Fenomene Sociale Care Influenteaza Viata Scolii

Cuprins

iNTRODUCERE

Capitolul I: Analiza conceptului pedagogic de ”educație”

Capitolul II: Globalizarea și educația

Capitolul III: Migrația în contextul globalizării

Capitolul IV: Influențele migrației asupra structurii familiei și implicit asupra educației

Capitolul V: MICROCERCETARE AVÂND LA BAZĂ TEMA ANALIZATĂ

5.1. Statistici și estimări

5.2. Obiectivele cercetării

5.3. Metodologia cercetării

5.4. Rezultate

5.5. Concluzii și recomandări

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

ANEXE

iNTRODUCERE

Educația reprezintă un important element ce contrbuie la integrarea oamenilor în societate, la dezvoltarea intelectuală a acestora, precum și la construirea unor relații cât mai bune între aceștia.

Educația, ca obiect la pedagogiei, se confruntă în România, cu numeroase probleme generate de influențele negative ale unor fenomenele sociale ce se manifestă din ce în ce mai evident, dintre acestea putând fi enumerate și divorțialitatea, globalizarea, migrația (ca efect al globalizării), natalitatea, mortalitatea, etc.

În cele cinci capitole ale lucrării de licență am atins atât aspecte definitorii ale educației, familiei, divorțialității, migrației, globalizării, aduse în contextul actual și tratate pe baza unei documentări adecvate, cât și direcții de acțiune în vederea rezolvării problemelor cu care se confruntă societatea noastră.

Primul capitol este dedicat prezentării coordonatelor definitorii privind conceptul de educație, prin prisma unor explicații oferite de mai mulți autori, etapelor definirii acestui concept, funcțiilor educației, precum și al obiectivelor acesteia. Totodată, sunt prezentate și direcțiile pe care educația îți propune să le urmeze.

Începâd cu cel de-al doilea capitol, lucrarea prezintă fenomenele care influențează educația, astfel că în al doilea capitol se vorbește despre globalizare, fiind expuse cateva definiții ale acestui termen, despre care s-a discutat foarte mult în ultima perioadă de timp, precum și efectele pozitive și negative ale acestuia asupra societății în ansamblul ei.

Al treilea capitol tratează unul dintre cele mai evidente și mai importante efecte ale globalizării, și anume migrația. Este realizată o clasificare a migrației și sunt ilustrate conceptele de emigrație, imigrație, factorii care influențează migrația, preum și consecințele pe care aceasta asupra copiilor care rămân în țară, în timp ce părinții lor aleg să meargă să muncească în străinătate, cât și asupra comunității.

Capitolul patru are ca tematică prezentarea mai detaliată a influențelor pe care migrația le are asupra structurii familiei și implicit asupra educației. În cuprinsul caitolului este definit conceptul de familie, ce reprezintă celula de bază a societății, este descrisă situația familiilor din România în prezent și sunt ilustrate, pe larg, consecințele migrației asupra acestora. De asemenea, în cadrul acestui capitol este dezvoltat și subiectul ce face referire la divorțialitate.

Ultimul capitol și anume capitolul cinci, își propune să evidențieze care sunt, în realitate, efectele emigrației părinților, asupra copiilor rămași în țară și asupra educației acestora și să confirme, astfel, ceea ce s-a prezentat, la nivel teoretic, în capitolele anterioare. În acest sens este realizat un studiu de caz, cu ajutorul unui sondaj aplicat unui grup de copii care se confruntă cu această situație.

Lucrarea se adresează tuturor celor interesați de aspectele teoretice și practice cu privire la fenomenel sociale ce infLuențează viața școlii și în elaborarea acesteia m-am bucurat de îndrumări din partea doamnei prof. univ. dr. Camelia Stăiculescu, conducătorul meu științific.

CAPITOLUL I

ANALIZA CONCEPTULUI PEDAGOGIC DE EDUCAȚIE

Educația a fost întodeauna un termen greu de definit, drept pentru care, mulți autori au încercat să ofere o definiție cât mai cuprinzătoare și cât mai apropiată de sensul corect al acestuia, iar unii autori (M. Călin) au susținut, chiar, faptul că nu poate fi concepută o definiție generală a educației, din cauza diversității modurilor de abordare.

Atunci când sunt întrebați sau când se ivește ocazia să-și exprime opiniile lor, oamenii spun că educația se află în strânsă legătură cu anumite principii etice pe care o persoană trebuie să le respecte, pentru a se integra în societate, că educația înseamnă ”formare” sau că ”a fi educat” înseamnă, pur și simplu, ”a avea cei șapte ani de-acasă”.

Desigur, ”a avea cei șapte ani de-acasă”, implică existența unui set de valori, de aptitudini pe care un individ trebuie să le adopte și care reprezintă cheia către adaptarea în societate. Ne referim la un comportament respectuos și în bună-rânduială tot timpul, înfățișare cuviincioasă și vorbire folositoare. Un copil care are cei șapte ani de-acasă știe să spună ”mulțumesc” și ”te rog” atunci când este nevoie, știe să salute și să se comporte frumos cu cei de vârsta lui și cu adulții.

În altă ordine de idei, educația a fost interpretată din două perspective: una sociocentrică (cea a societății) și una antropocentrică (aceea a individului).

În primul caz, perspectiva sociocentrică definește educația prin intermediul instruirii omului pentru îndeplinirea rolului său în societate. În acest fel, se pornește interpetarea de la natura umană, și se ajunge la cea socială, omul fiind oarecum ”modelat” în funcție de tipul de societate în care trăiește.

În cel de-al doilea caz, educația este menită să încurajeze calitățile generale ale omului, văzut ca natură umană universală și invariabilă, ținând cont de potențialul cu care acesta este înzestrat.

Filozofia greacă a fost punctul de plecare al acestor două interpretări, astfel că, în viziunea lui Platon, ”educația ar fi arta de a forma bunele deprinderi sau de a dezvolta aptitudinile native pentru virtutea acelora care dispun de ele. În statul ideal al lui Platon, prezentat în Republica, societatea se împarțea în trei caste (conducătorii, războinicii, agricultorii-meseriașii), pentru fiecare preconizându-se un alt sistem de educație. Pe ce se întemeiază acest sistem? Pe ideea potrivit căreia oamenii ce aparțin unei caste urmează să fie educați pornind de la așa-zisele ”esențe ideale”, preexistente oricărei experiențe și diferite de la o castă la alta. Slujind statul, și unii și alții devin cetățeni ai lui, de unde ideea generală a educării unui bun cetățean, nu însă la modul general, ci în limitele ”prototipului” circumscris fiecărei caste de aceste esențe ideale”.

Analizând toate aceste opinii despre educație, se poate observa legătură strânsă dintre următorii termeni: educație, om și societate. Niciunul dintre aceștia nu poate avea sens, fără existența celorlalți doi.

Societatea este locul în care oamenii obțin cele necesare (hrană, locuință, dar și produse culturale). Totodată ea poate fi interpretată și prin termeni precum: colaborare sau confruntare între indivizi. Legătura aceasta strânsă dintre individ și societate poate rezulta și din faptul că oamenii sunt afectați de fiecare proces sau fenomen social care se petrece în societate. De exemplu, o lipsă de educație are efect nefavorabil asupra tuturor persoanelor. Aceasta lipsă conduce la diminuarea siguranței sociale, la creșterea violenței. Violența în școli, de care se discută tot timpul, își are originea, bineînțeles, în violența și primitivismul din relațiile sociale, care sunt promovate din ce în ce mai mult de mass media.

Desigur, în prezent se încearcă o înlăturare a acestor probleme sociale și culturale, sau măcar o diminuare a gradului de violență. Se dorește emanciparea populației, întrucât educația poate fi considerată o imagine a relațiilor dintre indivizii unei societăți ( cu cât realșiile dintre indivizi sunt mai bune, mai apropiate, cu atât indivizii dau dovadă de o mai bună educație). Societatea ”este pentru noi un mediu de viață necesar, pe care-l găsim la naștere și este deci anterior nouă, și pe care îl părăsim la sfârșitul vieții noastre.”

O viziune cu totul aparte o întâlnim la sociologului francez, Emile Durkheim (Educație și sociologie,1980). Pentru acesta, ”omul pe care trebuie să îl realizeze educația în noi nu este omul așa cum l-a creat natura, ci omul pe care îl vrea societatea, iar ea îl vrea așa cum îi cere structura sa interioară […]. În rezumat, educația este, înainte de toate, mijlocul prin care societatea își reînnoiește neîncetat condițiile propriei sale existențe.”

