Impactul Mediului Social ȘI Familal Asupra Delicvenței Juvenile

IMPACTUL MEDIULUI SOCIAL ȘI FAMILAL ASUPRA DELICVENȚEI JUVENILE

CUPRINS

CAP. I.Aspecte generale ale delicvenței juvenile……………………………….1

I.1.Etiologia delicvenței juvenile………………………………………….2

I.2.Formele de manifestările delicvenței juvenile…………………………2

I.3.Cauzele și consecințele delicvenței juvenile……………………………………3

I.3.1Tulburări de comportament…………………………………………..4

I.3.2.Comportamentul predelicvent……………………………………….5

I.4.Alte tulburări de comportament în delicvența juvenilă…………………..6

I.5.Devianță comportamentală……………………………………………………………6

I.6.Incapacitate de adaptare psiho-socială ………………………………………….8

I.7.Tipuri de delicvență juvenilă…………………………………………………………8

I.8.Delicvența deplasată ……………………………………………………………………9

CAP. II.Delicvența juvenilă și drama familiei dezorganizată…………….10

II.1.Elemente patogene ale mediului familial……………………………………..10

II.2.Elemente etiologice ale mediului extrafamilial ……………………………11

II.3.Factorii organici ,somatogeni ai mediului familial ……………………….13

II.4.Tendințe caracteristice ale familiei dezorganizate ………………………..15

II.4.1.Eliminarea sau diminuarea funcției economice a familiei

și implicit,redistribuirea rolurilor între membri…………………………………..15

II.4.2.Diminuarea funcției socializatoare a familiei și redistribuirea

ei instituțiilor sociale cu rol formativ specializat (școală,mass-media)….15

II.4.3.Creșterea tendinței de dezorganizare a famliei contemporane……16

CAP. III.Manifestări condiționate de atitudini parenterale perturbate

și degenerarea în delicvență juvenilă ………………………………………………18

CAP. IV.Organizarea cercetării………………………………………..21

IV.1.Obiective teoretice…………………………………………………21

IV.1.1.Obiective generale ……………………………………………………………….21

IV.1.2.Obiectivele cercetării…………………………………………………………….21

IV.I.3.Obiective practice …………………………………………………22

IV.2.Ipoteza lucrării………………………………………………………23

IV.3.Desfășurarea cercetarii …………………………………………….24

IV.4.Metodele de cercetare ………………………………………………25

IV.4.STUDII DE CAZ …………………………………………………..26

CAP. V.Rezultate și discuții ……………………………………………………………30

CONCLUZII …………………………………………………………….33

BIBLIOGRAFIE……………………………………………………….. 34

ANEXA I ………………………………………………………………35

ANEXA II ……………………………………………………………………………………37

INTRODUCERE

În societatea modernă ,familia este privită ca un nucleu social care influențează întreaga evoluție de viață a omului și își pune amprenta pe întreaga sa personalitate deoarece este o realitate cunoscută că familia pune bazele educației copilului .

Rolul familiei ,ca principal mediu de dezvoltare psihică a copilului, este foarte important mai cu seamă în etapele timpurii ale dezvoltării sale ( după cum menționează și P.Osterriet sau G.C. Parsons , în lucrările lor ).

Pornind de la necesitatea construirii unei asemenea paradigme ,lucrarea IMPACTUL MEDIULUI SOCIAL ȘI FAMILAL ASUPRA DELICVENȚEI JUVENILE ,își propune să evidențieze principalele dificultăți epistemologice implicate de procesul apropierii celor două științe,în vastul efort de deschidere spre social și a sociologiei spre cazul clinic.

Voi începe această lucrare prin a motiva faptul că alegerea temei a avut un scop bine determinat deoarece ,prin intermediul acesteia, studiind și literatura de specialitate, am dorit să scot în evidență factorii determinanți care îl transformă pe minor în delicvent.

Lucrarea IMPACTUL MEDIULUI SOCIAL ȘI FAMILIAL ASUPRA DELICVENȚEI JUVENILE prezintă o temă de actualitate , deoarece personalitatea copilului , joacă un rol deosebit de important pentru latura umană a acestuia.

Modul de preluare al datelor, atât în partea teoretică cât și în partea specială, este concis iar rezultatele și discuțiile au prezentat contribuția personală, bazată pe o bibliografie selectivă și de actualitate, în vederea precizării unor aspecte particulare în ceea ce privesc aspectele neplăcute ale delicvenței juvenile în care sunt implicați în mod direct minorii infractori.

Țelul acestei lucrări este acela de a studia problemele infracționale care stau la baza delicvenței juvenile în care sunt implicați minorii .

Lucrarea de față am realizat-o în etape succesive, fiecare dintre ele având obiective, ipoteze și metode proprii.

Criteriul care a stat la baza acestei lucrări și pe care l-am analizat se bazează pe următoarele reguli :

Lucrarеa dе față arе un caractеr șiințfic sub aspеctul dеzbatеrii inеditе în cееa cе privеștе delicvența juvenilă fiind structurată în V capitolе:

•Primеlе III capitolе constituiе fundamеntarеa tеorеtică a lucrării.

•Capitolеlе IV și V sunt prеmеrgătoarе cеrcеtării și discuțiilor .

Concluziilе ofеră o analiză succеptibilă și pеrtinеntă asupra lucrării deoarece ,de aici reiese faptul că pierderea unei legături semnificative cu familia și înlocuirea cu anturajul neadecvat ,stă la originea delicvenței juvenile.

Bibliografia еstе sеlеctivă și dе actualitatе , dând acestei lucrări calitatea de a fi prezentată la sesiunea din anul 2014……………………………………………………………..37

INTRODUCERE

În societatea modernă ,familia este privită ca un nucleu social care influențează întreaga evoluție de viață a omului și își pune amprenta pe întreaga sa personalitate deoarece este o realitate cunoscută că familia pune bazele educației copilului .

Rolul familiei ,ca principal mediu de dezvoltare psihică a copilului, este foarte important mai cu seamă în etapele timpurii ale dezvoltării sale ( după cum menționează și P.Osterriet sau G.C. Parsons , în lucrările lor ).

Pornind de la necesitatea construirii unei asemenea paradigme ,lucrarea IMPACTUL MEDIULUI SOCIAL ȘI FAMILAL ASUPRA DELICVENȚEI JUVENILE ,își propune să evidențieze principalele dificultăți epistemologice implicate de procesul apropierii celor două științe,în vastul efort de deschidere spre social și a sociologiei spre cazul clinic.

Voi începe această lucrare prin a motiva faptul că alegerea temei a avut un scop bine determinat deoarece ,prin intermediul acesteia, studiind și literatura de specialitate, am dorit să scot în evidență factorii determinanți care îl transformă pe minor în delicvent.

Lucrarea IMPACTUL MEDIULUI SOCIAL ȘI FAMILIAL ASUPRA DELICVENȚEI JUVENILE prezintă o temă de actualitate , deoarece personalitatea copilului , joacă un rol deosebit de important pentru latura umană a acestuia.

Modul de preluare al datelor, atât în partea teoretică cât și în partea specială, este concis iar rezultatele și discuțiile au prezentat contribuția personală, bazată pe o bibliografie selectivă și de actualitate, în vederea precizării unor aspecte particulare în ceea ce privesc aspectele neplăcute ale delicvenței juvenile în care sunt implicați în mod direct minorii infractori.

Țelul acestei lucrări este acela de a studia problemele infracționale care stau la baza delicvenței juvenile în care sunt implicați minorii .

Lucrarea de față am realizat-o în etape succesive, fiecare dintre ele având obiective, ipoteze și metode proprii.

Criteriul care a stat la baza acestei lucrări și pe care l-am analizat se bazează pe următoarele reguli :

Lucrarеa dе față arе un caractеr șiințfic sub aspеctul dеzbatеrii inеditе în cееa cе privеștе delicvența juvenilă fiind structurată în V capitolе:

•Primеlе III capitolе constituiе fundamеntarеa tеorеtică a lucrării.

