Geografie Istorica Si Toponimia Severineana

CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL I: ISTORICUL CERCETĂRILOR

CAPITOLUL II: CONSIDERAȚII GENERALE

2.1. Așezare geografică

2.2.Hidrografie

2.3.Populație

2.4.Economie

2.5.Industrie

2.6.Agricultră

2.7. Turism

CAPITOLUL III: Geografie istorică și toponimia Severineană

3.1. Elemente de toponimie locală

3.2.Perioada romană

3.3.Evul Mediu

3.4.Orașul Modern

3.5.Perioada antebelică

3.6.Perioada Războiului Mondial

3.7.Perioada Interbelică

3.8.Perioada Comunistă

CAPITOLUL IV: EVOLUȚIA SPAȚIALĂ A ORAȘULUI DROBETA TURNU- SEVERIN ȘI A TOPONIMIEI ACESTUIA

4.1. Analiza toponimiei orașului pe hărți generale

4.1.1. Secolul XVIII

4.1.2. Secolul XIX

4.2. Analiza toponimiei orașului pe hărți tematice

4.2.1 Secolul XX

4.2.2. Secolul XXI

CAPITOLUL V: TOPONIMIA OFICIALĂ A ORAȘULUI DROBETA TURNU-SEVERIN

5.1. Aspecte generale

5.2. Toponimia și evoluția spațială

5.3. Toponimia orașului Drobeta Turnu-Sevenin

5.4. Categorii și grile de analiză pentru numele de străzi

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

.

INTRODUCERE

Am ales să aprofundez această lucrare cu scopul prezentării orașului Drobeta Turnu-Severin din județul Mehedinți din punct de vedere al toponimiei și al studiului geografic.

Drobeta a fost prima cetate din piatră ridicată în Dacia (103-105) de împăratul Traian, un castru roman de apărare și un important centru militar și politic, inițial fiind construit pentru a adăposti 500 de soldați care asigurau paza podului construit de Apolodor din Damasc, care asigura trecerea Romanilor peste Dunăre, în Dacia. Turnu Severin – probabil de la împăratul roman Septimius Severus, care a construit un turn pentru a comemora o victorie. Cetatea Severinului a fost zidită de Regatul Maghiar ca centru strategic militar constituit împotriva Țaratului Bulgar de Vidin, în vecinătatea ruinelor castrului roman al Drobetei. Biserica latinǎ din incinta cetǎții medievale a fost pusă sub patronajul sfântului Severin de Noricum, de la care, se pare, provine numele așezării.

Din punct de vedere etimologic numele medieval al cetății Severinului ar putea avea trei origini posibile: una latină, asociată numelui împăratului Septimiu Severus;
cea de-a doua fiind cea de origine slavă, asociată cuvântului « severnâi » (северен sau северный), tradus prin cuvântul „din nord” sau „nordic”, iar cea de-a treia fiind una de origine religioasă, asociată sfântului Severin de Noricum, sfânt protector în Evul Mediu al bisericii latine din incinta cetății medievale când aceasta era utilizată de călugării misionari catolici veniți din regiunea Austriei superioare ("Noricum").

Lucrarea de față este împărțită în cinci capitole, fiecare urmărind să evidențieze atât individualitatea din punct de vedere geografic, cât și din punct de vedere toponimic. Primul capitol cuprinde istoricul cercetărilor, capitolul doi denumit considerații generale cuprinde subcapitolele: așezare geografică, hidrografie, populație, economie, industrie, agricultră, turism. Capitolul trei este intitulat geografie istorică și toponimia Severineană și cuprinde șapte subcapitole: perioada romană, Evul Mediu, orașul modern, perioada antebelică, perioada Războiului Mondial, perioada Interbelică, perioada comunistă. Capitolul patru este denumit evoluția spațiala a orașului Drobeta Turnu-Severin și a toponimiei acestuia și cuprinde două subcapitole care la rândul lor cuprind alte două categorii de informații: Analiza topografiei orașului pe hărți generale (Secolul XVIII, Secolul XIX) și Analiza topografiei orașului pe hărți tematice (Secolul XX, Secolul XXI). Capitolul cinci este intitulat toponimia oficială a orașului Drobeta Turnu-Severin și cuprinde subcapitolele: aspecte generale, toponimia și evoluția spațială, toponimia orașului Drobeta Turnu-Sevenin, odonimele-categorie geografică de toponime în cadrul orașului, categorii și grile de analiză pentru numele de străzi.

În concluzie, am ales să scriu despre această zonă în lucrarea de licență, pentru că este orașul meu de suflet, orașul în care m-am născut și unde am copilărit.

CAPITOLUL I

ISTORICUL CERCETĂRILOR

Elaborarea acestei lucrări de licență a început în vara anului 2014, când am fost pe teren și am început activitatea de cercetare, unde am făcut poze la diverse clădiri și zone de interes necesare elaborării lucrării de fată.

De asemenea, am fost și la Primăria orașului Drobeta Turnu-Severin, de unde am luat informațiile utile despre această localitate. De asemenea, am mers la Direcția Județeană Mehedinti a Arhivelor Naționale din cadrul orașului Drobeta Turnu-Severin, de unde am preluat informații necesare, hărți vechi, am avut posibilitatea să discut cu câteva persoane care lucrează de foarte mult timp în cadrul acestei instituții și acre mi-au oferit și alte informații verbale pe care le-am notat și apoi le-am prelucrat pentru a le putea integra în acdrul unor capitole.

După ce am terminat cu activitatea de cercetare din teren am început să colectez tot felul de date din diverse bibliografii de referință, care conțineau și informații despre acst oraș. Am fost și la Biblioteca Națională a României și la biblioteca din cadrul Facultății de Geografie, din Municipiul București, unde am făcut rost de informații utile pentru zona analizată. Am mes și la Biblioteca Județeană ,, I. G. Bibicescu” din cadrul orașului de unde am procurat anumite cărți și alte informații obținute în mod indirect de la bibliotecare care s-a arătata foarte interesată de titlul lucrării mele de licență.

Am căuttat diferite hărți vechi pe care se afla și oarșul Drobeta Turnu-Severin și am prelucrat aceste hărți, în sensul că am căutat să văd ce s-a schimbat atât la denumirea orașului înscrisă pe hărți în diferite perioade de timp, cât și modul în care timpul și-a pus amprenta asupra orașului meu de suflet. Am fost foarte impresionată de informațiile găsite, unele informații le știam de la părinții mei, altele mi-au fost oferite de către persoane specializare: primar, bibliotecară, dar și din diferrite cărți și reviste care descriau cu atâta frumusețe orașul. Este clar și evident că orașul a suferit modificări de-alungul timpului și acest lucru este vizibil.

Vreau să le mulțumesc foarte mult personelor care m-au ajutat în dobândirea acestor informații pentru a putea elabora lucrarea de față. Vrea să multumesc, de asemenea, domnului profesor îndrumător Conf. univ. dr. Suditu Bogdan care m-a încurajat să realizez acestă lucrare de licență.

CAPITOLUL II

CONSIDERAȚII GENERALE

2.1. Așezare geografică

Orașul Drobeta Turnu-Severin este municipiul și reședința județului Mehedinți în cadrul actualei organizări administrativ-teritoriale. Este poziționat în partea de vest a Olteniei și este intersectat de meridianul 22ᵒ 33̓ longitudine estică și 44ᵒ 38’ latitudine Nordică.

Drobeta Turnu-Severin este un oraș situat în depresiunea subcarpatică a Topolniței și Severinului, în sud-vestul României și al județului Mehedinți, pe drumul European 70 la 353 km de  București, respectiv 210 km față de Timișoara și 113 km față de Craiova. Se desfășoară pe terasa cea mai lungă și mai înaltă a fluviului Dunarea (90-110 m), iar acesta este amplasat la ieșirea Dunării din Defileul Portile de Fier.

Denumirea actuală a municipiului figurează din 15 mai 1972, iar orașul Drobeta-Turnu Sverin se învecinează: la Nord comuna Breznița de Ocol, Ilovița și Izvoru-Bârzii, la Sud fluviul Dunărea și Serbia, la Est comuna Simian, iar la Vest municipiul Orșova.

,, Severinul este înconjurat de o centură de dealuri: Dealul Vărănic, la nord-vest, Dealul Curile, Dealul Gardanul și Dealul Balota, spre est.” ( Mihai Butnariu, 1998).

Fig.1 Pozitia geografica a Municipiului Drobeta Turnu Severin in cadrul Judetului Mehedinti.

(Sursă: Google image)

La Est, localitatea este străbătută de râul Topolnița , iar la Vest de râul Bahna , unde pârâurile Vodița și Jidostița se varsș totodată în Dunare.

Fig.2 Delimitarea fizico-geografica a Municipiului Drobeta Turnu Severin

(Sursă: Boștină Eunice)

2.2.Hidrografia

Din punct de vedere geomorfologic, orașul Drobeta Turnu-Severin este poziționat pe cele 3 terase întocmite de către Dunăre:

-terasa inferioară: în cadrul acestei terase se desfășoară zona industrială de sud și sud-vest a municipiului Drobeta Turnu-Severin;

-terasa medie: cuprinde zona dintre bulevardul Tudor Vladimirescu și bulevardul Carol I;

-terasa superioară: are în vedere partea nordică față de bulevardul Tudor Vladimirescu în cadrul Municipiului Drobeta Turnu-Severin și Dudașul Schelei.

Din punct de vedere hidrogeologic s-au identificat zone precum:

-zona hidrogeologică a terasei inferioare;

-zona hidrogeologică Schela Cladovei și Gura Văii;

-zona hidrogeologică de est și sud-est;

-zona hidrogeologică de centru-în componența acestei zone intră întreaga porțiune a municipiului precum: zona nordică a Crihalei și terasa inferioară de sud, la vest intră cartierul Aluniș, iar la est cursul Crihala.

Principala arteră hidrografică este Dunarea ce străbate prin sud municipiul Drobeta Turnu-Severin alături de afluenții săi precum: Cerna ,Topolnița, Vodița și Jidoștița ,localitatea fiind totodată delimitată la est de râul Topolnita ,iar la vest de Bahna. Prezența izvoarelor de la poalele terasei au fost ușor amenajate într-o combinație de fântâni ce dau aspect specific orașului.

Fluviul formează între localitatile Baziaș, la vest, sș Gura Văii, la est un defileu subcarpatic (Defileul Dunării) pe o distanță de 135 km , acesta fiind cel mai important în timpul vărsării lui în țara noastră.

Viiturile apar în lunile în care debitele ating valori mari precum: în martie și aprilie, dar și în lunile de sfârșit de primăvară , încaput de vara-mai și iunie. Creșteri al volumului de apă mai au loc și datorită ploilor frecvente în perioada anotimpului de toamna –septembrie- octombrie.

Singurul lac din această zonă și cel mai important este lacul de acumulare Porțile de Fier I ce a fost construit în perioada 1964-1972 . Este localizat în zona localiățatii Gura Văii având o lungime de peste 230 km, o înltime de 60 m, o suprafață de circa 700 km și un un volum de apă de 12 km2 .S-a format în urma construirii barajului, unde nivelul apei în amonte de baraj a crescut cu aproximativ 35 m.

2.3.Populație

Încă de la înfiintarea orasului , Drobeta a suferit modificari importante in ceea ce priveste numarul de locuitori, locuinte, constructii , migratie toate aceste ducand atat la o dezvoltare in timp a lui cat si la perioade de inflorire, dand nastere la Municipiul Drobeta Turnu-Severin ce avea sa fie recunoascut mai tarziu ca fiind resedinta Judetului Mehedinti.

Dupa ce a fost modificata resedinta judetului de la Cerneti la Severin ,unde populatia concentra doar 200 de locuitori in anul 1841, si mai ales dupa deplasarea Agentiei Austriece de vapoare de la Schela Cladovei la Severin ,populatia a inceput sa se mareasca si datorita imigrantilor veniti de peste hotare ( sarbi,bulgari,italieni,nemti) pentru a se stabili in aceasta zona.

In anul 1859 populatia atingea numarul de 2700 de locuitori acest lucru se datora si infiintarii Santierului naval (1858) ce a atras forta de munca considerabila.

In anul 1865 existau deja 519 familii din totalul carora familiile nemtesti erau in proportie de 54,3%, urmate de familiile romanesti ce reprezentau 27% , cele evreiesti cu procentul de 8,5%, cele grecesti cu 4%,urmate cu valori scazute de familiile unguresti,italienesti si turcesti.

Urmeaza o perioada de multiplicare a numarului de locuitori,ormat în urma construirii barajului, unde nivelul apei în amonte de baraj a crescut cu aproximativ 35 m.

2.3.Populație

Încă de la înfiintarea orasului , Drobeta a suferit modificari importante in ceea ce priveste numarul de locuitori, locuinte, constructii , migratie toate aceste ducand atat la o dezvoltare in timp a lui cat si la perioade de inflorire, dand nastere la Municipiul Drobeta Turnu-Severin ce avea sa fie recunoascut mai tarziu ca fiind resedinta Judetului Mehedinti.

Dupa ce a fost modificata resedinta judetului de la Cerneti la Severin ,unde populatia concentra doar 200 de locuitori in anul 1841, si mai ales dupa deplasarea Agentiei Austriece de vapoare de la Schela Cladovei la Severin ,populatia a inceput sa se mareasca si datorita imigrantilor veniti de peste hotare ( sarbi,bulgari,italieni,nemti) pentru a se stabili in aceasta zona.

In anul 1859 populatia atingea numarul de 2700 de locuitori acest lucru se datora si infiintarii Santierului naval (1858) ce a atras forta de munca considerabila.

In anul 1865 existau deja 519 familii din totalul carora familiile nemtesti erau in proportie de 54,3%, urmate de familiile romanesti ce reprezentau 27% , cele evreiesti cu procentul de 8,5%, cele grecesti cu 4%,urmate cu valori scazute de familiile unguresti,italienesti si turcesti.

Urmeaza o perioada de multiplicare a numarului de locuitori, astfel in 1867 dupa ce avusesera loc diferite constructii de locuinta ,populatia ajunsese sa depaseasca 3000 de locuitori.

Dupa inca ceva timp, populatia ajunsese in 1887 de 14000 de locuitori ; iar in 1899 populatia Severinului atinge cifra de 18600 de locuitori ,urmand ca in 1920 sa fie de 25000 iar peste cativa ani sa scada la numarul de 23000 pentru ca mai tarziu cu 2 ani populatia sa sufere o scadere ajungand la 21000 de locuitori ,datorita aparitiei crizei economice.

Are loc o crestere a populatiei in urmatorii ani ajungand la 50.806 locuitori in anul 1956 ,iar in 1980 se constata ca populatia atinge cifra de 83.170 de locuitori. In 1994 populatia se ridica la 118367 locuitori.

Dupa 1994 populatia a inceput sa scada treptat ajungand in 2003 la 110.727 locuitori ,pentru ca in decursul anilor urmatori sa scada in mod vizibil atingand numarul de 105.739 locuitori in 2010. Astfel, conform datelor prelucrate de Institutul National de Statistica, in anul 2011 populatia municipiului Drobeta Turnu-Severin era de 100.000 de locuitori.

Acest fapt se explica in mare parte migratiei populatiei spre alte regiuni mai dezvoltate sau in strainatate unde nivelul de trai era diferit, dar si a gradului de dinamism economic voluntar impus orasului.

Numărul, densitatea și structura pe sexe și vârste a populației (conform P.U.G.)

Municipiul Drobeta Turnu-Severin, cel mai mare oraș al judetului Mehedinți, înregistră la data de 01.01.2006 o populație totală (stabilă) de 109.797 locuitori (conform Direcției județene de statistică).

În componența municipiului intră 3 trupuri (Vodița, Bahna, Slătinic) și 4 localități: orașul Drobeta Turnu -Severin, Schela Cladovei, Dudașu Schelei și Gura Văii.

Localitățile Schela Cladovei și Dudașu Schelei, cu un pronunțat caracter semiurban, au fost înglobate în cadrul orașului Drobeta Turnu-Severin prin dezvoltarea spațio–funcțională a acestuia în timp, funcționând ca și cartiere ale municipiului.

Dudașu Schelei are o structură și un țesut urban specific rural, ca și de altfel Gura Văii. Ambele cartiere sunt de fapt, localități de sine stătătoare dar depind din punct de vedere administrativ de municipiu.

Densitatea populației în teritoriul administrativ al municipiului Drobeta Turnu-Severin a scăzut de la 1740 locuitori/km2 în anul 1998, la 1609 loc/km2 în anul 2006.

Din totalul populației de 109797 locuitori, ponderea o are populația feminină cu cca. 50,5% dar și o îmbătrânire, ponderea vârstei de 60 ani–peste 85 ani fiind de 11%. Populația aptă de muncă (20–60 ani) reprezintă o pondere de 66%.

Structura populației pe principalele grupe de vârstă arată o populație tânără numeroasă (ponderea populației 0–19 ani depășește 20%).

Se constată o pondere mare a populației tinere, aptă de muncă, în număr de 39864 la tineri între 20–39 ani, ceea ce reprezintă un procent de 36% din totalul populației din municipiu.

Vârsta medie a populației municipiului Drobeta Turnu Severin era în anul 2000 de 31,3 ani, ajungând în 2006 la 32 ani.

Indicele de înnoire a populației este favorabil creșterii naturale: 4 tineri (20-34 ani la 1 vârstinic (65-84 ani), calculat la populația municipiului de la 01.01.2006-109797 locuitori.

Se conturează astfel o structură demografică tânără, în condițiile în care populația are din nou aspect ascendent (109797 în 2006 față de 104557 în 2002) după ce ea a scăzut de la 115259 locuitori în 01.1992 la 104557 locuitori în 2002.

Evoluția populației (conform P.U.G.)

Populația municipiului Drobeta Turnu-Severin a cunoscut un proces intens de scădere începând cu 1993, dinamica și ritmul de creștere fiind direct influențat de dinamismul economic voluntar impus orașului și teritoriului imediat :

Marile firme naționale și europene au ocolit municipiul Drobeta Turnu-Severin în promovarea investițiilor. Au fost interesați doar investitorii care să refuncționalizeze și să retehnologizeze, întreprinderile de pe platformele industriale, dar aceștia nu au influențat în mare măsură forța de muncă în stagnare. În felul acesta și populația a rămas în scădere, influențată în mod direct de capacitatea forței de muncă, migrată masiv în străinătate.

Concentrarea acestor investiții importante a atras și o populație corespunzătoare și creșterea numerică a locuitorilor municipiului.

Astfel, între 1956 și 1977 populația orașului crește de 2,25 ori cu un ritm mediu anual de 6,25%, iar între 1977–1997 de 1,54 ori și un ritm mediu anual de 2,78%, urmând ca în perioada 1998–2006 populația să scadă:

Mișcarea naturală și migratore (conform P.U.G.)

Se constată că populația municipiului a crescut pe seama sporului natural cu valori pozitive și tendința sensibilă de descreștere începând cu 1992, dar și pe seamabsporului migratoriu.

Rata brută a natalității se înscrie sub media pe țară, rata mortalității se menține în limitele aceleiași valori din ultimii 10 ani și este inferioară mediei pe țară, în timp ce mortalitatea infantilă urmează valoarea medie pe țară însă după 1996, prezintă o scădere semnificativă.

Mișcarea migratorie în aceeași perioadă a fost permanent pozitivă.

În concluzie, indicatorii demografici arată o degradare a valorilor absolute, însă o situație favorabilă comparativ cu valorile medii pe țară.

2.4.Economie

Municipiul Drobeta Turnu-Severin reprezintă un oraș important în economia națională și totodată între orașele riverane Dunării cu un profil economic complex industrial, agricol, silvicultura-piscicultura, turistic, comercial predominant industrial.

Activitățile economice au fost supuse unui ansamblu de măsuri de reformare, de restructurare și privatizare cu consecințe în structura și profilul producției, a productivității muncii, a restructurării forței de muncă.

Se menționează unități industriale și agrozootehnice, platforma CET Halânga-Romag, unități zootehnice în comunele Izvoru Bârzii, Malovăț, Șimian, Breznița Ocol cu influențe în evoluția urbană a municipiului.

Luând în considerare industria, conform datelor statistice din 2006, prin producția industrială, municipiul reprezentând 1% din producția industrială a țării, situează județul Mehedinți pe locul 37 între județele țării.

Principalele produse industriale sunt: vagoane marfă 37,7%; celuloza și semiceluloza 21,5%; hârtie 7,5%; energie electrică 12,7%, placaje de lemn 7,10%.

În industria prelucrătoare ponderea o dețin Uzina de vagoane MEVA, CELROM cu celuloză și hârtie, SEVERNAV S.A. cu construcții și reparații nave, a producției de energie electrică și a industriei alimentare- bere, lapte, pâine, vin, carne.

Se constată o diminuare a producerii materialelor de construcții, diminuarea exploatării de marmură și calcar marmorean din zona Gura Văii, la produsele de balastieră exploatabile pe teritoriul municipiului.

Dificultăți de funcționare la capacitate marchează industrializarea cărnii și intreprinderea pentru depozitare și preparare nutrețuri combinate, depozitele de cereale.

Se subliniază importanța activității portuare, pentru municipiul Drobeta Turnu-Severin, transportul fluvial pe Dunăre, atât pentru întreprinderile profilate pe transport naval cât și pentru aprovizionarea altor unități. Se menționează participarea portului de mărfuri Gura Văii pentru Energoreparații și baza depozitare Hidroconstrucția.

De asemenea, se remarcă buna deservire feroviară a întreprinderilor industriale, stația CF industrială fiind în loc Șimian.

Pentru producția de energie electrică se găsește hidrocentrala Porțile de Fier I care furnizează anual circa 6500000 Mwh și centralele CET–CPL și CET-CCH.

Referitor la principalele întreprinderi industriale se menționează (conform P.U.G.):

SEVERNAV- produce nave de tonaj diversificat pentru circulație fluvială și maritimă;

MEVA SA- produce vagoane de clasă și transport marfă;

SOMACO- produce materiale de construcții;

CILDRO SA- produce sortimente de mobilă, cherestea;

CELROM SA- produce celuloză și hârtie;

AURORA SA- fabrica de produse de panificație;

Intreprinderea de industrializarea laptelui.

Intreprinderi de transport auto pentru marfă și călători.

Se poate concluziona, că majoritatea își păstrează profilul, funcționând sub capacitatea inițială, cu capital mixt sau privat, impunându-se relansarea pe piață cu șanse de dezvoltare.

Agricultura (conform P.U.G.)

Ținând cont ca extinderea intravilanului se face prin reducerea terenului arabil, potențialul agricol în viitor este mai puțin important.

Ponderea terenurilor agricole revine proprietății particulare care în condițiile municipiului nu poate asigura o producție agricolă importantă.

În municipiul Drobeta Turnu-Severin își au reședinte o serie de societăți comerciale cu terenuri agricole în vecinătate (Dealul Viilor, Balotești, Malovăț, Șimian) în zona preorășenească (Vânjuleț, Rogova, etc).

Silvicultura– piscicultura (conform P.U.G.)

Pădurile existente pe teritoriul administrativ al municipiului în suprafață de 2427 ha, reprezentând 35,56% din teritoriul administrative au rol de protecție sau pentru lemne de foc, nefiind interesate pentru valorificare prin industria de prelucrare a lemnului.

