Imbatranirеɑ Ɑϲtiva

Cuprins

Introducere

CAPITOLUL 1

Percepțiile asupra procesului de îmbătrânire. Îmbătrânirea activă

Caracterizare generală a procesului de îmbătânire

Teorii cu privire la bătrânețe

Reprezentarea socială a bătrâneții

CAPITOLUL 2

Îmbătrânirea demografică

2.1Tendințe globale ale îmbătrânirii demografice

2.2 Tendințe demografice ale îmbătrânirii demografice în România

CAPITOLUL 3

Strategii pentru protecția persoanelor vârstnice și promovarea îmbătrânirii active

3.1 Conceptul de îmbătrânire activă

3.2 Cadrul normativ cu privire la la îmbătrânirea activă

3.3 Sprijinirea îmbătrânirii active prin fondurile structurale europene și Fondul de coeziune

Capitolul 4

Sudiu de caz privind îmbătrânirea acvtivă

Ipoteza si obiectivele cercetarii;

Metodologia cercetarii

Concluzii

Bibliografie

Introducere

Cei mai mulți oameni doresc o viață lungă, în stare bună de sănătate, dar nimeni nu ne garantează acest lucru.

Speranța de viață a crescut în ultimul secol, dar în această nouă perspectivă scăderea natalității pune o presiune suplimentară pe sistemele de pensii și asigurări sociale,deoarece din ce în ce mai puțini angajați trebuie să sprijine, pe o durată mai mare de timp, un pensionar sau chiar mai mulți.

La nivelul fiecărei persoane, procesul de îmbătrânire se manifestă diferit, individualizarea fiind determinată de: gradul de autonomie; degradările fizice; degradări psihologice; de starea emoțională și mentală; de posibilitatea de a se

manifesta comportamental, cum ar fi implicarea în viața comunității.

Dicționarul Larousse (1991) definește îmbătrânirea ca fiind ansamblul de transformări ce afectează ultima perioadă a vieții și care constituie un proces de declin, semnele îmbătrânirii fiind: slăbirea țesuturilor, atrofie musculară cu scăderea funcțiilor și performanțelor, toate acestea concurând la limitarea progresivă a capacităților de adaptare.

Organizația Națiunilor Unite a fost cea care a adoptat expresia de “îmbătrânire activă” la sfârșitul anilor 90. Prin această expresie, intenția a fost de a transmite un mesaj mai cuprinzător decât "îmbătrânirea sănătoasă" și de a recunoaște și alți factori – nu doar sănătatea și îngrijirea – care afectează modul în care îmbătrânesc indivizii și populațiile.

Conform Tratatului de la Lisabona, Uniunea Europeană se întemeiază pe valorizarea demnității umane, libertății, democrației, egalității,statului de drept, precum și pe respectarea drepturilor omului. De asemenea, UE combate excluderea socială și discriminare și promovează justiția socială și de protecție,egalitatea de șanse între femei și bărbați și solidaritatea între generații.

CAPITOLUL I

Reprezentarea socială a bătrâneții

1.1.Caracterizare generală a procesului de îmbătânire

Multă vreme bătrânețea a fost considerată o boală și nu o etapă firească în programul vieții. Începând cu anul 1988, Organizația Mondială a Sănătății a inclus senescența între primele cinci probleme prioritare de sănătate ale populației lângă bolile cardiovasculare, cancer, SIDA și alcoolism. 

Dicționarul Larousse de psihiatrie definește bătrânețea ca fiind ultima perioadă a vieții corespunzând rezultatului normal al senescenței. Termenul se opune celui de senilitate care ar fi aspectul patologic, dar în același timp se precizează că bătrânețea extremă nu se deosebește prin nimic de senilitate. Tot dicționarul Larousse definește îmbătrânirea ca fiind ansamblul de transformări ce afectează ultima perioadă a vieții și care constituie un proces de declin, semnele îmbătrânirii fiind: slăbirea țesuturilor, atrofie musculară cu scăderea funcțiilor și performanțelor, toate acestea concurând la limitarea progresivă a capacității de adaptare. În acest sens, precizează dicționarul, îmbătrânirea oferă în mod vădit imaginea inversă a dezvoltării și a putut fi descrisă ca involuție.

Perioada de bătrânețe aduce cu sine numeroase schimbări importante în modul în care individul se percepe pe sine și lumea din jur, respectiv, au loc schimbări în viața profesională, în relațiile cu familia și prietenii. 

Perioada bătrâneții aduce cu sine numeroase probleme de sănătate. Bătrânii au o listă lungă de plângeri privind sănătatea. Procesul îmbătrânirii include transformări fiziologice, biochimice și comportamentale, declinul psihic fiind condiționat de o serie de factori de natură subiectivă, de natură fiziologică precum și de condițiile de mediu, în concluzie, îmbătrânirea se desfășoară gradual și diferă b#%l!^+a?de la o persoană la alta. 

 Bătrânețea constituie o problemă individuală dar și socială ce trebuie pregătită, anticipată, sprijinită material și uman. În anii bătrâneții apare depresia din episoade scurte de tristețe. Melancolia sau pierderea bruscă a energiei poate evolua spre o serioasă și îndelungată condiție depresivă.

Caracteristicile acestei depresii include o durere continuă, lipsă de interes, lipsă de speranță, reducerea încrederii în sine, o evaluare deformată a prezentului și viitorului. Persoanele vârstnice depresive se confruntă deseori cu dificultatea în a lua decizii și devin mai încete în gândire, mod de a vorbi și mișcări. Perioada bătrâneții, se caracterizează printr- o acumulare de oboseală și uzura internă ce modifică funcționalitatea psihică scăzându- i productivitatea. Ieșirea din câmpul muncii, ca și plecarea copiilor din casa părintească, creează modificări complexe în câmpul preocupărilor, intereselor, a stilului de viață. În plan verbal, exprimarea devine anevoioasă, lentă și incoerentă. 

Bătrânețea este definită ca „etapă terminală a vieții, inclusiv a rutinei profesionale active”.

Autorii Dicționarului de psihologie sunt de părere că datorită schimbărilor nivelului de trai, revoluției medicale, a igienei preventive și a vieții active mai complexe, durata vieții active a crescut în diferite țări și bătrânețea a devenit o vârstă mai activă și mai angajată social decât înainte cu 50- 60 de ani. Fiind o perioadă de involuție și deteriorare inegală dar progresivă, bătrânețea se caracterizează printr- o scădere sinuoasă pe lângă capacitățile vitale, fizice și biologice și a celor psihice. Între 65– 70 de ani se consumă o perioadă de adaptare legată de ieșirea din profesie. Între 70– 80 de ani se instalează treptat bătrânețea propriu- zisă, după 80 de ani se intră în bătrânețea avansată până la 90 de ani, iar după aceea are loc marea bătrânețe. b#%l!^+a?

Pentru evitarea îmbătrânirii precoce este necesar un mod cumpătat de viață și muncă la vârstele tinere și adulte, de asigurarea condițiilor adecvate de viață la bătrânețe și rezolvarea problemelor de natură medico- sociale.

„Bătrânețea nu poate fi identificată cu starea precară a sănătății sau cu neputința, dar vârsta înaintată comportă din ce în ce mai multe probleme de sănătate”. „Îmbătrânirea corpului uman este afectată de influențe sociale dar bineînțeles este guvernată de factori genetici”. LaRousse, dicționarul de medicină, definește îmbătrânirea ca „o slăbire naturală a facultăților fizice și psihice cauzate de înaintarea în vârstă”, aduce în discuție existența a două abordări teoretice ce pot să justifice îmbătrânirea fizic.

Îmbătrânirea este definită ca ansamblul de transformări ce afectează ultima perioadă a vieți și care constituie un proces de declin, semnele îmbătrânirii fiind: slăbirea țesuturilor, atrofie musculară cu scăderea funcțiilor și performanțelor, toate acestea concurând la limitarea progresivă a capacități de adaptare. Noțiunea de vârstă înaintată se utilizează pentru a desemna perioada din viața omului care urmează după maturitate și ține până la sfârșitul existenței sale. Această perioadă mai este numită și vârsta a III-a, „perioada de involuție”, perioada de bătrânețe, sau senescență.

La Rousse, în dicționarul de medicină, definește îmbătrânirea ca „o slăbire naturală a facultăților fizice și psihice cauzate de înaintarea în vârstă”, aduce în discuție existența a două abordări teoretice ce pot să justifice îmbătrânirea fizică. 

Ca etapă distinctă de vârstă, bătrânețea reprezintă o „perioadă de profundă degradare și involuție a principalelor funcții ale organismului uman” b#%l!^+a?

Procesul de îmbătrânire, reprezintă o ,,scară” de etape, care odată cu trecerea la o altă etapă, urmează o serie de schimbări de natură fizică, psihică, socială, determinate fiind de dezvoltarea umană. Este necesar să cunoaștem toate aceste modificări deoarece ele impun un anumit specific în dialogul cu persoana vârstnică.

Îmbătrânirea reprezintă degradarea în etape a corpului uman și a funcțiilor biologice din prisma unei analize fizice asupra organismului uman. Îmbătrânirea este perioada în care apare declinul treptat și gradual al capacităților mentale din prisma unei analize psihice asupra corpului uman. Din prisma unei analize sociale asupra îmbătrânirii – aceasta ar consta în suma percepțiilor despre lume și individ așa cum este el perceput de alți indivizi ca vârstnic și cum îi percepe el vârstnicul, pe alți indivizi, cum este văzut de societate în ansamblu și individual ca ființă umană.

Mulți recunosc că îmbătrânirea nu este un fenomen uniform, el începe după naștere și chiar mai înainte, în cursul vieții intrauterine, procesul situându-se atât la nivel celular cât și la nivelul spațiilor extracelulare ale organismului

Bătrânețea nu reprezintă o etapă omogenă de viață, ci un ciclu care se manifestă diferențiat de la o persoană la alta. Această ultimă perioadă a vieții include mult mai mulți ani decât oricare dintre perioadele de dezvoltare umană. Percepția și atitudinea față de persoanele în vârstă a pendulat de-a lungul timpului și în diferite spații geografice între respect, venerație (uneori până la divinizare) și ignorare, marginalizare, ironizare.

Din punct de vedere fizic, bătrânețea este o stare distrofică, de involuție, ce se poate agrava cu anumite boli cronice. Unii vârstnici își pot păstra în bună stare funcțiile intelectuale până după 80 de ani, dar pot să apară și stări de regres, datorită anumitor modificări. Aceste modificări cuprind sistemul nervos, b#%l!^+a?locomotor, cardiovascular, respirator, renal, reproducător. În plus, apar modificări ale tegumentelor (riduri, piele uscată), scăderea vederii și scăderea forței musculare, scăderea capacității de efort, tulburări digestive și modificări psihologice.

Modificările psihologice sunt rezultatul modificărilor induse de vârstă, la baza lor existând factori interni, cum ar fi ereditatea și modificările hormonale și factori externi, cum ar fi pensionarea, scăderea potențialului biologic, patologia asociată, scăderea numărului membrilor de familie, decesul unei rude sau prieteni de vârste apropiate, toate acestea având impact asupra sănătății persoanelor vârstnice.

La nivel individual, sănătatea depinde de anumite caracteristici interrelaționate precum: moștenirea genetică, poziția socială, comportamentele, atitudinile, opțiunile referitoare la stilul de viață și valorile adoptate cu privire la starea de sănătate.

Dacă îmbătrânirea fizică și psihică a individului uman, poate fi cuantificată după elemente precise care pot fi analizate, măsurate și verificate, îmbătrânirea individului uman din punct de vedere social nu poate fi cuantificată la fel de precis. Îmbătrânirea socială nu este unanim acceptată, ea diferă de la o societate la alta, este încadrată în alte limite de la o perioadă la alta. Fiecare societate analizează îmbătrânirea socială după criterii diferite care sunt în strânsă legătură cu valorile, normele, tradițiile pe care le impun societatea respectivă.

