Efectele Sunetului Asupra Mediului Fizic O Explorare a Poteneialului sau de a Vindeca Trupul

Cuprins

Introducere

Capitolul I – Efectele sunetului asupra mediului fizic – o explorare a potențialului sau de a vindeca trupul

1.1. AND-ul în relație cu sunetul

1.2. Masaru Emoto – apa

1.3. Fizica sunetului – cimatica

Capitolul II – Efectele sunetului asupra minții

2.1. Efectul Mozart

2.2. Efectul educației musicale asupra dezvoltării inteligenței, concentrării, etc. (capacități mentale)

2.3. Potențialul muzicii de a crea o mai strânsă legătură între emisferele cerebrale

Capitolul III – Muzica și emoțiile – o strânsă relație

3.1. Muzicoterapia

3.2. Vindecare emoțională prin catharsis

3.3. Îmbunătățirea relaționării prin muzică

Capitolul IV – Muzica în viața spiritual

4.1. O istorie a muzicii în credință

4.2. Scara antică sacra Solfeggio

4.3. Mantrele

4.4. Muzica în astrologie

Introducere

Sunetele au asupra noastră o putere de care, de multe ori, nici nu suntem conștienți. Trăim într-o mare de sunete, de multe ori asurzitoare, stridente, stresante, patogene. Dar există și sunete care, alese și aranjate cu grijă, au însușirea miraculoasă de a face bine.

Încă dinainte să încep a studia muzica, aceasta a fost o parte esențială a vieții pentru mine. M-am născut într-o familie cu aptitudini muzicale, și am crescut într-un mediu propice dezvoltării în acest sens. Este posibil ca acesta să fie motivul pentru care, în timp, am realizat că muzica are, dincolo de funcția de „divertisment”, o valoare mult mai mare. Pentru mine, muzica a fost mereu mijlocul perfect de a mă conecta la emoții, și în timp a devenit principalul mijloc de a lucra cu acestea.

„Ce este sufletul?” – este, probabil, o întrebare pe care mulți și-au pus-o, o întrebare la care câțiva au răspuns mai mult sau mai puțin satisfăcător, o întrebare al cărui răspuns rămâne, posibil pe vecie, incomplet. La rândul meu, mi-am răspuns la întrebare în felul propriu: Sufletul este esența ființei noastre, nenăscutul care se exprimă în lumea aceasta prin corp, minte, și emoții. Conexiunea noastră cu el se face prin toate acestea. Numeroase studii au demonstrat că muzica are efecte semnificative asupra acestora, și în consecință putem considera muzica un bun instrument pentru cunoașterea și beneficiul sufletului.

Mi-a fost clar de la o vârstă fragedă că arta este drumul pe care îl voi parcurge în viață. Deși alte discipline, precum fizica, au o importanță incontestabilă în descoperirea Universului și a sinelui, am preferat arta, deoarece aceasta îmi părea cea mai intimă modalitate de a o face. Și dintre arte, am ales muzica – arta momentului curgător. Arta cu gradul cel mai mare de intangibilitate, și care totuși are cea mai mare putere – deoarece nu numai că este ca stimul interpretată de neuroni, ci ca undă pură ne străbate și corpul, aranjându-i moleculele în modele ce sunt în acord cu armonia sa. Poate de aceea, emoțiile catalizate de această artă au potențialul de a fi atât de puternice – deoarece nu numai că poate fi auzită, ci poate fi chiar simțită prin toți porii.

Încă de la începuturile omenirii pe acest Pământ, muzica a reprezentat o componentă esențială a vieții spirituale. Cu siguranță acest lucru are o mare însemnătate. Chiar și pentru omul primar, care acționa în mare pe baza instinctului, muzica constituia ceva sacru. În zilele noastre, treptat se redescoperă valoarea muzicii de stil ancestral ca instrument de armonizare al ființei cu ea însăși și cu mediul înconjurător. Această redescoperire se adaugă rezultatelor explorării de-a lungul veacurilor în domeniul muzicii sacre, gândită în scopul dezvoltării laturii benevole ale spiritului uman și în scopul înălțării înspre ideal al acestuia.

În ziua de astăzi, potențialul lucrului cu muzica în scopul dezvoltării personale este mai vast decât oricând. Și, deși împotriva industriei care s-a creat în jurul muzicii se pot face multe declarații negative, există totuși un avantaj al acestui fenomen: se explorează mai departe, se lărgește aria în care muzica poate acționa ca instrument benefic. Lucrul cu emoțiile se petrece acum în cabinetele de terapie din ce în ce mai des, spre deosebire de alte timpuri, când acest fel de lucru se petrecea doar în lăcașele de cult. Consider însă că dezechilibrul actual va duce, într-un final, către un mai mare echilibru – căci, nemaidepinzând de credințele religioase personale sau de preferințele muzicale, orice om va putea să se dezvolte într-un mod armonios și să aibe grijă de sufletul său.

Consider că fiecare curent muzical are utilitatea sa – chiar și cele nou apărute, nu de puține ori percepute ca „zgomot”. Aceasta stă în faptul că prin ele este facilitat și lucrul cu emoțiile puternic negative. Studii dovedesc că ritmurile și sunetele specifice acestor curente, exprimând aceste emoții negative și totuși umane, alină pe cei ce se află în perioade mai puțin norocoase emoțional (care, poate, nu s-ar putea regăsi în compoziții muzicale mai armonioase, fiind atât de departe de armonie din punct de vedere psihic). Acești oameni, pentru a se putea urni din starea emoțională respectivă, au nevoie întâi de destabilizarea pe care le-o oferă aceste compoziții. Abia apoi își pot îndrepta atenția către creații mai armonioase, cu rezultate notabile înspre bine. Menționez că în multe cazuri am observat declarații ale oamenilor ce spuneau că fără ajutorul creațiilor anumitor trupe rock (de exemplu) nu ar fi reușit să treacă peste un prag al propriei depresii, și cum acele melodii „i-au salvat de la moarte”. Susțin creația ca mod de a furniza empatie față de orice sentiment uman, știind că empatia, în multe cazuri, poate salva vieți.