Transporturi (conform P.U.G.)

Municipiul Drobeta Turnu-Severin are sisteme organizate de transport marfă și călători specific căilor de comunicație rutieră, feroviară și navală, cu spațiile necesare de depozitare și manipulare.

Traficul rutier este deservit de o singură autogară de călători, excentric amplasată față de aglomerările urbane și industriale și față de gară.

Pentru transportul pe calea ferată, deservirea industriei și a zonei urbane a municipiului se face prin gara Turnu Severin, gara de mărfuri Șimian și gara Gura Văii cu racorduri la liniile uzinale de pe platformele industrial din linia dublă magistrală București–Timișoara.

Dificultăți de exploatare și întreținere a liniei de cale ferată peste Dealul Balota, ca și pe faleza Dunării.

Pentru transportul naval municipiul este dotat cu o flotă de transport marfă și călători, cu port de călători și port de mărfuri echipat pentru depozitare și manipulare.

Se menționează cheiul de acostare ROMAG destinat transportului de utilaje gabaritice și cheiul pentru muzeul Porțile de Fier destinat navigației de croazieră, ambele în stare de întreținere.

Studiile de specialitate evidențiază nevoia de extindere a portului de mărfuri Severin pentru transcontainere, de amenajarea cheiului ROMAG , de specializare a portului Gura Văii pentru marfă și amenajarea de noi cheiuri de acostare în zonele insula Banu și golful Bahna.

Nu este organizat transport aerian de călători sau marfă.

2.5.Industrie (conform P.U.G)

Unitățile industrial prelucrătoare de metal și lemn, continuă să producă în profilul tradițional, să-și diversifice producția, să-și modernizeze procesul tehnologic și echiparea tehnologică.

Situația, în evidentă redresare, este evidența pentru SEVERNAV, pentru construcții și reparații nave și S.C. EURO TIRES S.A., unități cu desfacere și piață externă, cu capital străin.

Uzina de vagoane MEVA produce la capacități modeste, dar își asigură contracte anuale pentru a produce pentru piața externă.

Trebuie căutate soluții de valorificare a halelor industriale de pe platforma Sud-Vest, neutilizată, o variantă (studiată cu câțiva ani în urmă) putând fi o zonă liberă ‘’industrie–depozitare’’ integrate în platforma Sud-Vest.

De asemenea, platforma industrială Sud-Vest oferă posibilități de conversie, acolo unde funcțiunile actuale nu mai sunt integrate în circuitul economic al municipiului. Se propun funcțiuni complementare: depozitare diverse mărfuri sau materiale și utilaje; hale industriale care pot deveni săli de sport, săli de spectacole, cinematografe, teatre sau chiar birouri sau spații expoziționale.

În perspectiva unor baze d agrement nautic pe fluviul Dunărea este interesant să asimileze în producție ambarcațiuni de unică capacitate.

Unitățile pentru prelucrarea lemnului–CILDRO și CELROM, pot să producă în diversitatea de produse a anilor 2002–2007 (plăci aglomerate, panouri de lemn, etc.), complementar produselor de bază actuale (mobile, celuloză, hârtie).

Industria alimentară constând din produse zaharoase, bere–spirt, fabrica de pâine, de lapte, de pe platforma Est nu-și pot valorifica capacitățile actuale de producție și depozitare, decât prin asigurarea materiei prime din județ, prin reabilitarea complexelor agrozootehnice și gospodăriile populației

Nu se întrevăd posibilități de utilizare a capacităților de producție a unităților de construcție, atât din cauza volumului redus de investitii, cât și al deprecierii bazelor de producție și utilajelor din dotare. Restructurarea bazelor de producție amplasate în platforma Nord-Est, retehnologizarea lor, reprofilarea producției se recomandă cu prioritate.

În localitatea Gura Văii, se poate relansa și dezvolta o industrie locală pentru materiale de construcții prin valorificarea zăcămintelor de gresie, calcar marmorean, fabrica de la Șvinița, granit de la Mala pe baza transportului naval, solicitările actuale pe piață garantând oportunitatea.

Incompatibilitatea amplasamentelor fabricii de bomboane, a fabricii de pâine din centrul civic, a depozitelor Prodas pe malul Dunării (spate Tribunal) restricționează dezvoltarea acestora, pentru strămutare pe platformele industriale (fabrica de pâine având capacitate in hale noi nefinalizate – W. Mărăcineanu).

Privind disponibilitatea de teren, pe platformele industrială se menționează:

Teren incă neutilizat, eventual disponibil în incintele S.C. EUROTIRESS.A., LAMDRO, -șantierul naval–centrala termică, suprafețe de teren în proprietatea acestor intreprinderi, prevăzute pentru extinderi ;

Platforma Est, are teren neocupat sau neocupat corespunzător în zona depozite METEXCOM, IFF, Vie și Vin și pe latura de vest a râului Topolnița. În această zonă se recomandă reamplasarea fabricii de bomboane, de pâine prin extinderea capacităților actuale de pe platformă, respectiv a PRODAS-ului compatibil, cu depozitele METEXCOM și ASTRA (fosta ICRA), în teren reținut pentru alte funcțiuni.

Platforma Nord-Est, disponibilizează teren prin restructurarea incintelor întreprinderilor existente și strămutarea locuințelor în zona urbană.

Se menționează dezvoltarea portului de mărfuri pentru preluarea transcontainerelor cu amplasament spre antredepozitul frigorific, existent pe malul Dunării.

2.6.Agricultră (conform P.U.G)

Agricultura nu este importantă între activitățile industrialeale municipiului, extinderea intravilanului făcându-se prin reducerea considerabilă a terenului agricol.

Terenurile agricole (cele construibile din punct de vedere urbanisti – P.U.G-ul propune construibilitatea terenurilor din intravilan) nu pot rămâne terenuri arabile sau cu alte folosințe, din moment ce au fost introduse în intravilan și se solicită autorizație de construire.

Gospodăriile populației din localitățile rurale, nu au condiții pentru producții semnificative din gospodăriile proprii pentru piața zonei urbane.

SILVICULTURA – PISCICULTURA

Pădurile rămân în continuare cu rol de protecție, în această categorie urmând să se extindă prin plantații noi, unele pentru realizarea perdelelor de protecție pentru arterele de circulație majoră.

Piscicultura, slab organizată în municipiu, nu are condiții de dezvoltare în viitor pe terenul municipiului.

2.7. Turism

BALNEO-TURISM

Analiza potențialului turistic în zona turistică Porțile de Fier, prin numeroase studii de specialitate, în actualizare reluate în studiul de fundamentare pentru valorificarea potențialului turistic în județul Mehedinți și municipiul Drobeta Turnu-Severin, succinct prezentat în cap. Situație existentă, susține oportunitatea unor măsuri ferme de dezvoltare a turismului și balneo–turismului la nivelul activităților de bază ale municipiului și județului.

În strategia valorificării turistice a potențialului turistic al zonei turistice Porțile de Fier, a arealelor turistice delimitate pentru județul Mehedinți a motivației și dezvoltării turistice din aceste areale, pentru municipiul Drobeta Turnu-Severin se prevăd următoarele:

-orașul Drobeta Turnu-Severin- CENTRU TURISTIC INTERNAȚIONAL;

-localitatea Schela Cladovei- STAȚIUNE BALNEO-TURISTICĂ;

-localitatea Gura Văii- LOCALITATE TURISTICĂ;

-trupurile Bahna și Vodița- MICROZONA TURISTICĂ.

-în teritoriul administrativ al municipiului pentru amenajarea și exploatare turistică se delimitează patru microzone turistice, distincte prin- zone economice- turism, balneo-turism, existent/propus și planșe (conform PUG – ZONE FUNCȚIONALE).

-potențialul turistic NATURAL, MONUMENTE ISTORICE ȘI DE ARHITECTURĂ (nominalizate în anexe) se completează cu ,,Memorial Gh. Anghel’’ (restaurare casa, extindere, muzeu, sculptură), casa memorială Petre Sergescu, amenajare spații verzi și agrement- sport nautic, prioritate fiind pentru faleza Dunării la Drobeta Turnu-Severin, Schela Cladovei–ștrand.

Restaurarea castrului, termelor, cetății Severinului, complectarea cu elemente muzeistice noi (lapidarium, amfiteatru în aer liber, etc).

-restructurarea falezei Dunării la Gura Văii prin restrângerea sau eliminarea funcțiunilor industriale incompatibile, reabilitarea peisajului în localitatea Gura Văii pe Valea Jidoștița și a insulei Golu cu amenajare accese pe insula (eventual prin refolosirea instalatiei de transport balast abandonată), echipare tehnico-edilitară.

-reorganizarea terenului în golful Bahna pentru funcțiune turistică, restructurarea fondului construit existent, utilizarea preferențial a punctelor belvedere pentru obiective turistice (alimentație publică etc).

-sprijiniri pentru amenajări pe Valea Vodiței pentru restructurare parțial ,,Vodița’’, realizarea complex monahal, pentru integrare ugentă în circuitul touristic (vezi planșa ,,Reglementări’’).

-reabilitarea structurilor turistice de primire (hotel Traian, Motel Internațional, alimentație publică) pentru condițiile superioare (4–5 stele) prevăzute în Ordinul Ministerului Turismului.

-valorificarea prioritară a zonei Schela–ștrand prin amenajări pe faleză, în corelare cu Port ROMAG, reabilitarea ștrandului la bazinele de înot și stadion, complectare cu complex balnear prin valorificarea forajelor existente pentru apa termală.

-organizarea unor forme de turism, eficiente de creștere a ponderii turismului de sejour, trasee turism intinerant cultural–religios, insula Șimian (Ada-Kaleh), localitatea Cerneți (biserici monument, Cula T. Vladimirescu), Schitul Topolnița, Vodița, Sf. Ana, biserici monument, arta populară, tradiții în nordul județului;

-speoturism, cu amenajări minime pentru vizitarea peșterilor din județul Mehedinți (Topolnița, Sfodea, Urecea, Bulba, Mastel, Lazului, Epuran, Dubova) și județul Caraș-Severin în zona Herculane- Pecinișca, forma de turism de specificitate pentru Mehedinți ;

-agroturism în zona montană bogată în motivație turistică, turism uval (jud. Mehedinti, bogat în vinuri de bună calitate, țuică, afinată etc);

-turism de odihnă, agremement, sporturi nautice și vânătoare prin amplificarea nucleelor existente la Mraconia, Balotești, Schitul Topolniței, Baia de Aramă și amenajarea unor zone noi la Hinova, Balta, Izverna, Valea Coșuștei, Ponoare, muzeu tehnică populară la Vodița;

-modernizarea drumurilor și echipare turistică cu prioritate în inelul decirculație în zona Porțile de Fier;

În susținerea orașului Drobeta Turnu-Severin ca CENTRU TURISTIC INTERNAȚIONAL, se impune completarea dotărilor specifice unui oraș de rang II, teatru de stat, dotări de agrement la faleză (sporturi nautice, obiective turistice), dotări comerciale vecine hotelurilor și obiective turistice la calitatea acestora.

Activitatea turistică în municipiul Drobeta Turnu-Severin este permanentă pe durata anului, asigură multe locuri de muncă, este fundamental pentru dezvoltarea urbanistică și economică a municipiului.

Ritmul de creștere a acestei activități depinde de claritatea programelor de dezvoltare elaborate și aplicate de autoritățile locale, de claritatea ofertei pentru atragerea de investiții.

CAPITOLUL III

GEOGRAFIE ISTORICĂ ȘI TOPONIMIA SEVERINEANĂ

3.1. Elemente de toponimie locală

DROBETA (Drubeta in limba getilor, drub=despicatura, dupa cum arata Dunarea in fata Insulei Simian) a fost o redescoperire a legiunilor romane in deambularile imperiului dupa noi spatii,ca pentru o "globalizare" a lumii de atunci. Dupa trei razboaie dintre care doua au fost castigate de imparatul Traian in anii 101-106,dacii au fost cuceriti.Dupa putin timp, a urmat romanizarea ce punea in evidenta procesul de umanizare occidentala.Asa a luat fiinata etnogeneza daco-romana pentru ca mai tarziu urmasii sa-si aduca aminte de numele de Roma si de Traian-marele cuceritor.

In anii 103-105 s-a construit in Drobeta prima cetate din piatra ridicata in Dacia,fiind folosita la inceput pentru a incorpora un numar de aproximativ 500 de soldati in vederea supravegherii podului.

Fundatiile care se pot observa si astazi ,au fost restabilite de Constantin cel Mare pe o intindere de 2 hectare ce cuprinde cele patru porti laterale,strazi,locuinte,depozite de arme si mai ales locuinta comandantului unde s-a adapostit in iarna anului 105 imparatul Traian.S-au gasit caramizi ce aveau inscriptionate stampila legiunii a V-a Macedonica ce scot in evidenta existenta inaltarii bailor o data cu construirea castrului si podului.Aceste ruine se pot vedea si astazi pe malul Dunarii, in partea de vest al castrului.

In anul 121 orasul a fost declarat municipium in timpul lui Hadrian (117-138) ,in perioada in care populatia era in jur de 14000 de locuitori ,pentru ca mai tarziu in timpul lui Septium Sever (193-211), orasul sa fie luat drept o colonie.

O noua cetate se inalta peste ruinele Drobetei , anul 1233 schimba in totalitate locul ,fiind denumit Severin (Severinopolis),de aici desprinzandu-se numele de Banatul de Severin,Teruu Zeorino,Tara Severinului. Poate ca numele de Severin a fost dat in urma imparatului Septimiu Sever ce reusise sa ridice Drobeta la rangul de colonia.

In Cetatea Severinului are loc un asalt distrugator venit din partea turcilor condusi de catre Soliman Magnificul, si ca urmare va mai ramane doar un Turn vertical ce va fi denumit de catre mehedinteni Turnul lui Sever.

La 23 aprilie 1833 are loc infiintarea noului oras cu numele de Severin, ce intra in epoca moderna cu fata spre Dunare.Odata cu Pacea de la Adrianopol din 1829, s-a declarat a fi posibila navigatia si totodata intretinerea relatiilor comerciale cu celelalte orase,judete,tari etc. Severinul devine astfel port si poarta de legatura intre Europa Centrala si Dunarea de Jos, intre Europa si Orientul Apropiat.

Mai tarziu,in anul 1968 Turnu-Severin a redevenit rededinta de judet,pentru ca in 1972 sa devina municipiu, atribuindu-se in cele din urma si vechiul nume, Drobeta.

Localitatea s-a dezvoltat în apropierea castrului roman Drobeta, devenind dintr-un punct strategic inițial un oraș de răscruce a drumurilor pe uscat și pe apă care duceau la nord și la sud de Dunăre. În timpul antichității romane, a devenit primul centru urban din regiune și al treilea din provincia Dacia, după Sarmizegetusa și Apullum. În timpul lui Hadrian orașul a fost declarat municipiu (în 121), în momentul în care populația atinsese 14.000 de locuitori. În timpul lui Septimiu Sever a fost ridicat la rangul de colonie (în 193), ceea ce conferea locuitorilor urbei drepturi egale cu cetățenii Romei.

Pe la mijlocul secolului al III-lea, Drobeta se întindea pe 60 de hectare și era locuită de cca. 40.000 de locuitori. Castrul a fost distrus de barbari și reconstruit în mod reptat în timpul antichității târzii, încetându-și definitiv rolul de garnizoană în anul 602 d.Hr. În evul mediu a fost construită de Regatul Maghiar cetatea Severin, care a fost distrusă la 1526 de Imperiul Otoman.

Pe 23 aprilie 1833 a fost întemeiat din nou Turnu Severin, când domnul Alexandru Dimitrie Ghica a emis actul înființării orașului. Planul inițial al orașului a fost gândit de arhitectul Xavier Villacrosse, secundat de inginerul Moritz von Ott, prin grija domnitorului din acel moment, Barbu Știrbei. În anul 1841, capitala județului s-a mutat de la Cerneți la Turnu Severin.

3.2. Perioada romană

Traian, ilustrul împărat și general al Romei, a pregătit minuțios războiul împotriva dacilor.A făcut Dunărea navigabilă și a lucrat un drum in stâncă.

Fig. 3. Columna lui Traian cu luptele dintre daci și romani

(Sursă: Arhiva orașului)

În zona Porțile de Fier, a concentrat la sud de Dunăre peste 200.000 soldați. Între anii 101-105 s-au desfășurat două războaie sângeroase.

Fig. 4. Monedă Traian, Împăratul Romei Fig. 5. Monedă Decebal, Regele Daciei

(Sursă: Muzeul orașului) ( Sursă: Muzeul orașului)

În răgazul anilor 103-105 la Drobeta a fost ridicat un pod de piatră peste care armata a trecut la cucerirea definitivă a Daciei.

Ultima rezistență a fost în Munții Orăștiei. Decebal – regele dacilor – s-a sinucis.

La anul 106 teritoriul cucerit de la daci a fost transformat în provincie romană. Istoricul antic Dio Cassius amintește de prăzile de război fabuloase luate de romani din Dacia (165.500 kg aur și 331.000 kg argint, respectiv 618.000.000 lei valuta 1916).

O altă descoperire importantă a fost cea a unui Homo Sapiens în vârsta de 8000 de ani (î.C). Primele săpături pe șantierul arheologic de la Schela Cladovei au fost efectuate de istoricul Vasile Boroneanț, începând cu anul 1960. Au fost descoperite, de-a lungul timpului, peste 65 de morminte datând din perioada 7300 – 6300 i.Ch. Datarea cu carbon radioactiv a probelor arheologice confirmă vechimea aproximativă de circa 8000 de ani. Ulterior, pe locul Severinului de astăzi s-a aflat în antichitate castrul roman Drobeta.

Cercetǎrile arheologice realizate de specialiști în istorie de la Universitatea Edinburgh și de la Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” din București au descoperit, în situl arheologic de la Schela Cladovei (cartier al Severinului actual), urme umane din perioada Paleoliticului. Inventarul arheologic scos la iveală indică începutul vieții omului primitiv, al trecerii acestuia de la stadiul de culegător, pescar și vânator la o civilizație sedentarizată modernă.

Fig. 6. Ruinele Castrului roman

(Sursă: Arhiva orașului)

Cercetǎrile arheologice realizate de specialiști în istorie de la Universitatea Edinburgh și de la Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” din București au descoperit, în situl arheologic de la Schela Cladovei (cartier al Severinului actual), urme umane din perioada Paleoliticului. Inventarul arheologic scos la iveală indică începutul vieții omului primitiv, al trecerii acestuia de la stadiul de culegător, pescar și vânator la o civilizație sedentarizată modernă.

Castrul Drobeta este primul centru urban ca importanță militară, economică și religioasă din regiunea Olteniei și Banatului, și al treilea centru urban din Dacia, după Sarmizegetusa și Apullum. În anul 126 d.C, sub stăpânirea Împăratului Adrian (117-138 d.C), Castrul Drobetei (14.000 de locuitori, este ridicat la rangul de Municipiu (Municipium Publium Aelium Hadrianum Drobetense), iar mai târziu, sub Împăratul Septimius Severus (193-211 d.C), în anul 193 d.C., este ridicat la rangul de Colonie. Pe la mijlocul secolului al III-lea, Colonia Drobetei era întinsă pe o suprafață de 60 de hectare și avea o populație de aproximativ 40.000 de locuitori. Împărații romani, chiar și în timpul abandonării Daciei, au continuat sa refacă și să întrețină unele cetăți importante de la nord de Dunăre, precum Drobeta.

În Templul principal din Drobeta, la începutul celui de-al doilea război dacic (105 – 106 d.C) este menționată libația (jertfa) celebrată de Împăratul Traian, o jertfă care încă astăzi, istoricii, nu pot preciza sigur scopul religios: consacrarea podului construit peste Dunăre, mulțumire pentru respingerea unui atac dacic împotriva castrului, o binecuvântare pentru familia imperială, fie o jertfă în onoarea zeiței Virtuții și a Onoarei. Libația (jertfa) implica sacrificarea a trei animale masculine, un porc, un berbec și un taur care erau purtați în procesiune sacră în locul unde credincioșii voiau sa fie purificați. (Cato, R.R. 141 ; Varro, R.R. II, 1, 10 ; Liv. I, 44 ; Tac. Ann. VI, 37 ; Hist. IV, 53).

Înainte de retragerea autorității civile romane din Dacia (271 d.C.), creștinismul, având adepți răspândiți în toate coloniile imperiului roman, era incă o religie minoritară. Templele castrului Drobetei sunt citate in perioada Impăratului Gordian al III-lea (238-244 d.C.) ca unele dintre puținele locuri unde in Dacia se practica, printre soldații legionari romani, misterele cultului (cu dedicație militară) a lui Jupiter Dolichețianul (la origine un zeu oriental, inclus in Panteonul roman, adorat pe teritoriul Siriei de astăzi ca zeul suprem Baal al Cerului și al Furtunei [I(ovi) O (ptimo) M (aximo) S(abazio) ]). Legat de cultul particular roman al lui Jupiter (Baal) Dolichețianul la Drobeta, este citată Cohorta a III-a Campestris, pe care cercetători francezi o asociază miticei Cohorte a "III-a Dacice", prezentă în Castru în anul 179 d.C.¹

La mijlocul sec. al III-lea, în perioada domniei împăratului Filip "Arabul" sau Gallienus, sunt reconstruiete termele și castrul, care suferiseră distrugeri în urma invaziei carpice în anii 245-247. Datorită schimbării tacticilor militare, sunt operate schimbări de apărare si de arhitectură la turnurile principale ale Drobetei, adică porți și spațiu intraportal diferite de anii anteriori. Interiorul castrului antic al Drobetei, este înlocuit cu edificii care, o datată cu preodomininanța religiei creștine, reproduc forma unui edificiu basilical grec, cu trei nave. Cele 78 de camere ale Castrului erau distribuite astfel: 42 în praetentura și 36 în raetentura fiind utilizate pentru găzduirea celor două unități menționate de Notitia Dignitatum (XLII,16; XLII,24), cuneus equitum Dalmatarum Divitensium și respectiv Format:Auxilium primorum Daciscorum

Ruinele actuale păstrează forma de cruce pe care a căpătat-o organizarea spațiului intern în urma retragerii din timpul lui Constantin cel Mare (306-337). Ultima refacere a castrului datează din timpul împăratului Iustinian I. Impăratul Iustinian (527-565) a refăcut parțial castrul, Drobeta cunoscand în timpul acestuia ultima perioadă înfloritoare a istoriei sale antice. Sub Împăratul Iustinan, Castrul Drobetei a fost denumit vremelnic cu numele de "Theodora" (dupa numele soției lui).

Fig. 7. Ruinele actuale

(Sursă:Boștină Eunice)

Distrugerea Castrului antic de la Drobeta a survenit, aproximativ, în prima jumătate a sec. al V-lea și trebuie pusă pe seama hunilor, ocazie cu care denumirea Drobeta a fost abandonată. Monedele majoritare descoperite în urma săpăturilor arheologice, atestă că în momentul distrugerii Castrului antic, sunt datate în timpul împăratului Arcadius. În ciuda acestui fapt, ulterior o nouă refacere a Drobetei are loc în perioada Împăratului Anastasius – Iustinian.

