (satul Lingga, locuit de băștinași numiți Karo Batak), Kalimantan (satul pescăresc Kuala Kapuas), Torajaland, etc.
Paradoxal, Indonezia are nevoie de îmbunătățirea serviciilor turistice pentru promovarea țării în lume și atragerea turiștilor străini, dar este nevoie și de crearea de noi și numeroase locuri de muncă pentru integrarea populației dezavantajate, cu un nivel scăzut de educație, care sunt foarte sărace. Astfel industria turismului oferă două extreme a joburilor: pe de o parte, cei supercalificați, cu o educație corespunzătoare și experiență în domeniu, au salarii mari și condiții foarte bune de muncă: în hoteluri luxoase, cu oameni relaxați care vin la în concediu. Pe de altă parte, cei necalificați, nealfabetizați, care au salarii mici, trăiesc la limita sărăciei și lucrează în condiții grele de muncă (în ture, 24 de ore, în căldura de afară…).
Foarte importante pentru dezvoltarea și stabilizarea creșterii turismului internațional sunt punctele de intrare în țară: aeroporturi și porturile de mare autorizate, care aduc venituri importante. Aeroporturile din Indonezia sunt: Soekamo-Hatta și Halim Perdana Kusuma în Jakarta, Adi Sucipto în Jogjakarta, Adi Sumarmo în Sukarta, Ngurah Rai în Bali, Husein Sastranegara în Bandung, Sultan Syarif Hasim în Pekanbaru, Ahmad Yani în Semarang, Minangkabau în Padang, Juanda în Surabaya, Selaparang în Mataram, Sam Ratulangi în Manado, Polonia în Medan, Hang Nadim în Batam, Ei-Tari în Kupang, Hasanuddin în Makassar, Sepinggan în Balikpapan, Supadio în Pontianak. Iar porturile de mare indoneziene sunt: în Batam: Sekupang, Teluk Senimba, Batuampar, Nongsa, Marina, Bandar Bintan, Tanjung Balai Karimun, Talani Lagoi Bandar, Sri Udana Labon în the arhipelagul Riau; Belawan port și Sibolga în North Sumatra; Sri Bintan Pura în Tanjung Pinang; Tanjung Priok Harbor la Jakarta; Yos Sudarso Tanjung Perak în Surabaya; Teluk Bayur din Padang; Padang Bai și Benoa în Bali; portul din Jayapura; Bitung; Tanjung Mas în Semarang; Tenua și Maumere în East Nusa Tenggara, Pare-Pare și Soekarno Hatta în South Sulawesi.
Pentru a crește durabilitatea turismului din Republica Indonezia apare nevoia de a realiza strategii și direcții de promovare a țării în străinătate, de a rezolva problemele de mediu (fiind o țară destul de vulnerabilă condițiilor meteo nefavorabile), de a crește numărul turiștilor cu ajutorul slum tourism-ului, de a dezvolta și întreține ecoturismul, dar și de a demara procedurile de certificare și eco-etichetare a turismului.
3.1. Problemele de mediu
Ca orice țară a globului pământesc, Republica Indonezia are problemele sale în legătură cu mediul înconjurător: pe de o parte, sunt problemele pe care le face natura dezlanțuită (cutremure, tsunami, vulcane, ploi torențiale, musonii, căldura, vegetația, țânțarii, etc), iar pe de alta, sunt problemele apărute din cauza oamenilor (despădurirea, dispariția anumitor specii de animale sau păsări, necesitatea transformării junglei și pădurilor tropicale în rezervații naturale, poluarea, industrializarea, mineritul, etc).
În ceea ce privește problemele de mediu create de natură, trebuie menționat că Indonezia este o zonă cu activitate seismică ridicată, având loc destul de des cutremure submarine, cu magnitudine mare, mai ales în Oceanul Indian, care provoacă la rândul lor tsunami asupra insulelor din vecinătate, dar nu numai. Astfel, unul dintre ultimile cutremure mari este cel din 2004, cu magnitudinea de 9,0 grade pe scala Richter și tsunami-ul care l-a urmat, a afectat toată Indonezia, dar mai grav insulele Aceh și Nias. S-a produs în 26 decembrie 2004, când mulți turiști erau în vacanțe de crăciun și a avut epicentrul aproape de insula Sumatra. Valurile tsunami provocate au afectat opt țări asiatice (printre care și Indonezia, Thailanda, Sri-Lanka, India, Malaezia, Maldive, Australia, Somalia chiar) și au omorât 120.000 de persoane.
Pentru ajutorarea victimelor și a țărilor au fost mobilizate forțe impresionante ale guvernelor (ale țărilor diferite – independent, dar și a Comisiei Europene) și organizațiilor umanitare din lumea întreagă (Crucea Roșie). Astfel ca raportul anual din 2012-2013 al UNDP (United Nation Development Programme) pentru Indonezia, declară că insulele Aceh și Nias abia ajung la o normalitate (după aproape 9 ani de la eveniment), se reconstruiesc cu ajutorul BRR (Agenția pentru Reabilitare și Reconstrucție a insulelor Aceh și Niah – sub egita guvernului indonezian) și a ajutoarelor internaționale, inclusiv a UNDP. Datorită acestei catastrofe, această provincie bogată în resurse naturale s-a mai „liniștit” și s-a stabilizat, din punct de vedere politic, pentru că toate forțele au fost ocupate cu reconstrucția clădirilor, infrastructurii, spitalelor, etc. Astfel raportul UNDP arată că au contribuit la: construcția a patru depozite de deșeuri permanente care pot deservi un milion de locuitori ai Banda Aceh, Aceh Besar, Pidie, Bereuen și Gunung Setoli; au curațat și debarasat 1 milion de m3 de apă adusă cu tsunami; peste 50.000 de oameni au primit ajutor imediat, iar peste 70.000 au primit ajutor și oportunități de mijloace de existență pe termen lung; reconstrucția portului Ulee Lhee; au construit 3.500 de case care au primit 10.000 de oameni drept rezidenți; au fost plantați 270.000 de copaci; au fost reconstruite terenurile de sport în proporție de 89% și donate echipamente necesare; au ajutat la adoptarea a 19 noi legi, ordine și reguli.
În aprilie 2012, a avut loc un alt cutremur devastator cu magnitudinea de 8,6 grade Richter, care a zguduit tot Sumatra, adică Indonezia.
Același raport al UNDP, din anul 2012-2013, menționează că Indonezia este pe locul doi după gradul de vulnerabilitate față de dezastre naturale, conform Indexului de Risc de Dezastre a lui Mapplecroft, iar nu mai puțin de 60.9 milioane de oameni sunt expuși și afectați de inundații probabile – conform Autorității Managementului Dezastrelor (BNPB care se ocupă de 18 țări expuse pericolelor de dezastre naturale.
Un alt pericol caracteristic Indoneziei îl reprezintă vulcanele, frumos și înfricoșător deopotrivă, fiind o consecință a activității seismice mărite din zonă. Un exemplu este erupția vulcanului Sinabung (Sumatra), din februarie 2014, soldată cu 14 morți și evacuarea a 30.000 de persoane. Acesta era latent în ultimii 400 de ani, dar în 2010 s-a trezit la activitate, și este doar unul din cei 129 de vulcani activi (din care 68 sunt considerați periculoși) ai Indoneziei, care face parte din Cercul de foc al Pământului.
Datorită climei ecuatoriale și a celor două sezoane existente: cel de ploi și cel uscat, de multe ori musonii aduc ploi torențiale care provoacă și ele pagube materiale, dar totuși nesemnificative față de cele provocate de cutremure, tsunami sau vulcane. Tot clima caldă, umiditatea crescută și prezența junglei, favorizează înmulțirea insectelor mai ales, care transmit multe boli grave și le răspândesc în rândul populației indigene dar și a turiștilor, bineînțeles. Tânțarii sunt cel mai bun exemplu, datorită faptului că sunt transmițătorii malariei – o boală infecțioasă caracteristică zonelor tropicale, cauzată de niște paraziți numiți Plasmodium; febra Dengue – transmisă de țănțarii din specia Aedes și se caracterizează cu febră mare, dureri ale articulațiilor și pete roșii pe corp; encefalita – care are o evoluție bruscă, înrăutățindu-se starea generală, apărând cefaleea, halucinațiile sau delirul; febra West Nile – este asemănătoare gripei dar poate evolua rapid spre meningită sau encefalită. Astfel cei care călătoresc în Indonezia trebuie să se intereseze despre posibilitățile de a combate înțepăturile țânțarilor (loțiuni, spray-urile anti-țânțari), dar și despre posibile vaccine ale bolilor tropicale existând anumite zone cu risc epidemiologic de infectare cu malaria, hepatita B sau salmonella, datorită condițiilor igienice precare.
