Impactul Stresului Profesional Asupra Sanatatii Cadrelor Medicale

Cuprins

Rezumat…………………………………………………………………………………………………………………………2

Introducere……………………………………………………………………………………………………………………..3

Capitolul I – Ce este stresul?…………………………………………………………………………………………….5

Definirea stresului………………………………………………………………………………………5

Modele teoretice ale stresului………………………………………………………………………7

Studii recente relevante pentru tematica aleasă…………………………………………….10

Capitolul II – Stresul profesional……………………………………………………………………………………..13

2.1. Definire și modele teoretice ale stresului profesional…………………………………………13

2.2. Tipologii ale stresului profesional…………………………………………………………………..17

2.3. Burnout-ul ca epuizare profesională……………………………………………………………….18

2.4. Impactul stresului profesional și variabile corelate, conform unor studii……………..22

Capitolul III – Prevenirea și combaterea stresului profesional……………………………………………..26

3.1. Costurile individuale și organizaționale ale stresului…………………………………………26

3.2. Mecanisme de coping……………………………………………………………………………………29

3.3. Programe organizaționale de limitare a stresului……………………………………………….32

Capitolul IV – Metodologie…………………………………………………………………………………………….34

4.1. Paradigma și designul metodologic…………………………………………………………………34

4.2. Obiective, întrebările de cercetare si operaționalizarea conceptelor…………………….35

4.3. Stabilirea și descrierea metodei de cercetare…………………………………………………….37

4.4. Eșantionarea – selectarea lotului de participanți și descrierea acestui lot………………38

Proceduri de colectare și prelucrare a datelor……………………………………………………………………38

Aspecte etice. Limite preconizate…………………………………………………………………………………….39

Interpretarea rezultatelor cercetării. Implicații, recomandări. Concluzii ……………………………….40

Reflecție asupra procesului de cercetare……………………………………………………………………………47

Bibliografie……………………………………………………………………………………………………………………49

Anexe…………………………………………………………………………………………………………………………..50

Rezumat

Scopul acestei lucrări este acela de a oferi o privire de ansamblu asupra stresului, analizând mai apoi în profunzime conceptul de „stres profesional”. Cazul ales este acela al cadrelor medicale din România care au fost puse în contrast cu cele din Belgia. Totodată, acest studiu trece în revistă principalii factori cauzatori de stres, pe care îi detaliază și îi exemplifică în capitolele de față. Deoarece orice cauză are și un efect, cercetarea enumeră și dezvoltă efectele nocive ale stresului profesional asupra sănătății indivizilor. De asemenea, lucrarea preia metodele de coping propuse de către cercetători consacrați în domeniu, dar și ale persoanelor intervievate.

Cu ajutorul concepelor obținute în urma întrebărilor de cercetare propuse, precum și a dimensiunilor și a indicatorilor, am schematizat și construit instrumentul de cercetare calitativ, și anume, ghidul de interviu. Acesta a fost aplicat pe un număr de 10 persoane angajate în domeniul medical din diferite orașe din România și din Belgia, ocupând diferite poziții. Astfel, atât conceptele obținute, cât și indicatorii s-au regăsit în cadrul teoretic al acestei lucrări și în răspunsurile cadrelor medicale, existând în acest fel o concordanță între noțiunile cheie redactate în metodologie și rezultatele obținute în urma interpretării interviurilor

Introducere și motivația alegerii temei

În mod vizibil și incontestabil, stresul a devenit una dintre cele mai grave boli cu care se confruntă indivizii și organizațiile din ziua de astăzi, atât la nivel național, cât și la nivel internațional. Viteza și competiția sunt principalele caracteristici ale societății contemporane care presupun punctualitate, respectarea termenelor limită, muncă eficientă într-un timp cât mai rapid, suprasolicitare, dezechilibru între viața profesională și cea familială etc., iar acest ritm generează o trăire intensă, care ocupă un rol important în dezvoltarea individului atât personal, cât și profesional. Astfel, indivizii și organizațiile se confruntă zilnic cu stresul profesional și, din păcate, afectează foarte mult existența lor. Managerii încearcă prin diferite mijloace să-și ajute angajații să facă față stresului, să fie cât mai sănătoși pentru a fi cât mai productivi la locul de muncă.

Motivația alegerii temei o constituie actualitatea și, mai ales, gravitatea acestei probleme astfel încât consider că este un moment oportun de a ne opri și de a analiza situația. De asemenea, interesul crescut al opiniei publice pentru această temă este de o importanță deosebită. Astfel, numărul studiilor (psiholocige, medicale, ergonomice etc.) din acest domeniu a crescut, acestea pătrunzând în intimitatea fenomenului. În 1999, I.B. Stora a semnalat faptul că acestei temtici au ajuns să îi fie dedicate peste 100.000 de articole și 200 de lucrări de specialitate (Stora,1999). Mai mult, ceea ce m-a facut să aleg această temă a fost faptul că mi-am văzut prietenii medici/asistenți cum reacționează la stresul de la locul de muncă, precum și efectele pe care acesta le are asupra lor.

În prima parte a lucrării, voi încerca, printr-o trecere în revistă a literaturii de specialitate, să aduc în prim-plan conceptualizarea și înțelegerea în profunzime a noțiunii generale de „stres”, precum și cea particulară de „stres profesional”.

Primul capitol își propune să reconstituie evoluția noțiunii generale de „stres” pornind de la cercetătorul Hans Selye, cel care a conceptualizat pentru prima dată acest termen, ajungând până la cercetători mai recenți, fiecare încercând să explice cât mai complex, prin diferite modele teoretice, ce reprezintă și cum apare stresul.

Al doilea și al treilea capitol au intenția de a urmări în detaliu conceptul de „stres profesional” prin principalele modele teoretice care îl explică, sursele care îl provoacă, efectele pe care le are acesta asupra angajatului și asupra organizației, precum și mecanismele de coping față de stres ale individului și ale companiilor.

În ultimul capitol, voi avea în vedere partea practică a acestei lucrări, prin care voi încerca să văd cum influențează stresul profesional sănătatea la nivel organizațional, identificând, totodată, sursele care conduc la declanșarea acestuia și mecanismele de coping în rândul cadrelor medicale. Astfel, voi încerca să găsesc răspuns la următoarele întrebări de cercetare: „Care sunt sursele stresului profesional în rândul cadrelor medicale?”, „Care sunt principalii factori de protecție împotriva stresului profesional?” „Cum afectează distresul nivelul sănătății fizice și psihice al cadrelor medicale?”.

Capitolul I: Ce este stresul?

1.1.Definirea stresului

Stresul este o problemă cu care se confruntă zilnic fiecare individ, având efecte nocive pentru aceștia, iar orice problemă cu astfel de efecte trebuie înțeleasă de la rădăcină pentru a putea fi combătută ulterior. Astfel că în mod natural și de înțeles este ca acest concept teoretic, la fel ca oricare altul, să poată fi analizat și combătut de la cea mai simplă și elementară întrebare și anume: Ce este stresul?

Etimologia cuvântului stres poate fi urmărită pe filiații multiple, ceea ce pune în evidență caracterul său tensionat. Astfel, acesta vine din vechiul cuvânt francez “estrece” sau “ingustime, opresiune”, care la rândul său provine din latinescul “stringere” care înseamnă “ a strânge”, “a constrânge”, “a îndurera”, “a răni”. Începând cu secolul al – XVI-lea, găsim cuvântul “stress” în lb. engleză pentru a desemna încercarea sau mâhnirea.

Hans Selye este cel care a conceptualizat pentru prima dată noțiunea de “stres” și l-a definit ca fiind un “un răspuns nespecific la oricare dintre solicitări adresate organismului”, prezentândul ca un “sindrom general de adaptare” (Tyrer apud Selye, 2006, 24).

Ca reacție a organismului și a psihicului la stimuli ambientali, stresul implică declanșarea unor sisteme de apărare și de adaptare, care emit semnale pentru a face față uneii situații percepute ca fiind amenințătoare individului. Charles Cungi definește stresul ca “reacția nespecifică a individului expus acțiunii unor factori disturbatori” (Cungi, 2003) de natură variată (agenți stresori biologici, fizici, chimici, psihici), și care se manifestă prin intermediul funcțiilor și operațiilor de natură fiziologică și psihologică ale fiecăruia.

Conform importantului cercetător în domeniul stresului psihic, I.B. Iamandescu, definește într-o manieră amplă și analitică stresul psihic ca “sindrom constituit de exacerbarea, dincolo de nivelul unor simple ajustări homeostatice, a unor reacții psihice și a corelatelor lor somatice (afectând cvasi-totalitatea compartimentelor organismului) în legătură cu excitația internă sau externă exercitată de o configurație de factori declanșatori (agenți stresori) ce acționează intens, surprinzător, brusc și/sau persistent, având uneori un caracter simbolic <de amenințare>, alteori un rol extrem de favorabil pentru subiect. Alteori, agentii stresori reprezinta excitanti psihici cu rezonanta afectivamajora (pozitiva – eustress sau negative – distress) sau surse de suprasolicitare a proceselor cognitive si volitionale, dar cu mentiunea ca sistemul psihic are la baza in primul rand o participare pregnanta” (Iamandescu, 2002, 9).

Lazarus și Folkman definesc stresul drept un “efort cognitiv și comportamental de a reduce, stăpâni sau tolera solicitările externe sau interne care depășesc resursele personale.” (Iamandescu apud Lazarus și Folkman, 2002, 6). Cu alte cuvinte, stresul este perceperea de către individ a relației sale cu mediul înconjurător ca fiind una dăunătoare; astfel, răspunsurile fiziologice și psihologice impuse de stimulii acestui mediu par dificil sau chiar imposibil de urmat, consumând mai multe resurse interne ori externe decât are individul la dispoziție, ceea ce poate fi văzut ca un potențial pericol asupra sănătății fizice și/sau psihice (Zlate apud Lazarus și Folkman, 2007).

Plecând de la această teorie cognitivă asupra stresului elaborată de școala lui Lazarus, P. Derevenco a adus o viziune psiho-biologică asupra conceptului: “dezechilibrul biologic, psihic si comportamental dintre cerintele (provocarile) mediului fizic, ambiental sau social și dintre resursele – reale sau percepute ca atare – ale omului, de a face față (prin ajustare sau adaptare) acestor cerințe și situații conflictuale” (Iamandescu apud Derevenco, 2002, 6). Observăm, așadar, definirea stresului tot ca o stare conflictuală între factorii mediului și resursele individului, ca un proces de restabilire a unui echilibru pierdut, dar cu o pondere și o atenție mai mari asupra individului ca totalitate a proceselor și funcțiilor sale, atât biologice, cât și psihologice. Unde școala lui Lazarus se preocupa îndeosebi de latura și resursele comportamentale și de cogniție implicate, Derevenco merge un pas mai departe și înțelege implicarea totală a individului, fizic și psihic, în această restaurare a echilibrului inițial.

E adevărat însă că natura stresului e mai mult de origine psihică, că “rădăcinile” sale se află mai degrabă în psyche, decât în trup. De aceea, partea fizică a stresului reprezintă, poate, doar manifestări ale psihicului, – așa cum este el înțeles ca noțiune psihologică, constituită din conștient, inconștient și procesele sale aferente -, în corp. Spre aceeași înțelegere a conceptului pare să tindă și M. Golu când definește stresul ca pe o “stare de tensiune, încordare, disconfort, determinate de agenți afectogeni cu semnificație negativă, de frustrare sau reprimare a unor motivații, de dificultatea sau imposibilitatea rezolvării unor probleme” (Iamandescu, 2002, 6).

Astfel, manifestările vizibile ale stresului sunt, în fapt, doar urmări sau reacții ale unei stări mai profunde, ce se manifestă în primul rând la nivelul psihicului. Fără existența acestor manifestări vizibile (ex: încordarea mușchilor, dilatarea pupilei, apariția anumitor ticuri etc.), starea de stres ar fi complet necunoscută celorlalți, dar asta nu înseamnă că ea nu ar exista.

Observăm cum mai toate definițiile prezentate până acum tratau stresul ca pe o reacție: fenomene posibil dăunătoare din mediu impun necesitatea unui răspuns din partea individului, adică a unor eforturi fizice și psihice depuse în vederea restabilirii echilibrului – starea de stres. Or, inspirându-se din domenii ca fizica și ingineria, anumiți cercetători au considerat ca fiind mai indicată tratarea subiectului din perspectiva opusă (Bogáthy,2007). Astfel, stresul devine el însuși stimulul care necesită un răspuns. Mai mult, orice agent extern (denumit stresor) devine o potențială cauză de disconfort sau chiar vătămare: „Chiar dacă nu orice agent extern este și real un agent stresor, el poate fi sau deveni. Așadar, din perspectiva acestei paradigme, stresul este stimulul exterior potențial vătămător” (Zlate, 2007). Astfel, stresul se constituie într-un factor de risc pentru sănătate, pentru bunăstarea subiectivă, stima de sine și autoeficacitatea percepută a individului. Contează rezonanța subiectivă la potențialii stresori obiectivi, deoarece, stresul fiind un risc, presupune o anumită probabilitate de apariție, bazată pe interpretarea subiectivă a unui factor ce acționează din exterior.

Ambele abordări în analiza stresului (ca stimul și ca reacție) au fost, însă, considerate de către mulți alți oameni de știință ca fiind restrictive și care, din această cauză, duc la rezultate doar parțial corecte. Limitele acestora sunt datorate neglijării diferențelor existente de la un individ la altul și a proceselor de percepție și cogniție care le generează: “Cunoașterea stimulului nu permite în mod necesar estimarea cu exactitate a reacției, probabilitatea ca stimulul să producă răspuns fiind moderată de diferențele individuale (personalitate, caracteristici, așteptări, valori, scopuri)” (Bogáthy, 2007).

