Elaborarea Hartilor de Risc Natural la Alunecari de Teren

CUPRINS

1. Alunecările de teren

2. Studiu de caz: alunecarea ce a format Lacul Roșu

3. Analiza riscurilor geomorfologice din Bazinul hidrografic Bicaz

4. Elaborarea hărților de risc natural al alunecărilor de teren după metoda H.G. 447/2003

Bazinul morfohidrografic Bicaz se află situat în partea central estică a Carpaților Orientali în subunitatea de relief denumită Carpații Moldo-transilvăneni sau Grupa Centrală a Carpaților Orientali. Pornind de la cele două caracteristici primordiale ale bazinului, ne referim la lungimea râului Bicaz (42 km) și suprafața bazinului (566 km2) se demonstrază faptul că arealul în studiu a jucat un rol în evoluția geografică regională, în ierarhizarea rețelei de văi. Din punct de vedere matematic, zona de studiu are ca puncte extreme următoarele locații: Vf. De pe Obcina Lacurilor 46°54'23,55" latitudine nordică, Vf. Plaiul Socodat 46°38’55,79” latitudine nordică, confluența cu Râul Bistrița în centrul orașului Bicaz 26°05’28,25” longitudine estică și Vf. Buturuga 25°43’13,84” longitudine estică (tabel 1). Principalele coordonate care tarversează acestă zonă sunt: paralelele de 46°40’, 46°50’ latitudine nordică și meridianul de 26° longitudine estică (trece pe linia barajului de la Neagra).

1.Alunecările de teren (caracteristici generale)

Alunecările de teren ocupă un loc esențial, chiar prioritar în sistemul de evoluție al versanților. Se încadrează în categoria deplasarilor bruște de mase de material; în literatura de specialitate se mai folosesc și diferiți termeni de genul – pornitură de teren, fugitură, ruptură, râpă, hârtoape, vârtoape, goarțe, delnițe, fărâmituri, iuzi, glimei, copârșae, țiglăi și grueți.

Declanșarea unui proces de alunecare se poate produce de-a lungul unor crapături mai vechi ori mai recente. Viteza alunecarilor crește în raport de adâncimile până la care pătrund aceste crăpături și posibilitățile de creștere a lărgimii lor.

O alunecare de teren este stagnată sau stinsă atunci când lipsește mișcareade materiale pe versant. Stagnarea reprezintă și o fază de echilibru dinamic, ea putând să fie urmată de reactivare, când alunecarea își reia deplasarea. Stingerea alunecării înseamnă dispariția ei într-un anumit timp și în acest timp volumul de materiale din întregul său corp sunt îndepărtate prin eroziune, spălare în suprafață și transport, iar pentru stingerea unei alunecări de teren stagnarea dinamicii trebuie să dureze un timp mai îndelungat. Stagnarea trebuie considerată atunci când ansamblul masei de materiale nu se mai deplasează printr-o înaintare în sensul înclinarii versantului și totodată stagnarea constituie și intervalul de anticipare și de trecere probabilă la faza de stingere pentru alunecarile de teren, privite în general.

1.1.Elementele componete

Există alunecări de teren în Bazinul Hidrografic al Bicazului care, prin structura lor bine definită, au o alcătuire complexă, exemplu dat de alunecarea ce a format Lacul Roșu.

Există porniri de teren din care se mai păstrează numai anumite părți; printr-un specific deosebit se formează valuri de alunecare, sau succesiuni de râpe de desprindere exemplu dat de alunecare de la Muntele Lung și alunecarea ce a format Lacul Roșu.

Fig. 1 Alunecare pe versanții Munticelului

Asemenea părți componente, disparate ale unei alunecări de teren pot să provină fie ca urmare a unui proces genetic care se manifestă sectorial sau incomplet, ori constituie efecte ale unei evoluții datorată unui proces de degradare ce se manifestă după formare propriu-zisă a porniturii. Din punct de vedere al efectului de proces genetic, datorită cantităților de mase de materiale pornite pe versantul Ghilcoșului, alunecarea ce a format Lacul Roșu are o fizionie aparte ce conține toate elementele alunecării, însă la scară, comparativ cu celelalte alunecări superficiale unde factorii exogeni au rol modelator și impunător în relirful alunecării.

Fizionomia, forma sau înfățișarea exterioară specifică alunecărilor, a condus la folosirea unei terminologii de o mare diversitate la care și-au impus amprenta și unele nuanțări de limbaj local. Se argumentează prin prezența alunecărilor superficiale în zona Munticelului și a Obcinei și prezența alunecărilor în strat în Bazinul Dămucului, Bicăjelului și Bazinul de obârșie a Bicazului.

Nișa sau râpa de desprindere se formează pe un aliniament al desprinderii alunecării și apare în relief sub forma unui perete abrupt, arcuit, rectiliniu ori frânt.

Fig. 2 Alunecare pe versanții Munticelului

Denumită și râpă de alunecare, geneza ei este urmarea procesului dinamic, brusc ori mai lent, de rupere a echilibrului static, de reținere pe versanți a maselor grele de materiale de pantă, inclusiv a rocilor în loc, printr-o deplasare în plan vertical, simultan cu pornirea acestora în lungul pantei. Desprinderea se produce, de obicei, mai repede și mai ușor în cazul materialelor de pantă și mai încet atunci când sunt afectate strate în rocă. Predomină alunecările cu desprindere a materialelor de pantă, iar în cazul alunecării ce a format Lacul Roșu, desprinderea a fost dificilă, iar deplasarea bruscă.

Fig. 3 Alunecare de teren pe Valea Ghermanului

Forma aliniamentului râpei este condiționată de omogenitatea sau neomogenitatea materialelor existente în masa de materiale care este supusă forței de rupere; presiunea exercitată în plan vertical, dar si lateral, care poate genera ruperi sau desprinderi pe directii diferite, umezirea intensă, radăcinile mai profunde de tip pivotant, care străbat mai adânc pe unele direcții materialele de pe versanți. Elementul central al alunecării, este reprezentat de corpul alunecării ce se desfășoară de la baza râpei de desprindere (partea inferioară a acesteia), pe suprafața în pantă a versantului. Constituie cea mai mare și mai importantă componentă a unei alunecări de teren. Se deplasează în cadrul unui jgheab de alunecare. Patul de alunecare îndeplinește rolul de suprafață lisă, alcătuită din argilă în stare plastică care înlesnește deplasarea materialelor. Corpul alunecării poate ocupa suprafețe mai mari sau mai mici în funcție de mărimea materialelor deplasate și suprafața de repartiție a acestora și în cazul studiului de față, predomină corpurile de alunecare cu suprafață mică deoarece majoritatea alunecărilor sunt superficiale. Fruntea alunecării este componenta terminală, care se opește fie pe versant, acolo unde panta scade sub o valoare critică care să continue fie pe un loc neted( pod de terasă, luncă), ori la baza versantului. Dacă viteza deplasării alunecării este mai mare, este posibil ca fruntea să bareze albia minoră a unui râu, depășind uneori și malul opus, urcând sub forma unui „val de refulare ” ce se regăserșe și în cazul alunecării ce a format Lacul Roșu, lucru precizat și în capitolul V.

Fig. 4 Alunecare de teren pe versanții Munticelului

1.2.Cauze

Cauzele alunecărilor se pot clasifica în trei mari categorii:

– potențiale;

– pregătitoare;

– declanșatoare;

Cauze potențiale sunt existența argilelor pe areale destul de mari și în strate argiloase destul de mari, mărimea pantelor (ca suprafașă predomină pantelor de 100-300, îndeosebi în jumătatea estică a bazinului, unde însumează mai mult de 50% din întreaga suprafață și abrupturile de peste 500 cu procentaj mai mic). De menționat faptul că pantele cu valori mari devin o cauză potențială prioritară pentru alunecările de teren. Pe versanții Munticelului, pantele joacă un rol potențial foarte important impus de valoarea acestora.