În ceea ce privește problemele pe care le are Indonezia datorită influenței oamenilor asupra naturii, acestea sunt: despădurirea, dispariția anumitor specii de animale sau păsări, necesitatea transformării junglei și pădurilor tropicale în rezervații naturale, poluarea, industrializarea…
Creșterea rapidă a populației (în anul 1980, Indonezia avea 147,5 milioane de locuitori, iar în ultimii ani a ajuns la 230 de milioane) și industrializarea au dus la despăduriri pe scară largă, ilegale de cele mai multe ori, întrucât administrația publică încearcă să protejeze pădurile prin transformarea lor în rezervații. Această despădurire masivă își are originile în anii ’70-’80, când au început defrișările datorită creșterii nevoii de a avea tot mai multe terenuri arabile, pentru cultivarea orezului mai ales, și a creării unei infrastructuri de drumuri. Solurile au început să fie epuizate de nutrienți și folosiți pesticidele, tot mai des.
Cele mai mari probleme au provinciile Kalimantan, Sulawesi și Sumatra, datorită defrișărilor, eroziunii solului cauzate de acestea, incendii de păduri, deșertificarea terenurilor chiar – toate apărute ca o consecință a dezvoltării industriilor, dar reprezintă o amenințare întrucât pot crea adevărate dezastre ecologice. Ca exemplu, în anul 1983, aproximativ 30.000 km2 de păduri tropicale au fost nimicite într-un incendiu devastator din kalimantan Timur. Un alt factor provocator al defrișărilor a fost Programul Național Transmigrasi, de populare a pădurilor nelocuite – deși s-a încercat o înlocuire a junglei cu plantații de arbori de ceai, cafea, cacao sau palmieri.
Deși existau legi de reîmpădurire, ca în orice stat în curs de dezvoltare, acestea au fost prea puțin aplicate, defrișările cauzând astfel eroziuni, ploi abundente, dispariția miilor de kilometri de păduri – acestea fiind habitatul multor specii din floră și faună, ducând la dispariția și a acestora din urmă. Abia pe la mijlocul anilor ’80, Departamentul de Silvicultură a statului a semnat un acord cu Banca Mondială în ideea dezvoltării unui plan de management forestier, datorită căruia a fost realizat primul inventar al pădurilor dar și programul de conservare a acestora și transformarea lor în parcuri naționale sau rezervații.
O altă problema ecologică au fost incendiile provocate, care erau utilizate pentru curățarea terenurilor pentru agricultură, inițial, dar probabilitatea că vor scăpa de sub control era foarte mare, plus că Indonezia a devenit a treia țară din lume, după cantitatea de gaze de seră emise (după China și Statele Unite ale Americii). Incendiile au distrus și o bună pate a rezervelor de carbon și turbă din vechile păduri. Astfel Indonezia a intrat în atenția REDD+ (Reducerea Emisiilor din Despădurire și Degradarea Pădurilor) și a Centrului de Dezvoltare Globală de Monitorizare a Pădurilor, care oficializează rata defrișărilor din Indonezia, dar includ și măsuri de sporire a stimulentelor oferite guvernului și administrațiilor locale – astfel încercându-se stoparea defrișărilor continue. În 2013, guvernul indonezian a extins cu încă doi ani, moratoriul asupra concesiilor de păduri, ca parte a programului REDD+ și ca parte a planului președintelui Yudhoyono de a reduce emisia gazelor de seră de la 41% la 26%, până în anul 2020.
Dezvoltarea economică și urbanizarea, au și ele efecte negative asupra mediului înconjurător, cum ar fi: poluarea aerului și a apelor, deșeuri industriale și casnice, creșterea numărului mașinilor care au dus la un trafic infernal (doar Jakarta are 10 milioane de locuitori, adică aproape o jumătate din populația României).
Pe linia creșterii realizărilor sociale și economice de reducere a sărăciei, șomajului și a inegalităților, guvernul duce o politică pro-joburi, pro-creștere economică, pro-săraci și pro-natură, încercând reorientarea spre o economie “green” (ad literam, verde sau ecologică), spre electrificarea zonelor lipsite, susținerea industriei producătoare de ulei de palmier (Indonezia fiind cel mai mare producător și exportator al acestui tip de ulei – 23 de milioane de tone, doar în 2012), protejarea biodiversității prin reducerea distrugerii ecosistemelor din păduri sau ale celor marine.
3.2. Saracia și turismul (slum tourism)
Slum tourism, denumit și poorism sau poverty tourism, este un concept relativ nou, împrumutat din engleză și însemnând turism de mahala sau așa-numitele “excursii în realitate” – adică acele excursii la așezări informale sau mahalale care arată adevărata față a realității unei țări. Turismul tradițional cu hoteluri luxoase și oameni serviabili, spa-uri și piscine, nu arată realitatea vieții dintr-o țară – sau mai binezis arată o realitate complet deformată și cu mult mai înfrumusețată decât este ea, în mod normal. Este, deci, un concept destul de controversat de a cunoaște realitatea de zi cu zi, oamenii simpli de pe stradă și cultura tradițională a unei țări. Acest tip de excusrii se organizează mai ale în țările în curs de dezvoltare: India, Brazilia, Mexic, Kenya, Indonezia și multe altele.
Slum tourism-ul, ca idee, are atât critici, cât și susținători. Criticii subliniază faptul că cei săraci sunt doar exploatați și nu se îmbunătățește cu ceva traiul lor de zi cu zi; că prioritate au turiștii care practică acest tip de experiență, de multe ori subminând demnitatea și drepturile fundamentale ale locuitorilor acestor mahalale. Susținătorii, însă, pun accentul pe faptul că aceasă formă de turism ajută la economia locală, poate crește nivelul de viață a locuitorilor prin oferirea unui venit suplimentar – pe de o parte, iar pe de alta, ajută turiștii să perceapă corect realitatea unei țări și să-și cultive sentimentul compasiunii către semeni care au mai puțin noroc.
În ceea ce privește Indonezia, după cum am precizat la începutul prezentei lucrări, aceasta este o țară paradoxală, fiind și ea în curs de dezvoltare. Prin urmare, luxul mall-urilor din Jakarta și a resorturilor turistice de pe plajele cu nisipuri albe, contrastează cu “mahalalele” capitalei și cu satele de triburi care sunt complet rupți de realitatea anului 2014 (curent electric, gaze, mașini, internet, civilizație în sensul comun al cuvântului) și au o viață asemănătoare epocii de piatră.
În 2009, regizorul Ronny Poluan, a condus o astfel de excursie de mahala, pentru a arăta vizitatorilor “adevărata” Jakarta. Acest tur, care cuprindea o piață, o fabrică de tofu și patiserie pe bază de soia și fasole, un labirint lichidat de mahala din centrul capitalei, costa doar 34 $, din care jumătate îi revenea regizorului și cealaltă jumătate – localnicilor.
Organizatorul “Turului ascuns al Jakartei” declara că acesta nu este departe de strălucirea și luxul capitalei, dar oferă străinilor o față pe care altfel n-ar fi vazut-o niciodată. Cei care participă la această excursie declară că este fantastic, vezi alte lucruri decât ești obișnuit să vezi într-o țară vestică, vezi oameni normali cu problemele lor de zi cu zi, vezi fabrici unde se fac torturi din soia și fasole, unde se fabrică tofu – sunt mult mai interesante decât plaja și soarele caracteristic unei țări tropicale. Este un tur care “deschide“ ochii asupra unei realități nu întotdeauna frumoase, dar corecte.
Ca și fenomenul în sine, și organizatorul a fost criticat motivându-se că exploatează săracii și le oferă bani, că ei ar trebui educați ca să-și depășească condiția și soarta. Regizorul însă susține că organizează tururi pentru a obține conștientizare de ambele părți: săracii văd că există și o altă viață în comparație cu cea pe care o duc ei, iar turiștii se trezesc la realitate și se întorc în mahalale și după tururi, dar aducând produse alimentare sau casnice, încercând să ajute cu tot ce pot (cărți, pixuri, cărucoare și produse pentru copii). Aceste zone nu au drumuri, casele sunt doar de formă: din prelate, plastic și lemn, iar evacuările organizate de guvern – dese și obișnuite sub pretextul că sunt periculoase și instabile. Oamenii care trăiesc în aceste catacombe, o fac de o viață, mutându-se de multe ori, fiind forțați de stat și împrejurări, dar sunt simpli și binevoitori, nu știu cum să trăiești altfel.
Indonezia se poate “lăuda” cu 40 de milioane de oameni care trăiesc sub pragul sărăciei – prin urmare are ce arăta din punct de vedere al slum tourism-ului, iar turiștii se întorc cu mentalitatea schimbată, apreciind mai mult ceea ce au și că se pot bucura de avantajele civilizației: confortul caselor cu apă curentă, gaz, încălzire și canalizare, loc de muncă relativ stabil și pe termen lung, dar și posibilitatea unui concediu de odihnă.
3.3. Ecoturismul
Conform Societății Internaționale de Ecoturism, definiția conceptului de ecoturism este acea călătorie în arii naturale care nu are consecințe asupra mediului înconjurător, conservându-l, pe de o parte, și ajută la creșterea bunăstării populației locale, pe de alta.
