Iluminatul In Arhitectura

Iluminatul în arhitectură

Argument

Introducere

Capitolul 1 – Văz și percepție

Vizibilitate

Emoție și intelect

Manipularea luminii

Capitolul 2 – Lumina naturală

Avantajele unice ale luminii naturale

Tipuri de ferestre

Sisteme de geamuri

Strategii de proiectare

Capitolul 3 – Lumină artificială

Calitatea, ca atribut al luminii artificiale

Metode de iluminat artificial

Echipamentele de iluminat

Capitolul 4 – Structura clădirii

Structuri exprimate și structuri ascunse

Coordonarea structurii cu elemente de iluminat

Integritatea structurală și claritatea

Înfățișare nocturnă

Concluzii

Bibliografie

Argument

Iluminatul a fost unul dintre principalele moduri de exprimare a arhitecților de-a lungul secolelor: de la dramatismul bisericii gotice până la liniștea simplă a unui interior domestic. Efectul aprins, jocul cu lumini și umbre sunt răspunsuri la nevoi funcționale si emoționale, provenite de la o abordare de design unitar.

Designul iluminatului a fost confirmat ca o parte esențială a procesului de proiectare a construcțiilor. Arhitectul de astăzi are nevoie să înțeleagă iluminatul, atât ca o formă de artă, dar și din perspectiva implicațiilor sale asupra mediului, tehnologiei și sistemului electric.Spațiul arhitectural există când este experimentat de simțuri,în mod particular de vedere.Van Meiss consideră designul architectural arta de a poziționa si controla sursele de lumină in spațiu,sursele de lumina incluzând surse naturale,precum ferestrele,cât și surse artificiale,printre care se numără instalațiile de iluminat de diferite tipuri.Structura definește locul prin care pătrunde lumina.Modelul structural determină ritmul lumină-întuneric.’Acolo unde structura există,nu este lumină;între elementele structurale este lumină.’(Millet).

În funcție de configurație,structura ori inhibă,ori facilitează penetrarea luminii.Într-o clădire perimetrală,structura influențează iluminarea in patru feluri posibile :ca sursă de lumină,unde,spre exemplu,lumina trece printr-un acoperis din grindă cu zăbrele pentru a străbate un spațiu ;pentru a maximiza lumina prin minimizarea efectului de umbră al structurii ;pentru a modifica lumina reflectând-o si difuzând-o ;si,ocazional,pentru ca lumina să afecteze percepția asupra structurii.

Lucrarea de față are ca scop cercetarea interdependenței dintre lumină si structură.

Introducere

Cea mai mare parte din informația pe care o primim despre lumea înconjurătoare este primită prin intermediul ochilor.Lumina nu constituie doar o condiție și mediul prin care suntem capabili să vedem.Prin intensitatea sa,modul în care este distribuită in spațiu și prin proprietățile sale,lumina produce circumstanțe specifice prin care influențează percepția.O iluminare bună intenționeaza să creeze condiții perceptuale care ne permit să lucrăm in mod eficient si să ne orientăm in siguranța,în timp ce susține un sentiment de bunăstare intr-un mediu pe care,de asemenea,îl si dezvoltă in sens estetic.Calitățile fizice ale iluminării pot fi măsurate si calculate.În cele din urmă,efectul asupra celui ce folosește spațiul iluminat(asupra percepției sale subiective)este cel care hotărăște dacă un concept de iluminat este reușit sau nu.Designul iluminării nu poate fi,deci,restrâns la crearea de concepte tehnice.Percepția umană este un punct cheie in proces

Structura funcționează mai degrabă ca o sursă primară de lumină directă,decât ca sursă de lumină modificată sau reflectată.Soarele fiind sursa luminii naturale,termenul ‘sursă de lumină’ trebuie să fie ințeles ca descriind metoda de a lasă să intre lumina naturală într-o clădire.

Tehnologia iluminatului concentrată pe om ca ființa perceptiva a primit impulsuri considerabile din sfera iluminării scenice.În teatru,problema nivelului de luminozitate si a iluminării uniforme este de importanța minora.Scopul iluminării scenice nu este in primul rând acela de a reda scena sau echipamentul vizibil ,ceea ce trebuie sa parvină audienței este schimbarea de decor si de stare,lumina poate fi aplicată acelorași obiecte pentru a imprima alternarea diferitelor momente ale zilei,a tipurilor de vreme sau a atmosferei.Iluminarea scenică merge mult mai departe decât cea arhitecturală ,străduindu-se să creeze iluzii,spre deosebire de cea din urmă,care are ca obiectiv mijlocirea structurilor vizibile reale.Cu toate acestea,iluminarea scenică servește drept model celei arhitecturale,identificând metodele de a produce efecte luminoase diferențiate și instrumentele necesare pentru a genera aceste efecte particulare.Nu este deci de mirare că iluminarea scenica a jucat un rol semnificativ în dezvoltarea designului iluminatului și că numeroși designeri de iluminat iși au rădăcinile profesionale in iluminarea scenică.

O nouă filosofie a iluminatului care nu mai dorea să se limiteze la aspectul cantitativ a început să evolueze în Statele Unite ale Americii după Al Doilea Razboi Mondial.Unul dintre pionierii în domeniu este,fără îndoială,Richard Kelly,care a intergrat ideile deja existente din câmpul psihologiei perceptuale și pe cele din iluminarea scenică pentru a forma un concept unitar.Kelly s-a desprins de ideea iluminării uniforme drept criteriu suprem al designului iluminarii.El a înlocuit chestiunea cantității cu diferite calități ale luminii ,o serie de funcții pe care lumina trebuia să le indeplinească pentru a satisface nevoile subiectului percepției.Kelly a distins trei funcții de bază :lumina ambientală,lumina focală si jocul de brilianță(« play of brilliance « ).Lumina ambientală corespunde luminii ce fusese până atunci numită lumină cantitativă.

Unele forme structurale sunt mai potrivite decât altele pentru a permite luminii diurne să pătrundă într-o construcție.De exemplu,calitatea scheletică a cadrelor (moment-resisting) este mai propice trecerii luminii decât pereții opaci. Cea mai intâlnită situație unde structura funcționează ca sursă primară de lumină apare când lumina trece printr-o structură deschisă sau scheletică(ex,o grindă cu zăbrele)în timp ce este exclusă din zonele înconjurătoare prin placaj opac.Structura mai funcționează ca sursă de lumină,deși rar,când lumina trece printr-o suprafață a sa care e privită în mod normal,cel puțin de către inginerii structurali,ca regiune critică de racord(sau nod critic).

În timp ce designerii aranjează cum să treacă lumina prin sisteme structurale deschise sau conexiuni ale membrelor structurale,cea mai mare parte din lumină intră în clădire prin penetrarea pereților externi si a placajului acoperișului.Acestea sunt de obicei poziționate si modelate pentru a respecta geometria structurii de suport care stă la bază.Ferestrele și lucarnele sunt de regulă poziționate între membrele structurale.

Designul iluminatului este fundamental pentru succesul oricărei clădiri. Acesta necesită multă atenție, deoarece modul în care interiorul, cât și exteriorul unei clădiri, sunt percepute in functie de modul în care acesta este luminată. Astfel, ne propunem să analizăm cei mai importanți factori, pe care orice arhitect ar trebui să îi aibă în vedere, încă din stadiul de concepere al proiectului.

O lucrare despre designul iluminatului trebuie să aibă în vedere nevoile de bază ale omului cu privire la văzul și percepția sa asupra lumii exterioare, atât din punct de vedere emoțional, cât și intelectual, împreună cu cerințele fizice de vizibilitate. Abordarea legată de inginerie, care sugerează că nevoile umane vor fi satisfăcute, dacă nevoile de vizibilitate sunt îndeplinite, este departe de a fi suficientă. Factorii fizici de "a vedea" se deosebesc de factori mai puțin tangibili de "percepție", pe care arhitectul trebuie să îi ia în considerare (Capitolul 1).

Punctul de plecare pentru orice design de iluminat contemporan este, ca și de-a lungul istoriei, sursa "naturală". Este imposibil să se ia în considerare proiectarea iluminatului pentru o clădire fără a se evalua lumina zilei și relația sa cu interiorul, modelarea și culoarea sa. Pentru a face acest lucru, este necesară o înțelegere de orientare a sitului, obstrucția exterioară, clima, efectele negative de "orbire", precum și mijloacele pentru a-i face față. Proiectarea ferestrei joacă un rol cheie, arhitectul putând să aleagă dintr-o multudinte de tipuri de ferestre și geamuri disponibile în prezent (Capitolul 2).

Așa cum lumina zilei este o problemă critică a proiectului, la fel este și sursa de lumină artificială. Factorii de care arhitecții trebuie să țină cont atunci când aleg corpurile de iluminat sunt mărimea, durata de viața a corpului de iluminat, eficiența, consumul de energie, culoarea, capacitatea de a controla corpul de iluminat. De o importanță egală este și alegerea tipului de sistem electric. În primul rand, sistemul electric trebuie analizat din prisma modului în care echipamentul de iluminat este atașat la structura clădirii. În al doilea rând, arhitectul trebuie să examineze distribuirea optică de lumină provenită de la corpurile de iluminat, ce va determina informațiile spațiului, aspectul său, și modul în care este perceput. Asociate cu sistemul electric sunt cele de control, care variază de la simpla pornire/oprire la computerul de control extrem de sofisticat, ce permit surselor să fie estompate în funcție de cantitatea de lumina naturală disponibila în afara clădirii (Capitolul 3).

Elementul cel mai important în iluminat este dat de structura clădirii, care contribuie decisiv la modul în care aceasta este percepută. Arhitectul trebuie să recunoască modul în care lumina poate modifica structura, unde un perete are rolul de a crea masă și soliditate sau unde acesta poate fi rupt de lumină. De asemenea, aspectul pe care o clădire îl ia după lăsarea întunericului trebuie gândit de la stadiul de concept, atunci când se pot aduce modificări pentru a asigura o vedere coerentă (Capitolul 4).

