Impactul Activitatii Antropice Asupra Calitatii Mediului In Valea Bistrei

IMPACTUL ACTIVITĂȚII ANTROPICE ASUPRA CALITĂȚII MEDIULUI ÎN VALEA BISTREI

Introducere

Tema aleasă „ Impactul activității antropice asupra calității mediului din Valea Bistrei” presupune elaborarea unui studiu focalizat pe impactul antropic asupra calității mediului înValea Bistrei a reprezentat o veritabilă provocare prin complexitatea problematicii și a metodologiei presupuse de investigarea acesteia. Arealul de studio reprezintă un spațiu cu o amprentă umană de mare autenticitate și cu o dinamică spațiotemporală marcată de numeroase schimbări și bifurcații evolutive.

Lucrarea conține un număr de șase capitole în care am dorit să evidențiez importanța măsurilor de respactare a calității mediului. Primul capitol se referă la prezentarea geografică a localității Valea Bistrei. Acesta este un sat cu un număr relativ mic de locuitori ce aparține de comuna Zăvoi, județul Caraș-Severin ce nu are în strutură zone industriale. Cea mai apripiată zonă industrială este cea din localitatea Oțelul Roșu.

Capitolele următoare conțin atât date teoretice referitoare la standardele și aplicațiile referitoare la calitatea mediului cât și metode și tehnici de evaluare a impactului asupra acestuia. Astfel, făcând legătura dintre aceste aspecte și zona studiată am considerat necesar să pun în evidență importanța protejării fondului forestier descriind impactele antropice asupra acestuia. În Valea Bistrei situația privind inundațiile cauzate de distrugerea pădurii este una foarte gravă. Acest lucru se întamplă din cauza defrișărilor care au condus la schimbarea aspectului zonei. În perioadele cu precipitații bogate, din cauza despăduririi, râul Bistra iese din matca și inundă zonele limitrofe.

Criterii de calitate ale mediului au în componențe indicatorii de calitate ai mediului ce se folosesc pentru aprecierea acestuia în raport cu măsura în care satisface un anumit domeniu de folosintă sau pe baza cărora se poate elabora o decizie asupra gradului în care calitatea mediului corespunde cu necesitătile de protectie;

Indicatori de calitate ai mediului sunt reprezentati de caracteristici nominalizate pentru o determinare precisă a calitătii mediului.

Identificarea și inventarierea surselor de poluare și a poluanților aerului, solului și apei, prelevarea, prelucrarea și interpretarea datelor privind concentrațiile principalilor indicatori poluanți aerieni (dioxidul de azot, dioxidul de sulf, amoniac, fluor și pulberi în suspensie), analiza variațiilor anuale și inter-anuale a concentrațiilor respectivilor poluanți, a efectelor acestora asupra stării de sanogeneză umană, vegetației, solului, a măsurii în care populația orașului conștientizează fenomenul de poluare și efectele acesteia, a măsurilor de prevenire și combatere a poluării, toate atestă seriozitatea problemei calității mediului și necesitatea unor cercetări aprofundate pentru stabilirea situației reale, identificarea problemelor prioritare și adoptarea măsurilor adecvate.

1. Prezentarea geografică a localității Valea Bistrei

1.1 Așezare

Valea Bistrei este un sat aflat în nordul județului Caraș – Severin și face parte din Comuna Zăvoi, situată deasemenea la poalele de sud ale Munților Poiana Ruscăi și cele de nord ale Muntelui Mic, pe râurile Bistra și afluentul său Bistra Mărului.

Această comună cuprinde șapte sate, Zăvoi fiind satul care este și reședința comunei,  August, Măgura, Măru,Poiana Mărului, Valea Bistrei și Voislova.

Figura 1.1 Valea Bistrei – localizare pe hartă

Valea Bistrei este este așezată între dealuri, pe partea stângă a malului râului Bistra, la 1 km est de Zăvoi și circa 5 km de orașul Oțelu Roșu. Valea Bistrei este traversată de drumul național DN68 Caransebeș – Hațeg.

1.2 Istoric

De-a lungul îndelungatei sale evoluții, Caraș – Severinul, străveche vatră de permanență și continuitate românească, s-a impus prin frumusețea și bogăția locurilor, prin hărnicia și priceperea oamenilor, dintotdeauna statornici aici, ce cu abnegație, dragoste și pasiune au contribuit la dezvoltarea sa în timp, spre prosperitate și progres.

Din păcate există puține referințe cu privire la existența localității. Prima atestare documentară datează din 1501.

În perioada interbelică făcea parte din plasa Caransebeș, județul Severin.

La recensământul din 2011, localitatea avea 449 locuitori, dintre care majoritatea erau români și un număr mic de maghiari.

Prezintă o deosebită importanță și faptul că la nivelul acestei localități de pe Valea Bistrei au avut loc crâncenele lupte de la Tapae dintre daci și romani, cu consecințe importante pentru istoria tuturor românilor. Totodată, și alte momente importante din viața localității au fost surprinse în această monografie. .

Odată cu izbucnirea războiului ruso-turc (1736-1739), Austria se alătură Rusiei. E un moment de cotitură pentru satul Valea Bistrei, localnicii răzvrătindu-se și luptând de partea turcilor sub comanda propriilor căpitani. Strategii austrieci plănuiesc pedepsirea acestora, momentul ales fiind în februarie 1738 (Patriciu Dragalina) – după alte surse ianuarie 1739 – când cei mai mulți dintre răzvrătiți se aflau la casele lor. Generalul Lentulus (același care a incendiat cetatea Jdioarei și a capturat 50 de haiduci, pe care i-a împușcat sub zidurile ei) pleacă de lângă Hațeg de la Grădiște cu 1.000 de cavaleriști germani și 300 de călăreți din miliția națională ardelenească spre a se întâlni la Caransebeș cu locotenent-colonelul Nisemschi, care la rândul său părăsise Timișoara cu 1.600 de infanteriști, 1.290 de cavaleriști și 70 de voluntari de miliție. Deoarece „locuitorii din Măru au tras cu foc împotriva patrulelor împărătești” (Patriciu Dragalina), satele Ohaba-Bistra, Mal, Crâjma, Măru, Marga și Cireșa au fost transformate în cenușă de către trupele generalului Lentulus. O pagină neagră în istoria satului Cireșa, care va duce la strămutarea locuitorilor săi pe actuala vatră.

Pe lângă marele tezaur detonator și actualmente păstrător de obiceiuri și datini, satul Valea Bistrei își identifică parte din trecutul apropiat cu una din cele mai deosebite clădiri: Casa Grănicerească sau Straja. În zona Cireșa, în comparative cu alte zone ale Companiei a 12-a, această clădire există și astăzi. Istoricul acestei clădiri, începe la sfărșitul anului 1768, odată cu Ordinul Imperial al Curții de la Viena de „mutare la drum”. În baza acestui ordin, dar și pentru un trai mai bun, mai multe familii părăsesc vatra veche a satului (Satul Bătrân) pentru a-și ridica case noi din piatră și cărămidă pe actuala vatră, în locul numit Ostlaje (actuala stradă „1 Mai”). Dintre aceste familii cele mai cunoscute sunt Boldea și Măgariu. La acea dată se construiește prima Casă Grănicerească. Este din lemn, mai mică (dispunea de o singură încăpere), fiind acoperită, cum se obișnuia pe atunci, cu șindrilă – prășchilă. Când procesul de strămutare este definitivat, se începe construcția la actuala biserică, casa parohială și la noua Casă Grănicerească. Piatra de stâncă dură este spartă din dealul Siminicului și cărată cu căruțele peste Bistra. Clădirea nou construită are două camere mari dispuse lateral intrării principale și una de mai mici dimensiuni între cele două, ce pare a fi, din cele povestite de bătrânii satului, încăperea „dezertorilor” sau arestul. Zidurile sunt groase și au fost tencuite atât interior, cât și exterior. Dacă la terminarea casei s-a folosit la acoperit șindrila, după anul 1900 (nu se cunoaște data exactă) se va folosi cunoscuta țiglă „solzi de pește”.

După desființarea Confiniului Militar Bănățean (1872), Casa Grănicerească de la Cireșa a fost folosită în mai multe scopuri, și anume: post de jandarmi, primărie, bibliotecă sătească, dispensar medical iar după anul 1970, centru de achiziție a hârtiei și a deșeurilor textile.

O importanță aparte în vederea dezvoltării zonei este constituită de apariția primelor ateliere de prelucrare a fierului (1796) pe malul drept al Bistrei, în locul numit Ferdinandsberg. Între proprietari și coloniști a avut loc o convenție, prin care se atribuie terenuri și credite pentru construirea de locuințe. Astfel ia naștere localitatea Ferdinandsberg (1804), centrul de bază al orașului de mai târziu Oțelu Roșu. Din punct de vedere administrativ, din 1895 până în 1937 de Ferdinandsberg vor depinde satele Văii Bistrei: Cireșa, Mal, Crâjma, Măru, Valea Bistrei și Zăvoi. Adrian Gerhard depune eforturi mari pentru evidențierea trecutului Văii Bistrei, zonă atât de importantă pentru istoria Banatului. Datorită așezării sale, în apropierea Țării Hațegului, pe importante și bogate cursuri de apă, la poalele unor munți atât de pitorești, Valea Bistrei a reprezentat încă din cele mai vechi timpuri o puternică zonă de locuire omenească. Dacii și apoi romanii i-au acordat o importanță deosebită, dotând-o cu multe așezări întărite, dave, apoi castre și localități de referință. În perioada migrațiilor zona a fost, datorită așezării sale favorabile, una de refugiu a populației locale în fața invadatorilor. În perioada medievală și în cea modernă, prin exploatarea resurselor sale și dezvoltarea industriei, Valea Bistrei a ajuns o importantă zonă economică. Statornicia locuirii de pe acele meleaguri, multitudinea de așezări care se înșiruie de-a lungul firului apei, descendența locuitorilor săi, gugulanii, direct din vechii daci, opozanți de temut ai înaintării romanilor către Sarmizegetusa, au făcut din Valea Bistrei un loc în care s-au luat naștere o serie de legende istorice. Convinși fiind că toate acestea reprezintă un sâmbure de adevăr, este necesar să prezentăm două asemenea legende, culese de Adrian Gerhard, în ideea că acestea și altele nu se vor pierde în tumultul contemporan. Considerăm că prezentul efort va reprezenta și un îndemn pentru alți cercetători să culeagă tradițiile populare, care sunt creațiile înaintașilor noștri și moștenirea lăsată de ei generațiilor care vor urma.

În locul numit de către localnici Balta Neagră, în fiecare săptămână se organizau târguri. Ajungeau aici paorii satelor din împrejurimi cu produsele muncii lor pentru a le schimba cu cele necesare, circulația monetară fiind restrânsă și limitându-se la bani străini de aur, argint și aramă. După obiceiul locului, fiecare zi de târg a fost un prilej pentru flăcăi și fete de a juca, în acest fel mijlocindu-se de către părinți viitoare cununii. Legenda spune că într-o asemenea zi s-a abătut un stol de păsări sure. S-au lăsat pe pământ și au dat cu ghearele – au „râșcâit” – în bălegarul vitelor. Semnul a fost interpretat ca rău, păsările fiind numite „de foc”. Pentru a preveni un deznodământ nefast, mai marele locului trimite un țăran destoinic cu numele de Drăgoi pe un deal din apropiere pentru a-i anunța în caz de primejdie. Acesta observă o armată care se apropie amenințător. Drept urmare anunță primejdia printr-un foc mare. De atunci dealul este cunoscut sub numele de „Coasta lui Drăgoi”. Pentru a se proteja, localnicii se refugiază cu animalele peste Bistra la adăpostul pădurilor, nu înainte de a-și fi aruncat banii de aur și argint într-o fântână pe care au astupat-o cu pietre și pământ.

Captivi informației, orizontul istoric se îngustează, legenda drămuind cu nostalgie o așezare în care frumosul se identifică cu dramaticul. Sub acest aspect ajungem să cunoaștem latura misterioasă a legendei și ce atrage la această scurtă înșiruire de întâmplări. Înțelegem care a fost punctual de plecare care a ținut legenda de-a lungul generațiilor de localnici: aurul din fântână. De-a lungul timpului s-a perpetuat ideea că acest aur nu a fost recuperat, discreția condiționată de care aminteam fiind relevantă.

1.3 Hidrografia

Județul din care face parte Valea Bistrei, și anume Caraș Severin, cu un relief predominant muntos, prezintă o rețea de ape curgătoare, ape subterane și lacuri, bine conturate. Rețeaua hidrografică, cuprinzând mare parte din bazinul râurilor Timiș, Caraș, Nera, Cerna și ale afluenților Dunării în zona defileului – are aspect radiar, axându-si obârșsări sure. S-au lăsat pe pământ și au dat cu ghearele – au „râșcâit” – în bălegarul vitelor. Semnul a fost interpretat ca rău, păsările fiind numite „de foc”. Pentru a preveni un deznodământ nefast, mai marele locului trimite un țăran destoinic cu numele de Drăgoi pe un deal din apropiere pentru a-i anunța în caz de primejdie. Acesta observă o armată care se apropie amenințător. Drept urmare anunță primejdia printr-un foc mare. De atunci dealul este cunoscut sub numele de „Coasta lui Drăgoi”. Pentru a se proteja, localnicii se refugiază cu animalele peste Bistra la adăpostul pădurilor, nu înainte de a-și fi aruncat banii de aur și argint într-o fântână pe care au astupat-o cu pietre și pământ.

Captivi informației, orizontul istoric se îngustează, legenda drămuind cu nostalgie o așezare în care frumosul se identifică cu dramaticul. Sub acest aspect ajungem să cunoaștem latura misterioasă a legendei și ce atrage la această scurtă înșiruire de întâmplări. Înțelegem care a fost punctual de plecare care a ținut legenda de-a lungul generațiilor de localnici: aurul din fântână. De-a lungul timpului s-a perpetuat ideea că acest aur nu a fost recuperat, discreția condiționată de care aminteam fiind relevantă.

1.3 Hidrografia

Județul din care face parte Valea Bistrei, și anume Caraș Severin, cu un relief predominant muntos, prezintă o rețea de ape curgătoare, ape subterane și lacuri, bine conturate. Rețeaua hidrografică, cuprinzând mare parte din bazinul râurilor Timiș, Caraș, Nera, Cerna și ale afluenților Dunării în zona defileului – are aspect radiar, axându-si obârșia în nordul orohidrografic al Munților Banatului; excepție fac apele din bazinul Cerna, afluenții de pe dreapta Timișului, cu izvoarele în munții Țarcu-Godeanu și Poiana Ruscă.

