Incriminarea Traficului de Persoane In Noul Cod Penal

INTRODUCERE

Unul dintre principiile care stau la baza conviețuirii în societate afirmă că oamenii sunt egali, fiind interzisă exploatarea semenilor între ei. Cu toate acestea, principiul amintit nu a fost și nu este respectat întotdeauna, traficul de persoane reprezentând una din cele mai grave forme ale criminalității. Acest fenomen există din cele mai vechi timpuri. Punerea și ținerea în stare de sclavie a persoanelor, precum și comercializarea sclavilor, sunt binecunoscute.

Sub aspectul importanței teoretice a temei, remarcăm că, în România, dispozițiile speciale privind prevenirea și combaterea traficului de ființe umane au un caracter relativ recent, în anul 2001 fiind adoptată Legea nr. 678/2001, privind prevenirea și combaterea traficului de persoane. De asemenea, noul Cod penal, adoptat în anul 2009, vine să lărgească sfera infracțiunilor în materia traficului de persoane, incriminând noi fapte, cum sunt „exploatarea cerșetoriei” (art. 214), „folosirea unui minor în scop de cerșetorie” (art. 215) sau „folosirea serviciilor unei persoane exploatate” (art. 216). Ca atare, analizele pe această temă prezintă interes, întrucât problemele de drept care se ridică în raport cu reglementările existente nu au fost clarificate în totalitate, în mod definitiv, existând astfel spațiu liber pentru exprimarea unor noi opinii sau pentru o argumentare mai bună a celor deja exprimate. Nu în ultimul rând, la data de 5 aprilie 2011 a fost adoptată Directiva 2011/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului Uniunii Europene, privind prevenirea și combaterea traficului de persoane și protejarea victimelor acestuia, precum si de înlocuire a Deciziei-cadru 2002/629/JAI a Consiliului Uniunii Europene.

Sub aspectul importanței la nivel practic, observăm că traficul de persoane este un fenomen actual și de proporții, atât la nivel național, cât și internațional. Și România este afectată de acest flagel, fiind îndeosebi o țară de origine și de tranzit pentru marile rețele de trafic de femei, provenind îndeosebi din Asia, dar și din țările vecine ca Ucraina, Moldova sau Belarus, cu destinația în țările din fosta Yugoslavie (cu accent pe regiunea Kosovo), precum și în Turcia, Grecia sau în statele din Europa Occidentală.

Capitolul I

TRAFICUL DE PERSOANE CA PARTE

A FENOMENULUI CRIMINAL

Fenomen subteran cu dimensiuni globale, care generează milioane de drame omenești, traficul de persoane există și în țara noastră, România reprezentând mai ales o țară de origine și de tranzit pentru victime. Pentru o prevenire și o combatere eficientă, traficul de persoane, ca formă a criminalității organizate, trebuie să fie cunoscut în ansamblu, avându-se în vedere dimensiunile, originile, cauzele, etapele, consecințele, clasificările sale și, nu în ultimul rând, istoricul reglementărilor legale în materie.

Secțiunea I

DIMENSIUNILE TRAFICULUI DE PERSOANE

Fenomenul infracțional care face obiectul prezentei lucrări poate fi analizat din mai multe puncte de vedere. Reprezentând un fenomen social, traficul de persoane are, pe cale de consecință, o dimensiune socială. Mediul social reprezintă factorul generator al traficului de persoane. Aici se regăsesc condițiile favorabile întreținerii acestui fenomen, degradarea morală, existența unei cereri pentru serviciile celor traficați și lipsurile materiale ale victimelor jucând un rol hotărâtor. Exploatarea persoanelor vulnerabile are legătură cu nivelul de dezvoltare a civilizației umane. Spre exemplu, inventarea aparatelor de fotografiat, a camerelor de filmat, dezvoltarea tehnicii informatice au servit realizării materialelor pornografice, adesea fiind implicați și copii.

În același timp, din faptul că se urmărește obținerea de către traficanți a unor profituri, rezultă și o altă dimensiune a sa, anume cea economică. Totodată, persoanele traficate, aspirând către condiții de viață mai bune, dorind să obțină venituri mai mari, ajung să fie manipulate mai ușor de traficanți.

Ceea ce interesează însă, în cea mai mare măsură, din perspectiva prezentei lucrări, este dimensiunea juridică a traficului de persoane.

Secțiunea a II-a

ORIGINILE TRAFICULUI DE PERSOANE

Cea mai cunoscută formă de exploatare, de-a lungul istoriei, a fost reprezentată de punerea și ținerea persoanelor în stare de sclavie, precum și de comercializarea sclavilor. Modalitatea de traficare amintită a existat încă din cele mai vechi timpuri, sclavii asigurând forța de muncă necesară edificării marilor construcții și cultivării terenurilor agricole. În antichitate, războaiele reprezentau o sursă principală pentru procurarea sclavilor. Spre exemplu, în imperiul roman, treptat, pe măsura cuceririi altor popoare, numărul sclavilor a crescut foarte mult, ajungându-se către sfârșitul republicii ca aceștia să reprezinte mai mult de o treime din populația totală a statului.

Comerțul cu sclavi negri a determinat, probabil, cea mai mare migrație forțată din istorie. După unele estimări, 15 milioane de negri au fost strămutați din Africa pe continentul american, iar alți 30 – 40 de milioane au pierit, din felurite cauze, cum ar fi brutalitatea tratamentului, condițiile grele ale transportului, malaria etc.

Secțiunea a III – a

CAUZELE TRAFICULUI DE PERSOANE

Între cauzele traficului de persoane regăsim perspectiva profiturilor obținute de pe urma acestui tip de activitate infracțională, lipsa unui nivel de trai mulțumitor al victimelor, carențele educaționale ale acestora, existența unei cereri pentru serviciile persoanelor traficate, legislația penală permisivă sau lipsa de diligență în punerea în aplicare a prevederilor legale.

Secțiunea a IV-a

MODUL DE OPERARE ȘI ETAPELE TRAFICULUI DE PERSOANE,

PROFILUL TRAFICANTULUI ȘI AL VICTIMEI

Deși modalitățile concrete de traficare a persoanelor diferă de la o speță la alta, privind în ansamblu fenomenul, putem contura în linii mari modul în care traficanții acționează, precum și etapele parcurse până la exploatarea efectivă a victimelor. De asemenea, pe baza anumitor trăsături frecvent întâlnite, putem realiza și un profil al traficanților și al victimelor.

În majoritatea cazurilor, recrutarea se realizează prin promiterea unor locuri de muncă bine plătite în străinătate. După ce încrederea victimelor a fost câștigată, se trece la cea de-a doua etapă a traficului de persoane, și anume transportul. După ajungerea la destinație, victimelor le sunt reținute documentele de călătorie și actele de identitate și sunt cazate sau găzduite și exploatate direct de către traficanții care le-au recrutat, fie sunt transferate către alți traficanți, în schimbul unor sume de bani, pentru a fi exploatate de aceștia.

Secțiunea a V – a

CONSECINȚELE TRAFICULUI DE PERSOANE

ASUPRA VICTIMELOR

Traficul de persoane poate antrena consecințe nefaste asupra victimelor pe mai multe planuri. Astfel, poate fi afectată sau pusă în pericol integritatea corporală ori sănătatea, poate fi afectat psihicul acestora. Relațiile sociale în care persoanele traficate sunt angrenate, pot fi, la rândul lor, perturbate. Victimele sunt, de multe ori, încercate de un sentiment de inferioritate, se pot simți stigmatizate de semenii lor și pot prezenta un risc ridicat de excluziune socială.