Capitolul 1 – Văz și percepție

Văzul poate fi descris ca “a percepe cu ochii lumea exterioara”. Măsura în care un spațiu sau un obiect este perceput depinde în primul rând de senzația noastră de a vedea, dar mai ales de acumularea de informații de la toți stimulii pe care îi primim, împreună cu experiența noastră din trecut. De exemplu, putem vedea spațiul în care suntem prin lumina care cade pe suprafețele sale, dar modul în care îl percepem se bazează pe o experiență mult mai dezvoltată, în care văzul este un pas important, la care se adaugă auzul, mirosul și atingerea la nivel senzorial, precum și reacțiile noastre emoționale și intelectuale formate prin vârstă și experiență.

Vizibilitate

În contextul de față, analizăm vizibilitatea din perspectiva simțului de observație, posibil până la un anumit punct: cu cât este mai multă lumina disponibilă, cu atât vedem mai bine. În această privință, există coduri și reglementări ce se concentreză asupra nivelul de iluminat necesar pentru a satisface nevoile de vizibilitate. Aceste reglementări sunt necesare, dar nu ignoră nevoile privind percepția de ansamblu a unui spațiu.

Acuitate vizuală

Acuitatea vizuală, sau capacitatea de a discerne detaliile, este determinată de nivelul de iluminat al obiectului și de contrastul dintre obiect și fundalul imediat al acestuia, sau împrejurimile sale. Într-o situație de lucru, lumina sarcinii trebuie să fie de trei ori mai luminoasă decât fundalul, însă dacă sarcina este de o reflexie redusă, cantitatea de lumină pe aceasta o primește va trebui să crească, în cazul în care o relația de 3:1 se va menține cu fundalul acesteia.

Funcția cladirii va determina cantitatea de lumină necesară. Unele clădiri sau zone ale clădirii vor cere un nivel ridicat de lumina pentru a servi nevoile vizuale ale ocupanților, în timp ce alte zone vor avea o necesitate mai scazuta. Nivelurile recomandate sunt supuse normelor europene.

Orbirea
au împrejurimile sale. Într-o situație de lucru, lumina sarcinii trebuie să fie de trei ori mai luminoasă decât fundalul, însă dacă sarcina este de o reflexie redusă, cantitatea de lumină pe aceasta o primește va trebui să crească, în cazul în care o relația de 3:1 se va menține cu fundalul acesteia.

Funcția cladirii va determina cantitatea de lumină necesară. Unele clădiri sau zone ale clădirii vor cere un nivel ridicat de lumina pentru a servi nevoile vizuale ale ocupanților, în timp ce alte zone vor avea o necesitate mai scazuta. Nivelurile recomandate sunt supuse normelor europene.

Orbirea

Orbirea este dușmanul unei bune luminări, ce poate avea drept cauză dispunerea proastă atât a surselor de lumină naturală, cât și a surselor de lumină artificială din interior. Există două tipuri de orbire: disconfort (impresie creată în perceperea unui spațiu) și neputința de a vedea. Ambele tipuri de orbire sunt rezultatul contrastului de luminozitate inacceptabil.

Orbirea, ca neputință de a vedea, poate rezulta din surse de lumină care sunt prea apropiate de linia de vedere, iar luminozitatea sursei inhibă punctul de vedere al sarcinei (ex.: lumina ce provene de la o fereastră). Pentru a se remedia această situație este necesar să se măreasca unghiul de separare al sursei de lumină, sau să se reducă luminozitatea acesteia, iar în același timp să se mențină sau să crească luminozitatea sarcinii. Fenomenul poate fi utilizat ca un factor de decor pentru a împiedica vizibilitatea detaliilor nedorite, ca de exemplu într-un supermarket, când reflectoarele sunt atârnate sub un plafon care cuprinde țevi sau conducte.

Figura 1. Orbirea ca factor de decor – un exemplu timpuriu dintr-un magazin din Rotterdam

Orbirea de tip disconfort nu inhibă abilitatea unei persoane de a discerne detaliile, însă creează impresia unui spațiu mai puțin plăcut. Efectul este cauzat de relația necorespunzătoare dintre suprafețele elementelor de decor și echipamentele de iluminat.

Un alt tip de orbire este aceea în care pe o suprafață lucioasă se reflectă imaginea unei lumini amenajate sau lumina de la o fereastra. Un exemplu în acest sens ar putea fi imaginea reflectată pe o suprafața lucioasă a unui perete. Acest tip de orbire poate să nu inhibe performanța unei persoane, dar afecteză modul în care este perceput peretele. Un caz mai grav este cel în care lumina se reflectă pe suprafața unui ecran și poate afecta performanța unei persoane de a distinge detaliile și de a obține informațiile necesare.

Sclipirea, sau scânteia, este, de asemenea, o formă de orbire, doar că, atunci când sunt asociate cu surse de lumină (într-un candelabru pandantiv), are un rol decorativ.

Emoție și intelect

În continuare vom prezenta patru caracteristici ”intangibile” ale iluminatului, ce răspund unor nevoi emoționale și contribuie la crearea unei unități aparte a clădirii. În general, astfel de clădiri sunt rezultatul unei foarte bune înțelegeri a proiectului, țin de experiența arhitectului și de observarea atentă a clădirilor istorice ce au încântat generații întregi.

Claritatea structurii (dată de direcția luminii)

Furnizarea nivelulului de iluminat necesar nu va influența modul în care spațiile sunt modelate de lumină după lasarea întunericului. Arhitectul poate avea în vedere o unitate diferită, adecvată modului în care impactul emoțional al clădirii este perceput drept relevant pe timp de noapte. De exemplu, în timpul zilei arhitectul poate dori sa ofere clădirii lumină și un mediu aerisit, în timp ce pe timp de noapte poate considera că o impresie mai dramatică ar servi mai eficent nevoile de construcție.

Contactul cu exteriorul ( vederea prin fereastră, ca experiență a vremii și a lumii exterioare)

După lăsarea întunericului va fi mai greu să se facă simțită experiența zilei și a mediului exterior, dar atunci când contactele corespunzătoare pot fi făcute cu vederi exterioare printr-o schemă bine structurată a sistemului de iluminat exterior, ca de exemplu vederea printr-o fereastră a unei gradini intens luminate într-o situație domestică. Aceasta prevede o extindere a spațiului de locuit, creând propriile sale răspunsuri emoționale.

Culoarea naturală asociată cu lumina zilei

Culoarea luminii este întotdeauna importantă, fie că este în timpul zilei sau noaptea. A fost chiar sugerat că o bună culoare poate permite un nivel mai mic de iluminare. Aceasta idee pare a fi susținută atunci când este aplicata la o clădire după lasarea întunericului. Aici culoarea poate sa nu fie culoarea de luminii zilei, deoarece avem tendința de a accepta o culoare mai calda pe timp de noapte. În acele zone ale unei clădiri în care nu pătrunde lumina zilei, poate exista un caz pentru o schimbare de accent de la zi la noapte pentru a răspunde așteptărilor unei atmosfere diferite după lasarea întunericului. Reacționăm diferit la împrejurimile noastre noaptea, și un exemplu, în acest sens ar putea fi în cazul în care iluminatul artificial ale unei galerii comerciale subterane reflectă schimbările după întuneric.

4. Starea de spirit creată de variațiiile de lumină. Dinamica iluminatului.

Varietatea iluminatului artificial este necesară pentru a reflecta funcțiile diferite ale spațiului dintr-o clădire (diferența în zona de lucru față de zona de acces din birou) sau a unor spații diferite în sine: coridoare, recepția, spații de agrement. Această varietate, ce conduce la o experiență secvențială într-o clădire, nu este rezulatul întâmplării, ci trebuie să fie inclusă încă din primele stadii ale proiectării.

Manipularea luminii

Cea mai mare parte din informația pe care o primim despre lumea înconjurătoare ne parvine prin intermediul ochilor.Lumina nu constituie doar o condiție și mediul prin care suntem capabili să vedem.Prin intensitatea sa,modul în care este distribuită în spațiu și prin proprietățile sale,lumina produce circumstanțe specifice prin care influențează percepția.O iluminare bună intenționează să creeze condiții perceptuale care ne permit să lucrăm in mod eficient si să ne orientăm in siguranță,în timp ce susține un sentiment de bunăstare într-un mediu pe care,de asemenea,îl și dezvoltă în sens estetic.Calitățile fizice ale iluminării pot fi măsurate si calculate.În cele din urmă,efectul asupra celui ce folosește spațiul iluminat(asupra percepției sale subiective)este cel care hotărăște dacă un concept de iluminat este reușit sau nu.Designul iluminării nu poate fi,deci,restrâns la crearea de concepte tehnice.Percepția umană este un punct cheie in proces.

Există un indiciu că aspectul spațial al percepției este înnăscut.Dacă poziționezi animale nou-născute(sau copii de până în 6 luni)pe un panou de sticlă ce se întinde la un pas în jurul lor,vor evita să depașească prin mișcare distanța de un pas.Acest lucru indică faptul ca recunoașterea vizuală înnăscută a adâncimii și pericolelor ei inerente are prioritate în fața informației furnizate prin simțul tactil,care transmite animalului sau bebelușului că se afla pe o suprafață sigură,netedă.Pe de altă parte,se poate demonstra că percepția este dependentă și de experiențe anterioare.Formele cunoscute sunt mai ușor de recunoscut decât cele necunoscute.Odată ce interpretarea unor forme vizuale complexe a fost dobândita,ele se fixează si servesc ca sursă de referință pentru percepția viitoare.În acest caz,experiența si așteptările legate de ea pot fi atât de puternice încât elementele lipsă ale unei forme sunt percepute ca detalii individuale modificate pentru a permite obiectului să îndeplinească așteptările.Se poate presupune că această componentă înnăscută este responsabilă de organizarea si structurarea informației percepute,în timp ce la un nivel mai înalt de procesare,experiența este cea care ne ajută să interpretăm forme si structuri complexe.În ceea ce privește întrebarea dacă impresiile primite prin intermediul simțurilor singure determină percepția sau dacă informația trebuie să fie și ea structurată la un anumit nivel,există justificări pentru ambele concepte.Faptul că o suprafața gri va fi perceputa ca gri deschis când este marginită de negru și gri închis când este mărginită de alb poate fi explicat de ideea că stimulii percepuți sunt procesați direct,strălucirea este văzută ca rezultat al contrastului dintre aria gri si zona împrejmuitoare.Ceea ce luăm in discuție este impresia vizuală bazată exclusiv pe datele senzoriale primite,fără ca acestea să fie influențate de niciun criteriu de ordine legat de procesarea intelectuală a informației.

