Genuri de Criminalitate Conexe Tulburarilor Ordinii Si Linistii Publice. Descrierea Si Analiza Infractiunilor Specifice

Genuri de criminalitate conexe tulburărilor ordinii și liniștii publice. Descrierea și analiza infracțiunilor specifice

CUPRINS:

INTRODUCERE

CAP. 1 ASPECTE RELATIVE LA ORDINEA PUBLICA

1.1. Planului unic de ordine și siguranță publică

1.2. Propunere de Model – PLAN DE ACȚIUNE

CAP.2 DESCRIEREA, ANALIZA CONTRAVENȚIILOR ȘI INFRACȚIUNILOR

2.1. Sarcinile polițiștilor pe linia combaterii contravențiilor și infracționalității specifice

2.2. Organizarea activității de patrulare la birourile de poliție locală —metodă determinantă în prevenirea faptelor antisociale

2.3. Activități desfășurate de poliție pentru prevenirea și combaterea furturilor de animale

2.4. Cauzele și condițiile ce favorizează și generează furturile de

animale

2.5. Cercetarea la fata locului în cazul furturilor de animale

CAP.3 FAPTE DE MICA CRIMINALITATE

3.1. Riscul și ordinea publică

3.2. Mafia română

3.3. Mafia țigănească

CAP. 4 PREVENIREA ȘI COMBAREA INFRACȚIUNILOR DE VIOLENȚĂ

4.1. Condiții și împrejurări favorabile săvârșirii infracțiunilor cu violență

4.2. Direcțiile, forțele și mijloacele de prevenire a infracțiunilor violente

4.3. Activități cu caracter preventiv

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE

Motorul interacțiunilor umane, indiferent de context sau etapă istorică este interesul, văzut în multiple nuanțe: interes individual sau de grup, economic, spiritual, afectiv, ori de conservare și securizare etc.

Cumulând experiența pozitivă anterioară, se poate afirma că orice societate există și funcționează pe baza unor norme și reguli (economice, morale, politice, religioase, filozofice, sociale, juridice etc.), care, în întregul lor, formează un sistem. Acest sistem normativ are rolul de a reglementa raporturile sociale care iau naștere între membrii societății și între aceștia și organismele sociale și politice.

Necesitatea ordinii și autorității în viața publică, nevoia de a respecta valorile sociale importante, viața, libertatea, demnitatea, avutul privat sau public s-a făcut simțit din cele mai vechi timpuri, în orice comunitate umană, întrucât acțiunile semenilor considerate vătămătoare sau periculoase pentru interesele personale ori de grup, provoacă în mod firesc, o reacție din partea celor nemulțumiți, lezați în drepturile lor.

Dacă acest tip de reacție este exagerat, va fi considerat vătămător, generând o contrareacție.

În acest mod, orice conflict devine o sursă permanentă de nesiguranță pentru individul sau grupul în care apare.

O asemenea stare de lucruri ar duce la deteriorarea relațiilor de conviețuire socială, la transformarea existenței cotidiene în nesfârșite dispute și conflicte din păcate Europa este măcinată de realități de tipul celor amintite, în care ordinea firească a lucrurilor este pusă sub semnul întrebării.

Vorbind despre „ordine”, se impun câteva delimitări conceptuale.

Semantic, „ordine” provine din latinescul „ordo-inis” și evocă ideea de „dispoziție” sau „succesiune regulată, cu caracter temporar, logic, moral, estetic”, iar în asociere cu alte expresii a dobândit o semnificație juridică, vorbindu-se despre noțiuni ca „ordine constituțională”, „ordine de drept”, „ordine publică” etc.

Analiza fenomenului infracțional, începând din anul 1990, evidențiază faptul că în ultimi 25 de ani, comunitățile urbane și rurale s-au confruntat cu o evoluție ascendentă și chiar explozivă a infracțiunilor, în special a celor cu violență. Caracteristice acestei perioade sunt mutațiile survenite atât sub aspectul faptelor ce lezează persoane, avutul public și particular, al structurii participanților, modurile de operare folosite, cât și ceea ce privește gravitatea infracțiunilor comise și a dificultăților întâmpinate în descoperirea autorilor.

Radiografia micro-criminalității din ultimii ani, înregistrată pe raza orașelor și comunelor evidențiază numărul mare de omoruri, tentative de omor și vătămări ale integrității corporale comise în mod spontan, a celor comise între soți și rude apropiate, precum și cele săvârșite în condițiile aplicării legii fondului funciar.

În aceste condiții Poliția Locală are numeroase atribuții, de la asigurarea pazei pe teritoriul localităților, până la prevenirea și combaterea infracționalității de pe raza orașelor și comunelor. In acest sens, în funcție de localizarea teritorială a Poliției Locale, se manifestă o gamă diversificată de infracțiuni și contravenții, cum ar fi cele judiciare, cele din domeniul silvic, precum și cele din agricultură.

Poliția Locală este sprijinită în activitatea pe care o desfășoară de către serviciile și formațiunile de specialitate din Poliția română care, potrivit atribuțiilor ce le revin, sunt obligate să îndrume activitatea Poliției Locale în domeniul de care răspund. In vederea realizării multiplelor sarcini care stau în fața Poliției Locale și pentru conjugarea eforturilor la realizarea acestora, se impune cu necesitate realizarea unei permanente colaborări între aceștia și formațiunile de ordine publică de la nivel județean.

Un sistem coerent de ordine și siguranță publică reprezintă un ansamblu coordonat din care, în momentul de față, la nivelul țării noastre, nu fac parte o serie de elemente sine qua non: unitatea de gândire și decizie, consecvența și stabilitatea organizării politice, cultivarea respectului față de autoritățile statale, obiectivitatea rațiunilor și modalităților de selecționare, numire și eliberare din funcție a managerilor serviciilor publice, un mod de orânduire închegat prin care să se garanteze un climat social favorabil ș.a.m.d. În momentul de față, sistemul de ordine publică din România necesită o analiză exhaustivă și o reglementare fundamentată.

CAP. 1 ASPECTE RELATIVE LA ORDINEA PUBLICA

Ordine socială

Ordinea socială presupune un ansamblu de reguli care stabilesc comportamentul indivizilor în societate și măsurile pe care societatea este în drept să le ia atunci când aceste reguli de conduită socială nu sunt respectate.

Rezultă că ordinea socială impune membrilor societății să aibă o asemenea conduită încât realizarea intereselor personale să nu lezeze interesele legitime ale celorlalți sau pe cel general, deoarece apare reacția acestora și armonia socială este periclitată.

Pentru crearea unei armonii sociale și prevenirea anarhiei, a stărilor conflictuale între indivizi, societatea este în drept să se apere și să ia măsuri prin organele sale, stabilind reguli de conduită pentru toți membrii săi, iar obligativitatea respectării lor, spre deosebire de normele morale, să fie asigurată prin sancțiunile prevăzute a se aplica la nevoie, de forța coercitivă a statului.

Ordinea de drept

Ordinea de drept, denumită și ordine de stat, presupune respectarea legilor și a celorlalte prevederi, de către toate categoriile sociale, respect impus și asigurat de însăși autoritatea de stat investită cu această prerogativă.

Ordinea de drept nu este spontană și automată ca ordinea socială; cea dintâi constă în „așezarea instituțiilor și rânduirea regulilor neapărat necesare funcționării statului” (Planiol).

Într-o altă accepție, ordinea de stat se referă la totalitatea relațiilor caracteristice pentru o stabilă stare și funcționare a tuturor elementelor orânduirii de stat (relațiile dintre stat, societate și individ, sistemul instituțiilor puterii și administrației publice, structura administrativ-teritorială etc.).

Ordinea socială și cea de stat, împreună cu ordinea naturală, anterioară primelor două, formează ordinea publică – sinteza acestora.

Ordinea publică

După definiția dată de dicționarul Larousse, „ordinea publică” este un ansamblu de dispoziții legale, ale căror particularități nu pot, în stipulațiile lor, să-și suprime între ele efectele.

Cu alte cuvinte, se definește prin acest concept, ideea de normală funcționare a aparatului de stat, menținerea liniștii cetățenilor, respectarea dreptului acestora și a avutului obștesc.

În doctrina românească, prof. Paul Negulescu se oprește la următoarea definiție: „ordinea publică este starea de fapt materială și exterioară pe care legiuitorul o garantează și autoritatea administrativă o protejează, împiedicând orice tulburare ce i s-ar putea aduce, arătând în continuare că în această sferă intră: liniștea publică, regimul politic, organizarea și funcționarea serviciilor publice, siguranța persoanelor și a bunurilor, sănătatea publică.

Asigurarea ordinii publice în stat, a cărei parte componentă este și ordinea publică, presupune cooperarea tuturor forțelor sociale, în vederea apărării valorilor fundamentale din societate.

Datorită importanței ordinii publice pentru societatea noastră, Ministerul Administrației și Internelor a elaborat „Doctrina națională a ordinii publice”, potrivit căreia definirea acestui concept a fost făcută în sensul că ordinea publică reprezintă o componentă a siguranței naționale și ordinii publice europene și constă în starea de legalitate, de echilibru și de pace socială prin care se asigură liniștea publică, siguranța persoanei, a colectivității și a bunurilor, sănătatea și morala publică, și a cărei menținere se realizează prin măsuri preventive și de constrângere specifice.

În conformitate cu prevederile Legii nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea poliției române, poliția aplică măsuri de asigurare a ordinii publice, a siguranței cetățeanului, de prevenire și combatere a fenomenului infracțional și de identificare și contracarare a acțiunilor elementelor care atentează la viața, libertatea, sănătatea și integritatea persoanelor, a proprietății private și publice, precum și a altor interese legitime ale comunității.

Activitățile pentru asigurarea și menținerea ordinii și siguranței publice la nivel central și al unităților administrativ-teritoriale se realizează în sistem integrat, conform 1.1. Planului unic de ordine și siguranță publică.

Sistemul integrat de ordine și siguranță publică reprezintă ansamblul competențelor, modalităților de acțiune și relaționare, potrivit legii, a forțelor și mijloacelor organizate și dispuse, permanent sau temporar, în teritoriul de competență, pentru asigurarea și menținerea ordinii și siguranței publice.

În cadrul acestui sistem se integrează:

a.- structuri principale, cu statut permanent:

– Poliția Română;

– Jandarmeria;

– Poliția de Frontieră;

– Protecția civilă;

– Direcția Generală de Evidență Informatizată a Persoanei;

– Corpul Gardienilor Publici.

b.- structuri complementare, cu care structurile principale cooperează în îndeplinirea atribuțiilor legale:

– Garda Financiară;

– Corpul de control al prefecturii și primăriilor;

– Garda de Mediu;

– Poliția Sanitar-Veterinară;

– Direcția de Supraveghere și Control Vamal;

– Personalul silvic și cel însărcinat cu paza fondului cinegetic;

– Inspecția piscicolă;

– Asociația Rezervația Biosferei Delta Dunării;

– Autoritatea Națională pentru Protecția consumatorului;

– Autoritatea de Supraveghere chinologică;

– Inspecția protecției muncii;

– Direcția pentru protecția copilului aflat în dificultate;

– Societăți specializate de pază;

– Voluntari etc.

Analiza situației operative evidențiază menținerea la un nivel ridicat a stării infracționale, în special a faptelor comise în stradă și în alte locuri publice, precum și o degradare a climatului de ordine și siguranță publică.

Având în vedere aceste aspecte, precum și necesitatea gestionării efective și permanente a întregii problematici pe linia asigurării ordinii publice și folosirii eficiente a resurselor umane și materiale aflate la dispoziția poliției și Jandarmeriei, se impune o mai bună delimitare a sarcinilor ce revin fiecărei instituții, în contextul competențelor pe linia fenomenului infracțional și contravențional.

Noua concepție de activități își propune și rezolvarea acestei problematici prin sistemul integrat de ordine și siguranță publică.

Prin sistemul integrat de ordine și siguranță publică se urmărește realizarea următoarelor obiective:

intensificarea activității specifice pentru îmbunătățirea climatului de siguranță pe întreg teritoriul țării;

asigurarea capacității maxime de acțiune, prin folosirea eficientă a resurselor umane și materiale la dispoziție în vederea contracarării fenomenului infracțional și creșterii operativității în intervenție, la solicitările legitime ale cetățenilor;

repartizarea judicioasă a efectivelor de jandarmi în plan teritorial prin constituirea unor structuri standard (patrulă, post, secție, detașament sau sector), în localitățile în care situația impune;

desfășurarea de activități de prevenire de către structurile de ordine publică, în scopul descurajării oricăror stări conflictuale ce pot apare în zona de responsabilitate, prin realizarea contactului permanent cu populația și colaborarea cu autoritățile administrației locale;

scurtarea timpului de răspuns a structurilor mobile de ordine publică în situația producerii unor evenimente în zona de responsabilitate și reducerea deplasărilor pe distanțe mari;

creșterea gradului de implicare a efectivelor de jandarmi la nivelul Comandamentelor de Jandarmi județene și batalioanelor mobile pentru realizarea climatului de siguranță publică;

cunoașterea permanentă și supravegherea zonelor cu potențial criminogen ridicat, a elementelor infractoare, voiajorilor cât și a persoanelor care prin modul lor de comportare aduc atingere relațiilor de conviețuire socială;

optimizarea relațiilor de colaborare între structurile Ministerului Administrației și Internelor cu atribuții în domeniul asigurării ordinii publice și cooperarea cu alte instituții abilitate.

Având în vedere condițiile socio-economice și eforturile pentru integrarea în Uniunea Europeană s-a impus cu necesitate reorganizarea activității polițienești prin transformarea acesteia într-o instituție constituită ca un serviciu specializat în folosul comunității.

Reorganizarea activității Poliției Locale a vizat atât segmentul urban, cât și cel rural.

