Drepturile Personalitatii2

CUPRINS

Introducere _______________________________________________________________ 5

Capitolul I. INTERZICEREA PRACTICILOR EUGENICE ÎN NOUL COD CIVIL ROMAN__________________________________________________________________ 9

Observații introductive___________________________________________9

Dreptul de a dispune de sine însuși ________________________________11

1.2.1 Inviolabilitatea corpului uman________________________________11

Prelevarea de organe și transplantul de la persoanele în viață____________12

Interzicerea practicilor eugenice__________________________________13

Intervențiile asupra caracterelor genetice___________________________14

Respectul datorat persoanei și după deces. Prelevarea de la persoanele

decedate___________________________________________________17

Reproducerea umană asistată medical cu terț donator_______________19

1.7.1 Condiția existenței unui proiect parental_________________________19

1.7.2 Consimțământul la reproducerea asistată medical_________________20

1.7.3 Ridicarea anonimatului donatorilor_____________________________20

Capitolul II. DREPTUL LA ONOARE ȘI DREPTUL LA DEMNITATE___________ 22

2.1 Definitie si explicații ________________________________________________ 22

2.1.2 Aspectele onoarei ____________________________________________ 22

2.1.3 Felurile onoarei ______________________________________________ 23

2.2. Dreptul la demnitate_________________________________________________ 25

2.2.1 Deosebiri___________________________________________________ 27

2.3 Concluzii__________________________________________________________ 27

Capitolul III. REPRODUCEREA UMANĂ ASISTATĂ MEDICAL CU TERȚ DONATOR: _____________________________________________________________ 28

3.1 Noțiune __________________________________________________________ 28

3.1.2 Clasificare tehnicilor de RUAM __________________________________ 29

3.1.3 Riscurile folosirii metodelor RUAM ______________________________ 30

3.2 Efectele existenței RUAM asupra legislației _____________________________ 32

3.2.1 Exemple in cazul folosirii RUAM________________________________ 32

3.3 Reglementarea tehnicilor RUAM în dreptul intern prin Noul Cod civil__________39

3.4 Influența introducerii tehnicilor de RUAM în legislație cu privire la filiație______41

Capitolul IV. DREPTUL LA PROPRIA IMAGINE ÎN NOUL COD CIVIL:________43

4.1 Drepturile personalitații în general_____________________________________43

4.1.2 Clasificarea drepturilor______________________________________44

4.1.3 Clasificarea drepturilor extrapatrimoniale________________________48

4.1.4 Atributele persoanei fizice___________________________________49

4.2 Dreptul la imagine_________________________________________________50

4.2.1 Noțiune. Fundament________________________________________51

4.3 Autonomia dreptului la imagine_______________________________________53

Consimțamântul___________________________________________________55

Limitele dreptului la propria imagine___________________________________58

Contractul de imagine______________________________________________60

Stingerea dreptului asupra imaginii____________________________________61

Concluzii ________________________________________________________________ 62

Bibliografie ______________________________________________________________ 64

INTRODUCERE

Drepturile personalității reprezintă o instituție nou introdusă de codul Civil, prin Capitolul II – „Respectul datorat ființei umane și drepturilor ei inerente”, din Titlul II „Persoana fizică”, a Cărții I – „Despre persoane” din Codul Civil.

Conform art.58 din codul civil, noțiunea de drepturi ale personalității se definește astfel: orice persoană fizică are dreptul la ocrotirea valorilor ființei umane, și anume: viața, sănătatea, integritatea fizică, și psihică, demnitatea, intimitatea vieții private, libertatea de conștiință, creația științifică, artistică, literară sau tehnică.

O parte din aceste drepturi rezultă din Convenția Europeană privind drepturile și libertățile fundamentale ale persoanei.

Drepturile personalității au următoarele caracteristici:

– sunt inerente calității de persoană umană aparținând individului prin faptul că este om și apără originalitatea și caracteristicile fizice și morale ale ființei umane.

– Nu sunt drepturi patrimoniale, adică viața și valorile individuale nu pot fi estimate în bani, fiind netransmisibile și aparțin doar titularului lor.

– Persoanele fizice au dreptul la viață, sănătate și integritate. Toate aceste drepturi sunt garantate și ocrotite de lege.

– Vizavi de interesul siocietății sau al științei, interesul și binele ființei umane are prioritate.

– Speciei umane nu i se pot aduce injurii.

– Organizarea selecției umane este interzisă prin orice practică eugenică.

– Sunt nepermise intervențiile medicale care ar putea leza caracterele genetice în vederea modificării originii persoanei, exceptându-le pe acelea care vizează prevenirea și tratatra malformațiilor genetice.

-Intervențiile care au ca scop producerea de ființe umane genetic identice (clone), dar și crearea de embrioni umani în scopul cercetării sunt interzise, atât în cazul ființelor vii cât și decedate.

– În vederea alegerii sexului viitorului copil, este interzisă utilizarea tehnicilor de reproducere umane, doar cu excepția situațiilor în care este vorba depre înlăturarea unei boli ereditare lefate de sexul acestuia.

– Corpul uman este inviolabil.sta corectitudinea ființei umane.

– Integritatea fizică și psihică a individului este un drept care nu poate contestat. Doar în cazurile și în circunstanțele prescrise de lege se poate contesta corectitudinea ființei umane.

– Caracteristicile genetice ale unei persoane pot fi examinate doar în scopuri medicale sau de cercetare stiințifică și doar în condițiile legii.

– Amprentele genetice ale unei persoane pot fi recunoscute doar în cadrul unei practici judiciare civile sau penale, în scopuri medicale ori de cercetare și numai într-un cadru legal.

– Actele ce au ca obiect atribuirea unei valori patrimoniale corpului uman sunt nule, excetând cazurile prevăzute de lege.

– Este interzisă supunerea la experiențe, teste, tratamente sau alte intervenții în scop terapeutic sau de cercetare, acest lucru fiind posibil doar în condițiile legii.

– În cazul donării, transplantului de organe, țesuturi și celule, acestea nu se pot realiza decât în cazurile și condițiile legii, cu acordul scris al persoanei și numai după ce aceasta s-a documentat asupra riscurilor intervenției.

Donatorul își poate schimba decizia, asta până în momentul prelevării.

-Prelevarea de organe, țesuturi și celule de origine umană de la minori și persoane aflate în viață, dar fără discernământ, datorate unui handicap mintal, este interzisă, în afara cazurilor prevăzute de lege.

– Orice persoană are dreptul de a dispune de sine însuși, să hotărască singură, atâta vreme cât nu încalcă drepturile și libertățile celorlalți, ordinea publică și bunele moravuri.

– Privind dreptul la libera exprimare, orice persoană își poate exercita acest drept care nu poate fi restrâns decât în cazul în care aduce atingere legii sau convențiilor și pactelor internașionale referitoare la drepturile omului la care România este parte.

