Evovutia Si Dezvoltarea Conceptului de Liberalism
CUPRINS
Introducere…………………………………………………………………………………………4
CAPITOLUL I: Evovutia si dezvoltarea conceptului de liberalism
…………………………………….7
Originea liberalismului…………………………………………………………………………7
Formarea și dezvoltarea ideelor filosofice ale liberalismului………………………………….
CAPITOLUL II: Conceptul modelului liberal………………………………………………………………….
2.1 Modelul liberal de organizare și funcționare…………………………………………………………………..
2.2 Avantajele și dezavantajele modelului liberal………………………………………………………………….
CAPITOLUL III: Organizarea și funcționarea administrației publice………………………………
3.1Modelul liberal în administrația publică………………………………………………………………………….
3.2Elaborarea recomandărilor în vederea îmbunătățirii a atribuțiilor profesionale ale administrației publice …………………………………………………………………………………………………..
CONCLUZII……………………………………………………………………………………….
BIBLIOGRAFIE
Introducere
Actualitatea și importanța problemei abordate
Modernizarea neîncetată a sistemelor de administrare sunt parte componentă a societății, evoluția avînd un impact important,sistemul fiind în tranziție.cercetatrea studiului propus constituie un complex de i nterese sociale. Apariția conflictelor pe teritoriul Statului au urmări și blochează procesul de modernizare a diverselor sisteme ale societății de azi, moldovenești. Provocînd prejudicii de diferite catecorii a evoluției noilor modele de organizare a vieții sociale.
Ca și alte organizații administrația publică se află într-o dezvoltare continuă,cu o tindere spre perfecționarea organizării și funcționării în timp ți spațiu.
O problemă fiind resursele existente, scăzute. Cuprinzînd elemente și caracteristici diverse, reforma poartă un caracter compleț.
Funcționarea administrației publice, reprezintă acea bramură cu o importanță strategică, asigurînd dezvoltarea continuă ațării. La etapa actuală, se urmăresc tendințe ale politicii Republicii Moldova de integrare europeană. Acestea avînd un complex de măsuri manageriale ce fac parte din standartele cerute
Modelul metodologic al statului liberal se bazeaza pe diferite ideologii, care oferă de multe ori abordări contrastante pentru rezolvarea problemelor sociale. Astfel, versiunea liberală a statului predică, principiile libertății individuale, egalitatea formală a persoanelor, non-interventia statului în treburie societății.
Cu toate acestea, inegalitatea reală a oamenilor, confruntarea în societate si necesitatea orientarii politicii-sociale, acordarea minimului a fiecărei persoane, în procesele de distribuție a statului pentru a realiza justiția socială, netezirea inegalității sociale în rândul membrilor țării.
Scopul acestei lucrări: un studiu cuprinzător de caracteristici și caracteristicile bunăstării statului și a statului liberal, precum și identificarea diferențele lor. Deci, astăzi nu există un model unic, al bunăstării statului.
În centrul modelului liberal al statului este principiu individual, care implică responsabilitatea personală a fiecărui membru al societății pentru propria lor soartă și soarta familiei sale. Acest principiu presupune o relație directă între mărimea și volumul primelor de asigurare și costul serviciilor sociale. În cazul în care modelul liberal a politicii sociale, statul își asumă responsabilitatea pentru menținerea unui venit minim pentru toți cetățeni și a persoanelor dezavantajate. Acest model este caracterizat prin Statele Unite ale Americii.
Actualitate: Criza economică a reînviat conceptul de viață, care, după cum se părea cu câțiva ani în urmă , ca un trecutul îndepărtat. Principiile liberale prevalau în mintea politicienilor și economiști de la putere. Acest lucru nu înseamnă că societățile occidentale au început să trăiască în conformitate cu canoanele liberalismului clasic. Cu toate acestea, modelul liberal a devenit modul dominant de gândire al elitei politice.
În contextul crizei actuale, se dă vina pe piața liberă ,nereglementată. Respingerea capitalismul, intelectuali radicale au început să găsească interesul și înțelegerea la politicieni. Economia globală s-a pus un diagnostic dezamăgitor: cauza crizei a fost ca urmare a globalizării, a pierdut controlul asupra proceselor economice în curs de desfășurare.
Principala esența a liberalismului constă dintr-un set de concepte, drepturile și libertățile fiecărui individ trebuie considerat temeiul juridic al ordinii sociale și economice. Comunitățile ce proclamă liberalismul, chiamă în principal la introducerea protecția drepturilor și libertăților civile. În liberalism, dreptul de a dispune de proprietate individuală și de libertate proprie, este teză fundamentală a liberalismului. Careva indivizii în parte a liberalismul poat fi baza de drept și a societății, precum și instituțiile publice să contribuie la puterea reală a individului.
Astfel, în inima modelului liberal – așa-numitul "individualismul metodologic", este bazat pe teza – fiecare om stie cel mai bine, și ce este mai bun pentru el.
Scopul și obiectivele tezei
Scopul este de a formula recomandări practice, ținînd cont de forma de organizare a administrației publice. Scopul lucrării fiind în analiza simbolurilor modelului lieral. Dezvoltarea economiei naționale și a elementelor ce întrunesc cultura națională.
Pentru realizarea scopului propus se urmăresc următoarele obiective
Obiectivele cercetării
-Stabilirea și utilizarea corectă în practică a ideelor de bază a liberalismului;
-elaborarea de recomandări pentru îmbunătățirea și modernizarea administrației publice în Republica Moldova;
-examenarea modelului liberal în diferite etape ale istoriei umane;
Suportul metodologic și teoretico științific al lucrării
În cadrul lucrării propuse au fost aplicate și combinate,întrunind un complex de metode teoretice și bazate pe experiență. A servit la cercetare, metoda de analiză și studierea documentelor, la cercetarea strategiilor elaborate de catre autorități și actelor normative de politică. Metoda comparativă a ajutat la evidențierea diferențelor a programelor în diferite etape ale istoriei și acestora pentru situația Republicii Moldova.
S-a utilizat sinteza pentru a sublinia diversitatea de studii, concepții și uneltele(instrumentele) cele mai eficace pentru țara noastră.la fel am folosit inductia și deducția, formînd recomandări și concluzii.
Importanța teoretică și valoarea aplicativă a lucrării
Datorită acestui studiu, s-au creat un șirag de recomandări ce țin de funcționarfea administrației publice. Îmbunătățirea și modernizarea acestora pe teritoriul Republicii Moldova, cît și din punct de vedere a bunăstării sociale.
Structura și volumul lucrării
Prezenta lucrare este formată din introducere, trei capitole, fiecare din ele fiind structurate în două subcapitole, concluzii și recomandări, bibliografie, webografie, anexe.
Volumul lucrării constă din pagini.
CAPITOLUL I: Evovuția și dezvoltarea conceptului de liberalism
Originea liberarismului
În lunga istorie a omenirii au existat, un număr mare de state, inlocuinduse una pe alta. Mai pe larg acceptată în multe țări ideea bunăstării statului, care permite o distribuție mai uniformă a valorilor materiale și spirituale, pentru a alinia standardele sociale prin oportunitățile de plecare ale cetățenilor, pentru a crea un mediu social și cultural favorabil. Acesta acționează ca un garant al standardului de viață, a omului decent. Istoria arată că mecanismele de punere în aplicare a ideelor statului poate fi fundamental diferite, iar multe dintre problemele fundamentale în teoria statului liberal ramîn controversate.
Pentru a ințelege mai bine sensul cuvintelor cheie ”liberalism” și “liberal”, vom apela la definirea acestora. Conform dicționarul explicativ al limbii române “Liberalism -doctrină care, opusă socialismului și dirijismului, proclamă principiul nonintervenției statului în economie, în relațiile economice existente între indivizi, grupuri sociale sau națiuni; promovează ideea libertății economice, a liberului schimb, a liberei concurențe. Atitudine de îngăduință excesivă față de greșelile altora. Curent ideologic și social-politic care promovează inițiativa privată, ce se opune comunismului și dirijismului”1, “Liberal -care aparține liberalismului, privitor la liberalism. Iubitor de libertate”2.
Conceptul de "liberalism", a apărut în literatura social-politică europeană de la începutul secolului al XIX-lea. Ea vine din latinescul “liberalis” (liber, referitor la libertatea). Conceptele de "liberalism" și "liberal" sunt larg răspândite în literatură filosofică, politică și economică. Cu toate acestea, ele nu au un anumite univers recunoscut, și cu un conținut bine stabilit. Originile datează din ideologia liberalismului la creștinism, Renaștere și revoluția științifică a Newton. Liberalismul clasic este asociat cu dezvoltarea capitalismului în secolele XVII-XVIII. Principii de bază dezvoltate în lupta anti-feudal "al treilea estate" împotriva absolutismului și tirania a monarhilor
bisericii. Negustorii, proprietarii de manufacturi, care au nevoie de libertate economică în instituțiile sociale, care să asigure independența față de guvern și biserica.
Punctul culminant al mișcării pentru asigurarea drepturilor și libertăților noilor clase socio-economice este considerată a fi revoluție "glorioasă" de 1688 in Anglia1. Această revoluție a fost susținută în mod activ de către cel mai mare al filosof a secolului- XVII John. Locke (1632-1704), a avut o influență semnificativă asupra formării gândirii politice liberale. El a dezvoltat teoria "drepturi naturale", care includ, mai presus de toate, dreptul la viață, la libertate și proprietate.
dicționar explicativ
Dicționar explicativ 1998
În apariția și formarea ideilor liberale a avut influență considerabilă etica protestantă, aprobată în timpul Reformei. Acesta are ca scop realizarea succesului cu orice preț, dispreț pentru "străin" și altele. Analiza calităților spirituale, morale și psihologice ale apariției capitalismului și liberalismului urmărite în celebra lucrare lui Weber "Etica protestantă și spiritul capitalismului" (1904-1905)2.
John Locke (1632-1704), care este cunoscut ca stramosul liberalismului, pentru concepte commune ce au fost exprimate pentru prima dată, cum ar fi
"personalitate", "societate" și "stat", pe prim plan fiind individul și apoi societatea și statului. Guvernul fiind considerat ca un instrument pentru a asigura libertatea cetățenilor și protecția drepturilor lor naturale.