Odată cu podul a fost construit și castrul Drobeta care avea misiunea să apere capul nordic al podului. A fost prima cetate din piatră ridicată în provincia Dacia. Era un castru de dimensiuni mici (137,50 x 123 m) ce putea adăposti efectivul unei trupe auxihare. Ca și orasul, a suferit mat multe faze de construcție, cea vizibilă astăzi fiind din timpul lui Constantin cel Mare. Aici, au staționat de-a lungul timpului numeroase unități militare: COHORS I CRAETUM; COHORS I SAGITTARIO.RUM, COHORS I ANTIOHIEN-SIUM, și multe detașamente ale Legiunii V MACEDONICA.

Fig.7 Ștampila Legiunii a XIII-a Germania

(Sursă:Google image)

3.3. Evul Mediu

Regiunea Portilor de Fier a continuat să fie și în Evul Mediu timpuriu o zonă importantă de interese economice, dar mai ales strategice. De multe ori, interesele politice au precumpănit în fața celor economice. Secolele XII-XIII fac din zona Portilor de Fier teatrul unor permanente lupte, între regii maghiari și tării bulgari, între maghiari și bizantini și între toți aceștia și stăpânii legitimi, cnejii și voievozii romani. Pentru câteva secole, datorită acestor interese, zona Porților de Fier este centrul politicii europene.

Fig. 8 Cetatea Medievală a Severinului – Turnul de N-E

(Sursă: Arhivele orașului)

Acum (sfârșitui secolului al XIII-lea) a fost ridicată de cavaleri occidentali Cetatea Severinului, peste ruinele unei mai vechi cetăți românești. În același timp, regalitatea maghiara a creat în aceasta zona Banatul de Severin, unitate administrativ-militară îndreptată împotriva primejdiilor tătare și bulgare ce veneau pe Dunare spre centrul Europei.

Fig. 9 Ruinele Mitropoliei Severinului

(Sursă: Arhivele orașului)

 Întemeierea statului feudal Țara Românească (1330) sub Basarab I, a făcut ca Cetatea Severinului să treaca în posesia Țării Românești. Mircea eel Batran (1386-1418), domn al Tării Românești, a întărit și a mărit cetatea.

Fig. 10 Construcția poligonală sud-vestica a Castrului Drobeta

(Sursă: Arhivele orașului)

Căderea Cetății Severinului sub turci și distrugerea ei definitivă (1524) a deschis cale liberă turcilor spre centrul Europei: la 1541 jumătate din Ungaria a fost transformată în provincie turcească.

În Evul Mediu, așezarea și-a schimbat numele în Turnu Severin, ceea ce însemna turnul sau cetatea de nord (fiind situată la nord de Dunare). Devenită centrul politic al Banatului de Severin (secolul al XIII-lea), disputată și stăpânită pe rând de regele magiar și de domnul Țării Românești, localitatea a fost ocupată de turci în 1524 și a decăzut treptat, administrația teritoriului din vestul Olteniei mutându-se la Cerneți, unde a funcționat și punctul de vamă. După ce Dunărea a fost scoasă de sub controlul turcilor-prin pacea de la Adrianopol (1829), s-a hotărât construirea actualului oraș, cu un plan riguros (1836) și apoi a portului (1858). Crearea unor unități industriale a avut ca urmare revenirea în prim plan a municipiului.

3.4. Orașul Modern

Întemeierea orașului

După războiul ruso-turc din 1828-1829, Turcia a fost înfrântă, iar prin Tratatul de la Adianopole, Țara Românească reia stăpânirea asupra raialelor turcești de pe malul stâng al fluviului, obține liberalizarea ceomerțului și a navigației pe Dunăre, creindu-se condiții pentru apariția și dezvoltarea relațiilor de producție capitaliste. Ulterior anilor 1830, prin efectele păcii dintre turci și austireci și ale Regulamentului Organic, s-a declanșat primul process al intrării Principatelor Române în Europa.

Până la plata despăgubirilor de război, fixată la 11500000 ducați, de către Imperiul Otoman, cele două Țări Române urmau să fie ocupate de Rusia, care l-a desemnat guvernator pe contele F. P. Pahlen (CONSTANTIN GIURĂSCU, Istoria Românilor, ed a II-a, București, 1978, p.284). Aceasta a avut ca singură sarcină: să întrețină armata rusă prin secătuirea Principatelor Române, folosind constrângerea și batjocora. În acești ani s-aa născut și s-a exacerbate în Țările Române sentimental antirusesc, ce va devein ulterior generalizat în toate păturile populației. Contelui Pahlen i-a urmat P. F. Jeltuhin și apoi va fi desemnat guvernator general Pavel Kiseleff. Prin Regulamentul Organic, Rusia a încercat șă organizeze cele două Principate, fiind interesată să oprească atât înaintarea turcilor, cât mai ales a austriecilor spre sud-estul Europei. Acesta a fost motivul pentru care se va insist ape dezvoltarea orașelor de la Dunăre și, în acest context, va avea de căștigat Severinul. Practic, Rusia urmărea să creeze un puternic punct de sprijin lângă granița cu Austria și în apropierea caracterelor fluviului, pentru a străvili penetrația navigațiea cu primul vapor austriac ,,Franz I” (NICOLAE IORGA, Istoria poporului românesc, p. 580).

În cei cinci ani de ocupație rusească, în zonă n-au încetat rechiziționările, jafurile și umilințele.

Navigarea pe Dunăre făcea necesară existența unui port în aval de Cazane, unde apele să fie liniștite, iar vasele să poată ierna și unde să se execute lucrări de reparații. Singurul loc favorabil unui asemenea port era platoul Severinului, care, pe lângă condițiile mai sus amintite, oferea și posibilitatea realizării căilor de comunicații pe uscat, pentru legătura cu restul țării.

În martie 1833, generalul Kiseleff vizitează ruinele Drobetei și apoi, Comerțul, care încă nu fusese refăcut după ce a fost ars de turci la 6 august 1828 și, în plus, a fost lovit de inundațiile Topolniței câteva primăveri la rând (C. PAJURĂ, D.T. GIURĂSCU, Istoria orașului Turnu-Severin, p.49).

Locuitorii veniți să-l întâmpine pe guvernator i-au solicitat strămutarea orașului în Câmpia Severinului, în jurul castrului roman, deoarece majoritatea caselor din Cerneți trebuia și asa șă fie refăcute. Generalul Kiseleff ,, era un bărbat mărinimos, cu un larg cerc de vedere, ami mult francez decât rus, mai mult european, <<filosof>> politic în sensul veacului al XVIII-lea, decât împuternicit militar al unei puteri înapoiate în cultură, într-o provincie ocupată a Turciei. Lui îi plăceau frazele frumoase și cuvintele sipirituale, dar pe lângă acestea era un desăvârșit funcționar civil…’’ (NICOLAE IORGA, Istoria poporului românesc, p.580).

Întrevăzând viitorul comercial al orașului, printr-un decret al prezidentului plenipotențiar al Țării Românești, generalul Pavel Kiseleff, cu numărul 19 din 22 aprilie 1833 către Sfatul Administrativ, solicită ,,înființarea orașului de negoț Turnu-Severin, prin strămutarea locuitorilor orașului Cerneț Câmpia Severinului, după a lor dorință’’ (Arh. St, Mehedinți, fond Primăria T. Severin, dosar 1/1833, f.1 și f.2 orig. și copie).

Guvernatorul numește o comisie care trebuie să se ocupe cu înființarea orașului, compusă din primar și doi negustori-Ioan Gărdăreanu și Gheorghe Opran.

În urma acestui ,,afiș’’, Departamentul din Lăuntru (Ministerul de Interne) a emis la 22 aprilie 1833 ordinul cu numărul 2244 către primalul Cernețului prin care comunica atribuțiunile comisiei: îndeplinirea decretului guvernatorului, împârțirea locurilor de casă (pe trei categorii în funcție de distanța fașă de centru), stabilirea prețutilor și raportarea la minister a numărului de locuri de casă și banii adunați prin vânzarea acestora. Totodată era pusă la dispoziția primarului din Cernați o hartă cu moșia Sverinului și două ălanuri pentru întemeierea noului oraș (Arh. St, Mehedinți, fond Primăria T. Severin, dosar 1/1833, f.1 și f.2 orig. și copie).

Pentru construcția orașului era cedat nebitul ce revenea statului ,,cu pescăria fluviului Dunărea din Valahia mică” pe trei ani (1833, 1834 și 1835). Cu banii obținuți urma să se cumpere moșia ,, Câmpul Severinului”, iar din sumetele rezultate prin vânzarea locurilor de casă urma să se construiască p biserică, o casă pentru primar, un tribunal, un birt, o școală și o închisoare (Arh. St, Mehedinți, fond Primăria T. Severin, dosar 1/1833, f.1 și f.2 orig. și copie).

Suprfața orașului urma să fie de 296.000 de stânjeni pătrați din care: 76.000 urmau să fie ocupați de peiețe și străzi, 120.000 de stănjeni pătrați pentru a acoperi cerințele boierilor și al negustorilor din Cerneți, iar restul de 200.000 pentru locuitori de casă ce urmau să fie vândute cu 4 lei și 50 de parale stânjenul pătrat (Arh. Sat Mehedinți, fond Primăria T. Severin, dosar 1/1833 f.29).

La 9 mai, comisia a cumpărat moșia Severinului de la proprietarii acesteia, Bălașa Fratostițeanca și Ion Severineanu (aceștia au păstrat doar o mică suprafață pe malul drept al Toponiței), plătindu-se o sumă de 90.000 lei proveniți din venitul arendei șenalului Dunării și puși la dispoziție de către sat. Pe terenul cumpărat se afali doar 17-18 case aparținând unei mahalale a Banoviței. Actul de vânzare-cumpărare se semnează la Judecătoria județului Mehedinți.

Orașul era proiectat pe terenul din fața piciorului podului lui Traian, teren care a fost împîrțit în 500 locuitori de casă, ce trebuiau vândute locuitorilor din Cerneți.

În lunile mai și iunie mai mulți cernășeni înaintează plângeri perin care comunicau că refuză mutarea în noul oraș și condiționează acceptarea prin acordarea unor facilități: plata e despăgubiri pentru distrugerile făcute la construcția clădirilor.

În vara anului 1833, locuitorii satelor Banovița, Șimian și Schela Cladovei au lucrat împreună cu inginerul satului la măsurătoarea și parcelarea moșiei Severinului pentru locuitori de case, tări și piețe (Arh. Primăriei T. Severin, dosar 1/1833, f. 10 și 11).

La 23 iulie a început distribuirea locuitorilor de casă în noul oraș. Dintr-un raport înaintat de primarul Cernețului, result că la 26 iulie 1833 au fost vândute locuri de casă în suprafașă totală de 70.000 stânjeni pătrați.

Printr-un alt raport înaintat la 24 iunie 1833 de primarul Cernețului, Ioan Gărdăreanu și de inginerul orașului, Moritz von Ott, către vornicul Țării Românești, propuneau ca piața principal a noului oraș să poarte în estul orașului, cu tot cartierul din jurul acestuia să poarte numele de Filipescu (Arh. Primăriei T. Severin, dosar 1/1833, f. 14 orig.).

În august, cei doi au mai trimis un raport vornicului propunând ca o atreia piață plasată în vestul localoității să se numească ,,Știrbei’’, iar o alta, dinspre nord, să fie numită ,,Ghica’’ (Arh. Primăriei T. Severin, dosar 1/1833, f. 19 și 21, orig.).

Deoarece socotea Severinul o creație a sa și măgului de gestul comisiei de înființare a orașului, generalul Kiseleff făcea cunoscut la 2 august 1833, prin adresa cu număru9l 1160, că el dăruie din ,,caseta sa particular o sumă de cinci sute zece și jumătate icosari…’’ ca ajutor pentru fondarea noului oraș (Arh. Primăriei T. Severin, dosar 1/1833, f. 43 și 45, orig.).

În septembrie, Ministeru de Interne a comunicat official că nu era de accord cu cererea locuitorilor din cerneți de a primi locuri de casă în mod gratuit în central orașului (Arh. Primăriei T. Severin, dosar 1/1833, f. 35, orig.).

În aceeași lună, un număr mare de boieri și negustori din orașul Cerneți au cumpărat locuri de casă și pentru prăvălii. Printre cumpărători se numără: colonelul icolae Ciupagea, colonelul Ghiță Burileanu, clucerul Vasile Strâmbeanu, postelnicul Ion Opran, colonelul Ghiță Pleșanu, vistierul Stanciu Boboiceanu, precum și alți boieri, negustori, boiangii, cojocari, cizmari, profesori, argintari etc (Arh. Primăriei T. Severin, dosar 1/1833, f. 40, orig.).

Ceilalți locuitori din Cerneți vor continua să se opună cu destulă înverșiunare strămutării.

Datorită presiunii internaționale, Rusia este nevoită să-și retragă trupele din Principatele Române. Pe tronul Țării Românești este numit domnitor Alexandru Ghica.

Alexandru Ghica (1834-1842) un domnitor cu vederi progressive și preocupări constante pentru dezvoltarea orașului Turnu-Severin, a fost considerat ,,al doilea întemeietor al Severinului’’. Domnitorul a însărcinat pe vornicul (ministru de interne) Mihail Ghica să se ocupe îndeaproape de problem pe care le ridică întemeierea noului oraș. În acest scop, în toamna anului 1835 a fost trimis inginerul Xavier Vilacroz la fața locului pentru a întocmi noul plan de construcție (Arh. Primăriei T. Severin, dosar 1/1833, f. 76, orig.).

Deoarece fostul plan prevedea să cuprindă și castrul roman, existând riscul ca multe vestigii istorice să fie distruse sau să fie împiedicate viitoarele cercetări din cauza construcțiilor, el nu este de accord cu aplicarea acestuia, indicând ca central viitorului oraș să fie la nord de ruinele Cetății medieval. A motivate această modificare și prin dorința de a proteja piciorul podului lui Traian, dar și prin faptul că noul loc avea mai multe izvoare care să permit o bună alimentare cu apă a localității. Decizia de a părăsi intact terenurile pe care se aflau vestigiile arheologice dovedește înțelepciunea și respectful inginerului Vilacroz fașă de trecutul istoric al țării.

Comisia continuă pentru întemeierea noii urbe trimite domnitorului o scrisoare prin care îi oferă un loc de casă în noul oraș și propune ca o piață din acest oraș să-I poarte numele său. Cu toate că domnitorul a refuzzat aceste oferte, el și-a declarat sprijinul pentru întemeierea orașului.

Prin ordinal nr. 1003 al Ministerului de Interne, inginerul statului, Xavier Vilacroz, a fost însărcinat în 19 octombrie 1835 să proiecteze noul oraș. După întocmirea planului, acesta a fost dezbătut și aprobat de către Sfatul Administrativ al țării (Arh. Primăriei T. Severin, dosar 1/1833, f. 80, cop.).

Ulterior a primit cordul domitorului și, printr-un decret din 28 februarie 1836, inginerul Moritz von Ott a fost numit să pună proiectul în aaplicare, primind titlul de ,, inginer al orașului” (Arh. Primăriei T. Severin, dosar 1/1833, f. 79, orig.).

Planul era stabilit pentru stabilirea 500 de familii și prevedea o rețea staradală regulată, ce se intersecta în unghi drept, cu piețe largi și cu multe spații verzi, fiind inspirit din modelul orașelor apusene. Locurile de casă erau împărțite în trei categorii: cele din centru, de pe strada dinspre Dunăre și cele cu fațada înspre piețele mari, erau în actegoria I, pentru care un stânjen pătrat urma să fie plătit cu doi lei; cele din categoria a III-a urmau să fie vândute cu prețul de un leu stânjenelul pătrat (Arh. Primăriei T. Severin, dosar 1/1833, f. 80, cop.).

În anul 1835, a început construcția carantinei, în dreapta Turnului lui Sever, construcție pentru care s-a intervenit pe lângă episcopul Neofi al Râmnicului spre a aproba materialul lemons necesar din pădurea Brezniței. (Arh. Primăriei T. Severin, dosar 1/1833, f. 65, cop.).

În acestă primă clădire (situată în spatele Băii comunale și al Palatului Cultural), acum este dispus Batalionul de Grăniceri, pe care autorul l-a comandat între 1987-1997, timp în care a luat măsuri pentru consolidarea și repararea capital a clădirii. În toamna anului 1836 lucrările la construcția carantinei s-au oprit, deoarece cărămida necesară a fost împrumutată colonelului Solomon pentru ridicarea casei sale. Construcția carantinei s-a finalizat abia în 1839, când a fost vizitată de principele Serbiei, Miloș Obrenovici, în drumul său spre București.

Fiind trimis să inspecteze stadiul punerii în aplicare a planului, inginerul Alexandru Popovici, printr-o scrisoare pe care o trimitea ,, Departamentului din Lăuntru”, critica modul cum inginerul Ott a construit clădirea carantinei, arătând că s-a construit până în pantă ,,… cun un cap în sus și cu altul în jos, că și pragurile ușilor, ale porților, ferestrelor nuvin la rând și după cumpănă, ci unele mai sus și altele mai jos“. Preluând lucrările de construcție, inginerul popovici a adus zidăria la același nevel pe orizontală pentru a crea stabilitatea acoperișului. Cu toate strădaniile sale, camerele dinspre Dunăre au rămas mai înalte, iar celelalte mai joase (Arh. Primăriei T. Severin, dosar 1/1833, f. 91, orig.).

După desființarea carantinei în 1860, ea a devenit spital până în 1869, când acesta se va muta în noua construcție a spitalului Grecescu.

Prima construcție terminată în oraș a fost hanul Roșu, construit de câțiva nugustori greci (C. PAJURĂ, D. T. GIURĂSCU, Istoricul orașului Turnu Severin, p. 36).

În 1836 au demairat și lucrările de construcție la clădirea prefecturii și a vămii.

Primii care s-au mutat în localitate au fost cârciumarii, care-și vindeau produsele constructorilor. Mai apoi, s-au instalat țăranii fugiți din localitățile din jur, ce ofereau mână de lucru ieftină. Lor li s-a permis să-și contruiască barăci din lemn (Arh. Primăriei T. Severin, dosar 1/1833, f. 40, orig.).

Cativitatea comercială în oraș a fost inaugurată de cârciuma lui Ion Gărdăreanu. Într-un document al Tribunalului Mehedinți, din 1837, apar menționati 43 de capi de familie din ,,mahalaua Severinului” care plăteau impozit statului.

În această perioadă, încep să circule pe Dunăre primele vapoare care, prin comerț ce-l promovau, vor influența puternic viața economic a noului oraș.

Datorită faptului să locuitorii Cernețului continuau să refuze strămutarea, Adunarea administrativă a Țării românești emite o hotărâre ce va fi întărită printr-un decret al domnitorului Alexandru Ghica, din 10 iunie 1836, prin care s-a acordat străinilor dreptul de a cumpăra locuri de casă în oraaș (la fel s-a procedat și în cazul orașelor-porturi Brăila și Giurgiu). Această decizie va avea consecințe importante în dezvoltarea ulterioară a orașului (C. PAJURĂ, D. T. GIURĂSCU, Istoricul orașului Turnu Severin, p. 37) .

Primul buget de venituri și cheltuieli, întocmit pentru perioada 1 noiembrie 1836-1 noiembrie 1838, totalize suma de 192.267.28 lei. Pentru urgentarea populăriio orașului si a construcției sale, în 1837 s-a adaptat măsura aprobării cumpărării locurilor de casă de către străini sau de locuitori din satele apropiate, care doreau să se stabilească în oraș. În partea de vest a orașului, s-au stabilit de la început nemți, formând o mahala nemțească, care prin pecificul ei va influența destul de mult dezvoltarea localității.

Noul oraș cunoaște de la început o dezvoltare de tip burghez care-și va pune amprenta atât asupra vieții economice, cât și a ocupațiilor de bază ale cetățenilor (negustori, meșteșugari, funcționari etc.). Caracterul burghez al orașului va fi imprimat mai ales de străinii ce se stabileau în oraș și care aduceau cu ei civilizația și mentali9tatea apuseană. Aceste elemente burgheze apusene vor impulsiona viața economic a localității.

În anul 1838 s-a construit prefectura, iar în anul 1839, datorită înmulțirii cererilor, se procedează la o nouă vânzare a locurilor de casă. Î anul următor sunt alocați 1500 de stânjeni pătrați pentru amenajarea eunei grădini publice. În 1840 s-au prevăzut în bugetul orașului 63000 lei pentru construcția unui local al municipialității și a ,,comenzii de foc”.

Timp de aproape două decenii, între Turnu-Severin și cerneți se va desfășura o continuă concurență economică ce se va termina cu dominația completă a noului oraș.

În anul 1841, capitala jjudețului se mută de la Cerneți la Turnu Severin. Cu acest prilej semută în noua localitate prefectura, tribunalul și poliția. Atunci, în Severin nu erau construite dceât 7-8 case, apoi dezvoltarea edilitară a noului oraș se înviorează. Un an mai târziu, în 1842, este construită prima biserică pe cheltuiala maiorului Ioan Ciupagea, care deținea funcția de președinte al tribunalului din severin. Biserica și-a ales ca hram adormirea Maicii domnului. Guvernul a contribuit la construcția acesteia cu o sumă de 400 de galbeni ( V. DEMETRESCU, Istoricul orașului Turnu Severin, 188, p. 36). Astazi biserica este denumită ,, Maioreasa”.

Între 1842-1848, pe domnia lui Gheorghe Bibicescu s-a amenajat grădina publică a orașului, așa cum a fost prevazută în proiectul lui Xavier Vilacroz.

În 1846 s-a trecut pentru prima dată cu vaporul prin Cazanele Dunării. Până în acest an se naviga doar între Viena și Belgrad. Tot atunci, un grup de mici boieri și negustori din Cerneți au înființat o organizare revoluționară, fiind ulterior arestați și acuzați de complot împotriva guvernului. În fruntea revoluționarilor se afla Ion Ruptureanu, profesor la școala publică din cerneți și preot Ghiță Slătineanu.

Începând cu anul 1833 a apărut orașul modem Turnu Severin, ca oraș de negoț dezvoltat după un plan elaborat de inginerul Xavier Villacrose (1835), orientat cu fața la Dunăre, de forma rectangulară, cu străzi ce se întretaie în unghi drept, ușurând astfel circulația. Din loc în loc apar "piațete" care dau farmec orașului.

Fig. 11 Piață în trecut

(Sursă: Arhivele orașului)

Fig. 12 Piața Mircea-piață în prezent

(Sursă: Boștină Eunice)

Construcția orasului a fost greoaie, de aceea administrația centrală a luat măsura vânzării plațurilor și către străini. Așa s-au stabilit aici germani și austrieci, sărbi, evrei, greci și aromâni, armeni, turci, bulgari, italieni și francezi. Abia dupa 1841 orașul cunoaște un ritm oarecum accelerat de dezvoltare și în 1860 se solicită înființarea de bariere la principalele drumuri: bariera Craiovei, Vârciorovei (spre Orșova), Agenției (spre port) și bariera târgului (spre nord). Atunci s-a hotarat și mutarea târgului săptămânal în estul orașului (spre Cerneți).