– Persoanele au dreptul la viața privată, respectarea acesteia. Fără acordul acestora nu pot fi supuse intervențiilor din viață, de natură intimă, personală sau familială, nici în domiciliu, reședință sau corespondență, fără acceptul său și fără respectarea legii.

– Informațiile din viața personală, corespondența, manuscrisele sau alte documente personale nu pot fi folosite sub nicio formă, decât cu acordul persoanei sau în limitele legii.

– Este interzisă atingerea adusă demnității individului, onoarei și reputației, fără acordul acesteia sau fără respectarea legii.

– Propria imagine este un drept prin care persoana este liberă să nu îngăduie sau să oprească reproducerea înfățișării fizice sau a vocii sale, să împiedice folosirea reproducerii acestora.

Viața personală. Se consideră atingere adusă vieții personale:

Intrarea în lociunță, rămânerea sau sustragerea de obiecte fără consimțământul celui care o posedă legal;

Interceptarea unei convorbiri private făcută prin mijloace tehnice, fără acordul persoanei;

Receptarea sau folosirea imaginii, a vocii unei persoane care se află într-un spațiu privat, fără acordul ei;

Imagini dintr-un cadru privat fără acordul proprietarului;

Folosirea de mijloace pentru observarea vieții private, exceptând cazurile prevăzute de lege;

Orice difuzare de stiri sau reportaje scrise, audiovizuale, dezbateri sau anchete ce privesc viața personală, intimă ori de familie, fără acordul persoanei.

Imagini difuzate cu o persoană care se află la tratament, date despre starea ei de sănătate, diagnostic sau tratament, împrejurările legate de boală, rezultatul autopsiei în azul persoanelor decedate, fără acordul familiei.

Folosirea cu rea-credință a imaginii, a vocii sau numelui, sau a asemănării cu o altă persoană;

Folosirea ori difuzarea de documente personale, a corespondenței, manuscriselor, date privind domiciliul, numere de telefon ale persoanei sau familiei, fără acordul acestora, date de care doar ele pot dispune.

Respectul se impune și în cazul persoanelor decedate. Vom respecta corpul și memoria persoanei decedate, protejându-le în același fel ca și în cazul persoanelor aflate în viață.

Voința persoanei decedate trebuie respectată, tinându-se cont de dorința acesteia în ceea ce privește funerariile și de ce se va întâmpla cu corpul său după moarte. Atunci când nu există discernământ din partea acestora, se ține cont și se cere consimțământul părinților sau al tutorelui, după caz. În situația în care persoana decedată nu-și exprimă dorința privind funerariile, acestea se vor declina către soț, soție, părinți, descendenții rudelor în linie colaterală până la al patrulea grad, inclusiv legătorilor universali ori dispoziții ale primarului localității, orasului, municipiului, sectorului în a cărui rază teritorială a avut loc desesul,ținându-se cont de religia persoanei decedate.

Pentru prelevarea de organe în scop terapeutic sau științific, se va ține cont de acceptul scris al decedatului, atunci când era în viață sau, de consimțământul dat de soțul sau soția, supraviețuitor, sau de alte rude până la gradul patru inclusiv.

Capitolul II. DREPTUL LA ONOARE ȘI DREPTUL LA DEMNITATE

Definitie si explicații

Omul reprezintă valoarea supremă a societății. Onoarea și demnitatea sunt atribute fundamentale ale omului și fără protecția lor nu putem concepe protecțiaomului în societate sau, altfel spus, a valorilor fundamentale ale societății.

Onoarea este, pe de o parte, aprecierea socială a personalității și a meritelor sale, iar, pe de altă parte, reflectă tendința omului de a-și păstra reputația.

Onoarea reprezintă o categorie ce reflectă demnitatea individului în conștiința altor oameni,aprecierea să publică sau, altfel spus, onoarea este reputația pozitivă a omului.Onoarea este în primul rând aprecierea societății dată personalității, deci depinde foarte mult de principiile morale impregnate în conștiința comunității sociale.

2.1.2 Aspectele onoarei

 Noțiunea de “onoare” are trei aspecte:

1. Caracteristica personalității însăși (trăsăturile persoanei).

2. Aprecierea socială a personalității (“reflectarea trăsăturilor persoanei înconștiința socială”).

3. Aprecierea socială acceptată de personalitatea însăși, “capacitatea persoanei de a-și aprecia faptele, de a acționa în viața morală potrivit normelor morale, regulilor și cerințelor societății” Dreptul protejează categoria de onoare datorită importanței pe care aceasta oare în societate. Este nevoie ca aprecierea socială a omului să fie obiectivă. Pentruformarea ei se impune cunoașterea obiectului aprecierii, adică a acțiunilor sauinacțiunilor care se supun aprecierii.

În momentul în care despre o persoană se răspândesc informații false și lezante, aprecierea socială a personalității se schimbă și persoanei i se aduc prejudicii pe nedrept.

Caracterul obiectiv al onoarei se manifestă în principal prin faptul că ea este o exprimare obiectivă a relațiilor (atitudinilor) dintre personalitate și societate.

La baza ideii de onoare stau principiile eticii. Pentru că principiile morale ce domină societatea pot fi determinate, putem vorbi de caracterul obiectival categoriei de onoare, care limitează arbitrarul și interpretarea subiectivă a ceea ce este onoare sau dezonoare.

În același timp, nu se poate nega posibilitatea formării unei aprecieri sociale incorecte în raport cu un anumit om sau grup de oameni. În alt aspect, “onoarea” fiind o categorie relativă în timp și spațiu, creează anumite probleme de apreciere în fața judecății, conținutul ei, fiind social, nu poatefi apreciat în mod unilateral de către fiecare membru al societății în particular.

Simplu spus, acest drept înseamnã dreptul oricãrei persoane fizice de a nu i se aduce atingere onoarei și considerației sale.

Noțiunea de onoare îmbracã douã laturi: psihologicã și socialã.

Onoarea este astfel, în același timp, sentimentul pe care îl are persoana cã este fãrã reproș din punct de vedere moral și juridic și totodatã cã este consideratã ca atare în societate. Așadar, onoarea nu ține numai de interioritate. Ea are și un caracter social; a pierde onoarea înseamnã a pierde considerația semenilor. De aici rezultã legãtura între onoare și renume, sau reputație.

Uneori onoarea și renumele sunt sinonime; o atingere a renumelui înseamnã o atingere aonoarei. Reputația înseamnã felul în care o persoanã este apreciatã în societate ca și calitate recunoscutã. Cel mai frumos patrimoniu al omului este o reputație nepãtatã.

Onoarea în definiția datã de Schopenhauer este opinia altora despre valoarea noastrã (obiectiv) iar subiectiv, frica noastrã de aceastã opinie. Elementul fricã,spunea filozoful, are o mare înrâurire asupra omului de onoare. Într-o definiție meșteșugitã onoarea este „conștiința dinafarã, iar conștiința este onoarea dinãuntru”.