Cauze pregătitoare corespund condițiilor care favorizează pătrunderea apei în masa de roci argiloase și ca urmare, reducerea stării de echilibru a materialelor pe pantă. Apa poate să provină din ploi, topirea zăpezilor, ori din pânze. Această apă contribuie la umezirea mai intensă a depozitelor și formațiunilor geologice care intră în alcătuirea versanților. Anii calendaristici (2006-2008) cu multă pluvioritate generează condiții de iminentă deplasare a materialelor. Rocile cele mai implicate în procesele de alunecare de teren se caracterizează printr-un grad ridicat de porozitate, sunt puțin coezive și sunt sunt strabatute de fisuri și crăpături. Acest specific este propriu argilelor propriu-zise, rocilor argiloase și marnelor inclusiv marno-argilelor roci prezente pe Obcină, pe Munticel, etc. Regiunea montană cu formațiuni de fliș a Ceahlăului este predispusă la procesele de alunecări de teren. Un alt factor pregătitor este panta existând situații când valorile mai mici de pantă, decât cele obișnuite, ajută procesele de alunecare din următoarele motive: gradul mare de plasticitate și instabilitate al rocilor, o supraumectare intensă, diferite tipuri de trepidații din spațiul local date de explozii în cariera de calcar și marna din comuna Bicaz Chei dar și de circulația de vehicule grele în spațiul acestor cariere ce creează producere de alunecări superficiale.

Mișcările seismice constituie o cauză potențială pentru declanșarea alunecărilor de teren. Într-o serie de situații în zonea Munticelului s-au deschis crăpături în lungul cărora apele de la suprafața solului s-au infiltrat înbibând stratele de argilă și pregătind astfel alunecari de teren în anul 1977(lucru constatat de localnici și investigat în momentul realizării fazei de cercetare la fața locului). Deplasarea alunecărilor de teren a avut loc la scurt timp după manifestarea seismului. Defrișările reprezintă o altă cauză pregătitoare pentru declanșarea alunecărilor de teren în Bazinul Morfohidrografic Bicaz. Suprafețele forestiere defrișate sunt în proporție de 60%, iar în urma studiului personal și a datelor constatate în raport cu ritmul de defrișare, pentru anul 2020 suprafața forestieră defrișată va fi de 80% din total. Eroziunea râurilor, prin cele două procese, de eroziune laterală și în adâncime, îndeplinește uneori un rol extrem de mare în provocarea unor alunecări de teren cu variabile. Eroziunea laterală a râurilor intervine în amplificarea înclinării bazei versantului, existând posibilitatea defrișării pragului de pantă limită și provocării porniri de mase de materiale. Pânzele de apă subterană participă într-o foarte mare măsură la realizarea condițiilor optime pentru geneza pornirilor de teren. Izvoarele care pornesc din aceste pânze contribuie la o îmbinare intensă cu ape a materialelor și rocilor argiloase care devin plastice și creează paturi de alunecare pentru formațiunile geologice acoperitoare. Versantul de Sud și cel de Vest al Munticelului reprezintă o suprafață străpunsă de multe izvoare ce duc la manifestarea de fenomene geomorfologice precizate mai sus. Unele condiții climatice și topoclimatice pot deveni cauze pregătitoare în anotimpul secetos: în anotimpul secetos apar crăpături, iar în anotimpul ploios apar infiltrații de apă în crăpături provocând alunecări. Pentru Bazinul Morfohidrografic al Bicazului cele mai frecvente alunecări se produc primăvara după topirea lentă a zăpezii ori toamna(intervalul octombrie-noiembrie), când anterior au căzut ploi de lungă durată echilibrate ca intensitate în urma cărora se produc infiltrări lente și destul de profunde.

Fig. 5 Alunecare de teren pe versanții Munticelului

Cauzele declanșatoare sunt: apariția unor crăpături adânci, perpendiculare pe viitoarea direcție a deplasării alunecării, apariția unor izvoare și dispariția altora, situație determinată de rupture interioare ce schimbă direcția de scurgere a pânzelor freatice; formarea unor denivelări, ondulări, lucru foarte ușor sesizabil pe versanții Munticelului (un veritabil laborator natural de geomorfologie cu fenomene geomorfologice de risc limitate). Declanșarea reprezintă un moment distinct și deosebit de important, concretizat prin desprinderea în lungul unor crăpături a maselor de materiale, care rupându-se de la partea superioară a versantului pornește spre aval, lucru precizat și în cazul alunecării ce a format Lacul Roșu. În concluzie, cauzele alunecărilor de teren din spațiul de studiu sunt diverse, prezente și cu efect.

1.3.Viteza

După criteriul vitezei, alunecările de teren din Bazinul Morfohidrografic Bicaz intră în categoria celor lente și profunde astfel încât deplasarea este așa de înceată încât nu se observă deranjări în structura geologică a rocilor. Aceste alunecări în producerea lor, necesită o durată de timp destul de mare ce dă impresia unei perioade de posibilă stabilitate.

La acest caz general există și excepții date de alunecările repezi cu viteze mari între 0,5 și 3 m pe zi, exemplul dat de alunecarea de la Muntele Lung. Această alunecare s-a produs în câteva zile și a determinat deranjarea stucturii formațiunilor geologice, rezultând un amestec de materiale. Alunecarea a suferit mici întreruperi succedate de reactivări. Pe lângă această excepție apar și porniturile de teren bruște și prăbușirile alunecării pe suprafețe foarte restrânse ale bazinului. Aceste categorii de alunecări au viteze foarte mari și se opresc de obicei la baza versanților sau în albiile râurilor. Viteza alunecărilor de teren din Bazinul Bicazului diferă de la o alunecare la alta (cele mai mari viteze ale alunecărilor sunt înregistrate la cele de pe Munticel) dar diferă chiar în cadrul aceleeași alunecări de la un sector la altul și de la un moment la altul. Viteza poate suferi modificări sub influența unor condiții naturale ce reglementează fenomenul de alunecare. Viteza se manifestă pe aliniamentul râpei de desprindere (viteză în plan vertical) și în perimetrul corpului de la suprafața acestuia până la nivelul patului de alunecare. Mărimea vitezei este influențată de mai multe cause autohtone: diferențe de valori ale pantelor, variația volumului de apă în structuirile de depozite pe versant, vegetația, gradul de instabilitate al materialelor pe versanți, modificarea coezivității formațiunilor geologice stratificate și subminarea rezistenței stării de echilibru a unui versant datorită trepidațiilor provocate de exploziile din cariera de calcar Bicaz Chei. O viteză mai diminuată provoacă prelungirea duratei de existență a alunecării de teren. Viteza alunecării mai este influențată și de forța de frecare pe versant (forța de frecare internă și forța de frecare externă). Pentru arealul Bazinului Morfohidrografic Bicaz viteza de alunecare se amplifică primăvara până la începutul verii și uneori toamna, datorită excedentului pluviomentric.

1.4.Adâncimea

Alunecările de teren din Bazinul Morfohidrografic al Bicazului pot fi clasificate în raport de adâncimea pe care este dislocată masa de materiale în două mari categorii: alunecări superficiale și alunecări profunde (de profunzime).

Alunecările superficiale sunt dezvoltate în stratele de alterări și în solul versanților Ceahlăului, Munticelului, Obcinei, Surducului, Suhardului Mare( suprafețe defrișate) și a Hășmașului Negru. Alunecările profunde au antrenat depozitele și roca în loc pe o secțiune de adâncime ce depășește frecvent 2-5 m, ajungând chiar la zeci de metrii( alunecări masive), lucru demonstrat de alunecarea ce a format Lacul Roșu, de alunecarea de pe Muntele Lung, de alunecarea din satul Hamzoaia comuna Tașca și de alunecarea din satul Neagra comuna Tașca.