•Capitolеlе IV și V sunt prеmеrgătoarе cеrcеtării și discuțiilor .

Concluziilе ofеră o analiză succеptibilă și pеrtinеntă asupra lucrării deoarece ,de aici reiese faptul că pierderea unei legături semnificative cu familia și înlocuirea cu anturajul neadecvat ,stă la originea delicvenței juvenile.

Bibliografia еstе sеlеctivă și dе actualitatе , dând acestei lucrări calitatea de a fi prezentată la sesiunea din anul 2014.

=== Lucrare partea2 ===

CAPITOLUL I

ASPECTE GENERALE ALE DELICVENȚEI JUVENILE

Pentru a aprofunda pe larg tema propusă trebuie făcută o scurtă incursiune în dezvoltarea personalității minorului pentru a evidenția particularitățile temperamentului și formarea trăsăturilor de caracter .

Familia se impune ca factor cu cea mai puternică influență asupra minorului prin continuitate ,afectivitate și autoritate .

Într-un cuvânt educația constituie cea mai importantă funcție socială a familiei care începe din primele momente ale existenței copilului și continuă până la deplina lui maturitate .

Afirmația Are sau nu are cei șapte ani de acasă nu vrea să exprime nimic altceva decât că aceste baze au fost bine sau greșit puse .

Cel căruia i se adresează această observație cu semnnificația ei negativă se simte tot atât de lezat ca și în cazul celei mai grave insulte .

Potrivit datelor certe din literatura de specialitate , delicvența juvenilă este rezultatul negativ datorat lipsei sprijinului moral ,eșecului unei educații morale adecvate pe care trebuie să le primească în familie și școală sau lipsa de protecție și afectivitate care ar trebui să vină din interiorul familiei . (Sorin M.Rădulescu,Mircea Piticaru ,pg.32,2009)

Am dorit să fac aceste precizări pentru simplu fapt că lipsa educației sau lipsa unor valori morale duce de multe ori la delicvență juvenilă cu urmări psiho-sociale pentru viața adultului de mai târziu întrucât problema influențelor este destul de complexă și uneori contradictorie . Relația dintre copilul minor sub 18 ani și societate ,constituie obiectul de studiu și de cercetare al mai multor științe socio-umane.

În psihologia contemporană unitatea de bază este acțiunea care pornește dintr-un impuls lăuntric ,fiind orientată către un țel și este definită prin modul ei de organizare . ( Paula Constantinescu ,Tamara Dobrin,L.Gavriliu ,pg.126,)

I.1.Etiologia delicvenței juvenile

Examinarea etiologică a delicvenței juvenile este prezentată de tendința psihologică și sociologică ,între ele aflându-se tendința psiho-socială.

Specialiștii din domeniu , definesc delicvența juvenilă ca find totalitatea comportamentelor deviante manifestate prin incapacitatea minorilor sub 18 ani , de a se integra în societate .

Fenomenul delicvenței juvenile este larg dezbătut ,antrenând specialiștii din diverse domenii : medical ,sociologic , psihologic , pedagogic , conferindu-i acestui fenomen o investigație interdisciplinară.(Raymond Boudon,pg.302,2011)

Rezultatul delicvenței juvenile sub anumite înfățișări ( psihologice,juridice sau sociologice ) scot în evidență amănunte ce vor evidenția definiția amintită .

Literatura de specialitate menționează faptul că în anumite domenii delicvența juvenilă este cunoscută sub mai multe denumiri .

Astfel :

●Din punct de vedere medical , delicvența juvenilă este considerată comportament deviant;

● Psihologii consideră că delicvența juvenilă se poate rezuma doar la acei copii care nu se pot adapta la diferite medii sociale – tineri inadaptați;

● La polul opus mediul juridic atribuie delicvența juvenilă acelor copii considerați problema societății – copii problemă , minori delicvenți.

I.2.Formele de manifestările delicvenței juvenile

Indicatorii care contribuie la înclinarea spre delicvență juvenilă sunt efectele negative și impactul pe care acestea le au asupra minorului manifestându-se prin :

Certurile violente cu părinții urmate de fuga de acasă ;

Fuga de acasă și vagabondajul;

Absenteism repetat și abandonul școlar și fenomene antisocial;

Implicarea în diferite anturaje antisociale;

Vagabondaj ,violuri tâlhării,furturi ( indiferent de natura lor);

Urmărirea frecventă a filmelor cu subiect violent;

Începerea vieții sexuale precoce ;

Accesarea saiturilor interzise minorilor

Tâlhării,minciuni repetate și furturi înainte de 9-11 ani

Utilizarea unui limbaj violent și obsecen la vârste destul de precoce

Atitudine sfidătoare față de părinți ,factorii educative și autorități

La aceste manifestări se mai adaugă și altele ajungând până în faza în care mulți dintre minori comit crime sau tentative de crime fiind pasibili de pedepse penale și închiderea lor în centre de reeducare .(Maria Nicoleta Turliuc pg.86,2007)

Pe lângă cazurile tipice de copii părăsiți sau copii care și-au pierdut părinții în accidente apare tot mai evidentă o a treia categorie ce nu presupune neapărat absența fizică a părinților din viața copiilor , cât absența dragostei adevărate , în relațiile dintre ei întrucât fără dragoste sinceră și curată , simpla prezență fizică devine needucativă ,alunecând ușor pe panta delicvenței.

Vulnerabilitatea minorilor infractori depinde și de factori psihosociali , fracmentarea relației sociale ,având ca efect comunicarea deficitară și limitată,alienarea socială și personală. .(Raymond Boudon,pg.318,2011)

I.3.Cauzele și consecințele delicvenței juvenile

Cauzele delicvenței juvenile pot fi generale și specifice :

Astfel spus , cauzele generale sunt :

Mediul și controlul social;

Influențele existente prin intermediul infracțional în care minorul infracțional este atras;

Dezacordul și dizarmonia familială

Cauzele specifice pot fi :

Nesupravegherea, sau insuficienta supraveghere a minorilor ;

Carențele educative;

Implicarea în diferite infracțiuni și impactul pe care îl are anturajul din care face parte minorul infractor;

Mediile de proveniență ;

Cauze de natură socială ;

I.3.1Tulburări de comportament

Tulburările și dispozițiile sufletești descriu ființa umană ca fiind liniștită, violentă , ,curajoasă, lașă ,ceea ce presupune o reacție la o situație dată specifică și ,ca atare ,o clasificare după tipul de reacție.

Evaluarea dificultăților care afectează condiția umană a minorului nu poate face abstracție de studiul comportamentului său în societate.

Modelul copilului normal nu implică atât criterii ferme ,cât mai ales devianța de la personalitatea de bază integrată modelului cultural și normativ al unei anumite societăți.

Problema minorilor infractori formează un complex aflat într-o continuă schimbare ,și în același timp , este necesară o mare atenție a modului în care sunt folosiți termenii respectiv din literatura de specialitate , atunci când aceștia sunt abordați ,deoarece nu întotdeauna reflectă realitatea și pot aduce serioase prejudicii psihice și demnității umane .

Comportamentul uman deține un conținut care depășește cu mult înțelesul inițial behaviorist de totalitate a reacțiilor adaptative,obiectiv observabile ,ca răspuns la acțiunea unor stimuli din mediul social.

Marea varietate a accepțiunilor cuprivire la devierile comportamentale este justificată,în parte,de faptul că asupra termenului de comportament nu s-a ajuns la un accord unanim din partea cercetătorilor.

Din punct de vedere psihologic ,manifestările exterioare de conduită apar ca o modalitate de acțiune tipic umană influențată de însușirile temperamentale ale personalitășii.

Educația nu poate fi răspunzătoare decât de greșelile care favorizează un asemenea fenomen regresiv și aceasta ,mai ales,în cazul când anumite elemente morbid cu influență negativă direct nu se dezvăluie în constituția copilului.