Suveranitatea poporului1, în conformitate cu J. Locke, este mai pre sus de suveranitatea statului creat de el. Dacă guvernul încalcă contractul social și va fi inacceptabil pentru majoritatea
_____________________________________________________________________________
1.http://ro.wikipedia.org/wiki/Revolu%C8%9Bia_glorioas%C4%83
2. M. Weber. Etica protestantă și spiritual capitalismului
oamenilor, pentru a reveni la calea libertății, pe cale legală, rebeliune justificate.
De către John Locke a fost pusă ideea separării puterilor în legislativă, executivă (aceeași instanță) și Federală, însărcinat cu puterea de reglare relațiile internaționale. Acest lucru, în opinia sa, este capabilă de a preveni folosirea puterii despotice. Cea mai semnificativă, crede J. Locke că este puterea legiuitorul care determină politica de stat.
În tradiția liberală a gîndirii politice la Charles Montesquieu (1689-1755) sunt două realizări majore.
Primul – este dezvoltarea teoriei separației puterilor în legislativă, executivă și judecătorească. Nevoia de separare a puterilor, sunt deduse din natura omului, de tendința de a face abuz de putere. Diferitele ramuri trebuie să fie reciproc susținute, prevenind arbitrarea2. Mare importanță Montesquieu preda impactul factorilor politici, mai întîi de toate formele a statalității, mediului geografic. Dorința de a descoperi relațiile dintre diferiți factori sociali a dat o dovadă de dezvoltare foarte fructuoasă.
Mulți dintre ideile invocate prin principii și postulate ideologice, în urma cărora s-au formai cerințele politice în timpul luptei pentru independență a Statelor Unite ale Americii, iar apoi au fost întipărite în actele de constituire. Printre cele mai importante dintre ele sunt incluse în bazele de științe politice și juridice moderne, sunt următoarele:
– toți oamenii prin natura sa sunt liberi și independenți și să aibă drepturi inalienabile – viață, libertate;
– căutarea fericirii;
– dreptul oamenilor de auto-determinare politică și o existență independentă;
– dreptul poporului de a schimba conducerea, care nu îndeplinește scopul propus – pentru a asigura realizarea de fericire și de securitate;
idei adăugătoare de separare a puterilor, de a crea un sistem de control și echilibru pentru a asigura echilibrul dintre ramurile de guvernare;
idee controlului jurisdicțional al constituționalității legilor propuse. O contribuție semnificativă în susținerea ideologiei liberalismului, aau fost realizate de oamenii de stiință ca Immanuel Kant (1724-1804) și Georg Hegel (1770-1831).
1. Сирота Н.М. Идеологии и идеологические течения: классическое наследие и современность. Pag. 22
2. Charles Montesquieu, Despre Spiritul Legilor,I, , pag. 85.
Immanuel Kant a apărat ideea autonomiei individului. Cel mai important principiu al teoriei sale politice este poziția valorii absolute a fiecărei persoane și inadmisibilitatea transformării sale într-un instrument pentru atingerea obiectivelor proprii. Principiu moral inerent el a numit "imperativul categoric", și a crezut că acestea ar trebui să fie ghidată de toți oamenii1. Kant a fost un susținător al teoriei contractual al statului, a dezvoltat ideea limitelor legale ale puterii de stat. Politica a fost considerată de el ca armonia scopuri și mijloace.
O relatie deosebita I Kant acorda , relatiilor internationale. În tratatul său "Perpetual Peace" a fost dezvoltată idei umaniste, ce cuprind crearea statelor ce resping războiul, lumea este descris ca "binele cel mai înalt politic. ". Pacea poate fi realizată prin educația și iluminarea poporului, progresul moral al omenirii, condamnând războiul și politici militante.
Georg Hegel este creditat cu dezvoltarea și diferențierea categoriilor de "societate civilă" și "statului de drept. . El a pus bazele teoriei interese de grup, care sunt considerate ca bază a societății civile.
Dezvoltarea în continuare a ideilor liberalismului recuperează în lucrările savantului francez Alexis de Tocqueville (1805-1859), British Jeremy Bentham (1748-1832) și John Stuart Mill (1806-1873). Alexis de
___________________________________________________________
Сирота Н.М. Идеологии и идеологические течения: классическое наследие и современность. Pag. 30
Tocqueville a avut o contribuție semnificativă la teoria și istoria democrației
În cartea sa "Democrația în America", el a arătat că este o democrație, destinat să înlocuiască aristocrației, este în măsură să ofere libertate și posibilități maxime pentru dezvoltarea personală, pentru creșterea bunăstării majorității cetățenilor.
În același timp, A. de Tocqueville a aratat natura contradictorie a procesului de democrație, și-a dezvăluit consecințele negative: democrația, în primul rând, nu garantează persoanelor guvernul cel mai iscusit și, pe de altă parte, creează pericolul tiraniei majorității. Cu toate acestea, în opinia sa, democrația datorită avantajelor sale unicate are posibilitatea de a neutraliza propriile neajunsuri. El credea că puterea majorității trebuie să se termine în cazul în care drepturile de început individuale și drepturile minorităților.
Pentru a preveni tirania majorității, el considera că era important să se extindă participarea publicului directă la guvernare, pentru a crea diverse asociații voluntare de cetățeni jurii.
Pe la mijlocul secolului al XIX-lea. a devenit clar că liberalii susținut capitalismul nu a contribuit numai la extinderea libertății, ci sporia, de asemeea si exploatarea . Prin urmare, gândirea liberală a devenit mai concentrat pe probleme sociale, pe principiul utilitate pentru a obține fericirea.
Idei liberale din timpurile moderne reflectate în politologul John Stuart Mill – engleză utilitar și egalitar.
Ca Tocqueville, John. Mill a fost caută modalități de a depăși tirania majorității. Pentru a preveni prevalența ignorant cantitativ de oameni educați, el a propus să creeze un sistem electoral care să permită acestora din urmă să voteze în mai multe circumscripții
. Idei liberale din timpurile moderne reflectate în lucrarile politologul englez John Stuart Mill – ce sustinea utilitatea și egalitatea. Potrivit lui George Mill, libertățile liberale -. Este, în primul rând, libertatea de gândire și de opinie, și pe de altă parte, libertatea de acțiune în comunitate cu alții, și a treia, libertatea de a alege obiective de viață. El credea că amenințarea la adresa libertății individului vine de la tirania guvernarii, precum și de tirania opiniei dominante din țară. Accentual social a opiniilor politice a J .. Mill se evidentiaza mai ales în discuția sa cu privire la rolul statului. Statul nu ar trebui să fie mulțumit cu un rol pasiv de a proteja cetățenii, și să depună eforturi pentru a face supușii lor mai buni și luminati. Singura regula care poate satisface nevoile sociale cele mai presante ale poporului – un guvern cu participarea tuturor oamenilor. Viitorul imaginat ca o societate de producători cooperativelor de conservare proprietate privată, dar fără aspectele sale negative.
Astfel, în complexul ideologic al liberalismului clasic include idei despre valoarea intrinsecă a individului, libertatea lui din grup, clasă și restricțiile naționale, ideea de cosmopolitism, umanism, progres, democrație.
În politică, liberalismul este bazată pe recunoașterea drepturilor omului, separarea puterilor legislativă, executivă și judecătorească, libertatea de alegere a activităților, liberei concurențe. Aceste idei formează conținutul noțiunii de stat de drept.
În domeniul economic, fondatorii liberalismului au cerut abrogarea reglementărilor și restricțiilor impuse de către autoritățile de stat, libertate pentru inițiativa privată, cele mai favorabile condiții pentru desfășurarea de întreprindere private.
Nucleul liberalismului clasic este format din următoarele poziții:
valoare absolută a persoanei umane și original ("nașterea"), egalitatea tuturor oamenilor;
autonomiei de voință individuală;
existența drepturilor inalienabile ale omului (viata, libertate, proprietate);
caracter contractual al relației dintre stat și individ;
a statului de drept ca instrument de control social;
limitare a domeniului de aplicare și activitățile statului:
securitate – mai ales din intervenție guvernamentală – dreptul la viață privată și libertatea de acțiune (în lege), în toate sferele vieții publice.
1.2 Formarea și dezvoltarea ideelor filosofice ale liberalismului
Principiile fundamentale ale liberalismului sunt confirmate în mod constant în curs de dezvoltare socială, dar rămâne neschimbat pentru punerea în aplicare a orientare liberală a libertății individuale. Însăși natura acestor principii nu se poate transforma intr-un sistem de liberalism dogmatic constând din o dată și pentru toate normele și regulile stabilite.
Liberalismul clasic modern Ludwig von Mises a scris în acest sens: "Liberalismul – acest lucru nu este doctrină sau dogmă congelate. Dimpotrivă, este exercițiu la viața socială a omului. ca și economie, sociologie și filosofie , doctrina liberalismului de astăzi este diferit de ceea ce a fost în epoca , deși fundamental principiul rămâne același. "
Principalele idei politice ale liberalismului:
angajamentul de a parlamentarism;
atitudini negative față funcții economice și sociale prea mare ale statului;
separarea puterilor, pluralism, statul de drept;
Respectarea demnității persoanei umane;
Extinderea democrației plebiscitare;
concurența elitei:
compromis, consens în problemele politice.
În cazul în care țările europene principiile liberal-burgheză au trecut drumul dificultate, depășind rezistența din partea statului feudal-aristocratic. Apoi, în Statele Unite, ele au o bază socială mai largă (în primul rând burghezie comerciale și industriale, agricole) și aprobat în condiții relativ favorabile.
Formarea și dezvoltarea tradiția liberală în Statele Unite a avut loc într-un proces constant de evoluție interne, care a inclus pe de o parte, noua componenta ideologică este generată de dezvoltarea societății americane, dar unite prin principii fundamentale comune ale originalului,
de altă parte – separarea fragmentelor ideologice depășite, dobândirea funcției conservatore și servind drept bază pentru formarea de soiuri a ideologie conservatoire.
