Impactul Ploilor Acide Si Poluarea Atmosferei In Judetul Gorj

Diverse2

Impactul Ploilor Acide Si Poluarea Atmosferei In Judetul Gorj

Byadmin ianuarie 1, 2024

IMPACTUL PLOILOR ACIDE ȘI POLUAREA

ATMOSFEREI ÎN JUDEȚUL GORJ

C U P R I N S

ANEXE

Introducere

Conferința mondială O.N.U. asupra mediului (Stockolm 1972), definește poluarea ca modificarea componenților naturali sau prezența unor componente străine, ca urmare a acțiunii omului și care provoacă prin natura lor, prin concentrația în care se găsesc și prin timpul cât acționează, efecte nocive asupra sănătății, creează disconfort sau impietează asupra diferitelor utilizări ale mediului la care acesta putea servi în forma sa anterioară. Din cuprinsul definiției se poate constata, deci, că cea mai mare responsabilitate pentru poluarea mediului o poartă omul, poluarea fiind consecința activității fiziologice dar mai ales social-economice a acestuia. Chiar dacă uneori poluarea mediului înconjurător este un rezultat al cauzelor naturale cum ar fi erupțiile vulcanice, cea mai mare parte a substanțelor poluante provine din activitățile umane.

Modificările produse în compoziția chimică a atmosferei s-a accelerat pe parcursul ultimelor două secole. Multiplele activități tehnice ale omului au un impact ce nu este de neglijat asupra echilibrului chimic și energetic al Planetei. Manifestările cele mai alarmante ale activității umane asupra evoluției actuale sunt depunerile acide, smogul urban, evoluția ozonului troposferic, reducerea stratului de ozon stratosferic și influența concentrației gazelor cu efect de seră.

Ploile acide reprezintă o formă de poluare atât a aerului cât și a solurilor, în care acizii formați în aer ca urmare a poluării produsă de către diferite activități umane, cad pe Pământ în diferite regiuni. Problema începe cu producerea dioxidului de sulf și a oxizilor de azot rezultați prin arderea combustibililor fosili (cărbune, gaze naturale, petrol) atât în scopuri casnice cât și industriale.

Ploile acide se formează atunci când dioxidul de sulf sau oxizii de azot, ambele rezultate ale poluării industriale, se combină în atmosferă cu vaporii de apă.

Ploile acide au o serie de consecințe ecologice distrugătoare, iar prezența particulelor acide în aer are efect asupra sănătății populației. Ploaia acidă îndepărtează substanțele nutritive din sol, încetinește dezvoltarea vegetației și transformă apa lacurilor într-un mediu care nu poate întreține viața.

Capitolul I.

Elemente ale mediului atmosferic și formarea ploilor acide

Structura și compoziția atmosferei

Deasupra continentelor și oceanelor se află un înveliș gazos numit atmosfera, a cărei existență este necesară pentru desfășurarea vieții pe pământ.

Atmosfera este împărțită în mai multe straturi sferice concentrice, separate de zone înguste de tranziție.

Împărțirea atmosferei în straturi se face după mai multe criterii, cel mai utilizat fiind după modul de variație a temperaturii cu altitudinea.

După acest criteriu, atmosfera se împarte în mai multe straturi, fiecare fiind caracterizat de o anumită variație a temperaturii cu înălțimea. Aceste straturi sunt prezentate în figura 1.1.1..

Fig. 1.1.1. Structura atmosferei

Troposfera este cea mai joasă pătură a atmosferei și vine în contact direct cu suprafața Pământului. Grosimea ei este cuprinsă între 0 – 10 km la poli și între 0 – 18 km la ecuator. În această zonă a atmosferei au loc toate fenomenele obișnuite din natură (ploaie, fulgere, trăsnete etc.). Temperatura scade treptat, de la o medie de 10°C până la spre valori de -50°C. Gradientul temperaturii este aproximativ 6 – 7°C/km. În troposferă se găsește cea mai mare parte a vaporilor de apă, aici formându-se norii, precipitațiile, ceața.

La rândul ei, troposfera se împarte în trei straturi:

stratul inferior, sau stratul limită planetar situat între 0 – 2km și în care au loc mișcarea turbulentă a aerului, schimbările active de căldură, transformările importante de fază;

stratul mijlociu, între 2 – 7km, în care umiditatea scade mult astfel încât masele noroase ce se formează aici aduc precipitații slabe;

stratul superior, situat între 7 și 12km, în care umiditatea este și mai scăzută, temperatura este deja sub 0°C și norii sunt formați numai din gheață și nu aduc precipitații.

Zona de tranziție dintre troposferă și stratul superior se numește tropopauză, unde temperatura este constantă, aproape -50°C.

Stratosfera se întinde până la 35 – 50km. În straturile inferioare ale stratosferei temperatura este scăzută însă crește rapid pe măsură ce altitudinea crește ajungând la limita superioară valori de 10 – 20°C. Termenul de stratosferă sugerează existența straturilor. Compoziția chimică diferă de cea a troposferei, în primul rând datorită prezenței ozonului, care se află aproape în stratosferă. Acesta este răspunzător pentru încălzirea stratosferei superioare, care are loc ca urmare a absorbției radiațiilor ultraviolete și infraroșii care provin de la soare. Vaporii de apă sunt în cantități mici. Gradientul negativ de temperatură (temperatură mai mare în straturile de la altitudine mai mare), face ca stratosfera să fie relativ stabilă în sensul că turbulențele și dezvoltarea mișcărilor verticale ale aerului sunt limitate.

Stratosfera este separată de mezosferă prin stratopauză.

Mezosfera este cuprinsă între aproximativ 50 și 85km. În mezosferă presiunea este de 200 de ori mai mică decât cea de la suprafața pământului, iar temperatura scade rapid cu înălțimea, ajungând la -70°C în apropiere de 80km, astfel încât în această regiune gradientul vertical al temperaturii este mare. Ca urmare, dinamica atmosferică este foarte activă, astfel încât vânturile pot atinge valori foarte mari, de sute de km/h.

Mezopauza, zona de tranziție dintre mezosferă și termosferă, este o regiune în care proprietățile atmosferei, atât în ce privește compoziția, cât și desfășurarea proceselor atmosferice, se modifică esențial.

Termosfera este cuprinsă între 80 – 85km și 800km.

Termosfera este un strat cu proprietăți mult diferite de cele din straturile inferioare. Deoarece radiația solară este puternic absorbită la altitudini mari, temperatura crește repede, ajungând la 1500°C, astfel încât gradientul vertical al temperaturii este negativ.

Compoziția aerului se modifică radical ca urmare a ionizării puternice datorate componentei UV din radiația solară, ce are ca efect disocierea moleculelor de oxigen, dioxid de carbon și monoxid de azot și apariția gazelor atomice.

Exosfera începe la altitudine mai mare de 800km.

Acesta este stratul ultim al atmosferei, fiind separată formal de termosferă prin tropopauză.

Exosfera este caracterizată de temperaturi foarte mari. Atracția gravitațională la altitudini corespunzătoare ecosferei scade mult, astfel încât particulele de gaz se împrăștie în spațiul cosmic (disipează).

Ea este caracterizată prin aceea că aerul nu se mai găsește în stare moleculară, ci atomică, datorită bombardării moleculelor cu raze cosmice.

La înălțimile de 3.000 – 4.000km și 15.000 – 20.000km există două centre de radiații formate din particule electrice provenite de la Soare și captate de câmpul magnetic terestru. Câmpul magnetic al Pământului se simte în spațiul cosmic până la o distanță de peste 100.000km. Deși aflate la distanțe foare mari de Pământ, toate aceste fenomene fizice se află în conexiune funcțională. Pe verticală și pe orizontală influențează și întrețin stările altor fenomene, cu reflectare în părțile inferioare ale atmosferei ce se implică funcțional în ecosistemele Terrei. [5, pag. 101].

Un alt criteriu de clasificare a atmosferei, este omogenitatea acesteia. Sub aproximativ 100km atmosfera este omogenă, iar această zonă se numește homosferă, iar la altitudini mai mari ea este heterogenă, stratul numindu-se heterosferă.

Aerul atmosferic este un amestec de gaze a cărui compoziție variază cu altitudinea. În câmpul gravitațional al Pământului moleculele de aer tind să cadă, în timp ce datorită agitației termice moleculele de aer tind să se împrăștie. Ca urmare, aerul atmosferic are o distribuție verticală descrisă cel mai simplu printr-o lege exponențială de scădere a densității cu înălțimea. Limita inferioară a acesteia este constituită din suprafața Pământului, unde densitatea este maximă, în timp ce limita superioară se situează formal la 2.000m. Masa atmosferei este apreciată la 5·105t, ceea ce reprezintă aproximativ o milionime din masa Pământului și 1/300 din cea a hidrosferei.

Aerul natural are în compoziție gaze de diferite tipuri, care, după timpul de viață, se împart în:

gaze permanente, al căror timp de viață este practic infinit, reprezentate de gazele nobile (inerte din punct de vedere chimic): neon (Ne), argon (Ar), kripton (Kr), xenon (Xe);

gaze cvasipermanente, al căror timp de viață este ordinul miilor de ani: azot (N2), oxigen (O2), heliu (He);

gaze cu variație lentă, al cărui timp de viață este de ordinul anilor/lumină: dioxid de carbon (CO2), monoxid de carbon (CO), hidrogen (H2), metan (CH4), ozon (O3), protoxid de azot (N2O);

gaze cu variație rapidă, al căror timp este de ordinul zilelor: dioxid de sulf (SO2), hidrogen sulfurat (H2S), monoxid de azot (NO), dioxid de azot (NO2), amoniac (NH3).

