Evaluarea Potentialului Religios AL Municipiului Chisinau

Evaluarea potențialului religios al municipiului chiȘinau

INTRODUCERE

Călătoriile religioase au constituit piatra de temelie a turismului modern și ai industriei turistice de astăzi. Atunci când elementul de atracție pentru turiști este reprezentat de monumente, edificii sau altă formă a patrimoniului cultural de factură religioasă, se poate vorbi despre turism în spațiu religios. Dar să vedem ce se întâmplă în domeniul valorificării nu doar a catedralelor cu o arhitectură complicată ci a întregului potențial turistic religios din municipiul Chișinău.

Majoritatea patrimoniului arhitectonic și artistic moștenit al capitalei Republicii Moldova, Chișinău, este de factură religioasă, astfel se remarcă turismul în spații religioase. Încă din 1788, mareșalul Von Raan consemnează cele șase biserici parohiale pe culmi de coline, în jurul cărora erau grupate cartierele orașului. Dintre acestea au rămas doar câteva drept mărturie a condițiilor istorice nefavorabile, celelalte fiind înlocuite de monumente arhitecturale religioase mult mai recente.

Un impediment serios și o motivație serioasă că până în prezent nu s-a acordat atenție acestui gen de turism este lipsa totală sau aproape totală a unor informații dedicate anume schiturilor și mănăstirilor rupestre ca obiective turistice. Nu se iau în considerație cele câteva reviste și cărți ce vorbesc despre mănăstirile, bisericile și schiturile din Republica Moldova, unde puține din ele au făcut o paralelă între monumentele rupestre autohtone și cele valorificate și promovate din Europa.

Actualitatea temei. În lucrarea dată am efectuat evaluarea și analiza întregului potențial turistic din municipiul Chișinău prin prisma unei evaluări a unor complexe religioase în unele capitale ale Europei Centrale și a Republicii Moldova ca destinație pentru turismul religios. Lucrarea dată este structurată în trei capitole mari, urmărind linia logică de cercetare a unui obiectiv turistic ar suna astfel:

Studiul → Evaluarea → Integrarea.

În încercarea de a evita date eronate am recurs la studiul complex al unor complexe religioase din Republica Moldova, însă mai sunt și tangențe cu unele locații de acest gen din Europa Centrală.

Scopul lucrării este cel de a atrage atenția asupra potențialului turimului religios din municipiul Chișinău ca obiectiv turistic de o reală valoare atât din punct de vedere al patrimoniului istoric al țării cât și al aspectului comercial. Este un domeniu de reală perspectivă și sunt posibilități reale de promovare, deci merită să fie analizat după cum urmează să o fac pe parcurs.

Obiectivele cercetării:

Evaluarea resurselor turistice religioase din Europa Centrală, Republica Moldova, și în mare parte din municipiul Chișinău;

Posibilități de promovare și dezvoltare a acestor resurse;

Formarea unei viziuni clare asupra potențialului religios ca resurse turistice;

Caracterizarea factorilor ce influențează asupra fenomenului religios in turism.

Sarcinile lucrării constau în;

Evaluarea structurii organizatorice a componentelor turismului religios din municipiul Chișinău;

Evidențierea obiectivelor turistice religioase în rețeaua turistică din Republica Moldova;

Caracterizarea complexelor turistice cu conținut religios din municipiul Chișinău.

Noutatea științifică a lucrării constă în ;

Aprecierea mecanismelor și instrumentelor, utilizate în experiența funcționării complexului turistic religios, privind ajustare lor la realitățile specifice din municipiul Chișinău în procesul de integrare in spațiul economic și internațional;

Argumentarea strategieii și căilor prioritare privind politici de atracție a turiștilor străini in circuitul național turistic din Republica Moldova și în special din municipiul Chișinău.

Lucru cu bibliografia permite de a culege date concrete legătura cu subiectul studiat în scopul analizei ulterioare. Astfel, lucrarea a impus colectarea datelor din mai multe surse bibliografice a autorilor autohtoni ca Turcov Elena, Ilvițchi Luminița, Ghimpu Vlad, Glavăn Vasile, Miron V. Brânzan Maria, Colesnic I, cît și acelor din străinătate ca Kamil J. Nolan Mary Lee, Nolan S, Reader I. Walter T. și alții.

În capitolul I al tezei este reflectat turismul religios cu potențial de atragere a turiștilor în unele capitale ale Europei Centrale și dezvoltarea pe parcursul anilor a turismul de pelerinaj în creștinism.

Capitolul II ne oferă informație amplă despre potențialul turistic religios în țară. Tot aici, sunt abordate unele tendințe și perspective de dezvoltare a turismului relgios și de pelerinaj în Republica Moldova. Și nu în ultimul rînd am menționat despre citeva posibilități de dezvoltare a turismului religios din municipiul Chișinău.

În Capitolul III este reflectată integrarea potențialului turistic religios în economia urbană a municipiul prin rerezentarea unor indicatori specifici reflectării eficienței economice în turimul religios, tot aici, se observă relația dintre eficiența economică și eficiența socială a turimului religios. Mai este analizată perspectiva includerii turimului religios ca variabilă a dezvoltării economice urbane a municipiului Chișinău.

Lucrarea cuprinde 2 figuri, 3 tabele, precum și 1 anexă. Bibliografia cuprinde 33 de surse. Volumul total al lucrării 67 pagini.

CAPITOLUL I. IMPORTANȚA TURISMULUI RELIGIOS ÎN LUME

POTENȚIALUL TURISTIC RELIGIOS ÎN UNELE CAPITALE ALE STATELOR EUROPEI CENTRALE.

Turismul religios este o formă de turism care are ca scop vizitarea edificiilor religioase cu implicații de ordin spiritual. Motivațiile turiștilor au constituit drept sursă pentru formularea noțiunii de turism religios. Motivația religioasă diferențiează acest tip de turism de celelalte.

Turismul religios sau spiritual reprezintă o importanță majoră în economia și societatea unor țări individuale, cât și pentru comunitatea globală. În fiecare an, la scară mondială peste zece mii de oameni vizitează locașurile sfinte pentru a descoperi mărturiile divintății, liniștea spirituală. În 776 î.e.n. grecii lansează Jocurile Olimpice ce atrăgeau un flux important de vizitatori în acea perioadă. Odată cu apariția religiilor monoteiste (creștinismul și iudaismul) apar pelerinajele spre Ierusalim. Importanța acestei locații ca punct de atracție turistică este amintit încă din anul 333 î.e.n. când a fost publicat cel mai vechi ghid turistic intitulat „Itinerariu Bordeaux- Ierusalim”. Zidul Plângerii este considerat a fi unica reminescență a Templului distrus în anul 70 e.n. în urma luptei dintre rebelii evrei și armata romană.

După modul de organizare turismul religios poate fi individual sau în grup organizat cum sunt pelerinajele și taberele religioase. Se practică de către o anumită categorie de persoane și vizează atât promovarea valorilor culturale, cât și a celor spirituale. Există turiști care merg la mănăstiri din curiozitate, din nevoia de a cunoaște locuri și lucruri noi, atrași de originalitatea lor prin artă, prin faptul că sunt situate în locuri izolate, pitorești, prin modul de viață deosebit al comunității. În momentul întâlnirii cu lăcașul de cult, turistul se transformă subit în pelerin: își schimbă vestimentația, aprind o lumânare, se închină la icoane.

O tendință a ultimelor decenii ale secolului 20 în Europa [8, pag.70-99] este de a petrece un sejur în apropierea unor lăcașe de cult renumite. Astfel, multe ansambluri monahale și-au realizat propriile case de oaspeți în care primesc un număr redus de credincioși și în care trebuie respectate anumite norme pe durata sejurului, pentru a nu perturba ordinea activității monahale. Între turism și religie există nenumărate interacțiuni și combinații pe baza relației dintre locul sacru și motivația turistului.

Edificiile religioase marchează evoluția [13, pag.5] concepțiilor și a stilurilor arhitectonice. O mare parte dintre acestea au suferit mari distrugeri atunci când forțele aflate în conflict aveau religii diferite sau aveau concepții antireligioase. Au fost distruse templele aztece sau incașe de către conchistatori, bisericile creștine în evul mediu de către turci, sau lăcașurile de cult din Estul Europei de către comuniști. Faptul că turcii au protejat catedrala Sfânta Sofia din centrul imperiului, iar comuniștii sovietici– Catedrala din Moscova, prezintă o dovadă că fanatismul religios sau ateu a avut limitele lui, arta adevărată supraviețuindu-i.

Vizitatorii siturilor religioase nu corespund întotdeauna tiparelor persoanelor evlavioase și manifestă o altă motivație decât cea religioasă: curiozitate, aventură, științifică, artistică, culturală, istorică, indiferentă, etc. [11, pag.132-135]

Figura 1

Statistica populației după structura religioasă la nivel european 2009

Sursa: U.S. Census Bureau, International Programs Ctr.

Cele mai populare destinații turistice religioase din Europa Centrală [21, p. 138-141] sunt reprezentate de:

1. Biserica memorială Kaiser Wilhelm din Berlin, Germania. Biserica veche, azi o ruină, a fost construită în ultimul deceniu al secolului 19 de către împăratul Wilhelm al doilea, în memoria tatălui său, Wilhelm întâi. A fost ridicată în mare parte din fonduri provenite din donații publice, și la vremea aceea avea cel mai înalt turn din Berlin – 113m. Terminată și sfințită în 1905, a avut în acea formă o viață foarte scurtă, dându-și duhul într-un raid aerian din timpul bombardamentului Berlinului, în 1943. N-a rămas mult timp însă așa, pentru că după război, în anii '50, primăria s-a hotărît să facă ceva cu imensa ruină care se înălța în mijlocul bulevardului Kurfürstendamm – să o dărîme. Nu pur și simplu, ci în contextul unui proiect arhitectural care avea să ridice în locul vechii biserici una nouă, din sticlă.

S-a făcut concurs public de design, iar dezbaterile publice care au urmat au salvat rămășițele bisericii, care a fost construită între 1956-1961 și azi e un complex ciudat de clădiri, compus din… dintele găurit, rujul și cutia de pudră.
Hohler Zahn e ruină, care într-adevăr arată dintr-un anumit unghi ca un dinte cariat, cu fleșa ei spartă și cu rozeta lipsă. Lippenstift und Puderdose sunt clopotnița și nava, corpul bisericii. Alături de ele este și o construcție plată, o sală memorială, în care se găsesc mozaicuri, sculpturi și basoreliefuri. Niciunul din acestea nu arată însă cum ți-ai imagina, decât dacă imaginația te duce în viitor, într-un lăcaș de cult post-apocaliptic. Toate sunt construite din cărămizi de sticlă albastră, iar interiorul pare din altă lume: Christosul care plutește deasupra altarului e dintr-un aliaj de zinc și cupru, iar crucea mare și albă de dedesubtul sau e din argint bătut cu cristale. Pereții navei au 20m înălțime, sunt dispuși în formă de octogon și sunt alcătuiți din peste 21 de mii de cărămizi de sticlă albastră, al căror design aparține realizatorului de vitralii Gabriel Loire din Chartres.

În ciuda sentimentului contemplativ care te podidește când privești în sus în biserică, în momentul în care întrepți ochii în jos, te întorci cu picioarele pe pământ într-o feerie de buline colorate. Clopotnita are 53 de metri înălțime și 6 clopote de bronz, turnate dintr-un tun francez capturat în timpul războiului franco-prusac din 1870.

Deasupra intrării se află și orga, cu 5000 de tuburi.

2. Biserica Sfânta Barbara din Viena, Austria. Biserica Sfânta Barbara din Viena este un lăcaș de cult, monument istoric și de arhitectură, situat în Postgasse (Ulița Poștei), nr. 8, din Viena, în imediata vecinătate a clădirii centrale a poștei din capitala Austriei. Lăcașul de cult a fost construit de iezuiți între 1652-1654. Începând cu 1773 a fost biserică a celebrului seminar greco-catolic cu hramul Sf. Barbara din Viena. În prezent deservește comunitatea greco-catolică ucraineană centrală din Viena. Edificiul a fost inițial biserică a ordinului iezuit. În 1773, după desființarea temporară a ordinului, biserica a fost trecută în folosința parohiei greco-catolice din Viena. În 15 octombrie 1775, prin decretul imperial al Mariei Terezia, clădirea convictului iezuit a devenit sediu al Seminarului Greco-Catolic Sf. Barbara din Viena. Placa memorială din anul 1775, plasată la intrare, a reținut acest eveniment: "Maria Terezia și Iosif al II-lea, domnitori ai Austriei, au transferat cu generozitate această biserică împreună cu convictul aferent în scopul formării tânărului cler al ritului oriental. 1775". După trecerea în posesia comunității greco-catolice din Viena, Biserica Sf. Barbara a fost prevăzută cu un iconostas. Acesta a fost sculptat de meșterul sârb unit Arsenie Markovic și pictat de meșterul transilvănean Efrem Micu, vărul lui Samuil Micu.

3. Mănăstirea Mihai Vodă din București, România. Mănăstirea cu hramul Sfântul Nicolae este ridicată pe Dealul Spirii. Istoria Mănăstirii Mihai Vodă începe însă între anii 1589-1591, când potrivit legendei în mai multe versiuni, Mihai, fiul lui Pătrașcu Vodă cel Bun bănuit că aspiră la domnie și uneltește în acest scop, este prins din porunca lui Alexandru – Vodă cel Rău și dus către Piața Sf. Anton, locul de osândă într-o iarnă deosebit de aspră [33]. În 1813 era printre mănăstirile mari ale țării . În 1984, Biserica mănăstirii a fost translatată 289m, iar construcțiile aferente au fost în mare parte dinamitate sau doborâte cu buldozerul. Biserica este distinctă nu numai prin valentele istorice, cât și prin construcția propriu-zisă: anexele altarului au fost gândite ca niște mici capele independente, fiecare cu turnul său. Arhitectura pereților din cărămidă [31], fațada împărțită în două prin clopotul median sunt elemente specifice monumentelor religioase aparținând secolului al XVI-lea.

4. Biserica Sfintei Cruci din Varșovia, Polonia. Biserica Sfintei Cruci este o biserică româno-catolică și un loc de cult din centrul orașului Varșovia . Situat pe Krakowskie Przedmieście , vizavi de Universitatea Poloniei, este una dintre cele mai notabile biserici baroc din capitala Poloniei. Aceasta este în prezent condusă de Friars de Misiune al lui Vincențiu de Paul. Încă din secolul 15, o mică capelă de lemn a Sfintei Cruci a fost ridicat la fața locului. În 1526, capela veche a fost demolata și o biserică nouă a fost construită. Renovată și extinsă prin Paweł Zembrzuski în 1615, biserica a fost prea mică pentru a se potrivi nevoilor de creștere al orașului. Inițial bine situată în afara limitelor orașului, prin sec. al 17-lea a devenit una dintre principalele biserici într-o suburbie din sudul orașului care a devenit între timp capitala Polonia. Clădirea principală a fost construită între 1679 și 1696. Designer-ul principal a fost Józef Szymon Bellotti, arhitectul regal de la Curtea Regală de Polonia. Fațada a fost relativ modestă și a reamintit de fațadele renascentiste din bisericile din apropiere. Cele două turnuri din jurul fațadei au fost inițial tăiate pătrat. În secolul al 19-lea interiorul a fost ușor renovat în 1882 o urnă cu inima lui Frederic Chopin a fost adăugat într-una din capele. Curând după aceea o urnă similar a fost adăugată, de asemenea cu rămășițe de Władysław Reymont . Ulterior, biserica a fost aruncată în aer de germani, în ianuarie 1945. Cu toate acestea, între 1945 și 1953 aceasta a fost reconstruită într-o formă simplificată de arhitectură de către B. Zborowski. Interiorul a fost reconstruit, de asemenea, fără esențe de baroc și fresce. Altarul principal a fost reconstruit între anii 1960 și 1972.

5. Biserica Franciscană din Bratislava, Slovacia. Biserica Franciscană din Bratislava (Kostol frantiskanov sau kostol Frantiskansky) este situat în Orașul Vechi din Bratislava, Slovacia. Biserica este una din cele mai vechi biserici din Bratislava. Biserica Franciscană din Bratislava a fost construită între 1280 și 1297 și sfințită de către regele Andrei al II. În secolul 17, biserica a fost transformat în stil renascentist și în secolul 18 intr-un stil baroc. În secolele 16-19 aici au fost selectate persoane care au fost numiți drept cavaleri. Două capele și o mănăstire franciscană din secolul 14 s-au adăugat adiacent la biserică.