Principalul colector al apelor din județ, râul Timiș, își aduna apele de pe o suprafața de 5.248 km2, în cadrul căreia relieful prezintă cele mai variate forme. Lungimea sa însumează 87 km, debitul mediu multianual ajungând la 35,96 m2/s la ieșirea din județul Caraș-Severin. Izvoarele sunt în zona platoului Munților Semenic unde are loc îngemănarea mai multor pâraie și ogașe, dintre care mai importante sunt Semenicul, Grădiștea și Brebu. După ce scapă din zidurile barajului de la “Trei Ape”, pe o direcție NV-SE își sapă o vale îngustă și adânca în șisturile cristaline ale Munților Semenic, cursul sau având un pronunțat caracter torențial, cu pante de scurgere mari (20 – 25 m/km ). În dreptul localității Teregova își schimbă direcția de curgere spre nord, tăindu-și un sector scurt de chei până în amonte de Armeniș, unde primește apele bogate ale Hidegului (Râul Rece) ce-și are izvoarele în Țarcu – Godeanu. în aval, albia Timișului începe să se lărgească traversând culoarul depresionar al Caransebeșului, unde primește pe dreapta o serie de afluenți care fac să sporească considerabil debitul său; este vorba de Feneș si Sebeș, ape cu caracter tipic montan ce drenează versanții vestici ai sistemului muntos Țarcu – Godeanu – Muntele Mic.

În aval de orașul Caransebeș, Timișul primește pe cel mai mare afluent al său, râul Bistra. Bistra își adună apele din zona circurilor glaciare ale Munților Țarcu și până la confluența cu Timișul curge printr-un culoar tectonic, pe o lungime de 46 km, drenând un bazin de recepție de 908 km2, alcătuit din versanții nordici ai sistemului Godeanu – Țarcu – Muntele Mic și cei sudici ai masivului Poiana Ruscă.

Afluenții de pe stânga Timișului ce vin din Munții Semenic și prelungirile acestora spre nord sunt pâraie scurte și de mică importanță. La nord de localitatea Sacu, Timișul iese din județul Caraș-Severin.

Un alt afluent al Timișului cu obârșia în județul Caraș-Severin este Pogănișul cu care își unește apele în județul Timiș. Pogănișul izvorăște din culmile mai joase din nordul Munților Semenic, străbătând de-a lungul celor 65 km dealurile Sacoș – Zăgujeni, depresiunea Ezeriș și câmpia Șipotului, unde meandrează puternic ieșind din județ în aval de localitatea Vermeș. Suprafața bazinului său este de 696 km2, altitudinea medie a acestuia fiind de 230 m, iar panta medie bazinală de 90 m/km. Igăzăul și Tăul sunt afluenții săi mai însemnați.

Timișul primește pe ultimul sau mare afluent, Bârzava, pe teritoriul Serbiei, râu care își adună apele de pe o suprafață de 971 km2. Râul Bârzava, cu obârșia în zona versantului vestic al Semenicului, captează în cursul superior prin canalul Semenic pâraiele ce drenează o suprafață bazinală de 30 km2 (25 km2 în bazinul de recepție al Timișului superior și 5 km2 în bazinul Nerei), iar prin canalul Zănoaga preia din bazinul Nerei superioare apele de pe o suprafață de recepție de aproape 13 km2. Acest surplus de ape a fost necesar pentru acoperirea cerințelor de apă potabilă și industrială ale municipiului Reșița, în care scop s-au construit barajele de acumulare Gozna, Văliug și Secu pe Bârzava si Trei Ape pe Timișul superior. După ce traversează municipiul Reșița, Bârzava taie transversal Munții Dognecei, iar de la Bocșa, unde înregistrează un debit mediu multianual de 4,14 m3/s, intră în Câmpia Moraviței, lărgindu-și tot mai mult albia care prezintă un curs meandrat și divagări. În aval de localitatea Șoșdea, Bârzava iese de pe teritoriul județului Caraș-Severin. Carașul își are obârșia în izbucul Caraș, apele acestuia provenind din pâraiele care străbat șisturile cristaline ale Culmii Certej, Pușcașu Mare (Munții Aninei) și se pierd apoi în peticul calcaros de la Cârneala, după ce străbate 76 km pe teritoriul țării noastre, Carașul vărsându-și apele în Dunăre, pe teritoriul Serbiei. Suprafața bazinului său de recepție este de 1.118 km2, în cadrul căreia relieful are altitudini și pante medii cu valori de 10 m/km, respectiv 26m/km.

Pe parcursul celor 85 km, aspectul văii se modifică în funcție de tipul de relief străbătut. În cursul superior unde confluează cu Comarnicul și Buhuiul, valea Carașului are aspectul unei văi tipic montane cu sectoare de chei, lărgindu-se treptat în cursul mijlociu în zona colinară, unde-și dezvoltă o albie majoră cu lățimi de 1 km pentru ca în final, la ieșirea din câmpia piemontană a Carașului, să se despletească în numeroase brațe cu puternice meandre, într-o luncă cu lățimi de până la 3 km. Debitul său și al afluenților de pe stânga este puternic influențat de prezența calcarului din Munții Aninei, unde își au izvoarele.Dintre afluenții primiți de pe stânga, mai importanți sunt: Gârliște, Jitin, Lișava, Ciclova și Vicinic, iar pe dreapta pâraiele cu izvoarele în Munții Dognecei îi sporesc volumul apelor ce ajung, la Vărădia, la un debit mediu multianual de 6,35 m3/s. Dintre acestea, mai însemnate sunt: Dognecea și Ciornovăț. Nera își are izvoarele sub vârful Piatra Goznei din zona golului montan al Semenicului, unde este cunoscut sub numele de Nergana;de aici își poartă apele spre sud, tăindu-și o vale îngustă în cristalinul Semenicului, pe o distanță de 26 km, în care primește aportul unor afluenți cu un debit bogat: Nergânița, Coșava si Helișag. De la Pătaș, Nera își schimbă cursul spre sud-vest, pentru a pătrunde în depresiunea Almajului unde își domolește apele într-o albie larga. Aici colectează apele celor mai importanți afluenți, de pe dreapta (venind din Munții Aninei): Minișul, Lăpușnicul, Mocerișul și Ducinul – râuri scurte cu pante mari de scurgere și cu debite bogate, iar de pe stângă (izvorând din Munții Almajului): Prigorul, Rudăria, Bănia și Sopot. De la Șopotul Nou și până la Sasca Montană, pe o lungime de 22 km Nera traversează platourile calcaroase Liciovacea – Cărbunari, tăindu-și unele dintre cele mai lungi, mai sălbatice și mai frumoase chei din țară, prelungite și pe afluentul său din acest sector: Beiul. De la ieșirea din chei și până la vărsarea în Dunăre, Nera primește pâraiele mici din Munții Locvei, lărgindu-și tot mai mult albia. Cursul Nerei are o lungime de 131 km, o suprafață a bazinului de 1.360 km2, cu altitudine medie de 550 m și o pantă medie de 30 m/km, în sectorul său inferior înregistrând (la Sasca) un debit mediu multianual de 13,2 m3/s. Cerna își are izvoarele pe versantul sud-estic al Munților Godeanu și, pe întregul său traseu de 84 km, prezintă caracteristicile unui râu de munte cu o vale puternic adâncită, cu numeroase sectoare de chei, patul de calcare pe care curge în amonte de Băile – Herculane și panta mare de scurgere (30 m/km) influențează în mare măsură regimul său hidrologic. Cerna intra în județul Caraș-Severin la punctul de confluenta cu pârâul Craiova, după ce a parcurs 24 km pe teritoriul județului Gorj. Cursul său urmărește fidel traseul unui sistem longitudinal de falii cu direcția NE -SV, flancat pe stânga de Munții Mehedinți (județul Mehedinți), iar la dreapta de Munții Cernei. Până la Băile Herculane debitează în Cerna și numeroase izbucuri (rezultate ale „văilor oarbe din zona calcaroasa”) și izvoare termominerale, debitul ei mediu multianual ajungând aici la 15,8 m3/s. În aval de orașul Băile Herculane, Cerna confluează cu râul Belareca, schimbându-și direcția de curgere spre sud, iar dincolo de Topleț intră în județul Mehedinți după ce a parcurs 49 km, pe teritoriul județului nostru vărsându-se în Dunăre, la Orșova, în lacul de acumulare de la Porțile de Fier. Belareca, cel mai important afluent al Cernei, cu o suprafață bazinală de 706 km2 și o lungime de 35 km, își adună izvoarele de pe versantul sud-vestic al Munților Cernei, primind în cursul superior o serie de pâraie mici: Ranica, Studena, Ciumerna. Abia după ce pătrunde în depresiunea Mehadica colectează afluenți mai mari: Valea Bolvașnița (cu izvoarele în Munții Cernei), Mehadica (cu izvoarele în Munții Semenic, adunând și apele pâraielor: Belentin, Luncavița, Domașnea și Globu) și Sverindin (cu izvoare în Munții Almajului). Înainte de confluenta cu Cerna, debitul mediu multianual al Belarecăi este de 6,6 m3/s, iar altitudinea și panta medie a bazinului de recepție este de 400 m/km si respectiv 18 m/km. Dunărea mărginește la sud județul, pe o lungime de 60 km. De la confluenta cu râul Nera și până în aval de localitatea Cozla, străbate unul dintre cele mai frumoase defilee din Europa, traseul sau prezentând numeroase sectoare înguste cu lățimi de 200-300 m, sau bazinete unde lățimea albiei atinge deseori 1,5 km, lățimea maxima de 5 km înregistrându-se în zona ostrovului Moldova Veche. Prin construirea barajului hidroenergetic de la Porțile de Fier si prin ridicarea nivelului apelor, albia Dunării si-a modificat configurația. Afluenții pe care îi primește sunt râuri scurte, cu pante mari de scurgere si debite relativ bogate, antrenând un volum mare de aluviuni si material dislocat din albie. De pe versanții sudici ai Munților Almajului, Dunărea colectează apele râurilor: Radimna, Boșneag (care traversează orașul Moldova Nouă), Liborajdea, Sichevița, Orevița, Berzasca și Sirinia. Caracterul specific al regimului hidrologic al râurilor din județul Caraș-Severin este determinat de specificul climatic al Banatului sudic, rezultat al suprapunerii maselor de aer atlantic cu aerul mediteranean și adriatic, ceea ce generează caracterul moderat al temperaturilor, perioadele de încălzire din timpul iernii, începerea timpurie a primăverii, precum și cantitățile medii plurianuale de precipitații relativ ridicate (800 – 1.400 mm). La definirea caracterului regimului hidrologic concură în egală măsură și relieful, întrucât exista un raport strâns de interdependență între altitudinea, gradul de împădurire, panta de scurgere, densitatea rețelei, constituția petrografică și valorile scurgerii. Relieful înalt constituie un baraj în calea maselor de aer umed, pe versantul expus înregistrându-se valori maxime ale precipitațiilor medii anuale care, la rândul lor, imprimă valori ridicate scurgerii medii. Fenomenul se poate observa bine pe versantul vestic al Munților Țarcu și Godeanu, unde se înregistrează cea mai ridicată medie a precipitațiilor, ceea ce influențează valorile ridicate ale scurgerii pentru Cerna, Hideg și Bistra. În sectoarele înalte montane sunt identificate și valori ridicate ale densității rețelei hidrografice de 0,7 – 0,9 km/km2, față de 0,3 – 0,5 km/km2, valori întâlnite în sectoarele joase de câmpie, unde și pantele de scurgere sunt reduse, în aceste condiții, scurgerea medie multianuală înregistrându-se în zona înaltă Godeanu – Țarcu 40 l/s/km2, în Semenic 20 l/s/km2, iar în zona câmpiei piemontane a Carasului 3 l/s/km2.

Sectoare ale bazinelor Nera, Cerna și Caraș instalate pe calcare suferă puternice modificări ale scurgerilor fie datorită pierderilor de apă, fie prin aportul apelor provenite pe cale subterană din izbucuri. Pentru rețeaua hidrografică din partea de sud a Banatului este caracteristică scurgerea celui mai mare volum de ape primăvara, în lunile martie – mai, iar cea mai redusă cantitate este înregistrată în lunile de toamnă, septembrie – decembrie. Datorită succesiunii unor ani ploioși și încălzirilor bruște survenite primăvara în Munții Banatului, cantităților excepționale ale precipitațiilor care se suprapun perioadei topirii zăpezilor (stratul de zăpadă înregistrează grosimea medie multianuala cea mai mare din tara în Semenic), sunt generate viituri cu efecte catastrofale pe majoritatea râurilor din județ. Asemenea viituri s-au observat în anii: 1910 – 1912, 1938 – 1939, 1942, 1955, 1966, 1970, 1975, 1978 – când apele Nerei au atins cota de 616 cm, apropiata de inundația istorica din 1910 când a fost distrusa localitatea Sopotu Nou de către apele Nerei. În vederea reducerii efectelor distrugătoare ale apelor, s-au executat deja lucrări de regularizare și îndiguire a albiilor pe râurile Miniș, Bistra, Cerna si Bârzava, elaborându-se un vast program de amenajare complexa a râurilor, ce va asigura apărarea tuturor localităților și obiectivelor economice amplasate de-a lungul principalelor cursuri de apa din județ.

Variația temperaturii apei urmează îndeaproape variația temperaturii aerului și, în funcție de individualitatea proprie a fiecărui bazin, media anuală a temperaturii apei oscilează de la un bazin la altul, astfel: 7,6 °C pe Timiș; 12,3 °C pe Bârzava; 9,9 °C pe Caraș; 8,8 °C pe Nera; 8,7 °C pe Cerna. Fenomenele de iarnă pe râuri apar rar, fiind mai evidente pe tronsoanele din treapta montană.

În chimismul apelor, se constată predominanța bicarbonaților cu conținut bogat de oxigen, cu un pH mediu și slab alcalin (6,8 – 7,4). Conținutul de oxigen dizolvat variază în funcție de relief, menținându-se în toate râurile din treapta montană la peste 10 mg/l și scăzând la 9,3 mg/l doar în Caraș, în zona de câmpie unde pantele mici de scurgere nu mai permit o bună aerare a apei.

Substanțele organice sunt în general de origine alohtonă, dar în sectoarele inferioare ale unor râuri din câmpie apar de origine autohtona, generate de dezvoltarea zoo- și fitoplanctonului. Cantitativ, substanțele organice oscilează între 5,4 mg/l si 7,7 mg/l. Mineralizarea apei este mică în sectorul montan și submontan, iar în cel de câmpie este medie, atingând valori de 176 mg/l în Timișul superior în zona montană și de 381 mg/l în Carașul inferior în zona de câmpie; mineralizare medie în cursul superior au râurile care traversează zona de calcar: 297 mg.

Lacurile ocupă un loc important pentru hidrografia județului, predominând cele de natură antropică, efect al dezvoltării economico-sociale a așezărilor, al necesarului tot mai sporit de apă potabilă și industrială, al adăugării funcției de agrement unora dintre lacuri. Lacurile naturale ocupă suprafețe restrânse, cele mai însemnate și care au stat în atenția specialiștilor fiind lacurile carstice.