1.2. Modele teoretice ale stresului

Un prim model important pentru analizarea stresului a fost modelul fiziologic conceput de Hans Selye (1956) care prezintă stresul ca un “sindrom general de adaptare”. Acesta trece prin trei faze distincte. Prima este faza de alarmă prin care se observă răspunsul inițial la contactul cu agentul nociv, menifestându-se prin fugă sau luptă și simptome precum creșterea tensiunii arteriale, încordarea mușchilor. Cea de-a doua fază este cea de rezistență în care organismul este capabil doar să se adapteze, depunând eforturi semnificative pentru a se lupta cu stresul și ducând la o tensiune a sistemelor de apărare ale organismului. A treia fază o reprezintă extenuarea sau epuizarea prin care organismul nu se mai poate adapta și nu mai poate lupta, este învins și moare (Tyrer apud Selye, 2006, 24).

Teoria interactiunii individ/mediu sau teoria cognitivă

Alte modele teoretice în vederea analizării stresului sunt teoria interacțiunii individ – mediu sau teoria cognitivă, elaborată de Lazarus în 1987, și teoria tranzacțională, elaborată de școala aceluiași renumit cercetător și care, în fapt, e un pas înainte de la teoria inițială. Astfel, în vizorul cercetării stă relația dintre individ și mediu, dar ceea ce nu înseamnă că cele două elemente sunt neglijate în virtutea acesteia. Atât persoana, cât și mediul, în care el viețuiește și se confruntă cu numeroși agenți stresori, sunt analizați și din perspectiva lor individuală, ca unități de sine stătătoare. Astfel, nu putem vorbi despre o sacrificare a celor două în favoarea relației ori evenimentului petrecut căci, fără existența lor a priori, nu ar putea exista nicio relație sau eveniment. Continuarea teoriei ne trimite la exact aceeași subtilă, dar indubitabilă diferențiere și prioritizare a conceptelor de relație, individ și mediu: „intensitatea stării de stres nu depinde doar de caracteristicile cantitative și calitative ale unui factor stresor; reacția negativă la stres se datorează dezechilibrului între exigențele interne sau externe și resursele individului de a face față acestora” (Stoica, 2007).

În această relație rezidă nu numai posibilitatea apariției unor situații vătămătoare, dar și capacitatea depășirii sau chiar evitării lor pentru că, în tranzacțiile care se tot repetă între organism și mediu, primul învață și adoptă mecanismele eficiente și necesare pentru asigurarea propriei sale sănătăți, integralități. Putem vorbi, poate, chiar de o viziune adaptivă, în termeni darwiniști, a organismului la mediu: același mediu potențial dăunător îl provoacă să se depășească și să se schimbe după mereu alte cerințe, îl ajută să găsească resursele și capacitățile de a le face față.

Astfel, în vederea evaluării relației individ/eveniment, adică a posibilității ca deznodământul unei situații să dăuneze individului și resurselor sale personale de coping, întâlnim următorii factori influențatori:

Caracteristicile individuale (imposibil de înstrăinat și definitorii pentru fiecare persoană în parte), precum: credințe religioase, motivații, capacitatea mai mică sau mai mare de a controla factorii și evenimentele potențial stresante, nivelul de încredere în propria capacitate de a face față situațiilor stresante, trăsături de anxietate etc.;

Caracteristicile ambientale (factorii din mediul înconjurător care determină într-o măsură însemnată apariția, perceperea și combaterea situației stresante), caracteristicile situației: loc, moment, condiții meteo, resurse de timp, resurse sociale etc (Stoica, 2007).

Școala lui Lazarus a identificat două mecanisme prin care individul realizează aceste tranzacții cu mediul: evaluarea cognitivă și coping-ul. Dacă într-o primă fază individul întocmește o evaluare asupra evenimentelor ce au loc în jurul său pentru a hotărâ care sunt dăunătoare și care nu (există 3 tipuri de evaluare: irelevantă – evenimentul nu poate avea urmări asupra stării de sănătate a individului; benignă-pozitivă: evenimentul este interpretat ca fiind benefic; stresantă: evenimentul poate avea urmări care să-i dăuneze), în cea de-a doua el face o analiză a resurselor de coping disponibile pentru a găsi o soluție la problema cu care se confruntă. Între cele două faze există o relație de interdependență (Zlate, 2007).

Modelul conservarii/pierderii resurselor

Un alt model important în analiza stresului este cel al conservării/pierderii resurselor care a fost conceput de S.E. Honfoll în 1989. Acesta pornește de la ideea că în generarea și gestiunea stresului foarte importante sunt resursele pe care individul le posedă sau se așteaptă să le achiziționeze, pe care le consumă sau le pierde” (Zlate, 2007). Hobfoll împarte resursele în patru categorii și anume: obiecte (casa, bijuterii etc.), condiții (o slujbă stabilă, statutul de lider etc.), caracteristici personale (respect de sine, simțulumorului etc.) și variate forme de „energie” care favorizează dinamismul (bani, susținerea colegilor etc. ). Mai mult, cercetătorul consideră că stresul apare în trei situații:

Când resursele individului sunt limitate

Când resursele individului sunt efectiv pierdute

Când individul investește în resurse și nu primește câștigurile anticipate

Prin urmare, putem spune că în momentul în care un individ pierde din resurse, dar și câștigă altele, acesta se va concentra pe pierderi deoarece acestea au un impact mai mare asupra lui decât câștigurile. Cu alte cuvinte, pierderile îl afectează negativ mai mult pe individ decât sentimentul pozitiv al câștigurilor, dacă pierderile și câștigurile sunt egale ca număr. De exemplu, dacă cineva își pierde locul de muncă, acest lucru va avea un impact mai mare pentru el decât dacă se înțelegea bine cu colegii de lucru.

Acest model face parte din paradigma tradițională a stresului inițiată de Lazarus (1966) și Folkman (1984). Pornind de la aceasta, Honfoll merge mai departe și aduce câteva idei noi. O primă idee noua a acestui model este aceea conform căreia „stresul nu este generat de evaluarile individuale, ci de procesele colective.” Astfel, spre deosebire de modelul lui Lazarus în care procesele de evaluare sunt individualizate, aici sunt aceleași pentru toți membrii care fac parte din aceeași cultură, același grup. Cea de-a doua idee vizează faptul că „cele mai multe dintre resursele individului sunt observabile obiectiv și apreciate colectiv”, adică fie că este vorba de câștigarea, fie că este vorba de pierderea unor resurse, acestea sunt evaluate în mod egal atât de individ, cât și de colectivitate. A treia idee și ultima pe care o propune Hobfoll susține faptul că stresul poate fi combătut sau îi pot fi ameliorate efectele prin recurgerea la strategii de coping reactive (cum spunea Lazarus), dar și prin utilizarea de strategii de coping proactive, fiind bazate pe construirea unor obiective clare care să ajute la combaterea constrângerilor ce vor urma (Zlate, 2007).

1.3. Studii recente relevante pentru tematica analizată

Există numeroase studii și statistici care pun în evidență importanța și efectele negative pe care stresul a ajuns să le aibă în viața de zi cu zi a individului. Astfel, în cadrul unui studiu, 32% dintre participanți au afirmat că suferă de o stare foarte mare de stres (stres extrem), 17% sunt stresați la maximum timp de aproximativ 15 zile/lună, iar 50% au admis că gradul de stres a crescut alarmant în ultimii 5 ani. Specialiștii din domeniu au remarcat consecințele puternice pe care le are stresul, în special, asupra stării de sănătate a individului, acesta conducând la tulburări psihice, emoționale, precum și fizice, ușor observabile. (https://centrulmedicalsphera.wordpress.com/tag/statistici/ ).

Privind la România, statisticile efectuate la nivel mondial și național în anul 2007 arată situația alarmantă, și anume: cel puțin 30-40% dintre cetățeni sunt predispuși la stres, însă specialiștii în domeniul psihologiei sunt de părere că „treimea potențialilor stresați este doar vârful aisbergurului, aceștia reprezentând doar cazurile cunoscute.” Numai în anul 2005 statisticile semnalează că a existat un număr de aproximativ 140.000 de noi bolnavi de tulburări mentale, de comportament și nevrotice, dintre care un număr de peste 73.000 au fost cauzate de tulburări somatice și stres. Mai mult, potrivit psihologului clinician Monica Petrescu, medic cu peste 20 de practică în domeniu, situația este mult mai îngrijorătoare deoarece ceea ce se vede în statistici reflectă doar cazurile „în care pacienții s-au prezentat la medic”. De asemenea, tot aceasta atrage atenția asupra faptului că „aproape 80% dintre români sunt afectați – mai mult sau mai puțin – de stres.”(http://stiri.acasa.ro/social-125/romanii-mult-mai-stresati-decat-spun-statisticile96052.html).

Publicat în ziarul Annals of Behavioral Medicine, un studiu a arătat că persoanele care au fost mai stresate și mai anxioase cu privire la îngrijorările de zi cu zi au avut o probabilitate mai mare să se confrunte cu probleme cronice de sănătate 10 ani mai târziu, în comparație cu oamenii care au adoptat o atitudine mai relaxată. Prin urmare, conform unui nou studiu al unor cercetători de la Universitatea din Pennsylvania, impactul pe care îl are stresul asupra sănătății oamenilor nu este legat doar de stresul în sine, ci de cum reacționează oamenii la el.

Un nou studiu făcut de Universitatea din Yale sugerează că, până și în cazul persoanelor sănătoase, momentele stresante pot cauza probleme serioase. Cercetătorii au raportat în ziarul Biological Psychiatry că ocaziile stresante, precum divorțul sau concedierea, pot micșora creierul prin reducerea materiei cenușii în regiunile legate de emoție și funcțiile fizice. De asemenea, cercetătorii au avertizat că acest lucru este important pentru că aceste schimbări ale materiei cenușii din creier ar putea semnala probleme psihice viitoare.

(http://getget.org/negative_effects_of_stress_1219/3/ )

Studiul „Stress in America: Paying With Our Health” produs de American Psuchological Association a examinat din anul 2007 până în anul 2014 cum afectează stresul sănătatea și bunăstarea americanilor. În anul 2014, studiul s-a desfășurat în perioada 4-29 august, participând 3,068 adulți cu vârste peste 18 ani din SUA. Acesta a identificat patru surse de stres: banii, munca, familia, problemele de sănătate Stresul datorat banilor are un impact semnificativ în viețile americanilor, astfel 72% (trei sferturi) din adulți au raportat că sunt stresați datorită banilor (cel puțin uneori) și aproape o pătrime au spus că se confruntă cu stresul extrem datorită banilor. În anumite cazuri, oamenii ajung să își amâne grija față de sănătate din cauza problemelor financiare. Cei care au venituri mici și sunt foarte stresați din cauză banilor au raportat sedentarism și comportamente nesănătoase spre deosebire de cei care au venituri mici și nu sunt așa de stresați privind banii. Un factor care influențează nivelul de stres este suportul emoțional. Astfel, din cei care nu beneficiază de acesta, 43 % spun că stresul a crescut în anul precedent, 21% că nu au făcut nici o schimbare a stilului de viață și aproape 46% au declarat că s-au simțit depresivi- triști în ultima lună. Spre deosebire de aceștia, dintre cei care au suport emoțional, 26% au fost de părere că stresul a crescut în ultimul an, 10% au spus că nu fac schimbări în viața lor și 32% s-au simțit depresivi în ultima lună. Mai mult, 1 din 5 americani (21%) au declarat că nu au pe cine să se bazeze pentru suport emoțional, 18% că banii sunt un subiect taboo în familia lor și 36% că dacă vorbesc despre bani se simt inconfortabil.

În privința importanței principalilor stresori, indivizii au răspuns astfel: banii (64%), munca (60%), economia (49%), responsabilitatile familiale (47%), problemele persoanale de sănătate (46%).

Întrebați de stările pe care le-au resimțit în ultima lună ca rezultat al stresului, respondenții au spus astfel: supărat/iritat (37%), nervos/îngrijorat (35%), lipsit de interes/motivație (34%), obosit (32%), copleșit (32%), depresiv (32%).

Studiul arată că în mod constant femeile raportează un nivel de stres mai ridicat decât bărbații, au mai multe șanse să experimenteze simptome ale stresului și sunt predispuse la comportamente nesănătoase și sedentare ca să facă față acestei stări. Mai mult, 51% dintre femei față de 32% dintre bărbați au afirmat că au avut insomnii în ultima lună.

De asemenea, din această cercetare a reieșit faptul că pe o scală până la 10, cei care sunt părinți sunt mai stresați decât cei care nu sunt părinți, primii având un nivel de stres de 5,7, iar ceilalți de 4,7 și au semnalat efecte precum iritabilitate, nervozitate/anxietate, oboseală.

În final, printre cele mai frecvent utilizate modalități pentru a gestiona stresul se numără și: ascultă muzică (44%), practică exerciții sau fac plimbări (43%), se uită la TV/filme mai mult de 2 ore/zi (40%), navighează pe internet (38%), citesc (36%).