6. Catedrala din Berna, Elveția. Catedrala din orașul Berna datează din anul 1421. Aceasta este una dintre cele mai noi biserici gotice din Elveția, având totodată și cea mai înaltă spiră din țară. Berna este capitala Elveției și a cantonului Berna. Lucrările la catedrală au continuat până spre mijlocul secolului al XIV-lea. Dupa o întrerupere a lucrărilor pe o durată de aproape trei decenii, catedrala orașului este în sfârșit terminată în anul 1893. Tot acum se adaugă cu turlă clopotnița ce impresionează prin mărimea acesteia. Între timp, orașul Berna se convertește în mare parte la protestantism. Prin urmare, ceea ce a fost început cu gîndul de a servi pe post de catedrală catolică, a ajuns în cele din urmă catedrală protestantă. Printre cele mai impresionante detalii ale catedralei se numără scena Judecății de Apoi, aflată deasupra portalului central. Aceasta este alcătuită din mai bine de 200 de statui sculptate în lemn și piatră. Această operă este una dintre puținele exemple de sculptură târziu-gotică întâlnită în Europa. Cele 170 de figurine mai micuțe sunt opere originale aparținând secolului al XV-lea. Celelalte 47 de statui mai mari sunt copii fidele ale celor originale; cele originale se afl în Muzeul de Istorie din Berna. Interiorul imens al catedralei din Berna este impresionant, alături de bolțile tavanului aparținând anilor 1572-1573, de nava lungă cu pilastrii ce o străjuiesc, cât și de cele două abside laterale longitudinale care sunt căptușite cu capele.

Ca urmare a transformării acesteia în catedrala protestantă, capelele laterale nu mai au altare în ele, ci strane. Balconul de predică – amvonul – datează din anul 1470. Privind spre navă, privirea se îndreaptă automat spre minunatele și imensele vitralii ale acesteia – acestea datează din anii 1441-1450. Ferestrele de pe partea dreapta au fost distruse în urma unei furtuni cu grindină din anul 1520, fiind înlocuite abia în anul 1868. Printre cele mai impresionante ferestre – vitraliu se numără cea care poartă numele de "Dansul Morții". Aceasta poate fi observată în Capela Matter, care este ultima pe partea dreaptă. Frumoasele coloane ale corului, sculptate cu o mulțime de profeți și imagini din viața de zi cu zi, datează din anul 1520. Multe alte lucrări de factură catolică au supraviețuit reformei, unele dintre ele doar datorită faptului că erau la prea mare înălțime ca să fie ajunse.

Turla catedralei, înaltă de 100 de metri, este cea mai înaltă din întreaga Elveție, aceasta putând fi văzută din întregul oraș Berna. Din aceasta, vizitatorii se pot bucura de o priveliște unică a orașului și a împrejurimilor. Până la platforma de sus, este necesară parcurgerea a 254 de trepte înalte de piatră. Clopotul gigantic al catedralei din Berna, cu o greutate totală de 10 tone și jumătate, a fost lucrat în anul 1611, fiind, ca și spira, cel mai mare din întreaga țară.

7. Biserica Matthias din Budapesta, Ungaria. Biserica Matthias se află în Budapesta și este unul din principalele obiective turistice din capitala Ungariei. Biserica se află pe locul unei alte biserici construite pe vremea regelui Bela al IV-lea între anii 1255 – 1269. Aceasta a fost reconstruită de mai multe ori. Părți ale bisericii au fost extinse și li s-a dat formă de poligon la sfârșitul secolului al XIV-lea. Din aceiași perioadă datează și magnifică poarta de la intrarea din sud, ce are un basorelief înfățișând moartea Fecioarei Maria. În anul 1309 Charles Robert de Anjou a fost încoronat în această biserică, devenind Regele Carol I al Ungariei. În timpul domniei Regelui Matthias, după numele căruia a și fost numită biserica, au fost adăugate capele laterale dar și un oratoriu pentru familia regală, precum și noul turn al bisericii din partea de sud. În acest turn erau adăpostite arme ale lui Matei Corvin ce datează din 1470. Acum, aceste arme se găsesc în interiorul bisericii. În 1526 clădirea a fost distrusă de foc și 15 ani mai târziu a fost transformată într-o moschee. După ce turcii au fost alungați de habsburgi, iezuiții și-au asumat responsabilitatea bisericii Încoronării, așa cum mai este ea numită și au renovat-o în stil Baroc. În 1867 Împăratul Franz Iosef I de Austria și consoarta sa Elisabeta (“Sissi”) au fost încoronati conducători ai Ungariei aici; Franz List a compus muzica pentru ceremonia de încoronare.

Biserica a fost reconstruită în forma actuală între anii 1874 și 1896, pentru reconstrucție fiind ales stilul gotic. La sfârșitul celui de-al Doilea Razboi Mondial a fost serios avariată dar a fost restaurată cu migală, răbdare și muncă ce a durat ani de zile. O adevărată bijuterie a bisericii gotice o reprezintă ușa de pe fațada sudică ce o înfățișeaza pe Fecioara Maria. De o parte și de cealalta a intrărilor se găsesc statuia Regelui Ștefan I (cel Sfânt) și Regelui Ladislau I. Interiorul bisericii Matthias este decorat cu diverse forme geometrice și ornamentații florale ce amintesc moscheia care a existat aici în trecut. Frescele și vitraliile datează din anii 1890; tot din această perioadă datează altarul neo-gotic. În biserică există Muzeul de Artă Ecleziastică. Vizitatorii pot admira în muzeu o serie de exponate pornind de la cripta medievală și până la Capela Sfântul Ștefan, exponate ce includ replici ale Coroanei Regale Ungare, bijuterii medievale regale și un număr important de relicve sarce.

8. Biserica Tyn din Praga, Cehia. Biserica Primei Doamnei din Praga este unul dintre cele mai proeminente simboluri ale stilului gotic din oraș. Ca multe alte monumente ale orașului, această biserică are o istorie lungă și plină de evenimente. În locul acesteia au fost, pe rând, trei biserici, toate trei dărâmate de vitregia timpului. În secolul al XI-lea, acest loc era ocupat de o biserică romanică, care, din anul 1256, a fost înlocuită de o catedrală gotică târzie, ridicată în cinstea Maicii Domnului.

Prezenta biserică a început să fie ridicată din secolul al XIV-lea, în timpul lui Charles IV, prezentând un stil goic târziu, cizelat de influențele lui Matthias din Arras și ale lui Peter Parler. La începutul secolului al XV-lea, construcția era aproape terminată – doar turnurile, fațada triunghiulară superioară și acoperișul îi mai lipseau. Biserica s-a aflat sub proprietatea hușiților pentru un timp însemnat, incluzându-l și pe hușitul John Rokycan, viitorul arhiepiscop al orașului Praga, care va deveni și vicarul bisericii din anul 1427. Acoperișul a fost terminat în anul 1450, în timp ce fațada superioară și turnul de nord au fost terminate și ele la scurt timp după aceea, în timpul domniei lui George din Podebrady. Sculptura sa a fost pusă pe fațadă, sub un imens blazon de aur, simbolizând amprenta și însemnul hușiților. Turnul de sud nu a fost terminat până în anul 1511, când se va realiza sub Matei Rejsek. În anul 1626, după lupta de la Muntele Alb, sculpturile lui George din Podebrady și blazonul hușiților au fost date jos și înlocuite cu o sculptură a Fecioarei, cu aureola din aurul obținut din inițialul blazon. În anul 1679, biserica a fost afectată de un incendiu pornit de fulgere, ducând la înlocuirea vechii bolți, deteriorată în mare parte, cu alta mai joasă, barocă. Cu toate acestea, părți din structura originală gotică au fost păstrate. Între 1876 și 1895 au avut loc alte deteriorări ale acesteia, lucru ce a necesitat o restaurare în timpul dintre 1973 și 1995. După aceea, a început renovarea interiorului acesteia, acțiune ce se continuă și în prezent. Portalul de nord, înfățișând Răstignirea și purtând amprenta atelierelor lui Parler, este un minunat exemplu de sculptură gotică. Intrarea principală este situată în laterala vestică, aceasta făcându-se printr-un culoar îngust între casele de la baza bisericii. Merită menționat că interiorul bisericii este unul dintre cele mai bogate pe care le are Praga. Altarul, executat în anul 1649, poartă picturile lui Karel Skreta și este o capodoperă barocă. Imaginea altarului reprezintă Înălțarea la cer a Maicii Domnului. Un alt altar ce merită a fi menționat este baldachinul din piatră al lui Matei Rejsek, care a contribuit și la construcția halei Vladislav a castelului din Praga. Marele astronom danez, Tycho Brahe, care a lucrat pentru împăratul Rudolph II, a fost înmormântat în biserică, în anul 1601. Mormântul său, de marmură, se găsește și azi în biserică. Un lucru interesant legat de turnurile acestei biserici este acela că, la o privire mai atentă a acestora, observăm că ele nu sunt identice. Unul dintre ele este puțin mai solid și se spune despre el că reprezintă partea mai puternică a familiei, adică bărbatul. Datorită faptului că unul este cu puțin mai în față decât celălalt, acestea simbolizează poziția bărbatului față de femeie.

9. Catedrala Neo-Gotică din Zagreb, Croația. Catedrala Neo-Gotică din Zagreb cunoscută anterior drept Catedrala Sfântul Ștefan, aceasta este dedicată în prezent Adormirii Maicii Domnului. Se distinge în special datorită celor două turle gemene, construite în stil neo-gotic, vizibile practic din orice zonă a orașului. Din nefericire, este aproape permanent în proces de renovare, în mare măsură din cauza istoriei sale zbuciumate. Întemeiată în 1093, abia în 1242 i-a fost finalizată construcția inițială în stil romanic. Următorii 21 de ani au fost destul de nefaști pentru edificiu, puternic afectat de asediile repetate ale tătarilor. În 1624, o serie de incendii devastatoare au distrus biserica aproape complet, pentru că, în 1645, o ultimă răbufnire a flăcărilor să dărâme tot ce mai rămăsese în picioare. Reconstruită cu mare greutate, a fost avariată grav de cutremurul din 1880. Au urmat 12 ani de restaurare, ocazie cu care au fost înălțate frumoasele sale turnuri neo-gotice. În 1990 au debutat lucrările de refacere a exteriorului catedralei, încă în curs de desfășurare. Din vechile construcții se mai păstrează frescele din secolul al XIII-lea, stranele renascentiste, altarele din marmură și un amvon în stil baroc.

10. Biserici din Ljubjana, Slovenia:

a) Biserica Ursulinska : pentru locuitori acesta este cel mai frumos lăcaș de cult în stil baroc din oraș, construit între 1718 – 1728, în manieră arhitecturală populară în nordul Italiei. În afara fațadei puteți vedea înăuntru un frumos altar.

b) Biserica Franciskanska : ridicată în 1646 – 1660 pe un mic deal, lângă râu, este o biserică foarte frumoasă și foarte veche, dar și foarte importantă pentru credincioși. Altarul a fost realizat de Francesca Robba, important artist local.

c) Biserica Krizevniska : în trecut aici se ridică o biserică în stil gotic, ridicată în secolul XIII, pe fundația căreia s-a construit în 1714 structura actuală. A fost prima biserică centrală în stil baroc din oraș și una dintre cele mai frumoase.

10. Catedrala SFÂNTUL SAVA din Belgrad, Serbia. Catedrala Sfântul Sava este considerată cea mai mare biserică ortodoxă din lume, catedrala patriahală Svetog Save din Belgrad, domină capitala Serbiei, putând fi văzută din orice colt al orașului. Impresionantă construcție a fost ridicată, în mod simbolic, pe locul unde turcii otomani, conduși de Sinan Pașa, au zdrobit rebeliunea sârbă din 27 aprilie 1594, incendiind cu acel prilej moaștele sfântului Sava Nemania (1236). Sfântul Sava este cel mai cinstit sfânt din Serbia și Muntenegru, de o venerație deosebită bucurîndu-se și în Macedonia și Bulgaria. Originea nobilă și mai ales personalitatea sa spirituală au dus la alegerea lui ca arhiepiscop al Serbiei, obținând chiar recunoașterea patriarhului de Constantinopol, demnitate în care a adus o contribuție decisivă la formarea culturii și a conștiinței creștine și naționale a poporului sârb.

Timp de secole, a existat ideea construirii unei catedrale reprezentative a poporului sârb, dar autoritățile turce au împiedicat realizarea ei. Abia în 1895, după câștigarea independenței, s-a izbutit construcția unei mici biserici de către Societatea pentru Construcția Catedralei Sfântul Sava în Vraear, existând însă planuri pentru ridicarea unui lăcaș monumental. Proiectele pentru marea catedrală, prezentate abia în 1905, au fost respinse ca nefiind îndeajuns de bune, iar razboaiele balcanice și primul război mondial au sistat iar preocuparile de ridicare ale catedralei. În 1926, a fost ales proiectul arhitectului Aleksander Deroko, premiat cu locul doi, în condițiile în care premiul întâi și trei nu fuseseră acordate. Construcția a început însă în 1935, piatra de temelie fiind pusă de episcopul Gavriil Dozič-Medeniča, viitorul patriarh Gavriil al V-lea. Singura etapă realizată a fost fundația catedralei, după bombardamentele germane din 1941, lucrările încetând. Locul a fost folosit ca parc auto de armatele hitleriste și apoi de cele sovietice, iar mai târziu a fost transformat în depozit.

În 1958, patriarhul Gherman a solicitat reînceperea lucrărilor, dar acordul a fost dat abia în 1984, după 88 de intervenții ale Patriarhiei Sârbe. De atunci, lucrarile au înaintat lent, dar fără pauze mari. Actualmente dimensiunile sunt: înalțimea de 70m, 81m de la nord la sud și 91m de la vest la est, punctul cel mai înalt având 134m, iar crucea aurită de pe turla principală, 12m. Exista 18 cruci aurite dispuse pe catedrală, iar clopotnița are 49 de clopote. Suprafața catedralei este de 3500mp, la care se adaugă trei galerii de 1500mp, la primul nivel, și o galerie de 120mp, la al doilea nivel. Capacitatea este de 10 000 de persoane și 800 de coriști în balconul destinat acestora. Fațada este din marmură și granit, urmând ca decorațiunile să fie făcute din mosaic, exemplu fiind, în interior, Hristos Pantocrator din cupola centrală, unde fiecare ochi va avea suprafața de 3m. Cea mai grea încercare a constructorilor a fost ridicarea domului central, de 4000 t, construit în întregime jos, acoperit cu aramă, având montată și crucea, întreagă acțiune durând 40 de zile. Expresie a consecvenței poporului sârb și a credinței ortodoxe la care nu a renunțat nici un moment, catedrala Svetog Save este un edificiu răsăritean unic ale cărui dimensiuni întrece până și celebrele catedrale Sfânta Sofia din Constantinopol și Iisus Mântuitorul din Moscova.

12. Catedrala St. Florin (), . Catedrala St. Florin este o biserică cu o arhitectură gotică nouă în Vaduz, Liechtenstein, care a fost clădită în anul 1873 după planurile arihitectului Friedrich von Schmidt (1825-1891). Patronul protector al catedralei (Florinus von Remüs) din Matsch (Mals) care a trăit în secolul VII.

În general bisericile, mânăstirile și alte atracții religioase oferă spre comercializare suvenire și icoane. În catedralele și bisercile din Europa Centrală sunt propuse spre vânzare în special lumânările, cărțile religioase, ilustrații, crucifixe. Venitul în urma acestui tip de comercializare este folosit de cele mai multe ori pentru asigurarea conservării și restaurării siturilor religioase. O importanță economică sporită este reprezentată de magazinele de suvenire adiacente siturilor religioase. În unele instanțe acestea aparțin organizațiilor religioase, dar în special sunt operate de rezidenții comunității. Siturile creștine oferă spre vânzare cruci, statui, cărți, picturi, apa sfințită, obiecte de artizanat, obiecte religioase simbolice legate de istoria locului. Majoritatea managerilor ce administrează siturile religioasă nu acceptă ideea taxelor de intrare în locașurile sfinte, fiind înlocuite de cutiile pentru donații. În acest caz sumele de bani sunt la discreția turiștilor.

Pe de altă parte însă, turismul a fost considerat o formă de călătorie sacră sau spirituală. Trebuie să pleci, să evadezi din mediul tău obișnuit pentru a te regăsi.

DEZVOLTAREA TURISMULUI DE PELERINAJ ÎN CREȘTINISM

Pelerinajul reprezintă o călătorie din motivații religioase spre locuri sfinte în scopul înălțării spirituale, descoperirii adevărului sfânt, pocăinței etc. Pelerinajul este considerat a fi un ritual ce implică separarea (îndepărtarea de casă), drumul (călătoria spre locurile sacre) și integrarea (sosirea). Cuvîntul „pelerinaj” derivat din latină „peregrinus” semnifică: străin, călător, rătăcitor, nouvenit etc. Există o relație complexă între pelerinaj și turism ce relevă aspecte de ordin economic, politic, social, psihologic, emoțional etc.

Pelerinajul nu este un act legat numai de tradiția creștină. Antropologia religioasă confirmă practica pelerinajului la toate popoarele și în toate epocile. În antichitatea greacă, oamenii se deplasau spre sanctuare, fie pentru a consulta ghicitorii, fie pentru a implora ajutorul zeilor războinici (sanctuarele lui Apollo, Delfi, insula Delos, Eleusis – loc renumit pentru celebrarea misterelor etc.).

La fel, lumea romană cunoștea și ea acest fenomen. Evreii se duceau de asemenea la locuri considerate sfinte: mormintele patriarhilor (peștera Makpala la Hebron, unde se aflau Avraam și familia lui, Silo, Sichem și Ierusalim – centrul spiritual al poporului ales). În timpul pelerinajului la Ierusalim, Iisus va spune primele sale cuvântări (Luc. 2, 41 și urm.). Pentru musulmani, pelerinajul la Mecca, „casa Domnului", este unul din cei cinci stâlpi ai islamului. El conferă peregrinului merite deosebite și un loc important în comunitatea credincioșilor. Menționăm în trecere și pelerinajele la templele din Lassa (Tibet) și Bali, în lumea asiatică. Pelerinajul este o poartă deschisă care permite întâlnirea cu forțe supranaturale sau cu realități sacre. Este vorba de o călătorie ce are ca destinație un loc sfânt. Semnificația termenului conduce la ideea de sacralizare a spațiului, de ritualizare necesară pentru a participa tainic la o altă realitate decât cea a existenței profane.