Proporția cea mai ridicată o au oxigenul și azotul care însumează împreună aproape 99%. În cantități foarte mici se mai întâlnesc și alte gaze cum sunt: xenonul, ozonul, radonul, metanul, amoniacul, oxidul de azot, dioxidul de azot.

Unele dintre gazele aflate în cantități reduse iau naștere datorită proceselor fotochimice din atmosferă (ozonul), proceselor biologice (metanul) sau emanațiilor din interiorul scoarței terestre.

Oxigenul și azotul, gazele principale din atmosferă joacă un rol important în viața plantelor și animalelor, proporția lor în atmosferă fiind aproape constantă.

Alte gaze componente ale atmosferei, importante, dar în concentrații mult mai reduse sunt dioxidul de carbon și ozonul.

Dioxidul de carbon absoarbe radiațiile cu lungime de undă mare (roșii și infraroșii), emise de suprafața terestră și de atmosferă, menținând căldura în atmosfera inferioară și diminuând răcirea radiativă nocturnă a Pământului. O scădere a cantității de dioxid de carbon din atmosferă ar determina o răcire a climei, o extindere a ghețarilor și o diminuare a nivelului oceanului planetar.

În funcție de factorii generatori, consumatori și de reglaj, cantitatea de dioxid de carbon variază în spațiu și timp, fiind mai mică ziua decât noaptea, mai mare iarna decât vara și mai mare deasupra oceanelor decât deasupra uscatului.

În centrele industriale cantitatea de dioxid de carbon din aer ajunge până la 0,07%.

Ozonul este singurul gaz din atmosferă care absoarbe radiațiile solare ultraviolete, constituind astfel un ecran protector împotriva acțiunilor nocive a acestor radiații asupra tuturor organismelor vii de pe Terra.

Se estimează că, din 1979 până în prezent stratul de ozon s-a redus în medie cu 5% pe fiecare decadă.

Diminuarea nivelului ozonului sub valorile normale amplifică cantitatea de radiații ultraviolete de la nivelul solului. Expunerea intensă la ultraviolete are efecte nocive asupra organismului uman, deteriorează ecosistemele acvatice, diminuează productivitatea culturilor agricole, degradează pădurile și afectează materialele de construcție.

În afară de gaze, în atmosferă se găsesc și vapori de apă în proporții variabile (0,01% în Siberia, 1,3% vara și 0,4% iarna în zonele temperate și 5% la ecuator). De asemenea, cantitatea de apă din atmosferă este mai mare deasupra oceanelor, mărilor, pădurilor și mai redusă deasupra continentelor, în regiunile aride și semiaride. Cantitatea de apă mai variază și în timp, sezonier și diurn.

Vaporii de apă absorb selectiv radiația solară și terestră cu lungimi de undă mai mari și reglementează astfel procesele de încălzire și răcire a aerului.

Pe lângă componentele naturale, atmosfera conține și impurități, de natură gazoasă, solidă sau lichidă. Cele gazoase sunt reprezentate de compuși chimici de origine naturală sau industrială cum sunt dioxidul de sulf, monoxidul de carbon, hidrocarburi, oxizi de azot. Impuritățxizi de azot. Impuritățile lichide și solide formează aerosoli atmosferici. Acestea pot fi de asemenea de origine naturală sau artificială (praf, particule minerale și vegetale, argile fine, microorganisme, microcristale minerale sau cenușă etc. Pentru aerosolii solizi, sau acid clorhidric, acid sulfuric, mercur, pentru aerosolii lichizi).

Impuritățile din atmosferă modifică transparența și vizibilitatea, iar cele cu însușiri higroscopice constituie nuclee de condensare. Impuritățile au rol și în procesul de încălzire și răcire a aerului atmosferic.

Se mai poate menționa prezența în atmosferă a impurităților radioactive și a particulelor încărcate (ioni).

Această compoziție a atmosferei se menține până la 80 – 90km. Peste această înălțime se intensifică disocierea moleculelor (la 130km, proporția oxigenului molecular se reduce la 25%). Azotul molecular se disociază doar de la 200km altitudine. De la 500km în sus aerul este foarte rarefiat, fiind alcătuit mai ales din atomi ușori ai hidrogenului și heliului, iar de la câțiva zeci de mii de kilometri în sus, compoziția atmosferei este asemănătoare cu cea a spațiului interplanetar.

Formarea ploilor acide

O ploaie obișnuită este un fenomen meteorologic absolut natural: vaporii de apă din atmosfera terestră de condensează formând norii, apa trecând din stare de vapori în stare lichidă, prin apariția picăturilor de apă. Când picăturile de apă ating o anumită greutate, gravitația le atrage spre pământ, sub forma ploilor.

Orice tip de precipitații lichide, chiar și cele din mijlocul teritoriilor aflate la mare depărtare de zonele industriale sau orașe, prezintă o ușoară aciditate a apei rezultate. Dar când aciditatea depășește o anumită limită, cu precădere din cauza poluării atmosferice, produse de om, avem de-a face cu ploile acide, responsabile de atâtea forme de agresiune asupra mediului ambiant (Anexa 1). [4].

Ploile acide constituie o formă secundară de poluare a mediului, fiind determinate de prezența în aerul atmosferic a unor poluanți gazoși. Termenul de ploaie acidă cuprinde o varietate de fenomene, incluzând smogul acid, toate corespunzând precipitării atmosferice a substanțelor acide.

Oxizii de sulf, alături de cei de azot, sunt considerați astăzi principalele cauze ale ploilor acide, cu efecte distructive asupra mediului înconjurător.

Fenomenul ploilor acide a fost descoperit la mijlocul anilor 1800, dar a fost dat uitării până prin anii 1950. Acesta se referă la precipitațiile care sunt, în mod semnificativ, mult mai acide decât ploile „naturale” (nepoluante), ele însele ușor acide, datorită prezenței în acestea a dioxidului de carbon atmosferic, ce formează acidul carbonic astfel:

CO2 + H2O H2CO3 (1.2.1.)

Bioxidul de carbon un constituent normal al atmosferei, în medie 325ppm (părți per milion – 1mg/kg), care ca urmare a consumului tot mai mare de combustibili fosili a înregistrat în ultimul secol o creștere de 10% (0,7ppm/an între 1959 și 1967; 1,0-1,2ppm între 1968 și 1971), cu perspectiva probabilă de a atinge o creștere de 18% în anul 2000 (mai mult de 380ppm și de la 500 la 540ppm în anul 2020). [1, pag. 11].

Creșterea procentului de bioxid de carbon din atmosferă poate să ducă, după cum se știe, la intensificarea „efectului de seră”, adică la ridicarea temperaturii la suprafața solului.

În general, dioxidul de carbon este puțin solubil în apă: la presiunea atmosferică și 0ºC, un litru de apă dizolvă 1,7 litri de CO2. La încălzire sau concentrare, soluția degajă CO2, iar expusă la aer elimină tot dioxidul de carbon dizolvat. Datorită stabilității reduse a ionului de carbonat (CO32-), acidul carbonic trece, la pH>7 în ionul HC, iar la pH<7 în CO2 și H2O.

Acidul carbonic ionizează parțial eliberând ionul de hidrogen, H- și ionul de bicarbonat, HC, cu o reducere corespunzătoare a pH-ului sistemului:

H2CO3 H+ + HC (1.2.2.)

Datorită acestei surse de aciditate, pH-ul unei ploi „naturale” este de circa 5,6. Numai ploaia care are un caracter mult mai acid decât acesta, cu un pH mai mic decât 5,6 este considerată, a fi cu adevărat ploaie acidă [13], nivelul de aciditate al ploii în aerul curat fiind puțin mai mare decât cel datorat numai dioxidului de carbon. Acizii puternici, cum ar fi acidul clorhidric (HCl), eliberați de erupția vulcanilor, pot produce ploi acide „naturale” temporare.

Cei doi acizi predominanți din ploile acide sunt acidul sulfuric (H2SO4) și acidul azotic (HNO3). În general, ploile acide se formează mult mai departe decât sursele de poluanți primari, respectiv dioxidul de sulf și oxizii de azot. Acizii iau naștere în timpul transportului maselor de aer care conțin poluanții primari.

Simpla observare a zonelor unde se manifestă pregnant ploile acide indică cel puțin două trăsături comune:

ploile acide se manifestă în zone relativ îndepărtate de locul unde s-au emis agenții poluanți;

ploile acide se manifestă cu o evidență deosebită în zonele reci ale globului, pentru că aici concentrația amoniacului din aer (care le-ar putea neutraliza) este considerabil mai scăzută. [9, pag. 87].

Vulcanismul, combustia și industria chimică sunt principalele surse de compuși cu sulf; cel mai frecvent este SO2. În 1985 s-a evaluat că anul 1984 a fost trimisă în atmosferă o cantitate de 220·106t.

Statisticile arată o descreștere a conținutului de SO2 din atmosfera marilor orașe dezvoltate, în ultimii 20 de ani. La New York conținutul mediu de SO2 din atmosferă, între 1963 și 1983a scăzut de 8,5 ori. [6, pag. 115].

În timpul erupțiilor vulcanice, pe lângă cantitatea mare de dioxid de sulf aruncată în atmosferă, se elimină hidrogen sulfurat și sulf elementar. Acești compuși ajung în troposferă iar la erupții puternice chiar în stratosferă. Prin erupții vulcanice ajung anual în atmosferă, în medie, aproximativ 2 milioane tone de compuși ai sulfului. Pentru troposferă, această cantitate este neînsemnată în comparație cu emisiile „biologice”, pentru stratosferă, erupțiile vulcanice sunt sursa principală de generare a sulfului. [2, pag. 88].