Impresia că liniile verticale dintr-un desen de perspectivă par a fi considerabil mai lungi în planul secund decât în prim plan poate fi explicata de interpretarea spațiala a desenului.O linie mai îndepărtată(de exemplu,o linie din planul secund)trebuie să fie mai lungă decât o linie de prim plan pentru a produce pe retină o imagine echivalent de mare,în profunzimea spațială o linie de aceeasi lungime va fi interpretată si percepută ca fiind mai lungă.Una dintre cele mai importante atribute ale percepției este să diferențieze între obiectele fixe si schimbările din mediul înconjurător prin continua fluctuare a formelor si a distribuirii luminii în imaginile ce se formează pe retină.

Maximizarea luminii

Acolo unde e necesar un nivel ridicat de lumină diurnă sau transparență prin învelișul clădirii,arhitecții adoptă diferite poziții in legatură cu detalierea structurală.Obținerea maximului de lumină implică reducerea siluetei sau umbrei membrelor structurale.Cele mai comune două metode sunt ori minimizarea dimensiunii membrelor structurarale,ori penetrarea membrelor calibrate tipic.Membrele structurale transparente devin,de asemenea,din ce în ce mai populare.

Calcule simple arată că dacă o tijă de tensiune este înlocuită cu două tije cu diametru de două ori mai mic,cu o rezistență combinată egală cu cea originală,aria siluetei structurale este redusă cu aproximativ 30%.Cu patru tije,aceasta reducere in siluetă atinge 50% – cu cât mai multe membre,cu atât mai multă lumină,dar și mai multă complexitate vizuală.

Modificarea luminii(filtrarea,reflectarea)

Structura nu se comportă doar ca o sura de lumină sau maximizator,ea modifică,de asemenea,intensitatea si calitatea luminii :precum o exclude sau blochează prin gradul opacitații,structura o și filtrează si reflectă.

Filtrarea

Membrele numeroase,cu spații mici între ele și deseori stratificate filtrează lumina.Unde schema structurală si densitatea evocă copacii unei păduri,precum în curtea Muzeului Universității Oxford,lumina apare ca filtrată prin bolta unor ramuri.

Reflectarea

Membrele structurale cern lumina,dar furnizeaza,de asemenea,și suprafețe libere care pot reflecta și apoi difuza lumina în spațiul înconjurător.Suprafețele membrelor structurale asigură și posibilitatea de a reflecta lumina artificială.Librăria Publică din Vancouver este reprezentativă pentru clădirile ce iși obțin un nivel confortabil de lumină de fond din reflectarea luminii prin intrados.

Modificată de către lumină

Deși structura adesea controlează lumina – intensitatea și calitatea sa – relația dintre structură și lumină nu este în întregime dominată de structură,întrucât lumina nu numai descoperă văzului structura,ci și influențeaza percepția.Millet lămurește cum în două biserici diferite ca natură,una bavariană rococo,cealaltă contemporană nord-americană,strălucirea orbitoare datorată relativ intensei și bine controlatei lumini diurne dematerializează structurile și transformă percepția membrelor structurale în linii luminoase.

Dematerializarea se petrece când o zonă a structurii,care este luminată mult mai intens decât mediul înconjurător ei,pare să dispară sau cel puțin iși pierde din precizia conturului.De exemplu,coloanele ce trec printr-o fereastră(window display-case)în Showroomul Timber din Hergatz,sunt atât de puternic iluminate expuse la lumină solară directă,incât se topesc în fundalul orbitor,pierzând din lungime.Astfel,ele par să se oprească chiar deasupra deschizăturii ferestrei,sporind complexitatea vizuală și nivelul de interes pentru clădire.

Structura si lumina sunt amândouă elemente indispensabile și interdependente ale arhitecturii.În timp ce structura poate controla luminozitatea – amplasarea intrării într-o clădire,cantitatea si calitatea,nevoia de lumină determină inevitabil forma structurală și detalierea.Deși în timpul procesului de modelare,deciziile structurale sunt subordonate celor ce privesc luminarea,odată planul materializat,rolurile se inversează si structura controlează luminozitatea.

Fluxul luminos

Fluxul luminos este descris de cantitatea totală de lumină emisă de sursă.Această radiație poate fi practic măsurată sau exprimată in wați.Această exprimare,oricum,nu descrie efectul sursei optice in mod adecvat,întrucât varietatea senzitivității spectrale a ochiului nu e luată in considerare.Pentru a include senzitivitatea spectrală a ochiului in ecuație,măsurătoarea se va face in lumeni.Fluxul radiant al unui watt emis la vârful senzitivității spectrale(in gamă fotopică la 555 nm) produce un flux luminos de 638 de lumeni.Același flux radiant va produce în mod corespunzător un flux luminos mai mic la diferente puncte ale frecvenței(datorită formei de ”v”).

Randamentul luminos

Randamentul luminos descrie eficacitatea unui corp de iluminat în relație cu puterea de consum si de aceea se exprimă în lumen/watt.Valoarea maximă care se poate dobândi cand toată puterea radiantă este transformată în lumină vizibilă este de 683 lumeni/watt.Eficacitatea luminoasa variaza in funcție de sursa de lumină,dar întotdeauna rămâne sub această valoare optimă.

Cantitatea de lumină

Cantitatea de lumină,sau energia luminoasă(EL) este produsul fluxului luminos emis înmulțită cu timpul.Energia luminoasă este exprimata de regulă in klm x h.

Intensitatea luminoasă

Un punct de sursă ideal radiază uniform flux luminos în spațiu,în toate direcțiile,intensitatea sa luminoasă este aceeași în toate direcțiile.În practică,fluxul luminos nu este distribuit uniform.Acest lucru decurge pe de o parte din designul sursei,iar pe de altă parte de felul in care lumina este intentional dirijata.Este cu sens ,deci,să avem un mod de a prezenta distribuția fluxului luminos in spațiu ,adică distribuirea intensității luminoase a sursei.Măsura pentru intensitatea luminoasă este candela.Candela este unitatea de bază în tehnologia luminoasă,din care toate celelalte derivă.Candela a fost inițial definită in funcție de intensitatea luminoasă a unei lumănări standardizate.Mai târziu,pudra de toriu la temperatura solidificării platinei a devenit noul standard ;incepând cu anul 1979 candela a fost explicată ca sursă de radiație ce radiază 1/683 w pe steradian la o frecvență de 540 x 1012 Hz.Distribuirea intensității luminoase în spațiu produce un grafic tridimensional.O secțiune prin acest grafic rezultă într-o curbă a distribuției intensității luminoase,care descrie intensitatea luminoasă de pe un plan.Intensitatea luminoasă este de obicei indicată într-un sistem de coordonate polare ca funcție a fasciculului de unghi.Pentru a permite comparația între diferitele surse de lumină,curbele distributivității luminoase se bazeaza pe o capacitate de 1000 de lumeni.În cazul corpurilor de iluminat simetrice,o singură curbă a distributivității luminoase este suficientă pentru a descrie corpul de iluminat,în timp ce corpurile de iluminat axial simetrice au nevoie de două curbe,care sunt de obicei descrise într-o singură diagramă.O diagramă cu sistem de coordonate polare nu este însa suficient de precisa pentru a descrie corpuri de iluminat cu fascicul îngust.În acest caz,se va folosi sistemul cartezian.

Iluminarea

Iluminarea este mijlocul de a evalua densitatea fluxului luminos,arătând cantitatea de flux luminos provenit de la o sursa ce cade într-o arie determinată.Iluminarea nu trebuie să aibă neapărat legătură cu o suprafață reală,poate fi măsurată in oricare punct al spațiului.Iluminarea poate fi determinată din intensitatea luminoasă a sursei.Ea descrește pătratul distanței(de la sursa de lumină la punctul luat in considerare),aceasta numindu-se legea pătratului invers.

Expunerea

Expunerea este descrisa ca produsul dintre iluminare si timpul de expunere,fiind o problemă importantă în calcularea expunerii luminoase in expozitii sau muzee.

Luminanța

În timp ce iluminarea descrie cantitatea de flux luminos ce cade pe o anumita suprafață,luminanța descrie luminozitatea unei suprafete iluminate sau luminoase.Ea este definită ca raportul dintre intensitatea luminoasă pe o suprafață și proiecția zonei luminoase a acestei suprafețe.Luminanța este baza descrierii luminozității percepute ;luminozitatea percepută este,oricum,influențată de starea de adaptare în care se află ochiul,raportul contrastelor înconjurătoare si conținutul de informație al suprafeței percepute.

Tridimensionalitatea

O trăsătură esențială a lumii inconjuratoare este tridimensionalitatea.Un obiectiv major al percepției vizuale ar fi să furnizeze informații in legatură cu acest aspect al mediului.Tridimensionalitatea cuprinde un număr de zone individuale,de la întinderea spațiului,locație și orientarea obiectelor in spațiu,la forma lor spațiala si structura suprafeței.Percepția caracterului tridimensional al mediului include procese raportate la fiziologia umană si psihologia perceptuală.Modelarea ambianței prin lumină și umbră este de o importanță crucială pentru percepția formelor spațiale si suprafeței structurilor.Dacă privim o sferă in lumină complet difuză,nu îi putem percepe forma spațială.Ne apare ca fiind o întindere circulară.Doar când lumina este dirijată pentru a cădea pe sferă îi putem recunoaște calitățile spațiale.Același lucru se va întâmpla și cu structurile de suprafață.Ele sunt greu de indentificat într-o lumină difuză.Structura unei suprafețe iese in evidență numai când lumina este direcționată pe cuprinsul ei la un anumit unghi si produce umbră.

