Importanta Culturii Prunului

C U P R I N S

Capitolul I

Noțiuni introductive

1.1. Importanța culturii prunului

1.2. Scurt istoric al culturii prunului

1.3. Situația culturii prunului pe glob și în România

1.4. Obiective și realizări în domeniul ameliorării și al

tehnologiei de cultură

1.4.1. Obiective în ameliorarea prunului

1.4.2. Rezultate obținute în principalele țări interesate de ameliorarea

genetică a prunului european

Capitolul II

Stadiul actual al cercetărilor privind cultura prunului

2.1. Specii, soiuri

2.1.1. Specii

2.1.2. Sortimentul de soiuri.

2.2. Portaltoi

2.3. Comportarea ecologica a prunului

2.3.1. Cerințele față de lumină

2.3.2. Cerințele fata de temperatura

2.3.3. Cerințele față de apă

2.3.4. Cerințele fata de sol

Capitolul III

Particularitățile de creștere și fructificare ale prunului

3.1. Durata de viață a prunului

3.2. Sistemul radicular

3.3. Sistemul aerian

3.4. Specificul fructificării

3.5. Fertilitatea prunului

3.6. Creșterea fructelor

3.7. Potențialul productiv

3.8. Perioadele de vârstă

3.9. Periodicitatea de rodire

Capitolul IV

Condițiile în care s-a desfășurat experiența

4.1. Amplasarea geografică.

4.2. Geomorfologia.

4.3. Relieful

4.4. Factorii climatici

4.4.1. Temperatura aerului

4.4.2. Durata de strălucire a soarelui

4.4.3. Condiții specifice în pepinieră

4.4.4. Precipitațiile

4.4.5. Umiditatea relativă a aerului

4.4.6. Brumele și înghețurile

4.4.7. Regimul eolian

4.5. Factorii pedologici

4.5.1. Solul

4.5.2. Soluri existente în perimetrul pepinierei S.C.D.P. Bihor

4.5.3. Solul pe care s-au desfășurat cercetările

4.6. Vegetația spontană

Capitolul V

Scopul cercetării și obiectivele propuse

Capitolul VI

Materialul cercetat și metoda de lucru

6.1. Soiurile și biotipurile cercetate

6.2. Așezarea experienței și metoda de lucru

6.3. Agrofitotehnica plantației experimentale

Capitolul VII

Rezultate obținute

7.1. Desfășurarea principalelor fenofaze de rodire

7.2. Producția de fructe și calculul statistic

7.3. Principalele caracteristici ale fructelor

7.4. Însușirile biometrice ale fructelor

7.5. Însușirile fizico-mecanice ale fructelor

7.6. Compoziția chimică a fructelor

Capitolul VIII

Eficiența economică

8.1. Cheltuieli de producție

8.2. Veniturile obținute prin valorificarea producției

8.3. Indicatori de eficiență economică

Capitolul IX

Concluzii și recomandări

Bibliografie

CAPITOLUL I

NOȚIUNI INTRODUCTIVE

1.1. Importanța culturii prunului

Prunul este o specie deosebit de importantă ocupând locul 10 pe glob ca volum al producției după banane, mere, portocale, mango, struguri, pere, ananas, piersici și mandarine.

În țările balcanice însă, prunele se situează pe locul I ca număr de pomi și uneori ca producție de fructe: România, Iugoslavia, Bulgaria. Această răspândire se datorează în mod conjugal valorii biologice a pomului și mai ales a valorii alimentare a fructelor.

Fiind o specie rustică, prunul se adaptează la o gamă largă de soluri, nu este deosebit de pretențios la climă, productiv, în mare parte lipsit de alternanța de rodire. Prunul se înmulțește ușor prin altoire prin drajoni, fiind un bun portaltoi pentru prun, cais, piersic, migdal.

Soiurile locale care drajonează, fixează bine solul, valorificând foarte bine solurile de deal relativ subțiri, cu textura variabilă de la cea ușoară la cele grele, chiar cu 65-70% argilă, întrecând în acest sens toate celelalte specii.

Unele specii ale prunului ca: Prunus pisardi, Prunus cerasifera, Prunus pendula, Prunus tomentosa au importanță decorativă utilizându-se în parcuri, grădini, pe marginea șoselelor.

Toate soiurile au valoare meliferă, având suficient nectar pentru a hrăni roiurile de albine. Soiurile de prun au o eșalonare de coacere de la 10 – 15 iulie până la 1-15 octombrie (funcție de zonă), acoperind aproape 90 de zile cu fructe din livadă, atât consumul proaspăt cât și industria prelucrătoare de fructe. Lemnul de prun rezultat din tăieri sau mai ales din defrișare se utilizează la fabricarea creioanelor, la prepararea mangalului sau ca și combustibil cu o putere calorică destul de ridicată.

Fructele au valoare nutritivă ridicată, fiind utilizate ca atare la prepararea compoturilor, gemurilor, marmeladelor și magiunului, vestita țuica de prună, a oțetului, se poate consuma ca și fruct deshidratat, etc.

Din cercetările întreprinse se constată o compoziție chimică foarte bogată a prunelor, superioară altor fructe sâmburoase (tabelul 1.1.).

Tabelul 1.1.

Compoziția chimica a prunelor comparativ cu alte fructe

Din datele de mai sus se constata compoziția chimica complexă și valoroasă a prunelor; fructele consumate proaspete sau prelucrate, au un rol laxativ, depurativ, antiinflamator.

Țuica de pruna reprezintă o băutura alcoolica mai puțin toxica decit spirtul, romul sau alte produse rafinate ce provin din amidon.

Toate avantajate enumerate mai sus pledează pentru extinderea culturii prunului, în plus tehnologia este relativ simpla și profitabila.

1.2. Scurt istoric al culturii prunului

Istoria mai veridică a culturii prunului în Europa datează din secolul VI I.H., însă datele ei se referă în special la cultura Goldanului. La sfârșitul sec. IV I.H. Teofrast pomenește de cultura porumbarului și a prunului obișnuit fără a da descrierea lor, astfel încât nu se poate preciza dacă sub numele de „prun obișnuit” se înțelege Goldanul sau prunul comun.

Faptul că scriitorii romani din secolul III – I I.H. (Cato 234-154 și Varro 116-27) s-au preocupat cu descrierea soiurilor de măr, păr, prun, nuc (de remarcat că nu se prezintă nici un soi de prun) constituie un temei că în respectiva perioadă nu existau soiuri speciale (Teofrast nu explică decât despre Goldan).

Despre prunul comun amintește cu certitudine pentru prima oară Pliniu în sec. I d.H.; se presupune că acesta a fost adus din sudul-vestul Europei din Caucaz, unde a avut loc încrucișarea naturală a porumbarului cu corcodușul.

În perioada împăraților romani Probus (ROMA 276-282) și Dioclețian (Bizanț 274-305) s-au realizat întinse plantații de prun pe dealurile din preajma râurilor Drava și Sava din BOSNIA – s-a concretizat drept cel mai însemnat centru de cultură al prunului.

Secolele următoare, cultura prunului s-a extins în special în Peninsula Balcanica unde condițiile pedo-climatice au fost favorizante.

Intensificarea culturii prunului în Europa a avut loc târziu în secolul XVII-lea și se presupune ca în aceeași perioadă dezvoltarea acestuia a cunoscut o înflorire și în România.

1.3. Situația culturii prunului pe glob și în România

Prunul se cultiva pe toate continentele ,intr-un număr mare de tari ,insa ponderea având-o Europa și Asia – tabelul 1.2. după Drăgănescu.

Tabelul 1.2.

Producția de prune la nivel mondial – 2008

Producția de prune la nivel mondial

Continente – Africa /America N / America S / Asia / Europa / Oceania

Din datele tabelului 1.2. se constată că producția mondială este de 7.261 mii tone, din care peste 70% se realizează în Europa și Asia cu aproape 2,7 mii tone fiecare, urmate de America de Nord cu 831 mii tone.

Analizând țările mari producătoare, se constată următoarea ierarhie: China – 1.870 mii tone; SUA 765 mii tone; România 750 mii tone; Iugoslavia 495 mii tone; etc. România se situează pe locul trei în lume ca producție de prune.

În țara noastră prunul se cultivă aproape integral – de la câmpie până la 600-700 m altitudine, chiar și la 900 m.

Datele statistice din 1905 atestă dominația covârșitoare a prunului care deținea 87,9% din totalul pomilor de 49 milioane. În 1924 din 80,7 milioane pomi, 63,3 milioane au fost pruni (80%).

Cea mai completă statistică o avem din 1927, când se menționează că din 340 967 ha cu pomi, 209 321 ha au fost cu pruni (aproximativ 48 milioane ).

Producția de prune în acești ani a fost de 468 000 tone în 1925, 554 000 tone în 1927, 289 000 tone în 1930.

După cel de-al doilea război mondial, numărul de pruni a scăzut drastic ca urmare a gerurilor din 1942 – 1943, a secetelor din anii 1946 – 1947 și a războiului care a transformat livezile în teatru de război.

Astfel în 1945 suprafața cu pruni a fost de abia 107 755 Ha, iar producțiile ajunseseră la 244 000 tone în 1946 și 130 800 tone în 1951.

Datele statistice din 1979 au scos în evidenta ca din 150 milioane de pomi – 72 milioane sunt pruni, adică 48%.

Din totalul prunilor 40 milioane au fost din soiul Vânăt românesc, 2,8 milioane Tuleu Gras, 2,7 milioane D'Argen, 2 milioane Grase Românești, 1,6 milioane Anna Späth, 1,5 milioane Vânăt de Italia, 6,7 milioane alte soiuri. Din cele 72 milioane pruni, 40 milioane sunt răzleți, acestora neputându-se aplica lucrări tehnologice.

După 1990, cultura prunului a suferit numeroase modificări atât în ceea ce privește extinderea sectorului privat, dar și declinul în plantațiile fostelor asociații economice de stat și cooperatiste. Aprecierea cât mai corectă a situației actuale este greu de formulat.

În urma analizei datelor statistice, producția de prune a fost de 765.000 tone în 1989, 419.000 în 1991, 347.000 în 1992 și 704.000 în 1993.

Tabelul 1.3.

Producția medie de prune în România

Tabelul 1.4.

Producția medie de prune în județul Bihor

În zona de sud-vest a țării, cultura prunului este foarte bine reprezentată în județele Bihor, Timiș, Arad și Hunedoara.

Întrucât o mare parte din plantațiile de prun ale județului Bihor s-au aflat în fostele asociații economice, prin degradarea parțiala, în unele cazuri totală, suprafețele pomicole s-au restrâns și drept consecință producțiile s-au diminuat semnificativ.

1.4. Obiective și realizări în domeniul ameliorării și al tehnologiei de cultură

1.4.1. Obiective în ameliorarea prunului

În ultimii ani, majoritatea țărilor mari cultivatoare de prun a dat o atenție deosebită ameliorării acestei specii, activitate concretizată prin răspândirea în cultură a numeroase soiuri cu caracteristici mult superioare vechilor soiuri.

Odată cu sporirea paletei varietale, prunul a înregistrat în ultimul deceniu creșteri importante de producție.

Tendințele mondiale privind ameliorarea soiurilor sunt comune și își propun obținerea de soiuri valoroase care să răspundă exigentelor pedoclimatice și agronomice locale pe o de parte, și a celor comerciale – de consum – pe de altă parte, cu rezultate economice bune și constante în timp.

Astfel solicitările sunt pentru fructe mari (40g), cu formă regulată și aspect atrăgător (multă pruină), cu pulpa fermă și rezistentă la manipulări, transporturi, cu gust bun, aromat, sâmbure neaderent, conservabil frigorific, cu rezistență bună la bolile care afectează fructul.

Succesul unui nou soi, va depinde și de epoca de maturizare a fructelor, de tipul de piață pe care fructele vor fi dirijate (interne/externă), de destinația produsului (consum în stare proaspătă/deshidratate/prelucrare industrială/etc.).

De asemenea pentru ameliorarea caracteristicilor calitative ale fructului și productivitatea pomului la tipurile de prun pretabile pentru industrializare, s-a operat cu soiurile din grupa Agen, Imperial, Tuleu Gras, Sugar, Grase Românești, Posegaca (Vânăt Românesc), Valor, Stanley, Varity, California Blue în Europa centrală și în estul continentului.

Pe lângă aceste obiective, deosebit de importante sunt și rezistența sau toleranța la PPV, rezistența la ger, secetă, cu un grad înalt de autocompatibilitate și fertilitate, juvenilitate, vigoare mare, rusticitate, soiuri cu putere rizogenă mare, adaptabilitate mare la diferitele tipuri de teren, anomalii hidrice cu fructe bogate în zahăr, acid, tanin, vitamine și substanțe minerale.

1.4.2. Rezultate obținute în principalele țări interesate de ameliorarea genetică a prunului european

Țara care a contribuit cel mai mult la crearea soiurilor de prun european este SUA (California cu 15 soiuri, Oregon 11, New – York 8, Washinton 10, Missouri cu 4 și altele cu câte un soi). Majoritatea soiiații economice, prin degradarea parțiala, în unele cazuri totală, suprafețele pomicole s-au restrâns și drept consecință producțiile s-au diminuat semnificativ.

1.4. Obiective și realizări în domeniul ameliorării și al tehnologiei de cultură

1.4.1. Obiective în ameliorarea prunului

În ultimii ani, majoritatea țărilor mari cultivatoare de prun a dat o atenție deosebită ameliorării acestei specii, activitate concretizată prin răspândirea în cultură a numeroase soiuri cu caracteristici mult superioare vechilor soiuri.

Odată cu sporirea paletei varietale, prunul a înregistrat în ultimul deceniu creșteri importante de producție.

Tendințele mondiale privind ameliorarea soiurilor sunt comune și își propun obținerea de soiuri valoroase care să răspundă exigentelor pedoclimatice și agronomice locale pe o de parte, și a celor comerciale – de consum – pe de altă parte, cu rezultate economice bune și constante în timp.

