George Enescu

2. Istorie și geografie locală a comunei George Enescu

Comuna George Enescu este așezată în partea de nord-est a județului Botoșani, în zona de contact dintre regiunea de dealuri înalte Bourul- Ibănești și Câmpia Moldovei, pe cursul mijlociu al pârâului Ibăneasa, afluentul Jijiei.

Se învecinează în partea nord- vest cu comuna Cristinești la nord- est cu comuna Havîrna, la est cu comuna Cordăreni, la sud cu comuna Broscăuți și orasul Dorohoi.

Este legată de județul Botoșani prin șoseaua 29 A până la Dorohoi 12 km și de aici la Botoșani prin șoseaua DN 29-42 km.

Delurile ce o înconjoară la nord ,nord-vest și vest situate la 10-15 km au înălțimi în jur de 400 m cum ar fi Măgura Ibănești 385 m, Dealul Petriș Dersca 470 m , Dealul Hăpăi 427m.

Contactul cu Câmpia Moldovei se face printr-o zonă de dealuri domoale ,străbătute de ape leneșe, cu multe iazuri și vegetație de luncă și baltă.

În urma reformei administrative din anul 1925 înfăptuită ca urmare a Legii de unificare administrativă, sunt formate două comune Arborea cu satele Arborea,Liveni, Stînca și Cracalia cu satele Cracalia , Dumeni, Șipoteni,Popeni.

În anul 1955 după moartea lui George Enescu ,care s-a născut ,a trăit și a compus în satul Liveni ,acesta își schimbă denumirea în Enescu .

Comuna George Enescu are o suprafață de 5940 ha cu o populație de 3770 locuitori, în componența sa intrând satele Dumeni, Stînca, Arborea, Popeni și George Enescu (Liveni).

Studiile geografice asupra comunei sunt cele ce abordează teritoriul mai vast al Câmpiei Moldovei ,respectiv Podișul Moldovei, autori fiind : Grigore Cobălcescu, G.Munteanu Murgoci, V. Băcăuanu, V.Mihălcescu, V. Tufescu, I. Gugiuman și alții.Teritoriul este locuit din vechime, fiind descoperite numeroase urme din antichitate și evul mediu timpuriu. Prima localitate atestată documentar este satul Popeni la 11 mai 1479, document în care se specifică și că hotarul pe Ibăneasa era ,,fântâna Livanului,,.

Satul Liveni este atesta la 29 ianuarie 1599 când era proprietatea lui Gheorghe ,pârcălab de Hotin.

Istoria comunei este legată de numele unor mari personalități ale neamului: Miron Costin- fost proprietar al unor părți din satele Dumeni și Șipoteni, spătarul N.Sofian a cărui proprietăți au fost cumpărate la Cracalia de Costache Enescu , N.Iorga, care în 1910 scrie studiul ,,Istoria unei moșii dorohoiene Dumeni,,.Bineînțeles și de marele muzician a cărui nume îi poartă comuna din1967.

Despre George Enescu menționăm doar cât de legat se simțea de aceste locuri .

Într –un interviu acordat ziaristului francez Gavoty spunea: cât despre meleagurile natale, nu căutați a găsi acestea într-un atlas. Veti găsi eventual râurile Siret și Prut ,iar între acestea orașul Iași. Cracalia și Liveni aparțin amintirilor mele,,.

Elementele de istorie locală pot fi folosite atât în cadrul lecțiilor ,cât și în activitățile în afară de clasă, cum sunt :excursii, vizitarea muzeelor și a monumentelor, activități ale cercului.

Rezultatele obținute după astfel de activități sunt încurajatoare.Elevii acumulează multe cunoștiințe cu un efort mic îmbinând cunoștiințele acumulate la lecții cu imaginile.

cimitirul din Mihăileni. Prin muzica lui avea să facă cunoscute și apreciate peste tot ,frumusețea locurilor natale .Oriunde în lume l-a dus faima câștigată printr-o muncă titanică ,gândul îl avea îndreptat spre locurile natale.Acele locuri unde asculta melosul popular, unde a făcut cunoștință cu prima vioară și cu ,,arhaicul,, pian, acele locuri unde Jorjac a creat primele lui opere muzicale, acele locuri spre care își îndrepta gândul în ultimele zile de viață , acele locuri în care dorea să-și doarmă somnul de veci.

Biografia sa reprezintă una dintre cele mai impresionante exemple de contopire a omului și creatorului.

Și poate nicăieri în lume “Poema română și Rapsodiile lui Enescu ”, nu sună atât de frumos, decât ascultate de pe pridvorul casei din Liveni (casă muzeu în prezent), acolo unde copil fiind, asculta buciumul de la stâna tatălui său.

Enescu . Expoziția va fi centralizată la toate unitățile școlare din comuna George Enescu ,în incinta primăriei și a Bibliotecii Comunale George Enescu.