2.1.3 Felurile onoarei

S-a spus cã onoarea are mai multe genuri care rezultã mai ales din proprietate, funcții și raportul sexual cãrora le corespunde onoarea civicã sau burghezã, onoarea oficialã și onoarea sexual. Sfera cea mai întinsã o are onoareacivicã. Întotdeauna onoarea se sprijină pe încrederea în neschimbarea caracterului moral; o singurã faptã rea va prevesti aceeași notã moralã în faptele viitoare, în împrejurãri similare. Aceasta o dovedește expresia caracter pentru faimã, reputație, onoare.

Onoarea se deosebește de glorie. Onoarea nu reprezintã opinia despre niștecalitãți deosebite pe care le-ar avea un anumit om, ci despre calitãțile obștești care sunt presupuse oamenilor, care nu trebuie sã-i lipseascã nici lui. „Dacã onoareaspune cã acest individ nu face excepție, gloria spune cã el face excepție; gloriatrebuie mai întâi câștigatã, onoarea, dimpotrivã, trebuie numai sã nu fie pierdutã. Apoi, dacã lipsa de onoare este rușinea, lipsa de glorie este obscuritatea.

Mai mult la onoare pretinde oricine, la glorie numai excepțiile cãci ea numai prin lucrãriexcepționale se dobândește”. Cu cât este mai greu de a dobândi gloria, cu atât este de ușor a o pãstra. Dimpotrivã, onoarea se dã oricui și chiar pe credit ea însã se pãstreazã cu greutate. Desigur, se poate vorbi despre onoarea publicã (a funcționarului). Ea ar consta în opinia celorlalți cã persoana care îndeplinește funcția are toate însușirilecerute pentru aceasta și îndeplinește întocmai îndatoririle oficiale.

Cu cât funcția este mai însemnatã cu atât mai mare trebuie sã fie opinia despre capacitatea intelectualã și însușirile sale morale; o datã îndeplinite aceste criterii, gradul deonoare va fi mai mare; existã o onoare a profesiei.

Onoarea funcției publice înseamnă, de altã parte, apãrarea prestigiuluiinstituției, a colectivului și chiar a urmașilor; ea presupune a riposta împotriva atacurilor nelegitime care s-ar face la adresa funcției și a instituției.

Evident, unaccent deosebit se pune pe calitãțile morale ale funcționarului public; atunci când acestea lipsesc sau existã bãnuiala legitimã cã ele lipsesc, în mod firesc urmeazã „demisia de onoare”.

Statutul funcționarilor publici îi obligã pe aceștia de arespecta normele de conduitã profesionalã și civicã prevãzute de lege. Respectarea obligației de moralitate trebuie raportatãatât la natura funcției cât și la rangul în ierarhia administrativã a funcționarului public. O onoare specialã este onoarea militarã care obligã la apãrarea patriei și presupune devotament,curaj, bravurã,putere și de a nu pãrãsi pentru nimic drapelul pe care ai jurat.

Dar apãrarea onoarei este o îndatorire a fiecãruia dintre noi. De multe ori onoarea(alãturi de alte valori) este invocatã în jurãmântul pe care unele categorii de funcționari sunt obligate sã-l presteze.

Atingerile aduse onoarei sau reputației se numesc calomnii (defãimãri) atunci când ele rezultã din alegațiuni sau imputarea unor fapte care pot sã fie adevãrate sau false (plagiator al unei opere, alcoolic, toxicoman etc.); de altã parte,aceste atingeri se numesc insulte atunci când ele rezultã numai din expresii jignitoare, disprețuitoare, sau invective care nu au legãturã cu imputarea unui fapt.

Calomnia și insulta (aceasta din urmã urmeazã a fi dezincriminatã) constituieinfracțiuni prevãzute și pedepsite de Codul penal.

Dar ele constituie de asemenea și culpe civile. De aceea, dincolo de sancțiunile penale, partea vãtãmatã va puteaobține daune interese pentru repararea prejudiciului pe care l-a suferit și, desigur,luarea mãsurilor pentru a-l împiedica pe autor ca pe viitor sã nu mai continue.Altãdatã onoarea era apãratã prin duel când pentru ea se punea în joc chiar viața.

Acesta era considerat o sinucidere nobilã din motive de onoare. Este celebru cazul poetului A.S. Pușkin care fiind implicat într-un numãr impresionant de dueluri și-a pierdut viața în urma unui duel în 1837 la Petersburg.

Duelul era, fãrã îndoialã, o formã barbarã de justiție, de „reparare a onoarei” deoarece prinel puterea și îndemânarea fizicã erau așezate în locul rațiunii, al judecãții.Grecii și romanii nu cunoșteau principiul „onoarei cavalerești”; cei vechi nu cunoșteau altãsatisfacție decât cea judecãtoreascã.

O particularitate împrumutatã din dreptul penal este aceea cã dreptul la onoare nu este atins câtã vreme autorul nu a acționat cu intenția de a calomnia; o simplã rãutate jignitoare nu este suficientã. Dar în practicã reaua credințã seobservã relativ ușor raportând alegațiunile la calomnie sau insultã. S-a ridicat problema de a ști dacã onoarea este atașatã numai persoaneiînsãși. S-a rãspuns cã având și o laturã socialã, onoarea se extinde prin solidaritate și asupra familiei. De aceea dreptul la reparație moralã ar fi deschis și moștenitorilor mai apropiați.

Totuși s-a apreciat îndoctrina francezã – cã nu ar fi vorba despre o transmisibilitate a dreptului prin succesiune ci de recunoașterea unei atingeri pe care soțul sau copilul au suferit-o distinct în persoana lor.

Legea presei (în Franța) stabilește cã injuria sau defãimarea adusã unui mort nu constituie infracțiune decât dacã a existat voința dea aduce atingere onoarei sau considerației moștenitorilor sãi. Cunoașterea onoarei este tributarã poziției sociale și anturajului persoanei; deasemenea ea este influențatã de moravuri (altãdatã ruperea logodnei era sancționatã).

2.2 Dreptul la demnitate

În ceea ce privește “demnitatea”, aceasta este definită de majoritatea teoreticienilor ca“autoaprecierea personalității, bazată pe aprecierea ei de cătresocietate”.

Conform articolului din declarația Universală a drepturilor Omului, toate ființele se nasc libere și egale în demnitate și în drepturi.

Demnitatea impune cinste, bună-credință și oreputație fără pată, chiar dacă este greu de definit.

Este un bun imaterial, de ordin etic și este inerentă ființei umane.În raport cu sine însuși demnitatea este un sentiment personal determinat de aprecierea pe care fiecare om o are față de el.

Orice ofensă adusă demnității umane atrage după sine excluderea individului din aria relațiilor sociale.