Ca urmare a activităților antropogene se elimină în atmosferă o mare cantitate de sulf, în special sub formă de dioxid de sulf. Printre sursele de emisie a compușilor cu sulf pe primul loc se situează arderea cărbunilor în scopuri casnice și la centralele electrice, emisiile antropogene ajungând la 70%. În timpul arderii o parte din sulf se transformă în dioxid de sulf iar o parte rămâne în zgură, în stare solidă.

La arderea produselor petroliere se formează cu mult mai puțin dioxid de sulf decât la arderea cărbunelui. În afară de arderea combustibililor fosili, alte surse de emisie a SO2, sunt industria metalurgică (prelucrarea nivelurilor de sulfură de cupru, zinc și plumb), întreprinderile producătoare de acid sulfuric și de prelucrare a petrolului.

În prezența luminii U.V., anhidrida sulfuroasă (SO2) este transformată în anhidridă sulfurică (SO3), conform reacției:

SO2 + ½ O2 → SO3 (1.2.3.)

În contact cu vaporii de apă atmosferici se formează acidul sulfuros:

SO2 + HO2 → H2SO3 (1.2.4.)

Ambele reacții sunt lente, dar ele sunt catalizate de pulberile metalice (fier și magneziu) prezente în atmosferă.

Ulterior H2SO3, instabil se oxidează la H2SO4.

Cum H2SO4 este foarte higroscopic formează o ceață deosebit de toxică. [6, pag. 116].

Formarea acidului sulfuric în umiditatea atmosferică duce la așa numitele ploi acide. Deosebit de des se întâlnesc aceste fenomene în țările Scandinave, în Europa de Nord, SUA și sudul Canadei. [2, pag. 90].

Oxizii de azot pot apărea în apărea în cantități consistente în atmosferă și în urma unor fenomene naturale, precum fulgerele, dar acestea sunt fenomene izolate, pe când poluarea datorată proceselor industriale este o problemă cronică.

Dintre compușii azotului un aport însemnat la poluarea atmosferei îl au monoxidul de azot (NO) și dioxidul de azot (NO2). Sursele principale de NO și NO2 sunt gazele de eșapament și gazele rezultate din combustia cărbunilor și a păcurii.

Din cantitatea totală de oxizi de azot (NOx) dezvoltată prin ardere, aproximativ 95% este sub formă de monoxid de azot (NO) și doar restul sub formă de dioxid de azot (NO2). Eliminat în atmosferă, NO, în prezența oxigenului din aer și sub acțiunea razelor ultraviolete (ruv), se transformă, destul de repede, în NO2, care este foarte toxic.

La dizolvarea NO2 în apă se formează acidul azotic HNO3:

3NO2 + H2O → 2N + 2H+ + NO (1.2.5.)

În această reacție azotul este atât oxidant cât și reducător. De regulă, oxizii de azot sunt oxidanți puternici. [2, pag. 92].

Precipitațiile acide pot apărea și în cazul ninsorilor sau lapoviței, dar frecvența cea mai mare s-a înregistrat în cazul precipitațiilor lichide, sub formă de ploaie.

Capitolul II.

Poluarea atmosferei și calitatea precipitațiilor în județul Gorj

Principalele surse de poluare a aerului din județul Gorj

Sursele antropice reprezintă principala cauză a poluării aerului în județul Gorj. Dintre acestea ponderea cea mai mare la poluarea aerului atmosferic o au cele două centrale electrice de mare putere din zonele Rovinari și Turceni, care funcționează pe bază de cărbune (lignit). Acestea contribuie în cea mai mare măsură la poluarea aerului cu gaze (SO2, NOx, CO) și pulberi.

Centrala termoelectrică Turceni este una dintre cele mai mari din lume, cu un regim de funcționare continuu, având în dotare patru instalații mari de ardere (IMA), reprezentate astfel:

IMA 1, formată din blocul energetic nr. 1, cu o putere termică de 789 MWt;

IMA 2, formată din blocurile energetice nr. 3 și 4, fiecare cu o putere termică de 789 MWt;

IMA 3, formată din blocurile energetice 5 și 6, fiecare cu o putere termică de 789 MWt;

IMA 4, formată din blocul energetic nr. 7, cu o putere termică de 789 MWt.

Blocurile energetice sunt prevăzute fiecare cu un cazan de abur de 1035 t/h, de tip Benson și o turbină de abur de 330 MW.

Pentru blocurile energetice modernizate (4 și 5) gazele de ardere sunt evacuate prin noile coșuri ale instalațiilor de desulfurare, iar pentru celelalte prin coșuri de beton armat.

Pulberile de cenușă din gazele de ardere rezultate sunt reținute cu ajutorul instalațiilor de desprăfuire de tip electrofiltru.

Alimentarea cu cărbune se face preponderent din bazinul carbonifer Jilț, prin cele două cariere, Jilț Nord și Jilț Sud, cărbunele fiind transportat pe calea ferată.

Centrala termoelectrică Rovinari este situată pe malul drept al râului Jiu, la aproximativ 20km sud-vest de municipiul Târgu Jiu. Termocentrala Rovinari are o putere instalată de 1320 MW (4×330), formată din blocurile energetice 3, 4, 5 și 6, puse în funcțiune în perioada 1976-1979. Fiecare bloc este dotat cu un cazan de abur tip Benson de 1035 t/h.

O altă sursă de poluare a aerului atmosferic o reprezintă exploatările miniere de lignit (9 cariere), în mod special depozitele de cărbune ale acestora, care prin fenomenul de autoaprindere a cărbunelui elimină în atmosferă cantități însemnate de SO2, NOx, CO și particule.

Transporturile constituie o altă sursă de poluare a aerului. În funcție de tipurile mijloacelor de transport, în unele zone emisiile poluante provenite de la autovehicule pot reprezenta între 60 și 90% din totalul emisiilor.

Poluarea aerului realizată de autovehicule prezintă două mari particularități: în primul rând emisia de poluanți se face aproape de sol, fapt ce aduce la realizarea unor concentrații ridicate la înălțimi foarte mici și în al doilea rând emisiile se produc pe întreaga suprafață a zonei respective. Volumul, natura și concentrația poluanților emiși depind de tipul de autovehicul, de natura combustibilului și de condițiile tehnice de funcționare.

O sursă la fel de importantă, mai ales în perioada sezonului rece o constituie activitățile casnice. Pentru diverse scopuri casnice se ard diverși combustibili precum lemn, cărbuni, petrol și gaze naturale, din care rezultă substanțe poluante, unele foarte toxice.

În municipiul Târgu Jiu surse potențiale de poluare mai importante sunt reprezentate de întreprinderea de articole tehnice de cauciuc SC ARTEGO SA, fabrica de var SC SIMCOR VAR SA, fabrica de ciment SC LAFARGE ROMÂNIA SA, fabrica de materiale de construcții SC MACOFIL SA, uzina de utilaje miniere SC GRIMEX SA și uzina de mașini unelte prin presare și forjare S.C. MIRFO S.A..

Alte surse de poluare a aerului cu diverse substanțe sunt incendiile naturale ori provocate și incinerarea necontrolată de deșeuri de diferite tipuri.

Poluarea atmosferei în județul Gorj

Ținând seama de amplasarea celor mai importante surse de poluare la nivelul județului Gorj, calitatea aerului este monitorizată prin măsurători continue cu ajutorul a trei stații automate, amplasate în Târgu Jiu (GJ-1), Rovinari (GJ-2) și Turceni (GJ-3). Acestea sunt de tip industrial și fac parte din Rețeaua Națională de Monitorizare a Calității Aerului, constituită la nivelul țării din peste 140 de stații. Poluanții monitorizați la nivelul județului Gorj sunt: SO2, NOx, NO, NO2, CO, O3 și pulberi în suspensie (fracțiunea PM10). Acestora li se adaugă echipamente de laborator utilizate pentru măsurarea metalelor grele din pulberile din aer (Cd, As, Ni, Pb) și pentru determinarea prin metoda gravimetrică a concentrațiilor de pulberi (PM10 și PM2,5).

Anual, pe lângă monitorizarea emisiilor de poluanți din aerul ambiental de către cele trei stații automate, pe baza consumului de combustibili utilizați și a unor factori de emisie specifici fiecărui tip de poluant sunt calculate emisiile în atmosferă ale principalelor surse de poluare din județ.

Referitor la aceste aspecte trebuie precizat faptul că în conformitate cu SR 9081/1995. Calitatea aerului. Vocabular [13, pag. 2,3], emisia de poluanți reprezintă eliminarea în aer a poluanților, iar imisia, transferul poluanților din aer către un receptor.

În cele ce urmează vor fi prezentate atât emisiile, cât și imisiile principalelor gaze cu efect acidifiant la nivelul anului 2013.

Toate datele au fost obținute de la Agenția pentru Protecția Mediului Târgu Jiu, cea care se ocupă cu supravegherea calității mediului la nivelul județului Gorj.

Emisiile de gaze cu efect acidifiant.

Orice schimbare în compoziția atmosferei se definește ca poluarea aerului, datorată prezenței uneia sau mai multor substanțe în cantități mici sau mari și cu caracteristici care pot altera condițiile normale de mediu și care prezintă un pericol direct sau indirect pentru sănătatea umană și pentru ecosisteme.

Acidifierea este procesul prin care se modifica,caracterul chimic natural al unui component al mediului, ca urmare a prezenței unor compuși care determină o serie de reacții chimice în atmosferă, conducând la modificarea pH-ului precipitațiilor și chiar al solului. Emisiile atmosferice ale substanțelor acidifiante ca SO2, NOX rezultate în principal din arderea combustibililor fosili, pot persista în atmosferă timp de câteva zile și pot fi transportate la mii de km, până când are loc procesul de conversie în acizi (sulfuric, respectiv azotic).