Activitatea 1

ÎNTÂLNIREA DE LUCRU

Locul desfășurării : Centru de documentare și informare

Tipul activității :organizare și planificare

Responsabil : Irina Gafițanu

Obiective generale :

Familiarizarea elevilor cu viața în comunitate:

dezvoltarea abilităților de comunicare

dezvoltarea capacităților de lucru în echipă

formarea elevilor ca buni cetățeni

Obiective specifice:

să se asocieze în echipe de lucru

să manifeste interes pentru cunoașterea vieții și operei marelui George Enescu

să se preocupe de documentarea cu privire la pregătirea unei excursii.

Participanți: 30 elevi (25 din grupul țintă),5 cadre didactice,părinți, reprezentanți ai partenerilor(Consiliul Local, biblioteca , Dispensar, poliție)

Beneficiari direcți : grupul țintă, partenerii, cadre didactice

Beneficiari indirecți : elevii școlii, cadre didactice, părinți, școala ca instituție, comunitatea locală în general

Modalități de evaluare: discții, chestionare

Materiale : Sala centrului fix de resurse (scaune, mese, calculator, videoproiector,consumabile:hârtie,pixuri, CD-uri)

Desfășurarea activității

Anunțarea titlului ,tipul și obiectivele activității:

„Întâlnirea de lucru”- prezentarea activităților ce urmează a fi derulate.

Prezentarea duratei și a caracterului activității:

Activitatea va dura 1 oră, timp în care elevii din grupul țintă, ceilalți participanți ascultă prezentarea făcută, solicită explicații asupra activităților din proiect.

Elevilor li se comunică faptul că în cadrul programului activitatea de bază va fi o excursie de 3 zile pe un traseu care va urmări cunoașterea locurilor pe care le-a vizitat și pe unde a creat George Enescu: Iași, Galați, București, Brașov, Bacău, Tescani, Dorohoi.

Grupul țintă se va pregăti pentru :

asimilarea de cunoștințe despre viața și opera lui George Enescu

familiarizarea prin audiții și interpretări cu unele din lucrările muzicale ale lui George Enescu

creșterea concurenței și competiției între elevii școlii prin îmbunătățirea rezultatelor la învățătură

Activitățile pregătitoare din proiect urmăresc :

pregătirea teroretică și practică a elevilor cu noțiuni de siguranța circulației;

pregătirea teoretică și practicăa elevilor cu noțiuni de siguranța persoanei și reguli de prim ajutor în caz de accidente în activitatea de excursionist.

Activitatea nr.2

„Ce vom vizita?”

Locul desfășurării: în incinta Școlii nr.1 Dumeni sala C.D.I

Tipul activității : prezentare

Responsabil : Irina Gafițanu

Obiective generale:

Familiarizarea elevilor cu viața în comunitate:

dezvoltarea abilităților de comunicare;

dezvoltarea capacităților de lucru în echipă;

îmbogățirea cunoștiințelor;

formarea elevilor ca buni cetățeni;

Obiective specifive :

să se asocieze în echipe de lucru;

să manifeste interes pentru cunoașterea vieții și operei marelui George Enescu; a localităților vizitate, a frumuseților țării;

să se preocupe de documentarea cu privire la pregătirea unei excursii;

Participanți: 50 elevi (35 din grupul țintă) , 5 cadre didactice, părinți, reprezentanți ai Consiliului local, bibliotecă, poliție

Beneficiari direcți: grupul țintă, partenerii, cadrele didactice

Beneficiari indirecți: elevii școlii, cadre didactice,părinți, școala ca instituție, comunitatea locală în general.

Modalități de evaluare: discuții, chestionare ,lucru cu harta.

Materiale :sala centrului fix de resurse(scaune,mese,calculator,harta României cu intinerariu,videoproiectorul)

Desfășurarea activității :

Anunțarea titlului ,tipul și obiectivele activității:

„Ce vom vizita?”- prezentarea intinerariului excursiei, a principalelor obiective legate de viața lui GEORGE ENESCU- Iași și Tescani.

Prezentarea duratei și a caracterului personalității:

Activitatea va dura 1 oră, timp în care elevii din grupul țintă, ceilalți participanți ascultă prezentarea făcută, urmăresc pe hartă traseul și obiectivele prezentate.

Elevilor li se comunică că activitatea de bază va fi o excursie de 3 zile pe un traseu care va urmări cunoașterea locurilor pe care le-a vizitat și pe unde a creat George Enescu : Dorohoi-Botoșani, Iași, Bacău, Tescani,Piatra-Neamț, Suceava.