1.5.Raportul cu structura geologică

Orientarea generală a stratelor geologice este de la Vest la Est datorită succesiunilor de încălecări din timpul orogenezei alpine și tipul de alunecare este dată de această orientare a stratelor sau de orientarea stratelor in situu. În funcție de aceste înclinări există alunecări insecvente, ce sunt declanșate în neconcordanță sau chiar în opoziție cu înclinarea stratelor. În această categorie se include și alunecările obsecvente. Tipic este dat de alunecarea de pe Muntele Lung ce a fost inițial o surpare, după care a urmat alunecarea propriu zisă. La această categorie se adaugă și alunecarea ce a format Lacul Roșu. Alunecările de pe Masivul Munticelu și cele din comuna Tașca se încadrează în categoria celor consecvente provocate în sensul înclinării stratelor geologice și subsecvente în sensul perpendicular pe direcția de înclinare a stratelor lucru ce este demonstrat nu numai de înclinarea stratelor ci și de prezența la zi a rocilor.

1.6.Morfologia

În raport de aspectele formei, alunecările de teren și părțile componente ale acestora în funcție de condițiile genetice, au aspect de trepte, brazed (alunecări în brazde), valuri (pe Munticel) și sub formă de limbă cu lățime redusă și un grad ridicat de plasticitate (în satul Neagra).

1.7.Puncte de declanșare

După punctul de declanșare sau locul de pornire, predomină alunecările de teren detrusive care s-au declanșat în momentul scindării masei de materiale pe versant în partea superioară și în final, materialele au pornit de sus în jos: alunecarea ce a format Lacul Roșu, alunecarea de pe Muntele Lung și unele alunecări de pe Munticel. Sunt și excepții date de categoria alunecărilor delapsive: majoritatea alunecărilor de pe Munticel. În acest caz declanșarea s-a făcut dinspre porțiunea de bază ale versanților creându-se un dezechilibru urmat de mișcarea depozitelor sau a pachetelor de strate din partea superioară în jos.

1.8.Vechime

Toate alunecările ce au format obiectul de studiu intră în categoria alunecărilor recente ce s-au declanșat relativ de curând în ultimele două decenii; doar alunecarea ce a format Lacul Roșu și alunecările provocate de seismul din 4 martie 1977 pot fi incluse în categoria alunecărilor vechi. Factorii de mediu provoacă alunecări actuale ce sunt în curs de declanșare și deplasare cu tendință de stagnare în prezent sau în viitorul apropiat la baza versanților acestea fiind superficiale. Cauzele producerii alunecărilor de teren sunt întrunite pentru declanșarea acestora în viitor, iar din acest punct de vedere estimez prezența acestor fenomene geomorfologice de risc pe toată suprafața Munticelului și în Bazinul superior al Dămucului.

În cuprinderea accepțiunii de vechime se poate preciza că există riscul de declanșare de alunecări de teren care se corelează cu diversitatea cauzelor potențiale, pregătitoare și declanșatoare.

Arealul geografic unde acționează alunecarea reprezintă un risc asupra comunității umane și a spațiului de habitat.

1.9.Dinamica alunecărilor de teren

Versanții sunt forme de relief active, aflându-se într-o permanentă modificare. Stabilitatea lor se exprimă printr-un factor Fs care reprezintă, în analiza cea mai simplificată, raportul dintre forțele de rezistență (Fr) și cele de alunecare (Fa). În timp ce dinamica versantului este un proces continuu, stabilitatea apare ca un factor relativ. În cazul deluviilor expuse riscului la alunecare, această relativitate se exprimă printr-o rezervă temporară de stabilitate, redată printr-un factor Fs supraunitar.

Perioadele de stabilitate relativă sau de calm morfodinamic ale versanților (utile activităților de ameliorare, utilizare și protecție a terenurilor) sunt însoțite și delimitate de momentele de reacție geomorfodinamică și de relaxare ale deluviilor. Studiul succesiunii perioadelor de calm și de reacție geomorfodinamică precum și a scenariilor de cinematică a versanților afectați oferă pentru administrațiile locale o serie de informații privind:

1. tendința generală de evoluție a proceselor de alunecare;

2. rata medie anuală de denudație (coborâre) a versanților;

3. rata medie anuală de scoatere din circuitul agricol a noi suprafețe;

4. precizări privind rezerva de stabilitate la un moment dat a versantului;

5. criteriile de stabilire a caracterului lucrărilor de amenajare (permanente sau provizorii), natura “rigidă“ sau “elastică“ a rețelelor de drenaj, folosințele cele mai pretabile pentru valorificarea agroeconomică a perimetrelor afectate.

     Evaluarea pe termen lung a activităților geomorfodinamice de pe versanți a avut scopul de a îmbunătăți structura unui model de prognoză a alunecărilor de teren, prin definirea și utilizarea funcțiilor spațio-temporale de transfer a stabilității versanților. Ea se poate efectua în zonele versanților Munticelului și în arealul comunei Tașca.

     Baza de referință și de analiză retrospectivă a evenimentelor geomorfodinamice de versant o poate constitui hărțile și documentele ce sunt necesare a fi întocmite.

     Vizualizarea evoluției proceselor de alunecare s-a efectuat în cadrul unui sistem de coordinate temporale (Te;Td) care permite utilizarea metodelor de calcul ale funcțiilor periodice. Pe axa absciselor, timpul de evoluție morfometrică a deluviilor (Te) a fost definit ca sumă a intervalelor de calm și activitate morfodinamică, din momentul semnalării evenimentelor de versant și până la data observației. Pe ordonată, timpul de evoluție geomorfodinamică (Td) reprezintă amplitudinea intervalelor de repetabilitate a proceselor de alunecare față de axa de referință.

    Baza de date pentru analiză pe termen lung a proceselor de alunecare din Bazinul Morfohidrografic al râului Bicaz este foarte restrânsă și face referire doar la situații meteorologice (emiterea avertizărilor de cod galben și portocaliu), lucrări geografice toate acestea denotă un caracter probabil al fenomenului geomorfologic de risc.

   Prin prelucrarea datelor au rezultat următoarele concluzii:

Declanșarea-dezvoltarea alunecărilor de teren a avut o variație neperiodică, cu treceri bruște de la starea de stabilitate relativă la cea de instabilitate.  

2.         Salturile evenimentelor de versant spre nivelurile superioare ale timpului de echilibru dinamic au urmărit traseul unei funcții neperiodice; s-a confirmat că modelarea accelerată a reliefului a avut loc după acțiunea conjugată a factorilor exogeni și endogeni (aflate sub influența foarte mică a cutremurelor de pământ, dar mult mai mare a succesiunilor de ani ploioși);

3.          În anii cu intense oranje atmosferice s-a înregistrat o creștere a suprafețelor alunecate. Făcând parte din grupa factorilor neconvenționali de pregătire a proceselor de activare a alunecărilor de teren, oranjele atmosferice produse în lunile februarie și martie au fost precedate, după 2 – 6 luni, de importante deplasări în masă. 

În concluzie, alunecările de teren au o reactivare odată cu existența anilor mai ploioși (2-3 ani) în special pe versanții Munticelului și arealul comunei Tașca.

2.Studiu de caz: alunecarea care a format Lacul Roșu

2.1.Caracteristici generale

Alunecarea ce a format Lacul Roșu s-a produs în anul 1837. Datorită precipitațiilor atmosferice abundente mari suprafețe de teren de pe coasta nord-vestică a muntelui Ghilcoș s-a prăbușit, alunecând pe stratul de argilă, închizând valea Vereșcheului unde au confluența mai multe pâraie cu debit semnificativ. Peisajul este dominat de măreție cupolară a Suhardului Mic la piciorul căruia se întinde lacul. Oglinda apei este străpunsă de trunchiuri de brazi, rămășițele pădurii inundate de lac. Herbich F. a determinat primul mărimea lacului în 1859. După datele sale luciul apei avea o mărime de 56 iugăre cadastrale (32 ha), în 1864 în documentele privitoare la dimensiunea lacului este prizată o dimensiune de 36 iugăre. După măsurătorile Pișota I. și Năstase A. în anul 1955 dimensiunile lacului sunt: perimetrul 3090m , aria: 126340m2, volumul apei 680084m3, adîncimea max. 10,5m. Csiki Karolz în1987 execută noi măsurători rezultând un perimetru de 2800 m, o arie de 114676m2, un volum al apei de 587503m3, iar adâncimea max. este de 9,7m. În prezent s-au construit două șlacuri artificiale pentru a împiedica procesul agresiv de colmatare a Lacului Roșu.