Pelerinajul religios are motivații multiple și semnificații spirituale profunde, când este înțeles corect. Pelerinii sunt oameni care doresc să viziteze și să venereze locurile sfinte biblice, mormintele martirilor, moaștele sfinților, icoane făcătoare de minuni sau locuri unde trăiesc mari duhovnici renumiți. Centrele de pelerinaj prezintă modalități moderne de promovare a spiritualității și culturii în contextul ecumenic local și internațional. Acestea au rol de a dirija, coordona și controla procesul de organizare al pelerinajelor și oferă o serie de servicii cum ar fi:

Excursii pentru pelerinii din țară și străinătate

Pelerinajele pentru pelerinii de alte confensiuni, în special din Europa Occidentală

Tururi de orașe

Expediții și tabere de studii

Cazare în case de oaspeți și spații de primire ale bisericii, în România, Republica Moldova, Rusia, Ucraina.

Consiliere pelerinaje

Servicii de informare pentru turismul religios

În evul mediu pelerinajul creștin capătă dimensiunea unei călătorii în adevăratul sens al cuvântului.

În acest context, pelerinii reprezintă un tip de turiști a căror scop primordial este cel religios, dar beneficiază de aceleași servicii oferite tuturor turiștilor indiferent de tipologie : transport, masă, cazare, achiziționări de bunuri specifice formei de turism etc.

Există trei categorii de pelerini [17, pag. 36-45]:

Prima categorie include locurile sfinte ce atrag pelerini. Acestea pot avea recepție exclusiv religioasă (Fatima), cu anumite restricții și acces condiționat (Mecca, Muntele Athos). De obicei, călătoriile în aceste locuri au scop strict religios. Sanctuarele ce au importanță turistică majoră datorită particularităților istorico- religioase, prezintă o combinație între atracția turistică și atracția religioasă. Tot din această categorie fac parte și sanctuarele în numele cărora au loc festivități cu un puternic caracter istorico-religios (Santiago de Compostela).

A doua categorie includ atracțiile turistice religioase, fiind specifice turismului în spațiile religioase. Printre astfel de atracții se enumeră construcțiile religioase de o valoarea artistică și monumentală deosebită, ce atrag un număr impozant de vizitatori indiferent de credința sau religia împărtășită ( Notre Dame de Paris).

Ultima categorie este reprezentată de siturile unde au loc festivaluri religioase, începând cu procesiuni și alte acte de venerație asociate unor anumite temple și terminând cu festivități periodice ce țin de calendarul liturgic (Săptămâna Sacră din Seville). [15, pag. 32]

Din punct de vedere economic pelerinajele reprezintă o formă de manifestare a turismului, iar pelerinii- turiști.

În același timp se impune o deosebire între percepția religioasă a turiștilor ce aparțin religiei locului și cea a turiștilor de altă religie, cei din urmă interpretează simbolurile religioase în concordanță cu nivelul lor cultural, ceea ce diminuează satisfacția spirituală, în schimb sentimentul de admirație poate fi atotprezent datorită unicității, dimensiunilor deosebite, vechimii, rolului istoric etc.

Turiștii religioși prezintă tangențe cu pelerinii, petrecând tot timpul „vacanței” în aceste locuri religioase. În același timp turiștii religioși pot vizita și alte obiective de interes cultural sau recreativ. Siturile religioase constituie mai mult o destinație, un motiv al călătoriei. Aceste deplasări sunt organizate deseori de autoritățile ecleziastice desfășurându-se în grupuri și sunt însoțite de ceremonii și acte liturgice. Pelerinii vizitează locurile sfinte din motivații spirituale, religioase ca o dovadă de fidelitate față de credință, respectare a normelor religioase și recunoștință. Pelerinul se comportă diferit și nu se simte turist, deși utilizează unele facilități turistice comune.

Pelerinaj în leagănul creștinismului românesc

Turismul „la mânăstiri” nu este monopolul nordului Moldovei. În Dobrogea, leagănul creștinismului din țara noastră, există locuri sfinte care pot fi vizitate în mod organizat, dar și pe cont propriu. Cea mai cunoscută destinație este Peștera Sfântului Apostol Andrei, locul de sihăstrie al celui care este considerat întemeietorul credinței creștine și ocrotitorul românilor. Peștera, primul lăcaș de cult din România, este situată în sudul Dobrogei, într-o pădure de tei din apropierea localității Ion Corvin. Mai departe, între Băneasa și Ostrov, se află Mănăstirea Dervent (foto), alt loc în care a propăvăduit Sfântul Andrei, aproape de cetatea geto-dacică Păcuiul lui Soare.

Dervent este preferat de pelerini și pentru Izvorul Tămăduirii, apa cu puteri vindecătoare, și pentru icoana Maicii Domnului, făcătoare de minuni. O altă peșteră din județul Constanța, în care s-a retras Sfântul Ioan Casian, se găsește în Târgușor, spre Cheile Dobrogei. Peisajul este spectaculos, încremenit în timp, cu istorie săpată în stâncile și munții cei mai vechi ai țării. Peștera a fost loc de rugăciune pentru creștini încă din secolul patru, iar Arhiepiscopia Tomisului a pus în vecinătate piatră de temelie pentru o nouă mănăstire, care va purta hramul Sfântului Ioan Casian. La 10 km de Mangalia, în zona rezervației naturale Hagieni se ridică mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului” și, tot în sud, aproape de granița cu bulgarii se află mănăstirea de călugări „Acoperământul Maicii Domnului”. Lăcașul de cult de la Dumbrăveni a fost înființat datorită descoperirii unui complex rupestru, cu morminte creștine și bisericuță.

Ansamblul rupestru de la Basarabi este deja celebru. Unic în România, ansamblul de șase bisericuțe, capele, chilii și galerii funerare este săpat într-un masiv de cretă. În satul Schitu, de lângă Costinești, a renăscut Mănăstirea „Sfânta Elena de la mare”, care fusese desființată de comuniști. Aici viețuiesc acum patru măicuțe, care păstrează credința într-un loc la a cărui sfințire a participat marele istoric Nicolae Iorga.

Extrem de căutată este Mănăstirea „Sfânta Maria” din Techirghiol, ridicată pe locul unui sanatoriu înființat de primul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Miron Cristea. Simbolul mănăstirii care oferă și servicii de turism balnear este bisericuța maramureșeană din lemn. Mănăstirea are un atelier de pictură și sculptură în lemn de obiecte bisericești, lucrate de măicuțe și de un sculptor stabilit în Techirghiol, Ion Culea, din ale cărui mâini infirme ies opere de artă. În curând, frumusețea complexului monahal va fi sporită de o nouă biserică, „Sfânta Maria Mare”, așezată pe malul Lacului Techirghiol.

Nu în ultimul rând, trebuie vizitată Catedrala Arhiepiscopală „Sfinții Petru și Pavel” din Constanța, cu caracter de mănăstire. Proiectată de renumitul arhitect Ion Mincu, impunătoarea catedrală se află în zona veche a orașului, chiar în apropierea altui edificiu – efigie a Constanței, Cazino. La „Sfinții Petru și Pavel” odihnesc moaștele Sfinților Mucenici Epictet și Astion, precum și o icoană făcătoare de minuni cu chipul Maicii Domnului.

Pelerinajul islamic spre Mecca are o istorie de aproape 14 secole și este cea mai importantă deplasare religiosă din Orientul Mijlociu. Acest fenomen cuprinde toate țările islamice, iar orașul Mecca în fiecare an, timp de o lună este gazda a mai mult de un milion de vizitatori. Haji este o sursă importantă de venit pentru Arabia Saudită (după venitul obținut datorită industriei petroliere). Pelerinajul spre Mecca este al cincilea pilon al credinței musulmane. Orice musulman trebuie să realizeze acestă călătorie măcar o singură dată de-a lungul vieții sale. Printre obiectivele religioase vizitate în Mecca este Kaaba – locul sfânt ce adăpostește piatra neagră. Deseori pelerinii poposesc aici cel puțin pentru o lună și cel mult pentru un an. Mulți vizitează Medina – al doilea oraș sfânt al musulmanilor, la 300 km de Mecca, unde se află mormântul profetului Mohammed. Aceste orașe sfinte sunt interzise persoanelor de altă religie decât cea musulmană.

În Europa există mai mult de 5000 de centre de pelerinaje, vizitate de 100 milioane de oameni în fiecare an. Cea mai cunsocută destinație a pelerinajelor de pe acest continent este Lourdes, situată în sud-vestul Franței, la poalele Munților Pirinei, în apropiere de granița cu Spania. Lourdes prezintă o rețea hotelieră a doua ca mărime în Franța, după Paris. Anual 5 milioane de turiști speră să devină martorii unor miracole ce s-au petrecut la faimoasa grotă, în care a apărut chipul Fecioarei Maria. Alte obiective religioase importante de aici sunt cele 2 basilici, băile și un izvor. Zona este înconjurată de hoteluri, pensiuni, campinguri etc.

Pelerinajul prezintă un substrat economic și de tranzacții de piață cu rol foarte important în practicile vieței religioase. Pelerinii donează bani și își cumpără diferite suvenire, flacoane cu mirt sfințit, apă sfițită sau pământ cunoscute pentru forța lor protectoare și tămăduitoare. Se consideră că pelerinajul modern este un pact pe care industria turismului l-a încheiat cu religia. Cei care susțin diferențe fundamentale dintre turism și pelerinajul religios punctează disensiunile majore.

Pelerinajul este văzut ca o călătorie la locuri sfinte, întâlniri sau manifestări cu caracter religios. După opiniile bisericii, pelerinajul nu vizează doar influențarea psihicului prin instalarea liniștii sufletești, împlinirea spirituală ci consideră că o cale de atingere a acestei stări ar fi biciuirea fizicului. Călătoria în sine, la locurile sfinte, ar trebui să fie o penitență, o suferință necesară pentru atingerea unui anumit nivel spiritual. Ca urmare confortul, relaxarea, distracția și alte forme de distragere nu definesc nicidecum pelerinajul. Privit din acest unghi, pelerinajul are prea puține puncte comune cu turismul.

Eficiența socială a turismului este reprezentată de contribuția adusă de acest domeniu de activitate la petrecerea utilă a timpului liber, reconfortarea și recreerea populației, refacerea capacității de muncă, ridicarea nivelului general de cunoaștere și pregătire, satisfacerea unor motivații spirituale, psihice, crearea unui climat de pace și înțelegere între națiuni. Călătoria cu orice scop înseamnă o desprindere, o experimentare care influențează și de multe ori schimbă. Privit în acest fel turismul are multe puncte comune cu pelerinajul. De altfel, fiecare vizitator al acestor locuri sfinte are motivele sale intrisenci, personale, care îl pot situa în rândul turiștilor propriu-ziși sau a turiștilor-pelerini.

Collins –Kreiner N. și Kliot N. au realizat o scală a caracteristicilor celor ce vizitează astfel de locuri după importanța acordată locurilor sfinte și lipsa de interes în turismul ca atare. Metoda s-a bazat pe analizarea a sute de chestionare completate de pelerini. Scala obținută a fost descrisă ca turism versus pelerinaj. Concluzia a fost totuși că pelerinajul în stil vechi a început să se apropie de turismul religios de astăzi.

Nolan Mary Lee și Nolan S. au arătat că cei ce vizitează locurile sfinte sau participă la evenimente cu caracter religios pot fi amplasați pe o scală, după obiectivele urmărite pornind de la pelerini devotați la turiștii tradiționali. Conflictele de interes ce pot să apară între pelerini și turiști pot fi rezolvate prin strategii manageriale. Pelerinajul în stil tradițional înseamnă călătoria ca o penitență, însă pare că astăzi lucrurile au început să se schimbe. Chiar dacă preotul însoțește grupul, se acceptă stilul de viață al pelerinului actual și se optează pentru hoteluri de trei stele, transport cu avionul, utilizarea telefoanelor mobile și a laptopurilor. În felul acesta turismul religios aduce beneficii atât participanților cât și beneficiarilor.

În 1992 Cohen distinge tipul formal și popular de pelerinaje. Pelerinajul popular presupune o interferență între pelerinaj și turism, pe când cel formal este considerat pelerinajul pur. Pelerinii existențiali percep călătoria ca o experiență religioasă. Pelerinii în căutarea unei experiențe noi sunt persoane ce călătoresc nu numai din motivații religioase, dar și din motivația unei curiozități, experiențe inedite. Pelerinii turiști sunt vizitatori tradiționali ce îmbină experiența religioasă cu recreerea și alte modalități de relaxare și agrement.

Cazarea pentru turiștii religioși se efectuează în unități ce variază dupa gardul de confort: corturi, pensiuni, vile pentru pelerini, chilii, hoteluri. În Mecca și Medina, pelerinii hajji au posibilitatea să închirieze un cort sau să se cazeze în hoteluri luxoase de 5 stele. Pelerinii creștini din Medjugorje, Lourdes, Guadalupe, Mexico, Iersusalim beneficiază de o gamă largă de unități de cazare ce aparțin de biserici sau de organizații religioase. Ideea de turism religios este controversată atât din punct de vedere al religiei, dar și din punct de vedere academic. În primul caz acest fenomen este considerat o deviere de la practicile pelerinajului pur, turismul fiind considerat o activitate imorală, incompatibilă cu prevederile sacralității, iar pentru unii teoreticieni nu constituie o realitate turistică.

Pelerinajul nu este un act legat numai de tradiția creștină. Antropologia religioasă confirmă practica pelerinajului la toate popoarele și în toate epocile. În antichitatea greacă, oamenii se deplasau spre sanctuare, fie pentru a consulta ghicitorii, fie pentru a implora ajutorul zeilor războinici (sanctuarele lui Apollo, Delfi, insula Delos, Eleusis – loc renumit pentru celebrarea misterelor etc.).

La fel, lumea romană cunoștea și ea acest fenomen. Evreii se duceau de asemenea la locuri considerate sfinte: mormintele patriarhilor (peștera Makpala la Hebron, unde se aflau Avraam și familia lui, Silo, Sichem și Ierusalim – centrul spiritual al poporului ales). În timpul pelerinajului la Ierusalim, Iisus va spune primele sale cuvântări (Luc. 2, 41 și urm.). Pentru musulmani, pelerinajul la Mecca, „casa Domnului", este unul din cei cinci stâlpi ai islamului. El conferă peregrinului merite deosebite și un loc important în comunitatea credincioșilor. Menționăm în trecere și pelerinajele la templele din Lassa (Tibet) și Bali, în lumea asiatică.

Pelerinajul este o poartă deschisă care permite întâlnirea cu forțe supranaturale sau cu realități sacre. Este vorba de o călătorie ce are ca destinație un loc sfânt. Semnificația termenului conduce la ideea de sacralizare a spațiului, de ritualizare necesară pentru a participa tainic la o altă realitate decât cea a existenței profane.

CAPITOLUL II. POTENȚIALUL TURISTIC RELIGIOS AL MUNICIPIULUI CHIȘINĂU.

1. FACTORI DE BAZĂ ÎN GENEZA POTENȚIALULUI TURISTIC

RELIGIOS.

La sfârșitul veacului al XVIII au fost construite, și se menționează în documente, șase biserici. În primul rând, Vechiul Sobor, amintit mai întâi la 1739 ca biserica Sf. Nicolae, distrusă în același an. Apoi, undeva prin anii 1740-1741, e ridicată din temelii de Lupul Năstase. Așa, deci, în 27 iulie 1741, aflăm într-un document dat de Grigorie Matei Ghica, că în Chișinău era o biserică „domnească” în iarna anului 1789 în timpul campaniei ruso-turcă, probabil că și ea a căzut pradă flăcărilor și pustiirii despre care amintește maiorul Von Raan. „Chișinăul, înainte de pustirea lui, era un oraș de mijloc, dar când turcii i-au părăsit în retragere, atunci, după obiceiul lor, l-ai ars” [32].

Von Raan nu amintește despre populația băștinașă, de moldoveni, căci ideologiei țariste îi convenea ca războiul, scopul căruia era Basarabia, să se numească turco-rusesc și drept rezultat ieșea că lupta se da pentru „eliberarea acestui pământ”.

În a doua jumătate a acestui secol numărul bisericilor a sporit, față de mijlocul sec. XVIII, când exista doar o singură biserică „domnească” Sf. Nicolae (Biserica Sf.Arhangheli). Numărul de șase biserici ni-l confirmă și „Știrile date de arhiva consistoriului din Chișinău pe anii 1912- 1913” publicate de I. N. Halippa în 1907, unde sunt menționate : Biserica Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil, 1804, Biserica Bunei Vestiri, 1795; Biserica Sf. Ilie (dispărută azi), 1808; Biserica Înălțării Domnului, 1804; Biserica Nașterii Maicii Domnului (Măzărache), 1752; Biserica patriarhilor Atanasie și Chiril, 1812 (dispărută), în „Condica” din 1821 se mai adaugă încă două biserici: Biserica Sf. Gheorghe, Biserica Sf. Haralambie.