În concluzie, există noțiunea generală de stres, așa cum este ea prezentată în acest capitol care își propune să analizeze în ansamblu cauzele și efectele acestuia asupra individului, trecând, de asemenea, în revistă principalele modele teoretice enunțate de către cercetători care au studiat acest fenomen. Atunci când este privită în profunzime, noțiunea de stres poate fi regăsită în mai multe categorii cum ar fi: stres social, stres emoțional, stres profesional, stres fizic, stres cronic. Toate acestea au caracteristici comune, ceea ce le face să se încadreze în noțiunea generală a stresului, dar care au și caracteristici care le delimitează între ele și le oferă o oarecare individualitate. Dintre acestea, stresul profesional face obiectivul principal al acestei lucrări și îl voi prezenta mai detaliat în următorul capitol.

Capitolul II. Stresul profesional

2.1 Definiții și modele teoretice ale stresului profesional

Conform lui Turcotte (1988), stresul profesional reprezintă o “discordanță între posibilitățile fizice și psihice ale unui individ și cerințele îndeplinirii unei sarcini de muncă, pe de o parte, și discordanța dintre nevoile individului și cele care pot fi satisfacute din mediul de muncă din care face parte, pe de alta parte” (Stoica apud Turcotte, 2007, 24) Prin urmare, putem spune că stresul profesional apare în momentul în care ceea ce angajatul este capabil să facă nu se potrivește cu ceea ce trebuie să facă în cadrul postului respectiv, iar necesitățile lui nu sunt aceleași cu cele care pot fi îndeplinite în cadrul climatului de muncă în care își desfășoară activitatea. Astfel, în momentul în care competențele individului nu sunt în conformitate cu cerințele postului, intervine suprasolicitarea (când individul este insuficient pregătit, iar capacitățile sale nu îî permit să îndeplinească sarcinile prescrise) sau un caz de subsolicitare (individul este supra-calificat, competențele sale depășind solicitările postului) în realizarea sarcinilor, iar dacă ceea ce își dorește individul nu poate fi îndeplinit în totalitate de ceea ce oferă locul de muncă, el nu mai este mulțumit și trăiește într-o stare de tensiune.

Stresul profesional este una dintre multiplele probleme cu care se confruntă societatea modernă, fiind generat de viața profesională, de mediul muncii, cu consecințe nemijlocite asupra activității profesionale, dar și asupra sănătății celor care prestează munca respectivă (Bogáthy, 2007, 236).

Orgnizația executivă a sănătății și siguranței (HSE) din Marea Britanie definește stresul ca fiind reacția adversă pe care indivizii o au la presiuni excesive sau la alte tipuri de cerințe pe care sunt asteptați să le ducă la îndeplinire. Ea apare atunci când ei ajung să se simtă depășiți de cantitatea de muncă, când cerințele unei activități par să depășească resursele individuale, iar aceaste reacții pot să compromită calitatea vieții angajaților și eficacitatea la locul de muncă. În această definiție HSE distinge între stres și presiune. Presiunea e vazută ca fiind pozitivă și ca o forță care ajută la îmbunătățirea performanței. Fiecare persoană are nevoie de o cantitate de presiune, definită ca eu-stres, pentru a avea o bună performanță. Cu toate acestea, problemele apar atunci când sursele de presiune au o frecvență ridicată, fără timp de recuperare, sau atunci când o singură sursă de presiune este prea mare pentru noi, pentru a face față (Anderson, 2003), caz în care ne confruntăm cu distres.

O definiție mai cuprinzătoare a stresului dată tot de HSE are în vedere faptul că acesta este o stare care apare atunci când o persoană percepe presiunile sau cerințele unei situații ca fiind mai mari decât propria-i capacitate de a o rezolva. Dacă asemenea cerințe, care depășesc resursele personale ale individului, sunt mult prea mari sau continuă pentru o perioadă lungă de timp, pot apărea grave probleme fiziologice, psihologice sau comportamentale, ca urmare a lor. (Anderson, 2003).

Organizația Mondială a Muncii (2004) definește stresul de la locul de muncă astfel:

Un răspuns fizic și emoțional dăunător, care apare atunci când cerințele locului de muncă nu se potrivesc cu capacitățile, resursele sau nevoile angajaților. Pe termen lung, acest lucru poate conduce la deteriorarea sănătății anagajatului și la accidente de muncă;

O reacție emoțională, mentală, comportamentală și fiziologică la aspectele dăunătoare ale muncii, mediului la locul de muncă și a organizării locului de muncă. Acesta este o stare caracterizată de un nivel ridicat de distres (stres dăunător) și de cele mai multe ori însoțit de sentimentul de incapacitate de adaptare la el;

Reacția pe care o au angajații la presiunea psihologică și fizică excesivă a locului de muncă și la alte cerințe impuse de angajator (Stoica, 2007, 25).

Modele teoretice ale stresului profesional

Unul dintre cele mai discutate modele teoretice ale stresului profesional în literatura de specialitate a fost modelul mediu – persoana – reacție, elaborat de psihologii Universității și Institutului de Cercetări Sociale din Michingan, susținând ideea conform căreia o reacție la stres apare atunci când există o instabilitate în relația persoană-mediu. Mai exact, în momentul în care între caracteristicile individuale ale persoanei (aptitudini, trăsături de personalitate, competențe etc.) și mediul în care aceasta își desfășoară activitatea (solicitări, condiții de muncă, climatul de muncă etc.) nu există echilibru, se poate ajunge ca individul să nu reușească să-și îndeplinească nevoile personale și solicitările muncii. Astfel, acestea duc la instalarea unei stări de stres și, mai ales, la reflectarea ei în diferite manifestări individuale (Bogáthy, 2007).

Modelul cerere-control, formulat de R.A. Karasek (1979), are în vedere ideea că cele mai importante dimensiuni ale muncii sunt: încărcătura ei (cerințele, solicitările aferente) și percepția pe care o are individul cu privire la controlul pe care l-ar putea avea asupra muncii sale. În momentul în care solicitările muncii sunt scăzute, iar angajatul le poate controla, atunci situațiile de muncă devin ușor stresante, ducînd la oboseală scăzută. Dacă solicitările muncii sunt foarte mari, iar angajatul nu le poate controla îndeajuns, atunci situațiile de muncă vor fi foarte stresante, producând oboseală puternică. Acest model a fost criticat de către alți cercetători deoarece pune accent pe caracteristicile particulare ale situației de muncă și ignoră importanța diferențelor individuale prezente în defașurarea stresului. Astfel, Johnson și Hall (1988) au mai adăugat o dimensiune și au numit modelul “cerere – control – suport social”. “Suportul social” presupune ameliorarea epuzării psihologice, creșterea coeziunii de grup, creșterea susținerii și încrederii între șefi și subordonați, între colegi etc., el depinzând de gradul de integrare socială și emoțională a angajaților (Zlate, 2007).

Modelul stresului de munca a lui Hodapp

Hodapp (1988) susține că la determinarea stresului din cursul activității profesionale concură factori multipli: dependența fizică, particularitățile intrinseci ale muncii, caracteristicile psihofiziologice ale individului și procesul de evaluare atât a stresorilor, cât și a consecințelor stresului profesional.

Corelația specifică dintre ambianța fizică, particularitățile intrinseci ale activității și caracteristicile psihofiziologice ale individului constituie sursele apariției de stresului profesional.

În procesul de evaluare a factorilor de stres intervin tensiunea percepută în muncă și instatisfacția profesională. Reacțiile la stresorii percepuți sunt emotionale și fiziologice. Din perspectiva acestui model, consecințele fiziologice au în vedere modificări hormonale, modificări ale tractului intestinal și ale activității cardiace, consecințele psihologice se referă la sentimentele de anxietate și supărare, iar cele emoționale intensifică reacțiile fiziologice ale individului (Stoica, 2007, 33).

Cooper si Marshall (1978) au dezvoltat un model comprehensiv care conceptualizează sursele stresului profesional și care este alcătuit din șase mari categorii:

Factori intrinseci locului de munca. Acestia pot fi: supraîncărcarea sau subîncărcarea sarcinilor de lucru, munca în schimburi, orele lungi, calătoria, riscul și pericolul, noua tehnologie și calitatea mediului de lucru fizic. Conform lui Glowinkowski și Cooper (1986) supraîncărcarea sau subîncărcarea muncii pot reduce stima de sine și să ducă la creșterea fumatului, precum și la alte probleme fizice și psihologice.

Rolul în organizație. Ambiguitatea rolului, conflictul de rol, precum și gradul de responsabilitate pentru alți oameni și lucruri sunt de asemenea surse majore ale stresului.

Relațiile interpersonale de la locul de muncă. Relațiile cu superiorii, colegii și subordonații sunt posibili stresori. Numeroase studii au aratat ca neincrederea in colaboratori este legata de ambiguitatea rolului, comunicarea precara, satisfactie scazuta la locul de munca si o bunastare psihologica scazuta.

Dezvoltarea carierei. Cartwright și Cooper (1993) au stabilit ca surse ale stresului profesional nesiguranța locului de muncă și dezvoltarea carierei, ele ducând la rezultate negative, cum ar fi performanța scăzută, insatisfacția profesională etc.

Structura si climatul organizational. Sursele de stres legate de acestea derivă din cultura organizațională și stilul de management. Aceste surse cuprind lipsa de participare și consultare eficientă, comuicarea precară, politica și consecințele reducerii de personal.

Interfața muncă/viață personală. Dezechilibrul dintre muncă și familie a devenit tot mai mult o sursă de stres, mai ales pentru cuplurile care au o carieră dublă, precum și pentru cei care întâmpină dificultăți financiare sau crize de viață. Astfel, Fletcher (1988) este de părere că stresul la locul de muncă afectează sănătatea psihologică, sănătatea fizică, așteptările vieții și satisfacția maritală a partenerilor maritali (Danna și Griffin, 1999).

2.2. Tipuri de stres

Conform lui Schröder (2011), stresul este, pe de-o parte, un impuls pentru energie, pentru a începe o acțiune, pentru stimularea de a obține performanță și dezvoltare personală, purtând denumirea de eustress și garantând sănătatea. Pe de altă parte, stresul conduce la numeroase probleme sociale care pot fi observate prin lipsa de energie, neimplicarea activă în activități și mai ales prin apariția bolilor, punând viața în pericol.

Distres vs eustress

În viziunea autorilor care au elaborat teoria cognitivă a stresului psihic (Kaplan, French, Lazarus), cauza distresului este o disproporție între resursele, abilitățile, capacitățile individului și cerințele impuse acestuia. Lazarus susține că distresul apare atunci când intervine un dezechilibru între solicitările obiective asupra organismului și capacitatea pe care individul crede că o are pentru a putea face față acestora. (Îamandescu, 2002) De asemenea, distresul este cauzat de “supraîncărcări, suprastimulări intense și prelungite, care depășesc resursele fiziologice și psihologice personale, rezultând scăderea performanței, creșterea insatisfacției personale, tulburări psihosomatice și fizice”(Stoica, 2007, 20).

Eustresul este o stare care menține echilibrul individului atât fizic, cât și psihic, generând totodată și o stare pozitivă a individului față de mediul înconjurător. Prin energia și dinamismul pe care le produce asupra organismului uman, eustresul conduce la realizarea obiectivelor propuse astfel încât individul să fie cât mai mulțumit. De asemenea, Turcotte susține că “eustresul intervine în momentul în care capacitățile individului sunt în conformitate cu cerințele mediului și sunt folosite la nivel maxim, ducând astfel la o adaptare creativă” (Stoica, 2007, 21).

Alte tipologii ale stresului profesional sunt:

Stresul acut, care este un “model de provocare deosebită, trecătoare, cu un început, dar și cu un sfârșit delimitat” (Schröder, 2011, 16). Prin urmare, încetează odată cu dispariția agentului stresor.

Stresul cronic/de durata, care constă într-o tulburare permanentă ce se menține o perioadă lungă de timp, blochează echilibrul organismului, ducând la frustrare permanentă, extenuare și la punerea în pericol a sănătății pe termen scurt și lung (Schröder, 2011)

Sindromul burnout se manifestă printr-o stare de extenuare, atât psihică, cât și psihologică, fiind caracterizată prin apariția unor simptome precum:

Oboseală puternică cu dureri confuze (difuze) și tulburări de somn

Sentimentul de “dezumanizare” care se reflectă printr-o distanțare emoțională tot mai accentuată, conducând la lipsa emoțiilor față de ceilalți sau chiar la indiferență față de aceștia.

Dzamăgire față de propria profesie, precum și impresia de inutilitate cu privire la activitatea pe care o desfășoară și de neputință de a-i ajuta pe alții (Légeron, 2003).

2.3. Burnout-ul ca epuizare profesională

O scurtă istorie a evoluției conceptului de burnout ne va ajuta să avem o privire de ansamblu asupra a ceea ce a reprezentat el în trecut și asupra felului în care îl înțelegem astăzi.

Acest concept a fost lansat în perioada anilor ’70, fiind utilizat pentru prima dată de Bradley și mai apoi preluat de Freudenberger. Cel din urmă a constatat că cei mai predispuși la experimentarea burnout-ului sunt cei devotați unor cauze, cei cărora le place să lupte, spunându-se chiar că burnout-ul este “boala luptătorului”, iar ceea ce declanșează acest fenomen rezidă în autoevaluarea personală a indivizilor ca fiind competenți, dinamici și care cu cât își dau seama că ceea ce își propun pare greu sau imposibil de atins, cu atât eșuează și își pierd încrederea în propriile forțe. Astfel, el a definit sindromul burnout ca fiind o stare de oboseală cronică, de frustrare și depresie stârnită de dedicarea pentru o idee, o activitate, un mod de viață sau o relație care nu reușește să producă recompensele mult așteptate, ducând astfel la scăderea implicării și îndeplinirii muncii (Zlate apud Freudenberger și Richelson, 2007).