Lacurile antropice de dimensiuni mici, prevăzute industriei și cu funcții de agrement, mai există în vecinătatea orașului Bocșa: lacurile Hârtoape și Medreș. Lacuri de interes piscicol sunt: păstrăvăriile de la Poiana Mărului (0,13 ha) pe râul Bistra, de la Semenic (0,65 ha) pe Bârzava superioară și crescătoriile de crap de la Greoni (7,3 ha) pe pârâul Lisava și cea de la Petrilova. Ar mai fi de amintit acumularea Porților de Fier care se prelungește și în județul Caras-Severin, sau șirul de bălti din defileul Dunării care, prin amenajări corespunzătoare de scoatere de sub revărsările Dunării la ape mari, ar putea fi transformate în excelente crescătorii de pește. Programul național de amenajare a cursurilor de apă prevede construirea pe teritoriul județului Caras-Severin a noi lacuri de acumulare pe râurile : Timiș, Bistra – Poiana Mărului, Bârzava, Poneasca, Miniș, Cerna și Belareca. Prin acestea se vor asigura valorificarea potențialului hidroenergetic, necesitățile de apă potabilă și industrială, se vor reglementa debitele la ape mari înlăturându-se efectele distructive ale apei la inundații și se vor pune în valoare noi zone de agrement în cadrul unora dintre cele mai pitorești locuri ale Munților Banatului. Modul de manifestare a apelor subterane în județul Caraș-Severin este o rezultantă a condițiilor climatice, morfologice, hidrologice și, în special, a condițiilor litologice, ceea ce explică dinamica apelor freatice și valorile principalilor parametri hidrologici – mai mare spre rama montană și mai mică spre zonele joase . Aceasta explică și direcția principală de scurgere a apelor freatice, orientate dinspre rama montana spre zone joase. În perioadele de alimentare a orizontului acvifer freatic (cu predilecție primăvara), în zonele înalte se acumulează un volum mare de apă în subteran, care se drenează repede spre zonele mai joase și spre principalele râuri. În aval viteza apelor scade datorită permeabilității reduse a straturilor acvifere , drenajul se face greu, în anumite condiții apele se ridică și băltesc la suprafața terenului. În general, mineralizarea lor crește dinspre rama montană spre zona de câmpie sau depresionară, dar este puternic influențată și de litologia pe care o străbate. Nivelele hidrostatice medii se situează la adâncimi cuprinse între 2 – 5 m în zonele joase și peste 5 m în zonele înalte. Amplitudinea de variație anuală a nivelului hidrostatic atinge uneori valori mari (3 – 4 m), dar în general are valori cuprinse între 1 – 3 m. În luncile râurilor, freaticul este cantonat în aluviuni de diferite granulometrii, fiind alimentat cu apă din precipitații și din infiltrațiile provenite din râuri, direcția de curgere a apei freatice fiind suprapusă direcției de curgere a râurilor. Pe terasele râurilor, principala sursă de alimentare cu apă a freaticului o constituie infiltrațiile venite de pe versanții munților, infiltrații rezultate din precipitații și din apele de șiroire. În zona de contact a regiunilor joase cu ramă montană sau a munților apar straturi acvifere sub presiune ce debitează artezian, puse în evidență prin foraje de alimentare cu apă în zona Bozovici, Oravița și Zorlențu Mare.

Un regim deosebit au apele subterane cantonate în calcare mezozoice din banda Reșița-Moldova Nouț și Munții Cernei. Acestea provin din apa meteorică care circulă prin rețeaua fisurocarstică, reapărând la zi la nivelele inferioare sub forma de izbucuri, cu debite bogate care ridica mult volumul debitelor râurilor ce străbat sectoare de chei: Caras, Nera, Cerna, Miniș, Gârliște, Vicinic, Bei.

În zonele de fractură de la legătura dintre formațiunile eruptive și calcar, care alcătuiesc substratul pe care curge Cerna, există o intensă circulație a apelor subterane provenite din infiltrații – fracturile având o extindere foarte mare în profunzime, până la aproximativ 1.200 m. De aici, apele infiltrate reapar pe malurile Cernei sub forma de izvoare termo-minerale ascendente de-a lungul faliilor.

Toate izvoarele din componanța localității Valea Bistrei prezintă la suprafață un regim artezian generat de diferența de nivel dintre punctul de infiltrație a apei și cel de apariție. Aceasta diferență de nivel are o valoare de aproximativ 1.200 m, considerând altitudinea afluenților și izvoarele Cernei la 1.800 m și cea a stațiunii la 160 m. Izvoarele din grupa sudica a stațiunii au o presiune arteziană ce poate ridica apa până la 50 m deasupra solului.

1.4 Clima

Datorită așezării sale, în apropiere de Munții Carpați, teritoriul Văii Bistrei se integrează climatului temperat continental moderat, subtipul bănățean, cu nuanțe mediteraneene.

Subtipul climatic bănățean se caracterizează prin părezența maselor de aer atlantic și prin invazia maselor de aer mediteranean, ceea ce conferă un caracter moderat regimului termic, cu frecvente perioade de încălzire în timpul iernii, cu primăveri timpurii și cantități medii multianuale de precipitații relativ ridicate. Predominarea, în tot cursul anului, a advecției maselor de aer umed din vest și sud- vest, precum și activitatea frontală mai intensă dau principala caracteristică a climatului.

Ridicarea bruscă și progresivă a temperaturii medii din lunile de primăvară se datorează în primul rând creșterii mai accentuate a bilanțului caloric , iar în al doilea rând, invaziei maselor mai calde de aer din sud- est, destul de frecvente în cursul lunii aprilie.

În lunile de vară, temperaturile medii sunt în continuă creștere, dar mai moderate, de la o lună la alta, comparativ cu lunile de primăvară. Începând cu luna august și septembrie valorile încep să scadă progresiv. Analizând temperatura medie pe anotimpuri, se constată că iernile sunt relativ aspre în regiunile muntoase în timp ce în celelalte regiuni temperaturile sunt pozitive.

Anotimpul de vară este în mare parte moderat comparativ cu cel de iarnă. Anotimpul de primăvară se instalează brusc în zone joase, pe când în zonele muntoase vine mai lent și cu temperaturi mai scăzute. Această diferenă între cele două anotimpuri este mai accentuată pe platforma Semenic și Muntele Mic și mai atenuată în culoarul Timiș-Cerna, Valea Dunării, depresiunea Almăjului.

Toamna este mai caldă decât primăvara cu aproximativ 1 grad Celsius, în reiunile joase, în cele montane, diferența se accentuează cu peste 3 grade față de primăvară.

În acest anotimp temperatura nu coboară prea mult în raport cu altitudinea, straturile superioare ale aerului fiind mai calde toamna decât primăvara. Curenții dominanți sunt cei descendenți ceea ce explică temperaturile mai ridicate față de primăvară care contribuie la topirea imediată a zăpezilor timpurii.

Frecvența anuală a vânturilor pe o serie direcții prezintă unele deosebiri condiționate de caracterul circulației generale și de relief. Astfel, vânturile cu cea mai mare frecvență sunt cele din sud-est datorită orientării similare a culoarului.

Analizând cantitățile de precipitații atmosferice, observăm că ele cresc în raport cu altitudinea. În ceea ce privește repartiția precipitațiilor atmosferice în sezonul cald și în cel rece, se constată aceeași creștere în raport cu altitudinea și o diferențiere accentuată între semestrul cald, comparativ cu cel rece. Cele mai mari cantități de precipitații din zona montană se înregistrează în lunile iunie, iulie, iar în zonele joase în lunile mai și iunie.

1.5 Solurile

Condițiile pedogenetice specifice din Valea Bistrei au condus la formarea unor soluri variate a căror succesiune zonală se suprapune etajării morfologice.

Unele condiții locale petrografice și de umiditate au determinat apariția solurilor intrazonale.

Grupa cernoziomurilor reprezentată prin cernoziomuri semicarbonatice, levigate, sărăturate, ocupă suprafețe restrânse. Datorită condițiilor fizico-chimice sunt utilizate pentru cultivarea cerealelor.

Grupa solurilor argiloiluviale brune, argiloiluviale podzolice au însușiri fizico-chimice moderate și bune ce necesită îngrășăminte pentru creșterea gradului de fertilitate.

Grupa solurilor acide de pajiști este foarte răspândită în zonele cele mai înalte în arealul de pajiști al Muntelui Mic.

Din grupa solurilor hidromorfe cele mai răspândite sunt solurile pseudogleice întâlnite pe terasele Bistrei î naval de Oțelul Roșu. În urma lucrărilor de ameliorare prin drenaj, aceste soluri sunt cultivate cu grâu, porumb, floarea soarelui, ovăz, orzoaică.

1.6 Caracteristici socio-economice

1.6.1 Date privind populația

Fiind un sat ce aparține de comuna Zăvoi din județul Caraș-Severin, Valea Bistrei nu are un număr foarte mare de locuitori, acesta ajungând la 449 și fiind repartizați în următorul mod:

Tabel 1.1 Populația din Valea Bistrei pe grupe de vârstă

Din tabelul de mai sus reiese că persoanele ce au vârsta între 45 și 59 ani reprezintă cea mai mare pondere a populației din Valea Bistrei, urmată de persoanele între 25-45 ani. Cea mai mica pondere este data de vârsa 0-18 ani. Consider că acest lucru se explică și prin faptul că Valea Bistrei este o localitate destul de mica, fără zone industrial iar majoritatea tinerilor migrează spre orașele apropiate în vederea găsirii unui loc de muncă.

Grafic 1.1 Repartiția populației din Valea Bistrei pe grupe de vârstă

Grafic 1.2 Apartenența religioasă a populației din Valea Bistrei

Potrivit graficului de mai sus putem observa că în cadrul poulației din Valea Bistrei majoritatea sunt ortodoxi, existând un număr foarte mic de catolici și persoane ce au alte apartenențe religioase.

Grafic 1.3 Repartiția populației din Valea Bistrei în funcție de naționalități

Dacă ne raportăm la naționalități, observăm că 98% din locuitorii Văii Bistrei sunt de naționalitate română și doar 2% reprezintă persoane de naționalitate maghiară.

1.6.2 Economia

Așa cum am mai spus, Valea Bistrei este un sat din Cumuna Zăvoi. Despre economie nu putem spune prea multe. În mare parte locuitorii acestei zone se ocupă cu agricultura.

Valea Bistrei se află la o distanță foarte mica de orașul Oțelul Roșu ( 5 kilometri) iar majoritatea locuitorilor își desfășoară activitățile în această zonă.

Despre orașul Oțelul Roșu putem spune că pentru foarte mult timp a avut un număr foarte mare de angajați și numeroase secții de lucru până în perioada anului 2002.

Din păcate, la momentul actual concernul rus MECHEL derulează la Oțelu Roșu doar activitatea de turnarea continuă a oțelului, la Oțelăria Electrică, având un numar de aproximativ 500 de angajați.

Capitolul 2. Noțiuni generale privind calitatea mediului

2.1 România și standardele europene de calitate

Ținând cont că un mediu sănătos este esential pentru asigurarea prosperitătii si calitătii vietii si de realitatea că daunele si costurile produse de poluare si schimbări climatice sunt considerabile, Guvernul României promovează conceptul de decuplare a impactului si degradării mediului de cresterea economică prin promovarea eco-eficientei si prin interpretarea standardelor ridicate de protectia mediului ca o provocare spre inovatie, crearea de noi piete ti oportunităti de afaceri.

2.1.1 Poluarea apei

Apa reprezintă unul din importanții factori pentru atingerea echilibrelor ecologice, iar poluarea acesteia este o problemă actuală cu consecinte mai mult sau mai putin grave asupra populatiei. Prin poluarea apei, se întelege alterarea caracteristicilor fizice, chimice si biologice ale apei, produsă direct sau indirect de activitătile umane si care face ca apele să devină improprii utilizării normale în scopurile în care această utilizare era posibilă înainte de a interveni alterarea. Efectele poluării resurselor de apă sunt complexe si variate, în functie de natura si concentratia substantelor impurificatoare. Rezolvarea acestor probleme ridicate de poluarea apei se realizează prin tratare, prin care se asigură conditiile necesare pentru consum.

Poluarea apelor poate fi naturală sau artificială. Poluarea naturală se datorează surselor de poluare naturale si se produce în urma interactiei apei cu atmosfera, când are loc o dizolvare a gazelor existente în aceasta, cu litosfera, când se produce dizolvarea rocilor solubile si cu organismele vii din apă. Poluarea artificială se datorează surselor de ape uzate de orice fel, apelor meteorice, nămolurilor, reziduurilor, navigatiei etc.

Se poate vorbi si despre poluare controlată si necontrolată. Poluarea controlată (organizată) se referă la poluarea datorată apelor uzate transportate prin reteaua de canalizare si evacuate în anumite puncte stabilite prin proiecte. Poluarea necontrolată (neorganizată) provine din surse de poluare care ajung în emisari pe cale naturală, de cele mai multe ori prin intermediul apelor de ploaie.

Poluarea normală si accidentală reprezintă categorii de impurificare folosite pentru a defini grupuri de surse de ape uzate. Poluarea normală provine din surse de poluare cunoscute, colectate si transportate prin reteaua de canalizare la statia de epurare sau direct în receptor. Poluarea accidentală apare, de exemplu, ca urmare a dereglării unor procese industriale, când cantităti mari (anormale) de substante nocive ajung în reteaua de canalizare sau, ca urmare a defectării unor obiective din statia de preepurare sau epurare.

Se mai poate vorbi si despre poluare primară si secundară. Poluarea primară apare, de exemplu, în urma depunerii substantelor în suspensie din apele uzate, evacuate într-un receptor, pe patul acesteia. Poluarea secundară apare, de exemplu, imediat ce gazele rezultate în urma fermentării materiilor organice depuse din substantele în suspensie antrenează restul de suspensii si le aduce la suprafata apei, de unde sunt apoi transportate în aval de curentul de apă.

Statele membre ale Uniunii Europene vor trebui sa reducă numărul substantelor poluante cu 33, în special pesticide si metale grele, până în 2018, potrivit unui raport privind propunerea de directivă ce stabileste standarde legate de calitatea apei, votat, în Parlamentul European.

Propunerea de directivă stabileste standarde de calitate a mediului pentru 33 de substante poluante – pesticide, metale grele si altele – care pot fi întâlnite în râuri, lacuri sau ape de coastă, substante ce reprezintă o amenintare atât pentru supravietuirea ecosistemelor, cât si pentru sănătatea umană prin lantul alimentar.

Actuala propunere completează legislația necesară pentru consolidarea Directivei 60/2000, mai multe substante poluante urmând a fi controlate si interzise.

