Gandacul de Colorado (leptinotarsa Decemlineata Say)
Gândacul de Colorado (Leptinotarsa Decemlineata Say)
CUPRINS
Capitolul I. Cultura cartofului: importanță, răspândire, complexul de dăunatori
I.1 Importanță
I.2 Răspândire
I.3 Complexul de dăunători ai cartofului, biologie, descriere, ecologie combatere
I.3.1 Nematodul tuberculilor ( Ditylenchus Destructor ord. Nematoda fam. Tylenchidae)
I.3.2 Molia cartofului (Phthorimaea Operculella fam. Gelechiidae ord. Lepidoptera)
I.3.3 Cărăbușul de mai (Melontha Melolontha ord. Coleoptera fam. Scarabeidae)
I.3.4 Nematodul auriu al cartofului (Globodera Rostochiensis ord. Nematoda fam. Heteroderidae)
I.4 Gândacul de Colorado (Leptinotarsa Decemlineata ord. Coleoptera fam. Crysomelidae)
I.4.1 Descrierea insectei
I.4.2 Biologie
I.4.3 Plantele atacate
I.4.4 Importanța economică
I.4.5 Combaterea
Capitolul II. Măsuri de prevenire și combatere a Gândacului de Colorado (Leptinotarsa Decemlineata)
II.1 Combaterea biologică
II.1.1 Entomofagii Gîndacului de Colorado (Leptinotarsa Decemlineata)
II.1.2 Perillus Bioculatus (fam. Pentatomidae ord. Heteroptera)
II.1.3 Racognatus Punctatus (fam. Pentatomidae ord. Heteroptera)
II.1.4 Hexamermis Albicans (fam. Mermithidae ord. Mermithida)
II.2 Mijloace de protecție a entomofagilor dăunători din culturile de cartof
II.2.1 Utilizarea organismelor entomofage
II.3 Combaterea chimică
II.4 Pierderi înregistrate la cultura de cartof, provocate de gândacul de Colorado
Capitolul III. Cadrul natural de desfășurare a cercetărilor.
III.1 Generalități:
III.2 Clima
III.2.1 Regimul Eolian
III.2.2 Regimul Pluviometric
III.2.3 Regimul Termic
III.2.4 Umiditatea aerului
III.2.5 Durata de strălucire a soarelui
III.3 Relieful
III.4 Principalele caracteristici ale solurilor
III.5 Vegetația zonei de cercetare
III.6 Culturile agricole
Capitolul IV. Materialul și metoda de cercetare, scopul și obiectivele cercetării
IV.1 Materialul și metoda de lucru
IV.1.2 Tehnologia de cultură
Capitolul V. Rezultate obținute în combaterea Gândacului de Colorado (Leptinotarsa Decemlineata)
V.1 Considerații generale
V.2 Eficacitatea unor produse inhibitoare a sintezei de chitină
V.3 Eficacitatea unor produse biologice
V.4 Eficacitatea insecticidelor folosite în combaterea adulților și a larvelor gândacului de Colorado (Leptinotarsa Decemlineata)
Capitolul VI. Concluzii
Bibliografie
CAPITOLUL I
CULTUA CARTOFULUI
I.1 Introducere
Din cauza formei curioase a tuberculului, la început a devenit un obiect de superstiții, cartoful fiind considerat „rădăcina deavolului“. In jurul anului 1780, în ținuturile de pe Elba, nici un servitor nu accepta să mănânce cartofi, iar dacă erau obligați să-i consume la masă preferau să-și schimbe stăpânii. Italienii foloseau cartofii doar pentru a hrăni porcii, iar în Germania era acceptata ca hrană doar pentru pușcăriași. Treptat, cartoful a fost admis ca aliment doar de către oamenii săraci.
Abia în anul 1771, Academia din Besançon (Franța), prin farmacistul Antoine Augustin Parmentier (1737-1813), a inițiat o campanie intensă de susținere a ideei că tuberculii de cartof nu sunt otrăvitori și ar putea constitui un aliment principal pe timp de foamete. Acesta a realizat primele culturi lângă Paris, lăsând, intenționat, locuitorii să fure tuberculii în cursul nopții, pentru a se hrăni. Exemplul dat de Parmentier a fost imediat preluat de numeroși cultivatori francezi.
În deceniile următoare, atât în Europa cât și pe alte meridiane ale globului, cartoful a devenit cel de-al patrulea aliment de bază al populației lumii, alături de grâu, porumb și orez. Prin aceste calități a avut un rol determinant în eradicarea flagelului foamei la multe popoare, asigurând o alimentație suficientă și sănătoasă a locuitorilor.
I.2. Importanță
Cartofii sunt un aliment foarte sănătos. Conțin aproximativ 15% glucide, sub formă de amidon, și 2% proteine, cu toți aminoacizii esențiali. De asemenea, conțin cantități apreciabile de potasiu, vitamine din grupul B, vitamina C (cu un conținut de până la 35mg/100g de substanță brută) și 400 micrograme fier la 100 grame. Având efect alcalinizant, ajută la menținerea echilibrului acidobazic din organism.
Cartoful (Solanum tuberosum) este atât denumirea plantei din familia solanaceelor, cât și a tuberculilor care sunt comestibili.
Cartofii sunt de fapt tuberculii plantei cu acest nume, adică niște depozite subterane de substanțe nutritive, cu scopul de asigura supraviețuirea peste iarnă a organismului vegetal. Din punct de vedere alimentar, cea mai importantă parte a tuberculului este miezul, care are culori de la alb la galben spre portocaliu.
Principalele caracteristici de care se ține cont în ceea ce privește calitatea pentru consumul alimentar al tuberculilor sunt: proprietățile organoleptice, formele și culorile tuberculului, savoarea, aroma, gustul, textura, consistența și rezistența la fierbere, valoarea nutritivă și absența componentelor toxice. Aceste elemente de calitate sunt dependente de compoziția chimică a tuberculilor, de condițiile pedoclimatice și de tehnologiile de cultivare și de păstrare
Cartoful este folosit în agricultura mondială și în alimentația omului deoarece asigură o producție mare la unitatea de suprafață, are o valoare energetică bună, iar substanțele din tubercul au un coeficient de digestibilitate ridicat. Datorită acestor puncte forte în multe locuri a preluat rolul pâinii sau este folosit împreună cu făina obițnută din grâu pentru crearea pâinii. În același timp acesta este folosit pe plan mondial și pentru crearea semipreparatelor pe bază de cartofi cum este chipsul de cartofi, făina și fulgii de ovăz. Acesta, datorită exploziei demografice, alături de alte câteva plante reprezintă speranța pentru asigurarea resurselor de hrană necesare oamenilor, concurând cu cerealele, anumite fructe și cărnuri.
Cartoful se folosește în industrie pentru obținerea anumitor produse precum: alcoolul, dextrina și glucoza.
Cartoful nu este folosit doar în alimentația oamenilor, acesta este utilizat și în alimentația multor animale. Pentru alimentația animalelor se folosesc în general acei tuberculi care au fost răniți în timpul recoltării sau în timpul transportului, se mai folosesc și aceia care sunt de dimensiuni foarte mici, a căror valoare economica este foarte scăzută, iar rentabilitatea folosirii acestora pentru alimentația animalelor este mai mare.
Cartoful din punct de vedere fitotehnic valorifică foarte bine terenurile ușoare dar și terenurile umede și mai răcoroase care nu sunt prielnice altor culturi importante cum ar fi cerealele.
I.2 Producția
Producția mondială de tuberculi a ajuns la 320 de milioane de tone, țările cu cele mai mari producții fiind China, SUA, India, Germania, Polonia și Franța.
Cu excepția perioadei 1970-1990, când suprafețele au fost concentrate într-un sistem industrial de cultură, atât perioada anterioară cât și cea actuală se caracterizează prin dimensiunile mici ale parcelelor. In perioada ultimilor 50 de ani suprafața medie a fost de 250000-316000 ha (plasând România pe locul 2-3) cu cu o producție medie de 14.5 t/ha și cu o producție totală de 2.6-4.4 milioane tone.
Producția de cartofi a României se cifrează anual între trei și patru milioane de tone, cantitate suficientă pentru asigurarea consumului intern – de circa două milioane de tone anual – dar și pentru sămânță (aproximativ un milion de tone), procesare și furaje (aproximativ 40.000 de tone).
În țara noastră se raportează anual o suprafață cultivată cu cartofi în jurul valorii de 240.000 hectare, existând un număr de aproximativ 200 de exploatații cu suprafața de peste 10 hectare, majoritatea fiind producători mici care dețin suprafețe de la 0,10 până la 10 hectare. În România se cultivă în prezent peste 100 soiuri de cartof de mare performanță, majoritatea provenind din Uniunea Europeană, și doar câteva cu soiuri românești. Zonele cele mai prielnice pentru cultura cartofului sunt județele Brașov, Covasna, Harghita, Neamț, Suceava, Botoșani, zonă închisă pentru cartoful de sămânță, iar pentru cartoful timpuriu anumite zone din județul Dâmbovița (Lungulețu, Brezoaele ), Teleorman (Peretu), Olt și Constanța. [1]
Îmbunătățirea recoltelor în țară s-au obținut prin importarea și folosirea unor soiuri rezistente și cu producții mai bune dar și prin folosirea unor tehnologii și tehnici de cultivare noi, îmbunătățite.
Cartoful este o plantă pretențioasă, este sensibilă la boli și dăunători și necesită un nivel de atenție sporit din partea agronomului astfel încât să se poată obține producții bune și de calitate. Neglijarea aplicării tehnicilor și tehnologiilor la timpul potrivit duce la pierderi mari de producție. Satisfacerea cerințelor de îngrijire a plantei de către agronom garantează obținerea unor producții mari și de calitate.
I.3 Complexul de dăunători ai cartofului si combaterea lor
Cartoful este atacat de multe boli atât în timpul vegetației, cât și în timpul păstrării tuberculilor peste iarnă, cum sunt: virozele, raia neagra, înnegrirea tulpinii, alternarioza, mana.
I.3.1 Viroze păguboase
Cele mai periculoase viroze ale cartofului sunt: virusul răsucirii frunzelor și virusul Y al cartofului.
I.3.1.1 Virusul răsucirii frunzelor (Potato leafroll virus) este răspândit în special de vectorul Myzus persicae (păduchele verde al piersicului). La plantele infectate primar (în anul curent) primele simptome constă în curbarea marginilor frunzelor din vârf spre fața superioară, luând forma unui cornet. Frunzele răsucite pot manifesta o slabă cloroză sau antocianare a limbului, în funcție de soi. Aceste simptome pot fi confundate cu cele provocate de Rhizoctonia.
În timp, răsucirea poate cuprinde și frunzele bazale, care devin rigide, pergamentoase, provocând la atingere un foșnet metalic caracteristic. Plantele care cresc din tuberculii infectați au talia redusă și internodiile scurte. Virusul produce transformări histologice caracteristice, apar necroze în floemul tulpinilor, al stolonilor și al tuberculilor.
Deformările histologice obturează fluxul de acumulare a amidonului din frunze în tuberculi. Tuberculii virozați sunt principala sursă de infecție; migrarea din frunze în partea subterană realizându-se rapid în 1-2 săptămâni de la infectarea frunzelor.
Este necesară folosirea unui material biologic (sămânță) sănătos, pentru evitarea pagubelor. Obținerea cartofului pentru sămânță sănătos este favorizată de lipsa sau de frecvența redusă a vectorului Myzus persicae în zonele producătoare de sămânță. Măsura culturală cea mai eficientă este folosirea unor soiuri cu rezistență ridicată la această viroză. Pentru ca răspândirea să fie oprită este necesară combaterea chimică a vectorului Myzus persicae prin folosirea unor insecticide.
I.3.1.2. Virusul Y al cartofului (Potato virus Y) se deosebește de alte virusuri înrudite prin faptul că are capacitatea de a infecta și plantele de ciumăfaie (Datura stramonium). În afară de cartof, virusul produce deasemenea pagube însemnate la tomate, tutun și ardei. În Romania, virusul Y al cartofului este considerat cea mai importantă viroză gravă a cartofului. Simptomele produse de virusul Y depind de tulpina acestuia, de soiul de cartof cultivat, de condițiile climatice, de momentul infecției și de frecvența altor virusuri în plantele atacate.
Astfel, pe tulpinile normale atacul se poate manifesta prin necrozarea, marmorarea sau îngălbenirea foliolelor și căderea frunzelor, în unele cazuri ducând la distrugerea plantei în întregime. Necrozarea începe prin apariția unor pete sau inele mici de culoare brună pe suprafața frunzelor. Plantele care cresc din tuberculii infectați sunt pitice și fragile, având frunzele încrețite sau zbârcite, ușor marmorate, simptome ce apar abia la sfârșitul perioadei de vegetație.
Răspândirea virusului se face prin afide (Myzus persicae și alte 20 specii de afide). Sursa de infecție în natură este formată aproape exclusiv de tuberculii infectați plantați sau cei rămași în sol din anii precedene bazale, care devin rigide, pergamentoase, provocând la atingere un foșnet metalic caracteristic. Plantele care cresc din tuberculii infectați au talia redusă și internodiile scurte. Virusul produce transformări histologice caracteristice, apar necroze în floemul tulpinilor, al stolonilor și al tuberculilor.
Deformările histologice obturează fluxul de acumulare a amidonului din frunze în tuberculi. Tuberculii virozați sunt principala sursă de infecție; migrarea din frunze în partea subterană realizându-se rapid în 1-2 săptămâni de la infectarea frunzelor.
Este necesară folosirea unui material biologic (sămânță) sănătos, pentru evitarea pagubelor. Obținerea cartofului pentru sămânță sănătos este favorizată de lipsa sau de frecvența redusă a vectorului Myzus persicae în zonele producătoare de sămânță. Măsura culturală cea mai eficientă este folosirea unor soiuri cu rezistență ridicată la această viroză. Pentru ca răspândirea să fie oprită este necesară combaterea chimică a vectorului Myzus persicae prin folosirea unor insecticide.
I.3.1.2. Virusul Y al cartofului (Potato virus Y) se deosebește de alte virusuri înrudite prin faptul că are capacitatea de a infecta și plantele de ciumăfaie (Datura stramonium). În afară de cartof, virusul produce deasemenea pagube însemnate la tomate, tutun și ardei. În Romania, virusul Y al cartofului este considerat cea mai importantă viroză gravă a cartofului. Simptomele produse de virusul Y depind de tulpina acestuia, de soiul de cartof cultivat, de condițiile climatice, de momentul infecției și de frecvența altor virusuri în plantele atacate.
Astfel, pe tulpinile normale atacul se poate manifesta prin necrozarea, marmorarea sau îngălbenirea foliolelor și căderea frunzelor, în unele cazuri ducând la distrugerea plantei în întregime. Necrozarea începe prin apariția unor pete sau inele mici de culoare brună pe suprafața frunzelor. Plantele care cresc din tuberculii infectați sunt pitice și fragile, având frunzele încrețite sau zbârcite, ușor marmorate, simptome ce apar abia la sfârșitul perioadei de vegetație.
Răspândirea virusului se face prin afide (Myzus persicae și alte 20 specii de afide). Sursa de infecție în natură este formată aproape exclusiv de tuberculii infectați plantați sau cei rămași în sol din anii precedenți. Plantele de cartof infectate cu virusul Y tratate cu erbicide pe bază de metribuzin manifestă o reacție foliară necrotică care poate fi folosită ca un procedeu de identificare a tufelor infectate în vederea eliminării lor din câmp.
I.3.2 Raia neagră
Raia neagra a cartofului (Figura 1) este o boala de carantina, produsa de ciuperca Synchytrium endobioticum. Sporii ciupercii se pot conserva in sol 20-30 ani sub forma inchistata (akinetosporangi).