În toate etapele istoriei americane între liberalism și conservatorism s-a pastrat un consens, în ceea ce privește unele dintre cele mai comune convingerile despre societatea americana, instituțiile politice și mecanismele de dezvoltare socială, și așa mai departe.
Formarea unei astfel de consens promovat "flexibilitate" principiilor ideologice ale tradiției liberale americane, care, fiind formulată inițial într-o formă destul de generală și abstractă, permis discrepanțe semnificative și ar putea servi o varietate de forțe sociale și politice.
Pentru timpurile moderne s-a creat următoarele domenii de liberalism: \
– liberalismul conservator (partidul a încercat să mențină această tendință. Deja disponibil în drepturile și libertățile comunitare, dar s-au opus în continuare reforme sociale care subminează principiul inviolabilității proprietății private) ;
– liberalismul sociale (ale cărei suporteri au fost gata să realizeze reforme sociale suplimentare, inclusiv limitarea drepturilor claselor avute);
– liberalism radical sau libertarianismul (susținătorii săi apărat libertatea de puterea de stat (libertatea negativă), biserica dominantă, chiar societatea). Mulți cercetători moderni atribuie libertarianismul la soiurile moderne de conservatorism.
CAPITOLUL II: Conceptul modelului liberal
2.1 Modelul liberal de organizare și funcționare
Până la sfârșitul anului XVIII -începutul secolului al XIX-lea s-a dezvoltat acea formă de liberalism, care mai târziu a devenit cunoscut sub numele de "clasic". De obicei, acesta este asociat cu Anglia, Franța, și activitățile cercului " filozofilor radicali". "Radicalii filosofici" au renunțat la conceptul de lege naturală și datoria publică și au întemeiat drepturile persoanelor reeșind din etica naturalistă utilitarismului. '' Prin natura sa omul nu poate acționa altfel decît, condus de gînduri utilitariste, aceasta fiind tendința spre plăcere și ignorarea suferinței.
Societate – nu este altceva decât suma indivizilor care prestează servicii unuia altuia, s-au folosul unui om se asigură cu acțiunile (sau inacțiunea)altuia, fiecare având grijă de propriile interese "1. Fericirea individului, dezvoltarea individuală a talentelelor și abilitățile, ci nu binele public este scopul acțiunilor sale. Prin urmare, "interesul public" "Liberalii clasici" interpretau nu ca interese a cărorva comunități, stând deasupra individului, dar ca suma intereselor individuale ale membrilor care constituie societatea. Principiul liberal al individualismului, prioritatea intereselor sociale,
s-au apărat în forme mai extreme, ca principiu ontologic. În liberalismul classic s-a întemeiat ideia antipaternalizmului, esența constă în faptul că toată lumea – cel mai bun judecător al propriilor lor interese. Urmează că societatea trebui să ofere cetățenilor săi mai mare libertate, fiind compatibilă cu drepturile egale ale altora. Prin urmare libertate este interpretată negativ, ca lipsa de constrângere, cum a libertăților personale și civile, ca inviolabilitatea sferei private.
_____________________________
1. www.yabloko.ru/Publ/Liber/ olga.html
"Radicalii filosoficI" crede că, pornind de la ideea de utilitate , armonia socială este determinată de "reguli ale jocului", raționale și egale pentru toți, oferind persoanelor posibilitatea de a avea mai eficient grijă de propriile lor interese. Principalul obstacol la stabilirea unor astfel de reguli – un stat modern, reprezentând interese " egoiste " ale aristocrației și clerului. "Radicalii filosofice"- activi propagandele reformei parlamentare, care a fost în acel timp în Anglia.
Cea mai mare libertate este compatibilă cu drepturile egale ale altora, oferă "reguli de joc" rezonabile, stabilite și menținute de stat – în credința "liberalismului clasic". Conceptul de libertate în doctrina liberală ocupă un loc aparte, deoarece de la început viziunea liberală gravitata la recunoașterea idealul de libertate individuală ca valoare universală. Libertatea este înțeleasă, la general, ca libertatea de politică, biserică și control social din partea statului încă din zilele lui J. Locke. În interpretările lui Mill, libertate nu este un scop în sine, ci o condiție necesară pentru stabilirea armoniei intereselor societății și a intereselor persoanei. Persoana este responsabilă pentru acțiunile sale față de public numai în măsura în care acțiunii sale se referă la alții.
Până atunci, până când imaginea acțiunii umane se aplică numai pentru el personal, libertatea de acțiune trebuie să fie luate în considerare din punct de vedere nelimitat.
Omul este un conducător asupra sa, peste propriul său trup și suflet lui1.
Garanția libertății nu este doar o protecție împotriva intervenția statului în viața privată, ci, de asemenea, de părere dominantă în societate. Pentru bunastarea mintala a omului e necesar să fie libertatea de opinie și libertatea de exprimare.
Spencer consideră aceeași libertate ca și capacitatea omului de a dori se ceva mai mult decât altora, aceasta înseamnă lipsa de orice fel de obstacole. Ar trebui să fie măsurată prin numărul de restricții impuse, ele sunt necesare, dar numărul lor ar trebui să fie strict necesar, doar cu condiția de a nu dăuna altora. Este o expresie a naturii umane, dată lui de către natură, și acest lucru este important.
În calitate de garanție a libertății a fost considerată proprietate privată, avînd o importanță deosebită securitatea acesteia, iar obiectul principal de îngrijorare a fost libertatea economică.
Prin urmare, statul nu ar trebui să gestioneze economia și nu ar trebui să aloce resursele în beneficiul celor săraci, în conformitate cu un anumit criteriul de bunăstare socială. Misiunea sa – pentru a asigura libera piața forței de muncă și a bunurilor. Programul economic al "liberalismului clasic" cel mai clar se manifestă în mișcarea liberului comerț în Marea Britanie. O mare importanță liberalii perioadei clasice, au dat rolului și funcției Statului. Statul este necesar pentru siguranță și protecție intereselor personale ale indibvidului și interesele societății în comunitate. Respingerea rolului pozitiv a stalului, dezvăluind idei cu privire la necesitatea de respectarea strictă a principiului non-intervenție.
1.Despre libertate/ Humanitas www. Humanitas. ro
Există anumite aspecte ale societății în cazul în care statul are dreptul de a interveni, cum ar fi protecția copiilor și bolnavilor cu disabilitați ,reglementarea relațiilor de muncă, controlul statului asupra activităților asociații comune și de voluntariat, asistență specială guvernamentală
organizarea de evenimente de care beneficiază întreaga societate.
Liberalii din secolul al XIX-lea. formează domeniul principal de activitate al statului.
Modelul liberal este, de asemenea, considerat ca fiind cea mai importanta zona pentru organizarea și interacțiuni umane, dar diferă de cel conservator. Actualmente, Guvernul a limitat, dar cu toate acestea, este responsabil pentru bunăstarea generală a tuturor cetățenilor.
Respectiv, bunăstarea socială asociată necesităinvestiții mari, conducând astfel la un impact redus. Din cauza naturii reziduale, finanțare a modelului e nevoie de prezanța ajutorului volutar și neformal.
Cele mai importante atribute ale puterii politice este legea, ele sunt folosite de stat, acestea reglementează relațiile dintre indivizi. În punctele de vedere ale liberalilor ai secolului al XIX-lea. există un anumit consens, legea, în opinia lor, este un mijloc de realizare a prosperității și
fericire in societate.
Dezvoltarea ideilor de Jeremy Bentham, John Stuart Mill ridică problema nevoii de control asupra activităților funcționarilor și lor responsabilitatea pentru munca prestată. Cu toate acestea, se naște un alt aspect important, care se ridică de către liberalii englezi – birocrația în societate, locul și rolul său. Au ajuns la concluzia că, fără aparatul administrativ în viața publică nu poate exista,însă filosofii accentuau , de asemenea punctele și consecințele negative care pot apărea. În Anglia în acele timpuri aparatul administrativ nu a atins proporțiile care erau pe continent. Vorbind din punctul de vedere al individului, care se opune statului și masinei ei administrative, subliniau filosofii aceelor timpui, pericolul reprezentat de concentrare totală a inițiativei în mâinile birocrației. Singura protecție împotriva slaviei politice (ceea la ce duce birocratizarea societății) constă în abținerea celor ce conduc, pe calea educației, activitate și spiritul public între guvernați1.
În general, despre stat spoate de spus, că pentru liberalii englezi – este
doar un mijloc de atingere a fericirii individuale. Ca cea mai bună formă de guvernare, liberalismul considera, sistemul reprezentativ o formă eficientă de asigurare a intereselor
societății și interesele individuale și o mai bună gestionare a ”treburilor publice”. În Anglia în secol XX, secolul clasic al liberalismului se pune baza formării conceptului de elită. Însă pentru mulți filosofi, adepți ai liberalismului, accentuiază dezvoltarea individualismului. Una dintre condițiile de existență, era considerat voluntariatul oamenilor cu scopul cooperării și egalității în drepturi a persoanelor.
1. Милль Дж.С. Основы политической экономии. Т.3.С. 348.
Pentru existența formelor noi , este necesar prezența omului modern. Astfel, pentru liberalismul englez al secolul al XIX-lea ideea de reprezentanțe, este una drintre cele mai importante sisteme de analiză a problemelor de putere.
Aceasta ajută la clarificarea relației individului și statului, care este deosebit de valorosă pentru liberalism, în general. În ceea ce privește alte valori ale liberalismului – egalitatea, după părerea liberalilor engleji, aceasta poate duce la suprimarea a diferitelor abilități individuale. Prin urmare, în același moment ideile se opun, egalitatea de șanse, care va permite unei persoane de a se realiza pe deplin. Un loc important în teoria liberalismului clasic ia, utilizarea metodelor pozitiviste de a studia realitatea socială. Astfel, ideea liberalismului clasi a avut un impact clar asupra istorie Europei, țn prima jumătate a secolului XIX-lea. Cu toate acestea, unele poziții, atribuite aceastei forme liberale, nu numai că nu au fost niciodată puse în aplicare în practică, dar în teorie au fost formulate mult mai ușor decât este de obicei presupus. E necesar ca conducerea să i-a aspra sa ceea cu ce nu reușesc organizațiile private sau individul în parte. Conducerea și aparatul administrativ trebuie mai întîi de toate să asigure protecție și drepturile fundamentale ale omului1,ajutorul păturilor social vulnerabile, asigurarea pieții libere de comerț.
