Fenomenul de Brain Drain

CUPRINS

CUPRINS

Introducere

Capitolul 1. Brain drain-scurt istoric

Capitolul 2. Clasificări

Capitolul 3. Cauzele migrației creierelor

Capitolul 4. Dimensiunea fenomenului

Capitolul 5. Efecte

Capitolul 6. Contextul general al migrației personalului medical

Capitolul 7. Consecințe ale migrației personalului medical pentru țările sursă vs. țările gazdă

Capitolul 8. Personalul medical între drepturi și responsabilități

Capitolul 9. Efectele migrației medicilor

Capitolul 10. Factori care influențează migrația medicilor

Capitolul 11. Motivația migrației medicilor

Capitolul 12. Al patrulea val – migrația creierelor în domeniul sănătății

Capitolul 13. NEVOIA UNEI STRATEGII NAȚIONALE A MIGRAȚIEI ROMÂNEȘTI

Capitolul 14. “Migrația este un proces care trebuie gestionat și nu o problemă care trebuie rezolvată”

Concluzii

BIBLIOGRAFIE

Introducere

Această lucrare, structurata pe 14 capitole, își propune să ofere o perspectivă asupra problemei exodului de inteligență, si in special a exodului medicilor care afectează țări dezvoltate și țări sărace deopotrivă.

Pentru a înțelege mai bine fenomenul migrației persoanelor calificate este necesară explicarea conceptului. Astfel, în primul capitol intitulat Brain-drain-scurt istoric, ne vom opri asupra definirii noțiunii de ,,brain-drain”. Brain drain-ul sau mișcarea capitalului uman, “human capital flight “ este fenomenul de emigrare a persoanelor cu înaltă calificare, cu studii universitare din cauze diverse precum lipsa locurilor de muncă, subdezvoltarea economică, nivelul redus al salariilor, supraproducția și subutilizarea specialiștilor, lipsa cercetării și dotărilor, discriminări la angajare, dotări precare, lipsa culturii și tradițiilor științifice, instituții nefuncționale sau dorința pentru o calificare superioară și recunoaștere.

In cel de-al doilea capitol se incearca evidentierea diferitele tipuri de emigratie ale persoanelor cu inalta calificare si anume definirea conceptelor de brain overflow, brain export, brain exchange, brain drain.

In capitolul 3 se analizeaza cauzele migratiei medicilor. Studii mai aprofundate ale fenomenului au identificat două tipuri de cauze, cele din țara de origine, care împing spre emigrare și pe de altă parte factori din țara primitoare, care atrag imigranții.

Capitolul 4 al lucrarii analizeaza dimensiunea fenomenului de brain-drain. Direcțiile majore ale brain-drain-ului sunt definite geografic si sunt date si de gradul de dezvoltare economica, subliniindu-se faptul ca si in tarile dezvoltate are loc acest fenomen.

In capitolul 5 se face o paralela intre efectele pozitive si negative al fenomenului de brain-drain.

In capitolul 6 al lucrarii se studiaza contextul general al migratiei medicilor. Creșterea nevoilor indivizilor și a standardelor în serviciile de sănătate a condus la restructurarea si reformarea sistemelor de sănătate atât în țările dezvoltate, cât și în cele în curs de dezvoltare. În acest context, dar și în cel al dreptului la liberă circulație, oferta de locuri de muncă din statele avansate economic devine tot mai interesantă pentru profesioniștii din statele aflate în curs de dezvoltare, unde condițiile salariale și de lucru sunt inferioare. Astfel, emigrarea a constituit o soluție rapidă pentru acoperirea necesarului de personal medical în anumite state din Organizația pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (OCED) care s-au confruntat sau se confruntă cu lipsa forței de muncă în domeniul sanitar, după 2000.

Capitolul 7, intitulat Consecințe ale migrației personalului medical pentru țările sursă vs. țările gazdă arata ca migrația internațională are consecințe pozitive pentru țările de destinație, dar negative pentru țările sursă. Analiștii arata că migrația personalului din domeniul sănătății poate avea efecte negative în special în țările în curs de dezvoltare, dar și asupra funcționării sistemelor de sănătate din țările dezvoltate – adesea țările gazdă.

In capitolul 8 se analizeaza o serie de aspecte etice privind dilema între asumarea responsabilității sociale și individuale pe de o parte și dreptul la liberă circulație al personalului medical, pe de altă parte.

Capitolul 9-Efectele migratiei medicilor-analiștii au evidențiat că migrația personalului din domeniul sănătății poate avea efecte negative în special în țările în curs de dezvoltare – adesea țările sursă, dar și asupra funcționării sistemelor de sănătate din țările dezvoltate – țările gazdă. În țările în curs de dezvoltare efectele negative sunt reprezentate în primul rând de pierderile investițiilor în educația și formarea resursei umane din domeniul sănătății, dar și scăderea calității și accesului la servicii de sănătate ca urmare a lipsei capitalului uman, fără a ignora scăderea moralului cadrelor medicale rămase.

Capitolul 10- Factori care influențează migrația medicilor-arata ca in literatura de specialitate au fost evidențiați o serie de factori structurali, macrosociali, care determină migrația. Conform modelului push/pull, factorii push reprezintă acea categorie de factori care determină migranții să-și părăsească țara de origine, iar factorii pull sunt cei care atrag migranții spre țara gazdă.

In Capitolul 11 se evidentiaza principalele motivatii ale migratiei medicilor din Romania: motivația plecării pentru a profesa în străinătate, avantajele experienței de lucru în străinătate, valorizarea experienței, motivația întoarcerii.

Capitolul 12 subliniaza ca migrația medicilor pentru muncă poate, de asemenea, să se transforme în migrație definitivă mult mai ușor decât migrația din valurile anterioare. Dacă la nivel de remiteri, de exemplu, fenomenul nu pare să fie îngrijorător, având în vedere că rata de plecare este de aproximativ 1.000 medici pe an, migrația medicilor este înalt semnificativă la nivelul întregii populații de medici din România, care se ridică la aproximativ 50.000. Ceea ce trebuie să înțeleagă guvernele României este că pierderea medicilor este un atac direct la resursa de supraviețuire a societății românești, în general, a comunităților rurale, deja în lipsă de medici, în particular.

In capitolul 13 se incearca evidentierea necesitatii formularii unei strategii politice pentru migratie, in special a medicilor, prin preluarea modelelor si solutiilor altor tari subliniate in cap 14.

Capitolul 1. Brain drain-scurt istoric

Brain drain-ul sau mișcarea capitalului uman, “human capital flight “ este fenomenul de emigrare a persoanelor cu înaltă calificare, cu studii universitare din cauze diverse precum lipsa locurilor de muncă, subdezvoltarea economică, nivelul redus al salariilor, supraproducția și subutilizarea specialiștilor, lipsa cercetării și dotărilor, discriminări la angajare, dotări precare, lipsa culturii și tradițiilor științifice, instituții nefuncționale sau dorința pentru o calificare superioară și recunoaștere.

Una dintre marile probleme cu care statele mai sărace se confruntăeste migrarea inteligenței către țările dezvoltate, evoluție care generează un impact semnificativ asupra perspectivelor de dezvoltare economicăpe termen lung. Mai mult, aceeași problemă o experimentează si statele vestice, multi dintre cercetătorii de vârf alegând să își continue activitatea în SUA, americanii atrăgându-i pe cei mai buni prin oferirea unor condiții pe care tările europene de cele mai multe ori nu le pot oferi.

Migrarea creierelor este considerată o problemă extrem de importantă cu care se confruntă numeroase state în curs de dezvoltare, printe care și România. Majoritatea studiilor efectuate pe această temă sugerează că fenomenul are două efecte negative distincte: pierderea de potențial intelectual, științific, cultural și economic și pierderea fiscală cauzată de migrație, cu efect asupra solidarității sociale deoarece contribuabilii țării de origine a emigranților au plătit costul educației acestora și vor plăti și costul îngrijirii lor ca vârstnici.

Odată cu deschiderea treptată a piețelor muncii dinune le țări europene pentru muncitorii români s-a întregistrat un important flux de forță de muncă dinspre România către alte țări din U.E. Deși nu figurează oficial în categoria emigranți, acești lucrători constituie o mărime importantă în balanța forței de muncă aRomâniei. Contribuind la diminuarea ratei oficiale a șomajului și a presiunilor sociale aferente, având un rol important la echilibrarea balanței de plăți externe lucrătorii români plecați în străinătate constituie totuși o importantăpierdere de potențial de muncă pentru țara noastră. Adăugând la aceasta și pierderile deforță de muncă și capital uman datorate emigrației obținem imaginea unui deficit decreștere și dezvoltare economică foarte important. Aceasta cu atât mai mult cu cât o parte însemnată a emigraței este formată din forță de muncă înalt calificată.

Dacă aplicarea unor politici de împiedicare a exodului de inteligență ar duce la

creșterea producției, doar această consecință nu justifică politica de blocare aemigrației.

Fenomenul de brain drain apare incă din Antichitate, când atenienii s-au plâns de plecarea celor mai luminate minți pe care le aveau.Emigrarea oamenilor de știință a avut loc încă din cele mai vechi timpuri și continuă până astăzi.Câteva exemple în acest sens sunt următoarele:

Pitagora, filosof, matematician, astronom, a plecat din Samos în Crotona, sudul Italiei, pentru a scăpa de guvernarea tiranică a lui Policrate.

Thales din Milet, matematician, filosof, astronom a stat o vreme în Egipt, Babilon, Atena, plecând din Asia Minor.

În sec VII-IX arabii au încurajat științele și arta și pentru asta au atras erudiți din diferite colțuri ale lumii, oferindu-le avantaje materiale.

În Evul Mediu, odată cu înființarea universităților, datorită folosirii limbii latine și puterii Bisericii Catolice, profesorii și studenții străini erau un lucru obișnuit.De exemplu, la universitățile din Bologna sau Paris studenții străini erau majoritari.

În sec XVIII-XIX Rusia Țaristă a recrutat savanți și tehnicieni străini, in special germani, englezi sau francezi.Acest lucru a dus ca la mijlocul secolului XVIII, din 107 membrii ai Academiei de Științe din Petersburg doar 37 să fie ruși.

În Japonia, în secolul XIX, profesori, savanți și tehnicieni din SUA au fost invitați si plătițti cu salarii foarte mari și s-au creat special pentru ei centre științifice.

Ascensiunea nazismului și ,ulterior, războiul au dus la un exod fără precedent din țări precum Germania, Austria, Italia, Spania în țări ca Elveția sau SUA.Se estimează că numărul intelectualilor europeni care au emigrat între 1933-1945 a ajuns la 10000.Printre ei au existat nume celebre ca Albert Einstein, Sigmund Freud, Enrico Fermi.

După 1950 apare fenomenul emigrației specialiștilor într-un nou context și la o altă scară, mult mai mare.

Termenul “Brain drain” își are originea într-un raport prezentat în 1962, de Royal Society din Londra, referitor la plecarea oamenilor de știință și specialiștilor din Marea Britanie în SUA.

De-a lungul timpului, fenomenul a fost examinat din mai multe perspective: inițial, conceptul a fost analizat, aproape exclusiv, din perspectivă economică luându-se în considerare diferențele între “puterea mușchilor” (Muscle Power) și “puterea creierelor” (Brain Power).

După clarificarea rolului factorului uman în economie (implicit și influența “migrației creierelor”) fenomenul brain drain este privit, mai ales, din perspectivă sociologică.

Fenomenul este prezent și astăzi și mai este definit ca un transfer constant (drain=scurgere) de personal cu înaltă calificare (brain=creier) din anumite țări în general mai puțin dezvoltate către altele mai puternice economic, dacă se consideră că principala cauză a fenomenului este economică.

Capitolul 2. Clasificări

Fenomenul de brain drain este o parte a fenomenului mai larg al emigrației.Dar și emigrația cadrelor cu pregătire superioară poate fi de mai multe tipuri:

Brain overflow, adică supraproducția de specialiști.Din cauza numărului preă luându-se în considerare diferențele între “puterea mușchilor” (Muscle Power) și “puterea creierelor” (Brain Power).

După clarificarea rolului factorului uman în economie (implicit și influența “migrației creierelor”) fenomenul brain drain este privit, mai ales, din perspectivă sociologică.

Fenomenul este prezent și astăzi și mai este definit ca un transfer constant (drain=scurgere) de personal cu înaltă calificare (brain=creier) din anumite țări în general mai puțin dezvoltate către altele mai puternice economic, dacă se consideră că principala cauză a fenomenului este economică.

Capitolul 2. Clasificări

Fenomenul de brain drain este o parte a fenomenului mai larg al emigrației.Dar și emigrația cadrelor cu pregătire superioară poate fi de mai multe tipuri:

Brain overflow, adică supraproducția de specialiști.Din cauza numărului prea mare de specialiști pregătiți într-o anumită țară sau din cauza imposibilitații absorției totale a specialiștilor în economia națională, rămâne un surplus de specialiști care se realizează pe piața externă.Exemple de țări in aceasta situație:Columbia, China, India, Iran, Nigeria, Pakistan, Filipine și Coreea de Sud.Acest tip de emigrare nu se consideră dăunătoare țării de origine, fiind mai degrabă o soluție de scădere a șomajului.

