Geochimia Apelor Minerale Comercializate In România

Geochimia apelor minerale comercializate în România

Introducere

“Omul de spirit se desfată cu muntele,

iar omul de inimă cu apa”.

(Confucius)

Cercetările hidrologeologice din ultimele decenii și rezultatele sintetizate obținute afirmă existența unei bogate zestre hidrominerale răspândită în cele mai pitorești locuri ale țării care stă la baza industria de valorificare complexă, prin îmbuteliere, a apelor minerale destinate, datorită calităților lor, consumului alimentar sau tratamentelor medicale recomandate.

Apa minerală este apa subterană sau de suprafață, termală sau rece, cu un conținut variabil de săruri, gaze sau substanțe minerale radioactive. (STAS 4621-91).

Apa minerală naturală este apa pură din punct de vedere microbiologic, care își
are originea într-o pânză freatică sau într-un zăcământ acvifer subteran și care provine dintr-o sursă exploatată prin una sau mai multe emergențe naturale sau foraje (conform HG 1020/2005).

Apele utilizate în scopuri terapeutice, în scopuri curative, pentru îmbuteliere sau pentru extragerea unor elemente existente în concentrații ridicate sunt denumite ape minerale.

Apa minerală diferă de cea potabilă prin faptul că cea din urmă este supusă unor procese chimice care îi va modifica caracteristicile fundamentale.

Lucrarea de față propune abordarea, din punct de vedere geochimic, a apelor minerale din România, ape ce reprezintă tezaurul substanțelor minerale utile din averea naturală a subsolului acesteia.

Lucrarea descrie de-a lungul celor 3 capitole noțiuni generale privind existența apelor minerale în diferite zone ale țării, geneza principalelor tipuri de ape minerale, proprietățile și condițiile de valorificare ale acestora. Pe fondul datelor generate de istoricul cercetării și exploatării apelor minerale (capitolul I), precum și de datele legate de descrierea și caracterizarea hidrogeochimică a principalelor tipuri de zăcăminte de ape minerale (capitolul II) și cu interpretări efectuate asupra compozițiilor chimice ale acestora s-au obținut unele concluzii referitoare la variațiile chimismului apelor minerale din România, precum și unele comparații ale diferitelor ape minerale comercializate în România.

I.Istoricul cercetării și exploatării apelor minerale din România

Primele exploatări ale apelor minerale de pe teritoriul României au fost efectuate de armatele romane, numeroase relicve aparținând instalațiilor balneare romane, iar primele studii chimice efectuate pentru analiza apelor din izvoarele minerale au fost realizate de Richard Haquet.

În perioada otomană, perioada anilor 1553-1683, nu existau indicii referitoari la utilizarea apelor minerale, dar Richard Haquet, face o călătorie în Carpați și neagă superstiția că acestea ar dăuna animalelor și afirmă „că orice lucru din țara turcească, precum și bogățiile ce le oferă natura, dacă ele nu sunt patronate de acești cămătari, rămîn neutilizate și neexploatate; așa și apa de la Șarul Dornei.”

În 1771, medicul Lucas Wagner tipărește la Viena o lucrare cu caracter general asupra unor zone cu ape minerale din țara noastră “Disertatis inaugurates medico chimica de aquis medicalis Magni Principatus Transilvania”, iar H.I. Granty editează la Viena “De aquis medicalis Transilvania.

În anul 1788, acesta a realizat analizele unor probe de apă minerală din zona Dornei.

În anul 1874, Dr.Atanasie Fătu a publicat prima lucrare amplă despre apele minerale cu analiza acestora, lucrare care poartă numele de „Apele minerale din România”. Au fost efectuate, de asemenea, anumite analize cantitative detaliate pe județe, de către V.Crasu și V.Manole în colaborare cu E.M.Cociașu.

La sfărșitul secolului XIX-lea, respectiv în anul 1877 și 1889-1900, apele minerale de la Slănic Moldova au primit o medalie de aur internațională de la Viena și medalia de aur la expoziția universală de la Paris.

În perioada anilor 1918-1939, au fost studiate, din punct de vedere hidrochimic și geologic, apele minerale de la Slănic Moldova, apele zăcămintelor petrolifere și lacurile sărate din Câmpia Română. Două mari personalități care s-au ocupat cu astfel de studii sunt St.Cantunian și P.Petrescu.

În perioada postbelică, perioadă a anilor 1918-1939, „Întreprinderea geologică de prospecțiuni”a sprijinit inventarierea și interpretarea unor ape minerale a zăcămintelor din Carpații Orientali.„Întreprinderea de foraje și lucrări gelogice speciale” a efectuat numeroase lucrări de foraj pentru apele minerale, termale și hipertermale, sub îndrumarea unui colectiv condus de Gh. Vasilescu, pe un număr mare de ape minerale , de minimum douăzeci, printre care se numără apele minerale de la Olănești, Timișoara, Arad, Felix Oradea și Borsec.

Începând cu anul 1930, industria de îmbuteliere a început să își mărească producția prin punerea în funcțiune a unor noi capacități de producție la Borsec și Tușnad-Sat.