Restrângerea a drepturilor de proprietate – este una dintre sarcinile care trebuie abordate
de către stat. Dacă persoanele au proprietate egală, masa totală a fericirii, cu atât mai mult va exista, dacă va fi separarea egală a bogăție. Astfel, insistând asupra reducerii funcțiilor statului, "liberalismul clasic "a fost departe de gândurile de a limita domeniul de aplicare al legii.
Formarea teoriei liberale a apărut în Europa la sfîrșitul secolului al XVIII-lea și în prima jumătate a secolului al XIX-lea ca răspuns la provocările ridicate de-a lungul istoriei. La mijlocul secolului aceasta teorie economică și politică a fost implementat parțial.
În secolul de aur a modelului liberal, a fost bazată pe libertatea individuală, libertatea relațiilor de piață, bazată peinviolabilitatea proprietății private, în comun dar cu imlicarea minimală a Statului.
Trăsăturile caracteristice ale modelului liberal este bazat pe intervenția semnificativă a statului: cît mai puțin în sectorul de stat, maximum libertatea agenților economici, implicarea guvernului minimă în rezolvarea problemelor sociale, reglementarea are caracter monetar și se limitează în principal la procesele macroeconomice. Acest model (atunci când nivelul ridicat de dezvoltare economică) va permite sa ofere un nivel de trai decent pentru majoritatea cetățenilor. Acest model este valabil în SUA, acesta este aproape de Anglia, Franța.
1. Declarația universală a drepturilor omului. 10 septembrie 1948.
Specificul neoliberalismului
La sfârșitul secolului al XIX-lea. Liberalismul a suferit o transformare semnificativă. Principiul său cheie – concurență liberă a producatorilor – a dat drumul la recunoașterea nevoii de intervenție a statului în procesele economice și sociale, în scopul de a preveni polarizarea excesivă a societății, și în cele din urmă – destabilizarea sistemului. Unii liberali au continuat să apere valorile tradiționale ale pieței libere și să se opună cu rolul statului de reglementare, alții au cerut insistent limita domeniul de aplicare a mecanismelor de piață și individualism antreprenoriale. "Noi liberalii" au subliniat necesitatea intervenției statului activ în economie și sfera relațiilor sociale. Realizarea practică a ideilor "noului liberalism" a fost asociat cu reformele ce au pus bazele sistemului de reglementare de stat a economiei.
Principalele caracteristici ale neo-liberalismului:
avantaj major al sistemului politic – justiția, și conducerea – accent pe principii și valori morale;
consens pentru conducători și cei conduși, nevoia de participare în masă la procesul politic, democratizarea de luare a deciziilor;
preferinta pentru formele pluraliste de organizare și implementare a guvernului;
activism politic, spiritul antreprenorial, libertatea de a aduce atingere, atitudinea la moralitatea ca un om de afaceri privat, ostil intereselor diferitelor comunități, nevoi egoiste, autonomia de voință și a minții.
Calculul liberalilor de a crea o societate de "bunăstare generală" și a fost destinat să eșueze. Deși nivelul de trai s- a ridicat, a dezvăluit incapacitatea statului de a efectua numeroase programe sociale pentru a satisface aspirațiile de creștere ale cetățenilor pentru ocuparea forței de muncă, educație, asistență medicală, diferite forme de bunăstare. O largă răspândire a primit iluziile tehnocratice. Datorită tendinței spre evoluție, a dat naștere erei răspunsurilor tehnice pentru problemele sociale. Constructiile de "stat al bunăstării" a intrat în conflict cu nevoile economiei în promovarea inițiativei antreprenoriale, în căutarea direcție găsirea promițătoare de progres tehnologic.
Noua fata a liberalismului nu a fost încă apărut. Formarea sa este diferită, negând în mare parte cursurile reciproc.
Pe de o parte, observăm accentul pe problemele de egalitate și dreptate, raționalizarea rolul de reglementare al statului. Liberalii anunta scopul politicii sociale reproducere optimă a "capitalului uman". Acest lucru sugerează o dezvoltare preferențială a recalificarea forței de muncă, mai degrabă decât o creștere a beneficiilor pentru cei săraci și șomeri.
Pe de altă parte, esența în care – negarea intervenției statului în economie. Se subliniază faptul că într-o societate care funcționează în mod normal trebuie să fie depășite inegalitățile care sunt cele mai evidente ce împiedică dezvoltarea liberă a fiecărei societăți în parte. Statul, poate fi social și juridic, în cazul în care asigură cetățenilor săi mijloace economice pentru atingerea obiectivelor rezonabile.
Astfel, principala diferență dintre liberalismului clasic și neo-liberalismul este o înțelegere diferită a rolului statului și intervenției în veața socială. Dacă liberalismul clasic se opunea intervenției statului în viața economică, atunci liberalii moderni atribuie un rol important în rezolvarea problemelor sociale și economice.
În a doua jumătate a anilor 1990,în centrul liberalilor au apărut închipuiri diferite referitor la întrbarea suveranitații statului. Unii liberali, categorii etatiste CARE declară angajamentul față de suveranitatea. Adversarii lor vin cu teza de ceea ce se întâmplă, "eroziune" a statelor și suveranități lor, creșterea permeabilității frontierelor între politica internă și externă.
Ei prognoyeyă unirea inevitabilă a umanității ca un întreg din cauza integrării economice, democratizarea spațiului politic, dezvoltarea comunicațiilor. Pe baza unor astfel de reprezentări apare părerea despre posibilitatea "intervenție umanitară" în ceea ce privește țările în care sunt încălcate drepturile omului.
Proceselor și fenomenelor cauzate de interdependența tot mai mare a lumii, este considerat de liberali ca o condiție prealabilă a guvernanței globale. La rândul său, guvernanța globală este înțeleasă ca un factor în desfășurarea globalizării.
Liberalii au schimbat ideea mecanismelor de guvernare globală. Ce au fost vetite în trecut, o guvernare mondial și un parlament erau bazate pe o analogie directă cu instituțiile naționale de fapt existente și presupuneau crearea unui singur centru, de luare a deciziilor și de autoritățile competente. Modelele actuale de guvernanță globală, îmbibate cu credința în universalitatea valorilor liberale se bazează pe principii colegiale și colective ale cooperării interstatale. Punerea în aplicare a acestor principii, e prin utilizarea structurilor naționale pentru a coordona pozițiile și interesele diferiților actori și, mai presus de toate națiunile.
Liberalismul a avut o influență semnificativă asupra formării una dintre scolile cele mai influente din teoria relațiilor internaționale – idealism politic. A apărut ca o reacție a oamenilor de știință și politicienii pe urma dezastrului social, scară fără precedent cauzate de Primul Război Mondial.
După aceyt deyastru a apărut necesitatea de a crearea unui organism internațional care să garanteze independența politică și integritatea teritorială a statelor – o astfel de organizație a fost creată și a fost numit "Liga Națiunilor"1111.
Idealiștii urmăreau politica globală în limitele categorii legale și etice, dezvoltau normative pentru modelul de reglementare a relațiilor internaționale. Pentru realiyarea căreea juca un rol important exprima liberă a opiniei publice împotriva războiului și a dezastrelor sociale. Preferință a fost dat la sistemul si institutiile de drept internațional. În locul balanțului de putere, idealiști au propus un mecanism de reglementare a relațiilor internaționale – securitate colectivă. Această idee a fost bazat pe considerentul că toate statele au un scop comun – pacea și securitatea, precum și instabilitatea echilibrului de putere și de război a provocat pagube enorme pentru oameni.
Liga natiunilor 1920 1946
https://www.roportal.ro/articole/despre/liga_natiunilor_426/
Ar trebui remarcat faptul că modelul liberal (ca oricine altcineva) este foarte modificat, din momentul în care a început să se contureze. Țările clasice al modelul liberal,se considera Marea Britanie și Statele Unite ale Americii.
Într-o altă situație un model liberal. Aici, nivelul ocupării forței de muncă în rândul majorității populației este scăzută, dar se găsește un nivel relativ ridicat de redistribuire socială. Și, în sfârșit, în catolicism, o atenție deosebită se acordă atât ocupării forței de muncă și de redistribuire socială. Țările Social -Democrate (socialiste) și modelele liberale au un grad moderat de sărăcie, în timp ce starea de conservatoare – este mai mare. Acest lucru înseamnă că redistribuire socială este mai important decât distribuția de muncă, in lupta împotriva sărăciei, sau cel puțin că o abordare conservatoare în lupta împotriva sărăciei este inadecvat.
Societate, care, în dezvoltarea sa tinde să se concentreze pe modelul liberal, se confruntă în mod inevitabil cu efectele lor pozitive și negative, precum și studiile sociale în domeniul educației, sunt bine venite la recunoasterea conflictelor apărute și mecanismele lor. Selecția socială este realizată în astfel de societate, cu un mecanism bine lucrat subțire, si foarte bine camuflat. Acesta include o varietate de canale de învățare, ierarhie formală și neformală a tipuri de școli, o explicare atenta a diferitelor instituții de învățământ, criterii specifice de evaluare a performanței, judecătorii și educatori care fac parte și iau norme adecvate de joc. Fără o înțelegere a acestor ascunse de directele observari, nu este posibilă evaluarea mecanismelor,si argumentarea pro sau contra ale diferitelor modele de educație, în contextul schimbărilor sociale în curs de desfășurare.
SUA este de tipul opus de sistem de piață. Acest model liberal, în care condițiile de piață sunt reglementate în principal prin mecanisme de piață, de echilibrare a cererii și ofertei, de forță de muncă. De mentionat faptul că tările clasice ale modelului liberal sunt considerate Statele Unite ale Americii și nMarea Britanie. Ca și toate celelalte apărute în timp și spatiu, moldelul liberal a fost supus modificarilor, și este extrem de diferit de cel inițial.