Figura 1. Atac de Synchytrium endobioticum pe tuberculi și părți aeriene la cartof
Simptomele acestei boli se clasifică în două categorii: aeriene și subterane. Simptomele aeriene se manifestă prin slăbirea vigorii plantei și prin apariția unor tumori mici, verzi, în dreptul mugurilor de la baza tulpinii. Simptomele subterane apar în general pe tuberculi sau in jurul mugurilor (ochiurilor), ingramadiri de țesut lax, ondulat, buretos, asemănător unei inflorescente de conopida. Excrescentele la început au culoare alba sau alba-gălbui, luând forme și mărimi diferite, de la dimensiunile unui bob de mazăre până la formatiuni diforme, care pot întrece mărimea tuberculului. Pe masura creșterii, tumorile se inchid la culoare până spre brun-negricios. Cqtre sfarșitul vegetației, cand solul este umed o perioada mai lunga, excrescentele intra in descompunere, transformandu-se intr-o masa dezorganizata, brun-negricioasa. Tumori similare apar si pe stoloni. Tumorile pot ramane la locul de formare pana la recoltare sau se detaseaza si putrezesc in sol. Transmitere Capacitatea naturala de transmitere a bolii este foarte limitată. Se poate transmite prin pământul infectat și prin tuberculi infectați sau tuberculi proveniți din sol infectat. Controlul pentru depistarea raiei negre a cartofului se executa în timpul perioadei de vegetație, de la înflorit și pana la recoltarea cartofului (mai ales la recoltare).
I.3.3 Înnegrirea tulpinii
În starea fitosanitara a României pe anul 1930 este semnalat agentul patogen al acestei boli sub denumirea de Bacillus solaniperda.
Evaluând pagubele produse de această boală, s-a stabilit că în âamp acestea variază între 1-5 % și 10-15 % în depozite, iar uneori in depozitele lipsite de aerisire pagubele pot fi de până la 70 %.
În timpul perioadei de vegetatie plantele atacate raman pitice cu tulpini subtiri, internodii scurte si ramuri orientate in sus. Foliolele sunt rasucite spre fata superioara, rigide si la lovire au un sunet metalic datorita acumularilor de amidon din tesuturi. Aceste simptome apar datorita faptului ca baza tulpinilor atacate are tesuturi moi, putrezite, negricioase din care cauza boala se mai numeste si “boala piciorului negru”. La sectionarea tulpinii, se observa brunificarea fasciculelor vasculare. Tuberculii atacati manifesta initial o brunificare a inelului vascular, apoi pulpa este transformata intr-un mucilagiu urat mirositor datorita suprainfectarii acestuia cu bacterii ce produc acid butiric sau valerianic. Peridermul tuberculilor nu este afectat (Figura 2).
Atacul tuberculilor este favorizat de umiditatea excesiva din sol, dar in cazul in care intervine o perioada secetoasa, in tuberculi atacul sisteaza si apare un suber ce delimiteaza pulpa distrusa de cea sanatoasa. Infectarea tuberculilor se produce prin vasele conducatoare, prin rani sau prin stoloni.
In unii ani pot aparea simptome tulpinale in camp iar simptomele pe tuberculi numai in depozite.
Figura 2 Înnegrirea bazei tulpinii și putregaiul moale al tuberculilor
I.3.4 Mana
Mana cartofului este produsa de ciuperca Phytophthora infestans (Mont) By.
Conidiile sunt organele de propagare a ciupercii in perioada de vegetatie a cartofului fiind transportate de vant pe plantele sanatoase, producand noi infectii.
Mana cartofului se manifestă în primul rând pe partea verde a plantei, simptomele fiind evidente: galben-verzui, care devin maronii, amplasate de obicei pe marginea foliolei, simptome tipice manei. Prin marea ei agresivitate, mana poate compromite cultura în doar 7-10 zile dacă condițiile de mediu sunt favorabile și nu se aplică tratamente cu fungicide.
Pe tulpini, frunze (organele aeriene) infecțiile au loc în cursul lunilor mai-iunie. La sfârșitul lunii iulie și începutul lunii august se produc infecții târzii la tuberculi. Conidiile cad pe sol, se acumuleaza la suprafata fiind antrenate de apa din ploi. La suprafata solulului, numarul conidiilor este foarte mare, iar catre adancime numarul lor scade astfel ca la 10-12 cm în sol nu se mai găsesc conidii. Parazitul atacă frunzele, tulpinile si tuberculii. Pe frunze, boala se manifestă sub forma unor pete mai mult sau mai putin circulare, de 1-1,5 cm diametru, la inceput verzi-galbui, cu marginea difuza. Petele apar la marginea foliolelor. In scurt timp, petele se maresc, devin brune, apoi brune-negricioase, ramanand inconjurate de o dunga verde-galbuie. Pe vreme umeda, frunzele sunt atacate complet, se innegresc, se usuca si cad, lujerii ramanand desfrunziti.
În cazul unor infecții incipiente, apărute cu puțin timp înainte de recoltare, simptomele nu sunt evidente și pot trece neobservate, dar procesul patologic se continua în timpul păstrării tuberculilor.
Tuberculii atacați au pe suprafața lor zone brun-cenusii, cu tesuturile putin scufundate. Cu cat tuberculii sunt mai aproape de suprafata solului, cu atat sunt mai supusi la infectie. Atacul pe tuberculi se continua si in timpul depozitarii, daca temperatura și umiditatea sunt favorabile, putand progresa până la putrezirea completă a pulpei tuberculului.
I.3.5 Cărăbușul de mai
Cărăbușul de mai (figura 3) Melontha Melolontha ord. Coleoptera fam. Scarabeidae, este răspândit în toate țările din Europa. În România se întâlnește din zonele de antestepă până în zonele stejarului și a fagului.
Adultul are capul, pronotul și scutelul de culoare neagră de obicei cu reflexii verzui. Elitrele sunt castanii-roșcate cu 4 coaste longitudinale. Abdomenul este negru, prevăzut pe părțile laterale cu câte 6 pete albe triunghiulare și cu pigidiul conic. Adultului poate ajunge până la 20-25 mm lungime.
Figura 3 Cărăbuș de mai în fază de adult
Oul are culoarea alb-gălbuie cu forma ovală și cu o mărime cuprinsă între 1,5 și 2mm.
Larva (Figura 4) are corpul alb-gălbui, capul este de culoare brună, iar piesele bucale și picioarele galbene. Corpul este cutat, arcuit cu peri și stigme brune. Mărimea acestuia ajunge la 40-50 mm.
Figura 4 Faza de larvă a cărăbușului de mai
La împupare, pupa este de culoare galbenă-palidă și are doi spini ascuțiți la vârful abdomenului.
Acest dăunător are o singură generație la 3-4 ani. Iernarea se face atât în stadiu de larvă cât și în stadiul de adult în sol. Adulții apar în lunile aprilie – mai. Zborul este crepuscular durând 20 – 25 minute. Ziua aceștia stau adăpostiți pe arbori și arbuști hrănindu-se cu frunze. Perioada de zbor durează aproximativ 3 – 4 săptămâni. După 15-20 de zile de hrănire suplimentară, pentru maturarea organelor sexuale, începe ponta.
Ouăle sunt depuse în sol la adâncime de 10 – 12 cm fiind grupate în grupe de 20 – 40 de ouă.
O femelă poate să depună până la 90 – 120 de ouă. Pentru depunerea ouălor femelele preferă solurile ușoare, bine lucrate și bogate în substanțe organice.
Incubația ouălor ține aproximativ 4 – 6 săptămâni, această perioadă fiind influențată de condițiile mediului exterior.
Larvele apar în lunile iunie-august și se hrănesc cu pământ cu rădăcini fine. Iar în cel de-al doilea an atacă rădăcinile mai groase. Evoluția larvelor durează aproximativ 2-3 ani, timpul necesar depinzând tot de condițiile mediului exterior. Mișcările larvelor sunt pe poziție verticală sau orizontală depinzând de temperatură, umiditate și hrana din sol. Spre toamnă, larvele coboară în sol la adâncimi de 40 – 80 cm unde iernează.
Larva ajunsă la maturitate în cel de-al trilea an, la sfârsitul lunii iunie sau august, coboara la adâncime mai mare în sol, uneori la până un metru și într-o celulă ovală se împupează. Stadiul de pupă ține aproximativ 4 – 8 săptămâni după care adulții ies și rămân în aceleași locuri până la primăvară.
Culturile atacate: Cărăbușul de mai este o specie polifagă. Adulții atacă frunzele diferitelor specii de pomi și arbori forestieri. La atacurile puternice ale acestui dăunător vor rămâne din frunză doar nervurile.
Larvele în schimb, care se numesc și viermi albi, rod galerii în tuberculi, rizomi și bulbi, în care mai apoi se instalează alți dăunători precum acarienii, bacterii, nematozii, etc, care vor produce putrezirea tuberculilor. Nocivitatea larvelor depinde de vârsta și de numărul lor. În pepiniere, la salată, sfeclă, etc , prezintă pericol și o densime de 0,5 l/mp. Pagube mai reduse fiind înregistrate la cereale.
Combaterea se face în faza hrănirii și copulației prin scuturarea pomilor și adunarea gândacilor pe prelate, dimineața când sunt amorțiți, după care se distrug.
Chimic, adulții se combat cu produse pe bază de clor-derivate sau organo-fosforice.
Pentru combaterea larvelor se recomandă efectuarea arăturilor de toamnă adânci și săparea sau discuirea repetată a solului în cursul perioadei de vegetație, urmărindu-se scoaterea și expunerea acestora la diferite intemperii sau la acțiunea prădătorilor.
Pe terenurile cu umiditate mai ridicată se pot folosi și preparate biologice precum: Doone (bascilius popilliae) și Muscardin A45M (beauveria bassiana), care provoacă îmbolnăvirea în masă a larvelor.
I.3.4 Nematodul auriu al cartofului (Globodera Rostochiensis ord. Nematoda fam. Heteroderidae)
Este răspândit în România și în Europa. La noi în țară s-a pus în evidență în ultimii ani ca fiind trecut pe lista de dăunători de carantină.
Descriere: Femela adult are corpul globulos cu o mărime de 0,5 – 0,8 mm lungime. Are culoarea aurie, apoi brună. Masculul este filiform având corpul lung de 1mm. Larvele sunt mai mici cu un corp filamentos de 440 – 460 µ lungime.
Biologie: este o specie monovoltină, iernează în sol sub formă de chiști. Larvele eclozionează când temperatura solului ajunge la 12 °C. Larvele apărute migrază și se localizează spre vârful radicelelor și pe tuberculii în formare a plantelor gazdă.
După fixarea pe organele vegetative, are loc prima năpârlire, cea de a doua având loc după 8 zile. Dezvoltarea completă ține între 6 și 10 săptămâni în cazul femelelor, acestea preferând solurile ușoare.
Plantele atacate: Este o specie oligofagă, atacând diferite plante cultivate și spontane, fiind preferate cele din familia solanaceelor. Plantele atacate au creștere mai redusă, frunzele se decolorează iar cele bazale se ofilesc.
Analizând planta atacată se pot observa femelele juvenile aurii sau cele ajunse la maturitate. Prin atacul acestora nu formează gale.
Combaterea: În primul rând se evită plantarea cartofului în zona infectată timp de 10 ani, materialul destinat plantării se sortează și se elimnă tot ceea ce este infestat.
Soiuri rezistente nu există deoarece toate genele de rezistență sunt polifactoriale, ceea ce face procesul de selecție sa fie de lungă durată și dificil.
Solul înainte de plantare poate sa fie tratat cu diferite nematocide: Nemafos, Nemagon, Temik, sub formă de granule în doză de 25-30 kg/ha.
I.4 Gândacul de Colorado (Leptinotarsa Decemlineata ord. Coleoptera fam. Crysomelidae)
Gândacul de Colorado este o insectă răspândită pe tot globul pământesc, aceasta este în marea majoritate a cazurilor asociată cu distrugerea culturilor de cartof.
Originiea gândacului este neclară, totuși se cunoaște faptul că provine din America de Nord mai exact din statul Colorado. Pentru prima dată a fost descris de entomologul Thomas Say în anul 1824. În special s-a întălnit în regiunea de sud a munților Stâncoși și în podișurile înalte din Colorado de unde a și primit în cele din urmă numele. Acesta ataca des speciile de cartof sălbatic (Solanum Rostratum, Solanum Demissum).
Dupa 1850, când a fost începută cultivarea cartofului în regiunile nord-americane, insecta a trecut de la atacarea speciilor spontane a cartofului la speciile cultivate, care oferă hrană mai bună atât calitativ cât și cantitativ.
În Europa gândacul a fost prima dată semnalat în anul 1876, în Germania, în portul Bremen. În 1877 acesta a fost semnalat prezent în culturi, în Mulheim prima dată, în Anglia la Liverpool și Tilbury în 1901.
Gândacul de Colorado a ajuns în Europa și pe restul continentelor prin diferite transporturi agricole, dar în cele din urmă focarele au fost mereu distruse.
Instalarea definitivă a gândacului a avut loc după primul război mondial, când au fost descoperite focare în Franța în 1922. Suprafața infestată în comuna Toillan în acel an a fost de 2,5 ha de cartofi. După această dată insecta a migrat spre noi teritorii în Franța iar în cele din urmă spre întregul continent.
În prezent gândacul este prezent în toată Europa și prezintă tendințe de extindere.
În România gândacul de Colorado a fost semnalat prima dată în Săpânța (jud. Maramureș) în anul 1952. A mai fost semnalat în 1955 în comuna Uivar (jud. Timiș) și până în 1954 și în Săpânța, ambele focare fiind în cele din urmă lichidate. În 1956 este semnalat în mai multe locații din sud-estul țării, în Timiș, Arad și Bihor, ajungând în aceste locații prin zbor din țările învecinate precum Ungaria și Iugoslavia. În cele din urmă, după această dată cu toate măsurile de combatere luate, răspândirea gândacului spre alte regiuni nu a putut fi stopată iar în prezent acesta se întâlnește în toată țara.
I.4.1 Descrierea insectei
Adultul (figura 4) are corpul oval-alungit, mult bombat dorsal de culoarea galbenă-portocalie. Capul este mai larg decât lung și de culoare galben-roșcat.
Pe cap există o pată triunghiulară neagră, iar pe pronot 11 pete negre din care cea mediană este de forma literei V. Elitrele prezintă 5 dungi negre caracteristice, cele laterale fiind mai înguste și toate acestea fiind mărginite de șiruri de puncte. Aripile sunt membranoase portocalii, cele posterioare la început transparente iar pe măsura dezvoltării primind culoare ruginie. Abdomenul este prevăzut cu 3 – 4 rânduri de pete negre longitudinale. Picioarele sunt de culoare roșcată cu tarsele negre. Oul are formă alungitǎ cu o mǎrime care variazǎ de la 1,2 mm până la 1,8 mm. Culoarea oului este galbenǎ spre portocaliu, cu un corion transparent. La exterior oul este lipicios fiind foarte rezistent la factorii fizici și chimici.
Figura 4 (Gândacul de Colorado în faza de adult)
Larva (figura 5) neonată are lungimea de 1,2 – 1,5 mm fiind de culoare roșu-închis. Partea dorsală este bombată iar cea ventrală este lățită. Capul, toracele și picioarele sunt de culoare galbenǎ (după năpârlire aceastea își schimbă culoarea, culorile acestora devenind mai închise). Are trei perechi de picioare, iar pe ultimul segment abdominal o ventuzǎ care o ajutǎ la deplasare. Pe partea laterală a metatoracelui și a mezotoracelui ca și primele segmente abdominale prezintă mici tuberculi de culoare neagră.