Chișinăul a fost ars, însă s-au păstrat bisericile orașului (în afară de Vechiul Sobor, cu hramul Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil, care a fost distrus în anii '50 ai secolului nostru, că nu convenea „viziunilor” artistice alea arhitecților comuniști). Acestea sunt: Biserica cu hramul Sf. Împărați Constantin și elena (din 1777); Biserica Sf. Ilie, amintită în secolul XVIII și din nou construită în 1806; Biserica Bunavestire, ridicată din lemn în 1810; Biserica Nașterii Maicii Domnului (Mazarachi), construită din cărămidă și piatră în 1812, și Biserica Sf. Gheorghe (1819). [22]

În anul 1930 existau 14 biserici creștin ortodoxe românești afară de cea grecească, Sf. Pantelimon și cea Armenească: Biserica Sf. Împărați Constantin și Elena din 1777, Biserica Sf. Arhanghel Mihail și Gavriil, 1806; Biserica Sf. Ilie, Buna Vestire, Biserica Nașterea Domnului (Mazarache); Biserica Sf. Gheorghe; Biserica Arh. Mihail din Buiucani; Biserica Tuturor Sfinților din 1830; Biserica Înălțarea Domnului, 1830; Biserica Sf. Haralambie; Biserica Sf. Teodor Tiron, 1858; Biserica Sf. Treime, 1869; Biserica Adormirii Maicii Domnului, 1892; Biserica Sf. Dimitrie, 1902.

Bisericile se construiau în vehiul stil moldovenesc, destul de înalte, dar nu prea încăpătoare. Clopotnița era așezată la nartex și avea o cupolă pur moldovenească, ce rareori se întâlnesc la alte biserici creștine. O astfel de formă a cupolei a apărut, probabil pe la sfârșitul secolului al XVIII-lea. La începutul secolului XIX clopotnițele se construiau din lemn, se acopereau cu șindrilă și se ridicau deasupra clădirii bisericii propriu-zise la 4 -5 metri. Erau legate deasupra și la mijloc cu grindă, cu un acoperiș în formă piramidală patrunghiulară. Astfel de formă a acoperișului și a clopotniței s-a păstrat în cea mai veche biserică din Chișinău- biserica Râșcanului (din Visterniceni, 1777), care seamănă cu o casă, având clopotnița ridicată pe nartex și cu un mic turn deasupra altarului, făcut din lemn cu o cruce în vârf. Acoperișurile erau din tablă colorată în verde, curțile- încinse cu zid de piatră, semănând de departe cu niște cetăți. [30]

Bisericile erau construite din cărămidă și piatră în formă de corabie, fără strană de-a lungul pereților, stranele fiind absente în toate bisericile din basarabia. Contraforturi de sprijin are numai biserica Mazarachi, datorate locului pe care e situată. Toate bisericile sunt pline de lumină, ce se revarsă dintr-o mulțime de ferestre, mărite și transformate la diferite etape de renovare. Dacă le privim în planul orașului, ele formează trei linii principale: cele mai vechi, situându-se în linia întâia și a doua, iar cele mai noi- în linia a treia, după cum s-a dezvoltat orașul – de jos în sus. Astfel, partea de jos, cea mai veche parte a Chișinăului, cu străzi înguste și la prima vedere haotice, constituie structura lui inițială și principală. Evoluția arhitecturii bisericești din Basarabia în perioada 1812- 1918 poate fi împărțită în trei perioade:

Prima perioadă începe de fapt la sfârșitul sec. al XVIII- lea și continuă în prima jumătate a sec. al XIX-lea, când în teritoriul dintre Prut și Nistru apar un șir de biserici din piatră, construite după tradițiile arhitectonice autohtone moldovenești, tot mai mult însă după 1812, influențate de neoclasicismul rus. Perioada de după anexare se caracterizează prin trecerea rapidă de la sitlul moldovenesc autohton la stilul neoclasicismului rus (Biserica Sfântu Gheorghe, Biserica Înălțarea Domnului).

A doua perioadă cuprinde mijlocul secolului al XIX-lea, timp în care ăn Basarabia devine foarte răspândit stilul neoclasicist rus, promovat de conducerea rusească locală și care ajunge aici la o maximă dezvoltare. (Catedrala Nașterea Domnului, Biserica Sfântul Haralambie) A treia perioadă (sfârșitul sec. al XIX- lea – începutul sec. al XX-lea) se caracterizează printr-un eclectism arhitectonic. În această perioadă neoclasicismul trece pe planul doi, refugiindu-se în mediul rural, bisericile monumentale fiind construite într-un stil eclectic, conținând cel mai des elemente arhitectonice bizantine și rusești combinate, dar și ale altor stiluri, în special din arhitectura apuseană, care variau de la un monument la altul. Până în 1812 teritoriul dintre Prut și Nistru a fost o parte componentă a Țării Moldovei și arhitectura de aici se încadra în evoluția arhitecturii bisericești moldovenești în ansamblu. Secolul al XIX – a însemnat pentru Moldova dintre Prut și Nistru, care a fost ruptă de Patria –mamă,dispariția aproape în totalitate a elementelor arhitecturale autohtone, sub presiunea copleșitoare a influențelor rusești. Acest fenomen se produce treptat, bisericile de la începutul secolului păstrează, din inerție, elemente ale arhitecturii naționale. Arhitectura bisericească rusă de la sfârșitul sec. al XVIII-lea – începutul sec. al XIX-lea a fost marcată de o puternică influență a neoclasicismului, stil care a marcat, aproape în toate țările Europei, perioada de trecere de la feudalism la capitalism. În timpul războaielor ruso-turce, dar mai ales după 1812, stilul neoclasicist, venit, în special, de la ruși, a început să se dezvolte rapid în Basarabia, devenind în scurt timp, stilul arhitectural obligatoriu, oficial și în vogă. Astfel, procesul era dirijat de la centru, la Chișinău existând încă din 1825 o comisie specială care avea sarcina să ducă evidența și să aprobe proiectele edificiilor ce se doreau a fi construite în gubernie, inclusiv și a locașurilor de cult. Evident comisia aproba doar proiectele acelor biserici care erau în stil neoclasicist, devenit oficial în Basarabia sau poate chiar impus de guvernul de la Sankt- Petersburg.

În căutarea unor noi forme și mijloace de exprimare artistică, arhitecții ruși din secolul al XIX- lea se reorientează la arhitectura bisericească a secolelor trecute. În Rusia în această perioadă are loc o combinare mecanică a elementelor arhitectonice din stilurile bisericilor occidentale (romanic, gotic, renessans, baroc, rococo), cât și a celor ortodoxe (bizantin, neogrec, rus). Astfel sub influența eclectismului rusesc în arhitectura bisericilor din Basarabia și-au găsit expresie: stilul gotic, care era în dezvoltare în rusia în anii 1830 – 1850, cel bizantin, renăscut în Rusia în anii '60 ai sec. XIX; cât și stilul rusesc tradițional. În stilul gotic a fost construită biserica luterană Kircha și biserica romano-catolică „Providența Divină” din Chișinău. Drept exemple elocvente ale arhitecturii eclectice sunt considerate a fi Biserica Sf. Pantelimon, Sfântul Teodor Tiron.

Decorația bisericilor din secolul XVII, prezintă o revenire la sistemul obișnuit al epocii lui Ștefan cel Mare, înlocuindu-se ocnițele prin arcaturi mici, pe console sau mici colonete și rareori erau introduse olanele smălțuite. Apare brâul din tor între două rânduri de zimți sau circular împletit.Soclurile devin variate, iar turlele împodobite cu ocnițe – firide și colonete angajate la colțuri. Noua decorație este originară din Muntenia (Domneasca din Târgoviște, Episcopia din Argeș etc), iar rândurile de cărămizi așezate în zimți sunt o caracteristică bizantină, care a trecut prin Bulgaria în Muntenia. Arcadele oarbe cu arhivoltele adâncite în raport cu planul zidului sunt de origine bizantină. Colonetele și sculpturile sunt de origine orientală, armeano-georgiană, prezintă și influențe arabe (Dragomirna, Aroneanu). În secolul XVIII, în arhitectura românească apare o formă complexă de biserică cu clopotnița pe nartex, în decorație dispare orice element din mmultiplele motive anterioare, reducându-se doar la amintiri schmatice. Teracotele și frescele au dispărut, arcadele au mai rămas doar la abside și abia reliefându-se din tencuiala ce acoperă în întregime pereții. Acoperirea fațadelor se realizează după un sistem vechi răspândit până în Catalonia. Fiind accesibil și necostisitor, acest sistem se utiliza pe larg în Moldova. Astfel sunt decorate bisercile din secolul XVIII-lea și începutul celui de-al XIX-lea Sf. Lazăr din Iași, Precista din Galați etc. În Basarabia reprezentative sunt: biserica Mazarachi, Buna Vestire, Vechiul Sobor din Chișinău.

În timpul domniei lui Constantin cel Mare (sec.IV), pe lângă frescă a început să se practice și mozaicul. Cu timpul Bizanțul devine stăpân spiritual al lumii. În secolul VIII Constantinopolul devine cel mai mare oraș al Europei. O înflorire a artei arhitecturale are loc în timpul dinastiei Macedonilor (sec. IX- XI). Tot atunci se desparte Biserica greacă de cea romană. Astfel, arta bizantină ajunge la înflorire. Se încep cruciadele și odată cu ele contactul pe tărâm religios al Apusului cu Estul. În timpul domniei Comnenilor (sec. XII), arta bizantină se caracterizează pe de o parte prin schematismul formelor, iar pe de alta, prin desăvârșire și eleganță, având o puternică influență asupra țărilor din Apus.

În perioada târzie a evului mediu (sec. XIII- XIV), la începutul domniei ultimei dinastii bizantine (Paleolog), în artă apae un nou suflu al epocii, croindu-se drum către renaștere. Sub o puternică influență a culturii bizantine s-au aflat și țările dunărene, unde arta religioasă se înfățișează ca o mărturie a fastului domnesc și a intensității vieții istorice, ca o sinteză a forțelor divergente din Occident și din Orient și nu ca un capitol provincial de istorie a artei bizantine. Nu este vorba de un bizantism care a supraviețuit în condiții artificiale, ci despre o funcție vie, care absoarbe și se reînnoiește. Există o forță care se exprimă prin artă și care traduce aspirațiile profunde ale sufletului național . În Moldova, începuturile artei medievale coincid cu formarea și constituirea statului, deși ecouri au existat și mai înainte.

În acest mod, vedem că perioada de înflorire a picturii murale este între mijlocul secolului XV și începutul secolului XVII. În acest interval de un veac și jumătate s-au distins patru momente mai importante: domnia lui Ștefan cel Mare, Petru Rareș, Alexandru Lăpușneanu și domnia celor din familia Movilă. Relațiile politice și schimburile comerciale în centrele bizantine din spațiul danubiano- pontic și nu mai puțin centrele de artă din Ucraina, Ungaria și Rusia au avut o influență benefică asupra dezvoltării artei în general. Totuși, rolul principal l-a avut puterea morală și capacitatea de creație a poporului nostru. Pictura murală, ce conține aceste fațade pictate cu figurile ei, poartă nu numai un mesaj religios, dar și unul patriotic, un simbol al aspirației de libertate și generozitate umană. Astfel mănăstirile din nordul Moldovei: Voroneț, Humor, Moldovița, Sucevița constituie un fenomen cultural unic în arta medievală foarte cunoscute în țările ortodoxe. Gavril Ieromonahul, șef de atelier, Toma de la Suceava sunt printre personalitățile secolului XV ce au contribuit la dezvoltarea artei monumentale religioase în Țara Moldovei. Deși în pictură existau niște legi și scheme bine determinate, a început să se manifeste fenomenul de laicizare a sistemului de reprezentare. Drept exemplu poate servi înfățișarea lumii înconjurătoare prin intermediul unui chip de sfânt arând pământul cu un plug tras de doi boi sau chipul Mariei cu furca prinsă în brâu, torcând.

Mai târziu, în pictura lui N. Grigorescu de la Mănăstirea Agapia , apare chipul țăranilor. În Basarabia, din cauza condițiilor istorice nefavorabile, pictura murală s-a practicat mai puțin. Cea mai veche (secolul XVII) este considerată pictura din Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Căușeni. Pictura bisericească basarabeană din sec. XIX- lea continuă tradițiile artei românești medievale, iconografia și tehnica. Păstrând anumite elemente caracteristice secolului anterior. În același timp apar noi procedee plastice în pictura icoanelor, se diversifică stilurile artistice. Tot mai des se aplică relieful modelat sau încrustat în pictura icoanei, fapt care a contribuit la transformarea considerabilă a valorii operei. Majoritatea au fost distruse în perioada regimului totalitar, mai ales cele din mănăstiri. Astfel au avut de suferit și multe biserici din Chișinău. [3, pag. 15-20]

2. DISTRIBUȚIA ȘI CARACTERIZAREA RESURSELOR TURISTICE RELIGIOASE DIN SPAȚIUL INTRA-URBAN.

Biserica Nașterea Maicii Domnului – „ Mazarache ”

Biserica este cea mai veche construcție păstrată din Chișinău și una din cele mai vechi din republică. Un indice sigur al vechimii ei este păstrarea cu insistență a numirii ei populare – „biserica Mazarache”.

Pietrele funerare din jurul ei mărturisesc că biserica este o ctitorie boierească. Se presupune că întemeietorul ei nu a fost V. Mazarachi, ci supraveghetorul cimitirului, ce era lângă biserică: „ Mazăr” turcește: cimitir și „aga”: supraveghetor. Biserica a fost zidită de serdarul turcesc mazarachi în anul 1752. Este situată pe una dintre cele trei coline ce se află pe malul râului Bâc. La 1812 biserica este reclădită în formă de corabie. Bolta bisericii lipsește, ca la toate bisericile vechi moldovenești, formând un tavan concav. Catapeteasma este simplă, din lemn de brad. Aici se află numeroase icoane închinate: Sfinții Împărați, Cina cea de Taină, Răstignirea Domnului și una foarte veche, a lui Vasile Mazarache, pe care,înainte de moarte a donat-o bisercii.

Biserica Mazarache este considerată una din cele mai vechi biserici medievale moldovenești. Este înconjurată de un zid de piatră și constituia un punct de apărare a orașului, biserica având și o rețea de tuneluri subterane, ce comunică cu malul stâng al râului. Edificiul bisericii își păstrează aspectul inițial până în 1822, după ce altarul este întărit cu patru contraforturi în exterior. Este ridicată și o clopotniță – turn în două niveluri, cu acoperișul în formă de clopot. La următoarea reparație, din 1838, este înzestrată cu un pridvor prin care se intră în biserică și care diferențiază armonia acestui stil moldovenesc al bisericii. Vechea catapeteasmă și podelele sunt schimbate în 1856. Iconostasul a fost înnoit și au fost lărgite ferestrele de la clopotniță în 1914. Crucile din curte reprezintă o dovadă că aici a fost și un cimitir, ca la toate bisericile vechi. Inscripțiile de pe aceste cruci mărturisesc că existau și mulți credincioși sârbi.

Biserica veche este de tip triconic, alcătuită dintr-un naos alungit, cu două abside laterale semicirculare în plan, despărțite prin arcuri dublouri de absida alatrului semicirculară la est și pronaosul pătrat la vest. Sistema de boltire a spațiilor interioare este efectuată prin calote sferice pe pendantivi, susținute de arcuri pe console în naos și stâlpi angajați de colț în pronaos. Absidele sunt acoperite cu semicalote sferice. Toată boltirea interioară este ascunsă sub un acoperiș în pante, rotungit deasupra absidei altarului. La primul nivel se află un pridvor acoperit cu o calotă sferică, la al doilea – camera clopotelor cu deschizături largi în arc. Decorația plastică exterioară a bisericii se rezumă la o firiză pe sub cornișa pereților, compusă dintr-un brâu profilat, care înconjoară biserica, coborând în jos pe suprafața absidelor laterale [2, pag.170-129].

Biserica Sfinții Constantin și Elena

Aspectul bisericii este specific mediului rural din secolele XVII- XVIII, individualitatea ei constând în modalitatea lărgirii naosului, care privită din exterior lasă impresia unei biserici de tip triconic. În interior e evidentă prezența unei rotonde acoperite cu o singură calotă sferică, modificări intervenite sub influența curentului clasicist. Clădirea este decorată plastic cu elemente clasiciste, rezumându-se la prezența unei cornișe cu profile la chenarele dreptunghiulare de la uși și ferestre. Biserica a fost zidită din piatră în 1777, pe vârf de deal, la poalele căruia curge râul Bâc. În 1812 Biserica Sf. Constantin și Elena din Chișinău a fost incendiată. În anii '70 biserica a fost închisă, zidul a fost demolat, iar mormintele din cimitir au început să fie distruse, unele au fost reînhumate în cimitirul Doina din Chișinău.timp de trei decenii biserica arămas părăsită. În ultimii ani a fost împodobită cu un iconostas sculptat în lemn de sculptorul Roland Vieru. A fost alipit un pridvor și construit un zid de piatră. Printre icoanele ce s-au păstrat în biserică sunt Sfânta Ecaterina, Maica Domnului, Isus Cristos, Sfinții Împărați Constantin și Elena.