Demnitatea este ocrotită prin lege, fiind un bun moral, având valoare socială. Sentimentul de demnitate este ocrotit și de legea penală, care condamnă acșiunile ce duc la diminuarea stimei, considerației și respectului de care trebuie să se bucure orice persoană.

De exemplu: „atingerea adusă onoarei sau reputației unei persoane prin cuvinte, prin gesturi sau prin orice alte mijloace, ori prin expunerea la batjocură se pedepsește“.

Premisele demnității umane sunt libertatea și egalitatea șanselor.

Istoria a demonstrat că nu toate societățile au asigurat condiții pentru manifestarea demnității umane.

În societățile caracterizate prin oprimarea unei clase sociale de către o alta, demnitatea era doar privilegiul celor care dețineau puterea. De exemplu,în societatea sclavagistă, sclavii nu erau tratați ca ființe umane demne.

Ei reprezentau simple instrumente de folosință, aflate oricând la dispoziția stăpânilor de sclavi.

Doar o societate democratică poate să aspire la respectarea demnității umane, la asigurarea egalității șanselor pentru toți membrii săi. Numai într-o astfel de societate este posibil să existe legi care să-i ajute pe cei defavorizați, ameliorând astfel inegalitatea șanselor. În concluzie, manifestarea demnității umane presupune mai mult decât egalitatea în fața legii, ea presupune egalitatea șanselor tuturor oamenilor.

Societățile totalitare promovează și ele o negare a libertății și demnității individului. Interesele individului se subordonează intereselor statului.Personalitatea lui se pierde, se dizolvă în societate.

Drepturile omului reprezintă principalele condiții care permit fiecarei persoane să-și dezvolte și să-și folosească cât mai eficient calitățile: fizice,intelectuale, socio-afective, morale si spirituale. Ele decurg din aspirația – tot mai mare – a omenirii la o viață în care demnitatea și valoarea fiecăruia este respectată și protejată. 

Referindu-se la toate ființele umane de pe glob, drepturile omului au un caracter universal. Pe fondul încălcării drepturilor omului s-au produs tragedii și conflicte sociale și politice, violențe între popoare și în interiorul acestora.

2.2.1 Deosebiri

Deosebirea dintre ”onoare” și ”demnitate”. Onoarea este o trăsătură socială obiectivă iar demnitatea presupune autoapreciere, subiectivitate.

De aici putem trage concluzia că demnitatea omului se află într-o anumită dependență de educație, de lumea interioară,de particularitățile psihice. În ultimă instanță, de capacitatea omului de a aprecia în modul cuvenit părerea celor din jur despre el.

Spre deosebire de onoare, demnitatea nu este pur și simplu aprecierea corespunderii personalității și a faptelor sale normelor sociale (morale), dar este în primul rând perceperea de către persoană a valorii sale ca om în general (demnitate umană), ca o personalitate concretă (demnitate personală), ca un profesionist. De aici și noțiunile de demnitate personală, profesională, națională.

Demnitatea trebuie pusă în legătură și cu corpul uman- respectul corpului uman.

Este considerată o atingere adusă demnității dacă într -un contract de muncăse stipulează că salariatul trebuie să se supună unui control de corp la ieșirea din fabrică; de asemenea fapta unei persoane de a fi făcut victima să suporte sau săconsimtă (chiar dacă victimei i-ar face plăcere) la acte umilitoare prin care aceasta să-și piardă respectul de sine. Umilirea, această emoție de nedefinit care reduce omul la pragul cel mai de jos. Spre deosebire de onoare, demnitatea nu este pur și simplu aprecierea corespunderii personalității și a faptelor sale normelor sociale (morale), dar este în primul rând perceperea de către persoană a valorii sale ca om în general (demnitateumană), ca o personalitate concretă (demnitate personală), ca un profesionist. De aici și noțiunile de demnitate personală, profesională, națională. Onoarea și demnitatea nu sunt o premisă a ceea ce poate apărea în viitor caurmare a unei eventuale încălcări a acestora, ele există ca drepturi efective și perpetue ale omului independent de existența încălcărilor. Adică existența dreptului la onoare și demnitate nu depinde de anumite acțiuni ale subiectului dreptului, de faptul dacă acesta va fi încălcat. În momentul încălcării apare doar nevoia apărării acestui drept, dar nu însuși dreptul.

2.3 Concluzii

Tragem concluzia că legislația noastră apără onoarea și demnitatea subiectuluide drept prin stabilirea obligației generale de abținere de la orice atentate la acestedrepturi ale persoanei și prin oferirea apărării judiciare în caz că acestea au fostîncălcate. Abținerea de la orice atentat și dreptul de a cere să fie apărate constituieobiectul dreptului la onoare, demnitate și reputație profesională. Deși raportul juridic ce reiese din dreptul la onoare și demnitate este absolut,din momentul în care el este încălcat, apare raportul juridic relativ, în acest cazcercul nedeterminat de persoane obligate a nu încălca dreptul subiectiv se reduce la o persoană concretă care a prejudiciat onoarea și demnitatea persoanei. Prin urmare, principala calitate a acestui drept constă în probalitatea subiectului de a cere tuturor să se abțină de la răspândirea informațiilor denigratoare și necorespunzătoare realității, or, persoana poate revendica o părere adecvată și meritată despre sine.