Minorii infractori se simt singuri , abandonați , neglijați , au personalități diferite,sunt anxioși,depresivi prezentând încontinuu difeite tulburări de comportament . (Osteried, P. 2003)

De menționat faptul că,în general toți minorii infractori ,care au suferit un abuz, au fost neglijați,abandonați sau au fost martori la violență domestică , au un risc crescut de a dezvolta afecțiuni psihice ,probleme emoționale sau abilități sociale deficitar.

Minorii infractori prezintă tulburări în comportament social ca urmare a inadaptabilității acestora de a forma și păstra relații cu ceilalți ,a incapacității de a respecta reguli ,a lipsei sentimentului de vinovăție și o tulburare profund emoțională care stă la baza celorlalte fenomene .(Mircea Piticaru,pg.65,2004)

I.3.2.Comportamentul predelicvent

Comportamentul predelicvent (furt și fugă) ascunde un dezechilibru mai profund și oarecum consolidat al psihicului copilului .

Din seria familiilor perturbate ,categoria familiilor în care există tatăl sau mama vitregă prezintă cele mai frecvente cazuri de copii cu comportament predelicvent.

Prezența părintelui vitreg,care nu este acceptat și suportat de copil ,îl determină pe acesta să evadeze dintr-un mediu familial în care se simte străin și persecutat .

Pe de altă parte ,într-un asemenea mediu familial copilul este,de obicei,neglijat.

El vagabondează ,utilizându-și timpul la voia întâmplării ,suferind influențe neorganizate și de cele mai multe ori nefaste .

Într-un asemenea mediu familial copilul are multe ocazii să trăiască sentimentul penibil și obsedant la această vârstă,al dorințelor nesatisfăcute .

Aceste trăiri,suprapuse ostilității fără anturajul său familial și opoziției față de părinții care nu-i asigură o atmosferă afectuoasă în familie,îl împing pe copil spre vagabondaj ,huliganism și furt.

În fața acestor fapte,părinții ,în loc să ia măsuri de prevenire a repetării lor , cer ajutor instituțiilor sociale de educație și chiar justiției pentru minori ,cu intenția de a reprima și al constrânge pe copil .

Se pierde din vedere faptul că înainte de a interveni justiția trebuie să intervină familia,sprijinită de școală.

I.4.Alte tulburări de comportament în delicvența juvenilă

Violența și mai ales spiritul de opoziție din partea copilului se leagă strâns de existența mamei sau tatălui (vitreg).

Situația este explicabilă dacă ne gândim că niciodată un copil nu se va putea împăca cu ideea înlocuirii unuia din părinții săi cu o persoană străină.

Tulburările de caracter cuprind manifestările menite să ascundă intențiile , faptele,sentimentele copilului și să-l deruteze pe cel față de care copilul are sentimente :minciuna ,prefăcătoria,lingușirea

Minciuna ,destul de frecventă la copil (în mod normal fiind legată de fabulația specifică copilului) în cazurile familiilor deficiente apare ca un mijloc și nu un scop în sine,ca în cazurile obișnuite,normale .

Prin minciună copilul caută să se apere în ochii celor din jur ceea ce ar dori să fie.

În cazul familiilor perturbate ,minciuna apare la copil și ca urmare a exemplului pe care i-l oferă părinții din acest punct de vedere .

I.5.Devianță comportamentală

Devianța este ansamblul conduitelor și stărilor pe care membrii unui grup le judecă drept neconforme cu așteptările,normele sau valorile lor și care în consecință riscă să trezească din partea lor sancțiuni.

Personalitatea anormală ,patologică,poate săvârși desigur acte deviante în raport cu norma socială.Devianța este însă,în mod fundamental un fenomen sociologic și nu unul psihologic.

În acest sens,ea nu poate fi înțeleasă ca un fenomen sau ca un comportament detașat de un context social,neputând fi explicată doar din punct de vedere al trăsăturilor individuale sau al caracteristicilor ereditare

Devianța apare de la bun început ca o activitate ce dezamăgește o așteptare,ce violează o normă socială sau neagă o valoare. .(Sorin M.Rădulescu,Mircea Piticaru ,pg.48,2009)

Pornind de la principiul că orice copil are dreptul la educație în mod special și trebuie stimulat pentru a putea ajunge la un grad cât mai mare de independență , procesele psihice au un rol deosebit de important în activitatea acestuia deoarece se bazează pe faptul că reflectă realitatea deoarece drumul foarte lung pe care îl parcurge acesta în existența socială este ,în esență,drumul umanizării sale.

Ca urmare,diversele manifestări exprimate în conduita copiilor constituie un barometru deosebit de sensibil,pentru relevarea nivelului de conștiință pe care l-a atins în dobândirea sensului social al vieții precum și pentru indicarea gradului de gravitate a devierilor psihomorale contractate.

În prezent problema devierilor de conduită a copiilor este astfel,larg dezbătută în literatura de specialitate. .(Raymond Boudon,pg.322,2011)

Abordarea problematicii vaste a delicvenței juvenile implică numeroase cercetări ,parțiale interdisciplinare datorită dificultăților de elucidare provenite din condiționarea complexă endoexogenă a conduitei copilului și din însăși natura complexă a acestuia .

Investigarea etiologiei devierilor de conduită pentru cazuri concrete ,în perspectiva raportului dintre aspectul constituțional și cel dobândit ,dintre somatic și psihic poate asigura obținerea unei diferențieri precise între manifestările caracteriale și diversele tulburări neuropsihice limitrofe .

I.6.Incapacitate de adaptare psiho-socială

Se poate spune că incapacitatea de inadaptare a minorilor la mediul social poat fi datorate unor cause bio-psiho-sociale.

Astfel spus delicvența juvenilă poate degenera din incapacitatea care reprezintă ansamblul menifestărilor psiho-comportamentale care constau în lipsa temporal sau dificultatea de integrare sau acomodare a copilului în societate .

O altă reformulare a conceptului de inadaptare,dată de alți psihologi,poate fi considerată ca totalitatea manifestărilor psiho-comportamentale caracterizată prin lipsa temporară sau dificultatea de integrare sau acomodare a minorului la mediulsocial,educațional,cât și de înțelegerea ,obstrucționarea ,tendința de reprimare ,de către mediu a trăirilor ,așteptărilor ,în final a dificultăților de adaptare a copiilor bazate pe nivelul de dezvoltare material a societății respective ,cât și pe nivelul de conștientizare și asumare a propriilor responsabilități de către adulți. (Dr.I.Străchinaru,pg.45,2008)

Personalitatea minorului infractor este extreme de important când judecăm reacția acestuia la stresul psihosocial .Minorii infractori vulnerabili la stress au de fapt dificultăți de adaptare.

Factorii dinamici ai vieții de familie au valoare indiscutabilă în psihogeneza comportamentului emoțional inadaptat.

I.7.Tipuri de delicvență juvenilă

Potrivit literaturii de specialitate,și amplelor cercetări efectuate de-a lungul timpului ,pe minori delicvenți,în anul 1942, psihiatrul german Ernest a menționat faptul că delicvența juvenilă se poate evidenția prin intermediul a patru teorii.

Fiecare teorie are înclinație și o semnificație cu putere decizională de acționare asupra unor delicvențe ,în care de multe ori sunt implicați minorii .

Așadar teoriile dezbătute sunt :

Tipul displastyc .Din punct de vedere psiho-medical ,delicvenți cu schizofrenie care comit delicte cu conotație sexuală , atacă în mod neașteptat integrându-se în categoria delicvenței juvenile sub 18 ani supuși recidivei .