Brain export, exportul de specialist, apare când țara exportatoare primește în schimbul specialiștilor anumite sume de bani, taxe pe durata câtorva ani sau o singură data la plecare.Este greu de stabilit dacă această taxa acoperă chetuielile de școlarizare ale specialiștilor cât și câștigurile potențiale aduse de aceștia economiei naționale pe parcursul vieții lor profesionale.Barbados și Filipine, în mod deliberat, pregătesc specialist pentru export

Brain exchange, schimbul de specialist, apare când pierderea de specialist este compensate de câștigul de specialist din alte țări.Acest schimb se poate face între o țară mai puțin dezvoltată economic cu una mai dezvoltată sau între două mai puțin dezvoltate.Aceasta duce la un schimb de experiență pozitiv pentru ambele părți.

Brain drain, fenomenul emigrării specialiștilor dintr-o țară mai puțin dezvoltată către una mai dezvoltată, fără nicio compensație și care este privit ca o pierdere vitală de resursă.

Dr.Paul Ștefănescu-Brain drain exodul creierelor, ed.Politica, București 1982, pag.24

Capitolul 3. Cauzele migrației creierelor

Cauza nu este una singură, studii mai aprofundate ale fenomenului au identificat două tipuri de cauze, cele din țara de origine, care împing spre emigrare și pe de altă parte factori din țara primitoare, care atrag imigranții.

Putem face următoarea paralelă între factorii de respingere, respectiv factorii de atracție:

Procesul de globalizare, aflat într-o continuă accelerare, a permis ca oamenii, bunurile, obiceiurile să treacă granițele cu o dinamică fără precedent.

Principalii factori implicați în migrația creierelor sunt:

Factorul economica constituit întotdeauna principala cauză a acestui fenomen (uneori chiar singura).Această idee simplificată e înlocuită în prezent de acceptarea ideii unui cumul de factori, cei mai importanți fiind: deteriorarea condițiilor de viață, instabilitatea politică, probleme ideologice, factori culturali, influența mediilor de comunicare, orizontul psihologic de așteptare în țara de origine,cunoașterea limbii și a civilizației în țara de emigrare etc.Specialiștii, persoane cu o calificare superioară, și oameni de știință optează pentru practicarea meseriei în străinătate datorită faptului că acest lucru le aduce venituri considerabil mai mari decât dacă ar munci în țară, existând și posibilitatea ca în propria țară să nu își poată practica deloc sau în bune condiții profesia sau mizează pe șansa de a căpăta experiență, ceea ce le-ar asigura un standard profesional și de viață ridicat pe termen lung.

Emigrația cercetătorilor, în special în anumite domenii de activitate, este cauzată și de imposibilitatea de a face cercetare, datorită neajunsurilor tehnico-materiale și financiare din țara respective.Specificul muncii, afirmarea-dezvoltarea profesională, salariul, respective obținerea unor recompense superioare sau dobândirea unei experiențe profesionale international reprezintă factori cu o importanța mare sau foarte mare în decizia de a lucre în străinătate.

Factorul cultural reprezintă un element favorizant al migrării către Occident.Este vorba de “exportul” stilului de viață și al modelului de consum occidental, precum și de o anumită tensiune între tradiționalismul local și modernitatea importată.Noile tehnologii de comunicare și informare contribuie la inducerea ideii de migrare.

Factorul istoric reprezentat de relațiile dintre metropole și colonii, care au un nivel de comunicare ridicat; este deci explicabil faptul că primul stat de destinație pentru emigranții din colonii este aproape întotdeauna metropola.

Un alt factor important îl reprezintă posibilitatea de a dobândi anumite drepturi legale superioare în țara de adopție (după un anumit număr de ani).Acest lucru duce la diminuarea treptată a relațiilor cu “țara mama”, cercetătorii preferând de obicei să ramână în țara de adopție decât să revină acasă.

Alte cauze:

Mai sunt și alți factori care acționează doar în anumite țări sau sunt situații speciale care diferențiază țarile:

Sistemul de promovare bazat pe merite (SUA) atrage mai mult decât cel bazat pe vârsta (Japonia)

Diferențele culturale și de limbă pot face o țară mai atractivă decât alta (Germania, de exemplu, pierde teren din aceste motive, limba engleză fiind mai accesibilă la nivel mondial)

Nivelul impozitelor și taxelor atrage sau respinge (cetățenii din Suedia sau Germania își mută rezidența la Monaco din aceste motive)

Atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001 din SUA au avut ca efect creșterea suspiciunilor față de cetățenii de origine arabă și astfel exodul specialiștilor arabi în SUA s-a diminuat foarte mult, aceștia căutând alte locuri mai primitoare.

În concluzie, obținerea unor venituri mai stabile, a unor condiții de trai sau muncă superioare, a unei realizări profesionale, fuga de sărăcie, represaliile politice, religioase, de violare a drepturilor omului, de degradare a mediului, de conflicte regionale sau interne, sunt factori utili pentru a putea defini cât mai corect categoriile ce compun fluxul migrației internaționale de persoane, flux distict delimitat de cel al milioanelor de oameni care călătoresc anual ca turiști, oameni de afaceri, oficialități guvernamentale sau în slujba diverselor organizații internaționale.

Cu toate acestea, emigrația oamenilor de știința nu trebuie să constituie neapărat o pierdere totală pentru statul de origine.Experiența internațională dovedește că intelectualii din diaspora pot aduce, în diverse moduri, o anumită contribuție la dezvoltarea economico-socială a „țării mamă”.

Capitolul 4. Dimensiunea fenomenului

Direcțiile majore ale brain-drain-ului sunt definite geografic astfel:

De la nord la sud, din America Latină spre America de Nord, din Africa spre Europa și America de Nord

De la est la vest, din Asia spre Europa și America de Nord, din Asia spre Orientul Mijlociu și nord-estul Africii, din Europa spre America de Nord

Direcțiile geografice sunt date însă de gradul de dezvoltare economică diferit, nordul și vestul având cele mai dezvoltate economii.

Fenomenul migrației creierelor este, însă, prezent și în cazul unor țări dezvoltate din Europa de Vest de unde creierele emigrează către Statele Unite și Canada, în special.Motivele sunt căutarea satisfacției personale, a recunoașterii, notorietății și chiar satisfacții materiale superioare, oamenii de știință sunt mai bine văzuți, laboratoarele mai bine dotate, valorificarea rezultatelor cercetării este mai eficientă etc.

Există țări ca Marea Britanie, Germania, Elveția, Franța care sunt atât destinație pentru țări mai puțin dezvoltate cât și sursă de specialiști pentru SUA, Australia sau Canada.

Statele cele mai mari beneficiare ale brain-drain-ului, respectiv cele cu procentele cele mai mari de specialiști străini sunt Australia (25%), Canada (20%) și SUA (10%), țări dezvoltate economic, dar și țări tradiționale de imigranți.În Europa, Luxemburg are 10%, urmat de Austria cu 7%, pe când celelalte țări au sub 5%.Italia și Spania, două dintre destinațiile prioritare pentru emigranții români, nu mai sunt atracctive în prezent.

Recesiune economică începe să-și facă simțită prezența și în Spania, unde sectorul construcțiilor, mult timp motorul economiei spaniole, a intrat în declin, generând o creștere semnificativă a numărului de șomeri, dintre care numeroși români.La aceste se adaugă campania declanșată în Italia împotriva imigranților, care a determinat mulți români să-și deconsidere decizia de a emigra în Italia.

Graficul următor prezintă gradul în care specialiștii sunt tentați să emigreze sau să nu rămână în țara de origine.Gradul de emigrare este de la 1 la 7, 1 însemnând emigrare sigură și 7 emigrare exclusă.

Sursa: World Economic Forum 2004

Capitolul 5. Efecte

Efectele trebuie analizate atât din punct de vedere al țărilor de origine, cât și al celor beneficiare.

Țările de origine investesc bani publici (din impozite și taxe) pentru educarea tinerilor în profesii necesare societăților respective.La terminarea studiilor, tinerii specialiști sunt încurajați de țările lor să-și continue perfecționarea în țări dezvoltate economic pentru ca apoi să se întoarcă în țară și să fie și mai utili și mai performanți.De cele mai multe ori întoarcerea nu mai are loc, specialiștii găsindu-și împlinirea profesională și materială în țările dezvoltate.Și chiar dacă statul nu-i trimite la perfecționare, tinerii tot au tendința de a-și găsi împlinirea acolo unde satisfacțiile materiale sunt mai mari.Țările de origine pierd astfel nu numai specialiștii, atât de necesari economiilor lor deficitare, cât și o mulțime de bani cheltuiți cu instruirea specialiștilor.De exemplu, plecarea masivă a doctorilor și asistenților din Ghana și Africa de Sud a fost dezastroasă pentru țările de origine, acestea rămânând practic cu sistemul sanitar amputat.

Un efect pozitiv însă este trimiterea de către cei plecați de bani către cei de acasă, în general familiilor.

Țările de adopție câștigă specialiști cu pregătire superioară veniți gratis, statul necheltuind nimic cu educația lor.Astfel cei saraci pierd și cei bogați câștigă, decalajele crescând.Țările bogate beneficiare ale exodului de inteligență chiar încurajează fenomenul, favorizănd migrația celor educați față de cei fără studii superioare.

Există și efecte negative asupra țărilor primitoare; străinii acceptă salarii inferioare nativilor, ceea ce poate duce la tensiuni sociale și deranjarea pieței forței de muncă.

După aderarea României la Uniunea Europeană, fluxul migrator al medicilor în afara țării a luat amploare, consecințele acestuia începând să se resimtă tot mai mult în sistemul sanitar românesc. Relația între dreptul la liberă circulație și responsabilitatea socială a medicilor care pleacă în afara țării în scop profesional suscită interes cu atât mai mult cu cât putem observa că migrația medicilor afectează însăși accesul la serviciile de sănătate al pacientului și, prin urmare, dreptul la sănătate. Nu putem disocia problema răspunderii sociale a medicilor care decid să emigreze de principii și valori etice ca: echitate, libertate, justiție socială. Uneori, răspunderea socială presupune chiar neexercitarea unor drepturi sau angajarea exercitării lor în anumite limite, tocmai pentru a nu afecta drepturile și libertățile egale ale celorlalte persoane și pentru a respecta principiul etic al facerii binelui. Jeremy Snyder (2009) vede chiar în aceste limitări o obligație a persoanei și nu o opțiune a acesteia de a renunța la libertatea de circulație pentru a-și achita responsabilitățile față de comunitatea locală. Faptul că individul trăiește întro colectivitate în care se împărtășesc aceeași identitate și cultură ce favorizează un liant între indivizi, acest lucru duce la o datorie morală a fiecăruia dintre ei și la responsabilitate socială.

Pornind de la această idee, responsabilitatea socială mai mare a personalului medical poate fi explicată tocmai pe astfel de conexiuni și pe starea de nevoie a celor ce trăiesc în țara sursă, a persoanelor vulnerabile care invocă un drept fundamental: dreptul la sănătate.

Capitolul 6. Contextul general al migrației personalului medical

Creșterea nevoilor indivizilor și a standardelor în serviciile de sănătate a condus la restructurarea / reformarea sistemelor de sănătate atât în țările dezvoltate, cât și în cele în curs de dezvoltare. În acest context, dar și în cel al dreptului la liberă circulație, oferta de locuri de muncă din statele avansate economic devine tot mai interesantă pentru profesioniștii din statele aflate în curs de dezvoltare, unde condițiile salariale și de lucru sunt inferioare.

Astfel, emigrarea a constituit o soluție rapidă pentru acoperirea necesarului de personal medical în anumite state din Organizația pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (OCED) care s-au confruntat sau se confruntă cu lipsa forței de muncă în domeniul sanitar, după 2000. La nivel mondial, principalele destinații ale medicilor sunt: Noua Zeelendă, Irlanda, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Australia.

Conform Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), în 2006, la nivel mondial exista un deficit mai mare de 4,3 milioane personal medical, țările în curs de dezvoltare fiind cele mai afectate. În aceste condiții este asociată frecvent lipsa profesioniștilor în domeniul sănătății cu fenomenul migrației, deși rapoartele OCED și OMS evidențiază și alți factori care accentuează lipsa resursei umane în domeniul sanitar, precum criza economică mondială, pandemii, structuri defectuoase ale sistemelor de sănătate etc. Migrația internațională a forței de muncă din domeniul sanitar nu reprezintă în sine o cauză a crizei globale a forței de muncă din sănătate, însă ea accentuează această problemă în cazul unor țări .La nivel global, fenomenul migrației poate reduce în unele țări de destinație inegalitățile în sănătate prin acoperirea deficitului de cadre medicale, iar migrația internațională a personalului medical din țări cu sisteme de sănătate ce au deja lipsă de personal accentuează inegalitățile globale în privința accesului la servicii de sănătate a persoanelor.

