Indicatori Ai Dezvoltarii Durabile In Romania

Cuprins

I. Definiția dezvoltării durabile și indicatorii acesteia ……………………………. pag. 3

II. Clasificarea principalilor indicatori ai dezvoltării durabile în România.. pag.9

III. Descrierea componentelor ale indicatorilor pe domenii ( economic, social, mediu, intituțional ) ……………………………………………………………………………. pag. 16

IV. Metodele utilizării principalilor indicatori ai dezvoltării durabile …… pag. 23

Domeniul de mediu ……………………………………………………… pag. 23

Domeniul de economic ………………………………………………….. pag. 27

Domeniul social …………………………………………………….. pag. 30

V. Studiu de caz privind aplicabilitatea câtorva dintre indicatorii dezvoltării durabile în România …………………………………………………………………………………. pag. 32

Analiza statistică a concentrării diversificării – Indicele de concentrare GINI (indicator economic) ……………………………………………. pag. 32

Calitatea aerului cu privire la concentratia de SO2 si NOx (indicator de mediu) ………………………………………………………………………. pag. 36

Valorile medii a șase indicatori de guvernare ai Băncii Mondiale

(indicator instituțional) ……………………………………………………. pag. 37

Concluzii ………………………………………………………………………………………………….. pag. 40

Bibliografie

Introducere

Noțiunea dezvoltării durabile desemnează totalitatea formelor și metodelor de dezvoltare socio-economică, al căror fundament îl reprezintă în primul rând garantarea unei stabilități între sistemele socio-economice și elementele capitalului natural.

Definiția cea mai cunoscută a dezvoltării durabile este fără echivoc cea dată de Comisia Mondială pentru Mediu și Dezvoltare în raportul ”Viitorul nostru comun”, care este mai cunoscut sub numele de Raportul Brutland: ”dezvoltarea durabilă este dezvoltarea care urmărește satisfacerea nevoilor prezentului, fără a compromite posibilitatea generațiilor viitoare de a-și satisface propriile nevoi”.

Dezvoltarea durabilă analizează și încearcă să formeze un cadru stabil pentru luarea deciziilor în orice situație în care se recunoaște un raport de tip om/mediu , fie că este vorba de mediu economic, social sau mediu înconjurător.

Dezvoltarea se poate numi valabilă atunci când are la bază obiective economice, de mediu și sociale. Scopul dezvoltării durabile este îmbunătățirea persistentă a calității vieții și a generațiilor existente și a celor care vor urma, folsind o abordare care înglobează dezvoltarea economică, protecția mediului și echitatea socială.

Atingerea obiectivelor dezvoltării durabile nu va fi posibilă fără schimbarea mentalității oamenilor și fără sprijinul unor comunități conștiente capabile să utilizeze resursele în mod rațional și eficient și să folosească potențialul economic pentru a asigura prosperitatea, protecția mediului și unitatea socială.

La început dezvoltarea durabilă s-a vrut a fi o soluție la criza ecologică determinată de intensa exploatare industrială a resurselor naturale și degradarea necontenită a mediului și ea determina în primul rând conservarea calității mediului , în prezent acest concept s-a extins cuprinzând calitatea vieții în complexitatea sa, și sub aspect economic și social. Mai nou obiectivul dezvoltării durabile este și preocuparea pentru echitate și dreptate între state , nu numai între generații.

Dezvoltarea durabilă a devenit o problemă de interes mondial , din acest motiv Ministerul Mediului al României a inclus în denumirea sa conceptul de dezvoltare durabilă. O problema majoră este cea a indicatorilor de calcul ai dezvoltării durabile unde există o mare dezordine determinată de neunificarea metodologiilor de lucru.

Având în vedere aceste grave probleme am hotărât realizarea acestei lucrări de licență care să contribuie la conștientizarea în acest sens cu aplicare practică asupra datelor privind România, folosind datele publicate de Institutul Național de Statistică.

Pentru ca realizarea acestei lucrări să fie posibilă a fost necesară consultarea literaturii și a site-urilor de specialitate context în care am avut șsansa unor dialoguri productive atât cu dl.

lector univ. dr. Liviu- Daniel Galațchi, cât și cu dna. asistent dr. Mirela Arpenti.

Îi mulțumesc îndeosebi coordonatorului științific al lucrării de licență , dlui lector univ. dr. Liviu-Daniel Galațchi pentru încurajările, înțelegerea și sprijinul acordat de-a lungul procesului de întocmire al acestei lucrări.

Capitolul 1. DEFINIȚIA DEZVOLTĂRII DURABILE ȘI INDICATORII ACESTEIA

1.1. DEFINIȚIA DEZVOLTĂRII DURABILE

La inceputul anilor ’70, Clubul de la Roma, organizație constituită pentru a supune atenției întregii lumi diverse aspecte referitoare la viitorul planetei, a publicat un raport intitulat Limitele Cresterii. Acest raport susținea că Terra are o capacitate limitată de a susține cererea crescândă a resurselor naturale precum și o capacitate limitată de a reduce impactului utilizării acestora. Conform aceluiași studiu, țările lumii a treia, care sunt în curs de dezvoltare vor avea un impact puternic asupra degradării mediului înconjurător. În decursul ultimilor 40 de ani, au fost adoptate și o serie de convenții internaționale care stabilesc obligații precise din partea statelor si termene de implementare privind schimbările climatice, conservarea biodiversității, protejarea fondului forestier și a zonelor umede, protejarea drepturilor omului și ale copilului. Totuși, realitatea momentului prezent arată că acestea nu au fost suficiente și este necesară o acțiune transformațională mult mai amplă.

Conceptul de dezvoltare durabilă este un termen relativ nou , el fiind impus în 1992 după Conferința privind mediul și dezvoltarea, organizată de Organizația Națiunilor Unite la Rio de Janeiro. Durabilitatea pornește de la faptul că activitățile umane sunt strict dependente de mediul înconjurător și de resursele naturale.

Cu siguranță cea mai cunoscută definiție a dezvoltării durabile este cea exprimată de Comisia Mondială pentru Mediu și Dezvoltare în raportul „ Viitorul nostru comun” sau Raportul Brundtland, în 1983: „ dezvoltarea durabilă este dezvoltarea care urmărește satisfacerea nevoilor prezentului fără a compromite posibilitatea generațiilor viitoare de a-și satisface propriile nevoi”.

Doi ani mai târziu, în 1985, a fost descoperită gaura din stratul de ozon de deasupra Antarcticii și a avut loc catastrofa de la Cernobâl. Convenția de la Viena din 1985 a reglementat soluții pentru reducerea consumului de substanțe care dăunează stratului protector de ozon. Tot în 1986, Uniunea Europeană a introdus prin Actul Unic European, pentru prima dată, elemente de politică de mediu în cadrul unui tratat al Comunității Europene. Apoi în 1993, Tratatul de la Maastricht, cel prin care s-au realizat modificări majore ale tratatelor de la înființarea Comunității Europene și prin care s-au pus bazele UE, a conferit protecției mediului un statut complet în cadrul politicilor europene.

În decembrie 1997, a fost negociat, de către 160 de țări, protocolul de la Kyoto. Acest acord reglementa reducerea emisiilor de GES, pentru țările industrializate cu 5,2% în perioada 2008-2012. Prin intermediul acestui protocol au fost puse în mișcare unele mecanisme de reducere a impactului negativ asupra mediului în cadrul statelor care l-au ratificat.

Dezvoltarea durabilă mereu va căuta să găsească un cadru stabil pentru luarea unor decizii în ceea ce privește raporturi de tip om- mediu , fie că este mediul înconjurător , de mediul economic social. În figura 1 se observă relația dintre cele 3 domenii ale dezvoltării durabile .

În România dezvoltarea durabilă a început să devină o temă cunoscută la nivel local la începutul anilor 2000 odată cu implementarea Agendei 21 . Agenda Locală 21 (AL21) este un proces voluntar de consultare a comunității locale, cu scopul de a crea politici și programe care funcționează în direcția unei dezvoltări durabile locale. Agenda Locală 21 cuprinde creșterea gradului de conștientizare, consolidarea capacităților precum și participarea comunității în formarea de parteneriate(conform Sustainalibility Concepts).

În anul 2008, odată cu adoptarea și formularea prin hotărâre a Guvernului a Strategiei Naționale pentru Dezvoltare Durabilă (SNDD) încorporând atât obiectivele UE în acest domeniu cât și cele derivate din specificul național, acest concept a început să devină o componentă fundamentală a politicilor din domeniile social, de mediu și economic promovate de Parlament și de Guvern (conform raportului privind dezvoltarea durabilă).

Semnificația noțiunii de durabilitate variază de la om la om . Pentru mulți dintre noi conceptul de durabilitate are de a face în primul rând cu problema epuizării resurselor naturale. Pentru alții însă durabilitatea include si poluarea, conservarea naturii și alte aspecte ecologice și de mediu precum și aspecte privind calitatea vieții și bunăstarea omului.

Punând pe primul loc omul și satisfacerea nevoilor sale prezente și viitoare durabilitatea include următoarele elemente :

– epuizarea resurselor naturale, pentru ca viitoarele generații să poată beneficia de aceleași resurse de care am beneficiat și beneficiem și noi în prezent

– aspecte ecologice și de protecție a mediului , pentru a asigura viitoarelor generații un mediu curat și sănătos în care să trăiască în armonie cu mediul

– calitatea vieții , pentru a asigura viitoarelor generații un nivel de trai optim

Noțiunea de durabilitate este un nonsens dacă nu include și conceptul de calitate a vieții iar acesta nu are nici un sens dacă nu se leagă de conceptul de durabilitate. Toate cele trei elemente prezentate mai sus sunt deosebit de importante pentru a putea vorbi de dezvoltare durabilă.

Schimbările climatice precum și fenomenele de deșertificare și eroziune, poluarea solului, a aerului, a apei , reducerea suprafețelor forestiere precum și a zonelor umede , dispariția unui număr mare de specii de plante și animale terestre și acvatice , epuizarea grăbită a resurselor neregenerabile au început să aibă efecte devastatoare asupra dezvoltării socio economice și calității vieții oamenilor .

Noțiunea de dezvoltare durabilă are ca premisă constatarea că civilizația umană este un subsistem al ecosferei , strict dependent de fluxurile de materie și energie și de stabilitatea și capacitatea acesteia de autoreglare.