Grupul țintă se va pregăti pentru:

cunoașterea cadrului geografic al zonei;

asimilarea de cunoștiințe despre viața și opera lui George Enescu;

familiarizarea prin audiții și interpretări cu unele din lucrările muzicale ale lui George Enescu;

cunoașterea obiectivelor turistice de interes istoric;

creșterea concurenței și competiției între elevii școlii prin îmbunătățirea rezultatelor la învățătură;

Activitățile pregătitoare pentru activitate urmăresc :

– îmbogățirea cunoștințelor elevilor despre geografia și istoria locurilor prezentate;

– pregătirea teoretică și practică a elevilor cu noțiunile de siguranța circulației;

– perceperea locului marelui George Enescu în patimoniul cultural al țării și culturii universale;

– pregătirea teoretică și practică a elevilor cu noțiuni de siguranța persoanei și reguli de prim ajutor în caz de accidente în activitatea de excursionist;

Activitatea nr.3

Concurs “Din viața și activitatea lui George Enescu”

Locul desfășurării :Casa memorială “George Enescu”de la Liveni.

Responsabili : prof. Irina Gafițanu

Obiective generale :

Îmbunătățirea cunoștințelor elevilor

despre viața și opera lui George Enescu ;

dezvoltarea abilităților de comunicare în situații diverse;

dezvoltarea priceperilor și aptitudinilor artistice ale elevilor;

dezvoltarea sentimentului privind apartenența la comunitatea locală;

Obiective specifice :participanții:

să-și îmbogățească cunoștiinteledespre viața și opera lui George Enescu;

să participe la activitate în calitate de concurenți;

să se familiarizeze cu activitatea de grup;

să-și dezvolte sentimentul mândriei, apartenenței la comunitatea care l-a dat țării pe marele GEORGE ENESCU;

Participanți: 100 persoane (grupul țintă=12 elevi participanți la Concursul de desene, 16 elevi la Concursul “Din viața și activitatea lui George Enescu”;43elevi spectatori și membrii ai grupului coral, alți elevi din grupul țintă),cadre didactice , bibliotecarul comunei ,primarul comunei , reprezentanți ai poliției.

Beneficiari direcți: grupul țintă, partenerii, cadre didactice;

Beneficiari indirecți: elevii școlii, cadre didactice, părinți, instituțiile locale, comunitatea locală în general.

Modalități de evaluare :

portofoliu cu materiale bibliografice, chestionare de concurs, discuții

Materiale : pânză pentru expunerea desenelor, scaune și mese, scena de la Casa memorială George Enescu de la Liveni, aparat foto digital, consumabile (CD, hârtie, pixuri),cărți pentru premii.

Desfășurarea activității :

Anunțarea titlului, tipul și obiectivele activității.

Concurs gen “Cine știe câștigă ”pe tema “Din viața și activitatea marelui muzician George Enescu”, clasele V-VIII, completat cu concursul de desene “Acasă la George Enescu”- elevii claselor I-IV.

Prezentarea duratei și a caracterului activității.

Activitatea se desfășoara la Casa memorială George Enescu, va dura aproximativ 1 oră și 30 minute în care elevii din grupul țintă împreună cu alți colegi vor participa la concursul care se desfășoară public- iar în timpul validării și verificării raspunsurilor scrise se vor interpreta lucrări corale, din muzica românească.

Desfășurarea concursului :

Anunțarea titlului ,tipul și obiectivele activității.

Concurs gen „Cine știe câștigă” pe tema „Din viața și activitatea marelui muzician George Enescu ” , clasele V-VIII, completat cu concursul de desene „ Acasă la George Enescu”- elevii clasei I-IV.

Prezentarea duratei și a caracterului activității.

Activitatea se desfășoară la Casa memorială George Enescu, va dura apoximativ 1 oră și jumătate, timp în care elevii din grupul țintă împreună cu alți colegi vor participa la concurs care se desfășoară cu public iar în timpul validării și verificării răspunsurilor scrise se vor interpreta lucrări corale, din muzica românească.

Desfășurarea concursului :

Se expun desenele a 14 elevi de la clasele I-IV care vor fi analizate și ierarhizate de un juriu format din : profesorul de desen , doamne învățătoatre și educatoare.

Participanții la concursul „Din viața și activitatea lui George Enescu ”, câte 4 din fiecare clasă iau loc la mesele special amenajate, iar juriul format din profesorul de matematică, profesorul de muzică și muzeograful, stabilesc desfășuirarea concursului.

Se adresează întrebări tuturor concurenților, fiecare răspunde în scris individual, se adună răspunsurile date și se notează răspunsul corect cu 10 puncte, ½ raspuns,5 puncte, 0 puncte răspuns greșit sau lipsă.

Până la validarea fiecăriu răspuns unul din participanți prezintă oral răspunsul pentru public.

Se adresează opt întrebări tuturor concurenților din tematica constituită pe baza bibliografiei.

Finalizarea concursurilor

Juriul pentru clasele V-VIII stabilesc clasamentul conform punctajului obținut. Se întocmește proces-verbal, se înmânează premiile.

Juriul pentru concursul de desene clasele I-IV stabilesc clasamentul, se întocmește proces-verbal, se înmânează premiile.