Rapoartele OMS și OCED au evidențiat principalele motive (factori pull) ale migrației internaționale a medicilor: creșterea nivelului veniturilor, accesul la noile tehnologii medicale, posibilitatea de a oferi un viitor mai bun copiilor. La acestea se adaugă alți factori specifici precum: specializarea crescută a serviciilor de sănătate, îmbătrânirea populației în unele țări, accesul sporit la informație, îmbunătățirea posibilităților de transport. Migrația personalului medical din țările aflate în curs de dezvoltare spre țările dezvoltate a luat proporții considerabile în ultimele decenii și continuă să se intensifice, devenind o adevărată problemă ce suscită dezbateri între decidenți și specialiști. În vederea soluționării crizei de resursă umană în special în țările în care în domeniul sanitar procentul profesioniștilor emigrați depășește 10%se apreciază că trebuie luate măsuri pentru compensarea pierderii resurselor și a investițiilor. Medicii lasă adesea în urmă un sistem de sănătate de cele mai multe ori disfuncțional, caracterizat prin finanțare inadecvată, tehnologie inferioară, lipsă de infrastructură, insuficientă capacitate de training, deficit de lungă durată de personal sanitar sau medii sociale unde există epidemii, război și instabilitate politică.

Intensificarea, în ultimele decenii, a fenomenului migrației internaționale a medicilor (în special spre țările OCED), a atras atenția specialiștilor pentru a analiza cauzele deficitului de personal medical la nivel mondial și a studia fenomenul migrației medicilor în scopul cunoașterii acestor fluxuri, precum și a cauzelor și consecințelor lor.

Capitolul 7. Consecințe ale migrației personalului medical pentru țările sursă vs. țările gazdă

În general, migrația internațională are consecințe pozitive pentru țările de destinație, dar negative pentru țările sursă. Analiștii din domeniul socioeconomic au evidențiat că migrația personalului din domeniul sănătății poate avea efecte negative în special în țările în curs de dezvoltare – adesea țările sursă, dar și asupra funcționării sistemelor de sănătate din țările dezvoltate – adesea țările gazdă.

Consecințele negative din țările în curs de dezvoltare constau în primul rând în pierderile investițiilor (în educație și formare) și ale capitalului uman din domeniul sănătății, subminarea calității și accesului la servicii de sănătate, moralul scăzut al cadrelor medicale rămase, sistemul sanitar confruntându-se cu adevărate probleme pentru asigurarea îngrijirii sănătății pentru populația în nevoie, adesea foarte săracă. În plus, guvernele din aceste țări sunt obligate să investească mai mult în resursa umană pentru a obține forță de muncă suplimentară în acest sector de activitate.

Din perspectiva țărilor gazdă, care sunt în general societăți prospere, consecințele negative ale migrației medicilor se referă la ocuparea posturilor de către medicii străini împiedicând astfel accesul pe piața muncii a studenților/rezidenților din acea țară, ceea ce constituie un conflict direct în cadrul sistemului economic național.

Păstrarea și dezvoltarea resursei umane reprezintă indicatori de performanță ai oricărei organizații. În domeniul sanitar, fluctuațiile de personal vor afecta accesul la serviciile de îngrijire, cât și calitatea îngrijirii medicale – consecințe resimțite de către pacienți în calitate de beneficiari ai sistemului. La momentul actual, există puține studii privind efectele fluctuației/plecării personalului asupra performanței organizaționale, cu atât mai mult în domeniul medical.

Migrația medicilor români este o componentă de mare actualitate a fenomenului mai general al migrației forței de muncă din România, iar relevanța sa socio-economică privește efectele sale asupra sistemului public de sănătate. Magnitudinea fenomenului este greu de conturat doar prin prisma statisticilor oficiale actuale, care nu surprind toate laturile sale și nu pot furniza o imagine completă și exactă asupra acestuia. Analiza și interpretarea datelor statistice furnizate de cele mai importante instituții din România, de organismele internaționale și de unele studii apărute în acest domeniu la nivel național și regional, precum și a informațiilor oferite de mass-media ne-au permis o cunoaștere mai bună a dimensiunilor socio- demografice și economice ale fenomenului migrației medicale românești. Folosind surse statistice diferite, am încercat să evităm eventualele intenții unilaterale care ar putea fi cuprinse în unele studii, din care cauză am completat analiza folosind în acest scop, metoda interpretativă inspirată de constructivismul social, hermeneutică și fenomenologie. Rezultatele obținute în acest studiu constau în evidențierea caracteristicilor actuale ale sistemului public de sănătate din România și a implicațiilor nivelului actual de finanțare asupra stabilității sistemului prin prisma mi- grației medicale.

Principalele costuri ale plecării personalului sunt:

a) pierderea personalului cu experiență,

b) constrângeri privind calitatea serviciilor,

c) costuri de separare,

d) costuri de înlocuire temporară a personalului plecat,

e) costuri de recrutare, training și integrare a noilor angajați.

Dintre beneficiile organizațiilor din care pleacă personal se pot enumera:

„împrospătarea” forței de muncă,

posibilitățile de progres în carieră,

creșterea flexibilității organizaționale,

oportunități pentru reducerea costurilor,

reducerea comportamentelor „de retragere” (absenteismul).

În analizele cost-beneficiu privind fluctuația/ pierderea personalului, concluziile au fost că, în general, costurile sunt semnificative comparativ cu avantajele, dar acestea variază în funcție de angajator, de experiența angajatului și a strategiilor de înlocuire ale organizației.

Emigrarea medicilor, spre deosebire de alte categorii de profesioniști, cauzează probleme directe și imediate asupra indivizilor. Efectele lipsei lor se resimt în scăderea disponibilității și calității serviciilor de sănătate: mai puțini medici pentru mai mulți pacienți consultați, scurtarea timpului acordat serviciilor către pacienți, creșterea costurilor îngrijirilor, creșterea ratei de îmbolnăviri, favorizarea turismului medical.

Totuși, emigrarea personalului medical poate avea și efecte benefice pentru țara sursă, precum remitențele ce pot contribui semnificativ la creșterea nivelului de trai a populației din aceste țări. Astfel, pentru unele țări (Filipine), migrația forței de muncă a devenit o strategie guvernamentală în vederea dezvoltării economiei . Efectele pozitive se pot resimți și în privința sistemului de sănătate. Unele dintre acestea sunt crearea de noi locuri de muncă sau combaterea problemei șomajului medicilor, dacă există exces pe anumite specializări. De asemenea, medicii plecați să profeseze în străinătate ajută la stabilirea contactelor de colaborare între instituții și specialiști din țările dezvoltate și cele în curs de dezvoltare, ceea ce favorizează dezvoltarea sistemului medical din țările defavorizate. La nivel individual, experiența lucrului în străinătate implică dobândirea unor noi abilități și competențe, ce pot fi valorizate ulterior în țara sursă. Astfel, întoarcerea medicilor plecați pe o anumită perioadă să profeseze în străinătate poate avea ca efect aportul de experiență de lucru în domeniu în condiții superioare, ce poate favoriza investiții în achiziții de noi tehnologii, schimbări în managementul organizațional, creșterea calității relației medic-pacient, precum și favorizarea dezvoltării mediului privat de servicii medicale.

Avantajele pentru țara sursă sunt mai importante în cazul migrației temporare. Întoarcerea cadrelor medicale permite recuperarea investițiilor pe care statul lea făcut în formarea lor și în plus, se adaugă câștigul de experiență și calificare obținute de resursa umană. Aceste beneficii depind însă de permisivitatea sistemului de a include forța de muncă întoarsă în străinătate și de valorizare a competențelor acestei categorii de profesioniști.

Capitolul 8. Personalul medical între drepturi și responsabilități

Punând în balanță efectele pozitive și cele negative ale migrației personalului medical, o serie de aspecte etice pot fi dezbătute. Dintre acestea, vom aborda dilema între asumarea responsabilității sociale și individuale pe de o parte și dreptul la liberă circulație al personalului medical, pe de altă parte.

Dezvoltarea economică și deschiderile politice au făcut posibilă mișcarea liberă a persoanelor în interiorul granițelor și în afara lor, libertatea de circulație fiind azi recunoscută ca unul dintre drepturile fundamentale ale omului. Declarația Universală a Drepturilor Omului, adoptată și proclamată de Adunarea Generală ONU ca Rezoluția 217 A (III) din 10 decembrie 1948 preciza la Articolul 13 următoarele:

(1) Fiecare persoană are dreptul la libera mișcare și rezidență în interiorul granițelor fiecărui stat: și

(2) Fiecare persoană are dreptul de a părăsi orice țară, inclusiv a sa proprie și de a se reîntoarce în țara sa.

Dreptul la liberă circulație al cetățenilor români este garantat de Constituția României care reglementează ambele aspecte care intră în conținutul dreptului la liberă circulație: libera circulație pe teritoriul României și libera circulație în afara teritoriului .

Libera circulație a persoanelor, conform Acordului Unic European (1987), reprezintă una din cele patru libertăți fundamentale ale Pieței Interne alături de libertatea de circulație a bunurilor, serviciilor și capitalurilor.

Temelia „pieței comune” a fost stabilită în 1957, când Tratatul de la Roma a creat Comunitatea Economică Europeană (CEE) – punct de plecare al politicii esențiale a UE pentru piața internă.

În domeniul circulației forței de muncă, România a încheiat o serie de acorduri cu statele membre UE și a inițiat negocieri cu alte țări în vederea încheierii unor acorduri bilaterale. Prin aceste instrumente juridice se realizează accesul controlat și protejat al lucrătorilor români pe piața europeană a forței de muncă.

Legislația națională încearcă să reglementeze situațiile sociale în continuă schimbare, în armonie cu legislația comunitară în domeniu. Directiva 2005/36/CE referitoare la recunoașterea calificărilor profesionale, a facilitat migrația personalului medical românesc în spațiul european. Astfel, după aderarea României la UE, fluxul migrator al medicilor în afara țării a luat amploare, consecințele acestuia începând să se resimtă tot mai mult în sistemul sanitar românesc. Relația dintre dreptul la liberă circulație și responsabilitatea socială a medicilor angajați în sistem care decid să își părăsească țara este de actualitate, cu atât mai mult în contextul în care migrația medicilor afectează însuși accesul la serviciile de sănătate ale pacientului.

Dreptul la sănătate este un drept fundamental și universal al omului, Declarația Universală asupra Bioeticii și Drepturilor Omului – UNESCO subliniind și ea importanța sănătății și a accesului la sănătate întrucât „este esențială vieții însăși și trebuie să fie considerată un bun social și uman” Pentru ca accesul fiecăruia la serviciile de sănătate să asigure viabilitatea acestui drept, un sistem de sănătate eficient este vital, depinzând în mare parte de forța de muncă. Aceasta este o necesitate atât pentru țările sursă cât și pentru țările gazdă, astfel că în contextul crizei mondiale a forței de muncă din domeniul sanitar aceasta presupune ca între țările mai dezvoltate și cele în curs de dezvoltare să existe un dialog productiv și acțiuni coordonate care să compenseze consecințele unei asimetrii în migrația internațională a personalului medical. Statele, pe lângă obligația de a asigura dreptul la sănătate în interiorul granițelor lor, sunt chemate să respecte acest drept și față de alte state, astfel că în abordarea problematicii ce ține de migrația forței de muncă a personalului sanitar este relavant principiul etic de a nu face rău.

Nu putem disocia problema răspunderii sociale a medicilor care decid să emigreze de principii și valori etice precum: echitate, libertate, justiție socială sau să o situăm înafara drepturilor omului. Uneori, răspunderea socială presupune chiar neexercitarea unor drepturi sau angajarea exercitării lor în anumite limite, tocmai pentru a nu afecta drepturile și libertățile egale ale celorlalte persoane și pentru a respecta principiul etic al facerii binelui. Jeremy Snyder (2009) vede chiar în aceste limitări o obligație, nu o opțiune a persoanei care are anumite drepturi, de a renunța la libertatea de circulație pentru a-și achita obligațiile față de comunitatea locală. Faptul că individul trăiește într-o colectivitate care favorizează un liant între indivizi, acest lucru duce la o datorie morală a fiecăruia dintre ei și la responsabilitate socială . Legătura existentă între membrii unei colectivități a fost evidențiată și de filosoful David Miller, care caracteriza națiunea drept „o comunitate de oameni care împărtășesc aceeași identitate și cultură publică”, în baza căreia se naște datoria morală aparte, spre deosebire de datoria față de cetățenii altor națiuni. Pornind de la această idee, responsabilitatea socială mai mare a personalului medical în cadrul colectivității din care face parte, poate fi explicată tocmai pe aceste conexiuni și pe starea de nevoie a celor ce trăiesc în țara sursă, a persoanelor vulnerabile care invocă un drept fundamental: dreptul la sănătate.