Secțiunea a VI – a

CLASIFICĂRI ALE TRAFICULUI DE PERSOANE

Traficul poate fi clasificat după mai multe criterii. Se poate face astfel distincția între trafic de femei și trafic de bărbați, trafic de persoane adulte și trafic de minori, trafic de persoane în țara de origine și trafic de persoane transnațional, ori între trafic de persoane fără consimțământul victimei și trafic de persoane cu consimțământul victimei. În același timp, putem distinge între trafic în scopul exploatării victimelor prin muncă și trafic în scopul exploatării sexuale, în scopul prelevării de organe, în scopul obligării victimelor la practicarea cerșetoriei ori în scopul obligării acestora la comiterea de furturi sau de alte fapte penale.

Secțiunea a VII – a

REPERE DE ORDIN ISTORIC PRIVIND SANCȚIONAREA TRAFICULUI DE PERSOANE ÎN LEGISLAȚIA ROMÂNĂ

Codul Calimach și Legiuirea Caragea nu au interzis robia. Codul penal de la 1865, care a realizat unificarea legislației penale în statul unitar român și a marcat, totodată, începutul dreptului penal modern, sancționa faptele de proxenetism și răpire a minorilor, indiferent că se urmărea sau nu exploatarea acestora.

Codul penal de la 1937, cunoscut și sub denumirea de Codul penal Carol al II-lea, acordă o atenție mai mare decât codul anterior bunelor moravuri, în Capitolul II – „Infracțiuni contra bunelor moravuri” din cadrul Titlului XI – „Infracțiuni contra pudoarei și a bunelor moravuri”, regăsindu-se infracțiuni precum „traficul de publicațiuni obscene” (art. 430), „corupția sexuală” (art. 433 alin. 1), „favorizarea prostituției” (art. 433 alin. 2), „exploatarea prostituției” (art.435), „proxenetismul” (art. 436 – 438) și „traficul de femei” (art. 439 – 440).

Codul penal de la 1969 sancționează diferite forme ale traficului de persoane, cum sunt lipsirea de libertate în scopul obligării la practicarea prostituției (art. 189 alin. 3, introdus prin Legea nr. 169/2002), sclavia (art. 190), supunerea la muncă forțată sau obligatorie (art. 191), răspândirea de materiale obscene (art. 325), proxenetismul (art. 329).

Odată cu adoptarea Legii nr. 678/2001, România și-a modernizat legislația penală în materia prevenirii și combaterii traficului de persoane, principala sursă de inspirație fiind reprezentată de Protocolul privind prevenirea, reprimarea și pedepsirea traficului de persoane, în special al femeilor și copiilor, adițional la Convenția Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate, din 15 noiembrie 2000. Legiuitorul român a continuat să acorde atenție traficului de persoane și după adoptarea Legii nr. 678/2001.

Codul penal din 2004, care a fost abrogat de noul Cod penal al României, fără să fi intrat în vigoare, prevedea, ca infracțiuni contra libertății persoanei, traficul de persoane adulte (art. 204) și traficul de minori (art. 205).

Noul Cod penal al României, adoptat în anul 2009, consacră pentru prima dată un capitol distinct infracțiunilor în materia traficului de persoane, respectiv Capitolul VII, intitulat „Traficul și exploatarea persoanelor vulnerabile”, din cadrul Titlului I – „Infracțiuni contra persoanei”. În conținutul său sunt incriminate sclavia (art. 209), traficul de persoane (art. 210), traficul de minori (art. 211), supunerea la muncă forțată sau obligatorie (art. 212), proxenetismul (art. 213), exploatarea cerșetoriei (art. 214), folosirea unui minor în scop de cerșetorie (art. 215) și folosirea serviciilor unei persoane exploatate (art. 216).

Capitolul II

INFRACȚIUNILE PREVĂZUTE DE LEGEA

NR. 678/2001

Pentru prevenirea și combaterea traficului de persoane se impun acțiuni eficace, concepute atât la nivel național, cât și internațional. Legea nr. 678/2001, privind prevenirea și combaterea traficului de persoane, a fost adoptată în scopul aducerii legislației române la standardele europene și internaționale. Principala sursă de inspirație a legiuitorului român a fost reprezentată de Protocolul privind prevenirea, reprimarea și pedepsirea traficului de persoane, în special al femeilor și copiilor, adițional la Convenția Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate, din 15 noiembrie 2000.

Secțiunea I

PRIVIRE DE ANSAMBLU ASUPRA INFRACȚIUNILOR

PREVĂZUTE DE LEGEA NR. 678/2001

Legea nr. 678/2001, privind prevenirea și combaterea traficului de persoane, prevede următoarele infracțiuni: traficul de persoane (art. 12), traficul de minori (art. 13), folosirea serviciilor unei persoane exploatate (art. 141), organizarea săvârșirii infracțiunilor privind traficul de persoane sau în legătură cu traficul de persoane (art. 15 alin. 2), infracțiunea prevăzută de art. 17 din lege și pornografia infantilă (art. 18).

Obiectul juridic generic al acestor infracțiuni este reprezentat de libertatea persoanei și de relațiile sociale a căror normală desfășurare impune respectarea acestei valori fundamentale. Trebuie observat, totodată, faptul că, din categoria mai largă a libertăților ființei umane, Legea nr. 678/2001 protejează doar un segment, reprezentat de libertatea individului care este incompatibilă cu exploatarea sa de alte persoane. Obiectul material poate fi reprezentat de corpul victimei, în măsura în care se acționează în mod nemijlocit asupra acestuia.

De regulă, subiectul activ este necircumstanțiat. În cazul unora dintre variantele agravate ale infracțiunilor prevăzute de art. 12 și 13 din Legea nr. 678/2001, subiectul activ este circumstanțiat, acesta neputând fi decât un funcționar public aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu ori un membru de familie. Subiectul pasiv este circumstanțiat, exceptând infracțiunea reglementată de art. 15 alin. 2 din lege.

Elementul material se realizează prin comiterea acțiunilor prevăzute în normele incriminatoare.

Din punctul de vedere al laturii subiective, infracțiunile se săvârșesc întotdeauna cu intenție, în ambele ei modalități, directă sau indirectă. În cazul infracțiunilor de trafic de persoane și trafic de minori, intenția este calificată, fiind necesară existența scopului exploatării victimelor. Consimțământul persoanei, victimă a traficului, nu înlătură răspunderea penală a făptuitorului (art. 16).

Sub aspectul formelor infracțiunilor, precizăm că actele premergătoare sunt posibile la fiecare din infracțiunile prevăzute de lege. Fiind vorba de infracțiuni de pericol, acestea se consumă în momentul realizării oricăreia dintre modalitățile elementului material. Pot fi comise și în formă continuată, cunoscând ulterior momentului consumării și un moment al epuizării.

Secțiunea a II – a

TRAFICUL DE PERSOANE

Prima dintre infracțiunile prevăzute de Legea nr. 678/2001 este traficul de persoane. Legiuitorul român a optat pentru incriminarea traficului de persoane majore separat de traficul de minori. În cele mai multe dintre legislațiile penale ale statelor europene, minoritatea victimei constituie doar o cauză de agravare a pedepsei prevăzute pentru infracțiunea de trafic de ființe umane. Considerăm că denumirea infracțiunii analizate în prezenta secțiune ar fi trebuit să fie traficul de persoane adulte sau traficul de persoane majore, iar nu traficul de persoane, întrucât minorul este și el tot o persoană, iar art. 12 din lege sancționează doar faptele săvârșite împotriva adulților.