Cu toate acestea,o prea puternică modelare a luminii poate masca din informație.Aceasta se întâmplă când lumina dirijată prea puternic aruncă umbre ce adâncesc obiectul percepției în întuneric.

Atribuția designului iluminării este acela de a crea un raport potrivit între lumina difuză și cea dirijată astfel încât cerințele fiecărei situații individuale să fie îndeplinite.Proporțiile bine echilibrate oferă bună vizibilitate de ansamblu în timp ce permit aprecierea spațială si perceperea vividă a obiectelor.În unele standarde pentru birouri există un criteriu criteriu al modelarii luminii,la care specialiștii se referă prin termenul de factor modelator,fiind definit ca raportul dintre iluminarea cilindrică sic ea orizontală.

Capitolul 2 – Lumina naturală

Nimeni nu poate nega importanța istorică a luminii naturale în determinarea formei clădirilor. Împreună cu efectele de climă și de locație, lumina disponibilă joacă un rol fundamental pentru proiectarea lor. Cu toate acestea, introducerea surselor electrice din ce în ce mai eficiente a făcut, ca pentru o bună perioadă de timp (1945-1960), lumina naturală să nu mai fie un factor atat de important în proiectarea clădirilor. O serie de proiecte de clădiri de birouri, centre comerciale, fabrici, clădiri de sport și chiar școli au fost dezvoltate ca niște cutii "oarbe" sau "semi-oarbe", de la ipoteza că factorii de mediu, cum ar fi încalzirea, răcirea și acustica ar fi mai bine servite în cazul în care nu există ferestre. Introducerea luminii naturale, cu toate variațiunile sale, a fost întotdeauna recunoscută de către arhitecți ca având avantaje pozitive, iar acum acest punct de vedere a câștigat teren, datorită conștientizării faptului că resursele noastre sunt limitate și trebuie să fie conservate.

Avantajele unice ale luminii naturale

Schimbare si varietate

Lumina naturală este o sursă de schimbare în mod constant, variind la ore din zi, anotimpuri și starea vremii. Această varietate oferă un aspect dinamic și atrăgător pentru un interior. Modificările vremii pot fi observate, prin modificarea aspectului unei camere și ne ajută să reacționam la mediul extern în timpul zilei. Aprecierea calității, în timp, a luminii naturale nu poate fi mai bine exprimată decât a făcut-o unul dintre arhitecții lideri ai Americii, Louis Kahn, arhitectul Muzeului de Arta Kimbell din Texas: "Eu nu pot defini un spațiu într-adevăr ca un spațiu, decât dacă am lumina naturală . . . lumina naturala oferă spațiului stare prin variațiunile din timpul zilei și de la un anotimp la altul, așa cum intră și modifică spațiul".

Figura 2. Utilizarea luminii naturale de către arhitectul american Louis Kahn, în Muzeul de Arta Kimbell, Texas

Modelare si orientare

Lumina naturală are direcție, datorită mișcării soarelui de dimineața până seara, diferită de la sezon la sezon, și prezintă o intensitate mai mare, în funcție de momentele zilei. Această direcție conferă atât orientare, cât și modelare la înfățisarea unui spațiu. Astfel, lumina naturală crește percepția noastră legată de timp și spațiu.

Modelarea, sau accentul furnizat de modelele de umbră pe suprafețe și forme, este determinat de orientarea clădirii, de natura ferestrelor și a mijloacele de acces a luminii. Aspectul arhitecturii interioare este determinat de suprafețele fizice, margini și texturi atunci când sunt acționate de către lumina care cade pe ele. Spațiile de interior sunt considerate a fi plăcute, luminoase sau sumbre, ca urmare a efectelor de modelare.

Orientarea joacă un rol important atunci când clădirea este poziționată pe situl său. Arhitectul ține cont de traseul soarelui pentru a atinge soluția optimă de iluminat natural adecvatată funcțiilor construcției.

Efectul luminii solare

Acolo unde este cazul, orientarea clădirii va fi optimizată astfel încât să crească nivelul general de lumină și să faciliteze furnizarea factorilor de mediu menționați, cum ar fi schimbarea si varietatea. Lumina soarelui este fundamental bună, atât din punct de vedere terapeutic,cat și vizual, însă trebuie luate în considerare și efectele mai puțin benefice cum ar fi acumularea de căldură și fenomenul de orbire.

Culoarea

Lumina naturală este de referință față de culoare, din moment ce toate celelalte forme de lumină schimbă, mai mult sau mai puțin, percepția față de culoare. Lumina naturală este considerată a fi “adevărata culoare”, în ciuda faptului că acesta variază de dimineața până seara.În afară de luminanță,care este percepută drept luminozitate,ochiul înregistrează de asemenea si impresia de culoare,bazată pe compoziția spectrală a luminii văzute.Lumina în sine poate fi perceputa ca fiind colorată(culoarea luminoasă).Culoarea este produsă de capacitatea materialelor de a absorbi intervale spectrale specifice,astfel schimbând compoziția spectrală a luminii pe care o reflectă(culoarea obiectuală).

Vederea

De-a lungul istoriei, ferestrele au determinat de cele mai multe ori nu doar aspectul exterior, dar întreaga forma a clădirii. În mod similar, lipsa ferestrelor dictează aspectul exterior, subliniind artificialitatea interiorului.

Vederea oferită de o fereastră, și implicit, modul în care percepem lumea exterioară, este o experiență dinamică asociată cu modificările luminii naturale, luminii soarelui și a sezonului. La cel mai scăzut nivel, vederea răspunde nevoilor de bază ale omului, de a se adapta și readapta la distanță, prin dobândirea unei perspective mai largi și prin stimularea gradului de conștientizare al mediului din afara clădirii.

Calitatea vederii este în mod evident importantă. Aceasta nu depinde doar exterior, dar și de locație, dimensiunea, forma și detalierea ferestrei în sine.

Tipuri de ferestre

Ferestre verticale

Ferestrele fixate în ziduri solide, a caror înălțime este mai mare decât lățimea, sunt numite verticale. Acesta este forma cea mai obișnuită pe care au luat-o ferestrele. Ferestrele verticale imprimă un caracter orizontal pentru modelarea interiorului, iar pătrunderea luminii naturale depinde de adâncimea spațiului și înălțimea tavanului. Modul de distribuție a luminii este afectat de numărul de ferestre din cameră și spațierea acestora. Lumina de la ferestrele verticale poate satisface toate calitățile enunțate. Ferestrele verticale permit vizualizări bune externe, cu condiția ca nivelul acestora să fie la o înălțime adecvată, deși măsura orizontală a vizualizării va fi spartă de către spațiile dintre ferestre, atunci când sunt privite în ansamblu. Detaliile ferestrelor verticale au atins apogeul în secolul al optsprezecelea.

Ferestrele orizontale

Ferestrele sunt orizontale atunci când formează cea mai mare parte din cota de înălțare la fiecare nivel, divizate de zidurile așezate pe boltă. Acestea sunt comune astăzi în clădirile cu mai multe etaje, când cadrul structurii oferă flexibilitate ferestrelor. Ferestrele orizontale au început să fie folosite pentru a oferi lumina zilei în atelierele din Marea Britanie, de la sfârșitul XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea.

Figura 3. O zonă luminata natural, prin intemediul ferestrelor orizontale (Muzeul Alvar Aalto)

Construcția zgârie-norilor din Chicago, prin care pereții exteriori ai clădirii au fost eliberați de sarcină, a deschis a nouă eră în proiectarea ferestrelor și a condus la mișcarea modernă din arhitectura anilor ’30, când ferestrele orizontale înfășurau colțurile clădirii.

Lumina naturală oferită de ferestrele orizontale este adecvată pentru o legarea spațiilor (unilateral luminate) în care adâncimea este proporțională cu înălțimea tavanului. Atunci când interiorul camerei este mai adânc, pentru o soluție satisfăcătoare, poate fi adaugătă lumina artificială. O alternativă este și lumina bilaterală, însă aici intervin constrângerile legate de planificare. În spațiile mai înalte, cum ar fi bisericile, școlile sau spitalele, un șir de ferestre pe orizontală, la nivel înalt (clerestorii), pot fi folosite pentru o luminare mai bună a tavanului, iar la nivel un nivel mai scăzut pot fi asociate cu alte ferestre care îndeplinesc celelalte nevoi ale mediului, cum ar fi vizibilitatea.

Figura 4: Model de iluminare

naturală bilaterală

Peretele cortina

Peretele cortina este o extensie naturală a ferestrei orizontale, desfășurându-se pe întregul perimetru al clădirii: “peretele devine fereastră”. Acest tip de fereastră are capacitatea să furnizeze, cu un control adecvat, cantitatea de lumină naturală care să satisfacă nevoile de mediu ale ocupanților spațiului, însă prezintă și pericole inerente. Ferestrele din podea pâna în tavan reprezintă o mare atracție pentru arhitecți, prin simplitatea pe care o oferă aspectului exterior al unei fațade, însă sunt aspecte pe care aceștia trebuie să le ia în considerare pentru a se asigura că nevoia de securitate a ocupanțiilor este îndeplinite. În cladirile cu mai multe etaje, teama irațională de cădere de pe margine poate fi mai puternică decât convingerea că sticla este destul de puternică pentru a rezista la orice impact. În zilele noastre, pereții cortină au devenit un element din ce în ce mai comun, datorită progresului tehnologic și a posibilității de a susține panouri din ce în ce mari de sticlă.