Pe parcursul acestei lucrări doresc să explorez felul în care muzica – fie ea gândită pentru dezvoltarea sufletească sau nu – poate fi folosită ca instrument benefic pentru acesta, în manifestările lui – corpul, mintea și emoțiile. Pentru aceasta, voi trata următoarele subiecte:

Capacitatea sunetului de a modela mediul fizic – în mod specific, cum poate transforma acesta ADN-ul și apa, și de asemenea, descoperirile și aplicațiile în domeniul Cimaticii.

Cercetări efectuate în vederea stabilirii modului în care sunetul și muzica pot influența creierul și procesele acestuia – incluzând Efectul Mozart, felul în care educația muzicală favorizează dezvoltarea capacităților cognitive, capacitatea muzicii de a armoniza comunicarea între cele două emisfere cerebrale.

Explorare a potențialului muzicii/sunetului de a facilita lucrul cu emoțiile înspre beneficiul ființei și aplicații – funcții ale muzicii asupra afectului, muzicoterapia, vindecarea emoțională prin catharsis, îmbunătățirea relaționării.

Importanța muzicii în mediul spiritual și în inducerea stării de împlinire sufletească – concepția creștină, relația dintre răspunsurile emoționale față de muzică și nivelul de interes față de sfera spirituală, scara antică sacră „Solfeggio”, vechile mantre, muzica și astrologia.

Capitolul I

Efectele sunetului asupra mediului fizic – o explorare a potențialului său de a vindeca trupul

Este un fapt general acceptat că pentru a trăi o viață satisfăcătoare pe acest Pământ, este nevoie ca în primul rând să avem grijă de bunăstarea corpului nostru. La baza piramidei nevoilor umane a lui Maslow se află nevoile fiziologice. Deși este „doar” o teorie, acest plasament al nevoilor fiziologice este considerat logic de majoritatea populației și oamenilor de știință. Pentru un om bolnav fizic, cel mai important aspect al vieții în acel moment este însănătoșirea. Un dezechilibru la nivel trupesc reverberează în toate celelalte dimensiuni ale ființei, și pentru a o reechilibra, este nevoie să se acționeze mai ales la bază. Deși studii recente argumentează faptul că dezechilibrele la nivel corporal își au rădăcina la nivel psihico-emoțional, este totuși greu de contestat faptul că vindecând probleme de natură psihico-emoțională nu asigură, în multe cazuri, și vindecarea trupului.

După cum am menționat, consider că sufletul se manifestă în lumea aceasta prin intermediul a trei principale medii de comunicare: emoțiile, mintea, și corpul. În acest capitol doresc să explorez felul în care undele sonore acționează în planul fizic, demonstrând un semnificativ potențial de a afecta corpul – care se află la baza bunăstării generale și susține tot procesul nostru de dezvoltare sufletească în această viață.

1.1 ADN-ul în relație cu sunetul

ADN-ul stă la baza vieții pe acest pământ. Acționând ca un program de bază, acesta este primul element specific fiecăruia dintre noi care se formează atunci când luăm ființă. Fiind sursa tuturor atributelor și predispozițiilor noastre fizice, acesta este cel mai important element ale cărui reacții față de sunete și muzică ar trebui descoperite. Pentru eficientizarea procesului de vindecare, cea mai bună soluție este să se acționeze la sursa problemei – și în cazul acesta, ADN-ul este cel mai aproape de sursă.

Studiul asupra ADN-ului în relație cu sunetul este încă la începuturi. La momentul actual, nu există destule rezultate pentru a stabili o concluzie care să fie unanim acceptată. Ceea ce este important este faptul că aceste prime rezultate sunt promițătoare, și este de încurajat cercetarea în continuare pe acest subiect.

Conform Dr. Leonard Horowitz, frecvența de 528 de Hz are abilitatea de a vindeca ADN-ul deteriorat. Acesta a preluat teoria de la Lee Lorenzen, care folosea frecvența de 528 Hz pentru a crea apă structurată.

Membrana celulară a ADN-ului permite apei să treacă prin ea și să curețe impuritățile. Pentru că moleculele de apă structurată sunt mai mici decât moleculele de apă legată, aceasta trece mai ușor prin membranele celulare, și este mult mai eficientă în a elimina respectivele impurități. Celălalt tip de apă nu trece cu ușurință prin ele, rezultând în mai multe impurități stagnante, ce favorizează apariția afecțiunilor.

Richard J. Saykally de la UC Berkeley a explicat că structura moleculei de apă îi dă acesteia proprietăți speciale, și este esențială în funcționarea ADN-ului. ADN-ul care este hidratat corespunzător are potențial de energie mult mai vast decât cel deshidratat. Prof. Saykally și alți geneticieni de la Universitatea din California au dovedit că o reducere a cantității de apă energizată din matricele genetice cauzează ADN-ul să eșueze energetic.

Lee Lorenzen și alți cercetători au descoperit că molecule de apă în formă de cristale cu șase fațete, grupate hexagonal, formează matricea ce susține ADN-ul sănătos. Acesta sugerează că deteriorarea acestei matrice este un proces fundamental ce afectează negativ orice proces fiziologic.

