Efectele Negative ale Migratiei Internationale

Efectele negative ale migrației internaționale.

Strategii și politici publice

Introducere

„Satul în care trăiesc-
O spun făr-a denigra-
Este încă românesc,
Că nu poate… emigra!”

Migrația este un fenomen perpetuu și putem spune că este tot atât de vechi pe cât este omenirea. Încă de la începuturi oamenii au încercat să își găsească locul cel mai potrivit pentru realizarea unui nivel de trai cât mai satisfăcător, chair dacă pentru asta a tebuit să caute destul de mult. Odată cu dezvoltarea societății au crescut și cerințele individuale, astfel, dacă oamenii cavernelor erau mulțumiți cu piei de animale neșlefuite, si cu o lespede de piatră la adăpostul nopții și a prădătorilor, oamenii contemporani nu ar putea suprafiețui în condițiile acelea foarte mult timp.

Odată cu descoperirea focului, a căldurii, a fierului, omul a înțeles că poate manipula natura în folosul său, astfel, atunci când natura nu îi mai oferea ceea ce avea nevoie acesta a descoperit că le poate găsi în altă parte și a ales să caute. Astfel, migrația poate fi definită ca “deplasarea unor persoane dintr-un loc în altul”

În contextul societății actuale al globalizării și internaționalizării piețelor, migrația este un element definitoriu. Stabilrea unei politici de migrație în concordanță cu realitatea actuală a Uniunii Europene este mai mult decât necesară deoarece “Migrația nu (mai) poate fi apreciată ca un fenomen instantaneu, imprevizibil, circulația persoanelor având determinări multiple, istorice,comportamentale, economico-sociale etc.”

Lucrarea de față își propune să identifice cele mai pregnante efecte negative ale migrației internaționale. Nu încerc prin această lucrare să minimize efectele pozitive pe care migrație le poate aduce cetățenilor, țărilor de destinație și țărilor de origine, ci doar să trag un semn de alarmă asupră efectelor neintenționale pe care acest fenomen le poate avea și asupra necesității unui sitem de politici publice foate bine puse la punct, astfel încât efectele negativă să aibă un impact mai scăzut.

În primul capitol al lucrării voi vorbi de câteva aspecte definitorii ale migrației, definiție, tipurile ei, etape ale fenomenului și principalele teorii abordate în studiul fenomenului.

În cel de-al doilea capitol voi încerca să identific principalii factori ai emigrației și consecințele neintenționate (negative) pe care acest fenomen le poate avea asupra copiilor, vârstncilor și instituțiilor, precum și abordarile legislative la nivelul României cât și la nivel de Uniune Europeană.

Cel de-al treilea capitol și ultimul este reprezentat de partea de cercetare. Aceasta urmărește identificarea efectelor negative ale migrației internaționale asupra copiilor, vârstnicilor și instituțiilor din Bacău, și identificarea de soluții acolo unde este cazul. Cercetarea propusă este un mix folosind atât metode cantitative (interviul), cât și metode calitattive (chestionarul).

Capitolul I.

Migrația- aspecte definitorii

Migrația este, pe lângă multe alte defeniții date de cercetătorii în domeniu, un drept. Acest drept a fost ratificat prin Declarația Universale a Drepturilor Omului, la Articolul 13: „Oricine are dreptul să se deplaseze liber și să-și stabilească reședința pe teritoriul oricărui stat” și „Oricine are dreptul să părăseascã o țară, inclusiv cea de origine, și să se întoarcă în țara sa”

Calitatea de drept ne poate spune multe despre migrație. Aceasta este strâns leagtă de dreptul de a alege liber, în cazul nostru a alege locul în care vei să locuiești, locul în care vrei să muncești, locul în care să întemeiezi o familie, și altele. Dar situația nu se rezumă doar la locație, ci și la mediu, la societate.

Noua realitate în care se află Romînia face ca migrația să fie considerată un “instrument de politică economică și socială” tocmai prin noile valențe pe care le capătă aceasta.

În societatea actuală, problematica migrației este una complexă, pe măsura complexității societății în sine. Din această cauză voi folosi ca definiție a migrației următoarea: “Migrația este de obicei definită drept deplasarea unei persoane sau a unui grup de persoane de la o unitate geografică la alta peste o frontieră administrativă sau politică, și care dorește să se stabilească permanent sau temporar într-un loc, altul decât locul de origine. Având în vedere că mișcarea între două unități geografice nu trebuie să apară în mod direct, se poate diferenția în continuare între locul de origine sau destinație, regiuni de tranzit, precum și locul de destinație sau regiunea primitoare”.

Conform definițiilor date de majoritatea dicționarelor, prin migrație se înțelege „deplasarea în masă a unor populații de pe un teritoriu pe altul, determinată de factori naturali, economici, sociali, politici sau de altă natură“

Migrația internațională este un fenomen care implică consecințe demografice, sociale, economice și politice. Acest fenomen a cunoscut o creștere semnificativă în România, cu pregădere după 1980, cand situația tot mai precară a stilului de viață din România a făcut pe mulți să caute un limant în afara granițelor.

Astfel, vorbind despre migrație vorbim despre tipuri de migratie, legislația care relementează fenomenul, cauze ale migrației dar și despre efecte ale migrației.

Se știe că pentru România migrația are consecințe nu tocmai plăcute. Toate estimările vorbesc de un an 2050 în care populația va scădea îngrijorător la 15-18 milioane de persoane, în care unele zone vor fi părăsite și de un fenomen general de îmbătrânire a populației. Este foarte adevarat că migrația de una singură nu are efectul acesta, dar potrivit cercetătorilor, dacă la migrație adăugăm o fertalitate scăzută și o mortalitate ridicată consecințele sunt cele menționate.

În literatura de spacialitate se vorbește de mai multe tipuri de migrație. În funcție de următoarele criterii distingem:

După aspectul teritorial,

migrație internă (din mediul rural cătrecel urban)

migrație externă (internațională);

După factorul timp:

migrație temporară (lucrători sezonieri, studenți etc.)

migrație permanentă;

După modul de luare a deciziei de a emigra:

migrație voluntară (oameni de știință, studenți, expați, reunificarea familiei etc.)

migrație involuntară/forțată (refugiați, expulzați, populație dislocată ca urmare a unor catastrofe naturale);

După gradul de extensie a migrației:

migrație individuală,

migrație de grup

migrație de masă

Numărul migranților a crescut destul de mult în ultima perioadă. Potrivit datelor oficiale ale EUROSTAT, “la 1 ianuarie 2007 pe teritoriul recent extins al UE27, erau înregistrate 27 milioane persoane rezidente care nu aveau cetățenia statului gazdă”. Aceleași surse spun că cele mai multe persoane, mai mult de 50 % sunt cetățeni non UE.

Fenomenul migrației are în litetratura de specialitate mai multe faze. Vorbim aici de perioda post comunită, de după 1989 și găsim 4 faze sau valuri ale migrației:

Etapa I: între anii 1990- 1995, cu o rată de emigrare (definitivă) de 3‰ (mai este numit și valul I al migrației românești)

Etapa II: 1996- 2001, cu o rată de emigrare (definitivă) de 7‰ (mai este numit și cel de-al doilea val al migrației românești)

Etapa III:2002- 2006, cu o rată de emigrare(definitivă) de 28 ‰(numit și al 3-lea val al emigrației românești)

Etapa a IV: începe dupa 2007 și se referă în special la migrația creierelor (umită și al patrulea val al migrației românești)

Fiecare val în parte are o serie de caracteristici specifice perioadei de manifestare. Valul I al migrației are loc după revoluția din 1989, după o perioadă îndelungtă în care granițele au fost inchise, în contextul desființării a 3, 4 milioane de locuri de muncă și din dorința oamenilor de a realiza un nivel de trai mai ridicat. Este important de precizat că în această perioadă migrația este preponderent temporară, mai ales datorită lipsei unei legislații în domeniu și tocmai datoriă faptului că acest fenomen nu se mai manifestase până atunci.

Cel de-al doilea val de migrație se poate caracteriza printr-o constanță a numărului migranților și în acelși timp o dublare a ponderii migrației permanente. Migrantul din această perioadă este “fostul muncitor calificat al industriei grele comuniste românești, care devine salahorul, muncitorul zilier, lucrătorul în agricutură sau în construcții în Europa sau pe alt continent, de vreme ce calificarea lui anterioară din industria grea ajunsese superfluă”

Cel de-al treilea val al migrației cunoaște o creștere spectaculoasă a românilor plecați în străinătate, datorată în special eliminării vizelor în spațiul Shenghen. Dacă în primul val, firmele de plasare a forței de muncă au jucat un rol foarte important, în acest al treile val cel mai important rol în găsirea unui loc de muncă în străinătate l-au jucat rudele care aveau deja un loc de muncă.

Foarte important este că nu se poate ști cu exactitate numărul persoanelor aflate în afara granițelor din cauza persoanelor aflate ilegal pe teritoriul unei tări. Se știe, chiar dacă la nivel neoficial, de existența acelor români care obțineau o viză pentru a intra într-o țară europeană pentru ca apoi să nu se mai intoarcă, chiar dacă le expira viza. Teama de a pierde locul de muncă, îi făcea pe mulți dintre români să accepte condițiile angajatorilor străini, chiar dacă asta presupunea să nu iasă din casă mult timp de frica autorităților.

Cel de-al patrulea val de migrație se consideră ca a început după 2007, odată cu intrarea României în Uniunea Europeană. Este vorba mai exact de migrația cetățenilor români calificați și înalt calificați care iau drumul Europei în speranța unor condiții de viață mai bune și a recunoașterii meritelor academice prin creșterea statutului social. Potrivit cercetărilor, “e mai ușor de găsit de lucru, inclusiv în condiții de criză în Italia, decât într-un oraș din apropierea localității de origine. Reconversia profesională a migranților este mai bună decât în România. Europa de Vest are o populație îmbătrânită unde nevoia de forță de muncă va fi în continuă creștere, mai ales în serviciile de îngrijire și muncile mai prost plătite. Salariile vor fi mai mari decât în România, timp de mulți ani de aici înainte”.