În anul 1945, geologi români s-au preocupat cu analiza unor regiuni, din punct de vedere geologic, dar și cu rezolvarea problemei zăcămintelor de ape minerale și termale. Aceste studii au fost realizate atât prin analiza unor foraje cât și prin stabilirea unor perimetre de protecție hidrogeologică.De asemenea, colectivul de cercetări al „Institutului de balneologie si fizioterapie” din București a efectuat importante lucrări geologice, de foraj, hidrogeologice, dar și reamenajări de izvoare pentru modernizarea exploatărilor în vechile stațiuni balneare. Acest colectiv a descoperit, prin analiza probelor și forajelor recoltate din zonele respective, noi structuri de ape minerale la Cozia, Dorna Cândreni, Someșeni.

În perioada anilor 1950-1964, au fost efectuate numeroase lucrări de foraj de către „Institutul de studii și prospecțiuni pentru îmbunătățiri funciare” pentru stabilirea unor perimetre de protecție hidrogeologică. Lucrări de sinteză despre apele minerale și posibilitatea lor de valorificare din județele Harghita, Covasna, Satu Mare și Maramureș au fost efectuate de A.Pricăjan în colaborare cu V. Bologa. Grupuri de cercetători, printre care se numără și cei menționați anterior, au reușit să pună în evidență bogăția hidrotermală a României, apa minerală fiind considerată substanța minerală utilă superioară celorlalte substanțe minerale din subsol. La Iași, a fost descopertă, într-o sondă forată la adâncimea de 1000 m, cea mai sulfuroasă apă din Europa. La Arad, sondele utilizate pentru exploatarea apei minerale au pus în evidență debite mari de apă termo-minerală.

II.Descrierea și caracterizarea hidrogeochimică a principalelor zăcăminte de apă minerală din România

Pentru ca zăcământul de apă minerală să fie valorificat trebuie să se cunoască geneza acestuia, precum și condițiile de zăcământ și de alimentare, factori ce determină metodologia de cercetare, metodologia de explorare și regimul de exploatare.

Fig.1.Harta principalelor zăcăminte de ape minerale din România-după imagini SRTM90

II.1.Tipuri de ape minerale

După chimism, tipurile de ape minerale care se întâlnesc pe teritoriul României sunt cele sulfuroase, sărate, arsenicale, ioduroase, clorosodice, sulfatate, teroase și feruginoase, oligominerale sau oligometalice, plate, care pot fi atât la suprafață cât și la adâncime.

Apele minerale carbogazoase sunt apele care conțin cel puțin 1 g CO2/l .Ca exemple tipice de ape carbogazoase mixte sunt cele cloruro-sodice, sulfatate și ferugioase (Berca C., 1994).

Apele alcaline reprezintă categoria de ape care conține minimum 1 g săruri/l cu predominanța ionului HCO3-, ion legat de cationii Na+ și K+ (Bejan V., 2006).

Apele minerale sărate sunt apele cu cea mai mare răspândire teritorială.Sunt caracterizate prin prezența ionilor Cl- și Na+, a Br-, K+, B- sau a I-(Pricăjan A., 1972).Pot fi întâlnite la diverse adâncimi pe o întindere de cel puțin 40000 km2 în Depresiunea Getică, în Depresiunea Panonică, în Depresiunea Transilvaniei, în Carpaților Orientali și Podișul Moldovenesc, în Câmpia Română și Delta Dunării.

Apele alcalino-teroase sunt reprezentate de prezența predominantă a anionului HCO3- și a cationilor Ca2+ și Mg2+, ionul Ca2+ fiind utilizat la scăderea proceselor inflamatorii și alergice (Bejan V. și Caraman C., 1999).

Apele sulfatate sunt apele minerale naturale mineralizate prin reducerea sulfaților și sunt considerate ape care spală depozitele Oligocenului, dar și ape care spală depozite Miocenului, acestea fiind purtătoare de cantități mai ridicate de sulfați. Reducerea sulfaților se realizează cu ajutorul substanțelor organice (Pricăjan A., 1972).

Normativul 116/96 definește un alt tip de apă numit apă plată care este considerat a fi o apă naturală negazoasă, care nu conține CO2 în concetrație superioară cantității necesare pentru a menține în stare dizolvată sărurile prezente în compoziția sa, nici în stare naturală și nici după separarea constituienților instabili.Constituienții instabili sunt reprezentați de fier și mangan.

Apele oligominerale au o mineralizație totală sub 1 g/l și nu conțin elemente chimice active, I-, Fe2+, etc., dar nici gaze terapeutice în limitele admise (Bejan V.și Caraman C., 1999).

Apele clorurate-sodice sunt ape sărate care conțin cel puțin 1g NaCl /l (Berca C., 1994).