Biochimistul Steve Chemiski afirmă că aceste grupări cristaline de apă care susțin ADN-ul vibrează la o frecvență rezonantă specifică – de 528 cicluri pe secundă.

Bineînțeles, aceste revelații nu înseamnă că frecvența de 528 de Hz va repara ADN-ul într-un mod direct. Totuși, frecvența de 528 Hz poate afecta în mod pozitiv grupările de apă, și poate ajuta la eliminarea impurităților din corp, dându-i voie să devină și să rămână sănătos și echilibrat.

Sunetul și vibrația au potențialul de a activa ADN-ul. În anul 1998, Dr. Glen Rein de la Laboratorul de Biologie Cuantică din New York a efectuat experimente cu ADN în vitro. Patru stiluri de muzică – incluzând muzică sanscrită și cânturi gregoriene care utilizează frecvența de 528 Hz – au fost redate printr-un CD player către tuburi de testare care conțineau ADN în vitro. Efectele muzicii au fost determinate măsurând diferența în capacitatea de absorbție a razelor UV de către mostrele de ADN după o oră de expunere la muzică.

Rezultatele unuia dintre experimente au indicat că muzica clasică a cauzat o creștere a absorbției razelor UV de 1,1%, iar muzica rock a cauzat o descreștere de 1,8% a acesteia – indicând un efect neglijabil. Totuși, cânturile gregoriene au cauzat o creștere a absorbției de 5%, respectiv 9,1% în două experimente diferite. Muzica sanscrită a avut efect similar, creșterea absorbției înregistrată fiind de 8,2% și 5,8%. Deci, ambele tipuri de muzică sacră au avut un efect benefic asupra ADN-ului.

Aceste experimente ale lui Glen Rein au demonstrat că muzica poate rezona cu ADN-ul – cu precădere muzica sacră, care e creată cu intenție specific benefică. Deși aceste experimente au fost efectuate pe mostre de ADN izolate și purificate, este probabil ca frecvențele ce sunt asociate cu aceste forme muzicale să rezoneze și cu ADN-ul din corp.

În ianuarie 2012, Dr. Glen Rein de la Laboratorul de Biologie Cuantică din New York a finalizat un alt studiu incluzând informație sonoră intitulat Trinfinity8. Acest studiu a înregistrat efecte promițătoare ale mai multor stimuli asupra mostrelor de ADN. Stimulii sunt următorii:

Informație digitală transmisă prin cristale

Informație de tip fractal printr-un monitor de computer

Informație acustică – muzică tonală

Acești stimuli au fost corelați în trei feluri diferite, constituind trei variante ale programului. Numele acestora sunt: Reparație Telomerică, Inversare a Îmbătrânirii, și Aliniere Divină. Acestea au fost testate pe ADN uman sub condiții de rezonanță și folosind mai multe frecvențe de excitație. Rezultatele au arătat că aceste programe au avut capacitatea de a crește semnificativ conductivitatea electrică a ADN-ului uman în comparație cu cea a grupului de control care sub aceleași condiții nu a fost tratat în niciun fel. Conductivitatea electrică mărită a ADN-ului este asociată cu o abilitate mărită a acestuia de a se autorepara (Retel, 1993), iar ADN-ul reparat prezintă o conductivitate electrică de 20 de ori mai mare decât același ADN în stare deteriorată (Hartzell, 2003). Pe de altă parte, scăderile vertiginoase în conductivitate electricî a Adn-ului sunt asociate cu catene asociate nepotrivit (Hihath, 2005). De aceea, este foarte probabil ca rezultatele experimentelor Tinfinity8 să contribuie profund în domeniul vindecării ADN-ului și al corpului.

Rezultatele au indicat că programul de Inversare a Îmbătrânirii a fost cel mai eficient din toate cele 3 programe (acesta cauzând în cele trei experimente efectuate în condiții de rezonanță diferite o creștere a conductivității electrice în medie de 60%). Programul de Reparație a Telomerilor s-a clasat pe locul 2 ca efect benefic cauzat, acesta crescând semnificativ conductivitatea electrică în 2 dintre cele 3 condiții de experiment. Programul de Aliniere Divină a manifestat o schimbare benefică semnificativă numai într-una dintre cele trei variante de condiții.

Alt studiu, intitulat „Efectul undei sonore asupra sintezei de acid nucleic și proteină în crizantemă”, a ajuns la următoarea concluzie: „Acest rezultat a indicat că unele gene pot fi activate sau dezactivate în urma stimulării sonore”. Dacă acest lucru este posibil, este logic să ne gândim că ADN-ul poate fi afectat de sunet, și dacă e afectat de sunet, atunci în mod clar este afectat de frecvența acestuia.

1.2. Masaru Emoto – apa

Dr. Masaru Emoto, un cercetător din Japonia ce a devenit notoriu la momentul actual, a demonstrat că gândurile, cuvintele și muzica transformă structura moleculară a apei. Metoda folosită de acesta pentru a imortaliza dovezi în acest sens este înghețarea moleculelor de apă, și fotografierea lor.

Într-o conferință susținută de Dr. Masaru Emoto în România (octombrie 2004), acesta a prezentat sub formă de imagini rezultatele experimentelor sale, afirmând: „Apa are puterea magică de a da naștere tuturor lucrurilor și de a păstra informația”.

