Elaborarea Documentatiie Cadastrale In Vederea Atribuirii Numarului Cadastral In Crearea Unei Baze de Date Gis Necesara Clasificarii Imobilelor
CUPRINS
LISTĂ FIGURI, TABELE, PLANȘE……………………………………………………………………………..6
INTRODUCERE…………………………………………………………………………………………………………..8
CAPITOLUL 1: NOȚIUNI GENERALE DE TOPOGRAFIE……………………………..10
1.1 Definiție …………………………………………….………………………………………10
1.2 Caracteristici……………………………………………………………………………….10
1.3 Scopul cadastrului general…………………………………………………………………10
1.4 Rolul cadastrului……………………………………………………………………………10
1.5 Importanța cadastrului general………………………………………………………………………………….10
1.6 Legătura cadastrului cu alte discipline……………………………………………………………………….10
1.7 Funcțiile cadastrului………………………………………………………………………………………………..11
1.8 Clasificarea cadastrului…………………………………………………………………………………………….12 1.9 Clasificarea terenurilor dupa destinație………………………………………………………………………13
1.10 Categoriile de folosință a terenurilor și de identificare a construcțiilor……………………………14
1.10.1 Grupa folosințelor agricole………………………………………………………14
1.10.2 Grupa folosințelor neagricole……………………………………………………15
1.11 Simboluri categorii de folosință a terenurilor………………………………………………18
1.12 Criterii de identificare și înregistrare a construcțiior……………………………………… 18
1.13 Sisteme de proiecție……………………………………………………………………… 18
1.13.1 Generalități…………………………………………………………………………………………………..18
1.13.2 Sistemul de proiecție sterografic – 1970…………………………………………………………. 19
1.13.3 Sistemul de împărțire a foilor de plan pentru proiecția stereografică…………………..20
1.13.4 Nomenclatura foilor de plan pentru proiecția stereografic – 1970………………………21
1.14 Noțiuni cadastrale………………………………………………………………………………………………….22
1.14.1 Cartea funciară…………………………………………………………………………………………22
1.14.2 Bun imobil…………………………………………………………………………………………………..23
1.14.3 Cod cadastral…………………………………………………………………………………………..23
1.14.4 Codificare cadastrală…………………………………………………………………………………….23
1.14.5 Condominium………………………………………………………………………………………….24
1.14.6 Construcția…………………………………………………………………………………………………..24
1.14.7 Imobilul……………………………………………………………………………………………………….24
1.14.8 Parcelă (cadastrală)…………………………………………………………………………………….24
1.14.9 Tarla……………………………………………………………………………………………………….25
1.14.10 Titlu de proprietate……………………………………………………………………………………..25
1.14.11 Ridicare topografică……………………………………………………………25
1.14.12 Proprietarul…………………………………………………………………….25
1.15 Legea fondului funciar nr. 18/1991, actualizată 2013……………………………………………….25
CAPITOLUL 2: UTILIZAREA TEHNOLOGIEI GPS ÎN MĂSURĂTORI…………….28
2.1 Noțiuni generale…………………………………………………………………………..28
2.2 Determinarea poziției prin tehnologii GNSS…………………………………………………………….28
2.3 Stadiul actual al sistemelor GNSS………………………………………………………..29
2.4 Tehnici și principii de poziționare……………………………………………………………………………31
2.5 ROMPOS…………………………………………………………………………………34
2.6 Avantajele utilizării GPS………………………………………………………………………………………..35
CAPITOLUL 3: SISTEME INFORMAȚIONALE GEOGRAFICE…………………….37
3.1 Noțiuni generale …………………………………………………………………………… 37
3.2 Scurt istoric………………………………………………………………………………… 37
3.3 GIS………………………………………………………………………………………….37
3.4 Date geografice……………………………………………………………………………..39
3.5 Referențierea geografică……………………………………………………………………39
3.6 Despre GIS…………………………………………………………………………………39
3.6.1 Clase de aplicații GIS ……………………………….……………….…………..39
3.6.2 Un GIS permite integrarea datelor achiziționate……………………………………………39
3.6.3 Surse de date GIS……………………………………………………………………………………. 39
3.6.4 Un GIS gestionează două categorii de date:………………………………………………….40
3.7 Legătura dintre GIS și Cadastru……………………………………………………………………………….40
3.7.1 Aplicații GIS în domeniu Cadastrului……………………………………………40
3.7.2 Harta………………………………………………………………………………………………………. 40
3.8 Modelul de date geo-relațional……………………………………………………………..41
3.9 Clasificarea produselor GIS…………………………………………………………………42
3.10 ArcGIS 9.3…………………………………………………………………………………………………………..43
3.10.1 Proiectarea bazei de date…………………………………………………………………………..43
3.10.2 Introducerea datelor…………………………………………………………….44
3.10.3 Interogarea datelor…………………………………………………………………………………..44
3.10.4 Analiza…………………………………………………………………………………………………..44
3.10.5 Afișarea rezultatelor…………………………………………………………….45
CAPITOLUL 4 : STUDIU DE CAZ…………………………………………………………45
4.1 Descrierea aparaturii utilizate………………………………………………………………45
4.2 Memoriul tehnic…………………………………………………………………………….47
4.3 Etape de lucru teren…………………………………………………………………………48
4.4 Etape de birou……………………………………………………………………………….48
4.5 Crearea bazei de date GIS………………………………………………………………….49
CONCLUZII……………………………………………………………………………………………………………….54
BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………………………………………………………55
ANEXE……………………………………………………………………………………………………………………….56
LISTĂ FIGURI, TABELE, PLANȘE
FIGURI
1.1 Profil transversal prin albia unui curs de apă ……………………………………………..…….16
1.2 Cercul de deformație nulă……………………………………………………………………….20
1.3 Nomenclatura foilor de hărți și planuri topografice……………………………………………. 22
2.1 Principiul poziționării……………………………………………………………………………………………………..28
2.2 Principiul poziționării în cazul GNSS……………………………………………………………………………….29
2.3 Constelația satelitară în cazul GPS…………………………………………………………………………………..30
2.4 Schema de principiu a unui receptor GNSS…………………………………………………….31
2.5 Poziționarea absolută……………………………………………………………………………32
2.6 Poziționarea realtivă…………………………………………………………………………… 33
2.7 Principiul poziționărilor diferențiale………………………………………………………………………………..34
2.8 Sigla EUPOS / ROMPOS………………………………………………………………………………………………35
2.9 Principiul de poziționare VRS………………………………………………………………………………………..36
3.1 Structura datelor GIS …………………………………………………………………………..40
4.1 Topcon Hiper Pro………………………………………………………………………………………………………….46
4.2 Localizarea Imobilului pe Ortofotoplan………………………………………………………..48
4.3 Reprezentarea Conturului Imobilelor in ArcMap……………………………………………….49
4.4 Reprezentarea imobilelor prin poligoane ………………………………………………………50
4.5 Tabelul de atribute……………………………………………………………………………………………………….50
4.6 Layer Properties…………………………………………………………………………………………………………..51
4.7 Clasificarea după Număr Imobil…………………………………………………………………………………….51
4.8 Clasificarea dupa 4 atribute……………………………………………………………………52
4.9 Alegerea valorii pragurilor clasificarii…………………………………………………………52
4.10 Clasificarea în funcție de procentul suprafeței construite din suprafața totală………………53
TABELE
Inventar de coordonate……………………………………………………………………………………………………..56
INTRODUCERE
Scopul lucrării: Se va întocmi o documentație cadastrală pentru atribuirea numărului cadastral imobilului compus din teren și construcție situat în Județul ARGEȘ, localitatea Corbi, STR INV. IOAN ILINESCU,nr. 16B
Beneficiarul investiției: ACHIMOIU MARIAN
De la beneficiarul lucrarii s-au obținut actele care atestă dreptul de proprietate asupra terenului conform HG nr.834/1991
Coordonatele punctelor sunt în sistemul de proiecție Stereo 70.
Lucrarea este structurată în patru capitole,trei de noțiuni teoretice și unul cu studiul de caz.
Situație Cadastru România
În România,deși s-au facut unele progrese meritorii in domeniul cadastral, ritmul de implementare a prevederilor legale este în continuare mult prea lent.
Spre deosebire de majoritatea statelor membre ale UE, România nu dispune înca de un cadastru general al fondului funciar conținând date esențiale complete pentru întregul teritoriu al țarii privind delimitarea unitaților administrativ-teritoriale, a proprietăților, a domeniului privat și a domeniului public. Sunt numeroase semnalarile primite din partea specialiștilor și ale societății civile care scot în evidență necesitatea intensificării acțiunilor concrete pentru a urgenta realizarea cadastrului general prin eșalonarea realistă a lucrărilor complexe ce se cer a fi executate. Caracterul prioritar al acestei acțiuni este subliniat de numărul mare de litigii de proprietate (multe dintre acestea legate de ambiguități de delimitare) aflate pe rolul instanțelor judecătoresti și de necesitățile imediate privind efectuarea corectă a plăților directe către producătorii agricoli. În mod deosebit se impune folosirea sistemului cadastral pentru delimit-tarea perimetrelor de interes special din punct de vedere ecologic (rezervații și parcuri naturale, areale și habitate protejate, integritatea peisajului natural), istoric și cultural (monumente, situri arheologice, zone urbane sau rurale cu valoare de patrimoniu, clădiri declarate monumente istorice sau de arhitectură, case memoriale, lacășuri de cult etc.) în vederea protejării efective a acestora față de agresiunea speculatorilor și dezvoltatorilor imobiliari, precum și față de deturnarea lor în alte scopuri (elemente de infrastructură, parcuri industriale, acumulari de apă etc.).
In urmatorii ani se va adopta și implementa un plan de acțiune pentru realizarea pe etape a urmatoărelor obiective specifice:
Orizont 2020
-Realizarea cadastrului general și a bazei de date cadastrale reale, inclusiv deschiderea cărtilor funciare bazate pe datele acestui cadastru pentru 2/3 din suprafața teritoriului național;
-Realizarea sistemului informațional geografic al fondului imobiliar-edilitar din localități (cadastrul imobiliar-edilitar) pentru restul de ½ din municipiile și orașele țării, precum și pentru localitățile reședințe de comune;
-Realizarea sistemului informațional geografic al fondului apelor de suprafață(cadastrul apelor) privind condițiile naturale, lucrările de stăpânire și cele de folosire a apelor, precum
și lucrările pentru protecția calității apelor;
-Realizarea sistemului informațional geografic al fondului forestier (cadastrul forestier) pentru inventarierea și evidența terenurilor cu vegetație forestieră în scopul exploatării raționale, a consolidării pădurilor și ecosistemelor asociate fondului forestier;
-Finalizarea realizării sistemului informațional geografic al fondului căilor de comunicație terestre (cadastrul drumurilor publice județene și comunale și cadastrul căilor ferate secundare);
-Finalizarea delimitării cadastrale a perimetrelor de interes special din punct de vedere ecologic, istoric și cultural și a sistemelor informaționale geografice specifice.
-Mentenanța (întreținerea, actualizarea) continuă a cadastrului general și a sistemelor informațio- nale geografice specifice domeniilor de activitate (cadastre de specialitate), ca sisteme deschise, pentru a evita perimarea informațiilor din bazele de date specifice;
Orizont 2030.
-Finalizarea realizării cadastrului general și a bazei de date cadastrale inclusiv dechiderea cărților funciare bazate pe datele acestui cadastru pentru întreaga suprafață a țării;
-Realizarea sistemului informațional geografic al fondului imobiliar-edilitar din localități (cadastrul imobiliar-edilitar) pentru restul localităților rurale aparținătoare comunelor;
-Realizarea sistemului informatic al cadastrului și publicității imobiliare la nivelul tuturor unită- ților administrativ-teritoriale, al județelor și al întregii țări și asigurarea accesului controlat la acest sistem pentru toți utilizatorii potențiali;
-Mentenanța (intreținerea, actualizarea) continuă a cadastrului general și a sistemelor informațio- nale geografice specifice domeniilor de activitate (cadastre de specialitate) ca sisteme deschise, pentru a evita perimarea informațiilor din bazele de date specifice.
CAPITOLUL 1
NOȚIUNI GENERALE DE CADASTRU
1.1 Definiție
“Cadastrul general este sistemul unitar și obligatoriu de evidență tehnică, economică și juridică a tuturor imobilelor de pe întreg teritoriul țării ”.(conform Legii nr. 247/2005,titlul XII ).
1.2 Caracteristici
-Cadastrul are un caracter obiectiv – pentru că exprimă întotdeauna realitatea din teren, care este independența de voința omului sau de natură societății
– Cadastrul are un caracter unitar – pentru că se execută după instrucțiuni și norme unice și folo -sește un limbaj unic
– Cadastrul are un caracter istoric – pentru că ține seama de legitatiile sociale, mai ales prin carac- terul proprietății, care diferențiază o societate de alta
– Cadastrul are un caracter dinamic – pentru că reflectă realitatea naturală în continuă transforma- re, ceea ce impune necesitatea unei întrețineri permanente
– Cadastrul are un caracter general – pentru că satisface cerințele de bază pentru toate sectoarele economiei naționale
– Cadastrul are un caracter obligatoriu pe tot cuprinsul țării și pentru toate instituțiile care folo -sesc bunurile imobile
1.3 Scopul cadastrului general este să ținã evidența tuturor terenurilor și a construcțiilor de pe întreg teritoriul țării, indiferent de destinație și de proprietar.