Poluanții primari SO2, NOX și NH3 împreună cu produșii lor de reacție, după depunere conduc la schimbări chimice în compoziția solului și apelor de suprafață. Acest proces afectează ecosistemele, conducând la procesul de acidifiere.

România este semnatară a Convenției privind poluarea atmosferică transfrontieră pe distanțe lungi din anul 1999.Convenția a fost ratificată prin Legea 271/2003 și are ca obiectiv reducerea acidifierii, eutrofizării și nivelului de ozon troposferic.

Emisiile de dioxid de sulf evaluate pentru anul 2013, pe grupe de surse (activități generatoare), sunt redate în tabelul 2.2.1.

Tabel 2.2.1.

Emisiile de dioxid de sulf pentru anul 2013 corespunzătoare diferitelor surse de poluare

Sursa: Raportul anual privind starea mediului în județul Gorj

Contribuția cea mai însemnată la emisiile de poluanți cu efect acidifiant revenind proceselor de ardere pentru generarea de energie și industriilor de transformare, evoluția acestor emisii este strâns legată de evoluția consumului de combustibili fosili în centralele termoelectrice și de creșterea producției industriale.

În figura 2.2.1 sunt reprezentate emisiile anuale de dioxid de sulf provenite din industria energetică pe perioada 2003-2013.

Fig. 2.2.1. Emisii anuale de dioxid de sulf

Sursa: Raportul anual privind starea mediului în județul Gorj

Conform diagramei din figura 2.2.1. emisiile de SO2 au înregistrat în anul 2013 o scădere față de anii anteriori luați în studiu, acest lucru datorându-se atât reducerii cererii de energie în anumite perioade ale anilor, dar și măsurilor luate de cele două termocentrale de a reduce conținutul de sulf din gazele de ardere prin mijloace tehnice adecvate (desulfurarea gazelor), proces care se desfășoară etapizat, cu termen de finalizare în 2015.

O altă categorie de compuși chimici cu efect acidifiant asupra factorilor de mediu o constituie oxizii de azot, în principal monoxidul și dioxidul de azot.

Sursele antropice cele mai importante de producere a oxizilor de azot sunt toate instalațiile fixe în care au loc procese de ardere și unele uzine chimice. [8, pag. 39]

Emisiile de oxizi de azot pe grupe de surse (activități generatoare), conform inventarului emisiilor de poluanți în atmosferă pentru anul 2013, sunt redate în tabelul 2.2.2. Cea mai mare parte a acestor emisii rezultă din arderi în energetică și industrii de transformare (cca.92%).

Tabel 2.2.2.

Emisiile de oxizi de azot pentru anul 2013

Sursa: Raportul anual privind starea mediului în județul Gorj

Comparativ cu anul 2012 se observă, pentru anul 2013, o scădere a emisiilor de oxizi de azot cu cca. 18,9%, ca urmare a reducerii înregistrate la emisiile din industria energetică (fig.2.2.2). Emisiile de NOx din transportul rutier au fost estimate atât cu aplicația Copert III cât și cu aplicația Corinvent folosind factorii de emisie reactualizați conform ultimului ghid pentru elaborarea inventarului de emisii (EMEP-EEA Air Pollutant Emission Inventory Guidebook 2009).

În figura 2.2.2 sunt reprezentate emisiile anuale de oxizi de azot proveniți din industria energetică.

Fig. 2.2.2. Emisii anuale de oxizi de azot

Sursa: Raportul anual privind starea mediului în județul Gorj

În ceea ce privește emisiile de NH3, ponderea cea mai însemnată la nivelul județului revine surselor din sectorul agricol, respectiv dejecțiile rezultate din creșterea animalelor și folosirea îngrășămintelor chimice azotoase.

Tabel 2.2.3.

Emisiile de NH3 pentru anul 2013

Sursa: Raportul anual privind starea mediului în județul Gorj

În tabelul 2.2.4 este redată evoluția cantităților de amoniac emise anual în perioada 2003-2013.

Tabel 2.2.4.

Evoluția cantităților de NH3

Sursa: Raportul anual privind starea mediului în județul Gorj

În figura 2.2.3. sunt prezentate emisiile de NH3 pentru perioada 2003-2013.

Valoarea emisiei de NH3 este mai mică in anii 2003-2006 si 2011-2013 ca urmare a faptului că pentru acești ani nu s-au estimat emisiile din toate categoriile de surse (folosirea îngrășămintelor azotoase, latrine, tratarea și depozitarea deșeurilor, etc).

Fig 2.2.3. Emisii anuale de amoniac

Sursa: Raportul anual privind starea mediului în județul Gorj

Poluarea atmosferei cu SO2 și NOx.

Din oxidarea sulfului combustibil, cea mai mare parte (peste 95%) se transformă în SO2, restul în SO3. Conversia SO2 în SO3 are loc în flacără, în cazul unui exces de oxigen, dar și pe traseul gazelor de ardere, în prezența oxizilor de vanadiu și chiar de fier, care joacă rol de catalizator, mai ales la temperaturi de peste 800ºC.

Evacuat în atmosferă, dioxidul de sulf reacționează cu oxigenul sub acțiunea radiațiilor ultraviolete solare dând naștere anhidridei sulfuroase (SO3), conform relației:

2SO2 + O2 + ruv = 2SO3 (2.2.1.)

Aceasta, la rândul ei, se combină cu vaporii de apă din atmosferă și formează acidul sulfuric:

SO3 + H2O → H2SO4 (2.2.2.)

atingând, în perioadele de ceață sau în zilele foarte umede, un grad de transformare de până la 15,7%.[7, pag. 24]

În cele ce urmează vor fi prezentate rezultatele măsurătorilor continue efectuate la nivelul anului 2013 pentru SO2 în cele 3 zone, cu ajutorul stațiilor automate de monitorizare.

Interpretarea rezultatelor privind concentrațiile de dioxid de sulf din aer s-a făcut conform prevederilor Legii 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător.

Conform acesteia sunt prevăzute următoarele limite: valoarea limită orară – 350 µg/mc, cu specificația de a nu se depăși mai mult de 24 ori într-un an calendaristic, valoarea limită zilnică pentru protecția sănătății umane – 125 µg/mc, precum și pragul de alertă de 500 µg/mc. [10, anexa 3]

Valorile cu concentrațiile medii zilnice obținute pe parcursul anului 2013 pentru zona Târgu Jiu sunt prezentate în tabelul 2.2.5..

Tabelul 2.2.5.

Valori medii zilnice SO2 pe anul 2013 Târgu Jiu (µg/mc)

Sursa: APM Gorj

Media zilnică cea mai mare s-a înregistrat în luna octombrie (15), a cărei valoare a reprezentat 59% din valoarea limită zilnică admisă pentru protecția sănătății umane.

Concentrația medie zilnică cea mai scăzută a fost obținută în luna august (28), ea reprezentând 3,4% din limita zilnică admisă.

Se constată că pe parcursul anului 2013 în zona Târgu Jiu nu s-a înregistrat nici o depășire a valorii limită admise pentru 24 de ore pentru SO2. Cele mai mari concentrații de SO2 au fost înregistrate în luna decembrie, a cărei medie anuală a reprezentat 12,9% din limita zilnică admisă. La polul opus se situează luna septembrie, cu valorile cele mai mici. (Fig. 2.2.4.)

Făcând în continuare o analiză a concentrațiilor medii zilnice pe anotimpuri, se constată că cele mai mari valori ale dioxidului de sulf au fost înregistrate în sezonul de iarnă, suma concentrațiilor medii zilnice din această perioadă reprezentând 28,4% din suma totală.

Continuând în acest sens, concentrațiile cele mai scăzute de SO2 s-au înregistrat în sezonul de toamnă, suma concentrațiilor reprezentând aproape 20% din suma totală.

Creșterea concentrațiilor de SO2 în sezonul de iarnă poate fi pusă pe seama contribuției altor surse, în special încălzirea rezidențială, la producerea de noxe.

Fig. 2.2.4. Variația concentrațiilor medii zilnice de SO2 în lunile septembrie și decembrie 2013 în zona Târgu Jiu

Sursa: Rezultatele măsurătorilor efectuate de APM Gorj

În zona Rovinari există multiple surse de poluare a aerului, cea mai însemnată fiind centrala termoelectrică, ce se află în partea de nord a localității. Acesteia i se adaugă exploatările miniere de carieră din împrejurimi, iar în sezonul rece încălzirea rezidențială, preponderent pe bază de cărbune.

Pentru zona Rovinari, valorile cu concentrațiile medii zilnice de SO2 în anul 2013 sunt prezentate în tabelul 2.2.6..

Tabelul 2.2.6.

Valori medii zilnice SO2 pe anul 2013 Rovinari (µg/mc)

Sursa: APM Gorj

Concentrațiile cele mai mari de SO2 au fost măsurate în luna ianuarie, în această perioadă fiind înregistrată și cea mai mare medie zilnică, ce a reprezentat 93,2% din valoarea limită admisă pentru protecția sănătății umane. Pentru această perioadă, concentrația medie anuală a reprezentat 40,4% din valoarea limită admisă. Cele mai mici valori ale concentrațiilor medii zilnice au fost obținute în luna iunie, media zilnică cea mai mare reprezentând 23,2% din limita admisă, iar cea mai scăzută doar 6,8%.

Pentru această zonă a județului Gorj concentrațiile de SO2 din aerul atmosferic au prezentat valorile cele mai ridicate. Concentrații mai ridicate, dar sub valoarea limită admisă au fost măsurate în luna ianuarie, când s-a înregistrat cea mai crescută valoare medie zilnică din cursul anului 2013 la nivelul județului Gorj, ea situându-se cu doar 6,8% sub limita admisă pentru protecția sănătății umane.