În altarul bisericii se află și un aer, având dimensiunea 88/7,8 cm. Pânza este cusută cu ață de mătase, în câteva culori și cu fire de aur și argint. Pe el este o inscripție în greacă , care se traduce: „ Pomenește Doamne pe robii tăi Constantin, Ecaterina, Evpraxia monahia, 1765”. Ceea ce înseamnă că acest aer a fost dăruit bisericii de către ctitorul ei, data dovedește, că biserica funcționa și înainte de 1777. Este una dintre bisericile vechi medievale moldovenești ai secolului XIII- lea. Edificul bisericii are formă de corabie, cu bolta semicilindrică, fără turlă, iar clopotnița se înalță deasupra pronaosului. Acoperișul de zinc este înfrumusețat de un turnuleț decorativ.

Vechea Catedrală, Biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil

Istoricul Bisericii „Sf. Arhangheli” începe încă din secolul al XVII-lea, când în același loc exista o biserică zidită pe pământul „domnesc”.

Biserica „Sf. Arhagheli” din 1806 a fost zidită din piatră și cărămidă, în plan trilobat, în formă de corabie cu nartex, naos și altar. Despărțirea naosului de nartex se făcea printr-o arcadă deasupra căreia se afla cafasul, de unde porneau scările de stejar la clopotniță. Turnul clopotniței se sprijinea pe pereții nartexului și avea formă dreptunghiulară cu patru deschideri mari în formă de ferestre. Altarul, format din calotă și absidă, avea trei ferestre. În naos, în dreapta și în stânga se aflau două panouri foarte mari din lemn de stejar, lipite de pereți. Catapeteasma sculptată, cu 8 coloane mari și coloneta mici și capiteluri corintiene se etaja în trei registre. Ușile erau sculptate în stil baroc, aveau chipurile evangheliștilor și al Bunei Vestiri în medalion pictate. Toate inscripțiile de pe catapeteasmă și de pe icoanele portative erau în limba română cu caractere chirilice. Sfeșnice mari de alarmă și candele de argint, împreună cu două policandre mari de nichel, luminau naosul și tot interiorul avea lumină multă și de la cele trei ferestre mari și înalte. Cele șapte clopote mari și mici aveau inscripții săpate cu nume vechi și noi.

Asemănarea Bisericii „Sf. Arhangheli” din 1806 cu Biserica „Duminica tuturor sfinților” a mitropolitului Iacob Stamati din Iași de la 1800 este semnificativă. Ambele erau în stil baroc, aveau cornișă asemănătoare, același număr de ferestre pe laturi. Bolțile interioare sub acoperiș și absidele laterale în interior și cea de la altar în exterior erau identice. Catapeteasma, prin gruparea a câte două persoane în icoanele domnești și ale prorocilor e asemănătoare. Biserica nu era zugrăvită în interior, pentru că la începutul secolului al XIX-lea mentalitatea ctitorilor era că pictura interioară a bisericii nu adaugă nimic la arta icoanelor catapeteasmei, a predicii învățătoare, a cântării corale sau a cărții tipărite. Iconostasul era din lemn, erau zugrăvite mai multe icoane împărătești: Sfântul Nicolae, maica Domnului, Domnul Cristos și Sfinții Voievozi Mihail și Gavriil, precum și icoane de argint: icoana Maicii Domnului cu Pruncul în brațe, care avea o vechime de peste 200 de ani, provenită de la vechea biserică Sfântul Nicolae. Lucrările de restaurarea a bisericii au început din anul 1992 până în 1994, când a fost redeschisă, iar astăzi, pe culmea dealului Buiucanilor, unde se mai păstrează case specifice așezării rurale de altă dată, se remarcă imediat silueta destul de pronunțată a biserici Sf. Mihail și Gavriil.

Biserica Sfântul Ilie

În „Condica formelor” de la ținutul Lăpușna din decembrie 1812, se menționează că biserica Sfântul Ilie deja exista la 1799. Biserica era din lemn, apoi a fost zidită la 1806 din piatră lângă un stâlp de piatră ridicat de Ștefan Nour pentru pomenirea lui, a părinților și a copiilor săi care au fost răpiți de tătari în 1781. Biserica era construită în formă de corabie, obișnuită vechilor biserici din secolul al XVII-lea. Stilul ei moldovenesc nu se deosebea cu nimic de alte biserici: înaltă, măreață, cu clopotniță deasupra pronaosului având patru clopote. Locașul era înconjurat de un zid de piatră, nu prea înalt. În curte, lângă biserică, se aflau mai multe monumente funerare, ceea ce denotă că acolo fusese un cimitir.

Biserica Buna Vestire

Pe locul actualei biserici, la mijlocul sec. XVIII, a fost construit un locaș sfânt din piatră, incendiat și dărâmat de turci. În 1810 a fost zidită o nouă biserică din piatră, înconjurată cu un grad de piatră în 1824. În 1893, apoi în 1895 aici a fost deschisă o bibiliotecă și apoi o școală bisericească. În 1910 interiorul și exteriorul locașului sfânt au fost parțial reparate de banii donați de enoriași; altă reparație – capitală- s-a făcut în 1913, cu participarea arhitectului eparhial. O altă reparație capitală a fost efectuată în 1942. În 1810, din voința căpitanului Gavriil Terentie și cu ajutorul creștinilor a fost rezidită biserica, din piatră și a fost înconjurată de un zid de piatră în 1824. Biserica are aspectul bisericilor medievale moldovenești din secolul al XVIII-lea, adică aceeași formă de corabie, cu boltă concavă, mult mai pronunțată decât în celelate locașuri mai vechi din Chișinău. Altarul bisericii este plin de icoane de diferite mărimi, unele cu pictură veche românească. În turnul bisericii Bunăvestire atârnă clopotul turnat în 1806. După cel de-al doilea război mondial, biserica a fost închisă, iar mai apoi transformată în depozit de păstrare a exponatelor de muzeu.

Biserica Sfântul Ierarh Nicolae

Biserica cu hramul Sfântul Ierarh Nicolae este coctruită și sfințită în anul 1901. Pe locul acestei biserici a existat alta mai mică, zidită în 1852, sfințită cu hramul Sfântul Pavel din Teba. Potrivit cercetătorului Petru Starostenco, care a studiat istoria bisericii Sfântul Ierarh Nicolae din Chișinău, noul locaș sfânt a fost zidit în stil rusesc. Biserica era luminată de 2 panicadile, executate cu multă măiestrie. Crucile de pe cupolă erau suflate cu aur și avea 3 clopote. La serviciile divine asistau până la 1000 de enoriași. Podeaua a fost acoperită cu plăci multicolore de Marsilia. Acoperișul din verde era vopsit în verde, crucile de pe cupolă erau suflate cu aur.

O notă specifică dădea acestui locaș sfânt un mozaic din sticlă, instalat dincolo de altar, cu scena Înălțării lui Hristos, executat la Petersburg. Biserica a fost sfințită de către episcopul Chișinăului și al Hotinului Iacob, cu participarea corului de arhierei, dirijat de Berezovski. După cel de-al doilea război mondial. O dată cu venirea sovieticilor, noile autorități au închis sfântul locaș edificiul fiind transformat în casă culturală a Institutului de Medicină. Biserica a fost redeschisă abia la începutul anilor '90.

Biserica Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla

Stilistic aparține epocii eclectiste, sursa de inspirație fiind arhitectura rusă din secolul al XVII-lea și arhitectura arabo- musulmană, combinate într-o unitate cu valențe artistice noi. Capela se compune dintr-o navă octogonală, formă obținută prin retezarea colțurilor încăperii la care, prin intermediul unui arc, este alipită absida altaruluicu cinci laturi. Partea vestică, lipsită de pronaos, are 2 niveluri – jos o încăpere auxiliară, deasupra căreia este amenajat cafasul. Soluția artistică a fașadei principale prezintă o noutate pentru locașurile de cult ale Basarabiei, prin care s-a accentuat apartenența sa la o instituție de învățământ și nu destinația ei religioasă în formele arhitecturale devenite obișnuite. Pavilioane laterale masive din piatră cu coloane robuste din arhitectura rusă sunt ridicate deaszpra intrărilor laterale în biserică și în retragerea de la linia străzii, formându-se o mică curte interioară. Peretele fațadei principale are o galerie din arcade, instalată la nivelul superior în fața cafasului. Colțurile fațadei sunt evidențiate prin flancarea lor de două turnulețe zvelte, acoperite cu piramide ascuțite și înălțate, care amintesc minaretele moscheilor turcești.Fațadele laterale sunt divizate în registre orizontale prin 3 rânduri de ferestre (ultimul de ferestre rotunde). Este acoperită de o piramidă înaltă, încununată de o turlă cu o cupolă în formă de bulb, cu o factură de solzi. Parametrul bisericii este alcătuit prin alternarea asizelor de piatră de nuanțe deschise și cenușii, procedeu cunoscut în arhitectura arabo- musulmană. Aspectul bisericii este înviorat de utilizarea grilajului din fontă de la pavilioanele laterale, executate cu multă măiestrie.

Biserica a fost construită în 1895 și era inițial , capela gimnaziului de fete , fondat de zemstva basarbeană. Ctitorii acestei biserici au fost Teodor și Eufrosinia Krupenski, principesa Veazemschi, și arhitectul Alexandru Bernardazzi, care a fost inspirat de arhitectura rusă din secolul al XVII-lea și cea arabo-musulmană. Biserica reprezintă o noutate pentru locașurile de cult din Basarabia, prin care s-a accentuat aparteneța sa la o instituție de învățământ și nu destinația ei religioasă în formele arhitecturale devenite obișnuite. Târnosirea capelei a avut loc peste 27 de ani de la finisarea lucrărilor de construcție. În anul 1992 vechea capelă a fost sfințită, primind hramul Sf. Mucenic Teodor Tiron, devenind Capela Liceului de fete Regina Maria.

După ocuparea Basarabiei de către trupele sovietice, din anul 1978 locașul a servit drept sediu Muzeului ateismului științific. După desființarea acestuia, în 1991, biserica a fost redeschisă, aflându-se sub autoritatea spirituală a Mitropoliei Basarabiei, primind al doilea hram – Sf. Cuvioasa Teodora de la Sihla. Biserica Sfânta Teodora de la Sihla este una din cele mai solicitate din municipiul Chișinău. Interiorul bisericii a fost renovat și pictat de specialiști din Buzău, România. Iconostasul a fost sculptat în lemn de stejar de către un meșter din Humulești. Icoanele catapeteasmei sunt zugravite în stil bizantin.

Catedrala Nașterea Domnului

Biserica a fost construită din piatră la 1830, cu trei altare : principal- cu hramul Nașterea Domnului și două laterale- cel din dreapta cu hramul Sfântul Mucenic Nichita și cel din stânga cu hramul Sfântul Ioan cel Nou, care apoi au fost înlocuite cu hramul sfântul Alexandru Nevski și Sfântul Nicolae Făcătorul de Minuni. Timp de un an a fost elborat planul ansamblului catedralei, alcătuit la început din biserică și clopotniță. Lucrările de construcție au început abia în anul 1830. Construcția catedralei a durat șase ani, fiind amplasată în apropierea reședinței Mitropoliei, alături de Grădina Publică din Chișinău. Catedrala Nașterea Domnului era cel mai impunător monument de arhitectură, caracteristic sec. XIX. Prin reconstrucția ulterioară a catedralei, atât prin grandoarea ei, cât și prin aspectul artistic străin, s-a produs o rupere de tradițiile locale de construcție a bisericilor moldovenești. Aspectul sobru și monumental a fost asigurat datorită aplicării planului de tip „cruce greacă înscrisă” cu turlă masivă, alcătuit dintr-o cupolă și un tambur cilidric larg, susținut de patru piloni mari din interiorul clădirii, iar în exterior – prin aspectul fațadelor din alipirea porticurilor din șase coloane cu frontoane triunghiulare. Pictura interiorului a fost realizată de pictorul Ihovșarov în spiritul curentului nou din arta picturală bisericească rusă, reprezentat de școala Vasnețov. Alături de Catedrală a fost înălțată și clopotnița, în patru niveluri, respectând tradiția arhitecturii ruse. La nivelele de jos era o capelă , iar cel superior reprezenta camera clopotelor, acoperit cu o cupolă sferică. În 1836 a fost sfințită Catedrala și clopotnița. Mai târziu, în 1840, după proiectul arhitectorului L. Zaușkevici a fost construit un turn, prin care se face intrarea în scuarul catedralei numit Porțile Sfinte. S-a utilizat la construcție modelul Arcului de Triumf. Porțile Sfinte sunt alcătuite din patru fațade identice, susținute de patru piloni. Pe fațada dinspre Piața Marii Adunări Naționale a fost instalat un orologiu, cadou din partea meșterului ceasornicar Silberman, încă la mijlocul secolului XIX, și un clopot mare, cu o greutate de 6400 kg. Clopotul a fost turnat pentru clopotnița Catedralei din Chișinău, dar, din cauza greutății lui a fost montat sub bolta Porților Sfinte.

Catedrala a fost deteriorată în urma bombardamentelor rusești, în iunie 1941. În luna septembrie a aceluiași an au început lucrările de restaurare. În 1956 Catedrala este trecută la rang de biserică parohială. Avea pereții pictate cu vopsele-lac, ornamente în stilul vechi bizantin, o boltă măreață, dușumele pardosite cu o deosebită eleganță, în părțile de est și sud ai pereților au fost săpate ferestre venețiene cu semicercuri deasupra. Pereții erau acoperiți cu ornamente aurite pe un fon trandafiriu deschis, încovoiate cu margini aurii colorate, cu privazuri la cupolă, înconjurate cu brâe. Cadrele din fața străniilor pentru icoana Maicii Domnului de Hârbovăț sunt împodobite cu coloane aurite. În noaptea de 22 spre 23 septembrie 1962 comuniștii au aruncat în aer clopotnița, iar Catedrala a devenit sală de expoziții. Între ani 1981-1991, edificiul a fost retrocedat Bisericii și au început lucrările de restaurare, ce au durat până în anul 1996. Astfel, Catedrala și-a redobândit podoabele, printre care și o cruce de bronz. Clopotnița a fost reconstruită în 1997, dar cu unele modificări, clopotele au fost instalate la nivelele doi și trei. Elementele arhitectonice ale ordinului doric – grec, – friza cu triglife, cornișele au fost folosite pentru decorul pereților, lumina pătrunzând în interiorul Catedralei prin ferestrele tamburului. Clopotnița a fost construită în 4 niveluri, în retragere succesivă a parametrilor dimensionali, în continuarea tradițiilor arhitecturii ruse. Porțile Sfinte au o compoziție cu o simetrie axială și o structură centrală cu 4 fațade soluționate identic. Volumul superior, sub forma etajului atic, în care a fost ridicat clopotul mare, este susținut de 4 piloni, decorați cu coloane corintice.

Catedrala Schimbarea la Față a Mântuitorului

Catedrala a fost construită în 1902, din mijloacele financiare donate de guvernatorul Constantin Alexandrovici. La 19 mai 1902, biserica a fost deschisă și sfințită. Este construită din piatră, având parchet de stejar. Acoperișul este concav, din metal suflat cu aur, având o cupolă. Clopotnița se află deasupra pronaosului. Iconostasul din lemn de brad este suflat cu aur. Un zid de piatră cu grilaj de metal înconjoară biserica. În perioada ocupării sovietice , în 1962, biserica a fost închisă și transformată în Planetariu. Astfel, biserica a supraviețuit, iar în anii '90 ai secolului XX a fost redeschisă. Coloanele drepte și frescele de pe pereți semnifică înălțarea și purificarea sufletului omenesc. Clopotele au fost turnate în orașul Iaroslav (Rusia). Cupola este ornamentată cu stele din metal pe un fundal albastru. Tot aici se găsesc copiile icoanelor cu cei patru evangheliști și un cu Maica Domnului cu pruncul în brațe după originalele executate de celebrul pictor rus V. Vasențov. Ferestrele cu zăbrele metalice aveau sticlă de Varșovia, acoperișul metalic și 5 cruci erau suflat cu aur .biserica era înconjurată de un gard din piatră cu grilaj metalic.

Catedrala Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron (Ciuflea)

Biserica Sfântul Marea Mucenic Teodor Tiron a fost construită în anul 1858, în mahalaua Malina Mică, pe piața numită de chișinăuieni „Piața Ciufli”. În anul 1962, când autoritățile sovietice au închis catedrala Nașterii Domnului din Chișinău, biserica Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron a fost ridicată la rang de catedrală și funcțională în anii regimului totalitar. Deasupra vechiului pristol și a celui nou au fost ridicate turle înalte. Mici turle decorative au fost amplasate deasupra acoperișului navei centrale, care, împreună cu turlele luminoase toate în formă de bulb, au creat un coronament impresionant, fără asemănare în arhitectura basarabeană.

Decorul plastic, inspirat, ca și formele spațiale, din arhitectura moscovită – arcaturi pe sub cornișe și aruci în acoladă, cornișe deasupra ferestrelor și ușilor – a integrat toate părțile vechi și noi ale edificiului, obținând o expresie artistică unitară. În pofida numeroaselor ferestre din pereții laterali și a luminii care vine din turlele înălțate deasupra, interiorul are un aspect sumbru. Iconostasul are 3 registre, sculptate în lemn în stil baroc și poleite cu aur. După desființarea Catedralei Nașterea Domnului, Biserica Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron este numită Catedrală arhiepiscopală și devine centru spiritual al ortodoxiei din republică.