Astfel solicitările sunt pentru fructe mari (40g), cu formă regulată și aspect atrăgător (multă pruină), cu pulpa fermă și rezistentă la manipulări, transporturi, cu gust bun, aromat, sâmbure neaderent, conservabil frigorific, cu rezistență bună la bolile care afectează fructul.

Succesul unui nou soi, va depinde și de epoca de maturizare a fructelor, de tipul de piață pe care fructele vor fi dirijate (interne/externă), de destinația produsului (consum în stare proaspătă/deshidratate/prelucrare industrială/etc.).

De asemenea pentru ameliorarea caracteristicilor calitative ale fructului și productivitatea pomului la tipurile de prun pretabile pentru industrializare, s-a operat cu soiurile din grupa Agen, Imperial, Tuleu Gras, Sugar, Grase Românești, Posegaca (Vânăt Românesc), Valor, Stanley, Varity, California Blue în Europa centrală și în estul continentului.

Pe lângă aceste obiective, deosebit de importante sunt și rezistența sau toleranța la PPV, rezistența la ger, secetă, cu un grad înalt de autocompatibilitate și fertilitate, juvenilitate, vigoare mare, rusticitate, soiuri cu putere rizogenă mare, adaptabilitate mare la diferitele tipuri de teren, anomalii hidrice cu fructe bogate în zahăr, acid, tanin, vitamine și substanțe minerale.

1.4.2. Rezultate obținute în principalele țări interesate de ameliorarea genetică a prunului european

Țara care a contribuit cel mai mult la crearea soiurilor de prun european este SUA (California cu 15 soiuri, Oregon 11, New – York 8, Washinton 10, Missouri cu 4 și altele cu câte un soi). Majoritatea soiurilor au fost obținute prin hibridări dirijate inter și intraspecifice.

În Canada s-au lansat în ultimii 10 – 12 ani soiurile: Vec Blue, Voyager și Vanier, care se alătură celor create anterior Valor, Variety, Visisin. Majoritatea soiurilor concepute în Canada au dat rezultate bune în poligoanele de cercetare de la noi din țară, multe dintre ele au fost folosite în programele de ameliorare românești.

În Germania s-au folosit soiuri valoroase prin selecția clonală și prin hibridări artificiale controlate. Caracteristica principală a lor o constituie rezistența sau toleranta la Plum-pox-virus și la ger.

În Europa,cea mai mare contribuție la crearea soiurilor de prun a adus-o ANGLIA, mai ales în perioada interbelica. Programul de ameliorare are în vedere inflorirea tirzie, rezistenta la ger, germinarea polenului la temperaturi scăzute.

În Italia se lucrează la obținerea soiurilor de masă, dar și pentru deshidratare cu rezistența la PPV.

În România în prima etapă s-au obținut soiurile Tuleu Timpuriu, Superb și Gras ameliorat și s-a avut ca obiectiv ameliorarea unor însușiri și caractere a soiurilor autohtone valoroase Tuleu Gras și Grase românești.

A doua etapă a avut drept obiectiv prioritar obținerea de soiuri cu maturarea timpurie a fructelor, de calitate, formându-se prin soiurile Diana, Ialomița, Minerva, Centenar, Albatros, Pescăruș, Dâmbovița și Sarmatian.

În cea de-a treia etapă s-au avut drept obiective mai largi în ceea ce privește extinderea conveerului varietal, cu soiurile valoroase pentru întreaga perioadă cât și pentru multiple direcții de valorificare. Astfel s-au omologat soiurile: Piteștean, Carpatin, Record, Silvia, Tita, Alina, Renold de Caransebeș, Flora, Bărăgan 17.

În prezent se lucrează intens pentru toleranța la PPV și îmbunătățirea calității fructelor în funcție de destinația de valorificare. Metodele de ameliorare folosite au fost hibridările controlate, selecția clonală, polenizarea liberă, autopolenizarea, mutageneza.

Analizând aceste rezultate se constată că:

– sunt preocupări în mai multe țări pentru sporirea paletei varietale de pruni;

– în unele țări realizările sunt legate de obiective specifice condițiilor climatice de aici;

– se folosesc în continuare metode de ameliorare clasice (selecția clonală, hibridări intră și interspecifice, polenizarea naturală, autopolenizarea și mutageneza);

– în multe țări se lucrează pentru ameliorarea rezistenței la PPV, însă rezultatele sunt modeste:

– s-au creat mai multe soiuri valoroase pentru consum și mai puține pentru industrializare;

– cercetările privind analiza hibridologică, cele de genetică fundamentală și inginerie genetică sunt încă în faza de început chiar și în unele țări foarte dezvoltate din punct de vedere economic;

– cercetările din România privind ameliorarea prunului nu sunt cu nimic mai prejos decât în alte țări, soiurile realizate corespunzând obiectivelor propuse.

CAPITOLUL II

STADIUL ACTUAL AL CERCETĂRILOR

PRIVIND CULTURA PRUNULUI

2.1. Specii, soiuri

2.1.1. Specii

Speciile de prun cu toate soiurile cultivate fac parte din familia Rosaceae, subfamilia Prunoideae, genul Prunus L. Dintre cele peste 35 specii cunoscute ale genului Prunus, pentru pomicultura prezintă interes doar 14-15 care pot fi grupate astfel:

– specii euro – asiatice: P. Insititia Jusl, P. Cerasifera Rhrh, P. Domestica L și P. Spinosa

– specii est – asiatice: P. Salicina Lindl, P. Triflora Roxb, P. Ussuriensis Rov et Rost, P. Simonii Carr

– specii nord – americane: P. Americana Baylei, P. Nigra Ait, P. Hortulana Baylei.

Arealul de cultură, principalele însușiri biologice, exigentele ecologice și exemple de soiuri care provin din aceste specii sunt prezentate în tabelul 2.1.

Tabelul 2.1.

Specii de prun din care au fost obținute soiurile actuale și

care prezintă interes pentru ameliorare

2.1.2. Sortimentul de soiuri.

În trecut, sortimentul de soiuri cultivat în țara noastră a fost reprezentat în exclusivitate de soiuri autohtone. Unele dintre ele având însușiri valoroase, se mai cultivă și astăzi pe întinse suprafețe: Tuleu Gras, Vinete românești, Grase Românești, Roșior văratec, etc.

La nivel mondial există peste 3.000 de soiuri fără a ține cont de soiurile locale, limitate ca răspândire și importanță economică.

Datorită existenței unui număr mare de soiuri valoroase cu perioade diferite de maturizare, perioade de consum în stare proaspătă și de prelucrare este de cca. 90 de zile.

În funcție de momentul maturării, soiurile corespunzătoare sortimentului țării noastre se împart în trei categorii:

– cu maturarea fructelor în luna iulie 25.06 – 01.08

– cu sezon mediu (luna august)

– cu maturarea fructelor semitârzie și târzie în luna septembrie

Principalele însușiri ale soiurilor din fiecare grupa, pe care cercetarea le recomanda la înmulțire,sunt prezentate în tabele 2.2., 2.3., 2.4.

Tabelul 2.2.

Principalele însușiri ale soiurilor de prun cu

maturarea timpurie a fructelor (25 iunie – 01 august)

Tabelul 2.3.

Principalele însușiri ale soiurilor de prun de sezon mediu

privind maturarea fructelor ( septembrie)

Tabelul 2.4.

Principalele însușiri ale soiurilor de prun cu

maturarea târzie a fructelor octombrie

În funcție de modul de valorificare în cadrul fiecărei grupe, soiurile se pot clasifica după destinație în:

– soiuri de consum în stare proaspătă

– pentru deshidratare

– pentru dulceață, gem, magiun

– pentru compoturi, siropuri, nectar

– pentru distilare

Progrese mari pe linia modernizării sortimentelor de prun din România s-au obținut la categoriile de soiuri timpurii (tabelul 2.2.) nu doar sub aspect numeric (11 soiuri noi), ci și calitativ – fructe mai voluminoase (38,2-70g), sâmbure mic, detașabil de pulpa (2,4 – 4,8 % din greutatea totala a fructului), conținut în substanța uscata superioara vechilor soiuri (12,6-20%), calități gustative superioare.

În grupa soiurilor de sezon mediu (tabelul 2.3.) este foarte greu de depășit soiul Tuleu Gras, în special din punct de vedere calitativ. Dar și aici sortimentul a fost completat cu noi soiuri, cel puțin de aceeași calitate, dar cu perioade diferite de maturare, cu producții mai mari (Flora, Bărăgan 17, Pescăruș, Stanley).

Mai puțin vizibile sunt progresele la grupa soiurilor târzii (tab.2.4.), dar există soiuri noi de foarte bună calitate (Gras Ameliorat, Vision, Record).

De reținut că noile soiuri se extind tot mai mult în producție, de o atenție sporită se bucură soiurile Tita, Alina, Carpatin cu fructe de calitate superioară.

Răspândirea largă și rapidă a soiului Stanley se datorează producțiilor ridicate, pe care le asigură an de an, consecință a autofertilității accentuate.

2.2. Portaltoi

La prun se utilizează în prezent atât portaltoi generativi cât și vegetativi. Pe plan mondial, cei mai utilizați sunt: corcodușul, prunul franc, prunus marianna, zarzărul, piersicul franc, porumbarul.

Portaltoi generativi

Corcodușul este cel mai utilizat portaltoi deoarece materialul semincer se procură ușor, la prețuri scăzute, are procent ridicat de germinare și realizează producții mari de puieți.

Lăstarii se prind și cresc bine în câmpul I, asigurând procent ridicat de prindere la altoire la majoritatea soiurilor; creșterea rapidă și producția de pomi STAS este mare.

În livadă, pomii altoiți pe corcoduși suportă ușor condițiile climatice și edafice, imprimând pomilor vigoare mare, longevitate ridicată (30 – 40 ani), potențial productiv bun și fructe cu aspect calitativ ridicat.

Datorită vigorii mari pe care o imprimă pomilor, îi face necorespunzător plantațiilor intensive.

Prunul Franc

Pentru condițiile din România, până în prezent au fost utilizați următorii portaltoi: Oteșani, Renold verde, Voinești B., Gălbior, Scoldușe, Buburuz.

Prunul franc are o buna compatibilitate cu toate soiurile, imprimându-le acestora vigoare de creștere, atât în pepiniera cât și în livadă, mai redusă decât la altoirea pe corcoduș, fapt ce permite utilizarea lui și în plantațiile intensive.

Pomii altoiți pe franc intra mai rapid pe rod și la unele soiuri dau producții mai mari decât în cazul celor altoiți pe corcoduș.

Întrucât au o înrădăcinare superficială, lăstarii de franc sunt mai sensibili la ger și seceta, însă dau rezultate bune pe solurile subțiri, cu procent mai mare de argila și exces temporar de umiditate. Procentul de răsărire din pepiniera este mai mic fata de corcoduș, creșterea puieților fiind mai lenta, prinderea la altoire și producția de pomi STAS mai mică.

Ceilalți portaltoi franc: piersic, porumbar, zarzărul nu sunt extinși încă în producție.

Portaltoi vegetativi

Sunt mai puțin folosiți datorită înmulțirii mai greoaie și plasticității ecologice mai mici. Până în prezent s-au folosit ca portaltoi vegetativi, fără a se extinde în marea producție, unele soiuri din grupa „Mirabelle”, „Saint Julien” și unele genotipuri de corcoduș și prun comun (Oteșani 11).

2.3. Comportarea ecologica a prunului

2.3.1. Cerințele față de lumină

Acestea situează prunul în grupa speciilor cu cerințe mijlocii, ce sunt satisfăcute în majoritatea zonelor din țară. În zonele nordice și cu expoziție nordică, lumina și temperatura devin insuficiente pentru unele soiuri mai exigente la acești factori (Nectarina Roșie, Agen, Stanley, etc).

In aceste condiții, pomii devin mai sensibili la ger, produc mai puțin, fructele sunt mai mici, slab colorate, cu conținut redus în zaharuri și gust mediocru.

De asemenea lumina devine insuficientă și în plantațiile prea dese sau în coroanele unor soiuri cu capacitate mare de lăstărire, la care porțiunile umbrite se degarnisesc rapid.

2.3.2. Cerințele fata de temperatura

Față de temperatură prunul are cerințe mijlocii, zonele favorabile fiind plasate între izotermele 8,5 – 11°C în funcție de specia din care provin, soiurile se diferențiază mult între ele privind cerințele față de temperatura din perioada de vegetație și de repaus.

Din aceste motive, încercările de a cultiva în România soiuri valoroase provenite din specii asiatice și americane nu au dat rezultate.

În condițiile din România, optimul termic la unele soiuri este satisfăcător în zona submontană și a dealurilor înalte cu temperaturi medii anuale de 8 – 9,5°C (Grase Românești, Vinete Românești, Tuleu Gras), altele în zona de colină și câmpie cu temperaturi medii anuale de 10-11°C (Agen, Stanley, Record Althan, Anna Späth, Silvia).

În perioada înfloritului și legării, temperatura medie zilnică optimă este de 10 – 12°C, iar temperaturile extreme diurne între 1 – 25°C. Temperaturile sub sau peste aceste valori duc la căderea masivă a florilor sau a fructelor abia formate.

În timpul repausului profund (decembrie – ianuarie), prunul este destul de rezistent la ger, suportând temperaturi minime absolute de -31°C, care nu afectează mugurii floriferi. În stadiul de îmbobocire, limita rezistenței este de: -3,9…-4,9°C; în plină înflorire: -2,2…-3,2°C; în stadiul de fruct abia legat: -1,1…-2,1°C.

Temperaturile mari de 35 – 40°C vara, produc necroze pe frunze și fructe.

2.3.3. Cerințele față de apă

Datorită înrădăcinării superficiale și a transpirației intense, prunul are cerințe mari față de apă. Cerințele față de apă sunt satisfăcute în zonele în care cad 600 – 700 l/m2, din care cel puțin 200 – 250 l/m2 în lunile mai, iunie, iulie.

Cerințele față de apă sunt mai mari la pomii altoiți pe franc, mijlocii la cei altoiți pe corcoduș și minime la cei pe zarzăr sau piersic. În aceeași zonă și pe același portaltoi, soiurile târzii au cerințe mai mari față de soiurile timpurii.