În societatea actuală, întâlnim bătrâni care mai pot munci din punct de vedere fizic și psihic dar din punct de vedere social de multe ori ei nu mai sunt acceptați la locul de muncă pentru că trebuie să se pensioneze datorită fie legislației în vigoare, fie numeroaselor etichetări pe care trebuie să le suporte din partea generaților mai tinere.

1.2.Teorii cu privire la bătrânețe b#%l!^+a?

Teoriile zise sohastice admit ca principiu că mecanismul îmbătrânirificată la fel de precis. Îmbătrânirea socială nu este unanim acceptată, ea diferă de la o societate la alta, este încadrată în alte limite de la o perioadă la alta. Fiecare societate analizează îmbătrânirea socială după criterii diferite care sunt în strânsă legătură cu valorile, normele, tradițiile pe care le impun societatea respectivă.

În societatea actuală, întâlnim bătrâni care mai pot munci din punct de vedere fizic și psihic dar din punct de vedere social de multe ori ei nu mai sunt acceptați la locul de muncă pentru că trebuie să se pensioneze datorită fie legislației în vigoare, fie numeroaselor etichetări pe care trebuie să le suporte din partea generaților mai tinere.

1.2.Teorii cu privire la bătrânețe b#%l!^+a?

Teoriile zise sohastice admit ca principiu că mecanismul îmbătrânirii ar fi legat de hazard. Printre aceste teorii se pot distinge:

teoria cotelor (fiecare organism ar dispune la naștere de un stoc de energie

de consum și ar muri atunci când aceasta este epuizată) susțin că odată cu îmbătrânirea se produc dereglări în funcționarea unor organe, care la rândul lor se datorează, în esență disfuncționalității sistemului imun sau a sistemului neuroendocrin;

teoria radicalilor liberi (îmbătrânirea ar fi cauzată de efectele nocive ale

radicalilor liberi, substanțe toxice, elaborate prin metabolismul celular, normal);

teoria erorilor catastrofice (care explică îmbătrânirea printr- o acumular

de erori succesive în viteza proteinelor, sfârșind cu moartea celulelor) se bazează pe influența unor factori de origine metabolică, factori intrinseci ai reacțiilor biochimice și factorilor externi care produc schimbări majore la nivel de organism uman. Acești factori produc anumite deteriorări, deteriorări ce sunt produse de existența unor produși toxici pentru organismul uman, fie că sunt metabolici, interni sau externi.

teoria orologiilor biologice (bazată pe ideea unei îmbătrâniri a organelor

sub controlul sistemului hormonal sau imunitar) susțin că odată cu îmbătrânirea se produc dereglări în funcționarea unor organe, care la rândul lor se datorează, în esență disfuncționalității sistemului imun sau a sistemului neuroendocrin. O teorie explicativă în acest sens ar fi teoria autointoxicării cu produși de origine bacteriană rezultați în urma procesului de putrefacție din interiorul intestinului. Totuși până în prezent nici una dintre aceste teorii nu a fost confirmată.

Teoriile genetice care admit existența genelor de longevitate de viață pentru o specie dată (120 de ani la om). Deși recent au fost identificare două gene ale longevității, profilul genetic al longevității umane este încă departe de a fi definit, b#%l!^+a?mecanismele și consecințele îmbătrânirii biologice rămân în cea mai mare parte misterioase. Toate teoriile sunt controversate.

Pe lângă aceste teorii pe care gerontologia ca știință le studiază din punct de vedere biologic, psihologic, există și teorii ce țin de gerontologia socială care studiază atitudini, percepții, comportamente cu privire la îmbătrânire și cum este influențată persoana vârstnică prin intermediul acestora.

În acest moment intervenția familiei a celor apropiați (prieteni), sau a specialiștilor în domeniu este neapărat necesară.,,Omul are nevoie de ocupație, de activitate, nu numai din considerente de ordin social-economic, ci și pentru întreținerea diferitelor funcții ale organismului.”

Activitatea face bine la orice vârstă, satisfacția că poți realiza ceva, că b#%l!^+a?poți fi util cuiva, duce la mulțumire sufletească, la împlinire și la creșterea sentimentului de stimă de sine.

,,Antrenarea într-o anumită ocupație a fost folosită și ca tratament pentru unele afecțiuni este vorba de așa numita terapie ocupațională. Grecii și egiptenii practicau terapia ocupațională distractivă pentru tratamentul tulburărilor psihice. Philippe Pinel, încă din 1809, a stabilit că munca prestată riguros a reprezentat calea cea mai sigură de a menține sănătatea și buna dispoziție a pensionarilor unui azil.”

Dacă vom ține cont de aceste teorii, în viitor ar trebui dezvoltate politici și programe diverse, cu privire la umplerea timpului liber al vârstnicilor, pentru a le fi întărit sentimentul de ,,utilitate” și de incluziune socială, fiind folositori sieși sau colectivităților din care fac parte.

,,Viața cotidiană a vârstnicului cunoaște o anumită ritmicitate, perioadele de activitate și cele de odihnă alternând cu perioade de timp liber, care la această vârstă capătă alte dimeniuni. Timpul liber este cunoscut sub diferite denumiri: ,,loisir” în Franța, ,,leisure” în Anglia, ,,nonworking time” sau ,,free time” în Statele Unite, ,,Musse” sau ,,Freizeit” în Germania. Încă din vechime grecii foloseau cuvântul ,,schole” care are multiple semnificații, și anume: timp liber, oprire, repaus, inactivitate, lipsă de lucru, zăbavă, ocupație în timpul orelor libere, după lucru sau după afaceri, studiu, conversație. Timpul liber exprimă în mod frecvent absența constrângerii și o delimitare față de timpul de muncă. Absolutizarea acestei opoziții dintre timpul de muncă și timpul liber duce la considerarea acestuia din urmă ca ceva în afara obligațiilor umane, un fel de timp rezervat deplinei libertăți individuale. Cam în acest context se înscrie și definiția dată de Jofree Dumazedier, care consider timpul liber ca fiind un ansamblu de activități cărora individual li se dedică în mod liber, de bună-voie și cu plăcere, fie b#%l!^+a?pentru a se odihni, fie pentru a se distra și a-și satisface nevoile estetice, fie pentru a-și îmbogăți cunoștințele generale sau a-și completa, în mod dezinteresat, pe cele profesionale, pentru a-și lărgi și dezvolta participarea socială voluntară sau capacitatea creatoare, după ce sa eliberat de obligațiile profesionale, sociale, familial.”

,,Teoria etichetării,, a fost editată de Howard Becket 1963 consideră că oamenii odată etichetați ca bătrâni și primitori de pensie, se așteaptă de la aceștia să prezinte un comportament corespunzător acestei categorii. Adepții teoriei unei subculturi a îmbătrânirii, susțin că persoanele vârstnice, își mențin identitatea b#%l!^+a?socială prin participarea lor ca membrii a acesteia. Persoanele vârstnice vor socializa mai ușor cu persoane cuprinse în aceiași categorie de vârstă, decât cu persoane din alte categorii de vârstă, deoarece împărtășesc aceleași sentimente, gânduri și idei. De aceeia există tendința tot mai accentuată a societății de marginalizare și izolare în anumite instituții a acestor persoane, deoarece aceste persoane de multe ori abandonează cauzele pentru care luptă datorită lipsei de înțelegere la nivel de comunitate, comunitate care dacă ar asculta și înțelege aceste cauze, ar trebui să elaboreze planuri de acțiune socială, pentru că aceste persoane fac parte din comunitate fie că vrem sau nu.

,,În anul 1971, apare teoria stratificării pe vârste,, teorie elaborată de Mathilda White Riley dezvoltă ideea componenței unui strat de vârstă, astfel că membrii unui strat de vârstă diferă de cei ai altui strat de vârstă, atât prin stadiul de viață pe care îl parcurg cât și prin perioada istorică pe care au parcurs-o. Dimensiunea istorică precum și traseul vieții pe care îl parcurg, explică modurile diferite prin care indivizii se comportă în societate. Această teorie arată, că indivizii care au trăit declinul economic tind să valorizeze autosuficiența și să economisească mai mult, în comparație cu alți indivizi care nu au cunoscut acest fenomen al declinului economic. Aceste stări pot genera conflicte între generații.

1.3.Reprezentarea socială a bătrâneții

Bătrânețea nu reprezintă o etapă omogenă de viață, ci un ciclu care are un caracter diferențial (există diferențe semnificative la o persoană la alta și de la o funcție la alta la aceeași persoană), este polideterminată (depinde de b#%l!^+a?particularitățile genetice, somatice, morale sau sociale ale persoanei vârstnice) și presupune deficiențe care au un caracter relativ (evoluție neliniară, bazată pe îmbunătățirile compensatorii).

Această ultimă perioadă a vieții include mult mai mulți ani decât oricare dintre perioadele de dezvoltare umană.

Este important cum dau persoanele de vârsta a treia, sens propriei existențe.

Din punctul de vedere al modelului individualist de adaptare la îmbătrânire, există trei factori care condiționează adaptarea:

– tipul de personalitate ;

– satisfacția existențială ;

– integrarea socială.

Ca urmare a combinării acestor trei factori, se identifică gradul de maturizare al individului de vârsta a treia, rezultând patru stiluri dominante de viață:

– Familist;

– Persoană care locuiește singură;

– Persoană care apreciază confortul;

– Persoană care trăiește din plin.

Pentru persoanele care nu se încadrează în categoria persoanelor de vârsta a treia, este ușor să cadă pradă subiectivismului, deoarece reprezentarea socială a vârstnicului este de persoană care nu mai poate oferi nimic, în afara sprijinului oferit familiei. Diferitele manifestări ale îmbătrânirii, fac imposibilă însă generalizarea de tipul „ toți pensionarii trebuie sa stea acasă cu nepoții”, sau „bătrânii nu mai trebuie sa fie interesați de politică”, deoarece diversitatea realităților bătrâneții și a formelor de îmbătrânire, aduc alte niveluri de aspirații, iar idealurile sociale ale omului se modifică, societatea fiind obligată să cunoască b#%l!^+a?și să facă posibilă, aceste manifestări.Vârsta a treia, este o perioadă foarte solicitantă, deoarece acum apar schimburi dramatice cum ar fi:

Retragerea din activitatea profesională reprezintă o schimbare majoră de statut și rol în viața unei persoane, iar sosirea acestui moment poate constitui un factor major de stres ce determină tulburări de adaptare. Semnificația retragerii din activitate și adaptarea la noua situație depind de atitudinea față de muncă, starea de sănătate, situația financiară, relațiile cu cei apropiați. Pensionarea poate constitui o etapă de criză sau o perioadă de „schimbare planificată” (dezvoltarea sau continuitatea unor interese și anticiparea unor noi roluri disponibile în familie și comunitate). Tulburările determinate de pensionare și apoi chiar „moartea socială” a individului afectează mai degrabă bărbații deoarece aceștia sunt mai total angajați în activitatea profesională în timpul vieții active decât femeile (acestea sunt angajate în paralel în activități casnice, în care se pot transfera total după pensionare). În mediul urban oamenii tind să suporte mai greu momentul pensionării decât cei din rural deoarece în perioada adultă s-au dedicat exclusiv activității profesionale (în rural încetarea activității nu se realizează niciodată brusc și complet).

Crește vulnerabilitatea la îmbolnăviri, bolile fiind contactate mai ușor (datorită faptului că modificările fiziologice, normale la această vârstă, slăbesc organismul, îi scad rezistența și capacitatea de adaptare), iar vindecarea presupunând un proces mai îndelungat și mai greoi

Modificări și în ceea ce privește rolurile lor. Ele se dezangajează treptat din rolurile sociale active și adoptă alte roluri pasive (de dependență) sau compensatorii precum cele de văduv, bunic, pensionar, voluntar. Înaintarea în vârstă presupune mai degrabă pierderea unor roluri, decât achiziționarea unora noi (de exemplu, rolul de soț, rolul de persoană activă), presupune pierderea consistenței rolurilor (de exemplu, rolul de părinte își pierde din conținut).