Raportul a fost elaborat de Anne Laperrouze (ALDE, Franța) și a fost votat în a doua lectură (procedură de codecizie), fiind adoptat cu 673 de voturi pentru si 10 împotrivă.

Statele membre vor trebui să îndeplinească, până în 2018, standardele de calitate a apei, pe baza unor concentratii maxime permise si a unor valori medii anuale. 12 dintre cele 33 de substante poluante sunt deja clasificate drept "substante periculoase prioritare" si urmează a fi interzise până în 2025.

Raportorul Anne Laperrouze (ALDE, Franta) a reusit să obtină un acord cu Consiliul, solicitând astfel Comisiei Europene analizarea altor 31 de substante suplimentare, cu scopul de a le include în lista substantelor poluante, ce trebuie să îndeplinească standarde de calitate până în 2015 sau chiar să fie interzise până în 2025.

Având în vedere faptul că, în proximitatea surselor de poluare, aceste standarde nu pot fi îndeplinite într-o perioadă de timp scurtă, statele membre vor trebui să stabilească asa-numite "zone de amestec", unde concentratiile uneia sau mai multor substante poluante pot depăsi standardele de calitate de mediu, cu conditia ca acestea să nu afecteze conformitatea restului corpului de apă de suprafată cu aceste standarde.

Deputatii europeni solicită Comisiei Europene să prezinte o propunere legislativă cu privire la standardele de calitate aplicabile concentratiilor de substante prioritare în sedimente si biota (organisme vii). Această solicitare este diferită de pozitia Comisiei si a Consiliului, care intentionau să limiteze monitorizarea doar la apele de suprafată.

2.1.2 Poluarea aerului

Autoritătile europene au căzut de acord în privinta unui proiect de directivă care stabileste limitele maxime pentru concentratia microparticulelor din atmosferă, nocive pentru sănătate, pragul limită pentru anul 2015 fiind de 25 micrograme pe metri cubi, informează europa.eu.

Parlamentul European a aprobat, la Strasbourg, acordul la care s-a ajuns cu Consiliul privind viitoarea directivă pentru calitatea aerului. Vor fi stabilite limite maxime pentru concentratia microparticulelor periculoase din atmosferă (PM2,5), care nu au fost reglementate până în prezent. Statele membre vor avea la dispozitie doi ani, după intrarea în vigoare a directivei, pentru a o transpune în legislatia natională.

Acordul prevede reducerea cantitătii de microparticule cu diametrul de 2,5 micrometri (PM2,5) si a altor microparticule suspectate că ar provoca boli respiratorii ca astmul, bronsita si emfizemul. Potrivit textului de acord, este vorba de "a evita, a preveni sau a reduce emisiile de poluanti atmosferici nocivi si a defini obiective adecvate în materie de calitate a aerului".

Directiva va înlocui cinci acte în vigoare privind evaluarea si gestionarea calitătii aerului, limitele altor poluanti din aer – ozon, anhidridă sulfurică, dioxid de azot si oxizi de azot, plumb, benzen si monoxid de carbon – si schimbul reciproc de informatii si de date privind poluarea aerului între statele membre.

Pentru particulele atmosferice cu un diametru mai mic decât 2,5 micrometri (PM 2,5), care sunt cele mai nocive pentru sănătate, Parlamentul si Consiliul au stabilit să definească mai întâi o valoare tintă de 25µg/m3 valabilă din 2010. Începând cu 2015, această valoare 25µg/m3 va deveni o limită constrângătoare. A doua valoare limită, de 20µg/m3, ar trebui respectată până la 1 ianuarie 2020, respectiv în decurs de cinci ani după atingerea primei valori limită. Comisia Europeană urmează să reexamineze această valoare indicativă în 2013, pentru a confirma nivelul sau pentru a cere modificarea sa.

Plafoanele de concentrare a microparticulelor mai mari (PM10) vor trebui reduse la 40µg/m3 în medie pe an, fără să fie precizată data începând cu care acest nivel trebuie să fie atins. Aceasta înseamnă că nu vor fi modificări în raport cu actuala directivă ce reglementează PM10 (Directiva 1999/30/CE care fixează valori limită pentru anhidrida sulfurică, dioxidul de azot, oxizii de azot si în special plumbul din aer – în vigoare de la 1 ianuarie 2005).

Parlamentarii au acceptat pozitia Consiliului privind concentratiile minime zilnice ale acelorasi particule, pentru care se va fixa un plafon de 50µg/m3, ce nu va trebui depăsit mai mult de 35 ori pe an.

Acordul prevede posibilitatea de derogare temporară, de trei ani, pentru valori limită de PM10 în zonele aglomerate în care nu se respectă criteriile în materie de poluanti, pentru conditii climatice defavorabile sau factori transfrontalieri. Derogarea va fi acordată cu conditia ca statele membre să prezinte un plan în care să demonstreze de ce aceste plafoane de particule nu pot fi respectate, în ciuda măsurilor luate pe plan national si local.

Directiva prevede ca statele membre să instaleze centre de măsurare în zonele urbane cu peste 250.000 de locuitori, dar si în zonele rurale, unde va trebui instalat un "centru de măsurare" la fiecare 100.000 de kilometri pătrati. În afară de particulele PM10 si PM2,5, centrele de măsurare vor măsura concentratia de anhidridă sulfurică, dioxid de azot si oxizi de azot, plumb, benzen si monoxid de carbon din aer. Comisia Europeană va supraveghea criteriile alese de statele membre pentru localizarea acestor centre, pentru a asigura "aplicarea armonizată" pe întregul teritoriu al Uniunii.

În plus, Comisia Europeană s-a angajat să adauge la directivă o declaratie în care se angajează să propună, măsuri legislative vizând limitarea emisiilor de gaze de esapament ale motoarelor vehiculelor grele si reducerea emisiilor de poluanti majori autorizati la nivel national si a emisiilor provenind din înlocuirea rezervoarelor de carburanti de la vehicule, în statiile service. Deputatii au cerut anexarea declaratiei la directivă. Ei doresc ca, în doi ani, Executivul să ia măsuri pentru reducerea poluării atmosferice provenite de la vehicule motorizate, inclusiv de la nave si aeronave, asigurarea unei norme Euro6 pentru vehiculele utilitare grele, noi norme pentru instalatiile de încalzire internă si reducerea emisiilor provenite din agricultură.

Executivul european a adresat o scrisoare către 23 de state membre, solicitând informatii referitoare la măsurile luate împotriva poluării aerului cu praf.

Bucurestiul este cea mai poluată capitală din Europa – concluzia apare într-un studiu realizat de asociatia Eco Europa.

Datele arată că zilnic respirăm cantităti enorme de noxe din cauza numărului mare de masini. Statistica arată că traficul din Bucuresti produce mai mult de două milioane de substante dăunătoare pentru organism.

Potrivit unui studiu al Organizatiei Mondiale a Sănătătii, în ultimii 50 de ani, la nivel mondial, numărul persoanelor care suferă de astm ori au alergii a crescut de 15 ori. Nici concentratia de oxigen din orasele aglomerate nu este cea optimă, fiind cu 30% sub valoarea normală. Calitatea aerului este din ce în ce mai îndoielnică si din cauza lipsei de spatii verzi. Potrivit statisticilor, în ultimii 10 ani spatiile verzi au scăzut la jumătate.

Datele arată că în interiorul locuintei aerul este de două până la cinci ori mai poluat decât cel de afară, iar în fiecare noapte dormim în pat cu 10.000 de acarieni.

Aerul este si mai poluat în preajma fumătorilor. Peste 4.000 de compusi toxici sunt inhalati atunci când suntem în contact cu fumul de tigară.

Și animalele de companie aduc în casă milioane de microbi. Un sfert dintre români sunt alergici la pisici iar 14% la câini. Medicii spun că lipsa aerului curat îi poate face pe oameni depresivi sau irascibili.

2.1.3 Poluarea solului

La nivel national există peste o mie de situri industriale contaminate.

Cea mai mare suprafată, de aproape 90 de mii de hectare, o ocupă terenurile otrăvite de activităti de siderurgie si metalurgie feroasă si neferoasă. Autoritătile de mediu vor întocmi, anul acesta, listele complete cu terenurile contaminate de producători si cu cele abandonate.

Impulsionată de presiunile venite din partea Uniunii Europene, Agentia pentru Protectia Mediului (APM) a demarat actiunea de identificare a tuturor siturilor contaminate din România. Desi în prezent se estimează că în tară există circa un miliard de metri pătrati de soluri contaminate, reprezentantii Ministerului Mediului si Dezvoltării Durabile au anuntat că până la sfârsitul anului va fi realizat un inventar complet al terenurilor poluate industrial.

Operatorii economici ti autoritătile locale sunt obligati să completeze si să transmită chestionarele, la solicitarea APM, în termen de trei luni de la primirea acestora.

Nerespectarea prevederilor legale se sanctionează cu amendă de la 5.000 la 10.000 lei pentru persoane fizice si de la 30.000 la 50.000 lei pentru persoane juridice.

În cazul poluărilor actuale si istorice, cheltuielile sunt suportate de operatorul economic sau de detinătorul de teren, iar pentru siturile contaminate orfane si abandonate, apartinând domeniului public al statului, cheltuielile sunt suportate de la bugetul de stat, prin autoritătile care le administrează sau din fonduri structurale si de coeziune.

Efectele industriilor poluante asupra solurilor

Datele din ultimii ani făcute publice de către autoritătile de mediu din tară relevă că în siderurgie, metalurgie feroasă si neferoasă se află opt situri contaminate cu o suprafată totală de 89.961,60 hectare.

De asemenea, industria extractivă se poate „lăuda“ cu 170 de situri contaminate cu o suprafată totală de 2.725,46 hectare; industria petrolieră (incluzând zone de extractie, separatoare, conducte de transport, unităti prelucrătoare, depozite, batale de deseuri petroliere, statii PECO etc.) detine 232 de situri contaminate cu o suprafată totală de 2.664,78 hectare.

Sectorul energetic a lăsat în urmă zece situri contaminate cu o suprafată totală de 1.700,28 hectare. Depozitele de deseuri industriale, respectiv industria chimică, constructii de masini, material de constructie etc. au provocat contaminarea a 110 situri cu o suprafată totală de 954,92 hectare.

Deșeurile menajere nu sunt mai putin periculoase, acestea lăsând în urma 475 de situri contaminate pe o suprafată totală de 684,62 hectare. Fermele agricole încheie vechea listă cu 47 de situri contaminate cu o suprafată totală de 30,90 hectare.

2.2 Indicatorii de mediu

Putem afirma că mediul (ca si entitate concretă la orice scară temporală si spatială) este reprezentat de o calitate reală, obiectivă, exprimată prin diferitele lui caracteristici. Această calitate poate fi apreciată direct de către un „evaluator” subiectiv în primul rând prin propriile simturi si raportat la propriile „necesităti”. Tocmai subiectivitatea acestui gen de aprecieri impune folosirea unui set de „indicatori” precisi, standardizati care să poată surprinde esența stării mediului.

Primele „evaluări” ale mediului se bazau pe necesitătile biologice primare ale omului (locuire, hrană etc.) si erau făcute în mod instinctual, inconstient. Această apreciere, evaluare a mediului bazată pe „necesitatea de utilizare” este folosită și astăzi fiind o directie dominantă în evaluarea mediului.

În același timp evoluția societății și cu problemele create de aceasta (industrializare, explozie demografică, poluare globală etc.) s-a conturat așa-numita „constiință de mediu”. Din aceasta rezultând „necesitatea de păstrare”.

Calitatea mediului se poate defini ca un ansamblu conventional de caracteristici fizice, chimice, biologice si de altă natură (statistice), exprimate valoric, care asigură încadrarea mediului într-o anumită categorie sau scară ierarhică. În vederea stabilirii calității mediului, din multitudinea caracteristicilor fizice, chimice și biologice care pot fi determinate prin analize de laborator se utilizează practic un număr limitat, acelea care sunt considerate mai semnificative.

2.2.1 Notiuni calitative

Criterii de calitate ale mediului reprezintă totalitatea indicatorilor de calitate ai mediului care se folosesc în vederea aprecierii acestuia, în raport cu măsura în care satisface un anumit domeniu de folosință sau pe baza cărora se poate elabora o decizie asupra gradului în care calitatea mediului corespunde cu necesitățile de protecție;

Acești indicatori prezintă caracteristici nominalizate pentru o determinare precisă a calității mediului;

Parametrii de calitate ai mediului reprezintă valori și exprimări numerice ale indicatorilor de calitate ai mediului.

2.2.2 Scheme cadru de indicatori

Există o serie de clasificări si grupări de indicatori raportați lae scopul și instituția responsabilă cu sistematizarea respectivă. Cea mai cunoscută și mai folosită clasificare este făcută de European Environment Agency (1995), care distinge și utilizează trei seturi principale de indicatori, și anume:

a). Indicatorii stării mediului;

b). Indicatorii de stres;

c). Indicatorii de presiune.

Pe lângă aceștia, prezintă o deosebită importanță și indicatorii de răspuns, care pot evidenția reacția societății la problemele enviromentale, indicatori de performanță (ce prezintă într-un mod concis normele științifice și legislative de bază), indicatori de durabilitate (sustainability indicators) etc.

2.2.3 Principii în definirea indicatorilor de mediu

Indicatorii cuantifică si simplifică fenomenele si ajută la întelegerea realitătii complexe. Indicatorul trebuie să poată surpinde si schimbările produse în sistem.

Relevanța unui indicator în a surprinde anumite fenomene depinde de modalitatea de alegere a acestuia. Spre exemplu, rata eroziunii solului poate fi folositor în medii temperate semiaride, dar nu va exprima nimic în cazul mediului polar. Este nevoie deci de un proces de selecție foarte laborios care să determine indicatorii potriviți pentru un anumit context.

Indicatorii ce sunt selectați trebuie să ofere informații referitoare la funcționarea unui sistem specific pentru un scop specific și în sprijinul acțiunilor de management și luare a deciziilor. Un indicator cuantifică și combină datele astfel încât să poată fi surprinse modificările produse și să facă posibilă înțelegerea acestor modificări.

Este necesar ca un indicator de mediu trebuie:

– să afișeze imagine reprezentativă a condițiilor de mediu a presiunilor (impactelor) asupra mediului și a răspunsului societății la acestea;

– să fie simplu, usor de interpretat și să poată surprinde tendințele evolutive;

– să fie adaptabile la schimbări legate de mediu sau de activitățile umane;

– să constituie o bază pentru comparații la nivel internatțional;

– să aibă valori de referintă care să constituie baza de comparatie.

Referitor la soliditatea analitică, un indicator de mediu trebuie:

– să fie teoretic bine fundamentat din punct de vedere tehnic și științific;

– să aibă la bază standarde internaționale și un consens internațional legat de validitatea lui;

– să poată fi legat de modele economice, de previziune sau sisteme informaționale.