Figura 5 (Faza de larvă a Gândacului de Colorado)
În ultimul stadiu înainte de împupare forma corpului este alungit convex-dorsal și turtit ventral are culoarea galbenă cu nuanțe portocalii, iar capul este negru. Toracele și părțile laterale ale abdomenului sunt dotate cu pete negre. Picioarele sunt de culoarea brun-deschisă. Lungimea larvei în acest stadiu ajunge până la 10 mm.
Nimfa are corpul bombat de culoare portocaliu-roșcat, în anumite cazuri aproape roz, exceptând partea posterioară a abdomenului care este cenușiu-deschis. Lungimea nimfei ajunge până la 12 mm.
I.4.2 Biologie
Gândacul de Colorado iernează în stadiul de adult în sol la adâncimi mari de la 10 cm până la 90 cm, depinzând de natura solului.
În România în solurile aluvionale, hibernarea se face la adâncimi cuprinse între 10 și 50 cm, iar în cele nisipoase la adâncimi mai mari, curpinse între 30 și 90 cm.
Aceștia sunt sensibili la temperaturile joase, astfel la adâncimea de hibernare dacă se atinge o temperatura mai joasă de 0 °C aceștia vor muri în număr mare. O astfel de situație s-a înregistrat în iarna anului 1962 în localitatea Lovrin, atunci când temperatura solului a scăzut în acel an la -1 °C respectiv -2,8 °C la adâncimi cuprinse între 20-40 cm. În acea iarna mortalitatea gândacului de Colorado a fost curpinsă între 38-54%.
Apariția adulților în timpul primăverii începe în a treia decadă a lunii martie și continuă până la sfârșitul lunii mai. În urma cercetărilor s-a stabilit că ieșirea la suprafața solului a gândacului începe odata ce temperatura medie zilnică ajunge la 10 °C pe o perioadă de 10-12 zile. Cei mai mulți gândaci apar la sfârșitul lunii aprilie și la începutul lunii mai, când temperatura medie zilnică ajunge la 14 – 21 °C.
În jurul acestei perioade începe și depunerea pontei. Ouăle (figura 6) sunt depuse în grupe a câte 60 – 95 pe partea inferioară a frunzelor de cartof sau a celorlaltor solanacee din împrejurimi (tomate, vinete, etc). Ponta totuși se poate depune chiar pe sol, în jurul cartofilor și pe anumite buruieni care cresc în apropierea culturii de cartofi de exemplu pe pălămidă, lobodă, etc.
Femelele au capacitatea de profilicitate foarte ridicată, având în vedere că una singură poate să depună până la 3090 de ouă. În condițiile țării noastre aceasta depune între 286 și 1033 de ouă. Perioada de incubație este în general cuprinsă între 4 și 5 zile, perioada necesară până la ecloziune fiind influențată de factorii de mediu.
Figura 6 (Ouă ale Gândacului de Colorado)
Astfel la temperaturi medii zilnice curpinse între 6,8 și 26 °C incubația durează 4 – 10 zile, iar la temperaturi medii curpinse între 11,4 și 14,5 °C durata necesară incubației este 13 – 16 zile.
Larvele apar în mod normal în țara noastră în cea de a doua parte a lunii mai. Larvele au nevoie de aproximativ 14 – 19 zile pentru a se dezvolta. În timpul dezvoltării acestea năpârlesc de 3 ori trecând prin patru stadii de larvare. După mai multe studii desfășurate în țară s-a stabilit ca durata dezvoltării larvare depinde tot de factorii de mediu, în special de temperatură și umiditate, astfel la o temperatură medie zilnică de 16 – 17 °C cu o umiditate relativă de 46,5 – 58,3 durata dezvoltării în prima fază de larvare a ținut 5 – 7 zile; în a doua fază de larvare 2 – 5 zile; în a treia fază 4 – 7 zile iar dezvoltarea în ultima fază de larvare a ținut 4 – 5 zile. După atingerea stării de maturitate larvară, larvele părăsesc plantele de hrană și se retrag în sol unde se transformă în nimfe. Retragerea se face eșalonat, acestea nu se retrag toate în același timp, chiar dacă provin din aceeași pontă, diferența în timp între primele și ultimele larve retrase în sol este de 8 – 12 zile.
Retragerea în masă a larvelor în țara noastră are loc la începutul lunii iunie. Acestea ajunse în sol la adâncimi de 20 – 30 cm își confecționează câte o celulă din particulele de pământ. În acestea se transformă în prenimfe și apoi în nimfe. Durata stadiului prenimfal la o adâncime de 10 cm cu temperatura solului cuprinsă între 20,4 °C – 28,7 °C ține 3 – 6 zile, iar stadiul nimfal 8 – 13 zile. Astfel întregul ciclu de dezvoltare din stadiul de ou până la stadiul de adult ține 20 – 25 de zile.
Adulții noi, apar treptat în a doua jumătate a lunii iunie. În acestă perioadă gândacii se gasesc în toate stadiile lor, atât în stare de ou cât și în stare de larvă, nimfă și adult. Acest lucru se datorează mai ales pontei prelungite din timpul primăverii.
Adulții noi apăruți după o scurtă periodă de hrănire încep împerecherea. Durata evoluției larvelor în sezonul de vară este mai scurtă, oscilând în general între 12 – 21 de zile. Acestea ajung la maturitate la sfârșitul lunii iunie, iar adulții noi vor alcătuii a doua generație care vor apărea în prima jumătate a lunii august, apariția acestora continuându-se până la sfârșitul lunii. Acești adulți se pot întâlnii până toamna târziu (octombrie, noiembrie) pe diferite plante solanacee dar mai ales pe pătlăgele și vinete.
Odată cu răcirea timpului se retrag în sol pentru hibernare. Însă nu toți adulții părăsesc locul nimfar, o parte din ei rămănând în sol până primăvara următoare.
Gândacul de Colorado are în regiunile noastre, ca în restul țărilor europene, două generații pe an, prima dezvoltându-se în perioada mai-iunie iar cea de a doua în perioada iunie-august.
Pe baza pragului biologic de 11 °C și a constantei termice, autorii menționează 1 – 3 generații după cum urmează: o singură generație se dezvoltă în locațiile cuprinse între izotermele 12,1-13,2 °C; două generații se dezvoltă în locațiile cuprinse între izotermele 13,2 – 14,4 °C; iar trei generații în locurile cu izoterme mai mari de 14,4 °C.
După cercetările efectuate reiese faptul că înmulțirea gândacului în condiții optime are loc în regiuni unde mediile de temperatură în luna ianuarie sunt cuprinse între -7 °C și -12 °C; iar în luna iulie între 18 °C și 22 °C, cu precipitații anuale de 120 – 600 mm, regiuni care sunt de asemenea preferate pentru cultura de cartof.
Acest dăunător se dezvoltă cel mai bine în mod normal în regiunile cu climă temperată, excesele de temperatură și precipitațiile fiindu-i nefavorabile.
Răspândirea în alte regiuni se face prin zbor sau mers. În mod obișnuit reprezentanții care au hibernat au un zbor scurt, aceștia parcurgând doar cațiva kilometri de la locurile de hibernare și până la locurile unde găsesc plantă din care să se hrănească. În cazul în care condițiile climatice sunt bune (cu temperaturi de 24 – 25 °C) în luna mai, insectele hibernante pornesc în roiuri.
Gândacii sunt adesea ajutați de curenții de aer, astfel aceștia pot să străbată distanțe mari de la locul de pornire. Prin acest mod insecta a trecut munții Alpi sau munții Pirinei sau chiar și anumite ape mari. Răspândirea se face adesea și prin transporturile agricole cu mai multe produse, dar mai ales cu cartofi.
I.4.3 Plantele atacate
Gândacul de Colorado atacă diferite plante din familia solanaceelor, fie acestea cultivate sau spontane. Printre plantele atacate se numără: mătrăguna, zârna, ciumăfaia, măselărița, vinetele și roșiile, cartofii, etc.
Pe unele din acestea gândacul se poate hrănii și dezvolta în toate stadiile. Astfel pe pătlăgelele vinete se dezvoltă până la 86% din insecte pe cele roșii până la 22% iar pe zârnă până la 76%, etc. Drept urmare se poate spune că aceste plante cultivate sau spontane prezintă o mare importanță pentru dezvoltarea insectei.
Pagubele cele mai mari sunt însă produse la cartoful cultivat. Gândacul în stadiile de larvă și adult distruge frunzele plantei de cartof. Adulții rod frunzele solanceelor sub formă de perforații neregulate, atacul acestora putând fi confundat cu modul de atac al unor specii de melci (Limacidae, Arinodae, etc)
Larvele în primă fază de dezvoltare perforează frunzele sub formă de mici orificii, iar pe măsură ce înaintează în vârstă, rod frunzele în întregime, uneori și lăstarii. La atacuri puternice din partea superioară a plantelor rămân în urmă doar resturile de tulpini. Toamna când nu se mai găsesc plante verzi la suprafață, gândacul poate ataca tuberculii care se găsesc la suprafața solului.
Cercetările făcute în ultimii ani au dovedit faptul că există anumite specii care sunt mai rezistente la atacul Gândacului de Colorado, însă nu există soiuri imune la atacul acestei specii.
După Grisom, ca specii rezistente de cartof se menționează: Solanum Demissum, Solanum Jamessi, Solanum Hemryi, Solanum Polyadenium; Pe toate acestea insecta prezintă o dezvoltare mai lentă și o voracitate, citalitate și profilicitate mai scăzută. Spre deosebire de soiurile menționate mai înainte există și specii care sunt foarte sensibile la atacul acestui dăunător pritre care se numără următoarele: Solanum Tuberosum, Solanum Marginatum, Solanum Acaule, Solanum Cornutum și Solanum Edinese.
Cauzele care determină rezistența speciilor și soiurilor de cartof la atacul Gândacului de Colorado sunt de ordin chimic și morfologic. Cercetări recente menționează ca rezistente soiurile cu frunzele pubescente. (Plămădeală B. 2008)
I.4.4 Importanța economică
După datele din literatură, Gândacul de Colorado, poate produce pagube la culturile de cartof și la alte solanacee, mai ales la vinete precum și în răsadnițe.
Lăcomia insectelor a fost pusă în evidență de o serie de autori americani. Astfel se relatează că 100 de adulți consumă în 30 de zile 1-2 kg de cartofi, iar 200 de indivizi au nevoie de 1 kg de frunze în timpul evoluției. Adulții consumă dublu față de larve astfel încăt 10 larve consumă 400 cm² de frunze adică 8 grame în 15 zile de dezvoltare. Asemenea calcule au fost efectuate și în Europa. În Ungaria Jermey și Saringer au arătat că suprafața foliară, consumată de o larvă în timpul dezvoltării (în cele patru faze) ajunge la 2900 mm.
Mackievicz și Turovski au evaluat pierderile de recoltă la 5 tone pe hectar, în cazul unei defolieri a cartofului de 80%, fapte ce se pot înregistra curent în anii de invazii și când nu se iau măsuri de stopare a invaziilor la timp. În anumite regiuni în Franța, pierderile de producție de cartofi în anii 1922-1923 au trecut de peste 50%. În țara noastră pierderile pot ajunge până la 50-80% în anii favorabili atacului (Baicu T. 1995). De altfel pentru cultura cartofului acest dăunător este considerat factorul limitativ al producției, mai ales dacă nu sunt respectate în totalitate verigile tehnologice care să creeze condiții optime pentru dezvoltarea plantelor și nefavorabile pentru dezvoltarea gândacului de Colorado. (Borceanu I. și colab, 2005)
Este o specie dăunătoare atât în stadiul de adult cât și în stadiul de larvă, iar după unii autori, larvele rezultate de la aceeași femelă, în cele 15 zile de dezvoltare pot să distrugă suprafața foliară a 10-12 plante de cartof. În cazul invaziilor puternice, frunzele sunt consumate în întregime, astfel încât în cele din urmă rămân în urmă doar nervurile groase ale frunzelor; pierderile în acest caz ajungând până la 90% din producție. (Ștefan V. 2005 ; Plămădeală B. 2008)
La această specie s-a constat apariția de rase rezistente la anumite insecticide, de aceea metodele de combatere trebuie să țină cont de acest aspect. (Teodorescu Georgeta și colab. 2003)
I.4.5 Combaterea
La combatere gândacului de Colorado se recomandă atât combaterea microbiologică, cu preparate pe bază de bacterii și de ciuperci cât și cu diferite substanțe active, prin utilizarea unor produse inhibitoare ale metamorfozei și prin folosirea unor produse chimice.
Metoda chimică este și va continua să fie o componentă de bază a conceptului de combatere integrată. Este cea mai rapidă, ieftină și ușoară metodă de utilizat în procesul de combatere a gândacului de Colorado. În urma aplicării unor tratamente s-a constatat că gradul de atac a fost resdus de la 41,6% la 1,3% ; iar numărul de larve, după un singur tratament aplicat poate scădea de la 463 de larve/tufă la 0-20 de larve/tufă. (Bucurean E. 2009)
Capitolul II
Măsuri de prevenire și combatere a
Gândacului de Colorado (Leptinotarsa Decemlineata)
Pentru combaterea gândacului de Colorado se recomandă combaterea microbiologică cu preparate pe bază de bacterii (Thuringin) și ciuperci (Beauveria Bassiana). Acestea se aplică în tratamente simple sau cu adaos de produse insecticide în doze subletale.
Prin folosirea preparatului cu biopreparatul Boverin în doză de 2 kg/ha în amestec cu Policlorpinem cu produsul muiabil Clorofos 65 PU se obține o slăbire a rezistenței la boli a insectei, iar larvele ce supraviețuiesc pierd din viabilitate. O parte din adulții care apar vor pierii în timpul hibernării, iar cei rămași în viață prezintă o profilicitate scăzută. Acest produs nu se mai folosește în prezent.
II.1 Combaterea biologică
II.1.1 Entomofagii Gândacului de Colorado (Leptinotarsa Decemlineata)
În cazul gândacului de Colorado s-au înregistrat mai mulți inamici naturali (fie ei paraziți sau prădători) care contribuie într-o oarecare măsură la distrugerea unui număr semnificativ de insecte. Astfel, dintre prădătorii animali care atacă larvele sau ouăle gândacului de Colorado cei mai semnificativi în Europa sunt speciile: Nabis Rugosus L. ; Perillus Bioculatus F; iar printre cei mai importanți paraziți în cazul larvelor se numără musca Meigenia Mutabilis Fall.
Dintre toate aceste specii cea mai mare importanță o prezintă prădătorul Perillus Bioculatus F. care se hrănește cu ouăle și larvele gândacului de Colorado.
Această ploșniță de origine americană a fost importată din America în mai multe țări europene cum este cazul statelor ca Franța, România, Germania, etc. Aducerea acestei ploșnițe în Europa s-a facut cu scopul aclimatizării și folosirii acesteia în combaterea biologică a gândacului de Colorado.
În America există și alte specii de paraziți și prădători ai gândacului de Colorado. Printre cei mai importanți și a căror aclimatizare se încearcă și în Europa sunt: Doriphorophaga Dorypharae Rill și prădătorul Lebia Grandis Hentz (Carabidae).
Dintre ciupercile entomofile, o deosbită importanță în combaterea pe cale naturală a gândacului de Colorado o are specia Beauveria Bassiana Vuill. Cu această ciupercă s-au efectuat o serie de experiențe de combatere a gândacului de Colorado pe scară mare în Cehia și Polonia, obținându-se rezultate pozitive prin prăfuirea culturilor cu amestecul de Beauveria cu talc (20% spori de Beauveria și 80% talc) sau Beauveria în amestec cu diferite insecticide. De asemenea în multe țări se fac încercări pentru folosirea lui Bacillus Thuringiensis, mai ales împotriva larvelor.