Prin reorganizarea activității de ordine publică în mediul urban se urmărește:

apropierea de populație prin asigurarea prezenței polițistului în mijlocul comunității;

schimbarea statutului sectoriștilor și agenților de ordine în agenți de poliție pentru siguranță publică și profesionalizarea acestora;

eliminarea paralelismului și suprapunerilor în activitatea de asigurare a ordinii publice prin sistemul patrulării în perimetrul instituțiilor de învățământ (școlilor), intensificarea activității de ordine publică și creșterea siguranței civice în zona unităților de învățământ), parcuri, străzi, parcări auto, zone de agrement etc. cu jandarmi și corpuri de gardieni publici, în sistemul integrat în cadrul Planului unic de ordine și siguranță publică;

armonizarea activității poliției de ordine publică cu cea a celorlalte structuri din sistemul poliției naționale;

euroconfruntarea și compatibilizarea structurilor cu cele ale poliției statelor din Uniunea Europeană (programe comune de cooperare).

Activitatea birourilor și formațiunilor de ordine publică de la polițiile municipale, orășenești și secții a fost organizat pe principiul poliției de proximitate, astfel:

Compartiment Siguranță publică – s-au înființat zone de siguranță publică și colective de siguranță publică;

Compartimentul poliției de proximitate;

Compartimentul rezolvări lucrări și cauze penale;

Compartimentul regim-pază.

1.2. Propunere de Model PLAN DE ACȚIUNE (o variantă)

PRIMĂRIA ORADEA

POLIȚIA LOCALĂ ORADEA

BIROUL POLIȚIEI PAZĂ ȘI ORDINE PUBLICĂ

NR. 43020/10.06.2015

APROB

ȘEFUL POLIȚIEI LOCALE ORADEA

PLAN DE ACȚIUNE

pe linia prevenirii și combaterii infracțiunilor comise prin violență

Prin analiza situației operative pe anul 2014 se constată că un număr însemnat de fapte penale și contravenționale comise prin violență sunt săvârșite pe raza de competență a Biroului Poliției pază Și ordine publică în special în zona cartier Dragoș Vodă.

Din studiul efectuat asupra acestui gen de infracțiuni comise de la începutul anului 2015 rezultă faptul că autorii acționează cu multă îndrăzneală, precauție, și atenția acestora este mai mare pentru a nu lăsa urme care să conducă la identificarea lor de către funcționari poliției locale.

In cursul anului 2015 în zona mai sus menționată s-au comis două infracțiuni de tâlhărie, trei vătămări corporale grave și o tentativă de viol, fapte comise în a doua parte a zilei sau seara, rămânând în evidență cu autori necunoscuți.

Factorii care au influențat comiterea acestor infracțiuni grave au fost:

– consumul excesiv de alcool;

– portul ilegal al armelor albe;

– situarea domiciliului persoanelor la marginea comunei;

– orele târzii de deplasare a persoanelor spre domiciliu;

– vârsta victimelor;

– constituirea în grupuri a unor tineri cu comportament deviant.

Au fost instruiți polițiștii locali din zonă cărora li s-au dat în supraveghere persoanele care au fost incluse în cercul de bănuiți, cerc stabilit pe baza ipotezelor elaborate și verificărilor efectuate cu ocazia cercetărilor la fața locului precum și în urma rezultatului pozitiv al testării poligraf.

S-au obținut informații cu valoare operativă despre aceste persoane, iar în urma exploatării acestora au fost recuperate bunuri sustrase în urma comiterii infracțiunilor de tâlhărie și stabilite persoanele care au ajutat autorii la comiterea lor precum și anturajul și cercul de prieteni al autorilor.

În vederea prinderii suspecților și recuperării bunurilor furate se impune organizarea și executarea unei acțiuni pe linie de violență în zona sus menționată cuprinzând și căile de acces limitrofe la care vor participa forțe sporite.

Acțiunea va fi executată la data de 11.06.2015, începând cu orele 530 cu echipe formate din 3-4 lucrători de poliție, astfel:

Ehipa nr. l compusă din:

– Șef birou Busuioc Ion;

– funcționar șef Ursu Florică;

– funcționar principal Florea Vasile

va acționa la domiciliul numitului Gogan Vasile din strada Ghiocelului nr. 14.

Echipa nr. 2 compusă din:

– funcționar șef Pop Ion;

– funcționar principal Tudose Răzvan;

– funcționar asistent Crețu Vasile.

Echipa nr. 3 compusă din:

– funcționar șef Nedelcu Marin;

– funcționar principal Cojocaru Răzvan;

– funcționar asistent Dobra Marius.

Echipa nr. 4 compusă din:

– funcționar șef Deac Vasile;

– funcționar principal Mihalcea Costel;

– funcționar asistent Mariș Ion cu câinele de serviciu Ariel.

Echipele nr. 3 și 4 vor efectua scotociri și descinderi la grupurile organizate de țigani nomazi aflați în ședere temporară pe raza cartierului Dragoș Voda, la ieșirea din localitate.

La sediul secției de Poliție Locale se constituie grupa de rezervă compusă din patru cadre condusă de inspector Voicu Ion și grupa de cercetare compusă din funcționar șef Manchis Florin cercetări penale, funcționar șef Tămaș Mihai și agent șef Mihalcea Dorina legătura cu evidența populației.

Echipele vor folosi două autovehicule Wolswagen, BH 06 FTE, condusă de funcționar debutant Marin Florin și BH 59 DPC condusă de funcționar debutant Smărăndescu Claudiu.

Instruirea efectivelor participante va fi efectuată de adjuncții șefului Poliție Locale Oradea, director administrativ Dragnea Costică și inspector Firea Constantin la data de 11.06.2015. la ora 5°° la sediul poliției și vor coordona în teren acțiunea.

Ținuta va fi în uniformă pentru agenți și civilă pentru ofițeri.

Dotarea va cuprinde bastoane de cauciuc, cătușe, armamentul și muniția din dotare, lanterne, fluiere, stații de radio-emisie pentru fiecare echipă.

La terminarea acțiunii șefii de echipe vor continua cercetările alături de echipa de cercetare a persoanelor conduse la sediul unității pentru stabilirea și documentarea și stabilirea întregii activități infracționale a acestora ori vor depune rapoarte cu activitățile desfășurate.

Rezultatele obținute vor fi centralizate în sinteza acțiunii care va fi raportată prin telefonic la Poliția Locală și Poliția Municipiului Oradea.

ȘEFUL POLIȚIEI LOCALE ORADEA

Director

PAMPA GRIGORE

CAP.2 DESCRIEREA, ANALIZA CONTRAVENȚIILOR ȘI INFRACȚIUNILOR

2.1. Sarcinile polițiștilor pe linia combaterii contravențiilor și infracționalității specifice

Lucrătorii de poliție locală care își desfășoară activitatea la în mediul urban sau rural, exercită toate drepturile și își asumă toate obligațiile ce cad în sarcina oricărui polițist de pe teritoriul României, în conformitate cu Legea nr. 218/2002 și Statutul polițistului local care statuează poziția polițistului de funcționar public civil cu statut special, înarmat, ce poartă de regulă uniformă. Polițistul exercită atribuțiile stabilite pentru Poliția Locală prin lege, ca instituție specializată a statului.

Sunt convinsă că imediat când condițiile vor permite ca propunerile ultimelor 2 guvernări să fie puse în practică. Respectiv trecerea întregii Direcții Ordine și Siguranță Publică (cu peste 50.000 cadre) către primării, adică la polițiile locale ale primăriilor. Sunt sigură că și microcriminalitatea existentă in prezent la poliția Ordine și Siguranță Publică va veni la poliția locală. De aceea am abordat această temă de perspectivă, acceptând o provocare interioară și sper să răspund cu argumente convingătoare că poliția locală poate gestiona asemenea misiuni speciale.

Polițiștii din mediul urban și rural își desfășoară activitatea profesională în interesul și în sprijinul persoanei, instituțiilor statului și al comunității cu specific rural din raza de competență. Polițiștii execută o gamă variată de sarcini, dintre care amintim:

– prevenirea și descoperirea infracțiunilor și altor fapte antisociale ce lezează viața, integritatea corporală, libertatea persoanelor, avutul public și privat, drepturile și interesele legitime ale cetățenilor, ordinea și liniștea publică;

– efectuează cercetări potrivit competenței în legătură cu infracțiunile din zona de responsabilitate;

– iau măsuri pentru combaterea manifestărilor de violență și neutralizare a unor acțiuni de natură să împiedice desfășurarea normală a activității;

– exercită controlul potrivit legii asupra deținerii și folosirii armelor, munițiilor, materialelor explozive și toxice, radioactive, stupefiante;

– supraveghează, îndrumă și controlează modul cum se respectă circulația pe drumurile publice și acordă sprijin autorităților pentru buna desfășurare a acesteia;

– iau măsuri pentru depistarea și reținerea persoanelor urmărite împotriva cărora au fost emise mandate de arestare preventivă, a dezertorilor și evadaților;

– urmăresc respectarea măsurilor instituite în zona de frontieră, cooperând cu unitățile Poliției de frontieră în acest domeniu;

– iau măsuri pentru reținerea infractorilor sau persoanelor aflate în urmărire locală sau generală.

În activitățile pe care le desfășoară, polițiștii pot folosi următoarele mijloace/metode:

– cunoașterea și analiza permanentă a situației operative polițienești de pe teritoriul de competență;

– organizarea și desfășurarea unor activități de culegere a informațiilor conform cadrului legal;

– identificarea persoanelor suspecte de comiterea unor fapte antisociale, precum și luarea în atenție și supravegherea calificată a acestora;

– executarea de controale, pânde, patrulări, în locurile și mediile favorabile comiterii de infracțiuni;

– depistarea sau prinderea în flagrant a persoanelor ce au comis fapte antisociale și aplicarea măsurilor legale;

– informarea și pregătirea antiinfracțională a populației;

– avertizarea persoanelor predispuse la săvârșirea de infracțiuni.

Pe linia prevenirii și combaterii infracționalității de natură judiciară, lucrătorii de poliție desfășoară următoarele activități:

– identificarea și luarea în supraveghere a persoanelor ale căror antecedente penale, mod de operare sau comportament indică posibilitatea săvârșirii unor infracțiuni; se vor lua în atenție foștii condamnați pentru infracțiuni grave precum și gazdele de infractori;

– cunoașterea elementelor turbulente, agresive, recalcitrante, cu tendințe de constituire în grupuri de oameni ce amenință siguranța cetățenilor sau sunt predispuși la provocarea de scandaluri; se vor întocmi evidențe stricte cu persoanele din această categorie;

– identificarea și clarificarea situației bolnavilor psihic periculoși și minorilor problemă;

– luarea măsurilor legale împotriva celor care săvârșesc fapte prin care se încalcă normele de conviețuire socială (consum de alcool, portul fără drept de arme albe, de foc, etc.);

– combaterea și prevenirea furturilor din conductele magistralelor de transport de produse petroliere ce tranzitează raza comunei, măsuri de supraveghere a persoanelor predispuse la săvârșirea de infracțiuni prin acest mod de operare;

– identificarea lăcașurilor de cult, a caselor memoriale, monumentelor istorice ce se află pe teritoriul de competență și luarea măsurilor de prevenire și combatere a furturilor, degradărilor, distrugerilor;

– identificarea și prinderea persoanelor date în urmărire locală sau generală, a celor care se sustrag de la urmărirea penală, a elementelor aflate în supraveghere sau dispărute;

– identificarea bunurilor și animalelor date în urmărire ce fac obiectul unor dosare aflate în evidența proprie.

Polițiștii din mediul urban și rural desfășoară activități în lucrări și cauze penale cu A.N. și A.C., potrivit competenței, pentru infracțiuni cum ar fi:

– furturi de animale, de cereale, furturi de pe câmp, din depozite, magazii, silozuri, etc.;

– înșelăciunea, distrugerea, ș.a.

In vederea soluționării fiecărui dosar penal pe care îl au în lucru, polițiștii întocmesc un "Plan de măsuri informativ-operative", care va fi aprobat de șeful biroului sau de ofițerul instructor și se va întocmi de asemenea "Fișa statistică a infracțiunii". Odată cu întocmirea "Referatului de terminare a urmăririi penale", cauzele penale se scad din evidența postului sau biroului de poliție.

Polițiștii locali instruiți pot efectuează cercetarea la fața locului în cazul faptelor care le sunt date în competență, folosind aparatura criminalistică din dotare. După efectuarea cercetării la fața locului, polițiștii înaintează la formațiunile de criminalistică ale municipiilor, orașelor, județelor, urmele și celelalte mijloace de probă recoltate din câmpul infracțional pentru a fi prelucrate pentru constatări tehnico-științifice, expertize, etc. De asemenea, peliculele fotografice vor fi înaintate acelorași formațiuni. Cu ocazia executării unor acțiuni, controale, filtre, activități de cercetare penală, polițiștii vor lua măsuri de amprentare și fotografiere a persoanelor depistate, iar fișele completate vor fi înaintate inspectoratului județean pentru completarea fondului dactiloscopic A.F.I.S.

2.2. Organizarea activității de patrulare la birourile de poliție locală —metodă determinantă în prevenirea faptelor antisociale

Patrularea este o activitate tactică desfășurată de lucrătorii de poliție din mediul urban și rural prin care se realizează prezența în teren a lucrătorilor posturilor de poliție pe un itinerar stabilit, în raport cu necesitățile situației operative și reprezintă una din modalitățile principale de executare a sarcinilor muncii de poliție pe teritoriul comunelor. Cu prilejul executării activității de patrulare, care are un caracter preventiv, se pot desfășura numeroase obligații în ceea ce privește cunoașterea populației, a teritoriului, se pot verifica unele informații și sesizări, sau se pot efectua activități de supraveghere a elementelor suspecte. De asemenea, polițiștii din componența patrulei, cu această ocazie pot rezolva diferite sarcini pe linie de circulație sau evidență a populație.