Există o serie de ioni, mai rar, întâlniți în ape cu concentrație specifică care poate să confere apei calitatea de a fi apă mineral valorificată în scop industrial prin îmbuteliere sau prin utilizarea în scopuri terapeutice.Apa minerală cu o astfel de concentrație într-un element chimic poate fi utilizată și pentru extragerea acestuia, iar printre ceste elemente chimice se regăsește bromul, ionul, fierul, litiu, manganul, aluminiu, acidul metaboric și arsenul.

Apa minerală este considerată bromurată dacă are o concentrație de Br- de peste 5 mg/l (Pricăjan A., 1972).În țara noastră există un număr foarte mare de ape cărora li se poate atribui acestă calitate printre care se numără și Puțul Duncă de la Sărata Monteoru, care are o concentrație de brom de 446, 3 mg/l.

O apă este feruginoasă dacă conține minimum 10 mg ioni de Fe2+/l (Bejan V., 2006).Fierul reprezintă elementul chimic cu o largă răspândire în țara noastră, deoarece în cantități mari determină ca apa minerală carbogazoasă să fie improprie pentru îmbuteliere, prin precipitarea în sticle sau datorită contactului cu taninul din vin.În urma contactului, va rezulta un precipitat violet prin faptul că vinul se înnegrește.În cazul în care se dorește îmbutelierea apei minerale cu un conținut ridicat de Fe2+, aceasta va fi supusă unei deferizări prealabile efectuate pe cale chimică sau cu ajutorul unor filtre mecanice, deferizare în urma căreia se va modifica echilibrul salin al apei minerale, în principal va fi afectata una din calitățile apei și anume stabilitatea dioxidului de carbon .

Limita concentrației în Li2+, dată de analizele chimice, este de 3 mg Li /l (Pricăjan A., 1972).

Conținutul limită în Mn2+, pentru ca o apă naturală minerală să fie considerate una manganiferă nu s-a stabilit, dar acest cation apare alături de Fe2+.

Al3+ este cationul care apare în formațiunile eruptive și cristaline, precum și în cele de Fliș, dar alături de Fe2+ este prezent și în apele sulfuroase și apele vitriolice (Pricăjan A., 1972).

Arsenul (As3+) este elemental chimic prezent în cantități mici în lumea minerală, dar și organic și constituie un argument al ipotezei originii juvenile în formațiunile geologice.Limita inferioară a arsenului este de 0,7 mg/l ( Pascu M. și Stelea V., 1968). Concentrația maximă de As3+, în trecut, pentru România și chiar pentru Europa a fost de 1,7 mg/l, fiind obținută într-o sondă forată la Covasna.

Apele sulfatate sunt slab reprezentate în țara noastră, iar condiția ca o apă să fie sulfatată este aceea că aceasta trebuie să conțină 1g/l NaSO42-, concentrație ce determină ca apă să fie glauberiană, sau 1g/l MgSO42-, concentrație ce determină ca apă să fie amară (Bejan V. și Caraman C., 1999).

Apele radioactive sunt reprezentate de apele care au un conținut ridicat sau mediu, de elemente chimice radioactive, cele mai representative fiind Rn și Ra.(Berca C.,1994).

III.2.Geneza zăcămintelor de apă minerală

II.2.1.Carpații Orientali

Zona Carpaților Orientali are în constituție sa strate acvifere larg dezvoltate cu ape clorosodice cu salinitate ridicată, datorită levigării masivelor de sare și sărurilor reziduale sau datorită prezenței apei de zăcământ, ape sulfuroase cu mineralizații variate și debite reduse și ape feruginoase (Pricăjan A., 1972).

Carpații Orientali au ca subunități structurale aureola mofetică Gutâi-Țibleș și Călimani-Hargita, rocile eruptive și metamorfice, flișul, dar și depresiunea precarpatică sau avanfosa zonei.

În Carpații Orientali, sunt localizate arii cu ape minerale de tipuri hidrochimice specifice formațiunilor în care sunt întâlnite, ape cu un caracter carbogazos, ape cu un caracter clorosodic, sulfatat și sulfuros, ce favorizează formarea evaporitelor, mineralizația acestora fiind determinată de sărurile reziduale, de masivele de sare și de apele cu zăcămintele de hidrocarburi.Izvoarele minerale care apar la zi sunt localizate în preajma accidentelor tectonice care reprezintă căile de acces spre suprafață a unor ape minerale cu circulație mai profundă.

În ceea ce privește zăcămintele de apele minerale din Subcarpații Munteniei, de asemenea subcarpați ai acestora, în urma analizelor efectuate în zonă s-a evidențiat prezența a trei tipuri principale: apă sărată, sulfuroasă sau sărată iodo-bromurată și clorosodică.Apa sărată se acumulează în depresiunile create prin prăbușirea unor vechi exploatări de sare formând lacuri helioterme, exemple tipice fiind Izvorul Gâlcoaie exploatat prin sursa S5, apa îmbuteliată fiind comercializată sub denumirea de “Apa Craiului”, dar și Izvorul Unghia de unde este îmbuteliată apa minerală carbogazoasă „Azuga”.