Capitolul III: REPRODUCEREA UMANĂ ASISTATĂ MEDICAL CU TERȚ DONATOR

Introducere

Reproducerea umană asistată medical cu ajutorul unui donator este unul dintre elementele de noutate ale noului cod civil. Realitatea socială a pretins de necesitatea de a legifera reproducerea umană asistată medical cu scopul de a răspunde la evoluția din medicină si, de asemenea, tendința de a reduce rata natalității din țară, infertilitate și sterilitate. La ora actuală, Codul civil a stabilit numai liniile directoare în reglarea aceastei proceduri medicale și juridică, dar, în viitor, de necesitatea de a adopta o lege specială care va reglementa clar toate aspectele menționate de care este nevoie de literatura de specialitate.Prezentul studiu dorește să discute principalele aspecte referitoare la reproducerea umană asistată medical cu ajutorul unui donator ca precum și formularea unor propuneri de lege în această privință. Trecerea de noul Cod civil la 1 octombrie 2011 a adus o serie de noutati în vederea reproducerii umană asistată medical cu ajutorul unui terț donator, fiind reglementate în articolele 441-447 din al treilea titlu, al doilea capitol. Nevoia de a legifera reproducerea asistată umană prin utilizarea unui donator este generată de evoluția geneticii și medicina secolului 20, care а determinat ridicarea de noi tehnici, medical, religios și juridic controversat. Cu toate acestea să aibă nevoie de a utiliza tehnica de uman medical asistate. Reproducerea este justificată de imposibilitatea unor cupluri sau mamele singure la а procrea natural, că infertilitatea este o problemă majoră a societății contemporane. Statisticile arată că 30% dintre femeile peste 35 de ani și 50% dintre femeile peste 40 sunt infertile. De asemenea, aproape 15% din cupluri sunt în imposibilitatea de a procrea natural, infertilitatea este definita de doctrină ca incapacitatea unui cuplu de a concepe după un an de act sexual fără contracepție sau, ca o capacitate redusă de a concepe, spre deosebire de populația generală, în timp ce infertilitatea pot fi redusă sau chiar vindecată ca medical de stat, sterilitatea este de natură permanentă și este definită ca incapacitatea de a procrea. Noi trebuie să luăm în considerare, de asemenea, că rata natalității a scăzut semnificativ în ultimii ani și îmbătrânirea populației este una dintre cele mai importante provocări sociale și economice ale societății actuale. Având în vedere aceste fapte statistice, necesitatea de a legifera proceduri asistate medical de reproducere umană este pe deplin justificată, deoarece este o metodă eficientă de a influența pozitiv rata natalității, precum și proporția de populația activă. Având în vedere toate acestea, noul Cod civil a stabilit liniile directoare pentru această chestiune, dar o este nevoie de legi speciale, în viitor, o lege care va reglementa acest aspect, cu toate detaliile necesare. Legea nr 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății nu reglementează reproducerea umană asistată medical, dar numai mentionează reproducerea umană. Titlul VI al legii menționate se referă strict la fertilizarea in vitro, menționând, de asemenea, probleme precum transplanturi, donarea de organe, consimtamantul informat, deoarece nu există special reglementări privind tehnicile de reproducere umană asistată medical. Aceasta este în prezent un vid legislativ. Totuși, această procedură are mai multe faze: în interiorul corpului și în afara procedurilor de corp, recoltare, prelucrarea și păstrarea gameții, procesul de fertilizare, crearea de embrioni spre, diagnostic genetic, de transfer și de reducere de embrioni, deoarece procesul de procreare nu mai este intim, procedura, echipa medicală intervine în viața intimă a cuplului, devenind parte din procesul de reproducere umană. În ceea ce privește reproducerea umană asistată prin utilizarea unui terț donator, tehnicile medicale utilizate includ:

– inseminare artificială cu celula sexuală a unui donator; – embrion și zigotului de transfer, realizat de fertilizare in vitro, – folosind un donator de spermă sau transferul de ouă sau ambelor celule

sexuale, separate sau din un embrion sau zigot;

– mamă surogat. În ceea ce privește ultimul tehnica medicală, distinge clar între "mama surogat" si "mama substitut", de asemenea, menționând un contract de maternitate, fără nici o reglementare legală existentă în acest domeniu.

În cazul unei "Mama surogat", este mama care asigură gestație a embrionului și, dupa nasterea copilului, este dat beneficiarilor.

"Mama substitut" este femeie impregnate cu sperma soțului ei sau un alt bărbat a cărui soție sau concubină este steril. Ca și în cazul mamei surogat, cuplul beneficiar va fi dat copilului. Această tehnică poate genera traume emoționale în ceea ce privește mama și copilul, prin ignorarea conexiunii care este în mod natural stabilit între orice mama si făt si, ulterior copilul nascut. Utilizarea tehnicilor reproducerea umană asistată medical trebuie să se concentreze asupra copilul nou-născut, în ceea ce privește statutul său juridic și drepturile sale. Dispozițiile Codul Civil arată că legiuitorul a reglementat aspecte generale cu privire la regimul de descendenți, condițiile și negarea filiației, confidențialitatea de informații, precum și relația dintre tată și copil, fără menționând drepturile copilului conceput și născut prin această procedură. Având în vedere toate acestea, o lege specială care reglementează toate acestea ar trebui să fie o prioritate.

Regimul de filiație – noțiunii, condițiile, negarea filiație

În conformitate cu prevederile art 405 din Codul civil, filiația în legătură la mama rezultatele de la naștere. Acesta poate fi, de asemenea, stabilite de admitere și juridice decizie. Filiație în ceea ce privește tatăl în căsătorie este stabilită de efectul ipoteza paternitate, în timp ce filiația în ceea ce privește tatăl din afara căsătoriei este determinată de admitere sau hotărâre judecătorească. În ceea ce privește procedura de uman asistată de reproducere prin utilizarea unui donator, articol 441 Codul Civil prevede că aceasta nu stabilește nicio filiație între copil și donor. După cum se afirmă de Codul civil, o singură femeie sau un bărbat și o femeie pot fi supuse acestei proceduri și părinții devin ulterior. Procedura de urmat în caz de reproducerea umană asistată prin utilizarea unui donator este reglementată expres de prevederile Codului Civil. Astfel, părinții care doresc să utilizeze această tehnică va exprima acordul de confidențialitate în fața unui notar public. Articolul 26 din Constituția română, articolul 74 litera g) din Codul civil și articolul 21 din Legea nr 46/2006 privind drepturile pacientului, toate precizează că orice informație privind starea pacientului, rezultatele oricărei anchetă medicală, diagnosticul, prognosticul, tratamentul sau datele cu caracter personal sunt confidentiale chiar și după moartea persoanei. În ceea ce privește reglementarea europeană, menționăm articol 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, potrivit căreia fiecare persoană are dreptul de a avea viață privată și de familie respectată. Notarul public este obligația de a explica în mod expres consecințele unui astfel de act, în ceea ce privește filiație, informarea și părinții în care relația cu donatorul nu oferă nici drepturi sau obligații juridice. Astfel, forma ad validitatem este cea a unui autentificate documentul. Prin comparație cu legislația altor state, în care asistată medical procedura reproducerea umană prin utilizarea unui donator este reglementată în mod clar, de asemenea, necesită o evaluare psihologică а celor doi părinți, se observă că Legiuitorul român nu a luat în considerare efectele psihologice ale acestei proceduri. Ar fi necesar testarea psihologică în vederea stabilirii istoria psihologică a cuplului și / sau o femeie singură, starea lor mentala, de capacitatea de a exercita atribuțiile părintești, riscurile legate de această procedură și risc de eșec al acestei proceduri. Un alt rol al evaluării psihologice este de a face viitorii părinti conștienți de statutul juridic al copilului conceput prin utilizarea acestei tehnici, precum și raporturile juridice ale copilului la familia sa. Unele studii au arătat că, în timp, o schimbare semnificativă poate apărea în atitudinea persoanelor implicate în acestă procedura privind tehnicile medicale și rezultatul – copilul nou-născut de astfel, sentimentele pozitive inițiale ale viitorilor părinti se pot transforma cu ușurință în reacții negative de regret, anxietate, respingerea copilului. În ceea ce privește acordul, în conformitate cu articolul 442 secunde alinierea Codului Civil, acordul este lipsit de sens în următoarea ipoteză care a avut loc înainte momentul concepției:

– moartea; – un motiv de divorț; -separare. Consimțământul poate fi revocat în orice moment, în scris, chiar in fata medicului care oferă asistență. Deputatul interzice posibilitatea de a refuza filiație în cazul medical de reproducere umană asistată. Caracterul de filiație se bazează pe voința părinte / părinți,care și-au exprimat în față că are loc o procedura medicala, o procedură la care consimțământul legal, în fața notarului public, determinând astfel statutul juridic al copilului.