Concentrația medie anuală a acestei perioade a prezentat valoarea cea mai mare (50,56μg) reprezentând peste 40% din valoarea admisă. Cele mai scăzute concentrații de SO2 au fost măsurate în perioada lunii iunie, când media zilnică cea mai mare a reprezentat 23,7% din limita admisă, iar cea mai mică doar 6,8%.

Fig. 2.2.5. Variația concentrațiilor medii zilnice de SO2 în lunile ianuarie și iunie 2013 în zona Rovinari

Sursa: Rezultatele măsurătorilor efectuate de APM Gorj

Nici pentru zona Turceni nu au fost înregistrate depășiri ale valori limită admise în ceea ce privește concentrațiile medii zilnice. (Tabelul 2.2.7.)

Și de această dată concentrațiile cele mai mari de SO2 au fost înregistrate tot în sezonul de iarnă, respectiv luna decembrie, când media anuală a reprezentat 26,5% din valoarea limită admisă. Tot în această perioadă a fost înregistrată și cea mai mare concentrație medie zilnică din cursul anului, care a reprezentat 90,9% din limita zilnică admisă pentru protecția sănătății umane. Concentrația medie zilnică minimă a acestei perioade a reprezentat 13,5% din limita admisă.

Tabelul 2.2.7.

Valori medii zilnice SO2 pe anul 2013 Turceni (µg/mc)

Sursa: Rezultatele măsurătorilor efectuate de APM Gorj

Perioada din timpul anului cu concentrațiile cele mai mici de SO2 în aerul înconjurător a fost reprezentată de lunile mai, iunie și iulie, ale căror medii anuale au reprezentat cca. 9,4% din valoarea limită admisă. (Fig. 2.2.6.).

Fig. 2.2.6. Variația concentrațiilor medii zilnice de SO2 în lunile decembrie, mai, iunie și iulie 2013 în zona Turceni

Sursa: Elaborare proprie pe baza măsurătorilor efectuate de APM Gorj

Făcând o analiză comparativă a datelor obținute pentru cele trei zone monitorizate, se constată că cele mai mici concentrații de SO2 s-au înregistrat în Târgu Jiu iar cele mai mari în zona Rovinari. (Fig. 2.2.7.)

Fig. 2.2.7. Variația concentrațiilor medii lunare de SO2 în anul 2013

Sursa: Elaborare proprie pe baza măsurătorilor efectuate de APM Gorj

De asemenea, concentrațiile cele mai mari de SO2 pentru cele trei zone au fost înregistrate în perioada iarnă-primăvară, iar cele mai mici în perioada vară-toamnă.

Din punct de vedere al protecției mediului înconjurător doi dintre oxizii azotului, monoxidul de azot și dioxidul de azot prezintă importanță deosebită. Monoxidul de azot se formează în condiții de temperatură înaltă, la arderea combustibililor fosili, gaze, păcură, cărbuni în aer. Echilibrul este independent de presiune:

N2 + O2 2NO. (2.2.3.)

La temperatură înaltă, oxidul format se disociază repede. Dacă însă viteza de răcire depășește viteza de descompunere, monoxidul de azot devine stabil.

Monoxidul de azot astfel format poate să reacționeze cu oxigenul pentru a forma dioxidul de azot conform reacției:

2NO + O2 2NO2. (2.2.4.)

În timp ce formarea monoxidului de azot este favorizat de temperaturi înalte, oxidarea la dioxid de azot este o reacție favorizată de temperaturi mai joase. În consecință, combustia la temperaturi înalte, răcirea rapidă și diluarea instantanee a gazelor favorizează emisia concentrațiilor mari de monoxid de azot și a concentrațiilor mici de dioxid de azot.

Oxidarea monoxidului de azot la dioxid de azot cu oxigen prezintă o anumită particularitate, aceea că viteza de formare descrește cu creșterea temperaturii. Viteza de oxidare mică la temperaturi înalte, explică în parte, cantitățile neglijabile de dioxid de azot găsite în mod frecvent în gazele fierbinți de combustie.

La punctul de descărcare din surse antropogene, monoxidul de azot este forma predominantă a oxizilor de azot. Fiind instabil, el este convertit rapid la dioxid de azot, o formă stabilă la temperatură joasă, dar mult mai dăunătoare. Acesta este motivul pentru care cele două gaze se iau împreună iar conținutul lor se exprimă în echivalent NO2.

În Legea nr. 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător sunt prevăzute valoarea limită orară (200 µg/mc) (a nu se depăși mai mult de 18 ori intr-un an calendaristic), valoarea limită anuală pentru protecția sănătății umane (40 µg/mc).

În tabelul 2.2.8. sunt prezentate captura de date (%) și concentrațiile medii lunare calculate pe baza valorilor medii orare lunare măsurate la cele trei stații de monitorizare a calității aerului din județ.

Tabelul 2.2.8.

Captura de date și concentrațiile medii lunare calculate pe baza valorilor medii orare lunare la cele trei stații pentru NO2 în anul 2013

Sursa: APM Gorj

O primă constatare, și cea mai importantă din punct de vedere a protecției mediului este aceea că toate valorile medii orare înregistrate în cursul anului 2013, în cele trei zone de monitorizare sunt mai mici decât valoarea de 200 µg/m2, corespunzătoare valorii limită orare admisă pentru protecția sănătății umane. (Fig. 2.2.8.)

Fig. 2.2.8. Medii orare NO2 anul 2013

Sursa: APM Gorj

O analiză a concentrațiilor medii orare și lunare evidențiază faptul că valori mai mari de NOx a înregistrat stația automată de monitorizare din zona Rovinari (GJ-2). În această zonă cele mai mari concentrații de NOx au fost înregistrate în luna ianuarie, concentrația medie lunară fiind de 3,8 ori mai mare decât aceeași perioadă pentru zona Târgu Jiu și de 2,4 ori mai mare față de media lunară a zonei Turceni. Pentru zonele Târgu Jiu și Turceni cele mai mari concentrații de NOx în aerul înconjurător au fost înregistrate în luna decembrie.

Făcând o analiză a concentrațiilor de NOx pe sezoane, se constată că valori mai mari s-au înregistrat în sezonul de iarnă și primăvara pentru cele trei zone supuse monitorizării.

Astfel, suma concentrațiilor medii lunare din sezonul de iarnă a reprezentat 33,2% din suma concentrațiilor medii lunare pentru zona Târgu Jiu, 38,7% pentru zona Rovinari și 30,7% pentru zona Turceni. (Fig. 2.2.9.).

Fig. 2.2.9. Repartiția concentrațiilor medii lunare de NOx pe sezoane.

Sursa: Elaborare proprie

Creșterea concentrațiilor de NOx în sezonul de iarnă poate fi pusă pe seama contribuției altor surse, cum ar fi încălzirea rezidențială și traficul rutier.

Este cunoscut faptul că în zonele urbane contribuția cea mai mare (peste 60%) la producerea de oxizi de azot o au autovehiculele și traficul rutier.

În timpul unei zile obișnuite, într-un oraș, nivelul ambiental de oxizi de azot urmează un model regulat, legat de lumina solară și de trafic. Înainte de a se lumina concentrațiile de monoxid de azot și dioxid de azot sunt stabile. Odată cu creșterea activității oamenilor, între orele 6-8 dimineața, concentrațiile de dioxid de azot se ridică datorită traficului rutier. Pe măsură ce lumina solară se intensifică, furnizând radiații UV, concentrația de dioxid de azot crește datorită conversiei monoxidului de azot ă dioxid de azot. Ca atare, concentrația de monoxid de azot scade și începe să se acumuleze ozon. Spre seară, când intensitatea luminii solare începe să scadă și traficul automobilistic crește, concentrația de monoxid de azot începe iarăși să crească. Energia solară nu mai poate transforma monoxidul de azot în dioxid de azot.

Concentrațiile cele mai mici au fost înregistrate în sezonul de vară, suma concentrațiilor lunare din această perioadă reprezentând 11,8% din suma concentrațiilor medii lunare pentru zona Târgu Jiu, 14,4% pentru zona Rovinari și 22,5% pentru zona Turceni.

În ceea ce privește valoarea limită anuală pentru protecția sănătății umane, aceasta este de 40 µg/m3.

În figura 2.2.10. sunt reprezentate concentrațiile medii anuale pentru anul 2013, calculate pentru cele trei zone monitorizate.

Fig. 2.2.10. Medii anuale NO2 anul 2013

Sursa: APM Gorj

Se observă că mediile anuale în cele trei zone se situează sub valoarea limită admisă. Media anuală cu valoarea cea mai mare a fost calculată pentru zona Rovinari, aceasta reprezentând aproape 75% din valoarea limită admisă. Urmează zona Turceni cu 46% și Târgu Jiu cu 27,7% din limita anuală admisă.

Prin compoziția lor chimică, particulele în suspensie prezente în atmosferă pot influența calitatea precipitațiilor

Sursele de poluare a atmosferei cu particule sunt foarte diversificate, atât naturale, cât și antropice.

Neluând în considerare pe cele naturale se consideră că 50% din emisiile antropice de pulberi sunt provocate de sursele industriale, 25% de către sursele mobile și 25% de către cele fixe.

După tipul de emisie, sursele de poluare cu pulberi pot fi diferențiate în:

emisii dirijate sau punctuale (coșuri cu tiraj natural sau forțat);

emisii nedirijate sau fugitive (nu sunt echipate cu sisteme de colectare);

emisii difuze (trafic auto, șantiere, activități domestice).

