Importanta Si Istoricul Trandafirului

CUPRINS:

ISTORICUL ȘI IMPORTANȚA CULTURII TRANDAFIRULUI

ISTORICUL CULTURII

TRANDAFIRULUI

Trandafirul este mentionat pentru prima oara intr-o insemnare sumeriana straveche. Responsabil cu aducerea trandafirului in Europa se pare ca este Alexandrucel Mare, care, dupa un razboi in Persia, a adus cu el nenumarate comori, printre care si trandafirul. Herodot este insa de parere ca nu Alexandru celMare, ci Midas, regele mitic, a adus floarea pe pamant grecesc.Oricum, asiaticii au realizat primele incrucisari.

Confucius scrie ca imparatulChinei avea peste 600 de carti despre trandafiri, pentru a sti cum sa-siingrijeasca florile preferate.

In Evul Mediu crestin, cea mai cunoscuta utilizare a trandafirului a fost aceea creata de Papa Leon al IX-lea, in secolul al XI-lea: el a initiat ceremonia trandafirului auriu, trimis anual unui monarh european ca semn al stimei si rasplata a faptelor apreciate de Sfanta biserica.

Exista in lume nenumarate legende despre aparitia trandafirului, despre capatarea diferitelor culori, despre felul in care si-a castigat spinii.

O legenda greceasca spune ca trandafirul ar fi fost destinat sa fie, inca de la nastere, cea mai frumoasa floare. Zeita florilor, Chloris, a creat trandafirul din trupul unei nimfe moarte, foarte draga ei, si a vrut sa fie o floare fara pereche. De aceea, i-a convocat pe ceilalti zei ca fiecare sa-i daruiasca ceva : Dyonissos i-a oferit parfumul ametitor, Cele 3 Gratii i-au dat stralucirea,veselia si farmecul, iar Ares, zeul razboiului, i-a dat in dar spinii, pentru ca floarea sa isi poata apara frumusetea.

Despre spinii trandafirului, Zarathustra spune ca acestia sunt inventia diavolului. O legenda romaneasca spune cam acelasi lucru: Dumnezeu a creat trandafirul, iar diavolul i-a facut spinii.

.Demult, in Italia, trandafirul era "floarea cererilor in casatorie": indragostitul presara in fata casei iubitei sale petale de flori, iar daca a doua zi erau maturate, atunci declaratia era respinsa; daca insa petalele se gaseau tot acolo, nu mai ramanea decat sa se hotarasca ziua logodnei.

Trandafirul inseamna si iubire tragica, despartire: in antichitate, trandafirul era floarea funerara a femeilor; pe mormintele sotiilor, romanii asezau flori zdrobite,simbol al inimii indurerate; la greci, egipteni si celti, un arbust de trandafir alb, sadit pe mormantul celor dragi, simboliza pacea si fericirea in lumea de dincolo.

Pana in zielele noastre s-a ajuns la observarea a peste 200 de specii si a peste 2000 de soiuri.Activitatea de ameliorare cunoaste o larga dezvoltare si in S.U.A. Luther Burbank colectioneaza peste 8000 de soiuri de trandafir in pepiniera sa in anul 1925.

Trandafirul este floarea cea mai acceptata pentru elegant formei si a bogatiei culorilor. In present sunt peste 30.000 de varietăți de trandafiri și o multitudine de legend dintre care una veche persană relateaza că trandafirul roșu a fost atât de alb și strălucitor la început, că o privighetoare s-a îndrăgostit de el. Din prea multă iubire, privighetoarea l-a strâns foarte tare la pieptul său incât spinii i-au zgâriat trupul. Sângele privighetorii a transformat trandafirul alb în unul roșu.

În piesele sale, Shakespeare face mai mult de 50 de referiri la trandafiri.

Cel mai bătrân trandafir din lume, încă mai înflorește pe peretele Catedralei Hildesheim din Germania.

Seneca specifica în scrierile sale , cultura trandafirilor în camere încălzite. La sfârșitul sec XVII apar primele sere adevărate. La noi în țară se cultivă în seră de peste 70 de ani.

La sfârșitul secolului XVIII și în secolul XIX se obțin mari realizări în cultura trandafirului prin încrucișarea unor specii de trandafir, care au pus bazele obținerii hibrizilor remontați de mai târziu. Mai târziu s-au creat soiuri și hibrizi cu calități biologice, și decorative deosebite , de la trandafiri cu flori foarte mari și viguroși , la trandafiri cu dimensiuni miniaturale cultivați în ghivece.

Astăzi , trandafirul sălbatic și cultivat este răspândit pe tot globul. El reprezintă floarea naționala a SUA.