Activitatea nr. 4

„ȘTIM SĂ FIM EXCURSIONOȘTI?”

Locul desfășurării: Centrul de documentare și informare ,în incinta Școlii nr. 1 Dumeni

Tipul activității : seminar

Responsabil : prof. biologie Irina Gafițanu

Obiective generale :

Familiarizarea elevilor cu viața în comunitate:

dezvoltarea abilităților de comunicare și apărare vieții;

dezvoltarea capacităților de lucru în echipă;

îmbogățirea cunoștiințelor cu privire la normele igienico- sanitare;

formarea elevilor ca buni cetățeni;

Obiective specifice :

– să se asocieze în echipe de lucru;

-să manifeste interes pentru cunoașterea măsurilor de prevenire a accidentelor și de intervenție în caz de răniri.

Participanți: 50 elevi (35 din grupul țintă), părinți , cadre didactice, medic și asistent școlar.

Beneficiari direcți : grupul țintă, parteneri, cadre didactice.

Beneficiari indirecți: elevii școlii, cadre didactice ,părinți, școala ca instituție, comunitatea locală

Modalități de evaluare: discuții, chestionare, aplicații: forme de prim ajutor în caz de răniri, arsuri, fracturi.

Materiale : sala C.D.I (scaune, ,mese, calculator, harta României cu intinerariul, aparat foto digital, consumabile: hârtie, pix uri , CD-uri),

planșe cu conținut sanitar;

trusa de prim ajutor;

Desfășurarea activității:

Anunțarea titlului, tipul și obiectivele activității: „Știm să fim excursioniști?”

Măsuri privind apărarea vieții și norme igienico-sanitare în grup.

Prezentarea duratei și a caracterului activității:

Activitatea va dura aproximativ 1 oră, timp în care elevii din grupul țintă, ceilalți participanți ascultă prezentarea făcută de medicul școlar, urmăresc imaginile prezentate pe planse.

Elevilor li se comunică faptul că în cadrul proiectului activitatea de bază va fi o excursie de 3 zile, excursie care presupune riscuri legate de accidenete

Activitățile pregătitoare din proiect urmăresc:

-îmbogățirea cunoștințelor elevilor despre regulile de igienă a grupului prezentat;

– pregătirea teoretică și practică a elevilor cu noțiuni de siguranța circulației; să evite activitățile bruște necontrolate;

– pregătirea teoretică și practică a elevilor cu noțiuni de siguranța persoanei și reguli de prim ajutor în caz de accidente în activitatea de excursionist.

Activitatea nr. 5

”Pe urmele lui George Enescu” – excursie

Timp prevăzut: 3 zile

Locul deșfășurării: itinerariul stabilit cu modificarea și completarea TESCANI – IZVORUL MUREȘULUI – BICAZ – PIATRA-NEMȚ

Responsabil: Irina Gafițanu

Obiective generale:

Îmbogățirea cunoștințelor elevilor:

despre viața și opera lui George Enescu;

dezvoltarea abilităților de comunicare în situații diverse;

dezvoltarea priceperilor și aptitudinilor artistice ale elevilor;

dezvoltarea sentimentului privind apartenența la comunitatea locală, a dragostei față de patrie

Obiective specifice: participanții:

șă-și îmbogățească cunoștiințele despre viață și opera lui George Enescu;

să participe la activități în calitate de excursioniști;

să se familiarizeze cu activitatea de grup;

să-și dezvolte sentimentul mândriei, apartenenței la comunitatea care l-a dat tării pe merele GEORGE ENESCU

Participanți: 54 persoane(grupul țintă = 45 elevi participanți la excursie, reperzentanți ai

părinților, reprezentant al colaboratorilor, cadre didactice)

Beneficiari direcți: grupul țintă, partenerii, cadre didactice

Benefeciari indirecți: elevii școlii, cadre didactice, părinți, instituțiile locale, comunitatea

locală în general.

Modalitatea de evaluare:

chestionare, discuții, expoziție materiale achiziționate, compuneri individuale elevi.

Materiale: aparat foto digital, consumabile (CD, hârtie, pixuri) autocar, trusă medicală

Desfășurarea activității

Anunțarea titlului, tipul și obiectivele activității.

”Pe urmele lui George Enescu” – excursie 3 zile. Activitatea urmărește cunoașterea locurilor unde a studiat, creat și trăit George Enescu, dar și cunoașterea obiectivelor istorice și culturale, a bogățiilor și frumuseților zonei.

Prezentarea duratei și a caracterului activității.

Activitatea se desfășoară pe traseul stabilit cu modificarea și completarea TESCANI –IZVORUL MUREȘULUI –BICAZ – PIATRA-NEAMȚ.

Excursie pentru îmbogățirea cunoștințelor, recreere și dezvoltarea abilităților de comunicare în grup.