Jeremy Snyder [13]afirma faptul că personalul medical din țările sărace nu își pierde dreptul la liberă circulație, deci nimeni nu i-ar împiedica să migreze, dar responsabilitatea socială față de cei de lângă ei aflați în nevoie ar trebui să îi determine să renunțe în a-și exercita acest drept. Practic, dreptul la liberă circulație nefiind un drept absolut, comportă anumite limitări ce țin de conceptele morale de dreptate, echitate, responsabilitate.

James Dwyer susținea că fenomenul migrației personalului medical apare firesc, ca urmare a exercitării drepturilor sale și ajută țările bogate să îndeplinească obligațiile de dreptate socială, dar creând în același probleme de dreptate socială în țările sursă. Pentru a rezolva aceste probleme ar trebui să existe un echilibru între nevoile sociale și drepturile individuale, cât și o relație echilibrată dreptate socială – justiție internațională [5].

Putem observa astfel că responsabilitatea socială comportă două nivele: global și individual. Primul presupune raportul țară sursă – țară gazdă și implică politicile referitoare la migrație, acordurile interstatale, recunoașterea calificărilor, factorii determinanți pull și push, iar cel de al doilea se răsfrânge în plan intern fiind vorba de internalizarea unor valori, principii morale, opțiunea de a exercita sau nu anumite drepturi și limitele acestei exercitări cu respectarea principiului etic de a nu face rău.

Justin List susținea că țările gazdă nu se pot folosi și invoca dreptul la liberă circulație pe care îl are personalul medical migrant din țara sursă pentru a minimaliza inegalitățile pe care le produc la nivel global . Din această afirmație rezultă că uneori binele unei națiuni poate funcționa în defavoarea alteia creându-se anumite dezechilibre, chiar susținute de exercitarea legală și recunoscută internațional a unor drepturi precum: dreptul la libertatea de mișcare, de stabilire a rezidenței și dreptul la sănătate. Încurajând fenomenul de migrație, țările gazdă ar putea încălca principiul etic al facerii binelui, migranții având o datorie de responsabilitate socială față de comunitatea de acasă. Personalul medical migrant își exercită autonomia atunci când acceptă ofertele de muncă ale țărilor bogate de destinație, aici apărând un conflict etic între principiul de a face bine și cel al autonomiei.

Există un principiu etic important și anume “caritatea începe de acasă”, care presupune faptul de a investi energiile proprii și resursele la locul de rezidență. Însă, pentru a obliga o persoană să rămână în țara de origine și să îndeplinească obligația morală de a ajuta pe cei în nevoie, ar însemna ca statul să limiteze libertatea de circulație a personalului medical. Acest lucru ar însemna crearea inegalității de șansă și o îngrădire a exercitării drepturilor. Mai mult, din perspectivă etică, o persoană care este cadru medical și ar avea capacitatea de a contribui în plan local ar trebui să aibă limitări în privința dreptului său la libertate de mișcare, ceea ce este injust și constituie o gândire greșită [16].

Provocările etice apărute ca urmare a emigrării personalului medical reclamă totuși un substrat mult mai profund și o analiză la un nivel organizațional mai înalt decât cel al agenților individuali , având în vedere și faptul că modalitatea de acțiune a individului este determinată și constrânsă de o serie de relații sociale.

Capitolul 9. Efectele migrației medicilor

Spre deosebire de alte categorii profesionale, plecarea medicilor pentru a profesa în străinătate afectează direct membrii societății pe care o părăsesc prin afectarea disponibilității și calității serviciilor de sănătate: creșterea numărului de pacienți consultați de către mai puțini medici, ceea ce implică scurtarea timpului acordat serviciilor către pacienți, favorizând creșterea costurilor îngrijirilor și a ratei de îmbolnăvire, dar și dezvoltarea turismului medical. Din perspectivă socio-economică, analiștii au evidențiat că migrația personalului din domeniul sănătății poate avea efecte negative în special în țările în curs de dezvoltare – adesea țările sursă, dar și asupra funcționării sistemelor de sănătate din țările dezvoltate – țările gazdă. În țările în curs de dezvoltare efectele negative sunt reprezentate în primul rând de pierderile investițiilor în educația și formarea resursei umane din domeniul sănătății, dar și scăderea calității și accesului la servicii de sănătate ca urmare a lipsei capitalului uman, fără a ignora scăderea moralului cadrelor medicale rămase. În astfel de condiții, guvernele din aceste țări sunt nevoite să investească mai mult în resursa umană pentru a obține forță de muncă suplimentară pentru acest sector de activitate. Plecarea personalului medical pentru a lucra în străinătate poate avea și efecte benefice pentru țara de origine. Astfel de efecte se transpun adesea în remitențele trimise acasă de cei plecați, ceea ce contribuie la creșterea nivelului de trai al populației din aceste țări. În acest sens, unele țări precum Filipine, în vederea dezvoltării economiei naționale, au dezvoltat strategii guvernamentale privind migrația forței de muncă.

Beneficiile resimțite de țările sursă sunt mai importante în cazul migrației temporare. Revenirea forței de muncă permite recuperarea investițiilor statului în vederea formării acesteia, precum și posibilitatea utilizării experienței obținute de personalul medical în condițiile de lucru performante din străinătate. Pe baza acestor noi experiențe se vor putea aplica noi tehnologii, stabili noi programe și proiecte de colaborare între specialiști din țările dezvoltate și cele în curs de dezvoltare, ceea ce ar permite creșterea performanțelor instituționale și a calității serviciilor de sănătate. Utilizarea acestor posibile avantaje depinde însă de flexibilitatea sistemului de a integra forța de muncă revenită din străinătate și de a valoriza noile competențe dobândite de specialiști.

Capitolul 10. Factori care influențează migrația medicilor

În literatura de specialitate au fost evidențiați o serie de factori structurali, macrosociali, care determină migrația. Conform modelului push/pull, factorii push reprezintă acea categorie de factori care determină migranții să-și părăsească țara de origine, iar factorii pull sunt ceicare atrag migranții spre țara gazdă. Acest model a fost analizat și adaptat în domeniul migrației personalului medical de James Buchan. Conform autorului, unui factor de atracție îi corespunde un factor de respingere, aceștia regăsindu-se la nivelul dezvoltării economice, al funcționării instituționale și organizatorice, al culturii și al tradițiilor științifice, oportunităților educaționale și condițiilor de lucru, oportunităților privind dezvoltarea carierei și recunoașterea meritelor profesionale, stabilitatea politică etc.

Rapoartele OECD și OMS evidențiază și alți factori care accentuează lipsa resursei umane în domeniul sanitar: criza economică mondială, existența pandemiilor în anumite zone ale lumii sau disfuncționalitățile la nivelul sistemelor de sănătate. Totodată, promovarea unor politici de atracție a personalului medical imigrant în anumite țări gazdă sau existența unor acorduri bilaterale între țări gazdă și țări de origine se înscriu într-o serie de determinanți politico-geografici.

Abordările psihosociale asupra fenomenului migrației au subliniat decizia unei persoane de a părăsi țara pentru a profesa în străinătate ca fiind rezultatul strategiilor individuale de răspuns ale românilor la problemele societății, prin emigrare temporară sau permanentă.  

Capitolul 11. Motivația migrației medicilor

1. Motivația plecării pentru a profesa în străinătate

Medicii intervievați au declarat că principala motivație de a pleca să profeseze în străinătate a fost dorința de perfecționare profesională. Acest lucru a fost posibil în contextul în care, în anii 90, țările occidentale au constatat accentuarea deficitului de specialiști în domeniul medical și au demarat campanii de recrutare de forță de muncă din străinătate. Astfel, posibilitățile de a concura pe posturi de specializare în alte țări au permis medicilor români să candideze, să obțină și să urmeze cursuri de specializare și perfecționare în țările occidentale pe durată determinată. Unul dintre medicii intervievați povestește conjunctura în care a pleca în Franța: 

„După ce am avut o bursă de studii de 3 luni, am cunoscut sistemul sanitar din Franța și posibilitatea care era deschisă cetățenilor care erau nerezidenți în Comunitatea Europeană. (…) Am dat un examen organizat de Ambasada Franței, un examen la care te puteai înscrie pe o specialitate strictă, examen organizat în același timp în mai multe țări francofone. (…) În 94, când am luat eu decizia aceasta, posibilitățile unui medic de a intra să se specializeze în România erau foarte limitate. Eram mii de absolvenți cu foarte puține locuri. (…) Am plecat ca să mă specializez într-o ramură chirurgicală.”

Pentru o parte experiența în străinătate putea constitui un avantaj la întoarcerea în țara de proveniență. Aceștia lucrau deja în România, inclusiv în mediul universitar și doreau să își continue cariera profesională în țara lor. Oportunitățile de specializare în altă țară i-au motivat astfel să plece pe perioade mai scurte sau mai lungi, așa cum exemplică unul dintre intervievați: 

„Întotdeauna am considerat că ne lărgim orizonturile și e binevenit că mergem în Franța, în Italia. Am ajuns și în Italia pentru o lună de zile, la un schimb de experiență. Și în alte părți. Și în America, dar câte puțin. Și e foarte bine să vedem ce fac și alții.”

Totodată, aceștia au fost motivați  și de dorința de realizare profesională, întrucât în România condițiile de exercitare a profesiei erau limitate. Este cazul și unuia dintre medicii care au plecat pentru a se împlini profesional, prin practica într-un domeniu mai puțin dezvoltat în țara noastră la acea vreme:

„Eu am fost în Franța pentru a acumula, pentru a face o nouă specialitate pe care, la vremea aceea, speram din tot sufletul să o pun în practică aici. (…) Un loc de muncă, revin, repet, pe care eu mi l-am dorit nu pentru a face undeva o chirurgie obișnuită, chirurgie generală, ceea ce făceam și aici, ci a face undeva, un domeniu deasupra a ceea ce fac și în prezent aici și ceea ce făceam atunci aici.”

Au fost și medici care au plecat pentru a-și însoți soțul/soția care se aflau deja în străinătate. În aceste situații, ei au fost bine informați referitor la posibilitățile de specializare și practică în clinicile din străinătate, precum a relatat o participantă la acest studiu:

„Soțul meu a plecat cu 2 ani înainte, participând la concursul de internat organizat pentru străini (…) și eu am plecat după 2 ani cu un AFS, adică Attestation de Formation Specialisée (…)…pentru reîntregirea familiei.  (…) Așa s-a întâmplat, a fost o conjunctură, așa s-a întâmplat…”

Dimensiunea economică a motivației ocupă un loc secundar în cazul acestei categorii de medici. Niciuna dintre persoanele intervievate nu a evidențiat aspectul financiar ca fiind prioritar în luarea deciziei de a pleca să profeseze în altă țară. Mai mult, unele dintre ele au specificat principala motivație comparativ cu resursele materiale.

„În momentul ăla pur și simplu nu mai lucrasem în altă parte, voiam să văd cum este, să câștig experiență. Nu am plecat forțat de nu știu ce împrejurări defavorabile aici. Am plecat ca să câștig experiență. Și chiar mi-a folosit.” 

2. Avantajele experienței de lucru în străinătate. Valorizarea experienței

Avantajul cert al lucrului în străinătate a fost reprezentat de practica performantă de care au beneficiat acești medici în cadrul stagiilor lor, superioară posibilităților de exercitare a profesiei în sistemul medical românesc. Participanții la cercetarea noastră apreciază experiența lucrului în străinătate și abilitățile astfel dobândite și au declarat că s-au simțit apreciați pentru reușitele lor profesionale în clinici de prestigiu din Europa Occidentală. În continuare, declarațiile a doi dintre medici evidențiază satisfacția de a profesa în condiții de top internațional:

„… foarte mulțumit pentru că acolo a fost o specializare într-un domeniu care deocamdată aici, în România, rămâne intangibil pentru foarte mulți, este foarte, foarte greu de atins în condițiile actuale din România – transplantul de organ.”

„Bineînțeles, lucrezi în alte condiții. În cu totul alte condiții. (…) Cel puțin între clinica în care lucrez eu și cele din Occident diferența este încă foarte mare. Încă este foarte mare. Pornind de la condițiile hoteliere – astea le vede oricine din momentul în care intră într-un spital – până la tehnica la care ai acces, la viteza cu care ai acces la respectivele explorări, posibilități financiare, la medicamente și așa mai departe…”

În plus, la întoarcerea în România, o parte dintre ei au reușit să contribuie semnificativ la dezvoltarea unor clinici sau servicii în privința utilizării unor noi tehnici și tehnologii de top la nivel internațional.

„… rezultate (…) comparabile cu ceea ce se face în Franța pentru că la asta ne referim, cu tehnici noi pe care le-am adus și le-am implementat aici, pe care toți colegii le-au preluat. Spun eu că față de alte centre asemănătoare avem un pas înainte, tocmai pentru că sunt multe lucruri pe care le-am adus. Lucruri pe care le-am învățat acolo și pe care nu puteam să le învăț aici.”

„A fost o experiență pe care am utilizat-o ulterior. Am implementat aici anumite metode pe care nu le utilizam. Eu acolo fusesem formată. Așa se formau, aveau baza tehnologică extrem de bine dezvoltată, după care eu aici, când am avut ocazia, am reușit să le pun în practică.”