Prin excepție, soțul mamei care nu a fost de acord cu reproducerea umană asistată medical cu ajutorul unui donator, are dreptul de a refuza paternitatea. Textul articolului 443 din Codul civil prevede acest drept pentru următoarele categorii: -omul care, la momentul conceptiei, a fost soțul mamei, dar nu a făcut exprimarea consimțământului pentru această procedură; -omul care a fost, la momentul conceptiei, soțul mamei, dar după exprimarea consimțământului au avut loc procedurile medicale, și-a revocat consimțământul; -omul care, la momentul conceptiei, nu a fost soțul mamei și nu au exprimat consimțământul, dar se căsătorește legal mama înainte de nașterea copilului.

Legiuitorul prevede, de asemenea, că în cazul în care copilul a fost conceput în orice alt mod, prevederile referitoare la negarea paternității încă se aplică. Această ipoteză se referă la situația în care soțul mamei neagă paternitatea în cazul în care copilul s-a născut ca urmare a procedurii de reproducerea umană asistată medical ca folosind un donator deși nu a consimțit la această procedură. Tatăl, care a consimțit la reproducerea umană asistată medical procedura prin utilizarea unui donator și, ulterior, neagă paternitatea copilului născut în afara căsătoriei, este de natură că copilul și mama în conformitate cu dispozițiile articolul 444 din Codul civil. În această ipoteză finală, de paternitate a copilului este stabilită de instanța de judecată, în conformitate cu prevederile art 411 și 423 de Codul civil. În ceea ce privește copilul, el are posibilitatea de a stabili de paternitate prin intermediul procesului care forțează tatăl său pentru a asigura copilului. Răspunderea față de mama este condiționată de promovarea unei acțiuni în justiție prin care mama va cere următoarele tipuri de daune: -jumătate din cheltuielile de naștere și după naștere o perioadă; -jumătate din cheltuielile de furnizare pentru ea în timpul sarcinii și după naștere. Astfel, drepturile și obligațiile tatălui sunt aceleași, indiferent dacă copilul a fost născut prin reproducere umană asistată medical cu ajutorul unui donator sau de concepția naturală, în interiorul și în afara căsătoriei.

Copilul în afara căsătoriei a cărui filiație a fost stabilită prin admiterea sau prin hotărâre judecătorească are aceeași statut legal în ceea ce privește părinții și rudele acestora, copilul nascut în interiorul căsniciei. Trebuie să menționăm, de asemenea, conținutul articolului 487 din Codul civil, potrivit căruia părinții au dreptul și obligația de a crește copilul, oferă pentru dezvoltarea medicală și fizică a sa, educație și formare profesională în funcție de propriile convingeri și nevoile copilului; ei trebuie să ofere copilului orientare și consiliere în scopul de a-și exercita drepturile legale.

Confidențialitatea informațiilor – un principiu de om medical asistate

Reproducerea prin utilizarea unui donator. Unul dintre principiile de bază ale reproducerii umane asistată medical folosind un donator este că respectarea de informații confidențiale, precum articolul 445 din Codul Civil prevede că orice informație cu privire la reproducerea asistată medical uman este confidențial.

Legiuitorul a crezut că a fost necesar să se dedice unei întreg capitol al Codului Civil la respectul datorat ființei umane și de drepturi inerente, care este capitolul II din al doilea titlu. Respectul datorat la viața privată implică interzicerea folosind orice informații despre o persoană viața privată fără acordul său și fără respectarea limitelor legale. Conform definiției doctrinei lui, viața privată este formată din trei componente: un anumit comportament al persoanei (controlul deplin asupra propriilor decizii și acțiuni ca precum și orice informație care privesc această persoană), menținerea anonimatul și relațiile cu colegii și cetățenii. Cu toate acestea, articolul 445 aliniamente 2 și 3 din Codul civil de stat au o serie de excepții după cum urmează: -în cazul în care lipsa de informații prezintă riscul unui prejudiciu grav pentru sănătatea persoanei sau sănătatea descendenților săi;

-atunci când privarea unei persoane de informații pot provoca leziuni grave la sănătatea descendentului sau a unei persoane aproape de ei. În primul caz, instanța va autoriza transmiterea informațiilor la medicul sau autoritățile competente. În ceea ce privește a doua ipoteză, orice descendent din persoană are dreptul de a cere aceste informații. Ei vor depune o autorizație în transmiterea de informații confidențiale. În justificarea la o astfel de solicitare, legiuitorul a declarat un "prejudiciu grav unei persoane sau la urmași ", precum și un prejudiciu grav pentru sănătatea sa, fără a defini ceea ce aduce înseamnă sau care este considerat a fi o persoană apropiată. Aceste fapte vor fi analizate de către instanța de judecată, care se va pronunța în această privință. Ceea ce am observat este faptul că autorizarea transmiterea de informații confidențiale este strict limitată la existența unui risc iminent și un prejudiciu grav pentru sănătatea.

Poate fi extins la alte aspecte ale vieții private. În ceea ce privește persoana aproape menționată, putem presupune că textul legal înseamnă strict donatorul sau persoana la care a fost stabilită filiația. Deoarece aceste noțiuni sunt foarte vagi, suntem de părere că, în viitor, acest domeniu ar trebui să fie reglementate mai precis și noțiunile de prejudiciu grav și persoane apropiate trebuie definite.

Acest lucru va crea un punct de plecare în analiza acestor noțiuni specific și se va proteja dreptul cuiva la o viață privată. Noi trebuie să observăm că legiuitorul nu a reglementat posibilitatea de а efectua o căsătorie între persoane concepute de umană asistată medical prin reproducerea folosind utilizarea unui donator, ca ofițerul care efectuează trebuie să dobândească informații despre tatăl biologic în scopul de a preveni căsătorie între rude. Una dintre condițiile necesare pentru căsătorie este interzicerea căsătoriei între rudele, precum și cele între rude colaterale gradul IV, după cum se menționează de articolul 274 primul aliniat al Codului civil. Ca excepțiile de la principiul confidențialității sunt strict enumerate în articolul 445 aliniatul 2 si 3 din Codul civil, în viitor, considerăm că este necesar să se acorde accesul la aceste informații confidențiale ofițerul efectuarea căsătoriei. Riscul de căsătoria între rudele sau rudele colaterale este un motiv de îngrijorare pentru întreaga societate, deoarece protejează un interes general. Noi trebuie să luăm în considerare, de asemenea, partea medicală a acestei problemă, deoarece copiii care rezultă din căsătoriile între rude sunt nesănătoase. În concluzie, vă sugerăm astfel, ofițerul care efectuează căsătoria să fie incluse în categoria persoanelor cu acces la confidential informații cu privire la procedura de reproducere umană asistată medical în caz el trebuie să efectueze căsătoria între persoane concepute prin aceasta procedura sau în cazul în care o astfel de persoană se căsătorește cu o persoană concepută de conceptie fizică. Având în vedere cele de mai sus și coroborarea acestor aspect cu prevederile art 447 din Codul civil potrivit căruia reproducerea asistate medical prin folosirea unui donator, precum și confidențialitatea tuturor informațiilor în legătură cu această procedură se stabilesc prin lege specială, suntem de părere că, în viitor, orientările generale stabilite de Codul civil ar trebui să fie îmbunătățită prin trecere la o lege specială, care va clarifica toate aceste aspecte.