Odată cu evoluția societăților contemporane, și-a făcut apariția un nou tip de educație, dat fiind faptul că educația în familie (sau educația domestică) nu mai era suficientă. Școlile au început să aibă rol de ”părinți de substituire”, devenind un loc în care indivizii să găsească răspunsuri la diferite nevoi. Această educație, făcută în școli, poartă denumirea de educație formală.

Analizând conceptul de educație în esența lui, specialiștii susțin faptul că educația are drept scop ”cunoașterea științifică, la un grad înalt de generalitate și abstractizare, a unei realități psihosociale cu o foarte mare arie de extindere”. În acest sens, există două căi de interpretare a acestui concept, și anume: o cale de analiză genetică (istorică) și o cale de analiză axiomatică (logistică).

Definirea educației din perspectivă istorică presupune existența a trei etape în evoluția conceptului pedagogic de ”educație”:

Etapa preparadigmatică – ce se regăsește, din punct de vedere istoric, în societățile premoderne și în care se definește educația în termeni spontani, neelaborați, din diferite domenii de activitate, precum religia, folclorul, literatura.

Etapa paradigmatică – spre deosebire de etapa paradigmatică, unde educația era definită folosindu-se termeni neelaborați, în această etapă, conceptul de educație este definit pe baza unor principii și a unor termeni ce aparțin unui limbaj specific. Această etapă începe odată cu apariția primei opere pedagogice (J.A. Comenius, Didactica magna, 1657) și se regăsește, din punct de vedere istoric, în societățile moderne în care se dorește ca învățământul să se dezvolte la toate nivelurile sale.

Etapa postparadigmatică – este identificată, la nivel istoric, în societățile postmoderne, la jumătatea secolului XX. În această etapă, conceptul de ”educație” presupune corelarea factorului social cu cel psihologic, sau mai bine zis, corelarea cerințelor societății cu cerințele psihologice individuale.

Definirea educației din perspectivă axiomatică (logistică) presupune existența unor criterii ce conduc la o analiză mai detaliată a acestui concept, și anume:

Tipoligia generală a activității de educație: presupune, în primul rând, rezolvarea conflictului de abordare sociologică și tendința de abordare psihologică a educației. ”Ca activitate pihosocială, educația are o funcție central, cu caracter obiectiv – formarea-dezvoltarea permanentă a personalității. Ei îi corespunde o structură de bază exprimată prin corelația dintre subiectul educației (educatorul) și obiectul educației (cel educat), realizabilă conform unor finalități de sistem (ideal, scopuri) și de proces (obiective), într-un context (intern și estern) deschis”.

Funcția și structura de bază ale educației: după cum am menționat și mai sus, funcția de bază a educației este reprezentată de formarea-dezvoltarea personalității, în vederea integrării individului în societate. Structura de bază a educației se referă la relația dintre educator și educat.

Există , de asemenea, pe lângă funcția de bază, și alte funcții principale și secundare ale educației. Printre funcțiile principale ale educației, cele care ajută la îndeplinirea funcției de bază, se numără și:

Funcția de umanizare vizează formarea personalității prin valorificarea resurselor cognitive (limbaj, memorie, gandire, imaginație) și a celor noncognitive (afectivitate, motivație, character, voință).

Funcția care vizează integrarea individului la nivel social și care cuprinde trei ramuri: funcția politică (urmărește formarea-dezoltarea prin intermediul valorilor civice), funcția culturală (urmărește formarea-dezoltarea prin intermediul informațiilor preluate din toate domeniile, raportate la particularitățile fiecărei vârste), și funcția economică (are în vedere formarea-dezvoltarea prin intermediul valorilor tehnologice, aplicative).

Referitor la funțiile secundare ale educației, sau funcțiile derivate (din cele principale), se poate spune că acestea depind de observator. Acestea sunt: funcția de informare, funcția de culturalizare, funcția de protecție socială, funcția de specializare și cea de profesionalizare.

Figura 1.1.: Funcțiile educației în lanțul educațional

Sursa: Cosmin Marinescu, Educația – perspectivă economică, Editura Economică, București, 2001

Prelucrare proprie

Finalitățile educației: se referă la scopurile educației, la obiectivele acesteia. Acestea pot fi: finalități macrostructurale (prin care se definește tipul de personalitate necesar în cadrul societății, pe termen lung) și finalități microstructurale (obiectivele specifice, generale).

Unii autori sunt de părere că cea mai importantă finalitate a educației este aceea de a-l forma pe om în așa fel încât să participe activ la muncă și la activitatea cotidiană.

Există și alte ”criterii de clasificare a finalităților educației”, după:

Forma de obiectivare a orientărilor valorice: finalități tip proiect (obiectivul general al procesului de învățământ) și finalități de tip produs (obiectivele particulare are procesului de învățământ)

Ponderea teoretică sau practică a orientărilor valorice: finalități teoretice fundamentale (scopul educației), finalități teoretice angajate în termeni de criterii de proiectare pedagogică (obiectivele generale ale educației), finalități aplicative (obiectivele specifice ale procesului de învățământ), finalități concrete (obiectivele operaționale ale procesului de învățământ).

Gradul de raportare la sistemul de educație/învățământ: finalități care vizează sistemul de educație în ansamblul său (idealul educației), finalități care vizează sistemul de învățământ ca subsistem al sistemului de educație ( scopurile educației), finalități care vizează procesul de învățământ, în calitate de principal subsistem al sistemului de învățământ (obiectivele educației/instruirii).

Gradul de generalitate-specificitate-operaționalitate: finalitate de maximă generalitate (idealul educației), finalități care definesc direcțiile generale de dezvoltare a educației (scopurile educației), finalități valabile la nivelul întregului proces de învățământ (obiective generale), finalități particularizate la nivelul procesului de învățământ (obiective specific/intermediare), finalități concretizate la nivelul unui grup de activițăți didactice (obiective opreționale), o finalitate concretizată în cadrul unei activități didactice (micro-obiectiv operațional).

Trebuie menționată diferența dintre idealul educației și scopurile educației. Idealul educației se referă la personalitatea pe care trebuie să o aibă un individ, pentru o anumită societate, iar scopurile educației, se referă la orientările strategice de dezvoltare a educației.

Conținuturile și formele generale ale educației:

Conținuturile educației fac referire la valorile pedagogice fundamentale, și anume: binele moral, sănătatea psiho-fizică, adevărul științific, frumosul, utilitatea adevărului științific. Acestea poartă în literatura de specialitate denumirea de dimensiuni sau laturi ale educației și dau naștere celor cinci conținuturi ale educației și anume: educația morală, educația estetică, educația intelectuală (științifică), educația psihofizică, educația aplicată (tehnologică).

Formele generale ale educației reprezintă modul în care sunt exprimate conținuturile educației și pot fi de trei feluri: educație formală (organizată într-un mod riguros, având modalități oficiale de evaluare), educație nonformală (este bazată pe creativitate și organizată într-un mod flexibil) și educație informală (se realizează prin influențele ce vin din alte domenii – cultural, politic,etc – și este neorganizată).

Contextul educației: reprezintă cadrul în care se realizează activitatea de învățare, unde se definește educația. Acesta poate fi privit, pe de-o parte, dintr-un plan extern, unde sunt vizate sistemul social, sistemul de învățământ, sistemul de educație. Pe de altă parte, există și planul intern care pune accentul pe ambianța educațională, pe climatul educațional în care se realizează activitatea de învățare.

Există factori obiectivi (timpul învățării, spațiul, resursele umane disponibile), dar și factori subiectivi (stilul pedagogic) care conturează contextul educației.

După expunerea acestor viziuni despre educație, se poate afirma faptul că aceasta întruchipează obiectul de studiu al pedagogiei și că reprezintă ”activitatea psihosocială cu funcție central de formare-dezvoltare a personalității, realizată în vederea integrării sale în societate, pe baza corelației educator-educat, orientate conform finalităților asumate la nivelul de sistem și de proces, prin conținuturi și forme generale valorificate într-un context intern și extern deschis”.

Complexitatea educației este reliefată de diversele unghiuri din care aceasta poate fi abordată. Astfel că, în raport cu cel educat, se poate spune că educația corespunde specificului uman, în raport cu realizarea ei, educația reprezinta un ansamblu de activități desfășurate ordonat, în scopul formării personalității celui educat, iar în raport cu societatea, educația se identifică cu un set de cerințe ale societății, ea poate crea legătura între generații, poate deschide un orizont larg spre socializare, spre respect, spre altruism.