SNDD urmărește restabilirea și menținerea unui echilibru rațional între evoluția economică și bunăstarea mediului natural (sursă strategia națională pentru dezvoltare durabilă).

1.2. INDICATORII DEZVOLTĂRII DURABILE

Odată conturat conceptul de dezvoltare durabilă precum și cel de societate durabilă, începe provocarea de a măsura nivelul de durabilitate și monitorizarea dezvoltării durabile în România . Pe plan mondial există numeroase seturi de indicatori care acoperă conceptul de durabilitate intr-o anumită măsură.

Monitorizarea tendințelor dezvoltării folosind indicatori situați în afara activităților economice precede formularea principiilor dezvoltării durabile și s-a afirmat odată cu procesul de definire a strategiilor de dezvoltare durabilă elaborate de ONU și de Uniunea Europeană.

Instrumente de monitorizare sau mai pe scurt indicatori, au fost produși de multe instituții, de la grupuri de experți sau centre de cercetare , întreprinderi ale societății civile, guverne, organizații interguvernamentale sau instituții financiare internaționale. Luarea acestor măsuri reflectă nevoia perceperii lor, de a acoperi o arie diversă de aplicații și de a depăși dificultățile metodologice. Diferențele dintre modalitățile de construcție, stadiul de dezvoltare și gradul de impunere efectivă a unor seturi de indicatori demonstrează greutatea sarcinii de a găsi asemănări reale între abordările empirice și normative din domeniile diferite care se regăsesc în conceptul de dezvoltare durabilă : resursele naturale, economia și societatea.

Convenirea unui set de indicatori acceptați ai dezvoltării durabile, inclusiv reflectarea in sistemul conturilor naționale, prin instrumentele contabilitătii mediului, a factorilor ecologici si sociali ai dezvoltării, constituie in continuare un subiect de preocupare prioritară din partea Oficiului de Statistică al Comunităților Europene (Eurostat), Comisiei Economice ONU pentru Europa (UNECE) si Organizației pentru Colaborare si Dezvoltare Economică (OCDE). România, prin Institutul Național de Statistică, este angajată în mod activ în acest proces. În faza actuală a lucrărilor se recunoaște existența unor insuficiențe metodologice, în special in privința cuantificării elementelor capitalului uman și social și a capacității de suport a ecosistemelor naturale. Sistemul actual folosit pentru monitorizarea implementării Strategiei pentru Dezvoltare Durabilă a UE reînnoite recunoaște în mod explicit existența acestor probleme și recomandă statelor membre să-și revizuiască in continuare seturile de indicatori pentru a le asigura calitatea, comparatibilitatea și relevanța în raport cu obiectivele Strategiei UE. Unul dintre punctele nodale ale Strategiei pentru Dezvoltare Durabilă reînnoite a UE îl reprezintă instituirea unui proces reglementat de monitorizare si raportare care să armonizeze cerințele naționale specifice ale statelor membre cu nevoile de coordonare si sinteza la nivelul instituțiilor Uniunii. S-a stabilit că obiectivele de atins și instrumentele de măsurare a performanțelor economice în raport cu responsabilitățile sociale și de mediu să fie definite printr-un dialog constructiv angajat de Comisia Europeană și de fiecare stat membru al UE cu comunitatea de afaceri, partenerii sociali si formațiunile relevante ale societății civile.

Axele principale ale strategiei dezvoltării durabile privesc următoarele probleme :

Transportul durabil

Sănătatea

Schimbări climatice și energia regenerabilă

Sărăcia globală

Conservarea și distribuirea resurselor naturale

Consumul și producția durabilă

Indicatori economici

Apreciera dezvoltării durabile se face cu ajutorul indicatorilor macroeconomici de exemplu PIB , procentul investițiilor din PIB etc . Unii dintre indicatorii economici sunt :

Comerțul

Investițiile

Procentul din investiții direcționat spre protejarea mediului și reducerea poluării

Indicatori sociali

Pilonul social al dezvoltării durabile se bazează pe un sistem complex de indicatori legați de calitatea vieții și de nivelul de trai , de bunăstarea sociala și de gradul de educație al persoanei . O relevanță mare o au indicatorii privind persoanele aflate în risc de sărăcie și excludere socială precum și speranța medie de viață la naștere. Unii dintre indicatorii sociali ai dezvoltării durabile sunt următorii :

Sănatatea

Rata mortalității

Accesul la serviciile de sănătate

Migrația

Rata sărăciei

Educația

Rata șomajului

Speranța de viață la naștere pe sexe

Condiții de viață într-un mediu nepoluat

Controlul bolilor

Sursele sigure de apă

Indicatori ai mediului

Indicatorii mediului își propun să măsoare calitatea componentelor mediului precum și impactul activităților umane asupra lui . Unii dintre acești indicatori sunt :

Emisiile totale de gaze cu efect de seră

Dependența energetică

Consumul de energie pe locuitor

Intensitate emisiilor de CO2 din sectorul economic

Consumul de bio-combustibil în transporturi

Pentru ca acest set de indicatori să fie funcționali este necesară corelarea corelarea obiectivelor de dezvoltare , inclusiv a programelor investiționale care posedă capacitatea de susținere a capitalului natural . Modernizarea accelerată a sistemelor de educație și de sănătate publică este și ea necesară ținând cont de evoluțiile demografice nefavorabile și de impactul negativ al acestora asupra pieței muncii.

1.3. Progrese înregistrate în promovarea Dezvoltării Durabile

Deși în țara noastră nu s-a conturat o politică coerentă în acest scop, o bună parte din inițiativele și acțiunile care au avut loc în ultimii ani au contribuit la crearea unor condiții favorabile promovării dezvoltarii durabile.

Sub aspectul unor documente programatice se menționează:

a) Strategia Națională de Pregătire a Aderării României la Uniunea Europeană

b) Strategia de Restructurare și Reformă a Ministerului Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului (MLPAT)

c) Strategia Protecției Mediului

d) Strategia Națională de Dezvoltare Durabilă

e) Strategia de dezvoltare a României pe termen mediu

Din punctul de vedere al cadrului legislativ, o serie de reglementări care au intrat în vigoare după 1991 sunt de natură să favorizeze aplicarea conceptului DD. Ca exemplu se menționează: Legea nr. 18/1991 – fondul funciar; Legea nr. 10/1995 – calitatea construcțiilor; Legea nr. 137/1995 – protecția mediului; Legea nr. 7/1995 – cadastru și publicitate imobiliară; Legea nr. 56/1998 – protecția patrimoniului cultural național; Legea nr. 54/1998 – circulația juridică a terenurilor; Legea nr. 151/1998 – dezvoltarea regională; Legea nr. 171/1998 – PATN/ Secțiunea Apa; Legea nr. 350/2000 – Amenajarea Teritoriului și Urbanism, etc.

Instituțiile cele mai reprezentative create în ultimii ani care au preluat ca atribuții promovarea DD sunt: Agenția Națională pentru Protecția Mediului respectiv Inspectoratele Teritoriale; Centrul Național de Dezvoltare Durabilă; Agenția Națională și Agențiile Teritoriale de Dezvoltare Regională.

În domeniul cercetării, unele instituții specializate cum ar fi Institutul de Cercetări pentru Ingineria Mediului (ICIM), URBANPROIECT (UP), Institutul de Cercetări Pedologice (ICP) și altele au realizat o serie de studii valoroase cu privire la zonele intens poluate, amplasarea deșeurilor industriale, riscul de dezastru la nivelul țării, zone defavorizate, arii naturale protejate, arii construite cu valoare istorică și culturală, dezvoltarea durabilă a așezărilor umane, evaluarea gradului de alterare a performanțelor DD ale mediului construit și altele.

O bună parte din programele și proiectele realizate cu asistență financiară externă din partea UE, Băncii Mondiale, Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), Agenției Internaționale de Dezvoltare a Statelor Unite (USAID), a unor guverne din țările occidentale (Olanda, Germania, Marea Britanie) și altele au avut ca obiect aspecte legate de DD. Exemple: Carta Verde – Dezvoltarea Rurală în România; Agenda Locală 21 – Studii pilot pentru 9 orașe etc.

Capitolul 2. CLASIFICAREA PRINCIPALILOR INDICATORI AI DEZVOLTĂRII DURABILE ÎN ROMÂNIA

Din punct de vedere administrativ, România este împarțită în 42 de județe. Implementarea unui sistem de organizare regională, precum cel folosit în UE, a fost decis în 1998. Astfel au fost structurate 8 regiuni de dezvoltare, care insă nu au putere decizională. Totuși, aceste regiuni sunt tot mai mult încurajate să-și compare performanțele astfel încât sa se îmbunătățească procesul de planificare și dezvoltare regională.

Fig.2 Organizare regională după modelul folosit în UE (sursă: Ministerul Dezvoltării regionale și Locuinței, 2009)

Pentru a măsura nivelul dezvoltării țării mele, este nevoie de instrumente care să indice la ce nivel se află fiecare individ:

Este in masură să se dezvolte sănătos și să aibă parte de o educație adecvată;

Să trăiască într-un mediu curat;

Să trăiască într-o societate echilibrată și în siguranță;

Să folosească într-o manieră responsabilă resurse non-regenerabile pentru a nu le epuiza;

Să contribuie la durabilitatea lumii în general.

Acest instrument trebuie să cuprindă un set de indicatori care să acopere toate aspectele relevante incluse în conceptul de durabilitate. În fiecare an, aceste seturi de indicatori, indexuri, sufera modificări. În opinia mea, acest lucru se intamplă din cauza complexității sistemului social și economic actual, care nu permit o clasificare simplă dar si atotcuprinzătoare a tuturor aspectelor cu impact în dezvoltarea durabilă.

Setul de indicatori de dezvoltare durabilă pentru Romania are structura propusă de Eurostat, cele 3 niveluri fiind:

Nivel 1: Indicatori principali (de bază) ;

Nivel 2: Indicatori utilizabili pentru monitorizarea și revizuirea programelor de dezvoltare durabilă;

Nivel 3: Indicatori analitici.

Baza de date (IDDR) cu IDD pentru România include 103 de indicatori, ierarhizați, astfel: 19 indicatori de nivel 1, 37 indicatori de nivel 2 și 47 indicatori la nivelul 3.