II.1.2 Perillus Bioculatus (fam. Pentatomidae ord. Heteroptera)
Insecta a fost introdusă experimental în țara noastră pentru combaterea biologică a gândacului de Colorado. (Hulea și colab, 1973)
Descriere: Adultul (figura 7) are corpul de 12 – 13 mm, este de culoare cenușie cu antenele formate din cinci articole. Scutelul este triunghiular și nu ajunge la abdomen.
Figura 7 (Perillus Bioculatus în faza de adult)
Biologie: Iernează ca insectă adultă în diferite locuri: resturi vegetale, poduri, depozite, etc. După copulație are loc ponta, care corespunde cu apariția în masă a gândacului de Colorado. Ponta durează 5 – 7 zile, o femelă poate să depună până la 150 de ouă. Incubația durează 5 – 6 zile.
Adulții și larvele sunt prădătoare specifice ale gândacului de Colorado. Insecta adultă poate să trăiască până la 10 luni iar în timpul acesta poate să consume până la 400 de larve și insecte ale gândacului de Colorado.
La început larvele se hrănesc cu ouă mai apoi cu larve și adulți. La o normă de 50.000 de larve la un hectar densitatea gândacului de Colorado se reduce cu 80-90% (Filipov și colab 1986)
II.1.3 Racognatus Punctatus (fam. Pentatomidae ord. Heteroptera)
În România se găsește în județele Cluj, Harghita, Hunedoara, Mureș, Sibiu, Vrancea și Satu Mare.
Descriere: Adultul are corpul de lungime curpinsă între 7 și 10 mm, este de culoarea brună-negrioasă, puternic și neregulat punctat. Partea ventrală a corpului este galbenă cu puncte negre dispuse neregulat, în anumite cazuri acestea fiind contopite. Ventral abdomenul are culoarea neagră. Aceasta specie atacă atât în formă de larvă cât și în formă de adult larvele gâdancului de Colorado. (Kiss, 1984)
II.1.4 Hexamermis Albicans (fam. Mermithidae ord. Mermithida)
Acestă specie se numără printre paraziții gândacului de Colorado, pe primul plan se numără speciile de nematode mermitide. În condiții favorabile de dezvoltare, nivelul de atac al dăunătorilor de nemtozi poate sa crească cu până la 60-100%.
Mermitidele reprezintă un important factor de perspectivă în combaterea pe cale biologică a gândacului de Colorado.
Descriere: Adultul de ambele sexe are corpul filiform, subțiat la nivelul extremităților, este translucid și poate să ajungă până la o lungime de 30 – 50 mm.
Biologie: Este o specie monovoltină, iernează în formă de larve de vârsta I – III la adâncimi de până la 25 – 40 cm. Înmulțirea are loc pe cale sexuată. În timpul dezvoltării nematodului se pot distinge 5 faze diferite: cea embrionară, cea de invazie, cea parazitară, cea postparazitară și cea de maturitate sexuală.
O femelă poate sa trăiască până la 2 ani și poate sa depună până la 1200 – 2000 de ouă.
Dezvoltarea nematodului și a gazdei sale sunt perfect sincronizate: apariția în masă a larvelor invazioniste ale nematodului la suprafața solului coincide cu eclozarea larvelor ale gândacului de Colorado la nivelul frunzelor bazale. Infestarea larvelor gândacului de Colorado are loc pe timp de ploaie, când picăturile de apă proiectează larvele invazioniste ale nematodului pe furnzele plantei aflate în contact cu solul și pe larvele gândacului de Colorado care se află pe frunze. (Misacicov, 1980)
Larvele endoparazite ale nematodului nu omoară larvele gândacului de Colorado. Spre atingerea dezvoltării complete a larvelor ale gândacului de Colorado, cavitatea abdominală a acestora este plină cu larvele nematodului parazit. Larvele infestate se deosebesc puțin de cele sănătoase. La cele infestate conținutul adipos descrește progresiv, ajungând ca la vârsta a IV-a să lipsească cu desăvârșire.
Când dezvoltarea larvelor are loc în stadiul de după ori de imago, organele de reproducere ale gazdei se atrofiază, insectele devenind sterile, dar purtătoare de nematozi paraziți. Astfel prin atrofierea organelor sexuale ale adultului și prin purtarea acestor nematozi și în alte părți, prin migrare, se poate reduce în timp numărul gândacilor de Colorado.
II.2 Mijloace de protecție a entomofagilor dăunători din culturile de cartof
Pentru protejarea entomofagilor se recomandă:
-practicarea unui asolament rațional a culturilor.
-afânarea terenului prin arături, discuiri, lucrări cu cultivatorul pentru a favoriza activitatea coleopterelor prădătoare (Carabidae).
-cultivarea în asolament a leguminoaselor perene și a unor plante melifere, pentru atragerea unor insecte prădătoare parazite.
II.2.1 Utilizarea organismelor entomofage
Din experiențele întreprinse pentru combaterea albiliței verzei (Pieris Brassicae), utilizând suspensia nematocită cu un conținut de 300 nematozi/ml de apă din tulpina DD-136, s-a înregistrat mortalitatea acestora după 3 zile de la tratament.
La opt ore după tratament omizile încetează a se hrănii și în decurs de 3 zile vor pierii în masă. ( Kurasivilii, Gughenidze, 1980).
Aceast rezultat sugerează că aplicarea unor tratamente la culturile de cartofi atacate de larvele gândacului de Colorado, mai sensibil la infestarea cu nematozi, ar putea să conducă la același bune rezultate.
Este recomandat ca tratamentele să se aplice seara, după apusul soarelui, pe vreme liniștită, lipsită de curenții de aer, eventual pe timp înnorat.
La epuizarea tuturor mijloacelor nepoluante și la depășirea PED (pragului economic de dăunare) a populției de dăunători (5 exemplare ale gândacului de Colorado la 100 de plante sau 1,1 – 1,5 dăunători la 10 plante ) se poate intervenii chimic pentru a se combate gândacul de Colorado. Chiar dacă se folosesc metode de combatere chimică, se vor alege produse care să dăuneze cât mai puțin entomofagilor care ajută la combaterea dăunătorului. (Baicu, Savescu, 1986)
II.3 Combaterea chimică
Aplicarea de tratamente chimice se face la avertizare, utilizând produse organofosforice, carbamice sau piretroide. Aplicarea unui singur tratament la soiurile timpurii și a două tratamente la cele târzii asigură o protecție corespunzătoare a culturilor împotriva gândacului de Colorado.
Primul tratament, atât pentru culturile timpurii, cât și pentru culturile târzii se aplică la apariția în masă a larvelor de prima și a doua vârstă. Al doilea tratament, pentru culturile târzii se aplică în momentul apariției în masă a adulților din noua generație și a larvelor din primele două vârste.
Pentru aplicarea unei strategii adecvate, trebuie să se considere populția inițială de dăunători, șansele acestora de supraviețuire și posibilitatea de a reduce rata creșterii populației.
Populația inițială este reprezentată de indivizi care se află în stadiul de hibernare. Numărul acestora este determinat de condițiile de temperatură la adâncimea de hibernare din timpul iernii. Ieșirea din starea de hibernare are loc când temperatura atinge 15 °C. Acestă temperatură nu se înregistrează în toate solurile la aceeași dată, astfel și ieșirea din stadiul de hibernare se face eșalonat pe toate solurile. Din momentul în care aceștia încep să iasă la suprafață din stadiul de hibernare se începe controlarea culturilor de cartof.
II.4 Pierderi înregistrate la cultura de cartof, provocate de gândacul de Colorado
Insecta adultă produce pagube prin distrugerea părții aeriene a culturii de cartof. Aceștia atacă în special frunzele, începând cu cele aflate la vârful tulpinii. Lujerii sunt atacați în general, iar tuberculii de cartofi doar în cazuri speciale, mai ales în timpul toamnei, când nu mai există părți aeriene care să fie consumate de către acești dăunători.
Hrănirea gândacilor de Colorado care sunt treziți din hibernare nu este atât de periculoasă. Pierderile mari sunt provocate de gândacii tineri, din generația întâi. Aceștia se hrănesc cu multe frunze la ieșirea din sol, moment în care își realizează nutriția de maturizare. În această perioadă mobilitatea acestora este limitată, aceștia rămănând pe plantă și fiind concentrați în număr mare de până la 30 de gândaci/plantă. Larvele în toate stadiile sunt extrem de dăunătoare, cele tinere perforând frunzele, iar pe măsură ce înaintează în vârstă, devin tot mai rapace și consumă frunzele în întregime, în anumite cazuri chiar și lăstarii tineri.
Unele cercetări arată că suprafața foliară distusă de o larvă în stadiile I-IV, ajunge până la 2900 mm²; alte cercetări arată că 10 larve consumă într-un interval de 15 zile circa 400 cm² de frunze, echivalentul a aproximativ 8 gr.
Un atac puternic poate desfrunzii plantele. O defoliere de 80 % având ca urmare o pierdere de producție de aproximativ 24 – 43 %. Din hrana necesară pentru dezvoltarea în cele patru stadii, larvele în stadiile I-II consumă doar 6 %, cele din stadiul III consumă 20 % , în timp ce larvele în stadiul IV de dezvoltare vor consuma 74 % din totalul de hrană. S-a stabilit că cele mai mari pierderi de producție se înregistrează când atacul maxim al dăunătorului coincide cu perioada de acumulare maximă a producției. (Hooker, W.J , 1981). După Berca (1998), gândacul de Colorado poate produce pierderi de producție de 40 – 50%.
În anii favorabili atacului, această specie dăunătoare poate duce la pierderi substanțiale de productie, până la 19000 – 21000kg/ha. (Borcean I. 2005)
Capitolul III
Cadrul natural de desfășurare a cercetărilor.
III.1 Generalități:
Caracteristicile generale ale climatului ca factor de producție în agricultură pentru Oradea, sunt imprimate în general în circulația maselor de aer, în funcție de zona geografică în care ne aflăm. Zona este supusă frecvent circulației atmosferice de vest care transportă mase de aer temperat maritime, umede și reci, astfel imprimând un climat temperat-continental moderat. Situându-se în Câmpia Crișurilor, media anuală a temperaturii aerului are valori cuprinse între 10-11 °C.
Data în care are loc primul îngheț de toamnă și ultimul îngheț de primăvară reprezintă elemente deosebit de importante pentru agricultură. În Oradea durata medie de apariție a primului îngheț de toamnă este în decada a doua a lunii octombrie, iar cea a ultimului îngheț de primăvară este în a doua decadă a lunii aprilie.
Durata medie a intervalului fără îngheț oscilează între 180-195 de zile. Cantitățile medii de precipitații anuale oscilează între 500-600 mm, astfel încadrându-se în tipul de climat cu influențe oceanice și mediteraneene. Iernile sunt în general blânde iar verile calde, vara având 2-3 luni secetoase. Cantitățile maxime de precipitații în zonă se înregistrează în intervalul lunilor mai-iunie.
Potențialul termic este ridicat (suma anuală a temperaturilor mai mari și egale cu 10 °C ajungând la 3400-3500 °C). Alternarea zilelor senine cu perioada cu cer variabil și noros fac din zona Oradiei una din cele mai prielnice zone sub aspect climatic pentru marea majoritate a culturilor agricole.
Iarna, în general blândă, permite o evoluție lentă a vegetației culturilor de toamnă chiar sub zăpadă. Gerul face distrugeri destul de rar iar desprimăvărarea se face mai devreme decât în majoratea zonelor din România.
III.2 Clima
Câmpia Crișurilor se situează în zona moderat sub-umedă. Pentru realizarea unei caractizări climatice a zonei, se realizează observații meteorologice în diferite stații meteorologice din zonă. Printre aceste stații se numără stațiile: Salonta, Oradea, Chișineu Criș, Ineu și la stațiile pluviometrice de la : Sânmartin, Tărian, Miersig, Talpoș, Ciumeghiu, Belin, Cermei, Bocsig, Zerind, Pancota, Sântana și Cheru.
III.2.1 Regimul Eolian
La nivelul solului cele mai frecvente le au vânturile din sectorul sudic: 17,4% la Oradea și 10,6% la Chișineu Criș. Vânturile în sectorul nordic: 11,3% la Oradea și 10,7 la Chișineu Criș. Vânturile din sectorul vestic au frecvența mai scăzută: 3,6% la Oradea și 4,5 % la Chișineu Criș. Vânturile din sectorul estic având o diversitate permanentă.
Viteza medie anuală a vântului la sol este mai mare pe interfluvii (Oradea 3,5m/s) și mai mică în sectoarele mai joase ale câmpiei (Chișineu Criș 2,4m/s)
În anotimpul rece predomină vântul de nord și sud, iar în anotimpul verii se intensifică vântul de est și vest. Vitezele cele mai mari se înregistrează pe direcțiile vânturilor dominante primăvara și iarna.
III.2.2 Regimul Pluviometric
Caracterisca esențială a resurselor naturale de umiditate o reprezintă oscilațiile precipitațiilor, atât de la un an la altul cât și în cadrul aceluiași an, de la o lună la alta. Cantitățile de apă căzute în perioada rece (noiembrie-martie) și care asigură rezerva de apă a solului se situează între 200-300 mm.
Precipitațiile din aprilie au cea mai mare influență asupra desfașurării lucrărilor de primăvară. În acea lună cad în medie 40-60 mm, înregistrându-se însă oscilații mari de la un an la altul. Intervalul mai-iunie prezintă deosebită importanță din punct de vedere al precipitațiilor căzute, aceastea hotărând de cele mai multe ori soarta recoltei. În medie precipitațiile din acest interval ajung la valoare cuprinsă de la 200 la 350 mm, înregistrându-se oscilații mari în timp. Dacă acestea se situează în jurul valorii de 150 mm, atunci acestea sunt suficiente de cele mai multe ori pentru a obține o recoltă bună; în cazul în care valoarea acestora este mai mică de 100 mm, deja se poate vorbi despre compromiterea culturilor. Dacă valoarea acestora depășește 300 mm se produc băltiri sau chiar inundații, mai ales dacă urmează după o iarnă bogată în precipitații.
Vara sunt specifice ploile torențiale, care accelerează procesele de eroziune și degradare a solului, acestea sunt responsabile și pentru producerea băltirilor și ba chiar a inundațiilor în zonele joase. Aceste ploi sunt specifice anotimpului de vară, dar acestea pot să apară și în alte anotimpuri, producând pierderi.
Se remarcă faptul că în condițiile din Oradea, în sezonul cald cad aproximativ 60% din totalitatea de precipitații înregistrate pe decursul unui an, iar în intervalul mai-iunie cad aproximativ 35% din totalitatea precipitațiilor din an.
Zilele cu ploi mai mari, în valoare de 1,0 mm sau mai mult pentru intervalul septembrie-octombrie, se înscrie în general ca normal (sub 20 de zile). Ani cu peste 20 de zile de ploi în acest interval sunt puțini la număr (sub 10%), succedându-se cu o anumită periodicitate la 10 ani. În ceea ce privește numărul de zile cu umezeală relativă mai mare de 80% pentru același interval, acesta se situează sub 10 zile (optim).
În sezonul cald (IV-X) se înregistrează în medie 412,1 mm, cantitate care asigură în majoritatea anilor o bună creștere și dezvoltare a culturilor. Și în condițiile din Oradea unul din marile neajunsuri ale precipitațiilor este faptul că aproape de fiecare dată acestea sunt însoțite de grindină, acestea produc pagube mari agriculturii și frecvența acestora este destul de mare în Oradea. Ploile cu grindină apar deobicei în lunile mai-iunie-iulie producând în acest timp cele mai mari pagube culturilor agricole.