Conținutul juridic al infracțiunii de trafic de persoane este redat de art. 12 din Legea nr. 678/2001. Potrivit acestuia, „constituie infracțiunea de trafic de persoane recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea ori primirea unei persoane, prin amenințare, violență sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înșelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-și exprima voința ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acestei persoane, și se pedepsește cu închisoare de la 3 ani la 10 ani și interzicerea unor drepturi.

Traficul de persoane săvârșit în una dintre următoarele împrejurări:

a) de două sau mai multe persoane împreună;

b) s-a cauzat victimei o vătămare gravă a integrității corporale sau a sănătății;

c) de un funcționar public în exercițiul atribuțiilor de serviciu constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 5 ani la 15 ani și interzicerea unor drepturi.

Dacă fapta a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi.”

Potrivit art. 3 lit. a) din Protocolul privind prevenirea, reprimarea și pedepsirea traficului de persoane, în special al femeilor și copiilor, adițional la Convenția Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate, din 15 noiembrie 2000, prin expresia „trafic de persoane” se înțelege inclusiv „adăpostirea” unei persoane, prin amenințare de recurgere sau prin recurgere la forță ori la alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă, înșelăciune, abuz de autoritate sau de o situație de vulnerabilitate ori prin oferta sau acceptarea de plăți ori avantaje pentru a obține consimțământul unei persoane având autoritate asupra alteia în scopul exploatării. În varianta oficială a protocolului este folosit termenul „harbouring” pentru desemnarea situației pe care legiuitorul român, prin traducere, în mod greșit a considerat-o în art. 12 din Legea nr. 678/2001 ca fiind „cazare”.

Potrivit art. 2 pct. 2 lit. c) din Legea nr. 678/2001, prin exploatarea unei persoane se înțelege și „obligarea la practicarea prostituției”. Considerăm că această formulare nu este cea mai fericită dintre cele pe care le putea alege legiuitorul. Potrivit art. 328 din C. pen., prostituția presupune „fapta persoanei care își procură mijloacele de existență sau principalele mijloace de existență, practicând în acest scop raporturi sexuale cu diferite persoane”. Suntem de părere că legiuitorul a vrut să aibă în vedere, de fapt, obligarea la practicarea unor acte sexuale și nu obligarea la practicarea prostituției, așa cum este definită de art. 328 din C. pen. Deși teoretic s-ar putea imagina o situație in care victima este obligată să desfășoare activități sexuale, sumele obținute fiindu-i lăsate de către traficant, din punct de vedere practic acest fapt ar fi greu de presupus, deoarece beneficiile obținute sunt adjudecate, cel puțin în parte, de exploatator. Noul Cod penal oferă prostituției o definiție care nu mai generează astfel de probleme.

În practică, unele instanțe s-au pronunțat în sensul că pentru fiecare persoană traficată trebuie să se rețină săvârșirea câte unei infracțiuni unice autonome, ceea ce determină încadrarea întregului ansamblu infracțional într-o pluralitate de infracțiuni corespunzând numărului de persoane traficate. Alte instanțe, dimpotrivă, au considerat că traficarea mai multor persoane în aceleași condiții de loc și de timp constituie o infracțiune unică, săvârșită în formă continuată, în măsura în care astfel de condiții impun reținerea aceleiași rezoluții infracționale. Prin decizia nr. XLIX din 4 iulie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că traficul de persoane incriminat prin dispozițiile art. 12 și 13 din Legea nr. 678/2001, comis asupra mai multor subiecți pasivi, în aceleași condiții de loc și de timp, constituie o infracțiune unică, în formă continuată, iar nu mai multe infracțiuni aflate în concurs.

Secțiunea a III- a

TRAFICUL DE MINORI

Minorii, în special cei cu vârste fragede, au un indice de vulnerabilitate mai ridicat, în comparație cu adulții. Fiind lipsiți de experiență și, de regulă, de o apărare corespunzătoare, nevârstnicii cad mai ușor victime infracțiunilor. Ei sunt mai creduli, mai slabi fizic, mai lipsiți de experiență etc. Cunoscând aceste împrejurări, traficanții caută să le valorifice în favoarea lor. Legiuitorul a sancționat mai aspru traficul persoanelor minore, în comparație cu traficul de persoane adulte, tocmai datorită imaturității și fragilității fizice și psihice a acestora, care contribuie la posibilitatea sporită de reușită a faptei penale pe care o analizăm în prezenta secțiune.

Conținutul juridic al infracțiunii de trafic de minori este redat de art. 13 din Legea nr. 678/2001, conform căruia „recrutarea, transportarea, transferarea, găzduirea sau primirea unui minor, în scopul exploatării acestuia, constituie infracțiunea de trafic de minori și se pedepsește cu închisoare de la 5 ani la 15 ani și interzicerea unor drepturi.

Dacă fapta prevăzută la alin. 1 este săvârșită prin amenințare, violență sau alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înșelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea minorului de a se apăra ori de a-și exprima voința sau prin oferirea, darea, acceptarea ori primirea de bani sau de alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra minorului, pedeapsa este închisoare de la 7 ani la 18 ani și interzicerea unor drepturi.

Dacă faptele prevăzute la alin. 1 și 2 sunt săvârșite în condițiile prevăzute la art. 12 alin. 2 sau de către un membru de familie, pedeapsa este închisoarea de la 7 ani la 18 ani și interzicerea unor drepturi, în cazul prevăzut la alin. 1, și închisoare de la 10 ani la 20 de ani și interzicerea unor drepturi, în cazul prevăzut la alin. 2.

Dacă faptele prevăzute în prezentul articol au avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 15 ani la 25 de ani și interzicerea unor drepturi.”

De neînțeles a fost soluția adoptată atunci când termenul „harbouring” utilizat de Protocolul privind prevenirea, reprimarea și pedepsirea traficului de persoane, în special al femeilor și copiilor, adițional la Convenția Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate, din 15 noiembrie 2000, a fost tradus în conținutul art. 13 din Legea nr. 678/2001, prin „găzduire”, deși, în articolul anterior, în privința infracțiunii de trafic de persoane, se optase pentru noțiunea de „cazare”. Găzduirea semnifică primirea unei persoane într-o locuință și adăpostirea vremelnică a acesteia. În esență, ea presupune acceptul persoanei care posedă locuința de a oferi spațiu, hrană, în general condiții de locuit unei alte persoane în care are încredere, acest aspect reprezentând caracteristica găzduirii. În schimb, cazarea are un caracter organizat, presupune spații anume amenajate și destinate în acest scop și, de regulă, are la bază un raport patrimonial între locator și persoana cazată. Raportul dintre „cazare” și „găzduire”, pe de o parte, și „adăpostire”, pe de altă parte, este ca de la parte la întreg.

Această diferență terminologică are consecințe inclusiv sub aspectul măsurii de siguranță a confiscării speciale. Potrivit art. 19 alin. 2 din Legea nr. 678/2001, sunt supuse confiscării și imobilele în care victimele au fost cazate, dacă aparțin făptuitorilor. Or, în cazul infracțiunii de trafic de minori, care se săvârșește prin „găzduire”, iar nu prin cazare, o astfel de măsură nu ar putea fi luată. Apreciem că legiuitorul ar fi trebuit să folosească termenul de „adăpostire” atât în conținutul art. 12 și 13, precum și în cuprinsul art. 19 din lege. În noul Cod penal, această inadvertență a fost înlăturată de legiuitor.