Excluziunea socială (sărăcia) reprezintă una dintre problemele cu care se b#%l!^+a?confruntă o bună parte dintre persoanele vârstnice datorită faptului că nu dispun de resurse suficiente pentru a participa activ la viața publică, socială și culturală, pentru a putea decide asupra propriei vieți și nu dispun de serviciile de sănătate și sociale, de îngrijirile necesare în funcție de nevoile individuale (scăderea nivelului de trai, lipsa de resurse financiare, alimentația deficientă, condițiile proaste de locuit, lipsa accesului la condiții de igienă elementară etc.). Chiar dacă statisticile arată o incidență relativ mică a sărăciei în rândul vârstnicilor (raportat la alte categorii sociale: șomeri, țărani, liber profesioniști), pensionarii reprezintă un procent semnificativ în rândul săracilor datorită ponderii lor mari în totalul populației, fapt care îi face mai vizibili în comparație cu alte grupuri cu risc de sărăcie sensibil mai ridicat (riscul de sărăcie al pensionarului este de trei ori mai ridicat decât cel al unui angajat). Dependența vârstnicului, alterarea condițiilor sociale și economice, poate conduce la marginalizare și excludere socială, la nerespectarea drepturilor fundamentale și specifice ale acestuia, la abuzuri și chiar violență (abuzul fizic, abuzul prin abandon, abuzul financiar). Generalizarea tendințelor de abuz asupra vârstnicilor ne sugerează o degradare a solidarității familiale și a solidarității între generații. Dincolo de anumite cauze fizice (deficiențe de vedere, de auz, de vorbire) izolarea socială poate fi cauzată și intensificată prin decesul persoanelor apropiate.

Toate cele prezentate fac tot mai greu de păstrat autonomia, părăsirea locuinței, mutarea eventual intr-o institutie de îngrijire sau pregătirea pentru moarte, iar toate acestea solicită individului să se schimbe și să se adapteze.

Pentru ca el să reușească să se adapteze la schimbările și pierderile experimentate în această perioadă a vieții trebuie să accepte anumite lucruri. Aici intervine rolul asistentului social care îi va facilita adaptarea.

Pentru ca experiența pensionării să aibă efecte negative cât mai reduse este necesar ca asistentul social să intervină preventiv prin pregătirea psihică a b#%l!^+a?vârstnicului pentru acceptarea ideii de pensionare și diminuarea halo-urilor negative ale pierderii slujbei. De asemenea, vârstnicii pot fi ajutați să își completeze agenda săptămânală cu alte genuri de activități: implicarea în asociația pensionarilor, organizarea unor colecte sau tombole, participarea la programele unor cluburi, implicarea în activități de voluntariat etc. Cei recent pensionați pot fi îndrumați să-și aducă contribuția la soluționarea unor probleme sociale având în vedere experiența acumulată și perspectiva dobândită. „Bătrânii tineri” (60-75 ani) pot fi utili asistenților sociali în demararea unor proiecte pentru comunitate sau în îngrijirea „bătrânilor-bătrâni”(peste 75 ani) (voluntariat). În concluzie, este necesar ca asistentul social să orienteze vârstnicii spre activități prin care să se valideze utilitatea lor. La vârsta senectuții relațiile cu cei apropiați (soț/soție, copii, nepoți, frați, surori, prieteni) prezintă anumite particularități și cresc în importanță deoarece schimbările care apar în ceea ce privește starea de sănătate, nivelul economic și rolurile sociale solicită resursele fizice și psihologice ale persoanei și duc la creșterea vulnerabilității sale.

Societatea actuală valorizează diferit persoanele vârstnice, comparativ cu societățile tradiționale în care bătrânii erau valorizați. Percepția și atitudinea față de persoanele în vârstă a pendulat de-a lungul timpului și în diferite spații geografice între respect, venerație (uneori până la divinizare) și ignorare, marginalizare, ironizare.

Astăzi bătrânii reprezintă o problemă socială, încheierea activității profesionale îi transformă în „ întreținuți”, iar vărstnicii trăiesc cu sentimentul inutilității și al marginalizării.

Vârsta înaintată este construită social. Vârsta înaintată e marcată de schimbări în starea de sănătate și în relațiile sociale, iar impactul acestora poate fi influențat de gen, starea de bine fizică și psihică, boală, resursele sociale și economice.

Suportul social acordat persoanelor vârstnice influențează sănătatea, b#%l!^+a?fericirea și longevitatea. Vârstnicii cu mai mult suport și interacțiune au mai puține nevoi de îngrijiri de sănătate și au mai puțină nevoie de spitalizare. Cei cu mai puțin suport, care tind să fie izolați social, mult mai probabil că trăiesc stereotipul vârstnicului care definește îmbătrânirea ca momentul declinului fizic, mental și social, când oamenii se dezangajază și se retrag din viață și din societate.

Datorită faptului că situația socială și medicală a bătrânilor se deteriorează treptat din cauza reducerii veniturilor odată cu pensionarea, politicile sociale din domeniu vizează în special protejarea venitului, perfecționarea calității îngrijirii medicale, sprijinirea persoanelor în vârstă pentru a duce o viață demnă și independentă în mediul propriu, lărgirea posibilităților de integrare a vârstnicilor în viața comunității și ameliorarea capacității serviciilor publice de a face față nevoilor în continuă schimbare.

b#%l!^

CAPITOLUL II

Îmbătrânirea demografică

2.1.Tendințe globale în îmbătrânire

Lumea se confruntă cu o situație fără precedent. Curând vom avea mai mulți oameni în vârstă decât copii și mai mulți oameni de vârstă înaintată extremă decât oricând înainte.

Îmbătrânirea populației este o problemă care variază dramatic în întreaga lume, potrivit unui studiu realizat de Centrul de Cercetare Pew la întrebarea ,,Este în țara dumnevoastră creșterea populației o problemă,,. Un nivel relativ ridicat de îngrijorare se manifestă în Asia de Est, unde aproape nouă din zece japoneji, opt din zece sud coreeni și șapte din zece din populația chineză descriu îmbătrânire ca o problemă majoră pentru țara lor. Europenii afișează, de asemenea un nivel relativ ridicat de îngrijorare cu înaintarea în vârstă, mai mult de jumătate din publicul din Germania și Spania, spunând că aceasta este o problemă majoră. Americanii sunt printre cei mai puțin în cauză, cu unul singur din patru exprimă acest aviz. Aceste atitudini urmăresc modelul de sine îmbătrânirea din întreaga lume.

b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a?

Grafic.1. % dintre oameni care declară că creștere îmbătrânirea populației este o problemă Surse :Pew Research Center Global AttitudesProject Survey 128

În Japonia și Coreea de Sud, majoritatea populației va fii mai mare de 50 până în 2050. China este una dintre cele mai multe țări cu o îmbătrânire mai rapidă din lume. Germania și Spania, împreună cu vecinii lor europeni, sunt deja printre țările cu cea mai rapidă creștere a vârstei populații în viitor. Populația Statelor Unite este, și ea de asemenea într-o creștere a vârstei, dar într-un ritm mai lent decât în majoritatea celorlalte țări. Îngrijorarea publică privind numărul tot mai mare de persoane în vârstă este mai mică în afara Asia de Est și Europa. În cele mai multe dintre aceste țări, cum ar fi Indonezia și Egipt, proporția persoanelor în vârstă din populație este relativ moderat și se așteaptă să rămână și în viitor.

Pakistan, Nigeria și alte țări beneficiază de potențiale tendințe demografice viitoare. Acestea sunt țări care au cote mari de copii în populațiile lor, iar acești copii vor îmbătrâni în floarea vietii lor de lucru în viitor.

Studiul Pew Research constată, de asemenea, o divergență largă în încrederea oamenilor că vor avea un nivel de trai adecvat la bătrânețe. Încrederea în standardul de viață a persoanei în vârstă pare a fi legat de rata la care o țară este în curs de îmbătrânire și vitalitatea economică. Încrederea este cea mai scăzută în Japonia, Italia și Rusia, țări care sunt în curs de îmbătrânire și în cazul b#%l!^+a?în care creșterea economică a fost anemică în ultimii ani. În aceste trei țări, mai puțin de o treime din oameni sunt încrezători cu privire la standardul de trai pentru limita de vârstă. În același timp, există optimism considerabil despre standardul de trai pentru limită de vârstă în rândul publicului din țările ale căror populații sunt proiectate pentru a fi relativ tineri, în viitor, sau care au un nivel de dezvoltare din punct de vedere economic în ultimii ani, cum ar fi în Nigeria, Kenya, Africa de Sud și China.

b#%l!^+a? b#%l!^+a?

Grafic.2. Proporție de oameni 65 și mai mult într-o țară estimatia populație pentru 2010 și 2050

Când au fost întrebați cine ar trebui să poarte cea mai mare responsabilitate pentru bunăstarea economică a persoanelor în vârstă au răspuns : familiile lor, guvernul. Cu toate acestea, mulți dintre cei care au numit guvernul sunt mai puțin încrezători în propriul lor standard de viață în viitor, comparativ cu cei care au numit numele lor sau a familiilor lor. b#%l!^+a?

Opinia publică americană privind îmbătrânirea diferă dramatic de punctele de vedere ale partenerilor economici și politici majori ai națiunii. Americanii sunt mai puțini decât cea mai mare parte a publicului la nivel mondial care vizualizeaza numărul tot mai mare de persoane în vârstă ca o problemă majoră. Ei sunt mai încrezători decât europenii ca vor avea un nivel de trai adecvat la bătrânețe. Iar SUA este una dintre puținele țări în care o multitudine mare a publicului consideră indivizii ca sunt principalii responsabili pentru propria lor bunăstare în viață.

Acest lucru nu se datorează faptului că SUA este veșnic tânăra. Dar SUA îmbătrânește mai repede decât majoritatea celorlalte țări. În 2010, la nivel mondial vârsta medie (29) a fost de opt ani mai mică decât vârsta medie din SUA (37).Până în 2050, diferența de vârstă se va restrânge la numai cinci ani. De asemenea, datorită imigrației, populatia SUA este de așteptat să crească cu 89 de milioane până la jumătatea secolului, chiar ca populațiile din Japonia, China, Coreea de Sud, Germania, Rusia, Italia și Spania sunt fie la un impas sau descrescătoare. Din aceste motive, probabil, publicul american este mai optimist.

Îmbătrânirea populației ridică probleme la mai multe niveluri pentru guvernele din întreaga lume. Există îngrijorarea cu privire la posibilitatea scăderi numărului persoanelor ce muncesc (vârsta între 15-64), ce poate duce la o încetinire economică. Populația care lucrează de vârstă mai mică, trebuie să accepte, de asemenea, un număr tot mai mare de persoane aflate în întreținere, eventual crearea de stres financiar pentru sistemele de asigurări sociale și de reglare a intensității luminoase perspectivele economice pentru persoanele în vârstă. b#%l!^+a?

Populațiile abile va alimenta, de asemenea, cereri pentru modificări ale investițiilor publice, cum ar fi realocarea resurselor din nevoile copiilor la nevoile de seniori. La nivel mai personal, durata de viață mai lungă poate tensiona finanțelor de uz casnic, ce face pe oameni să se extindă durata de lucru, sau rearanjarea structurilor familiale.

Contribuțiile persoanelor în vârstă la societate sunt de neprețuit. Multe astfel de contribuții nu pot fi măsurate în termeni economici cum ar fi: de îngrijire, voluntariatul. Persoanele în vârstă sunt de asemenea importante ca lideri, jucând adesea un rol în rezolvarea conflictelor în familie, în comunitățile și chiar în situații de urgență.

Conform clasificării Organizației Mondiale a Sănătății, urmând criteriul cronologic, persoanele cu vârste între 60-74 ani sunt denumite persoane în vârstă; cele cu vârste între 75-90 ani sunt considerate persoane bătrâne, iar cele peste 90 de ani marii bătrâni. În concepția medico-socială franceză se vorbește de vârsta a III-a după 65 de ani, corespunzând vârstei pensionarii, și vârsta a IV-a după 80 de ani. Proporția de vârstă a persoanelor (persoane în vârstă de 60 de ani sau peste) este de așteptat să se dubleze de la 11% în 2007 la 22% în 2050.