Organizarea activității de patrulare

Activitatea de patrulare o organizează și o hotărăște șeful de post. Pentru stabilirea activității de patrulare se va efectua o analiză temeinică, ținând cont de:

– obiectivele economice și comerciale de pe teritoriul de competență;

– locurile și mediile favorabile comiterii de infracțiuni;

– prezența unor elemente suspecte pe raza localității (grupurile de țigani, de exemplu, cu preocupări nomade);

– densitatea populației;

– numărul cadrelor de poliție de la post;

Ca activități premergătoare efectuării serviciului de patrulare, amintim:

– numirea patrulei și a șefului acesteia;

– pregătirea temeinică a patrulei;

– întocmirea planului patrulei;

– prezentarea patrulei la șeful de post înainte de plecarea în misiune.

Înainte de plecarea în misiunea de patrulare trebuie stabilită zona și itinerarul de patrulare. Itinerarul reprezintă drumul parcurs de patrulă în zona de patrulare între localități, obiective și alte lucruri care interesează poliția. El reprezintă un circuit închis care pornește de la postul de poliție, cuprinde obiectivele din zona de patrulare și se termină la reședința postului.

In executarea serviciului de patrulare, membrii componenți ai patrulei au următoarele drepturi:

– constată infracțiuni și contravenții; -legitimează și verifică persoanele suspecte;

– conduce la sediul postului de poliție persoanele suspecte;

– reține și conduce infractorii la post;

– folosește armamentul, când situația o impune, conform prevederilor legale;

– ia măsuri de prevenire a infracțiunilor;

– pot întrerupe itinerarul de patrulare.

În îndeplinirea sarcinilor ce decurg din această misiune, membrii patrulei au și următoarele obligații:

– să cunoască particularitățile itinerarului de patrulare;

– să cunoască obiectivele de pe traseu;

– să cunoască locurile de pe traseu favorabile comiterii de infracțiuni ori ascunderii de infractori;

– să fie atenți, vigilenți;

– să execute controale la unitățile comerciale, hoteluri, moteluri, locuri de cazare în comun;

– urmăresc depistarea de infractori, vagabonzi;

– sarcini pe linia mandatelor de aducere și executare;

– să cunoască și să patruleze în jurul caselor izolate, unde locuiesc persoane în vârstă;

– noaptea să nu permită producerea de zgomote ce ar tulbura liniștea locuitorilor;

– să țină legătura cu conducerile unităților economice și cu personalul din aceste unități.

In situații deosebite, când membrii patrulei iau la cunoștință de comiterea unor evenimente grave în afara itinerarului, de prezența unor elemente infractoare urmărite, aceștia se pot abate de la itinerarul pentru

patrulare stabilit, pentru prinderea infractorilor sau pentru a acorda ajutor medical persoanelor accidentate grav.

Patrula, pe timpul executării serviciului, poate face unele constatări în teren care se notează și se raportează șefului de post. Patrula este controlată în teren, cu scopul de a se aplica în mod corect dispozițiile legale, cât și de a se întări disciplina în rândul polițiștilor.

2.3. Activități desfășurate de poliție pentru prevenirea și combaterea furturilor de animale

Autoritățile administrației publice locale care organizează paza în localități unde agricultura este predominantă și sunt obligate la înființarea Poliției Locale, încadrarea organigramei (după principiul 1 polițist local la 1.000 de locuitori), și care îndeplinesc serviciul de pază prin rotație, folosind echipament de protecție, mijloace de autoapărare, mijloace de iluminat pe timp de noapte și să asigure accesul rapid la mijloacele de alarmare în caz de pericol, precum și forțele de intervenție în sprijinul acestora, în caz de nevoie.

In zonele cu agricultură dezvoltată de pe teritoriul României, cetățenii care își desfășoară activitatea în aceste locuri au ca principală sursă de existență și cultivarea terenurilor sau creșterea de animale. Animalele mici sunt crescute pentru consumul familiei, iar cele mari (bovine, cabaline), adeseori sunt indispensabile satisfacerii nevoilor de transport ale bunurilor și persoanelor. Mintea infractorilor, neobosită întotdeauna, se preocupă de găsirea unor moduri de operare tot mai originale, folosite în furtul animalelor din ferme sau din gospodăriile proprii ale oamenilor. Polițiștii de la birourile și posturile de poliție locale se întâlnesc frecvent cu cazuri de sustragere a animalelor și trebuie să acționeze cu pricepere profesională în vederea identificării autorilor, și dacă este posibil, pentru recuperarea prejudiciului.

In sistemul agricol este posibilă comiterea unei game foarte variate de fapte antisociale, începând de la distrugeri, sustrageri de animale și bunuri, delapidări și continuând cu abuzuri în serviciu și acte de corupție. In activitățile din agricultură pot interveni diferite persoane rău intenționate, cu scopul de a comite anumite fapte antisociale, cum ar fi:

– distrugerea unor culturi prin pășunare;

– tăierea plantelor cu ocazia prășitului mecanic;

– distrugerea de culturi prin executarea unor lucrări ce trebuiau efectuate când terenul era liber;

– infestarea unor culturi prin executarea unor lucrări ce trebuiau efectuate când terenul era liber;

– infestarea unor culturi prin depistarea de prafuri sau reziduuri emanate accidental;

– inundarea unor suprafețe de teren datorită infiltrărilor apei scurse din canalele de aducțiune;

– nerecoltarea în totalitate a produselor cu scopul de a fi reținute ulterior;

– întocmirea de procese-verbale de dispariție sau tăieri de animale total sau parțial fictive;

– plusuri de medicamente prin întocmirea de acte ce dovedesc tratamentul sau vaccinarea animalelor.

Polițiștilor le revin pe această linie următoarele sarcini:

– să-și însușească și să aplice legislația în materie;

– să organizeze și să desfășoare muncă de culegere a informațiilor pentru cunoașterea situației operative din aceste obiective;

– să cunoască metodele și mijloacele de săvârșire a faptelor antisociale din agricultură;

– să cunoască aspecte legate de specularea prețului pieței;

– să sesizeze situațiile de trecere a unor cantități de produse agricole pe numele altor persoane ce nu sunt membrii ai asociației;

– să cunoască cazurile de valorificare prin vânzare a unor mijloace fixe ce aparțin sistemului agricol, vânzare ce se face la prețuri incorecte, contravaloarea fiind însușită;

– să constate întocmirea de documente fictive privind efectuarea unor lucrări ce nu s-au realizat, administrarea unor pesticide ce nu s-au folosit;

– realizarea unei colaborări între polițiștii de Ordine Publică și cei de la comune, în domeniul agricol;

– descoperirea la timp de către polițiști a ilegalităților ce constau în neînregistrarea corectă a produselor, însușirea acestora, etc.;

– să implice specialiști de la Camerele agricole de pe lângă consiliile orășenești și comunale în coordonarea și controlul societăților agricole;

– organizarea periodică de acțiuni și controale executate de polițiști în cooperare cu specialiștii din domeniu;

– organizarea și controlul personalului de pază;

– intensificarea serviciilor de patrulare în perioadele anului cu recolte aflate pe câmp;

– informarea Direcției agricole județene și mediatizarea unor cazuri mai importante descoperite de polițiști prin mijloacele de informare în masă.

În munca de prevenire, lucrătorii de poliție vor adopta și următoarele moduri practice de acțiune pentru prevenirea faptelor antisociale din agricultură:

– popularizează și exploatează conținutul actelor normative;

– atrag organele cu atribuții de control și specialiști din agricultură la executarea verificărilor și controalelor în comun;

– supraveghează permanent persoanele ce au atribuții de control pe linia activităților economico-financiare ale unităților agricole;

– aplică sancțiuni contravenționale și avertismente persoanelor depistate că au săvârșit contravenții la regimul agricol;

– asigură o prezență activă și permanentă a polițiștilor în locurile unde se desfășoară activități cu produse agricole pe itinerariile de transport, în sectoarele zootehnice și o supraveghere permanentă a acestor locuri.

2.4. Cauzele și condițiile ce favorizează și generează furturile de

animale

Pentru creșterea eficienței prevenirii comiterii acestui gen de furturi, cunoașterea cauzelor și condițiile care le generează au o importanță deosebită. Dintre acestea, putem aminti:

l .Lipsa de vigilență a paznicilor sau lipsa pazei la fermele zootehnice și de creștere a păsărilor.

Personalul de pază de la aceste ferme este format, în general, din persoane în vârstă, provenite din personalul unităților, care de multe ori nu își pot îndeplini în mod corespunzător atribuțiile de serviciu. Această situație des întâlnită în practică îi avantajează pe infractori, care pot acționa în siguranță la comiterea furtului, riscul de descoperire fiind foarte redus.

Uneori, chiar persoanele care fac parte din sistemul de pază proprie, singure sau în complicitate cu salariați ai unității, comit furturi de animale, acest lucru fiind posibil și datorită faptului că respectivii paznici nu au fost verificați temeinic cu ocazia angajării ori își desfășoară activitatea pe postul de pază fără avizul unității de poliție, având uneori antecedente penale pentru asemenea fapte.

2.Neefectuarea controlului de către conducerile unităților respective privind modul de executare al serviciului de către personalul de pază.

Modul defectuos de executare al serviciului de către personalul de pază al fermelor zootehnice se datorează lipsei de control din partea conducerii unităților respective, lăsând această activitate importantă în grija unităților de poliție, sau, dacă constată deficiențe în activitatea de pază, nu se iau măsuri corespunzătoare împotriva celor care încalcă prevederile legale.

3.Inexistența sau executarea defectuoasă a pazei orășenești și comunale pe raza localităților urbane și rurale.

Există numeroase cazuri în care paza comunală se execută în mod defectuos sau este chiar inexistentă, acest fapt ducând la o creștere semnificativă a faptelor antisociale în localitățile în care nu se desfășoară această activitate.

4.Neglijența în asigurarea locurilor unde sunt adăpostite animale, în cadrul gospodăriilor particulare.

Se observă că majoritatea furturilor de animale este urmarea neglijenței de care dau dovadă persoanele particulare în asigurarea locurilor unde sunt ținute animalele în cadrul gospodăriilor individuale. Infractorii profită de faptul că cetățenii lasă pe timpul nopții, ușile grajdurilor deschise sau de faptul că acestea nu sunt prevăzute cu sisteme de închidere sigure și eficiente.

5.Lăsarea liberă a animalelor la pășunat sau pe izlazuri, fără a fi organizată paza acestora.

De multe ori, locuitorii comunelor sunt ocupați în special cu munca de pe câmp, lăsând animalele în zone de pășunat le distanțe mari de locul unde își desfășoară activitatea, fără a asigura paza acestora sau chiar lasă animalele la pășunat în timpul nopții.

6.Neincluderea în itinerarele de patrulare de către unitățile de poliție a zonelor mărginașe, caselor izolate și fermelor zootehnice.

O măsură specifică și eficientă pentru prevenirea comiterii de fapte antisociale o constituie patrularea, eficientă și în cazul furturilor de animale.

Aceste infracțiuni se săvârșesc în zonele mărginașe ale localităților, precum și în fermele zootehnice aflate în afara perimetrelor comunelor, astfel încât infractorii pot acționa în voie, fără riscul de a fi descoperiți, având totodată posibilitatea de a se îndepărta rapid de la locul faptei.

Neincluderea acestor în itinerarele de patrulare pe timpul nopții duce la creșterea furturilor de animale.

Având în vedere creșterea exportului da animale, se impune identificarea societăților comerciale care au ca obiect de activitate asemenea activități, iar verificările ce se vor efectua se vor axa pe documentele întocmite cu ocazia achiziționării animalelor, din care trebuie să rezulte identificarea persoanelor care au predat animale și dacă acestea au prezentat documente justificative de proveniență a acestora.

7.Stabilirea persoanelor care închiriază vehicule de transport.

Prin această activitate se urmărește identificarea persoanelor care închiriază în mod frecvent autovehicule destinate transportului de animale, în vederea aflării motivelor acestor solicitări. Cadrele de poliție vor conlucra cu conducătorii autobazelor respective, determinându-i să consemneze în contractul încheiat și motivul închirierii autovehiculului.

2.5. Cercetarea la fata locului în cazul furturilor de animale

Locul comiterii faptei este perimetrul sau imobilul în care s-a comis infracțiunea, unde pot rămâne urme ale infracțiunii ce pot ajuta la identificarea autorului faptei antisociale și la probarea vinovăției acestuia.

Cercetarea la fața locului se face chiar și atunci când, datorită unor împrejurări sau condiții specifice nu s-ar descoperi urme la locul faptei. Cu ocazia cercetării la fața locului, polițistul își creează o orientare clară a condițiilor în care s-a comis furtul, motivul alegerii locului faptei, a căilor de acces și de retragere din câmpul infracțiunii folosit de autori.

Activități desfășurate:

– descoperirea și ridicarea probelor materiale necesare dovedirii vinovăției făptuitorului;

– obținerea unor date și indicii ce pot conduce le identificarea făptuitorului.

Este obligatoriu ca deplasarea la locul faptei să se facă imediat după sesizare, ocazie cu care se vor lua măsuri pentru marcarea și izolarea locului faptei și conservarea urmelor infracțiunii.

Concomitent, prin discuțiile avute cu reclamantul sau cu martorii, se vor culege informații pentru a stabili ce cunosc despre împrejurările comiterii faptei, autorii, semnalmentele acestora, numărul lor, direcția în care s-au deplasat după comiterea faptei.

în prima fază a cercetării la fața locului se ridică urme de încălțăminte, se stabilește cărarea urmelor lăsate de animale sau de mijloacele de transport și se ridică, după care se întocmește procesul-verbal în care se descriu în mod amănunțit semnalmentele animalelor furate, în special cele particulare(cicatrice, tatuaje, semne de marcă, infirmități).