Este evident că dezvoltarea economică și turistică a zonelor naturale sensibile, fără realizarea unei coordonări și a unui management riguros, reprezintă o amenințare la adresa ecosistemelor acestor zone, dar și a populațiilor locale. Dacă vizitatorii sunt în număr mare și nu au grijă la conservarea naturii în acea stare în care au gasit-o, ei pot amenința zona prin degradarea naturii și prin influențele moderne asupra localnicilor și a culturii lor tradiționale. Avantajul turismului în zonele naturale și cu băștinași îl reprezintă posibilitatea creșterii bunăstării localnicilor, prin accesul la o sursă de venit destul de stabilă.
Astfel, în ultimii ani, a apărut curentul ecoturismului, care reprezintă o formă de manifestare a durabilității turismului. Ecoturismul poate aduce fondurile necesare întreținerii și conservării parcurilor naturale și a rezervațiilor; poate aduce o sursă de venit localnicilor dar și dezvoltare economică a localității, fără prea mari influențe asupra modului lor normal de viață; poate să ducă la creșterea nivelului de educație a turiștilor în vederea protejării și conservării mediului înconjurător.
Turismul, pentru a fi ecoturism trebuie să îndeplinească cumulativ patru condiții importante:
Să se desfășoare în spații culturale și naturale;
Să încurajeze implicarea populației locale;
Să se implice în conservarea naturii;
Să susțină bunăstarea localnicilor.
În concluzie, ecoturismul este un turism responsabil, “verde” sau bio, un turism conștient asupra riscurilor exploatării nelimitate a resurselor naturale și a populației locale, este tot ce turismul tradițional nu este, din păcate.
Ecoturismul are o piață de desfacere relativ redusă, dar este în extindere, turiștii manifestând un interes tot mai mare de a practica acest tip de ecoturism și de a avea experiențe noi. După cum vedem în tabelul 16, numărul vizitatorilor în arii naturale din Indonezia a crescut cu 116% din 1990 până în 1999, având o creștere medie anuală de 8%.
Tab.16 Ratele de creștere a numărului de vizitatori în medii naturale și rezervații.
Ecoturistul se deosebește de un simplu turist prin faptul că: își va pregăti excursia cu ajutorul unei agenții turistice sau ghid experimentat, care organizează acest tip de excursii, fără a interveni și a avea influențe asupra naturii sau populației; se va informa asupra obiceiurilor locului și a culturii populației, pentru a se conforma; va respecta toate marcajele posibile întâlnite pe drum și vor raporta autorităților pe cei care nu o fac; va respecta flora și fauna din jur, pastrând o distanță corespunzătoare față de animale, de exemplu, pentru a nu le perturba viața; va evita să hrănească animalele sau să rupă plante, încercând să minimizeze intervența sa în mediul natural pe care îl vizitează; își conștientizează impactul asupra zonei și va încerca să reducă poluarea de orice fel (biologică, chimică, sonoră, auditivă sau olfactivă); va folosi produse biodegradabile sau cu un impact minim asupra naturii; se va deplasa cu mijloacele caracteristice populației locale; va adopta un comportament pe care îl are populația locală și vor respecta unicitatea acestora; va fi deschiși spre învățare; vor prefera să cumpere produse de la localnici pentru a susține economia locală; va manifesta respect față de toți cei din jur: plante, animale sau oameni.
În ceea ce privește ecoturismul în Indonezia, putem enumera câteva zone în care se practică acest tip de turism, și anume: Parcul Național Tanjung Putting din Kalimantan, unde ecoturismul își are origini în aventura lui Kalaparu între 1990-1997. Ecoturismul din această zonă s-a dezvoltat datorită mai multor motive: se pot vedea orangutani și maimuțe cu trompă în habitatul lor natural, a crescut numărul vizitatorilor și, nu în ultimul rând, este un exemplu viabil de model de ecoturism. Cele opt eco-lodge (sate) din Panjung Puttind aduc 80 % din lucrătorii parcului, care își obțin veniturile din: închiriere bărci, vânzarea produselor alimentare sau de artizanat, ghidaj prin parc. Pe de altă parte, localnicii se bucură, pe langă venituri permanente sau sporadice, de sfaturi și de viziunea unei alte vieți, care îi motivează să-și trimită copii la școală și să primească o educație. Ecoturismul din Tanjung Putting are și amințări la adresa sa, cum ar fi: incendiile sau inundațiile care distrug agricultura și industria forestieră, scăzând și valoarea monedei naționale; criza economică, care impinge populația să taie lemnele din pădure; instabilitatea politică – toate care scad siguranța călătoriilor turistice în Indonezia, deci și veniturile obținute cu ajutorul acestora.
O altă zonă recunoscută pentru practicarea ecoturismului este reprezentată de Parcul Național Gunung Halimum (TNGH din Java), care a fost dezvoltat între 1994 și 1999, cu ajutorul Programului de Suport al Biodiversității și Rețeua pentru Conservarea a Diversității, finanțată de USAID. Astfel prin eforturile comune ale ONG-urilor, a guvernului, a sectorului privat, a universităților, a comunității locale (KSM) și a Board-urilor internaționale, a fost creat și dezvoltat un plan de lucru pentru apariția acestui parc și conservarea lui în starea naturală. Obiectivele principale atinse au fost: promovarea utilizării responsabile și conservarea florei și a faunei; conservarea parcului prin responsabilizarea comunității locale și a turiștilor; creșterea bunăstării populației locale. Toate acestea au fost posibile datorită creării unui consiliu de conducere a comunității locale, a KSM-ului, care are: un ketua (lider), un secretar, un trezorier, un manager de bucătărie; un ghid și un manager de artizanat. A fost construit un eco-lodge pentru a fi loc de întâlniri, birou, loc de activități sociale sau culturale. Produsele finale de ecoturism a acestui parc național sunt: corturi pentru cazare, închiriere a echipamentului necesar pentru observare, produse alimentare și artizanale, ghizi, portari, maseuri, spălători, transport și spectacole tradiționale. Toate costurile sunt hotărâte de KSM, iar cei angajați pot opta pentru venituri lunare sau anuale. Promovarea TNGH din Java are loc fie direct, prin difuzarea de materiale informative (broșuri, hărți, postere sau video-uri), fie indirect – prin comunicate de presă, seminare sau conferințe, articole sau distribuirea informațiilor către centre de cercetare sau ONG-urilor pro-conservare. Din datele din 1998 rezultă că acest proiect a adus 80% din turiști interni și 20% din cei internaționali din parc.
Proiectul pentru transformarea zonei Sumatrei într-o destinație ecoturistică a fost finanțată de USAID, prin intermediul Pactului din Indonezia (aprilie 1997), luând în considerarea fezabilitatea economică, tehnică, socio-culturală și cea ambientală a proiectului. Ca locație, eco-lodge este situat în Dusan Pamah Simelir și în Dusan Sayum Sabah, iar ca atracții: există stații de observare a păsărilor, a cerbilor rusa, a orangutanilor, râul, fructe exotice, prietenia tribului Karo și un vechi castel olandez. Ca orice alt proiect, în 1997 și acesta s-a confruntat cu greutăți: incendii, accidentul aviatic a liniilor Garuda, instabilitatea politică a țării – care au condus la interdicția de a vizita Indonezia, în 1998-1999, emisă de guvernele SUA către cetățenii săi. Toate acestea au provocat falimentul a 40% din agenții indoneziene, în anul 1998, și au condus la reorientarea de la ecoturism către agricultură, la despădurirea terenruilor pentru plantații de cafea și ghimbir.
Sua Bali, este un alt exemplu popular de așezare ecoturistică, pentru că este conformă cu toate principiile turismului durabil. Proprietarul acestei destinații a primit premiul pentru turimul social-responsabil “To do 95” la International Tourism Exchange de la Berlin, în 1996. Sua Bali este o mică stațiune formată din 5 case, a căror ape de evacuare nu ajung în afara domeniului ci se reciclează, fiind folosite pentru irigare. Este un loc de relaxare și de studiu, unde poți învața limba națională (Bahasa Indonesia), dar și lucrul tradițional indonezian (batik, artizanat, sculptură în lemn, medicina plantelor, bucătăria tradițională). La Sua Bali turiștii sunt tratați, cât este posibil și realizabil, ca parte a comunității locale, astfel ajungând să înțeleagă mai bine cultura indoneziană și să se îndrăgostească de aceasta. Ca și costuri, turiștii donează 1$ pe zi, pentru orice acțiune la care participă.