Excesul de umiditate din sol cât și din atmosferă sunt dăunătoare pentru culturile de prun.

Ploile reci din perioada înfloritului împiedică polenizarea și fecundarea, adeseori se poate compromite recolta. Umiditatea relativă ridicată a aerului favorizează atacul de boli criptogamice produse de: Monilinia, Xanthomonas, Polystigma, etc.

2.3.4. Cerințele fata de sol

Prunul poate creste și rodi bine pe toate tipurile de sol, dacă ceilalți factori sunt în limite normale iar principalele însușiri fizice și chimice au valori cuprinse între următoarele limite: volumul de sol negleizat să fie mai mare de 0,3 m3/m2; conținutul maxim de argilă între 30% – 55% în zonele cu suficiente precipitații; pH cuprins între 5,4 – 8,3; conținutul de Ca activ mai mic de 10%.

Prunul este sensibil la scăderea conținutului de oxigen, are pretenții mari față de porozitatea de aerație (15-20%) și nu rezistă la excesul de umezeală.

S-ar putea spune că solul nu reprezintă o problemă pentru cultura prunului, cu atât mai mult cu cât portaltoii care se folosesc (corcodușul, prunii locali) au capacitate ridicată de adaptare față de diferite tipuri de sol.

CAPITOLUL III

PARTICULARITĂȚILE DE CREȘTERE ȘI

FRUCTIFICARE ALE PRUNULUI

3.1. Durata de viață a prunului

Prunul crește repede în primii ani de viață, intră rapid pe rod însă durata de viață este aproape de 2 ori mai mică decât a mărului și părului. în mod curent, multe plantații mai puțin îngrijite nu mai produc rentabil după vârsta de 25-35 de ani. Dar în condiții de agrotehnică superioară, prunul rodește regulat și rentabil, până la vârsta de 40 ani, iar unii pomi izolați pot trăi și până la 50-70 ani.

Începutul fructificării prunului depinde de soi și de portaltoi, știut fiind că prunul este o specie precoce și foarte productivă. Astfel, unele soiuri încep să fructifice în anul III (Centenar, Silvia, Tuleu gras, Minerva, Piteștean; Carpatin), altele în anul IV (Anna Späth, Agen, Renclod Althan, Stanley, Rivers timpuriu, Ialomița, Dâmbovița, Tuleu timpuriu, Pescăruș) sau chiar în anul V (Gras românesc, Gras ameliorat).

Prin utilizarea portaltoilor vegetativi și generativi de vigoare mijlocie și mică (P.V. Oteșani 11, P.F. Oteșani 8; P.F. Scolduș, Porumbar de Iași) se poate determina intrarea mai timpurie pe rod; în livezile intensive pomii încep să fructifice chiar din anul III iar producțiile economice se obțin începând cu anul V de la plantare (Gh. Drobotă și colab.).

3.2. Sistemul radicular

Sistemul radicular al prunului este puternic dezvoltat și reprezintă până la 30-45% din greutatea totală a pomilor. Ca și la celelalte specii de pomi, lungimea rădăcinilor depășește raza coroanei de 2-3 ori și chiar mai mult. Arhitectonica sistemului radicular este diferită în funcție de portaltoi, soi, tipul de sol și agrotehnica aplicată. însă, majoritatea rădăcinilor (80-90%) au direcția de creștere aproape orizontală și se găsesc răspândite în stratul superficial al solului (10-60 cm). Numai o mică parte din rădăcini (10%) cresc vertical și pătrund adânc în sol, asigurând apa necesară pomilor în special în perioadele secetoase ale verii.

În general sistemul radicular al prunului este destul de superficial, masa principală a rădăcinilor active fiind situată la adâncimea de 15-25 cm, mai ales la pomii obținuți din drajoni sau la cei altoiți pe franc și corcoduș, dar cultivați pe terenuri înierbate (M. Mitu). Dacă solul este întreținut ca ogor lucrat, rădăcinile pătrund mai adânc, la 40-60 cm (A. Șuta, C. Pâslaru, St. Coman). Rădăcinile active ale prunului sunt în general lungi și subțiri, spre deosebire de ale părului, care sunt scurte și groase, sau ale mărului, care sunt scurte și subțiri.

S-a constatat că desfundarea terenului la diferite adâncimi, cu ocazia pregătirii terenului în vederea înființării livezilor de prun, nu determină o dezvoltare mai profundă a sistemului radicular. La soiul Agen 707 altoit pe corcoduș, de exemplu, față de arătura la 22 cm, numărul maxim de rădăcini (45%), fiind situat la adâncimea de 40-60 cm (M. Iancu, I. Neamțu, Mariana Negoiță). Rădăcinile verticale ajung până la 1-1,2 m adâncime pe solurile bogate în substanțe nutritive și până la 2-3,5 m, pe solurile mai sărace (V. Popa, I. Isac).

Pe nisip, în stratul de 0-15 cm de la suprafață nu se întâlnesc decât foarte puține rădăcini, datorită încălzirii și uscării sale excesive. Rădăcinile active orizontale sunt situate la adâncimea de 10-15 cm, iar cele verticale pătrund până la 1,7 -2 m (M. Popescu). Pentru ca pomii cultivați pe nisipuri să se dezvolte normal, sistemul radicular trebuie să se dirijeze și să se mențină în profunzime. Acest lucru se poate realiza prin lucrări agrotehnice, și anume prin fertilizarea și mobilizarea în adâncime a solului, înainte de înființarea plantației (M. Popescu). Deoarece rădăcinile prunului sunt răspândite în special în stratul superficial al solului, arătura de toamnă trebuie să se execute la adâncimea de 18-20 cm, iar prașilele din timpul perioadei de vegetație, la 8-10 cm, pentru a nu distruge rădăcinile (I. Modoran).

Referitor la extinderea sistemului radicular pe orizontală, aceasta se realizează într-un ritm mai intens decât a coroanei, depășind proiecția coroanei de 1,2-1,8 ori la pomii proveniți din drajoni (M. Mitu) și de 2-3 ori la cei altoiți. Important de reținut este faptul că masa radiculară scade de la trunchi spre periferia coroanei, unde se formează 85-90% din rădăcinile active. Cunoașterea acestei caracteristici are o deosebită importanță practică, pentru stabilirea modului corect de administrare a îngrășămintelor organice și chimice.

Caracteristic unor soiuri autohtone ca: Gras românesc, Vânăt românesc, Tuleu gras, Roșior văratec, Goldane, dar și la porumbar, este formarea pe rădăcini, a unor muguri adventivi care dau naștere drajonilor, prin care pomii pot fi înmulțiți vegetativ, obținându-se astfel material săditor pe rădăcini proprii.

La corcoduș și în special în cazul combinațiilor soi-portaltoi mai puțin compatibile, se produce o lăstărire în zona coletului. Acești lăstari trebuie îndepărtați periodic deoarece creșterea lor în primii ani este prea viguroasă și determină debilitarea și chiar uscarea altoiului.

Ca și la alte specii pomicole (măr, gutui, păr, vișin, nuc, castan, alun, migdal), pe rădăcinile prunului de formează asociații simbiotice numite micorize. Acestea sunt avantajoase deoarece au un efect pozitiv asupra creșterii și rodirii pomilor datorită absorbției mai bune a apei și a sărurilor minerale din sol.

Creșterea rădăcinilor pe parcursul unui an se realizează diferit în funcție de anotimp și temperatură astfel:

– vara și iarna creșterea rădăcinilor este redusă sau stagnează datorită secetei sau temperaturilor scăzute;

– primăvara, când temperatura din sol este de 0,5 – 0,8°C, rădăcinile încep să crească și ating un maxim de creștere până în luna iulie;

– toamna, din luna septembrie urmează o nouă creștere intensă a rădăcinilor, atingând al doilea maxim, care durează până la căderea frunzelor.

Intensitatea maximă de creștere a rădăcinilor se realizează atunci când în sol temperatura atinge 16-18°C, iar umiditatea de 75-85%. Vindecarea rănilor (calusarea), începe la 6-8° C iar temperatura optimă este de 16-22°C. Cunoscând ritmul creșterii sistemului radicular, aflăm că momentul cel mai corespunzător pentru plantarea pomilor, efectuarea arăturilor cât și a lucrărilor de regenerare ale sistemului radicular este toamna, în perioada schimbării culorii frunzelor sau primăvara devreme, în fenofaza deschiderii mugurilor (I. Modoran).

3.3. Sistemul aerian

Creșterea tulpinii prunului se realizează până la înălțimea de 4-7 m, aceasta depinzând de soi, portaltoi, agrotehnica aplicată ș.a.

În primii ani de viață prunul crește mai repede decât mărul și părul, însă rămâne în urma caisului și cireșului, în pepinieră unele soiuri ating 2-2,5 și chiar 3 m înălțime în primul an de creștere a altoilor.

După vigoare, soiurile de prun se pot clasifica astfel:

• vigoare redusă: Vânăt de Italia, Stanley;

• vigoare mijlocie: Agen 707, Centenar, Anna Späth, Ialomița, Diana, Pescăruș, Superb, Silvia, Carpatin, Piteștean, Minerva;

• vigoare mare: Nectarina roșie, Renclod Althan, Rivers timpuriu, Vânăt românesc, Record, Tuleu dulce, Tuleu gras, Gras ameliorat, Albatros.

Influența portaltoiului se răsfrânge și asupra vigorii întregului pom, diminuând sau accentuând vigoarea naturală a soiului. De exemplu, prin altoirea soiului Tuleu gras pe 8 portaltoi de vigoare diferită, înălțimea pomilor în anul 9 de la plantare a variat între 3,4 – 5,2 m, iar suprafața secțiunii transversale a trunchiului a avut valori cuprinse între 168 cm2 în cazul altoirii pe roșior văratic și 89 cm2 la pomii altoiți pe Porumbar de Iași (A. Liacu, Gh. Drobotă Mari -Ann Drobotă).

La prun, trunchiul poate fi torsionat (Kirke, Bosniac), sau netorsionat (Vânăt românesc, Tuleu gras), cu scoarța netedă, fără ritidom (Vânăt de Italia, Vânăt românesc, Tuleu gras, Anna Späth) sau cu ritidom pronunțat, adânc brăzdat (Giant plum).

Coroana – poate varia de la o grupă de soiuri la alta, putându-se întâlni următoarele forme de coroane:

– piramidală: Tuleu gras, Tuleu dulce, Tuleu timpuriu, Vânăt românesc, Silvia, Minerva;

– invers piramidală: Anna Späth, Renclod Althan, Albatros, Dâmbovița;

– foarte îngustă: Prunus Simonis;

– globuloasă sau sferică: Agen, Rivers timpuriu, Piteștean, Diana, Centenar, Pescăruș, Carpatin;

– fusiformă: Record;

– răsfirată: Renclod verde, Victoria.

Diametrul coroanei în perioada de rodire, maximă atinge 4-7 m, iar diametrul trunchiului variază între 20 și 30 cm, putând ajunge la corcoduș la 40 cm.

Capacitatea de ramificare, variază mult în funcție de specia din care provine. Ramifică mult soiurile provenite din goldan, apoi corcodușul și porumbarul și de asemenea soiul Renclod verde. Ramificare mai slabă o au soiurile: Anna Späth, Renclod Althan, Agen , Vânăt de Italia, Nectarina roșie.

Unghiurile de ramificare ale prunului pot fi foarte mici (până la 45°), la soiurile cu coroană piramidală și de 50-75°la cele cu coroană globuloasă. în cazul pomilor conduși prin tăieri sub formă aplatizată pe direcția rândului, cele mai mici unghiuri le formează soiurile Tuleu gras, Dâmbovița și Tuleu timpuriu (31-37°) iar cele mai mari Stanley, Renclod Althan, Agen și Minerva (45-53° – după Cociu V. și R. Roman).

Unghiul mic de ramificare, în special la soiurile cu lemn fragil și încărcătură mare de rod (ex. Tuleu gras), constituie un dezavantaj, deoarece există pericolul frângerii și dezbinării ramurilor. însă, prin aplicarea unor tăieri corecte în perioada de formare a coroanelor, în special prin transferul prelungirii șarpantelor pe ramurile subterminale, orientate spre exterior, se poate mări unghiul de ramificare, obținându-se coroane mai largi și mai rezistente la dezbinare.

În perioada de tinerețe și mai ales la unele soiuri (Stanley, Vânăt românesc, Tuleu gras, Agen), pomii au capacitate mare de a emite lăstari anticipați, particularitate care ajută la formarea rapidă a coroanei și grăbirea intrării pomilor pe rod (Gr. Mihăescu).

Lăstarii prunului pot fi glabri (Vânăt românesc) sau fin pubescenți (Agen, Anna Späth),. cu internodii scurte (Renclod verde, Montfort) sau lungi (Vânăt de Italia, Kirke). Pe partea umbrită culoarea lăstarilor este verde sau verde-gălbuie, iar pe partea însorită brună-cenușie, cafenie sau violacee, în funcție de soi.

Frunzele au un rol esențial în determinarea soiurilor atât în pepinieră cât și în livadă. Ele diferă de la lin soi la altul prin mărime, formă și culoare.

3.4. Specificul fructificării

Prunul rodește pe ramuri buchet, ramuri mijlocii și ramuri lungi cu vârsta de 1 an, ramuri care pot fi monoaxiale (neramificate) sau ramificate. Mugurii pot fi așezați solitar sau grupați. într-un grup se găsesc 2-3 muguri din care unul vegetativ iar ceilalți floriferi.

Dintr-un mugur vegetativ se poate forma o rozetă de frunze sau un lăstar iar dintr-un mugur florifer, la prun apar una sau două mai rar trei flori.

În vederea cunoașterii biologiei precum și pentru înțelegerea procesului de fructificare și al formării coroanelor, vor fi descrise în continuare ramurile de rod specifice prunului.