În centrul modelului liberal al statului, este un principiu individualitații, care implică responsabilitatea personală a fiecărui membru al societății pentru propria lor soartă și soarta familiei sale. În acest caz, rolul structurilor guvernamentale în implementarea a politicii sociale este minimizat. Actori principali sunt- personalitatea și diverse organizații non-guvernamentale – și fondurile de asigurări sociale. Dar, pe de altă parte, este posibil să se creeze și să stimuleze dezvoltarea diferitelor forme de asigurări sociale publice non-stat și asistența socială, precum și diverse instrumente și metode pentru pregătirea și perfecționarea cetățenilor. Modelul liberal bazat pe sprijin social pentru grupurile vulnerabile din societate, care este implementat de către Institutul de Asistență Socială; măsuri guvernamentale pentru stabilirea ratelor unice tarifare pentru asigurări de pensii; distribuția bogăției materiale este aproape de ceea, ce întreșine piața, acest tip de model de politică socială de stat este caracteristic țărilor ca Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Canada și Australia.
Modelul liberal consideră piața ca fiind cea mai importanta zona pentru organizarea de interacțiune umană, dar diferă de la cel conservator în două privințe. În modelul Liberal, în primul rând, condiția de securitate socială. Oamenii, de regula, trebuie să fie în măsură să existe în comunitate fără intreținere. În al doilea rând, guvernul in prezent poartă o limitată, și, cu toate acestea, este responsabil pentru bunăstarea generală a tuturor cetățenilor. Prin urmare, bunăstarea socială vine datorită stigmatului,rușinei profund, conducând astfel la un impact mic. Din cauza naturii reziduale, finanțărea necesită de o cantitate mare de îngrijire- neformală șivoluntară.
Partea puternică de mai sus, sunt modalitățile macro-economice și politice de evaluare a caracterului politicii sociale; partea slabă –utilizarea metodelor de evaluare, se pare că unele dintre metodele abstracte ar putea nivela utilizarea de distribuție indicatorilor.
Modelul liberal americano-britanic consideră piața, ca fiind cea mai importanta zona pentru organizarea interacțiunii umane. Cu toate acestea, ea are o serie de caracteristici.
În primul rând, oferă păturii social vulnerabile întreținere sociala și altele, insă cetățenii ar trebui să poată exista într-o societate fără de securitate socială. În al doilea rând, statul este limitat, și, cu toate acestea, responsabil pentru bunăstarea generală a tuturor cetățenilor. Din cauza caracterului rezidual, modelul are nevoie de ajitor voluntar si neoficial. Acest model este întilnit și caracteristic pentru șarile inalt dezvoltate ca Statele Unite ale Americii și Britaniei, Anglia si Irlanda.
Astfel de model este bazat pe multe criterii, dar cele mai importante ale modelului lberal fiind avantajele si dezavantajele prezente.
În a doua jumatate a secolului al XIX-lea s-a început formarea unui nou model liberal, des întîlnit cu teminologii diferite ca „neoliberalism”, „liberalismul social”, și „liberalismul reformator”.
A apărut ca răspuns la criza pe care o purta în acel timp ideologia liberală. Izvorul apariției acestei crize este acutizarea antagonismei între egalitate și libertate
2.2Avantajele și dezavantajele modelului liberal
Pe parcursul istoriei urmărim că au existat și există mai multe modele ale statului social. Unul dintre ei – modelul liberal, care se bazează pe principiul persoanei care presupune responsabilitatea personală a fiecărui membru al societății, pentru propria lor soartă și soarta familiei sale. Rolul statului în acest model este un minor. Finanțarea programelor sociale implementate, se mențin în primul rând din conturi private și asigurări private.
Sarcina statului este de a stimula creșterea veniturilor personale. Acest model este utilizat in Statele Unite, Marea Britanie și alte țări.
Formarea modelului liberal, prezente în așa țări cum ar fi Statele Unite ale Americii, Canada, Australia, Marea Britanie, a avut loc sub conducerea proprietății private, și predominanța relațiilor de piață sub influența muncii liberale. Principalele condiții de funcționare a acestui model sunt implicarea statului minimal în economia de piață și aplicarea limitată a măsurilor de reglementare de stat, fără a depăși sfera de aplicare a politicii macroeconomice; în produsul intern brut (PIB) sectorul public are doar o mică parte.
Sprijin social al cetățenilor se asigură datorită elaborării sistemelor de asigurare dezvoltate și cu intervenția minimă statului, este un regulator de anumite garanții. Dimensiunea indemnizațiile de asigurări sunt în general scăzute. Plățile minore de transfer, de exemplu transferabile din conturile bugetului de stat, primite de la impozitul, direct la diferitele grupuri sub formă de granturi și subvenții.
Ajutor financiar se adresează și se acordă numai pe baza unei evaluări a resurselor celor ce necesită ajuror.
În domeniul relațiilor industriale sunt stabilite condiții maxime de dezvoltare a activității antreprenoriale. Proprietari de afaceri nu sunt cu nimic limiteati la luarea deciziilor independente cu privire la dezvoltarea și restructurarea producției, inclusiv concedierea lucrătorilor nu au fost necesare. În forma cea mai rigid astfel de poziție este tipic al Statelor Unite, în cazul în care în 1948 o lege privind acordurile de muncă, sau "Wagner Act",” în conformitate cu care administrația întreprinderii în caz de reducere sau modernizarea producției au dreptul de a face concedierea fără preaviz sau cu un preaviz de două sau trei zile, fără a lua în considerare vechimea în muncă și calificările lucrătorilor.”*
Destinul sindicatelor – apărarea intereselor angajaților cu cea mai mare experiență în muncă în cazul unei amenințări de concedieri în masă, care, cu toate acestea, nu este întotdeauna posibil.
Acest model este destul de satisfăcător cu scopul său principal în termeni de stabilitate economică și de recuperare, dar în caz de concedieri și căderi din funcție, care sunt urmate de reducerile inevitabile în programele sociale, printre ei se găsesc grupurile vulnerabile sociale, în special femei, tineri, persoanele în vârstă.
Cele trei modele ce sunt marcate, nici ude în lume nu se regăsesc în forma sa pură, ideală reprezentând "tipurile ideale" ale statului social, fiecare dintre care are avantajele și dezavantajele sale. În practică se poate observa o combinație de elemente ale modelelor democratice liberale, corporatiste și sociale aparent prevalate de anumite caracteristici ale unuia dintre ele aceste modele de bază. În Canada, de exemplu, împreună cu asigurarea de pensie există așa-numitele pensii "populare". Pensiune similare introduse în Australia. În Statele Unite ale Americii, există multe beneficii care trebuie plătite în plus față de asigurări sociale. Funcționează cel puțin 100 de programe de ajutor financiar (multe dintre ele sunt pe termen scurt, după expirarea sunt înlocuite cu altele), care diferă în scară, criterii selective, surse obiective de finanțare. Cele mai multe dintre ele sunt efectuate sub vederea a cinci departamente federale (Sanatate si Servicii Umane, Agricultură, Muncii, Locuințe și Dezvoltare Urbană, interior), și de asemenea Comisia pentru oportunități economice, Departamentul Afacerilor Veteranilor, Consiliul pentru pensii de lucrători feroviari și Comisia Funcției Publice. Mai mult decât atât, multe programe sunt izolate, nu formează un sistem echilibrat și organizat și, prin urmare, nu acoperă un grup destul de mare de cei ce au nevoie de asistență materială, inclusiv șomerii care doresc să lucreze, pentru care este stabilită o sumă modestă de beneficii și compensații.
Cu toate acestea, astfel de programe sunt într-o oarecare măsură, să încurajeze grupurile sociale din rândul imigranților din afro-asiatice și latino populației americane: s-a dezvoltat pe parcursul anilor întregi grupuri, care practic nici o zi nu a lucrat pentru societate, de două sau trei generații. Un alt defect semnificativ în aceste programe este un impact negativ asupra relațiilor de familie: ei provoacă de multe ori divorțul, locuirea separarea a părinților, depinde deseori primirea asiurarilor financiare de situația familială.
Unul dintre acestea e – modelul liberal, care se bazează pe principiul persoanei care urmărește responsabilitatea a fiecărui membru al societății pentru propria lor soartă și soarta familiei sale. Rolul statului în acest model este unul minor. Finanțarea programelor sociale implementate în primul rând prin economiile private și asigurări private. Sarcina statului este de a stimula creșterea veniturilor personale pe teritoriului întregului stat. Acest model este utilizat in Statele Unite ale Americii, Marea Britanie și alte țări.
Modelul liberal se bazează pe dominația mecanismelor de piață. Asistența socială este oferită în cadrul unor nevoi sociale minime, segmentului cu venituri mici și populației care nu poate produce de mijloacele de existență. Astfel, statul, deși limitat, dar, cu toate acestea, duce o responsabilitate pentru bunăstarea generală a tuturor cetățenilor care nu pot exista economic independent. Țările clasice ale modelul liberal sunt considerate Marea Britanie și Statele Unite ale Americi, baza fundamentală a modelului liberal. În ceea ce privește persoanele cu nevoi speciale sunt în curs de dezvoltare, în primul rînd măsuri de combatere a discriminării menite să creeze condiții egale pentru persoanele cu nevoi speciale și drepturile lor. Angajatorii (în afară de structurile guvernamentale, acționând ca un "model" de angajatori care sunt obligați să angajeze în primul rând persoanele cu nevoi speciale, precum și companii care primesc fonduri de la bugetul de stat), nici o obligație de a angaja persoane cu nevoi speciale1.
Prin apariția necesitați Parlamentul Republicii Moldova adopta prezenta Legii Nr 60 din 30,03,2012 privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilitați. Urmareste urmatoarele nuanțe văzute în acestă lege.
Plasarea în cîmpul muncii a persoanelor cu dizabilități . Angajatorii, indiferent de forma de organizare juridică, care conformschemei de încadrare a personalului au 20 de angajați și mai mult, creează saurezervează locuri de muncă și angajează în muncă persoane cu dizabilitățiîntr-un procent de cel puțin 5 la sută din numărul total de salariați.