Medicii care au fost plecați au apreciat în primul rând experiența din perspectiva relațiilor profesionale în cadrul sistemelor medicale occidentale: relațiile ce se stabilesc între colegi, cu superiorii sau subalternii:

„Sunt… sunt mult mai deschiși în relațiile cu ceilalți colegi, nu se sfiesc să recunoască că nu știu un lucru și să ceară părerea altuia, asta la noi nu se întâmplă. Nu ai să vezi niciodată un doctor care să recunoască : „băi, eu sunt mai limitat, eu nu știu asta, hai să mergem să îl întrebăm pe colegul meu care e mai deștept”. Nu o să se vadă niciodată asta la noi.”

… și au apreciat în mod deosebit relațiile medic-pacient.

„Relațiile sunt foarte deschise și în relația cu pacientul. Deci te învață să ai răbdare, să vorbești frumos, nu îl repezi, nu țipi la el, sunt altfel. Ei consideră că dacă eu sunt aici, sunt plătit să fac treaba asta, atunci pacientul nostru e stăpânul nostru. Nu invers. Sunt cu totul altfel. (…) Deci la ei nu ai să vezi medici jignind pacientul, spunându-i ceva…, nu există așa ceva. (…) Deci în primul rând știu să mă comport cu pacientul, altfel poate decât știam înainte…”

De asemenea, medicii conștientizează creșterea încrederii în sine și a competențele lor profesionale, dar și schimbarea anumitor valori precum: respectul față de pacient, responsabilitatea, dar și principii de colaborare și urmărire a scopurilor în viață.

„M-a schimbat. Cred că mi-a dat încredere în mine mai mult decât poate aveau alții. Faptul că eu văzusem lucrurile pe care ei le văzuseră doar cu ochii minții în cărți sau la televizor, faptul că făcusem, pusesem mâna, văzusem pe alții cum fac…”

„Am rămas cu aceleași principii, principii de practică medicală vreau să spun, de practică profesională, chirugicală, pe care în mare parte mi le-am însușit un pic diferit sau mi le-am ascuțit pe cele pe care ni le formasem aici, în decurs.”

Nu trebuie neglijate nici competențele lingvistice dobândite, relațiile profesionale și de prietenie, precum și dezvoltarea unui cadru de colaborări prin proiecte și programe ulterioare.

„Și chiar a merge să trăiești zi de zi în altă țară înseamnă să-ți descoperi resursele: de a vorbi altă limbă, de a interacționa cu oameni cu o cultură oarecum diferită… pe nenumărate planuri am avut experiență.”

„Eu zic că a fost foarte utilă și din punct de vedere social, pentru că am cunoscut și oameni de calitate cu care încă mențin relațiile și ne vedem la congrese, ca și pentru pregătirea mea profesională. Și pentru limbă.”

3. Motivația întoarcerii

Medicii care au plecat să profeseze în străinătate nu au fost motivați de a dorința de a rămâne acolo, ci de a se întoarce în România valorizând experiența câștigată în clinici și spitale din Europa. În acest sens, specializările urmate puteau constitui un punct forte în cariera profesională din România, iar tinerii medici erau optimiști că sistemul medical românesc se va dezvolta în următorii ani.

„Practic am luat decizia să vin aici ca să realizez și aici ceea ce am învățat și acolo, mai ales că în specialitatea asta nu existau multe persoane cu pregătirea mea.”

„M-am întors pentru că eu eram aici, luasem deja examenul de preparator, eram în UMF, îmi vedeam cumva calea deschisă…”

Principala motivație a revenirii în țara de origine a fost totuși reprezentată de aspectul familial: reîntregirea familiei, nașterea unui copil, dorința de trăi alături de cei dragi. Unii dintre medicii care s-au întors erau căsătoriți și în aceste condiții dorința de a părăsi definitiv țara pentru a se instala în străinătate a fost pusă în balanță cu responsabilitățile familiale.

„… până la urmă m-am întors pentru niște motive de familie. Fiind foarte legat de familia care îmi rămăsese în țară, m-am întors.”

„Cât am fost singurei ne puteam plimba de ici colo fără probleme, mai ușor, dar acum, cu un copil de 1 an – era mai complicat. Și am decis să ne întoarcem.”

De asemenea, nu trebuie neglijată nici conjunctura politică, România nefiind membră a Uniunii Europene înainte de 2007, echivalarea diplomelor constituia o procedură anevoioasă, iar posibilitățile de obținere a unor contracte de muncă pe termen lung erau foarte restrânse comparativ cu perioada actuală. Astfel, unul dintre factorii care au determinat medicii să se întoarcă în țara de origine a fost limitarea oportunităților de a obține noi contracte profesionale, ceea ce evidențiază doi dintre participanții la studiu:

„Păi pe vremea respectivă nu se recunoșteau diplomele românești. Și atunci nu puteai lucra decât pe posturi de intern, de rezident, pe perioadă determinată.”

„Faptul că atunci România nu era în UE și în 2004 studiile, deci facultatea de medicină, nu se recunoașteau, nici specialitatea nu se recunoștea, deci în momentul în care a expirat contractul a trebuit să mă întorc. Dacă se întâmpla să îmi expire contractul după intrarea în UE nu mă mai întorceam. Deci m-am întors de nevoie, cum s-ar spune.”

Capitolul 12. Al patrulea val – migrația creierelor în domeniul sănătății

Migrația valului patru, care începe în 2007, prezintă o particularitate care ne obligă la o corelație cu resursele de supraviețuire ale unei societăți: mobilitatea profesională facilă a halatelor albe în contextul crizei economico-financiare care pare că pune bazele migrației personalului calificat și înalt calificat pentru muncă.

Un număr din ce în ce mai important de medici părăsesc sau intenționează (sunt în căutarea activă de oportunități) să părăsească România pentru un loc de muncă și un status superior în Occident. Acest val al patrulea de migrație românească nu seamănă cu valurile anterioare în măsura suficientă care să permită cunoașterea prin analogie și comparație. Migrația medicilor, de exemplu, nu pare să semene la nivel de caracteristici cu migrația valurilor inițiale, când, dominant era modelul „româncei care lucra în serviciile domestice” și al bărbatului – muncitor în construcții. Comportamentele, atitudinile și valorile acestei categorii noi de migranți nu par să fie aceleași cu ale muncitorilor de calificare medie, joasă ori necalificați. Salariul unui medic sau al unui cercetător, oricât de mic, va fi suficient de mare încât să asistăm la „reîntregirea familiilor” în străinătate. Pe de altă parte, participarea medicilor și a migranților la fenomenul remiterilor, atât de pozitiv pentru România ultimului deceniu – bani trimiși acasă, alături de dorința de a se întoarce în localitatea de origine nu pare să fie repetabilă pentru categoria medicilor și a migranților înalt calificați.

Această migrație a halatelor albe este un fenomen mai degrabă necunoscut în România, care nu permite comparații cu experiențe anterioare. Avem de-a face cu un fenomen nou, încă nedesfășurat îndeajuns de mult pentru a i se putea studia mulțumitor caracteristicile și conținutul, alături de efectele pe care noi le considerăm accentuat negative la adresa societății românești și, în special, la adresa comunităților din zonele rurale, care resimt deja nevoia de medici.

Migrația medicilor pentru muncă poate, de asemenea, să se transforme în migrație definitivă mult mai ușor decât migrația din valurile anterioare. Dacă la nivel de remiteri, de exemplu, fenomenul nu pare să fie îngrijorător, având în vedere că rata de plecare este de aproximativ 1.000 medici pe an, migrația medicilor este înalt semnificativă la nivelul întregii populații de medici din România, care se ridică la aproximativ 50.000. Ceea ce trebuie să înțeleagă guvernele României este că pierderea medicilor este un atac direct la resursa de supraviețuire a societății românești, în general, a comunităților rurale, deja în lipsă de medici, în particular. În următorii 5 ani x 1000 medici/an putem estima pierderea a încă 10% din personalul medical calificat, la care se adaugă un dezechilibru între ieșiri (pensionări) și intrări de tineri medici în sistem.

Ce se întâmplă dacă, pe lângă târgurile de locuri de muncă în sectorul de sănătate care sfârșesc cu pierderea de aproximativ 1.000 de medici fiecare, de exemplu, încep să se activeze și rutele de migrație care au funcționat în valurile doi si trei: rudenia, prietenii, cunoștințele și, de astă dată, o rută previzibilă – ruta colegilor de facultate? Desigur, nu știm dacă este posibil să se activeze, însă, fenomenul se cere cu necesitate cercetat pentru a putea lua măsuri de reducere/compensare prin politici publice pe termenele scurt și mediu, deocamdată.

Capitolul 13. NEVOIA UNEI STRATEGII NAȚIONALE A MIGRAȚIEI ROMÂNEȘTI

Atunci când analizăm migrația persoanelor cu calificare înaltă, așa numitul brain drain trebuie să avem în vedere costurile și beneficiile acestui proces. Pentru ca fenomenul brain drain să apară sunt necesare două condiții. Prima condiție, trebuie să se înregistreze o pierdere masivă a populației cu calificare înaltă, iar a doua condiție, consecințele economice care apar ca urmare a pierderii capitalului uman înalt calificat care acționează ca și capital financiar, să afecteze negativ creșterea economică. La aceste condiții poate fi adăugată și o a treia condiție, și anume, direcția fluxurilor forței de muncă cu calificare înaltă. Astfel, dacă fluxurile sunt îndreptate într-o singură direcție, atunci ne confruntam cu fenomenul brain drain. Mai mult, pentru a analiza impactul acestor fenomene („brain drain” și „brain gain”) asupra țării de origine, cu excepția selecției migranților, ar trebui să fie luate în considerare pe lângă criterii ca, mărimea (populației), bunăstarea țării de origine, efectul disporei (Docquier, Marfouk, 2006), factorii de atracție ai forței de muncă înalt calificate din țara de origine și alți factori precum, rata netă a migrației și efectele pe termen lung asupra dezvoltării economice, durata și direcția fluxurilor migratorii.

În funcție de perspectiva din care este privit, fenomenul brain drain poate reprezenta un avantaj sau un dezavantaj pentru țara de origine. Pe de o parte pot fi avute în vedere câștigurile economice care pot fi obținute de către emigranți și societatea de origine și pe de altă parte pierderile determinate de scăderea progresului țării de origine. Un guvern nu poate să interzică migrația persoanelor cu calificare înaltă, deoarece chiar dacă migrația poate cauza probleme pe termen lung, totuși oferă soluții pe termen scurt la nivel individual și are unele efecte pozitive pentru economia locală. Practic, problema care se pune nu este dacă ar trebui să permitem sau nu migrația forței de muncă înalt calificate, ci cum putem implementa o serie de politici care să ne ajute să lucrăm în jurul sistemului migratoriu și să beneficiem de avantajele acestui fenomen, nu numai la nivelul unei economii sau unui individ, dar mai ales la nivelul societății privită ca un întreg. Guvernul ar trebui să implementeze politici prin intermediul cărora să se asigure că legăturile țării cu migranții înalt calificați nu sunt pierdute, garantând astfel bunăstarea individului precum și productivitatea țării de origine.

Acceptarea ideii că pierderea tinerilor români cu calificare înaltă poate constitui o problemă de importanță națională este doar primul pas către adoptarea unor măsuri menite să diminueze consecințele negative ale acestui fenomen și să conducă, pe termen lung la eliminarea cauzelor care îl generează.

Astfel, obiectivul de bază în reglarea migrației trebuie să se îndrepte asupra dezvoltării mecanismului de maximizare a beneficiilor și de minimizare a pierderilor reieșite din acest proces, pentru toate părțile implicate, respectiv, migranții, țările de origine, țările de destinație.

Printre cele mai importante consecințe negative pe care acest fenomen le poate avea asupra României se înscriu:

nerecuperarea investițiilor în educația și formarea profesională a emigranților, ca urmare a faptului că tinerii români cu studii superioare, postuniversitare și doctorale sunt cei mai înclinați să emigreze;

pierderea contribuțiilor la buget, reprezentate de taxele și impozitele pe care acești tineri le plăteau;

accelerarea procesului de îmbătrânire a populației, ca urmare a faptului că persoanele tinere – cu capacitate de muncă superioară – sunt cele mai înclinate să emigreze. Odată cu plecarea acestei populații tinere au „plecat” și copiii pe care această populație i-ar fi avut. Astfel, nu vor mai reveni definitiv în țară nici tinerii, care au obținut, prin diverse modalități, statut de rezident permanent ori similar și nici copiii pe care îi vor aduce pe lume acolo.

diminuarea calității serviciilor de educație și cercetare, deoarece acest tip de forță de muncă este necesar pentru a lucra în domenii de cercetare, dezvoltare, inovare;

încetinirea dezvoltării economice, întrucât plecarea tinerilor cu calificare înaltă cauzează pierderi la nivel economic, având în vedere importanța lor în generarea de noi idei, atragerea investițiilor directe străine și creșterea productivității.