IMPORTANTA CULTURII

TRANDAFIRULUI

Trandafirul, este orginar din regiunea estica a Marii Mediteraneene si din zonele subtropicale ale Asiei de Est.

Trandafirul reprezinta simbolul dragostei si al biruintei.Este cea mai indragita si cautata floare deoarece ofera emotii puternice si impresioneaza atunci cand este oferit. Are o finete aparte prin prezenta bobocului elegant, a parfumului placut si a gamei nesfarsite de culori.

Datorita acestor motive, trandafirul este cea mai cultivate specie.

Importanta plantei este oferita de o multitudinea de posibilitati pe care le ofera:

decorarea gradinilor, teraselor, pergolelor

realizarea perdelelor de protectie si a gardurilor defensive

In timp, s-au obtinut varietati, soiuri si tipuri cu urmatoarele categorii:

Trandafiri moderni de gradina;

Trandafiri clasici de gradina;

Trandafiri salbatici;

Trandafiri urcatori;

Trandafiri tufa;

Trandafiri taratori.

Trandafirii urcători pot alcătui pete de culoare si mireasmă în grădină, cei târâtori pot masca un teren accidentat, în timp ce trandafirii ’’Miniatur’’ sunt cea mai bună alegere pentru jardiniere.

Grădinile moderne presupun diferite asocieri de specii care au capacitatea de a-și pune in valoare reciproc calitățile ornamentale.

Trandafirul sub formă de tufă, poate fi folosit ca un punct central de atenție într-o zonă unde sunt cultivate plantele de talie mică sau într-o suprafață gazonată.

Trandafirul este un arbust care datorită calităților lui superioare și a numarului mare de soiuri, are multiple intrebuințări.

Speciile sălbatice sunt folosite în plantațiile de consolidare,, esentiale în perdele de protecție, la garduri vii, etc. Unele specii și soiuri cultivate au o mare importanță pentru industria alimentară, cosmetică și medicină.

In industria alimentară petalele de trandafir sunt folosite la prepararea de dulcețuri, șerbeturi, siropuri, creme pentru torturi, oțet iar din pulpa fructelor se fac marmelade, în medicină, ceaiul si maceratul de trandafir, în special trandafirul de lună (Rosa damascena) se poate utiliza impotriva unor afecțiuni gripale, anemii, guturai. Din petalele sucurilor de trandafir parfumați, care conțin uleiuri volatile, se extrage ‘’uleiul de trandafir’’ pentru parfumuri și alte produse cosmetice (apă de trandafir, săpun).

Folosirea in scop decorativ are importanța cea mai mare, deoarece se pot utilize sub formă de amenajări floricole și ca flori tăiate.

Trandafirii sunt folosiți și în scop industrial, pentru parfumuri, uleiuri volatile, etc.

De la trandafir se recolteaza petalele florilor deplin înflorite. Recoltarea se face de la jumătatea lunii mai până la jumatatea lunii iunie și dimineața de la ora 3 până la 9, când concentrația în ulei este maximă.

S-a constatat că atât compoziția uleiului, cât și conținutul în ulei se modifică de la stadiul de boboc până la floare deplin deschisă.

Uleiul "otto" bulgăresc este unul dintre cele mai scumpe produse de parfumerie, prețul lui oscilând între 8000 și 9000 €/kg.

Mirosul uleiului de trandafir "bulgăresc" este cel mai complex, fiind : profund, narcotic, cald, foarte bogat nuanțat, ușor picant, amintind de miere, mai ales în profunzime; foarte intens și radiant, caracteristic prototipului parfumistic de "trandafir roșu". Mirosul poate fi perceput până la diluția de 0,5 ppm. Gustul lui amar sau amar-iute în concentrație mare, dar foarte plăcut în diluție.

Importanța deosebită o reprezintă uleiul de trandafir pentru parfumerie.

În parfumuri masculine, uleiul de trandafir se folosește în concentrații foarte mici ca modificator.

Uleiul de trandafir, dar mai ales concretul și absolutul sunt mult folosite și în cosmetică la parfumarea cremelor, loțiunilor, pudrelor și rujurilor de buze. Pentru parfumarea săpunurilor de folosesc numai compoziții sintetice.

Apa de trandafir se folosește în loțiuni și emulsii pentru piele,. Este utilizată pentru aromatizarea tutunului în țările islamice.

PARTICULARITĂȚILE BIOLOGICE ȘI ECOLOGICE ALE TRANDAFIRULUI

2.1.PARTICULARITĂȚILE

BIOLOGICE ALE

TRANDAFIRULUI

Genul Rosa L. –trandafirul, aparține familiei Rosaceae, subfamilia Rosoideae. Trandafirul este un arbust, cu tulpina erectă, ascendentă sau pendentă, adesea acoperită cu ghimpi.