Văile Kedaton, situate în provincia Tabanan din Bali, au aproximativ 12 ha, jumătate fiind ocupate de păduri. Ca atracții, putem aminti: sute de maimuțe din pădurea din Bali, lilieci și templuri unice (Templul Mamei Pura Besakih, Templul Ulun Danu Beratan, Templul sub apă de pe plaja). Kedaton este unica destinați din Bali care este coordonată și administrată de „Desa Adat” – un sat obișnuit care a stabilit un comitet care se ocupă de management. Staff-ul este format din 12 localnici ai satului care răspund de curățenie, parcare și colectarea taxelor de vizitare. Veniturile sunt împărțite oamenilor, fiecare familie primind în medie 25,000 rupii (2,2$), anual. Se mai obțin venituri din închirierea magazinelor în apropierea așezării, din parcare (care sunt împărțite cu autoritățile locale). Cei care au magazine, lucrează și ca ghizi ai localității, banii revenind pentru reabilitarea templelor și festivale, dar și pentru dezvoltarea facilităților publice.
Insula Bali are potențial de a-și dezvolta ecoturismul și în alte zone, cum ar fi: satul Jatiluwih – cu atrcția câmpurilor de orez sub forma teraselor, laguna Nusa Dua și ecosisteme independente de păsări și mangrove, satul Perancak – cu așezările broaștelor țestoase, insula Lembongan, Tanganan sau Ceningan – sate potrivite pentru agro-ecoturism, și multe altele. Dar nu doar aceste zone pot fi dezvoltate pentru ecoturism, ci marea majoritate a destinațiilor indoneziene pot fi utilizate ca atare, după efectuarea studiilor de fezabilitate economice și tehnice. Ecoturismul merită atenția administrației locale și naționale, pentru că este în dezvoltare și se pot obține venituri considerabile, dar fără repercursiuni asupra naturii, conservând flora și fauna – pe de o parte, și cultura și obiceiurile tradiționale a populației locale – pe de alta.
3.4. Certificare și eco-etichetare în turism în Indonezia
Certificare și etichetare ecologică se referă la faptul că produsul este recunoscut și certificat ca fiind “verde”, adică cu minime influențe asupra mediului. În Uniunea Europeană, eticheta ecologică a fost creată în 1992, fiind o schemă unică de certificare a produselor sau serviciilor verzi pentru a fi recunoscute de consumatori. Astfel, eticheta ecologică cuprinde, în general, un simbol și un text care se aplică pe un produs, oferind informațiile referitoare la criteriile ecologice ale produsului respectiv.
Eco-etichetarea reprezintă acea activitate prin care se se stabilește un sistem de acordare a etichetei ecologice pentru produsele cu impact minim asupra mediului înconjurător și a sănătății umane, pe toată durata a ciclului de viață. Principalele obiective ale ecoetichetării sunt: reducerea impactului produselor și a serviciilor asupra mediului, protejarea naturii și a sănătății populației, reducerea utilizării substanțelor considerate drept toxice, în orice domeniu – în ideea că pentru trai, avem doar această planetă, și trebuie să o protejăm, cât mai efectiv posibil.
Societatea Internațională de Ecoturism a publicat, în 1993, principiile ecoturismului și a eco-etichetării:
– Minimizarea impactului turismului asupra mediului și a culturii locale;
Susținerea conservării naturii prin educarea și responsabilizarea turistului;
Sublinierea importanței de cooperare a agențiilor turistice cu comunitatea locală și autoritățile;
Dezvoltarea unei infrastructuri armonioase cu mediul natural și cultural, conservând flora și fauna;
Creșterea alocării fondurilor pentru conservare și dezvoltarea zonelor protejate;
Efectuarea unor studii socio-economice și de mediu pentru a vedea impactul turismului asupra zonelor, monitorizarea continuă a acestora;
Necesitatea împățirii pe zone și a planificării vizitelor turiștilor pentru a nu crea dezechilibre ale zonelor ecoturistice, aceste limite trebuie determinate de cercetători în colaborare cu localnici.
Doar prin îndeplinirea tuturor acestor principii turismul poate fi certificat și considerat a fi ecologic/prietenos cu mediul înconjurător – flora, fauna și populația.
În ceea ce privește certificarea și etichetarea ecologică din Indonezia, de aceasta se ocupă Ministerul Mediului, care formulează criteriile sistemului de certificare și eco-etichetare a produselor și a serviciilor.
Logo-ul etichetelor ecologice din Indonezia (Ekolabel) are o semnificație preluată din filosofia asiatică bazată pe Yin și Yang, ca simboluri universale. Forma sa este dată de echilibrul dintre cele două simboluri ale masculinității și feminității. Frunzele simbolizează mediul și importanța lui pentru oameni, iar faptul că cele două frunze abia se
ating și nu ajung să se intersecteze – semnifică armonia. Iar culorile alese pentru acest logo – verde-deschis și verde-închis, sunt preluate din natură, semnificând elementele mediului, fiind alese astfel încât să se obțină o compoziție armonioasă. Iar cuvintele Ramah Linkungan
înseamnă prietenos cu mediu.
La baza eco-etichetării din Indonezia stau: criteriile ISO 14024 – principii și proceduri ale etichetării mediului, principiile și procedurile Benchmarking și alte criterii ale programului de etichetare ecologică, convenții internaționale, standardele de calitate.
În afara de această etichetă ecologică de origine indoneziană, mai sunt recunoscute încă 25 de etichete ecologice din lume, cum sunt de exemplu: EU Ekolabel – cea a Uniunii Europene despre care am amintit, EarthCheck – care certifică tur-operatorii din turism din 70 de țări, 4C Association care se ocupă de rezolvarea problemelor pentru a obține industria durabilă și ecologică a cafelei, Audubon International – care realizează programe educative de certificare ecologică, realizând standardele pentru terenuri sportive, renovări, școli, ferme sau hoteluri, Australian Certified Organic oferă servicii de certificare a întreprinderilor din toate sectoarele industriei ecologice, Bio Suisse – indică produsele organice, cu materialele provenind, în proporție de 90%, din Elveția, etc.
În concluzie, tendința Indoneiziei din ultimii ani, este de reorientare spre industrii și materiale prime care sunt prietenoase cu mediul înconjurător, încercându-se neafectarea naturii și a populației indigene. Tendință care se simte și în turism, prin dezvoltarea proiectelor ecoturistice, creșterea numărului de parcuri naționale și includerea lor în Registrul de rezervații naturale, protejate de stat și ONG-uri naționale sau internaționale chiar.
CAPITOLUL IV. STRATEGIILE ȘI PROPUNERILE DE
DEZVOLTARE A TURISMULUI
Pentru continuitatea și durabilitatea economiei turistice și a călătoriilor, este foarte importantă implementarea unor strategii de dezvoltare, care: să susțină promovarea directă și indirectă a turismului în Indonezia; să ajute la diversificarea atracțiilor turistice; să faciliteze crearea unei infrastructuri viabile, să susțină turismul ecologic sau slum tourismul chiar, încercând să minimizeze impactul omenirii asupra naturii și populațiilor indigene; să rezolve problemele mediului, pe cât este posibil – cu alte cuvinte să se asigure durabilitatea turismului și creșterea veniturilor produse de acesta.
4.1. Strategii de dezvoltare a turismului din Indonezia
După cum am observat pe parcursul prezentei lucrări de licență, dar și în timpul căutării de materiale, dezvoltarea programelor de promovare și a strategiilor de dezvoltare a turismului din Indonezia nu sunt noi – primele au apărut după anul 2000. Am amintit anterior de programul lansat în decembrie 2007, denumit “Vizitați Indonezia în 2008”. Acesta a reușit, cu un buget destul de mic, să atragă turiștii internaționali cu ajutorul multor activități realizate special în sprijinul acestuia: festivalul Lacului Sentani în Papua și festivalul Baliem Valley în Jayavijaya, organizate pentru a atrage și a prelungi durata sejurului turiștilor; infrastructura din Jambi a fost dezvoltată pentru a ajunge către locații interesante cum sunt: templul Muarojambi, Lacul Kerinci și parcurile naționale ale provinciei, în care au fost organizate festivaluri, campionate sau saptămâni culturale. Administracția din Bali a organizat 17 festivaluri și o conferință internațională de yoga. Tot în sprijinul programului „Vizitați Indonezia în 2008” s-a decis creșterea numărului de țări de la 29 la 63 de țări, la cetățenii cărora li se vor acorda viza la intrare în Indonezia. Daca raportăm previziunile Ministerul Culturii și a Sportului cu datele statistice din 2008 observăm că Indonezia a fost vizitată de 6,3 milioane de turiști, iar programul fiind unul de succes. Acest program a continuat cu altele de același tip: „Vizitați Indonezia în 2010” de exemplu, și probabil va continua datorită succesului pe care îl are.
O bună parte din promovarea din străinătate a fost realizată cu ajutorul Ambasadelor și Consulatelor Indoneziei, dar și cu ajutorul reprezentării țării la târguri de turism din Germania, Rusia, Australia, China sau Japonia. Promovarea indirectă a fost facilitată prin invitația adresată jurnaliștilor internaționali, de către Ambasade, de a vizita atracțiile turistice ale Indoneziei, în ideea scrierii de articole care le vor face publicitate.