În depresiunea Oaș, sunt dominante apele minerale clorurate, sodice, carbonatate, calcice-magneziene, sulfuroase și sulfatate. În această unitate morfologică sunt situate izvoarele hidrominerale cu o apa ce are o mineralizație de 6 g/l și este puternic carbogazoasă prezentând o concentrație în CO2 de 2,5 g/l(Pricăjan A., 1972). Acviferul hidromineral carbogazos este localizat în formațiuni poros permeabile vulcanogen-sedimentare constituite din nisipuri fine, delimitate de depozite argiloase la suprafață și marnoase în adâncime (Feru et.al., 2012).

Apele minerale din cuprinsul depresiunii Maramureș, depresiune situată în Carpații Orientali, sunt clorosodice, bromo-iodurate, clorosodice-bicarbonatate, sulfatate-sulfuroase, bicarbonatate, carbogazoase și clorosodice-sulfuroase cunoscându-se zăcăminte de ape minerale de acest tip la Săpânța, Slătioara, Ieud, Dragomirești, Săliște, Vișeu de Jos și Valea Vinului-Vișeu.Aceste ape minerale prezintă, de asemenea, un caracter carbogazos care se manifestă la izvoarele minerale de la Săpânța și Slătioara.

În zona eruptivului Călimani-Harghita apar manifestări sulfataeriene în Masivul Sfânta Ana, în peștera din Muntele Puturosu și la băile Pucioasa-Sântimbru.Eruptivului i se atribuie zăcăminte de ape minerale aranjate pe malul drept al râului Olt și acumulate în depozite piroclastice de la Miercurea-Ciuc.

În partea nordică a zonei de apariție a cristalinului, se cunosc sursele de la Iacobeni, Poiana Osoiului și Vatra Dornei, acestea având, de obicei, debite redus, dar în zonele unde cristalinul este acoperit cu aluviuni cuaternare, debitele pot fi importante. Exemple de acest tip de ape cu un debit important sunt apele din Vatra Dornei sau Șarul Dornei.

În zona flișului masivului Călimani-Harghita, se găsesc cele mai multe zăcăminte de ape minerale din țara noastră, evidențiindu-se mai bine decât în oricare alta parte a țării o zonalitate hidrochimică în funcție de roca în care circulă acestea. În acestă zonă, tipurile de apă minerală care apar sunt cele de pe versantul vestic al Munților Bodoc,zăcămintele de Bodoc și Zizin, dar și cele din nivelele grezoase permeabile ale formațiunilor de fliș la adâncimi relativ mici reprezentate de apele minerale de la Bicaz, Casin și Covasna.

O exploatare mai modernă a acestor zăcăminte de apă minerală se practică, doar, la Bodoc și Zizin.Stațiunea Zizin este una din cele mai vestită stațiune cunoscută, în prezent, pentru apa minerală carbogazoasă exploatată, iar apa se îmbuteliază. Apele minerale de la Zizin sunt slab clorurate, bicarbonatate, sodice, calcice, magneziene și carbogazoase (Pricăjan A., 1972). Apa minerală provine din conglomerate și gresii cretacice și este impregnată ușor, cu CO2 provenit din adâncime, de-a lungul unor falii profunde, ce urmează direcția de curgere a pârâului Zizin (Feru et.al., 2012). Apa este îmbuteliată din sursa situl Natura 2000 Ciucaș, iar pe piață este lansată sub denumirea de “Zizin” cu două variante plată și carbozificată.

Zona Dornelor cuprinde zăcăminte de apă minerală carbogazoasă situate în județul Suceava precum și izvoare situate pe teritoriul localităților Coșna-Poiana Coșnei, Dorna Cadrenilor, Poiana Negrii, Vatra Dornei și Șarul Dornei. Unul din izvorul reprezentativ al zonei este Izvorul Alb, izvor de unde este exploatată spre îmbuteliere apa minerală “Dorna”, prezentă pe piață doar în variantă plată, Izvorul Bejănaru de unde este exploatată spre îmbuteliere apa denumită, din punct de vedere comercial, „Aqua Carpatica”, dar și sursa F1 Consuc. Din acestă se exploatează spre îmbuteliere apa minerală cu denumirea comercială de “La Izvor”.

Unitatea teritorială Poiana Negrii este alcătuită, din punct de vedere geologic, dintr-o alternanță de gresii calcaroase, argile silicioase, calcare, conglomerate numulitice, nisipuri pietrișuri, peloide și, chiar, o intruziune eruptivă andezitică în suita depozitelor eocene și prezintă zăcăminte de ape minerale bicarbonatate, feruginoase, carbogazoase, acumulate la partea superioară a gresiilor eocene și în nivelele inferioare ale aluviunilor din terasele Poianei Negrii (Pricăjan A., 1972).Alimentarea stratelor acvifere se face direct prin precipitații sau prin intermediul pârâului Negrii, iar din forajul Fd din satul cu același nume se exploateaza spre comercializare o apă minerală carbozificată sau natural carbogazoasă.