Fig. 3.1. Ramurile de rod la prun și cais

1 – spin; 2 – pinten; 3 – buchet ramificat;

4 – smicea; 5 – ramură mijlocie ramificată;

6 – ramură lungă ramificată; 7 – ramuri anticipate

1. Pinten – este o ramură scurtă de 0,5 până la 4-5 cm, având în vârf un mugure vegetativ bine dezvoltat și 2-5 muguri axilari nedezvoltați la subsuoara frunzelor. Este întâlnită mai ales la pomii tineri înainte de intrarea pe rod, dar poate fi prezentă și la pomii intrați pe rod.

Fig. 3.2. Evoluția pintenului

2. Ramura buchet sau buchet ramificat – are o lungime cuprinsă între 0,5 până la 4-5 cm ca și pintenul, dar spre deosebire de acesta prezintă câțiva muguri floriferi așezați lateral și foarte aproape unul de altul, iar la vârf, un mugure vegetativ. Din mugurii floriferi se formează flori și apoi fructe, iar din cel vegetativ, ia naștere o nouă ramură în prelungire, aceasta putând fi ramură buchet sau pinten.

Ramura buchet de la prun are o durată de viață de 3-6 ani, după care se usucă, determinând degarnisirea prematură a ramurii de schelet pe care se găsește.

Pe unele ramuri buchet în afara mugurelui terminal se mai pot forma și lateral 1 sau 2 muguri tot vegetativi. în acest caz, în anul următor va rezulta o ramură ramificată (buchet ramificat), specifică prunului.

Fig. 3.3. Evoluția buchetului ramificat

3. Ramura mijlocie – se deosebește de ramura buchet atât prin lungimea ei, 5-15 cm cât și prin așezarea mai depărtată a mugurilor. în vârf se formează un mugure vegetativ, iar lateral muguri vegetativi și muguri floriferi solitari sau în grupe de muguri. într-un grup de muguri un singur mugure este vegetativ restul 1-3 sunt floriferi. Având muguri vegetativi laterali, anul următor ramura mijlocie ca și ramura buchet devine ramificată. Durata de viață este tot scurtă (3-6 ani mai rar 7-8 ani).

Fig. 3.4. Ramuri roditoare mijlocii și lungi

a) Nectarina roșie; b) Agen; c) Anna Späth

Fig. 3.5. Evoluția ramurii mijlocii și a smicelei

4. Ramura lungă – se află în prelungirea ramurilor de schelet, mai ales în perioada de formare a scheletului și, ca organizare morfologică, prezintă spre baza ei muguri floriferi situați solitar sau în grupe, iar pe cea mai mare parte din suprafața ei se formează numai muguri vegetativi. Are o lungime de la 15 cm până la 50-60 cm sau chiar mai mult.

Fig. 3.6. Evoluția ramurii lungi

5. Ramura spin – se întâlnește numai la unele soiuri, în special cele din familia Tuleului (Tuleu gras, Tuleu dulce ș.a,), sila corcoduș.

1 2

Fig. 3.7. Evoluția spinului

La prun, buchetele reprezintă 59% din totalul formațiunilor de rod, după care urmează ramurile mijlocii (33%), și ramurile lungi (8%).

În funcție de predominanța ramurilor de rod, soiurile de prun se clasifică, astfel:

soiuri care rodesc pe buchete de mai (multianuale): Stanley, Carpatin, Centenar, Minerva, Silvia (considerate spur), Rivers timpuriu, Record, Pescăruș;

soiuri care fructifică predominant pe ramuri mijlocii: Tuleu gras, Tuleu timpuriu, Renclod Althan, Pescăruș, Albatros, Piteștean, Ialomița, Carpatin, Diana.

Cunoașterea specificului de fructificare are o importanță deosebită în aplicarea tăierilor diferențiate pe grupe de soiuri.

3.5. Fertilitatea prunului

Spre deosebire de piersic și cais unde majoritatea soiurilor sunt autofertile, la prun soiurile se diferențiază astfel:

autofertile : Stanley, Anna Späth, Vânăt românesc, Gras românesc, Gras ameliorat, Rivers timpuriu, la care fecundarea se face cu polen din aceeași floare, sau de la alte flori, de la același pom sau de la alți pomi din același soi;

parțial autofertile: Agen, Vânăt de Italia, Gras românesc;

auto sterile: Renclod Althan, Nectarina roșie, Pescăruș, Silvia, Minerva, Piteștean, Carpatin, care necesită fecundare încrucișată, cu polen de la alte soiuri bune polenizatoare, interfertile;

androsterile: Tuleu gras și descendenții săi, Tuleu dulce, Tuleu timpuriu, Centenar, Superb, Albatros, Piteștean, Dâmbovița, la care staminele sunt atrofiate, lipsite de polen și necesită polenizatori interfertili (Bordeianu T., Cociu V.).

Studiul androsterilității la soiul Tuleu gras, foarte răspândit la noi în țară, a arătat că acest caracter este transmis în descendență, atât în cazul hibrizilor interspecifici cât și intraspecifici.

Majoritatea soiurilor de prun sunt interfertile, fiind foarte receptive la polen străin, chiar și cele autofertile leagă mai bine, și au căderea fiziologică a fructelor mai redusă, în cazul polenizării cu polen de la alte soiuri (Cociu V.). Obținerea unor producții mari de fructe se poate realiza prin plantarea în aceeași parcelă a 2-3 soiuri intercompatibile, bune polenizatoare (Tabelul 3.2). Se consideră că un soi este foarte bun polenizator dacă are capacitatea de germinare a polenului de peste 60%, bun polenizator la 30-60% și slab polenizator sub 30% (Tabelul 3.1).

Tabelul 3.1.

Fertilitatea și capacitatea de germinare a polenului ,

la unele soiuri de prun

Factorii climatici din timpul înfloritului precum și starea de nutriție a pomului, influențează foarte mult procentul de legare al florilor. Din totalul florilor de prun numai 10-47% dintre ele pot lega. Dacă leagă un procent de 20% din flori se poate obține o producție bună. După scuturarea petalelor, florile rămase nefecundate, își îngălbenesc pedunculul, se desprind de pe ramuri și cad.

Tabelul 3.2.

Polenizatorii soiurilor de prun

Înfloritul

În condiții climatice normale, în țara noastră prunul înflorește în luna aprilie. Grup a soiurilor chino-japoneze (cele cu fructul mare, sferic și pulpa moale, foarte suculentă), își deschid florile înaintea celor europene (fructe alungite, de culoare vânătă, cu pulpa consistentă).

Declanșarea înfloritului are loc când se acumulează o anumită sumă a gradelor de temperaturi active, fiind caracteristic fiecărui soi sau grupe de soiuri. Observații arată că soiurile provenite din Prunus cerasifera și Prunus înflora au înflorire foarte timpurie, fiind urmate de cele foarte rustice, autohtone, provenite din Prunus insitiția (Ghena N. Braniște N.).

Înflorirea se realizează pe baza substanțelor de rezervă acumulate în anul precedent și la majoritatea soiurilor are loc concomitent cu apariția frunzelor. Durata perioadei de înflorire depinde de soi și de temperatura din timpul înfloritului și variază între 6 și 14 zile.

După epoca de înflorire, soiurile de prun se clasifică astfel (Cociu V.):

– cu înflorire timpurie: Gras românesc, Nectarina roșie;

– cu înflorire mijlocie: Rivers timpuriu, Stanley, Silvia, Centenar, Record, Gras ameliorat;

– cu înflorire semitârzie: Diana, Dâmbovița, Minerva, Pescăruș, Ialomița, Albatros, Tuleu gras, Tuleu timpuriu;

– cu înflorire târzie: Renclod Althan, Anna Späth, Agen 707, Vânăt de Italia și Vânăt românesc. Florile au petalele de culoare albă (Stanley, Tuleu gras, Gras românesc), alb-verzui (Anna Späth, Vânăt românesc) sau alb-crem (Agen, Renclod Althan); sunt hermafrodite având 20-30 stamine și un ovar unilocular inferior, așezat sub nivelul învelișului floral.

Polenizarea prunului este entomofilă, realizată mai ales de albine și bondari. Se recomandă amplasarea a 4 stupi/ha livadă clasică sau un pavilion apicol cu 75 familii la 25 ha, distanta eficientă de zbor a unei albine fiind de 40 m. Se recomandă amânarea oricărui tratament în livadă în perioada înfloritului pentru a nu stânjeni zborul insectelor polenizatoare, favorizând astfel legarea florilor și în special la soiurile androsterile.

Receptivitatea pentru polen a stigmatului durează 4-5 zile, timp în care trebuie asigurată polenizarea. Temperaturile prea coborâte, ploaia și vântul excesiv în timpul înfloritului, pot împiedica zborul insectelor polenizatoare și efectuarea polenizării cu implicații directe asupra producției de fructe.

3.6. Creșterea fructelor

Creșterea fructelor de prun începe imediat după legarea florilor și durează până la intrarea în pârgă, fiind un proces continuu cu p stagnare evidentă în perioada lignificării endocarpului (întăririi sâmburelui).

Pe parcursul creșterii se înregistrează și un proces fiziologic, de autoreglare a încărcăturii de rod, manifestându-se prin căderea fiziologică și căderea prematură.

Căderea fiziologică – numită și căderea de iunie în condiții normale nu influențează negativ producția. Ea poate începe imediat după legarea fructelor și înregistrează două trei valuri, dintre care cel mai intens este cel din timpul întăririi endocarpului. Căderea se produce într-o perioadă critică în dezvoltarea fructului și este determinată de o fecundare și legare necorespunzătoare sau datorită unei slabe hrăniri a pomului și lipsa hormonilor necesari pentru formarea seminței.

Din totalul fructelor legate, cad fiziologic 24-57% în funcție de soi (I. Nicolescu, Mariana Nicolescu, C. Ionescu). La soiurile autofertile căderea fructelor este de 48-56% în cazul autopolenizării și numai 22% la polenizarea cu polen străin (Cociu V).

Dintre soiurile de prun cultivate în țara noastră unele se remarcă prin mari posibilități genetice de autoreglare a încărcăturii de fructe (Silvia, Vânăt de Italia), iar altele au tendință evidentă de supraîncărcare cu rod (Anna Späth, Pescăruș, Albatros), la acestea impunându-se normarea producției prin tăieri de fructificare și rărirea fructelor.

Căderea prematură – comparativ cu mărul și părul, căderea prematură a fructelor de prun se întâlnește numai la unele soiuri. Are loc după lignificarea endocarpului și durează până la intrarea fructelor în pârgă, nemaifiind un proces fiziologic normal ci unul determinat de condiții necorespunzătoare de cultură și în special de secetă. Acest proces poate fi influențat în sens pozitiv prin aplicarea unei agrotehnici corespunzătoare în livadă, constând în fertilizări în urma efectuării diagnozei foliare sau analizelor de sol; irigări la momentul optim, precum și combaterea bolilor și dăunătorilor la avertizare. Și din acest punct de vedere, soiurile se diferențiază, astfel;

– rezistente la căderea prematură : Gras românesc, Anna Späth;

– cu cădere accentuată: Vânăt de Italia, Vânăt românesc. Procesul poate fi preîntâmpinat prin aplicarea fitoregulatorilor de creștere, aplicați la 1-2 săptămâni după începutul întăririi sâmburelui.

Maturarea fructelor – practic, în condițiile țării noastre, la soiurile de prun maturarea fructelor se eșalonează pe o perioadă de 3 luni sau 3 luni și jumătate, respectiv de la sfârșitul lunii iunie până în luna octombrie. în cadrul speciei se disting următoarele epoci:

– extratimptirie – cu maturarea fructelor până la mijlocul lunii iulie;

– timpurie – cu maturarea cuprindă între 15 iulie și 10 august;

– mijlocie – cu maturarea cuprinsă între 10 august și 5 septembrie;

– târzie – cu maturarea cuprinsă între 5 și 30 septembrie;

– foarte târzie – cu maturarea în luna octombrie. Teoretic, maturarea fructelor are loc după 80-100 zile de la înflorit, la soiurile cu maturare extratimpurie și timpurie, 100-130 zile de la înflorit, la soirile cu maturare mijlocie și 130-150 zile, la soiurile cu maturate târzie și foarte târzie.

Suma gradelor de temperatură pozitivă necesară de la sfârșitul înfloritului până la maturarea și recoltarea fructelor este de 1250-1820°C, pentru soiurile extratimpurii și timpurii, 1820-2200°C pentru cele mijlocii și 2 200 – 2 500°C pentru cele târzii și foarte târzii (Cociu V., Gherghi A., Burzo L, Batovici R., Liana Mărgineanu).

Tabelul3.3

Eșalonarea maturării fructelor de prun

(după Ghena N și Braniște N.,2004)

Notă : * = tolerante la plum pox; A = soiuri autosterile (fără polen); (+) = autofertile și parțial autofertile

3.7. Potențialul productiv

Este un caracter dependent de mai mulți factori, și anume: de soi, portaltoi, vârsta pomilor, sistemul de cultură și agrotehnica aplicată.

Cercetările orientate spre influența portaltoiului, au arătat că la prunii altoiți pe rădăcini proprii, producția medie a fost mult inferioară (cu 38% la soiul Centenar, cu 58% la soiul Stanley și Anna Späth și cu 79% la soiul Tuleu gras) față de prunii altoiți pe corcoduș (Ghena N., și Braniște N.).

În ceea ce privește influența soiurilor, cele mai productive s-au dovedit: Centenar, Stanley, Anna Șpath, Tuleu gras, Gras românesc, Agen, Tita, Alina, Renclod verde, Scolduș, Valor, Blue free etc, iar în grupa celor slab productive se încadrează soiurile Vânăt românesc, Vinete de Italia, Nectarina roșie, Bosniace etc.(Ghena N., Braniște N.).

Influența soiului și a portaltoiului asupra producției de fructe poate fi observată și în tabelul de mai jos, în care este radată situația dintr-o livadă de prun în vârstă de 11 ani, în condițiile zonei Satu Mare (M. Răduc).

Tabelul 3.4.

Potențialul productiv la prun

Referitor la sistemul de cultură și vârsta plantației datele din literatură arată următoarele.