Ca și căștig pe care România îl poate înregistra ca urmare a apariției acestui fenomen este legat de faptul că, migranții români cu calificare înaltă pot reveni după câțiva ani, aducând odată cu ei cunoștințe, deprinderi, noi tehnologii, strategii de management, contacte dobândite, acces la cele mai bune practici la nivel internațional și un posibil capital financiar, toate contribuind la dezvoltarea națională.

Dacă privim lucrurile din punct de vedere personal, atunci avantajele potențiale ale migrației sunt mult mai mari comparativ cu dezavantajele, așa cum reiese foarte clar din afirmațiile celor care s-au confruntat cu experiența migrației.

Astfel, printre avantajele pe care tinerii români cu calificare înaltă le resimt ca urmare a implicării într-un act de migrație și/sau ca urmare a absolvirii unei forme de învățământ la nivel universitar în străinătate sunt:

dobândirea unor specializări în concordanță cu necesitățile de pe piața muncii

creșterea oportunităților de angajare, ca urmare a absolvirii unor facultăți recunoscute la nivel internațional

valorizarea muncii

obținerea unor venituri salariale superioare

posibilitatea dezvoltării cunoștințelor, deprinderilor și aptitudinilor de muncă

dobândirea de noi experiențe sociale și culturale

evoluția profesională

accesul la tehnologii de vârf

lucrul într-un mediu atractiv și creativ

obținerea unui standard de viață mai înalt.

Tinerii români care au absolvit în străinătate o formă de învățământ la nivel universitar, s-ar întoarce în România, în primul rând pentru a fi „mai aproape de familie”, dacă ar exista oportunități de dezvoltare a carierei și/sau de evoluție profesională, dacă locul de muncă ar corespunde pregătirii dobândite în străinătate, dacă evaluarea s-ar face după criterii obiective și s-ar baza exclusiv pe calitate și performanță, dacă activitatea pe care ar desfășura-o le-ar da posibilitatea utilizării abilităților/cunoștințelor dobândite în străinătate, dacă criteriile de avansare/promovare ar respecta principiul competenței.

Ce ceea ar trebui să facă factorii de decizie din România pentru a-i determina pe acești tineri să nu mai plece sau mai important să revină cu cunoștințele și calificările dobândite în străinătate, depind, în primul rând de crearea oportunităților de dezvoltare a carierei și/sau de evoluție profesională, de facilitarea/încurajarea participării tinerilor în proiecte colective de cercetare și dezvoltare atât la nivel național, cât și internațional, în care își pot utiliza cu succes calificările dobândite, de creșterea nivelului de trai din România, de dezvoltarea acelor specializări universitare care să fie în concordanță cu cerințele/exigențele de pe piața forței de muncă, de finanțarea sistemului de învățământ universitar, postuniversitar și doctoral și nu în ultimul rând, de adaptarea acestui sistem la cerințele pieței muncii, adică „să nu producem pe bandă rulantă” tineri cu studii superioare, postuniversitare, doctorale, dar în realitate acești tineri să nu fie competitivi la nivel internațional, datorită calității „scăzute a educației”.

De asemenea, altă măsură cu impact direct asupra acestui segment al populației ține de finanțarea și evaluarea cercetării care ar trebui să se facă strict după criteriile de performanță științifică recunoscute pe plan internațional.

Nu în ultimul rând, valorizarea muncii, creșterea nivelului veniturilor, care să corespundă pregătirii dobândite, încurajarea transferului remiterilor prin scutiri de taxe, reducerea impozitelor, în special pentru cercetători sau pentru cei care au absolvit o formă de învățământ la nivel doctoral în străinătate, canalizarea remiterilor pe investiția productivă, îmbunătățirea accesului la împrumuturi și formări profesionale în vederea stimulării creării de afaceri, reprezintă măsuri extrem de importante care ar putea contribui la reducerea acestui fenomen sau cel puțin la transformarea lui dintr-o pierdere într-un câștig.

Societății românești îi pleacă acum una dintre resursele de supraviețuire – personalul înalt calificat din sectorul de sănătate, în condițiile în care politicile de ocupare dar și bugetul statului român nu par să acorde importanța cuvenită acestui tip de expertiză.

În același timp, se impune cu necesitate operaționalizarea cerințelor formulate de experți, așadar definirea statului inteligent capabil de a formula o strategie durabilă și integrată a migrației românești pentru anticiparea si prevenirea posibilelor efecte negative generate de aceasta și, totodată, de a capta potențialitățile pozitive ale migrației românești pentru a contribui la dezvoltarea pe termen lung a României. Este clar pentru oricine că prognoza și anticiparea sunt secvențele finale ale unui proiect de cercetare care fac posibilă integrarea fenomenelor asociate migrației în strategii de dezvoltare durabilă și pot valorifica beneficiile și minimiza efectele negative pe termen mediu și lung. Un stat inteligent trebuie să se folosească în mod obligatoriu de aceste secvențe de cercetare și să opereze transferuri de politici sau schimbări de puncte de focalizare ori priorități în gestionarea migrației românești.

Dacă admitem complexitatea și dinamica fenomenului migrației, atunci va trebui ca accentul, în cazul statului, să fie transferat dinspre îngrădire, limitare și control al respectării acestor limitări (ceea ce în principiu realizează instituțiile din domeniul securității naționale și aplicării legislației în domeniu) spre politici publice larg participative, cu resurse și responsabilități partajate între stat și actorii neguvernamentali interesați în valorificarea beneficiilor migrației și în conturarea limitelor viitoare de evoluție a fenomenului.

Avem o resursă demografică și financiară uriașă pe care statul nu a planificat nicicum să o folosească, ba mai mult, nu o “încurajează” să participe la dezvoltarea sustenabilă a țării. Magnitudinea fenomenului și a reacțiilor generate de acesta a depășit de mult nivelul de alertă. Nevoia de Stat român inteligent se justifică în acest val al patrulea al migrației românești inclusiv prin apariția unui fenomen de migrație nou în termeni de magnitudine – migrația personalului medical calificat, afectat de politici publice ale perioadei de criză. Aceste politici, în loc să ducă la reducerea sau stoparea fenomenului pierderii personalului medical calificat, pare, prin efecte nedorite și neintenționate să îl accentueze.

Din perspectiva opiniei expertilor intervievați, instituțiile din domeniu au formulat o serie de propuneri de coordonare a eforturilor privind studiul fenomenului migrației în România sperând acestea să rezulte într-o mai bună gestionare a migrației românești, adaptată la realitatea prezentă și caracterisiticile mobilității forței de muncă din România. În opiniile acestora, ca obiective principale sunt necesare îmbunătățiri ale sistemului de evidență a migrației externe și o evaluare reală a populației migrante, o lansare de programe speciale prioritare de cercetare și elaborare de politici privind migrația, mărirea resurselor alocate pentru redresarea fenomenului, restructurarea și investiția în forța de muncă, elaborarea de politici țintite pe vârste și categorii profesionale și nu în ultimul rând elaborarea unei strategii pe termen mediu și lung privind migrația.

O strategie națională durabilă și integrată a problematicii migrației românești este necesar să constituie o prioritate în viitorul imediat pentru toți actorii implicați în gestionarea fenomenului, la nivel național și local. Spre deosebire de situația actuală în care se afla statul român – puține politici publice privind migrația care să includă și gestionarea consecințelor, folosirea tendințelor de evoluție a mobilității intra-europene în configurarea strategiilor, re-evaluarea cadrului normativ- instituțional, aceasta ar anticipa și preveni consecințele nedorite ale fenomenului migrației pentru o gestionare eficientă și benefică statului român. În acest fel se pot elimina dezechilibrele structurale pe termen lung, spre exemplu resursa națională de supraviețuire cu care amenință al patrulea val al migrației românești, migrația cadrelor medicale spre Occident.

Problematica migrației și a mobilității forței de muncă alături de impactul pe care îl are acest fenomen asupra țării de origine vor rămâne subiecte extrem de importante pe agenda publică, atât la nivel național cât și internațional în viitorul apropiat dar și pe pe termen lung. Mai mult, în contextul eventualei intrări a României în spațiul Schengen cât și prin prisma politicilor europene în materie de migrație și azil aflate în curs de modficare, fenomenul migrației românești va fi și mai mult influnețat de acești factori externi. În acest sens, apare nevoia de creere a unui echilibru între abordarea asigurării securității frontierelor și combaterea crimei organizate și cea a respectării drepturilor migranților, facilitării migrației circulatorii și utilizarea potențialului pentru dezvoltare generat de migrație. Totodată, statul român trebuie să ai în considerare o mai bună politică de monitorizare, cercetare și analiză, a migrație românești în balanța cu acțiunile, politicile publice și strategia care vizează fenomenul imigrației și integrarea străinilor în România. Nevoia de Stat activ este de o extremă importanță cu beneficii viitoare vizibile la nivelul intregii societăți românești.

Capitolul 14. “Migrația este un proces care trebuie gestionat și nu o problemă care trebuie rezolvată”

Emigrația nu face decât să înrăutățească situația din România atât în ceea ce privește economia națională, cât și situația locurilor de muncă.

Plecarea în masă a tinerilor profesioniști este una dintre problemele majore ale României. Tinerii bine pregătiți care nu își găsesc un rost în țară lasă un gol imens, care se poate observa prin scăderea standardelor profesionale în diverse domenii. Fenomenul este evident în medicină, unde avem de-a face cu un veritabil exod al medicilor tineri.

De ce pleacă medicii tineri? Un motiv este nivelul jenant de mic al veniturilor, în special pe perioada rezidențiatului. Este inadmisibil ca medicii rezidenți să fie încă dependenți de banii și resursele părinților! Dar nu numai banii contează. Medicii tineri pleacă din țară pentru că vor respect și condiții decente de muncă: spitale care le oferă condiții bune de muncă, aparatură performantă, medicamente etc. Medicii tineri nu mai vor să fie interfața unui sistem neperformant, nu mai doresc să reprezinte sistemul de sănătate în fața pacienților nemulțumiți! Ei obțin în alte țări venituri decente și condiții de muncă, într-un cadru în care pot profesa cu demnitate.

România are nevoie de o strategie bine pusă la punct care să oprească exodul medicilor. Majorarea veniturilor medicilor rezidenți este un bun început, dar nu poate rămâne o măsură izolată. Este nevoie de un pachet de măsuri, prin care să îi legăm pe tinerii medici de comunitățile din care provin. După ce le vom oferi condiții decente, putem să gândim un sistem prin care medicii care beneficiază de școlarizare din fonduri publice să deservească măcar pentru o perioadă de timp comunitatea. Scopul strategiei trebuie să fie alcătuirea unui corp profesional bine pregătit, motivat, capabil să ofere garanții pentru servicii medicale de sănătate. România trebuie să elaboreze o strategie care să urmărească efienticizarea întregii populații active, dar să vizeze și populația plecată la muncă în străinătate. Scopul acestei strategii ar trebui să fie stimularea populației active (mai ales a celor bine pregătiți) de a rămâne în țară, în condițiile în care mulți tineri au tendința de a părăsi țara. Investiția în oameni, prin creșterea nivelului de instruire a forței muncă, concomitent cu recalificarea și reorientarea acesteia în funcție de cererea existentă și previzibilă pe piața muncii, va permite țării noastre să se adapteze condițiilor noii economii a cunoașterii, precum și să atingă un nivel ridicat de eficiență economică și social-umană. Țările mai puțin dezvoltate fiind influențate negative de pirderea de specialist sunt interesate să limiteze fenomenul de brain drain și iau măsuri în acest sens.

Migrația medicilor nu este numai o dramă individuală, ci și una socială. Pînă în 2007 existau date că aproximativ 10% dintre medicii români lucrau deja în străinătate. Aderarea la UE a accelerat lucrurile. În 2008, Colegiul Medicilor din România a înregistrat 957 de cereri în vederea plecării. În 2010, numărul lor se ridica la 2779. Astăzi mai avem în țară doar 624 de anesteziști la un necesar de 1500. Există spitale din sud care funcționează cu medici aduși cu ziua din Bulgaria și secții care s-au închis din lipsă de doctori. Mai avem doar 48 de radioterapeuți pentru mii de pacienți cu forme de cancer care – conform protocoalelor moderne – ar trebui tratate prin radioterapie pre sau postoperator: cancerul de sîn și de rect sînt doar două exemple.

Cum au reacționat decidenții? În 2010, Traian Băsescu susținea la un post de televiziune „să nu mai facem o dramă din faptul că pleacă medicii. Dreptul nostru este de a pleca unde ne e mai bine“. De atunci pînă la declarația ministrului Vasile Cepoi „migrația medicilor este un fenomen internațional, nicidecum unul românesc“ s-au scurs doi ani de negare a realității în care au plecat peste 6000 de medici. De fapt, unele măsuri s-au luat: certificatul de conformitate, un document standard, dar indispensabil plecării, pe care îl emite Ministerul Sănătății, a început să fie eliberat după 3-6-9 luni, echivalînd M.S. cu Bleak house-ul lui Dickens. S-a mărit numărul de locuri la rezidențiat și a fost introdus rezidențiatul pe post, un fel de legare de glie timp de cinci ani de la terminarea pregătirii. Vocea președintelui Colegiului Medicilor din România, prof. Vasile Astărăstoae, care cerea creșterea salariilor pentru medici, a întîmpinat constant un refuz, în pofida avertismentului său „Spitalele au ajuns să fie muzee în care nu are cine să lucreze“.