Figura 5: Perete de sticlă structural,

ce amplifică verticalitatea intrării

(Liverpool Street Station)

Iluminatoare

Pentru clădirile cu planuri extinse sau pentru cele în care perimetrul ferestrelor este considerat a fi nepotrivit ( ex.:o galerie de artă), utilizarea ferestrelor de acoperiș/plafon reprezintă o soluție. Există mai multe tipuri de astfel de ferestre, de la cupolele utilizate pentru a admite lumina în interioarele caselor istorice cu planuri extinse, la acoperișurile stațiilor de tren și la modele de atrium ce ofera lumină pentru interioarele moderne ale centrelor comerciale sau ale complexelor de birouri. Ferestrele de acoperiș aduc toate avantajele iluminatului natural, cu excepția faptului că nu reușesc să asigure calitatea de “vedere”. De asemenea, ele oferă mai multă flexibilitate în abordarea planului unei construcții, permițând modelarea pe verticală a luminii. Curățarea și "câștigul/pierderea de căldură" sunt principalele dezavantaje ale acestui tip de ferestre.

Figura 6. Ferestre de acoperiș:

modelarea pe verticală a luminii

(Galeria Națională din Washington)

Ferestre ascunse

Ferestrele ascunse reprezintă o metodă de iluminat natural, cu ajutorul unor surse ce nu pot fi sesizate cu ușurință: ferestrele ce permit accesul luminii sunt mascate de privirea ocupanților/ vizitatorilor prin intermediul structurii. Ferestrele ascunse sunt cu precădere o caracteristică a arhitecturii bisericilor, rolul lor fiind să pună în evidență altarul. În arhitectura modernă, conceptul a fost aplicat mai ales pentru sursele de iluminare artificială, acestea fiind ascunse vederii, pentru a se elimina efectul de orbire.

Sisteme de geamuri

Ferestrele au fost concepute ca deschideri în structura clădirii care să permită accesul luminii și al aerului. Inițial, s-au folosit geamuri mici, securizate prin intermediul ornamentelor din plumb sau asamblate în vitralii. Odată cu evoluția ferestrelor, s-au folosit geamuri din ce în ce mai mari, însă abia în ultima parte a secolului al XX-lea, au fost înregistraete progrese în ceea ce privește rezolvarea problemelor de ambient cauzate de dimensiunile geamurilor.

Geamurile duble, și ulterior geamurile triple, au fost create pentru a rezolva problemele acustice și termice cauzate de zgomot, respectiv de pierderile de căldură. Aceste inovații nu au avut totuși efect asupra câștigului de căldură determinat de intensitatea luminii solare. În prezent, există o gamă diversificată de sisteme de geamuri, ce au rolul de a ajuta la controlarea intensității luminii, din care arhitecții pot alege variantele oprime, în funcție de locația și particularităților clădirilor pe care le proiectează.

Sistemele de sticlă și geamuri pot fi împărțite în diferite categorii, însă clasificarea pe care urmează să o facem ține cont de calitățile lor în ceea ce privește relația cu lumina naturală.

Sisteme dedicate accesului luminii naturale

nu denaturează sau diminuează vederea și sunt utilizate în principal pentru controlul temperaturii și zgomotului extern; pot fi alcătuite din geamuri singulare, duble sau triple.

2 . Sisteme cu straturi de acoperire

au obiectivul să reducă intensitatea luminii solare dintr-un spațiu; reducând transmisia luminii, în unele cazuri denaturează culorile; cele mai simple se bazează pe un strat întunecat ce reflectă razele soarelui; aceste sisteme modifică aspectul fațadei exterioare și oferă un sentiment de intimitate în interior.

3. Sisteme inteligente

– sunt proiectate pentru a reduce câștigul solar și se bazează pe diferite mijloace de control care au ca efect vizual reducerea cantității de lumină naturală admisă și scăderea intensității luminii la vederea exterioară; sistemele pot fi activate de lumină (sticla fotocromică), de căldură (sticla termocromică), sau pot fi controlate electric (sticla electrocromică – include elemente cu proprietăti optice ce sunt modificate prin introducerea curentului electric).

4. Sisteme de umbrire (interne sau externe)

– aceste sisteme includ jaluzelele interioare, simple sau cu control electric ( ce au însă un impact mic în controlul căldurii provenite din razele ultraviolete), jaluzelele incluse între două pelicule din sticlă (cu toate că ajută la controlul căldurii, dezavantajul acestora constă în dificultățile de întreținere pe termen lung)

– umbrirea externă are un efect mai mare asupra controlului energiei solare, deoarece acționează asupra razelor înainte ca acestea să pătrundă în clădire, dar în același timp are un efect marcant asupra aspectului exterior al clădirii; pe lângă criteriile estetice pe care trebuie să le îndeplinească, umbrirea externă trebuie să fie robustă în structură și finisaj, astfel încât să reziste condițiilor externe.

Strategii de proiectare

În continuare vom analiza factorii de care un arhitect trebuie să țină cont în elaborarea strategiei privind folosirea luminii naturale. Trebuie să subliniem faptul că proiectarea nu este un proces linear, ci unul reiterativ, motiv pentru care deciziile inițiale, inclusiv cele cu privire la iluminatul clădirii, trebuie reevaluate în conformitate cu deciziile luate ulterior în dezvoltarea proiectului.

1. Clima și caracteristicile sitului

Locul în care clădirea va fi construită și climatul căruia aceasta este supusă, nu țin de decizia arhitectului, însă aceasta trebuie să aibă în vedere utilizarea optimă a luminii naturale încă din faza de concept. Acesta trebuie să se asigure că în clădire poate pătrunde suficient de multă lumină naturală și că acesta nu este blocată de obstacole vecine. Traseul soarelui trebuie evaluat pentru a determina o iluminarea eficientă, dar și pentru a identifica potențialele probleme legate disconfortul vizual și termic dat de intensitatea razelor solare.

Dimensiunea și proporția ferestrei

Dimensiunea și proporția unei fereastre trebuie calculate astfel încât să obținem un factor adecvat de lumină naturală. Un calcul empiric recomandă ca suprafața de geamuri să ocupe în jur de 40% din suprafața perimetrului.

Media factorului de lumina naturală oferă o măsură a nivelului optim de lumină artificiala dintr-o cameră. Astfel, un procent de 5% corespunde unei camere bine iluminată natural, în timp ce o medie de 2% solicită iluminatul artificial suplimentar.

De asemenea, este recomandată elaborarea unei secțiuni raportate la obstacolele externe. O linie trasată din partea de sus a elementului ce obstrucționează lumina prin capul ferestrei se va intersecta cu podeaua în punctul în care lumina directă nu va mai putea pătrunde. În acest punct, iluminatul artificial ar putea fi necesar pentru completarea luminii naturale. O soluție alternativă poate consta într-o formă de iluminat natural bilateral.

Este evident că utilizarea optimă a luminii naturale duce la economii de energie și la îmbunătățirea eficienței energetice a clădirilor, motiv pentru care dimensiunile și proporțiile ferestrelor trebuie analizate în profunzime, dincolo de aspectele estetice.

Distribuția luminii

Distribuția luminii este critică pentru crearea unui mediu ambient satisfăcător, motiv pentru care este esențial să se ia în considerare cerințele estetice de modelare a interiorului. Dobândirea unei cantități sufieciente de lumină (factor de lumina naturală) este necesară, dar nu și suficientă în cazul în care experiența vizuală care rezultă nu dă impresia unei camere bine luminate natural. Abordarea acestei probleme ajută atât la evaluarea nivelulului de lumină necesar, dar și la stabilirea impactului vizual dat de diferitele proporții de ferestre ce pot fi folosite, prin modul în care aceastea distribuie lumina. De exemplu, ferestrele înalte permit luminii sa pătrundă adânc în spațiu și crează o modelare orizontală a spațiului.

Sistemul de geamuri

Orice sistem de geamuri are și implicații structurale, în cazul soluțiilor inovatoare proiectate să redistribuie lumina, sau în cazul metodelor externe de umbrire, implicații de care arhitectul trebuie să țină cont. Mai mult, în cazul alegerii unui sistem de geamuri reflectorizante, arhitectul trebuie să ia în considerare aspectul clădirilor învecinate. De asemenea, acesta trebuie să fie la curent și să aibă în vedere pentru proiectul său metodele inovative de folosire a luminii naturale, metode ce sunt dezvoltate în permanență.

Panorama

Importanța panoramei a fost subliniată mai devreme. Aceasta trebuie considerată din trei perspective: superioară, de mijloc și joasă. Perspectiva superioră este reprezentată în general de cer, care ocupă o parte din ce în ce mai mare din panoramă, cu cât ne aflăm într-un punct mai înalt al clădirii. Perspectiva de mijloc, în general partea cea mai importantă a panoramei, este ocupată cu copaci și clădiri și conține mișcare; perspectiva joasă este constituită din elementele care înconjoară clădirea la sol. Panoramele satisfăcătoare sunt cele care oferă toate cele trei perspective, ușor de observat dintr-o poziție apropiată ferestrei.

Ventilația naturală

Arhitectul trebuie să aibă în vedere nevoile de ventilație naturală ale clădirii și măsura în care acesta poate fi controlate la nivelul perimetrului, prin deschiderea ferestrelor sau prin mecanismele aplicate la nivelul plafonului. Problema trebuie tratată în paralel cu aspectele legate de proiectarea ferestrelor și cu metodele de control pasiv al energiei solare.

Controlul

Arhitectul trebuie să aibă în vedere posibilitățile ocupanților clădirii de a controla sursele de lumină naturală și artificială. Nevoia individului de a controla mediului în care trăiește este una de bază, dar mai mult decât atât, s-a dovedit că un control fin al surselor de lumină poate conduce la economisirea a până la 40% din energia folosită pentru iluminatul clădirii.

Capitolul 3 – Lumină artificială

Calitatea, ca atribut al luminii artificiale

Calitatea este probabil caracteristica cea mai subiectivă a luminii: ceea ce poate oferi o anumită calitate pentru o persoană, poate oferi o calitate diferită pentru alta. Definiția din dicționar a termenului de calitate se referă la un "grad de excelență", dar cuvântul este folosit aici în sensul său colocvial, în cazul în care calitatea poate fi bună, dar și saracă. Înainte de a încerca să se analizăm modul în care metodele de iluminat pot contribui la aceasta și să încercăm să punem calitatea într-un context, este necesară gruparea acelor atribute folosite adesea pentru a desemna felul în care este perceput un spațiu.