Aducând o nouă perspectivă asupra interpretarii burnout-ului din punct de vedere psihosocial și efectuând numeroase cercetări asupra personalului medical, Maslach a remarcat că aceștia se confruntau deseori cu experiențe emoționale stresante, ceea ce ducea la apariția unor tulburări somatice, psihocomportamentale și sociale. Spre deosebire de Freudenberger, care vedea cauza acestei stări în individ și în trăsăturile sale de personalitate, Maslach o concepe în “mediul muncii” , în “relațiile” presupuse de muncă.

Perlman si Hartman (1982) au asociat burnout-ul cu: eșuarea și epuizarea; pierderea creativității, diminuarea nivelului de implicare în muncă; rigurozitatea superiorilor, muncii și instituțiilor; atitudinea de distanțare față de client și de sine. Ei au concluzionat că definitiile prezentate în anii ’70 descriu burnout-ul ca fiind “un raspuns la stresul emotional cronic cu trei dimensiuni: 1) epuizarea emotionala si fizica; 2) diminuarea productivitatii; 3) supradepersonalizarea” (Zlate apud Perlman, Hartman, 2007, 599).

În anii ’80 o definiție importantă a fost adusă de Maslach si Jackson (1981) : “un sindrom de epuizare emoțională, de depersonalizare și de reducere a realizării profesionale apărut la indivizii implicați profesional alături de alții” (Zlate apud Maslach și Jackson,2007, 600). Epuizarea emoțională constă în descărcarea emoțională a persoanei, pierderea nivelului de motivație și energie, producerea frământării și a neliniștilor, perceperea muncii ca pe o obligație neplăcută. Depersonalizarea presupune apariția unei atitudini de distanțare și chiar respingere față de cei avuți în grijă. Reducerea realizarilor profesionale implică eliminarea competențelor, autodevalorizarea, reducerea stimei de sine și a autoeficacității (Zlate, 2007).

Anii 2000 au adus cu ei câteva tendințe interesante privind evoluția abordarii tematicii burnout-ului. Una dintre ele ar fi reconceptualizarea noțiunii de burnout dintr-o perspectiva mai complexă. “Burnout-ul este […] o reacție afectivă la stresul permanent al cărui nod central este diminuarea gradată, cu timpul, a resurselor energetice individuale, incluzând expresia epuizarii emoționale, a oboselii fizice ți a plictiselii/descurajării cognitive” (Zlate apud Shirom, 2007, 601).

“Klinische Worterbuch” (“Dictionarul clinic”) descrie burnout-ul ca pe “o stare caracterizata de epuizare emotionala, capacitate redusa de munca si eventual depersonalizare, ca urmare a unei discrepante intre asteptari si realitate la persoanele care lucreaza cu oamenii sau pentru oameni; etapa finala a unui proces pornit de la entuziasmare idealista si trecand prin deziluzionare, frustrare si apatie; simptome: tulburari psihosomatice, depresie sau agresivitate, risc crescut de dependent…” (Schröder apud Pschyrembel, 2010, 11).

În cartea “ Medziniche Psychologie, Medizinishe Soziologie” (“Psihologie medicala, sociologie medicala”) găsim urmatoarea prezentare: “Sindromul burnout este o stare de epuizare la nivel fizic, psihic și emoțional, care se instalează pe nesimțite sau debutează abrupt la muncă, în timpul liber, în relațiile cu partenerii și cu familia, apare ca urmare a unei suprasolicitări de durată și se manifestă prin eversiune, dezgust și gânduri de evadare, cinism, negativism, nervozitate și sentimente de vinovăție” (Schröder apud Buser/Kaul – Hecker, 2010, 12). Totodată, Schröder consideră că sindromul burnout reprezintă epuizarea resurselor de energie proprii, ducând limitele sănătății la extrem; acest proces se petrece lent, motiv pentru care este greu de detectat (Schroder, 2011, 31).

Dupa parerea acestuia lui Schröder (2010, 12), sindromul burnout este caracterizat prin patru simptome–cheie specifice frământării interiore :

Epuizarea: În această stare oamenii se simt complet surmenați și obosiți. Sentimentul de altruism scade, iar reacțiile emoționale față de ceilalți devin impasibile.

Dezamagirea și confuziile bazate pe iluzii: Majoritatea persoanelor doresc să le fie recunoscute meritele, tânjind după o dragoste autentică sau păstrând în inima lor un dor neîmplinit, un clivaj între așteptări și realitate și/sau o confuzie cauzată de iluzii. Dacă ceea ce persoana își dorește nu este obținut, rezultatul este dezamagirea.

Pierderea autenticitatii: Entuziasmul personal din timpul lucrului lasa loc unei distantari profesionale. Asa încât oamenii operează mecanic, fapt ce duce la depersonalizare.

Sentimentul unei capacități reduse de muncă: Indivizii frământați interior nu simt că mai pot atinge standardul exigentelor cerute. Au sentimentul că eșecurile domină realizările.

Această stare de epuizare asociată cu pierderea motivației este un simptom primejdios și nociv care, mai ales atunci când este vorba despre stadii avansate, necesita un sprijin din partea specialiștilor. Asadar, boala este provocată de relațiile interumane deficitare și de condițiile organizatorice precare de la locul de muncă, mai degrabă decât de munca fizică în exces. Burnout-ul poate fi văzut ca un consum continuu de prea multa energie, o risipă de resurse care nu potae fi refăcută în timp util. (Schroder, 2010, 12-13)

În zilele noastre, s-a observat un risc crescut de consum interior la toți cei care exercită profesii din sfera socială, medicală și a comunicarii. În opinia lui Muller – Timmermann, cei care au astfel de profesii găsesc greu un echilibru între convingeri/castiguri și capacitatea limitată a oamenilor de a se schimba, între compasiune și ocrotire, între exigență/așteptare și slăbiciunile omenești, respectiv între extenuare și timp liber (Schroder apud Muller – Timmermann, 2010, 14).

Dintre facorii interni și externi importanți care favorizează burnout-ul enumerăm (Schröder, 2011):

Suprasolicitarile cantitative si calitative de la locul de munca (munca peste program, conflictul de rol)

Activitatea de rutina fara o evolutie personala

Unilateralitatea contactelor

Control exagerat din partea sefilor

Lipsa claritatii obiectivelor propriei munci si a sentimentelor datoriei privind realizarea acestora

Presiunea crescuta a muncii cu posibilitati creative personale reduse

Desfasurarea unei proaste activitati de conducere din partea sefilor

Sprijin insuficient din partea colegilor

Climat neplacut in cadrul echipei – joaca un rol critic in special in cazul celor care indragesc armonia

Presiune si agitatie

Parteneriat instabil

Stres in familie

Lipsa prietenilor, o rețea de suport social sub-dimensionată sau ineficientă

“Extenuarea este un proces în sensul unei spirale descendente, care – după Burisch, Koch și Kuhn – se împarte în diferite spire, vag delimitate între ele.” Acestea sunt după cum urmează:

Spira 1: Entuziasmul idealist sporit

Începutul spiralei descendente din cadrul spiralei burnout-ului este definită, pe de-o parte, de o ambivalență între angajament hiperactiv într-o problemă, eventual asociat cu sentimente precum strictul necesar sau lipsa de timp si, pe de altă parte, de epuizare și lipsă de energie.”

Spira 2: Distanțarea

Optimismul, satisfacția și angajamentul legate de muncă dispar și intervin dezamăgirea și dezgustul. Acestea se exprimă prin pauzele prelungite și lipsa de la locul de muncă. Prioritare sunt hobby-urile și petrecerea timpului liber. Atenuarea emoțiilor în relațiile cu colegii.

Spira 3: Sensibilizarea

Factorii care determină acestă spiră se caracterizează prin agresivitate și iau forma imputărilor, irascibilității sporite, sentimentulului culpabilității, insensibilității, fricii, autocompătimirii, stării depresive dar și dispozițiilor schimbătoare.

Spira 4: Diminuarea

Capacitatea de concentrare, de organizare si spiritul de observare scad, iar inițiativa și creativitatea se aplatizează. Rezervele de energie sunt epuizate, totul culminând cu starea de izolare în care individul nu își găsește plăcerea în compania semenilor săi.

Spira 5: Nepăsarea

Emoțiile sunt într-un punct mort, sigurele care se află încă pe o linie de plutire fiind dezinteresul, intoleranța și cinismul. Interesul pentru relaxare în sfera privată și hobby-urile scad în intensitate, iar apatia câștigă teren.

Spira 6: Simptomele fizice/Somatizarea

Se poate declanșa întreaga paletă de somatizare: țiuitul urechilor, dereglări ale somnului, amețeală, tulburări ale ritmului cardiac, dureri la nivelul mușchilor și articulațiilor, scăderea sau creșterea poftei de mâncare. Se poate ajunge la consumul excesiv de alcool sau de medicamente.

Spira 7 : Rien ne va plus (Nimic nu mai funcționează)

Gândire extrem de negativă în legătură cu propria viață. Apare sentimentul de inutilitate, îndoială, gânduri suicidale. Consumul de acool și de medicamente continuă, acompaniind o viață care pare lipsită de sens și de valoare. Depresia este extremă, individul nemaizărind nicio ieșire din starea de maximă epuizare (Schroder, 2011, p31).

2.4. Impactul stresului profesional și variabile corelate, conform unor studii

Într-un studiu efectuat asupra a 4995 de persoane, cercetătorul american Robert Larasek a studiat stresul profesional pornind de la două axe importante: cererea (sau constrangerea profesională) și posibilitatea de control a individului, combinația dintre acestea reprezentând cel mai bun factor de predicție al nivelului de stres. Prin acest model se poate realiza o clasificare a situațiilor de muncă și stabilirea unei tipologii a activităților profesionale în patru grupe:

Muncă foarte constrangatoare (volum mare de muncă și marjă scazută de acțiune).

Muncă puțin constrângătoare (volum redus de muncă și marjă mare de acțiune)

Muncă activă ( volum de muncă și marjă de acțiune mari)

Muncă pasivă (volum de muncă și marjă de acțiune scăzute) (Légeron, 2003)

Organizația Internațională a Muncii estimează faptul că stresul profesional provoacă o pierdere echivalentă cu 10% din PIB al unei țări, produce în economia americană pierderi de 300 miliarde de dolari anual prin absenteism, scăderea productivității, înlocuirea angajaților, accidente de muncă, cheltuieli medicale directe, cheltuieli legale, cheltuieli constând în asigurările medicale și compensațiile pentru angajați. Aceste pierderi depășesc cu mult profitul net total al primelor 500 corporații din SUA (Stoica apud Beehr, 2007).

De asemenea, din cercetările realizate în Statele Unite, stările psihice se transmit în plan fizic, astfel rezultă că peste 95% din consultațiile la medicul de familie sunt datorate afecțiunilor provocate de stres, iar peste 80% din afecțiunile celor internați în spitalele din SUA au la origine stresul. (http://www.unica.ro/articol/totul-despre-stresul-ocupational-2475)

Matteson și Ivancevich (1980) au atras atenția asupra faptului că sunt pierdute aproape 60 milioane de dolari anual de către organizații numai pe asistența medicală acordată persoanelor care au avut de suferit de pe urma stresului profesional (Bogáthy, 2007).

Economia Angliei suferă pierderi datorate stresului estimate la 9 miliarde de lire anual. Numai în UE stresul la locul de muncă afectează 40 de milioane de angajati și produce pierderi anuale de circa 20 miliarde de euro (Stoica, 2007).

Un sondaj de opinie european realizat de EU-OSHA dezvăluie că peste jumătate dintre lucrători consideră că stresul este un factor uzual la locul lor de muncă. Cele mai frecvente cauze ale stresului la locul de muncă, menționate de lucrători, sunt reorganizarea sau nesiguranța locului de muncă (raportate de aproximativ 7 respondenți din 10), programul de lucru prelungit sau volumul excesiv de muncă și intimidarea sau hărțuirea la locul de muncă (aproximativ 6 respondenți din 10). Același sondaj a indicat că aproximativ 4 lucrători din 10 sunt de părere că la locul lor de muncă stresul nu este bine gestionat.( https://osha.europa.eu/ro/topics/stress)

Conform Sondajului European în Rândul Intreprinderilor Privind Riscurile Noi și Emergente (ESENER), aproximativ 8 din 10 manageri europeni și-au exprimat preocuparea cu privire la stresul existent la locurile lor de muncă; totuși, mai puțin de 30 % au admis că au instituit proceduri pentru gestionarea riscurilor psihosociale. Sondajul a mai indicat că aproape jumătate dintre angajatori consideră că riscurile psihosociale sunt mai greu de gestionat decât riscurile „tradiționale” sau evidente în materie de securitate și sănătate în muncă. (https://osha.europa.eu/ro/topics/stress)

Studii recente indică faptul că 40% dintre angajații din Statele Unite experimentează stresul la locul lor de muncă și 75% cred că în ziua de astăzi oamenii se confruntă cu un nivel de stres mai ridicat la locul de muncă decât cei cu o generație în urmă. De asemenea, lucrătorii care sunt mai stresați se simt mai puțin competenți în comparație cu cei care sunt mai puțin stresați, iau decizii mai puțin raționale și vor să-și dea demisia. Totodată, stresul este asociat cu absenteismul, lipsa de productivitate, demisii crescute și poate duce la sabotaj, agresivitate interpersonală, ostilitate și sănătate precară (Kweon, Ulrich, Walker și Tassinary, 2008).