Pilonii dezvoltării durabile sunt:

Piloni

Obiective

Indicatori

de eficiență

Fig.3 Pilonii dezvoltării durabile

Dintre toți acești indicatori, oricăt ar fi de criticat, indicatorul PIB per Capita rămâne indicatorul de refererință, atunci când cercetăm volumul, dinamica și structura dezvoltării durabile și performanțele economico-sociale ale țărilor.

În legătură cu evoluția unor indicatori relevanți ai dezvoltării durabile în Romania comparativ cu unele țări membre ale UE, menționez:

Un impact negativ l-a avut criza economică și financiară declanșată în 2008, practic în marea majoritate a țărilor înregistrându-se un declin mai mare sau mai mic al PIB în 2009;

Recuperarea declinului cauzat de criza a fost realizată într-o perioadă diferită de timp; în Germania în 2010 și 2011 iar în Romania în 2013.

Tabel 1. PIB per capita, rate anuale de crestere (modificări procentuale față de anul precedent, Romania 2008-2013)

Tabel 2. Clasificarea Indicatorilor Dezvoltării Durabile pentru România. (https://www.yumpu.com/ro/document/view/33343842/anexa-1-indicatorii-dezvoltarii-durabile-antreprenoriat-de-succes-/7)

Capitolul 3. DESCRIEREA COMPONENTELOR INDICATORILOR PE DOMENII ( economic, social, mediu, instituțional )

3.1 Pilonul economic al dezvoltării durabile

Un prim obiectiv macroeconomic fundamental este creșterea permanentă a PIB, pe baza aplicării programului strategic și tehnic contemporan, în ritmuri relativ înalte, care să asigure atingerea nivelului mediu al PIB per capita al UE-27 într-un orizont realist de timp (de exemplu, până în 2005, ceea ce ar presupune un ritm mediu anual de creștere în perioada 2007 – 2025 de cel puțin 6,5%).

În cursa de diminuare a decalajelor (rattrapage, catching-up) economice și sociale dintre România și țările dezvoltate, managementul strategic la nivelurile macro, mezo și micro va fi nevoit să monitorizeze și evalueze strategii și substrategii ale creșterii economice durabile care să includă adecvat factorul ecologic, într-un proces de creștere /descreștere diferențiată a sectoarelor economice, a ramurilor, subramurilor și grupelor de produse și servicii, în concordanță cu evoluția parametrilor cererii viitoare interne și externe, de bunuri și servicii.

În această idee, trebuie avută în vedere alinierea la legislația și standardele UE și respectarea lor ulterioară, indiferent dacă este vorba de chibritul ecologic (se stinge instantaneu fără flacără, în timp ce chibritul clasic – ce ocupă în prezent în România o cotă de piață de 70–80% – se stinge fără flacără în 20 de secunde), de stațiile ecologice de epurare a apei (la nivelul anului 2006, Bucureștiul este singura capitală europeană care nu dispune de o astfel de stație) sau de păduri. Ca urmare a retrocedărilor de păduri, mulți proprietari le „rad” de pe fața Pământului. Un exemplu elocvent este distrugerea Parcului Național Piatra Craiului, cu o suprafață de 14 800 ha.

Principalele căi de soluționare a decalajelor :

Oprirea dezindustrializării : promovarea industrializării moderne și eficiente;

Afirmarea industriilor naționale cu tradiție si a noilor industrii cu perspective de piață, generând plus valoare ridicată și înaltă tehnologie

Eficientizarea generării, transportului și distribuției de energie

Construirea de centrale noi, nepoluante

Introducerea surselor alternative de energie curată- eoliană, solară, pe bază de hidrogen;

Modernizarea agriculturii:

Reducerea numărului de persoane care lucrează în agricultură la maxim un million;

Reducerea actualelor decalaje între Romania și țările UE: 60-70% la producțiile vegetale medii la ha; producția de lapte (3800 fata de 5800 l/an pe cap de vacă)

Creșterea productivității muncii pe persoană- in prezent 6% față de cea din UE; valoarea producției la ha: 250 Eur in Romania/ 2000 Eur în UE;

Pierderea statutului de țară importatoare netă de produse agroalimentare;

Depășirea stadiului de sector cu caracter preponderent de subzistență și semi-subzistență

Practicarea agriculturii de tip industrial/ tehnologii ecologice;

Dezvoltarea infrastructurii și serviciilor specifice zonelor rurale;

Dezvoltarea serviciilor publice si a celor de interes general;

Apa si gospodărirea ei – alimentarea cu apă potabilă, irigații, lucrări de apărare împotriva inundațiilor, alunecărilor de teren, tratarea apelor uzate;

Dezvoltarea infrastructurilor și racordarea lor la sistemele europene si mondiale;

Construirea și modernizarea căilor de transport

Modernizarea infrastructurii de comunicații

Reducerea sărăciei extreme

Un indicator al pilonui economic al dezvoltării durabile îl reprezintă structura economică care include comerțul și investițiile ca factori importanți ai creșterii economice și ai dezvoltării durabile. Transferul de resurse financiare și tehnologie, îmbunătățirea accesului la piețe precum și scutirea de datorii sunt critice pentru îndeplinirea obiectivelor de dezvoltare durabilă. Exploatarea resurselor naturale, sărăcia precum și producția și consumul sunt strâns legate de creșterea economic sau de lipsa acesteia. Aceasta reprezintă o provocare pentru a se asigura că o creștere economică duce la echitatea social și nu contribuie la degradarea mediului. Nivelul datoriilor externe împiedică progresele înregistrate de țările în curs de dezvoltare spre o dezvoltare durabilă. Pentru țările în curs de dezvoltare soluționarea eficientă a problemei datoriilor este cea a reprogramării datoriei, reducerea sau anularea ei, sau subvențiile și fluxurile de concesiune care sunt esențiale pentru a ajuta la restaurarea onorabilității creditului și la încurajarea investitorilor.

Indicatorii pentru tema structurii economice sunt bine cunoscuți ți utilizați frecvent ca măsuri la nivel național și internațional. PIB-ul pe cap de locuitor este un standard de măsură a creșterii economice, în timp ce contribuția investițiilor la PIB arată nivelul capitalului financiar disponibil pentru stimularea dezvoltării economice. Nivelurile ridicate ale datoriilor inhibă capacitatea unei țări de a se adresa priorităților socio-economice și de mediu legate de dezvoltarea durabilă.

Modelele nedurabile de producție și consum reprezintă cauza majoră a epuizării resurselor natural și a deteriorării mediului la nivel global. Pământul nu poate sprijini nivelurile de consum ale țărilor industrializate la scară globală. Un nivel ridicat al consumului afectează opțiunile actuale și viitoare de producție și consum ale țărilor în curs de dezvoltare. Se resimte tot mai mult nevoia de reducere a accentului pus pe consumul material și accentuarea mai puternică a resurselor și tehnologiilor eficiente din punct de vedere energetic, a angajamentului pentru a răspunde nevoilor celor mai săraci.

În general progresele făcute au fost insuficiente în utilizarea eficientă a materialelor, în reducerea cererii de energie și în utilizarea de transport durabil dar îmbunătățirea eficienței a fost compensată de creșterile de de producție și consum.

Indicatorii oferă o acoperire bună a sub-temei semnificative a modelelor de producție și consum; anume consumul de materiale, energie, generarea și gestionarea deșeurilor precum și transportul. Alți indicatori ai dimensiunii ecologice a setului de bază sunt complementari temei de producție și consum. Ele includ emisiile de gaze cu efect de seră, intensitatea defrișărilor, retragerea anuală a solului și utilizarea îngrășămintelor.

Indicatorul ce privește consumul anual de energie pe cap de locuitor este testat și se utilizează la nivel național.

3.2. Pilonul social al dezvoltării durabile

Acest pilon este bazat pe un model românesc compatibil cu modelul social European care implică:

Compatibilizarea eficienței economice cu profitul, cu justiția și echitatea socială

Scopul primordial este reprezentat de creșterea calitătii vieții tuturor cetățenilor

Mijlocul de realizare al scopului este prin creștere economică

Serviciile publice și de interes general sunt instrumente esențiale ale combaterii sărăciei, promovării egalității șanselor, formării profesionale continue, asigurării calității între sexe și luptei împotriva discriminării și excluderii sociale.

Promovarea clasei de mijloc- element de sustenabilitate a dezvoltării, de echilibru economic și social de luptă împotriva polarizării sociale și de protectie și autoprotecție a membrilor societății

Asigurarea unui trai calitativ decent- presupune o structură a fiscalității si de redistribuire a veniturilor pe baza compatibilizării principiului concurenței loiale cu cel al justiției și echității sociale; necesitatea stabilirii unui nivel optim al fiscalității

Sănătatea și dezvoltarea sunt strâns legate, alimentația corectă și sănătoasă, condițiile de viață nepoluate, controlul bolilor, precum și accesibilitatea la serviciile de sănătate, toate contribuie la sănătatea populației. Controlul poluării și serviciile de protecție a sănătății nu au ținut pasul cu dezvoltarea economic. Ca o consecință, sănătatea precară este asociată cu scăderea productivității.

Dezvoltarea nu poate fi susținută în momentul în care o mare parte din populație are o sănătate precară și suferă de inaccesibilitatea la facilitățile de îngrijire a sănătății.

Pornind de la Summit-ul Pământ, s-au înregistrat progrese în îmbunătățirea sănătății umane. În multe țări s-au înregistrat scăderi a ratei mortalității infantile și o creștere a speranței de viață. Progresele au fost însă lente și insuficiente pentru a satisface multe dintre obiectivele stabilite de către comunitatea internațională.

Setul de indicatori de sănătate încearcă să acopere aspectele cheie cu măsuri acceptate la scară largă și au fost disponibile și utilizate pentru o perioadă de timp.

Educația este un process ce se desfășoară pe durata întregii vieți, este larg acceptată ca o condiție fundamentală pentru realizarea unei dezvoltări durabile.

Educația este privită ca un process prin care ființele umane și societățile își pot realize pe deplin potențialul. Putem spune că există o legătura puternică între nivelul general de educație atins și persistența sărăciei, indiferent de nivelul de dezvoltare al unei țări. Schimbarea atitudinii oamenilor față de conștientizarea etică, față de valori, atitudini, abilități este necesară pentru a atinge obiectivul de a construe o societate durabilă.

În cadrul Comisiei pentru Dezvoltare Durabilă, tema educației prevede indicatori de bază care măsoară nivelul de educație atins și nivelul de alfabetizare al adulților.