________________________________________________________
http://www.vevivi.ru/best/Liberalnaya-model-sotsialnogo-gosudarstva-dostoinstva-i-nedostatki-ref227840.html
Prin apariția necesitați Parlamentul Republicii Moldova adopta prezenta Legii Nr 60 din 30,03,2012 privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilitați. Urmareste urmatoarele nuanțe văzute în acestă lege
Plasarea în cîmpul muncii a persoanelor cu dizabilități . Angajatorii, indiferent de forma de organizare juridică, care conformschemei de încadrare a personalului au 20 de angajați și mai mult, creează saurezervează locuri de muncă și angajează în muncă persoane cu dizabilitățiîntr-un procent de cel puțin 5 la sută din numărul total de salariați.Totodată, angajatorii asigură evidența cererilor (a documentelor anexate laacestea) ale persoanelor cu dizabilități care s-au adresat pentru a fi angajateîn muncă într-un registru separat de strictă evidență, care va conțineînscrisuri privind deciziile de angajare sau refuz, cauzele refuzului,contestațiile etc1 .
Dar există o interdicție privind discriminarea persoanelor cu dizabilitați luate în cîmpul
de muncă și în relațiile de muncă. Discriminarea persoanelor cu dizabilități constînd în orice deosebire, excludere, marginalizare, limitare sau preferință, precum și în refuzul de creare a condițiilor favorabile și de adaptare rezonabilă, care conduc la imposibilitatea sau complicarea recunoașterii, îndeplinirii sau folosirii drepturilor civile, politice, economice, sociale sau culturale, este interzisă și se pedepsește conform legislației în vigoare2.
Aceste instrumente interzice angajatorilor să nege care va persoane în angajarea in cîmpul muncii, ghidați de prejudecăți și caracteristici ale reclamanților, cum ar fi sexul, etnia, culoarea pielii, apartenența religioasă, orientare sexuală și prezența disabilitaților. Acest lucru înseamnă prezența anumitor restricții procedurale privind angajatorul, cum ar fi
1. Legea Nr 60 din 30.03.2012 privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități, atr. 34 (4)
2. Legea Nr 60 din 30.03.2012 privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități, atr.8 (6)
CAPITOLUL III: Organizarea și funcționarea administrației publice
3.1 Modelul liberal în administrația publică
Metodologia – e determinarea începutul procesului de cunoaștere, cerințele generale de un sistem theoretic unde sunt implementate într-un set de cerințe și metode de cunoaștere științifică și explicarea realității sociale specifice. Metodologia poate fi definit ca principiul de organizare a cercetării, "normei", prin care selectează și documentează procedurile de cunoaștere.
În științe politice moderne există diferite analize ale conceptului metodologic a realității politice, fiecare dintre care creează logică de cunoștințe, construiește propriul aparat conceptual, stabileste relațiile de reglementare și a relațiilor dintre conceptele de bază. Guvernanță și politica ca o ramură a științei politice are propria sa logică, este organic legat de istoria lumii gândirii filosofice, sociologice și politice, juridice. Cunoașterea tendințelor filosofice de bază, metodele de studiere a conținutului politic, a teoriilor sociologice și juridice de bază, sunt necesare astăzi unui specialist în domeniul administrației publice pentru formarea atât propriilor gândiri metodologice, atît și înțelegerea gîndirii corporative și a culturii naționale. Fără cunoașterea a căror este dificil să se aplice în exercitarea poziții strategice în sistemul modern al administrației publice. Anume lipsa de gândire moderne de astăzi, se datorează în mare parte crearea de programe ineficiente de guvernare, bazate pe logica depășite de gândire și de acțiune cu termene trecute.
În calitate de principalele metode științifice a teoriei moderne a politicii și administrației publice se desfășoare activitatea, sistemică, structurală și funcțională, abordările cibernetice, pozițiile situaționale de conflictologie.
Abordare activitații, accentuează caracterul social al societății, politica si statul de drept si legea. Societate, politică și administrație publică sunt create activității viguroase a subiecților, reflexivi naturii sale. Dar conținutul și rezultatele acestei activități sunt de natură diferite.
Comunitatea este rezultatul unei activități sociale universale. "Nu a fost făcut de cineva anume”1- subliniază sociologul englez Anthony Giddens . comunitatea se produce si reproduce aproape de la zero de către participanții la evenimente sociale. Producerea de comunitate – in general este o construcție ingenioasă, realizată și oferită de către om.
. Este posibil numai de aceia pntu-că fiecare membru al societății este practic un teoretician socială: efectuarea tuturor tipurilor de interacțiuni, de obicei se referă la cunoștințele și teoriile lor;și că” utilizarea acestor resurse este o condiție pentru punerea în practică a cooperării, îngeneral".
Politica este rezultatul, și un tip special de activitate socială, care, potrivit sociologului german Max Weber, pe de o parte, este o unitate specială de întreprindere gospodsta legitimă, iar pe de altă activitate profesională specifică, care străbate toată viața socială. Întreaga societate și oamenii sunt împărțite în funcție de locul lor în "întreprindere" în societate: 1) "politicienii, de ocazia" (de exemplu, alegătorii obișnuiți); 2) "Politicienii combinați" (activiștii de partid, pentru care politica nu este încă principalul domeniu de activitate) și 3) "politicienii profesionali" (liderii guvernamentali și oficiali). Astfel, în conformitate cu M. Weber, politica ca o sferă a vieții sociale este format numai cu apariția aparatului administrativ de stat ca "sediul întreprinderii politice," întreaga societate, precum și izolarea de activitate administrativă într-un anumit popor de ocupare asociate cu controlul și distribuția puterii.
______________________
1. 1.Giddens A. New rules of sociological method. , pag. 14-15
Administrația publică este un tip specific de activitate politică profesională de guvernare, pe bază de constrângere legitimă și supunere, în general pentru organizarea și satisfacerea intereselor și necesităților publice.
O abordare sistematică, recunoscut pe scară largă, este utilizarea fundamentală a teoriei sistemelor generale de analiză și management de politici.
Datorită cercetătorilor în științele umaniste a anilor 50-60 a secolului XX, au fost introduse conceptele de bază ale teoriei sistemelor, "un sistem deschis și închis", "mediu", "structură", "stabilitate", "echilibru", și așa mai departe. O abordare sistematică în teoria de administrare și de politici publice presupune existența în administrare și de politică a relației interne dintre elementele care alcătuiesc un întreg, calitatea, care nu poate fi redus la suma calităților individuale ale elementelor.
Abordare structurală și funcțională este strâns legată de abordarea sistematică. Analiza structurală și funcțională este supusă soluționării problemelor legate de existența, funcționarea și întreținerea viabilității sistemului. Aspectul structural include determinarea elementelor care alcătuiesc un anumit sistem, precum și identificarea relațiilor stabile și relațiile dintre ele. “Aspectul funcțional implică studiul intern a mecanismelor de funcționare a elementelor și funcționarea externă a sistemului în timpul interacțiunii acestuia cu (ambiant) mediul extern”1.
Cunoaștere și înțelegere a conexiunilor interne și relațiile de interacțiunea elementelor sistemului, permite depistarea termeniilor de funcționare și activitatea sa, să stabilească relații funcționale ale existenței sale de mediu. Analiza interacțiunii dintre sistem și mediul extern face posibilă
__________________________________________________________
1. Giddens A. New rules of sociological method. ,pag. 12
2. Алмонд Г., Пауэлл Дж., Стром К., Далтон Р. Сравнительная политология сегодня. Мировой обзор. pag. 38
pentru a trece la abordarea cibernetică, recurgând la concepte precum "informații", "directă" și "reverse" relație ", sistem închis", "de intrare", "exit", și așa mai departe.
Politica se efectuiază în cadrul sistemelor politice de interacțiune, fie cu mediul său,sau a mediului înconjurător. Sistemul politic este un tip special de sisteme sociale, care sunt implicate la luare a deciziilor de autoritațile publice. Cu alte cuvinte, "sistemul politic este un set de instituții (cum ar fi Parlamentul, și instanțele de judecată), care formulează și pun în aplicare obiectivele societății sau ale unei colectivități existente". Sistemul politic este influențată de mediul intern și internațional, și la rândul său se formează.
În centrul sistemului politic se află statul. Acesta este un tip special de sistem politic, care poartă suveranitate – o autoritate juridică independentă asupra populației într-o anumită zonă. „Suveranitatea națională aparține poporului Republicii Moldova, care o exercită în mod direct și prin organele sale reprezentative, în formele stabilite de Constituție”1. Statul este cea mai înaltă formă de organizare a societății umane, este o uniune politică a cetățenilor, care prin forma sa exprimă unitatea credinței lor, pentru a asigura interesele comune și de protecție a drepturilor și libertăților omului. Statul este o instituție politică și juridică concepută pentru a reglementa și gestiona sistemul printr-o standardele de relații publice, valabile in comportamente generale și activitățile de oameni în societate.
Sistemul primește la intrare din mediul impulsuri în formă de cerințe și de sprijin (contact direct), precum și din partea sa trimite impulsuri, semnale de ieșire (feedback). Limitele sistemului politic sunt definite prin următoarele persoanele (cetățeni), teritoriu (suveranitatea) și de proprietate.
Continuarea logică a analizei structurale și funcționale este abordarea in mare parte a situației.
___________________________________________________________
Constituția Republicii Moldova art.(2) alin.(1)
În teorie, administrația administrative și publice – a declarat Vasilenko I.A, -“ analiza situației – nu este doar un set de reguli prescrise, ci mai degrabă un mod de gândire despre probleme de organizare și soluțiile lor. În ceea ce privește conceptul de administrare a structuri organizatorice nu există situații optime. Deși abordarea situației, recunoaște legile generale ale guvernării administrative, managerii ar trebui să utilizeze tehnici specifice în mod mai eficient pentru a realiza obiectivele din fiecare nivel de conducere și, în fiecare organizație poate varia foarte mult modul și felul de organizare”1.
În limitele analizei situației Administrative, ar trebui să stabilească ce structură sau tehnici de management sunt cele mai potrivite pentru această situație specială. Mai multi cercetatori moderni au marcat ca principalele variabile situaționale interne următorii parametri: scopuri, obiective, structura, tehnologie și abilitățile de management. Principalele variabile situaționale de mediu sunt menționate cum ar fi procesul politic, starea economiei, progresul științific și tehnologic, schimbările socio-culturale, influența intereselor unui grup social.