Secțiunea a IV-a

FOLOSIREA SERVICIILOR UNEI PERSOANE EXPLOATATE

Existența unei cereri pentru serviciile victimelor constituie una dintre cauzele traficului de persoane. Incriminarea folosirii serviciilor persoanelor exploatate reprezintă, înainte de toate, o măsură de prevenție. Se pleacă de la premisa că, în ipoteza în care traficanții nu vor mai putea obține beneficii de pe urma serviciilor victimelor, aceștia nu vor mai avea o motivație patrimonială pentru a le exploata. Că este așa, rezultă și din preocupările exprimate la nivel european pentru sancționarea utilizării acestor servicii. Amintim în acest sens Convenția Consiliului Europei, din 3 mai 2005, privind lupta împotriva traficului de ființe umane (art. 19), precum și Directiva 2011/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului Uniunii Europene, din 5 aprilie 2011, privind prevenirea și combaterea traficului de persoane și protejarea victimelor acestuia, precum si de înlocuire a Deciziei-cadru 2002/629/JAI a Consiliului Uniunii Europene (art. 18).

Potrivit art. 141 din Legea nr. 678/2001, „fapta de a utiliza serviciile prevăzute la art. 2 pct. 2, prestate de o persoană despre care beneficiarul știe că este victimă a traficului de persoane ori a traficului de minori, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, dacă fapta nu constituie o infracțiune mai gravă.”

Amintim că art. 141 din Legea nr. 678/2001 a fost introdus ca urmare a modificărilor aduse acestui act normativ prin Legea nr. 230/2010. Deși infracțiunii analizate nu i s-a acordat o denumire legală, apreciem că art. 141 din lege sancționează „folosirea serviciilor unei persoane exploatate”. Apare cel puțin curios de ce, spre sfârșitul anului 2010, legiuitorul a procedat astfel, ținând cont că aceeași faptă penală fusese incriminată cu un an mai înainte prin intermediul art. 216 din noul Cod penal, sub denumirea pe care am prezentat-o mai sus.

Secțiunea a V-a

ORGANIZAREA SĂVÂRȘIRII INFRACȚIUNILOR PRIVIND TRAFICUL DE PERSOANE SAU ÎN LEGĂTURĂ CU TRAFICUL DE PERSOANE

Pentru a asigura o maximă prevenție în raport cu traficul de persoane, legiuitorul a înțeles să pedepsească inclusiv organizarea săvârșirii infracțiunilor privind traficul de persoane sau în legătură cu traficul de persoane. Trebuie avut în vedere și faptul că art. 5 pct. 2 lit. c) din Protocolul privind prevenirea, reprimarea și pedepsirea traficului de persoane, în special al femeilor și copiilor, adițional la Convenția Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate, din 15 noiembrie 2000, prevede că fiecare stat parte, între care și România, trebuie să adopte măsurile legislative și altele necesare pentru a conferi caracterul de infracțiune faptului de a organiza comiterea unei infracțiuni de trafic de persoane, astfel cum este definită aceasta de art. 3 din protocol, sau de a da instrucțiuni altor persoane pentru ca acestea să o comită. Incriminând organizarea săvârșirii infracțiunilor privind traficul de persoane sau în legătură cu traficul de persoane, legiuitorul a pus, totodată, legislația română în acord cu protocolul amintit.

Potrivit art. 15 alin. 2 din Legea nr. 678/2001, „organizarea săvârșirii infracțiunilor prevăzute în prezentul capitol constituie infracțiune și se pedepsește ca și infracțiunea organizată.”

Pentru această faptă penală nu a fost prevăzută o denumire legală, astfel cum s-a procedat în cazul infracțiunilor de trafic de persoane, trafic de minori și pornografie infantilă. Considerăm că infracțiunea analizată poate fi denumită ca „organizarea săvârșirii infracțiunilor privind traficul de persoane sau în legătură cu traficul de persoane”.

Secțiunea a VI-a

INFRACȚIUNEA PREVĂZUTĂ DE ART. 17 DIN LEGEA NR. 678/2001

În multe cazuri, traficul de persoane este asociat cu migrația, între cauze regăsindu-se decalajul dintre țările sărace și cele bogate, lipsa de oportunități pentru tineri, poziția defavorizată a victimelor în unele state, etc. Infracțiunea prevăzută de art. 17 din Legea nr. 678/2001 este conexă traficului de persoane, iar prin reglementarea sa legiuitorul a urmărit să prevină și să combată îndeosebi situațiile în care România este folosită ca țară de tranzit sau de destinație pentru victimele traficului de persoane care nu au cetățenia română.

Potrivit art. 17 din Legea nr. 678/2001, „fapta de a determina sau de a permite, cu știință, fie direct, fie prin intermediar, intrarea sau rămânerea pe teritoriul țării a unei persoane care nu este cetățean român, supusă traficului de persoane în sensul prezentei legi:

a) folosind față de aceasta mijloace frauduloase, violență sau amenințări ori altă formă de constrângere; sau

b) abuzând de starea specială în care se găsește acea persoană, datorită situației sale ilegale ori precare de intrare sau ședere în țară, ori datorită sarcinii, unei boli sau infirmități ori unei deficiențe, fizice sau mintale, constituie infracțiune și se sancționează cu pedeapsa prevăzută pentru infracțiunea de trafic de persoane.”

Legiuitorul nu a denumit această infracțiune, astfel cum a procedat în cazul traficului de persoane (art. 12), traficului de minori (art. 13) sau pornografiei infantile (art. 18). În doctrină s-a apreciat că art. 17 din Legea nr. 678/2001 sancționează „traficul de migranți”. Apreciem că soluția prezentată anterior nu poate fi primită, deoarece legiuitorul a stabilit deja această denumire pentru infracțiunea prevăzută de art. 71 din O.U.G. nr. 105/2001, privind frontiera de stat a României.

Într-o altă încercare doctrinară, s-a apreciat că art. 17 din Legea nr. 678/2001 incriminează „fapta de a determina sau a permite intrarea sau rămânerea pe teritoriul țării a unei persoane care nu este cetățean român supusă traficului de persoane.” Deși apreciem corectă abordarea, nici aceasta nu satisface scopul denumirii unei infracțiuni, acela de a surprinde într-un mod foarte succint conținutul acesteia. De regulă, sunt utilizate doar câteva cuvinte în acest sens (ex: trafic de persoane, trafic de minori, pornografie infantilă).

Secțiunea a V-a

PORNOGRAFIA INFANTILĂ

Realizarea sau producerea de materiale pornografice cu minori constituie un act de exploatare sexuală a acestora, care nu are nicio legitimitate etică, determinând reacții din punct de vedere penal în toate legislațiile naționale. Preocuparea legiuitorului român pentru prevenirea și combaterea acestui tip de criminalitate este demonstrată de prevederile Legii nr. 678/2001, care incriminează pornografia infantilă.

Potrivit art. 18 din Legea nr. 678/2001, „fapta de a expune, a vinde sau de a răspândi, a închiria, a distribui, a confecționa ori de a produce în alt mod, a transmite, a oferi sau a pune la dispoziție ori de a deține în vederea răspândirii de obiecte, filme, fotografii, diapozitive, embleme sau alte suporturi vizuale, care reprezintă poziții ori acte sexuale cu caracter pornografic, ce prezintă sau implică minori care nu au împlinit vârsta de 18 ani, constituie infracțiunea de pornografie infantilă și se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani.

Cu aceeași pedeapsă se sancționează și importul ori predarea de obiecte dintre cele prevăzute la alin. (1) unui agent de transport sau de distribuire, în vederea comercializării ori distribuirii lor.”

În legislația noastră au fost consacrate nu mai puțin de trei infracțiuni de pornografie infantilă, alături de cea prevăzută de art. 18 din Legea nr. 678/2001 regăsindu-se și infracțiunea de pornografie infantilă prin sisteme informatice, prevăzută de art. 51 din Legea nr. 161/2003, precum și cea de pornografie infantilă, prevăzută de art. 11 din Legea nr. 196/2003.