Securitatea precum și prevenirea criminalității și a justiției penale sunt părți integrante ale procesului de dezvoltare. Pentru o dezvoltare durabilă pe termen lung este necesară o bună guvernare, democrația trebuie să se bazeze pe promovarea justiției ca o condiție necesară pentru stabilitatea social. Un climat stabil și sigur este necesar pentru sprijinirea obiectivelor de eradicare a sărăciei, a investițiilor economice și pentru monitorizarea mediului.

Securitatea reprezintă un nou obiectiv în cadrul revizuit de indicatori ai Comisiei pentru Dezvoltare Durabilă. Acest obiectiv își propune recunoașterea priorității securității, inclusiv a prevenirii criminalității, în contexzul dezvoltării durabile în ultimii ani. În general criminalitatea pare a fi în creștere și reprezintă o provocare pentru dezvoltarea durabilă.

Setul de indicatori de bază recunoaște crima ca o sub-temă a securități. Numărul de crime înregistrate la 100 000 de locuitori reprezintă cel mai frecvent indicator utilizat și este inclus ca o măsură în ghidul comun de evaluare al țării.

3.3 Pilonul de mediu al dezvoltării durabile

Dezvoltarea durabilă sub acest aspect trebuie să asigure protecția biosferei, respectiv a biodiversității și a desfășurării normale a fenomenelor și ciclurilor bio-geo-chimice. Ecologiștii au un rol din ce în ce mai important în procesul adoptării deciziilor economice. Ei aduc o perspectivă la nivelul ansamblului sistemului, o vedere pe termen lung care accentuează prevenirea și un pachet de practice ecologice menite să consolideze dezvoltarea socioeconomică.

Provocarea pentru ecologie constă într-o mai buna măsurare și predicție a ceea ce se intamplă cu sistemul natural sau cu ecosistemul implicat în procesul de dezvoltare. De exemplu, ei ar putea fi consultați în ceea ce privește amplasarea unei fabrici industriale și modul cum ar trebui tratați poluanții industriali rezultați, funcție de capacitatea de absorbție a mediului natural.

Principiile care stau la baza acestui pilon sunt:

Definirea eficienței ecologice – impunerea categoriei de “ecoeficiență”, care semnifică omniprezența aspectelor de mediu în orice calcul de evaluare a eficienței ciclului de investiții, producție si consum;

Durabilitatea intergenerațională a creșterii economice – asigurată de folosirea rațională a resurselor naturale de care dispunem, fără a periclita echilibrul ecosistemelor;

Greșeala sacrificării naturii pe termen lung pentru un profit pe termen scurt –în totală contradicție cu cerința dezvoltării durabile și a cooperării mondiale echitabile;

Problema mediului devine prioritatea numarul unu, înaintea factorilor de natură economică și socială;

Interdependența dintre capitalul naturat si cel antropic- impune un efort analitic cu mult mai mare în legătură cu fenomenele de seră, schimbările climatice, reducerea biodiversității, eroziunea solului, infestarea aerului și apei cu noxe etc;

Componenta majoră a strategiei de mediu o reprezintă reciclarea materialelor refolosibile și managementul deșeurilor- este o activitate rentabilă și o sursă de mijloace financiare;

Necesitatea educației ecologice încă din primii ani de școală;

Pilonul de mediu al dezvoltării durabile include problemele atmmosferice care la rândul său include schimbările climatice, diminuarea stratului de ozon stratosferic, acidifierea, eutrofizarea și calitatea aerului urban. Aceste probleme au un impact asupra sănătății umane, asupra biodiversității și sănătății ecosistemelor. Multe dintre aceste efecte sunt pe termen lung, la nivel global în natură, cu consecințe ireversibile și pentru generațiile viitoare.

Activitățile umane care contribuie la schimbările atmosferice sunt legate de consumul de combustibili fosili pentru producerea de energie și transport. Defrișările, procesele industriale, agricultura și eliminarea deșeurilor contribuie și ele la poluarea atmosferică.

Schimbările climatice sunt recunoscute ca o ameninșare gravă la adresa mediului la nivel global și ele sunt o consecință a modelelor nedurabile de producție și consum. Impacturile datorată schimbărilor climatice includ creșterea nivelului mării, creșterea temperaturii, topirea ghețarilor și producerea unor fenomene meteorologice extreme cum ar fi inundațiile și secete.

Există trei indicatori legați de atmosferă ce sunt incluși în setul de bază a Comisiei pentru Dezvoltare Durabilă: substanțele ce determină diminuarea stratului de ozon; concentrația ambientală de poluanți atmosferici; și emisiile de gaz cu efect de seră. Indicatorii aceștia au fost selectați fie ca relevanți, fie măsurabili de către majoritatea țărilor testate.

Alt indicator al pilonului de mediu al dezvoltării durabile îl reprezintă apa dulce care este esențială pentru a susține viața umană, ecosistemele, precum și dezvoltarea economică.

Serviciile ecositemice ale sistemelor de apă dulce includ producția de alimente, reducerea riscurilor de inundații, precum și filtrarea poluanților. Problemele globale de sărăcie, sănătate, schimbările climatice, despăduririle și deșertificarea sunt asociate direct cu resursele de apă și cu gestionarea acestora.

Calitatea și cantitatea apei au devenit probleme dominante în multe țări. Problemele sunt legate de aprovizionarea săracă cu apă, utilizarea ineficientă și lipsa unui management adecvat. Cele mai mari retrageri de apă dulce se fac pentru agricultură, idustrie și consum intern. O problemă importantă o reprezintă cea a apei utilizate în industrii și municipi care de cele mai multe ori este reintrodusă în cursurile de apă dar cu o calitate degradată.

Problemele majore ale calității apei provin din poluarea canalizărilor, utilizarea intensivă a ingrășămintelor agricole și a pesticidelor, deșeurile industriale și eroziunea solului.

Indicatorii de apă dulce din setul de bază cuprind cele doua dimensiuni esențiale a calității și a cantității. Extragerea apei disponibile măsoară cererea de apă ale unei țări și oferă informații asupra vulnerabilității acesteia față de deficitul de apă. Măsurarea cererii de oxigen biologic și concentrarea fecalelor reflectă cele două aspecte semnificative ale sănătății ecosistemului și respectiv ale sănătății umane.

Un alt idicator al pilonului de mediu al dezvoltării durabile îl reprezintă biodiversitatea care constă nu numai în varietatea speciilor, ci și varietatea genetică în cadrul speciei și varietatea între comunitățile de specii, de habitate și ecosisteme. Menținerea biodiversității ne ajută să ne asigurăm că Pământul va continua să efectueze procesele naturale, ecologice de care depinde viața în toate formele ei.

Dezvoltarea unor indicatori adecvați de biodiversitate este într-un stadiu relativ nou, datorită cunoștințelor științifice insuficiente și înțelegerii insuficiente a biodiversității, în special cu privire la funcțiile și procesele ecosistemice.

Indicatorii biodiversității măsoară suprafața ecosistemelor cheie selectate, abundența speciilor cheie și zona protejată ca procent din suprafața totală. Suprafața ecosistemelor cheie a fost sugerat ca un idicator valoros și ar putea include acele zone supuse unor chimbări mai mari sau cele cu o valoare specială a biodiversității.

Fig. 4. Distribuția pe piloni (sursa: Direcția de Statistici agricole și de Mediu )

3.4 Pilonul instituțional al dezvoltării durabile

În ultimii ani a fost definit un al patrulea pilon – cel instituțional/ cultural, considerat a fi cheia unei dezvoltări cu adevărat durabile. Aspectul cultural se referă la o schimbare de paradigmă la nivel global, care implică atât omenirea în totalitatea ei, cât și pe fiecare dintre noi, iar dezideratele nu se pot realiza decât prin participarea activă a tuturor. În acest sens dimensiunea culturală este înțeleasă în sensul larg, privind totalitatea valorilor materiale și spirituale create de omenire și a instituțiilor necesare pentru comunicarea acestora.

Dezvoltarea socială durabilă inseamnă evitarea unor probleme majore, cum ar fi:

tensiuni generate de discrepanățele majore între bogati și săraci, deoarece o societate profund divizată după acest criteriu nu poate fi stabilă pe termen lung;

refuzul de a permite unei comunități de limbă sau cultură, unei etnii sau unei națiuni, să oprime alte comunități;

nerespectarea sistematică a drepturilor omului, întrucât istoria demonstrează că în caz contrar se produc tensiuni politice violente incompatibile cu dezvoltarea durabilă etc.

Pilonul cultural include deci sfera educației pentru dezvoltarea durabilă, precum și dimensiunea instituțională. În sprijinul acestei idei, este important de amintit faptul că UNESCO a declarat decada 2005-2014 „Decada Educației pentru Dezvoltare Durabilă”.

Cadrul instituțional este un indicator ce face parte din pilonul instituțional al dezvoltării durabile. Instrumentele juridice și politice adecvate sunt necesare ca un cadru instituțional pentru a încuraja și pune în aplicare o dezvoltare durabilă. Punerea în aplicare a strategiilor de dezvoltare durabilă și a tratatelor internaționale de către țări ar trebui să contribuie la îmbunătățirea condițiilor socio-economice și de mediu, și la ajutarea reducerii surselor potențiale de conflict între țări.

Indicatorii de bază a cadrului instituțional reflect dorința și angajamentul unei țări de a trece de a trece de la o abordare sectorială la un proces integrat, dominat de dezvoltarea durabilă.

Capacitatea instituțională reprezintă un alt indicator al pilonului instituțional al dezvoltării durabile . Capacitatea unei țări de a progresa către dezvoltarea durabilă este determinată de capacitatea populației și instituțiilor sale. Capacitatea instituțională îmbunătățește implementarea, planificarea și monitorizarea legată de dezvoltarea durabilă.

Elementele ale capacității instituționale ale unei țări sunt sistemele de comunicare, accesul și disponibilitatea informațiilor, sprijinul pentru știință și tehnologie precum și prevenirea și atenuarea efectelor dezastrelor naturale.

Capacitatea instituțională este o cale importantă de facilitare a deplasării spre o dezvoltare durabilă, ea este dificilă de evaluat corespunzător cu un număr limitat de indicatori de bază. Indicatorii pentru această temă măsoară accesul la informații, infrastructura comunicațiilor, știința și tehnologia, precum și pregătirea în caz de catastrophe naturale.