Prin activitatea de cercetare la fața locului se vor stabili:

– modul de operare folosit de autori în comiterea faptelor, împrejurările care au favorizat comiterea ei (lipsa pazei, a iluminatului electric, nesupravegherea animalelor);

– numărul aproximativ al participanților, ce poate fi apreciat după numărul urmelor de încălțăminte, a mijloacelor de transport folosite;

– urmele biologice ( sânge, urină, vomismente ) din care poate rezulta dacă animalul a fost sacrificat sau dacă vreunul din autori s-a rănit.

În cazul comiterii unor astfel de infracțiuni se impune a fi folosit câinele de urmă, în special la furturile de animale din mediul urban (rural).

Cunoscându-se faptul că mirosul persistă mai mult timp deoarece agenții alteranți sunt mai reduși decât în mediul urban.

CAP.3 FAPTE DE MICA CRIMINALITATE

Apărarea climatului de siguranță publică și prevenirea criminalității, înlăturarea cauzelor și factorilor care determină sau înlesnesc propagarea acestui fenomen, realizarea educației antiinfracționale a populației, dar mai ales realizarea unei asocieri cu comunitatea sunt principalele deziderate ale Poliției locale. Funcționarii publici ai acestui serviciu sunt practic oamenii de legătură între stat și comunitate. Statul creează norme juridice și asigură aplicarea lor, iar cetățenii sunt beneficiarii direcți ai eforturilor depuse în acest sens.

Caracterul de noutate al poliției locale, cât și faptul că ea succede altor două instituții – Corpul Gardienilor Publici și Poliția comunitară – relevă nevoia de îmbunătățire a sistemului de asigurare a ordinii și liniștii publice la nivel local și alinierea acestuia la noile cerințe ale mileniului III. Modalitățile prin care acest serviciu pune în aplicare, în plan concret, ceea ce constituie un scop suprem, desăvârșit, de prevenire și combatere a faptelor antisociale, presupun un efort unitar deosebit de complex, perfectibil în timp pe baza experiențelor anterioare și ținând cont de evoluția societății, ineluctabilă, care aduce cu ea noi exigențe, necesități și provocări. Poliția locală se vrea a fi o instituție în slujba comunității, relația dintre aceste două entități bazându-se pe încredere, sprijin reciproc, respect și reclamând o dezvoltare continuă, având în vedere dinamismul existențial evident al societății. Doar în acest mod se poate ajunge la finalitatea propusă. Deciziile în ceea ce privește activitatea propriu-zisă a funcționarilor publici – luate de către primarul localității și de directorul executiv al Poliției locale, care cu siguranță cunosc într-o măsură mai mare problemele cu care se confruntă cetățenii decât structurile de la nivel central – evidențiază și asigură un management modern, eficient și eficace. Interesul imediat de a asigura ordinea, liniștea publică, siguranța cetățeanului și a unității administrativ-teritoriale pe care o conduc determină adoptarea unor rezoluții corespunzătoare în acest sens.

Analizând factorii determinanți ai reorganizării instituției Poliției comunitare în Poliție Locală, nu putem trece cu vederea faptul că atribuțiile acesteia nu erau suficient delimitate de cele ale altor structuri cu responsabilități de inspecție și control din subordinea autorităților administrației publice locale și de cele ale unităților teritoriale ale Poliției Române sau Jandarmeriei. Atribuțiile Poliției comunitare erau considerate insuficiente de către autoritățile administrației publice locale de la nivelul municipiilor reședință de județ. Acolo dificultățile cu fluența traficului și inspecția în urbanism, comerț și protecția mediului au o complexitate deosebită, iar capacitatea de pregătire și instruire a personalului reprezintă de asemenea o problemă. Din Poliția locală fac parte compartimentele din aparatul de specialitate al primarului cu atribuții în inspecția în construcții, protecția mediului, comerț și evidența persoanelor. În plus, primarul este cel care stabilește obiectivele strategice de ordine publică și prioritățile comunității locale .

Integrarea europeană oferă statelor membre ale Uniunii Europene, și implicit cetățenilor acestora, armonie, stabilitate și prosperitate. Acești factori, de care depinde în fond evoluția și echilibrul social, economic, cultural și chiar politic al fiecărei țări în parte, au constituit o tentație permanentă pentru state de a adera la acest spațiu. Implementarea unui sistem polițienesc bazat pe sprijinul reciproc cu comunitatea reprezintă o consecință naturală a amplelor inovații survenite la nivelul întregii societăți prin aderarea și transpunerea valorilor europene și euroatlantice în cadrul instituțiilor statului de drept.

Dezvoltarea Uniunii Europene reprezintă o provocare majoră pe de o parte pentru ea însăși, în ansamblu, și, pe de altă parte, pentru fiecare stat membru și fiecare stat candidat, atât la nivel național, cât și la nivel local. Provocările ce survin în plan social, economic și de mediu înconjurător reprezintă factori cu care se confruntă toate treptele de autoritate pe plan european, național, regional și local. Comunitatea este elementul în jurul căruia statul, prin organele sale, trebuie să construiască un sistem de apărare corespunzător împotriva valurilor de criminalitate cu care ne confruntăm la acest moment și care vor urma, cu dimensiuni sporite sau reduse, funcție de evoluția societală și de reușita implementării măsurilor propuse.

Adeseori, dezbaterile asupra îmbunătățirii activităților de poliție ajung la aspectul financiar, ceea ce poate să suspende ori să blocheze inițiative generoase și viabile. În viitor, consolidarea unor structuri comunitare care să se implice în parteneriat cu poliția în prevenirea criminalității va determina diminuarea presiunii asupra soluționării unor petiții adresate polițiștilor. Aplicarea unor strategii manageriale în care dimensiunea comunitară locală joacă un rol important susține crearea unei poliții moderne. Trebuie menționat că multe programe au eșuat chiar în state care au bugete generoase, atunci când accentul s-a direcționat numai pe latura logistică și crearea unui prototip de polițist automatizat.

Fapte de mica criminalitate, de la furturi, regimul câinilor periculoși, infracțiuni de tulburare a ordinii publice sau pe partea de evidenta a populației.

Se va pune accent pe partea de evidenta a populației pentru respectarea “cărții de imobil”, a regimului persoanelor care locuiesc fără viza de flotant, si la ce interval de timp pot fi sancționați.

In ceea ce privește transferul de competente, polițiștii locali vor fi pregătiți pentru noile atribuții judiciare si vor purta arme si cătușe. “Polițistul cel mai apropiat de locul faptei trebuie sa intervină”

Pe segmentul Poliție Locală cooperarea se manifestă nu doar la nivel de post poliție / birou centru zonal, ci și în parteneriat cu poliția de frontieră, poliția de mediu, precum și cu reprezentanții administrației publice locale, în special această cooperare este mai pregnantă în zona de frontieră, avându-se în vedere și armonizarea cooperării, dat fiind faptul că în 2007 s-a realizat aderarea României la Uniunea Europeană și asigurăm frontiera de Est a României respectiv a Uniunii Europene.

În ambele zone de acțiune a poliției, respectiv rural, urban, prin conceperea și întocmirea împreună a Planului unic de ordine și siguranță publică s-a urmărit și realizat acțiunea forțelor chemate să asigure siguranța publică, într-o concepție unitară, iar în urma analizelor efectuate la anumite perioade de timp, rezultatul scontat a fost realizat într-un procent mare, dar se impune ca modul de acțiune să fie structurat pe linii de muncă și competențe specifice.

Totodată situația operativă implică realizarea unor activități punctuale, pe baza informațiilor existente care să ducă la înlăturarea stărilor cu potențial criminogen, urmărindu-se generalizarea și popularizarea experienței pozitive.

În urma desfășurării activității de siguranță publică se impune ca unele acte normative existente, cât și protocoalele încheiate, să fie adaptate cerințelor și comandamentelor date realității vieții cotidiene. Se impune ca pe siguranța asigurării bunurilor și valorilor deținute cu titlu, să fie aplicate acte normative, cu sancțiuni mai ridicate pentru conducătorii acestora.

În cadrul structurii poliției de siguranță publică s-ar impune crearea unor compartimente specializate de cooperare și acțiune cu partenerii sociali, sub comandamentul instituțiilor administrației publice, în acest sens, barometrul eficienței activității de siguranță publică să fie analizat prin sondaje de opinie în rândul beneficiarilor – societatea civilă, împreună cu care se vor stabili sarcini și măsuri pentru eficientizarea activității (școală, familie, ONG, instituții care vizează protecția cetățenilor), în acest sens se urmărește întărirea rolului Autorității Teritoriale de Ordine publică, creându-se premisele favorabile înființării Poliției Locale.

Conceptul de ordine publică în ultima perioadă de timp a suferit ajustări și modificări care au dus la creșterea gradului de siguranță al cetățeanului și s-a realizat Cap. 32 din HG nr. 455/2001 privind programul de guvernare pe 2001-20904, restructurarea situației de ordine publică, pct.9, demilitarizarea unor structuri din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, și se urmărește modificarea legalității Legii nr. 26/1003 privind înființarea, organizarea, funcționarea Gardienilor Publici, în sensul transformării activității instituțiilor într-o poliției comunitară la nivelul unităților administrației teritoriale.

În contextul sarcinilor și atribuțiilor ce revin fiecărei structuri din legile de organizare și funcționare și alte prevederi legale (Legea 63/2003, Legea 218/2002, Legea 56/1992), cât și a modalității de acțiune stabilită prin „Planul strategic și operațional de îmbunătățire a forțelor de ordine publică în perioada 2001-2004, conducerea forțelor destinate menținerii ordinii publice revine inspectoratelor județene de poliție și se execută prin șefii structurilor de specialitate.

Acest lucru se impune datorită faptului că poliția are structuri în toate localitățile, deține pârghiile de cunoaștere și apreciere a situației operative și are competență materială generală.

Planul unic de siguranță va cuprinde domeniile, mediile și locurile de acțiune, modalitățile de acțiune potrivit competențelor fiecărei structuri, forțele și mijloacele participante, realizarea cooperării, coordonarea, controlul și analiza activităților desfășurate.

La întocmirea planului va fi consultată și Autoritatea teritorială de ordine publică, ale cărei propuneri vor avea caracter de recomandare.

3.1. Riscul și ordinea publică

Analiza de securitate presupune folosirea unor concepte specifice. Conceptele de vulnerabilitate, risc, pericol și amenințare au fost definite de diverse teorii și abordări doctrinare implicite și explicite din domeniul securității, însă consensul nu pare a fi realizat.

Analiza factorilor de risc

Pericolul ar putea fi definit drept caracteristică a unei acțiuni de a aduce prejudicii valorilor unei societăți, persoanelor sau bunurilor acestora. In cazul pericolului, sursa, adresa, scopul, obiectivele și efectele sunt probabile.

Amenințarea, în schimb, are indicatori mult mai concreți, reprezentând o declarare a unei intenții de a pedepsi sau a răni o persoană, mai ales în cazul în care aceasta nu dorește să fie avertizată asupra unui posibil necaz, pericol etc.§

Analiza amenințării poate avea în vedere procesul continuu de compilare și examinare a tuturor informațiilor disponibile referitoare la, de exemplu, potențiale activități teroriste.

O astfel de analiză va evidenția atât factorii existenței grupărilor teroriste, capacitățile, intențiile, istoria și țintele acestora, cât și mediul de securitate în care operează forțele proprii.

Cu cât amenințarea este mai specifică, cu atât țintele și sursele sale sunt mai clare. Conform analistului, Barry Buzan, modelul explicativ ce relevă tipul și intensitatea amenințării.

Natura specifică a amenințărilor și amenințarea, în sine, pot fi înțelese numai în relație cu caracterul particular al obiectului de referință. Viața umană variază în funcție de cadrul în care se desfășoară și, din acest motiv, pe baza aceluiași criteriu, se poate vorbi și despre domenii diferite în care trebuie studiate tipurile de amenințări: politic, economic, social, militar, de mediu ș.a..

In domeniul politic, amenințările sunt definite, în mod tradițional, în termeni de suveranitate, independență și integritate teritorială. Obiectele de referință pot fi entități politice atât naționale, cât și supranaționale. De exemplu, suveranitatea națională este amenințată de punerea la îndoială a recunoașterii, legitimității sau autorității guvernării, iar la nivel supranațional, structurile internaționale sunt amenințate de situații ce subminează regulile, normele și instituțiile ce le constituie.

Amenințările la adresa domeniului economic sunt dificil de identificat, fiind constituite de factori ce subminează regulile, normele și instituțiile sale componente, iar obiectele de referință sunt reprezentate, ca și în cazul anterior, de o gamă largă de entități: de la regimurile economice specifice la piața globală. Amenințările de natură economică sunt cu atât mai greu de determinat, cu cât multe din manifestările lor aparțin competiției economice acceptate, realităților economiei de piață, disproporțiilor economice firești și nu sunt îndreptate în mod direct împotriva instituției-stat. In același timp, economiile naționale fac parte, într-un anumit fel, din structura statului și constituie fundamentul acestuia.

Obiectul de referință, în cazul domeniului social, este format din identități colective la scară largă, ce pot funcționa independent de stat (de exemplu: națiunile, religiile). Ele includ elemente ce se identifică, de obicei, cu componenta psihosocială a puterii. Întrucât natura acestui obiect de referință este complexă și specială, ierarhizarea amenințărilor în funcție de importanță și intensitate reprezintă o sarcină dificilă. Oricum, ele se întind de la gradul de acceptare socială a obiectivelor politice, până la conștiința de sine a unui popor. Societatea și identitățile sociale se află în permanentă transformare, ca răspuns la dezvoltările interne și externe, astfel că unele dintre schimbări pot fi reprezentate de subiecți diferiți, cu interese diferite, ca amenințări sau ca evoluții pozitive.