Din punct de vedere psihic este reprezentat de:

•tipul de delicvenți înapoiați mintali;

•delicvenți cu devianțe sexuale;

•delicvenți cu diferite malformații cu etiologie cunoscută sau necunoscută

Tipul leptomorf este reprezentat de acele persoane cu constituție anemică,slabe, chip prelung,înățime peste medie reprezentând carențe în adaptare psihosocială ,interiorizate,având drept caracteristică comiterea delictelor la o vârstă precoce.

Tipul atletomorf descrie acel tip de delicvent puternic care alternează delictele cu brutalitate și criminalitate,având tendința de a recidiva , indiferent de vârsta și gravitatea faptelor comise .

Tipul picnimorf este atribuit acelor delicvenți cu o constituție atletică predispuși unei criminalități tardive.

I.8.Delicvența deplasată

Deja comportamentul copilului din domeniul faptelor care sunt de competența educației,în domeniul faptelor care sunt de competența justiției pentru minori.

Ca și în cazul celorlalte forme de dezadaptare,delicvența apare cel mai frecvent în familiile traumatizate .

Se poate chiar afirma că gravității delictelor săvârșite de minori îă corespunde maximul de deficiență familială.

Copilul delicvent este sustras educației familiale,care s-a dovedit falimentară,și internat în instituții speciale de reeducare .

Tot efortul acestor instituții,se orientează în vederea redării copilului unei vieți normale,transformării lui într-un cetățean demn și util societății .

Literatura de specialitate menționează faptul că delicvența este un fenomen tardiv,care apare în urma sumării un timp îndelungat a unor influențe traumatizante pe baza cronicizării deficienților de comportament și de caracter ale copilului .Cauza fundamentală a delicvenței juvenile poate fi găsită în familia traumatizată din care provine copilul .

CAPITOLUL II

DELICVENȚA JUVENILĂ ȘI DRAMA FAMILIEI DEZORGANIZATĂ

II.1.Elemente patogene ale mediului familial

În calitatea sa de ,,celulă,, de bază a societății,familia ocupă o poziție centrală în viața copilului,fiind de fapt primul mediu social în care acesta se manifestă ca ființă umană.

Punând accentul asupra pe dezorganizarea socială introdusă de procesul urbanizării, specialiștii în domeniu înteprind multiple monografii și anchete care încearcă să pună în evidență starea de izolare și marginalizare în care se găsesc minorii infractori.

Caracterizată prin eșecul obiceiurilor și infecicacitatea instituțiilor care controlează în mod normal conduitele ,dezorganizarea socială generează sentimente de frustrare și marginalizare a minorilor ,care se refugiează într-un proces imaginar opus lumii ostile ,din punctul lor de vedere și caracterizat printr-un nou mod de supraviețuire și adaptare.

Ipoteza etiologică a dezorganizării sociale,devine treptat fundamentul unei teorii sociologice de mai mare amploare care își propune evidențierea corelațiilor și dependențelor existente între schimbarea socială și delicvențele provocate de minori în diferite împrejurări.

Atât ca grup social omogen,cât și ca instituție social-juridică fundamentală,familia reprezintă cadrul principal în interiorul căruia,prin intermediul procesului de socializare,indivizii își însușesc primele noțiuni cu privire la datorie,responsabilitate,interdicție,marcând dezvoltarea unei structuri generalizate a conștiinței morale și juridice.(Raymond Boudoun ,334,2011)

Mai mult decât oricare alți factori sociali și culturali,agenții socializatori care acționează în cadrul familiei contribuie la stimularea integrării sociale a minorului ,la însușirea de către acesta a unui bogat repertoriu de roluri sociale,reglementat de interdicțiii,atitudini permisive,limite de toleranță.

Având o influență determinantă asupra formării minorului ca membru activ al societății,pe deplin conștient de drepturile și îndatoririle ce-i revin în această calitate,funcția socializatoare a familiei se realizează în patru situații specifice:

●situațiile de educație morală ,având la bază relațiile de autoritate prin intermediul cărora i se furnizează minorului regulile morale;

●situațiile de învățare cognitivă prin care minorul depinde de sistemul de cunoștințe,aptitudini și obișnuințe necesare conviețuirii în societate;

●situațiile ajungând invenția și imaginația,prin intermediul cărora se dezvoltă capacitățile creatoare și gândirea participativă;

● situațiile de comunicare psihologică care dezvoltă afectivitatea specific umană,având un rol deosebit de important în echilibrul moral și psihologic al minorului.(Dr.I.Străchinaru,pg.27,2008)

Aceste funcții deosebit de importante ale familiei,s-au diminuat mult în perioada în perioada contempornă ,familia înregistrează multiple fenomene de dezorganizare și destructurare.

Se vorbește în acest sens despre o adevărată criză a familiei contemporane,atât din punct de vedere demografic (prin trcerea de la familia extinsă la cea redusă ca număr de membri) cât și sociali (prin transferarea către instituțiile sociale specializate a unor funcții rezervate,în mod tradițional,cupluluifamilial).

II.2.Elemente etiologice ale mediului extrafamilial

Factorii care potexercita o influență patogenă asupra conduitei copilului în afarafamiliei sunt numeroși,variați și uneori foarte activi.

Literatura de specialitate arată că mulți copii cu devieri de conduită motivate de factorii familiali,aceste tulburări s-au consolidat și s-au dezvoltat sub influența factorilor extrafamiliali.

Spre exemplu micile furturi din casă au dobândit un caracter delictuos,prin extinderea lor în furturi de la vecini,colegi,persoane mai îndepărtate până la furturi d bunuri publice,sau din avutul obștesc,aceasta,bineânțeles,în cazul când furtul nu a fost de la început săvârșit în afara familiei.

În afara de furturi,această arie largă extrafamlială favorizează diferite conduite,ca :

distrugerea de materiale și jocuri de noroc ;

adunarea la colțuri sau cartiere pentru planuri

intrarea la spectacol și jocuri sportive fără bilet,

hoinărirea pe străzi și vagabondaj

conduite care în mod obișnuit nu sunt luate în seamă decât atunci când ating un anumit nivel antisocial.

Până la această etapă ,conduitele indezirabile sunt de cele mai multe ori tolerate.

Regrupările pe terenuri virante ale copiilor nesupravegheați constituie adesea punctul de plecare,izvorul conduitelor reprobabile.

Cartierul anturajul și strada ,nu numai că nu suplinesc nici una din activitățile constructive,ci,dimpotrivă ,îndeamnă la inactivitate,și chiar la activități distructive.

La vârsta preadolescenței,inadaptarea copiilor caracteriali ia forma organizării în bandă.

S-au dat numeroase explicații psihologice acestui fenomen și s-a relevat extinderea sa mondială în forme patologice.

Trebuie observat faptul că datele cercetării nu-l confirmă decât în mod parțial.

Anturajele sunt favorizate în alte părți atât de factorii familiali ,cât și de factorii extrafamiliali.

De aceea este greu de afirmat că tulburările caracteriale au drept cauze apartenența la bandă.

Conduitele deviante preced cu mult intrarea în bandă ,la majoritatea copiilor caracteriali.

Constituirea anturajului reprezintă însă semnul unor grave deficiențe și famnilial-sociale , degenerând în delicvență juvenilă.

Astfel ,deosebit de negativismul sau opoziționismul copilului ,de sentimentul de inferioritate sau lipsă de putere .,fenomenul constituirii în bandă oglindește tendința la emancipare a copilului ,caracterial și adesea existența unor conflicte familiale.

De fapt,regrupările în bandă patologică arată deja forma antisocială pe care au dobândit-o manifestările copilului delicvent .

Aderarea la asemenea regrupări de copii preadolescenți cu tulburări de conduită este cu atât mai posibil de înfăptuit ,cu cât conflictele familiale se adaugă conflicte școlare .

În fond,efectele patologice ale participării la bandă nu se limitează la cele care decurg din organizarea de furturi,ci ele sunt mult mai adânci,resimțindu-se asupra personalității psihologice și morale a copilului .