Într-o plantație intensivă cu 500 pomi/ha, în anul V de la plantare, s-au obținut la SCPP Dolj producții de 4,8 t/ha la Rivers timpuriu și 13,5 t/ha la Stanley (C. Magherescu, M. Diaconescu, S. Iliescu). La SCPP Iași, la pomi de aceeași vârstă, producția a fost de 4,6 t/ha Tuleu timpuriu, 18,7 t/ha la Minerva și 22,6 t/ha la Centenar (I. Boldi, Gh. Dumitrescu, D. Strîmtu).

La pomii în plină producție, în condițiile de la ICPP Mărăcineni (444 pomi/ha), s-au obținut 25-30 t/ha la soiurile Centenar, Siyia, Pescăruș, Anna Späth, 20-25 t/ha la soiurile Ialomița, Dâmbovița, Rivers tipuriu, Renclod Althan, Stanley și 15-20 t/ha la soiurile Tuleu gras și Agen (V. Cociu și R. Roman).

Pentru menținerea potențialului productiv al soiurilor, cercetătorii recomandă folosirea în primul rând altoirea și înmulțirea în pepiniere a soiurilor autentice, libere de boli virotice și aflate într-o stare fitosanitară optimă, iar pentru cultivatori plantarea numai de pruni livrați de stațiunile pomicole care garantează calitatea materialului săditor.

La prun, spre deosebire de alte specii, productivitatea se exprimă și în kg zahăr acumulat în fructe, aceasta reflectând valoarea tehnologică a soiurilor Astfel, A. Gherghi și colab. evidențiază potențialul de conversie a energiei solare în zaharuri, astfel:

– peste 3000 kg zahăr/ha: Gras românesc;

– 2. 500 – 3 000 kg zahăr/ha: Tuleu gras, Albatros, Gras ameliorat, Stanley, Agen;

– sub 2 500 kg zahăr/ha: Anna Späth, Tuleu dulce, Vânăt românesc.

3.8. Perioadele de vârstă

Față de măr și păr, la prun, perioadele de vârstă sunt diferite în ceea ce privește durata. Astfel, perioada de tinerețe când se manifestă creșterea vegetativă durează 4-5 și uneori numai 2-3 ani. în această perioadă, coroana are tendința de creștere verticală și poziția ramurilor de schelet este convergentă. Anual se formează ramuri de rod, iar vegetația se prelungește până toamna târziu. Deoarece creșterile anuale ating lungimi de la 70-80 cm până la 1,5 și chiar 2 m, se impune efectuarea tăierilor în verde, spre a putea forma coroana în timpul cel mai scurt și cu maximum de economii pentru pom.

Perioadele de creștere-rodire și aceea de rodire-creștere durează câte 2-3 ani, astfel încât la 10-11 ani, prunii la cele mai multe soiuri intră în perioada de maximă rodire. în această perioadă, coroanele pomilor ating volumul lor maxim , ramurile de schelet încep să se arcuiască, formând arcade deoarece creșterile anuale la periferie sunt din ce în. ce mai mici, iar ramurile de rod se usucă începând de la baza ramurilor de schelet. Pomii în această perioadă ating maximum de rezistență față de ger, întrucât își încheie vegetația toamna devreme și au timp suficient să-și matureze lemnul.

În această perioadă nevoia de hrană este în continuă creștere, de aceea se măresc dozele de îngrășăminte, se suprimă culturile intercalate, în cazul în care acestea există, lucrările de tăiere fiind axate pe tăieri de fructificare și întreținere a coroanei. La pomii la care nu s-au făcut nici un fel de tăieri, și la cei cu coroane defectuoase, se aplică acum tăieri de corecție.

Perioada de maximă rodire durează 10-15 ani, mai precis până la vârsta de 25 de ani. în această perioadă creșterile anuale devin tot mai mici, numărul ramurilor roditoare ce se usucă anual crește iar creșterile vegetative sunt din ce în ce mai mici. Pomul începe să rodească periodic, intră în așa-zisa alternanță de rodire sau periodicitate de rodire, iar rezistența la ger scade, datorită epuizării. Recoltele care în prima jumătate a acestei perioade cresc din punct de vedere cantitativ, în a doua jumătate descresc.

În această perioadă se pune problema ajutării pomului prin aplicarea tuturor verigilor agrotehnice la nivel superior. Acum se aplică cele mai mari doze de îngrășăminte, se fac tăieri de întinerire ușoare, se lucrează solul adânc, se combat riguros bolile și dăunătorii.

Perioadele următoare de rodire-uscare, uscare-rodire și creștere, durează în medie câte 6-7 ani, când se usucă tot mai multe ramuri roditoare, de la centru spre periferia coroanei (centrifug), iar paralel cu aceasta începe și progresează uscarea ramurilor de schelet, de la periferie spre centru (centripet), și odată cu ele se usucă și ramurile de rod existente pe acestea. Recoltele scad în mod progresiv, însă creșterile noi de lăstari lacomi nu au loc cu aceeași intensitate ca la măr și păr.

Din această cauză, la prunii aflați în declin nu se poate pune problema reîntineririi radicale a pomului, în schimb se urmărește temperarea procesului de uscare și prelungirea cât mai mulți ani a perioadei de rodire prin tăieri de întinerire parțială și repetată.

Din aceleași motive în practica producției la prun nu interesează nici perioadele următoare de uscare treptată a pomului până la moarte. Aceasta cu atât mai mult cu cât plantarea unei noi livezi și intrarea ei pe rod pot fi realizate mai repede decât regenerarea unei livezi bătrâne.

3.9. Periodicitatea de rodire

La prun, intensitatea acestui fenomen, față de măr și păr, este mai mică, datorită diferențierii mugurilor care este mai activă.

Principala cauză a rodirii neregulate este, ca și la alte specii, supraîncărcarea pomilor cu rod în anumiți ani, când toată hrana pomului este îndreptată către fructe, iar procesul de diferențiere a mugurilor rămâne neasigurat cu asimilate.

Se știe că pentru declanșarea procesului de diferențiere a mugurilor floriferi este nevoie de o concentrare a substanțelor azotoase până la transformarea a cel puțin 7% din ele în substanțe albuminoide. Ori nevoia de aprovizionare a fructelor menține procesul de concentrare la nivelul aminoacizilor, întrucât tocmai aceste forme sunt necesare pentru creșterea fructelor și întrucât nu există un surplus de substanțe azotoase, care ar putea fi sintetizate până la forme albuminoide (N. Constantinescu).

O altă cauză care duce la periodicitatea de rodire este micșorarea treptată a creșterilor vegetative pe măsura epuizării lor prin rodire și a îmbătrânirii. în consecință, de în un an la altul se micșorează ponderea de ramuri roditoare noi, care constituie baza rodirii.

Periodicitatea este adesea provocată, în mod indirect, de atacurile bolilor și dăunătorilor, mai ales ale cotarilor și omizilor fluturelui alb, care consumând frunzele afectează întreg procesul de asimilație clorofiliană și de sinteză a substanțelor plastice.

Același efect îl are și dezvoltarea slabă a frunzișului, datorită insuficienței de hrană sau apă.

Unele studii efectuate la Istrița, au scos în evidență faptul că rodirea periodică poate fi provocată și de Întârzierea recoltării fructelor. Acestea rămânând în pom împiedică sau defavorizează procesul de diferențiere a mugurilor floriferi până aproape de momentul căderii frunzelor, când încă s-ar fi putut petrece fazele hotărâtoare de formare a rodului.

Și în ultimul rând, se pare că o influență în această privință o are și slaba dezvoltare a rădăcinilor active, precum și durata mică de viață a acestora.

În mod obișnuit, la prun, periodicitatea de rodire apare la vârsta de 10-12 ani și de multe ori se manifestă prin 2 ani fără rod și unul cu rod (N. Constantinescu).

Rezolvarea acestei probleme ține de supravegherea permanentă a livezii și aplicarea unei agrotehnici corespunzătoare.

CAPITOLUL IV

CONDIȚIILE ÎN CARE S-AU DESFĂȘURAT CERCETĂRILE

4.1. Amplasarea geografică.

Municipiul Oradea se găsește la 47º03' latitudine nordică și 21º56' latitudine estică, pe drumul European E.60, în apropierea graniței cu Ungaria.

Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare pentru Pomicultură Bihor se găsește în nordul orașului, pe dealurile Oradiei.

4.2. Geomorfologia.

Stațiunea cuprinde un teritoriu destul de intens care înglobează o diversitate de formațiuni geomorfologice, pedologice, alimentare.

Pe teritoriul stațiunii se disting două formațiuni geomorfologice:

1. Câmpia de vest – cu altitudine de 80-190 m, reprezentată prin câmpia de divagare (Câmpia Crișurilor, Ierului, Nirului) și Câmpia premontană.

2. Piemonturile vestice – cu altitudini între 200-500 m, compusă din dealurile Crasnei, Oradiei și piemonturile Pădurii Craiului, Codrului și Cuiedrului. Formarea piemonturilor vestice este legată de tectonica părții apusene a Carpaților Apuseni și de evoluția lacului Panonic. În perimetrul zonei colinare de la Oradea, piemontul este format din depozite lacustre aluvionare Pliocene și cuaternare îngrămădite foarte heterogen, în care după retragerea lacurilor Pliocene s-au adâncit văile râurilor.

4.3. Relieful

În cadrul bazinului pomicol Oradea predomină relieful de dealuri scunde, care determină o repartiție uniformă a valorilor meteorologice din timpul anului. Actuala modelare a reliefului este determinată de diversitatea depozitelor de eroziune accentuală la suprafață și de frecvente alunecări de teren. Treimea inferioară a dealurilor este constituită din depuneri pontiene, formate dintr-o alternanță de argilă și marne argiloase cu intercalații de straturi nisipoase. Partea superioară a dealurilor este constituită din sedimente daciene cu textură mai ușoară.

4.4. Factorii climatici

4.4.1. Temperatura aerului

Pentru caracterizarea condițiilor de climă ale S.C.D.P Oradea s-au folosit datele Stațiunii Meteorologice Oradea, aflată la o distanță de aproximativ 5 Km sud-est. Temperatura medie anuală este 10,6°C, luna cea mai caldă este luna iulie cu 24,7°C, urmată la o diferență foarte mică de luna august (23,2°C), iar luna cea mai rece este ianuarie, cu o temperatură medie de 0,1°C. Temperatura maximă absolută de 39,5°C a fost înregistrată în data de 43, iar temperatura minimă absolută de -29°C în ianuarie 1942, realizând o amplitudine maximă de 68,5°C.

Numărul mediu al zilelor de iarnă (cu temperatura zilnică minimă egală sau mai mică de 0°C) este de 92 pe an, iar numărul zilelor de îngheț (cu temperatura maximă egală sau mai mică de 0°C) este de 24 pe an.

In media multianuală se înregistrează pe an 90 zile de vară (cu temperatura medie egală sau mai mare de 25°C) și 31 zile tropicale (cu temperatura medie egală sau mai mare de 30°C).

Tabelul 4.1.

Temperaturile medii lunare și anuale în perioada 2008-2012

– grade Cellsius –

Tabelul 4.2.

Temperaturile minime și maxime din lunile: martie,

aprilie, mai, iunie, iulie în perioada 2008-2012

– grade Cellsius –

4.4.2. Durata de strălucire a soarelui

Durata de strălucire a soarelui, are o foarte mare importanță în creșterea și formarea pomilor în pepinieră. In condițiile de la Oradea analizând o perioadă de 10 ani se constată că cele mai multe ore de strălucire a soarelui se înregistrează în luna iulie (292,9 ore) iar cele mai puține în luna decembrie (52,2 ore).

4.4.3. Condiții specifice în pepinieră

Una dintre cele mai intensive culturi este pepiniera pomicolă, care deși ocupă suprafețe relativ mici, are nevoie de un teren plan, ușor fertil și de sole în asolament astfel amplasate încât sectoarele obligatorii (școli de puieți, butași, marcote, câmpuri de formare) să nu revină pe același loc decât după minimum 4-5 ani.

În pepinieră sistemul de irigare este obligatoriu, însă la amplasare trebuie să se țină cont și de condițiile climatice și chiar de microclimă, care să favorizeze o creștere rapidă a materialului săditor foarte sensibil la vânturi, grindină și îngheț în anumite faze de evoluție. Este cunoscut faptul că pomii altoiți în câmpul II al pepinierei, deci în primul an de viață a altoiului, au o creștere luxuriantă, care nu se înregistrează pe toată durata de viață a pomului, motiv pentru care în luna iunie se rup ușor la vânturi, la atingerea cu uneltele de lucru sau mișcați cu mână.

Temperatura medie anuală a zonei (tabelul 4.2.) în care se amplasează pepiniera trebuie să fie de minimum 8,5°C, iar minima absolută din cursul iernii să nu scadă sub -25-28°C.

Precipitațiile anuale trebuie să fie de 550-600 mm, chiar dacă se asigură pepinierei condiții de irigare, fiind importantă și umiditatea atmosferică pentru creșterea normală a materialului săditor. Se va evita amplasarea pepinierei în locuri prea deschise, neadăpostite, pe văi înguste bântuite de curenți reci, de grindină sau înghețuri târzii de primăvară.

4.4.4. Precipitațiile

Nivelul precipitațiilor este deosebit de important în primul rând în alegerea locului pentru pepinieră și în al doilea rând pentru o bună creștere și dezvoltare a pomilor altoiți.

Cel mai ridicat nivel al precipitațiilor îl are luna iunie/2012 cu 176,4 mm, iar cel mai scăzut nivel al precipitațiilor îl are luna iulie/2010, cu 10,6 mm.

Tabelul 4.3.

Precipitațiile căzute în lunile martie, aprilie, mai,

iunie, iulie în perioada 2008-2012

– mm –

4.4.5. Umiditatea relativă a aerului

Umiditatea relativă a aerului are o valoare medie multianuală de 75,2%, lunile extreme fiind luna decembrie cu 92,1%, luna august a avut valori de 72,5%, care are importanță având în vedere că în această perioadă se efectuează cea mai importantă lucrare din pepinieră: altoitul.

Vânturile cele mai frecvente sunt cele din nord-est și sud-vest. Cele cu intensitatea cea mai mare bat din direcția sud și sud-est.

Tabelul 4.4.