Numărul persoanelor în etate în lume poate depăși numărul de copii (persoane sub 15 ani) pentru prima dată în istoria umană în 2047. În regiunile mai dezvoltate, numărul de copii a scăzut sub cel al persoanelor în etate din 1998.

Populația lumii este în creștere și îmbătrânire. Rata natalității foarte scăzute în țările dezvoltate, împreună cu scăderea natalității în majoritatea țărilor în curs de dezvoltare, sunt proiectate pentru a crește îmbătrânirea populației de 65 ani și peste, până în anul 2050, când acesta va fi de 2,5 ori mai mare decât populația 0-4 ani. Aceasta este o inversare exactă a situației din 1950.

În 1950, existau 335 milioane de copii din grupa de vârstă 0-4 ani și la doar 131 milioane de oameni cu vârste cuprinse între 65+. Potrivit estimărilor făcute de ONU populația la mijlocul anului 2010, era de 642 milioane de b#%l!^+a?persoane de vârstă 0-4 ani și 523 milioane de personae cu vârsta 65 + deasemenea, pentru prima dată în istorie, grupul de vârstă 0-4ani va scădea între 2015 și 2020, după ce a atins punctul culminant la aproximativ 650 de milioane la egalitate cu persoanele  peste 65. Populația persoanelor peste 65 ani va depăși populația 0-4 ani în aceeași perioadă de cinci ani, în creștere de la 601 milioane în 2015 la 714 milioane în 2020, asta va depinde de modul în care va crește rata declinului natalității în țările în curs de dezvoltare.

Tendința de bază este deja evidentă. Potrivit lui Richard Suzman, director al diviziei de Comportament Social de Cercetare la Institutul National de Aging, în acest punct demografic de cumpănă pentru prima dată în istoria omenirii vor exista mai mulți oameni în lume de peste 65 de ani decât sub vârsta de 5 ani, ce ilustrează transformarea în curs de desfășurare și ?profundă a populației, care afectează societatea în moduri fundamentale. Deși această tendință a fost evidentă în țările mai dezvoltate timp de mai multe decenii, ceea ce este nou este cât de repede transformarea are loc în țările mai puțin dezvoltate.

Graficele prezintă tendințele în creștere a celor două grupe de vârstă pentru lume, țările mai dezvoltate, și țările mai puțin dezvoltate.

Grafic 3. Tendințele în creștere a celor două grupe de vârstă pe plan mondial b#%l!^+a?

Grafic 4. Tendințele în creștere a celor două grupe de vârstă pe țările mai dezvoltate

b#%l!^+a

Grafic 5. Tendințele în creștere a celor două grupe de vârstă pe țările mai puțin dezvoltate?

Atâta timp cât ratele de fertilitate continuă să scadă și speranța de viață continuă să crească, persoanele în vârstă vor crește în mod constant ca o parte a b#%l!^+a?populației. Și în timp ce îmbătrânirea populației este un fenomen global, se înregistrează progrese mai rapide în țările în curs de dezvoltare inclusiv cele cu populații mari de tineret.

Cele mai multe națiuni dezvoltate au avut zeci de ani să se adapteze la structurile lor de vârstă în schimbare, ele nu sau confruntat cu o creștere în număr și procentaj de vârstă al oamenilor de mai multe ori într-o singură generație. Aceiași îmbătrânire demografică a populației în vârstă de 65 de ani sau mai în vârstă de la 7% la 14 %, de exemplu, s-a desfășurat pe parcursul a mai mult de un secol în Franța, în Brazilia va avea loc în doar două decenii. Țările în curs de dezvoltare vor trebui să se adapteze rapid la această nouă realitate și multe națiuni mai puțin dezvoltate.

Grafic 6. Viteza de îmbătrânire a populației . Timpul necesar sau de așteptat pentru procent din populația în vârstă de 65 ani și peste a crește de la 7 % la 14%. Sursă: Kinsella K, El W. o lume Aging: 2008. Washington, DC: Institutul Național de îmbătrânire și US Census Bureau, 2009.

Acest val numeric la persoanele în vârstă este înregistrat la țările populate: China și India. De la 110 în 2010 în China se va ajunge probabil la 330 milioane până în 2050 , de 60 de milioane în India se estimează că va depăși 227 milioane în anul 2050, o creștere de aproape 280 la sută față de astăzi. Pe la mijlocul acestui secol, acolo ar putea fi de 100 de milioane de chinezi peste 80 de ani. b#%l!^+a?

Aceasta este o realizare uimitoare în considerare că au existat mai mult de 14 de milioane de oameni de această vârstă pe întreaga planetă în urmă doar cu un secol.

Grafic.7 Creșterea populației în vârstă de 65 de ani și mai vechi în India și China: 2010-2050. Sursă: Organizația Națiunilor Unite. World Population Prospects: revizuirii din 2010. Disponibil la: http://esa.un.org/unpd/wp

Speranța de viață depășește acum 83 ani în Japonia și este de cel puțin 81ani în alte câteva țări. Regiuni ale lumii mai puțin dezvoltate au cunoscut o constantă creștere a speranței de viață de la al doilea război mondial , cu toate că nu toate regiunile au împărtășit îmbunătățiri. (O excepție notabilă este scăderea speranței de viață în multe părți ale Africa din cauza deceselor cauzate de epidemile de HIV /SIDA). Cea mai rapidă creștere a speranței de viață au avut loc în Asia de Est, de la mai puțin de 45 ani în 1950 la mai mult de 74 ani astăzi.

Creșterea speranței de viață a populație este creșterea numărului proporție persoanelor cu vârsta de 85 ani sau mai mari ce constituie 12% în țările mai b#%l!^+a?dezvoltate și 6% în țările mai puțin dezvoltate. Procentul în schimbarea populația lumii de vârstă: 2010-2050 populația de 85 ani și mai mare este estimată că va crește 351 la sută între 2010 și 2050, în comparație cu o creștere de 188 la sută pentru populația în vârstă de 65 ani sau mai în vârstă și un 22 la suta crește pentru populația în vârstă de 0-64 ani.

Numărul global de centenari crește de 10 ori între 2010 și 2050. La mijlocul anilor 1990, unii cercetători estimează că,pe parcursul istoriei umane, cotele de de viață la naștere până la vârsta de 100 poate fi crescut de la 1 în 20.000.000 si de la 1 la 50 pentru femei cu o?mortalitate scăzută la națiuni, cum ar fi Japonia și Suedia.

Grafic 8..Procentul Schimbarea populația lumii de vârstă: 2010-2050 Sursă: Organizația Națiunilor Unite, World Population Prospects: Revizuirea 2010.Disponibil la: http://esa.un.org/unpd/wpp.

2.2.Tendințe ale îmbătrânirii demografice în România

+a? Motto: ”A îmbătrâni este singurul mijloc de a trăi mai mult”

Voltaire

În timp ce îmbătrânirea (în sensul ajungerii la stadiul de bătrânețe) în cazul unei persoane presupune o degradare ireversibilă cu un final ineluctabil, b#%l!^+a?îmbătrânirea populației se referă doar la creșterea ponderii unui grup de vârstă în totalul acesteia (o pondere mai mare de 12,0 % corespunde unei populații îmbătrânite demografic), „proces practic inevitabil pentru populațiile moderne, în deceniile ce vor urma, dar care, în sine, nu este ireversibil și nu conduce cu necesitate la un colaps demografic”

România se confruntă aproximativ cu aceeași problematică demografică specifică țărilor membre ale UE-25 (declinul populației totale, creșterea ponderii populației vârstnice și a duratei medii a vieții, „îmbătrânirea demografică a bătrânilor”, feminizarea îmbătrânirii), însă nivelul mai scăzut al performanțelor economiei românești face ca resursele să fie mai reduse și impactul social estimat, mai ales în perspectiva următorilor ani, să fie mai puternic pentru țara noastră. Se subliniază necesitatea ajustării soluțiilor la contextul specific și la potențialul de resurse de care dispunem. Toate prognozele demografice privitoare la România arată că vom asista în deceniile următoare la o expansiune rapidă și masivă a populației vârstnice. Populația de 60 de ani și peste va crește de la 4,2 (2005) la 6,5 milioane (2050) (de la 19,3% la 33,3%, ca pondere în totalul populației).

Atât ponderea vârstnicilor în totalul populației, cât și rata de dependență demografică ne arată faptul că populația corespunde unei populații îmbătrânite demografic. Analiza structurii populației pe grupe mari de vârste în perioada 1990-2006 evidențiază reducerea ponderii populației tinere (0-14 ani) de la 22,2% la 16,2% și creșterea ponderii celei vârstnice (60 ani și peste) de la 16,7% la 19,1%. Rata de dependență demografică se reduce în timp (de la 37% la 34,2% în mediul urban, în perioada 2000-2005), iar speranța medie de viață la naștere are o evoluție ascendentă ajungând în perioada 2003-2005 la 67,3 ani pentru bărbați și la 73,6 ani pentru femei. Se constată, creșterea ponderii populației de peste 75 de ani, în cadrul căreia o proporție însemnată este reprezentată de femei, de unde derivă probleme specifice legate de văduvie precum și alte nevoi în domeniul b#%l!^+a?social și al sănătății. Fenomenul de îmbătrânire demografică este mai accentuat în mediul rural decât în urban.

Cornelia Mureșan (1999) face o proiecție a populației României până în anul 2030. Conform tabelului, autoarea a împărțit populația României, atât cât înregistra ea la 1 ianuarie 1997, în subgrupe omogene ca vârstă și sex și le-a aplicat condițiile de mortalitate și fertilitate specifice observate în anul calendaristic anterior (1996), apoi a calculat efectivele de nou-născuți în funcție de ipotezele privind ratele de fertilitate și de structurile contingentelor feminine fertile. Conform acestor proiecții, se continuă și pe viitor descreșterea numerică a populației.

Tabel 1. Populația României proiectată și structurile ei demografice, conform variantei de proiectare P1- mortalitate și fertilitate constantă la nivelul anului 1996

Sursa: Cornelia Mureșan, 1999, pag. 212

Rezultatele recensământului din 2011 au infirmat, într-un fel, aceste previziuni, dar situația nu este relevantă, întrucât scăderea numărului populației a fost prin emigrare, iar evoluții viitoare ale situației europene pot determina reversul procesului.

Problemele care derivă din creșterea ponderii și numărului vârstnicilor sunt „probleme sociale, cu soluții sociale, și nu atât probleme demografice, ce ar necesita măsuri de politică demografică” (de exemplu, soluția la problema creșterii presiunii pensionarilor asupra populației ocupate nu se găsește în plan demografic ci implică măsuri sociale legate de activitate și de gestionarea sistemului de asistență a persoanelor vârstnice). Soluțiile / măsurile prevăzute în documentele europene precum ridicarea vârstei de pensionare, sporirea ratelor de activitate, chiar și creșterea contribuției celor activi la constituirea fondurilor de b#%l!^+a?pensii sunt fezabile și nu conduc automat la înrăutățirea situației celor în cauză.

O privire de ansamblu asupra evolutiilor demografice :

1 din 7 români are peste 65 de ani în prezent; în lipsa unei îmbunătățiri

rapide a natalității, 1 din 5 români va avea peste 65 de ani în 2030, iar în 2060 raportul va ajunge la 1 din 3.

În anul 2030 femeile vor trăi la pensie 22 de ani iar bărbații 17 ani;

creșterea graduală a nivelului de trai din timpul vieții active va face ca persoanele pensionate să fie puțin dispuse să accepte o schimbare a standardului de viață după 65 de ani în urma diminuării veniturilor; pensia publică trebuie completată cu alte resurse financiare care trebuie acumulate începând cu vârsta de 30 de ani.

Îmbătrânirea populației ocupate din România este mult mai accentuată în

agricultură, unde 1/3 din persoanele ocupate au vârsta de peste 55 de ani.

Evoluția atipică a numărului de nașteri din perioada 1967-1970 va

determina atingerea unui număr maxim a pensionarilor în jurul anului 2035.