Astfel, se poate spune că lipsa locurilor de muncă, populația îmbătrînită din țările de destinație, posibilitatea mai crescută de reconversie profesională și salariile ridicate din țările vest europene au determinat migrația persoanelor calificate și înalt calificate de după 2007.

Odată cu eliminarea granițelor a fost mai ușor de realizat migrația forței de muncă. Mirajul unui loc de muncă mai bun, a unui stil de viață mai decent, a recunoașterii profesionale, a creșterii statutului social a făcut multe victime, mai ales după eliminarea frontierelor pntru migranții de origine română.

“În acest moment, doar 8% din forța de muncă a României are studii superioare, față de o medie de 20% în Europa și 30% în SUA. 25% dintre românii calificați care lucrează în străinătate sunt absolvenți de universitate de după 2003. Nu toți găsesc slujbe pe măsura calificării”.

Statisticile OCDE legate de fenomenul migrației au ajuns la o serie de concluzii legate de caracteristicile generale ale migranților: Migranții care lucrează în străinătate sunt preponderent tineri, mai tineri decat restul populațiie care lucrează (vezi anexa 1, și anexa 2) și realizează o serie de actvități ecomonice diverse, cum ar fi: agricultură, construcții și inginerie civilă, industrie ușoară, turism, sectorul hotelier și catering, activități casnice sau diverse servicii, inclusiv informatice.

O altă caracteristică este aceea că migranții lucrează preponderent în sectorul secundar al economiei țărilor de destinație a migrației

Foarte important este faptul că mai mult de 25 % din imigranții din Germania și Italia lucrează în sectorul minier și industrial. Deasemenea, imigranții din Austria, Belgia, Franța și țările din sudul Europei lucrează preponderent în domeniul construcțiilor

Este important de precizat faptul că migranții străinii sunt mult mai vulnerabili față de șomaj decât naționalii. Deasemenea, imigrații sunt afectați diferit de șomaj, în funcție de naționalitatea lor. Aceste diferențe se datorează tendințelor economice, dar și naturii activităților desfășurate de străini.

În anliza fenomenului migraționist s-a remarcat că aceleași influențe au structura demografică a populației străine și momentul când migranții au ajuns în țara gazdă. Deasemenea, nivelul de angajabilitate al migranților este determinat și de caracteristicile individuale ale acestora.

Șomajul variază în funcție de vârstă, sex, naționalitate, categorie de migranți (refugiați, membru de familie sau lucrător), aptitudini, experiență profesională și durata șederii.

Un element esențial în integrareav pe piața forței de muncă este limba țării gazdă.

Fenomenul migrației capătă noi valențe, odată cu evoluția lui. Dacă luăm în seamă și comentariului lui Arango care susține: „Construcția teoriilor în acest domeniu (al migrației internaționale – completarea noastră) este practic o problemă a secolului XX și în special a ultimei sale treimi. Cele mai multe contribuții anterioare anilor 60 sunt astăzi numai de interes istoric, exceptând un număr de contribuții la vocabularul migrației și semnificația specială a câtorva remarcabili precursori”, putem sintetiza teoriile migrației înternaționale astfel:

Teoria economiei neoclasice:

Avân un avânt puternic în perioada anilor ’60- ’70, acest set de teorii pun în centrul explicațiilor migrației factorul economic. “Migrația internațională se declanșează ca urmare a diferențelor dintre raportul între cererea și oferta de forță de muncă în diversele arii geografice (țări, în cazul celei internaționale), reflectate de diferențele între nivelul salariilor/veniturilor.” În spațiile caracterizate de o relativă sărăcie a capitalului (implicit a cererii de forță de muncă) prin comparație cu oferta, salariul, ca rezultat al mecanismelor pieței, va fi scăzut în raport cu țările în care situația este inversă (relativă abundență a capitalului raportată la oferta de forță de muncă). Surplusul de pe ambele piețe (forță de muncă în cazul uneia, capital în cazul celei de-a doua) va profita de caracterul său mobil și se va deplasa către ariile de maximizare a profitului economic.

Teoriile clasice ale migrației care pun accent pe cauzalitatea fenomenului, pe factorii determinanți în producerea plecărilor: teoria economiei neoclasice, teoria noua economie a migrației, teoria structural-istorică sau teoria segmentării pieței forței de muncă. De asemenea, sunt expuse teoriile ancorate în explicarea mecanismelor care stau la baza susținerii, perpetuării fenomenului sau la creșterea sa în amploare, precum teoria cauzalității cumulative sau teoria capitalului social.

Teoria economică, așa cum îi spune și numele explica migrația prin factorii economici. Întrebarea centrală a acestor teorii este “de ce?”.. Potrivit teoriilor economice, “migranții potențiali (toți indivizii în acest caz) estimează beneficiile deplasării către diverse destinații pentru un interval de timp limitat. Evenimentul de migrație se va produce atunci când rezultatul calcului este pozitiv, către destinația care va furniza cea mai mare recompensă în raport cu abilitățile individului, migrația devenind practic o formă de investiție în capital uman”

Aceasta teorie are o serie de obiecții. Utilizarea factorului economic ca singura explicație la fluxurile migratorii face ca această teorie să nu ofere explicații pentru multe dintre situațiie reale.

Factorul politic nu este luat în calcul de această teorie, și totuși el joacă un rol important în mișcările de populație la nivel internațional. Normele privind intrarea și șederrea în interiorul granițelor celor mai multe dintre țările dezvoltate ale emisferei nordice influențează fluxurile migratorii și intervin în selectivitatea migrației. Majoritatea migranților potențiali, în termenii economiei neoclasice, barierele impuse de statele bogate duc calculul rațional, care ar sta la baza deciziei de migrație, în poziția de a fi practic inutiă.

Noua economie a migrației, promovată în principal de Oded Stark, aduce două schimbări față de teoria enunțată: individul nu mai decide de unul singur asupra migrației ci este sprijinit de familie/gospodărie, veniturile nu mai contează în termeni absoluți ci mai ales prin raportare la comunitatea de referință/origine iar economicul în forma sa de diferență de nivel de salarii nu mai joaca rolulde element esențial în decizia de migrare.

În cadrul acestei perspective, decizia de migrație aparținând familiei/gospodăriei face parte din strategia de minimizare a riscului (legat de pierderea venitului, șomaj etc.) prin diversificarea surselor de venit (banii trimiși acasă de migranți – termenul în engleză “remittances”).

Alegerea migrație este legată de funcționarea imperfectă la destinație a mecanismelor/instituțiilor care în țările dezvoltate minimizează riscurile asupra veniturilor gospodăriei. Deficiențele acestor piețe sunt depășite de gospodării prin fluxul presupus continuu de bani obținuți prin trimiterea unuia/unora dintre proprii membri la muncă în străinătate.

Principala critică adusă acestei teorii este aceea că teoria noua economie a migrației este dependență de migrația mexicană din SUA care a stat la baza construcției teoretice. Relizarea unui calcul rațional prin care se poate reduce riscul în condițiile în care piețele sunt imperfecte nu poate fi ușor acceptat ca ipoteză pentru decizia de migrație atunci când se inițiază procesul, cu atât ai mult cu cât riscurile și costurile asociate migrației internaționale (în special în forma sa clandestină) sunt ridicate.

Piața forței de muncă segmentate (duale), pare să ofere, spre sfârșitul anilor ’70, răspunsul la întrebarea centrală a fenomenului migraționist, de ce?

Poire, cel mai cunoscut ditre teoreticienii acestui curent susține că migrația internațională este efectul cererii de forță de muncă inevitabil legată de caracteristicile economiilor dezvoltate. Tot el susține că exista 4 factori importanți care fac ca cererea forți de muncă să crescă: inflația structurală, constrângerile ierarhice ale motivației, dualismul economic și modificările demografice ale rezervei forței de muncă.

Elementul cental pare a fi o piață a forței de muncă duale incluzând un sector primar caracterizat în principal de slujbe stabile, condiții bune de muncă, beneficii generoase și posibilitatea mobilității ascendente și un sector secundar, cu slujbe necalificate și instabile, condiții grele sau periculoase de muncă și slabe posibilități de mobilitate ascendentă.

Totuși, așa cum spune Arango, ”… o teorie care afirmă că migrația internațională este condusă de cerere și exclude toți factorii de tip “push” nu poate aspira să explice decât o parte a realității”.

Teoria dependenței (sistemul mondial) a cunoscut o reală asccensiune în anii ‘60-’70 ai secolului trecut. Această teorie oferă o perspectivă macrostructurală articulată în jurul ideei că dezvoltarea capitalistă a dat naștere unei ordini globale marcată de existența unui centru, țările industrializate, care dezvoltă relații asimetrice, impunând structural dependența statelor mai puțin dezvoltate (periferia).

Această teorie nu explică neapărat de ce-ul migrației ca fenomen complex, ci analizează cu precădere fenomenul de migrație a creierelor. Nu este în sine o teorie a migrației însă asumpliile pe care le-a formulat au ajutal la explicarea noii organizari la nivel mondial.

Rețelele de migranți sunt un element central în analiza literaturii de specialitate cu privire la migrația contemporană.

Rețelele de migranți desemnează o realitate pentru care nu există un termen consacrat în literatură; se folosesc “rețele de migrație” potrivit lui Arango, Gurak și Caces) “rețele de imigranți” (Boyd), “rețele personale”, “rețele sociale” etc În unele cazuri sub această denumire sunt incluse și aspectele instituționale ale fluxurilor (recrutatorii, traficanții, agenții de turism.