Un studiu al Agenției Europene pentru Securitate și Sănătate în Muncă arată că peste 25% din lucrătorii, din Europa de Vest, din domneiul sănătății au probleme de stres, dintre aceștia, cei mai afectați de stres fiind medicii de famlie. Răspunzând la o anchetă,unul dintre ei spunea: “ca medic de familie, trebuie tot timpul să iau decizii, iar erorile nu sunt inevitabile (..)” (Lăzărescu, 2001). (http://stres.protectiamuncii.ro/stresul_medicilor.html)

O echipă e Institutului Publică București a făcut un studiu în trei unități sanitare din Capitală. Lotul era de 60 de medici (primari, specialiști, generaliști), femei și bărbați. Aceștia au fost de părere că sunt expuși la factori solicitanți precum: constrângerea temporală, perturbarea ritmurilor circadiene, riscul decizional,m insatisfacție profesională, pericolul pentru sănătatea proprie, desponsabilitatea deosebită, suprasolicitarea emoțională. Din concluziile studiului este de remarcat că majoritatea loturilor investigate se confruntă stres cronic major, că tinerii prezintă cea mai ridicată cotă a stresului de nivel mediu și că la o mare parte dintre ei există un nivel major al depresiei (Lăzărescu, 2001).

Rezumatul capitolului

În concluzie, acest capitol și-a propus să conceptualizeze problematica stresului profesional, punând totodată în corelație principalele tipuri de stres și, totodată, să analizeze, în mod special, factorii care duc la declanșarea stresului profesional, dar și efectele nocive provocate de acesta asupra angajaților la nivel fizic, psihic și comportamental. Astfel, apariția stresului la locul de muncă, cât și a burnout-ului se datorează dezechilibrului ce apare între caracteristicile individuale ale persoanelor și mediul în care acestea lucrează și între suprasolicitările muncii și controlul pe care persoanele consideră că îl au asupra activității desfășurate de ele. Prin urmare, așa cum arată și studiile din domeniu, stresul de la locul de muncă provoacă angajaților insatisfacție în muncă, un nivel scăzut de motivație și implicare, reducerea stimei de sine și epuizare fizică și psihică. În capitolul următor vom privi în profunzime la efectele stresului profesional asupra angajaților și a organizațiilor, precum și la strategiile de a face față acestuia.

Capitolul III. Prevenirea și combaterea stresului profesional

3.1. Costurile individuale și organizaționale ale stresului

Costurile stresului profesional sunt resimțite atât de către individ, cât și de organizație, la nivel micro și macro. Astfel, la nivel individual, conform lui Légeron, stresul produce trei tipuri de emoții: anxietatea, depresia și furia sau agresivitatea.

„Anxietatea este reprezentată printr-o trăire permanentă de neliniște și teamă” (Légeron, 2003, 165). Individul percepe factorul de stres ca fiind un pericol și intră în stare de alertă, făcând tot posibilul pentru a-i face față. Aceasta se manifestă prin mai multe simptome și stări permanente: bătăi mai rapide ale inimii, creșterea tensiunii arteriale, încordarea corpului, sentimentul de neliniște, atenția la cele mai mici detalii si zgomote, tulburări ale somnului, precum și comportament de evitare sau de prevenire. Tulburările de anxietate tind să evolueze spre tulburări depresive. Tulburările depresive sunt îngrijorările psihologice cele mai însemnate de stres, devenind problema de sănătate numărul unu. În depresie persoana are o reacție de detașare față de factorul de stres, având ca principale simptome tristețea, pierderea interesului și a apetitului, tulburările de somn, resemnarea. Atunci când simte furie sau agresivitate, individul reușește să descopere forțele necesare pentru a înlătura factorul de stres (Légeron, 2003). Furia duce și la productivitate scăzută la locul de muncă, absenteism crescut, relații de muncă ineficiente. Studii recente arată că unu din patru lucrători americani este furios la locul de muncă (Kweon, Ulrich, Walker și Tassinary apud Gibson și Barsade, 2008).

Schröder (2011) prezintă efectele pe care le are stresul profesional asupra corpului pe mai multe nivele astfel:

La nivelurile emoțional – muscular – cognitiv, individul se confruntă cu creșterea tensiunii și schimbări de personalitate. Nivelurile emoțional – vegetativ – hormonal – muscular implică durere abdominală, greață, dureri de cap după o întâlnire foarte tensionată, palpitații, nervozitate, scrâșniri din dinți în timpul nopții, probleme la locul de muncă. La nivel comportamental, pot apărea reacții precum: roaderea unghiilor, consumul excesiv de alcool, creșterea poftei de mâncare, consumul de medicamente și droguri. Efectele pe termen lung ale stresului se pot manifesta prin: reducerea puternică a stării de sănătate, melancolie iritabilă, indiferență, supraactivitate însoțită de teamă și neliniște, insomnie, depresie, reducerea competențelor sociale și a legăturilor sociale, epuizare, dificultăți psihosomatice și îmbolnăviri (încordare la nivelul mușchilor cefei, dureri de stomac, diaree, senzația de nod în gât, dureri de spate etc.).

La nivel organizațional, după cum menționează Karasek și Theorell (1990), costul total al stresului în organizațiile din Statele Unite se observă prin absenteism, reducerea productivității, cereri de compensație, asigurări de sănătate și cheltuieli medicale directe care sunt mai mari de 150 de dolari pe an. Un studiu condus de International Communications Research, American Society of Chartered Life Underwriters & Charted Financial Consultants și Ethics Officer Association pune în lumină aceste efecte. Rezultatele studiului arată că 56% dintre angajați au răspuns că sunt sub presiune mare și 48% au răspuns că acționează sub influența stresului în mai multe feluri: acoperind accidentele de la locul de muncă, mințind despre zilele de concediu medical și inșelând clienții. 88% dintre respondențo au raportat reacții fizice și psihologice la presiunea lor prin insomnii, dureri de cap, depresie, greutate în schimbări și atacuri de panică (Danna și Griffin, 1999).

Costuri cu asigurările de sănătate. Potrivit lui Conrad, corporații din S.U.A. plătesc aproape 30% din factura națională de sănătate prin producerea de asigurări medicale așa cum beneficiază un angajat (ibidem).

Costuri cu productivitatea scăzută și absenteism. Industria S.U.A. pierde aproximativ 550 milioane de zile de munca anual pentru absenteism și aproximativ 54% din aceste absențe fiind datorate stresului. Johnson and Indvik (1997) au raportat că depresiile clinice afectează mai mult de 17.5 milioane de adulți în fiecare an și în mare parte au fost cauzate de stresul la locul de muncă. (ibidem, 376)

În Europa, se remarcă tot mai multe cazuri de afecțiuni depresie. De pildă, în Germania, în anul 2000, dintr-un număr de 100 de bărbați și femei activi, un procent de 1, 36% dintre femei și 0,58% dintre bărbați erau incapabili de a munci din cauza depresiei. Mai târziu, în anul 2002, procentul a crescut până la 1,46% în rândul femeilor și 0,64% în rândul bărbaților. Raportul stării de sănătate din anul 2002 a evidențiat o creștere cu până la jumătate a zilelor de concediu medical, din motive ce privesc afecțiunile psihice, în decursul a aproximativ patru ani ( Schröder, 2011).

Potrivit unui studiu din 2001/2002, zilele pierdute din cauza bolilor legate de stres s-au dublat față de 1995, în Marea Britanie. Din această cauză stresul, derpresia și anxietatea raportate de indivizi ca resimțite la locul de muncă au fost estimate la 13,5 milioane, iar bolile provocate de stres au depășit afecțiunile musculo-scheletice ca o cauză a absențelor pe caz de boală. The European Foundation susținea că stresul cauzează probleme la 28% dintre lucrători, acesta fiind a doua cea mai întâlnită boală la locul de muncă. (Anderson, 2003).

Cercetătorii medicali au arătat că stresul (distresul) este implicat în 50-70% dintre formele de boli fizice. El apare ca sursă predispozantă și cauzală a bolilor de inimă, a celor de stomac, a diabetului, a bolilor infecțioase (Zlate, 2007).

Într-un studiu, Schaufeli și colaboratorii săi (2001) au analizat un eșantion de angajați din olanda, diagnosticați cu sindromul burnout. Pe baza datelor rezultate, autorii au estimat că 4% din populația activă din Olanda suferă de acest sindrom clinic. Referitor la diverse profesii din domeniul medical, sindromul burnout se manifestă mai ales printre medicii de medicina muncii (11%), psihiatri (9%), profesori (9%), medicii generaliști (8%) și asistenții sociali (7%). (Popa, 2008).

Un caz din America Latină arată cum medicii erau fotografiați în timp ce dormeau în timpul programului de lucru. A fost de ajuns ca un pacient să facă o fotografie unui rezident care dormea, ca apoi zeci de cadre medicale să posteze pe rețelele de socializare fotografii cu alți rezidenți care dorm în spital ca formă de protest. Turele medicilor pot dura și câte 36 de ore. De aceea, medicii au început să publice fotografii cu ei în timp ce dorm, unul dintre ei spunând că "a fi doctor este mai mult decât un job pentru noi, este un mod de viață. Dar aceasta se îngreunează după 36 de ore în care stai treaz, în care oamenii țipă la tine pentru a te mișca mai rapid”

Cele mai noi estimări (2013/2014) ale Institutului de Forță de Muncă (Labour Force Survey) din Marea Britanie arată că:

Numărul total de cazuri privind stresul, depresia ori anxietatea provocate la locul de muncă, între 2013 și 2014, a fost de 487 de mii (39%) dintr-un total de un milion 241 de mii de cazuri privind bolile de la locul de muncă.

Numărul total de zile de muncă pierdute din cauza stresului, depresiei ori anxietății provocate la locul de muncă, a fost de 11.3 milioane între 2013 – 2014, cu o medie de 23 de zile pentru fiecare caz de stres, depresie ori anxietate.

Domeniile în care s-a înregistrat cel mai ridicat grad al stresului, depresiei ori anxietății provocate la locul de muncă (intr-o medie de 3 ani) au fost sănătate și muncă socială, educație, administrație publică și apărare.

Locurile de muncă în care s-a înregistrat cea mai mare preponderență a stresului, depresiei sau anxietății provocate la locul de muncă (intr-o medie de 3 ani) au fost cele din domeniul sănătății (în special slujba de asistentă) și asistenței sociale, învățământ și domeniul educației (HSE, 2014).

3.2. Mecanisme de coping

Pentru a preveni stresul și sindromul burnout, a fost introdus conceptul de coping de către Lazarus și Launtier (1978), definindu-l ca “un ansamblu de mecanisme și conduite pe care individul le interpune între el și evenimentul perceput ca amenințător, pentru a stăpâni, a ține sub control, pentru a tolera sau diminua impactul acestuia asupra stării sale de confort fizic și psihic.” De asemena, Lazarus și Folkman (1984) l-au definit ca reprezentând „ansamblul eforturilor cognitive și comportamentale destinate controlării, reducerii sau tolerării exigențelor, cerințelor externe și/sau interne care amenință sau depășeșc resursele unui individ”. (Seracin) (http://stres.protectiamuncii.ro/actiuni_formare_strategiilor_adaptare_stres.html)

Se deosebesc trei mari strategii de coping:

Copingul centrat pe problemă, prin care individul ține seama de experiențele din trecut când se confruntă cu experiențe asemănătoare, își întocmește un plan de acțiune și e susținut de cei de lângă el.

Copingul centrat pe emoții. E strategia prin careindividul are o stare de resemnare, de negare și adoptă atitudini defensive.

Reevaluarea pozitivă a situației. Este strategia prin care individul vede situația stresantă într-un mod poziiv pentru el. Nu mai vede această situație ca și cum i-ar face rău.

Un factor psihologic important în prevenirea stresului îl reprezintă percepția ridicată a eficienței personale, prin care o persoană este încrezătoare că poate îndeplini o anumită sarcină. Astfel, această încredere influențează comportamentul persoanei respective, ducând la mai multă perseverență în fața obstacolelor și a frustrărilor, precum și la șanse mai mari de succes. (Bogathy, 2004)

Schröder (2011) propune următoarele tehnici ca mecanisme de coping ale stresului:

Rezolvarea conflictelor și problemelor: tehnici, instrumente, depistarea erorilor, corectitudine.

Atenție, rigurozitate: acțiune individuală, gândire și hotărâri conștiente, aprecierea cognitivă a noului.

Schimbare pozitivă: cum rezolv problema?, schimbarea modului de gândire, reacții active, dezvoltarea realității prin conștientizarea posibilităților.

Management personal: organizarea, raportul/managementul timpului, ierarhizarea în funcție de importanță, ordinea, speranțe, capacitatea de compromis, managementul schimbării/modificarea/transformarea, includerea părților necunoscute.

Scopuri: pe termen scurt, pe termen mediu, pe termen lung, scopuri de viață.

Charles Cungi (2003) propune, ca modalitate autentică de coping, ca individul să înceapă cu o analiză funcțională concomitent retrospectivă, actuală și prospectivă. Întrebările la care individul trebuie să răspundă în cadrul acestui model sunt următoarele:

Cum este organizată viața mea? Care sunt principalii factori de stres pe care trebuie să îi suport?

Care sunt reacțiile mele emoționale, cum mă simt în situații stresante?

Care sunt principalele manifestări fiziologice pe care le remarc la mine, când sunt stresat(ă)? (insomnii, palpitații, transpirație, arsuri stomacale, cefalee etc.)