Potrivit lui Neil Shubin, autorul cărții „The Universe Within: The Deep History of the Human Body” (“Universul dinăuntru: Profunda istorie a corpului uman”), în alcătuirea chimică a organismului unui bebeluș, atomii de hidrogen și oxigen sunt cei mai des întâlniți. Acesta demonstrează că, la naștere, corpul unui bebeluș conține în alcătuirea sa aproximativ 75% apă. Odată ce crește, și mai ales înaintează în vârstă, în organismul acestuia rămâne din ce în ce mai puțină apă – dar niciodată mai putin de 50% (după cum indică U.S. Geological Survey). 

Cele mai umede țesuturi se găsesc în următoarele organe: creier, plămâni, inimă și, rinichi. Mai exact, aceste organe sunt compuse în proporție de 65-85% din apă. Oasele, de asemenea, conțin apă în proporție de circa 31%.

Experimentele lui Masaru Emoto demonstrează ca apa „ascultă” muzică, redând-o apoi în formă vizibilă, în același fel în care „percepe” și reproduce în structuri specifice încărcătura emoțională a cuvintelor, precum și cea a imaginilor.

Emoto a prezentat o mostră de apă care a fost expusă la undele sonore ale Simfoniei a IXa compusă de Ludwig van Beethoven, precum o mostră expusă la „Lacul Lebedelor” a lui Piotr Ilici Tchaikovsky. "Când apa din corpul nostru ascultă o muzică frumoasă, se schimbă și corpul nostru. Muzica este o formă de vindecare, este medicamentul cel mai bun pe care l-a inventat specia umană. Va veni o vreme în care vom cumpăra de la farmacie muzică vindecătoare", a mai spus Emoto.

Într-o lucrare a sa, intitulată ,,Mesajele secrete ale apei”, dr. Emoto aduce argumente concrete înspre demonstrarea faptului că bioenergia umană, energia gândurilor, cea indusă de cuvinte, intenții, și muzică – toate acestea au o influență asupra structurii moleculare a apei, substanță ce alcătuiește în procent de 70% corpul unui adult, și care permează în același procentaj planeta pe care trăim, și chiar atmosfera din jurul nostru. Ca sursă esențială a vieții pe planetă, calitatea și integritatea apei sunt de o importanță vitală pentru toate ființele.

Doctorul Emoto a avut un interes și pentru meloterapie, acesta activând și în acest domeniu de studiu. El a cercetat influența muzicii asupra structurii cristalelor de apă. A plasat o eprubetă umplută cu apă distilată între două boxe, lăsând-o apoi acolo timp de câteva ore, și apoi a fotografiat cristalele obținute prin înghețarea acelei mostre de apă. Întâi, echipa doctorului Emoto s-a concentrat pe modurile în care apa provenită din diferite condiții de mediu a reacționat la acestea (inclusiv apă obținută din mediu poluat), și la mai multe tipuri de muzică sau sunete. Apoi, cercetările li s-au orientat către modul în care gândurile și cuvintele afectează formarea cristalelor de apă netratată, distilată. Pe eșantioane de apă s-au aplicat bucăți de hârtie pe care erau scrise diverse cuvinte, și au fost lăsate așa peste noapte. Fotografiile obținute după înghețarea mostrelor ce fuseseră expuse acestor influențe au demonstrat faptul că apa răspunde, ca entitate vie și inteligentă, la emoții, gânduri si sunete (muzica).

Concluzia de necontestat a fost aceasta: apa nu numai că preia, dar și redă vizual cu ușurință vibrațiile și energia mediului în care se află – inclusiv undele sonore și vibrațiile muzicale. Descoperirile doctorului Masaru Emoto ne pot transforma percepția asupra noastră și asupra lumii în care trăim, și dezvăluie un potențial imens – apa este mesagerul gândurilor pe care alegem să le întreținem în mediul nostru mental, al imaginilor de care ne inconjurăm, și al muzicii pe care o ascultăm – mesager care, prezent din abundență în jurul și în interiorul nostru, ne poate afecta viața într-un mod benefic.

1.3. Fizica sunetului – Cimatică

In anul 1787, Ernst Chladni (jurist, muzician și fizician) a publicat lucrarea intituală “Entdeckungen über die Theorie des Klangesor” (“Descoperiri în legătură cu teoria muzicii”). Chladni, născut în 1756 (precum Mozart) si mort in 1859 (precum Beethoven) a pus, în această lucrare și nu numai, fundațiile unei discipline din fizică, – știința sunetului – care a primit numele de acustică. Printre reușitele acestuia se regăsește și descoperirea unui mod de a face vizibile undele sonore. Modele și forme – astăzi cunoscute sub numele de “figurile Chladni” – erau produse cu ajutorul unui arcuș de vioară, trecut perpendicular peste o suprafață plată acoperită cu nisip.

Chladni a fost cel ce a demonstrat odată pentru totdeauna faptul că sunetul modelează materia fizica, și că are capacitatea de a crea modele geometrice.

În aceste imagini, se poate observa că există zone care vibrează și zone care nu vibrează. În cazul în care suprafața plată a unui material elastic vibrează, aceasta oscilează și ca un întreg, dar și ca părți. Limitele ce se află între aceste părți vibratorii (care sunt diferite în fiecare caz particular) sunt denumite linii nodale, iar acestea nu vibrează. Celelalte zone oscilează constant; iar dacă peste acest plan vibratoriu se presară nisip, acesta (reprezentat cu negru în ilustrația de mai sus) se adună de-a lungul acestor linii nodale. În consecință, zonele de oscilație devin goale. După spusele lui Hans Jenny (1904-1972) – om de știință și medic elvețian – această conversie se păstrează și în cazul lichidelor.