2.2.Analiza alunecării

Ca fenomen geomorfologic de risc, alunecarea ce a provocat formarea Lacului Roșu reprezintă un loc esențial în evoluția versantului N-V a muntelui Ghilcoș. Această alunecare ce s-a produs în luna august a anului 1837 se încadrează în categoria deplasărilor bruște de mase de materiale. Alunecarea se diferențiază față de toate alunecările din Bazinul Morfohidrografic al râului Bicaz datorită caracteristicilor acesteia: adâncime, viteză, cantitate de materiale deplasate, efecte,etc. Procesul de alunecare s-a produs de-a lungul unor crăpături nou apărute între masa materialelor formate preponderent din argile și „lama” de calcar a Ghilcoșului. De precizat faptul că toponimul de „Ghilcoș” este înlocuit cu toponimul „Ucigașul”. După faza de cercetare la fața locului s-au constatat prezența crăpăturilor în aliniamente de serii succesive și crăpături liniar drepte cu sectoare intercalate de fisuri scurte. Ca o sinteză remarcăm prezența crăpăturilor mixte constatate după dispunerea materialelor în partea superioară a alunecării și după aspectul morfografic al râpei de deprindere.

Stagnarea alunecării ce a format Lacul Roșu este dată de faptul că materialele de pe versant nu se deplasează. Stagnarea poate fi considerată cu certitudine o fază de echilibru dinamic ce ar putea fi urmată de o fază de reactivare a lunecării, lucru ce poate fi demonstrat de prezența fenomenelor „prevestitoare”.

Fig. 6 Depresiunea Lacului Roșu și Masivul Ghilcoș

Fig. 7 Elementele alunecării ce a format Lacul Roșu

Consider că alunecarea ce a format Lacul Roșu este stinsă deoarece materialele nu s-au mai deplasat timp de 172 de ani, dar în viitor posibil să clasificăm alunecare ca una aflată în stagnare cu tendință de reactivare. Această alunecare prin structura ei are o alcătuire complexă ce poate fi perceptibilă în totalitate de la distanță. Sistemul morfologic al alunecării are în componența sa: nișa sau râpa de desprindere, corpul alunecării, jgheabul de alunecare ce conține patul și fruntea alunecării.

Nișa sau râpa de desprindere s-a format pe aliniamentul ce desparte stratele preponderent din argile și masa compactă de calcare ale Ghilcoșului. Are aspectul unui versant cu înclinații de 90 grade și la baza acestuia se află o microdepresiune de formă alungită ce s-a format datorită deplasării materialelor în timpul alunecării. Înățimea nișei de desprindere este de 10-20m chiar mai mult pe unele areale, iar lungimea nișei este de aproximativ 300m. Nișa a luat naștere datorită procesului dinamic brusc de rupere a echilibrului static de reținere pe versantul de N-V al Ghilcoșului a maselor de materiale grele.

Corpul alunecării ce face legătura dintre râpa de desprindere și fruntea alunecării prezintă forme tipice de relief de rezultat. Pe jgheabul de alunecare cu baza acestuia numită „pat” s-au deplasat materialele argiloase pe o înclinație a versantului de 35-40 grade. Acestă înclinație a ajutat pe lângă alți factori premergători să se deplaseze materialele în mod instantaneu. O ultimă componentă importantă a alunecării o reprezintă fruntea acesteia. Fruntea alunecării a barat cursul superior al râului Bicaz și s-a atașat de baza versantului calcaros al Suhardului Mic.

Fig 8 Lacul Roșu și corpul alunecării (de pe Mt. Ghilcoș)

Practic pe acestă frunte s-a format o parte din actuala stațiune Lacul Roșu cu așezări umane sezoniere sau definitive. În cazul de față, frunte alunecării a format așa numitul „val de refulare” deoarece a trecut malul opus al Bicazului și a barat albia minoră al acestuia.

Fig. 9 Lacul Roșu și corpul alunecării, analiză

Cauzele alunecării sunt complexe și de mai multe categorii. Dintre cauzele potențiale se pot specifica prezența argilelor în pacgete de starte foarte groase pe versantul Ghilcoșului, mărimea pantelor de până la 35 grade înclinație (mărimea pantei este chiar o cauză prioritară).

Cea mai importantă categorie de cauze pentru alunecarea ce a format Lacul Roșu este cea a cauzelor pregătitoare date de apa cea provenit din cresterea cantităților pluviometrice. Apa a cauzat creșterea în greutate a maselor argiloase și a altor formațiuni geologice existente lucru ce a dus la depășirea pragului de echilibru static al acestora pe versant sub impulsul forței gravitaționale. De precizat faptul că anul 1837 este unul dintre cei mai bogați ani din punct de vedere al cantităților de precipitații căzute. O altă cauză pregătitoare este dată de prezența argilelor în cantități apreciabile (substratul petrografic în partea superioară este dominant de mase de materiale ce au în componența lor argile și marne). Panta ajută și ea la producerea alunecărilor prin înclinații ale versanților mai mare. Gradul de înclinare provoacă o mișcare mai rapidă sau mai lentă a materialelor, iar în cazul de față aceasta a fost suficientă pentru a susține procesul gravitațional. O ultimă cauză pregătitoare este dată de condițiile climatice și topoclimatice. Topoclimatul montan este alternat între perioade cu anotimp secetos și cu anotimp ploios. În luna august a anului 1837 cantitatea de ploi a fost apreciabilă, apa s-a infiltrat în crăpăturile din sol, stratul de alterări și nu numai, crăpături ce s-au format datorită anilor anteriori secetoși.

Principala cauză declanșatoare este dată de prezența crăpăturilor transversale în raport cu alunecarea propriu-zisă de la Lacul Roșu. Declanșarea alunecării s-a concretizat prin desprinderea materialelor și deplasarea lor în sensul versantului până la atingerea stadiului de echilibru dinamic prin bararea cursului superior al Bicazului până la izbirea materialelor de versantul Suhardului Mic.

Alunecarea ce a format Lacul Roșu a avut o viteză de deplasare bruscă deoarece durata deplasării materialelor a fost de 24-36 de ore. Se poate întocmi un calcul și se ajunge la viteza de 3,3m/h = 79 m în 24 ore. S-a apreciat că distanța medie de deplasare a materialelor a fost de 120 m (nu în masă ci pe porțiuni) într-un interval de timp aproximativ 36 de ore (datele sunt estimative și au fost luate în considerație în urma cercetărilor la fața locului și a studiului individual). Viteza de alunecare a materialelor este rezultanta dintre suma vectorilor Vx și Vt unde Vx (în plan înclinat) este viteza normală și Vt este perpendicular (în plan vertical) și forța de frecare asociată cu coeficientul de frecare µ. În plan vertical viteza s-a manifestat pe aliniametul râpei de desprindere. Toate datele se referă la viteza generală și nu la viteza pe secțiuni. Mărimea vitezei a fost dată de valoarea pantei, gradul de instabilitate al materialelor pe versantul Ghilcoșului, variația volumului de apă ce s-a infiltrat în depozitele pe versant dată de cantitatea de precipitații căzute și în ultimă instanță subminarea rezistenței stării de echilibru a versantului pe fondul întrunirii cauzelor precizate anterior(curba probabilității, mai jos).