Arango notează: “Puține lucruri, dacă există unele, sunt așa de caracteristice modului contemporan de abordare al migrației ca atenția centrală acordată rețelelor de migrație”

Rețelele de migranți ajunse la maturitate fac ca accesiblitatea migrației sa crească, atât din punct de vedere individual cât și la nivelul familiei, diminuând selectivitatea. Prin integrarea unui individ nou există o posibilitate mai mare ca pe viitor acel individ sa aducă un nou individ în grupul de migranți.

Abordarea instituțională este o abordare teoretică nouă, care este în fază incipientă și reprezintă o sintetizare a cadrului conceptual mai degrabă decât o teorie de sine statătoare.

Ideea centrală a abordării este că dezvoltarea laturii instituționale a unui flux combinată cu existența rețelelor de migranți conferă independență procesului în raport cu mediul în care se desfășoară, constituind elementele fundamentale pe care se bazează caracteristica sa de auto- susținere.

Aboradrea din perspectiva capitalului social este o abordare care are în centrul ei rețelele de migranți.

Marele atuu al acestei teorii în raport cu celelalte teorii îl reprezinta considerarea migrației ca fiind un proces desfășurat între două sisteme (cel de la origine și cel de la destinație). Astfel relația este una dinamică, cu posibilitatea depășirii limitelor altor teorii care analizează migrația din perspectiva individuală.

Cauzalitatea cumulativă nu este o teorie de sine stătătoare, ci mai degrabă o perspectivă asupra migrației.

Ideea centrala a acestei perspective este faptul că: “cauzalitatea este cumulativă, prin faptul că fiecare act de migrație alterează contextul social în care deciziile viitoare (subsecvente) sunt luate, într-un mod tipic ce face deplasările adiționale mai probabile”.

Una dintre cele mai importante contribuții la această abordare o reprezintă elementul cultural. Se afirma că migranții capătă dorința unui stil de viață asemănător celui experimentat în țara în care au migrat, care se presupune că e mai dezvoltată.

Aordarea sistemică a migrției.

Perspectiva sistemică vrea să surprindă caracterul dinamic al migrației, integrând aspecte din aria de origine și destinație. Construcția teoretică, pornește de la ideea că „migrația internațională poate fi cel mai bine înțeleasă prin considerarea sistemelor spațial definite pe baza fluxurilor de migrație, ca “un grup de țări care schimbă un număr relativ mare de migranți unele cu altele”

Am vazut felul în care a evolut migrația in ultimii 25 de ani și principalele aspecte teoretice în domeniul migrației și se poate observa cât se poate de clar că este o evoluție constantă și în creștere. Este greu de estimat felul în care numărul tot mai mare de români care părăsesc granițele țării vor influența situația actuală a României. Se vorbeste de o creștere economică, o creștere a standardelor de viață din perspectiva remitențelor, dar în același timp, în corelație cu imbtrânirea populației și natalitatea scăzută se înțelege că economie este afectată.

Pe de altă parte se vorbește de efectele negative din perspectiva îmbătrânirii populației, a copiilor lăsați singuri acasă și a migrației persoanelor educate și înalt educate.

Capitolul II

Migratia internațională: cauze, consecințe și perspective legislative.

II.1.CAUZELE/FACTORII MIGRAȚIEI

Se cunoaște prea puțin faptul că emigrarea presupune în multe instanțe circumstanțe mai puțin plăcute. “Ca orice vis, și emigrarea este însoțită de un supra-optimism orb care percepe doar elementele propice unei astfel de decizii. Am întâlnit români care au părăsit România motivând cu rezolvarea unor probleme medicale și nu au reușit să și le rezolve, ci, din contra și-au creat și alte probleme, și mai mari, de natură financiară. Am întâlnit români care, pentru a mânca o pâine mai bună, au muncit „la negru" printre străini (Grecia, Israel), s-au infiltrat în comunitatea europeană ascunzându-și identitatea, au ajuns să muncească din greu în Europa Apuseană cu speranța (realizabilă pentru foarte puțini) că, odată și-odată, vor intra în legalitate și-și vor duce toată familia cu ei, sau vor începe o familie nouă. Am întâlnit români care au plecat cu acte în regulă să presteze în străinătate servicii pe care nu le-ar fi prestat niciodată în patrie, sau cărora li s-a promis un anumit standard al muncii și s-au întâlnit cu un altul, inferior celui promis. Cunosc faptul că emigrarea este particularizată pentru fiecare caz în parte. Se pare că, indiferent de circumstanțele luării deciziei de emigrare, aceasta nu este o soluție

Organizația Internațională pentru Migrații spune că există două tipuri de factorii care stau la baza migrației și anume:

factori de tip push/de împingere (nivel de trai scăzut, sărăcia, lipsa unui loc de muncă, probleme etnice, existența crizelor rezultate din dezastre naturale, accidente tehnologice sau terorism, sau chiar a crizelor financiare, a celor politice și a conflictelor sociale etc.)

factori de tip pull/de atragere (nivel de trai mai ridicat, nivel al salariilor mai ridicat, posibilitatea de a găsi un loc de muncă mai bun, experiența rețelelor sociale, libertate individuală etc.).

Pe lângă cele două tipuri de factori mai există și factori non-economici (limba, contingența culturală și geografică, legături de tradiție, istorice, foste colonii) care la rândul lor sunt relevante în alegerea țării de migrație cât și în privința migrației în sine.

În ultimii ani, literatura de specialitate a sesizat și apariția unor factori care pot conduce la ameliorarea creșterii fluxurilor de migrație, și anume: creșterea aversiunii față de imigranți a populației din țările gazdă, politicile de migrație ale diferitelor țări, măsuri mai ferme împotriva migrației ilegale (de exemplu, prin veriga securității sporite a frontierelor); îmbunătățirea condițiilor economice și politice în țările de origine ale migranților; înrăutățirea climatului economic din țările dezvoltate pe fondul crizei globale actuale, relaxarea sumară, respectiv menținerea restricțiilor pe piața muncii în unele țări ale UE.”

După cum am observat, factorii care pot deternima o persoană să migreze sunt multipli. Înainte de a analiza acest aspect trebuie să ne gândim la diversitatea naturii uname pentru a putea înțelege multitudine de factori care duc la perpetuarea și dezvoltarea acestui fenomen. Pe lângă naura umana, un alt aspect imporant este structura diferită a statelor, a structurilor sociale și economice a statelor de origine a migranților.

Odată cu aderarea la Uniunea Europeană, România a fost nevoită să alinieze standardele și politicie naționale legate de migrație, și nu doar, la nivelul celor unanim acceptate de Uniunea Europenă.

În cazul României, factorii de atragere sunt cei care motivează populația să părăsească țara, iar perspectiva veniturilor mai mari în străinătate au contribuit semnificativ la decizia de migrare.

Mirajul străinătății îi atrage pe cei mai mulți dintre români, dar, așa cum spune Trebici și Hristache, “probabil că, generația tânară a României de astăzi este lamentabil de comodă și disperat de indiferentă, tocmai pentru că nu cunosc semnificația cuvintelor „inaniție", „deportare" sau „suferință" și nu au trăit aceste stări în viața proprie”.

II.2.EFECTELE MIGREȚIEI

Dacă factorii sunt multipli, vom vedea în continuare că și efectele sunt multiple. Voi încerca să evidențiez cele mai apăsătoare efecte negative pe care fenomenul migrației le poate avea asupra țărilor de origine a migranților și asupra familiilor acestora.

Migrația internațională are efecte atât la nivel microsocial cât și la nivel macrosocial, iar amploarea care o ia acest fenomen poate produce grave disfuncții la nivel social, economic, psihologic, etc.

Sfera socială de care spuneam se referă la familie: atât copii cât și vârstnici. Aceste două categorii sunt afectatea prin faptul ca vârstnicii rămași singuri pierd de cele mai ulte ori legatura cu întreaga familie, care era un promotor și un canal al socializării, iar în cazul copiilor ne referin cu precădere la aspectul emoțional care afectează socializarea primară ca ulterior să fie afectată și socializarea secundară.

Studiile de specialitate arată că fenomenul migrației are efecte pozitive sau negative și acționează în trei direcții:

Efecte asupra țării de destinație

Efecte asupra țării de origine

Efecte asupra migrantului însuși

În continuare, lucrarea de față urmărește identificarea efectelor asupra țării de origine. “Studiile asupra efectelor migrației în România arată că dacă țările vestice vor continua să atragă forță de muncă din țara noastră, creșterea economică va fi afectată considerabil”

Așadar vorbim de o creștere economică doar de suprafață, pentru că în profunzime, migrația are efecte negative asupra economiei.

De asemenea, Silași și Simina (2008) analizează situația pieței muncii din România în contextul migrației internaționale. Aceștia consideră că “România, o țară cu distorsiuni ale pieței muncii, va avea beneficii pe termen scurt de pe urma migrației, dar pe termen lung va deveni o țară importatoare de forță de muncă”.

După cum spun cei doi cercetători, migrația va afecta pe termen lung piața forței de muncă din România. Îmbătrânirea populației va duce în viitor la scăderea forței de muncă, lucru care va determina căutarea de forță de mucă disponibilă, pe alte piețe.

“În sfera economică se constată un deficit de capital uman, cu precădere în domeniul agricol. Acest aspect este deosebit de grav având în vedere că agricultura din țara noastră se află la același nivel cu agricultura din Franța de la sfârșitul celui de-al doilea războimondial și că România dorește să devină membră a Uniunii Europene practicând o astfel de agricultură”

Între timp România a devenit membră a Uniunii Europene, dar situația nu a cunoscut îmbunătățiri.

Potrivit lui Ilie Bădescu, faptul că acasă veniturile scad, comparativ cu cele din Occident, nu este un motiv de sine stătator care să influențeze migrația, ci faptul că individul simte că în bispațialitatea europeană se manifestă o diferență foarte mare de venituri iar rațiunea îi spune să aleagă spațiul cu venituri mai ridicate. Acest lucru se întâmplă atunci când în relațiile cu ceilalti realizează că veniturile lui sunt mai scăzute. Acest lucru dă naștere la impulsul migraționist.