Capitolul III

DELIMITAREA INFRACȚIUNILOR PREVĂZUTE DE

LEGEA NR. 678/2001 DE ALTE INFRACȚIUNI

Până în anul 2001, prevederile legale referitoare la traficul de persoane se rezumau la o serie de infracțiuni prevăzute în Codul penal, fără însă ca acestea să acopere întreaga gamă a activităților ce aveau ca scop exploatarea ființelor umane. Odată cu apariția Legii nr. 678/2001, privind prevenirea și combaterea traficului de persoane, sfera acțiunilor ce intră în conținutul constitutiv al infracțiunilor de trafic de persoane a devenit suficient de cuprinzătoare pentru a include o serie de activități ilegale, prin intermediul cărora era favorizată în mod indiscutabil sau se realiza traficarea persoanelor, în scopul exploatării acestora. Uneori, legiuitorul a generat și duble incriminări.

Secțiunea a I

DELIMITAREA INFRACȚIUNILOR PRIVIND TRAFICUL DE PERSOANE DE INFRACȚIUNEA DE LIPSIRE DE LIBERTATE ÎN MOD ILEGAL

În oricare dintre modalitățile elementului material al infracțiunii de trafic de persoane, victima poate să fie lipsită de libertatea sa fizică, fără însă ca acest fapt să fie și necesar. Traficul de persoane este o infracțiune complexă, care absoarbe în conținutul ei constitutiv varianta simplă a infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal.

Prin Decizia nr. 1 din 21 ianuarie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că fapta persoanei care recrutează, transportă, transferă, cazează sau primește o altă persoană pe care a lipsit-o de libertate, prin răpire, în scopul exploatării, constituie infracțiunea complexă de trafic de persoane prevăzută la art. 12 alin. 1 din Legea nr. 678/2001, nefiind incidente și dispozițiile art. 189 alin. 1 – 3 din Codul penal.

Prevederile art. 189 alin. 3 din C. pen., care sancționează mai aspru lipsirea de libertate a unei persoane săvârșită în scopul de a o obliga la practicarea prostituției, au un caracter general, în vreme ce prevederile art. 12 din Legea nr. 678/2001 au un caracter special. Prin urmare, în temeiul principiului specialității, va avea prioritate norma specială, astfel încât încadrarea juridică a faptei constând în recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unei persoane prin lipsirea acesteia de libertate, în scopul obligării la practicarea prostituției, va fi reprezentată de dispozițiile art. 12 alin. 1 din Legea nr. 678/2001.

Secțiunea a II – a

DELIMITAREA INFRACȚIUNILOR PRIVIND TRAFICUL DE PERSOANE

DE INFRACȚIUNILE DE SCLAVIE ȘI SUPUNERE LA MUNCĂ

FORȚATĂ SAU OBLIGATORIE

Scopul infracțiunilor de trafic de persoane și trafic de minori este reprezentat de exploatarea victimelor. Conform art. 2 pct. 2 din Legea nr. 678/2001, prin exploatarea unei persoane se înțelege inclusiv executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii în mod forțat ori cu încălcarea normelor legale privind condițiile de muncă, salarizare, sănătate și securitate, precum și ținerea în stare de sclavie sau alte procedee asemănătoare de lipsire de libertate ori de aservire.

În Codul penal sunt incriminate sclavia (art. 190) și supunerea la muncă forțată sau obligatorie (art. 191). La o primă vedere, s-ar putea afirma că există o suprapunere între textele infracțiunilor privind traficul de persoane și cele ale infracțiunilor de sclavie și supunere la muncă forțată sau obligatorie, însă, în realitate, acestea intră în concurs, existând o conexitate etiologică, întrucât o infracțiune se comite în scopul săvârșirii alteia.

Secțiunea a III-a

DELIMITAREA INFRACȚIUNILOR PRIVIND TRAFICUL DE PERSOANE DE INFRACȚIUNEA DE PROXENETISM

În prezent, prevenirea și combaterea exploatării sexuale a persoanelor este asigurată, alături de prevederile Legii nr. 678/2001, și de dispozițiile art. 329 din C. pen., care incriminează proxenetismul. În ceea ce privește varianta simplă a infracțiunii de proxenetism, în practică nu au fost întâlnite controverse sub aspectul reținerii acesteia, în raport cu infracțiunile privind traficul de persoane. Nu același lucru se poate spune despre situația în care o persoană este recrutată sau traficată în scopul practicării prostituției sau când aceasta este constrânsă la prostituție, deoarece, în aceste cazuri, există intersectări cu modalități ale elementului material al infracțiunilor de trafic de persoane și trafic de minori. A fost necesară chiar promovarea unui recurs în interesul legii pentru a pune capăt practicii neunitare a instanțelor de judecată.

Prin Decizia nr. XVI din 19 martie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că, în cazul în care o persoană, fără a întrebuința constrângeri, îndeamnă sau înlesnește practicarea prostituției ori trage foloase de pe urma practicării prostituției de către persoane majore, săvârșește infracțiunea de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. 1 din Codul penal. În cazul în care o persoană, fără a întrebuința constrângerea, recrutează persoane majore pentru prostituție ori trafichează persoane majore în acest scop, fapta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de proxenetism, prevăzută de art. 329 alin. 2 tezele I și II din Codul penal. În situația unor acte de recrutare, transportare, transferare, cazare sau primire a unei persoane, prin amenințare, violență, răpire, fraudă ori înșelăciune, abuz de autoritate sau prin alte forme de constrângere ori profitând de imposibilitatea acelei persoane de a-și exprima voința sau prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acestei persoane, fapta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 din Legea nr. 678/2001.

Secțiunea a IV – a

DELIMITAREA INFRACȚIUNILOR PREVĂZUTE DE ART. 12, 13 ȘI 17 DIN LEGEA NR. 678/2001 DE INFRACȚIUNILE PRIVIND

TRAFICUL DE MIGRANȚI

De multe ori, traficul de persoane are un caracter transnațional, recrutarea victimelor făcându-se pe teritoriul României, iar exploatarea în străinătate. Sunt întâlnite și situații în care victimele sunt recrutate în străinătate și exploatate în România. Trecerea frontierelor statelor de origine, de tranzit sau de destinație, se poate face în mod legal sau în mod ilegal. În astfel de situații care presupun transportul victimelor peste graniță, se impune realizarea unor delimitări între infracțiunile privind traficul de persoane și cele privind traficul de migranți.

În cazul infracțiunii de trafic de persoane, legiuitorul a prevăzut anumite condiții atașate elementului material. Pe cale de consecință, recrutarea sau transportarea victimei trebuie să se realizeze prin amenințare, violență sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înșelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a-și exprima voința ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra victimei. În cazul infracțiunilor privind traficul de migranți, legiuitorul nu a prevăzut astfel de condiții. Infracțiunea de trafic de persoane se săvârșește în scopul obligării victimei la practicarea prostituției, în vreme ce infracțiunile privind traficul de migranți se săvârșesc, după caz, în scopul trecerii frauduloase a frontierei României sau a unui stat străin, migranții fiind liberi după ce ajung la destinație.

Sub aspectul elementului material, infracțiunea prevăzută de art. 17 din Legea nr. 678/2001 se săvârșește prin determinarea sau permiterea intrării sau rămânerii pe teritoriul țării a persoanelor supuse traficului de persoane, în vreme ce traficul de migranți presupune racolarea, îndrumarea sau călăuzirea unor persoane în scopul trecerii frauduloase a frontierei. Pe de altă parte, infracțiunea prevăzută de art. 17 din Legea nr. 678/2001 nu e săvârșită cu un scop anume stabilit de legiuitor, în vreme ce în cazul infracțiunilor privind traficul de migranți, scopul este reprezentat de trecerea frauduloasă a frontierei statului român sau a unui stat străin.