O scurtă prezentare а reglementărilor în alte state europene

Sugestii folosind tehnica reproducerii umane asistată medical cu ajutorul unui donator este menit să răspundă nevoilor familiilor infertile sau familiilor sterile de femei, de а da naștere la copii. Cu toate acestea, atenția este pornită de la copilul care ar trebui să fie în centrul atenției pentru oamenii care aleg această procedură. Astfel, legea trebuie să acorde o atenție la principiul interesului superior al copilului conceput prin această procedură medicală. O analiză a legilor din alte state, în cazul în care această procedură este în special reglementată arată că accesul la această procedură trebuie să se acorde la o anumită categorie de persoane: cupluri heterosexuale căsătorite, și femei singure.

De exemplu, în Germania, o singură femeie poate utiliza această procedură numai în cazul în care medicul curant stabilește fie că omul cu care ea locuiește va da copilului posibilitatea de a fi crescut de către o mamă și un tată.

În Belgia, reproducerea asistată medical umană este destinată numai pentru femeile de varstă înaintată, care pot folosi această procedură numai prin semnarea unei convenții, împreună cu partenerul ei. În Danemarca, pentru ca cuplurile să alegă reproducerea umană asistată medical cu ajutorul unui donator, ele trebuie să demonstreze că pot crește copilul și medicul curant trebuie să furnizeze lui acordul pentru această procedură. Astfel, legiuitorul ar trebui să limiteze categoria de persoane care au permisiunea de а utilizați această procedură pentru ca heterosexualii, cuplurilor prin căsătorite sau cupluri care pot dovedi stabilitate și alte aspecte semnificative pentru a crește un copil într-un mediu sigur, precum și ca in cazul femeilor singure. În Spania, de exemplu, orientarea sexuală a celor implicați în procedura nu este important, deoarece se aplică indiferent de statutul sau orientarea sexuală. Cu toate acestea, țara noastră interzice căsătoria între persoane de același sex și parteneriate între persoane de același sex nu sunt recunoscute, deci a ales să reglementeze această procedură medicală pentru cupluri heterosexuale, căsătorit sau nu. Noi trebuie să observăm că, în dreptul altor state, există anumite limite de vârstă pentru cei care doresc să folosească această procedură, un aspect care este foarte important și ar trebui să fie reglementate în viitor.

În cadru nostru juridic reglementat, procedura este accesibil pentru oricine, indiferent de vârstă. Este oarecum împotriva naturii umane pentru a emancipa o femeie de 16 ani pentru a deveni o mama. Precizând o vârstă minimă pentru această procedură în ceea ce privește vârsta femeii nu ar lăsa loc pentru nterpretare. De asemenea, ar fi important să realizăm că ar trebui să fie această procedură utilizate numai fie cupluri care au fost diagnosticate cu infertilitate medical pentru pentru a evita riscul de a trece anumite boli la copil sau părinte. Acestea sunt doar o câteva dintre aspectele care vor fi reglementate printr-o lege specială.

Concluzii

Reproducerea umană asistată medical prin utilizarea unui donator este o noutate în Legislația română și generează încă dezbateri, ca urmare а unor aspecte de natură sociale, psihologice, medicale și aspectele etice și juridice religioase ce implică. Având în vedere vidul legislativ în aceste domenii, dezbaterea doctrinei este destul de utilă în acest context, ca și necesitatea unei legi speciale și mai strictă. Specialiștii în acest domeniu trebuie să colaboreze pentru a asigura coeziunea, astfel încât rezultatul final să vină în întâmpinarea nevoilor și să garanteaze dreptul exclusiv al individului de a procrea. Asigurarea și respectarea deplină a drepturilor persoanelor implicate în acest proces trebuie să devină obiectivul național principal al legiuitorului, așa cum și cel european а adus reglementări în materie ce trebuie să garanteze dreptul la o viață privată și dreptul la demnitatea oricărei ființe umane în societatea actuală. Acesta trebuie, de asemenea, să definească principiile în această chestiune, trebuie să se ridice la conștientizarea în materia de bioetică fără să ignore rezultatele cercetării medicale și impactul pe care îl are asupra individului.

Capitolul IV: DREPTUL LA PROPRIA IMAGINE ÎN NOUL COD CIVIL

CONCLUZII

În concluzie putem spune faptul că “Drepturile Personalității” este o instituție nou introdusă prin Capitolul II – „Respectul datorat ființei umane și drepturilor ei inerente” din Titlul II „Persoana fizică”, a Cărții I – „Despre persoane” din Codul Civil;

Noțiunea de drepturi ale personalității apare în denumirea marginală a articolului 58. Alineatul (1) al acestui articol prevede că: „Orice persoană fizică are dreptul la ocrotirea valorilor intrinseci ființei umane, cum sunt viața, sănătatea, integritatea fizică și psihică, demnitatea, intimitatea vieții private, libertatea de conștiință, creația științifică, artistică, literară sau tehnică”, știind aceste lucruri de bază ale drepturilor personalității deasemenea putem admite faptul ca există si probleme în ceea ce privește lipsa partială a unor drepturi ba chiar totală a unora si astea fiind făcute deseori fără ca cei ce duc lipsă de ele fără sa poată concepe acest lucru.

Deasemenea putem spune faptul că principalul motiv care detrmină vulnerabilitatea unor categorii sociale in privința încalcării drepturilor omului este nivelul scăzut de trai (sărăcia cauzată de șomaj, salarii și pensii mici), criza economica acuta in care se afla România la momentul de față. Instituțiile de stat, insa, nu intreprind nimic semnificativ pentru ameliorarea situației create. Mai mult ca atat, acestea in loc sa stimuleze dezvoltarea economică și atragerea investițiilor, prin stimularea tuturor agentilor economici, dimpotriva, prin variate metode se crează obstacole, cum ar fi, de exemplu, numarul excesiv de controale exercitate si impozitele impovaratoare. Acest fapt induce rezerva față de investiți și obstrucționează dezvoltarea economică.