Tot ca parte din strategia de promovare internațională, site-urile Ambasadelor au fost modificate pentru a conține cât mai multe informații despre țară, cultura și poporul indonezian, destinații turistice, regimul politic și cel al vizelor, dar și link-uri utile. A fost lansat site-ul oficial al turismului în Indonezia – Wonderful Indonezia, care conține descrieri minuțioase și însoțite de fotografii ale regiunilor din Indonezia, a atracțiilor turistice pentru fiecare regiune/oraș în parte; informații despre istoria, limba, cultura, obiceiurile populației; punctele de intrare în țară, ambasadele altor țări, informații necesare călătoriilor, principalele fraze în indoneziană, dar și ce ar trebui să faci și ce n-ar trebui; descrierea și localizarea activităților interesante pe care le poți practica odată ajuns în această țară exotică; noutăți și evenimente importante; un planificator de călătorie, dar și un forum cu întrebări sau impresii ale turiștilor.
Importante pentru creșterea numărului de vizitatori sunt și organizarea diferitor competiții sportive în Indonezia, de exemplu: Turul din Singkarak din 7-15 iunie 2014, care este un tur de ciclism aflat deja la a 6 ediție; Competiție de Triatlon din Bentan, în 17-18 mai 2014, care este la a 10 aniversare; Wonderful Adventure Indonezia: Asia Pacific Hash 2014 care se desfășoară în 9-11 mai 2014, în Bali și Labuan Bajo, reprezentând o combinație unică a sportului cu turismul unde participanții au de trecut în 2 zile cross-uri, râuri, munții, sate și văi; competiții de golf sau surfing, ș.a.m.d.
Sunt organizate festivaluri de shopping sau de gătit tradițional, de exemplu Jakarta Food and Fashion Festival 2014 (JFFF) care are loc în perioada 9 mai – 1 iunie 2014 și cuprinde trei părți: Fashion Extravaganza la care participă atât designerii necunoscuți, cât și cei din top, prezentând colecțiile lor prêt-á-porter; Food Festival la Kampoeng Tempo Doeloe care va avea și expoziția de vin&brânzeturi; și Gading Nite Carnaval 2014, care va avea 9 secvențe aranjate într-o poveste care va cuprinde cultura, fauna, flora caracteristică Indoneziei, dar și Dream World (o mostră de suprarealism).
Bali INAFACT 2014, este un alt eveniment interesant, organizat de autoritățile indoneziene din Bali, în peroada 8 – 11 mai 2014. Este un târg/expoziție de obiecte artizanale și producție locală, investiții și turism, aflat la cea de-a doua ediție.
Ceremonia Inspiring Vesak Day din templul Borobudur, din 15 mai 2014, este o zi importantă pentru budiști și este bazată pe apa sfințită din izvoarele din Jumprit și a flăcărilor torței Vesak (obținute din focul etern și natural de la Mrapen). Evenimentul se bucură de popularitatea celor ce vor să se roage, inclusiv de prezența vice-președintelui Boediono.
Al 15 târg de turism Majapahit 2014, organizat în 8-11 mai, are loc în Grand City Convex, capitala provinciei Surabaya din Java de Est și are ca temă “sportul și relaxarea”. Este un târg de turism care a început în 1999 și pune față-în-față cumpărătorii și vânzătorii din industria turismului.
Festivalul Nusa Penidacare cuprinde rare performanțe culturale dar și diving superb, în perioada 2 – 6 iunie 2014, având loc pe micile insule aflate aproape de coasta de Est din Bali (Nusa lembongan, Nusa ceningan și Nusa Penida).
Toate aceste evenimente sunt doar câteva din diversitatea celor organizate în Indonezia în scopul creșterii popularității țării și a atragerii vizitatorilor interni și internaționali, dar și a prelungirii duratei sejurului acestora.
Pe de altă parte, Ministerul Turismului și a Economiei Creative în colaborare cu International Labour Organization (ILO), în 2012, au lansat un plan strategic denumit sugestiv “Turismul durabil și joburi verzi pentru Indonezia” (Sustainable Tourism and Green Jobs for Indonesia). Datorită faptului că atât turismul, cât și economia creativă, contribuie cu 11,84% la PIB, și cu 14,66% din totalul angajărilor, aceste două sectoare merită să fie dezvoltate și susținută creșterea lor, pentru a îmbunătăți veniturile țării, dar și, indirect, bunăstarea populației indoneziene. Acest plan strategic, împreună cu Planul Național de Dezvoltare a Turismului pe Termen Lung (RIPPARNAS), demonstrează o viziune clară a autorităților indoneziene spre o dezvoltare durabilă bazată pe creșterea și îmbunătățirea calității vieții, conservarea resurselor naturale și culturale, dar și promovarea cooperărilor internaționale mecesare pentru îndeplinirea obiectivelor țării.
Planul “Turismul durabil și joburi verzi pentru Indonezia” și-a propus angajarea unor numeroși parteneri internaționali, pentru a-și exprima opiniile și a ajunge la un consens în ceea ce privește promovarea unei industrii puternice a turismului și crearea locurilor de muncă ecologice, fără discriminări de gen – pe de o parte, dar și consultarea cu principalele grupuri de interese: comunități din industrie, educație, economie, guvern și societatea civilă. Principalele obiective ale acestui plan strategic au fost:
Crearea și promovarea joburilor ecologice pentru un turism durabil;
Prioritizarea reducerii sărăciei din țară, prin crearea unor noi locuri de muncă;
Creșterea oportunităților de angajare în turism, pentru tineri;
Susținerea din partea Ministerului, a egalității sociale, în sensul angajării femeilor și a protecției copiilor;
Implementarea unui sistem voluntar de standarde de calitate pentru un turism durabil;
Creșterea formelor de educație, formare și cercetare în turism, pentru îmbunătățirea calității lui;
Dezvoltarea turismului rural și a ecoturismului;
Identificarea potențialilor parteneri;
Crearea unui marketing selectiv și a unei abordări durabile în turism;
Stabilirea unui coordinator unic a strategiei de dezvoltare durabilă a turismului.
Strategia dezvoltării durabile a turismului se poate aplica în orice destinație și în orice segment turistic, principiile de bază fiind: în primul rând, utilizarea optimă și responsabilă a resurselor naturale fără a interveni în procese ecologice ci conservând mediul înconjurător și populația; în al doilea rând, protejarea autenticității socio-culturale a populației locale, conservarea patrimoniului cultural și a obiceiurilor; și nu în ultimul rând, asigurarea unor operațiuni pe termen lung aduc și vor aduce beneficii sociale și economice tuturor părților lor componente (creșterea venitului țării, reducerea sărăciei, dar și ocuparea stabilă a forței de muncă, venituri salariale, satisfacția turiștilor…). Dezvoltarea unui turism viabil și durabil este un proces continuu și cere atenție constant la detalii și variabile dependente, pentru a primi un răspuns corespunzător prin măsuri de prevenție sau corecție, de câte ori este necesar.
Propuneri
Indonezia este o țară prea puțin cunoscută poporului român, care preferă să viziteze așa-numitele țări „civilizate” (Germania, Austria, Franța, Italia, Belgia, etc) în week-end-uri, iar Bulgaria, Croația sau Grecia – în vacanțele mai lungi, de vară. Studiind problematica acestei țări exotice, putem concluziona că este o zonă interesantă, cu o cultură complet diferită dar variată și bogată, cu o civilizație diferită care reușește să supraviețuiască și să se dezvolte, indiferent de calamitățile naturale prin care este nevoită să treacă (dată fiind poziționarea sa geografică, clima și relieful).
Datorită rolului important pe care îl ocupă turismul, tendința actuală a Indoneziei este de a crea strategii efective și eficiente de dezvoltare durabilă a turismului, cele amintite în subcapitolul anterior. După prezentarea materialelor referitoare la tema prezentei lucrări de licență, se impun căteva propuneri personale în ceea ce privește creșterea calității vieții și a serviciilor, fără a avea pretenția că sunt perfect adaptate cazului indonezian.
În primul rând, din punct de vedere economic, cred că ar trebui susținute întreprinderile mici și mijlocii și afacerile de familie din diferite domenii complementare turismului: servicii de ghizi în anumite zone, traducere, fast-food, patiserie, handmade, artizanat, curățenie, transport, spectacole de divertisment și multe altele. Susținerea din partea statului indonezian poate fi sub forma facilitării întocmirii actelor pentru a fi în legalitate și autorizați pentru domeniul în cauză, reducerea taxelor și a impozitelor un anumit număr de ani sau chiar neplătirea acestora în primii ani. Odată apărute aceste afaceri, ele se vor dezvolta aducând un dublu venit: prin plata impozitelor din banii rulați sau din profit – pe de o parte, dar și aducând turiști noi, aceștia din urmă vor cheltui mai mulți bani în timpul călătoriilor lor pe diferite servicii turistice și cele complementare – contribuind astfel la creșterea încasărilor din turism, deci și la creșterea PIB-ului (unde, după cum am văzut, turismul ocupă un loc important), la creșterea economiei țării, în general; și la îmbunătățirea calității vieții populației locale prin mărirea veniturilor acestora, la reducerea sărăciei și la deschiderea de orizonturi noi a populației băștinașe. Este un lanț logic și normal, în care o variabilă o influențează pe alta, care va înfluența și ea o alta variabilă, la rândul său. Principalul este ca influența să fie una pozitivă și favorabilă, anume aici poate interveni statul și autoritățile, în sensul facilitării procesului.