De asemenea, se poate vorbi și despre amenințări în domeniul mediului înconjurător, unde gama obiectelor de referință variază de la entități relativ concrete (supraviețuirea anumitor specii sau menținerea anumitor tipuri de habitat) la probleme generale ale planetei și ale omenirii. Trebuie subliniat faptul că majoritatea acestor obiecte de referință au la bază preocuparea referitoare la relația dintre specia umană și restul biosferei în contextul atingerii unui nivel înalt de dezvoltare civilizațională. Este tot mai evident, de asemenea, că marile amenințări de natură ecologică nu mai pot fi rezolvate de un singur actor, ele impunând o colaborare internațională mult mai strânsă.

Amenințările, conform anumitor autori, pot fi definite și în raport cu riscurile, reprezentând factori de risc ce evoluează către concret, către existența reală, iar într-un anumit context sau mediu favorabil capătă și direcție și intenție. Strategia de securitate națională a României, în vigoare în prezent, definește factorii de risc drept „acele elemente, situații sau condiții, interne sau externe, care pot afecta, prin natura lor, securitatea țării, generând efecte contrare sau de atingere a intereselor noastre fundamentale". Același document identifică și principalii factori externi de risc la adresa țării noastre: posibile evoluții negative în plan subregional; proliferarea armelor de distrugere în masă; proliferarea și dezvoltarea rețelelor teroriste, a crimei organizate transnaționale, a traficului de droguri; migrația clandestină și apariția unor fluxuri masive de refugiați; acțiunile de incitare la extremism, intoleranță, separatism sau xenofobism; decalaje între nivelurile de asigurare a securității și gradul de stabilitate ale statelor din proximitate; limitarea accesului statului român la unele resurse și oportunități regionale, importante pentru realizarea intereselor naționale. Carta Albă a securității și apărării naționale completează seria factorilor de risc cu: acțiuni individuale sau colective de accesare ilegală a sistemelor informaționale, de dezinformare și manipulare a informațiilor; riscuri generate de producerea unor dezastre ecologice în regiune, precum și de efectele potențiale ale unor procese naturale la nivel global.

În ceea ce privește riscul, în sens larg, se poate afirma că se concretizează în discrepanța dintre „așteptarea pozitivă" și „evenimentul negativ", ce se poate produce, și prin probabilitatea sa de a se produce. Riscul este cauzat de nedeterminare, de imposibilitatea de a cunoaște cu certitudine evenimentele viitoare, reprezentând o stare potențială, care, în anumite condiții, poate deveni efectivă.

Sociologia definește riscul drept o expresie fie a nedeterminării structurale a realității (caracterul probabilist obiectiv al evenimentelor), fie al incertitudinii, al insuficienței cunoștințelor noastre despre procesele reale. În același timp, psihologia socială accentuează latura subiectivă a riscului, definindu-l astfel: fenomen psihologic complex, rezultând din raportul dintre probabilitatea reușitei și cea a eșecului unei acțiuni îndreptate spre atingerea unui anumit obiectiv („câștig") cu semnificație individuală sau socială.

Riscurile ce afectează securitatea națională pot fi clasificate în funcție de: domenii de activitate; entități comunitare și religioase; arie geografică; timp; volum; importanță (interes, gravitate); probabilitate, iar raporturile de interdependență sunt prezentate în Anexa nr. 5 sub forma unei matrice de analiză.

Analiza de risc investighează, în principal, riscurile la adresa sistemelor naturale sau tehnice și are ca scop principal determinarea funcțiilor și domeniilor ce pot fi afectate de riscul respectiv. întrebarea esențială, ce se naște de aici, se referă la relația dintre riscuri și vulnerabilități. În opinia noastră, vulnerabilitatea poate fi definită, pe larg, drept rezultatul combinării riscurilor existente la adresa unei societăți cu capacitatea acesteia de a face față și de a supraviețui situațiilor de urgență internă și externă.

O definiție specifică o oferă Strategia de securitate națională a României: vulnerabilitățile reprezintă stări de lucruri, procese sau fenomene din viața internă, care diminuează capacitatea de reacție la riscurile existente ori potențiale sau care favorizează apariția și dezvoltarea acestora.

In situația internă a României, sunt evidențiate câteva tipuri de vulnerabilități ce își găsesc sursele în tranziția politică, economică și socială prelungită pe care o parcurge țara noastră: persistența problemelor de natură economică, financiară și socială generate de întârzierea reformelor structurale; accentuarea fenomenelor de corupție și de administrare deficitară a resurselor publice; reacții ineficiente ale instituțiilor statului în fața acutizării fenomenelor de criminalitate economică și de perturbare a ordinii publice și siguranței cetățeanului; menținerea unor surse și cauze de potențiale conflicte sociale punctuale; nerespectarea normelor de mediu în funcționarea unor obiective industriale; scăderea nivelului de încredere a cetățenilor în instituțiile statului; menținerea unor disparități de dezvoltare între regiunile țării; menținerea la un nivel scăzut a infrastructurii informaționale și întârzieri în realizarea acesteia la standardele impuse de dinamica globalizării etc.§

Analiza vulnerabilităților ia în considerare factorii de risc de toate tipurile, atât din cadrul, cât și din afara limitelor fizice ale sistemului, dar și consecințele interne și externe ale acestora. Mai mult, deși este acoperită o perioadă lungă de timp, analiza vulnerabilităților se centrează pe o anumită secvență a evenimentelor, din momentul apariției situației de urgență și până când se ajunge la o nouă stare de stabilitate.

3.2. Mafia română

Criminalitatea a devenit o problemă care preocupă în cel mai înalt grad toate statele lumii, organismele internaționale inclusiv Organizația Națiunilor Unite.

Criminologia ca știință la începutul secolului XX în România era practic necunoscută ca știință. Denumirea însăși era considerată de esență burgheză, neacționată, evitându-se timp de trei decenii chiar și simpla ei denumire în publicistică și manualele universitare.

Fenomenul infracțional cunoaște o creștere fără precedent constituind o amenințare la adresa comunității umane, a statelor și instituțiilor democratice.

Nici România nu putea fi ocolită de acest flagel, care, în special în anii care au trecut de la Revoluția din Decembrie 89, a cunoscut creșteri explozive.

Îngrijorător este faptul că au proliferat galopant tipurile de infracțiuni cu caracteristici mafiote, acțiunile premeditate, folosirea armamentului la săvârșirea infracțiunilor, tâlhăria în plină zi sub amenințarea armelor de foc, sechestrarea de persoane, impunerea taxei de protecție furturi de bunuri din patrimoniul național, contrabandă, corupție, evaziune fiscală și alte fapte cărora poliția a trebuit să le facă față.

În timp normele de conduită deviată pot deveni sigure repere de comportament în viața unor colectivități, constituind criterii unice de comportare în societate și formând așa numitele „subculturi criminale infracționale” alcătuite din bande sau „gangurile” de răufăcători, de structurile complexe ale crimei organizate și de modul de viață ale unor comunități marginale care se conformează unui sistem de norme și valori diferite de cele ale societății globale. Că așa este o demonstrează cu prisosință situația din unele medii defavorizate așa cum sunt cartierele mărginașe ale marilor orașe, zonelor mari gări sau autogări, metroul și alte căi subterane, dar mai ales cartierele sau localitățile cu populație preponderent din rândul țiganilor (rromilor).

Sistemul totalitar de dinainte de 1989 a împiedicat dezvoltarea organizaților de tip mafiot, singurul domeniu în care se poate afirma că s-au format așa zise nuclee ale crimei organizate era economicul. În condițiile lipsei grave și iraționale de produse agroalimentare, specula se transforma într-o profesie rentabilă.

În România de astăzi în care situația economică instabilă și inflația determină o inegalitate frapantă, o bună parte a populației trăind în sărăcie, numeroși oameni fiind stăpâniți de sentimente de nesiguranță și puternică frustrare, promovarea liberei concurențe, a spiritului competitiv, a avut desigur pe lângă efectele pozitive și un revers nedorit. Pe baza acestui sistem social, politic, cultural propice, s-au putut dezvolta organizațiile de tip mafiot în România.

Astfel că numeroși indivizi, au ales cale infracțiuni, a furtului, escrocheriei, abuzului, corupției și traficul de orice fel pentru a se îmbogăți peste noapte. România a deveni un teritoriu preferat pentru transmiterea drogurilor din Orient sau America Latină către țările din Europa de Vest, tot mai mulți cetățeni fiind atrași în organizații criminale internaționale.

Una din caracteristicile crimei organizate din România o reprezintă contrafacerea, promovarea și plasarea în circulația bănească autohtonă a unor valute liber convertibile îndeosebi dolari americani, mărci germane, lire italiene, operațiuni ce nu se pot realiza decât prin participare la o diviziune internațională a activității criminale.

3.3. Mafia țigănească

O amenințare deosebită pentru societatea română o reprezintă implicarea tot mai profundă în sfera criminalității și mai ales în cea a infracțiunilor de mare violență a țiganilor.

Încorsetată până la finele anului 1989 de măsurile instituite de stat, această etnie, recunoscută prin incultură și neștiință de carte, dar de o abilitate și meschinărie deosebite, sfidează la vedere pe zi ce trece legea și ordinea de drept, organizând filiere, chiar internaționale, prin care săvârșesc cele mai periculoase și abominabile infracțiuni.

Potențialul criminogen al țiganilor este de câteva ori mai mare decât al restului populației României, situație ce are tendințe de agravare. Un alt element de gravitate deosebită îl reprezintă participarea infractorilor țigani la săvârșirea infracțiunilor cu violență respectiv omoruri (11,31%), tentativă de omor(9,6%).

O pondere însemnată o dețin țiganii și în rândurile celor care au săvârșit infracțiuni contra proprietății private. Nesupunerea voită față de regulile de conviețuire socială, față de ordinea și liniștea publică instituită de stat, a condus la săvârșirea de către țigani a numeroase infracțiuni ce aduc atingere acestor relații. Factorii psihologici, biologici, care influențează comportamentul țiganilor are la bază trăsături specifice, dobândite drept zestre ereditară de la strămoși care au trăit în nordul Indiei, și modelate ulterior pe parcursul celor 6-700 de ani de când este atestată prezența etniei pe teritoriul României.

Între factorii criminogeni care determină în mare măsură comportamentul deviat al multor țigani, pot fi enumerați următorii:

-agresivitatea înăscută (mulți purtând în permanență asupra lor arme albe)

-labilitatea afectivă este în strânsă legătură cu agresivitatea

-indiferența afectivă

-deviația morală

Se poate spune că această etnie are și propriul „drept” ei se conduc prea puțin după legislația țării de domiciliu sau reședință, aplicând și respectând în schimb „legea țigănească” bazată pe obiceiuri și tradiții. Desigur că în ultimul timp, tot mai mulți țigani din centrele urbane dezvoltat, renunță la asemenea tradiții.

Țiganii duc lipsa unei culturi scrise, aceasta fiind un handicap pentru înlăturarea modului de viață și a comportamentului social.

Este de remarcat totuși marginalizarea la care este supusă o bună parte dintre țigani, respingerea lor de către colectivitățile pe lângă care aceștia s-au așezat. În cadrul comportamentului delincvent la țigani întâlnim sub aspect oxinologic următoarele orientări comportamentale:

– O recunoaștere exclusivă a valorilor materiale ca simboluri ale reușitei

– Ignorarea voită a valorilor morale, juridice, consacrate în societate

– Respingerea normelor licite de conduită ca mijloace de realizare a valorilor materiale

– Adoptarea unor norme ilicite de conduită pentru reușita socială

Țiganii reprezintă cea mai profilactică minoritate din România. Înclinarea spre delicvență a multor țigani s-a manifestat cu recrudescență sporită încă din primii ani de după revoluție cu tendințe de îmbrățișare a formelor superioare ale crimei, respectiv spre organizarea de tip mafiot.

Prin acțiunea acestor grupuri se produc prejudicii foarte mari, iar ca mod de acțiune se remarcă jafurile organizate în grup de regulă cu mână armată (șmenurile), traficul de carne vie, sechestrarea de persoane, taxa de protecție, șantaj și chiar spălarea banilor proveniți din infracțiuni.

Țiganii reușesc să influențeze justiția prin coruperea unor polițiști, sumele mari de bani obținute de țigani prin mijloace necinstite le dă posibilitatea să facă cheltuieli ostentative.

Primul grup constituit pe principii mafiote , urmărit și cercetat de poliție a fost acela compus din familiile de țigani Duduianu, Văduva, Stănescu. Principalele sedii ale grupărilor erau campingul din Sinești și Complex „Lebăda”. Din mafia de elită a țiganilor fac parte Fane Spoitoru, Nuțu Cămătaru și Gigi Boieru, pe lângă care amintim alte grupări criminale care acționează și în străinătate unde produc panică în rândul cetățenilor și al autorităților datorită modurilor noi de operare, furturi prin efracție, etc.; ceea ce a impresionat a fost rapiditatea cu care acționau grupurile criminale.

Un alt gen de activitate infracțională în care s-au specializat țiganii se referă la afacerile din domeniul prelucrării, colectării și valorificării metalelor, îndeosebi cele neferoase, aluminiu, cupru, bronz, aramă.

Printre acțiunile organizaților de tip mafiot se regăsesc traficul de droguri care a luat amploare în România, precum și consumul acestora crește în fiecare zi.

Astfel România este țara de tranzit a drogurilor astfel: chinezii tranzitează heroină, opiu; arabii cocaină și hașiș; rușii amfetamină, cocaină, marijuana. O bună parte din transporturi a fost confiscată de poliție, iar altele au trecut fără urmă. Consumul de droguri a luat amploare la elevi și studenți.

Alte acțiuni cum ar fi traficul de arme și explozibili, traficul de monedă și alte titluri de valoare false, furtul de mașini și trafic internațional cu autoturisme furate, traficul de carne vie, jocurile de noroc, contrabandă și evaziune fiscală, toate acestea fac parte din peisajul infracțional din România.