Zăcământul de ape minerale carbogazoase Dorna, sursa Poiana Vinului, se află situat în extremitatea nord-vestică a Depresiunii, iar administrativ, zona aparține de satul Coșna, comuna Dorna Candrenilor. Denumirea sursei”Poiana Vinului” provine de la apele carbogazoase, ușor acide, întâlnite sub formă de mici izvoare naturale, dar și în fântânile caselor răspândite pe dealurile din zonă (Feru et.al., 2012).Zăcământul mineral este localizat în fomațiuni carbonatice de vârstă eocenă care sunt constituite din calcare și gresii cu intercalații de marne și sunt străpunse de un corp vulcanic andesitic, legat genetic de emanațiile de CO2, principalul agent mineralizator al apei.

Din Dorna Cadrenilor este exploatată și apa cu denumirea comercială “Bucovina”, apă localizată în sursa C7-Secu, sursă deținătoare de apă carbogazoasă sau plată.

Stațiunea Borsec este numită și “Perla Carpaților” este vestită datorită apei carbogazoase utilizate, mai ales, ca apă de masă. Este cea mai căutată apă de masă de către consumatori datorită gustului plăcut și stabilității chimice, caracterul tipic de apă de masă fiind dat de o mineralizație totală a apei relativ redusă, de o concentrație mare în CO2 liber, de prezența aerului în cantități mici, dar și de prezența unei concentrații reduse a ionului de fier (Pricăjan A., 1972). Apa minerală se formează într-un timp îndelungat, de ordinul zecilor de ani, precipitațiile sub formă de ploaie și zăpadă infiltrându-se în subteran la înălțimi de peste 1100 m, după care urmează un parcurs subteran sinuos prin calcare dolomitice și șisturi cristaline, unde se amestecă cu dioxidul de carbon de origine mofetică, provenit din adâncuri, prin intermediul fracturilor profunde.(Feru et.al., 2012).

Apa minerală cu același nume este îmbuteliată și provine din mai multe izvoare și foraje, sursa principal fiind Făget.Acesta este impregnată cu CO2 de origine natural, dar se poate exploata șisub formă de apă plată.

Depresiunea Bilbor, localizată în județul Harghita, este considerată un important zăcământ de apă carbogazoasă acumulat în calcarele cristaline, forajele interceptate aducând informații doar despre existența unor depozite pliocene și cristaline în scoarța continentală a depresiunii, fiind constituită dintr-o alternanță de argile cenușii-vinete, cu nisipuri și intercalații de argilă cărbunoasă și un strat de cărbune xiloid (Pricăjan A., 1972).Toate aceste formațiuni sunt situate deasupra cristalinului zonei care este alcătuit, în mare parte, din calcare. Zăcămintele de apă minerală din stațiunea Bilbor au în componență ape bicarbonatate, magneziene, calcice, carbogazoase, ape ce au un conținut ridicat de CO2 liber și o concentrație redusă a ionului de fier.Se mai remarcă drept izvoare ale stațiunii Bilbor Izvorul Albu, izvoarele de la Vâlcănești, dar și izvorul Pârâului Borvizului și sursa F1 SNAM.

În Depresiunea Ciucului sunt cunoscute apele minerale din zona Miercurea Ciuc, una din surse fiind FH2M de unde se îmbuteliază apa minerală carbogazoasă “Spring”.

De asemenea, din Masivul Ciucașului este exploatată spre îmbuteliere și comercializare apa care poartă denumirea pe piață de „Keia”.

În Miercurea Ciuc, în depozitele cuaternare specifice, din punct de vedere geologic, zonei este evidențiată prezența uneori ape minerale carbogazoase, feruginoase cu CO2 în concentrație redusă și cu o temperatură peste media temperaturii anuale a regiunii având un caracter hipotermal.

Stațiunea Tușnad reprezintă stațiunea care se află în defileul Oltului în punctual care desparte masivele Sfânta Ana și Harghita și este una dintre cele mai mari stațiuni balneoclimatice din Carpații Orientali, apa cu aceeași denumire fiind îmbuteliată din sursa Izvorul Zînelor. Din punct de vedere geologic, acesta stațiune se caracterizează prin prezența unor lave andezitice pe malul vestic al Oltului și a unui pachet de piroclastite pe malul estic al acestuia.

Zona estică a aureolei mofetice are ca surse principale izvoarele de la Covasna.

Zona Covasna reprezintă o zonă bogată în iviri de apă minerală, atât ca număr și densitate cât și ca varietate a chimismului, fiind cuprinse în cuprinsul alterat al depozitelor flișului cretacic și în orizonturile permeabile ale depozitelor piemontane detritice cuaternare. Apele minerale sunt de diverse tipuri, apele sunt clorosodice, sulfatate, bicarbonatate. Stațiunea Covasna este renumită prin marea varietate de tipuri hidrochimice de ape minerale carbogazoase și prin emanațiile naturale de CO2, numite mofete, utilizate în cura balneară încă de la începutul secolului XIX (Feru et.al., 2012).