Biserica Duminica Tuturor Sfinților

Biserica este amplasată adiacent față de cimitir, spre ea conducând aleea de la intrarea principală, clădirea devenind centrul compozițional spre care au fost orientate aleile cimitirului. Aspectul actual al bisericii se compune dintr-un volum circular, încununat cu o cupolă la care este alipită, la vest, prin intermediul unei încăperi mai joase, o clopotniță înaltă. Partea cilindrică e cea veche și reprezintă inițial capela cimitirului. Construcția ei a început în 1818 cu hramul Sf. Nicolae, ctitor fiind Elena Matasariță. Planul capelei, ales de mitropolitul Gavriil, făcea parte din tipul structural al rotondei, caracteristic pentru necropolele construite la cumpăna sec. XVIII- XIX. Era un edificiu cilindric, înconjurat de un șir de coloane dorice sub un antablament masiv acoperit cu o cupolă sferică, înălțată pe un tambur înalt. Formele exterioare sunt caracteristice pentru clasicismul rus. Spațiul interior unic avea funcția de a servi la oficierea panahidei. Sub clădire se află o vastă criptă, care repetă forma circulară a planului, a cărei boltă se sprijină pe un stâlp central. Transformată în biserică cu parohie, devenise neîncăpătoare, fapt ce a provocat lucrări de rezidire. În 1863 galeria exterioară cu coloanele dorice a fost inclusă în spațiul interior prin zidirea cu piatră a intervalelor dintre ele, lăsându-se goluri numai pentru ferestre și uși, iar peretele circular interior fiind străpuns prin arcade. În 1880 a fost efectuată a doua amplificare a bisericii, când a fost alipită clopotnița, în fașa intrării. Clădirea a obținut un aspect caracteristic bisericilor rusești, care erau înălțate pentru guberniile de sud.est ale Rusiei.

Catedrala Înălțarea Domnului

Se află în partea veche a orașului, având un amplasament oblic față de stradă, respectând orientarea canonică a absidei către est. Prima biserică cu hramul Înălțarea Domnului consrtuită pe acest loc data din 1807, ridicată de bulgari, așezați aici la începutul secolului trecut. În scurt timp această biserică devine neîncăpătoare pentru toți veniții de peste Dunăre și s-a intenționat în 1813 construcția unei noi biserici (viitoarea Biserică Sf. Gheorghe), în 1814 obținându-se permisiunea. În 1815 bisericii bulgarilor i se acordă statut de Catedrală, rămânând unicul locaș sfânt al bulgarilor din Chișinău, Sf. Gheorghe, fiind finisată de populația localnică. În 1823 biserica suferă un incendiu dezastruos în urma căruia este refăcută integral între anii 1827- 1830, păstrându-și hramul vechi.

Biserica are o formă alungită, partea centrală se lărgește treptat și este încununată cu o turlă, cu turnul – clopotniță alipit în fața intrării și cu absida altarului circulară la est. Arhitectura bisericii a fost creată sub influența stilului baroc, care se evidențiază mai ales în realizarea artistică a interiorului. Compusă din compartimente obișnuite ale bisericii ortodoxe din arealul balcanic, comun și pentru cele autohtone și pentru cele bulgărești, ele își pierd delimitarea precisă, fiind boltite la fel cu calote sferice. Pilaștrii, care susțin construcția bolților, alipiți în linie curbă pereților laterali, sunt decorați cu o cornișă proeminentă, formând două travee cu contur plastic, care corespund naosului. Arhitectura bisericii este influențată de stilul baroc, care se evidențiază mai ales în realizarea artistică a interiorului.

Influența stilului baroc se simte și în exterior, remarcându-se silueta elegantă a bisericii cu trei porticuri; precum și detalii în profilul frânt al acoperișurilor turlelor, în rotunjirea colțurilor pereților și prezența firidelor (nișelor) semicirculare, destinate amplasării sculpturilor în țările de origine a stilului. A funcționat fără întrerupere. În anii '80- '90 au fost demolate clădirile dintre biserică și strada Vasile Alecsandri, ce a condus la avantajarea poziției ei, deschisă vederii din câteva părți. Cu aceeași ocazie a fost mutată poarta de intrare în axa bisericii și a fost construit gardul din piatră cu grilaj turnat din metal.

Biserica Apostolică Armenească Sfânta Maica Domnului

La sud- est de centru istoric al Chișinăului – Piața Veche, astăzi Bulevardul Renașterii –se afla impunătoarea catedrală a armenilor din Basarabia. Este un edificiu cu o aură caucaziană, format dintr-un aliaj de forme armenești și moldovenești, îmbinate cu elemente de arhitectura clasicismului. Disonanța dintre formele exterioare și structura spațială a fost multi timp o enigmă, treptat ajungându-se la convingerea că Biserica Armenească a fost zidită pe ruinile unei biserici moldovenești din secolul XVIII- lea, distrusă, probabil, în timpul războaielor ruso-turce. Prima informație votivă despre biserica Armenescă a fost găsită pe o placă de piatră (azi dispărută). Astfel, s-a aflat că biserica a fost construită în 1803, cu cheltuiala baronului Organes, fiul lui Akopgian și a copiilor săi în memoria părinților. Se consideră că atunci a fost reconstruită biserica moldovenească prin ridicarea turnului – clopotniță, a bolților interioare și alipirea încăperii de la nord, unde se botezau pruncii, aici găsându-se într-o nișă, săpată în peretele de nord, o albie din marmură cenușie.

În 1804 biserica este din nou în construcție, după inscripțiile de pe o placă de marmură, frumos lurcată, amplasată în interiorul locașului, deasupra intrării din pridvorul de sud. Lucrările au fost executate de meșterul Vardeanu din Iași. El a construit pridvorul de sud, unde în peretele de est a fost montat al doilea altar cu o catapeteasmă din lemn. A fost construit contrafortul peretelui denord și boltirea pridvorului clopotniței.

În 1885 au avut loc restaurarea bisericii și lucrări de amploare efectuate cu ajutorul financiar al lui Oganes Manuk-bei, fiul marelui dragoman. Dorind șederea o mai mare importanță construcției, pereții au fost înălțați cu cca 65 cm, partea nouă fiind evidențiată printr-o arcatură ce amintește ocnițele medievale, amplasate perimetral sub cornișa cu profiluri clasice. Bolțile vechi au fost demolate și înlocuite cu altele noi; bolta cilidrică susținută de arce dublouri a fost străpunsă în fiecare travee prin mici cupole sferice. Suprafețele lor au fost acoperite cu fresce, ca și peretele de apus. A fost înălțată cu un nivel și clopotnița, silueta ei devenind mai elegantă, ultimul nivel fiind împodobit cu detalii din arhitectura clasicismului francez. În timpul acestei reconstrucții au fost introduse forme caracteristice Armeniei istorice: acoperișul clopotniței a devenit piramidal ascuțit și au fost ridicate în forme asemănătoare mici turle decorative deasupra altarului și pridvorului de sud.

Aspectul interior al bisericii, schimbat mult din cauza folosirii neadecvate din ultimii ani, se deosebește de cel autohton. Este mai puțin împodobit, solemnitatea fiind creată prin folosirea tectonică a elementelor constructive desxhise vederii. Inițial avea o catapeteasmă în trei registre, care a dispărut. Un element specific creștinismului armenesc este altarul din piatră.

Astfel clădirea bisericii „Armenești” a suferit mai multe intervenții atât în perioada moldovenească, cât și mai târziu, în secolul XIX, când a fost preluată de armeni. Vechile ferestre cu excepția celor din altar, au fost lărgite. Se prea poate că această operație a fost efectuată prin dislocarea ancadramentelor din piatră cioplită (acestea putând fi utilizate la lucrări ulterioare – procedeu observat la Măzărache, unde pentru repararea scărilor s-au folosit chiar și pietre funerare). La clădirea de bază au fost alipite anexe și contraforturi. Ultimul etaj al clopotniței și porticul anexei sudice, țin de sfârșitul secolului al XIX.lea.

În urma unei restaurări, odată cu degajarea pereților de stratul de tencuială, în altar a ieșit la iveală o fereastră îngustă, nelărgită, care fusese astupată, lăsându-se doar o mică deschidere elipsoidală. Mai apoi însă zidăria veche cu tot cu fereastră a fost ascunsă de ochii lumii prin pardosirea întregii clădiri cu plăci de piatră. Demolarea a tot ce se mai afla împrejurul bisericii și apariția unui gard cochet s-au adăugat celorlalte transformări pe care le suportase monumentul de-a lungul timpului. În anii '70 a fost construită casa din curte și refăcut gardul cu stâlpi din piatră cu rețea metalică. Și totuși această biserică, zisă „Armenească”, rămâne a fi una dintre cele mai vechi biserici din Chișinău, care s-a păstrat până în zilele noastre.

Biserica Sfântul Haralambie.

Din punct de vedere arhitectonic, biserica reprezintă un model complex în care întâlnim elemente arhitecturale autohtone, neoclasiciste și de nuanță ruso-bizantină. În peretele din pridvorul bisericii este montată piatra ce indica anul construcției – 1812. Biserica se compunea dintr-un naos rectangular cu absida altarului circulară și pronaosul neevidențiat în exterior. A fost reconstruită în 1836, păstrându-i-se orientarea rituală și hramul, dar structura spațială și decorul au fost soluționate în spiritul clasicismului. Are un plan cruciform cu partea centrală evidențiată de nava încununată de o cupolă semisferică, sprijinită de un tambur larg cu ferestre în arc. Pe brațul vestic, alungit prin intermediul unei trapeze și lărgit ca și brațul estic de încăperi laterale, au fost ridicate camera clopotelor – un foișor cu deschizătură. Pereții laterali ai navei centrale sunt decorați cu porticuri, încununate cu frontoane triunghiulare, sub care se află intrările laterale. Biserica este tencuită în exterior, pe fundalul pereților evidențiindu- se detaliile – pilaștrii, ancadramentele, brâiele, chenarele ferestrelor, acoperite cu o nuanță mai deschisă. Interiorul a fost pictat cu fresce, dar în timpul folosirii ei ca sediu al Teatrului Popular Danko o parte au fost văruite. Pe lângă biserică activa o școală parohială, clădirea căreia era amplasată la nord. Casa preotului, aflată spre est construită la sfârșitul secolului XIX din piatră este prelucrată în stil modern.

Biserica Sfântul Gheorghe

Biserica se află în partea de jos a orașului vechi, numită cândva Mahalaua de Jos și Bulgară. Este amplasată în mijlocul unei curți, cu intrarea dinspre colțul cartierului. Structura spațială a bisericii, soluțiile constructive și caracterul detaliilor i-au derutat pe unii cercetătători, care i-au atribuit o vechime mai mare decât are în realitate. Este o realizare arhitecturală în care s-au reflectat schimbările stilistice de la cumpăna secolelor XVIII și XIX, fapt care a contribuit, pe de o parte, la menținerea unor particularități ale bisericilor autohtone, iar pe de altă parte – la modificarea aspectului lor obișnuit sub influența curentelor artistice europene.

Biserica îmbină în sine elemente ale arhitecturii moldovenești populare și ale stilului clsicist rus. Este o clădire alungită, cu absida altarului circulară, racordată plastic pereților laterali cu o turlă ridicată deasupra naosului și cu camera clopotelor înălțată deasupra pridvorului vest. Spațiul central reprezintă o sală cu două perechi de lărgiri circulare, înscrise în grosimea pereților laterali sub forma absidelor caracteristice tipului pseudotrilob al bisericilor autohtone. Prezența compartimentelor rituale este totuși certă, realizată prin boltirea lor tradițională : partea centrală, ce reprezintă naosul, este supraînălțată de o turlă circulară, iar partea vestică – pronaosul- este boltită cilindric cu semicalote laterale. La baza turlei naosului se află o imitație a boltei moldovenești – două rânduri de arce, abia vizibile din cauza din cauza reliefului plat – care dau impresia reducerii diametrului interior al cupolei. Suprafața interioară a pereților este înviorată de cornișe proeminente și pilaștri, amintind panourile din bisericile occidentale. O ușă în peretele de sud al pronaosului conduce direct în curte.

Deasupra pridvorului este amenajat cafasul, susținut de doi piloni masivi. În pereții groși, din partea de vest, în apropierea intrării, sunt mici orificii, probabil, pentru supravegherea situației din exterior. Ele împreună cu încăperile tăinuite sunt mărturii elocvente ale posibilei utilizări a bisericii și ca loc de refugiu în caz de primejdie. Lucrările de construcție a bisericii au fost începute în anul 1814 în partea istorică a orașului, din inițiativa Mitropolitului Gavriil Bănulescu Bodoni, în perioada când la tronul Imperiului rus se afla șarul Alexandru I. La începutul primăverii, în anul 1819, construcția bisericii a fost terminată.

În vara anului 1940 a avut loc un cutremur de mare intensitate, iar pentru biserica Sf. Gheorghe, urmările au fost destul de grave, fiind distrusă complet cupola centrală, iar clopotnița și pereții s-au ales cu mari crăpături. În scurt timp biserica este restaurată, însă în 1959 este închisă. În 1990, la cererea insistentă a comunității ortodoxe ruse, credincioșilor li s-a retrocedat biserica. Au început lucrprile de reconstruție, iar în 1992 se înalță catapeteasma, se zugrăvesc icoanele, iar din 1993- 1997 se realizează pictura murală. Se presupune că biserica a existat înainte de 1819,fiind distrusă de tătari și reconstruită în acest an. O dovadă a acestei ipoteze este dată de un „ucaz” al „Giudecătoriei politicești a Basarabiei”.

Biserica Sfântul Pantelimon

Biserica a fost construită în 1891, după proiectul renumitului arhitect Al. Bernardazzi. Este construită în stil neobizantin, are 2 tambure cu cupole, goluri arcuite, cu vitralii color. În exteriorul construcției alternează cărămida și ceramica de două culori. Exteriorul este subliniat de coloane decorative. Biserica face parte din grupul celor mai reușite biserici cu plan cruciform construite în Basarabia. În plan sunt înscrise patru nișe arcuite și patru abside între ele, dintre care nișa alungită spre est cu o absidă poligonală servește drept altar. În centrul acoperișului profilat se înalță o cupolă pe turla poligonală cu ferestre arcuite și alungite, susținută de patru arcuri masive. Pridvorul este protejat de un turn – clopotniță în plan poligonal. Fațadele bisericii sunt împărțite printr-un brâu de piatră în două registre. Pereții cu ancadramente de cărămidă roșie și brâul de piatră de culoare ocru-gri și ocru-roșu, îi dau o înfățișare pitorească. Un gard de metal, susținut de stâlpi de piatră înfrumusețați cu capete de lei, mărginesc parțial teritoriul bisericii. Utilizarea numeroaselor elemente decorative și arhitectonice din exteriorul și interiorul monumentului demonstrează că biserica este construită în stil neobizantin. Vitraliile, mozaicurile și pictura ornamentală sunt elemente ce creează un bogat ansamblu decorativ al interiorului. Biserica este unul din puținele edificii din Basarabia, care au fost menționate în 1892 de Societatea arhitecților din Rusia. În anii '60 biserica a fost închisă. Localul a fost transformat în sală de degustare a vinurilor. Biserica a fost redeschisă în anii '90 ai secolului trecut.

Biserica Sfântul Dumitru

Construcția bisericii a început în 1890 și a fost finisată în 1920, pe pământurile preotului Petru Donici, și cu sprijinul negustorului D. Ciolacu în suburbia „Mălina Mică” a orașului Chișinău. Biserica a fost construită din piatră în stil eclectic, având un aspect comun cu bisericile guberniilor din sud- vestul Imperiului rus. Aspectul exterior întrunește formele arhitecturii ruse, reprezentând o turlă cu cupolă în formă de bulb, ridicată deasupra navei centrale și cu o clopotniță alipită intrării, încununată cu piramidă înaltă. Clopotnița avea 5 clopote, cel mai greu fiind de 384 kg.

A fost sfințită cu hramul Sfântul Dumitru de la Salonic. În 1963 biserica a fost închisă. Cupola și clopotnița au fost demolate Biserica și-a reluat activitatea în anul 1990. Iconostasul bisericii acoperit cu aur, prezintă o deosebită ținută artistică. În prezent funționează și o bibliotecă ce are un fond de peste 3600 de exemplare și un număr de 1310 cititori. Biserica Sf. Dumitru este un monument de cultură și spiritualitate, mărturie a simțului creștin și al talentului poporului nostru,precum și o verigă de legătură cu generațiile următoare.

Biserica Sfânta Treime

Construcția locașului a început în anul 1852. În 1862 biserica a fost sfințită. Edificiul are formă de corabie și este construit din piatră. În trecut, pe lângă biserică erau trei case pentru clerici și pentru o școală parohială, deschisă în 1893. Școala dispunea de o bibliotecă. Biserica este compusă din naos, absida altarului și pridvorul cu clopotniță, la apus. Naosul are o boltă care este încununată de o cupolă cu 8 fațete, abundent decorate. Ferestrele sunt arcuite, sub acoperiș se vede o cornișă.