Sufăr de vreo tulburare organică? (astm, gastrită, hiper-tensiune etc.)

Am obișnuințe dăunătoare? (mănânc mult, consum alcool, tutun etc.)

Care sunt consecințele concrete ale mobilizării energetice generatoare de stres asupra comportamentului? Obțin ceea ce îmi propun? Merită efortul?

Mă bucur de susținerea familiei, a prietenilor, a colegilor, sau, dimpotrivă, am probleme suplimentare la nivel relațional?

Care au fost principalele traume din viața mea (decesul unor apropiați, divorț, concediere etc.)? Mă mai frământă ele câteodată și acum?

Am un temperament coleric, nervos, agresiv, anxios sau emotiv?

Schröder (2010) propune conceptul de turnaround personal ca una din strategiile adoptate împotriva stresului și, în special, a burnout-ului. Acest concept are în vedere mai mult o sprijinire a evoluției personalității individului și mai puțin o schimbare. Schimbarea începe din experior, pe câns evoluția începe din interior. Acest model cuprinde următoarele șase faze:

Despovărarea: crearea distanței, ieșire din spirala negativă, crearea de resurse, căutarea de aliați.

Desprinderea din starea de amăgire: renunțarea la negare, acceptarea realității, a ideii de amăgire a sinelui, a înțelegerii și cunoașterii sentimentelor.

Descoperirea: conștientizarea; orientarea; schimbarea unghiului de vedere; creareaunei noi realități; viziunea, misiunea și aderarea lapropria accepțiune și la propriile valori.

Decizia: pregătirea schimbării comportamentului; autoajutorarea; modalitatea de a fi autentic; reorientarea; schimbarea concepției și a comportamentului; reducerea propriului nivel de exigențe; luarea unui angajament față de sine.

Desfășurarea: asimilarea procedeelor; dezvoltarea strategiei; stabilirea unor măsuri concrete; preluarea răspunderii cu privire la propria persoană; învățarea primilor pași în noul spațiu; creșterea razei persoanle de acțiune.

Desprinderea din starea de încordare: sărbătorirea noului; procedee de relaxare și meditație; agilitate, grijă, stăpânire de sine, bună dispoziție, cultivarea hobby-urilor; timp pentru propria persoană și muncă doar în timpul dedicat acesteia; valorificare.

O altă strategie pentru reducerea stresului și a burnout-ului propusă tot de Schröder este meditația. Aceasta este o metodă eficientă și ușoară în vederea unei relaxări corespunzătoare a psihicului, trupului și sufletului. Mai mult, ea presupune o anumită disponibilitate și capacitate de relaxare, dar și un spațiu liniștit și comod, departe de agitația de zi cu zi, ajutând la dezvoltarea personală, la evitarea problemelor și la învingerea stresului. De asemenea, meditația face posibilă liniștea, distanțarea, claritatea autentică și lipsa intențiilor, ajută la eliminarea blocajelor interioare și la părăsirea căilor către acestea și permite dezvoltarea gândirii nostre către gândirea multidimensională conform principiului “Atât…, cât și…” (Schröder, 2010).

Byrne (2005, 129) propune, de asemenea, câteva strategii care ajută la combaterea stresului profesional de către individ:

Mâncați regulat și sănătos. În acest fel, stimulați concentrarea și combateți iritabilitatea.

Faceți exerciții în mod regulat. Exercițiile stimulează imunitatea, ard excesul de adrenalină.

Administrati-vă bine timpul. Încercați să faceți, mai întâi, ceea ce este mai important și mai urgent.

Exprimați-vă sentimentele, fie oral, fie în scris. Acest lucru vă ajută să aveți o perspectivă.

Învațați să spuneți „nu”

Vorbiți cu un coach. Având pe cineva care este independent de familie, prieteni și colegii de muncă alungă emoția din situație.

Numărați-vă binecuvântările la sfârșitul fiecărei zile.

Schimbați scenariul: puneți distanță între dumneavoastră și situația stresantă.

3.2. Programe organizaționale de limitare a stresului

Există companii care deja au început să acționeze prin luarea unor măsuri pentru prevenirea sau reducerea stresului ocupațional în cadrul acestora. Delphi Diesel Systems și Arcelor Mittal Tubular Products sunt două companii din regiunea Moldovei care se regăsesc printre companiile ce investesc în siguranța și bunăstarea personalului. Reprezentanții Delphi Diesel Systems au început să construiască sisteme prin care să-și protejeze angajații împotriva stresului prin promovarea unui mediu sănătos și curat de lucru, prin respectarea timpului liber al angajaților și prin implementarea de programe educative de sănătate și securitate. Pentru a rezolva situațiile legate de stres, directorul de la Arcelor Mittal Tubular Products recomandă angajaților “să facă sport, să vină cu bicicleta la serviciu, să reducă dezordinea la serviciu, să evite sarcinile multiple, să ceară ajutor, să apeleze la sprijinul colegilor și să poarte echipamentul de protecție atunci când este necesar”. De asemenea, aceștia promovează „o comunicare constantă cu angajații și specialiștii în consiliere care monitorizează problemele medicale, implicând și familiile salariaților în acțiunile din cadrul firmei și organizând regulat activități sportive și de relaxare”.

EU-OSHA, Agenția Europeană pentru Securitate și Sănătate în Muncă, a adus recunoaștere pentru companii importante din Europa pentru contribuția lor în cadrul campaniei „Managementul stresului pentru locuri de muncă sănătoase privind gestionarea stresului la locul de muncă”. În cadrul ceremoniei intitulată „Eveniment de analiză comparativă privind securitatea și sănătatea în muncă”, în perioada 5-6 martie 2015, la Bruxelles, compania Siemens a fost câștigătoarea unui premiu pentru Metodologia globală “Viața în echilibru”, care se bazează pe cinci domenii esențiale pentru această temă: conștientizare, implicarea leadership-ului, comunicare, formare și Programul de asistență pentru angajați (EAP). Aceasta a adaptat cu succes abordarea la cultura și condițiile companiei prin: materiale video speciale care destigmatizează stresul și burnout-ul, seminare pe teme de sănătate, analiza riscurilor psihosociale, planuri clare de învățare pentru îmbunătățirea angajabilității și a siguranței locului de muncă și Planul de asistență pentru angajați care dă acces 24/7 consilierilor. S-au observat efecte foarte bune prin faptul că a crescut satisfacția angajaților și, de asemenea, angajamentul conducerii și al angajaților pentru un stil de viață sănătos În vreme ce rata absenteismului a scăzut. Pentru toate acestea, Siemens Belgia a primit premiul pentru „Angajatorul anului 2014”.

Pentru a conchide acest capitol, putem afirma că efectele stresului profesional se răsfrâng asupra sănătății angajaților și companiilor. Costurile privind sănătatea angajaților se produc la nivel emoțional, la nivel fizic, psiho-somatic și comportamental, iar costurile organizațioale sunt de tip material și financiar resimțite prin absenteism, productivitate scăzută, cheltuieli mari cu asigurările de sănătate etc. Prin urmare, pentru a reduce aceste efecte, individul trebuie să recurgă la diferite strategii personale prin care să facă față stresului, iar companiile să implementeze programe specifice de reducere a stresului de la locul de muncă.

Capitolul IV. Metodologie

4.1 Paradigma și designul metodologic

Paul F. Lazarsfeld (1959) considera că metodologia are șase teme principale: delimitarea obiectului de studiu în cercetările empirice, analiza conceptelor, analiza metodelor și tehnicilor de cercetare, analiza raportului dintre metodele și tehicile utilizate, sistematizarea datelor obținute în cercetarea empirică și formalizarea raționamentelor (Chelcea, 2001).

Prin intermediul acestei cercetări metodologice voi încerca să tratez o problemă de actualitate ce apare frecvent în organizații, și anume cea legată de efectele stresului profesional asupra sănătății și strategii de coping ale cadrelor medicale.

Voi aborda o cercetare de tip calitativ. Am ales acest tip de cercetare deoarece consider că este mai adecvată pentru acest tip de lucrare, putând să văd și comportamentul nonverbal al persoanelor și pentru că au putut să îmi răspundă mai în amănunt la tematica aleasă. Norman K. Denzin și Yvonna S. Lincoln susțineau că „cercetarea calitativă este concentrarea mai multor metode, implicând o abordare interpretativistă și naturalistă a subiectului studiat. Aceasta înseamnă o studiere a lucrurilor în mediul lor natural, încercând săs se înțeleagă sau să se interpreteze fenomenele în termenii semnificațiilor pe care oamenii le investesc” (Chelcea apud Denzin și Lincoln, 2001).

4.2. Obiective, întrebările de cercetarea și operaționalizarea conceptelor

Obiective:

Identificarea principalelor surse care generează stresul la locul de muncă al cadrelor medicale

Determinarea efectelor asupra sănătății individuale (fizice și psiho-somatice) și organizaționale

Identificarea mecanismelor de coping ale cadrelor medicale

Identificarea existenței sau nu a suportului din partea managerului

Prezentarea diferențelor dintre sistemul medical românesc și cel belgian

Întrebări de cercetare:

Care sunt sursele stresului profesional în rândul cadrelor medicale?

Care sunt principalii factori de protecție împotriva stresului profesional?

Cum afectează distresul nivelul sănătății fizice și psihice al cadrelor medicale?

Operaționalizarea conceptelor

Sursele stresului, definite nominal, reprezintă acei factori care contribuie la declanșarea stresului.

Dimensiuni:

Factori intrinseci locului de muncă

Indicatori: supraîncărcarea/subîncărcarea sarcilinor de lucru, satisfacția/insatisfacția muncii, munca în schimburi, calitatea mediului de lucru fizic.

Rolul în organizație:

Indicatori: ambiguitatea rolului, conflictul de rol, responsabilitatea pentru oameni.

Relațiile de la locul de muncă:

Indicatori: relațiile cu superiorii, colegii și pacienții, conflicte.

Condițiile de muncă:

Indicatori: volumul muncii, salariul, situații neprevăzute, cerințele muncii, statul peste program.

Factorii de protecție, la nivel nominal, sunt strategiile pe care le adoptă individul pentru a face față stresului profesional.

Dimensiuni:

Mecanisme de coping:

Inicatori: auto-controlul emoțiilor, activități de relaxare, timp petrecut cu familia, hobby-uri.

Satisfacția în muncă:

Indicatori: mulțumirea față de munca prestată, responsabilitatea, rezolvarea unui caz, salvarea unei vieți.

Suportul social:

Indicatori: interacțiunea cu colegii, suport emoțional.

Distresul poate fi definit nominal ca o stare de tensiune, disconfort și o reacție de alarmă a organismului ce determină uneori îmbolnăviri grave.

Dimensiuni:

Timpul contractat:

Indicatori: lucrul sub presiunea timpului, respectarea sau nu a termenelor limită, organizare/dezorganizare a muncii, cerinte ridicate.

Productivitatea:

Indicatori: incapabil de a soluționa sarcinile, a nu primi aprecieri sau recompense pentru munca făcută, greu să spună nu.

Nivelul sănătății fizică și psihică poate fi definit nominal ca o stare bună sau precară a organismului și a psihicului.

Dimensiuni:

Frecvența:

Indicatori: cât de des au probleme de sănăate, de câte ori pe zi se simt rău, cât de des își iau zile libere.

Stări psihologice:

Indicatori: neîncredere în forțele proprii, lipsă de entuziasm, anxietate, nervozitate, izolare, frustrare, oboseală, epuizare, furie, depresie.

Stări fizice:

Indicatori: insomnii, dureri de spate, dureri de cap, dereglări hormonale, dependență de alcool, tutun, cafeină sau medicamente.

Manifestări comportamentale:

Indicatori: ticuri nervoase – roaderea unghiilor, mișcări involuntare – bâțâitul piciorului, încleștarea și scrâșnitul dinților, transpirație, roșeața feței.

4.3. Stabilirea și descrierea metodei de cercetare

Cu ajutorul termenilor metodă, tehnică și instrument voi evidenția ideea cercetării mele. Astfel, metoda de cercetare reprezintă modul prin care se pot studia fenomenele din mediul înconjurător așa cum se prezintă ele în mod obiectiv. Tehnica este alcătuită din procedeele existente și prin intermediul cărora se obțin informații, iar intrumentul este cel prin care se crează legătura între cercetător și eșantionul/individul studiat, fiind totodată un mijloc prin intermediul căruia se culeg informațiile necesare.

Metoda de cercetare pe care am ales sa o folosesc este ancheta socială, tehnica fiind interviul individual pentru a sonda în profunzime percepțiile diferitelor cadre medicale asupra stresului profesional și instrumentul pe care îl voi utiliza este ghidul de interviu.

Înterviul de cercetare este definit de Septimiu Chelcea ca o „tehnică de obținere, prin întrebăriși răspunsuri, a informațiilor verbale de la indivizi și grupuri umane în vederea verificării ipotezelor sau descrierea științifică a fenomenelor socioumane” (Chelcea, 2001, 267). Am ales această tehnică deoarece acesta oferă flexibilitate, prin care pot obține răspunsuri specifice la fiecare întrebare, permite asigurarea controlului asupra succesiunii întrebărilor, ceea ce are consecințe pozitive asupra preciziei răspunsurilor, precum și asigurarea unor răspunsuri personale.