Alte caracteristici ale alunecării în studiu sunt date de raportul cu structura geologică – alunecare insecventă (declanșată în neconcordanță sau chiar în opoziție cu înclinarea stratelor) deoarece stratele au înclinație de la Vest la Est, iar alunecarea are o direcție SE-NV, în raport cu grosimea si volumul maselor deplasate, alunecarea este de tip masivă de versant pentru că s-a desfășurat aproape de la cumpăna de apă până la albia râului chiar depâșind-o. În raport de factorii morfologici ale alunecării și ale părților componente ale acesteia și ținând cont de condițiile genetice alunecarea are aspecte de trepte successive (5 la număr), iar în raport de adâncimea pe care s-a dislocat materialele și vârsta ei, alunecarea este profundă ce a antrenat mișcarea rocilor în loc cu o grosime a stratelor variabilă pe secțiuni de la 0,5m până la peste 5 m și respectiv veche deoarece s-a desfășurat într-o perioadă mai veche de timp. În raport cu altimetria treptei de relief pe suportul cărora s-a declanșat alunecarea în studiu, aceasta s-a desfășurat în sectorul de vale și în funcție de punctul de început al declanșării ei, aceasta este de tip detrusiv deoarece s-a declanșat din partea superioară a versantului, materialele au alunecat spre baza versantului sub impulsul propriei greutăți induse de gravitație, deci de la nivelul râpei de desprindere în jos.

3. Analiza riscurilor geomorfologice din Bazinul hidrografic Bicaz

3.1. Caracteristici generale

Analiza riscului reprezintă un demers sistematic de caracterizare, de cuantificarea a unui risc, din perspectiva probabilității de producere și a dimensionalității consecințelor sale.

Pe lângă analiza propriu-zisă se impune și o evaluare a riscului precum și integrarea managementului riscului pe analiza detelor ofertate și analizate. Revenind la evaluarea riscului, aceasta constituie o etapă ulterioară de decizie a semnificației riscurilor. Acestă evaluare se face de factorii administrativi (autoritățile locale pentru cazul de față), pe baza unei comparări între avantajele și dezavantajele implicate de un posibil eveniment.

Managementul riscului se referă la implementarea de măsuri și metode, cu scopul de a atinge nivelul de siguranță propus, în contextul adaptării la transformările de mediu.

Ca în orice caz, analiza riscurilor geomorfologice din Bazinul morfohidrografic Bicaz presupune însumarea a mai multor etape.

Fig. 10 Structura conceptului de risc geomorfologic (Borter, 1999)

O primă etapă este cea premergătoare în care se culeg datele, cu identificarea surselor de pericol, clasificarea și inventarierea lor în funcție de anumiți factori: importanța terenurilor, gradul de utilizare turistică a arealului, gradul de răspândire a populație și de locuire în acel areal. O altă etapă este cea a analizei periculozității teritoriului în funcție de hazardul probabil și a consecințelor ce se pot produce în urma hazardului. Urmeză apoi etapa analizei expunerii elementelor de risc la un hazard natural probabil și etapa analizei consecințelor raportate la elementele de risc, prin evaluarea frecvenței hs(mic) și a magditudinii S pagubelor probabile. În urma efectuării acestor procedee se ajunge bla ultima etapă acea a stabilirii nivelului de risc prin raportarea frecvenței și magditudinii pagubelor la obiecte sau elemente de risc ce pot fi ca entități expuse sau unități de analză.

Fig. 11 Evaluarea riscurilor pe niveluri de analiza: raportat la obiecte/elemente, risc colectiv,

risc individual (raportat la individ/entitati), dupa Beroggi si KrÖger, 1993

Riscul raportat la obiecte/elemente se refera la marimea unui risc pentru o anumita entitate din spatiul analizat (o cladire, o strada, un camping etc.)

Riscul total sau colectiv este înteles ca marime a unui risc pentru o comunitate sau parti definite din cadrul unei comunitati, si se calculeaza ca suma a tuturor riscurilor obiectelor/elementelor din cadrul acelei colectivitati (organism rural, urban, regiune de dezvoltare, stat etc.).

Riscul individual se raporteaza, de obicei, la individualitati, decurgând din riscul continut de

obiecte/elemente si numarul de persoane care se gasesc, ca probabilitate, în acea casa, areal etc., în momentul producerii evenimentului.

Riscurile geomorfologice se identifica prin metode calitative, partial calitative si cantitative.

Metodele calitativ-descriptive au un nivel ridicat de subiectivitate si depind de gradul de profesionalism al cercetatorului. În aceste analize, pericolul este apreciat ca fiind mare, mediu etc.

Metodele partial cantitative în analizele de risc se refera la identificarea riscului conform unei scale prestabilite, compusa din cifre sau din cifre si cuvinte/litere. Realizarea acestor scale necesita aplicarea unei metodologii unitare.

Metodele cantitative descriu riscul ca pe o functie între probabilitateapierderilor (ps) si nivelul asteptat al pagubelor E(S), unde S este magnitudinea pagubelor.

Aceste metode de identificare și cuantificare a riscului geomorfologic în bazinul morfohidrografic Bicaz nu sunt puse în valuare. Serviciul de protecției civilă sau personalul abilitat din consiliile locale ale comunelor aferente arealului de studiu nu fac decât să constate în mod precar arealele supuse riscului, iar luarea masurilor de prevenire în uram studiului și a calculelor este o operațiune stopată încă înainte de-a începe. Lăsând la o parte spirituil critic pentru întocmirea acestui capitol, în urma fazei de cercetare s-au identificat riscurile geomorfologice din bazinul Bicazului:

riscul de surpare a carosabilului rutier zona Lacul Roșu pe DN 12C;

riscul de prăbușiri a blocurilor de calcar în Cheile Bicazului pe carosabil;

riscul producerilor alunecărilor de teren în bazinul Ghermanului;

riscul alunecărilor de teren pe versantul de E a Obcinei;

distrugerea drumurilor comunale datorită proceselor de ravenare;

riscul producerilor alunecărilor de teren în comuna Tașca;

riscul producerii avalanșelor și a căderilor de pietre în Masivul Munticelu;

riscul producerii avalanșelor în Masivul Ceahlău;

căderi de pietre pe versantul de S și de V al Ceahlăului;

ravenare pe haldele de steril la carierele de calcar și marna din comuna Bicaz Chei;

riscul producerii de alunecări de teren pe Muntele Lung.

Pornind de la definiția riscului dată de Buwal în 1991 – Riscul natural este o functie a probabilitatii aparitiei unei pagube si a consecintelor probabile, ca urmare a unui anumit eveniment, fiind înteles ca masura a marimii unei “amenintari” naturale am pus accent pe probabilitatea producerii pagubelor și a consecințelor lor, nu pe rezultat deoarece rezultatul duce la analiza hazardului ca rezultat al producerii fenomenului amenințător.

Structurarea unei astfel de abordări are in vedere următoarele elemente:

nivelul de obiectivitate a evaluării hazardului;

surse de informații pentru cunoașterea generală a regiunii de studiu al hazardului;

colectarea datelor;

fișe de inventariere și baze de date;

metode de analiză;

Obiectivitatea evaluării unui hazard după M. Rădoane:

Fig. 13 Obiectivitatea evaluării unui hazard

Surse de informații pentru cunoașterea generală a regiunii de studiu al hazardului:

Literatura de specialitate

Hărți existente

Aerofotograme

Cercetări de teren

Eșantionarea și testarea în laborator

Colectarea datelor:

Fig. 12 Transpunerea pe support cartogarfic a rezultatului colectării datelor

Fișe de inventariere a datelor și bănci de date:

Carrara et all 1976:

Fig. 14 Fișă de inventariere a datelor după Carrara

Fig. 15 Fișă de inventariere a datelor după Carrara

Surdeanu 1998

Fig. 16 Fișă de inventariere a datelor a alunecărilor de teren după Surdeanu, 1997

Metode de analiză:

Cartografierea directă;

Hărți de inventariere

Date asupra alunecărilor:

Tabel nr.1 Date asupra alunecărilor de teren din județul Neamț

Fig. 17 Eșantion din harta de inventariere a alunecărilor de teren din județul Neamț,

eșantion ce cuprinde și o parte din bazinul morfohidrografic Bicaz

Fig. 18 Harta proceselor geomorfologice din bazinul morfohidrografic Bicaz (Verga 2007)

3.2. Elaborarea hărților de risc natural al alunecărilor de teren

după metoda H.G. 447/2003

În legislația românescă există multe norme în viguare, actualizate, ce fac referire la implementarea accepțiunilor de risc, hazard, reziliență, vulnerabilitate, etc. Totul se pornește de la o cutumă puțin elaborată și se dezvoltă prin impunerea de legi, hotărâri ale Guvernului, ordin ale ministrului, ordonanțe simple sau de urgență. Pentru a se face referire la reglementarea reprezentării cartografice a riscului s-a elaborat și emis H.G. 447 din 2003.