In 1967, Hans Jenny a publicat cartea “Kymatik -Wellen und Schwingungen mit ihrer Struktur und Dynamik”/ “Cymatics – Structura și dinamica undelor și vibrațiilor”. În această carte, Jenny prezintă ce se întâmplă atunci când pe suprafețe metalice vibratorii și membrane se pun materiale precum nisip, spori, pilitură de fier, apă, sau substanțe vâscoase (precum a făcut și Chladni, cu 200 de ani inainte). În cursul acestui proces se formează modele ce pot fi aproape perfect ordonate și stabile, dar și de tip turbulent, organic în continuă mișcare.

Pentru a face suprafețele respective să vibreze, Jenny a folosit următoarele instrumente: oscilatoare de cristal, și un tonoscop – o invenție proprie de-a sa. Oscilatoarele de cristal prezintă un avantaj – și anume că se pot folosi exact frecvența și amplitudinea (volumul) care se doresc. În consecință, a devenit posibil să se cerceteze un șir întreg de evenimente cu posibilitatea schimbării frecvenței și/sau amplitudinii.

Tonoscopul face voceau umană vizibilă, transformând gama de vibrații sonore în forme geometrice, mediul în care apar aceste imagini fiind unul solid granulat. Tonoscopul oferă posibilitatea de a vedea imaginea fizică a vocalelor, a tonurilor sau a cântecelor.

La rostirea, de exemplu, a cuvântului „AUM” (considerat de unele tradiții, încă din antichitate, ca fiind sunetul vibratoriu primordial al divinității), tonoscopul redă o imagine a unui cerc ce conține numeroase triunghiuri în interiorul său. Această imagine e similară cu cea a centrului unei Yantra hinduse antice numită Sri Yantra. Această Yantra este un instrument folosit în anumite forme de meditație.

Jenny a numit acest domeniu de cercetare „Cimatică”, de la grecescul kyma (undă). Cimatica poate fi tradusă ca: studiul modului în care vibrațiile generează și influențează modelele, formele, și procesele în mișcare.

După circa 14 ani de cercetare, s-a ajuns la concluzia că tot ceea ce pare a fi formă solidă este, de fapt, undă. Luând în considerare dualismul particulă-undă sau undă-formă fizică (concept ce aparține de domeniul fizicii cuantice), dr. Hans Jenny și-a dat seama că trupul ar putea fi vindecat cu ajutorul sunetelor, folosind diferite frecvențe.

Sir Peter Guy Manners este un al nume de seamă care a dus știința cimaticii mai departe, dându-i o utilitate practică. Acesta considera că fiecare formă de viață, cu caracteristicile ei unice, rezonează într-un anumit spectru de frecvențe. Manners a compilat și o bază de date, cu frecvențele pe care rezonează țesuturile sănătoase, comparându-le cu cele pe care rezonează țesuturile bolnave sau care funcționează prost. Prin procesul numit rezonanță simpatică, atunci când unui țesut bolnav i se aplică o undă sonoră având frecvența țesutului sănătos, el se va acorda la aceasta, rezonând într-un final din nou pe frecvența corectă. Influența sunetelor asupra sistemului nervos uman a fost observată încă din antichitate, în foarte multe culturi (de exemplu, în cazul dansurilor șamanice).

Aceste influențe sunt descrise in poemele lui Rumi si in scrierile lui Kabir si Hafiz, si au fost predate de Pitagora, Socrate și Platon – care la rândul lor, le-au învățat în templele egiptene.

Prof. T. D. Stănciulescu, în cartea sa, ,,Terapia prin lumină” scrie: ,,În Hamlyn Encyclopedia of Complementary Health, cimatica este definită ca o modalitate de terapie cu ajutorul sunetului, bazată în esență pe faptul că orice celulă a organismului viu este controlată de un câmp electromagnetic, care rezonează la anumite frecvențe de sunet. Când organismul este sănătos, aceste frecvențe sunt staționare și constante. Orice disfuncție sau boală rupe armonia corpului și, în zona afectată, se generează o rezonanță crescută. Principiul de bază al cimaticii se întemeiază pe premisa că presiunile mediului înconjurător se exercită prin propagare ondulatorie și că materia reacționează la aceste presiuni, căpătând o formă care depinde de frecvența undelor.”

Având în vedere acestea, sunetul și lumina sunt în egală măsură principiile ordonatoare ale lumii cosmice și lumii umane. Din asta rezultă că cimatica poate fi folosită nu numai ca procedură terapeutică spre rezolvarea diferitelor tipuri de afecțiuni, profilactică, sau de stimulare a organismului, ci și ca terapie integratoare – holistică – a corpului uman. Efectele sunetului se află în strânsă legătură cu cele ale câmpurilor electromagnetice (luminoase). Cimatica este una dintre practicile medicale complementare medicinei convenționale, practici cunoscute sub numele de medicină energetică. Aceste practici acționează asupra câmpurilor care înconjoară și influențează corpul uman.