Apoi România, o țară din UE, a adoptat o nouă strategie educațională: cea a concurenței necompetitive. Mai multe facultăți de Medicină din țară au deschis secții cu predare în limba franceză, în care tineri francofoni din Europa se pot înscrie „fără concurs, fără selecție, fără interviu, doar pe bază de dosar, avînd drept criteriu unic diploma de Bacalaureat“, conform declarației profesorului Legmann, președintele Colegiului Medicilor din Franța. Dacă Franța are un numerus clausus anual de 7500 de studenți la Medicină (subevaluat, desigur), România pregătește aproximativ 2500 de francezi.

Ar fi fost lăudabil să creăm secții cu predare în limbi internaționale, bine organizate, competitive, care să ducă universitățile românești în topul european. În realitate, creăm locuri cu plată pentru a ne finanța universitățile și dăm la schimb diplome, fără să impunem un standard de calitate. Învățămîntul superior românesc reacționează așa cum a știut întotdeauna: produce absolvenți pe bandă rulantă, fără să-și pună întrebări asupra competențelor și a destinului lor ulterior. Cu amendamentul că un calcul sigur a fost făcut: dacă un francez și un român au absolvit aceeași facultate, cu siguranță Franța va prefera să angajeze francezul, cel puțin în absența informațiilor privind criteriile diferite pe baza cărora cei doi au fost admiși.

Numai că trăim într-o epocă a informației și ziarele franceze publică frecvent articole despre această stare de fapt. Vom reuși în final compromiterea școlii românești de medicină și vom avea poate medici români care nu vor mai fi angajați în UE. Dar nu toate realitățile au fost puse în balanță. Unii absolvenți de medicină vor face ce știu mai bine: vor învăța, vor susține alte examene necesare pentru SUA, Canada sau Australia, și tot vor pleca, atîta timp cît statul nu va ști să le facă o contraofertă mai bună. Pentru că, din păcate, aceasta este cea de-a treia lecție: uneori poți face ceva pentru România doar plecînd.

Relația dreptul la liberă circulație -responsabilitatea socială este într-o continuă dinamică, determinată practic de nevoile în continuă schimbare și de libertatea de opțiune individuală. În acest context, pentru a fi în acord cu principiile eticii, ar trebui găsite soluțiile cele mai bune pentru păstrarea echilibrului în această relație, atât la nivel global (prin accesarea conștientizării fenomenului relațional), cât și la nivel individual (prin interrelaționarea internă a nevoilor, drepturilor, sentimentului facerii de bine în plan personal, dar și față de ceilalți). Dreptul la emigrare este un drept al omului. Pe de altă parte, în Declarația Universală a Drepturilor Omului (art. 29) se precizează că „orice persoană are îndatoriri față de colectivitate, deoarece numai în cadrul acesteia este posibilă dezvoltarea liberă și deplină a personalității sale. În exercitarea drepturilor și libertăților sale, fiecare om este supus doar îngrădirilor stabilite prin lege în scopul de a asigura recunoașterea adecvată și respectarea drepturilor și libertăților altora.” Altfel spus, respectarea drepturilor individuale presupune și posibilitatea respectării drepturilor celorlalți membri ai comunității.

Din această perspectivă, dreptul la emigrare al personalului medical este pus în balanță cu responsabilitatea socială a acestei categorii socio-profesionale. În particular, responsabilitatea socială presupune o datorie morală pentru societatea care a investit în educarea și formarea cadrelor medicale care decid să emigreze (cheltuieli pentru profesori, instituții, granturi de cercetare, stagii de formare în clinici și spitale, etc.), investiție suportată din contribuția public.Analiza principalelor motive ale migrației personalului medical evidențiază contribuția semnificativă pe care climatul socio-economic și politic din țara sursă îl are asupra deciziei de a migra.

Motivația financiară pare să stea pe locul doi între argumentele medicilor care aleg să profeseze în altă țară.

Vasile Astărăstoaie, președintele Colegiului Medicilor, spune că principalele trei motive ar fi:

nerealizarea careierei profesionale, imposibilitatea planificării unei evoluții în condițiile de schimbări dese dictate de interese politice

veniturile – care erau și așa mici, după ajustările bugetare dictate de criză au scăzut cu 35%.

poziția socială din România, campaniile de denigrare duse la adresa medicilor în special de media, dar și de clasa politică.

Un exemplu, întâlnit pe forumul de discuții al medicilor care au plecat sau au intenția să plece din țară.

Rezultatele unui sondaj făcut pe forumul medicilor care sunt plecați sau interesați de plecarea din țară.

Cât ar fi destul ca să rămână în țară?

Pe plan internațional există o cutumă tacită sau stipulată legal în privința unui minim salarial acceptabil pentru cadrele medicale minim 800 de euro pentru rezidenți și 1200 de euro pentru specialiști, se spune într-un raport al Băncii Mondiale.

Sau de circa trei ori câștigul mediu la nivel național. În 2008 în România acest raport era pentru medicii specialiști de circa 1,5 – 2 față de câștigul mediu salarial pe economie.

O asistentă ar trebui să aibă circa 1/3-1/2 din venitul medicului. În România un medic rezident are de regulă cam 1/3 din venitul unui medic specialist

În 2007 salariul mediu brut în sectorul de sănătate a fost de circa 86% din salariul mediu brut la nivel național, conform datelor INS.

Totuși, în ciuda faptului că bugetele sănătății au crescut atât în cifre absolute, de la circa 90 Euro/locuitor la peste 200 Euro/locuitor în ultimii ani, cât și ca pondere în PIB de la cca. 3% la peste 4% în aceeași perioadă de timp, aceasta nu a asigurat și o creștere corespunzătoare a salariilor. România continuă să fie pe unul dintre ultimele locuri din UE în ceea ce privește resursele alocate sănătății.

Soluțiile altor țări ca să-și țină medicii acasă

–  Ungaria are 30.000 de medici și anual produce 800 de medici, dar tinerii aleg să plece în Germania, UK sau Suedia. În 2010 au plecat 1.111 medici, cu 25% mai mult decât în 2009 – afirma un oficial al Ministerului de resort ungar, citat de AFP. Câștigul lunar al unui medic în Ungaria e între 550 și 740 de euro

– Ungaria încearcă să împiedice exodul tinerilor medici oferindu-le burse de 370 de euro/lunar începând din noiembrie 2011, în schimbul angajamentului că vor lucra zece ani în Ungaria și vor refuza „atențiile” de la pacienți– informează agenția de presă MTI;

– România și Bulgaria nu iau nicio măsură – comentează agenția de presă AFP într-o analiză a fenomenului est-european;

– 1200 de asistente și infimiere pleacă anual din Bulgaria să muncească în alte țări. Bulgaria are 28.000 de medici și 31.000 de asistente. Necesarul ar fi de 60.000

– Polonia a redus semnificativ exodul începând din 2005 prin creșteri salariale și investiții în educație și formare.

– Cehia – peste 3800 de doctori din 20.000 cați are sectorul public au demisionat pentru nerezolvarea revendicărilor salariale. Guvernul de la Praga le-a acordat măririle cerute, eșalonat până în 2013.

– în Marea Britanie peste 35% din numărul de medici specialiști și-au făcut studiile universitare în afara Marii Britanii, la nivelul SUA procentul fiind de circa 33%.

Soluții vehiculate în România, de-a lungul anilor

Soluțiile cerute insistent tuturor guvernelor din ultimul deceniu, de CMR sunt:

salariul minim al unui medic să fie de 3 salarii medii pe economie;

punerea la îndemâna medicilor de mijloace prin care își pot realiza cariera;

finanțarea și dotarea unităților medicale;

depolitizarea sistemului și valorizarea poziției sociale, creșterea respectului față de medic.

Comisia prezidențială a sugerat și ea câteva soluții în 2008

sporirea intrărilor în sistemul sanitar prin creșterea numărului de locuri în instituțiile de învățământ medical.

limitarea pierderilor, printr-o strategie coerentă referitoare la reținerea personalului medical în sistem. Pierderile anuale estimate de comisie erau între 10% și 30 %, incluzând aici atât personalul care emigrează, cât și pe cei care renunță la profesie;

salarizare – adoptarea metodologiei de salarizare aplicate în alte sisteme publice, de exemplu salarizarea din justiție

imigrația

Ce s-a făcut concret

– Eugen Nicolăescu, fost ministru liberal al sănătății în Guvernul Tăriceanu, anunța în 2007 că are în vedere un act normativ prin care să-i împiedice pe medici să plece, înăsprind cerințele birocratice. Nu l-a aplicat legal, dar,

– Ministerul Sănătății a birocratizat destul de mult acordarea de certificare de conformitate, care legal se eliberează în 30 de zile, dar în practică unele întârzie cu lunile și până la un an; Aceasta este o metodă birocratică de a întârzia plecările afară, acuză unii medici pe forumurile de specialitate.

– Vasile Astărăstoaie spune că nu este legală împiedicarea plecărilor, atâta vreme câtpe diploma obținută în sistemul public de învățământ nu scrie că ești obligat să lucrezi (un număr de ani) în România.

– La nivelul autorităților sanitare și în principal la nivelul Ministerului Sănătății nu există o politică coerentă privind resursele umane în sănătate. Singura planificare actuală se bazează pe capacitatea de școlarizare a facultăților, și nu pe nevoile sistemului sau ale cetățenilor. Mai concret, facultățile produc medici, bugetul îi finanțează, și Ministerul le dă adeverințe să profeseze afară.

– Ministerul Sănătății a enunțat însă două deziderate europene pe care vrea să le atingă, dar nu spune și cum va face: Creșterea cu 10% a proporției personalului medical calificat din număr total de angajați din sistemul serviciilor de sănătate. Creșterea cu 10 % a proporției personalului medical cu studii superioare din număr total de angajați din sistemul serviciilor de sănătate.

Rectorul Universitatii de Medicina si Farmacie (UMF) ''Iuliu Hatieganu'', prof.univ.dr. Constantin Ciuce, considera ca migratia medicilor "ar putea fi diminuata daca ar exista responsabilitate politica fata de viitorul acestei natiuni'", dupa cum informeaza Agerpres.

''Pentru aceasta ar trebui sa fie create, prioritar, conditii adecvate de munca personalului sanitar, sa dispara lipsurile din spitale, sa fie recastigata demnitatea profesiei medicale, munca medicilor sa fie apreciata corespunzator complexitatii ei si nu subfinantata de catre CAS, medicii sa fie platiti corespunzator, iar imaginea lor sa nu fie terfelita de neaveniti. Probabil, pentru Romania, aceste masuri sunt himere'', a afirmat rectorul UMF din Cluj, intr-un interviu acordat Agerpres.”

In opinia sa, ''libera circulatie este un drept castigat, dar consecintele migratiei specialistilor vor accentua deficitul de cadre, iar accesul populatiei la serviciile medicale va fi tot mai dificil''.

Principalele ținte pentru atingerea efectelor preconizate ale reformei sunt: îmbunătățirea indicatorilor sanitari, creșterea finanțării la un nivel care să așigure sustenabilitatea sistemului și la nivelul mediei europene , asigurarea demnității cetățeanului și a medicului, reformarea consecventă, corectă, eficace a elementelor sistemului de sănătate.

Tinerii români vor continua să plece la muncă în străinătate și nu se vor întoarce acasă atât timp cât România nu se dezvoltă în mod real și nu devine mai echitabilă, adică o Românie Socială în care veniturile unei familii să fie suficiente pentru un trai decent, în care accesul la educație și la sănătate să fie real pentru toți românii, nu doar pentru cei bogați, în care eficiența guvernării să se reflecte în procentul ridicat de absorbție a fondurilor europene, în numărul de kilometrii de autostradă construiți anual, în burse de studiu pentru copiii defavorizați, să se reflecte într-un mediu de afaceri favorizant – prin acordarea de stimulente – pentru românii plecați la muncă în străinătate care vor să se întoarcă acasă și să înceapă o afacere.

Concluzii

Migrația creierelor din România, inclusiv a personalului medical, este un fenomen care nu poate fi stopat, dar poate fi controlat și folosit în interes național. Acest lucru este cu atât mai necesar și mai urgent cu cât multe țări dezvoltate folosesc în prezent diverse pârghii de natură economică, bugetară și fiscală în vederea atragerii de specialiști dintoate domeniile proveniți din țările mai puțin dezvoltate economic.