Un prim element pe care vreau să îl scot în evidență este scăderea forței de muncă din România, în special datorită migrației. “Forța de muncă este decimată de emigrație. Deficitul de forță de muncă este real, se simte din ce în ce mai mult, iar explicația, din păcate, nu stă în creșterea economică.”

Remitențele, deși semnificative pentru familii în primul rând, dar și pentru societate, pe termen lung nu sunt suficiente pentru a determina o evoluțe economică semnificativă. Banii trimiși în țara reprezintă pentru familiile rămase acasă, un venit suplimentar, dacă nu chiar unicul sprijin financiar. Valuta trimisă echilibrează deficitele produse de importurile masive, făcând ca moneda noastră națională să nu se devalorizeze. Satele depopulate astăzi vor deveni, probabil, atunci când se vor întoarce cei care le-au părăsit în căutarea unei slujbe, localități prospere. După 2-3 ani, emigranții își găsesc joburi mai bune, plătite cu salariul mediu de peste 1.500 de euro în UE și își fac planuri să se stabilească definitiv acolo, cu tot cu familii, depopulând școlile din România. Efectele negative ale emigrării se observă și asupra familiilor care de multe ori se destramă sporind numărul divorțurilor, se micșorează rata natalității, se încurajează viața libertină reducând numărul căsătoriilor și creșterea vârstei de întemeiere a familiilor.

Această sintetizare a efectelor migrației este foarte clară. Efectele negative ale migrației putând fi sintetizate astfel: efecte sociale, efecte economice, efecte demografice.

Efectele neintenționate pe care le poate avea migrația sunt dintre cele mai grave. Stilul de viață libertin, creșterea numărului divorțurilor, creșterea vârstei la prima căsătorie, rata natalității scăzută sunt printre cele mai grave consecinte sociale sau demografice dar profunde implicații sociale pe care fenomenul migrației internaționale le aduce în România. Aceste efecte pot fi explicate prin faptul ca majoritatea persoanelor care migrează sunt persoane tinere, asa cum este evidențiat și în imaginea de mai jos.

Figura 1. Scopul intenției de a pleca din țară la tinerii din urban și din rural

Sursa: Ilie Badescu, Migrația internațională ca problemă socială.

Studiu de caz: migranții pentru muncă în Italia”, pg.24

Distanța face multe victime. Așa cum spuneam: ochii care nu se văd se uită, și persoanele care migrează încep să se uite. Mediul familial autohton este înlocuit de un nou mediu, care este mai aproape de persoanele integrate în comunitatea de reședință. Relațiile dintre soți, sunt tot mai reci, familiile ajungând de foarte multe ori la divorț. Problema cea mai gravă cred că este faptul ca cei mici (copii) sunt cei care au cel mai mult de suferit.

“Adaptarea familiei la schimbările din perioada tranziției este un proces activ și relativ autonom; astfel, nu trebuie văzută o cauzalitate strictă de genul: schimbări sociale exterioare –schimbări în interiorul familiei”

Ideal ar fi ca schimbările sociale să nu afecteze climatul familial deloc, dar este foarte puțin posibil de realizat. În mică sau în mare mîsueă, schimbările sociale externe ajung să afecteze climat intern al familiei.

Familia poate îndeplini în societate câteva funcții de bază, a căror realizare are valoare progmatică pentru societate iar acestea trebuie cunoscute și evaluate în formularea politicilor socio-economice.

Din natura relațiilor dintre membri familiei, rezultă și funcțiile pe care acestea le îndeplinesc. Ele pot fi foarte multe, dar dintre ele enumerăm: angajamentul emoțional, social și economic dintre soți, transpus într-o relație pozitivă între membrii familiei; îngrijirea copiilor, vârstnicilor și a rudelor cu deficiențe este esențială, deoarece familia asigură stabilitatea rudelor apropiate; educarea și socializarea copiilor și chiar a părinților este o funcție pe care membrii familiei o îndeplinesc și care determina nivelul de socializare din societate; protecția membrilor familiei este funcția care se referă la siguranța familiei realizată prin ea însăși; realizarea necesităților individuale de bază ale fiecărui membru familiei este una dintre funcțiile familiei care se referă la realizările individuale care se realizeaza prin intermediul familiei.

Deformările enunțate mai sus, pe care le produce migrația, care marchează grav echiliblul etno-psihologic al copiilor, mamelor și taților rămași acasă sau plecați în lume pentru a asigura nivelul de trai produce “efectul Ulysse” sau “odiseic”. Acest efect se referă la înstrăinarea pe care stărinătatea o produce asupra membrilor familiei prin imposibilitatea păstrării unor contacte reale, chiar și cu ajutorul noilor mijloace de comunicare.

Așa cum spune Maria Pescaru, efectele negative ale migrației se transpun în consecințe dezastruoase asupra întregii familii. Vorbim pentru început de copii rămași singuri acasă.

Fenomenul singur acasă, capătă amploare și afectează multe familii din România. Potrivit datelor oficiale furnizate de Direcția pentru Protecția Copilului “la finalul primului trimestru al anului 2013 în România sunt 82.073 de copii ai căror părinți muncesc în străinătate. Dintre aceștia, 23.312 de copii au ambii părinți plecați”. Aceste date nu sunt complete însă, deoarece sunt mulți migrați de origine română nu declară statutul lor, iar atunci cifrele ar putea fi mai mari. Suplinirea părinților este asumată de rudele, mai apropiate sau mai îndepărtate “ sau, în procente mai reduse (se estimează între 15 -20% din totalul cazurilor), copiii au fost plasați sub protecția statului (asistenți maternali profesioniști, centre de plasament)”

Fenomenul migrației are, de asemenea, semnificative efecte asupra mentalului social. Astfel, tânărul cuplu oscilează între ideea de a întemeia o familie și lupta pentru stabilitate financiară, nivel de trai ridicat, obiectiv adesea atins prin migrarea in Occident

Acest procent de 15-20% este unul îngrijorător. Se știe că cei mai mulți dintre părinții care au plecat la muncă în străinătate au lăsat copii în grija rudelor, vecinilor sau conoscuților. Deasemenea, cei mai mulți dintre aceștia și-au propus ca migrația să fie temporară. Dar se pare că pentru acei 15-20% dintre copii, părinții au uitat drumul de întoarcere în România, iar efectele sunt de mare amploare. (vezi Anexa 3 și Anexa 4)

Mai mult, Huditeanu spune că“doi din trei copii care au părinții plecați la muncă în străinătate resimt acut lipsa dragostei acestora. Copiii respectivi, spun psihologii și sociologii, dezvoltă personalități dizarmonice și, în consecință, este posibil ca, odată ajunși la maturitate, să formeze o generație de adulți cu probleme de integrare socială”.

Tot strâns legat de familie sunt efectele migrației asupra bătrânilor rămași singuri acasă. Potrivit statisticilor, numărul bătrânilor este în continuă creștere. (vezi Anexa 5)

Contextul actual al anului 2015, de scădere a natalității coroborat cu o creștere a migrației de după 1989 face ca situația să fie una unică: datele INS arată că numărul persoanelor sub 15 ani este mai scăzut decât numărul persoanelor peste 65 ani.

Miile de români care plecă la muncă în străinătate merg de multe ori pentru a îngrji bătrînii din țările de destinație. Dacă inițial aceștia au ales migrația ca soluție temporară, necesitățile și grijile cotidiene fac din acel loc de muncă unul de lungă durată, și asta cu sacrificiul celor dragi de acasa. Nu se știe numărul exact al bătrânilor afectați de acest fenomen, pentru că nu s-a realizat până acum un studiu la nivel național, dar se știe că este o problemă.

Este cunscută în acest sens campania realizată de un post de televiziune care trage alarma asupra fenomenului de îmbătrânire datorat migrației forței de muncă.

În cadrul acestei campanii întrebarea centrală este “tu știi ce mai fac părinții tăi?”, și la fel ca problema pe care o ridic eu vorbește de gravitatea situației batrânilor rămași singuri acasa, de cele mai multe ori bornavi și incapabili de a-și purta singuri de grijă.

Paradoxtul situației este că au fost lăsați vârstnicii în grija statului, pentru ca migranții să aibă grijă de bătrânii altcuiva. Stuația este destul de critică atât în mediul rural cât și în mediul urban, deoarece veniturile acestor persoane sunt în general scăzute, cei mai mulți dintre ei sunt bolnavi, iar cea mai mare problemă a lor este însă singurătatea.

Figura 2. Evoluția ratelor de sărăcie în România, după vârstă

Sursa: INS, ABF

Rata sărăciei înainte de transferurile sociale face o aproximare a ratelor de sărăcie într-o țară, în situția în care nu există protecție socială. “Datele disponibile Eurostat indică o rate ale riscului de sărăcie de 21% pentru totalul populației, și rate foarte ridicate, de 34% pentru tineri (Anexa, Tabel 2.2). Pentru vârstnici situația este foarte diferită pe sexe: în absența altor prestații sociale, luând pensiile în considerare, doar 15% dintre bărbații vârstnici ar fi sub pragul de sărăcie (față de 22% dintre bărbații adulții), dar pentru femei valorile sunt mai ridicate: 25% ar fi sub pragul de sărăcie”.

Comparând aceste rate cu riscul de sărăcie (după transferuri sociale) putem observa care este efectul măsurilor de protecție socială: reducerea ratei de sărăcie pentru populația totală este redusă (Grecia, Bulgaria, Spania, Lituania, Italia și România fiind țările în care efectul transferurilor sociale este cel mai redus din UE), efectul fiind mai puternic asupra copiilor și mult mai redus asupra vârstnicilor (Figura 3)

Figura 3. Efectul transferurilor sociale în România, după vârstă și sex, în 2007

Sursa: Eurostat, EU-SILC 2007

Este dificil ca după ani de muncă, ani frumoși în care omul este în putere să ajungă la o vârstă la care să nu poată avea grijă singur de el, și nici să nu aibă cu cine schimba o vorba.