1.4 Rolul cadastrului – sa pună la dispozitia celor interesați, oricând, date reale pentru:
– determinarea stadiului și evoluției fondului finciar pe județe și pe țară;
– stabilirea impozitului funciar;
– coordonarea și organizarea producției agricole;
– cunoașterea fondului imobiliar – edilitar și starea acestuia;
– întocmirea studiior și proiectelor pentru sistematizarea teritoriuiui și localităților;
– obținerea de date pentru întreținerea străzilor, drumurilor, căilor ferate, etc.;
– alegerea amplasamentelor obiectivelor industriale și social-culturale;
1.5 Importanța cadastrului general.
Importanța cadastrului constă în faptul că acesta furnizează date reale privitoare la bunu- rile imobile (poziție, mărime, folosință, proprietar), necesare în toate ramurile economiei națio- nale. În același timp, cadastrul este, pentru economia de piață, un instrument deosebit de impor- tant, pentru că furnizează documentele care dau siguranță tranzacțiilor care au loc pe piață bunu- rilor imobile.
De asemenea, importanța lucrărilor de cadastru este de prim ordin pentru întocmirea sis- temelor informaționale ale teritoriului, capabilă să furnizeze rapid date reale tuturor organismelor de gestionare și planificare a bunurilor imobile din diverse sectoare ale economiei naționale.
1.6 Legătura cadastrului cu alte discipline.
Se disting trei grupe de activități care participă la realizarea cadastrului general și care îi conferă acestuia caracterul de domeniu interdisciplinar:
a) domenii de bază sau de sprijin: geodezia, topografia, fotogrammetria și cartografia.
b) domenii de colaborare și de completare: informatica, dreptul civil, pedologia și cunoștințe eco nomice privind evaluarea și impozitarea terenurilor și a construcțiilor.
c) domenii auxiliare sau ajutătoare: amenajarea teritoriului, urbanismul, îmbunătățirile funciare, organizarea teritoriului agricol, amenajarea pădurilor și protecția mediului.
Domeniile de bază asigură în toate etapele de lucru ale cadastrului general datele și docu- mentațiile de plecare și de sprijin pe parcurs, și anume:
– geodezia asigură realizarea rețelelor de sprijin pentru întocmirea și actualizarea planurilor cadas trale, parcelări, comasări, rectificări de hotare etc.
– topografia și fotogrammetria asigură realizarea planurilor topografice noi, care după echiparea cu datele specifice cadastrului devin planuri cadastrale, precum și actualizarea planurilor cadas -trale vechi pe baza fotogrammetriei aeriene analogice, analitice sau digitale, ori a ridicărilor topo grafice clasice;
– cartografia asigură cartoeditarea și cartoreproducerea planurilor cadastrale după terminarea lu- crărilor de introducerea cadastrului general sau după actualizarea acestora în urma aducerii la zi a cadastrului.
Domeniile de colaborare și de completare participă și rezolvă părți ale cadastrului :
– informatica asigură rezolvarea volumului mare de calcule în procesul de prelucrare a datelor primare de măsurători, precum și întocmirea automată a planurilor și registrelor cadastrale în sis tem informatizat, crearea sistemelor informaționale ale cadastrului;
– legislația de drept civil funciar imobiliar asigură rezolvarea părții juridice a cadastrului general și în primul rând a problemelor sistemului de publicitate imobiliară al cărților funciare;
– pedologia participă la partea economică a cadastrului general prin bonitarea terenurilor agricole în scopul stabilirii obiective a obligațiilor fiscale;
– cunoștințele economice privind evaluarea și impozitarea terenurilor și a construcțiilor asigură cunoștințele necesare unei corecte evaluări a bunurilor imobile specifice cadastrului – terenuri și construcții – pe care se va întemeia justa impozitare a statului asupra proprietății imobiliare.
Domeniile ajutătoare – auxiliare sunt cele cu care cadastrul general intră în legătură pen- tru rezolvarea unor etape în lucrările cadastrale specifice și cărora la rândul său cadastrul le pune la dispoziție informațiile cadastrale:
– amenajarea teritoriului și urbanismul pun la dispoziție date despre delimitarea teritoriilor admi- nistrative și ale intravilanelor localităților;
– organizarea teritoriului agricol furnizează date despre comasarea terenurilor sau schimbări ale suprafețelor de teren în alte categorii de folosință;
– administrația locală (comunală, orășenească, municipală și județeană) oferă date și documen- tații privind vechile delimitări ale hotarelor adminstrative și ale intravilanelor localităților, pre cum și alte documentații care pot servi pentru stingerea unor litigii de vecinătate, de proprietate sau de patrimoniu al domeniului public sau privat;
– protecția mediului furnizează informații, asistență tehnică și avizarea în probleme de delimitare a terenurilor afectate de factori de poluare.
1.7 Funcțiile cadastrului -realizarea practică a cadastrului se face prin trei funcții:
1.Funcția tehnică – o funcție cantitativă în care imobilele ,terenuri și construcții ,sunt defi- nite prin amplasare, formă, dimensiuni și suprafață.
Etapele funcției tehnice:
-stabilirea și marcarea pe teren prin borne cadastrale a hotarelor teritoriilor administrative (comune, orașe, municipii);
-identificarea și marcarea prin borne a limitelor intravilanelor localităților;
-delimitarea bunurilor imobile din cuprinsul unui teritoriu administrativ, a parcelelor din cadrul aces tora în funcție de categoria de folosință și de posesorii acestora;
-efectuarea măsuratorilor pe teren și prelucrarea datelor cadastrale;
-întocmirea sau reambularea planurilor cadastrale;
-numerotarea cadastrală a sectoarelor cadastrale și a bunurilor imobile de pe cuprinsul unui teritoriu administrativ;
-calculul suprafețelor pe parcele, bunuri imobile, sectoare cadastrale si pe întregul teritoriul adminis- trativ comunal, orășenesc sau municipal;
-întocmirea registrelor cadastrale și a situațiilor de sinteză;
-întreținerea cadastrului.
Documentele tehnice principale ale cadastrului sunt:
-dosarul lucrărilor de delimitare;
-planurile și hărțile cadastrale;
-registrele și fișele cadastrale.
2. Funcția economică- o funcție calitativă a cadastrului, prin care terenurile și construc- țiile sunt apreciate calitativ după potențialul economic, stabilindu-se valorile economice cadas- trale pe care aceste bunuri le pot produce și pe baza cărora să se stabilească valorile taxelor și impozitelor datorate de proprietari către stat, potrivit legislației fiscale în vigoare la o anumită dată;
3.Funcția juridică- prin care este identificat proprietarul și titlul de drept de proprietate, folosință sau administrare asupra terenurilor și a construcțiilor.Trebuie sa asigure identificarea corectă a proprietarilor de terenuri și construcții și înscrierea acestora in documentele cadastrului general, pe baza dreptului si actului juridic pe care se întemeiaza proprietatea. Se asigură publici- tatea imobiliară, adică ce deține fiecare cetățean pe teritoriul țarii și cui aparține un anumit bun imobil.
1.8 Clasificarea cadastrului
1.Cadastrul general -inventariază întregul teritoriu al țării indiferent de categoria de folo- sință a terenurilor și de proprietarii acestora. Cadastrul general se organizează la nivelul fiecărui teritoriu administrativ comunal, orășenesc, municipal, județean și la nivelul întregii țări. Teritoriul administrativ cuprinde atât extravilanul, cât și intravilanele localitãților componente ale comunei, orașului sau municipiului.
Cadastrul general cuprinde descrierea tuturor proprietăților (imobilelor – terenuri cu sau fără construcții) cât și reprezentarea lor pe planurile cadastrale. Fiecare parcelă de teren are o singură categorie de folosință și același proprietar. Mai multe parcele alăturate care aparțin aceluiași pro- prietar formează imobilul, în sens cadastral.
2.Cadastrele de specialitate – inventariază toate terenurile și celelalte bunuri de pe întreg teritoriul țãrii, indiferent de categoria de folosință și de destinația lor: terenuri agricole, terenuri cu vegetație forestierã, terenuri ocupate de ape, terenuri ocupate cu construcțiile așezãrilor uma- ne, industriale,terenuri folosite pentru destinații special ( în scopul apărării statului, transpor-
turi,rezervații naturale).
Datele cadastrului general au un caracter general, în sensul că se rezumă la întinderea, categoria de folosință și proprietarul imobilului. În funcție de interesele specifice, pot fi organizate cadas- tre de specialitate sau sisteme informaționale cadastrale specifice domeniilor de activitate care să aprofundeze din punctul de vedere al specialității respective informațiile la nivelul unor date de detaliu necesare pentru gestiune, exploatare și întreținere în anumite domenii, putând fi întocmite cadastre de specialitate în domenii diferite, cum ar fi: agricol, forestier, ape, imobiliar, edilitar, industrial, minier, drumuri, căi ferate, porturi maritime sau fluviale, aeroporturi, situri arheologice, istorice, monumente ale naturii, apărarea națională etc.
1.9 Clasificarea terenurilor dupa destinație
Conform Art.2 din legea 18/1991,republicată,există cinci criterii după care se împart terenurile:
1.Terenurile cu destinație agricolă (TDA),care sunt:
a)Terenurile agricole productive: terenunile arabile, viile, livezile, pepinierele viticole, pomicole, plantațiile de hamei și duzi, pășunile, fânețele, serele, solariile, răsadnițele, terenurile cu vegetație forestieră dacă nu fac parte din amenajări silvice, pașunile împădurite, cele ocupate cu construcții agro-zootehnice și de îmbunătățiri funciare, amenajările piscicole, drumurile tehnologice și de exploatare agricolă.
b)Terenuri neproductive
2.Terenurile cu destinație forestieră (TDF).
Din categoria terenurilor cu destinație forestieră fac parte: terenurile împădurite sau cele care servesc nevoior de cultură, producție ori administrație silvică, terenurile destinate împăduririlor și cele neproductive – stâncarii, abrupturi, bolovanișuri, râpe, ravene, torenți-dacă sunt cuprinse în amenajări silvice.
3.Terenurile aflate permanent sub ape (TDH).
Din această categorie fac parte albiile minore ale cursurilor de apă, cuvetele lacurilor la nivelul maxim de retenție, fundul apelor maritime interioare si al mării teritoriale .
4.Terenurile din intravilan (TDI).
În această categorie se includ terenurile aferente localităților rurale și urbane pe care sunt amplasate construcțiile,alte amenajări ale localităților,inclusiv terenurile agricole și forestiere,deci tot ce este cuprins în delimitarea administrativ-teritorială.
5.Terenurile cu destinație specială (TDS).
Din categoria terenurilor cu destinație specială fac parte cele folosite pentru transportunile rutiere, feroviare, aeriene și navale cu construcțiile aferente, cele pe care se află obiective și instalații hidro- tehnice, termice, de transport al energiei electrice și gazelor naturale, terenurile cu exploatări mini- ere, petroliere ,cariere și halde de orice fel,plaje,rezervații,monumente ale naturii,ansambluri și situri istorice și arheologice.
1.10 Categoriile de folosință a terenurilor și de identificare a construcțiilor
Categoria de folosință a terenului, naturală sau artificial (determinată de acțiunea omului), individualizată printr-un cod, este unul dintre atributele parcelei. Evidențierea la partea tehnică a cadastrului general a categoriei de folosință alături de celelalte atribute este necesară atât pentru întocmirea cărții funciare, cât și pentru stabilirea sarcinilor fiscale care grevează imobilele.
Categoria de folosință este principala unitate de clasificare a folosințelor, având ca unitate inferi- oară subcategoria de folosință, iar ca unitate superioară grupa de folosințe. În cadastrul general nu se înregistrează subcategorii de folosință. În cadastrul general există două grupe de folosințe, fiecare cu câte cinci categorii de folosințe, astfel:
1.10.1 Grupa folosințelor agricole cu categoriile de folosință: arabil, pășuni, fânețe, vii și livezi.
Terenuri arabile (A)
Terenuri care se ară în fiecare an sau la mai mulți ani (2-6 ani) și sunt cultivate cu plante anuale sau perene. În categoria de folosință arabil se includ: arabil propriu-zis, pajiști cultivate, grădini de legume, orezării, sere, solarii și răsadnițe, căpșunării, alte culturi perene.
Terenurile arabile amenajate sau ameliorate prin lucrări de desecare, terasare, irigare etc. se delimitează și se înscriu la arabil cu întreaga lor suprafața, incluzând și suprafețele ocupate de canale, diguri, taluzuri, debușee, benzi înierbate etc., care au lățimi mai mici de 2 m, sau care se reprezintă cu o lățime mai mică decât 1 mm la scara planului cadastral, cu excepția celor din proprietatea Societății Naționale "Îmbunătățiri Funciare" și Companiei Naționale "Apele Române", care se înregistrează la categoria de folosință curți-construcții.
Pășuni (P)
Pășunile sunt terenuri înierbate sau întelenite în mod natural sau artificial prin însămânțari la maximum 15-20 ani și care se folosesc pentru pășunatul animalelor.