Confortabil: plăcut, luminat, colorat, modelat, odihnitor, liniștit, moale, confortabil , relaxant, cald/rece (în funcție de climat)

Blând: plat, uniform, monoton, somnoros, plictisitor

Sumbru: întunecat, vag, plicticos, trist, deprimant, opresiv, umbrit, periculos

Dramatic: stimulant, teatral, incitant, interesant, strălucitor, variat, concentrat, lucios, radiant, plin de viață

Evident, există mai multe atribute ce pot fi asociate unei instalații de iluminat și grupate în rubricile de mai sus (deranjante, orbitoare). De exemplu, în timp ce o instalație dramatică realizează efectul pe care îl urmărește, unele părți din aceasta pot provoca orbirea în anumite unghiuri sau pot distrage atenția. În mod similar, o instalație de iluminat confortabil se poate baza pe un detaliu arhitectural inacceptabil, ceea ce ar face întregul sistem să devine deranjant.

Metode de iluminat artificial

Lumina cu difuzie generală

Probabil cea mai veche formă de iluminat în ansamblu a unui spațiu au fost accesoriile concepute pentru a furniza o lumină generală în toate direcțiile, cum ar fi globurile din sticlă

Bauhaus. În cele mai multe case, punctul central al plafonului este în general echipat cu o anumită formă de amenajare de difuziune generală.

Lumini joase – “ Downlight”

Forma cea mai eficientă de iluminat în situații funcționale, de exemplu, pentru locul de muncă, este fie montarea directă, încastrată, suspendată sau fixată pentru a lumina în ansamblu. Pentru a evita fenomenul de „orbire”, luminozitatea laterală trebuie controlată și, dacă este utilizată de una singura, lumina este concentrată în jos, pe orizontală, lăsând suprafețele verticale întunecate, și tavanul neluminat. Acest lucru duce la un aspect sumbru, în cazul în care impresia de ansamblu este deprimantă. Lumina locală poate fi folosită la poziția de lucru a unei persoane, în cazul în care acesta este sub controlul său. Lumina alternativă poate fi obținută din lumina înaltă, prin fenomenul de “perete spălat” sau prin luminarea cu spoturi, pentru a se creea astfel gradul necesar de contrast si varietate.

Lumina montata in partea superioara – “Uplight”

În cazul iluminatului înalt, plafonul este cea mai strălucitoare suprafață din spațiu. Este o modalitate ineficientă de a asigura un nivel ridicat de lumină la locul de muncă și creează un aspect uniform, lipsit de varietate. Iluminatul de sus este nesatisfăcător atunci când este folosit exclusiv, însă își dovedește utilitatea atunci când este asociat alte forme de iluminat. În spațiile cu tavane înalte, cum ar fi clădirile istorice, în cazul în care plafoanele prezintă decorațiuni elaborate, care nu pot fi văzute fără o lumină suplimentară, această formă de iluminat reprezintă o soluție viabilă. Dar chiar și în acest context, alte metode de iluminat trebuie adoptate, care să permită plafonului în sine să stralucească în lumină, evitându-se astfel efectul de “aprindere” al spațiului,

Iluminarea pereților “Wall washing”

Un perete poate fi luminat prin intermediul unei fante de iluminat fixată în partea de sus sau de jos, oferind astfel un punct central pentru ochi, atunci când sunt utilizate și alte forme de iluminat, și minimalizând caracteristica sumbră asociată folosirii exclusive a luminilor joase sau luminilor înalte.

Figura 7. Metodă de iluminare a pereților

Tehnica de fantelor de plafon trebuie să fie atent luată în considerare. În cazul în care sunt folosite lămpi liniare fluorescente, există pericolul să apară zone întunecate din cauze decalajelor dintre lămpi. Cel mai important este ca lumina de pe perete să fie distribuită uniform, iar culorile lămpii să fie consecvente, ceea ce este detul de riscant în cazul lămpilor fluorescente.

Spoturi

Dezvoltate inițial in domeniul iluminatului teatral, spoturile sunt folosite pentru a evidenția diferite elemente ale designului interior. Iluminatul de acest tip este unidirecțional, pornește din poziții bine calculate, astfel încât să elimine efectele de strălucire și să aducă obiectele dorite în centrul atenției. În același timp, obiectele și suprafețele bine modelate dintr-o anumită direcție devin “oarbe” din altă perspectivă.

Evidențierea prin spoturi nu este potrivită pentru iluminarea generală al spațiilor de lucru, însă este necesară pentru a adăuga modelarea verticală în spații care altfel ar fi monotone sau plictisitoare. În cazul muzeelor și galeriilor de artă, sau în situațiile în care un element de afișare trebuie să fie accentuat, spoturile reprezintă un instrument esențial.

Există o gamă enormă de echipamente disponibile pentru acest tip de iluminat ( în funcție de lățimea proiectării dorite, intensitate, rețele de tensiune).

Iluminatul ascuns

Metodele de iluminat mascat sunt diferite de metodele de iluminat înalt, în sensul că pot fi aplicate pe orice suprafață a unui spațiu. Ele sunt rar folosite pe singure, în acest caz având ca rezultat un aspect monoton, însă asociate cu alte metode pot avea un efect magic asupra unui spațiu.

Lumina locală / sarcina de lumină

Lumina locală sau sarcina de lumină poate asigura condiții confortabile la locul de muncă, atunci când este asociată și cu alte metode de iluminat. Totodată există pericolul ca sarcina de lumină a unei persoane, să devină sursa de orbire a alteia.

Spațiile sumbre sau monotone pot fi îmbunătățite prin zone cu lumină locală, în cazul în care aceasta este îndreptată pe suprafețe verticale. De asemenea, lumina locală poate fi folosită pentru a creea o senzație de varietate și a schimba starea de spirit.

Lumina locală permite controlul individului asupra spațiului său personal, un aspect important al reacției umane față de iluminat și utilizarea sa este mai mare în spațiile rezidențiale.

Echipamentele de iluminat

Acesorii montate direct

Metoda cea mai simplă de iluminat este aceea în care accesoriile sunt montate direct pe tavan sau pe perete, cu condiția ca aceastea din urmă să fie suficient de stabile din punct de vedere structural. Dispozitive individuale pot fi plasate pe plafon, în rânduri sau liniar, în funcție de direcția pe care se dorește a fi dat iluminatul.

Plafonul nu este întotdeauna o suprafață plană și poate prezenta grinzi expuse și alte elemente structurale. În astfel de cazuri, accesoriile pot fi atașate acestor elemente, orientate astfel încât să distribuie cantitatea de lumină dorită și să contribuie într-un mod pozitiv la aspectul general al spațiului.

În unele circumstanțe, structura acoperișului propriu-zis poate sugera o soluție de iluminat, iar corpurile de iluminat să fie integrate structurii, astfel încât să se realizeze o simbioză între lumină si formă.

Accesorii suspendate

Acestea sunt un mijloc tradițional de iluminat, datorită câtorva avantaje dovedite: distribuie lumina într-un mod uniform și sunt ușor de întreținut. De asemenea, accesoriile suspendate au un caracter decorativ, adăugând un element de mobilier într-un spațiu.

În funcție de proiectarea unui montaj suspendat orice distribuire de lumina este posibila. Cel mai practic este cel în care lumina principală poziționata in jos, dar cu o cantitate mică de lumină orientată în sus, pentru a echilibra luminozitatea spațiului (prin iluminarea tavanului).

Accesoriile suspendate pot fi utilizate cu alte forme pentru a atinge cerințele optime de luminare a spațiului. De exemplu, în cazul în care este folosită metoda iluminatului orientat în jos (downlight) și iluminatul de perete, montarea suspendată poate fi solicitată numai pentru a adăuga un un plus de iluminare în partea de sus (uplight).

Odată cu scăderea generală a înălțimii plafoanelor în imobilele rezidențiale și comerciale accesoriile suspendate sunt mai rar folosite, dar acestea au prioritate în programele arhitecturale pretențioase.

Figura 8: Accesorii suspendate (Paul Henningson)

Sisteme de șenile

Ideea, așa cum o știm astăzi, este o extensie a barelor folosite în fabrici pentru a crea un sistem flexibil de distribuție a energiei electrice, care să deservească atât iluminatul, cât și celelalte echipamente de lucru.

Figura 9: Canal pentru sprijinirea corpuri de iluminat (Arne Jacobsen)

La momentul introducerii sale în Regatul Unit, producătorul l-a prezentat drept “soluția tuturor problemelor de iluminare indiferent de tipul de instalație”. Deși acest lucru s-a dovedit a fi un neadevăr, șenila a influențat evoluția designului iluminatului și, de-a lungul timpului, o mare varietate de șenile a fost dezvoltata.

Avantajele sistemelor de șenile pot fi ușor rezumate: simplifică instalațiile electrice, pot susține diferite mecanisme de distribuție a luminii, pot fi montate la suprafață, încastrate sau suspendate, pot susține o mare varietate de corpuri de iluminat pot fi adapostite, sunt disponibile în diferite dimensiuni, forme și culori, pot susține elemente de iluminat grele și pot integra și alte servicii.

Accesorii de iluminare mascată / sursă de la distanță

Sistemele de iluminare mascata sunt cele în care sursele sunt ascunse vederii de țesătura clădirii și care sunt, în general, sunt gândite ca o modalitate de a oferi lumină indirectă la pereți sau plafoane.

Deoarece sistemele se bazează pe capacitatea de reflecție ale suprafețelor în care sursele ascunse dau lumina, există o relație importantă între sursa de lumină, în sine, și culoare, textura și capacitatea de reflecție ale suprafeței care urmează să fie aprinsă. Relația dintre corpurile de iluminat, suprafața care urmează să fie iluminata și structura clădirii este crucială.

Marele avantaj al surselor de iluminat de la distanță ( fibra optică), este că lumina de la o sursă unică, de intensitate mare, poate fi plasată la o distanță și ascunsă acolo unde acesta poate fi menținută cu ușurință.