Desfășurarea activității

în zilele premergătoare excursiei se constituie grupul cu eventuale modificări în cazul unor elevi ce nu pot participa la activitate.

pregătirea împreună a mijlocului de transport.

în ziua plecării se adună grupul, se face instruirea de probleme de securitate rutieră, apărarea sănătății și a normelor de igienă și aspecte ecologice.

se derulează excursia pe traseul stabilit, se vizitează obiectivele și altele stabilite

ad-hoc.

se acordă atenție deosebită asigurării condițiilor de cazare și masa confortului de deplasare în siguranță.

se mobilizează elevii în colectare de materiale (fotografii, pliante, cărți postale, afișe, etc.)

Școala cu clasele I-VIII nr. 1 Dumeni

Comuna George Enescu

Județul Botoșani

PROCES-VERBAL

Încheiat astăzi……………………….cu ocazia instruirii participanților la excursia organizată din proiectul „ DE LA LIVENI LA TESCANI PE URMELE LUI GEORGE ENESCU”.

Profesorul organizator instruiește participanții cu norme privind :

respectarea cu strictețe a normelor de circulație rutieră;

necesitatea unei atenții sporite la urcarea și coborârea din autocar;

respectarea regulilor de comportare civilizată în timpul deplasării în grup la obiectivele ce vor fi vizitate;

respectarea normelor ecologice cu privire la colectarea și depozitarea deșeurilor menajere;

Prezentul proces-verbal se încheie în două exemplare semnate de toți participanții.

Organizator , Însoțitori ,

Activitatea nr. 6

„IMPRESII DE CĂLĂTORIE”-JURNALUL EXCURSIEI

Locul desfășurării: Centru de documentare și informare

Tipul activității : elaborare și întocmire- Jurnalul excursiei

Responsabil : prof. Irina Gafițanu

Obiective generale:

Familiarizarea elevilor cu viața în comunitate:

dezvoltarea ebilităților de comunicare și apărarea vieții;

dezvoltarea capacităților de lucru în echipă;

îmbogățirea cunoștințelor cu privire la normele igienico- sanitare;

formarea elevilor ca buni cetățeni;

consolidarea cunoștințelor elevilor

Obiective specifice:

să redacteze compuneri individual;

să sintetizeze în grup relatările individuale ale colegilor;

să manifeste interes pentru cunoașterea vieții și operei marelui muzician GEORGE ENESCU,a localităților vizitate, a obiectivelor istorice și culturale, a frumuseților tării;

Participanți: 25 elevi din participanții la excursie, cadre didactice

Beneficiari direcți : grupul țintă, participanții, cadre didactice;

Beneficiari indirecți: elevii școlii , cadre didactice, părinti, școala ca instituție , comunitatea locală în general.

Modalități de evaluare: finalizarea jurnalului excursiei

Materiale: sala C.D.I. (scaune, mese, calculator, harta României cu intinerariul, aparatul foto digital, consumabile : hârtie, pix-uri, CD-uri, fotografii).

Desfășurarea activității :

Anunțarea titlului, tipul și obiectivelor activității : „Întocmirea și elaborarea jurnalului excursiei”.

Prezentarea duratei și a caracterului activității:

Activitatea va dura aproximativ două săptămâni, timp în care elevii din grupul țintă sub îndrumarea profesorului coordonator își vor redacta Jurnalul excursiei înserându-se fotografii cu aspecte din excursie.

Jurnalul va fi redactat în două exemplare, urmând a fi prezentat elevilor, partenerilor și colaboratorilor.

Activitatea nr. 7

„ CE AM AFLAT DESPRE GEORGE ENESCU”

EXPOZIȚII FOTO

Locul desfășurării : Centrul de documentare și informare

Tipul activității : întocmirea unei expoziții cu fotografii

Responsabil : prof. Irina Gafițanu

Obiective generale:

Familiarizarea elevilor cu viața în comunitate:

dezvoltarea abilităților de comunicare;

dezvolatrea capacităților de lucru în echipă;

îmbogățirea cunoștințelor cu privire la opera lui George Enescu;

formarea elevilor ca buni cetățeni;

Consolidarea cunoștințelor elevilor;

Obiective specifice :

să selecteze imagini reprezentative;

să ordoneze fotografii în ordinea desfășurării evenimentelor;

să manifeste interes pentru cunoașterea vieții și operei marelui muzician George Enescu, a localităților vizitate, a obiectivelor istorice și culturale, a frumuseților țării.

Participanți: 10 elevi din participanții la excursie, cadre didactice

Beneficiari direcți : grupul țintă, partenerii, cadre didactice

Beneficiari indirecți: elevii școlii, cadre didactice, părinți, școala ca instituție,comunitatea locală.

Modalități de evaluare: afișarea fotoexpoziției;

Materiale: sala C.D.I. (scaune, mese, calculator, aparat foto digital, consumabile: hârtie, pixuri, CD-uri,fotografii,pânză, agrafe).