In cadrul acestei categorii de folosință cuprinde:
a) pășuni curate – pășunile acoperite numai cu vegetație ierboasă.
b) pășuni cu pomi -pășunile plantate cu pomi fructiferi, in scopul combaterii eroziunii sau a alunecărilor de teren, precum și pășunile care provin din livezi părăginite. La încadrarea acestora se va ține seama de faptul ca producția principală este masa verde care se pășunează, iar fructele pomilor reprezintă un produs secundar;
c) pășuni împădurite – acele pășuni care, în afară de vegetația ierboasă, sunt acoperite și cu vegetație forestieră,cu diferite grade de consistență.
d) pășuni cu tufărișuri și mărăcinișuri.
Fânețe (F)
În categoria fânețe se încadrează terenurile înierbate sau înțelenite în mod natural sau artificial prin reînsămânțări la 15-20 ani, iar iarba se cosește pentru fân. Această categorie cuprinde: fânețe curate, fânețe cu pomi, fânețe împădurite, fânețe cu tufărișuri și mărăcinișuri.
Vii (V)
Această categorie cuprinde terenurile plantate cu viță de vie:
a) vii altoite și indigene (împreună sunt denumite vii nobile):
– vița altoită se plantează pe terenuri în care sunt condiții pentru răspândirea cu ușurință a filoxerei.
– vița de vie nealtoită se cultivă pe terenuri pe care filoxera nu se poate răspândi și anume pe terenuri nisipoase.
b) vii hibride sau producători direcți-proveniță din încrucișări de specii.
c) pepiniere viticole – terenuri pentru producerea materialului săditor viticol: plantațiile portaltoi și pepinierele propriu-zise sau școlile de viță de vie.
d) hamei – deoarece au o agrotehnică asemănătoare cu a viței de vie, dar servește pentru prepararea berii.
Livezi (L)
Sunt terenuri plantate cu pomi și arbuști fructiferi.Această categorie cuprinde :
a) livezi clasice – terenurile plantate cu pomi fructiferi în diferite sisteme de cultură tradiționale, și anume: livezi cu culturi intercalate, livezi înierbate, livezi în sistem agropomicol, livezi pure .
b) livezi intensive și superintensive – livezi amenajate având o mare densitate de pomi pe hectar, cu conducerea dirijată a coroanelor și mecanizarea lucrărilor de întreținere și recoltare;
c) plantații de arbuști fructiferi – terenuri plantate cu zmeură, agrișe, coacăze, trandafiri de dulceață etc.
d) pepiniere pomicole – terenurile destinate pentru producerea materialului săditor pomicol;
e) plantații de duzi.
1.10.2 Grupa folosințelor neagricole cu categoriile de folosință: păduri și alte terenuri cu vegetație forestieră, terenuri cu ape și ape cu stuf, drumuri și căi ferate, terenuri cu construcții curți și alte folosințe, terenuri neproductive.
Păduri și alte terenuri cu vegetație forestieră (PD)
Terenuri împădurite în mod natural sau artificial, cu suprafața mai mare de 0,25 ha (conform Codului silvic) cuprinse în amenajamente silvice, indiferent de proprietar, de vârstă, de specie, precum și terenurile cu arbori izolați ce nu constituie păduri, ci sunt considerate terenuri cu vegetație forestieră în afara pădurii.Aceasta categorie cuprinde:
a) păduri – terenuri acoperite cu vegetație forestieră;
b) terenuri destinate împăduririi – terenuri în curs de regenerare, terenuri degradate și poieni prevăzute a fi împădurite prin amenajamente silvice;
c) terenuri care servesc nevoilor de cultură, producție și administrație silvică – terenuri ocupate de pepiniere, solarii, plantații, culturi de răchită, arbuști ornamentali și fructiferi, cele destinate hranei vânatului și animalelor din unitățile silvice, cele date în folosință temporară personalului silvic;
d) perdele de protecție – benzi ordonate din plantații silvice și uneori silvopomicole, care au diferite roluri de protecție, ca: perdele pentru protecția culturilor agricole, perdele pentru protecția căilor de comunicație, pentru protecția asezărilor umane, perdele pentru protecția digurilor, perdele pentru combaterea eroziunii etc.;
e) tufărișuri și mărăcinișuri – terenuri acoperite masiv cu vegetație arborescentă de mică înălțime, cătinișuri, ienupărișuri, salcâmi, mărăcinișuri etc.
Terenuri cu ape si ape cu stuf (HS)
Terenuri acoperite permanent cu apă și cele acoperite temporar, care după retragerea apelor nu au altă folosință.
ape curgătoare (HR): fluviul Dunărea, brațele și canalele din Delta Dunării, cursurile de apă, pârâurile, garlele și alte surse de ape cu denumiri locale (izvoare, privaluri etc.). La apele curgătoare se va înregistra suprafața ocupată de întreaga albie minoră a cursului de apă, din mal în mal, chiar dacă aceasta nu este în întregime și permanent sub apă.
Figura 1.1 Profil transversal prin albia unui curs de apă
Apele au un nivel mediu de etiaj, care reprezintă media nivelelor minime sau maxime de viitură. Fiecare apă curgătoare are o albie minoră și o albie majoră, care o include pe cea minoră. Ca ur- mare, în profilul transversal al unei albii se poate distinge canalul de etiaj, albia minoră și albia majoră sau de inundație sau luncă.
Canalul de etiaj, prin care se scurge apa la nivelele minime, ocupă o lățime redusă în spațiul albi- ei minore și de obicei nu este delimitat prin maluri bine definite. Albia minoră, sau albia propriu-zisă, este bine definită ca lățime de malurile râului bine conturate pe ambele părți. Această albie este acoperită de apă numai la nivelele medii și maxime. În lucrările de cadastru se încadrează la terenuri cu ape întreaga albie minoră.
De obicei apele curgătoare formează de o parte și de alta a luciului apei prundișuri care numai la viituri mari sunt acoperite pentru scurt timp cu apă. Albia minoră a unui curs de apă include toate zonele joase ale cursului, insulele și prundișurile. Toate aceste terenuri din albia minoră nu se înscriu la neproductiv, ci la terenuri cu ape;
b) ape stătătoare (HB). Limita acestor ape variază in funcție de anotimp și de regimul de precipitații. La delimitarea acestor ape se va lua în considerare limita lor la nivelul mediu al ape- lor. În această categorie se încadrează și apele amenajate în mod special pentru creșterea dirijată a peștelui, precum și suprafețele cu ape stătătoare de mică adâncime unde crește stuful sau trestia și papura și alte tipuri de vegetație specifică în regim amenajat sau neamenajat;
c) marea teritorială și marea interioară(HM). Suprafața mării teritoriale este cuprinsă între liniile de bază ale celui mai mare reflux de-a lungul țărmului, inclusiv ale țărmului dinspre larg al insulelor, ale locurilor de acostare, amenajamentelor hidrotehnice și ale altor instalații por tuare permanente și linia din larg, care are fiecare punct situat la o distanță de 12 mile marine (22.224 m), măsurată de la punctul cel mai apropiat de la liniile de bază. Suprafața mării interi- oare este cuprinsă între țărmul mării și liniile de bază astfel definite.
Limita terenurilor reprezentând albiile minore ale cursurilor de apă, cuvetele lacurilor naturale si artificiale, ale bălților, ale țărmului și plajei de nisip ale Mării Negre, este stabilită prin norme specifice elaborate de ministerele interesate și avizate de A.N.C.P.I.
Terenuri aferente căilor de comunicații rutiere (DR) și căilor ferate (CF)
Terenuri ocupate de construcții de drumuri de toate categoriile și de căi ferate, împreună cu toate amenajările funcționale adiacente acestora.
Potrivit Ordonanței Guvernului nr. 43/1997 privind regimul juridic al drumurilor, funcțional și administrativ drumurile se împart astfel:
a) drumuri de interes național: autostrăzi, drumuri expres, drumuri naționale europene, drumuri naționale principale, drumuri naționale secundare;
b) drumuri de interes județean: drumurile care fac legătura între reședințele de județ și reședințele de municipiu și orașe, stațiuni balneoclimaterice, porturi, aeroporturi și alte obiective importante;
c) drumuri de interes local: drumurile comunale și drumurile vicinale;
d) străzile din localitățile urbane și rurale: principale și secundare;
e) drumuri, alei și poteci turistice – situate în zone turistice montane;
f) căi ferate -simple, duble și înguste, triaje.
Drumurile de exploatare din extravilan, care nu au un caracter permanent, nu se înregistrează ca detalii și se atribuie în proporție egală parcelelor din imediata vecinătate.
Terenuri ocupate cu construcții și curți (CC)
Terenuri din intravilan sau din extravilan cu diverse utilizări și destinații: clădiri, curți, clădiri industriale, depozite, silozuri, gări, hidrocentrale, cariere, exploatări miniere și petroliere, cabane, schituri, terenuri de sport, aerodromuri, diguri, taluzuri pietruite, terase, debusee, grădini botanice și zoologice, parcuri, cimitire, piețe, rampe de încărcare, fâșia de frontieră, precum și alte terenuri care nu se încadrează în nici una dintre categoriile de folosință prevăzute la punctele anterioare.
Terenuri degradate si neproductive (N)
Terenuri degradate și cu procese excesive de degradare, lipsite practic de vegetație.
a) nisipuri zburătoare – nisipuri mobile nefixate de vegetație și pe care vântul le poate deplasa dintr-un loc în altul;
b) stâncării, bolovănișuri, pietrișuri – terenuri acoperite cu blocuri de stânci masive, îngrămădiri de bolovani și pietrișuri, neacoperite de vegetație;
c) râpe, ravene, torenți – forme rezultate din curgerea apelor pe versanți sau alunecări active de teren care sunt neproductive când nu sunt împădurite;
d) sărături cu crustă – terenuri puternic sărăturate, care formează la suprafața lor o crustă albicioasă friabilă;
e) mocirle și smârcuri – terenuri cu alternanțe frecvente de exces de apă și uscăciune, pe care nu crește vegetație. Terenurile cu mlaștini cu stuf se înregistrează la categoria terenuri cu ape și stuf;
f) gropile de împrumut și cariere – terenuri devenite neproductive prin scoaterea stratului de sol și rocă pentru diverse nevoi de construcții;
g) halde – terenuri pe care s-a depozitat material steril rezultat în urma unor activități industriale și exploatări miniere.
1.11 Simboluri categorii de folosință a terenurilor :
– arabil : A
– vii: V
– livezi: L
– pășuni: P
– fânețe: F
– păduri și alte terenuri cu vegetație forestieră: PD
– ape curgătoare: HR
– ape stătătoare: HB
– căi de comunicații rutiere: DR
– căi ferate: CF
– curți și curți cu construcții: CC
– construcții: C
– terenuri neproductive și degradate: N
1.12 Criterii de identificare și înregistrare a construcțiior:
La constructiile cu caracter permanent se inregistreaza datele privind:
– situația juridică,domeniul public sau privat,desținatia.
După destinație, construcțiile se clasifică în: construcții de locuințe, construcții administrative, construcții social-culturale, construcții industriale și edilitare, construcții anexe.
1.13 Sisteme de proiecție
1.13.1 Generalități
Pe teritoriul țării noastre, in decursul anilor, au fost folosite diferite sisteme de proiecție, care au servit la reprezentarea in plan a teritoriului nostru național, atât pentru nevoile tehnico- economice cât și în scopuri militare.Sistemul de proiecție folosit la ora actuală și care răspunde atât cerințelor de calitate ale rețelelor geodezice cât și nevoilor cadastrului este sistemul de pro- iecție stereografic- 1970. Sunt însă situații limită in care deformațiile specifice proiecției stereo- grafice cu plan secant unic depășesc toleranțele admise in calculul suprafețelor, pentru zonele situate la extremitatea teritoriului țării și in zona punctului central al proiecției și cunoscând că raza cercului de deformație nulă este de 201,718 km față de centrul proiecției, care este la nord de localitatea Fagăraș. În aceste cazuri, soluția potrivită este aceea de adoptare a sistemelor de proiecție stereografica locala.
Având in vedere ca România face parte din marea familie europeană și că teritoriul ei trebuie
recunoscut ca unic si indivizibil, punctele care delimitează teritoriul administrativ(hotarele) se
calculează și in sistemul de referință terestru european (EUREF/ETRF).
Pentru stabilirea sistemului de proiecție optim, ANCPI a elaborat un studiu, din care a rezultat că diferențele cele mai mici, care apar între suprafețele calculate pe suprafața fizică a pământului și sistemele de proiecție descrise, sunt cele date de proiecția stereografica- 1970.
1.13.2 Sistemul de proiecție sterografic – 1970
Este de reținut că sistemul de proiecție cartografică stereografic face parte din categoria proiecțiilor cartografice conforme – perspective , care păstrează nealterate valorile unghiurilor dar deformează radial lungimile.