Capitolul 4. METODELE UTILIZĂRII PRINCIPALILOR INDICATORI AI DEZVOLTĂRII DURABILE

Încă din jurul anilor ’70, când unele organizații internaționale propuneau utilizarea produsului intern brut (PIB) ca principal indicator al nivelului general de dezvoltare al națiunilor, mărimea acestuia a devenit un argument de necontestat în dezbaterile din domeniu. Ca urmare, marile sectoare ale economiei mondiale au inceput să-și evalueze realizările în funcție de aportul propriu la PIB, ceea ce, în timp, a dus la extinderea fără precedent a activităților fiecărui sector economic, întotdeauna pe seama resurselor de mediu.

În același timp consumul global de bunuri și servicii – atât cel al firmelor cât si cel al populației- a avut și are, de asemenea, contribuții extrem de însemnate la acest fenomen. Astfel, s-a ajuns până acolo încât, în ultima vreme, se ridică tot mai frecvent întrebarea la adresa mediului natural și calității vieții, a sănătății publice și, nu în ultimul rând a prezervării mediului natural. Mai mult, creșterea PIB-ului pe anumite dimensiuni și dincolo de anumite limite poate fi interpretată chiar ca un factor puternic de risc. De aceea, mai nou, informațiile privind dinamica PIB-ului, pentru a fi relevante, trebuie însoțite de mulți alți indicatori privind evoluția biosferei, a parametrilor de mediu, a nivelului etic al relațiilor sociale. Ori la nivel global, încă din anii1982-1983, capacitățile de regenerare naturală a biosferei planetare au devenit sistematic depășite prin impactul activităților umane. Ca urmare, indicele de viață al planetei prin care se masorară dinamica medie a biodiversității prezintă un grafic puternic descendent sub nivelul critic ( unitar) ( Uniunea Mondială a Conservării, 2006).

4.1. Domeniul de mediu

4.1.1. Amprenta ecologică

Termenul Ecological footprint ( amprentă ecologică in traducere) este un instrument de management a resurselor care masoară de ce suprafață de teren și de apă are nevoie o populație umană pentru a produce resursele pe care le consumă și pentru a absorbi deșeurile și reziduurile industriale. Pentru a putea supraviețui, consumăm ceea ce ne oferă natura. Oricare din acțiunile noastre are impact asupra ecosistemului planetei. Acest lucru nu trebuie să ne îngrijoreze atâta timp cât consumul uman nu depășește puterea de regenerare a planetei. Prin măsurarea amprentei ecologice a unei populații ( a unui individ, a unui oraș, a unei națiuni sau a întregii umanități) constientizăm de fapt excedentul de consum, ceea ce poate duce la un management optim al resurselor ecologice. Amprenta ecologică permite oamenilor să ia decizii personale sau colective în sprijinul optimizării consumatorilor pentru a putea menține în parametrii functionali planeta pe care o impărțim cu toții.

Amprenta ecologică este mai degrabă un instrument „contabil” care masoară „cantitatea de natură: pe care o populație sau o țară o consumă. Valorile se echivalează în unități de suprafață. Masurătorile se bazează pe prezumția că orice activitate umană utilizează resurse și necesită fluxuri de curațire a reziduurilor care pot fi echivalate cu suprafața productivă.

Biocapacitatea Pământului – este similară cu aria. Cererea de biocapacitate a populației mondiale era de 13,7 miliarde ha, adica 2,2 ha/persoana, ceea ce depăsea cu 23% limitele disponibilului natural regenerabil. Suprafața productivă biologic- era in 2001, de 11,2 miliarde ha globale.

Conform raportului Planeta Vie 2014, cele 10 țări cu cele mai mari amprente pe cap de locuitor sunt: Kuweit, Qatar, Emiratele Arabe Unite, Danemarca, Belgia, Trinidad &Tobago, Singapore, SUA, Bahrein si Suedia. În crearea amprentei ecologice globale, o mare pondere au:

suprafețele agricole;

suprafețele marine de pescuit;

suprafețele ocupate de construcții industriale;

amenajările de infrastructură;

așezările umane din urban si rural;

suprafețele destinate depozitării și neutralizării unor deșeuri;

suprafețele destinate extragerii și depozitării unor minereuri sau hidrocarburi;

suprafetele despădurite și cele de curand reîmpădurite.

Romania se află pe locul 46 mondial și 13 în cadrul UE la capitolul biocapacitate. Mai mult, amprenta ecologică pe cap de locuitor plasează țara noastră pe locul 70 în lume și cel mai bine din toate țările UE. Dar “rezultatul are de a face mai mult cu prăbușirea industriei decât cu viziunea strategică a guvernelor României” explică Magor Csibi- WWF Romania. Pentru că deși s-au facut câțiva pași pe traiectoria sustenabilității și gestionării pădurilor și a râurilor, lipsețte o abordare holistică care să încorporeze schimbările climatice și protecția naturii în procesele de planificare generală.

4.1.2. Barometrul durabilității

Pentru a studia nivelul de informare al populației cu privire la dezvoltarea durabilă, oamenii au ales și au ierarhizat problemele pe care le-au considerat cele mai importante în lume și în România. În funcție de numărul de voturi exprimate, sărăcia este cea mai importantă problemă la nivel mondial și în România. Poluarea mediului a fost selectată ca a doua problemă ca importanță. A treia este mizeria și bolile infecțioase la nivel mondial și lipsa de educație școlară în România.

Spre deosebire de alte țări, poluarea mediului în România face referire la aspecte cotidiene concrete precum calitatea apei pe care o bem, a aerului pe care îl respirăm, al parcului în care ne plimbăm. Prin urmare, este de așteptat ca persoanele îngrijorate de calitatea mediului în România să nu se suprapună decât parțial cu persoanele care consideră poluarea mediului drept o problemă globală prioritară. Deci, persoanele care selectează protecția mediului ca prima sau a doua problemă sunt: cele cu educație peste medie, specialist, tehnicieni, funcționari, mici întreprinzatori, lucrători în sectorul de servicii, persoanele informate și cu un nivel mediu sau bun al cunoștințelor privind problematica mediului, care au călătorit/ muncit în străinătate și care în ultimii ani și-au schimbat comportamentul pentru a proteja mediul, din gospodării cu venituri suficiente să asigure nevoile, cu strategii de adaptare pozitivă, mai ales din orașele mari ale țării, din Transilvania (61%) și în semnificativ mai mica masură din Moldova (38%) sau Dobrogea (21 %). În ceea ce priveste poluarea mediului în România, o parte din segmentele de populație de mai sus consideră că poluarea mediului nu este nici pe departe atat de accentuată precum în alte țări. În schimb, se adaugă un segment de persoane de 30-49 ani, căsătorite cu copii, precum și o pondere importantă a locuitorilor din București (60%) care consideră poluarea mediului o problemă de maximă importanță pentru România.

4.1.3. Emisii totale de gaze cu efect de sera (EGES)

În cele ce urmează, ne referim la prima problemă, încercând să sintetizăm câteva aspecte relevante pentru limitarea schimbărilor climatice și reducerea gradului de intensitate energetică din România, comparativ cu țările Uniunii Europene.

După cum se știe, creșterea economică durabilă cere un consum energetic suplimentar mai mic, în principal ca urmare a schimbărilor structurale din economie. În realitate nu se întamplă așa, progresul economic este însoțit de creșterea consumului total de energie, obținută preponderent din sursele primare conventionale (țiței, cărbune, gaze naturale).

Din analiza recentă efectuată asupra progresului pe calea dezvoltării durabile a Europei a reieșit că, în ultimul deceniu din secolul trecut, s-a înregistrat o reducere importantă a emisiilor GES, în principal ca rezultat al trecerii la combustibili cu un conținut mai redus de carbon și al înlocuirii termocentralelor pe cărbune cu alți combustibili mai eficienți în combinatie cu creșterea folosirii cogenerării. Decuplarea creșterii economice de consumul intern brut de energie este un obiectiv principal al strategiei de dezvoltare durabilă a Uniunii Europene. Datele de analiză arată un progres inegal în materie de decuplare. După anul 2000, emisiile GES au crescut în medie cu 0,3% pe an în cadrul UE-15 și cu 0,6% pentru UE-25. Corelând consumul energetic cu creșterea mai înceată a PIB, reiese o tendință de stagnare a intensității energetice în ultimii ani.

Unele țări precum Marea Britanie, Germania, Franța, Suedia, Grecia și cele mai multe dintre țările noi membre ale UE și-au construit mecanisme flexibile pentru realizarea angajamentelor asumate prin Protocolul de la Kyoto, în timp ce altele nu. Per total, începând cu anul 2000, emisiile de CO2 din sectorul energetic au crescut, deși la o rata mai mică decât consumul intern brut de energie, ceea ce a însemnat o modificare neînsemnată în intensitatea CO2 (-0,3% pe an).

Consumul intern brut de energie s-a majorat, la nivelul UE, cu circa 1,4% anual între 2000 si 2003, fiind mult mai înalt decât rata medie anuală a creșterii, de numai 0,6% din ultimul deceniu (1990-2000).

În ceea ce privește România, aceasta se situează pe o curbă ascendentă a consumului intensiv de energie. În ultimii ani, consumul intern brut de energie a înregistrat o tendință crescătoare cu o rată medie anuală de 1%, mai ales pe seama sporirii cererii de carbune (inclusiv cocs). Judecând în termenii reducerii emisiilor GES, această tendință nu este pozitivă. Totuși, având în vedere că emisiile totale nete GES au scăzut cu aproape 50% fata de 1989, ca urmare a reducerii drastice a producției industriale, cât și a restructurării economice din anii tranzitiei la economia de piață, această concluzie se cere nuanțată.

Din compararea consumului energetic cu creșterea economică din primii cinci ani ai noului mileniu, se constată o devansare din partea activității economice. Cu o rată medie anuală de creștere economică de peste 4%, comparativ cu 1% creșterea medie anuală a consumului intern brut, se poate vorbi despre o ușoară tendință de reducere a intensității energetice a economiei romaânești.

Emisiile de gaze cu efect de seră se pot măsura exact de la sursă. Adesea emisiile sunt estimate pe baza datelor cu privire la sursele de emisie, de exemplu, date despre vânzările de ulei sau numărul de vite, utilizând un factor de emisie pentru fiecare sursă în parte.