Aceste obiective pot fi îndeplinite datorită faptului că educația își propune anumite direcții de urmat, și anume:

Elibearea copilului de opinia comună, de constrângeri, de prejudecățile care i s-au transmis în timp;

Încurajarea copilului de a-și suține întotdeauna propriile opinii, de a fi o ființă specială și o ființă indepedentă;

Solicitarea permanentă a unei atitudini receptive din partea copilului, încurajarea copilului de a lua inițiativă, de a face ceea ce îi place și este benefic pentru el, de a se detașa de cerințele și scopurile exterioare și îndepărtarea neîncrederii în propriile aptitudini, în propria inteligență;

Stimularea spiritului autocritic.

”Toate aceste direcții țintesc formarea unui om care, așa cum spunea Rousseau, prins în vârtejul social, să nu se lase târât nici de pasiuni, nici de opinia oamenilor; care să vadă cu ochii lui, să simtă cu inima lui și pe care să-l guverneze doar propria lui rațiune.”

Prin urmare, se poate spune că educația și-a atins scopul în momentul în care individul ajunge să fie stăpân pe propria personalitate și pe propriul destin.

Chiar dacă educația este atât de benefică pentru indivizi, îngrijorător este faptul că țara noastră se confruntă cu o scădere din ce în ce mai evidentă a numărului de elevi din învățământ.

Acest lucru se datorează faptului că oamenii nu găsesc o finalitate practică pentru educație. Ei invocă diferite motive pentru care educația, studiile, sunt mai puțin importante, după cum afirmă. Vorbesc despre economia țării și de faptul că oricât de mult ar investi un om în educația și în studiile lui, acesta nu poate ajunge departe, date fiind gradul scăzut de dezvoltare din țara noastră și gradul ridicat de corupție.

Mulți copii aleg să abandoneze școala încă din primii ani, alții nu ajung nici măcar să se înscrie în învățământ.

Cu toate că învățământul este ”o formă instituționalizată de asimilare a experienței unei societăți de către noua generație”, specific lui fiind un ansamblu de valori, sentimente și interacțiuni, absenteismul în domeniul învățământului este un fenomen ce s-a amplificat din ce în ce mai mult.

Aceste fenomene și multe altele au condus la o situație îngrijorătoare în care se află învățământul românesc. După 1989, acesta a avut de suferit un număr foarte mare de modificări, acestea depinzând în mare măsură de clasa politică. La nivel social, sărăcia s-a extins, statisticile arătând faptul că mai mult de 25% din populația țării trăiește sub nivelul minim de subzistență. În acest timp un anumit număr de oameni adună averi fabuloase pe căi, cel mai probabil, ilicite, scăzând astfel speranțele oamenilor de redresare de la un an la altul.

”Efectele acestor stări de lucruri asupra formării umane sunt: demobilizarea și dezmotivarea pentru studiu , scăderea drastică a cererii de educație, vizibilă prin creșterea analfabetismului, a dezinteresului pentru propria formare a unui mare număr de tineri și, în ultimă instanță, părăsirea în masă a țării.”

În capitolele următoare vom vorbi mai amănunțit despre toate aceste fenomene sociale care influențează viața școlii, viața elevilor (care vor crește și vor deveni majori cu un nivel foarte scăzut de cunoștințe), și implicit situația țării noastre.

CAPITOLUL II

GLOBALIZAREA ȘI EDUCAȚIA

De mai bine de 150 de ani, sociologii sunt preocupați de direcția și sensul în care se îndreaptă societatea, unii dintre ei afirmând faptul că societatea umană este într-un continuu progres, iar alții fiind de părere că societatea necesită o schimbare majoră și anume că aceasta trebuie să se îndrepte spre o nouă eliberare a oamenilor. De cele mai multe ori, această eliberare este văzută în direcția globalizării.

Din punct de vedere istoric, termenul de ”globalizare” aapărut la sfârșitul secolului trecut, în urma unei analize făcute de Worldwath Institute, iar conceptul de societate globală este încă în construire.

Globalizarea a devenit o caracteristică a economiei contemporane, ea fiind constituită dintr-o succesiune de transformări ale societății prin intermediul cărora granițele naționale devin mai permeabile decât erau înainte.

Acest proces implică slăbirea controlului statului în sectoare precum: finanțe, educație, informatică, mișcarea populației, protecția mediului, etc. și totul începe să se standardizeze (de exmplu, toata lumea bea suc Coca-Cola și toți manancă la McDonalds). Practic, prin globalizare se urmărește formarea unui stat global, în care toți oamenii să desfășoare aceleași activități, să urmeze aceleași legi.

Globalizarea are atât efecte benefice, cât și efecte nefavorabile asupra omenirii. Vom prezenta în continuare care sunt acestea, referindu-ne totodată și la consecințele pe care le are acest fenomen social asupra educației.

Dacă privim partea rea a lucrurilor, se poate afirma faptul că pârghiile globalizării au condus la creșterea gradului de violență și a conflictelor civile, promovarea criminalității, a poluării, a subdezvoltării, a terorismului, precum și la marginalizarea unor grupuri în cadrul unor societăți.

Dezvoltarea accelerată, goana după profit, după productivitate și după obținerea profitului, precum și disparișia granițelor naționale au condus la existența unor conflicte între societate și mediul înconjurător – de aici apariția așa-numitului ”efect de seră” și epuizarea rapidă a resurelor.

Societatea nu poate să țină sub control aceste fenomene pe care le-a declanșat, drept pentru care ”bogăția unor oameni a crescut prin sporirea sărăciei majorității populației planetei”.

Expunerea la hazardele naturale a crescut, sărăcia constituie o problemă la nivel global, decalajul între bogați și săraci crescând atât de la o țară la alta, cât și în interiorul aceluiași stat, iar violența este din ce în ce mai prezentă în viețile oamenilor. În următorii ani, muncile efectuate de oameni vor fi înlocuite în totalitate de tehnologie, acest lucru având, desigur, un efect nefavorabil asupra pieței muncii.

În ceea ce privește educația, unii oameni susțin că datorită globalizării, fundamentul acesteia (al educației) a fost zguduit și că natura procesului de predare-învățare a fost schimbat radical. Educația se limitează doar la a răspunde cerințlor economice, depărtându-se astfel de la idealurile educaționale naționale.

Consecința cea mai evidentă a globalizării, asupra educației este reliefată de mobilitatea cadrelor didactice, a elevilor și a studenților (exemplu: programul Erasmus). Această migrație are efecte atât asupra țărilor de origine, cât și asupra ”țărilor gazdă”, întrucât capacitatea acestora de a primi emigranții arată gradul în care ele sunt receptive la ”elementele străine”. O problemă care ia naștere din cauza amplificării deplasărilor demografice, o constituie crearea noii situații lingvistice. Limbile de largă circulație devin mai importante pe măsură ce crește mobilitatea populației. Astfel, realitatea cu care ne confruntăm este reprezentată de declinul numărului de limbi.

Pe de altă parte, tehnologia a avansat atât de mult, încât există posibilitatea ca studiile superioare și uneori cele liceale să fie desfășurate la distanță, de unde apare și pericolul dezinstituționalizării, în sensul că profesorul poate fi înlocuit cu un calculator, școala fiind una virtuală. De aici a apărut și termenul de e-learning.

De asemene a apărut și tensiunea dintre global și local. Oamenii se îndreptă către universalitate, toți vor să devină cetățenii ai planetei, uitându-se astfel de origini, de apartenență.

În altă ordine de idei, dacă privim partea bună a lucrurilor, globalizarea nu are doar efecte nefavorabile asupra populației, ci și favorabile.

” Schimbările sunt aproape inimaginabile. De exemplu, dacă în 1900 se utilizau de către om doar 20 de elemente chimice din tabloul periodic al lui Mendeleev, în prezent au intrat în circuitul economic toate cele 92 de elemente, ba chiar și unele transuranice. Dar poate cea mai mare realizare care credem că depășește cu mult descoperirea antibioticelor și chiar folosirea energiei etomice este devenirea calculatorului și internetului ca mod de lucru cotidian, al unei mari părți a omenirii.”

Prin intermediul tehnologiei și al fluxului de informații, oamenii pot lua legătura unii cu ceilalți foarte ușor și foarte rapid, acest lucru fiind benefic pentru muncitori (în situația în care doresc să găsească un loc de mună în străinătate).

În ceea ce privește educația, au fost făcute eforturturi foarte mari pentru a ne alinia la standardele Uniunii Europene. Puteam lua ca exemplu proiectul cunoscut sub numele de ”Procesul Bologne”, care a adus mari schimbări la nivelul învățământului superior, precum și ”Memorandumul privind învățarea pe parcursul întregii vieți”, care presupune o învățare permanentă, pe parcursul vieții fiecărui individ (elaborat de CE, anul 2000), punându-se în evidență învățarea informală.