În Capitolul I, în textul Art. 1-3 se face referire la normele metodologice și la conținutul hărților dec risc natural la alunecări de teren. În Art. 2 și Art. 3 este definită harta de risc natural ca sinteza datelor privind prognoza stării de echilibru a versantilor, a pagubelor materiale și a pierderilor de vieți omenești ce pot fi cauzate de producerea alunecărilor de teren, pe un anumit areal și într-un interval de timp dat și partea componentă a documentației de amenajare a teritoriului județean și se detaliază în planurile de urbanism generale și în regulamentele locale de urbanism ale localitatilor fiecărui județ și municipiului București și urmează același regim juridic, de finanțare și aprobare stabilit, potrivit legii, pentru documentatiile de amenajare a teritoriului și documentațiile de urbanism.

În următoarele articole ale Capitolului I din H.G. 447 din 2003 se reglementează activitatea autorităților administrației publice locale cu privire la:

identificarea, declararea și monitorizarea zonele de risc la alunecari de teren;

asigurarea managementului situațiilor de criză în cazul producerii alunecarilor de teren;

stabilesc, dupa caz, măsurile de prevenire și atenuare a riscului natural la alunecari de teren, precum și condițiile de autorizare a executării construcțiilor în arealele respective;

detaliază exigentele minime de conținut ale documentațiilor de urbanism și de amenajare a teritoriului pentru zonele expuse riscului natural la alunecări de teren.

Pentru acest stadiu, consiliile locale aferente acestui areal au acționat în concordanță cu cele precizate anterior, dar și în funcție de resursele de care au dispus. Cel mai prompt consiliu local a fost cel al comunei Tașca.

În Capitolul II s din H.G. 447 din 2003 se reglementează activitățile ce țin de modul de elaborare și conținutul hărților de risc natural la alunecări de teren. Harta de risc natural la alunecări de teren se realizează într-un sistem informatizat ce evidențiază arealul răspândirii în teritoriul a fenomenului geomorfologic de alunecare de teren. Se impune conform acestui act normativ, ca pentru Bazinul hidrografic Bicaz să se realizeze la nivel județean o bancă de date eferente riscului natural la alunecări de teren cu specificația parcurgerii tuturor etapelor ce se regăsesc în Anexa B a H.G 447 din 2003. Acest lucru nu s-a realizat în întregime pentru județul Neamț ci doar pentru Valea Bistriței cu ajutorul Universitații Suceava, program realizat în parteneriat public. Deci, în concluzie se impunea realiozarea unei bănci de date în viitorul apropriat, acest lucru fiind chiar un demers de prevenire a fenomenului de risc geomorfologic de către instituțiile publice aferente arealului în studiu. Aceste instituții pot solicita pentru realizarea băncilor de date ajutorul instituțiilor superioare de învățământ în sistem de cooperare. La acordul Consiliului Județean Neamț, al Prefecturii Neamț și al Inspectoratului de situații Urgențe, banca de date poate fi validată prin susținerea unui raport de cerectare de către organizațiile de învățămînt superior ce au efectuat cerectarea. Odată realizată banca de date, conform H.G. 447 din 2003 se trece la realizarea propriuzisă a hărții de hazard la alunecări de teren pentru bazinul morfohidrografic Bicaz cu parcurgerea etapelor prevăzute în Art. 12-15 din H.G. 447 din 2003. Harta de hazard la alunecări de teren va fi actualizată periodic și ori de câte ori intervin modificări ale datelor inițiale conform Alin. 3 Art. 11 din H.G. 447 din 2003. În Legea 137 din 1995 Legea Mediului se precizează faptul că statul protejează mediulu sănătos, îl promovează și încurajeajă și cetățenii la același demers prin reglementări specifice. Aceste reglementări încurajează la o acțiune de protecție a mediului sănătos, iar încălcarea standerelor de mediu sunt prevăzute în lege prin sancțiuni. Tot în această lege se explică și intevenția statului în situații de urgenț. Aici putem include și fenomenele geomorfologice generatoare de risc, hazard evidet cu rezultate negative asupra sistemului de mediu și societății omenești, rezultate ce pot fi evaluate prin pagube. Statul intevine în rezolvarea acestor chestiuni prin organismele sale de acțiunle, dar și prin organismele de legiuire în sensul că pentru a realiza un anume demers este necesar ca demersul să fie prevăzut într-un act normativ adică reglementat. În vederea argumentări celor precizate anterior, menționez că există un act normativ ce face referire la amenajarea teritoriului național prevăzută într-un plan. Este vorba despre Legea 575 din 22 octombrie 2001- legea privind Planul de amenajare a teritoriului național-Secțiunea a V-a Zone de risc natural. Legea precizează în Art. 2 Alin. 1 că zonele de ric natural sunt areale delimitate geografic, în interiorul cărora există un potențial de producere a unor fenomene naturale distructive, care pot afecta populația, activitățile umane, mediul natural și cel construit și pot produce pagube și victime umane. Alin. 2 menționează că fenomenele ce fac obiectul zonei de risc natural sunt: cutremure de pământ, inundații și alunecări de teren. În celelalte articole ale prezentei legi se menționează modul cum sunt delimitate zonele de risc natural, modul de finanțate și subvenționare de la stat și modul de intervenție a statului în cazul prevenirii și atenuării riscurilor naturale prin sistem de utilitate publică. Pentru alunecări de teren s-a menționat în Anexa 7 din legea 575 din 22 octombrie 2001 unitățile administrativ-teritoriale afectate de alunecări de teren. În cadrul bazinului morfohidrografic Bicaz sunt următoarele unități administrativ teritoriale: comuna Dămuc, comuna Bicaz-Chei, comuna Bicazu-Ardelean, comuna Tașca și orașul Bicaz.

Tabel nr. 2 Unitățile administrativ-teritoriale afectate de alunecările de teren,

menționate în Anexa 7 din legea 575 din 22 octombrie 2001

Din analiza datelor ce se regăsec în tabel conform Anexei 7 rezultă faptul că unitățile administrativ teritoriale ce se regăsesc în partea superioară a bazinului morfohidrografic Bicaz: comuna Dămuc și Bicaz-Chei nu sunt menționate. Acest lucru trebuie reglementat de urgență deoarece fenomenul de alunecări de teren este prezent și în arealul acestor unități administrativ teritoriale. Dealtfel, legea permite realizarea acestui lucru în finalul Anexei 7 unde se menționează faptul că se pot actualiza în conformitate cu prevederile prezentei legi.

În concluzie menționez faptul ca managementul situațiilor de risc și hazard geomorfologic pentru arealul de studiu se ridică la standardele Uniunii Europene numai dacă se realizează o bancă de date ce poate fi accesată de instituțiile abilitate ale statului, de organizațiile nonprofit de specialitate, de instituțiile de învățământ superior abilitate în acest domeniu. Argumentez ideea pentru că numai având acces la date poți analiza fenomenul geomorfologic. Odată realizat acest lucru, este nevoie de intervenția Consiliului Județean Neamț și a Prefecturii Neamț pentru realizarea unei hărți de risc natural la alunecări de teren pe întreg județul Neamț la care se include și bazinul morfohidrografic al râului Bicaz.