Este suficient să se reamintească cultivarea trândăviei, disprețului față de bunuri,față de muncă și față de oameni,apoi tendința la satisfacții hedonice ,evaziune,pornirihomosexuale,prostituție,proxenetism,instabiltate,impulsivitate,agresivitate,cruzime,asociabilitate.

II.3.Factorii organici ,somatogeni ai mediului familial

Acești factori nu au rol determinat în apariția devierilor de conduită ,care degenerează la un moment dat în delicvență juvenilă,decât în cazuri relativ rare;în rest ei nu constituie decât condiția favorizantă,terenul asupra căruia acționează cu succes factorii psiho-sociogeni ca adevărații determinanți .

Totuși,dacă la unii copii,antecedentele eredocolaterale nu depășesc semnificația unei coexistențe factoraile.

Studii din ce în ce mai numeroase de genetică clinică,biochimică și statistică punîn evidență aberații cromozomiale la persoanele cu deficite morale familiale și în numeroase anomalii,până în timpul din urmă nebănuite a fi de natură ereditară.

Mediul familial ,ca factor psihogen,trebuie privit sub aspectul structurii familiei ,a condițiilor economico-sociale și al deficitului educativ.

Familia copiilor delicvenți prezintă neajunsuri de ordin juridic,moral,social și pedagogic,legate de situați ca :

Infidelitateși părăsire;

Divorț,conczbinaj,deces;

Narcomanii,vii , sexuale.

Mediul extrafamilial sporește în multe cazuri deficitele celui familial prin anturaje dăunătoare ,conflicte școlare determinate de greșelii ale cadrelor didactice,de orientări școlare necorespunzătoare aptitudinilor copiilor,de tentații ale străzii,exemplul negativ al adulților viciați,etc.

O importanță deosebită prezintă efectele patogene ale supraâncărcării elevului,la care se adaugă unele influențe negative din partea colectivului de elevi exprimate în tensiuni sau conflicte relaționale.

Dezacordul dintre diferite interese personale și cele de ordin social contribuie de asemenea la devierea conduitei morale a copilului .

Se întâlnesc însă și conduite a căror deviere s-a instalat în ciuda unui perfect echilibru între capacitatea psihică a copilului și sarcinile de mediu social,ca în cazul unor solicitări cu conținut este reprobabil.

În privința aspectului economico-social al familiei se întâlnesc neajunsuri în legătură cu spațiul de locuit,modul de gospodărire,condiții igienice de trai precare,administrarea bugetului familiei ,îmbolnăviri ale copiilor , etc.

În general ocupația și profesia părinților din familiile din care provin copii delicvenți,relevă lipsa unei calificări profesionale .

Deficitul de educație din mediul familial constă mai mult în lipsa decât în excesul de afecțiune din partea mamei;în lipsa decât în execesul de autoritate din partea tatălui ;în lipsa de unitate și solidaritate din partea părinților în formularea cerințelor adresate copilului,în lipsa unei ambianțe echilibrate și a unor preocupări culturale susținute.

În formele lor obișnuite delicvențele juvenile prezintă un un specific mai mult morbid decât patologic.

II.4.Tendințe caracteristice ale familiei dezorganizate

Majoritatea studiilor inteprinse au scos în evidență următoarele tendințe care caracterizează familia în societatea modernă:

II.4.1.Eliminarea sau diminuarea funcției economice a familiei și implicit,redistribuirea rolurilor între membri.

Această tendință apare complementară cu o serie de schimbări în viața familială:

●Creșterea laturii de consum în defavoarea economiei casnice;

●Separarea locului de muncă de domiciliu;

●Înlăturarea dependenței economice a unuia dintre parteneri în raport cu celălalt;

●Modificarea diferenței între sexe în privința drepturilor și îndatoririlor;

●Determinarea valorii minorului în funcție de prestigiul profesiona și nu de rolul familial;

●Scăderea timpului acordat educației minorului în familie

II.4.2.Diminuarea funcției socializatoare a familiei și redistribuirea ei instituțiilor sociale cu rol formativ specializat (școală,mass-media).

Această tendință implică trecerea de la tipul afectiv de educație la tipul instrumental ,ceea ce atrage după sine o serie de modificări în formarea personalității și interiorizarea valorilor sociale:

●Reducerea comportamentului reproductiv al minorilor în raport cu cel al părinților

●Micșorarea rolului afectivității

●Extinderea universului de referință

Absența relativ îndelungată a ambilor părinți din cămin,pentru îndeplinirea sarcinilor profesionale,împreună cu solicitărilor fizice și nervoase ale locului de muncă,au o influență negativă asupra educației copiilor,slăbind coeziunea tradițională a vieții de familie;

II.4.3.Creșterea tendinței de dezorganizare a famliei contemporane

Datorită numărului mare de divorțuri și amplorii unor fenomene de destrucție a căminului( prin decesul unuia dintre membri,izolarea preocupărilor partenerilor,scăderea rolului comunicării,multiplicarea relațiilor conflictuale).

Cercetările indică că cele mai multe tendințe de prevedianță și devianță le înregistrează copii provenind din familii dezorganizate.

Delicvența juvenilă apare ca un produs tipic al dezorganizării familiei,al descreșterii rolului socializării pozitive și al creșterii influenței socializării negative,prin intermediul anturajului,al frustrărilor afective ale minorului al diminuării autorității parentale. (Sorin M.Rădulescu,Mircea Piticaru ,pg.52,2009)

Sectorul intrafamilial este inclus în câmpul mai larg extrafamilial,iar relațiile sale interne sunt fixate de instituțiile secundare ce-l acompaniează.

De asemenea procesul de desocializare nu poate fi înțeles decât în legătură cu patogeneza socio-culturală.

Medierea prin familie nu este decât o simplă fază a procesului ce conduce de la colectivitatea globală la individ.

Dezagregarea unității structurale și funcționale a familiei ,așa cum apare descrisă ,are o serie de implicații ngative asupra copilului favorizând creșterea fenomenului de delicvență și amplificarea comportamentului psihologic .

Corelând trâsăturile climatului familial cu tipurile de autoritate parenterală,o serie de investigații psihosociale au ajuns la concluzia că maniera ,afectivă și ostilă, a controlului social efectuat de părinți este esențială pentru formarea comportamentală ,Bcker subliniează că părinții foarte autoritari și totodată afectuoși au,în general,copii bine socializați,dar care tind a fi mai puțin independenți,creativi și extrovertiți decât cei cu părinți afectuoși dar mai puțin autoritari.

Dezacordul marital,urmat,de obicei,de divorț influențează mult relația părinți-copil și tiparul lor de interacțiune,aceasta pentru că familia trebuie interpretatăc o rețea de relații între indivizii care o constituie .

Când mediul familial ,din care provine copilul ,acționează organizat,stbl și asigur satisfacerea nevoilor ,atunci conduita sa este corectă și invers,acțiunea negativă a condițiilor nefavorabile de mediu determină onduite neadecvate,deviante,antisociale.

Astfel,dacă copilăria în cadrul unui mediu familial necorespunzător ,încărcat de privațiuni și ostilități ,de dispreț și tiranie ,mediu care lpsește pe copil de afectivitate și de satisfacere adecvată a nevoilor ,acestea intră în ceea ce psihologii numesc conflict de adaptare,care se traduce printr-o atitudine protestatară în fața oricărei rezistențe ,opoziții sau interdicții.

În majoritatea cazurilor,manifestările repulsive ale copilului arată că în trecutul său au acționatm mijloace coercitive ,stări conflictuale (cu părinții),nesiguranță,care au determinat,clinic,reacții de răspuns emotiv- impulsiv sau demisionale exprimate spontan prin violență,revoltă,sadism sau mascat sau prin evitări ,sfidări,vagabondaj,însă niciodată lipsite de semnificație morală.