O direcție importantă care ar putea fi urmărită și susținută de autorități, ar putea fi cea socială, și anume: emanciparea femeilor și egalitatea de șanse. Aceasta se poate realiza prin creșterea ratei de alfabetizare dar și creșterea nivelului general de educație, care vor influența, la rândul lor, schimbarea mentalității societăților tradiționale unde femeia muncește doar pentru familie și pentru cămin. Odată cu creșterea gradului de educație și schimbarea mentalității, femeile ar putea găsi mult mai ușor un loc de muncă decent și bine plătit, dat fiind faptul că doar 16 % din populația indoneziană are liceul/colegiu finalizat, conform statisticilor – deci cerere de angajați calificați ar fi, doar oferta este momentan destul de mică și ar trebui îmbunătățită. O altă direcție a politicilor sociale, ar putea fi susținerea celor fără un loc de muncă și motivarea lor în găsirea unuia – asemănător sistemului nostru de șomaj și a agențiilor de ocupare a forței de muncă, dar și introducerea unui salariu minim garantat pentru muncitorii necalificați (pentru cei calificați n-ar fi cazul, pentru că reușesc să obțină venituri decente).
Un dezavantaj îl reprezintă mărimea țării (și ca suprafață, pe mii de insule, și ca număr al populației) și diversitatea reliefului caracteristic acesteia – astfel este destul de greu să se dezvolte infrastructura și electrificarea direct proporțional cu creșterea populației locale, dar totuți ar trebui mărite eforturile în sensul acestor două direcții importante atât pentru turism, facilitându-se accesul la monumente, temple, sate sau alte locuri atractive; dar și pentru populația locală care deservește și va deservi (în cazul apariției unor noi resorturi sau zone de agrement) aceste destinații.
În ceea ce privește economia turismului, aici ar trebui pus accentul pe turismul ecologic (ecoturismul) care ar ajuta țara și populația fără a afecta mediul înconjurător. Pentru a-i motiva pe proprietarii de hoteluri, pensiuni, spa-uri, cluburi sportive, să-și recicleze apele menajere și să consume responsabil resursele locale, autoritățile indoneziene ar putea oferi ajutor: fie sub forma deductibilității impozitelor; fie sub forma reclamei acestor destinații prin intermediul ambasadelor sau a ministerului de externe; fie sub forma unui concurs “cel mai eco-hotel” cu premii de genul celor de mai sus sau ajutorul prin dezvoltarea infrastructurii către hotelul respectiv – sunt doar câteva sugestii. S-ar putea crea un sistem de certificare ecologică specială, analog stelelor din sistemul internațional, hotelurile ar putea primi și clasificarea după criteriile prietenoase cu mediul (reciclarea gunoiului sau a apei menajere, utilizarea energiilor regenerabile, pregătirea naturală a mâncării, etc) primind “frunze” (sau flori – un simbol sugestiv al trend-ului ecologist) – care ar aduce un plus de prestigiu și ar putea fi ușor recunoscute de eco-turiști, fără a căuta prea mult pe Internet.
În ceea ce privește conservarea naturii, a florei și faunei specifice Indoneziei, aceasta se bucură de protecția Directoratului General pentru Protecția Naturii și Conservarea Speciilor a Indoneziei, care a adoptat o politică strategică de protejare a cât mai multor specii de animale și declararea a aproximativ 10% din suprafața uscată a țării drept rezervație. Numărul parcurilor și a rezervațiilor naturale, niciodată nu va fi prea mare – prin urmare, poate fi susșinută această direcție, completând-o cu legi speciale care interzic distrugerea pădurilor, junglei, a lacurilor, vailor pentru a crea locuri noi necesare industriei. Dar în acest caz este necesară nu doar existența acestor legi, ci și a unui organism guvernamental de control al executării și respectării legii, sau forțare, prin amenzi usturătoare, după caz.
CONCLUZII
Republica Indonezia este o țară-arhipelag, situată în Asia de Sud-Est și are 17.508 de insule din Oceanul Indian și Oceanul Pacific, între Australia și Asia, din care aproape 6.000 nu sunt locuite. Este situată la linia ecuatorului, fiind la limita celor două oceane și celor două contiente. Indonezia are o suprafață de 1.904.569 km2 de uscat și 93.000 km2 de suprafață de apă, densitatea populatiei care variaza de la 134 la 347/ km2 în funcție de insulă. Țările învecinate sunt: Malaezia, Papua Noua Guinee și Timorul de Est, cu granița de 228 km.
În ceea ce privește fauna, aceasta este foarte variată și deosebită față de restul lumii, explicația acestui fapt trăgându-se din era glaciară și a mișcărilor plăcilor tectonice din acele timpuri. Putem aminti: crocodili, canguri, tigri, rinoceri, șerpi, tarantule și tot felul de gândaci, dragonul de Komodo, cangurul de pe Irian Jaya, pești ornamentali, Babyrousa, bivol pitic, mustang; multe specii de maimuțe (maimuța cu trompă) și orangutani, tigri, rinocer cu un corn, etc. Indonezia a adoptat o politică strategică de protejare a cât mai multor specii de animale și declararea a aproximativ 10% din suprafața uscată a țării drept rezervație. Flora indoneziană este compusă din numeroase specii de plante tropicale specifice zonei: plantele carnivore; Rafflesia Arnoldi; numeroase tipuri și specii de orhidei; melati; specii lemnoase din care se produc uleiuri, rășine, nuci sau cherestea; lemnul de santal sau abanos – cunoscute și apreciate în toată lumea. Se cunosc în jur de 6.000 de specii de plante, care sunt utilizate, până în prezent, la producerea medicamentelor
Indonezia are o populație de 230 de milioane de locuitori, fiind al patrulea stat din lume, după mărimea populației, doar Jakarta are o populație de aproximativ 10 milioane de locuitori. Populația este formată din 500 de triburi, care vorbesc aproape tot atâtea limbi și dialecte. Limba oficială este Bahasa Indonesia, dar sunt folosite și engleza, olandeza sau dialecte locale. Religia este predominant musulmană (86,1%), dar sunt prezenți și budiști, protestanți, romano-catolici și hinduși. 49,8% sunt declarați de către site-ul oficial al statisticilor Indoneziei, drept locuitori urbani. Vârsta medie a populației este de 28,5 ani, iar rata de alfabetizare a țării este de 90%.
PIB-ul Indoneziei este de $ 878 miliarde, cu o creștere estimată de 6%, dintre care industria este pe primul loc cu 46,9%, serviciile având 38,8%, iar agricultura – 14,30%. Datorită rezervelor naturale proprii de gaze, petrol, cărbuni, fier, bauxită, cupru și nichel, industria este în plină dezvoltare, datorită posibilităților energetice, dar și a producției. Indonezia este exportatoare de lemn de abanos, santal sau bambus. Datorită climei tropicale, în insulele Java și Sumatra, se obțin cel puțin două recolte pe an. Se cultivă orezul, porumbul, palmierii, citricele, arborii de ceai, de cafea sau cacao, plante din care se obțin mirodenii (vanilia, scorțișoara, piper, nucșoară, cuișoare….), trestia de zahăr, arborele de cauciuc.
Din cele 33 de provincii ale Indoneziei, marea majoritate s-au transformat în centre turistice importante fie datorită monumentelor de vizitat, fie datorită apei calde și line, fie datorită pensiunilor balneare, fie datorită vulcanilor activi sau chiar pasivi. Destinațiile cele mai cautate sunt provinciile: Sumatra, Java, Kalimantan, Papua, Bali, Sulawesi, Maluku.
Turismul ocupă un rol foarte important în economia Indoneziei. Contribuția Industriei turistice asupra PIB-ului a fost mai mult de 3%, iar numărul vizitatorilor anuali este în continuă creștere: ajungând la 7 milioane de turiști străini, care au cheltuit în Republica Indonezia 8,59 de miliarde de dolari și 122 de milioane de vizitatori proprii, în 2010, care au cheltuit 12,72 de miliarde de dolari. Nivelul de dezvoltare a turismului este dat de cele mai multe ori de: numărul investițiilor, a apariției resorturilor sau hotelurilor în zonele prielnice pentru plajă și relaxare, restaurantelor și a centrelor de divertisment, a parcurilor tematice sau a cluburilor sportive. Pe de altă parte, toate acestea contribuie la apariția și dezvoltarea a IMM-urilor și a family business-urilor care, la rândul lor, produc noi locuri de muncă pentru diferite categorii de populație ducând la micșorarea sărăciei și a simplificării muncii asistenței sociale din partea guvernului.