Chiar dacă se cunoște situația, pentru vârstnici nu au fost găsite soluții. Serviciile care ar putea acoperi nevoile vârstnicilor par a fi cele de îngrijire la domiciliu, deoarece bătrânii sunt foarte legați de mediul lor, însă “în România doar în 27 de judete din 41 se acorda îngrijire la domiciliu și acțiunile sunt finanțate din bugetele ONG-urilor”.

Stisticile arată că în prezent, “în România există aproape 6 milioane de pensionari, din care 2,4 milioane sunt femei de peste 60 de ani și 1,2 milioane de bărbați care au depășit 65 de ani. Persoanele vârstnice care se află în riscul cel mai crescut de dependență sunt cele care au trecut pragul celor 8 decenii de viață (470.378 în prezent) și reprezintă potențiali beneficiari de servicii de îngrijire”, în situația în care serviciile de îngrijire ar fi mai concrete. Din păcate, cadrul legislativ cu privire la aceste servicii este ambiguu, lucru care face dificilă acordare lor.

Literatura de specialitate mentionează că 3% din persoanele de peste 60 de ani se pot găsi în situație de dependență. Aplicat acest procent la numărul de vârstnici din România cu vârste de peste 60 de ani, ar rezulta aproximativ 125.250 de bătrâni care au nevoie urgentă de servicii de îngrijire. Din 35 de persoane vârstnice dependente 10 sunt în situația de pierdere accentuata a autonomiei, respectiv 40.000 de persoane care necesită îngrijiri permanente.

Numărul tot mai mare al vârstnicilor aflați în situația de dependență se datorează în procent tot mai mare și datorită migrației forței de muncă.

Problemele specifice cu care se confruntă persoanele în vârstă constau în cheltuieli diferențiate față de restul populației prin: costul ridicat al medicamentelor, dificultăți în a-și achita cotele de întreținere a locuinței și lipsa suportului familiei prin denuclearizare.

Se justifică importanța realizări unui sistem de protecție socială și suport pentru persoanele vârstnice care să asigure conservarea capacităților fizice și psihice, să confere vârstnicilor demnitate și confort pe măsura valorizării contribuției pe care au avut-o pentru societate în perioada lor activă.

Situația nesatisfăcătoare a vârstnicilor poate fi explicată de câteva neajunsuri majore care conduc la o imagine precară a calității vieții lor. Sistemul public de pensii s-a erodat progresiv astfel încât raportul dintre valoarea pensiilor și cea a veniturilor salariale este mult în defavoarea pensionarilor (raportul dintre valoarea pensiei medii si valoarea salariului mediu este de 35-40%).Cu toate acestea în ciuda unei rate scăzute de sărăcie în ansamblul pensionarilor există câteva categorii de pensionari expuse riscului de excluziune socială: pensionarii singuri, pensionarii agricultori, victimele inechităților din sistemul de recalculare a pensiilor, victimele escrocheriilor imobiliare și altele. Dintre aceștia femeile vârstnice sunt dublu predispuse datorită unor factori demografici (speranța de viață mai mare) și economici (sunt în mare măsură beneficiare ale pensiei de urmaș care are un nivel scăzut).

Atunci când vorbim de asistența vârstnicului nu nu vorbim doar de asistența medicală. Îmbătrânirea implică și aspecte psihosociale, care fiind cunoscute, creează o perspectivă mai favorabilă procesului de înțelegere și îngrijire a vârstnicului.” Astfel, vârstnicul, prin încetarea activității profesionale, mai ales când aceasta este bruscă, fără pregătire, își pierde sentimentul de utilitate socială, prestigiul social, responsabilitatea, rolul și statutul în familie, uneori fenomenul fiind resimțit ca o adevărată dramă, o moarte socială. Stresul devine nociv. Se descrie chiar o patologie a retragerii, a pensionării. Dacă se adaugă „izolarea", se poate înțelege dimensiunea problemei”.

Pe lângă aspectele enunțate mai sus mai putem adăuga și sentimentul de abandon pe care îl resimt vârstnicii a căror copii pleacă în străinătate la muncă, și care nu mai țin legătura cu familia, sau au relații foarte rare.

Sentimentele vârtsnicilor sunt și mai grav afectate de schimbarea de mentalitate a românilor din perspectiva relației cu vârstnicii. Dacă în societățile tradiționale experiența acestora era un exemplu, iar cuvântul unui bătrân era o regulă, în societatea contemporană, cei mai mulți sunt luați peste picior și lăsați la voia întâmplării, iar în situațiile cele mai fericite, părerea lor nu contează.

Migrația depășeste însă planul personal, planul familiei și afectează întreaga societate, și aici mă refer în special la migrația persoanelor cu un grad ridicat de educație. Acest fenomen este numit ce cercetătorii în domeniu ca fiind migrația creierelor.

Migrația creierelor este un fenomen de pierdere de capital uman calificat sau înalt calificat, care fie se află în exces pe piața muncii din țara de origine, fie este atras de condiții mai bune de salarizare sau infrastructură, nivel de trai din altă țară, pe care o numim țară de absorbție

Acest concept nu este unul nou, el este folosit de mai bine de jumătate de secol de cercetătorii internaționeli, însă pentru România fenomenul a căpătat amploare, potrivit unor cercetatori, după 2010, an în care salariile din domeniul bugetar au suferit tăieri drastice. Printre domeniile cele mai afectate de migrația forței de muncă amintim domeniul sanitar, IT/ tehnologic și educația/ cercetarea.

Romania este printre primele țări care oferă forță de muncă calificată alături de Polonia, Germania, Grecia și Marea Britanie. (vezi anexa 6). În cazul Marii Bratanii, aici vorbim de un surplus de forță de muncă calificată.

Cele mai mobile “creiere” din 2003 încoace au fost profesorii de liceu (54.040), medicii (47.998), asistentele (39.773), fizioterapeuții (12.529) și specialiștii dentari (8.907)

Este foarte interesantă imaginea de mai jos care ne oferă o imagine de ansambu asupra situației ocupaționale înainte de decizia migrarii.

Figura 4.

Sursa: Ilie Badescu, Migrația internațională ca problemă socială.

Studiu de caz: migranții pentru muncă în Italia”, pg.38

Comparativ, în figura 5, se poate vedea joburile pe care le accesează tinerii în țările de destinație. Se poate observa o clară difereță de statut.

Figura 5.

Sursa: Ilie Badescu, Migrația internațională ca problemă socială.

Studiu de caz: migranții pentru muncă în Italia”, pg.38

În cazul migrației persoanelor educate și înalt educate vorbim de efecte pozitive și de efecte negative, iar fiecare caz în parte poate înclina balanța într-o direcție sau în alta. (vezi Tebelul 1)

Potrivit profesorului Vasile Astărăstoae „migrația a 2% dintre medicii practicieni dintr-o țară reprezintă cod roșu pentru autorități, adică atenționarea că sistemul poate intra în criză pe termen scurt sau mai lung, implicit că acesta va claca.” (…) „Este un semnal de alarmă, cod roșu, cum spun experții OMS, privind creșterea semnificativă a migrației în România, lucru care ar trebui să îngrijoreze autoritățile

Numărul medicilor din România abia reușește să acopere necesitățile populației, mai ales în mediul rural, iar plecarea cadrelor medicale calificate face situația si mai gravă.

Potrivit datelor oficiale, în 2008, 4% dintre medicii români luau calea străinătății, în speranța unei recunoașteri mai mari, a unor standarde de viață mai ridicate și mai ales în speranța unor salarii pe măsura cunoștințelor, capacităților lor.

S-a putut observa că migrația, chiar dacă intervine ca urmare a unei decizii personale, are efecte care afectează nu doar persoana care migrează, ci și familia acesteia. Mai mult, consecințele migrației depășesc planul personal, afectând societatatea în ansamblul ei.

II.3. Aspecte legislative ale migrației internationale.

Migrația nu este neaparat o problemă, ci mai degrabă un fenomen, un fenomen normal, ce trebuie însă gestionat.

România este atât țară de origine, cât și de destinație a migrației internaționale, dar potrivit studiilor, statutul este de țară de emigrație netă. Foarte important este aspectul numărului crescut de persoanelor care tranziteaza teritoriul național, iar din această cauză, România are dupa 2007 responsabilități suplimentare legate de poziționarea la frontiera estică a UE (migrație ilegală, trafic de persoane, migrație voluntară).

Mișcările la nivelul fluxurilor internaționale ale forței de muncă creează distorsiuni pe piața internă a forței de muncă din România (structură, specializare, segmentare), dezechilibre ale structurii demografice cu implicații economice (evoluția indicatorilor macroeconomici, efectele fiscale, remitențele) și asupra sistemului de securitate socială.

II.3.1. Politica Uniunii Europene privin migrația

Uniunea European reprzintă un ansamblu de națiuni, culturi, legislații diferite care convițuiesc. Necesitatea unor politici comune în domeniul migrației este mai mult decât vitală, și mai ales de actualitate.

“Putem spune că bazele unei politici comune în privința migrației au fost puse în 1986, odată cu Actul Unic European, sau chiar din perioada anterioară, din 1985, când guvernele Germaniei, Franței și Țărilor de Jos au semnat Tratatul Schengen, ce stabilea proceduri comune privind imigrația în statele semnatare”

Uniunea Europeană se bazeaza pe respectarea drepturilor omului, iar unul dinre aceste drepuri este și acela al liberei circulații. Încă de la începuturi Uniunea Europeana a încercat să stabilească câteva reguli privind buna desfășurarea în condiții cât mai sigure și legale ale migrației . “Tratatul de la Roma a pus bazele reglementării liberei circulații a lucrătorilor în spațiul comunitar. După 1957, numeroasele reglementări comunitare, convenții internaționale sau următoarele tratate asupra Comunității Europene au contribuit la facilitarea circulației persoanelor în Uniunea Europeanã”

“Realizarea liberei circulații a persoanelor prin crearea unei piețe comune și prin armonizarea graduală a politicilor economice a statelor membre este unul dintre obiectivele comunitare prioritare”. Acest principiu, așa cum spuneam este specificat în tratatul care pune bazele Comunității Europene.