Cu privire la măsurabilitate datele necesare pentru definirea indicatorului trebuie:

– să fie accesibile la un raport cost/beneficiu acceptabil;

– documentate adecvat și de o calitate cunoscută;

– updatate la intervale regulate în concordanță cu proceduri standardizate.

Figura 2.1 Schema cadru Impacte – Stare – Răspunsuri (ISR)

a). Indicatori ai impactelor de mediu

Ei descriu impactele antropice asupra mediului și pot fi de două tipuri:

– indicatori direcți ai impactelor (sunt legați de impactele directe și se exprimă fie în termeni de emisii în mediu sau consum de resurse naturale);

– indicatori indirecți ai impactelor (sunt indicatori de fond care reflectă mai mult activitățile antropice care produc un anumit impact în mediu – grad de industrializare, de urbanizare, de mecanizare etc).

b). Indicatori ai conditiilor de mediu (de stare)

Sunt indicatori de mediu propriu-ziși și ei reflectă cantitativ și calitativ starea mediului la un moment dat. Ei trebuie să surprindă și elemente ale politicilor de mediu si luării deciziilor (cât sunt acestea de eficiente, ce schimbări au produs etc). Aceștia trebuie să fie obiectivi, să redea starea mediului, evoluția acesteia în timp și mai putin impactele. Impactele trebuiesc surprinse ca și efecte agregate, combinate.

În practică, de multe ori distincția dintre condițiile de mediu și impacte este foarte ambiguă si din rațiuni legate de costuri, aprecierea celor 2 categorii se face combinat, respectiv indicatorii de impact servesc în mod indirect la aprecierea stării mediului.

c). Indicatori ai răspunsului societății

Aceștia arată gradul în care societatea răspunde la schimbările produse în mediu. Răspunsul societății are în vedere acțiuni colective sau individuale pentru prevenirea impactelor negative sau reabilitarea unor pagube produse. Tot aici sunt incluse și acțiunile de prezervare și conservare a resurselor naturale.

Comparativ cu primele 2 categorii acestui ultimi indicatori au o istorie mai scurtă, ei sunt folosiți de mai puțin timp și sunt practice în faze de elaborare atât conceptuală cât și în ceea ce privește datele necesare.

3. Aspecte privind impactul antropic asupra calității mediului în Valea Bistrei

3.1 Noțiuni generale referitoare la impactul asupra mediului

Metodologiile de evaluare a impactului uman asupra mediului au la bază numeroase și variate metode și tehnici care provin din disciplinele științifice care tratează impactul uman asupra componentelor de mediu – științe naturale și sociale -, sau din alte domenii – management, planificare, legislație.

Literatura care abordează impactul uman asupra mediului prezintă tehnicile și metodele într-o manieră oarecum imprecisă, în sensul că ele sunt privite ca sinonime. Din punct de vedere conceptual, metodele se diferențiază față de tehnici.

Metodele vizează diferite componente în evaluare (identificarea, descrierea și compararea impacturilor prin utilizarea nivelelor scalare, a ponderii acestora) și sprijină colectarea și clasificarea datelor despre impactul asupra mediului.

Tehnicile oferă date care pot fi organizate pe baza principiilor operaționale oferite de către metode. Cu alte cuvinte, o tehnică oferă date asupra unui parametru de impact (ex: nivelele de poluare atmosferică istorică sau recentă) iar aceste date sunt apoi utilizate de către o metodă care le poate reprezenta și evalua (Glasson si colab., 1994).

Orice activitate/procedură de evaluare a impactului uman poate utiliza mai multe tehnici iar aplicarea metodelor este controlată de o serie de legi, reguli și regulamente în vigoare (Rojanschi si colab., 2002).

În practică, există o diversitate de metode de evaluare a impactului asupra mediului. Acest aspect este dictat de scopul studiilor de impact, de legislația care încadrează aceste studiiși de componența/competența echipelor de evaluare.

Criteriile de alegere a metodelor sunt nuanțate dar, în general, ele vizează următoarele probleme: oportunitatea; repetabilitatea; consistența; economia evaluării. De asemenea, alegerea tehnicilor sau metodelor de evaluare mai depinde de: timpul și resursele logisticeși financiare existente; scopurile evaluării; criteriile de evaluare; echipa de evaluareși componența ei.

Uneori evaluarea poate fi redusă doar la discuții ad hoc și nu utilizează nici o altă tehnică sau metodă (Glasson si colab., 1994). Deoarece mediul, societatea și economia sunt în schimbare permanentă, metodele valabile într-o anumită perioadă își pot pierde din importanța mai târziu sau într-o altă situație (context). Ca atare, situații reale aparent similare pot fi evaluate diferit sau metodele de evaluare a lor pot fi diferite.

În mod evident, alegerea metodelor depinde și de natura problemelor analizate. Cum situațiile investigate în studiile de impact sunt, în general, deosebite de complexe, calitatea rezultatelor unei evaluări va fi corelată cu gradul de dificultate al metodelor utilizate:

– metode simple – ușor de mânuit, nu sunt precise, nu pot surprinde decât puține aspecte ale problemei analizate;

– metode mai complicate – aduc un plus de rigoare, permit considerarea mai multor factori, dar utilizarea lor este mai dificilă.

Evaluarea impactului ecologic are o serie de operații caracteristice:

– identificarea;

– estimarea;

– evaluarea.

Acestor operații le corespund metode și tehnici utilizate la evaluarea impactului ecologic.

3.2 Metode și tehnici de evaluare a impactului asupra mediului

3.2.1 Metode și tehnici utilizate în etapa de identificare

Una din principalele metode utilizate în operațiile de identificare, în special în cazul evaluarea impactului ecologic este metoda analizei structurale. Analiza structurală face parte din categoria metodelor analitice calitative și urmărește generarea de informații privind forma și structura unui sistem în scopul modelării analitice a proceselor și fenomenelor din realitate.

Ca tehnici componente ale metodei analizei structurale se pot enumera:

• tehnica arborescențelor interogative;

• tehnica grafurilor de funcționare;

• tehnica arborelui de funcționare;

• lanțul de efecte;

• tehnica modelării structurale interpretative.

Se va insista numai pe unele din tehnicile inserate mai sus și anume pe tehnica arborescențelor interogative. Tehnica arborescențelor interogative urmărește identificarea părților componente ale unui sistem (fie ele elemente sau relații între elemente), utilizând un tip particular de graf numit arbore. O “arborescență interogativă“ este un tip particular de arborescență, definită printr-o rădăcină (sau origine), în care se plasează problema de studiat și o mulțime de întrebări care, aplicate succesiv, generează vârfurile arborescenței.

Sistemul de arbori interogativi poate fi dezvoltat prin atașarea unor elemente de cuantificare a componentelor sistemului real.

Se întâlnesc astfel:

• arbori ponderați – în care fiecărui vârf dintr-un arbore de structură i se atribuie un indicator – pondere de importanța sa relativă;

• arbori probabilistici – în care fiecărui vârf – tip de răspuns, de pe nivelurile unui arbore disjunctiv i se asociază o probabilitate de realizare;

• arbori decizionali – care au trei zone distincte: zona strategiilor, zona mijloacelor și zona resurselor necesare funcționării sistemului.

Aplicarea arborescenței interogative permite identificarea elementelor sistemului sub forma unui arbore de detaliere structurală și a ambientului sistemului sub forma unui alt arbore de detaliere structurală, numit arbore ambiental.

3.2.2 Metode și tehnici folosite în etapa de estimare a efectelor

Pentru realizarea etapei de estimare a efectelor se folosesc metode și tehnici specifice domeniilor corespunzătoare diverselor arii de impact, precum și modele integratoare. În ceea ce privește evaluarea impactului ecologic dificultatea constă în aprecierea de ordin cantitativ a posibilităților de apariție a unor influențe între diferite fenomene, procese sau factori de mediu.

În astfel de cazuri se poate folosi o scală de apreciere calitativă, căreia i se atașează valori numerice reprezentând probabilități subiective – vezi tabel 3.1 Aceste aprecieri subiective se pot face în diferite variante, în funcție de gradul de cunoaștere al unui fenomen sau proces. De asemenea se pot face aprecieri asupra caracterului influenței, dacă este pozitivă sau negativă din punct de vedere al impactului. Pentru aceasta se definește o scară de apreciere, având valori crescătoare, corespunzătoare influențelor puternic negative, până la influențe puternic pozitive, ca în tabelul de mai jos (tabelul 3. 2).

Tabel 3.1 Probabilități atașate evenimentelor (după Rojanschi și colab. 2002)

Tabel 3.2 Cuantificarea influențelor din matricea de impact (după Rojanschi și colab. 2002)

Elementele matricei de impact se pot considera ca fiind media valorilor declarate de experți, cu eliminarea valorilor extreme. Procedeul prezintă însă un dezavantaj important, deoarece aceste aprecieri au un grad ridicat de subiectivitate și, deci, diferă destul de mult de la un subiect la altul. Prin mediere se poate ajunge la o nivelare a valorilor, lipsind tocmai procesul de semnificația majoră a unor opinii. O soluție alternativă ar fi rularea cu datele fiecărui expert și compararea rezultatelor finale. În această situație nu se obține o imagine colectivă asupra problemei, ci numai soluții individuale.

3.2.3 Metode și tehnici utilizate în etapa de evaluare

Etapele de evaluare intervin în evaluarea impactului ecologic ori de câte ori sunt necesare judecăți de apreciere ale unor elemente, după anumite seturi de criterii.

Astfel este necesară evaluarea:

– subiectelor studiilor;

– efectelor identificate și estimate;

– opțiunilor de acțiune pentru modificarea efectelor;

– variantelor posibile.

Metodele și tehnicile folosite în evaluare și selectare aparțin grupului de metode generale folosite în probleme de ordonare și decizie. Aria lor este destul de largă, cuprinzând atât instrumente simple ce pot fi aplicate fără eforturi deosebite, cât și metode mai elaborate, pentru folosirea cărora este necesar să se dispună de cunoștințe specifice, timp, resurse financiare, calculatoare electronice.

În general, se folosesc în această etapă următoarele grupe de metode:

– metode simple de evaluare;

– metode ale teoriei deciziilor;

– metode de analiză multicriterială;

– metode de tip arborescență.

Referitor la metodele simple de evaluare este de menționat că ele sunt caracterizate de faptul că folosesc criterii de evaluare având o aceeași scară de măsură.

În metoda “listei de verificare” sau “de control” se pornește de la o listă a criteriilor de evaluare. Fiecare variantă analizată este “verificată“ în sensul îndeplinirii condițiilor presupuse de criterii. Lista trebuie să aibă puține elemente, comparabile între ele, iar rezultatul verificării trebuie să fie exprimat într-o formă simplă, de exemplu DA și NU (tabelul 3).

Tabel 3. Aplicarea listei de verificare (după Rojanschi și colab. 2002)

Variantele selectate vor fi cele care vor întruni punctajul maxim (de exemplu, numărul maxim de DA-uri). Se observă că, într-o astfel de evaluare, se consideră că toate criteriile au o importanță egală și, în plus, nu se face nici o diferență în sensul “gradului” de satisfacere a unui criteriu.

O metodă simplă care permite surprinderea gradului de satisfacere a unui criteriu este “metoda stabilirii profilului variantei”. Ea constă în construirea “profilului” variantelor analizate prin prezentarea grafică a modului în care varianta satisface un set de criterii pentru care s-a stabilit un număr limitat de valori (vezi figura 3.1).

Fig. 3. 1 Metoda stabilirii profilului variantei (după Rojanschi și colab. 2002)

Pentru ca diversele profiluri obținute să poată fi comparate, în vederea selectării variantei optime, este necesar, evident, că numărul criteriilor și al valorilor pe care acestea le pot lua să fie cât mai redus.

Un grup mai larg de metode și tehnici sunt cele derivate din teoria deciziei. Acestea au la bază un aparat matematic destul de dezvoltat, ele sunt clasificate de obicei în funcție de ipotezele privind condițiile ce caracterizează situațiile analizate:

a. metode pentru condiții de certitudine, bazate pe ipoteza că o variantă are întotdeauna implicații determinate;

b. metode pentru condiții de risc, bazate pe ipoteza că implicațiile unei variante nu sunt determinate, ele variind în funcție de condițiile externe, ale căror probabilități de apariție sunt necunoscute;

c. metode pentru condiții de incertitudine; implicațiile unei variante nu sunt determinate, ele variind în funcție de condițiile externe ale căror probabilități de apariție sunt cunoscute.

O categorie aparte de modele de decizie, deosebit de potrivite pentru problemele de evaluare și selecție în tipul de studiu analizat, este cea a metodelor de analiză multicriterială.

S-a văzut că evaluarea în cazul analizei impactului trebuie realizată în funcție de o multitudine de criterii. Problema este simplă dacă toate criteriile pot fi evaluate cantitativ printr-o aceeași mărime. Multe criterii exprimă însă aspecte calitative necuantificabile. În aceste condiții se aplică analiza multicriterială care permite efectuarea de comparații în funcție de diferite criterii. Variantele se compară două câte două, pe baza unei matrici, eliminând treptat variantele nepreferate.

Metodele și tehnicile bazate pe structuri arborescente de obiective (criterii) sunt cele prin care variantele supuse evaluării sunt ordonate în funcție de un sistem coerent de obiective, reprezentate printr-o structură arborescentă, având pe niveluri succesive obiective din ce în ce mai detaliate, ajungându-se în final la obiectivele concrete (variantele sau alternativele prin care se minimalizează impactul). Printr-o astfel de metodă elementele de pe fiecare nivel sunt comparate în funcție de câte un set de criterii specifice atașate nivelului, importanța lor exprimându-se prin așa-numiții coeficienți de pertinență.

Folosindu-se structura ierarhizată a arborelui și coeficienții obținuți pe niveluri, se pot calcula în final prioritățile elementelor înscrise pe ultimul nivel, obținându-se astfel o ordonare a impactului diferitelor variante analizate Trebuie subliniat, totuși, că metodologia de realizare a fiecărei evaluari a impactului ecologic este specifică, ea fiind condiționată de o serie întreagă de factori ce determină, atât modul de parcurgere a etapelor de investigație, cât și selecția metodelor și tehnicilor ce vor fi utilizate.

3.2.4 Metode și tehnici de prelucrare a datelor necesare evaluării impactului antropic

Prelucrarea datelor de bază se poate face prin:

– reprezentări grafice;

– liste de control;

– matrice de impact;

– scheme de grafuri funcționale;

– modele integratoare;

– prelucrări statistice.

Reprezentări grafice

Această metodă presupune reprezentarea separată a diferiților indicatori sau parametrii de mediu în funcție de alți parametrii sau indicatori caracteristici proiectului. Hărțile ecologice ale zonei pot fi suprapuse pe harta proiectului și a zonei afectate pentru a evidenția amploarea și specificul impactului. Se realizează în prezent această metodă prin Sistemul de Informații Geografice (GIS).