În cadrul acestui bazin chiar pe hartă, trebuie sectorizat arealul pe niveluri de risc, apoi pe niveluri de repetabilitate ori alte caracteristici. După ce s-a realizat harta, ar fi bine ca aceasta să fie prezentată opiniei publice din acest areal prin intermediul aparatului propriu de specialitate al primarului unității administrative teritoriale sau a consiliilor locale din acest areal. Dacă cetățeanul conștientizează ce înseamnă fenomenul de risc, atunci și el va realiza acțiuni de prevenire a fenomenuli cu diferite grade de impact pentru comunitatea locală și arealul în care habiterază.

Pentru apune în practică cele precizate mai sus, pe baza H.G. 447/2003, am realizat harta de risc natural la alunecări de teren. Aceasta este definită ca fiind: sinteza datelor privind prognoza stării de echilibru a versanților, a pagubelor material și a pierderilor de vieți omenești ce pot fi cauzate de producerea alunecărilor de teren, pe un anumit areal și într-un interval de timp dat.

În vederea realizării aceste hărți, ca primă etapă, a fost realizată banca de date prin prelucrarea, stocarea și prelucrarea informațiilor di stare primară în hărți de repartiție spațială ale coeficienților.

Baza materială (resurse):

Planuri topografice 1:25.000 ediția 1985;

Ortofotoplanuri;

Imagini satelitare;

Harta geologică a României scara 1:200.000;

Harta apelor subterane, Atlasul Republicii Socialiste România, ediția 1975;

Harta precipitațiilor anuale, Atlasul Republicii Socialiste România, ediția 1975;

Baza de date Corine Land Cover 2000 actualizată;

alte resurse.

Pentru arealiza harta de hazard la alunecări de teren, trebuie mai întâi calculat și reprezentat cartografic coeficientul mediu de hazard după formula:

Astfel, pentru început se calcureală și se reprezintă cartografic fiecare coeficient de influență a alunecărilor de teren pentru Bazinul hidrografic Bicaz. Un coeficient de influență poate determina o probabilitate redusă, medie, medie-mare, mare și foarte mare de producere a alunecărilor (tabelul de mai jos).

Tabel 3 Codiții de determinare a probabilității de producere a lunecărilor de teren

a. Harta factorului litologic Ka s-a realizat pe baza datelor hărții geologice 1:200.000 ce a fost vectorizată. Factorului Ka i s-a atribuit diferite valori subunitare, ținând cont de caracteristicile depozitelor (vârsta și tipul de rocă) din Bazinul hidrografic Bicaz (tabelul de mai jos).

Tabel 4 Atribuirea valorilor coeficientului litologic subunitar în funcție de tipul de rocă și vârsta acesteia

Din harta geologică inițială ce a fost digitizată a rezultat harta factorului Ka. Repartiția spațială a factorului Ka arată că există vaste zone cu probabilitate de producer a alunecărilor medie și scăzută. Doar depozitele din luncile râurilor, argilele și flișul negru de Audia determină un coeficient mai mare.

b. Harta factorului Kb a rezultat din interpretarea claselor de valori de înclinație (tabelul de mai jos).

Tabel 5 Atribuirea coeficientului geomorfologic în funcție de pantă

Potențialul ridicat de producere a alunecărilor de teren este dat de pantelecu înclinație mai mare de 150. Suprafețele cvasiorizontale determină un potențial scăzut.

c. Harta factorului structural Kc a rezultat din atribuirea coeficienților 0,2, 0,4 și 0,8 corespunzător structurilor geologice caracteristice ariilor geosinclinale în facies de fliș, a formațiunilor geologice puternic cutate și dislocate, a formațiunilor geologice afectate de o rețea densă de clivaj, fisurație și stratificație.

d. Harta factorului hidrologic s-a realizat pe baza hărților climatice dar și pe baza comportamentului regimului hidrologic din acest areal, cu influențele specifice. S-a atribuit coeficienții hidroclimatici în funcție de cantitatea de precipitații medie anuală:

Tabel 6 Atribuirea coeficientului hidroclimatic în funcție de cantitatea de precipitații anuale

Distribuția coeficientului de risc hidrologic și climatic arată că 94% din suprafața Bazinului hidrografic Bicaz este supusă unui potențial ridicat de producere a alunecărilor de teren, și 5 % unui potențial foarte mare.

e. Harta factorului Ke a rezultat din atribuirea coeficientului hidrogeologic în funcție de tipul de acvifer și tipul de rocă conform tabelului de mai jos:

Tabel 7 Atribuirea coeficientului hidrogeologic în funcție de tipul de acvifer și tipul de rocă

Acviferele, structurile geologice și tipurile de roci au determinat o distribuție spațială a valorilor coeficientului hidrologic sub formă de fâșii paralele cu valoarea cea mai mare în vestul bazinului (0,7), valori mici în zona mediană (0,2) și valori de 0,4-0,5 să fie interpuse.

f. Harta factorului seismic a rezultat în urma atribuirii coeficientului seismic Kf în funcție de intensitatea cutremurilor de pământ și perioada medie de revenire a acestora (tabelul de mai jos).

Tabel 8 Atribuirea coeficientului seismic în funcție de intensitatea cutremurilor și perioada de revenire

I-a fost atribuită suprafeței Bazinului hidrografic Bicaz în întregime valoarea coeficientului de risc seismic 0,1 asta însemnând o probabilitate redusă de producere a alunecărilor de teren.

g. Harta factorului silvic Kg a rezultat din atribuirea coeficienților subunitari în funcție de grupa de specii vegetale și gradul lor de acoperire (tabelul de mai jos). Gradul lor de acoperire s-a determinat prin digitizarea ortofotoplanurilor actualizate.

Tabel 9 Atribuirea coeficientului silvic în funcție de grupa de specii și gradul de acoperire cu vegetație forestieră

46% din suprafața bazinală are atribuită valoarea 0,9 a coeficientului silvic – probabilitate de producere foarte mare, 4 % – probabilitate mare și 50% probabilitate medie și redusă. În acest caz, probabilitatea foarte mare de producere a lunecărilor de teren este dată de lipsa vegetației și de defrișările masive (tăieri la ras) din zona de studiu.

h. Harta factorului antropic a rezultat din analiza de pe ortofotoplanuri a arealului construit. S-a identificat intervenția umană asupra mediului și s-a atribuit coeficienți subunitari în funcție de tipul de localități și existența căilor de comunicație sau a perimetrelor industriale (tabelul de mai jos).

Tabel 10 Atribuirea coeficientului antropic în funcție de tipul de localitate și tipul de drum

Doar 1% reprezeintă spații cu un risc mare de producere de alunecări de teren: cariera de calcar, cariera de marna și drumurile naționale. 4% reprezintă spații cu un risc mediu de producere de alunecări de teren: drumuri județene, comunale și forestiere. 95% din suprafața bazinului are atribuită coeficienți zero asta însemnând că din acest punct de vedere acele areale au un potențial de producere a alunecărilor de teren practic zero.

Utilizând formula coeficientului mediu de hazard de alunecări de teren în Raster calculator (ArcGis ArcInfo 9.3.1.) va rezulta harta coeficientului mediu la hazard la alunecări de teren. Harta de hazard la alunecări de teren pentru Bazinul hidrografic Bicaz va rezulta prin proiecția datelor spațiale date de harta coeficientului mediu de hazard la alunecări de teren pe un sistem rectangular cu latura celulei de 100, 300 sau 1000m. Această hartă poate reprezenta un instrument pentru realizarea planurilor urbanistice locale și zonale, un instrument de dezvoltare durabilă și un instrument ce ar trebui folosit în practicele și în situațiile de management pre dezastru – pre eveniment.