Așadar sistemul stereografic – 1970 este un sistem de proiecție stereografic cu plan secant unic , având parametrii de bază :
-coordonatele geografice ale punctului central al proiecției
= 460 ; = 250
-coordonatele geodezice (convenționale) ale punctului central al proiecției
X0 = 500.000,00 m ; Y0 = 500.000,00 m ;
-raza medie de curbură a elipsoidului pentru punctul central al proiecției
R0 = 6.378956,681 m ;
-raza cercului de alterație nula , S” = 201.718 m
-adâncimea planului secant unic U față de planul tangent (T) in punctul central al proiecției ,
i = 1.389,478 m
-baza geodezică – elipsoidul de referință Krassovski 1942 , iar planul de referință este nivelul Mării Negre
Având in vedere că pentru proiecția stereografică – 1970 s-a stabilit
atunci , pentru 1 km măsurat pe planul secant rezultă valoarea constantă
numit "coeficient de reducere la scară"
Pentru a obține valoarea unei coordonate X si Y din planul tangent in planul secant , este suficient a înmulți coordonata respectivă cu C = 0,99965 sau invers pentru a transforma o coordonata din planul secant în planul tangent , trebuie împarțită la coeficientul C.În practică, problema reducerii deformațiilor nu se poate rezolva decât în mică măsură prin adoptarea planului tangent ca plan de referință unic , întrucât deformațiile ar crește foarte mult intr-un singur sens. De aceea s-a ales planul secant care de fapt injumătățește deformațiile regionale.
Din figura de mai jos , se observă că pe cercul cu raza de 201,718 m adică pe cercul după care planul secant intersectează sfera (cercul de secantă) , deformația regională este egala cu zero. Adică poziția punctelor situate pe acest cerc și in același timp pe globul terestru , nu suferă deformații. De aceea acest cerc este denumit cercul de deformație nulă.
Figura 1.2 Cercul de deformație nulă
Aceste deformații trebuie avute in vedere în primul rând la realizarea rețelelor geodezice ,poligo-
nații , reperaj fotogrammetric , dar și la măsurătorile topografice de mare precizie inclusiv în ca- dastrul general pentru zonele de la marginea și din centrul țării.
Aceste deformții ale sistemului de proiecție stereografică – 1970 pot fi eliminate sau reduse la minimum prin adoptarea de sisteme de proiecție locale derivate din sistemul stereografic – 1970 și anume , prin sisteme locale cu plane de proiecție secante.
1.13.3 Sistemul de împărțire a foilor de plan pentru proiecția stereografică
Avându-se în vedere faptul că pentru aproximativ două treimi din suprafața țării s-a exe- cutat deja , până in 1970 , planul topografic de bază , in proiecția Gauss , la scara 1:5000 (pe alo- curi 1:10000) și pentru că informația valabilă existentă pe planuri să nu se piardă , cadrul geogra- fic și nomenclatura au rămas la fel și pentru foile de plan in proiecția "stereo 70".
Hărțile si planurile topografice in proiecția Gauss au un cadru geografic format din imagini plane ale unor arce de meridiane si paralele care , pe elipsoidul de rotație , delimitează niște trapeze curbilinii , denumite in mod curent "trapeze".
Cunoscând sistemul de împărțire folosit in proiecția Gauss se deduc și regulile de împărțire în proiecția "stereo". În acest mod se îndeplinesc următoarele cerințe :
-se asigură racordările pe cadrul foilor între cele două sisteme
-se elimină cauzele care ar fi condus la suprapuneri sau goluri între foile de plan
-se păstrează aceleași suprafețe ale foilor de plan , ceea ce este necesar activității de cadastru
-se asigură posibilitatea verificării planului topografic de bază și a planurilor cadastrale derivate pentru trecerea la zi a hărților topografice la scări mai mici , etc.
Astfel se pot deduce fără dificultate : scara hărții (planului) , coordonatele geografice ale colțurilor și implicit coordonatele în "stereo 70" , nomenclatura trapezelor vecine , etc.
1.13.4 Nomenclatura foilor de plan pentru proiecția stereografic – 1970
Pentru ca dimensiunile și nomenclatura trapezelor sunt strâns legate de scară , a fost necesar să se standardizeze valorile scărilor , având următoarele scări de reprezentare : 1:1.000.000 , 1:500.000 , 1:200.000 , 1:100.000 , 1:50.000 , 1:25.000 , 1:10.000 , 1:5.000 , 1:2.000
În legătură cu dimensiunile trapezelor vom folosi notațile :
– = diferența de longitudine între arcele de meridian care delimitează un trapez
– = diferența de latitudine dintre arcele de paralel care delimitează un trapez .
Scara 1:50.000 este dată de o literă majusculă (A, B, C, sau D) alături de cele ce individualizează scara 1:100.000 și așa mai departe .
-pentru harta la scara 1:100.000 : L-35-73
-pentru harta la scara 1:50.000 : L-35-73-B
-pentru harta la scara 1:25.000 : L-35-73-C-c
-pentru harta la scara 1:10.000 : L-35-73-B-D-b-4
-pentru harta la scara 1:5.000 : L-35-73-D-d-2-IV
-pentru harta la scara 1:2.000 : L-35-73-A-c-2-III-a
Dimensiunile pe arcele de meridiane și paralele ale foilor de plan topografic sau cadastral la scările 1:5.000 și 1:2.000 sunt :
-pentru scara 1:5.000 , pe longitudine () este 1’52”,5 iar pe latitudine () este 1’15”
-pentru scara 1:2.000 , pe longitudine () este 56”,25 iar pe latitudine () este 37”,5.
Cu privire la dimensiunile (la cadru) foilor de plan (trapezelor) acestea diferă in mod sensibil , ca și suprafață de teren cuprinsă în interiorul lor , în funcție de latitudinea geografică (). Astfel , dimensiunile și suprafața maximă , cuprinsă de un plan , este in sudul României , iar cele
minime sunt in nord.
Figura 1.3 Nomenclatura foilor de hărți și planuri topografice
1.14 Noțiuni cadastrale
1.14.1 Cartea funciară
Cartea funciară este alcătuită din titlu, indicând numărul ei și numele localității în care este situat imobilul, precum și din trei părți:
A. Partea I, referitoare la descrierea imobilelor, care va cuprinde:
1) numărul de ordine și cel cadastral al imobilului;
2) suprafața imobilului, destinația, categoriile de folosință și după caz, construcțiile;
3) planul imobilului cu vecinătățile, descrierea imobilului și inventarul de coordonate al amplasamentului, pentru fiecare imobil in parte, constituie anexa la partea I, întocmită conform regulamentului .
B. Partea a II-a, referitoare la înscrierile privind dreptul de proprietate, care cuprinde:
1) numele proprietarului;
2) actul sau faptul juridic care constituie titlul dreptului de proprietate, precum și menționarea înscrisului pe care se întemeiază acest drept;
3) strămutările proprietății;
4) servituțile constituite în folosul imobilului;
5) faptele juridice, drepturile personale sau alte raporturi juridice, precum și acțiunile privitoare la proprietate;
6) orice modificări, îndreptări sau însemnări ce s-ar face în titlu, în partea I sau a II-a a cărții funciare, cu privire la înscrierile făcute.
C. Partea a III-a, referitoare la înscrierile privind dezmembrămintele dreptului de proprietate și sarcini, care va cuprinde:
1) dreptul de superficie, uzufruct, uz, folosință, abitație, servituțile in sarcina fondului aservit, ipoteca și privilegiile imobiliare, precum și locațiunea și cesiunea de venituri pe timp mai mare de 3 ani;
2) faptele juridice, drepturile personale sau alte raporturi juridice, precum și acțiunile privitoare la drepturile reale înscrise în această parte;
3) sechestrul, urmărirea imobilului sau a veniturilor sale;
4) orice modificări, îndreptări sau însemnări ce s-ar face cu privire la înscrierile făcute în această parte.
Datele din cartea funciară pot fi redate și arhivate și sub formă de înregistrări pe microfilme și pe suporturi accesibile echipamentelor de prelucrare automată a datelor. Acestea au aceleași efecte juridice și forță probatoare echivalentă cu înscrisurile în baza cărora au fost redate.
1.14.2 Bun imobil
Bunurile imobile prin natura lor sunt terenurile, izvoarele și cursurile de apă, plantațiile prinse în rădăcini, construcțiile și orice alte lucrări fixate în pământ cu caracter permanent, platformele și alte instalații de exploatare a resurselor submarine situate pe platoul continental, precum și tot ceea ce, în mod natural sau artificial, este încorporat în acestea cu caracter permanent (art. 537 C.civ.).
Bunurile imobile prin destinație sunt, prin natura lor, lucruri mobile, însă, dată fiind destinația lor, stabilită de proprietar, legea le consideră imobile.
Astfel, potrivit art. 538 alin. 1 C.civ., rămân bunuri imobile materialele separate în mod provizoriu de un imobil, pentru a fi din nou întrebuințate, atât timp cât sunt păstrate în aceeași formă, precum și părțile integrante ale unui imobil care sunt temporar detașate de acesta, dacă sunt destinate spre a fi reintegrate, iar alineatul 2 al aceluiași articol prevede că materialele aduse pentru a fi întrebuințate în locul celor vechi devin bunuri imobile din momentul în care au dobândit această destinație.
1.14.3 Cod cadastral
Sunt simboluri stabilite prin regulamente, norme, STAS – uri, ș.a., pentru diverse atribute ale unei parcele/corp de proprietate sau construcție (tipul de proprietate, destinațiile terenurilor, categorii de folosință a terenurilor, destinația construcțiilor, etc.).
1.14.4 Codificare cadastrală
Reprezintă operațiunea prin care se atribuie numere identificatoare (coduri) de recunoaștere unică a corpurilor de proprietate în raport cu proprietarul. De exemplu: codul pentru proprietatea de stat de interes public sau proprietatea de stat de interes privat; codul pentru terenurile deținute de persoanele fizice private; codul pentru terenurile cu destinație forestieră; codul pentru terenurile ocupate de ape etc.
1.14.5 Condominium
Reprezintă un imobil format din teren cu una sau mai multe construcții, din care unele proprietăți sunt comune, iar restul sunt proprietăți individuale, pentru care se întocmesc o carte funciară colectivă și câte o carte funciară individuală pentru fiecare unitate individuală aflată în proprietate exclusivă, care poate fi reprezentată de locuințe și spații cu altă destinație, după caz.
Constituie condominiu (conform OUG 210/2008):
-în sens restrâns (cazul locuințelor situate în clădiri-blocuri de locuințe): un corp de clădire sau un tronson cu una sau mai multe scări din cadrul clădirii de locuit multietajate, în condițiile în care se poate delimita proprietatea comună;
-în sens larg (cazul locuințelor individuale situate în curți comune sau alte forme de proprietăți concret delimitate): un ansamblu rezidențial format din locuințe individuale, amplasate izolat, înșiruit sau cuplat, în care există proprietăți comune și proprietăți individuale.
1.14.6 Construcția
Este o proprietate sau o parte dintr-o proprietate construită cu o utilizare distinctă pentru proprietar, care aparține unei persoane sau mai multor persoane, în indiviziune. Aceasta poate fi o clădire întreagă sau părți dintr-o clădire, cu una sau mai multe intrări, fiecare intrare având o adresă. În cadrul fiecărui imobil, construcțiile se identifică printr-un cod atașat numărului cadastral, alcătuit din litera "C" urmată de un număr de la 1 la n (ex.: C1, C2, C3,..). Tipul și componența construcției, pe destinații și tronsoane, se evidențiază în PAD.Construcția, împreună cu parcela și proprietarul constituie entitățile de bază a cadastrului general.
1.14.7 Imobilul
Reprezintă una sau mai multe parcele alăturate, cu sau fără construcții, aparținând aceluiași proprietar sau acelorași proprietari, situate pe teritoriul aceleiași unități administrativ-teritoriale, indiferent de categoria lor de folosință. Fiecare imobil este precis individualizat, este identificat printr-un număr cadastral unic și se înscrie într-o carte funciară distinctă . Imobilul formează o unitate economică ce derivă din natura sa, iar prin înscriere în cartea funciară devine și o unitate juridică în înțelesul că operațiunile juridice se fac de regulă cu privire la întregul imobil.
Notă: În redactarea inițială a legii nr. 7 din 1996 imobilul era definit ca fiind „parcela de teren, cu sau fără construcții”. Definiția a fost modificată prin Legea nr. 247 din 2005 – Titlul XII ca fiind „una sau mai multe parcele alăturate, cu sau fără construcții, aparținând aceluiași proprietar”
1.14.8 Parcelă (cadastrală)
Reprezintă suprafața de teren situată într-o unitate administrativ-teritorială pe un ampla -sament bine stabilit, având o singură categorie de folosință și aparținând unui singur proprietar sau mai multor (co)proprietari, în indiviziune. Din punct de vedere economic o parcelă poate avea mai multe subdiviziuni fiscale. O subdiviziune fiscală este o porțiune a parcelei având ace eași clasificare calitativă. Parcelele de teren care constituie imobilul vor avea înscrisă și categoria de folosință, conform normelor cadastrale.Parcela, împreună cu construcția și proprietarul cons -tituie entitățile de bază a cadastrului general.