Carențele familiei se resimt întotdeauna într-un oarecare tragism al copilăriei,sensibilitatea copilului este profund afectată

Familiile dezorganizate și decăzute sunt în același timp familii dificile ,în care viața normală de familie provoacă starea de inadaptare a copilului,favorizând alunecarea acestuia pe panta delicvenței juvenile ,descompunerea morală și viciul .

CAPITOLUL III

MANIFESTĂRI CONDIȚIONATE DE ATITUDINI PARENTERALE PERTURBATE ȘI DEGENERAREA

ÎN DELICVENȚĂ JUVENILĂ

Sub aspectul tabloului clinic,devierile de conduită datorate deficitelor de structură familială sun foarte diverse.

Între cele mai frecvente se pot aminti instabilitățile psihomotorii ca fuga,vagabondaj, conduite depresive sau o frontă de opoziționism.

De obicei ,divorțul sau abandonul creează mult mai repede situații defavorabile din punct de vedere educativ decât le creează decesul ,deoarece în cazul abandonului,înlocuitorul părintelui absent este cel mai adesea elementul unui adulter sau o persoană grăbită să coabiteze.

Părinții nu încadrează totdeauna disciplinarea copiilor între regulile de comportament social.

Deși interacțiunea părinți-copii are loc în afara procesului de disciplinare,influențează în mod esențial măsurile luate de părinți cu scopul de a disciplina copilul.

Dominarea parenterală poate fi un alt factor hotărâtor pentru declanșarea delicvența juvenilă deoarece se știe că ,crizele de mânie sunt tulburări de comportament apărute ca urmare a conflictului dintre personalitatea copilului,în plină afirmare și atitudinea permisivă a părinților.

Atitudinile parenterale perturbate se întâlnește într-un număr variat de situații deja amintite .

Astfel ,patologia relațională familială ( familia dezorganizată sau disarmonică),situațiile nevrotigene ( cauzatoare de stres) în familile în care unul din părinți este bolnav psihic ,familiile cu părinți hiperprotectori sau foarte severi,care recurg la presiuni educaționale exagerate,pedepse fizice și ameniunțări,eșecurile școlare repetate constituite tot atâtea situații în care interacțiunea firească părinți-copii este sever afectată și reflectă apariția delicvenței juvenile.

Disfuncția parenterală este urmare a complexului de trăiri patologice,care constau din complexe de inferioritate sau în familiile frustrate ,ostile ,situații conflictuale.

Dacă educația morală în familie este o problemă legată de personalitatea părinților,atunci trebuie recunoscut faptul că neajunsurile ,la o parte din familiile copiilor delicvenți ,sunt atât de mari ,încât nici nu se poate vorbi de preocupări educative .

Ambianța sufocantă a căminului prin inegalitatea de atitudini între părinți,sau între părinți și bunici,dezorientări în personalitatea soților,relațiile deficitare cu vecinii,insuficiența integrare a familiei în viața socială constituie tabloul unui mediu nefavorabil dezvoltării normale a copilului .

Consecințele acestor realități sunt cu atât mai grave ,cu cât prin natura lucrurilor, cea mai mare perioadă din viața sa copilul se află sub influența caracterului celorlalți membrii ai familiei și în primul rând al părinților săi .

Defectele personale ale părinților constituie un prost exemplub pentru copil se află în legătură uneori cu neânțelegerile latente dintre ei, de natură economică,socială,pedagogică și chiar conjunctivală.

Efectele crizelor permanente de unitate familială se reflectă în sentimentul de insatisfacție ,de lipsă de stabilitate și securitate a copilului ,ducând la devieri cu înclinații permisive spre delicvență juvenilă .

Acest manifestări prejudiciează treptat echilibrul dintre copil și mediul social și facilitează inadaptarea sa morală prin devieri caracteriale .

În această privință este util de cunoscut mecanismul psihofiziologic prin care acționează conflictele dintre părinți,ca situație traumatizantă cronic,assupra dezvoltării psihice a copiilor .

Acest mecanism are numeroase implicați socio-pedagogice legate de capacitatea de reflectare a psihicului copilului .

Conflictele în sine ale părinților variind de la simple neânțelegeri cronice ,de uzură,la paroxisme de agitație (scandaluri manifestate,injurii grave,bătăi ) își au evident importanța lor în determinarea intensității reacției afective a copilului .

Prin amploarea și prin gravitatea sa, problema minorilor juvenili,proveniți din familii dezorganizate, nu mai poate fi trecută sub tăcere și reprezintă în prezent obiectul a numeroase cercetări ce se interesează mai ales de dimensiunile psihopatologice, instituționale și etice.

Copilul delicvent ,provenit dintr-o familie, unde atitudinile parenterale sunt total sau parțial perturbate devine victimă a violențelor sau a unor tratamente blamabile.

Adesea alcoolismul, mizeria, locuințele insalubre, tradiția violenței stau la originea acestor tratamente condamnabile, dar flagelul poate atinge toate mediile.

Părinții care își maltratează copiii se simt atât mai culpabilizați cu cât imaginile mamei și tatălui, vehiculate de mass media, sunt supravolarizate.

Din punct de vedere psihologic ,manifestările atitudinilor parenterale perturbate sunt manifestări exterioare a actelor de conduită apare ca o modalitate de acțiune tipic umană influențată de însușire temperamentale ale persoanei.

În felul acesta devierile de conduită a copiilor , indiferent că au la bază dereglări ale funcților nervoase centrale sau numai simple deprinderi elaborate în dezacord cu cerințele conviețuirii în comun se prezintă ca devieri nu atât de șa normele stării de sănătate,cât mai ales de la normele morale.

De aici denumirea defectologică de tulburări de caracter date de numeroșii autori a anumitor categorii de conduite deviate și tot de aici ,organizarea măsurilor speciale în perspectivă mai mult psihopedagogică dec’t medico-judiciară.

Condiționarea de atitudini parenterale perturbate are la bază multe asocieri psihologice ,elaborate în funcție de dinamica mediului ,de condițiile de viață și de ecucație .(Dr.I.Străchinaru,pg.124,2008)

CAPITOLUL IV

ORGANIZAREA CERCETĂRII

IV.1.OBIECTIVE TEORETICE

IV.1.1.Obiective generale

Obiectivele generale acestei lucrări au fost :

●Îmbunătățirea statusului emoțional;

●Bună inserție familială și socială ;

●Prevenirea Recidivelor ;

●Formarea capacității de integrare socială.

IV.1.2.Obiectivele cercetării

Obiectivele acestei lucrări au importanță deoarece consilierea și susținerea morală și psihică a minorilor care au comis delicte

,a jucat și joacă un rol deosebit de important în viața socială a acestora și trebuie să se realizeze printr-un ansamblu de metode din ce în mai perfecționate care vizează menținerea și reducerea acestora într-o stare psihică satisfăcătoare.

În această idee obiectivele lucrării au fost :

●consultarea literaturii de specialitate pentru a stabili gradul de actualitate a temei propuse și nivelul la care se află cercetările în domeniu ;

●stabilirea ipotezelor cercetării precum și modalitățile prin care vor fi verificate;

●redactarea unei lucrări care să cuprindă desfășurarea și rezultatele finale ale cercetări în scopul popularizării acestora pentru toți specialiștii în domeniu;

●îmbunătățirea statusului emoțional al minorilor delicvenți;

●o bună reinserție familială și socială a minorilor delicvenți; ●ameliorarea funcției de coordonare și control a minorilor delicvenți ;

●identificarea unor instrumente psihologice valide, prin care să evaluăm imaginea și stima de sine a copiilor minori delicvenți ;

●administrarea evaluării individuale în rândul de minorilor delicvenți

●pe baza observațiilor din literatura de specialitate, precum și a rezultatelor cercetării, am urmărit proiectarea unui program de intervenție, centrat pe integrarea socială și pe creșterea nivelului respectului de sine la minorilor delicvenți ,proveniți din diferite medii sociale;â

IV.I.3.Obiective practice

Am ales această temă pentru lucrarea mea ,deoarece, pe parcursul stagiilor efectuate am constatat efectele favorabile ale unei consilieri profesionale și satisfacția minorilor delicvenți,proveniți din diferite medii sociale și îndepărtați de mediul lor ,prin internarea în regim de urgență într-un centru de de minori.