Cunoașterea în timpul sezonului rece , când în general se înregistrează temperaturi scăzute, a stratului de zăpadă și durata de acoperire cu zăpadă a solului, joacă un rol important pentru înfiițarea noilor culturi de primăvară și pentru întreținerea celor aflate deja în sol.
Numărul zilelor cu ninsoare oscilează de la un an la altul, fără a se putea desprinde o anumită ritmicitate a acestora. Durata medie de acoperire a solului cu zăpadă este de 8-10 zile cu variații foarte mari, iar grosimea stratului de zăpadă în general este de 8-10 mm.
Se apreciază că în Oradea culturile de cereale sunt supuse unor pierderi mari, deoarece temperaturile cele mai scăzute se înregistrează când culturile nu sunt acoperite de zăpadă, astfel producând distrugeri ale țesuturilor plantei.
În anul agricol 1995-1996, în Oradea s-au înregistrat următoarele valori ale precipitațiilor exprimate în sume lunare: octombrie 37 mm, noiembrie 57,6 mm, decembrie 75,4 mm, ianuarie 30,5 mm, februarie 38,3 mm, martie 32,2 mm, aprilie 76 mm, mai 50,6 mm, iunie 82,2 mm, iulie 22,8 mm, august 64,2 mm iar în septembrie 47,5 mm. În acel an se poate spune că precipitațiile au fost abundente. Datorită acestor precipitații, începând cu luna aprilie, după apariția gândacilor de Colorado hibernanți, timpul necesar pentru dezvoltarea acestora a fost prelungit. Cantitatea totală de precipitații a fost variabilă de la un an la altul astfel în anul 1996 valoarea a ajuns la 884,9 mm, în anul 1997 la 690,3 mm, iar în anul 1998 la 701,8 mm.
În ceea ce privește intensitatea precipitațiilor, cele maxime nu depășesc 100 mm în 24 de ore, valoarea acestora oscilând între 21,9 și 40,1 mm. Cantitățile mai abundente s-au înregistrat în general în a doua jumătate a verii. Numărul zilelor cu precipitații a fost între 116 și 182.
Prima zi cu zăpadă a apărut în a doua jumătate a lunii noiembrie, iar ultima zi cu zăpadă a fost înregistrată spre sfârșitul lunii martie. Numărul zilelor cu ninsoare a oscilat între 5 și 19, repartizate în cea mai mare parte în lunile decembrie-ianuarie. De obicei zăpada topindu-se în 5-6 zile.
Numărul zilelor în care solul a fost acoperit cu zăpadă este în medie 25, din care 50% în luna ianuarie.
III.2.3 Regimul Termic
Factorul termic prezintă o importanță la fel de mare ca și precipitațiile pentru agricultură. Pentru cele mai multe culturi, temperaturile de peste 10 °C sunt cele mai importante.
Valorile temperaturii destul de reduse în luna aprilie, atestă că nu pot avea loc, la nivel corespunzător acumulări de bio-masă la plantele furajere și cerealele de toamnă. În același timp valorile scăzute de temperatură în acea lună au drept urmare (în cele mai multe cazuri) germinarea mai târzie a multor culturi care au fost însemânțate timpuriu. Lunile cu aport termic corespunzător agriulturii pentru Oradea sunt lunile iunie, iulie și august.
Regimul termic din aer și sol în lunile de toamnă prezintă în general o evoluție favorabilă pentru răsărirea normală a plantelor. Temperaturile medii ale aerului oscilează între 8 °C și 20 °C, astfel încadrându-se în limitele optime pentru dezvoltarea vegetației culturilor de toamnă. În cazul aprovizionării optime cu apă a solului, încă de la semănare culturile vor dispune de resurse necesare suficiente pentru dezvoltare, atât hidrologice cât și termice (sume de temperaturi mai mari de 0 °C , mai mari de 350 °C), pentru realizarea unei înfrățiri corespunzătoare până la venirea iernii. La Oradea, încheierea vegetației la culturile de toamnă se face de regulă în a doua parte a lunii decembrie, când temperatura scade sub pragul biologic de 5 °C.
Pe baza datelor existente, se poate aprecia ca de la 20 septembrie, când începe semănatul în zonă, până la încetarea vegetației grâului se realizează suma de 650-700 °C (temperaturi peste 0 °C), față de suma de peste 400 °C, minimul necesar pentru dezvoltarea normală până la încheierea sezonului de vegetație.
În sezonul rece sunt specifice succesiunile rapide de perioade cu temperaturi pozitive și negative, oscilații termice destul de puternice, astfel determinând înghețarea și dezghețarea frecventă și repetată a solului. După analizarea temperaturilor rezultă oscilații cuprinse între 200 °C și 300 °C în iernile cele mai reci (1975-1961). Suma medie a temperaturilor pozitive în timpul iernii oscilează între 500 °C și 550 °C, asprimea iernilor fiind redată de evoluția temperaturilor minime absolute, de totalul temperaturilor negative, la care se adaugă temperaturile minime mai mari de -15 °C și mai mici de -20 °C. La Oradea numărul iernilor geroase nu depășește 12% și nu se repetă în doi ani consecutivi.
Urmărind evoluția iernilor aspre, se poate remarca un număr mai mare de ani în care au avut loc daune de mari proporții la culturile de toamnă, determinate de îngheț. Înghețul târziu de primăvară se înregistrează în general la sfârșitul primei decade a lunii aprilie.
Perioada de desprimăvărare are o importanță deosebită pentru agricultură deoarece condițiile atmosferice și starea solului din intervalul respectiv au o mare influență asupra culturilor de toamnă, dar și asupra lucrărilor agricole de sezon.
Pentru reluarea vegetației la culturile de toamnă este necesară acumularea unei sume de temperaturi de peste 0 °C sau mai mare de 40 °C. În cazul zonei de lângă Oradea, acest fenomen se înregistrează în mod normal în cursul lunii martie. Analizând suma temperaturilor înregistrate între 2 februarie și 10 aprilie, numit și " indicele termic al desprimăvăriri ", rezultă că, la Oradea, valorile respective sunt destul de diferite de la un an la altul. Oscilațiile termice ale indicelui de desprimăvărare determină variații corespunzătoare, atât în procesul de reluare a vegetației culturilor de toamnă, cât și ritmul desfășurării fazelor în aceste culturi. Spre exemplu, faza de formare a paiului se declanșează în funcție de acest indice. O desprimăvărare prea târzie va duce în mod inevitabil la o diminuare a recoltei de boabe în cazul culturilor de toamnă. Acest lucru se datorează faptului că în cazul desprimăvărărilor târzii și acumularea de bio-masă în boabe începe mai târziu. Acest indice de desprimăvărare la Oradea este egal și mai mare de 260 °C și se realizează în mod obișnuit la sfârșitul lunii martie.
Potențialul termic al sezonului de vegetație expimat prin suma temperaturilor efective mai mari de 10 °C cu oscilații de la un an la altul, a fost cel mai scăzut în anul 1978 când suma temperaturilor pe acea perioadă nu a depășit 1170 °C. În anii deosebit de călduroși (1967, 1987, 1990) totalul temperaturilor efective au atins valori de la 1600 °C până la 1960 °C. În sol, intervalul de temperaturi peste 10 °C durează din prima decadă a lunii aprilie și până la sfârșitul lunii octombrie, adică aproximativ 220 de zile.
În anotimpul de vară, temperaturile care sunt semnificative pentru agricultură sunt cele mai ridicate, acelea care în perioada diurnă depășesc 32 °C. În asemenea condiții procesele biologice ale plantelor sunt stânjenite, mai ales dacă se suprapun cu perioada maximă de sensibilitate a culturilor față de condițiile nefavorabile ale mediului. De o mare importanță pentru sezonul de vegetație, cu influențe mari asupra randamentului culturilor, este trecerea temperaturilor minime ale anului prin diferite praguri: mai mici de 10 °C, mai mici de 14 °C și mai mici de 16 °C. Scăderea temperaturilor minime sub 10 °C are ca efect întreruperea proceselor de creștere la culturile termofile. Efectul negativ pe care îl are scăderea temperaturii sub pragul de 10 °C asupra plantelor este foarte mare. Acestă scădere de temperatură produce pagube mari mai ales dacă are loc în timpul verii, când are loc formarea organelor de reproducere, înflorirea și fecundarea. La Oradea numărul cel mai mare de zile cu temperaturi sub 10 °C are loc în perioada mai-septembrie.
Temperaturile minime sub 14 °C nu reprezintă o limită nocivă pentru culturi. Aceste temperaturi influențează doar ritmul de creștere și dezvoltare a fazelor fenologice și blochează atingerea maturități la anumite culturi (porumbul). Anii cu verile cele mai reci au fost în 1976 și 1978. În acești ani temperaturile minime sub 14 °C s-au menținut aproape în tot cursul verii (65-70 zile). Această temperatură reprezintă limita la care toate culturile iubitoare de căldură cresc și se dezvoltă fără a se înregistra mai apoi pierderi mari de recoltă. Menținerea unei temperaturi de minim 14 °C este de mare importanță mai ales în faza de înflorire, când răcirile de mai multe zile la rând vor avea ca efect avortarea florilor de către plantă.
În ceea ce privește durata de strălucire a soarelui (caracteristică deosebit de importantă pentru agricultură), la Oradea oscilează pentru perioada de vegetație (aprilie-septembrie) între 1414,1 ore în 1974 și 1838,6 ore în 1986. Din acesta se poate trage concluzia că productivitatea fotosintetică este normală pentru marea majoritate a culturilor agricole.
Temperatura medie a anului în perioada de cercetare cuprinsă între anii 1996-1998 a oscilat între 10,3°C și 11,7 °C. Media temperaturilor oscilează iarna între -4,5°C și 3,7 °C, primăvara între 2,9 °C și 18,9 °C, vara între 15,1 °C și 25,6 °C, iar toamna între 2,7 °C și 19,7 °C. Cea mai scăzută temperatură medie s-a înregistrat în luna decembrie, în anul 1997 când aceasta a ajuns la -12,9 °C.
Temperatura minimă absolută de -18 °C s-a înregistrat la data de 31 ianuarie 1993, iar temperatura maximă absolută a fost de 35,7 °C în data de 4 august 1998. Numărul zilelor de îngheț a fost între 2 și 18 zile, iar data medie a primelor zile cu îngheț a fost 17 decembrie.
III.2.4 Umiditatea aerului
Umiditatea aerului s-a analizat în perioada 1970-1993. Medial anuală a umidității aerului la Oradea și Chișinău Criș are valori foarte apropiate de 78% și 79%.
III.2.5 Durata de strălucire a soarelui
Durata de strălucire a soarelui a fost analizată în perioada 1970-1993. Între durata totală anuală de strălucire a soarelui înregistrată în Câmpia Glacisurilor (Oradea) și cea din Câmpia Aluvială (Chișinău Criș) nu există o diferență prea mare, rezultatele fiind de 2034,9 ore față de 2067 ore.
În timpul anului cele mai mari valori ale duratei de strălucire a soarelui se înregistrează în luna iulie: 283,7 ore la Oradea și 292,8 ore la Chișinău Criș. Cele mai mici valori se înregistrează în luna decembrie: 53,5 ore la Oradea și 48,7 ore la Chișinău Criș.
III.3 Relieful
Altitudinea cea mai mare a Câmpiei Crișurilor nu depășește 175-180 de metri, iar cea mai mică este cu puțin sub 90 de metri. Formele de relief au o dispunere longitudinală, coborând în trepte de la est la vest.
Pe baza datelor morfometrice și a evoluției poligeomorfologice s-a constat existența a două subunități în Câmpia Crișurilor: Câmpia Glacisurilor (cu Câmpia înaltă a Glacisurilor și Câmpia mijlocie) și Câmpia Aluvială (joasă).
Câmpia înaltă a Glacisurilor este situată la o altitudine de 120-185 m. Aceasta este formată din complexul următoarelor câmpii: Câmpia Miersigului, Câmpia Calacei și Câmpia înaltă a Bocsigului. Are o vârstă pleistocenă, este fragmentată de o rețea hidrofizică cu caracter torențial.
Câmpia mijlocie este situată la o altitudine de 100-120 m și cuprinde următoarele câmpii: Câmpia Bihariei, Câmpia Veljurilor, Câmpia Cermeiului și Câmpia joasă a Bocsigului.
Câmpia mijlocie a apărut în holocenul inferior și are o înclinare medie de 0,20 – 0,40%, văile sunt relativ dezvoltate și largi, iar câmpiile interfluviale sunt joase, plate și prezintă numeroase fenomene de înmlăștinare.
Câmpia Aluvială (joasă) are o altitudine sub 100 m și se prelungește tentacular în Câmpia Glacisurilor de-a lungul râurilor. Aceasta este formată din: Câmpia Săntăului, Câmpia Salontei, Câmpia Teuzului și Câmpia Soloborului. Caracteristica acestei subunitați este fragmentarea mică (0,0 – 0,25 km/ km²), însă datorită rețelei de canale apar areale cu fragmentare de 1,25 km/ km².
Câmpurile interfluviale au o înclinare slabă, acestea fiind situate la nivelul luncilor. În această subunitate se întâlnesc numeroase mlaștini, lacuri, canale, precum și soluri sănătoase.
III.4 Principalele caracteristici ale solurilor
Solul este considerat un factor limitativ al producției, mai ales în județul Bihor, unde din totalul suprafeței agricole de 490.000 de hectare, 63% respectiv 307.000 de hectare sunt terenuri degradate, afectate de diferiți factori fizici, hidrofizici, chimici și biologici limitativi ai fertilității solului. În figura 8 se prezintă tipurile de sol prezente în zona Câmpiei Crișurilor.
Excesul de umiditate este considerat un factor important care limitează producțiile, căruia i se asociază în mod frecvent argilozitatea înaintată și compactarea solului (factorul primar fiind orizonturile BT ale solurilor argiloiluviale iar factorul secundar fiind efectul entropic al trecerii repetate al mașinilor agricole pe stratul arabil, fapt care afectează și stratul de sol imediat inferior). Aciditatea sau alcalinitatea punând în evidență necesitatea aplicării pe intense areale a unor lucrări agro, pedo și hidro-ameliorative.
Astfel în județul Bihor sunt necesare lucrări de afânare adâncă pe o suprafață de 94.000 ha; lucrări de subsolaj pe 176.000 ha; amendarea solurilor acide pe 165.000 ha, a celor alcaline pe 9.000 ha; modelări pe coame pe direcția de scurgere a apei pe 55.000 ha; desecări pe 168.000 ha; nivelare de exploatare pe 216.000 ha; șanțuri și rigole nesistematice pe 213.000 ha.
Solurile brune luvice din Câmpia înaltă a Crișului Repede (câmpul de cercetare de la Oradea) prezintă un conținut de argilă coloidală de până la 39%, iar argila fizică până la 54% cu o diferențiere texturală moderată. Gradul de tasare indică o compactare slabă spre puternică pe profil. Densitatea aparentă este mijlocie doar în stratul arat, apoi mare și foarte mare, iar valorile porozității totale și de aerație sunt mijlocii la suprafață, apoi mici și foarte mici. Conductivitatea hidraulică este bună în orizonturile superioare și prezintă valori mici și foarte mici sub 50 cm adâncime. Analiza acestor indici fizici și hidrofizici pun în evidență necesitatea afânării profunde a solului.
Reacția acidă a solului în orizontul Ap trece în domeniul slab acid, până la profunzime, pH-ul este cuprins între 5,5 și 6,5, iar conținutul în aluminiu mobil este situat între 2,3 și 3,7 fapt care poate stânjenii buna dezvoltare a anumitor culturi.
Pentru ameliorarea acestor indici limitativi ai fertilității solului este necesară aplicarea amendamentelor calcaroase. Solul prezintă o asigurare mijlocie pentru realizarea unei producții bune prin conținutul bun de principale elemente nutritive și prin conținutul în humus care este curpins între 1,91 și 2,32.