Dr. Sir Peter Guy Manners, reprezentant cunoscut al cimaticii, concretizează natura relației dintre sunet și lumină: „Lumina, în calitate de energie electro-informațională conștient dobândită de la soare, intră în corp prin nervul optic al ochiului. Lumina stimulează direct glanda pineală, care este un organ foto-reactiv, responsabil pentru producerea unor variați agenți neuro-umorali. Glanda pineală este conectată la hipotalamus, care mediază în fiecare moment, la nivelul subconștientului, toate procesele vitale ale organismului, fie pe cale directă, fie prin conexiune cu glanda pituitară, cu sistemul nervos autonom sau cu cortexul cerebral. Hipotalamusul se află în relație cu celulele cromofilice, cele care transformă lumina electromagnetică în impulsuri neuro-chimice, transmise direct către glanda pituitară. Aceasta, la rândul ei, produce și secretă hormoni care stimulează în continuare secreția altor hormoni ai organismului, contribuind astfel la menținerea homeostazei (menținerea constantelor organismului). Prin expunerea activității subconștiente a minții (a sistemului nervos în ansamblul sau) la vibrații pure, fie ele culori sau sunete, se poate echilibra sistemul neuroendocrin al corpului. În plus, lumina pură și sunetele armonice stimulează centrul extatic al creierului, prin declanșarea și stimularea secreției celui mai puternic opium natural: endorfinele.

Fie doar această sintetică explicație și ne va fi de-ajuns pentru a înțelege că, din perspectiva cimaticii, lumina și sunetul au o importanță esențială în armonizarea funcțiilor sistemului nervos central și vegetativ și implicit în realizarea stării de sănătate a complexului minte-corp. Adevărata vindecare sau echilibrare a organismului uman o reprezintă benefica și permanenta transformare a stărilor psiho-afective și psiho-logice în stări bio-fiziologice și reciproc. Evidențierea corelației dintre lumină și sunet se regăsește și în corespondența directă dintre cele 7 culori ale spectrului solar, cele 7 note muzicale și cele 7 complexe organic-endocrine (având asociate tot atâtea chakre sau centri de forță) ale organismului uman”.

Ca un fel de incheiere de capitol

Congresul Mozart & Science 2008 (Viena 15 – 19 noiembrie), dedicat progreselor cercetării științifice consacrate efectelor muzicii asupra ființei umane, a fost un veritabil succes. Aici s-au reunit cercetători de renume în domeniile muzicoterapiei și psihologiei muzicii, precum G.Schlaug (SUA), Ch.Dileo, J.Thayer, Vera Brandes, A. Kramer (Germania), Lucanne Magill (Canada), H.U. Balzer, G.Tucek (Austria), J.Fisher, etc.

În majoritatea studiilor s-a utillizat muzica de gen clasic, sau piese selecționate după preferințele subiecților testați, facând parte din sfera muzicoterapiei receptive.

Principalele domenii de patologie în care s-a cercetat – cu rezultate promițătoare – în vederea ameliorării suferințelor pacienților sunt următoarele:

Neurologie: accidente vasculare cerebrale, traumatisme cranio – cerebrale faza acută, stări comatoase (pentru care s-a folosit muzicoterapia receptivă), faza recuperatorie a tulburărilor afazice și motorii (s-a utilizat muzicoterapia activă – constând în improvizația unor texte simple, cântate de terapeut și pacient, al căror rezultat a fost o impresionantă revenire a limbajului, dovedită prin exemple video (G. Schlang).

Cardiologie: hipertensiune arterială (Brandes), cardiopatie ischemice (Dritsos), evoluția post operatorie a bolnavilor cardiaci (Nilsson), probate experimental (TA și ECG).

Capitolul II

Efectele sunetului asupra minții

Potențialul muzicii de a crea o mai strânsă legătură între emisferele cerebrale

Muzica poate crea mai multă armonie în viețile noastre, și inclusiv în felul în care funcționează creierul. În perioadele de tristețe sau melancolie, ascultăm muzică ce are potențialul de a ne face bine, de a ne liniști până în adâncul gândurilor și al sufletului. In funcție de emoțiile și starea noastră (de asemenea, să nu uităm de preferințe), ascultăm inclusiv cu mintea, trupul și sufletul melodii care rezonează cu noi.

Muzica este un tratament, medicament foarte important în caz de depresie. Este incontestabilă atracția pe care aproape orice individ o simte față de alinarea ce aceasta o poate oferi. Cu siguranță, acesta este un semn că muzica are de adus beneficii imense celui ce ascultă, încrezându-se în propria simțire a ceea ce are nevoie în respectivul moment din viață.

Muzica are potențialul de a potența comportamentele în sfera socializării cu alți indivizi, aceasta afectând în mod direct fenomenele biochimice complexe ce pun corpul în relație cu zonele talamice din creier (zone ce se află la baza emoțiilor); acestea din urmă, spre deosebire de activitățile cognitive, sunt coordonate într-o mai mică măsură de rațiune, și deci funcționează mai degrabă inconștient.

Când se ascultă melodii vesele, sentimentale, exaltante sau relaxante, se petrec modificări ale sistemului nervos vegetativ care reglează tensiunea arterială, ritmul cardiac, respirația, transpirația, și alte reacții fiziologice inconștiente. Muzica ritmată, de dans, sau muzica pentru orchestră, provoacă în special reacții de tip motor, iar alte tipuri de muzică pot declanșa reacții respiratorii sau cardiovasculare.

Când activitatea undelor cerebrale din ambele emisfere cerebrale devine sincronă, aceasta rezultă în reducerea stresului, creșterea randamentului în orice domeniu, eliberarea creativității, creșterea puterii de memorare, accesarea unor stări de conștiință unificată, favorizarea stărilor de meditație profundă, apariția experiențelor euforice, stimularea inspirației, etc. Emisfera cerebrală dreaptă se ocupă de gândirea fără limbaj, înțelegerea nonverbală, recunoașterea formelor, percepțiile spațiale. Aceasta este responsabilă pentru tonul și intonațiile vocii, ritm, muzică, imaginație, visare, simțul culorii. Ea poate fi considerată sediul laturii afective, artistice. Emisfera cerebrală stângă, pe de altă parte, este sediul laturii logice, raționale. Aceasta se ocupă de limbaj, cuvinte, raționamente, analiză, calcule logice, scris.