Ȋn realizarea politicii Uniunii Europene, forurile legislative țin cont de câteva aspecte: beneficiile migrației, beneficiile țărilor de origine, ale țărilor de destinație și aspectele umanitare.

Experința anilor care au trecut a făcut vizibil faptul că este destul de greu realizrea acestui principiu. Vorbim aici de state diferite, cu istorii diferite, culturi diferite, situații socio- economice diferite. Cu toate acestea, diversitatea culturală este un propulsor al fenomenului migraționist.

Prin Tratatul de la Amsterdam, intrat în vigoare în 1999, eforturile Comunității Europene s-au concentrat asupra stabilirii unor politici comune în domeniul azilului și migrației

Politica Uniunii Europene privind migrația urmărește realizarea unui program comun de acordarea azilului, încurajează migrația ilegală și luptă pentru integrarea migranților în țările gazdă, și luptă împotriva migrației ilegale pin sporirea controlului la frontierele ei.

Programul de la Stockholm realizat pentru perioada 2010-2014 “stabilește prioritățile Uniunii Europene pentru spațiul de justiție, libertate și securitate”. Programul de la Stockholm își propune să aibă o nouă aborbare pe baza realizărilor anterioare ale programelor de la Tampere (1999) și Haga (2005), în ceea ce privește “provocărilor viitoare și continuarea consolidării spațiului de justiție, a libertății și a securității, prin acțiuni axate pe interesele și nevoile cetățenilor”

Uniunea Europenă are prin statutul său puterea de a da directive pentru respectarea standardelor necesare funcționării comunităților de migranți în interiorul altor state.

Legislația cu influență asupra fenomenului migrației în UE este cuprinsă în capitolul 2 Libera circulație a persoanelor și Capitolul 24 Cooperarea în domeniul justiției și afacerilor interne. În cadrul celor două capitole, tipurile de legislație ce influențează fenomenul migraționist în Europa sunt legate de legi în trei mari domenii:

legislație privind migrația (influență directă asupra migrației)

Pentru mult timp, dreptul de a intra și a locui pe teritoriul unui Stat Membru al UE era reglementat prin legi la nivel național elaborate de fiecare stat în parte. Pentru a intra și locui pe teritoriul unui stat era nevoie de viză, viză ce se acorda de fiecare stat în parte. După mai 1999, odată cu intrarea in vigoare a Tratatului de la Amsterdam, UE a primit competențele necesare pentru a formula politici comune la nivelul Uniunii Europene privind migrația și azilul. Astfel, în octombrie 1999 la Consiliul European desfășurat la Tampere în Finlanda, statele membre UE au decis formularea unei politici comune privind migrația și azilul care trebuie să între în vigoare în cel mult 5 ani de la promulgarea Tratatului de la Amsterdam, deci cel târziu în 2004.

Domeniile luate în calcul pentru formularea politicii comunitare unice privind migrația care devin responsabilitatea UE, includ aspecte precum: libera circulație a persoanelor, controlul la frontierele externe și acordarea vizelor, azilul, imigrația și apărarea drepturilor persoanelor cu terțe naționalități și cooperarea judiciară pe probleme civile. O politică comună în domeniul migrației (mai ales al imigrației către UE) și a azilului are în vedere adoptarea unei poziții comune a statelor membre UE cererilor de azil venite din partea unor persoane din terțe țări, cât și controlul traficului ilegal de persoane

legislația privind piața forței de muncă (influență directă și indirectă asupra migrației)

După aproximaiv 30 de ani de politici restrictive de imigrație și de azil, guvernele statelor din UE au început să vorbească din nou (după încetarea recrutării de forță de muncă din străinătate la mijlocul anilor 1970) de efectele pozitive pe care le are migrația forței de muncă și să adopte noi reglementări privind aceasta. Această schimbare de viziune la nivelul Uniunii Europene în domeniul migrației forței de muncă este reflectată și de Comunicarea Comisiei din iunie 2003 cu privire la Imigrație, Integrare și Muncă. Această comunicarea urmărește să scoată în evidență roll imigrației în contextul schimbărilor demografice și oferă soluții de integrare a imigranților în țările de stinație din UE.

Lipsa forței de muncă a început să fie evidentă la nivelul Uniunii Europene în din cauza a două motive principale: declinului demografic pe de o parte și a deficitului de calificări pe de altă parte. Cercetatorii preconizează că efectele acetor fenomene se vor resimți acut în perioada 2010-2030.

Migrația de înlocuire în UE vizează două mari categorii de lucrători: pe de o parte este vorba de lucrători înalt calificați în care țările UE sunt deficitare și pe de altă parte este vorba de lucrători necalificați care sunt necesari pentru a înlocui forța de muncă locală care nu dorește să preteze astfel de munci (spre exemplu, în agricultură)

legislația privind recunoașterea reciprocă a diplomelor și a calificărilor (influență indirectă asupra migrației).

În vederea asigurării liberei circulații a persoanelor și a lucrătorilor, este necesară recunoașterea diplomelor și a calificărilor profesionale. La nivelul Uniunii Europene au fost adoptate o serie de reglementări care creează premisele unui sistem general de recunoștere a diplomelor și calificărilor și a unui alt grup de directive ce reglementează recunoașterea calificărilor în diferite profesii. Cele 4 directive ce reglementează acest domeniu sunt următoarele: Directiva 89/48/CEE, Directiva 92/51/CEE, Directiva 1999/42/CE și Directiva 2001/19/CE.

În gestionarea eficentă a migrației internaționale vorbim de o serie de actori instituționali implicați în gestionarea fenomenului, atât pentru țările de destinație, cât și pentru țările de origine.

Rolurile diferslor instituții sunt detaliate în figura de mai jos:

Figura 6. Actorii instituționali implicați în migrația internațională

O = origine; D= destinație

Sursa: Lăzăroiu S. (2002) „Migrația circulatorie a forței de muncă din România.

Consecințe asupra integrării europene” www.osf.ro

La nivel supra-național, printre instituțiile statele implicate în derularea și monitorizarea migrației se numără Uniunea Europeană, iar printre cele voluntare se numără Organizația Internațională a Migrației.

Uniunea Europeană prin legile pe care le promulghează și prin mecanismele de aplicare a lor influențează fenomenul migraționist în Europa, aspecte prezentate deja pe parcursul acestui capitol.

Organizația Internațională pentru Migrației este una dintre principalele organizații voluntare cu activitate în domeniul migrației la nivel mondial. Aceasta a fost creată în 1951 la inițiativa Belgiei și a Statelor Unite ale Americii. Organizația este adepta principiului că migrația umanitară și cea ordonată este în beneficiul atât al migranților cât și al societății. OIM dorește să ajute statele și indivizii în a rezolva probleme legate de migrație.

La nivel național guvernele țărilor din UE sunt cele care influențează fenomenul migraționist și fluxurile de intrare prin diferite politici și activități, cum ar fi acordurile bilaterale inter-guvernamentale spre exemplu.

În România principalele instituții guvernamentale implicate în derularea proceselor migratorii sunt Ministerul Administrației și Internelor, Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, Ministerul Afacerilor Externe și Ministerul Educației și Cercetării.

Cele mai importante politici migraționiste în România sunt implementate prin intermediul unor agenții care sunt parte a ministerelor menționate mai devreme sau sunt independente. Aceste agenții se coordonează de multe ori cu dificultate, iar un exemplu este faptul că, fenomenul emigrației și cel al imigrației sunt tratate de instituții diferite. În cazul în care aceeași instituție are în vedere ambele aspecte ale fenomenului migraționist, ele sunt tratate de către departamente diferite, specializate.

La nivel local vorbim de autorități locale, ONG-uri sau diverse asociații care gestionează feomenul migraționist, fie prin puncte de informare, prin workshop-uri sau consiliere, destinate migranților, fie că e vorba de țară de destinație fie că e țară de origine.

Ca și perspective, vorbim la nivelul Uniunii Europene de noi direcții. În perioada 2007-2013, UE a alocat aproape 4 miliarde EUR pentru gestionarea frontierelor externe ale Uniunii și implementarea politicilor comune în materie de azil și migrație, prin programul general „Solidaritate și gestionarea fluxurilor migratorii” (SOLID). Programul general include patru instrumente: Fondul pentru frontierele externe, Fondul european de returnare, Fondul european pentru refugiați și Fondul european de integrare a resortisanților țărilor terțe. Prin intermediul acestuia din urmă, statele membre au primit 825 de milioane EUR pentru finanțarea de inițiative menite să faciliteze integrarea imigranților în societate

II.3.2.Legislația din România

Libera circulație este un drept constituțional, astfel, fiecare cetățean român are dreptul de a emigra și de a reveni în țară. Potrivit art.25 din Constituția României, revizuită, „dreptul la liberă circulație, în țară și în străinătate, este garantat ”.

Legea fundamentală stabilește condițiile exercitării acestui drept. Astfel Constituția garantează fiecărui cetățean dreptul de a-și alege domiciliul sau reședința în orice localitate din țară, dreptul de a emigra, precum și de a reveni în țară oricând dorește. Dreptul la liberă circulație este un drept care asigură libertatea de mișcare a cetățeanului.

 Trebuie precizat însă că libertatea de circulație nu este absolută, ci trebuie circumscrisă unor limite. Aceste limite țin cont de securitatea națională, sigurarea ordinii publice și prevenirea unor posibile consecințe negative ale exercitării cu rea credință a acestei libertăți. Aceste măsuri sunt absolut necesare în orice societate.