Majoritatea speciilor vegetează în zonele temperate din emisfera nordică în regiunile de câmpie și cele montane. Unele specii se gasesc chiar și in zona alpină: în Munții Himalaya urcă până la 4240 m și în Tibet până la 4850 m altitudine.

Pentru a putea cultiva cu succes orice plantă trebuie să-i cunoaștem organele componente, caracteristicile acestora precum și rolul lor în activitatea vitală a plantei.

Ca orice plantă lemnoasă, trandafirul prezinta două organe principale: rădăcina – organul subteran și tulpina – organul aerian.

1.Radacina

Prezinta mai multe functii: ancorarea plantei in sol, absorbtia apei si substantelor nutritive, transportul lor spre tulpina si depozitarea unor substante de rezerva. Culoarea radacinilor este maro cu diverse nuante.

Pivotul, este cea mai lunga si viguroasa radacina, din ea pornind radacini de ordinul I, care prin ramificare formeaza radacinile de ordin II. Daca se scurteaza pivotul cu ocazia transplantarii, din acesta se formeaza radacini solitare, viguroase, de ordinul I. Radacinile adventive pornesc in fascicule, datorita vigorii ce o prezinta. Radacinile groase, de ordinul I, II si III formeaza scheletul sistemului radicular prin care se transporta apa si substantele nutritive absorbite. Ramificatiile subtiri, care indeplinesc rolul de absorbtie si crestere, se numesc radacini active.

In functie de adancimea de inradacinare plantele se clasifica in 2 categorii:

Plante cu inradacinare adanca – speciile spontane si soiurile altoite pe portaltoi vigurosi

Plante cu inradacinare superficiala – soiurile de vigoare mica, inmultite vegetative

Majoritatea speciilor de trandafir prezinta o inradacinare relative adanca, deoarece masa principala de radacini se gaseste in zona de 15-50 cm, dar se pot gasi si unele radacini verticale care ajung si la 1 m. Avantajul major al trandafirilor il constituie inradacinarea mixta. Apa si hrana este asigurata de prezenta radacinilor active, situate la varful ramificatiilor.

Mugurii adventivi, respectiv cei dorminzi , se gasesc la trandafirii altoiti, pe partea superioara a radacinilor mai groase si apropiate de suprafata, in zona coletului. Drajonii, care apar din mugurii dorminzi sunt lastari radiculari.

2.Tulpina

Tulpina este repezentata de totalitatea organelor supraterane. Este formata din ramuri de diferite varste care sustin lastarii, florile si fructele. Culoarea coajei la tulpinile tinere este verde,rosietica. Coletul, este repezentat de zona de delimitare dintre tulpina si radacina.

Ramurile sunt repezentate de organe lemnificate care sustin lastarii cu Frunze, muguri si flori, formand scheletul tufei.

Forma tufei este determinate de directia si modul de crestere a ramurilor. Astfel, se deosebesc cele mai importante forme:

Tufe invers-piramidale: cand ramurile au crestere erecta sau semi-erecta

Tufe globuloase-etalate: forma este sferica, intalnindu-se la unele poliante, trandafirii clasici cu ramuri etalate, care nu se taie annual ci trebuie rarite.

Tufe taratoare: ramuri ce se intind lateral, aproape de suprafata solului.

Tufe urcatoare: prezinta ramuri lungi care sunt conduse artificial pe sisteme de sustinere.

3.Lastarii

Sunt formațiuni tinere, nelemnificate, care poartă frunze, muguri si flori. Acestia devin ramuri după ce s-au lemnificat și au devenit rigide, ceea ce înseamnă că fiecare devine ramură spre sfârșitul perioadei de vegetație din anul în care a luat naștere. În dreptul mugurilor, lăstarii prezinta o umflătură, numită nod. Porțiunea de lăstar dintre doua noduri se numește internod. Lăstarii pot fi bazali când pornesc din mugurii dorminzi de la baza tufei și axilari când pornesc din mugurii laterali de pe ramurile de un an sau chiar de pe lăstarii anuali, după recoltarea florilor din primul val de înflorire (iunie). Cei bazali au o mare importanță în substituirea ramurilor bătrâne, pe când cei axilari în apariția celui de al doilea val de înflorire din anul respectiv. Exista cazuri când lăstarii axilari, după ce au înflorit, nu mai dau naștere unui nou val de înflorire, decât în anul următor. Aceste soiuri se numesc neremontate.