Criza financiară globală, care își are origini dupa anul 2000, nu a avut un impact major asupra economiei Indoneziei, daca e să facem comparație cu impactul asupra altor țări. În 2009, PIB-ul a crescut cu 4,6%, poziționând Indonezia pe locul 3, dintre cele 20 țări ale lumii care au PIB-ul cel mai mare. Clasa de mijloc crește anual cu 7 milioane de oameni, care reprezintă o forță impresionantă de consumatori, influențând economia țării în sensul creșterii investițiilor interne și străine.
În ceea ce privește cheltuielile cu dezvoltarea anumitor domenii, ramura comerțului&hotelurilor&restaurantelor (care reprezintă baza turismului) înregistrează cele mai mari cheltuieli pentru dezvoltarea lor întrucât reprezintă oaza din evadare din sărăcie a întregii populații indoneziene, prin crearea a cât mai multe locuri de muncă decente. Astfel dacă în 2011 s-au cheltuit 66,79 milioane USD (putem adăuga aici și serviciile cu + $ 44,55 mln), iar în 2013 – $ 131,6 mln (+$ 59,87mln). Tendința este în creștere continuă, a banilor investiți, în dezvoltarea și popularizarea turismului în Indonezia.
Un paradox al Indoneziei este că, pe de o parte, are nevoie de îmbunătățirea serviciilor turistice pentru popularizarea țării în lume și atragerea turiștilor străini, iar pe de alta – are nevoie și de crearea de locuri de muncă pentru integrarea celor din mediile dezavantajate, care au un nivel scăzut de educație și trăiesc în saracie. Astfel industria turismului și a serviciilor oferă două perspective extreme asupra joburilor: pe de o parte, cei supercalificați, cu educație aferentă și experiența în domeniu, au salarii destul de mari și li se oferă condiții foarte bune de muncă: în hoteluri luxoase, cu oameni relaxați care vin la în concediu (de exemplu ghizii care se pot bucura de multe experiențe frumoase și pot vizita multe locuri minunate). Pe de altă parte, cei necalificați, nealfabetizați, au salarii mici, trăiesc la limita sărăciei și lucrează în condiții de neînvidiat (în ture, 24 de ore, în căldura de afară…pentru ca turiștii să se bucure de concediile lor). Sunt mulți care practică un al doilea job sezonier, în turism, pentru complementarea veniturilor.
În ceea ce privește mărimea venitului, studiile au scos la iveală o împărție interesantă: 40% au venituri mici, tot 40 % au venituri considerate drept medii și doar 20 % au venituri mari. Interesant este că, în 2008 de exemplu, 20% din cei cu venituri mari realizau un consum de 44,77% din cel total, pe când cei 40% dintre cei cu venituri mici, consumau și cheltuiau doar 19,56% din întregul consum al populației indoneziene. Din 2009 până în 2013, putem observa că s-a redus consumul celor cu salarii mici și a crescut constant procentul consumului celor cu salarii mari. Explicația poate consta doar în faptul că, deși salariile minime au crescut, inflația a fost mai mare și a anulat această creștere. Pe de altă parte, cei cu venituri mari nu au simțit repercursiuni ai acestui fapt și odată cu creșterea economică, apariția gadgeturilor noi, a posibilităților noi, au cheltuit mai mulți bani.
Turismul are un rol economic direct pentru că contribuie semnificativ la creșterea produsului intern brut și a venitului național, prin creșterea încasărilor din turism (în hoteluri, unități de agrement, alimentație, trasportatori, ghizi sau agenții turitice), contribuie la valorificarea resurelor geografice și umane, dar și la creșterea prosperității țăriiUnul dintre cei mai importanți indicatori ai turismului și a creșterii acestuia, îl reprezintă numărul sosirilor de turiști. Datele oficiale prezentate de Institutul Național de Statistică din Indonezia arată că în 2013, țara a fost vizitată de 132.195 de turiști pe zi, din care 97.045 erau indonezi (73,6% din totalul general) și 35.150 turiști străini (26,4%). Anual se ajunge la un număr impresionant de peste 8 milioane de vizitatori din toate colțurile ale lumii, care au o durata medie a sejurului de 7,84 zile, foarte diferită de la caz la caz – de la o medie de 4,11 până la cea de 15,20.
Venituri aduse de turiști internaționali veniți în concediu în Republica Indonezia, diferă în funcție de țară – pe primele locuri se află cetățenii din: Australia cu $ 1,48 miliarde, Singapore cu $ 1,01 miliarde și Malaezia cu $ 0,99 miliarde – în anul 2012. În ceea privește media de bani cheltuiți per sejur, aceasta a fost de 1.118$ în 2011, în comparație cu 1.178$. în 2008. Printre cetățenii internaționali care au cheltuit cei mai mulți bani într-un sejur, putem aminti de: cei din Rusia – cu o medie de 2.043$ per vizită, cei din America centrală cu 1.847$ și turiștii suedezi – cu 1.762$, în anul 2011.
Numărul mare al turiștilor veniți și nivelul încasărilor din turism care cresc de la an la an, reprezintă un semn că turismul în Indonezia este în dezvoltare, creștere și satisface destul de bine nevoile turiștilor, oricare ar fi ele. În clasamentul general al competitivității turismului, realizat de Forumul Economic Mondial, Indonezia s-a clasat pe locul 70. În realizarea acestui top au fost luate în calcul mai multe criterii, de exemplu: atitudinea față de turiștii străini, calitatea mediului urban și rural, prezența și calitatea drumurilor, eficiența marketingului în promovarea turistică, siguranța și încrederea în autorități, sanatatea, apa curentă și multe altele criterii care influențează comfortului omului într-o țară străină.
Ca orice țară, Republica Indonezia are problemele sale în legătură cu mediul înconjurător: pe de o parte, sunt problemele pe care le face natura dezlanțuită (cutremure, tsunami, vulcane, ploi torențiale, musonii, căldura, vegetația, țânțarii, etc), iar pe de alta, sunt problemele apărute din cauza oamenilor (despădurirea, dispariția anumitor specii de animale sau păsări, necesitatea transformării junglei și pădurilor tropicale în rezervații naturale, poluarea, industrializarea, mineritul, etc). Creșterea rapidă a populației (în anul 1980, Indonezia avea 147,5 milioane de locuitori, iar în ultimii ani a ajuns la 230 de milioane) și industrializarea au dus la despăduriri pe scară largă, ilegale de cele mai multe ori, întrucât administrația publică încearcă să protejeze pădurile prin transformarea lor în rezervații. Pe de altă parte, dezvoltarea economică și turistică a zonelor naturale sensibile, fără realizarea unei coordonări și a unui management riguros, reprezintă o amenințare la adresa ecosistemelor acestor zone, dar și a populațiilor locale. Dacă vizitatorii sunt în număr mare și nu au grijă la conservarea naturii în acea stare în care au gasit-o, ei pot amenința zona prin degradarea naturii și prin influențele moderne asupra localnicilor și a culturii lor tradiționale. Majoritatea zonelor pot fi dezvoltate pentru practicarea ecoturismului, după efectuarea studiilor de fezabilitate socio-economice și tehnice. Ecoturismul merită atenția administrației locale și naționale (dar și internaționale), pentru că este în dezvoltare și se pot obține venituri considerabile, fără consecințe negative asupra naturii, conservând flora și fauna, dar și cultura și obiceiurile tradiționale a populației locale. Prin urmare, Republica Indonezia s-a orientat către dezvoltarea unui turism ecologic sau ecoturism, dar și către certificare ecologică – ca parte a strategiei de dezvoltare durabilă a turismului. Tendința Indoneziei este de reorientare spre industrii și materiale prime care sunt prietenoase cu mediul înconjurător, încercându-se neafectarea naturii și a populației indigene. Tendință care se simte și în turism, prin dezvoltarea proiectelor ecoturistice, creșterea numărului de parcuri naționale și includerea lor în Registrul de rezervații naturale, protejate de stat și ONG-uri naționale sau internaționale chiar.
Pentru durabilitatea turismului, au fost implementate strategii de dezvoltare, care: să promoveze direct și indirect turismul în Indonezia; să ajute la diversificarea atracțiilor turistice; să faciliteze crearea unei infrastructuri viabile, să susțină turismul ecologic, încercând să minimizeze impactul omenirii asupra naturii și populației; să rezolve problemele mediului, pe cât este posibil – cu alte cuvinte să se asigure durabilitatea turismului și creșterea veniturilor produse de acesta.