Avantajele globalizării le constituie și tehnologiile moderne de comunicare a informațiilor și faptul că printr-un simplu acces la un calculator, oamenii (elevii, studenții, etc) pot vizualiza cu ușurință baze de date, știri, biblioteci, etc. Au apărut baze de date comune, formate de către cititori (exemplu: wikipedia.org), programe de socializare, programe de protecție a mediului și numeroase posibilități de informare, în orice domeniu. Educația de bazează din ce în ce mai puțin pe memorarea informațiilor, accentul punându-se pe dorința și munca depusă de fiecare pentru a se cultiva. De asemenea, în cazul profesorilor, nu se mai ține atât de mult cont de bagajul gigantic de cunoștințe, ci de capacitatea de a preda în cât mai multe moduri, de a se adapta în funcție de diversitatea elevilor.

De asemenea, uniformitatea lingvistică nu trebuie văzută doar ca un lucru rău, care să conducă la dispariția unor limbi, ci mai repede ca o sursă autentică de îmbogățire spirituală și materială, ceea ce constituie un argument semnificativ pentru studierea limbilor străine în învățământ.

Migrarea populației, poate avea și ea aspecte pozitive. Un argument ce vine în sprijinul acestei idei ar fi acela că ”toată lumea are de câștigat: țările industrializate pot sprijini țările în curs de dezvoltare, oferindu-le ca model experiența lor reușită și punându-le la dispoziție atât tehnologii, cât și resurse materiale și financiare, dar în același timp ele pot învăța de la acestea cum să transmită mai departe moștenirea culturală, diverse abordări în ceea ce privește socializarea copiilor și, lucru foarte important, pot intra în contact cu diferite moduri de viață”.

Lumea în care trăim devine din ce în ce mai aglomerată, drept pentru care sistemele educaționale trebuie să răspundă nevoilor multiple ale populației. Educația are rolul de a-i ajuta pe oameni să înțeleagă lumea în care trăiesc și să rezolve problemele cu care se confruntă.

În abundența acestor informații de tot felul, pe care globalizarea le aduce odată cu instalarea ei, educația trebuie să îl facă pe om să se dezvolte continuu și să nu se piardă în această ”mare de informații”.

Pentru promovarea noilor tipuri de relații sociale internaționale, educația are rolul de a le ”impune” oamenilor regulile conviețuirii. Cu alte cuvinte, în contextul globalizării, educația îi pregătește pe oameni să înțeleagă diversitatea rasei umane și să se integreze în societatea globală.

”Educația, într-o societate globală, este subordonată necesității punerii în valoare a potențialului uman în totalitatea sa, urmărind dezvoltarea calităților intelectuale și psiho-fizice, simțul și comportamentul estetic și moral, capacitatea de a comunica în limba maternă și în alte limbi de circulație internațională”.

Prin urmare, globlizarea are atât efecte negative, cât și efecte pozitive asupra educației, însă în niciun caz, omenirea nu se poate lipsi de educație, întrucât ea este calea spre cunoașterea și înțelegerea umană în societatea globală.

CAPITOLUL III

MIGRAȚIA ÎN CONTEXTUL GLOBALIZĂRII

După cum am observat și în capitolul anterior, unul dintre efecte și probabil cel mai important pe care procesul globalizării îl are asupra civilizației este reprezentat de accentuarea migrației.

Pentru a putea studia mai amănunțit acest fenomen social, trebuie să oferim mai întâi câteva definiții ale acestuia. Desigur că migrația, nu este un concept nou, iar acesta a existat încă din cele mai vechi timpuri, de când globul era populat de către ”homo sapiens”, sau de când oamenii au început să practice transhumanța.

În ultimul deceniu, acest fenomen s-a amplificat foarte mult, având efecte pozitive și/sau negative asupra economiei, familiei, educației, etc.

Există numeroși factori care îi determină pe oameni să părăsească țara în care s-au născut, printre aceștia numărându-se și nesiguranța zilei de mâine, scăderea dramatică a numărului de locuri de muncă, care conduce, bineînțeles, la o crștere a ratei șomajului, și multe altele.

Consecințele se văd atât la nivel macroeconomic, prin impactul asupra economiei, dar și la nivel microsocial, prin impactul asupra familiei, care reprezintă celula de bază a societății. Asupra familiei, efectele se concretizează printr-o modificare a funcționalității și structuii acesteia, insă impactul cel mai mare care se produce, va fi asupra copiilor din familiile respective, care încep să se confrunte cu probleme, uneori prea devreme.

Conform Dicționarului Explicativ al Limbii Române, migrația poate fi descrisă ca fiind o deplasare în masă a oamenilor de pe un teritoriu pe altul, aceasta fiind determinată de factori economici, sociali, politici, etc.

O definiție mai amplă este oferită de către autorii: Lazăr Vlăsceanu și Cătălin Zamfir, care suțin faptul că migrația este ”un fenomen ce constă în deplasarea unor mulțimi de oameni dintr-o arie teritorială în alta, urmată de schimbarea domiciliului sau de încadrarea într-o formă de activitate în zona de sosire”.

Există mai multe perspective în funcție de care se mai poate defini migrația, iar dacă luăm în considerare perspectiva demografică, migrația este o ”formă a mobilității spațiale sau geografice a populației, însoțită de schimbarea domiciliului obișnuit, între două unități administrativ-teritoriale bine definite”.

Abordarea sociologică diferă de cea demografică, întrucât accentul de pune mai mult pe modificările de natură socială ce au loc ca efect al acetei deplasări. În acest fel, ”esența fenomenului de migrație nu este deplasarea în teritoriu, si deplasarea în spațiul social”.

Migrația poate îmbrăca mai multe forme, în funcție de diferite criterii. Schema de mai jos oferă o clasificare exactă a acesteia:

Figura 3.1.: Clasificarea migrației

Sursa: Cornel Răduț, Migrația și impactul asupra familiei”, Editura Sitech, Craiova 2009

Prelucrare proprie

Migrația internă se referă, în special, la migrația rural-urbană, care este făcută de cele mai multe ori din cauza locurilor de muncă, aproape inexistente în mediul rural, în timp ce migrația externă se realizează sub mai multe forme: migrația celorlalți membri ai familiilor care deja au migrat într-un anumit moment din trecut, migrația forței de muncă, migrația legală, migrația clandestină, și migrația cauzată de calamitățile naturale.

Vom denumi în continuare, ”migrant”, persoana care realizează deplasarea dintr-un stat în altul, pentru a beneficia de condiții mai bune de trai.

De-a lungul timpului s-au conturat mai multe modele pentru migranți, cum sunt cazul italian, cazul francez sau cazul german. Dintre acestea, cel mai semnificativ este cazul ialian și presupune patrunderea migrantului în țara gazdă, fără ca acesta să încerce să îndeplinească neapărat formalitățile, urmând să încerce o reglementare a situației ulterioară. Tot specific modelului italian este și faptul că migrantul încearcă să pătrundă pe piața muncii, chiar dacă acesta este de fapt un migrand clandestin.

De regulă, migrantul întâmpină dificultăți de limbă (în cazul în care acesta nu știe să scrie sau să citească în limba țării gazdă) sau dificultăți în accederea la sistemul de învățămând din țara gazdă. Depășirea acestor obstacole este echivalentă cu integrarea persoanei respective în țara gazdă, aceasta fiind nevoită să respecte legile țării în care trăiește.

Pentru societatea gazdă, integrarea migranților reprezintă un avantaj (se reduce gradul de- îmbătrânire demografică – migranții au de regulă vârste cuprinse între 18-40 ani, se reduce deficitul forței de muncă, se dezvoltă forța de muncă și crește producția), în timp ce pentru țara de origine, faptul că încă un cetățean părăsește locul natal, este o pierdere.

Factorii care favorizează migrația sunt:

Cererea forței de muncă peste hotare – faptul că forța de muncă este utilizată ineficient în țara de origine și că peste hotare există o cerere mare de forță de muncă, determină migrarea populației. Se remarcă, în special, sezonalitatea, când volumul migrației crește cu 30-40% în perioada plantării și colectării recoltelor. Se poate deduce astfel, că principalele locuri de muncă vizate de migranți sunt cele în domeniul agriculturii – se axează pe muncile necalificate.

Democratizarea țării – migrația este favorizată și de procesele de deschidere a țării;

Nivelul educațional înalt – în ultimul deceniu migrația studenților s-a accentuat, mai ales odată cu apariția tuturor programelor care oferă o astfel de posibilitate (Erasmus). Desigur că pentru țara de orgine acest lucru repreintă o pierdere, întrucât riscă să piardă din elitele țării și tot odată și din forța de muncă

Tradițiile și memoria istorică – este posibil ca populația unei anumite țări sa fie de altă origine, și atunci, acest lucru să determine, la un moment dat, migrația acesteia spre țara de origine.