Fig. 13 Spital

(Sursă: Arhivele orașului)

Fig. 14 Spitalul Județean

(Sursă: Boștină Eunice)

Legatura orașului cu lumea-românească și europeană s-a asigurat prin șoseaua Craiova, Orșova (1851), instalarea primului telegraf, a primului birou poștal (1862) și construcția căii ferate Bucureti-Vârciorova (1876).

Fig. 15 Palarul Municipal (vechea Primărie)

(Sursă: Arhivele orașului)

Fig. 16 Primăria orașului în prezent

(Sursă: Boștină Eunice)

Edilii orașului s-au preocupat de introducerea iluminatului, de canalizare, de pavatul străzilor și piețelor cu piatră de râu. În anul 1863 s-au aprobat bani pentru construirea localului municipalității și comenzii de foc. În 1888 sediul Primăriei este modemizat, clădindu-se etajul și făcându-se reparații capitate. Atunci a primit numele de "Palatui Municipal".

Fig. 17 Strada Maior Strehaianu – azi, strada Theodor Costescu

(Sursă: Arhivele orașului)

,,Turnu Severin … se arată-n asfințitui soarelui ca-ntr-un decor de teatru. Dunărea, lărgită, taie o curbă-n țărmul românesc și împinge orașu! pe o înălțime acoperită cu arbori, din desișul cărora ies la iveală tot mai sus, tot mai mari, case albe-nvălite cu olane roșii… Oraș apusean, cu clădiri frumoase, cu școli mărețe, cu ulițe largi și drepte…" (ALEXANDRU VLAHUȚĂ, ,,România pitorească").

3.5. Perioada antebelică

Până în 1918, Turnu Severin va fi poarta occidentală a României. După 1900, industria și capitalul severinean continuă să se diversifice într-un ritm accelerat. Camera de Comerț și Industrie este înregistrată în 1902 și în același an este înregistrată și Fabrica de bomboane “Mercur”. Tot în 1902 este inaugurată Fabrica de mezeluri "James O’Mara", ale cărei produse sunt deja prezente pe piața londoneză încă din 1903.

Fig. 18 Parcul Central

(Sursă: Google image)

După Banca "Mehedinți", fondată în 1899, apare Banca "Severinului" 1904, urmată de "Banca Comercială" în 1908.

Fig. 19 Banca Comercială Română

(Sursă: Google image)

În 1906 este înregistrată Fabrica de tăbăcărie a fraților Damianoff, care între 1913-1914, producea 100 tone talpă și 20 tone toval (piele de vacă sau de vițel, tăbăcită cu substanțe vegetale, din care se confecționează încălțăminte rezistentă). Tot în 1906, cu prilejul împlinirii a 2000 de ani dela "cucerirea și civilizarea Daciei de câtre romani", cum se spunea în spiritul latinității începutului de veac, este ridicat în Parcul Central "Tudor Vladimirescu" (început în 1889 și inaugurat în 1900, Monumentul Împăratului Traian, realizat de sculptorul D. Franassovici.

Fig. 20 Parcul Muzeului Porțile de Fier

(Sursă: Google image)

În 1912, în clădirea internat a Liceului "Traian", sub direcția lui Alexandru Bărcăcilă, este înființat "Muzeul Istoric al Liceului Traian", care ulterior va deveni Muzeul Regiunii "Porților de Fier". O problemă deosebită pentru municipalitatea severineană a fost alimentarea cu apă potabilă a orașului. Pânâ în 1905 apa era transportată cu sacalele din fântânile orașului, apoi de la puțurile forate în Piața "Radu Negru", puțuri alimentate cu motoare acționate eolian. În 1906, orașul numără 3.119 case, 62 de străzi și o populație de 23.769 locuitori. Vila "Evelyn", în stil elvețian (distrusă de bombardamentele din 1944), Casa "Sabethay" (azi Muzeul de Arta), sau Casa "Vlahos", exprimă căteva din construcțiile reprezentative ale bunăstării severinene din "Belle Époque".

Fig. 21 Fosta Baie Comunală

(Sursă: Google image)

Între anii 1905-1907, în Grădina Publică a orașului, se construiește Uzina Electrică, iar între 1907-1910 este edificată Baia Comunală, Severinul fiind printre puținele orașe care la acea dată dispunea de o asemenea facilitate. Tot în 1907 este desăvărșită acoperirea cu pietre cubice de bazalt a bulevardului Carol I, începută în 1892 și a "Străzii Mari" (Strada Traian).

În 1910, simbol al solidității capitalului financiar severinean, este înființată Banca Populară „Dunărea” (până în 1949).

Fig. 22 Strada Traian

(Sursă: Google image)

În octombrie 1910, în prezența prim-ministrului Ion Brătianu, însoțit de miniștrii Alexandru C. Constantinescu și V.G. Morțun, sunt puse pietrele fundamentale care inaugurează lucrările la Fabrica de apă și concomitent, la Castelul de apă, alimentarea făcându-se direct din Dunăre.

Fig. 23 Hala Radu Negru

(Sursă: Boștină Eunice)

Edificii emblematice în arhitectura orașului, Castelul de apă (1910-1913) este realizat după proiectul inginerului Elie Radu, iar hala "Radu-Negru" (1904-1906), monument arhitectural reprezentativ al comerțului severinean, este zidită după planurile arhitectului C. I. Gabrielescu.

Fig. 24 Turnul de apă

Sursă: (Google image)

La 3 Noiembrie 1909 se pune piatra de temelie a Palatului Culturii (Teatrul), care va fi ridicat după planul arhitectului Grigore Cerchez. Până în 1911 apar Fabrica de gheață, Fabrica de tuburi din ciment, trei Fabrici de săpun, o Fabrică de lumânări, și două Fabrici de cărămizi.

Fig. 25 Bulevardul Carol

(Sursă: Arhiva orașului)

În 1911, începe maxima dezvoltare a Severinului, care ține până în anul 1915, perioadă în care "comuna" Turnu-Severin este electrificată, pavată, alimentată cu apă la standarde europene și canalizată. Tot în 1911 se fac demersuri pentru introducerea iluminatului electric, având în acest sens o primă propunere de la frații Schmidt de la Topleț (40 km depărtare de Turnu Severin), care aveau sursă prin cădere de apă, dar planul nu este acceptat.

Fig. 26 Palatul Cultural “Teodor Costescu”

(Sursă: Google image)

Începe zidirea Palatului Cultural “Teodor Costescu” 1912. Tot în 1912 este desăvărșit în stil englezesc Parcul Rozelor și inaugurat Aerodromul. La 1 August 1912 este dat în exploatare circuitul special telefonic dintre Turnu Severin-Vârciorova-Orșova, asigurând legăturile telefonice cu Austro-Ungaria. Industria morăritului și panificației a fost printre cele mai prospere din orașul Turnu-Severin.

3.6. Perioada Războiului Mondial

În 1914 funcționau în Turnu-Severin morile "Graf", "Sabetay", "Schwarz" și "Moara de foc", fiecare cu fabrică de pâine. Până în 1914 sunt desăvârșite canalizarea (începută în 1892) asfaltarea și pietruirea completă a tuturor străzilor, inclusiv cele din suburbii. Cea mai mare parte a străzilor sunt bordate cu pomi (teiul în mod particular). Orașul își păstrează în continuare caracterul cosmopolit, la tot pasul auzi vorbindu-se "nemțește".

Fig. 27 Brutăria Aurora

(Sursă: Google image)

În 1914, cu un număr de 700 de muncitori, Șantierul Naval severinean este cel mai mare șantier fluvial din țară, și unul dintre cele mai importante șantiere de pe întreaga Dunăre, aici construindu-se cele mai mari vase fluviale ale țării: "Principele Carol", "Giurgiu", "Călărași", "Domnul Tudor".

Fig. 28 Șantierul Naval

(Sursă: Google image)

În 1915 este înregistrată Fabrica de Produse Zaharoase "Cerna".

Tot în 1915 este înființată Căpitănia Portului (până în 1990). Dunărea este și rămâne inima de care este legată existența Severinului. Eugène Pittard (1867-1962), antropolog elvețian de origini genoveze, vizitând Severinul în ajunul Primului Război Mondial, scrie următoarele: "După Verciorova, Turnu-Severin, așezat într-un amfiteatru, prezintă clocotul unui comerț fluvial intens al cărui echivalent nu-l găsești decât departe, sus, în amontele fluviului".

Începând cu 1909 și până în 1911, generalul Alexandru Averescu preia comanda Diviziei 1 de Infanterie cu garnizoana in Turnu Severin. Izbucnind Războaiele balcanice (1912-1913), la 28 Iulie 1913, o parte din membrii delegației pentru Pacea dela București (10 August 1913), (alcătuită din dl Pacici, dl Panas, generalul Vukotici, generalul Coandă și colonelul Cristescu) sunt primiți în portul Severinului cu aclamații.

La 28 Iulie 1914 Imperiul Austro-Ungar atacă Serbia. Începe Primul Razboi Mondial. La Severin, efectele sale se fac simtițe încă din primele zile. La 30 August, ziarul elvetian "La Liberté" din Fribourg, consemna ciocnirile violente dintre internaționaliștii socialiști severineni împotriva războiului și naționaliștii severineni favorabili războiului, confruntări din care vor ieși victorioși membrii Internaționalei socialiste. Numai la Șantierul naval, în 1906, erau înscriși peste 500 de membrii ai mișcării socialiste (În Martie 1979, tot la Șantier, va fi înființat Sindicatul Liber al Oamenilor Muncii din România (SLOMR)).

În anul 1916, generalul Ion Dragalina este numit comandant al Diviziei 1 de Infanterie, din Turnu Severin. La 14/27 August 1916 Romania declară război Austro-Ungariei. La 30 August 1916, Severinul suferă primul bombardament naval executat de pe bateriile monitoarelor austro-ungare. La 4 Septembrie, Grupul de armate "Cerna", având ca bază Turnu Severin, eliberează Orșova, avansând adânc după lupte grele în vecinâtatea dealului Alion, pe valea Culoarului Timiș – Cerna. În ziua de 28 Septembrie 1916 este consemnat primul bombardament aerian al Severinului. Prin surpriză, trupele austro-ungare și germane conduse de Generalul Erich von Falkenhayn comandant al armatelor din Transilvania, prin ordinul generalului Kühne, ocupă Turnu-Severin în seara zilei de 2 Noiembrie. La 11 Noiembrie, pornind de pe delalul Malovățului, trupele romane comandate de colonelul Demetriad primesc ordinul de recucerire al orașului. Între 11 și 24 Noiembrie, dinspre est (Brigada 1a comandată de colonelul Stavrache), nord-est (brigada a 2a, a colonelului Lupașcu) au loc lupte deosebit de grele în câmpia Severinului, în apropiere de Cerneți. În ziua de 23 Noiembrie, sosind dinspre Târgu-Jiu se alătură bătăliei pentru Severin trupele detașamentului "Tăut", iar dinspre vest sosesc trupele grupului de armate "Cerna" (Divizia 1 de Infanterie Turnu-Severin) care începuse retragerea din Culoarul Timiș-Cerna. Situația recuceririi era delicată, tunurile românești neputând face foc la puterea maximă, mulți dintre ofițerii și soldații români având casele și familiile în Turnu-Severin. În ciuda acestui fapt, o bună parte din Severin este recucerită.

Fig. 29 Trupele Diviziei 1 de Infanterie Turnu-Severin

(Sursă: Wikipedia)

Situația se schimbă prin sosirea grupului ungar "Szivõ" care îi ajută pe germanii Grupului de armate "Picht" să scape din încercuire. La 18 Noiembrie, în zona Strehaia, Prunișor și Filiași, dupa ce la 17 Noiembrie ocupă Târgu-Jiu trupele austro-germane ating linia de cale ferată dintre Turnu-Severin și Craiova, întrerupând aprovizionarea frontului și separând Severinul de restul țării. În plus la 22 Noiembrie cade Craiova, grupul de armate severinean "Cerna" râmanând complet izolat de restul armatelor române. Acesta încercă să răzbată printre trupele germane și austro-ungare spre Olt, pentruca trecându-l să se alăture cu celelalte trupe românești. După alte lupte grele, cea dintâi la Turnu-Severin, grupul "Cerna" constituit din o parte a Diviziei 1 de Infanterie și Regimentul 17 Mehedinți ajunge la Olt unde, după o luptă eroică, în cea mai mare parte va fi decimat la 30 Noiembrie . La 24 Noiembrie 1916, trupele române fiind obligate să abandoneze orașul, începe ocupația germană a Severinului. Mehedințenii încep lupta de partizani, condusă de sublocotenentul în rezervă Victor Popescu. În ziua de 7 Iulie 1917, fiind trădați și capturați zece dintre ei, între care Nicolae Popescu și socrul lui, moșierul Cernăianu Mihalache din Horăști, au fost executați prin împușcare în Severin, în dimineața zilei de 10 Iulie 1917. Tot în 1917, pe fondul penuriei de metale create de cerințele războiului, obiceiul fiind aplicat deopotrivă în Germania și în Austro-Ungaria, germanii decopertează tabla de aramă de pe acoperișul bisericii "Grecescu" iar dela biserica catolică, odată cu clopotele din bronz (refăcute în 1936), confiscă și toate tuburile mari din cositor ale orgii.

Regele Ferdinand I, la sugestia lui Ionel Bratianu, îl solicită pe Alexandru Marghiloman să preia negocierile păcii cu Puterile Centrale, drept pentru care, la 16 Martie 1918, la Turnu Severin, Marghiloman îl întâlnește pe Ministrul de externe al Austro-Ungariei, Contele Ottokar Czernin.

În 1918, fiind mobilizat, Kurt Tucholsky (1890-1935) se află la Turnu Severin ca inspector de poliție militară. De origine ebraică, pacifist militant, jurnalist satiric și scriitor aparător al idealurilor Republicii dela Weimar, în vara anului 1918, Tucholsky primește botezul în sânul comunității luterane din Severin. La 12 Octombrie 1918, 13 vase din flotila dunăreană austro-ungară primesc ordin de staționare în portul Severinului, în vederea asigurării retragerii armatelor austro-germane din Balcani, operație care se va incheia la 28 Octombrie 1918. La 11 Noiembrie 1918 ia sfârșit Primul Război Mondial, prin semnarea armistițiului la Rethondes.

3.7. Perioada Interbelică

În perioada interbelică Turnu Severin ajunge printre primele optsprezece mari centre urbane ale României. În portul Severinului își au sediile de Curse regulate pe Dunăre între Regensburg și Galați ale Societăților N.F.R., ale Societății austriece de navigație (D.D.S.G), ale Societăților de navigație Iugoslavă și Cehoslovacă, precum și ale Societății maghiare de navigație (M.F.T.R.). Tot în 1919 este înființață noua Vamă Turnu-Severin (până în 1989).

Între 25-16 Mai 1919 izbucnește greva ceferiștilor dela Atelierele CFR din București, grevă căreia i se alătură și cei din Turnu Severin. În 1919, continuă extinderea orașului și spre nord, dincolo de Bulevardul T. Vladimirescu, păstrându-se planul cu străzi perpendiculare cum a fost conceput în planul inițial. Tot în 1919 este înființai Liceul de fete (azi Colegiul "Gh. Țițeica). În aprilie 1919, severinenii o salută pe Regina Maria, în trecere dintr-o vizită la Paris, cu ocazia Conferinței de Pace. Tot în 1919 iau ființă "Biblioteca Populară Izvorașul", "Biblioteca folcloristică" și "Biblioteca muzicală", conduse de preotul Gheorghe Dumitrescu-Bistrița.

La 18 aprilie 1920 revin la Turnu-Severin comandamentele militare românești ale "Grupului Tisa" și "Zonei Militare O (MZO)" care participaseră la zdrobirea sovietelor maghiare și la ocuparea militară a Ungariei.

La 29 septembrie 1921, în Turnu-Severin, este semnat contractul dintre Comisia de lichidare a Băncii Austro-Ungariei de pe teritoriul României și statul român. La 1 octombrie 1921 se deschide Biblioteca, care primește donație de la Ioan Gh. Bibicescu, 40.000 de volume. În mai, 1922, la Severin se află în trecere familia regală a României ca să o conducă pe viitoarea regină a Iugoslaviei, Prințesa Mărioara.

La 20 Mai 1924, odată cu inaugurarea "Palatului Cultural" (început în 1912), preotul Coriolan Buracu, originar din Mehadia, este numit primul său director. Orașul devine o metropolă a culturii prin inițiativele Liceului "Traian" și a instituțiilor ce funcționau în saloanele impozante ale Palatului Culturii: biblioteca, muzeul, teatrul, cinematograful, Ansamblul coral "Doina", Societatea "Lumina", Universitatea Liberă, acestea continuând și în timpul regimului comunist. Tot în 1924 este construit internatul liceului "Traian" (actualul local al muzeului "Portile de Fier"). Banca Populară „Albina”, bancă severineană de marcă a epocii interbelice, este inaugurată în 1925 (până în 1948).

Fig. 30 Palatul Cultural

(Sursă: Boștină Eunice)

La 20 mai 1925, începe la Turnu Severin judecarea procesului lui Corneliu Zelea Codreanu pentru împușcarea Prefectului de Poliție din Iași, Manciu. La 26 Mai, Corneliu Codreanu este achitat.

Începând cu 1927 și până în 1932, economia severineană intră într-o perioadă de recesiune severă. Sunt falimentate 69 de firme importante.

În 1928, în Parcul Rozelor, începe construcția Monumentului Eroilor din Primul Război Mondial. În ziua de 3 Iunie 1929, însoțit de Regina Mamă, Elena, regele Mihai vizitează Turnu Severin. Tot în 1929, ia ființă primul Club Sportiv de fotbal "Sborul", o ramură sportivă a Căilor Ferate Române (în 1934 echipa își schimbă numele în "CFR Turnu Severin"). Între 1929 – 1930, firma Siemens execută electrificarea orașului. Comisia Muncii în Portul Turnu Severin este înființată în 1931 (până în 1948). În 1932, Leopold Banch, înființează fabrica de pălării "Testa" cu o producție de 162 mii pălării anual. Fabrica își va închide porțile în 1948.

Fig. 31 Monumentul Eroilor

(Sursă: Boștină Eunice)

La 5 Mai 1932, organizat de Petre Sergescu, începe al doilea Congres internațional al matematicienilor români. Poliția orașului Turnu Severin este înregistrată în anul 1933. În același an, la 22 Aprilie, în prezența Regelui Carol al II-lea, este sărbătorit centenarul fondării noului oraș. În același an este terminat Monumentul Eroilor severineni, opera a arhitectului State Baloșin, a sculptorului Teodor Burcă și a pietrarilor severineni Carol Umberto și Eugenio Ferrari. La 9 iunie 1936, La Șantierul naval, în prezența Regelui Carol al II-lea și al președintului Cehoslovaciei, Eduard Beneṣ, are loc lansarea vaporului "Regele Carol II".

La 21 August 1936 are loc la Turnu-Severin Congresul studenților legionari, reînnoindu-se angajamentul îndeplinirii hotărârilor Congresului de la Târgu-Mureș (3-5 Aprilie 1936), printre care și eliminarea opozanților politici ai Gărzii de Fier. În 1936 (până în 1938), la Turnu-Severin, își începe apariția ziarul Gărzii de Fier din Oltenia, "Alarma".

Tot în anul 1936 ia ființă Societatea "Căile Ferate particulare Cloșani", în scopul exploatării masei lemnoase din bazinele superioare ale râurilor Motru și Tismana. În 1936, "Malaxa" construiește un alt șantier naval "Dinamica" la Schela Cladovei (suburbie a orașului), șantier care în anul 1950 va fuziona cu cel din Turnu Severin. În 1938, este inaugurată intreprinderea de spirt și bere „Banovița” (până în 1989). La 8 Mai 1939, Regele Carol al II-lea și fiul său, Marele Voievod de Alba Iulia, Mihai, sunt prezenți la Turnu-Severin, unde dezvelesc lespedea comemorativă pe locul unde Carol I a pus piciorul, pentru prima dată, pe pământ românesc. In Septembrie, 1939, sosesc în oraș un număr mare de refugiați polonezi, urmare a atacării Poloniei de Germania și Uniunea Sovietică. Unii dintre ei rămân definitiv în Severin.

3.8. Perioada Comunistă

La 16 Martie 1948, cu ocazia alegerilor supravegheate de noul regim, primăria din Turnu Severin primește din București, prin poștă, manifeste purtând antetul "Mișcarea de Rezistență Națională". Ele îndemnau populația severineană să boicoteze alegerile și să formeze grupe de partizani. La 13 Aprilie 1948, în urma reorganizării teritoriale a României, odata cu dispariția județelui Mehedinți, Turnul Severin devine un simplu oraș, raion al regiunii Gorj. La 11 Iunie 1948 prin Legea 119 pentru naționalizarea intreprinderilor, ca pretutindeni în restul țării, investitorii și proprietarii severineni prosperi sunt deposedați de bunuri și de proprietăți. Mulți sunt deportați sau închiși ca elemente de clasă exploatatoare orientate împotriva dictaturii proletariatului. Cu aceeași ocazie, Școlile particulare confesionale au fost închise iar Pensionul "Sf. Maria" pentru fete a călugărițelor din Ordinul "Mary Ward" a fost naționalizat (azi Grupul Școlar "Decebal"), călugărițele fiind expulzate în Germania. Cei mai mulți evrei, germanii care mai rămăseseră, greci și armeni severineni, au plecat din țară īn timpul fostului regim comunist. La fel și urmasii lor au emigrat, majoritatea, după 1989.

Fig. 32 Hidrocentrala Porțile de Fier I

(Sursă: Boștină Eunice)

În noaptea de 17-18 Iunie 1951, în urma tensionării relațiilor dintre comuniștii sârbi și Moscova și rezultat al rezoluției Cominformului la București din Iunie 1948, care îl condamnă pe Tito, pe fondul campaniei antititoiste, similar regiunii Banatului, are loc la Turnu Severin, la Strehaia, Baia de Aramă și Vânju Mare, mutarea și deportarea tuturor "elementelor dușmănoase" din zona de frontieră mehendințeană cu Iugoslavia. Actele de identitate ale locuitorilor din localitățile de pe malul Dunării au fost obliterate cu o ștampilă triunghiulară pe care scria: "Locuitor din zona interzisă de frontieră". Trenurile care circulau între Turnu-Severin și Orșova circulau cu storurile coborâte la ferestrele compartimentelor dinspre fluviu. La 24 Septembrie 1953, este efectuată o nouă sistematizare teritorială a României. Turnu Severin este un oraș al Regiunii Craiova. În 1955 Banca Agricolă deschide o filială (până în 1960). La 16 Februarie 1968 sunt desfințate Raioanele și reînființate județele, ocazie cu care Turnu Severin redevine capitală de județ.

Fig. 33 Hotel Parc

(Sursă: Boștină Eunice)

În 1958 este autorizată terminarea și sfințirea Bisericii "Sfantul Gheorghe" (Biserica Nouă), începută în 1936. Va fi unica construcție a unui nou lăcaș de cult ortodox severinean pentru întreaga perioadă a regimului comunist. Tot în anul 1958 comunitatea catolică va fi supusă presiunilor de ordin politic și ideologic, parohul, Robert Lenz, fiind arestat și ucis la Gherla în anul 1960. După anii ''70, biserica comunității luterane este preluată de Cultul Baptist. Tot în timpul perioadei comuniste este zidit noul local al cultului Adventist de ziua a șaptea.