4.Frunzele

Sunt purtate de lăstari. Trandafirul are frunze compuse din 3-11 foliole, dispuse imparipenat. Frunza se leagă de lăstar printr-un pețiol, la baza căruia se afla cateva frunzulițe sudate cu acesta, numite stipele.

Forma, mărimea, numărul, culoarea foliolelor sunt tipice speciilor și soiurilor, constituind caractere de determinare. Forma cea mai des intalnita este cea ovală și eliptică, având vârful acut, acuminat sau obtuz. Limbul foliolelor este caracterizat prin vârf și bază, tipice soiurilor.

Culoarea limbului poate oscila între verde-deschis și verde-inchis, la frunzele tinere intalnim deseori și nuanțe roșietice. Luciul părții superioare are importanță atât pentru frumusețea frunzișului în ansamblu (care constituie un element decorativ) cât și pentru rezistența sa față de boli. Cu cât limbul este mai gros cu atât capacitatea sa fotosintetică este mai ridicată și planta va avea o vigoare mai mare. O formațiune foliară este și bracteea care se găsește la baza pedunculului floral. Acestea sunt mici, înguste și cu marginea limbului întreagă.

5.Mugurii.

Sunt situati la baza pețiolului foliar sub forma unor umflături mici și sunt considerați viitorii lăstari. Pentru a deveni lăstari ei trebuie să pornească în creștere ceea ce se întâmplă dacă lăstarul sau ramura pe care se afla este ruptă, scurtată de om sau floarea din vârf a înflorit. Mugurii pot fi terminali (de vârf), axilari (laterali) sau bazali (dorminzi). Pe lângă fiecare mugure mai există și muguri stipelari sau secundari care pornesc în creștere doar dacă mugurele principal a fost distrus. Mugurii cu capacitate mai grea de crestere sunt cei de la bază, cei situați mai sus pornesc mai ușor, chiar și fără intervenții. Pe ramurile de trandafiri în vârstă de peste un an toți mugurii sunt dorminzi, deci pentru reîntinerirea tufelor trebuie să scurtăm în lemn vechi.

6.Ghimpii

Sunt formațiuni ale lăstarilor și ramurilor care se termină într-un vârf ascuțit. Spre deosebire de spini (la pomii fructiferi), ghimpii trandafirilor nu au legătura vasculară cu organul care-i poartă.

Atunci când lăstarii s-au lemnificat, ghimpii se desprind mai greu, la fel și de pe ramurile multianuale, ei constituind un fel de armă de apărare impotriva animalelor și omului. Intensitatea ghimpozității este foarte diferită, exitând specii și soiuri fără ghimpi (Rosa palustris). Forma, culoarea și mărimea ghimpilor sunt de asemenea caracteristice speciilor și soiurilor deoarece servesc la identificarea lor. La unele specii și soiuri se găsesc și perișori (care pot avea și glande, pot fi moi sau rigizi), numeroși, ce pot acoperi lăstarii, pedunculii florali și chiar și sepalele (Rosa muscosa, Rosa rugosa).

7.Floarea

Este organul principal pentru care se cultivă trandafirii. Floarea se afla în vârful lăstarilor de care o leagă un peduncul floral, cu o lungime intre 2-12 cm. Florile pot fi solitare, pe vârful lăstarilor sau în grup, sub forma unor inflorescențe (umbele, corimbi și panicule) numite ciorchini. Flori solitare găsim mai ales la teahibrizi, pe când floribundele, poliantele, urcătorii prezintă de obicei ciorchini. Forma florilor reprezinta un character foarte important. Forma bobocilor nedeschiși, poate fi: sferică, ovală, ascuțită, zveltă și uniforma iar forma florilor deschise poate fi : segmentată, fără formă, rozetoidă, de cupă, înălțată și plată (Krussmann, 1974).

Floarea propriu-zisă stă pe un receptacul pe care se afla organele sale: caliciul compus din 5 sepale, corola compusă din 5 sau multiplu de 5 petale, androceul format din totalitatea anterelor și gineceul din totalitatea pistilurilor. La flori găsim atât organe sexuale mascule cât și femele, deoarece florile sunt de tip hermafrodit.

Androceul este format din stamine dispuse în interiorul bazei petalelor în număr de 20-100.

Gineceul este compus din carpele care la rândul lor sunt constituite din ovar (care are un ovul), stil (filament) și stigmat.

Trandafirii au o gamă largă de culori, de la alb la mov și foarte multe nuanțe ale acestora, dar în principiu predomina trei tipuri de culori: monocolor, bicolor și multicolor. La monocolore (galben, roșu, etc.) predomina nuanțe de roșu-carmin, roșu-stacojiu, bordo, etc., la cele bicolore de obicei interiorul petalelor este de o culoare, exteriorul de altă culoare, de obicei mai deschisă, iar la cele ,multicolore culorile sunt amestecate (galben cu roz, roșu, portocaliu, etc.).