România va cunoaște un proces accentuat de îmbătrânire a populației până

în 2040.

Îmbătrânirea populației este un fenomen global ce afectează îndeosebi țările

dezvoltate din punct de vedere economic; pe lângă acest fenomen, România se va confrunta în continuare cu o scădere a numărului total de locuitori, chiar dacă sporul natural negativ va fi mai atenuat față de cel consemnat între 2002 și 2011. Este de asteptat ca migrația românilor spre alte țări membre ale Uniunii Europene să încetinească în anii următori.

b#%l!^+a?

Sursa: INS, Eurostat, BCR Cercetare

România se află în top 5 state membre UE (alături de Slovacia, Polonia,

Letonia și Slovenia) care vor cunoaște cel mai rapid ritm de îmbătrânire a populației în următoarele decenii. Mediana vârstei populației totale va ajunge la 46 de ani în 2030 și 52 de ani în 2060, de la 39 de ani în 2011.

Sursa: Eurostat, BCR Cercetare

Mediana vârstei populației totale a României

Procesul de îmbătrânire și de reducere a numărului de locuitori se suprapune

peste problemele structurale ale pieței muncii din România, respectiv o ocupare excesivă în agricultură și încă redusă în domeniul serviciilor. 29% din forța de muncă din România se regăsește în agricultură față de 3,4% în Zona Euro. Sectorul serviciilor reprezintă 42% din forța de muncă ocupată în România, față de 72% în Zona Euro.

Populația ocupată pe domenii de activitate (mii persoane)

b#%l!^+a?

Sursa: INS, Eurostat, BCR Cercetare

persoanelor cu vârsta de peste 50 de ani reprezintă o prioritate pentru

România, în condițiile în care populația inactivă din această grupă de vârstă a crescut puternic după anul 2008 datorită pensionarilor efectuate inclusiv pe fondul recesiunii economice.

Populația inactivă pe categorii de vârstă

Sursa: Eurostat, BCR Cercetare

Reducerea natalității de după 1990 a fost cauzată de abrogarea legislației

care interzicea avortul și contracepția precum și a schimbărilor economice și sociale în contextul trecerii la un nou tip de organizare a societății. Rata de natalitate a scăzut sub 10 născuți vii la 1000 de locuitori atât în perioada 2001-2003 cât și după 2009, față de o medie de 16 născuți vii la 1000 de locuitori în anii ’80 sunt 27 născuti vii la 1000 de locuitori în 1967 – 1968.

Migrația netă și sporul natural al populației b#%l!^+a?

Sursa: Eurostat, BCR Cercetare

Creșterea speranței medii de viață la naștere la 75 de ani în 2011, de la 70

de ani în 1990, a condus la consolidarea ponderii populației de peste 65 de ani în totalul populație. În 2011 la fiecare persoană de peste 65 de ani existau 5 persoane apte de muncă (15-64 ani), dar mai puțin de o persoană era salariat care plătea contribuții pentru sistemul public de pensii.

Speranța de viață, pe sexe

b#%l!^+a?

Variația atipică a numărului de nașteri din perioada 1967-1970 în

comparație cu restul anilor, după adoptarea decretului din anul 1966 care interzicea întreruperile de sarcină, va amplifica presiunea asupra sistemelor publice de pensii și sănătate în jurul anului 2035. România trebuie să dezvolte până atunci sisteme private de pensii și sănătate suficient de puternice pentru a prelua o parte din povara existentă în sectorul public. b#%

CAPITOLUL III

Strategii pentru protecția persoanelor vârstnice și promovarea îmbătrânirii active

3.1.Conceptul de îmbătrânire activă

Angajamentul UE față de agenda îmbătrânirii active pornește din valorile sale esențiale, definite în tratate. Tratatul de la Lisabona din 2009 a confirmat că „Uniunea se întemeiază pe valorile respectării demnității umane, libertății, democrației, egalității, statului de drept și pe respectarea drepturilor omului … Uniunea combate excluziunea socială și discriminările și promovează justiția și protecția sociale, egalitatea între femei și bărbați [și] solidaritatea între generații.” Cea mai puternică și mai explicită manifestare a acestor valori se poate găsi în Carta drepturilor fundamentale a UE, care este obligatorie din punct de vedere juridic pentru acțiunile oricărui organism al UE, aplicându-li-se și statelor membre în implementarea de către acestea a legislației UE. Capitolul Cartei referitor la egalitate conține două articole care evidențiază legăturile cu agenda privind îmbătrânirea activă. b#%l!^+a?

Articolul 21 alineatul (1) – Nediscriminarea

Se interzice discriminarea de orice fel, bazată pe orice motiv (inclusiv un handicap sau vârsta.)

Articolul 25 – Drepturile persoanelor în vârstă

Uniunea recunoaște și respectă dreptul persoanelor în vârstă de a duce o viață demnă și independentă și de a participa la viața socială și culturală.

De asemenea, Cartea conține și alte drepturi relevante în cazul obiectivelor îmbătrânirii active, în domenii precum egalitatea de gen, securitatea socială, asistența medicală și educația. UE a semnat Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu handicap, care se referă la autonomia individuală, la nediscriminare, la participarea deplină și efi cace în cadrul societății, la egalitatea de șanse și la accesibilitate. Acestea sunt aspecte cheie ale îmbătrânirii active pentru numeroase persoane care au ajuns să sufere de o dizabilitate. În plus, în articolul 6 alineatul (2) al Tratatului privind Uniunea Europeană, UE se angajează să adere la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (a Consiliului Europei), document prin care se înființează Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Comisia Europeană a creat portalul e-justiție pentru a-i ajuta pe oameni să înțeleagă drepturile acordate de aceste instrumente și modul în care se pot aplica ele.

3.2.Cadrul normativ european cu privire la îmbătrânirea activă

Deși domeniile cele mai relevante pentru îmbătrânirea activă rămân în primul rând o responsabilitate a statelor membre, există mai multe domenii-cheie b#%l!^+a?în care legislația UE contribuie la agenda de ansamblu privind îmbătrânirea activă. Asemenea legi pot fi adoptate numai cu privire la aspectele asupra cărora UE are putere de acțiune în baza tratatelor.

Combaterea discriminării

Implementarea valorilor esențiale ale UE definite în tratate implică abordarea diferitor tipuri de discriminare, inclusiv a discriminării bazate pe vârstă și pe vreo dizabilitate. Discriminarea bazată pe vârstă amenință capacitatea persoanelor de a participa din plin la piața muncii și la societatea în ansamblu. De asemenea, discriminarea subminează eforturile depuse de societate pentru a atinge obiectivele de ocupare a forței de muncă și a trata provocările schimbării demografice.

Abordarea discriminării de vârstă pe piața muncii este esențială pentru realizarea îmbătrânirii active în cadrul ocupării forței de muncă. Concomitent cu solicitarea și încurajarea prelungirii activității lucrătorilor mai în vârstă, este esențial să existe oportunități de ocupare a forței de muncă pentru aceștia. Discriminarea bazată pe vârstă limitează în mod nedrept gama oportunităților disponibile lucrătorilor mai în vârstă.

În anul 2000, UE a adoptat Directiva 2000/78/CE a Consiliului, prin care se creează un cadru general pentru combaterea discriminării pe motive de apartenență religioasă, handicap, vârstă sau orientare sexuală în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă. Conform acesteia, statele membre au obligația de a scoate în ilegalitate tratamentul inegal al persoanelor, inclusiv pe motive de vârstă și handicap, în domeniul încadrării în muncă, al ocupării forței de muncă și al activităților nesalariate, inclusiv în ceea ce privește condițiile de recrutare, promovarea, formarea profesională, condițiile de muncă și afilierea la vreo organizație.

Directiva le impune statelor membre să implementeze legi naționale care să interzică discriminarea directă și indirectă, precum și hărțuirea și represaliile pe b#%l!^+a?motivul vârstei. Diferențele de tratament pe criterii de vârstă sunt permise numai atunci când ele sunt obiectiv justificate de un scop legitim al pieței muncii și dacă mijloacele de realizare a acestui scop sunt adecvate și necesare.

Toate statele membre au transpus acest principiu al nediscriminării în legislația lor națională. Comisia Europeană a monitorizat acest proces, lansând, ori de câte ori a fost necesar, proceduri de încălcare a dreptului comunitar împotriva statelor membre care nu au implementat în mod satisfăcător principiile directivei.

Anticipând Anul european 2012, Equinet, Rețeaua europeană a organismelor de promovare a egalității a publicat în septembrie 2011 un raport privind Abordarea îmbătrânirii și a discriminării (Tackling Ageism and Discrimination), pe baza unui studiu asupra activității organismelor de promovare a egalității în ceea ce privește vârsta.

Comisia Europeană a adoptat o propunere pentru o directivă de interzicere a discriminării pe motiv de vârstă (printer alte motive) în ceea ce privește accesul la bunuri și servicii,protecția socială și educația.

Această directivă ar fi naliza cadrul legislativ al UE referitor la egalitatea de tratament pe motiv de vârstă. Actul care este încă în curs de negociere în Consiliu.

Legislația privind egalitatea de gen

Egalitatea dintre femei și bărbați este una dintre valorile comune pe care b#%l!^+a?este întemeiată Uniunea, iar tratatele includ promovarea acesteia printre sarcinile Uniunii. Articolul 23 al Cartei drepturilor fundamentale a UE prevede că „egalitatea dintre femei și bărbați trebuie asigurată în toate domeniile, inclusiv în ceea ce privește încadrarea în muncă, munca și remunerarea.

UE a adoptat mai multe directive specifice privind egalitatea între femei și bărbați care contribuie la realizarea obiectivelor de îmbătrânire activă. Directivele realizează acest lucru prin abordarea unor domenii-cheie ale inegalității de gen care limitează accesul la oportunitățile de încadrare în muncă și de educație și formare pe tot parcursul vieții. Aceste inegalități au drept rezultat o pensie mai mică și riscuri de sărăcie sporite la bătrânețe pentru femeile mai vârstnice.

Dintre actele legislative privind egalitatea între femei și bărbați, o relevanță deosebită pentru îmbătrânirea activă o au directivele privind:

• punerea în aplicare a principiului egalității de șanse și al egalității de tratament între bărbați și femei în materie de încadrare în muncă și de muncă (2006/54/CE). Această directivă reformulată încorporează directivele aplicabile anterior privind:

• remunerarea egală (75/117/CEE);

• tratamentul egal referitor la accesul la încadrarea în muncă, la formarea profesională și la promovare, precum și la condițiile de muncă (76/207/CEE, directivă modificată prin 2002/73/CE);

• regimurile de securitate socială în plan ocupațional (86/378/CEE, directivă modifi cată prin 96/97/CEE);

• aplicarea treptată a principiului egalității de tratament între bărbați și femei în domeniul securității sociale (79/7/CEE);

• aplicarea principiului egalității de tratament între bărbații și femeile care b#%l!^+a?desfășoară o activitate independentă (2010/41/ UE). Din august 2012, această directivă abrogă directiva anterioară (86/613/CEE);

• implementarea principiului egalității de tratament între bărbați și femei în ceea ce privește accesul la bunuri și servicii și furnizarea acestora (2004/113/CE).

La aceste directive se adaugă acțiunile fără caracter legislativ din contextul strategiei UE pentru egalitatea între femei și bărbați 2010-2015 și finanțarea acordată în baza programului UE de ocupare a forței de muncă și solidaritate, progres.

Comisia Europeană are o dublă abordare pentru realizarea egalității de gen, adoptând măsuri specifi ce privind egalitatea de gen, inclusiv legislație și acțiuni de sensibilizare, și introducând o perspectivă a egalității de gen în toate domeniile de politică ale UE, în special în cadrul strategiei Europa 2020 și în agenda privind reforma pensiilor.

Inegalitățile de gen și discrepanțele întâlnite pe tot parcursul ciclului de viață duc la un venit mai mic după pensionare, sporind astfel riscul de sărăcie al femeilor la bătrânețe. Mai mult, femeile mai în vârstă sunt principalii utilizatori și furnizori ai serviciilor de îngrijire. UE dorește să contribuie la abordarea acestor inegalități, pentru a le asigura atât femeilor, cât și bărbaților în vârstă posibilitatea unei vieți active, sănătoase și decente.