Umiditate relativă a aerului în perioada 2008-2012

– % –

4.4.6. Brumele și înghețurile

Brumele târzii de primăvară constituie uneori accidente climatice care periclitează desfășurarea normală a creșterii și dezvoltării pomilor altoiți. Brumele timpurii de toamnă apar mai rar și au un efect negativ scăzut asupra vegetației pomilor altoiți care este la sfârșit.

4.4.7. Regimul eolian

Urmând evoluția lunară a frecvenței și direcției vânturilor, se constată că în lunile noiembrie, februarie, predomină vânturile din sud și nord, începând din martie crește frecvența vânturilor din est, care devin permanente în septembrie.

Vânturile devin importante sub aspect negativ atunci când viteza lor este mare, putând să rupă pomii de la punctul de altoire mai ales la cais, unde compatibilitatea în special pe mirobolan este mai slabă.

4.5. Factorii pedologici

4.5.1. Solul

Amplasare

Din punct de vedere geomorfologic, S.C.D.P. Oradea aparține de ținutul Tisei, subținutul câmpiei de divagare, districtul Câmpiei Crișurilor și este situat pe malul drept al Crișului Repede. Prezintă un relief plan, ușor frământat de zone depresionare și grinduri, caracteristice luncilor. O particularitate a perimetrului este prezența unor bancuri de pietriș rulat pe diferite areale, ce apar pe orice formă de microrelief: grind, zonă depresionară sau zonă plană.

Nivelările executate cu ocazia amenajării pentru irigat nu au reușit să realizeze un relief plan.

Din punct de vedere geologic ferma este situată în Depresiunea Panonică, cu formațiuni de vârstă cuaternară. Roca mamă pe seama căreia au evoluat solurile identificate este formală din depozite fluviatile, stratificate de diferite texturi, sau din pietrișuri fluviatile de dimensiuni diferite. Roca subiacentă este formată din nisipuri grosiere și pietrișuri.

Din punct de vedere hidrografic aparține de bazinul Crișului Repede, fiind situată pe malul drept al acestuia. Apa freatică se găsește la adâncimi de 3-5 m sau chiar mai mari, dar irigarea intensă a solurilor a dus la o gleizare a acestora de intensitate mai mare decât cea provocată de apa freatică.

4.5.2. Soluri existente în perimetrul pepinierei S.C.D.P. Bihor

S.C.D.P.Oradea este situată în lunca Crișului Repede, fiind reprezentată de soluri formate pe depozite fluviatile de diferite texturi, în special grosieră și pe pietrișuri fluviatile aflate în diferite stadii de evoluție: de la soiuri tinere, neevoluate (soluri aluviale – Aluviosoluri) la cambisoluri (Eutricambosoluri) și Preluvosoluri (fostele soluri brun argiloiluviale).

Solurile neevoluate (Protisolurile) – se caracterizează printr-un orizont A de diferite grosimi (30-60 cm), orizont de trecere A/C spre roca mamă și orizont C (roca mamă).

Textura la suprafață variază de la lutoasă la luto-nisipoasă, reacția solului (pH-ul) de la slab acidă la slab alcalină, conținutul în humus este slab spre mijlociu, conținutul în fosfor mobil este foarte bun, chiar excesiv datorită aplicării în doze mari de îngrășăminte fosfatice. Sunt soluri cu fertilitate bună cu excepția celor cu schelet care au un conținut în humus scăzut. Separarea unităților de sol a fost făcută pe baza texturii, a conținutului de schelet și a imensității fenomenului de gleizare provocat de un exces de umiditate temporară.

Cambisolurile – se caracterizează printr-un orizont A de acumulare a humusului, urmat de un orizont Bv (B cambic) de argilizare „in situ” (pe loc) și un orizont C (roca mamă).

Textura la suprafață la aceste soluri variază de la luto-argiloasă la luto-nisipoasă, pH-ul de la slab acid la neutru, conținutul în humus și azot mijlociu, conținut bun în fosfor mobil datorită aplicării de cantități mari de îngrășăminte fosfatice. Soiurile din această clasă au fost subdivizate în funcție de textură, intensitatea gleizării și conținutul de schelet. Sunt soluri cu fertilitate bună susținută și de aplicarea regulată de îngrășăminte organice și chimice.

Argiluvisolurile – se caracterizează printr-un orizont A (ocric sau molic), urmat de un orizont Bt (B argic) cu argilă migrată din orizonturile superioare și un orizont C (roca mamă).

În perimetrul studiat au fost întâlnite două subtipuri ale Preluvosolului (fostul sol brun argiloiluvial) și anume subtipul cu orizontul A ocric (Ao) de culoare mai deschisă și subtipul cu orizont A molic (Am) de culoare închisă.

Datorită orizontului B argic (Bt) cu acumulare de argilă, ambele subtipuri prezintă un proces de pseudogleizare slabă cauzată de stagnarea apei în profilul solului pe perioade scurte.

Sunt soluri cu textura ce variază de la lutoasă la luto-argiloasă, cu pH slab acid, conținut în humus și azot mijlociu și de la bun la foarte bun în fosfor.

Exceptând solurile cu schelet, celelalte soluri nu prezintă restricții pentru culturile pomicole sau pepinieră, dar pentru conservarea și mărirea fertilității acestor soluri se cere o exploatare rațională a acestora prin executarea de lucrări agrotehnice la umiditatea optimă a solului, aplicarea de îngrășăminte chimice în conformitate cu recomandările studiilor agrochimice, stabilirea unor norme de irigare conform stării de umiditate a solului pentru a nu provoca exces de apă, iar suprafețele parcelelor trebuiesc înierbate pentru a preveni băltirea apei la suprafață. Legenda unităților de sol este redată în tabelul 4.5.

4.5.3. Solul pe care s-au desfășurat cercetările

Experiența a fost amplasată la S.C.D.P.Oradea, pe un sol de tip Preluvosol care se caracterizează printr-un orizont A ocric (Ao), un orizont B argic (Bt) cu argilă migrată din orizonturile superioare și un orizont C (roca mamă).

Orizontul Ao – are o grosime de 20-25 cm, este de culoare mai deschisă, brun sau brun deschis;

Orizontul Bt – are o grosime de 75 cm, prezintă o acumulare de argilă, în partea superioară are culori cu nuanțe mai galbene, prezintă o pseudogleizare slabă cauzată de stagnarea apei în profilul solului pe perioade scurte;

Orizontul C – este reprezentat de roca neconsolidată.

Principalele proprietăți fizice și chimice ale solului pe care s-au desfășurat cercetările sunt redate în tabelele 4.6. și 4.7.

Tabel 4.5.

Legenda unităților de sol

Proprietăți fizice

După compoziția granulometrică, Eutricambosolul are o textură luto-argiloasă cu o slabă diferențiere texturală pe profil.

Tabel 4.6.

Principalele proprietăți fizice ale solului din perimetrul S.C.D.P. Oradea

Densitatea solului variază între 1,47 g/cm³ la adâncimea 0-10 cm și 1,50 g/cm³ la adâncimea 50-60 cm în orizontul A, între 11,61-1,63 g/cm3 la adâncimea 70-150 cm în orizontul Bt, respectiv 1,58 g/cm3 la adâncimea 160-170 cm în orizontul de trecere B/C.

Porozitatea este cuprinsă între 45-51% în orizontul A, respectiv pe adâncimea 0-60 cm și scade odată cu adâncimea astfel încât în orizontul Bt la adâncimea 70-150 cm nu depășește 40-42%.

Proprietăți chimice

Principalele proprietăți chimice ale Eutricambosolului sunt prezentate în tabelul 4.7.

Tabelul 4.7.

Principalele proprietăți chimice ale solului din

Pepiniera Pomicolă Oradea

Reacția solului este acidă spre slab acidă, având un pH cuprins între 5,75-6,35 în orizontul Ao și Bt.

Conținutul în humus la adâncimea 0-10 cm este de 1,85% în urma fertilizării mai intense cu îngrășăminte organice și scade la 1,41% la adâncimea 50-60 cm, corespunzător cu stratul desfundat. In stratul desfundat conținutul în humus variază între 1,46-1,70%, menținându-se la peste 1% până la adâncimea de 115 cm.

4.6. Vegetația spontană

S.C.D.P. Oradea se încadrează din punct de vedere al vegetației spontane în zona de silvostepă, dar lipsește vegetația lemnoasă în stare naturală și pajiștile naturale.

Vegetația spontană este reprezentată de următoarele specii: Capsella bursa-pastoris (traista ciobanului), Stellaria media (rocoină), Lamium purpureum (urzica moartă), Sinapis arvensis (rapița), Taraxacum officinale (păpădie), care apar primăvara devreme urmate de Matricaria maritima (mușețel prost), Papaver rhoeas (mac), Delphinium consolida și Delphinium orientale (nemțișori), Poligonum (troscot), Cirsium arvense (pălămidă), Conium maculatum (cucută), Chenopodium album (lobodă), Amarantus retroflexus (știr), Polygonum persicaris (ardeiul broaștei), Rumex crispus (ștevie), Calamagrostis epigeios (trestioară), Symphytum ofîcinale (tătăneasă), Equisetum arvense (coada calului), Lepidium draba (urda vacii), Arigeron canadensis (coada vacii), Setaria glauca (mohor) și Echinochloa crus galli (costrei).

CAPITOLUL V

SCOPUL CERCETĂRII ȘI OBIECTIVELE PROPUSE

Cercetările s-au efectuat în scopul de a stabili cel mai adecvat sortiment de prun pentru zonă din punct de vedere al producției, al calității acesteia, al rezistenței la factori pedoclimatici, boli și dăunători.

În cazul experienței de față am urmărit comparativ modul de comportare a șase soiuri de prun (împărțit în două grupe – 3 soiuri omologate și 3 soiuri locale), din care 3 în cultura intensivă și 3 în cultura semi-intesivă. Soiurile și biotipurile luate în studiu reprezintă variante ale experienței.

Principalele obiective luate în cercetare se referă la următoarele aspecte:

– parcurgerea principalelor fenofaze de rodire în corelație cu factorii pedoclimatici;

– stabilirea randamentului cantitativ și calitativ al plantației;

– determinările biometrice la pomi și fructe;

– compoziția chimică a fructelor;

– urmărirea rezistenței la manipulare și transport;

– randamentul la prelucrarea prin distilare;

– eficiența economică.

CAPITOLUL VI

MATERIALUL CERCETAT ȘI METODA DE LUCRU

6.1. Soiurile și biotipurile cercetate

Sortimentul nou

STANLEY

Este un soi de origine americană, obținut prin încrucișarea soiurilor Agen și Marele Duce în anul 1913, dat în comerț în 1926.

Pomul este viguros, rezistent la ger și destul de rezistent la boli. Rodește îndeosebi pe buchete de mai. Epoca de înflorire este mijlocie.

Fructul este mare (35-50g) cu o formă neregulată, ovoid alungită, de culoare vânăt – închisă, cu pielița subțire, dar elastică. Pulpa este verzuie relativ suculentă, dulce și nu tocmai armonios acidulată.

Epoca de coacere – din a treia decadă a lunii august și începutul lunii septembrie. Intră pe rod la 4-5 ani de la plantare. Este autofertil și un bun polenizator. A fost extins în cultură pe suprafețe mari doar din ultimii 10 ani.

Producțiile sunt mari (15-20 t/ha), iar în câmpul experimental s-au obținut 30 t/ha. Este destinat pentru consum în stare proaspătă și industrializare.

RECORD

Soi obținut la SCPP Voinești prin polenizarea naturală a soiului Renclod violet, omologat în 1983. Se cultivă în zona subcarpaților Meridionali inclusiv a dealurilor înalte.

Pomul este de vigoare mijlocie spre mare, productiv, cu coroană piramidală, rodește pe buchete de mai și ramuri mijlocii, epoca de înflorire este medie; flori mari, albe cu polen.

Fructul este mare (peste 70g), cu pielița de culoare vânăt închisă, acoperită cu un strat de pruină albastră. Pulpa galben – verzuie suculentă – are un gust plăcut și conține 17 – 19 % S.N. Sâmburele este mijlociu (4,1%) neaderent.

Intră pe rod în anul 4 – 5 de la plantare și se pretează la densități de 400 – 500 pomi/ha. Epoca de maturare – 1…12 septembrie. Necesită polenizator pentru asigurarea producției. Produce 60 – 70 kg/pom. Este tolerant la atacul bolilor și dăunătorilor.

DAMBOVITA (sin H 10/19 B)

Soi obținut prin hibridarea sexuată a soiului Tuleu Gras și Anna Späth. Pom de vigoare mijlocie spre mare, cu coroana conic răsturnată. Rodește pe buchete de mai și ramuri mijlocii.

Epoca de înflorire – mijlocie, flori albe fără polen.

Fructul este mare (46 – 51g) de formă ovoidă și culoare vânăt – închisă. Pulpa de culoare galben-verzuie consistentă, conține 14-16% S.U.

Sâmburele este mic (3,3%) neaderent. Este un soi cu destinație mixtă. Produce 60 – 70 Kg/pom. Este autosteril și tolerant la atacul bolilor și dăunătorilor.

Sortimentul vechi

BOTIȘELE

Pomul este foarte rustic cu o vigoare mijlocie, rezistent la intemperii, boli și dăunători. Producția este bună (50 – 60 kg/pom), relativ constantă, calitatea fructelor slabă.

Sâmburii nu sunt detașabili de pulpă. Greutatea medie a fructelor este în medie de 25g. Epoca de coacere – 15…20 august.

Se pretează exclusiv pentru fabricarea țuicii, fructele fiind foarte suculente. Poate fi folosit pentru ameliorare și eventual pentru portaltoi.

ALBUȚE

Populație de vigoare mijlocie spre mare și formă piramidală. Prezintă rezistență deosebită la boli și dăunători. Fructe mici (16-20g) de culoare alb – gălbuie, pulpa se detașează relativ ușor de sâmbure. Procentul de sâmbure este de circa 15%.

Producțiile sunt variabile (30-80 kg/pom), cu alternanță de rodire accentuată.

Este destinat pentru industrializare (dulceață, magiun, distilare) și ca portaltoi.