Crima organizată capătă o extindere și o diversificare deosebită în ultimii ani, devine o trăsătură caracteristică vieții contemporane din România.

Crima organizată apare în dreptul penal român nu numai ca o provocare la adresa legiuitorului, determinându-l să identifice forme noi de combatere, prin intermediul legii penale, dar și la adresa doctrinei penale, determinând pe oamenii de știință să reflecteze asupra naturii, gravități și a particularităților acțiunilor criminale săvârșite de asociații de infractori, pentru a sugera modalități noi, specifice și eficiente de luptă, prin mijlocirea legii penale împotriva fenomenului menționat.

Împotriva acestor activități ale crimei organizate ar putea fi concepute două grupuri de mijloace:

I Prevederi legale prin care ar fi incriminate și sancționate faptele comise de persoanele juridice însăși, care, deși funcționează aparent legal, realizează scopurile unei organizații oculte criminale.

II Răspunderea persoanei fizice, în acest sens, legea penală română în vigoare dispune de următoarele instrumente:

incriminarea și sancționarea în articolul 323 C. Pen. a faptei de a se asocia sau de a iniția constituirea unei asocieri în scopul săvârșirii uneia sau mai multor infracțiuni, altele decât cele îndreptate contra siguranței statului, ipoteză în care faptele ar constitui infracțiunea de complot. Este posibilă doar complicitatea morală. Răspunderea penală presupune existenței intenției.

Dispoziții referitoare la participație. Dacă o faptă prevăzută de legea penală a fost comisă nemijlocit de o singură persoană aceasta este autor al infracțiunii. Nu există ideea autorului mediat.

Incriminările prevăzute în partea specială a legii penale și care acoperă aproape toate faptele ilicite care ar putea fi comise de asociațiile criminale, inclusiv în cadrul crimei organizate.

Legea penală română nu cuprinde o incriminare sintetică în baza căreia să se asigure urmărirea și sancționarea eficientă a faptelor săvârșite de organizații criminale moderne, nu cuprinde un sistem de sancțiuni specifice faptelor comise de asemenea asociații criminale.

În România nu există până în prezent o reglementare cu privire la interzicerea reciclării sumelor de bani provenite din operațiuni ilicite, și deci au apărut numeroase manifestări în activitatea financiară și bancară care ascund fenomenul de reciclare a banilor cu origine ilegală. În ultima perioadă s-a sesizat faptul că unele organizații criminale din exterior se interesează de folosirea circuitelor bancare românești pentru reciclarea banilor.

Este imperios necesar a identifica modalități noi și mai eficienta de luptă contra formelor moderne și deosebit de periculoase de criminalitate.

MAFIA, mută și neiertătoare, trăgând din umbră firele politici si ale mari finanțe, este un mit lovit de moarte sau o caracatiță încă vie?

Aceasta este întrebarea care se pune in secolul nostru, dacă aceste organizații criminale sunt realități crude ale societății noastre sau au rămas simple “povestiri”. Un singur lucru este cert, faptul că aceste organizații criminale fac parte din peisajul vieții noastre si vor dăinui atât timp cât condițiile sociale , economice si politice ale omenirii nu se vor îmbunătăți substanțial.

Organizațiile criminale ale secolului nostru sunt asemenea unor “industriași” care însă sau dezvoltat prin violență, prin înșelăciune, prin crimă deci prin moduri ilegale care contravin bunei dezvoltări a vieții mondiale.

Ceea ce este înfricoșător este faptul, că acest “virus” a atins cote maxime atât în lume cât și în țara noastră considerată un “pionier” ,in ceea ce privește organizații criminale de tip mafiot.

România putem spune că a devenit o “piață” de viitor pentru Mafie. Organizațiile mafiote române se disting prin amplitudinea violenței cu care se săvârșesc actele criminale uneori mult mai dură decât în țările unde activitatea criminală mafiotă este bine dezvoltată.

România fiind o țară de tranziție reprezintă terenul prielnic pentru activități mafiote, legislația statului român având carențe in ceea ce privește combaterea unor asemenea grupări mafiote.

În ceea ce privește legea, două aspecte interesează în mod deosebit:

existența discriminărilor necesare în legea penală

politica penală in domeniul analizat

La nivelul politici penale în acest domeniu mai sunt obiective de realizat:

a) Adoptarea standardelor internaționale în materia sancționării corupției, a crimei organizate și “spălării banilor”.

– înăsprirea sancțiunilor penale

– aderarea la organele Comunității Europene implică în mod necesar și armonizarea legislativă

b) Crearea cadrului instituțional corespunzător scopului preconizat.

Este necesar ca și în România să se înfințeze un organism interdepartamental puternic format din polițiști, finanțiști si procurori, care să aibă drept de control nelimitat și să pună ordine în acest domeniu.

Se impune de urgență infințarea unui Institut Național de Criminologie care să abordeze cu prioritate marile probleme ale criminalistici din perioada de tanziție.

Perfecționarea sistemului judiciar de prevenire, descoperire si combatere a manifestărilor infracționale.

Combaterea organizațiilor criminale va cuprinde:

promulgarea și aplicarea de urgență a unor modificări ale Codului Penal și a Codului de Procedură Penală.

Incriminare indivizilor cu infracțiuni prin simpla apartenența la grupările mafiote

Adoptarea unei legislații ferme financiar bancare aptă de a stopa fenomene ca: frauda și reciclarea banilor.

Crearea și întărirea unor brigăzi anti-mafia în poliție.

Modernizarea și dotarea corespunzătoare a unității de luptă anti-mafie.

Adaptarea unei legislații corespunzătoare în ceea ce privește traficul de droguri.

Colaborarea dintre organele de combatere a organizațiilor mafiote din toată lumea.

Selecționarea cadrelor din politie și justiție care să ducă la lupta împotriva organizațiilor criminale.

Pentru a combate organizațiile criminale trebuie să se îmbunătățească condițiile de trai ale populației. Acestea reprezentând izvoare ale organizațiilor criminale.

Întrebarea care se pune este dacă vor dispărea vreodată organizațiile criminale, ceea ce nu va fi posibil datorită interpenetrării acesteia în viața de zi cu zi și racolarea din ce în ce a mai multor indivizi tineri în rândurile organizației, indivizi care se bucură de câștiguri financiare rapide și totodată de renumele pe care și-l fac.

Mafia acest bătrân monstru al adâncurilor se pare că este nemuritor, deci va fi o prezență sigură de-a lungul timpului in societate.

CAPITOLUL 4

PREVENIREA ȘI COMBAREA INFRACȚIUNILOR DE VIOLENȚĂ

Latura fundamentală a activității organelor de poliție o reprezintă prevenirea, care se organizează în scopul apărării avutului public și personal, al vieții, integrității și sănătății persoanelor, asigurarea ordinii și liniștii publice, combaterii oricăror manifestări de ignorare a normelor de comportare în societate, apărării altor relații sociale ocrotite de lege.

Analiza fenomenului infracțional evidențiază faptul că în ultimii ani posturile de poliție comunale s-au confruntat cu o evoluție ascendentă, uneori chiar explozivă a infracțiunilor comise cu violență. Radiografia criminalității din ultimii ani, evidențiază numărul mare de omoruri, tentative de omor și vătămări ale integrității corporale și ale sănătății comise în mod spontan, a celor comise între soți și între rade apropiate, precum și a celor comise în condițiile aplicării fondului funciar.

Deosebit de grave, prin frecvența și urmările produse, au fost faptele comise în scop de jaf, când infractorii au pătruns noaptea, prin forțarea ușilor sau a ferestrelor,în locuințele unor persoane ce domiciliază singure și sunt lipsite de apărare, pe care le-au amenințat cu cuțitul sau alte obiecte, pentru a le determina să le predea bani sau alte bunuri de valoare. Pe linia infracțiunilor cu violență din mediul urban și rural, o situație deosebită o reprezintă numărul mare de violuri comise asupra minorelor și femeilor de peste 60 de ani, aflate singure in locuință sau in case izolate. Periculozitatea acestor fapte este relevată de cazurile în care violurile au fost urmate de moartea victimei, ori sinuciderea sau vătămarea gravă a integrității fizice a victimelor.

O caracteristică a infracțiunilor comise cu violență o reprezintă spontaneitatea săvârșirii acestora, fiind determinate de consumul excesiv de alcool, atât de către autori, cât și de către victime, ducând la apariția unor conflicte sau dialoguri contradictorii.

Trebuie prevenită și combătută cu mai multă atenție tendința unor producători particulari de alcool sau intermediari care, în mod frecvent, desfac băuturi alcoolice în piețe agroalimentare, oboare, târguri.

În literatura de specialitate, violența este concepută ca fiind rezultatul unui complex de factori. Nici unul dintre acești factori, luat în mod izolat de contextul în care se manifestă, nu poate explica, prin el însuși, de ce unii indivizi se comportă violent sau de ce unele comunități experimentează mai multă violență decât altele. Taxonomia violenței este un pas important în comprehensiunea fenomenului violenței și designul intervențiilor ulterioare asupra cauzelor și a efectelor sale la nivel individual și societal. Categoriile violenței sunt expuse în funcție de contextul în care aceasta se manifestă tipurile de raporturi care se stabilesc între actori, relația dintre agresor și victimă, spațiul de manifestare, tipul de acțiune care se exercită asupra victimei, consecințele acțiunii.

O serie de autori subliniază importanța delimitării conceptului de violență față de agresivitate. Cu toate că mentalul comun atribuie celor doi termeni sensuri similare, aceștia au semnificații diferite în gândirea științifică. Unele studii au evidențiat faptul că agresivitatea nu este neapărat un comportament care să genereze fapte cu violență, cu toate că este înțeleasă ca fiind un instinct primar, definit ca o tendință de a ataca, dar care poate să se exprime atât în forme violente cât și în forme non-violente. Henry Laborit, dintr-o perspectivă neurobiologică, arată că agresivitatea este o cale de a rezolva frustrarea incapacității de a rezolva anumite nevoi biologice individuale. Konrad Lorenz afirmă că agresivitatea este un instinct al luptei îndreptate împotriva indivizilor din aceeași specie.Agresivitatea nu are doar conotații negative ci și pozitive, ajutând individul să facă față provocărilor vieții de zi cu zi. Pentru E.Wilson agresivitatea se manifestă sub forma unei competiții intraspecifice sau interspecifice, pentru obținerea unor favoruri sexuale sau pentru dobândirea unor resurse materiale. Freud a explicat agresivitatea prin prisma psihanalitică, definind-o ca trebuință și o dispoziție instinctivă a individului spre agresiune.

Putem defini relația dintre violență și agresivitate prin consecințele pe care le are fiecare asupra indivizilor și societății în general. Dacă violența presupune utilizarea forței și produce o vătămare a integrității fizice, psihice sau economice a unui individ, agresivitatea devine generatoare de prejudicii doar în condițiile în care sunt depășite anumite limite.

În urma acestor delimitări conceptuale suntem în măsură să dăm o formulare comprehensivă a definiției violenței: Violența reprezintă manifestări comportamentale individuale sau colective antisociale, cu o etiologie multidimensională, și care utilizează, în mod conștient, un instrument coercitiv, fizic sau simbolic, îndreptat împotriva propriei persoane, împotriva altei persoane sau împotriva unui grup sau comunități, care are drept consecințe îngrădirea libertăților individuale și sociale, dezvoltarea deficitară sau depravarea, afectarea psihică, rănirea sau moartea persoanei. Considerăm că definiția formulată de noi are toate elementele necesare operaționalizării și este ușor de utilizat atunci când vom dori să construim structura conceptuală a sistemului politicilor publice intersectoriale de prevenire și reducere a criminalității cu violență.

În acest studiu am utilizat conceptul de criminalitate cu violență în înțelesul pe care îl conferă Codul Penal din România. Acesta circumscrie sfera criminalității cu violență ca reprezentând actele de violență săvârșite cu intenție, care au ca urmare producerea unor prejudicii de natură fizică directă asupra victimelor, mai precis actele sancționate de legislația românească ca fiind infracțiuni contra persoanei și infracțiuni contra patrimoniului, adică omorul, tentativa de omor, loviturile cauzatoare de moarte, violul, vătămarea corporală gravă și tâlhăria.

Modelele explicative ale fenomenului criminalității (psihologice, sociologice, etc) au avut și au în continuare un impact semnificativ în elaborarea și implementarea intervențiilor specifice prevenirii și reducerii criminalității cu violență.

Teoriile psihologice ale criminalității încearcă să explice cauzele actului criminal pornind de la factori de natură psihică. Printre cele mai influente teorii amintim perspectiva întăririi conduitei criminale prin învățare le nivelul personal, interpersonal și comunitar a lui Andrews D. și James Bonta, teoria învățării sociale, formulată de Albert Bandura, teoriile cognitive asupra criminalității elaborate de Piaget, teoria agresiunii și atribuirea ostilă a lui Kenneth Dodge, teoriile freudiene, Robert Hare și explicarea comportamentului criminal prin teoria psihopatiei ; Lawrence Kohlberg – teoria dezvoltării morale, Gerald Patterson – învățarea socială, familia și crima, Adrian Raine – crima ca boală, Glenn Walters – teoria stilului de viață, sau de Samuel Yochelson și Stanton Samenow, teoria personalității criminale. Fiecare dintre aceste teorii încearcă să explice criminalitatea, elaborând o structură conceptuală bazată pe anumite concepte fundamentale, specifice fiecărei teorii în parte. Spre exemplu Freud și Dollard au formulat teorii psihologice în jurul relației dintre frustrare și agresivitate, iar Bandura în jurul relației dintre agresivitate și învățare. Alte teorii psihopatologice recente se referă la relația dintre psihopatie, violență și criminalitatea cu violență sau la relația dintre bolile mentale majore cum ar fi schizofrenia, tulburări afective grave, tulburări paranoidale, psihoze și violență.