În funcție de dimensiuni și comportarea lor în atmosferă, pulberile se pot clasifica în:

Pulberi sedimentabile constituite din particule cu diametrul mai mare de 10 μm, rezultate din procese mecanice, construcții de drumuri, pulverizarea solului de către autovehicule, unele industrii ca siderurgia, industria materialelor de construcții sau ca urmare a acțiunii de eroziune a vântului asupra solului. Această categorie de caracterizează printr-o stabilitate mică în atmosferă deoarece se sedimentează în funcție de mărime, cu o viteză uniform accelerată.

Pulberi în suspensie, cu diametrul particulelor cuprins între 10 – 0,1 μm, rezultate în special din procesele industriale. Stabilitatea în atmosferă a acestor pulberi este determinată de mărimea particulelor, iar în absența curenților de aer se sedimentează cu viteză uniformă, conform legii lui Stokes.

Pulberi în suspensie, cu diametrul particulelor sub 0,1 μm. Ele provin din combustibili și diverse reacții chimice și fotochimice. Acest grup de particule se caracterizează printr-o mișcare întâmplătoare, continuă – mișcarea browniană – datorită ciocnirilor cu moleculele fazei disperse. În aceste condiții particulele din acest domeniu de mărime, practic nu se sedimentează.

Persistența lor în atmosferă depinde de posibilitatea întâlnirii cu alte particule, cu care prin coagulare, formează agregate, care datorită mărimii se sedimentează.

Compoziția chimică a pulberilor este foarte variată și dependentă de natura surselor de poluare astfel:

Pulberi emise de centralele termice care ard cărbune sunt formate din particule de cărbune și o serie de oxizi ca: Fe2O3, MgO, CaO, Al2O3, K2O, precum și hidroxid de siliciu, sulfați și fosfați.

Pulberile emise de oțelării pot conține până la 90% fier sub formă de Fe2O3, iar pulberile emise de fabricile ce ciment sunt un amestec de oxizi în care predomină CaO, CaCO3.

Particulele de dimensiuni inferioare celor sedimentabile sunt foarte importante din punct de vedere meteorologic, deoarece ele constituie nuclee de condensare a vaporilor de apă. Particulele cu dimensiuni mai mici de 10 µm rămân suspendate în atmosferă și influențează intensitatea radiației solare și indirect temperatura din troposferă.

Din cauza dimensiunilor mai mici ale particulelor și deci a suprafețelor specifice mari acestea au proprietăți caracteristice: adsorbție, agregare, încărcare electrică, absorbție de radiații.

Datorită persistenței lor în aer și nocivității ridicate prin adsorbția altor poluanți, inclusiv metale grele, reglementările în vigoare impun determinarea particulelor cu dimensiuni sub 10µm, respectiv PM ≤ 10 și PM2,5 (Particulate Matter).

Metoda de referință pentru prelevarea și măsurarea fracțiunii PM10 este cea descrisă în Norma Europeană EN 12341/1998. Calitatea aerului. Determinarea fracției PM10 de materii sub formă de pulberi în suspensie. [12]

Principiul de măsurare este bazat pe prelevarea pe un filtru a fracțiunii PM10, separată din particulele în suspensie din aer și determinarea gravimetrică a acestora.

Pentru PM10, Legea 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător prevede o valoare limită admisă pentru protecția sănătății umane de 50 µg/m3, considerată ca valoare limită zilnică.

În anul 2013 s-a efectuat monitorizarea continuă a fracției PM10, prin metoda gravimetrică în zonele Tg. Jiu (GJ – 1), în Rovinari (GJ – 2) și respectiv, în Turceni (GJ – 3).

În tabelul 2.2.9. sunt prezentate, captura de date, numărul poluanților ce depășesc limita admisă și media anuală.

Tabelul 2.2.9.

PM10 – date statistice 2013

*Nota: nu este îndeplinit criteriul privind proporția necesara de date valide pentru calculul mediei anuale (<70%).

Sursa: APM Gorj

Analizând datele sintetice din tabelul 2.2.9. se constată că pentru zona Târgu Jiu, dintr-un total de 76 medii zilnice măsurate, 9 s-au situat peste valoarea limită admisă, ceea ce reprezintă o frecvență a depășirilor de 11,8%. Dintre acestea, majoritatea (88,9%) s-au înregistrat în luna ianuarie, când media lunară a reprezentat o valoare cu doar 4,2% mai mică decât limita zilnică admisă.

Pentru zona Rovinari datele cu concentrațiile medii zilnice de PM10 sunt prezentate în tabelul 2.2.10..

Tabelul 2.2.10.

Concentrații medii zilnice de PM10 în anul 2013 în zona Rovinari

Sursa: APM Gorj

Se observă că în cursul anului s-au înregistrat și au fost validate 342 măsurători medii zilnice de pulberi în suspensie, ceea ce reprezintă 93,7% din total zile calendaristice din an.

Urmărind mediile zilnice din fiecare lună și raportându-se la numărul total de zile din luna respectivă se constată că cele mai puține măsurători au fost efectuate în lunile ianuarie, martie, mai, august și octombrie, când procentul de măsurători a reprezentat puțin peste 87% din total zile/lună. La polul opus se situează lunile februarie, aprilie, iulie și decembrie, când procentul măsurătorilor efectuate a fost de 100%.

Din cele 342 de valori medii înregistrate și validate, doar 45 s-au situat peste limita admisă, ceea ce reprezintă 13,1%. Dintre acestea, cele mai multe au fost înregistrate în lunile ianuarie și decembrie, acestea reprezentând mai mult de jumătate (51,1%) din totalul depășirilor înregistrate în anul 2013.

Astfel, în luna ianuarie, din totalul mediilor zilnice validate, 37% s-au situat peste limita admisă. (Fig. 2.2.11.)

Cea mai mare concentrație medie zilnică a acestei perioade din an s-a situat cu 107% peste limita admisă, iar cea mai mică cu cca. 74% sub această limită.

În decembrie, numărul depășirilor a fost mai mare, reprezentând aproape 42% din totalul mediilor zilnice.

Această lună a reprezentat perioada din timpul anului 2013 când s-au înregistrat cele mai mari concentrații de PM10.

Fig. 2.2.11. Variația concentrațiilor medii zilnice de PM10 în lunile ianuarie și decembrie 2013 în zona Rovinari.

Sursa: APM Gorj

Astfel, valoarea medie zilnică cea mai mare s-a situat cu 118% peste valoarea limită admisă, iar cea mai mică medie zilnică cu aproape 70% sub această limită.

Cele două luni menționate au fost de astfel și singurele în care mediile lunare au fost mai mari decât limita admisă, cu 10,2% în luna ianuarie și, respectiv 12% în decembrie.

Chiar dacă și în alte luni ale anului au existat valori medii zilnice care s-au situat peste limita admisă, mediile lunare au fost mai mici decât valoarea limită.

Perioadele din timpul anului în care toate concentrațiile medii zilnice s-au situat sub valoarea limită admisă au fost lunile iunie, iulie și septembrie. (Fig. 2.2.12.).

Fig. 2.2.12. Variația concentrațiilor medii zilnice de PM10 în lunile iunie, iulie, septembrie 2013 în zona Rovinari.

Sursa: APM Gorj

De astfel, luna iunie a reprezentat perioada din cursul anului când s-au înregistrat cele mai mici concentrații de PM10.

Astfel, cea mai mare concentrație medie zilnică a reprezentat aproape 96% din valoarea limită admisă, iar cea mai scăzută 12%.

Media lunară a acestei perioade a fost cu cca. 42,3% mai mică decât valoarea limită admisă.

Pentru Turceni valorile cu concentrațiile medii zilnice de PM10 obținute în anul 2013 sunt prezentate în tabelul 2.2.11..

Tabel 2.2.11.

Concentrații medii zilnice de PM10 în anul 2013 în zona Turceni

Sursa: APM Gorj

Pe parcursul anului 2013 au fost validate și înregistrate un număr de 281 de măsurători medii zilnice de PM10, acestea reprezentând aproape 77% din totalul zilelor calendaristice, fiind astfel îndeplinită condiția de existență a minim 70% măsurători zilnice dintr-un an calendaristic.

În ceea ce privește numărul de depășiri a valorii limită admise, aceasta a reprezentat numai 5,7%, ceea ce înseamnă că din totalul de 281 medii zilnice, doar 16 s-au situat deasupra limitei.

Aceste depășiri au fost înregistrate în perioada a două luni din anul 2013, și anume, ianuarie și decembrie. (Fig. 2.2.13.).

Fig. 2.2.13. Variația concentrațiilor medii zilnice de PM10 în lunile ianuarie și decembrie 2013 în zona Turceni.

Sursa: APM Gorj

În luna ianuarie, din totalul valorilor medii zilnice înregistrate, 20,7% au depășit valoarea limită admisă.

Cele mai mari concentrații de PM10 din această perioadă au înregistrat o valoare medie zilnică ce s-a situat cu 48,4% peste limita admisă.

Concentrația medie zilnică cea mai mică a reprezentat 13,4% din valoarea admisă.

Chiar dacă suma concentrațiilor medii zilnice ale depășirilor din această lună a reprezentat 36% din suma tuturor mediilor zilnice lunare, totuși, media lunară s-a situat sub valoarea limită admisă, reprezentând 78.7% din aceasta.

În luna decembrie, dintr-un total de 31 zile calendaristice, s-au efectuat măsurători în proporție de 71%.

Această lună reprezintă perioada anului 2013 când numărul depășirilor a reprezentat 45,5% din totalul mediilor zilnice înregistrate.

De asemenea, este singura perioadă din an când media lunară a depășit valoarea limită admisă.

Concentrațiile cele mai mari de PM10 au reprezentat o medie zilnică ce s-a situat peste limita admisă cu cca. 85%, aceasta fiind cea mai ridicată din cursul anului 2013.