Principalele documente care reglementează statutul lucrătorilor români în străinătate și respectarea drepturilor acestora sunt acordurile biletarelale cu diverse țări.

“Până în 1999, statul român semnase acorduri bilaterale în domeniul circulației forței de muncă cu numai două țări: Germania și Republica Libaneză”. După acest an, România a început un proces de accelerare a semnării acordurilor bilaterale.

Anul 2000 marchează o nouă perioadă de adoptare a măsurilor legislative destinate migrației internaționale. Este adpptată Legea 156 privind protecția cetățenilor români care lucrează în străinătate. Acest document încearcă să reglementeze piața plecărilor forței de muncă, și deși titlul face referire la faptul că statul s-ar putea implica în protejarea cetățenilor aflați în străinătate, doar primul capitol face referire la acest aspect. Astfel, protecția cetățenilor se poate realiza prin încheierea de acorduri bilaterale, înțelegeri, tratate sau convenții.

Pentru detalierea Legii 156 a fost adoptată Hotărârea 384 publicată în Monitorul Oficial nr. 208 din data de 28 aprilie 2001. Aceasta se concentrează asupra reglementărilor plecărilor pentru muncă în străinătate pentru agenții privați.

Actul normativ impune în practică o serie de standarde pentru agenții privați legate de: condițiile de acreditare, desfășurarea activității propriu-zise de mediere de către firme, condițiile în care se produce controlul, suspendarea și retragerea dreptului de mediere agenților privați și accesul cetățenilor români care se deplasează în străinătate în scop de muncă la măsurile de protecție socială din România.

Procedurile introduse prin Legea 156 si H.G. 384 au primit o serie de critici cu privire la faptul că sunt excesiv de birocratice și consumatoare de timp. În 2002 apare Ordonanța 43 pentru modificarea Legii 156/ 2000. Modificările aduse au în vedere exclusiv reglemetărle legate de agenții privați de mediere și se referă la faptu că: MMSS (MMPS) pierde atribuțiile de acreditare, coordonare și control. Procedura de acreditatre este înlocuită de o simplă înregistrare la Inspectoratul Teritorial de Muncă, iar atribuțiile de control sunt preluate de Inspecția Muncii.Dispare de asemenea posibilitatea încheierii unui contract de muncă cu direct cu agentul de mediere (și nu cu entitatea care oferă locuri de muncă dinstrăinătate)

În 2004 este adoptată H.G. 1326, care poate fi considerată punctul de graniță în recunoașterea problemei muncii ilegale și implicit a lipsei de protecție.

În momentul de față, principalul act normativ care vizează problematica migrațiilor în România este Hotărârea Guvernului nr. 498 din 18 mai 2011 pentru aprobarea Strategiei Naționale privind imigrația pentru perioada 2011-2014

Un alt act norativ care reglementeaza sistemul de politici a migrantilor este Hotărârea Guvernului nr. 187/2008 pentru aprobarea Planului de măsuri pentru revenirea în țară a cetățenilor români, plan care a fost arobat din 2008, dar care funcționează cu lentețe absolută. O primă problemă pe care cred că au întâlnit-o în aplicarea acestui plan este faptul că instituțiile înplicare în aplicarea planului vor trebui să suporte și cheltuielile pentru aplicarea acestui plan.

Politica legată de migrație în România a avut în vedere adoptarea de acte normative, înființarea unor instituții cu atribuții în domeniul migrației și cooperarea cu alte state.

“Măsurarea efectelor migrației are în vedere, de regulă, doar o parte a fenomenului, însă migrația afectează bunăstarea societății în ansamblul ei și, astfel, devine un element sensibil și important pentru politicile din domeniu, politici care necesită formularea unor aspecte importante referitoare la consecințele migrației asupra pieței muncii, adaptarea și integrarea migranților în țările gazdă, competiția bunăstării”

Politicile cele mai utilizate și mai analizate în domeniul migrației au fost structurate de Suditu și ceilalți în tabelul 2. Aici sunt evidențiate aspectele de care se ție cont în integrarea, atragerea forței de muncă calificate și înalt calificate din România.

La nivelul managementului, legislația românească privind migrația respectă trăsăturile unui sistem legislativ modern, european, deoarece Romînia, ca stat membru transpune legislația europeană în cadrul legal și normativ național.

Strategia Națională de Apărare Națională aduce în discuție vulnerabilitățile și conceptul de dezorganizarea coeziunii familiilor ca urmare a fenomenului migraționist cu consecințe negative asupra copiilor și tinerilor. Există un capitol în care sunt descrise acțiunile ce trebuie întreprinse pentru asigurarea securității naționale, cu accent pe securitateaa frontierei.

Se poate vedea că documente programatice există. Strategia Națională pentru Dezvoltarea Durabilă a României. Orizonturi 2013- 2020- 2030 transpune metodologia Uniunii Europene la nivelul României. Acest document își propune ca până în 2013 să se elaboreze și să se implementeze un cadru legislativ unitar privind migrația forței de muncă prin consolidarea capacității instituționale și administrative a autorităților centrale și locale pentru o gestionare mai eficientă a fenomenului migraționist.

Sistemul național de asistență socială a fost redefinit conform Legii nr. 47/2006, care stabilește organizarea, funcționarea și finanțarea având la bază principiile europene de acordare a asistenței sociale în vederea promovării procesului de incluziune socială.

Drepturile sociale ale persoanelor vârstnice reglementate în prezent prin Legea nr.17/2000 – act normativ depășit de problematica situației actuale a acestei categorii de populație. În raport cu situația sociomedicală și cu resursele economice de care dispun, persoanele vârstnice pot beneficia de servicii și prestații pentru asigurarea satisfacerii nevoilor curente ale vieții.

Prestatiile sociale de care beneficiază persoanele vârstnice sunt : ajutorul social (Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat cu modificările și completările ulterioare), ajutoarele de urgență, ajutor pentru încălzirea locuinței (O.U.G. nr. 5/2003 privind acordarea de ajutoare pentru încălzirea locuinței, precum și a unor facilități populației pentru plata energiei termice), ajutorul în caz de deces (Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale) și ajutorul lunar acordat soțului supraviețuitor (Legea nr. 578/2004 privind acordarea unui ajutor lunar pentru soțul supraviețuitor)

Serviciile comunitare pentru vârstnici constau în : a) îngrijirea temporară sau permanentă la domiciliu; b) îngrijirea temporară sau permanentă într-un cămin pentru persoane vârstnice; c) îngrijirea în centre de zi, cluburi pentru vârstnici, case de îngrijire temporară, apartamente și locuințe sociale, precum și altele asemenea.

Pentru persoanele care rămân acasă, sistemul legislativ amintește și de copii. Potrivit Legii 272/2004 părinții care părăsesc statul, pentru a munci peste granițe trebuie să facă o declarație cu privire la persoana în grija căruia lasă copii, la Serviciul Public de Asistență Socială de care aparține. Alte aspecte legislative cu privire la copii nu sunt reglementate.

România se confruntă cu situația migrației, iar încercările ce țin de de a realiza politici privind migrația par a nu face față situației și efectelor neintenționate pe care acest fenomen le manifestă.

Evoluția migrației de după 1989 cu accent pe cel de-al patrulea val coroborat ci indicatorii demografici de care am tot vorbit (natalitate) impune adoptarea unei strategii adaptate la situația României așa cum este ea evidențiată în capitolele precedente.

Încercarea de a transpune politica europeană la realitatea socio-economică și demografică a României nu este suficientă. Abordarea unei “strategii naționale durabile și integrate a problematicii migrației românești este necesar să constituie o prioritate în viitorul imediat pentru toți actorii implicați în gestionarea fenomenului, la nivel național și local”

Pe scurt este nevoie de o strategie care să aibă în vedere efectele neintenționate pe care migrația le are asupra societății, familiei românești. Doar așa se pot elimina „dezechilibrele structurale” pe termen lung pe care migrația le poate determina.

Dumitru Sandu propune o abordare a înțelegeri fenomenului migraționist în primă instanță, pentru ca ulterior politicile să se plieze pe realitate. Elemetele esențiale pentru politile publice destinate migeației internaționale pot fi sintetizate astfel: necesitatea inovației și a modelelor de bună practică, emigrație versus migrație în politicile privin migrația, în sensul nevoii de politici și pentru emigrare și pentru imigrare, chiar dacă a doua e mai ușor de realizat. Lipsa informațiilr despre fenomen face ca realizarea politicilor să fie defectuasă. Este nevoie de informații actualizate și de resurse. La acestea se adaugă necesitatea unui observator al migrației, și a datelor legate de starea de spirit a migranților.

Tot Sandu scoate în evidența necesitatea cunoașterii fenomenului având la bază date reale, culese printr-un recensământ al migrației, dar și cu privire la remitențe. În realizarea politicilor, Sandru precizează că este important luarea în calcul a măsurilor orientate către diaspora dar și către migrația potențială și stabilirea unor obiective de guvernare privind migrarea cât mai obiective, care să fi transpuse în politica națională, și identificarea instituțiilor care să transpună politicile în acțiuni concrete.

III. Efectele negative ale migrației internaționale

STUDIU ASUPRA COPIILOR, PERSOANELOR VÂRSNICE ȘI INSTITUȚIILOR DIN BACĂU

4.1 Fixarea obiectivelor cercetării

Obiectiv general: identificarea efectelor negative pe care migrația le are asupra familiei rămase acasă (copii, vârstnici) și asupra instituțiilor

Întrebarea de cercetare: Care sunt efectele negative pe care migrația le are asupra copiilor, vârstnicilor și instituțiilor?