Andrews și Bonta în lucrarea The Psychology of Criminal Conduct, subliniază importanța unei abordări holistice și interdisciplinare a comportamentului criminal. Modelul PIC-R sau The Personal, Interpersonal, and Community-Reinforcement, așa cum și denumirea acestuia indică, încearcă să explice comportamentul criminal prin analiza factorilor de risc de la nivelurile personal, interpersonal, comunitar și în același timp manifestă un interes deosebit pentru identificarea celor mai eficiente modalități de proiectare și implementare a unor intervenții eficace și eficiente, care să reducă în mod real incidența acestui fenomen antisocial. Politicile legate de modelul PIC-R acționează în aria factorilor de risc și au nevoie de instrumente de evaluare specifice. Principiile care stau la baza intervențiilor eficace derivă din factorii identificați de perspectiva PIC-R: riscul, nevoia, și responsivitatea (RNR). Modelul RNR include trei principii care se concentrează asupra identificării factorilor de risc și clasificarea strategiilor pentru terapia corecțională și reintegrarea infractorului. Principiul riscului spune că persoanele care se află în situația de maxim risc pentru producerea comportamentului criminal, vor beneficia de servicii intensive de asistență. Principiul nevoilor susține că doar acei factori de risc care sunt permisivi la schimbare vor fi avuți în vedere de serviciile de tratament și reabilitare a infractorilor. Al treilea principiu, al responsivității se referă la furnizarea unei intervenții care este adecvată și se potrivește cu abilitățile și stilul „clientului".

Teoria învățării sociale formulată de Albert Bandura în cartea sa Social Learning Theory, explică faptul că dorința de a comite crima nu izvorăște dintr-un instinct înnăscut, ci este rezultatul unui proces de învățare mai îndelungat, comportamentul antisocial fiind învățat prin întăririle pozitive, ca urmare a consecințelor pozitive și recompenselor pentru comportamentul criminal. Mecanismul teoretic al acestui model este utilizat în mediul corecțional pentru a promova comportamente prosociale, prin recunoașterea importanței învățării directe și indirecte. Unul dintre exemplele oferite de literatura de specialitate este programul intitulat Thinking for a Change utilizat de National Institute of Corrections SUA pentru a forma comportamente prosociale la infractori. Alte utilizări ale modelului lui Bandura sunt prezente în cadrul comunităților care au scop corecțional, de exemplu programele care urmăresc să formeze comportamente prosociale la infractori, utilizând toți angajații unei firme ca modele de comportament prosocial.

Teoriile cognitive își propun să explice modul în care procesele cognitive afectează comportamentul antisocial. În literatura de specialitate sunt cunoscute trei categorii mari de teorii cognitive. Prima categorie se concentrează asupra modului în care cognițiile influențează modul în care infractorii relaționează cu lumea din jur: teoria frustrare- agresiune, modelul atribuirii ostile și teoria scriptului cognitiv. John Dollard explică comportamentul criminal prin frustrarea pe ca o trăiește individual când nu își poate realiza scopurile. Leonard Berkowitz a extins această teorie conferind un rol mult mai distinct cogniției. Modelul atribuirilor ostile dezvoltat de Kenneth Dodge, susține că infractorii violenți sunt mai înclinați decât oamenii obișnuiți să interpreteze situațiile și acțiunile ambigue ca fiind ostile și amenințătoare. De aceea agresorii sunt mai dispuși să interpreteze o situație ca fiind violentă când, de fapt, nu este vorba de așa ceva. Modelul scriptului cognitiv – cognitive scripts, formulat de Rowell Huesmann și Leonard Eron, arată că scriptul cognitiv este o strategie sau schemă de comportament, care a fost învățată în timpul copilăriei timpurii. Cu alte cuvinte, acea structură cognitivă este un ghid pentru comportament.

A doua categorie de teorii cognitive se concentrează asupra procesului cognitiv, sau a modului în care criminalii gândesc. Această perspectivă include teoriile dezvoltării morale, care explică gândirea criminală prin abilitățile de raționare și de luare a deciziei caracteristice infractorilor. Aceste teorii se concentrează asupra dezvoltării abilității de raționalizare ca și asupra capacității de a gândi la un nivel abstract înalt. Lawrence Kohlberg a formulat teoria dezvoltării morale care își găsește sursa în cercetările lui Jean Piaget asupra dezvoltării copilului. Teoria a avut o influență semnificativă asupra concepției unor programe corecționale. Experiențele au arătat că infractorii funcționează la un nivel preconvențional de dezvoltare morală, în care regulile nu sunt interiorizate. Aceștia respectă regulile doar pentru a evita pedepsele. Kohlberg afirmă că acțiunea morală, adică un comportament care respectă legile, depinde de capacitatea individului de a raționa moral.

A treia categorie de teorii cognitive se referă la ce gândesc infractorii, sau conținutul gândirii lor. Samuel Yochelson și Stanton Samenow au elaborat teoria antisocială a erorilor gândirii criminale. Yochelson și Samenow sunt interesați de ce anume gândesc agresorii, asupra conținutului gândirii lor. Această perspectivă presupune că erorile de gândire ale agresorilor influențează comportamentul lor criminal. Yochelson și Samenow au recomandat ca programele de reabilitare și corecție să ia în considerare terapiile cognitive-behavior-ale, care îi ajută pe infractori să conștientizeze greșelile de gândire.

Cei mai importanți teoreticieni care au extins teoria freudiană sunt August Aichorm și Seymore Halleck. Aichorm sugerează că dispoziția generală spre crimă se poate dezvolta în cadrul personalității freudiene și de asemenea, împreună cu factorii externi ai stresului societal. Această predispoziție este numită delicvență latentă și e caracterizată de nevoia de recompensă imediată, egoism plin de ură și lipsa sentimentului de vinovăție. Halleck a conceput criminalitatea ca o rezultantă a unor circumstanțe opresive, care împing individual să se manifeste sub forma comportamentului infracțional. În concepția lui Freud, diferența dintre infractor și non-ifractor se situează la nivelul Supraeului. Pulsiunile organice antisociale, tendințele criminogene ar fi prezente la toți indivizii și acestea rămân ascunse, fiind controlate pe măsura dezvoltării personalității.

Din categoria teoriilor sociologice, teoria generală a constângerii a lui Robert Agnew, The General Strain Theory, identifică o serie de constrângeri la nivel societal, cum ar fi imposibilitatea indivizilor de a-și realiza anumite obiective, incapacitetea indivizilor de a-și asigura succesul economic etc. Aceste constrângeri generează emoții negative care crează o presiune asupra individului conducând la un răspuns sub forma delicvenței sau crimei. The General Strain Theory a avut implicații specifice pentru programele de control a delicvenței și criminalității și a putut fi aplicată pentru soluționarea problemelor apărute în modelarea politicilor de prevenire și control a criminalității, reprezentând un ghid spre o societate mai sigură. Teoriile tradiționale, incluzând teoriile formulate de Robert Merton, Albert K.Cohen, Richard A.Cloward subliniază importanța blocajului obiectivelor (goal blockage) sau incapacitatea indivizilor de a atinge obiective convenționale prin mijloace legale. Teoria mijloacelor ilegitime a lui Cloward pornește de la teoria lui Merton. pentru a explica alegerile făcute pentru adaptarea la mediul social. O foarte cunoscută teorie anomică este cea a lui Emile Durkheim. Din perspectiva condiționalității structurale, Durkheim explorează efectele anomiei economice, acută și cronică, examinând relația între schimbările survenite în capacitatea grupurilor sociale și a instituțiilor de a reglementa comportamentele. În lucrarea Structura socială și anomia Robert Merton a dezvoltat paradigma analizei structurale și perspectiva anomică asupra crimei. Această abordare evidențiază modul în care organizarea socială a societății americane, în mod ironic, contribuie la nivelul crescut al criminalității și a altor forme de comportament deviant, producând anomie.

Teoriile conflictului social au fost dezvoltate pornind de la concepțiile lui Marx și Wright Mills, care pun conflictul la baza ordinii sociale. Teoriile conflictului social se bazează pe următoarele argumente : în primul rând, ordinea socială este emanația puteri și nu a consensului social, asa cum sustine Parsons, însă cel mai important aspect al ordinii sociale este reprezentat de conservarea puterii prin intermediul instituțiilor de control social.

4.1. Condiții și împrejurări favorabile săvârșirii infracțiunilor cu violență

Infracțiuni cu violență care pot fi săvârșite: loviri sau alte violențe, vătămare corporală, vătămare corporală gravă, violuri, lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte, ucidere din culpă, pruncuciderea, omorul, omorul calificat, omorul deosebit de grav, tâlhării, etc.

Toate aceste infracțiuni prezintă un ridicat pericol social, determinat, pe de o parte, de importanța valorilor sociale ce constituie obiectul protecției penale și de gravele urmări ce le poate avea pentru comunitate săvârșirea acestor infracțiuni, iar pe de altă parte, de faptul că infracțiunile contra persoanei se realizează, de regulă, prin utilizarea unor mijloace violente și au o frecvență ridicată în comparație cu alte categorii de infracțiuni.

Dintre condițiile și împrejurările favorabile comiterii acestui gen de infracțiuni, se enumeră:

Consumul exagerat de alcool de către autori și câteodată, chiar de victime constituie unul dintre factorii de risc victimal, cel mai frecvent întâlnit, el însuși generator și al altor aspecte de comportament neindicat.(provocare, imprudență). Se știe că, în cantități mari, alcoolul duce persoana fizică în incapacitatea de a-și mai coordona în mod corespunzător atitudinile, comportamentul și ținuta, îi diminuează sensibil rezistența fizică, toate acestea constituie o înlesnire pentru elementele parazitare cu comportament agresiv de a trece la actul de violență asupra victimelor respective. De multe ori această manifestare de violență scapă de sub control și pe un fond praeterințențional consecințele pentru victimă sunt din cele mai grave.

Infidelitatea conjugală este forma de risc care determină, de regulă, omorul, având ca mobil gelozia. Comportamentul victimei, desigur necorespunzător, determină acțiunea agresivă a făptuitorului care în diverse circumstanțe o justifică prin imposibilitatea de a mai suporta situația de soț înșelat care a decis rezolvarea problemei ivite în viața conjugală nu prin mijloace legale ci într-o manieră mult mai categorică, respectiv, prin uciderea soțului vinovat. Un alt aspect al victimizării determinate de infidelitatea conjugală îl reprezintă sluțirea soției dovedită a fi infidelă; acest fenomen se întâlnește mult mai frecvent în comunitățile de rromi și în special între membrii comunităților care au antecedente penale. Marcând un dispreț pentru justiția oficială a statului, la care apelează numai în cazuri extreme, problemele de infidelitate sunt rezolvate în cadrul comunității, mai ales în cadrul familial în care soțul își sancționează soția pentru infidelitate. În acest fel creează premisa că va fi respingătoare și nu va mai prezenta pe viitor, interes pentru eventualii parteneri.

Lipsa de educație și discernământ a autorilor.

Atitudinea jignitoare și provocatoare a victimelor sau gelozia

Apariția și proliferarea continuă necontrolată a publicațiilor, videocasetelor pornografice, citite în grup de către adolescenți.

Tendința tot mai accentuată a elementelor infractoare de a se asocia în grupuri.

Deplasarea la ore târzii în noapte pe străzi neiluminate sau iluminate slab, în zonele periferice.

Necunoașterea de către polițiști a stărilor conflictuale sau neaplanarea acestora, în special cele care au apărut odată cu aplicarea Legii fondului funciar, sau survenite din cauza diferendelor între grupurile etnice.

Nedepistarea din timp a persoanelor care în mod nejustificat poartă arme albe, fără a se lua măsuri împotriva acestora.

Neluarea în atenție de către organele de poliție a recidiviștilor, tinerilor fără ocupație și a țiganilor.

4.2. Direcțiile, forțele și mijloacele de prevenire a infracțiunilor violente

I. Direcțiile activității de prevenire

Prevenirea infracțiunilor în mediul urban si rural este orientată în următoarele direcții:

– depistarea operativă a persoanelor—români sau străini—care comit infracțiuni sau a celor susceptibile de a comite infracțiuni și influențarea acestora pentru a renunța la comiterea lor;

– împiedicarea infractorilor minori de a deveni recidiviști, intensificarea măsurilor de influențare și educare a acestora, atât în timpul cercetărilor, cât și după punerea în libertate;

– combaterea faptelor de tulburare a ordinii și liniștii publice și a trecerii ilegale peste frontieră.

In vederea prevenirii și combaterii faptelor judiciare și în special a celor violente în mediul urban (rural), polițiștii trebuie să cunoască, în primul rând, persoanele predispuse a comite astfel de infracțiuni, urmând a fi luate în supraveghere următoarele categorii de persoane:

– cele care au fost condamnate pentru omoruri, tâlhării, furturi calificate, înșelăciuni, infracțiuni privitoare la viața sexuală, proxenetism, prostituție;

– liberații din penitenciare, cunoscuți ca mod de operare;

– gazdele de infractori, tăinuitori sau plasatori de bunuri provenite din săvârșirea de infracțiuni;

– persoanele cu comportament violent de pe raza comunei, persoane turbulente, bețivi, care poartă asupra lor cuțite sau alte obiecte contondente ce pot fi folosite în cazul unor agresiuni;

– bolnavii psihic;

– persoanele aflate în stări conflictuale generate de aplicarea legii fondului funciar, certuri vechi, gelozie;

– minori și tineri lipsiți de supraveghere ori cei care au fost internați în școlile speciale de muncă și reeducare;

– persoane aflate în anturajul unor infractori periculoși cunoscuți;

– persoane fără ocupații sau venituri legale de existență, ce cheltuiesc sume importante de bani ce nu pot fi justificate;

– infractori voiajori și cei din rândul navetiștilor.