Fiecare dintre tehnicile de management utilizate într-o anumită situație, are propriile puncte forte și punctele slabe: administrația ar trebui să prevadă consecințele probabile ale utilizării metodei alease, atât pozitive, cât negative.
Abordarea conflictuală, subliniază caracterul controversat al interacțiunii dintre sistemele de gestionare și control. Specificul activităților de gestionare a statului care vizează gestionarea și soluționarea conflictelor între interesele publice și private, între cerințele adresate sistemului politic al diferitelor grupuri sociale, din mediul intern sau extern.
1. Василенко И.А. Административно-государственное управление в странах Запада. США, Великобритания, Франция, Германия. Pag. 26
Comunitatea ca sistem social nu poate satisface pe deplin interesele și nevoile tuturor grupurilor sociale care fac parte, pe departe nu au aceeași situație socio-economică și politică, au interese și valori diferite au acces inegal la resursele sale materiale și spirituale, mecanisme pentru crearea și distribuția valorilor. Prin urmare, statul este instituție juridică și legitim, care coordonează și gestionează conflictele sociale apărute bazate pe lege și normele stabilite.
Abordarea conflictuală urmărește politica ca un proces continuu de gestionare și soluționare a conflictelor, cu scopul de a ajunge la un acord sau un compromis între părticipanșii la conflict. În acest proces, pot participa atât statul și alte organizații politice, cum ar fi, de exemplu, interesele de partid sau de grup.
. Statul are parte de activitate profesională a autorităților și a altor ale puterii executive, care vizează rezolvarea conflictului în interesul public al menținerii stabilității și asigurarea securității sale. “Experți moderne în domeniul administrației și politicii publice trebuie să aibă tot felul de metodologie, de a dezvolta o gândire metodologică personală și corporativă, pentru a îmbunătăți activitățile profesionale, îmbunătățirea calității și eficienței managementului”1.
Puterea politică în forma sa modernă, ca puterea de politică-public și relativ izolat de societate, există aproximativ 5-6 mii de anii. În perioada de pre-statală a structurii de management și auto-organizare a avut un nivel primitiv de organizare, efectuate de la caz la caz și nu au fost separate de societate.
1. Василенко И.А. Административно-государственное управление в странах Запада. США, Великобритания, Франция, Германия. pag. 14
După cum menționează Degtearev “ în unele cazuri, comunitațile puteau exista fără nici o putere existentă, realizînd cum ar fi prin auto-guvernare deplină și auto-reglementare a vieții colective cu ajutorul tradiții și obiceiuri, reguli și regulamente1”. În periada pre-statală conducera se baza pe puerea protestantă ( din Latina protestas-putere), care erau prezente ața tipuri ca lineare- de la enlezul lineadge ce inseamna din neam. De la cuvintul englez remadge –ramură, care erau legate strîns de rudenie și singe, din incinta unei comunități. Putere si control se transmite de la o persoana la alta, pe linie dreaptă în funcție de rudenie și prioritate genealogică cu privire la începatorul liniei, și urmașii lui direcți. Dar conducătorul nu este încă perceput ca " mai sus" a membrilor săi, ci acționează ca executorul funcțiilor publice.
Dezvoltarea unei autorități publice, politică și management public modern începe cu diviziunea muncii sociale, cu o creștere de diferențiere socială a societății, împărțind-o în conducători și conduși, izolarea treptată a managementului și asigurarea lor pentru popor și grupurile sociale.
În sistemele timpuriiale guvernamîntului a crescut brusc puterea de a controla, de asemenea, scade dramatic efectul celor guvernați. Conducătorii triburilor devenit treptat regi "zei vii". Puterea lor devine infinită, se cristalizează în instituțiile politice specializate sau organe de management politic. Pentru a controla teritoriul și populația, crearea aparatului administrativ de specialitate bazate pe constrângere și violență. În rezultat se formează o putere de stat ca instituționalizată publice și separată de sistemul de societate, bazat pe legitimitatea de dominație și subordonare, și se bazează pe un aparat administrativ de specialitate, care includ structuri de violență și constrângere. Acest aparat are deja o formă de guvernare, dacă urmărim acest concept într-un sens larg, incluzând o reprezentare a metodelor sistematice de funcționari , care afectează viața în totalitate sau cea mai mare parte a populației.” La aceste putem alipi oficialii cum sunt regi, monarhi, și împărații mai târziu și curtenii lor, oficialii aleși și funcționari publici.”
Trecerea de la o formă de guvernare la altă formă a statului , potrivit oamenilor de știință, poate avea loc în trei moduri sau etape principale.
___________________________________________________________
1.Дегтярев А.А. Основы политической теории. Pag 46
În primul rând, aceasta este calea militară, în cazul în care instituționalizarea autorităților publice au avut loc pe baza de separare a Institutului de "lider militar" și echipele sale armate și-și luau numele conducătorului aparatului administrativ, constând în principal din rudele și prietenii apropiați (sumerienii vechi).
În al doilea rând, acesta este un mod aristocratic, când purtatorii de autoritate publică a devenit treptat reprezentanții clanului-trib ale aristocrației, care au concentrat în mâinile sale toate elementele administrației.
În al treilea rând, în acesta este plutocratică atunci când unii dintre reprezentanții cei mai de succes ai comunității,au acumulat în mâinile lor bogăție materială (resurse energetice), și au format în jurul numerose grupuri de susținători și treptat, au transformat bogăția materială, în prestigiu și influență în autoritatea administrativă.
Crearea aparatului administrativ cu siguranță a contribuit la progresul social, dezvoltarea de politici publice și departamente de gestionare,delimitarea activității publice de cea privată, crearea unui sistem juridic specializat, dotat cu dreptul de a utiliza forța doar atunci când există un caz de nesupunere la guvernare, care înlocuiește treptat principiul răzbunării. Astfel formînd o societate bazată pe de rudenie și relații.
Societatea și guvernarea
Relația dintre societate și stat este factorul cel mai important în dezvoltarea administrației publice. Statul este atât o instituție politică cît și instituția de administrare.
"Funcțiile sociale de bază – a spus Soloviov A. I. – statul efectuează în primul rând ca o instituție pur politică, ca fiind instrumentul cel mai eficient de guvernare social"1.
În acest sens, statul este o sferă de luptă și competiția pentru putere și
__________________________________________________________
1. Соловьев А.И. Три облика государства – три стратегии гражданского общества.
Pag.31
legitimitatea sistemului politic existent, pentru punerea în aplicare a intereselor de grup.Statul este organizat pe principiile dreptului, este unirea de oameni, "o dominație comună a teritoriului unificat, și subordonarea unei singure putere"1 .
Ajungerea la un monopol asupra violenței legitime pe teritoriul sub controlul său, statul este capabil de a realiza funcțiile sale sociale ca instituție organizarea și gestionarea relațiilor sociale. Ca sistemul de guvernanță a devenit un subiect independent de toate tipurile de relații sociale inerente în societate.
În acest aspect, este un control a subsistemului societîții, subordonat funcțional din urmă, și nu se concentrează pe unul sau alt grup (castă, clasă, pătură, corporative, etnice) de interes, ci pentru a rezolva problemele sociale generale în interesul majorității. În acest sens, se afirmă regulile și standardele de comportament a cetățenilor și a grupurilor sociale care doresc să realizeze propriul lor interes general.
Interacțiunea a statului și a societății nu poate purta un caracter mecanic simplu. Un stat nu poate garanta societatea ordine și control. Există o limitare fundamentală a societății controlată de la o locație centrală. Încercările de a crea un stat, care să supună complet dezvoltarea societății, vine de la conceptul de stat ideal de la Platon și terminând cu regimurile totalitare ale secolului XX, au dus întotdeauna la rezultate negative.
Din punctul de vedere al managementului, prin crearea un model de relații între stat și societate se bazează pe două procese interdependente: conștientă și complexitate, un scop mai complicat al sistemului de control, precum și simplificarea sistemului de control, rezultatul este
o încercare de a realiza o situație în care sistemul de control ia decizii
__________________________________________________________
1. Лоутон А., Роуз Э. Организация и управление в государственных учреждениях.
Pag.111
pentru manageri. Acțiunile sistemului controlat este complet determinată de deciziile conducerii.
Cu toate acestea, astfel de situații sunt relativ rare, și nici nu au interes pentru teoria modernă de guvernare. De obicei, sistemul de control (comunitații) în sine este destul de complicată. În acest caz, vorbim despre luarea unor decizii pentru cineva devine dificilă, chiar și în cazurile în care ceva de genul asta pare sa fie cazul potrivit. De exemplu, un călăreț pe cal nu poate, și nu încearcă săîl gestioneze: este doar important ca acesta să meargă în direcția necesară. Prin urmare, statul ca un organism capabil să-și îndeplinească funcțiile de bază numai în combinație și interacțiunea cu procesele de auto-organizare și auto-guvernare la nivelul societății și grupuri sociale.
Într-o situație în care sistemul de control este mult mai dificil de controlat (în această situație, de exemplu, sunt organele de stat sau de guvern locale în raport cu teritoriul administrat de ele), de natura interacțiunii dintre manager și a reușit dobândește un caracter complet diferit. În primul rând, sistemul de control în astfel de cazuri este parte a unui gestionate, cum ar fi un organ special cu ei integrate într-un tot coerent.
Sisteme și modele de guvernare nu rămân neschimbate. Ei variază în funcție de complexitatea ordinii sociale, care este fie realizată de către Societate sau la care aspiră. În timpul timpurile moderne omenirea a încercat în repetate rânduri să găsească modelul ideal de guvernare, care să justifice rolul statului în conducerea societății. În diferite perioade ale istoriei au fost fundamentate teoretic și pus în practică modelul liberal, socialist și se amestecă administrației publice.
Liberal model, format în sânul ideologiei liberale, a dat prioritate procesele de auto-organizare și auto-gestionare a societății reprezentat de piața liberă și concurența. Liberalismul, a susținut Hayek, este o civilizație bazată pe principiile individualismului. "Caracteristica sa principala – scria el – este respectul pentru individ ca atare, adică, recunoașterea suveranității absolute a opiniilor și înclinațiile omului în viața lui "1.