Obiective specifice:

Identificarea efectelor negative pe care migrația le are asupra copiilor rămași singuri acasă

Identificarea efectelor negative pe care migrația le are asupra vârstnicilor rămași singuri acasă

Identificarea efectelor negative pe care migrația le are instituțiilor statului

Identificarea unor soluții pentru ameliorarea efectelor negative pe care migația internațională o are asupra copiilor

Identificarea unor soluții pentru ameliorarea efectelor negative pe care migația internațională o are asupra vârstnicilor

Identificarea unor soluții pentru ameliorarea efectelor negative pe care migația internațională o are asupra instituțiilor

4.2. Universul cercetării

Universul cercetării pe care mi-am propus-o este reprezentat de populație din orașul Bacău. Voi analiza 3 grupuri diferite astfel:

Copiii, de până la 18 ani (în special de liceu a căror părinți, unul sau amîndoi, sunt plecați în străinătate)

Vîrstnici (persoane cu vârsta mai mare de 60 ani, care au copii plecați peste hotare și se întrețin singuri)

Reprezentanți ai instituțiilor publice din municipiul Bacău

4.3. Unitatea de analiză și înregistrare

Unitatea de analiză este identică cu unitatea de înregistrare, și este reprezentată de individ, în cazul copiilor și al vârstnicilor, iar in cazul instituțiilor, unitatea de analiză este individul iar unitatea de inregistrare este instituția.

4.4. Formularea ipotezelor

Migrația afectează rezultatele școlare ale copiilor rămași singuri acasă.

Copii a căror părinți sunt plecați în străinătate se simt abandonați de părinți.

Copii a căror părinți sunt plecați în străinătate nu sunt protejați de legislația statului român.

Persoanele în vârstă care au copii plecați în străinătate au un nivel de trai scăzut.

Persoanele în vârsta care au copii plecați în străinătate sunt dați uitării.

Migrația forței de muncă a personalui calificat și înalt califcat lasă instituțiile publice fără specialiști.

4.5.Tipul de cercetare

Cercetarea realizată este una sociologică, empirică, care „presupune observarea directă a realității”(Chelcea S., 2001, pag.151), explicativă pentru că își propune testarea unor ipoteze, este însă o cercetare exploratorie, care nu are o amploare mare, drept pentru care o voi numi, așa cum propune și Chelcea „investigație sociologică” (Chelcea S., 2001, pag.151).

Din universul cercetărilor sociologice am ales să folosesc ancheta sociologică pe bază de chestionar pentru anchetarea persoanelor din grupul tinerilor (copiilor) și vârstnicilor, iar pentru analiza efecetelor asupra instituțiilor am ales interviul semictructurat, adresat reprezentanților a 10 instituții publice din municipiul Bacău.

Chestionarul realizat (Anexa 7) este de tip omnibus, cuprinde atât întrebări închise cât și întrebări deschise. El a fost administrat față în față pentru a oferi explicații suplimentare dar în același timp și identificarea și notarea primului răspuns și a altor explicații care îmi sunt de folos în interpretare.

Ghidul e interviu (Anexa 8) este semistructurat, tocmai pentru a oferi posibilitatea realizării unor interviuri specifice fiecărei instituții în parte.

BIBLIOGRAFIE

Joaquin Arango, “Explaining migration: a critical view”, International Social Science Journal, Nr.165, (2000)

Alexandru D. Albu, “Migrația forței de muncă”, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1987

Iris Alexe (coord.), “Al patrulea val. Migrația creierelor pe ruta România-Occident”, Fundația Soroș, București, 2011

R.G.Anghel, “Migrație de întoarcere sau depopulare”, Dilema Veche, nr. 254, 29 decembrie 2008, disponibil la adresa http://www.dilemaveche.ro/sectiune/tema-saptamanii/articol/societate-migratii-si-reveniri

Ilie Bădescu, “Migrația internațională ca ca problema socială. Studiu de caz: migranții pentru muncă în Italia”

Cristina Elena Bobu,”Politica UE în domeniul migrației- mai multe fețe ale aceleiași dileme”, disponibil la adresa http://www.sferapoliticii.ro/sfera/137/art14-bobu.html

Maria Cojocaru ,“Migrația și efectele ei în plan familial”, disponibil la adresa http://singuracasa.ro/_images/img_asistenta_sociala/pentru_profesionisti/resurse_asistenta_sociala_copil_singur_acasa/abilitati/Migratia_si_efectele_ei_in_plan_familial_OIM2006.pdf

Daniela Luminița Contantin (coord.) “Fenomenul migraționist din perspectiva aderării României la Uniunea Europeană” Institutul European din România, București, 2004

Monica Constatinescu, “ Teorii ale migrației internaționale”, Revista de Sociologie Românească, 3-4 / 2002.

Sebastian Lăzăroiu, “Fețele schimbării. Românii și provocările tranziției”, București Editura Nemira, 1999

Cornelia Mușan, și alții, “Raport privind situația vârstnicilor din România”, Centrul de Studiere a Populației, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj Napoca, 2009

Mădălina Popa, Dragoș Ungureanu ; coord.: Iulian Oneașcă, “Politica de migrație a Uniunii Europene : implicații pentru piața muncii” – Alpha MDN, Buzău, 2013, disponibil la adresa http://europedirectbucuresti.ier.ro/wp-content/uploads/Brosura-ED-Politica-de-migratie-a-UE.pdf

Maria Pescaru, “Consecințele migrației familieie contemporane asupra creșterii și educării copiilor”, disponibil la adesa https://cluj2010.files.wordpress.com/2010/09/paper-maria-pescaru-ro.pdf

Monica Roman, Cristina Vicu, “Câteva efecte socioeconomice ale migrației forței de muncă asupra țărilor de emigrație. Cazul României”, în “Economie teoretică și aplicată” Volumul XVII (2010), Nr. 7(548)

Tudor Ștefănescu , “Politicile Sociale ale Uniunii Europene”, ed. Institutul European din România, Bucureti, 2002.

Bogdan Alexandru SUDITU (coord), “STUDII DE STRATEGIE ȘI POLITICI (SPOS) 2012 Studiul nr. 1 Perspectivele politicii de migrație în contextul demografic actual din România” Institutul European din România, București, 2013

Dumitru Sandu, ”Migrația și consecințele sale” în Marian Preda (coord.), ”Riscuri și inechități sociale în România”, Iași, Ed. Poliron, 2009

Dumitru Sandu, “Fluxurile de migrație în România”, Editura Academiei București, 1984.

Carmen Tudorache,”Evoluția fenomenului migrației în Europa” disponibil a adresa http://www.store.ectap.ro/articole/211.pdf

IOM (2003): World Migration 2003 – Maps, Geneva: Organizația Internaținală pentru Migrație Dictionar de Economie, Catedra de Economie și Politici Economice, ediția a doua, Editura Economică, București, 2001

ActivNews, disponibil la adresa http://activenews.ro/in-doar-23-de-ani-romania-s-a-prabusit-demografic-urmeaza-un-dezastru-pentru-economie-si-sistemul-de-pensii_1898540.html

Constituția României, disponibilă la adresa http://www.constitutiaromaniei.ro/

Consiliul Național al persoanelor vârstnice, disponibil la adresa http://www.cnpv.ro/pdf/analize2007_2009/studiu_as_2009.pdf

Discovermagazine, disponibil la adresa http://blogs.discovermagazine.com/d-brief/2014/07/31/video-thousands-years-human-migration-five-minutes/

EuropeDirectBucuresti, disponibil la adresa http://europedirectbucuresti.ier.ro/wp-content/uploads/Brosura-ED-Politica-de-migratie-a-UE.pdf

Eurostat, disponibil la adresa http://ec.europa.eu/eurostat

FRONTPRESS.RO, “Migratia si perspective demografice”, disponibil la adresa http://www.frontpress.ro/2013/04/migratia-si-perspectivele-demografice.html

GândulInfo, disponibil la adresa http://www.gandul.info/magazin/exodul-creierelor-din-europa-harta-animata-a-migratiei-intelectualilor-din-1600-pana-in-prezent-13023654?utm_source=feedburner&utm_medium=feed&utm_campaign=Feed%3A+gandul%2FMJcu+%28Gandul%29

Institutul Național de statistică, disponibil la adresa http://www.insse.ro/cms/

Mediafax, disponibil la adresa http://www.mediafax.ro/social/migra%C5%A3iamedicilor-din-romania-considerata-alarmanta-de-oms-3170525

Paula Herlo, diponibil la adresa http://www.paulaherlo.ro/solutie-norvegiana-pentru-cei-4-milioane-de-romani-trecuti-de-75-de-ani/

România Liberă, disponibil la adresa http://www.romanialibera.ro/actualitate/fapt-divers/o-noua-lege-pentru-protectia-varstnicilor-dependenti–10856

România e acasa, disponibil la adresa http://romaniaeacasa.ro/index.php/ro/cui-de-adresam/129-informatii-generale/523-despre-migratie

Salvati copii, disponibil la adresa http://salvaticopiii.ro/?id2=000200010005,

Think Outside the Box, Disponibil la adresa http://totb.ro/migratia-creierelor-in-europa/

epigramă de Constantin L. Moldovan din Concursul Național "Pe aripi de dor domnesc", Domnești (Argeș), tema "Lumea satului românesc", Premiul I (august 2011), disponibil la adresa http://epigrame.citatepedia.ro/despre.php?s=emigra%FEie

Declarația universală a drepturilor omului, disponibil la aresa http://www.anr.gov.ro/docs/legislatie/internationala/Declaratia_Universala_a_Drepturilor_Omului.pdf

”Să înțelegem politicile Uniunii Europene”, disponibil la adresa http://europa.eu/pol/pdf/flipbook/ro/migration_ro.pdf

Presidency.ro „Strategia națională de apărare. Pentru o Românie care garantează securitatea și prosperitatea generațiilor viitoare”, București, 2010, disponibil la adresa http://www.presidency.ro/static/ordine/SNAp/SNAp.pdf 

Asociația Româna de drept Umanitar, disponibil la adresa http://www.arduph.ro/domenii/refugiati-persoane-disparute-2/fenomenul-migratiei-si-traficul-de-persoane/