Media zilnică a reprezentat doar 12,4% din limita admisă.

În restul perioadelor din an nu a fost înregistrată nici o depășire, concentrațiile medii lunare prezentând valori ce au reprezentat între 26% (mai) și 53,3% (aprilie) din limita admisă.

Cele mai mici concentrații de PM10 au reprezentat doar 3% din valoarea limită admisă și au fost înregistrate pe parcursul lunii septembrie. (Fig. 2.2.14.).

Fig. 2.2.14. Variația concentrațiilor medii zilnice de PM10 în luna septembrie 2013 în zona Turceni.

Calitatea precipitațiilor în județul Gorj.

Metode de prelevare și determinare utilizate.

O prelevare corectă alături de o analiză adecvată a precipitațiilor permite o evaluare a încărcării troposferei în substanțe poluante cât și a capacității de autoepurare a atmosferei.

Pentru a fi reprezentative, probele de precipitații nu trebuie să includă depozitele uscate. În lipsa acestora, compoziția precipitațiilor este alcătuită doar din eliminările din nori și din spălarea spațiului de sub acesta.

Conform Ghidului metodologic pentru supravegherea calității precipitațiilor [11], recoltarea probelor de precipitații se poate face în două modalități:

automat, cu ajutorul unui colector al cărui capac se deschide la comanda unui senzor, la prima picătură de precipitație căzută pe senzor;

manual, în recipienți cilindrici din materiale inerte chimic (polietilenă sau sticlă).

În cazul de față, ca de altfel la nivel național, s-a utilizat un colector cilindric deschis, confecționat din material plastic.

Compoziția precipitațiilor se determină din probe medii săptămânale. Acestea se obțin din probele de precipitații prelevate zilnic și colectate într-un vas de capacitate mai mare, din care, la sfârșitul fiecărei săptămâni se prelevează o probă medie pentru analiză.

Măsurătorile asupra calității precipitațiilor se fac în mod continuu.

Parametrii fizico-chimici de bază care se determină în laborator sunt: pH-ul, conductivitatea, ionii sulfat (S), clorură (Cl-) și azotat (N).

pH-ul se determină prin măsurare directă utilizând un pH-metru tip SENS ION, cu electrod combinat.

Conductivitatea precipitațiilor se măsoară prin metoda electrochimică, utilizând un conductometru tip InoLab 730.

Ionul Cl- se determină prin metoda titrimetrică iar S și N spectofotometric, cu ajutorul unui spectofotometru tip DR 2800.

Analiza rezultatelor.

La nivelul județului Gorj există un singur punct de prelevare a probelor de precipitații, situat în municipiul Târgu Jiu, iar măsurătorile privind indicatorii de calitate sunt efectuate în cadrul laboratorului Agenției pentru Protecția Mediului Târgu Jiu.

Dintre indicatorii analizați doar pH-ul prezintă o valoare limită admisă, care conform SR 9081/1995. Calitatea aerului. Vocabular, sunt considerate ploi acide precipitațiile al căror pH este mai mic de 6,5.

Pentru ceilalți indicatori nu sunt prevăzute valori limită admise privind prezența lor în precipitații. Totuși, pe baza valorilor obținute sau a variațiilor acestora în timpul perioadei analizate se pot face anumite aprecieri asupra conținutului ionic al precipitațiilor.

În tabelele 2.3.1…..2.3.4. sunt prezentate rezultatele măsurătorilor efectuate asupra precipitațiilor în perioada 2010-2013.

Analize precipitații în anul 2010 Tabelul 2.3.1.

Sursa: APM Gorj

Tabelul 2.3.2.

Analize precipitații în anul 2011

Sursa: APM Gorj

Tabelul 2.3.3.

Analize precipitații în anul 2012

Sursa: APM Gorj

Tabelul 2.3.4.

Analize precipitații în anul 2013

Sursa: APM Gorj

O primă constatare și cea mai importantă este aceea că în perioada analizată nu au fost înregistrate precipitații cu caracter acid.

Din totalul măsurătorilor efectuate asupra precipitațiilor în perioada analizată, 23,8% din cazuri au prezentat un pH situat între 6,00 – 6,50, 63,5% între 6,51 – 7,00 și 12,7% între 7,01 – 8,00.

Variații oarecum semnificative în ceea ce privește pH-ul precipitațiilor au fost observate în cursul anului 2011 când diferența între cea mai mică valoare de pH și cea mai mare a fost de 1,45 unități, în cursul acestui an înregistrându-se și cea mai mare valoare (7,76), ceea ce indică un pH ușor alcalin. În ceilalți ani diferențele au fost mai mici de o unitate pH.

Lipsa acidității precipitațiilor poate fi pusă atât pe seama reducerii emisiilor de SO2 de la cele două termocentrale din Gorj, dar și pe seama prezenței în aer a particulelor în suspensie, rezultate în mare parte de la aceleași surse și care în multe cazuri s-au situat peste limitele admise, particule care prin compoziția lor chimică neutralizează o parte din dioxidul de sulf și acidul sulfuric din atmosferă.

Conductivitatea, care este un parametru proporțional cu cantitatea de ioni prezentă în proba de precipitații, a prezentat valori care, în general indică un conținut ionic scăzut. Cazurile individuale când s-au înregistrat valori mai mari ale conductivității au fost nesemnificative, acestea fiind tot în anul 2011. În acest an valorile cele mai mari ale conductivității au corespuns și cu cele mai mari valori ale pH-ului, situate peste 7.

Perioadei cu precipitațiile cu valori ale conductivității celei mai ridicate i-au corespuns și concentrațiile printre cele mai mari valori ale ionului clorură.

În ceea ce privește ionul azotat (N) concentrații mai mari au fost prezente în precipitațiile din anul 2013.

Impactul ploilor acide asupra mediului.

Compușii chimici ce participă la formarea ploilor acide sunt prezenți în toată troposfera, ei fiind preluați, atât de picăturile de apă din nori și din ceață cât și de picăturile de precipitații și antrenați la sol.

Deoarece precipitațiile sunt deosebit de eficiente în spălarea atmosferei, parametrii lor de calitate constituie indicatori de poluare a atmosferei, atât la nivelul regional și global, cât și la nivel local.

Efectele ploilor acide sunt numeroase și din nefericire, toate sunt negative, atât asupra naturii, cât și asupra omului.

Măsura în care precipitațiile acide afectează viața biologică, într-o anumită zonă, depind foarte mult de compoziția solului și de cea a rocii de bază din zona respectivă. Zonele puternic afectate sunt acelea care au roca de bază de granit sau de cuarț, deoarece solul de acolo are o capacitate mică de neutralizare a acidului. Dacă roca de bază este calcar sau cretă, acidul poate fi neutralizat în mod eficient („tamponat”); aceste roci sunt compuse din carbonat de calciu sau calcită, CaCO3, care acționează ca o bază și reacționează cu acidul. [3, pag. 236].

Aciditatea din precipitații duce la deteriorarea solului. Atunci când are loc scăderea pH-ului solului, din acesta sunt îndepărtate substanțele nutritive ale plantelor, precum cationii de potasiu, calciu și magneziu. Aluminiul, deasemenea prezent în sol este eliberat și acest element toxic poate fi absorbit de către plante.

Din cauza apei de ploaie acide care cade și se scurge în ele, foarte multe lacuri s-au acidifiat puternic și, în special, cele care se află direct în calea aerului poluat, iar solul de acolo conține foarte puțin calcar.

În câteva cazuri s-au făcut încercări de a le neutraliza aciditatea, adăugându-se calcar sau hidroxid de calciu, dar acest proces trebuie repetat la fiecare câțiva ani, pentru a susține un nivel acceptabil al pH-ului. Recent s-a constatat că se poate controla aciditatea și prin adăugarea de fosfat în lacuri, deoarece stimulează creșterea plantelor în timpul procesului prin care ionul de azotat se transformă în azot, redus o dată cu consumarea ionilor de hidrogen.

Lacurile acidifiate prezintă, de obicei, concentrații mari de aluminiu dizolvat, care este îndepărtat din roci de către ionii de hidrogen. În aceste condiții de pH neutru, aluminiul este imobilizat în rocă, fiind insolubil, apele curgătoare având un pH apropiat de neutru.

În aceste condiții se estimează că, atât aciditatea apei, cât și concentrațiile mari de aluminiu, sunt responsabile pentru reducerile devastatoare din populațiile piscicole care au fost observate în multe sisteme de apă acidificată. Diversele tipuri de pește și plante acvatice au toleranțe variate pentru aluminiu și pH, astfel încât compoziția biologică a unui lac variază pe măsură ce devine tot mai acid. În general, reproducerea peștelui a scăzut drastic, chiar și la nivelele mici de aciditate, care pot fi tolerate de peștii adulți.

O modalitate frecventă prin care acizii ajung în ape se petrece primăvara, prin topirea zăpezilor, când acizii și alte substanțe chimice pătrund în sol, fiind purtate spre râuri și lacuri. Acestea cauzează o schimbare bruscă a pH-ului lacurilor. Ecosistemul acvatic nu are timp să ajusteze brusca schimbare, în plus primăvara este un anotimp vulnerabil pentru multe specii, fiind perioada de reproducere pentru insecte, amfibieni și pești. Multe dintre aceste specii își depun ouăle în apă, iar schimbarea bruscă a pH-ului poate fi fatală pentru larve sau puiet.

Vegetația în general și pădurile în special sunt de asemenea vulnerabile la ploile acide.