Luarea în evidența a acestor categorii de persoane constituie o sarcină de bază a activității lucrătorilor posturilor sau birourilor de poliție, prin care se realizează cunoașterea potențialului infracțional și o mai bună organizare a muncii, astfel:

– se pot stabili concret elemente ce impun supravegherea periodică de către lucrătorii de poliție;

– pot fi desfășurate organizat măsuri de prevenire a faptelor antisociale ce pot fi comise de astfel de persoane;

– ajută la formarea cercului de bănuiți și verificarea cu prioritate a elementelor infractoare, în funcție de natura cauzelor cu a.n. aflate în evidență;

– se realizează instruirea și dirijarea agentului în funcție de situația operativă;

– se realizează colaborarea și schimbul de informații cu alte organe de poliție.

Documentarea activității ilicite persoanelor aflate în atenția poliției se va realiza prin culegerea de informații, investigații, supravegheri operative, filaj, pânde patrulări, exploatarea evidențelor polițienești și a altor mijloace legale.

Materialele informative și mijloacele de probă obținute pe timpul documentării activității ilicite a unei persoane se vor păstra într-o mapă de lucru de către polițistul care o are în atenție, până la clarificarea definitivă a situației acesteia.

Locurile de interes pe linie judiciară sunt cele din afara obiectivelor unde se săvârșesc în mod frecvent infracțiuni, se valorifică și se consumă băuturi alcoolice și bunuri rezultate din săvârșirea infracțiunilor sau care sunt frecventate în mod obișnuit de elemente infractoare.

Criteriile de determinare a locurilor de interes operativ sunt următoarele:

– pentru adunarea sau adăpostirea elementelor infractoare;

– dispunerea lor în teren și natura activităților care se întreprind favorizează comiterea de infracțiuni;

– oferă posibilitatea valorificării unor bunuri provenite din infracțiuni;

– oferă posibilitatea ascunderii urmăriților.

Asemenea lucruri pot fi în mediul urban și rural:

– piețe, gări, autogări și împrejurimile acestora;

– cofetării, restaurante, bufete și perimetrele lor;

– parcuri, zone de agrement sau baze turistice;

– moteluri, campinguri, cabane turistice sau forestiere;

– școli, cămine culturale;

– locuri de cazare în comun, internate, tabere de vacanță;

– târguri, bâlciuri, oboare;

– cartiere locuite de țigani, cartiere periferice, slab luminate, case izolate, părăsite.

Mediul infracțional pe linie judiciară este format din persoane care acceptă infracțiunea ca mod de existență, ignorând legile, principiile și normele de conduită socială sau care, prin relații, antecedente, comportament, mod de viață sunt predispuse efectiv la încălcarea legii, a ordinii și liniștii publice.

In localitățile urbane și rurale, medii infracționale pot fi:

– al țiganilor-nomazi, seminomazi sau alte categorii;

– al bișnițarilor;

– al escrocilor;

– al celor care comit furturi prin efracție.

Periculozitatea deosebită a acestor medii rezultă din faptul că persoanele care le compun se află în permanentă legătură unele cu altele, organizându-se și operând, de cele mai multe ori în grupuri.

Având la bază criteriile amintite, după stabilirea locurilor și mediilor de interes operativ se va efectua o analiză a stării infracționale din cadrul acestora, pe genuri de fapte săvârșite sau posibile, moduri de operare, frecvență, timpul comiterii și categorii de participanți, bunuri preferate de infractori. Pentru aceasta se vor avea în vedere toate informațiile și datele culese prin investigații și alte activități operative directe , desfășurate de lucrătorii posturilor cu ocazia îndeplinirii sarcinilor curente de serviciu în aceste locuri și medii.

4.3. Activități cu caracter preventiv

La baza organizării muncii de prevenire a infracțiunilor cu violență trebuie să stea, în primul rând, analiza situației operative de pe raza postului de poliție, în toată complexitatea ei, pentru a se cunoaște permanent dinamica acesteia, precum și cauzele care o determină și o favorizează.

Pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor comise cu violență în mediul urban (rural) se impun a fi desfășurate următoarele activități specifice:

– identificarea, luarea în evidență, supravegherea sau, după caz, urmărirea tuturor elementelor ale căror antecedente penale, mod de operare, comportament, indică posibilitatea săvârșirii unor astfel de infracțiuni, acordându-se o atenție deosebită recidiviștilor și foștilor condamnați pentru omor cu jaf, din răzbunare, spontan, tâlhărie, vătămare corporală, viol, ultraj, precum și vicioșilor, gazdelor de infractori și legăturilor acestora;

– cunoașterea din timp, prin folosirea tuturor mijloacelor și metodelor specifice de muncă, a elementelor turbulente, agresive și recalcitrante, care amenință sau provoacă scandaluri ori se află în relații de dușmănie de natură a declanșa o răzbunare;

– organizarea publicității asupra conduitei necorespunzătoare prin gazete de stradă sau prin mass-media;

– identificarea și clarificarea situației bolnavilor psihic, conform dispozițiilor legale;

– aplicarea unor sancțiuni contravenționale în conformitate cu prevederile Legii nr. 61/1991;

– identificarea persoanelor particulare care produc și comercializează băuturi alcoolice la domiciliu sau afișează ostentativ un mod de viață opulent;

– localizarea și cuprinderea în itinerarul de patrulare a caselor izolate locuite de persoane în vârstă, aflate în imposibilitatea de a se apăra sau care posedă bunuri sau valori deosebite;

– executarea de controale și descinderi la domiciliul celor care fac parte din această categorie de infractori;

– depistarea perverșilor sexual care corup minorii la săvârșirea unor acte de perversiune ori săvârșesc violuri împotriva minorilor;

– discutarea cu familiile minorilor și tinerilor ce pot fi atât autori cât și victime ale unor infracțiuni, pentru a le determina o educare și supraveghere corespunzătoare a acestora;

– colaborarea cu unitățile sanitare de pe teritoriul localităților pentru semnalarea unor cazuri de vătămări corporale rezultate în urma unor agresiuni care nu sunt reclamate la organele de poliție;

– executarea de patrulări în zonele slab luminate, mărginașe;

– cunoașterea stărilor conflictuale.

CONCLUZII

Prezint concluziile și propunerile pe care am considerat oportun a le supune atenției, în vederea eficientizării și optimizării activității serviciilor publice de poliție locală din țară.

Conducerea acesteia către consiliile locale, pentru a se asigura uniformitate la nivel decizional în cadrul unităților administrativ-teritoriale, permite un control al primarilor și efectuarea unei selecție și pregătiri superioare a resurselor umane. În plus, se va manifesta un interes proeminent din partea autorităților pentru apărarea securității publice a unității din subordine, lipsit de pericolul unor influențe la nivel local.

Necesitatea, în vederea sporirii autorității, de a se reconsidera modalitatea de selecție, recrutare, motivare, educare și informare a resurselor umane, precum și crearea unui sistem de valori morale;

La acest moment, poliția locală este, sau cel puțin se consideră, un fel de Cenușăreasă a structurii de apărare a ordinii publice și a siguranței cetățenilor. Putem afirma că respectul pe care comunitățile îl au pentru acest serviciu este redus față de cel pe care îl poartă poliției naționale. Rațiunile pentru care se întâmplă acest lucru țin atât de factorul timp (bunăoară lipsa de stabilitate în reglementare – în două decenii, poliția locală a îmbrăcat trei forme, chestiune care a conturbat procesul de persuadare a indivizilor), cât și de calitatea modalităților de încadrare a resurselor umane, care permit/au permis accesul la posturile de polițist local unor persoane mai puțin capabile a desfășura un serviciu care impune ținută, cunoștințe de cultură generală, relații publice și comunicare, pregătire fizică, stăpânirea unei limbi străine de circulație internațională ș.a dat fiind faptul că, odată îmbrăcată uniforma de polițist local, lucrătorul devine automat imaginea instituției, pe care o reprezintă. Cât despre motivarea civililor care își doresc ori și-ar putea dori să facă parte din acest corp, precum și a polițiștilor locali, aceasta impune cele mai mari probleme și reprezintă cea mai mare provocare pentru manageri. Oamenii competenți știu că pot primi mai mult pentru aceeași muncă. Nici chiar spiritul civic nu mai poate ține loc de recompensă, ori a lucra cu polițiști care se complac în situația actuală din varii motive, poate reprezenta o piedică în ceea ce se încearcă a se construi – o poliție a comunității, competentă și eficientă.

BIBLIOGRAFIE

Constituția României;

Legea Poliției Locale nr. 155 din 12 iulie 2010

Hotărârea de Guvern nr. 1332/2010

Ordinul nr. 92 din 5 mai 2011 pentru aprobarea Metodologiei de aprobare a planului de ordine și siguranța publică al Poliției Locale

BIBLIOGRAFIE OBLIGATORIE :

Mateaș Florian Poliție locală, Editura univ. AGORA, Oradea, ISBN 978-973-1807-55-3, 2014

Mateaș Florian Deontologia funcționarului public, Editura univ. AGORA, Oradea, ISBN 978-973-1807-56-0, 2014

Mateaș Florian, Curculescu Gabriel, Nicolae Mihai Micador „Manualul polițistului local” –Coordonator – caiet de seminar, Editura Corpul Experților în Accesarea Fondurilor Structurale și de Coeziune Europene., SMIS : 11324, București, oct. 2011

Mateaș Florian, Curculescu Gabriel, Nicolae Mihai Micador „Proceduri operaționale de lucru” –Coordonator – caiet de seminar, Editura Corpul Experților în Accesarea Fondurilor Structurale și de Coeziune Europene., SMIS : 11324, București, oct. 2011

Mateaș Florian, Popescu Cristian, Matei Cristian „Investigarea criminalității transfrontaliere” –Coordonator – curs universitar, Editura M.I.R.A., ISBN : 978-973-745-053-1 București, 2007; indexată în BDI : cod CNCSIS 270

Mateaș Florian, Note de curs : “Pregătire de specialitate“- 2014.

BIBLIOGRAFIE RECOMANDATA :

Cristian Eduard Ștefan, Ligia Teodora Pintilie, Cooperarea Internațională judiciară și polițienească, Ed.Sitech, Craiova, 2007

Ioana Vasiu-Criminalitatea informatică, Ed.Nemira, București, 2008

Anghel Andreescu, Traian Andreescu, Corina Zaharia, Aspecte privind adunările publice în România, Editura Transilvania Expres, Brașov, 2008;

Bontic Neculai, Securitatea internă, ordinea publică și siguranța națională- o abordare sistematică și deterministă, în Arhitectura mediului de securitate europeană la început de secol și mileniu, sesiune de comunicări științifice, Editura Universității Naționale de Apărare Carol I, București, 2005;

Cearapin Tudor, Toma Gheorghe, Managementul ordinii publice la început de secol și mileniu, Editura Biotera, București, 2001;

Cearapin Tudor, Securitatea și apărarea națională a României, Editura Fundația Revista Jandarmeriei, București, 2002;

Chețe Emil, România în politica europeană de securitate și apărare – prezent și perspective, Editura Universității Naționale de Apărare Carol I, București, 2007;

Colectiv de autori, coordonatori Frunzeti Teodor, Zodian Vladimir, Lumea 2007, Enciclopedie politică și militară, studii strategice și de securitate, Editura Centrului Tehnic-Editorial al Armatei, București, 2007;

Colectiv de autori, coordonatori Voicu Costică, Sandu Florin, Managementul organizațional în domeniul ordinii publice, Editura Ministerului de Interne, București, 2010;

Duțu Petre, Poleanschi Irina, P.E.S.A. și politica de apărare și securitate a statelor membre ale Uniunii Europene, în Impact strategic, nr. 3/2007, Editura Universității Naționale de Apărare Carol I, București, 2007;

Gabriel Oprea, Radu Timofte, Constantin Onișor, România-integrare și securitate, Editura Balcanii și Europa, București, 2005;

Gheorghe Văduva, Mihai Dinu, Strategia europeană a integrării, Editura Universității Naționale de Apărare Carol I, București, 2005;

Marian Țigănuș, Implicațiile globalizării asupra ordinii publice în condițiile integrării europene, Teza de doctorat, Universitatea Națională de Apărare Carol I, București, 2007;

Mihai Lugurici, Noțiunile de ordine de drept și ordine publică, în teoria și practica noastră juridică, Justiția Nouă, nr. 1/1961;

Munteanu Ioan, Riscuri și vulnerabilități la adresa securității naționale, în Stabilitate, Instabilitate, Manipulare- conflictele începutului de mileniu, Sesiune de comunicări științifice, Editura Academiei de înalte Studii Militare, București, 2002;

Pahonțu Lucian, Popescu Cristian, Gestionarea crizelor în domeniul ordinii publice, extras din Revista Gândirea Militară Românească, nr. 1/2004, București, 2004;

Petre Duțu, Securitatea națională în Sud-Estul european, în contextul globalizării, Editura Universității Naționale de Apărare, 2005;

Radu Timofte, Securitatea în societatea globalizată, Teza de doctorat, AISM, Bucuresti, 2005;

Silion Costică, Impactul globalizării asupra ordinii publice, în Spațiul sud-est european în contextul globalizării, sesiune de comunicări științifice, Editura Universității Naționale de Apărare Carol I, vol 1, București, 2007;

Stancu Șerb, Constantin Drăghici, Andrei Ignat, Adrian Iacob, Drept polițienesc și contravențional, Editura Tritonic, București 2003;

Ștefan Pop, Poliția și prevenirea infracționalității, Editura Herman, Sibiu, 1999;

Ungureanu David, Aspecte ale coraportului noțiunilor securitate națională, siguranță națională la începutul secolului XXI, în Securitatea și apărarea spațiului sud-est european în contextul transformărilor de la începutul mileniului III – sesiune de comunicări științifice, Editura Universității Naționale de Apărare Carol I, București, 2006;