Extremitatea vestică a acestei aureole mofetice este fragmentată într-o multitudine de izvoare minerale dintre care se remarcă izvorul mineral Biborțeni și sursa F1 din Târgul Secuiesc, sursa de unde se îmbuteliază apa minerală denumită “Perla Covasnei”. De asemenea, o altă sursă de exploatare a apei minerale din zonă sunt sursele S1 și S2 de unde se îmbuteliază apa cu denumirea comercială de „Valea Izvoarelor”.

Vâlcelele reprezintă zona deținătoare a singurei ape medicale din România, apă ce este exploatată din Izvorul Elisabeta și poartă denumirea zonei.

Apa minerală de la Biborțeni este bicarbonatată, calcică, feruginoasă, magneziană, carbogazoasă cu un conținut mediu de CO2 liber.

Un alt centru unde ce valorifică ape minerale care se îmbuteliază este zona Bodoc, una din sursele acesteia fiind F1.În prezent, apa minerală care se îmbuteliază din acestă zonă este bicarbonatată, calcică, magneziană, ușor clorurată, iodurată dar și bromurată și aceasta se cantonează în masa alterată și tectonizată a gresiilor și conglomeratelor cretacice situate într-o structură sinclinară (Pricăjan A., 1972).Acviferul hidromineral carbogazos, de mică extindere, este localizat în gresii și microconglomerate cretacice, aparținând celei mai interne părți a flișului carpatic ce poartă numele de “Pânza de Ceahlău”.Datorită conținutului relative scăzut de CO2, în procesul de îmbuteliere, apa minerală se impregnează cu CO2 alimentar (Feru et.al, 2012)

II.2.2.Carpații Meridionali

Aparițiile de ape minerale din această zonă sunt mult mai reduse decât cele din Carpații Orientali, dar printre sursele de ape natural minerale se remarcă un izvor din Valea Spumoasă de lângă Bușteni denumită Rezervația Abruptul Prahovean.

Apa își are originea în precipitațiile sub formă de zăpadă și ploaie căzute la altitudini situate în jur de 2000 m pe Platoul Bucegi, iar după ce apa este pătrunsă în sol, este îndelung filtrată prin fisurile și porii unei stive groase de peste 800 m de conglomerate și gresii, pentru a ieși la suprafață printr-un izvor situat într-o zonă accidentată, la baza abruptului Bucegilor.La sursă, apa are o temperatură de 6o C, una dintre cele mai scăzute din țară (Feru et.al., 2012).

Din punct de vedere hidrogeochimic, este o apă oligominerală, necarbogazoasă și prezintă concentrația cea mai redusă de Cl- și Na+.Apa acestui izvor se îmbuteliază și poartă denumirea comercială de “Aquatique”, iar în anul 2009, a primit titlul de “Grand Gold Metals” de la Institutul de Selecție a Calității-Monde Selection-Bruxelles.

În Carpații Meridionali, este exploatată spre îmbuteliere și apa cu denumirea “Carpatina” care are ca sursă DOMOGLED C1 și este comercializată sub formă de apă plată.

II.2.3.Depresiunea Transilvaniei

Cele mai răspândite ape naturale minerale sunt cele sulfatate și cloruro-sodice foarte concentrate, cele din urmă putând fi, la rândul lor, iodurate, muriatice și bromurate (Pascu M., 1983).

Zăcămintele de ape minerale foarte concentrate apar la contactul cu zonele care prezint cute diapire, iar la contactul cu formațiunile eruptive acestea capătă un caracter carbogazos.

Ca surse reprezentative putem aminti sursa F6 din județul Hunedoara, sursa Bicazul ardelean, dar și sursa Stânceni care este localizată în Podișul Transilvaniei.

Din sursa Bicazul ardelean este exploatată apa minerală lansată pe piață sub denumirea de “Cheile Bicazului” ca variantă de apă plată sau de apă carbogazoasă. Izvoarele din zona depresiunii au debite relative reduse.

Sursa de exploatare F1 Sâncrăieni prezintă, de asemenea, o mare importanță din această zonă îmbuteliindu-se apa cu denumirea pe piață de “Perla Harghitei”, apă ce poate și cumparată ca variantă de apă plată sau ca variant de apă carbozificată.

Izvoarele din zona depresiunii au debite relative reduse.

II.2.4.Munții Apuseni și Câmpia de Vest

Masivul Vlădeasa și zona dintre Dealul Lipova și Valea Mureșului, dețin două izvoare de o mare importanță, denumite Izvorul Lipova și Izvorul Hera.Acestea sunt cantonată în depozitele de nisipuri și intercalații de pietrișuri de vârstă pliocenă și cuaternară, apă care are un caracter carbogazos și este utilizată în stațiunea balneară și pentru îmbuteliere. Apa îmbuteliată de la Izvorul Hera poartă denumirea cu același nume și poate fi cumpărată fie în variantă plată, fie în variantă carbogazoasă. Din zona dintre Dealul Lipova și Valea Mureșului, județul Arad, sursa F1 deține o apă minerală decarbozificată parțial sau carbogazoasă care poartă denumirea comercială de “Lipova”.