Publicitatea și promovarea internațională a fost realizată cu ajutorul Ambasadelor și participării la târguri de turism din Germania, Rusia, Australia, China sau Japonia. Promovarea indirectă a fost facilitată prin invitația adresată jurnaliștilor internaționali de a vizita atracțiile turistice ale Indoneziei, în ideea scrierii de articole care le vor face publicitate. Au fost lansate programul „Vizitați Indonezia 2008” (2010), planul strategic “Turismul durabil și joburi verzi pentru Indonezia”. Tot ca parte din strategia de promovare internațională, site-urile Ambasadelor au fost modificate pentru a conține cât mai multe informații despre țară, cultura și poporul indonezian, destinații turistice, regimul politic și cel al vizelor, dar și link-uri utile. A fost lansat site-ul oficial al turismului în Indonezia – Wonderful Indonezia, care conține descrieri minuțioase și fotografii ale regiunilor din Indonezia, informații despre istoria, limba, cultura, obiceiurile populației; punctele de intrare în țară, ambasadele altor țări, informații necesare călătoriilor, principalele fraze în indoneziană, dar și ce ar trebui să faci și ce n-ar trebui; descrierea și localizarea activităților interesante pe care le poți practica odată ajuns într-o regiune; noutăți și evenimente importante; un planificator de călătorie, dar și un forum cu întrebări sau impresii ale turiștilor.
Importante pentru creșterea numărului de vizitatori sunt și organizarea diferitor competiții sportive în Indonezia, de exemplu: Turul de ciclism din Singkarak, Competiție de Triatlon din Bentan, Wonderful Adventure Indonezia: Asia Pacific Hash 2014, ș.a.m.d. Sunt organizate festivaluri de shopping sau de gătit tradițional, targuri turistice, expoziții de artă artizanală, festivaluri de cultură, etc… – în orice lună a anului se organizează manifestări și evenimente interesante.
Dezvoltarea turismului durabil este foarte importantă, poate fi definită ca un proces continuu de monitorizare, învățare, adaptare și reacționare în consecință, pentru a preveni anumite rezultate sau pentru a corecta altele, în ideea creșterii economice a țării – în general, și a îmbunătățirii vieții populației – în special.
Prin această lucrare, am încercat să prezentăm Indonezia, în toată splendoarea și diversitatea ei, amintind avantajele, dar și dezavantajele călătoriilor în regiunile ei, pentru a trezi curiozitatea și interesul de a o cunoaște în funcție de domeniul interesant pentru oricare turist: cultura, obiceiurile și tradițiile, civilizația, natura luxuriantă, populația tolerantă și foarte diferită (unii duc o viață de lux, iar alții trăiesc în sate neelectrificate și fără aportul civilizației, viața lor fiind foarte aproape de epoca de piatră).
BIBLIOGRAFIA
Boghean C, Economia turismului, suport de curs, 2006, Universitatea Ștefan cel Mare, Suceava.
Nistoreanu P&alții, Ecoturismul și turismul rural, suport de curs, ASE, 2003, București.
Soebroto Ch., Enjoying Indonesia 2014: A Guide fo Turists and Expats, Indonezia-ok, 2014.
Turcu D., Weisz J., Economia turismului, Eurostampa, 2008, Timișoara.
Coord. Nicki Ferland, Measuring Employment in the Tourism Industries beyond a Tourism Satellite Account: A case study of Indonesia, International Labour Organization, 2011, Geneva
Vizit Indonezia 2008: celebrating of 100 years of national awekening, IECEE, catalogul Ambasadei Republicii Indonezia din București, 2008, București.
Strategic Plan: Sustainable Tourism and Green Jobs for Indonezia, ILO Jakarta, 2012, Jakarta.
United Nation Development Programme Indonesia, Annual Report 2012-2013, UNDP, 2013.
Anak Agung Gde Raka Dalem, Ecoturism in Indonesia, cap.10, pe http://www.parasnis.net/update181004/e_publi/gplinkeco/12chapter10.pdf
http://dexonline.ro/
http://ro.worldcountriesdata.com/indonezia/
http://www.indonesia.travel/en/discover-indonesia/region-detail/20/north-sumatra
http://www.infoturism.ro/atractii-turistice/10-atractii-de-top-din-indonezia/
http://indonesia.go.id/en/indonesia-glance/geography-indonesia.
http://www.indonezia.ro/romana/tarasiom.html
http://www.eticheta-ecologica.ro/despre.php
http://www.ecolabelindex.com/ecolabels/?st=country,id
http://eresources.nlb.gov.sg/infopedia/articles/SIP_38_2005-01-22.html
http://edition.cnn.com/2009/WORLD/asiapcf/07/29/indonesia.slum.tourism/
http://ro.wikipedia.org/wiki/Lista_%C8%9B%C4%83rilor_dup%C4%83_popula%C8%9Bie#cite_note-1 http://www.bps.go.id/eng/tab_sub/view.php?kat=1&tabel=1&daftar=1&id_subyek=12¬ab=2
http://en.wikipedia.org/wiki/Environmental_issues_in_Indonesia http://www.kemendagri.go.id/media/filemanager/2013/05/28/b/u/buku_induk_kode_data_dan_wilayah_2013.pdf
www.presidensby.info
http://www.ilo.org/jakarta/info/public/pr/WCMS_157692/lang–en/index.htm
http://www.indonesia-investments.com/finance/macroeconomic-indicators/gross-domestic-product-of-indonesia/item253
http://data.worldbank.org/country/indonesia
http://www.tradingeconomics.com/indonesia/government-budget-value
http://knoema.com/atlas/topics/Tourism/Visitor-Exports/Visitor-Exports-percent-share
România a coborât în perioada 2011-2013 într-un TOP al competitivităţii în TURISM. Care este MOTIVUL
http://www.ziare.com/economie/criza/indonezia-a-avut-tsunami-dar-n-are-nici-criza-nici-recesiune-1183123
http://www.4anotimpuri.ro/destinatii-exotice/sejur-oceanul-indian/sejur-maldive.html
http://semneletimpului.ro/mediu/catastrofe/vulcani/eruptie-vulcanica-in-indonezia.html
http://www.tourismconcern.org.uk/slum-tourism.html
http://edition.cnn.com/2009/WORLD/asiapcf/07/29/indonesia.slum.tourism/
=== bibliografia ===
BIBLIOGRAFIA
Boghean C, Economia turismului, suport de curs, 2006, Universitatea Ștefan cel Mare, Suceava.
Soebroto Ch., Enjoying Indonesia 2014: A Guide fo Turists and Expats, Indonezia-ok, 2014.
Turcu D., Weisz J., Economia turiamului, Eurostampa, 2008, Timișoara.
Coord. Nicki Ferland, Measuring Employment in the Tourism Industries beyond a Tourism Satellite Account: A case study of Indonesia, International Labour Organization, 2011, Geneva
Vizit Indonezia 2008: celebrating of 100 years of national awekening, IECEE, catalogul Ambasadei Republicii Indonezia din București, 2008, București.
United Nation Development Programme Indonesia, Annual Report 2012-2013, UNDP, 2013.
http://dexonline.ro/
http://ro.worldcountriesdata.com/indonezia/
http://www.indonesia.travel/en/discover-indonesia/region-detail/20/north-sumatra
http://www.infoturism.ro/atractii-turistice/10-atractii-de-top-din-indonezia/
http://indonesia.go.id/en/indonesia-glance/geography-indonesia.
http://www.indonezia.ro/romana/tarasiom.html
http://eresources.nlb.gov.sg/infopedia/articles/SIP_38_2005-01-22.html
http://edition.cnn.com/2009/WORLD/asiapcf/07/29/indonesia.slum.tourism/
http://ro.wikipedia.org/wiki/Lista_%C8%9B%C4%83rilor_dup%C4%83_popula%C8%9Bie#cite_note-1
http://en.wikipedia.org/wiki/Environmental_issues_in_Indonesia http://www.kemendagri.go.id/media/filemanager/2013/05/28/b/u/buku_induk_kode_data_dan_wilayah_2013.pdf
http://www.bps.go.id/eng/tab_sub/view.php?kat=1&tabel=1&daftar=1&id_subyek=12¬ab=2
www.presidensby.info
http://www.ilo.org/jakarta/info/public/pr/WCMS_157692/lang–en/index.htm
http://www.indonesia-investments.com/finance/macroeconomic-indicators/gross-domestic-product-of-indonesia/item253
http://data.worldbank.org/country/indonesia
http://www.bps.go.id/eng/pdb.php
http://www.tradingeconomics.com/indonesia/government-budget-value
http://knoema.com/atlas/topics/Tourism/Visitor-Exports/Visitor-Exports-percent-share
România a coborât în perioada 2011-2013 într-un TOP al competitivităţii în TURISM. Care este MOTIVUL
http://www.ziare.com/economie/criza/indonezia-a-avut-tsunami-dar-n-are-nici-criza-nici-recesiune-1183123
http://www.4anotimpuri.ro/destinatii-exotice/sejur-oceanul-indian/sejur-maldive.html
http://semneletimpului.ro/mediu/catastrofe/vulcani/eruptie-vulcanica-in-indonezia.html
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Indonezia (ID: 121627)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.