Biserica Romano-Catolică Providența Divină

Biserica prezintă un plan dreptunghiular cu o absidă semicirculară cu fațadă flancată de două turnuri-clopotnițe. Pereții, străbătuți de ferestre înalte în arc, sunt în partea din interior încadrați într-o galerie de icoane. Interiorul, nerestabilit în întregime de pe urma devastărilor comuniste, corespunde stilului ionic, fiind împodobit cu 2 șiruri de coloane și statui lucrate în ghips vopsit; altarul este confecționat din marmură albă. Deasupra ușii de la intrare, înrămată între două tabernacole, se află corul și orga. Istoricul acestei biserici datează de la 11 iunie 1834, atunci când comunitatea romano-catolică din Chișinău a început negocierile cu autoritățile locale și cele guberniale pentru construcția unui edificiu. Lucrările de construcție s-au desfășurat din anul 1840 până în 1843. are formă dreptunghiulară cu o absidă semicirculară și cu fațadă flancată de două turnuri-clopotnițe. Pereții sunt străbătuți de ferestre înalte în formă de arc, iar în interior sunt încadrați într-o galerie de icoane. Interiorul corespunde stilului ionic, fiind împodobit cu două șiruri de coloane și statui lucrate în ghips vopsit , iar altarul este confecționat din marmoră albă.

Capela Seminarului Teologic Întâmpinarea Domnului

Construită în anii 1879-1880 pe un teren donat cu tot cu o clădire pentru studii de către Primăria Chișinăului școlii Duhovnicești. Era o construcție din blocheți, încununată cu 5 cupole. Iconostasul era cioplit din lemn, sulfat cu aur, cu icoane reprezentând scene din copilăria lui Iisus Hristos. Reconstrucția a fost terminată în 1902. Lățimea bisericii a rămas aceeași, dar lungimea ei, împreună cu pridvorul, s-a mărit cu circa 15m. În timpul primului război mondial, între 1915 și 1918, atât clădirea Școlii Teologice, cât și biserica din preajma ei au fost date provizoriu în folosință unei infirmerii militare. În prezent biserica aparține Academiei teologice din Chișinău.

Locașul a aparținut fostului Seminar teologic din Chișinău, înființat, conform dispozițiilor autorităților, în anul 1812 de către mitropolitul Gavriil Bănulescu- Bodoni, care a știut să imprime vieții seminarului o direcție națională. În 1944 seminarul a fost evacuat la Rusca Montana. Abia în 1946 clădirea a fost transferată Universității de Stat. După revoluția din 1989, au fost readuse iconostasul și antimisul.

Biserica Luterană (Kirka)

A fost construită în 1838 de comunitatea luterano-evanghelică a Chișinăului, înființată în 1825 de nemții veniți din regiunile rusești. Biserica, de plan tip sală, avea o singură navă cu absida altarului poligonală la est, acoperită în două pante, cu frontonuri la pereții laterali, încununați cu cruci. Spre vest se ridica clopotnița cu o arhitectură neogotică, alipită, probabil, la sfârșitul secolului trecut. Între biserică și clopotniță a fost introdus un mic pridvor, prin care se intră în biserică, evidențiat printr-un portal în arc ogival. Turnul prismatic, lipsit de acoperiș vizibil, avea fațadele soluționate identic, cu golurile camerei clopotelor în arc agival, amplasate sub cornișa crenelată. Mai jos era discul rotund al orologiului sub care se afla fereastra îngustă și înaltă a scării.

Elementele clopotniței subliniau prin formele lor verticalitatea turnului, care părea exagerat de înalt alături de corpul bisericii ctitorită după proiectele- model alea bisericilor evanghelice din Rusia. În 1960 Biserica Luterana a fost distrusă la dispoziția autorităților.

Capela Învierea Mântuitorului

A fost construită în 1916, arhitect- A. Hacikianț. Este paraclisul Cimitirului Armenesc ortodox, în același timp și o construcție memorială. Structura spațială e de tip central, având origine caucaziană, silueta zveltă fiind accentuată de forma înaltă piramidală a turlei. Planul – cruce greacă, formată de un naos pătrat, la care au fost alipite absida altarului poligonală, un mic pridvor la vest și lateral – realizate înguste. În interior se creează un spațiu unic, acoperit cu bolți. Trecerea de la pătratul naosului spre baza circulară a trulei se efectuează printr-o boltă semisferică străpunsă de cilindrul turlei, care în exterior are o formă poligonală de 16 laturi.

Biserica este construită din piatră, așezată pe un soclu robust, format din pietre de granit legate prin plumb. De proporții modeste, paraclisul este ornamentat printr-o plastică decorativă ce reduce din volum. Colonetele zvelte sunt instalate la colțurile pereților, la intrarea în biserică și folosite ca imposte la ferestrele cu trei goluri de pe fașadele laterale. Aspectul bisericii a suferit după seismul din 1940, când s-a lipsit de volumele turlelor- rotonde, ridicate deasupra brațelor laterale și de clopotnița – foișor deasupra pridvorului -toate compuse din colonete și având acoperișuri piramidale. În 1964, din cauza lipsei de enoriași armeni, capela a fost cedată comunității romano-catolice a polonezilor, care a modificat interiorul bisericii: a dispărut catapeteasma și au fost montate două plăci de marmură, aduse de la Biserica romano- catolică din Chișinău.

Biserica Adormirea Maicii Domnului

Biserica aparține comunității ortodoxe de ritm vechi rus și a aderat la orientarea de unire cu biserica oficială. În 1883 a fost obținută permisiunea de a se construi o biserică din piatră. Lucrările de construcție au fost finațate de enoriașii acestei comunități din Chișinău și de adepții lor din Sankt Petersburg și Odesa. Construcțiile începute în 1891 au durat câteva luni.

Biserica este de mici proporții, cu o structură spațială simplă, dar tradițională pentru bisericile rusești. Prezintă un volum cubiform acoperit cu o învelitoare în patru ape, încununat de o turlă cu o cupolă în formă de bulb. În axa longitudinală a navei sunt alipite la est absida circulară a altarului, iar la vest pridvorul – ambele mai înguste, ce sugerează planului o formă de cruce. Partea centrală avea trei intrări, două fiin amplasate în fașadele laterale, care conduceau direct la naos. Clopotnița, cu trei niveluri, după obiceiul rusesc, cu forme micșorate în retragere succesivă – prismă dreaptă, octogonală și cilindrică, a fost alipită în 1896. Aspectul arhitectural al bisericii este determinat de cornișa proeminentă din profiluri clasice a volumului central, de ancadramentele ferestrelor și ușilor, de desenul reșelei de metal al ferestrelor. Boltirea bisericii însă, prin folosirea soluției simplificate a unei bolți cuplate din 8 fâșii curbe în interior, care susține turla octogonală luminoasă deasupra naosului, ne întoarce la sfârșitul secolului XIX. Pe lângă biserică a funcționat și o școală pentru copii. A fost restaurată la începutul anilor '90 ai secolului XX, reluându-și activitatea firească după o lungă perioadă de folosire neadecvată. Enoriașii de astăzi sunt ortodocși români.

Sinagoga „Geamgiilor”

A aparținut breslei evreiești a sticlarilor chișinăuieni. Prima mențiune datează din anii '40 ai secolului XIX. După distrugerile suferite în anii 1941 și 1944 a fost renovată în 1946- 1948 cu păstrarea soluției arhitecturale vechi. Are un plan dreptunghiular cu axa longitudinală perpendiculară străzii, spre care este orientată cu fațada principală. Sala de rugăciuni este pătrată în plan, cu bima și firida unde se păstrează sulurile Tora, evidențiate prin decor sculptat în lemn pe motive clasiciste. În partea opusă lor, ridicat pe un balcon unghiular, sprijinit pe coloane din fontă de forme orientale, se află locul femeilor în timpul adunării religioase, numit șill. Fațada principală are o compoziție asimetrică alcătuită din portalul întrărilor îngemănate ( care conduc separat în sala de rugăciuni și în sala ce urcă la șill ), portal soluționat ca un rezalit înalt cu cornișă proieminentă clasicistă și din trei ferestre înalte și largi în arc în plin centru [9, pag. 33-41, pag. 107-109].

RESURSELE TURISTICE RELIGIOASE DIN ZONA DE INFLUENȚĂ URBANĂ.

Biserica Sfântul Ierarh Nicolae

Documentele istorice atestă prima biserică din comuna Băcioi, întemiată în 1775, construită din lemn, pereții fiind acoperiți cu tencuială din lut. O altă biserică, din stâlpi de stejar și nuiele, este ridicat în 1792, dar era mică și neîncăpătoare.în 1813 la Băcioi a fost construită o biserică mai mare. O dată cu trecerea timpului aceste biserici din lemn au ars, iar icoanele vechi și alte obiecte de cult nu s-au păstrat. Actualmente în curtea bisericii s-a păstrat un pristol și câteva pietre de mormânt, drept confirmare că au mai existat două biserici din lemn până la înălțarea celei din 1775.

Cu ajutorul sătenilor, în 1886, a fost construită o biserică din piatră pe locul vechii biserici din lemn. Biserica a fost acoperită cu tinichea și vopsită, având și o clopotniță ridicată deasupra pridvorului. Biserica are și o arhivă bogată, păstrând multe cărți în limba română primite în anii 1920 din Regatul Român.actualmente la Băcioi funcționează biserica Sfântul Ierarh Nicolae [4, pag 19-25].

Biserica Adormirea Maicii Domnului

Actualul locaș de cult datează din 1829. la începutul secolului XX-lea, în cadrul parohiei Bubuieci, pe lângă biserica din localitate, funcționa o școală parohială în care învățau 50 de elevi. Astăzi credincioșii ortodocși din comuna Bubuieci, merg pentru închinare la biserica Adormirea Maicii Domnului.

Biserica Sfântul Arhaghel Mihail

Prima biserică atestată pe teritoriul comunei Budești datează din 1816. În locul ei a fost ridicată în 1847 o nouă biserică din piatră. În anul 1821, biserica din lemn era acoperită cu șindrilă. Parohia dispunea de cărțile și veșmintele necesare. Locașul a fost reconstruit din piatră, în formă de corabie, păstrând stilul vechi. Mai târziu a fost construită clopotnița, întărită de patru contraforturi. Inițial, intrarea în biserică era din partea de apus, pentru ca mai apoi să se facă pe sub clopotniță.

În 1842 încep lucrările de construcție a unei noi biserici, din inițiativa moșierului C. Harting, proprietarul moșiei Budești. Din 1912 a început construcția unei biserici noi, care a fost finisată în 1920. În perioada sovietică biserica a funcționat, iar în 1942 biserica a fost renovată.

Biserica Acoperământul Maicii Domnului

Biserică din Cruzești datează din 1931. În perioada sovietică a fost închisă. În anul 1987 biserica nu era utilizată de autorități, deoarece era într-o starea deplorabilă. Însă și în aceste condiții creștinii din Cruzești păstrau cheile bisericii.

Biserica Nașterea Maicii Domnului

Biserica din comuna Colonița a fost zidită și sfințită în anul 1914. biserica are 2 turle –turla cea mare este amenajată deasupra naosului, iar cea de-a doua reprezintă clopotnița bisericii. În jurul bisericii sunt 65 de răstigniri care au fost puse aici o dată cu construcția locașului sfânt. În perioada sovietică biserica a funcționat, edificiul păstrându-se într-o stare bună.

Biserica Sfântul Arhaghel Mihail din Cricova

Potrivit unor surse documentare, biserica din Cricova datează din anul 1827. Izvoarele bisericești de la începutul secolului XX menționează localitatea Cricova aparținând parohiei Goian din județul Chișinău, unde funcționa biserica Adormirii Maicii Domnului zidită în 1817 din piatră [6, pag. 23-27].

Biserica Sfântul Arhaghel Mihail din Durlești

Biserica din Durlești a fost zidită în anul 1865. pe lângă școala laică, cu 57 de elevi, și cea de zemstvă, cu 49 de elevi, în Durlești exista și o școală parohială, unde învățau 30 de copii. În prezent edificiul a fost restaurat.

Biserica Sfânta Treime din Grătiești

Recensămintele bisericești anterioare perioadei interbelice atestă parohia Grătiești în apropierea suburbiei Chișinăului, „Râșcanovca”, unde funcționa Biserica Sfântului Împărat Constantin. În anul 1904 creștinii din Grătiești ăși zidesc un lăcaș pentru închinare, cu hramul Sfânta Treime. Actualmente , locuitorii satului frecventează vechiul locaș, deși au costruit o a doua biserică cu hramul Acoperământul Maicii Domnului.

Biserica Icoana Maicii Domnului „Îndurătoarea”

Biserica sin Hulboaca se află în raza cimitirului. Potrivit unor date, lăcașul a fost zidit în anul 1917. Anuarele bisericești de la începutul secolului XX menționează satul Hulboaca, aflat la 3 km de satul Ghidighici, care avea o biserică cu hramul Sfinților Voievozi. În prezent biserica este frecventată de sătenii din Hulboaca [10, pag 13-21].

Biserica Adormirii Maicii Domnului

Biserica din Goian, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, a fost zidită în anul 1817, din piatră, de către proprietarul Neculai Racoviță, lângă vechea biserică de lemn din 1806. La începutul secolului XX este atestată biserica Goian cu hramul Adormirea Maicii Domnului.

Biserica Acoperământul Maicii Domnului

În anul 1833 mireanul Nicolae Dumbravă cpnstruiește , din piatră, biserica Sfinții Voievozi. În primul deceniu al secolului XX în cadrul parohiei Ghidighici, care numără la acea perioadă 880 de enoriași, funcționau două școli bisericești.

Biserica Adormirii Maicii Domnului

Biserica din Sângera a fost zidită, din piatră, potrivit izvoarelor bisericești, în anul 1912. Biserica Adormirea Maicii Domnului a fost construită în anul 1921. Până în anul 1918 și după Unirea Basarabiei cu România, la parohia Sângera, care număra la începutul secolului 1010 de enoriași. Tot aici funționa și o școală parohială [7, 6-10].

CAPITOLUL III. INTEGRAREA POTENȚIALULUI TURISTIC RELIGIOS ÎN ECONOMIA URBANĂ

1. INDICATORI SPECIFICI REFLECTĂRII EFICIENȚEI ECONOMICE ÎN TURISM.

Eficiența economică este exprimată prin relația dintre rezultatele obținute într-o anumită activitate economică și cheltuielile efectuate în activitatea respectivă și constă în determinarea încasărilor obținute pentru sumele investite în vederea intrării în funcțiune a unor instalații și amenajări. Latura respectivă a eficienței este condiționată de durata recuperării banilor investiți, de încasarea medie pe zi-turist etc. Iată de ce, de cea mai mare îmsemnătate este diminuarea sezonalității [12, pag.232-245].

Principalii indicatori ai eficienței activității turistice sunt: încasarea medie per turist, cheltuiala medie per turist, venitul net sau profitul, rata profitului, productivitatea muncii, gradul de ocupare a unităților de cazare. [24]

Tabela 1

Numărul de turiști în mun. Chișinău, 2004-2009

Sursa: Direcția generală pentru statistică a municipiului Chișinău

Figura 2

Structura vizitatorilor străini 2009

Sursa: Anuarul statistic 2009

Tabela 2

Principalii indicatori ai sectorului hotelier

Sursa: Biroul Național de Statistică, 2010

În urma analizării datelor din Tabelul 2 și Tabelul 3, pot fi calculați principalii indicatori ai eficienței economice în activitatea turistică din municipiul Chișinău în 2009. [27]

Încasarea medie pe turist pe anul 2005 poate fi calculată astfel :

Î= Ît/Nr. tur.

Î=1541651,9 /139249=11,07 mii lei/turist

Venitul net (profitul) determinat ca diferență între încasări și cheltuieli (sumă absolută) sau ca raport între masa profitului și mijloacele care l-au creat, respectiv rata profitului sau rata rentabilității (valoare relativă):

Vn= Ît – Cht= 1541651,9 – 1525738,4= 15913,5

Calcularea ratei rentabilității se poate face astfel:

R= P/Vi × 100%,

în care P= profitul;

Vi = volumul total al încasărilor.

R= 15912,6 / 1541651,9 × 100=10,32% Gradul de utilizare a forței de muncă este redat de productivitatea muncii (W), determinat astfel:

W= Vi/N×100.

în care: Vi=volumul încasărilor totale;

N= numărul mediu al lucrărilor pe un an.

W= 1541651,9 / 2086 × 100 = 739,046 Cheltuiala medie per turist se calculează în felul următor:

Ch= Ch t/Nr. tur.

Ch= 1525738,4/ 139249=10,95

Cel mai reprezentativ indicator de apreciere a eficienței activității de cazare este coeficientul de utilizare a capacității(CUC), calculat ca raport între capacitatea de cazare efectiv ocupată laun moment dat sau într-o perioadă (număr turiști, număr înoptări, număr zile turist) și capacitatea de cazare maxim posibilă (numărul de locuri și numărul zilellor calendaristice de funcționare), după formula:

CUC= NZT/ Cmax ×100,

în care NZT=număr zile turist;

Cmax= număr zile calendaristice de funcționare.

CUC = 817579/3626280 × 100= 22,5%

Cei mai importanți indicatori sunt prezentați în Tabela 3.

Tabel 3

Principalii indicatori ai eficienței economice ai activității turistice în mun. Chișinău

Sursa: Biroul Național de Statistică

2. RELAȚIA DINTRE EFICIENȚA ECONOMICĂ ȘI SOCIALĂ A

TURISMULUI.