Desfășurarea activității :

Anunțarea titlului, tipul și obiectivelor activității: „ Întocmirea fotoexpoziției în trei exemplare ”

Prezentarea duratei și a caracterului activității:

Activitatea va dura aproximativ două săptămâni, timp în care elevi din grupul țintă sub îndrumarea profesorului coordonator vor analiza fotografiile, vor selecta cele mai importante și le vor ansambla pe pânză.

După realizarea fotoexpoziției un exemplar va fi afișat în școală, un exemplar va ramâne afișat în C.D.I, și una însoțit de un jurnal de călătorie va fi expusă intinerant în toate unitățile școlare din comună.

Jurnalul excursiei

„Pe urmele lui George Enescu de la Liveni la Tescani”

Dumeni ora 7.30

Ziua 1

E forfătă mare. Nerăbdarea împletită cu emoția îmbujorează fețele copiilor și le umple ochii de neastâmpăr.

După o așteptare îndelungată mult visata excursie a devenit realitate. Autocarul e în fața școlii.

Dascălii calmi și atenți urmăresc ultimele detalii. Elevii mai mari privesc în jurul lor cu speranță și sete de cunoaștere în timp ce boboceii se învârtesc în jurul lor ca titirezii. Se dă semnalul de plecare. Am pornit ! privind pe geam gândindu-ne cu inima cât un purice la aventurile ce ne așteaptă în zilele urmîtoare.

Metaforic vorbind, am luat-o pe urmele lui George Enescu. Suntem cu toții fii ai meleagurilor moldave și mai mult de atât fii ai comunei ce a avut resurse pentru a da omenirii un titan al muzicii ca Enescu.

Trecem prin Dorohoi amintindu-ne că și aici Enescu a concertat arătându-și generozitatea în 1914 în folosul Crucii Roșii a României și în 1917 în folosul răniților de război.

Autocarul nostru rulează pe șoseaua șerpuitoare dându-ne posibilitatea să vedem câmpurile pline de recolte bogate și oamneii plini de energie mișcându-se cu iuțeală, adunând rodul câmpului ca un roi de albine pentru stupul ce va fi doldora de miere.

Pe la ora 9 intrăm în Botoșani.Capitala județului nostru strălucește ăn soarele blând de toamnă, iar copiii urmăresc cu ochișorii plini de ăncântare vitrinele încărcate până la refuz, tramvaiele ce trec pe lângă noi falnice sau oamenii ce mișună pe trotuare ca într-un imens furnicar.

O luăm pe Bulevardul Mihai Eminescu și facem un scurt popas la Liceul A.T.Laurian, legat și acesta de viața lui Enescu. Marele om al muzicii a concertat în sala Liceului A.T. Laurian în folosul Spitalului de copii din Botoșani. În fața impunătoarei clădiri copii sunt oarecum respectuoși, unii din ei sperând să-i calce pragul poate într-un viitor nu prea îndepărtat.

Ne ocupăm locurile și autocarul demarează cu viteză spre Iași.În jurul amiezii ajungem în frumosul oraș care-a fost, timp de trei veacuri, capitala Moldovei.

Iașiul se-tinde pe coastele revărsate spre miazăzi ale dealurilor „Copou” și „Sorogari”. În spate, un arc de măguri acoperite de codri se înalță din Lunca Prutului și-l apără de crivăț. În față, peste Văile Bahluiului și a Nicolinei se ridică un alt șir de măguri, unele împodobite cu vii și livezi, altele dezvelite, odihnind privirea pe pajiștea lor verde, întinsă, liminoasă. Cuprins cu ochii de sus, de pe Repedea, orașul îți înfățișează una dintre cele mai frumoase priveliști. Biserici cu turle lucitoare, clădiri impunătoare din metal și sticlă, bulevarde cu sute de mașini multicolore curg toate devale nălbind cu minunata lor cascadă revărsarea celor două dealuri, din creștet până-n poale. Ce păcat că nu-i, în locul Bahluiului, o apă mai mare!…Să treacă Bistița pe aici, n-ar fi pe lume oraș mai mândru și mai fermecător.

Ajungem la locul de cazare. Intrăm în camerele care ne sunt repartizate să ne împrospătăm un pic, să ieșim la masă și apoi să hălăduim puțin făcându-ne loc printre minunile orașului plin de istorie.

Copiii privesc cu ochii mari holurile și camerele căminului studențesc. Mulți dintre ei n-au călcat într-un astfel de loc. Și-au ocupat demni camerele , s-au pregătiti de servit masa.

În cantina căminului mesele cu fețe de masă imaculate i-au primit încărcate cu bucate mirosind îmbietor.

Și-au ocupat locurile și au mâncat mâncarea aburindă îndemnați și de pofta de mâncare căpătată pe drum.Sporovăiala lor plină de ghidușie ne-a înveselit pe toți.