Ghidul de interviu pe care l-am alcătuit pentru a-mi fi de folos în această cercetare cuprinde 13 întrebări și pornesc de la exemplul metodei pâlniei, plecând de la o abordare generală către una particulară și atingând teme specifice precum: satisfacția în muncă, percepția cadrelor medicale asupra stresului, sursele stresului profesional, modul în care acesta afectează sănătatea individuală și productivitatea muncii și strategii prin care aceștia fac față stresului profesional. În dorința de a veni în ajutorul persoanelor intervievate, am folosit în ghidul de interviu și alte întrebări ajutătoare pentru a putea cuprinde în mod mai profund aspectele ce mă interesează.

4.4. Eșantionarea – selectarea lotului de participanți și descrierea acestui lot

Eșantionarea este nealeatorie, participanții fiind selectați din propria rețea socială, precum și din rețeaua socială a cunoștințelor mele. Eșantionul a fost compus din 5 asistenți medicali generaliști (4 femei și un bărbat), o asistentă medicală de laborator, o asistentă de terapie intensivă, un medic rezident de laborator, un medic rezident ATI și un medic ATI. Cinci dintre aceștia au vârsta cuprinsă între 24 și 29 de ani, și 4 dintre aceștia au vârsta cuprinsă între 33 și 41 de ani. Aceștia au o vechime cuprinsă între 1 an și 10 ani. Lotul de participanți cuprinde 3 bărbați și 7 femei. Unul din participanți este asistent medical generalist în Belgia. Instituțiile în care aceștia activează sunt: Clinica Medicală Diaconia Brăila, Spitalul Județean Brăila, Spitalul 3 Brăila, Spitalul Clinic Monza București, Spitalul de boli infecțioase Iași, Armonea Overbeke, Wetteren, Belgia.

Proceduri de colectare și prelucrare a datelor empirice

Am abordat un număr de 10 cadre medicale, dintre aceștia 5 asistenți medicali generaliști, un asistent de laborator, un asistent la terapie intensivă, un medic rezident de laborator, un medic rezident ATI și un medic ATI din cadrul mai multor spitale din București, Brăila, Iași și Wetteren (Belgia). Dintre aceștia 3 bărbați și 7 femei, cu vârste cuprinse între 24 și 41 de ani și cu o vechime cuprinsă între 1 an și 10 ani. Participanții au fost selectați prin eșantionare nealeatorie, provenind din cunoștințe apropiate și alte cunoștinte ale acestora. Unul dintre participanți este un tânăr asistent medical generalist în Belgia și a venit pentru câteva sptămâni în concediu, în România. Am stabilit cu participanții o zi și o ora pentru acordarea interviului când aceștia erau în tură sau aveau zile libere. Perioada de culegere a datelor s-a desfășurat între 13.04.2015 și 3.05.2015.

În prima fază a analizei, am realizat transcrierea literală a interviurilor, urmată de familiarizarea cu datele prin citirea și recitirea acestora. În următoarea fază, am căutat legături între dimensiunile și indicatorii stabiliți ai cercetării și răspunsurile corespunzătoare acestora, pentru a urmări dacă acestea sunt relaționate într-un mod coerent.

Aspecte etice

Aspectele etice ale acestei cercetări țin de asigurarea confidențialității și a anonimatului participanților și a datelor, de oferirea consimțământului de către aceștia pentru a răspunde ghidului de interviu, de prezentarea scopului pentru care am nevoie de participarea lor în cadrul acestei cercetări, de evitarea oricărui prejudiciu fizic sau psihic.

Limite preconizate

Limitele preconizate ale acestei cercetări sunt:

Eșantionul nu este reprezentativ deoarece nu se pot face concluzii generale

Cadrele medicale cărora le-am luat interviu la locul de muncă nu mi-au acordat foarte mult timp pentru a răspunde la întrebări

Dificultăți în accesul la cei care sunt incluși în eșantion

Timpul îndelungat necesar pentru identificarea persoanelor incluse în eșantion pentru obținerea acordului și desfășurarea convorbirii

Inconveniente legate de faptul că se cere indivizilor să răspundă indiferent de dispoziția lor psihică, de starea de oboseală etc.

Interpretarea rezultatelor cercetării

În decursul analizei tematice, am identificat principalele surse ale stresului profesional în rândul cadrelor medicale care conduc și accentuează efectele acestuia. Acestea sunt: relațiile conflictuale de la locul de muncă,condițiile de muncă ce depășesc resursele individuale ale personalului medical, dezorganizarea, comunicarea precară.

Relațiile conflictuale

Relațiile conflictuale de la locul de muncă reprezintă o sursă a stresului ocupațional, perceput de cadrele medicale:

R: Șefa mea este o persoană foarte exigentă și perfecționistă și uneori greu abordabilă, […]și oarecum stresul este că tre’ să facem întotdeauna bine că altfel iar suntem certați sau apar alte probleme. Cu colegii, uneori e bine, uneori nu-i bine, nu toată lumea se ajută. Dacă nu te ajută mai te și încurcă uneori.

Medicilor rezidenți sunt expuși la solicitări multiple cu grad de dificultate mai ridicat, din partea medicilor superiori, și în același trebuie să facă față concurenței din partea celorlalți colegi. De asemenea, feedback-ul pe care rezidenții îl primesc de la superiori poate fi un factor de stres, care să afecteze satisfacția lor față de muncă și față de propria persoană.

Situația este mai problematică în cazul asistentelor. Astfel, majoritatea celor intervievate au o relație deficitară cu colegii, superiorii și pacienții, ca și cauze fiind necolaborarea, necomunicarea, lipsa de respect.

A4: Conteaza sa stii ca te poti baza pe cel de langa tine, sa fii sigur ca atunci cand ai rugat pe cineva sa te ajute cu un anumit lucru, chiar daca va mai dura, se va face.

A5: Sunt multe situații în care unii colegi nu își îndeplinesc sarcinile și ești obligat să muncești dublu. În relația cu superiorii am parte des de jigniri, amenințări..trebuie să îndeplinești sarcinile lor. Pacienții nu au respect, sunt nemulțumiți, nu îți apreciază munca, cred că au doar drepturi și nu obligații.

De asemenea, în relația cu pacienții, una dintre asistentele care lucrează în mediul privat, pune accentul și pe nerespectarea orei la care este programat pacientul și pretențiile pe care le au aceștia de a intra la timpul potrivit la consultație.

A6: Toți pacienții au pretenția să intre la ora programată, dar când intră în cabinet la medic uită să mai iasă și așa se decalează întreg programul.

Se crează o stare de nemulțumire, disconfort și iritabilitate crescută ce interferează cu aderența la tratament a pacienților și implicit cu sarcinile și responsabilitățile cadrelor medicale. Emoțiile negative generate în astfel de situații pot fi transferate asupra celorlalți pacienți, afectând totodată calitatea muncii prestate de specialiști.

Pe de altă parte, relațiile la locul de muncă din Belgia sunt mai „glaciale”, după spusese interlocutorului meu:

A3: Relația cu colegii la inceput a fost confuza deoarece eu eram asistent dar nu aveam pregatirea unui asistent belgian dar acum este clara si o pot descrie ca pe o relatie de respect mutual. Asistentii sefi isi pot baza sarcini importante pe mine deoarece de-a lungul timpului m-am aratat competent de a le indeplinii si o descriu ca pe o relatie strict profesionala dat fiind faptul ca popoarele germanice sunt mai glaciale spre deosebire de cele latine

Condițiile de muncă

O altă sursă a stresului profesional în contextul medical o reprezintă condițiile de muncă care sunt caracterizate prin lipsă de control, resurse insuficiente, risc, volum mare de muncă. Acestea se întâlnesc și la medici și la asistente.

Referitor la volumul de muncă, participanții s-au raportat la faptul că cerințele și cantitatea muncii sunt mari și de multe ori nu este suficient timpul pentru a le rezolva, apărând și alte activități neprevăzute, care, de asemenea, sunt importante.

A5: Volumul este foarte mare, suprasolicitare fizică, psihică, emoțională. Sunt zile în care stau peste program sau las lucrul neterminat.

R1: Avem ce face de dimineața de la 7:30 până pe la 4, și parte de manopere și parte de urmărire a pacienților și parte de birocrație, de scris de foi, produs de date în calculator. E mult, e mult de muncă.

Pe de altă parte, în Belgia condițiile de muncă sunt diferite, căci acomodându-se, cadrul medical vede lucrurile dintr-o altă perspectivă:

A3: La inceput gaseam stresant sistemul, limba ,medicamentele si tehnicile dar cu timpul am gasit partea pozitiva si anume posibilitatea cresterii calitatii si oportunitatea de a lucra cu materiale si ehipament la standarde europene. Astfel stresul meu a devenit eustres. Si raman temator de asa-zisul :nou: dar vad in el posibilitatea imbunatati mele pe plan profesional si financiar

De asemenea, resursele induficiente prin lipsa de personal sunt o sursă de stres în rândul asistentelor.

A4: […] avem momente când pur și simplu, chiar dacă suntem 8 sau 9 asistente pe tura, simti ca nu poti face fata. Fiecare vrea ceva, esti intrerupt, incerci sa revii la lucrul care il faceai anterior si suna telefonul, sau trebuie sa preiei alta activitate pentru ca asa ti s-a transmis de catre medic sau asistent șef. Vine o urgenta. Nu mai ai locuri si trebuie sa gasesti o solutie. Si cum parca nu ar fi destul, toate trebuiesc facute: „acum”.

Manifestări ale stresului profesional

Pe fondul unui context de muncă stresant, caracterizat prin relații conflictuale și condiții de dificile de muncă, uneori critice, respondenții au exprimat cum se simt în astfel de circumstanțe și care sunt reacțiie și manifestările lor sub influența acestor factori de stres, la nivel psihologic, fizic și comportamental. Stresul le afectează atât starea de sănătate, cât și munca pe care o desfășoară.

Semnalele după care aceștia își dau seama că sunt stresați sunt oboseala, agitație, tremur al mâinilor, durerile de cap, bâlbâiala, lipsa de concentrare și de atenție.

R: Nervozitate, dorința de a dormi, o stare de oboseală cronică resimțită des, irascibilitate, lipsă de chef de a face altceva în afară de a merge și a sta liniștit și de a dormi.

A2: Îmi tremură mâinile, mă bâlbâi, am dureri de cap.

A6: Mă simt epuizată fizic și fără vlagă.

A5: Simt un nod în gât, cefalee, lipsa de atenție, oboseală musculară.

Formele de manifestare ale cadrelor medicale în momentul în care sunt stresați se referă, în primul rând, la nervozitate. Pe lângă aceasta, respondenții s-au mai referit și la apatie, pierderea bunei dispoziții, însă toate acestea încearcă să le țină în ei și să nu le arate în văzul tuturor.

A2: Devin deprimată, nervoasă.

A4:Sunt nervoasa si imi pierd buna dispozitie; apoi stiu ca trebuie sa trag aer in piept, incerc sa ma recalibrez casa o pot lua de la capat. Altfel, totul se naruie.

A5: Nu mai vin cu plăcere la muncă, sunt obosită tot timpul.

R1: Păi mai apatică, mai irascibilă, mai nevorbăreață uneori.

Dr: Nervi acasă. La servici nicicum, că nu te poți exterioza. Încerci să controlezi situația și să ții totul sub control.

La nivelul sănătății fizice și psiho-somatice respondenții resimt stresul prin creșterea tensiunii arteriale, căderea părului, stări de rău atât fizic, cât și psihic, oboseală musculară, tulburări ale somnului, angoasă, somnolență, izolare, ascensiune a funcțiilor vitale.

R2: Psihic sunt agitată, fizic mă simt rău.

A3: Am avut tensiunea arterială 150/068.[…]Funcțiile vitale au cunoscut o ascensiune în ultima perioadă de timp.

A4: Sunt agitată, nu mă pot concentra, slăbesc, îmi cade părul.

A5: Dureri de oase, deficit de memorie, deficit de aenție.

A7: Am o stare accentuata de somnolenta, nu ma pot concentra, mi se activeaza gandirea pe termen foarte scurt, am o stare de angoasa, lipsa dorintei de a desfasura o activitate, dorinta de izolare.

Cadrele medicale au recunoscut faptul că efectele stresului pe care îl resimt afectează calitatea muncii pe care o prestează și nu mai au aceeași satisfacție:

A5: Nu muncesc cu plăcere. Intervine o lipsă de interes față de problemele pacienților.

A4: Pleci din tura si tot ce ai acumulat la serviciu, le reversi acasa.

Întrebați ce cuvinte sau expresii asociază cuvântului „stres”, majoritatea participanților au răspuns că „oboseala”. Alte asocieri au constat în: „presiune”, „suprasolicitare”, „disconfort”, „multe de făcut”, „tensiune psihică”, „a îndeplini multe sarcini într-o perioadă scurtă de timp”.

Întrebați dacă și-au luat până acum zile de concediu pe motiv de stres, participanții au răspuns că nu.

Factorii de protecție

Reprezentați de acele resurse individuale și organizaționale care cresc starea de bine a individului și îl ajută să își desfășoare activitatea într-un mod eficient, diminuând efectele negative ale stresului, factorii de protecție ai cadrelor medicale identificați în analiza de față sunt satisfacția în muncă, strategiile de coping și suportul social.

Satisfacția în muncă

Cu siguranță satisfacția pe care medicii și asistentele o au în munca pe care o prestează exercită un efect benefic asupra gestionării stresului de la locul de muncă, responsabilitatea crescută de a face posibilă continuarea vieții pacienților fiind compensată de satisfacția pe care o generează realizarea acestei responsabilități. Astfel, aspectele cele mai plăcute ale muncii sunt raportate la impactul serviciilor prestate asupra optimizării vieții pacienților:

A1: Ceea ce-mi place la munca mea e satisfacția pe care mi-o dă faptul că bolnavii se simt bine și se însănătoșesc, și pot să observ mulțumirea din sufletul lor, din atitudinea lor, după vindecarea completă pe care o au.