Emisiile de gaze cu efect de seră este un indicator care arată valoarea netă a intrărilor atmosferice ale gazelor cu efect de seră pentru fiecare țară, în fiecare an. Acest indicator nu arată cât de mult va fi schimbat climatul de creșterea concentrației gazelor cu efect de seră sau efectul schimbărilor climatice asupra țărilor.

Există un număr mare de gaze care produc gaze cu efect de seră indirect iar acestea ar putea fi de asemenea incluse în aplicarea definiției. Potențialul de încălzire globală poate fi calculat pe diferite orizonturi de timp, de exemplu 20 de ani sau chiar 500 de ani.

4.1.4. Substanțele consumatoare de ozon

Indicatorul acesta măsoară cantitatea de substanțe consumatoare de ozon eliminate și se măsoară în tone de substanțe consumatoare de ozon ponderată de potențialul de depleție a ozonului.

Epuizarea substanțelor consumatoare de ozon va duce la refacerea stratului de ozon. Ozonul stratosferic absoarbe o mare parte a radiațiilor dăunătoare vieții. Fără acest strat de ozon mai multe radiații dăunătoare pot pătrunde în atmosferă și pot avea efecte adverse asupra sănătății animalelor, oamenilor, plantelor, vieții marine, materialelor, oamenilor, calității aerului și asupra ciclurilor biogeochimice.

Acest indicator are legături cu alți indicatori de mediu sau instituționali cum ar fi ratificarea acordurilor internaționale și numărul de produse chimice interzise sau restricționate.

Disponibilitatea și acuratețea datelor precum și raportarea la timp va determina capacitatea țării de a utiliza acest indicator. Indicatorul în sine nu dezvăluie prea multe despre tendințele actuale ce privesc deteriorarea stratului de ozon din cauza întârzierii răspunsurilor date de ecosistem.

4.1.5 Captura anuală de specii importante

Acest indicator evealuează captura anuală de specii majore în ceea ce privește biomasa icrelor dacî este disponibilă sau în funcție de anul cu capturi maxime într-un timp anume.

Indicatorul poate oferi o imagine cât de cât realistică asupra statutului actual a unui stoc, specii dintr-o anumită țară.

Un număr redus al icrelor sau o proporție foarte mare a capturilor de valoarea maximă față de capturile prezente, poate fi considerată ca un avertisment că pescăriile ar putea deveni în curând nedurabile. Este necesar să se ia în calcul variabilitatea mare a populației unor specii marine comerciale, ca o consecință a schimbărilor condițiilor de mediu. În mod evident oceanele sunt un mediu mai puțin accesibil oamenilor decât terenurile.

Indicatorul se bazează pe datele unor capturi anuale și pe biomasa icrelor, însă el oferă informații foarte generale cu privire la exploatarea durabilă a unui stoc sau a unei specii.

4.1.6 Concentrația fecalelor în apele dulci

Acest indicator măsoară proporția resurselor de apă dulce destinate aprovizionării potabile care conțin un număr mare de concentrații de bacterii coliforme fecale care depășesc limitele recomandate de Organizația Mondială a Sănătății. Indicatorul evaluează calitatea apei care se află la dispoziția comunităților pentru nevoile de bază. Acesta poate identifica comunitățile în care contaminarea apei cu fecale umane și animale direct la sursă sau în aprovizionare amenință sănătatea oamenilor.

Apa contaminată cu excreții umane și animale, reprezintă o problemă gravă pentru sănătate, și prin urmare, apa nu este potabilă dacă nu a fost tratată corespunzător. Concentrația bacteriilor coliforme fecale în apele dulci este un indicator indirect al contaminării cu fecale umane și animale.

Indicatorul este în strânsă legătură cu alți indicatori din categoria de mediu și socio-economică cum ar fi retragerile anuale de apă, consumul intern de apă pe cap de locuitor, tratarea apelor uzate de suprafață. În acest indicaor, termenul de bacterii coliforme fecale cuprinde bacteria Escherichia coli și bacterii coliforme euriterme.

Cel mai adesea examenul microbiologic oferă cea mai sensibilă indicație dar nu cea mai rapidă a poluării cauzate de materiile fecale. Concentrația de E. Coli sau de bacterii euriterme dintr-o probă de apă oferă numai un aspect al calității apei.

Pentru evaluarea stării generale a surselor de apă și în alte scopuri, este necesară combinarea informațiilor acestui indicator cu date complementare referitoare la calitatea fizică și chimică a apei.

4.2. Domeniul economic

4.2.1 Indicele dezvoltării umane, element al definirii și caracterizării umane durabile

De la prima apariție sa apariție în Raportul Dezvoltării Umane din anul 1990, indicele dezvoltării umane (IDU) a servit cu succes drept o metodă alternativă de evaluare a dezvoltării, completând indicatorii economici. Acesta evaluează realizările țării în trei domenii ale dezvoltării umane: longevitate, nivel educațional și standardul de viață (Secăreanu, 2000). Longevitatea este evaluată prin speranța de viață la naștere; cunoștințele – printr-o combinație a gradului de alfabetizare a populației adulte cu rata de încadrare în învățământul primar, secundar și terțiar; nivelul de trai – în baza produsului intern brut per capita în dolari SUA. Toate aceste componente servesc la calcularea unui indice cu valoarea de la 0 (nivel scăzut de dezvoltare) la 1 (nivel înalt de dezvoltare), care stă la baza clasificării anuale a țărilor. Indicele dezvoltării umane, furnizează o radiografie completă a nivelului de dezvoltare umană în țările lumii, o apreciere globală a progresului și diferitelor strategii ce au fost urmate de către state pentru realizarea bunăstării umane.

Informațiile pentru anul 2005 furnizează următoarele valori pentru indicatorii necesari metodologiei determinării IDU (acesta a cunoscut mai multe variante de calcul în ceea ce privește indicii parțiali, expresia generală utilizată fiind:

Tabel. 3 Indicatorii dezvoltării umane durabile

Sursa: Anuarul Statistic al României, editat de Institutul Național de Statistică în perioada 2005 – 2006, Raportul anual al BNR 2004

Indicii individuali pentru variabilele expuse au valorile din tabelul de mai jos:

Tabel. 4 ( Sursa: Anuarul Statistic al României, editat de Institutul Național de Statistică în perioada 2005 – 2006, Raportul anual al BNR 2004)

Determinat ca medie a celor trei elemente, valoarea acestui indicator situează România în grupul celor 64 de țări cu dezvoltare umană medie. Această valoare a indicatorului în esență evidențiază corelația între acesta și performanțele economice reale ale societății românești, nu doar prin prisma evoluției pozitive a produsului intern brut, ci mai ales prin evidențierea progresului pe scara nivelului de dezvoltare umană. În gândirea economică și sociologică din ultimii ani se observă o lărgire a conceptului de dezvoltare umană, spre dezvoltarea umană durabilă. Aceasta înseamnă exprimarea largă a opțiunilor și utilizarea capacităților oamenilor, ca urmare a modelării capitalului uman, astfel încât oamenii să fie capabili să contribuie la satisfacerea necesităților generațiilor prezente, fără să compromită satisfacerea necesităților generațiilor viitoare.

4.2.2. Rata de crestere a PIB/ locuitor  (RPIB/loc )

Indicatorul este definit ca rată de creștere a produsului intern brut (PIB) pe cap de locuitor în prețuri constante, exprimat ca modificare procentuală față de anul precedent. PIB-ul este principalul indicator de măsurare a economiei naționale și este definit ca valoarea tuturor bunurilor și serviciilor produse în economie mai puțin valoarea acelor bunuri sau servicii folosite în crearea lor. Populația totală, aferentă anilor de comparație, reprezintă populația stabilă la 1 iulie. Acest indicator are ca unitate de masură procentul iar scopul său este de a măsura dinamica dezvoltării economice în diferite perioade de timp.

PIB-ul pe cap de locuitor este în general considerat ca fiind măsura cea mai cuprinzătoare a economiei unei țări, un indicator de performanță și prosperitate al unui stat.

Calculul creșterii anuale a PIB-ului pe cap de locuitor în volum permite comparații ale dinamicii de dezvoltare economică, atât în timp cât și între economiile de dimensiuni diferite, indiferent de nivelul prețurilor. Creșterea volumului PIB-ului este evaluată la prețurile de anul precedent. De aceea orice mișcare de volume de capital, sunt înregistrate și mișcările de preț nu vor modifica rata de creștere a inflației.

Un ritm de crestere al PIB-ului suficient de ridicat inseamnă că societatea este generatoare de resurse economice suplimentare pentru a indeplini necesitățile economice în creștere ale generației actuale, să investească în vederea unor profituri mai mari în viitor, sau pentru a se adresa preocupărilor de mediu și sociale. (EUROSTAT indicators GDP per inhabitant)

Metoda de calcul se realizează prin valoarea PIB pe locuitor a unei anumite perioade exprimată în prețurile unei perioade anterioare care se împarte la valoarea PIB pe locuitor pentru perioada anterioară apoi se scade 100.

4.2.3 Reutilizarea și reciclarea deșeurilor

Acest indicator are ca scop măsurarea proporțiilor deșeurilor care sunt refolosite sau reciclate. Rata de refolosire și reciclare a deșeurilor solide este o componentă important a unei abordări durabile pentru managementul deșeurilor solide.

Acest indicator este strâns legat de alți indicatori de gestionare a deșeurilor solide. Este asociat cu unii dintre indicatorii pentru așezări umane și mecanisme financiare, cum ar fi cheltuielile pentru protecția mediului și procentul populației din zonele urbane. Cantitatea deșeurilor reciclate necesită estimarea exactă a procentului deșeurilor generate, cantitatea de deșeuri reciclate la nivel de gospodărie înainte de a ajunge la sistemul oficial de gestionare a deșeurilor.

Indicatorul trebuie să țină cont de toate resursele de reciclare, precum și combinarea cu alte metode pentru a da o expresie complex procentului total de reciclare. Indicatorul trebuie să fie exprimat în componente special pentru a fi util în procesul de stabilire a ratei de reciclare.

Cantitatea de deșeuri produse și procentul recilării la nivel industrial și de gospodărie sunt măsurate prin cântărire. La nivel municipal, volumul reciclat este estimate prin cuantificarea producției de către producătorii de produse reciclate și volumului de deșeuri eliminate de către sectorul formal.