Matricea de impact

În prezent este metoda cea mai folosită în evaluarea impactului ecologic. Ea implică compararea diferiților factori într-o matrice în cruce. La intersecția activităților cu factori ecologici este cuantificată intensitatea și importanța impactului.

Una din cele mai importante matrice, așa numita matrice Leopold, acoperă 100 de feluri de operațiuni, care produc impacturi la 88 de factori și condiții ecologice.

Folosirea acestei metode permite analizarea tuturor relațiilor posibile, ceea ce face evaluarea totală mai obiectivă. De subliniat că matricile pot evalua atât impactul direct cât și cel indirect. De obicei în aceste matrici se folosesc scări și metode gradate pentru diferențierea rolurilor diferitelor tipuri de activități și factori ecologici, ceea ce dă un caracter complex acestei metode.

Scheme sau grafuri

Aceste tehnici pun în relație cauzele unui impact cu efectele lui. Aceasta nu implică doar efectele de ordinul întâi (impactul direct), ci și cele de ordinul doi sau trei (impactul indirect). Valoarea deosebită a acestei metode constă în reprezentarea grafică a rezultatelor, care poate fi uneori nu foarte complicată și, deci, ușor de dezbătut cu comunitatea locală sau cu autoritățile.

Tehnicile de identificare au rezultat, în cea mai mare parte, din observațiile făcute în procesul de exploatare a uzinelor sau în fazele de proiectare a instalațiilor si se împart în trei categorii:

Categoria I – Metode comparative

– Metoda listei de verificare a procesului

– Metoda reviziei de siguranță

– Metoda rangului relativ

– Analize preliminare ale riscului

Categoria II – Metode fundamentale

– Studiul de risc al funcționării (HAZOP)

– Analiza “WHAT IF” (ce ar fi dacă)

– Modul de defectare și analiza efectului (FMEA)

Categoria III – Metodele diagramelor logice

– Analiza arborelui de eroare

– Analiza arborelui de evenimente

– Analiza cauze-efect

– Analiza erorii umane

Metodele cele mai utilizate în evaluarea impactului sunt:

Metodele ad hoc.

Aceste metode au fost primele utilizate și sunt considerate nesofisticate deoarece oferă o minimă ghidare pentru evaluator. Ele se limitează la sugerarea arealelor de manifestare a impacturilor potențiale deși o parte de impacturi pot fi omise, ceea ce le limitează din valoare. Aceste metode sunt utilizate în primele etape ale cercetării pe teren și furnizează o serie de informații directe și indirecte asupra problemelor de mediu.

Metoda listelor de control.

Listele de control simple sunt bazate pe judecăți emise aprioric și pe realizarea unei liste ierarhizate (sau prioritizate) a factorilor care trebuie luați în considerare în evaluare. Ele permit identificarea și menționarea listei impacturilor dar și evaluarea naturii și caracterului impacturilor (advers/benefic, semnificativ/nesemnificativ, pe termen scurt/lung ș.a.).

Scopul este înainte de toate de a compara diferite variante (tehnologice și de amplasament). Listele de control mai complicate vor acoperii impacturile pe termen lung sau scurt, efectele reversibile sau ireversibile, impacturile locale sau exterioare.

Listele de control sunt importante deoarece permit ordonarea ideilor, facilitează culegerea de dateși informații și permit vizualizarea acestora astfel că impactul poate fi localizat mai bine. În general, listele de control simple descriu impacturile și dau o serie de măsurători și predicții în timp ce listele de control mai sofisticate aplică tehnici de măsurareși scalare a impacturilor.

c. Metoda de evaluare a semnificației impacturilor a vizat acordarea unor note de evaluare a căror valoare a fost stabilită astfel: răspunsurile de tip A (Da) = 2; răspunsurile de tip B (Nu) = 1; răspunsurile de tip C (Nu este cazul/neaplicabil) = 0. Scara de evaluare a impactului are valori cuprinse între 1și 60. Numărul mare de răspunsuri pozitive sunt materializate într-un scor final de evaluare pozitiv ceea ce indică existența unui impact semnificativ (negativ) asupra componentelor de mediu. Un scor negativ indică existența unui impact mai puțin semnificativ (pozitiv) sub aspectul intensității, magnitudinii și efectelor.

3.3 Impactul activității antropice asupra fondului forestier din Valea Bistrei

Pădurea, prin prezența ei pe mari suprafețe, ocupând în întregime sau în mare parte bazine hidrografice de diferite ordine, prin procortanța pădurii pentru mediuesele fiziologice ale componentelor ei influențează puternic procesele hidrologice și, deci, circuitul apei în natură. Faptul că zona montană, împădurită în proporție foarte mare, furnizează în jur de 2/3 din volumul mediu al apelor. Pădurea interceptează o parte din apa precipitațiilor căzute deasupra ei, intercepția fiind influențată substanțial de capacitatea de reținere a ploii de către frunzis, ramuri și trunchiuri, care la rândul ei este influențată de vârsta pădurii, marimea coronamentului, anotimp. Prin acest fenomen de interceptare se asigură o mai bună infiltrare a apei în sol și se reduce scurgerea la suprafața solului. Scurgerea de suprafață a unei cantități de circa 100m cubi de apă provenită din ploaie este de aproape 6 ori mai mare în teren deschis decât în pădure. Este deci justificată afirmația că „… pădurea, în complexitatea ei ecosistemică, reține o cantitate de apă egală cu aceea reținută de un baraj” (Resmerita, 1983).

Trebuie reținut faptul că, în prezenta pădurii, evaporația de pe sol este foarte mult redusă; dar prin transpirație pădurea restituie atmosferei cantități mari de apă, care fusese inițial absorbită de arbori. După coeficienții transpirației la saturația completă a solului cu apă (stabiliți de Eidmann și Schwanke), laricele și pinul sunt cei mai „risipitori” consumatori de apă, folosind pentru realizarea unui gram de materie uscată 311 grame de apă. În ceea ce priveste scurgerea de suprafață, cercetările efectuate au demonstrat că în pădurea tratată cu grijă, chiar și atunci când este instalată pe pante repezi, scurgerea de suprafață apare numai excepțional, când pătura moartă este foarte uscată și rezistența ei la umezire crește; după o dezvelire a solului prin practicarea unor tăieri, prin practicarea îndelungată a pășunatului, scurgerea poate crește foarte mult.

Pădurile constituie, de asemenea, cele mai eficiente mijloace de protecție a apelor amenajate, a fondului de ape minerale, de asigurare a calității apei. Ele, exercitându-și influențele privitoare la circulația superficială și subterană a apelor, disiparea energiei cinetice, dobândite de afluxul meteoric în timpul precipitațiilor, capătă o importanță covârșitoare în procesul de conservare a solului, făcând posibile protecția și utilizarea rațională a resurselor de apă. De aceea se impune ca intervențiile antropice asupra pădurii să nu suprasolicite mecanismele de autoreglare ale acesteia. Din cele aproape 1.3 milioane hectare păduri cu funcție de protecție evidentă, peste 37% sunt păduri de protecție a apelor și cu funcții hidrologice, ocupând predominant versanții râurilor care alimentează lacurile de acumulare, terenurile din jurul izvoarelor minerale, cele din albia majoră a râurilor din regiunile indiguite. Pădurile compacte asigură regularizarea debitelor și nivelurilor în sectoarele din aval; asigură stabilitatea proceselor de versant și de albie; rețin stratul de zăpadă și asigură sursa de apă pentru rețeaua hidrografică; reduc amplitudinea viiturilor generate de ploile torențiale; influențează pozitiv calitatea apelor subterane, îmbogățindu-le în ioni și reducând procentul de amoniac.

Cu privire la influența pădurii în bilanțul hidrologic, fenomenul trebuie privit și analizat la scara timpului scurt, 1-3 ani, pentru că circuitul hidrologic se realizează până la ultima celulă chiar în timpul unui an, la scara întregului glob, indiferent de întârzierile de pe continente. În analiza influenței pădurii în circuitul hidrologic sunt câteva elemente care trebuie cunoscute, și anume:

– puterea de intercepție a pădurii din cantitatea totală de precipității căzute în comparație cu un teren neîmpădurit;

– cantitatea de apă scursa în lungul tulpinilor;

– funcția litierei în sustragerea apei de la procesele de scurgere superficiala.

În ceea ce privește intercepția precipitațiilor (pe frunze, crengi) o parte din acestea se evaporă și doar scurgerea superficială și infiltrații. De exemplu, în condițiile climatului temperat –continental, într-o pădure de fag înfrunzită, intercepția poate depăși 40%, iar iarna, când nu are frunze, 19%, valoriile variind în funcție de intensitatea precipitațiilor. De asemenea, și nu în ultimul rând, în bilanțul hidric dominat de pădure, un rol important il are intercepția și dispunerea zapezii. Interceptia maxima a zapezii este noaptea cand temperatura scade sub 0 grade și calmul crește. Prin capacitatea de reținere a precipitațiilor și atenuarea energiei de impact a picăturilor de ploaie, pădurea atenuează până la anihilare eroziunea în suprafață. Pe de altă parte, cercetările experimentale arată ca sub arbori, mai ales unde nu este strat de litiera bine dezvoltat, are loc o dezgolire parțială a rădăcinilor arborilor. Dacă fenomenul este apreciat la scara timpului lung se poate capătă imaginea rolului denudațional al acesteia.

În ceea ce privește rolul litierei, considerată ultimul strat de apărare pentru sol, ea are rolul de a amortiza impactul picăturilor de ploaie asupra solului, în acelasi timp, sustrage o anumită cantitate de apă din procesul scurgerii.

În Valea Bistrei situația privind inundațiile cauzate de distrugerea pădurii este una foarte gravă. Acest lucru se întamplă din cauza defrișărilor care au condus la schimbarea aspectului zonei. În perioadele cu precipitații bogate, din cauza despăduririi, râul Buzău iese din matca și inundă zonele limitrofe.

3.3.1 Activitățile antropice care afectează fondul forestier

a) Defrișarea

Defrișarea este tăierea pădurilor făra discernământ, fie pentru mărirea suprafețelor arabile, fie pentru pășune sau alte scopuri. Cunoscându-se rolul pădurii în bilanțul hidrologic, este de înțeles că pentru un anumit timp, cel putin ciclil de instalare a unei păduri mature, toate procesele legate de bilanțul hidric se vor schimba. Tăierea unei păduri constituie un prag, o stare de criza în sistem, care pe termen scurt, se manifestă la limita ciclurilor de revenire a pădurii. În această perioadă se declanșează procese erozionale violente.

b) Incendierea padurilor

Tot activitățile antropice cauzează și distrugerea unei mari părți din pădurea din Valea Bistrei prin faptul că izbucnesc incendii. Ca urmare a incendierilor, încep să apară scurgeri de noroi și pietrișuri provocându-se pagube importante locuitorilor zonei. Potrivit lui J. Tricart, efectul în morfogeneză a incedierii unei păduri este similar erupției unui vulcan sau al amplasării unui baraj pe un râu. Evident, este vorba de discontinuitatea regimului de modelare a reliefului.

c) Realizarea retelei de drumuri forestiere

Un alt element de impact în dinamica reliefului din mediul forestier este legat de activitățile de exploatare a pădurii, respective, realizarea rețelei de drumuri forestiere și transportul buștenilor până la rampele de încărcare. În ceea ce privește efectul drumurilor, în special cele forestiere (acestea dominând in parchetele de exploatare forestieră) este foarte important de cunoscut rolul lor în creșterea producției de aluviuni într-un bazin hidrografic, pentru că drumurile sunt principala suprafață umedă într-o pădure, iar rigolele, de-o parte si de alta, colectează și concentrează curgerea în pădure într-o proporție importantă. În plus, drumurile creează discontinuitate de pantă și induc inițierea de mișcări în masă (alunecări, surpări), fie prin tăierea taluzurilor, fie prin încărcătura terasamentului și aval de acestea unde este depozitat materialul din partea de amonte a drumului. Prin urmare, există excavații amonte și depuneri de material în aval.

d) Poluarea industriala

În ultimele decenii, odată cu dezvoltarea vertiginoasă a industriei,au apărut și s-au agravat în același ritm o serie de noxe,care acționează negativ asupra echilibrului ecologic,asupra vieții insăși, degradându-i factorii esențiali: apa,aerul și solul. Prin intermediul acestora sunt afectate plantele și animalele, lanțul efectelor negative sfârșindu-se în om, cu repercursiuni asupra sănătății sale.

Substanțele care poluează cel mai mult factorii mediului și vătăma vegetația forestieră în Valea Bistrei sunt: bioxidul de sulf, trioxidul de sulf, vaporii acidului sulfuric, fluorul și combinațiile lui, pulberile de la fabcrica de marmură existentă, excesul de oligoelemente ( Pb,Cd,Cu,Zn), gazele , reziduurile industriale lichide și solide etc.

e) Pășunatul vitelor în păduri

Se știe că de sute și mii de ani pădurile naturale, netulburate de impactul omului, au crescut viguros, pe locurile pe care le ocupă sau le-au ocupat în trecut, au produs volume mari de lemn de dimensiuni și calități superioare și s-au regenerat, fără că omul să intervină că în agricultură-să mobilizeze, să îngrașe, să ude și să însămânțeze anual solul.

Această aparent miraculoasă capacitate de viață, productivitate și reproducere a pădurii naturale se explică în cea mai mare parte prin faptul că, lăsată sieși, pădurea, prin multiplele ei influențe asupra mediului de viață, își formează singură solul sănătos, complex structurat și poros, afânat, humifer, bine aerat, apt pentru a primi apă de precipitații, biologic activ prin acțiunea faunei și microorganismelor care îl populează și a sistemelor de rădăcini care îl împânzesc îndeosebi în stratul superior cel mai bogat în humus, mai afânat și mai fertil, continuu fertilizat prin circuitul biologic al elementelor nutritive.

Aceste condiții ideale de sol, vegetație și regenerare naturală sunt puternic influențate prin tulburarea liniștii creatoare a pădurii, îndeosebi prin influențele degradatoare ale pășunatului vitelor în pădure, tocmai asupra părții superioare, cea mai bogată și biologic mai activă, de aceea mai dens înrădăcinată a profilului de sol, cu cea mai mare contribuție la productivitatea și regenerarea pădurii. De aceea pășunatul vitelor în pădure în Valea Bistrei trebuie privit că o serioasă problema de existența normală și productivitate a pădurilor.

Problema pășunatului vitelor în pădure a preocupat silvicultură noastră încă de la constituirea ei oficială că Direcție silvică în 1860. În prezent pășunatul este reglementat de noi instrucțiuni oficiale.