După masă plecăm cu toții spre Conservator. Edificiul ne așteaptă plin de sunete suave, de instrumente ce impun respect, într-un cuvânt de magia muzicii.

Ghidul nostru, un adevărat profesionist, ne explică pe îndelete tot ce vedem în sălile de repetiții sau de concert.

Copiii sunt foarte încântați în momentul în care ajungem să vizităm o minisală de spectacol pentru tinerii artiști păpușari.Ne impresionează profund capela în care intrăm plecate. Aici pare că Dumnezeu a trimis un înger ce cu aripa lui aurie a așternut în jur culoare, credință și un strop de binecuvântare.

Ieșim de la Conservator și o luăm entuziasmați spre Grădina Botanică. Aici întâmpină minunea naturii. Totul e plin de culoare, de verde crud la roșu aprins, înșirându-se în fața noastră de la cactuși cu bărbi țepoase până la gingașii nuferi, de la firavele magnolii până la urmașii brazi.

Copiii calcă pe culoarele serelor absorbind cu nesaț informațiile ghidului nostru.

Părăsind paradisul Grădinii Botanice cu oarecare regret îndreptându-se spre parcul Copou, un loc reprezentativ pentru bătrânul oraș moldov.

Ne plimbăm pe aleea scriitorilor neîndrăznind parcă să ridicăm privirea spre Creangă, Negruzzi sau Veronica Micle.

Toamna a semănat pe aleile parcului frunze multicolore dându-ne senzația că avem așternut la picioare un covor țesut de o bunică îndemânatică.

Vizita noastră în copou se termină în fața teiului lui Eminescu ale cărui ramuri încărcate de ani parcă ne șoptesc ”Și te-ai dus dulce minune…”

Căte secrete pline de farmec au văzut aceste ramuri? Privind de aproape ai senzația că teiul se îndreaptă parcă sfios spre bustul Veronicăi Micle.

În drumul nostru de întoarcere spre cămin facem un popas la Palatul Culturii.

Ce splendoare! Încărcătura istorică dă pe dinafară.

Ne oprim în fața statuii lui Ștefan cel Mare. Soarele coboară agale spre asfințit. În euforia acestui moment, falnicul voievod călare, cu corana pe cap și sceptrul întins trage frâul cu stânga s-apasă piciorul în scară, desfăcându-și pieptul de sub mantaua-i de bronz. Pare că s-a oprit dinaintea palatului în răstimpul a două bătălii să cuvinteze sfetnicilor țării. În ținuta, pe chipul și-n gestul lui e mândria gravă a domnului care cumpănește-n mână-i soarta unui neam și seninătatea biruitoare care a stat în lupte mari și și-a răpus vrăjmași ce îngrozeau lumea cu vâlva puterii lor.

Ajungem la cămin obosiți, dar bucuroși cu tolba plină de imagini noi și de informații folositoare.

Mâcăm și ne îndreptăm spre camerele noastre pentru odihna binevenită.

Ziua a 2-a

Dimineața după ce luăm micul dejun pornim la drum, dornici să vedem alte locuri și să aflăm lucruri noi.

Drumul spre Tescani îl întrerupem puțin la Bacău. Nu putem trece pe lângă casa lui Bacovia cu ignoranță.Vizităm casa memorială a poetului care a avut puterea să aștearnă în poeziile sale cuvinte nu prea frumoase pentru a obține efecte memorabile.

Ajungem la Tescani. Deci aici a trăit Enescu importanți ani din viață?

Dacă în comuna noastră a văzut lumina zilei și și-a petrecut o parte din vârsta inocenței, aici la Tescani a înflorit în anii maturității sale.

Cameră după cameră, tăcuta casă ne arată frânturi din viața celui ce a fost cel ami mare muzician român.

Pe acest jilț s-a odihnit, la biroul acesta a compus, aici a cântat apăsând clapele pianului nervos sau liniștit.

În curtea din spatele casei marelui muzician i s-a pregătit un cavou pentru odihna dintre îngeri.

Tescaniul îl așteaptă pe Enescu să se odihnească veșnic aici, printre ai săi, pe locurile ce le-a iubit atât de mult.

Plecăm de la Tescani cu inima strânsă de emoție .Oare drumul vieții noastre ne v-a mai purta pe aceste meleaguri?

O bună bucată de drum toți am păstrat o tăcere plină de respect.

Dar poți oare să oprești o cascadă să cadă la poalele munțilo într-o ploaie de aur? Sigur că nu! Așa nu a putut fi zăgăzuită nici veselia din inimile copiilor. Le-a fost de ajuns să-și arunce privirea pe geam și exclamațiile de încântare și-au făcut loc cu repeziciune însoțite de râsete cristaline și chicoteli ghidușe.