A4:Cel mai mult imi place ca in sfarsit fac ceea ce am dorit din totdeauna. Sa pot fi de ajutor.

Dr: Cel mai mult îmi place când însănătoșesc oameni, când se fac bine după ce îi tratezi și te ocupi de ei.

Mecanisme de coping

Strategia de coping cel mai frecvent raportată de personalul medical, o reprezintă continuarea activității la locul de muncă, susținută de conștientizarea nevoii de auto-control:

R: La servici, conștientizarea responsabilității care îi te face să uiți uneori de oboseală și de tot ce înseamnă stres acolo și te concentrezi asupra pacientului și atunci aș zice oarecum autodisciplinarea […]

Pe termen scurt, continuarea activității de muncă în ciuda condițiilor stresante poate reduce nivelul de stres experiențat prin diminuarea cantității de muncă care trebuie realizată, dar pe termen lung inhibiția emoțiilor negative ar putea genera efecte dezadaptative, ce duc la epuizarea emoțională.

Strategiile de coping focalizate pe controlul emoțiilor, utilizate de cadrele medicale în afara locului de muncă se referă la desfășurarea de activități preferate și relaxante, care nu țin de contextul muncii și care permit recuperarea între perioadele de muncă. Printre aceste strategii se numără muzica, lectura, rugăciunea, odihna, sportul, realizarea unor activități de relaxare și timpul petrecut în mijlocul familiei și al prietenilor:

A1: Încerc să diminuez stresul după o acumulare mare de stres petrecând mai mult timp cu familia, ieșind în oraș, la anumiți prieteni unde simt că am pace, înțelegere și mă relaxez… și stresul dispare.

A5: Ma rog, iau o gura de aer proaspat, impartasesc colegilor ce mi s-a intamplat, respir adanc, uneori plang.

Un alt mecanism de coping prin care medicii gestionează stresul ocupațional este detașarea de muncă, în afara programului:

A3: Incerc pe zi ce trece sa nu mai fiu implicat emotional si las locului de munca permisiunea de a avea tot mai putin impact asupra integritatii mele emotionale.

A6: […] plec pe jos de la serviciu pentru a ma deconecta.

Dincolo de satisfacția de la locul de muncă, nivelul ridicat de stres cu care se confruntă zilnic, determină cadrele medicale să-și dorească să uite chiar si pentru puțin timp de contextul si cadrul profesional, pentru a se putea elibera de presiunea mediului în care lucrează și pentru a se putea bucura și de viața personală.

Mecanismele de coping la nivel organizațional, din punctul de vedere al cadrelor medicale s-au concentrat pe schimbarea mentalităților oamenilor, zile libere, angajarea de personal și chiar schimbarea locului de muncă.

R1: Aș da zi liberă după gardă. Acolo-i stresul del mai mare de după gardă și oboseala cea mai mare. Poate că aș recompensa financiar mai mult pentru ca oamenii să fie mai stimulați; dotări mai bune ale spitalelor și nu știu, crearea unei ambianțe colegiale mai bune între cei care lucrăm acolo.

A3: Modul meu de a ma raporta fata de ea cat si scaderea sarcinilor din timpul dat.

A5: Aș angaja mai mult personal, aș stabili reguli clare.

A6: La locul de munca in care lucrez as schimba modul de gandire al oamenilor in primul rand, ii vad parca nu mai au nici o asteptare de la viata, parca s-au plictisit in totalitate de ea si vor sa renunte.

A7: Nu trebuie sa asteptam sa luam concediu medical pentru agravarea starii de sanatate, ci o rezolvare mult mai sanatoasa ar fi sa se admita un concediu special de deconecatre si recreare.

Suportul social

Interacțiunea sau comunicarea cu colegii oferă o sursă de suport emoțional prin care medicii simt că nu sunt singuri în experiența trăită, că mai există alte persoane care experiențiază aceleași dificultăți sau trăiri la locul de muncă, cu care pot colabora în momente crtitice iar acest fapt le dă sentimentul că sunt înteleși și susținuți în munca lor.

A1: Referitor la relația cu colegii, există colaborare, înțelegere, ne ajutăm reciproc. Cu șefii pot să spun e destul de satisfăcătoare relația[…]

A3: Relația cu colegii este clară și opot descrie ca pe o relație de respect mutual.

Este foarte probabil ca suportul emoțional să creacă starea de bine a medicilor, studiile dovedind rolul de tampon al acestuia în fața efectelor negative ale cerințelor sau solicitărilor de la locul de muncă. Uneori colegii de muncă oferă și suport informațional prin discuții despre cazurile pacienților, ceea ce ajută la reducerea stresului printr-un coping focalizat pe problemă.

De asemenea, este important pentru respondenți suportul emoțional venit din partea prietenilor și a familiei:

R2: Cei din jur să mă asculte și să îmi dea sfaturi.

A2: Familia mă încurajează să îmi schimb locul de muncă.

Întrebați ce ar schimba la metodele lor de coping, cadrele medicale s-au raportat la impunerea autocontrolului, zile de odihnă, organizarea mai bună a timpului, detașarea:

A2: Mi-aș lua zile de odihnă la intervale de timp regulate.

A5: Mi-aș lua concediu mai mult, mai puține ture de noapte, aș lucra 8 ore.

A6: Cred ca ar trebui sa nu mai pun la suflet tote intamplarile de peste zi sis a incerc sa ma debarasez repede de plobemele altora.

Considerații finale

Rezultatele cercetării pun în evidență principalii factori de protecție împotriva stresului ocupațional, percepuți de cadrele medicale, împreună cu sursele care sporesc manifestările și efectele negative ale stresului profesional în context medical. Astfel, satisfacția în muncă, strategiile eficiente de coping și suportul social de la locul de muncă au potențialul de a amortiza impactul condițiilor dificile de muncă și a relațiilor conflictuale ale personalului medical, diminuând efectele nocive ale stresului profesional.

Un aspect neașteptat pe care l-am identificat în urma analizei datelor, a fost nivelul ridicat de adaptare la stres al cadrelor medicale, și satisfacția crescută pe care acestea o au în munca desfăsurată cu pasiune și interes, în ciuda condițiilor uneori suprasolicitante. Acest lucru indică faptul că nivelul stresul profesional în domeniul medical este perceput ca fiind mai ridicat din exteriorul sistemului, decât îl percep cei care îl experiențiază, subiect ce poate constitui interesul unor cercetări viitoare.

Rezultatele studiului de față au implicații atât la nivelul intervențiilor individuale, prin dezvoltarea auto-controlului, a strategiilor de coping adaptative și creșterea satisfacției în muncă, dar și la nivelul intervențiilor organizaționale, de management al stresului ocupațional, indicând spre dezvoltarea suportului social, creșterea capitalului uman și material, respectiv reducerea conflictelor, optimizarea condițiilor solicitante de muncă și recompensarea stimulatoare a cadrelor medicale. Totodată, cercetarea face o paralelă între sistemul medical românesc – așa cum reiese din mărturiile participanților la studiu – și sistemul medical belgian prin prisma unui tânăr asistent. După spusele acestuia, nivelul ridicat de stres este compensat de o remunerație încurajatoare, pe când în România, angajații din sistemul medical nu sunt recompensați pe măsura așteptărilor lor, fapt ce duce la frustrare, nemulțumire și stres.

Reflecții critice asupra procesului de cercetare

Lucrând la această cercetare, am realizat cât de vast este subiectul ales, căci eu am acoperit doar o mică parte din ceea ce reprezintă stresul cu adevărat. Mă bucur că, analizând acest mic studiu, cititorii vor înțelege mai bine cât de actual și cât de acut este fenomenul stresului la locul de muncă. Eu însâmi am înțeles la un alt nivel cât de periculos este stresul în viața mea și încerc să îl combat prin metode asemănătoare interlocutorilor mei. Citind și documentându-mă pentru finalizarea acestei lucrări, mi-am dezvoltat abilitatea de analiză și sinteză, deoarece am fost nevoită să extrag informațiile relevante pentru cercetarea mea și totodată mi-am descoperit talentul de a fi un bun ascultător atunci când am intervievat persoanele participante.

Trebuie să mărturisesc că, scriind despre stres, m-am confruntat eu însămi cu acest fenomen. Presiunea de a termina lucrarea de față la timp, alături de dorința de a învăța pentru examene și de a duce la bun sfârșit proiectele începute au constituit un factor de tensiune. De asemenea, înregistrarea interviurilor a necesitat timp pus deoparte deoarece persoanele pe care le-a avut în vedere studiul meu sunt mai mereu solicitate, lucrând în mediul medical. Nu o dată s-a întâmplat ca în tmpul interviului să trebuiască să ne oprim pentru a răspunde la un apel neprevăzut al unui pacient impacientat sau al unui alt cadru medical alarmat. În ansamblu însă, am reușit să obțin informațiile pe care le doream, fără a fi – sper eu- un factor de stres pentru persoanele intervievate, care, la insistențele mele, și-au rupt o parte din timpul lor liber pentru a-mi acorda o întrevedere.

Noutatea adusă de lucrarea mea este aceea că, printre persoanele intervievate s-a aflat și un tânăr aistent care lucrează de câțiva ani în Belgia. Discutând cu el, am putut să aflu câtva deosebiri cu privire la sistemul medical din două țări care se declară europene, dar care diferă atât de mult. Aflat în concediu pentru câteva săptâmâni în România, acest tânăr mi-a mărturisit că a învățat să transforme stresul pe care l-a întâmpinat la început (legat de limbă, de numele medicamentelor, de relația cu superiorii și cu colegii) într-o experiență pozitivă, prin care el poate crește și își poate dezvolta abilitățile native alături de cele nou-dobândite.

BIBLIOGRAFIE

Anderson, Rosemary (2003) Stress at work: the current perspective. The Journal of the rozal Society for the Promotion of Health, 123(2), 81-87. Sage Publications.

Byrne, Una (2005) Whell of Life. Effective steps for stress management. Business Information Reviwe, 22(2), 123-130. Sage Publications.

Cungi, Ch. (2003) Cum putem scăpa de stres. Iași, Editura Polirom.

Chelcea, Septimiu. (2001) Metodologia cercetării sociologice: metode cantitative și calitative. București, Editura Economică.

Danna, K., Griffin, R.W. (1999) Health and Well-Being in the Workplace: A Review and Synthesis of the Literature. Journal of Management, 25(3), 357-384. Sage Publications.

Kwoen, B.S., Ulrich, R.S., Walker, V.D., Tassinary, L.G. (2008) Anger and Stress. The Role of Landscape Posters in an Office Setting. Environment and Behavior, 40 (3), 355-381. Sage Publications.

Légeron, Patrik (2003) Cum să te aperi de stres. București, Editura Trei.

Pitariu, H. D. și Vârgă, D. (2007) Stresul ocupațional. În Bogáthy, Zoltán (coord.) Manual de tehnici și metode în Psihologia muncii și organizatională. Iași, Editura Polirom

Sava, Florin (2004) Oboseala, stresul și accidentele de muncă. În Bogáthy, Zoltán (coord.) Manual de Psihologia muncii și organizatională. Iași, Editura Polirom.

Schröder, Jörg – Peter și Reiner Blank (2011) Managementul stresului. Recunoașterea și combaterea eficientă a situațiilor stresante. București, Editura ALL.

Schröder, Jörg – Peter (2010) Cum să depășim sindromul burnout. Suprasolicitarea emoțională și profesională. București, Editura ALL.

Stora, I.B. (1999) Stresul. București, Editura Meridiane.

Stoica, Mihaela (2007) Stres, personalitate și performanță în eficiența managerială. Cluj-Napoca, Risoprint.

Tyrer, Peter (2006) Cum rezistăm la stres. Prahova, Editura Antet XX Press.

Studii:

American Psychological Association (2015) Stress in America. Pazing With Our Health.

HSE (2014) Stress – related and Psychological Disorders in Great Britain.

Articole online:

Lăzărescu, Dan (2001) Stresul medicilor. Revista Viața Medicală. 52 http://stres.protectiamuncii.ro/stresul_medicilor.html [Accesat la 14.05.2015].

Seracin, M. Acțiuni de formare a strategiilor de adaptare la stres. http://stres.protectiamuncii.ro/actiuni_formare_strategiilor_adaptare_stres.html [Accesat la 14.05.2015].

Site-uri web:

http://stiri.acasa.ro/social-125/romanii-mult-mai-stresati-decat-spun-statisticile96052.html [Accesat la 15.04.2015].

https://centrulmedicalsphera.wordpress.com/tag/statistici/ [Accesat la 15.04.2015].

http://www.curierulnational.ro/Extern/2015-05 20/Gestul+unui+pacient+de+a+poza+un+rezident+care+dormea+in+timpul+garzii++produce+reac%C8%9Bii+in+lan%C8%9B+in+toata+lumea [Accesat la 13.05.2015].

https://osha.europa.eu/ro/topics/stresshttps://www.healthy-workplaces.eu/ro/stress-and-psychosocial-risks/facts-and-figures [Accesat la 16.05.2015].

http://www.unica.ro/articol/totul-despre-stresul-ocupational-2475 [Accesat la 20.05.2015].

http://getget.org/negative_effects_of_stress_1219/3/ [Accesat la 16.04.2015].

https://osha.europa.eu/ro/topics/stress [Accesat la 20.04.2015].