Notă: În redactarea inițială a legii nr. 7 din 1996 parcela nu era definită. Definiția a fost introdu -să în redactarea din martie 2003 a legii ca fiind „suprafața de teren cu aceeași categorie de folosință”
1.14.9 Tarla
Este diviziunea cadastrală tehnică a unității administrativ-teritoriale delimitată prin detalii fixe, identificabile în teren, care nu suferă modificări în timp, cum ar fi căi de comunicație, ape, diguri etc; [Reg.634/2006]
1.14.10 Titlu de proprietate
Este un document care stabilește (atestă) dreptul de proprietate al unei persoane fizice sau juridice ori a statului sau unitătilor administrative ale acestuia asupra unui bun mobil sau imobil (teren sau/și construcție). În funcție de modul de dobândire al bunului, acesta poate fi:
-contract de vânzare – cumpărare
-contract de schimb
-certificat de moștenitor
-sentință civilă
-contract de donație
1.14.11 Ridicare topografică
Este un ansamblul de lucrări efectuate în scopul obținerii planului sau hărții topografice. În funcție de conținutul lor, se disting:
-ridicări planimetrice -când se face doar determinarea poziției în plan a punctelor suprafeței topografice.
– ridicări nivelitice -când se face doar determinarea poziției pe verticală a punctelor.
– ridicări combinate -când se face determinarea atât a poziției în plan, cât și a poziției pe verticală.
1.14.12 Proprietarul
Este o persoana fizică sau juridică titulară (în exclusivitate sau în indiviziune) a dreptului real asupra corpului de proprietate supus înscrierii. Proprietarul, împreună cu parcela și construcția constituie entitățile de bază a cadastrului general.
1.15 Legea fondului funciar nr. 18/1991, actualizată 2013
Actualizată prin Legea 76/2012
Articolul 1
Terenurile de orice fel, indiferent de destinație, de titlul pe bază căruia sunt deținute sau de dome niul public ori privat din care fac parte, constituie fondul funciar al României.
Articolul 2
In funcție de destinație, terenurile sunt:
a)terenuri cu destinație agricolă, și anume: terenurile agricole productive – arabile, viile, livezile, pepinierele viticole, pomicole, plantațiile de hamei și duzi, pășunile, fânețele, serele, solariile, răsadnițele și altele asemenea – cele cu vegetație forestieră, dacă nu fac parte din amenajamentele silvice, pașunile împădurite, cele ocupate cu construcții și instalații agrozootehnice, amenajările piscicole și de îmbunătățiri funciare, drumurile tehnologice și de exploatare agricola, platformele și spațiile de depozitare care servesc nevoilor producției agricole și terenurile neproductive care pot fi amenajate și folosite pentru producția agricolă;
b)terenuri cu destinație forestieră și anume: terenurile împădurite sau cele care servesc nevoilor de cultură, producție ori administrare silvică, terenurile destinate împăduririlor și cele neproduc- tive – stâncării, abrupturi, bolovănișuri, râpe, ravene, torenți – dacă sunt cuprinse în amenajamen- tele silvice;
c)terenuri aflate permanent sub ape, și anume: albiile minore ale cursurilor de apă, cuvetele lacu- rilor la nivelurile maxime de retenție, fundul apelor maritime interioare și al mării teritoriale;
d)terenuri din intravilan, aferente localităților urbane și rurale, pe care sunt amplasate construc- țiile, alte amenajări ale localităților, inclusiv terenurile agricole și forestiere;
e)terenuri cu destinații speciale, cum sunt cele folosite pentru transporturile rutiere, feroviare, navale și aeriene, cu construcțiile și instalațiile aferente, construcții și instalații hidrotehnice, termice, de transport al energiei electrice și gazelor naturale, de telecomunicații, pentru exploa- tările miniere și petroliere, cariere și halde de orice fel, pentru nevoile de apărare, plajele, rezerva țiile, monumentele naturii, ansamblurile și siturile arheologice și istorice și altele asemenea.
Articolul 3
În sensul prezentei legi, prin deținători de terenuri se înțelege titularii dreptului de proprietate, ai altor drepturi reale asupra acestora sau cei care, potrivit legii civile, au calitatea de posesori ori deținători precari.
Articolul 4
(1)Terenurile pot face obiectul dreptului de proprietate privată sau al altor drepturi reale, având ca titulari persoane fizice sau juridice, ori pot aparține domeniului public sau domeniului privat.
(2)Domeniul public poate fi de interes național, caz în care proprietatea asupra sa, în regim de drept public, apartine statului, sau de interes local, caz în care proprietatea, de asemenea, în re – gim de drept public, aparține comunelor, orașelor, municipiilor sau județelor.
(3)Administrarea domeniului de interes public național se face de către organele prevăzute de le- ge, iar administrarea domeniului public de interes local se face de către primării sau, dupa caz, de către prefecturi.
(4)Terenurile din domeniul public sunt cele afectate unei utilități publice.
Art. 5
(1)Aparțin domeniului public terenurile pe care sunt amplasate construcții de interes public, pie- țe, căi de comunicații, rețele stradale și parcuri publice, porturi și aeroporturi, terenurile cu des- tinație forestieră, albiile râurilor și fluviilor, cuvetele lacurilor de interes public, fundul apelor maritime interioare și al mării teritoriale, țărmurile Mării Negre, inclusiv plajele, terenurile pen- tru rezervații naturale și parcuri naționale, monumentele, ansamblurile și siturile arheologice și istorice, monumentele naturii, terenurile pentru nevoile apărării sau pentru alte folosințe care, potrivit legii, sunt de domeniul public ori care, prin natura lor, sunt de uz sau interes public.
(2)Terenurile care fac parte din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile și imprescriptibile. Ele nu pot fi introduse în circuitul civil decât dacă, potrivit legii, sunt dezafectate din dome niul public.
(3)Terenurile pe care sunt amplasate rețele stradale și parcuri publice, terenurile pentru rezervații naturale și parcuri naționale, monumentele, ansamblurile și siturile arheologice și istorice, monumentele naturii nu pot fi dezafectate din domeniul public decât în cazuri de excepție pentru lucrări de interes național.
Art. 6
Domeniul privat al statului și respectiv, al comunelor, orașelor, municipiilor și județelor este alcătuit din terenurile dobândite de acestea prin modurile prevăzute de lege, precum și din terenurile dezafectate, potrivit legii, din domeniul public. El este supus dispozițiilor de drept comun, dacă prin lege nu se prevede altfel.
Art. 7
Fondul funciar și in mod corespunzător, dreptul de proprietate și celelalte drepturi reale trebuie înregistrate în documentele de evidență funciară și de publicitate imobiliară prevăzute de lege .
CAPITOLUL 2
UTILIZAREA TEHNOLOGIEI GPS ÎN MĂSURĂTORI
2.1 Noțiuni generale
Global Positioning System (GPS) este un sistem bazat pe sateliți, care poate fi folosit pentru a oferii poziții oriunde pe Pământ.
Sistemele de radionavigație prin satelit sunt sisteme ce utilizează un ansamblu de sateliți dedicați ce transmit semnale pe care echipamente de la sol le receptează și le utilizează pentru poziționare, navigație, sincronizare, etc. Rădăcinile dezvoltării sistemelor de radionavigație prin satelit trebuie căutate la jumătatea secolului trecut. Analizând evoluția sistemelor prin corelare cu dezvoltarea contextului geopolitic la nivel mondial, se pot trage concluzii și asupra impactului economic pe care sistemele GNSS existente l-au avut de-a lungul timpului dar și anumite limitări tehnologice ale acestora.
2.2 Determinarea poziției prin tehnologii GNSS
Principiul de poziționare prin tehnologii GNSS se poate reduce la o intersecție liniară tri- dimensională în care distanțele satelit –receptor sunt determinate fie prin măsurarea timpului de propagare a semnalului, fie dinmăsurători asupra fazei acestuia.
Pentru a înțelege principiul de poziționare pe baza tehnologiilor GNSS, vom considera în cele ce urmează o analogie cu cazul unui vas aflat pe mare ce „aude” un semnal al unei sirene de ceață de pe uscat (după o idee a lui Kaplan, 1996). Presupunând că sirena emite semnalul respectiv din minut în minut și că ceasul sirenei și cel al vasului sunt perfect sincronizate, marinarul aflat pe vas va determina durata de timp dintre momentul la care semnalul a fost emis (moment știut dat fiiind faptul că ceasurile sunt sincronizate) și momentul la care aude efectiv semnalul venit de la sirenă. Această durată de timp corespunde timpului de propagare a semnalului de la sirena la vas; înmulțind-o cu viteza sunetului (aproximativ 335 m/s) marinarul poate obține distața D1 dintre sirenă și vas, și ca urmare va ști că se află pe un cerc de raza D1 în jurul sirenei. În cazul în care includem și o a doua sirenă, se poate determina și distanța D2 dintre aceasta și vas, iar poziția vasului va fi dată de intersecția celor două cercuri. Bineînțeles că cele două cercuri se intersec- tează în 2 puncte, dar unul se poate elimina în general pe baza unor cunoștințe „a priori” asupra poziției.
Figura 2.1Principiul poziționării
Desigur, cele descrise mai sus funcționează doar pentru o poziționare bidimensională și doar în cazul în care ceasul vasului este perfect sincronizat cu cel al sistemului (sirenele). În cazul în care acest lucru nu se întâmplă, eroarea de ceas a receptorului (dt) va avea o influență (dD) asupra tuturor distanțelor determinate. De aceea, măsurătoarea propriu-zisă nu va fi aceea a unei distanțe ci a unei pseudodistanțe, valoare ce este afectată de această eroare sistematică.
Principiul prezentat anterior se regăsește și în cazul tehnologiilor GNSS, cu diferența că intersecția, în acest caz, este una în spațiul cu trei dimensiuni. În acest spațiu, locul geometric al punctelor egal depărtate de un punct fix, numit centru, este o sferă. Intersecția celor două sfere determinate astfel generează un cerc. Pentru a putea determina poziția în acest caz, ar mai fi nevoie de o altă distantă (o altă sirenă), care să genereze o a treia sferă; intersectată cu cercul obținut mai devreme, s-ar obține două puncte, din care unul ar fi ușor eliminat prin cunoștințe „a priori” asupra poziției (unul dintre cele două puncte ar fi foarte depărtat de suprafața terestră). Similar cu cazul precedent bidimensional, un al patrulea satelit este necesar pentru estimarea desincronizării ceasului receptorului față de cel al sistemului.
Figura2.2 Principiul poziționării în cazul GNSS
2.3 Stadiul actual al sistemelor GNSS
La momentul actual există mai multe sisteme satelitare de navigație și poziționare ce sunt operaționale sau se află în curs de dezvoltare. Acestea sunt fie globale: GPS (SUA), GLONASS (Rusia), GALILEO (UE), BEIDOU (China), în sensul în care pot sau vor putea oferi o pozițio -nare continuă în 99% din suprafața Terrei, fie regionale: QZSS (Japonia), IRNSS (India), ce asi- gură poziționări doar pe suprafețe restrânse. De asemenea, tot în cadrul sistemelor GNSS, pot fi incluse și sistemele salitare de augmentare (overlay), ce nu pot fi folosite direct pentru pozițio- nare, dar care au rolul de a îmbunătăți precizia de poziționare obținută pe baza sistemelor GNSS.
Sistemul GPS este, ca și celelalte sisteme GNSS, un sistem de radionavigație cu ajutorul sateliților și este alcătuit, la modul general, din 3 subsisteme sau segmente:
-Segmentul satelitar sau constelația satelitară – formată din sateliții ce orbitează în jurul Pămân- tului, transmițând semnale necesare poziționării și informații de navigație către receptoarele utili- zatorilor, precum și alte informații suplimentare legate de operaționalitatea sateliților.
-Segmentul de control – format din stațiile de control de la sol ce monitorizează segmentul satelitar. De asemenea, segmentul de control are rolul de a estima, prezice și înărca în sateliți informațiile legate de traiectoriile acestora (efemeride difuzate) împreună cu corecțiile de ceas ale acestora precum și cu alte informații utile receptoarelor.
-Segmentul utilizator – format din totalitatea receptoarelor adecvate ce pot folosi semnalele satelitare pentru navigație, poziționare, sincronizare, etc.
Figura 2.3 Constelația satelitară în cazul GPS
Receptoarele GNSS sunt echipamente ce sunt capabile să „primească” semnalul emis de sateliții sistemelor GNSS și să le prelucreze în scopul obținerii unei poziții, viteze sau standard de timp.
Figura 2.4 Schema de principiu a unui receptor GNSS
2.4 Tehnici și principii de poziționare
Pentru a înțelege tehnicile de poziționare ce pot fi realizate pe baza tehnologiilor GNSS, este necesar să definim înainte două noțiuni: sesiunea de lucru și epoca de măsurare.
-Sesiunea de lucru reprezintă intervalul de timp dedicat observațiilor GNSS în cadrul măsură-
torilor statice, interval în care receptorul ramane fix.
– Epoca de masurare reprezintă un moment la care se efectuează o măsuratoare,moment care de regulă este comun tuturor receptoarelor implicate într-o sesiune de lucru.
Metodele de poziționare se pot clasifica în cadrul tehnologiilor GNSS pe baza mai multor criterii. Un prim criteriu ar fi dat de modul în care este determinată poziția punctelor noi:
Poziționare absolută – single point positioning – în care poziția punctelor se determină relativ la originea sistemului de coordonate ECEF aflată în geocentru.
Poziționare relativă – în care coordonatele punctelor noi sunt determinate relativ la cele ale unui punct cunoscut
Poziționare diferențială – un procedeu combinat în care poziția punctului nou se detemină absolut dar utilizând informații provenite de la alte puncte pentru a îmbunătăți precizia de poziționare.