Când am ajuns aproape de Mănăstirea Izvorul Mureșului aveam senzația că munții ne strâng ca într-un cerc uriaș. Spre seară poposim la porțile mănăstirii. Frumosul locaș de cult ne face să-l privim înmărmuriți.

Asfințitul trimite raze scânteietoare spre acoperișul mănăstirii, iar acesta reflectă spre o lumină maiestoasă. Răceala zidurilor albe, imaculate este îndulcită de mulțimea de trandafiri multicolori ce le înconjoară.

Zbenguiala obișnuită a copiilor s-a transformat în liniște și calm. Luăm masa serviți de măicuțele, cu fețe senine pictate parcă de un renumit pictor italian.

Camerele puse la dispoziția noastră strălucesc de curățenie înmiresmate de aerul curat de munte.

Liniștea se lasă abia după o plimbare în jurul mănăstirii, nerezistând frumuseții ce ne înconjoară.

Ziua a 3a

Dimineața pornim la drum odată cu primele raze de soare .

Va fi oare ultima zi a excursiei noastre? Se pare că da!

Prima oprire Lacul Roșu , apoi spre Humulești, leagănul copilăriei lui Creangă, un alt fiu de seamă al Moldovei.

Mai avem o zvărlitură de băț până acesă și ne-am hotărât să trecem pe la Cetatea de Scaun de la Suceava .

Ajungem la cetate, zidurile ce-au ținut odată piept cotropitorilor ne apar acum triste, dar demne.ar trebui să ne plecăm fruntea în fața lor .Ce de istorie e încrustată printre pietrele acestor ziduri! Parcă vedem mișunând peste tot boieri mândri și slujitori smeriți gata oricând să sară în ajutorul marelui Ștefan.

Cu greu ne smulgem de admirația trecutului. Timpul ne presează. Plecăm! Mai avem puțin și ajungem acasă.

De peste tot se aude murmure de dezaprobare. A fost atât de frumos! De ce s-a terminat?

Până la urmă, gândul reîntâlnirii cu cei dragi ne înseninează privirea.

Am ajuns! Suntem acasă! Acolo de unde a pășit spre nemurire GEORGE ENESCU.

Similar Posts

  • Securitatea Ecologica In Societatea Contemporana

    I. Securitatea – cadru general Securitatea a reprezentat încă de la începutul omenirii o preocupare esențială. Cu toate acestea, nu există o definiție larg acceptată a „securității” deoarece nu s-a ajuns la un consens, în literatura de specialitate, privind subiectul pe care securitatea îl are în vedere: este vorba de sistemul internațional, de statul național…

  • Incarcari din Actiunea Cutremurului

    ÎNCĂRCĂRI DIN ACȚIUNEA CUTREMURULUI V.1. MECANISMUL PRODUCERII CUTREMURELOR Cutremurele sunt mișcările violente ale straturilor superficiale ale scoarței terestre care pot fi cauzate de: deformații și deplasări în interiorul scoarței (cutremure tectonice); erupții vulcanice (cutremure vulcanice); prăbușiri și alunecări de teren (cutremure de prăbușire). Prin efectele lor asupra mediului natural și asupra mediului construit, cutremurele tectonice…

  • Rolul Mediului Natural In Aparitia Si Dezvoltarea Orasului Targu Neamt

    Târgu Neamț este o așezare urbană tipic subcarpatică. Poziția sa la contactul dintre zona montană și aceea de deal și de podiș a determinat dezvoltarea orașului, cu caracteristici specifice. Din punct de vedere geografic, orașul este situat în partea central-estică a României, în depresiunea Neamțului (Ozana-Topolița), pe cursul mijlociu al râului Neamț, la o altitudine…

  • Sisteme de Ecuatii Liniare Aplicatii Si Aspecte Metodice

    ARGUMENTUL LUCRĂRII…………………………………………………………………..pag 5. INTRODUCERE…………………………………………………………………………………….pag 6. I . SPAȚII VECTORIALE Definiții. Exemple………………………………………………………………………….pag. 8. Reguli de calcul într-un spațiu vectorial………………………………………………….pag. 10. Sistem de generatori. Mulțime liniar independentă. Bază. Dimensiune. Spații vectoriale finit–dimensionale……………………………………………………………………..pag. 11. 1.4. Subspații ale unui spațiu vectorial. Spații – cât…………………………………………..pag. 19. 1.5. Morfisme și izomorfisme de spații vectoriale……………………………………………pag. 24. II . SISTEME DE ECUAȚII LINIARE…

  • Teorii Biologiste

    Primele explicații științifice privind natura sau originea devianței provin din domeniul biologiei și au dat naștere unor teorii bazate pe determinismul biologic. Teorii ale somatotipului Promotorul acestei teorii, poate cea mai celebră dintre toate, a fost italianul Cesare Lombroso. Medicul și profesorul italian a studiat medicina la Padova și Viena. Mai apoi, a lucrat ca…