Concurența este cea mai bună modalitate de a gestiona activitățile fizice, vă permite să facă, fără un control public social.
__________________________________________________________
1. Хайек Ф. Дорога к рабству.pag. 19
Statul este de multe ori ineficient Management Institute. Prin urmare, nu ar trebui să intervină în procesele de dezvoltare economică, restrâng concurența, planificarea centralizată și reglementarea pieței. Activități guvernamentale vor fi luate în considerare mai bine, cu atât mai puțin îl administrează.
Modelul socialist bazat pe ineficiența întreprinderilor private și proprietatea privată, concurență și piața liberă, preferă proprietate publică, realizarea de interes public, spre deosebire de privat
și administrației publice și reglementarea economiei.
Spre deosebire de liberalism, modelul socialist menține eficiența guvernului originală, capacitatea statului modern de a prelua cea mai mare parte responsabilitatea pentru dezvoltarea societății și fiecare individ.
În loc de a liberei concurențe, atât impuls intern al progresului economic și social, modelul socialist prevede principalele metode administrative de guvernare, aplicarea administrative, politice și morale și ideologice organizare stimulente și comportament organizațional.
Model mixt care combină elemente ale conceptelor neo-liberale și socialiste și practică socială, a apărut în a doua jumătate a secolului al XX1. Acesta reflectă tendințele obiective de dezvoltare a societății moderne, complexitatea tot mai mare de organizare socială și de guvernare, cerințele de planificare creștere în relația dintre societate și natură, de a reglementa interactiunile dintre individ și societate.
În economie, această tendință se realizează în alegerea unui model de piață cu orientare socială a relațiilor economice, existența libertății de a combina diferite forme de proprietate, a crescut funcții sociale, economice și ecologice ale statului în dezvoltarea și punerea în aplicare a programelor integrate naționale, regionale și internaționale guvernamentale din diverse domenii ale societății.
1. Хайек Ф. Дорога к рабству.pag. 19
3.2 Apectul funcțional
Politica și guvernarea sunt două sfere interdependente ale activității umane, care de-a lungul istoriei în diferite moduri se referă una la alta, în funcție de stadiul de dezvoltare a societății, numărul populației stabile, nivelul său, de diferențiere socială, tipul dominant al relațiilor economice, și așa mai departe. Dar rămân întotdeauna principalele obiective și valori ale politicii și conducerii – crearea și menținerea ordinii în societate, pentru a depăși haosul în relațiile umane, în relațiile dintre societate și natură .
Sensul și conținutul conceptului de "ordine", s-a schimbat decursul istoriei, dar a rămas de conștientiztfaptul că constant e statul, ca cel mai puternic sistem și avansat, de organizare și gestionare a puterii politice. Ce rămîne garant pentru fiecare membru al comunității ca stabilitatea, libertatea și dreptul la siguranță și protecție, deși măsura este în continuă schimbare, rămâne mereu subiect de dezbateri filozofice și politice.
Politica și guvernanța au un fenomen comun , ca fenomenul de putere și politică, în special. Autoritățile inițial este o forma organizată de putere. Puterea este o relație între oameni, în care o pate conduce (decizii, instrucțiuni) și altele se supun. Cele mai multe dintre ideile și conceptele, atât clasice și moderne, unesc categoria "putere" cu nevoia societății de ordine și coordonarea acțiunilor de oameni, management și reglementarea relațiilor umane. Pentru multi oameni de stiinta punctul de gândire despre politică și despre stat, egalitate și libertate, și de control este Grecia antică începând, personificat în teoria politică a lui Platon și Aristotel.
În antichitate politica este înțeleasă ca o activitate de stat are ca scop binele comun, rezolvarea problemelelor societății, ghidate de binele comun. Se poate argumenta că politica și guvernul într-o anumită măsură, în acea perioadă a istoriei sunt concepte identice. Aristotel în mod repetat în scrierile sale fundamentează ideea că politica este, mai întîi de toate, statul, domeniul relațiilor politice este domeniul relațiilor publice, sfera de comunicare între oameni politici.
Sistemul politic a însemnat mai întăi de toate la fel ca și ordinea de guvern, apoi din urmă autoritatea supremă în stat. Prin urmare, accentul de politică și administrație publică stau relațiile interne, forme de guvernare, organizarea puterii supreme.
"Sistemul politic (Politeia), – scria Aristotel – este domeniul funcțiilor publice în general, și în special autoritatea supremă: autoritatea supremă pe tot parcursul procedurii asociate cu guvernul (politeyma), iar acesta din urmă este sistemul de stat"1.
În gestionarea statului în interesul binelui comun în diferite măsuri ar trebui participarea cetățenilor. "La urma urmei, trebuie să recunoaștem unul din două lucruri – scria Aristotel – sau cetășenii implicați în comunicare , nu de cetățeni, ce nu ar trebui să nu fie implicate în binele comun"2.
Această poziție a filosofului s-a datorat în mare măsură nedezvoltării sferei politice, unde domina idei sincretice despre politică, statul, societatea și omul, include un idei mitologice, economice, etice, teologice și politice.
Aceste idei vor domina în continuare în societății de aproape două milenii. Atâta timp cât nu începe lent procese evolutive de diferențiere internă a societății, creșterea nivelului de complexitate a organizării sale, izolat de fiecare alte sfere distincte ale activității umane, formarea de noi tipuri de activități, apariția de noi grupuri sociale, extinderea și stabilizarea teritoriul controlat de stat. Toate acestea luate împreună, în cele din urmă trebuie, să conducă la o modificare a ordinii sociale, apariția de noi idei și teorii care să justifice principiile și normele unei societăți și stat, relația dintre societate și cetățean, politică și administrație publică.
__________________________________________________________
1. Aristotel, Politica, Cărțile a IV-a, Editura Antet, 1996, p. 455
2. . Aristotel, Politica, Cărțile a IV-a, Editura Antet, 1996, p. 457
.
În Evul Mediu și Renaștere, principalele purtatori a puterii și actorii administrației publice încă domina monarhi, elita aristocratică a societății, nobilimea mare. Dar din momentul revoluției burgheze engleză (XVII sec.), și în special revoluția franceză (XVIII sec.) politică și guvernanță s-a democratizat treptat. Activitatea politică include un grup mare de oameni și extinderea în sfera relațiilor politice.
La începutul secolului al XIX-lea, se formează noi instituții sociale și politice, au format primele sindicatele, partidele politice , apariția primelor sisteme electorale și de partid. Astfel, treptat, apar diferențe între premisele de activitate politică și de stat și a fost înțelegerea necesității de a distinge între politică și administrație publică. Politica devenea o sferă de luptă de putere și puterea de valori între diferite grupuri sociale.
Politica creează mai multă libertate pentru împlinirea personală, nu întîmplător unii oameni de stiinta atribuie activitate creatoare pentu politicieni, iar politica în sine este adesea numit o artă – arta posibilului. Participarea în politică nu se presupune, și încă nici o normă stabilită ca dobândirea de cunoștințe speciale și de formare. Participarea în politică este un act voluntar de selectare unei persoane sau grup social. Ea se bazează pe tipul subiectului-subiect al conexiunilor orizontale. Relațiile politice sunt din punct de vedere juridic a relației dintre subiecți egali și liberi. Fiecare dintre entitățile independente din punct de vedere al celuilalt subiect. Ca subiecte ale relațiilor politice pot servi statul, partide politice și diverse organizații, grupuri de interese, cetățeni.
Politica se implementează, de regulă, prin mijloace politice (negociere, compromis, persuasiune, de consolidare a consensului, promovarea alternativelor, etc.), a cărui alegere specific depinde de tipul de regim politic și natura relației dintre stat și societate.
Administrația publică în legătură cu politicile din acest plan devine imagine clară a activității administrației publice, politice și profesionale care necesită cunoștințe speciale și pregătire specială.
Administrația publică este activitatea de funcționari publici profesioniști să pună în aplicare politici publice. Subiectul activității este guvernul de stat, obiectul – o societate sau relații sociale în care oamenii intră în diverse activități. În mod ideal – este un sistem rațional de folosire eficientă și calificată a politicilor publice .
Conducerea administrativă ca un sistem de relații subiect-obiect înseamnă că interacțiunile publice se bazează pe tipul de relație subiect-obiect vertical, aranjate ierarhic (prin utilizarea de drept formal, autoritate administrativă și responsabilitate (administrativ, juridic, politic, administrativ).
“În mijlocul secolului al XIX-lea ca o relatie ideala dintre politică și administrație vine separarea lor completă. Acest lucru, în special, se poate urmări în proiectul N. Trevelyan, despre serviciului public în anul 1850”1. Ca urmare, teoria guvernului pentru o perioadă lungă de timp se stabilește dihotomia în politica / conducere. Politicienii de a se angaja în politică, și oficiali în control.
Modelul dihotomic atrage o limită clară între activitățile politice și administrative. În lucrarealui Wilson "Studiul administrației publice", 1887, potrivit lui, conservarea și dezvoltarea democrației este posibilă numai cu monitorizarea permanenta a politicilor administrației. Wilson considera că o schimbare de conducere politică nu trebuie să afecteze funcționarea aparatului administrativ inamovibili. El ar trebui să fie în măsură să decizia a oricărui un partid politic, orice grup de lideri politici aleși în mod legal de către popor.
Deci, în domeniul științei a apărut modelul funcționalist, conform căruia controlul este procesul de luare a deciziilor, iar politica în luarea deciziilor importante, ce le ofere legitimitate. În istoria noastră, acest lucru a fost reflectat în formula "partidul conduce -iar consiliul guvernează"
__________________________________________________________ 1.Лоутон А., Роуз Э. Организация и управление в государственных учреждениях. pag. 19
3.3 3Elaborarea recomandărilor în vederea îmbunătățirii a atribuțiilor profesionale ale administrației publice
Biliografie
Charles Montesquieu, Despre Spiritul Legilor,I, Editura Științifică, București, 1994,
2 . Aristotel, Politica, Cărțile a II-a și a VI-a, Editura Antet, 1996.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Evovutia Si Dezvoltarea Conceptului de Liberalism (ID: 121171)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.