Numărul petalelor dintr-o floare este de asemenea tipic soiului. În general, florile ce au 5-10 petale sunt flori simple, cele cu 11-20 de petale sunt semi-involte, cele cu 21-35 involte, iar peste 35 de petale foarte involte.

Mărimea florii reprezinta o caracteristică a fiecărui soi, ea fiind diferit clasificată în funcție de grupa de care aparține (Sieber, 1982), după cum urmează (Tabelul nr.1):

Tabelul nr. 1

Aceste date sunt necesare pentru descrierea corectă și indentificarea soiurilor.

8.Fructul

Fructul trandafirului, denumit și macieș, este un receptacul, un fruct fals, de formă foarte diversă. Forma fructului este diferita in functie de specii, formand caracterul de determinare. Fructul poate fi glabru sau acoperit cu perișori fini. Culoarea sa este roșie cu diferite nuanțe. Peretele receptaculului este deosebit de cărnos, fiind uneori folosit și pentru consum. În interiorul lui se găsesc adevăratele fructe care se numesc achene. Acestea au un înveliș tare, iar inăuntru au o sămânță care germinează destul de greu, uneori numai peste un an. Înmulțirea trandafirului prin

semințe se face numai în cazul producerii de puieți portaltoi sau creării de soiuri noi. Fructele au continut ridicat de vitamina C (acid ascorbic)

2.2.Particularitățile ecologice

ale trandafirului

Cresterea si dezvoltarea trandafirilor are loc in cadrul mediului inconjurator, alaturi de o serie de factori vitali.. Factorii de vegetatie sau de mediu, trebuie sa se gaseasca intr-o anumita cantitate pentru a fi capabile de a-si desfasura si realiza ciclul de viata.

Pentru cresterea si dezvoltarea plantelor factorii mediului sunt grupati in:

Factori abiotici – aerul,apa,lumina,temperatura,sol si elemente nutritive

Factori biotic – vegetatia, fauna,omul

Factorii abiotici

Aerul

Cunoastem faptul ca aerul atmospheric contine 21% oxygen si 0,03% bioxid de carbon. Procesele de respiratie si de descompunere a materiei organice din sol se realizeaza datorita oxigenului. Fotosinteaza este posibila datorita utilizarii bioxidului de carbon, de a temperaturii corespunzatoare si a luminei suficiente.

Miscarile aerului in camp si spatii protejate (aerisiri) favorizeaza reimprospatarea lui continua si astfel ajung noi cantitati de bioxid de carbon in zona foliara. Aerisirea solului cu porozitate buna face ca bioxidul de carbon format acolo sa fie inlocuit cu noi cantitati de oxygen, realizandu-se astfel o circulatie buna si benefica a celor doua gaze atat de importante in procesele metabolice ale plantelor. ( dupa Stefan Wagner, 2002 ).

Importanta maselor de aer este foarte importanta deoarece aerisirea slaba determina suferinta plantelor, iar atacul bolilor si daunatorilor nu poate fi impiedicat.

Poluarea aerului cu diferite prafuri astupa stomatele, pot schimba insusirile fizice si chimice ale solului.

Un poluant frecvent este bioxidul de sulf care exista in jurul centralelor energetice si poate contribui la formarea ploilor acide care pagubesc plantele prin ingreunarea fotosintezei (blocheaza fierul din cloroplaste).S-a stabilit experimental ca o cantitate mai mare de 0,50 mg/mc din acest gaz este déjà toxic pentru plante. (dupa Wagner St., 2002).

Pentru infiintarea unei plantatii de trandafir, eventualele surse de poluare trebuie urmarite si luate in vedere, mai ales in cazul plantatiilor de tip commercial. Plantarea trebuie efectuata in locuri ferite de vanturi puternice deoarece acestea pot cauza ruperea lastarilor tineri, defromarea tufelor, deformarea florilor etc.

Lumina

Trandafirii sunt pretentiosi fata de lumina, avand nevoie de lumina directa timp de 4-6 ore. Trandafirii plantati in locuri unde predomina umbra, nu pot consuma bioxid de carbon, ceea ce duce la nereusita plantei de a se dezvolta in mod normal.

Expozitiile optime pentru plantarea trandafirlor sunt terenurile cu expozitie sud-vestica urmata de cea sudica si cea sud-estica.

Temperatura

Prezinta un rol foarte important in desfasurarea ciclului annual de crestere si in dezvoltarea plantelor.