Sursa de lumina la distanță este, în esență, ineficientă, deoarece există pierderi de lumină în transmisie, dar această metodă de iluminat mascată folosește în iluminatul de afișare și în furnizarea de lumină cu un caracter decorativ ( mai ales în cazul materialelor sensibile la căldură).

Accesorii portabile

Importanța acestei forme de iluminat nu se leagă numai de funcție; există avantaje psihologice în realizarea controlului personal asupra cantității de lumină a mediului. Corpurile de iluminat portabile oferă lumina locală la controlul individului.

Lămpile portabile pot oferi orice tip de distribuție a luminii: în jos, lateral, semi-directe sau inalte. Un număr de standarde moderne, oferă lumini inalte de la podea la tavan, reducând contrastul dintre lumina de jos și ceea ce ar putea fi altfel un plafon întunecat.

Sunt metode speciale de folosire pentru corpurile de iluminat mobile, în inspecția de mașini, deși acest lucru nu este în mod normal în domeniul de lucru a arhitectului. Aici prepararea este necesara pentru a oferi lămpilor prize portabile unde pot fi conectate la puncte convenabile, pentru a permite întreținerea utilajelor în cazul în care lumina nu ar fi necesara în mod normal.

În timp ce "portabilitatea" pare a fi o metoda de modă veche de iluminat, aceasta este importanta în crearea unei atmosfere individuale și a faptului că producătorii continua să produca mari cantități , indică faptul că există o cerere puternică pentru acestea.

Capitolul 4 – Structura clădirii

Este vital ca proiectarea iluminatului, atât natural, cât și artificial,sa se coreleze și sa conformeze structura pentru a oferi integritate și claritate.

Strategia începutului de secol XX, cladirile au fost dezvoltate de imperative ale luminii naturale, însăși structura și configurația lor, care au fost concepute pentru deservi anumite spații. Acest lucru a fost evident mai ales în formele acoperisului, concepute pentru a maximiza patrunderea luminii naturale și a minimiza efectele negative ale soarelui.

Astfel de structuri au fost concepute între anii 1940 și 1950, costul care rezulta din folosirea acestor corpuri de iluminat era deosebit de ridicat si prezenta o serie de dezavantaje, printre care privarea de beneficiile luminii naturale.

Odată cu dezvoltarea intensă și eficientizarea iluminatului artificial ( tipuri și accesorii), costurile relative au fost reduse și proiectarea a apelat la structurile, unde necesitatea unei strategii de iluminat natural părea mai puțin necesara. Acest lucru a rezultat, în unele clădiri lumina naturala a fost exclusa în totalitate sau utilizata numai în scopul protejării mediului, iluminatul bazandu-se integral pe o strategie de iluminat artificială. Au existat chiar și pareri care au sustinut ca o cladire se putea ilumina exclusiv cu sisteme de iluminat artificial.

Structuri exprimate și structuri ascunse

O relație de simbioză între lumină și structură există atunci cand unitatea clădirii derivă din interdependența lor. În primul caz, percepția noastră a structurii este dobândită datorita luminii care cade pe suprafețe și muchii. În al doilea rând vom percepe lumina în sine fie imbinandu-se cu structura, fie patrunzand prin ea, prin intermediul unor ferestre.

Iluminatul, atât cel natural, cat și cel artificial, determină percepția noastră asupra structurii.

În spațiile multi-etajate iluminatul va fi realizat prin ferestrele perimetrale, în timp ce în spațiile cu un singur nivel, acest lucru poate fi posibil prin diferite forme iluminat, chiar si prin luminatoare montate pe acoperisul cladirii, fie el in sarpanta sau terasa. O altă posibilitate este proiectarea unui atrium, care permite pătrunderea luminii naturale pe mai multe nivele.

Exista doua tipuri de structuri care influențează natura iluminatului artificial, deoarece ambele determina modul în care echipamentul este susținut și în același timp, influențeaza modul în care spațiul este perceput. Acestea sunt structuri exprimate și structuri ascunse.

Structuri exprimate

Înaintea dezvoltarii serviciilor sofisticate de constructii, aproape toata structura a fost exprimată și în timp ce suprafețele sale ar fi fost puternic decorate, de fapt ceea ce ai vazut a fost ceea ce ai primit. Acest lucru se aplica nu numai la majoritatea structurilor, dar, de asemenea, la structuri unde formațiunile acoperis s-au format prin boltire sau cupole. În unele circumstanțe, s-a considerat necesar pentru a se forma un dom secundar sub cupola externa (care a tinut din vreme), în scopul de a oferi o proportie acceptabila pentru interioare. Plafonul fals a aparut ca un raspuns la necesitatea ascunderii diverselor instalatii de ventilatie. Arhitectii au profitat de aceste plafoane suspendate pentru a ascunde cablurile și sistemele de suport pentru echipamentele de iluminat.

Un exemplu timpuriu al unei hale industriale din 1950, este cel al fabricii de cauciuc Brynmaur în Țara Galilor. Aceasta a fost o coajă-span la nivel de construcție de beton care a permis ca deschiderile circulare mari, să formeze un acoperiș. Jumătate din aceste deschideri identice au permis patrunderea luminii naturale, iar cealaltă jumătate a fost conceputa pentru a servi ca spatiu pentru iluminatul fluorescent. Accesul catre acoperiș se realizeaza prin geamuri ,permitand curatarea spatiilot vitrate si montarea si schimbarea corpurilor de iluminat. Acest lucru a fost o sinteza timpurie atat a iluminatului natural,cat și a iluminatului artificial cu structura.

Un exemplu de structură exprimat este grila de cablu din plafonul sistemului folosit la facilitate, de Magnetek în Nashville, Tennessee. Sistemul utilizează atât lumini dispuse pe plafon si linii de lămpi fluorescente, la nivelul tavanului structural și este proiectat pentru a furniza lumina pentru deschiderea birourilor în cazul în care planul de dispunere este flexibil la nivel local. Luminile difuze sunt disponibile pentru personalul care poate solicita suplimentarea acestora.

Instalatiile la nivelul plafonului includ aer și distribuția energiei electrice, precum și iluminatul, și se demonstreaza importanța realizarii detaliilor, un aspect neîngrijit trebuie să fie evitat. Utilizarea structurii exprimate nu este in niciun caz optiunea usoara; este nevoie de disciplina în planificarea și integrarea diferitelor instalatii.

Avantajele iluminatului în structurile exprimate constau în ușurința de instalare, întreținere și înlocuirii ulterioare sau reglarii echipamentului; dezavantajele constau în natura oarecum deranjantă a echipamentelor, care în unele situații coplesesc spațiul. Diverse sisteme fixate au fost proiectate, pentru a oferi o omogenitate a aspectului general al sistemului de iluminat, dar este necesar să se sublinieze că ceea ce pentru un arhitect este o expresie cinstita a funcției de constructie, ar putea fi o intruziunie nedorita, o înfrângere a funcției primare de a furniza lumina spatiului.

Figura 9: Structură exprimată (plafonul montat și accesorii suspendate)

Structuri ascunse

Structurile moderne necesită un nivel înalt al instalatiilor, inclusiv încălzire, ventilație, aer și distribuție a energiei electrice, acustica și mijloacele de control ale incendiului, și pentru ca spațiul rezultat adesea furnizeaza casa cu țevi, conducte și cabluri cu care aceste servicii sunt asociate, rezultatul natural al revoluției din servicii a fost de proiectare a plafoanelor de locuințe conducte orizontale, folosindu-se panouri din lemn și conducte verticale.

Proiectantii sistemelor de iluminat au profitat de aceste structuri secundare pentru a se potrivi echipamentelor lor, folosindu-le în primul rând ca să iși mascheze distribuția energiei electrice, apoi pentru a sprijini aparatura și în cele din urmă să-și mascheze componente ale corpurilor de iluminat în spațiul plafonului. Inițial, structura principală a fost folosită pentru suportul echipamentelor, dar acesta cere o coordonare atenta cu structura secundară. O dezvoltare evidentă a fost, cea de a face plafonul secundar principalul sprijin pentru corpurile de iluminat și rezolvarea problemelor de coordonare dimensionala la faza de proiectare a plafonului și a corpurilor de iluminat.

În acest scop, plafoanele suspendate au fost concepute nu numai pentru a ascunde conductele și tubulatura, dar si pentru a integra toate instalatiile în spațiul plafonului, inclusiv cele de iluminat. Iluminatul a luat adesea forma de accesorii îngropate individual, sau linii de lumina, forma sau natura cu care reflecta sursa, sugerand linii fluorescente, lămpile cu incandescență și compacte, din alte surse sugerează cercuri.

Este important ca proiectantul sistemului de iluminat sa coordoneaze activitatea sa cu cea a structuristului, pentru a se asigura că noțiunile de proiectare a arhitectului sunt atinse. Este la fel de important ca proiectantul sistemului de iluminat sa coordoneaze activitatea sa cu cea a inginerului de instalatii, responsabil pentru tevi si tubulatura.

O problema deja identificata, cu privire la luminile de nișă, stabilite într-un plafon suspendat este cea a contrastului de luminozitate. Problema este agravată de necesitatea de a depăși problema stralucirii și problemele asociate de a lucra cu ecrane VDU prin utilizarea sistemelor louvre de luminozitate scăzută .

O soluție este cea de a oferi lumina în sus în zona plafonului, dar acest lucru nu este întotdeauna practic. O alternativă este de a contura plafonul pentru nevoile de servicii sau ale structurii, lăsând zonele centrale, în fiecare gol de care pot fi suspendate liniile de iluminat în jos, pentru a furniza principalul iluminat pe timp de noapte pentru constructii.

Structura ca lumina de amenajare

Într-un sens acest lucru este opus ascunderii spatelui elementelor secundare a structurii. Aici structura în sine este proiectata pentru a controla lumina si devine ea însăși montarea luminii.