Unele studii recente (Giannoccolo 2003) vorbesc despre o adevărată „competiție fiscală” care se derulează în prezent între țările europene dezvoltate și țările în curs de dezvoltare din Europa Centrală și de Est, cum este și cazul României, în ceea ce privește atragerea de specialiști din diverse domenii, inclusiv medici. „Armele” folosite de către autoritățile publice din aceste țări sunt diverse: creșterea salariilor și/sau diminuarea impozitelor pentru cercetători și intelectuali (în Marea Britanie,Austria, Suedia, Olanda, Franța), reduceri sau scutiri de impozite pentru companiile care investesc în cercetare (Irlanda), realizarea de investiții publice în cercetare (Irlanda, Germania, Franța, Marea Britanie)ș.a.

Codurile etice de recrutare a personalului medical ar trebui să funcționeze ca un instrument de protejare a resursei medicale în țările în curs de dezvoltare, sau oriunde resursa umană este deficitară .

Aceste coduri sunt un început de problematizare a unei responsabilități morale globale pe care o au țările bogate față de cele sărace.

Accentuarea responsabilității globale este o alternativă a marketizării excesive, mai ales a marketizării globale a serviciilor de sănătate.

Migrația medicilor și a asistentelor din al patrulea val al migrației, două profesii și calificări care serealizează dificil în orice societate și care îndeplinesc o funcție legată de resursa de supraviețuire a acelei societăți vor începe să ridice probleme serioase la nivel național și mai ales în anumite comunități. Incapacitatea de a le înlocui în ritmul în care acestea sunt exportate în țări vesteuropene, lipsa acestei expertize în țările Europei occidentale și dorința de câștig a forței de muncă românești care pleacă la muncă în afara granițelor par să traseze exact contextul în care se constituie o vulnerabilitate majoră pentru viitorul pe termen scurt si mediu în România. Migrația pentru muncă a medicilor pune sub semnul întrebării echilibrul unei comunități naționale, afectate la nivelul resursei de supraviețuire cu efecte imediate, pe care o reprezintă acest tip de expertiză din societățile contemporane. Pierderea la nivel societal prin migrarea pentru muncă sau migrarea definitivă a expertizei medicale trebuie înțeleasă în contextul mai general al pierderii de resursă profesională educată pentru care costurile de calificare sunt dintre cele mai mari. Comparativ, statul investește în educația unui medic un timp mai îndelungat și capital mult mai mare decât în educația unei alte categorii profesionale, nemaisocotind faptul că pentru medici și asistente medicale este imposibil de găsit „suplinitori”.

La nivelul tuturor categoriilor profesionale educate, „statul inteligent” trebuie să înțeleagă că migrația medicilor care caracterizează al patrulea val trebuie tratată drept semnalul de alarmă pentru posibile mișcări de imitație socială care pot urma în decurs de câțiva ani și care se repercutează negativ asupra dinamicii resurselor de forță de muncă ale societății românești. Impedimentul limbii străine cunoscute pare să ajungă o variabilă insignifiantă pentru forța de muncă înalt calificată românească în următorii 5-10 ani. Ceea ce înseamnă că, în scurtă vreme, profesiile prin care societatea românească devine vulnerabilă la migrația definitivă pentru muncă sau migrația circulatorie pe termen lung vor fi mult mai numeroase. Iar ceea ce caută societățile occidentale în fenomenul migrației este resursa de muncă înalt calificată, pe care statele sărace sau cele care nu știu să investească în autohtonizarea ei nu sunt capabile să o rețină și să o trateze ca pe o investiție majoră în dezvoltarea durabilă.

Problematica migrației și a mobilității forței de muncă alături de impactul pe care îl are acest fenomen asupra țării de origine vor rămâne subiecte extrem de importante pe agenda publică, atât la nivel național cât și internațional în viitorul apropiat dar și pe pe termen lung. Mai mult, în contextul eventualei intrări a României în spațiul Schengen cât și prin prisma politicilor europene în materie de migrație și azil aflate în curs de modficare, fenomenul migrației românești va fi și mai mult influnețat de acești factori externi. În acest sens, apare nevoia de creere a unui echilibru între abordarea asigurării securității frontierelor și combaterea crimei organizate și cea a respectării drepturilor migranților, facilitării migrației circulatorii și utilizarea potențialului pentru dezvoltare generat de migrație. Totodată, statul român trebuie să ai în considerare o mai bună politică de monitorizare, cercetare și analiză, a migrație românești în balanța cu acțiunile, politicile publice și strategia care vizează fenomenul imigrației și integrarea străinilor în România. Nevoia de Stat activ este de o extremă importanță cu beneficii viitoare vizibile la nivelul intregii societăți românești.

BIBLIOGRAFIE

Dr.Paul Ștefănescu-Brain drain exodul creierelor, ed.Politica, București 1982, pag.24

Dumont, J-C., Zurn, P., International Migration of Health Workers, Policy Brief

Dumont J-C., Zurn P. Immigrant Health Workers in OECD Countries in the Broader Context of Highly Skilled Migration in International Migration Outlook: Sopemi 2007Edition, p.163, disponibil la adresa: http://www.oecd.org/dataoecd/22/32/41515701.pdf

Mackintosh M. International migration and extreme health inequality: robust arguments and institutions for international redistribution in health care. The economics of health equity 2007: 151-173

Dwyer J. What's wrong with the global migration of health care professionals? Individual rights and international justice. Hastings Center Report 2007; 37(5): 36-43

Stewart J., Clark D., Clark P.F. Migration and Recruitment of Healthcare Professionals:Causes, Consequences and Policy Responses. Policy Brief 2007;7, disponibil pe adresa: http://www.bpb.de/files/7Z9L93.pdf

Crozier G.K.D. Agency and responsibility in health care worker migration. The American Journal of Bioethics 2009; 9(3): 8-9

Buchan J. Reviewing the Benefits of Health Workforce Stability. Human Resources for Health 2010; 8:29

Daniel D. Bohl „The Ethics of Physician Migration and the Implications for the United States”, Consilience: The Journal of Sustainable Developement, 2009. http://journals.cdrs.columbia.edu/consilience/index.php/consilience/article/view/14/12

Dal Poz, Gupta,Quain and Soucat, Handbook on Monitoring and Evaluation of Human Resources for Health, World Health Organization 2009, disponibil la adresa: http://whqlibdoc.who.int/publications/2009/9789241547703_eng.pdf

Constantinescu M., Iorgovan A., Muraru I., Tănăsescu E.S. The Romanian Constitution review, remarks and explanations. Publishing House All Beck 2004

Vicol M-C. Dreptul la sănătate: de la vulnerabilitate la protecție. Revista Română de Bioetică 2010; 8(3): 3

Snyder J. Is Health Worker Migration a case of Poaching? The American Journal of Bioethics 2009; 9(3): 3-5

Miller D. Distributing responsibilities. The journal of political philosophy 2001;9:453–471

List J. Justice and the Reversal of the Healthcare Worker ‘Brain-Drain’. The American Journal of Bioethics 2009; 9(3): 1-2

Zivotovsky A., Zivotovsky N. Are Healthcare workers chained of their country of origin? The American Journal of Bioethics 2009; 9(3): 16-18

Crozier G.K.D. Agency and responsibility in health care worker migration. The American Journal of Bioethics 2009; 9(3): 8-9

Daniel D. Bohl „The Ethics of Physician Migration and the Implications for the United States”, Consilience: The Journal of Sustainable Developement, 2009. http://journals.cdrs.columbia.edu/consilience/index.php/consilience/article/view/14/12

James Buchan, „How can the migration of health service professionals be managed so as to reduce any negative effects on supply?”, World Health Organization 2008 and World Health Organization, on behalf of the European Observatory on Health Systems and Policies 2008, http://www.intlnursemigration.org/assets/pdfs/7_hsc08_epb_10.pdf

Buchan, „How can”, 12

James Buchan, “Migration of health workers in Europe: policy problem or policy solution?” în Dubois, C.-A., McKee, M., Nolte, E. (Eds.) Human Resources for Health in Europe, (Berkshire: Open University Press 2006), 41-63

Dumitru Sandu, Lumile sociale ale migrației. românești în străinătate, (Iași: Polirom, 2010), 35

Migrația medicilor români:Un studiu calitativ asupra percepțiilor medicilor care au profesat în străinătate http://www.sferapoliticii.ro/sfera/166/art19-Teodorescu.php

LOUIS ULRICH, ȘTEFAN STĂNCIUGELU MARIAN BOJINCĂ AL PATRULEA VAL:Migrația creierelor pe ruta Romania-Occident http://www.soros.ro/sites/default/files/Al%20patrulea%20val.pdf

http://europa.eu.int/comm/education/policies/2010/doc/comuniv2005_en.pdf

http://www.chirmax.ro/stiri-Migratia-medicilor-ar-putea-fi-diminuata.html

cursdeguvernare.ro/quo-vadis-doctore-i-cu-cat-finante…‎

http://www.sferapoliticii.ro/sfera/166/art19-Teodorescu.php

BIBLIOGRAFIE

Dr.Paul Ștefănescu-Brain drain exodul creierelor, ed.Politica, București 1982, pag.24

Dumont, J-C., Zurn, P., International Migration of Health Workers, Policy Brief

Dumont J-C., Zurn P. Immigrant Health Workers in OECD Countries in the Broader Context of Highly Skilled Migration in International Migration Outlook: Sopemi 2007Edition, p.163, disponibil la adresa: http://www.oecd.org/dataoecd/22/32/41515701.pdf

Mackintosh M. International migration and extreme health inequality: robust arguments and institutions for international redistribution in health care. The economics of health equity 2007: 151-173

Dwyer J. What's wrong with the global migration of health care professionals? Individual rights and international justice. Hastings Center Report 2007; 37(5): 36-43

Stewart J., Clark D., Clark P.F. Migration and Recruitment of Healthcare Professionals:Causes, Consequences and Policy Responses. Policy Brief 2007;7, disponibil pe adresa: http://www.bpb.de/files/7Z9L93.pdf

Crozier G.K.D. Agency and responsibility in health care worker migration. The American Journal of Bioethics 2009; 9(3): 8-9

Buchan J. Reviewing the Benefits of Health Workforce Stability. Human Resources for Health 2010; 8:29

Daniel D. Bohl „The Ethics of Physician Migration and the Implications for the United States”, Consilience: The Journal of Sustainable Developement, 2009. http://journals.cdrs.columbia.edu/consilience/index.php/consilience/article/view/14/12

Dal Poz, Gupta,Quain and Soucat, Handbook on Monitoring and Evaluation of Human Resources for Health, World Health Organization 2009, disponibil la adresa: http://whqlibdoc.who.int/publications/2009/9789241547703_eng.pdf

Constantinescu M., Iorgovan A., Muraru I., Tănăsescu E.S. The Romanian Constitution review, remarks and explanations. Publishing House All Beck 2004

Vicol M-C. Dreptul la sănătate: de la vulnerabilitate la protecție. Revista Română de Bioetică 2010; 8(3): 3

Snyder J. Is Health Worker Migration a case of Poaching? The American Journal of Bioethics 2009; 9(3): 3-5

Miller D. Distributing responsibilities. The journal of political philosophy 2001;9:453–471

List J. Justice and the Reversal of the Healthcare Worker ‘Brain-Drain’. The American Journal of Bioethics 2009; 9(3): 1-2

Zivotovsky A., Zivotovsky N. Are Healthcare workers chained of their country of origin? The American Journal of Bioethics 2009; 9(3): 16-18

Crozier G.K.D. Agency and responsibility in health care worker migration. The American Journal of Bioethics 2009; 9(3): 8-9

Daniel D. Bohl „The Ethics of Physician Migration and the Implications for the United States”, Consilience: The Journal of Sustainable Developement, 2009. http://journals.cdrs.columbia.edu/consilience/index.php/consilience/article/view/14/12

James Buchan, „How can the migration of health service professionals be managed so as to reduce any negative effects on supply?”, World Health Organization 2008 and World Health Organization, on behalf of the European Observatory on Health Systems and Policies 2008, http://www.intlnursemigration.org/assets/pdfs/7_hsc08_epb_10.pdf

Buchan, „How can”, 12

James Buchan, “Migration of health workers in Europe: policy problem or policy solution?” în Dubois, C.-A., McKee, M., Nolte, E. (Eds.) Human Resources for Health in Europe, (Berkshire: Open University Press 2006), 41-63

Dumitru Sandu, Lumile sociale ale migrației. românești în străinătate, (Iași: Polirom, 2010), 35

Migrația medicilor români:Un studiu calitativ asupra percepțiilor medicilor care au profesat în străinătate http://www.sferapoliticii.ro/sfera/166/art19-Teodorescu.php

LOUIS ULRICH, ȘTEFAN STĂNCIUGELU MARIAN BOJINCĂ AL PATRULEA VAL:Migrația creierelor pe ruta Romania-Occident http://www.soros.ro/sites/default/files/Al%20patrulea%20val.pdf

http://europa.eu.int/comm/education/policies/2010/doc/comuniv2005_en.pdf

http://www.chirmax.ro/stiri-Migratia-medicilor-ar-putea-fi-diminuata.html

cursdeguvernare.ro/quo-vadis-doctore-i-cu-cat-finante…‎

http://www.sferapoliticii.ro/sfera/166/art19-Teodorescu.php