Figura 8 (Solurile din Câmpia Crișurilor)
III.5 Vegetația zonei de cercetare
Din punct de vedere al vegetației, în zonă predomină silvostepa. În timp culturile agricole au preluat locul care era ocupat de vegetația naturală a zonei. Astfel plantele cultivate în Câmpia Crișurilor sunt în general reprezentate de porumb, grâu, sfeclă de zahăr, floarea soarelui, orz, orzoaică, și plante furajere. Toate aceste plante au fost alese specific pentru zonă, astfel încât recoltele să fie de bună calitate și în cantități îndestulătoare.
Din punct de vedere floristic, Câmpia Crișurilor se încadrează în subregiunea Euro-Siberică, provincia Câmpiei Tisei, districtul Șesului Crișurilor.
Plantele din grupa mezofitelor ocupă aproximativ 62% din suprafața totală a câmpiei, acest lucru indicând umiditate moderată. După acestea urmează ca grad de ocupare a suprafeței de câmpie, plantele xerofite, acestea ocupând doar aproximativ 21% din suprafață. După acestea, în număr cu mult mai mic se întâlnesc plantele hidrofite, higrofitele și halofitele.
Districtul Șesului Crișurilor este o unitate floristică distinctă. Districtul învecinat în nord (Șesul Satu Mare) are o vegetație higro-hidrofilă specifică zonei Eccedea, iar districtul din sud (Șesul Bănățean) prezintă specii termo și xerofile care lipsesc din Șesul Crișurilor. În Câmpia Glacisurilor se întâlnesc în general păduri alcătuite din Cer (Querqus Cerris) și Stejar (Querqus Frainetto) precum și Jugastru (Acer Campestre), Ulm (Ulmus Foliacea) și Carpen (Carpenus Betulus). Pădurile formate din acești arbori sunt luminoase, astfel speciile ierboase acoperă solul în proporție de 20-25 %. Pădurile din Câmpia joasă sunt alcătuite din asociații de stejar și ulm, vegetația ierboasă este mai slab dezvoltată decât în Câmpia înaltă.
Vegetația ierboasă naturală, datorită desțelenirilor făcute, ocupă suprafețe destul de reduse. Vegetația acvatică și palustră a avut în trecut o mare răspândire; în prezent este reprezentată de o vegetație mezohidrofilă: Pipirig (Juncus Efssus), Papură (gen. Typha) și Trestie (Phragmites Australis). Vegetația mezohidrofilă este reprezentată de Iarba Câmpului (Agrotis Alba), Firuță (Poa Pratensis), specii care se întâlnesc de-a lungul râurilor.
Vegetația xerofilă și xeromezofilă este reprezentată prin asociații de Festuca Sulcata alături de care se întâlnesc Festuca Pseudovina, Poa Bulbosa și Trifolium Repens. Vegetația halofilă este caracteristică Câmpiei joase, structurată diferit în funcție de tipul de salinizare, adâncime, umiditatea solurilor și concentrația sărurilor.
III.6 Culturile agricole
Câmpia Crișurilor ocupă aproximativ 310.000 de hectare din care terenurile agricole însumează aproximativ 257.272 de hectare, pădurile și terenurile cu vegetație forestieră aproximativ 11.914 hectare, apele curgătoare și heleșteele aproximativ 4.553 de hectare.
Cu excepția anumitor areale restrânse, terenurile agricole reprezintă circa 90% din suprafața arabilă și mai mult de o treime din suprafața Câmpiei Crișurilor.
Cele două culturi care ocupă cea mai mare parte a terenurilor agricole sunt reprezentate de cultura grâului (aproximativ 57.320 ha) și cea a porumbului (aproximativ 155.142). În zonă se mai cultivă și alte cereale care pot da producții de o calitate bună și în cantități satisfăcătoare pentru agronom, printre acestea se numără: orzul (7.814 ha), ovăzul (1.089 ha) și secara (670 ha).
Pe lângă aceste culturi se mai practică în mare pondere și culturile uleioase: floarea soarelui (6.683 ha), inul pentru ulei (1.465 ha); culturile leguminoase pentru boabe: mazăre (2.210 ha) fasole (520 ha), boia (1.404 ha). Plantele textile sunt reprezentate prin cânepă de fuior, care este cultivată în special la nord de Crișul Negru pe o suprafață de aproximativ 1.759 de hectare. Câmpia Crișurilor este deosebit de favorabilă pentru cultura sfeclei de zahăr (mai puțin zona de contact a câmpiei cu dealurile piemontane) astfel încât aceasta ajungea și în trecut să ocupe o suprafață de aproximativ 7.000 hectare. Din grupa plantelor destinate pentru nutreț se cultivă trifoiul ( pe aproximativ 11.000 ha), lucerna (7.400 ha), ghizdeiul (900 ha), sfecla furajeră (500 ha) și borceagul (400 ha). Cultura legumelor ocupă aproximativ 2000 ha având tendința de a fi concentrată în jurul orașului Oradea.
Cultura cartofului ocupă cu mult mai puțin din terenurile agricole, doar 600 de hectare, iar din aceștia 65% sunt timpurii. După anul 1990 nu au fost publicate date riguroase în ceea ce privește gradul de ocupare a terenului cu diferite culturi agricole, totuși se constată o creștere a suprafețelor cultivate cu in pentru ulei, mazăre și soia.
Capitolul IV
Materialul și metoda de cercetare,
scopul și obiectivele cercetării
Cercetările privind combaterea gândacului de Colorado (Leptinotarsa Decemlineata Say-Coleoptera-Crysomelidae) au fost efectuate în perioada 2012 – 2013.
În vederea cercetării dăunătorului în cultură s-a urmărit dinamica apariției adulților hibernanți, a pontei, a apariției larvelor, a împupării și a apariției noilor adulți. Acești dăunători pe lângă pagubele directe pe care le produc prin distrugerea frunzelor, produc și pagube indirecte prin roaderea tuberculilor de cartofi pe care prin urmare se instalează diferiți agenți patogeni. La rândul lor aceștia produc îmbolnăvirea și deprecierea tuberculilor de cartofi pe timpul depozitării.
Pentru plantarea cartofului terenul a fost pregătit prin arături adânci de toamnă, discuiri și fertilizări executate la timp conform tehnologiei de culturi.
IV.1 Materialul și metoda de lucru
Planta premergătoare folosită în anii de cercetare pentru asolament a fost mazărea. Această plantă a fost aleasă deoarece sunt cunoscute efectele benefice ale acesteia în rotația culturilor mai ales pentru cultura de cartofi.
Pentru a se stabilii eficacitatea noilor produse create și omologate pentru combaterea gândacului de Colorado, a fost creată o experiență în câmp după metoda dreptunghiului latin în 4 repetiții, iar numărul variantelor a fost diferit de la un an la altul.
Schița câmpului experimental la cartof
2012 – 6 variante, 4 repetiții.
2012 – 18 variante, 4 repetiții
2013 – 12 variante, 4 repetiții
2012 – 4 variante, 4 repetiții
2012 – 5 variante, 3 repetiții
2012 – 8 variante, 4 repetiții
2013 – 15 variante, 4 repetiții
2013 – 16 variante, 4 repetiții
Suprafața parcelei experimentale a fost de 10 m², distanța între rânduri a fost de 70 cm, iar între cuiburi de pe rând a fost de 50 cm. Parcelele au fost izolate între ele prin benzi de 0,5 și drumuri între repetiții de 1m. Norma de soluție a fost de 300 – 400 l/ha. Pentru stabilirea eficacității produselor s-au marcat între fiecare variantă câte 3 tufe luate în zig-zag, notându-se înainte de tratament numărul de larve pe categorii de vârstă.
Pentru a se urmării eficacitatea produselor inhibitoare a metamorfozei chitinei, au fost făcute notări după tratament la 5, 7 și 10 zile în cazul primei experiențe. La cea de a doua experiență au fost făcute notările la 10, 20 respectiv 30 de zile după tratament.
În ceea ce privește efectul produselor biologice asupra larvelor gândacului de Colorado, notările au fost făcute la 9 respectiv 14 zile după tratament.
În combaterea acestui periculos dăunător s-a organizat o experiență cu produse chimice, având diferite substațe active. Notările pentru testele de eficacitate în cadrul acestei experiențe au fost făcute la 24, 48 și 72 de ore după tratament.
După tratament, calculul eficacității s-a făcut după formula Henderson-Tilton astfel:
E%=[1-(Ca/Cb)*(Ta/Tb)]*100
unde:
Ca = infestarea cu larve după tratament în variantă
Cb = infestarea cu larve după tratament în martor netrat
Ta = infestarea cu larve înainte de tratament în variantă
Tb = infestarea cu larve înainte de tratament în martorul netrat
Rezultatele obținute sunt prezentate în lucrare sub forma de tabele și grafice acestea fiind prelucrate statistic prin analiza variantei.
IV.1.2 Tehnologia de cultură
Tehnologia de cultură a fost conform celei prevăzute pentru cultura de cartof, repectându-se rotația, semănatul, lucrările de îngrijire și aplicarea îngrășămintelor.
Adulții hibernanți au apărut timpuriu, în prima jumătate a lunii aprilie, aceștia depunându-și ponta astfel încât larvele au apărut pe frunzele plantei de cartof în general după data de 10 mai. Tratamentul pentru testul de eficacitate a fost aplicat diferit, în momentul în care pe frunze larvele erau în diferite vârste de dezvoltare , iar adulții se găseau cu totul izolat.
Capitolul V
Rezultate obținute în combaterea
Gândacului de Colorado (Leptinotarsa Decemlineata)
V.1 Considerații generale
Producția de cartofi nu se poate realiza fără o protecție corespunzătoare a culturii față de atacul gândacului de Colorado, care reprezintă o problemă deosebit de mare în această zonă. Atacul acestora reprezintă o problemă deosebit de mare deoarece aceștia se găsesc în număr foarte mare în zonă. O problemă o reprezintă și faptul că adulții hibernanți apar eșalonat, iar prin apariția eșalonată a acestora rezultă și în mod direct apariția eșalonată a larvelor. O problemă în combaterea larvelor este reprezentată de capacitatea de rezistență la diferitele insecticide pe care și-au dezvoltato în ultima perioadă. Acest dăunător reprezintă un pericol pentru producție atât la planta de cartof cât și pentru toate celelalte solanacee (vinete, tomate, etc) care se pot întâlnii în zonele apropiate.
În mod normal în această zonă a țării primii adulți hibernanți apar la suprafața solului în jurul lunii aprilie, maximul de apariție a acestora înregistrându-se în mod normal în cea de a doua jumătate a lunii. După apariția acestora, prima pontă este depusă imediat pe tufele de cartof abia răsărite, maximul de depunere de ouă fiind înregistrat în mod normal în luna mai. Apariția larvelor a fost foarte eșalonată și a fost înregistrată din luna mai până în luna iulie, cu un maxim de ouă eclozate în prima jumătate a lunii iunie.
În combaterea acestui dăunător, o importanță deosebit de mare o are alegerea momentului în care se vor administra tratamenele de combatere. În acest sens tratamentul trebuie să înceapă la câteva zile după ecloziunea primelor ouă, atunci când pe vârfurile de creștere apar larve care se observă ușor, și sunt la vârsta I-II de dezvoltare. Dacă din anumite motive (lipsa produsului, precipitații abundente, temperaturi scăzute) se depășește momentul optim de administrare a tratamentelor, iar larvele ajung la vârsta de dezvoltare III-IV (8-10 mm lungime), se va ajunge la defolierea plantei și astfel și la pierderi de producție mai accentuate.
Cel de-al doilea tratament se execută după două săptămâni, când cultura de cartof a fost deja reinfestată. Gradul de reinfestare depinde mult de frecvența și intensitatea ploilor, secetă și temperaturi ridicate, insolație, doza de insecticid folosită, durata de acțiune și gradul de remanență a acestuia. Pentru cea de a doua generație trebuie să se țină cont de migrarea masivă a noilor adulți.
În prezent există o gamă largă de insecticide omologate în țara noastră. O parte din acestea nu asigură o mortalitate a larvelor, acest lucru fiind explicat fie prin precipitațiile abundente, fie prin seceta prelungită din perioada tratementelor.
V.2 Eficacitatea unor produse inhibitoare a sintezei de chitină
Acestea se aplică la apariția primelor larve deoarece acestea au o acțiune pe perioadă mai lungă decât produsele obișnuite. Aceste produse pot fi aplicate indiferent de condițiile meteorologice. În urma testării acestor produse a fost stabilită o oarecare acțiune ovicidă, multe ponte prezentând chorionul deformat (exemplu produsul Bonus), acesta și datorită faptului ca acest produs este un amestec de substanță activă.
Rezultatele testărilor din anul 2012-2013 sunt prezentate în tabelul 5.1 și 5.2 din care se poate observa că cele mai eficiente produse în combaterea larvelor au fost următoarele: Nomolt 15 SC, Bonus 0,25l/ha și Cascade 50 EC. În urma aplicării acestor produse s-a observat că la 20 de zile de la aplicarea tratamentului, pe frunze s-au înregistrat puține larve iar gradul de atac a fost redus față de martorul netrat (de la 1,3% până la 4,0 %).
Rezultatele obținute în combaterea gândacului de Colorado (Leptinotarsa Decemlineata) prin utilizarea produselor inhibitoare de formare a chitinei-Carei, 2012
Tabel 5.1
DL 5% – 7.400 kg/ha
DL 1% – 11000 kg/ha
DL 0,1% – 16500 kg/ha
Producția obișnuită în urma aplicării produselor ce duc la inhibarea formării de chitină este asigurată din punct de vedere statistic. Această producție este mai mare față de producția obținută în cazul martorului netratat. Producția mai mare înregistrată în cazul aplicării produselor inhibitoare de chitină se explică ușor deoarece aceste produse scad numărul de larve de pe plantă pe decursul a câtorva zile, spre deosebire de martorul netrat, pe care după 10 zile au fost înregistrate un număr de 69 de larve aflate la vârste diferite. După tratamentul II, la 10 zile de la executarea acestuia, larvele au dispărut datorită faptului că substanțele administrate au blocat formarea chitinei iar ca drept rezultat al acestui efect, larvele nu au mai putut năpârli.
Populația gândacului de Colorado a fost extrem de numeroasă, iar atacul acestui dăunător a fost intens încă de la apariția primelor larve pe partea superioară a plantei de cartof. Pe lângă produsele chimice, au fost testate și produsele inhibitoare a metamorfozei artopodelor, în cazul acesta constatându-se o bună eficacitate în timp a acestor produse. Condiția esențială în cazul folosirii acestor produse rămâne ca acestea să fie aplicate după depunerea în masă a pontei, sau după eclozarea primelor larve ale gândacului.
Prin următorul tabel (tabel 5.2) se arată ca media densității larvelor pe o tufă a fost redusă după 10 zile de la tratament de la 72 la un număr de maxim 11 larve de vârsta I-II. După 30 de zile densitatea în variantele de tratament a fost redusă de la 14 la 0. Efectul se poate explica prin faptul că deși larvele au eclozat, acestea nu și-au mai putut forma învelișul cuticular, având ca drept urmare moartea acestora în timp scurt. Efectele acestui tratament nu se văd imediat, cum se întâmplă în cazul aplicării tratamentelor cu acțiune de șoc; în schimb se reduce foarte mult numărul de tratamente aplicate necesare pe cultură.
Producția de cartof oscilează între 27.400 kg/ha și 31.000 kg/ha. De remarcat este faptul că producția este bună în cazul oricărei variante, avându-se în vedere că a fost efectuat un singur tratament. Diferențele de producție nu pot sa fie atribuite doar atacului acestui dăunător, ci și a altor factori tehnologici, de producție. În urma prelucrării statistice a datelor de eficacitate, diferențele au fost asigurate ca foarte semnificative la Calipso și Sonet, distinct semnificative la variantele Rimon, Match și Samurai; și semnificative la varianta Cascade 50 EC.