Fig. 34 Vizita lui Nicolae Ceaușescu la ROMAG PROD

(Sursă: Wikipedia)

Teatrul Popular este înregistrat în 1958 (până în 1989). În 1960, ia ființă Combinatul de Industrializare a Lemnului (CIL). În 1960 este comasat Șantierului Naval cu Atelierele CFR, formând Uzina Mecanică profilată pe construcții de nave și vagoane. Universitatea Populară este înființată în 1963 (până în 1979). Întreprinderea Electrocentrale “Porțile de Fier” este înregistrată în 1964. În 1967 s-a terminat construcția cinematografului "Portile de Fier" și a Policlinicii. Combinatul de Celuloză si Hârtie (CCH) este înființat în 1969 iar capacitățile de producție vor intra pe rând în funcțiune între 1972-1975. În 1970 este inaugurată Fabrica de Nutrețuri Combinate. În 1972 Turnu-Severin devine municipiu. Sublinierea identității naționaliste în ideologia comunistă a anilor ‘70, pe baza anteriorității traco-dacice, adaugă la numele Severinului cu ocazia împlinirii a 2050 de ani de atestare documentară și numele antic Drobeta, numele orașului devenind astfel Drobeta-Turnu Severin. In 1977 este inaugurat Monumentul Partizanilor severineni din timpul primului Război mondial. In 1979 este inaugurată Fântâna Cinetică. În 1980 s-a construit cinematograful "Flacara" si Casa Tineretului, iar in 1983 hotelul "Traian".

Fig. 35 ROMAG PROD Drobeta Turnu Severin

(Sursă: Wikipedia)

Între anii 1978 și 1983 este construită Fabrica de Anvelope gigant. Producția maximă s-a realizat in 1985. După 1990 intreprinderea s-a constituit în societate pe acțiuni luând denumirea de ROTRAS S.A. Purtând numele de "Combinatul Chimic Drobeta", între 1982-1988 începe construcția Uzinei de Apă grea (ROMAG). La 17 Iulie 1988 incepe producerea apei grele cu primul modul. În perioada regimului comunist s-a construit mai puțin în cartierele centrale, o parte din arhitectura specifică orașului vechi scăpând astfel de demolare. Dintre edificiile reprezentative ale acestei perioade se pot aminti: Hotel "Parc", reședința SHN "Porțile de Fier", Palatul Administrativ și blocurile alăturate, Casa Tineretului, magazinul "Decebal", Casa Sindicatelor și fântâna cinetică din fața Palatului Cultural.

Fig. 36 Fântâna cinetică

(Sursă: Boștină Eunice)

La începutul anului 1979, sub conducerea lui Ionel Cană, medic generalist ce își câștigase reputația de a-i fi ajutat pe muncitori să-și scrie reclamațiile pe tema condițiilor de muncă, este înființat Sindicatul Liber al Oamenilor Muncii din România (SLOMR), sindicat organizat de un grup de 15 muncitori din Șantierul Naval din Turnu Severin. Declarația de înființare a fost difuzată de către Noël Bernard, șeful serviciului român de la Radio "Europa Liberă", la 4 Martie 1979, iar sindicatul va atrage peste 2.400 de semnături ale muncitorilor din orașe precum București, Ploiești, Constanța, Târgu Mureș și Timișoara. Crearea acestui sindicat necomunist reprezintă prima încercare de asociere liberă a muncitorilor după 1948, asociere anterioară fondării sindicatului Solidarității poloneze (1980). Sindicatul va fi reprimat brutal de Securitate.

CAPITOLUL IV

EVOLUȚIA SPAȚIALĂ A ORAȘULUI

DROBETA TURNU-SEVERIN ȘI A TOPONIMIEI ACESTUIA

4.1. Analiza toponimiei orașului pe hărți generale

Este foarte importatnt să reușim să descifrăm și mai ales să înțelegem evoluția unor evenimente evidențiate pe hărțile generale, acestea sunt hărți vechi și sunt caracteristice secolelor trecute, atunci când scopul hărților era acela de a reda teritoriul prin intermediul reprezentării elementelor cunoscute.

4.1.1. Secolul XVIII

Harta Țării Românești întocmită de stolnicul Constantin Cantacuzino (1700)

Harta Țării Românești, denumită în latină ,, Index geographicus celsissimi principatus Wallachiae” a stolnicului Constantin Cantacuzino a fost întocmită în intervalul martie 1694-decembrie 1699. Harta a fost tipărită în anul 1700 la Padova în limba greacă. Ea a apărut sub îngrijirea lui Hrisant Notara (Chrysantos Notaras), fiind dedicată domnului Țării Românești, Constantin Brâncoveanu.

Fig.37 Harta Țării Românești întocmită de stolnicul Constantin Cantacuzino, 1700

La scurt timp austriecii au  intră în posesia hărții și au puns-o la dispoziția cartografului Schierendorff care îi realizează o copie manuală, superioară originalului atât din punct de vedere artistic cât și cartografic, tipărită în 1707.

Copia e compusă din 6 foi inegale care, împreună, formează un dreptunghi de 173 cm lungime și 80 cm lățime, acestea fiind dimensiunile hărții. Acest exemplar se află la Viena (Österreichische Nationalbibliothek).

Harta a fost folosită apoi de Anton Maria Del Chiaro, fostul secretar al domnitorului Constantin Brâncoveanu, în a sa „Istoria delle moderne rivoluzioni della Valachia”apărută în 1718 la Veneția, în limba italiană.

Mai târziu, în anul 1869, s-a executat la București, în tipografia „Saunder&co.”, o reproducere după ediția italiană a lui Del Chiaro, la dimensiunile 670 X 340 mm, reproducere care se află la Biblioteca Academiei Române. Originalul hărții a fost descoperit de marele cărturar Nicolae Iorga la British Museum din Londra în anul 1927. Doi ani mai târziu a fost achiziționată, de la muzeul londonez, o reproducere fotografică a hărții în mărime naturală. Această copie se află tot la Biblioteca Academiei Române.

Harta are 132 cm lungime și 64 cm lățime și se compune din 4 planșe mari lipite pe pânză una lângă alta.

Fig.38 Harta Țării Românești întocmită de Stolnicul Constantin Cantacuzino, copia austriacă, 1707

În dreapta legendei se află stema Țării Românești întrun scut oval, aproape rotund, cu marginea perlată. În interpretare heraldică, punctele și liniuțele din interiorul scutului oval reprezintă culorile steagului românesc (roșu și galben pe fond albastru).

Deasupra se află coroana domnească închisă, iar în părți -grifoni încolăciți în spirale. În scut: acvila valahă cu crucea în pliscul întors spre dreapta. Sub aripi, în stânga Luna, iar în dreapta Soarele. În colțul din stânga jos se află trecute, în greacă și latină, data și locul imprimării: (Padova 1700). Deasupra acestora, într-un pătrat, sunt trecute (în greacă și latină) denumirile regiunilor (zonelor) viticole.

În partea dreaptă sus, într-un medalion, se află latitudinea Bucureștiului: 45°40'. De altfel întreaga hartă are trecute, în interiorul cadrului, latitudinea și longitudinea, preluate după alte hărți. În colțul din dreapta jos este trecută legenda semnelor grafice întrebuințate (cu explicații în greacă și latină).

Opera stolnicului Constantin Cantacuzino este prima hartă întocmită de un român și reprezintă un neprețuit tezaur de informații de la sfârșiul secolului al XVII-lea pentru geografie, istorie, hidrologie, demografie etc. Prin marea ei valoare documentară și istorică, prin bogăția informațiilor pe care le cuprinde, este cea mai complexă din câte s-au făcut până atunci asupra Tării Românești, întrecând prin varietatea elementelor ei chiar și multe din cele următoare. Putem spune că, împreună cu Harta Moldovei a principelui Dimitrie Cantemir, constituie două „monumente ale cartografiei românești”.

Pe acestă hartă orașul Drobeta Turnu-Severin apare scris sub denumirea ,,Turnu Severin”, lângă numele scris apar și un semn sub formă de ruine, semn că încă erau prezente ruinele podului lui Traian. Am ales să evidențiez existența acestui oraș pe harta, mai bine zis, pe copia întocmită de Anton Maria Del Chairo în anul 1718 deoarece se poate vedea mult mai bine orașul decât pe harta mai sus evidențiată și pe copia austriacă din anul 1707.

Fig. 39 Harta Țării Românești întocmită de Anton Maria Del Chiaro, 1718 (detaliu oraș Drobeta Turnu -Severin)

În cadrul hărții relieful este evidențiat prin movile hașurate pe latura interioară din dreapta și lăsate în alb în stânga. Pentru prima dată sunt înscrise denumiri care se întâlnesc și astăzi: Cozia, Bucegi etc. Dealurile subcarpatice sunt redate sumar, iar denumirile acestora sunt menționate în partea stângă a hărții. Hidrografia este amplu ilustrată înfățisând cursurile de apă până la cele mai mici. Sunt redate lacuri, bălți si chiar fântânile cele mai importante. Râurile poată, în majoritatea lor, denumirile de astăzi: Cerna, Jiu, Olt.

Harta lui Guillaume de l’Isle (1703)

Aceasta este un extras dintr-o hartă a Ungariei și “a țărilor care, altădată, depindeau de aceasta”, alcătuită de Guillaume de l’Isle, geograf al Academiei regale de științe.  

Autorul indică, în calitate de surse, hărți vechi, imprimate și manuscrise, corectate cu ajutorul observațiilor contelui Marsigli. Marsigli a fost reprezentantul habsburgilor în comisia de trasare a frontierei cu Imperiul Otoman și a fost considerat, în epocă, o autoritate în privința cartografiei zonei în discuție.

Harta este presărată de o mulțime de notițe interesante despre localitățile sau locurile geografice reprezentate. Orașul Drobeta Turnu-Severin apare scris pe acestă hartă doar sub denumirea de Sevein, de asemenea, pe Dunăre apar și ruinele podului Traian.

Fig.40 Fragment extras din Harta lui Guillaume De l'Isle, Paris, 1703 Fig.41 Detaliu Oraș Drobeta Turnu-Severin

pe Harta lui Guillaume De l'Isle, Paris, 1703

Astfel, sunt arătate cele cinci intrări, dinspre Ungaria, în Transilvania, țară înconjurată de munți, precum și două pasaje dinspre Valahia. Pe Dunăre sunt indicate ruinele podului lui Traian, iar despre Turnu Severin scrie: “Tchermicch sau Ville Noire, altădată reședința hospodarului Valahiei”. De la podul roman este arătat un drum despre care scrie că este “restul unui vechi drum roman”. În Vallee d’Harzag sunt menționate ruinele Ulpiei Traiane. Despre Buchoreste (București) scrie că este “reședința hospodarului Valahiei”.

Harta prezentată se află în domeniul public întrucât drepturile de autor asupra sa au expirat. În Uniunea Europeană, Statele Unite ale Americii și în alte țări, termenul dreptului de autor este valabil pe durata vieții autorului plus 70 de ani.

Harta lui Fr. Schwantz (1722-1723)

Un document cartografic de o importanță deosebită este harta întocmită de Fr. Schwantz (1722-1723), hartă care apare în perioada stăpânirii Olteniei de către austrieci (1719-1759), când aceștia numesc teritoriul ocupat de ei “Valahia Cis-Alutana” diferențiindul de “Valahia Trans-Alutana”.

Austiecii au întocmit prima hartă la scară mare a Olteniei, însoțită de o descriere științifică și întâia statistică a așezărilor și populației.

Harta este formată din 4 foi de 58 x 64 cm. Deși realizată pentru Oltenia, harta redă și teritorii destul de extinse situate în imediata apropiere (72 de sate din Muntenia, 228 din Transilvania, precum și 70 din Banat).

Este prima hartă referitoare la ținuturile românești întocmită la o scara mare (1: 195 000), pentru realizarea ei folosindu-se o serie de măsuratori de teren. Totuși, ea nu a fost realizată intr-o proiecție unitară, folosindu-se concomitent atât proiecția perspectivă, cât și cea orizontală.

Harta poartă numele Tabula Valahiae Cis-Alutanae, fiind întocmită de Fr. Schwantz alcătuind una dintre cele mai vechi, mai exacte, mai complete izvoare de informare asupra unei părți din țara noastră. Autorul notează satele cu populație fugită și le numește “pagus desolatus”.

În cadrul acestei hărți putem observa că denumirea orașului este relative ștearsă, nu că acesta nu ar exista., ci pentru că harta este destul de veche și cu trecerea timpului, scrisul nu mai este foarte bine pastrat, însă, orașul apare scris tot sub denumirea de Turnu Severin, semn că nu a intervenit nimic în schimbarea totponimiei acestuia.

Fig.42 Orașul Severin pe Harta lui Schwantz (1723)

Harta lui Schwantz (1722-1723) ne arată că în Oltenia erau 876 de localități din care 41% erau părăsite, locuitorii ascunzându-se în păduri. Explicațiile hărții arată că satele părăsite aveau vii și livezi, iar locurile cultivabile au fost cele care au dat stabilitate așezărilor care au început să apară mai târziu în aceleași locuri.

Hartă din Atlasul Schreiber (1749)

(1749 Neue Kriegs Charte von Siebenburgen, Moldau, Walachei und dem

Harta reprezintă teritoriul actualei Românii, divizat în entitățile teritoriale existente la începutul secolului XVIII.

Fig. 43 Teritoriul actual al României pe o hartă din 1749

Fig.44 Detaliu oraș Severin

În 1749 Charte realizează o hartă foarte complexă. La prima vedere pare o hartă încarcată, plină de informație geografică. Apare color deși inițial pare a fi realizată în nuanțe de gri. Masivele montane sunt reprezentate iar prin simboluri, renunțăndu-se la reprezentarea la scara hărții. Folosind umbra este redată înălțimea masivelor. Orașul este scris sub forma ,,Severin”, însă de această dată nu mai apare ca semn lângă denumire și ruinele podului lui Traian, nu pentru că acestea n-ar fi existat, ci pentru că s-a simțit nevoia, probabil să nu se mai umble la simbolistica denumirilor de orașe, așa cum s-a întâmplat pe hărțile anterioare.

Tabula Geographica continens Despotatus Wallachiae, atque Moldaviae, Provinciam Bessarabiae (1769)

Este o hartă gravată pe matal, colorată manual și prezintă proiecție matematică.

Limita dintre Valahia și Moldova este redată atât prin evidențiarea limitei cât și prin colorarea diferită a celor două regiuni.

Fig. 45 Tabula Geographica continens Despotatus Wallachiae, atque Moldaviae, Provinciam Bessarabiae (1769)-Detaliu oraș

Putem observa că pe acestă harta orașul Strehaia apare doar ca denumire și nu mai este simbolizat printr-o mânăstire așa cum s-a întâmplat în hărțile precedente.

Harta lui Specht (1790)

Acesta mai este denumită și harta militară austriacă, este la scara 1:57.600 și reprezintă baza de lucru pentru hărțile din secolul al- XIX-lea.

Harta lui Specht sau „Harta militară a Valahiei Mici (Oltenia) și a Valahiei Mari (Muntenia)” a fost întocmită sub comanda colonelului austriac Specht, în perioada 1790 – 1791 si se compune din 108 foi la scara 1:57 600.

Fiind o hartă militară, nu are legendă, dar este corect executată. Nu are nici coordonate geografice și nici ornamentație bogată, cum aveau cele mai multe hărți ale vremii. Harta este insoțită de trei volume mari de manuscrise, în care se face, în limba germană, o amplă descriere a localităților și a împrejurimilor acestora. Este un document cartografic deosebit de util și totodata superior altora, deoarece s-a realizat în urma ridicărilor executate pe baze geometrice. Elementele de planimetrie sunt prezentate detaliat și destul de exact, dar cele de altimetrie sunt deficitare, relieful fiind reprezentat prin hașuri. Este prima hartă moderna a Munteniei.

Este prima hartă care prezintă: desfășurarea spațială a așezărilor și a pădurilor, o completă rețea de drumuri, este disponibilă doar pentru Muntenia și Oltenia.

Hărțile lui Fr. Schwantz (1722-1723) și Specht (1790) arată modul de grupare al populației, ultima arătând și elementele spațiale ale așezărilor. Din ele aflăm câteva trăsături caracteristice de ordin general din care menționăm că majoritatea așezărilor se aflau în pădure, fie în interiorul ei, fie la margine și depate de drumurile principale.

Numeroasele poieni care împestrițau pădurea erau ocupate nu numai de așezări și drumuri dar și de terenuri de cultură.

Principala formă de grupare a populației în sec. al XVIII-lea a fost cea a așezărilor mărunte de tipul satelor mici sau de tipul cătunelor care alcătuiau marea majoritate a așezărilor.

Deosebit de satele înșirate în lungul văilor și cele risipite pe versanții însoriți, Harta lui Specht arată un alt gen de sat, cel născut în micile poieni de pădure, de obicei la o răscruce de drumuri. Aceste sate au luat forma circulară sau aproape circulară a poienilor care le adăpostesc, iar gospodăriile s-au adunat pe un spațiu restrâns.

Compararea elementelor spațiale ale așezărilor într-o succesiune de hărți arată că aceste elemente nu sunt fixe, adică determinate exclusiv de condițiile fizice ale mediului geografic. Astfel o serie de sate la 1790 erau așezate sus pe versanți, înconjurate de păduri și vii, departe de vale și drum. Hărțile actuale le arată la baza versanților, în lungul drumului.

Preocupată de mulțimea locuințelor ascunse în păduri, administrația austriacă din Oltenia încheie la Sibiu, în 1719, un protocol, prin care cheamă locuitorii din păduri să iasă și să alcătuiască sate noi, nu mai mici de 25 de case, dar nici mai mari de 100 (adică între 100-500 locuitori).

În sec. al XVIII-lea și începutul sec. al XIX-lea puterea otomană slăbește, iar în Țara Românească, crește asuprirea fanariotă. Oltenia rãmâne o provinci de graniță, ocupată în timp de austrieci, apoi de ruși și jefuită continuu de turcii din cetățile de pe malul Dunării. Toate acestea au avut urmări asupra rețelei de așezări.

4.1.2. Secolul XIX

Harta Valahiei (1789-1810)

Această hartă apare după ridicările topografice, elementele altimetrice sunt redate destul de incorect pe hartă, în schimb se pune accentul pe reprezentarea localităților, a râurilor și a toponimelor.

Fig.46 Orașul Severin pe Harta Valahiei (1789-1810)

Fig.47 Detaliu rașul Severin pe Harta Valahiei (1789-1810)

Harta lui Szatmary (1856)

Aceasta se mai numește și Harta Țărilor Românești sau Charta României Meridionale și este întocmită la scara 1 : 57.600. Mai este cunoscută și sub numele de Harta lui Cuza.

Este prima hartă veche care conține legendă, în cadrul ei sunt reprezentate așezările, modul de utilizare al terenurilor, repartiția suprafețelor împădurite, drumuri.

Înființarea unor așezări noi este legată și de construirea unor biserici, acestea fiind construite de boieri sau de unii moșneni pe moșiile lor. Ei au promis țăranilor care se vor așeza în jurul acestor biserici, o serie de avantaje, pe o perioadă de timp, aceasta pentru a avea pe moșiile lor grupuri de familii care vor da noștere la așezări.

Din faptul cã satele erau părăsite, dar locuitorii mai reveneau la ele, tragem concluzia că ei și-au făcut sau aveau deja pregătite, locuințe de refugiu (conace sau colibe) ascunse în zonele din apropiere, mai ferite de pericole. Aceste așezări secundare cu timpul au fost locuite permanent de surplusul de populație din așezările inițiale.

Orașul apare sub denumirea Turnu Severin pe această hartă. Putem observa că apar și construcțiile pe această hartă, orașul acum este simbolizat prin multitudinea și aglomerația de clădiri care este specific orașelor prin reprezentarea acestora pe hărți.

Fig. 48 Orașul Severin pe Harta lui Szatmary

Sursă: http://charta1864.ro/index.html

Conform legendei acestei hărți putem observa că apar câteva culori care relatează fânețele cu un verde mai închis, pășunele cu un albastru mai închis, iar apa este evidențiată prin culoarea albastru deschis, viile sunt redate prin intermediul culorii roz pal, iar grădinile sunt redate cu un verde mai încchis decât cel al fânețelor, nisipul este redat cu un maro deschis, iar pădurile sunt redate cu un violet pal.

4.2. Analiza toponimiei orașului pe hărți tematice

4.2.1 Secolul XX

La începutul acestei perioade se folosea pentru multiplicare metoda fotolitografică și ulterior gravura în piatră. Pentru prima dată s-a folosit generalizarea geografică.

Tot în acest secol se trece de la reprezentarea altitudinii din hașuri în curbe de nivel. Până la stabilirea unui sistem de proiecție unitar (1951 Gauss Kruger cu elipsoidul Krasocski 10940 și 1971 proiecția Stereografică pe plan secant unic 1970 ce același elipsoid), la est de Zimnicea se folosea proiecția Cassini cu elipsoidul Bessel și la vest de Zimnicea se folosea proiecția Bonne cu elipsoidul Clarke.

Până în anul 1916 hărțile topografice erau relaizate cu patru culori și erau utilizate doar câteva copii făcute pentru nevoi civile. În 1916-1917 s-a introdus o nouă proiecție conformă: Lambert-Cholensky și o nouă nomenclatură. Acum se realizaeză primul produs cartografic unitar pentru toată România, realizat prin intermediul propriilor măsurători (ci nu se bazau pe surse naterioare austriece sau rusești).

În 1921 are loc Reforma Agrară în urma căreia s-a modificat topominia, apărând multe denumiri românești. După 1924 s-a realizat o actualizare pe baza aerofotogramelor.

Harta Topografică Austriacă (1910)

Harta este realizată în jurul anului 1910 și face parte din Harta Europei Centrale, acesta a fost realizată la scara 1: 200000 în Imperiul Austro-Ungar.

Fig. 49 Harta Topografică Austriacă (1910)

Sursă: http://geo-spatial.org/harti/

Fig. 50 Detaliu oraș Turnu-Severin pe Harta Topografică Austriacă (1910)

Sursă: http://geo-spatial.org/harti/

În cadrul acestei hărți se poate observa că accentul se pune mai mult pe definirea localităților, a râurilor, prin urmare apar și mult mai multe. Putem observa că acum, orașul Turnu-Severineste evidențiat și prin prezența unor construcții.

Cea de-a treia ridicare topografică a imperiului austro-ungar a fost realizată între 1869 și 1896. Planșele de bază, așa numitele Aufnahmeblätter, au fost ridicate la scara 1:25000 sau 1:12500. Așa numitele hărți speciale au fost ridicate la scara 1:75000

Redă elementele topografice cu ajutorul unor culori discrete, cu nuanțe prin intermadiul cărora de face ușor trecerea de la pădure la mediul montan, de de la zonele joase la perimetrele construite (care au început să fie redate la scară, nu doar prin folosirea unui simbol). Se observă că altitudinea relefului este redată, pe majoritatea foilor de hartă, prin tehnica hașurilor dar există și anumite foi de hată unde relieful este redat prin intermediul curbelor de nivel, cu culoarea sepia.