Secțiunea a V – a

DELIMITAREA INFRACȚIUNII DE PORNOGRAFIE INFANTILĂ PREVĂZUTĂ DE ART. 18 DIN LEGEA NR. 678/2001 DE ALTE INFRACȚIUNI

Realizarea unei delimitări a infracțiunii de pornografie infantilă în raport cu infracțiunea de răspândire de materiale obscene, prevăzută de art. 325 din Codul penal, este utilă, având în vedere că, în anumite cazuri, modalitățile de săvârșire ale celor două infracțiuni sunt asemănătoare. În același timp, trebuie ținut cont și de faptul că în legislația noastră există nu mai puțin de trei infracțiuni de pornografie infantilă, alături de cea prevăzută de art. 18 din Legea nr. 678/2001 fiind reglementată și infracțiunea de pornografie infantilă prin sisteme informatice, prevăzută de art. 51 din Legea nr. 161/2003, precum și infracțiunea de pornografie infantilă prevăzută de art. 11 din Legea nr. 196/2003.

În cazul infracțiunii prevăzute de art. 325 din C. pen. reprezentarea obscenă poate viza atât persoane majore cât și persoane minore, pe când în cazul infracțiunii prevăzute de art. 18 din Legea nr. 678/2001, reprezentarea se referă doar la persoane minore. Norma din Codul penal are un caracter general, în vreme ce norma incriminatoare din Legea nr. 678/2001 are un caracter special.

Dispozițiile Legii nr. 161/2003 incriminează o categorie de fapte cu caracter special, care sunt incluse în categoria mai largă a faptelor incriminate de Legea nr 678/2001. Principalul element de diferență constă în aceea că, în cazul pornografiei infantile prin sisteme informatice, materialele cu caracter obscen, pornografic, sunt obiectivate într-un sistem informatic.

În cazul infracțiunii prevăzute de art. 11 din Legea nr. 196/2003, comportamentul sexual trebuie să fie explicit. Aspectul în discuție diferențiază net această infracțiune de cea prevăzută de Legea nr. 678/2001, care nu distinge după cum pozițiile sau actele sexuale au sau nu un caracter explicit sau implicit. Având în vedere cele de mai sus, dispozițiile prevăzute de art. 11 din Legea nr. 196/2003 urmează să fie considerate ca având un caracter special, aplicându-se cu prioritate.

Capitolul IV

PARTICULARITĂȚI PRIVIND PROCEDURA JUDICIARĂ ÎN CAZUL INFRACȚIUNILOR PREVĂZUTE DE LEGEA NR. 678/2001

Urmărirea penală și judecarea infracțiunilor prevăzute de Legea nr. 678/2001 se realizează în conformitate cu normele Codului de procedură penală, precum și potrivit prevederilor speciale aplicabile în această materie, cuprinse în alte acte normative. Capitolul IV al Legii nr. 678/2001 este consacrat unor „dispoziții speciale privind procedura judiciară”. Aplicabilitate au și prevederile Legii nr. 508/2004, privind înființarea, organizarea și funcționarea în cadrul Ministerului Public a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (D.I.I.C.O.T.).

Necesitatea unor reglementări speciale în ceea ce privește urmărirea penală și judecarea infracțiunilor analizate decurge din specificul săvârșirii acestora, de cele mai multe ori traficul de persoane fiind foarte bine organizat, având un caracter transfrontalier și implicând adevărate rețele de traficanți, astfel încât metodele clasice procedurale nu erau suficiente pentru combaterea fenomenului infracțional. În prezentul capitol vom analiza prevederile cu caracter special privind procedura judiciară în cazul infracțiunilor consacrate de Legea nr. 678/2001.

Secțiunea I

DISPOZIȚII SPECIALE PRIVIND URMĂRIREA PENALĂ

Urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de către procurori din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism. Pentru infracțiunile prevăzute de Legea nr. 678/2001, săvârșite de minori sau asupra minorilor, urmărirea penală se efectuează de procurori anume desemnați în acest sens de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Acesta din urmă soluționează conflictele de competență ivite între Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și celelalte structuri sau unități din cadrul Ministerului Public, iar conflictul de competență ivit între structurile din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism se soluționează de către procurorul-șef al direcției.

În vederea începerii urmăririi penale, pot fi efectuate acte premergătoare, utilizându-se în acest sens investigatori sub acoperire. Pentru desfășurarea activității investigatorilor sub acoperire, procurorii direcției pot dispune și autoriza efectuarea de livrări supravegheate, cu sau fără substituirea totală sau parțială a bunurilor sau mărfurilor care fac obiectul livrării. În vederea strângerii probelor, pot fi dispuse măsuri precum punerea sub supraveghere a conturilor bancare și a conturilor asimilate acestora, accesul la sisteme informatice, precum și punerea sub supraveghere, interceptarea sau înregistrarea comunicațiilor.

În cursul urmăririi penale, asistența judiciară a victimelor traficului de persoane este obligatorie, pentru a putea să își exercite drepturile și să își susțină pretențiile civile. În cazul în care prevederile art. 44 din Legea nr. 678/2001, care stipulează în acest sens, nu sunt respectate, sancțiunea este reprezentată de nulitatea relativă, nulitatea absolută intervenind, potrivit art. 197 alin. 2 din C. pen., doar în cazul în care nu este asigurată asistența juridică obligatorie pentru învinuit sau inculpat.

Secțiunea a II-a

DISPOZIȚII SPECIALE PRIVIND JUDECATA

Competența pentru judecata în primă instanță a infracțiunilor prevăzute de Legea nr. 678/2001, aparține tribunalului. În situația în care inculpatul sau victima este un minor, judecata trebuie făcută de către complete specializate. Participarea procurorului la judecată este obligatorie. Procurorii parchetelor de pe lângă instanțele competente participă la judecarea punând concluzii și exercitând căile legale de atac, cu excepția cazurilor în care procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism încunoștințează parchetul de pe lângă instanța competentă și instanța că vor participa în mod direct.

În cazul infracțiunilor de trafic de minori și pornografie infantilă, legiuitorul a derogat de la regula publicității ședinței de judecată. Nerespectarea prevederilor art. 24 din Legea nr. 678/2001 este sancționată cu nulitatea relativă, având în vedere că dispozițiile art. 197 alin. 2 din C. pr. pen. protejează tocmai publicitatea ce nu trebuie încălcată niciodată în favoarea ședinței secrete, doar aplicarea în sens invers a acestei reguli, adică declararea ca nepublică a unei ședințe de judecată ce trebuia să fie publică, atrăgând sancțiunea nulității absolute. Mai mult, dispozițiile referitoare la nepublicitatea ședinței de judecată au în vedere doar persoana victimelor, viața intimă și demnitatea acestora. Ele sunt singurele în măsură să invoce o vătămare ce ar deriva din nerespectarea acestor prevederi, iar nu și inculpații.

În situația în care în cauză sunt supuse judecății și alte infracțiuni decât cele strict enumerate de legiuitor în textul art. 24 din Legea nr. 678/2001, instanța trebuie să deruleze întreaga procedură în condiții de publicitate, pentru a se asigura astfel transparența administrării justiției.

Asigurarea asistenței judiciare a victimelor este obligatorie și în faza judecății. Desigur, asistența este obligatorie doar în cazul victimelor care participă în proces în calitate de părți vătămate sau de părți civile, nu și în calitate de martori.