Eficacitatea produselor inhibitoare a sintezei de chitină asupra gândacului de Colorado (Leptinotarsa Decemlineata) 2012
Tabel 5.2
DL 5% – 3.500 kg/ha
DL 1% -7.100 kg/ha
DL 0,1 % – 9.600 kg/ha
V.3 Eficacitatea unor produse biologice
Produsele utilizate au avut principalul activ bacteria Bacillus Thuringiensis. Deși acțiunea lor se manifestă în timp și deobicei mai lentă, după 14 zile de la aplicarea tratamentului s-au înregistrat 15 larve de vârste diferite pe o tufă de cartof, iar gradul de atac a fost curpins între 11 % și 15 %, pe când în martorul netrat gradul de atac a fost de 55 %.
Producțiile obiținute în urma aplicării produselor biologice au fost asigurate statistic față de martorul netratat. Rezultatele obținute fiind prezentate în tabelul 5.3.
Eficacitatea unor produse biologice în combaterea gândacului de Colorado (Leptinotarsa Decemlineata), tratamentul I, Oradea – 2012
Tabel 5.3
DL 5% – 4.650
DL 1% – 6.200
DL 0,1 % – 8.100
De cele mai multe ori însă, produsele biologice și cele inhibitoare de metamorfoză a chitinei nu asigură o protecție corespunzătoare a culturilor de cartof. Marii cultivatori recurgând la metoda chimică de combatere, deoarece acțiunea este mai rapidă.
Aparatura din ultimii ani permite o repartizare uniformă a soluției pe plante, de asemenea dacă momentul optim este bine ales, astunci se reduce și numărul de tratamente necesare, astfel se reduce implicit și costul de întreținere a culturii.
Desigur nici metoda chimică nu este exlusă din combaterea integrată a dăunătorilor. Cu mențiunea că acesta trebuie să fie aplicată în funcție de pragul economic de dăunare și numai după ce au fost aplicate celelalte metode preventive.
Pentru combaterea gândacului de Colorado s-au dovedit eficiente produsele condiționate în amestec cu substanțe active diferite, iar acestea sunt recomandate în alternanță cu produsele piretroide utilizate în mod obișnuit. Rezultatele obținute în urma aplicării amestecurilor de insecticide sunt prezentate în următorul tabel ( tabelul 5.4)
Eficacitatea amestecurilor în combaterea gândacului de Colorado, Oradea-2012
Tabel 5.4
Doar în cazul folosirii produsului Fenekil a fost înregistrată o distrugere a larvelor (în toate stadiile de dezvoltare ale acestora) în proporție de 100%. Aceste date au fost înregistrate în cazul unei infestații puternice, de 463 de larve la 3 tufe de cartofi. Un alt produs în cazul căruia au fost înregistrate date care dovedesc o eficiență bună este produsul INKA, care a asigurat o mortalitate de 93,8 %.
V.4 Eficacitatea insecticidelor folosite în combaterea adulților și a larvelor gândacului de Colorado (Leptinotarsa Decemlineata)
În anul 2012 plantarea cartofului s-a făcut în data de 20 aprilie , soiul folosit fiind Desirée, un soi preferat de gândacul de Colorado.
Primul tratament a fost executat în momentul în care pe frunze predominau larvele de vârsta III și IV, iar în condițiile acelui an a fost aleasă data de 1 iunie.
Densitatea mare a gândacului de Colorado din acel an a pus în pericol culturile de cartof. În ultimii ani, tratamentul cu piretroidul de sinteză Decis 2,5 CE s-a dovedit a fi ineficient chiar dacă a fost folosit în doze mai mari. Acest produs s-a dovedit a fi ineficient deoarece în timp gândacul de Colorado a dobândit o oarecare rezistență față de acest produs și față de alte produse piretroide.
S-au folosit pe lângă produsele omologate în combaterea acestui dăunător și câteva amestecuri cu substanțe active diferite. Produsele care au fost folosite au asigurat o mortalitate diferită, atât în timp cât și pe categorii de vârstă. Cele mai rezistente la acțiunea insecticidă au fost larvele de vârsta III și IV.
La 24 de ore după tratament (tabelul 5.5), cea mai bună mortalitate au asigurat-o următoarele produse: Nurelle D 91, %, Proteus 92,2 % și Calypso 480 SC cu o mortalitate de 91,4 %. Mortalitatea de numai 35,7 % a fost înregistrată în cazul variantei Mavrik, dar și Imidan a dus la moartea a numai 43,1 % dintre larve.
După cum se poate observa din tabelul 5.5, larvele de vârsta I și II sunt mai sensibile la acțiunea insecticidelor, pe când cele de vârsta III și IV sunt mai rezistente. Astfel eficacitatea produselor este mai redusă în cazul larvelor de vârsta III și IV, dar în medie după 24 de ore de la aplicarea tratamentului peste 70% din larve au murit. Toate produsele testate în acest an sunt omologate pentru combaterea gândacului de Colorado, iar unele dintre ele sunt în curs de reomologare.
Eficacitatea produselor folosite în combaterea gândacului de Colorado la 24 de ore după tratament.
Tabel 5.5
Tabel 5.5 (continuare)
DL 5% – 13,8
DL 1% – 17,9
DL 0,1% – 22,6
De remarcat este faptul că după acest tratament, densitatea la larvele de vârsta I s-a redus de la 111 în cazul martorului netratat la 0-34 în variantele diferite. După tratament, larvele de vârsta II au fost reduse în densitate pe tufă, astfel încât din numărul de 97 în cazul martorului netrat, au rămas în număr cuprins între 0-47. Larvele de vârsta III au rezistat la tratament dar totuși numărul acestora a fost redus de la 103 în cazul martorului netrat, la 5-75. Larvele de vârsta IV au fost reduse de la 69 la 9-60. Astfel în concluzie se poate spune că după 24 de ore de la tratament produsele Imidan și Mavrik au cel mai slab efect în combaterea gândacului de Colorado.
La 48 de ore după tratament, eficacitatea produselor Mavrik a crescut de la 35,7% la 70,1%. De fapt, după trecerea timpului s-a observat că multe larve deși rămân pe frunze, ele nu se mai hrănesc, iar din această cauză mor. Prin acest lucru se poate explica eficacitatea crescută a produselor după o perioadă mai mare (48 de ore) de la tratament (tabel 5.6). La acest interval de timp cea mai bună eficacitate s-a înregistrat la variantele: Lamdex, Proteus, Calypso, Nurelle D, Cyperguard și Decis 25 WG.
Datele de eficacitate au fost prelucrate statistic prin analiza variației. Din tabelul 5.5 se poate observa că la 24 de ore de la tratament, diferențele statistice au fost destul de mari.
Eficacitatea produselor folosite în combaterea gândacului de Colorado la 48 de ore după tratament
Tabel 5.6
Table 5.6 (continuare)
DL 5% – 5,5
DL 1% – 9,7
DL 0,1% – 14,3
Atât la 24 de ore cât și la 48 de ore s-a considerat ca etalon varianta Decis 2,5 EC. Produsul Mavrik după 24 de ore a avut eficacitate cu mult mai slabă decât produsul Decis, de asemenea și produsul Imidan a asigurat o diferență semnificativ negativă. Au fost și variante la care nu au fost înregistrate diferențe atât de semnificative, cum ar fi Nuprid (ambele produse), Vantex și Pirynex. Diferențele mai mari de eficacitate s-au manifestat aproximativ la 48 de ore după efectuarea tratamentului.
În ultimii ani, acțiunea piretroizilor de sinteză a fost scăzută față de alte produse chimice, astfel încât utilizarea produsului Decis 2,5 CE a fost ineficientă în combaterea gândacului de Colorado chiar dacă doza folosită a fost mărită. În anul 2013 tratamentul a fost executat în data de 11 iunie când infestarea cu larve de diferite vârste a fost maximă, iar numărul de adulți a fost mic. În perioada executării tratamentului și a notărilor, nu au existat precipitații care să influențeze acțiunea insecticidelor utilizate. În ziua tratamentului, temperatura medie a fost de 35,7 °C, iar tratamentul a fost efectuat înainte de ora 11 pentru a se evita evaporarea de pe frunze a soluției.
Produsele testate au asigurat o mortalitate diferită de la un produs la altul, în timp ce și pe categoriile de vârstă a larvelor au avut efect diferit de la un produs la altul.
Ca și conluzie în combaterea acestui dăunător, o importanță deosebită o reprezintă pe lângă aplicarea produselor la momentul optim și respectarea dozelor de aplicare, folosirea unor aparate performante dar și alternarea produselor folosite pentru combatere, în vederea impiedicării formării rezistenței la aceste produse de către larve și gândaci.
Tot în acest an prin folosirea sortimentelor de insecticide în combaterea larvelor , au fost aplicate 3 tratamente. Primul tratament fiind aplicat în 11 iunie iar restul tratamentelor fiind aplicate la 10 zile distanță de primul și unul de celălalt. După aplicarea primului tratament larvele au continuat să se hrănească cu frunze (în cazul majorității plantelor tratate), iar după cel de-al treilea tratament aplicat eficacitatea produselor a crescut, aceasta ajungând să fie de peste 80 %, astfel numărul larvelor vii pe plantă reducându-se foarte mult (Tabel 5.7).
Rezultatele obținute în combaterea gândacului de Colorado la cultura cartofului.
Tabel 5.7
Anul 2013 a oferit condiții prielnice pentru hrănirea, atacul, dezvoltarea și înmulțirea gândacului de Colorado, astfel condițiile mediului având un rol important în gradul de atac înregistrat în acest an. Primele apariții ale adulților hibernanți au fost înregistrate în ultima decadă a lunii martie. După apariția tufelor de cartof, aceștia și-au concentrat atacul asupra acestor tufe tinere. Drept urmare dezvoltarea tufelor nu a fost una normală, astfel înregistrându-se pierderi de recoltă. Apariția primele ouă ale gândacului de Colorado pe cartofi a fost observată în data de 8 mai.
Tratamentul a fost executat la data 13 iunie, când infestarea pe frunze a fost maximă, larvele aflându-se în diferite stadii de dezvoltare, la diferite vârste. În perioada tratamentului și a înregistrării datelor, nu au fost înregistrate precipitații.
Rezultatele obținute din acest an sunt prezentate în tabelul 5.8.
. Din tabel se observă că produsul Actara 25 WG are o eficiență deosebit de ridicată, acest lucru se explică prin faptul că acest produs are o acțiune combinată și s-a observat de-a lungul anilor de cercetare că acest produs are și acțiune ovicidă deoarece prin acțiunea acestuia mulți embrioni sunt opriți din dezvoltare. De asemenea o eficacitate foarte bună se poate observa la produsul Fenikil 30 EC, acest produs este folosit în general de către producătorii de legume în combaterea gândacului de Colorado din cultura vinetelor.
Eficacitate mai redusă a fost înregistrată în cazul produselor Enduro, Decis Forte și Bonus; la acesta din urmă este explicabil deoarece fiind inhibitor are nevoie de mai mult timp pentru a-și produce efectul asupra dăunătorilor. Unele dintre aceste produse nu se mai găsesc pe piață, aceste fiind folosite doar experimental.
În urma prelucrării datelor, prin analiza variației s-a constat că față de standardul Decis 12 EC, diferențele au fost foarte semnificative pozitiv la produsele: Actara, Efaryl, Fenikil, Fury, Mospilan, Regent, Rimon, Sanvalerate, Vapcocidin, Victenon și Vertimec; toate aceste produse și-au demonstrat o eficacitate ridicată în combaterea gândacului de Colorado de-a lungul anilor. Nu s-au înregistrat diferențe prea mari între Decis și Bonus, Bulldok și Enduro.
Rezultate obținute în combaterea gândacului de Colorado (Leptinotarsa Decemlineata) – Carei, 2013
Tabel 5.8
DL 5% – 8,2
DL 1% – 12,4
DL 0,1% – 17,1
În 2013 s-a organizat o experiență cu 15 variante de tratament. Din datele obținute se poate trage concluzia că în cazul variantei Actara nu este necesară mărirea dozei, deoarece atât la doza de 40 de grame cât și la doza de 60 de grame, acest produs a avut o eficiență de 100%. De asemenea varianta Mospilan continuă să aibă o eficacitate ridicată în combaterea gândacului de Colorado (88,6%).
Densitatea dăunătorului a fost redusă de la 131 la 0-35 în cazul larvelor de vârsta I. În cazul larvelor de vârsta II, acestea au fost reduse de la 78 la 0-29. Larvele de vârsta III au fost reduse de la 67 la 0-32. Larvele de vârsta IV au fost reduse în număr de la 58 la 0-31. Și în acest an, folosind datele eficacității produselor de combatere a gândacului de Colorado, se poate deduce că larvele de vârstele III-IV au o rezistență mai mare la produsele cu acțiune letală asupra acestora.
În urma prelucrării datelor statistice de eficacitate, față de standardul Supersect 10 EC, au fost înregistrate diferențe foarte semnificative pozitiv la variantele : Actara și Mospilan; distinct semnificative la variantele : Bulldock, Karate și Decis Forte; iar în cazul celorlalte variante diferența de eficiență nu a fost prea mare.
În continuare se prezintă tabelul 5.9 în care sunt prelucrate datele de eficacitate a diferitelor produse pentru combaterea gândacului de Colorado la 72 de ore după tratament.
Eficacitatea produselor folosite în combaterea gândacului de Colorado (Leptinotarsa Decemlineata) la 72 de ore după tratament
Tabel 5.9
Tabel 5.9 (continuare)
DL 5% – 11,8
DL 1% – 15,8
DL 0,1% – 20,6
În 2013 au fost găsite o gamă de produse noi pentru combaterea gândacului de Colorado. A fost efectuat un singur tratament la apariția larvelor de vârsta I și II. De remarcat este că la majoritatea produselor eficacitatea este destul de ridicată, de peste 75-80 % (Bestseller, Dackillin, Valiant, Zebra, Chess, Commando, Laser, Samurai, Actara). Acest lucru este mai neobișnuit deoarece majoritatea sunt produse piretroide de sinteză. Diferența acestora de eficiență se poate explica prin faptul că acestea prezintă o stabilitate chimică mai bună și au un efect combinat: de șoc, contact și ingestie.
O eficacitate mai scăzută a fost înregistrată în cazul noului Decis, sub formă de tablete, caz în care eficacitatea a fost de doar 67,5 %, Karate Zeon cu o eficacitate de doar 59% iar în cazul produsului Deltaplan eficacitatea a fost de 70%.
Produsul Actara rămâne un produs cu eficacitate ridicată în combaterea gândacului de Colorado, acest lucru chiar dacă în anumite cazuri s-a observat o anumită scădere de eficiență, acesta scăzând la 96-97 % în anumite cazuri. Acest produs aparține unei noi grupe de insecticide, numite nicotinoide. Avantajul în cazul acestui produs constă în faptul că se poate observa imediat după tratament și are un efect bun timp de 4-5 săptămâni. Față de alți piretroizi, acesta prezintă de asemenea avantajul că nefiind volatil poate fi aplicat și la temperaturi mai ridicate. Acesta este foarte activ atât împotriva larvelor în stadii tinere (I-II) cât și împotriva celor în stadii mai avansate de dezvoltare (III-IV).
În urma prelucrării statistice a datelor de eficacitate s-au observat anumite diferențe pozitive asigurate statistic foarte semnificative în cazul produselor Bestseller, Dakillin, Valiant, Laser și Actara; distinct semnificative: Chess, Commando și Samurai; semnificative în cazul produselor K'obiol, Zebra și Match; iar nesemnificative în cazul produselor Deltaplan și Karate Zeon.