Poziționare absolută precisă (PPP) – procedeu combinat similar poziționării diferențiale cu dife-
rențe în ceea ce privește estimarea erorilor.
Un alt criteriu ar fi momentul obținerii soluției sau momentul procesării observațiilor. În acest caz avem:
Poziționare în timp real – poziția este determinată în momentul efectuării observațiilor
Poziționare în mod post-procesare – poziția este determinată după un anumit interval de timp de la efectuarea observațiilor
În funcție de starea de mișcare a receptorului măsuratorile pot fi:
Statice – poziția receptorului este fixă
Cinematice – receptorul este în miscare
Combinate – poziția receptorului alternează
2.4.1 Poziționarea absolută
Acest tip de poziționare este cel mai des întalnit, întrucât el reprezintă cazul poziționării oferite de receptoarele de navigație. În această metodă de poziționare se dispune de un singur receptor ce poate face observații de cod (sau cod și fază a purtatoarei) și cu ajutorul căruia se determină poziția unui punct izolat.
Dacă poziționarea se face pe baza observațiilor de cod, pentru a putea obține o soluție, sunt nece-
sare minim 4 ecuații, cu alte cuvinte 4 măsurători de pseudodistanțe de la 4 sateliți. În acest fel se pot estima cele 4 necunoscute (cele 3 coodonate reprezentând poziția și eroarea de ceas a receptorului) .
Figura 2.5 Poziționarea absolută
2.4.2 Poziționarea relativă
Acest tip de poziționare constă în efectuarea de observații GNSS simultane de către două sau mai multe receptoare, către aceiași sateliți. Vectorul format de poziția centrelor de fază ale celor două antene ale receptoarelor poartă denumirea de bază (b). Efectuând observațiile menționate mai sus se pot determina, prin prelucrarea comună a acestora, creșterile de coordonate sau coordonatele relative dintre cele două puncte, în sistem cartezian geocentric (ΔX, ΔY, ΔZ).
Figura 2.6 Poziționarea realtivă
2.4.3 Poziționarea diferențială
Tehnica de poziționare diferențială este o combinare a metodelor de poziționare absolută și relativă, în sensul că poziția receptorului este determinată absolut, dar, pentru a îmbunătăți precizia de poziționare în timp real, acesta primește un set de corecții, numite corecții diferențiale, de la o stație de referință sau un alt receptor așezat pe un punct de coordonate cunoscute aflat în apropiere.În concepția inițială, se determinau coordonatele stației de referință (base) și ale receptorului mobil (rover) pe baza observațiilor satelitare.
În receptorul bază sunt introduse coordoantele cunoscute ale punctului, acesta calculeaza corecțiile diferențiale și le trimite prin intermediul unei conexiuni radio către receptorul mobil (rover) ce utilizează aceste corecții pentru a îmbunătăți pseudodistanțele măsurate și astfel precizia de poziționare.
Figura 2.7 Principiul poziționărilor diferențiale
2.5 ROMPOS
Serviciul de poziționare ROMPOS este parte integrantă a unui proiect european mai larg EUPOS, ce reprezintă o inițiativă a unui grup internațional de experți și organizații din diverse domenii și prevede implementarea unui serviciu de poziționare de precizie standardizat În România, infrastructura și serviciile EUPOS sunt oferite de către Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară prin Sistemul Românesc de Determinare a Poziției (ROMPOS – Romanian Position Determination System). ANCPI a dezvoltat și continuă să extindă pe teritoriul țării noastre o rețea de stații permanente cu ajutprul cărora să poată oferi serviciile de poziționare din cadrul EUPOS.
Pentru a putea beneficia de serviciile ROMPOS, utilizatorii trebuie să dețină un receptor GNSS și acces la internet în teren prin mijloace GSM/GPRS. În funcție de cerințele utilizatorului, ROMPOS poate oferi unul dintre cele trei tipuri de servicii, oferite în general de EUPOS:
-ROMPOS DGPS – necesită un receptor GNSS cu o frecvență și acces la internet în teren, oferind poziționare cinematică în timp real cu precizii de 0.5 – 1 m
-ROMPOS RTK – necesită un receptor GNSS cu două frecvențe (una în funcție de distanța până la cea mai apropiată stație de referință) și acces la internet în teren, oferind poziționare cinematică în timp real cu precizii centimetrice.
-ROMPOS GEO – necesită un receptor cu simplă sau dublă frecvență, ale cărui măsurători vor fi conectate în mod post-procesare la RNS-GP, oferind precizii de poziționare < 2 cm.
Pentru serviciile în timp real, un utilizator se poate conecta pentru a obține corecții diferențiale fie direct la una din stații (single base), fie poate primi corecții de la o stație permanentă virtuală generată prin metode de interpolare de serverul dedicat pe baza observațiilor de la mai multe stații permanente din jur, metodă ce poartă denumirea de Virtual Reference Station (VRS). Pentru aceasta, receptorul trebuie să fie capabil să trimită poziția sa aproximativă serverului.
Figura 2.8 Sigla EUPOS / ROMPOS
2.6 Avantajele utilizării GPS
Apariția sistemelor de poziționare globală a revoluționat tehnologia măsurătorilor prin utilizarea unei concepții absolut noi: mutarea scenei operațiilor de măsurarea de la teren-teren la teren-spațiu. De aici decurge un avantaj deosebit și anume acela că vizibilitatea directă între punctele aflate pe suprafața fizică a Pământului nu mai constituie o condiție esențială pentru determinarea poziției lor.
Determinările sunt posibile aproape în orice condiții meteorologice și de timp (zi, noapte) precum și faptul că procesul de culegere a datelor de măsurare nu impune o pregătire deosebită a operatorului, rezultă în mod clar că tehnicile de pozițioanare globală sunt net superioare tehnicilor de măsurare clasice.
Avantajele majore ale utilizării tehnologiei GPS sunt :
– precizii aproape constante, indiferent de distanța dintre puncte;
-nu avem nevoie de vizibilitate între puncte pe timpul observațiilor;
-date prelucrate pe un calculator sau microcalculator;
-costurile sunt reduse fără a ține cont, bineînțeles, de achiziționarea aparatelor G.P.S
Ca problemă practică, poziționarea cu ajutorul tehnologiei GPS se realizeză prin determi- narea distanțelor dintre punctul de stație și sateliții GPS vizibili, matematic fiind necesare măsuratori la minimum 4 sateliți.
Poziționarea se realizează cu ajutorul retrointersecției spațiale de distanțe, în sistemul de referin- ță, reprezentat de elipsoidul WGS84. Față de coordonatele spațiale care definesc permanent pozi- ția fiecărui satelit GPS, în acest sistem de referință, coordonatele spațiale ale oricărui punct de pe suprafața Pământului se pot determina cu deosebită precizie prin intermediul măsurării unui nu- măr suficient de distanțe de la sateliții receptionați de receptorul din punctul respectiv.
Figura 2.9 Principiul de poziționare VRS
CAPITOLUL 3
SISTEME INFORMAȚIONALE GEOGRAFICE
3.1 Noțiuni generale
Sistemele informaționale geografice (Geographical Information Systems – GIS) fac parte din clasa mai largă a sistemelor informatice. Ele au ca principală caracteristică tratarea informa- ției ținând cont de localizarea sau amplasarea ei spațială, geografică, în teritoriu, prin coordonate. Tehnologiile GIS au apărut în urmă cu trei decenii din necesitatea de a facilita operații complexe de analiză geografică pentru care sistemele existente (CAD, DBMS) nu ofereau nici o posibilita- te ori necesitau un mare consum de timp sau proceduri foarte anevoioase.
Facilitând prelucrarea și analiza datelor spațiale, provenite atât din surse “clasice”, convenționale (hărti, planuri, etc), cât și din surse ce implica tehnologii avansate (imagini aeriene și satelitare, teledetecție, GPS), sistemele din categoria GIS constituie unica soluție prin care se pot rezolva rațional, inteligent și eficient problemele tot mai dificile legate de utilizarea resurselor terestre. Aplicabilitatea GIS este practic nelimitată căci marea majoritate a activităților umane are drept trăsătură importantă localizarea în spațiu. În mod natural, un astfel de sistem este utilizat pentru producerea de planuri și hărți, gestionarea rețelelor de utilitate publică (apă și canalizare, termo- ficare, electrice, telefonice, gaze, drumuri, căi ferate, linii de transport urban, etc.), identificarea amplasamentului optim pentru o investiție, studiul impactului unui obiectiv (centrală nucleară, aeroport, rafinărie, …) asupra mediului ambiant, etc.
Informații de calitate înseamnă decizii de calitate. Sistemele GIS, integrând baze de date ce contin și informație de localizare împreună cu facilități de suport al deciziilor, pot fi un ajutor fundamental în managementul oricărei organizații complexe, cu sarcini multiple, interdependente
3.2 Scurt istoric
Ca în orice domeniu tehnic, există diverse variante privind prioritatea în acest domeniu . Deși există o serie de preocupări și chiar o definire a unui GIS încă de la începutul anilor '60, este în prezent evident faptul că dezvoltarea unui sistem informatic geografic real este direct dependentă de resursele hardware și software disponibile. În prezent, când performanțele în domeniul procesoarelor, al sistemelor grafice, al dispozitivelor de memorare și stocare sunt uimitoare chiar și pentru cei implicati direct in domeniul tehnologiilor informatice, este greu de acceptat faptul că un sistem cu funcționalitate reală în tehnologia GIS ar fi putut exista mai devreme de deceniul 8. Cert este faptul că piața de GIS are în ultimii 5-10 ani o dinamică anuală constantă de cca 15%. Creșterea fără precedent a performanțelor sistemelor din clasa PC a asigurat accesul la tehnologiile GIS al unor noi clase de utilizatori.
3.3 GIS
Reprezintă o colecție de componente hardware, software, date geografice și personal, destinată achiziției, stocării, actualizării, prelucrării, analizei și afișării informațiilor geografice în conformitate cu cerințele unui domeniu aplicativ.
Pentru a înțelege această definiție, trebuie să facem următoarele comentarii:
1. componenta hardware -înseamnă atât platforma de calcul cât și echipamente periferice pentru introducerea datelor și pentru comunicarea (afișarea) rezultatelor;
2. componenta software- trebuie să ofere o serie de funcții de bază, cu aplicabilitate generală, și în același timp să permită adaptarea/extinderea la specificul oricărei aplicații; funcțiile oferite trebuie să permită atât analiză vectorială și cartografie automată, cât și prelucrarea imaginilor și modelare spațială (raster), laolaltă cu gestiune de baze de date și acces multi-media;
3. componenta date geografice- este determinantă: cea mai costisitoare și longevivă componentă a unui GIS este baza de date geografice. Prin urmare, introducerea datelor este o operațiune de o importanță considerabilă. Introducerea datelor se poate face prin: digitizare, scanare, din măsurători în teren (stații totale), prelucrarea imaginilor de teledetecție, fotogrametrie digitală, conversie din alte formate. Întreținerea și actualizarea datelor geografice reprezintă o a doua etapa, practic cu desfășurare continuă în timp și care necesită adesea resurse speciale dedicate (hardware, software și personal);
4. componenta personal- înseamnă o echipă formată din trei categorii de specialiști:
– cei care implementează software-ul de bază sunt implicați în activități de instruire a utilizatorilor, asistență tehnică și consultanță;
-cei care creează și întrețin baza de date digitale sunt responsabili pentru conținutul, precizia și acuratețea datelor oferite utilizatorilor;
-cei care utilizează software-ul și baza de date geografice pentru a rezolva probleme concrete sunt implicați în formularea specificațiilor de definiție a proiectelor (aplicațiilor) GIS, dezvoltarea de tehnologii specifice, generarea produselor GIS și asistarea proceselor decizionale.
Din definiție rezultă următoarele aspecte:
-O abordare GIS implică în mod necesar tratarea unitară într-o bază de date unică și neredundan- tă a componentelor grafice, cartografice, topologice și tabelare. Deși au un rol important în ca- drul GIS, elementele de grafică pe calculator reprezintă numai una dintre modalitățile de consul- tare sau raportare a conținutului unei baze de date spațiale. Baza de date permite o gamă diversă de alte tipuri de explorare ce necesită în special capacitate de prelucrare pe criterii geografice și analitice.
-Un GIS include o colecție de operatori spațiali care acționează asupra unei baze de date spațiale pentru a referi geografic o mare varietate de informații reale. Un model de date GIS este complex pentru că trebuie să reprezinte și să interconecteze atât date grafice (hărți) cât și date tabelare (atribute). In plus, chiar prin natura sa, un GIS complex este utilizat pentru a simula situații și evenimente reale extrem de complicate. Acest fapt solicită și mai mult capacitatea modelului GIS de a reda perfect evenimentele și fenomenele din realitate.
Intr-o altă variantă, GIS-ul poate fi definit ca o tehnologie care utilizează baze de date localizate spațial (prin coordonate), un sistem de tratare adecvată a acestora, echipamente specifice pentru introducerea, stocarea, actualizarea și afișarea datelor spațiale, precum și un personal specializat.