4.3. Domeniul social

4.3.1. Rata șomajului pe termen lung  ( RBIM_TL)

Termen lung este considerat 1 an de zile și mai mult, șomerii sunt de ambele sexe, atât femei cât și bărbați, in varsta de 15-64 ani și se calculează ca pondere din totalul populației active din aceeași grupă de vârstă.

Scopul indicatorului este de a masura nivelul somajului de lunga durata.

Consiliul European de la Lisabona (martie 2000) a observat că șomajul pe termen lung și zonele cu dezechilibre regionale rămân particularități în unele zone ale Uniunii Europene.

Conform liniilor directoare integrate, ocuparea forței de muncă este o modalitate cheie a incluziunii sociale. Directiva 19 prevede, în special, ca statele membre să dezvolte și să pună în aplicare măsuri active și preventive pentru șomeri și persoanele inactive, inclusiv asigurarea piețele forței de muncă, cum ar fi identificarea timpurie a nevoilor de locuri de muncă, asistență în căutarea, orientare și formare profesională, ca parte a planurilor de acțiune personalizate, furnizarea serviciilor sociale necesare, servicii pentru a sprijinii includerea celor aflați la o distanță mai mare de piața muncii și să contribuie la eradicarea sărăciei. (EUROSTAT indicators unemployment)

            Pentru metoda de calcul se împarte numărul șomerilor aflați în șomaj de 12 luni și mai mult de un an la populația activă totală și se inmulțește cu 100.

4.3.2. Speranța de viață la 65 de ani

Acest indicator arată numărul mediu de ani ramași de trăit pentru o persoană care supraviețuiește vârstei de 65 ani în condițiile mortalității din perioada de referință a tabelei de mortalitate.  Scopul acestui indicator este de a arăta timpul mediu de viață rămas pentru o persoană care a ajuns la 65 ani.

Indicatorul măsoară durata medie de viață a oamenilor care au atins vârsta de pensionare. Această reflectă îmbunătățirii în condițiile de trai, în special în ceea ce privește bogăția, locuințele, nutriția și sănătatea. Deși a crescut speranța de viață pentru societatea noastră, aceasta determină o serie de provocări pentru dezvoltarea durabilă a finanțelor publice, a sănătății, a sistemului de îngrijire și furnizarea de asistență pentru persoanele în vârstă.

             Măsurarea și ipotezele formulate de experți cu privire la speranța de viață sunt necesare pentru a proiecta creșterea și componența pe vârste a viitoarelor populații. O creștere a speranței de viață alături de o perioadă prelungită a fertilității duce la o formarea unei populații a Uniunii Europene din ce in ce mai îmbătrânită. Îmbătrânirea populației reprezintă o provocare substanțială a societății în UE, de exemplu în ceea ce privește viabilitatea financiară a regimurilor de pensii, a fost marcată de participarea forței de muncă și sănătate publică.

Strategia de dezvoltare durabilă revizuită solicită promovarea stării bune de sănătate publică în condiții egale și de asemenea, încurajează strategii active și sănătoase  de îmbătrânire. Se urmărește creșterea calității vieții cetățenilor ca o condiție prealabilă pentru o bunăstare individuală de durată. De asemenea, în mod explicit cere de la statele membre să asigure sustenabilitatea sistemelor de pensii.

Consiliul de la Lisabona martie 2000 a solicitat o evaluare a măsurilor adecvate concrete care au fost luate pentru a asigura viabilitatea pe termen lung a finanțelor publice, examinând diferite dimensiuni implicate, inclusiv impactul îmbătrânirii populațiilor. (EUROSTAT indicators life expecting age). Calculul se face în felul urmator: numărului mediu de supraviețuitori în intervalul de varsta x la x+1 se împarte la numărul persoanelor în viață la împlinirea vârstei exacte de x ani.

4.3.3. Speranța de viață la naștere

Acest indicator măsoară numărul mediu de ani pe care un nou născut ar putea să îl trăiască dacă ar trece prin viață fiinf condiționat de mortalitatea specifică vârstei dintr-o anumită perioadă de timp. Speranța de viață la naștere este un indicator al condiții mortalității, și, prin urmare, al condițiilor sănătății.

Fertilitatea împreună cu moratlitatea și migrația stabilesc mărimea populațiilor umane, structura lor pe sexe, vârste și etnie. Speranța de viață, este un indicator de bază, fiind strâns legat de condițiile de sănătate care sunt, la rândul lor, o parte integrantă a dezvoltării durabile. Indicatorul este strâns legat de influențele sociale, de mediu și economice. Deasemenea el este strâns legat și de alte variabile demografice și de sănătatea umană și a mediului, precum și de indicatorii economici.

Calculul speranței de viață la naștere este bazat pe rata mortalității specifice vârstei pentru o anumită perioadă. Ratele mortalității unt frecvent împărțite în grupe de vârstă pentru 0 și 1 ani, 1 și 5 ani și peste 5 ani.

Speranța de viață poate fi calculată separat pentru bărbați și femei, sau pentru amândouă combinate. În cazul în care datele o permit, speranța de viață poate fi calculată pentru regiuni subnaționale sau pentru alte subgrupuri de populație. Speranța de viață poate fi prezentată pentru anumite vârste după naștere, de exemplu speranța de viață la 60 de ani reprezintă numărul anilor care se așteaptă să îi mai trăiască o persoană care a ajuns deja la vârsta de 60 de ani.

Capitolul 5. STUDIU DE CAZ PRIVIND APLICABILITATEA CÂTORVA DINTRE INDICATORII DEZVOLTĂRII DURABILE ÎN ROMÂNIA

5.1.Analiza statistică a concentrării diversificării – Indicele de concentrare GINI (indicator economic)

Pentru a arăta inegalitatea unei societăți este utilizat indexul Gini care se calculează pe baza distribuției averilor în societate:

Dacă indicele Gini într-o țară are valoarea 100, un om deține tot iar restul cetățenilor nu dețin nimic

Dacă indicele Gini are valoarea 0, vorbim de egalitate perfectă

Din punct de vedere sociologic, povestea României din ultimii douăzeci de ani este masurată de indicele Gini. Modul în care veniturile unei populații sunt distribuite reprezintã o problemă de interes major, atât în analiza inegalitătii, cât si în analiza severității sărăciei .

Coeficientul de inegalitate Gini mãsoarã gradul în care distribuția venitului între indivizi (sau  gospodãrii) în cadrul unei economii se abate de la o distribuie perfect egalitarã. Coeficientul Gini mãsoarã suprafața situatã între curba Lorenz și dreapta distribuției de egalitate absolutã (prima  bisectoare), exprimatã ca un procent din aria totalã situatã sub curbã:

G = 0 reprezintã o egalitate perfectã;G = 100 reprezintã o inegalitate perfectã

Formula de calcul al indicelui Gini este

Unde: y1, y2…..yn – sunt veniturile individuale în ordine descrescãtoare ;

n – este numãrul indivizilor;

  y – este venitul mediu

Indicele Gini, este un indice de concentrare a bogăției și echivalează dublul ariei de concentrare. Valoarea sa este între 0 si 1. Cu cât indicele Gini este mai apropiat de 1, cu atât mai mare va fi bogăția; cu cât este mai apropiat de 0 cu atât este mai echitabilă distribuția venitului in acea țara.

Ca indicator sintetic al concentrării unei distribuii, prezentul indice de concentrare a fost formulat de Corrado Gini (1912) cu ocazia analizei distribuției salariilor și veniturilor populației. Indicele de concentrare Gini (IG) se definește în funcție de suprafața de concentrare (dintre curba de concentrare și diagonala pătratului).

Valorile indicelui de concentrare Gini sunt cuprinse în intervalul [0;1] sau [0; 100%] – dacă se exprimă procentual. IG este adimensional și respectă condiția de tranzitivitate în timp și spatiu ceea ce permite utilizarea sa în efectuarea comparațiilor. Acestea sunt elemente care determină ca IG să fie cel mai frecvent în analiza concentrării, în paralel cu preocupările multiple de determinare a unor noi relații de calcul.

Fig. 5. Concentrarea bogăției în România în perioada 1991- 2010 ( indicele Gini )

(sursa: http://www.scribd.com/doc/98433185/Dezvoltare-sustenabila#scribd )

Concluzii:

– Din 1993 până in 1998 – Gini rămâne aproape stabil; de la 28,2 la 29,4 .

– Din 1998 până în 2000 – Gini rămâne în continuare aproape stabil : 29,4- 30,2.

– Dupa anul 2000 – Gini 30,25 – 30,57.

– În anul 2007 se înregistrează cea mai mare valoare unde Gini atinge aproximativ valoarea 38.

– În anul 2010 – Gini scade și se propie de valoare 35.

In 2007 eram țara cu cel mai mare indice al inegalității din UE. Acum suntem tot peste media UE, luând în considerare și criza financiară declanșată în 2008. Media în UE este 30. La noi Gini are valoarea de 33,3. Locul 5 în lume după 2 țări baltice, Spania ( cu somaj 40% la tineri ) și Portugalia. Diferența fundamentală între noi și media UE este aceea ca cea din urmă a ramas stabilă în ultimii patru ani. Până și în Grecia a scăzut mai puțin ( 1,4 puncte în 3 ani. România, din punct de vedere al inegalității, s-a prăbușit rapid. Nivelarea, ca avere a societății românești este cel mai drastic fenomen de acest tip din UE.

Calculul Indicelul de concentrare Gini pentru regiunile Nord-Vest si Nord-Est in anii 2000 si 2005

Se porneste de la PIB:

Unde: n= nr de unități luate în studio, adica nr de regiuni

gi= ponderea PIB

PIB pe regiuni/locuitor

Simbol: PIBR/ loc

U.M.: Mii lei (RON)/loc

Nivel agregare: Național, regiuni de dezvoltare

Tabel.5. PIB pe regiuni/ cap de locuitor în perioada 1999-2008 (sursa Anuarul statistic al României 2008, INS, 2009)

Regiunile nord-est și nord-vest – anul 2000

Tabel.6. PIB/locuitor pe regiuni (sursa: valorile sunt preluate din tabelul 5)

Unde: n= nr de unități luate în studio, adică nr de regiuni

gi= ponderea PIB

5,82……..100 5,82…….100

2,50………x 3,32…….y

Regiunile nord-est și nord-vest – anul 2005

Tabel.7 Valoarea PIB/locuitor pe regiuni (sursa: valorile sunt preluate din tabelul 5)

Unde: n= nr de unități luate în studio, adică nr de regiuni

gi= ponderea PIB

21,43………100 21,43………….100

8,90…………X 12,53……………Y

Concluzia: Riscul de sărăcie a crescut în 2005 față de anul 2000 de la 14,09 % la 16,93% ceea ce înseamnă că populația este din ce în ce mai săracă.