Prelucrarea statistică a datelor de eficacitate a fost efectuată considerându-se ca etalon produsul Decis Tab 25 %. Rezultatele obținute în acest caz sunt prezentate statistic în tabelul 5.10.
Produse noi utilizate în combaterea gândacului de Colorado (Leptinotarsa Decemlineata)
Tabel 5.10
DL 5% – 10,4
DL 1% – 14,5
DL 0,1% – 19,3
Capitolul VI
Concluzii
1. Gândacul de Colorado (Leptinotarsa Decemlineata) atacă diferite plante cultivate sau spontane care aparțin familiei solanaceelor, dar atacă în special cartoful (Solanum Tuberosum).
2. Hibernarea în cazul gândacului de Colorado se face în faza de adult, în interiorul pământului, la adâncimi destul de mari de până la 90 cm, unde temperatura solului nu scade atât de mult încât să îi ucidă.
3. Adulții consumă frunzele prin ros, sub formă de perforații, dar atacul lor nu se rezumă doar la rosul frunzelor. Aceștia în lipsă de frunze, deobicei în toamnă, vor ataca tuberculul, vor consuma o parte din acesta și vor lăsa partea interioară expusă diferitelor boli.
4. Pagubele cele mai mari sunt produse de către larvele provenite din ponta gândacilor hibernanți, adulți hibernanți producând pagube mai mici.
5. Larvele aflate în primele faze de dezvoltare vor ataca frunzele prin perforare sub formă de mici orificii, iar pe măsură ce vor înainta în vârstă aceștia vor roade frunzele în întregimea lor, în anumite cazuri de atac mare lăsând în urmă doar nervurile.
6. Gândacul de Colorado are deobicei 2 generații pe an iar uneori și o a treia parțială.
7. Ponta este depusă de către adulți pe frunzele plantei atacate sau pe frunzele altor plante aflate în vecinătatea imediată a plantelor atacate, în anumite cazuri s-a observat că ponta poate să fie depusă și pe solul aflat sub planta atacată.
8. Pentru combaterea eficientă a gândacului de Colorado în primul și în primul rând trebuie să se respecte anumite indicații de prevenire a unui atac puternic asupra plantei cultivate. Trebuie să se folosească un asolament rațional și să se aleagă soiuri cu rezistență cât mai sporită nu doar la atac, dar și la condițiile mediului în care planta este cultivată.
9. Pentru a obține o eficiență cât mai bună în combaterea acestui dăunător, metodele și produsele de combatere trebuie să se alterneze între ele. Acest lucru este necesar deoarece gândacul de Colorado a demonstrat o capacitate de sporire a rezistenței față de produsele folosite în combaterea lui. Se recomandă să se folosească cât mai puține produse de sinteză chimică, în schimb se pot folosii metode biologice, sau produse din extracte naturale pentru obținerea unor producții cât mai puțin afectate chimic. Din păcate aceste metode/produse sunt în general foarte costisitoare și își produc efectul mai târziu decât produsele de sinteză chimică.
10. Produsele biologice sau de inhibare a chitinei sunt recomandate să fie folosite chiar după depunerea pontei sau imediat după ce are loc ecloziunea din ouă. Aplicarea acestor tratamente ține foarte mult de evoluția condițiilor climatice. În cazul în care aceste produse se aplică mai târziu decât este recomandat, acestea își vor pierde din eficacitate.
11. Produsele de inhibare a metamorfozei chitinei sunt produsele cele mai recomandate să fie folosite în combaterea dăunătorului. Acestea nu sunt poluante pentru mediu și în același timp au și o eficacitate bună în combatere. Astfel aceste produse reprezintă o soluție pentru viitorul protecției plantelor împotriva dăunătorilor.
12. Pentru a reduce foarte mult din numărul gândacilor de Colorado, primul tratament cu produse de sinteză chimică trebuie să fie executat în momentul apariției primelor larve de vârsta I și II pe plantă.
13. Al doilea tratament se execută în general după ce au trecut 10 zile de la efectuarea primului tratament.
14. Pentru genrația a II-a tratamentul se execută după aceleași reguli ca și în cazul primei generații, ținându-se cont de evoluția stadiilor biologice și mai ales de faptul că la această specie stadiile de dezvoltare sunt suprapuse. Stadiile de dezvoltare a larvelor sunt suprapuse deoarece ponta nu se depune în același timp de către toți indivizii adulți, iar ecloziunea nu se face în același timp chiar dacă ouăle au fost depuse la aceași dată.
15. Metoda chimică de combatere nu trebuie să fie exclusă din conceptul de combatere integrată, dar acestea trebuie să fie folosite cât mai puțin, în funcție de pragul economic de dăunare. Deoarece în această zonă pragul este în general depășit în fiecare an, se recomandă următoarele produse de sinteză chimică pentru a obține o combatere eficientă a gândacului de Colorado: Actara 25 WG, Nurelle D, Valiant, Mospilan, Laser și altele.
Bibliografie
[1]. Alexandrescu Sanda, Bucurean Elena, 1991; Rezistența gândacului din Colorado față de Triclorfon și Deltametrin, posibilități de combatere. Rev. De prot. Plant. Soc/Transilvania, Anul I nr. 4
[2]. Alexandrescu Sanda, Bucurean Elena, Baciu T., Hera Elena, 1993; Amestecuri sinergice cu eficacitate în combaterea gândacului din Colorado (Leptinotarsa Decemlineata) Rev. prot. plant. Anul III, Ed. Tipo Agronomia Cluj Napoca, nr 11-12 pg 63-70
[3]. Baicu T., 1982; Combaterea integrală a bolilor și dăunătorilor și limitarea poluării cu pesticide, Ed. Ceres București
[4]. Baicu T., 1996; Testarea mijloacelor de protecție a plantelor, Vol XIII, București.
[5]. Baicu T., 1995; Elemente noi de protecție integrată a culturilor agricole față de boli și dăunători. Rev. Probleme de protecția plantelor an V, nr. 18, pg 36-43.
[6]. Bucurean Elena, 1992; Principalii dăunători ai culturilor agricole și combaterea lor prin mijloace chimice în județul Bihor, Rev. de prot. plant. Soc. Națională de protecția plantelor Transilvania , Anul II, nr. 6
[7]. Bucurean Elena, 2008; Entomologie agricolă, Editura Universității din Oradea.
[8]. Borceanu I., Tărău D., Borcean A., David Gh., Eugenia Borcean, 2005; Fitotehnia și protecția culturilor de câmp în vestul României, Ed. de Vest Timișoara, ISBN 973-36-0399-6. pg 175-182
[9]. Costache M., Roman T., Costache C., 2003; Ghid pentru recunoașterea și combaterea bolilor și dăunătorilor la legume, Agris-Redacția revistelor agricole. ISBN 973-8115-03-5. pg 107-113.
[10]. Ianoși S. I, 2001; Ghidul pentru utilizarea pesticidelor omologate în România în combaterea dăunătorilor animali la plantele de cultură și Silvicultură. Vol II (Dăunători). Editura Phoenix, Brașov.
[11]. Hatman M., Bobeș I.; Protecția plantelor cultivate, Editura Ceres, București.
[12]. Laza Gh, 1988; Unele considerații asupra resurselor agrometeorologice din Oradea, jud. Bihor, Vol. Omagial.
[13]. Pălăgeșiu I., Sânea N., Petanex I.D., Ioana Grozea, 2000; Entomologia agricolă și horticolă. Editura Mirton Timișoara.
[14]. Perju T. și colab., 1994; Entomologie agricolă, Editura Didactică și Pedagogică, București.
[15]. Perju T., Lacătușu Matilda, Pisica C., Andriesu I., Mustata C., 1998; Entomofagii și utilizarea lor în protecția integrată a ecosistemelor agricole. Editura Ceres, București.
[16]. Plămădeală B., 2008; Cartoful cultivat pe suprafețe mici (ca un exercițiu de agricultură ecologică). Editura Ceres București. ISBN 978-973-40-0793-6, pg 83-91.
[17]. Ștefan V., 2005; Cartoful, tehnici de cultivare. Editura Nemira București. ISBN 973-569-713-3, pg 147-156.
[18]. Teodorescu Georgeta, Roman T., 2003; Entomologie horticolă. Dăunători specifici și metode de combatere. Editura Ceres București. ISBN 973-40-0631-2, pg 66-69.
[19]. Manolache C., Boguleanu Gh., Sandru I., Beretlief C., 1961; Contribuții la studiul biologiei, ecologiei și combaterea gândacului din Colorado (Leptinotarsa Decemlineata). Lucr. St. ale Inst. Agr. "N. Bălcescu"
[20]. Săvescu A., Lefter Gh., Peteanu St., Mereuta O., 1964; Stabilirea metodei pentru avertizarea combaterii gândacului din Colorado
[21]. Feztaud Z., 1937; Recherches sur Leptinotarsa Decemlineata Say, Ann. Epiphyt.
[22]. Radu V. Gh., Radu Varvara, 1967; Zoologia nevertebratelor, Vol II. Editura Didactică și Pedagogică București.
[23]. Plămădeală Boris și colaboratorii, 1987; Protecția cartofului, boli, buruieni, dăunători. Editura Ceres, București.
[24]. Perju T., 1995; Entomologia Agricolă, comp. a protecției integrate a agroecosistemului. Vol II, Editura Cereș, București.
[25]. http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/c/cc/Phthorimaea_operculella_dorsal.jpg
consultat la 02.04.2014
[26]. http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/d/de/Melolontha.hippocastani.-.calwer.19.05.jpg ;
consultat la 02.04.2014
[27]. http://www.nhm.ac.uk/resources-rx/images/1022/may-bug-grub-larva-200-97840-1.jpg
consultat la 02.04.2014
[28]. http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/2/21/Colorado_potato_beetle.jpg
consultat la 02.04.2014
[29]. http://www.botanistii.ro/blog/wp-content/uploads/2014/01/oua_gandacul_de_colorado-220×200.jpg
consultat la 02.04.2014
[30].
http://www.botanistii.ro/blog/wp-content/uploads/2014/01/larva_gandacul_de_colorado.jpg
consultat la 02.04.2014
[31]. http://naturenm.org/NMPhotos/Perillus_bioculatusSleepy.jpg
consultat la 02.04.2014
Bibliografie
[1]. Alexandrescu Sanda, Bucurean Elena, 1991; Rezistența gândacului din Colorado față de Triclorfon și Deltametrin, posibilități de combatere. Rev. De prot. Plant. Soc/Transilvania, Anul I nr. 4
[2]. Alexandrescu Sanda, Bucurean Elena, Baciu T., Hera Elena, 1993; Amestecuri sinergice cu eficacitate în combaterea gândacului din Colorado (Leptinotarsa Decemlineata) Rev. prot. plant. Anul III, Ed. Tipo Agronomia Cluj Napoca, nr 11-12 pg 63-70
[3]. Baicu T., 1982; Combaterea integrală a bolilor și dăunătorilor și limitarea poluării cu pesticide, Ed. Ceres București
[4]. Baicu T., 1996; Testarea mijloacelor de protecție a plantelor, Vol XIII, București.
[5]. Baicu T., 1995; Elemente noi de protecție integrată a culturilor agricole față de boli și dăunători. Rev. Probleme de protecția plantelor an V, nr. 18, pg 36-43.
[6]. Bucurean Elena, 1992; Principalii dăunători ai culturilor agricole și combaterea lor prin mijloace chimice în județul Bihor, Rev. de prot. plant. Soc. Națională de protecția plantelor Transilvania , Anul II, nr. 6
[7]. Bucurean Elena, 2008; Entomologie agricolă, Editura Universității din Oradea.
[8]. Borceanu I., Tărău D., Borcean A., David Gh., Eugenia Borcean, 2005; Fitotehnia și protecția culturilor de câmp în vestul României, Ed. de Vest Timișoara, ISBN 973-36-0399-6. pg 175-182
[9]. Costache M., Roman T., Costache C., 2003; Ghid pentru recunoașterea și combaterea bolilor și dăunătorilor la legume, Agris-Redacția revistelor agricole. ISBN 973-8115-03-5. pg 107-113.
[10]. Ianoși S. I, 2001; Ghidul pentru utilizarea pesticidelor omologate în România în combaterea dăunătorilor animali la plantele de cultură și Silvicultură. Vol II (Dăunători). Editura Phoenix, Brașov.
[11]. Hatman M., Bobeș I.; Protecția plantelor cultivate, Editura Ceres, București.
[12]. Laza Gh, 1988; Unele considerații asupra resurselor agrometeorologice din Oradea, jud. Bihor, Vol. Omagial.
[13]. Pălăgeșiu I., Sânea N., Petanex I.D., Ioana Grozea, 2000; Entomologia agricolă și horticolă. Editura Mirton Timișoara.
[14]. Perju T. și colab., 1994; Entomologie agricolă, Editura Didactică și Pedagogică, București.
[15]. Perju T., Lacătușu Matilda, Pisica C., Andriesu I., Mustata C., 1998; Entomofagii și utilizarea lor în protecția integrată a ecosistemelor agricole. Editura Ceres, București.
[16]. Plămădeală B., 2008; Cartoful cultivat pe suprafețe mici (ca un exercițiu de agricultură ecologică). Editura Ceres București. ISBN 978-973-40-0793-6, pg 83-91.
[17]. Ștefan V., 2005; Cartoful, tehnici de cultivare. Editura Nemira București. ISBN 973-569-713-3, pg 147-156.
[18]. Teodorescu Georgeta, Roman T., 2003; Entomologie horticolă. Dăunători specifici și metode de combatere. Editura Ceres București. ISBN 973-40-0631-2, pg 66-69.
[19]. Manolache C., Boguleanu Gh., Sandru I., Beretlief C., 1961; Contribuții la studiul biologiei, ecologiei și combaterea gândacului din Colorado (Leptinotarsa Decemlineata). Lucr. St. ale Inst. Agr. "N. Bălcescu"
[20]. Săvescu A., Lefter Gh., Peteanu St., Mereuta O., 1964; Stabilirea metodei pentru avertizarea combaterii gândacului din Colorado
[21]. Feztaud Z., 1937; Recherches sur Leptinotarsa Decemlineata Say, Ann. Epiphyt.
[22]. Radu V. Gh., Radu Varvara, 1967; Zoologia nevertebratelor, Vol II. Editura Didactică și Pedagogică București.
[23]. Plămădeală Boris și colaboratorii, 1987; Protecția cartofului, boli, buruieni, dăunători. Editura Ceres, București.
[24]. Perju T., 1995; Entomologia Agricolă, comp. a protecției integrate a agroecosistemului. Vol II, Editura Cereș, București.
[25]. http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/c/cc/Phthorimaea_operculella_dorsal.jpg
consultat la 02.04.2014
[26]. http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/d/de/Melolontha.hippocastani.-.calwer.19.05.jpg ;
consultat la 02.04.2014
[27]. http://www.nhm.ac.uk/resources-rx/images/1022/may-bug-grub-larva-200-97840-1.jpg
consultat la 02.04.2014
[28]. http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/2/21/Colorado_potato_beetle.jpg
consultat la 02.04.2014
[29]. http://www.botanistii.ro/blog/wp-content/uploads/2014/01/oua_gandacul_de_colorado-220×200.jpg
consultat la 02.04.2014
[30].
http://www.botanistii.ro/blog/wp-content/uploads/2014/01/larva_gandacul_de_colorado.jpg
consultat la 02.04.2014
[31]. http://naturenm.org/NMPhotos/Perillus_bioculatusSleepy.jpg
consultat la 02.04.2014
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Gandacul de Colorado (leptinotarsa Decemlineata Say) (ID: 121335)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.