Toate aceste procese mentale, variind de la învățare și elaborare a raționamentelor complexe la procese de introspecție, se eficientizează atunci când ambele emisfere ale creierului lucrează într-un mod unitar și echilibrat.

Efecte în acest sens se pot obține și în urma stimulării creierului, alternativ prin stimuli vizuali și auditivi (lumină și sunet – alternanță stânga/dreapta). Această tehnică se dovedește a fi chiar mai eficientă, deoarece în general circa 95% din informațiile primite și procesate de creierul nostru sunt receptate pe cale vizuală. De natură auditivă rămân ceva mai mult de două treimi din restul de 5% din informațiile procesate.

Astfel, acest fel de stimulare alternativă a undelor cerebrale are calitatea de a capta aproape integral atenția creierului. În consecință, efectele pozitive asupra întregii ființe se instalează mai rapid și acționează mai profund.

Majoritatea celor ce experimentează aceste metode alternative de gestionare și eliminare a stresului se declară mulțumiți, și deseori surprinși plăcut de felul în care au resimțit influențele pozitive ale acestora pe toate palierele vieții (sănătate, profesie, relații, dezvoltare personală, spiritualitate, etc.).

Avantajul pe care îl prezintă meditația cu muzică și stimularea cerebrală vizual-auditivă în contrast cu medicamentele medicinei contemporane este că primele nu au potențialul de a prezenta și efecte secundare negative, ci dimpotrivă, au numai implicații benefice în toate domeniile în care poate activa ființa umană.

Capitolul III

Muzica și emoțiile – o strânsă relație

3.2. Vindecare emoțională prin catharsis

Termenul de catharsis (Κάθαρσις) este derivat din cuvântul grecesc καθαίρειν (katharein), care semnifică a curăța, la rându-i derivat din „kathares”, care înseamnă pur, curat, fără pată. Conceptul este utilizat în discursul contemporan în context literar, religios, medical și al tradițiilor învățate.

În anul 2011, Sandra Garrido și Emery Schubert au efectuat un studiu ce propunea să exploreze motivele pentru care oamenii se pot simt atrași de muzică ce induce emoții negative. Sursele de date au constat în interviuri pe viu cu durata de o oră, incluzând o audiție muzicală. Rezultatele au confirmat complexitatea variabilelor ce pot interveni în cazurile individuale, în același timp susținând ipoteza din perspectiva căreia absorbția și disociația face posibilă ca senzația trezită de muzica tristă să fie savurată fără neplăceri. În același timp, participanții au părut să fie în căutarea a beneficii psihologice, cum ar fi reflecția asupra evenimentelor de viață, sentimentul de comuniune emoțională, sau intrarea într-un proces de catharsis. O descoperire nouă a fost că obișnuințele maladaptative de autoreglare a stării emoționale îi pot cauza pe unii indivizi să asculte muzică tristă chiar și atunci când nu pot fi extrase beneficii, susținând recente dovezi empirice despre motivele pentru care oamenii sunt atrași de emoțiile negative în muzică.

De-a lungul timpului, s-au purtat discuții între două facțiuni de psihologi: emotiviști și cognitiviști. Ceea ce stârnește neînțelegerea dintre aceste două facțiuni este diferența de opinie legată de faptul că oamenii chiar simt tristețe sau nu când ascultă muzică tristă. Este foarte posibil să nu existe un singur răspuns ce înglobează tot. Mai degrabă, în cazul fiecărui individ există un joc complex de factori unici ce poate stabili răspunsul la această problemă.

Există dovezi cum că diferențele individuale influențează și preferințele muzicale, cât și răspunsurile emoționale la muzică. Litle și Zuckerman (1986), de exemplu, au găsit că scorurile ridicate în domeniul căutării de senzații sunt corelate cu o preferință pentru muzică cu grad de stimulare ridicat, cum ar fi muzica rock. Chamorro-Premuzic și Furnham (2007), de asemenea, au găsit că indivizii cu activitate intelectuală intensă și IQ ridicat tind să folosească muzica în alt fel decât indivizii nevrotici, introvertiți sau neconștiincioși. Alte studii au discutat diferențe corelate cu sexul indivizilor în răspuns la muzică (Kreutz et al., 2008, Altenmueller et al., 2002). În relație cu muzica tristă, în cercetarea anterioară a lui Garrido și Schubert (2011), s-au descoperit corelații semnificative între procesul de absorbție, „empatia muzicală”, și o preferință pentru muzica tristă.

Teoria management-ului stărilor (Zillmann, 1988, Knobloch și Zillmann, 2002) prezice că indivizii vor alege muzică din dorința de a diminua o stare proastă sau pentru a perpetua o stare bună (Zilmann, 1988, p. 328). În general, asta ar însemna că oamenii aleg muzică ce induce plăcere, sau care exprimă emoții pozitive sau înălțătoare. În alte cazuri, beneficiile pe termen lung pot întrece ca importanță dorințelor hedonistice imediate, de exemplu, în scopul lucrului cu anumite emoții negative, cum ar fi regretul (Nabi et al., 2006).

Datele din cele 5 studii de caz par să susțină această Teorie a management-ului stărilor. Patru dintre participanți au utilizat în mod deliberat muzica – prin alegerile lor de piese muzicale – ca instrument de îmbunătățire a stărilor emoționale. Subiectul cu numărul 5 a fost singurul care nu a părut să folosească muzica în acest fel. Participanții au menționat cinci moduri specifice în care muzica a fost utilizată pentru reglarea stării: în vederea stimulării mentale și emoționale; pentru relaxare și calmare; pentru un catharsis al emoțiilor negative; și pentru a asista la reflecția și înțelegerea evenimentelor de viață.