Principalul motiv care duce la încălcarea drepturilor omului în România, pe lângă motive ca lipsa de cunoștințe din partea populației referitoare la drepturil omului și modul în care pot fi realizate și protejate, ori apatia, nepasarea, modestia, uneori, chiar inconștiența de lezare a unor drepturi, indiferenta, pasivitatea omului de rand, care uneori nu dorește să-și cunoască drepturile și cum trebuie sa le apere, adaptându-se la situația de fapt (cele mai multe dintre persoanele chestionate, au mentionat ca, in cazul cand drepturile lor au fost încalcăte, nu au apelat nicaieri), stare de care se profită, este situația social-economică precară și birocrația, indiferența, iresponsabilitatea și incompetența funcționarilor din instituții, incapacitatea de adaptare la valorile democratice, lipsa instituțiilor responsabile direct de protectia drepturilor omului si a mecanismelor respective, imperfectiunea mecanismului de respectare și aplicare a reglementărilor legale.

Putem admite deasemeni faptul că nivelul de cunoștințe privind informatia in domeniul drepturilor omului și cunoasterea drepturilor este foarte scazut. Doar o mică parte din populație isi cunoaste drepturile și nu exista garantii ca drepturile persoanelor care-si cunosc drepturile vor fi respectate. Cei care-si cunosc drepturile nu se lupta pentru drepturile lor.

Alt motiv care detrmină vulnerabilitatea unor categorii de oameni față de altele este lipsa de cunoștințe necesare printre oamenii de rand, in special cei de la tara, si, legata de primul motiv, lipsa de informare sistematica in domeniul respectiv.

BIBLIOGRAFIE

Alexandresco D. ”Principiile dreptului civil”, Editura Socec&Co, București, 1926

Angheni S. , Urs I.R. , “Drept civil. Partea generală. Persoanele”, Ed. Oscar Print, București, 1997

Angheni S. , Volonciu M. , Stoica C. , “Drept comercial”, ed. a 4-a, Ed. C.H. Beck, București, 2008

Bar S. , Alter C ., “Les effets du contrat”, Kluwer, Bruxelles, 2006

Beleiu Gh. , “Drept civil. Introducere în dreptul civil. Subiectele dreptului civil”, ed. a VII-a revăzută și adăugită de M. Nicolae și P. Trușcă, Ed. Universul Juridic, București, 2001

Belissent I., “Contribution a l'analise de la discution des obligations de moyens et des obligation de resultat”, Libraire Generale de Droit et de Jurisprudence, Paris, 2001

Bîrsan C., Drept civil. “Drepturile reale principale”, Ed. All Beck, București, 2001

Boroi G., “Codul de procedură civilă”, comentat și adnotat, Editura All Beck, București, 2001

Boroi G., Spineanu Matei O.,” Codul de procedură civilă adnotat”, Editura Hamangiu, București, 2007

Boroi G., “Drept civil. Partea generală. Persoanele”, Editura Hamangiu, București, 2010

Boroi G., Stănciulescu L., “Drept civil. Curs selectiv. Teste grilă”, Editura Hamangiu, București, 2010

Boxho P., “Applications médico-légales de la loi du 26 juin 1990”, în Revue trimestrielle de droit de la famille, 2003

Calabresi G., “An Introduction to Legal Thought: Four approaches to Law and to the Allocation of Body Parts”, în Standford Law Review nr. 55/ 2003

Cantacuzino M.B., “Curs de drept civil”, Restitutio, Ed. C.H. Beck, București, 1998

Casabona C.M.R. (coord.), “El Nuevo Régimen jurídico de los Trasplantes de órganos y tejidos”, Ed. Comares, Grenada, 2005

Casabona C.M.R., “El nuevo régimen jurídico de los trasplantes de órganos y tejidos”, Ed. Comares, Granada, 2003

Cayla O., Thomas Y., “Du droit de ne pas naître. A propos de l'affaire Perruche”, Gallimard, 2002

Cercel Sevastian, “Considerații privind drepturile personalității” în Revista de Studii Juridice a Universității din Craiova nr. 4/2009

Conea N., “Infracțiunile prevăzute de Legea nr. 2/1998 privind prelevarea și transplantul de țesuturi și organe de origine umană”, în Dreptul nr. 3/1999

Constantinescu M., Iorgovan A., Muraru I., Tănăsescu E.S., “Constituția României revizuită – comentarii și explicații”, Ed. All Beck, București, 2004

Cornu G., “Droit civil. Les personnes, ed. a 13-a”, Domat-Montchrestien, 2007

D’Arrigo C., “Il contratto e il corpo: meritevolezza e liceita degli atti di disposizione dell’integrita fisica”, în Famiglia, 2005

De Bechillon D., “Porter atteinte aux catégories anthropologiques fondamentales? Réflexions, à propos de la controverse Perruche, sur une figure contemporaine de la rhétorique universitaire”, în Revue trimestrielle de droit civil, 2002

Diaconescu H., Cercel S., Diță R.D., Gazdovici G.,” Răspunderea juridică în domeniul prelevării și transplantului în dreptul roman”, Ed. Universul Juridic, București, 2009

Fjellstrom R., “Respect for persons, respect for integrity, în Medicine, Health care and Phylosophy” nr. 8/2005

Genicot G.,” La maîtrise du début de la vie: la loi du 6 juillet 2007 relative à la procréation médicalement assistée”, în Journal des tribunaux, 2009

Jugastru C.,” Reflecții asupra noțiunii și evoluției drepturilor personalității, în Anuarul Institutului de Istorie” „G. Barițiu”, Series Humanistica, tom. V, Cluj-Napoca, 2007

Moldovan A.T.,” Dreptul medical, ramură distinctă de drept”, în Dreptul nr. 7/2006

Muraru I., Tănăsescu E.S. (coord.),” Constituția României. Comentariu pe articole”, Ed. C.H. Beck, București, 2008

Pivniceru M.M., Tit H., “Principiile fundamentale ale sistemului european de protecție a drepturilor omului în legătură cu biomedicina, în Revista română de bioetică”, vol. I, nr. 3/2003

Tanislav E., Oprișan M.,” Infracțiuni la regimul efectuării prelevării și transplantului de organe, țesuturi și celule de origine umană în scop therapeutic”, în Dreptul nr. 4/2007

Tănăsescu I., Tănăsescu G., Tănăsescu C., “Transplantul și prelevarea”, Ed. C.H. Beck, București, 2008

Ungureanu O., “Drept civil. Introducere”, Ed. Rosetti, București, 2005

Ungureanu O., Jugastru C., “Drept civil. Persoanele”, Ed. Hamangiu, București, 2007

Ungureanu O., “Moartea în dreptul civil (I)”, în Acta universitatis nr. 1-2/2006