Planul director de tragere (1916-1959)

Fig. 51 Plan director de tragere-oraș Turnu-Severin

Sursă: http://geo-spatial.org/harti/

Înaintea Primului Război Mondial România nu dispunea de un sistem cartografic unitar, abia din anul 1916 s-a încercat uniformizarea sistemelor de proiecție anterioare și a sistemelor de nomenclatură. În acest sens s-au realizat hărțile în proiecție conform conică Lambert- Cholensky. În scurt timp au fost editate foile la scara 1:20.000 în această proiecție, cunoscute sub numele de planuri directoare de tragere. Aceste foi au fost în permanență actualizate până în 1959, când s-a impus proiecția Gauss-Kruger pentru tot teritoriul României.

Planul director de tragere reprezintă relieful prin tehnica hașurii doar în locurile unde curbele de nivel ar fi trebuit să fie reprezentate prea apropiate.

Orașul Turnu-Severin este foarte bine evidențiat, observându-se foarte bine așezarea, practic localitatea este foarte bine definită.

Harta Topografică Sovietică (1970)

Fig. 52 Harta Sovietică (1:100 000)-detaliu Drobeta Turnu-Severin

Sursă: http://geo-spatial.org/harti/

A apărut în urma inițiativei URSS de a demara unul dintre cele mai ambițioase proiecte cartografice din istorie, având ca scop cartografierea în secret a globului pâmântesc în cele mai mici detalii. Rezultatul a fost impresionant reușind să realizeze un număr mare de foi de hartă de detaliu. Întrega lume a fost cartată la scările 1:1.000.000, 1:500.000, 1: 200.000. Aproape toată Asia, Europa, America de Nord și nordul Africii au fost cartate la scara 1:100.000. URSS și Europa la scara 1:50.000. URSS și țările din estul Europei la scara 1:25.000. Un sfert din URSS 1:10.000. Multe de orașe din întreaga lume au fost cartografiate 35 la scările 1:25.000 și 1:10.000. După prăbușirea URSS harțile au fost descoperite și făcute publice.

Imaginea de mai sus redă foarte bine orașul Severin, acesta este o hartă topografică sovietică la scara 1: 100 000, denumirea orașului apare acum sub forma actuală: ,,Drobeta Turnu-Severin”.

4.2.2. Secolul XXI

Acest secol este marcat de apariția Sistemelor Informaționale Geografice. În secolul tehnologiei, informatizarea devine un element cheie în eficientizarea timpilor de lucru și a seviciilor prestate. Existența și implementarea Sistemelor Informatice Geografice (GIS) în cadrul unui institut, a unei firme sau unei organizații, indiferent de profil, vor deveni indispensabile și obligatorii datorită importanței aplicabilității lor la toate nivelurile (economic, social, politic, financiar, educațional, etc). Sistemul GIS legat la o rețea de poziționare globală (GPS) poate determina în orice moment poziția în timp și spațiu, efectul, răspândirea, distribuția, evoluția unor servicii, fenomene, procese, obiecte urmărite, etc.

Prin diversitatea opțiunilor de reprezentare a informațiilor pe hărți (hartă cu reprezentare prin punct, diagramă, linie, areal, volum, prin interpolare, etc), dar și modul prin care aceste pot fi realizate (suprapunerea mai multor straturi tematice, realizarea unei legături între bazele de date și partea grafică), aceste tehnologii sunt utile în aproape toate domeniile.

Open Street Map (2004 – 2015)

OpenStreetMap (prescurtat OSM) este un proiect colectiv, în regim open source, ce are ca scop construirea unei baze de date geografice globale cum ar fi atlasele rutiere, folosind atât date introduse manual având ca fundal imagini spațiale, cât și date colectate de pe dispozitive GPS. OpenStreetMap a fost fondat în 2004 de către Steve Coast. Cea mai răspândită metodă de colectare a datelor primare o constituie prelevarea directă de pe teren de către voluntarii OSM cu ajutorul unor aparate GPS ca Navigatoare sau GPS logger. Aceste date primare sunt însoțite de notițe luate de pe teren (fotografii, schițe, înregistrări audio sau video). Principala sursă de imagini o reprezintă setul de imagini din satelit ale Yahoo.

Zona evidențiată în imagine (orașul Turnu Severin) oferă informații necesare, putem vedea Bulevardul care străbate orașul. Putem observa că ne sunt date informații si cu privire la denumirea străzilor din cadrul orașului.

Fig. 53 Harta Open Street Map-detaliu Drobeta Turnu-Severin

Sursă: http://geo-spatial.org/harti/

Google Maps- harta Fizică (2015)

Google Maps este harta interactivă pe care serviciul de internet google o pune la dispoziție. Pot fi accesate hărți de ansamblu sau în detaliu doarece include în funcționalitate un zoom remarcabil.

Harta prezintă teritoriul bine reprezantat în 3D. Sunt bine individualizate văile, crestele, vârfurile. Coulorile folosite sunt în nuanțe de verde ce au rolul de a evidenția forma reliefului dar nu au același impact ca cele de pe harțile vechi care exprimau valoare, interes.

Toponimele sunt scrise în limba română și corespund cu localizarea lor actuală.

Fig. 54 Google Maps-detaliu oraș Drobeta Turnu-Severin

Sursă: www.google.ro/maps/

Folosirea acestei aplicații are foarte multe beneficii, putem să folosim o funcție numită street view care ne permite să accesăm străzile și prin urmare putem identifica unele detalii.

CAPITOLUL V

TOPONIMIA OFICIALĂ A ORAȘULUI

DROBETA TURNU-SEVERIN

5.1. Aspecte generale

Toponimia este considerată ,,istoria nescrisă a unui popor, o adevărată arhivă, unde se păstrează amintirea atâtor evenimente, întâmplări și fapte mai mul ori mai puțin vechi sau importante, care s-au petrecut de-a lungul timpurilor și au impresionat într-un chip oarecare sufletul popular…Cu mult mai importantă este însă ocuparea unui anumit teritoriu, pentru vreme îndelungată, de către mai multe popoare, simultan sau rând pe rând. Prezența fiecăruia dintre ele se trădează prin numirile pe care le-au primit diversele locuiri din regiunea în discuție” (I. Iordan, 1963, Toponbimia Românească, Editura Academiei R.P.Romania, București, pag. 2-3).

,,Termenul toponim semnifică știința care studiază numele de locuri, dar semnifică și mulțimea de nume propii dintr-un spațiu, dar mai poate însemna și mulțime a numelor propii de locuri dintr-o anumită limbă (de ex: toponimia românească, altceva decât toponimia României)” (I. Nicolae, 2008, Toponimia românească și internațională, Editura Meronia, București, pag. 13).

Toponimele cele mai frecvent folosite sunt cele din cadrul orașului. Indiferent dacă vorbim despre numele de străzi, numele de cartiere, unele zone din cadrul orașului, parcuri sau nume de locuri sau de construcții acestea sunt folosite zilnic în orientarea în cadrul unui oraș sau pentru poziționare. Dimensiunea unor cartiere sau denumirea unor străzi este în funcție de importanța acestora, dar mai ales de încărcătura istorică care stă la baza unui nume, respectiv un loc din cadrul orașului. Prin urmare, putem să spunem că unele nume de locuri sunt mai des folosite în orientarea urbană ( de ex: Strada Crisan traverseaza bulevardul, se continuă până aproape de zona Crihala). Din dorința de a avea o precizie cât mai bună a locuruilor în care suntem sau dorim să ajungem, face necesară numirea diferită a unor puncte (piețe sau diferite clădiri), a unor străzi, a unor parcuri sau a unor cartiere.

Numele de străzi sunt cele mai numeroase toponime urbane, după acestea se situază denumirile de cartiere, parcuri sau alte puncte de interes din cadrul orașului. Prin urmare, ierarhia utilizării acestor categorii de reperaj urban pornește de la desemnarea unui spațiu mai larg, continuând în ordine descrescătoare cu detalii legate de numele de străzi sau de locuri ( de ex: Locuiesc în Municipiul Drobeta Turnu-Severin, în zona Crihala, pe strada Cicero, în spatele Generalei nr. 7).

De asemenea, schimbarea reperelor de orientare urbană care este evidențiat foarte des, acest lucrur se datorează faptului că apar noi repere, dar mai ales înlocuirea unor nume de străzi sau diferite construcții urbane.

Rezistența toponimelor la procesul de schimbare depinde de foarte mulți factori, însă mărimea spațiului desemnat și nr. de locuitori reprezinta unul dintre cei mai importanți factori. Cu cât un toponim este mai cunoscut sau mai ușor de recunoscut, cu atât este mai greu de modificat sau de uitat deoarece reprezintă un spațiu mai mare sau un loc unde s-a desfășurat un anumit eveniment sau este o construcție care este un monument istoric ( de ex: casa unui poet/ scriitor).

Schimbările survenite în toponimia urbană ca urmare a schimbărilor politice afectează frecvent și numele de cartire sau unele nume de străzi, dar cel mai adesea, vechile denu miri sunt utilizate în orientarea în cadrul orașului respectiv.

Sistemele de denominare a străzilor constituie un bun indicator în privința urmăririi prin toponimie a proceselor socio-geografice urbane. Sistemele de denominare a srăzilor reprezintă un bun mijloc de a percepe viața economică și socială și politică a unui oraș. Numele de străzi ale unui oraș pot ajuta la înțelegerea și urmărirea procesului de urbanizare și dezvoltare teritorială, economică și mai ales politică. Este foarte important să analizăm numele de străzi pentru a putea să înțelegem rolul acestora, simbolurile pe care acestea le promovează sau le evidențiază și cel mai important, să observăm și să înțelegem modificările care au avut loc de-a lungul timpului.

O analiză a odonimelor (numelor de străzi) presupune stabilirea obiectivului studiului, trebuie să știm ce este un odonim, care este importanța acestuia, ce rol joacă acesta în orientarea în cadrul unui oraș/ zonă. Un odonim este un nume de loc care se referă la o cale de circulație: bulevard, stradă etc. Odonimele sunt constituite din două elemente foarte importante: un elemen generic și un element specific. Elementul generic desemnează natura entității geografice desemnată, de ex: stradă, bulevard, spre deosebire de elementul specific care se referă la numirea particularității care desemnează sau identifică entitatea geografică.

Căile de circulație sunt caracterizate printr-o multitudine de termeni generici diferiți: bulevard, stradă, splai, drum, cale, piață etc., acești termeni reflectă dimensiunea, forma, sau funcția celor anterior enumerate.

Denumirea străzilor facilitează orientarea în cadrul unui oraș, permițând un răspuns la întrebări pe cum: unde, în ce zonă, langă care stradă.

Este foarte important să avem câteva repere atunci când vrem să mergem ăntr-un loc care ne este aproape necunoscut, ne este mai ușor să ne orientăm, să interacționăm în mod indirect cu istoria din spatele unor denumiri sau unor locuri.

Numele de locuri sunt repere și păstrătoare ale memoriei și identităților locale. Rezistența în timp a toponimelor este legată de existența obiectului geografic denominat, de înscrierea în documente cartografice a numelor respective sau de utilizarea locului numit pentru comunitate. Astfel, o serie de realități geografice naturale sau sociale, dispărute cu decenii sau secole în urmă, pot fi reconstituite grației prezenței toponimelor revelatoare. În egală măsură, prin schimbarea contextului de utilizare a teritoriilor sau a forței ideologice a denominărilor oficiale, o serie de toponime nu mai sunt utilizate, dispariția lor generând o sărăcire a patrimoniului imaterial local și o diminuare a reperelor de memorie și de identitate.

5.2. Toponimia și evoluția spațială

Hărțile și planurile topografice reprezintă baza pentru analiza spațiala și mai ales pentru analiza toponimiei unuei zone, unui oraș. Documentul cartografic urban trebuie cercetat în scopul înțelegerii și deșcifrării interfețelor dintre societatea urbană și mediul natural.

Utilizarea toponimiei în evoluția spațiului urban scoate în evidență diferite fenomene sau fapte importante care au avut un impact puternic asupra orașului/zonei de studiate.

Utilizarea și vizualizarea toponimiei din spațiile urbanizate permite punerea în evidență a trei tipuri de identificări dominante în studiile de dinamică teritorială (Vaudour-Jouve Nicole, 1998, <<Toponymie et analyse spatiale en geographie urbaine>>, Toponimye urbaine, p. 141):

identificări de mediu: -în funcție de densitatea sau amploarea țesutului urban.

Identificările toponimice legate de caracteristicile de mediu prezintă o rezistență relativă, foarte multe fiind ,,plantate” în peisajul urban pe cale administrativă. Numeroase toponime din această categorie sunt falși-indicatori de mediu, utilizarea lor impunând cercetări suplimentare;

idenficări socio-economice:- toponimele care fac parte din acestă categorie prezintă

un interes deosebit, deoarece ele au memorat într-un peisaj urban tipurile de actori sau de activități susceptibile de a fi avut un rol important în procesul de urbanizare;

identificări politice, religioase, cultural (identitare): -dimensiunile simbolice

vehiculate de toponime și mai ales concentrarea acestora în anumite perimeter permit stabilirea de corelații im,portante între istoria și dezvoltarea teritorială a orașului. Prin urmare, pot fi reliefate vechi concentrări entice sau religioase, de aemenea, pot fi urmărite limite și etape în extinderea teritorială a spațiului urban sau pot fi identificate și caracterizate diferite subunități recent incluse peisajului urban.

Pentru un geograf, memoria toponimică a reprezentărilor colective urbane este o metodă importantă pentru analiza spațiului de viață citadin, dar și a strategiilor de dezvoltare impulsionate de diferiți antreprenori sau de anumite instituții publice sau particulare într-un anumit moment.

Utilizarea numelor de locuri pentru evidențierea și înțelegerea evoluției unui anumit spațiu, trebuie să fie luat în calcul și criteriul cronologic. Având în vedere acest criteriu chronologic, sunt evidențiate două mari categorii de nume de străzi, care în funcție de situarea lor geografică în raport cu central orașului:

numele de străzi medievale care au o logică funcțională, acestea permit reperarea

locurilor, dar oferă și informații aupra funcționalității diferitelor spații desemnate, de ex: nume ce fac referiire la edificii (civile, religioase, militare), grupuri entice sau sociale, comergianți sau meșteșugari, locuri geografice (sate sau orașe situate în apropiere);

numele de străzi moderne- ele desemnează în special elemente specific, de ex: plante,

forme geometrioce, orașe, țări, regiuni etc. sau personaje care au prezentat un important interes național, local sau internațional (de ex: oameni de știință, politicieni, scriitori, actori, sportive, martici).

5.3. Toponimia orașului Drobeta Turnu-Sevenin

Toponimia orașului vine de la cele două cetăți care au ocupat de-a lungul istoriei malul Dunării: prima – Castrul roman Drobeta, ridicat de împăratul Traian în anii 103-105; a doua – cetatea medievală Severin, clădită în secolul XI de către regele maghiar Ladislau I. Ruinele ambelor cetăți pot fi admirate și astăzi pe malul stâng (nordic) al Dunării. În același timp cu construcția Castrului Drobeta, împăratul Traian a dispus făurirea unui pod peste Dunăre, sub îndrumarea proiectantului Apolodor din Damasc, care să faciliteze accesul trupelor militare romane în Dacia. Ruinele ambelor capete de pod, atât cel românesc, cât și cel sârbesc, sunt declarate monumente istorice și conservate. În vecinătatea Castrului și a capului de pod, Muzeul Regiunii Porțile de Fier prezintă exponate de arheologie daco-romană, științele naturii, etnografie și istorie.

DROBETA (Drubeta în limba geților, drub=despicătură, după cum arată Dunarea în fața Insulei Șimian) a fost o redescoperire a legiunilor romane în dâmbularile imperiului după noi spații,ca pentru o "globalizare" a lumii de atunci. Dupa trei războaie dintre care două au fost câștigate de împăratul Traian în anii 101-106, dacii au fost cuceriți. După puțin timp, a urmat romanizarea ce punea în evidență procesul de umanizare occidentală. Așa a luat ființă etnogeneza daco-romană pentru ca mai târziu urmașii să-și aducă aminte de numele de Roma și de Traian- marele cuceritor.

Simbolul municipiului, castelul de apă (1915), a fost recent restaurat și se poate vizita. La nici 200 de metri mai înspre Dunăre, Hala Radu Negru (1905) a fost excelent conservată, monumentul de arhitectură industrială fiind și astăzi utilizat în scop comercial.

5.4. Categorii și grile de analiză pentru numele de străzi

Atunci când sunt stabilite umele de străzi nu se respect întotdeauna un system logic ușor de înțeles și de decodat. Prin urmare, pentru a se evita ca numele unor străzi să fie interpretate greșit este necesar să se utilizeze o grilă de interpretare care permite realizarea unei clasificări a odonimelor, dar și frecvența apariției fiecărei categorii.

Putem vorbi despre două grille, prima este a cercetătorului francez P.-H. Billy, această grilă are în vedere clasificarea semantic-referențială a numelor de străzi. Acesta este extreme de elaborată și urmărește clasarea petinentă a odonimelor, mai ales prin stabilirea unei perspective diacronice a acestor tipuri de elemente de referință, în raport cu mărimea locurilor desemnate. ,, Capitolele” sunt: descriere funccțională, universal social, universal geograficuniversul natural, universal mental, universal fizic (I. Nicolae, 2008, Toponimia românească și internațională, Editura Meronia, București, pag. 131).

Cea de-a doua grilă a fost cea propusă de D. Badariotti și L. Voinson- această grilă fiind utilizată în cercetarea odonimiei orașului Colmar, are în structură următoarele ,, capitole”: edificii, locuri, instituții, personaje, valori etc (I. Nicolae, 2008, Toponimia românească și internațională, Editura Meronia, București, pag. 131).

Analiza semantică a străzilor din orașul Drobeta Turnu-Severin

Analiza semantică a numelor de străzi reprezintă descifrarea semnificației acestora, acest lucru se face pentru a evita eventualele eronări sau interpretarea greșită. În decursul timpului, mai mulți geografi au propus o serie de grile care permit realizarea unei clasificări a odonimelor, dar și calcurarea frecvenței de apariție a fiecărei categorii.

Analiza propusă poate fi percepută pe două direcții ,,semantice” pornind de la două noțiuni fundamentale: reper spațial (util în viața de zi cu zi) și de memorie (colectivă în anumite cazuri).

Reperul spațial este reflectat de cinci tipuri de rapoarte geografice:

Raport geografic referențial direct, prin consemnarea unui element urban adiacent, înscris

în lungul străzilor respective. Exemple: Str. Arțarului, Str. Alunului, Aleea Castanilor, Aleea Busuiocului, Str. Cireșului, Aleea Crizantemelor, Aleea Crinilor, Str. Școlii.

Raport geografic referențial indirect-sugerează existența unor elemente grafice specifice

ale mediului înconjurător pe locul său sau apropiat străzii în cauză: Piața Castelului, Piața Ghica, Aleea Gării, Str. Iazului, Str. Islazului, Str. Izvorului, Str. Portului, Prelungirea Carpați, Prelungirea Cireșoaiei.

Raport geografic direcțional- are rolul de a orienta fluxul, arătând sau sugerând direcția.

Astfel de nume apar frecvent în toponimia urbană, mai ales la marginea intravilanului, semnalând localitatea mai importantă de pe traseul respectiv; unele dintre aceste localități, datorită expansiunii orașului, se află în prezent în perimetrul acestuia. Din a doua situație amintim: Calea Severinului, Calea Târgu Jiu, Bulevardul Mihai Viteazu etc.

Raport geografic tematic referențial-numele de străzi aparținând acestei clase au valoare

echivalentă celor încadrate raportului referențial indirect, deosebirea constând în faptul că odonimele ce fac obiectul acetui tip de raport fac parte dintr-o grupă de nume ce corespund unei teme. Tema se constituie în cazul în care mai multe străzi apropiate au nume din aceeași categorie (fie categorii de obiecte, fie nume de personalități ce s-au distins într-un anumit domeniu etc.). Ex: Str. Gheorghe Ionescu- Șișești- doctor, Str. Victor Babeș-doctor.

Raport geografic tematic artificial- se găsesc cea mai mare parte a odonimelor, numele

alese făcând referire la realități geografice naționale ( mai mari sau mai mici: munți, dealuri, lacuri, localități de tot felul etc.). Ex: Str. Bucegi, Str. Brezniței, Str. Carpați, Str. Călărași, Str. Cernețului, Str. Dunării, Str. Făgăraș, Str. Godeanu, Str. Mureș, Str. Negoiu, Str. Moldova, Str. Oltului, Str. Oituz etc. De asemenea sunt prezente și nume făcând referire la noțiuni și expresii abstracte: Str. Independenței, Str. Păcii, Str. Fraternității, Str. Unirii, Str. Renașterii, Str. Răscoalei etc.

Memoria colectivă îndeplinește un rol esențial în politica denominării urbane. Se întâlnesc următoarele situații:

Raport geografic toponimic-este cunoscut că numele de locuri ( odonimele în particular)

Reprezintă adevărate repere ale vieții urbane de odinioară. Este vorba, între altele, de vechi ocupații (cavafi, zarafi, apoi negustori-lipscani, gabroveni, udricani) care au trecut și au rămas în nomenclatura stradală. Ex: Str. Oituz, Str. Măraști, Str. Mărașești, Aleea Constructorului.

Raport referențial vechi- numele străzilor din acestă categorie consemnează existența

unui obiectiv, a unei realități spațiale concrete (din domeniul economic, social, edilitar etc.). Ex: Piața Mică.

Raport geografic onorific-sunt incluse străzi ce poartă numele personalităților care au o

relație particulară cu locul în chestiune, fie că este vorba de scriitori, literați, actori, geografi, personalități politice. Ex: Str. Mihai Eminescu, Str. Aurel Vlaicu, Bulevardul Tudor Vladimirescu, Str. Țepeș Vodă, Str. Ștefan cel Mare, Str. Mihail Sadoveanu, Str. Liviu Rebreanu, Str. Ion Minulescu etc. În acestă raport sunt incluse și evenimentele: Str. 1 Decembrie 1918, Str. 1 Mai.

Raport geografic ,, ideologic”- acest tip de raport geografic de ,,memorie” se detașează de

celelalte trei prin caracterul său abstract, deoarece aceste nume simbolizează un ideal și o stare de spirit impusă de cele mai multe ori de oficialitățile locale. Ex: Str. Independenței.

În afară de odonimele care se încadrează acestor categorii, mai există numeroase nume care nu respectă nico normă de localizare care să se încadreze în vreo logică spațială.

În urma realizării diagramei de structură radială, putem observa cum au fost reprezentate din punct de vedere statistic toponimele din orașul Drobeta-Turnu Severin, jud. Mehedinți. Diagrama este alcătuită în proporție de 50% din antroponime simple (ceea ce reprezintă 37% , respective 77 de străzi) care dețin procentul cel mai mare din cadrul tuturor categoriilor analizate.

Fig. 55 Diagrama listei toponimelor în Drobeta-Turnu Severin

Toponimele reprezintă 29%, respective 59 de străzi. Din cadrul toponimelor amintim: Str. Ada-Kaleh, Str. Brezniței, Str. Bucegi, Str. Carpați etc. Din cadrul antroponimelor simple amintim: Str. Adrian, Str. Alexandru Ion Cuza, Str. Tudor Arghezii etc.