ROȘIOARE

Provine dintr-o populație destul de veche și valoroasă. Pomul are o vigoare mijlocie, cu rezistența bună la ger, boli și dăunători.

Intră pe rod la vârsta de 4 – 5 ani și produce abundent, neregulat. Fructul este mic (25 – 30 g), cu pulpa aderentă la sâmbure, de calitate mediocră, slab rezistent la cădere, transport și păstrare. Drept urmare, sunt folosite în special pentru distilare.

Procentul de sâmbure este de cca. 9%, perioada de coacere 25-30 august, cu producție de 30 -50 kg/pom.

Este utilizat atât pentru înmulțire vegetativă cât și ca portaltoi.

6.2. Așezarea experienței și metoda de lucru

Experiența a fost așezată într-o cultură de concurs cu soiuri de prun din care s-a ales sortimentul reprezentat de Stanley, Record și Dâmbovița – soiuri noi introduse în cultură, iar în cazul biotipurilor locale (Botișele, Albuțe, Roșioare) s-a amplasat într-o livadă situată la cca. 400 m de prima.

Sortimentul nou este situat într-o plantație veche de 9 ani, înființată de SCDP Bihor în 2001.

Distanța de plantare este de 5/4 m (500 pomi/ha), pomii fiind altoiți pe corcoduș. Forma de conducere a coroanei este vasul aplatizat.

Amplasarea în teren a experienței s-a făcut randomizat, astfel încât fiecare variantă cuprinde 12 pomi.

Au fost alese 3 rânduri din fiecare soi, marcându-se câte 4 pomi pe fiecare rând, constituindu-se astfel 3 repetiții. Pe pomii marcați s-au făcut observații fenologice, măsurători biometrice și de producție. Varianta o constituie solul.

Pentru sortimentul vechi (biotipurile locale), experiența s-a amplasat într-o plantație de prun heterogenă, majoritatea pomilor fiind produși prin drajoni. Au fost plantați la distanta de 6/4 m, totalizând 416 pomi/ha.

Pentru comparare cu sortimentul nou, în cazul biotipurilor au fost aleși pomi de vârsta apropiată (8-10 ani), grupați după aceleași reguli ca și în cazul soiurilor noi.

6.3. Agrofitotehnica plantației experimentale

Sortimentul nou

Întreținerea solului a constat în două prașile manuale pe direcție coroanei, cu înierbare naturala între rânduri.

Fertilizarea solului s-a făcut cu 20t/ha gunoi de grajd, aplicat localizat, o data la 2 ani. Îngrășăminte complexe (N13, P13, K13), în doza brută de 200 kg/ha, s-au administrat anual.

Tăierile de rodire s-au efectuat în perioada de repaus relativ, constând în înlăturarea lăstarilor lacomi, reducția ramurilor de rod și lucrări de aerisire a coroanei.

Tratamentele fitosanitare au fost în număr de 4, din care unul în perioada de repaus (Oleocarbetox 15% și 3 în perioada de vegetație (Captadin 0,2% și Sinoratox 0,15%).

Sortimentul vechi

S-a păstrat agrofitotehnica clasică, cea practicată de localnici: târlirea odată la 5 ani; s-a târlit 6 zile cu 150 oi pe o suprafața de 200 m2.

Experiența a fost amplasata în anul 2 de la târlire. S-au făcut lucrări de curățire în coroane, fără a se interveni prin taiere, prașile sau tratamente fitosanitare.

S-a menținut această tehnologie întrucât a dat rezultate foarte bune, fiind practicată de sute de ani, alternanța de rodire manifestându-se cu o frecvență mult mai redusă față de plantațiile nefertilizate sau cele slab fertilizate.

CAPITOLUL VII

REZULTATE OBȚINUTE

7.1. Desfășurarea principalelor fenofaze de rodire

Urmărirea desfășurării fazelor fenologice prezintă interes practic și teoretic, pentru aplicarea corectă și la timp a diferitelor lucrări tehnologice.

Declanșarea și parcurgerea fenofazelor de rodire, deși este un grupaj de soiuri cu coacere apropiată, prezintă totuși diferențieri între perioadele de umflare a mugurilor, dezmugurit, înflorit și coacerea fructelor.

Aceste deosebiri sunt evidențiate în detaliu în tabelul 7.1.

La sortimentul nou introdus în cultură, în ceea ce privește umflarea mugurilor, prima declanșare are loc la soiul Stanley, ceea ce conduce ca și celelalte fenofaze (dezmugurit, înflorit, coacere) să fie decalate față de celelalte soiuri cu câteva zile.

Făcând referire la soiurile locale, prima declanșare a fenofazelor are loc la Roșioare, care este mai timpuriu față de celelalte soiuri, celelalte fenofaze fiind derulate în aceeași direcție.

În urmărirea desfășurării în timp a fenofazelor amintite, s-au făcut observații asupra rezistenței la boli și dăunători, constatând că soiul Stanley, pe măsura înaintării în vârstă, manifestă o sensibilitate sporită față de Monilinia laxa și Plum-pox.

La soiul Record se manifestă o slabă rezistență la păduchele țestos (Parhenolecanium corni), iar la soiul Dâmbovița o sensibilitate la boli virotice.

La sortimentul vechi, toate cele 3 biotipuri s-au dovedit rezistente sub aspectul bolilor și dăunătorilor; la intemperii este mai sensibil soiul Roșioare , care manifestă cea mai mare alternanță de rodire. Rezistența cea mai bună la intemperii a dovedit-o soiul Albuțe având cea mai mare constantă în rodire.

Tabelul 7.1

Desfășurarea fenofazelor de rodire (2011-2012)

7.2. Producția de fructe și calculul statistic

Sub aspectul producției de prune, exprimată în t/ha, se constată că în anii experimentali au existat diferențe semnificative. Ca favorabilitate, anul 2011 a fost un an de excepție pentru producția de prune din partea de vest a țării, inclusiv zona studiată.

În zona Oradea, brumele târzii și precipitațiile înregistrate în luna aprilie 2012, au afectat parțial producția de prune. Cu toate acestea, media celor doi ani poate constitui un indicator de referință pentru sortimentul analizat.

Dintre soiurile noi introduse în cultură, Stanley a dat cea mai bună productivitate (16,5 t/ha), iar dintre biotipuri Albuțe (13,3 t/ha).

Valorile medii ale producției în cei doi ani de studiu sunt următoarele (tabelul 7.2.):

Tabelul 7.2.

Producția de fructe 2011, 2012 și media

2011 2012 Media

Pentru analiza statistică a producției de fructe, în tabelul 7.3.a, sunt prezentate cele 3 soiuri a căror producție a fost comparată cu media lor.

Soiul Stanley asigură cea mai mare producție, cu o diferență de +1,8 t (foarte semnificativ) față de Mt, spre deosebire de Record și Dâmbovița, care au o diferență negativă.

Tabelul 7.3.a

Influența soiului asupra producției de fructe

(sortiment nou)

În tabelul 7.3.b, este prezentată o altă situație, în care s-au comparat producțiile dintre soiuri și biotipuri, luându-se ca Mt cel mai vechi biotip – Botișele.

Tabelul 7.3.b

Influența soiului și biotipului asupra producției de fructe și

corelații între producții de fructe, creșterea în circumferința a

trunchiului și creșterile medii ale lăstarilor

DL (5%) = 2,24 DL (1%) = 3,18 DL(0,1%) = 4,60

Pe baza măsurătorilor biometrice luate în cei 2 ani 2011-2012 s-au stabilit corelații între rata anuală de creștere în circumferință, rata anuală medie de creștere a lăstarilor și producția de fructe. S-au folosit următoarele notații:

A: producția de fructe;

B: rata anuala medie de creștere în circumferința

C: rata anuala medie de creștere a lăstarilor

Fata de Mt, soiul Stanley, are o producție asigurată foarte semnificativ, Recordul – semnificativ, iar celelalte soiuri nu dau producții asigurate statistic.

Calculând coeficientul de corelație (r), se constată că între producția de fructe și rata anuală medie de creștere în circumferință se realizează un r = 0,72++, iar între rata anuală medie de creștere a lăstarilor și producția de fructe se obține un r = 0,75++.

7.3. Principalele caracteristici ale fructelor

În tabelul 7.4. sunt prezentate principalele însușiri ale fructelor din cele două grupe de prun aflate în studiu. Din grupa soiurilor noi, se evidențiază faptul că fructele au o formă ovoidă, sâmburele fiind neaderent la pulpă, cu o coacere grupată la sfârșitul lunii august – începutul lunii septembrie.

Biotipurile au o formă sferică, exceptând soiul Roșioare la care forma este ovoidă. Culorile sunt diferite (vânăt-închisă, alb-gălbuie, roșie), sâmburele este aderent la pulpă cu excepția la care este semiaderent.

Toate soiurile din sortimentul nou prezintă o rezistență foarte bună la transport și manipulare, spre deosebire de sortimentul vechi care este foarte sensibil și fără aspect comercial.

Tabelul 7.4

Principale caracteristici ale fructelor la soiurile și

biotipurilor luate în studiu

7.4. Însușirile biometrice ale fructelor

În acest capitol ne referim în principal la diametrul mare (D), diametrul mic (d), înălțimea (H), indicele de formă și de mărime al fructelor.

Sub acest aspect, sortimentul nou se diferențiază net față de cel vechi, pe primul loc situându-se soiul Record (46,8/43,8/51,2 mm), urmat de soiul Stanley și Dâmbovița cu valori apropiate.

În cazul biotipurilor, Botișelele prezintă cea mai mare valoare (32/26/38 mm), urmat de Roșioare și Albuțe.

Indicele de formă prezintă valorile cele mai mari la Roșioare (2,4) și Stanley (2,2), cele mai mici avându-le soiurile Record și Albuțe – 1,3.

În tabelul 7.5. sunt prezentate principale însușiri biometrice ale fructelor.

Tabelul 7.5.

Însușirile biometrice ale fructelor

Evoluția însușirilor biometrice

Sortiment

7.5. Însușirile fizico-mecanice ale fructelor

Reprezintă un indicator foarte important atât pentru identificarea soiurilor cât și pentru valoarea comercială a acestora.

În condițiile ecologice ale zonei Oradea, dintre toate soiurile, cea mai mare producție o dă soiul Stanley (33 kg/pom, respectiv 16,5 t/ha).Soiul Record și Dâmbovița au realizat producții mai mici dar, apropiate între ele – 28 kg/pom și 14 t/ha, respectiv 27 kg/pom și 13,5 t/ha.

Din sortimentul vechi, cea mai mare producție se obține la Albuțe (31,9 kg/pom – 13,3 t/ha), spre deosebire de Roșioare care a avut valoarea cea mai mică (25,9 kg/pom – 10,8 t/ha).

Masa medie a fructelor evidențiază că soiul Record are fructul cel mai mare (69g), urmat de Dâmbovița (47g) și Stanley (46g).

În cazul biotipurilor, Botișelele au fructul cel mai mare (25g), urmat de Roșioare (24g) și Albuțe (18g).

Procentul cel mai ridicat de pulpă îl are soiul Dâmbovița (96,6%), iar dintre biotipuri îl are (91%).Valorile cele mai mici le au Stanley (95,3%) pentru soiuri și 84,2% în cazul biotipurilor.

Calitatea fructelor este dată de mărime, culoare, cantitatea de pruină, etc.

Repartizând pe loturi de câte 10 kg pentru fiecare soi, din care s-au sortat fructe pe diferite clase de calitate, am obținut la soiul Record procentul cel mai ridicat de fructe din categoriile superioare de calitate (85% calitate extra), urmat de Dâmbovița și Stanley cu valori apropiate.

Analizând sub acest aspect biotipurile luate în studiu, rezultă că niciunul nu prezintă fructe ce se încadrează în categoria extra, iar la calitatea I cel mai mare procent îl au Albuțele (32%).

Numărul de fructe la Kg este un indice foarte important, în special pentru cele destinate exportului. Cu cât numărul de fructe la kg este mai mic, cu atât procentul la export și valoarea fructelor cresc.

Având condiții asigurate, s-a determinat în 2011 randamentul în alcool al fructelor. Astfel, s-au pus în vase de plastic cu capacitatea de 100 l fructe din fiecare soi și biotip, stabilindu-se în final cantitatea de fructe din care a rezultat 1 l țuică la 32°.

Dintre soiuri, cel mai bun randament l-a dat soiul Stanley (5,5 – 6 kg), cu cel mai ridicat conținut în suc, iar cel mai scăzut randament s-a obținut la soiul Record (6-6,5 Kg).

Dintre biotipuri, cel mai ridicat randament l-a dat Roșioare (5 – 5,5 kg fructe/ 1 l țuica la 32°), iar cel mai scăzut l-a dat biotipul Botișele (7 kg fructe /1 l țuică la 32°).

Însușirile fizico – chimice ale fructelor sunt prezentate în tabelul 7.6.

Tabelul 7.6.

Însușirile fizico – chimice și calitatea fructelor 2012

7.6. Compoziția chimică a fructelor

Sub aspectul compoziției chimice a fructelor, se remarcă soiul Record având cel mai mare procent de S.U. (17,9%), cel mai mare procent de zahăr (12,2%) și mediu sub aspectul acidității și vitaminei C. Aceste caracteristici îi conferă o destinație specială pentru servirea ca fruct de masă.

Conținutul cel mai mare în vitamina C îl are soiul Stanley (18,36%).

În cazul biotipurilor, Albuțe au cel mai ridicat procent în S.U. (17%), motiv pentru care este preferat pentru prepararea dulcețurilor și magiunului. Sub raportul conținutului în zahăr și vitamina C, pe primul loc se situează Roșioare (12,2% zahăr, 12,6% vitamina C).

Datele referitoare la compoziția chimică a fructelor sunt redate în tabelul 7.7.

Tabelul 7.7.