De asemenea, participanții au menționat motivele personale pentru care ascultă uneori muzică tristă. Câteva s-au evidențiat ca frecvență printre aceștia. Participanții au spus că faptul că ascultă muzică tristă îi ajută să își consume și descarce emoția respectivă. Aristotel sugera în mod similar că explicația pentru plăcerea regăsită de oameni in tragedie este acest catharsis. Altă afirmație interesantă din cadrul acestui studiu este că muzica tristă îi ajută pe oameni să simtă că nu sunt singuri în experiența prin care trec. Literatura teoretică a oferit sugestia că oamenilor le place să asculte muzică tristă deoarece simt triumf când aceasta se rezolvă în mod fericit (Levinson, 1990). Patru dintre participanți și-au exprimat însă dezacordul explicit față de această afirmație.

Privind din perspectiva diferențelor individuale, și mai ales din punctul de vedere al diferențelor în tendințele de disociere emoțională, devin plauzibile numeroasele motive pentru care un om poate găsi plăcere în a asculta muzică ce-i induce emoții negative – căci aceste motivații, se pare, există într-o mare varietate, conform tipologiei psihologice a fiecărei persoane.

Cât despre muzica ce induce alte stări negative în afară de tristețe și nostalgie, studiul a descoperit că participanții tind să o evite. Participanții au menționat la această categorie muzica ce îi face să se simtă inconfortabil sau temători, și muzica ce induce furie – din motive de neplăcere estetică sau cauzată de versurile acesteia. În acest caz, este probabil ca tipul de stimulare pe care îl poate oferi această muzică nu îi face să intre într-o stare de disociere sau de absorbție. În consecință, nodurile neplăcerii nu sunt dezactivate, iar în acest caz participanții simt neplăcere „veritabilă”.

Pe de altă parte, cu toate afirmațiile sale privind faptul că muzica hip-hop cu îl face să devină agresiv, participantul numărul 2 a raportat că a folosit acest tip de muzică dacă vrea să devină furios, sau mai ambițios. Răspunsurile lui aparent contradictorii ăși pot avea explicația în atitudinea de dezaprobare a altor membri de biserică față de acest tip de muzică. Studii efectuate pe subiecți de sex masculin aflați în perioada adolescenței sau după, ce ascultă muzică heavy-metal, au relevat că deseori o fac pentru a se descărca de frustrările acumulate de-a lungul timpului prin sunetele puternice și intense (Arnett, 1991). În acest caz însă, se pare că participantul numărul 2 folosește acest tip de muzică pentru a se aduce într-o stare de alertă și stimulare emoțională.

În legătură cu percepția individuală a muzicii triste, s-au propus 4 categorii de personalitate care o pot afecta pe aceasta:

Indivizi ce preferă să ascultă muzică ce transmite o stare vioaie și înălțătoare. Aceștia este posibil să aibă capacități reduse de disociere și absorbție, și în consecință preferă săevite muzica ce induce stări general percepute ca fiind negative.

Indivizi ce au o puternică abilitate de disociere, și în consecință se pot bucura de muzica ce conferă activare neuronală, indiferent de înclinarea acesteia înspre negativ sau pozitiv. Cu toate dovezile că muzica ce produce cea mai variată gamă emoțională este cea ce stimulează cel mai mult, ei pot demonstra o preferință pentru pentru muzica ce conține pasaje ce le induc tristețe (Schubert, 1996).

Indivizi ce se bucură de o capacitate de absorbție și disociere – și care, datorită altor condiții (cum ar fi nevoia de a reflecta asupra a evenimente negative din viață, a lucra cu durerea emoțională, sau să se ajusteze la alte schimbări sau pierderi din viața lor) pot profita de pe urma beneficiilor psihologice oferite de catharsis și de senzația de conexiune emoțională, fără a fi bruiați de durerea sau neplăcerea uzuală.

Indivizii cu tendințe de ruminație ar putea avea o capacitate redusă de disociere, și de aceea vor trece prin stări de tristețe și neplăcere când vor asculta acest tip de muzică, dar vor continua în pofida acestui fapt, din cauza inabilității lor de a se detașa de stimulii negativi. Este probabil ca aceștia să prefere să continue să fie stimulați în acest fel, ca alternativă la o posibilă stare apatetică și letargică tipică depresiei. Alții pot avea o bună capacitate de absorbție, dar preferința naturală ruminatorilor să faca această capacitate de absorbție să se activeze mult mai mult la stimuli cu conținut negativ.

Cât despre încadrarea participanților la acest studiu în categorii, s-au stabilit următoarele:

Participanții 1 și 4 se încadrează în categoria 2

Participanții 3 și 5 par să se încadreze în categoria 4

Participantul 2 a prezentat rezultate mai ambigue, el putându-se încadra în două categorii: 1 și 3.

Acest studiu deschide o portă importantă către descoperirea potențialului muzicii ce induce emoții negative de a exprima aceste emoții când sunt inexprimabile, de a oferi empatie persoanelor ce se simt singure în experiența respectivă, de a curăța aceste emoții și chiar de a oferi plăcere și a eleva starea emoțională. Această poartă constă în explorarea legăturii dintre stilul caracteristic fiecăruia de a primi acești stimuli (precum și preferințele personale) și felul cel mai potrivit în care se poate folosi acest tip de muzică în funcție de acestea.