Comisia și-a accentuat angajamentul privind egalitatea dintre femei și bărbați prin Carta femeilor din 2010 și prin strategia pentru egalitatea dintre femei și bărbați 2010-2015. Aceasta dorește să sprijine statele membre în realizarea egalității de gen, prin:

• publicarea unor rapoarte anuale privind egalitatea dintre femei și bărbați;

• constituirea unor structuri la nivelul UE, cum ar fi grupul la nivel înalt pentru abordarea integratoare a egalității de gen și Comitetul consultativ privind egalitatea de șanse între femei și bărbați, în scopul promovării egalității de gen,

a abordării integratoare a acesteia și a egalității de șanse pentru femei și bărbați b#%l!^+a?

• crearea unor rețele de experți în domeniul egalității de gen.

În 2011, Rețeaua de experți în domeniul egalității de gen a publicat raportul: Politicile privind îmbătrânirea activă și egalitatea de gen: încadrarea în muncă și incluziunea socială a femeilor și a bărbaților aflați la sfârșitul vârstei active și la începutul vârstei de pensionare.

Problemele de gen au fost abordate în comunicările Comisiei, în hotărârile Parlamentului European și în concluziile Consiliului, care s-au concentrat asupra unor teme precum remunerarea egală, egalitatea de șanse pentru o îmbătrânire activă și demnă și rolul femeilor într-o societate în curs de îmbătrânire.

De asemenea, Progress ajută vârstnicii să își facă vocea auzită, cofinanțând platforma AGE Platform Europe, care reunește asociațiile vârstnicilor din întreaga UE, precum și rețele similare pe criterii de gen, dizabilitate etc.

Pentru perioada 2014-2020, Comisia a propus continuarea printr-un Program pentru schimbări sociale și inovare. Acesta ar urma să integreze Progress, Serviciul European de Ocupare a Forței de Muncă (EURES) și Instrumentul european de microfinanțare Progress.

Sănătatea și siguranța ocupațională

Asigurarea sănătății și a siguranței lucrătorilor pe tot parcursulcarierei acestora este o precondiție pentru o viață profesională, durabilă și pentru o îmbătrânire activă și sănătoasă după pensionare.

Este o parte importantă a măsurilor cuprinzătoare de a face posibilă și a încuraja continuarea activității mai mulți ani, sprijinind astfel caracterul durabil al sistemelor de pensii.

Securitatea socială și libera circulație

Pentru a putea îmbătrâni activ, cetățenii UE trebuie să se și poată bucura de drepturile lor de protecție socială oriunde în UE .Un regulament european privind coordonarea sistemelor de securitate socială (883/2004) le asigură cetățenilor b#%l!^+a?posibilitatea de a acumula drepturi sociale chiar dacă s-au aflat sub jurisdicții diferite pe parcursul carierei lor și de a se bucura de pensiile lor statutare și de protecție socială oriunde în UE.

Directiva 98/49/ CE din 29 iunie 1998 garantează că persoanele care călătoresc peste frontiere își pot primi drepturile la pensie ocupațională oriunde în UE și că nu sunt tratate mai puțin favorabil decât persoanele care își schimbă locul de muncă în cadrul țării lor, dar deocamdată este în curs de formulare o legislație pentru a asigura posibilitatea lucrătorilor mobili de a dobândi drepturi la pensie și de a păstra aceste drepturi după ce părăsesc un sistem de pensie ocupațională.

Drepturile la pensie ocupațională, nu doar ale lucrătorilor care călătoresc peste granițe, sunt protejate prin două directive europene. Una dintre ele se referă la instituțiile pentru furnizarea de pensii ocupaționale (2003/41/CE) și prevede supravegherea transfrontalieră și reguli pentru sistemele de pensie ocupațională de pe piața internă. Cealaltă directivă se referă la protecția lucrătorilor salariați în cazul insolvenței angajatorului (2008/94/CE) și le impune statelor membre să ia măsuri pentru a proteja drepturile la pensie ocupațională.

3.3.Sprijinirea îmbătrânirii active prin fondurile structurale europene și Fondul de coeziune

O proporție însemnată a bugetului UE se folosește pentru a sprijini eforturile statelor membre de a crea locuri de muncă,de a promova dezvoltarea economică și de a realiza coeziunea socială, economică și teritorială în întreaga Uniune. Îmbătrânirea activă și sănătoasă este un element central al întrunirii acestor obiective de ansamblu, beneficiind astfel de o atenție sporită din partea programelor și a proiectelor de finanțare.

Fondul social european (FSE)

FSE este o sursă importantă de inovare, experimentare și progres în promovarea îmbătrânirii active la locul de muncă în Europa. El a fost deja folosit b#%l!^+a?pentru a finanța inițiative din partea unei varietăți bogate de organisme pentru formarea și reconversia profesională a lucrătorilor mai în vârstă și combaterea discriminării de vârstă pe piața muncii și la locul de muncă.

În octombrie 2011, Comisia a propus reguli pentru viitoarea politică de coeziune, inclusiv pentru FSE. Propunerea prevede o creștere în ansamblu a finanțării FSE până la 84 de miliarde de euro pentru perioada de programare 2014-2020. Promovarea îmbătrânirii active și sănătoase este una dintre prioritățile de investiții ale FSE propuse pentru noua perioadă.

Fondul european de dezvoltare regională (FEDR)

În contextul cooperării teritoriale europene, proiectele care vizează îmbătrânirea activă și sănătoasă sunt sprijinite prin subprogramul Interreg IV-C și prin programul URBACT.

Două dintre subprogramele acestuia cu finanțare comună din partea FEDR și din partea statelor membre participante prevăd o susținere specială a inițiativelor de dezvoltare regională care pot contribui la obiectivul îmbătrânirii active și sănătoase.

În Cadrul financiar multianual 2014-2020, Comisia propune alocarea a 376 de miliarde de euro pentru instrumentele politicii de coeziune. Conform acestei propuneri, FEDR ar beneficia de până la 183 de miliarde de euro din partea fondurilor structural în ansamblu. Prioritățile de investiții reflectă, în mare, și ar trebui să susțină implementarea obiectivelor principale și a inițiativelor strategiei Europa 2020, astfel încât acestea să devină foarte relevante și pentru obiectivele îmbătrânirii active care au legătură cu încadrarea în muncă, participarea în cadrul societății și viața sănătoasă și independentă.

Fondul de coeziune

Fondul de coeziune este instrumentul financiar folosit de către UE pentru a atinge obiectivul de convergență dintre statele member cele mai puțin dezvoltate b#%l!^+a?și cele mai dezvoltate din UE. Fondul susține în special proiectele de mediu și de infrastructură a transporturilor din aceste țări. Dezvoltând sisteme de transport

accesibile, Fondul poate contribui la îmbătrânirea activă. Mai mult, reforma sectorului public din domeniul social și al asistenței medicale, cu un accent deosebit asupra îmbătrânirii, a fost identificată ca obiectiv-cheie al politicii de coeziune după 2013.

Fondul european pentru agricultură și dezvoltare rurală (FEADR)

FEADR finanțează în special proiecte care sprijină dezvoltarea serviciilor sociale și a infrastructurii sociale în beneficial comunităților tot mai în vârstă din zonele rurale.

Diversitatea bogată de activități de promovare a îmbătrânirii active care sunt eligibile pentru sprijin prin FEADR include promovarea cunoștințelor și a potențialului uman prin servicii de formare profesională și de consiliere, prin diversificarea spre activitățile non-agricole și promovarea serviciilor locale în zonele rurale .

Propunerea Comisiei pentru sprijinirea dezvoltării rurale de către FEADR b#%l!^+a?pentru perioada de programare 2014-2020 prevede acțiuni posibile pentru comunitățile în curs de îmbătrânire din zonele rurale, cum ar fi transferul de

cunoștințe și acțiuni de informare, servicii consultative, servicii de bază și reînnoirea satelor, dezvoltarea fermelor și a afacerilor,precum și înfi ințarea și sprijinirea strategiilor de dezvoltare locală pe tema îmbătrânirii active în zonele rurale în cadrul „abordării Leader”.

Capitolul 4

Studiul privind îmbătrânirea activă

Abordarea îmbătrânirii active se bazează pe recunoașterea drepturilor vârtsnicilor și pe participare,demnitate, îngrijire și auto-realizare.Practic, mută centrul de greutate de la abordarea bazată pe nevoi (needs-based) pe abordarea focalizată pe drepturi (rights-based), ce recunoaște drepturile persoanelor la egalitate de șanse și de tratament pe măsură ce îmbătrânesc.

Prin sprijinirea implicări și responsabilizări vârstnicilor de a-și exercita participarea la procesul politic și la alte aspecte legate de viața comunității. Prin această expresie, intenția se transmite un mesaj mai cuprinzător decât "îmbătrânirea sănătoasă" și de a recunoaște și alți factori nu doar sănătatea și îngrijirea care afectează modul în care îmbătrânesc indivizii și populațiile.Creiem mai multe oportunități pe piața muncii pentru persoanele în vârstă, rămânem activi în comunitate și promovăm un mediu de viață în care „a îmbătrâni” nu este sinonim cu „a fi dependent de ceilalți” – pe scurt, dacă „îmbătrânirea activă” devine o realitate pentru noi toți, nu avem de ce să ne temem. Așadar, să facem în așa fel încât să fim sănătoși, activi și autonomi pe măsură ce îmbătrânim.

Scopul cercetări

  Fenomenul îmbătrânirii să nu conducă la retragerea individului din societate, ci de a crea pârghiile socio-economice necesare pentru ca persoana vârstnică să continue să desfășoare un rol activ în societate având o viață sănătoasă și independentă. Strategiile de promovare a /îmbătrânirii active și a b#%l!^+a?solidarității între generații reprezintă și ramân una dintre principalele teme de lucru în perioada 2012 -2020

Obiectivele cercetării:

Analiza politicilor europene cu privire la îmbătrânirea activă,

Identificarea și evaluarea măsurilor de aplicare ,

Politici sociale europene cu privire la îmbătrânirea activă în România.

Ipotezele cercetări

a) crearea condițiilor legale și sociale pentru a facilita accesul persoanelor vârstnice pe piața muncii;

b) schimbarea percepției cu privire la vârsta pensionarii și la perioada de pensionare, pentru ca, în urma desfăsurării și continuării activității, să fie posibil  adaugarea unor venituri suplimentare și mărirea posibilităților de a trăi în mod independent;

c) schimbarea atitudinii față de persoanele vârstnice și a capacităților lor de către generațiile mai tinere.

Însă, toate aceste obiective nu pot fi realizate decât printr-o implicare intensă, atât din partea factorilor decizionali cât și printr-o implicare cât mai activa a societatii civile,în vederea schimbării mentalității cu privire la persoanele vârstnice și a rolului pe care acestea le au în societate.

Metode de lucru

Definiția îmbătrânirii active,

Studiul literaturii de specialitate ,

Inventarierea actelor normative ale UE cu privire la îmbătrânirea activă,

Acte normative principale,

Măsuri/strategii,

Inventariere legislație persoane vârstnice România,

Politici: acte normative, instituții, măsuri

Studiul îmbătrânirea activă

Conform specialiștilor, îmbătranirea demografică este un proces caracteristic populației din țările dezvoltate, proces generat în primul rând de scăderea fertilității. În acest proces au intrat de curând și țările foste socialiste din Europa de Est.

Însă, toate aceste obiective nu pot fi realizate decât printr-o implicare intensă, atât din partea factorilor decizionali cât și printr-o implicare cât mai activă a societăți civile, în vederea schimbării mentalității cu privire la persoanele vârstnice și a rolului pe care acestea le au în societate.