Compoziția chimică a fructelor – 2012

CAPITOLUL VIII

EFICIENȚA ECONOMICĂ

8.1. Cheltuieli de producție

A. Sortimentul nou

Toate cheltuielile de producție sunt făcute la nivelul anului 2011. Principale cheltuieli de producție efectuate în anii experimentali (raportate la ha), au fost determinate de:

1. Prașile manuale:

10 zile om x 50 lei/zi = 500 lei

2. Îngrășăminte organice (gunoi de grajd):

20 t/ha x 40 lei/t = 400 lei

3. Încărcatul/descărcatul/transportul îngrășămintelor organice la 2 km:

10 zile om x 50 lei/zi → 500 lei

4. Transport gunoi cu tractorul:

8 ore x 4,5 l motorină/oră = 36 l motorină

36 l x 4 lei/l = 144 lei

5. Tăieri de rodire:

5 zile om x 50 lei/zi = 250 lei

6. Îngrășăminte chimice complexe (N13, P13, K13):

200 kg/ha x 80 lei/sac = 320 lei

– în preț sunt incluse și cheltuielile de administrare a îngrășămintelor

7. Tratamente fitosanitare în număr de 4:

– Oleocarbetox 1,5% → 6 l/900 l apă/ha x 12 lei/l = 72 lei cu MST 900 l

– Captadin 0,2% → 7,2 kg/3.600 l apă (3 x 1 ha) x 48 lei/kg = 345 lei cu MST 1200 l

– Sinoratox 0,15% → 5,4 kg/3.600 l apă (3 x 1) x 451ei/l = 243 lei cu MST 1200 l

Cheltuielile cu preparat soluția și stropit: 1 zi om x 50 lei/zi = 50 lei.

TOTAL CHELTUIELI DIRECTE I: 2.824 lei

8. Recoltarea fructelor:

– Stanley: 150 kg/1 zi om, pentru 16,5 t/ha → 110 zile om x 40 lei/zile om = 4.400 lei

– Record: 200 kg/1 zi om, pentru 14 t/ha, → 70 zile om x 40 lei/zi = 2.800 lei

– Dâmbovița 150 kg/1 zi om, pentru 13,5 t/ha, → 90 zile om x 40 lei/zile om = 3.600 lei

TOTAL CHELTUIELI DIRECTE II: 13.624 lei

9. Alte cheltuieli (amortismente, generale, comune, transport) – 30% din total cheltuieli directe:

2824 : 3 = 941,33 lei

– Stanley: (941 lei + 4.400 lei) + 5.341 ∙ 30% = 6.943 lei

5.341 1.602

– Record: (941 lei + 2.800 lei) + 3.741 ∙ 30% = 4.863 lei

3.741 1.122

– Dâmbovița: (941 lei + 3.600 lei) + 4.541 ∙ 30% = 5.903 lei

4.541 1.362

B. Sortimentul vechi

S-au efectuat următoarele lucrări:

1. Târlire cu oile:

5 zile om x 50 lei/zile om = 250 lei

TOTAL CHELTUIELI DIRECTE I: 250 lei

2. Lucrări de întreținere a solului și a coroanei nu s-au efectuat.

3. Recoltat fructe:

– Botișele 220 kg/zi om, pentru 11,6 t/ha → 53 zile om x 40 lei/zi om = 2.120 lei

– Albuțe 180 kg/zi om, pentru 13,3 t/ha → 74 zile om x 40 lei/zi om = 2.960 lei

– Roșioare 200 kg/zi om, pentru 10,8 t/ha → 54 zile om x 40 lei/zi om = 2.160 lei

TOTAL CHELTUIELI DIRECTE II: 7.490 lei

4. Alte cheltuieli (amortismente, generale, comune, transport) – 30% din total cheltuieli directe:

250 : 3 = 83 lei

– Botișele: (83 lei + 2.120 lei) + 2.203 ∙ 30% = 2.864 lei

2.203 661

– Albuțe: (83 lei + 2.960 lei) + 3.043 ∙ 30% = 3.956 lei

3.043 913

– Roșioare: (83 lei + 2.160 lei) + 2.243 ∙ 30% = 2.916 lei

2.243 673

8.2. Veniturile obținute prin valorificarea producției

Din cadrul sortimentului nou, cel mai mare preț la valorificare l-a avut soiul Record – 5 lei/kg, urmat de Stanley și Dâmbovița – 4,5 lei/kg. Destinația a fost consum în stare proaspătă și prelucrare.

În cazul biotipurilor, valorificarea cea mai bună a avut-o Roșioare și Albuțe –3 lei/kg, iar cea mai slabă Botișele – 1,5 lei/kg.

Prețul de valorificare reprezintă prețul loco furnizor.

A rezultat că soiurile noi au fost solicitate de cumpărători, în special soiul Record. Astfel, la soiul Record s-a obținut un venit de 7.000 lei.

Dintre biotipuri, venitul cel mai mare a fost obținut la Albuțe, care de-altfel au avut o destinație mixtă. Celelalte biotipuri au valori mici, cu destinație exclusiv spre distilare.

8.3. Indicatori de eficiență economică

În tabelul 8.1. sunt reprezentate valorile indicilor de eficiență economică.

Având în vedere producția de fructe la ha, cheltuielile totale aferente acesteia și valoarea totală a producției obținută prin valorificare, s-a calculat profitul mediu pe cei 2 ani și rata rentabilității la cele două sortimente de prun.

În cazul soiurilor, se constată că în funcție de producție și valorificarea ei, soiul Record asigură cel mai mare profit/ha (2.137 lei), urmat de Stanley (482 lei) și Dâmbovița (172 lei). Soiul Record are și cea mai mare rată a rentabilității.

La biotipuri, unde cheltuielile de producție sunt mai mici, prețurile de valorificare sunt mult mai scăzute (datorită calității inferioare a fructelor).

Se observă că la biotipul Botișele nu se obține profit, ci pierderi; cel mai mare profit din cadrul sortimentului vechi se obține la Roșioare (324 lei) datorită cerințelor ridicate pentru prelucrarea prin distilare.

Tabelul 8.1.

Indicatori de eficiență economică (raportați la 1 ha)

*prețuri comparabile pt. 2011 – valorificare în stare proaspătă

CAPITOLUL IX

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

– resursele ecologice ale zonei Oradea asigură condiții bune pentru cultivarea pomilor fructiferi, îndeosebi pentru cultura prunului;

– principale fenofaze de rodire au avut o desfășurare normală în perioada celor 2 ani luați în studiu;

– producția de fructe este asigurată statistic la soiurile Stanley (16,5 t/ha), Record (14 t/ha). În cazul biotipurilor, Albuțe este cel mai productiv (13,3 t/ha);

– sub aspectul rezistenței la boli și dăunători se constată următoarele:

* Stanley – tolerant la viroze, sensibil după anul 8 de la plantare la Monilini laxa

* Record – sensibil la păduchi țestoși

* Dâmbovița – sensibil la viroze

* La biotipuri nu s-a sesizat decât sporadic atac de boli și dăunători, deși la acestea nu s-a făcut nici un tratament fitosanitar. Roșioarele manifestă sensibilitate la brumele târzii de primăvară.

– calitatea fructelor – dintre soiurile cu cele mai bune însușiri le prezintă soiul Record, care are și cel mai bun preț de valorificare, urmat de Stanley, Dâmbovița. În cazul biotipurilor, cele mai bune însușiri le-a avut Roșioare;

– sub aspectul conținutului în elemente nutritive, se remarcă soiul Record cu cel mai ridicat conținut în S.U. (17,2 %) și zahăr (12,2 %);

În final, importanța economică a sortimentului studiat este dată de valoarea profitului, obținut – soiul Record asigură cel mai mare profit/ha (2.137 lei), urmat de Stanley (482 lei) și Dâmbovița cu (172 lei), apoi biotipurile Roșioare (324 lei), urmat de Albuțe (59 lei) și Botișele – fără profit.

Se recomandă extinderea în cultura soiurilor Stanley și Record, care au cele mai bune însușiri de producție și calitate, satisfăcând cel mai bine cerințele pentru piață (destinație mixtă, compoziție chimică, aspect comercial, etc).

Nu se recomandă extinderea în producție a soiului Dâmbovița datorită sensibilității la viroze. Toate biotipurile locale se pot menține pentru conservare în zonele accidentale, unde necesită o tehnologie minimă, putându-se folosi ca sursă de rezistență în ameliorare și ca portaltoi.

Sortimentul local, prin ameliorare poate constitui o alternativă pentru o agricultură biologică, prin reducerea poluării mediului și a consumului de energie convențională.

B I B L I O G R A F I E

Bandu G. și colab. – Studiul agropedologic al teritoriului EZERIS, 1974.

Gh. Blaga, I.Rusu, S. Udrescu, D. Vasile – Pedagogie, Editura Didactică și Pedagogică București 1996.

Bordeianu N., Constantinescu N. și colab. – Pomologie RSR Vol.IV, Editura Academiei București.

I. Botu, V. Cociu – Aspecte ale tehnologiei de cultură a prunului. Prunul, Editura Conphys 1997.

Budan C. – Factorii de mediu și importanța lor asupra agroproductivității pomilor și arbuștilor fructiferi. Memorator hort-viticol, București 1997.

I. Ceausescu, A.Negrilă, I.Isac, A.Lazăr – Pomicultura, Editura Ceres, București 1982.

Chira Lenuța, D. Hoza – Cultura prunului, Editura MAST, 2010, București.

V. Cociu, R.Roman, I. Botu – Contribuție la îmbunătățirea sortimentului de prun cultivat în România – Simpozionul național al prunului Ed. IX – 1995.

V.Cociu – Caracterizarea pomologică a principalelor soiuri de prun. Prunul, Editura Conphys 1997.

Drăgănescu E. – Lucrări practice pentru pomicultură, IAT 1984.

Drăgănescu E., Vulpeș N. – Cercetări preliminare privind identificarea, colectarea și studiul fondului autohton de germoplasma la specia de cireș și prun din partea de S-V a țării. Lucrări științifice, vol.XXVII, partea II, Timișoara 1993.

Drăgănescu E. – Pomologie, Editura Mirton – Timișoara 1996.

D. Drăgoi, G.Tataru – Obiective și realizări în ameliorarea soiurilor de prun pe plan mondial. Simpozionul național al prunului, Ed. IX – 1995.

N.Ghena si colab.-Pomicultura generala,Editura MatrixRom,Bucuresti,2004

A. Ivașcu – Soiul factor de bază în modernizarea sortimentului pomicol în România, Hortus (nr.5/1997) revistă a horticultorilor și viticultorilor, Tip. București.

B. Măriuța, Gh.Simeria, S.Fiat, N.Fenesan, Gh. Guran – Consumul varietal la specia prun pentru consum în stare proaspătă în zona Banatului. Simpozionul național al prunului, Ed. IX 1995.

Negrilă A. și colab. – Pomicultura și Viticultura, Editura Didactică și Pedagogică București 1980.

Popescu, – Pomicultura generală și specială, Editura Didactică și Pedagogică București 1983.

Venig Aurora, I. Ștefan – Comportarea prunului altoit pe diferiți portaltoi în nord-vestul țării, la S.C.D.P. Bihor; UASMV București, Seria B XLVIII, Horticultură, 2005.

Venig Aurora, Bucurean Eva – Stabilirea densității optime de plantare a puieților portaltoi în pepinieră, la prun, în condițiile din nord-vestul țării, la S.C.D.P. Bihor; Analele Universității din Oradea, 2005.

B I B L I O G R A F I E

Bandu G. și colab. – Studiul agropedologic al teritoriului EZERIS, 1974.

Gh. Blaga, I.Rusu, S. Udrescu, D. Vasile – Pedagogie, Editura Didactică și Pedagogică București 1996.

Bordeianu N., Constantinescu N. și colab. – Pomologie RSR Vol.IV, Editura Academiei București.

I. Botu, V. Cociu – Aspecte ale tehnologiei de cultură a prunului. Prunul, Editura Conphys 1997.

Budan C. – Factorii de mediu și importanța lor asupra agroproductivității pomilor și arbuștilor fructiferi. Memorator hort-viticol, București 1997.

I. Ceausescu, A.Negrilă, I.Isac, A.Lazăr – Pomicultura, Editura Ceres, București 1982.

Chira Lenuța, D. Hoza – Cultura prunului, Editura MAST, 2010, București.

V. Cociu, R.Roman, I. Botu – Contribuție la îmbunătățirea sortimentului de prun cultivat în România – Simpozionul național al prunului Ed. IX – 1995.

V.Cociu – Caracterizarea pomologică a principalelor soiuri de prun. Prunul, Editura Conphys 1997.

Drăgănescu E. – Lucrări practice pentru pomicultură, IAT 1984.

Drăgănescu E., Vulpeș N. – Cercetări preliminare privind identificarea, colectarea și studiul fondului autohton de germoplasma la specia de cireș și prun din partea de S-V a țării. Lucrări științifice, vol.XXVII, partea II, Timișoara 1993.

Drăgănescu E. – Pomologie, Editura Mirton – Timișoara 1996.

D. Drăgoi, G.Tataru – Obiective și realizări în ameliorarea soiurilor de prun pe plan mondial. Simpozionul național al prunului, Ed. IX – 1995.

N.Ghena si colab.-Pomicultura generala,Editura MatrixRom,Bucuresti,2004

A. Ivașcu – Soiul factor de bază în modernizarea sortimentului pomicol în România, Hortus (nr.5/1997) revistă a horticultorilor și viticultorilor, Tip. București.

B. Măriuța, Gh.Simeria, S.Fiat, N.Fenesan, Gh. Guran – Consumul varietal la specia prun pentru consum în stare proaspătă în zona Banatului. Simpozionul național al prunului, Ed. IX 1995.

Negrilă A. și colab. – Pomicultura și Viticultura, Editura Didactică și Pedagogică București 1980.

Popescu, – Pomicultura generală și specială, Editura Didactică și Pedagogică București 1983.

Venig Aurora, I. Ștefan – Comportarea prunului altoit pe diferiți portaltoi în nord-vestul țării, la S.C.D.P. Bihor; UASMV București, Seria B XLVIII, Horticultură, 2005.

Venig Aurora, Bucurean Eva – Stabilirea densității optime de plantare a puieților portaltoi în pepinieră, la prun, în condițiile din nord-vestul țării, la S.C.D.P. Bihor; Analele Universității din Oradea, 2005.