Cu un procent mai mic, 24% , ceea ce înseamnă 50 de străzi este categoria reprezentată de apelative, dintre aceste amintim: Str. Alunului, Str. Arțarului, Aleea Castanilor, Str. Cireșului etc.

Atât antroponimele cu determinant, cât și cele din categoria altor situații dețin un procent de 3% (7 străzi) din total, un procent destul de mic comparative cu restul elementelor. Din categoria antroponimelor cu determinant fac parte: Str. Groza Petru-doctor, Str. Lepri Romulus-căpitan etc. Din categoria alte situații fac parte: Str. Păcii, Str. Independenței.

Din categoria noțiunilor și datelor comemorative fac parte 5 străzi, ceea ce reprezintă 3%. Din acestă categorie fac parte: Str. 1 Decembrie 1918, Str. 1 Mai etc.

Putem constata că din categoria hageonimelor nu avem nicio stradă care să facă parte și care să reprezinte un procentaj în realizarea acestei diagrame.

.

Fig.56 Diagrama repartiției numelor de străzi care au ca origine apelative- orașul Dr.-Tr. Severin

În urma realizării diagramei de mai sus, putem oberva că apelativele au fost clasificate în funcție de denumirile străzilor și impărțirea lor pe categorii. Astfel, din acestea fac parte: apelative cu origine din domeniul florei: Str. Stânjenelului, Aleea Mărgăritarului, Str. Merilor, Aleea Narciselor, Aleea Magnoliei, Aleea Margaretelor etc. (aceste apelative dețin un procent de 56 % ceea ce înseamnă că ele sunt dominante în cadrul apelativelor). Apelativele ce au la origine un tip de ocupație dețin un procent de 8% și sunt cele mai puține în cadrul apelativelor (ex: Aleea Constructorului). În ultima categorie se încadrează apelativele cu diferite noțiuni ce fac parte din noțiuni comune: Str. Iazului, Str. Islazului, Str. Izvorului (acestă categorie deține un procent de 36%) etc.

Insule toponimică în orașul Drobeta-Turnu Severin

Insula toponimică reprezintă un grup de străzi alăturate a căror nume au o anumită tematică. În figura de mai jos se poate observa o insulă toponimică alcătuită din străzile încadrate în chenarul de culoare roșie. Străzile fac parte din grupul apelativelor care sugerează nume de flori, cele patru străzi care alcătuiesc insula toponimică sunt: Str. Iasomniei, Str. Macului, Str. Daliei, Str. Lotusului, Str. Freziei.

Fig.57 Insulă toponimică- Drobeta- Turnu Severin

În cadrul figurii de mai jos este reprezentată o altă insulă toponimică din cadrul orașului Drobeta-Turnu Severin. Acestă insulă este alcătuită din trei străzi care au la bază toponime, ele exprimând trei importante zone: Str. Moldovei, Str. Transilvaniei, Str. Crișana.

Fig. 58 Insulă toponimică- Drobeta-Turnu Severin

În harta străzilor din orașul Drobeta-Turnu Severin atașată mai jos putem observa o altă insulă toponimică. Aceasta este alcătuită din 2 străzi care au la bază antroponime cu determinant, este vorba despre străzile: Str. Doctor Gheorghe Ionescu- Șișești și Str. Doctor Victor Babeș. Spre deosebire de insulele identificate în figurile 10 și 11, acestă insulă este lineară.

Fig. 59 Insulă toponimică- Drobeta Turnu-Severin

Lista străzilor din localitatea : Mun.Drobeta-Turnu Severin

În cadrul orașului, de-a lungul timpului câteva străzi și-au schimbat denumirea, iar mai ajos am ales să trec străzile care și-au schimbat denumire, aceste date le-am obținut de la Primăria orașului Drobeta Turnu-Severin.

|Nr. |Cod_V|Denumire strada veche |Cod_N|Denumire stradă nouă

|–-|––|–––––––––––|––|–––––––––––|

| 2|ă52â9|Pta.1 Mai |ă5ă2ă|Pta.Știrbei Vodă |

| ă|ă5250|Str.1 Mai |ă5ă2â|Str.Constantin D. Ionescu |

| 5|ă5252|Pta.2ă August |ă5ă25|Pta.Radu Negru |

| 6|ă525ă|Str.ă0 Decembrie |ă5ă26|Str.Prof. dr. Dimitrie Grecescu |

| 7|ă525â|Str.6 Martie |ă5ă27|Str.Bibicescu Gh. Ioan |

| 8|ă5255|Pta.7 Noiembrie |ă565â|Str.Cuza Ostroveni |

| 28|ă5115|Str.Banatului |ă56â5|Str.Iuliu Maniu |

| ă5|ă5119|Cal.Brezniței |ă5ă2â|Str.Constantin D. Ionescu |

| ă6|ă5259|Str.Brezniței |ă5ă2â|Str.Constantin D. Ionescu |

| ă8|ă5122|Str.Bujorului |ă5ă29|Str.Constantin Rădulescu-Motru |

| â6|ă5261|Ale.Celulozei |ă5ăă1|Str.Sergescu Petre |

| â7|ă51ă2|Bld.Cerna |ă5ăă2|Bld.Revoluției 16-22 Dec.1989 |

| 5ă|ă5262|Str.Cîmpului |ă5ăăă|Str.Dumitru Gheață |

| 5â|ă51ă8|Str.Ciocîrliei |ă5ăăâ|Str.Bărcăcilă Alexandru |

| 6ă|ă5152|Str.Constantin Dobrogeanu Gherea|ă5656|Str.Chișinău |

| 67|ă51âă|Str.Cosminului |ă5ăă6|Str.Gh. Ionescu-Șișești |

| 68|ă519â|Str.Cpt. Romulus Lepri |ă519â|Str.Cpt. Romulus Lepri |

| 69|ă51ââ|Cal.Craiovei |ă56â6|Bld.Nicolae Iorga |

| 77|ă5151|Str.Decebal |ă5ăă7|Str.Ștefan Odobleja |

| 91|ă5257|Str.Dudașul Schelei |ă5156|Cal.Dudașului |

| 96|ă5159|Str.Elena Ion |ă5ăă8|Str.Paulian Șt. Ion |

| 97|ă5161|Str.Engels Friedrich |ă5ăă9|Str.Victor Daimaca |

| 100|ă51ă1|Str.Erou Mihail Cazacu |ă5ăă0|Str.Dumitru Tudor |

| 107|ă5282|Ale.Garoafelor |ă56â9|Str.Grigore Florescu |

| 108|ă5111|Str.George Bacovia |ă5ă17|Bld.Mihai Viteazu |

| 116|ă528â|Ale.Ghioceilor |ă5ăâ0|Ale.Mihai Gușiță |

| 117|ă5278|Ale.Gladiolelor |ă5ăâ1|Str.Slt. Eugen Mareș |

| 1ăâ|ă51â0|Str.Iosif Clisici |ă5ăă5|Str.Severin Petre |

| 1ă5|ă5655|Str.Islazului |ă5655|Str.Islazului |

| 1ă9|ă5277|Ale.Lăcrămioarelor |ă5650|Str.Mr. Corneliu Săvoiu |

| 1âă|ă5180|Pta.Lozan |ă5ăâă|Pta.Apollodor | | 151|ă5112|Str.Marin St. BAdița |ă5ă28|Str.Ion Minulescu |

| 152|ă517â|Str.Marius Tipărescu |ă5ă17|Bld.Mihai Viteazu |

| 15ă|ă518ă|Str.Marx Karl |ă5ăââ|Str.Teodor Costescu |

| 198|ă5205|Str.Prahova |ă5658|Str.Mareșal Ion Antonescu |

| 199|ă5206|Str.Primăverii |ă5206|Str.Primăverii |

| 200|ă5281|Ale.Privighetorii |ă5281|Ale.Privighetorii |

| 201|ă5ă26|Str.Prof. dr. Dimitrie Grecescu |ă5ă26|Str.Prof. dr. Dimitrie Grecescu |

| 202|ă520â|Pta.prof. Eufrosin Poteca |ă520â|Pta.prof. Eufrosin Poteca |

| 20ă|ă5207|Str.Progresul |ă5ă50|Str.Mareșal Alexandru Averescu |

| 20â|ă5208|Str.Proletari |ă5ăâ6|Str.Gheorghe Țițeica |

| 210|ă521â|Bld.Republicii |ă5660|Bld.Carol I |

| 2â7|ă52ă6|Str.Toamnei |ă5ăâ7|Str.Gheorghe Anghel |

| 258|ă5179|Str.V. I. Lenin |ă5ăâ2|Str.Aurelian |

În concluzie, Drobeta Turnu-Severin este un oraș cu o adevărată încărcătură istoric, astăzi orașul îmbină în mod armonios industrializarea cu grija pentru conservarea frumuseților naturii și a valorilor istorice. Prin realizarea canalului Rin-Main-Dunăre (1992), Drobeta Turnu-Severin este în legătură directă cu toate orașele Europei, de la Marea Neagră la Marea nordului. Peste podul Hidrocentralei Porțile de fier I de la Gura Văii, de la Drobeta-Turnu Severin la Belgrad sunt 300 km, la Istambul cca. 700 km, la Atena 950 km și la Roma 2000 km.

Concluzii

Scopul lucării constă într-un studiu destinat toponimiei urbane a orașului Drobeta Tunu-Severin, din județul Mehedinți, în acre am încercat să abordez câte puțin și cadrul natural, dar și despre evoluția orașului din punct de vedere toponimic și nu numai.

Drobeta Turnu-Severin este cel mai frumos oraș de la Dunărea țării noastre, grație așezării lui pe cea mai înaltă și largă terasă dunăreană și desigur grație particularității sale arhitectonice: un amfiteatru dispus armonios, aproape musical, plăcut echilibrului și elansat cât să domine panoramic grandoarea fluviului.

Orașul nostru freamătă și respiră istorie și viitor, este un loc al deschiderii, un loc din care au pornit și în care s-au afirmat mari personalități ale României. Noul oraș construit pe vatra fostelor cetăți romane și medievale, ale căror vestigii se văd și astăzi te invită la o călătorie fie ca turist, om de afaceri sau simplu trecător unde pot fi vizitate vestigii precum: Castrul Drobeta, Piciorul Podului lui Traian, Cetatea Medievală, Castelul de Apă. 

Parcul Natural Porțile de Fier, care urmărește cursul Dunării pe o lungime de 140 km este un patrimoniu științific și peisagistic cu o largă reputație internațională, cu cea mai veche istorie geologică din Europa, cu cel mai mare și vechi defileu al unui fluviu din Europa. Toate acestea alături de ospitalitatea recunoscută a localnicilor fac din Drobeta Turnu Severin un important centru de atracție turistică din sud-vestul României.

Destinul european al Severinului este urmarea directă a așezării sale geografice, acest spațiu reprezentând o adevărată punte de legătură între centrul european și Orientul Apropiat, între nordul continentului și lumea mediteraneană.

Orașul antic Drobeta și orașul modern Drobeta Turnu-Severin au păstrat și păstrează cheia Europei și a Balcanilor. Pe aici s-au deschis Porțile de Fier pentru ape și pentru oameni, Drobeta antică și Drobeta modernă devenind și simbolul intrării Balcanilor în Europa și a Europei în Balcani. Dar mai întâi, Drobeta înseamnă începutul neamului românesc, inaugurat prin intrarea lui Traian care aducea cu el cultura română, după cum, peste secole, prin intrarea tot pe aici, la Turnu Severin a regelui Carol I, a pătruns pe pământul românesc lumea occidentală, care vă duce la renașterea României moderne. Vremurile îndelungate din care vine istoria orașului au determinat ca teritoriul său să se constituie într-un veritabil și uriaș muzeu în aer liber. Aici a fost teritoriul unor permanente și originale sinteze de cultură și civilizație, care s-au impus prin hărnicia și priceperea oamenilor, prin frumusețea și bogăția locurilor.

Oraș și port la Dunăre este situat în depresiunea Topolniței și a Severinului, în vestul județului și al României pe malul stâng al Dunării. Suprafața administrativă este de 6824 ha, din care: 2104,53 ha – intravilan; 4719,47 ha – extravilan. Populația 104.557 loc la recensământul din anul 2002; Orașul este situat pe drumul european 70 la 353 km față de București, 210 km față de Timișoara și 113 km față de Craiova.

Prima cetate dacică din piatră descoperită de legiunile romane în perioada anilor 103-105 e.n.; Cetatea Severinului – atestată în anul 272 e.n.; Oraș modern proiectat în anul 1833 din inițiativa generalului Kiseleff; În 1841 devine capitala județului Mehedinți, iar în 1852 devine municipiu. PODUL LUI TRAIAN, construit în numai trei ani (103-105) după planurile aceluiași celebru arhitect, Apolodor din Damasc, a fost cea mai îndrăzneață lucrare inginerească a antichității romane. Opera în premieră de mare complexitate tehnologică (nici astăzi nu i se cunosc în întregime formulele tehnice), acest pod a fost ridicat pe 20 de pile (piloni) din blocuri de piatră, era lung de 1.135 m, lat de 14,55 m și înalt de 18,60 m, la capete câte un portal monument, din care relicve pe verticală se văd și azi pe ambele maluri ale Dunării. Pentru partea lemnoasă a construcției s-au folosit stejarii de pe 200 de hectare de pădure. Suprastructura podului a fost dărămată din ordinul împăratului Adrian pentru a împiedica trecerea Dunării de catre barbarii nesupuși. Acest colos făcut pentru o durată în timp, ca liant între civilizații, în alte condiții istorice devenise incomod, o temere pentru oameni, căci nu timpul se teme de eternitate.

Prin acestă lucrare am încercat să redau frumusețea și importanța locului, atât prin cadrul natural, cu un adevărat aport asupra turismului, cât mai ales prin încărcătura istorică care a făcut orașul să fremăte de-a lungul timpului.

Bibliografie

I. Nicolae (2008), Toponimia românească și internațională, Editura Meronia, București, pag. 13;

Ungureanu I. (1982), Aspecte toponimice din nord-vestul Olteniei, în vol.Mehedinți-Istorie și cultură.Drobeta Tr.Severin;

Cucu V. (1970), Orașele României, Editura Științifică, București;

I. Iordan (1963), Toponbimia Românească, Editura Academiei R.P.Romania, București, pag. 2-3;

Ieva N., Vișan O. (1992), Mehedinți-timp și istorie, Editura Hermes, Drobeta-Turnu Severin;

Spineanu N. D. (1894), Dicționar geografic al județului Mehedinți, București;

Cucu V. (2001), Geografia orașului, Ed. Fundației Culturale „Dimitrie Bolintineanui”;

Giurascu C.C.(1957), Principatele Române la începutul secolului al XIX-lea. Constatări istorice, geografice și statistice pe temeiul hărții ruse din 1835. Editura Științifică, București;

Isbășoiu C. (1987), Despre formarea și evoluția satelor din Oltenia, Buletinul Facultății de Științe Geografice, Vol. VIII, pag 56-65, București.

Craciunescu, V., (2010), Hărțile sovietice 1: 100 000 reproiectate în Stereo70, Geospațial, Available online URL: http://earth.unibuc.ro/download/hartile-sovietice-1-100-000-reproiectate-in-stereo70;

Iordan I., Ianoș I.,(1979), Aspecte geografice privind sistematizarea teritoriului și localităților rurale din județul Mehedinți, în AUB, XXVIII;

Iordan I. (1985), Satul și dispersia satelor, „Studii, referate și dezbateri”, Universitatea din București;

Erdeli G., Cândea Melinda (1985), Așezarea rurală, componentă principală a pisajului geografic românesc, BSSGR, VII;

Badea L., Bugă D. (1992), Geografia României, vol.IV, Edit. Academiei Române, București;

Bărbulescu C-Vârciorova, Mic dicționar enciclopedic al județului Mehedinți.

Bărcăcilă Al. (1929), Drobeta, azi Turnu Severin, Edit. Socec, București;

Butariu M. (1998), Monografia Municipiului Drobeta Turnu-Severin, Edit. Prier;

Otovescu D. ,Monografia sociologică a județului Mehedinți”, Edit. Beladi;

Bărcăcilă Al. (1933), Trei veacuri de viață medievală, Arhiv. Olteniei, an XII, ian.-febr.;

Berciu I.(1924), Arheologia preistorică a Olteniei, în Arhivele Olteniei, XVIII, 101-103, 104-106;

Popescu M. (1928), Spionări austriece în Oltenia către sfârșitul sec. XVIII, Arhivele Olteniei;

Cândea M, Bran F.(2001), Spațiul geografic românesc.Organizare-Amenajare-Dezvoltare, Edit. Economică,București.

Caranfil A.(1969), Cadrul geografic în sistematizarea așezărilor rurale din Podișul Mehedinți, Lucrările simpozionului de geografia satului, 1967, București;

Chipurici N.(1978), Județul Mehedinți într-o conscripție de la începutul secolului al XVIII-lea în Drobeta;

Ciobanu P, Petrecu P, Stoica G. (1983) Arta populară din Mehedinți,Dr.Tr.Severin;

Ciucă R. (1978), Considerații etno-sociologice privind profilul economic al satului Podeni-Mehedinți, vol.Mehedinți-Istorie și cultură, Drobeta Tr. Severin;

Cucu V.(1974), Geografia populației și așezărilor omenești, București, Edit.Didactică și Pedagogică;

Cucu V., Bugă D., Erdeli G., Alexandrescu V.(1980), Locul județului Mehedinți în peisajul geografic și economia României, AUB XXIX;

Cucu V., Cucu-Popova A. (1980), Județul Mehedinți, Editura Academiei, București;

Cucu V., Ștefan M.(1974), România,Ghid atlas al monumentelor istorice;

Davidescu M. (1969), Monumente medievale din Turnu Severin, Editura Meridiane, București;

Davidescu M. (1964), Monumente istorice din Oltenia, Edit.Meridiane, București;

Dinu M (2002), Geografia turismului,Editura Didactică și Pedagogică,R.A.,București;

Drâmbă O.(1990), Istoria culturii și civilizației, vol. I, II, III, Edit. Științifică și Enciclopedică, București;

Drăghiceanu M. Avuția minerală a județului Mehedinți (Bul.Soc.rom.geogr.an.IV.);

Drăghiceanu M. (1885), Mehedinți,studii geologice,tehnice și agronomice București;

Drăghiceanu V.(1930), Monumente istorice din Oltenia, Bul. Comisiunii monumentelor istorice;

Dumbrăveanu D.(2004), Zona turistică Porțile de Fier – Analiză geografică, Editura Universitară București;

Dumitrache L.(2004), Starea de sănătate a populației României. O abordare geografică, Edit Univers Enciclopedic Economic Publishing House;

Erdeli G. (1978), Orientări privind sistematizarea așezărilor rurale din județul Mehedinți, vol. Studii de Geografie, București;

Erdeli G. (1983), Așezările omenești din Podișul Mehedinți, Aspecte de geografie istorică. Terra 1;

Erdeli G.(1996), Podișul Mehedinți, Edit.Universității, București;

Erdeli G., Cândea M.(1984), Așezarea rurală, componență principală a peisajului geografic românesc, B S S G, seria nouă, VII, LXXVII, București;

Erdeli G., Cândea M, Alexandrescu V. (1984), Habitatul urban din Oltenia, Considerații geografice asupra structurii teritoriale, Terra 3;

Erdeli G., Candea M, Braghină C., Costachie S., Zamfir D, (1999), Dicționar de Geografie Umană, Editura Corint, București;

Erdeli C., Dumitrache L, (2001), Geografia populației, Edit Corint, București;

Erdeli G., Gheorghilaș A., (2006), Amenajări turistice, Editura Universitară, București;

Erdeli G., Iacob Gh. (1979), Considerații geografice asupra așezărilor omenești din Piemontul Strehaia, AUB XXVIII;

Erdeli G., Istrate I. (1996), Potențialul turistic al Romaniei, Editura Universității din București;

Erdeli G.(1983), Așezările omenești din Podișul Mehedinți – aspecte de geografie istorică, Revista Terra, Anul XV, nr.1, ianuarie – martie, București;

Georgeta S.(1983), Textile de casă în Arta populară din Mehedinți, Drobeta Turnu Severin;

Ghinoiu I.(2001), Sărbători și obiceiuri Oltenia, Vol.I, Editura Enciclopedică,București;

Grigore M. (1989), Defilee, chei și văi de tip canion în România, Editura Științifică și Enciclopedică, București;

Herbst C., Caloianu N., Dragu Gh., Lețea I. (1965), Dezvoltarea teritorială și zonele funcționale ale orașului Turnu Severin, Com.geogr.,II, București;

Herbst C., Caloianu N., Dragu Gh., Lețea I. (1965), Dezvoltarea teritorială și zonele funcționale ale orașului Turnu Severin, Com.geogr.,II, București;

Ianoș I. (1981), Puncte de vedere privind analiza geografică regională a teritoriului României, S C G G G Geogr.XXVIII;

Ielenicz M., Ene M., Comănescu L., Mihai B., Pătru I., Nedelea Al., Oprea R., Săndulache I.(2003), România. Enciclopedia obiectivelor turistice, Editura Corint București;

Ielenicz M.(1974), Potențialul turistic al României, Terra,nr.3-4/1992,București;

Ielenicz M.și colab. (1999), Dicționar de geografie fizică, Editura Corint București;

Ilie I., Ilie E.(1969), Podișul Mehedinți, Terra nr.4;

Ilinca N.(2000), Didactica geografiei, Edit. Corint, București;

Ioncică, M., Minciu R., Stănciulescu G.(1997), Economia serviciilor, Ed. Uranus, București;

Ionescu C.D.(1978), Prin munții Mehedințiului, Edit.Scrisul Românesc, Craiova;

Ionescu Gr.(1971), Arhitectura populară în România, București;

Ionescu Ion de la Brad (1868), Agricultura județului Mehedinți, Imprimeria statului, București;

Lascu C., Terteleac N. (1982), Drumețind prin Munții Mehedinți, Edit.Sport-Turism, București;

Maier O.(1982), Meșteșugul varăritului în zona Porților de Fier, vol.Mehedinți – Istorie și cultură. Drobeta Tr.Severin;

Manolea M. (2011), „Turismul durabil”, revista internațională „Orientări didactice”, nr.4 , Editura Ecko Print, Drobeta Turnu-Severin;

Manolea, M., (2011), „Sistemele de așezări din Podișul Mehedinți”, revista „Pro Educația”,Anul VII, nr. 70, Editura Ștef, Drobeta Turnu-Severin;

Matacă, S. Ș.(2005), Parcul Natural Porțile de Fier. Floră, vegetație și protecția naturii, Editura Universitară Craiova;

Negoescu B, Vlăsceanu Gh.(2004), Geografia transporturilor, Edit Meteor Press București;

Oancea D., Alexandrescu V. (1979), Câteva elemente toponimice doveditoare ale autohtoniei și continuității pe teritoriul Mehedinților, Analele Universității București;

Pajură C. (1949), Dicționar geografic al județului Mehedinți, Turnu Severin;

Popilean-Bratiloveanu M.(1984), Contribuții la istoricul așezărilor din Podișul Mehedinților, în Arhivele Olteniei, serie nouă, nr.3;