Există numeroase exemple din istorie a structurilor proiectate pentru a controla admiterea luminii zilei, ca de exemplu golfuri laterale la Zwiefalten Abbey (a se vedea figura 3.5) care limitează punctul de vedere al ansamblului, în scopul de a elimina în același timp orbirea din timpul zilei. Acesta este un exemplu de lumina a zilei din lateral, dar multe dintre bisericile in stil baroc din sudul Germaniei foloseau constructia bisericii pentru a reflecta lumina in timp ce interiorul ascundea sursa de lumina zilei.

În timp ce acest lucru se aplică, mai general, utilizarea luminii naturale, aceasta poate fi, de asemenea, aplicata în anumite condiții, la utilizarea surselor artificiale, de exemplu, stilul dom la Citroën, Velizy, unde bolta întregii cupole este indirect luminata de sistemele de iluminat artificial din jurul marginilor; cupola în sine, atunci ar putea fi considerata ca accesoriul de lumina. În acest caz special, care îndeplineste o funcție de specialitate, ce transmite o impresie de lumina din afara, pentru a permite o evaluare a unor noi modele de masini.

Figura 10: Cupola stilizată Citroen la Velizy, aprinsă sus jurul margini.

Coordonarea structurii cu elemente de iluminat

Echipamente de iluminat vor fi, în general, asociate cu formele de construire a structurii, dacă acestea sunt elemente primare cum ar fi pereți, pardoseli si acoperisuri sau elemente secundare, cum ar fi plafoane suspendate, partiții sau încorporate în mobilier.

Este necesar să se aplice o abordare diferită pentru fiecare. Corpurile de iluminat sunt fabricate la toleranțe aproape asemănătoare cu procesele fabricii de structuri secundare, în timp ce structura primara este pe bază artizanala (ca cu beton si caramida). În aceste condiții, este înțelept să se bazeze pe o relație strânsă între montarea corpurilor de iluminat și de sprijinul lor structural. Un aranjament care permite un anumit grad de diversitate structurala ar fi mai potrivit.

(a) (b)

Figura 11: Aceste ilustrații arată aspectul diferit al unui zid atunci când este iluminat: (a) peretele este uniform iluminat; (b) pedantelat de fascicule de lumină

Un alt factor care afectează relația lor este durata de viață relativă a corpurilor de iluminat, comparativ cu cea a unei clădiri. Corpurile de iluminat sunt adesea înlocuite pentru a satisface îmbunătățiri ale tehnologiei de iluminare, pentru modificări în constructia de planificare sau pentru ca o dictează moda. O relație legata cu structura, permite ca modificările să fie mai ușor de realizat. În cazul structurilor secundare, în cazul în care accesoriile au fost coordonate pentru a deveni o parte din tavan, de perete sau mobilier , este probabil ca ambele vor fi înlocuite înainte ca durata de viață a clădirii sa fie încheiata.

Integritatea structurală și claritatea

Lumina poate modifica perceptia asupra structurii, poate exprima greutate, o poate fragmenta, sau într-adevăr, o poate face să dispară cu totul, arhitectul ar trebui să fie conștient de puterea luminii asupra impresiei pe care dorește să o creeze, aceasta nu ar trebui să fie realizata accidental, ci prin înțelegerea reciprocă între arhitect și proiectantul sistemului de iluminat.

Luând un perete ca exemplu, un set de fotografii ilustreaza următoarele moduri diferite în care sursele de lumină pot fi legate la suprafață și unele dintre varietatile de efecte obținute (Figura 11).

Ar fi imposibil a se ilustra toate elementele structurale diferite într-o clădire și modul în care lumina poate fi folosita pentru a se asigura integritatea și claritatea, acest lucru nici nu este ceva ce poate fi reunit într-o carte, mai degrabă aceasta este ceva ce arhitectul învață din proprie experiență și mai ales prin observație. Ce este sigur este că, pentru a lua deciziile corecte arhitectul ar trebui să înțeleagă modul în care lumina poate imbunatatii sau distruge calitatea vizuală a structurii sale.

(a) (b)

Figura 12 (a, b): Vedere de zi și de noapte cu vedere aceleași clădiri

Perceptia in timpul noptii

A fost la sfârșitul anilor 1950 cand arhitectul Gio Ponte a scris în "Lighting International Review",unde a vorbit despre "al doilea aspect al arhitecturii" sau apariția unui imobil după lasarea întunericului. El a dat ca exemplu proiectarea constructiei Pirelli din Milano, unde a asigurat o relație satisfăcătoare între clădirea așa cum perceputa in timpul zilei și experimentată după lasarea întunericului cu iluminatul intern.

Până la această dată ar fi fost mult mai probabil pentru exterior sa fie luminat de o anumită formă de lumina curgatoare, astfel cum a fost cazul în cazul în care cele mai multe cladiri istorice solide au avut tendința să domine prin golurile din fatada. Cu toate acestea, cu revoluția din construcție, a mișcării moderne în arhitectură și utilizarea unor suprafete vitrate mai mari a fost posibil pentru zonele din clădire, sau într-adevăr, întreaga clădire, să apară ca o cutie de sticlă aprinsa din interior pe timp de noapte.

Figura 13: Lloyds constructie din Londra , văzuta pe timp de noapte cu un adaos de unde de lumină albastră, este un punct de reper al orașului.

Ceea ce este important, în ceea ce privește aspectul structural al imaginii pe timp de noapte, este faptul că, o clădire ar trebui să prezinte o corelare cu aspectul său din timpul zilei. Prin urmare, este important să se ia în considerare aspectul structurii pe timp de noapte atunci când se analizează strategia globală pentru acest plan.

Nu este mai puțin comun, de exemplu, în galeriile de arta sau teatre, existenta unor ziduri pline pe interior pentru a exclude lumina zilei și de a încadra cu acestea sticla exterioara.

Utilizarea de culoare pe timp de noapte in iluminatul structurii clădirii, a fost influențat de o mai mare eficiență a surselor de lumina moderne. Utilizarea culorilor pentru iluminatul cladirii, cum ar fi Lloyd, în centrul Londrei, în timp ce crearea unui efect dramatic nu modifica corespondență aspectului între zi și noapte – este încă în mod evident aceeași clădire (vezi Figura 7.6).

De asemenea, iluminatul fabricii de eliminare a deșeurilor vegetale, la Tyseley, unde culorile se schimba cu timpul, au dat un aspect complet nou a ceea ce în timpul zilei pare a fi o structura destul de banala.

Relația arhitectului cu inginerul structurist, trebuie să fie suficienta pentru a oferi o cunoaștere de ansamblu a ceea ce este posibil și același lucru este valabil și pentru cunoștințele sale legate de iluminatul de proiectare: arhitectii trebuie să fie conștienți de principiile de drept nu atât pentru a solicita imposibilul, dar, de asemenea, pentru a fi cu ochii pe evoluțiile în iluminat în scopul de a extinde limitele a ceea ce poate fi posibil.

Concluzii

Scopul acestei lucrări a fost acela de a introduce elementele esențiale pe care un arhitect trebuie să le ia în considerare, încă din faza de concept a oricărui proiect, pentru a reuși să creeze un sistem de iluminat confortabil, care să pună în valoare elementele de arhitectură ale clădirii. Arhitectul trebuie să-și propună mai mult decât să elimine efectele neplăcute, el trebuie să se asigure că modul în care o clădire este luminată are un impact pozitiv asupra psihicului și emoțiilor ocupanților.

Din prisma avantajelor discutate, și mai ales în contextul încălzirii globale, valorificarea luminii naturale este esențială pentru proiectarea clădirilor. Relația dintre aceasta și iluminarea artificială, integrarea lor cu materialele de construcție și structura clădirii, sunt aspecte ce trebuie considerate, în mod reiterativ, pe măsură ce proiectul avansează.

În mod evident, funcția clădirii este cea care determină cantitatea de lumină necesară . Deși este esențial ca sistemul să satisfacă nevoile vizuale ale celor ce folosesc clădirea, acesta trebuie să folosească energia în cel mai eficient mod posibil. Niciodată nu trebuie neglijat faptul că sistemul ales trebuie să îndeplinească și nevoile emoționale ale ocupanților.

Bibliografie

Cărți și autori

Fletcher, B., A History Of Architecture (20th edition), Architectural Press, 1996

Frampton, K., Modern Architecture, A Critical History, Thames and , 1980 (third edition 1997)

, C., & Hannaford, B., Lighting Design, Design Council, 1993

Hopkinson, R. G. & Kay J. D., Lighting of Buildings, Faber & Faber, 1972

Tregenza, P. & Loe, D., The Design of Lighting, E & FN Spon, 1998

Lloyd Jones, D., Architecture and the Environment, Laurence King, 1998

Phillips, D., Lighting Historic Buildings, Architectural Press, 1997 (Copublisher,McGraw Hill)

Phillips, D., , Architectural Press, 2000

Phillips, D., Daylighting – Natural Light in Architecture, Architectural Press, 2004

Documente oficiale

European Commission, Directorate-General for Energy, Efficient Lighting in Buildings: Offices/Industrial/Schools

Publicații

Lighting Design, http://www.lightingdesign.ro/

Architectural Lighting, http://www.archlighting.com/

Bibliografie

Cărți și autori

Fletcher, B., A History Of Architecture (20th edition), Architectural Press, 1996

Frampton, K., Modern Architecture, A Critical History, Thames and , 1980 (third edition 1997)

, C., & Hannaford, B., Lighting Design, Design Council, 1993

Hopkinson, R. G. & Kay J. D., Lighting of Buildings, Faber & Faber, 1972

Tregenza, P. & Loe, D., The Design of Lighting, E & FN Spon, 1998

Lloyd Jones, D., Architecture and the Environment, Laurence King, 1998

Phillips, D., Lighting Historic Buildings, Architectural Press, 1997 (Copublisher,McGraw Hill)

Phillips, D., , Architectural Press, 2000

Phillips, D., Daylighting – Natural Light in Architecture, Architectural Press, 2004

Documente oficiale

European Commission, Directorate-General for Energy, Efficient Lighting in Buildings: Offices/Industrial/Schools

Publicații

Lighting Design, http://www.lightingdesign.ro/

Architectural Lighting, http://www.archlighting.com/