Prima sursa de apă oligominerală identificată în România este apa minerală “Izvorul Minunilor” de la Stâna de Vale din județul Bihor (Bejan V. și Caraman C., 1999).

II.2.5.Podișul Moldovenesc

Este una din principalele unități teritoriale ale României situată în partea de de E și N-E a României, dar se extinde si în Republica Moldova și Ucraina.

Fundamentul regiuni este alcătuit din șisturi cristaline de tipul șisturilor din Platforma Podo-Ruse, peste care se depun depozite siluriene, depozite cretacice.Deasupra acestor depozite se depun cele de vârstă tortoniană, bugloviană și sarmațiană.Depunerea acestor depozite este concordantă cu apariția unor zăcăminte de apă minerală specifice fiecăruia în parte (Pricăjan A., 1972).

După teoria publicată de M.Sturdza, în 1957, regresiunea continuă a Mării Sarmațiene în Podișul Moldovenesc a determinat formarea de nămoluri impregnate cu săruri reziduale, iar în urma acesteia ( Macarovici N., 1957) s-au format plaje întinse la suprafața cărora, în unele zone ale acestora, au apărut lagune de adâncime mică. Datorită evaporărilor, aceste lagune au devenit mlăștini cu o salinitate variată, depunîndu-se pe fundul lor, ca urmare a concentrației, săruri cu grade diferite de solubilitate.Astfel, s-au depus carbonații datorită descompunerii bicarbonaților, sulfați și sarea gemă. Prezența clorurii de sodiu ( NaCl), uneori în proporție de 12%, la Totoești, este un indiciu conform căruia aceste precipitate ar aparține unor efervescențe saline care provin din sărurile remanente care au fost reținute în mâlurile Mării Sarmațiene.

După cum se observă și în tabelul de mai sus, stratele acvifere freatice care alimentează puțurile și izvoarele Podișului Moldovei conțin cantități variabile de sulfat și bicarbonate de sodiu, de exemple, în șesul aluvial al Bahluiului sau în lunca Jijiei, cantitățile mai ridicate de săruri remanente indicând prezența unui zăcământ de apă minerală.

Cele mai importante zăcăminte de ape minerale din Podișul Moldovenescu sunt cele iodo-bromurate și sulfuroase-cloro-sodice-bicarbonatate.

Zăcământul de apă minerală de la Drânceni este apa cu un caracter cloro-sodic pronunțat, adică are o concentrație de NaCl de 3,8-6,6 g/l (Bejan V. și Caraman C., 1999).Concentrația de I- a apei din acestă zonă demonstrează că izvoarele acesteia provin din resturile de săruri de ape veterice, dar în ape apare și o concentrație de H2S, în proporție de 15,6-37,2 mg/l, care provine din reducerea sulfaților din ape în prezența bacteriilor anaerobe .

Strunga care deține cantități importante de ape minerale bicarbonatată, calcică, magneziană, sodică, sulfatată, sulfuroasă, ape care se acumulează în nivelele permeabile nisipoase ale Sarmațianului (Pricăjan A., 1972).Apele minerale de la Strunga apar la contactul dintre stratele complexului luto-nisipos și stratele mai profunde argilo-nisipoase (Bejan V., 1970). Caracterul unei ape de a fi sulfuroasă poate fi influențat de prezența piritei care sub acțiunea acidului H2CO3- duce la formarea H2S.

Prin analiza forajelor pe șesul aluvial al văii Bahluiului s-a determinat apariția a altei surse de ape minerale, apa Nicolina, Iași, care este o apă iodo-bromurată-sulfroasă-clorurată-sodico-bicarbonatată, exploatată în „sonda mică”(Bejan V. și Caraman C., 1999).Din punct de vedere chimic, apele minerale din această zonă sunt caracterizate de o mineralizație mai redusă, s-a depistat prezența unui conținut ridicat în radon (Rn), conținut de 9,9-14,7 mg Cu2+/l, și radiu (Ra) de 12 mg/l, ceea ce subliniază faptul ca apa minerală din această zonă prezintă o radioactivitate pronunțată (Pricăjan A., 1972).

Breazu a reprezentat cea mai evoluată sursă de apă sulfatată sodică magneziană din podiș, dar după cel de-al doilea rzboi mondial s-au modificat emergențele sursei.Din cele patru fântâni ale sale, au mai rămas, doar, două neacoperite care conțin mici cantități de ape total infestate biologic.În apropierea fântânilor, mai exact în talvegul pantei, exist un izvor care debitează o apă minerală sulfatată-sodică-magneziană cu o mineralizație de 3,9 g/l, dar întro cantitate limitată (Bejan V., 2006).

Izvoarele aflate pe teritoriul Grădinii Botanice prezintă, de asemenea, o mare importanță hidrogeochimică pentru Iași. Acestea au fost descoperite la sfârșitul secolului al XX-lea, dar au fost exploatate pentru îmbuteliere doar pentru o perioadă scurtă de timp. În anul 1970, au fost executate câteva foraje de mică adâncime, în urma căreia a rezultat o mineralizație totală a sursei de 6,214 gr/l.( Bejan V. și Caraman C., 1988).