O altă motivație care a contribuit la alegerea acestei teme a fost ideea de a aduce în actualitate literatura de specialitate .

Astfel motivele acestei lucrări sunt :

●Studiul vizând incidența, și evaluarea tuturor posibilităților de a consilia minori delicvenți neintegrați în societate;

●Analiza diferențelor între datele de referință, existente în literatura de specialitate și cele efectuate în cadrul acestui studiu ;

●Realizarea evaluării inițiale;

În urma interviurilor, situația impusă mi-a permis să utilizez metoda observației participative și să analizez cu mai multă atenție și mai mult interes aspecte ușor de evitat și întâlnite des la minorii delicvenți,care au efectuat diferite fapte antisociale .

Pentru atingerea obiectivelor am stabilit următoarele tematici:

●Interviurile și discuțiile care au contribuit din plin la consilierea minorilor delicvenți;

●Sprijinul oferit asistenții sociali;

●Sprijinul oferit de forurile locale,în vederea integrării minorilor delicvenți ,în societate;

●Reducerea sensibilă a delicvenței juvenile

●Creșterea socializării în familia de origine

●Creșterea nivelului de integrare în colectivul de muncă

●Scăderea grupului stradal parazitar

●Intensificarea activității educative a organelor de tineret

●Intensificarea activității organelor specializate de prevenire

●Creșterea rolului comunității și al opiniei publice.

IV.2.Ipoteza lucrării

Pornind de la observațiile din literatura de specialitate, am presupus că:

● în general , minorii delicvenți au o imagine de sine negativă mai accentuată;

Ipotezele de lucru (operaționale) care m-au orientat în analiza cantitativă a răspunsurilor participanților au fost:

●Izolare și marginalizare din cauza diferențelor sociale ( intervine diferența dintre minorii delicvenți și copii care provin din familii cu comportament normal).

●Dependența minorilor delicvenți care provin din diferite medii antisociale

Implicarea societății civile în problema minorilor delicvenți poate constitui o altă ipoteză elocventă ;

●Percepțiile societății civile și reacția la reformă ;

●Identificarea locațiilor pentru noile servicii ;

●Există diferențe semnificative între satisfacția în viață a minorilor delicvenți.

IV.3.Desfășurarea cercetarii

Cercetarea s-a efectuat urmărind îndeaproape 12 minori, încadrați în diferite grade de delicvențe în perioada februarie-martie 2014.

În general , copii proveneau din familii dezorganizate,cu o educație precară.

Motivele cercetării delictelor comise de minori au fost multiple:

●în primul rând agresiuni exercitate asupra altor minorilor ;

●decăderea părintelui din familia monoparentală, din drepturi sau a ambilor părinți,în urma căruia unii minori au aderat la diferite grupuri (anturaje) antisociale;

●furturi minore;

●minori expuși prostituției;

●Vagabondaj, hoinăreală;

● Tâlhării,abandon școlar

●Consum excesiv de tutun și alcool;

●ultraj

●Crime sau tentative de crimă

●viol și perversiuni sexual comise de minori împotriva minorilor,etc

De menționat că minorii cercetați au comis fapte antisociale pentru care s-a încercat reabilitarea acestora și integrarea lor în mediul social.

La o primă întâlnire cu grupul de minori delicvenți s-a urmărit observarea și evaluarea unor aspecte comportamentale, emoționale sociale și cognitive.

Pe lângă simptomele specifice minorilor delicvenți ,unii din ei prezentau o serie de tulburări de comportament specifice.

Ținând cont de faptul că ,din cauza situației lor precare din familie, nici unul din minori nu frecventa vre-o formă de învățământ ,dar în schimb făceau parte din grupuri sociale conduși de lideri,care îi coordonau.

S-a încercat intervievarea și consilierea lor prin alte metode.

În urma cercetărilor efectuate am constatat că minorii delicvenți formează un lot cu nevoi comune tuturor ființelor umane dar și faptul că manifestarea nevoilor este diferită de la un minor la altu.

La o primă întâlnire cu minorii s-a urmărit observarea și evaluarea unor aspecte comportamentale, emoționale – sociale, cognitive.

IV.4.Metodele de cercetare

Ca metode de cercetare în vederea desfășurării acestei lucrări, acumulării datelor , prelucrării subiecților și interpretării rezultatelor care au condus la formularea unor concluzii finale, s-au folosit metode ca:

Metoda documentării teoretice .Documentarea teoretică a presupus căutarea resurselor bibliografice în care era tratată problema cercetată, consemnarea și selectarea acestor probleme, urmate de prelucrarea și interpretarea rezultatelor obținute .

Din studierea surselor bibliografice, m-am informat despre problemele și nevoile minorilor delicvenți.

Metoda anchetei s-a desfășurat pe baza observației fișelor în care erau stipulate delictele comise de minori;

Metoda observației a constituit una dintre mijloacele principale de investigație directă a realității, a reprezentat punctul de plecare în obținerea materialelor faptice, concrete, care au constituit apoi baza analizei;

Metoda experimentlă .Experimentul constă într-un sistem complex de cunoaștere a realității, caracterizat prin utilizarea raționamentului experimental ce prelucrează atât fapte provenite din observație cât și din teste.

Experimentul a presupus o stare activă a minorilor delicvenți și a implicat o activare metodică care a fost orientată spre un scop precis de verificare a ipotezei .

IV.4.STUDII DE CAZ

CAPITOLUL IV

REZULTATE ȘI DISCUȚII

Inventarierea studiilor de caz , prezentate atestă că majoritatea minorilor delicvenți prezentau serioase deficiențe de socializare și integrare social și integrare social, concretizate în tendințe de evaziune fa,milială și școală, hoinăreală și vagabondaj,consum de țigări și băuturi alcoolice,insulte la adresa adulților ( părinți ,educatori),agresiuni fizice și terorizarea colegilor .

Până la un anumit punct aceste tendințe au putu fi considerate un fel de criză adolescentină,când în general mulți tineri afișează coflicte independente ,opuse celor adulților,fără să existe pericolul transformării lor în comportamente delicvente

Studiile de caz prezentate au relevant faptul că ,în aceste moment,intervenția unor factori și circumstanțe determină, ruperea de echilibrul comportamental,contribuind la transformarea conduitei benign ,noncomformiste, a a adolescentului într-una malign infracțională.

Identificarea acestor factori de risc de natură familial,școlară, stradală, confirm faptul căo bună parte din acești minori delicvenți sunt victim ale educației greșit dirijate sau ale unor împrejurări nefericite care i-au adus în fața instanțelor de judecată.

Fără a avea pretenția stabilirii ponderii și ierarhiei acestor factori delictogeni, cazurile prezentate u făcu referire la anumite situații și context ce au vizat familia.școala ,grupul stradal,instituția deocrotire și resocializarea.

În cazul Disfuncțiilor și carențelor educative ale mediului familial, factorii de risc familial sunt cei mai prezenți și intenși în mecanismul causal al comportamentului delicvent juvenil ,între aceștia situându-se,ca pondere și intensitate următorii factori :

●dezorganizarea grupului familial ( prin divorț,abandon,despărțire în fapt ,deces,detenție);

●deprecierea morală și afectivă a climatului conjugal;

●deprecierea relațiilor afective dintre părinți și copii;

●insuficiențe ale controlului pasrenteral;

●necunoașterea cercului de prieteni al copilului;

●delicvențe ale stiluli educative .