Frontierele transaprente și poroase – o țară poate fi atât țară-sursă de emigrare, dar și țară de tranzit

Situația geografică favorabilă – resursele mai numeroase, relieful maidiversificat precum și o climă favorabilă, se numără printre factorii determinanți ai migrației

Migrația poate fi clasificată din punctul de vedere al zonei de plecare, sau al naturii migrației, în două categorii: Emigrația și Imigrația.

În continuare vom analiza aceste două fenomene ale migrației și vom studia efectele acestora.

EMIGRAȚIA

”Emigrația este un fenomen ce afectează în mod normal numai surplusul de polulație din zona de plecare și nu modifică în mod esențial piramida demografică”.

Țara de emigrație este țara din care pleacă populația, și în general este o țară cu o economie mai puțin dezvoltată, iar forța de muncă are o pondere ridicată.

IMIGRAȚIA

”Imigrațiile sunt intrările într-o localitate sau zonă a populației migrante. Remigrațiile reprezintă imigrațiile în zonele sau locurile natale, adicp revenirile după o plecare definitivă s-au temporară.”

Țara de imigrație este caracterizată de cereri de forță de muncă, precum și de un grad ridicat de dezvoltare.

Consecințele pozitive și negative înregistrate ca urmare a procesului de migrație:

Pozitive:

la nivelul migranților, există posibilitatea ca aceștia să găsească un loc de muncă bine plătit, să poată dobândi noi acunoștințe și aptitudini, acest lucru oferindu-le posibilitatea de a susține familia;

la nivelul societății, se înregistrează consecințe pozitive datorită fluxurilor de transferuri bănești care au loc; cu alte cuvinte, emigranții trimit sume de bani considerabile, în țara de origine, pentru a întreține famiia, acest lucru fiind benefic pentru întreaga societate;

un alt aspect pozitiv înregistrat la nivelul societății, este reprezentat de schimbarea mentalității și creșterea rolului diasporei în protejarea compatrioților;

în cazul copiilor rămași în țară, se înregistrează o creștere a gradului de bunăstare.

Negative:

la nivelul migranților, consecința negativă ar putea fi reprezentată de faptul că aceștia se vor angaja la munci sezoniere, principalul lor loc de muncă fiind acolo unde este cerere de forță de muncă necalificată (bărbații lucrează în construcții, iar femeile au grijă de bătrâni sau fac curățenie în casele angajatorilor);

tot la nivelul migranților, se înregistrează ca efect negativ și lipsa de protecție a migranților ilegali;

la nivelul societății, putem vorbi despre migrarea specialiștilor cu înaltă calificare, ceea ce reprezintă o pierdere uriasă pentru societatea respectivă;

tot la nivelul societății, se înregistrează și pierderi de venituri, schimbări în structura demografică a țării, creându-se tototdată o imagine negativă a țării în exterior;

în cazul copiilor rămași în țară apar tentațiile străzii, riscul de exploatare fizică (prin muncă)

În capitolul următor vom vorbi mai mult despre efectele asupra familiei și implicit asupra educației școlare a copiilor.

CAPITOLUL IV

INFLUENȚELE MIGRAȚIEI ASUPRA STRUCTURII FAMILEI ȘI IMPLICIT ASUPRA EDUCAȚIEI

”Apărută în timpuri istorice imemoriale, familia a jucat și joacă un rol crucial în dezvoltarea societății”.

În dezvoltarea istorică a acesteia, au existat trei forme pe care le-a adoptat, și anume: familia pe grupe (grupe de femei aparțineau unor grupe de barbați), familia pereche și familia monogamă. Monogamia este o formă de caăsători prin care un barbat are o singură soție, și o femeie are un singur soț.

Mai există de asemenea un tip special de familie extinsă, care curinde, pe lângă cei doi soți, și copii, și bunici, toți desfășurându-și activitatea în aceeași gospodărie. Din nefericire aceste familii extinse încep să fie din ce în ce mai rare, ca urmrare a schimbărilor din viața socială și a schimbărilor din economie (în Romania aporoximativ 40% din familii sun extinse).

Există, de asemenea, și o clasificare a familiilor, în funcție de scopul acestora și de relațiile dintre membri.Aceasta cuprinde: familia totală (relațiile dintre membrii sunt lipsite de conflicte), familia pasiv-cordială (nu există conflicte, însă fiecare membru își urmărește propriile interese), familii bazate pe căsnicia vitală (parteneri sunt uniți, însă există și stări conflictuale), familii devitalizate (apar conflictele, comunicarea dintre soți dispare treptat, aceștia fiind interesați doar de creșterea copiilor) și familiile permanent conflictuale (reprezintă acele căsnicii care tind să se destrame).

Fiecare tip de familie își pune amprenta asupra copiilor aceasta fiind ”primul mediu afectiv al copilului” . Astfel, dezvoltarea acestora este condiționată într-o mare măsură de aceste relații din cadrul familiei. Violența, lipsa dragostei, conflictele din cadrul unei familiei, conturează în mintea copilului o imagine greșită asupra ceea ce înseamnă, de fapt, familia. Ca atare, mediul familial trebuie sa fie unul placut, inteligent, și plin de dragoste, pentru a conduce la formarea copiilor ca ființe libere.

În cazul României, majoritatea famiilor trăiesc la limita inferioară a subzistenței, și de multe ori, educația copilului este pusă în pericol din această cauză. ”De aceea orice reforme în educație încep, de fapt, cu reformele din viața economică, socială și culturală, după cum educația copiilor trebuie să înceapă mai întâi cu educația părinților”.

O definiție academică a familiei este aceea conform căreia ”famillia constituie unul dintre cele mai complexe microsistem sociale, în ea regăsindu-se marea majoritate a elementelor structurale ale sistemului social global. Familia implică viața economică, viața socială, spirituală, implică relații economice, juridice, dimensiunea biologică, socială etc.”

G. Murdock susține că ”familia este un grup social caracterizat prin rezidența comună, cooperare economică și reproducție. Ea include adulții de ambele sexe și unul sau mai mulți copii, propii sau adoptați pe care îi cresc sau îi îngrijesc.”

Familia are un rol foarte important în educația copiilor, și mai ales în educația școlară a acestora.

Există multe cazuri în care, din cauza neînțelegerilor din familie, copiii sunt pivați de educație școlară.

Familiile în care unul dintre părinți consumă alcool, sau familiile în care părinții au multe neînțelegeri și divorțează, și multe alte cazuri, reprezintă exemple clare de situații în care copiii vor fi afectați de toate aceste incidente. Comportamentul lor se va schimba și pot neglija școala.

Sigur că și migrația influențează într-un mod nefavorabil comportamentul copiilor.

În continuare vom prezenta consecințele migrației asupra acestui grup social, despre care vorbea și G. Murdock.

Cauzele pentru care oamenii pleacă în străinătate au în centru cauza lipsei banilor. Aceștia doresc să își îmbunătățească sitiația materială și să ofere copiilor ceea ce au nevoie.

La nivelul familiei, singurul aspect pozitiv care se poate înregistra (în urma migrației) ar putea fi reprezentat de faptul că în familiile sărace, unde copii nu aveau acces la școală, s-ar putea produce o schimbare, iar aceștia ar putea studia ca oricare alt copiil de aceeași vârstă.

Toți părinții doresc reuțita școlară a copiilor lor, în sensul că aceștia vor ca prin intermediul studiilor, copiii lor să fie capabili să găsească un loc de muncă în domeniul în care au studiat, și sp aibe, astfel, un viitor fără griji. Părinții cu situație materială foarte bună, sunt în general, foarte atenți la alegerea unității de învățământ unde copiii lor urmează să studieze. Aceștia chiar își încurajează copiii să studieze în străinătate.

Deoarece părinții sunt foarte preocupați de educația șscolară a copiilor, iar situația materială a familiei este precară, aceștia aleag de multe ori să plece în străinătate, tocmai pentru a-i încuraja pe copii să urmeze studiile la cele mai bune ți prestigioase unități de învățământ.