BIBLIOGRAFIE

Armaș Iuliana (2006) – Risc și vulnerabilitate, metode aplicate în geomorfologie, Ed. Univ. din București, București;

Armaș Iuliana (2005) – Precizări terminologice: hazard, risc, vulnerabilitate, Terra, anul XXXII, București, pg. 195-200;

Bally R. J., P. Stănescu, (1971) – Alunecări de terenuri, prevenire și combatere, Ed. Ceres, București;

Bally R. J., P. Stănescu, (1977) – Alunecările și stabilitatea versanților agricoli, Ed. Ceres, București;

Barbu, N., Lupașcu, Gh., Rusu, C., Barbu Alexandrina (1977) – Solurile Munților Hăghimaș. An. Univ. Al. I. Cuza, Iași;

Bojoi, I. (1960) – Contribuții la cunoașterea influenței structurii și litologiei asupra evoluției reliefului văii Bicazului, secț. II Șt. naturale, tom VI, fasc.4;

Bojoi, I. (1968) – Observații asupra reliefului carstic din Masivul Hăghimaș, Lucr. Staț. Stejarul – BGG, 1, Pângărați;

Bojoi, I. (1968) – Contribuții la sedimentologia Lacului Roșu. Lucr. Staț. de Cercet. „Stejarul“, Pângărați, vol. 1;

Bojoi, I. (1969) – Rolul proceselor periglaciare în modelarea reliefului Munților Hăghimaș. Lucr. Staț. de Cercet. „Stejarul“, Pângărați, vol. 2;

Bojoi, I. (1970) – Aspecte ale evoluției geomorfologice a văilor din bazinul superior al Bicazului, Studii și cercetări de geologie-geografie, biologie, muzeologie, vol. I, Piatra Neamț;

Bojoi, I. (1971) – Munții Hăghimaș și zona Cheilor Bicazului. St. geomorfologic cu privire specială asupra carstului. Rez. tezei de doctorat, Iași;

Bojoi, I. (1988) – Formarea depresiunilor carstice în legătură cu etapele de evoluție paleogeomorfologică a Masivului Hăghimaș, An. Univ. Al. I. Cuza, Iași;

Contescu, L. (1968) – Structura flișului cretacic în valea Bicazului, SCGGG, Seria geol.13/2, București;

Dragoș Vasile (1957) – Deplasări de teren, Editura Științifică, București;

Grasu, C. (1969) – Cercetări geologice în sedimentarul mezozoic din bazinul superior al Bicazului. Teză de doctorat;

Grasu, C., Turculeț, I. (1980), Rezervația Lacul Roșu – Cheile Bicazului. Particularități geologice și geomorfologice, Ocrotirea naturii și a mediului înconjurător, nr.2, București;

Grigore, Mihail, Achim, Florin(2003) – Inițiere și date generale privind Alunecarile de teren și unele elemente specifice ale acestora pe teritoriul României, Editura Universitară, București;

Ielenicz, Mihai (1999) – Dicționar de Geografie Fizică, Ed. Corint, București;

Iulian Cătălin Stângă (2007) – Riscurile naturale, noțiuni și concepte, Ed. Univ. Alexandru Ioan Cuza, Iasi;

Mihăilescu, V. (1941) – Cum s-a format Lacul Roșu de la intrarea Cheilor Bicazului, B.S.R.G., anul LIX;

Mutihac, Vasile, Stratulat, Maria, Fechet, Roxana (2007) – Geologia României, Editura Didactică și Pedagogică, R.A., București;

Naum, T., Preda, I. (1972) – Morfolitologia și morfostructura zonei Masivului Hăghimaș, BSSGR, II (LXXII), București;

Pișota, I., Năstase, A. (1956) – Lacul Roșu, nod de confluență a trei bazine hidrografice. Probleme de geografie, vol. IV;

Posea, Grigore (1966) – Cu privire la o metodologie unică a hărții geomorfologice generale, Revista Natura, Nr. 2, București ;

Posea, Grigore, Ielenicz, Mihai (1970) – Alunecările de teren de pe Valea Buzăului, Analele Universității București, Anul XIX, București ;

Posea, Grigore (1972) – Alunecarea de la Nehoiu, Analele Universității București, Anul XXI, București;

Posea Grigore, et. al (1986) – Geografia de la A la Z, Ed. Științifică și Enciclopedică, București;

Posea Grigore, Cioacă, Adrian (2003) – Cartografiere geomorfologică, Ed. Fundației România de Mâine, București;

Posea, Grigore(2005) – Geomorfologia României Ediția a II-a Revizuită și adăugită, Editura Fundației România de Mâine, București;

Posea, Grigore,Cruceru, Nicolae (2005) – Geomorfologie, Editura Fundației România de Mâine, București;

Posea, Grigore (2006) – Geografia Fizică a României, Partea a II-a, Editura Fundației România de Mâine, București;

Posea, Grigore (2006) – Geografia Fizică a României, Partea I, Editura Fundației România de Mâine, București,

Preda, I. (1967) – Deplasări de teren în zona Lacului Roșu. Comunicări de geologie, vol. IV, București;

Preda, I., Toderiță, Victoria (1980) – Fenomene fizico-geografice în Munții Hăghimaș-Tulgheș, Lucr. Staț. de cercetare „Stejarul”, Pângărați;

Q Zaruba, V. Mencl (1974) – Alunecările de teren și stabilizarea lor, Editura Tehnică, București;

Săndulescu, M. (1975) – Studiul geologic al părții centrale și nordice a sinclinalului Hăghimaș (Carpații Orientali), Anuarul Inst. de Geol.-Geofiz, vol XLV, București;

Sorocovschi, Victor(2002) – Riscuri și catastrofe, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj Napoca;

Surdeanu, V. (1998) – Geografia terenurilor degradate – Alunecări. Edit. Presa Universitară Clujeană, Cluj Napoca;

Văduva, Iulica(2008) – Fenomene hidrometeorologice extreme, Sinteză universitară, Facultatea de Geografie și Geografia Turismului, Univ. Spiru Haret, București;

Verga, Mihaela (1999) – Influența geologiei asupra morfologiei Masivului Ceahlău, Analele Universității „Spiru Haret“, Seria Geografie, nr. 2, București;

Verga, Mihaela (2000) – Dinamica peisajului geografic din bazinul hidrografic Bicaz, Comunicări de Geografie, Vol. IV, București;

Verga, Mihaela, Pițigoi, R. (2000) – Unități morfologice și funcționale de versant în bazinul hidrografic Bicaz, Simpozionul “Abordări moderne în geografia românească”, București;

Verga, Mihaela (2001) – Bazinul hidrografic Bicaz – elemente de morfografie și morfometrie, Comunicări de Geografie, Vol. V, București;

Verga, Mihaela (2002) – Observații asupra reliefului structural din bazinul hidrografic Bicaz, Comunicări de Geografie, Vol. VI, București;

Verga, Mihaela (2003) – Lithologic Influence In The Present-Day Morphodynamic From Bicaz River Basin, Carpatho-Balkan Conference on Geomorphology, Bratislava;

Verga, Mihaela, Pițigoi, R. (2005) – Condiționări litologice în dinamica actuală a reliefului din bazinul Bicaz, Comunicări de Geografie, Vol. IX, București;

Zăvoianu, Ion (1978) – Morfometria bazinelor hidrografice, Ed. Academiei, București;

Zăvoianu, Ion (2006) – Hidrologie, Ediția a IV- a, Editura Fundației România de Mâine, București;

Zăvoianu, Ion (2007) – Prelucrarea datelor hidrometeorologice, Ed. Fundației România de Mâine, București;

Zăvoianu, I., Alexandrescu, Mihaela (1994) – Preocupări legate de studiul peisajului, Revista Geografică, I, București;

*** (1983) Geografia României, vol. I, Ed. Academiei, Bucuresti;

*** (1987) Geografia României, vol. III, Ed. Academiei, Bucuresti;

*** (1992) Atlasul cadastrului apelor din România, Ministerul Mediului, Bucuresti;

*** (2001) Legea 575/2001 privind Planul de amanajare a teritoriului național

*** (2003) Anexă cu normele metodologice privind finanțareade la bugetul de stat a hărților de risc – cutremure și alunecări de teren;

*** (2003) H.G. 447/2003 pentru aprobarea normelor metodologice privind modul de elaborare și conținutul hărților de risc natural la alunecările de teren și inundații;

*** (2008) Suport curs Riscuri la fenomene geomorfologice, Titular disciplină Grigore Posea.