Capitolul V

PREVENIREA ȘI COMBATEREA TRAFICULUI DE PERSOANE LA NIVEL INTERNAȚIONAL, REGIONAL – EUROPEAN, PRECUM ȘI

ÎN LEGISLAȚIILE PENALE ALE ALTOR STATE

Victimele traficului de persoane sunt exploatate atât în interiorul granițelor statelor de origine, cât și în exteriorul acestora. În mare parte, traficul de persoane reprezintă un fenomen transnațional organizat. Dată fiind această situație, statele au simțit nevoia să intervină nu doar în plan intern, ci și în plan internațional, prin crearea unor instrumente normative care să le ajute în lupta împotriva traficului de persoane. Acțiunile eficace în acest sens, nu pot fi gândite fără o colaborare între țările de origine, de tranzit și de destinație. Există reglementări în materia traficului de persoane atât la nivel global, cât și la nivel regional.

Secțiunea I

PREVENIREA ȘI COMBATEREA TRAFICULUI DE PERSOANE

LA NIVEL INTERNAȚIONAL

Cele mai importante instrumente normative adoptate de-a lungul timpului, la nivel global, cu relevanță în combaterea traficului de persoane, sunt: Acordul internațional de la Paris, din 18 mai 1904, cu privire la reprimarea traficului cu femei, Convenția internațională de la Paris, din 4 mai 1910, cu privire la reprimarea traficului cu femei, Convenția internațională de la Geneva, din 30 septembrie 1921, cu privire la reprimarea traficului cu femei și copii, Convenția de la Geneva, din 25 septembrie 1926, privind sclavia, Convenția internațională de la Geneva, din 11 octombrie 1933, cu privire la traficul cu femei majore, Convenția Națiunilor Unite pentru reprimarea traficului cu ființe umane și a exploatării prostituției semenilor, din 2 decembrie 1949, Convenția suplimentară cu privire la abolirea sclaviei, a traficului cu sclavi și a instituțiilor și practicilor analoge sclaviei, adoptată de Națiunile Unite la 7 septembrie 1956, Convenția Organizației Internaționale a Muncii nr. 105/1957, privind abolirea muncii forțate, Convenția Organizației Internaționale a Muncii nr. 182/1999, privind interzicerea celor mai grave forme ale muncii copiilor și acțiunea imediată în vederea eliminării lor și Protocolul privind prevenirea, reprimarea și pedepsirea traficului de persoane, în special al femeilor și copiilor, adițional la Convenția Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate, din 15 noiembrie 2000.

Secțiunea a II – a

COMBATEREA TRAFICULUI DE PERSOANE LA NIVEL

REGIONAL – EUROPEAN

Constituirea unei Europe unite a reprezentat un obiectiv al declarației Schuman și al tratatelor de constituire a Comunităților europene. Stabilirea unei cooperări strânse între statele membre, precum și realizarea unei comunicări permanente au fost determinate de necesitatea creării unei baze solide pentru o pace durabilă între statele Europei. Evident, prosperitatea acestor state nu poate fi imaginată fără protecția propriilor cetățeni împotriva unui pericol cum este traficul de persoane.

Consiliul Europei și Consiliul Uniunii Europene au întreprins cele mai intense eforturi pentru prevenirea și combaterea traficului de persoane. Directiva 2011/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului Uniunii Europene, din 5 aprilie 2011, privind prevenirea și combaterea traficului de persoane și protejarea victimelor acestuia, precum si de înlocuire a Deciziei-cadru 2002/629/JAI a Consiliului Uniunii Europene, reprezintă cel mai recent și mai modern instrument normativ adoptat în acest sens. Se utilizează o terminologie nouă, aceea a victimizării secundare, generată de procesul penal în sine. Potrivit directivei, în măsura posibilului, trebuie prevenită victimizarea secundară prin evitarea repetării inutile a interogatoriilor pe parcursul cercetării, al urmăririi penale și al judecății, prin evitarea contactului vizual între victime și acuzați, inclusiv pe parcursul depunerii mărturiei, ca de exemplu în timpul audierilor și al confruntărilor, fapt care se poate realiza prin mijloace adecvate, inclusiv prin utilizarea unor tehnologii adecvate de comunicații, precum și prin evitarea depunerii mărturiei în ședință publică și adresarea de întrebări inutile privind viața privată.

Secțiunea a III – a

INCRIMINAREA TRAFICULUI DE PERSOANE ÎN LEGISLAȚIILE

PENALE ALE ALTOR STATE

Deși majoritatea țărilor au ratificat Protocolul privind prevenirea, reprimarea și pedepsirea traficului de persoane, în special al femeilor și copiilor, adițional la Convenția Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate, din 15 noiembrie 2000, reglementările referitoare la traficul de ființe umane sunt diferite de la o țară la alta. Elocvente sunt în acest sens exemplele din legislații precum cea britanică, bulgară, cehă, finlandeză, franceză, germană, italiană, olandeză, portugheză, moldoveană.

Capitolul VI

INCRIMINAREA TRAFICULUI DE PERSOANE

ÎN NOUL COD PENAL

Elaborarea și adoptarea unui nou Cod penal constituie un moment foarte important în evoluția legislativă a oricărui stat. Reprezintă nu doar o manifestare a voinței politice, ci și un corolar al evoluției economico-sociale, doctrinare și jurisprudențiale. Profundele transformări în plan politic, social și economic, care au avut loc în societatea românească în perioada care a urmat adoptării Codului penal în vigoare, și mai ales în perioada de după 1989, au justificat o reformă legislativă în materie penală.

Prin adoptarea noului Cod penal, s-a urmărit crearea unui cadru legislativ coerent, evitarea suprapunerilor inutile de norme penale, simplificarea reglementărilor pentru a facilita aplicarea lor unitară și cu celeritate, transpunerea în cadrul legislativ penal național a reglementărilor adoptate la nivelul Uniunii Europene, precum și armonizarea dreptului penal român cu sistemele celorlalte state membre ale Uniunii Europene. În același timp, pentru asigurarea unității în reglementarea infracțiunilor, s-a simțit nevoia includerii în conținutul noului Cod penal a unor infracțiuni prevăzute în prezent în legi penale speciale și care au o mai mare frecvență în practica judiciară. Între aceste infracțiuni, le regăsim și pe cele în materia traficului de persoane.

Secțiunea I

PRIVIRE DE ANSAMBLU ASUPRA INFRACȚIUNILOR ÎN MATERIA TRAFICULUI DE PERSOANE ȘI EXPLOATĂRII

PERSOANELOR VULNERABILE

În noul Cod penal, infracțiunile în materia care ne interesează le regăsim în Capitolul VII, intitulat „Traficul și exploatarea persoanelor vulnerabile” din cadrul Titlului I – „Infracțiuni contra persoanei”. Sunt incriminate următoarele fapte penale: sclavia (art. 209), traficul de persoane (art. 210), traficul de minori (art. 211), supunerea la muncă forțată sau obligatorie (art. 212), proxenetismul (art. 213), exploatarea cerșetoriei (art. 214), folosirea unui minor în scop de cerșetorie (art. 215) și folosirea serviciilor unei persoane exploatate (art. 216).

Obiectul juridic generic al acestor infracțiuni se înscrie în sfera mai cuprinzătoare a obiectului juridic generic al infracțiunilor contra persoanei, cuprinse în Titlul I al Părții speciale a noului Cod penal, și care este reprezentat de relațiile sociale referitoare la atributele fundamentale ale persoanei. Fiecare capitol din cadrul Titlului I al Părții speciale a noului Cod penal protejează doar anumite atribute ale persoanei. Normele cuprinse în Capitolului VII – „Traficul și exploatarea persoanelor vulnerabile”, protejează acea libertate a individului, care se află în incompatibilitate cu exploatarea acestuia de către alte persoane. Acest aspect diferențiază infracțiunile analizate de celelalte infracțiuni care urmăresc, la rândul lor, ocrotirea libertății persoanei.