Interesul pentru elucidarea multiplelor aspecte legate de pășunatul vitelor în pădure a depășit sfera de activitate a celor două sectoare direct interesate-forestier și agricol- și a devenit o problema de importantă națională, tot mai strangente pentru multe țări ale lumii.

Din observațiile îndelungate și cercetările efectuate mai ales în ultimul deceniu în diferite țări a rezultat că, spre deosebire de pășunatul sălbatic, pășunatul intensiv cu animale domestice în pădure depășește suportanta ecosistemelor forestiere și deteriorează echilibrul ecologic natural al acestora. Ca urmare se produc o serie de modificări și dereglări, care în final afectează în mod negativ atât capacitatea de producție a solului forestier și a pădurii, cât și funcțiile ei de interes social.

Cercetările din țară noastră efectuate în stejareto-șleauri de câmpie și în cerete pășunate din 1993-1995 au arătat că în suprafețele pășunate a crescut rapid compacitatea solului-cu 129-147%-, a scăzut viteză de înfiltrație a apei în sol-cu 34-36 %-, a scăzut umiditatea medie pe profil în primii ani de pășunare-cu 90-95 %-, au scăzut densitatea și biomasă faunei nevertebrate din litieră-cu 65-67 %- și din sol-cu 97 %- s-a diminuat activitatea de transformare a materiei organice vegetale de către pedofauna-cu 60-66%-, a crescut aciditatea solului pe primii 30 cm de adâncime-de la neutru spre slab acid sau de la slab acid sper acid), s-a modificat nefavorabil raportul dintre bacterii și ciuperci în favoarea ciupercilor,au scăzut calitatea și cantitatea stratului de litieră-cu 93-97 %-s-a compromis regenerarea naturală-prin dispariția a 68-90% din numărul inițial de puieți, s-a pierdut rolul de protecție al stratului de arbuști și subarbusti-prin dispariția a 24-68% din numărul inițial de exemplare, au scăzut cantitatea și calitatea unor produse accesorii ale pădurii-fructe, ciuperci, plante medicinale, s-a diminuat funcția cinegetică a arboretelor respective s.a.

Că urmare a cumulării acestor influențe negative pe care pășunatul timp de numai 3 ani le-a exercitat asupra comunității de viață a arboretelor respective, s-a înregistrat o diminuare a creșterii curente în volum a acestora, în medie cu 0,9 m cubi/an/ha la pășunatul cu bovine și cu 1,2 m cubi/an/ha la cel cu ovine. Este de așteptat că cercetările să evidențieze că practicarea în continuare a pășunatului, în special a celui cu ovine,duce la influențe negative tot mai mari asupra stațiunii și vegetației și în general la creșterea rapidă a prejudiciilor totale.

Referitor la zona studiată, și anume Valea Bistrei, prejudiciile cauzate economiei forestiere și naționale devin cu mult mai mari, dacă în afară de pierderile în masă lemnoasă se ține seama și de influență negativă a pășunatului asupra regenerării naturale, deprecierii calității lemnului, produselor nelemnoase ale pădurii, scurgerilor de suprafață și eroziunii solurilor din arboretele în pantă și mai ales asupra funcției climatice și celor sociale ale arboretelor respective.

Vătămările și pagubele cauzate pădurilor-foarte mari în cazul pășunatului intensiv și dezordonat-se micsoareaza pe măsură ce se respectă mai complet prevederile din instrucțiunile oficiale în materie,î ncărcătură cu vite este mai corespunzătoare “suportantei” pădurii pentru animale domestice la pășunat, terenul mai puțin înclinat sau orizontal,solul mai rezistent la eroziune și tasare, mai puțin umezit la câteva zile după ploaie. În orice condiții însă,pășunatul în pădure este vătămător și coboară capacitatea de producție a pădurii.

5. Evaluarea impactului asupra mediului în Valea Bistrei

5.1 Organismele bioindicatoare

Cu ajutorul organismelor bioindicatoare putem observa starea de sănătate atât a sistemelor natural cât și a celor artificiale. În component speciilor bioindicatoare intră plante precum licheni cât și animale nevertebrate, fiind primele care răspund la modificările aduse ecosistemului.

Un impact deosebit îl au și acțiunile antropice care, odată cu trecerea timpului duc la modificarea formelor de relief. Astfel, putem spune că în Valea Bistrei, intervențile antropice sunt numeroase având în vedere creșterea continuă a populației și nevoia continua de construire de locuințe. Această creștere a populației și nevoia extinderii activităților umane a condus vizibil la modificarea peisajului natural.

Cel mai însemnat efect al influenței poluării asupra florei îl constituie reducerile considerabile de creșteri, care conduc, în final, la uscarea totală a arborilor. În plus, prin reducerea creșterii arboretelor și în urmă uscării lor se diminuează, respectiv se anulează atât producția de oxigen, cât și capacitatea lor de stocare a bioxidului de carbon. Din punct de vedere fiziologic, ca urmare a influenței noxelor industriale, în special în baza de anhidridă sulfuroasă, apar vătămări acute, arsuri, exteriorizate printr-o schimbare bruscă a culorii frunzelor-brunificare, înroșire, albire-, urmată de căderea timpurie a acestora, scăderea intensității proceselor de fotosinteză și respirație, precum și de dereglare a regimului hidric al arborilor. Devărsările de reziduuri industriale conduc la distrugerea faunei și florei acvatice și la degradarea solului, cu consecințe negative asupra ecosistemelor forestiere.

Bioindicatorilor le sunt specifice o serie de caracteristici precum:

– să aparțină unui grup de specii ușor de determinat;

– să le fie permisă prezența în mai multe feluri de habitate;

– să reacționeze prompt la modificări ale mediului sau să marcheze caracteristici sau trăsături ecologice specifice;

– prezența acestora în mediu să fie decelabilă o cât mai mare perioadă de timp din an (pe cât posibil în toate anotimpurile);

– monitorizarea acestora să permită prelucrări statistice, acest fapt presupunând o abundență relativă în mediu suficient de mare.

Sursele de poluare a florei și faunei sunt urmatoarele:

– industrializare excesivă

– defrișările

– accidentele ce pot genera scurgeri de carburanți, uleiuri care deversate pe suprafața solului afecteaza flora si fauna specifica amplasamentului.

– deșeurile rezultate din traficul rutier pot afecta vegetația.

– accidentele rutiere în care sunt implicate autovehicule care transportă substanțe periculoase pot afecta în mod semnificativ flora specifică

Surse antropice de degradare au ca rezultat dezgolirea solului și apariția proceselor de torentialitate, eroziunea accentuată, dereglarea regimului climatic care favorizează fenomenul de aridizare a versanților; sunt distruse plantele, dispar animalele și poate influența chiar deplasarea unor comunități mici de oameni.

Evaluarea impactului asupra mediului reprezintă un instrument al politicii de mediu, constituind una dintre componentele majore ale dezvoltării durabile, prin abordarea efectelor asupra mediului încă din faza de planificare a unor activități, în loc de a lăsa în seama generațiilor viitoare eliminarea consecințelor “dezvoltării” realizate de actualele generații.

Procesul de evaluare a impactului asupra mediului poate reprezenta un instrument flexibil pentru îmbunătățirea planificării, creșterea conștiinței, colectarea informațiilor de mediu și prevenirea impactelor negative asupra mediului.

Menținerea pe durată nedeterminată a calității factorilor de mediu reprezintă o condiție absolut necesară pentru implementarea tuturor celorlalte măsuri ale strategiei de dezvoltare.

Calitatea mediului ca și element sintetic în strategia de dezvoltare a unei regiuni, cu un pronunțat caracter industrial, este determinată de activitățile menajere ale populației rezidente și de profilul economic al unității teritoriale.

Dobândind posibilitatea de a transforma mediul înconjurător, omul nu și-a pus mult timp problema de a proceda rațional, în condiții normale de echilibru și dezvoltare a vieții. Exploatarea irațională, în primul rând, a resurselor regenerabile (păduri, floră, faună etc), a accentuat efectul nociv al acțiunilor omului asupra naturii.

Toți factorii de mediu: aer, apă, sol, vegetație sunt afectați de depozitele de deșeuri menajere: prin caracterul neorganizat al acestor gropi de gunoi au apărut fenomene destul de grave de poluare în arealul de amplasare: infiltrațiile de ape uzate spre freatic și degradarea apelor subterane din zonă antrenarea de către vânt a materialelor ușoare (hârtie, poliester, praf, etc) dinspre zonele de depozitare spre localități; generarea de mirosuri neplăcute datorate atât deșeurilor ca atare cât și proceselor de degradare.

Impactul generat de deșeurile produse și depozitate necontrolate constă ân afectarea calității factorilor de mediu, si anume:

• aer: datorită antrenarilor eoliene apar spulberări de cenușă (un numar de 20-30 /an) care reprezintă principalele efecte negative ale haldelor de zgură și cenușă și care se rasfrâng asupra perimetrului și zonelor limitrofe haldelor. De asemenea este afectată vizibilitatea în zonele respective, aerul devine irespirabil, se distrug clădiri, duce la uzura prematură a sistemelor electrice (conturnare izolatori si stâlpi de înaltă tensiune), blochează centrii respiratori.

• apa de suprafață: apele de suprafață sunt poluate prin scurgerile directe de ape limpezite cu conținut ridicat de săruri, sodiu, potasiu și pH. În cazul unor incidențe la digurile de contur ale haldelor de zgură și cenușă (1-2/an) urmate de scurgerea amestecului de hidrotransport a cenușilor, efectele de poluare cu suspensii sunt deosebit de grave;

• ape subterane: în haldele de cenușă se drenează spre freatic cantități imense de săruri, alcalinitate, ion amoniu, halda mal drept facând practic apele nepotabile;

• Solul si subsolul: afectarea solului si subsolului prin infiltrarea levigatului. De asemenea aportul de substanțe organice si minerale poluante provenite din descompunerea deșeurilor modifică caracteristicile chimice ale solului (respectiv concentrațiile de azotați, azotiți, metale grele și substante organice nedegradabile).

Identificarea și inventarierea surselor de poluare și a poluanților aerului, solului și apei, prelevarea, prelucrarea și interpretarea datelor privind concentrațiile principalilor indicatori poluanți aerieni (dioxidul de azot, dioxidul de sulf, amoniac, fluor și pulberi în suspensie), analiza variațiilor anuale și inter-anuale a concentrațiilor respectivilor poluanți, a efectelor acestora asupra stării de sanogeneză umană, vegetației, solului, a măsurii în care populația orașului conștientizează fenomenul de poluare și efectele acesteia, a măsurilor de prevenire și combatere a poluării, toate atestă seriozitatea problemei calității mediului și necesitatea unor cercetări aprofundate pentru stabilirea situației reale, identificarea problemelor prioritare și adoptarea măsurilor adecvate.

Concluzionând sub aspect environmental, mediul din Valea Bistrei din punct de vedere calitativ se află în limitele concentrațiilor maxime admise stabilite prin lege, iar poluarea în ansamblu pare a fi sub control.

Importanța dezvoltării durabile a început să fie conștientizată și în Valea Bistrei odată ce au fost observate o serie de surse de poluare și restricțiile care afectează producția agricolă sau mediul de viață atât din punct de vedere economic dar și ecologic.

5.2 Evaluarea impactului cu ajutorul listei de control Adkins-Burke

Această metodă de control a fost aplicată pentru următoarele două proiecte ce constituie o deosebită importanță pentru Valea Bistrei:

– Primul proiect ce se are în vedere este modernizarea școlii din Valea Bistrei și este în derulare

– Cel de-al doilea constă în construirea unei zone special amenajate pentru turiști ( Momentat nu este elaborate proiectul).

Scara de evaluare a impactului ce poate fi produs de derularea proiectelor care este cuprinsă între valoarea -5 (impact environmental negativ major) și valoarea +5 (impact environmental pozitiv major).

Pentru cele două proiecte au fost alese trei alternative de dezvoltare ținându-se cont de faptul că unul dintre ele este în curs de derulare. Există următoarele faze de derulare, și anume:

– faza A – situația alternativei 0 (lipsa proiectului),

– faza B – faza de construcție și

– faza C – faza operațională.

În urma evaluării putem afirma următoarele:

Proiectul referitor la modernizarea școlilor pare a fi mai accesabil comparativ cu faza de construcție (care implică impacte notate cu -10) și cu cea operațională (care implică impacte notate cu -5). În cazul fazelor de construcție și operațională pot interveni situații care să îmbunătățească în sens pozitiv scorurile de evaluare. Există o altă situație referitoare la proiectul de modernizare a școlii. În acest caz faza operațională este cea mai viabilă în context teritorial și environmental comparativ cu alternativa 1 și alternativa de construcție.

5.3 Evaluarea matriceală a impactului

Această matrice rapidă de evaluare a fost elaborată de Pastakia și Jensen în anul 1998.. În urma evaluării matriceale a impactului antropic asupra mediului, scorul de evaluare total a plasat localitatea Valea Bistrei în categoria schimbări/impacturi medii datorate în mare parte agriculturii.

Spațiul rural românesc a cunoscut în decursul timpului numeroase modificări atât din punct de vedere economic, demografic cât mai ales ecologic. Importanța dezvoltării spațiului rural câștigă o mai mare recunoaștere în România o dată cu necesitatea aderării României la Uniunea Europeană.

Unul din principalii factori poluanți în spațiul rural îl reprezintă agricultura.

Toate țările au dorit să asigure dezvoltarea agriculturii finanțând activitățile de cercetare, furnizând servicii și alte forme de ajutor stimulând producția. Este ceea ce a permis creșterea de patru ori a producției agricole de la începutul secolului trecut, contribuind la dezvoltarea societății, în general. Dar, în același timp, poluarea agricolă a crescut și calitatea unui anumit număr de peisaje s-a degradat.

Agricultura a devenit intensivă cu o specializare crescută a exploatațiilor și a regiunilor. Sporind capacitatea productivă a solului și randamentul culturilor prin folosirea îngrășămintelor și a produselor fitofarmaceutice, agricultura a ajuns la un stadiu în care este posibil să se obțină o rentabilitate pe termen scurt a exploatațiilor agricole dar cu un impact negativ pe termen lung asupra mediului.

Printre principalele probleme apărute putem aminti:

– în primul rând, efectele asupra sănătății omului (reziduurile pesticidelor și îngrășămintelor chimice, metalelor grele, aditivilor din alimentația animală și alte substanțe poluante prezente în sol, apă, în întregul lanț alimentar).

– contaminarea apelor de suprafață și subterane și eutrofizarea apelor de suprafață din cauza nitraților și fosfaților, ceea ce poate implica o îmbolnăvire a populațiilor locale; o scădere a capacității resurselor de apă; o creștere a costului aprovizionării cu apă.