3.4 Datele geografice
Reprezintă ansamblul format din date spațiale (localizate prin coordonate) și date des- criptive (atribute) asociate obiectelor/fenomenelor geografice (străzi, parcele, accidente). O bază de date geografice este o colecție de date geografice organizate pentru a facilita stocarea, intero- garea, actualizarea și afișarea de către o mulțime de utilizatori în mod eficient.
Datele spațiale utilizate în tehnologiile GIS se pot clasifica după:
-precizie,
-documentele primare utilizate
-ciclul de actualizare
3.5 Referențierea geografică
Numită și georeferențiere reprezintă stabilirea relației dintre coordonatele unui punct pe o foaie plană (hartă – 2D) și coordonatele geografice reale din teren (pe suprafața Pământului – 3D, aproximată printr-un elipsoid de referință).
3.6 Despre GIS
3.6.1 Clase de aplicații GIS
În funcție de modul de obținere a datelor cartografice digitale, putem defini două princi- pale clase de utilizatori ai tehnologiilor GIS:
a) producătorii de baze de date cartografice digitale
b) utilizatorii de baze de date cartografice digitale.
3.6.2 Un GIS permite integrarea datelor achiziționate
– la momente de timp diferite
– la scări, cu rezoluții si precizii diferite,
– prin diverse metode,elementul de legătură fiind dat de localizarea geografică, în teritoriu.
3.6.3 Surse de date GIS
– fișe și carnete de teren
– digitizarea hărților tipărite
– scanarea hărților tipărite și vectorizarea
– conversia datelor CAD
– fotogrametrie (fotograme aeriene)
– teledetecție (imagini multispectrale aeriene sau satelitare)
– GPS
3.6.4 Un GIS gestionează două categorii de date:
spațiale (elemente grafice localizate prin coordonate specifice hărții ) și descriptive (negrafice)
Datele spațiale reprezintă poziția și forma obiectelor (fenomenelor) terestre utilizând trei tipuri fundamentale de entități grafice :
– puncte,
– linii,
– poligoane,la care se adaugă elemente de tip text (etichete)
Datele descriptive reprezintă informații despre obiectele (fenomenele) terestre conținute într-o
hartă utilizând:
– atribute (întrebări)
– valori ale atributelor (răspunsuri)
Figura 3.1 Structura datelor GIS
3.7 Legătura dintre GIS și Cadastru
Un GIS oferă facilități grafice de tip CAD și în același timp este destinat să efectueze analize spațiale complexe, să genereze automat informații spatiale noi, să trateze coordonatele geografice (sferice sau carteziene) și proiecțiile cartografice. Harta este un produs metric, pe care se pot efectua măsurători precise. Sistemele de tip CAD nu gestionează baze de date, fiind destinate strict reprezentărilor grafice. Sistemele de tip CAD nu efectuează analize spațiale și nu gestionează coordonatele generate prin diferite proiectii cartografice.
3.7.1 Aplicații GIS în domeniu Cadastrului
– integrarea completă a procesului cadastral, pornind de la măsurătorile de teren și încheind cu editarea planurilor și registrelor de evidență cadastrală.
– facilități de comunicație cu sistemul de taxare al Ministerului Finanțelor, cu alte organisme publice sau persoane fizice care solicita date cadastrale.
3.7.2 Harta
Pentru a modela lumea înconjurătoare, sistemele GIS utilizează obiecte și relații spațiale. Obiectele GIS sunt entități localizate pe/sau în apropierea suprafeței Pământului. Acestea pot fi naturale (râuri, vegetație), construite (drumuri, conducte, clădiri) sau convenționale (frontiere, limite de parcele, unități administrative). Un obiect GIS se caracterizează printr-o poziție și o formă în spațiul geografic și printr-o serie de atribute (elemente descriptive). Relațiile spațiale dintre obiecte (vecinătate, interconexiune, continuitate, incidență, etc.) ajută la înțelegerea situ- ațiilor și luarea deciziilor.
Harta este o reprezentare grafică la scară a unei porțiuni din suprafața Pământului în care punctele, liniile și poligoanele indică poziția și forma spațială a obiectelor geografice iar simbo- lurile grafice și textele descriu aceste obiecte. Relațiile spațiale dintre obiectele geografice sunt implicit conținute și trebuiesc interpretate de către cel căruia i se adresează harta.
-Punctele reprezintă obiecte GIS prea mici pentru a putea fi descrise prin linii sau poligoane, cum ar fi stâlpi de înaltă tensiune, copaci, fântâni, locuri unde se petrec diverse evenimente (accidente rutiere, infracțiuni) precum și obiecte care nu au suprafață, cum sunt vârfurile munților. Punctele se reprezintă utilizând diverse simboluri punctuale grafice și pot fi însoțite de texte explicative corespunzând valorilor atributelor aferente. Din punct de vedere geometric punctele sunt caracterizate prin coordonate x, y (si eventual z).
-Liniile reprezintă obiecte GIS prea înguste pentru a putea fi descrise prin poligoane, cum ar fi drumuri, cursuri de apă, precum și obiecte liniare care au lungime dar nu au suprafață cum sunt curbele de nivel. Liniile se reprezintă utilizând diverse simboluri liniare grafice și pot fi însoțite de texte explicative corespunzând valorilor atributelor aferente. Din punct de vedere geometric, liniile se caracterizează prin lungime.
-Poligoanele sunt suprafețe închise reprezentând forma și poziția obiectelor GIS omogene cum ar fi lacuri, unități administrative, parcele, tipuri de vegetație. Poligoanele se reprezintă utilizând diverse simboluri liniare grafice pentru contururi, simboluri grafice de hașuri pentru interior și pot fi însoțite de texte explicative corespunzând valorilor atributelor aferente. Din punct de vede- re geometric, poligoanele se caracterizează prin arie și perimetru.
Harta digitală (expresia vizuală a unei baze de date GIS) este o reprezentare la scară a unui teritoriu geografic bine delimitat, toate informațiile conținute (punctele, liniile și poligoanele) fiind localizate prin coordonate (toate elementele conținute pot fi practic reduse la perechi de coordonate x, y specifice unei proiectii cartografice). Spre deosebire de hărțile tradiționale, analogice (pe hârtie), harta digitală poate fi vizualizată in mediul GIS chiar și la scara 1:1, scara de referință a acestui tip de hartă rămânând cea a sursei (adesea analogice) din care a fost generată harta digital.
3.8 Modelul de date geo-relațional
Un GIS utilizează unul sau mai multe modele de date spațiale pentru a reprezenta obiec- tele geografice. Există trei tipuri de astfel de modele: modelul vectorial, care este foarte apropiat de cel utilizat pentru reprezentarea hărții; modelul raster, care descrie suprafața Pământului ca o matrice formată din elemente omogene, similar modelului utilizat pentru reprezentarea imagini- lor; și modelul TIN (Triangular Irregular Network) care reprezintă forma suprafețelor in spatiu tridimensional.
In modelul de date vectorial, obiectele GIS sunt reprezentate având o delimitare bine definită în
spațiu. Poziția și forma obiectelor este reprezentată utilizând un sistem de coordonate x, y (Carte- zian). Un punct este reprezentat printr-o singură pereche de coordonate x, y. O linie este reprezen tată printr-un șir ordonat de perechi de coordonate x, y. Un poligon este reprezentat printr-un șir de perechi de coordonate x, y care definesc segmentele liniare ce delimitează poligonul. Modelul vectorial reprezintă suprafețele apeland la izolinii; de exemplu, altimetria se reprezintă prin curbe de nivel. Modelul vectorial este foarte eficient pentru desenarea hărților dar este mai puțin efi- cient pentru analiza suprafețelor care necesită calcule complexe pentru determinarea unor caracte ristici cum ar fi panta suprafeței în orice punct sau direcția pantei.
Modelul de date raster reprezintă o zonă de teren ca o matrice (grilă) formată din celule rectan- gulare uniforme, fiecare celulă având o valoare. Grila este reprezentată într-un sistem de coor- donate x, y (Cartezian). Coordonatele x, y ale unei celule se calculează pe baza coordonatelor unui punct de referință, de obicei unul din colțurile grilei, ținând cont de poziția celulei în grilă (numărul liniei/coloanei) și de dimensiunile celulei pe x și pe y.
Un model de date GIS își propune să reprezinte Pământul într-un format digital structurat care să permită utilizatorilor crearea, editarea, actualizarea, vizualizarea, analiza și reprezentarea grafică a datelor geografice. Un model de date trebuie să fie simplu, ușor de înțeles, suficient de flexibil pentru a putea reprezenta date provenind de la o mare varietate de surse, și în același timp robust, capabil să modeleze procese geografice complexe și să se adapteze la specificul fiecărei aplicații.
3.9 Clasificarea produselor GIS
Sistemele Informatice Geografice au fost, pâna nu demult, aplicatii de lux. Astazi, versi- uni puternice pentru calculatoarele personale au facut aceste aplicatii posibile de abordat de un numar mare de utilizatori.
Există următoarele clase consacrate de produse GIS:
– produse Expert GIS;
– produse Desktop GIS;
– produse GeoEngineering;
– produse Web GIS;
– produse AM/FM;
– produse DBMSs
Deoarece o bază de date spațiale reprezintă, în același timp, o bază de date grafice și o bază de date atribut, care se integrează și formează o singură entitate, pentru realizarea unui GIS un singur program de calculator nu este suficient. În general, elementul fundamental al unui GIS este harta digitală (o colecție de simboluri grafice), căreia îi corespunde o colecție de simboluri atribut. Toate acestea sunt organizate într-o formă numerică, pentru a fi compatibile cu arhitec- tura și modul de funcționare ale calculatoarelor. De exemplu: pentru o localitate, străzile sunt reprezentate prin linii iar cvartalele de locuințe prin poligoane (elemente ale bazei dedategrafice), iar tipurile de acoperământ al străzilor și caracteristicile constructive ale clădirilor sunt stocate în baza de date atribut. Ca urmare, chiar companiile producătoare de softuri au fost nevoite să con- ceapă pachetele de programe ca sumă a unor module sau subsisteme care sunt activate și folosite pe măsură ce se realizează baza de date și apare necesitatea realizării analizei spațiale. În plus, cum posibilitățile acestor pachete de programe sunt încă limitate de posibilitățile reale de conce- pere și scriere, un singur pachet de programe nu este suficient, utilizatorii fiind nevoiți să facă o analiză atentă a acestora și să recurgă la cel puțin două, trei astfel de pachete pentru a-și realiza toate obiectivele propuse.
Indiferent de modul intern de organizare a acestor programe, un GIS trebuie să cuprindă următoa rele componente soft, adaptate datelor georefențiate:
– sistem de achiziționare, editare, transformare, verificare și validare a datelor;
– sistem de gestiune a bazelor de date;
– sistem de procesare și analiză a imaginilor;
– sistem de cartografiere computerizată;
– sistem de analiză statistică și spațială;
– sistem de afișare și redare grafică.
3.10 ArcGIS 9.3
În cadrul noii arhitecturi ArcGIS, anumite tipuri de date geografice sunt caracterizate nu doar prin atribute si geometrie, ci si prin comportament. ArcGIS introduce un nou model al datelor care se numeste Geo Data Object model. Scopul sau este de a permite utilizatorilor sa înzestreze elementele geografice cu un comportament natural. De multi ani, ArcInfo a suportat definirea unor atribute spe cifice anumitor elemente prin adăugarea unei coloane într-un tabel al unei baze de date relationale. Noutatea constă in asocierea unui comportament acestor elemente. Între datele geogafie se stabilesc diverse relatii spatiale. Pentru pune in evidenta aceste relatii a fost introdus conceptul de topologie.
Topologia este un concept matematic utilizat pentru a reprezenta explicit relatiile spatiale dintre obiecte (vecinătate, continuitate, interconexiune).
Cu ajutorul topologiei se poate determina care sunt obiectele adiacente unui obiect, ce elemente se intersectează, cât de mare este un obiect, care este drumul cel mai scurt de la un obiect la altul.
3.10.1 Proiectarea bazei de date
Presupune determinarea zonei de studiu, a sistemului de coordonate utilizat, a straturilor necesare studiului, a elementelor (obiectelor geografice) incluse în fiecare strat, a atributelor necesare descrierii fiecarui tip de element, a modului de codificare și organizare a atributelor. Proiectarea bazei de date se realizeaza în trei pași:
Pasul 1. Identificarea obiectelor geografice și a atributelor lor si organizarea lor pe straturi
In general, organizarea datelor pe straturi se face ținând cont de două criterii:
– tipul datelor: punct, linie sau poligon;
– tema reprezentată (soluri, drumuri, etc.).
Pasul 2. Definirea atributelor
Pentru fiecare atribut se specifică modul de codificare și spațiul necesar memorării valorilor admise. În plus, pentru întreaga bază de date se construiește un dicționar în care, pentru fiecare strat se precizează numele atributelor asociate și pentru fiecare atribut se indică valorile și semnificația valorilor posibile.
Pasul 3. Asigurarea registrației coordonatelor între straturi .Pentru o corectă registrație, acele elemente care apar în mai multe straturi (de exemplu conturul zonei de studiu, linia de coastă litorală) se vor digitiza o singură dată într-un strat aparte – un șablon. În continuare, toate celelalte straturi se vor construi pornind de la acest strat șablon și adaugând elementele specifice.