Cu toate acestea, există și multe aspecte negative ale acestei alegeri a părinților de a pleca în străinătate. Consecințele negative sunt următoarele:

abandonul familial, copiii fiind crescuți prin corespondență ( prin intermediul pachetelor trimise și prin intermediul convorbirilor telefonice) – copilul are nevoie de afecțiune, de dragostea părintească, iar această lipsă de comunicare poate produce tulburări comportamentale copilului, fiind astfel afectată și educația acestuia;

totodată se poate observa și o supraîncarcare a copiilor cu grijile părintești – în general, copiii care au și alți frați mai mici, sunt constranși de situație, să se ocupe de creșterea celor mai mici; acest lucru îi va îndepărta de activitățile lor normale, ajungând astfel să neglijeze școala;

tot la nivelul familiei, datorită neglijenței părinților, se pot identifica modificări comportamentale ale copiilor: vor deveni mai reticenți, nu se vor alimenta sănătos, nu se avea o îmbrăcăminte adecvată sau, vor neglija educația școlară, sau chiar vor începe să consume diverse substanțe care nu sunt benefice pentru sănptatea lor. Desigur că aceste lucruri nu sunt general valabile, și mai există și excepții, însă în cele mai multe dintre cazuri, regula se aplică. Un părinte poate cel mai bine să se ocupe de buna creștere a copiilor, iar acesta nu poate fi înlocuit nici de un bunic, nici de un frate mai mare.

Pedagogul Carmen Ciofu susține în lucrarea ”Interacțiunea părinți-copii” (1989), faptul că neglijarea copilului poate fi de mai multe feluri, printre care puteam aminti și neglijarea fizică, neglijarea medicală, emoțională și educațională.

Neglijarea fizică de referă la privarea copilului de căldură, lumină, îmbrăcăminte adecvată, schimbată la timp, etc. Aceasta este cu atât mai gravă cu cât copilul este mai mic. Neglijarea medicală apare atât prin faptul că părinții nu ii asigură copilului un control medical periodic, de rutină, cât și prin faptul că atunci când copilul suferă de vreo boală, aceștia nu îi acordă atenția necesară. Neglijarea emoțională se concretizează prin relație distanțată între părinți și copii. Neglijarea educațională poate fi explicată prin reproșurile care li se fac părinților privind colaborarea cu școala, cum sunt: ”apatia (nu vin la reuniuni anunțate), lipsa de responsabilitate (așteaptă inițiativa profesorilor), timiditate (lipsa de încredere în sine), participare cu ingerințe (critică cu impertinență școala), preocupări excesive (exclusive) pentru randamentul școlar (notele copilului), rolul parental rău definit (nu înțeleg corect funcțiile și rolurile în educația copilului), contacte limitate cu școala (numai în situații excepționale, de criză în comportarea copilului), conservatorism (reacții negative la idei noi)”.

un alt efect al migrației, poate fi reprezentat de lipsa de comunicare dintre părinți, care poate conduce la divorțul acestora, acest lucru influențând într-un mod nefavorabil starea sufletească a copilului.

Divorțul părinților reprezintă pentru copil cu pierderea unuia dintre părinți, de cele mai multe ori, a tatălui. Sigur că acesta nu apare dintr-o dată, ci este o consecință a depărtării ce intervine între cei doi soți, odată ce unul din ei alege să plece în străinătate. Perioada dinaintea divorțului, este una plină de reproșuri, de tensiuni, de tulburări emoționale, care afectează, bineînțeles, și viața copilului, el putând deveni un instrument de șantaj.

Acesta poate fi urmat de recăsătorirea unuia, sau a ambilor părinți, apariția unor frați vitregi, aceste schimbări oferind un nou curs al vieții pentru copilul rămas în custodia unuia dintre părinți (sau chiar a bunicilor). Consecințele acestor întâmplări asupra copilului, pot si reprezentate de integrarea tardivă a acestuia în socitate, în grupul de prieteni, creșterea gradului de violență, scăderea interesului pentru școală, etc.

Tot pedagogul Carmen Ciofu, afirma în aceeași lucrare menționată mai sus (Interacțiunea părinți-copii) faptul că reacția copilului la aceste evenimente depinde destul de mult și de vârsta acestuia:

-preșcolarii sunt foarte sensibili la despărșirea de unul dintre părinți (mai ales de mamă); aceștia devin mai agresivi și nu mai prezintă aceeași dorința de a se juca;

-școlarul de 7-8 ani face tot posibilul ca părinții să se împace; acesta suferă din cauza plecării tatălui și își acuză mama pentru acest lucru;

-între 9 și 12 ani, înțelege mai ușor situația divorțului, însă își acuză unul dintre părinți pentru acest lucru; totodată manifestă și dezinteres pentru școală și începe să obțină note mici (dacă în aceste situații cadrele didactice nu manifestă înțelegere față de copil, acesta poate ajunge chiar la abandon școlar);

-adolescenții sunt cei mai critici cu părinții; aceștia, fie se detașează complet și începe să își creeze relații în afara casei, fie manifestă o stare gravă de depresie, putând avea chiar tentative de sinucidere;

Prin urmare există o legătură foarte strânsă între migrație, divorțialitate și gradul de participare a copiilor la educație. Am văzut mai sus cum emigrația unuia dintre părinți conduce de cele mai multe ori la divorțul celor doi soți, acest lucru influențând într-un mod negativ comportamentul copilului/copiilor, înregistrându-se un interes mai scăzut a acestora pentru școală. În acest fel, educația copilului sau a copiilor, după caz, va fi și ea afectată.

CAPITOLUL V

MICROCERCETARE AVÂND LA BAZĂ TEMA ANALIZATĂ

5.1. Statistici și estimări

Am ales să pun în discuție situația emigranților cu vârste cuprinse între 26 și 40 de ani, deoarece ne interesează cu precădere această subgrupă. În general, aceste persoane sunt părinți care merg în străinătate pentru a le oferi copiilor lor o situație financiară mai bună.

Statisticile arată faptul că numărul acestora a fluctuat în jurul unei medii de 5.651 de persoane, unul dintre factorii carE au influențat acest număr fiind reprezentat de situația economică a țării.

Tabelul de mai jos (Tabelul 5.1.) ilustrează cu exactitate faptul că numărul acestora a crescut din anul 2002, până în anul 2006, când a atins un nivel maxim de 8198 persoane. Acest nivel a fost urmat de o scădere bruscă, înregistrată în anul 2007, urmând ca valorile să mențină oarecum în jurul mediei, până în anul 2012.

Tabel 5.1.1.: Emigranți pe grupe de vârstă

Sursa: Institutul Național de Statistică

Prelucrare proprie

5.2. OBIECTIVELE CERCETĂRII

Prin intermediul acestei lucrări ne-am propus să studiem impactul plecării unuia sau a ambilor părinți în străinătate asupra rezultatelor școlare și asupra comportamentelor copiilor rămași acasă.

Succesul școlar este influențat de resursele financiare, educaționale ale familiei, iar plecarea părinților în străinătate pentru o perioadă mai lungă de timp, poate determina apariția unor probleme în performanța școlară a copiilor, mai ales în situația în care funcțiile îndeplinite de părinți nu sunt preluate de altcineva.

Alți factori determinanți pot fi legați abilitățile mentale ale copilului, dar și de caracteristicile profesorilor și școlilor. Se poate, astfel, ca efectele negative ale plecării părinților în străinătate să poată fi diminuate prin acțiunea altor factori.

Analiza care va fi făcută în continuare se va concentra pe studierea influenței factorilor care țin de caracteristicile familiei și ale copilului pentru a vedea dacă familia are posibilitatea de a gestiona situația.

De cele mai multe ori auzim despre copiii care sunt ”singuri acasă”, ca fiind exemple general valabile și care construiesc o problemă socială.

”Înainte de a blama o întreagă categorie de oameni pentru că au ales să muncească și să trăiască o perioadă de timp în străinătate departe de copiii lor pentru a face față constrângerilor cu care se confruntă familiile lor în țară, corect ar fi să ne întrebăm ce s‐ar fi întâmplat cu acești copii, cu aceste familii în condițiile în care nu ar fi existat oportunitățile pentru migrație international.”

5.3. METODOLIGIA CERCETĂRII

Pentru a vedea cum acționează acești factori prezentați mai sus, asupra vieții de familie, în realitate, am ales să fac o analiză mai aprofundată, cu ajutorul unui sondaj de opinie adresat copiilor care au părinții plecați în străinătate.

Ca și instrument de cercetare, a fost utilizat chestionarul, care a cuprins întrebări ușor de înțeles ce vizează stilul de viață, componența familiei, performanțe școlare, vârsta și regiunea, bunăstarea (starea materială) familiei, unele comportamente și valori. Toate chestionarele au fost anonime și în nici un fel respondenții nu pot fi identificați. Folosind acest instrument s‐au determinat principalele deosebiri care apar la copii ai căror părinți sunt plecați în străinătate.

Principalele caracteristici metodologice ale studiului sunt următoarele:

Număr respondenți: 26 respondenți, cu vârste cuprinse între 6 și 24 de ani, dintre care 18 fete și 8 băieți, 10 dintre aceștia provenind din mediul rural și 16 din mediul urban.