În ceea ce privește obiectul material, acesta poate fi reprezentat de corpul victimei, în măsura în care se acționează în mod nemijlocit asupra acestuia.

De regulă, subiectul activ este necircumstanțiat. Subiectul pasiv al infracțiunilor în materia traficului și exploatării persoanelor vulnerabile este, de multe ori, circumstanțiat.

În ceea ce privește latura obiectivă, elementul material se realizează prin comiterea acțiunilor prevăzute în normele incriminatoare.

Din punctul de vedere al laturii subiective, infracțiunile se săvârșesc întotdeauna cu intenție. În cazul traficului de persoane și traficului de minori, intenția este directă și calificată prin scop, urmărindu-se exploatarea victimelor. Tot cu intenție directă este săvârșită și infracțiunea de folosire a unui minor în scop de cerșetorie.

Sub aspectul formelor infracțiunilor, actele preparatorii sunt posibile, cu o singură excepție, însă nu sunt incriminate. În cazul folosirii unui minor în scop de cerșetorie, acestea nu sunt posibile, fiind vorba despre o infracțiune de obicei. Tentativa este pedepsită doar în cazul infracțiunilor de sclavie, trafic de persoane, trafic de minori și în cazul variantei agravate a proxenetismului, atunci când fapta se săvârșește prin constrângere.

Legiuitorul a reglementat variante agravate doar în cazul infracțiunilor de trafic de minori, proxenetism și exploatare a cerșetoriei.

Secțiunea a II-a

ANALIZA INFRACȚIUNILOR DE EXPLOATARE A CERȘETORIEI ȘI

FOLOSIRE A UNUI MINOR ÎN SCOP DE CERȘETORIE

În ultimii ani, în România a luat amploare fenomenul de exploatare a cerșetoriei practicate de copii, precum și a celei practicate de persoane cu dizabilități fizice ori psihice. În cele mai multe dintre cazuri, în spatele acestor persoane stau traficanții, care își însușesc sumele de bani sau bunurile primite de la trecători. Legiuitorul a sancționat astfel de situații, reglementând în noul Cod penal infracțiunea de exploatare a cerșetoriei.

Conținutul juridic al infracțiunii de exploatare a cerșetoriei este redat de art. 214 din noul Cod penal. Potrivit acestuia:

„(1) Fapta persoanei care determină un minor sau o persoană cu dizabilități fizice ori psihice să apeleze în mod repetat la mila publicului pentru a cere ajutor material sau beneficiază de foloase patrimoniale de pe urma acestei activități se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

(2) Dacă fapta este săvârșită în următoarele împrejurări:

    a) de părinte, tutore, curator ori de către cel care are în îngrijire persoana care cerșește;

    b) prin constrângere, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani.”

În multe situații, persoanele majore apelează la mila publicului, folosindu-se în acest scop de copii. Situația a fost sesizată de legiuitor anterior adoptării noului Cod penal, acesta sancționând prin intermediul art. 133 din Legea nr. 272/2004, privind protecția și promovarea drepturilor copilului, fapta părintelui sau a reprezentantului legal al unui copil de a se folosi de acesta pentru a apela în mod repetat la mila publicului, cerând ajutor financiar sau material. Textul legal lasă însă nesancționată fapta majorului care nu are calitatea de părinte sau reprezentant legal al copilului, dar care se folosea de acesta pentru a apela la mila publicului. Art. 215 din noul Cod penal vine să înlăture acest neajuns, întrucât sancționează fapta oricărei persoane majore care se folosește de un minor în scop de cerșetorie.

Conținutul juridic al infracțiunii de folosire a unui minor în scop de cerșetorie este redat de art. 215 din noul Cod penal. Potrivit acestuia, „fapta majorului care, având capacitatea de a munci, apelează în mod repetat la mila publicului, cerând ajutor material, folosindu-se în acest scop de prezența unui minor, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.”

Secțiunea a III-a

COMPARAȚIE ÎNTRE NOUL COD PENAL ȘI LEGISLAȚIA PENALĂ ÎN VIGOARE, ÎN MATERIA TRAFICULUI DE PERSOANE

Noul Cod penal aduce, în mod firesc, anumite modificări în raport cu actuala legislație, în materia traficului de persoane. În prezenta secțiune ne-am propus să scoatem în evidență elementele de noutate. În noul Cod penal s-a urmărit sistematizarea, unificarea și coordonarea normelor privitoare la prevenirea și combaterea fenomenului traficului de persoane. Au fost aduse modificări din punct de vedere al conținutului infracțiunilor de trafic de persoane trafic de minori sau proxenetism. Exploatarea unei persoane, în înțelesul noului Cod penal, are o sferă mai restrânsă decât în cazul Legii nr. 678/2001.

Noul cod penal elimină dubla incriminare a situației în care o persoană este lipsită de libertate în scopul de a fi obligată la practicarea prostituției. Infracțiuni precum „folosirea unui minor în scop de cerșetorie”, „exploatarea cerșetoriei” și „folosirea serviciilor unei persoane exploatate” au fost consacrate în premieră de noul Cod penal. Organizarea săvârșirii infracțiunilor în materia traficului de persoane nu a mai fost incriminată. Infracțiunea prevăzută de art. 17 din Legea nr. 678/2001 și cea de pornografie infantilă nu au mai fost incluse în sfera infracțiunilor în legătură cu traficul de persoane.

Secțiunea a IV-a

PRIVIRE CRITICĂ ASUPRA REGLEMENTĂRII INFRACȚIUNILOR ÎN MATERIA TRAFICULUI DE PERSOANE ȘI EXPLOATĂRII

PERSOANELOR VULNERABILE ÎN NOUL COD PENAL

Cu toate că marchează o evoluție în ceea ce privește incriminarea faptelor în materia traficului de persoane, noua reglementare poate fi, la rândul ei, îmbunătățită. În continuare prezentăm câteva sugestii pe care sperăm ca legiuitorul să le aibă în vedere în viitor.

Ar fi fost indicată realizarea unei armonizări în ceea ce privește denumirile infracțiunilor de trafic de persoane și trafic de minori. Deși ar fi părut logic ca denumirile celor două fapte penale sancționate să fie „traficul de persoane majore” sau „traficul de persoane adulte” și „traficul de minori”, legiuitorul a optat pentru denumirile „traficul de persoane” și, respectiv, „traficul de minori”.

Deși, în opinia noastră, nu era necesar, legiuitorul a prevăzut din nou ca variantă agravată a infracțiunii de proxenetism, situația în care victimele sunt constrânse la practicarea prostituției. În sfera infracțiunilor privind traficul de persoane și exploatarea persoanelor vulnerabile ar fi trebuit inclusă și infracțiunea de pornografie infantilă.

Secțiunea a V-a

PARTICULARITĂȚI PRIVIND PROCEDURA JUDICIARĂ

În ceea ce privește procedura judiciară, urmărirea penală se va efectua în mod obligatoriu de către procurori din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism. Pentru dovedirea comiterii unei infracțiuni în materia traficului de persoane, organele de urmărire penală vor putea cumpăra victime de la traficanți și vor putea încheia convenții având ca obiect serviciile acestora. Competența pentru judecata în primă instanță va aparține tribunalului. Judecarea infracțiunii de trafic de minori se va face în ședință nepublică. În tot cursul procesului, victimelor traficului de persoane trebuie să li se asigure asistență judiciară.