5.2.Calitatea aerului cu privire la concentratia de SO2 si NOx ( indicator de mediu)

Pentru a exprima condițiile calității aerului din regiunile României, au fost folosite date pentru doi compuși – SO2 și NOx . Totuși, datele disponibile la nivel regional pentru acești doi compuși nu sunt foarte precise, deci nu ne putem baza pe aceste scoruri atât de mult pe cât ne-am fi așteptat. Pentru a îmbunătăți acuratețea datelor, în România este dezvoltat în prezent un nou sistem național de monitorizare a calității aerului. Pentru acest indicator, în cadrul ISD-România-2008 au fost utilizate 4 variabile. Deci rezultatele celor doi indicatori nu pot fi comparate

Calitatea aerului este unul dintre indicatorii de mediu mai mereu citat și luat în considerare de fiecare dată când se vrea a se face refereire la condițiile de mediu ale unei zone. Scorurile pentru fiecare regiune din România reflectă datele disponibile pentru calitatea aerului în ceea ce privește emisiile de SO2 și NOx . Aceasta pare a fi o remarcă evidentă, însă aici este relevantă, din moment ce unele regiuni au raportat date mult mai precise decât alte regiuni. Cel mai mare scor a fost obținut de regiunea Nord-Est (9,8), în timp ce regiunea Sud-Vest a înregistrat cel mai mic scor (3,0).

Fig. 6 Calitatea aerului pe regiuni (sursa: Planul Regional de Actiune pentru Mediu 2006-2013)

Diferențe la nivel regional

Scorurile arată diferențe mari între regiuni. Șapte regiuni au scoruri ce variază între 6,0 și 9,8. Doar o regiune, SudVest, are un scor cu mult în urma celor mai sus menționate: un scor de doar 3,0. Emisiile de SO2 pe cap de locuitor raportată în regiunea Sud-Vest are o valoare de nu mai puțin de 183 kg/an, care reprezintă o valoare destul de interesantă, din moment ce valoarea europeană este de 16,8 kg per capita pe an (în 2005).

Fig. 7 Emisii de SO2 si NOx pe cap de locuitor, pe regiuni (sursa: Planul Regional de Actiune pentru Mediu 2006-2013)

Pentru emisiile de NOx cea mai mare valoare de emisii pe cap de locuitor se găsește în regiunea Sud, iar cea mai mică, în regiunea Nord-Est. În cifre absolute, poluarea aerului datorată NOx, în regiunea Nord-Est este de 4,0 kg de NOx pe cap de locuitor pe durata unui an în timp ce emisiile pe cap de locuitor în regiunea Sud sunt de 31,4 kg/an. Valoarea medie europeană este de 22,7 kg/an/cap de locuitor.

Datorită lipsei de date precise de-a lungul timpului, progrese la nivel regional nu pot fi prezentate.

5.3.Valorile medii a sase indicatori de guvernare ai Băncii Mondial ( indicator instituțional)

Acest indicator reflectă valorile a 6 indicatori ai bunei guvernări așa cum au fost stabiliți de către Banca Mondială. Aceștia sunt: libertatea de exprimare și răspundere, stabilitate politică și absența violenței, eficacitatea guvernării, calitatea reglementărilor, statul de drept și controlul corupției. În 2008, când am pregătit indexul național ISD-România-2008- am calculat acest indicator, bazându-ne pe date ale Băncii Mondiale. Din păcate, pentru indexul regional nu am putut găsi date specifice care ne-ar fi permis să calculăm scorurile pentru fiecare regiune din România.

Scorurile pentru acest indicator nu au putut fi calculate. Pentru a putea calcula scorul general, fiecare regiune a primit scorul României așa cum a fost el calculat în ISD-2008, respectiv 5,2.

După cum am mai menționat, date privind buna guvernare în România lipsesc la nivel regional. Totuși, am putut sa colectăm date despre rata de participare la vot pentru alegătorii înregistrați, rata criminalității și nivelul implementării planurilor regionale de actiune pentru mediu. Aceste date reflectă (într-o oarecare măsură ) cum este percepută calitatea guvernării la nivel regional.

Rata de participare la vot

Fig.8 Rata de participare la vot pe regiuni (sursa: Planul Regional de Actiune pentru Mediu 2006-2013)

La alegerile locale din 2008 în România, din totalul alegătorilor înregistrați și-au exercitat dreptul de a vota aproximativ 40%. După cum se poate observa în graficul de mai sus, nu au existat diferențe majore între regiuni. Totuși, cea mai mare rată de participare la vot a fost înregistrată în regiunea Sud-Vest (43,9%) în timp ce cea mai mică rată a fost înregistrată în regiunea București-Ilfov, unde doar 32,4% din totalul de alegători cu drept de vot au participați la alegerile locale.

Rata criminalității

După cum este arătat în tabelul următor, ratele criminalității de-a lungul perioadei 1995-2006 scad în toate regiunile, cu o creștere temporară între 2000 și 2002 în majoritatea regiunilor. Putem observa ușor că acestea scad în mod constant. Rata criminalității a scăzut cel mai mult în regiunea Sud-Vest de la 577 crime (la 100.000 de locuitori) în 1995 la 293 crime în 2006.

Fig.9. Rata criminalității pe regiuni în perioada 1995-2006 (sursa Anuarul statistic al României 2008, INS, 2009)

Implementarea planurilor de acțiune pentru mediu

ANPM a inițiat dezvoltarea și implementarea de planuri locale, regionale și naționale de acțiune pentru mediului. Aceste documente cuprind un portofoliu de proiecte care au ca țintă nu doar îmbunătățirea condițiilor de mediu la nivel local, regional și național, ci și o dezvoltare durabilă a tuturor regiunilor din România. După cum se poate observa în graficul de mai jos, toate regiunile au implementat sau implementează la momentul actual mai mult de 50% din totalul acțiunilor menționate în planurile lor. Restul acțiunilor au fost fie amânate, fie anulate. Regiunea de Sud are cea mai scăzută rată de implementare.

Concluzii

Prin studiile efectuate am prezentat aspectele generale ale definiției dezvoltării durabile și ale unora dintre indicatorii ei în România.

În vederea analizării indicatorilor dezvoltării durabile am încercat să parcurg bibliografia de specialitate autohtonă precum și site-urile de specialitate. În urma studierii, analizei și prelucării datelor din aceste bibliografii se desprind următoarele concluzii:

Dezvoltarea durabilă are la bază trei componente majore și anume componenta de mediu, cea socială și cea economică, la aceasta se mai adugă imperios și o a patra componentă, componenta instituțională.

Comparând setul de indicatori ai dezvoltării durabile propus de Comisia pentru Dezvoltarea durabilă și cei utilizați (aplicați) la nivelul României, se găsesc câțiva indicatori comuni și anume:

Emisii totale de gaze cu efect de seră

Substanțele consumatoare de ozon

Captura anuală de specii majore

Concentrația fecalelor în apele dulci

Indicele dezvoltării umane

Rata de creștere a PIB/locuitor

Reutilizarea și reciclarea deșeurilor

Rata șomajului pe termen lung

Speranța de viață la 65 de ani

Speranța de viață la naștere

Indicele de concentrare GINI

Calitatea aerului cu privire la concentrația de SO2 si NOx

Valorile medii a șase indicatori de guvernare ai Băncii Mondiale

Din calculele efectuate reiese că:

Indicatorul de concentrare Gini are cea mai mare valoare în anul 2007 iar mai apoi are o tendință de scădere datorată cel mai probabil creizei economice din anul 2008. Riscul de sărăcie a crescut în 2005 față de anul 2000 de la 14,09 % la 16,93% ceea ce înseamnă că populația este din ce în ce mai săracă.

Pentru emisiile de NOx cea mai mare valoare de emisii pe cap de locuitor se găsește în regiunea Sud, iar cea mai mică, în regiunea Nord-Est. În cifre absolute, poluarea aerului datorată NOx , în regiunea Nord-Est este de 4,0 kg de NOx pe cap de locuitor pe durata unui an în timp ce emisiile pe cap de locuitor în regiunea Sud sunt de 31,4 kg/an. Valoarea medie europeană este de 22,7 kg/an/cap de locuitor.

Rata de participare la vot a alegătorilor la alegerile locale din România a fost de aproximativ 40%, cea mai mare rată de participare la vot a fost înregistrată în regiunea Sud-Vest (43,9%) în timp ce cea mai mică rată a fost înregistrată în regiunea București-Ilfov, unde doar 32,4% din totalul de alegători cu drept de vot au participați la alegerile locale.

Ratele criminalității de-a lungul perioadei 1995-2006 scad în toate regiunile, cu o creștere temporară între 2000 și 2002 în majoritatea regiunilor. Putem observa ușor că acestea scad în mod constant.

Bibliografie

Bellagio Meadows Sustainable Development Indicators (SDI);

Constantin, D.L. (2004) – Elemente fundamentale de dezvoltare regionala, Editura ASE, București

Bărbulescu, Iordan Gheorghe (2008); Procesul decizional în Uniunea Europeană, Ed. Polirom, Iași

Agenda 21: Programme of Action for Sustainable Development; United Nations headquarters in New York, 1990

Guvernul României, (2008) Strategia Națională de Dezvoltare Durabilă, [online] http://strategia.ncsd.ro/docs/sndd-final-ro.pdf)

UE, (2009) Tratatul de la Lisabona, [online] http://europa.eu/lisbon_treaty/full_text/index_ro.htm

IER, studiul nr. 3/2006, Direcții strategice ale dezvoltării durabile în România

http://www.adrvest.ro/attach_files/Raport%20privind%20Dezvoltarea%20Durabila%20in%20Regiunea%20Vest.pdf

http://www.gdrc.org/sustdev/concepts/18-la21.html

http://www.stpse.ro/atasamente/066_Strategia%20nationala%20pentru%20dezvoltare%20durabila%20a%20Romaniei%202013-2030.pdf

http://www.ionutgeorgescu.ro/blog/dezvoltare-durabila

http://www.aida-social.ro/uploads/doc45.pdf

http://www.romaniadurabila.net/RISD2009-rom_def.pdf