Singura apă plată utilizată ca apă de masă și ca tramament curativ din România era sursa Amfiteatru din Grădina Botanică, Iași. Denumirea acesteia provine de la forma piciorului iviri la zi a izvorului, acesta având o formă de amfitatru în aer liber. Avea o mineralizație de 867,26 mg/l, era o apă oligominerală, slab alcalină, bicarbonatată, clorută sulfatată-magnezică sodică și era impregnată cu CO2 natural, element chimic ce avea o concentrație de 2000-2500 mg/l (Bejan V. și Caraman C., 1999). Apa Amfiteatru a fost lansată pe piață în 1992, dar în prezent nu mai este utilizată pentru îmbuteliere.

II.3. Calitatea apelor minerale îmbuteliate

Calitatea apelor naturale este determinată de totalitatea substanțelor minerale și organice, totalitatea impurităților, a gazelor dizolvate, precum și a organismelor vii prezente în componența acestora.

Prin poluarea apei, se înțelege alterarea caracteristicilor fizice, chimice și biologice ale apei, produsă direct sau indirect de activitățile umane și care face ca apele să devină improprii utilizării normale în scopurile în care această utlizareeste posibilă înainte de a interveni alterarea.(Nistreanu V.et.al, 2002).

România este țara izvoarelor naturale minerale, dar ea nu deține informațiile și tehnicile de valorificare a acestora.Pe piață sunt lansate, de cele mai multe ori, ape minerale cu o compoziție chimică diferită de cea de la sursă în recipiente frumos colorate pentru a atrage cât mai mulți clienți.Din păcate, majoritatea acesora nu sunt tentați să citească compoziția chimică a apei minerale pe care o cumpără, apă care poate superi unele modificări în timpul îmbutelierii, oxidare sau conductibilitate electrică, ea pierzându-și din proprietățile sale curative dacă aceasta nu este realizată în condiții optime.De asemenea, apa minerală îmbuteliată are termen de valabilitate care, în prealabil, trebuie respectat, termenul limită fiind de cinci-șase luni, iar pentru o mai bună conservare, sticlele cu apă minerală trebuie pstrate la o temperatură de 15oC (Berca C., 1994).

Potrivit Societății Naționale a Apelor Minerale, pe piață cele mai bine vândute ape minerale din România sunt: Borsec , 17.1%, Izvorul Minunilor exploatată din sursa Stâna de Vale, 15,2%, urmată de Izvorul Minunilor îmbuteliată din sursa naturală Rieni, 11,6%, Perla Harghitei, 11%, Biborțeni, 6,4%, Dorna, 5,4%, Harghita, 5,2%, Poiana Negri, 3,4% și Carpatina, Buziaș, Lipova,

Tușnad 2-3%.

Fig.2. Cota de piață a celor mai vândute mărci de apă minerală. (după SNAM)

În prezent, cele mai recunoscute stațiuni de îmbuteliere a apelor minerale au dispărut sau sunt contaminate cu diferiți poluanți artificiali.Refacerea acestora nu se va putea realiza prea curând, deoarece țara noastră nu deține resursele financiare necesare.

România reprezintă o sursă importantă de izvoare minerale, dar și o piață în creștere pentru consumul de apă minerală, iar, în ultimii 20 de ani, producția de ape minerale a crescut de circa 4 ori, de la 210 miliarde de litri în 1990 la 920 miliarde de litri în anul 2010 (SNAM).

Fig.3. Producția de apă minerală 2006-2010 (după SNAM)

III. Interpretări

Bibliografie

1. Berca C. (1994). Apa și sănătatea. București: Ed.Ceres

2. Bejan V. (1970). Stațiuna balneo-climaterică Strunga. Iași: Întreprinderea Poligrafică

3. Bejan V., Bejan V.D., Bejan V. (2006). Pentru sănătatea mediului înconjurător. Iași: Ed.Pim

4. Bejan V., Caraman C. (1988). Locuri balneo-climaterice.Nămoluri și ape minerale din județele Iași și Vaslui. XXIV. Iași

5. Feru A. (2012). Ghidul apelor minerale. Cluj-Napoca: Ed.Risoprint

6. Macarovici N. (1948). Asupra hidrogeologiei împrejurimilor Iași. București: Rev.Studii

7.Nistreanu V. (2000). Procese unilaterale pentru tratarea apei. București: Ed.Agir

8. Pascu M., Stelea V. (1968). Cercetarea apelor subterane. București: Ed.Tehnică

9. Pascu M. (1983). Apele minerale din România. București: Ed.Tehnică

10. Pricăjan A. (1972). Apele minerale și termale din România. București: Ed.Tehnică

11. Pricăjan A. (1979).Apele minerale de consum alimentar din România. București: Ed.Științifică și Enciclopedică

12. STAS 4621-91-Modificat de Legea nr.458/2002 privind calitatea apei potabile

13. HG 1020/2005-Hotărârea 1020/2005 pentru aprobarea Normelor tehnice de exploatare și comercializare a apelor minerale naturale