În ultimii ani a devenit clar că poluarea aerului poate avea un efect grav asupra pădurilor. Fenomenul declinului forestier a fost mai întâi observate la mari altitudini, unde pădurile sunt deseori înconjurate de nori și ceață acidă. Totuși este dificil de găsit o corelație cauză-efect. Acidifierea solului poate îndepărta substanțele nutritive din acesta și, la fel ca în lacuri, poate solubiliza aluminiul. Acest element poate interfera cu sustragerea substanțelor nutritive de către copaci și alte plante. Aparent, atât aciditatea ploii care cade pe păduri, cât și ozonul troposferic și alți oxidanți din aerul la care sunt expuși, creează tensiuni substanțiale pentru copaci, care de multe ori nu-i pot afecta. Când însă acestora li se adaugă seceta, valorile extreme ale temperaturii, bolile și dăunătorii, arborii devin mult mai vulnerabili.

Pădurile de la mare altitudine sunt cel mai mult afectate de precipitațiile acide, posibil din cauză că sunt expuse bazei norilor de joasă înălțime, acolo unde se concentrează cel mai mult aciditatea. Ceața și pâcla sunt și mai acide decât precipitațiile deoarece există mult mai puțină apă pentru a dilua acidul. De exemplu, exemplarele de mesteacăn alb sunt supuse la moarte lentă în regiunile unde se produce frecvent ceața acidă, iar foioasele afectate de ploaia acidă mor lent de la vârf în jos.

Ploile acide au afecte dăunătoare și asupra structurilor construite de om. Ele sunt un pericol constant la adresa clădirilor, monumentelor istorice, structurilor metalice, automobilelor și altor structuri din piatră, metal sau orice alt material expus pentru o perioadă îndelungată de timp la capriciile vremii.

Depunerile acide, atât umede cât și uscate determină apariția multor tipuri de coroziune. Astfel, acidul azotic formează azotiți cu diferiți cationi, prezenți în atmosferă. Aceștia au o acțiune corozivă asupra cuprului, alamei, aluminiului, nichelului, etc., distrugând astfel rețelele electrice, telefonice etc. Astfel de procese pot avea loc chiar la concentrații foarte mici ale oxizilor de azot în atmosferă.

Caracterul puternic oxidant al oxizilor de azot și acidului azotic constituie principala cauză a distrugerii de către aceștia a maselor plastice, lacurilor și vopselelor, utilizate ca materiale de protecție.

De asemenea, oxizii de sulf și acidul sulfuric determină procese de coroziune, decalotarea materialelor colorate și reducerea rezistenței și elasticității unor compuși organici.

Oamenii nu par a fi afectați de contactul direct cu ploile acide, acizii din picăturile de ploaie fiind suficient de diluați încât să nu afecteze pielea. Cu toate astea, concentrațiile crescute de dioxid de sulf și oxizi de azot din aerul atmosferic care produc ploile acide pot cauza probleme respiratorii și cardiace.

Există unele dovezi că aciditatea poluării este principalul agent activ care provoacă disfuncția plămânilor, inclusiv respirația asmatică și bronșita la copii. Persoanele asmatice par a fi afectate nefavorabil de aerosolii acizi de sulfat, chiar la concentrații foarte mici. [3, pag. 239].

Un efect indirect al ploii acide este că metalele toxice dizolvate în apă sunt absorbite de plante și astfel ajung în alimentația animalelor și omului. Consumate ele pot avea efecte serioase asupra sănătății oamenilor. De exemplu, aluminiul, prezent în organismele animalelor, a fost asociat cu probleme la rinichi și recent a fost suspectat ca fiind legat de boala Alzheimer.

Deși în ultimele decenii nivelul emisiilor de dioxid de sulf a scăzut semnificativ, atât în Europa cât și în America de Nord, în pH-ul precipitațiilor nu a existat o schimbare, în aceeași măsură. Această lipsă a reducerii în aciditate a precipitațiilor este atribuită unei reduceri, în aceeași perioadă, a emisiilor de cenușă zburătoare de la coșurile de fum și de la particulele solide, toate fiind alcaline, care neutralizau în atmosferă o parte din dioxidul de sulf și din acidul sulfuric, în același mod precum carbonatul de calciu în sol. În plus emisiile de oxizi de azot, nu au scăzut în mod semnificativ.

Concluzii și recomandări

Alături de schimbările climatice, reducerea ozonului stratosferic, pierderea biodiversității etc., acidifierea reprezintă una din problemele majore ale mediului.

Gradul de aciditate al precipitațiilor, pus în evidență la o scară globală, se datorează emisiilor de substanțe poluante, în special dioxid se sulf și oxizi de azot, care prin conversie chimică pot deveni acizi (sulfuric și azotic).

Participarea surselor naturale la producerea ploilor acide este una sporadică și izolată, pe când poluarea antropică este o problemă cronică.

Principalele surse antropice de dioxid de sulf sunt: instalațiile de ardere a combustibililor fosili cu conținut ridicat de sulf (cărbuni, produse petroliere), uzinele metalurgice și unele uzine chimice.

Sursele antropice cele mai importante de producerea a oxizilor de azot sunt instalațiile fixe sau mobile în care au loc procese de ardere și uzine chimice.

Dispersia în atmosferă a dioxidului de sulf și oxizilor de azot, și a produșilor lor de transformare are loc sub acțiunea vântului și a mișcărilor verticale ale aerului, existând astfel posibilitatea extinderii lor la distanțe foarte mari față de sursele de emisie, putând ajunge practic în toată troposfera.

Precipitațiile acide determină efecte negative asupra tuturor factorilor mediului natural și artificial. Efectul asupra omului are loc fie direct, prin creșterea frecvenței anumitor boli cardio-respiratorii, fie indirect, prin degradarea mediului său de viață.

În ultimii ani de studiu a precipitațiilor la nivelul județului Gorj nu a fost observată prezența ploilor acide în niciuna din perioadele anilor.

Lipsa acidității precipitațiilor se datorează în mare parte măsurilor luate de principalii poluatori din zonă (termocentralele Rovinari și Turceni), cu privire la reducerea, atât a emisiilor de SO2, prin montarea instalațiilor de desulfurare a gazelor, prin îmbunătățirea sistemelor de ardere a cărbunilor.

Având în vedere numărul mare al blocurilor energetice existente, cât mai ales costurile ridicate ale instalațiilor de depoluare, procesul de modernizare la cele două termocentrale se află în curs de finalizare.

Pentru reducerea emisiilor de noxe datorate transporturilor auto, la nivelul localităților urbane s-au luat măsuri de fluidizare a traficului, prin înființarea de sensuri giratorii în marile intersecții și circulația pe un singur sens pe străzile aglomerate.

Alte măsuri recomandate pentru limitarea emisiilor de noxe ar fi: creșterea aportului altor forme de energie nepoluante, conservarea energiei, creșterea eficienței instalațiilor energetice, utilizarea de combustibili cu conținut redus de sulf etc.

,,Nu există decât un singur Pâmânt”

Scopul și obiectivele proiectului de licență

Prezenta lucrare abordează problemele legate de impactul ploilor acide și poluarea atmosferei în județul Gorj și este menită să – și aducă contribuția la conștientizarea importanței cunoașterii surselor de poluare, a poluanților și impactul lor asupra calității aerului, apei și solului, prin elaborarea unor metode de reducere și eliminare a acestora, printr-o atitudine de respect față de mediu și față de generațiile viitoare.

Realizarea acestui scop constă în deținerea unor cunoștiințe și competențe ca:

cunoașterea și ințelegerea conceptelor și teoriilor fundamentale din domeniul temei de licență;

capacitatea de a culege, analiza și interpreta datele și de a prezenta original și în spirit critic aceste informații;

capacitatea de analiză și sinteză a informațiilor provenite din literatura de specialitate precum și din contexte profesionale reale;

capacitatea de a elabora și redacta o lucrare științifică.

Bibliografie

CALUIANU, S., COCIORVA, S. Măsurarea și controlul poluării atmosferei. București, 1999. 262p. ISBN 973-9390-67-6.

DUCA, GH. Chimie ecologică. București, 1999. 305p. ISBN 973-685-016-1.

LĂZĂROIU, GH. Impactul CTE asupra mediului. București 2014. 347p. ISBN 973-8449-38-3.

PÂRLOG, N. Ploile acide: Moartea care vine din cer. Disponibil pe internet: <http://www.descopera.ro/stiinta/9352608-ploile-acide-moartea-care-vine-din-cer>.

PÂRVU, C. Ecologie generală. București, 1999. 576p. ISBN 973-31-1200-3.

POPESCU, M., POPESCU, M. Ecologie aplicată. București, 2000. 310p. ISBN 973-685-184-4.

RACOCEANU, C. CĂPĂȚÂNĂ, C. Emisiile de noxe ale centralelor termoelectrice. București, 2005. 140p. ISBN 973-685-882-0.

ȘERBAN, R., STATE, G., PETROAICA, B. Aspecte privind incidența ploilor acide în România. 1993. Vol. IV, nr. 3, p.39-45.

ZAMFIR, N. Dezvoltarea durabilă și protecție ecologică. Craiova, 1996. 172p. ISBN 973-97524-9-8.

Lege privind calitatea aerului înconjurător: nr. 104 din 2011. În Monitorul Oficial al României, 2011, nr. 452, anexă nr. 3.

Ministerul Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului Institutul de Cercetare și de Inginerie a Mediului Ghid metodologic pentru supravegherea calității precipitațiilor. București 1995.

Norma Europeană EN 12341/1998. Calitatea aerului. Determinarea fracției PM10 de materii sub formă de pulberi în suspensie.

Standard Român SR 9081/1995. Calitatea aerului. Vocabular.

A N E X E

Vegetație afectată de ploile acide

Clădire afectată de ploile acide

FUM TERMOCENTRALĂ

IMAGINE LABORATOR A.P.M. GORJ