3.10.2 Introducerea datelor
Un strat al bazei de date se poate introduce prin digitizare, scanare sau prin conversia unor date digitale existente din alt fomat în formatul dorit. Datele pot fi introduse automat și în urma unor măsurători efectuate cu GPS-uri.
Există mai multe moduri în care pot fi stocate datele geogafice, și anume: formatul vectorial, care este foarte apropiat de cel utilizat pentru reprezentarea hărții; modelul raster, care descrie suprafața Pământului ca o matrice formată din elemente omogene, similar modelului utilizat pentru reprezentarea imaginilor și modelul TIN (Triangular Irregular Network) care reprezintă forma suprafețelor.
3.10.3 Interogarea datelor
Interogarea datelor presupune identificarea anumitor elemente prin indicarea lor pe ecran sau identificarea tuturor elementelor care satisfac o anumită condiție. Se pot realiza interogări spațiale, de genul să se afle toate elementele care se găsesc în interiorul unui dreptunghi sau selecții ale elementelor unei teme în funcție de pozițiile lor relative față de elementele altei teme. În acest ultim caz, putem determina, de exemplu, toate orașele care se găsesc în interiorul unui județ, toate localitățile prin care trece un drum, toate orașele care se găsesc la o distanță mai mică de x km de un drum, etc.
3.10.4 Analiza
Analiza geografică se efectuează pentru a raspunde obiectivelor și criteriilor stabilite initial pentru proiectul de GIS. Rezultatele analizei geografice sunt apoi comunicate prin intermediul hărților, rapoartelor și graficelor. Hărțile tematice, tabelele sinoptice și reprezentările grafice complexe generate în urma analizei geografice dovedesc capacitatea definitorie a unui GIS de a crea noi informații și nu doar de a gestiona și/sau extrage în diverse maniere date anterior achizitionate, ceea ce deosebește fundamental un GIS de un sistem de gestiune a bazelor de date și de un sistem de cartografiere automată.
Operația de suprapunere a straturilor realizează combinații între două straturi reprezentând aceeași zonă de teren, obiectele din primul strat (de tip punct, linie sau poligon) asumându-și atributele corespunzătoare obiectelor peste care se suprapun în cel de-al doilea strat, obligato- riu de tip poligon. Ca rezultat se obține un nou strat. Prin combinarea datelor spațiale și a atribu- telor asociate fiecarui strat se generează noi relații spațiale între date. De exemplu, prin suprapu- nerea unui strat cuprinzând parcele de teren cu un alt strat conținând tipuri de sol într-o zonă dată sunt determinate relațiile spațiale dintre parcele și tipurile de sol astfel încât se pot identifica acele parcele situate pe sol degradat.
3.10.5 Afișarea rezultatelor
Rezultatele analizei geografice se pot reprezenta grafic pe o hartă însoțite de o descriere sub forma unui raport cuprinzând datele tabelare, inclusiv valorile calculate în cadrul analizei. Pentru realizarea hărții finale, în general, sunt combinate mai multe straturi ale bazei de date cuprinzând obiectele geografice urmărite în proiect, sunt adăugate o serie de elemente cartografice și sunt elabo- rate rapoartele descriptive.
În afara unor hărți, pot fi puse la dispoziția utilizatorului rapoarte sau grafice care să pună în eviden- ță diverse caracteristici ale temelor. Harta concepută este apoi tipărită sub forma unei hărți pe hârtie sau este stocată sub forma unei imagini. De asemenea, harta poate fi pusă la dipoziția publicului pe internet, pentru a fi consultată de persoanele interesate.
CAPITOLUL 4
STUDIU DE CAZ
4.1 Descrierea aparaturii utilizate
Pentru efectuarea lucrărilor cadastrale s-a utilizat GPS-ul TOPCON Hiper Pro
Acesta este un sistem complet,fară cabluri,care ne oferă pe langă avantaje operaționale,o autonomie extinsă de lucru.Sistemul este compus din șapte componente :
-Antenă
-Sursă de alimentare
-Receptor
-Stașie de bază RTK
-Radio UHF
-Trepied
-Stâlp
Caracteristicile sistemului :
– Compact
– Frecvență dublă ,constelație dublă / GPS RTK + urmărire
– Receptor complet integrat / antenă
– Comunicare Bluetooth integrată
– Rază lungă a radioului UHF
-Soft TOPCON Link
Figura 4.1 Topcon Hiper Pro
Specificații tehnice TOPCON Hiper Pro
Memoriul tehnic
1.Adresa imobilului : Judetul ARGEȘ, localitatea Corbi, STR INV. IOAN ILINESCU,nr. 16B
2.Beneficiarii lucrării: ACHIMOIU MARIAN, domiciliat în Județul ARGEȘ, UAT Corbi, localitatea Corbi, STR NAUM RĂMNICEANU,nr. 1
3.Executant: GROȘANU CONSTANTIN, autorizație cat A,seria RO-B-F,nr.0910
4.Obiectul lucrării: Atribuire număr cadastral, Judetul ARGEȘ, localitatea Corbi, STR INV. IOAN ILINESCU,nr. 16B
Teren:
Construcție:
5.Situația juridică a imobilului:
Documente:
2539 – Adeverinta/28.04.2015~PRIMARIA CORBI
2539 – Certificat fiscal/04.05.2015~PRIMARIA CORBI
2567 – Anexa 1/28.04.2015~PRIMARIA CORBI
2566 – Anexa 2/28.04.2015~PRIMARIA CORBI
Vecinătăți:
Nord – STANCESCU BENONE
Est – DRUM COMUNAL
Sud – DANILA CONSTANTIN
Vest – BADESCU GHEORGHE
6.Metode și aparatură folosită la măsurători:. Pentru întocmirea documentației cadastrale s-au efectuat măsurători GPS în mod RTK cu ajutorul unui echipament GPS TOPCON HIPER PRO, GSM intern, Network: NTRIP stație de referință virtuală RO_VRS_3.1_GG ,softul TOPCON LINK. Am determinat coordonatele punctelor de contur precum și coordonatele punctelor, detaliile planimetrice și cotele acestora. Sistemul de coordonate: STEREOGRAFIC 1970. Cota (Marea Neagra) .Puncte geodezice de sprijin vechi și noi folosite: Stații permanente ROMPOS. Starea punctelor geodezice vechi : bună
Dată: 04.05.2015
ÎNTOCMIT:
Groșanu Constantin
4.3 Etape de lucru teren
– proprietarul a indicat limitele proprietății, a prezentat actele de proprietate și a semnat declarația de asumare a vecinătăților.
– s-a întocmit schița cu punctele ce trebuie ridicate
– s-a stabilit înălțimea antenei 2m
– s-a stabilit stația permanentă PITEȘTI
– s-au ridicat punctele
4.4 Etape de lucru birou
– s-au descărcat datele din GPS în calculator
– s-au raportat în AutoCAD punctele
-s-a verificat încadrarea în zonă folosind ortofotoplanul pentru localitatea Corbi
– s-a calculat suprafața totală a imobilului-2464 mp( L-2170 mp,CC-294 mp din care casa de locuit 76 mp ).
-s-a constatat că suprafața totală corespunde cu cea din actul de proprietate
Figura 4.2 Localizarea Imobilului pe Ortofotoplan
4.5 Crearea bazei de date GIS
Acestă etapă are rolul de a crea o bază de date ce o să dispună de informatii referitoare la imobilul pentru care s-au efectuat măsurătorile GPS, precum și a altor imobile din același sat cu scopul efectuării unor clasificarii acestora.
Pentru crearea bazei de date și efectuarea clasificărilor s-a utilizat aplicația ArcMap din softul ArcGIS 9.3.
În aplicația ArcMap sunt importate folosind “ADD DATA” planul AutoCAD,obținut prin unirea punctelor colectate cu GPS-ul,conform schiței din teren si ortofotoplanul zonei .
În continuare o să creem un shapefile de tip Polyline folosind ArcCatalog, unde o să vectorizăm conturul imobilelor și cel al constructiilor.
O să accesăm tabelul de atribute al layerului și o să creem o coloană numită Nr_imobil, cu scopul de a seta diferite culori pentru fiecare imobil în parte.
Figura 4.3 Reprezentarea Conturului Imobilelor in ArcMap
Pentru etapa următoare o să creem un shapefile de tip Polygon unde o să vectorizăm imobilele.
Figura 4.4 Reprezentarea imobilelor prin poligoane
In continuare,utilizând “add field”, o să creem noi coloane in tabelul de atribute in care o să inserăm informatii cu privire la imobilele vectorizate,cu scopul de a face clasificările dorite.
Figura 4.5 Tabelul de atribute
Utilizând Calculate Geometry,calculăm suprafața și perimetrul .Pentru a face o primă clasificare dupa Număr Imobil,selectăm Nr_imobil din Value Field,apoi Add All Values.
Figura 4.6 Layer Properties
Se observă existența a 5 categorii de imobile, fiindu-ne indicat numărul de imobile din fiecare categorie și numărul total.
Figura 4.7 Clasificarea dupa Număr Imobil
Clasificare după Perimetru,destinație,alimentare cu apă și alimentare cu gaz. Se observă culoarea imobilelor(cele cu roșu au alimentare cu apă și gaze,iar cele cu verde nu au),precum si perimetrul insoțit de destinația fiecărui imobil afișat deasupra lor.
Figura 4.8 Clasificarea dupa 4 atribute
Pentru a face o clasificare după procentul ocupat de suprafața construită din cea totală vom seta numarul de praguri,iar apoi,vom impune valorile pragurilor dorite(20%, 30%, 40%, 50%), limita inferioară fiind dată automat de program.
Figura 4.9 Alegerea valorii pragurilor clasificarii
Figura 4.10 Clasificarea în funcție de procentul suprafeței construite din suprafața totală
Concluzii
După executarea lucrarii cadastrale,elaborarea documentației și depunerea dosarului la OCPI ,imobilului i-a fost atribuit număr cadastral și a fost înscris în Cartea Funciară.
Utilizarea GPS-ului pentru efectuarea măsurătorilor a fost benefică datorita timpului scurt în care au fost determinate coordonatele punctelor de contur ,coordonatele punctelor, detaliile planimetrice și cotele acestora și datorită preciziei ridicate de măsurare.
Prin crearea bazei de date GIS și executarea clasificărilor s-a demonstrat aplicabilitatea tehnologiei GIS in domeniul Cadastral.
Datorită eficienței și a modului ușor de gestiune a unor baze mari de date,consider că în următorii 10 ani și România va avea implementată o bază de date GIS pentru Cadastrul general.
BIBLIOGRAFIE
Cărți
1. Novac Gh. – Cadastru general, Editura Solness, Timisoara, 2005
Note de curs
2. Mircea GRIGORE,note de curs:Cadastru
3. Vlad OLTEANU, note de curs: Tehnologii Geodezice Spațiale
4. Doru MIHAI,note de curs: Sisteme Informaționale Geografice
Publicații electronice de pe internet
5. http://strategia.ncsd.ro/docs/comentarii/ogr.pdf -Cadastrul României
6. http://www.ct.upt.ro/users/CosminMusat/Cadastru1.pdf -Noțiuni Cadastru
7. http://ghid.imopedia.ro/dex/cadastru-general-382.html -Cadastru General
8. http://www.dreptonline.ro/dictionar_juridic/termen_juridic.php?cuvant=Cartea%20funciara –Cartea funciară
9. http://legeaz.net/dictionar-juridic/clasificarea-bunurilor -Bun Imobil
10. http://www.toposmart.com/index.php/glossar – Mini glosar de termeni
11.http://www.euroavocatura.ro/legislatie/1080/LEGEA_18_1991,_a_fondului_funciar__R___Actualizata_2013 -Legea Fondului Funciar
12. http://www.topcon.com.sg/survey/hiperpro.html -Topcon Hiper Pro
ANEXA 1
Inventar de coordonate
ANEXA 2
DECLARAȚIE
Subsemnatul(a) ACHIMOIU MARIAN domiciliat in Judetul ARGES, UAT Corbi, localitatea Corbi, STR NAUM RAMNICEANU,nr. 1 legitimat (a) cu CI Seria AS Nr. 999255, CNP [anonimizat], prin prezenta declar pe proprie raspundere, in calitate de proprietar/posesor/persoana interesata al imobilului situat in adresa: Judetul ARGES, UAT Corbi, localitatea Corbi, STR INV. IOAN ILINESCU,nr. 16B, sub sanctiunile prevazute de Codul penal, cu privire la falsul in declaratii, ca:
Imi asum intraga raspundere pentru punerea la dispozitia persoanei autorizate GROSANU CONSTANTIN, autorizatie categoria A seria RO-B-F nr. 0910 a urmatoarelor acte doveditoare ale dreptului de proprietate:
2539 – Adeverinta/28.04.2015~PRIMARIA CORBI
2539 – Certificat fiscal/04.05.2015~PRIMARIA CORBI
2567 – Anexa 1/28.04.2015~PRIMARIA CORBI
2566 – Anexa 2/28.04.2015~PRIMARIA CORBI
in vederea identificarii limitelor bunului imobil masurat, pentru executarea documentatiei cadastrale, participand la masuratoare.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Elaborarea Documentatiie Cadastrale In Vederea Atribuirii Numarului Cadastral In Crearea Unei Baze de Date Gis Necesara Clasificarii Imobilelor (ID: 121005)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.