Eficiența economică răspunde modului cum și cât se folosesc resursele. Compararea efectelor cu eforturile care le-au determinat reprezintă de fapt numai o latură a eficienței econimice. Trebuie să se aibă permanent în vedere și alte elemente cum ar fi: structura resurselor și a rezultatelor, timpul, calitatea efectelor.

Activitatea turistică, ca orice altă activitate umană și economică, este, pe de o parte , consumatoare de resurse, iar pe de altă parte producătoare de efecte. În activitatea turistică, efectele utile au un caracter complex, astfel că eficiența economică este strâns legată de cea socială. Eficiența, ca expresie a legii economiei timpului, atribuie dezvoltării producției, în accepțiunea cea mai largă, determinarea cantitativă, iar prin forma socială a producției și folosirii resurselor în general, determinarea calitativă.

În plan economic, turismul creează venit național, participă la echilibrarea balanței de plăți externe, iar pe plan social angajează noi salariați inclusiv sezonieri, contribuie la diminuarea șomajului. 2/3 din totalul capacității de cazare al țării și 215 agenții de turism naționale sunt concentrate în municipiul Chișinău, constituind cea mai mare aglomerație turistică a Republicii Moldova. anual orașul este vizitat de turiști din cca. 128 țări ale lumii. În bugetul municipal turismul are impact direct sub forma taxelor locale precum și veniturile din arenda spațiilor pentru desfășurarea activităților turistice.Taxa hotelieră se plătește de hotelierii din municipiu începând cu anul 1995 și a constituit 4,4 mln. Lei în 2005 sau 0,45% din veniturile totale bugetare, dar a crescut de 164 ori în ultimii 10 ani. Aceasta însă este afectată de gradul scăzut de exploatare a capacității de cazare din municipiu, concurența neloială pe piața serviciilor din capitală, evaziunile fiscale.

În ceea ce privește turismul religios pe teritoriul municipiului Chișinău se prezintă într-o formă incipientă, neorganizată și chiar incoștientă. Cert este faptul că patrimoniul turistic religios contribuie la atragerea fluxului turistic, chiar dacă nu alcătuiește scopul primordial al turiștilor. Dezvoltarea acestui tip nou de turism este posibilă datorită existenței unor obiective turistice religioase cu valoare istorică, arhitecturală, artistică și culturală. Municipiul Chișinău prezintă cea mai mare concentrație și diversitate de edificii de factură religioasă din țară. Activitățile turistice atrag fonduri pentru conservarea centrului vechi al orașului ce cuprinde o parte importantă a patrimoniului religios. Promovarea și introducererea patrimoniului religios în circuitele turistice ar cauza efecte pozitive asupra economiei urbane și implicit asupra populației.

Drept criterii de apreciere a eficienței sociale pot fi folosite următoarele: gradul de satisfacție personală a turistului, contribuția turismului la refacerea forței de muncă, ridicarea nivelului de pregătire profesională, întărirea păcii și colaborării între popoare, protejarea mediului ambiant. În afară de activitatea strict religios, turiștii admiră pictura, arhitectura, vitraliile, obiectele de cult religios, audiază muzica de orgă, descoperă anumite aspecte ale tradiției locale, ceea ce determină un grad înalt de satisfacție personală (psihică, culturală, educativă etc.). Existența unor minorități religioase pe teritoriul municipiului Chișinău a determinat diversitatea edificiilor și astfel turismul în spațiul religios îndeamnă la respectul față de cultura și religiile minoritare, contribuie la consolidarea relațiilor în interiorul comunității. În sfera turismului sînt angajate peste 6,5 mii de persoane sau cca 2,6% din totalul angajaților în municipiu. În prezent în municipiul Chișinău în cadrul firmelor turistice sunt angajați circa 2000 de lucrători.Totodată, nivelul de pregătire a cadrelor din majoritatea structurilor turistice este nesatisfăcător, iar numărul de turiști deserviți anual în capitală este insuficient pentru relansarea turismului, ceea ce poate duce la micșorarea ofertei turistice naționale și la restrîngerea activității unor companii.

3. PERSPECTIVA INCLUDERII TURISMULUI RELIGIOS CA VARIABILĂ A DEZVILTĂRII ECONOMICE URBANE

Patrimoniul religios din cadrul municipiului Chișinău este prezent ca un factor de dezvoltare a turismului și prin aceasta a segmentului socio-economic din capitală, spațiul extraurban și zona de influență a orașului. Perspectiva includerii turismului religios ca variabilă a dezvoltării economice urbane poate fi redată schematic utilizând analiza SWOT:

Analiza SWOT

CONCLUZII

Turismul religios este acel tip de turism ce are ca scop vizitarea edificiilor religioase cu implicații de ordin spiritual. Din acest punct de vedere nu se poate

opera o distincție clară între cei ce vizitează aceste lăcașuri cu motive religioase sau de altă natură, impactul pe care îl are vizitarea putând fi sau nu religios. Se manifestă două tendințe în călătoriile religioase: cele care au ca singur scop motivația turistică și cele care îmbină această motivație cu cea culturală.

Turismul religios continuă să aibă o pondere importantă în fluxul turistic total (26%), la nivel mondial, mărimea sa putând fi chiar mai mare dar înregistrarea numărului de turiști nefăcându-se foarte precis, nu se cunoaște numărul exact de turiști. Tot mai mult se înregistrează mănăstiri și alte lăcașuri de cult care oferă cazare pentru turiști (inițial fără plată, în prezent cu o plată modică și cu adăugarea serviciului de masă).

Pelerinajul modern este un pact pe care industria turismului l-a încheiat cu religia. Din perspectiva unora, între acestea nu există prea multe puncte comune. Având în vedere înșăși obiectivele pe care turismul și religia le au, atragerea turiștilor ar trebui să fie un scop comun. Marketingul religios, la fel de „real” ca și cel turistic, chiar dacă mai puțin cunoscut ar trebui să se îmbine cu acesta din urmă pentru satisfacerea multiplelor categorii de turiști. Un management atent al destinațiilor religioase ar putea aduce beneficii pentru operatorii turistici.

Obișnuiți să căutăm paradisul în cele mai exotice, liniștite sau spectaculoase locuri de pe pămînt, ignorăm, uneori fără știință, faptul că avem ce vedea aici, acasă – destinații în care am putea să ne invităm cu cea mai mare mîndrie prietenii din străinătate.

În Republica Moldova situația nu este cu mult mai bună, ba chiar cu mult mai proastă. Este cunoscut faptul că poziționarea țării noastre în cadrul turismului internațional în ultimii ani ne reflectă un sold negativ cu un excedent permanent al turismului internațional emițător.

Acesta este un semnal îngrijorător dat fiind faptul că piața internă de consum (și mai ales cea a serviciilor) este destul de mică, deci fără un aflux de turiști din afara țării nu poate fi vorba de îmbunătățirea situației în turismul autohton, și mai ales în turismul cultural religios.

Sunt însă și unele „raze de lumină” în situația actuală. În ultimii ani s-a intensificat fluxul de turiști spre bisericile ortodoxe, catolice, armenești din municipiul Chișinău, precum și a catedralelor existente în prezent.

Municipiul Chișinău este și va rămâne principala destinație turistică a țării un timp îndelungat. Aici se găsește cea mai mare concentrație de obiecte de arhitectură din țară, 977 monumente cultural istorice sunt protejate, dintre care 24 obiective turistice religioase (19 biserici vechi). Municipiul dispune de o bază materială satisfacătoare turismului religios. Totuși, turismul emițător predomină față de cel receptor datorită gradului scăzut de diversificare a ofertei turistice și echipării nesatisfăcătoare a teritoriului municipiului pentru activități turistice. Potențialul turistic religios trebuie să funcționeze în combinație cu activitățile care favorizează turismul în spațiul religios și organizarea acestuia. Având în vedere unele obiective comune pe care turismul și religia le au, atragerea turiștilor ar trebui să reprezinte obiectivul prioritar. Dezvoltarea marketingul religios a devenit o necesitate în vederea satisfacerii multiplelor categorii de turiști. În urma unui management adecvat al destinațiilor ar putea beneficia atât instituțiile religioase cât și operatorii în turism.

Condiția sacrului a fost, este și va fi una primordială în desfășurarea firească a vieții omenești pe pământ. Această condiție vizează construirea și păstrarea valorilor spirituale omenești care, la rândul lor, sunt calități definitorii ale caracterului uman. Condiția sacrului la om apare odată cu apariția omului însuși, care realizează existența unei puteri mărețe, magnifice, mai mari și mai multă decât închipuirea. Această condiție se întruchipează în credință.

Credința este apogeul complexului de valori general-umane și este puternic alimentată de factori atât de rang social, cât și individual. Educația, erudiția, cunoașterea, încrederea, dragostea sunt virtuțile pe care le posedă orice copil. Oricine care dispune de aceste virtuți este un om capabil de a crede, deci copilul este ființa cu inima deschisă spre credință. Credința este stabilită și undeva influențată de religie. Or, o credință comună întocmește o religie.
Mai mult, considerând faptul că poporul nostru s-a născut creștin, Ortodoxia a luat parte la viața zilnică a acestei națiuni din cele mai vechi timpuri. Astfel, viața socială a existat dintotdeauna într-o interdependență continuă și susținută cu instituția eclesială și cu viața creștină, acest fapt fiind oglindit în numeroase documente istorice și artistice, precum arhitectura, pictura, literatura și muzica.

Religia este o formă a conștiinței sociale care prin teorii și practici specifice reprezintă un temei al celor mai profunde reflecții umane, expresia năzuinței permanente a omului de a cunoaște de a se îndoi de ceea ce cunoaște, de a depăși existența concretă pentru a pătrunde într-o lume ce se află dincolo de aspectele obiective. Omul ca ființă multidimensională se raportează la existență nu numai prin rațiune și pragmatism ci și prin simțire și trăire contemplativă, pendulând neîncetat între existența „profană" și existența „sacră", ceea ce face ca experiența religioasă să fie considerată ca fiind cosubstanțială ființei umane. Religia presupune o latură intelectuală, concretizată în dogma sau concepția religioasă; un component afectiv ipostaziat în trăirile de respect și evlavie; o dimensiune activ – participativă. În conformitate cu acestea se conturează principalele obiective ale educației religioase.

BIBLIOGRAFIE

Baron P., Neacșu, N., (2001), Economia turismului, Editura Expert, București.

Brânzan Maria, Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români. (2001), Locașuri sfinte din Basarabia, Editura Alfa și Omega, Chișinău.

Colesnic, I. (1997), Chișinău. Enciclopedie, Editura Museum, Chișinău.

Colesnic, I. (2000), Patrimoniul cultural al Republicii Moldova, Editura Museum, Chișinău.

Cucu V., Erdeli G., (2007), România. Populație. Așezări umane. Economie, Editura Transversal, București.

Curdinovschi, V., (1925), Cele mai vechi biserici ortodoxe din Basarabia, Revista societății de istorie și arheologie bisericească din Chișinău, vol. XVII, p. 18 – 42.

Ghimpu Vlad, Biserici și mănăstiri medievale din Basarabia, 144-162, ed. Tyragetia, Chisinau 2002.

Glavăn Vasile, Resurse turistice pe Terra, ed. Economica, București 2000.

Ilvițchi Luminița, Mănăstiri și schituri din Basarabia, Chișinău, ed. Museum, pag. 33-41, 107-109

Miron, V., Business Consulting Institute, (2007), Studiu privind dezvoltarea turismului în municipiu Chișinău. Chișinău.

Nistoreanu P., (2005), Economia turismului.Teorie și practică, Editura ASE, București..

Postelnicu Gheorghe, Introducere în teoria și practica turismului, ed. Dacia Cluj-Napoca, 1997.

Turcov Elena, Direcții de dezvoltare și promovare a turismului în Republica Moldova, ed. A.S.E.M., Chișinău 2002.

Kamil J., (2000), Religious tourism as a big business, Al – Ahram Weekly, 17-23 february, No. 469. Collins-Kreiner N., Kliot N. (2005), Piligrimage tourism in the Holy Land: The behavioural characteristics of Christian pilgrims, Kluwer Academic Publishers, vol. 50, No. 1.

Nolan Mary Lee, Nolan S. (2002), Religious sites as tourism attractions in Europe, Oregon State University, U.S.A.

Nolan, S. (1992), Christian Pilgrimage in modern Western Europe, UNC Press Publisher, U.S.A.

Park, C. (2004) Religion and Geography, Routledge, London.

Reader I., Walter T. (1993), Pilgrimage in Popular Culture. The Macmillan Press Ltd. London.

Timothy, D.J. and Olsen, D.H. (2006) Tourism, Religion and Spiritual Journeys, Routledge, London.

Vuconic B. (1996). Tourism and Religion, Pergamon, New York.

UNESCO, Patrimoniul universal. Natura și cultura protejate din Europa centrală și de sud-est, ed. Șchei, Brașov, 1998, p. 138-141.

Anuarul Eparhiei Chișinăului și Hotinului (1922), Basarabia, Chișinău

Anuarul Național de Statistică, (2006).

Anuarul Statistic, (2005), Chișinău în cifre.

Anuarul Eparhiei Chișinăului și Hotinului (1922), Basarabia, Chișinău

Anuarul Național de Statistică, (2007).

Anuarul Statistic, (2005), Chișinău în cifre.

Revista Sud Est, nr. 4/30 pag. 3-89, Chișinău, ed. „Presa”.

Revista „Arta” ‘96, Chișinău, Academia de Științe a Moldovei pag. 98-102, art. Eugen Bâzgu.

Revista „Arta” ‘97, Chișinău, Academia de Științe a Moldovei pag. 130-138, art. Eugen Bâzgu.

www.corbiidepiatra.ro

www.turism.md

www.ortodox.ro

www.observatorul.ro

BIBLIOGRAFIE

Baron P., Neacșu, N., (2001), Economia turismului, Editura Expert, București.

Brânzan Maria, Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români. (2001), Locașuri sfinte din Basarabia, Editura Alfa și Omega, Chișinău.

Colesnic, I. (1997), Chișinău. Enciclopedie, Editura Museum, Chișinău.

Colesnic, I. (2000), Patrimoniul cultural al Republicii Moldova, Editura Museum, Chișinău.

Cucu V., Erdeli G., (2007), România. Populație. Așezări umane. Economie, Editura Transversal, București.

Curdinovschi, V., (1925), Cele mai vechi biserici ortodoxe din Basarabia, Revista societății de istorie și arheologie bisericească din Chișinău, vol. XVII, p. 18 – 42.

Ghimpu Vlad, Biserici și mănăstiri medievale din Basarabia, 144-162, ed. Tyragetia, Chisinau 2002.

Glavăn Vasile, Resurse turistice pe Terra, ed. Economica, București 2000.

Ilvițchi Luminița, Mănăstiri și schituri din Basarabia, Chișinău, ed. Museum, pag. 33-41, 107-109

Miron, V., Business Consulting Institute, (2007), Studiu privind dezvoltarea turismului în municipiu Chișinău. Chișinău.

Nistoreanu P., (2005), Economia turismului.Teorie și practică, Editura ASE, București..

Postelnicu Gheorghe, Introducere în teoria și practica turismului, ed. Dacia Cluj-Napoca, 1997.

Turcov Elena, Direcții de dezvoltare și promovare a turismului în Republica Moldova, ed. A.S.E.M., Chișinău 2002.

Kamil J., (2000), Religious tourism as a big business, Al – Ahram Weekly, 17-23 february, No. 469. Collins-Kreiner N., Kliot N. (2005), Piligrimage tourism in the Holy Land: The behavioural characteristics of Christian pilgrims, Kluwer Academic Publishers, vol. 50, No. 1.

Nolan Mary Lee, Nolan S. (2002), Religious sites as tourism attractions in Europe, Oregon State University, U.S.A.

Nolan, S. (1992), Christian Pilgrimage in modern Western Europe, UNC Press Publisher, U.S.A.

Park, C. (2004) Religion and Geography, Routledge, London.

Reader I., Walter T. (1993), Pilgrimage in Popular Culture. The Macmillan Press Ltd. London.

Timothy, D.J. and Olsen, D.H. (2006) Tourism, Religion and Spiritual Journeys, Routledge, London.

Vuconic B. (1996). Tourism and Religion, Pergamon, New York.

UNESCO, Patrimoniul universal. Natura și cultura protejate din Europa centrală și de sud-est, ed. Șchei, Brașov, 1998, p. 138-141.

Anuarul Eparhiei Chișinăului și Hotinului (1922), Basarabia, Chișinău

Anuarul Național de Statistică, (2006).

Anuarul Statistic, (2005), Chișinău în cifre.

Anuarul Eparhiei Chișinăului și Hotinului (1922), Basarabia, Chișinău

Anuarul Național de Statistică, (2007).

Anuarul Statistic, (2005), Chișinău în cifre.

Revista Sud Est, nr. 4/30 pag. 3-89, Chișinău, ed. „Presa”.

Revista „Arta” ‘96, Chișinău, Academia de Științe a Moldovei pag. 98-102, art. Eugen Bâzgu.

Revista „Arta” ‘97, Chișinău, Academia de Științe a Moldovei pag. 130-138, art. Eugen Bâzgu.

www.corbiidepiatra.ro

www.turism.md

www.ortodox.ro

www.observatorul.ro