Respondenții sunt reprezentanții populației școlară cu vârste între 6 și 24 ani (colegi de facultate, prieteni aproaiați, foști colegi de generală și liceu, precum și recomandări primite de la aceștia). Am ales această categorie de copii, deoarece am presupus că în general, ei ar putea fi afectați de plecarea părinților în străinătate. În general, începând cu vârsta de 24 de ani, aceștia nu mai sunt afectați, și își pot intemeia chiar familii. Considerăm că adolescenții și copii din școlile gimnaziale sunt cei mai afectați.

Perioada de culegere a datelor: 18‐24 martie 2015

Culegerea datelor a fost realizată prin intermediul rețelelor de socializare. Chestionarele au fost trimise respondențților, iar aceștia au subliniat, respectiv îngroșat răspunsurile considerate potrivite. Răspunsurile acestpra au fost centralizate, iar calculele au fost făcute pe baza acestora.

5.4. REZULTATE

În urma analizei făcute, am obținut ca rezultat faptul că 35% din persoanele care au raspuns la chestionar au mama plecată în străinătate, 38% -tatăl, și 27% sau ambii părinți plecați în străinătate, predominante fiind țările din sudul si vestul Europei.

”Migrația părinților nu acționează întotdeauna direct asupra copiilor, ci indirect prin producerea unor efecte care conduc la disoluția familiei. O categorie de copii care sunt cei mai expuși riscurilor de diverse forme sunt cei care provin din familii destrămate și în special atunci când mama este cea care pleacă la muncă în străinătate. În aceste situații este cel mai probabil ca să se producă abandonul copiilor sau expunerea acestora la abuzuri din partea adulților în grija cărora rămân.”

Cele mai importante motive pentru care părinții pleacă în străinătate sunt ilustrate în imaginea de mai jos (Figura. 5.1.), observându-se că cele mai multe răspunsuri vizează o situație economică mai bună:

Figura 5.5.1.: Motivele emigrării

Prelucrare proprie

Aproape toți părinții copiilor care au participat la acest sondaj sunt plecați de mai mult de 3 ani în străinătate (aproximativ 77%), cei mai mulți dintre ei păstrează legătura cu cei de acasă prin telefon, relația lor mențănându-se la fel ca înainte, și un procent de 88% dintre copii au răspuns că situația lor financiară, de după plecarea părinților, s-a îmbunătățit.

De-a lungul timpului s-a demonstrat faptul că durata de timp de când părinții sunt plecați în străinătate, nu influențează semnificativ rezultatele școlare.

77% dintre persoanele care au răspuns la întrebări, au frați/surori și doar un procent de 23% sunt singuri la părinți. Acest lucru poate fi sursa motivului pentru care părinții aleg să plece în străinătate. De exemplu, atunci când într-o familie sunt mai mulți copii, cheltuielile sunt mai mari, iar când situația nu mai este ținută sub control de părinți, aceștia aleg să emigreze, pentru a câștiga mai mulți bani.

În ceea ce privește persoanele în grija cărora sunt lăsați copiii, figura de mai jos va prezenta rezultatele analizei făcute:

Figura 5.5.2.: Persoanele în grija cărora sunt lăsați copiii

Prelucrare proprie

Din imagine se observă faptul că cei mai mulți dintre copii sunt lăsați în grija celuilalt părinte, în situația în care doar unul dintre cei doi este plecat, iar ceilalți copii care au ambii părinți plecați în străinătate sunt lăsați, de cele mai multe ori în grija bunicilor.

Cea mai mare parte dintre copii au fost consultați în legărtură cu plecarea părinților și o parte din ei au fost de acord, altă parte nu au fost de acord, iar alti copii nu si-au exprimat opinia.

În ceea ce privește comportamentul copiilor de după plecarea părinților, unii dintre aceștia au sisținut că nu au constat modificări, iar alții au explicat care au fost modificările comportamentale pe care le-au observat. Mulți dintre copii au spus că responsabilitățile au crescut și ca s-au maturizat prea repede. Un copil susținea că ” Sunt mai sensibil. Cand mi se face dor de el, plang”, iar un altul ” Maturizarea precoce, o responsabilitate mult mai mare și pot spune că am devenit o persoana introvertită”.

Au fost, însă, și efecte pozitive pe care le-a avut emigrarea părinților ăn străinătate, cum ar fi: ” Am dobândit simțul responsabilității și am început să apreciez altfel noțiunea de familie!” sau ”totodată m-am abiționat să fiu un om puternic.”

Referitor la rezultatele școlare, 80% din elevi au susținut faptul că performanțele lor școlare sunt aceleași ca și înainte de plecarea părinților, 12% au răspuns faptul că rezultatele lor școlare sunt mai puțin bune,după plecarea părinților, iar restul de 8% au răspuns faptul că situația lor școlară a devenit mai bună odată cu plecarea părinților în străinătate.

Astfel, performanțele școlare ale copiilor nu sunt atât de mult influențate de plecarea părinților în străinătate, iar situațiile în care se înregistrează astfel de probleme sunt cazuri aparte.

În legătură cu ceea ce se va întâmpla în viitor, mare parte din copii sunt convinși că părinții lor se vor întoarce în țară permanent, și doar o parte mai mică dintre ei s-au gândit ca în viitor să se alăture părinților. Imaginile de mai jos ilustrează cele spuse, astfel:

Figura 5.5.3. Copii care vor să se alăture părinților Figura 5.5.4. Părinți care se vor întoarce

Prelucrare proprie Prelucrare proprie

5.5. CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

O concluzie îmbucurătoare este aceea că factorii care determină succesul/insuccesul școlar operează în aproximativ același mod și cu intensități similare în ambele grupuri de copii: grupul de copii fără părinți plecați în străinătate, respectiv grupul de copii cu părinți emigranți.

Efectele negative provocate copiilor de faptul că părinții au plecat în străinătate sunt, probabil, asemănătoare cu cele întâlnite în general în cazul copiilor care provin din familii separate din cauza divorțului, sau din cauza decesului unuia dintre părinți.

Comunicarea dintre părinți și copii este mai defectuoasă mai ales în cazul adolescenților, deoarece ei simt nevoia unei comunicări constante cu părinții, simt nevoia unui sprijin din partea acestora, iar de cele mai multe ori, bunicii sau alte rude nu pot ține locul părinților.

De asemenea, s-a constatat faptul că în familiile unde mama este cea plecată, fetele petrec o mare parte din timpul lor cu activitățile gospodărești, uneori în detrimentul pregătirii pentru școală, lipsa mamei fiind cel mai des și mai intens resimțită de majoritatea grupului țintă.

Totodată, printre adolescenții, mai ales printre băieți, care au ambii părinți plecați la muncă în străinătate, există tendința de a abandona școala.

Analiza efectuată a arătat faptul că emigrarea a cel puțin unuia dintre părinți este într‐adevăr asociată cu rezultate școlare ale copiilor rămași acasă ceva mai slabe decât ale copiilor fără părinți emigranți, însă această performanță școlară mai slabă se datorează aproape în totalitate statutului socio‐profesional în medie mai scăzut al acestor familii. Faptul că toți copiii care au părinții plecați în strănătate, au note mai mici la școală, nu este un adevăr general valabil. Există, într-adevăr și excepții, însă nu înseamnă ca este o regulă ca toti copiii cu părinții plecați, să aibe performanțe scăzute.

Prin urmare, se poate spune doar că acest grup de copii este unul cu risc mai mare de insucces școlar.

Recomandările acestui studiu pot fi reprezentate de implementarea unor politici publice cu ajutorul cărora să fie identificați acești copii care se află în situație de risc, pentru care să se creeze condiții de petrecere a timpului liber alături de alți copii. Totodată ar trebui să li se acorde consiliere specială și ajutor în procesul de învățare.

La nivel local ar trebui să se întărească legătura dintre școală și sistemul de asistență socială, concomitent cu mărimea capacității rețelei de asistenți sociali.

Atenția comunităților, atât prin intermediul școlii, cât și prin intermediul altor instituții de protecție a drepturilor copilului, trebuie să se concentreze asupra acestor categorii de copii, care au părinții plecați să muncească în străinătate, în aceeași măsură ca și asupra copiilor proveniți din familii foarte sărace, destrămate sau în care părinții pur și simplu nu‐și exercită rolurile pe care le presupune statutul de părinte.

”Considerăm, așadar, că parteneriatul dintre școală și comunitate este absolut necesar în cazul copiilor ai căror părinți au migrat la muncă în străinătate. Eforturile sunt de ambele părți, școala ar trebui să-și diversifice oferta prin extinderea serviciilor de asistență psihologică la nivelul întregii țări, cadrele didactice ar trebui mai mult informate și motivate salarial pentru a se implica în activități specifice de asistență socială. Pe de altă parte, autoritățile locale trebuie să facă eforturi pentru optimizarea serviciilor de asistență socială și de colaborare cu școala.”