În ceea ce privește Eșecul și abandonul școlar;lipsa de supraveghere a școlii,apariția unor manifestări deviante ale minorilor-elevi este strâns legată de existența unor disfuncții educative ale școlii,concretizate în insuficienta cunoaștere a condițiilor sociofamiliale în care aceștia locuiesc și se dezvoltă, nesupraveghere de către școală a elevilor problemă ,a anturajului acestora , etc.

Între acești factori de risc,abandonul școlar și implicit,școlarizarea incompletă,au drept consecință imposibilitatea dobândirii unei calificări profesionale și a unui status socioeconomic ridicat,ceea ce îi determină pe unii minori să încerce să obțină venituri ilicite sau să ducă o viață parazitară,ajungând ulterior în fața instanțelor de judecată.

La Asociere în grup cu alți minori sau majori deficiențele de socializare și control familial,dublte de eșecul și abandonul școlar al minorului determină,în multe cazuri:

●îndepărtarea și evaziunea acestuia din familie și școală

●contactarea unor anturaje dubioase care-l pot influența în comiterea unor acte antisociale.

Cazul Consumul de alcool este concludent, deoarece relația dintre consumul de alcol și comportamentul delicvent juvenile este extrem de complex,deși alcoolul este considerat,în multe czuri,ca declanșatorul unor reacții impulsive și violente , acționând îndirecția dezinhibării tânătului de unele tendințe de autocontrol și autostăpânire și accentuării tendințelor gresive potențiale .

Consumul de alcool dobândește opericulozitate social sporită atunci când acesta este încurgitat în cantităț mari sau în grup,fiind o condițiile favorizantă puternică în infracțiunile de omor,vătămare coirporală,viol,agresiuni fizice.

Potrivit cazurilor menționate , trebuie să specific faptul că în evaluarea și estimarea diferitelor manifestări delicvente juvenile un rol important revine identificării și localizării deficiențelor educative și subiective,spontane și conștiente,necesare și întâmplătoare dintre unii factori interni ( care țin de personalitatea tânărului) și externi( de natură economic,social, cultural).

În consecință,înmecanismul etiologic al comportamentului delicvent juvenile intervin o serie de situații și circumstanțe,între care mai importante au fost :

●situația socioeconomic și cultural a tânărului și a familiei din care face parte;

●situația și condițiile în care se realizează socializare,integrarea și controlul social al comportamentului tânărului ;

●situația personalității tânărului;

●situații sau condiții favorizante ori incitante .

În funcție de gradul de influență și intersectare a acestor situații și condiții,comportamentul delicvent juvenil ,prezentate în cazurile de mai sus,prezintă diferențe sensibile de la un individ la altul,mergând de la simple conduit nonconformist,de evaziune și independență,până la forme de comportament grave și deosebit de grave .

Pe această bază s-a încercat alcătuirea unor tipologii a diferitelor categorii de comportamente delicvente,și s-au stability patru tipuri :

●comportament antisocial accidental sau ocazional ;

●comportament predelictual;

●comportament delictual propriu-zis;

●comportament infracțional pathologic .

CONCLUZII

Ca o concluzie la cele menționate în această lucrare ,trebuie să menționez faptul că abordarea fenomenului de delicvență juvenilă, a mecanismelor sale de producere și manifestare își justifică actualitatea și pertinența prin caracterul mai mult sau mai puțin intens al acestui fenomen,ale cărui efecte negative nu pot fi negate sau subestimate de sociologi,psihologi,medici, juriști și criminologi.

Copilul trebuie respectat ca o persoană care are dreptul la viață particulară, la intimitate și la o dezvoltare psihosocială normală.

Nimic nu trebuie să îi pună în pericol nici existența, nici dezvoltarea, cu atât mai mult nu trebuie supus abuzului sau exploatării,pentru a împiedica astfel alunecarea spre panta delicventă.

Cu toate acestea, tot mai des sunt semnalate cazuri delicvență juvenilă în rândul copiilor,care pornește de la simplu vagabondaj,hoinăreală, furturi minore degenerând în crime , violuri, tâlhării .

Modul în care copilul este valorizat de către o societate se reflectă în preocuparea pe care aceasta o are pentru ca drepturile copilului să fie respectate și implementate în toate domeniile vieții sociale, fie ele publice ori private.

Fenomenul delicvenței juvenile este un construct social, ce nu aparține doar unei perioade istorice sau unui context social bine determinat.

Reprezentând ansamblul încărcărilor și abaterilor tinerilor de la normele de conviețuire socială,delicvența juvenilă se caracterizează printr-o serie de trăsături generale și comune,ceea ce implică poentru cercetători identificarea factorilor sau cauzelor și a condițiilor care generează acte antisociale în rândul tinerilor și adoptarea unor măsuri adecvate de prevenire și recuperare socială a acestora .

Ca fenomen social (antisocial)delicvența juvenilă se caracterizează totodată,printr-o serie de trăsături și note specifice,distincte pentru o societate sau alta,care derivă atât din condițiile socioeconomice și culturale ale societății respective,cât și din modalitatea de cncepere,sancționare și tratare a delivctelor comise de adolescenți și tineri.

BIBLIOGRAFIE

SORIN M.RĂDULESCU,MIRCEA PITICARU –Adolescența între normalitate și devianță , EdituraUniversitară,București,2009

PAULA CONSTANTINESCU ,TAMARA DOBRIN,L.GAVRILIU Eliminarea și evaluarea delicvenței juvenile,Editura Polirom, București 2000

RAYMOND BOUDON –Tratat de sociologie,Editura Elli,București, 2011

MARIA NICOLETA TURLIUC Adolescenții și familia ,Editura Ceres,București, 2007

MIRCEA PITICARU- Minorii din Centrele de reeducare,EDitura,Coloseum, București, 2004

Dr.I.STRĂCHINARU Sociopedagogie Școlară,Editura Polirom, 2008

SORIN M.RĂDULESCU,DAN BANCIU-Introducere în sociologia delicvenței juvenile,Editura Medicală,București,2004

ANEXA I

ATITUDINI FAȚĂ DE ORGANBELE JURIDICE

Notă.Se citește atent fiecare anunț și se marchează cu X pe cel care exprimă cel mai bine sentimentele.

Explicație:Acordul cu itemi 3,4,5,6,12,16 și 17 este considerat,socialmente mai puțin acceptabilși de aceea ,în calculul scorului,ponderea lor trebuie inversată.

ANEXA II

Explicație: Itemii 3,4,6,7,8,9,11,,12,13,14,,15 , sunt considerați,socialmente,mai puțin acceptabili și de accea,în calculul scorului,ponderea lor trebuie inversată.

ANEXA III

SCALA DE ATITUDINI FAȚĂ DE DELICVENȚA JUVENILĂ

Pentru a vedea care este opinia diferitelor persoane față de unele abateri și delicte comise de tineri,sunt reprezentate un număr de 18 de declarații,față de care cei investigați își manifestă acordul sau dezacordul în felul următor :

+1(sunt în general de acord) -1(nu prea sunt de acord)

+2 (sunt de acord) -2(nu sunt de acord)

+3 (sunt întrutotul de acord) -3(sunt total în dezacord)

BIBLIOGRAFIE

SORIN M.RĂDULESCU,MIRCEA PITICARU –Adolescența între normalitate și devianță , EdituraUniversitară,București,2009

PAULA CONSTANTINESCU ,TAMARA DOBRIN,L.GAVRILIU Eliminarea și evaluarea delicvenței juvenile,Editura Polirom, București 2000

RAYMOND BOUDON –Tratat de sociologie,Editura Elli,București, 2011

MARIA NICOLETA TURLIUC Adolescenții și familia ,Editura Ceres,București, 2007

MIRCEA PITICARU- Minorii din Centrele de reeducare,EDitura,Coloseum, București, 2004

Dr.I.STRĂCHINARU Sociopedagogie Școlară,Editura Polirom, 2008

SORIN M.RĂDULESCU,DAN BANCIU-Introducere în sociologia delicvenței juvenile,Editura Medicală,București,2004