Dacă pentru studierea altor procese și fenomene demografice s-au făcut studii consistente, în ceea ce privește fenomenul îmbătrânirii populației suntem încă la început, mai ales sub raportul consecințelor economice, sociale și de perspectivă. Drept urmare, sunt bine venite inițiativele de înființare, dezvoltare și susținere a unor grupuri de lucru la nivel regional, european, mondial pentru a identifica metode, tehnici, mecanisme sociale de susținere a populației vârstnice și transformarea acesteia într-o populație activă, menită sa contribuie la dezvoltarea economică.

Grupurile de lucru regionale ar trebui să aibă în vedere specificul fiecare entități socio-culturale din care face parte segmentul de populație vârsnică, pentru a fi identificate cele mai bune metode de reintegrare în procesul muncii.Este unanim admis că, de-a lungul istoriei omenirii, evoluția demografică a fost și este condiționată de factori economici, sociali și politici. Lumea în care trăim este caracterizată în prezent de o adevarată revoluție demografică.

Analizăm fenomenul demografic, în general, în termeni constructivi, și nu în termeni critici, care nu are în vedere analiza și găsirea unor soluții de dezvoltare în mod complet a societății, punându-se accentul mai mult pe imposibilitatea de a satisface nevoile alimentare a unei populații în creștere. b#%l!^+a?Drept urmare, de cele mai multe ori, pentru a combate sporul de populație se invocă argumente de ordin politic, economic și social,este necesar mai mult decât oricând, să înțelegem legile de dezvoltare a societății, în mod strict știintific, matematic.

 Factorul vârstă 

Din punct de vedere socio-demografic vârsta reprezintă una dintre caracteristicile cele mai importante ale unei populații, întrucât funcțiile biologice și psihice ale organismului sunt dependente de vârstă. Randamentul oamenilor în activitatea lor fizică și intelectuală, pontențialul de creație sunt, de asemenea, dependente de vârstă.

Factorul vârstă va ajunge să influențeze foarte mult structura socială, distribuția funcțiilor sociale cât și modul de organizare a producției, consumul populației. Factorul vârsta într-o societate este de o importanță covărșitoare, în primul rând datorită îmbătrânirii demografice a populației, proces aflat în plină desfășurare, care va continua să ia amploare în deceniile următoare, și care va schimba, fără precendent în istoria umanitătii, echilibrul demografic la nivel mondial. 

Astăzi societatea umană se află într-o continuă restructurare, ai căror principali piloni sunt:

1. globalizarea

2. urbanizarea

3. îmbătrânirea populației

Un moment de referință în ceea ce privește luarea în discuție și efectuarea unei analize privind îmbătrânirea demografică a populației îl reprezintă Conferința de la Madrid desfășurată în 8-12 aprilie 2002 sub egida ONU, principalul document al Conferinței fiind “Îmbătrânirea populației mondiale 1950-2050”, document care prezintă date alarmante cu privire la acest fenomen.

În prezent, la nivelul Uniunii Europene,media de vârstă este de 39,8 ani, însă, conform estimărilor Eurostat, în 2060 vârsta medie a cetățenilor Uniunii va fi de 47,2 ani. Segmentul de populație cu vârsta de 65 de ani și peste va reprezenta, în 2060, aproape 30% din populațiaUE (față de 16%, în 2010). În câțiva ani, populația în vârstă de muncă a Uniunii Europene va scădea, în timp ce numărul locuitorilor cu vârste de 65 de ani și peste va continua să crească cu aproape 2 milioane de persoane pe an.

Îmbătrânirea demografică în Europa presupune o serie de provocări: pentru piața muncii, pentru sistemele de sănătate, dar și pentru calitatea vieții după pensionare. Mulți se așteaptă la o degradare a calității vieții persoanelor ieșite la pensie; alții consideră că pensionarii vor fi preocupați doar de propriile interese, lăsând astfel pe umerii tinerei generații o povară grea.

Laszlo Andor, Comisarul european pentru ocuparea forței de muncă, a subliniat faptul că îmbătrânirea activă este utilă pentru a reduce rata sărăciei în cadrul Uniunii. Populația UE îmbătrânește, iar media de vârstă va crește de la 40 de ani la 47 de ani până în anul 2060.

Spre deosebire de decadele anterioare, europenii sunt mulți mai sănătoși și au șansa de a trăi mai mult, ceea ce le conferă șansa de a rămâne activi în societate chiar și la o vârstă destul de înaintată.

  Pentru a îmbătrâni activ, populația UE este încurajată să adopte:

A) metode de prevenire a bolilor bătrâneții prin îngrijire medicală supravegheată, prin schimbarea stilului de viață într-unul sănătos cu scopul menținerii  active a funcțiilor fizice și intelectuale;

B) un trai independent și decent prin furnizarea de venituri suplimentare pensiei;

C) elaborarea unor  programe de adaptare a capacităților profesionale deținute de persoanele vârstnice pentru a putea fi integrați ușor pe piața muncii sau pentru a rămâne timp îndelungat activi din punct de vedere b#%l!^+a?profesional sau pentru a fi reintegrate în câmpul muncii.

Anul european 2012 a vizat promovarea îmbătrânirii active în trei domenii: 

1. Ocuparea forței de muncă – speranța de viață crește, la fel ca și vârsta de pensionare. Europa va trebui  sa îmbunătățească perspectivele profesionale ale persoanelor în vârstă și găsirea unor soluții de reintegrare în câmpul muncii a acestora.

2. Activitățile de voluntariat, de cele mai multe ori neluate în seama care duc implicit la o participare activă și cu mari beneficii  în viața societății, astfel încât pensionarea sa nu presupune lipsă de activitate, stare care contribuie la augmentarea sentimentului futilității persoanei vârstnice.

3.Venituri suplimentare în urma desfășurării și continuării activității profesionale care conduc la un statut independent, în general, fără a fi nevoie să apeleze la ajutorul familiei și contribuie la un mod de viață decent.

 Astfel, factorii de decizie europeni trebuie să stabilească pe viitor măsuri sau dispozitive care să ne permită să trăim cât mai mult fără să fim dependenți de altcineva.

UE consideră, de asemenea, că îmbătrânirea activă, ca și concept, este un element esențial pentru atingerea obiectivelor strategice ale programului Europa 2020. Pentru creșterea consecvenței dintre angajamentele de politici făcute în contextul Strategiei Europa 2020 și investițiile de la fața locului.

CE a adoptat Cadrul Strategic Comun pentru politica de coeziune pentru perioada 2014-2020, care,printre alte măsuri, ia în calcul adoptarea unei Strategii privind îmbătrânirea activă drept unul dintre cele mai importante instrumente pentru o mai bună concentrare a sprijinului financiar furnizat

Uniunea Europeană indică mai multe arii de acțiune cu referire la îmbătrânirea activă:

– munca și ocuparea forței de muncă, chiar și la vârste înaintate;

– participarea socială și solidaritatea între generații;

– sănătatea și păstrarea autonomiei.

Concluziile Eurobarometrului Comisiei Europene, desfășurat, cu privire la îmbătrânirea activă, indică faptul că barierele în calea participării pe piața muncii pentru persoanele vârstnice sunt, în principal:

– lipsa de instruire ;

– lipsa de flexibilitate a programului de lucru,în sensul reducerii graduale a numărului de ore lucrate ;

– percepțiile negative din partea angajatorilor.

Întrebați oamenii dacă ar trebui să aibă posibilitatea să continue să lucreze dincolo de vârsta oficială de pensionare, 61% dintre cei chestionați au fost de acord cu această idee, iar 33% sau poziționat la polul opus. Au existat diferențe mari la nivel de state: 93% dintre respondenții din Danemarca și 91% în Țările de Jos au răspuns că oamenii ar trebui să poată să lucreze în continuare,iar 71% dintre persoanele chestionate din Grecia și 66% în Slovenia au considerat că oamenii ar trebui să renunțe la carieră când ajung la vârsta de pensionare. Totuși, concluziile sondajului arată că 54% dintre respondenți nu ar dori să mai lucreze după ce au ieșit la pensie.De asemenea, 65% ar susține și varianta de a combina un job part-time cu o pensie parțială ca alternativă la o pensionare completă.

Sprijinul persoanelor vârstnice este asigurat prin două forme de solidaritate, cea familială și cea publică. Solidaritatea familială asigură transmiterea valorilor generațiilor următoare dar și resurse financiare, iar solidaritatea publică asigură transferuri financiare din partea adulților activi către persoanele vârstnice. Sprijinul persoanelor vârstnice este asigurat prin două forme de solidaritate, cea familială și cea publică.

Sprijin pentru participare socială și voluntariat ; b#%l!^+a?

Sprijin acordat vârstnicilor care au în grijă o altă persoană ;

Asigurarea unui echilibru între viața profesională și îndatoririle față de persoana aflată în grijă ;

Solidaritate și dialog ;

Depășirea diferențelor în ceea ce privește utilizarea noilor tehnologii.

Îmbătrânirea activă presupune si asigurarea mijloacelor necesare pentru a rămâne cât mai mult timp cu putință stăpâni pe viețile noastre prin:

Promovarea sănătății și a metodelor de prevenție

Asigurarea de locuințe adaptate nevoilor vârstnicilor

Asigurarea unor mijloace de transport adaptate și necostisitoare

Bunuri, servicii și medii adaptate vârstnicilor

Îngrijire pe termen lung bazată pe un mod de viață autonom

Adaptarea tehnologiei pentru încurajarea unui mod de viață autonom

Dezvoltarea Strategiei de îmbătrânire activă a României a fost bazată pe principiile generale acceptate și de Națiunile Unite și de Comisia Europeană, care includ autoîmplinirea, participarea, independența,îngrijirea și demnitatea. Aceste principii au fost subliniate și în Planul Internațional de acțiune privind îmbătrânirea activă de la Madrid al Națiunilor Unite (2008) și în Declarația Consiliului cu privire la Anul European al îmbătrânirii active și al solidarității între generații (2012): „The Way Forward” – Calea de urmat nr.17468.

Strategia de îmbătrânire activă a României include întreaga durată de viață a persoanei, și nu numai vârstele mai înaintate: investițiile în sănătate și în educație care conduc la îmbătrânirea activă trebuie să înceapă din copilărie și să continue pe parcursul întregii vieți a persoanelor; și asigurarea faptului că persoanele adulte tinere doresc să locuiască în România, că pot să participe pe deplin la viața economică, că sunt capabile să-și realizeze familii și să-și facă planuri pentru propria vârstă înaintată într-o societate incluzivă permite crearea unui mediu prietenos și oferă resursele de care este nevoie pentru politicile de îmbătrânire activă orientate către susținerea populației vârstnice.

Planului de acțiune pentru o bătrânețe activa si obținerea unei vieți mai lungi și mai sănătoase, sunt coordonate de Ministerul Sănătății într-o cooperare reușită dintre MMFPSPV și a structurilor aflate în coordonare și/sau subordine, Ministerul Sănătății, Ministerul Educației Naționale, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Transporturilor, Ministerul Economiei și alte agenții, stabilită în procesul de elaborare a Strategiei prin:

Promovarea participării sociale și a unei vârste înaintate demne și obținerea

unui grad mai ridicat de independență și siguranță pentru persoanele cu necesități de îngrijire de lungă durată.

Se are în vedere:

Revizuirea legislației privind pensionarea

Vârste de pensionare efectiv mai mari pot fi obținute prin revizuirea condițiilor de eligibilitate pentru pensionare pentru a reflecta progresul în ceea ce privește speranța de viață și starea de sănătate.Eliminarea rapidă a tratamentului inegal în funcție de gen al cetățenilor români de către actuala lege a pensiilor și eliminarea subvențiilor implicite asociate cu pensionarea anticipată pot, de asemenea,contribui la o viață activă mai lungă.

Măsuri prioritare:

 Îmbunătățirea bazei de date a contribuabililor la asigurările sociale, incluzând caracteristicile individuale;

 Introducerea consilierii înainte de pensionare pentru grupurile de angajați care probabil să ia în calcul pensionarea în viitorul apropiat;

 Instituirea obligativității ca lucrătorilor mai în vârstă să nu fie discriminați la concedierile colectiv; b#%l!^+a?