Popovici I., Mănescu L.(1971), Repartiția teritorială a populației județului Mehedinți, Analele Universității București, Seria șt.nat., geol., geogr., 1;

Posea Gr., Popescu N., Ielenicz M.(1974), Relieful României, București, Edit.Științiică;

Posea Gr., Popescu N., Ielenicz M.(1974), Relieful României, Edit. Științifică, București;

Posea Gr.,Și Colab.,(1984), Enciclopedia geografică a județelor României, Edit. Academiei , București;

Roman I., Rățoi T. (2003), Dicționarul enciclopedic al județului Mehedinți, Editura Prier, Dr.Tr.Severin;

Roman N.(1974), Flora și vegetația din sudul Podișului Mehedinți, Edit.Academiei Române, București;

Spineanu N. D. (1894), Dicționar geografic al județului Mehedinți, București;

Stavrositu S. (1994), Practica serviciilor în restaurante și baruri, Editura Tehnică, București;

Stănciulescu Al-Bărda. Atestări documentare privind localitățile județului Mehedinți , în , Mehedinți istorie și cultură;

Vâlsan G. Românii din Craina Serbiei (Anuar de geogr.și antropogeografică an.II,1910-1911);

Vâlsan G. Ținutul Porților de Fier (Arh.Olteniei,an.V,nr.23,1986);

Vâlsan G. Asupra trecerii Dunării prin Porțile de Fier (Anal.Ac.Rom.,seria II,t.XXXVIII) reprodus (Bul.Soc.Rom.Geogr.,1916-1918);

Vintilescu I. (1941), Contribuții la cunoașterea carstului din Podișul Mehedinți, Cercetări și studii geografice, seria II;

Vintilescu I. (1946), Podișul sau Plaiul Mehedinților, în Rev.Geogr. I G G R an II, București;

Vlad L.B., Neacșu M.C.(2002), Geografie economică mondială, problematizări contemporane și studii seminariale, Edit. ASE, București;

Vlăsceanu Gh., Ianoș I. (1998), Orașele României, Casa Editorială Odeon, București;

Balint C. (2008), Nomenclatorul Hartilor Militare Sovietice, Geospatial, Available online, URL| http://earth.unibuc.ro/download/nomenclatorul-hartilor-militare-sovietice, București;

Craciunescu, V., (2010), eHarta: Planurile Directoare de Tragere, Geospatial, Available online, URL | http://earth.unibuc.ro/articole/eHarta-work-planurile-de-tragere;

Constantinescu, Ș., (2007), Hărți neobișnuite, Geospatial, Available online, URL: http://earth.unibuc.ro/articole/harti-neobinuite, București;

Constantinescu, Ș., (2007), Insule mitice, Geospatial, Available online, URL: http://earth.unibuc.ro/articole/insule-mitice, București;

Constantinescu S., (2011), Memoria vegetală și alte scrieri de bibliofilie, Geospatial, Available online, URL| http://earth.unibuc.ro/blog/memoria-vegetala-i-alte-scrieri-de-bibliofilie, București;

Constantinescu S., (2011), Simbolismul cartografic al lui Joannes Oliva reflectat în portulanul din 1602, Geospatial, Available online, URL| http://earth.unibuc.ro/articole/simbolismul-cartografic-al-lui-joannes-oliva-reflectat-in-portulanul-din-1602, București;

Gábor T., (2010), Activitățile cartografice și geodezice habsburgice în Vechea Românie, Geospatial, Available online, URL | http://earth.unibuc.ro/articole/activitatile-cartografice-si-geodezice-habsburgice-in-vechea-romanie;

Iosub F., (2008), Evoluția Sistemelor Informaționale Geografice (GIS), Geospatial, Available online, URL | http://earth.unibuc.ro/articole/evoluia-sistemelor-informaionale-geografice-gis, București;

Pastoureau M. (2008), Black – The History of a Color, Princeton University Press, New Jersey;

Rus, I., (2007), Unități de măsură utilizate în România, Geospatial, Available online, URL | http://earth.unibuc.ro/articole/unitati-de-masura;

Rus, I., (2008), Scurt istoric al măsurătorilor terestre în România, Geospatial, Available online, URL | http://earth.unibuc.ro/articole/scurt-istoric-al-masuratorilor-terestre-in-romania;

Thrower N.J.W., (2007), Maps and civilization, Cartography in Culture and Society, The University of Chicago Press, Chicago and London;

***(1930), Recensământul general al populației 29.XII.1930.

***(1958), Documente privitoare la economia Țării Românești, 1800-1850, Edit.Științifică, București 2 vol.

***(1966), Atlasul climatologic al României, Institutul Meteorologic, București.

***, (1967), Oltenia.Ghid turistic al regiunii, Editura Meridiane, București;

*** (1969), Geografia văii Dunării românești, Edit.Academiei, București.

*** (1972), Atlasul complex „Porțile de Fier”, Edit.Academiei, București.

***(1972), Localitățile județului Mehedinți, Dr.Tr.Severin.

***(1983) Geografia României. Geografia fizică. I. București, Edit.Academiei.

***(1984), Geografia României. Geografia umană și economică II, București, Editura Academiei.

***(1992), Geografia României, vol IV, Regiunile pericarpatice: Dealuri și Câmpia Banatului și Crișanei, Podișul Mehedinți, Subcarpații, Piemontul Getic, Podișul Mehedinți, Editura Academiei Române, București.

*** (2010) P.U.G.

*** (2015) Primăria orașului Drobeta Turnu-Severin;

***(2015) Arhivele orașului Drobeta Turnu-Severin.

Alte surse:

http://gallica.bnf.fr/ark:/12148/btv1b5962803x.item.r=roumanie.f1.langFR.vignettesnaviguer-harta;

http://tehnocultura.ro/2012/03/21/harti-vechi-online/;

http://charta1864.ro/index.html;

http://www.imagoromaniae.ro/imagini/hart-valahia-moldova-i-basarabia.html;

http://secretelezeilor.wordpress.com/2013/08/29/33-dacia-taramul-zeilor/comment page-1/ ;

http://olteniaistorica.blogspot.ro/2011/05/harti-vechi-oltenia.html ;

http://mehedinti-county.map2web.eu/ ;

https://nelucraciun.wordpress.com/2011/02/19/harti-istorice-extras-din-harta-de-lisle-1703-cuprinzand-teritoriul-actual-al-romaniei/ ;

https://nelucraciun.files.wordpress.com/2010/12/transilvbtungestvalahmold1730atlasschreiberleipzig.jpg ;

http://wikipedia.org ;

http://search.digmap.eu;

http://www.raremaps.com/;

http://ancientworldmaps.blogspot.com/ ;

http://www.bergbook.com;

http://conceptm8.wordpress.com;

http://digitool.bibnat.ro;

http://earth.unibuc.ro;

http://glcfapp.glcf.umd.edu:8080/esdi/index.jsp;

http://library.ucla.edu;

http://lib.utexas.edu;

http://lithuanianmaps.com;

http://nelucraciun.wordpress.com;

http://raremaps.com;

http://search.digmap.eu;

Bibliografie

I. Nicolae (2008), Toponimia românească și internațională, Editura Meronia, București, pag. 13;

Ungureanu I. (1982), Aspecte toponimice din nord-vestul Olteniei, în vol.Mehedinți-Istorie și cultură.Drobeta Tr.Severin;

Cucu V. (1970), Orașele României, Editura Științifică, București;

I. Iordan (1963), Toponbimia Românească, Editura Academiei R.P.Romania, București, pag. 2-3;

Ieva N., Vișan O. (1992), Mehedinți-timp și istorie, Editura Hermes, Drobeta-Turnu Severin;

Spineanu N. D. (1894), Dicționar geografic al județului Mehedinți, București;

Cucu V. (2001), Geografia orașului, Ed. Fundației Culturale „Dimitrie Bolintineanui”;

Giurascu C.C.(1957), Principatele Române la începutul secolului al XIX-lea. Constatări istorice, geografice și statistice pe temeiul hărții ruse din 1835. Editura Științifică, București;

Isbășoiu C. (1987), Despre formarea și evoluția satelor din Oltenia, Buletinul Facultății de Științe Geografice, Vol. VIII, pag 56-65, București.

Craciunescu, V., (2010), Hărțile sovietice 1: 100 000 reproiectate în Stereo70, Geospațial, Available online URL: http://earth.unibuc.ro/download/hartile-sovietice-1-100-000-reproiectate-in-stereo70;

Iordan I., Ianoș I.,(1979), Aspecte geografice privind sistematizarea teritoriului și localităților rurale din județul Mehedinți, în AUB, XXVIII;

Iordan I. (1985), Satul și dispersia satelor, „Studii, referate și dezbateri”, Universitatea din București;

Erdeli G., Cândea Melinda (1985), Așezarea rurală, componentă principală a pisajului geografic românesc, BSSGR, VII;

Badea L., Bugă D. (1992), Geografia României, vol.IV, Edit. Academiei Române, București;

Bărbulescu C-Vârciorova, Mic dicționar enciclopedic al județului Mehedinți.

Bărcăcilă Al. (1929), Drobeta, azi Turnu Severin, Edit. Socec, București;

Butariu M. (1998), Monografia Municipiului Drobeta Turnu-Severin, Edit. Prier;

Otovescu D. ,Monografia sociologică a județului Mehedinți”, Edit. Beladi;

Bărcăcilă Al. (1933), Trei veacuri de viață medievală, Arhiv. Olteniei, an XII, ian.-febr.;

Berciu I.(1924), Arheologia preistorică a Olteniei, în Arhivele Olteniei, XVIII, 101-103, 104-106;

Popescu M. (1928), Spionări austriece în Oltenia către sfârșitul sec. XVIII, Arhivele Olteniei;

Cândea M, Bran F.(2001), Spațiul geografic românesc.Organizare-Amenajare-Dezvoltare, Edit. Economică,București.

Caranfil A.(1969), Cadrul geografic în sistematizarea așezărilor rurale din Podișul Mehedinți, Lucrările simpozionului de geografia satului, 1967, București;

Chipurici N.(1978), Județul Mehedinți într-o conscripție de la începutul secolului al XVIII-lea în Drobeta;

Ciobanu P, Petrecu P, Stoica G. (1983) Arta populară din Mehedinți,Dr.Tr.Severin;

Ciucă R. (1978), Considerații etno-sociologice privind profilul economic al satului Podeni-Mehedinți, vol.Mehedinți-Istorie și cultură, Drobeta Tr. Severin;

Cucu V.(1974), Geografia populației și așezărilor omenești, București, Edit.Didactică și Pedagogică;

Cucu V., Bugă D., Erdeli G., Alexandrescu V.(1980), Locul județului Mehedinți în peisajul geografic și economia României, AUB XXIX;

Cucu V., Cucu-Popova A. (1980), Județul Mehedinți, Editura Academiei, București;

Cucu V., Ștefan M.(1974), România,Ghid atlas al monumentelor istorice;

Davidescu M. (1969), Monumente medievale din Turnu Severin, Editura Meridiane, București;

Davidescu M. (1964), Monumente istorice din Oltenia, Edit.Meridiane, București;

Dinu M (2002), Geografia turismului,Editura Didactică și Pedagogică,R.A.,București;

Drâmbă O.(1990), Istoria culturii și civilizației, vol. I, II, III, Edit. Științifică și Enciclopedică, București;

Drăghiceanu M. Avuția minerală a județului Mehedinți (Bul.Soc.rom.geogr.an.IV.);

Drăghiceanu M. (1885), Mehedinți,studii geologice,tehnice și agronomice București;

Drăghiceanu V.(1930), Monumente istorice din Oltenia, Bul. Comisiunii monumentelor istorice;

Dumbrăveanu D.(2004), Zona turistică Porțile de Fier – Analiză geografică, Editura Universitară București;

Dumitrache L.(2004), Starea de sănătate a populației României. O abordare geografică, Edit Univers Enciclopedic Economic Publishing House;

Erdeli G. (1978), Orientări privind sistematizarea așezărilor rurale din județul Mehedinți, vol. Studii de Geografie, București;

Erdeli G. (1983), Așezările omenești din Podișul Mehedinți, Aspecte de geografie istorică. Terra 1;

Erdeli G.(1996), Podișul Mehedinți, Edit.Universității, București;

Erdeli G., Cândea M.(1984), Așezarea rurală, componență principală a peisajului geografic românesc, B S S G, seria nouă, VII, LXXVII, București;

Erdeli G., Cândea M, Alexandrescu V. (1984), Habitatul urban din Oltenia, Considerații geografice asupra structurii teritoriale, Terra 3;

Erdeli G., Candea M, Braghină C., Costachie S., Zamfir D, (1999), Dicționar de Geografie Umană, Editura Corint, București;

Erdeli C., Dumitrache L, (2001), Geografia populației, Edit Corint, București;

Erdeli G., Gheorghilaș A., (2006), Amenajări turistice, Editura Universitară, București;

Erdeli G., Iacob Gh. (1979), Considerații geografice asupra așezărilor omenești din Piemontul Strehaia, AUB XXVIII;

Erdeli G., Istrate I. (1996), Potențialul turistic al Romaniei, Editura Universității din București;

Erdeli G.(1983), Așezările omenești din Podișul Mehedinți – aspecte de geografie istorică, Revista Terra, Anul XV, nr.1, ianuarie – martie, București;

Georgeta S.(1983), Textile de casă în Arta populară din Mehedinți, Drobeta Turnu Severin;

Ghinoiu I.(2001), Sărbători și obiceiuri Oltenia, Vol.I, Editura Enciclopedică,București;

Grigore M. (1989), Defilee, chei și văi de tip canion în România, Editura Științifică și Enciclopedică, București;

Herbst C., Caloianu N., Dragu Gh., Lețea I. (1965), Dezvoltarea teritorială și zonele funcționale ale orașului Turnu Severin, Com.geogr.,II, București;

Herbst C., Caloianu N., Dragu Gh., Lețea I. (1965), Dezvoltarea teritorială și zonele funcționale ale orașului Turnu Severin, Com.geogr.,II, București;

Ianoș I. (1981), Puncte de vedere privind analiza geografică regională a teritoriului României, S C G G G Geogr.XXVIII;

Ielenicz M., Ene M., Comănescu L., Mihai B., Pătru I., Nedelea Al., Oprea R., Săndulache I.(2003), România. Enciclopedia obiectivelor turistice, Editura Corint București;

Ielenicz M.(1974), Potențialul turistic al României, Terra,nr.3-4/1992,București;

Ielenicz M.și colab. (1999), Dicționar de geografie fizică, Editura Corint București;

Ilie I., Ilie E.(1969), Podișul Mehedinți, Terra nr.4;

Ilinca N.(2000), Didactica geografiei, Edit. Corint, București;

Ioncică, M., Minciu R., Stănciulescu G.(1997), Economia serviciilor, Ed. Uranus, București;

Ionescu C.D.(1978), Prin munții Mehedințiului, Edit.Scrisul Românesc, Craiova;

Ionescu Gr.(1971), Arhitectura populară în România, București;

Ionescu Ion de (1868), Agricultura județului Mehedinți, Imprimeria statului, București;

Lascu C., Terteleac N. (1982), Drumețind prin Munții Mehedinți, Edit.Sport-Turism, București;

Maier O.(1982), Meșteșugul varăritului în zona Porților de Fier, vol.Mehedinți – Istorie și cultură. Drobeta Tr.Severin;

Manolea M. (2011), „Turismul durabil”, revista internațională „Orientări didactice”, nr.4 , Editura Ecko Print, Drobeta Turnu-Severin;

Manolea, M., (2011), „Sistemele de așezări din Podișul Mehedinți”, revista „Pro Educația”,Anul VII, nr. 70, Editura Ștef, Drobeta Turnu-Severin;

Matacă, S. Ș.(2005), Parcul Natural Porțile de Fier. Floră, vegetație și protecția naturii, Editura Universitară Craiova;

Negoescu B, Vlăsceanu Gh.(2004), Geografia transporturilor, Edit Meteor Press București;

Oancea D., Alexandrescu V. (1979), Câteva elemente toponimice doveditoare ale autohtoniei și continuității pe teritoriul Mehedinților, Analele Universității București;

Pajură C. (1949), Dicționar geografic al județului Mehedinți, Turnu Severin;

Popilean-Bratiloveanu M.(1984), Contribuții la istoricul așezărilor din Podișul Mehedinților, în Arhivele Olteniei, serie nouă, nr.3;

Popovici I., Mănescu L.(1971), Repartiția teritorială a populației județului Mehedinți, Analele Universității București, Seria șt.nat., geol., geogr., 1;

Posea Gr., Popescu N., Ielenicz M.(1974), Relieful României, București, Edit.Științiică;

Posea Gr., Popescu N., Ielenicz M.(1974), Relieful României, Edit. Științifică, București;

Posea Gr.,Și Colab.,(1984), Enciclopedia geografică a județelor României, Edit. Academiei , București;

Roman I., Rățoi T. (2003), Dicționarul enciclopedic al județului Mehedinți, Editura Prier, Dr.Tr.Severin;

Roman N.(1974), Flora și vegetația din sudul Podișului Mehedinți, Edit.Academiei Române, București;

Spineanu N. D. (1894), Dicționar geografic al județului Mehedinți, București;

Stavrositu S. (1994), Practica serviciilor în restaurante și baruri, Editura Tehnică, București;

Stănciulescu Al-Bărda. Atestări documentare privind localitățile județului Mehedinți , în , Mehedinți istorie și cultură;

Vâlsan G. Românii din Craina Serbiei (Anuar de geogr.și antropogeografică an.II,1910-1911);

Vâlsan G. Ținutul Porților de Fier (Arh.Olteniei,an.V,nr.23,1986);

Vâlsan G. Asupra trecerii Dunării prin Porțile de Fier (Anal.Ac.Rom.,seria II,t.XXXVIII) reprodus (Bul.Soc.Rom.Geogr.,1916-1918);

Vintilescu I. (1941), Contribuții la cunoașterea carstului din Podișul Mehedinți, Cercetări și studii geografice, seria II;

Vintilescu I. (1946), Podișul sau Plaiul Mehedinților, în Rev.Geogr. I G G R an II, București;

Vlad L.B., Neacșu M.C.(2002), Geografie economică mondială, problematizări contemporane și studii seminariale, Edit. ASE, București;

Vlăsceanu Gh., Ianoș I. (1998), Orașele României, Casa Editorială Odeon, București;

Balint C. (2008), Nomenclatorul Hartilor Militare Sovietice, Geospatial, Available online, URL| http://earth.unibuc.ro/download/nomenclatorul-hartilor-militare-sovietice, București;

Craciunescu, V., (2010), eHarta: Planurile Directoare de Tragere, Geospatial, Available online, URL | http://earth.unibuc.ro/articole/eHarta-work-planurile-de-tragere;

Constantinescu, Ș., (2007), Hărți neobișnuite, Geospatial, Available online, URL: http://earth.unibuc.ro/articole/harti-neobinuite, București;

Constantinescu, Ș., (2007), Insule mitice, Geospatial, Available online, URL: http://earth.unibuc.ro/articole/insule-mitice, București;

Constantinescu S., (2011), Memoria vegetală și alte scrieri de bibliofilie, Geospatial, Available online, URL| http://earth.unibuc.ro/blog/memoria-vegetala-i-alte-scrieri-de-bibliofilie, București;

Constantinescu S., (2011), Simbolismul cartografic al lui Joannes Oliva reflectat în portulanul din 1602, Geospatial, Available online, URL| http://earth.unibuc.ro/articole/simbolismul-cartografic-al-lui-joannes-oliva-reflectat-in-portulanul-din-1602, București;

Gábor T., (2010), Activitățile cartografice și geodezice habsburgice în Vechea Românie, Geospatial, Available online, URL | http://earth.unibuc.ro/articole/activitatile-cartografice-si-geodezice-habsburgice-in-vechea-romanie;

Iosub F., (2008), Evoluția Sistemelor Informaționale Geografice (GIS), Geospatial, Available online, URL | http://earth.unibuc.ro/articole/evoluia-sistemelor-informaionale-geografice-gis, București;

Pastoureau M. (2008), Black – The History of a Color, Princeton University Press, New Jersey;

Rus, I., (2007), Unități de măsură utilizate în România, Geospatial, Available online, URL | http://earth.unibuc.ro/articole/unitati-de-masura;

Rus, I., (2008), Scurt istoric al măsurătorilor terestre în România, Geospatial, Available online, URL | http://earth.unibuc.ro/articole/scurt-istoric-al-masuratorilor-terestre-in-romania;

Thrower N.J.W., (2007), Maps and civilization, Cartography in Culture and Society, The University of Chicago Press, Chicago and London;

***(1930), Recensământul general al populației 30.

***(1958), Documente privitoare la economia Țării Românești, 1800-1850, Edit.Științifică, București 2 vol.

***(1966), Atlasul climatologic al României, Institutul Meteorologic, București.

***, (1967), Oltenia.Ghid turistic al regiunii, Editura Meridiane, București;

*** (1969), Geografia văii Dunării românești, Edit.Academiei, București.

*** (1972), Atlasul complex „Porțile de Fier”, Edit.Academiei, București.

***(1972), Localitățile județului Mehedinți, Dr.Tr.Severin.

***(1983) Geografia României. Geografia fizică. I. București, Edit.Academiei.

***(1984), Geografia României. Geografia umană și economică II, București, Editura Academiei.

***(1992), Geografia României, vol IV, Regiunile pericarpatice: Dealuri și Câmpia Banatului și Crișanei, Podișul Mehedinți, Subcarpații, Piemontul Getic, Podișul Mehedinți, Editura Academiei Române, București.

*** (2010) P.U.G.

*** (2015) Primăria orașului Drobeta Turnu-Severin;

***(2015) Arhivele orașului Drobeta Turnu-Severin.

Alte surse:

http://gallica.bnf.fr/ark:/12148/btv1b5962803x.item.r=roumanie.f1.langFR.vignettesnaviguer-harta;

http://tehnocultura.ro/2012/03/21/harti-vechi-online/;

http://charta1864.ro/index.html;

http://www.imagoromaniae.ro/imagini/hart-valahia-moldova-i-basarabia.html;

http://secretelezeilor.wordpress.com/2013/08/29/33-dacia-taramul-zeilor/comment page-1/ ;

http://olteniaistorica.blogspot.ro/2011/05/harti-vechi-oltenia.html ;

http://mehedinti-county.map2web.eu/ ;

https://nelucraciun.wordpress.com/2011/02/19/harti-istorice-extras-din-harta-de-lisle-1703-cuprinzand-teritoriul-actual-al-romaniei/ ;

https://nelucraciun.files.wordpress.com/2010/12/transilvbtungestvalahmold1730atlasschreiberleipzig.jpg ;

http://wikipedia.org ;

http://search.digmap.eu;

http://www.raremaps.com/;

http://ancientworldmaps.blogspot.com/ ;

http://www.bergbook.com;

http://conceptm8.wordpress.com;

http://digitool.bibnat.ro;

http://earth.unibuc.ro;

http://glcfapp.glcf.umd.edu:8080/esdi/index.jsp;

http://library.ucla.edu;

http://lib.utexas.edu;

http://lithuanianmaps.com;

http://nelucraciun.wordpress.com;

http://raremaps.com;

http://search.digmap.eu;