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

Educația reprezintă obiectul de studiu al pedagogiei și reprezintă activitatea de formare a personalității unui om, a deprinderilor acestuia, reprezentând totodată și un ajutor pentru integrarea omului în societate.

S-a observat de-a lungul timpului o legătură strânsă între educație, om și societate, astfel că niciunul dintre aceștia nu poate avea sens, fără existența celorlalți doi.

Deși educația este foarte benefică pentru indivizi, îngrijorător este faptul că țara noastră se confruntă cu o scădere a numărului de elevi din învățământ,acest lucru datorțndu-se mai multor fenomene sociale care au influențat în mod negativ educația, printre care se numărără și globalizarea, migrația, divorțialitatea, etc.

Globalizarea are atât efecte benefice, cât și efecte nefavorabile asupra omenirii. Pe de-o parte, globalizarea a condus la creșterea gradului de violență și a conflictelor civile, a contribuit la promovarea criminalității, la creșterea gradului de poluare, asubdezvoltării, la accentuarea terorismului, precum și la marginalizarea unor grupuri în cadrul unor societăți.

Cu toate acestea, globalizarea nu are doar efecte nefavorabile asupra populației, ci și favorabile acest lucru fiind concretizat prin dezoltarea tehnologiilor. Prin intermediul acestora și al fluxului de informații, oamenii pot lua legătura unii cu ceilalți foarte ușor și foarte rapid, acest lucru fiind benefic pentru muncitori (în situația în care doresc să găsească un loc de mună în străinătate), sau pentru părinții plecați în străinătate (comunică mult mai ușor cu copiii rămașii în țară).

Au fost evidențiate, de asemenea, atât consecințele pozitive, cât și consecințele negative ale migrației, asupra populației (în special asupra copiilor rămași în țară).

Consecințele migrației părinților în străinătate, așa cum o arată și datele anchetelor cantitative și o confirmă și sondajul care a fost realizat cu ajutorul copiilor aflați în asemenea situații, sunt contextuale și nu ar trebui exagerate sau generalizate. ”O consecință directă a migrației părinților este cea a privării copilului de afectivitatea parentală și de supravegherea necesară dezvoltării normale a acestuia. În condițiile plecării părinților pe perioade mai lungi și a rămânerii copiilor în grija unor persoane care nu au capacitatea și/sau competența de a oferi sprijinul emoțional și educativ aceste două consecințe pot produce la rândul lor efecte negative în ceea ce privește sănătatea și dezvoltarea psihică a copilului, implicarea în activități școlare și rezultatele acestora, angrenarea lor în comportamente deviante sau neconcordante cu vârsta copiilor și supunerea la exploatare sau abuzuri de altă natură.”

Pentru a reduce aceste probleme cu care se confruntă copiii cu părinți emigranți, școala ar trebui să facă un dublu efort, și anume acela de a-și extinde serviciile de asistență psihologică și acela de a-și adapta stilul educațional la nevoile copiilor.

Prin urmare, se poate concluziona că tate aceste fenomene analizate în această lucrare au afecte atât asupra școlii (educației), cât și asupra întregii comunități.

Bibliografie

Albu Gabriel, (1998), Introducere într-o pedagogie a libertății, Iași, Editura Polirom

Bran Florina, (2009), Globalizarea și mediul, București, Editura Universitară

Camelia Stăiculescu, (2012), Școala și comunitatea locală. Parteneriat pentru educație., București, Editura ASE

Cristea Sorin, (2012), Fundamentele pedagogiei, Iași, Editura Polirom

Durkheim Emile, (1980), Educație și sociologie, București, Editura Didactică și Pedagogică

Joița Elena, (1999), Pedagogia – Știința interactivă a educației, Iași, Editura Polirom

Marinescu Cosmin , (2001), Educația- perspectivă economică, București, Editura Economică

Vințanu Niculae, (2008), Societate și Educație, București, Editura Zerana Flores

Webgrafie:

http://cluj2010.files.wordpress.com/2010/09/paper-maria-pescaru-ro.pdf – 27.12.2014

http://doctorat.sas.unibuc.ro/wp-content/uploads/2012/06/REZUMAT_Alexandru-Monica.pdf – 02.11.2014

http://jurnalul.ro/viata-sanatoasa/sanatatea-copilului/cei-7-ani-de-acasa-317519.html – 20.11.2014

http://singuracasa.ro/_images/img_asistenta_sociala/pentru_profesionisti/resurse_asistenta_sociala_copil_singur_acasa/abilitati/Migratia_si_efectele_ei_in_plan_familial_OIM2006.pdf – 16.02.2015

http://www.armyacademy.ro/reviste/2_2004/r5.pdf – 17.02.2014

http://www.fundatia.ro/sites/default/files/Elena%20Mitrea%20senator.pdf – 15.03.2015

http://www.fundatia.ro/sites/default/files/Copii%20ramasi%20acasa.pdf – 15.03.2015

anexe Anexa 1

CHESTIONAR

Acest chestionar ajută la realizarea unei lucrări de absolvire cu titlul: " Fenomene sociale care influențează viața școlii". Vă rog să răspundeți subliniind răspunsul/rile considerate potrivite. Răspunsurile sunt anonime, iar completarea chestionarului durează 10 minute.

Chestionarul se adresează copiilor ai căror părinți sunt plecați în străinătate.

1.Care dintre cei doi părinți este plecat în străinătate?

Mama

Tatăl

Amândoi

2. Care a fost motivul plecării în străinătate?

Pentru a munci

O situație economică mai bună

Nevoia de a-și achiziționa sau renova locuința

Lipsa locurilor de muncă din România

Lipsa banilor, neajunsuri financiare

Specificul profesiei (marinar, lăcătuș, dulgher etc.)

Neintelegeri între membrii familiei

Alt motiv

3. Unde sunt plecați?

Sudul Europei

Nordul Europei

Vestul Europei

Estul Eurpei

Altă variantă

4. De cât timp sunt/este plecat(i) în străinătate?

0 – 5 luni

5 luni – 1 an

1 an – 2 ani

2 – 3 ani

mai mult de 3 ani

5. Mai aveți frați sau surori?

Da

Nu

6. În grija cui v-ați aflat în perioada în care părinții au fost plecați în străinătate?

Bunici

Celălalt părinte

Unchi/mătuși

Frați mai mari

Nași

Prieteni de familie

Alte rude

7. Cum păstrați legătura cu părinții?

Telefon

Mail

Rețea de socializare

Nu păstrez legătura

8. V-au consultat părintii înainte de luarea decizei de a pleca în străinătate?

Da

Nu

9. Care a fost punctul dumneavoastră de vedere?

Nu am fost de acord cu decizia

Am fost de acord cu decizia

Nu mi-am exprimat punctul de vedere

10. Cum s-a modificat relația cu părinții după plecarea acestora în străinătate?

Mă înțeleg mai bine cu părinții

Nu mă înțeleg la fel de bine cu părinții

Mă înțeleg la fel de bine ca și înainte

11. Din punct de vedere financiar, cum este situația de acum, față de cea dinaintea plecării părinților în străinătate?

Mai bună

Mai puțin bună

La fel ca înainte

12. Ați observat schimbări în comportamentului dumneavoastră, determinate de plecarea părinților în străinătate?

Da

Nu

Care au fost acelea? (întrebare deschisă)

13. Ați observat schimbări în comportamentul altor persoane față de dumneavoastră?

Da

Nu

Ce fel de schimbari?

14. Cum este situația dumneavoastră școlară de acum, față de cea dinaintea plecării părinților în străinătate?

Mai bună

Mai puțin bună

La fel ca înainte

15. Aveți tendința de a vă împrietenii cu copii care se confruntă cu aceeași problemă?

Da

Nu

Nu țin cont de acest aspect

Care este motivul?

16. Intenționați ca după terminarea studiilor să vă alăturați părinților, în străinătate?

Da

Nu

Nu am luat, încă, această decizie

17. Credeți că, în viitor, părinții dumneavoastră se vor putea întoarce permanent în țară?

Da

Nu

Nu sunt sigur

De ce ?

18. Ce vârstă aveți?

6 ani -10 ani

11 ani – 14 ani

15 ani -19 ani

20 ani – 24 ani

19. Sexul dumneavoastră:

Feminin

Masculin

20. Unde domiciliați la momentul actual?

Mediul rural

Mediul urban

21. Ultima școală absolvită:

Primară (4 clase)

Gimnazială (8 clase)

Liceu

Facultate