 Introducerea monitorizării și planificării centralizate a forței de muncă din serviciile publice pe baza unor caracteristici relevante, inclusiv vârsta și structura;

 Programelor de voluntariat în politicile de resurse umane din instituțiile publice,

inclusiv biblioteci, muzee, centre educaționale, centre de reabilitare și îngrijire de lungă durată,evenimente culturale și programe de conștientizare publică.

Crearea locurilor de muncă favorabile vârstnicilor și care nu afectează

negativ sănătatea.

O viață activă mai lungă poate fi obținută numai dacă sănătatea și bunăstarea

populației vârstnice îi permite să aleagă munca în detrimentul pensionării. Promovarea unor medii de lucru sănătoase, unde oamenii își petrec de obicei o proporție substanțială a vieții lor, poate contribui la acest obiectiv prin prelungirea părții sănătoase a vieții lucrătorilor.

Măsuri prioritare:

 Schimbarea concentrării procedurilor de certificare a invalidității și dizabilităților de la diagnosticarea afecțiunilor medicale și certificarea beneficiilor, la evaluarea și recăpătarea capacității de angajare productivă și de viață independentă;

 Îmbunătățirea bazei de date a cererilor de pensii și a beneficiilor de invaliditate și dizabilități, care ar permite monitorizarea mai bună a caracteristicilor individuale ale solicitanților, a antecedentelor de sănătate și de muncă ale acestora, a ratelor de respingere a cererilor, precum și a identității și a caracteristicilor profesioniștilor din sănătate care certifică invaliditatea și dizabilitățile;

 Posibilitatea monitorizării centralizate a cererilor de concedii de odihnă și a altor măsuri privind sănătatea angajaților pentru a permite intervenții timpurii prin consiliere, reabilitare, ajustări ale locului de muncă și realocare, astfel încât sănătatea să poată fi recăpătată și pensionarea amânată;

 Revizuirea programului premium pentru Fondul de asigurare pentru accidente de muncă și boliprofesionale prin implementarea sistemului bonus-malus pentru recompensarea angajatorilor care fac îmbunătățiri aprobate ale locului de muncă pentru a preveni bolile și accidentele, adaptarea locurilor de muncă pentru lucrătorii cu dizabilități și cei vârstnici și încurajarea opțiunilor de viață sănătoasă;

 Creșterea gradului de conștientizare în rândul angajatorilor privind beneficiile ajustărilor cu costuri mici ale locurilor de muncă necesare pentru a menține o forță de muncă sănătoasă și a ridica productivitatea angajaților vârstnici și cu dizabilități.

Îmbunătățirea abilităților, a capacității de angajare și a independeței

populației vârstnice

Menținerea și reînnoirea abilităților, productivității și competitivității lucrătorilor, pe măsura îmbătrânirii acestora este un obiectiv intermediar important pentru obținerea unei vieți active mai lungi. Acest lucru necesită o abordare ce implică educația pe tot parcursul vieții pentru a asigura faptul că oamenii de toate vârstele au acces și participă la programe de educație, formare și dezvoltare a capacităților.

Măsuri prioritare:

 Consolidarea și extinderea programelor vizate de îmbunătățire a abilităților, cu un puternic cadru de monitorizare a rezultatelor pentru populația vârstnică;

 Valorificarea cunoștințelor și abilităților lucrătorilor vârstnici prin programe de mentorat și prin echipe cu vârste diversificate în sectorul public;

 Furnizarea de oportunități de învățare pentru persoanele vârstnice, în principal pe teme cum ar fi tehnologiile de informare și comunicare (TIC), cunoștințe în b#%l!^+a?domeniul sănătății și finanțe personale, oferindu-le capacitatea de a participa activ în cadrul societății și a-și gestiona propria viață.

Promovarea participării sociale și a unei vârste înaintate demne

În ciuda tuturor provocărilor, îmbătrânirea populației oferă, de asemenea, o oportunitate societății românești. Îmbunătățirile suplimentare în domeniul sănătății și educației, precum și un număr mai mare de persoane ce dispun de timp vor oferi României un grup de pensionari capabili să contribuie semnificativ la dezvoltarea societății românești prin participarea lor socială.

Accentuarea imaginii sociale a populației vârstnice și promovarea

participării sociale

Capacitatea și dorința vârstnicilor de a participa la viața socială este strâns legată de valoarea pe care societatea o acordă acestei participări, precum și de respectul și recunoștința pe care le oferă participanților înșiși. Discriminarea pe motiv de vârstă restricționează accesul persoanelor vârstnice la angajare, educație, îngrijire medicală și servicii și limitează capacitatea acestora de a beneficia de venituri mai mari, relații sociale și o viață incluzivă și participativă.

Măsuri prioritare:

 Înființarea unui departament de sprijinire a promovarii conceptului de îmbătrânire activa în MMFPSPV;

 Elaborarea unui curriculum pentru consilierea în grup a populației vârstnice și a unui plan pentru identificarea și extinderea către grupurile de adulți vârstnici care se confruntă cu cel mai mare risc de singurătate, excluziune socială și depresie;

 Promovarea participării persoanelor vârstnice la activități sociale și fizice prin eveniment dedicate;

 Încurajarea voluntariatului;

 Utilizarea mass media pentru a îmbunătăți atitudinile față de persoanele vârstnice și rolul acestora în societate;

 Eforturi pentru un acces mai bun al populației vârstnice la programele de sănătate publică și la îngrijirea sănătății prin campanii de informare publică

Prevenirea abuzurilor asupra populației vârstnice și a excluziunii acesteia

Excluziunea socială, prestigiul scăzut și stima de sine scăzută, discriminarea pe motiv de vârstă conjugate se adaugă la vulnerabilitățile de ordin economic, fizic, emoțional deja implicate de procesul de îmbătrânire și orice segment vulnerabil al populației este mai înclinat spre a fi ținta comportamentului abuziv.

Obținerea unei independențe și a unei siguranțe mai mari pentru persoanele

cu necesități de îngrijire de lungă durată

Comparativ cu alte țări membre ale UE, în România necesitățile de bază în ceea ce privește serviciile sociale nu sunt îndeplinite complet și lasă neacoperită o mare proporție de populație dependentă. Din acest motiv, o mare povară privind furnizarea de îngrijire cade pe umerii familiilor, care ar beneficia mult de orice asistență din partea sistemului formal de îngrijire. Pe viitor, se preconizează că cererea de servicii de ÎLD va crește și mai mult ceea ce va necesita alocarea de resurse mai mari pentru a furniza acestui sector finanțare, capital uman și infrastructură fizică.

Concluzii

Asigurarea unei vieții mai sănătoase, mai productive, participative și b#%l!^+a?independente este de o importanță esențială atât pentru grupurile mari de persoane care ajung la vârste înaintate, cât și pentru grupurile mai tinere care le vor urma.

Îmbătrânirea sănătoasă reprezintă o premisă pentru o viață mai lungă și activă și implică o atenție urgentă acordată măsurilor preventive. Promovarea unui stil de viață sănătos este foarte important.

Pentru a se atinge ținta României privind ocuparea forței de muncă în 2020 este nevoie de rate de ocupare a forței de muncă semnificativ mai mari în rândul populației vârstnice, mai ales în zonele urbane. Oportunitățile de angajare și programele sociale suplimentare pentru vârstele mai înaintate vor deveni, de asemenea, din ce în ce mai necesare deoarece amprenta sistemului de pensii se contractă încet, atât în ce privește acoperirea, cât și în ce privește nivelurile relative ale pensiilor.

Participarea socială prezintă beneficii atât pentru furnizorii cât și pentru destinatarii eforturilor de voluntariat. Se estimează că valoarea economică a contribuțiilor civile ale adulților mai în vârstă din România depășește 2% din PIB.

Dezvoltarea sistemului de îngrijire de lungă durată în direcția integrării persoanelor care au nevoie de îngrijire în viața comunității și a creării unui mediu propice care să le permită să trăiască acasă cât de mult posibil. Prevenirea și reabilitarea trebuie să devină scopuri importante ale sistemului modern de îngrijire de lungă durată.

!^+a?

Bibliografia

1. A.GIDDENS ,Gary Charter School Employment, 2001, p. 149

2. A .WALKER – O strategie pentru îmbătrânirea activă. (A doua Adunare Mondială privind îmbătrânirea). Revizuirea Internațională de Securitate Socială 2002; 55 (1): 121-139

3. Baza de date cu proiecte a PDR demonstrează cum se utilizează FEADR în practică: http://enrd.ec.europa.eu/policy-in-action/rdp_view/en/ view_projects_en.cfm

4. Dicționar Larousse de psihiatrie, www.scribd.com/doc/…/DICTIONAR-PSIHIATRIE-LaRousse, Editura UNIVERS ENCICLOPEDIC, București, 1998

5. Hanibal DUMITRAȘCU , Dezvoltare umană, Editura Fundației Axis, Iași, 2006

6 . KINSELLA K, El W. O lume Aging: 2008. Washington, DC

7. K.CHRISTENSEN , DOBLHAMMER G, RAU R, VAUPEL JW. Populațiile privind îmbătrânirea: provocările viitoare. The Lancet 2009; 374/9696: 1196-1208.

8. Mircea DUMITRU. – Bătrânețe activă.București. Editura Medicală.1984, pag. 94

9. Organizația Mondială a Sănătății (OMS),2002,Viena

10. Organizația Națiunilor Unite. World Population Prospects: revizuirii din 2010

11. Pew Research Center Global AttitudesProject Survey 128

12. Roger FONTAINE , Psihologia îmbătrânirii, Editura Polirom, Iași, 2008

13. Sorin M RADULESCU , Sociologia problemelor sociale ale vârstnicilor, Editura LuminaLex, București, 1999

14. Ursula ȘCHIOPU , Psihologia modernă, către o teorie generală a vârstelor, Editura Press, București, 2008

15. V MARSHALL , M ALTPETER. Cultivating social work: leadership in health promotion and aging: strategies for active aging interventions. Health and Social Work. 2010:89(7)135-144.

16. Washington, DC: Departamentul american de Sanatate si Servicii Umane, 2007.

Bibliografia

1. A.GIDDENS ,Gary Charter School Employment, 2001, p. 149

2. A .WALKER – O strategie pentru îmbătrânirea activă. (A doua Adunare Mondială privind îmbătrânirea). Revizuirea Internațională de Securitate Socială 2002; 55 (1): 121-139

3. Baza de date cu proiecte a PDR demonstrează cum se utilizează FEADR în practică: http://enrd.ec.europa.eu/policy-in-action/rdp_view/en/ view_projects_en.cfm

4. Dicționar Larousse de psihiatrie, www.scribd.com/doc/…/DICTIONAR-PSIHIATRIE-LaRousse, Editura UNIVERS ENCICLOPEDIC, București, 1998

5. Hanibal DUMITRAȘCU , Dezvoltare umană, Editura Fundației Axis, Iași, 2006

6 . KINSELLA K, El W. O lume Aging: 2008. Washington, DC

7. K.CHRISTENSEN , DOBLHAMMER G, RAU R, VAUPEL JW. Populațiile privind îmbătrânirea: provocările viitoare. The Lancet 2009; 374/9696: 1196-1208.

8. Mircea DUMITRU. – Bătrânețe activă.București. Editura Medicală.1984, pag. 94

9. Organizația Mondială a Sănătății (OMS),2002,Viena

10. Organizația Națiunilor Unite. World Population Prospects: revizuirii din 2010

11. Pew Research Center Global AttitudesProject Survey 128

12. Roger FONTAINE , Psihologia îmbătrânirii, Editura Polirom, Iași, 2008

13. Sorin M RADULESCU , Sociologia problemelor sociale ale vârstnicilor, Editura LuminaLex, București, 1999

14. Ursula ȘCHIOPU , Psihologia modernă, către o teorie generală a vârstelor, Editura Press, București, 2008

15. V MARSHALL , M ALTPETER. Cultivating social work: leadership in health promotion and aging: strategies for active aging interventions. Health and Social Work. 2010:89(7)135-144.

16. Washington, DC: Departamentul american de Sanatate si Servicii Umane, 2007.