– poluarea agricolă legată de dezvoltarea creșterii intensive a animalelor (în special poluarea solului unde dejecțiile lichide nu sunt stocate corespunzător și implicit poluarea apei prin scurgerea acestora în pânza freatică).

– poluarea atmosferică datorită stropirii culturilor și împrăștierii pe câmp a dejecțiilor semilichide și lichide.

– tasarea, eroziunea și poluarea solului, determinând o scădere a capacității productive a acestuia și o degradare a calității resurselor de apă și a capacității debitelor.

– degradarea peisajului și a habitatului speciilor sălbatice ca urmare a concentrării fermelor; dezvoltării monoculturilor; desființării gardurilor vii și a teraselor; drenării solurilor umede ca și din cauza degradării și distrugerii clădirilor tradiționale.

Delimitarea claselor de risc a fost realizată pe baza aprecierii riscului pe teritoriul localității Valea Bistrei. Aprecierea riscului pe component s-a făcut pe baza însumării indicatorilor de la 1 la 4 și înmulțirea sumei cu coeficientul acordat indicatorului 4.

În studiul de față analiza riscurilor este orientată către riscurile induse antropic asupra mediului natural și riscurile induse asupra componentei umane.

Astfel am apreciat următorii indicatori de risc :

1. Gravitatea impactului – 3 ( am ținut cont de stabilitatea fenomenelor)

2. Persistența impactelor – 4 ( datorită durabilității în timp a fenomenelor)

3. Efecte cumulative și sinergice- 3 ( din cauza impactelor multiple privind calitatea apelor, a solului, a aerului și a vegetației )

4. Probabilitatea impactelor – 4 Datorită riscurilor

Nota totală : (3+4+3+4)*2 = 28

În acest caz componenta de risc este încadrată în categoria de risc mediu C.

5.4 Evaluarea cu ajutorul mecanismelor nevertebrate a calității apelor

Calitatea apelor freatice la nivel național este influențată puternic de impactul antropic exogen, chiar dacă în ultima vreme s-a produs o reducere a volumului producției industriale și deci, a cantităților de substanțe poluante evacuate în receptorii naturali.

Majoritatea hidrostructurilor au suferit în timp procesul de contaminare a apei cu azotați (NO3), printre principalele cauze amintim:

– spălarea permanentă a solului de către precipitațiile atmosferice contaminate cu diferiți oxizi de azot (NO2);

– evacuarea apelor uzate încărcate cu azotați în cursurile de suprafață (râuri, lacuri);

– surse cu caracter aleator, generate de aplicarea îngrășămintelor chimice pe unele categorii de terenuri arabile.

O situație cu totul aparte o reprezintă contaminarea intensă a acviferelor cu substanțe organice, amoniac, mai ales poluarea bacteriană.

Formele cele mai intense de depreciere multiplă a calității s-au identificat în zonele de intravilan rural datorită lipsei unui minim de dotări cu instalații edilitare, deșeurile lichide ajung în subteran direct (prin intermediul latrinelor nepermeabilizate sau a șanțurilor arterelor stradale), cât și indirect (de la depozite cu gunoi de grajd, gropi improvizate de gunoi etc.).

În urma studiului efectuat, prelucrarea materialului biologic a evidențiat prezența a 21 de categorii sistematice, caracteristice ecosistemului acvatic, făcând parte din următoarele încrengături: PROTOZOA, PLATYHELMINTHA-TURBELARIATA, ROTIFERA, NEMATODA, NEMATOMORPHA, ANNELIDA, MOLLUSCA, CRUSTACEA, UNIRAMIA-INSECTA.

Analizând în comparație Annelidele, specifice apelor murdare, mezo-polisaprobe, și Crustaceele, specifice apelor curate, ologosaprobe și β mezosaprobe, s-a observat creșterea numărului Annelidelor spre ultimele staționare și dominanța clară a acestora în ultimul punct de prelevare. În același timp s-a constatat o scădere a numărului de Crustacee de la primul înspre ultimul punct de prelevare și chiar o dispariție totală a acestora în ultimele două puncte de prelevare.

Primăria localității Valea Bistrei a luat o serie de măsuri de-a lungul timpului pentru sporirea calității apelor.

Influența apelor uzate evacuate asupra cursurilor de apă este în ușoară creștere față de anii trecuți, volumele și cantitățile evacuate sunt mult diminuate, datorită scăderii producției industriale a societăților potențial poluatoare;

6. Identificarea măsurilor de diminuare a impactului antropic asupra mediului în Valea Bistrei

Recent, Primăria localității Valea Bistrei a reactualizat Planul de Acțiune pentru Protecția Mediului care urmărește implementarea unor acțiuni și proiecte concrete având drept scop final îmbunătățirea progresivă a calității factorilor de mediu.

Au fost stabilite obiectivele generale, specifice și acțiunile necesare rezolvării problemelor de mediu. Componentele pentru care au fost stabilite măsuri sunt: aer, apă, biodiversitate, managementul deșeurilor și sol.

Obiectivele generale pentru fiecare componentă sunt:

a) Componenta Aer:

– Reducerea impactului provocat de traficul rutier asupra sănătății, calității vieții și mediului;

– Reducerea impactului asupra mediului prin limitarea poluării din agricultură și alte surse individuale;

– Reducerea impactului asupra calității aerului datorat gestionării necorespunzătoare a deșeurilor;

– Încadrarea emisiilor de noxe industriale în limitele permise de reglementările legislative în vigoare.

b) Componenta Apă:

– Reducerea impactului asupra calității vieții și sănătății populației datorat deficiențelor rețelei de distribuție a apei potabile la nivelul localității Valea Bistrei;

– Reducerea impactului asupra sănătății populației și calității vieții cauzat de utilizarea fântânilor individuale.

– Reducerea impactului asupra mediului și implicit asupra stării de sănătate a populației datorată deficiențelor sistemului de canalizare;

– Reducerea impactului asupra depozitării necontrolate a deșeurilor asupra calității apelor subterane și de suprafață;

– Reducerea scăderii nivelului pânzei freatice cauzată de fenomenul de secetă prelungită;

-Reducerea cantității de poluanți specifici din ape datorați poluării accidentale cu produse petroliere;

– Reducerea efectelor negative asupra calității apei de suprafață prin activitatea operatorilor economici;

– Reducerea impactului negativ provocat de fenomenele de inundație și băltire.

c) Componenta Biodiversitate :

– Îmbunătățirea fondului forestier în localitatea Valea Bistrei;

– Reducerea impactului provocat de existența unei suprafețe din ce în ce mai reduse de spații verzi;

– Reducerea impactului asupra faunei și florei sălbatice provocată de activitățile de braconaj la nivelul localității Valea Bistrei;

– Îmbunătățirea stării factorilor de mediu în perimetrul ariilor protejate din Valea Bistrei;

d) Componenta Managementul Deșeurilor :

– Reducerea impactului activității de depozitare a desșurilor menajere asupra calității factorilor de mediu și a sănătății populației din Valea Bistrei;

– Reducerea impactului produs prin existența unui sistem necorespunzător de colectare a deșeurilor menajere;

– Reducerea impactului datorat activității de transport a deșeurilor menajere;

– Reducerea impactului datorat deficiențelor inregistrate în sistemul de gestionare a deșeurilor periculoase;

e ) Componenta sol

– Reducerea impactului rezultat din depozitarea animalelor moarte și a deșeurilor menajere în mediul rural;

– Reducerea fenomenului de eroziune a solului la nivelul localității Valea Bistrei;

– Reducerea impactului rezultat din activitățile de extracție, transport și utilizarea petrolului (deversări de petrol, apă sărată și nămol de sondă);

– Reducerea impactului asupra calității solului (acidifiere) rezultat prin utilizarea necorespunzatoare a ingrășămintelor chimice și a altor substanțe fito-sanitare.

În vederea protecției calității mediului se mai au în vedere următoarele:

1. Respectarea principiilor și elementelor strategice prevăzute în Legea nr. 265 / 2006 privind protecția mediului.

2. Ameliorarea calității factorilor de mediu :

– Îmbunătățirea calității aerului

– Implementarea programului național de management al deșeurilor

– Controlul poluării

3. Întărirea parteneriatului transfrontalier și internațional cu instituțiile similare din alte țări în scopul monitorizării stadiului de implementare a înțelegerilor internaționale.

4. Elaborarea strategiilor de protejare a cetățenilor împotriva calamităților naturale, accidentelor ecologice și expunerii în zone cu risc ecologic.

5. Întărirea parteneriatului cu organizațiile neguvernamentale în procesul de elaborare și aplicare a politicilor publice în domeniu.

6. Promovarea programelor și proiectelor locale și internaționale de mediu, în vederea îndeplinirii cerințelor stabilite României, după integrarea în Uniunea Europeană

7. Aplicarea fermă a legislației de mediu în scopul prevenirii accidentelor cu impact asupra stării de sănătate a populației sau de contaminare ireversibilă a mediului

8. Extinderea rețelei de arii protejate la nivelul localității Valea Bistrei ;

9. Aplicarea fermă a legislației de mediu în vigoare în ceea ce privește reglementarea activităților economico-sociale

10. Asigurarea accesului publicului la date privind starea mediului, programele și politica de protecție a mediului

Concluzii

Elaborarea unui studiu focalizat pe impactul antropic asupra calității mediului în municipiul Slatina a reprezentat o veritabilă provocare prin complexitatea problematicii și a metodologiei presupuse de investigarea acesteia. Arealul de studio reprezintă un spațiu cu o amprentă umană de mare autenticitate și cu o dinamică spațiotemporală marcată de numeroase schimbări și bifurcații evolutive.

Interacțiunea dintre environment și activitățile antropice se poate solda cu impacturi directe asupra componentelor environmentale sau cu amplificarea situațiilor de risc environmental, în funcție de natura acțiunilor umane și de vulnerabilitatea sistemelor biotice și abiotice afectate.

Metodele și tehnicile folosite în evaluarea impactului ecologic s-au dezvoltat în special în ultimii patruzeci de ani și nu sunt unanim acceptate.

Pentru realizare unei evaluări a impactului ecologic este nevoie de specialiști din mai multe domenii care să analizeze toate aspectele implicate în evaluare.

Metodele vizează diferite componente în evaluare (identificarea, descrierea și compararea impacturilor prin utilizarea nivelelor scalare, a ponderii acestora) și sprijină colectarea și clasificarea datelor despre impactul asupra mediului.

Tehnicile oferă date care pot fi organizate pe baza principiilor operaționale oferite de către metode. Cu alte cuvinte, o tehnică oferă date asupra unui parametru de impact (ex: nivelele de poluare atmosferică istorică sau recentă) iar aceste date sunt apoi utilizate de către o metodă care le poate reprezenta și evalua (Glasson si colab., 1994).

Orice activitate/procedură de evaluare a impactului uman poate utiliza mai multe tehnici iar aplicarea metodelor este controlată de o serie de legi, reguli și regulamente în vigoare (Rojanschi si colab., 2002).

În practică, există o diversitate de metode de evaluare a impactului asupra mediului. Acest aspect este dictat de scopul studiilor de impact, de legislația care încadrează aceste studiiși de componența/competența echipelor de evaluare.

Criteriile de alegere a metodelor sunt nuanțate dar, în general, ele vizează următoarele probleme: oportunitatea; repetabilitatea; consistența; economia evaluării. De asemenea, alegerea tehnicilor sau metodelor de evaluare mai depinde de: timpul și resursele logisticeși financiare existente; scopurile evaluării; criteriile de evaluare; echipa de evaluareși componența ei.

Uneori evaluarea poate fi redusă doar la discuții ad hoc și nu utilizează nici o altă tehnică sau metodă. Deoarece mediul, societatea și economia sunt în schimbare permanentă, metodele valabile într-o anumită perioadă își pot pierde din importanța mai târziu sau într-o altă situație. Ca atare, situații reale aparent similare pot fi evaluate diferit sau metodele de evaluare a lor pot fi diferite.

Bibliografie

1. Ion Pârvu, Valentin Sandu, Cultură și comunitate pe Valea Bistrei. 1862-1919, Timișoara, 2005, p.

2. V. Sencu, I. Băcănaru – Județul Caraș – Severin, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1976

3. Gilpin A. Environmental Impact Assessment (EIA): Cutting edge for the twenty-first century. Cambridge University Press; 1995,

4. Muntean, O.L., Evaluarea impactului antropic asupra mediului, Casa Cărții de Stiință, Cluj-Napoca 2005

5. Bartlett R.V., Kurian P.A. The Theory of Environmental Impact Assessment: Implicit models of policy making,27(4), Policy and Politics, 1999

6. Heer, J.E., Haggerty, D.J. Envirmnmental Impact Assessment and Statements, Van Nostrand Reinhold, New York, 1997

7. Bran, F. , Candea M., Cimpoeru I, Organizarea, amenajarea si dezvoltarea durabila a spatiului geografic , Editura Universitara, Bucuresti, 2006

8. Chirita, C., Donita N., Ivanescu, D., Lupe I., Milescu I., Stanescu V., Vlad I, Padurile Romaniei- Studiu monografic, 1981

9. Bartók, K, . Lichenii, bioindicatori ai poluării atmosferice în zone industrilazate, St. Cerc. Biol., seria Biol.Veget., București 1983

10. Alec, A., Maloș, C., Evaluarea impactului antropic asupra mediului prin intermediul bioindicatorilor, Environment & Progress, 2007

11. http://ro.wikipedia.org

Bibliografie

1. Ion Pârvu, Valentin Sandu, Cultură și comunitate pe Valea Bistrei. 1862-1919, Timișoara, 2005, p.

2. V. Sencu, I. Băcănaru – Județul Caraș – Severin, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1976

3. Gilpin A. Environmental Impact Assessment (EIA): Cutting edge for the twenty-first century. Cambridge University Press; 1995,

4. Muntean, O.L., Evaluarea impactului antropic asupra mediului, Casa Cărții de Stiință, Cluj-Napoca 2005

5. Bartlett R.V., Kurian P.A. The Theory of Environmental Impact Assessment: Implicit models of policy making,27(4), Policy and Politics, 1999

6. Heer, J.E., Haggerty, D.J. Envirmnmental Impact Assessment and Statements, Van Nostrand Reinhold, New York, 1997

7. Bran, F. , Candea M., Cimpoeru I, Organizarea, amenajarea si dezvoltarea durabila a spatiului geografic , Editura Universitara, Bucuresti, 2006

8. Chirita, C., Donita N., Ivanescu, D., Lupe I., Milescu I., Stanescu V., Vlad I, Padurile Romaniei- Studiu monografic, 1981

9. Bartók, K, . Lichenii, bioindicatori ai poluării atmosferice în zone industrilazate, St. Cerc. Biol., seria Biol.Veget., București 1983

10. Alec, A., Maloș, C., Evaluarea impactului antropic asupra mediului prin intermediul bioindicatorilor, Environment & Progress, 2007

11. http://ro.wikipedia.org